Farmaco LP PDF

Disciplina de Farmacologie
Medicină dentară an II
Farmacoterapia
chimioterapicelor antiinfectioase
în stomatologie
Ș.L. dr.VLAD Cristian

Antibioticele și chimioterapicele sunt un grup de medicamente
produse de microorganisme sau sintetizate după modelul
compuşilor naturali care:
• au capacitatea de a perturba sau chiar omorâ
microorganismele implicate în producerea unor boli
infecţioase;
• au acţiune antimicrobiană specifică și selectivǎ, nelezând
organismul gazdă.
Clasificare: I. După formula chimică:
1. Βetalactamine
1.A. Peniciline
a.Peniciline cu spectru îngust si actiune rapidă:
sensibile la betalactamaze, au spectru de
acţiune ce cuprinde:
➢ coci gram pozitiv : streptococ β hemolitic,
viridans, stafilococul alb și auriu;
➢ bacilli gram pozitiv: difteric, titanic;
➢ coci gram negativ: gonococ, meningococ;
Fenoximetilpenicilina - Penicilina V are
administrare orală şi eficienţă crescută dacă
este administrată pe stomacul gol, cu o oră
înainte de masă sau la douǎ ore după masă;
Benzilpenicilina - Penicilina G prezintǎ

administrare injectabilă, administrarea i.m este
dureroasă, de aceea tendinţa generală actuală
este pentru administrarea i.v.;
• dizolvarea flaconului de penicilină G se face cu
ser fiziologic sau apă distilată (nu cu glucoză),
• amestecul cu alte medicamente în seringă sau
în flaconul de perfuzie este interzisă.
b.Peniciline retard: au spectru de acţiune
asemănător penicilinelor, însă datorită
absorbţiei scăzute dar prelungite realizează
concentraţii scăzute dar persistente mult timp;
• sunt administrate doar i. m. (i.v. prezintă riscul
de accidente grave, ca embolie pulmonară)
- Efitard are o singură administrare pe zi, asigură

o concentraţie serică adecvată pentru 24 ore;
-Benzatinpenicilina- Moldamin este o penicilinǎ
depozit cu o duratǎ de 7 zile;
- Retarpen se administreazǎ o datǎ la 3-4
sǎptǎmâni.
c.Peniciline antistafilococice rezistente la
betalactamaze - peniciline M:
Oxacilina - se poate administra oral sub formǎ de

capsule, înainte de masǎ, dar și i.m., i.v;
Cloxacilina, Dicloxacilina au spectru de acţiune

îndeosebi pe stafilococi producători de β-
lactamaze.
d.Peniciline cu spectru lărgit (penicilinele A):
au spectru de acţiune la fel ca şi toate
penicilinele, dar şi pe bacilii gram negative
(Coli, Proteus, Salmonella, H. Influenzae)
- Ampicilina se administreazǎ oral şi este folosită

în infecţii ușoare și medii; în caz de infecţii
severe, se apelează la administrarea
parenterală i.m sau i.v. în asociere cu
aminoglicozidele;
- Amoxicilina este mai eficace decât Ampicilina,

mai ales în formele parenterale; pentru formele
de uz oral, absorbţia intestinală este aproape
completă, nefiind afectată de alimente.
Clasificare: 1.B. Cefalosporine
Se împart în 5 grupuri:
Generaţia I: Cefalotina, Cefalexin;
Generaţia II: Cefaclor, Cefuroxim;
Generaţia III: Latamoxef, Cefoperazona
Generaţia IV: Ceftibuten (Cedax).
Generatia a V-a: Ceftarolina.

Clasificare: 2. Macrolide
Au spectru de acţiune îngust ca şi penicilinele
şi acţioneazǎ şi asupra germenilor anaerobi.
- Eritromicina:
o prezintǎ administrare orală sub forma de
comprimate administrate din 6 în 6 ore, înainte
de masǎ ;
o este antibioticul de rezervă, în caz de alergie la
peniciline,
o utilă în infecţiile repiratorii ușoare până la
severe;
o efectele adverse sunt reprezentate de greţuri,
vomă, epigastralgii (Eritromicina inhibă un
hormon responsabil de motilitatea intestinală);
o se administreazǎ cu precauţie la cei cu
insuficienţǎ hepaticǎ gravǎ.
Clasificare: Claritromicina este mult mai stabilă în mediul
gastric, prezintă complianţă terapeutică bună (2
administrări/zi), este utilizată frecvent în infecţiile
pediatrice (în mod cu totul excepţional însă la
nou – născut), în sinuzite, bonşite, penumonii.
Azitromicina se utilizează o doză de atac,

urmată de o doză de întreţinere, una/zi şi
permite vindecarea unei multitudini de infecţii
după cure scurte, de doar 3 sau 5 zile.
Clasificare: 3. Aminoglicozide
Reprezintă o clasă de antibiotice care, după
betalactamine, are cea mai largă utilitate clinică cu
spectrul de acţiune ce cuprinde :
• coci gram pozitiv,
• bacili gram negativ,
• bacilul Koch.
Clasificare: Gentamicina este un antibiotic cu efect bactericid, utilă
în infecţiile rezistente la peniciline sau alte
antibiotice, foarte eficientă în infecţiile
intraspitaliceşti;
• nu se administrează oral (forma orală nu este
absorbită), ci doar i.m. sau i.v. şi local sub formǎ de
colir, unguent, pomadǎ oftalmică (în infecţii oculare
severe).
• produce ototoxicitate (pacientul prezintă vertij,
tinitus, nistagmus, hipoacuzie la tonuri înalte, foarte
rar surditate completă)
• nefrotoxicitate (leziuni glomerulare, necroze
tubulare); se încearcă compensarea printr-un aport
lichidian crescut, pentru a asigura o hidratare
adecvată.
Clasificare: Kanamicina este mai nefrotoxică și mai ototoxică
decât Streptomicina, putând produce surditate
definitivă după tratament dacă este administrată
peste 1g/zi, mai mult de 10 zile, se utilizeazǎ sub
formǎ de unguent de uz oftalmic.
Streptomicina este deosebit de importantă, mai

ales în combaterea tuberculozei;
• potenţial ototoxic (tulburări vestibulare și
acustice),
• nefrotoxic în caz de insuficienţă renală; poate da
fenomene alergice (erupţii cutanate).
Clasificare: 4. Antibiotice cu spectru larg
Au spectru de acţiune ce cuprinde germeni gram
pozitiv şi negativ, actinomicete, clamidii, micoplasme.
Tetraciclina se administrează oral, în doză de 1-2
g/zi, în 4 prize;
- este contraindicată în sarcină (mai ales în a doua
parte), datorită riscului crescut de colorare în brun a
dinţilor și de hipoplazie a smalţului dentar în caz de
administrare la copii sub 8 ani;
- prezintǎ risc de fotosensibilizare, fiind indicată
evitarea expunerii directe la soare și la ultraviolete pe
durata tratamentului;
- produsele lactate reduc considerabil absorbţia
antibioticului;
- scade efectul contraceptivelor orale;
- crește efectul anticoagulanetlor orale, cu riscul
apariţiei hemoragiilor.
Clasificare: 4. Antibiotice cu spectru larg
Vibramicina sau Doxicilina are acţiune
antimicrobiană prelungită, permiţând
administrarea în doze mici și la intervale mari de
timp.
Cloramfenicolul se administrează în timpul
meselor pentru a se evitǎ consecinţele iritaţiei
digestive, iar în tratamentele prelungite se
asociază vitamine din complexul B și iaurtul,
pentru a proteja flora intestinală.
Este foarte puţin utilizat la ora actualǎ datoritǎ
efectelor nefaste hematologice.
Clasificare: 5. Antibiotice lincosamidice
Au utilizare limitatǎ datorită reacţiilor adverse
alergice (cutanate) și toxice hematologice; însă
cea mai gravă complicaţie o constituie colita
pseudomembranoasă postantibiotică.
Clindamicina este un antibiotic utilizat cu succes
în stomatologie în cazul infecţiilor osoase:
- difuzeazǎ uşor în ţesutul alveolar ;
- nu se recomandă administrarea sa pe durata
sarcinii decât dacă este absolut necesar;
- se adm. oral sub formǎ de capsule 150/300
mg, în 4 prize.
Clasificare: II. După modul de acţiune asupra germenilor
Bactericide - acţionează prin legarea ireversibilă
şi omorârea germenilor cu condiţia să realizeze
o concentraţie suficient de înaltă, cu o anumită
durată de acţiune la locul infecţiei.
Sunt indicate în:
- tratamentul de atac în infecţii acute, când
mijloacele de apărare a organismului sunt depăşite,
- în infecţii prelungite, cronice, recidivante (când
sunt necesare concentraţii înalte de antibiotice),
- la bolnavii taraţi cu mijloace slabe de apărare,
- la cei aflaţi sub chimio-, radio- şi corticoterapie.
Sunt bactericide aminoglicozidele şi betalactaminele.

Clasificare: Bacteriostaticele
- împiedică multiplicarea germenilor, eliminarea lor
fiind realizată prin mijloace de apărare proprii
organismului;
- au dezavantajul cǎ în administrări insuficiente sau
suprimate premature, multiplicarea germenilor
poate reîncepe, putând apare recidive;
- trebuie administrate o perioadǎ suficient de lungă
și în doze adecvate.
Clasificare: Bacteriostatice
Sunt indicate în:
- infecţii ușoare sau medii în care organismele
au capacitatea de apărare, fiind frecvent asociate
cu alte medicamente pentru potenţarea acţiunii
antimicrobiene;
- se evită în caz de sisteme imunitare deprimate.
Sunt bacteriostatice macrolidele şi antibioticele cu
spectru larg de acţiune.
Clasificare: III. După spectrul de acţiune
Se împart în antibiotice şi chimioterapice:
- cu spectru îngust: Penicilina, Streptomicina,
- cu spectru larg: Tetraciclina, Cloramfenicol

Clasificare: IV. În funcţie de mecanismul de acţiune
Se împart în antibiotice şi chimioterapice

- care inhibă sinteza peretelui celular bacterian:
Penicilina, Ampicilina, Amoxicilina;
- care inhibă sinteza proteică a bacteriilor:
Cloramfenicol, Tetraciclina, Eritromicina,
Lincomicina, Gentamicina, Streptomicina;
- care inhibă sinteza acizilor nucleici:
Rifampicina.
Antibioticul ideal pentru tratamentul infecţiilor
oro-dentare are urmatoarele caracteristici:
• trebuie să fie bactericid;

• să fie cu spectru îngust de acţiune;
• să nu prezinte risc de rezistenţă bacteriană;
• să aibă o absorbţie bună gastro-intestinală;
• distribuţie bună în ţesuturi, oase;
• să realizeze concentraţii tisulare înalte la doze
terapeutice;
• timpul de înjumătăţire lung, ceea ce înseamnă
o complianţă bună;
• eficienţă terapeutică în decurs de 5 – 7 zile.
REGULI GENERALE ÎN ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR
1.Diagnosticul trebuie să fie precis şi complet
(diagnostic clinic şi de laborator).
2.Antibioterapia sǎ fie necesarǎ;
• nu toate infecţiile bacteriene necesită tratament
cu antibiotice, de exemplu furunculul banal este
o colecţie purulentă mică, caz în care incizia și
drenajul colecţiei purulente sunt suficiente,
nemainecesitând terapia antibiotică;
• nu toate infecţiile sunt provocate de germeni
sensibili la antibiotice de exemplu afecţiunile
virale necesită medicaţie antivirală și în nici un
caz medicaţie antibiotică, doar în caz de
suprainfecţie bacteriană se poate interveni cu
terapie antibiotică.
3.Alegerea antibioticelor se face după mai multe
criterii:
• spectrul de acţiune al antibioticului,
• cunoaşterea sensibilităţii germenului în cauză -
după antibiogramă.
4.Ori de câte ori este posibil se preferă

monoterapia realizată cu antibiotice cu spectru
îngust de acţiune, active, cu toxicitate redusă.
În alegerea antibioticului, pentru a fi eficientă
terapia antibiotică se va ţine cont de
farmacocinetica antibioticului, urmărindu-se a se
obţine şi menţine concentraţia activă de
substanţă la nivelul localizării infecţiei, pe o
perioadă suficientă de timp.
5.Anamneza trebuie sa fie corectă să ţină cont
de:
• bolile asociate,
• de apariţia posibilelor reacţii alergice
• reacţii adverse.
Este foarte necesar ca înainte de debutul
terapiei cu antibiotice să se facă o corectă
evaluare menită să cântărească bine efectul
terapeutic în raport cu riscul producerii efectelor
secundare.
Pot apare:
- reacţii anafilactice după administrarea de
peniciline, cefalosporine;
- nefrotoxicitate, ototoxicitate dupǎ
aminoglicozide;
- hepatotoxicitate: cauzată de Tetraciclină,
Eritromicină, Lincomicină;
- neurotoxicitate: după aminoglicozide,
Cloramfenicol;
- afecţiuni gastro-intestinale după Amoxicilină,
Ampicilină, Cloramfenicolul, Eritromicină,
Tetraciclină, Licomicină;
- afectarea hematopoiezei: dupǎ Cloramfenicol,
Oxacilină.
6.Schema de tratament cu antibiotice trebuie să
cuprindă următoarele precizări:
• doza optimă: se calculează în funcţie de greutatea
corporală, de gravitatea infecţiei și pragul toxic al
medicamentului, astfel încât să prevină recidiva sau
apariţia rezistenţei microbiene (favorizată de
frecventele subdozări);
• ritmul de administrare - se decide în funcţie de tipul
antibioticului ales şi de farmacocinetica sa
(rapiditatea eliminării sale);
• calea de administrare - se alege ţinând cont de
severitatea şi localizarea infecţiei, cât şi de
farmacocinetica antibioticului (absorbţia
medicamentului);
• durata administrării – în funcţie de gravitatea infecţiei,
localizarea ei şi de farmacocinetica antibioticului;
tratamentul se continuă încă câteva zile după
afebrilizare.
7.Se asociaza mijloacele de apărare nespecifică
(vitamine, gamaglobuline, sânge, concentrat
leucocitar) şi a alte măsuri terapeutice pentru a
completa terapia antimicrobiană;
- în unele forme hipertoxice se asociază terapie
antimicrobiană cu corticoizi (Hemisuccinat de
hidrocortizon. – i.v.).
8. Asocierea antibioticelor se face in caz de boli
infecţioase cu etiologie polimicrobiană, infecţii
grave cu etiologie neprecizată, septicemie -
până la precizarea agentului etiologic;
- situaţii când este necesară creşterea acţiunii
antimicrobiene (prin efect sinergic sau de
sumaţie).
Se asociază bactericide cu mecanisme de
acţiuni diferite:
- β - lactamine + aminoglicozide
Penicilină + Gentamicină
Penicilină + Kanamicină
Penicilină + Streptomicină
- β - lactamine + Metronidazol (completează
sfera de acţiune).
NU se asociază bactericide cu bacteriostatice

Penicilină + Tetraciclină
NU se asociază antibiotice cu efecte adverse

asemănătoare
Penicilină + Ampicilină
Gentamicină + Polimixina B
NU se asociază antibiotice din aceeaşi clasă

Ampicilină + Oxacilină
NU se asociază antibiotice cu acelaşi loc şi mecanism

de acţiune
• Asocierea aminoglicozide + betalactamine,
fluorochinolone și glicopeptide (Vancomicina) este
sinergică.
• Asocierea de antibiotice se face cu precauţie, doar în
situaţiile când este justificată; se va face cu atenţie
pentru că ea creşte riscul efectelor adverse, riscul
apariţiei rezistenţei microbiene.
INDICAŢII ALE ANTIBIOTICELOR ÎN STOMATOLOGIE
I. Scop terapeutic
1. Tratamentul ANUG (gingivita ulcero-necrotică) -
gingivita Vincent
Are agenţi etiologici reprezentaţi de spirochete,
Bacili fusiformi, Porfiromonas Gingivalis, Prevotella
intermedia.
Clinic pacientul - necroza şi ulceraţia papilelor interdentare, care capǎtǎ un
prezintă: “aspect decapitat”, ulceraţiile sunt acoperite cu depozite
pseudomembranare de culoare alb-gălbui-cenuşie,
- gingivoragii la cele mai mici atingeri sau chiar spontane,
- dureri intense la atingerea gingiei și cu iradiere în oasele
maxilare, durerile sunt accentuate de contactul cu
alimentele fierbinţi, condimentate, masticaţie,
- ulceraţii linguale, labiale,
- halenă fetidǎ intensǎ,
- gust metalic și alterat,
- hipersalivaţie vâscoasă,
- limitarea deschiderii gurii prin trismus,
- adenopatie regională dureroasă,
- alveolize cu expunerea rădăcinii dentare,
- starea generală alterată, cu astenie, inapetenţă,
insomnie,cefalee, febră, frison.
Tratamentul este complex, cu abordare atât
locală (colutorii) cât și medicaţie sistemică.
Local se fac aplicaţii topice cu anestezice locale,
• tamponamente sau badijonări cu colutorii ce conţin
antibiotice, corticosteroizi, antihistaminice,
antimicotice, anestezice de contact;
• spălături cu soluţii antiseptice pe baza de

clorhexidină, cloramină 3%, permanganat de
potasiu 1/10.000, apǎ oxigenatǎ;
• spălături cu bicarbonat de sodiu.

Se poate utiliza urmǎtorul colutoriu preparat magistral:
Rp/ Neomicină 2 g
Hidrocortizon 0,125 g
Stamicin 2.000.000 UI
Romergan 0,1 g
Vitamina A 300.000 UI
Glicerină 20 g
Mf colutoriu
DS local, badijonări de 2 – 3 x /zi
Medicaţia sistemică cuprinde:

Penicilină G 4 x 400.000 – 800.000 UI/zi
Penicilină V (Ospen) 4 x 250 - 500 mg/zi
Amoxicilină 3 x 250 – 500 mg/zi
Ampicilină minim 2g/zi ; frecvent 4 g/zi => maxim 6 g/zi
Frecvent se asociază Metronidazolul 3x250 mg /zi
La pacienţii alergici la peniciline se utilizează

Eritromicina: 4 x 200 – 400 mg/zi
În mod obișnuit antibioterapia se utilizează pe o

perioadă de 5 – 7 zile, iar în caz de infecţii severe
antibioterapia se poate prelungi.
2. Tratamentul unor forme de parodontită în asociere
cu terapia chirurgicală parodontală
Parodontita juvenilă are agenţi etiologici: Actinobacillus
actinomycetem comitans, Capnocytophaga spontegena,
spirochete; apare la tineri între 11 - 19 ani.
Clinic pacientul prezintǎ mobilitate dentară patologică,
pungi parodontale adevărate, migrări patologice ale
incisivilor ce duc la diastema patologică, retracţie
gingivală, hiperestezie dentinară, abcese parodontale în
formele avansate de boală
Se administreazǎ:
-Tetraciclină minim 0,5 - 1 g/zi, frecvent 2g/zi, timp
de 2 - 3 săptămâni pâna la 2 - 3 luni.
-Tetraciclina se concentrează în fluidul gingival în
concentraţie 4 - 8 µg/ml (ceea ce reprezintă o
cantitate dublă faţă de cea din ser),
Are efect anticolagenolitic, scăzând activitatea
colagenozei cu rol în degradarea fibrelor de
colagen şi care este crescută în inflamaţie, şi creşte
regenerarea ţesutului parodontal prevenind
parodontita recurentă.
Tratamentului medicamentos sistemic i se
asociază tratamentul local, similar celui din gingivita
ulcero-necroticǎ descris anterior.
Parodontita marginală cronică - progresivă se
caracterizeazǎ prin:
• apariţia de semne de inflamaţie gingivală,
• mobilitate dentară,
• migrări dentare,
• retracţie gingivală ca urmare a rezorbţiei suportului osos
alveolar,
• pungi parodontale adevărate.
• Tratamentul sistemic cuprinde Augmentin (Amoxicilină +

Acid clavulanic) în dozǎ de 2 x 625 - 1000 mg/zi timp de
8 zile.
Tratamentul local se face prin:
• irigaţii ale suprafeţei gingivale şi pungilor parodontale cu
soluţii antiseptice pe bazǎ de clorhexidină 0,2%;
• introducerea în pungile parodontale a unor microtubi
semipermeabili cu soluţie 20% clorhexidină;
• meşe de vată impregnate cu substanţă
medicamentoasă sau benzi fine aculice impregnate,
ce sunt aplicate subgingival şi menţinute 10 zile;
• aplicaţii subgingivale de unguent (pasta TM) ce se
preparǎ magistral dupa urmǎtoarea reţetǎ:
Rp/ Tetraciclină 3 g
Metronidazol 3 g
Vaselină 100 g
Mf. pastă
DS extern, aplicaţii cu spatula bucală în
pungile parodontale.
• Agenţii antimicrobieni topici sub formǎ de

unguente, geluri se plasează cu spatula bucală
în pungile parodontale sau se utilizează agenţi
topici pentru irigarea pungilor parodontale;
• pentru a fi eficienţi trebuie să ajungă pe

întreaga zonă afectată inclusiv la baza pungii
parodontale şi trebuie să fie menţinută o
concentraţie locală crescută pentru o anumită
perioadă de timp;
•
• există substanţe medicamentoase care au

capacitatea de legare de ţesuturile moi sau
dure, de unde se eliberează treptat;
• această proprietate se numeşte

substantivitate (a fost descrisă prima dată în
cazul clorhexidinei);
dacă medicamenteul este nelegat, este înlăturat
din punga parodontală într-un minut prin
spălarea sa de către fluidul gingival
Se utilizeazǎ:
- unguent 2% cu Minociclină, polimer biodegradabil
cu Doxiciclină,
- gel cu Metronidazol 25% plasat cu seringa în
interiorul pungii, (după plasare vâscozitatea lui
creşte),
- Tetraciclină într-un copolimer neresorbabil (etilen şi
vinilacetat) cu 25% pudră tetraciclină hidroclorid
plasat pentru 7 – 12 zile,
- gluconat de Clorhexidină înglobat în matrice de
gelatină.
Aplicaţiile locale sunt foarte eficiente în bolile
parodontale, mai ales în parodontita recurentă,
parodontita refractară la tratament
3. Tratamentul infecţiilor postchirurgicale
• Se face în special la pacienţii imunocompromişi, se

utilizează dublul dozei uzuale, prima doză se
administrează înainte de intervenţie.
4. Tratamentul unor infecţii endodontice

Când este afectată starea generală şi când
apare dovada răspândirii infecţiilor în lojile
adiacente (febră, trismus, celulită, abces) se
administrează antibiotice pentru 5 – 7 zile;
În general simptomatologia diminuă după 2 – 4
zile, antibioticele se continuă încă 2 – 3 zile după
ce semnele clinice au dispărut.
Se poate utiliza:
Penicilina V în dozǎ de atac 1000 mg, apoi 500
mg la 4 – 6 h pentru 5 – 7 zile
sau
Amoxicilină în doza de atac 1000 mg, apoi 3 x
500 mg/zi 5 – 7 zile ce se asociază cu
Metronidazol 4 x 250 mg sau 3 x 250 mg/zi.
În infecţii severe, la pacienţii alergici la
peniciline se utilizează:
Clindamicina în dozǎ de atac 600 mg, apoi 4 x
300 mg/zi timp de 5 – 7 zile
sau
Claritromicinǎ 2 x 500 mg/zi, timp de 5 – 7 zile.
II. Scop profilactic

• profilaxia endocarditei infecţioase la pacienţii cu
risc;
• profilaxia infecţiei generalizate după intervenţii
majore şi fracturi deschise maxilo-faciale;
• profilaxia septicemiei la pacienţi cu leziuni
endocardice şi focare dentare;
• profilaxia pacienţilor cu diabet zaharat;
• profilaxia pacienţilor aflaţi în terapia cu
glucocorticoizi;
• profilaxia pacienţilor cu sindrom nefrotic rezultat al
faringitei streptococice;
• profilaxia pacienţilor cu sistem imunitar deprimat;
• profilaxia pacienţilor cu proteze articulare
(genunchi, cot, şold).
Profilaxia endocarditei infecţioase
Se va face în caz de orice manevră
sângerândă (detartraj, extracţii dentare,
intervenţii chirurgicale) şi se utilizează doze de
atac.
Riscul crescut de endocardită se produce în
caz de: bolnavi cu proteze valvulare cardiace,
cardiopatii congenitale hipertrofice, valvulopatii
reumatice, prolaps de valvă mitrală (cu
regurgitare), endocardită în antecedente, interval
de 6 luni după o intervenţie chirurgicală pentru o
corecţie cardiovasculară.
Riscul bacteriemiei scade dacă înainte de
intervenţie pacientul clăteşte cavitatea bucală
timp de 15 secunde cu ape de gură ce conţin
clorhexidinǎ (Corsodyl, Plak Out).
Profilaxia endocarditei infecţioase
-standard -Amoxicilina p.o.-cu 1 ora inainte
-cei ce nu pot primi medicatie orala Ampicilina IM/IV-cu

30min.inainte
-alergici la amoxicilina/penicilina
Clindamicina p.o. cu 1 ora inainte SAU Cephalexin p.o.
SAU Cefadroxil p.o. cu 1 ora inainte SAU
Azitromicina SAU Claritromicina p.o cu 1 ora inainte
-alergici care nu pot primi medicatie orala
Clindamicina IV cu 30 min.inainte SAU Cefazolin IM/IV cu
30min.inainte
O zi frumoasa in continuare!
Farmacoterapia antivirală
și
antimicotică
S.L. Dr.Vlad Cristian

• Candidoza orală (bucală) reprezintă o infecţie produsă de
fungii din genul Candida, cel mai frecvent incriminată fiind
Candida albicans, aceasta fiind un saprofit al cavităţii
bucale ce devine patogenă în prezenţa unor factori
favorizanţi locali:
• xerostomia, respectiv scăderea cantităţii de salivǎ întâlnită în
afecţiunile glandelor salivare sau ca efect secundar al
tratamentului cu diuretice, antihistaminice ;
• corticoterapie locală (spray-uri inhalatorii la pacienţii cu astm
bronşic) ;
• igienă bucală necorespunzătoare, deficitară, urmată
bineînţeles de un pH acid ;
• fumatul excesiv poate reduce abilitatea organismului de a
lupta împotriva infecţiilor, mărind astfel riscul de producere a
candidozei
• proteze dentare acrilice, vechi, adaptate defectuos care
produc răni, iritaţii și leziuni pe mucoasa bucală ;
• aparatele ortodontice care pot provoca iritaţii, făcând dificilă
menţinerea unei igiene dentare corespunzatoare
- factori favorizanţi generali cum ar fi :
- sistem imunitar deficitar (în condiţiile unui sistem
imunitar normal candida nu se poate dezvolta excesiv),
- la sugari, vârstnici, pacienţi cu HIV (aproximativ 90%
dintre bolnavii cu HIV au dezvoltat candidozǎ bucală cel
puţin o dată pe parcursul evoluţiei bolii) ;
- chimioterapie, radioterapie ;
- terapie cu antibiotice cu spectru larg, sau administrate
pe perioade îndelungate de timp ;
- sarcină - prin alterarea echilibrului microorganismelor din
cavitatea bucală,
- contraceptive orale ;
- corticoterapie generală (sistemică) ;
- caşexie (malnutriţie) ; afecţiuni endocrine- diabetul
zaharat - deoarece nivelul crescut al glucozei în sânge
predispune la creșterea în exces a ciupercilor.
Tabloul clinic:
Pacientul reclamă:
• dureri la nivelul zonei afectate însoţite de arsuri şi parestezii
accentuate îndeosebi după îngurgitarea de alimente sau lichide,
• senzaţie de gust neplăcut
• dificultate de a gusta alimentele.
Sediile de predilecţie pentru apariţia leziunilor sunt:
• mucoasa jugală,
• faţa dorsală a limbii,
• vălul palatin.
Tratamentul depinde de
• starea generală de sănătate a pacientului,
• de severitatea, persistenţa și recurenta infecţiei;
• durata medie de tratament la adulţi este de 14 zile, dar
poate fi prelungitǎ în caz de infecţii severe sau
persistente.
Medicamentele sunt cu administrare
• locală - direct pe zona infectată,
• sistemică (cu administrare orală).
În cazuri rare, medicaţia antifungică sistemică poate fi
administrată și intravenos.
Măsurile generale sunt:
• evitarea alimentelor ce înteţesc senzaţiile de arsură
(alimente fierbinţi, condimentate, sucuri acide
carbogazoase) ;
• consumarea de lichide reci (apă rece, ceai cu gheaţă,
îngheţate);
• dacă depozitele sunt dureroase se recomandă folosirea
paiului atunci cand se consumă lichide ;
• consistenţa alimentelor să fie păstoasă, să realizeze un
contact ușor cu mucoasa bucală, linguală, să fie ușor de
înghitit.
Cele mai utilizate antimicotice sunt:
- Nistatin - Micostatin, Stamicin se
întâlneşte sub formǎ de :
• suspensie pentru clătit, din care se
utilizeazǎ 5 ml (500.000 UI) pentru fiecare
parte a cavităţii bucale, se clăteşte bine
după ce se menţine în cavitatea bucală 5
minute, se repetă de 4 ori/zi timp de 10
zile ;
• tablete ce se dizolvă în cavitatea bucală,
1 - 2 comprimate de 4 - 5 ori/zi;
• unguent ce se aplică pe faţa mucozală a
protezei.
- Miconazol - Daktarin ce se utilizeazǎ
sub formǎ de unguent 4 ori /zi în cheilita
angulară;
Clotrimazol ce se întâlneşte sub formǎ de picături
10 mg 5 ori/zi timp de 14 zile, şi unguent 1%;
- Ketoconazol – Nizoral:
• este necesară aciditate pentru absorbţia formei
orale/la pacienţii cu aclorhidie se dizolvă în acid şi
se bea cu paiul (pentru a se evita contactul cu dinţii);
• absorbţia poate fi alterată de alimente și de
prezenţa altor medicamente;
• se utilizeazǎ în candidoza mucocutanată 200 - 400 mg/zi
timp de10 zile şi topic sub formǎ de unguent 2%, şampon 2%
- Fluconazol – Triflucan:
•are absorbţie orală bună, fiind influenţată de aciditatea gastrică;
•la pacienţii cu afectare renală se recomandă reducerea dozelor
sau mărirea intervalului de timp dintre acestea;
•se administreazǎ oral 50 – 100 mg/zi timp de 10 zile sau i.v. 200 –
400 mg/zi timp de 10 zile.
ANTICANCEROASELE (CITOSTATICELE)
• Cancerul oral este mai frecvent la bărbaţi decât la femei, și
mai probabil după vârsta de 40 ani. Fumatul combinat cu
consumul exagerat de alcool reprezintă un factor de risc
deloc de neglijat. În terapia cancerului oral, în lipsa
detectărilor precoce, frecvent se asociază tehnicilor
chirurgicale: radioterapia şi chimioterapia. Medicaţia
citostatică afectează, reversibil, pe lângă ţesuturile
neoplazice și ţesuturile din organism caracterizate prin
proliferare (măduva oaselor - scăderea globulelor albe și a
trombocitelor, folicul pilos-căderea părului, mucoasa
intestinală - toxicitate digestivă: greaţă, vărsături); avantajul
chimioterapiei constă în faptul că poate interveni nu numai
asupra tumorii clinic cunoscute, ci și după îndepărtarea
chirurgicală a acesteia, asupra posibilităţilor de dezvoltare și
metastazare a bolii prin noi colonii de celule tumorale.
Medicatia citostatica se împarte în:
- agenţi alchilanţi - Ciclofosfamida
- Cisplatina
- antimetaboliţi – Metotrexat
- antibiotice citostatice - Doxorubicina

- Dactinomicina
- Daunorubicina
- Bleomicina
- antimitotice - Vincristina
- Vinblastina
- imunodepresive - Ciclosporina
Complicaţii orale ale chimioterapiei anticanceroase:
• Mucozita oralǎ se caracterizeazǎ prin roşeaţa mucoasei,
apoi apar ulcere izolate ce vor conflua însoţite de senzaţii de
arsură şi dureri ce se accentuează treptat; modificări
evidente se produc la 3 - 6 zile de la debutul chimioterapiei,
ating un maximum la 7 - 10 zile de la ultima doză şi se
vindecă în 1 - 3 săptămâni. Tratamentul local constǎ în
clătiri cu soluţii saline şi soluţii cu bicarbonat de sodiu şi
colutorii cu antiseptice, anestezice locale, antifungice cu
care se realizează tamponări şi badijonări.
• Disfuncţia glandelor salivare se amelioreazǎ prin clătiri cu
apă salină, mestecare de gumă pentru stimularea fluxului
salivar, salivă artificială Xeroluse, Saliveze sub forma de
spray, medicamente sialogoge (din clasa
parasimpaticomimeticelor) - Pilocarpina, Betanecol.
• Hipersensibilitate dentinară dispare la câteva luni de la
întreruperea tratamentului; tratamentul se face în cabinet
prin aplicaţii de agenţi desensibilizanţi, fluoruri; pacientul
poate folosi paste de dinţi speciale sau geluri topice
pentru sensibilitatea dentară.
• Infecţii ale mucoasei bucale sunt determinate de
toxicitatea indirectă a anticanceroaselor; apariţia acestor
infecţii este în strânsă legătură cu gradul de
imunodeprimare a pacienţilor (se face profilaxia cu
antibiotice 7 - 10 zile).
Complicaţiile orale ale radioterapiei
• Mucozita oralǎ apare la o săptămână de la debutul radioterapiei şi
persistă 2 săptămâni după întreruperea ei; este sesizată frecvent
la fumători şi la consumatorii de alcool.
• Candidoza orofaringiană se trateazǎ cu antimicotice topice
Nistatin, Clotrimazol; se vor evita condimentele și alimentele dure
(legume crude, biscuiţi uscaţi, nuci ) şi Fluconazol pe cale
generalǎ.
• Xerostomia
• Carii dentarele
• Necroza ţesuturilor se produce în special la mandibulǎ; este
însoţită de disfagie, dureri în deglutiţie; pacienţii pot prezenta
parestezii sau anestezii în teritoriul nervilor cuprinși de
radioterapie şi riscul apariţiei infecţiilor bacteriene secundare;
apare posibilitatea producerii de fracturi în os patologic.
• Alterarea gustului se trateaza cu sulfat de zinc 2 x 220 mg/zi.
• Nutriţie deficitară
MEDICAŢIA ANTIVIRALĂ
Infecţia cu virusul herpes simplex
• Virusul Herpes simplex este un virus ADN, ce poate fi de
două tipuri:
• de tip 1, ce afectează tegumentele şi mucoasa bucală şi
• de tip 2, genital.
• Infecţia se transmite în caz de igienă deficitară sau prin
contact corporal, şi se consideră că majoritatea adulţilor
sunt infectaţi (infecţii inaparente).
Diagnostic
Perioada de incubaţie este de 2 zile până la o săptămână, iar
boala evoluează în funcţie de imunitatea pacientului.
Clinic:
-se manifestă prin apariţia unor vezicule mici transparente,
pruriginoase, grupate “în buchet”, înconjurate de o aureolă
roşie, prezente:
- la nivel tegumentar şi mucos (preponderent în regiunea
labială,
- la nivelul buzei şi pe marginea exterioară a gurii,
- în regiunea linguală, văl palatin)
Aceste veziculele se sparg şi elimină un lichid clar,
apos, se usucă şi formează cruste. Se pot produce
eroziuni cu risc de suprainfectare, fiind însoţite de
adenită regională.
La pacienţii imunocompetenţi, infecţia herpetică este

autolimitantă, dar la imunodeprimaţi, leziunile sunt
multiple, afectând zone tegumentare şi mucoase întinse.
Virusul herpetic are tropism nervos şi poate rămâne latent
la nivel gingival. Restaurările dentare ce traumatizează
ţesuturile moi predispun la infecţii virale (în special la
pacienţi ce au mai fost infectaţi anterior).
Gingivostomatita herpetică se caracterizează prin apariţia
de vezicule ce se sparg şi rezultă ulceraţii dureroase pe
fondul unei gingii inflamate şi sângerânde. Starea generală
este alterată şi însoţită de adenopatie regională. Pot apare
suprainfectări bacteriene.
Tratament
• Tratamentul se face cu Aciclovir (Zovirax) – se utilizează
topic sub formă de unguent 5% timp de 5 zile (aproximativ
din 4 în 4 ore) şi sistemic 3 x 400 mg/zi timp de 10 zile.
Alternative: Famciclovir (Famvir) sau Valaciclovir (Valtrex).
• În caz de gingivostomatită herpetică, se administrează
Aciclovir local sau sistemic în infecţii severe 250 mg la 8
ore, intravenos, timp de 7 zile, asociat cu analgezice
(Acetaminofen), colutorii cu anestezic local (Xilină), pentru
înlăturarea durerii, în special înainte de alimentaţie şi
antibiotice pentru prevenirea infecţiilor secundare.
Infecţia cu virusul varicelozosterian
Diagnostic:
Varicela :
- este o boală contagioasă acută,
- produsă de virusul varicelo-zoosterian,
- transmis pe cale aerogenă.
- ea afectează preponderent copiii între 2-10 ani,
- se poate manifesta şi la adulţi, sub o formă mai gravă.
Infecţia cu virusul varicelozosterian
Clinic:
- caz de infectare, după două săptămâni de incubaţie, apare
o erupţie maculară pruriginoasă, în valuri, pe întreg corpul,
sub forma unor pete mici roşii cu diametrul 2-4 mm, care în
decurs de 24 ore se transformă în papule şi vezicule mici
cu conţinut clar ce se sparg rapid, producând ulceraţii
dureroase cu localizare la nivel tegumentar şi mucos
(veziculele predomină la marginea şi vârful limbii, mucoasa
jugală, vălul palatin).
Veziculele sunt infecţioase până la căderea crustelor.

Evoluţia este benignă, dar la pacienţii imunodeficitari poate
fi letală.
Herpes zoster :
- reprezintă o reactivare a infecţiei cu virusul varicelozosterian,
- afectează copiii în mod excepţional, fiind mult mai frecvent întalnită
la adulţi şi persoanele în vârstă.
- apar parestezii pe traiectul nervilor afectaţi V, VII, VIII, IX, dureri
nevralgiforme, de tipul usturime sau înţepături, ce preced şi
însoţesc erupţia, şi apoi persistă mult timp după vindecare.
- caracteristic este afectarea strict a teritoriului unui nerv senzitiv,
- leziunile sunt unilaterale sub formă de pete roşiatice, transformate
ulterior în 10–15 vezicule în buchet sau confluente ce la nivel de
mucoasă se sparg, se ulcerează,
- la nivel tegumentar se usucă, se acoperă cu o crustă şi determină
cicatrici colorate.
- veziculele sunt infecţioase până la căderea crustelor.
Tratament
În Herpes zoster de gravitate medie se administrează
Aciclovir pe cale orală, de 5 ori 400-800 mg/zi, iar în
cazuri severe, în perfuzie scurtă, de 3 ori 5-10 mg/kg/zi.
În varicelă se administrează tratament cu Aciclovir, doar
la cei imunodeprimaţi sau cu o evoluţie severă, în aceeaşi
doză ca pentru Herpes zoster.
SIDA
• Virusul imunodeficienţei umane aparţine familiei
Retroviridae şi se transmite prin produse de sânge
contaminate, injecţii cu ace contaminate sau prin contact
sexual neprotejat. În întreaga lume numărul bolnavilor
depăşeşte 40 milioane, iar în fiecare an 3 milioane de
oameni mor de SIDA. În final se ajunge la distrugerea
completă a sistemului imun al pacientului.
Diagnostic
Boala SIDA constituită reprezintǎ stadiul terminal (stadiul C)
al infecţiilor cu virusul imunodeficienţei umane dobândite şi se
caracterizează prin imunodeficienţă severă. Din această
cauză pacientii prezintă:
• candidoza orofaringiană,
• leucoplazie păroasă cu leziuni striate, bilaterale, albe pe
marginea limbii ce nu se pot îndepărta şi nu răspund la
antifungice,
• gingivită,
• parodontită HIV,
• gingivită ulcero-necrotică,
• ulceraţii orofaringiene atipice.
• Frecvent apare toxoplasmoză cerebrală,
Diagnostic
• TBC pulmonar sau extrapulmonar,
• sarcom Kaposi (tumefacţii gingivale, palatine),
• limfon nonHodgkin,
• pneumonie cu Pneumocystis carini,
• infecţii cu Mycobacterium avium intracelulare
• limfoadenopatie generalizată persistentă cu diametrul ce
depăşeşte un cm, timp de 3 luni sau mai mult în 2 sau mai
multe locuri extrainghinale.
Pacienţii au o tendinţă ridicată la sângerare (se impun măsuri

hemostatice locale) şi risc crescut de complicaţii infecţioase
(antibioprofilaxie cu antibiotice per os, soluţii antibiotice).
Tratament
Terapia antiretrovirală se iniţiază atunci când pacientul
este în stadiul de SIDA, deoarece instituită mai devreme ar
determina apariţia rezistenţei. Întotdeauna tratamentul se
realizează prin asocieri de trei sau patru substanţe
antiretrovirale. Inhibitorii de reverstranscriptază, de tipul
Zidovudinei (Retrovir), Didanosinei (Videx), Zalcitabinei
(Hivid), Stavudinei (Zerid), Lamivudinei (Epivir), Abacavirului
(Ziagen) sau Tenofovirului (Viread) prelungesc şi
îmbunătăţesc calitatea vieţii pacienţilor.
Inhibitorii nonnucleozidici de reverstranscriptază pot duce
la apariţia rapidă a rezistenţei. Dintre aceştia menţionăm:
Delaviridina (Rescriptor), Nevirapina (Viramune) şi Efavirenz
(Sustiva). Medicamente mai noi sunt inhibitorii de protează:
Saquinavir (Invirase), Ritonavir (Norvir), Indinavir (Crixivan),
Nelfinavir (Viracept). Acestea au o acţiune antivirală
marcată, dar cresc valoarea enzimelor hepatice şi prezintă
numeroase interacţiuni medicamentoase.
La ora actuală tratamentul se concepe individualizat, în
centre specializate, iar tendinţa este de a administra o doză
unică pe zi în scopul de creşte complianţa pacientului.
O zi frumoasa in continuare !
Farmacoterapia crizei
hipo și hiperglicemice.
As.Univ.Dr.VLAD Cristian Sebastian

MEDICAŢIA ANTIDIABETICǍ
Diabetul zaharat reprezintă una dintre cele mai cunoscute
tulburări endocrine, fiind o boală cronică caracterizată prin nivele
ridicate ale glucozei în sânge, cauzate fie de producerea unei
cantităţi insuficiente de insulină de către pancreas, fie de ineficienţa
organismului în a utiliza insulină produsă.
Simptomele cardinale ale diabetului sunt:
- polidipsie,
- polifagie,
- poliurie,
- scădere în greutate.
Pacienții cu diabet zaharat la nivelul cavitatii orale prezintă :
o xerostomie -pe fondul scăderii secreţiilor salivare dar şi datorită
hipoglicemiantelor
o senzaţia permanentă de sete;
o halena cu miros de acetonă;
o hipervâscozitate salivară;
o refacere rapidă a tartrului;
o osteoporoză, însoţită de o atrofie accelerată a crestelor alveolare;
o hipotonicitatea limbii, care este roşie, mărită în volum, cu
sensibilitate crescută;
o frecvent candidoze,
o gingivite persistente,
o carii multiple
o parodontopatia diabetică,
o rezistentă scăzută la infecţii (prin alterarea florei microbiene orale)
o tendinţă scăzută la vindecare - prin urmare leziunile mucoasei
bucale se produc uşor, şi se vindecă greu.
Ca manifestări strict orale ale tabloului clinic al diabetului zaharat,
pacientul prezintă pe fondul scăderii secreţiilor salivare dar şi
datorită hipoglicemiantelor:
➢ xerostomie (uscăciunea gurii), deci senzaţia permanentă de sete;
➢ halena cu miros de acetonă;
➢ hipervâscozitate salivară; refacere rapidă a tartrului;
➢ osteoporoză, însoţită de o atrofie accelerată a crestelor alveolare;
hipotonicitatea limbii, care este roşie, mărită în volum, cu
sensibilitate crescută;
➢ frecvent candidoze, gingivite persistente, policarii, parodontopatia
diabetică, rezistentă scăzută la infecţii (prin alterarea florei
microbiene orale)
➢ tendinţă scăzută la vindecare prin
urmare leziunile mucoasei bucale se
produc uşor, şi se vindecă greu.
Diagnostic:
Pacientul prezintă:
• iniţial:
➢ funcţie cerebrală scăzută, ca de pildă incapacitatea de a
efectua operaţii simple,
➢ scade spontaneitatea conversaţiei,
➢ se instalează o schimbare a stării generale (de exemplu
letargie, hipotonie marcată sau iritabilitate, nelinişte).
• ulterior:
➢ senzaţie de foame,
➢ tonus simpatic crescut,
➢ tahicardie,
➢ palpitaţii,
➢ tremurături,
➢ trismus,
➢ creşterea motilităţii gastrice,
➢ greţuri,
➢ hipersalivaţie,
➢ halenă fără miros de acetonă,
➢ transpiraţii abundente (tegumente umede şi reci),
➢ tulburări de vedere,
➢ stare confuzională,
➢ convulsii epileptiforme,
➢ agitaţie psihomotorie,
➢ pierdere de conştienţă,
• Leziunile posthipoglicemice sunt ireversibile şi pot apare în

5 minute de la instalarea comei. Datele de laborator indică
valori ale glicemiei mai mici de 40 – 60 mg/dl.
Tratament:
-la primele semne:
• pacientul se aşează în poziţie orizontală
• se administreazǎ alimente bogate în glucide (miere, 4 - 8
cuburi de zahăr, un pahar de suc dulce, bomboane).
- în cazul pierderii conştienţei:
• se va administra glucagon 1 mg intramuscular – determină
eliminarea accelerată de glicogen din ficat (dar care e
ineficientă la pacienţii alcoolici, cu insuficienţă hepatică).
- dacă hipoglicemia este severă:
• se administrează 20-50 ml glucoză 40 % intravenos, până
la revenire,
• apoi perfuzie de glucoză 10 % (când nu se poate asigura
accesul vascular, administrarea se poate face subcutanat).
Şocul hipoglicemic
• Acesta apare în cazul
pacienţilor cu diabet zaharat
insulino-dependent, în urma
unei doze excesive de
insulină, a unei întârzieri în
administrarea acesteia după
mâncare, după o activitate
fizică excesivă, consum de
alcool sau reducrea aportului
alimentar. Debutul crizei
hipoglicemice este brusc
(după injecţia de insulină).
Diagnostic
• Pacientul prezintă iniţial o funcţie cerebrală scăzută, ca de
pildă incapacitatea de a efectua operaţii simple,
• scade spontaneitatea conversaţiei, se instalează o
schimbare a stării generale (de exemplu letargie, hipotonie
marcată sau iritabilitate, nelinişte).
• senzaţie de foame,
• tonus simpatic crescut,
• tahicardie,
• palpitaţii,
• tremurături,
• contracţii generalizate,
• creşterea tensiunii arteriale,
• puls puternic şi bine bătut,
• cefalee,
Diagnostic
• trismus,
• creşterea motilităţii gastrice,
• greţuri,
• hipersalivaţie,
• halenă fără miros de acetonă,
• transpiraţii abundente (tegumente umede şi reci),
• tulburări de vedere,
• stare confuzională,
• convulsii epileptiforme,
• agitaţie psihomotorie,
• pierdere de conştienţă,
• coma ce se instalează brusc.
• Leziunile posthipoglicemice sunt ireversibile şi pot apare în 5
minute de la instalarea comei. Datele de laborator indică valori
ale glicemiei mai mici de 40 – 60 mg/dl.
Tratament
• La primele semne, pacientul se
aşează în poziţie orizontală
• se administreazǎ alimente bogate în
glucide (miere, 4 - 8 cuburi de zahăr,
un pahar de suc dulce, bomboane).
• În cazul pierderii conştienţei, se va
administra glucagon 1 mg
intramuscular – determină eliminarea
accelerată de glicogen din ficat (dar
care e ineficientă la pacienţii alcoolici,
cu insuficienţă hepatică).
• Dacă hipoglicemia este severă, se
administrează 20-50 ml glucoză 40 %
intravenos, până la revenire, apoi
perfuzie de glucoză 10 % (când nu se
poate asigura accesul vascular,
administrarea se poate face
subcutanat).
Coma diabetică
• Coma diabetică este mai puţin frecventă dar mai

periculoasă, debutul fiind lent, greu sesizabil şi este cauzată
de ingestia unei cantităţi importante de glucoză sau de
neadministrarea prizei de insulină.
Clasificare
• Coma cetoaciozică, apare în diabetul zaharat de tip 1, iar
factorul primordial este acidoza cu efecte asupra
metabolismului potasiului, cu complicaţiile aferente, cum ar fi
de exemplu tulburările de ritm. Letalitatea este de 5-20% ;
• Coma hiperosmolară, apare în diabetul zaharat de tip 2,
comă în care dominanta este deshidratarea, cu complicaţii
cardiovasculare, cerebrale şi renale. Letalitatea este de 40-
60%.
Diagnostic
• Pacientul prezintǎ la debut:
• poliurie,
• polidipsie,
• scădere în greutate,
• greaţă şi vărsături,
• tegumente calde şi uscate,
• pliu cutanat persistent, indicând deshidratarea, care la
nivelul cavităţii bucale :limbă uscată, halenă cu miros de
acetonă,
• facies roşu, vultuos,
• hipotensiune arterială,
• puls slab,
• respiraţii de tip Kussmaul (respiraţii adânci şi rapide, cu
suspine şi pauze între inspiraţie şi expiraţie).
Diagnostic
În stadii avansate apare:
• atitudine liniştită,
• hipotonie progresivă, ajungând până la areflexie
osteotendinoasă,
• somnolenţă progresivă până la comă.
Coma se instalează lent şi are 3 semne majore:
➢ dispnee (prin acidoză),
➢ deshidratare globală,
➢ tulburarea până la abolirea stării de cunoştinţă.
Datele de laborator indică o hiperglicemie 300-1.000 mg/dl,
osmolaritate plasmatică sub 330 mosm/l în coma cetoacidozică
şi peste 360 mosm/l în coma hiperosmolară.
Tratament
• Constă în corectarea deshidratării:
• - perfuzie intravenoasă 1 litru ser
fiziologic 9 ‰,
• administrare de insulină:
intravenos în perfuzie 6-10 UI/oră,
• reechilibrare hidroelectrolitică prin
aport de electroliţi şi minerale
(potasiu, fosfat, bicarbonat),
• combaterea acidozei prin
administrarea unei soluţii de
bicarbonat 14 ‰,
• măsuri generale de susţinere
(sondă gatrică, cateter vezical,
profilaxia trombozelor)
PRECAUŢII ÎN CAZUL PACIENŢILOR DIABETICI ÎN
CABINETUL STOMATOLOGIC
Datorită efectului stimulant al stresului asupra producţiei de

adrenalină şi de corticosteroizi (care sunt hiperglicemianţi), este
necesară:
• schimbarea dozei de insulină în caz de stres fiziologic şi/sau
psihologic important;
• sedarea pacientului prin barbiturice sau diazepine este
oarecum obligatorie.
• orice intervenţie traumatizantă se amână până ce diabetul se
află sub control.
• În cazul anesteziei locale şi locoregionale, folosirea

vasoconstrictorilor nu este contraindicată dacă sunt folosite
doze mici de adrenalină, care să nu permită o creştere
semnificativă a glicemiei. Cu toate acestea, datorită riscului
de declanşare a comei hipoglicemice la pacienţii
necontrolaţi/slab controlaţi, sau la pacienţii care nu şi-au
administrat doza de insulină, se preferă totuşi folosirea
anestezicelor fără vasoconstrictori, mai ales dăcă este
necesară injectarea mai multor carpule.
De preferat programarea şedinţelor stomatologice

dimineaţa, iar pacientul să aibă servit micul dejun în
prealabil; dacă actul medical depaşeşte ora normală de
masă, va fi înterupt pentru a permite alimentarea pacientului;
dacă dupǎ actul medical masticaţia este limitată, se va
recomanda o alimentaţie moale sau lichidă care să menţină
acelaşi aport caloric! În cazul unui act chirurgical, se
recomandă administrarea unei jumătăţi din doza uzuală cu 3
h înaintea intervenţiei, iar cealaltă jumătate în timpul
intervenţiei, prin aport intravenos de dextroză sau de
glucoză.
• Ţinând cont că pacienţii diabetici sunt mai predispuşi la

infecţii şi prezintă o vindecare îngreunată, pacienţii diabetici
vor fi instruiţi cu privire la realizarea unei igiene riguroase, a
unor controale regulate pentru a depista în stadii cât mai
iniţiale a afecţiunilor parodontale sau a altor infecţii localizate
în cavitatea bucală. La un pacient bine controlat şi care nu
prezintă focare infecţioase, nu este necesară prescripţia
profilacticǎ de antibiotice; în plus, datorită întârzierii
procesului de cicatrizare, se vor utiliza fire de sutură
nerezorbabile.
• Sedativele şi analgezicele pot fi folosite atât în scop

terapeutic cât şi în scop preventiv.
• Aspirina va fi evitată datorită interferenţelor sale cu
medicamentele cu efect hipoglicemiant; în schimb,
• Paracetamolul asociat cu Codeina reprezintă medicaţia
antalgică de elecţie.
O zi minunata in continuare !
Farmacologia analgezicelor și antiinflamatoarelor în stomatologie
Analgezicele unt medicamente folosite ca medicatie simptomatica pentru tratamentul

durerilor.
Se clasifică în 2 clase:
1. analgezice opioide și
2. analgezice neopioide (analgezice antipiretice şi antiinflamatoare).
ANALGEZICELE OPIOIDE
Denumirea de opioide provine de la „opiu” care este un produs brut obţinut din capsulele
de mac alb (Papaver somniferum) si conţine mai mulţi alcaloizi, clasificaţi după structura
chimică în 2 grupe:
a) fenantrenici (morfina, codeina, tebaina);
b) izochinolinici (papaverina, noscapina).
I. Morfina este cel mai important alcaloid din opiu, prototipul analgezicelor opioide.
Efectele centrale
• efect analgezic puternic - ridică pragul percepţiei senzaţiei dureroase şi înlătură senzaţia
de chin şi suferinţă provocată de durerea puternică;
• efect euforizant - cu apariţia unei stări de bine, de satisfacţie, de plăcere care duce la
instalarea dependenţei majore (addicţie). La unii indivizi produce opusul euforiei adică
disforia;
• deprimarea centrului respirator bulbar cu scăderea amplitudinii şi frecvenţei
respiraţiilor, hipoxie în doze mari;
• greţuri şi vărsături în doză mică, dar deprimarea centrului vomei în doză mare;
• deprimarea centrului tusei;
• mioză - îngustarea pupilei;
• efecte vegetative - hiperglicemie, bradicardie;
• efecte metabolice - scăderea metabolismului bazal, reducerea capacităţii de
termoreglare, combaterea frisoanelor;
• efecte endocrine - scăderea secreţiei de gonadotrofine, de ADH şi creşterea secreţiei de
prolactină.
Efectele periferice
• efect constipant - datorită scăderii peristaltismului intestinal, inhibării reflexului de
defecaţie, creşterii reabsorbţiei de apă la nivel intestinal, creşterii tonusului sfincterului
anal;
• creşterea tonusului sfincterului Oddi cu stază biliară;
• creşterea tonusului sfincterului urinar cu disurie;
• scăderea tonusului miometrului;
• elibererea de histamină cu bronhospasm, erupţii cutanate, scăderea tensiunii arteriale;
• creşterea tonusului musculaturii striate.
Mecanismul de acţiune al opioidelor - acţionează pe receptori specifici (miu, kappa,
delta) pe care în condiţii fiziologice acţionează peptidele opioide endogene: endorfine,
enkefaline şi dinorfine, care au rol în modularea senzaţiei dureroase.
Indicaţii:
- pentru efect analgezic în dureri puternice care nu mai răspund la alte analgezice,
- în cancere în fazele terminale,
- durerea din infarctul miocardic acut,
- durerea din arteriopatia gangrenoasă,
- postoperator,
- traumatisme majore, cu excepţia celui cranio-cerebral,
- pentru efect antidispneic în edemul pulmonar acut.
Contraindicaţiile:
- la copii mici,
- bătrâni datorită deprimării centrului respirator;
- insuficienţă respiratorie centrală şi periferică, obstructivă şi restrictivă;
- durerea din pancreatita acută;
- durerea din abdomenul acut chirurgical, până la stabilirea diagnosticului.
Morfina este un stupefiant care se eliberează numai pe reţeta specială cu timbru sec obţinută de
la Direcţia de Sănătate Publică, unde se ţine o evidenţă strictă a acestor operaţiuni.
Preparatele:
- Morfină fiole de 20 mg;
- Sevredol comprimate orale care se administrează din 4 în 4 ore (cu eliberare imediată);
- MST Continus - comprimate retard care se dau în 2 prize pe zi.
În caz de supradozare acută se administrează ca antidot antagonişti de opioide,
substanţe care blochează receptorii pe care acţionează morfina, combătând deprimarea
respiratorie, care este principalul pericol în cazul utilizării morfinei.
Aceştia sunt: nalorfina, naloxona şi naltrexona. Dacă se administrează antagonişti de opioide
la morfinomani pot declanşa sindrom de abstinenţă.
Utilizarea abuzivă a morfinei duce la instalarea dependenţei majore sau a adicţiei,
caracterizată prin:
- dependenţă psihică,
- dependenţă fizică,
- sindrom de abstinenţă la întreruperea administrării,
- toleranţă pentru efectul analgezic şi euforizant,
- intoxicaţie cronică,
- infecţii cu virusul hepatitei B şi HIV,
- pericol social (tâlhărie, crimă).
Tratamentul intoxicatiei cronice cu opioide:
- numai în clinici de psihiatrie, utilizând:
- anxiolitice,
- sedative,
- substituenţi mai puţin toxici (metadonă),
- terapie de aversiune (antagonişti de opioide în doze mici),
- tratament de sustinere a functiilor vitale in sindromul acut de sevraj
- psihoterapie.
II. Derivaţi naturali şi semisintetici ai morfinei

Codeina este metilmorfina, un alcaloid natural.
- are efect antitusiv (prin acţiune centralã),
- analgezic (de intensitate medie),
- antidiareic.
Indicații:
- tuse iritativă neproductivă,
- dureri de intensitate moderatã (se asociază obişnuit cu acid acetilsalicilic sau alt
analgezic-antipiretic),
- diaree acută.
Contraindicatii:
NU se administrează în caz de:
- alergie sau intoleranţă la codeină;
- insuficienţă respiratorie marcată;
- se cere prudenţă sau se evită în prezenţa hipersecreţiei traheobronşice;
- la bolnavii cu diaree acută toxiinfecţioasă.
NU este recomandabilă la copiii sub 5 ani;
NU se administrează timp îndelungat din cauza riscului dependenţei.
NU se asociază cu alte deprimante centrale, antihistaminice, antihipertensive deoarece poate
creşte efectul deprimant central.
NU se administrează la sportivi, Codeina figurează pe lista substanţelor dopante.
Reacţii adverse:
- constipaţie,
- greaţă,
- ameţeli,
- disforie,
- somnolenţă,
- dozele mari deprimă respiraţia, iar la copiii mici pot provoca convulsii,
- potenţialul de dependenţă este relativ mic.
Doza: 30 mg o dată pentru efect analgezic; pentru efectele antitusiv si antidiareic, dozele
sunt mai mici (10-15 mg).
III. Opioide sintetice cu profil asemănător morfinei

Petidina (Mialgin) este un derivat de sinteză. Efectul analgezic este de 5-10 ori mai redus ca
al morfinei, acţiunea sedativă este mai puternică decât a morfinei;
- efect de tip parasimpatolitic,
- antispastic,
- efectul constipant este redus,
- nu are efect antitusiv,
- nu modifică contracţiile uterine în timpul travaliului.
Deşi are acţiune de deprimare respiratorie, dozele echianalgezice afectează mai puţin
respiraţia la nou-născut.
Indicații :
- în dureri puternice în colici (asociat cu antispastice),
- infarct miocardic acut,
- cancer,
- dureri postoperatorii,
- pregătirea anesteziei generale şi a intervenţiilor chirurgicale,
- analgezia obstetricală,
- edemul pulmonar acut.
Contraindicații:
- caz de alergie,
- deprimare respiratorie marcată,
- traumatisme craniene,
- hipertensiune intracraniană.
- NU se administrează la copii sub 3 ani;
- la copii mai mari de 3 ani se foloseşte excepţional şi în doze mai mici;
- în timpul sarcinii poate determina depresie respiratorie la făt.
Reacţii adverse:
- slăbiciune,
- ameţeli,
- sudoraţie,
- uscăciunea gurii,
- uneori greaţă şi vomă,
- rareori hipotensiune ortostatică,
- deprimare respiratorie,
- constipaţie,
- retenţie de urină.
- dozele mari pot provoca fenomene de excitaţie centrală (în special datorită norpetidinei,
metabolit activ, rezultat prin demetilare la nivelul ficatului);
- poate produce dependenţă, dar toleranţa apare mai lent;
- sindromul de abstinenţă apare mai repede, este de durată mai scurtã, iar fenomenele
vegetative sunt mai slabe;
- spre deosebire de morfină, produce midriază.
Posologia: la adulţi 25-100 mg i.m. sau 25-50 mg în injecţie i.v. lentă.
Analgezie în obstetrică: 50-100 mg i.m. (odată cu apariţia contracţiilor uterine la intervale
regulate). Această doză se poate repeta după 1-3 ore. Nu se asociază în seringă cu barbiturice,
heparină, aminofilinã.
!!! Este interzisă asocierea cu neuroleptice fenotiazinice, datorită riscului mare de reacţii
toxice.
Metadona este un analgezic foarte puternic, cu potenţă mai mare decât a morfinei.
- deprimă respiraţia,
- nu produce tulburări gastrointestinale:
- greţuri,
- vărsături
- constipaţie.
- spre deosebire de morfinã, produce dependenta se instaleaza lent, iar întreruperea
tratamentului (în caz de administrare prelungită) este mai puţin dramatică pentru bolnav
decât după morfină, producând un sindrom de abstinenţă mai blând şi fiind indicată şi
în cura de dezintoxicare a morfinomanilor;
- are efect slab musculotrop, spasmolitic. Efectul se instaleazã repede, durând în medie
4-5 ore;
- este un analgezic foarte activ, care se pretează pentru tratamentul ambulatoriu;
- are un timp de înjumătăţire lung, de 34 de ore.
Indicații :
- în dureri traumatice;
- dureri reumatice (lumbago, sciatică);
- dureri neoplazice;
- colică renală;
- infarct miocardic;
- edem pulmonar acut.
Contraindicații:
- în abdomen acut;
- stază bronşică;
- traumatisme craniocerebrale;
- stări septice;
- sugari şi copii sub 4 ani.
Tratament
Doza pentru odată este de 2,5 – 10 mg, doza pe zi max 40 mg. Se va administra cu prudenţă în
analgezii obstetricale (poate produce apnee fetală).
Fentanyl este cel mai potent analgezic (de 80–100 de ori mai potent decât morfina – sunt
necesare doze de 80 – 100 de ori mai mici pentru obtinerea efectului analgezic).
- efectul analgezic a 0,1 mg fentanyl este echivalent cu cel a 10 mg de morfină;
- acţiunea lui începe rapid, deşi efectul maxim analgezic şi depresia respiraţiei apar după
câteva minute;
- durata efectului analgezic după administrarea i.v. a 0,1 mg este de 30 de minute;
- se poate administra intravenos, epidural, intratecal şi transdermal sub formă de plasturi.
Indicații:
- ca analgezic major adiţional în anestezia generală;
- în neuroleptanalgezie, împreună cu droperidol, ca premedicaţie anestezică;
- pentru inducerea anesteziei şi menţinerea anesteziei generale;
- plasturii cu Fentanil sunt indicaţi în tratamentul durerii cronice din cancer care necesită
terapie continuă cu opioizi, fiind aplicaţi timp de 72 de ore, după care se înlocuiesc cu
un alt plasture, aplicat în alt loc.
- se mai găseşte şi sub formă de preparate sublinguale de tip oralet, conţinând fentanyl
citrat, numite OTFC (oral transmucos fentanyl citrat), care au biodisponibilitate mare,
latenţă scurtă (5-15 minute), eficienţă ridicată în preanaestezie, cu reacţii adverse
minime.
Contraindicaţii:
- operaţie cezariană, înainte de extragerea fătului;
- în caz de depresie centrală respiratorie, de creştere a presiunii intracraniene.
Reacţii adverse:
- deprimarea respiraţiei,
- apnee,
- rigiditate musculară,
- bradicardie,
- hipotensiune,
- greaţă,
- ameţeli,
- rar reacţii alergice,
- NU produce eliberare de histamină.
Din aceeaşi clasă mai fac parte sufentanilul, alfentanilul şi remifentanilul.
Tramadol (Mabron, Tramal) este un analgezic cu acţiune dublă, atât asupra receptorilor
opioizi, cât şi pe sistemul descendent monoaminergic (inhibă recaptarea neuronală de
noradrenalină şi serotonină).
- are un potenţial redus de deprimare a respiraţiei şi de instalare a dependenţei
majore;
- este eficient în dureri acute şi cronice, mai ales de tip neuropatic;
- are şi efect antiinflamator şi de tip anestezic local.
Indicatii:
- chirurgie,
- obstetrică,
- ortopedie,
- oncologie,
- cardiologie,
- reumatologie.
Posologie: la adulţi şi adolescenţi peste 14 ani 50-100 mg odată, maxim 400 mg/zi.
Reacţii adverse:
- transpiraţie,
- dezorientare,
- greaţă,
- vărsături,
- uscăciunea gurii,
- Prudenţă în sarcină, lactaţie.
IV. Opioide sintetice care nu deprimă centrul respirator şi nu produc dependenţă
Pentazocina (Fortral) este un analgezic moderat, folosit pentru:
- calmarea durerilor moderate sau severe, acute sau cronice,
- în traumatisme,
- după intervenţii chirurgicale,
- în colici (renală, biliară),
- ca medicaţie preanestezică,
- pentru suplimentarea anesteziei chirurgicale.
Doze de 30-60 mg au acţiune analgezicã similară cu 10 mg morfină, iar oral, 50 mg sunt
echianalgezice cu 60 mg codeină; efectul se menţine 3-5 ore.
Reacţii adverse:
- greaţă,
- vărsături,
- ameţeli,
- sedare,
- cefalee,
- sudoraţie,
- coşmaruri,
- insomnie,
- iritabilitate,
- halucinaţii,
- tahicardie,
- erupţii cutanate alergice,
- poate declanşa sindromul de abstinenţă la morfinomani.
Contraindicații:
- în traumatisme craniene;
- hipertensiune intracraniană;
- stări convulsive;
- prudenţă sau se evită în timpul sarcinii (cu excepţia travaliului);
- NU se administrează în perioada de alăptare şi la copiii mai mici de 12 ani;
- figurează pe lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).
V. Antagoniştii de opioide
Se folosesc ca medicaţie antidot în caz de supradozare de opioide care deprimă centrul
respirator. Administrate la morfinomani declanşează sindrom de abstinenţă.
Nalorfina are şi proprietăţi analgezice proprii, administrându-se în doză 5-10 mg intravenos.
Naloxona este un antagonist pur, fără acţiune proprie. Se injectează i.v., i.m. sau s.c. în doză
de 0,4 mg la adulţi, 0,01 mg/kgc la copii. Poate produce tremurături, transpiraţii, reacţii de
hipersensibilitate.
ANALGEZICELE NEOPIOIDE (ANALGEZICE ANTIPIRETICE ŞI

ANTIINFLAMATOARE)
Sunt medicamente care prezintă aceste 2 tipuri de efecte:

• analgezic,
• antipiretic.
Unele au si actiune antiinflamatoare.
Efectul analgezic este mai slab decât al opiodelor, realizându-se printr-o creştere a
pragului percepţiei senzaţiei dureroase, dar fără a influenţa reacţia psihoafectivă la durere.
Acţiunea analgezică se datorează inhibării sintezei prostaglandinelor la nivelul SNC. La
nivel periferic este posibilă inhibarea alături de prostaglandine şi a sintezei şi acţiunii altor
compuşi ce acţionează pe receptorii durerii, inhibându-se astfel transmiterea senzaţiei
dureroase. Aceste substanţe se folosesc frecvent în combinaţii, datorită unui sinergism aditiv,
intrând în compoziţia aşa- numitor preparate de tip antinevralgic.
Indicații :
- nevralgii,
- dentalgii,
- cefalee,
- mialgii,
- artralgi.,
Efectul antipiretic reprezintă scăderea temperaturii crescute în mod patologic (a
febrei). Se explică prin inhibarea sintezei prostaglandinelor la nivelul centrului termoreglator
din hipotalamus, rezultând o vasodilataţie periferică, ce va permite o pierdere accentuată de
caldură.
Efectul antiinflamator reprezintă combaterea simptomelor inflamaţiilor acute (roşeaţă,
căldură locală, tumefiere).
Mecanismul de acţiune este fundamental diferit de al analgezicelor opioide, ele
producând inhibarea enzimei ciclooxigenază, care acţionează asupra acidului arahidonic,
determinând sinteză de prostaglandine, prostacicline şi tromboxani. Dar, enzima
ciclooxigenază prezintă cel puţin 2 izoforme.
➢ COX-1 este enzima constitutivă cu rol benefic în sinteza de prostaglandine:
- protectoare la nivelul mucoasei gastrice,
- a celor care intervin în reglarea circulaţiei renale,
- în declanşarea travaliului (PGF2alfa),
- a prostaciclinei care are efect antiagregant plachetar şi bronhodilatator,
- a tromboxanilor (TXA2) cu rol în agregarea plachetelor.
• inhibarea COX-1 este responsabila de apariţia unor efecte adverse ale acestor compuşi,
cum ar fi:
o acţiunea iritantă la nivelul mucoasei gastrice, chiar ulcer gastric prin
inhibarea sintezei de prostaglandine protectoare,
o perturbarea circulaţiei renale,
o reacţii de tip anafilactoid prin:
▪ inhibarea sintezei de prostaglandine E2 şi prostacicline
(PGI2) cu efect bronhodilatator;
▪ creşterea sintezei de leucotriene, cu acţiune
bronhoconstrictoare;
- cea mai frecventă formă de manifestare a reacţiilor de tip
anafilactoid sunt crizele de dispnee expiratorie - de ex.
astmul indus de aspirină.
➢ COX-2 este enzima inductibilă, care nu se găseşte în ţesuturile normale, indusă în
cursul fenomenelor patologice. Ea este responsabilă de sinteza de prostaglandine cu rol:
- în apariţia inflamaţiilor acute,
- apariția febrei,
- pentru hipersensibilizarea nociceptorilor,
- apariţia durerii.
• prin inhibarea COX-2 se explică apariţia efectelor analgezic, antipiretic şi
antiinflamator;
• majoritatea analgezicelor antipiretice şi antiinflamatoare inhibă ambele forme
ale enzimei COX;
• există şi compuşi inhibitori selectivi ai enzimei COX-2 – în special coxibii, dar
şi nimesulidul sau meloxicamul - înalt selectivi, însă pentru aceste substanţe care
practic prezintă un potenţial scăzut de a induce reacţii adverse:
o gastrointestinale,
o au apărut tot mai multe date privind riscul de creştere a incidenţei
trombozelor arteriale, ceea ce a dus în 2004 la retragerea de pe
piaţă a unui preparat - rofecoxib (Vioxx).
a) DERIVAŢI DE ANILINĂ
Fenacetina este analgezic şi antipiretic. Intră în compoziţia unor preparate de tip antinevralgic
(Antinevralgic, Codamin, Fasconal), dar datorită riscului apariţiei nefritei interstiţiale, cu
insuficienţă renală acută s-a înlocuit cu metabolitul ei, acetaminofen, cunoscut frecvent sub
numele de paracetamol.
Acetaminofen (Paracetamol, Panadol, Eferalgan)
- are acţiune analgezică şi antipiretică;
- NU are efect antiinflamator;
- se absoarbe rapid şi aproape complet din tractul gastrointestinal după administrare orală;
- difuzează în toate ţesuturile organismului, legarea de proteinele plasmatice este slabă;
- se metabolizează în ficat;
- se excretă renal.
4% se metabolizeazã prin citocromul P450 într-un produs toxic, care se conjugă cu
glutation (detoxifiere la nivelul ficatului). La doze masive de paracetamol sau la o administrare
pe timp îndelungat, datorită depleţiei de glutation se poate produce necroză hepatică
(tratamentul se face prin administrarea cât de repede posibil a N-acetilcisteinei ca antidot).
Indicații:
- pentru combaterea simptomatică a febrei de cauză infecţioasă;
- tratamentul simptomatic al durerilor de intensitate medie:
o cefalee,
o nevralgii dentare,
o dureri sciatice,
o artralgii nereumatismale,
o dismenoree,
o dureri după unele intervenţii chirurgicale,
o entorse,
o fracturi şi luxaţii
Tratament:
• la adulţi şi la copiii peste 12 ani, 500 mg la fiecare 6-8 h. Nu se va depăşi doza maximă
de 1g/priză şi 4g/ 24 de ore. Pentru doze mai mari tratamentul va fi efectuat sub strictă
supraveghere medicală;
• la copii între 6 şi 12 ani: 250-500 mg la 6-8 ore;
• la copii între 3 si 6 ani: 125-250 mg la 6-8 ore.
Contraindicații:
- la bolnavii cu insuficienţă hepatică,
- hepatită virală,
- insuficienţă renală gravă,
- alcoolism,
- hipersensibilitate la paracetamol.
Reacţii adverse:
- produce erupţii cutanate,
- urticarie,
- euforie,
- dependenţă fizică.
Se va evita administrarea în timpul sarcinii, mai ales în primele 3 luni. Se poate folosi
pe toată perioada alăptării.
b) DERIVAŢII DE PIRAZOLONĂ
Fenazona se foloseşte local ca hemostatic în epistaxis şi în caz de otită.
Aminofenazona nu se mai foloseşte datorită riscului de agranulocitoză. Prezenta şi un risc
crescut de a produce cancer gastric datorită transformării nitriţilor alimentari în nitrozoamine
cancerigene.
Noraminofenazona (Metamizol, Analgin, Algocalmin) este analgezic şi antipiretic.
- efectul analgezic este de 2 ori mai intens decât al aminofenazonei;
- efectul antipiretic este intens la administrare intravenoasă;
- NU are efect antiinflamator;
- prezintă o acţiune antispastică de tip musculotrop.
- Se găseşte sub formă de comprimate, fiole şi supozitoare.
Indicații: în algii de diverse cauze:
- nevralgii,
- dureri dentare,
- dureri de sfera O.R.L.,
- dureri artrozice,
- artritice, din poliartrita cronică evolutivă,
- mialgii,
- sindrom febril.
Intră în compoziţia preparatelor combinate: Scobutil compus, Piafen şi Quarelin.
Tratament:
• la adulţi 1-2 comprimate de 2-3 ori/zi sau 1-2 fiole în injecţie i.m. profundă sau per os;
• la copii peste 15 ani 1 comprimat de 2-3 ori/zi sau la nevoie.
În caz de febră mare, în mediul spitalicesc se poate administra 1 fiolă i.v., în cazul în
care nu există antecedente de alergie la compus. Nu se injectează subcutanat datorită unei
intoleranţe locale.
Reacţii adverse:
- agranulocitoză,
- anemie sau trombopenie,
- reacţii alergice cutanate de diferite intensităţi,
- uneori şoc anafilactic,
- rar insuficienţă renală sau nefropatie interstiţială,
- uneori colorarea în roşu a urinii.
Agranulocitoza se manifestă prin:
- creştere semnificativă a temperaturii,
- frisoane,
- angină ulceronecrotică,
- creşterea VSH,
- dispariţia aproape totală a polinuclearelor în hemogramă.
Se impune instaurarea unei antibioterapii cu spectru larg. Netratată poate avea o evoluţie
fatală.
Contraindicații:
- în caz de alergie,
- leucopenie,
- granulocitopenie,
- afecţiuni hepatice,
- afectiuni renale.
Se va administra în timpul sarcinii numai după aprecierea corectă a riscului şi
beneficiului terapeutic. Este de preferat să nu se administreze mamelor care alăptează.
c) DERIVAŢI DE ACID SALICILIC
Acid acetilsalicilic (Aspirina, Europirin, Upsarin) este:
• analgezic,
• antipiretic,
• antiinflamator,
• antiagregant plachetar,
• este iritantă gastric, fiind prin urmare administrată doar după mese.
Efectele variază în funcţie de doză:
▪ în doză de 1,3-3 g pe zi are efect analgezic şi antipiretic (indicat în nevralgii, mialgii,
dureri dentare, febră din boli infecţioase cu excepţia gripei şi varicelei);
▪ în doză de 4-6 g pe zi este antiinflamator (folosit în reumatism articular acut, puseele de
acutizare ale poliartritei reumatoide);
▪ iar în doză de 75-100 mg pe zi are efect antiagregant plachetar (pentru profilaxia
trombozelor arteriale).
- se absoarbe rapid după administrare orală,
- se distribuie în toate ţesuturile organismului,
- se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 80-90%.
Comprimatele se dezagregă, se beau cu multă apă imediat după mese.
Reacţii adverse:
- produce tulburări digestive,
- microhemoragii digestive,
- rareori hematemeză sau melenă,
- creşterea tendinţei la sângerare,
- bronhospasm,
- reacţii alergice diverse (erupţii cutanate, rareori reacţie anafilactoidă gravă cu asfixie
sau colaps),
- nefropatie cronică,
- sindrom Reye (encefalopatie şi necroză hepatică dacă se administrează mai ales la copii
infectaţi cu virus gripal sau varicelo-zosterian).
- în caz de supradozare apar:
o tulburări digestive,
o hipertermie cu hipersudoraţie,
o polipnee urmată de hipoventilaţie,
o tulburări neuropsihice asemănătoare beţiei (ameţeli, tulburări
de auz şi vedere, convulsii),
o la doze mari evoluează spre comă,
o tulburări cardiace,
o deshidratare,
o șoc,
o acidoză.
Tratamentul supradozarii se face cu împachetări reci, spălături stomacale, alcalinizarea
urinii (perfuzie cu bicarbonat de sodiu).
Acidul acetil-salicilic creşte efectul anticoagulantelor, acţiunea hipoglicemiantelor
orale, riscul de hemoragii gastrointestinale în cazul unui tratament concomitent cu
corticosteroizi.
Contraindicaţiile utilizării Aspirinei sunt:
- diateze hemoragice;
- NU se foloseşte la copii sub 12 ani, deoarece determină apariţia sindromului Reye (boala
ce afectează creierul şi ficatul, iar letalitatea este de 20-40%);
- ulcer gastro-intestinal (mai ales la cei cu ulcer peptic, deoarece, prin administrarea
Aspirinei, se poate provoca o hemoragie internă);
- pacienţi cu terapie anticoagulantă, Aspirina crescând semnificativ timpul de sângerare
(într-un studiu s-a demonstrat că, după ingestia unui singur comprimat, valorile timpului
de sângerare au crescut de 3 ori, revenind la normal abia după câteva zile);
- alergie la Aspirină;
- în sarcină, ar trebui utilizată cu precauţie, deoarece în ultimul trimestru de sarcină, dacă
este administrată cronic determină apariţia de hemoragii, poate întârzia instalarea
travaliului, prelungeşte durata acestuia, iar dacă este folosită în doze foarte mari poate
produce efecte teratogene.
- poate interacţiona cu insulina sau alţi agenţi hipoglicemici, determinând concentraţii
sangvine imprevizibile ale glicemiei sau chiar producând un efect crescut hipoglicemic;
- în combinaţie cu medicaţia anticoagulantă (de tipul warfarinei sau heparinei), Aspirina
poate determina apariţia de hemoragii interne;
- o asociere periculoasă este cu alcoolul, deoarece alcoolul sensibilizează mucoasa
gastrică faţa de Aspirină;
- în asociere cu medicaţia hipertensivă, Aspirina scade efectul unor medicamente
antihipertensive (betablocante, diuretice, inhibitorii enzimei de conversie).
d) ANTIINFLAMATOARELE NESTEROIDIENE (AINS)
Sunt substanţe care:
• au efect analgezic-antipiretic mai slab;
• au un efect antiinflamator pronunţat;
• se leagă puternic de proteinele plasmatice, producând interacţiuni de ordin
farmacocinetic cu anticoagulantele orale şi antidiabeticele orale (le deplaseaza de pe
proteinele plasmatice crescand concentratia formei libere cu risc de accidente
caracteristice supradozarii acestor medicamente).
Reactii adverse :
- tulburări digestive (greaţă, ulcer, hemoragie digestivă),
- reacţii de tip anafilactoid (bronhospasm, colaps, erupţii cutanate),
- inhibitorii selectivi ai enzimei COX2 sunt mai bine toleraţi gastric, dar unii cresc riscul
de producere a accidentelor coronariene.
Fenilbutazona este un antiinflamator nesteroidian din clasa pirazolonelor.
• antiinflamator,
• analgezic,
• uricozuric,
• se absoarbe rapid şi circulă legată de proteinele plasmatice în proporţie de 98%,
• are un timp de înjumătăţire foarte lung (72 de ore), cu tendinţă la cumulare în organism.
Indicații:
- în reumatism poliarticular acut,
- poliartrită reumatoidă,
- spondilită anchilopoetică,
- artroză,
- accesul de gută,
- lombosciatică,
- periartrită scapulohumerală,
- inflamaţii generate de infecţii (metroanexite, tromboflebite).
Tratament:
o de atac de 10 mg/kg/zi timp de cîteva zile;
o în doză de întreţinere de 3 mg/kgc/zi, durata tratamentului fiind de maximum 12-14 zile
datorită efectelor adverse.
Reacţii adverse:
- produce hemoragii digestive şi chiar ulcer,
- retenţie hidrosalină,
- reacţii de hipersensibilitate,
- leucopenie,
- agranulocitoză,
- trombocitopenie,
- hepatotoxicitate,
- necroză renală,
- creşterea tendinţei la convulsii.
Contraindicații:
- insuficienţă renală,
- insuficiență cardiacă,
- insuficiență hepatică gravă,
- sarcină şi alăptare,
- ulcer gastroduodenal,
- hipertensiune arterială,
- copii şi sugari.
Indometacinul are acţiune:
• antiinflamatoare,
• antipiretică,
• analgezică.
Indicații :
- în poliartrită cronică evolutivă,
- spondilartrită ankilopoietică,
- artroze (coxartroza, artroza temporo-mandibulară),
- gută,
- tendinite,
- sinovite,
- bursite,
- lombosciatică,
- dismenoree (inhibă marcat sinteza de PGF2alfa).
Reacţii adverse:
- tulburări gastrointestinale,
- ulcer cu perforaţie şi sângerare,
- reacţii de sensibilizare,
- hipoacuzie,
- vâjâituri în urechi,
- modificări în sfera SNC :
o episoade psihotice,
o stări depresive,
o confuzie mintalã,
o cefalee,
- edeme,
- hipertensiune arterială.
Contraindicații:
- la copii sub 14 ani,
- la gravide,
- mame care alăptează,
- la pacienţi cu leziuni gastrointestinale acute sau în antecedente,
- la cei cu alergii.
Tratament:
- se începe cu 0,025 g de 2-3 ori pe zi;
- dacã răspunsul nu este adecvat, doza zilnicã se măreşte cu 0,025 g la intervale de o
săptămână, până se obţine efectul dorit sau se atinge doza de 0,150-0,200 g/zi.
Diclofenac (Voltaren, Rewodina)
• antiinflamator;
• analgezic;
• antipiretic;
• se absoarbe rapid şi aproape total digestiv;
• se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 99%;
• este extensiv metabolizat în ficat, t1/2 este de 1-3 ore.
Indicații:
- în reumatism inflamator cronic (poliartrite reumatoide, spondilartrite anchilozante),
- unele artroze dureroase şi invalidante;
- tratament de scurtă durată al puseelor acute de reumatism abarticular (umăr dureros
acut, tendinite);
- artroze;
- lombalgii;
- dismenoree;
- tratament adjuvant în inflamaţiile ORL;
- tratament adjuvant colica ureterală;
- postintervenţii chirurgicale.
Tratament:
• de atac: 150 mg/zi, în trei prize;
• doza de întreţinere: 75-100 mg/zi fracţionat în 2-3 prize.
Reacţii adverse:
- tulburări digestive,
- rar :
o ulcer,
o hemoragii digestive,
o perforaţie ulceroasă,
o tulburări hepatice,
o hipersensibilitate cutanată,
o insomnie,
o iritabilitate,
o ameţeală,
o cefalee.
Contraindicaţii:
- ulcer gastric sau duodenal în evoluţie,
- hipersensibilitate,
- insuficienţă hepatică,
- insuficiență renală severă,
- se va evita administrarea în primele două trimestre de sarcină (risc teratogen).
Ibuprofen (Paduden, Rupan) are eficacitate asemănătoare acidului acetilsalicilic:
• antiinflamator,
• analgezic,
• antipiretic.
Indicații :
- în reumatism articular inflamator sau degenerativ,
- reumatism extraarticular,
- stări inflamatorii severe şi prelungite în sfera O.R.L.,
- patologia respiratorie,
- patologie vasculară,
- în ginecologie,
- în cancer;
- dureri dentare,
- dureri postoperatorii uşoare sau moderate,
- dismenoree.
Tratament :
• de atac este de 1200-1600 mg pe zi;
• doza de întreţinere 600-800 mg pe zi.
Se poate administra şi la copii preparatul Nurofen în doză de 20 mg/kg corp şi zi, maximum
500 mg pe zi.
Reactii adverse:
- tulburări digestive,
- erupţii cutanate alergice,
- edeme,
- rareori creşterea valorilor transaminazelor,
- leucopenie,
- trombocitopenie,
- reacţii anafilactoide grave.
Ketoprofen (Ketonal) are efect:
• antiinflamator,
• antialgic,
• antipiretic.
Indicații:
- tratamentul simptomatic al reumatismului cronic inflamator şi degenerativ,
- tratamentul reumatismului abarticular,
- tratamentul artritelor şi artrozelor,
- tratamentul lombalgiilor.
Contraindicații:
- ulcer,
- sarcină,
- alăptare,
- insuficiență renală severă.
Tratament :
• de atac: 300 mg pe zi, în trei prize, în timpul mesei;
• doza de întreţinere: 150 mg pe zi în trei prize.
Se găseşte şi sub formă de pulbere liofilizată care se injectează după diluare intramuscular
profund în doză de 100-200 mg pe zi, la 12 ore interval.
Piroxicam (Feldene)
• antiinflamator,
• analgezic,
• antipiretic,
• uricozuric,
• are activitate terapeuticã ridicată în doze scăzute,
• tolerabilitate mai bună decât a altor AINS,
• se absoarbe foarte bine digestiv,
• se leagă 99% de proteinele plasmatice,
• t1/2 = 35-40 h.
Indicații:
- în afecţiuni reumatismale cu caracter inflamator sau degenerativ,
- în afecţiuni articulare sau abarticulare suferinţe musculoscheletice acute,
- durere de diferite etiologii:
o posttraumaticã,
o postoperatorie,
o postpartum.
- guta acută,
- dismenoree primară.
Tratament:
• de atac este de 20-40 mg pe zi în priză unică;
• doza de întreţinere 10-20 mg pe zi.
Meloxicam (Movalis)
• inhibă mai mult biosinteza prostaglandinelor de la locul inflamaţiei, decât a celor din
mucoasa gastrică sau din rinichi, datorită inhibării preferentiale a COX2, faţă de COX1;
• determină o incidenţă scăzută a efectelor secundare gastrointestinale (perforaţii,
ulceraţii şi sângerări).
Indicații :
- în tratamentul simptomatic al artritei reumatoide;
- osteoartritelor dureroase (artroze, boli degenerative ale articulaţiilor);
- alte stări inflamatorii.
Tratament :
• de atac: 15 mg/zi;
• de intretinere 7,5 mg/zi.
Contraindicații:
- în caz de hipersensibilitate,
- ulcer peptic activ,
- insuficiență renală severă,
- copii sub 15 ani,
- sarcină,
- alăptare.
Nimesulid (Mesid, Aulin) este tot un inhibitor preferențial la enzimei COX2.
Indicații:
- în stări inflamatorii care afectează sistemul osos,
- dureri articulare.
Contraindicatii:
- în caz hemoragii gastro-intestinale,
- ulcer gastroduodenal în fază activă.
Efecte adverse:
- ocazional pirozis,
- erupţii cutanate de tip alergic,
- foarte rar:
o cefalee,
o vertij,
o somnolenţă.
- în mod excepţional:
o oligurie,
o edem,
o purpură.
Celecoxib (Celebrex) este inhibitor înalt selectiv al enzimei COX2. Se dă în 1-2 prize pe zi în
doză de 200-400 mg pe zi.
Alţi coxibi sunt: parecoxib, valdecoxib, etoricoxib care se foloses în boala artrozică, poliartrita
reumatoidă, fiind bine toleraţi la nivel digestiv deoarece inhibă selectiv enzima COX2.
Inhibitorii COX2 pot produce hipertensiune arterială şi edeme.
FARMACOTERAPIA DURERII
I. Durerea acută
1. Durerea de intensitate moderată
- cefalee,
- nevralgii,
- mialgii,
- dureri dentare,
- dureri postoperatorii.
Diagnostic
Majoritatea durerilor de natură dentarǎ:
• sunt acute,
• pot fi localizate sau frecvent iradiază,
• variază ca intensitate de la hipersensibilitate la dulce până la durere spontană ce uneori
depăşeşte intensitatea moderată devenind violentă,
• de intensitate intolerabilă.
Diagnosticul diferenţial din durerea dentară se face cu:
• durerea din sinusita maxilară,
• cefalea în ciorchine,
• durerea auriculară,
• nevralgia de trigemen.
Tratament
Tratamentul medicamentos apelează la diverse produse farmacologice, în funcţie de intensitatea
durerii:
- pentru durerea uşoară se utilizează:
- derivaţi de metamizol (Algocalmin) 3 x 500-1.000 mg/zi. Administarea
lui pe cale intravenoasă este utilizată în urgenţe pentru efectul rapid
antipiretic;
- cu cafeina în preparatul Quarelin ce prezintă un efect intens antalgic.
- pentru durerea de intensitate moderată se utilizează:
- Paracetamol (Acetaminofen),
- comprimate efervescente (Eferalgan),
- medicamente ce conţin acetaminofen şi codeină (Panadol Extra).
Dintre alte AINS cu acţiune antiinflamatorie, analgezică şi antipiretică, ce se utilizează în
durerea dentară care are componentă inflamatorie, în durerea postoperatorie, inflamaţiile
articulaţiei temporo-mandibulare menţionăm: Acid acetil-salicilic, Ibuprofen, Ketoprofen,
Nimesulid, Indometacin şi Diclofenac.
2. Durerea de intensitate crescândă (durerea colicativă de origine biliară sau renală)
Tratament
Se administrează parenteral:
- medicaţie analgezică (Algocalmin),
- medicatie antispastică (Scobutil, Piafen, Papaverină),
- medicaţie sedativǎ (Diazepam).
3. Durerea de intensitate severă (infarct miocardic acut, politraumatisme, arsuri extinse).

Tratament
Medicaţia se administreazǎ pe cale parenterală:
- Petidină (Mialgin) 25-100 mg intramuscular sau 25-50 mg intravenos lent,
- Tramadol 50-100 mg la 4-6 ore,
- Pentazocină (Fortral) o fiolă intramuscular,
- Morfină clorhidrică subcutanat 10 mg la 4 ore la nevoie.
II. Durerea cronică
1. Cefaleea pulsatilă din migrenă

Diagnostic
- dureri pulsatile hemicraniale cu o frecvenţă de 60%, în zona temporală, retro- sau
periorbital, timp de până la trei zile, cu intensitate maximă după o jumătate de oră, ce
se exacerbează la efort,
- greaţă,
- vomă,
- fotofobie,
- senzaţii de căldură sau frig,
- sensibilitate la mirosuri sau zgomote.
Factorii declanşatori pot fi reprezentaţi de:
- consumul de alcool, cafea, nicotină,
- modificarea ritmului somn-veghe,
- stres,
- oboseală,
- menstruaţie,
- foame,
- unele medicamente cum sunt de exemplu nitraţii sau anticoncepţionalele.
Tratament
- pacientul va fi introdus într-o cameră întunecată, în care nu există excitanţi;
- în cazul unei crize uşoare se vor administra antiemetice (Metoclopramid, Motilium) şi
analgetice (Ibuprofen, Paracetamol).
Alcaloizii de ergot nu mai sunt consideraţi actulamente ca medicaţie de primă alegere
în tratamentul migrenei.
2. Cefaleea în ciorchine – cluster headache (bing-horton)

Diagnostic
Acest tip de cefalee apare în salve, grupat, recidivând pe parcursul mai multor săptămâni sau
luni. Se manifestă de obicei noaptea, după câteva ore de somn. Durerile sunt intense,
insuportabile, localizate periorbital, unilateral, însoţite de congestie nazală sau oculară
(hiperlacrimaţie) şi afectează preponderant bărbaţii cu vârste între 28-30 ani. Pacientul este în
ortostatism, în mişcare, pentru liniştirea durerii.
Tratament
Se va administra oxigen, Sumatriptan (Imigran) subcutant 6 mg sau se pulverizează soluţie de
Lidocaină 1 ml în orificiul nazal.
3. Durerea din nevralgia de trigemen

Diagnostic
Este o afecţiune rară, denumită şi “ticul dureros al feţei”, întâlnită la persoane cu vârste
între 45-65 ani, preponderent la femei, fiind caracterizată prin:
- dureri paroxistice, violente în teritoriul ramurilor nervului trigemen, cu durata de până
la două minute, între ele apărând intervale libere;
- apare un tic dureros ce deformează hemifaţa dureroasă, ce afectează cel mai adesea:
o ramul mandibular,
o apoi cuprinde şi teritoriul ramului maxilar,
o în ultimă instanţă, ramul oftalmic (zona nasului şi ochiului).
De obicei afectarea este unilaterală, existand însǎ şi cazuri cu nevralgie trigeminală
bilaterală. Durerea debutează prin stimularea (o uşoară atingere, vibraţie sau distorsiunea)
zonelor triger, cutanate sau mucoase.
Tratament
Se vor administra:
- opioide, 4 mg/zi Buprenorfină
- Carbamazepină, antiepileptic psihotrop, administrat în doză de:
o 2 x 100 mg/zi, ce se creşte zilnic cu 100 – 200 mg;
o la 400 – 600 mg/zi apare efectul de înlăturare a durerii;
o pragul de 800 – 1600 mg după 2 – 3 ani de utilizare, ceea ce reprezintă limita
toxicităţii.
- dacă nu se obţine efectul aşteptat, se mai poate prescrie Fenitoină, un antiepileptic, în
doză de 200 – 600 mg/zi sau Gabapentin.
Ultima soluţie o reprezintă intervenţia chirurgicală, reprezentată de:
- termocoagularea percutanată a ganglionului Gasser,
- decompresie microvasculară,
- iradierea rădăcinii trigemenului cu un cuţit cu raze gamma.
APLICATII PRACTICE
1. Ca antipiretic şi analgezic se foloseşte foarte frecvent acetaminofenul (Paracetamol,
Eferalgan). Atenţie! A nu se depăşi 2 g pe zi, deoarece prezintă toxicitate hepatică (peste 10 g
apare necroză şi hepatită toxică). Nu are efect antiinflamator. Prescrieți o rețetă cu Paracetamol
la un pacient, postextracție dentară.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
2. Un analgezic şi antipiretic foarte eficient este noraminofenazona (Metamizol,

Algocalmin), care are şi efect antispastic musculotrop, putând fi administrat şi în dureri
colicative. Atenţie! Injectarea intravenoasă foarte rapidă poate duce la colaps. Poate determina
şoc anafilactic şi foarte rar, agranulocitoză. Nu se injectează s.c. datorită unor fenomene de
intoleranţă locală. Prescrieți o rețetă cu metamizol pentru efectul său analgezic.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. La copii cu febră şi dureri se poate recomanda ibuprofenul - preparatul Nurofen, sirop

200 mg/5 ml. Este bine tolerat gastric, comparativ cu alte antiinflamatoare nesteroidiene.
Prescrieți o rețetă cu ibuprofen unui copil de 7 ani.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
4. La un bolnav cu boală artrozică se poate indica un inhibitor selectiv al COX-2,

celecoxibul, care nu este aşa de nociv pentru mucoasa gastrică. Totuşi, la bolnavi cu antecedente
de ulcer sau hemoragii digestive superioare, este strict interzis şi acest preparat.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
5. Prescrieți un tratament analgezic post extracție dentară

.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
VERIFICAREA CUNOSTINȚELOR
1. Următoarele medicamente au efect antiinflamator:
a. Acidul acetil-salicilic;
b. Paracetamolul;
c. Metamizolul;
d. Ibuprofenul;
e. Ketoprofenul.
2. Urmatoarele medicamente sunt opioide:

a. Codeina;
b. Tramadolul;
c. Metamizolul;
d. Petidina;
e. Ketamina.
3. Urmatoarele medicamente nu au efect antiinflamator:
b. Paracetamolul;
c. Metamizolul;
d. Ibuprofenul;
e. Codeina.
4. Urmatoarele medicamente sunt inhibitori selectivi ai COX2:

a. Nimesulid;
b. Celecoxib;
c. Etoricoxib;
d. Metamizol;
e. Ketonal.
5. Acidul acetil-salicilic are următoarele contraindicații:

a. tromboze arteriale;
b. tromboze venoase;
c. hemoragie cerebrală;
d. copii sub 12 ani;
e. ulcer gastric in evolutie.
6. Următoarele medicamente se utilizează în colica biliară:

a. Scobutil;
b. Drotaverina;
c. Metamizol;
d. Ibuprofen;
e. Fentanil.
7. Urmatoarele medicamente sunt inhibitori preferentiali ai COX2:

a. Celecoxib;
b. Nimesulid;
c. Etoricoxib;
d. Meloxicam;
e. Algocalmin.
8. Acetil-cisteina este antidotul intoxicației cu:

b. Paracetamol;
c. Metamizol;
d. opioide;
e. Celecoxib.
9. Codeina este contraindicată în:

a. insuficiență respiratorie;
b. copii sub 5 ani;
c. insuficiența cardiacă;
d. insuficiența renală;
e. traumatism cranio-cerebral.
10. Morfina poate fi administrată în:

a. traumatisme cranio-cerebrale;
b. astm bronșic;
c. infarct miocardic;
d. cancer;
e. edem pulmonar acut.
Farmacologia anestezicelor locale in stomatologie
Anestezicele locale (AL) sunt substanţe care aplicate sau introduse în imediata
apropiere a formaţiunilor nervoase, în concentratia potrivita, provoaca pierderea temporara si
reversibila a sensibilitatii dureroase intr-o zona bine delimitată.
O insensibilitate relativ asemănătoare se mai poate produce însă şi prin alte mijloace
(fizice sau chimice).
Mecanismul de acțiune
AL actioneaza prin stabilizarea membranelor fibrelor nervoase, crescând pragul
excitabilităţii şi micşorând procesul de depolarizare. Acţiunea se datoreşte blocarii canalelor
membranare de sodiu.
✓ în cadrul unui nerv fibrele sunt anesteziate de la suprafaţă spre profunzime (anestezia
progresează de la teritoriile proximale la cele distale), dar revenirea din anestezie se face
în ordine inversă, deoarece vasul sanguin se află în centrul nervului;
✓ în cazul unui nerv mixt, fibrele motorii sunt situate în general la suprafaţă, iar cele
senzitive spre centru şi de aceea se instalează întâi blocul motor, apoi blocul senzitiv.
Anestezia fibrelor motorii apare la doze mari şi este uneori utilă în chirurgie, dar în
general e nedorită şi chiar periculoasă (paralizia muşchilor);
✓ anestezia fibrelor vegetative simpatice poate produce:
- vasodilataţie locală:
o cu grăbirea absorbţiei,
o scurtarea efectului anestezic local.
- vasodilataţie generală:
o cu hipotensiune arterială periculoasă (în rahianestezie).
✓ mucoasele sunt afectate, datorită anesteziei terminaţiilor nervoase senzitive,
✓ pielea intactă nu este în general străbătută de AL,
✓ pielea lezată, inflamată, hiperemiată poate fi traversată de AL,
✓ la nivelul SNC - absorbindu-se de la locul de aplicare, ele pot produce urmatoarele
fenomene :
o excitaţie, urmate de deprimare,
o uneori o stare confuzională (asemănătoare ebrietăţii),
o comă,
o în final paralizia centrilor respiratori.
✓ la nivelul SNV
o produc un răspuns vasodilatator,
o pot produce hipotensiune,
o acţiune antispastică la nivelul musculaturii netede.
✓ la nivelul cordului :
o produc deprimarea miocardului prin inhibarea excitabilităţii,
o în supradozare, deprimarea miocardului poate fi severă. Dar acest efect se
valorifică terapeutic în tratamentul aritmiilor cardiace.
Simptomele intoxicaţiei - apar în caz de supradozare sau în caz de injectare accidentală
intravenoasă. Se manifestă prin:
- senzaţie de amorţeală periorală şi a limbii,
- răcire a extremităţilor,
- cefalee frontală,
- senzaţie de cap gol.
- SNC iniţial este stimulat apare:
o hiperexcitabilitate,
o tremurături,
o delir,
o convulsii.
- Apoi apare o stare de deprimare a SNC cu:
o ataxie,
o confuzie,
o deprimarea respiraţiei,
o comă.
- Moartea survine prin paralizia respiraţiei.
Tratamentul se face cu diazepam şi succinilcolină.
Pentru prelungirea efectului local și împiedicarea sau întârzierea efectelor postresorbitve
se practică asocierea cu substanțe vasoconstrictoare, de ex. adrenalină în concentrație de
1/200.000 – 1/20.000, noradrenalină, fenilefrină sau felipresină.
Adrenalina asociată în scop vasoconstrictor poate provoca:
- nelinişte,
- transpiraţii,
- tahicardie,
- dureri anginoase,
- fenomene ischemice locale (mai ales în teritoriile cu circulaţie terminală – nas, urechi).
Contraindicații: Asocierea cu adrenalina nu este indicată la cei cu :
- aritmii,
- HTA,
- hipertiroidie.
Felipresina – este un polipeptid asemănător hormonului natural vasopresină:
- ca vasoconstrictor are acţiune mai redusă decât a adrenalinei,
- nu produce hipoxie tisulară,
- are toxicitate redusă,
- nu dă fenomene de ischemie cardiacă,
- se poate utiliza la pacienţii cu tireotoxicoze (hipertiroidie),
- se poate utiliza la cei trataţi cu antidepresive triciclice,
- are efect ocitocic, de aceea nu se va folosi la gravide, influenţând circulaţia placentară
şi tonusul uterin,
- se combină cu prilocaina, fiind mai eficientă decât în combinaţie cu xilina.
Contraindicaţii:
- nu sunt la pacienţii sănătoşi;
- este vasoconstrictorul de elecţie la bolnavii cardiovasculari;
- în doze mari determină vasoconstricţie coronariană şi tahicardie.
Efecte adverse:
Reacţiile alergice sunt relativ frecvente pentru compuşii de tip ester. Pot apare:
- prurit,
- erupţii urticariene,
- dispnee,
- crize astmatice,
- chiar şoc anafilactic,
- anestezicele amidice pot produce un accident deosebit de grav - hipertermie malignă,
ce apare prin mecanism idiosincrazic,
- creşterea brutală a calciului determină rigiditate musculară,
- acidoză metabolică,
- hipertermie,
- mortalitatea este de 50%.
Tratamentul :
- specific constă în injectarea i.v. de dantrolen 1mg/kgc. Mortalitatea prin
anestezicele locale folosite în practica stomatologică este de 1/40.000.000.
Indicații:
- pentru combaterea sau prevenirea durerilor: anestezia operatorie într-o zonă
circumscrisă, ce permite realizarea de intervenţii chirurgicale mici, de scurtă durată;
- în efectuarea unor manevre endoscopice;
- pentru anestezia terapeutică (privarea temporară a unor structuri periferice de
controlul nervos în scopul suprimării unor reflexe patologice):
o blocajele nervoase în traumatisme,
o afecţiuni articulare,
o combaterea spasmelor arteriale în sindroame ischemice periferice.
- pentru efecte sistemice (postresorbtive).
TIPURI DE ANESTEZIE LOCALĂ

• anestezia de suprafaţă (de contact), când substanţa este aplicată pe mucoase şi plăgi,
acţionează în primul rând asupra terminaţiilor nervoase; este utilizată în:
- stomatologie,
- ORL,
- oftalmologie,
- dermatologie,
- gastroenterologie,
- urologie, etc.
• anestezia de infiltraţie, când anestezicul este injectat în ţesuturi, strat cu strat, în soluţie
diluată, în volum relativ mare, acţionând asupra tuturor elementelor nervoase în zona
respectivă;
• anestezia de conducere, realizată prin injectarea soluţiei anestezice în vecinătatea
unui trunchi sau plex nervos (anestezie tronculară, plexală); în acest caz AL realizează
bloc nervos, cu insensibilizarea regiunii situate distal de locul administrării;
• anestezia epidurală (peridurală), în spaţiul epidural în jurul nervilor rahidieni, de la
ieşirea din dura mater, la găurile de conjugare, în regiunea lombară;
• anestezia rahidiană (rahianestezie) când substanța se injectează în spatiul
subarahnoidian, în lichidul cefalorahidian, intre vertebrele lombare 3 şi 4.
Farmacocinetica
- AL se absorb în general proporţional cu concentraţia soluţiilor folosite (riscul toxicităţii
sistemice este mai mare pentru soluţiile concentrate) şi cu potenţa vasodilatatoare;
- AL se leagă în proporţie variabilă de proteinele plasmatice, amidele mai mult decât
esterii;
- compuşii esterici sunt metabolizaţi rapid prin hidroliză de către esterazele plasmatice,
ceea ce determină o durată relativ scurtă a anesteziei şi o toxicitate redusă;
- compuşii amidici sunt metabolizaţi mai lent de către enzimele microzomiale hepatice
ducand la durata mai mare a efectului şi explică toxicitatea mai mare;
- AL se elimină renal, cele esterice integral ca metaboliţi, cele amidice 90% ca metaboliţi
şi 10% nemodificate;
- se distribuie preferenţial în ţesuturile bogat vascularizate (creier, plămâni, miocard,
ficat, rinichi) de unde sunt treptat redistribuite spre ţesutul adipos şi muscular;
- străbat uşor bariera hematoencefalică şi placenta.
Clasificarea:
- în funcţie de potenţă si durata de acţiune:
• Compuşi cu potenţă mare şi durată lungă (3 h sau peste):
- Tetracaina
- Etidocaina
- Bupivacaina
• Compuşi cu potenţă şi durată medie (1-2 h):
- Lidocaina
- Prilocaina
- Mepivacaina
• Compuşi cu potenţă mică şi durată scurtă (20-30 min):
- Procaina
- Clorprocaina
• Anestezice de contact:
- ambucaina,
- proximetacaina,
- chinisocaina,
- pramocaina.
APLICAȚII PRACTICE
1. Prescripţie pentru realizarea unei anestezii locale prin infiltraţie. Folosim clorhidrat
de procaină 1% sau Xilină 0,5-1%.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
2. Prescripţie pentru realizarea unei anestezii locale de conducere. Folosim xilină 2% cu

adrenalină 0,0005% sau articaină 4% cu adrenalină 0,6%.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
1. Următoarele anestezice locale au potență mare și durata lungă de acțiune:
a. Procaina;
b. Tetracaina;
c. Adrenalina;
d. Bupivacaina;
e. Etidocaina.
2. Selectaţi anestezicele locale - amide:
a. lidocaina;
b. mepivacaina;
c. procaina;
d. sovcaina;
e. dicaina.
3. Anestezicele ce pot fi utilizate pentru anestezia prin infiltrare:
a. benzocaina;
b. procaina;
c. trimecaina;
d. sovcaina;
e. dicaina.
4. Anestezicele ce pot fi utilizate pentru anestezia prin conducere:

a. benzocaina;
b. procaina;
c. lidocaina;
d. cincocaina;
e. tetracaina.
5. Ce efecte adverse pot apărea la utilizarea procainei?

a. reacţii alergice şi şoc anafilactic;
b. scăderea tensiunii arteriale;
c. tulburări dispeptice;
d. perturbarea hematopoiezei;
e. tulburări ale activităţii cardiace.
6. Anestezia fibrelor vegetative determiă:

a. vasoconstrictie;
b. scăderea tensiunii arteriale;
c. vasodilatatie;
d. paralizia centrilor respiratori;
e. hipertensiune arterială.
7. Simptomele supradozarii AL sunt:

a. răcire a extremităților;
b. stimulare cardiacă;
c. amorțeală periorală;
d. vasoconstricție marcată;
e. amorțeală a limbii.
8. Felipresina este:
a. un AL amidic;
b. un AL esteric;
c. un vasoconstrictor;
d. un analgezic opioid;
e. un polipeptid.
9. AL esterice:
a. sunt hidrolizate de către esterazele plasmatice;
b. sunt metabolizate lent de către enzimele mmicrozomale hepatice;
c. se elimină renal complet metabolizate;
d. au toxicitatea cea mai mare;
e. nu străbat bariera hematoencefalică.
10. AL produc:
a. pierderea temporară a sensibilității dureroase;
b. pierderea generalizată a sensibilității dureroase;
c. pierderea reversibilă a sensibilității dureroase;
d. pierderea ireversibilă a sensibilității tactile;
e. pierderea reversibilă a controlului sfincterian.
Farmacologia anxioliticelor și sedativelor hipnotice în
stomatologie. Farmacoterapia crizei epileptice.
SEDAREA ÎN STOMATOLOGIE
- medicaţia sedativǎ determină:
• deprimare psihomotorie,
• liniştirea pacientului,
• uneori somnolenţă,
• calmează stările de exicitaţie şi agitaţie psihomotorie.
- medicaţia hipnoticǎ favorizeazǎ instalarea unui somn asemănător celui fiziologic.
- medicaţia cu efect tranchilizant sau anxiolitic atenueazǎ stările de anxietate.
Unele medicamente pot prezenta toate efectele mai sus menţionate. Aceste efecte sunt
uneori greu de delimitat, ele se întrepătrund de cele mai multe ori, fiind dependente de doză.
Frica şi anxietatea sunt stări frecvent întâlnite în practica stomatologică. Pe fondul unui
teren emoţional pot interveni elemente ce determină sau chiar amplifică frica de stomatolog:
- frica de traumatizare a ţesuturilor bucale în timpul tratamentului protetic,
- frica de durere,
- frica de sufocare în cursul manoperelor de amprentare,
- frica de moarte (frecvent la bolnavii cardiovasculari),
- frica de hemoragii severe la cei cu tulburări de hemostază.
Starea de anxietate mai poate fi declanşată de:
- contactul cu lumina puternică (de la unitul stomatologic),
- mirosul specific din cabinetul stomatologic,
- de zgomotul produs de instrumentarul rotativ.
De cele mai multe ori se apelează la psihoterapie (discuția cu pacientul), în multe dintre
situații fiind în masură să înlăture frica pacienților. În acele cazuri în care psihoterapia este
ineficientă, se apelează la medicația anxioliticǎ.
În general benzodiazepinele au efect depresor asupra sistemului respirator; în doze
terapeutice, acestea exercită un efect minor asupra aparatului respirator la un pacient sănătos;
cu toate acestea, în cazul pacienţilor cu afecţiuni respiratorii, s-au putut observa fenomene de
insuficienţă respiratorie indusă prin medicaţia anxiolitică.
Medicaţia anxiolitică administrată în doze uzuale pacienţilor sănătoși cauzează mici
modificări, alterări asupra debitului sau presiunii cardiace; în cazul administrării unor doze
crescute celor uzuale, se poate produce o scădere a presiunii cardiace, a debitului cardiac, dar
fără importanţă clinică semnificativă.
De asemenea trebuie menționatǎ posibilitatea însumării efectului depresor respirator în
cazul administrării și altor medicamente depresoare SNC.
Clasificare
1. Sedative hipnotice barbiturice
• Barbiturice cu latenta si durata ultrascurta de actiune (10-20 minute) – barbituricele
utilizate ca si anestezice generale: Tiopental, Metohexital
• Barbiturice cu latenta si durata scurta de actiune (sub 2 ore): Ciclobarbital
• Barbiturice cu latenta si durata medie de actiune (3-6 ore): Amobarbital
• Barbiturice cu latenta si durata lunga de actiune (peste 8 ore): Fenobarbital

Actiune farmacodinamicǎ:
- în doze mici produc doar sedare,
- in doze mari induc hipnoză (somn asemănător cu cel fiziologic),
- unele au efect anticonvulsivant
Indicatii:
- preanestezie, înaintea intervenţiei stomatologice.
Tratament:
- se preferă în general medicamente ce au o durată scurtă de acţiune (acţiunea se
instalează în 30 minute – 1 h);
- se administrează oral sub formǎ de comprimate.
2. Sedative hipnotice nebarbiturice
➢ Benzodiazepine:
- sunt medicamente ce se administrează oral sau rectal;
- sunt prescrise frecvent în cazul pacienților cu tulburari psihice minore sau majore, doar
de catre medicul psihiatru sau sub supravegherea directa a medicului anestezist.
Ex: Nitrazepam cpr. 2,5 mg; 3 - 4 cpr. seara (5 - 10 mg), Flurazepam 1 - 2 mg, Midazolam cpr
7,5 mg, f 5mg/mL.
- Midazolamul se utilizeaza ca anestezic general in asociere cu alte substante sau ca
medicație preanestezică; el poate declanşa:
• depresie respiratorie,
• apnee,
• amnezie anterogradǎ;
- prin asocierea Midazolamului cu un analgezic opiod, clinic se observă depresie
respiratorie gravă;
- dacă este administrat oral, are cea mai scurtă perioadă de instalare a efectului terapeutic.
➢ Alte structuri
Zolpidemul:
- cel mai întalnit efect secundar menţionat este somnolența, mai putin semnificativa
decat pentru alte clase de medicamente, mai ales în cazul pacienţilor care pe fondul
anxietății dezvoltă insomnii.
- în cazul administrării medicaţiei în seara precedentă se obţine atât un somn bun cât și
un efect antianxios rezidual în dimineaţa zilei programate la stomatolog;
- mai există și posibilitatea administrarii atât în seara precedentă cât și cu 1 h înaintea
întervenţiei stomatologice, dar apare riscul senzaţiei de “mahmurealǎ”.
Efecte adverse:
- în funcție de dozele administrate, cei mai susceptibili acestor simptome fiind vârstnicii
peste 65 ani și persoanele cu istoric de consum alcool:
o ataxie,
o stări de confuzie,
o de apatie,
o amețeală.
- rar se pot întalni situaţii în care bătrânii și tinerii reacţionează opus medicaţiei
administrate (reactii paradoxale), prin:
o agitaţie,
o hipertonie,
o hiperkinezie,
o insomnie,
o iritabilitate,
o furie
o ostilitate.
- administrate în primul trimestru de sarcină:
o provoacă malformaţii congenitale (buza de iepure –cheiloskizis sau
palatocheiloskizis), Diazepamul avind un risc mai scazut de producere a
lor.
o se preferǎ evitarea lor pe întreaga perioadǎ de sarcină, deoarece pot
provoca la noul născut tahicardii, iritabilitate, spasme musculare;
o copilul poate ajunge dependent de unele dintre ele și poate să prezinte
simptome de sevraj după naştere.
- apar riscuri dacă se combină cu alte deprimante SNC:
o antihistaminice - duce la un efect crescut și prelungit al sedativului,
o alcoolul - crește mult efectul depresor SNC al benzodiazepinelor.
- fumătorii sunt mai rezistenţi faţă de efectele depresoare ale benzodiazepinelor, de aceea
în cazul lor se poate lua în considerare administrarea unor doze crescute celor uzuale
pentru a se putea obţine gradul dorit de sedare sau de îndepartare a stării de frică;
- xerostomia ca efect secundar neplăcut este reclamat de pacienţi în cazul administrării
de durată; în cazul folosirii benzodiazepinelor ca premedicație, o scădere a secreţiei
salivare este chiar de dorit în marea majoritate a procedurilor stomatologice;
- administrarea acestor medicamente se face cu precauţii la vârstnici şi la cei cu funcţie
hepatică alterată.
Pacientul este bine să fie însoţit la cabinet (dacă tratamentul cu sedativ – hipnotic s-a
făcut anticipat intervenţiei stomatologice), iar ulterior şedinței stomatologice să nu desfăşoare
activităţi ce implică precizie.
3. Tranchilizante minore (anxiolitice)
- Benzodiazepinele - sunt anxiolitice de elecţie în stomatologie
• Diazepam cpr 10 mg, sol rectala 5 mg/mL sau 10 mg/mL;
o atinge concentraţii terapeutice maxime la adulţi în 60 – 90 minute şi la copii in 15 – 30
minute.
o la adulţi se adminisreazǎ 5 - 10 mg cu 1 h înainte de tratament (uneori această doză se
recomandă în noaptea ce precede tratamentul).
o Are urmǎtoarele efecte:
- tranchilizant,
- sedativ-hipnotic,
- miorelaxant,
- anticonvulsivant
• Medazepam cpr. 10 mg, Bromazepam cpr. 1,5 mg, 3 mg, Alprazolam cpr 0,25 mg, 0,5 mg,
1 mg, 2 mg sau cpr cu eliberare prelungita 0,5 mg, 1 mg, 2 mg, 3 mg; Oxazepam cpr 10 mg
- se administreazǎ în special la bătrâni şi hepatici si are efect rapid şi de scurtǎ duratǎ.
Hidroxizinul:
o se administrezǎ oral (dg. 25 mg);
o parenteral, i.m. sau i.v. lent;
o are structurǎ asemănătoare cu antihistaminicele;
o se utilizeazǎ la pacienţii care nu tolerează benzodiazepinele;
o efectele farmacologice apar în 15-30 min;
o este apreciat în practica stomatologică datorită toxicității scăzute;
o scade fluxului salivar;
o produce ușoare efecte antiemetice;
o efect hipotensiv;
o antiaritmic ușor.
Tratament:
- se administrează 1-2 dg cu 30 minute - 1 h înainte de intervenţie;
- efectele farmacologice apar în 15-30 min.
Buspirona
- are efecte similare cu Diazepamul fără însa a prezenta efecte depresoare asupra SNC,
sau efecte anticonvulsivante ori miorelaxante asemenea benzodiazepinelor;
- nu augmentează efectul alcoolului sau a altor sedative;
- nu produce dependență;
- nu este însă folosită în practica stomatologică datorită efectului terapeutic tardiv
instalat după inițierea terapiei (1-3 săptămâni).
Urgențe minore sau majore în cabinetul stomatologic:

1. Isteria (tulburarea de conversie)
Isteria reprezinta o trecere bruscă de la o stare la alta, fiind modul de manifestare a unor
trǎiri gen: “acordă-mi atenţie, am nevoie de afecţiunea ta”; atât femeile, cât și bărbații pot avea
în egală măsură, crize de isterie.
Trăsăturile persoanelor isterice:
- sunt teatrali, dramatizează totul sau au o exprimare excesivă a emoţiilor;
- caută mereu situaţii în care pot fi în centrul atenţiei, ”cerșind“ mereu aprobarea
celorlalţi, mai ales a persoanelor apropiate;
- au comportament manipulativ;
- manifestǎ un grad crescut de sugestibilitate;
- se caracterizează prin mimarea altor boli, ele apărând şi cedând la sugestie;
- pot trece cu ușurință de la o stare emoţională la alta, sugestibilitate, egocentrism, fiind
axaţi doar pe problemele lor și pe tot ce are legatură cu persoana lor, arătând în același
timp totală lipsă de consideraţie față de cei din jur;
- sunt indulgenţi față de greșelile lor (nici o greșealǎ de a lor nu este prea mare, nimic nu
este de nerezolvat atunci cand vine vorba de ei);
- persoana isterică se recunoaște prin vocea ridicată, ţipete, plâns, manifestări ale furiei
- trantește ușa, înjură, sparge obiecte;
- criza atinge punctul culminant când persoana începe să tremure și chiar leșină, practic
nu face altceva decât sǎ-și arate suferinţa pe care nu poate să o pună în cuvinte, dar nici
nu poate să o ţină în suflet.
Tratament
Atitudinea medicului faţă de o persoană cu personalitate isterică trebuie să fie întotdeauna
fermă, să nu arate milă sau emoţie, ci doar blândețe.
- terapie sugestivă - apă distilată administrată per os, i.m sau intradermic;
- medicație anxiolitica cu un tranchilizant minor: Oxazepam, Diazepam, Medazepam.
2. Spasmofilia (criză de tetanie)

Afectează în special femeile tinere, fiind o boală “latentă”, cu perioade mari în care nu-
și face simţită prezenţa, întreruptă de crize scurte și neplacute:
- apare pe un fond de hiperexcitabilitate nervoasă ca rezultat al unei hiperexcitabilităţi
neuromusculare întâlnită în stări de hipocalcemie, hipomagnezemie;
- se mai poate întâlni și la persoanele cu hipotiroidism.
Diagnosticul diferenţial se face cu atacul de panică; dacă în spasmofilie cura de calciu
poate preveni noile crize de spasmofilie, în atacul de panică este necesară întotdeauna
intervenţia unei terţe persoane pentru reechilibrul psihic.
Spasmofilia se caracterizeazǎ prin:
• contracţii (tremurături) în special la extremităţi (mâna de “mamoș”), dar și la nivelul
mușchilor feţei, contracţiile sunt:
- simetrice,
- durată de la minute la ore,
- sunt dureroase.
• valori crescute ale tensiunii arteriale;
• tahicardie;
• stări de amețeală;
• tulburări de echilibru;
• transpirație excesivă;
• senzație de sufocare - pacientul reclamă “nod în gât” (spasm laringian);
• dispnee;
• anxietate.
Tratament
Se așează pacientul în poziţie orizontală, pentru a se administra medicaţia pe cale parenterală
respectiv:
- calciu gluconic 10% 20 - 40 ml i.v. lent (niciodată la bolnavii digializaţi);
- gluconat de Ca şi Mg 5% i.m. până la relaxarea musculară;
- Diazepam i.v. 1 fiolǎ;
- la nevoie, pentru liniștirea pacientului - 1 cpr. Extraveral (Fenobarbital + extract de
valeriana) administrat oral.
3. Epilepsia - criza epileptică majoră

- sistemul nervos al pacientului produce descărcări electrice bruşte, excesive și
dezorganizate care duc la apariţia convulsiilor;
- pe durata convusiilor pacientul pierde temporar:
o controlul musculaturii,
o defecaţiei,
o urinării,
o vorbirii,
o vederii
o a stării de conștienţă.
În epilepsia de tip grand-mal apare:
- pierderea bruscă a stării de conştienţă precedată sau nu de semne premonitorii;
- apar convulsii ce epuizează bolnavul;
- există 2 faze descrise, și anume:
- faza tonică :
- extensia musculaturii inferioare;
- flexia musculaturii superioare;
- scăderea ritmului respirator sau chiar dispariția sa.
- faza clonică:
- convulsii;
- muşcarea limbii,
- spumă la nivelul cavităţii bucale;
- emisie spontana si incontrolata de urină.
Factorii favorizanţi sunt:
- oboseală (lipsa somnului adecvat);
- stresul reprezentat de frică/durere provocată de actul stomatologic pare să deţină un rol
important în declanşarea crizei;
- alimentaţia necorespunzătoare sau nealimentaţia înaintea şedinței de tratament
stomatologic.
În timpul crizei:
- bolnavul îşi poate muşca limba, buza, mucoasǎ bucală;
- poate aspira conţinutul cavităţii bucale;
- poate muşca degetele medicului stomatolog;
- revenirea putând fi spontană după 3 - 5 minute;
- alteori, revenirea completă poate dura 1-2 ore.
Tratament:
• se întoarce bolnavul cu faţa în jos pentru a evacua voma şi a evita inhalarea
vomismentelor, materialelor şi instrumentelor stomatologice.
Se administrează:
- Diazepam 1 fiolǎ i.v. lent (1 f. 10 mg/2 ml); se poate repeta administrarea după un
interval de timp de 30 – 60 min (în total până la 4 - 6 f de 10 mg);
- Glucoză 10% sau 20%, 50 - 100 ml i.v. pentru a echilibra hipoglicemia cât și pentru a
combate formarea edemului central;
- Daca nu cedeaza criza: Fenitoina 50 mg/minut (1 fiola are 50 mg/mL);
- în cazul în care episodul continuă se administrează Fenobarbital i.m. 200-600 mg;
- Daca nu sunt rezultate, se efectueaza anestezia generala cu Tiopental si/sau Propofol.
După o criză convulsivă, pacientul este adesea confuz pentru o scurtă perioadă de timp,
motiv pentru care el trebuie supravegheat până ce devine conștient și familiar cu împrejurimile.
În cabinetul stomatologic, pentru a se evita criza epileptică, medicul trebuie să se asigure că:
- pacientul şi-a administrat medicaţia anticonvulsivantă;
- s-a alimentat (pentru a preveni hipoglicemia ce cauzează starea de rău epileptic);
- și-a administrat premedicaţia sedativă înainte de procedura stomatologică (barbiturice,
benzodiazepine, conform recomandarilor medicului neurolog).
Este de preferat ca medicul stomatolog să execute lucrări fixe în locul celor mobile sau
mobilizabile (după caz), pentru a se evita posibila blocare a căilor respiratorii prin
dezangrenarea acestora de pe câmpul protetic în cursul crizei epileptice.
Pacientul prezintă hiperplazie gingivală după Fenitoină la 2 – 8 luni de la iniţierea
terapiei anticonvulsivante.
APLICAȚII PRACTICE
1. La un bolnav agitat, cu hiperexcitabilitate nervoasă se poate prescrie tot fenobarbital,

dar în doză sedativă de 15 mg odată.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
2. La un bolnav cu nevroză anxioasă se poate prescrie în scop anxiolitic o

benzodiazepină, de ex. Diazepam cpr. de 10 mg, Medazepam cpr. 10 mg, Alprazolam cpr. de
0,25 mg.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Pentru un pacient cu crize focale (parţiale) simple (sau crize parţiale complexe –
epilepsie de lob temporal), tratamentul de primă intenţie este cu carbamazepină.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
4. Prescrieți tratamentul unui pacient isteric în cabinetul stomatologic
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
1. Midazolamul este un medicament:
a. anxiolitic;
b. anticonvulsivant;
c. sedativ-hipnotic;
d. toate cele de mai sus;
e. nici una din cele de mai sus.
2. Următoarele medicamente sunt benzodiazepine:

a. Diazapam;
b. Zolpidem;
c. Buspirona;
d. Fenobarbital;
e. Medazepam.
3. Următoarele medicamente sunt anxiolitice:

a. Fenobarbital;
b. Zolpidem;
c. Buspirona;
d. Alprazolam;
e. Diazepam.
4. Următoarele medicamente pot fi utilizate în criza epileptică:

a. Diazepam;
b. Fenitoina;
c. Zolpidem;
d. Buspirona;
e. Fenobarbital.
5. Hidroxizina poate produce:

a. scăderea fluxului salivar;
b. hipotensiune;
c. hipertensiune;
d. efect antivomitiv;
e. greață, vărsături.
6. În spasmofilie se administrează:
a. Zolpidem;
b. calciu gluconic;
c. gluconat de calciu și magneziu;
d. Tiopental;
e. Fenitoina.
7. În timpul crizei epileptice, pacientul poate să:

a. își muște limba;
b. să muște degetele medicului stomatolog;
c. prezinte emisie spontană de urină;
d. plangă și să vorbească urât;
e. scuipe.
8. Midazolamul poate produce ca efecte adverse:

a. depresie respiratorie;
b. amnezie anterogradă;
c. efect sedativ-hipnotic;
d. hipertensiune arterială;
e. apnee.
9. Următoarele acțiuni ale Zolpidemului sunt reacții paradoxale:

a. agitație;
b. ataxie;
c. hipertonie;
d. hipokinezie;
e. insomnie.
10. Hiperplazia gingivală poate fi produsă de:

a. Fenitoina;
b. Diazepam;
c. Tiopental;
e. nici una din cele de mai sus.
Farmacoterapia de urgență în șocul anafilactic și în criza de astm
bronșic.
I. SNV simpatic acţionează în situaţii neobişnuite, periculoase ce necesită o adaptare

rapidă a organismului. El cuprinde neurotransmiţătorii adrenalină şi noradrenalină împreună cu
toate structurile ce îi sintetizează, ii utilizează sau ii inactiveaza.
Receptorii adrenergici
Efectele stimulării receptorilor ardrenergici diferă şi sunt chiar contradictorii.
Stimularea receptorilor α1 Stimularea receptorilor α2
• vasoconstricţie cutanată şi mucoasă, • vasoconstricţie,

• contracţia capsulei splenice, • relaxarea musculaturii netede gastro-
intestinale,
• midriază,
• creşterea glicogenolizei şi gluconeogenezei
• scăderea secreţiei bronşice,
• reducerea secreţiei de insulină
• o secreţie salivară vâscoasă,
• favorizează agregarea plachetară.
• contracţia sfincterului vezicii urinare,
• creşterea motilitaţii uterine,
• piloerecţie
Stimularea receptorilor β1 Stimularea receptorilor β2

• stimularea funcţiilor cordului, cu efect • bronhodilataţie,
inotrop, cronotrop, batmotrop şi dromotrop
pozitiv • vasodilataţie,
• stimularea sistemului nervos central • relaxarea musculaturii gastrointestinale,
• creşterea secreţiei de renină • relaxarea musculaturii vezicii urinare şi uterine
• lipoliză cu creşterea cantităţii de acizi graşi • stimularea forţei musculaturii striate,

din sânge, • tremor
• o secreţie salivară bogată în proteine, • creşterea gluconeogenezei şi glicogenolizei
• creşterea secreţiei de insulină.
Simpaticomimeticele
Simpaticomimeticele sunt substanţe chimice ce stimulează, pe cale directă sau indirectă,
receptorii adrenergici.
Simpaticomimeticele directe sunt :
• neselective, acţionând asupra tuturor receptorilor aderenergici, cum sunt de
exemplu:
o adrenalina
o noradrenalina
o dopamina
• selective, actionand doar asupra unor anumiti receptori:
▪ acţionând doar pe receptorii α
o fenilefrina
o oximetazolina
▪ acţionând doar pe receptorii α sau β
o isoprenalina
o dobutamina
o salbutamolul
o terbutalina
o fenoterolul
Simpaticomimeticele indirecte acţionează asupra receptorilor adrenergici prin intermediul
noradrenalinei endogene. Astfel acţionează amfetamina, ce creşte disponibilul de catecolamine
în fanta sinaptică, prin favorizarea eliberării lor.
Adrenalina este o catecolamină ce acţionează asupra tuturor receptorilor adrenergici,
cu spectru larg de acţiune. Ea există în mod normal în organism şi este secretată de
medulosuprarenală.
Adrenalina determină:
• stimulare cardiacă, cu tahicardie şi aritmii;
• vasoconstricţie la nivelul vaselor tegumentare, mucoase şi viscere;
• vasodilataţie nivelul vaselor musculaturii striate;
• vasodilataţie nivelul vaselor organelor vitale (rinichi, creier, cord).
Astfel, se redistribuie fluxul sanguin de la nivelul pielii şi organelor interne a căror
activitate nu este imperios necesară în condiţii de stres fizic, către muşchii striaţi, cord şi creier,
solicitat în astfel de situaţii. Prin efectul vasocontrictor se obţine concomitent şi oprirea
hemoragiilor vaselor mici.
La nivelul aparatului respirator determină:
• relaxarea musculaturii bronşice;
• diminuarea secreţiilor bronşice;
• îndepartează edemul laringian;
• scade congestia și edemul mucoasei bronşice.
La nivelul aparatului digestiv, adrenalina:
• inhibă peristaltismul gastrointestinal;
• contractă sfincterele digestive.
Principalele indicaţii ale adrenalinei:

• şocul anafilactic,
o redresează tensiunea arterială
o se opune bronhospasmului
o decongestionează mucoasa laringo-traheo-bronşică
• în laringita acuta la copii cu risc de complicatii, când se administrează inhalator folosind
nebulizatorul; se diluează o fiolă de Adrenalina 1:10 cu ser fiziologic; din soluția astfel
obtinuta se administrează 3 mL prin nebulizator.
• în stopul cardiac, adrenalina se administrează intracardiac, alături de alte manevre de
resuscitante, cum ar fi masajul cardiac sau stimulare electrică.
• local:
o în hemoragii capilare, folosită ca hemostatic, limitând sângerarea în plagă;
o se asociază cu anestezicele locale (xilină sau procaină) limitând absorbţia de
la locul injectării şi prelungind astfel durata de acţiune.
Alergia medicamentoasă reprezintă o complicaţie frecvent întâlnită în medicina dentară, ce

poate apare după utilizarea:
➢ anestezice locale chiar si in cazul unor doze mici (Xilină, Procaină),
➢ antibiotice (în special sulfamide, Penicilină, Cefalosporine,
Streptomicină, Cloramfenicol),
➢ analgezice, antipiretice (Acetaminofen, Aspirină cu producerea de
erupţii cutanate, şoc, astm bronşic),
➢ corticosteroizi,
➢ substanţe iodate,
➢ bromuri sau mercur.
1. Şocul anafilactic este o reacţie alergica de tip imediat, ce survine în câteva secunde
sau minute după injectarea intravenoasă a medicamentelor, sau, după aministrarea oralǎ,
survine în câteva ore, prin scaderea bruscă a tensiunii arteriale sistemice (datorită vasodilatației
periferice) fiind însoțită de edem glotic, laringian, spasm laringian, bronhospasm precum și de
alte manifestări alergice.
Este o urgenţă medicală; șocul anafilactic se poate produce după administrarea de:
➢ antibiotice (Peniciline, Cefalosporine, Streptomicină, Cloramfenicol)
➢ analgezice
➢ antiseptice
➢ sedative
➢ iod, iodoform
➢ pansamente, paste, cimenturi, materiale de amprentă, materiale de obturatie, latex
(manusi), gutaperca, leucoplast
➢ anestezice locale:
- esterice - potențial alergenic puternic (Procaina, Cocaina, Tetracaina) folosite mai rar
în medicina dentară.
- amidice - potențial alergenic slab, dar conservanții soluției anestezice și ai adrenalinei
sunt alergeni (Lidocaina, Mepivacaina, Bupivacaina, Prilocaina).
Reacția alergică se declanșează rapid după injectare sau la contactul cu mucoasele (în
câteva minute), sau tardiv (în câteva ore), de aceea toți pacienții cărora li s-au administrat
substanțe cu potențial alergogen trebuie ținuți sub observație cel puțin 30 minute deoarece în
90% din reacții apar în acest interval de timp.
Clinic, reacțiile alergice se manifestă la nivel:
➢ Cutanat
• înroșire tegumentară
• urticarie generalizată
• tegumente reci, umede, uneori cianotice
• angio - edeme
• conjunctive hiperemice
➢ Cardiovascular - cele mai comune manifestari sunt:
• tahicardie
• hipotensiune
➢ Respirator
• Rinită
• Bronhospasm
• Edem și spasm laringian
➢ Gastro-intestinal
• grețuri
• vărsături
• crampe abdominale
• diaree
De asemenea, mai pot aparea și alte simptome: teamă, gust metalic, tuse, senzație de
sufocare, convulsii, parestezii, tulburări de hemostază, pierderea cunostinței.
La aparitia șocului anafilactic în cabinetul de medicină dentară se vor lua următoarele
măsuri de urgență:
• întreruperea oricărui tratament;
• îndepartarea sursei alergenului (dacă este posibil);
• poziționarea orizontală a scaunului, cu capul în extensie faţă de trunchi cu 15 – 200,
rotat lateral, pentru a elibera căile aeriene, și pentru a preveni căderea limbii în faringe
și aspirarea unor eventuale vărsături;
• curățirea cavității bucale și a faringelui de sânge, comprese, resturi dentare, materiale
de amprentă, proteze dentare mobile și orice alt corp străin ce ar putea fi aspirat;
• oxigenare prin mască sau canulă nazală (dacă există în dotarea cabinetului de medicina
dentară);
• instituirea unei linii venoase periferice și administrarea de ser fiziologic;
• dacă TA este sub 70-80 mm Hg se administrează:
Adrenalină : - i.v. 3ml – se diluează o fiolă de Adrenalina 1ml (1 fiolă), în 10 ml ser
fiziologic și se injectează câte 3 ml la intervale de 5 minute până se obtine o TA > 80
mm Hg.
- s.c sau i.m. - 0,3 mg nediluat, în cazul în care abordul venos nu este
posibil. Monitorizarea TA se va face ca și la administrarea i.v.
• Se administrează i.v.- Hemisuccinat de hidrocortizon 200 - 500 mg
- Se administrează lent i.v sau în microperfuzie (NaCl 0,9% - 50ml) sau
se mai pot administra antihistaminice cum ar fi Prometazina
(Romergan) i.m. profund ½ - 2 fiole (25-100 mg – o fiola are 2 mL și
conține Prometazina în concentrație de 25 mg/mL)
• Dacă intervine stopul cardiorespirator se încep manevrele de resuscitare
• Între timp este solicitat serviciul de Ambulanță
2. Angioedemul acut (edemul Quincke):
- se caracterizează prin dezvoltarea rapidă a unei tumefacţii edematoase, la nivelul
capului şi gâtului (edem masiv al pleoapelor, buzelor, obrajilor şi limbii), cu senzaţie de
tensiune, fără prurit;
- se manifestă brusc, după injectarea unui medicament sau contactul cu un alergen
(Peniciline, barbiturice, Aminofenazonă sau substanţe iodate);
- pot apare pe un fond genetic sau teren alergic;
- este favorizat de expunerea la frig, soare, efort sau stress.
Pacientul prezintǎ:
• edem glotic,
• edem laringean, ce determină obstrucţia mecanică parţială sau totală a căilor respiratorii
superioare,
• dispnee,
• senzaţiei de sufocare sau asfixie.
Tratamentul constă în administrarea de:
• Hemisuccinat de hidrocortizon, i.v , în cantităţi mari, de 300-400 mg
• Prometazina (Romergan) i.m. profund 25-100 mg
3. Stomatitele alergice pot fi:

➢ anafilactice apar în urma administrării de peniciline sau sulfamide
o se caracterizează prin :
- frison,
- febră,
- stare generală alteratǎ,
- erupţie buloasă cutaneomucoasă,
- ulceraţii cu depozit fibrinos.
Tratamentul:
• local prin: badijonări şi tamponamente cu soluţii alcalinizate şi cu cortizon,
• general: corticoterapie injectabil și înlocuirea medicamentului ce a produs reacția
alergică.
➢ Stomatite de contact sunt generate de contactul mucoasei bucale cu:

• antibiotice,
• acrilatul din proteze,
• materiale de amprentă,
• soluţii antiseptice (cu iod),
• soluţii astringente (clorura de zinc),
• unele paste de dinţi,
• ape de gură sau metale (nichel).
Alergia la materialele protetice poate avea manifestări :
o generale imediate:
- cu prurit,
- urticarie,
- edem Quincke,
- şoc anafilactic.
o tardive, de tipul eritem nodos sau eczemă de contact.
Tratamentul:
• înlăturarea alergenului (simptomatologia dispare într-un interval de timp relativ: zile,
săptămâni);
• aplicaţii topice de unguente cu corticoizi maxim 10 zile (utilizarea cronică provoacă
apariţia dermatitei periorale).
II. SNV parasimpatic are ca mediator chimic principal acetilcolina și include toate
structurile ce o sintetizează, utilizează şi inactiveaza.
Acetilcolina are rol de neurotarnsmițător și se sintetizează la nivelul citoplasmei
terminaţiilor sinaptice ale neuronilor colinergici.
Efectele acetilcolinei sunt:
• bradicardie,
• vasodilataţie cu hipotensiune arterială,
• bronhoconstricţie,
• hipersecreţia glandelor bronşice,
• contracţia musculaturii gastrointestinale și biliare,
• relaxarea sfincterelor,
• creşterea secreţiilor digestive (acid clorhidric, pepsină),
• mioză,
• scăderea presiunii intraoculare,
• creşterea secreţiei lacrimale,
• efect sialogog, de stimulare a secreţiei salivare cu salivă în cantitate crescută, apoasă.
Medicamentele parasimpaticomimetice (colinergicele) pot stimula:

o direct receptorii colinergici (Pilocarpina, Carbacolul, Betanecolul).
Pilocarpina prezintă îndeosebi efecte asupra globului ocular şi a glandelor salivare. Ea
determină:
o mioză,
o scade presiunea intraoculară,
o stimulează fluxul salivar.
- este utilizată mai ales în oftalmologie.
- este foarte bine suportată de către pacient.
- se prezintă sub formă de:
▪ soluţie oftalmică 1 sau 2% (Isoptocarpine),
▪ unguent cu pilocarpină nitrică 2% ,
▪ gel de uz oftalmologic cu pilocarpină (Pilogel).
o indirect, numite şi anticolinesterazice, datorită inhibării colinesterazei (Neostigmina,
Fizostigmina, Ecotiopat).
Anticolinesterazicele cu acţiune stimulantă asupra musculaturii netede şi striate.
Indicații:
- în intoxicaţia acută cu substanţe curarizante depolarizante, de tipul d-tubocurarină
folosită în anestezia generală pentru paralizia musculaturii;
- în ileus paralitic sau atonie a vezicii urinare postoperator (retenţia de urină produce
globul vezical, considerat urgenţă medicală);
- miastenia gravis;
- ca antidot în intoxicaţia cu Atropină sau cu alte parasimpaticolitice.
Utilizarea medicamentelor SNV parasimpatic în medicina dentară se face pentru
tratamentul și profilaxia xerostomiei sau pentru diminuarea secreției salivare necesară în unele
intervenții chirurgicale.
Xerostomia poate fi cauzată de:

• medicamente anticolinergice,
• simpaticomimetice,
• antihistaminice,
• antidepresive, neuroleptice fenotiazine,
• antiparkinsoniene,
• diuretice,
• hipnotice,
• boli ale glandelor salivare de tipul sialolitiază,
• sialodenite acute sau cronice, sindrom Sjogren (scăderea secreţiei salivare şi lacrimale,
poliartrită),
• tumori ale glandelor salivare sau reacţiile emoţionale,
• deshidratare,
• vârsta,
• postmenopauza,
• radioterapia,
• boli metabolice (diabet zaharat sau hipertiroidism),
• anemie feriprivă,
• stări de caşexie.
Tratamentul xerostomiei se realizează prin:
o administrarea de salivă artificială Xeroluse,
o prin consum crescut de fluide,
o gargară cu lichide,
o sialogoge Pilocarpină 5 mg subcutanat (fiole de 1 mg/ml),
o picături de lămâie,
o gumă de mestecat,
o spălături cu ape de gură (Clorhexidină - Plak Out, Corsodyl),
o aplicaţii topice de fluoruri.
Medicamentele parasimpaticolitice (antagoniştii colinergici sau anticolinergicele)

cuprind un grup de substanţe chimice naturale, de semisinteză sau sinteză, ce împiedică efectele
acetilcolinei.
Cele mai frecvent utilizate parasimpaticolitice sunt: Atropina, Scopolamina şi
Ipratropiul.
Atropina este cel mai vechi medicament parasimpaticolitic, obţinut din extracte
neturale precum Atropa belladonna şi Datura stramonum. Are urmatoarele efecte:
• produce stimulare cardiacă, cu tahicardie şi hipertensiune arterială;
• reduce secreţia glandelor exocrine, manifestată prin diminuarea secreţiei
salivare, aceasta fiind acţiunea ei cea mai intensă, determinând apariţia
xerostomiei;
• relaxează musculatura netedă gastrointestinală;
• determinǎ hiposecreţie gastrică slabă;
• este un antispastic moderat al aparatului biliar;
• la nivelul aparatului genito-urinar scade tonusul şi amplitudinea contracţiilor
fibrelor netede ureterale şi vezicale;
• efect antispastic moderat, produce şi bronhodilataţie cu scăderea secreţiilor
bronşice;
• stimulează sistemul nervos central, producând la doze mari stări de agitaţie,
halucinaţii şi delir;
• în sacul conjunctival produce midriază;
• determină o creştere a presiunii intraoculare.
Atropina
Indicații:
- în preanestezie, deoarece produce scăderea secreţiei salivare, determinând o reducere a
fluxului salivar;
- diminuarea hipersecreţiei bronşice indusă de unele anestezice generale;
- în fracturile deschise intraoral;
- înainte de amprentare la pacienţii cu salivaţie abundentă;
- în reanimare cardiacă în asociere cu adrenalina;
- în răul de mişcare, deoarece previne vărsătura;
- în colici renale;
- în colici biliare;
- ca antidot în intoxicaţia cu Pilocarpină.
Se administrează pe cale subcutanată, atropină sulfurică 0,5 – 1 mg (o fiolă de 1 mg/ml)
cu o oră sau două înainte de intervenţie.
Astmul bronşic este o boală cronică inflamatorie ce se manifestă printr-o obstrucţie
paroxistică a căilor respiratorii, total sau praţial reversibilă.
În funcție de factorii determinanți și predispozanți există următoarele forme clinice:
➢ Astm extrinsec: bronhospasmul se datorează unor alergogeni extrinseci, fiind mediat de
IgE, asociat de cele mai multe ori cu exema atopică sau cu rinita alergică și apare mai
frecvent la copii: - praf, polen, păr de animale, alimente, medicamente, etc.
➢ Astm intrinsec: bronhospasmul se datorează unor factori non-alergici, apare mai
frecvent la adulți: - infectioși (sinusite, bronșite cronice), fumat, mediu toxic, stres,
medicamente, etc.
➢ Astm bronsic mixt – asociază ambele tipuri de astm bronșic.
Factorii favorizanți ai apariției crizelor sunt:
- efortul fizic,
- stresul,
- ceața,
- umezeala,
- expunerea la frig,
- schimbări bruște de aer cald cu aer rece .
Debut: poate fi lent sau brutal, fiind precedat de:
- tuse uscată,
- agitație,
- transpirații,
- cefalee,
- stare generală anxioasă.
Tabloul clinic al crizei de astm bronsic :
➢ dispnee expiratorie intensă (wheezing);
➢ diminuarea debitului respirator;
➢ la auscultaţie se pot decela raluri bronşice ronflante şi sibilante, diseminate pe ambele
arii pulmonare;
➢ tahicardie însoțită de HTA.
Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu aspiraţia unui corp străin, edemul pulmonar
acut, bronşita cronică obstructivă, pneumotoraxul şi sindromul de hiperventilaţie.
Tratamentul crizei de astm bronşic se realizează în funcție de:
- etiologia,
- frecvența,
- severitatea crizelor.
Tratamentul de urgență constă în:
• oxigenoterapie;
• medicamente bronhodilatatoare simpaticomimetice β2 selective de tip inhalator:
Salbutamol 1 puf de 0,2 mg , ce se poate repeta la nevoie la interval de cinci minute,
de 3 ori;
• medicamente bronhodilatatoare parasimpaticolitice, cum ar fi Bromura de ipratropiu
(Atrovent, Ipraven);
• Aminofilină 240 mg administrate i.v lent, timp de 20-30 de minute ca terapie adjuvantă;
• Corticoterapie sistemică în criza severă: Hemisuccinat de hidrocortizon i.v. 200-400
mg sau Metilprednisolon i.v 0,5-1 mg/kgc.
Pacienții astmatici sunt pacienți diagnosticați și dispensarizați în secțiie de medicină
internă, dar medicul dentist trebuie să cunoască mijloacele de a preveni declanșarea unei crize
de astm bronșic în cabinet urmărind două direcții:
• Prenvenția declanșării crizei astmatice:
- tratamentul stomatologic va fi temporizat dacă pacientul prezintă o infecție a
tractului respirator sau prezintă wheezing;
- tratamentul stomatologic se va efectua în ședințe scurte, cu minimalizarea
stresului;
- înainte de începerea oricărui tratament stomatologic verificăm, dacă pacientul
și-a luat medicația, răspunsul acesteia, factorii declanșatori ai crizelor, frecvența
și gravitatea lor;
- medicul dentist trebuie să aibe la îndemână inhalatorul pacientului;
- la pacienții care se afla sub tratament cu corticosteroizi, înaintea unor intervenții
chirurgicale, este necesar un consult al medicului curant care va considera
modificarea dozei de tratament.
• Prevenția declanșării reacțiilor adverse rezultate din interferența tratamentului aplicat
cu tratamentul de fond se va face având în vedere urmatoarele aspecte:
- NU se vor administra antiinflamatoare nesteroidiene, in special Aspirina,
deoarece pot precipita criza de astm bronșic, accentuând bronhospasmul
- NU se vor administra la pacienții aflați sub tratament cu metilxantine
(Teofilina) antibiotice de tip:
o eritromicina,
o clindamicina,
o azitromicina
datorită creșterii concentrației și a toxicității metilxantinelor (substanțe cu
indice terapeutic mic).
- NU se vor folosi anestezice în asociere cu substanțe vasoconstrictoare care
acestea conțin sulfiți ca excipienți deoarece pot declanșa crize severe de
astm.
ACTIVITATE PRACTICĂ:
1. Prescrieți o rețetă pentru tratamentul de fond al astmului bronșic și prevenirea crizelor
de astm bronşic. Se foloseşte un beta-2 simpatomimetic cu durată lungă de acțiune și un
antagonist al receptorilor pentru leucotriene, motelukast sodic (Singulair). Ambele
medicamente nu au efect în criză.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
2. Un pacient cu astm bronșic se prezintă pentru tratament de specialitate în cabinetul

stomatologic. El își aminteste că și-a uitat acasă inhalatorul. Prescrieți o rețetă pentru preparatul
uitat acasă de pacient, dar care este absolut necesar în timpul tratamentului stomatologic datorită
existenței pericolului de a se produce o criză de astm bronșic. Se foloseşte un beta 2
simpaticomimetic cu durată scurtă de acțiune, sub formă inhalatorie – fenoterol, salbutamol sau
terbutalină.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Prescrieți tratamentul stomatitei alergice de contact survenită în urma aplicării locale

a unui material de amprentă
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
4. Doriți să cumpărați două fiole cu Adrenalina de la farmacie, pentru includerea ei în

trusa de urgență a cabinetului stomatologic. Cum scrieți această rețetă? De ce nu cumpărați mai
multe fiole o dată pentru a avea o perioadă mai îndelungata?
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
1. Adrenalina se utilizează în:
a. șocul anafilactic;
b. hipertensiunea arterială;
c. faringita acută la copil;
d. laringita acuta la copil;
e. împreună cu un anestezic local.
2. În șocul anafilactic se administrează:

a. Terbutalină;
b. Adrenalină;
c. Hemisuccinat de hidrocortizon;
d. Xilină;
e. Ampicilină.
3. Efectele Adrenalinei la nivelul tractului respirator sunt:
a. bronhoconstricție;
b. bronhodilatație;
c. diminuarea secrețiilor bronșice;
d. vasoconstricție la nivel periferic;
e. reducerea edemului laringian.
4. La nivelul cavității bucale, acetilcolina determină:

a. hipersecreție bronșică;
b. stimularea secreției salivare;
c. xerostomie;
d. mioză;
e. producere de salivă de consistență apoasă.
5. Tratamentul xerostomiei constă în adminsitrarea de:

a. Pilocarpină;
b. salivă artificială;
c. Atropină;
d. picături cu lamâie;
e. Scopolamină.
6. Atropina se utilizează în:

a. preanestezie pentru reducerea fluxului salivar;
b. preanestezie pentru reducerea hipersecreției bronșice;
c. înainte de amprentare la pacienții cu secreție salivară abundentă;
d. tratamentul xerostomiei;
e. tratamentul stomatitei de contact.
7. Pacienților cu astm bronșic nu li se administrează:

a. Salbutamol;
b. Salmeterol;
c. Aspirina;
d. Eritromicină dacă au ca tratament Teofilina;
e. corticosteroizi.
8. În criza de astm bronșic se administrează:

a. Pilocarpina;
b. beta-2 simpaticomimetice cu durată lungă de acțiune;
c. beta-2 simpaticomimetice cu durată scurtă de acțiune;
d. inhibitori ai degranulării mastocitare;
e. corticosteroizi.
9. În cazul unui pacient cu astm bronsic, tratamentul stomatologic se temporizează dacă

pacientul prezintă:
a. infecții respiratorii;
b. wheezing;
c. constipație;
d. xerostomie;
e. osteoporoza.
10. Pilocarpina produce:

a. midriază;
b. reduce fluxul salivar;
c. crește presiunea intraoculară;
d. bronhodilatație;
e. stimulează fluxul salivar.
Farmacoterapia crizei de angină pectorală și a crizei hipertensive.
Criza de angină pectorală este declanșată de o ischemie miocardică tranzitorie prin

dezechilibrul între necesarul şi aportul de oxigen la nivelul miocardului. Necesarul de oxigen
este dependent de frecvenţa cardiacă, contractilitate, tensiunea parietală, tensiunea arterială şi
masă miocardică. Deficitul de oxigen în miocard este determinat de îngustarea sau obturarea
arterelor.
Cauzele favorizante sunt reprezentate de efortul fizic, stresul emoţional excesiv,
trecerea bruscă la temperaturi extreme, prânzuri copioase, instabilitate meteorologică,
hipertiroidie sau anemie severă.
Angina pectorală poate fi :
➢ stabilă este de intensitate medie, declanșată de efort, cu durată cuprinsă
între câteva secunde până la minute, ce cedează prin repaus, odihnă sau
ca urmare a administrării de Nitroglicerinǎ;
➢ instabilǎ, atunci când atacurile dureroase se produc des, ca interval de
timp, sunt prelungite peste 15 minute, severe şi se instalează atât la
eforturi reduse, exerciţii minore, cât şi în repaus sau chiar în somn.
Medicul dentist trebuie să se asigure înainte de tratamentul stomatologic, în cazul
paciențiilor cu patologie cardiovasculară de următoarele :
o dacă pacienții coronarieni au completat corect și complet ”Formularul privind
starea de sănătate a pacientului” (care este obligatoriu să existe în fiecare
cabinet dentar);
o anamneza care urmărește:
• dacă pacientul a avut crize de angina pectorala sau infarct miocardic in
antecedente,
• dacă i s-a pus un diagnostic de insuficiență cardiacă,
• dacă urmează un tratament cu anticoagulante sau altă medicație
specifică bolilor cardiovasculare,
• dacă se află în evidența unui medic cardiolog.
o tratamentul stomatologic la pacienții cu infarct miocardic acut la mai puțin
de 6 luni de la producere se recomandă sa fie efectuat într-o clinică
specializată, în colaborare cu medicul cardiolog;
o se recomandă administrarea fără întrerupere a medicației de rutină inclusiv în
ziua intervenției stomatologice;
o măsurarea TA înaintea începerii tratamentului stomatologic; în cazul în care
aceasta este mai mare sau mai mică cu 20-30 mmHg față de valorile obișnuite
ale pacientului se recomandă temporizarea tratamentului și efectuarea unui
consult cardiologic;
o asocierea de vasoconstrictori la anestezic în concentrație de maxim 1:200
000;
o poziția pacientului pe scaunul dentar va fi semișezândă, să fie la îndemână
nitroglicerina spray sau comprimate sublinguale 0,5 mg și oxigenul.
Tabloul clinic al crizei de angina pectorala cuprinde :
- debut brusc
- dispnee
- aritmii
- stare de neliniște
- senzație de constricție toracică
- dureri retrosternale sau iradiante spre axila, partea ulnară a brațului stâng,
gât, mandibulă cu durata de la câteva secunde până la maximum 20
minute.
Tratamentul de urgenţă în criza de angină pectorală are ca obiectiv:
- reducerea simptomelor şi a ischemiei miocardului pentru a evita evoluţia
spre angină instabilă sau chiar infarct miocardic acut.
• întreruperea tratamentului stomatologic
• așezarea pacietului în poziție semișezândă cu picioarele paralele
• oxigenoterapie pe mască sau canulă O2 4-6 l/min
• psihoterapia pacientului
• monitorizarea pulsului și TA
• se administrează Nitroglicerina spray 2 pufuri sau 1 comprimat 0,5
mg, sublingual, doar dacă TA este mai mare de 100 mm H; se asteaptă
5 minute, după care, dacă simptomatologia nu se remite și TA se
menține peste 100 mm Hg, se poate repeta doza. Numărul total de
repetări poate fi de maximum 3 ori (în total de 3 ori la intervale de 5
minute).
• se va administra o aspirină de 75-150 mg (de uz cardiologic e de
preferat dau ½ din tableta obișnuită) care se va mesteca sau se va ține
sublingual să se dizolve.
NU se va administra aspirina la cei care urmează tratament cronic cu aspirină sau alt
agregant plachetar, la cei cu astm bronșic asociat și la cei care au în antecedente hemoragie
digestivă superioară, ulcer duodenal sau gastric.
Dacă durerea persistă peste 20 minute în ciuda tratamentului administrat, se presupune
instalarea unui infarct miocardic caz în care se vor lua următoarele măsuri:
• se va apela urgent Ambulanța pentru transport asistat la o unitate
spitalicească;
• se va continua administrarea de oxigen și vor fi monitorizate funcțiile
vitale (respirație, puls și TA);
• se vor administra analgezice (metamizol-Algocalmin, tramadol-
Tramal) dacă pacientul prezintă pulsul < 100/min;
• în cazul apariției stopului cardiac se vor lua rapid primele măsuri de
resuscitare care vor fi continuate până la sosirea ambulanței.
Infarctul miocardic acut apare datorită unei necroze ischemice a unei porţiuni de
miocard, tradusă clinic printr-un acces dureros particular.
Diagnostic
Pacientul acuzǎ:
• durere cu debut brutal, localizată retrosternal, cu iradieri extinse:
o cefalice,
o brahiale,
o abdominale,
o de-a lungul marginii cubitale a membrului superior stâng până
la ultimile douǎ degete, “în brăţară”,
o în articulaţia cotului,
o în pumn.
Durerea este:
- constrictivă,
- prelungită,
- depăşeşte 20 - 30 minute,
- de intensitate extremă,
- insuportabilă,
- cu senzaţie de zdrobire, înjunghiere,
- nu cedează la repaus,
- nu cedează după administrarea de analgezice obişnuite,
- nu cedează după administrarea de nitraţi.
Important este de reţinut faptul că la 30% dintre pacienţi, infarctul miocardic acut poate
evolua fără dureri, spre exemplu la varstnici, la cei cu diabet zaharat, prin neuropatie autonomă.
In acest caz, se manifesta prin:
• anxietate,
• nelinişte,
• paloare,
• senzaţie terminală,
• frică de moarte,
• greţuri,
• vărsături,
• respiraţii scurte şi sacadate,
• pot apare semne de insuficienţă ventriculară stângă (tahicardie,
hipotensiune arterială sau edem pulmonar acut),
• transpiraţii reci,
• cianoză (posibil datorată şocului sau edemului pulmonar acut),
• semne de insuficienţă cardiacă dreaptă (turgescenţă jugulară, stază
hepatică dureroasă, reflux hepatojugular, pleurezie),
• anemie, ca factor declanşator.
Pacientul poate prezenta:
o hiperreactivitate simpatică :
- cu tahicardie
- hipertensiune arterială
o hiperreactivitate parasimpatică:
- cu bradicardie
- hipotensiune arterială.
Diagnosticul diferenţial - cu angina vasospastică, Prinzmetal, ce apare la 0,5-1%
dintre pacienţii cu angină, durerea fiind de repaus.
• se manifestă în special la:
- fumători,
- femei,
- pacienţi tineri.
• remisia este la scurt timp după administrarea de:
- Nitroglicerină,
- blocante ale canalelor de calciu.
Tratamentul infarctului miocardic
Terapia trebuie începută cât mai aproape de debut, deoarece supravieţuirea depinde
foarte mult de promptitudinea ei.
Până la internarea pacientului în spital, în cabinetul de medicină dentară, la pacientul
cu suspiciune de infarct miocardic acut, prima măsură luată o constituie:
• administrarea unui comprimat de Aspirină, ce se mestecă în cavitatea
bucală, sau se menține sublingual pentru a grăbi absorbţia ei;
• oxigenoterapia este obligatorie în perioada iniţială a infarctului, cu efecte
indiscutabile asupra ameliorării funcţiei miocardului ischemic;
• se administrează oxigen;
• se administrează un comprimat de 0,5 mg sau un puf de 0,4 mg
Nitroglicerină sublingual, cu posibilitatea repetării la intervale de 5
minute;
• se monitorizează atât pulsul şi tensiunea arterială;
• se urmărește faciesul pacientului, extrem de important, deoarece în infarct
bolnavul prezintă paloare, un aport scăzut de oxigen va da cianoza feţei
şi a extremităţilor;
• pacientul va fi transportat de urgenţă la spital numai însoţit de un medic.
Mortalitatea depinde de:
- mărimea ariei de necroză,
- gradul de disfuncţie al ventricolului stâng,
- gravitatea aritmiilor.
Aproximativ 30% dintre pacienţi decedează înainte de a ajunge la spital, datorită
aritmiilor. La ora actuală, datorită introducerii terapiilor moderne de tromboliză sau
revascularizare percutană, mortalitatea în spital a fost redusă la 5-8%.
Hipertensiunea arterialǎ (HTA) este afecțiunea cardio-vasculara cea mai raspandită. Criza
hipertensivă apare la creşteri bruşte ale valorilor tensionale peste 230/120 mmHg. Etiologia este
incertă, se incriminează fie o altă medicaţie, fie o altă afecţiune.
Complicații frecvente ale HTA sunt:
- crizele de angina pectorală (AP);
- infarctul miocardic (IMA);
- accidentele vasculare cerebrale (AVC);
- edemul pulmonar acut (EPA).
Medicul dentist, în cazul pacienților cu HTA, trebuie să adopte următoarele măsuri:
• NU se întrerupe medicația uzuală;
• programările se vor face dimineața, iar ședintele vor fi cât mai scurte;
• se va monitoriza TA pe durata tratamentului;
• tratamentul stomatologic se întrerupe în cazul instalării HTA;
• analgezie eficientă prin folosirea de soluții anestezice cu adrenalinăă
în concentrație de maxim1:100 000.
În caz de criză HTA:
➢ se întrerupe tratamentul, iar pacientul este așezat în poziție sezândă cu picioarele
în jos;
➢ se monitorizează TA, iar în cazul în care aceasta are valori crescute se
administrează:
- sublingual un comprimat de Enalapril, Fosinopril sau un alt
medicament din clasa inhibitorilor enzimei de conversie ai
angiotensinei II (IECA) avut la îndemană de către pacient.
- după dizolvarea comprimatului se masoară din nou TA, iar dacă nu
a scazut valoarea ei se mai poate repeta administrarea încă a unui
comprimat din clasa IECA după 5 minute, iar dacă nici atunci nu
scade, vom apela serviciul de Ambulanță, după care vom administra
o fiola de furosemid intravenos.
o pacienţii ce prezintă risc de endocardită bacteriană, vor fi protejaţi sub
antibioterapie înaintea intervenţiilor stomatologice sângerânde (detartraj,
extracţii dentare etc.).
o pacienţii cu HTA aflaţi în tratament cu diuretice, inhibitori ai enzimei de
conversie pot prezenta:
- cefalee,
- tulburări de gust,
- xerostomie,
- reacţii lichenoide la nivelul mucoasei jugale, labiale şi linguale,
secundar medicaţiei primite,
- hiperplazia gingivală,
- hipertrofia glandelor salivare.
Pacienţii cu angină pectorală pot prezenta arsuri la nivel sublingual, datorate locului
de administrare a medicaţiei antianginoase.
Hipotensiunea arteriala. Criza de hipotensiune arterialǎ apare atunci când tensiunea
arterială sistolică scade sub 90 mmHg. Tulburările apar datorită reducerii perfuziei organelor.
Diagnostic:
• paloare,
• ameţeli,
• greţuri,
• vărsături,
• descrie “negru în faţa ochilor” la ridicarea bruscă,
• somnolenţă,
• cefalee,
• sincopă,
• palpitaţii
• iritabilitate.
Tratament:
- constă în ridicarea membrelor inferioare şi menţinerea lor în această
poziţie;
- nu se va ridica brusc pacientul din clino- în ortostatism;
- datorită riscului crescut, administrarea de simpaticomimetice se va face
doar în spital.
Edemul pulmonar acut se caracterizează prin acumularea de fluid în spaţiul

extravascular al parenchimului pulmonar datorită:
- creşterii presiunii hidrostatice din capilarele pulmonare;
- creșterii permeabilităţii membranei alveolo-capilare.
Este considerat a fi o complicaţie a:
• insuficienţei cardiace (insuficienţă ventriculară stângă acută),
• crizei hipertensive,
• în caz de hiperhidratare,
• pneumoniei,
• şocului anafilactic,
• abuzului de heroină sau de opioide.
Diagnostic:
• stare generalǎ sever alterată,
• cu debut brusc,
• cianoza buzelor şi a extremităţilor (reci),
• transpiraţii reci,
• dispnee de repaus cu ortopnee şi tahipnee,
• anxietate extremă,
• tahicardie,
• stază în venele gâtului
• edeme periferice,
• tuse seacă iniţial, apoi productivă,cu spută abundentă, cu aspect
spumos, rozaliu.
Tratament:
o se aşează pacientul în poziţie şezândă şi sprijinitǎ;
o se uşurează întoarcerea venoasă şi se diminuează presiunea din
capilarele pulmonare;
o se administrează oxigen prin mască sau sondă;
o două puff-uri de Nitroglicerină sublingual;
o Furosemid - două fiole intravenos iniţial; între 20 – 80 mg, în funcţie de
valoarea tensiunii arteriale, posibil doze mai mari în caz de
insuficienţă renală cronică asociată.
Pacientul este apoi internat în clinica de specialitate şi în continuare i se poate administra
5-10 mg Morfină intravenos si şi se tratează factorii declanşatori.
ACTIVITATE PRACTICĂ
1. În criza de angină pectorală se administrează nitroglicerina, sub formă de comprimate
sublinguale de 0,5 mg sau spray sublingial cu 0, 4 mg/puf. Dacă durerea nu dispare în cca 30
de minute, fie este vorba de durere de altă natură, fie este vorba de durerea din infarctul
miocardic acut, care nu răspunde la administrarea sublinguală de nitroglicerină. Atenţie!
Comprimatele sunt volatile, de aceea după cca 6 luni, eficacitatea preparatului poate scădea.
Dacă se administrează abuziv, din cauza efectului vasodilatator intens, produce scăderea
puternică a tensiunii arteriale cu tahicardie reflexă, care poate precipita apariţia unei noi crize
anginoase.
Prescrieți o rețetă unui pacient cu boala ischemica cardiacă ce se prezintă la cabinetul
stomatologic pentru consult și tratament de specialitate, dar care și-a uitat acasă Nitroglicerina
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
2. Pentru prevenirea crizelor de angină pectorală se poate aplica un plasture cu

nitroglicerină (TTS) cu 25 mg, care eliberează 5 mg pe 24 ore; se aplică pe pielea toracelui şi
se menţine 8-12 ore. O alternativă este administrarea per os a nitraţilor cu acţiune prelungită –
Isosorbid dinitrat sau Isosorbid mononitrat. Pentru prevenirea instalării toleranţei în cazul
tuturor acestor preparate se recomandă administrarea discontinuă, în timpul pauzelor se vor
administra blocante ale canalelor de calciu sau beta-blocante.
Exemplificați cum ar trebui scrisă rețeta unui astfel de pacient.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Prescrieți tratamentul pentru un bolnav tânăr, anxios cu HTA şi sindrom hiperkinetic.

Se recomandă Propranololul, un betablocant neselectiv cu proprietăți anxiolitice.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
4. Dați un exemplu de prescripție medicală pentru un pacient cu vârsta de 70 ani suferind

de HTA stadiul III.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
1. Edemul pulmonar acut se caracterizează prin:
a. scăderea bruscă a tensiunii arteriale;
b. acumularea de fluid în spațiul extravascular al parenchimului pulmonar;
c. obstrucție paroxistică a căilor respiratorii;
d. edem la nivelul feței și pleoapelor;
e. constipație.
2. Criza de angină pectorală:

a. este cauzată de o ischemie tranzitorie;
b. este cauzată de o necroza ischemică;
c. se produce prin dezechilibru dintre nevoia și aportul de oxigen de la nivel miocardic;
d. aportul de oxigen este mult prea crescut;
e. nici unul din răspunsurile de mai sus.
3. Pacientul aflat în plină criză de angină pectorală prezintă:
a. durere asemănată cu o senzație de gheară;
b. durere asemanată cu o senzație de înjunghiere;
c. durerea este localizată retrosternal;
d. durerea este localizată în hipocondrul drept;
e. durerea este strict localizată, fără iradiere.
4. Angina pectorală se caracterizează prin:

a. durerea este de intensitate medie;
b. în timp, durerea se ameliorează spontan de la un acces dureros la altul;
c. pacientul poate prezenta dispnee;
d.durerea nu se amelioreaza după administrare de Nitroglicerină;
e. bolnavul este nelinistit.
5. În infarctul miocardic durerea este:

a. scurtă-de aproximativ 5 minute;
b. localizată strict retrosternal;
c. iradiază la nivel cefalic, brahial, abdominal;
d. cedează la repaus;
e. nu cedează nici la repaus, nici la analgezice obișnuite sau nitrați.
6. În edemul pulmonar acut se administrează:

a. Furosemid;
b. Salbutamol;
c. Singulair;
d. Ampicilina;
e. Pilocarpina.
7. Complicațiile HTA sunt:

a. accidentele vasculare cerebrale;
b. astmul bronsic;
c. edemul pulmonar acut;
d. infarctul miocardic;
e. ulcerul gastric.
8. Edemul pulmonar acut este o complicație a:

a. insuficienței cardiace;
b. hipertensiunii arteriale;
c. abuzului de Heroină;
d. deshidratării masive;
e. astmului bronșic.
9. În infarctul miocardic se poate administra:
a. Nitroglicerina;
b. Aspirina;
c. Morfina;
d. Cocaina;
e. Pilocarpina.
10. În criza hipertensivă se poate administra:

a. Furosemid;
b. Salbutamol;
c. IECA;
d. Adrenalină;
e. Teofilină.
Farmacologia medicației sângelui
Farmacoterapia hemoragiei acute
Hemofilia:
- este o boală hematologică genetică care afectează cu precădere bărbaţii (femeile sunt
doar purtătoare sănătoase);
- este cauzată de un deficit ereditar al factorului FVIII al coagulării (aproximativ 80%
din bolnavi prezintă această formă) – hemofilia A sau de un deficit de factor FIX –
hemofilia B;
- incidenţa bolii este de 1/4.000.
Diagnosticul:
- se va stabili în primul rând pe baza antecedenţei familiale pozitive, cu observaţia
că în 30% din cazuri pot apare mutaţii spontane, fără antecedente familiale.
Simptomele principale :
- hemoragii pe suprafeţe mari,
- hemoragii musculare şi articulare, cu dezvoltarea de osteoartropatii hemofilice.
La nivelul cavității bucale, pacientul prezintǎ:
• gingivoragii persistente în jurul unor focare de iritaţie,
• carii,
• tartru,
• resturi radiculare,
• obturaţii în exces, debordante,
• hemoragii sau hematoame cu localizare linguală, la nivelul planşeului bucal, ce se
produc fie prin muşcături accidentale, fie în cursul procesului masticator. Aceste
hematoame pot evolua periculos spre hematoame disecante de limbă, planşeu şi pot
genera senzaţia de asfixie;
• pot apare hematoame în fosa pterigomaxilară produse în urma efectuării anesteziei la
tuberozitate şi de asemenea posibil hematoame faringiene, după anestezia la spix;
• hemoragiile postoperatorii nu apar imediat, ci în seara zilei de tratament sau chiar în
zilele următoare. Sângerarea nu se opreşte la presiunea în plagă (bolnavii au un număr
de trombocite normal ce formează un cheag neorganizat şi care va fi lizat de sistemul
fibrinolitic);
• la examenul de laborator se decelează un timp de sângerare normal, APTT prelungit, F
VIII sau F IX scăzut.
• în caz de hemoragii mari poate apare febră, creşterea VSH şi leucocitoză.
Tratament:
- local în caz de apariţie a unei hemoragii cuprind repausul la în poziţie şezândă, cu
trunchiul ridicat, pansamente compresive şi ambianţă rece;
- se mai pot aplica bureţi cu celuloză şi praf de trombină ce se îmbibă cu sânge şi exercită
presiune în plagă; colagen microfibrilar reconstituit (Avitene) ce se aplică în alveola
sângerândă, atrage trombocitele şi determină astfel oprirea sângerării.
Ex: Hexacapron, Amikar au o acţiune antifibrinolitică, se picură pe tamponul steril sau
se pot efectua spălături care previn descompunerea cheagului. Histoacrylul stimulează
coagularea, aderă de ţesuturile umede şi se aplică direct în plagă.
- se pot utiliza medicamente antifibrinolitice sau hemostatice ce cresc rezistența vaselor
capilare;
- în cavitatea bucală, antifibrinoliticele sunt eficiente la pacienţii hemofilici datorită
salivei ce previne descompunerea cheagului. În salivă existǎ o proteină secretată de
celulele epiteliale bucale, cu acţiune inhibitoare a activatorului plasminogenului, şi cu
efect inhibitor asupra sistemului fibrinolitic;
- se vor efectua clătiri, de patru ori pe zi (o dată la şase ore) cu 10 ml Acid tranexamic
timp de patru minute cu 24 ore înainte de extracţie şi se continuă şapte zile după
extracţie;
- pe cale orală, se administrează:
- Acid tranexamic 1 g de 4 x/zi timp de cinci zile, cu 24 ore înainte de extracţie;
- pe cale generalǎ Acid Σ-aminocaproic se administreazǎ 0,2 – 0,3 / kg corp cu 24 ore
înainte de extracţie şi se continuă şapte zile după extracţie. Acesta se poate utiliza şi
local în plagă prin îmbibarea pansamentului alveolar.
Alte scheme terapeutice mai includ:
- Adrenostazin administratǎ intravenos:
- o fiolă cu 3 – 4 ore înainte,
- o fiolă intraoperator,
- o fiolă la opt ore timp de 2 – 3 zile după intervenţia stomatologică.
- Venostat - una sau două fiole intravenos pe zi, 2 – 3 zile după intervenţia
stomatologică.
În ultimă instanţă se apelează la tratamentul de substituţie cu sânge şi preparate de sânge;
concentrate de F VIII sau F IX.
MĂSURI DE PRECAUTIE ÎN CAZUL PACIENŢILOR CU RISC
HEMORAGIC ÎN CABINETUL DE MEDICINĂ
DENTARĂ
1. Datorită riscului hemoragic și infecţios crescut, foarte important la această categorie

de pacienţi o constituie prevenţia apariţiei factorilor favorizanţi de sângerare. Prin urmare,
pacienţii vor fi instruiţi asupra efectuării unei igiene dentare complete, riguroase, evitând astfel
cauzele posibile ale sângerărilor gingivale.
2. Medicul dentist va informa pacientul cu privire necesitatea controalelor regulate,
evaluarea starii de sănătate a cavităţii bucale, necesitatea efectuării detartrajului, care se va fi
ultrasonic (nu manual, fiind prea brutal pentru parodontiu, şi nici detartraj cu pulbere de
bicarbonat, fiind prea agresiv pentru mucoasa bucală, limba devenind astfel sursǎ sigură de
sângerare), şi sub profilaxie antibiotică. În caz de risc infecţios, se va institui antibioterapia,
administrată oral sau intravenos (nu intramuscular, datorită riscului de hematoame
intramusculare).
3. În cazul în care se doreşte obţinerea analgeziei, sau a unui efect antipiretic, NU se va
utiliza Aspirina cunoscut fiind efectul ei favorizant de hemoragii (putând merge până la
declanşarea unor hemoragii digestive). Se se poate utiliza Acetaminofen sau antiinflamatoare
nesteroidiene, ce au un efect antiagregant plachetar mult mai redus.
4. Anestezia se va efectua cu ace cât mai subţiri, fără presiune, pentru a nu produce
decolări de ţesuturi (se preferă anestezia intraligamentară: anestezic local cu adrenalină
1:100.000).
Farmacoterapia anticoagulantelor în stomatologie.
Pacienţii ce beneficiază de tratament anticoagulant sunt cei cu diagnosticul de:

• infarct miocardic acut,
• cardiopatie ischemică,
• proteze valvulare,
• valvulopatii,
• embolii pulmonare,
• tromboflebite,
• arteriopatii,
• dializă renală.
NU se întrerupe terapia anticoagulantă nici măcar pe o durată scurtă.
NU se modifică doza de anticoagulant datorită riscului de accidente tromboembolice .
NU se opreşte terapia cu Aspirină în caz de intervenţii minore (durata de viaţă a trombocitelor
fiind de 10 zile, terapia ar trebui oprită cu 10 zile înainte de extracţie).
Atenție la pacienţii cardiaci ce utilizează Aspirină pentru efect antiagregant plachetar,
deoarece aceștia prezintă tendinţa crescută la sângerare. Oprirea administrǎrii Aspirinei
determină riscul producerii de trombi la nivel cerebral sau coronarian.
➢ Analizele de laborator ce indică posibilitatea efectuării unei intervenţii sângerânde

fără risc sunt:
- INR (valoare normală 1);
- timpul de protrombinǎ (valoare normală 80-100 sec).
➢ la valori ale INR-ului inferioare valorii de 1,3 -1,5 sau ale timpului de protrombină ce
depăşeşte 35%, pacientul poate fi luat în tratament;
➢ pacienţii cu terapie anticoagulantă prezintă sângerare imediată ce se poate opri la
presiune cu tampon în plagă;
➢ accidente tromboembolice pot aparea şi după administrare de vitamina K, ce suprimă
acţiunea anticoagulantului (Vitamina K fiind recomandată în hemoragiile
postextracţionale);
➢ în caz de terapie anticoagulantă cu Heparină (acţiunea ei apare în cinci minute de la
administrarea intravenoasă şi durează 4 – 6 ore), intervenţiile stomatologice se pot face
fără risc la 8 ore de la administrarea heparinei;
➢ la pacienţii dializaţi se intervine a doua zi după dializă, atunci când bolnavii au o stare
generală bună, oboseală redusǎ şi când practic acţiunea Heparinei a dispărut;
➢ pentru diminuarea plăcii bacteriene sunt recomandate apele de gurǎ cu clorhexidină;
➢ este necasară atenţie în alegerea şi administrarea antibioticelor ce distrug flora
bacteriană din intestin care sintetizeazǎ vitamina K şi favorizează o tendinţǎ crescută
la sângerare;
➢ în caz de plăgi sângerânde, gingivoragie, dar și în alte tipuri de sângerari cum ar fi
otoragia, sau după amigdalectomie, se pot folosi hemostatice locale cum ar fi fibrina,
trombina sau gelasponul. Buretele de fibrină se îmbibă la saturare cu o soluţie de
trombină în ser fiziologic şi se aplică pe plagă. În amigdalectomii şi epistaxis se aplică
soluţia de trombină (2 g în 10 ml apă distilată sau ser fiziologic) sub formă de badijonări;
➢ în caz de durere si febră, la pacienţii cu terapie anticoagulantă nu se utilizează Aspirină
sau alte AINS (Ibuprofen); se va administra Acetaminofen;
➢ protocolul operator prevede suturarea plăgilor şi instituirea unui tratament hemostatic
local.
HEMOPATIILE MALIGNE
Leucemia este un tip de cancer al sângelui şi măduvei osoase, cu afectarea producţiei
de leucocite, determinând proliferarea excesivă și aberantă a unor precursori tineri modificati
malign numiți blaști, în detrimentul celulelor sanguine normale ale liniei albe sau a celorlalte
linii sanguine.
Diagnostic
• gingivoragii,
• tumefacţii gingivale,
• purpură hemoragică,
• stomatite ulcero-necrotice,
• mobilitate dentară,
• distrucţii osoase,
• limfoadenopatii submaxilare,
• cervico-laterale (la 30% dintre pacienţi),
• infecţii bacteriene,
• infecţii fungice,
• risc hemoragic crescut,
• anemii,
• oboseală,
• slăbiciune,
• risc de hepatite virale,
• risc crescut de osteomielite
• septicemie.
Susceptibilitatea la infecţii este foarte crescută (leucocitele sunt în număr crescut, dar
sunt imature şi nu au capacitatea de apărare). La examenul obiectiv se constată organomegalie
(hepatosplenomegalie) prin infiltrare.
Tratament în cabinetul de medicină dentară:
- extracţiile, intervenţiile sângerânde se fac după o prealabilǎ antibioprofilaxie ce se
continuă postoperator până la vindecarea plăgilor (frecvent se practică asocierea:
Antibiotice + Metronidazol).
- se utilizeazǎ aplicaţii topice de anestezice locale (Xilocailină gel) la nivelul leziunilor
bucale, spălături cu apă distilată, bicarbonat de sodiu, clorhexidină.
- se administrează:
o medicaţie antifibrinolitică (de exemplu, acid Σ-aminocaproic cu 4 ore
înainte de intervenţie);
o corticoterapie instituită cu 2 – 3 zile înainte de intervenţie daca nu
este contraindicata de tratamentul citostatic (ex. Prednison, ce creşte
rezistenţa peretelui capilar);
o antifungice în scop profilactic.
Tratamentul bolii în sine (chimioterapie, transplant de măduvă osoasă, radioterapie,
interferon) este specific fiecărui tip de leucemie.
ACTIVITATE PRACTICĂ:
1. Prescrieți un tratament antifibrinolitic în cazul unei extracții dentare la un pacient cu

hemofilie
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
2. Pentru prevenirea sângerărilor profilactic în medicina dentară, urologie, ORL,

chirurgie pulmonară, ginecologie se pot administra substanţe care cresc rezistenţa capilară:
adrenostazin, etamsilat, bioflavonoizi. Unele se pot folosi şi local (de ex. pentru etamsilat se
îmbibă un tampon de vată cu soluţia dintr-o fiolă şi se tamponează locul hemoragiei).
Prescrieți o rețetă pentru un pacient cu fragilitate capilara la care doriți sa îi efectuați o
intervenție pentru un proces inflamator la nivelul pulpei dentare.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. În caz de hemoragii prin hipoprotrombinemie (hipovitaminoză K, supradozare de
anticoagulante orale, icter mecanic, sindrom de malabsorbţie) se indică vitamina K. Ea se
administrează sub formă de Fitomenadiona (vitamina K1). Se injectează i.m. sau i.v.
Prescrieți o rețetă cu vitamina K unui pacient cu ciroza hepatica la care doriți sa îi
faceți o intervenție sângerandă.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
4. În caz de hemoragii prin hiperfibrinoliză (la canceroşi, leucemici, intervenţii

ginecologice, urologice) se indică antifibrinolitice - acid tranexamic, acid epsilon-aminocaproic
sau aprotinina (aceasta inhibă activatorii plasminogenului, dar este şi un inhibitor de proteaze
şi kalicreină, fiind de asemenea indicată în pancreatita acută necrotico-hemoragică şi şoc
toxicoseptic). Preparatul Exacyl conţine acid tranexamic, prezentându-se sub formă de fiole
buvabile pentru uz intern şi fiole injectabile.
Prescrieți o rețetă cu preparatul de mai sus.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
1. Hemofilia:
a. este o boală contagioasă;
b. se transmite ereditar;
c. sunt afectate ambele sexe în egala masură;
d. sunt afectați cu precădere barbații, femeile sunt purtătoare sănătoase;
e. sunt afectate cu preponderență femeile.
2. În cazul hemofilicilor, în vederea obținerii analgeziei:

a. se preferă Aspirina;
b. se evită administrarea Aspirinei, se preferă Acetaminofenul;
c. se pot folosi antiinflamatoare nesteroidiene;
e. nici una din cele de mai sus;
3. Heparina:
a. este un anticoagulant oral;
b. se administrează parenteral;
c. se utilizează în tratamentul hemoragiilor;
d. se utilizează în profilaxia trombozelor;
e. se utilizează în IMA.
4. Antivitaminele K:
a. se utilizează în tromboflebite;
b. se utilizează în caz de proteze valvulare;
c. acțiunea anticoagulantă se instalează imediat;
d. acțiunea anticoagulantă se instalează lent;
e. se utilizează în hemoragii.
5. Antiagregantele plachetare:
a. se utilizează în profilaxia AVC;
b. se utilizează în profilaxia HTA;
c. se utilizează în profilaxia IMA;
d. inhibă funcțiile trombocitare;
e. sunt medicamente antitrombotice.
6. Următoarele afirmații sunt false:

a. INR-ul peste 1,5 permite efectuarea intervențiilor sângerânde;
b. pacienții cu terapie anticoagulantă prezintă sângerare imediată postoperator;
c. pacienții cu terapie anticoagulantă prezintă sângerare tardivă;
d. în caz de durere sau febră se utilizează Aspirina;
e. în caz de durere sau febră se utilizează Acetaminofen.
7. În cazul unui pacient cu tratament anticoagulant, la care doriți să îi faceți o extracție

dentară, pentru diminuarea sângerării, veți proceda în felul următor:
a. întrerupeți tratamentul cu anticoagulante o perioadă scurtă;
b. micșorați doza anticoagulantului;
c. administrați Aspirina pentru reducerea durerii;
d. opriți complet tratamentul cu anticoagulante până la vindecarea plagii;
e. trimiteți pacientul la un consult de specialitate pentru ajustarea dozei în vederea
efectuării intervenției stomatologice.
8. În caz de gingivoragie se pot folosi hemostatice locale cum ar fi:

a. heparina;
b. fibrina;
c. trombina;
d. aspirina;
e. gelaspon.
9. Următoarele medicamente sunt antifibrinolitice:

a. acid tranexamic;
b. acid gama-aminobutiric;
c. acid epsilon-aminocaproic;
d. acid acetil-salicilic;
e. acid glutamic.
10. Paciențiilor cu leucemie acuta li se vor administra după intervenția stomatologică

sângerandă:
a. antibiotice;
b. antifungice;
c. antihelmintice;
d. spălături cu clorhexidina;
e. toate cele de mai sus sunt contraindicate la pacienții cu leucemie acută.
Farmacologia antisepticelor și dezinfectantelor în stomatologie
Antisepticele şi dezinfectantele sunt substanţe chimice care acţionează în diferite grade

împotriva microorganismelor patogene. Ele nu au un spectru specific fiind active asupra unor
bacterii, virusuri sau ciuperci.
Mecanismele lor de acţiune sunt diferite în funcţie de substanţă existand o deosebire
între substanţele antiseptice şi cele dezinfectante. În vorbirea curentă, cei doi termeni se
confundă uneori.
Antisepticele:
– acţiune bacteriostatică: împiedică multiplicarea germenilor;
– acţiune bactericidă: omoară germenii patogeni.
Se administrează:
- pe suprafaţa tegumentului,
- pe suprafata mucoaselor,
- în cavităţile naturale,
- în plăgi.
Efectul lor poate fi pus în evidenţă in vitro şi in vivo.
Indicații:
- utilizează sub formă diluată, în aplicaţii locale pe ţesuturi;
- NU sterilizează ţesuturile, dar reduc numărul germenilor;
- unele pot fi întrebuinţate pentru tratamentul unor infecţii:
o ale căilor respiratorii,
o uro-genitale,
o ale tubului digestiv.
Dezinfectantele:
- sunt iritante şi au toxicitate ridicată;
- NU se aplica se suprafaţa corpului.
- ele se utilizează numai pentru distrugerea agenţilor patogeni aflaţi în afara
organismului. Dezinfectantele pot steriliza obiectele.
- ele se folosesc în cazurile în care nu pot fi întrebuinţate mijloace uzuale de sterilizare
(căldura, razele ultraviolete etc.).
Acţiunea depinde de:
- natura substanţelor utilizate,
- specia microorganismului,
- natura mediului în care se aplică.
Acțiune Factori ce influentează tipul de acțiune

substanță
bacteriostatică
concentrație
bactericidă mod de întrebuințare
temperatură
germicidă
timp de contact
sporocidă natura agentului patogen
- în general sporii pot fi rezistenţi la acţiunea dezinfectantelor;

- prezenţa substanţelor organice – ţesuturi necrozate, puroi, sânge etc., poate reduce
efectul substanţelor întrebuinţate.
Aprecierea acţiunii antiseptice şi dezinfectante se face prin determinarea concentraţiei
minime inhibitoare (CMI) şi a indicelui fenolic.
Indicele (coeficientul) fenolic este raportul dintre diluţia cea mai mare a dezinfectantului
care poate distruge un germen în 10 minute şi diluţia cea mai mare de fenol care produce acelaşi
efect. Pentru testare in vitro se folosesc tulpini standard de Staphylococcus aureus, Eberthella
thyphosa, E.coli etc.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un antiseptic sunt următoarele:
- acţiunea să se producă la concentraţii mici, care să nu fie nocive pentru ţesuturi sau să nu
distrugă obiectele;
- efectul germicid să înceapă repede şi să cuprindă un număr larg de specii de agenţi patogeni,
adică să aibă „spectru larg”;
- acţiunea să nu fie influenţată de pH şi de prezenţa unor materii organice (sânge, puroi etc.);
- substanţa să fie stabilă, să nu murdărească (păteze) obiectele, să fie fără miros sau să nu aibă
miros neplăcut, să nu fie scumpă;
- să nu întârzie cicatrizarea plăgilor;
- să nu alergizeze;
- unele antiseptice se pot absorbi de la locul aplicării şi pot produce efecte generale;
- în practică trebuie să se ţină seamă de interacţiunea posibilă între diferitele substanţe.
Nu există un astfel de produs „ideal”.
Substanțe Aplicare Utilizare
tegumente infecții
Antiseptice mucoase plăgi
cavități naturale profilaxia plăgilor în chirurgie
obiecte germeni patogeni mediul extern
instrumente produse patologice – excreții
lenjerie dezinfecția apei de băut
echipament
Dezinfectanti
vase
mobilier
pereți
sol
Antisepticele şi dezinfectantele se clasifică în:

➢ agenţi oxidanti,
➢ halogeni si compuşi halogenaţi,
➢ alcooli si glicoli,
➢ aldehide,
➢ fenol si derivaţi fenolici,
➢ acizi,
➢ uleiuri volatile (eterice),
➢ metale grele.
1. Agenti oxidanti
Acţionează bactericid direct, prin eliberarea de oxigen atomic (oxigen în „stare
născândă”) care este foarte activ.
Antisepticele oxidante pot distruge:
- unii germeni gram pozitivi,
- germenii anaerobi,
- unele spirochete.
Aceste substanţe au de asemenea acţiune:
- astringentă,
- dezodorizantă,
- decolorantă.
Peroxidul de hidrogen sau apa oxigenată (H2O2)
- este un lichid vâscos, incolor, cu reacţie acidă care datorită acţiunii astringente precipită
proteinele şi favorizează hemostaza în hemoragiile mici.
H2O2 se utilizează sub formă de soluţii cu concentraţii diferite:
➢ soluţie apoasă concentrată 30 % (perhidrol, apă oxigenată concentrată);
- se descompune la lumină şi la căldură;
- se păstrează în sticle colorate gălbui;
- are acţiune astringentă, caustică, decolorantă.
Indicații:
- cu grijă în gingivita hiperplazică,
- periodontopatii marginale,
- pentru badijonarea aftelor.
Poate provoca o crustă albă dureroasă la nivelul pielii şi poate colora mucoasele în alb.
Contraindicații:
- în inflamaţii acute ale mucoasei bucale și ale paradonțiului marginal.
➢ soluţia apoasă 3 % sau apa oxigenată diluată,
- se descompune rapid în contact cu plăgile şi sângele;
- eliberează oxigen şi produce efervescenţă;
- acţiune bactericidă;
- acţiune mecanică de curăţire, prin spuma formată ridică la suprafaţă şi
îndepărtează microbii, corpii străini şi detritusurile tisulare din plagă;
- sub acţiunea spumei este grăbită coagularea sângelui;
- apa oxigenată favorizează vindecarea plăgilor prin stimularea formării ţesutului
de granulaţie;
- NU irită ţesuturile.
Indicații:
• sub formă diluată 0,3-3 % apa oxigenată se utilizează în:
- infecţii locale cu anaerobi,
- pentru dezinfecţia mucoaselor,
- a lentilelor de contact,
- pentru umezirea pansamentelor, uşurând dezlipirea acestora,
- ca hemostatice se aplică în hemoragiile gingivale,
• pentru gargarisme se folosesc soluţiile 0,5-1 %;
• în dermatologie se poate utiliza sub formă de pomezi 20 % ca decolorant.
Contraindicații:
- apa oxigenată nu se aplică concomitent cu tinctura de iod şi cu anestezia mucoasei;
- apa oxigenată poate produce embolii gazoase în vasele sanguine. Datorită formării
oxigenului în canaliculele dentinei se produce compresiunea nervilor şi durere;
- poate irita mucoasa faringiană şi a palatului moale;
- aplicarea prelungită pe mucoasa bucală poate determina hipertrofia filiformă a papilelor
linguale.
Apa oxigenată nu determină alergie. Soluţiile apoase se descompun la păstrare. Soluţiile
diluate se prepară la nevoie.
Permanganatul de potasiu (KMnO4)

- se prezintă sub formă de cristale violete lucioase, cu gust astringent, solubile în apă;
- în contact cu substanţele organice se disociază lent, eliberând oxigen atomic;
- nu produce spumă;
- are efect oxidant mai slab, dar mai prelungit decât peroxidul de hidrogen;
- acţionează şi în prezenţa substanţelor organice;
- are proprietăţi astringente şi dezodorizante;
- din cauza acţiunii astringente efectul bactericid rămâne localizat la suprafaţă.
Soluţiile 0,01-0,05 % au o culoare roză, iar cele 0,1-0,5 % sunt violete.
Indicații:
- ca dezinfectant în soluţie 1/5000-1/10000 pentru spălatul rănilor şi mucoaselor;
- în stomatite;
- pentru gargară se întrebuinţează soluţia 1/10000;
- irigaţii vaginale, uretale etc.;
- ca antidot în intoxicaţia cu morfină, fosfor, stricnină, acid cianhidric, sub formă de
spălături gastrice (soluţie 1/5000).
Contraindicații:
- soluţiile concentrate sunt iritante şi caustice;
- are dezavantajul că pătează pielea şi lenjeria datorită MnO2 care se formează;
- ingerarea accidentală produce iritaţie puternică a tubului digestiv;
- nu se asociază cu perhidrol, glicerină şi alcool fiindcă produce explozie.
Cloratul de K (KClO3)
- are acţiuni antiseptice slabe;
- se utilizează numai în soluţii diluate în stomatite;
- sub formă de gargară în faringite;
- este iritant şi toxic;
- ingerarea accidentală poate produce methemoglobinemie şi iritarea rinichiului.
Tetraboratul de Na (Na2B4O7 * 10H2O, borax)

- este o pudră albă solubilă în apă şi glicerină;
- are acţiune antiseptică şi proprietăţi astringente.
Indicații:
- în stomatite aftoase;
- în micozele cu localizare orală;
- în dermatologie, de exemplu în seboree.
Contraindicații:
- nu se foloseşte în gargarisme deoarece în urma ingerării accidentale poate produce
intoxicaţii.
Tratament:
- se prescrie în soluţie apoasă 3 % sau în colutorii 2-4 %.
Perboratul de Na (Na3BO3 * 4H2O)

- în ţesuturi dă naştere la metaborat şi eliberează oxigen atomic.
Indicații: sub formă de pulbere sau soluţie 2 % în:
- stomatite,
- gingivite,
- glosite.
Contraindicații:
- are reacţie alcalină şi este iritant,
- este rar întrebuinţat.
2. Halogenii și compușii halogenați.

Se utilizează sub formă elementară sau sub formă de compuşi care eliberează halogeni
(haloferi).
• Clorul şi derivații săi
Clorul este un gaz de culoare gălbuie care se dizolvă în apă, este iritant pentru mucoase.
- este un gaz toxic;
- inhalat în concentraţii mai mari de 1/10.000 produce intoxicaţii grave şi moarte;
- este antiseptic şi dezinfectant foarte puternic;
- acţionează toxic asupra microbilor, viruşilor şi protozoarelor;
- efectul său este redus în prezenţa substanţelor organice şi la pH alcalin;
- este utilizat pentru dezinfecţia apei.
Hipocloriţii sunt săruri anorganice ale acidului hipocloros.
- ei au acţiune dezinfectantă;
- utilizaţi sub formă de soluţie sunt instabili, se descompun şi efectul lor este de scurtă
durată;
- în concentraţii adecvate dizolvă ţesuturile necrotice şi cheagurile de sânge;
- au efect dezodozizant şi decolorant;
- hipocloriţii pot irita ţesuturile;
- în urma dizolvării cheagurilor pot produce hemoragii.
Hipocloritul de Na (NaOCl) intră în compoziţia soluţiilor Dakin.

- se descompune în mediu acid şi eliberează clor.
Indicații:
- poate fi utilizat ca antiseptic pentru toaleta plăgilor;
- ca agent irigant al canalelor radiculare, dizolvând rapid conţinutul necrotic, Hipocloritul
de Na în soluţie apoasă 5,25 %.
Cloraminele sunt compuşi organici de sinteză, cu efecte antiseptice şi dezinfectante, care s-au
obţinut prin acţiunea clorului asupra amoniacului fiind mai puţin active și mai puţin iritante
pentru ţesuturi decât produşii anorganici în soluţie, au însă o stabilitate mai mare decât
hipocloriţii. Efectul lor este lent şi mai de durată în comparaţie cu al hipocloriţilor.
În practică se utilizează mai multe tipuri de cloramine:
Monocloramina B (benzensulfoncloramida sodică, chlorogenium, Cloramina B+,
Chlorseptol®, Neomagnol®)
- este solubilă în apă (1/10);
- eliberează 25 % clor activ;
- degajarea clorului este mai rapidă în mediu acid.
Indicații:
- soluţia 5 % distruge stafilococii în 30 de minute colibacilii în 3-5 minute;
- soluţia 5 % distruge bacilul Koch în 4 ore;
- se utilizează în soluţie 1-2 % pentru antisepsia plăgilor şi mâinilor;
- NU produce necroza ţesuturilor;
- pentru dezinfecţia apei se utilizează 0,5 g la 100 l;
- în concentraţii mai mari se foloseşte pentru dezinfecţia instrumentarului medical, a
vaselor (soluţie 0,5-1 %), lenjeriei (soluţie 2-5 %), a obiectelor (soluţie 5-10 %);
- NU se întrebuinţează la dezinfecţia obiectelor metalice.
Tosilcloramida (p-toluolsulfoncloramida sodică, Cloramina-T)
- este un antiseptic şi dezinfectant bun;
- soluţia 0,5-1% distruge majoritatea microorganismelor patogene în decurs de câteva
minute;
- are efect slab asupra sporilor;
- are indicaţii asemănătoare cu ale cloraminei B;
- soluţia 1 % se utilizează ca antiseptic, gargară (îndepărtează mirosul de ceapă şi usturoi);
- are efect iritant redus.
Pentru curăţirea protezelor dentare se întrebuinţează dicloramina-T şi clorazodina
(azocloramida).
Există derivaţi organici ai clorului care acţionează prin întreaga moleculă, deosebindu-
se de cloramine. Acestea au efecte antibacteriene şi antufungice puternice. Astfel sunt:
clorhexidina, clorfenezina, clorohinaldolul etc.
Clorhexidina (Betagin+, Clorhexidina+, Abacil®, Hibitane®, Eludril, Corsodil)
- este un compus organic al clorului cu diguanidina;
- este slab solubil în apă, fiind solubil în alcool izopropilic;
- se folosesc sărurile ca clorhidratul, diacetatul, gluconatul de clorhexidină, care sunt
solubile;
- are efect antibacterian şi antifungic puternic;
- spectrul antimicrobian cuprinde germeni gram pozitivi şi negativi:
o eficace faţă de Candida şi Trichomonas.
o efecte asupra unor germeni ca Serratia, Pseudomonas, Proteus.
o nu acţionează asupra micobacteriilor, sporilor, virusurilor.
- prezinta substantivitate;
- acţionează bine la pH neutru sau slab alcalin. În prezenţa puroiului şi a sângelui efectul
său este redus;
- are toxicitate mică faţă de gazdă;
- poate fi asociat cu detergenţi cationici, dar este antagonizat de detergenţii anionici.
Indicații:
- antiseptic pentru igiena cavităţii bucale:
o în special la bolnavii cu risc (diabetici, hemofilici),
o la purtătorii aparatelor ortodontice,
o înaintea intervenţiilor chirurgicale,
o pentru suprimarea plăcii dentare,
o tratamentul gingivitelor asociate cu placa dentară,
o tratament adjuvant în boala parodontală,
o după intervenţii chirurgicale stomatologice,
o faringite,
o vulvovaginite acute şi cronice bacteriene, cu Trichomonas sau Candida.
- pentru dezinfecţia mâinilor,
- antisepsia plăgilor infectate ale pielii,
- antisepsia pielii înaintea injecţiilor şi a intervenţiilor chirurgicale,
- dezinfecţia instrumentarului,
- dezinfectia cateterelor,
- utilizată sub formă de soluţii, soluţii pentru pulverizat (spray) şi unguente.
Efecte adverse:
- soluţiile concentrate au acţiune iritantă;
- poate provoca leziuni ale ochilor (se evită pulverizarea în zona ochilor);
- poate produce alergie de contact;
- aplicarea prelungită poate duce la o coloraţie galben-brună reversibilă a dinţilor. Se va
evita utilizarea pentru un interval mai mare de 2 săptămâni.
Tratament:
- pentru dezinfecţia pielii se utilizează soluţia 4 %;
- soluţia de digluconat de clorhexidină 0,12% se utilizează extern pentru suprimarea plăcii
dentare şi antesepsia cavităţii bucale.
Dentosomin® gel, conţine:
- digluconat de clorhexidină (1 %),
- metilhidroxibenzoat,
- hidroxietilceluloză.
Tratament:
- se aplică seara înainte de culcare 2 cm gel cu ajutorul periei de dinţi. Periajul dinţilor şi
gingiei va dura 2-3 minute.
Alte preparate care conţin clorhexidină 1 % sunt: Betagin+, Clorhexidin sray+ (diacetat
de clorhexidină 1 % în alcool izopropilic), Elugel.
• Iodul şi derivații săi

- se prezintă sub formă de cristale lamelare, cenuşiu-albăstrui-violacee, cu luciu
metalic şi miros caracteristic;
- se volatilizează în contact cu aerul;
- este puţin solubil în apă;
- iodurile alcaline de expemplu KI îi măresc solubilitatea;
- este solubil în etanol, eter, glicerină, benzină.
Indicații:
- are o mare liposolubilitate pătrunde uşor în epiderm, dar şi în mucoase;
- are un spectru larg de acţiune fiind bactericid, fungicid şi amebicid;
- este slab virulicid;
- se foloseşte ca antiseptic al pielii înaintea intervenţiilor chirurgicale, prin badijonare pe
tegumentul uscat, intact.
Efecte adverse:
- este un toxic enzimatic;
- efectul său dezinfectant este influenţat de produsele patologice, scăzând în prezenţa
proteinelor;
- aplicat local, pe tegument, pe lângă acţiunea antiseptică, are şi proprietăţi revulsive şi
iritante, care se explică prin eliberarea histaminei. Poate produce inflamaţia pielii, arsură
şi necroză;
- este coroziv si irită intens mucoasele;
- vaporii de iod sunt iritanţi pentru mucoasa căilor respiratorii;
- iodul poate produce sensibilizare;
- irită intens mucoasele.
Iodul se utilizează sub formă de soluţii sau diferiţi compuşi organici.
Soluţia alcoolică de iod iodurat (spiritus iodi dilutus, tinctura de iod) – conţine iod 2 %,
KI 3 % şi etanol 500 ad 100 ml. Are culoare rosie-brună închisă. KI adăugată împiedică
producerea hipoiodurilor şi reduce acţiunea iritantă asupra tegumentelor.
Contraindicații:
- nu se aplică concomitent cu H2O2;
- există şi o soluţie alcoolică concentrată (iod 6,5 g %; KI 2,5 g, etanol 900 ad 100 ml);
- ingerarea accidentală a tincturii de iod produce iritarea tubului digestiv, hipotensiune
arterială, colaps.
Soluţia apoasă de iod-iodurat (soluţia Lugol, conţine I 20 mg, KI 40 mg, apă ad 100
ml) are acţiune antiseptică. Este mai puţin iritantă decât soluţia alcoolică. Se poate utiliza pentru
asepsia plăgilor. Se poate aplica pe mucoase sub formă diluată (0,1 – 1 %).
Glicerina iodată (soluţie 2 %) se poate utiliza pentru dezinfectarea mucoaselor.
Soluţia de iod 2 % în propilenglicol se aplică în antisepsia preoperatorie a pielii.
Benzina iodată se utilizează pentru antisepsia pielii.
Unii compuşi organici eliberează lent iodul şi acţionează ca antiseptice de lungă durată.
Efectul lor este moderat.
Iodoformul (CH3I, triiodometan) se prezintă sub formă de cristale gălbui, cu miros
caracteristic, neplăcut. Este insolubil în apă. În contact cu plaga se solubilizează şi se pune lent
în liberatate iod. Scade secreţiile. Favorizează procesul de granulaţie şi cicatrizare. Este puţin
iritant, dar administrarea repetată poate produce intoxicaţii. Poate colora dinţii. Se utilizează
mai rar, aplicat sub formă de pudră, după extracţii dentare. Acţiunea sa antiseptică este slabă,
datorită eliberării unei cantităţi reduse de iod. Poate alergiza.
Iodoforii sunt combinaţii în care iodul este complexat cu un agent tensioactiv care are
rolul de purtător („phoros”) al iodului. Din acest complex, în contact cu ţesuturile iodul este
eliberat lent şi acţionează dezinfectant. Agentul tensioactiv produce un efect de curăţire.
• au acţiune germicidă faţă de bacterii gram pozitive şi negative precum şi faţă de
ciuperci;
• efectul începe după o latenţă de 1 – 6 minute şi este prelungit. Acţiunea se
menţine şi în prezenţa materiilor organice;
• nu irită ţesuturile;
• nu pătează lenjeria.
Indicații :
- pentru antisepsia tegumentelor şi mucoaselor,
- toaleta plăgilor infectate,
- băi locale,
- îmbibarea meşelor, compreselor, tifoanelor,
- antisepsia înaintea injecţiilor,
- dezinfecţia instrumentarului nemetalic.
- NU se aplică în sacul conjunctival.
Alţi iodofori sunt conţinuţi în preparatele WescodynrR, BetaidineR şi IsodineR.
3. Alcoolii şi glicolii
Diferiţi alcooli şi glicoli au acţiuni antimicrobiene de diverse grade, fiind antiseptice sau
dezinfectante. Efectul bactericid creşte cu greutatea lor moleculară.
Produc precipitarea proteinelor.
Alcoolul etilic (C2H5OH, etanol)
- este un lichid volatil, cu miros caracteristic şi gust arzător, care se amestecă în orice
proporţii cu apa;
- are proprietăţi tensioactive;
- este inflamabil;
- acţionează bactericid prin denaturarea proteinelor şi deshidratarea formelor vegetative;
- efectul său apare după 1 – 2 minute la 30º C. Pentru producerea efectului, etanolul
trebuie menţinut minimum 2 minute la locul aplicării;
- NU acţionează asupra sporilor microbieni, virusului hepatitei B şi a fungilor;
- în concentraţii mai mici are acţiune bactericidă slabă. La concetraţii mai ridicate de 75%
precipită proteinele de la suprafaţa pielii împiedicându-se astfel efectul în profunzime.
Indicații:
- are acţiune astringentă la nivelul plăgilor;
- este utilizat pe scară largă pentru antisepsia pielii şi dezinfectarea unor instrumente;
- aplicat local, la nivelul tegumentelor, în soluţie 50 – 70% produce vasodilataţie (efect
revulsiv). Prin evaporarea scade temperatura pielii şi dă senzaţia de rece. Are proprietăţi
antipruriginoase.
Soluţia 70% poate fi utilizată sub formă de aerosoli.
Efecte adverse:
- după utilizări repetate produce uscarea pielii;
- alcoolul etilic irită mucoasele.
În medicina dentară, alcoolul se utilizează ca dezinfectant al bonturilor dentare devitale.
Spirtul sanitar (medicinal) conţine etanol (70 – 90%), metanol şi albastru de metilen.
Se utilizează ca dezinfectant extern.
Alcoolul propilic (CH3-CH2-CH2-OH) în concentraţia de 35% are acţiune antiseptică
echivalentă cu alcoolul etilic 70%. Nu este deshidratant. Se utilizează pentru dezinfecţia unor
materiale dentare.
Alcoolul izopropilic este un dezinfectant mai activ decât etanolul. Se utilizează în
concentraţie de 70% pentru dezinfecţia materialelor chirurgicale.
Fenoxietanolul are acţiune bactericidă slabă faţă de germenii gram pozitivi şi gram
negativi. Este activ faţă de Proteus şi piocianic (care pot contamina plăgile chirurgicale sau
arsurile).
Paraclorfenoxietanolul are proprietăţi antifungice.
Propilenglicolul se utilizează pentru dezinfecţia aerului din încăperi, distrugând
microbii, virusurile şi ciupercile.
Trietilenglicol este mai activ decât precedentul.
4. Fenolul și derivaţii fenolici

Fenolii sunt derivaţi organici care conţin cel puţin o grupare –OH legată de ciclul unei
hidrocarburi aromatice.
a) Fenolul (hidroxibenzen, numit în mod impropriu ac. fenic şi ac. carbolic) a fost
primul dezinfectant folosit, fiind introdus de Lister în 1867.
- se prezintă sub formă de cristale albe, care au miros caracteristic. Oxidrilul fenolic îi
conferă hidrofilie, iar ciclul benzoic este lipofil;
- este solubil în apă (1/10) şi foarte solubil în alcool, eter, glicerină;
- în concentraţii mici (0,1%) este bacteriostatică;
- în concentraţii mari (2 – 5%) are proprietăţi bactericide şi fungicide puternice;
- germenii gram pozitivi sunt foarte sensibili la acţiunea fenolului, în timp ce bacilul
Koch este rezistent;
- acţiunea fenolului nu este modificată de substanţele organice. În mediu alcalin, precum
şi în prezenţa lipidelor şi a solvenţilor pentru grăsimi acţiunea fenolului este diminuată.
În schimb eficienţa fenolului creşte în soluţii apoase şi în prezenţa electroliţilor.
Indicații:
- are o liposolubilitate foarte mare, fenolul pătrunde cu uşurinţă prin membrana celulară.
Sub acţiunea sa se produc modificări ale proteinelor. Astfel între oxidrilul fenolic şi
grupările bazice ale proteinelor se produce o legătură care este labilă. Din acest motiv
fenolul se poate desface şi poate penetra în ţesuturi;
- la nivelul mucoaselor, soluţiile diluate 1 – 2% produc iniţial senzaţia dureroasă, apoi
anestezie. Anestezia se datoreşte afinităţii mari a fenolului, care este liposolubil, pentru
filetele nervoase;
- datorită toxicităţii fenolului se utilizează rar, fiind rezervat pentru dezinfecţia mediului
şi excreţiilor (soluţii 2 – 5%);
- controlul si profilaxia placii bacteriene: 25-30%.
Efecte adverse:
- concentraţiile ridicate determină denaturarea proteinelor;
- Fenolul este un toxic protoplasmatic;
- în concentraţii mai mari, peste 1%, apare o pată roşie-brună care se exulcerează şi se
vindecă greu;
- în concentraţii mari are acţiune caustică, putând provoca necroza. Pătrunzând în
profunzime poate produce gangrenă;
- aplicarea pe mucoasa bucală determină sialoree. Soluţia 5% are acţiune iritantă şi
caustică;
- se absoarbe cu uşurinţă de pe mucoasă şi piele, provocând intoxicaţii. Alcoolul
facilitează pătrunderea fenolului în ţesuturi;
- ingerarea accidentală a fenolului determină:
o intoxicaţii grave cu iritarea tubului digestiv,
o stimularea SNC până la apariţia convulsiilor,
o deprimarea sistemului nervos cu obnubilare,
o hipotermie,
o deprimarea respiraţiei,
o colaps,
o efecte nefrotoxice cu albuminurie şi hematurie,
o moartea se produce prin stop respirator.
- în intoxicaţii se fac spălături gastrice cu uleiuri vegetale care reţin fenolul. Se
administrează cărbune medicinal, purgative uleioase (ulei de ricin), se combate colapsul
circulator şi deprimarea respiraţiei.
În medicina dentară se foloseşte mai rar ca atare, ca dezinfectant şi caustic se utilizează
sub formă de soluţie alcoolică sau glicerinată în stomatite aftoase, ulceraţii.
Intră în compoziţia unor preparate:
Fenolcamforul este un amestec eutectic de fenol (30 – 40 părţi) cu camfor (70 - 60
părţi) care eliberează lent fenol în contact cu lichidele din ţesuturi. Are acţiune bactericidă şi
anestezică.
Soluţia Chlumsky conţine:
- camfor 60%,
- fenol 30%,
- alcool 10%.
A fost folosită o perioadă îndelungata în medicina dentară în tratamentul pulpitelor și
gangrenelor simple și complicate.
Dentocalmin+ este o soluţie care conţine:
- fenol,
- mentol,
- xilină,
- are acţiune antiseptică și anestezică de suprafaţă.
Indicații:
Se utilizează în pulpite sub formă de pansament când este necesară temporizarea tratamentului
dentar.
Contraindicații:
- acţiune iritantă, caustică şi toxică asupra ţesuturilor vii, preparatele care conţin acest
antiseptic sunt contraindicate când se urmăreşte păstrarea vitalitatea pulpei dentare.
b) Polifenolii conţin mai multe grupări –OH în moleculă. Sunt mai solubili în apă, dar
au acţiune bactericidă mai redusă decât fenolul.
Rezorcina (1,3-dihidroxibenzol, rezorcinol)

- are acţiune bactericidă şi fungicidă mai slabă decât fenolul;
- are şi proprietăţi anestezice de suprafaţă mediocră;
- în medicina dentară se utilizează foarte rar;
- are proprietăţi cheratolitice pentru care se utilizează în dermatologie.
c) Derivaţii substituiţi ai fenolului care sunt obţinuţi prin introducerea unor grupări
alchilice şi a halogenilor în moleculă au acţiune antimicrobiană superioară faţă de fenol.
Para-mono-clorfenolul eliberează lent fenolul din moleculă.
- este un dezinfectant mai activ decât fenolul (indice fenolic = 2,5);
- are o difuzibilitate mare în dentină;
- intră în compoziţia soluţiei Walkhoff, care conţine:
o para-mono-clorfenol 25%,
o camfor 50%,
o mentol 25%.
A fost folosită o perioadă îndelungată în medicina dentară în tratamentul pulpitelor și
gangrenelor simple și complicate.
Contraindicatii:
Nu se aplică dacă se urmăreşte menţinerea vitalităţii pulpei.
Derivaţii policloruraţi ai fenolului sunt foarte eficace.
- dintre aceştia hexaclorofenul (difenol hexaclorat) este insolubil în apă, dar este solubil
în solvenţi organici;
- se absoarbe de pe piele;
- are proprietăţi dezinfectante importante.
Indicații:
- încorporat în detergenţi pentru dezinfecţia preoperatorie a mâinilor şi a pielii (0,5 – 3%),
- în tratamentul unor infecţii microbiene şi micotice ale pielii.
Efecte adverse:
- NU se aplică pe pielea noilor născuţi, deoarece se absoarbe şi poate da intoxicaţii grave,
cu degenerescenţa substanţei albe din creier.
Contraindicații:
- administrarea pe mucoase şi plăgi.
Crezolii sunt metilfenoli.
- au acţiune bactericidă superioară faţă de fenol (indice fenolic 3);
- eficienţa se reduce în prezenţa proteinelor;
- slab solubili în apă;
- se utilizează în emulsie cu săpunul de K (lisol) ca dezinfectanți pentru obiecte sau
excrete.
Tricrezolformalina (Tricresol formalin+) este un preparat care conţine:
tricrezol (25%),
- formol 30% (25%),
- timol cristalizat (2,06%),
- etanol (22,94%),
- glicerină (30%).
Indicații:
- are proprietăţi cauterizante şi mumifiante, fiind aplicat pentru extirpare şi amputaţie
devitală.
Contraindicații:
Nu se aplică dacă se urmăreşte menţinerea vitalităţii pulpei.
Eugenolul (metoxialilfenolul), timolul (metilizopropilfenolul) şi mentolul
(hexahidrotimolul) sunt derivaţi de fenol care sunt descrişi la uleiurile volatile (eterice).
5. Uleiuri volatile (oleuri eterice, esenţe aromate).

- se obţin din droguri vegetale, mai ales exotice;
- au structuri chimice diferite (alcooli, esteri, cetone, terpene, compuşi din seria aromatică
etc.);
- au mirosul şi gustul caracteristic;
- trăsătură caracteristică este marea lor volatilitate;
- solubilitatea lor în apă este slabă;
- sunt solubile în alcool concentrat, solvenţi şi grăsimi;
- au proprietăţi antibacteriene şi fungicide. Activitatea lor bactericidă este în corelaţie cu
liposolubilitatea lor;
- uleiurile eterice produc hiperemie după aplicare pe piele şi mucoase.
Efecte adverse:
- în concentraţii ridicate pot avea acţiune iritativă;
- în urma absorbţiei dozele mari pot produce intoxicaţii.
Eugenolul (70-95 %) este componentul principal al uleiului de cuişoare.
- proprietăţi antibacteriene moderate;
- proprietăţi antiinflamatoare;
- acţiune anestezică locală slabă;
- este mai puţin iritant pentru ţesuturi decât fenolul.
- produce hiperemia pulpei dentare şi stimulează dezvoltarea odontoblaştilor şi
neodentinogeneza.
Indicații :
- coafaj indirect,
- pansamente gingivale,
- utilizat pentru obturaţia provizorie sau pentru obturaţie de bază (eugenolul se amestecă
cu oxid de zinc, cu care formează eugenat de zinc),
- poate fi întrebuinţat pentru aromatizarea pastelor de dinţi.
Contraindicații:
- poate irita şi leza pulpa dentară, fiind contraindicat pentru coafaj direct.
Timolul are acţiune antibacteriană şi fungistatică bună.
- are o toxicitate mult mai mică decât fenolul;
- NU irită mucoasele;
- are proprietăţi astringente.
Indicații:
- intră în compoziţia unor ape de gură, paste de dinţi şi preparate tipizate folosite în
medicina dentară (Tricrazol-formalin+ etc.).
Efecte adverse:
- poate produce descuamarea epiteliului.
Uleiul de mentă (Aetheroleum menthae) se obţine din frunzele şi florile plantei
Mentha piperita (mentă, izmă). Componenta principală o constituie mentolul (2-isopropil-5
metil-ciclohexanol).
- are miros caracteristic, gust arzător la început, apoi răcoritor;
- are proprietăţi antibacteriene şi antifungice;
- are acţiune anestezică locală slabă;
- efect antipruriginos şi descongestionant;
- produce o hiperstezie a terminaţiilor nervoase pentru rece.
Indicații:
- pe cale externă în soluţii uleioase şi alcoolice 1-3 %,
- pulberi şi unguente,
- ca antipruriginos,
- în micoze cu Candida,
- poate fi întrebuinţat în faringite şi corize,
- în medicina dentară mentolul ca atare se utilizează mai rar; intra în compoziţia unor
paste de dinţi şi apă de gură si a unor materiale de obturaţie (Plastobtur®).
Uleiul de scorţişoară (Aetheroleum cinnamomi) se extrage din scoarţa de
Cinnamomum ceylanicum.
- conţine aldehidă cinamică;
- are acţiuni antimicrobiene şi antifungice;
- este mai iritant decât uleiul de cuişoare.
Uleiul de muşeţel (Aetheroleum chamomillae) se obţine din florile plantei Matricaria
chamomilla (muşeţel) şi este de culoare albastră, datorită chamazulenei pe care o conţine.
- are acţiune antiseptică locală,
- antimicotică,
- antiinflamatoare la nivelul mucoaselor,
- descongestionantă,
- antipruriginoasă,
- emolientă,
- cicatrizantă,
- împiedică eliberarea histaminei,
- are proprietăţi antiserotoninice.
Uleiul intră în compoziţia Romazulanului+ :
- acest produs mai conţine şi extract de chamomilla.
Indicații:
- sub formă diluată 1 % în afecţiuni inflamatorii ale pielii şi mucoaselor;
- pentru gargară se introduce o jumătate de linguriţă într-un pahar de apă.
Contraindicații:
- NU se folosesc soluţii concentrate deoarece acestea sunt iritante.
6. Metale grele
Din această grupă fac parte metalele care au densitatea mai mare de 5. Sărurile ionizabile
ale metalelor grele, aplicate local produc precipitarea proteinelor si au acţiune dezinfectantă.
Acţiunea lor asupra ţesuturilor depinde de concentraţia şi de natura albuminatului
format.
• la concentraţii mici, acţionează bacteriostatic, producând un efect astringent. În
cazul în care albuminaţii formaţi sunt denşi, acţiunea rămâne localizată la suprafaţă;
• la concentraţii mari, acţionează bactericid, efectul se extinde în profunzime şi se va
produce o acţiune caustică sau necrozantă.
Efecte adverse:
- sărurile metalelor grele irită tubul digestiv;
- pătrunderea cronică a acestora în organism duce la cumulare şi intoxicaţie.
Metalele grele se utilizează sub formă de săruri simple sau complexe, compuşi
organometalici şi dispersii coloidale.
a) Derivaţii de argint:
Azotatul de argint (AgNO3) este solubil în apă.
- se ionizează intens (NO3- + Ag+); Ag se eliberează lent;
- are acţiune bacteriostatică;
- în soluţie 1 ‰ distruge majoritatea microorganismelor;
- în contact cu ţesuturile dă naştere la proteinat de Ag care formează un stat protector care
împiedică pătrunderea infecţiilor în profunzime iar sub influenţa luminii se produce
înnegrirea crustei. Din această crustă se eliberează Ag+ care acţionează bacteriostatic.
Indicații:
- ca astringent şi antiseptic pe plăgi şi în arsuri, în soluţie apoasă în concentraţie de 1‰;
- în oftalmologie se întrebuinţează soluţia 1-2 %. Aceasta poate fi utilizată pentru
profilaxia oftalmiei gonococice la nou-născut (metoda Credé);
- în glosite cu leziuni erozive, fisuri se aplică prin badijonaj soluţie de 0,5-1 % ;
- dezinfectarea şi cauterizarea ulceraţiilor mucoaselor şi pentru badijonarea aftelor, se
indică soluţia 10 %;
- pentru cauterizarea polipilor gingivali, ulceraţiilor gingivale, aftelor, soluţia 20 % sau
creioanele de nitrat de argint Acţiunea caustică nu pătrunde în profunzime deoarece
clorurile din umorile ţesuturilor precipită Ag;
- pentru stimularea cicatrizării plăgilor atone şi a ragadelor Ag se aplică sub formă de
unguent.
Efecte adverse:
- concentraţiile mai mari au acţiune caustică;
- sub acţiunea luminii este redus, cu formarea de argint metalic. După aplicarea argintului
pe piele, se produce înnegrirea acestuia;
- Ag poate irita conjunctiva;
- administrarea îndelungată la nivelul mucoaselor poate produce pigmentarea acestora
(argirism localizat).
Preparatele coloidale de argint pun în libertate cantităţi mici de Ag+; au acţiune mai
slabă, dar mai prelungită. Nu precipită proteinele şi nu irită ţesuturile.
b) Derivaţii de mercur
Ionii de mercur acţionează bacteriostatic prin inhibiţia reversibilă a enzimelor
sulfhidrilice ale microorganismelor.
Clorura mercurică (HgCl2, biclorura de mercur, sublimatul coroziv) are acţiune
dezinfectantă mai intensă decât fenolul, dar datorită gradului ridicat de toxicitate se foloseşte
numai pentru dezinfecţia mâinilor, în soluţie 1‰ care distruge microbii în câteva minute. Nu
se poate aplica pe răni.
Fenilmercuriboratul (borat fenilmercuric, Fenosept+, Morfen®) este compus din
borat de fenilmercur şi hidroxid de fenilmercur.
- este activ faţă de bacterii, virusuri, protozoare şi ciuperci;
- se utilizează ca antiseptic al mucoaselor, pielii şi plăgilor;
- util pentru dezinfecţia unor instrumente, cu excepţia obiectelor din aluminiu.
Indicații:
- în stomatite,
- gingivite,
- parodentite,
- faringite,
- laringite,
- profilactic, după intervenţii buco-dentare şi amigdaloctomie.
- extern ca:
o antiseptic,
o în plăgi superficiale,
o infecţii ale pielii,
o ulceraţii infectate,
o micoze.
- de asemenea se poate folosi pentru asepsia pielii înaintea unor intervenţii
chirurgicale, incizii şi injecţii.
Tratament:
- se administrează per os 0,3 mg, sub formă de comprimate pentru supt (Fenosept+),
la fiecare 2 ore;
- pentru profilaxie se recomandă 3 – 5 comprimate pe zi;
- pentru uz extern - Soluţia apoasă (2‰) se aplică după diluare cu apă – în soluţie 0,05
– 0,01‰ pentru mucoase şi 0,5 – 1‰ pentru piele;
- pentru sterilizarea instrumentelor de metal (în afară de aluminiu) se utilizează soluţia
1‰ ;
- pe plăgi se poate întrebuinţa şi sub formă de pudră.
c) Derivaţii de zinc
Sărurile hidrosolubile ale zincului se disociază şi devin – după preparat şi gradul de
disociere – astringente antispetice, iritante şi caustice.
Sulfatul de zinc (ZnSO4) se utilizează sub formă de soluţie 0,2 – 2% ca astringent şi
antiseptic pentru mucoase.
În oftalmologie se întrebuinţează colir 0,2%.
Soluţia 2% are acţiune antiseptică, fiind utilizată în stomatologie şi dermatologie.
Soluţiile mai concentrate au proprietăţi tanante slabe.
Oxidul de zinc (ZnO) este puţin solubil în apă. Se dizolvă limitat în exudate şi are
acţiune astringentă şi dezinfectantă slabă.
Împreună cu eugenolul dă eugenatul de zinc (cariofilat de zinc).
Clorura de zinc (ZnCl2) – este solubilă în apă. Are proprietăţi astringente şi
bacteriostatice. Soluţia 2% se utilizează în stomatite inflamatorii şi ulceroase. Soluţiile mai
concentrate au proprietăţi iritante şi caustice.
Ingerarea unor săruri solubile de zinc, ca de ex. clorura, poate provoca intoxicaţii cu
simptome de gastroenterită.
1.Ce proprietăţi ale antisepticelor sunt utile în practica stomatologică?
a. antimicrobiană;
b. adsorbante;
c. antiinflamatoare;
d. deodorantă;
e. antisecretorii.
2. Acțiunile clorhexidinei sunt:
a. agent antimicrobian, cu efect anti placă bacteriană;
b. folosită înainte de intervenție, reduce numărul bacteriilor din cavitatea bucală;
c. tratamentul și profilaxia gingivitelor;
d. colorează dinții în galben-brun;
e. alterează gustul.
3. Apa oxigenată este:

a. un derivat de crezol;
b. folosită în compoziția pansamentelor temporare;
c. antiseptic și dezinfectant;
d. utilizată în gingivita acută ulcero-necrotică;
e. se forsorilează în derivați activi.
4. Fenolul în amestec cu camforul (30:70) are următoarele indicații:

a. abcesele parodontale;
b. tratamentul gangrenei pulpare;
c. menținerea vitalității pulpei dentare;
d. trofic pentru mucoasa bucală;
e. antiseptic în tratamentul pulpitelor purulente.
5. Iodoforii se caracterizează prin:

a. irită intens țesuturile;
b. produc gangrenă la contactul cu mucoasa bucală;
c. acțiunea lor se menține și în prezența materiilor organice;
e. nici una din variantele de mai sus.
6. Permanganatul de potasiu are următoarele caracteristici:

a. produce anestezie de contact;
b. acționează și în prezența substanțelor organice;
c. are proprietăți astringente;
d. produce spumă;
e. disociază rapid în contact cu substanțele organice.
7. Alcoolul etilic se utilizează pentru:

a. distrugerea sporilor microbieni;
b. antisepsia pielii;
c. distrugerea fungilor;
d. denaturarea lipidelor;
e. dezinfecția instrumentelor.
8. Uleiul de mentă are următoarele acțiuni:
a. antipruriginos;
b. decongestionant;
c. hiperestezie a terminațiilor nervoase pentru rece;
d. hiperestezie a terminațiilor nervoase pentru cald;
e. produce spumă.
9. Efectele adverse ale azotatului de argint sunt:

a. este caustic în concentrație mică;
b. produce înroșirea pielii;
c. irită conjunctiva;
d. produce pigmentarea mucoaselor după administrare îndelungată;
e. produce spumă.
10. Efectele adverse ale fenolului sunt:

a. acțiune caustică până la necroză;
b. gangrena la pătrundere în profunzime;
c. sialoree;
d. determină ușor intoxicații datorită absorbției rapide;
e. produce colorarea în negru a dinților.
FORME FARMACEUTICE MEDICAMENTOASE
În alegerea formei farmaceutice se ţine cont de următoarele cerinţe:

- medicamentul să fie ales sub o formă farmaceutică care să realizeze efectul terapeutic
aşteptat, la doze cât mai mici;
- în urgenţe medico-chirurgicale se preferă utilizarea formelor farmaceutice de uz
parenteral sau oral deoarece efectul se instalează rapid;
- se va ţine cont de riscul potenţial de apariţie a unor efecte adverse severe în cazul
utilizării anumitor forme farmaceutice.
A. Forme farmaceutice de uz oral “per os”

- determinǎ instalarea efectului terapeutic în aproximativ 30 – 40 minute.
• Comprimatele – cpr:
- sunt forme farmaceutice solide ce conțin doze unitare de una sau mai multe
substanțe active;
- sunt obținute prin comprimarea substanței sau subtanțelor active cu sau fără
substanțe auxiliare;
- păstrează mirosul şi culoarea preparatului activ;
- pot fi divizate uşor în 1/2 sau 1/4;
➢ cpr. obişnuit :
- se administrează prin înghițire;
- se desface în tubul digestiv fiind absorbit la acest nivel.
Ex: Digoxin cpr. (tonicardiac); Fenobarbital (hipnotic); Diazepam cpr.(anxiolitic)
➢ cpr. efervescent:
- are dimensiuni mai mari;
- se descompune în contact cu apa producând desfacerea sau chiar
dizolvarea substanţelor medicamentoase active;
- efervescența poate masca gustul neplacut al medicamentului;
- soluția obținută trebuie să fie clară.
Ex: Upsarin, Eferalgan, Aspirin direkt (analgezic, antipiretic);
➢ cpr. retard:
- forma farmaceutică ce asigură eliberarea controlată (controled-release) sau
susținută (sustained -release) a principiului activ, asigurându-se efectul
terapeutic prelungit şi evitarea efectelor adverse.
Ex: Epilat (Nifedipin retard), Miofilin, Isoptin RR (antihipertensiv).
➢ sisteme terapeutice de uz oral:
- sunt sisteme perfecționate ale preparatelor cu acțiune prelungită.
Ex: Sistemul pompei osmotice de uz oral are mărimea unui comprimat obișnuit care se
activează de presiunea osmotică, comprimate OROS. Nifedipina, Metoprolol, Acetazolamida
și altele au fost încorporate în pompe osmotice de uz oral.
• Drajeurile - dj. :
- sunt forme farmaceutice solide obţinute prin acoperirea comprimatului în straturi de
înveliş dulce pentru a masca gustul neplăcut al substanţei medicamentoase-
drajefiere;
- sunt greu de divizat;
- au culori diferite.
Ex: Cloramfenicol dj.(antibacterian), Emetiral (antiemetic), Nurofen dj.(antiinflamator).
• Capsulele - cps.:
- sunt forme farmaceutice solide preparate sub forma unor învelişuri elastice în
interiorul cărora principiul activ se găseşte sub formă de:
o pulbere;
o granule;
o lichid.
- maschează gustul sau mirosul neplăcut al medicamentelor;
- au o biodisponibilitate mai superioară față de celelalte preparate solide de uz oral;
- eliberează mai rapid substanța medicamentoasă;
- permit dozarea foarte exactă a preparatului.
Ex: Doxiciclina/Vibramicina (antibiotic cu spectru larg); Fluconazol (antimicotic);
În funcție de natura învelișului se disting:
➢ capsule gelatinoase tari (capsule operculante) – conținutul se găsește sub
formă de granule sau pulbere;
➢ capsule gelatinoase moi (perle) – conținutul se găsește sub formă lichidă;
➢ capsule amilacee (cașete) – conținutul se găsește sub forăa de pulbere.
• Pulberile:
- sunt forme farmaceutice solide care se obţin din una sau mai multe substanțe active;
- sunt instabile în soluţii apoase și până la administrarea lor, acestea se condiţioneazǎ
sub formǎ uscatǎ, iar în momentul utilizǎrii se adaugǎ o anumitǎ cantitate de apǎ,
ceai sau lapte într-o lingură sau într-un pahar, pentru a se obţine o suspensie cu gust
plăcut.
După modul de preparare pot fi de 3 tipuri, şi anume:
➢ pulberi tipizate – ex.: Smecta (antidiareic);
➢ pulberi magistrale – ex.: pulberile cu efect antiacid pentru pacienţii cu ulcer gastric;
pulberi cu efect purgativ cu sulfat de magneziu;
➢ oficinale – ex.: pulberea laxativă efervescentă (pulberea Seidlitz), pulberile Bourget
cu efect colagog – coleretic.
• Siropurile:
- sunt preparate farmaceutice sub forma lichidă (soluții, emulsii, suspensii), de
consistenţă vâscoasă, cu gust dulce - conțin cel puțin 40% zahăr (dacă concentraţia
în zahăr este mai mică de 65 % există risc de contaminare microbianǎ);
- sunt utilizate mai des în pediatrie, fiind doar aromatizate pentru a masca gustul
medicamentului.
Ex: Sirogal (expectorant); Ventolin sirop(antiasmatic); Ketotifen sirop (antihistaminic)
• Soluţii
➢ Solutii buvabile:
- sunt soluţii apoase ce se găsesc în fiole de sticlă, flacoane de sticlă cu
picurător sau flacoane presurizate;
- sunt obținute prin dizolvarea substanței medicamentoase într-un solvent:
Ex.: vitamina D2 buvabilă (efect antirahitic), calciu gluconic;
➢ Soluţii în picături:
- au substanţa medicamentoasă activă dizolvată într-o cantitate mică de
solvent;
- se administrează cu picurătorul uneori pe zahăr sau diluate în apă.
Ex: Ambroxol (expectorant); Metoclopramid (antivomitiv); Xyzal (antihistaminic).
!!! Sunt necesare precauţii în cazul administrǎrii la vârstnici datorită riscului de supradozaj.
B. Forme farmaceutice de uz parenteral

Preparatele injectabile sunt soluții, suspensii, pulberi sterile, emulsii sterile apirogene care
se dizolvă într-un solvent steril înainte de utilizare și se administrează prin injectare sau
implantare.
➢ Forme farmaceutice administrate cu seringa
• Soluţii, suspensii sau emulsii sterile ambalate în fiole sau flacoane
o Soluții apoase - se administrează i.m., i.v., s.c:
Ex: Gentamicina (antibiotic), Algocalmin (antiinflamator), Scobutil (antispastic);
o Soluții uleioase - se administrează doar i.m. profund
Ex: Vitaminele A, E, D , Progesteron, Estradiol.
o Soluții cu acțiune prelungită (depot sau retard )
- se creează un depozit de principiu activ la nivel i.m sau s.c de unde substanţa
medicamentoasă se eliberează lent
Ex: Refen (antiinflamator), Retarpen (antibiotic-din gama penicilinelor), Andromar Retard
(steroid)
o Pulberi:
- pentru preparate injectabile.
- substante solide in flacoane predozate, sterile
- se dizolvă sau se suspendă într-un solvent steril (ser fiziologic, apă distilată)
obținându-se o soluție sau o suspensie
Ex: Ampicilină flac. 250/500 mg; Penicilină flac. 400.000 U.I.; 1.000.000 U.I.
• Perfuzabile:
- sunt soluţii apoase sau emulsii de tip ulei/apă administrate strict i.v. prin dispozitive
de perfuzare;
- volumul de lichid perfuzat variazǎ de la 100 ml pâna la 2-3 l/zi şi poate fi
reprezentat de :
o substituenţi de volum plasmatic (Dextran),
o electroliţi,
o preparate de sânge,
o înlocuitori de plasmă,
o glucoză.
!!! Administrarea substanțelor medicamentoase prin perfuzie se face cu precauție avându-se
în vedere riscul de tromboflebită și septicemie, precum și incompatibilitățile dintre ele.
C. Forme farmaceutice rectale

- pot fi: solide, semisolide și lichide;
- se administrează pe mucoasa ano-rectală pentru obținerea unui efect local sau
general;
- trec după absorbţie în venele hemoroidale inferioare şi ajung în vena cavă inferioară,
ocolindu-se astfel ficatul (este evitat efectul primului pasaj hepatic);
- medicamentele difuzează rapid în organism, iar efectul este mai intens şi prelungit;
- este utilă la bolnavii cu:
o tulburări de deglutiţie,
o leziuni faciale,
o leziuni ale cavitatii bucale,
o vărsături,
o copii mici.
➢ Supozitoarele:
- forme farmaceutice semisolide sau solide ce conţin doze unitare de principiu
activ dispersat într-un excipient, untul de cacao;
- administrate intrarectal în vederea obţinerii unui efect terapeutic local sau
sistemic;
- se topesc la temperatura corpului eliberând substanţa medicamentoasă activă;
- au forma cilindro-conică sau de torpilă şi exercită :
o efect local (antihemoroidal sau de combatere a constipaţiei);
o efect sistemic (analgezic, sedativ, antimicrobian);
- se utilizează frecvent în pediatrie.
Ex: Eferalgan supoz. (analgezic-antipiretic), Paracetamol (analgezic-antipiretic),
Emetiral (antivomitiv).
➢ Unguentele anorectale
- sunt forme farmaceutice semisolide ce se aplică pe mucoasa ano-rectală;
- se obţine un efect terapeutic local (antiinflamator, antihemoroidal).
Ex: Hemorzon (antihemoroidal), Ultraproct (antihemoroidal), Anusol (antihemoroidal)
➢ Clismele sunt forme farmaceutice lichide administrate cu irigatorul endorectal sub
formă de spălături sau irigații.
• clisme cu efect mecanic (de evacuare): clisme purgative
- se utilizează preoperator sau la bolnavi cu constipaţie cronică;
- volum de 250-1000 ml de apă sau soluție de săpun 10% + sulfat de sodiu
2-5% la care se adaugă după caz substanțe care accelerează
peristaltismul intestinal.
• clisme medicamentoase:
- conţin principiul activ cu acţiune terapeutică locală sau generală
(anestezică, antiinflamatoare, sedativă, antiseptică);
- volumul unei administrării este de 100-150 ml.
• clisme pentru radiodiagnostic:
- conţin suspensii cu sulfat de bariu;
- are proprietăți radioopace folosite în explorarea colonului și rectului;
- volumul administrării este 50-100 ml.
➢ Microclismele sunt preparate moderne ce conțin substanțe puternic active sau toxice,
într-un tub rigid de 4-10 ml.
Ex: Salofalk (antiinflamator), Melilax (purgativ).
D. Forme farmaceutice vaginale
- sunt forme farmaceutice solide, semisolide și lichide ce se aplică pe mucoasa vulvo-vaginală
pentru tratamentul local al unor afecțiuni ginecologice.
➢ Cpr. vaginale / cpr. ginecologice:
- forma farmaceutică cea mai des utilizată;
- sunt forme farmaceutice solide, unitare;
- conțin una sau mai multe substanțe medicamentoase;
- se utilizează cu un aplicator vaginal.
Ex: Nistatin cpr. vaginal (antimicotic), Clotrimazol cpr. vaginal (antimicotic).
➢ Unguentele vulvo-vaginale:
- sunt forme farmaceutice semisolide ce se aplică pe mucoasa vulvo-vaginală
actionind local :
o antifungic,
o antiinflamator,
o antimicrobian,
o anticoncepțional.
Ex: Lomexin cremă vag. (antimicotic), Macmiror complex 500 cremă vag.(antimicotic), Delfen
cremă vag. (anticonceptional).
➢ Ovulele:
- sunt forme farmaceutice solide de formă sferică sau ovoidală, destinate
administrării endo-vaginale;
- conţin doze unitare de substanțe medicamentoase într-un excipient format din
amestecul în părţi egale gelatină-glicerină;
- se topesc la temperatura corpului.
Ex: Ovestrol ovule vag. (antimicotic), Tricomicon ovule vag. (antittrichomoniazic), Flagyl
ovule vag. (antitrichomoniazic).
E. Forme farmaceutice administrate pe mucoase

- se administrează pe mucoasa nazală, mucoasa auriculară și mucoasa buco-
faringiană; se mai numesc și forme farmaceutice Oto-Rino-Laringiene (ORL).
➢ Forme farmaceutice Otologice:
- forme farmaceutice solide, semisolide și lichide aplicate în conductul auditiv;
- au efect local (antibiotic, analgezic, anestezic;
- sunt folosite în tratamentul afecţiunilor otice.
• picături auriculare/otice
Ex: Boramid sol. (efect decongestionant local); Ciplox sol. (antimicrobian), Otocalm
sol.(analgezic)
• unguente otice :
- utilizate în scop terapeutic;
- pentru emulsionarea unor secreții otice.
Ex: Baneocin unguent (antibiotic)
• spray-uri solide:
- se administrează prin pulverizare în conductul auditiv în tratamentul
inflamațiilor însoțite de secreții.
Ex: Enbecin spray (antimicrobian), Acerumen spray
!!! La aplicarea picăturilor, pacientul se află într-o poziţie orizontală cu urechea afectată în
sus, poziție în care rămâne 5 minute postadministrare; picăturile vor fi încălzite la temperatura
camerei, în caz contrar, contactul cu soluţia rece în stările inflamatorii poate provoca senzaţii
dureroase, vertij și iritații.
➢ Forme farmaceutice Rino-faringiene :

- sunt forme farmaceutice lichide, semisolide și solide;
- în tratamentul afecțiunilor nazo-faringiene;
- aplicate la nivelul mucoasei nazale prin: instilare, pulverizare sau aplicare;
- au acţiune terapeutică locală:
o antiinflamatoare,
o antialergică,
o antimicrobienă,
o antifungică,
o antihistaminică.
- au acţiune terapeutică sistemică;
• picăturile nazale:
- se administrează cu ajutorul unui instilator calibrat
Ex: Rinofug sol.ext. (decongestionant local), Bixtonim sol.ext. (efect decongestionant local),
Cromoglicat disodic sol. ext (efect antialergic local);
• spray nazal:
- se eliberează o doză unitară de substanță medicamentoasă
- efect antialergic local;
Ex: Allegodil spray nazal (antihistaminic), Olynth HA® spray nazal (decongestionant)
• unguent nazal:
- efect emolient local.
Ex: Bactroban unguent nazal (antibiotic), Rinopanteina unguent nazal (lubrefiant)
!!! Utilizarea peste 7 - 10 zile a picăturilor nazale ce conţin substanţe vasoconstrictoare poate
duce la apariţia efectelor secundare nedorite rinitelor atrofice.
➢ Forme farmaceutice buco-faringiene:

- sunt forme farmaceutice solide, semisolide, lichide;
- utilizate în tratamentul sau profilaxia unor afecţiuni:
o gingivale,
o dentare,
o faringiene,
o laringiene
o ale cavităţii bucale.
• Gargarisme :
- soluţii apoase sau hidroalcoolice care se utilizează prin ”clătirea gurii”, iar
după utilizare sunt îndepărtate din cavitatea bucalǎ evitandu-se înghițirea;
- indicate în profilaxia afecţiunilor bucale sau laringiene (cu apă bicarbonată
după utilizarea spray-ului corticoid la bolnavii astmatici pentru prevenirea
candidozei oro-faringiene),
- pentru tratamentul faringitelor (gargară cu albastru de metilen).
• colutorii:
- sunt forme farmaceutice lichide, vâscoase;
- se aplică la nivel gingival, de mucoasă linguală, jugală;
- efect terapeutic local (antimicotic, antiinflamator, antiseptic local);
• apele de gură:
- sunt soluţii apoase sau hidroalcoolice;
- efect deodorant;
- efect antiseptic local.
• pasta de dinți:
- este destinată întreținerii igienei cavității bucale și curățirii dinților;
- produce și o intensificare a irigației sanguine a gingiilor;
- are în compoziție:
o substanțe abrazive (carbonat de calciu, magneziu, hidroxid de
aluminiu),
o detergenți (laurilsulfat),
o aglutinanți (glicerogel de amidon),
o aromatizanți (mentol, uleiuri volatile diverse),
o conservanți,
o dezodorizante,
o coloranți,
o antiseptice,
o edulcoranți (îndulcitori artificiali, glicerina).
• gelul dentar:
- formă medicamentoasă semisolidă, modernă, tot mai utilizată;
- format din substanţe active;
- gelul trebuie să aibă un contact cu dintele de cel puţin 4 minute, iar 30 de
minute după aplicarea gelului dentar, pacientul nu trebuie să bea şi să
mănânce nimic.
Ex: Corsodyl Dental Gel (antiseptic) , Curasept parodontal gel (antiseptic)
- săruri de fluor:
o în profilaxia, dar şi tratamentul cariei dentare.
Ex: Elmex Gelee (fluorizari), Fluor Protector Gel (fluorizare)
- substanţe ce stimulează regenerarea tisulară, a smalțului sau a dintelui.
Ex: Emdogain Gel( adjuvantin tratamentul parodontopatiilor)
- dezodorizante,
- înălbitoare ale smaltului dentar.
Ex: Zoom kit (gel pentru albire), Dash Kit (gel pentru albire).
!!!Substanţele medicamentoase din gelurile dentare, cât şi substanţele din pastele de dinţi pot
determina sensibilizări alergice, discromii dentare şi pot produce alergii diverse.
• comprimatele bucale sunt preparate ce se dizolvǎ în cavitatea bucalǎ (pentru supt)

sau se mestecă, eliberarea substanţei medicamentoase facându-se lent. Au efect:
- antibiotic,
- analgezic,
- decongestionant,
- antitusiv,
- antiseptic local;
Ex: Tantum verde (antiinflamator , antiseptic), Fenosept (antiinflamator, antiseptic), Strepsils
(antiinflamator, antiseptic)
• comprimatele sublinguale:
- se aplică sub limbă;
- prezintǎ la acest nivel o absorbţie bunǎ;
- foarte util în urgențe;
- eliberează rapid principiul activ în circulaţia generalǎ;
- exercită un efect sistemic ce se instalează în 1 – 2 minute.
Ex: Nifedipin (în criza de HTA ), Nitroglicerina ( în criza de angină pectorală).
• conurile dentare:
- sunt forme farmaceutice solide speciale;
- pot conține diverse substanțe: antiseptice şi antiinflamatoare, uneori
anestezice sau substanţe care stimulează refacerea tisulară;
- utilizate în terapia alveolitei post extracţie dentară, în afecţiuni ale camerei
pulpare şi canalelor radiculare;
- sunt de formă conică cu o lungime de 0,8 cm şi un diametru al bazei de 2-
4 mm și masa uzuală este de 0,04 – 0,06g;
- au o acţiune locală rapidă;
- sunt introduse în condiţii de asepsie după efectuarea extracţiilor dentare.
Ex: Neocones, (anestezic + antimicrobian);
• fibrele dentare:
- forme farmaceutice solide pe suporturi polimerice;
- conţin substanţe active farmacodinamic mai ales chimioterapice,
antibacteriene şi antifungice.
- pot fi introduse în diferite zone infectate în care antibioticul administrat pe
cale generală sau aplicat în cavitatea orală atinge concentraţii mici şi
penetrează greu.
Atingerea unor concentraţii optime de chimioterapic antibacterian la locul unde se află
bacteria patogenă (în pungile parodontale sau în şanţul gingival) este deosebit de importantă
deoarece, cel mai adesea, aceste bacterii se află în biofilm, şi, fără o concentraţie suficient de
ridicată a chimioterapicului antibacterian nu se poate atinge o eficienţă terapeutică bună.
Ex: Tetraciclina hidroclorică sub formă de fibre este cel mai utilizat dintre medicamentele ce
se administrează actualmente sub acestă formă medicamentoasă, în parodontologie.
F. Forme farmaceutice oftalmice:
- sunt utilizate pentru tratamentul sau diagnosticarea ochiului bolnav sau lezat;
- se aplica local pe mucoasa conjunctivală oculară, cornee, pleoape, gene;
- este obligatoriu ca toate formele medicamentoase oftalmice sa fie sterile;
➢ picăturile oculare = colire
- se instilează în cantităţi mici în sacul conjunctival;
- efect local:
o antiinfecţios,
o antiinflamator,
o cicatrizant,
o anestezic local, antiglaucomatoase.
- sistemic (foarte rar):
Ex: Proculin sol. oft. 0,03% (decongestiv local), Gentamicina sulphate sol. oft. 0,3%
(antibacterian); Dropil sol. oft. 1% (antiglaucomatos), Timolol sol. oft. 0,5%
(antiglaucomatos).
➢ unguente oftalmice:
– preparate sterile care se aplică pe pleoape, gene, pentru terapia blefaritelor;
Ex: unguent oftalmic cu Zovirax unguent oft. 3% (antiviral), Tobradex unguent
oft.(antiinflamator+antiinfectios).
➢ soluţii pentru lentile de contact: pentru întreținerea lentilelor de contact.
➢ sisteme terapeutice oftalmice :
- dispozitive oculare cu eliberare controlată a substanței medicamentoase;
- au acțiune locală;
- sunt asemănătoare lentilelor de contact, dar cu diametrul mai mic.
G. Forme farmaceutice dermice:

- forme solide, semisolide, lichide care se aplică pe tegumente având efect local sau
sistemic.
➢ loţiuni - soluții apoase de uz extern: loţiuni capilare, loțiuni de față;
➢ unguente:
- preparate semisolide (paste, creme);
- se aplică pe tegumente în scop de protecție sau terapeutic (antiinflamator,
antibacterian).
Ex: Diclofenac unguent (antiinflamator) ; Betaderm unguent (antiinflamator + antialergic);
Zovirax cremă 5% (antiherpetic)
➢ spirturi, tincturi:
- soluţii alcoolice pentru frecţii sau badijonări locale;
- obţinute prin extracţia produselor vegetale.
➢ dispozitive transdermice (plasturii – TDDS - transdermal drug delivery system sau
TTS - transdermal therapeutic system):
- sunt forme farmaceutice de dimensiuni variabile care se aplică pe piele;
- cedează lent substanţa activă în vederea absorbţiei transcutanate şi a
efectului sistemic;
- doze mici de substanțe active;
- evitǎ metabolizarea prin efectul primului pasaj hepatic şi asigură o mai mare
suprafaţă de absorbţie.
• Sistemul Transderm – Nitro:
- pentru prevenirea crizei de angină pectorală;
- se aplică pe tegumentul curat, nelezat, de obicei în zona
precordială timp 10 – 12 h/zi nu mai mult;
- există riscul instalării rapide a toleranței și implicit scăderea
efectului antianginos.
• Sistemul Transderm -Scop:
- conține scopolamină și se plasează retroauricular;
- utilizat în prevenirea greţurilor şi vărsăturilor din “răul de
mişcare”;
- efectul antiemetic durează aproximativ 3 zile.
• Dispozitiv transdermic pe bază de hormoni:
- conține o doză de estradiol care se eliberează timp de 3-4 zile;
- utilizat în terapia de substituție cu hormoni estrogeni în
menopauză.
• Dispozitiv transdermic Duragesic:
- conține Fentanil, un analgezic opioid;
- utilizat în combaterea durerii cronice severe.
• Sistemul transdermic NicoDerm CQ:
- conține nicotină, folosit în terapia de substituție a Nicotinei
(TSN);
- pentru tratamentul dependenței de nicotină.
H. Aerosolii :
– folosiți în terapia:
• afecţiunilor căilor respiratorii,
• a tegumentelor,
• mucoaselor (nazale, vaginale, rectale).
În cazul utilizarii aerosolilor de inhalație:
- dispersia medicamentoasă ajunge în contact direct cu suprafaţa bronho-alveolară;
- administrarea pe cale pulmonară necesită doze reduse;
- evită efectul primului pasaj hepatic;
- efectele secundare sistemice sunt diminuate;
- acţiune localǎ pulmonară:
o antiastmatică,
o bronhodilatatoare,
o cardiovascularǎ,
o antialergicǎ.
➢ dispozitive pentru aerosoli cu valvă dozatoare (MDI-Metered Dose Inhalers):
- conțin 200 de doze unitare de substanță activă cu efect bronhodilatator și
antiinflamator,
- risc de contaminare microbian scăzut deoarece contactul cu medicamentul
se face indirect prin intermediul dispozitivului;
- este comod, practic şi rapid;
- utilizarea îndelungată poate cauza apariția candidozei oro-faringiene.
Ex. Serevent, aerosol (bronhodilatator)
➢ dispozitive de expansiune ( tip “spacer”):
- facilitează patrunderea particulelor inhalate mici cât mai ușor în alveolele
pulmonare
Ex: Seretide accuhaler/discus (bronhodilatator)
➢ dispozitive pentru inhalarea pulberilor (tip”diskhaler”, ”spinhaler”, ”rotahaler”)
- sistem carusel de 8 doze, utilizat în criza astmatică: Serevent rotadisk
(bronhodilatator)
VERIFICAREA CUNOȘTINȚELOR
1. Farmacodinamia se referă la:

a. absorbția și distribuția medicamentelor în organism;
b. acțiunea și modul de acțiune al medicamentelor;
c. metabolizarea și căile de eliminare a medicamentelor;
d. reacțiile adverse medicamentoase;
e. codul oficial specific fiecărei țări în care drogurile și preparatele medicamentoase sunt
trecute în ordine alfabetică.
2. Soluțiile buvabile sunt:

a. forme farmaceutice care se obțin prin aerolizarea unei soluții apoase;
b. se administrează intradermic sau subcutanat;
c. se administrează cu picurătorul;
d. sunt forme lichide;
e. au gust dulceag.
3. Formele farmacologice oftalmice:
a. Sunt sub formă de picături nazale cu rol terapeutic local;
b. sunt utilizate pentru tratamentul sau diagnosticul ochiului bolnav sau lezat;
c. se prezintă sub formă lichidă sau semisolidă;
d. este obligatoriu sa fie sterile;
e. când se aplică, pacientul se afla în poziție orizontală cu urechea afectată în sus.
4. Aerosolii dozatori:
a. prezintă efecte secundare sistemice crescute;
b. sunt utilizați în terapia afecțiunilor bronho-pulmonare;
c. eliberarea pufului se coordonează cu un inspir profund urmat de o apnee postinspir;
d. nu prezintă risc de contaminare microbiană;
e. după utilizare prelungită poate produce candidoza oro-faringiana.
5. Conurile dentare sunt utilizate pentru:

a. refacerea tisulară;
b. clătirea gurii după dizolvare în apă;
c. post-extracție dentară;
d. acțiune locală rapidă;
e. administrarea unor antiseptice.
6. Supozitoarele:
a. conțin ca excipient untul de cacao;
b. se dizolvă în apă și apoi se beau;
c. pot fi introduse pe cale vaginală;
d. au efect antihemoroidal;
e. conțin un volum de apă de 200-250 mL.
7. Soluțiile buvabile se administrează:

a. injectabil s.c;
b. injectabil i.m;
c. oral, cu ajutorul unor flacoane dozatoare;
d. cu ajutorul dispozitivelor perfuzabile;
e. intravaginal, pentru spălături locale.
8. Comprimatele vaginale se caracterizează prin:

a. sunt forme solide;
b. au gust dulceag;
c. trebuie administrate pe stomacul gol;
d. se administrează folosind un dispozitiv special;
e. se dizolvă în apă inainte de utilizare.
9. Comprimatele efervescente:
a. au dimensiuni mici;
b. sunt învelite într-un strat protector gastrorezistent;
c. se dizolvă în apă înainte de administrare;
d. pot fi înghițite ca atare și de persoanele fără tulburări de deglutiție;
e. eliberează controlat substanța activă.
10. Medicamentele industriale pot avea următoarele denumiri:

a. denumire chimică;
b. denumire comercială;
c. denumire magistrală;
d. denumire tipizată;
e. denumire comună internațională.
Introducere în Farmacologie.
Farmacologia este o ştiinţă biomedicală, care se ocupă cu studiul originii, proprietăților
fizice și chimice, compoziției, clasificării și acțiunii terapeutice a medicamentelor asupra
organismului.
➢ Farmacocinetica studiază circuitul pe care un medicament îl parcurge în organism
(ADME - absorbţie, distribuţie, metabolizare, eliminare).
➢ Farmacodinamia studiază efectele şi mecanismul de acţiune al medicamentelor la
nivelul sistemelor biologice.
➢ Farmacotoxicologia se ocupă cu studiul reacţiilor adverse pe care le pot avea
medicamentele asupra organismului uman, în urma administrarii greșite sau accidentale.
➢ Farmacografia stabilește regulile de prescriere medicamentelor.
➢ Farmacoterapia studiază modul de administrare a unui medicament tinind cont de
indicațiile, contraindicațiile.
➢ Farmacoepidemiologia se ocupă cu măsurile de precauție menite să evite sau să
diminueze posibilele efecte adverse ale medicamentelor.
Farmacopeea este un tratat specific fiecărei țări care cuprinde datele oficiale privind
descrierea și formulele de preparare a medicamentelor, precum și formula chimică, proprietăţile
chimice, modul lor de conservare și de utilizare.
Medicamentul este un produs finit de origine vegetală, animală, minerală sau sintetică
folosit pentru prevenirea, combaterea, și ameliorarea unor boli sau simptome precum și pentru
punerea diagnosticului unor boli.
Clasificare:
1. După modul de prescriere şi de preparare avem:
• Medicamente oficinale :
- au denumire şi formulă fixă;
- sunt preparate de farmacist într-un anumit mod și corespund formulei din
farmacopee. Formulele sunt oficinalizate în scopul de a uniformiza modul de
preparare și se precriu ca atare sau în asocieri cu alte substanțe în preparate
magistrale.
• Medicamente magistrale:
- sunt concepute de medic pentru fiecare bolnav în parte utilizând substanţe cunoscute
de el;
- au formulă variabilă;
- sunt preparate de farmacist după indicaţiile date de medic pe reţetă;
- au durată scurtă de conservare de aproximativ 7 zile;
- sunt destinate utilizarii imediate.
• Medicamente industriale/tipizate :
- au compozitie fixă;
- acțiune terapeutică bine definită;
- se pot conserva pe perioade lungi de timp;
- sunt uşor de administrat.
- Au 3 denumiri amintind de componente sau actiune:
✓ denumirea chimică - reflectă structura chimică a substanţei;
✓ denumirea comună internaţională - DCI- propusă de OMS - arată din ce clasă face
parte medicamentul (ex.: fenoximetilpenicilină);
✓ denumirea comercială - dată de firma producătoare (ex.: Ospen, Penicilina V).
2. După starea de agregare avem medicamente:
• în stare lichidă: fiole, soluţii în picaturi, soluţii perfuzabile, soluţii buvabile,
siropuri.
• în stare semisolidă: supozitoare, ovule, unguente.
• în stare solidă: comprimate, drajee, capsule, tablete, pulberi, granule.
• în stare gazoază: anestezice generale.
3. După intensitatea acţiunii:
• Medicamente active:
- au doza terapeutică mai depărtată ca şi valoare de cea toxică;
- se eliberează doar cu reţetă (ex.: antibiotice, diuretice, antidiabetice).
• Medicamente toxice:
- au doza terapeutică foarte aproapiatǎ ca şi valoare de cea toxică;
- se eliberează de cǎtre medic pe reţete speciale cu timbru sec (ex.:
morfină, opiu, cocaină).
• Medicamente anodine:
- au grad scăzut de toxicitate;
- se eliberează fără reţetă (ex.: vitaminele).
4. După calea de administrare:
• Medicamente de uz extern:
- pe tegumente (ex.: unguente, creme, geluri);
- pe mucoase (ex.: picături pentru ochi/colire, picături pentru nas/erine,
spălături vaginale, loțiuni);
- pe cale traheobronșică (ex.: aerosoli);
- pe cale cutanată (ex.: sisteme transdermice).
✓ etichetarea acestora se face cu etichetă albă cu chenar roșu si mențiunea
„Extern”
• Medicamente de uz intern: administrate per os (ex.: oral, sublingual);
• Medicamente de uz parenteral:
- preparatele injectabile
- se pot administra pe urmatoarele cǎi:
➢ calea intradermică (i.d.):
- este utilizată rar, în scop: explorator, curativ și anestezic,
- vaccinare
- testare alergologică.
Substanța medicamentoasă se injecteazǎ:
- în grosimea dermului, pe faţa anterioară a braţului (fiind mai accesibilă și lipsită de
foliculi piloși);
- în cantitate de 0,1-0,2 ml;
- este foarte dureroasă;
➢ calea subcutanată (s.c.):
- se face numai în scop terapeutic și constă în introducerea substanței în
hipoderm.
Se poate efectua pe toată suprafața corpului cu excepția zonelor tegumentare care
acopera reliefuri osoase, vase mari sau trunchiuri nervoase, fața internă a membrelor,
regiunea gâtului și capului și zonele unde se exercită presiuni. Se administrează cantităţi
reduse, în volum mic (1-2ml);
➢ calea intramusculară (i.m.):
- se administrează medicamente în soluții sau suspensii apoase și uleioase
într-o regiune în care mușchii sunt de dimensiuni mari, în afara traiectului
vaselor mari sau al nervilor importanți, cel mai des în cadranul supero-extern
al fesei, pe faţa anterioară a coapsei sau în regiunea deltoidiană;
- inervaţia senzitivă redusă face ca injecţia intramusculară să fie în general
mai puţin dureroasă comparativ cu calea subcutanatǎ;
- cantitatea de medicament administrată intramusular poate fi de 5-10-20ml;
➢ calea intravenoasă (i.v.):
- se utilizează în scop explorator sau curativ;
- oferă o instalare rapidă a efectului dorit prin injectarea soluţiei
medicamentoase direct în sistemul vascular;
- se poate administra în cantităţi mari;
➢ calea intraarterială:
- se administreazǎ în scop explorator substanțele radioopace folosite în
vederea diagnosticului radiologic;
- se administrează în scop curativ/paleativ substanțe citotoxice în cancer
(citostatice), metaboliți protectori față de acestea sau substanțe
medicamentoase în arteriopatia diabetică
Rețeta medicală
Denumirea de reţetă provine de la recipio-recipere, care inseamnă a lua, a primi.

Majoritatea medicamentelor se eliberează pe bază de rețetă, excepție fiind cele numite
OTC-uri (over the counter drugs), adică acele forme farmaceutice care sunt utilizate în
automedicație pentru afecțiuni minore, fără implicarea medicului și sunt reprezentate de:
• vitamine,
• minerale,
• analgezice,
• antiinflamatoare,
• laxative, etc.
Rețeta este:
➢ un act ştiinţific medical şi oficial eliberat de către medic;
➢ reprezintă ordinul scris al acestuia către farmacist referitor la prepararea şi/sau
eliberarea medicamentelor;
➢ este un mijloc de legătură între medic şi farmacist, fiind totodată un document
medico-legal, care implică responsabilitate juridică;
➢ reprezintă şi un act de justificare şi contabilizare a medicamentelor (în cazul
regimurilor speciale - medicamente psihotrope, antibiotice).
Reţeta se individualizează, diferind de la caz la caz, în funcţie de:
• vârsta pacientului (se prescriu doze diferite în cazul copiilor/vârstnicilor),
• alergii medicamentoase,
• diagnosticul asociat (sunt situaţii în care administrarea concomitentă a anumitor
medicamente se evită, datorită interacţiunilor medicamentoase nedorite),
• prezenţa unei sarcini.
Reţeta are 7 părţi, din care 6 revin medicului, iar una este completată de farmacist.
În modul de redactare al reţetei trebuie să se ţină cont de unele cerinţe de ordin psihologic:
- Reteta trebuie scrisă în prezenţa pacientului, ceea ce demonstrează că prescripţia îi este
destinată şi astfel va creşte încrederea lui în medic şi în posibilităţile de vindecare;
- Reteta trebuie scrisă fără ezitare, cu o oarecare repeziciune, demonstrând bolnavului
competenţa profesională a medicului;
- Este important de a reciti reţeta înainte de a o semna, deoarece se pot strecura greşeli,
mai ales dacă atenţia medicului a fost distrasă de alte persoane din cabinet;
- Reprezintă o greşeală majoră obiceiul de a compune reţete din timp care să poată fi
aplicate în diferite situaţii clinice.
- Nu poate fi delegată personalului medical auxiliar scrierea reţetelor, aceasta este un drept
şi o obligaţie a medicului.
- Nu este admisă încredinţarea unui cadru mediu a unei reţete parafate în alb ce urmează să
fie completată după nevoile acestuia.
- Nu este recomandabilă practica de a dicta reţeta unui cadru mediu, deoarece pot interveni
erori, iar bolnavul interpretează aceasta ca o lipsă de atenţie a medicului pentru persoana și
boala sa.
-NU sunt permise ștersături, corecturi, pete de cerneală, , acestea constituie greşeli din punct
de vedere psihologic.
1. Inscripția (Superscriptio sau Antetul) – cuprinde următoarele date:

- antetul tipărit al rețetei;
- denumirea unității sanitare/cabinetului medical;
- numele pacientului, vârsta, domiciliul;
- numărul foii de observație sau cel din Registrul de consultații;
- diagnosticul (în concordanţă cu conţinutul prescripţiei;)
- categoria căreia îi aparține pacientul: copil, nou-născut, elev, pensionar, etc
- data eliberării rețetei;
- semnatura și parafa medicului.
2. Invocația (Invocatio) – se notează cu Rp/ sau Rx/ o prescurtare de la “Recipe” adică
“ia” (forma imperativă a verbului a lua), se adresează farmacistului şi conferă caracter
oficial reţetei.
- Rp/ se trece pe reţetǎ în dreptul fiecărui medicament.
3. Prescripția (Prescriptio) – este prescripţia propriu-zisă. Ea poate cuprinde:
• preparate magistrale;
• preparate oficinale;
• medicamente tipizate.
a) În cazul preparatelor magistrale se vor enumera substanțele şi cantităţile.
• Denumirea
➢ substanţele se scriu una sub alta, cu iniţială majusculă, în ordinea:
- substanţa activă principală;
- substanţa (substanţele) adjuvantă;
- substanţele cu rol corectiv;
- substanţele stabilizatoare;
- excipientul sau vehicolul (pentru formele lichide). Pentru reţetele magistrale se
trece denumirea oficinală din Farmacopee în limba latină.
• Cantităţile
- se trec în dreptul fiecărui ingredient în cifre arabe;
- se exprimă în grame şi se scriu în sistem zecimal. Ex.: 1,0 g, 10,0 g, 100,0 g,
0,10 g, 0,01 g, 0,001 g, etc.
- în cazul în care cantităţile se exprimă în număr de picături (pentru lichide) se
folosesc cifre romane.
Ex: Rețeta magistrală - colutoriu pentru uz extern cu următoarele ingrediente, care au
dozele unitare menţionate mai jos:
Rp/ Nistatin 100.000 U.I
Anestezină 1g
Hidrocortizon 2g
Glicerină ad 20g
Mf colutoriu
DS oral, badijonări locale, de 3 ori/zi
b) preparatele oficinale se vor prescrie folosind numele din Farmacopee, iar în dreptul
substanţei cantitatea.
Ex: Rp/ Tincturae Valerianae 25,0 g
D.S. int. 3x20 pic. pe zi
c) medicamentele tipizate cele mai des utilizate în medicina dentară, se pot prescrie pe reţeta
medicală în 2 moduri:
- prin folosirea denumirii comerciale, atunci când medicul doreşte ca bolnavul să
primească produsul unei anumite firme;
- prin folosirea denumirii comune internaţionale DCI (denumire generică) atunci când
acelaşi medicament este produs de mai multe firme farmaceutice, iar medicul nu are o
preferinţă pentru un anume preparat comercial;
- în această situaţie urmează ca farmacistul să elibereze preparatul pe care îl are în stoc
în acel moment sau care convine cel mai mult pacientului ca prezentare şi preţ de cost;
- dacă medicamentul este condiţionat în doze diferite la inscripţie, pe acelaşi rând cu
denumirea medicametului, se va indica şi cantitatea de substanţă activă din forma
farmaceutică recomandată;
- dacă preparatul farmaceutic conţine un amestec de substanţe active cu un anumit
nume comercial, atunci este obligatoriu ca în reţetă să figureze cu acest nume.
Menţiuni speciale privind cantităţile:
aa - prescurtarea de la “ana partes aequales” (în părţi egale) – se foloseşte atunci
când 2 sau mai multe substanţe se prescriu în aceeaşi cantitate. Această prescurtare se
trece în dreptul ultimei substanţe prescrise, urmând cantitatea respectivă.
q.s. - prescurtarea de la “quantum satis” (atât cât trebuie). Se referă la cantitatea
de excipient care este stabilită de farmacist.
ad - până la (pentru completarea cantităţii de excipient până la cantitatea
finală).
Sic volo - “aşa vreau”. Se foloseşte pentru depăşirea dozelor terapeutice.
Cantitatea se va scrie în cifre şi în litere.
Ex: Rp/ Diazepam, cpr. 10 mg
A.O. Nr.I (unu)
D.S. oral. 1 cpr/zi, 3 zile
4. Subscriptia (Subscriptio) – cuprinde forma farmaceutică, numărul de doze şi
ambalajul, scrise în cifre romane si în paranteză în litere.
a) Forma farmaceutică:
- se exprimă printr-un text convenţional prescurtat “M.f.” de la expresia în limba
latină “Misce fiat” – “amestecă și fă”, după care urmează precizarea acestei
forme (pulbere, ovule, supozitoare, etc.) pentru rețeta magistrală.
- în rețeta tipizată se folosesc prescurtări în cazul în care medicul dorește să
prescrie doar un anumit numar de doze, de exemplu, cpr. Nr. II (doi) – pacientul
primește doar două comprimate.
b) Numărul dozelor se exprimă prin 2 metode:
• metoda dispensatoare, când se scrie DTD, prescurtarea de la Detur tales doses
Nr. (cifre romane) - în traducere “dă asemenea doze Nr….” pentru reteta
magistrală;
• metoda de divizare, când se scrie DID prescurtarea de la Divide in doses aequales
Nr. - în traducere “împarte în doze egale Nr…”, tot pentru rețeta magistrală;
• pentru substanţe toxice şi stupefiante numărul de doze se scrie în cifre şi litere.
c) Ambalajul – ex: A.O (ambalaj original) pentru rețeta tipizată, sacculum (pungă de
hârtie), capsulas amylaceas (caşete de amidon), chartam cerata (cutie pergamentată),
scatula (cutie), tubulus (tub), vitrum guttatorium (sticlă picurătoare), etc. pentru rețeta
magistrală.
5. Instrucția (Instructio/Signatura)
Se exprimă prin D.S. prescurtare de la Detur signetur (“dă şi notează”), este
adresată pacientului, prin intermediul farmacistului şi cuprinde indicaţia privind modul
de administrare:
- calea (oral, extern, în sacul conjunctival, i.m, s.c., i.v., etc);
- ritmul administrării (de 3 ori pe zi, de 2 ori pe zi, etc); - cantitatea luată o dată;
- timpul raportat la mesele principale (înainte de mese cu 30’, între mese, după mese);
- durata administrării;
- indicaţii speciale ( de ex.: A se agita înaite de administrare);
- se scrie citeţ, detaliat, fără prescurtări;
- farmacistul copiază instrucţia pe eticheta medicamentului şi-i explică bolnavului modul
de administrare;
- indicaţiile trebuie scrise pe etichetă în limba pe care bolnavul o cunoaşte cel mai bine.
Este interzis a se folosi formule ca “după aviz”, “după sfat”, etc. Se mai poate folosi la
această rubrică expresia “Suo nomine” adică “în numele său” sau “cu numele său” (al
medicului), când medicamentul urmează să fie administrat bolnavului personal de către medic.
6. Adnotatia (Adnotatio) :
o este formularul tipărit pe reversul formularului de prescripţie medicală;
o este completat de farmacist;
o cuprinde informaţii legate de costuri;
o date de identificare a pacientului (serie C.I., CNP), după caz, în funcție de
formular (compensat, gratuit);
o informaţii privind farmacia care eliberează reţeta;
o înlocuirea unui ingredient cu altul similar, etc.
• Reţetele scrise confuz, indescifrabile cu ştersături şi corecturi pot atrage după sine
neexecutarea/neeliberarea lor.
• Prescripţiile necorespunzătoare nu se execută decât după completarea de către medic a
tuturor datelor şi menţiunilor legale.
• Toate cazurile de reţete greşit formulate se predau conducerii unităţii sanitare pentru
luarea măsurilor corespunzătoare, răspunderea revenind medicului care a formulat
prescrierea.
• Medicul are obligaţia de a aduce la cunoştinţa bolnavului termenul de valabilitate a
reţetei.
APLICATII PRACTICE
1. Prescrieți o rețetă pentru un pacient cu candidoză bucală:
- rețeta magistrală:
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
- rețeta tipizată:
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
2. Prescrieți o rețetă pentru un pacient cu gingivostomatită herpetică:

…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
3. Prescrieți un tratament antibiotic injectabil unui pacient după o extracție dentară:

…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
…...................................................................................................................................................
1. Medicamentele OTC sunt medicamente care:
a. sunt eliberate doar pe bază de rețetă;
b. sunt substanțe toxice;
c. pot fi eliberate fără prescripție;
d. sunt utilizate pentru efecțiuni minore;
e. sunt eliberate doar dacă sunt scrise pe formulare speciale.
2. Inscripția cuprinde:
a. date despre pacient;
b. prescurtarea Rp;
c. semnatura și parafa medicului;
d. data emiterii rețetei;
e. denumirea unității sanitare.
3. Prescurtarea Rp face parte din:

a. inscripție;
b. invocație;
c. incantație;
d. prescripție;
e. adnotație.
4. Prescurtarea aa se folosește:
a. la rețetele tipizate;
b. la rețetele magistrale;
c. când două sau mai multe substanțe se prescriu în aceeași cantitate;
d. în partea rețetei numită prescripție;
e. pentru cantitatea de excipient adaugată de farmacist.
5. Adnotația:
a. cuprinde date despre unitatea sanitară unde s-a efectuat consultația;
b. este scrisă de către farmacist;
c. este scrisă de medic în prezența pacientului;
d. conține posologia medicamentului;
e. conține informații legate de costuri.
6. Cantitățile de medicament conținute într-o anumită formă farmaceutică se scriu:

a. cu cifre arabe;
b. cu cifre romane;
c. în litere;
d. se exprimă în mg pentru rețetele magistrale;
e. în dreptul fiecărei substanțe.
7. Instrucția cuprinde:
a. date despre pacient;
b. informații legate de costuri;
c. ritmul de administrare;
d. calea de administrare;
e. informații pentru pacient.
8. Medicul are obligația:

a. să scrie rețeta în prezența pacientului;
b. să dicteze rețeta asistentei medicale;
c. să recitească rețeta înainte de a o semna;
d. să aducă la cunostința pacientului modul și ritmul de administrare a medicamentelor;
e. să ofere pacientului rețete compuse din timp pentru a eficientiza consultația.
9. Preparatele oficinale se prescriu:

a. folosind denumirea din Farmacopee;
b. folosind denumirea comercială;
c. folosind denumirea comună internațională;
d. folosind denumirea generică;
e. scriind în dreptul denumirii cantitatea în grame.
10. Diagnosticul pacientului este cuprins în:

a. inscripție;
b. antet;
c. adnotație;
d. superscripție;
e. subscripție.

Farmaco LP PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Farmaco LP PDF

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Disciplina de Farmacologie

Ș.L. dr.VLAD Cristian

Benzilpenicilina - Penicilina G prezintǎ

- Efitard are o singură administrare pe zi, asigură

Oxacilina - se poate administra oral sub formǎ de

Cloxacilina, Dicloxacilina au spectru de acţiune

- Ampicilina se administreazǎ oral şi este folosită

- Amoxicilina este mai eficace decât Ampicilina,

Generaţia II: Cefaclor, Cefuroxim;

Generaţia III: Latamoxef, Cefoperazona

Generaţia IV: Ceftibuten (Cedax).

Generatia a V-a: Ceftarolina.

Azitromicina se utilizează o doză de atac,

• coci gram pozitiv,

• bacili gram negativ,

Streptomicina este deosebit de importantă, mai

Sunt bactericide aminoglicozidele şi betalactaminele.

Se împart în antibiotice şi chimioterapice:

- cu spectru îngust: Penicilina, Streptomicina,

- cu spectru larg: Tetraciclina, Cloramfenicol

Se împart în antibiotice şi chimioterapice

• trebuie să fie bactericid;

4.Ori de câte ori este posibil se preferă

NU se asociază bactericide cu bacteriostatice

NU se asociază antibiotice cu efecte adverse

NU se asociază antibiotice din aceeaşi clasă

NU se asociază antibiotice cu acelaşi loc şi mecanism

• spălături cu soluţii antiseptice pe baza de

• spălături cu bicarbonat de sodiu.

Medicaţia sistemică cuprinde:

La pacienţii alergici la peniciline se utilizează

În mod obișnuit antibioterapia se utilizează pe o

• Tratamentul sistemic cuprinde Augmentin (Amoxicilină +

• Agenţii antimicrobieni topici sub formǎ de

• pentru a fi eficienţi trebuie să ajungă pe

• există substanţe medicamentoase care au

• această proprietate se numeşte

3. Tratamentul infecţiilor postchirurgicale

• Se face în special la pacienţii imunocompromişi, se

4. Tratamentul unor infecţii endodontice

II. Scop profilactic

-standard -Amoxicilina p.o.-cu 1 ora inainte

-cei ce nu pot primi medicatie orala Ampicilina IM/IV-cu

S.L. Dr.Vlad Cristian

- antibiotice citostatice - Doxorubicina

La pacienţii imunocompetenţi, infecţia herpetică este

Veziculele sunt infecţioase până la căderea crustelor.

Pacienţii au o tendinţă ridicată la sângerare (se impun măsuri

As.Univ.Dr.VLAD Cristian Sebastian

• Leziunile posthipoglicemice sunt ireversibile şi pot apare în

• Coma diabetică este mai puţin frecventă dar mai

Datorită efectului stimulant al stresului asupra producţiei de

• În cazul anesteziei locale şi locoregionale, folosirea

De preferat programarea şedinţelor stomatologice

• Ţinând cont că pacienţii diabetici sunt mai predispuşi la

• Sedativele şi analgezicele pot fi folosite atât în scop

Analgezicele unt medicamente folosite ca medicatie simptomatica pentru tratamentul

II. Derivaţi naturali şi semisintetici ai morfinei

III. Opioide sintetice cu profil asemănător morfinei

ANALGEZICELE NEOPIOIDE (ANALGEZICE ANTIPIRETICE ŞI

Sunt medicamente care prezintă aceste 2 tipuri de efecte:

2. Durerea de intensitate crescândă (durerea colicativă de origine biliară sau renală)