CAPITOLUL 7

SISTEME DE SONORIZARE ŞI GESTIUNEA GAMEI DINAMICE

PUBLIC ADRESS, SOUND AND ACOUSTIC REINFORCEMENT SYSTEMS

7.1 Structura sistemelor de sonorizare

Sistemele de sonorizare reprezintă un ansamblu funcţional de echipamente şi

conexiuni construit pentru a permite redarea semnalelor/ programelor audio în condiţii
optime. Sistemele de sonorizare sunt de regulă utilizate la redarea în direct a semnalelor
audio (concerte, spectacole, manifestări sportive, mitinguri, anunţuri, conferinţe, etc).
Totodată găsim sistemele de sonorizare şi în situaţiile în care se doreşte redarea unor
programe deja înregistrate, cum ar fi sălile de audiţie şi vizionare, cinema, discoteci, sau în
cazul spaţii private, banalele camere de apartament. Funcţiile de bază ale sistemelor de
sonorizare reies printr-o trecere în revistă a principalelor motivaţii de utilizare a lor. În acest
context distingem următoarele situaţii:

 Dorim să auzim mai bine semnalul audio original. Exemple tipice pentru
această situaţie îl constituie sonorizarea producţiilor teatrale sau expu nerile de
tip discurs, în cadrul unei conferinţe sau a unei lecţii. În acest caz respectivul
actor/orator/prezentator/profesor vorbeşte de obicei în partea frontală a sălii şi
de regulă este bine auzit, în mod direct, în primele rânduri din sală . Situaţia
este diferită cu locurile plasate în rândurile din spate, unde în special sala este
mare şi nu a fost proiectată arhitectural pentru a avea o acustică deosebită
vorbitorul nu va mai fi auzit la fel de bine. Într-o astfel de aplicaţie rolul
instalaţiei de sonorizare este să extindă aria în care semnalul original este auzit
la fel de bine ca în primele rânduri. Trebuie subliniat faptul că se intenţionează
astfel ca în toate rândurile, inclusiv în cele din spate, vocea oratorului să fie
clar auzită dar nici mai tare, nici mai slab ci la fel de tare ca în apropierea
scenei.

 Dorim să îmbunătăţim estetic semnalul audio original prin accentuarea

acestuia. Exemple tipice pentru această situaţie îl constituie sonorizarea
producţiilor muzicale într-un club, într-o discotecă, într-o sală de concerte, sau
pe o arenă în aer liber. Muzica generată de o formaţie de instrumentişti ce
utilizează instrumente reci (fără amplificare) sau de multe ori chiar şi în cazul
vocii solistului, se produce un sunet prea slab pentru a se produce impresia
artistică dorită. În acest caz amplificarea semnalului original şi redarea sa la un
nivel sonor mai ridicat decât cel real îşi aduce esenţial contribuţia la oferirea
Pag. 90 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

unei ambianţe sonore mai dinamice, mai excitante şi ca urmare cu impact

artistic mai mare.

 Dorim să permitem persoanelor aflate la distantă să acceadă la mesajul

sonor original. De multe ori se intenţionează ca diverse prezentări, seminarii
sau dezbateri să poată fi urmărite de un număr mai mare de persoane decât cel
ce ar putea fi cuprins în sala în care evenimentul primar are loc. În acest caz se
intenţionează să se copie monologul /discuţiile din prima sală într -una
adiacentă sau la o oarecare distanţă, astfel încât mulţimi mai mari să poată
deveni „martore” la eveniment. De data aceasta, sistemul de sonorizare trebuie
să amplifice semnalul nu neapărat din motive artistice ci pentru a face faţă
zgomotului mai mare din aceste spaţii. Simpla amplificare a acestuia nu este
însă suficientă, deoarece păstrarea inteligibilităţii tot ale în condiţiile unui palier
de zgomot mai mare implică manipularea gamei dinamice a semnalului original

 Dorim să înregistrăm programul original pentru arhivare şi/sau

masterizare ulterioară. Aceasta este situaţia întâlnită într-un studio de
înregistrări. De data aceasta se intenţionează extragerea şi păstrarea maximului
de informaţie originală. Pentru a oferi o libertate artistică sporită viitoare , se
doreşte înregistrarea separată a fiecărei surse sonore. Remarcăm astfel cel puţin
existenta a două procese diferite: separarea surselor sonore şi respectiv
înregistrarea separată a semnalului sonor furnizat de fiecare din ele. Pentru a
realiza separarea surselor se utilizează un număr de tehnici: plasarea
instrumentiştilor într-un mediu controlat, relativ neutru din punct de vedere
acustic, alocarea unui canal primar de intrare/procesare/înregistrare pentru
fiecare sursă sonoră, utilizarea unor microfoane direcţionale, cu caracteristici
de frecvenţă, timp de răspuns şi dinamică adecvate fiecărui tip de sursă î n parte
plasate microfoanelor cât mai aproape posibil de fiecare din aceste surse
sonore. Separarea surselor sonore este completată şi prin tehnici specifice de
manipulare a gamei dinamice pe fiecare canal în parte şi mixare/procesare
audio multicanal. În plus canalele de monitorizare pentru instrumentişti sunt
prezentate acestora prin intermediul căştilor şi nu prin intermediul monitoarelor
de scenă (cum se întâmplă uzual în cadrul unui concert). Înregistrarea pentru
arhivare va fi una multicanal (ideal este să fie înregistrate toate canalele
individuale) şi se face la cea mai bună calitate posibilă, chiar dacă în viitorul
apropriat programul final masterizat este transmis/difuzat la o calitate ceva mai
scăzută. În felul acesta, pe de o parte se poate ţine pasul cu avansul tehnologic
al sistemelor audio pentru consumatorii finali (de exemplu se poate difuza un
album masterizat multicanal 5.1 în loc de unul stereo cu două canale) iar pe de
altă parte se poate aduce un plus artistic printr-o nouă remasterizare
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 91

(modificând ponderea şi/sau plasarea fiecărei surse sonore, prin procesarea de

efecte a unora din canale sau prin utilizarea în alt context a unor fragmente din
înregistrările individuale). O situaţie uşor diferită, dar aparţinând aceleiaşi
clase de aplicaţii o întâlnim atunci când dorim să înregistrăm pentru arhivare
sau masterizare un eveniment ce are loc într-o sală cu acustică specifică (de
exemplu o sală de concerte). În acest caz principal ele deosebiri derivă din
faptul că suportul oferit pentru separarea surselor sonore este mai redus,
separarea instrumentiştilor/soliştilor beneficiind de mai puţine grade de
libertate (există limitări în plasarea microfoanelor, nefiind de multe ori posibilă
realizarea apropierii dorite, sincronizarea instrumentiştilo r se face prin
intermediul semnalului redat prin monitoarele de scenă, poziţia
instrumentiştilor în raport cu microfoane poate varia) la care se adaugă, de
regulă, şi necesitatea de a capta programul cu tot cu amprenta acustică specifică
respectivei săli. Remarcăm că pentru această clasă de aplicaţii inginerul de
sunet controlează câştigul pe fiecare canal în parte, asigurând mai multe
deziderate simultan: maximizarea raportului semnal zgomot, controlul
dinamicii, obţinerea unor semnale de monitorizare core ct echilibrate care să
permită sincronizarea şi adaptarea nivelului instrumentiştilor.

 Dorim să difuzăm în direct şi eventual să înregistrăm

programul/evenimentul sonor original. Aceasta este o situaţie destul de
înrudită cu precedenta, de data aceasta însă scopul final fiind transmiterea unui
program sonor finit, complet masterizat. Faţă de cazul precedent apare drept
obligatorie masterizarea programului ceea ce din partea inginerului de sunet
implică alocarea unui efort suplimentar pentru atenta comutare şi/sau
echilibrare a canalelor audio în produsul final. Masterizarea este realizată atât
pentru spectatorii din sală cât şi pentru cei de la capătul reţelei de difuziune în
direct. Întrucât mediul de difuzare în direct (uzual radio sau TV) este mai
restrictiv decât cel de înregistrare, sau cel de redare din sala de concerte, este
obligatorie adaptarea finală a gamei dinamice a programului masterizat cu cea a
canalului de comunicaţie.

 Dorim să reproducem un program înregistrat. Dintr-un anumit punct de

vedere aceasta este situaţia cea mai simplă. Avem la dispoziţie un program
complet masterizat ce fie se găseşte stocat pe un mediu oarecare (CD, DVD,
HD, memorie flash, bandă magnetică), fie este recepţionat în direct printr-un
dispozitiv adecvat (receptor radio, TV, sau live media player). Dezideratul final
constă în reproducerea corectă a programului în sala disponibilă (alta decât cea
în care programul a fost înregistrat/realizat). De regulă, în această situaţie,
intervenţia inginerului audio este necesară numai în faza de proiectare,
configurare şi reglare iniţială a sistemului de sonorizare, sarcina sa reducându -
Pag. 92 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

se la implementarea unui sistem funcţional, capabil să corecteze într -o oarecare

măsură imperfecţiunile sălii de audiţie (de regulă neadecvată) şi s ă asigure
posibilitatea redării programului aşa cum a fost el imaginat de
producătorul/regizorul acestuia.

Trecând în revistă situaţiile prezentate anterior, remarcăm că f uncţia primordială a

unui sistem de sonorizare o reprezintă amplificarea semnalului. La aceasta se adaugă cele ce
vizează selecţia şi mixarea, controlul gamei dinamice, aplicarea de efecte sonore de
îmbunătăţire sau artistice, egalizarea, sincronizarea, uneori înregistrarea şi cu o singură
excepţie, controlul reacţiei pentru evitarea microfoniei.

Pentru orice sistem de sonorizare putem considera modelul generic din figura de mai
jos, capabil să ofere suport pentru implementarea tuturor funcţiilor descrise.
Câmp sonor Câmp sonor
(sursă) (destinaţie)

Transductor intrare Semnal audio Procesare de Semnal audio Transductor ieşire

(acustico-electric) semnal (electro-acustic)
Semnal audio Semnal audio

Receptor Înregistrare
şi/sau player şi/sau difuziune

Sistem sonorizare
Fig. 7.1 Modelul generic al unui sisteme de sonorizare

Transductoarele de intrare explorează câmpul produs de sursele sonore şi convertesc

energia acustică a acestuia într-un semnal electric, numit în continuare semnal audio. Blocul
de procesare semnal este unul generic. El va fi responsabil cu modificarea ca racteristicilor
semnalului audio. Această modificare se poate realiza fie prin manipulare electrică directă
(în cazul sistemelor analogice) fie prin prelucrare numerică (caz în care v or fi necesare şi
blocuri de conversie analog-numeric şi respectiv numeric-analog). În implementările practice
blocul procesare de semnal din figura de mai sus este format din mai multe
subsisteme/echipamente distincte (preamplificatoare, mixere, amplificatoare de putere,
egalizoare, procesoare de dinamică, procesoare de efecte sonore, convertoare numeric-analog
şi analog-numeric, reţele de separare, linii de întârziere, etc). Transductoarele de ieşire sunt
responsabile cu transformarea semnalului audio electric procesat în câmp sonor apt de a fi
prezentat ascultătorului.
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 93

Dintre transductoarele de intrare curent utilizate în sistemele de sonorizare enumerăm:

 Microfoane de presiune sau de viteză. (vezi capitolul 2)

Fig. 7.2 Microfoane

 Doze de contact – realizează conversia undelor sonore dintr-un mediu dens

(lemn, metal, piele) într-un semnal audio. De regulă aceste transductoare au la
bază efectul piezoelectric, dar există şi doze de contact similare microfoanelor
capacitive. Sunt uneori folosite pentru captarea semnalelor furnizate de
instrumente acustice cu coarde (chitară acustică, mandolină, vioară, etc)

Fig. 7.3 Doze de contact

 Doze magnetice – realizează conversia inductivă a unui câmp magnetic variabil

într-un semnal audio. Sunt des întâlnite în cazul instrumentelo r electrice cu
coarde metalice (de exemplu chitară electrică)

Fig. 7.4 Doze magnetică

La aceste transductoare de intrare native ce realizează directă a sunetului în semnal

audio, se adaugă şi cele pe care le găsim în echipamentele de redare a înregistrărilor audio.
Dintre aceste cele mai des întâlnite sunt

 Capetele magnetice – convertesc fluctuaţiile câmpului magnetic din mediul de

înregistrare (bandă, disc) în semnal audio
Pag. 94 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

Fig. 7.5 Capete magnetice

 Doze de pickup – convertesc mişcarea unui ac (stylus) în semnal audio. În

sistemele profesionale sau în cele de calitate ridicată destinate publicului larg
sunt utilizate dozele ce utilizează magnetice, în care mişcarea acului este
transmisă unui magnet În sistemele de amatori, de calitate medie, sunt utilizate
dozele de pickup bazate pe efect piezoelectric.

Fig. 7.6 Doze pickup

 Cititoare laser (laser pickups) convertesc o structură imprimată pe un CD

într-un flux digital ce este transmis direct blocului de procesare ca semnal
audio digital sau convertit în semnal audio analogic.

Fig. 7.7 Cititor laser pt CD/DVD

 Cititoare optice – convertesc variaţiile de densitate sau de transparentă (de

exemplu pe film fotografic) într-un semnal audio. Ca şi în cazul cititoarelor
laser sau magnetice în variantă digitală converti paternul înregistrat într -un flux
audio digital

Fig. 7.8 Cititor optic pentru film şi pentru vioară

În cadrul sistemelor de sonorizare transductoarele de ieşire sunt cele care vor produce
efectiv un semnal sonor prin conversia energiei electrice primită sub formă de semnal audio
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 95

într-una mecano-acustică. Într-un sistem de sonorizare cele mai utilizate tipuri de astfel de
traductoare sunt:

 Difuzoare de frecvente joase (woofer)– sunt proiectate în mod special pentru

a reproduce eficient domeniul frecventelor joase (sub 500Hz). Uneori aceste
tipuri de difuzoare sunt utilizate şi la reproducerea frecventelor medii (sub
1,5kHz). În mod tipic, aceste difuzoare sunt fac parte din categoria difuzoare cu
con, iar membrana lor are un diametru între 20 şi 45cm.

 Difuzoare de frecvente medii (squawkers)– sunt difuzoare proiectate să

reproducă eficient domeniul frecventelor medii, între 500Hz şi cel mult 6kHz.
În cazul în care difuzoarele de frecvente medii sunt din categoria difuzoarelor
cu con, membrana lor are un diametru tipic între 12cm şi 30cm. Dacă se
utilizează difuzoare din categoria celor cu compresie (suprafaţa mem branei este
semnificativ mai mare decât deschidere prin care difuzorul radiază) atunci
diametrul lor se plasează în intervalul 6 – 10cm, dar uneori pot ajunge şi la
aproape 23cm.

 Difuzoare de frecvenţe înalte (tweeter) – sunt difuzoare proiectate pentru a

eficientiza radiaţia sonoră începând cu frecvenţe peste 1,5 – 6kHz. Diametrele
uzuale pentru difuzoarele cu con din această categorie se plasează în domeniul
5 – 12,5cm iar în cazul utilizării celor cu compresie de la 3,5 la aproximativ
10cm.

 Difuzoare de bandă largă – sunt sisteme construcţii integrate ce încorporează

în mod uzual încorporează fie un difuzor de frecvenţe joase şi unul de frecvente
înalte fie trei difuzoare (unul pentru joase, unul pentru medii şi unul pentru
frecvenţe înalte). Trebuie precizat că un astfel de difuzor rareori redă frecvente
sub 60Hz şi nu trebuie confundat cu o incintă (boxă) ce conţine 3 sau mai mult
difuzoare dedicate.

 Difuzoare pentru frecvente foarte joase (subwoofer) – sunt utilizate în

sistemele de bandă foarte largă (întreaga bandă audio) şi sunt destinate
extinderii în jos a gamei de frecvenţe până la 20-30Hz. Utilizarea lor este
rareori eficientă pentru frecvente mai mari de 300Hz. În mod tipic sunt utilizate
difuzoare cu con, cu diametre între 38 şi 60cm.

 Difuzoare de frecvenţe foarte înalte (supertweeter) – sunt utilizate pentru în

sistemele performante de bandă foarte largă şi sunt optimizate pentru redarea
segmentului spectral superior din banda audio (peste 10kHz). În mod tipic fac
parte din categoria difuzoarelor cu compresie sau a celor piezoelectrice şi sunt
utilizate în sistemele profesionale de foarte mare calitate, utilizate ca incinte de
referinţă
Pag. 96 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

 Monitoare de scenă şi de studio – monitoarele de scenă sunt difuzoare de

bandă largă plasate pe scenă, orientate spre instrumentişti şi sunt utilizate
pentru a returna o parte din program înapoi la inst rumentist/solist. Aceste ajută
la menţinerea sincronismului în cadrul unei orchestre. Monitoarele de studio
sunt incinte sonore de bandă largă cu acurateţe ridicată în special în câmp
apropiat şi sunt destinate evaluării semnalului mixat, înregistrat, produs,
masterizat şi sau distribuit.

 Căşti – sunt transductoare de bandă largă destinate a se aplica direct pe

urechile ascultătorului. Unele dintre acestea atenuează semnificativ semnalul
ambiental în timp ce altele nu o fac. Căştile sunt utilizate în operaţiile de
monitorizare, verificare, în înregistrări de studio precum şi în cazul sistemelor
de comunicaţii pe scenă (intercom).

Fiecare tip de transductor (de intrare sau de ieşire) are propriile caracteristici şi
particularităţi astfel că utilizarea optimă a lor poate fi făcută numai prin împerecherea lor cu
sursele de semnal sau după caz cu condiţiile de sonorizare.

Cu titlu informativ, în figurile de mai jos sunt prezentate câteva exemple de

organizare de sisteme de sonorizare

Fig. 7.9 Exemplu: Un sistem minimal pentru sonorizarea unei săli mici (meeting room)
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 97

Fig. 7.10 Exemplu: Sisteme pentru sonorizarea unei orchestre rock

Pag. 98 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

7.2 Dinamica semnalelor audio

Gama dinamică a unui program audio se exprimă în [dB] şi este mărimea numeric
egală cu diferenţa dintre nivelul maxim Lmax al respectivului program şi nivelul Ln
corespunzător palierului de zgomot.

DR dB  Lmax  Ln , (7.1)

Gama dinamică se exprimă întotdeauna în dB indiferent în ce este măsurat nivelul

semnalului (db SPL, dBu, dBm, etc).

În contextul sistemelor de sonorizare distingem diverse va riante ale gamei dinamice a

programului audio, în funcţie de locul în care această dinamică este determinată. Să
remarcăm că pe parcursul întregului lanţ de prelucrare audio distingem:

 Gama dinamică pentru semnale acustice

 Gama dinamică pentru semnale electrice

 Gama dinamică pentru semnale numerice

În cazul semnalelor acustice gama dinamică se referă la domeniul pe care îl ia nivelul

sonor, astfel că Lmax şi Ln se exprimă în dB SPL (vezi Capitolul 1).

În cazul semnalelor electrice, de obicei gama dinamică se referă la domeniul p e care îl

ia tensiunea electrică sau puterea. În situaţia în care mărimea considerată este puterea, Lmax şi
Ln se exprimă în dBm sau dBW. La exprimarea puterii în dBm, puterea de referinţă este
1mW în timp ce la dBW referinţa este 1W. În situaţia în care mărimea considerată este
tensiunea, Lmax şi Ln se exprimă în dBu, dBV, sau dBv. La exprimarea în dBV tensiunea de
referinţă este 1V rms în timp ce la exprimarea în dBv referinţa pentru tensiune este fixată la
0,775V rms. Iniţial, exprimarea în dBv a fost o reprezentare convenabilă deoarece, pentru
circuite terminate pe 600 , valoarea nivelului tensiunii exprimat în dBv este numeric egal
cu cel al puterii exprimat în dBm. La exprimarea nivelului tensiunii în dBu tensiunea de
referinţă este tot 0,775V, considerându-se însă că echipamentul se termină pe o rezistenţă de
sarcină infinită (u provine de la „unloaded”). Având în vedere că între echipamentele audio
moderne transferul de putere implicat este foarte mic (impedanţele de ieşire sunt mici iar cele
de intrare sunt mari), se preferă de cele mai multe ori ca specificaţiile să fie exprimate în
dBu. Excepţia o constituie microfoanele şi amplificatoarele de putere deoarece, la acestea, se
optimizează de regulă transferul în putere. În consecinţă se preferă în mod frecvent
exprimarea în dBm (la microfoane) şi respectiv în dBW (la amplificatoare de putere).

În cazul semnalelor numerice se utilizează exprimarea în dBov. În acest caz 0dBov

reprezintă nivelul semnalului dreptunghiular cu amplitudine maxim reprezentabilă în
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 99

respectivul sistem. De exemplu, pentru un sistem numeric în care reprezentarea se face PCM
liniar cu 16biţi/eşantion, 0dBov este nivelul unui semnal dreptunghiular cu valorile +/-32767.

 Studiu de caz – un concert rock live

Gama dinamică acustică la nivelul microfonului (gama dinamică a concertului)

Întrucât la intrarea în microfon stimulul este unul acustic, ne interesează gama
dinamică pentru nivelul sonor. În consecinţă Lmax şi Ln se vor exprima în dB SPL.

Nivelul sonor la microfoanele de scenă (pentru solistul vocal sau pen tru instrument) în
timpul pasajelor cele mai liniştite (pauză de moment) poate avea valoarea

Ln  40 dBSPL , (7.2)

şi se datorează în principal zgomotului ambiental produs de audienţă, vânt, trafic, diverse

alte instalaţii, etc. Pentru acelaşi concert, în timpul reprezentaţiei, nive lul sonor la microfon
poate ajunge destul de uşor la nivelul
Lmax  130 dBSPL . (7.3)

Acesta valoare este aparent mare (depăşeşte pragul de durere) , dar să reamintim faptul că
respectivul solist cântă foarte aproape de microfon şi nu direct la urechea ascultătorului 1. În
această situaţie gama dinamică acustică la nivelul microfonului va fi

DR dB  Lmax  Ln  130dBSPL  40dBSPL =90dB , (7.4)

Gama dinamică a semnalului la microfon se mai num eşte şi gama dinamică a concertului

Nivelul sonor mediu la microfon (termenul de limbă engleză este „Average SPL”)
este valoarea medie (pe termen lung) a nivelului sonor la microfon. Pentru acest tip de
program în mod uzual el se situează în jurul a

Lav  110 dBSPL . (7.5)

Gama dinamică necesară pentru semnalul electric

Să luăm în considerare două puncte ale lanţului de sonorizare: ieşirea consolei de
mixaj şi respectiv ieşirea amplificatoarelor de putere. Să presupunem că avem o consolă de
mixaj capabilă să producă la ieşire un semnal cu maxim +24dBu (ceea ce corespunde unei

1
De fapt, în practică, această valoare poate fi chiar mai mare. În cazul capturii semnalului acustic produs de unele
instrumente muzicale (ex. tobe acustice) se ajunge chiar la nivelul de 150 dB SPL !
Pag. 100 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

tensiuni de 12,3V) şi un amplificator de putere de 250W (+23,98dBW). Vom regla faderele

consolei de mixaj astfel încât pentru Lmax  130 dBSPL la nivelul microfonului să corespundă
nivelul maxim al tensiunii la ieşirea consolei de mixaj (+24dBu) şi respectiv puterea maximă
a amplificatorului (+23,98dBW). Gama dinamică necesară pentru o rice verigă a lanţului
audio trebuie să fie cel puţin egală cu gama dinamică la nivelului microfonului (90dB) Ca
urmare, nivelului de zgomot minim la microfon ( Ln (mic)  40 dBSPL ) îi va corespunde la
ieşirea consolei Ln (mixer )  66 dBu (0,388mV) iar la ieşirea amplificatorului de putere
Ln (ampl )  66, 02 dBW (0,25mW)

Gama dinamică pentru semnalul acustic la nivelul audienţei

Gama dinamică pentru semnalul acustic ce ajunge la urechile ascultătorului depinde de
mai mulţi factori, dintre care enumerăm:

 Eficienţa incintelor acustice

 Tipul de câmp sonor creat de instalaţia de sonorizare în spaţiul de audiţie

 Distanţa dintre incintele acustice şi ascultători

În principiu gama dinamică pentru semnalul acustic la nivelul audienţei ar trebui şi ea să fi e

egală cu gama dinamică la nivelul microfonului.

Este oare posibil acest lucru pentru exemplul considerat?

Să considerăm că avem la dispoziţie un sistem de boxe performant astfel că pentru nivelul

maxim la ieşirea amplificatorului ( Lmax (ampl )  23,98 dBW (250W) ) vom avea la 1m de
incinte acustice nivelul sonor Lmax (1m)  135 dBSPL . În plus vom considera că pe distanţa de
la 1m faţă de incintă până la poziţia efectivă a ascultătorului, semnalul sonor este atenuat cu
15 dB. În această situaţie nivelul sonor maxim la ascultător va fi Lmax (asc)  120 dBSPL
(maxim acceptabil pentru a nu afecta auzul), iar cel corespunzător nivelului de zgomot la
microfon Ln (asc)  30 dBSPL .

Este situaţia acceptabilă?

Răspunsul este nu! Să ne reamintim că nivelul de zgomot acustic la nivelul microfonului (pe
scenă) este de 40dB SPL şi nu avem nici un motiv să credem că nivelul de zgomot la
audienţă este mai mic (în cazul fericit va fi tot 40dB SPL – dacă ascultătorii sunt „liniştiţi”)

Vedem astfel că deşi echipamentul sistemului de sonorizare este performant şi asigură

întreaga gamă dinamică necesară, pentru a nu pierde pasajele muzicale mai slabe o anumită
modificare („comprimare”) a gamei dinamice este necesară.

Un astfel de sistem capabil să modifice gama dinamică a semnalelor audio poartă numele de
procesor de dinamică 
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 101

7.3 Procesoarele de dinamică - Generalităţi

Procesoarele de dinamică sunt o clasă de sisteme de procesare a semnalului audio şi

au drept scop modificarea gamei dinamice a semnalului ce se aplică la intrarea lor. Funcţia
lor de bază constă în adaptarea gamei dinamice a semnalului la un lanţ prestabilit de
echipamente, astfel încât să se realizeze operarea în condiţii optime din punct de vedere al
raportului semnal zgomot, distorsiunilor, nivelului global şi nu în ultim rând al evitării
distrugerii unor componente din lanţul audio.
În Figura 7.11, pentru diverse dispozitive, sunt prezentate capabilităţile tipice de a se
acomoda dinamicii nivelului sonor.

Preamplificator de microfon
Urechea umană

Amplificator de putere

.
Bandă magnetică
profesională

Radio

magnetică
Casetă

Fig. 7.11 Dinamica nivelului sonor (capabilităţi) pentru diferite dispozitive

Având în vedere structura materialului muzical precum şi caracteristicile semnalului

vocal putem pune în evidenţă situaţiile din Figura 7.12
P [ dB ]

Limitare absolută („clipping”)

Rezervă de dinamică („headroom”)

Nivel nominal

Raport semnal zgomot

Palier de zgomot
t
Fig. 7.12 Nivelul nominal. Rezerva de dinamică. Raportul semnal zgomot
Pag. 102 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

Este posibilă îmbunătăţirea calităţii transmisiei programului audio dacă nivelul

acestuia este monitorizat permanent iar cu ajutorului reglajului de nivel (faderul) consolei de
mixaj se „nivelezează dinamica acestuia”. În timpul pasajelor slabe nivelul acestora este
crescut prin utilizarea unei amplificări mai mari in timp ce pentru pasajele mai puternice
câştigul amplificatorului va fi redus. În mod evident o astf el de ajustare manuală a poziţiei
faderelor este destul de restrictivă, în special datorită dificultăţilor majore în identificarea şi
nivelarea rapidă a vârfurilor. În mod cert controlul manual nu este suficient de rapid pentru a
putea deveni eficient.
Pentru a rezolva aceste probleme şi după cum vom vedea ulterior pentru a obţine
soluţii şi pentru altele noi, se poate folosi un echipament dedicat - procesorul de dinamică

7.4 Arhitectura procesorului de dinamică.

Procesorul de dinamică este de fapt un amplificator pentru care câştigul este controlat
automat. Mai exact, el analizează şi transformă semnalul de la intrare astfel încât să producă
la ieşirea sa o copie a programului aplicat la intrare dar care, din punct de vedere al
dinamicii, să respecte un anumit set de specificaţii. Din această categorie fac parte
limitatoarele, compresoarele, expandoarele şi porţile de zgomot. Schema bloc de principiu a
unui procesor de dinamică este prezentată în Figura 7.13
Calea de semnal

x  n x n  d  y  n
Întârziere

Măsurare X V  n   dB S  n   dB Integrare g  n

Curba
nivel statică dinamică
X RMS  n   dB

Calea de control
Fig. 7.13. Schema bloc a procesorului de dinamică (variantă digitală)

Atât pentru varianta analogică cât şi pentru cea digitală, principiile care stau la baza
construcţiei şi operării unui procesor de dinamică sunt aceleaşi. Semnalul audio de la intrare
este analizat, măsurându-i acestuia nivelul X (în dB). Semnalul de la ieşire y  n  este
construit pe baza unei replici întârziate x  n  d  a semnalului de la intrare, prin multiplicarea
acesteia cu o funcţie dependentă de timp – câştigul curent g  n 

y  n  x  n  d  g  n . (7.6)
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 103

Referindu-ne la nivelele semnalelor implicate, relaţia multiplicativă anterioară devine (în dB)
una aditivă

Y  X  G [dB] . (7.7)

Întârzierea d este introdusă pentru a compensa timpul necesar prelucrărilor pe calea

care calculează câştigul, sincronizând astfel controlul amplificării cu semnalul de intrare . În
plus, dacă întârzierea este suficient de mare, se poate ajunge la un mecanism de control
predictiv (modificările nivelului semnalului efectuate asupra porţiuni din semnalul
semnalului de intrare depind şi de evoluţia ulterioară a caracteristicilor semnalului de
intrare).
Valoarea curentă g  n  a câştigului este determinată printr-un proces ce implică două
etape. În prima dintre acestea, imediat ce s-a realizat măsurarea nivelului de intrare X , se
aplică o curbă statică de corespondentă şi se determină un estimat s  n  al câştigului curent
final. Deşi la prima vedere s  n  ar putea fi folosit direct în controlul semnalului de la ieşire
într-o relaţie de tipul y  n   x  n  d  s  n  (sau Y  X  S [dB] ) acest lucru nu este
recomandabil. Modificări bruşte şi semnificative în valorile succesive ale câştigului
generează variaţii temporale nenaturale ale nivelului programului audio. Aceste variaţii sunt
catalogate de către ascultător drept distorsiuni deranjante. Pentru a evita apariţia acestora în
programul audio final, câştigul curent g  n  se obţine printr-o „netezire” temporală a
evoluţiei temporale pentru estimatul s  n  . De acest ultim proces este responsabil blocul
„Integrare dinamică”. Să precizam în acest context că utilizarea adecvată a constantelor de
timp ce guvernează „netezirea temporală” permite inginerului de sunet extinderea
considerabilă a gamei de aplicaţii pentru procesorul de dinamică.

7.5 Măsurarea nivelului curent al semnalului de intrare

Pentru a aplica curba statică şi a obţine raportului de compresie dorit, este necesar să
se evalueze nivelul semnalului de intrare. În funcţie de modul în care procesorul de dinamică
este utilizat, se remarcă necesitatea de a măsura diferit nivelul semnalului: în valori de vârf
sau în valori efective (RMS). În ambele situaţii modulul de măsură al nivelului este compus
din două subsisteme: detectorul şi respectiv blocul de logaritmare. Detectorul este cel care
furnizează un estimat pentru valoarea de vârf sau după caz, pentru valoarea efectivă a
semnalului de la intrare. Blocul de logaritmare permite exprimarea nivelului în dB.
Pag. 104 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

x  n xV  n  X V  n  dB
20log10   / xref 
Detector
xRMS  n  X RMS  n   dB
vârf/rms

Fig. 7.14. Componenţa blocului măsurare nivel

7.5.1 Măsurarea nivelului efectiv – Detectorul RMS

Conform schemei bloc din figura de mai jos, determinarea valorii efective (RMS) se
face prin ridicarea la pătrat a semnalului de intrare şi prin efectuarea unei medie ri cu ajutorul
unui filtru de tip trece jos. Proprietăţile de mediere sunt controlate prin intermediul unei
constante de timp, notată k av .

Ct. timp mediere kav

x  n Ridicare la u  n Filtru mediere xRMS  n 

pătrat ()2 (FTJ)

Fig. 7.15. Detectorul RMS

Notăm cu u  n  semnalul furnizat de blocul de ridicare la pătrat

u  n   x2  n  . (7.8)

Pentru filtrul de mediere se poate folosi un filtru recursiv, de ordin 1 guvernat de

ecuaţia cu diferenţe finite

xRMS  n   1  kav  xRMS  n  1  kav u  n  , (7.9)

căruia îi va corespunde funcţia de transfer

X RMS  z  kav kav z

H RMS  z     . (7.10)
U z 1  1  kav  z 1
z  1  kav 

În aceste condiţii, măsurarea nivelului valorii efective se poate face cu schema de procesare
sugerată de Figura 7.16
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 105

H RMS  z 
Ridicare la
Filtru mediere
pătrat

Ct. timp kav

pt. mediere
x  n x2  n  xRMS  n 

Z 1
xRMS  n  1
Fig. 7.16. Măsurarea valorii efective (RMS)

7.5.2 Măsurarea nivelului de vârf

Există situaţii în care procesorul de dinamică trebuie să intervină „punctual”, în zonele

de vârf ale semnalului. În aceasta situaţie determinarea nivelului prin intermediul valorilor
efective (RMS) nu oferă o localizarea temporală suficient de precisă deoarece fil trul trece jos
recursiv de ordin 1 răspunde prea lent, mascând prin mediere vârfurile pronunţate dar scurte.
Din acest motiv procesorul de dinamică poate conţine un măsurător de nivel bazat pe valorile
de vârf, măsurător ce poate fi implementat pe baza urm ătoarelor considerente. Valoarea
absolută a eşantionului curent al semnalului de intrare x  n  este comparată cu ultima
valoare de vârf disponibilă xV  n  1 . Dacă x  n   xV  n  1 atunci este probabil ca vârful să
fi trecut, astfel că valoarea curentă de vârf este obţinută prin diminuarea valorii anterioare în
conformitate cu un coeficient  RT numit timp de stingere. Mai exact

xv  n   1   RT  xV  n  1 , dacă x  n   xV  n  1 . (7.11)

Dacă însă x  n   xV  n  1 atunci este probabil să ne aflăm pe porţiunea crescătoare

din faţa unui vârf local. În acesta situaţie diferenţa dintre cele două valori este ponderată cu
un coeficient  AT numit timp de atac şi este adăugată la valoarea de vârf anterioară. Mai
exact, ecuaţia de evoluţie a valorii de vârf va fi scrisă sub forma

xv  n   1   RT  xV  n  1   AT  x  n   xV  n  1  , dacă x  n   xV  n  1 . (7.12)

Combinând relaţiile (7.11) şi (7.12) se obţine

1   RT  xV  n  1 ,
 dacă x  n   xV  n  1
xv  n    (7.13)
1   RT   AT  xV  n  1   AT x  n  ,
 dacă x  n   xV  n  1 .
Pag. 106 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

Pentru varianta discretă a procesorului de dinamică valorile  AT şi  RT sunt normate

prin împărţirea valorilor reale (exprimate în secunde) la perioada de eşantionare. Cele
menţionate anterior sugerează schema de prelucrare din Figura 7.7

Ct. timp atac  AT  RT Ct. timp stingere/eliberare

x  n Detector de xV  n 
vârf

Ct. timp atac  AT Ct. timp  RT

stingere/eliberare
x  n x n dx  n xV  n 

Z 1
xV  n  1
Fig. 7.17. Detectorul de vârf („peak level”)

7.6 Curba statică.

Nucleul căii de control îl reprezintă curba statică de modificare a nivelului. În general,

pentru un procesor de dinamică (limitator, compresor, expandor, poartă de zgomot) raportul
de compresie R se defineşte ca

X
R , (7.14)
Y

în care Y reprezintă creşterea (în dB) a nivelului semnalului de l a ieşire, atunci când
nivelul semnalului de intrare creşte cu X dB. Curba statică defineşte corespondenta între
nivelul semnalului de intrare şi raportul de compresie aplicat. Tipul şi caracteristicile curbei
statice sunt definitorii pentru funcţia procesorului de dinamică
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 107

7.6.1 Limitatoare şi compresoare de dinamică

Compresoarele şi limitatoarele fac parte din categoria procesoarelor de dinamică şi

sunt concepute pentru a reduce gama dinamică a semnalelor audio.

Limitatoarele de dinamică sunt proiectate pentru a preveni ca semnalul să depăşească

un anumit nivel prestabilit (de obicei reglabil). Comportamentul acestora este uneori reglat
astfel încât atunci când nivelul X al semnalul de intrare depăşeşte pragul de limitare LT
prestabilit („Limiter Threshold”) semnalul de la ieşire nu depăşeşte sub nici o formă nivelul
corespunzător pragului de limitare. De cele mai multe ori însă, limitatorul este astfel reglat
încât atunci când nivelul semnalului de intrare creşte peste LT şi nivelul de ieşire Y creşte la
rândul său, dar într-o măsură mult mai mică. În afară de pragul de limitare (LT), funcţionarea
statică a limitatorului este caracterizată de valoarea raportului de compresie (notat LR).
Acesta este întotdeauna supraunitar, cele mai multe unităţi de limitare oferind rapoarte de
compresie cu valori între 8:1 şi 20:1. Există însă şi un număr mai redus de modele care
permit atingerea unei rate de compresie infinite.

Limitatoarele sunt utilizate pentru a procesa numai vârfurile semnalului de intrare

(zonele cu nivel mare), motiv pentru care mai sunt cunoscute şi sub denumirea de limitatoare
de vârf („peak limiters”). În aplicaţiile de difuziune ele previn supramodularea purtătoarei
armonice. În instalaţiile de sonorizare live ele sunt utilizate pentru protecţia mecanică a
incintelor acustice/difuzoarelor (de exemplu în cazul în care cade un microfon de scenă) prin
limitarea nivelului maxim al semnalului aplicat la intrarea amplificatoarelor de putere.
Istoric, în procesul de producţie al discurilor de vinil limitatoarele de dinamică preveneau
excursia mare a acului de gravare, împiedicând apropierea/atingerea spirelor succesive din
spirala de înregistrare şi diminuând astfel considerabil pericolul ca la redare acul dozei să
„sară”.

Dacă limitatoarele vizează numai vârfurile (de nivel) ale semnalului, compresoarele de
dinamică au drept scop modificarea unei plaje mult mai largi din semnalul de intrare (de
multe ori chiar întreg semnalul). În esenţă, atâta timp cât ne referim numai la caracteristica
statică, un compresor este un limitator în care pragul (numit acum de compresie în loc de
limitare) – CT („compression threshold”) – este coborât iar raportul de compresie (notat
acum CR) este ales în mod tipic între 1,5:1 şi 4:1. Totuşi este corect să precizăm că există
diferenţe importante între cele două categorii de procesoare de dinamică, dar acestea vizează
comportamentul dinamic. Pentru compresor curba statică este aplicată în conformitate cu
nivelul RMS în timp ce pentru limitator curba statică se aplică pe baza datelor furnizate de
detectorul de vârf (vezi paragraful §7.5).
Pag. 108 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

Y - Nivelul la ieşire [dBu] 30dB

+24
Comportamentul cu
+12 raportul de
compresie 1:1
S
0
3dB
-12 Zona de compresie
(peste pragul LT)
R  10 :1  LR
RT
-24

a) -36
Zona liniară
-48 (sub pragul LT)
R  1:1
-60

-72

Pragul de limitare
-84 LT= -6dBu

-96
-96 -84 -72 -60 -48 -36 -24 -12 0 +12 +24
X - Nivelul la intrare [dBu]
Y - Nivelul la ieşire [dBu] 48dB
+24
Comportamentul cu
+12 raportul de
compresie 1:1

0 S
24dB
-12

-24

b) Compresie 2:1
-36
peste pragul CT
Zona liniară R  2 :1  CR
-48 (sub pragul CT)
R  1:1
-60

-72

-84 Pragul de compresie

CT= -30dBu
-96
-96 -84 -72 -60 -48 -36 -24 -12 0 +12 +24
X - Nivelul la intrare [dBu]

Fig. 7.18 Caracteristici statice pentru limitatorul şi compresorul de dinamică

a) limitatorul,
b) compresorul,
c) echipament hibrid (compresor + limitator de dinamică) (vezi verso)
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 109

Y - Nivelul la ieşire [dBu]

+24
Comportamentul cu
+12 raportul de
compresie 1:1

0
S
-12

-24 Zona de compresie

(peste pragul LT)
Compresie R  10 :1  RT
-36
2:1 peste
Zona liniară pragul
-48 (sub pragul CT) CT
R  1:1
CR  2 :1
-60

-72

-84

-96
-96 -84 -72 -60 -48 -36 -24
CT -12 0 +12 +24
LT
X - Nivelul la intrare [dBu]
Fig. 7.18 Caracteristici statice pentru limitatorul şi compresorul de dinamică
a) limitatorul, (vezi verso)
b) compresorul, (vezi verso)
c) echipament hibrid (compresor + limitator de dinamică)

Compresoarele de dinamică au la rândul lor un număr de utilizări ce includ aplicaţii

cum ar fi difuziunea programelor (radio sau TV), sonorizarea pentru adresare publică sau
chiar înregistrarea semnalelor audio, unde este de multe ori necesar să se adapteze gama
dinamică a semnalului audio iniţial cu cea a sistemului respectiv. De exemplu, la
echipamentele de înregistrare magnetică, saturaţia benzii magnetice limitează gama dinamică
la 50dB astfel că pentru a înregistra un program „ live” cu dinamică uzuală de circa 100dB, se
impune un raport de compresie de 2:1. Un alt exemplu îl constituie sonorizarea mediilor în
care nivelul de zgomot este mare (hale industriale, gări, metrou, arene sportive, etc .). Ca
exemplu relevant să luăm în discuţie sistemul de efectuare a anunţurilor pe un stadion. Într -
un astfel de mediu zgomotul de ambianţă ajunge la nivelul de 95dB SPL (aplauze, scandări ,
etc). Instalaţia audio este capabilă în mod uzual să producă nivele sonore de circa 110dB
SPL, ceea ce lasă la îndemâna inginerului de sunet numai 15dB în care să „înghesuie”
programul sonor. Semnalul vocal produs de un crainic antrenat are o gamă dinami că de 30dB
(la un vorbitor neantrenat această valoare este mai mare).
Pag. 110 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

Din nou, o compresie de 2:1 aplicată pe întreg semnalul rezolvă problema astfel încât
inteligibilitatea anunţului livrat spectatorilor rămâne neafectată.

7.6.2 Expandoare le de dinamică şi porţi de zgomot

Dacă limitarea superioară a nivelului apare datorită limitărilor privind capabilităţile

maxime pe care le au echipamentele (putere de vârf, tensiunea/curent maxim, nr de biţi pe
eşantion, etc.), limitările inferioare ţin de calitatea sursei de semnal. În acest sens de regulă
calitatea sursei de semnal este limitată de zgomotul perturbator. Microfoanele, dozele de
chitară, preamplificatoarele, generatoarele de efecte, amplificatoarele de putere produc un
anumit zgomot propriu sau îl preiau din mediul ambiental. Acest zgomot perturbator rămâne
inaudibil atâta timp cât semnalul util (semnalul muzical sau vocal) este suficient de mare în
raport cu acesta. Acest fenomen poartă numele de efect de mascare simultană şi se datorează
particularităţii auzului. În felul acesta odată ce semnalul util scade devine restrictiv palierul
de zgomot. Acesta este motivul pentru care preferăm să lucrăm în permanenţă cu nivele de
operare (nominale) cât mai mari. În acest sens ne poate ajuta compresorul de dina mică care
prin mecanismul de limitare sau compresie permite reducerea rezervei de dinamică şi astfel
oferă posibilitatea creşterii nivelului de operare

Tot legat de palierul de zgomot, cu cât nivelul semnalului devine mai mic cu atât
palierul de zgomot este mai deranjant. O soluţie la această problemă ne-o oferă tot procesorul
de dinamică ce acţionează ca un amplificator/atenuator cu câştig controlat. Dacă acestea ar
atenua semnalele atunci când nivelul lor scade puternic s-ar reduce în consecinţă şi nivelului
zgomotului în aceste porţiuni. În felul acesta aşa numitele expandoare de dinamică ar putea
mări gama dinamică a unui semnal (vezi Figura 7.19)

Practica arată că nu este necesar să se proceseze întreg domeniul de dinamică. Cu un

raport de compresie de 1:5 şi cu un domeniu de procesare de 30dB se poate obţine o
dinamică de 150dB ceea ce depăşeşte atât dinamica procesoarelor uzuale de semnal cât şi
chiar a auzului uman.
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 111

P  dB 
Intrare
max

Semnal util

min
Zgomot inaudibil Zgomot audibil
0
t
P  dB 
Ieşire
max

Semnal util
Prag
min
Zgomot inaudibil Zgomot inaudibil
0
t
Fig7.19. Extinderea gamei dinamice

De aceea controlul câştigului se aplică numai sub un anumit nivel numit pragul
expandorului de dinamică (ET)t obţine. Poarta de zgomot („noise gate”) este un caz
particular de expandor de dinamică, pentru care raportul de compresie se apropie de 1:  .
Y - Nivelul la ieşire [dBu]
+24

+12

-12 Zona liniară

(peste pragul ET)
-24 R  1:1

-36 Comportamentul
cu raportul de
-48 compresie 1:1

-60

48dB -72 S
-84 Zona de Pragul de limitare al
expandare expandorului de
(sub ET) dinamică (ET)
-96 R  1: 2  ER
-96 -84 -72 -60 -48 -36 -24 -12 0 +12 +24
X - Nivelul la intrare [dBu]
24dB
Fig. 7.20. Caracteristici statice pentru poarta de zgomot şi expandorul de dinamică
a) expandorul de dinamică,
b) poarta de zgomot, (vezi pagina următoare)
c) echipament hibrid (expandor de dinamică + poartă de zgomot) (vezi pagina următoare)
Pag. 112 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

Y - Nivelul la ieşire [dBu]

+24

+12

-12
Zona liniară
-24 (peste pragul ET)
R  1:1
-36

-48 Comportamentul
cu raportul de
compresie 1:1
-60

-72

36dB
-84 Pragul de
Zona de expandare limitare al porţii
(sub pragul GT) de zgomot(GT)
-96 R  1:12  ER
-96 -84 -72 -60 -48 -36 -24 -12 0 +12 +24
X - Nivelul la intrare [dBu]
3dB
Y - Nivelul la ieşire [dBu]
+24

+12

-12 Zona liniară

(peste pragul ET)
-24 R  1:1

-36 Comportamentul
cu raportul de
-48 compresie 1:1

-60

-72 S
Zona de
expandare
-84 Zona de (sub ET)
expandare R  1: 2  ER
(sub GT)
-96 R  1:12  GR
-96 -84 -72 -60 -48 -36 -24 -12 0 +12 +24
X - Nivelul la intrare [dBu]
GT ET
Fig. 7.20. Caracteristici statice pentru poarta de zgomot şi expandorul de dinamică
a) expandorul de dinamică, (vezi pagina anterioară)
b) poarta de zgomot,
c) echipament hibrid (expandor de dinamică + poartă de zgomot)
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 113

Atât pentru expandoarele de dinamică cât şi pentru porţile de zgomot, curba statică se
aplică în conformitate cu nivelul semnalului de intrare măsurat pe baza unui detector RMS
(vezi paragraful §7.5)

Un efect al utilizării procesorului de dinamică în orice configuraţie îl constituie

reducerea nivelului mediu. Pentru a compensa această reducere de nivel, cele mai multe din
procesoarele de dinamică permit suplimentarea câştigului cu o constantă S0 (în dB). În
prezent există echipamente hibride care includ toate cele 4 funcţii ale procesorului de
dinamică, inclusiv câştigul adiţional (vezi Figura 7.21) .

Y - Nivelul la ieşire [dBu]

+24 Compresie
2:1 peste
+12 pragul
CT
CR  2 :1
0
Zona liniară
R  1:1
-12 Zona de compresie
(peste pragul LT)
R  10 :1  RT
-24
S0

-36 Comportament
raportul de
-48 compresie 1:1

-60
Zona de
expandare
-72 (sub ET)
R  1:1.5  ER
-84 Zona de
expandare
(sub GT)
-96 R  1:12  GR
-96 -84 -72 -60 -48 -36 -24 -12 0 +12 +24

GT ET CT LT
X - Nivelul la intrare [dBu]

Fig 7.21. Echipament hibrid (limitator compresor, expandor, poarta de zgomot

Pag. 114 Capitolul 7. Sisteme de sonorizare şi gestiunea gamei dinamice

7.7 Regimul dinamic. Constantele de timp pentru atac şi eliberare

În afara curbei statice de control al plajei dinamice, experienţa arată că în obţinerea

unui semnal de ieşire plăcut, cu calitate ridicată, un rol de impor tanţă majoră îl are regimul
dinamic exprimat prin modul în care este aplicat câştigul curent g  n  obţinut prin netezirea
temporală a câştigului estimat s  n  . Această integrare se face prin intermediul unui filtru
recursiv de ordin 1, caracterizat de ecuaţia cu diferenţe finite

g  n   1  k  g  n  1  k  s  n  , k  k AT , kRT  (7.15)

în care k este o constantă de timp ( k AT pentru atac, k RT pentru eliberare), convenabil aleasă.
Funcţia de transfer corespunzătoare este

G z k kz
Hd  z     , k  k AT , kRT  . (7.16)
S  z  1  1  k  z 1
z  1  k 

Când nivelul semnalului de intrare ia valori în centrul gamei, procesorul de dinamică

este caracterizat de o rată de compresie unitară ( R  1:1 ), adică nu intervine în modificarea
dinamicii semnalului. Când însă nivelul curent ajung în domeniul în care trebuie intervenit
( R  1:1 ) trebuie activată după caz rutina de limitare, compresie, expandare sau de aplicare a
porţii de zgomot. Aici intervine blocul de integrare dinamică care controlează prin
intermediul filtrului descris de (7.16) şi în consecinţă prin valoarea constantei de netezire
k  k AT , cât de rapid are loc această activare. Dacă k AT  1 atunci g  n  s  n  ceea ce ne
arată că activarea procesorului de dinamică se face instantaneu. La extrema cealaltă avem
situaţia k AT  0 , caz în care g  n  tinde să rămână nemodificat şi independent de s  n  ceea
ce înseamnă că activarea procesării de dinamică este înt ârziată indefinit. În felul acesta prin
intermediul constantei de netezire k AT , se pot controla întârzierea şi viteza cu care se face
activarea procesării de dinamică. Comportamentul este similar şi la ieşirea din funcţie a
procesorului de dinamică, valoarea constantei de timp k  k RT determinând şi în acest caz
întârzierea şi viteza cu care se trece de la regimul R  1:1 la cel în care R  1:1 (dezactivarea
procesării de dinamică).

Procesoarele de dinamică performante permit inginerului de sunet utilizarea a două

valori diferite pentru constanta de timp k k AT , kRT  . În acest context k AT se va numi
constanta de timp pentru atac şi va caracteriza intrarea în funcţie a procesorului de dinamică
în timp ce k RT va purta numele de constantă de timp pentru eliberare şi va caracteriza
ieşirea din funcţie a procesorului de dinamică. Cele două constante k AT şi respectiv k RT pot fi
predefinite (prin construcţia echipamentului) sau ajustabile (de către utilizator, prin
intermediul panoului de control). În situaţia în care există constante de timp diferite pentru
atac şi pentru eliberare schema blocului de integrare dinamică trebuie completat ă cu un
INGINERIE AUDIO – Note curs - Prof. Cristian NEGRESCU Pag. 115

circuit de detecţie atac sau eliberare. Acesta poate fi implementat simplu prin compararea
valorii curente s  n  cu cea valoarea anterioară s  n  1 şi prin introducerea unui mic
histerezis (vezi Figura 7.22).

Detecţie atac / eliberare k AT k RT

Histerezis Selecţie

Z 1
k
s n g n

g  n  1
Z 1
Integrator
Fig. 7.22. Blocul de integrare dinamică

7.8 Aplicaţii ale procesoarelor de dinamică

În sistemele de sonorizare de calitate procesorul de dinamică îşi găseşte un număr

respectabil de utilizări, Dintre acestea enumerăm

 Reducerea regimului tranzitoriu de stingere

 Reducerea reverberaţiei

 Sincronizarea semnalelor produse de instrumente de percuţie

 Adaptarea gamei dinamice a programului la condiţii diverse

 Reducerea sibilaţiei (de-esser)

 Reducerea dinamicii pentru difuziune - înregistrare

 Protecţia difuzoarelor/incintelor acustice

 Izolarea/accentuarea/dezaccentuarea semnalelor produse de instrumentele de

percuţie

 Creşterea nivelului sonor mediu

Pentru a putea fi realizate unele din aplicaţiile prezentate mai sus, procesoarele de
dinamică moderne permit atacarea lanţului de control cu un semnal extern (intrarea blocului
de măsurare a nivelului este decuplată de la intrarea de semnal)