LECTURA MICULUI ȘCOLAR

Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. Lectura este un instrument

care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul
capacităţilor de gândire şi limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esenţial,
care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie.
            Importanţa lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică:
-aspectul cognitiv: prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume,
despre realitate;
-aspectul educativ: lectura contribuie esenţial la educarea copiilor în dimensiunile
etice şi estetice;
-aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecinţă formarea şi
consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a
imaginaţiei, a capacităţii de exprimare corectă şi expresivă.
     Lectura cărţilor constituie o activitate fundamentală pentru întreţinerea condiţiei
intelectuale, îmbogăţirea cunoştinţelor şi a limbajului, pentru cunoaştera indirectă a
diferitelor universuri şi realităţi.
          Unul din obiectivele fundamentale ale limbii române, ca disciplină
şcolară la clasele mici, o constituie formarea şi cultivarea gustului pentru citit,
pentru lectură, iar cartea trebuie să devină prietenul nedespărţit.(I.Şerdean,
manual Metodica predării limbii şi literaturii române la clasele I-IV, pag.174)
           Mai mult decat oricare din tehnicile audio-vizualului prin care sunt
vehiculate valorile culturii, lectura cărţii oferă celui care o parcurge, pe lângă
satisfacţiile ce le aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de reflecţie, de meditaţie.
Ea îndeamnă la introspecţie, angajează valori formative care îşi pun amprenta pe
întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea se apreciază că lectura
( cărţi, reviste, ziare, diverse publicaţii), reprezintă una dintre cele mai răspandite şi
intense activităţi ale omului modern. (ibidem, pag 174)
  ,,Ca orice sarcină didactică, lectura suplimentară a elevilor trebuie îndrumată
şi verificată. Pentru aceasta, se folosesc secvenţe din orele de limba română, orele
la dispoziţia învăţătorului sau se stabilesc ore speciale prin planificările
semestriale.
   Este cunoscut faptul că, în grădiniţă şi în familie, copilul se formează ca
ascultător de lectură. De aceea, în primii ani de şcoală, trebuie să trezim interesul
pentru citit, să-l îndrumăm în aşa fel încât lectura să devină o deprindere statornică,
iar cu timpul, elevul să conştientizeze că lectura este o activitate individuală cu
caracter permanent.”( înv.Masalar Angela)
   O secvenţă foarte importantă în stimularea interesului pentru lectură şi
formarea de cititori pasionaţi  este legată de felul în care se recomandă ce să
citească şi cum să citească.
      ,,Dintre modalităţile aflate la îndemâna cadrului didactic pentru dezvoltarea
interesului copiilor pentru lectură menţionăm:
- modelul de cititor oferit de cadrul didactic;
- citirea/ povestirea incitantă: cadrul didactic trebuie să întrerupă lectura sau
povestirea pe care o expune copiilor, într-un moment de maximă atractivitate,
lăsându-i pe elevi să-şi imagineze continuarea întâmplării ( lectura cu predicţii);
- recomandarea unor texte literare adecvate vârstei  şi preocupărilor
elevilor;                  
  -  nu se va da lista anuală la începutul semestrului , ci se vor stabili titluri pe 2-3
săptămani;
- va face prezentarea unor cărţi în aşa fel încat să ambiţioneze elevii în
achiziţionarea şi lecturarea lor;
- va povesti incomplet momente ale unor naraţiuni, lăsand elevilor un semn de
curiozitate în finalizarea întamplărilor;
- va caracteriza unele personaje, îndemnând elevii la căutarea independentă, prin
lectură integrală, a locului acestora în naraţiune, a relaţiilor cu alte personaje;
 - organizarea unor concursuri de recitări de poezii, ghicitori, finalizate cu
recompense;
 - desfăşurarea unor jocuri de rol: Bibliotecarul şi cititorii săi, Prietenii cărţii;
 - desfăşurarea unor activităţi cultural-artistice, precum şi dramatizarea unor texte
literare;
 - alcătuirea unor albume sau a unor fişe bibliografice şi a unor fişe de lectură;
 - şezători literare, medalioane literare, prezentare de benzi desenate, poveşti audio
sau video etc.
 - întocmirea de portofolii cu cei mai cunoscuţi autori.” (înv. Peter Maria Lucia)
    Învăţătorii  trebuie să îndrume lectura suplimentară a elevilor şi să o introducă
prin disciplinele opţionale de Literatură pentru copiideoarece obiectivele cadru şi
unele obiective de referinţă nu se realizează numai cu textele din manuale. De
aceea, este necesară lectura suplimentară a elevilor, fără de care formarea lor în
aria curriculară Limbă şi comunicare nu este completă.
   Ce înseamnă lectura bine îndrumată?
   În primul rând, înseamnă criterii clare în legatură cu alegerea textelor.           
Unul dintre aceste criterii este accesibilitatea. Pentru clasele I-IV, accesibilitatea
textului înseamnă:
-mărimea textului, potrivit cu vârsta cititorilor
-număr corespunzator de personaje (mai mic la clasele I-II, ceva mai mare la
clasele III-IV);
-număr mai mic de acţiuni pentru a putea fi reţinute;
- perceperea acestor acţiuni şi ordinea desfăşurării lor;
- ponderea mai mică acordată descrierilor.
Un alt criteriu se referă la genuri şi specii literare adecvate. Pentru vârsta claselor
primare sunt potrivite textele narative care îndeplinesc cerinţele de accesibilitate şi
care dezvoltă teme din sfera de cunoştinţe a copiilor. Cele mai apropiate copiilor
sunt textele cu acţiuni din lumea fantasticului, în care se poate întâmpla orice, cu
răsturnări de situaţii, în care, până la urmă, binele învinge răul, indiferent de forma
pe care o îmbracă.
  Nu trebuie neglijate nici textele lirice, în special cele în versuri, care oferă modele
de exprimare şi care trezesc sentimente, provoacă emoţii etc.
  Un alt criteriu pentru alegerea textelor vizează limbajul folosit de autor. Din
acest punct de vedere, textele trebuie alese cu mare grijă, astfel încât să ofere
modele de exprimare pentru elevi. Textele cu multe arhaisme şi regionalisme
trebuie evitate la clasele I şi a II-a, şi folosite cu atenţie la clasele a III-a şi a IV-a.
   În vederea trezirii interesului pentru citit, învăţătorul prezintă elevilor un
fragment din textul care este mai atractiv. Prezentarea poate fi însoţită de planşe
sau de diafilme. Când elevul este mai interesat de conţinutul textelor, atunci se
întrerupe prezentarea, se recomandă citirea individuală a textului şi se stabileşte
termenul până la care se poate realiza acest lucru.
  Dupa citirea individuală a textului, învăţătorul verifică, în ore speciale, în ce
măsură s-a înţeles conţinutul textului, dacă elevii au înţeles sensurile cuvintelor şi
expresiilor noi şi dacă pot opera cu ele. De asemenea, elevii pot fi puşi să
povestească textul citit, să rezolve teme în legătură cu textul, să prezinte
întâmplări, acţiuni asemanatoare cu cele din text, să formuleze mesaje cu privire la
text, să sesizeze momentele subiectului, fără  să le denumească, în creaţiile
narative.
Exemple de cum poate fi  îndrumată  lectura suplimentară a elevilor:
-Anumite ore de limba română să fie transformate uneori în adevărate scene
teatrale, pe care să se perinde, rând pe rând, personaje care să-şi interpreteze rolul
cu o măiestrie de artist ;
-Fiind curioşi să afle mai multe despre personajele prezentate în fragmentele din
manual,  copiii şi-au cumpărat cărţile  sau le-au împrumutat de la biblioteca şcolii ;
-Concursuri precum: "Lumea poveştilor", " Personajul preferat", "Din tainele
cărţilor", pot constitui activităţi preferate care să dezvolte pasiunea pentru citit;
  
   Dragostea pentru lectură nu se moşteneşte, nu se învaţă, ci se dezvoltă prin
apropiere de lumea minunată şi sensibilă a cuvintelor potrivite.
    "Oricărui copil mic îi face plăcere să se exprime, pentru ca aceasta îi dă bucuria
de-a se simţi trăind; de aici se deduce necesitatea de a se da exprimării personale
cea mai mare libertate şi de a o recunoaste drept cea mai instinctuală dintre
manifestările spontane: a vorbi, a face, a crea, a acţiona în toate domeniile, iată
miezul pricipiului fundamental al pedagogiei - libera exprimare." (Pedagogia
Freinet)
   Limba este izvorul ce porneşte din stânca primelor cuvinte şi se revarsă mai
târziu în noi, umplându-ne de sentimente şi trăiri. Este bulgărele de aur revărsat
în marea de azur, este o poveste minunată toarsă-n fir de  ... A fost odată...
   Orele de lectură constituie piatra de hotar dintre cele două
lumi: copilăria şi adolescenţa. Poveştile, povestirile, poeziile ajută în formarea şi
dezvoltarea unui vocabular elevat, modelează caractere şi  conturează trăsături
morale ce pot fi urmate.” (înv. Masalar Angela)
     ,,În manuale şi, în general, în lecturile şcolarilor mici, o pondere însemnată o
deţin textele cu caracter epic. În ceea ce priveşte conţinutul lor, acesta înfăţişează
fie aspecte din viaţa copiilor sau adulţilor, fie momente din trecutul sau prezentul
patriei etc; Basmele, poveştile şi povestirile fac parte, de asemenea, din lecturile
preferate ale şcolarilor, fireşte, însuşi acest conţinut obligă la o tratare diferenţiată a
textelor respective. În lectura preferată a elevilor există numeroase texte cu
conţinut istoric, înfăţişând momente glorioase din trecutul şi din prezentul patriei.
Ele se încadrează în genul epic, dar au specific anume, determinat de marea lor
forţă evocatoare, de asemenea, ele însele se diferenţiază, ceea ce obligă la o tratare
corespunzătoare. Astfel, unele momente din istoria patriei şi a poporului nostru
sunt înfăţişate sub forma legendelor, alte texte istorice, realizate de maeştri ai
scrisului românesc, au o mare valoare artistică, presupunând o abordare specifică.
În sfârşit, pot exista texte cu coţinut istoric ,,pur” care îi apropie pe elevi de
manualul de istorie. Elevii, deseori, citesc unele texte care evocă viaţa, activitatea
şi opera unor personalităţi marcante din istoria culturii româneşti sau universale. În
mod firesc şi aceste texte impun un anumit fel de tratare.
  În lectura elevilor se întâlnesc şi texte cu conţinut ştiinţific, a căror pondere
este însă diminuată mult în manualele de limba română.
În formarea capacităţii de receptare a mesajului scris se porneşte de la
premisa că accesibilitatea şi evitarea supraîncărcării elevilor nu exclud punerea lor
în contact cu o literatură de valoare, adresată anume copiilor.
Accesibilitatea unui text pe care îl citesc şcolarii mici nu este dată atât de nivelul
lui artistic ridicat , de numărul figurilor de stil, cât de măsura în care problematica
acestei creaţii se înscrie în sfera de interese ale copiilor, precum şi de felul în care
elevii sunt conduşi, prin intermediul lecturii explicative, să-i înţeleagă
sensurile.” (I.Şerdean, Didactica limbii şi literaturii române în învăţământul
primar, Editura Corint, pag. 164-165).
,,(...) Un text literar îl atrage şi-l captează pe copil, cu cât acţiunea lui este
mai concentrată, mai bine dozată şi condusă către punctul culminant şi
deznodământ. Copilul urmăreşte cu sufletul la gură conflictul dintre bine şi rău din
basme, în povestiri, unde aceste două elemente contradictorii sunt mai bine
conturate. El se bucură sincer de succesul binelui, este tot timpul alături de eroul
preferat. Există aşadar o participare activă determinată, s-ar putea spune de
tendinţa înnăscută de a dori triumful binelui.
   Deseori timpul nu prezintă interes, deoarece faptele şi caracterele înfăţişate
sunt general valabile, fiind manifestări ale unor atitudini fundamentale ale omului
în faţa vieţii (munca, hărnicia, lenea, lăudăroşenia, minciuna etc.), iar comentariul
asupra expoziţiunii poate fi orientat în acest sens. Astfel sunt numeroase poveşti
cu a fost odată... trăia odată... demult... .Personajele principale sunt prezentate
deseori la început. În textul literar Bunicul de Barbu Delavrancea, care are şi
nuanţe lirice, expoziţiunea îl înfăţişează pictural pe bunicul albit de vreme, cu ochii
blânzi şi mângâietori, în consonanţă cu întreaga desfăşurare a acţiunii. ”(ibidem,
pag.167).
,,Copiii de vârstă şcolară preferă povestirile a căror acţiune se desfăşoară în
ritm alert, trepidant, realizate prin aglomerare de verbe, uneori la timpul prezent.
Nu pot fi ocolite însă nici povestirile desfăşurate într-un ritm lent care au
frumuseţea lor prin atmosfera calmă, alunecând uneori, în descrieri prin înclinaţie
spre meditaţie, orientată prin comentariul autorului (Fetiţa cu chibrituri, de H.C.
Andersen).” ibidem, pag.168
     ,,Analiza desfăşurării subiectului este orientată, în continuare spre receptarea
şi înţelegerea punctului culminant care este momentul cel mai captivant pentru
orice cititor, aşteptat cu mare interes de elevi; acum acţiunea atinge încordarea
maximă. Cele două laturi ale conflictului -binele şi răul- se înfruntă direct una
ieşind învingătoare.
Astfel, în povestirea Arcaşul lui Ştefan, punctul culminant îl constituie
confruntarea dintre un bătrân arcaş moldovean, căzut prizonier la tătari şi însuşi
hanul tătarilor. Deşi comportarea bătrânului contravenea regulilor, stabilite la
curtea hanului tătar aceasta este totuşi impresionat de calităţile lui morale.
Bătrânul, cu demnitatea caracteristică moldovenilor, refuză să îngenuncheze în faţa
duşmanului. Pentru ele era o mare ruşine să se întoarcă la ai săi învins, purtând cu
el pecetea umilinţei, ceea ce scoate în evidenţă mândria sa de a fi moldovean
curajul şi demnitatea sa, cu care a câştigat stima şi preţuirea celor puternici. Gestul
hanului de a-l lăsa liber şi de a-l copleşi cu daruri este o dovadă că cinstea,
demnitatea şi curajul sunt mai puternice decât forţa fizică.” (ibidem, pag.168).
 Lectura particulară-semnificaţii, obiective, metodologii

,,(...) Şcoala are obligaţia ca, începând cu cei mai mici cititori, să le cultive
gustul, pasiunea şi mai ales plăcerea pentru lectură, ca să nu mai alerge cumva
copilul doar la internet şi rămână cumva ,,mutilat” fără pasiunea lecturii, prin
intermediul cărţii. 
Elevii trebuie astfel formaţi să ştie să cumpere sau să împrumute o carte
îndrăgită. Şi cine îndrăgeşte cartea, fără îndoială va găsi cu ce să-şi satisfacă
plăcerea de a citi.
(...) elevii din clasele I-II nu trebuie vitregiţi de plăcerea unei lecturi, ci ei le
vor cunoaşte prin vocea învăţătorului, fie prin lectura sau eventual povestirea sa,
banda magnetică sau discul care conţin înregistrarea unor creaţii literare îndrăgite,
şirul de ilustraţii sau benzile desenate cu scene din poveşti, povestiri etc. precum şi
alte surse.
Copiii învaţă să citească în adevăratul înţeles al acestui act dacă au drept
model lecturi, nu manifestări actoriceşti, căci –aşa cum subliniază R. Dottrens
- lectura este o altă artă decât oratoria. Cel ce citeşte trebuie să se adâncească în
lectură, să lase impresia că citeşte pentru sine, cu voce tare, că elaborează el însuşi
textul, ca şi când ar povesti liber. Cu alte cuvinte, interpretul devine autor.
(Şerdean, pag.216)
    Una din cele mai simple noţiuni de teorie literară ce pot fi intuite, chiar din
clasa a doua, sunt modurile de expunere, prezente, în ochii şi în mintea elevilor în
fiecare din textele literare şi, tocmai de aceea, uşor de intuit.
Micii şcolari sunt familiarizaţi cu tonul narativ, evocator încă din perioada
preşcolară, cu prilejul ascultării basmelor, poveştilor. În şcoală, când citesc ei înşişi
un text literar, învăţătorul le poate atrage atenţia asupra acestui mod de expunere,
folosit foarte frecvent încă din clasa a II-a. Copiii pot fi întrebaţi: ,,Cine ne-a
povestit toate acestea?”( chiar dacă e vorba de o povestire citită). Răspunsul la o
asemenea întrebare nu e deloc complicat: ,,Autorul, care şi-a imaginat, şi-a
închipuit cele relatate sau care a fost martor al evenimentelor relatate”.
(...) Sunt texte narative în care povestitorul este participant activ la acţiune,
iar naraţiunea se desfăşoară la persoana I, ceea ce îi dă un plus de autenticitate şi
spor de afectivitate deoarece el nu se limitează la a povesti, ci şi retrăieşte cele
povestite. Elevii trebuie pregătiţi să aleagă povestiri la persoana I în texte magistral
realizate, asemenea celor din Amintiti din copilărie de Ion Creangă, texte din
operele lui M. Sadoveanu , Barbu Delavrancea ş.a.
Participările povestitorului la întâmplările înfăţişate este amplificată prin
multitudinea detaliilor, uneori de ordin psihologic. Mi se opri răsuflarea / Făcui
ochii mari / Nu-mi venea să cred / Aceea să fie Şcoala domnească?( B.
Delavrancea - Şcoala domnească).
   Elevii vor învăţa treptat, citind fragmente din Amintiri din copilărie, că Ion
Creangă povesteşte cu sentimentul de nostalgie al omului matur, care-şi retrăieşte
afectiv copilăria fericită, că Zaharia Stancu , retrăind copilăria, povesteşte cu
sentimentul urii îndreptată împotriva celor ce i-au frustrat copilăria de frumuseţe,
de esenţa ei, folosind fraze şfichiuitoare, cu reveniri şi repetări ca nişte lovituri de
bici: ,,Ivărele sar. Porţile se deschid. L-au ajuns oamenii, l-au atins, l-au doborât.
Cu ciocanele l-au doborât.”(ibidem, pag.218)

Lectură particulară. Modalităţi de evaluare

     Prin lectură, elevii sunt conduşi să-şi formeze capacitatea de a surprinde,

de a descoperi conţinuturi şi forme ale realităţii, exprimate într-o multitudine de
modalităţi de expresie de a le asocia, ceea ce le permite să-şi extindă arta
cunoaşterii. Succesul în lectura particulară a elevilor este asigurat, în mod deosebit,
de capacitatea elevilor de a înţelege, prin efort propriu, mesajul celor citite.
   Cadrul didactic trebuie să aibă o grijă deosebită pentru a-i determina pe elevi
să citească lecturile propuse despre trecutul poporului, despre copilărie, muncă,
frumuseţile naturii, vieţuitoare şi să îndrăgească eroii ce reprezintă forţele binelui.
     Evaluarea lecturilor studiate în afara clasei trebuie să constituie un mod de
atracţie, de stimulare spre această activitate despre care ştim cu toţii că a fost
înlocuită de mijloacele moderne de informare care au pătruns în viaţa noastră,
copleşindu-i chiar şi pe adulţi.
    Cum poate evalua învăţătorul lectura suplimentară a fiecărui elev?
    Ce metode, ce tehnici poate utiliza pentru a-l determina pe elev să exerseze
suplimentar cititul şi apoi să împărtăşească şi colegilor din experinţa sa?
   În privinţa evaluării lecturii, didactica a conturat în ultimele decenii,
modalităţi de evaluare alternative. Dintre cele mai des utilizate, amintim:
 -proiectul;
 -jurnalul de lectură;
 -prezentarea de carte;
  -portofoliul;
  -jocul didactic.
     Proiectul, ca instrument de evaluare, se desfăşoară pe o perioadă de timp de
câteva zile, câteva săptămâni sau anual. Metoda proiectului presupune
parcurgerea unor paşi, de la pregătirea acestuia, la evaluare:
-pregătirea proiectului;
-stabilirea ariei de interes şi a tematicii proiectului;
-stabilirea premiselor iniţiale;
-identificarea şi selectarea resurselor materiale;
-precizarea elementelor de conţinut.
    Proiectul începe în clasă prin precizarea temei, definirea şi înţelegerea sarcinilor
de lucru, continuă în clasă şi acasă şi se încheie în clasă prin prezentarea unui
raport despre rezultatul obţinut şi expunerea produsului realizat. Acest instrument
de evaluare a lecturii trebuie organizat riguros, în etape, ca orice muncă de
cercetare, luând forma unei sarcini de lucru individuale sau de grup, care
facilitează transferul de cunoştinţe prin conexiuni interdisciplinare.
    Jurnalul de lectură ar putea cuprinde:
 -o filă cu lista cărţilor citite;
 -o filă cu textele pe care doresc să le citească sau care au fost indicate ca  
        lecturi suplimentare;
 -pagini de lectură datate (note de lectură);
  -o pagină liberă la sfârşitul notelor de text pentru comentariile învăţătorului.
Filele cu lista de cărţi cuprinde alături de autor, titlu, editură, ani de apariţie, şi
numărul paginilor cărţii. Filele cu notele de lectură, pot fi împărţite în două
coloane:
 -prima coloană conţine citate din text sau rezumatul unor secvenţe; 
 -a doua coloană conţine comentarii pe marginea lor (concluzii de lectură).
Concluziile de lectură pot fi organizate în jurul următoarelor trei întrebări: 
1. Ce aţi reţinut din ceea ce aţi citit?
2.Ce sentimente v-a provocat lectura?
3.Ce amintire v-a trezit lectura?
      Prezentarea de carte presupune analizarea unei anumite opere a unui scriitor
şi conţine următoarele repere:
-autorul şi titlul, spaţiul şi timpul acţiunii (1 paragraf);
-personaje principale (prezentate fiecare în cel puţin 1 propoziţie);
-prezentarea conţinutului cărţii (cel puţin 1 paragraf);
-prezentarea sfărşitului (1 paragraf);
-prezentarea motivelor pentru care ţi-a plăcut cartea şi o recomanz colegilor.
    Portofoliul reprezintă o colecţie de produse ale activităţii elevului, selectate de
el însuşi şi structurate corespunzător. Această metodă oferă o imagine completă a
progresului înregistrat de elev de-a lungul unui interval de timp propus. Portofoliul
furnizează nu doar o informaţie punctuală, într-un anumit moment al achiziţiilor
elevului, ci şi o informaţie privind evoluţia şi progresele înregistrate de acesta în
timp, alături de informaţii importante despre preocupările sale.
     Jocul didactic oferă un larg evantai al evaluării, prin care elevii îşi manifestă şi
dezvoltă fantezia şi aptitudinile, dobândesc cunoştinţe, le exersează pe cele ştiute şi
îşi formează deprinderi pentru muncă şi viaţă.
Dintre jocurile didactice ce pot fi realizate, sugerăm: Recunoaşteţi
personajul, Poveşti încurcate, Recunoaşteţi autorul, Cui aparţine opera?.
   De exemplu: cadrul didactic solicită elevilor să introducă în buzunarele unei
planşe din clasă, bileţele în care sunt scrise numele autorului şi titlul cărţii
citite. Fiecare elev va avea pe această planşă un buzunar cu numele său. Periodic,
se face verificarea privind lectura copiilor.
     Pentru ca aceste metode de evaluare a lecturii suplimentare să fie eficiente,
învăţătorul trebuie să plece de la ideea că fiecare copil are aptitudini creative şi este
un posibil creator. Ţinând cont de acest lucru, cadrul didactic trebuie să aibă în
vedere exploatarea acestor calităţi creative, instaurând în clasă un climat de lucru
plăcut, relaxant, unde elevul este partener de discuţie şi poate să se exprime liber,
să-şi manifeste în voie curiozitatea, spontaneitatea, iniţiativa, fiind încurajat şi
stimulat.
   Ioan Şerdean spunea (în Didactica limbii române, Editura Corint) despre lectura
particulară a elevilor că:
,, Trebuie să intereseze pe învăţători, care-i vor îndruma spre selectarea corectă a
cărţilor respective, prin următoarele forme de sprijin:
a)-povestirea- se foloseşte îndeosebi la clasele mici. Învăţătorul alege pentru
povestire basme sau poveşti în care personajele sunt clar şi viu înfăţişate, iar
succesiunea întâmplărilor este de asemenea uşor de urmărit. Aceste ore se pot
desfăşura pe baza povestirii model, expresiv, nuanţat, de către învăţător sau elevi a
suiectului unei cărţi, al unei lecturi.( Şerdean, pag.218)
–povestirea asigură atingerea obiectivului cadru – dezvoltarea capacităţii de
receptare a mesajului oral. De aceea, atât obiectivele de referinţă cu privire la
dezvoltarea acestei capacităţi , cât şi exemplele activităţilor de învăţare necesită o
reabilitare totală precum şi punerea lor în drepturi. Căci şi capacitatea de ,,a
asculta” se formează, se cultivă, iar comunicarea prin lectură este deosebit de
productivă şi merită toată atenţia. (ibidem, pag. 219)
b)- recenzia unor cărţi constituie un alt mijloc de îndrumare al lecturii
particulare.este vorba , de fapt, despre a cere elevilor să-şi formuleze , oral,
propriile lor păreri, despre creaţiile citite , o formă de activitate mai dificilă pentru
şcolarii mici. Învăţătorul va dirija cu toată atenţia comentariul” respectiv prin
întrebări adecvate. Elevii pot fi solicitaţi să-şi formuleze părerile astfel: 1-autorul
cărţii/ 2-despre ce se povesteşte în carte/ 3- ce episod sau fragment a atras atenţia
în mod deosebit? De ce?
Prin recenzie se cultivă interesul pentru citit şi capacitatea de a comenta, într-o
manieră originală, accesibilă, o creaţie literară. Acest mod de lucru este potrivit
pentru clasele a III şi a-IV-a.
c)-lecţiile de popularizare a cărţilor unor scriitori – constituie de asemena un
mijloc de îndrumare a lecturii particulare.
Se prezintă cartea, care este expusă pentru a putea fi văzută de elevi. În final se
poartă o discuţie despre scriitorul şi operele respective, iar copiii îşi notează în
caiete titlurile acestora pentru a le procura de la bibliotecă. ”(ibidem, pag.220).
    Tot despre evaluarea lecturilor elevilor, învăţătoarea Peter Maria Lucia (în
lucrarea Modalităţi de evaluare a lecturii în ciclul primar cu importanţa lecturii în
instruirea şi educarea elevilor), spunea:
    ,,Controlul lecturii elevilor trebuie să fie o activitate permanentă a învăţătoarei,
spre a preveni comoditatea, efectuarea unei lecturi facile, superficialitatea,
neglijarea cărţilor.
            Evaluarea lecturilor trebuie făcută în funcţie de următoarele criterii:
Ritmul de lectură şi tipul de preferinţă:
-ritmul lecturilor, specia literară preferată (poveşti, povestiri şi basme);
-tematica preferată (istoria, copilăria, descrierea şi reportajul, literatura de
aventuri);
Capacitatea de asimilare şi prezentare a lecturii:
-citirea cursivă, conştientă şi expresivă a elevului ajută la rezumarea corectă, orală
a subiectului prin povestirea expresivă, realizându-se astfel expresivitatea şi
coerenţa limbajului;
Capacitatea de asociere interdisciplinară: o idee, o informaţie, un detaliu cunoscut
din lecturi literare să poată fi transferate sau asociate spontan cu elemente de
conţinut specifice altor discipline: geografie, biologie, arte plastice,  film, teatru,
muzică, abilităţi practice.
  Stimulare a capacităţilor creatoare se dezvoltă prin:  
-se dezvoltă capacitatea de redare dramatică, teatrală a unor dialoguri;
-se dezvoltă capacitatea de memorare, de recitare artistică a poeziilor, se
realizează, la unii elevi, încercări originale de creaţie literară.
  Pentru evaluarea lecturii, în funcţie de scopul urmărit, se vor putea parcurge
următoarele modalităţi:
  Verificarea caietelor de lectură suplimentară sau a fişelor de lectură: se face
periodic, iar corectarea acestora oferă indicii despre ce citeşte elevul, ce reţine din
ceea ce citeşte, cum înregistrează informaţiile, cum selectează date şi personaje
semnificative. Corectarea acestor caiete/ fişe este urmată de analiza concluziilor în
faţa întregii clase, cu prezentarea aspectelor pozitive şi negative.
  Convorbirile cu clasa, precum şi cele individuale, despre lecturile elevilor sunt
foarte utile, deoarece oferă informaţii cât mai multe şi cât mai precise asupra
materialului citit, elevii beneficiind şi de întrebările ajutătoare ale cadrului didactic.
Observarea performanţelor: se vor evidenţia elevii care, în urma lecturii
particulare îşi completează informaţiile, se exprimă îngrijit, nuanţat, apreciind
acest lucru ca un gest de silinţă şi inteligenţă.
Efectuarea unui tabel cu evidenţa lecturii elevilor şi afişarea lui în clasă va stimula
concurenţial cititul cărţilor.
Controlul fişelor de cititor de la bibliotecă ajută învăţătoarea să vadă cât de
preocupaţi sunt elevii pentru lectura suplimentară, ce şi cât citesc, ce preferinţe au.
Pentru realizarea justă a organizării şi îndrumării lecturii elevilor se impune o
colaborare strânsă între şcoală şi familie. În cadrul activităţilor comune este
necesar să se prezinte imensul rol al lecturii în formarea personalităţii copilului, să
li se dea îndrumări asupra a ce şi cum trebuie să citească copiii lor, spre a-i ajuta să
înţeleagă ceea ce citesc şi a le dezvolta interesul pentru lectură”.

Metodă de evaluare a lecturii suplimentare, fişa de lectură

   Iată un exemplu de evaluare al unei lecturi: textul "Puiul" de Ioan Alexandru
Brătescu Voineşti, recomandat de  înv. Ioana Tătaru :
   ,,După realizarea fişei de lectură aferente textului audiat, ca şi sarcină
suplimentară, iată un set de
reguli pentru atelierul de lectură.  
  Iată câteva din cerinţele existente pe fişa de lectură:
 Titlul textului citit ________________________________
 Autorul _______________________________________
 Ştiţi ceva despre autor ____________________________
 M-a impresionat momentul când _____________________
 Am trăit sentimente de __________ când ______________
 Textul mă învaţă să _______________________________
 Expresii frumoase, cuvinte magice ____________________
 Am găsit şi un proverb, maximă la text ________________
 Realizează un desen în care să reprezinţi fragmentul care te-a frapat.”
    Şi tot despre Atelierul de lectură, prof. înv. primar Hosu Adriana Ramona
(într-un material postat pe blog) spunea că:
  ,,Este o metodă prin care cititorii ajung să înţeleagă cum să relaţioneze cu textul.
Atelierul de lectură îi ajută pe elevi să depăşească nivelul de lectură superficială şi
să atingă un nivel la care cititul devine un instrument complex pe care elevul îl
poate aplica pentru a-şi stimula gândirea şi a se angaja în gândirea de nivel
superior, inclusiv cea critică.
Atelierul de lectură poate şi ar trebui aplicat în toate ariile curriculare şi la
toate materiile la care citirea unui text este metoda de bază de transmitere a
informaţiilor.
Indiferent de vârstă, un bun cititor realizează următoarele activităţi:

Etapa Activitatea Mai precis

Înainte de a citi Privire de Priviţi cu atenţie titlul, capitolele, desenele,
ansamblu tabelele!
Predicţii Întrebare: Ce va spune autorul?
Întrebări Întrebare: La ce întrebări aş putea găsi
răspunsul?
Răspunsuri Întrebare: Ce ştiu deja?
Reflecţie Întrebare: De ce citesc aceasta?
În timpul cititului Vizualizări Construiţi imagini vizuale!
Predicţii Întrebare: Ce va urma?
Rezumat Întrebare: Ce a spus autorul?
Întrebări Formulaţi întrebări despre ceea ce citesc!
Clarificări Întrebare: Ce nu a fost clar? Ce aş putea face
pentru a clarifica aceste aspecte?
Citiţi mai departe încercând să înţelegeţi;
Întoarceţi-vă şi recitiţi;
Citiţi mai rar şi vizualizaţi;
După ce aţi citit Rezumat Întrebare: Ce am citit?
Recitit Întrebare: Ce nu am înţeles?
Verificat Întrebare: Au fost predicţiile mele corecte?
Analizat Întrebare: Cum se potriveşte aceasta cu ceea
ce ştiam înainte de a citi? Ce am învăţat?
Aplicaţii şi Întrebare: Cum pot folosi aceste cunoştinţe?
schimb de Cine altcineva le mai poate folosi? Cine ar fi
informaţii interesat? Ce voi putea face mai bine sau altfel
după ce am citit?

     
Procesul de lectură necesită 3 elemente de bază: timp, asumare şi răspuns.
Timp; Elevii trebuie să aibă la dispoziţie timpul necesar pentru lectură. 
Dându-le la şcoală timpul necesar să citească, cerându-le să facă acest lucru şi
oferindu-le exerciţii care să le dea satisfacţie, elevii vor ajunge să se privească ca
fiind nişte cititori pasionaţi.
  Asumarea; Cel mai adesea elevii primesc anumite cărţi din care li se spune
ce să citească, câte pagini şi până când. Rareori pot să-şi aleagă lecturile, timpul
alocat sau finalitatea. Când le cerem elevilor să citească numai ceea ce stabilim
noi, ei nu vor reuşi să se conecteze textului.
 Răspunsul; Lectura nu a fost considerată până acum un act social. Este
privită ca un proces individual de deprindere a abilităţilor de lectură, act urmat de
sarcini izolate de lecturare a unui text.
Trebuie să li se dea posibilitatea elevilor să răspundă în mod real la
conţinutul lecturii, astfel încât să-şi însuşească învăţămintele textului, să le
modifice şi să le evalueze. Răspunsul constă în a povesti celorlalţi ce au citit şi ce
semnificaţie are lectura respectivă pentru ei, în a-şi asculta colegii când fac acelaşi
lucru şi în a reacţiona colectiv la activităţile literare. Lecţiile trebuie să ofere
posibilitatea de a răspunde lecturilor, pentru ca elevii să relateze ceea ce au citit
folosind vocabularul propriu şi transformând lectura într-o experienţă personală.”
       Menirea noastră ca educatori este  să trezim interesul elevilor pentru citit, să-i
îndrumăm, să-i stimulăm în acest scop, pentru ca aceştia să facă o pasiune
permanentă pentru citit, pentru cunoaştere, pentru lărgirea orizontului lor cultural,
ceea ce se va răsfrânge pozitiv asupra vieţii şi activităţii lor de mai tărziu.

BIBLIOGRAFIE:
-Şerdean, Ioan, Didactica limbii şi literaturii române în învăţământul primar,
Editura Corint, Bucureşti 2007
-Tătaru, Ioana: Metode activizante de evaluare a lecturii suplimentare
-Şerdean, Ioan, manual pentru şcolile normale clasele a XI-a, XII-a şi a XIII-
a, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, EdituraDidactică şi
Pedagogică, R.A.- Bucureşti, 1993
-Masalar, Angela, Contributia lecturii suplimentare la dezvoltarea abilitaţilor de
comunicare la elevii din ciclul primar
-Învatamântul primar, revista editata la Editura Discipol, Nr.3,4-
1999 /  Pedagogia Freinet
-Peter, Maria, Lucia, Modalităţi de evaluare a lecturii în ciclul primar cu
importanţa lecturii în instruirea şi educarea elevilor
-http/internet.ro
-http://adriana-hosu.blogspot.com/p/lectura.html