TEMA 1: Esența economică, rolul și funcțiile asigurărilor

în economia de piață

1. Obiectul de studiu, metoda, structura și scopul cursului.

2. Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru viaţa,
integritatea corporală şi bunurile omului.
3. Forme de protecție a oamenilor și bunurilor împotriva acțiunii forțelor distructive ale
naturii și accidentelor.
4. Forme organizatorice de constituire a fondului de asigurare.
5. Funcțiile asigurărilor.
6. Asigurarea sub aspect juridic, economic și financiar.

1. Obiectul de studiu, metoda, structura și scopul cursului

Asigurările sunt o realitate economică socială care însoţeşte și marchează istoria
dezvoltării omenirii. Nevoile de protecţie a oamenilor sunt universale. Ele au existat şi vor exista
întotdeauna, dar activitatea de asigurare a apărut mult mai târziu. Producţia constituie condiţia
esenţială a existenţei societăţii omeneşti, de aceea pentru a putea trăi, omul trebuie să producă
neîncetat, să creeze bunuri materiale, folosind unelte de muncă, el acţionează asupra naturii,
asupra obiectelor muncii.
Indiferent de cât a evoluat umanitatea un lucru este clar: nu putem controla tot ce se
întâmplă în jurul nostru.
Proprietarii de bunuri întreprinzând între sine relaţii comerciale, au nevoie de o protejare a
patrimoniului în caz de pierdere sau de deteriorare a lui în rezultatul producerii calamităţilor
naturale, incendiilor, furtunilor şi ale altor evenimente aleatorii, ce se produc în activitatea
economică.
Evenimentele aleatorii ce persistă în activitatea economică desfăşurată de către fiecare
producător sunt factorii principali ce impun pe fiecare proprietar şi producător să întreprindă
măsuri orientate spre protejarea patrimoniului, fapt ce ar contribui la menţinerea unei stabilităţi
în activitatea desfăşurată de către agenţii economici. În acest context a şi apărut ideea firească de
recuperare a daunelor suportate în baza principiului mutualităţii, care este şi pilonul constituirii
asigurărilor. El presupune că la constituirea fondului necesar de bani participă toţi membrii
comunităţii de risc, iar acordarea sumei necesare de bani se efectuează doar numai persoanei,
care a avut de suferit, fapt ce diferenţiază considerabil contribuţiile proprietarilor în fond şi
despăgubirile încasate de către persoanele care au avut de suferit în rezultatul producerii
evenimentelor aleatorii.
În cazul când fiecare proprietar ar face tentative ca să-şi păstreze dauna cauzată cu
propriile sale rezerve el ar fi nevoit ca să-şi constituie asemenea rezerve care ar fi egale cu costul
patrimoniului său, fapt care ar avea un caracter devastator pentru dânsul.
După cum s-a constatat pe parcurs, numărul persoanelor care au nevoie să fie protejate de
riscurile care se produc este cu mult mai mare decăt numărul celora, care au avut de pătimit în
rezultatul producerii evenimentelor aleatorii.
Aşadar cu cât este mai mare numărul persoanelor care participă la constituirea fondului de
risc cu atât mai redus este cuantumul contribuţiei fiecărui participant.
La baza asigurărilor stă formarea şi utilizarea fondului de asigurare. În procesul de formare
şi utilizare al acestuia între participanţii la asigurare se stabilesc anumite relaţii economice.
Astfel, la prima etapă, fluxurile băneşti sub forma primelor de asigurare pornesc de la persoanele
fizice şi juridice asigurate către companiile de asigurare. La etapa următoare, fluxurile băneşti
sub formă de despăgubiri sau sume asigurate pornesc de la fondul de asigurare, constituit la
dispoziţia companiilor specializate, către asiguraţii care au fost afectaţi de fenomenele asigurate.
Asigurările – un sistem de relaţii menite să protejeze interesele personale şi/sau
patrimoniale ale asiguraţilor prin formarea de fonduri băneşti din contul primelor de asigurare
plătite de asigurat în schimbul cărora asigurătorul îşi asumă obligaţia că la producerea riscului
asigurat să-i plătească asiguratului suma de asigurare sau despăgubirea de asigurare.
În economia de piaţă asigurarea se manifestă pe de o parte ca mijloc de protecţie a
afacerilor, pe de altă parte ca o activitate comercială ce aduce profit.
Asigurările participă la sporirea produsului intern brut, oferă locuri de muncă unui număr
mare de persoane, participă la oferta de capital de împrumut pe piaţa financiară cu resurse
băneşti pe care le pun la dispoziţia băncilor, agenţilor economici sau autorităţilor publice locale,
prin îndemnizaţia pe care o acordă asiguraţilor sau despăgubirea pe care o primeşte persoana
păgubită, contribuie la refacerea bunurilor avariate sau distruse de riscurile asigurate şi în felul
acesta, accelerarea reluării procesului de producţie.
Asigurarea acţionează în strânsă legătură cu existenţa în activitatea economică a unor
riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naţionale şi
populaţiei.
Esenţa asigurărilor sunt scopul şi metoda.
Scopul - compensarea sau prevenirea pagubelor produse de calamităţile naturale şi
accidente.
Metoda - crearea unei comunităţi de risc toate acestea fiind materializate prin formarea şi
utilizarea fondului de asigurare.
De-a lungul unei perioade de timp s-a stabilit pe baza datelor statistice, că anual există
riscul de a pierde 5% din numărul de obiecte asigurate. Societatea de asigurare va trebui să
stabilească nivelul primelor în aşa fel, încât fondul de asigurare format din primele încasate de
pe urma asigurării a 100 obiecte să fie suficient de mare pentru a putea acoperi contravaloarea a
cinci obiecte care există aproape certitudinea că vor fi pierdute în perioada asigurată.
Asigurările s-au născut din nevoia de protecție a omului împotriva calamităților naturale,
împotriva consecințelor accidentelor și a oricăror pierderi sau limitări. Pe măsura dezvoltării
societății, omul a făurit treptat mijloace tot mai eficiente de prevenire și limitare a calamităților
naturale, a accidentelor, a bolilor etc. Originele asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând
fi stabilite decât cu o mare aproximație. Poate, printre primii au fost negustorii chinezi care își
distribuiau marfa în mai multe vase, făcând astfel o dispersie a riscului, nu și o protecție.

2. Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente

pentru viaţa, integritatea corporală şi bunurile omului
Forţele naturii, dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii cât şi activitatea omului sunt principalele
cauze generatoare de pagube în economie.
Pagubele pot purta caracter:
1. Obiectiv - fac parte forţele distructive ale naturii, care nu pot fi controlate şi evitate de
om (cutremure de pământ, secetă, alunecări de teren, uragane, furtuni, grindină, deces etc.).
2. Subiectiv - fac parte acele însuşiri (calităţi sau defecte), comportamente ale omului
(neglijenţă, neatenţie, grabă, etc.) care pot avea ca urmare accidente, incendii, explozii etc.
 Calamităţile naturale care au o largă arie de răspândire pe glob şi care aduc cele mai mari
pagube sunt:
• Inundaţiile – se produc fie vara, în regiunile cu climă tropicală ori musonică, fie
primăvara, în regiunile temperate sau reci, ca urmare a topirii zăpezii sau a gheţii.
• Seceta – afectează puternic culturile agricole, care duce la riscul compromiterii unei mari
părți din recoltă. De recolta bogată depinde o mare parte a economiei țării, efectele se văd în
rezultatele economice scăzute și în prețuri mai mari la produsele alimentare.
• Cutremurele de pământ – pot provoca imense pagube materiale, la suprafaţa pământului,
precum şi modificări profunde ale structurii subsolului şi ale regimului de scurgere a apelor.
Anual, pe întregul glob se produc mii de cutremure, dintre care puţine la număr sunt percepute
de oameni şi mai puţine provoacă pierderi materiale şi umane mici.
• Incendiile – pot fi provocate din cauze independente de voinţa oamenilor, fie din
neglijenţă sau acţiuni criminale, distrug bunuri materiale, întrerup procesul de producţie,
afectează circulaţia transporturilor, viaţa şi integritatea corporală a oamenilor. etc.
• Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, deşi face posibilă creşterea rapidă a producţiei, poate
provoca accidente ce pot avaria sau distruge parţial sau totalmente mijloacele de producţie şi
bunurile de consum, poate afecta capacitatea de muncă şi chear viaţa oamenilor (de exemplu:
folosirea energiei atomice în scopuri militare, precum şi ieşirea acesteia de sub control în urma
unor accidente, dezvoltarea traficului rutier, feroviar, aerian şi maritim sporesc pericolele ce
ameninţă umanitatea).
Îndeplinirea într-un mod necorespunzător a atribuţiilor ce-i revin în activitatea economică
sau comportarea necorespunzătoare a omului în societate, de asemenea, pot provoca pierderi
materiale sau umane importante. Aici se includ pericolele la care sunt supuşi oamenii în propria
lor gospodărie, la locul de muncă, pe stradă, în timpul deplasării cu diferite mijloace de transport
etc.

3. Forme de protecţie a oamenilor şi bunurilor împotriva acțiunii

forțelor distructive ale naturii și accidentelor
În natură şi în societate se produc o multitudine de fenomene provocatoare de pagube care
au o frecvenţă mai mult sau mai puţin regulată şi pe care oamenii s-au obişnuit să le întâmpine în
diferite feluri în vederea satisfacerii intereselor lor economice şi sociale.
Pentru combaterea fenomenelor (evenimentelor aleatorii generatoare de pagube), numite în
continuare riscuri omul are la îndemână mai multe posibilităţi:
1. Evitarea sau prevenirea riscului;
Selectarea măsurilor capabile să facă imposibilă producerea riscului. (de ex. renunţarea la
cultivarea, în anumite zone, a acelor plante care sunt deosebit de sensibile la grindină şi
cultivarea altor plante mai rezistente în zonele respective, evitarea practicării unor meserii de
către persoanele predispuse a contacta anumite boli profesionale etc. 
2. Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse;
După producerea evenimentelor distructive, însă înainte ca acestea să se fi încheiat,
persoanele interesate sunt obligate să ia măsuri pentru limitarea pagubelor produse de riscurile
asigurate. (de ex la stingerea şi localizarea incendiilor, aplicarea de tratamente curative
persoanelor care au suferit accidente ori s-au îmbolnăvit, pierzându-şi capacitatea de muncă).
3. Crearea de rezerve în vederea acoperirii pe seama resurselor proprii a eventualelor pagube;
Formarea unor fonduri de rezervă in vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a
eventualelor pagube presupune constituirea de către unitatea economică a unui fond de rezervă,
pe care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamităţi sau de accidente.
(autofinanţarea).

4. Trecerea riscului pe seama altor persoane.

Se poate realiza în condiţiile în care persoana fizica sau juridica ameninţată de un risc
oarecare (sau de un complex de riscuri) este de acord să plătească o suma de bani unei altei
persoane (de regula o companie specializată în asigurări), iar acesta se angajează sa suporte
paguba provocata de riscul (complexul de riscuri) respectiv.
Alegerea uneia sau alteia din posibilităţile de combatere a riscurilor depinde de condiţiile
concrete ale persoanei fizice sau juridice interesate, de puterea economică a acesteia, de efortul
financiar pe care îl reclamă soluţia considerată în raport cu mărimea pagubei la care se poate
aştepta în urma producerii riscului.
Ultima modalitate se aplică atunci cănd celelalte măsuri nu pot fi luate în consideraţie din
motive legate de natura şi mărimea riscului, de capacitatea economică a persoanei fizice şi
juridice, de economicitatea soluţiilor, etc.

4. Forme organizatorice de constituire a fondului de asigurare

 Societatea umană cunoaşte variate forme de constituire a fondurilor băneşti de care are
nevoie în caz de producere a unor calamităţi naturale sau accidente. Experienţa publică a elaborat
trei forme organizatorice principale de constituire a fondului de asigurare:
1. Fonduri de rezervă constituite individual - are la bază autoasigurarea, care se manifestă
prin fondul de risc. Îtreprinderile constituie un asemenea fond în mărime de 15% din capitalul
social. Teoretic acest fond ar trebui să fie egal cu valoarea întregului patrimoniu al întreprinderii,
practic însă este imposibil şi neeficient pentru societate.
2. Fonduri de rezervă şi/ sau de asigurare constituite în mod centralizat - se constituie din
contul mijloacelor generale de stat şi este destinat pentru a garanta recuperarea daunei, lichidarea
consecinţelor calamităţilor naturale şi ale avariilor, care constituie o situaţie extremală, cauzând
distrugeri şi victime umane de proporţii foarte mari. Este constituit atât sub formă materială
(combustibil, produse alimentare etc.) cât şi în formă bănească, rezerve financiare publice.
Prerogativa gestionării fondului centralizat îi revine guvernului.
3. Fonduri de rezervă propriu zise - se realizează prin intermediul unor organizaţii
specializate (societăţi de asigurare–reasigurare, brocheri în asigurări, organizaţii de asigurare
mutuale etc.) Fondul se constituie în mod descentralizat, pe seama contribuţiei persoanelor fizice
sau juridice (prime, cotizaţii), dar se utilizează centralizat pentru acoperirea pagubelor suferite de
asiguraţi. Acest fond se bazează pe principiul mutualităţii.

5. Funcţiile asigurărilor
Elementele care atestă importanţa asigurărilor sunt funcţiile care se îndeplinesc în cadrul
societăţii:
Funcţia de repartiţie se manifestă în procesul de formare a fondului de asigurare, la
dispoziţia societăţii pe seama primelor de asigurare şi în procesul de dirijare a fondului către
destinaţiile sale legale.
 Funcţia de control urmăreşte modul în care se încasează primele de asigurare şi alte
venituri ale societății de asigurare, cum se efectuiază plăţile, despăgubirile, cum sunt respectate
drepturile cuvenite asiguraţilor dacă sunt îndeplinite la timp obligaţiile financiare ale companiei
de asigurare.
Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţile naturale şi de accidente şi
plata unor sume asigurate atunci, când în viaţa asiguraţilor intervin anumite evenimente. Această
funcţie a stat la baza apariţiei şi dezvoltării asigurărilor pe plan naţional şi internațional.
Funcţia de prevenire a pagubelor se exercită pe două căi principale:
a) Prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi accidentelor (construirea
digurilor de protecţie împotriva inundaţiilor, lucrări de împăduriri, desecări, irigaţii, finanţarea
unor programe educaţionale pentru asiguraţi).
b) Prin stabilirea unor condiţii de asigurare, care să oblige asiguratul la conduita preventivă
permanentă (decăderea din drepturi de despăgubire în cazul neîndeplinirii unor măsuri de
prevenire sau de eliminare a pagubei, participarea asiguratului la acoperirea unei părţi din
pagubă).
Funcţia financiară, care este tot mai importantă în ultimele două decenii. Asigurarea este
apreciată ca fiind una din pârghiile sistemului financiar. Încasarea primelor de asigurare are loc
pe parcursul exerciţiului financiar şi scadenţa la începutul anului de referinţă. Plata
despăgubirilor şi a sumelor asigurate cuvenite se face treptat pe tot parcursul anului, pe măsura
apariţiei şi argumentării necesităţilor plăţilor.
Funcţia educativă urmărește modul în care bunurile asigurate să fie păstrate în bune
condiții.
Societaţile de asigurare centralizează temporar sume foarte importante pe care apoi le
plasează pe piaţa capitalului în scopul obţinerii unor venituri suplimentare şi al creşterii
siguranţei afacerilor. Veniturile provenite din activitatea financiară sunt orientate spre lichidarea
dezechilibrării economice, ce se produce adesea în activitatea asigurărilor, spre acordarea
facilităţilor de prime şi despăgubiri, contribuind astfel la realizarea cât mai eficientă a funcţiei
asigurărilor, acordarea despăgubirilor şi a sumei acordate.

6. Asigurarea sub aspect juridic, economic şi financiar

Conceptul de asigurare poate fi abordat din punct de vedere juridic, economic şi financiar.
1. Din punct de vedere juridic ar însemna că asigurarea trebuie să capete o formă juridică,
care rezultă dintr-un contract ca lege a părţilor şi din legea propriu zisă emisă de puterea
legislativă. Astfel, contractul de asigurare şi legea de organizare a asigurărilor, constituie
izvoarele de drepturi şi obligaţii între asigurat şi asigurător.
2. Din punct de vedere economic ar însemna constituirea fondului de asigurare în formă
bănească, descentralizat, adică la nivel de societate de asigurare pe seama primelor de asigurare
încasate. Constituirea și utilizarea fondului de asigurare implică relaţii economice între părţi prin
fluxurile băneşti care presupune încasarea primelor de asigurare şi apoi plata despăgubirilor
aferente.
3. Din punct de vedere financiar se poate aprecia că asigurarea se constituie într-un
intermediar financiar între persoanele asigurate care plătesc eşalonat primele de asigurare şi
persoanele fizice sau juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.