Aniţei Diana

Administraţie Publică, grupa 4( anul I )

Importanţa folosirii obiectivelor în cadrul procesului instructiv-educativ

Pentru că societatea se află într-o continuă schimbare, iar modul în care este percepută viaţa se
modifică uneori chiar de la o zi la alta, modul în care ne educăm şi percepem aceste schimbări
sunt foarte importante. Educarea şi modul în care deprindem anumite abilitaţi nu pot fi realizate
fără o bază stabilă. Atât educaţia neinstituţionalizată cât şi cea instituţionalizată pune în evidenţă
crearea unor obiective stabile, enunţuri cu caracter stabil care indică o anumită orientare.

În cadrul procesului instructiv educativ, folosirea obiectivelor este foarte importantă pentru că
vizează o schimbarea şi o evoluţie la nivelul elevului şi la nivelul tuturor palierelor conduitei
(cognitive, afective şi psihomotorii). Obiectivele aflate în cadrul procesului educativ pun în
evidenţă diferite finalităţi. Astfel, nu putem afirma că procesul educativ are un singur obiectiv şi
acela de a educa, ci obiectivele sunt stabilite în funcţie de domenii şi în funcţie de personalităţi.
Orice profesor înţelege ca menirea să nu este aceea de redă informaţii şi de a termina ce are de
predat, ci trebuie să stabilească modul de predare cât mai eficient.

În formularea obiectivelor din cadrul procesului instructiv educativ, aducem în discuţie

taxonomia lui Benjamin Bloom care ierarhizează abilităţile necesare în situaţiile întâlnite în
procesul învăţării. Cele şase niveluri sunt: cunoaşterea, comprehensiunea, aplicarea, analiză,
sinteză. Fiecare nivel al taxonomiei necesită un grad mai ridicat de abstractizare din partea
elevului. Memorarea (cunoaşterea) reprezintă prima treaptă în ierarhizarea lui Bloom şi îi solicită
elevului doar să-şi reamintească şi să expună din memorie anumite informaţii specifice, metode,
proceduri, clasificări, teorii, etc. În învăţământul tradiţional, majoritatea obiectivelor urmărite de
către profesori sunt de acest gen şi nu stimulează deloc elevul. Oprirea la această etapă face să fie
solicitat prea mult funcţiile memoriei şi să fie neglijate alte capacităţi ale operaţii intelectuale.
Mai departe însă, înţelegerea vizează şi acele obiective care solicita exprimarea informaţiilor,
interpretarea, deja, mult mai stabile decât memorarea mecanică. Aplicarea evidenţiază
folositoarea informaţiilor în împrejurările cu care elevii se confruntă. Astfel, după ce, de
exemplu, elevii au citit lecţia şi le-a fost explicată de profesor, ei vor putea să rezolve problemele
de la matematică. Analiza pune elevul să meargă dincolo de cunoştinţe şi aplicaţii şi să analizeze
problema în profunzime. În cadrul sintezei, elevilor le este cerut să creezi şi să facă noi teorii, să
îşi dezvolte partea creativă. În final, evaluarea în care elevii analizează informaţiile şi trag o
concluzie asupra valorii şi validităţii lor.

În primul rând, în cadrul procesului educativ, ca şi profesor şi deci, stabilirea unor obiective
atât generale, cât şi specific prin care elevul să evolueze pe scara taxonomiei. Bineînţeles că
testele clasice pun în evidenţă ceea ce elevul a învăţat, dar, pentru a formă cu adevărat gândirea
este nevoie de o evocare a informaţiei, incorporând cele mai înalte trepte ale taxonomiei lui
Bloom.
Aşa cum a fost ea concepută, taxonomia domeniului cognitiv foloseşte drept criteriu de
clasificare complexitatea operaţiilor mintale pe care le implică fiecare categorie de obiective
educative. Taxonomia lui Bloom nu îngrădeşte înţelegerea nivelului de complexitate şi de
generalizare a obiectivelor didactice, ci o completează şi o detaliază în domeniul cognitiv, afectiv
şi psihomotor.

În al doilea rând, profesorul are datoria de a pune toate tipurile de întrebări care declanşează o
gamă întreagă de procese de gândire, de transformare, să vină cu exemple şi cu moduri în care
elevii să poate evolua, moduri în care duc se poate modifica percepţia, a modul de comportament
sau chiar a personalitatea. Într-o clasă, într-o activitate preventiv-educativă, profesorul trebuie să
pună în evidenţă obiective care să atingă cel mai înalt nivel al acestei taxonomii. Stabilirea unor
obiective pe termen scurt precum memorarea şi redarea informaţiilor nu ajută la dezvoltarea
elevului. Nici măcar oprirea după primele trei etape şi stabilitatea aplicării nu pot face faţă
tuturor nevoilor cu care un elev se confrunta în procesul evoluţiei şi încadrării în lumea
exterioară. În activitatea de educaţie intra şi cea de instruire, deci de pregătire a elevilor pentru
viaţa ce urmează dincolo de băncile şcolii. Contemporanitatea pune în evidenţă şi unele lipsuri
ale acestei clasificări, pentru că lumea de astăzi eşti foarte diferită de cea prezentată în 1956.
Procesele de învăţare şi de predare cuprind mai mult decât gândirea. Aceste procese implica şi
sentimentele şi convingerile elevilor şi ale profesorilor, precum şi mediul social şi cultural al
clasei.

În procesul de implementare al acestei taxonomii sunt necesare anumite considerente pentru că

profesorul să nu eşueze în procesul dezvoltării elevilor. Chiar dacă, de exemplu, este mult mai
uşor ca aceştia să fie notaţi după modul în care redau o lecţie, această activitate nu este propice
dezvoltării. În ceea ce priveşte evaluarea, metodele de evaluare trebuie să fie alese în
concordanţă cu obiectivele propuse de către acesta. Schimbarea obiectivului solicită modificări
în toate celelalte componente ale procesului de învăţământ. Astfel, dacă obiectivul este acela de a
atinge ultimul nivel, prin parcurgerea celor intermitente, evaluarea trebuie să fie corespunzătoare.
De exemplu, în cadrul unei clase, autoevaluare sau evaluarea lucrării colegului este un mod prin
care elevul poate să judece informaţiile care îi sunt puse în faţă. Un alt exemplu, dacă obiectivul
este modificarea comportamentului său a personalităţii, evaluarea tinde să nu mai existe decât ca
o constatare a schimbării în bine sau în rău.

În concluzie, utilizarea obiectivelor în procesul instructive educativ este foarte importantă pentru
că urmăreşte anumite finalităţi şi stabileşte clar modul de acţiune al profesorilor şi al elevilor.
Făcând corelaţie cu taxonomia lui Bloom, acesta a pus în evidenţă o clasificare extern de facilă
prin care stabileşte obiectivele generale ale învăţării dar omite anumite aspecte de ordin specific.
Totuşi, fiind prima astfel de clasificare făcută, reprezintă un fundament pentru modul de
organizare a procesului educativ şi pune în evidenţă importanţa unor delimitări în ceea ce
priveşte obiectivele acestui proces de instruire.