Aniţei Diana

Pleuţ Mihaela

Metode moderne de predare

Procesului de învăţământ reprezintă desfăşurarea activităţii instructiv educative în cadrul
sistemului de învăţământ, al instituţiei şcolare. Este vorba de un proces progresiv (planificat,
sistematic, metodic şi intensiv) de acces la cunoaştere şi acţiune, pus sub controlul personalului
didactic, bazat pe selecţionarea şi structurarea strictă a conţinuturilor reactivate şi pe efortul
personal al elevului. Pentru o bună funcţionare a acestui proces de învăţământ şi pentru rezultate
care să se corespundă standardelor impuse, este nevoie ca în procesul de învăţare să se folosească
diferite metode. Folosirea diferitelor metode în pregătirea elevilor facilitează modul de însuririle
a informaţiilor de către elevi.

Metodele folosite de către profesori sunt instrumente importante de a căror utilizare

depinde eficienţa muncii educative. Profesorul, cunoscând varietatea metodelor, particularităţile
elevilor cu care lucrează, obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie să acţioneze pentru a-şi
valorifica pe deplin personalitatea, devenind el însuşi un creator în materie articulare a
strategiilor, metodelor şi procedeelor didactice.

Pentru rezultate cât mai bune, este necesar să se utilizeze metode cât mai complexe şi
complete care prin care să se îmbine activităţile de învăţare şi de munca independentă, cu
activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de munca interdependentă. Particularităţile
elevilor, a profesorilor dar şi al mediului pun în evidenţă metode diferite de predare care au
evoluat de-a lungul timpului. Astfel încât, din punct de vedere istoric deosebim două mari
categorii de metode utilizate în procesul de predare-învăţare şi anume: metodele clasice
(tradiţionale) şi metodele moderne.

În general, metodele reprezintă căile folosite în şcoala de către profesor în a-i sprijini pe
elevi să descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Cuvântul metoda provine din grecescul
methodos, „metha” – „spre, către” și „odos” – „cale, drum” care susţine explicaţia conform
căreia metodele sunt mijloace prin care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi
capacităţile elevilor de a acţiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii transformând
exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.

Prin "metodă de învăţământ" se înţelege, aşadar, o modalitate comună de acţiune a

cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte,
metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situaţie de învăţare,
mai mult sau mai puţin dirijată”. Sub raportul structurării, metodă este un ansamblu organizat de
operaţii, de procedee. Metoda de învăţământ constituie, de asemenea, un element esențial al
strategiei didactice, deoarece „reprezintă latura executorie a acesteia (atingerea finalităților)”. În
sinteză, metodă este „o cale eficientă de organizare și conducere a învățării, un mod comun de a
proceda ce reunește într-un tot familiar eforturile profesorului și ale elevilor săi”.

În ceea ce priveşte metodele moderne de predare, acestea sunt determinate de progresele

înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de
cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort
propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele,
calculatorul). În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate
metodele de învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile să declanşeze
angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile
cognitive şi creatoare.

În cadrul metodelor moderne de predare regăsim următoarele:

 studiul de caz
 metoda proiectelor
 metode jocului de rol
 metoda lucrărilor practice
 instruirea asistată de calculator (I.A.C)
 metode creative (brainstorming, philips 6/6, metoda mozaicului, metoda acvariului,
etc)
 Studiul de caz
Studiul de caz este o metodă modernă de predare şi reprezintă o metodă de confruntare
directă a participanţilor cu o situaţie reală, autentică, luată drept exemplu tipic, reprezentativ
pentru un set de situaţii şi evenimente problematice. Regulile desfăşurării metodei au în vedere
în special „cazul” ales. Astfel, pentru ca o situaţie să poată fi considerată şi analizată precum un
„caz” reprezentativ pentru un domeniu, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie autentică şi semnificativă în raport cu obiectivele prefigurate, condensând

esenţialul;

- să aibă valoare instructivă în raport cu competenţele profesionale, ştiinţifice şi etice;

- să aibe un caracter incitant, motivând participanţii la soluţionarea lui, corespunzând

pregătirii şi intereselor acestora;

- să solicite participarea activă a tuturor elevilor/studenţilor în obţinerea de soluţii,

asumându-şi responsabilitatea rezolvării cazului;

În aplicarea metodei studiului de caz, se parcurg şase etape şi anume:

I. Prezentarea cadrului general în care s-a produs evenimentul şi a cazului respectiv.

Profesorul va alege mai întâi un „caz” semnificativ domeniului cercetat, care să evidenţieze
aspectele general-valabile. Cazul va fi prelucrat şi experimentat mai întâi pe un grup restrâns,
apoi va fi propus participanţilor spre analiză. Prezentarea acestuia urmează să fie cât mai clară,
precisă şi completă.

ÎI. Sesizarea nuanţelor cazului concomitent cu înţelegerea necesităţii rezolvării lui de către
participant. În această etapă are loc stabilirea aspectelor neclare, se pun întrebări de lămurire din
partea participanţilor şi se solicită informaţii suplimentare privitoare la modul de soluţionare a
cazului.

III. Studiul individual al cazului propus în cadrul căreia fiecare participant se documentează şi
găseşte soluţii pentru cazul prezentat.

IV. Dezbaterea în grup a modurilor de soluţionare a cazului. Se analizează variantele, fie mai
întâi în grupuri mici (5–6 membri) şi apoi în plen. Rezultatele obţinute se compara şi se
analizează critic printr-o dezbatere liberă, moderată de profesor.

V. Formularea concluziilor optime pe baza luării unor decizii unanime.

VI. Evaluarea modului de rezolvare a situaţiei-caz şi evaluarea grupului de participant

În cadrul acestei metode, rolul profesorului se reduce doar la cel de incitator şi de

provocator al demersurilor de rezolvare a cazului.

ü Metoda proiectelor
Proiectul este o metodă ce implică elevii în învăţarea conţinuturilor şi dezvoltarea
abilităţilor prin intermediul unui proces extins, structurat în jurul unor întrebări sau probleme
complexe, proces ce va avea ca rezultat unul sau mai multe produse. Acesta prezintă mai multe
caracteristici şi anume:

- Se desfăşoară pe o perioadă de timp de câteva zile/săptămâni;

- Începe în clasă, se continuă în clasă şi acasă şi se încheie în clasă, cu prezentarea produsului

final;

- Este accesibilă tuturor ciclurilor curriculare de dezvoltare, putând fi adaptată oricărei categorii
de vârstă;

- Poate fi aplicată individual sau în grup;

- Presupune o abordare interdisciplinară a unui subiect stabilit în raport cu cerinţele programei,

cu capacităţile intelectuale implicate, cu interesele şi abilităţile de ordin practic ale elevilor;
- Îmbină cercetarea cu acţiunea, antrenând elevii în rezolvarea unor probleme de interes pentru
ei.

În aplicarea metodei proiectului se parcurg şapte etape şi anume:

I. Stabilirea ariei de interes şi a tematicii proiectului. Tema care va demara învăţarea bazată
pe proiect trebuie să fie una care să stârnească interesul elevilor, pentru ca aceştia să se implice
activ.

ÎI. Stabilirea premiselor iniţiale, a cadrului conceptual, metodologic, a obiectivelor, a tipului

de informaţii de care elevii au nevoie. În planificarea proiectului, cadrul didactic trebuie să
stabilească obiectivele, conceptele şi principiile esenţiale care vor fi abordate.

III. Identificarea şi selectarea resurselor materiale. Cadrul didactic va trebui să stabilească ce

resurse şi materiale sunt disponibile (manuale, proiecte realizate pe aceeaşi temă, cărţi de la
bibliotecă, mass-media, persoane specializate în domeniul respectiv, Internet, etc.) şi cum va
ajuta elevii să aibă acces la acestea.

IV. Precizarea elementelor de conţinut ale proiectului. Se vor alege activităţi şi conţinuturi
din cât mai multe discipline, care să ajute la găsirea răspunsurilor şi care să asigure atingerea
obiectivelor din curriculum.

V. Formarea echipelor şi atribuirea sarcinilor. Metoda proiectului presupune activitatea pe

grupe şi pregătirea cadrului didactic şi a elevului pentru ideea lucrului în comun. Un număr de 4–
5 participanţi reprezintă mărimea ideală pentru grupurile care au de îndeplinit obiective precise.

VI. Realizarea proiectului. Fiecare echipă colectează informaţii, le selectează, le ordonează, le

clasifică, adresează întrebări, vizitează diverse obiective de interes în realizarea proiectului,
creează produsul final. Pentru o bună organizare, este nevoie de stabilirea unor termene limită
pentru diferite etape ale proiectului. Pentru aceştia mai ales trebuie stabilite subetape, care să se
concretizeze în realizarea unor produse parţiale. Elevii trebuie învăţaţi cum să colaboreze, ajutaţi
să-şi aleagă rolul în grup, dar şi să îşi asume responsabilitatea pentru toată activitatea grupului,
trebuie îndrumaţi. Pe parcursul monitorizării se urmăresc procesele de grup, dinamica grupului,
se oferă feed-back şi se apreciază progresul. Se elaborează fişe de monitorizare, precum şi criterii
de evaluare, care să fie cunoscute de elevi. O întreagă gamă de caracteristici personale ale
elevilor poate fi urmărită pe parcursul realizării proiectului: creativitate şi iniţiativă; participarea
în cadrul grupului; cooperare şi preluarea iniţiativei; persistenţă; flexibilitate şi deschidere către
idei noi.

VII. Evaluarea proiectului. Ori de câte ori este posibil, trebuie oferită elevilor posibilitatea de a
se autoevalua şi de a-şi evalua colegii. Se moderează discuţii în care elevii să poată analiza ce
anume a mers bine în procesul de realizare a proiectului, ce ar schimba dacă ar putea să înceapă
din nou, ce întrebări noi s-au ivit în cadrul investigaţiei lor. Capacităţile/competenţele care se
evaluează la finalul proiectului sunt: metodele de lucru; utilizarea corespunzătoare a
bibliografiei; corectitudinea/acurateţea; generalizarea problemei; organizarea ideilor, etc.

În cadrul acestei metode, profesorul încetează să mai fie un transmiţător de cunoştinţe,

devenind un facilitator, un sfătuitor (consilier) al învăţării. Profesorul provoacă, organizează şi
stimulează situaţiile de învăţare. Elevii sunt conduşi către autoînvăţare şi sunt motivaţi să
planifice independent şi colectiv, să implementeze şi să evalueze procesul de învăţare. În schimb,
profesorul are datoria de a pregăti meticulos procesul de învăţare, de a răspunde întrebărilor
elevilor pe tot parcursul derulării proiectului, trebuie să încurajeze elevii să-şi autoevalueze
munca fiind într-o comunicare permanentă cu elevii.

ü Jocul de rol
Metoda jocului de rol se bazează pe ideea că se poate învăţa nu numai din experienţa
directă ci şi din cea simultană. Scopul este de a-i pune pe participanţi în ipostaze care nu le sunt
familiare tocmai pentru a-i ajuta să înţeleagă situaţiile respective și pe alte persoane care au
puncte de vedere, responsabilităţi, interese, preocupări și motivaţii diferite. Este ştiut faptul că de
cele mai multe ori avem tendinţa de subaprecia, blama sau dimpotrivă, de a supraaprecia ‚rolurile
pe care diferite persoane cu care intrăm în contact se întâmplă să le îndeplinească. Din această
perspectivă, prin jocul de rol elevii pot învăţa despre ei înşişi, despre persoanele şi lumea din jur
într-o manieră plăcută și atrăgătoare.

Simularea prin joc de rol duce la creşterea gradului de adaptabilitate și la ameliorarea

relaţiilor dintre persoane, dezvoltând în acelaşi timp gândirea critică, capacitatea de exprimare și
cea empatică. De exemplu, în cadrul unui joc de rol despre un furt, jucând rolul victimei, elevul
poate înţelege ce simte o persoană atunci când este victima unui delict.

Există mai multe variante, dintre care menţionăm:

- Jocul cu rol prescris dat prin scenariu – participanţii primesc cazul și descrierea rolurilor
și le interpretează ca atare.

- Jocul de rol improvizat, creat de cel care interpretează – se porneşte de la o situaţie dată
şi fiecare participant trebuie să-şi dezvolte rolul.

ü Metoda lucrărilor practice

Lucrările practice reprezintă o metodă didactică/de învăţământ în care predomina
acţiunea operaţională reală. Această metodă valorifica resursele dezvoltate prin exerciţiu şi
algoritmizare, integrându-le la nivelul unor activităţi de instruire cu obiective specifice de ordin
productiv.

Proiectarea acestei metode presupune orientarea aplicativă a cunoştinţelor şi capacitaţilor

în vederea realizării unor produse semnificative (de exemplu, în cadrul orei de educaţie
tehnologice dar şi în cadrul educaţiei estetice sau sportive). Orientarea cunoştinţelor şi
capacitaţilor spre o activitate cu finalitate productivă urmăreşte transformarea realităţii abordate
la nivel concret în condiţiile unei munci efective realizabila în cabinet, atelier sau lot şcolar. Din
această perspectivă, metoda lucrărilor de laborator se deosebeşte de activitatea de laborator,
bazată pe tehnici experimentale, care nu angajează resursele didactice la nivelul unui demers cu
finalitate productivă.

Realizarea acestei metode implica următoarele operaţii pedagogice:

- precizarea obiectivelor şi a normelor care trebuie respectate în termenii unor sarcini de

instruire şi de protecţie a muncii;

- organizarea ergonoinica a spaţiului şi a timpului de activitate/munca;

- exemplificarea demonstrativă a activităţii,

- efectuarea activităţii în etape, subetape, pe repere, ansambluri, subansambluri etc, care

vor fi efectuate de elevi în mod independent;

- evaluarea globală a produsului activităţii/muncii;

- aprecierea calităţii produsului activităţii/muncii prin raportare la standardele pedagogice

şi tehnologice proiectate anterior;

- stabilirea sarcinilor de perfecţionare a activităţii, comunicate frontal, pe (micro)- grupe,

individual.

ü Instruirea asistată de calculator (I.A.C)

Instruire programată sau instruire asistată de calculator este o formă de instruire
individualizată prin care informaţia este învăţată fragmentat, fie prin citirea unor teste
programate, fie utilizând un program de predare cu ajutorul computerului. Un răspuns corect la o
întrebare sau la o problemă permite elevilor să avanseze, în timp ce un răspuns incorect
presupune repetiţie sau reînvăţare.

Instruirea asistată de calculator (IAC) poate fi definită ca o aplicaţie a sistemelor de

calcul în procesul de instruire, în care cei ce învaţă comunică interactiv cu sistemul de calcul, în
baza unor programe destinate învăţării şi instruirii. Folosirea sistemului IAC ca metodă de
învăţare va stimula elevii la receptarea noului, la dezvoltarea imaginaţiei şi gândirii logice, la o
învăţare rapidă şi eficientă şi la sporirea şanselor de reuşită în acţiunea de integrare socio-
profesională.

Instruirea asistată de calculator reprezintă o metodă modernă de învăţământ, care

valorifică pe deplin tehnicile de modelare şi analiză cibernetică în contextul noilor tehnologii
informatice şi de comunicaţii, asigurând organizarea, gestionarea, documentarea şi integrarea
informaţiilor în procesul de cunoaştere.

ü Metode creative

1. Brainstorming-ul
Brainstorming-ul sau „evaluarea amânată” ori „furtuna de creiere” este o metodă
interactivă de dezvoltare de idei noi ce rezultă din discuţiile purtate între mai mulţi participanţi,
în cadrul căreia fiecare vine cu o mulţime de sugestii. Rezultatul acestor discuţii se soldează cu
alegerea celei mai bune soluţii de rezolvare a situaţiei dezbătute.

Metoda „asaltului de idei” sau „cascada ideilor” are drept scop emiterea unui număr cât
mai mare de soluţii, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în speranţa că, prin
combinarea lor se va obţine soluţia optimă. Calea de obţinere a acestor idei este aceea a
stimulării creativităţii în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare,
rezultat al amânării momentului evaluării. Altfel spus, participanţii sunt eliberaţi de orice
constrângeri, comunică fără teama că vor spune ceva greşit sau nepotrivit, care va fi apreciat că
atare de către ceilalţi participanţi. Scopul metodei este acela de a da frâu liber imaginaţiei, a
ideilor neobişnuite şi originale, a părerilor neconvenţionale, provocând o reacţie în lanţ,
constructivă, de creare a „ideilor pe idei.”

Metoda se derulează pe mai multe etape:

I.Anunţarea temei (problemei) de abordat (rezolvat), a importanţei şi obiectivelor ei;

ÎI.Elaborarea de către participanţi a ideilor, formulelor, soluţiilor etc. de abordare sau rezolvare a
temei (problemei), fără nici o restricţie;

III. Încheierea şedinţei de asalt de idei, atunci când grupul de experţi considera că s-a emis un
număr relativ suficient de date necesare rezolvării problemei puse în discuţie;
IV. Evaluarea datelor şi stabilirea concluziilor (soluţiilor) de rezolvare a temei (problemei).

2. Philips 6/6
Metoda Philips 6/6 este similară brainstormingului, însă se individualizează prin limitarea
discuţiei celor 6 participanţi la 6 minute. Acest fapt are ca scop intensificarea producţiei creative,
ca şi în cazul metodei 6/3/5. Etapele metodei Philips 6/6:

I. Constituirea grupurilor de câte 6 participanţi (4 membri + 1 secretar + 1 conducător de grup).

ÎI. Înmânarea temei/problemei ce urmează a fi dezbătută în particular, de către fiecare grup şi

motivarea importanţei acesteia.

III. Desfăşurarea discuţiilor pe baza temei, în cadrul grupului, timp de 6 minute. Acestea pot fi
libere, în sensul că fiecare membru propune un răspuns şi la sfârşit se reţin ideile cele mai
importante sau pot fi discuţii progresive în care fiecare participant expune în cadrul grupului său
o variantă care e analizată şi apoi se trece la celelalte idei.

IV. Colectarea soluţiilor elaborate. Conducătorii fiecărui grup expun ideile la care au ajuns sau
ele sunt predate în scris coordonatorului colectivului (profesorului).

V. Discuţia colectivă, decizia colectivă în ceea ce priveşte soluţia finală, pe baza ierarhizării
variantelor pe tablă.

VI. Încheierea discuţiei cu oferirea din partea profesorului a concluziilor privind participarea la
desfăşurarea activităţii şi a eficienţei demersurilor întreprinse.

Marele avantaj al acestei metode este, pe lângă dinamitizarea participanţilor, dezvoltarea

gândirii critice, a creativităţii şi tolerantei pentru alte opinii, consta din posibilitatea de colectare
a unui volum apreciabil de opinii în timp relative scurt.

3. Metoda mozaicului (jigsaw)

Metoda mozaicului sau “metoda grupurilor interdependente” este bazată pe învăţarea în
echipă. Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină “expert”. El are în acelaşi
timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor asimilate, celorlalţi colegi.

Din tot acest demers, înţelegem că obiectivele urmărite sunt foarte diversificate, în
centrul atenţiei stând învăţarea în general, dar mai ales însuşirea competentelor de învăţare prin
colaborare. Strategia mozaicului este focalizată pe dezvoltarea capacităţilor de ascultare, vorbire,
cooperare, reflectare, gândire creativă şi rezolvare de probleme. Astfel, eleviitrebuie să asculte
activ comunicările colegilor, să fie capabili să expună ceea ce au învăţat, să coopereze în
realizarea sarcinilor, să găsească cea mai potrivită cale pentru a-i învăţa şi pe colegii lor ceea ce
au studiat.

4. Metoda acvariului
Metoda acvariului pare să-şi propună obiective de mare complexitate, dincolo de aspectul
epistemic al învăţării şcolare, mai concret vizând şi însuşirea unor comportamente academice şi
sociale, pe lângă conţinuturile informaţionale sesizabile în prim plan. Numele este datorat
modului de dispunere a participanţilor în spaţial destinat dezbaterii, dispunere în două cercuri
concentrice, cel interior fiind asemănat cu un acvariu. Utilizarea metodei se derulează după
cronologia şi regulile de mai jos:

I. Înainte de şedinţa propriu-zisă, participanţilor le se prezintă problematica de abordat (ex: la o

lecţie de biologie se pune întrebarea: Care sunt avantajele şi dezavantajele consumului de apă
simplă fata de apă carbogazoasa?), fiecare schiţându-şi nişte răspunsuri de principiu, pe care
urmează să le susţină.
II. Se constituie două grupuri de participanţi cel din cercul din interior sic el din cercul exterior,
prin libera alegere a locurilor pe scaunele dispuse în această formaţie. Mărimea optimă a fiecărui
grup din ele două se consideră a fi de 7 persoane. Sarcina celor din cercul interior este să dezbată
primii problema cu voce tare, ceilalţi având rolul de observatori.

III. Li se comunica regulile de urmat pe timpul dezbaterii, concretizate în următoarele:

susţinerea unei idei trebuie obligatoriu argumentata; acordul său dezacordul cu alt vorbitor se
susţine tot cu argumente concrete şi suficiente.

IV. Urmează dezbaterea din partea grupului interior, respective observarea şi înregistrarea
opiniilor şi atitudinilor constatate de către cel exterior; mai poate participa ca observator şi un
cadru didactic, altul decât animatorul activităţii. Dezbaterea durează aproximativ 8-10 minute.

V. Se inversează rolurile, grupul exterior preluând dezbaterea şi locul celui interior şi invers
pentru 8-10 minute. Din toată dezbaterea trebuie să rezulte, pentru ambele grupuri, achiziţii şi în
plan informaţional şi în plan atitudinal.

Studiu comparativ între metodele tradiționale și moderne utilizate în procesul

de predare-învățare

 Diversitatea metodelor este impusă de complexitatea procesului de învăţare, fiecare

metodă trebuie să fie aleasă în funcţie de registrul căruia i se raportează.

Principala metodă de educare a gândirii în învăţământul tradiţional o constituie

expunerea profesorului (concentrate pe predare, pe transmiterea de cunoștințe), completată cu
studiul individual al elevului. Această metodă a fost criticată, susţinându-se că ea nu favorizează
legătura cu practica (caracter aplicativ redus). Lipsa de legătură cu realitatea vine de la atitudinea
elevilor: ei asistă pasiv la expunere, pe care ştiu că trebuie să o repete (pur și simplu, această
metodă, solicită doar reproducerea informației). Cealaltă metodă tradiţională, convorbirea cu
întreaga clasă, antrenează mai mult participarea elevilor, dar elevii sunt ghidaţi, nu ştiu ce se
urmăreşte. Evaluarea este standardizată și se folosesc bănci de teste grilă. Profesorul este cel care
deţine controlul asupra modului cum, când şi din ce se realizează evaluarea, conferind
profesorului doar un rol de purtător şi transmiţător de cunoştinţe. Aşadar, forma clasică a
învăţământului dezvoltă puţin gândirea elevilor deoarece promovează în primul rând competiția
și este caracterizată în mare parte de o conducere rigidă a instruirii.

Pe de altă parte, metoda modernă creată de elev este axată în mare parte pe învățat, pe
exploatare, pe acțiune și nu în ultimul rând pe cercetarea individuală sau sub îndrumarea
profesorului. Metodele moderne sunt caracterizate în primul rând ca având relații de conducere
democratice și fiind de asemenea active-participative, în sensul în care opinia elevilor este la fel
de importantă ca și ce a profesorului, rezervându-i acestuia un rol de organizator al condiţiilor de
învăţare, de îndrumător şi animator, ce catalizează energiile celor care învaţă. Metodele de acest
fel încurajează și dezvoltă gândirea și creativitatea elevilor, promovând astfel cooperarea prin
lucrul în echipe. În evaluare sunt favorizate procesele de negociere care implică conlucrarea
decizională dintre elevi/student şi profesorul evaluator. Se evaluează în comun munca realizată
împreună şi efectele reale ale formării. Sancţiunile vin din însăşi finalitatea şi calitatea muncii.

Avantajele și dezavantajele pe care le implică metodele moderne de

predare-învățare
Avantaje pe care aceste metode le implică sunt numeroase și primează în fața
dezavantajelor, astfel devenind o opțiune mai bună în comparație cu metodele clasice
(tradiționale). Principalele avantaje întâlnite în contextul implementării acestor metode în
procesul de predare-învățare sunt:

- Copiii învaţă mai mult şi cu plăcere atunci când sunt implicaţi activ, când participă la
construirea cunoaşterii proprii, decât atunci când sunt simpli auditori

- Educaţia şi instruirea au rezultate mai bune atunci când se concentrează activitatea pe

gândire, înţelegere şi cunoaştere activă şi nu doar pe memorizare.

- Cunoştinţele sunt transferabile în alte contexte, aplicabile şi în alte situaţii faţă de cele
în care au fost însuşite

- Elevul devine conştient de propriile achiziţii pe care le interiorizează ca urmare a

căutărilor, descoperirilor, investigaţiilor realizate chiar de el.

- Promovează învăţarea din viaţa reală pentru viaţa reală, stimulând astfel curiozitatea
naturală şi interesele elevilor.

- Au în vedere dezvoltarea capacităţilor/abilităţilor sociale, de comunicare între elevi,

prin promovarea lucrului în grup, a strategiilor didactice interactive.

- Munca în echipă are efecte semnificative asupra personalităţii elevilor/studenţilor,

prezenţa partenerilor de interacţiune constituind un stimulent intelectual şi un
declanşator al schimbului de opinii şi informaţii.

- Învăţarea prin metode moderne solicită efort intelectual şi practic atât din partea
elevilor cât şi din partea profesorului care coordonează bunul mers al activităţii.

- Dezvoltarea gândirii critice, caracterul formativ şi informativ, valorificarea

experienţei proprii a elevilor, determinarea elevilor de a căuta şi dezvolta soluţii la
diverse probleme, evidenţierea modului propriu de înţelegere.
- Climatul antrenant, relaxat, bazat pe colaborarea, încrederea şi respect

- Timpul de soluționare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul
lucrului în grupă, decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu.

Printre dezavantajele acestor metode se numără:

- Se creează agitaţie în rândul elevilor.

- Necesită introducerea în permanență de elemente de creativitate pentru a evita

monotonia, repetiţia

- Asigurarea unui control permanent din partea profesorului pentru desfășurarea în

condiții optime a aplicațiilor

- Lucrul în echipă poate fi dezavantajos pentru persoanele timide, pentru că de obicei

elevii mai îndrăzneți își vor impune opiniile, ceilalți urmându-i fără ași exprima
opinia personală

- Profesorul trebuie în permanență să experimenteze diverse metode pentru a descoperi

ce stil i se potrivește fiecărui elev în parte

- De exemplu pentru utilizarea metodei experimentului este necesar existența unui

spațiu școlar adecvat (laboratoare școlare) și a unor mijloace de învățământ
corespunzător (aparatură de laborator, truse, ustensile, etc.), de care multe școli duc
lipsă

- Profesorii trebuie să fie din ce în ce mai calificați, capabili să facă față diferitelor
provocări pe care lucrul în echipă le impune.
 Bibliografie

- METODE ȘI TEHNICI DE ÎNVĂŢARE - Constantin Petrovici, Tudor Stanciu

- METODE INTERACTIVE PENTRU UN ÎNVĂŢĂMÂNT EFICIENT - Prof. Gabriela
Axinte
- METODELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT - Lector univ. dr. MIHAELA MOLDOVEANU
- SUPORT DE CURS - METODE INTERACTIVE DE PREDARE, ÎNVĂŢARE,
EVALUARE - Material elaborat în cadrul proiectului: POS DRU/87/1.3/S/61602
- Metode de învăţământ- Cerghit Ioan
- https://edict.ro