Autostrada și întrebările

Ciobanu Ciprian

Terapeut ocupațional

Succesul în terapia ocupațională este garantat de un lucru, pe cât de banal, pe atât de

important: rutine. Rutinele sunt obiceiuri și acțiuni repetitive care ne modelează viața, creând
automatisme și ajutându-ne să realizăm activitățile fără mult consum de energie și fără efort
mental. Putem avea impresia, uneori, că ele ne controlează, dar dacă înțelegem cum funcțjonează
și le creăm voluntar devenim în scurt timp, practic, proprii noștri modelatori.

Se preconizează că o acțiune devine rutină dacă este repetată în mod conștient de 21 ori la
intervale de timp regulate și relativ apropiate. Ca să înțelegem de ce este atât de dificil să
producem o rutină nouă este necesar să știm că la nivel cerebral creierul încearcă să creeze o cale
nouă de comunicare și acces la informație între neuroni. Cu cât acea nouă cale va fi mai utilizată
cu atât va deveni mai importantă, într-un final alocându-i-se regim de ”autostradă”.

O viață sănătoasă care conduce spre fericire, căci acesta este scopul pe care îl urmărim,
presupune controlul rutinelor conform valorilor lui Isus. Iar o viață spirituală bogată presupune
utilizarea de ritualuri și acțiuni spirituale repetitive.

În numărul precedent spuneam că Sf. Ignațiu a dobândit discernământul spiritelor în

urma unei activități repetitive extrem de neplăcute pentru un războinic: statul în pat, în spital.
Fiind forțat de mediu, el a început să se preocupe cu cititul cărților creștine și, în același timp, cu
analiza propriilor gânduri. Făcând acest lucru zi de zi, la un moment dat a început să
conștientizeze, conform propriului jurnal, semnificațiile diverselor gânduri și idei, dar mai ales
liniștea și bucuria diferită pe care i le ofereau. Astfel, ideile de cucerire a doamnelor îi ofereau pe
termen scurt bucurie și plăcere, dar pe termen lung tristețe și dezamăgire. Ideile asemănătoare cu
cele din viețile sfinților, deși greu de digerat la început, îi ofereau pe parcurs o bucurie tot mai
adâncă. Eu, personal, îl admir pe Ignațiu în primul rând pentru curajul de a se fi pus față în față
cu propriile gânduri și a le sorta.

Isus a făcut acest lucru de la cea mai fragedă vârstă: 12 ani. În templul din capitala
Israelului, dorind atât de mult să-și clarifice gândurile și propria condiție a rămas 3 zile punând
întrebări și discutând cu cei mai mari învățați ai locurilor. Astfel se explică chiar și momentul de
neascultare față de părinții lui.

Să ne punem față în față cu propriile gânduri poate fi înfricoșător și extrem de

inconfortabil. Însă, tot Ignațiu ne învață că, pentru a obține lumina discernământului, așa cum în
numărul anterior am propus exercițiul de mulțumire zilnic, este necesar și un mic exercițiu de
recunoaștere a neputinței în ocupațiile de peste zi.
 Astfel, în acest număr vă propun să creăm o nouă rutină dovedită a fi foarte eficientă atât
de către sfinți cât și de către știință: să ne iertăm pentru o greșeală pe care am realizat-o în
timpul zilei și să o punem în fața lui Isus pentru a o transforma așa cum doar El știe: Doamne,
Isuse Cristoase, miluiește-mă!