Părinți și copii

Ciprian Ciobanu – terapeut ocupațional

Eu nu sunt părinte. Am însă tot timpul idei de bună-creștere a copiilor altor părinți
împreună cu soția mea. Știm amândoi că cei mai buni părinți sunt cei fără copii… până când îi
cresc pe cei proprii! Oricum, am încetat să stric petrecerile și aniversările cu copii oferind sfaturi
părinților, ba chiar, mai recent, am început să mă bucur alături de ei de fițele și ”defectele”
copiilor. Pentru că fiecare copil este un exemplu de sfințenie. Absolut și fără excepție.

Într-o școală de fete cu pension din sec. XIX se remarca o fetiță de 8-9 ani despre care
profesoarele menționau că ar fi cel mai răsfățat copil pe care l-au întâlnit vreodată. În mediul
familial domnișoara fusese tratată ca o prințesă, iar unii ar fi zis că primea tot ce voia, ceea ce nu
era departe de adevăr. Șocul profesoarelor revenea constant pe măsură ce descopereau efectele
”celor 7 ani de acasă” în abilitățile copilului prin comparație cu cele ale altor fete de vârsta ei.

Era foarte invatata și fusese repartizată într-o clasă în care toate colegele erau cu cel puțin
un an mai mari dar micuța era incapabilă să-și pieptene singură părul, nu știa să se joace în grup
și era supranumită ”plângăcioasa”. Era obișnuită să fie tot timpul prima, mai ales la învățătură,
iar dacă se întâmpla să își piardă supremația dintr-un motiv sau altul vărsa lacrimi amare. Printre
puținele ei jocuri preferate era îngroparea păsărelelor moarte pe care le găsea adesea în curte,
încropind chiar un cimitir împreună cu alte colege pe care a reușit să le atragă în joc. De obicei
jocurile alese de ea nu erau pe placul profesoarelor, fiind prea statice și lipsite de cooperare.
Rolul pe care și-l asuma întotdeauna era de povestitor, iar celelalte fete ascultau, ce-i drept cu
interes, povestiri inventate.

Deși se situa printre primii la învățătură, la atelierele practice eroina noastră era stângace
și neîndemânatică, iar ortografia ”de pisică” părea chiar dizgrațioasă în comparație cu așteptările
timpului. Deoarece laudele celorlalți o ocoleau mai întotdeauna și-a creat astfel o reputație de
fată nu tocmai inteligentă. Și pentru ca seria neajunsurilor să fie completă domnișoara noastră
răsfățată și neadaptată era, pe deasupra, foarte bolnăvicioasă. Dacă ar fi fost consultată de un
specialist din tagma mea ar fi primit, probabil, o serie de recomandări urgente și obligatorii fără
de care nu i-ar fi fost asigurat nici un fel de succes în viață.

Domnișoara este acum preferata papei Francisc şi cel mai probabil o cunoaşteți
majoritatea dintre voi. Tot ce am scris se regăseşte în autobiografia sa. A avut un mare succes,
dar familia ei a fost cea dintâi care a ştiut să îi descopere aptitudinile și calitățile. Cred că a fost
mai bine că nu a întâlnit un specialist din tagma mea. Oricum, a ascultat recomandările celui mai
bun! Vă las pe voi să îi descoperiți numele...