Sunteți pe pagina 1din 4

TEXTUL ARGUMENTATIV (teorie şi model

de argumentare)

Argumentarea este un mijloc prin care se susţine sau se demonstrează un punct de


vedere privitor la o anumită temă. Este procesul de justificare logică a unei opinii pe
care vrem să o susţinem. Procesul argumentării unei opinii presupune parcurgerea
unor paşi obligatorii: a susţine, a dovedi, a întări.
Scopul argumentării este de a convinge (persuada) partenerul de comunicare
(interlocutor sau cititor), privitor la valabilitatea opiniei exprimate. O opinie
nesusţinută de argumente nu este o argumentare, ci o afirmaţie nejustificată (lipsită de
valabilitate).

Structura unui text argumentativ


1. Enunţarea ipotezei: alcătuirea unui enunţ clar, care conţine teza/ideea ce urmează
a fi demonstrată, dar şi exprimarea propriei opinii faţă de aceasta. Se pot folosi verbe
de opinie: a crede, a considera etc.
2. Argumentarea propriu-zisă (Formularea argumentelor): enunţarea a două sau
mai multe argumente pro şi/sau contra ipotezei enunţate şi susţinerea lor (exemple,
citate, prezentarea unor întâmplări, opinii de autoritate, comparaţii care să scoată în
evidenţă ideea susţinută).
Argumentele se punctează prin formulări pregnante, care au rolul de a anunţa că
urmează ceva important, solicitând în acest fel atenţia interlocutorului /
cititorului: pentru că, deoarece, faptul se explică prin, de exemplu, la fel ca, având în
vedere faptul că…, spre deosebire de, în primul rând, în al doilea rând, într-o ardine
de idei, în altă ordine de idei etc.
3. Formularea concluziei: întărirea ipotezei, prin reluarea sa în mod nuanţat, dacă
argumentarea a demonstrat teza enunţată iniţial; contrazicerea ipotezei, dacă
argumentarea a demonstrat ipoteza respectivă. Se utilizează diverse cuvinte
persuasive: în mod sigur, evident, clar, prin urmare, aşadar, în concluzie etc.
Mãrcile textului argumentativ
Conectori logici:
Pot fi cuvinte (conjuncţii, adverbe, prepoziţii, interjecţii), expresii şi locuţiuni
(conjuncţionale, adverbiale, prepoziţionale), verbe şi expresii verbale, propoziţii care
organizează discursul argumentativ.
 Conectori care introduc teza: părerea mea este că, voi arăta că
 Conectori care leagă argumentele de tezele pe care le susţin:prin urmare,
aşadar, în consecinţă, fiindcă, deoarece, întrucât
 Conectori care introduc argumente (justificatori): căci, pentru că, de fapt,
dovadă că, cum, având în vedere că, de altfel
 conectori care introduc primul argument: în primul rând, mai întâi de toate,
să începem prin, trebuie amintit mai întâi că, prima remarcă se referă la,
să pornim de la
 conectori care introduc următoarele argumente: în al doilea rând, în plus ,
în continuare, la fel, pe de o parte… pe de altă parte, nu numai… ci şi
 conectori care introduc ultimul argument: în fine, pentru a termina, în
ultimul rând, nu în ultimul rândconectori care leagă argumentele între ele:
şi, dar, însă, ci, sau
 Conectori care introduc concluzia: deci, în concluzie, aşadar, iată de ce, ei
bine

După natura relaţiei între secvenţele discursive pe care le leagă, conectorii


pot fi:
de analogie: şi, de asemenea, adică, precum, ca şi, ca şi cum, asta
aminteşte de, să ne amintim de
de exemplificare sau ilustrare: de exemplu, de pildă, anume, să luăm în
considerare
de explicare: adică, altfel spus, mă refer la, vreau să spun, de fapt
de disjuncţie: sau, fie, ori, exceptând, ceea ce exclude, spre deosebire
de opoziţie, de rezervă, de rectificare, de respingere: dar, or, totuşi, cu
toate acestea, în schimb, din contră, de fapt, în realitate, în timp ce, în loc
să, nici, ceea ce contrazice, ceea ce interzice
de concesie: chiar dacă, cu toate acestea, totuşi, să admitem totuşi, în
ciuda
de cauzalitate: pentru că, fiindcă, deoarece, căci, având în vedere, dat fiind
că, din moment ce, de aceea
de consecinţă: deci, în consecinţă, ca urmare, ceea ce implică, de unde
decurge, ceea ce ne trimite la, de frica

Etapele producerii unui text argumentativ


Citiţi cu atenţie subiectul pentru a vă da seama care este situaţia de
comunicare impusă (Cine este enunţiatorul?, Cine este destinatarul?,
Când?, Unde?, De ce?, Cu ce scop?), care esta tema, care trebuie să
fie teza voastră.
Căutaţi apoi argumente pentru a susţine teza. Pentru fiecare argument
găsiţi cel puţin un exemplu potrivit pe care să-l dezvoltaţi.
Clasaţi argumentele de la cel mai puţin convingător la ce mai convingător,
pentru a evidenţia cât mai bine opinia voastră.
Într-o argumentare scrisă aşezaţi în acelaşi paragraf argumentul şi
exemplele potrivite pentru a-l susţine. Claritatea discursului argumentativ
este susţinută şi de împărţirea textului în paragrafe.
Utilizaţi corect conectorii logici !
Nu uitaţi că , oricare ar fi tipul de text pe care îl aveţi de redactat, trebuie
să aveţi o introducere şi o concluzie !
MODEL DE TEXT ARGUMENTATIV
(subiectul al II-lea, proba scrisã)
Scrie un text de tip argumentativ, de 15-20 de rânduri, despre necesitatea culturii,
pornind de la ideea exprimatã în urmãtoarea afirmaţie: „Azi civilizaţia şi cultura sunt
ca douã trenuri ce merg pe linii paralele, dar în direcţii opuse: pe mãsurã ce
civilizaţia creşte, cultura scade.” (Vasile Bãncilã, Filozofia vârstelor)
În opinia mea, cultura se constituie într-o parte integrantă a matricei definitorii
a fiinţei umane. Ceea ce deosebeşte însă oamenii este atitudinea lor faţă de fenomenul
cultural, în căutarea propriei personalităţi.
În primul rând, civilizaţia şi cultura s-au dezvoltat concomitent, una fiindu-i
indispensabilă celelilalte. De cele mai multe ori, totuşi, ni se poate părea ca ele merg
pe drumuri separate, cã nu ar converge spre acelaşi punct. În realitate însă, în timp ce
civilizaţia este mai degrabă instanţa exterioară în care toţi oamenii trăiesc şi îşi
exersează capacităţile, cultura este lumea interioară a individului, esenţa sa
intelectuală şi puntea de legãtură cu civilizaţia. Deşi, la modul general, cultura nu este
(sau nu ar trebui să fie) apanajul unei elite, acestea există, sub forma academiilor
naţionale. Ele sunt considerate etaloane ale culturii şi puncte de reper ale civilizaţiei,
semn că şi la nivel colectiv cultura are acelaşi rol binefăcător ca la nivel individual.
În al doilea rând, falia dintre civilizaţie şi cultură pe care o sesizează Vasile
Băncilă este mult mai evidentă în societatea noastră. Cel puţin în ultimele două secole,
mediul românesc a fost şi este supus unui proces de „ardere a etapelor”, de importare
a unor forme fără fond. Într-un astfel de climat cultural, atenţia acordată culturii
alunecă spre latura prozaică a lumii, restrângând-o spre cercurile elitiste.
În concluzie, civilizaţia şi cultura sunt indisolubil legate, iar dezvoltarea uneia
nu merită să se facă în detrimentul celeilalte.