Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea: ,,Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi’’

Depatramentul: ,,Bazele Proiectării Mașinilor’’

Evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală:

acte normative
Lucrare de verificare la disciplina: Metodologia cercetării științifice și
creativității tehnice

A efectuat masterand gr. MET- 161

Gropa Vicor

A verificat prof. univ.

Dulgheru Valeriu

Chişinău 2016
 Cuprins

1. Originea dreptului la proprietate intelectuală…………….…………………2

2. Obectele proprietății intelectuale……………..……………………………. 4
3. Prezentare generală a legislaţiei şi politicilor cu privire la proprietatea
intelectuală………………………………………………….………………4
4. Cadrul instituţional al legislaţiei şi politicilor in domeniul proprietăţii
intelectuale din RM…………………………………………………………6
5. Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) …………………7
6. Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a Academiei de Ştiinţe a
Moldovei………………………………………………………………….....9
7. Cadrul juridic..................................................................................................9
8. Convenţiile internaţionale, tratatele şi acordurile privind proprietatea
intelectuală…………………………………………………………………..10
9. Brevetele de invenţie......................................................................................13
Concluzii…………………………………………………………………………...17
Bibliografie………………………………………………………………………...18

1
 1. Originea dreptului la proprietate intelectuală

Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală are diferite origini europene. Cea

mai veche jurisprudenţă istorică înregistrată privind dreptul de autor şi, prin urmare,
conceptul dreptului de autor vine din Irlanda secolului VI şi se referea la o dispută
despre o copie neautorizată a unui manuscris biblic. În hotărarea cu privire la cauză,
s-a decis că: „Fiecărei vaci оi aparţine viţelul ei; prin urmare, fiecărei cărţi оi
aparţine copia acesteia”. Acest principiu a fost ulterior codificat în Legislaţia
irlandeză antică „Brehon” (sau Judecătorul) în jurul anului 700 d.Hr. şi a devenit
parte din Legea irlandeză pană în secolul al XlV-lea.
Legea modernă a drepturilor de autor este originară din Actul britanic al dreptului
de autor din 1709 (cunoscut sub denumirea de „Statutul Anne”). Această lege descria
ca “Un Act pentru încurajarea învăţării, prin transmiterea drepturilor copiilor
cărţilor tipărite autorilor sau cumpărătorilor acestor copii, pentru o perioadă de
timp indicată” şi le-a dat autorilor drepturi pentru o perioadă fixă de paisprezece ani,
pentru toate lucrările publicate în conformitate cu statutul, după care dreptul de autor
expira. Scopul declarat al Actului era „pentru încurajarea oamenilor învăţaţi să
compună şi să scrie cărţi folositoare”. Ulterior, Constituţia Statelor Unite ale
Americii din 1787 a adoptat o clauză a dreptului de autor care autorizează legislaţia
drepturilor de autor: „Pentru promovarea progresului ştiinţei..., prin asigurarea
perioadei de timp limitate pentru autori.... dreptul exclusiv pentru operele lor...”
Convenţia de la Berna din 1886 a stabilit mai întai recunoaşterea bilaterală a
dreptului de autor între statele suverane, decat doar bilateral. A fost organizată la
iniţiativa lui Victor Hugo de la Asociaţia Internaţională Literară şi Artistică. Aceasta
a fost puternic influenţată de „dreptul de autor” francez (droit d’auteur), care
contrastează oarecum cu conceptul anglo-saxon al „dreptului de autor” (care se ocupa
doar de preocupările economice) și a introdus principii noi şi importante care
continuă pană în prezent:
 Drepturile de autor pentru operele de creaţie nu trebuie să fie afirmate sau
declarate, deoarece acestea intră în vigoare în mod automat la creare.
 În ţările Convenţiei de la Berna, nu există cerinţă pentru un autor să se
„înregistreze” sau „să aplice pentru” un drept de autor, sau să-şi marcheze
lucrarea cu un simbol de drept de autor sau altă indicaţie.
 De îndată ce o operă este „fixată”, ceea ce înseamnă că este scrisă sau
înregistrată pe suport fizic, autorul acesteia primeşte în mod automat toate
drepturile de autor ale operei, precum şi orice operă derivată, cu excepţia
cazului şi pană când autorul le neagă în mod explicit, sau pană când drepturile
de autor expiră.

2
 Convenţia de la Berna, de asemenea, a dus la aceea că autorii străini sunt trataţi în
mod egal cu autorii locali, în orice ţară membră a Convenţiei. Legislaţia privind
brevetele are o istorie la fel de interesantă şi europeană. Cele mai vechi brevete (cu
un drept garantat de profit pentru inventator pentru un an) au fost acordate
de oraşul grec Sybaris (acum în sudul Italiei) în anul 500 i.Hr. Brevetele în sensul
modern se trag din 1474, cand veneţienii au adoptat un decret care prevedea că
dispozitivele noi şi inventive, odată puse în practică, trebuiau să fie comunicate
Republicii pentru a obţine dreptul de a-i împiedica pe alţii să le folosească. Mai
tarziu, în 1623, Statutul englez al monopolurilor prevedea condiţia că brevetele să fie
acordate doar „proiectelor de invenţie nouă”. Jurisprudenţa engleză la începutul
secolului XVIII a creat cerinţa că trebuie să fie prezentată o descriere scrisă a
invenţiei. În schimb, sistemul modern de brevet francez a fost creat în timpul
Revoluţiei din 1791 şi brevetele erau acordate fără examinare în baza faptului că
dreptul unui inventator a fost considerat o problemă ce ţine de legea naturală. De
asemenea, nu era necesar de a publica invenţia, deoarece utilizarea sa era considerată
ca dezvăluire publică adecvată. Prima legislaţie de brevete
a SUA a fost elaborată în 1790, deşi diferite state acordau brevete în conformitate cu
sisteme separate mult mai devreme.

Din acest context istoric este clar că protecţia drepturilor de proprietate

intelectuală a reieşit din tradiţiile europene. Tradiţiile dreptului civil au creat un
accent pe o lege naturală, o bază etică, filosofică şi mai tarziu o bază economică
pentru protecţia operelor de creaţie. În ţările de drept comun accentul fundamental era
în primul rând economic de la bun început. Dreptul internaţional ulterior încă mai
poartă umbre ale acestor accente diferite şi acest lucru explică, parţial, regulile
oarecum mai puternice ale UE visa-vis de regimul principal multilateral al Acordului
TRIPS al OMC. El, de asemenea, explică de ce era problematic de elaborat standarde
UE cu privire la drepturile de proprietate intelectuală şi de ce regulile armonizate ale
UE au apărut relativ mai tarziu comparativ cu alte ramuri ale legislaţiei UE.
UE şi-a făcut primii paşi în domeniul proprietăţii intelectuale în a doua jumătate a
anilor 1970, cu înfiinţarea Oficiului European de Brevete, dar anume înfiinţarea
Pieţei Unice (1992) a fost cea care a oferit un impuls decisiv pentru armonizarea
drepturilor de proprietate intelectuală. Obiectivul a fost de a asigura că produsele şi
serviciile protejate de către unul dintre aceste drepturi ar putea circula liber. Un titular
de drept trebuia să fie în măsură să trateze UE ca o piaţă unică naţională, ceea ce
însemnă că protecţia disponibilă trebuia să fie echivalentă în toate statele membre.

3
 Diferenţele care stăteau în calea acestui obiectiv trebuiau să fie eliminate prin
intermediul unor măsuri adoptate la nivelul UE. Iniţial, prin urmare, acţiunea Uniunii
Europene a luat forma unei alinieri a legislaţiei privind proprietatea intelectuală a
statelor membre care vizează eliminarea diferenţelor de tratament care au intervenit
în libera circulaţie a produselor şi serviciilor. Eforturile s-au concentrat asupra
domeniilor în care divergenţele au fost cele mai marcate, sau unde existau sau păreau
să existe obstacole nejustificate pentru libera circulaţie.

Obectele proprietății intelectuale

Conform articolului doi al Convenţiei pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a
Proprietăţii Intelectuale (OMPI), semnată la Stockholm la 14 iulie 1967, pot fi
menţionate următoarele obiecte ale proprietăţii intelectuale:
 operele literare, artistice şi ştiinţifice,
 interpretările artiştilor interpreţilor execuţiile artiştilor executanţi, fonogramele
şi emisiunile de radiodifuziune,
 invenţiile în toate domeniile activităţii umane,
 descoperirile ştiinţifice,
 desenele şi modelele industriale,
 mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, precum şi numele comercial şi
denumirile comerciale,
 protecţia împotriva concurenţii neloiale,

Actualmente, Republica Moldova, conform legislaţiei în vigoare, acordă

protecţie următoarelor obiecte ale proprietăţii intelectuale:
 invenţiilor,
 indicaţiilor geografice,
 denumirilor de origine,
 specialităţilor tradiţionale garantate,
 modelelor şi desenelor industriale,
 mărcilor,
 topografiilor circuitelor integrate,
 soiurilor de plante.
 drepturilor de autor şi conexe.

Este evident că şirul acestor obiecte nu este definitiv, făcînd posibilă modificarea sau
completarea lui cu noi obiecte care pot să apară în viitor şi pot fi recunoscute de către

4
stat ca protejabile. Ca exemplu, indicaţiile geografice şi specialităţile tradiţionale
garantate au apărut pentru prima dată ca obiecte protejabile în Republica Moldova în
Legea nr. 66-XVI din 27 martie 2008.

Prezentare generală a legislaţiei şi politicilor cu privire la proprietatea

intelectuală

După obţinerea independenţei, Republica Moldova a început procesul de stabilire

a unui sistem modern de proprietate intelectuală, compatibil cu sistemele
internaţionale şi regionale. În anul 1991 a fost infiinţată Agenţia de Stat pentru
Drepturile de Autor şi în anul 1992, Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii
Industriale. Din 1993 pană în 1997, aceste două agenţii s-au axat pe dezvoltarea
cadrului de reglementare şi cel instituţional, în timp ce anii 1997 pană în 2000 au fost
dedicaţi problemelor de executare, precum şi pregătirii de aderare la Organizaţia
Mondială a Comerţului (OMC). În timpul perioadei de aderare a Republicii Moldova
la OMC, legislaţia în domeniul proprietăţii intelectuale a fost modificată, în primul
rând, în scopul conformării cu cerinţele impuse de Acordul TRIPS. Acest proces a
inclus modificarea atât a legilor privind protecţia obiectelor de proprietate
intelectuală (PI) (mărcile şi denumirile de origine, invenţii brevetate, soiuri noi de
plante, desene şi modele industriale, topografii de circuite integrate, drepturi de autor
şi drepturile conexe), cât şi civilă – legislaţia administrativă. Deşi Republica Moldova
a devenit membru al OMC în 2001, cel mai recent progres al legislaţiei legate de
TRIPS în Moldova a avut loc în 2007 prin adoptarea unor modificări importante la
Codul penal care prevăd sancţiuni penale pentru încălcarea drepturilor de proprietate
intelectuală.
Ca parte a unui proces mai larg de dezvoltare şi imbunătăţire a sistemului naţional de
proprietate intelectuală, in temeiul Codului cu privire la ştiinţă şi inovare din 2004,
Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale şi Agenţia de Stat pentru
Drepturile de Autor au fuzionat intr-o organizaţie specializată unică publică la
sfarşitul anului 2004

– Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). AGEPI este un organism

cu autonomie financiară, independent, cu putere de luare a deciziilor, subordonat
Guvernului Republicii Moldova. Acesta are statut de întreprindere de stat, este
independent în adoptarea deciziilor în vederea protejării juridice a obiectelor de
proprietate intelectuală. Deciziile Agenţiei de Stat pot fi atacate în Comisia de
Contestaţii a AGEPI, arbitraj special sau în instanţă. AGEPI reprezintă Guvernul

5
Republicii Moldova în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale în domeniul
proprietăţii intelectuale şi este responsabilă pentru implementarea la nivel naţional a
dispoziţiilor legale cu privire la drepturile de proprietate intelectuală.
În conformitate cu Codul de Procedură Civilă, Curtea de Apel Chişinău are
competenţa de a audia cauze de proprietate intelectuală în primă instanţă, cu
posibilitatea de recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Nu există instanţe specializate
care să se ocupe de aspecte legate de drepturile de proprietate intelectuală în sistemul
judiciar din Moldova, însă cinci judecători ai Curţii de Apel şi doi ai Curţii Supreme
au realizat un grad de specializare. Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală
la frontierele Republicii Moldova este asigurată de Codul Vamal care reglementează
acţiuni în vederea protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală în ceea ce priveşte
mărfurile importate şi exportate. În iunie 2005, structura şi responsabilităţile
Serviciului Vamal în domeniul proprietăţii intelectuale au fost intensificate. În mod
specific, Codul Vamal al Moldovei (Legea nr. 1149-XV din 20 iulie 2000) a fost
modificat, în vederea încorporării Regulamentului CE 1383/2003, precum și legea
privind completarea unor acte legislative ( Legea nr. 103-XVI din 16 mai 2008 (în
vigoare din 4 iulie 2008)).

AGEPI acţionează în conformitate cu Codul cu privire la ştiinţă şi inovare

(aprobat prin Legea nr. 259-XV din 15 iulie 2004), care oferă cadrul juridic şi
instituţional al sistemului de proprietate intelectuală, împreună cu Hotărarea
Guvernului nr. 1016 din 13 septembrie 2004 privind crearea Agenţiei de Stat pentru
Proprietate Intelectuală şi Statutul AGEPI aprobat prin Decizia Guvernului nr.1378
din 13 decembrie 2004.

În cadrul procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia UE, întregul

cadru juridic al Republicii Moldova din sfera proprietăţii intelectuale a fost revizuit şi
actualizat. Ca rezultat au fost adoptate legi noi recente, care includ:
 Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale nr. 161 din 12 iulie
2007;
 Legea privind protecţia invenţiilor nr. 50-XVI din 7 martie 2008;
 Legea privind protecţia mărcilor nr. 38-XVI din 29 februarie 2008;
 Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităţilor tradiţionale garantate nr. 66-XVI din 27 martie 2008;
 Legea privind protecţia soiurilor de plante nr. 39-XVI din 29 februarie 2008;
 Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 2 iulie 2010;

6
Noua Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe, adoptată în iulie 2010,
reprezintă o etapă în special recentă şi semnificativă din punct de vedere legislativ.

Două organizaţii de gestiune colectivă (OGC) au fost înfiinţate în 1999 şi 2000:

Asociaţia pentru Dreptul de Autor şi Drepturile Conexe (ASDAC) şi Asociaţia
Naţională „Copyright”. În prezent, ASDAC are dreptul (acreditat de AGEPI) să
colecteze remunerarea pentru autori şi interpreţi, în timp ce „Copyright” colectează
remunerarea pentru interpreţi şi producătorii de fonograme. În urma unei decizii a
Curţii Supreme din iunie 2010, cele două OGC sunt în curs de negociere a unor
acorduri noi de colectare a remuneraţiilor, care trebuie să intre în vigoare odată cu
aprobarea de către AGEPI, în august 2010.

Cadrul instituţional al legislaţiei şi politicilor in domeniul proprietăţii

intelectuale din RM
Principalele organisme responsabile în domeniul protecţiei drepturilor de
proprietate intelectuală în Moldova sunt:
• Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI);
• Serviciul Vamal;
• Biroul Naţional Virtual SECI/GUAM;
• Ministerul Afacerilor Interne;
• Centrul Național Anticorupție;
• DAC – organizaţie de gestiune colectivă a dreptului de autor şi drepturilor
conexe;
• Asociaţia Naţională „Copyright” – organizaţie de gestiune colectivă a
drepturilor conexe;
• Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a Academiei de Ştiinţe a
Moldovei;
• Sistemul judiciar din Moldova;
• Comisia Naţională pentru Proprietate Intelectuală;

Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a fost creată în 2004 prin
fuziunea fostei „Agenţii de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale” şi a
„Agenţiei de Stat privind drepturile de autor”. AGEPI reprezintă Republica Moldova
în Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), precum şi în cadrul
organismelor internaţionale şi regionale pe probleme legate de exercitarea şi protecţia
drepturilor de proprietate intelectuală. Mai exact, AGEPI îndeplineşte următoarele
funcţii principale:

7
 o elaborarea propunerilor privind politica de stat (cadrul legislativ) privind
protecţia proprietăţii intelectuale;
o organizarea şi gestionarea sistemului naţional de protecţie a proprietăţii
intelectuale;
o supravegherea punerii în aplicare a legislaţiei Republicii Moldova privind
drepturile de proprietate intelectuală şi a acordurilor şi tratatelor internaţionale
în domeniul în care Republica Moldova este un stat membru/ parte/ stat
contractant;
o administrarea bazelor de date în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale şi
asigurarea accesului la aceste baze de date;
o coordonarea şi implementarea programelor de dezvoltare şi a acordurilor
bilaterale de cooperare cu alte ţări sau organisme internaţionale în domeniul
drepturilor de proprietate intelectuală;
o elaborarea şi implementarea programelor metodologice şi practice de instruire
a specialiştilor în domeniu;
o inregistrarea obiectelor de proprietate intelectuală;
o prestarea serviciilor conexe în acest domeniu.

AGEPI este independentă în luarea deciziilor sale cu privire la protecţia juridică a

proprietăţii intelectuale. Agenţia deţine personalitate juridică, îşi întreţine conturile
bancare proprii şi funcţionează sub autoritatea unui sigiliu cu imaginea stemei de stat
a Republicii Moldova. Aceasta este în mare măsură autofinanţată.

Angajarea cu personal a AGEPI a cuprins un total de 220 angajaţi în 2006, 195 în

2007 şi 187 în 2009. Directorul General este şeful agenţiei cu doi directori generali
adjuncţi. Directorul General al AGEPI este numit şi eliberat din funcţie de Guvern, la
propunerea Preşedintelui Academiei de Ştiinţe. Directorii Generali adjuncţi sunt
numiţi şi eliberaţi din funcţie de către Guvern, la propunerea Directorului General.
Principalele Departamente ale AGEPI cuprind: Invenţii, Soiuri de Plante şi Modele
de Utilitate, Mărci şi Modele Industriale, Dreptul de Autor şi Drepturile Conexe,
Informatică şi Logistică, Promovare şi Edituri şi Juridică. Unităţile de Sprijin
(auxiliare) includ Direcţia Economie şi Finanţe şi Direcţia Resurse Umane şi
Secretariat.
Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a Academiei de Ştiinţe a Moldovei –
În scopul coordonării, motivării şi implementării politicii cu privire la activitatea de
inovare şi transfer tehnologic, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT)
a fost creată în 2004 în conformitate cu Codul cu privire la știinţă şi Inovare al

8
Republicii Moldova. AITT funcţionează conform statutului aprobat de Consiliul
Suprem.
Agenţia îndeplineşte următoarele funcţii principale:
o realizează politici de stat în domeniul activităţii de inovare şi transfer de
tehnologie;
o elaborează propuneri pentru îmbunătăţirea normelor şi reglementărilor în
domeniul de inovare şi transfer tehnologic;
o stabileşte direcţiile strategice pentru activitatea de inovare şi transfer de
tehnologie, aceste direcţii fiind reflectate în programele şi proiectele la toate
nivelurile;
o contribuie la incheierea parteneriatelor între organizaţiile din sfera ştiinţei şi
inovării, instituţiile de invăţămant superior şi intreprinderile de producţie;
o determină cantitatea alocaţiilor financiare destinate pentru susţinerea
programelor şi proiectelor în domeniul inovării şi transferului de tehnologie
(aprobarea finală a sumei alocaţiilor este responsabilitatea Consiliului
Suprem);
o organizează înregistrarea de stat şi înregistrarea programelor şi proiectelor de
inovare şi transfer tehnologic;
o coordonează procesul de elaborare a infrastructurii în domeniul inovării şi
transferului tehnologic;
o furnizează asistenţă de specialitate în domeniul activităţii de inovare şi transfer
tehnologic;
o organizează expoziţii cu privire la realizările în domeniul activităţii de inovare
şi transfer tehnologic.

Cadrul juridic
În domeniul proprietăţii intelectuale Republica Moldova dispune de o bază
legislativă destul de avansată care a fost elaborată atat în temeiul acordurilor,
convenţiilor, tratatelor şi angajamentelor internaţionale în domeniu, cât şi a
reglementărilor şi directivelor Uniunii Europene.
Procedurile de exercitare a dreptului de proprietate intelectuală sunt stipulate în
legislaţia Republicii Moldova şi includ tranzacţiile cu aceste drepturi (utilizare,
patrimoniu, cesiune, transfer tehnologic etc.), precum şi măsurile împotriva încălcării
drepturilor legale şi intereselor proprietarilor obiectelor de proprietate intelectuală.
Aceste măsuri pot fi iniţiate de către proprietarul drepturilor de proprietate
intelectuală, precum şi de organele respective centrale specializate.
Actele juridice ce reglementează protecţia drepturilor de proprietate intelectuală

9
în Republica Moldova sunt enumerate mai jos, iar cele principale sunt examinate în
secţiunile ulterioare.

Convenţiile internaţionale, tratatele şi acordurile privind proprietatea

intelectuală
 Convenţia de creare a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (1967),
în vigoare în Republica Moldova din 25 decembrie 1991(Hotărarea
Parlamentului nr. 1328 - XII din 11 martie 1993);
 Convenţia de la Paris pentru protejarea proprietăţii industriale (1883), în
vigoare în Republica Moldova din 25 decembrie 1991(Hotărarea
Parlamentului nr. 1251-XIII din 10 iulie 1997);
 Aranjamentul de la Madrid cu privire la înregistrarea internaţională a mărcilor
(1891), în vigoare în Republica Moldova din 25 decembrie 1991 (Hotărarea
Parlamentului nr. 1624-XII din 26 octombrie 1993);
 Tratatul de Cooperare în domeniul Brevetelor, (1970), în vigoare în Republica
Moldova din 25 decembrie 1991(Hotărarea Parlamentului nr. 1624-XII din 26
octombrie 1993);
 Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de
microorganisme în scopul procedurii de brevetare (1977), în vigoare în
Republica Moldova din 25 decembrie 1991(Decretul Preşedintelui Republicii
Moldova nr. 229 din 30 decembrie 1993);
 Tratatul de la Nairobi privind protecţia simbolului olimpic (1981), în vigoare în
Republica Moldova din 25 decembrie 1991(Decretul Preşedintelui Republicii
Moldova nr. 229 din 30 decembrie 1993);
 Convenţia universală privind drepturile de autor (Geneva, 1952), în vigoare în
Republica Moldova din 27 mai 1993(Hotărarea Parlamentului nr. 1318-XII
din 2 martie 1993);
 Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional de desene şi modele
industriale (1925), în vigoare în Republica Moldova din 14 martie 1994
(Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 229 din 30 decembrie 1993);
 Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice (1886), în
vigoare în Republica Moldova din 2 noiembrie 1995(Hotărarea Parlamentului
nr. 511-XIII din 22 iunie 1995);
 Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor interpreţilor, ale
producătorilor de fonograme şi ale organismelor de radiodifuziune şi
televiziune (Roma, 1961), în vigoare în Republica Moldova din 5 decembrie
1995 (Hotărarea Parlamentului nr. 510-XIII din 22 iunie 1995);

10
 Tratatul privind dreptul mărcilor (1994), în vigoare în Republica Moldova din
1 august 1996 (Hotărarea Parlamentului nr. 615-XIII din 27 octombrie 1995);
 Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea
internaţională a mărcilor (1989), în vigoare în Republica Moldova din 1
decembrie 1997 (Hotărarea Parlamentului nr. 614-XIII din 27 octombrie
1995);
 Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi
serviciilor în scopul înregistrării mărcilor (1957), în vigoare în Republica
Moldova din 1 decembrie 1997 (Hotărarea Parlamentului nr. 1251-XIII din 10
iulie 1997);
 Aranjamentul de la Locarno privind instituirea clasificării internaţionale a
desenelor şi modelelor industriale (1968), în vigoare în Republica Moldova din
1 decembrie 1997 (Hotărarea Parlamentului nr. 1251-XIII din 10 iulie 1997);
 Aranjamentul de la Viena privind instituirea clasificării internaţionale a
elementelor figurative ale mărcilor (1973), în vigoare în Republica Moldova
din 1 decembrie 1997 (Hotărarea Parlamentului nr. 1251-XIII din 10 iulie
1997);
 Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţională de brevete
(1971), în vigoare în Republica Moldova din 1 septembrie 1998 (Hotărarea
Parlamentului nr. 1251-XIII din 10 iulie 1997);
 Uniunea Internaţională pentru Protecţia Soiurilor Noi de Plante (1961), în
vigoare în Republica Moldova din 28 septembrie 1998 (Hotărarea
Parlamentului nr. 1355-XIII din 22 octombrie 1997);
 Convenţia privind protecţia producătorilor de fonograme împotriva
reproducerii neautorizate a fonogramelor lor (Geneva, 1971), în vigoare în
Republica Moldova din 17 iulie 2000 (Hotărarea Parlamentului nr. 796-XIV
din 10 februarie 2000);
 Aranjamentul de la Madrid privind sancţiunile pentru indicaţiile false sau
înşelătoare de provenienţă a produselor (1891), în vigoare în Republica
Moldova din 5 aprilie 2001 ( Legea Republicii Moldova nr. 1330-XIV din 27
octombrie 2000);
 Aranjamentul de la Lisabona privind protecţia indicaţiilor locului de origine a
produselor şi inregistrarea lor internaţională (1958), în vigoare în Republica
Moldova din 5 aprilie 2001( Legea Republicii Moldova nr. 1328 din 27
octombrie 2000);

11
  Tratatul OMPI pentru Dreptul de Autor (Geneva, 1996), în vigoare în
Republica Moldova din 6 martie 2002 (Hotărarea Parlamentului nr. 1452-XIII
din 28 ianuarie 1998);
 Tratatul OMPI pentru Interpretări şi Fonograme (Geneva, 1996), în vigoare în
Republica Moldova din 20 mai 2002 (Hotărarea Parlamentului nr. 1452-XIII
din 28 ianuarie 1998);
 Tratatul privind dreptul brevetelor (2000), în vigoare în Republica Moldova din
28 aprilie 2005 (Legea Republicii Moldova nr. 433-XV din 27 iulie 2001);
 Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor (2006), în vigoare în
Republica Moldova din 16 martie 2009 Singapore (Legea Republicii Moldova
nr. 214-XVI din 23 octombrie 2008);
 Convenţia privind distribuţia semnalelor purtătoare de programe transmise prin
satelit (Bruxelles, 1974), în vigoare în Republica Moldova din 28 octombrie
2008 (Legea Republicii Moldova nr. 117-XVI din 22 mai 2008);
 Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală
(Acordul TRIPS al OMC, 1994), în vigoare din 26 iulie 2001 (Legea
Republicii Moldova nr. 218-XV din 1 iunie 2001).

Tratatele CSI şi Convenţiile privind proprietatea intelectuală

 Acordul privind măsurile de protecţie a proprietăţii industriale şi crearea
Consiliului Interstatal pentru problemele protecţiei proprietăţii industriale
(Moscova, 1993), în vigoare în Republica Moldova din 12 martie 1993;
 Convenţia Eurasiatică privind brevetul (Moscova, 1994), in vigoare in
Republica Moldova din 16 februarie 1996 (Hotărarea Parlamentului nr. 615-
XIII din 26 iulie 1995);
 Acordul CSI cu privire la colaborarea în domeniul protecţiei drepturilor de
autor şi a drepturilor conexe (Moscova, 1993), în vigoare în Republica
Moldova din 9 aprilie 1999 (Hotărarea Parlamentului nr. 206-XIV din 25
noiembrie 1998);
 Acordul privind prevenirea încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală
(CSI), în vigoare în Republica Moldova din 20 noiembrie 2001 (Hotărarea
Parlamentului nr. 1245 din 15 noiembrie 2001);
 Acordul de cooperare privind măsurile de prevenire şi combatere a utilizării
mărcilor şi indicaţiilor geografice false (CSI), în vigoare în Republica Moldova
din 3 ianuarie 2002 (Hotărarea Parlamentului nr. 1331 din 3 decembrie 2001);

12
  Acordul privind asigurarea reciprocă a integrităţii secretelor interstatale în
domeniul protecţiei juridice a invenţiilor (CSI), în vigoare în Republica
Moldova din 3 ianuarie 2002;

Brevetele de invenţie
Oficiul European de Brevete (OEB) a fost instituit prin Convenţia europeană de
brevete (CEB) semnată la Munich în anul 1973. Acesta a fost rezultatul determinării
politice colective a ţărilor europene de a institui un sistem uniform de brevete în
Europa. Actualmente cuprinde 37 de ţări contractante (Albania a semnat contractul
recent în aprilie 2010) şi 3 ţări în care s-a solicitat extinderea efectelor.
CEB constituie un acord special în sensul Convenţiei de la Paris pentru protecţia
proprietăţii industriale. Aceasta înseamnă că dispoziţiile Convenţiei de la Paris
privind prioritatea de revendicare (12 luni) şi principiul prin care solicitanţii străini
sunt trataţi ca cei naţionali este aplicabil, de asemenea, procedurii europene şi
cererilor europene. CEB este, la fel, un tratat regional de brevete în sensul Tratatului
de cooperare în domeniul brevetelor (PCT). Respectiv, brevetele europene pot fi
acordate pe baza unei cereri internaţionale prezentate în conformitate cu PCT. În
aceste situaţii, OEB acţionează în calitate de oficiu de recepţionare, de desemnare şi
de alegere, precum şi în funcţie de autoritate de cercetare internaţională şi examinare
preliminară in cadrul PCT. De asemenea, CEB formează baza Convenţiei privind
brevetul comunitar agreat la Luxemburg la 15 decembrie 1975 şi modificat şi
completat prin Acordul de la Luxemburg la 15 decembrie 1989. Această convenţie a
avut menirea să asigure un efect uniform al brevetelor europene în acele state
membre ale Uniunii Europene pentru care a intrat în vigoare şi, după caz, în orice stat
care este parte la CEB şi participă la acordul privind brevetele comunitare. Cu toate
acestea, este puţin probabil că Convenţia privind brevetul comunitar va intra în
vigoare. Deşi CEB formează baza pentru regulamentul comunitar preconizat, acesta
va fi supus revizuirii din diferite puncte de vedere pentru a implementa brevetul
comunitar. Regulamentul comunitar planificat vizând brevetul comunitar stipulează
efecte unitare ale brevetelor europene oferite de OEB pentru teritoriul Uniunii
Europene. Brevetul comunitar va avea efect imediat asupra tuturor statelor membre
ale UE (actuale şi viitoare, acoperind automat noile state), fără posibilitatea de a fi
respinse în unul sau mai multe state UE, dat fiind faptul că în acest caz întreaga
comunitate a brevetelor se va prăbuşi. Mai mult decat atât, hotărarea Curţii UE
privind brevetul comunitar va fi obligatorie pentru toate instanţele de judecată ale UE
implicate în cauzele vizând acelaşi brevet comunitar. În cadrul CEB, un brevet
european poate fi obţinut prin depunerea unei singure cereri scrise în una din limbile

13
oficiale ale OEB (engleză, franceză sau germană) printr-o procedură unică şi
centralizată la OEB (cu oficii deschise la Munich, Haga şi Berlin). Un brevet
european este valabil în atatea state contractante, câte doreşte solicitantul şi poate fi
depus de orice persoană fizică sau juridică sau de orice organism echivalent unei
persoane juridice, indiferent de naţionalitate sau de locul de reşedinţă şi de
desfăşurare a afacerii.
Un brevet european oferă aceleaşi drepturi în statele contractante ca şi brevetul
naţional acordat în oricare din aceste state. Aplicarea unui brevet european are o
valoare aparte şi relevanţă comercială în cazul în care este solicitată protecţie în trei
sau mai multe ţări europene şi poate fi acordat pe baza depunerii directe a cererii de
obţinere a unui brevet european, care poate fi depusă pentru prima dată sau pentru a
solicita prioritate pentru cererea naţională sau internaţională (PCT) depusă în
decursul a 12 luni precedente. În cazul depunerii cererii de brevet european,
solicitantul trebuie să indice (desemneze) statele contractante în care doreşte să-i fie
acordată protecţie. Pentru a reduce riscul de pierdere a drepturilor, formularul cererii
pentru acordarea brevetului european permite desemnarea tuturor statelor
contractante CEB în calitate de măsură de precauţie. Întrucat CEB nu permite
desemnarea unui stat după data depunerii cererii, în plus, desemnarea unui stat este
retrasă în cazul în care n-a fost achitată taxa pentru desemnarea acelui stat în
termenul stabilit, solicitantul dispunând de timp pană la expirarea termenului de
achitare a taxelor de desemnare pentru a decide pentru care state doreşte să obţină
brevet european (este valabil şi pentru statele în care s-a solicitat extinderea
efectelor). În cazul în care domeniul de aplicare a brevetului european este un proces,
protecţia conferită de brevet se referă şi la produsele obţinute direct în rezultatul
acestui proces. Orice încălcare a brevetului european este abordată pe baza legislaţiei
naţionale. Cererile publicate de brevet european asigură protecţie provizorie, ce nu
poate fi inferioară protecţiei conferite de statul contractant unei cereri naţionale
publicate şi va include, cel puţin, o compensaţie rezonabilă pentru o eventuală
încălcare. Procedura europeană nu este omisă de procedurile naţionale de acordare.
Prin urmare, solicitantul dispune de posibilitatea de a solicita protecţia brevetului în
unul sau mai multe state contractante CEB între procedura naţională în fiecare stat în
care solicită protecţie şi ruta europeană, care, printr-o singură procedură, conferă
protecţie în toate statele contractante desemnate de solicitant. În plus, în cazul în care
solicitantul decide să dobandească brevet european şi în măsura în care doreşte să
obţină protecţie în statele contractante CEB care, la fel, sunt parte la PCT, el poate
alege între ruta europeană directă şi ruta Euro-PCT. Ruta europeană directă înseamnă

14
că procedura de acordare a brevetului european este în totalitate reglementată de
CEB; iar în cazul Euro-
PCT, partea iniţială a procedurii este reglementată în conformitate cu dispoziţiile
PCT (faza internaţională), iar faza regională la OEB în calitate de oficiu desemnat sau
ales este reglementată preponderent de CEB. O cerere de brevet european trebuie să
includă:
• o solicitare de acordare a unui brevet european,
• o descriere a invenţiei,
• una sau mai multe pretenţii,
• orice desen de referinţă din descriere sau revendicare,
• un rezumat.
Cererea de brevet european trebuie să dezvăluie, de asemenea, invenţia într-o
manieră suficient de clară şi deplină pentru a putea fi reprodusă de o persoană
calificată în domeniu. Descrierea va fi însoţită, după caz, de desene, forme pentru
pretenţii, ale căror termene indică măsura în care este conferită protecţia de brevetul
european. Descrierea şi desenele sunt utilizate pentru a interpreta pretenţiile.

În timp ce este nevoie de întrunit trei criterii de brevetabilitate (noutate, inventivitate

şi aplicabilitate industrială), următoarele nu au caracter brevetabil:
 Invenţiile a căror exploatare ar putea contravine „ordinii publice” sau
moralităţii (exemple elocvente constituind minele terestre sau scrisorile-
bombă).
 Metodele de tratament şi diagnostic medical (această excepţie nu se răsfrînge
asupra produselor, substanţelor sau compoziţiilor utilizate în oricare din aceste
metode, de exemplu, medicamentele sau instrumentele chirurgicale).
 Noi soiuri de plante sau varietăţi de animale (această excepţie nu se răsfrînge
asupra proceselor microbiologice sau produselor rezultate din acestea; referitor
la soiurile de plante; forme separate de protecţie sunt disponibile în majoritatea
statelor contractante).
 Descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice.
 Creaţiile estetice, inclusiv operele de artă sau literare.
 Planurile, regulile şi metodele pentru exercitarea activităţilor intelectuale,
pentru jocuri sau pentru activităţi economice (cu excepţia „metodelor de
afaceri”, de exemplu, Amazon Internet bookstore).
 Prezentarea informaţiilor.
 Programele de computer (cu toate acestea, în cazul în care obiectul revendicat
adaugă contribuţie unui caracter tehnic din arta cunoscută, nu va fi respinsă

15
 cererea de brevetare, din simplul motiv că este implicat un program de
computer: aceasta înseamnă că, de exemplu, maşinile, procesele de producere
sau procesele de control controlate de un program de computer pot face
obiectul unui brevet).

Avantajele brevetului european denotă caracterul economic şi eficient al acestuia

(fiind o cale cost-efectivă care permite economisirea timpului de solicitare a
protecţiei brevetului în mai multe ţări), dispune de efecte unitare în statele
contractante, este un brevet „robust” (dat fiind faptul că a fost examinat riguros şi
poate fi dobandit pentru ţările care, de altfel, operează doar un sistem de înregistrare,
de exemplu, Italia). În plus, structura procedurii brevetului european permite ca
taxele de prelucrare să fie dispersate, oferind solicitantului opţiunea de achitare
succesivă, ţinând cont în acelaşi timp de rezultatul etapelor de procedură precedente
şi de interesul manifestat de acesta de a obţine protecţie. În particular, separarea
dintre căutare şi examinarea riguroasă oferă solicitantului posibilitatea de a se
determina, în lumina raportului de căutare europeană, dacă doreşte să avanseze spre
etapa de examinare riguroasă.

16
 Concluzii:

În contextul economiei mondiale, proprietatea intelectuală reprezintă promotorul

oricărei industrii. Republica Moldova însă mai are de parcurs o perioada lungă de
adaptare și armonizare a celor relatate mai sus. Astfel, simpla elaborare a legislaţiei
europene pentru Republica Moldova („transpunerea” sau „armonizarea” legilor) este
un concept mult mai restrans, care nu realizează beneficiile dorite pentru Republica
Moldova sau pentru implementarea angajamentelor în ceea ce priveşte armonizarea
legislaţiei în orice domeniu special.
Din analiza de mai sus este clar că:
• Cea mai deplină protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală este
importantă dintr-o serie de motive, atat pentru UE, cât şi pentru Republica
Moldova;
• Au fost realizate progrese semnificative în Republica Moldova în eforturile
sale de armonizare a legislaţiei în domeniul drepturilor de proprietate
intelectuală;
• Armonizarea ulterioară va fi necesară în următorii ani pentru a aborda noi
angajamente de către Republica Moldova.

Doar într-un mediu tehnic, în care se respectă drepturile de autor și se activează

conform normelor etice privind dreptul asupra proprietății intelectuale, putem crește
și educa ingineri, inventatori, etc.

17
 Bibliografie:
1. Dr. Eugene Stuar, Edoardo Fanot, Linda Scales, Gerda Leonaviciene, Anna
Lazareva, “Legislația și politicile în domeniul proprietății intelectuale”.

Surse web:

• Pierce Law Center - The IP MALL

http://www.ipmall.fplc.edu;
• Gillian Dempsey - Copyright Guide
http://www.uq.edu.au/~uqgdemps/copyright.html;
• Organizaţia Mondială a Camerelor de Comerţ
http://www.iccwbo.org/bascap/;
• Agenția de stat pentru proprietatea intelectuală
http://agepi.gov.md/md/legislation/;

18