Lecția 11

Teorii raționaliste despre actul creației

De-a lungul timpurilor s-a impus o alternativă a credinței în creație – evoluția, care pretinde
că toate creaturile au provenit din forme inferioare. De fapt, Teoria evoluției este finalitatea unui
proces de abordare raționalistă a originii lumii. Această teorie a prins foarte bine ideologiei
marxist-materialiste, care și-a propus să dezvolte un sistem de filozofie de viață ce exclude
supranaturalul. Marxiștii și-au propus să dezvolte un sistem filozofic-politic-materialist care să se
fundamenteze pe materialism ca singura realitate ce poate fi analizată prin mijloacele științifice.
Elementele religioase au fost considerate retrograde și astfel de disprețuit, iar printr-o educație
corespunzătoare ei considerau că pot fi combătute și înlăturate definitiv din mentalul oamenilor.
Teologii creștini au fost nevoiți să răspundă la aceste provocări de abordare materialistă
pornind și adoptând aceleași unelte de lucru cu ale marxiștilor și una dintre ele fiind raționalismul.
Astfel, s-a dezvoltat o hermeneutică raționalistă prin care s-a încercat de pe această bază
demonstrarea posibilității supranaturalului. Ceea ce părea o abordare înțeleaptă pentru teologii
modernității în această luptă cu ideologia marxistă a devenit în Postmodernism o problemă pentru
că ajunge să deconstruiască orice miracol relatat pe paginile Scripturii în învățături raționale. După
1980, toată omenirea occidentală a trecut în epoca postmodernistă, în care s-au dezvoltat aceste
hermeneutici raționaliste.
Odată cu publicarea Originii speciilor a lui Darwin în 1859, s-a pornit o furtună de
contraziceri între teologi si oameni de știință. Unii teologi au încercat să treacă de partea
materialismului si au format gruparea liberală. Auguste Compte, contemporan cu Darwin, a purces
la aplicarea sistemului evoluționist în religie, printr-un pretins proces în 3 stadii:
1) Fetișismul – lucrurile materiale sunt animate si considerate zeu.
2) Politeismul – Mai mulți zei acționează prin lucruri animate.
3) Monoteismul – credința într-un singur Dumnezeu o formă religioasă evoluată
Aplicarea evoluționismului în teologie sau religie a fost o enormă provocare. Unii cercetători și
chiar unii teologi au căutat să armonizeze această teorie cu relatarea biblică. Problema cea mai
mare în această încercare de “armonizare” rămâne diferența enormă dintre cronologia biblică care
sugerează o vârstă relativ tânără pentru universul și pământul nostru, și cronologia evoluționistă
care sugerează o vârstă de miliarde de ani. În încercarea de a răspunde acestei probleme, relatarea
biblică a creației a fost reinterpretată, încercându-se o armonizare cu „știința” respectiv cu teoria
evoluției. Așa se explică apariția variantelor de interpretare asupra creației.

1. Teoria evoluționistă sau naturalistă

Conform teoriei evoluționiste din afara oricărui sistem teologic sau religios, Genesa este
doar o legendă evreiască, iar viața a apărut spontan, la întâmplare, și s-a dezvoltat prin
evoluție de-a lungul erelor geologice. Această teorie pune dezvoltarea universului în
seama materiei si exclude intervenția exterioară a Creatorului. Teoria susține că
Universul, ca si omul de altfel, au luat ființă de la sine fără să există nici un scop în spatele
lucrurilor și ființelor ce îl populează, totul fiind la voia întâmplării a hazardului. Această
teorie pornește de la o premisă stranie, aproape imposibil de acceptat din punct de vedere
logic.

1
 2. Teoria evoluționismului teistic
Încercând să rezolve neclaritățile din istoria creației, unii cercetători consideră că
Dumnezeu însuși a folosit procesul evoluției pentru a crea ființele vii. Ei afirmă că
Dumnezeu ne-a descoperit în Scriptură doar faptul creației, dar metoda creației este cea
descoperită de oamenii de știință. Aceasta mai înseamnă că Dumnezeu a fost El însuși în
controlul procesului de evoluție, fiind autorul care a folosit acest proces. Ca răspuns la
acestă teorie vom observa următoarele aspecte:
a) Această teorie reduce multe elemente relatarea biblică a creației la valoare de
simbol inclusiv omul, păcatul, si deci minimalizează caracterul istoric al căderii
si al salvării prin al doilea Adam.
b) Teoria evoluționismului teistic neglijează faptul că cele 11 secțiuni ale Genesei,
fiecare terminându-se cu toledot („generații”) în primele 36 de capitole, sunt o
prezentare istorică a perioadei străvechi si patriarhale. Așadar, pe cât este de
istoric este orice alt toledot din Genesa, la fel este și primul, cel al creației (Gen.
1:1-2, 4; 2:5; 5:1; 5:2-6:9a; 6:9b-10a; 10:2-11:10a; 11:10b-27a; 11:27b-25:12;
25:13-19a; 25:19b-36:1-9; 36:10-37:2).1
c) Argumentele exegetice subliniază prăpastia de netrecut dintre om și animale:2
 Stăpânirea omului. Dumnezeu a poruncit omului să supună pământul și să
stăpânească … peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ” (Gen. 2:19).
Animalele au fost create ca să slujească omului, și nu ca să intre într-o
concurență cu el în lupta pentru supraviețuire.
 Trupul omului special format. Animalele terestre au fost făcute toate de
către Dumnezeu din pământ (Gen.2:19) și numai Adam și Eva au fost făcuți
într-un mod individual direct de către Dumnezeu însuși, Adam - din țărâna
pământului (Gen.2:7), iar Eva – din coasta lui Adam (Gen. 2:22). Este
imposibil de explicat formarea specială a trupului Evei din coasta lui Adam
de către Dumnezeu în termenii unui gen de dezvoltare evolutivă din
strămoși animali.
 Nici un ajutor dintre animale. Când Adam a fost instruit să dea nume
animalelor (instrucțiune care era în sine însăși o mărturie a separării omului
de animale), nu a fost nici unul suficient de asemănător lui pentru a-i fi “un
ajutor potrivit.” Aceasta dovedește că el nu a împărtășit strămoși comuni cu
nici unul din ei.
 Reîntoarcerea lui Adam în țărână. Blestemul asupra lui Adam după păcatul
său a culminat cu reîntoarcerea sa în țărâna din care fusese scos (Gen. 2:7;
3:19), arătând că “țărâna pământului” din care fusese făcut nu putea fi o
dezvoltare evolutivă îndelungată, cum pretind evoluționiștii teiști.

 Cronologia creării omului. Potrivit mărturiei lui Hristos însuși, “de la

începutul lumii Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască”

1
Evanghelical Dictionary of Theology, p. 390.
2
Henry Morris, Bazele Biblice ale Ştiinţei moderne, p. 374-375.

2
 (Marcu 10:6 citând Gen.1:27). Adică bărbatul și femeia au fost făcuți nu
după patru miliarde de ani de dezvoltare evolutivă, ci de la începutul
creației.
 Caracterul distinctiv al trupului omenesc. Sprijinind învățătura “după soiul
lor” a Genesei, Biblia subliniază diferențele existente între om și diviziunile
principale ale regnului animal.

3. Teoria creației progresive

O altă teorie destul de răspândită printre evanghelici este teoria creației progresive.
Conform acestei teorii, cele șase zile ale creației sunt de fapt erele geologice, în cazul
acesta Dumnezeu a creat în mod progresiv ceea ce ne este relatat în Genesa, însă nu în
șase zile de 24 de ore, ci în șase epoci. Iată care sunt argumentele folosite:
a) ziua a patra este cea în care a apărut soarele, deci primele trei zile nu au putut fi zile
de 24 de ore. Această observație poate fi corectă după astronomia modernă, însă
noi vorbim despre săptămâna creației, care este supranaturală în întregul ei și nu o
putem măsura după conceptele noastre moderne.

b) Porunca a patra din decalog se referă la o zi, dar implicit se aplică și la un an, anul
sabatic (vezi Exod 23:10-11), iar termenul (“zi”) este folosit ocazional pentru
perioade lungi de timp (ex.: în Gen. 2:4-5; Ps. 90:1-4). De observat aici, că
utilizările metaforice sau poetice ale cuvântului „zi” trebuie considerate ca atare
fiind cerute de context și nu pot fi aplicate săptămânii creației.

c) Evenimentele descrise în Gen. 2 au durat o perioadă lungă, lucru evident din

exclamația lui Adam: “în sfârșit” (Gen. 2:23). Însă și aici poate fi o exclamație care
redă intensitatea așteptării și nu lungimea ei.

4. Teoria prăpastiei (se mai numește teoria hiatusului sau pre-adamică) – aceasta începe
prin a susține prezența unei prăpăstii temporare între Gen.1:1 și Gen.1:2. Aceasta lasă loc
“erelor geologice” pentru a fi plasate în acest interval nedefinit de timp. În urma
dezastrului care a avut loc între aceste două versete provocat probabil de căderea Satanei,
versetul din Gen 1:2 s-ar traduce “Pământul a devenit pustiu și gol…” Unii merg mai
departe prin a afirma că în acel dezastru plasat între Gen 1:1 și Gen. 1:2, au murit
animalele și plantele care sunt astăzi în tezaurul de fosile, sau chiar și exemplare umane.
Unii chiar afirmă că ar fi fost o distrugere parțială din care au rămas chiar exemplare
umane de unde a putut avea Cain nevasta.3Adam din Gen. 1 este omul epocii vechi, de
piatră, iar Adam din cap. 2, este omul epocii noi de piatră, strămoșul omenirii actuale.
Argumentele aduse împotriva acestei teorii sunt după cum urmează:
 Nu se bazează pe o exegeză corectă ci pe speculații. Susținătorii teoriei sunt anti-
evoluționiști însă plasează creația originală în trecutul foarte îndepărtat pentru a
permite inserția erelor geologice. Teoria aceasta însă nu poate evita faptul că
apelul la erele geologice este necesar în evoluționism.

3
Henry Morris, Creaționismul Științific, p. 243

3
  Teoria hiatului nu poate fi susținută pe baza traducerii și a sintaxei ebraice, ținând
cont de faptul că verbul hayta corespunde cu „a fost” sau „era” si nu cu „a
devenit,” pentru care există alt cuvânt ebraic specific (haphak).
 Fosilele si erele geologice sunt plasate în epoca preadamică. În acest caz, răul și
moartea a intrat în lume înainte de căderea omului, ceea ce creează o serioasă
problemă teologică. Căderea lui Satan a avut loc în cer si nu este indicat vreun
cataclism pe pământ. Există în Biblie un singur Cataclism general pe pământ si
acela este potopul.4

5. Teoria Creației în două faze, este mai puțin frecvent întâlnită, și aceasta susține
existența unei prăpăstii de timp între Gen. 2:3 și 2:4.5 Dificultatea acestei teorii constă în
susținerea că oamenii din Gen. 1 nu sunt Adam și Eva, și nu sunt responsabili din punct
de vedere moral. Această teorie nu poate fi susținută în urma unei exegeze corecte a
relatării creației. De altfel contextul Scripturii ne arată că Adam a fost într-adevăr primul
om (vezi 1 Cor. 15:45).

6. Teoria creaționistă (numită și Modelul Biblic) se bazează pe o interpretare literală a

relatării creației, în care cele șase zile sunt interpretate literalmente ca fiind zile de 24 de
ore. Așadar avem de-a face cu un proces de creație supranaturală. Teoria Creaționistă
indică de asemenea că a existat o perioadă de creație concretă si ireversibilă. Nimeni de
pe pământ nu a fost martor la actul creației, de aceea Creația lui Dumnezeu nu poate fi
analizată în toate aspectele sale pe cale științifică și se impune credința, așa cum ni se
spune în Evrei cap. 11:1-2. Recunoaștem că interpretând în felul acesta întâmpinăm
numeroase dificultăți cu privire la sistemul erelor geologice, dar aceasta este interpretarea
care nu prezintă nici o dificultate teologică sau biblică și se armonizează perfect cu
contextul și mesajul întregii Scripturi.

Concluzie:
Din teoriile prezentate se poate observa cum această hermeneutică raționalistă influențează
interpretarea pasajelor biblice referitoare la creație. Uneori autorii acestor teorii sunt atât de afectați
de contraargumentele așa-zis științifice ale materialiștilor încât dovedesc multă originalitate
inventând evenimente bazate pe unele texte biblice care nu au legătură cu evenimentul creației (eg.
Teoria hiatusului). Presiunea hermeneuticii raționaliste produce astfel de erori, oferind soluții de
conjunctură și nu adevăruri care să reziste peste veacuri.
De fapt, concluziile pe baza cărora se susține adaptarea actului creației la aceste “perioade”
sau “ere geologice” (indiferent de variantă), pot fi valabile numai dacă procesul prin care au fost
formate diferitele straturi geologice, ar fi clar și cunoscut în întregime, sau dacă diferitele
formațiuni ale pământului ar fi găsite consecvent în aceeași ordine, și întotdeauna distincte una de
cealaltă. Însă nu puține sunt cazurile în care ordinea este inversată, sau se amestecă un strat cu
celălalt, așa încât nu se pot distinge unul de altul, și nici rămășițele fosile din ele.
Cea mai sănătoasă poziție teologică pare cea legată de modelul creaționist, care rezultă din
interpretarea literal-gramaticală a Genesei, integrându-se într-un sistem hermeneutic consecvent și
coerent, chiar dacă rămân nesoluționate anumite probleme cronologice sau geologice, la care
Biblia nu și-a propus să răspundă.

4
Henry Morris, Creaționismul Științific, p. 246.
5
vezi “Chronological and Background Charts of the Old Testament”, pag. 97.