Sunteți pe pagina 1din 62

UNIVERSITATEA „DANUBIUS”

DIN GALAŢI
FACULTATEA DE DREPT

DREPT INTERNAȚIONAL PUBLIC

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI


UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI

2. ORDINEA JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ ȘI


IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI


Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2. ORDINEA JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ


ȘI IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC

2.1. Consideraţii generale


2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public
2.3. Izvoarele auxiliare (subsidiare) ale dreptului internaţional public
2.4. Soft law
2.5. Jus cogens
2.6. Alte posibile izvoare ale dreptului internaţional public
2.7. Codificarea dreptului internaţional public
2.8. Raportul între dreptul internaţional public şi dreptul intern al statelor
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.1. Consideraţii generale


DEFINIREA CONCEPTULUI DE IZVOR DE DREPT

Există două mari orientări din doctrina de specialitate:

- POZITIVISTĂ, pură (Anzilotti ş.a.), potrivit căreia,


acordul de voinţe constituie singura sursă a dreptului
internaţional (care poate îmbrăca forma expresă –
tratatul, ori forma tacită – cutuma);

- OBIECTIVISTĂ (Scelle, Ch. De Visscher, Bourquin),


care face distincţie între surse creatoare şi sursele
formale, ultimele necreând dreptul, ci limitându-se să le
formuleze ori să le constate.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.1. Consideraţii generale


DEFINIREA CONCEPTULUI DE IZVOR DE DREPT

În sens material În sens formal


- IZVOR DE DREPT - - IZVOR DE DREPT –
condiţiile sociale, forma de exprimare a
elemente extrajudiciare, normelor juridice.
care conduc la apariţia
unei norme de drept.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.1. Consideraţii generale

ORDINEA JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ, ca ansamblu al


regulilor de drept, constituite într-un sistem, ce guvernează societatea la
un moment dat POSEDĂ PROPRIUL SĂU SISTEM DE IZVOARE
care diferă de cele din ordinea juridică internă a statelor.

Ordinea juridică internaţională cuprinde: „norme fundamentale, de


importanţă deosebită pentru comunitatea internaţională, în ansamblul
său, norme de la care statele nu pot, prin acordul dintre ele, să deroge,
sub sancţiunea nulităţii, precum şi alte norme, stabilite pe cale
cutumiară sau convenţională” (Raluca Miga-Beșteliu)
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.1. Consideraţii generale


Izvoarele dreptului Norma de drept internațional se
internaţional public: deosebește de norma de drept intern prin
trăsături care decurg din specificul
- sunt forme specifice de dreptului internațional:
exprimare a normelor 1. este o regulă de conduită obligatorie
acestui drept, care pentru subiectele dreptului internațional,
rezultă din acordul de stabilind drepturile și obligațiile lor;
voinţa al statelor. 2. are un anumit grad de generalitate;
3. se formează prin acordul de voință al
- sunt surse ale normelor
subiectelor dreptului internațional, ca
dreptului internaţional regulă convențională sau cutumiară;
public, mijloace juridice 4. este susceptibilă de a fi adusă la
de exprimare a acestora. îndeplinire prin constrângerea individuală
sau colectivă a statelor.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.1. Consideraţii generale

În dreptul intern, identificarea izvoarelor de drept este


ușor de făcut, ele sunt determinate şi ierarhizate prin
dispoziții constituționale.

În dreptul internațional nu există un for, un organism cu


caracter „constituțional” care să realizeze o astfel de
determinare.

În doctrina juridică, de cele mai multe ori, se face trimitere


la textul art.38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie
pentru identificarea izvoarelor de drept internațional
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.1. Consideraţii generale

ART.38 AL STATUTULUI CURŢII INTERNAŢIONALE DE JUSTIŢIE


 Curtea, a cărei funcţie este să soluţioneze, în conformitate cu dreptul
internaţional, diferendele ce-i vor fi supuse, va aplica:
a) convenţiile internaţionale, fie generale, fie speciale, care stabilesc
reguli expres recunoscute de către statele în litigiu;
b) cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale acceptate
ca reprezentând dreptul;
c) principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;
d) sub rezerva dispoziţiilor articolului 59, hotărârile judecătoreşti şi
doctrina specialiştilor celor mai calificaţi ai diferitelor state, ca
mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept.
 Prezenta dispoziţie nu aduce atingere dreptului Curţii de a soluţiona
o cauză ex aequo et bono, dacă părţile sunt de acord cu aceasta.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public

TRATATUL INTERNAŢIONAL
„un acord internaţional scris între state şi reglementat
de dreptul internaţional, încheiat în scopul de a
produce efecte juridice şi consemnat într-un
instrument juridic unic sau în două sau mai multe
instrumente conexe, oricare ar fi denumirea sa.”
(Convenţia privind dreptul tratatelor încheiate între state, semnată la Viena
la 23 mai 1969)
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public

TRATATUL INTERNAŢIONAL - definiţie

„actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care


consemnează în scris un acord la nivel de stat, la nivel
guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de
a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi şi obligaţii
juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul
internaţional public şi consemnat într-un instrument unic
ori în două sau mai multe instrumente conexe.”
(Legea nr.590 din 2003 privind tratatele)
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


TRATATUL INTERNAŢIONAL – opinii doctrinare
- Tratatul este un izvor de gradul doi al dreptului consular (cutuma
fiind de gradul întâi), care-şi trage forţa juridică din regula
cutumiară pacta sunt servanda (Maresca)
- Tratatul este considerat cel mai important izvor al dreptului
internaţional contemporan „atât datorită clarităţii cu care exprimă
normele de drept, tehnicii sofisticate şi precise folosite, cât şi
frecvenţei utilizării sale” (Vasile Creţu).
Tratatele constituie doar mijloace de înregistrare a cutumei (O'
Connell)
Dreptul internațional general este exclusiv cutumiar, normele
înscrise în tratate fiind de fapt un „drept local”, aplicabil unui
număr restrâns de state (Kelsen)
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public

 Începând cu cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea, tratatul a devenit mijlocul
juridic cel mai frecvent și mai operativ la care statele au recurs pentru a reglementa
relațiile dintre ele.
 În condițiile dinamicii relațiilor actuale, între state, tratatul constituie principala
forma de creare a normelor dreptului internațional.
 În domenii noi (energia atomică, spațiul cosmic, dreptul internațional al mediului
înconjurător etc.) - e necesar a se obține reglementări juridice rapide.
 Tratatul oferă anumite avantaje:
- poate reglementa cu precizie, clar și ușor de dovedit domenii complexe ale
colaborării;
- permite adaptarea dreptului internaţional la dinamica schimbărilor ce intervin în
cadrul comunităţii internaţionale operativ şi eficient;
- oferă stabilitate relaţiilor internaţionale; facilitează proba datorită formei scrise.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public

CUTUMA
 CUTUMA este considerată ca fiind cel mai vechi izvor al dreptului
internaţional.
 A apărut şi a jucat rol de prim ordin în domenii importante ale dreptului
internaţional care s-au format, au existat şi s-au îmbogăţit pe cale cutumiară:
dreptul mării, dreptul diplomatic, dreptul consular etc.
 Cutuma continuă şi în prezent să fie un izvor de norme generale care
reglementează anumite aspecte ale relaţiilor internaţionale.
Art. 38 alin.1, b) Statutul Curții Internaționale de Justiție şi doctrina:
CUTUMA ESTE O „O DOVADĂ A UNEI PRACTICI GENERALE”,
RELATIV ÎNDELUNGATĂ ŞI REPETATĂ A STATELOR,
CONSIDERATĂ DE ELE CA DÂND EXPRESIE UNEI REGULI DE
CONDUITĂ CU FORŢĂ JURIDICĂ OBLIGATORIE, ADICĂ A UNEI
REGULI DE DREPT.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


ELEMENTELE CUTUMEI
 În esenţă, cutuma include în structura sa DOUĂ ELEMENTE:
- UN ELEMENT
- UN ELEMENT SUBIECTIV, opinio
MATERIAL, constituit
juris, recunoaşterea și acceptarea de
din mai multe
către state a obligativităţii acestei
componente: durata,
reguli de conduită, considerarea că o
uniformitatea şi
astfel de regulă are forţă juridică
generalitatea practicii
obligatorie.
statelor;
- Prin aceste elemente cutuma se diferenţiază de curtoazia internaţională.
- Unele uzanţe s-au transformat în timp, în reguli cutumiare: cele din dreptul
diplomatic şi consular privitoare la imunităţi şi privilegii ş.a.
- Unele norme privind ceremonialul diplomatic şi consular au devenit simple
uzanţe.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


RAPORTUL DINTRE TRATAT ȘI CUTUMĂ
Din practica Curții Internaționale de Justiție pot fi desprinse
următoarele reguli:
 normele prevăzute de tratate pot fi acceptate și aplicate de
alte state terțe sau pot fi impuse ca reguli cutumiare;
 tratatele și cutumele care au același conținut pot să existe
în paralel;
 în caz de îndoială, tratatele se interpretează potrivit
dreptului cutumiar, ale cărui norme, dacă au caracter
imperativ, vor avea prioritate față de tratat;
 normele cutumiare se aplică, în special, în acele domenii
ale relaţiilor internaţionale care nu sunt reglementate prin
norme convenţionale.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT
Principiul de drept internațional constituie o prescripţie normativă ce se
caracterizează printr-un înalt grad de abstractizare, dând expresie unei
valori internaţionale, universal acceptată şi care guvernează conduita
subiectelor de drept internaţional.
Principiile generale de drept (art.38 Statutul Curţii Internaţionale de
Justiție), reprezintă un ansamblu de reguli pe care a Curtea îl poate
utiliza în soluţionarea diferendelor ce-i sunt supuse judecăţii:
- autoritatea lucrului judecat,
- nimeni nu poate fi şi judecător şi parte în propria cauză,
- dreptul la apărare,
- egalitatea părților etc.).
Aceste reguli sunt comune oricărui sistem de drept, fie național, fie
internațional.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public

 Sistemul principiilor de drept internaţional mai cuprinde:

- principiile specifice ale


- principiile fundamentale ale
dreptului internaţional, norme
dreptului internaţional, acele
care dau expresie şi
norme de aplicaţie universală
reglementează o valoare specifică
cu grad mare de generalizare şi
şi au acţiune limitată la o ramură
un caracter imperativ, care
ori mai multe ale dreptului
protejează valori fundamentale
internaţional (ex. principiul
internaţionale (ex. egalitatea
libertăţii navigaţiei din dreptul
suverană a statelor,
mării, principiul inviolabilităţii
neamestecul în treburile interne
personale din dreptul diplomatic
etc.);
şi consular etc.)
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT

Opinii doctrinare:
- Aceste principii sunt degajate din diverse sisteme de drept intern, fiind transpuse în
ordinea juridică internaţională.
- Se desprind din norme particulare şi îşi găsesc consacrarea pe cale convenţională
sau cutumiară, nefiind izvoare ale dreptului internaţional în sensul de forme de
exprimare ale acestui drept.
- Subestimarea „rolului principiilor nu-şi găseşte raţiunea, deoarece principiile
reprezintă în fapt normele cele mai generale de conduită a statelor, desprinse pe
baza unei practici îndelungate şi validate de experienţă istorică”.
- Oferă instanţelor „unul din cele mai importante elemente de apreciere a legalităţii
conduitei subiectelor de drept în relaţiile pe care le desfăşoară în cadrul comunităţii
internaţionale”.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

a. Noţiune şi însemnătate

b. Caracterizarea principiilor fundamentale ale


dreptului internaţional
6. Principiul
3. Principiul 4. Principiul
1.. Principiul 2. Principiul respectării
nerecurgerii rezolvării 5. Principiul 7. Principiul
egalităţii neamestecului obligaţiilor
la forţă şi la paşnice a integrităţii cooperării
suverane a în treburile internaţionale
ameninţarea diferendelor teritoriale internaţionale
statelor interne (pacta sunt
cu forţa internaţionale
servanda)
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
a. Noţiune şi însemnătate
“norme juridice de aplicaţie universală, cu un nivel maxim de generalitate şi cu un
caracter imperativ, care dau expresie şi protejează o valoare fundamentală în
raporturile dintre subiectele de drept internaţional” (Raluca Miga-Beșteliu)
„o prescripție normativă ce se caracterizează printr-un înalt nivel de abstractizare
dând expresie unei valori internaționale universal acceptată și care guvernează
conduita subiectelor de drept internațional” (Năstase A.).
„construcții juridice” referitoare la unele valori importante ale relațiilor
internaționale, create în scopul evidențierii acestora, promovării și protecției lor
în raporturile dintre subiectele dreptului internațional (Bolintineanu, Năstase, &
Aurescu)
DETERMINĂ CONȚINUTUL CELORLALTE NORME, PRINCIPII ȘI
INSTITUȚII CE ALCĂTUIESC SISTEMUL DREPTULUI INTERNAȚIONAL.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
a. Noţiune şi însemnătate
 Fac parte din categoria normelor de “jus cogens gentium” deoarece apără
valori fundamentale pentru ordinea juridică internaţională. (Diaconu).
 Au rolul de a păstra și conduce la stabilitatea relațiilor internaționale, la
menținerea păcii, de a dirija conduita subiectelor de drept internațional în
conformitate cu obiectivele acestei ramuri de drept (Ploeşteanu, Duculescu,
Pătraşcu, Zaharia, & Boantă).
 Jus cogens = „…o normă imperativă a dreptului internațional general este o
normă acceptată și recunoscută de comunitatea internațională a statelor în
ansamblul său, ca o normă de la care nu este permisă nici o derogare și care nu
poate fi modificată decât printr-o nouă normă a dreptului internațional general
având același caracter” (Art.53, Convenția de la Viena asupra dreptului tratatelor
din 1969).
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

• Carta O.N.U. (art. 1 şi 2);


Principiile • Declaraţia Adunării Generale a
O.N.U. asupra principiilor de drept
fundamentale internaţional ale relaţiilor prieteneşti
ale dreptului şi de colaborare între state, în
conformitate cu Carta Naţiunilor
internațional Unite, adoptată în anul 1970;
au fost • Carta drepturilor şi îndatoririlor
codificate economice ale statelor, din anul 1974;
• Actul final al Conferinţei pentru
parţial prin: Securitate şi Cooperare în Europa, de
la Helsinki, din anul 1975 etc.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
TRĂSĂTURI
CARACTERISTICE
caracter dinamic – ele
universalitate - privesc toate
evoluează odată cu relaţiile
subiectele dreptului internaţional
internaţionale pe care le
public;
consacră

generalitate - aceste
caracter
principii se aplică tuturor
imperativ – sunt
domeniilor de activitate din
norme de jus
sfera dreptului internaţional
cogens
public;

protejează valori internaţionale de o


deosebită importanţă pentru omenire, obligativitate – caracter ce
precum pacea şi securitatea decurge din tratate şi cutume;
internaţională, libertatea popoarelor;
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa în relaţiile dintre
state;
principiul soluţionării paşnice a diferendelor;

principiul neamestecului în treburile interne ale altor state;

principiul cooperării internaţionale;

principiul egalităţii suverane a statelor;


principiul îndeplinirii cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale -
principiul pacta sunt servanda;
principiul inviolabilităţii frontierelor;

principiul integrităţii teritoriale.


Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

 Între toate principiile fundamentale ale relațiilor și ale


legalității internaționale există o strânsă unitate dialectică,
în așa fel încât RESPECTAREA UNUIA IMPLICĂ
RESPECTAREA TUTUROR CELORLALTE, iar
ÎNCĂLCARE UNUIA DINTRE ELE ÎNSEAMNĂ
NESOCOTIREA TUTUROR CELORLALTE.
 Toate aceste principii trebuie să fie riguros respectate de
către toate statele în relațiile lor reciproce și VIOLAREA
LOR NU POATE FI JUSTIFICATĂ NICIODATĂ ȘI ÎN
NICI O CIRCUMSTANȚĂ.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
1. Principiul egalităţii suverane a statelor
SUVERANITATEA DE STAT = trăsătură generală a statului reprezentând supremaţia şi
independenţa puterii statale în exprimarea şi realizarea voinţei guvernanţilor ca voinţă
generală, obligatorie pentru întreaga societate.
Articolul 3 din Declarația drepturilor omului și cetățeanului (1789) prevedea că:
„principiul oricărei suveranități rezidă în mod esențial în națiune de la care emană toate
puterile”
COLABORAREA DINTRE STATE SE REALIZEAZĂ POTRIVIT UNOR
PRINCIPII ÎN CADRUL CĂRORA RESPECTAREA SUVERANITĂȚII OCUPĂ
UN LOC IMPORTANT.
ESTE CONSACRAT ÎN CUPRINSUL MAI MULTOR ACTE INTERNAȚIONALE CU
VALOARE UNIVERSALĂ:
 DECLARAȚIA O.N.U. ASUPRA PRINCIPIILOR DREPTULUI INTERNAȚIONAL
PRIVIND RELAȚIILE DE PRIETENIE ȘI COLABORARE ÎNTRE STATE,
SESIUNEA XXV, 1970;
 ACTUL FINAL AL CSCE DE LA HELSINKI, 1975;
 CARTA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
1. Principiul egalităţii suverane a statelor

Declarația • toate statele sunt egale din punct de vedere juridic;


Organizației • fiecare stat se bucură de drepturile inerente deplinei
suveranități;
Națiunilor Unite • fiecare stat are dreptul de a alege și dezvolta în mod
din 1970 liber sistemul său politic, social, economic și
precizează că cultural;
• fiecare stat are obligația de a respecta personalitatea
principalele altor state;
elemente • integritatea teritorială și independența politică ale
statului sunt inviolabile;
constitutive ale
• fiecare stat este obligat să se achite în întregime și
suveranității sunt cu bună-credință de obligațiile sale internaționale și
următoarele: să trăiască în pace cu celelalte state.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

2. Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state


 Carta O.N.U. art. 2: „Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va autoriza
Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin în mod esenţial de
competenţa naţională a unui stat, nici nu obligă Membrii să supună
asemenea chestiuni spre soluţionare pe baza prevederilor prezentei
Carte”.
 Declaraţia O.N.U. asupra principiilor dreptului internaţional privind
relaţiile de prietenie şi cooperare între state, conform Cartei Naţiunilor
Unite, din anul 1970, „Statele participante se vor abţine de la orice
intervenţie, directă sau indirectă, individuală sau colectivă, în treburile
interne sau externe care intră în competenţa naţională a altui stat
participant, oricare ar fi relaţiile lor reciproce”.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

2. Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state


 Prin Actul final de la Helsinki, din anul 1975 se interzice
oricărui stat sau grup de state ”de a interveni direct sau
indirect, pentru orice motiv, în afacerile interne sau externe
ale unui stat”.
 „Declaraţia asupra neadmiterii intervenţiei şi amestecului în
afacerile interne ale statelor”, adoptată de Adunarea
Generală a O.N.U., în cadrul sesiunii a 36-a din anul 1981,
interzice propaganda ostilă altui stat, cu scopuri
intervenţioniste, folosirea drepturilor omului ca mijloc de
amestec în treburile altui stat şi a terorismului ca politică
de stat împotriva altuia.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

2. Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state

DREPTURI OBLIGATII
 dreptul statelor de a-şi  obligaţia statelor de a se
exercita atributele abţine de la orice acţiune de
suveranităţii lor, fără nici un natură să ştirbească sau să
împiedice exercitarea
amestec din afară.
normală şi liberă a
suveranităţii altui stat
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

3. Principiul nerecurgerii la ameninţarea cu forţa


 Potrivit art. 2, pct. 4, al Cartei O.N.U., statelor le este interzis să recurgă, în
relaţiile lor internaţionale, la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei,
împotriva integrităţii teritoriale ori independenţa politica a altor state, fie în
alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite.
 Preambulul Declaraţiei O.N.U. din 1970 consacră „respectarea riguroasă
de către state a obligaţiei de a se abţine să intervină în afacerile interne ale
altui stat, este o condiţie esenţială ce trebuie să fie îndeplinită pentru ca
naţiunile să trăiască în pace unele cu altele”.
 Declaraţia din 1970 a Adunării Generale a O.N.U. reafirmă acest principiu
sub forma „principiului neagresiunii” și definește războiul de agresiune ca
fiind o crimă internaţională care generează răspunderea statelor, în
conformitate cu dreptul internaţional.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
3. Principiul nerecurgerii la ameninţarea cu forţa
 Rezoluţia 2160/XXI din 1966 a Adunării Generale a O.N.U. precizează că „un atac
armat al unui stat împotriva altuia şi utilizarea forţei sub orice altă formă
constituie o violare a dreptului internaţional”.
 Potrivit Rezoluţiei 3314 din 1974 a Adunării Generale a O.N.U., agresiunea
presupune folosirea forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii
teritoriale sau independenţei politice a altui stat sau în orice alt mod incompatibil cu
Carta Naţiunilor Unite.
 Art. 20 al Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice din 1966
interzice propaganda de război.
 Este permisă folosirea forţei în două situaţii:
 pe baza hotărârii Consiliului de Securitate al O.N.U, cu caracter de sancţiuni
colective împotriva statelor care săvârşesc acte de agresiune, de ameninţare
sau de încălcare a păcii internaţionale sau în scopul „operaţiunilor de
menţinere a păcii”;
 pentru exercitarea dreptului la autoapărare împotriva unui atac armat.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
4. Principiul rezolvării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale
 Carta O.N.U. prevede în mod expres în art. 2, pct.3 că „Toţi membrii
Organizaţiei vor soluţiona diferendele lor internaţionale prin mijloace
paşnice, în aşa fel încât pacea şi securitatea internaţională, precum şi
justiţia să nu fie puse în primejdie"
 Carta O.N.U. rezervă întreg Capitolul VI rolului organizaţiei în rezolvarea
paşnică a diferendelor internaţionale, indicând mijloacele paşnice la care
pot recurge statele pentru soluţionarea diferendelor dintre ele.
 Acest principiu este strânsă corelație cu principiul neagresiunii.
 Cele două principii fundamentale ale dreptului internaţional public au
apărut deodată.
 Principiul rezolvării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale se
aplică tuturor diferendelor care se pot ivi în relaţiile internaţionale şi
indiferent de gravitatea lor.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
4. Principiul rezolvării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale

Prima consacrare a principiului rezolvării prin mijloace pașnice a


diferendelor dintre state este cuprinsă în Pactul Briand-Kellog (1928) care
în art.2 preciza că statele părți „recunosc că reglementarea sau
soluționarea oricăror diferende sau conflicte de orice natură sau de orice
origine ar putea avea ele, care vor putea să se ivească între ele, nu va
trebui niciodată să fie rezolvate decât prin mijloace pașnice”.
Actul final de la Helsinki din anul 1975 stabilește că „Statele participante
vor reglementa diferendele dintre ele prin mijloace paşnice, astfel încât să
nu fie în pericol pacea şi securitatea internaţională şi justiţia” (cap. I, pct.
V).
Potrivit acestui principiu statelor le revine obligaţia generală de a rezolva
toate diferendele internaţionale numai prin mijloace paşnice.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
5. Principiul integrităţii teritoriale
Declarația din 1970 a A.G. a O.N.U. : „orice stat are obligația de a se abține să
recurgă la amenințarea cu forța sau la folosirea forței pentru a viola frontierele
internaționale existente ale altui stat sau ca mijloc de rezolvare a diferendelor
internaționale, inclusiv a diferendelor teritoriale și a problemelor referitoare la
frontierele statului”.
Carta O.N.U. art.2 pct.4 impune tuturor membrilor Organizaţiei să se abţină în
relaţiile lor internaţionale de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei fie
împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat, fie în orice alt
mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.
Actul Final de la Helsinki din anul 1975 obligă statele să se abțină de la orice acțiuni
împotriva integrității teritoriale, a independenței politice sau a unității oricărui stat
participant și să considere inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt; statele trebuie
să se abțină de la orice atentat împotriva acestor frontiere.
Este permisă modificarea frontierelor dintre state numai prin mijloace pașnice şi pe
baza acordului dintre statele interesate.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
5. Principiul integrităţii teritoriale
Acest principiu este strâns legat de principiul suveranității și principiul inviolabilității
frontierelor.
DREPTURI OBLIGAŢII
dreptul fiecărui stat de a exercita obligaţia statelor de a nu viola
supremaţia sa deplină pe
teritoriul său, delimitat prin teritoriul altui stat, de a nu
frontierele de stat, supremaţie ce anexa cu forţa o parte din
îşi găseşte expresia în teritoriul altui stat sau un stat
organizarea politico-
administrativă a teritoriului în întregime (debellatio),
propriu, în stabilirea regimului precum şi de a nu exercita
juridic al persoanelor aflate pe
teritoriul său şi în folosirea liberă puterea sa asupra teritoriului
a bogăţiilor acelui teritoriu altui stat
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

6. Principiul îndeplinirii cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale


(pacta sunt servanda)

 Unul dintre cele mai vechi principii ale dreptului internaţional,


cunoscut fiind încă din antichitate și se bazează pe ideea de
bună-credinţă, pe obligaţia de a respecta cuvântul dat.
 Este considerat de doctrină şi de jurisprudenţa internaţională
ca un principiu de bază al acestei ramuri de drept.
 Pacta sunt servanda constituie garanţia juridică a realizării
celorlalte principii şi norme ale dreptului internaţional în
relaţiile internaţionale și asigură legalitatea internaţională,
pacea, colaborarea paşnică între statele comunităţii
internaţionale.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
6. Principiul îndeplinirii cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale (pacta sunt
servanda)
Carta O.N.U. art.2, pct.2 : ,,Toţi membrii Organizaţiei [...] îşi vor îndeplini cu
bună-credinţă obligaţiile asumate potrivit prezentei Carte”.
Declarația din 1970: fiecare stat este obligat să îndeplinească cu bună-credință
obligațiile care îi incumbă în virtutea acordurilor internaționale în conformitate cu
principiile și normele general recunoscute ale dreptului internațional.
Actul final de la Helsinki din anul 1975: principiul „pacta sunt servanda” se
aplică tuturor tratatelor internaţionale legale.
Convenția de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor:
- „orice tratat în vigoare leagă părțile și trebuie executat cu bună-credință”
(art.26).
- obligația de a îndeplini cu bună-credință obligațiile internaționale exclude
invocarea unor „motive neînsemnate sau folosirea subtilităților de interpretare,
pentru a se eluda executarea tratatelor” .
- un stat nu poate invoca dispozițiile dreptului său intern pentru a justifica
neexecutarea unui tratat (art.27).
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

7. Principiul cooperării internaţionale


 Carta O.N.U. art. 1, pct. 3 - „realizarea cooperării internaționale în rezolvarea
problemelor internaționale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în
promovarea și încurajarea respectării drepturilor omului și a libertăților
fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”

 Carta O.N.U. solicită Adunării Generale, în formularea art. 13 paragraful 1 literele


a) și b), să inițieze studii și să facă recomandări în scopul promovării cooperării
internaționale în domeniul politic şi încurajării dezvoltării progresive a dreptului
internaţional şi codificării lui, în domeniul economic, social, cultural, educativ şi
sanitar, precum și pentru a sprijini înfăptuirea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.

 Carta O.N.U. consacră întreg capitolul IX cooperării internaționale a statelor,


denumit Cooperarea economică și socială internațională.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.2. Izvoarele principale ale dreptului internaţional public


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

7. Principiul cooperării internaţionale


 Declaraţia Adunării Generale a O.N.U. asupra principiilor dreptului internaţional
privind relaţiile de prietenie şi cooperare între state, conform Cartei Naţiunilor
Unite din anul 1970 stipulează că „Statele, oricare ar fi deosebirile existente între
sistemele lor politice, economice şi sociale, au obligaţia de a coopera unele cu
altele în diversele domenii ale relaţiilor internaţionale".
 Actul final de la Helsinki din 1975 consacră, de asemenea, acest principiu.
 Cooperarea internaţională constituie, în același timp, un drept şi o obligaţie ce
revine statelor:
dreptul de a participa la relaţii de obligaţia de a coopera între ele, în primul rând,
cooperare cu celelalte state ale pentru asigurarea păcii şi securităţii
comunităţii internaţionale, pe baze internaţionale, precum şi pentru realizarea
bi sau multilaterale şi în orice progresului lor, de a respecta toate principiile
domeniu de interes reciproc, fundamentale ale dreptului internaţional public,
ca şi celelalte norme imperative ale acestuia.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.3. Izvoarele auxiliare (subsidiare)


 JURISPRUDENȚA INTERNAȚIONALĂ și DOCTRINA
specialiștilor celor mai calificați în dreptul public ai diferitelor națiuni
sunt, potrivit art. 38 din Statutul Curții Internaționale de Justiție,
mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept.
 NU REPREZINTĂ IZVOARE PROPRIU-ZISE DE DREPT
INTERNAȚIONAL.
HOTĂRÂRILE JUDECĂTOREŞTI INTERNAŢIONALE reprezintă
acte de interpretare și precizare a tratatelor sau cutumelor în scopul
aplicării normelor de drept la o speţă determinată.
Ele nu constituie precedente de natură să determine apariția de noi
norme ale dreptului internațional public.
Jurisprudența internaţională nu poate îndeplini în procesul normativ un
rol creator, ea nu se constituie, prin ea însăși, într-o sursă distinctă și
independentă de drept internaţional.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.3. Izvoarele auxiliare (subsidiare)


 Hotărârile instanţelor judiciare, hotărârile instanţelor arbitrale
internaţionale sunt pronunţate în anumite cazuri concrete.
 Au forţă juridică obligatorie numai pentru părţile în litigiu şi
numai pentru cauza pe care o soluţionează.
 Sunt importante pentru sursele dreptului internaţional
deoarece:
- reafirmă principii de drept;
- interpretează norme stipulate în tratate.
ACESTE HOTĂRÂRI SUNT MIJLOACE DE
CONSTATARE ŞI DE APLICARE A DREPTULUI
EXISTENT.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.3. Izvoarele auxiliare (subsidiare)


 ART. 38 – „doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni”
= exigenţă necesară în selectarea elementelor de specialitate înscrise în sfera acestui mijloc
auxiliar de determinare a regulilor de drept.
 Lucrări ştiinţifice importante au fost realizate în cadrul unor organisme şi organizaţii
internaţionale:
- Comisia de Drept Internaţional a Naţiunilor Unite, înfiinţată în 1947
- Institutul de Drept Internaţional, fondat în 1873
- Asociaţia de Drept Internaţional, creată în 1873
- Institutul pentru Cercetarea Păcii, creat în 1966
- Institutul Internaţional de Drept Spaţial creat în 1960 etc.

NU ARE ROL CREATOR.


CONSTATĂ, SISTEMATIZEAZĂ ŞI INTERPRETEAZĂ DREPTUL
INTERNAŢIONAL.
ADUCE CONTRIBUŢII NOTABILE LA DEZVOLTAREA DREPTULUI
INTERNAŢIONAL PRIN ANALIZA ŞTIINŢIFICĂ A NORMELOR SALE ÎN
LUMINA PRINCIPIILOR, FINALITĂŢILOR ŞI A FACTORILOR CARE
DETERMINĂ EVOLUŢIA VIEŢII INTERNAŢIONALE.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.4. Soft law


 Dihotomia hard law - soft law = concepte utilizate de dreptul
internațional pentru a clasifica diferitele instrumente juridice, în
funcție de forța lor juridică.
 Hard law - acele instrumente juridice care nasc obligații în sarcina
subiecților de drept vizați, care leagă, adică prescriu o conduită
precisă, obligatorie de respectat, existând, cel puțin teoretic,
posibilitatea constrângerii, în caz de nerespectare: tratatele și
convențiile internaționale, regulile rezultate din cutuma
internațională, rezoluțiile Consiliului de Securitate.
 Soft law - acele instrumente cvasilegale, lipsite de forță obligatorie,
având caracter mai degrabă de recomandare: majoritatea
rezoluțiilor și declarațiilor Adunării Generale a Națiunilor Unite,
chiar și Declarația Universală a Drepturilor Omului, diferitele
planuri de acțiune negociate de diferite state ori organizații
internaționale, principii, coduri deontologice, anumite uzanțe (cele
convenționale).
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.5. Jus cogens


 Normele de jus cogens = norme juridice menite a realiza „ordinea publică
internațională, norme juridice cu caracter imperativ destinate promovării interesului
„general și colectiv (public) la nivelul comunității internaționale”, care „prin caracterul
lor specific, reprezintă un important factor de promovare și consolidare a ordinii
juridice internaționale”.
 Convenţia de la Viena din 1969, referitoare la dreptul tratatelor, art.53 :
„Este nul orice tratat care,în momentul încheierii sale, în conflict cu o normă imperativă a
dreptului internaţional general.
În sensul prezentei Convenţii, o normă a dreptului internaţional general este o normă
acceptată şi recunoscută de comunitatea internaţională a statelor în ansamlul ei, drept
normă de la care
nu este permisă nici o derogare şi care nu poate fi modificată decât printr-o nouă normă
a dreptului internaţional general având acelaşi caracter”.
 Sunt considerate norme imperative:
- principiile fundamentale ale dreptului internaţional,
- normele reglementează „drepturi ale tuturor statelor în domenii care nu fac obiectul
suveranităţii statelor cum ar fi: libertatea mărilor ori interzicerea pirateriei, dar și o
serie de norme cu caracter umanitar, pe care ansamblul statelor le consideră
indispensabile pentru a garanta respectarea drepturilor elementare la viaţă şi la
demnitate.”
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.6. Alte posibile izvoare ale dreptului internaţional public

Actele
organizaţiilor
internaţionale

Actele
Echitatea unilaterale
ale statelor
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.6. Alte posibile izvoare ale dreptului internaţional public


ACTELE ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE: actele constitutive ale organizaţiilor (Carta
O.N.U., Statutul Consiliului Europei etc.);rezoluţiile Consiliului de Securitate al O.N.U., care sunt
obligatorii pentru statele membre O.N.U.; decizii, regulamente, directive cu caracter obligatoriu
adoptate de organele Uniunii Europene; recomandări adoptate de Adunarea Generală O.N.U. şi
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei etc.
ACTELE UNILATERALE ALE STATELOR
- DECLARAŢIA = actul prin care un stat face cunoscută altor state poziţia sa în legătură cu o anumită
situaţie şi care este în măsură să angajeze acel stat pe plan extern;
- RECUNOAŞTEREA = actul prin care un stat constată apariţia unui nou subiect de drept internaţional
(un alt stat, o organizaţie internaţională, un guvern, naţiune care luptă pentru dobândirea
independenţei sau insurgenţii dintr-un război civil) şi prin care îşi manifestă dorinţa de a stabili cu
acestea relaţii oficiale;
- PROTESTUL = o formă a demersului diplomatic prin care un stat ia poziţie împotriva acţiunilor unui
alt stat care încălcă drepturile sale legitime, atrăgându-i atenţia asupra responsabilităţii sale sau
solicitându-i reparaţii pentru prejudiciile cauzate;
- RENUNŢAREA = actul prin care un stat abandonează voluntar, total sau parţial, anumite drepturi pe
care le dobândise în baza unor tratate internaţionale.
ECHITATEA - o posibilitate acordată de părțile într-un diferend judecătorului internaţional de a judeca
acel diferend și de a propune soluția pe care o consideră justă și conformă intereselor părților în
cauză; nu este izvor formal al dreptului internaţional, ci un sistem de soluţionare a diferendelor
internaţionale.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.7. CODIFICAREA DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC

CODIFICAREA = opera prin CODIFICAREA = determinată


care se contribuie: de elemente precum:
 la clasificarea normelor  diversitatea izvoarelor,
dreptului internaţional,
 imprecizia unor norme de
 la transpunerea normelor
sorginte cutumiară şi
cutumiare în norme
convenţionale,  necesitatea precizării şi
 la precizia şi autoritatea sistematizării normelor
normelor şi instituţiilor sale, juridice de drept
 la participarea tuturor
internaţional în instrumente
statelor la procesul de formare juridice clare şi fără echivoc,
şi dezvoltare a dreptului  existenţa în anumite
internaţional. domenii a unor norme
incomplete.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.7. CODIFICAREA DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC

• Codificarea are rolul de a • Codificarea constituie nu


constata normele de drept în numai o prezentare şi
vigoare, fără a se preocupa sistematizare a normelor, ci şi
dacă ele formează un sistem o operă în cadrul căreia unele
coerent, aplicabil în norme pot fi modificate sau
raporturile internaţionale reale abrogate şi se pot crea norme
noi, astfel încât să se realizeze
un ansamblu coerent de norme
care să corespundă nevoilor şi
realităţilor epocii
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.7. CODIFICAREA DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC

După crearea O.N.U., procesul de codificare a dreptului


internațional a cunoscut o perioadă mai fertilă și s-a impus
concepţia potrivit căreia codificarea are:
- atât scopul de a constata, de a formula mai precis și
sistematiza normele de drept internaţional în care există
deja o practică constantă a statelor, precedente și opinii
doctrinare (codificare de lege lata),
- cât şi pe cel de a dezvolta progresiv dreptul internaţional
prin elaborarea de noi norme (codificare de lege ferenda).
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.7. CODIFICAREA DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC


- CATEGORII
a) codificarea oficială, realizată prin acordul statelor (are caracter
obligatoriu) și codificarea neoficială, efectuată în cadrul activității de
cercetare științifică desfășurată de organizaţii naţionale sau
internaţionale, de oameni de ştiinţă în mod individual (care nu are
caracter obligatoriu);

b) codificarea generală, ce privește ansamblul normelor dreptului


internaţional, și codificarea parţială, pe anumite ramuri ori domenii ale
acestuia;

c) codificarea principiilor generale şi codificarea amănunţită;

d) codificarea universală, a normelor de drept cu aplicabilitate pentru


toate statele lumii şi codificarea regională, care cuprinde numai normele
aplicabile unei anumite zone geografice.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.7. CODIFICAREA DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC


EVOLUŢIE
 Germeni ai preocupărilor privind codificarea au apărut încă din
antichitate (exemplu, Codul lui Hammurabi).
 De-abia în societatea modernă s-au înregistrat încercări ale unor
filozofi şi teoreticieni de a sistematiza norme ale dreptului
internațional:
- Jeremy Bentham, O introducere la principiile morale şi
legislaţiei, 1781
- John Bluntchli, Dreptul internaţional codificat, 1868.
 O contribuție semnificativă în ce privește codificarea dreptului
internațional au avut Institutul de Drept Internaţional, Asociaţia
de Drept Internaţional, Institutul de Drept Internaţional care au
elaborat unele proiecte neoficiale de codificare pe domenii ale
dreptului internaţional.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.7. CODIFICAREA DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC


EVOLUŢIE
Până la crearea O.N.U., eforturile comune ale statelor manifestate în cadrul
unor congrese sau conferinţe internaţionale au condus la realizarea unor
codificări oficiale în domenii precum:
 regimul fluviilor internaționale și rangurile diplomatice (Actul final al
Congresului de la Viena, 1815),
 dreptul maritim (Conferinţa de la Paris, 1856);
 regulile privind mijloacele de soluţionare paşnică a diferendelor
internaţionale, privind legile şi obiceiurile războiului terestru şi maritim
referitoare la ostilităţile armate, beligeranţi, mijloace permise sau interzise
în ducerea războiului, regimul juridic al prizonierilor de război şi alte
persoane protejate în timpul conflictului armat (Conferinţele internaţionale
de la Haga din 1899 şi 1907);
 interzicerea folosirii proiectilelor explozive sau încărcate cu substanțe
inflamabile ce a prefigurat constituirea dreptului umanitar modern
(Convenția de la Geneva din 1864 pentru îmbunătățirea soartei militarilor
răniţi din armatele în campanie și Declarația de la Petersburg din 1868)
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.7. CODIFICAREA DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC


EVOLUŢIE
 O.N.U. a atribuit Adunării Generale obligația de a încuraja dezvoltarea
progresivă a dreptului internațional și codificarea lui (art.13 din Carta O.N.U.)
 REZOLUȚIA 174 (II) DIN 21 NOIEMBRIE 1947 a AG a ONU - a fost creată
COMISIA DE DREPT INTERNAŢIONAL, ca organ subsidiar al Adunării generale,
având ca obiect promovarea unei dezvoltări progresive a dreptului internațional și a
codificării acestuia (art.1 din Statutul Comisiei de drept internațional)
 CDI şi-a început activitatea în 1949 şi a contribuit la elaborarea a numeroase
proiecte de convenţii de codificare a dreptului internaţional, devenite ulterior tratate
multilaterale:
 Convenţia de la Viena din 1961, privind relațiile diplomatice,
 Convenţia de la Viena din 1963 privind relaţiile consulare,
 Convenţia de la Viena din 1969, privind dreptul tratatelor,
 Cele 4 convenţii de la Geneva din 1958
 Convenţia de la Montego Bay din 1982, privind dreptul mării,
 Convenția de la Viena din 1986, privind tratatele încheiate între state și organizații
internaționale,
 Statutul Curții Penale Internționale, 1998 etc.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.7. CODIFICAREA DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC


EVOLUŢIE

PROCESUL DE CODIFICARE ESTE UN


PROCES CONTINUU, NEVOILE
RAPORTURILOR INTERNAŢIONALE
ADUCÂND ÎN ATENŢIE NOI DOMENII ÎN
CARE SUNT NECESARE SISTEMATIZĂRI
ŞI DEZVOLTĂRI ALE DREPTULUI
INTERNAŢIONAL.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.8. Raportul dintre dreptul internațional


public și dreptul intern (I)

O problemă des discutată și cu mari implicații practice este


aceea a deosebirilor existente între dreptul internațional
public si dreptul intern al statelor, precum şi a raportului
care exista între acestea.
 Dreptul internațional public pe de o parte, şi dreptul intern,
pe de altă parte, sunt două sisteme de norme şi doua tipuri
distincte de drept care acționează diferit.
 Între cele două sisteme există deosebiri privind obiectul de
reglementare, modul de elaborare a normelor, izvoarele şi
subiectele lor, sistemul de aplicare şi de sancționare.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.8. Raportul dintre dreptul internațional


public si dreptul intern (II)
 Cele două sisteme de norme se întrepătrund prin
intermediul statelor (în jurul cărora sunt organizate si prin
care acționează), între state existând relații de influențare
reciproca si intercondiționare.
 Există norme de drept internațional, în special acelea
cuprinse în tratate internaționale, în temeiul cărora statele
care devin părți la aceste tratate sunt obligate sa ia anumite
masuri în planul legislației lor interne, pentru aducerea la
îndeplinire a obligațiilor ce le revin din aceste tratate.
 În problema raportului dintre dreptul internațional
public si dreptul intern s-au conturat în doctrina de
specialitate doua teorii opuse:
 teoria dualistă
 teoria monistă.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.8. Raportul dintre dreptul internațional


public si dreptul intern (III)
 Teoria dualistă
- consideră ca dreptul intern și dreptul internațional ar reprezenta două sisteme
juridice distincte, care acționează pe planuri diferite, cu domenii diverse de
aplicare și fără comunicare între ele, având izvoare distincte și destinatari
deosebiți, ceea ce nu exclude însă anumite legături și interferențe între ele;
- aplicarea dreptului internațional în ordinea juridică a statelor nu se poate face
decât ca urmare a transformării normelor de drept internațional în norme de
drept intern,
- Concluzia: o normă de drept internațional, devenită normă internă, poate fi
modificată sau abrogată printr-o lege internă ulterioară;
- adepţii acestei teorii (Triepel, Anzilotti) consideră ca „ruptura” dintre cele două
sisteme s-ar datora faptului că fiecare dintre ele funcționează în conformitate cu
câte un alt principiu:
în dreptul intern principiul în dreptul internațional domină principiul
caracterului obligatoriu al legii, pacta sunt servanda – tratatele
pentru toate categoriile de subiecte de internaționale legând numai statele care
drept sunt părți la aceste tratate
„un stat nu poate invoca dreptul său intern pentru neexecutarea unui tratat
internațional”(art. 27 Convenția asupra dreptului tratatelor 1969) - statele stabilesc
chiar prin constituție regula conformității legilor interne cu tratatele internaționale.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.8. Raportul dintre dreptul internațional public


şi dreptul intern (IV)
 Teoria monistă
- susţine că dreptul internaţional şi dreptul intern formează o singură ordine
juridică, indiferent dacă normele juridice reglementează în planul realităţilor
interne sau în planul realităţilor internaţionale.
- adepţii acestei teorii pornesc de la ideea că dreptul, în general, nu ar trebui separat
în funcţie de interesele naţionale sau internaţionale, pentru că, oricum, acestea
sunt convergente către obiective şi scopuri finalmente comune.
 Problemă: care dintre cele două sisteme trebuie să prevaleze?

Teoria priorităţii dreptului intern al statelor - este susţinută în general de şcoala


funcţionalismului juridic, inspirată din concepţiile filosofice ale lui Hegel, care susţine
că normele dreptului internaţional practic nu există, ele fiind doar o proiectare în
planul relaţiilor internaţionale a unor norme de drept intern care trebuie să asigure
interesul naţional, raporturile dintre state fiind esenţialmente raporturi de forţă.
Teoria priorităţii dreptului internaţional - este susţinută îndeosebi de şcoala
normativistă a lui Kelsen; susţine existenţa unei ordini universale, superioară ordinilor
juridice interne; competenţă atribuită statelor în cadrul ordinii universale; normele de
drept se ordonează astfel într-o ierarhie strictă, dreptul internaţional aflându-se în
vârful acestei piramide; dreptul etatic trebuie să se adapteze exigenţelor dreptului
internaţional.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.8. Raportul dintre dreptul internațional public şi dreptul


intern (V)
 Constituția României stabilește (2003):

- ARTICOLUL 11 - Dreptul internațional si dreptul intern


(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință
obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde
dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după
revizuirea Constituției.
- ARTICOLUL 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului
(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi
interpretate si aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor
Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Dacă exista neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care Romania este parte, și legile interne, au prioritate
reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile
interne conțin dispoziții mai favorabile.
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

2.9. Raportul dintre dreptul internațional public şi dreptul


intern (VI)
CONCLUZIE
Raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional este complex.
Cele două sisteme se intercondiţionează.
Se poate constata prevalenţa unuia sau altuia în anumite domenii sau
momente ale evoluţiei istorice.
Nici unul dintre aceste curente de gândire nu exprimă adevăratele
raporturi dintre dreptul intern şi dreptul internaţional, exagerând sau
absolutizând unul din cele două sisteme.
Dreptul internaţional pozitiv pledează în favoarea primatului
dreptului internaţional.
 Multiplicărearelaţiilor internaţionale şi apariţia în prim planul
preocupărilor umanităţii a unor probleme globale ce necesită
cooperarea tuturor statelor pentru soluţionarea impune un efort tot mai
concertat al tuturor statelor şi popoarelor şi renunţarea la astfel de
„formulări rigide”.