Metodele agricole ale lui Masanobu Fukuoka

Motto: “Aceasta metodă contrazice complet tehnicile agricole moderne. Aruncă cunoaşterea ştiinţifică
modernă şi instrumentele fermajului tradiţional pe fereastră. Cu acest tip de agricultură, care nu utilizează
maşini, nici îngrăşăminte, şi nici chimicale, este posibil să atingi o recoltă egală sau chiar mai bună decât
cea a unei ferme japoneze medii. Proba se coace drept sub ochii voştri.” (Masanobu Fukuoka)

În 1978, un japonez numit Masanobu Fukuoka publica o carte cu nume parcă inspirat dintr-un haikku:
Revoluţia paiului de orez. În termenii cei mai exacţi, metodele agricole propuse de el sunt ceea ce se
cheamă o revoluţie. Însă nu o răsturnare convulsivă, dătătoare de speranţă dar deopotrivă de suferinţă, aşa
cum cei mai mulţi dintre noi concepem revoluţiile, ci o renovazione, adică o întoarcere la origini. La urma
urmei, sensul astronomic al revoluţiei este tocmai acela de închidere a unui ciclu, în punctul cel mai
apropiat de cel din care acesta a pornit.

Vom încerca în rândurile ce urmează să facem abstracţie de mesajul spiritual al autorului. Nu fără pierderi
semnificative, pentru că în opinia lui Fukuoka agricultura nu poate fi despărţită de... totul. Şi pe bună
dreptate. Dacă fermierul cultivă legume în extrasezon o face pentru că sistemul financiar îl obligă, pentru
că orăşeanul e dispus să dea bani, pentru că lumea e superficială, pentru că tradiţiile au degenerat ş.a.m.d.
Nimic nu există fără a fi în legătură, în comuniune subtilă cu tot ce există, chiar şi lucrurile care aparent
sunt cel mai departe unul de celălalt.

Însă fiindcă acest blog este dedicat problemelor agriculturii ecologice, ne vom mărgini să expunem cele ale
agriculturii, lăsând neştirbită curioşilor şi pasionaţilor, care vor să acceadă la înţelegerea deplină a
problemelor, plăcerea lecturii integrale. Am consultat noi înşine o versiune în limba engleză a lucrării lui
Masanobu Fukuoka distribuită pe www.scribd.com. O recomandăm călduros.

Mai menţionăm că fermierul japonez cultivă cereale păioase (orez, secară), citrice (mandarine, lămâi) şi
vegetale. Singurele animale care se găsesc pe proprietatea lui sunt găinile şi raţele. Fiind buddhist, nu
sacrifică şi nu consumă carnea altor făpturi. Înregistrăm aceste detalii fără a le discuta nicicum, ci ca repere
necesare în înţelegerea unei metode care poate fi adaptată pe anumite meleaguri, dar care nu trebuie
preluată orbeşte sau fără anumite rezerve legate de particulările climatice, geografice şi culturale ale ţării
noastre.

Mai întâi principiile :

1. Fără cultivare.
2. Fără fertilizator chimic sau compost preparat.
3. Fără luptă împotriva buruienilor prin arătură sau ierbicide.
4. Fără dependenţă de chimicale.

Aşa le-a redactat Masanobu Fukuoka. Aşa le lăsăm şi noi. Însă le discutăm puţin : Fără cultivare înseamnă
că interacţiunile omului cu ogorul trebuie să fie minime. Dăunătorii plantelor au proprii lor vânători.
Aceştia din urmă trebuie lăsaţi să se manifeste. Când omul intervine brutal şi pulverizează insecticide,
îndepărtează în mod prostesc şi duşmanii fireşti ai insectelor. Ogorul devine dependent, dacă omul nu
revine iar şi iar cu otrăvurile lui decantate în fabrici plantele sunt năpădite şi mor. Anul următor dăunătorii
sunt şi mai puternici, e nevoie de noi formule ca să fie stârpiţi. Aceasta nu e agricultură ştiinţifică, ci o
prostie a fermierului care are nevoie de noi şi noi intervenţii pentru a fi cârpită, niciodată corectată deplin .
Fukuoka spune că dacă natura e lăsată să reacţioneze fără intervenţia umană, ea tinde să se autoregleze.

Buruienile sunt lupta continuă a agricultorului. Împotriva lor se fac lucrări costisitoare (arătura, discuitul),
1
împotriva lor se deversează otrăvuri care murdăresc apele freatice şi până la urmă distrug inclusiv
ecosistemul mărilor. Risipă, distrugere, pierdere de energie. Fukuoka spune că primul pas dacă vrem să
scăpăm de buruieni este să renunţăm la arat. Năucitor, nu? Desigur, sistemul este mult mai complex, si voi
încerca să-l expun succint în cele ce urmează. În anii în care a experimentat, japonezul a constatat că
seminţele de păioase nu au nevoie să fie îngropate ca să încolţească. Ba chiar, dacă sunt îngropate prea
adânc, putrezesc şi nu mai încolţesc, oricine ştie asta. Semănatul prin aruncare la suprafaţă este suficient de
bun.

Însă detaliile hotărăsc în privinţa succesului. În fiecare an se cultivă două cicluri de păioase. Un orez de
primăvară-vară şi o secară de toamnă. Fiecare dintre plante se însămânţează cu două-trei săptămâni înainte
ca cealaltă să se coacă. Astfel, seminţele sunt ocrotite de plantele în picioare, fapt care le asigură protecţie
împotriva şoarecilor şi a vrăbiilor. Recoltarea plantelor coapte se face la momentul oportun cu coasa, iar
treieratul se face manual. Nu s-ar putea face recoltarea şi cu maşinile agricole? Răspuns: NU. Acestea sunt
prea grele, iar unde ai trecut cu tractorul trebuie musai sa ari, ca să afânezi din nou pământul. Munca omul,
eventual calul, nu distruge ca maşinile.

După ce recoltează, Fukuoka împrăştie paiele pe ogor. În mod dezordonat, pentru a oferi astfel protecţie
semniţelor care încă nu au încolţit. Nici acestea din urmă nu se aruncă aşa pe brazdă, ci trecute printr-o
"baie de argilă", adică printr-o vană cu un noroi foarte subţire, care le acoperă cu o pojghiţă de lut.
Seminţele astfel "tratate" nu mai tentează prea mult şoarecii de câmp, însă îşi păstrează intacte capacităţile
de a germina.

Pe scurt, cam acesta e sistemul: semănat când cultura anterioară e în picioare, recoltat manual, acoperit
cultura subsecventă cu un strat dezordonat de paie. Buruienile răzbesc cu greu în acest sistem. Pământul nu
sărăceşte, ci se îmbogăţeşte anual. Nu e nevoie de compost, ci de foarte puţin găinaţ de raţă (acestea se
plimbă pe ogor şi culeg buruienile proaspete, atunci când noile cereale încă nu şi-au făcut apariţia de sub
stratul protector de paie).

Mai adăugăm că în privinţa copacilor, Masanobu Fukuoka merge pe aceleaşi principii: câtă vreme omul nu
intervine, arborii îşi păstrează capacitatea intactă de a lupta cu dăunătorii lor. Aici cineva va spune că unii
copaci nu vor putea rezista. Şi eu voi evoca un experiment ştiinţific făcut de japonezul nostru pe vremea
când era cercetător într-un institut (însă l-au mai făcut şi alţii, cu aceleaşi rezultate, semn că adevărul este
indubital cel spus de el): se iau două loturi de orez şi se infestează cu o ciupercă. Primul lot se tratează
chimic, cel de-al doilea este lăsat să se descurce. Plantele primului lot supravieţuiesc aproape toate. Cel de-
al doilea are pierderi semnificative. Totuşi, când ciclul vegetativ se încheie, cel de-al doilea lot dă o
producţie de cereale mai mare. De ce ?

Pentru că plantele tratate chimic se debilizează, în vreme ce plantele lăsate în voia naturii mor într-un
procent important, însă cele care supravieţuiesc sunt mai viguroase, valorifică spaţiul lăsat de cele moarte,
şi sfârşesc prin a produce mai mult. În asta constă agricultura ecologică, "do-nothing agriculture", cum o
numeşte Fukuoka, renunţarea la dorinţa de a exploata natura, înlocuirea acestei atitudini cu respectul faţă de
mediul înconjurător şi cu dorinţa de a înţelege ceea ce ne înconjoară.