GENERALITĂŢI Şl CLASIFICARE

Alături de alte componente ale ADM, dinţii participă

activ la desfăşurarea tuturor funcţiilor pe care le desfăşoară acest
aparat. În cursul efectuării lor (cu precădere a celei mai vechi,
masticaţia), asupra dinţilor se exercită o serie de presiuni, care se
transmit oaselor maxilare prin intermediul unor componente
ataşate lor.
Cele două componente (dinţii şi elementele de ataşare)
alcătuiesc odontonul. Aşadar, prin odonton sau organul
dentar (organum dentale) se înţelege un complex de
tesuturi structurate diferit, dar armonizate morfologic şi
funcţional pentru a primi, amortiza şi transmite presiunile
masticatorii.
Odontonui omului actual este format din două componente:
 dentară propriu-zisă (odonţiul);
 de ataşare la oasele maxilare (parodonţiul)

în 1953, la un congres desfăşurat la Geneva, la propunerea

lui Weski s-a adoptat următoarea clasificare a odontonului:
ODONTONUl
Odonţiul
 ţesuturi dure: - smalţ;
- dentină;
 ţesuturi moi: - pulpa dentară;
Parodonţiui
 De susţinere: - cement;
- os alveolar;
- peridonţiu;
 De acoperire - gingia.
 Morfologia odontonului în varianta de mai sus se definitivează
la reptilele mai evoluate, cu excepţia cementului, care apare
doar la mamifere, unde masticaţia se diversifică mult. O dată
cu cementul apar şi fibrele periodentale dento-alveolare.

În scopul înţelegerii morfologiei funcţionale a odontonului

vom faceo prezentare detaliată a fiecărei componente în parte.