Sunteți pe pagina 1din 2

Hârtia este un material plan și subțire, având ca element esențial suprafața sa pe care se

poate scrie, desena, tipări, picta. Este considerat un material de bază în domeniul ambalajului, al


creării de filtre etc. Două din dimensiunile colii de hârtie (lungimea și lățimea) sunt, de regulă, mult
mai mari decât grosimea sa. Hârtia este obținută din fibre de celuloză amestecate, care se mențin
împreună fără un alt liant cu excepția legăturilor de hidrogen și a împletirii fibrelor.
Deși cele mai căutate materiale celulozice pentru fabricarea hârtiei sunt pulpa lemnoasă a unor
specii de arbori de esență moale, în special cea a coniferelor, datorită existenței fibrelor de celuloză
în structura multor plante, de la ierburi până la arbori, se pot folosi și multe alte fibre, așa cum ar fi
cele ale plantelor de bumbac, in, cânepă sau orez.

Cuprins

 1Istoric
 2Procedeul industrial modern
o 2.1Procesarea fibrelor
 2.1.1Procedeul chimic
 3În România
 4Note
 5Bibliografie
 6Legături externe
 7Vezi și

Istoric[modificare | modificare sursă]
În jurul anului 200 î.Hr. hârtia era folosită deja în China, pe atunci confecționată din cârpe
de mătase.[1] Demnitarul chinez Tsai Lun (48-118) a inventat hârtia în varianta ei mai modernă,
materialele de bază fiind cânepa, țesătura și bumbacul amestecate cu apă, transformată în pastă și
întinsă pe o foaie.[1] Un document indică precis că hârtia, a fost descoperită în anul 98, însă
procedeul de fabricare a fost ținut secret până secolul al VIII-lea, când Samarkandul era un centru
însemnat de producere a hârtiei.[1] Hârtia a ajuns în Bagdad în 793, în Siria și Egipt în cca. 900 și în
Africa de Nord puțin după aceea.[2] În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100 iar prima
fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Jativa, Valencia, Spania.[2] Mai târziu au apărut
fabrici și în Franța, Germania, Anglia, iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu și
în 1546 la Brașov,[2] iar primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii
Tismana în anul 1406.[2]

Procedeul industrial modern[modificare | modificare sursă]


Procesarea fibrelor[modificare | modificare sursă]
Celulele plantelor sunt alcătuite din fibre celulozice conectate. În timpul procedeului de extragere a
pulpei celulozice, aceste fibre microscopice sunt separate unele de altele, iar acolo unde lanțul
polimolecular a fost rupt chimic sau mecanic, suprafețele "libere" intră în contact una cu alta creând
punți hidrogenate care conferă duritate, dar și elasticitate viitorului material.
Procedeul chimic[modificare | modificare sursă]
Structura microfibrelor din hârtie

Procedeul chimic utilizat astăzi pe scară largă este un complex de tratări chimice numite Procesul
Kraft. Scopul acestei tratări chimice este eliminarea structurii ligninei (din pulpa supusă procesului),
care este liantul organic care menține fibrele împreună, prin folosirea unui amestec care o dizolvă.
După eliminarea acesteia, fibrele rămase pot fi folosite pentru realizarea unei hârtii de culoare
maroniu nedefinit, nefinisată, utilizată la realizarea de pungi de hârtie sau a cutiilor din carton.
Materialul brut astfel obținut poate fi folosit în continuare, printr-o purificare accentuată a ligninei
rămase, conducând la obținerea pulpei de calitate superioară, pentru hârtie albă pentru scris
și tipărit.
Deși procedeul chimic este mai scump decât cel mecanic, permițând o folosire de maximum 45 -
50 % din pulpa inițială, totuși este un procedeu larg folosit datorită calității produsului final și al
menținerii, aproape nealterată, a lungimii inițiale a fibrelor materialului folosit, care este un factor de
menținere a unor calități mecanice ridicate a hârtiei. Un alt avantaj al acestui procedeu este folosirea
integrală a ligninei rezultate din proces ca și combustibil pentru încălzirea și electricitatea necesare
procesului.

În România[modificare | modificare sursă]
În anul 2003, consumul de hârtie din România a fost de 565.000 de tone, în valoare de 578 milioane
dolari, iar valoarea importurilor a fost de aproape 400 milioane dolari, adică 70% din piață.[3]
În anul 2007 s-au produs în total pe piața românească circa 450.000 de tone de hârtii (hârtie
pentru carton ondulat, hârtie de ziar, hârtie de ambalaje, hârtie igienico-sanitară și alte hârtii), din
care 37% au fost exportate; importurile de hârtii s-au ridicat la 507.000 de tone, iar consumul de
hârtie și cartoane a fost de 36 de kilograme pe cap de locuitor, față de media europeană de peste 80
de kilograme pe cap de locuitor.[4]
În anul 2008, principalii producători de hârtii pentru carton ondulat erau Eco Paper Zărnești, Ambro
Suceava, Celhart Donaris, Vrancart Adjud și Celrom Turnu Severin, Rondocarton Cluj și Dunapack
Rambox.[4] În domeniul hârtiei de ziar, singurul producător de pe piața românească era Letea Bacău.
[4]
 Principalii producători de hârtie igienico-sanitară, erau Comceh Călărași, Pehart Tec Petrești,
Vrancart Adjud, Petrocart Piatra Neamț, Letea Bacău și Cahiro Scăieni.[4] În producția de hârtie de
ambalaj albită și natural din celuloză activa Someș Dej.[4]