Recidiva si contenţia în

ortodonţie
CONTENŢIA-ansamblul de măsuri,tehnici şi
mijloace care se instituie în continuarea
unui tratament activ, în scopul stabilizării
rezultatului acestuia. În unele situaţii
durata contenţiei este chiar mai mare
decît a tratamentului activ.
Contenţia este considerată parte integrantă
a tratamentului ortodontic.
Joondeph şi Riedel au stabilit nouă"teoreme" referitoare la
contenţie:
1. dinţii care au fost deplasaţi tind să revină la poziţia iniţială
2. eliminarea cauzelor care au provocat anomalia previne
recidiva
3. malocluzia trebuie hipercorectată
4. obţinerea unei ocluzii corecte este factor de siguranţă
5. osul şi ţesuturile adiacente au nevoie de timp pentru
reorganizare în funcţie de noua poziţie a dinţilor
6.dacă incisivii inferiori sunt verticali pe osul bazal mandibular
vor rămîne corect aliniaţi
7.anomaliile tratate în perioada de creştere recidivează mai
rar
8.cu cât s-au deplasat mai mult dinţii cu atât riscul de
recidivă scade
9.forma arcadei dentare(mai ales mandibulară) nu poate fi
modificată durabil prin tratament cu aparat ortodontic
Obiective :
▪realizarea stabilităţii dinţilor printr-o
reorganizare solidă a structurilor dento-
parodontale
▪obţinerea unui echilibru ocluzal permanent
▪prevenirea sau limitarea unei patogenii
▪realizarea echilibrului între matricele
funcţionale musculare şi schelet
1.Reorganizarea structurilor dento-parodontale
-prezintă importanţă fibrele principale ale ligamentului

dento-alveolar din 1/3 medie şi apicală a dintelui-fibrele

elongate de partea tracţiunii tind să se organizeze
funcţional. Deoarece acestea sunt încorporate în osul
nou format, se constituie un sistem fibros aproape
continuu. În perioada de contenţie ţesutul osos nou
format consolidează poziţia fibrelor. Este important să se
evite contracţia fibrelor din 1/3 medie şi apicală.
1.Reorganizarea structurilor dento-
parodontale Modificarea bazei apicale
trebuie facută lent şi echilibrat, altfel se
produce recidivă. Dacă se produce
deplasarea corporală a dinţilor se obţine
un rezultat durabil. În derotări dentare
reorganizări de calitate se produc după o
contenţie de peste 3 luni.
• 1.Reorganizarea structurilor dento-
parodontaleÎn zona supraalveolară fibrele
gingivale libere şi fibrele transseptale au rol
foarte important în menţinerea poziţiei dintelui.
Fibrele gingivale libere se întretaie cu ţesuturile
moi supraalveolare ale dinţilor vecini, rezultând
un sistem fibros continuu. Dacă se fac deplasări
fără contenţie, fibrele nu se relaxează, nu se
reorganizează şi se produce recidiva. Fibrele
ligamentului periodontal propriu-zis se
reorganizează în 3-6 luni, cele supraalveolare
într-un timp mai îndelungat.
2. Echilibrul ocluzal se obţine în urma
tratamentului activ sau prin reechilibrare
ocluzală-atenuarea morfologiei ocluzale
sau compensarea unor uzuri.
3.Prevenirea sau limitarea unor efecte
nedorite-ex. tiparul de creştere poate
defavoriza tratamentul-cls. a-III-a-
cresterea condiliană poate destabiliza
rezultatul terapeutic, de aceea este
indicată contenţia până la incheierea
creşterii.
4.Realizarea echilibrului între matricele
funcţionale musculare şi schelet-trebuie să
se realizeze echilibrul forţelor musculare
pe ansamblul scheletal în repaus şi în
timpul funcţiilor.
Contenţia se realizează în funcţie de :
• tipul constituţional
• tiparul de creştere
• vârstă(perioada din cursul morfogenezei în care
se intervine)
• perioada de tratament activ-invers proporţional
• metoda terapeutică aplicată-trat. cu aparate
funcţionale –stabilitatea rezultatelor crescută
• structura ţesuturilor moi şi dure
• echilibrul dintre matricea scheletală şi cea
funcţională
Contenţia trebuie începută cât mai rapid după
terminarea tratamentului activ. Unii autori testează
gradul de tendinţă la recidivă(recidiva se poate
produce într-un interval variabil-zile-luni-ani). Dacă
forţele utilizate au intensitate scăzută, rezultatele
sunt mai lente şi mai stabile.
Orice anomalie prezintă o tendinţă de recidivă, de
aceea se recomandă o hipercorecţie.
Contenţia rezolvă problema stabilităţii
în cazul unui tratament corect.Dacă
tratamentul este incorect sau
incomplet,indiferent de tipul şi
durata contenţiei, se va produce
recidiva.
Contenţia se poate realiza cu
•aparate mobile şi mobilizabile(igienă mai facilă, testarea
tendinţei la recidivă)
-placa Hawley
• gutiere
•aparate fixe-certifică siguranţa purtării(retainer)
Aparatele fixe sunt indicate în cazul unei
contenţii prelungite, având multiple
indicaţii:
• menţinerea dinţilor derotaţi
• menţinerea dinţilor în contact după
tratamentul diastemei sau în cazul terapiei
prin extracţii la adult
Durata contenţiei este variabilă, până la contenţie
pemanentă(cls II/2) şi depinde de:
• tipul anomaliei
• gravitate
• vârsta de crestere la care se intervine
• calitatea echilibrului la sfârşitul tratamentului.
Suspendarea contenţiei se face lent, sub
observaţie.
Stabilitatea rezultatelor depinde de:
• relaţia dentară cu bazele maxilare
• angularea dentară
• stabilitatea şi forma arcului mandibular(dacă nu s-a
intervenit pe arcul mandibular durata contenţiei este mai
redusă,nu este indicată modificarea distanţei intercanine)
• relaţia dento-dentară
• echilibrul formă-funcţie
Există o tendinţă de recidivă a oricărui dinte
deplasat. Toate tratamentele efectuate în
cursul creşterii au şanse de stabilitate mult
mai mari. Este foarte important
tratamentul etiologic al anomaliei.
Contenţia în tratamentul dezechilibrelor de
bază maxilară se poate face cu:
• aparatele extraorale folosite în tratamentul
activ-se reduce timpul de purtare
• activatoare elastice sau rigide
• placa Hawley
Decalajele dento-
alveolare(pro,retroalveolodenţie)-se poate
face contenţie cu:
• palca Hawley
• retainer
• gutiera
• În pro- sau retrognatism mandibular funcţional
este necesară îndepărtarea obstacolului care
perturbă dinamica de închidere.
• Laterodevierea mandibulară la care s-a realizat
echilibru muscular şi s-au îndepărtat contactele
premature şi interferenţele nu necesită
contenţie.
• Anomaliile de cls.II se tratează până la hipercorecţie, fiind
necesară o contenţie de durată (Hoss-7 ani, alţi autori-2-2,5
ani), deoarece tendinţa de recidivă este mare.

• Ocluziile inverse frontale tratate nu necesită contenţie dacă

există relaţii ocluzale normale , grad de acoperire suficient şi
echilibru muscular linguo-jugal.

• Ocluzia deschisă-este de importanţă fundamentală

îndepărtarea cauzei. Dacă există infraalveolodenţie frontală
se folosesc bracket-uri/inele cu ligaturi elastice care se
suspendă treptat.
• OAA la pacienţii cu rotaţie mandibulară
anterioară-contenţia se menţine până la
terminarea creşterii dacă există relaţie bună
între matricile musculare şi schelet+ inocluzie
fiziologică. Hixon nu recomandă contenţia dacă
OAA a fost tratată în timpul creşterii. Pentru
contenţie se pot folosi :placă mandibulară ce
menţine incisivii, placă maxilară cu platou
retroincizal.
• Diastema -este obligatorie îndepărtarea
cauzei(meziodens,fren jos inserat, sept osos). Se
poate face contenţia cu placa Hawley sau
contenţie fixă.
• Meziopoziţia generalizată-aparate extraorale
menţinute până la incheierea creşterii.
• Rotaţiile dentare au tendinţă mare de recidivă,
de aceea este necesară contenţia până intervine
echilibrul la nivelul fibrelor parodontale, mai ales
a celor supraalveolare.
• Pacientul trebuie urmărit până la încheierea
creşterii-tiparul de creştere poate destabiliza
rezultatul terapeutic.
RECIDIVA este reacţia organismului de
restabilire a homeostaziei prezente
înaintea instituirii tratamentului. În multe
cazuri este expresia dezechilibrului formă-
funcţie.
Etiopatogenie:
▪cauze generale
▪cauze locale
Cauze generale:
• tipologia generală şi facială(ex. în compresia de maxilar
rezultatele terapeutice se obţin mai rapid dar recidiva este mai
crescută la ectomorf decât la endomorf)

• starea de sănătate generală(boli generale-endocrinopatii,

afecţiuni metabolice netratate determină recidiva, de aceea
este important tratamentul etiologic)
• gradul de cooperare
Cauze locale:
• ligamentul periodontal şi osul alveolar
• matricele funcţionale musculare
• distanţa intercanină mandibulară
• anomaliile dentare
• ocluzia
• creşterea posttratament
Ligamentul periodontal şi osul alveolar
• Deplasarea dentară este rezultatul unor procese de
resorbţie şi apoziţie osoasă. De partea presiunii se
produce resorbţie(uniformă la forţe mici, nesistematizată
la forţe mari) iar de partea tracţiunii se produce apoziţie
osoasă. Modificările osoase depind de intensitatea forţei.
Există un prag de toleranţă a ţesuturilor în limitele căruia
se menţine un echilibru apoziţie-resorbţie. În deplasările
lente neoformaţia osoasă se face în straturi paralele cu
suprafaţa osoasă şi are un caracter regulat de la început,
calitatea remanierilor fiind superioară. Dacă intensitatea
forţei este crescută resorbţia devine preponderentă,
poate avea loc o necroză osoasă limitată, osteogeneza
se face paranormal.
• În zonele de presiune se produce îngustarea spaţiului
periodontal, tasarea fibrelor şi comprimarea vaselor,pe
când în zonele de tracţiune se produce lărgirea spaţiului
desmodontal, întinderea fibrelor şi dilatarea vaselor.
Fibrele supraalveolare au rol preponderent în producerea
recidivei.Pe faţa internă a alveolei se formează os imatur
care se opune recidivei. Baza apicală permite efectuarea
deplasărilor dentare. Dacă acestea au loc în poziţii
neechilibrate se produce recidiva,mai mare dacă dintele
este înclinat sau rotat. Majoritatea tratamentelor au
efect mai ales asupra proceselor dento-alveolare.
Recidiva se produce când acestea sunt deplasate în
afara bazelor osoase maxilare.
Matricele funcţionale musculare
Echilibrul morfo-funcţional al musculaturii
intra- şi extraorale are rol deosebit în:
• morfogeneza Ap.D.M.
• menţinerea echilibrului dento-facial
• efectuarea funcţiilor de bază ale Ap.D.M.
•Menţinerea sau reglarea parţială a unui
dezechilibru muscular(respiraţie orală cu
incompetenţă labială, deglutiţie atipică, hipotonie
musculară, comportamente musculare anormale),
obiceiuri vicioase-factor de recidivă. Se apreciază
dezechilibrul în repaus şi în timpul funcţiilor. Ex.
deglutiţia atipică, sugerea degetului-factori de
recidivă în ocluzia deschisă; respiraţia orală-factor
de recidivă în compresia de maxilar
• Distanţa intercanină mandibulară-nu
trebuie modificată, fiind factor important
de recidivă. Expansiunea canină determină
recidivă la peste 40% din cazuri, de aceea
distanţa intercanină mandibulară nu
trebuie să depăşească 26,5 mm.
• Anomaliile dentare
• Micro- sau macrodonţia întreţin dizarmonia
de fond dento-maxilară.

• Forma dinţilor este apreciată prin raportul

Peck-Peck, între diametrul mezio-distal şi
cel vestibulo-oral al frontalilor.
VN-IC-88-92, IL-90-95,absenţa riscului de
recidivă în incongruenţele grupului frontal.
• Ocluzia trebuie să fie corectă şi stabilă la
sfârşitul tratamentului.
• Creşterea posttratament poate stabiliza
sau destabiliza rezultatul terapeutic. În
funcţie de creşterea mandibulară şi de
rotaţiile de crestere pot să apară recidive
în unele anomalii(OD, OAA, prognaţii
mandibulare).
Recidiva se produce frecvent in urmatoarele situatii:
• există erori de diagnostic şi tratament
• se ignoră etiologia(AnDM anatomice sunt mai recidivante
decât cele funcţionale)
• se folosesc forţe mari
• extracţii neechilibrate-în cazul tratamentelor prin extracţii
• durata redusă a tratamentului activ
• marirea distanţei intercanine
• modificarea axelor I inf
• M 3 este un factor controversat în producerea recidivei.
• Dacă se modifică poziţia şi înclinarea incisivilor
şi caninilor, dinţi care nu sunt menţinuţi în
poziţie prin intercuspidare-recidivă parţială-se
indică hipercorecţie.
• Ceea ce s-a corectat prin tratament etiologic
tinde să nu recidiveze;acelaşi lucru este valabil şi
pentru salturile articulare, în cazul cărora se
realizază contenţie naturală prin arcada
antagonistă.
• Tratamentele bazate pe extracţii au rezultate
mai stabile.
• În cazul compresiei de maxilar recidiva se
produce mai accentuat la cazurile tratate prin
expansiune decât la cele tratate prin disjuncţie.

• Recidivele sunt mai reduse la pacienţii tineri

deoarece echilibrarea este mai rapidă.
• Tratamentele efectuate lent, cu durată mare, au
rezultate mai stabile.
• Recidiva în anomaliile cls.II/1 se produce dacă
nu se obţine ocluzie neutrală printr-o bună
intercuspidare în zona laterală. Corectarea cu
aparate purtate doar o parte din zi dă rezultate
mai bune decât prin purtare continuă-rezultatele
se stabilizează în perioadele de repaus.

• AnDM cls.III au tendinţă de recidivă până la

încheierea creşterii. Dacă recidiva este redusă se
ajunge la ocluzie de tip labiodont.
• În AnDM clsII/2 stabilitatea rezultatelor este
determinată de relaţia buzelor cu I sup. şi de
ocluzie.Tendinţa la recidivă este accentuată.

• Ocluzia deschisă are tendinţă mare de recidivă şi

necesită contenţie îndelungată.