Disertatie Lemnaru Adonis 2017 PDF

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM „ION MINCU”
Proiect pentru moșia Budiștenilor:
locuința-turn
Stud. Adonis-Mihai Lemnaru
Îndrumător lect. dr. Ștefan Vianu
București, 2017
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM „ION MINCU”
Proiect pentru moșia Budiștenilor:
locuința-turn
Stud. Adonis-Mihai Lemnaru
Îndrumător lect. dr. Ștefan Vianu
București, 2017
CUPRINS
Argument 7
Plan de idei 8
Introducere 10
1. MOȘIA 13
1.1. Moșia în Țara Românească 14
1.2. Moșia – problematica ei, în prezent 15
2. TURNUL 17
2.1. Cadrul general 17
2.2. Simbolistica turnului 22
2.3. Locuința-turn: ieri și astăzi 25
2.4. Casele verticale de mâine 29
3. ÎNTREGUL PROIECTULUI ȘI ADUCEREA LA VIAȚĂ A MOȘIEI 31
3.1. Topos – Comuna Budeasa; despre loc 31
3.2. Conacul Budiștenilor – viețuirea la conac 33
3.2.1. Componenta locuirii la țară 34
3.2.2. Componenta agricolă 37
3.2.3. Componenta „artistică” 38
STUDII DE CAZ 38
CONCLUZII 43
BIBLIOGRAFIE 44
Proiect pentru moșia Budiștenilor: locuința-turn |7
ARGUMENT
Lucrarea de față își îndreaptă atenția către o parte din mult mai amplul proiect de întregire a
moșiei Budiștenilor din satul Budeasa: locuința-turn.
În cele ce urmează ne propunem să descriem și să dezvoltăm ceea ce a însemnat locuința-turn

pentru omenire, care au fost ipostazele prin care a trecut acest concept de-a lungul timpului.
Explicarea acestor raportări nu poate veni însă fără a prezenta un context inițial, și anume acela
pe care l-a avut locuința-turn în cadrul moșiei. Așadar, o primă parte a lucrării își va îndrepta
atenția către un alt cuvânt-cheie cu care vom opera – ce a însemnat o moșie.
De asemenea, încercăm să identificăm ce valențe mai poate căpăta locuința-turn astăzi (când
funcțiunea defensivă a dispărut de mult). O trecere în revistă a mai multor ipostaze vor fi
instrumentul cu care vom găsi posibilități și probabile răspunsuri ale acestui loc încărcat de
însușiri semnificative.
Lemnaru Adonis-Mihai |8
PLAN DE IDEI
1. MOȘIA
Definim conceptul de moșie și cercetăm poziționarea vieții la moșie în raport cu

mediu rural și cel urban.
1.1 Moșia în Țara Românească

Propunem o foarte scurtă prezentare a ceea ce a însemnat moșia și domeniul în Țara
Românească.
1.2 Moșia – problematica ei, în prezent
Identificăm posibilele valențe pe care le mai poate avea o moșie astăzi – privită din
afară și dinăuntru – în contextul societății orientate (aproape exclusiv) către
urbanitate. De asemenea, arătăm de ce este necesară o punte de legătură între trecut
și prezent. Urmărim păstrarea identității locului. În demersul nostru vom vorbi, pe
rând, despre sat, domeniu, culă. Vom prezenta, de asemenea, tipologii de locuire,
necesare schițării frescei ce ar putea primi numele de „viața la conac”.
2. TURNUL
2.1 Cadrul general

O încercare de plasare a turnului în modul de locuire al oamenilor. Turnul lui
Montaigne, turnul lui Hölderlin, casa onirică a lui Gustav Jung.
2.2 Simbolistica turnului
Un scurt istoric, ce consemnează momente însemnate din istoria turnului: turnul
Babel (și ideea de a depăși, de a ajunge dincolo, la zeități), muntele Athos, turnurile
din San Gimignano (elanul modului de a construi cu piatra și ideea de a-și afirma
poziția în societate), Nautilus și alte proiecte ale rușilor Brodsky și Utkin, care
vorbesc despre alienarea individului în mijlocul mulțimii.
Proiect pentru moșia Budiștenilor: locuința-turn |9
2.3 Locuința-turn: ieri și astăzi

Căutările lui Louis Kahn. Prezentăm modificarea contextului (ieri – rațiuni militare,
penitență, pedeapsă, închisori; azi – recuperare a sinelui, o izolare voită, auto-
impusă).
2.4 Casele verticale de mâine
Ne imaginăm, având în minte exemplele trecutului și prezentului, care ar putea fi și
cum ar arăta o locuință-turn în contextul creat de proiectul de întregire a moșiei
Budiștenilor.
3. ÎNTREGUL PROIECTULUI ȘI ADUCEREA LA VIAȚĂ A MOȘIEI
Prezentăm viziunea asupra proiectului de arhitectură prin intermediul căruia vrem

să aducem la viață moșia Budiștenilor. Formulăm câteva posibile „borne temporale”
ale unei zile la conac.
STUDII DE CAZ
Ipostaze ale locuinței-turn: la oraș (STARH, Casa turn), la țară (Miller & Maranta,
Vila Garbald) sau proiect utopic (Brodsky & Utkin, Electronic Donjon); precedente,
idei, căutări.
CONCLUZII
În această ultimă parte a lucrării, conturăm puntea de legătură trecut – prezent,

schițând proiectul de arhitectură.
Lemnaru Adonis-Mihai | 10
INTRODUCERE
Preocuparea pentru ceea ce poartă denumirea de locuință-turn ne-a condus la elaborarea

lucrării de față. Aceasta din urmă vine întru sprijinirea mult mai amplului proiect de diplomă,
ce presupune întregirea moșiei Budiștenilor din satul Budeasa, județul Argeș. Pentru a răspunde
la întrebarea ce?, vă propunem parcurgerea următorului fragment din Poetica spațiului a lui
Gaston Bachelard:
Această casă cu rădăcină cosmică ne va apărea ca o plantă de piatră care crește din
stâncă până la azurul unui turn. [...] Astfel, casa evocată de Bosco1 se îndreaptă de la
pământ spre cer. Ea are verticalitatea turnului ce se înalță de la cele mai terestre și
acvatice adâncimi până la sălașul unui suflet care crede în cele cerești. O asemenea
casă, construită de un scriitor, ilustrează verticalitatea umanului. Ea este oniric
completă. Dramatizează cei doi poli ai viselor despre casă. Se îndură și le dăruiește un
turn celor care poate n-au cunoscut nici măcar un porumbar. Turnul este opera altui
veac. Fără trecut, el nu înseamnă nimic. Ce deriziune ar fi un turn nou!
1
Este vorba despre cartea Anticarul a lui Henri Bosco.
motto:
A înălța turnul înseamnă a-ți construi ființa.
Marin GHERASIM
Cuvinte – cheie: turnul, locuința-turn, moșia, ospitalitatea, zidul,
cetatea, curtea, poarta, locul, locuirea, grădina, peisajul, pragul, individul.

Proiect pentru moșia Budiștenilor: locuința-turn | 13
1. MOȘIA
[...] s-au închis una după alta, toate casele primitoare din deceniile precedente. O
lume nouă s-a ridicat pe ruinele celei vechi.
Constantin ARGETOIANU, Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor de ieri
Dicționarul explicativ al limbii române definește moșia ca fiind o „mare proprietate

(funciară) dobândită de cineva (prin cumpărare, donație etc.); proprietate (mare) de pământ
cultivabil”2. Pentru o mai bună înțelegere și o apropiere față de acest termen, definirea poate
primi completări: moșia constă într-un ansamblu rural rezidențial, ce conține conace sau palate
și o gospodărie alcătuită din atenanse și curtea aferentă, precum și terenurile agricole, pădurile,
viile, pășunile și livezile care le înconjoară. Subiectul discuției îl reprezintă ansamblurile
familiilor boierești3, nu și cele mănăstirești.
Aspectul și strălucirea interioară a palatelor vechi românești este de multe ori mai greu
de întregit din cauza distrugerii monumentelor și a stării lor de ruină, consecință a
trecerii timpului și a vicisitudinilor istorice prin care a trecut poporul nostru.4
Din fericire, conacul familiei de boieri Budișteanu a reușit să ajungă până în zilele
noastre cu toate zidurile (aproape) întregi. S-au distrus sau au dispărut decorațiile interioare și
obiectele care-l însuflețeau. Completările care i-au fost atribuite în timp s-au păstrat în condiții
foarte bune.
În casele, conacele și palatele evocate trăiau oameni care, așa cum arată H. Foccillon,
vorbind despre evul mediu francez, „ar rămâne pe jumătate în umbră dacă n-ar fi încă prezenți
și vii printre noi, în pietrele monumentelor”5. Suntem de părere că, așa cum întărește și
arhitectul Bruno Andreșoiu, „numai transformate în arhitectură vie, locuită sau locuibilă, culele
[și conacele – n. n.] ar putea fi salvate”6.
2
Conform https://dexonline.ro/definitie/moșie, consultat la 19.03.2017;
3
Locuințele și palatele din Transilvania, construite în stil gotic, al Renașterii sau al barocului, aparținând altui
orizont artistic, acela al Europei occidentale, pătruns mai târziu pe teritoriul românesc, nu sunt cuprinse în studiul
de față.
4
NICOLESCU, Corina, Case, conace și palate vechi românești, editura Meridiane, București, 1979, p. 6
5
FOCILLON, Henri, Arta Occidentului. Evul Mediu romanic, București, 1974, p. 29 apud NICOLESCU, Corina,
op. cit., p. 7
6
ZAMORA, Luiza; ANDREȘOIU, Bruno, Cule. Case boierești fortificate din România, Editura Igloo Media,
București, 2007, p. 9
1.1 Moșia în Țara Românească
Pentru înțelegerea întregului proces de evoluție a locuinței românești considerăm

importantă ideea legată de originile și vechimea ei.
Cristalizarea Țării Românești ca stat de sine stătător a reprezentat un pas hotărâtor și un

moment de răscruce pentru întreaga evoluție a arhitecturii românești. În această nouă etapă,
domnul, marea boierime și conducătorii bisericii au urmărit să-și creeze un cadru corespunzător
situației lor de stăpânitori, în care se impuneau ceremonialul și fastul de tradiție bizantină.7
Constatăm că originea celor mai importante curți domnești (Târgoviște, București) se situează
către mijlocul secolului XIV și începutul veacului următor. Abia în a doua jumătate a secolului
XVII locuințele feudale evoluează către palatul conceput ca o construcție de sine stătătoare.
La noi, curțile boierești își găsesc echivalentul în castelele și domeniile marilor feudali
din occidentul Europei. Cuprinzând grădini, livezi și parcuri, dimensiunea curții era
subordonată de rangul și importanța boierului. Neschimbată rămânea însă așezarea casei
domnești – mereu orientată cu fațada principală spre un lac sau un râu, înconjurată de o grădină,
în timp ce parcul cuprindea pavilioane izolate – „foișoare” sau „chioșcuri” – și anexe8.
O curte domnească sau boierească era formată dintr-o incintă rectangulară, cu un traseu
relativ regulat, realizată din lemn sau zid, în cadrul căreia se aflau edificiul principal –
casa sau palatul – , camerele pentru slujitori și curteni, grajdurile; tot aici se găseau
corpul de gardă, lângă intrarea străjuită de un turn, și biserica-paraclis, separată uneori
de restul ansamblului printr-un zid în care se deschidea o mică poartă.9
Trebuie menționat că domeniile feudale, o dată create, rămâneau în posesia aceleiași

familii. Felul de viață se modifică de la o generație la alta, iar locuința era fie modificată, fie
înlocuită cu o alta, care încerca să răspundă nevoilor la momentul respectiv.
Un tip mai deosebit de locuință care vorbește despre o etapă legată de începuturile
feudalismului este locuința-turn, pe care o găsim în Maramureș și Țara Hațegului, construită
din lemn și piatră.10 Aparținând aceleiași familii de locuință-turn, în Oltenia s-a păstrat cula,
similară – ca funcție și origine – cu locuința feudalității din Europa și Orientul Apropiat.
7
NICOLESCU, Corina, op. cit., p. 13
8
Ansamblul conacului Budișteanu nu face excepție de la aceste deziderate; cf. 3.2. Conacul Budiștenilor –
viețuirea la conac
9
NICOLESCU, Corina, op. cit, p. 43
10
POPA Radu, Studii și articole, editura Mega, Cluj-Napoca, 2014, pp. 9-31
1.2 Moșia – problematica ei, în prezent
Situarea moșiei la sat (de cele mai multe ori, chiar în mijlocul acestuia) trebuie adusă
în discuție: este fundamentală nuanțarea acestei așezări, căci domeniul unei moșii poate acționa
ca un mecanism separat de trăirile micilor gospodării. Măsura vieții la țară, continuumul
anotimpurilor și frumusețea naturii sunt noțiuni importante pentru atmosfera acestei lumi.
Locuirea la moșie este o propunere ce vine să combată pierderea în impersonal și

decuplarea de pământ – înfățișări ale dezrădăcinării, atât de prezente în locuirea în mediul
urban.
Conlocuirea și comensalitatea comunităților de rudenie au permis inaugurarea și

consolidarea conviețuirii umane. Normele universale și nescrise ale ospitalității au
reunit apoi cele două dimensiuni în reglarea coexistenței cu Celălalt: acesta poate să fie
acceptat în grupul nostru de apartenență, să devină oaspete și să fie „omenit”
corespunzător (primit în casă, la masă și, eventual, în pat), adică transformat în om-ca-
și-noi.11
Lumea satului este personală, în neîndoielnică opoziție cu cea a orașului. Atmosfera

creată de vecinătăți și apropierea sunt atribute de netăgăduit, în antiteză cu imaginea orașului.
Acest afară din mediul urban ne așază, de fapt, înăuntrul unei lumi ancestrale, familiare.
În discursul său de recepție la Academia Română din 5 iunie 1937, intitulat Elogiul
satului românesc, poetul și filosoful român Lucian Blaga dezvoltă metafora sa
poetică „veșnicia s-a născut la sat” și argumentează că satul românesc este „singura prezență
vie încă, deși nemuritoare, nemuritoare deși așa de terestră, este unanimul nostru înaintaș fără
nume”12.
Spațiului, țăranul nostru îi zice loc: Cum vine aia spațiu? Noi știm de loc… – s-a
nedumerit un țăran la întrebările lui [Ernest] Bernea despre spațiu. Iar locul este un
spațiu calitativ, bun sau rău, propice sau nefast, curat sau bântuit: E loc aici, e loc
dincolo; da’ nu e tot la un fel. E loc bun și e loc rău; tot locu’ are darurile lui, ca omu’.
Pentru a-l locui, trebuie să-l cunoști; locul este deci căutat, ales, consacrat, apropiat sau
părăsit. Cu atât mai mult cu când este vorba despre locuință: …casa are și ea locu’ ei,
11
MIHĂILESCU, Vintilă, Apologia pârleazului, editura Polirom, Iași, 2015, p. 10
12
BLAGA, Lucian, Elogiul satului românesc, discurs de recepție la Academia Română, susținut în data de 5
iunie 1937, disponibil online la http://foaienationala.ro/elogiu-satului-romnesc-lucian-blaga.html, consultat la
26.03.2017
ca orice lucru. Locu’ casei e loc bun, e loc ferit; orice-ai pune rodește, orice-ai face e
frumos. Asta vine așa, din duhul strămoșilor. Pentru a-l merita însă, trebuie să aduci un
sacrificiu: …se cere cap la casă; toată casa nouă va fi răscumpărată cu un cap; casa
nouă cere moarte – spun țăranii. Doar așa poți locui locul, devenind una cu el prin
locuință. Dincolo de gardul ei începe deja alteritatea, iar dincolo de hotarul satului
începe lumea albă, a străinului, a călătorului și a morții.13
Așadar, omul era prins de loc, în aceeași măsură în care era prins de neam. Rudenia
locuia și era locuită. O rudenie despărțită de locul său de locuit și împrăștiată în spațiu era o
rudenie pe cale de destrămare. Iar o locuință care nu era pentru rudenie nu putea adăposti decât
„oameni fără căpătâi” (nebuni, hoți, cerșetori sau călători).
Apariția burgheziei a produs un lanț de schimbări. În timpul Renașterii se conturează

un ideal ciudat: individul. El este o „abstractizare a identității” (nu mai sunt un membru al unui
neam anume, ci pur și simplu un om, un individ). Astfel, „nepotismul” rudeniei este înlocuit,
treptat, cu „birocrația” administrației. Burghezii nu se trăgeau din trecut, ci își construiau
singuri un viitor. Această viziune despre lume, întemeiată pe credința că omul devine ceea ce
este a fost schimbată cu o convingere opusă: omul este ceea ce devine.
În această lume a apartenenței se produce o rupere a neamului de loc. Astfel, mai vechea
despărțire de natură, practicată de oraș, se accentuează, iar locul, din calitativ, devine cantitativ.
Recentele case rustice de la țară, inspirate (și) din rusticul arhitecților și designerilor,
sunt ilustrarea perfectă a unui simulacrum de sine, în care inventarul gospodăriei de ieri
a devenit ornamentul casei de azi. Pentru lumea bună de la oraș, ele sunt kitsch. Pentru
autorii lor, acestea au însă sens: ele sunt „apariții” ale locului și ale trecutului în plin
prezent, refăcând simbolic o relație pierdută cu timpul și cu locul.14
Conacele de la Budeasa, Golești, Tigveni, culele de la Șuici, Retevoiești și Racovița,

alături de toate celelalte monumente de arhitectură populară românească, sunt martori peste
timp, care ilustrează capacitatea creatoare a oamenilor acestor pământuri, ale Argeșului și
Muscelului.
13
MIHĂILESCU, Vintilă, op. cit, p. 12
14
Ibidem, p. 19; cf. MIHĂILESCU, Vintilă, Scutecele națiunii și hainele împăratului. Note de antropologie
publică, Editura Polirom, Iași, 2013; MIHĂILESCU, Vintilă, O re-citire: rusticul ca discurs, în Dilema veche, nr.
309, 14-20 ianuarie 2010, disponibil online la http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/o-re-citire-rusticul-
ca-discurs; MIHĂILESCU, Vintilă , Rustic, anul doi, în Dilema veche, nr. 337, 29 iulie - 4 august 2010, disponibil
online la http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/rustic-anul-doi (consultat la 21.03.2017)
2. TURNUL
Obligă-i să clădească un turn împreună, și-i vei transforma în frați. Dacă vrei să se
urască, aruncă-le grăunțe.
ANTOINE DE SAINT EXUPERY, Citadela, IX
2.1 Cadrul general
În turnul meu din Bölingen se trăiește ca în multe secole.
C. G. JUNG, Amintiri, vise, reflecții
Bacon, părintele științei experimentale, a cărui gândire dezvoltată în Novum Organon

este – alături de gândirea deductivă a lui Descartes – stâlpul de susținere a bolții filozofiei
moderne, a petrecut în Turnul Alb – Turnul Londrei – zile de spaimă, așteptându-și exilul.
Donjoanele și crenelurile depun mărturie despre multele evenimente tragice care au avut loc
aici, căzând sub loviturile securii și capete de filozofi. În acest caz, turnul reprezintă o cheie
necesară înțelegerii mecanismului luptei pentru putere în Anglia, în perioada secolelor XI -
XVIII.15
Merită amintit și Michel de Montaigne – cel care a dezvoltat specia literară „eseu”16 –
care și-a petrecut o bună bucată din viață în turnul castelului francez ce-i poartă numele. În
1571, la 38 de ani, acesta și-a instalat biblioteca la etajul al doilea, unde și-a pregătit și un atelier
de lucru. Acolo a căutat cunoașterea prin autoexaminare. Montaigne se pregătea să între în
perioada de zece ani de izolare atunci când a gravat pe fața inferioară a grinzilor ce țineau
tavanul următoarea inscripție:
An. Christi 1571 aet. 38, pridie cal. mart., die suo natali, Mich. Montanus, servitii aulici
et munerum publicorum jamdudum pertaesus, dum se integer in doctarum virginum
recessit sinus, ubi quietus et omnium securus quantillum in tandem superabit decursi
15
MALIȚA, Mircea, Zidul și iedera, editura Cartea Românească, București, 1978, pp. 307-315
16
Nume a fost ales de Montaigne pentru a sublinia faptul că scrierile sale erau încercări de a-și exprima gândurile
și experiențele.
multa jam plus parte spatii, si modo fata sinunt, exigat; istas sedes et dulces latebras,
avitasque, libertati suae, tranquillitatique, et otio consecravit.17
Ca în multe cazuri, și în opera lui Montaigne se reflectă împrejurimile în care a trăit.

Înțeleptul însingurat în turnul plin de cărți al castelului său, refugiat – cu o privire plină de
amărăciune aruncată oamenilor – departe de lumea agitată a războaielor civile de la sfârșitul
veacului al XVI-lea. Toate acestea l-au făcut să afirme că „l’homme est bien insensé: il ne
sçauroit forger un ciron, et forge des dieux à douzaines.”18
Fig.1 Turnul lui Montaigne
Numit după unul dintre principalii reprezentanți ai romantismului în secolul XIX,

Turnul lui Hölderlin se înalță pe malul nordic al râului Neckar, înconjurat de sălcii, în
Tübingen19. Timpul a coborât treptat asupra acestui oraș o atmosferă romantică, izvorâtă poate
chiar din amintirea și opera faimosului poet. Friedrich Hölderlin și-a petrecut ultimii ani din
viață refugiat în acest turn, a cărui istorie dăinuie din secolul XIII – pe când fundația sa
aparținea zidului medieval de apărare al orașului. Ulterior, în secolul al XVII-lea, a fost
documentată apariția unui apendice – o construcție alipită structurii turnului –, o presupusă
locuință.
Pasionat de arta sa și mereu cu gândul la molipsitoarele fantezii promovate de

romantismul vremii, Hölderlin se îmbolnăvește de ipohondrie, fapt ce naște în el o obsesie
17
Traducerea în limba română ar fi următoarea: „1571 d.Hr., vârsta 38. Pe 28 februarie, ziua sa de naștere, Michel
de Montaigne, obosit de serviciul prestat Curții și de îndatoririle publice, dar încă sănătos, s-a retras în sânul
virginelor erudite (Muzelor, n.n.). Acolo el va trăi în pace și liber de griji, cu respect pentru toate ființele, pentru
tot restul vieții, oricât de puțin ar însemna asta; fie ca destinul să-i permită. Și-a dedicat acest cămin și lăcaș privat,
dulce moștenire ancestrală, libertății, liniștii și delectării sale.”
18
„Tare trăsnit mai e omul: nu s-ar pricepe să făurească o gâză și făurește zei cu zecile”, MONTAIGNE, Michel
Eyquem, Oeuvres de Montaigne, Paris, 1838, Livre II, Chap. XII, 36, p. 289 disponibil online la
https://books.google.ro/books?id=uVlys0nA_nEC, consultat la 25.03.2017
19
Oraș situat în sud-vestul Germaniei.
dăunătoare pentru propria-i sănătate, căzând astfel adeseori în stări de melancolie. Un alt
moment devastator a avut loc atunci când, odată întors în Germania, a aflat de moartea iubitei
sale, căzută pradă unei gripe severe. Lipsit de orice speranță, prăbușirea lui psihică continuă
până trece de pragul curabilității, fiind diagnosticat, trei ani mai târziu la clinica de boli mentale
din Tübingen, de nebunie.
În acest fel, își găsește poetul romantic adăpost în vechiul turn, unde este îi este oferită
o cameră de către Ernst Zimmer, un maestru tâmplar, care l-a luat în grijă odată ce a aflat de
internarea acestuia. Următorii 36 de ani din viață, până în ultima clipă a vieții, Hölderlin a privit
prin fereastra camerei în care a stat închis din turn râul Neckar curgând, uneori liniștit și alteori
tulburat, și a scris poezii, printre care una dintre cele mai frumoase poeme ale lumii20.
Pentru Hölderlin, acesta a fost turnul de fildeș, pe care nu a avut mijloace să și-l aleagă,
ci i-a fost impus de semenii săi.
Creația poetică lasă locuirea să survină în mod autentic. Dar în ce fel ajungem noi să
avem o locuință? Prin intermediul construirii (Bauen). În calitate de acțiune care lasă
să survină locuirea (Wohnenlassen), creația poetică este o construire.21
[...] plăsmuirile nu sunt decât rezultate ale facerii. Facerea se cheamă în greacă ποίησις
(poiesis). Așadar, locuirea omului să fie chiar poezie și să aibă un caracter poetic?22
Începutul turnului de la Bölingen a reprezentat o mărturisire în piatră pentru Jung – „o

înfățișare în piatră [a] celor mai intime gânduri”23 proprii.
În 1922, la țărmul lacului Zurich Superior, Jung plănuiește să ridice „o construcție cu

un etaj, cu șemineul în centru și culcușurile la pereți, un soi de locuință primitivă”24, „o locuință
care să corespundă sentimentelor primare ale omului”25. Jung caută siguranță și adăpost, în sens
atât fizic, cât și psihic. Curând însă avea să-și dea seama că nu acest adăpost primitiv era
20
Amintim aici: „Plin de merite, și totuși în chip poetic, locuiește / Omul pe acest pământ.”, cf. HEIDEGGER,
Martin, Originea operei de artă, Traducere de Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, editura Humanitas,
București, 2011, Editura a 3-a rev., p. 201
21
HEIDEGGER, Martin, op. cit., p. 199
22
Ibidem, p. 197
23
JUNG, Carl Gustav, op. cit., p. 264
24
Ibidem, p. 264
25
Ibidem, p. 265
răspunsul căutărilor sale, ci o casă adevărată, cu două caturi, o „casă rotundă” 26, „un veritabil
turn de locuit”27.
Chiar dacă era pătruns de sentimentul de liniște și reînnoire pe care i-l conferea turnul
– „ceva aidoma unui lăcaș matern”28 –, Jung simte o lipsă. Așa că în 1927 îi adaugă turnului o
anexă. Patru ani mai târziu, mânat de aceeași senzație de incompletitudine – clădirea i se părea,
în continuare, prea primitivă – maestrul reclădește anexa și în dă acesteia aspectul unui turn
adevărat, destinat doar lui.
În tot acest spațiu închis eu sunt numai pentru mine însumi. Am întotdeauna cheia la
mine; nimeni n-are voie să intre – decât cu permisiunea mea. În decursul anilor am
pictat pereții, exprimând astfel toate lucrurile care mă transpuneau din agitația timpului
în solitudine, din prezent în atemporalitate. Este un colțișor al reflecției și imaginației –
adesea al unor imaginații foarte neplăcute și al celei mai anevoioase gândiri, un lăcaș
de concentrare spirituală.29
În 1935 continuă seria completărilor. „Dorința de a avea o bucată de pământ

împrejmuit”30, „un spațiu mai larg care să stea deschis cerului și naturii” 31 se materializează
printr-o curte și o loggia înspre lac.
Ca un gest de întregire, în 1950, Jung așază în fața turnului piatra – aceasta venise în
plus când comandase pietrele necesare pentru a construi zidul de împrejmuire – pe care cioplise
mai multe citate din alchimie32. Ea este un fel de explicație a turnului: „e un mod de manifestare
a locuitorului său, care rămâne însă de neînțeles pentru ceilalți oameni”33.
Moartea soției, în 1955, a avut un impact în limbajul casei din Bölingen: Jung a simțit
atunci necesar să înalțe cu un etaj partea centrală34 – mică și ascunsă – a clădirii dintre cele
două turnuri. A căutat astfel să exprime „superioritatea eului, obținută o dată cu vârsta, sau a
conștiinței”35. De-abia un an mai târziu, ansamblul era încheiat.
26
Ibidem, p. 265
27
Ibidem, p. 265
28
Ibidem, p. 265
29
Ibidem, p. 265
30
Ibidem, p. 266
31
Ibidem, p. 266
32
Ibidem, pp. 266-269
33
Ibidem, 2004, p. 269
34
Jung considera că aceasta bucată de casă era o reprezentare a eului său. Ibidem, p. 266
35
Ibidem, p. 266
Turnul îmi dădea senzația de a renaște. [...] A avut un efect binefăcător asupra mea, ca
o acceptare a ceea ce eram. [...] Abia mai târziu am văzut ce ieșise și că rezultase o
formă plină de tâlc: un simbol al totalității psihice. Se dezvoltase aidoma unei semințe
vechi ce încolțise.
La Bölingen mă aflu în ființa mea cea mai autentică, în ceea ce-mi corespunde. [...]
Am renunțat la electricitate și fac eu însumi focul în cămin și sobă. Seara aprind vechile
lămpi. Nu există nici apă curentă, trebuie să pompez singur apa. Eu sparg lemnele și tot
eu gătesc mâncarea. Aceste lucruri simple îl fac pe om simplu – și cât de greu e să fiu
simplu!
Răsar gânduri care coboară până în străfundul veacurilor și anticipează în mod

corespunzător un viitor îndepărtat. Aici, chinul creației se diminuează; creația și jocul
sunt laolaltă.36
Pare evident când Jung afirmă că „ atât sufletul, cât și trupul nostru sunt compuse din
elemente care [...] au fost prezentate deja în șirul străbunilor noștri”37. Părți componente extrem
de vechi sunt recombinate la infinit pentru a crea suflete „noi”. Cu cât suntem mai smulși din
rădăcinile noastre, cu atât mai mult suntem împinși cu violență înspre viitor. „Pierderea
legăturii cu trecutul, lipsa rădăcinilor sunt cele care produc un asemenea « disconfort în
civilizație » și astfel de grabă, încât trăim mai mult în viitor și într-o promisiune himerică a
unei epoci de aur”38. Pentru el, turnul a reprezentat „un loc al maturizării”39, asemenea
pântecelui mamei.
Fig.2 Etapele edificării Turnului lui C.G. Jung
36
Ibidem, pp. 266-267
37
Ibidem, p. 278
38
Ibidem, p. 278
39
Ibidem, p. 266
2.2 Simbolistica turnului
…El a creat copacii…
A pus cărămidă,
i-a făcut tiparul.
A clădit casa,
A ridicat orașul.
SOURCES ORIENTALES, La Naissance du Monde
Poate primul gând care se naște când vorbim despre construirea unui turn este cel legat
de turnul Babel – poarta cerului –, ziguratul babilonian al cărui scop era acela de a restabili
axa primordială întreruptă și de a se înălța până la Dumnezeu 40. Despre turn se spune că se
prelungea în pământ, unind așadar cele trei lumi – cerul, pământul și tărâmul subpământean.
Turnul slujea mai ales la primirea influențelor cerești. Reproducem în continuare câteva
simboluri pe care le primește acest turn:
Turnul Babel a fost construit din cărămidă arsă și bitum, ca atâtea turnuri din
Mesopotamia (zigurate). [...] Ziguratul este un turn cu etaje, deasupra căruia se ridică
un templu, pentru ca vârful său sa fie asemenea cerului și locuinței lui Dumnezeu. În
akkadiană, Babel înseamnă poarta lui Dumnezeu. Asemenea turnuri ce dominau orașele
babiloniene erau semne ale politeismului, de aceea monoteismul iudaic avea să le
condamne. Tradiția despre un edificiu sacru înălțat spre cer, care se trăgea fără îndoială
din dorința de apropiere de puterea divină și de a canaliza această putere spre pământ,
s-a pervertit, prefăcându-se în propriul contrar, după cum arată revelația biblică: turnul
Babel a devenit lucrarea trufiei omenești, încercarea omului de a se ridica la înălțimea
divinității și, pe plan colectiv, dorința cetății de a se răzvrăti față de Dumnezeu. Acesta
40
„În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă și un singur grai la toți. Purcezând de la răsărit, oamenii
au găsit în țara Senaar un șes și au descălecat acolo. Apoi au zis unul către altul: « Haidem să facem cărămizi și
să le ardem cu foc! » Și au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var. Și au zis iarăși: « Haidem să
ne facem un oraș și un turn al cărui vârf să ajungă la cer și să facem faimă înainte de a ne împrăștia pe fața a tot
pământul! » Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea și turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Și a zis Domnul:
« Iată, toți sunt de un nea, și o limbă au și iată ce s-au apucat să facă și nu se vor opri de la ceea ce și-au pus în
gând să facă. Haidem, dar, să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înțeleagă unul cu altul ».
Și i-a împrăștiat Domnul de acolo în tot pământul și au încetat de a mai zidi cetatea și turnul. De aceea s-a numit
cetatea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe
toată fața pământului” (Facerea, 11, 1-9)
este motivul pentru care Dumnezeu i-a risipit pe ziditori. […] Simbol al pactului
orgolios și tiranic, ca și al confuziei, împrăștierii și catastrofei – acesta este sensul
turnului Babel.
În tradiția creștină, care s-a inspirat aici din construcțiile militare și feudale cu multe
turnuri, turnulețe și donjoane, turnul a devenit simbolul vigilenței și înălțării. [...] În
Evul Mediu, turnurile puteau sluji la supravegherea eventualilor dușmani, dar ele mai
aveau și sensul de scară, de raport între cer și pământ amintit de trepte. Fiecare treaptă
a scării, fiecare etaj al turnului marca o etapă a ascensiunii. Chiar și turnul Babel – unde
Domnul a amestecat graiurile oamenilor – voia să ajungă la cer. Regăsim această temă
într-o frescă de la Saint-Savin, unde vedem cum calfele înaintează în ritm de dans, în
ciuda blocurilor grele de piatră pe care le duc pe umeri. Fixat pe un centru (centrul
lumii), turnul este un mit ascensional și, ca și clopotnița, traduce o energie solară
generatoare transmisă pământului. În turnul de bronz în care era închisă, Danae a primit
ploaia de aur, fecundantă a lui Zeus.41
Primii călugări au venit pe Muntele Athos la începutul secolului al IX-lea, pentru a duce
o viață ascetică pe această peninsulă stâncoasă.42 În secolul al X-lea existau deja mai multe
mănăstiri pe muntele Athos, de factură bizantină, cu turnuri ce aveau rol exclusiv de apărare.
Construite în centrul ansamblului sau pe cele mai înalte culmi, turnurile își îndreptau privirea
către posibilele pericole ce puteau veni pe mare. Trebuie precizat că moșia a avut un rol
important în acest demers. De-a lungul timpului, cele 20 de mănăstiri athonite au devenit destul
de bogate, ca urmare a faptului că patronii lor le-au cedat venitul din moșiile deținute pe
continent. Așadar, putem vorbi despre o legătură între turn și moșie.
Importanța acordată în evul mediu romanic programului de arhitectură de apărare se

poate constata printr-o analiză cantitativă: au fost identificate peste 30 000 de castele și cetăți
medievale, datând, în cea mai mare parte, din secolele XI-XII. Această atitudine a societății –
care a implicat investiții excepționale și un mare efort constructiv – a fost rezultatul direct al
necesităților de apărare (luptele franco-normande, expansiunea germanică în Europa centrală
și răsăriteană, campaniile cruciaților etc.).
41
CHEVALIERS, Jean; GHEERBRANT, Alain, Dicționar de simboluri, editura Polirom, Iași, 2009, pp.698-699
42
WACHTEL, Andrew B., Balcani: o istorie despre diversitate și armonie, editura Corint, București, 2016, p. 77
Lucrul cu piatra era cunoscut din experiențele și exemplele anterioare – cetăți romane,
ruinate, tratate antice recopiate, cetăți carolingiene sau bizantine, gravuri slave etc. Schimbarea
esențială – survenită în raport cu epocile anterioare – a constat în amplificarea rolului cetății
prin completarea funcției sale defensive cu cea ofensivă. Amintim aici fortificațiile urbane din
regiunea Toscanei, întâlnite în orașul San Gimignano, care aveau ca scop protecția comunității.
Un oraș-cetate – inițial sat etrusc – devenit independent în anul 1199, San Gimignano intră într-
o perioadă îndelungată de prosperitate43. Aceasta ia sfârșit în anul 1353, când orașul trebuit să
se încline în fața florentinilor. În tot această perioadă, puterea a fost împărțită între două familii
rivale – Ardinghelli și Salvucci. Astfel, cele două părți adversare au intrat în competiția ridicării
celei mai înalte locuințe-turn – căci turnul era un simbol al bogăției și puterii. O întrecere
însetată de putere, hrănită de-a lungul veacurilor de rivalități aprige, a dat naștere unui număr
impresionant de 72 de turnuri, dintre care 14 se mai păstrează până în zilele noastre. Cu o
înălțime care ajungea la aproape 70 de metri, locuințele-turn erau adevărate mărturii ale puterii,
edificate în piatră.
Fig.3 San Gimignano, desen personal
Cuvântul grecesc de la care se revendică tectonica44 este tekton (vb. tektainomai):

tâmplar, sau, prin extensie, artizan care lucrează un material dur, cu excepția,
semnificativă, a metalului – metalurgistul, făurarul nu pot fi tekton, ei întâi supun
duritatea prin foc, aproape lichefiind-o, și abia apoi prelucrează materialul.
Constructorul însă este recuperat sub umbrela tâmplarului: cuvântul grec care descrie
meșteșugul zidirii pare a-și avea la rândul său originile în sanscritul taksan (bardă,
secure, topor), care trimite la tâmplărie și la folosirea toporului. Architeckton era,
așadar maestrul constructor, cel mai venerabil sau mai înțelept (arché) dintre ei.45
43
Foarte răspândite acestor zone erau cultivarea și comerțul șofranului („aurul roșu”).
44
„Este știința alcătuirii, a articulării prin edificare într-un ansamblu a unor lucrări altminteri disparate, astfel încât
ele să dea seama despre distribuția corectă, armonioasă, a forțelor, a tensiunilor de pe pământ. Arhitektonul este
bătrânul, șeful echipei de tektoni, singurul care știe de la început cum va arăta clădirea, edificiul încă neterminat.”,
IOAN, Augustin, Arhitectura memoriei. Noua frontieră a spațiului sacru, editura Igloo, București, 2013, pp. 64
45
Ibidem, pp. 64-65
2.3 Locuința-turn: ieri și astăzi
– Te felicit. Ai într-adevăr darul să descoperi tot felul de colțișoare tainice.
– Să descopăr locuri în care să pot să-mi adăpostesc singurătatea.
John FOWLES, Iubita locotenentului francez
Fig.4 Castele scoțiene imaginate de L. Kahn

Se cunoaște interesul pe care Louis Kahn l-a manifestat pentru castelele scoțiene. De
aici a pornit discursul lui despre spații servite și spații servante. Kahn vorbește despre zid și
despre străpungerile acestuia – ferestrele – care rup planeitatea fațadei și aduc afară-ul
înăuntru.
Privit ca element constructiv, zidul are un rol major46. Zidul înțeles ca mediere, ca
interfață, atinge cu o parte exteriorul, cealaltă fiind orientată către spațiul principal. Între aceste
două fețe sunt concentrate și au loc cele mai multe dintre activitățile umane. Turnul este locuit
în grosimea lui. Structura temeinică, de câțiva metri grosime, ține întreaga clădire, și găzduiește
întreaga varietate de camere mici: dulapuri, depozitări, coșuri de fum, șemineuri, scări, camere
de dormit, locuri de stat, camera de studiu, capela, cuptoarele. Scena principală este realizată
în sala centrală, dreptunghiulară, fastuoasă, dar zidul este spațiul locuit efectiv; adevăratul
spectacol, locul tuturor tipurilor de tranzacții.
Toată lumea știe că locuința englezului este castelul său, dar ar trebui reamintit că, în
vremurile de demult, castelul englezului era casa lui. Castelele nu erau neapărat bastioane
militare; cele care nu erau adevărate fortărețe nu erau decât case fortificate și în aceste case
46
Cf. 2.1. Cadrul general
fortificate – locuințe-turn – trebuie să căutăm germenii caselor noastre, primele dovezi ale
arhitecturii civile.
Practicând mai multe tăieturi orizontale ale acestor locuințe-turn, descoperim bogăția
și complexitatea locuirii „în zid”. Planul este destul de simplu, constând dintr-o cameră mare
pe fiecare etaj, înconjurată de ziduri groase, în care sunt practicate nișe. O serie întreagă de
funcțiuni care deservesc camerei principale.
Caracterul abstract și labirintic al zidului face imposibil de imaginat din exterior intensa
activitate, negocierile și conspirațiile ce se întâmplau de partea cealaltă a intrării; cele care
aveau loc întotdeauna înainte de intrarea în sala mare.
Mai aproape de zilele noastre vin proiectele utopice ale celor doi ruși, Alexander
Brodsky și Ilya Utkin. Critica lor asupra societății de masă se concentrează pe subiectul
alienării experimentate de atomul individual al masei, micul individ călcat în picioare sau în
cazul favorabil, ignorat și ajungând eventual să creadă în propria sa insignifiantă. „Glass Tower
II” inversează termenii într-o societate care înzestrează anumite figuri publice cu puteri
supranaturale, în timp ce omul „de rând” este diminuat asemenea unei furnici. Fiecare individ
este invitat să parcurgă scările turnului; odată aflat în interiorul camerei de sticlă din vârf, forma
acestuia este înmulțită de sute de ori, umplând turnul cilindric asemenea unei uriașe holograme,
vizibil de departe și veghind asupra acoperișurilor orașului. Multe din imaginile lui Brodsky
și Utkin înfățișează vieți desfășurate sub un regim totalitarist în care monitorizării constante și
intruziunii asupra intimității le erau adăugate izolarea individului, experimentată în societățile
moderne democratice.
„Villa Claustrophobia”, un panopticon inversat în care solipsismul47 înlocuiește
monitorizarea, abordează problematica menținerii unui sentiment al sinelui în pofida acestor
condiții, fără a transforma introspecția într-o extremă patologică. Rezidenții vilei – un turn de
cărămidă fără ferestre, cu un atrium mărginit de oglinzi – se uită cu ochi mari în afara celulelor
personale, în căutarea celuilalt, însă nu văd decât nesfârșitul, conectarea cu celălalt eșuează, și
se întorc în solitudine.
„Villa Nautilus”, locuința unui pustnic, paradoxal localizată în centrul unei imense
magistrale urbane, reflectă dorințele contradictorii ale omului de a se expune luptei sociale și
de a-i rezista acesteia și dorința de intimitate, de ascundere. Elementele care alcătuiesc casa –
47
Concepție filosofică idealist-subiectivă potrivit căreia singura realitate ar fi eul, conștiința individuală, întreaga
lume exterioară existând numai în această conștiință, conform https://dexonline.ro/definitie/solipsism, consultat
la 20.02.2017
două seturi identice de lucruri, unul se află la nivelul străzii, iar celălalt câteva etaje în subsol -
simbolizează această contradicție. Când pustnicul dorește să-și măsoare capacitatea de a rezista
împotriva maselor de oameni, „în nebuneasca lui căutare de Dumnezeu-știe-ce”, el sta în partea
superioară, deschisă și expusă, atunci când traficul este cel mai intens; când se simte vulnerabil,
se retrage în subsol, într-o parodie modernă a micro-romanului „Însemnări din subterană”, al
lui Dostoievski. Casa high-tech descrisă în „Electronic Donjon” se închide împotriva
societății48. Exteriorul fără caracter ascunde o curte interioară – simbol al sinelui.
Fig.5 Gravuri, Brodsky & Utkin

Anumite propuneri ale lui Brodsky și Utkin invită utilizatorul să participe la crearea lor
sau să furnizeze idei cu privire la posibile funcțiuni. „Dwelling House for Winnie-the-Pooh”
abordează problematica intervenției utilizatorului, care beneficiază de libertatea unei mobilități
fizice – un privilegiu rar într-o țară în care călătoriile în străinătate au fost interzise (și rămân
costisitoare într-un sens prohibitiv). Locuința constă într-o unitate octogonală, care poate fi
transportată oriunde dorește utilizatorul. Această casă mobilă – structură prefabricată verticală
–, tehno-fantastică, răspunde tuturor nevoilor și își reciclează deșeurile. Locuința poate fi
adaptată nevoilor și gustului utilizatorului. Acesta și-ar putea transforma unitatea într-o
bibliotecă pe trei niveluri, cu un observator privat deasupra; un altul, în dorința de a se conecta
la natură, ar putea să-și planteze o gradină.
„Doll`s House” este versiunea adaptată copiilor a „Dwelling House”: un pol totem în
jurul căruia se înfășoară o scară elicoidală, de-a lungul căreia copiii ar putea construi zone de
joacă cu nisip, acvarii, ascunzișuri și orice alt loc unde ar putea trăi cu păpușile sau animalele
lor, protejați de intruziunea adulților. Infrastructura casei amintește de constructivismul
proiectului „Monument to the Third International” (1991) al lui Vladimir Tatlin, transformând
un simbol politic, eroic și public într-un refugiu imaginar pentru copii.
Gravurile lui Brodsky și Utkin înfățișează medii urbane, nu doar clădiri specifice, deci
se subordonează tradiției unor scheme vizionare precum cele ale lui Ebenezer Howard –
48
BRODSKY, Alexander; UTKIN, Ilya; NESBITT, Lois Ellen, Brodsky &Utkin: the complete works, editura
Princeton Architectural Press, New York, 2003
Garden Cities of To-morrow (1898), La Citta Nuova – Antonia Sant’Elia (1914) sau Ville
Radieuse a lui Corbusier (1930). Aceste scheme erau deseori însoțite de manifeste, întrucât
doreau să transforme radical societatea. Însă Brodsky și Utkin nu au oferit un program social
specific: simbolul și narațiunea au înlocuit manifestul și idolul. Nicio ideologie nu poate oferi
Răspunsul: în „Forum de Mille Veritatis” căutăm zadarnic printre mii de mesaje (suntem
conștienți ca toate mesajele apar la fel de importante și valide) postate pe coloane care se înalță
infinit spre înaltul cerului. Putem spera doar la înțelegeri tranzitorii, incidentale, care se vor
schimba constant; adevărul este local și temporar, este accesat treptat.
În „Intelligent Market”, Brodsky și Utkin își mărturisesc ambiția de a descoperi și a
înțelege totul, însă ajung doar să rătăcească pe infinite coridoare cu infinite nișe, dintre care
toate trebuie parcurse. Următoarea cotitură oferă o nouă perspectivă cu noi nișe. Asemenea
proiecte ilustrează experiențe umane existențiale, universale și punctează inadecvarea utilizării
unor sisteme sociale sau filosofice în confruntarea cu aceste complexități.
Operele lor critică discrepanța între falsele promisiuni de utopie socială ale propagandei
politice și faptele dure ale unei realități dezamăgitoare. Forme arhitecturale, care, altădată,
aveau conotații pozitive, sunt revelate cu adevăratele lor scopuri: Pantheonul devine
închisoarea Panopticon și apoi Villa Claustrophobia; bulevardele haussmanniene și spațiile
neconstruite ale lui Le Corbusier devin pustietăți dezolante și inumane; Crystal Palace al lui
Joseph Paxton, cu viziunea optimistă de fuziune a tehnologiei cu arta, cultura trecutului
îmbinată cu comerțul, este redus la un miraj bidimensional situat în spatele gropilor de gunoi
ale unui oraș modern decrepit. Iluziile abundă. Ce pare solid este de multe ori vid, aparențele
sunt înșelătoare, nu putem crede ochilor și legendele sau etichetele ilizibile ne atenționează că
nu putem crede ce citim – dacă putem citi.
Brodsky și Utkin și-au început activitatea fără aprobare sau recunoaștere oficială, sub
un regim fundamental ostil în fața expresiei individuale și au cultivat o încredere ce și-a găsit
rădăcinile mai cu seamă în această izolare forțată.
Gravurile49 discutate mai sus au fost realizate de-a lungul a 10 ani și cei doi accentuează
consistența muncii lor în timpul unor condiții politice și sociale mereu schimbătoare.
Universalitatea și actualitatea muncii lor transcend barierele naționale, culturale și lingvistice,
iar mesajul lor rămâne transparent, asemenea foilor de sticlă din „Cristal Palace”, păstrând
mereu distanța față de realitățile unui oraș mult prea modern.
49
Ibidem.
2.4 Casele verticale de mâine
Casa este imaginată ca o ființă verticală. Ea se înalță. Se diferențiază în sensul

verticalității sale. Este unul dintre apelurile la conștiința noastră de verticalitate.
Gaston BACHELARD, Poetica spațiului
Fig.6 Hotel în Tschlin (neconstruit), Peter Zumthor, 2002
Este important să abordăm subiectul intimității personale. Iluminismul încearcă să

spațializeze (în sensul unei edificări) intimitatea personală. Acasă este spațiul intimității, adică
al dreptului locuitorilor de a închide sau de a deschide ușa locuinței lor. Cum afirma și Vintilă
Mihăilescu, „de-abia acum se desăvârșește decupajul legal dintre spațiul public și cel privat,
iar intimitatea devine un drept privat, esențial în lista libertăților individului”50.
Milenii la rând intimitatea cu divinitățile, cu strămoșii, cu locul, cu animalul etc. a fost

totodată intimitate a mea. De la primul cerc în jurul focului comun a existat un spațiu
de „intimitate” caldă și împărtășită, dar acesta nu cunoștea frontiera dintre public și
privat. De-a lungul timpului, locuința a fost și ea un astfel de spațiu, dar aceasta nu a
cunoscut până relativ recent intimitatea individului. Chiar și palatele aristocratice,
multiplicând intrări separate și culoare și individualizând încăperi, nu au făcut decât să
reproducă ordinea socială și distanțele aferente rangului. [...] De-abia casa burgheză
instituie cu adevărat această intimitate domestică a individului în relațiile sale de
intimitate cu persoanele și obiectele alese. Aici, individul poate trăi, păzit de lege,
căldura căminului, împărtășită cu familia și prietenii electivi, care au luat locul rudelor
50
MIHĂILESCU, Vintilă, op.cit., p. 31
genealogice. De asemenea, casa se populează cu mobile, colțuri intime și obiecte-fetiș,

indispensabile atmosferei generale de intimitate a căminului burghez.51
Cu tema sertarelor, a cuferelor, a încuietorilor și a dulapurilor, vom lua din nou contact
cu insondabila rezervă a reveriilor intimității. Dulapul și rafturile lui, biroul și sertarele
lui, cufărul și fundul lui dublu sunt adevărate organe ale vieții psihologice secrete. Fără
aceste „obiecte ― și altele câteva la fel valorizate, vieții noastre intime i-ar lipsi
modelul de intimitate. Acestea sunt obiecte mixte, obiecte-subiecte. Ele au, ca și noi,
prin noi, pentru noi, o intimitate.52
Ceea ce numim și practicăm ca „tradiții” nu este o continuitate a trecutului, ci o

resuscitare a acestuia, nu este o reiterare a rânduielii, ci o înscenare a ei, și nu este nici o
memorie orală și cotidiană, ci o comemorare programată și festivă. Eliberat de trecut, omul
modern și-a căpătat libertatea de a-și alege un trecut pe măsura sa. „Tradiția este de fapt o
filiație inversată: în cazul ei, fiul își naște tatăl și de aceea își poate oferi mai mulți!” – rezuma
Jean Pouillon în 197553.
De aceea au fost salvate cele mai vechi tradiții. [...] Toate câte le știm prin tradiție orală
despre ce a fost frumos, măreț, sau în alt fel deosebit, fie la voi, fie aici sau în altă parte,
toate acestea au fost consemnate aici, la noi, și păstrate. [...] Pe când la voi și la alte
popoare, ori de câte ori se întâmplă ca lucrurile să fie cât de cât orânduite în ce privește
scrisul și toate câte sunt de trebuință cetăților, vine asupra voastră, la sorocuri prescrise,
precum o boală, potopul ceresc ce îi cruță numai pe cei inculți și lipsiți de darul
Muzelor. Astfel încât voi deveniți iarăși neștiutori, ca niște tineri, fără să cunoașteți câte
se petreceau în vremurile străvechi, nici aici, nici la voi.54
51
Ibidem., pp. 31-32
52
BACHELARD, Gaston, Poetica spațiului, editura Paralela 45, Pitești, 2005, p. 107
53
MIHĂILESCU, Vintilă, op. cit., p. 44
54
PLATON, Timaios, 23 a-b
3. ÎNTREGUL PROIECTULUI ȘI ADUCEREA LA VIAȚĂ A MOȘIEI

3.1 Topos – Comuna Budeasa; despre loc
Însă pare să existe ceva imens și greu de cuprins cu mintea, toposul – adică spațiul-loc.
ARISTOTEL, Fizica, cartea IV
Fig.7 Conacul Budișteanu în prezent
Căutările noastre au fost îndreptate către un loc ce ne-a atras atenția de mai mult timp:
conacul Budișteanu. Libertatea alegerii pe care o conferea tema a început, treptat, să nască
întrebări – mai mici la început, mai mari mai apoi. Am pornit, așadar, în căutarea lui unde?,
cum?, de ce?.
Proiectul se așază într-o lume deja deschisă, în lumea satului, a locului bun, roditor,
poate cel mai aproape de sufletul ființei. Întregirea moșiei Budiștenilor devine astfel un loc
propus celorlalți, un loc ce vine în întâmpinarea oaspeților săi, care-i vor călca pragul.
Când vine vorba despre Budeasa, vorbim despre conacul de tip culă al Budiștenilor.
Granița dintre cule, conace și case întărite este difuză. Reședințele boiernașilor au preluat –
uneori cu acuratețe, alteori cu stângăcie, după mijloacele și meșterii de care dispunea fiecare –
unele componente specifice palatelor domnești și conacelor din epoci anterioare.
Cel mai remarcabil transfer e cerdacul, în care se regăsește spațialitatea logiei

brâncovenești. Atribut definitoriu al culelor din România, cerdacul e o concesie și o
breșă în sistemul defensiv asumat de culă. Are o dublă funcție: de petrecere a unui răgaz
în deplinătatea peisajului familiar, dar și de dominare a vecinătății.55
55
BONCIOCAT, Șerban; POPA Corina; BRĂCĂCESCU, Cristian, Cule fortificate. Între fală și ruină, editura
Igloo Media, București, 2014, p. 222
Apărute anterior secolului XVIII, culele sunt legate de locuința-turn bizantină56.

Aceasta reiese și din structura și sistemul lor constructiv.
Termenul de culă provine de la kule ceea ce înseamnă în turcește turn. Larga circulație
a acestui termen în Balcani ar indica nu neapărat originea turcească a acestui tip de
locuință, ci termenul comun utilizat în larga arie aflată sub stăpânire otomană. Locuința-
turn reprezintă o soluție foarte răspândită și în Evul Mediu, occidental: donjoanele
castelelor, locuințele turn din orașele Italiei și Germaniei sudice, precum cele din San
Gimignano, Bologna, Regensburg. Locuințele-turn au fost ridicate din epoca bizantină
în Asia Mică și apoi în Balcani: Grecia, Serbia, Bulgaria, Albania, Muntenegru.57
În încercarea de a prezenta conacul Budiștenilor – care continuă să-și arate naturalețea

dobândită de-a lungul secolelor – ne vine în ajutor un pasaj semnat de Nicolae Ghika-Budești:
Casele și conacele boierești care se mai găsesc prin orașe și pe unele moșii imitează
(sic!) oarecum, cu dimensiuni mai reduse, disposițiunile de plan ale palatelor. Ele par a
fi de două tipuri principale:
1.Cele care au planul pătrat sau dreptunghiular, cu un postament formând un parter

scund și cu un etaj mai înalt, cu câte o ieșitură pe unele sau pe fiecare din fațade,
formând sau un foișor cu scara o loggia sau un cerdac, sau un sacnasiu cu colțurile
teșite. Scara este, când exterioară (Coțofeni), când închisă între ziduri (casa din Gorj),
când interioară (Budeasa), ca măsură de siguranță. [...] La Budeasa (Argeș) foișorul e
mai mic și restaurat. Scara e interioară, executată din bârne masive de stejar. Intrarea
pivniții este în stânga ușii; ea este boltită cilindric în „berceau”. În interiorul casei se
păstrează frumoase tavane cu stucaturi, formând chenare fin decorate, cu ramuri
rotunjite la colțuri, după formele caracteristice ale ornamenticei veacului al XVIII-lea.
În centrul tavanelor se găsesc frumoase rosete în același gen.58
Casele vechi continuă să existe și să împrumute din longevitatea lor (întotdeauna

calitate asociată cu înțelepciunea, cu seriozitatea și, în artă, chiar cu valoarea estetică), caselor
celor noi care li se adaugă sau în care sunt ele însele transformate. De partea lor, edificiile noi
56
În mod greșit, culele au fost încadrate în arhitectura țărănească, până la îndreptarea acestei ipoteze în studiul
monografic ATANASESCU, Iancu; GRAMA, Valeriu, Culele din Oltenia, Craiova, 1974, pp. 26-31
57
BONCIOCAT, Șerban; POPA Corina; BRĂCĂCESCU, Cristian, op. cit., p. 11
58
GHIKA-BUDEȘTI, Nicolae, Evoluția arhitecturii în Muntenia și în Oltenia. Partea a patra. Noul stil din
veacul al XVIII-lea, B.C.M.I. Anul XXIX Fascicola 87-90, 1936, p. 117; de remarcat că, la momentul respectiv,
tavanele nu fuseseră distruse; cf. 1. MOȘIA
fac vizibile și prezente (inclusiv în sensul duratei) casele vechi lângă/în care stau. Un gest, un
obiect sau doar o mireasmă aruncă deodată un con de lumină înapoi în timp, extrăgând de acolo
ceea ce putea să pară uitat și care, astfel, devine parte integrantă a prezentului, din nou și din
nou. Este modul în care, totdeauna nostalgică, funcționează memoria.59
3.2 Conacul Budiștenilor – viețuirea la conac
– Aș vrea să mă înveți cum să caut de moșie. [...] Vreau să m-așez la țară, să trăiesc
în pace… Îmi pare c-ar fi mult de făcut.
– E mult de făcut, în adevăr. [...] Viața de agricultor are părți frumoase, dar are și
atâtea urâte!...
[...]
– Vreau să trăiesc la țară.
[...]
– Cu ce să începem?
– Cu ce vrei.
– Să începem deocamdată cu dulceața.
Duiliu ZAMFIRESCU, Viața la țară
Omnis festinatio ex parte diaboli est60 obișnuiau să spună vechii maeștri. Având aceasta
în minte, proiectul de arhitectură caută să sporească tihna, mulțumirea.
În satul Budeasa, situat la 10 km nord-este de Pitești, se păstrează, până în zilele noastre,

ansamblul conacului Budiștenilor. Acesta cuprinde conacul propriu-zis cu parcul, capela curții
cu zidul de incintă, devenită biserica satului și curtea gospodărească.
Ne dorim ca prin acest proiect să reunim gospodăria de muncă (căci astăzi ele sunt
privite separat): gospodăria, ca unitate de producție și consum comun și, în același timp, casa
de locuit.
59
IOAN, Augustin, op. cit., p. 33
60
Proverb latin, „Orice grabă este a diavolului”.
Viața unui proprietar de moșie era strâns legată de sat și de curte, de cele ce se întâmplau
aici. Cum remarca și Duiliu Zamfirescu, moșierul era „crescut în ideile statornice de iubire a
pământului strămoșesc”61. Însă boierul nu a fost întotdeauna privit cu ochi buni de comunitatea
pe care o reprezenta. În multe locuri – din cauza dorinței de a se îmbogăți cu orice preț –
„boierul este socotit de țăran ca dușmanul lui firesc”62.
Proiectul de diplomă are ca scop întregirea unei moșii. Acesta prezintă un loc dat
celorlalți, un loc care propune extrageri din „iuțeala” orașului, distrageri de natură statică,
precum ospățul, tihna, sau de natură dinamică – călăritul, plimbarea prin pădure. Viețuirea în
aceste scurte perioade la moșie, la țară, departe de aglomerația orașului este răspunsul pe care
încearcă să-l dea proiectul la întrebarea cum (mai) poate ființa o moșie în zilele noastre?.
Conacul constă din corpul vechi – reconstruit în perioada 1762-1764 – și o extindere,

în partea din spate, din 1922-1927. În prezent, curtea boierilor Budișteanu este compusă din
conac, parcul în care se află acesta, atenansele din apropiere – fierărie, ghețărie, grajduri de
vaci, pătul, cotețe pentru animale, seră, atelier mecanic, administrație; toate în stare de ruină –
, precum și biserica „Adormirea Maicii Domnului” – ridicată în 1796-1804 de către frații
Budișteanu, marele armaș Șerban și postelnicul Nicolae – împreună cu zidul de incintă a
acesteia. Legătura dintre conac și biserică se face printr-o poartă ce datează din timpul zidirii
bisericii.
3.2.1 Componenta locuirii la țară
Este un loc al tihnei, al năzuinței firești de a te bucura de natură, de libertate, de viață.
Prin ospitalitate înțelegem acceptarea unui om în intimul lui acasă63 prin trecerea
pragului64. Pragul reprezintă mai mult simbolul unui loc median, care se întâmplă între două
vieți: cea a oamenilor așezați, aparținând comunității și viața celor necunoscuți, ne-așezați, care
trebuie să fie primiți. Pentru noi, cealaltă lume este caracterizată de oameni străini nouă,
61
ZAMFIRESCU, Duiliu, Viața la țară. Tănase Scatiu, editura Eminescu, București, 1985, p. 29
62
Ibidem, p. 42
63
Cf. PAVEL, Daniel-Cosmin, Toposul lui acasă, teză de doctorat, București, 2014
64
„Semnificația exoterică a pragului provine din rolul lui de spațiu de trecere între exterior (profanul) și interior
(sacrul). El simbolizează în același timp despărțirea și posibilitatea unei alianțe, uniuni sau reconcilieri.
Posibilitatea aceasta se împlinește dacă cel care sosește este întâmpinat în prag și introdus în interior. [...] Din
acest motiv, pragurile sunt împodobite cu toate însemnele casei [...], sculpturi (Hristos, Fecioara etc.), ornamente,
picturi care includ semnificația călătoriei sau a primirii. [...] A te plasa pe un prag înseamnă a te pune sub protecția
stăpânului casei: zeu, demnitar, simplu țăran. A trece peste un prag necesită o anumită puritate a corpului, a
intenției, a sufletului [...]. Pragul este granița sacrului.” – definiția pe care o primește pragul în CHEVALIERS,
Jean; GHEERBRANT, Alain, op. cit., p. 754
trecători, de care ne diferențiem, care nu sunt și nu trăiesc ca noi, dar pe care ni-i apropiem
primindu-i în căldura căminului nostru.
Stă în puterea fiecăruia din comunitate să le ofere un sentiment de apartenență în

comunitate – lăsându-i să le treacă pragul – sau, din contră, să îi alunge de la ușa lor, hotărându-
le astfel soarta. Aceștia ajung să fie considerați prieteni sau dușmani atât pentru locuitorii casei,
cât și pentru vecini. Toate acestea creează o rânduială sau un „rit de trecere”, care odată
întrerupt se decide modul în care vor fi priviți aceștia în comunitate.
Fig.8 Ajunul Crăciunului, Carl Larsson, 1904
Vintilă Mihăilescu este de părere că „toate societățile își au propriile proxemici65 ale
ospitalității”66. Granițele spațiale de care un străin poate trece, sunt definite de fiecare societate
în parte în funcție de cultură, specificul locului și tradiție, și sunt depășite treptat, în timp. De
la cel mai îndepărtat punct în care se exercită și este recunoscută ospitalitatea, se află o serie
de praguri menite să fie trecute, până când trecătorul își găsește un loc destinat lui. Aceste
treceri67 se petrec în timp, prin apropierea și cunoașterea celuilalt, care dintr-un străin, ajunge
să se odihnească pe prispă de vorbă cu stăpânul casei, să ia masa alături de acesta și într-un
final să doarmă în „camera bună”, sau așa numita cameră de oaspeți.
65 Proxemics (engl., „proxemica) este un termen introdus de antropologul Edward T. Hall și reprezintă studiul
perceperii și utilizării spațiului de către om. Collins English Dictionary - Complete & Unabridged 10th Edition,
disponibil online la http://www.dictionary.com/browse/proxemics, consultat la 20.03.2017
66
MIHĂILESCU, Vintilă, op. cit., 2015, p. 55
67
Vintilă Mihăilescu consemnează parcursul ospitalității și afirmă că cel care „a vrut să stea de vorbă cu un țăran
știe că la început discuția se poartă afară, la portiță, apoi peste gard, în curte, pe prispă și, de abia într-un final, în
« camera bună » sau lângă vatră, unde se consfințește printr-un pahar acceptarea « străinului »”, Ibidem, p. 55
Fig.9 Drumul spre locuința-turn, desen personal

Însă dincolo de aceste privilegii pe care i le oferă trecerea pragului, rămâne o barieră,
„o doză de ostilitate în orice ospitalitate”68 între spațiul ce i se arată oaspetelui, și cel ce
transformă o simplă casă într-un cămin pentru om – locul în care intimitatea se desfășoară fără
nicio constrângere. Acest prag invizibil împiedică trecerea celui primit, ținându-l astfel „la
locul lui”, un loc creat special pentru el, în afara lui acasă.
Cu acest gând am pornit la drum atunci când am căutat să găsim un loc potrivit pentru
locuința-turn. Un loc al lui, al oaspetelui.
Astfel, locuința-turn lasă neatinsă curtea moșiei și își decupează locul pe dealul din
spatele conacului, printre stejarii și alunii din imediata apropiere. Pe culme, pe deal, în pădure,
locuința-turn se naște din pământ, cărămidă cu cărămidă. Patru entități – locul, casa, gazda,
ospățul – se așază direct pe pământ și cresc. Această tetradă se înalță precum pădurea.
3.2.2 Componenta agricolă
Agricultura simbolizează uniunea celor patru elemente, pământul și cerul, apa și focul,
a căror fuziune condiționează fertilitatea.69
Fig.10 Săpatul cartofilor, Carl Larsson, 1904

Aici, proiectul de arhitectură, ce cuprinde spații de prelucrare și depozitare pentru
culturile de „rarități” de pe domeniul moșiei – lavandă, șofran, trufe, melci –, precum și spații
necesare creșterii cailor – grajduri, manej, fânar etc. – se așază între zidurile vechilor grajduri
părăsite.
68
Ibidem, p. 56
69
CHEVALIERS, Jean; GHEERBRANT, Alain, op. cit.
3.2.3 Componenta „artistică”
O ultimă bucată ce întregește puzzle-ul proiectului de arhitectură îl reprezintă

componenta artistică, întrucât moșia Budiștenilor va putea găzdui întâlniri ale artiștilor plastici
– tabere de creație pentru pictură, workshop-uri cu tema moșiei și lumea satului, seri tematice
în prezența moștenitorilor familiei de boieri Budișteanu. Acestea, alături de alte evenimente de
acest fel vor fi găzduite de casa de creație (și atenansele aferente ei), care se așază într-un loc
dat – în apropierea vechilor anexe ale conacului, înlocuindu-le pe cele degradate –, într-un plan
secundar față de conac. Casa de creație păstrează legătura vizuală cu conacul, părți din ea
lăsându-se însă descoperite doar prin parcurgerea drumului ce duce către poiana în care
sălășluiește casa.
STUDII DE CAZ
Casa turn, București (România) – STARH, 2013
Locuința-turn proiectată de biroul de arhitectură STARH (Iulia Stanciu, Florian

Stanciu) pe un lot minuscul – Intrarea Carol Knappe 10 – este „ermetică și fermecătoare,
riguroasă și complexă, inovativă și confortabilă”70.
Proiectul s-a născut dintr-o limitare dată de parcelă, mai mult decât dintr-o preferință:
atât mărimea sitului, cât și vecinătatea defavorabilă au direcționat treptat, dar sigur, gândurile
și dorințele arhitectului către locuința-turn. Luând în considerare imposibilitatea dezvoltării pe
orizontală, locuința-turn propusă în acest proiect oferă posibilitatea unei distribuiri a locurilor
pe verticală.
În acest context, soluția turnului a venit din nevoia de a repartiza suprafața necesară pe
înălțime, și nu din vreun orgoliu al arhitectului sau beneficiarului. Vecinătatea mai puțin
fericită duce la contacte minime între exterior și interior și la o întoarcere a casei către
sine însăși; cel mai important spațiu exterior devine camera în aer liber de la penultimul
nivel.71
70
STANCIU, Florian; STANCIU, Iulia; GHENCIULESCU, Ștefan, Casa turn. Jurnalul unul proiect, Zeppelin
și Editura Universitară „Ion Mincu”, București, 2013, coperta IV
71
Ibidem, pp. 16-17
Delimitarea puternică între exterior și interior reprezintă în sine o ruptură, ce izolează

locuința, pierzându-se noțiunea de transparență. Așa cum mărturisește Florian Stanciu, „casa
trăiește prin cultivarea anumitor interiorități”.
Fig.11 Casa turn, STARH, 2010

Limitările impuse de teren au direcționat treptat, dar sigur, către ceea ce numim
locuința-turn. Lipsit de un context mulțumitor, și dincolo de un orgoliu aparent al arhitectului
sau beneficiarului, ideea unui turn oferea o modalitatea de redistribuire a spațiilor pe verticală,
planul orizontal fiind insuficient.
Plinul predominant arată o delimitare puternică între exterior și interior, o ruptură, o

interiorizare, „o întoarcere a casei către sine însăși”72. Ia naștere astfel un spațiu adăpostit, ce
conferă siguranță și protecție față de exterior, dar, în același timp, prin puținele străpungeri
(goluri și ferestre) reprezintă un mod de a stăpâni vizual împrejurimile.
Extinderea și restaurarea vilei Garbald, Castasegna (Elveția) – Miller & Maranta
În Alpii elvețieni, la granița dintre Italia și Elveția, se întinde micul oraș Castasegna, în
care, în secolul XIX, arhitectul german Gottfried Semper a ridicat Vila Garbald.
Original proiectată pentru directorul vamal din Castasegna, Agostino Garbald, în timp
ce Gottfried Semper era profesor la Universitatea Politehnică din Zurich (ETH Zurich). Odată
cu moartea ultimului membru al familiei Garbald, această vilă nu a mai fost o locuință, ci, din
72
Interviu cu Florian Stanciu, „Despre proiect și casă”, 2013, disponibil pe CD-ul ce însoțește volumul STANCIU,
Florian; STANCIU, Iulia; GHENCIULESCU, Ștefan, op. cit., 2013
voința moștenitorului, și-a schimbat funcțiunea, fiind folosită de către ETH Zurich sub forma
unui centru de seminarii de artă, științe și meșteșuguri.
Spre sfârșitul secolului XX, a avut loc o competiție cu menirea să restaureze această
casă uitată și să se propună un proiect de extindere, care să găzduiască camere de oaspeți pentru
delegații de seminar. ETH Zurich a finanțat proiectul câștigător care a aparținut biroului de
arhitectură Miller & Maranta din Basel, Elveția, o colaborare începută în 1994 între Quintus
Miller și Paola Maranta. Împreună cu inginerul elvețian Jürg Conzett au reabilitat interiorul
bogat decorat al clădirii originale, care acum răspunde nevoilor prezentului (au fost introduse
dușuri în partea estică a locuinței, deasupra unei bucătării nou amenajate) și au creat o extensie,
către care se îndreaptă studiul nostru de caz.
Acest nou spațiu este un element contrastant grandioasei vile romantice a lui Semper,
care a fost proiectată conform unei logici simple și tipice unei case italiene la țară, o vilă ce
reflecta arhitectura vernaculară a regiunii. Prin forma lipsită de regularitate a planului, locuința-
turn evită o asemănare directă cu tipologiile de locuire din zonă, rămânând astfel subordonată
vilei.
Noul ansamblu adăpostește atât găzduire pentru delegații seminariilor, cât și noi spații
disponibile comunității locale, totul fiind conținut de zidurile care definesc incinta vilei. Inițial
terenul era ocupat de vilă și de un vechi hambar – acesta din urmă a fost mai apoi înlocuit de
„casa de oaspeți”. Amplasamentul acestuia în adâncimea livezii, atașat zidurilor de incintă, îi
păstrează caracterul auxiliar, de anexă, păstrând în prim-plan vila Garbald. Datorită înălțimii
și zvelteții, forma acestuia amintește de vechile turnurilor Roccoli73, în nordul Italiei și Lugano,
folosite pentru vânătoarea de păsări, însă prin simplitatea acestuia alege să rămână în umbra
țesutului deja existent.
Intrarea se face printr-un volum construit pe locul unei foste anexe, demolată și
reconstruită, aflată în panta terenului, care datorită legăturii cu bucătăria adăpostește un amplu
loc de luat masa; acesta se poate deschide spre exterior, având o perspectivă atât spre turn, cât
și spre vilă datorită amplasării între cele două. Primul nivel al locuinței-turnul este un spațiu
semi-public: o sală de întâlniri, disponibilă atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru UTH
Zurich.
73
Aceste turnuri, cu trei etaje, din zidărie, serveau pentru capturarea păsărilor migratoare; ademenite de înălțimea
turnurilor și de recompensele ce le găseau acolo, acestea sfârșeau în plasele întinse cu grijă într-un inel în grădina
din jurul turnului.
Cele 5 niveluri ale locuinței-turnul adăpostesc numai camere de dormit, dar, chiar și
așa, ele sunt dispuse după o anumită scenografie. Miezul turnului este o scară, conturată de o
coajă care conține încăperile.74 Odată parcurs turnul pe înălțime, se ajunge la ultimul nivel într-
un loc de stat, cu o înălțime dublă, cu un șemineu și care pe un perete are o fereastră de o
mărime exagerată care oferă o priveliște extraordinară asupra văii Bregaglia și munților Italiei.
Fig.12 Vila Garbald, Miller & Maranta, 2010

Fațada este realizată din beton stropit cu jeturi de apă de mare presiune imediat după ce
cofrajul a fost înlăturat pentru a oferi un aspect inegal, marmorat, arătând astfel similar
tencuielilor caselor zonei, iar, odată cu trecerea timpului, mușchiul va crește pe această
suprafață nefinisată și obloanele ferestrelor se vor face gri. Treptat, clădirea va prelua asupra
sa nuanțele caracteristice ale vecinătății.
Vila Garbald se află la intersecția dintre două viziuni diferite de a face arhitectura: un
mod abstract și teoretic, care îi aparținea lui Semper, în secolul XIX, și altul sensibil, contextual
și contemporan, specific lui Miller & Maranta.
Electronic Donjon (concurs) – Brodsky & Utkin, 1987
„Electronic Donjon” este o gravură cu care cei doi arhitecți ruși, Alexander Brodsky și
Ilya Utkin, au participat în cadrul competiției de arhitectură „O casă japoneză pentru zilele
noastre”, ediția din 1987, concurs organizat de revistele japoneze de arhitectură
„Shinkenchiku” și „Japan Architect”.
74
Conform https://divisare.com/projects/307541-miller-maranta-restoration-and-extension-of-the-villa-garbald-
castasegna, consultat la 13.02.2017
Casa high-tech descrisă în „Electronic Donjon” se închide împotriva societății.

Exteriorul fără caracter ascunde o curte interioară – simbol al sinelui.
Fig.13 Electronic Donjon, Brodsky & Utkin, 1987

„Dacă aș fi japonez și aș avea o familie, aș construi o mică fortăreață albă, cu pereți
foarte groși; aș umple acești pereți cu orice este necesar… vieții, cu toate comoditățile
electronice și mecanice ale trecutului, prezentului și viitorului. Și între acești pereți aș
crea haosul, ca acela din sufletul meu, haosul creat din pământ, lemn, piatră și apă,
minuțios conceput și atent protejat. Aș crea o mică cavitate în peretele estic pentru a
urmări răsăritul și un imens luminator deasupra pentru a lumina haosul, aș atârna două
mașini ca niște poduri movile pe vinciurile de afară. Cineva ar putea intra direct în
acestea din casă și apoi să conducă mai departe… Și în această fortăreață aș locui cu
familia mea, bucurându-ne de haosul în ambalaj electronic.”.75
75
Engl.: „If I (were) Japanese and (had) a family, I would build a little white fortress with very thick walls, I
would fill these walls with everything necessary for…life, with all (the) electronic and mechanical comforts of
past, present and future. And between these walls I would create the chaos, like (that included) in my soul, the
chaos made of earth, wood, stones and water, all thought-out and carefully protecteditura I would make a small
(recess) in the eastern wall to watch the sunrise and a large skylight above to light up the chaos, I would (hang)
up two cars like drawbridges on the winches outside. One can get into them directly from the house (and) then get
down and drive away…And in this fortress I would live with my family, enjoying the chaos in electronic cover.”,
descriere prezentă pe gravura „Electronic Donjon”.
CONCLUZII
Căutările nu au epuizat toate valențele turnului. Această lucrare este, de fapt, doar un
prim pas; o trecere prin mai multe posibilități; de la ideea de a depăși (turnul Babel) la elanul
modului de a construi cu piatra și dorința de a-și afirma poziția și rangul în societate (San
Gimignano); de la alienarea în mijlocului mulțimii (vila Nautilus) la casele verticale din ziua
de azi (Casa turn, STARH); de la casa onirică (turnul lui Jung) la turnurile și donjoanele
scoțiene (căutările lui Kahn); de la verticalitatea casei prin structura pivniță-pod (Bachelard) la
turnul de fildeș (Hölderlin). Ieri – rațiuni militare, penitență, pedeapsă; azi – recuperare a
sinelui, izolare voită, extragere din iuțeala orașului. Unde ne situăm?
Fig.14 schițe ale locuinței-turn, desene personale

Ar trebui să nu lăsăm să se piardă trecutul. Continuarea tradiției și memoriei familiei
este o datorie pentru moștenitori. Moșia și situarea ei la sat, unde relațiile între oameni nu au
degenerat încă în indiferență, unde locuirea se împletește cu natura, trebuie să aibă continuitate.
Poate că ar trebui să zăbovim asupra poveștii pe care o spun cei doi inorogi de piatră
surprinși de Ștefan Câlția în tablourile sale76. Cele două statui depun mărturie despre
schimbările ce au avut loc în cazul satelor din România, odată cu desproprietărirea boierilor
moșieri de către regimul comunist. Așa cum propune și artistul – o poveste de ocrotire a acestor
valori, o călătorie de salvare –, considerăm potrivită o schimbare a mentalități oamenilor în
legătură cu propriul trecut.
O piatră așezată la baza turnului.
76
Călătoria inorogului de piatră, 2004, ulei pe pânză, 160 x 160 cm și Călătoria celui de-al doilea inorog de
piatră, 2004, ulei pe pânză, 160 x 160 cm, CÂLȚIA, Ștefan, I II III IV V VI VII povești cu / stories with Ștefan
Câlția, editura UNArte, București, 2013, pp. 86-87
BIBLIOGRAFIE
VOLUME
***, 15 re (Album), editura Igloo Media, București, 2012
ARGETOIANU, Constantin, Pentru cei de mâine; amintiri din vremea celor de ieri, volumele
I-III, editura Humanitas, București, 1991
Arhiva I.N.P., fond D.M.I, dosarele 2602-2606
Arhiva Institutului Național al Patrimoniului, fond C.M.I., dosar 713
BACHELARD, Gaston, Poetica spațiului, Traducere de Irina Bădescu, editura Paralela 45,
Pitești, 2005
BICIUȘCĂ, Florin, Uitatul în cetate, editura Paideia, București, 2004
BONCIOCAT, Șerban; POPA Corina; BRĂCĂCESCU, Cristian, Cule fortificate. Între fală și
ruină, editura Igloo Media, București, 2014
CHEVALIERS, Jean; GHEERBRANT, Alain, Dicționar de simboluri, Traducere de Micaela

Slăvescu, Laurențiu Zoicaș (coord.), Daniel Nicolescu, editura Polirom, Iași, 2009
CREȚEANU, Radu; CREȚEANU, Sarmiza, Culele din România, editura Meridiane,

București, 1969
GOTCH J. Alfred, The Growth of the English House. A Short History of its Architectural
Development from 1100 to 1800, editura B. T. Batsford, Londra, 1909, disponibilă pe
https://archive.org/details/growthofenglishh00gotciala, consultat la 13.02.2017
HEIDEGGER, Martin, Originea operei de artă, Traducere de Thomas Kleininger, Gabriel

Liiceanu, editura Humanitas, București, 2011, Editura a 3-a rev
IOAN, Augustin, Arhitectura memoriei. Noua frontieră a spațiului sacru, editura Igloo,
București, 2013
IONESCU, Grigore, Istoria arhitecturii românești, Editura Cartea Românească, București,

1937
IONESCU, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura
Academiei R.S.R., București, 1982
ISTRATI, Panait, Ciulinii Bărăganului, editura Ion Creangă, București, 1972
JUNG, Carl Gustav, Amintiri, Vise, Reflecții, Traducere de Daniela Ștefănescu, editura
Humanitas, București, 2001
MIHĂILESCU, Vintilă, Apologia pârleazului, editura Polirom, Iași, 2015
MIHĂILESCU, Vintilă, Fascinația Diferenței, editura Trei, București, 2014
NICOLESCU, Corina, Case, conace și palate vechi românești, editura Meridiane, București,
1979
PAVEL, Daniel-Cosmin, Toposul lui acasă, teză de doctorat, București, 2014

STANCIU, Florian; STANCIU, Iulia; GHENCIULESCU, Ștefan, Casa turn. Jurnalul unul
proiect, Zeppelin și Editura Universitară „Ion Mincu”, București, 2013
ZAMFIRESCU, Duiliu, Viața la țară. Tănase Scatiu, editura Eminescu, București, 1985
ZAMORA, Luiza; ANDREȘOIU, Bruno, Cule. Case boierești fortificate din România, Editura
Igloo Media, București, 2007
ARTICOLE
CERNAVODEANU, Paul I.; POPESCU, Paula, Monumentele istorice din comuna Budeasa
(Raionul și regiunea Pitești), B.M.M., Nr. I, 1958
CREȚEANU, Radu, Culele și casele întărite de pe Valea Motrului, B.M.M., Nr. I, 1958
GHIKA-BUDEȘTI, Nicolae, Evoluția arhitecturii în Muntenia și în Oltenia. Partea a patra.

Noul stil din veacul al XVIII-lea, B.C.M.I. Anul XXIX Fascicola 87-90, 1936
MULȚESCU, Maria; MULȚESCU, Alexandru, Date noi privind câteva monumente de
arhitectură din județul Argeș(case și biserici din Budeasa și Merișani), R.M.M. – M.I.A., Nr. 1,
1984
WEBOGRAFIE
BLAGA, Lucian, Elogiul satului românesc, discurs de recepție la Academia Română, susținut
în data de 5 iunie 1937, disponibil online la http://foaienationala.ro/elogiu-satului-romnesc-
lucian-blaga.html, consultat la 26.03.2017
http://adevarul.ro/locale/buzau/cum-facea-agricultura-vremea-boierilor-credeau-taranii-
munca-ziua-rusine-1_560feb21f5eaafab2c466f64/index.html, consultat la 02.02.2017
http://map.cimec.ro/Mapserver/?strat=localitati&cod=941#, consultat la 24.01.2017
http://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/divertisment/bonton-confesiunile-ultimului-boier-
miclescu-74341, consultat la 27.01.2017
http://www.kule.ro/cule/arges/item/conacul-budisteanu, consultat la 03.11.2016
http://www.monumenteuitate.org/ro/, consultat la 01.02.2017
SURSA ILUSTRAȚIILOR
Coperta I: Tablou de Marin Gherasim (n.1937), Înălțarea turnului, 2009, ulei pe pânză,
http://gherasimmarin.blogspot.ro/2014/01/despre-marin-gherasim.html, consultat la
02.02.2017
Coperta IV: Tablou de Otto Hesselbom (1848–1913), Noapte de vară, (c.1900)

https://weekly.blog.gustavus.edu/2012/09/14/hillstrom-opens-sesquicentennial-themed-
exhibit-150-years-of-swedish-art/hesselbom-4245-1/, consultat la 02.02.2017
Fig. 1 - https://www.pays-bergerac-
tourisme.com/sites/default/files/styles/small_650x650/public/upload/Les%20rubriques%20du
%20site/D%C3%A9couvrir/Villages%20pittoresques%20et%20bastides/Saint%20Michel%2
0de%20Montaigne/tour-montaigne2.jpg?itok=XpPaBpP9, consultat la 13.02.2017
Fig. 2 – https://image.slidesharecdn.com/critical-aesthetics-140408033858-
phpapp01/95/critical-aesthetics-race-class-gender-and-cultural-capital-in-art-and-design-48-
638.jpg?cb=1396929710, consultat la 19.02.2017
Fig. 4 – http://www.deconcrete.org/wp-content/uploads/2011/02/growth-of-the-english-
house-castle-Hedingham-in-Essex-ca.-1130.jpg, consultat la 13.02.2017
Fig. 5 – https://russianculture.wordpress.com/2011/01/12/the-paper-architecture-of-brodsky-
and-utkin/, consultat la 21.03.2017
Fig. 6 – https://s-media-cache-
ak0.pinimg.com/originals/d8/b1/e3/d8b1e3d432dffd57dcbae6981654be9f.jpg, consultat la
18.03.2017
Fig. 7 – fotografie personală;
Fig. 8 – http://www.canvasreplicas.com/Larsson105.htm, consultat la 13.02.2017
Fig. 10 – http://www.art-prints-on-demand.com/kunst/carl_larsson/digging-potatoes.jpg,
consultat la 13.02.2017
Fig. 11 – http://www.cosmindragomir.info/p165710281/h57b55824#h57b55824, consultat la

13.02.2017
Fig. 12 –http://3.bp.blogspot.com/-
czhkjIUAnxc/UIXLK2WsQZI/AAAAAAAAB2E/52MXqfV8riI/s1600/tumblr_mambodITjb
1qat99uo2_1280.jpg, consultat la 20.03.2017
Fig. 13 – https://www.brown.edu/campus-life/arts/bell-
gallery/collection?page=17&quick=brodsky&display=single, consultat la 13.02.2017
Paginile 1 și 50 – Călătoria inorogului de piatră, 2004, ulei pe pânză, 160 x 160 cm și Călătoria
celui de-al doilea inorog de piatră, 2004, ulei pe pânză, 160 x 160 cm, CÂLȚIA, Ștefan, I II III
IV V VI VII povești cu / stories with Ștefan Câlția, editura UNArte, București, 2013, pp. 86-87

Disertatie Lemnaru Adonis 2017 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Disertatie Lemnaru Adonis 2017 PDF

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM „ION MINCU”

Proiect pentru moșia Budiștenilor:

Stud. Adonis-Mihai Lemnaru

Îndrumător lect. dr. Ștefan Vianu

Proiect pentru moșia Budiștenilor:

Stud. Adonis-Mihai Lemnaru

Îndrumător lect. dr. Ștefan Vianu

În cele ce urmează ne propunem să descriem și să dezvoltăm ceea ce a însemnat locuința-turn

Definim conceptul de moșie și cercetăm poziționarea vieții la moșie în raport cu

1.1 Moșia în Țara Românească

2.1 Cadrul general

2.3 Locuința-turn: ieri și astăzi

Prezentăm viziunea asupra proiectului de arhitectură prin intermediul căruia vrem

În această ultimă parte a lucrării, conturăm puntea de legătură trecut – prezent,

Preocuparea pentru ceea ce poartă denumirea de locuință-turn ne-a condus la elaborarea

A înălța turnul înseamnă a-ți construi ființa.

cetatea, curtea, poarta, locul, locuirea, grădina, peisajul, pragul, individul.

Dicționarul explicativ al limbii române definește moșia ca fiind o „mare proprietate

1.1 Moșia în Țara Românească

Pentru înțelegerea întregului proces de evoluție a locuinței românești considerăm

Cristalizarea Țării Românești ca stat de sine stătător a reprezentat un pas hotărâtor și un

Trebuie menționat că domeniile feudale, o dată create, rămâneau în posesia aceleiași

1.2 Moșia – problematica ei, în prezent

Locuirea la moșie este o propunere ce vine să combată pierderea în impersonal și

Conlocuirea și comensalitatea comunităților de rudenie au permis inaugurarea și

Lumea satului este personală, în neîndoielnică opoziție cu cea a orașului. Atmosfera

Apariția burgheziei a produs un lanț de schimbări. În timpul Renașterii se conturează

Conacele de la Budeasa, Golești, Tigveni, culele de la Șuici, Retevoiești și Racovița,

ANTOINE DE SAINT EXUPERY, Citadela, IX

2.1 Cadrul general

În turnul meu din Bölingen se trăiește ca în multe secole.

C. G. JUNG, Amintiri, vise, reflecții

Bacon, părintele științei experimentale, a cărui gândire dezvoltată în Novum Organon

Ca în multe cazuri, și în opera lui Montaigne se reflectă împrejurimile în care a trăit.

Fig.1 Turnul lui Montaigne

Numit după unul dintre principalii reprezentanți ai romantismului în secolul XIX,

Pasionat de arta sa și mereu cu gândul la molipsitoarele fantezii promovate de

Începutul turnului de la Bölingen a reprezentat o mărturisire în piatră pentru Jung – „o

În 1922, la țărmul lacului Zurich Superior, Jung plănuiește să ridice „o construcție cu

În 1935 continuă seria completărilor. „Dorința de a avea o bucată de pământ

Răsar gânduri care coboară până în străfundul veacurilor și anticipează în mod

Fig.2 Etapele edificării Turnului lui C.G. Jung

2.2 Simbolistica turnului

…El a creat copacii…

i-a făcut tiparul.

SOURCES ORIENTALES, La Naissance du Monde

Importanța acordată în evul mediu romanic programului de arhitectură de apărare se

Fig.3 San Gimignano, desen personal

Cuvântul grecesc de la care se revendică tectonica44 este tekton (vb. tektainomai):

2.3 Locuința-turn: ieri și astăzi

– Te felicit. Ai într-adevăr darul să descoperi tot felul de colțișoare tainice.

– Să descopăr locuri în care să pot să-mi adăpostesc singurătatea.

John FOWLES, Iubita locotenentului francez

Fig.4 Castele scoțiene imaginate de L. Kahn

Fig.5 Gravuri, Brodsky & Utkin

2.4 Casele verticale de mâine

Casa este imaginată ca o ființă verticală. Ea se înalță. Se diferențiază în sensul

Gaston BACHELARD, Poetica spațiului

Fig.6 Hotel în Tschlin (neconstruit), Peter Zumthor, 2002

Este important să abordăm subiectul intimității personale. Iluminismul încearcă să

Milenii la rând intimitatea cu divinitățile, cu strămoșii, cu locul, cu animalul etc. a fost

genealogice. De asemenea, casa se populează cu mobile, colțuri intime și obiecte-fetiș,