Obstetrica-ginecologie-Medicina de Famile

Release by MedTorrents.
com
Raspunsuri la examenul Ginecologie si Obstetrica, anul II, specialitatea

Medicina de familie
1.Planificarea familiei. Rolul Mf in planificarea familiei. Indicii demografici in RM .

Planificarea familiei este un termen cu semnificatii multiple privind asigurarea planificata si constienta a
urmasilor. Planificarea familiala se refera atit la aspectul biologic cit si cel social. Daca pe plan social el se refera
la profesie, la calitatea muncii, la casatorie, la asigurarea locuintei urmasilor unui cuplu familial, pe plan biologic
el se refara la reproducere, la nastere si mai ales la modul controlului acestora. Prin planificarea familiei se
sunbintelege evitarea sarcinilor nedorite prin folosirea rationala a unei sau mai multor metode de contraceptie.
Rolul Mf in planificarea familiei:
-sa furnizeze informatii despre planificarea familiei si metodele de contraceptie
-consiliere pentru folosirea metodelor de planificare familiala
-evaluarea starii de sanatate in vederea utilizarii unei metode contraceptive
-monitorizarea utilizarii metodelor contraceptive
-diagnosticul, consilierea si managmentul efectelor secundare utilizarii metodelor contraceptive
-stabilirea diagnosticului de sarcina
-consiliere pre si post avort
-consiliere premaritala
-prevenirea neoplasmului de col uterin si a celui mamar
-prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala
-consiliere psiho-sexuala
-consiliere in caz de abuz sexual si violenta domestica
-educatie pentru sanatatea sexuala si a reproducerii.
Indicii demografici in RM: Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în anul 2014 evoluţia proceselor
demografice se caracterizează prin creştere faţă de anul 2013 atât a natalităţii, cât şi a mortalităţii generale, la
fel şi a valorii indicatorului de scădere naturală a populaţiei. Pe parcursul perioadei analizate rata totală de
fertilitate rămîne a fi scăzută (1,24 – 1,28 naşteri la o femeie).
Natalitateа şi fertilitatea. Numărul născuţilor-vii în anul 2014 a fost de 38616, majorîndu-se cu 745 (2,0%) faţă
de anul 2013, rata natalităţii constituind 10,9 născuţi-vii la 1000 locuitori.
Nivelul natalităţii în localităţile rurale (12‰) este mai înalt decât în localităţile urbane (9,3‰).
Anual se nasc mai mulţi băieţi decât fete. În 2014, din numărul copiilor născuţi-vii 51,6% au fost băieţi, raportul
de masculinitate fiind de 107 băieţi la 100 fete.
Majoritatea copiilor (99%) s-au născut în unităţile sanitare cu asistenţă medicală.
În funcţie de greutate la naştere, 94,5% din născuţii-vii au avut peste 2500 grame. Cei mai mulţi copii (97%) s-au
născut după o durată a sarcinii de peste 35 săptămâni.
Distribuţia născuţilor-vii după grupa de vârstă a mamei, evocă concentrarea acestora până la vârsta de 30 ani.
Se păstrează tendinţa de micşorare a numărului născuţilor de mame în vârstă sub 20 de ani, reprezentând 7,7%
din numărul total al născuţilor-vii, faţă de 7,9% – în anul 2013.
Vârsta medie a mamei la prima naştere a fost de 24 ani. Mamele din mediul rural nasc la o vârstă mai mică
(23,6 ani) decât mamele din mediul urban (25,1 ani).
Release by MedTorrents.com
În anul de referinţă s-a înregistrat o scădere a ponderii născuţilor-vii de rangul I, constituind 46,5%, pe când
ponderea născuţilor-vii de rangul II a crescut. Majoritatea copiilor născuţi în familiile numeroase revin mamelor
din mediul rural.
Conform situaţiei juridice, în anul 2014 numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei a fost de 8233 (21,3% din
numărul total al născuţilor-vii), cu 1,0 la sută mai puţin decât în 2013.
Din totalul născuţilor-vii, 28,9 mii (75%) revin mamelor care sînt la prima căsătorie şi fiecare al doilea a fost
născut în primii doi ani de căsătorie.
Rata natalităţii prezintă diferenţieri în profil teritorial. Cele mai mici rate ale natalităţii s-au înregistrat în
raioanele: Ocniţa (a cîte 8,2‰), Basarabeasca (8,8‰), mun. Chişinău (8,9‰), Briceni (9,1‰), mun. Bălţi
(9,6‰), Cimişlia şi Soroca (respectiv a cîte 9,9‰), iar cele mai înalte rate s-au înregistrat în: Criuleni (13,3‰),
Ungheni şi Şoldăneşti (a cîte 13,0‰), Sîngerei (12,9‰), Făleşti (12,8‰), Orhei şi Străşeni (a cîte 12,5‰).
2.Factorii medico-biologici si psiho-sociali ce influenteaza planificarea familiei .

Factorii medico-biologici:
-sterilitatea feminina primara si secundara;
-sterilitatea masculina;
-patologia genitala, inclusiv consecintele medicale ale avorturilor;
-igiena sexuala
-afecţiunile genitale tumorale şi inflamatorii, ca şi bolile cardiovasculare, hepatice, renale, hemopatiile etc la
femei;
Factori sociali:
-prelungirea scolarizarii;
- pragul de srcie;
- stilul de viata si alimentatie;
-gradul de angajare a femeilor in activitatile socio-economice;
-apartenenta la o anumita categorie sociala si mobilitatea intre aceste categorii.
-migratia populatiei: ca fenomenul de masa determinat de factorii politici, economici, sociali sau culturali
- ridicarea nivelului cultural, având drept consecinţă apariţia unei atitudini conştiente faţă de -reproducere şi
descendenţi;
-venitul realizat într-o familie;
 creşterea costului de întreţinere a unui copil
-accesibilitatea la metode şi mijloace contraceptive;
Fertilitatea este stimulata dacă: - familia este stabilă, deci frecvenţa divorţurilor este mică şi sunt rare situaţiile
de dezorganizare prin decesul unuia din soţi;
- căsătoriile se produc la vârste de maximă fertilitate sau înainte, altfel spus dacă vârsta la căsătorie nu este
prea înaintată;
3.Consultul medico-genetic. Evaluarea preconceptionala a factorilor de risc. Metode contemporane

de diagnostic a maladiilor ereditare.
Consultul medico-genetic: reprezintă un tip de asistenţă medicală specializată şi este cea mai răspîndită metodă
de profilaxie a patologiei ereditare. In cadrul consultului medico-genetic se stabileşte diagnosticul patologiei
genetice;se precizează natura genetică;se acordă un consiliere genetică bolnavului şi/sau familiei sale.
Grupele de risc major:
1.Prezenţa în familie a unor copii cu anomalii de dezvoltare sau patologii ereditare;

2.Cupluri sănătoase la rudele cărora sau diagnosticat patologii genetice;
3.Naşterea copiilor cu malformaţii congenitale, defecte de tub neural, spina bifida etc.;
4.Unul din părinţi (mai rar ambii) sunt purtători de aberaţii cromozomiale structurale echilibrate;
5.Copii cu deficienţe mentale, retard în dezvoltarea psiho-motorie, cognitiv-verbală şi socială;
6.Reţinerea în dezvoltarea fizică şi sexuală a copilului;
7.Căsătoriile consangvine;
8.Avorturi spontane repetate, sarcini stagnate în evoluţie, deces perinatal, naşteri premature în anamneză;
9. Sterlitatea primară a cuplului;
10. Evoluţie nesatisfăcătoare a sarcinii (oligo-,polihidroamnios, iminenţă de avort spontan);
11. Marcheri ecografici caracteristici pentru aberaţii cromozomiale, malformaţii fetale diagnosticate la
gravide în timpul sarcinii;
12. Mame purtătoare de patologie X -lincată;
13. Naşterea copilului cu patologie recesivă gravă
14. virsta avansata a parintilor
Etapa preconcepţională este o perioadă de o mare importanţă de care depinde atât rezultatul final al sarcinii,
cât şi sănătatea viitorului copil. Sarcina neplanificată şi nedorită de femeie sau nerecomandată din punct de
vedere medical, reprezintă, în esenţă, factorii de bază ce determină nivelul morbidităţii şi mortalităţii materne
şi infantile. Fiecare cuplu, înainte de a concepe o sarcină, trebuie să cunoască următoarele aspecte legate de
procesul de procreare:
• Semnele caracteristice ale patologiei funcţiei reproductive;
• factorii de risc preconcepţionali;
• folosirea metodelor contraceptive;
• maladiile sexual-transmisibile şi metodele de profilaxie ale acestora;
• pregătirea fizică şi psihologică către o sarcină.
Evaluarea factorilor de risc preconcepţional :Fiecare cuplu, înainte de a planifica un copil, necesită o evaluare
medicală a factorilor de risc pentru ca rezultatul final să fie îmbucurător.
Factorii de risc preconcepţionali:
Social - biologici - vârsta mamei până la 20 ani şi după 35 ani;
- vârsta tatălui după 40 ani;
- factorii profesionali dăunători la mamă şi la tată;
- fumatul;
- folosirea alcoolului;
- factorii stresanţi;
- înălţimea mamei mai joasă de 150 cm;
- masa corpului în surplus de 25%.
Factorii extragenitali :
- viciu cardiac;
- boală hipertonică;
- maladie renală;
- diabet;
- patologie a glandei tiroide;
- anemie;
- coagulopatie;
- miopie sau alte maladii oftalmologice fără schimbări la fundul ochiului;
- infecţii specifice cronice (tuberculoză, bruceloză, sifilis, toxoplazmoză).
Factorii obstetricali :
- mai mult de 4 naşteri în anamneză;
- avorturi în anamneză, avort spontan habitual (mai mult de 2 avorturi);
- naşteri premature; - mortinatalitate în anamneză;
- anomalii congenitale la copii precedenţi;
- masa copilului până la 2500 şi mai mult de 4000g;
- sterilitate în anamneză;
- cicatrice pe uter după operaţie;
- tumori ale uterului şi ovarelor;
- anomalii de dezvoltare ale uterului.
Metode contemporane de diagnostic a maladiilor ereditare:
1. Clinico-genealogica (colectarea informatiei completa da la persoana in cauza (date despre parintii, frati,
surori, buneii, rudele apropiate: ce maladii au suportat)).
2. Metoda citogenetica consta in cercetarea garniturii normale de cromosomi si al anomaliilor de numar si de
structura a cromosomilor. Deasemenea aceasta metoda include determinarea cromatinei sexuale. Pentru
aceste analize, se colecteaza singe, sau celulele maduvei osoase, a pielii, a lichidului amniotic, tesuturilor
embrionale.
3. Metoda molecularo-genetica. Permite determinarea modificarilor structurale si functionale din acizii nucleici
in patologia ereditara. Se extrage probele de ADN din singele periferic, din vilozitatile corionale, lichidul
amniotic.
4. Metoda imunogenetica - se utilizeaza in studiul pacientilor si rudelor lor in cazurile de imunodificienta
ereditara. Permite determinarea predispozitiei ereditare cu ajutorul marcherilor genetici (sistemul HLA).
5. Metoda gemenilor se bazeaza pe compararea frecventei caracterelor la gemenii monozigoti (identici) si
heterozigoti (neidentici).
In afara de examenele care se fac pentru toate gravidele (hemoglobina (depistarea anemiei), grup sanguin,
glicemie, teste pentru boli infectioase (exemplu: RW - test pentru sifilis), secretii vaginale, ecografie, sumar de
urina, greutatea, tensiunea arteriala, inaltimea fundului uterin precum si prezenta batailor cordului fetal
(ecografic sau prin ascultarea directa)), pentru femeile ce intra in grupul de risc (despre care am vorbit mai sus),
se mai fac teste suplimentare, numai dupa acordul femeii, dupa o consultatie medico-genetica:
1. Amniocenteza:
Se foloseste in practica medicala mai mult de 20 de ani. Termenul optim pentru acest test este 14-18 saptamini
de sarcina.
Amniocenteza reprezinta punctia sacului amniotic, cu extragerea a 20-30 ml de lichid amniotic pentru
depistarea modificarilor in garnitura cromosomiala si depistarea schimbarilor metabolice a fatului. Daca sarcina
decurge normal la acest test nu se recurge.
Testul se face numai daca:
Femeia are mai mult de 37 ani (la aceasta perioada creste riscul de nastere a copilului cu sindromul Dawn);
Amniocenteza, de obicei se efectuiaza in conditii de ambulator. La inceputul examinarii se face examenul
ultrasonografic, pentru determinarea pozitiei fatului si a placentei. Dupa aceea, medicul introduce un ac prin
peretele abdominal, prin peretele uterului si extrage 20-30 ml. lichid amniotic (ce reprezinta 5-10 % din totalul
volumului de lichid amniotic), in care se gasesc celulele fetale. Dupa aceea, aceste celule se examineaza in
laboratoare, la prezenta anumitor boli cromosomiale si ereditare. Amniocenteza se considera o investigatie
necomplicata, insa cu toate acestea trebuie efectuata de catre un specialist bun, deoarece exista riscul unor
complicatii ca : avort spontan ( in 0,5 % cazuri). Deaceea inainte de efectuarea acestei proceduri se discuta cu
perechea si ultima hotarire ramina sa o primeasca ei.
2. Analiza vilozitatilor coriale: (la saptamina 6-8 de sarcina).
Aceasta analiza permite diagnosticarea bolilor ereditare in primul trimestru de sarcina.
Analizind o portiune mica de tesut, din care se dezvolta placenta, este posibil la termeni timpurii de sarcina
stabilirea posibilei boli ereditare. Tesutul, de obicei se ia din uter prin colul uterin, sau cu ajutorul unui ac
introdus prin peretele abdominal. Prioritatea acestei metode consta in faptul, ca daca se determina schimbari
in dezvoltarea copilului, graviditatea va fi intrerupta la termeni mici.
Prin aceasta analiza se mai poate stabili genul copilului si determinarea rudeniei.
3. Testul la alfa-fetoproteina, (la saptamina 15-18).
Cu ajutorul acestei analize se determina cantitatea de alfa-fetoproteina, subsatnta elaborata de catre copil si ce
trece in singele mamei.
In cazul cind se determina cresterea alfa-fetoproteinei, deseori este necesar de efectuat si alte investigatii, cum
ar fi: ultrasonografia, amniocenteza.
Testul la alfa-fetoproteina este una din investigatiile pentru diagnosticarea sindromului Dawn. Sa determinat ca
in cazul s- lui Dawn, cantitaatea de alfa-fetoproteina in singele mamei scade. Pentru determinarea riscului
sindromului Dawn sa propus de a tine cont de: virsta mamei, cantitatea de alfa-fetoproteina si estriol
neconjugat (hormon). Daca dupa aceste analize sa determinat ca riscul nasterii cu sindromul Dawn este
crescut, atunci se face consultatia medico-genetica si amniocenteza.
4.Metode contemporane de contraceptie. Mecanismul de actiune al contraceptivelor hormonale.

Avantajele, dezavantajele.
Metode contemporane de contraceptie:
- Estimarea momentului ovulaţiei şi perioadei fertile: Numită şi planificare familială naturală, calcularea
momentului ovulaţiei presupune, de fapt, evitarea relaţiilor sexuale în perioada când femeia este cea mai
fertilă. Metoda mucusului cervical şi a temperaturii corporale bazale sunt cele mai eficiente în acest caz.
- Spermicidele: Conțin o substanţă chimică care nimiceşte spermatozoizii din spermă. Spermicidele pot fi
eliberate sub formă de spumă, jeleu, cremă, peliculă, comprimate sau ovule, şi sunt plasate în interiorul
vaginului înainte de actul sexual. Utilizarea frecventă a acestora poate produce iritaţia țesuturilor şi creşterea
riscului de infecţii şi boli cu transmitere sexuală. Frecvent sunt folosite în asociere cu alte metode
contraceptive.
- Prezervativul masculine
- Prezervativul feminine: Prezervativul feminin este o pungă subțire de plastic care se aliniază pereţilor vaginului
şi poate fi aplicat cu până la 8 ore înainte de actul sexual. Are un inel flexibil, din plastic, ce se aşează în poziţie.
Este mai puțin eficient decât prezervativul masculin.
- Diafragma: Este o cupolă de cauciuc ce se plasează pe colul uterin înainte de actul sexual. 16% dintre
persoane pot rămâne gravide din cauză că nu folosesc corect aparatul.
- Capacul cervical: Este similar diafragmei, dar mai mic. Alunecă pe colul uterin şi blochează intrarea în uter.
Este folosit împreună cu spermicide. Rata de eșec pentru capacul cervical este de 15% pentru femeile care nu
au avut niciodată sarcini şi 30% pentru celelalte
- Buretele contraceptive: Este fabricat din spumă şi conţine spermicid. Se introduce în dreptul colului uterin cu
până la 24 de ore înainte de sex. Rata de eşec – 16% pentru femeile care nu au avut niciodată sarcini, 32%
pentru celelate. Poate fi aplicat de către utilizator.
- Pilulele anticoncepționale: Cel mai comune tipuri conţin hormoni estrogen şi progesteron şi previn ovulaţia.
- Plasturele contraceptive: Poate fi utilizat în locul pilulelor contraceptive. Este purtat pe piele și schimbat
săptămânal, timp de 3 săptămâni, iar la a patra săptămână – se elimină. Plasturele eliberează aceleași tipuri de
hormoni ca pilula contraceptivă şi este la fel de eficace..
- Inelul contraceptiv: Este un inel de plastic moale, purtat în interiorul vaginului. Inelul eliberează aceiaşi hormoni
ca pilula și plasturele, fiind la fel de eficace. Se substituie o dată pe lună.
- Injecţia contraceptivă: Conţine substanţe hormonale ce protejează împotriva sarcinii pe o durată de trei luni.
3% dintre cuplurile care folosesc constant metoda înregistrează apariţia sarcinilor pe parcursul unui an.
- Implantul contraceptiv: Este o tijă de dimensiunile unui chibrit, ce se introduce subcutanat pe braț. Eliberează
aceleași tipuri de hormon ca şi pilula anticoncepţională. Este eficace timp de 3 ani. Rata de eşec – mai mică de
1%..
- Dispozitivul intrauterin (DIU): Este o piesă în formă de ,,T’’ din plastic, ce este introdusă în cavitatea uterului de
către medic. Cele din cupru funcţionează timp de 10 ani. Cele hormonale necesită substituite după 5 ani. Ambele
tipuri fac mai greu ca sperma să fecundeze ovulul.
- Ligaturarea tubară: Se face numai dacă persoana este sigură că nu mai doreşte copii biologici în viitor. Mai este
numită popular ,,trompe legate’’. Chirurgul ligaturează trompele uterine, prevenind astfel ovulul să contacteze
cu spermatozoidul
- Implanturile tubare: Este un procedeu mai nou, ce face posibilă blocarea trompelor uterine, fără intervenție
chirurgicală. Implanturile mici de metal sau silicon sunt plasate în interiorul fiecărei trompe. Ţesutul cicatriceal
se dezvoltă în jurul implanturilor și blochează trompele.
- Vasectomia: În afara prezervativelor, vasectomia este singura opțiune contraceptivă disponibilă la bărbați şi
implică închiderea chirurgicală a vasului deferent – tubul ce transportă sperma de la testicule, prin sistemul de
reproducere. Vasectomia împiedică eliberarea spermei, dar nu interferează cu procesul de ejaculare.
- Contracepţia de urgenţă: Funcţionează după producerea actului sexual, pentru a evita sarcina. Este o opțiune
în cazul în care nu a fost folosită nici o metodă de contracepţie sau dacă metoda folosită a eşuat. Pilula conţine o
doză foarte mare de hormoni şi se ia în primele 72 de ore după actul sexual. Mai nou, există şi pilula de urgenţă
non-hormonală, care necesită prescripție medicală. Aceasta poate fi luată până la cinci zile după actul sexual.
Contraceptivele hormonale se clasifica in:

I. Contraceptive ce contin estrogen si progestagen
1. Contraceptive orale combinate (COC).
2. Contraceptive injectabile combinate (CIC).
II. Preparate ce contin numai progestagene.
1. Pilule numai cu progestagene (mini-pili).
2. Contraceptive injectabile pe baza de progesteron.
3. Implanturi subdermale.
4. Dispozitive intrauterine cu progestagene.
III. Antagonisti ai progesteronului.
Efectui contraceptiv al preparatelor hormonale este asigurat de un complex de actuni sistemice ale
componentelor lor asupra tuturor verigilor sistemului reproductiv. Actunile estrogenilor difera de cele ale
progestagenilor.
Mecanismul de actiune al estrogenilor consta in: blocarea ovulatiei prin inhibitia secretiei LH si FSH la nivelul
hipofizei; blocarea implantarii ovulului fecundat datorita modificarilor in endometru (dereglarea proceselor de
secrepe, dezvoltarea edemului, focarelor de regresie glandulara); accelerarea transportului ovulului prin
trompe; luteoliza, subinvolutia corpului galben datorita micsorarii concentratiei LH-ului si a progesteronului in
singe.
Mecanismul de actiune al progestagenelor consta in: condensarea si concentrarea glerei cervicale care devine
greu penetrabila pentru spermatozoizi; inhibitia enzimelor spermatozoizilor, necesare pentru fecundarea
ovulului; incetinirea deplasarii ovulului prin trompele uterine; inducerea modificarilor in endometru (pana la
atrofie in caz de actiune indelungata),care impiedica implantarea;blocarea ovulatiei datorita inhibitiei
sistemului hipotalamo-hipofizar-ovarian, in special a varfului ovulator de secretie a FSH si LH.
Avantajele utilizarii COC combinate:
-eficienta imediata, nu sunt legate de momentul actului sexual
-menstruatii sunt regulate
-redud durerile menstruale
-previn sarcina ectopica
Dezavantajele utilizarii COC orale combinate:
-nerespectarea orarului inlatura efectul
-eficienta poate fi diminuata sau anulata in cazul interactiunii cu alte medicamente
Avantajele contraceptivelor orale numai cu progestative:
-eficienta imediata
-nu prezinta efecte secundare estrogenice
-reduc durerile menstruale
-pot fi utilizate la fameile care alapteaza
Dezavantajele contraceptive orale numai cu progestative:
-pot aparea modificari ale ciclului menstrual, posibil mai multe luni
-modificari ale greutatii corporale
-la femeile care alapteaza pot produce modificarea calitatii si gustului laptelui matern.
Avantajele implantelor injecatabile:
-previn sarcina pe perioada foarte indelungata
-adm nu este legata de actul sexual
-nu necesita adm zilnica
-nu det efecte secundare
-previn sarcina ectopica
-pot preveni aparitia cancerului endometrial
Dezavantajele lor:
-pot aparea modificari ale ciclului menstrual
-pot produce cresterea dimensiunilor ovarelor
-femeile nu pot incepe sau intrerupe singure tratamentul
Avantajele contraceptiei injectabile:
-previn sarcina pe perioada lunga de timp
-adm nu este legata de actul sexual
-nu necesita adm zilnica
Dezavantajele lor:
-pot aparea modificari ale ciclului menstrual
-pot det cresterea in greutate
-efectul este anulat dupa un timp mai indelungat decit in cazul celorlate metode.
Avantajele DIU:
- Siguranta: metoda de contraceptie DIU are un inalt grad de siguranta.
- Nu necesita manopere suplimentare, odata inserat;
- Nu intrerupe continuitatea actului sexual;
- Necesita rare controale medicale;
- La peste 70% dintre cazuri nu are efecte secundare insemnate;
- Dispozitivul poate fi lasat pe loc mai mulp ani;
- Nu exista dovezi ca ar creste frecventa cancerelor de col.
Dezavantaje DIU:
-Durerea.
- Menstruatii abundente.
- Hemoragia
- Leucoreea
-Infectia
-Perforafia uterine
- Expulzia dupa insertie
- Sarcina
-Sarcina ectopica
5.Masuri de prevenire ale avortului. Legislatia RM referitor la avort. Consilierea. Metode

contemporane de intrerupere a sarcinii .
Legislatia RM referitor la avort: Regulamentul privind efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii a fost
aprobat de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova prin ordinului nr. 647 din 21 septembrie 2010 şi
înregistrat la Ministerul Justiţiei prin ordinul nr. 782 din 9 noiembrie 2010.
Întreruperea voluntară a cursului sarcinii se efectuează în instituţia medicală care prestează acest gen de
servicii, la alegerea femeii gravide, indiferent de locul de trai sau viza de reşedinţă. Întreruperea voluntară a
cursului sarcinii se efectuează numai de medicii specialişti în obstetrică-ginecologie, instruiţi în prestarea
acestui gen de servicii. Medicii rezidenţi în obstetrică-ginecologie pot efectua întreruperea voluntară a cursului
sarcinii doar sub supravegherea responsabililor pentru instruirea şi pregătirea lor. Instituţia medicală
garantează accesul liber şi nestingherit al femeilor gravide la serviciul de întrerupere voluntară a cursului
sarcinii şi efectuarea acestuia în condiţii de confidenţialitate. Instituţia medicală este obligată să informeze
fiecare femeie gravidă, care se adresează pentru întreruperea voluntară a cursului sarcinii, asupra metodelor,
alternativelor, precum şi asupra riscurilor existente, conform prevederilor Legii nr. 263-XVI din 27 8 octombrie
2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.
176-181, art. 867).
Instituţia medicală efectuează întreruperea voluntară a cursului sarcinii prin metoda aleasă de femeie sau o
referă către altă instituţie medico-sanitară care prestează metoda de întrerupere a sarcinii aleasă de femeia
gravidă. Instituţia medicală afişează la un loc vizibil şi accesibil drepturile pacientului şi tarifele pentru
intervenţiile de întrerupere voluntară a cursului sarcinii în perioada primelor 12 săptămâni. Femeile gravide,
care efectuează o întrerupere voluntară a cursului sarcinii, înainte de efectuarea intervenţiei, îşi vor exprima
consimţământul prin semnarea acordului informat. Cu referinţă la femeile gravide cu vârstă sub 16 ani,
întreruperea voluntară a cursului sarcinii se efectuează cu consimţământul reprezentantului lor legal, conform
prevederilor Legii ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIII din 28 martie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1995, nr. 34, art. 373), cu excepţia cazurilor în care sarcina pune în pericol viaţa femeii gravide.
Medicii obstetricieni-ginecologi, care efectuează întreruperea voluntară a cursului sarcinii, în caz de necesitate,
vor elibera certificat de concediu medical pentru întreruperea voluntară a cursului sarcinii, conform
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 469 din 24 mai 2005 „Pentru aprobarea Instrucţiunii privind modul de
eliberare a certificatului de concediu medical” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 77- 79, art.
529). La solicitarea pacientei, în certificatul de concediu medical nu se va indica diagnosticul de avort.
Astfel, întreruperea voluntară a cursului sarcinii în perioada primelor 12 săptămâni de sarcină se efectuează în
instituţiile medicale publice şi private.
Consilierea şi decizia informată: Consilierea este discuţia cu femeia care a solicitat avortul şi se află într-o stare
de criză, despre sentimentele ei şi alte subiecte ce ţin de procedura de avort cu scopul de a-i diminua neliniştea
înainte de procedură. Fiecare femeie care efectuează întreruperea sarcinii trebuie să fie informată
corespunzător în vederea luării unei decizii informate.
 Femeia gravidă este liberă să-şi aleagă metoda de întrerupere a sarcinii şi metoda de anestezie, în baza
informaţiei oferite în timpul consilierii.
 Fiecărei femei care efectuează întreruperea sarcinii trebuie să i se ofere posibilitatea de a fi consiliată binevol
(dacă acceptă acest lucru) despre decizia de a întrerupe sarcina.
Consilierea trebuie să aibă loc în condiţii de intimitate şi confidenţialitate. Informaţiile oferite trebuie să fie
corecte, obiective şi trebuie să includă:
1) alternativele întreruperii sarcinii;
2) suportul pe care femeile gravide îl pot obţine prin lege;
3) instituţiile care pot oferi acest suport;
4) metodele de efectuare a întreruperii sarcinii, potenţialele riscuri şi beneficiile fiecărei proceduri, inclusiv cele
referitoare la anestezia utilizată;
5) complicaţiile şi consecinţele posibile;
6) informaţii exacte despre tehnica procedurii de aspiraţie vacuum electrică sau manuală, sau avortul
medicamentos, dacă femeia a ales una din aceste metode;
7) opţiunile de contracepţie imediată după avort;
8) dacă femeia a ales o metodă care nu poate fi efectuată în instituţia dată, ea urmează a fi îndreptată la
instituţia respectivă;
Fiecare femeie, care efectuează o întrerupere a sarcinii, în mod obligatoriu trebuie să semneze înainte de
efectuarea procedurii consimţământul informat, specific procedurii de avort ce atestă acordul ei despre faptul
că înţelege procedura şi alternativele existente, riscurile posibile, beneficiile şi complicaţiile, faptul că decizia
luată este liberă şi că este pregătită pentru întrerupere de sarcină. Confidenţialitatea informaţiei trebuie să fie
respectată de către toţi prestatorii de servicii implicaţi în oferirea avortului.
Metode contemporane de intrerupere a sarcinii: Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă următoarele
metode de întrerupere a sarcinii:
- aspiraţia vacuum manuală sau electrică pentru trimestrul I;
- avortul medicamentos cu cu mifepriston şi misoprostol, care poate fi efectuat până la 9 săptămâni de sarcină;
- metoda recomandată după a 12-a săptămână de sarcină este cea medicamentoasă, iar cea chirurgicală,
preferabil constă în dilatarea colului uterin şi evacuarea produsului de concepţie.
Metoda preferabilă după a 12-a săptămână de sarcină este cea medicamentoasă care constă în administrarea
mifepristonului, după care urmează doze repetate de prostaglandine – misoprostol sau gemeprost.
6.Ingrijiri antenatale. Regionalizarea sistemelor perinatale.Carnetul medical perinatal.

Gravidograma. Rolul Mf in dirijarea sarcinii fiziologice.
Ingrijiri antenatale: Pachetul «Îngrijiri antenatale» :
- diagnosticul sarcinii,
- monitoringul şi îngrijirea prenatală;
- măsurile profilactice în sarcină (Fe, acid folic, vit. A),
- diagnosticul, referirea şi transportarea gravidelor din grupul de risc la un nivel superior de îngrijire
-depistarea problemelor de sănătate ( factorilor de risc ,elaborarea planului individual de supraveghere pe parcursul
sarcinii.
-eliberarea carnetului medical perinatal.
-familiarizarea cu mediul social, familial şi profesional al gravidei.
Ingrijirea antenatală include supravegherea apariţiei semnelor de pericol, complicaţiilor, infec- ţiei sau
debutului precoce a naşterii. În condiţii ideale asistenţa antenatală trebuie să înceapă în primul trimestru de
sarcină. Variate măsuri se utilizează pentru atragerea femeilor în vederea luării precoce în evidenţă la începutul
primului trimestru de sarcină. Anemia în sarcină se întâlneşte frecvent în ţările în curs de dezvoltare de aceea în
regiunile cu incidenţă înaltă a anemiei printre femeile gravide trebuie de recomandat utilizarea de rutină a
preparatelor de fier şi acidului folic. Cercetarea nivelului hemoglobinei este mai importantă în termenii tardivi
(30 săptămâni) decât în cei precoce, ceea ce reprezintă un semn de pericol. Nu este dovedit că depistarea
precoce a preeclampsiei poate reduce frecvenţa eclampsiei. Screeningul serologic la Luis este o intervenţie
ieftină şi rentabilă. Depistarea şi tratarea bacteriuriei asimptomatice duce la reducerea numărului naşterilor
premature, RDIU şi sepsisului neonatal.
Regionalizarea sistemelor perinatale: Regionalizarea reprezintă repartizarea raţională a serviciilor medicale pe
tot teritoriul în cadrul cărora serviciile şi instituţiile la toate cele 3 niveluri (I, II, III) sunt concentrate în locuri
uşor accesibile pentru populaţie şi asigură un ajutor econom (cost-eficient).
Nivelurile de asistenţă medicală perinatală stabilite în Programul Naţional de perinatologie sunt următoarele:
Nivelul I. Acest nivel include în sfera sa de activitate punctele medicale, oficiile medicului de familie, centrele
de sănătate, secţiile consultative şi maternităţile raionale existente până la finalizarea reformei asistenţei
medicale primare, cabinetele obstetrico-ginecologice şi pediatrice consultative, cabinetele de sănătate a
reproducerii raionale din Drochia, Donduşeni, Ocniţa, Briceni, Floreşti, Râşcani, Glodeni, Făleşti, Sângerei,
Rezina, Teleneşti, Călăraşi, Şoldăneşti, Anenii-Noi, Ştefan-Vodă, Criuleni, Străşeni, Nisporeni, Cimişlia,
Basarabeasca, Ialoveni, Leova, Cantemir, Comrat, Vulcăneşti, Taraclia şi maternitatea nr.2. În maternităţile
nivelului I activează medici obstetricieni-ginecologi, medici neonatologi, moaşe şi asistente medicale pentru nou-
născuţi conform listei de state. Instituţiile medicale de nivel I asigură asistenţă medicală obstetricală gravidelor
fără antecedente obstetricale grave şi maladii extragenitale în afara unui risc prognozat, asistarea naşterilor
fiziologice la săptămânile 38-42, îngrijirea nou-născuţilor sănătoşi cu o greutate la naştere de ≥2500 g.
Nivelul II. Asistenţa medicală perinatală de nivelul II este efectuată la nivel de ambulatoriu consultativ
specializat şi spitalicesc. Nivelului II îi corespund Centrele perinatologice existente la baza maternităţii SCM
Nr.1 din mun. Chişinău şi mun. Bălţi şi a spitalelor raionale din Edineţ, Soroca, Orhei, Ungheni, Hînceşti,
Căuşeni, Cahul şi UTA “Gagauz Eri” (Ciadâr-Lunga). În aceste centre activează medici obstetricieni-ginecologi,
neonatologi şi alţi specialişti de înaltă calificare, selectaţi prin concurs, conform listei de state aprobate. La acest
nivel se asigură asistenţa medicală perinatală femeilor gravide cu risc obstetrical moderat, conduita naşterii în
săptămânile 32 - 37 şi îngrijirea nou-născuţilor cu o greutate la naştere între 2000 şi 2500 g. De asemenea,
Centrele perinatologice de nivelul II asigură servicii perinatale femeilor cu sarcină fiziologică în raza
municipiului/raionului respectiv.
Nivelul III. Centrul Perinatologic al Serviciului Asistenţă Medicală Perinatală de nivelul III acordă asistenţă
medicală de policlinică şi asistenţă spitalicească. Asistenţa de policlinică este prestată de:
1) Policlinica Republicană pentru Femei, 2) Centrul Naţional de Sănătate a Reproducerii şi Genetică Medicală,
3) Policlinica pentru Copii. Asistenţa medicală perinatală spitalicească de nivel III va fi asigurată de maternitatea
IMSP Institutul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului în care activează
specialişti, colaboratori ştiinţifici, profesori universitari în domeniul obstetricii, neonatologiei, pediatriei şi altor
disciplini medicale. La acest nivel se asigură asistenţa medicala perinatală femeilor cu un grad înalt de risc
obstetrical, dirijarea naşterii la termenul de gestaţie de 28 - 32 săptămâni de sarcină şi îngrijirea nou-născu- ţilor
cu o greutate la naştere mai mică de 2000 g
Carnetul medical perinatal: Cheia pentru îngrijirea adecvată în perioada antepartum este Carnetul medical
Perinatal, bine structurat, unde se va înregistra orice informaţie referitor la starea gravidei şi care are rolul unui
mecanism de înregistrare şi memorizare. Carnetul medical perinatal (Formular 113/e) a fost aprobat ca formă
de evidenţă statistică prin ordinul nr. 129 din 28 mai 2002 „Privind aprobarea formelor statistice medicale
pentru instituţiile medicale din asistenţa primară”. Carnetul se va păstra la domiciliul femeii, el conţine
informaţia despre evoluţia sarcinii, a naş- terii şi perioadei de lăuzie, alăptarea la sân. Starea femeii pe parcursul
sarcinii va fi prezentată în formă de gravidogramă, ceea ce face să se evidenţieze abaterile de la mersul normal
al sarcinii şi va contribui la depistarea la timp a devierilor de la normal, referirea pentru consultare şi
prescrierea unui tratament adecvat cât mai repede posibil. În cazul spitalizării femeii, pe parcursul sarcinii în
Carnet se va introduce informaţia referitor la tratamentul în staţionar. Carnetul va fi completat de medicul de
familie / obstetrician-ginecolog, se va păstra la femeie şi va fi prezentat la maternitate la naştere. Pe lângă
Formularul 113/e medicul de familie va completa şi Formularul 111/e “Fişa personală a gravidei şi lăuzei” care
se păstrează în instituţia medicală. Există dovezi care confirmă faptul că încredinţarea Carnetului medical
perinatal femeii sporeşte procesul de comunicare şi gradul de încredere, femeile sunt mult mai informate şi
responsabile de propria sănătate.
Gravidograma: Gravidograma este reprezentarea grafică a creşterii intrauterine a fătului şi evoluţiei sarcinii.
Ea are trei componente:
1. Dinamica bătăilor cordului fetal şi a tensiunii arteriale (mmHg)
2. Evoluţia sarcinii în conformitate cu înălţimea fundului uterin (cm)
3. Dinamica adaosului ponderal pe parcursul sarcinii (kg).
Tensiunea arterială va fi determinată la fiecare vizită şi va fi înregistrată pe gravidogramă
Bătăile cordilui fetal vor fi numărate şi înregistrate de la vizita a treia (22-24 săpt.) ceea ce va permite aprecierea
individuală a creşterii fătului . Limitele normale ale BCF sunt 120- 160 bătăi/minut.
Înălţimea fundului uterin va fi determinată la fiecare vizită de la 26-28 săptămâni de sarcină şi datele vor fi
înregistrate pe gravidogramă. Se va aprecia ca o creştere normală a înălţimii fundului uterin, dacă curba va fi
paralelă cu cele din gravidogramă. Măsurările ÎFU trebuie efectuate la un interval de 2-3 săptămâni.
Adaosul ponderal va fi determinat prin cântărirea gravidei astfel din datele obţinute la fiecare vizită se va scădea
greutatea femeii la momentul luării în evidenţă, iar rezultatul obţinut va fi înregistrat pe gravidogramă, respectiv
termenului de gestaţie.
7.Metode contemporane de investigatii in obstetrica si ginecologie.Examenul clinic, paraclinic si de

laborator al gravidelor.
Examenul clinic, paraclinic si de laborator al gravidelor:
Diagnosticul clinic al gravidităţii depinde de vârsta gestaţională. De la 13 până la 20 săptămâni de graviditate,

diagnosticul clinic este cel prezentat pentru trimestrul I. După 20 săptămâni de graviditate, diagnosticul clinic se
bazează pe prezenţa semnelor de certitudine (sigure ale sarcinii).
Palparea părţilor fetale: In a doua jumătate a sarcinii Ia palpare se depistează capul, spatele şi membrele
inferioare ale fătului; cu cât e mai mare termenul de graviditate, cu atât mai uşor se palpează părţile fetale.
Auscultaţia bătăilor cordului fetal: Bătăile cordului fetal se pot ausculta începând cu a doua jumătate a sarcinii,
sunt ritmice, cu frecvenţa 120-140/ min. Câteodată bătăile cordului sunt perceptibile de la termenul de 18-19
săptămâni.
Mişcările fetale, contractate de persoana care examinează gravida: Aprecierea mişcărilor fetale, timp de o oră
femeia simte 10 mişcări.Pentru confirmarea diagnosticului de sarcină şi stabilirea evoluţiei ei se efectuează
examenul ultrasonografic şi dopplerometria.
*Masurarea volumului de uter, circumferintei abdomenului: . După 3 luni se apreciază înălţimea fundului de
uter, iar mai târziu se măsoară circumferinţa abdomenului şi dimensiunile fătului în uter. Măsurarea înălţimii
fundului uterin se efectuează cu centimetrul sau pelvimetrul. Pentru aceasta femeia stă în decubit dorsal, se
măsoară distanţa dintre punctele ce se unesc: mijlocul marginii superioare a simfizei şi punctul cel mai proe-
minent al fundului uterin. In jumătatea a doua a sarcinii se măsoară circumferinţa abdomenului cu ajutorul
centimetrului care se plasează anterior la nivelul ombilicului şi posterior la centrul regiunii lombare.
*Auscultaţia: Pentru auscultaţie se foloseşte un stetoscop obstetrical în formă de pâlnie. Auscultaţia se face cu
scopul depistării bătăilor cordului fetal, care indică cu certitudine sarcina. Prin auscultaţie se clarifică şi starea
fătului în uter. Bătăile cordului fetal se aud de la începui jumătăţii a doua a sarcinii (după termenul de 18-20
săptămâni), devenind cu fiecare lună mai clare.
* palparca abdominală - determină atitudinea, prezentaţia, varietăţile de poziţie şi partea prezentată a fătului.
Metoda de bază a examenului extern obstetrical o constituie palparea abdomenului.
Palparea abdomenului gravidei se face după un plan anumit, utilizând consecutiv cei 4 timpi preconizaţi de
Leopold.
* Aprecierea masei probabile a fatului: Pentru a aprecia masa probabilă a fătului este necesar de determinat:
m-masa probabilă a fătului, lUF-înălţimea fundului de uter, CA - circumferinţa abdomenului, M - masa gravidei,
T - talia gravidei, a - coeficient - dacă masa este mai mică de 90 kg, 11, dacă e mai mare de 90 kg - 12. Datele
obţinute le introducem în următoarele formule denumite după autorii care le-au propus:
Iakubova, m = ((1UF +C A)/ 4) x 100 Jordania,
m = IFU x CA Bublicenko,
m = M/20 Lankoveţ,
m = (M +T + 1UF + CA) x 10 Jonson,
m = (IUF - a) x 155
* Pelvimetria externă :se efectuează cu ajutorul pelvimetrului, şi constă din măsurarea următoarelor diametre:
1. diametrul bispinal, distanţa dintre cele 2 spine iliace anterioare superioare, egală cu 24-25 cm.;
2. diametrul bicristar, distanţa dintre cele mai îndepărtate puncte ale cristei iliace, egal cu 27-28
cm.;
3. diametrul trohanteric, distanţa dintre cele 2 trohantere;
4. conjugata externă (Baudeloque), distanţa dintre apofiza spinoasă a vertebrei lombare 5 până la
mijlocul marginii superioare a simfizei pubiene, egală cu 20 cm;
5. diametrele oblice: distanţa dintre spina iliacă anterior superior şi spina iliacă anterior posterior a osului iliac
opus, în mod normal aceste diametre sunt egale; distanţa de la marginea superioară a simfizei până la spina
iliacă posterioară dreaptă şi cea stângă, aceste diametre trebuie să fie egale; distanţa dintre fosa suprasacrală şi
spinele iliace anterior superior dreaptă şi stângă, în condiţii normale aceste diametre sunt egale.
* Peivimetria internă, se efectuează numai teoretic, bazându-se pe rezultatele pelvimetriei externe, unicul
diametru posibil de apreciat este conjugata diagonalis, care se apreciază la tactul vaginal şi reprezintă distanţa
dintre promontoriu (punctul cel mai proeminent) şi marginea inferioară a simfizei.
* Reacţiile biologice de sarcină: Determinarea hormonului de sarcină, a gonadotrofinei corionice în sângele sau
urina femeii este un mijloc important pentru diagnosticul unei sarcini precoce. Excreţia lui creşte odată cu
instalarea sarcinii şi atinge valori maxime în săptămânile a 8-a - a 11-a de sarcină.
*Examenele paraclinice si de laborator:
-Hemoleucograma – pentru determinarea anemiei Grup sangvin si Rh, inceput si in toata perioada sarcinii
-Sumarul de urina – albumina, glucoza , pigmenti biliari.
-Urocultura – posibil infectii urinare
-Teste imunologice – pentru identificarea gonadotrofinei corionice (HCG) prin reactia antigen-anticorp.
-antigenul HBS,
– testul HIV,
– testul VDRL,
– testul Torch (toxoplasma, rubeola, citomegalovirus, herpex simplex),
– examenul citologic Babes Papanicolau,
– examenul secretiei vaginale,
– examenul genetic al ambilor parteneri.
Invesrtigatiile paraclinice in trimestrul doi:
– dublul test intre saptamanile 11-13 de sarcina sau
– triplu test intre saptamanile 15 -20 de sarcina.
Metode contemporane de investigatii in obstetrica si ginecologie:
*Examinarea glandelor mamare: Examinarea sânilor de către ginecolog este obligatorie şi se impune: femeilor
necăsătorite în vârstă de peste 30 de ani, celor care n-au născut sau au avut primul copil după 30 de ani;
femeilor cu ereditate oncologică agravată; femeilor în vârstă de peste 30 de ani, care au făcut tratament
hormonal sau folosesc contraceptive orale; femeilor care au suferit traumatisme ale sânilor.
* Examinarea organelor genitale externe: Pentru a evita unele greşeli posibile de diagnostic, înainte de examinare
bolnava se pregăteşte minuţios, ţinând cont de evacuarea vezicii urinare şi a rectului. Adesea o vezică plină este
apreciată ca o tumoare. Nu se recomandă a se face spălături vaginale cu cel puţin 24 de ore înaintea
examenului genital.
* Examenul cu valvele sau cu speculul : Permite examinarea porţiunii vaginale a colului uterin şi a pereţilor vaginali
şi precede în mod obligatoriu tactul vaginal. în cursul examenului cu valvele se stabileşte: poziţia şi orientarea
colului, forma şi mărimea colului; colul este conic şi ceva mai mic la nulipare, cilindric la multipare, aspectul
mucoasei exocolului. Culoarea acestuia este roz-roşietică la femeile cu o impregnare estrogenică bună şi roz-
pală în cazurile de deficit hormonal sau în climacteriu. în sarcină mucoasa colului uterin devine
violacee;existenţa de leziuni patologice: eroziuni, ulceraţii, tumori; prezenţa şi aspectul glerei, care este
transparentă, filiantă şi se scurge în cascadă în perioada ovulatorie. In timpul retragerii progresive a valvelor se
vor examina pereţii vaginali.
*Tuşeul vaginal : în cadrul examenului ginecologic se practică obligatoriu combinat cu palparea abdominală.
Se examinează succesiv colul şi corpul uterin, anexele, dacă sunt palpabile, şi fundurile de sac vaginal.
*Tuşeul rectal: Combinat cu palparea abdominală reprezintă modalitatea de explorare clinică a organelor
genitale interne la persoanele virgine. Este obligatoriu pentru a preciza extensia cancerului colului uterin înspre
parametri şi pentru încadrarea stadială clinică.
* Histerometria (sondajul uterului): Permite măsurarea dimensiunii cavităţii uterine şi orientează asupra di-
recţiei axului acesteia. De asemenea este utilă pentru determinarea nodulului miomatos submucos, structurii
canalului cervical. Se practică cu ajutorul histe- rometrului gradat (în centimetri), respectând regulile de asepsie
şi fixând buza anterioară a colului cu o pensă „tire-balle".
*Puncţia exploratoare a fundurilor de sac vaginal: Poate contribui la precizarea diagnosticului în multe
afecţiuni ginecologice (sarcină extrauterină, abces în Douglas, chist etc.). Procedura necesită respectarea strictă
a regulilor de asepsie. După aseptizarea vaginului buza posterioară a colului se fixează cu o pensă de col şi se
trage în sus, pentru a se pune în tensiune fundul de sac. Cu un ac gros, având lungimea de 10 cm, se
puncţionează pe linia mediană, până apare senzaţia de gol şi se aspiră conţinutul. Dacă nu se obţine lichid,
extragerea acului încetineşte.
*Biopsia exploratoare: Presupune prelevarea unui fragment de ţesut de la nivelul colului în vederea
examenului histopatoloc, cu scop diagnostic. Indicaţii pentru biopsia de col servesc leziunile macroscopice
ulcerative, tumorale, aspectele colposcopice suspecte, zonele roşii vasculare necaracteristice, ulceraţiile,
proliferările papilare şi zonele iod-negative nemodificate de tratament.
* Colposcopia: Este o metodă de investigare, ce permite inspecţia şi studiul dinamic al porţiunii vaginale a
colului uterin şi vaginului prin obţinerea unor imagini mărite de 10-60 de ori cu ajutorul unui sistem optic numit
colposcop.
* Cervicoscopia: Este o metodă de examinare a endocolului. Se recomandă a combina această metodă de
investigare cu colposcopia. Pereţii canalului cervical se examinează, introducând canula cervicoscopului.
* Colpomicroscopia: realizează o mărire a leziunilor de 100-300 de ori; este încadrată în rândul tehnicilor de
examen microscopic şi permite studierea morfologiei celulelor epiteliale.
*Histeroscopia: Este o metodă de vizualizare a suprafeţei interne a uterului cu ajutorul metodei endoscopice şi
se indică în caz de hemoragii, amenoree şi sterilitate de geneză necunoscută, anomalii de dezvoltare a uterului,
polipi ai canalului cervical şi ai cavităţii uterine, nodul miomatos submucos etc
* Culdoscopia: Este o metodă de examinare directă a organelor cavităţii pelviene cu ajutorul unui dispozitiv
optic, după instalarea prealabilă a unui pneumoperitoneu prin fornixul vaginal posterior.
*Laparoscopia este o metodă endoscopică de inspecţie a organelor cavităţii abdominale şi a bazinului mic cu un
sistem optic printr-un orificiu efectuat în peretele abdominal anterior şi de intervenţie chirurgicală fără
laparotomie.
* Pelvigrafia gazoasă este radiografia pelvisului pregătit doar prin pneumoperitoneu. Cu ajutorul acestei
metode se pot vizualiza forma şi topografia organelor genitale interne.
* Histerosalpingografia este metoda care permite explorarea radiologică a organelor genitale interne (col,
istm, uter, trompe) şi a permeabilităţii cervico-utero-tubare.
*Diagnosticul ultrasonografic :este în mod deosebit util bolnavelor obeze sau cu ascită, cărora examenul clinic
le este dificil, cât şi celor cu mase pelviene multiple şi/sau greu de individualizat.Cu ajutorul EUSG au fost
stabilite dimensiunile normale ale uterului şi ovarelor. Posibilităţile diagnostice ale ecoscopiei s-au extins
considerabil odată cu începutul aplicării ecografiei vaginale.
*Examenul bacterioscopic:Eliminările din segmentele inferioare ale tractului uro-genital se examinează
bacterioscopic, cu scopul de a diagnostica maladiile inflamatoare ale organelor genitale şi de a controla efectul
curativ.
* Examenul bacteriologic: Metoda de însămânţare a eliminărilor din tractul urogenital sau punctatului obţinut
în cazul maladiilor inflamatoare ale organelor bazinului mic se foloseşte pentru depistarea microflorei. Se
utilizează diferite medii nutritive şi se ţine cont de tipul microflorei (aerobă, anaerobă).
* Diagnosticul citologic: Este folosit pentru determinarea funcţiei hormonale a ovarelor, cât şi pentru
aprecierea proceselor de fond, precanceroase şi a tumorilor canceroase ale organelor genitale. Examenului
citologic sunt supuse toate femeile cu patologia colului uterin, iar în lipsa acesteia el este indicat femeilor care
au depăşit vârsta de 30 de ani.
* Temperatura bazală:Cercetarea „curbei termice" reprezintă un test de explorare funcţională a ovarelor, şi
anume un test indirect al ovulaţiei.
* Examenul citovaginal este un test hormonal calitativ, care permite aprecierea funcţiei ovariene pe bază de
frotiuri vaginale. Se mai numeşte testul hormonal Papanicolaou . In practica ginecologică este urilizat şi testul
citovaginal tumoral Babeş-Papanicolaou.
*Citotestul Babeş-Papanicolaou: Principiul se bazează pe punerea în evidenţă a celulelor tumorale din con-
ţinutul vaginal examinat pe frotiuri colorate. Este un test valoros în depistarea cancerului genital cu localizarea
endocavitară.
*Amnioscopia este o metodă de supraveghere a fătului în sarciniile cu risc obstet-rical crescut, în sarcina
suprapurtata, în general în toate situaţiile care pot generasuferinţă fetală acută sau cronica.
*Amniocenteza: prelevarea de lichid amniotic prin puncţionarea sacului amniotic, reprezintă fără îndoială
cel mai important mijloc deinvestigaţie în diagnosticul prenatal al anomaliilor congenitale fetale.
*Cardiotocografia ante si intranatala a fatului : înregistrarea ultrasonică prin tehnica Doppler este larg utilizată
atât pe parcursul sarcinii, cât şi în travaliu. Transductorul care emite ultrasunetul şi colectează ecourile este
aplicat pe abdomenul mamei, în regiunea fundului uterin pe dreapta - tocografia externă.
*Plasmocenteza :Această procedură se efectuează după aprecierea ecografică a localizării placentei, placa
coria- lă este punctată repetat cu un ac, în urma căreia are loc o scurgere de sânge matern şi fetal în lichidul
amniotic. Se aspiră o probă cu lichid amniotic unde nimeresc şi celulele sangvine fetale, care, după izolare, sunt
studiate.
* Cordocenteza : Se efectuează numai după 16 săptămâni de sarcină, având ca scop obţinerea de sânge fetal.
8.Perioade importante si critice in dezvoltarea sarcinii. Influenta factorilor nocivi asupra sarcinii.
Perioadele critice se consideră acele etape în evoluţia produsului de concepţie, în care datorită sensibilităţii
înalte faţă de factorii endo- şi exogeni, se manifestă diverse anomalii morfofuncţionale.
Spre sfarsitui stadiului de preimplantare (a 4-5-a zi de la fecundare) se atesta o crestere de scurta durata a
sensibilitafii produsului de conceptie fata de factorii patogeni ai mediului ambiant - prima perioada critica.
Sensibilitatea inalta a produsului de conceptie la acfiunea factorilor nocivi este legata de o diminuare brusca a
capacitatilor de regenerare ale embrionului. Astfel, adesea produsul de conceptie la stadiul de preimplantare
poate muri. Ca urmare, se deregleaza implantarea, sau nu are loc.
Dupa implantare, in dezvoltarea embrionului incepe o perioada responsabila de organogeneza si placentatia,

care se incheie in lunile a III-IV-a de dezvoltare intrauterina. In aceasta perioada cele mai sensibile sunt
saptamanile 3-6 de ontogeneza. Aceasta este a doua perioada critica. In perioada de organogeneza si
placentatie actiunea factorilor patogeni ai mediului ambiant asupra embrionului se manifests prin afectarea
acelor organe si sisteme de organe care tocmai in acel timp se diferentiaza. De aceea, actiunea factorilor nocivi
in acest stadiu de dezvoltare a produsului de conceptie provoaca anomalii de dezvoltare.
Dupa finisarea proceselor de organogeneza si placentatie evolueaza perioada fetala, perioada care dureaza
pana la nastere. Efectele embriotoxic si teratogen in acest stadiu practic nu sunt prezente. Exceptie fac
anomaliile de dezvoltare ale organelor genitale de sex feminin, survenite sub actiunea medicamentelor
androgene (hermafroditism masculin fals). Acest fenomen este provocat din motive de diferentiere tardiva a
gonadelor (saptamanile a 12-14-a). Fatui, in aceasta perioada, trece la o stare calitativ noua, care poate fi
apreciata ca a treia perioada critica.
Factorii nocivi: A. Factorii endogeni:

1. Modificările structurale eriditare (mutaţii)
2. Patologiile somatice materne
3. „Supramaturarea” celulelor sexuale
4. Vârsta părinţilor.
Factorii exogeni
1. Factorii fizici
a) acţiunea radiaţiei
b) acţiunea mecanică
- bride amniotice
- presiunea majoră a uterului
(oligoamnios, miom uterin)
2. Factorii chimici:
a) remedii medicamentoase cu acţiune:
– embriotoxică
– teratogenă
– fetotoxică
b) substanţe chimice utilizate în producţie
c) alcoolismul
d) fumatul
e) narcomania
f) alimentaţia insuficientă
3. Factorii biologici (infecţioşi)
a) căile de pătrundere la făt a agenţilor infecţioşi
- transplacentară
- ascendentă
- înghiţirea lichidului amniotic infectat de către făt
- prin învelişurile cutanate
b) manifestările clinice ale diferitor infecţii:
- rubeola
- herpes
- gripa
- hepatita virală
- citomegalovirus
În dependenţă de obiectul acţiunii factorilor nocivi malformaţiile congenitale pot fi divizate în:
- gametopatii;
- blastopatii;
- embriopatii;
- fetopatii
Prin mutaţii înţelegem procesul dereglării structurilor eriditare (gene, cromozomi) iar, prin factori teratogeni –
orice factor nociv, care acţionând în perioada sarcinii duce la apariţia malformaţiilor congenitale, fără să
provoace în acelaşi timp dereglări ale structurilor eriditare.
Consecinţele acţiunii factorilor teratogeni:
- avortul spontan;
- rezorbţia embrionului în uter;
- implantaţiile anormale;
- moartea fătului în uter;
-naşteri premature;
-numeroase malformaţii congenitale
Fumatul: Efectele nocive ale fumatului asupra sanatatii sunt bine cunoscute: sporeste riscul de cancer
pulmonar, al atacului de cord. S-a demonstrat ca fumatui este periculos pentru sanatatea copilului, atat Tn
timpul sarcinii, cat si dupa nastere. Daca mama fumeaza Tn timpul sarcinii, monooxidul de carbon si nicotina
patrund din sangele matem Tn circulatia sangvina a fatului. Riscurile fumatului pentru fat se soldeaza cu retard
de dezvoltare, avort spontan sau nastere prematura, sindromul mortii subite.
Alcoolul: Consumul alcoolului de catre o femeie gravida trebuie discutat cu prima ocazie, explicandu-i-se
efectele devastatoare pe care Ie poate avea asupra sanatatii copilului. Alcoolul poate trece bariera placentara si
ajunge in sangele fatului, provocand frecvent handicap (sindrom alcoolic fetal).
Drogurile: Consumul de droguri (heroina, cocaina etc.) In timpul sarcinii este extrem de nociv pentru copil.
Drogurile sporesc cu mult riscul de avort spontan, al nasterii unui fat mort, al nasterii premature sau al
dependent de droguri a copilului.
Cafeaua, ceaiul :si preparatele din plante pot contine substance cu potential toxic. Ceaiul, cafeau si ciocolata
con^in cofeina, care nu este daunatoare, daca se consuma in cantitati moderate. S-a observat ca mamele care
alapteaza si consuma cafea au copiii mai nervosi. Se recomanda consumul moderat al ceaiurilor din ierburi
pentru a evita efectele embriotoxice, teratogene.
Medicamentele in timpul sarcinii: Unele medicamente administrate gravidei in timpul sarcinii pot determina
malformatii la fat, de aceea medicamentele trebuie folosite doar la indicatiile si sub supravegherea unui medic
calificat. Multe probleme nemsemnate de sanatate pot fi rezolvate fara medicamente .
Acţiunea radiaţiilor. Radiaţia ionizantă nu induce un complex specific de malformaţii, însă cel mai frecvent se
înregistrează malformaţii ale sistemului nervos (microcefalie, hidrocefalie), ochilor (cataracta). Se constată, că
problema radiaţiei asupra organismului gravidei şi fătului rămâne una din cele mai actuale şi complicate în
biologie şi medicină.
Acţiuni mecanice:
- Aderenţele amniotice (bride amniotice)
- Presiunea mare a uterului asupra embrionului (oligoamnios, miom uterin).
Toate preparatele chimice într-o concentraţie înaltă în sângele mamei pot pătrunde în embrion.
Remediile, primite de gravide pot provoca 3 acţiuni asupra viitorului copil: embriotoxică, teratogenă,fetotoxică.
Acţiunea embriotoxică – ca regulă duce la moartea blastocitului.
Acţiunea teratogenă – se manifestă la săptămâna a 4-a a sarcinii până la a 8-a şi provoacă anomalii de
dezvoltare a organelor interne şi sistemelor.
Afecţiunile virale duc la: moartea embrionului în fazele timpurii şi tardive de dezvoltare;
- apariţia malformaţiilor dezvoltării, compatibile sau incompatibile cu viaţa;
- dezvoltarea unei infecţii intrauterine, depistată ulterior la nou-născuţi;
- apariţia toleranţei imunologice, adică a unei astfel de stări, când organismul infectat intrauterin cu un virus,
pierde capacitatea de a sintetiza anticorpi la o infecţie repetată cu acelaşi virus;
la o creştere a frecvenţei apariţiei tumorilor maligne la copii, care au suferit o infecţie virală în perioada
intrauterină
9.Diagnosticul sarcinii in termeni precoci si tardivi. Tactica Mf.

Diagnosticul precoce de sarcinä se stabileste pe baza unui test de sarcinä pozitiv efectuat la cabinet sau la
laborator comparat cu datele de anamneza si cu semnele evidentiate de examenul clinic.
1.Diagnosticul clinic, care cuprinde
-semnele clinice subiective obtinute din anamneza
-semne obiective obtinute prin ispectie, palpare, examen genital
2.Diagnosticul paraclinic realizat de:
-laborator
-USG
In prima jumatate a sarcinii, semnele clinice( subiective si obiective) sunt:
-incerte
-nesigure
-de prezumtie
In a doua jumatate a sarcinii semnele clinice ( subiective, dar mai ales cele obiective) sunt:
-sigure
-de certitudine
Cele mai precoce simptome de sarcinä sunt: amenoree, stare de räu matinalä, tensiune la nivelul sânilor. Dupä
saptamâna a 8-a apar marirea de volum a uterului si înmuierea colului. Absenta simptomelor si semnelor
mentionate este un motiv rezonabil, dar nu de încredere pentru excluderea sarcinii. Prin anamneza si examen
clinic nu se poate stabili cu certitudine diagnosticul precoce de sarcina
Din aceasta cauza, medicul nu poate lua în considerare rezultatul unui test autoadministrat ci trebuie sa solicite
un test de sarcina efectuat în laborator sau la cabinet. Combinarea la 6-8 saptamâni dupa ultima menstruatie a
unui test pozitiv de sarcinä si a unui examen genital reprezintä cea mai sigurä metoda pentru diagnosticarea
precoce a sarcinii.
Semne subiective: Amenoreea-suprimarea menstruatiei care trebuie deosebita de amenoreea
patologica.Tulburarile digestive sunt: lipsa de apetit, apetit exagerat, sialoree, greata, varsaturi, constipatie,
meteorism.Tulburari nervoase: labilitate afectiva, astenie, adinamie, somnolent. Tulburari ale vezicii urinare:
polakiurie, disurie.Tulburari ale glandelor mamare: tensiuni in glandele mamare.
In trimestrul I are loc cresterea in greutate in mediu cu 0,5 Kg pe luna, in trimestrul II este de 1 Kg pe luna, in
trimestrul III al sarcinii este 1, 5 Kg pe luna.
La inspectie cloasma gravidica sau masca de sarcina este o pigmentare a fetei, mai ales in sezoanele cu mult
soare. Glandele mamare : areola mamara este hiperpigmentata, se formeaza areola secundara, apare reteaua
venoasa mamara a lui Haller.Vergeturile pe pielea abdomenului si pe coapse, la inceput roze, apoi devin
albicioase, pigmentarea liniei albe.
Examenul clinic genital: labile mici prezinta o culoare viloacee, examenul in valve: epiteliul vaginal si al
exocolului este colorat violaceu.Secretia vaginala este abundenta.In sarcina vaginul, colu uterin sufera
modificari de consistent, volum si forma specific sarcinii.Concluzie: amenoree+ uter marit in volum si inmuiat=
sarcina.
Semnele sarcinii in a 2 jumatate sunt sigure, certe, de certitudine, mai ales cele obiective, de obicei semnele
subiective se atenuiaza, uterul gravid foarte mult crescut in volum, apar semen fetale de mare valoare si care
sunt specifice. Miscarile fetale sunt active, se va efectua palaparea in cei 5 timpi dupa Leopold, se vor det
bataile cordului fetal si frecventa cordului fetal.
10.Igiena si alimentatia gravidei. Principii de consiliere pentru schimbarea comportamentului

nutrional in sarcina.
Gravidei ii sunt contraindicate temperaturile prea reci sau prea fierbinti, de aceea nu se recomanda dus foarte
fierbinte sau insolatie. Nu se recomanda inotul in bazin, sauna sau spalatul in baie. Inainte de somn urmeaza sa
fie spalate miinile, fata, gitul si picioarele.Gravida trebuie sa-si taie unghiile scurt fiindca unghiile lungi pot usor
leza pielea, care poate fi asociata cu introducerea infectiei.
Femeia gravida trebuie permanent sa respecte igiena organelor genitale externe.Toalera organelor genitale
externe se recomanda sa se efectueze minimum de 2 ori/zi cu apa fiarta sub get curgator.Se recomanda
saptaminal de schimbat lenjeria de pat, iar cea de corp mai frecvent.Gravida trebuie sa-si aleaga un sutien
comod, de dorit de bumbac.Regula de baza in igiena glandelor mamare in timpul sarcinii este pastrarea lor in
curatenie ideala.Zilnic de spalat glandele mamare cu apa calda si de sters bine cu prosop aspru.Pentru femeia
gravida starea cavitatii bucale si a dintilor au o importanta mare, de aceea se recomanda igiena riguroasa
dimineata si inainte de somn, dintii trebuie periati cu peria si pasta de dinti.Gravida trebuie regulat sa
frecventeze cabinetul stomatologic.Dintii bolnavi se trateaza, cei stricati se extrag.
Incaltamintea sa fie comoda si cu tocuri joase.
Principiul de baza : alimentatia trebuie sa fie diversa, maximal naturala si sa contina cantitatea minima de
produse artificiale si prelucrate..In prima jumatate de sarcina se recomanda de trecut la dieta ce include mai
multe legume, fructe, sucuri si verdeata.Trimestrul doi( 3-6 luni) se permite hrana destul de calorica, in meniu
trebuie de inclus nu numai fructe, legume, verdeata dar si carne, produse lactate, nuci etc.Sunt binevenite
produsele fainoase: piinea neagra, piine cu tarite.Proteinele animaliere se retin mai mult in stomac de aceea
carnea , pestele sau pasarea se recomanda la prinz.La cina e mai bine de folosit produsele lactoacide.De evitat
produsele prajite. In trimestrul trei se recomanda alimente mai putin calorice.Trebuie de exclus sau de limitat
folosirea produselor grase, fainoase, produselor de cofetarie. Folosirea carnii in ultimele luni de sarcina ar fi
bine de limitat: aceasta va ridica elasticitatea tesuturilor, va micsora senzatiile dureroase in timpul nasterii. In
prima jumatate a sarcinii se poate de pastrat alimentatia obisnuita de 4 ori/zi. In a doua jumatate de 5-6 ori/zi,
insa portiile nu trebuie sa fie mari, pentru a evita senzatii neplacute ca pirozis, eructatia si balonarea
abdomenului.
11.Pregatirea prenatala psiho-profilactica a gravidei catre nastere. Parneriat la naster e.

Parneriat la nastere: Prezența soțului sau altor persoane la naștere este un subiect destul de actual și tot mai
des dezbătut, care poate influența atât pozitiv, cât și negativ parturienta. Relația de cuplu trece printr-un
adevărat test în timpul sarcinii. De aceea, pregătirea și informarea corectă a partenerilor este esențială pentru
transformarea acestei perioade într-o experiență minunată. Parteneriatul la naștere, nu întotdeauna, este cu
impact pozitiv asupra procesului. Pe unele femei, prezența celor apropiați le relaxează, iar soții în timpul
nașterii sunt imprevizibili. In timpul nașterii, de la partener nu se cere compasiune ci ajutor, capacitatea de a
crea o anumită dispoziție interioară, la momentul potrivit să facă masaj, să respire ș.a.m.d. Pe de altă parte,
parteneriatul la naștere are și avantajele sale.
In multe maternitati din Moldova exista posibilitatea de a naste impreuna cu partenerul.Persoana data trebuie
sa fie apropiata femeii, pina , in timp si dupa nastere.E de dorit sa fie o persoana de incredere,ce ii creaza simtul
de sustinere si aparare.
Ca regula persoana data este sotul,mama,sora sau prietena.Persoana apropiata in nastere ajuta femeia sa se
relaxeze,sa se simta in siguranta,ceia ce duce la marirea cantitatii de hormoni-endorfine.Hormonii dati duc la
micsorarea durerii in timpul nasterii.
Inainte de a pleca la maternitate pentru nastere,este de dorit ca perechea sa fie instruita in privinta-ce prezinta
nasterea,perioadele nasterii,durata lor si in ce consta ajutorul acordat din partea partenerului. In instruirea
antenatala participa activnsi in egala masura atit viitoarea mama cit si tatal.In timpul sedintelor este deosebit
de important de a contrinbui la crearea unui sentiment pozitiv catre nastere la mama si la asigurarea nasterii
unui copil in stare satisfacatoare.
Partenerul trebuie sa stie: Femeia in nastere,partenerul si personalul medical - constituie o echipa si este
important ca intre ei sa existe colaborare.Premiza va fi – comunicarea.
Parturienta (femeia ce se afla in nastere) asteapta de la partener-dispozitie buna, curaj. Nasterea decurge
destul de indelungat si partenerul deasemenea oboseste. Oboseala psihica este cu mult mai extenuata decit
cea fizica. Partenerul va fi prezent la nastere numai la dorinta personala. Daca ginditi ca nu sinteti gata de
aceasta, explicati femeii. Aportul partenerului in nastere poate fi diferit: - el este permanent prezent linga
femeie pe tot parcursul nasterii; -el intra periodic in timpul nasterii si este putin timp cu femeia; -vine dupa
nastere in vizita la femeie si copil.
Prezenta peroanei de sprijin la nastere are urmatoarele avantaje:
-reduce durata nasterii
-scade necesitatea anesteziei la nastere
-reduce nr interventilor chirugicale
-amelioreaza rezultatele neonatal
-micsoreaza nr parerilor negative despre procesul nasterii
Pregatirea catre nastere va incepe in perioada sarcinii in forma de sedinte in grupuri si sedinte individuale cu
gravida si membrii familiei ei. Numarul de sedinte de pregatire psiho-sociala a persoanelor care vor sustine
gravida la nastere va fi 4, iar durata fiecarei sedinte de 1,5-2 ore.Tematica treningurilor va corespunde
termenului de gestatie, astfel subiectele incluse in sedintele la termenele de pina la 12 sapt, 28-30sapt, 32-33
sapt si 35-36 sapt vor reflecta cele mai uzuale intrebari pe care gravida si membrii familiei ei trebuie sa le
cunoasca.
Cursurile organizate de institutiile medicale sunt gratuite si pot sa difere dupa nr de zile destinate instruirii sau
temelor incluse in program.Cursurile de instruire vor fi organizate in incinta Centrelor de pregatire antenatala a
familiei din cadrul maternitatilor Centrelor perinatologice sau Centrelor medicilor de families au cadrele
medicale medii.In unele cazuri pot invitate mamele care o bogata experienta de a alapta copilul spre a oferi un
bun exemplu viitorilor parinti.
In timpul sedintelor vor fi utilizate diferite metode de instruire metoda verbal insotita de demonstrarea
diferitor material illustrative.Se vor practica exercitii pentru a antrena tehnica respiratiei si reglarea muscular.
Exercitiile se vor petrece atit cu fiecare gravida cit si cu persoanele du suport psioemotional in nastere.
12.Conduita sarcinii fiziologice. Continutul viziteleor antenatale. Programe de screening.

Coloaborarea cu specialistii de profil.
Gravidele fără risc perinatal evident vor vizita medicul de familie de 6 ori pe parcursul sarcinii.
- prima vizită – până la 12 săptămâni (MF, medicul obstetrician-ginecolog)
- a II -a – la 16-18 săptămâni(MF)
- a III-a – la 22-24 săptămâni (MF)
- a IV-a – la 28-30 săptămâni(MF)
- a V-a – la 35-36 săptămâni (medicul obstetrician-ginecolog)
- a VI-a – la 38-40 săptămâni(MF)
Pe parcursul supravegherii gravidei de către medicul de familie, medicul obstetrician ginecolog va oferi trei
consultaţii pe parcursul sarcinii: prima – la momentul trecerii în evidenţă
a doua – la termenul de 36 săptămâni sarcină şi
a treia în caz de risc la 38-40 s.g.
Vizitele antenatale, programe de screening:
* Prima vizită - în primele 12 săptămâni de sarcină Luarea la evidenţă în termeni precoci de sarcină permite
depistarea problemelor de sănătate, care prezintă pericol pentru sănătatea mamei şi copilului, atât în timpul
sarcinii cât şi în timpul naşterii sau după naştere şi permite luarea deciziilor referitor la conduita ulterioară a
sarcinii sau întreruperea ei 52 (după consilierea gravidei). Începerea supravegherii gravidei din primele
săptămâni de sarcină permite administrarea cu scop profilactic a pastilelor de fier (III, B1 ) pentru prevenirea
anemiei la gravide şi a acidului folic pentru prevenirea malformaţiilor la făt (III, B1 ). Depistarea şi tratamentul
infec- ţiilor cu transmitere sexuală (vaginoza bacteriană, gonoreea, sifilisul) permite protejarea copilului de
aceste infecţii (I, A1 ). Depistarea infecţiei cu HIV va permite folosirea măsurilor de prevenire a transmiterii pe
verticală a infecţiei de la mamă la copil (I, A1 ) . Diagnosticul bacteriuriei asimptomatice va fi efectuat prin
urocultură, dacă în analiza urinei sunt stabilite 8-10 leucocite în câmpul de vedere. Consilierea şi informarea
gravidei despre comportamentele în timpul sarcinii şi semnele de pericol (V, D7 ) îi vor permite să ia decizii
informate referitor la abandonarea comportamentelor riscante şi adresarea precoce pentru acordarea
asistenţei de urgenţă. La prima vizită se va efectua determinarea termenului de sarcină, diagnosticul şi
tratamentul anemiei, depistarea şi tratarea sifilisului, depistarea factorilor de risc şi a patologiilor medicale
preexistente sarcinii, tratarea cărora este cea mai oportună în perioada precoce a sarcinii, iniţierea profilaxiei
unor patologii (de exemplu, a anemiei şi a malformaţiilor congenitale) şi iniţierea elaborării unui Plan individual
de naştere în comun cu medicul obstetrician-ginecolog, (vezi Carnetul perinatal). Planul de naştere este
înregistrarea a ceea ce ar vrea femeea să se întâmple în naştere şi va ajuta lucrătorii medicali care o îngrijesc să
ştie aşteptările gravidei şi să înţeleagă nevoile individuale ale ei. Temele puse în discuţie pentru întocmirea
planului sunt incluse în Carnetul perinatal (Anexa 1). Se recomandă ca la acest termen de sarcină gravida să fie
examinată pe lângă medicul de familie şi de medicul obstetrician-ginecolog, consultaţia acestui din urmă fiind
obligatorie. La prima vizită se recomandă ca gravida să fie însoţită de soţ/partener.
*A doua vizită la 16-18 săptămâni Permite supravegherea evoluţiei sarcinii, depistarea hipertensiunii arteriale
cronice, care nu a fost depistată la momentul luării gravidei în evidenţă. Gravida va primi trimitere pentru
examenul USG la 18-21 săptămâni de sarcină. Deoarece în RM sunt răspândite helmintozele, care pot fi una din
cauzele anemiilor la gravide, în acest termen de sarcină gravida va putea primi o cură de tratament contra
helmintozelor fără a supune riscului sănătatea fătului. Se face reevaluarea planului de naştere. La acest termen
de sarcină se efectuează testele screening şi diagnostice pentru diagnosticul prenatal al sindromului Down (II,
B1 ): translucenţa nucală, alfa-feto proteina, amniocenteza, determinarea cariotipului fătului.
* A treia vizită la 22-24 săptămâni Termenul de sarcină 22-24 săptămâni este cel mai potrivit pentru depistarea
gravidelor care sunt în grup de risc sau au dezvoltat anemie sau gestoză tardivă prin examinarea sângelui şi
urinei. Acest termen de sarcină permite profilaxia şi tratamentul precoce a acestor complicaţii ale sarcinii. În
acelaşi timp analiza generală a urinei va permite diagnosticul precoce a pielonefritei gestaţionale şi altor infecţii
a tractului urinar. La acest termen se evaluează mişcările fătului atunci când mama observă o diminuare în
mişcările fă- tului. Mama numără loviturile fătului ca un mijloc de supraveghere fetală antenatală. Pentru
aceasta există două tehnici: Cardiff şi Sadovsky. Se întreprinde elaborarea continuă a planului individual de
naştere.
* A patra vizită la 28-30 săptămâni Termenul de sarcină 28-30 săptămâni este cel mai potrivit pentru
examinarea repetată a sângelui şi urinei gravidelor cu scopul depistării femeilor care au dezvoltat anemie sau
gestoză tardivă (screening al proteinurie). În acelaşi timp se va efectua screening-ul repetat al infecţiilor
urogenitale, se va testa RW (II, B7 ) şi testul HIV repetat (I, A1 ). Se efectuează examinarea în cazul gestaţiei
multiple, aprecierea dezvoltării fătului şi elaborarea continuă a planului individual de naştere. În timpul vizitei a
patra se va efectua a doua şedinţă de pregătire psiho-emoţională a gravidei şi familiei şi se va oferi 53
informaţie despre naştere, ce va permite gravidei să ia decizii informate referitor la abandonarea
comportamentelor riscante şi adresarea precoce pentru acordarea asistenţei de urgenţă. Conform termenului
sarcinii gravidei i se va oferi concediu de maternitate. Se recomandă ca la acest termen de sarcină gravida să fie
consultată în afară de medicul de familie şi de medicul obstetrician.
* A cincea vizită la 35-36 săptămâni Vârsta sarcinii de 35-36 săptămâni este termenul ideal pentru
determinarea poziţiei fătului în uter şi a prezentaţiei lui (IV, C1 ). De aceea la acest termen de sarcină se
recomandă ca gravida să fie consultată a treia oară de medicul obstetrician (consultaţie obligatorie
recomandată de grupul naţional de lucru). Marea majoritate a copiilor vor ajunge la naştere în prezentaţia la
care erau la 35-36 săptămâni. În cazul determinării prezentaţiei pelvine sau a poziţiei transverse, medicul
obstetrician va elabora şi un plan de conduită ulterioară a acestor gravide: locul unde va naşte gravida,
termenul de internare (în caz de necesitate de internare antenatală), nivelul la care va fi referită gravida pentru
naştere. Depistarea retardului intrauterin al fătului (I, A1 ) va permite medicului de familie împreună cu
obstetricianul consultant să supravegheze corect şi să decidă despre conduita sarcinii în continuare. Depistarea
hipertensiunii, care de obicei la acest termen este indusă de sarcină, inclusiv a preeclampsiei, care prezintă
pericol atât pentru mamă cât şi pentru făt, va permite internarea la timp a gravidei pentru tratament în
maternitate.
* A şasea vizită la 38-40 săptămâni !!! Se recomandă ca la acest termen de sarcină gravida să fie examinată de
medicul obstetrician. Confirmarea poziţiei/prezentaţiei fătului şi actualizarea planului de naştere. Se efectuează
diagnosticarea pre-eclampsiei (IV, C1 ). Se va lua o decizie informată definitivă despre maternitatea (nivelul)
unde va avea loc naşterea, cine va însoţi gravida la naştere în calitate de persoană de suport, care va fi modul
de alimentare a nou-născutului, ce metodă de contracepţie va folosi femeia după naştere.
Conţinutul vizitelor antenatale în cazul sarcinii fiziologice includ trei etape principale:
• Evaluarea (evaluarea, anamneza, examinarea fizică şi testele de laborator)
• Promovarea sănătăţii
• Asigurarea asistenţei medicale
Evaluarea: Colectarea adecvată a anamnezei constituie baza asistenţei antenatale eficiente. Identificarea şi
înregistrarea datelor principale referitor la starea generală a sănătăţii femeii şi anamneza obstetricală, ajută la
depistarea rapidă a problemelor, şi oferă criterii pentru luarea deciziilor adecvate în cadrul asistenţei şi
serviciilor medicale. Activităţile de mai jos sunt preconizate pentru toate nivelele de asistenţă perinatală la
prima vizită a gravidei la medic, indiferent de vârsta sarcinii. Anamneza: • Numele • Vârsta, dacă vârsta mamei
este mai mare de 35 ani, ea va necesita consultaţia geneticianului pentru depistarea riscului naşterii unui copil
cu boala Down. • Paritatea
 Data ultimei perioade menstruale, anamneza menstruală şi simptomele de sarcină  Metodele
anticoncepţionale utilizate
 Anamneza generală şi obstetricală.
Examinarea fizică: • Starea generală • Înălţimea , -Măsurarea tensiunii arteriale • Semnele clinice ale anemiei
etc.
Teste obligatorii de bază de laborator :Programul de investigare a gravidelor cuprinde un şir de investigaţii
instrumentale şi teste de laborator obligatorii şi suplimentare (după indicaţiile medicului) care se efectuează la
fiecare vizită antenatală (conform Programului de investigaţii). Examenele şi investigaţiile sunt menite să
depisteze la timp unele stări patologice şi complicaţii apărute pe parcursul sarcinii. Testul la HIV/SIDA se
recomandă să fie efectuat la prima vizită la medic, cu acordul benevol al femeii gravide, după consilierea
preventivă pentru a iniţia în timpul sarcinii intervenţiile de prevenire a transmiterii infecţiei de la mamă la copil
(I, A1 ). Testarea voluntară la HIV trebuie să fie parte integrantă a îngrijirilor antenatale oferite şi recomandată
tuturor femeilor gravide. Un şir de teste obligatorii de laborator sunt prelevate la toate vizitele cum ar fi teste
obligatorii: analiza urinei pentru screeningul bacteriuriei asimptomatice. Identificarea şi tratamentul
bacteriuriei asimptomatice reduce riscul de naştere prematură şi a pielonefritei la gravidă (I, A1 ), de asemenea,
reduce riscul mortalităţii perinatale cu 17% [9]. Dacă în analiza de urină vor fi depistate mai mult de ≥8
leucocite, se va efectua examenul bacteriologic al urinei, iar gravida va fi trimisă pentru consultaţie la medicul
obstetrician.
13.Disgravidiile precoce. Diagnosticul pozitiv.Tactica Mf in dependenta de severitate .

Disgravidiile precoce sau disgravidia emetizanta sau varsaturile disgravidice.
Disgravidia precoce este o afectiune provocata de sarcina si caracterizata prin varsaturi.Apare in primele 16
sapt dupa care dispare spontan sau sub tratament.Persistenta sau aparitia varsaturilor dupa primele 16 sapt de
sarcina sugereaza existenta unei leziuni organice cauzale.
Doi factori au rol esential in determinarea varsaturilor: sistemul neuro-psihic si factorul ovular,intre acestea
existind intercatiuni. Este vorba de actiune unor substante hormonale si mai ales a gonadotrofinelor asupra
sistemului neuro-psihic.
Varsaturile simple sunt frecvente si survin matinal sau cu ocazia prinzurilor.Dimineata ele sunt mucoase, in
cursul zilei sunt bilioase si dupa prinzuri sunt alimentare.
Varsaturie grave(incoercibile) ele evolueaza in doua faze: o faza emetizanta si o faza de denutritie.
1.Faza emetizanta: varsaturile sunt foarte abundente si repetate.Slabirea in greutate se accentueaza
repede.Aceasta faza evolueaza adesea spre vindecare, chiar spontan.In absenta tramentului poate fi urmata de
cealalta faza.
2.Faza de denutritie: se caracterizeaza prin alterarea starii generale.Slabirea si desidratarea sunt
considerabile.Apare accelerarea pulsului si a respiratiei.De asemenea apare o oligurie intensa, constipatie si
uneori subicter.TA scade, halena are miros de acetona este tabloul inanitiei.
Diagnosticul pozitiv:
-Tabloul biochimic va fi reprezentativ pentru pierderi importante de CI" şi Na +, cu hiperamonemie, mărirea

nivelului creatininei, acidului uric, transaminazelor, bilirubinei.
-în analiza urinei se va constata scăderea nivelului clorurilor, creşterea concentraţiei pigmenţilor biliari, apariţia
corpilor cetonici şi sporirea nivelului albuminuriei.
Tactica Mf in dependenta de severitate:
-gravidele cu voma moderata se vor interna in stationar, unde gravida va fi investigate si tratata
-se va recomanda la cele usoare sa evite mirosurile neplacute
-plimbari la aer liber
-sa manince ce-i place, in portii mici, mai dese
Dieta şi modul de viaţă. Dieta va prevedea separarea alimentelor solide şi lichide, porţiile trebuie să fie
fracţionate, dar frecvente. Este recomandată excluderea alimentelor grase şi condimentate, a băuturilor reci, acre
sau dulci. Este indicat suplimentul de vitamine. Va fi recomandată reglarea regimului somn - veghe, de lucru,
care se pot obţine prin psihoprofilaxie, acupunctură, plimbări la aer curat, confort familial etc.
în forme de vomă medie, la cele expuse mai sus, se administrează:
1. Antihistaminice;
2. Antiemice - derivaţi fenotiazinici- metoclopromidul (Reglan, Cerucal, Splenin) sub formă de
supozitoare sau injectabile;
3. Vitaminoterapie, în special vitaminele din grupul B (Bp B2, B6) şi vitamina C.
Dacă evoluţia vomei severe nu poate fi corectată şi apare riscul pentru viaţa femeii, se recurge la întreruperea
sarcinii.
14.Disgravidiile tardive.Preeclampsia.Eclampsia.Cauze.Factori de risc .Tabloul clinic.Diagnosticul

precoce.Diagnosticul pozitiv, tactica Mf.Profilaxia.
Disgravidiile tardive sunt afectiuni ce apar in ultimul trimestru de sarcina, dupa saptamina 20 –a ( a 24 dupa alti
autori ) de sarcina. Caracteristica este triada simptomatica: HTA, proteinurie si edeme.
Preeclampsia: triada simptomatica :HTA asociata cu proteinurie, edem sau cu amindoua.
Eclampsia: aparitia convulsiilor tonico-clonice care nu sunt legate de o afectiune neurologica concomitenta, la o
femeie care indeplineste criteriile de preeclampsie.
Preeclampsia eclampsie se considera asocierea hipertensiunii şi proteinuriei marcate (mai mari de 300mg în
24 h)care se dezvoltă după a 20-asăptămână de gestaţie la o femee normotensivă anterior. În lipsa proteinuriei
existenţa preeclampsiei trebuie suspectată în caz de asociere a HTA cu astfel de simptome ca cefalea, dereglări
vizuale, dureri epigastrale sau cu rezultate patologice ale testelor delaborator, în special, a trombocitopeniei şi
creştere a transaminazelor.
Preeclampsia este o afecţiune vasculară sistemică asociată cu procesul degestaţie, caracterizată prin va
soconstricţie şi alterare generalizată a endoteliilor, cuimplicarea în procesul patologic a tuturor organelor ş
i sistemelor, cea mai severamanifestare maternă fiind eclampsia (acces de convulsii), iar semnul cel maic
aracteristic – hipertensiunea arterială.
Cauza dezvoltării acestei patologii nu este încă cunoscută. Mai mulţi autori consideră preeclampsia ca pe o
patologie a placentei, deoarece ea poate apărea şi însarcina ce se dezvoltă fără prezenţa fătului în uter, aşa ca
în cazul molei hidatiforme.Naşterea cu eliminarea placentei conduce la dispariţia rapidă a simptomelor. Daca
placenta nu se înlătură complet, simptomele pot persista.
1. Ineficienţa invaziei trofoblastice a arterelor spiralate ale uterului se consider factorul care iniţiază
dezvoltarea preeclampsiei.
2. Alterarea endoteliilor joacă un rol central în patogenia preeclampsiei. Ea stă laoriginea vasoconstrucţiei

generalizate, a dereglărilor multiple din sistemul de hemostază şi a măririi permeabilităţii vasculare - elemente
care ulterior generează o insufucientăpoliorganică caracteristică preeclampsiei.
3. Cauza placentaţiei insuficiente este puţin elucidată.
Factorii de risc de dezvoltare a preeclampsiei / eclampsiei
a. materni
-Primiparitatea (de 3 ori)
-Vârsta < 18 şi >35 ani.
-Antecendentele familiale de preeclampsie-eclampsie (de 4 ori)
-Sarcina precedentă complicata cu preeclampsie.Partener nou (de 2 ori)
b. medicali
Hipertensiunea cronică esenţială
Tabloul clinic:
Simptome clinice care sugerează prezenţa preeclampsiei severe :
· Afectarea SNC: cefalee; somnolenţă; ameţeală; confuzie.
· Dereglări vizuale (condiţionate de spasmul arteriolar şi edemul retinei): scotoame; vedere tulbure; diplopie;
amauroză.
· Afectarea rinichilor: oligurie; anurie; hematurie.
· Implicarea tractului gastrointestinal: dureri epigastrale sau sub rebordul costal drept (ca rezultat al distenziei
capsulei hepatice); greaţă şi vomă.
· Afectarea sistemului respirator: dispnee ca rezultat al edemului pulmonar cardiogen şi necardiogen (din cauza
scăderii presiunii oncotice a plasmei şi măririi permeabilităţii vasculare) sau a edemului laringian.
· Afectarea sistemului feto-placentar: dureri permanente puternice în abdomen (condiţionate de dezlipirea
prematură a placentei); lipsa (moartea in uter) sau diminuarea mişcărilor fetale.
Semnele preeclampsiei : Examenul obiectiv relevă următoarele semne ale preeclampsiei:
1. Evaluarea neurologică - hiperreflexie;
2. Oftalmoscopia - spasmul vascular segmentar, mai rar difuz, scăderea raportului diametru arteriolar/diametru
venos de la 3:5 (normal) pînă la 1:2 şi chiar 1:3. Scleroza arteriolară indică prezenţa unei HTA preexistente
cronice.
3. Examenul organelor cavităţii abdominale: a. hepatomegalie, dureri sub rebordul costal drept;
b. hipertonus uterin (în apoplexia placentară);
c. în cazuri rare - ascită.
4. Evaluarea sistemului cardiovascular:
a. HTA
b. semnele insuficienţei cardiace: turgescenţa jugularelor, ritm de galop, raluri pulmonare bilaterale;
c. edeme de un grad variat de manifestare.
Diagnosticul precoce:
1. Evaluarea factorilor de risc
2. Identificarea TA sporite ≥ 140/90 mm Hg
3. Identificarea proteinuriei
4. Evaluarea stării intrauterine a fătului
Diagnosticul:
*Hemoglobina Hematocritul :Hemoconcentraţia confirmă prezenţa preeclampsiei şi este un indicator al

severităţii maladiei. Valori micşorate se determină în caz de hemoliză.
*Numărul de trombocite :Trombocitopenia sugerează prezenţa preeclampsiei severe.
*Excreţia nictemerală de proteină HTA gestaţională cu proteinurie trebuie considerată preeclampsie atât timp
cât nu poate fi confirmat alt diagnostic.
*Nivelul seric al creatininei: Nivelul mărit al creatininei serice, în special în asociere cu oliguria, sugerează
preeclampsie severă
*Ureea: Concentraţia serică a ureei şi creatininei sunt mărite numai în formele cu afectare pronunţată a
funcţiei renale.
*Nivelul seric al transaminazelor: Creşterea valorilor transaminazelor serice indică o preeclampsie severă cu
afectarea ficatului.
*Albumina serică, frotiul sanguin şi testele hemostazei: La femeile cu forme severe ale maladiei aceste valori
indică gradul alterării permeabilităţii vasculare şi riscul edemelor hipooncotice (hipoalbuminemia), prezenţa
hemolizei (schizocitoză şi sferocitoză) şi coagulopatia (scăderea activităţii AT-III, creşterea nivelului de PDF,
diminuarea cantităţii de fibrinogen, scurtarea, apoi prelungirea TTPA).
Tactica MF: Referirea la specialist obstetrician – ginecolog a gravidelor cu HTA şi / sau proteinurie. Internarea
imediată în maternitate a femeii cu preeclampsie / eclampsie şi hipertensiune gestaţională severă.
Administrarea imediată a preparatelor antihipertensive cu acţiune rapidă pentru a scădea TA sub 160/110 mm
Hg. Iniţierea tratamentului antihipertensiv la o TA mai mare de 150/100 mm Hg. Administrarea preparatelor
anticonvulsive (preferabil a sulfatului de magneziu) după accesul de eclampsie şi în preeclampsie severă.
* Suprevhegerea minuţioasă a stării gravidei : determinarea TA şi proteinuriei o dată pe săptămână în HTA
gestaţională uşoară şi de două ori pe săptămână – în HTA gestaţională moderată.
Profilaxie: Evitarea metodelor dietetice şi medicamentoase de prevenire. Recomandarea regimului de viaţă şi
dietic obişnuit, evitarea restrciţiei hidrice şi a sării de bucătărie. Suplimentarea cu calciu are un efect modest în
prevenirea preeclampsiei doar la femeile cu factori de risc şi în cazul deficitului de calciu în alimente.
Eclampsia: este stadiul culminant sic el mai sever al preeclampsiei si apare in momentul in care preeclampsia
nu este tratata. Suplimentar fata de HTA si proteinurie, femeile cu eclampsie pot prezenta convulsii.
Cauze: nu sunt cunoscute, unii cercetatori suspecteaza nutritia saracacioasa, deficient imunitara si circulatia
insuficienta a singelui catre uter.
Factori de risc:
-un istoric de HTA cronica anterior sarcinii
-un istoric de preeclampsia
-un istoric de preeclampsia la mama sau surori
-obezitatea anterioara sarcinii
-sarcina multipla
-istoricul de diabet, boli ale rinichilor, lupus sau artrita reumatoida
Tabloul clinic: accesul convulsive dureaza 1-2 min si consta din 4 faze ce se manifesta succesiv: faza I (fibrilatii
musculare) dureaza 30 sec. Fibrilatiile muscular incep de la pleoape, muschii fetei si se raspindesc repede pe
membrele superioare. Respiratia este pastrata. Faza II (convulsii tonice) dureaza 10-20 sec. Membrele
superioare sunt fixate in flexie, maxilarele se string, fata este palida. Fata devine fixa, ochii lacrimeaza, pupilele
se dilata si se ascund dupa pleoapa, incit se vad numai sclerele. Pulsul este imperceptibil, respiratia lipseste.
Limba poate fi muscata. In faza a III (convulsii clonice) bolnava incepe sa se zbata in convulsii clonice, ce se
raspindesc de sus in jos pe tot corpul, una dupa alta fara intrerupere, si misca violent din miini si picioare. Fata
executa grimace, ochii-miscari de tip nistagmic. Venele jugulare sunt incordate, fata este cianotica, pulsul
imperceptibil, respiratia lipseste. Convulsiile devin treptat mai slabe si mai rare si in sfirsit dispar. Bolnava face o
respiratie adinca si zgomotoasa. Aceasta perioada dureaza 30-90 sec. Faza a IV (coma).
Diagnosticul pozitiv: se bazeaza pe tabloul clinic aparut in contextual sarcinii cu hipertensiune (preexistenta sau
indusa de sarcina). In cazul in care boala HTA este necunoscuta, pacienta nu poate da detalii, diagnosticul
pozitiv este retroactiv.
Tactica MF: este necesara colaborarea intre obstetrician, anesteziolog-reanimatolog si neonatolog. Terapia
anticonvulsivanta: doza initiala de sulfat de Mg este preparata din 2 fiole a cite 10 ml de 25%, diluate in 20 ml
de solutie fiziologica. Se introduce intravenous 35 ml de solutie lent, timp de cel putin 5 min, dar este de dorit
timp de 10-15 min. Apoi se instaleaza o infuzie intavenoasa de sulfat de Mg. Se prepara un amestec de 50 ml de
sulfat de Mg de 25 % cu 500 ml de solutie de glucoza de 5 %. Se adm cu viteza de 40 ml /h. Solutia se
reinnoeste la fiecare 12 ore. Daca convulsiile se repeta, se introduce i/v o doza repetata de 2-4 g de sulfat de
Mg timp de 5 min.
Spitalizare de urgenta, 2 cai i/v. Monitorizarea : TA, puls, diureza, tonus uterin, starea fatului.
15.Hemoragiile obstetricale in timpul sarcinii(avortul spontan, mola hidatiforma, placenta previa,

decolarea prematura a placentei normal inserate).Diagnosticul precoce, conduita, profilaxie .
Avortul spontan: este definit ca fiind intreruperea in mod natural a sarcinii inainte de 20 saptamini de
gestatie sau 28 saptamini dupa O.M.S. In functie de momentul aparitie avortul spontan poate fi:
*precoce: in primele 12 s de sarcina
*tardiv: in saptaminile 12-27 sapt.
Diagnosticul preoce:
-examenul clinic al regiunii pelviene, prin care ginecologul pune in evidenta dilatatia colului uterin sau a unor
singerari la nivelul vaginului.
-masurarea nivelului sanguin al HCG
-ecografia abdominala inferioara
Conduita profilactica: la consultatiile preconceptionale si prenatale se vor depista si indeparta factorii care ar
putea cauza avortul.
Conduita curativa: este in functie de faza de evolutie a avortului. Este o urgenta obstetricala fiindca in
majoritatea cazurilor hemoragia este mare si poate determina stari grave de anemie si soc. Administrarea unei
medicatii hemostatice si expedierea cazului spre o maternitate. In maternitate se practica ciuretajul uterin.
Mola hidatiforma: este o boala trofoblastica gestationala determinata de fertilizare si gametogeneza
anormala caracterizata printr-o crestere exagerata a tesutului placentar.
Diagnostic: se stabileste pe datele anamnestice,examenul local si explorari paraclinice.
Examenul ecografic stabileste diagnosticul de mola inca din saptamina a 10-a de sarcina. Embrionul este absent
si in majoritatea cazurilor se vizualizeaza chiste ovariene multioculare, bilateral.
Dozarea HCG-valorile sunt foarte crescute , ele depasesc 400000 U.I/24 h.
Radiografia pulmonara-se cauta eventualele metastaze pulmonare.
Nediagnosticata la timp sarcina molara evolueaza pina in trimestrul II cind de obicei are loc un avort incomplet
insotit de hemoragie masiva.
Conduita: evacuarea continutului uterin prin chiuretaj cu chiureta mare sau cu evacuarea digitala a
continutului. Daca hemoragia este abundenta si colul dilatat, se lasa ca expulzia sa evolueze normal.Evacuarea
continului uterin se face numai in spital, fiind pregatite masurile de terapie de urgenta.
Placenta previa: este definită ca implantarea placentei în segmentul inferior al uterului, ea acoperind parţial
sau total orificiul intern al canalului cervical.
PP este divizată în patru grade:
• Gradul I (PP laterală sau jos inserată): placenta este implantată lângă orificiul intern al colului
uterin. La examenul digital poate fi palpată marginea inferioară a placentei;
• Gradul II (PP marginală): placenta atinge marginea orificiului intern;
• Gradul III (PP parţială): placenta acoperă parţial orificiul intern al colului uterin;
• Gradul IV (PP totală): placenta acoperă complet orificiul intern.
Diagnostic: este suspectată în fiecare hemoragie vaginală indoloră din trimestrul III al sarcinii. Pentru a
confirma că sângerarea provine din canalul cervical şi nu este cauzată de leziuni ale
colului/vaginului(cancer,eroziuni,traume,varice)este indicat examenul în valve. După cum s-a menţionat,
examenul vaginal în PP poate agrava substanţial hemoragia, de aceea va fi efectuat numai în staţionar, când
totul este pregătit pentru o operaţie cezariană de urgenţă (sala de operaţie, anesteziologul, preparate de sânge
pentru transfuzie).
Principala metodă utilizată pentru diagnosticul placentei praevia este ecografia ce precizeaza localizarea
placentei.
Tuşeul vaginal este interzis la gravidele cu hemoragii suspectate a fi generate de PP. Dacă el este totuşi
necesar pentru a confirma diagnosticul, se va efectua numai în prezenţa condiţiilor enumerate mai sus şi fără a
forţa pătrunderea degetului examinator prin orificiul colului uterin. Tuşeul vaginal poate fi efectuat numai dacă:
sarcina este matură sau aproape de termen, hemoragia deja e abundentă, periculoasă şi se prevede naşterea, în
travaliu pentru a aprecia tactica de conduită. în caz de PP se poate determina: deplasarea colului spre partea
inserţiei placentare; perceperea unei mase spongioase între segmentul inferior şi partea prezentată sus situată;
pulsaţia vaselor mari placentare. Diagnosticul definitiv se stabileşte la palparea marginii placentare în regiunea
orificiului intern la pătrunderea cu degetul prin canalul cervical (pericol de hemoragie abundentă!).
Conduita. Managementul fiecărui caz depinde de o serie de factori materni, fetali şi de condiţiile de dotare ale
instituţiei medicale. în principal conduita depinde de:
• Severitatea hemoragiei;
• Starea generală a mamei;
• Termenul de gestaţie;
• Varietatea topografică a placentei;
• Starea fătului;
• Momentul diagnosticului: sarcină, naştere.
Gravidele cu feti prematuri, fara hemoragie: spitalizare, monitorizare, tocolitice.
Decolarea prematura a placentei normal inserate: Separarea sau dezlipirea prematură, până la naşterea
copilului a placentei normal inserate este denumită abruptio placentae (apoplexie utero-placentară) (AP). In AP
se produce o rupere spontană a vaselor sangvine din loja placentară, incapacitatea uterului de a se contracta şi
de a comprima vasele ce sângerează, formarea de cheag sau hernatom retroplacentar.
Diagnostic: Pentru a depista semnele precoce ale coagulopatiei se fac testele de evaluare a hemostazei.
Examenul ecografic permite vizualizarea hematomului care se formează între peretele uterin şi placentă şi
diagnosticul diferenţial de PP. Nesurprinderea ecografică a hematomului nu exclude diagnosticul de AP.
Forma usoara: dureri abdominale de intensitate redusa, tonus uterin usor crescut, starea fatului nemodificata.
Forna medie: debut brutal, dureri abdominale intense, tonus uterin crescut pina la duritate lemnoasa, hemoragie
externa.
Forma grava: dureri abdominale violente, stare sincopala, duritate lemnoasa, absenta contractilitatii, hemoragie
externa redusa, oligurie, hematurie, BCF absente.
Examene paraclinice:
*hemoleucograma
*biochimia
*teste de coagulare: trombocite, timp de protrombina, timp partial de tromboplastina
*USG
*Cardiotocografia
Conduita: Tactica de conduită depinde de severitatea patologiei, starea mamei şi a fătului, tennenul de gestaţie.
Principiile generale de management sunt următoarele:
• Evacuarea uterină în cel mai scurt timp posibil şi recuperarea fătului dacă acesta este viu: prin operaţie
cezariană în sarcină sau perioada I a naşterii (dacă naşterea vaginală nu e posibilă fară riscuri pentru mamă şi
fat); prin aplicarea de forceps/vacuum extracţie în perioada de expulzie;
*Monitorizarea minuţioasă a stării gravidei: TA, Ps, diureză, testele de coagulare, şi a stării intrauterine a
fătului, deoarece ele se pot deteriora rapid în orice moment.
*Reanimare hidro-electrolitica materna
*Administrarea de corticoizi-reduce hemoragiile periventriculare
*Administrare de oxitocina-in formele usoare.
Profilaxia: -portul corect al centurii de siguranta de catre garvida
-renuntarea la fumat, alcool
-regim alimentar adecvat
-tratamentul dependentei de cocaina
-monitorizarea corecta a sarcinii si controlul corect al HTA, DZ.
-conduita corecta in asistenta la nastere
-screening pentru trombofilie congenitala sau dobindita
-orice suspiciune necesita spitalizare de urgenta si monitorizare atenta materno-fetala.
16.Hemoragiile obstetricale in timpul nasterii si in perioada de lauzie. Diagnostic precoce, conduita,

profilaxie.
Hemoragiile din delivrenta este o complicatie majora a nasterii. Ea poate surveni adesea imprevizibil si este
definita ca o pierdere de singe mai mare de 500 ml aparuta dupa nastere in primele 24 .
Hemoragiile postpartum precoce (<= 24 h dupa nastere)
-atonia uterina
-traumatism al partilor moi materne
-retentii de fragmente palcentare
-ruptura uterului
-inversia uterina
-placenta accreta
-coagulopatiile
*Atonia uterina:
Diagnostic: hemoragia nu se exteriorizeaza neaparat la nivel vulvar, se va cauta sistematic cauza unei: accelerari
a pulsului; caderi a TA, persistenta unui uter moale si dureros.
In fata unei femei care singereaza anormal se va proceda la:
1. aprecierea existentei globului de siguranta
2. se va exclude printr-un examen riguros cu valvele o ruptura de col, vagin, un hematom a filierei genitale, o
ruptura perineala.
3. daca nu se poate exclude un rest placentar sau de mebrane se va face un control uterin
4. se vor face prelevari pentru testele de coagulare
Uneori diagnosticul etiologic se poate baza pe urmatoarele aspecte clinice:
*In atonie –uterul este mare, relaxat, fara tendinta de a se contracta si la masarea lui se exteriorizeaza un singe
venos, inchis la culoare si cu multe cheaguri.
* In hemoragiile prin rest placentar sau de membrane-uterul este mare dar cu tendinta sa se contracte,
contractiile survin intermitent, ocazie cu care se elimina singe venos si cheaguri.
*In rupturile de parti moi- uterul este bine contractat, singele exteriorizat este rosu arterial dar formeaza
cheaguri.
*In tulburarile de coagulare- singerarea este foarte abundenta, singele este arterial si nu formeaza cheaguri,
uterul este contractat.
Profilaxie: -evitarea manevrelor brutale, a travaliilor prelungite, a anestezicelor cu potential hipoton, a
tractiunilor pe cordon si membrane
-administrarea oxistin imediat dupa delivrenta.
Conduita: -
Masaj uterin extern
• Uterotonice
• Oxitocină (10 UA i/m, 20 UA I/V în 1 litru – 60 pic/min – nu în bolus cu seringa!
• Metilergometrina 0,5 mg i/v lent
• Enzaprost 0,25 mg i/m
• Menţinerea efectului - 20 UA în 1 l, 40-60 pic/min sau Metilerg.0,2 mg i/m fiecare 15 min.
• Doza maximală- nu mai mult de 3 litri de lichide cu oxitocină şi nu mai mult de 5 doze (1 g)
Metilergometrină.
• Metilergometrina e contraindicată în preeclampsie, hipertensiune, maladii cardiace.
• Prostoglandinele nu pot fi întroduse intravenos – pot pune în pericol viaţa femeii.
Daca hemoragia continua:
*Examen în valve, evaluarea coagulabilităţii (CID, Hemofiliile)
* Compresie bimanuală
* Compresia aortei
• Examinarea repetată a placentei
• Tamponada uterului cu tifon şi alte manipulări este ineficientă şi duce la pierderea timpului
preţios !
• În lipsa efectului – tratament operator
*Ruptura uterina-durere , stare de soc, oprirea travaliului, durerea este variabila de la o simpla de jena pina la
o durere paroxistica dramatica. Socul care se va manifesta prin prabusirea TA, pulsul frecvent, tendinta de
sincopa, paloare, transpiratii, greturi, varsaturi.
Diagnostic: prezenta la tuseu nu se mai poate atinge, expulzia fatului in cavitatea peritoneala cu palparea a
doua tumori, una formata din uterul retractat si una fatul din cavitatea peritoneala. Hemoragia din parametru
poate bomba in Douglas. Dupa expulzia fatului placenta poate fi expulzata in cavitatea peritoneala deci se
observa scurtarea cordonului ombilical. Daca hemoragia persista dupa eliminarea placentei si uterul este bine
contractat si mai ales daca s-a facut o manopera terapeutica obstetricala trebuie de banuit o ruptura de col
care s-a prelungit.
Conduita: * Compensarea rapidă a VSC
• Cezariană urgentă şi eliminarea fătului şi placentei
• Dacă mărginile rupturii nu sunt necrotizate restabilirea uterului, mai rapidă şi ce se asociază cu
pierderea sangvină mai mică decât histerectomia. (planificarea familiei!)
• Dacă uterul nu poate fi restabilit – histerectomie subtotală. Dacă ruptura implică colul şi vaginul
- histerectomia totală
*Hemoragiile in perioada de lauzie:
Hemoragiile postpartum tardive : (>24 ore – 6 săptămâni după naştere)
- Infecţiile
-Subinvoluţia lojei placentare
-Retenţii de fragmente placentare
-Coagulopatiile
Profilaxie: *Tratamentul anemiei în cadrul asistenţei antenatale
• Evitarea epiziotomiei de rutină
• Conduita activă a perioadei a treia
*Monitorizarea după naştere
Conduita:
• Efectuaţi corecţia anemiei
• În prezenţa semnelor de infecţie indicaţi antibiotice;
• Utilizaţi uterotonice;
• La necesitate efectuaţi evacuarea conţinutului cavităţii uterine, preferabil prin vacuum-aspiraţie;
• Excludeţi boala trofoblastică.
17.Insuficienta feto-placentara. Sindromul de retinere in dezvoltarea intrauterina a fatului.

Profilaxia complicatiilor fetale.
Insuficienţa placentară (IP) prezintă un sindrom clinic, care reflectă starea patologică al organismului
matern, prin dereglarea funcţiilor de transport, trofică, endocrină, metabolică şi alte funcţii ale placentei.
Se desting 3 forme de insuficienţă placentară:
1. Hemodinamică, care se dezvoltă în segmentele utero-placentare.
2. Membrano-placentară, ce se caracterizează prin scăderea capacităţii membranei placentare în transportarea
metaboliţilor.
3. Parenchimo-celulară, legată de dereglarea activităţii celulare al trofoblastului şi placentei.
*IP primară, care se dezvoltă până la 16 săptămâni gestaţionale;
* IP secundară, ce se dezvolta mai târziu, pe fondalul placentei deja formate.
* IP acută se instalează în cazul dezlipirii premature a placentei normal înserate, placenta praevia, infarcte
placentare adevărate şi false, tromboze intraplacentare, ischemie nodulară.
* IP cronică cel mai frecvent se întâlneşte în cazul retardului de dezvoltare intrauterină a fatului.
Diagnostic:
1. Apricierea creşterii şi dezvoltării fetale cu ajutorul
măsurării înălţimii fundului uterin, luând în consideraţie
circumferinţa abdomenului şi masa corporală al gravidei
(gravidograma).
2. Apricierea stării fătului prin examenarea activităţii
motorice a lui şi activităţii cardiace.
3. Examenul USG al placentei.
4. Examinarea circulaţiei placentare, fluxului sanguin din
vasele ombilicale şi vase de calibru mare al fatului.
5. Determinarea nivelului de hormoni din sânge şi al
proteinelor specifice pentru sarcină.
6. Apricierea metabolismului şi hemostazei din organismul
gravidei.
Semnele precoce ale hipoxiei fetale intrauterine incipiente:
1. Tahicardia (>160 băt/min).
2. Ritm variabil crescut sau micşorat (aritmia).
3. Scăderea reacţiei la efectuarea probelor funcţionale.
4. Apariţia deceleraţiilor, ca răspuns la contracţiile uterine.
Semne importante ale hipoxiei:
1. Bradicardia pronunţată (<100 băt/min).
2. Ritm monoton (>50% de înregistrare).
3. Lipsa sau reacţia paradoxală la probele funcţionale.
4. Deceleraţii întârziate la contracţii uterine.
RDIU al fătului: poate fi definit ca scăderea patologică a ratei de creştere fetală (ponderii, taliei, circumferinţei
craniene şi abdominale). RDIU al fătului este un proces polietiologic, care atestă prezenţa cauzelor de geneză
maternă, fetală, placentară şi de mediu. Acesta se datorează unei dereglări de aport a produselor necesare
creşterii fetale sau inaptitudinii de utilizare, de către fat, a substanţelor parvenite de la mamă.
Cauze materne:
*Subnutriţia maternă, prin restricţie calorică sau proteică, afectează creşterea fetală, astfel încât greutatea fătului
se reduce cu 10%, iar cea placentară cu 15% în cazul în care malnutriţia a survenit în al III-lea trimestru
gestaţional, cu aport caloric sub 1500 kcal. Scăderea conţinutului de zinc, folaţi, calciu şi fier se asociază
frecvent cu RDIU al fătului.
* Lipsa suplimentului alimentar adecvat
*Adaosul ponderal mic al mamei (sub 10 kg) în perioada de gestaţie
* Sindromul vasculo-renal „secundar" unei hipertensiuni arteriale anterioare, lupusului eritematos de sistem sau
diabetului zaharat influenţează nefavorabil dezvoltarea intrauterină a fătului.
* Hemoglobinopatiile cauzează RDIU al fătului prin scăderea oxigenării şi vâscozităţii sângelui.
*Factorii toxici care afectează creşterea fetală în 5-10% cazuri sunt noxele profesionale, tabagismul, utilizarea
alcoolului, drogurilor şi a unor substanţe medicamentoase.
Cauze fetale:
* Trisomiile autozomale
* Monosomia X (sindromul Turner
* Deleţia braţelor cromozomiale
* Infecţiile virale, bacteriene
*malformatiile fetale
*gemelariatatea
Diagnosticul clinic al retardului fetal presupune aprecierea factorilor determinanţi şi favorizanţi (starea socio-
economică, statutul nutriţional, prezenţa maladiilor cronice la mamă şi a malformaţiilor uterine, preparatele
medicamentoase utilizate, naşterile anterioare cu feţi hipotrofici sau malformaţii fetale în antecedente) şi a
factorilor de risc (sarcina multiplă, infecţiile virale, tabagismul, consumul de alcool şi droguri).
Unul din momentele importante în diagnosticarea RDIU este determinarea vârstei de gestaţie, care poate fi
apreciată după: data ultimei menstruaţii, creşterea temperaturii bazale, primele mişcări fetale resimţite de
gestantă, examinarea pelviană în timpul ultimului trimestru, măsurarea înălţimii fundului uterin şi prima
apreciere a bătăilor cordului fetal.
Examenul ultrasonografic (USG-fia) urmăreşte monitorizarea procesului de creştere in utero, care permite
aprecierea dezvoltării anormale precoce, determinarea gradului de anomalie de creştere şi descrierea acesteia.
Hipotrofia se manifestă prin scăderea parametrilor ce definesc procesul de dezvoltare intrauterină a fătului
(ponderea, talia, circumferinţa craniană, toracică şi abdominală, ţesutul subcutanat şi masa musculară).
Parametrii estimaţi în timpul USG-fiei, care contribuie la stabilirea diagnosticului de RDIU al fătului sunt:
diametrul biparietal (DBP), circumferinţa craniană (CC), circumferinţa abdominală (CA), lungimea femurului
(LF). în scopul obţinerii unor aprecieri veridice şi pentru evaluarea dinamicii creşterii fetale, este indispensabilă
efectuarea a două examene ecografice succesive, cu un interval mediu de 14 zile.
O altă metodă importantă în aprecierea RDIU al fătului este velocimetria Doppler, care permite evaluarea
modificărilor rezistenţei vasculare periferice.
Examenul Doppler se efectuează, de obicei, între 30-32 săptămâni gestaţionale, iar în caz de antecedente (copii
cu RDIU în sarcinile anterioare) - la 24-26 săptămâni.
In cazul stabilirii certe a diagnosticului de retard fetal, se propune un complex de metode în vederea
îmbunătăţirii stării intrauterine a fătului. Primordial se propune reducerea activităţii fizice a mamei, prin
poziţionarea în decubit lateral stâng prelungit care va majora fluxul uteroplacentar prin compresiunea vaselor.
Se vorbeşte despre importanţa administrării dozelor mici de aspirină (100 mg/zi) pentru micşorarea sintezei
tromboxanelor şi majorarea nivelului de prostacicline. Se efectuează corecţia statutului psihologic al gravidei şi
dereglărilor complexului fetoplacentar prin metoda adaptării psihologice. Se recomandă folosirea dietei corijate
cu L-arginină (antioxidant şi donator de oxid nitric, reglator al procesului metabolic).
Deoarece nu există metode eficiente de terapie a RCIF şi a hipoxiei fetale, principiul fundamental al
conduitei RCIF este supravegherea minuţioasă asupra stării i/u a fătului şi aprecierea momentului optim pentru
finalizarea sarcinii.
18.Infectiile genitale si sarcina. Cauze.Tabloul clinic. Diagnostic diferential. Conduita. Profilaxia

complicatiilor materne si fetale. Colaborarea cu specialistii de profil.
*Sifilisul in timpul sarcinii: Rolul principal în transmiterea infecţiei sifilitice produsului de concepţie îi revine
mamei, tatăl jucând rol intermediar, prin îmbolnăvirea prealabilă a mamei. Cea mai periculoasă formă,
transmisă pe calea transplacentară, este sifilisul recent, virulent al mamei, în special în primii 2 ani de boală.
Dacă mama este infectată în ultimele 2 luni de sarcină, înainte de a se realiza septicemia spirochetică în
organismul ei, este posibil ca nou-născutul să nu prezinte nici un semn clinic ori serologic, el fiind desigur
infectat, deoarece treponemele se răspândesc în organism înainte de instalarea perioadei secundare şi pot
traversa bariera placentară. Aceşti copii, în aparenţă sănătoşi, pot face sifilis congenital tardiv. Sarcinile cu
maladie în stadiul avansat, se sfârşesc în mod variat - de la apariţia formei congenitale până la absenţa infectării
copilului. Femeile cu sifilis latent tardiv, serologic pozitiv, fără manifestări clinice, pot da naştere unui copil
sănătos sau cu sifilis congenital precoce ori în aparenţă sănătos, care poate face sifilis congenital tardiv pe
parcursul vieţii. Contaminarea produsului de concepţie şi geneza principală a sifilisului congenital este calea
transplacentară.
Din luna a V-a de gestaţie, modificările morfo-funcţionale involutive ce apar în placentă, o fac permeabilă
pentru treponeme, iar organismul fetal, de la acest termen, devine expus la infecţia sifilitică.
Rezultatele sifilisului matern netratat / tratat insuficient asupra sarcinii:
• avort spontan tardiv când fătul devine imunocompetent;
• naşterea copilului cu semne de sifilis congenital;
• moarte antenatală a fătului;
• naşterea copilului cu semne de prematuritate şi hipotrofie;
• naşterea copilului aparent sănătos, ce manifestă semne de infectare pe parcursul a 6 luni şi se
apreciază în copilărie ori adolescenţă;
• lipsa infectării fetale. Fătul se naşte sănătos şi nu se îmbolnăveşte pe parcursul vieţii (când boala
mamei este „învechită" - după 7-10 ani);
• în naştere se urmăresc schimbările specifice din placentă (edem placentar şi corelaţia invers
porporţională dintre masa fâtului şi cea a placentei);
• prezenţa oligoamniosului şi polihidramniosului nu este obligatorie.
Manifestările clinice
A. Clinica sifilisului congenital precoce:
Prezintă semne de certitudine şi de probabilitate. Din semnele de certitudine fac parte:
• Semnele generale: febră variabilă; dispnee;
• Semnele cutanate: pemfigus palmo-plantar; maculă, rozeolă, papulă cu localizare pe plice şi
orificii; icter grav;
• Manifestările mucoase: rinită sifilitică; laringită sifilitică; corioretinită;
• Manifestările osoase: pseudoparalizie Parro; craniotabes din primele luni post-partum;
osteoperiostită şi osteomielită sifilitică; osteocondri- tă diafizo-epifizară;
• Manifestările viscerale: hepatomegalie; splenomegalie; hidrocel bilateral şi orhită scleroasă;
hidrocefalie; sindrom nefrotic cu albuminurie; anemie hemolitică; leucocitoză cu monocitoză; anomaliile
lichidului cefalo-rahidian.
Semnele de probabilitate se caracterizează prin: facies scnescent; greutate cu valoare subnormală; anorexie
asociată cu vomă persistentă; malformaţii congenitale (craniu natiform, hidrocefalie, frunte olimpiană,
sindromul Pier- Ruben, picior strâmb etc.)
B. Clinica sifilisului congenital tardiv
Include manifestări ce apar de la 2-5 ani până la 25-30 ani, fiind practic necontagios. Cuprinde 3 grupe de
manifestări patologice:
• Semnele echivalente sifilisului III: tuberculi uscaţi sau ulceroşi / gome pe tegumente şi mucoase;
leziuni osoase cu prevalenţă ale oaselor nazale („nas în lorinetă", „nas în binoclu"); hidrartroze;
manifestări oculare (cheratită pa- renchimatoasă); tulburări auditive;
• Stigmate propriu-zise: cicatrice lombofcsiere; cicatrice peribucale;
• Distrofii care constituie manifestări semnificative: anomalii structurale, anomalii cuspidienc,
triturante; anomalii de volum şi formă (triada Hut- chinson).
Conduita si profilaxia complicatiilor materne si fetale: Tratamentul specific trebuie început cât mai devreme
posibil (la 3-4 luni de gestaţie) şi trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
• să fie bine tolerat, să nu influenţeze asupra fătului;
• să nu provoace reacţia Herxheimer, în cadrul căreia poate avea loc avortul spontan;
• tetraciclinele sunt contraindicate din cauza efectului teratogen asupra fătului, iar Macrolidele nu
asigură concentraţia terapeutică necesară pentru făt;
• tratamentul necesită concentraţie maximă de antibiotic în organismul fetal, de aceea
tratamentului specific i se asociază medicaţia de angio- protecţie (Teonicol, Curanţii, Dipiridamol).
Tratamentul la gravide se efectuează cu Penicilină. Pentru a evita reacţiile nefavorabile, se începe cu doze mici
de Penicilină ori Macrolide - câte 500,000 UI la fiecare 4 h, timp de 14-16 zile.
Tratamentul profilactic se recomandă gravidelor seropozitive. Se efectuează cu Penicilină în doză de 500ţ)00 UI,
la fiecare 4 h, intramuscular, timp de 14 zile. In cazul unui copil dorit, tratamentul trebuie început cât mai
devreme posibil (la a IV-a lună de sarcină), când produsul de concepţie se poate infecta transplacentar. Cura a
doua de tratament se administrează în perioada a VII- IX-a lună de sarcină.
O singură cură de tratament, în termene tardive, este insuficientă pentru profilaxia sifilisului congenital precoce
sau tardiv.
Sifilisul congenital precoce necesită 30 zile de tratament, iar cel tardiv - 2 cure cu durata de 28 zile şi interval de
4 săptămâni.
Tratamentul specific este completat cu medicaţia nespecifică şi simptomatică.
*Infectia herpetica: herpesului genital în sarcină este de aproximativ 25%, fiind în continuă creştere. VHS este
pe al doilea loc (primul loc îl ocupă virusul ruje- olei) în exercitarea efectului teratogen asupra fătului,
provocând diverse patologii intrauterine şi infecţii neonatal.
Simptomele clinice intrauterine sunt: afecţiunile pielii; corioretinila; afecţiunile SNC şi forma diseminată a
infecţiei.
Infectarea embrionului şi fătului în trimestrul I de gestaţie poate provoca afecţiuni identice altor viruşi: micro- şi
hidrocefalie, calcinoză intracerebrală, cataractă şi alte vicii congenitale. Infectarea în al II-lea trimestru se
manifestă prin hepatosplenomegalie, anemie, icter, corioretinită, hipotrofie, pneumonie, meningoencefalită,
diferite afecţiuni ale pielii.
în 5-10% cazuri infectarea nou-născutului în perioada postnatală se efectuează de la mame. lucrători medicali
contaminaţi, rude bolnave. Infectarea prin intermediul laptelui matern este discutabilă.
Infectarea nou-născutului în perioada neonatală depinde de următorii factori:
• nivelul de anticorpi în organismul matern;
• durata perioadei alichidiene (> 4 h se consideră a fi periculoasă);
• utilizarea diferitor instrumente în timpul travaliului;
numărul de tuşeuri vaginale efectuate
Conduita si profilaxia complicatiilor materne si fetale: în scopul păstrării sarcinii, pentru profilaxia mortalităţii
şi morbidităţii la femeile bolnave se administrează terapia cu antiagregante (antitrombotice) şi preparate
antivirale.
Din antiagregante se indică Aspirină câte 100-150 mg /24 h. timp îndelungat, începând de la 6-8 săptămâni de
gestaţie sau Curanţii câte 150-225 mg /24 h. sau Teonicol 0,1-0,7 mg de 3 ori /24 h.
Hipercoagularea cu semne de CID cronic necesită heparinoterapie.
Terapia specifică din sarcină recomandă respectarea principiului de neimplicare. Studii recente recomandă
imunoglobulinoterapia în 3 cure intravenoase, câte 25 ml peste o zi. Literatura contemporană susţine că
administrarea de Aciclovir în sarcină este contraindicată, preparatul posedând acţiune toxică şi insuficient
studiată asupra embrionului şi fătului. Au apărut şi date despre utilizarea de Aciclovir cu 2 săptămâni înainte de
naştere, în doză de 200 mg de 4 ori /zi, în scop de declanşare a travaliului per vias naturalis la gravidele
infectate şi micşorarea indicaţiilor către operaţia cezariană.
*Infectia cu streptococul grupei B: Infecţia cu streptococii grupei B (SGB) constituie cauza principală a in-
fecţiilor perinatale periculoase, declanşând frecvent sepsisul nou-născutului. Transmiterea infecţiei are loc prin
căile: verticală (de la mamă): prin intermediul personalului medical; contactul direct cu membrii familiei; pe
cale sexuală.
Fătul şi nou-născutul se vor infecta prin contact direct cu secreţiile genitale materne în timpul naşterii ori pe
cale ascendenta, în special în cazurile de rupere prematură a pungii amniotice la mama colonizată cu SGB.
Ruperea membranelor amniotice cu mult înaintea travaliului şi starea febrilă a gravidei sporesc incidenţa
infecţiei.
Manifestările clinice la mamă lipsesc. La făt / nou-născut infecţiile cu SGB sunt definite prin nosologia de sepsis
neonatal, care include: pneumonie congenitală; septicemie declanşată precoce cu / fără meningită şi infecţii
declanşate tardiv cu localizare diversă.
Forma gravă debutează precoce, brusc, se caracterizează prin detresă respiratorie pronunţată, sepsis, stare de
şoc.
Diagnostic. Metodele optime de depistare a coloniilor de SGB sunt:
1. prin culturi de rutină în perioada prenatală (pe parcursul sarcinii);
2. prin test rapid (expres) cu antigen, efectuat la debutul travaliului la pacientele cu risc crescut.
Sunt insuficiente datele referitor la recomandarea screening-ului de rutină pentru identificarea SGB. Trebuie
investigate toate gravidele cu iminentă de naştere prematură, ruperea prenatală a pungii amniotice, stare
febrilă. Metodele expres de diagnostic sunt în curs de elaborare.
Tratament. Gravidelor seropozitive şi parturientelor din grupul de risc înalt (naşteri premature, febră, scurgerea
prenatală a lichidului amniotic) se indică tratament antibacterian profilactic intrapartum cu unul din
preparatele:
2.1. Ampicilină (2 g iniţial, ulterior 1-2 g la fiecare 4-6 ore);
2.2. Penicilină (5 mln UA iniţial, ulterior 1-2 mln la fiecare 6 ore);
2.3. Clindamicină (300-600 mg la fiecare 8 ore).
Profilaxia constă în depistarea purtătorilor de SGB şi tratarea femeilor înainte de sarcină. Profilaxia intrapartum
oferă posibilitatea scăderii incidenţei sepsisului la nou-născuţi, prin administrarea preparatelor din grupul
Penicilinei.
*Infectia Chlamidiana: Raporturile sexuale sunt modul principal de transmitere a infecţiei. Incidenţa maximă
se apreciază în grupele de vârstă cu activitate sexuală maximă (până la 30-35 ani). Alte căi (prin lenjerie, obiecte
de igienă comună) au rol nesemnificativ, fiind totuşi posibile. Infecţia se transmite şi vertical, de Ia mamă la făt,
în timpul naşterii sau în perioada antenatală.
Chlamidioza nu lasă imunitate. Este posibilă reinfectarea şi persistenţa infecţiei achiziţionate.
Poate fi divizată în recentă şi cronică.
Manifestări clinice
La nou-născuţi se caracterizează prin: conjunctivite, pneumonii, otite, stare de purtători asimptomatici în
faringe, în aparatul digestiv, gastroenterite, meningite etc.
Chlamidiile sunt considerate bacterii patogene, gramnegative, cu dezvoltare intracelulară obligatorie. Posedă
multiple calităţi proprii bacteriilor, totodată fiind asemănătoare mult viruşilor: peretele celular e sărac în
peptido- glicani, nu se dezvoltă pe medii nutritive artificiale şi sunt paraziţi ai celulei- gazdă. Există date care
confirmă implicarea mecanismului imun în patogeneza infecţiei cu CT. Sunt dovezi de participare a anticorpilor
în reacţia de apărare antichlamidiană. Astfel, pneumonia cauzată de chlamidii se dezvoltă la a 12-a săptămână
după naştere, când în sângele copilului scade brusc titrul anticorpilor achiziţionaţi de la mamă.
Prezenţa CT în canalul cervical la gravide expune nou-născuţii unui risc major de infectare. Copilul născut per
vias naturalis de o mamă colonizată, se infectează în 60-70% cazuri. La aproximativ 20-25% copii expuşi riscului
de infectare, în primele 2 săptămâni de viaţă, se dezvoltă conjunctivita, iar în 10-20% cazuri - pneumonia.
Se atestă rolul chlamidiilor în dezvoltarea otitelor medii, obstrucţiei căilor respiratorii superioare, bronşitelor la
sugari. Este demonstrată colonizarea tractului gastrointestinal. Se apreciază faptul că mulţi copii posedă
anticorpi antichlamidieni fără confirmarea infecţiei, in cazuri rare, fătul se poate infecta intrauterin, ceea ce se
manifestă post-partum sub formă de: gastroenteropatie, pneumonie, meningoencefalită şi infecţie
generalizată. La aceşti copii, în primul an de viaţă, se dezvoltă mai frecvent maladii infecţioase şi alergice. Se
presupune că acestea se datoresc afectării autoimune a placentei cu insuficienţă feto-placentară finală.
Profilaxia: Din motivele expuse, este evidentă necesitatea testării gravidelor Ia prezenţa CT în canalul cervical şi
administrarea tratamentului necesar - măsuri ce pot preîntîmpina atât transmiterea verticală a infecţiei la nou-
născut, cât şi dezvoltarea multor complicaţii în sarcină, in ţările economic dezvoltate s-a introdus screening-ul
obligatoriu al gravidelor şi tratamentul femeilor contaminate cu Eritromicină, astfel reducându-se considerabil
incidenţa infecţiei (de la 30-50% Ia 3-7%).
Tratamentul se efectuează cu: Doxaciclină, Tetraciclină, Rondomicină, Claritromicină, Sumamed, Ofloxacină,
Roxitromicină, Spiramicină.
Femeile însărcinate pot fi tratate doar cu Eritromicină - câte 500 mg în 4 prize /zi, timp de 10 zile sau cu
Sumamed (Azitromicină) - în I-a zi câte 1,0 g cu 1 h înainte de mâncare, timp de 5-7 zile câte 500 mg /zi, sau
Amoxi- ciclină - câte 500 mg de 4 ori /zi timp de 7-10 zile. Se tratează în mod obligatoriu şi partenerul sexual.
Copiilor li se administrează Eritromicină şi Sumamed.
*Infectia cu Citomegalovirus: Căile de infectare: fecalo-orală; aspiraţională; contact direct (prin tegumente
afectate, manipulaţii instrumentale, obiecte de uz comun); verticală (de la mamă la făt) ce are loc pe tot
parcursul sarcinii prin placentă. Cu cât vârsta gestaţională este mai mică, cu atât este mai mare pericolul
infectării pentru făt; prin laptele matern se contaminează până la 63%; prin căile de naştere se infectează până
la 26-57% nou-născuţi. Se nasc deja cu semne de infectare aproximativ 1%; achiziţionează infecţia pe parcursul
primului an de viaţă aproximativ 3% copii.
Infectarea fătului conduce la: întreruperea spontană a sarcinii; hipoxie cronică; hipotrofie (RDIU);
mortinatalitate; anomalii congenitale.
Manifestările clinice sunt semnificative doar în 5% cazuri, se caracterizează prin febră, simptome gripale,
semne catarale şi sindrom mononucleozic, edem şi durere în regiunea glandelor salivare (CMV fiind sialoagent),
sialoree.
Diagnosticul este complex şi se bazează pe metode virusologice, citologi- ce, imunologice, clinice generale şi
USG-ce.
Profilaxia infecţiei cu CMV la ftt / copil include pregătirea raţională a femeilor pentru sarcină, care prevede:
depistarea contaminaţilor; terapia anti- virală etiotropă; corecţia imunităţii; tratamentul altor patologii
extragenitale.
Tratamentul antiviral include: Aciclovir, Valaciclovir (Valtrex), C'hipfe- ron, Viferon, Foscavir. în timpul sarcinii,
se permite tratarea infecţiei doar cu Aciclovir şi Valaciclovir, care diminuează în mod semnificativ mortalitatea
şi morbiditatea perinatală. Investigaţiile recente au demonstrat că preparatele nu sunt dăunătoare pentru făt,
deşi efectul de toxicitate şi cel mutagen nu sunt pe deplin elucidate.
Tratamentul include în mod obligatoriu şi preparate imunomodulatoare: Imunofan, T-activin, Imunoglobulină
umană, Cicloferon.
*Micoplasmele urogenitale: La nou-născuţi U. urealyticum şi M. hominis provoacă: infecţii septico-
purulente sub formă de infecţii generalizate (afectează rinichii, ficatul, ochii, ganglionii limfatici, pielea, sistemul
nervos central (encefalopatie); sindrom hemoragie (CID); pneumonii intrauterine; osteomielită;
hepatosplenomegalie); acţiune asupra aparatului cromozomial al celulei, ceea ce se manifestă, adesea, prin
efect teratogen (anomalii congenitale). Micoplasmele provoacă infecţii septico-purulente în post-partum la
mame.
Diagnosticul la gravide se efectuează în baza investigaţiilor microbiologice. serologice şi imunologice.
Tratamentul micoplasmozelor la gravide se iniţiază după 12 săptămâni de gestaţie şi include administrarea de
Eritromicină, Clindamicină sau Doxa- ciclină. In stare negravidă tratamentul se efectuează cu Tetracicline şi
Linco- micină. Penicilinele şi Cefalosporinele sunt ineficiente.
*Infectiile cu papilomavirus cervical: Transmiterea infecţiei are loc preponderent pe cale sexuală.
Consecinţele fetale: Contaminarea copilului are loc în timpul naşterii prin căile fiziologice, în special în cazurile
de asociere cu rupturi ale colului, vaginului, perineului; iar în travaliu - cu ruperea prematură a pungii
amniotice.Transmiterea intrauterină a HPV şi trecerea papilomavirusului transplacentar nu este argumentată şi
este exclusă virusemia. Riscul de transmitere a infecţiei nou-născutului, în procesul de naştere, pe cale
fiziologică, creşte în corelaţie cu prezenţa leziunilor masive.
Papilomatoza laringiană juvenilă este o complicaţie majoră ce apare la aproximativ 5 ani după naştere,
contaminarea efectuându-se prin aspirarea materialelor contaminate în timpul naşterii: lichid amniotic,
mucozităţi, sânge. Riscul de contaminare fetală este extrem de rar întâlnit. Numai examenul minuţios citologic
şi colposcopic Ia fiecare 3 luni de sarcină şi tratamentul efectuat cu 3 luni până la naştere pot diminua contami-
narea nou-născutului.
Tratamentul cel mai raţional se efectuează cu lazer vaporizant, cu risc diminuat de hemoragie. Rezecţia colului
este insuficientă în 40% cazuri, iar riscul de hemoragie poate atinge 12%, riscul de avort spontan şi naştere pre-
matură - până la 20%.
In cazul leziunilor vaginale. vulvare. anale: tratamentul condiloamelor acuminate este justificat în scopul
prevenirii contaminării nou-născutului în timpul travaliului.
Tratamentul cu lazer vaporizant dă rezultate bune în 95% cazuri. Tratamentul chirurgical este indicat rar.
Utilizarea Interferonului, 5-fluoruracilei. Podophilinei sunt contraindicate în timpul sarcinii.
Operaţia cezariană se indică doar în cazuri de candilomatoză de dimensiuni destul de mari, cu un risc sporit de
rupere în timpul naşterii.
*Gonoreea: . La femeia gravidă gonoreea poate fi o cauză de avort spontan, naştere prematură, sarcină
stagnată în evoluţie, infecţie intrauterină a lătului şi o cauză de infecţie gravă în post-partum pentru mamă.
Pentru a depista o reacutizare a blenoragiei cronice la gravidă şi a preveni ivirea ulterioară a complicaţiilor atât
locale, cât şi generale, este indicat să se facă examenul bacteriologic obligatoriu al secreţiei din vagin, din col şi
uretră pe parcursul sarcinii. în cazul depistării gonoreei, gravida va fi supusă tratamentului de urgenţă cu
peniciline în scopul evitării infectării embrionului şi fătului şi evitării complicării lăuziei prin infecţia puerperală.
Cu scop de profilaxie a infecţiei gonococice la nou-născut în post-partum se administrează în mod sistematic
unguent Tetracicilină l%sau sol. Albuci- dă 30% sau sol. Penicilină 1:1000 în ambii ochi şi în fanta genitală la
fetiţe.
*Trichomoniaza:
Simptomatologia trichomoniazei constă în prezenţa eliminărilor galben- verzui cu caracter spumos şi senzaţii
de disconfort.
Diagnosticul clinic poate fi confirmat cu ajutorul microscopiei frotiului secretului vaginal, examenului
bacteriologic. Se mai utilizează metode noi de diagnostic, ca folosirea anticorpilor monoclonali, testului de
latex-aglutinare.
Trichomoniaza are o anumită tangenţă cu vaginoza bacteriană care se poate asocia cu aşa complicaţii
obstetricale ca ruperea prematură a membranelor, naşterea prematură. Rolul T.vaginalis în atare situaţii este
totuşi controversat.
Cel mai efectiv remediu în trichomoniază rămâne a fi Metronidazolul sau derivaţii 5-nitroimidazolului (Tinidazol.
Omidazol). Metronidazolul trebuie exclus în primul trimestru de sarcină. Pentru tratamentul trichomoniazei in
termene tardive de gestaţie acest preparat poate fi indicat. De asemenea se recomandă ca tratamentul în
gestaţie să se înceapă cu Clotrimazol, deşi acest remediu nu este aşa de efectiv ca Metronidazolul, indicându-l
gravidelor cu trichomoniază în trimestrul 1.
*Vaginozele bacteriene: vaginozele bacteriene provoacă avorturi spontane, sarcină stagnată în evoluţie la
diferite termene de sarcină, insufucienţă feto-placentară cronică, retard fetal de dezvoltare intrauterină,
infectare intrauterină a fătului (piodermie, omfolită, pneumonie, meningită, sepsis neonatal), corioamnionită,
naştere prematură, endometrită şi alte procese septico-purulente în post-partum.
Particularităţile clinice ale vaginozei bacteriene sunt exprimate prin lipsa semnelor de inflamaţie (edem,
hiperemie, durere). Mucoasa vaginului este ca de obicei roză. Tabloul colposcopic e reprezentat prin schimbări
distrofice în asociere cu procese patologice în colul uterin. Se cunosc şi forme asimpto- mâtice ale bolii, când
lipsesc completamente semnele clinice, dar sunt prezente schimbările de laborator.
Diagnosticul preventiv se pune în baza următoarelor semne clinice:
• eliminări abundente omogene din vagin cu miros neplăcut;
• PH-ul conţinutului vaginal mai mare de 4,5;
• aniinotestul pozitiv.
Diagnosticul definitiv se bazează pe:
• rezultatul microbiologic pozitiv al conţinutului vaginal, confirmat prin microscopie sau analiza
bacteriologică;
• cantitate sporită de epiteliu vaginal;
• „celule-cheie"- celule mature ale epiteliului vaginal acoperite cu bacterii polimorfonucleare;
• diminuarea bruscă sau lipsa lactobacteriilor;

• depistarea unei cantităţi sporite de bacterii grampozitive, gramnegative, floră cocică;
• lipsă sau număr redus de leucocite.
Simptomul de bază pentru a stabili diagnosticul este depistarea „celulelor cheie".
Tratamentul. Scopul tratamentului constă în normalizarea microflorei vaginale şi blocarea creşterii
microorganismelor necaracteristice acestei biocenoze.
Tratamentul vaginozelor bacteriene la gravide până în prezent este restrâns şi se recomandă în cazurile
complicate şi după primele 3 luni de sarcină când acţiunea teratogenă a medicamentelor este lichidată. Dintre
preparatele permise în sarcină se recomandă administrarea de Micoginax, Neo-Penotran (pastile vaginale).
Bctadin (pastile vaginale şi soluţii), Ghinalghină, Clorghi- nalghină (pastile vaginale), supozitoare Ecomi,
Metrozol; instilaţii cu Tantum Roze, Sol. hipertonică de NaCI.
*Candidozele vaginale: în general, se consideră că candidele nu exercită vreo influenţă negativă asupra
evoluţiei sarcinii. Vulvovaginita micotică, însă. trebuie tratată din considerentele că pe fundalul ei se dezvoltă
altă floră patogenă, care la rândul său poate provoca complicaţii ale procesului de gestaţie.
Tratamentul candidozei este mai dificil în sarcină. Gravidelor li se administrează numai derivaţi ai imidazolului
(clotrimazol, miconazol, butoconazol.
terconazol, econazol) cu aplicaţie locală. Durata tratamentului nu trebuie să depăşească 7 zile.
Pentru controlul eficacităţii tratamentului se efectuează examen bacteriologic şi bacterioscopic repetat.
*Toxoplasma: Dacă infectarea gravidei cu toxoplasmoză are loc în termene precoce de sarcină, se urmăresc
diverse embriopatii. Infectarea în trimestrele II-III conduce la dezvoltarea fetopatiilor. Aproximativ 10-17% din
anomaliile SNC ale nou-născuţi lor par a fi induse de toxoplasmoză.
în cazurile când mecanismele de apărare sunt depăşite de invazia toxoplasmelor materne, infectând embrionul
din stadiile precoce de sarcină, se atestă diverse embriopatii: anencefalie, anoftalmie, microcefalie, sindrom
Pierre-Ruben, vicii cardiace congenitale, boli ale sistemului endocrin, simpto- mo-complexul Dawn.
Dacă infectarea se produce în termene tardive de gestaţie, când organogeneza şi placentaţia sunt deja
finalizate, fătul suportă intrauterin forma acută a bolii şi se naşte cu forma ei subacută, manifestată prin triada
simptomelor: hidrocefalie, corioretinită şi meningoencefalită cu pietrificate intracerebrale.
Dacă fătul se contaminează cu puţin timp înainte de naştere, se dezvoltă simptomatologia toxoplasmozei
viscerale generalizate, care se manifestă prin: hepatosplenomegalie, pneumonie interstiţială, miocardită,
encefalită necrotică.
Unele forme clinice ale toxoplasmozei congenitale poartă caracter şters, din care cauză, în perioada infantilă,
boala nu se determină. Mai târziu, pe parcursul perioadei de copilărie, survin un şir de dereglări: scăderea
văzului, auzului; retard psihic, convulsii epileptiforme.
Profilaxia toxoplasmozei congenitale constă în diminuarea pătrunderii toxoplasmelor în organismul gravidei
cu produsele contaminate (carnea şi laptele insuficient fierte, ouăle crude). Importanţă majoră posedă
diagnosticarea timpurie şi tratamentul toxoplasmozei la gravide.
în grupul de risc sunt incluse femeile care au în anamneză: infertilitate; copii cu vicii cardiace congenitale; copii
morţi la naştere, sau care au decedat în primele luni de viaţă; copii cu alte vicii congenitale.
Indicaţii pentru tratamentul specific. în sarcină, cu Chloridin şi Sulfadime- zin sunt gravidele seropozitive.
Tratamentul se indică în 3 cure, cu durata de câte 7 zile fiecare (Chloridin câte 0,025 de 2 ori /zi şi Sulfadimezin
0,5 de 3-4 ori /zi) cu interval de 10 zile.
Copiii născuţi de mame seropozitive sunt supuşi tratamentului profilactic cu Chloridin şi Sulfadimezin.
19.Perioada puerperala fiziologica si patologica. Diagnosticul precoce al afectiunilor septico-

purulente in perioada de lauzie. Mastitele de lactatie: manifestari clinice, conduita.
Perioada puerperala fiziologica : Lăuzia se defineşte ca perioada de timp în care are loc retrocedarea
modificărilor generale şi locale induse de starea de gestaţie, cu revenirea la starea morfofiziologica
premergătoare acesteia.
Lăuzia debutează imediat după perioada IV-a a naşterii şi se întinde pe o perioadă de 5 - 8 săptămâni.
Prelungirea acestei perioade apare la femeile care alăptează şi la care instalarea primei menstruaţii apare după
6 - 7 luni sau mai mult. Involuţia modificărilor locale şi sistemice se realizează în trei etape:
1. Lăuzia imediată: cuprinde primele 24 ore după naştere.
2. Lăuzia propriu zisă: (secundară) cuprinde zilele 2-12 după naştere, perioada dominate de fenomene
involutive rapide ale uterului, care devine organ pelvian.
3. Lauzia tardiva –intervalul ziua 12-6 saptamini.
*Vulva în primele zile postpartum dispar edemele şi varicele vulvare, reaparetonicitatea cu refacerea orificiului
vulvar, dar persistă un grad de beanţă a vulvei.
*Vaginul revine treptat la dimensiunile iniţiale, fisurile vaginale se cicatrizează.După 2-3 săptămâni se refac şi
pliurile şi columnele vaginale dar mai puţin reliefatedecât în antepartum.Din punct de vedere microscopic, în
primele 10 zile de lăuzie are loc o regresie aepiteliului vaginului (datorită titrului estrogenic scăzut), acesta fiind
de tip atrofie,parabazal. Ulterior nivelurile de estrogeni cresc determinând regenerarea mucoasei vaginale.
*Perineul La nivelul acestuia se produce refacerea şi cicatrizarea leziunilortraumatice din timpul naşterii
(rupturi spontane sau epiziotomiei).
*Uterul –inaltimea scade cu 1-1,5 cm/ zi, astfel ca dupa ziua 10-12, nu mai poate fi palpat transabdominal.
*Colul uterin-dupa 4-6 zile revine la lungimea normal, raminind permeabil pentru un deget.
Perioada puerperala patologica: infectia tractului genital care apare dupa nastere, in perioada lauziei. Factori
de risc sunt: examinarile vaginale multiple in timpul travaliului, cresterea duratei travaliului, femei cu nivel
socio-economic scazut, anemie, nutritie deficitara(imunitate scazuta).
Formele anatomo-clinice:
-endometrita
-endomiometrita
-endoparametrita.
Tabloul clinic: febra 38-38,5 C, frisoane, cefalee, tahicardie. Lohiile sunt maronii, modificate, mirositoare, uterul
subinvoluat si sensibil.
Tratament: antibioticoterapie selectiva in functie de rezultatul antibiogramei, medicatie uterotona
(ergometrina); medicatie antiinflamatorie; antialgice.
Mastitele: inflamatia acuta a tesutului glandular mamar, apare de obicei in timpul alaptatului si este frecvent
unilaterala, infectia initiala are caracter lobar (poarta de intrare canalele galactofore).
Mastita acuta: la inspectie sinul marit in volum, tegumentele hiperemice , circulatie colaterale bogata. La
palpare sinul este dureros cu temperatura locala crescuta, cu tegumentele infiltrate si edematiate. Evolutia
naturala este spre fistulizare spontana sau extindere in profunzime (panmastita).
Se indică: hemolucograma completă atunci când se suspectează o mastita acută la o lehuză .
Hemoleucograma arată cel mai adesea leucocitoza ;examenul ecografic mamar la o pacienta cu mastită acută,
dacă se suspectează o evoluţie nefavorabilă (abces)
Tratament: igiena stricta a regiunii areolei mamelonare, intreruperea alaptarii, tratament antibacterian, punga
cu gheata, golirea permanenta a sinului.
20. Intreruperea intempestiva a sarcinii in termeni precoci. Grupele de risc, diagnostic pozitiv,
conduita. Profilaxia nasterii premature.
Avortul reprezinta intreruperea intempestiva a cursului sarcinii, spontana sau provocata inainte ca produsul de
conceptie sa fie viabil. De regula produsul de conceptie este considerat viabil dupa 28 de saptamani de sarcina
– de regula, la aceasta varsta fatul atinge o greutate de 1000 g. Dupa OMS – intreruperea intempestiva a
cursului sarcinii pina la 28 S.A rezultand un fat neviabil cu greutatea sub 1000 gr.
-avort spontan precoce-pina la 12 sapt.
-avort spontan tardiv-13-21
-nasterea premature-22-37sapt.
-avort habitual sau boala avortiva
-daca fatul moare pe parcursul sarcinii in intervalul 22-28sapt.- nastere premature nerealizata
Grupele de risc:
*mame necasatorite
*sarcini nedorite
*virsta sub 18 ani sau mai mare de 35 ani
*nivel cultural scazut
*prezenta unui copil mic la domiciliu
*absenta sau insuficienta unui control medical
*eforturi fizice mari la serviciu
*intoxicatiile cornice, alcoolismul
*prezenta la mame patologiilor endocrine: DZ, sindrom adrenogenital, hipoterioza, SOP
*prezenta malformatiilor uterine congenitale( uter septet, uter bicorn), incompetent cervico-istmica
*istoric de nastere premature
*istoric de nastere a unui copil mort sau de moarte neonatal precoce
*greutate sub 50 Kg
Diagnostic pozitiv:
*Semne premonitorii
-contractilitate uterine excesiva
-crampe suprasimfizare asemanatoare celor menstruale
-crampe abdominal
-dureri lombare constant sau cu character colicativ
-senzatie de presiune perineala
-secretie vaginala abundenta
-poliurie
*Semne functionale
-contractii uterine anormale, dureroase si frecvente, mai mult sau mai putin regulate, cu discrete crestere a
tonusului uterin
-dureri lombare, abdominal ce pot fi insotite de senzatie de presiune abdominal
-eliminarea dopului gelatinos
-daca membranele sunt rupte, scurgerea lichidului amniotic

-scurgere sanguinolenta(uneori). Examenul cu speculul va preciza originea
-existenta unor semne functionale urinare
Examenul obstetrical:
-palparea uterina pentru a constata contractile uterine, a masura IFU, a preciza prezentatia fetala
-examenul in valve poate pune in evident existent unei hemoragii, scurgerea lichidului amniotic, eliminarea
dopului gelatinos.
-tuseul vaginal va preciza starea colului uterin.
Conduita: repaus la pat
-hidratarea venoasa si sedarea
- Progesteron natural sau progestative (Utrogestan 200-400 mg/zi sau Duphaston 20-40 mg/zi)
-Antispastice (Papaverina)
- Blocantele canalelor de Ca( Nifedipina cite 1 tb la 20 min, apoi 4-6 tab/zi=10 mg)
- Agenti tocolitici( Mg sulfat)
Profilaxia nasterii premature:
*supravegherea perinatala cu monitorizarea pacientelor cu risc crescut de NP
*indepartarea factorilor care au un rol in declansarea prematura a nasterii, inainte de aparitia unei noi sarcini
*programele specific de educatie ale femeilor gravide: interzicerea fumatului, consumului de alcool, droguri,
eforturilor fizice mari
*informarea populatiei feminine supra masurilor de igiena, necesitatea frecventarii consultatiilor prenatale
*evitarea actului sexual intre saptaminile 20-36 saptamini de sarcina la gravidele cu risc crescut pentru NP
*repaus prelungit la pat si evitarea eforturilor fizice
*cerclaj profilactic, aplicat intre 14 si 18 saptamini de sarcina, sub tratament anstispastic sustinut
*tratarea infectiilor cervico-vaginale
*amniocenteza terapeutica cu evacuarea a aprox 500 ml LA, daca hidroamniosul cauzeaza supradistensie si
contractii uterine
*corectarea deficientelor nutritionale.
21. Sarcina gemelara. Diagnostic. Rolul Mf in conduita. Profilaxia complicatiilor.

Există doua tipuri de sarcină gemelară: monozigotă (se nasc gemeni cu acelaşi cod genetic şi de sex identic) şi
dizigotă (se nasc gemeni genetic diferiţi). Gemenii dizigoţi provin din două ovocite diferite fecundate în acelaşi
ciclu menstrual. Gemenii monozigoţi rezultă din divizarea unui embrion, sunt de acelaşi sex şi genetic identici.
Diagnostic: Datele examenului clinic al gravidei, ce include cercetarea anamnezei, indicii înălţimii fundului
uterin (ÎFU) şi al circumferinţei abdomenului, depistarea la palpare a 3 sau mai multe părţi fetale mari, mişcarea
precoce a feţilor în diferite sectoare ale uterului, depistarea la auscultaţie a două sau mai multe zone autonome
de bătăi ale cordului fetal permit doar să suspectăm prezenţa unei SG. Din factorii enumeraţi mai sus cel mai
preţios semn clinic sunt datele supravegherii creşterii uterului gravid.
La majoritatea femeilor cu duplex în termene precoce dimensiunile uterului corespund cu dimensiunile în
sarcina monofetală. începând cu trimestrul II al sarcinii, dimensiunile uterului devin mai mari. Deja la 16-22 săp-
tămâni de gestaţie ÎFU în sarcina gemelară considerabil depăşeşte (cu 2-3 cm) indicele analog în sarcina
monofetală. Ulterior (la 26-28 săptămâni), de asemenea, se observă creşterea progresivă a ÎFU, diferenţa
constituind 4-6 cm (în comparaţie cu sarcina unică). Viteza creşterii ÎFU în această perioadă este de 1,5-2 cm pe
săptămână. După 28 săptămâni de gestaţie tempoul creşterii ÎFU diminuează. De la 35 săptămâni viteza
creşterii ÎFU în prezenţa unuia sau a doi feţi este practic identică, însă diferenţa datelor iniţiale ale ÎFU pentru
vârsta gestaţională dată persistă. Cercetarea ultrasonoră permite nu numai diagnosticarea precoce a
gemelităţii, ci şi aprecierea aşezării, prezentaţiei, caracterului dezvoltării feţilor, localizării, structurii, numărului
de placente, cavităţi amnionale, volumului lichidului amniotic, prezenţa malformaţiilor congenitale sau a morţii
antenatale a unuia sau a ambilor feţi.
Conform protocolului clinic: Diagnosticul clinic al sarcinilor multiple
În primul trimestru:
*istoricul familial sau personal de sarcină multiplă;
*tratamentul pentru sterilitate: stimularea ovulaţiei sau aplicarea metodelor de reproducere asistată;
* vârstă înaintată;
* paritatea înaltă.
În trimestrele doi şi trei:
· fundul uterin ascensionat cu mai mult de 5 cm, faţă de cât ar trebui să fie corespunzător vârstei gestaţionale;
· palparea a mai mult de 2 poli fetali;
· auscultarea a cel puţin 2 focare cardiace fetale independente cu ritm diferit prin cel puţin 10-15 bpm
Primul examen ultrasonografic în sarcinile multiple trebuie efectuat până la 14 săptămâni de sarcină, stabilirea
corionicităţii şi amnionicităţii practic la toate pacientele e posibilă doar până la acest termen.
Un examen ultrasonografic la 18-22 s.a pentru stabilirea anomaliilor congenitale trebuie să dureze în mediu 30
min.
Examenul sonografic efectuat cu scopul monitorizării creşterii fetale dureză nu mai puţin de 45 min. · Examenul
ultrasonografic în sarcinile multiple monocorionice necomplicate începând cu 20 s.a trebuie efectuat la fiecare
2 săptămâni, iar în cele dicorionice la fiecare 3-4 săptămâni.
Rolul Mf in conduita:
* Luarea la evidenţă a pacientelor cu sarcini multiple: Sarcina multiplă e însoţită de o multitudine de complicaţii
antepartum, intra şi postpartum, de pierderi perinatale mult crescute, iată de ce e considerată o sarcină
patologică. Direcţionarea pacientelor cu sarcini multiple către medicul obstetricianginecolog pentru luarea la
evidenţă.
* Monitorizarea acestui contingent de paciente pe tot parcursul sarcinii: Determinarea precoce a diagnozei de
sarcină multiplă şi a corionicităţii acesteia asigură o conduită corectă. Diagnosticarea timpurie a complicaţiilor,
iniţierea tratamentului şi la necesitate trimiterea pacientei în staţionar.
Obligatoriu:
• Anamneza
• Examenul obiectiv
• Examenul de paraclinic
• Diagnosticul diferenţiat
• Tratament în raport cu complicaţia survenită
Sarcina multiplă trebuie suprevegheată de către medicul obstetrician-ginecolog şi nu de catre medicul de
familie . Pacientele cu sarcini gemelare sunt luate la evidenţă în cadrul Secţiilor Consultative ale Centrelor
Perinatologice de nivel II.
Se recomandă examinarea şi concordarea tacticii terapeutice cu Secţiile Consultative ale Centrelor
Perinatologice de nivel III în sarcinile:
a. Monocorionice-monoamniotice;
b. Multiple de ordin înalt;
c. Sindromului poli/oligo;
d. Retardului de creştere intrauterină;
e. Masei discordante >25%;
f. Morţii intrauterine a unuia din gemeni;
g. A sarcinilor complicate prin patologii grave extragenitale.
Pacientele, cu sarcini multiple obţinute în urma metodelor de reproducere asistată până la termenul de 16
săptгmâni, sunt monitorizate atât de medicul ginecolog din secţia consultativă, cât şi de medicul ginecolog din
cadrul Centrului de Medicină Reproductivă unde a fost efectuată procedura.
Conduita complicaţiilor sarcinilor multiple :
Cele mai frecvente complicaţii materne, observate în trimestrele II şi III sunt: iminenţa de întrerupere sau
prematuritatea (la fiecare a doua femeie), anemia gravidelor (la fiecare a doua femeie), gestoze tardive (la
fiecare a cincea), polihidramnios (Ia 5%). Manifestările clinice ale acestor complicaţii în sarcinile gemelare apar
mai precoce decât în cea monofetală. Astfel, "termene critice" pentru sarcina gemelară, când creşte riscul de
întrerupere prematură a ei, sunt termenele de 18-22 şi 31-34 săptămâni; pentru anemie - 18-32 săptămâni;
pentru disgravidie tardivă - 26-36 săptămâni; pentru polihidramnios - 18-22 săptămâni de gestaţie.
Complicaţiile frecvente ce apar pe parcursul evoluţiei unei sarcini multiple sunt: retardarea în dezvoltarea
intrauterină a feţilor, malformaţiile congenitale fetale, moartea antenatală a unuia sau a ambilor feţi.
Stările hipertensive în sarcinile multiple: Măsuraţi presiunea arterială şi determinaţi pierderile de proteine prin
urină la orice consultaţie antenatală a pacientei. Recomandaţi pacientelor cu sarcini multiple Aspirină 75 mg pe
zi, începând cu a 12 săptămână de sarcină, dacă are cel puţin unul din factorii de mai jos:
· Prima sarcină;
· Vârstă mai mare sau egală cu 40 ani;
· IMC 35 kg/m2 sau mai mult la prima vizită;
· Istoric familial de preeclampsie.
Tactica obstetricală în sarcinile multiple complicate cu HTAIS, preeclampsie şi ecalmpsie nu diferă de cele din
sarcinile cu un singur făt.
*Folosirea îndelungată (până la 3 luni) de la 20 săptămâni de sarcină a preparatelor de fier (ferroplex,
ferroceron, ferrogradurnet etc.);
*Spitalizarea în caz de depistare a semnelor precoce ale complicaţiilor sarcinii, indiferent de termen şi
spitalizarea prepartum la 36 săptămâni pentru aprecierea stării feţilor şi luarea deciziei despre calea şi termenul
optim de naştere.
22. Amenoree. Cauze. Clasificarea. Diagnosticul pozitiv si diferential. Conduita. Colaborarea cu

specialistii de profil.
Cauze: Afectiuni ale SNС ( tumori ale creierului, meningoencrfalita, schizofrenie, epilepsie)
Psihogena (schimbul dе regim, climatul, stresul, surmenagul, anorexie)
Hipotalamica:
primara: - distrofia adipozo- genitala,
- sindromul Laurens-Mun- Bidl,
secundara: - patologie extragenitala grava (diabet
zaharat, hepatică, cardio-vasculara, intoxicatii,.)
Hipotalamo-hiроfizară: -hiperprolactinemie.
Hipofizară:
primara: - nanizm hipofizar
- gigantism hipofizar
secundara: - sindromul Sheehan,
- boala Simonds,
- acromegalia,
- boala Iţenco-Cushing.
Amenorea ovariană
Primară:
1. disgenizia gonadelor:
- sindromul Şerşevski - Turner,
- formă pură,
- formă mixtă.
2. feminizare testiculara (sindromul"Morris”);
3. hipofuncţia primară а ovarelor.
Secundară:
1. sindromul ovarelor casexice (climax precoce);
2. sindromul ovarelor rezistente;
3. tumori virilizante;
4. postcastrală;
5. sindromul ovarelor polichistice
Amenorea uterină
Primară:
- sindromul Rосhitanski - Кiustnеr – Наuzег
(lipsa uterului)
- tuberculoza endometriului.
Secundară:
- tuberculoza, luis;
- sindromul Aşerman;
- radioterapie intrauterina;
-întroducerea intrauterină а sol. Iod
Clasificarea amenoreei conform OMS :
1. Amenoree pe fon de normogonadotropin
2. Amenoree pe fon de hipogonadotropin
3. Amenoree pe fon de hipergonadotropin
4. Amenoree primar uterină
Amenorea fiziologică
1. fetiţe,
2. gravide,
3. lactatie,
4. menopauza.
Diagnosticul pozitiv:
Anamneza: ereditar, antecedente, ciclul menstrual.
- Inspectia: morfotip, pi1ozitate, tiroida.

- Examen ginecologic
- Proba сu progesteron
- Dozarea prolactinei în sînge
- Dozarea FSH şi LH în sînge
- Amenoreea + hipertrihoz:1 7 KS in urina,
- Proba сu dexametazon
Diagnostic diferential:
-amenoree de prepubertate sau premenopauza
-amenoree de lactatie
-amenoree din starile de anorexie severa
-amenoree-galactoree iatrogena
-amenoree secundara de cause hipotalamice, hipofizare, ovariene, uterovaginale.
23. Cuplul steril. Definitie. Cauze. Diagnostic pozitiv. Tactica MF.

Definitie: imposibilitatea cuplului de a realiza functia de procreare, dupa un an de coabitare constanta, fara
restrictii formeaza cuplul steril.
Cauze:
*În funcţie de momentul apariţiei:
- infertilitate primară 4-7%
- infertilitate secundară 6-13%
*În funcţie de partener:
- cauză numai feminină 30-40%
- cauză numai masculină 20-30%
- cauză mixtă (feminină şi masculină) 20-30%
- cauze neidentificate (de origine neclară) 10-20%
*În funcţie de cauzele specifice la femeie:
- cauzele tubo-peritoneale 40-50%
- cauze endocrine 30-40%
- cauze cervicale 5-10%
- cauze neidentificate 20-30%.
*În dependenţă de cauzele specifice la bărbat
- Patospermie 20—30%
- Patologia glandelor accesorii 5-10%
- Varicocele 10-15%
- Cauze neidentificate 40-50%.
Diagnostic pozitiv:
Metodele de Specificare
diagnostic
1. Anamneza • Date generale

feminină • Anamneza fertilităţii
• Anamneza familială
• Anamneza generală
• Anamneza ginecologică
• Maladiile iatrogene
• Anamneza menstruală
• Habitusul
• Anamneza sexuală
2. Examenul • Examenul general

fizic • Examenul pelvin
3. Diagnosticul • Temperatura bazală

factorilor • Glera cervicală şi citologia vaginală
endocrini • Analize hormonale (FSH, LH, E2, PRL, T, cortizol,
DHEAS, TSH, T3, T4)
• Foliculometrie ultrasonoră
• Biopsia endometrului secretor
• Laparoscopie
• Testele hormonale cu gestagene, estrogene şi
gestagene, clomifen, gonadotropină menopauzală,
bromcriptină, corticosteroizi
• Testele de penetrabilitate a ovulelor
• Determinarea rezervei ovariene
4. Diagnosticul • Histerosalpingografie
factorilor • Ecohidrotubaţie
tubo- • Laparoscopie
peritoneal • Faloscopie
i
5. Diagnosticul • Histerosalpingografie
factorilor • Histeroscopie
Uterini • Ultrasunet endovaginal
• Laparoscopie
6. Diagnosticul • Glera cervicală

factorilor • Cultura microbiană a mucusului cervical
cervicali • Testul la prezenţa anticorpilor antispermali
• pH-ul endocervical
Metodele de diagnostic Specificate

1. Anamneza masculină • Date generale
• Anamneza fertilităţii
• Anamneza familială
• Anamneza pubertală
• Anamneza generală
• Anamneza uro-genitală
• Maladiile iatrogene
• Habitus
• Anamneza sexuală
2. Examenul fizic al soţului • Examenul general

• Examenul urogenital
• Măsurarea temperaturii
scrotale
3. Analiza spermei • Volumul spermei

• Cantitatea totală de
spermatozoizi
• pH-ul spermei
• Concentraţia
spermatozoizilor în ejaculat
• Motilitatea spermatozoizilor
• Morfologia spermatozoizilor
• Anticorpii antispermali
4. Testele funcţionale ale spermatozoizilor • Testul postcoital

• Testele de evaluare a
capacităţii de fertilizare a
oocitelor de către
spermatozoizi
5. Controlul hormonal • FSH

• LH
• Testosteron
• Prolactin
6. Evaluarea genetică • Consultingul medico-genetic

• Cromatina sexuală
• Cariotipul sexual
7. Metode instrumentale de diagnostic • Biopsia testiculară

• Ultrasonografia rectală
Tactica MF:
Evaluarea femeii
• Excluderea infecţiei urogenitale (frotiul vaginal, testul la
chlamidie, micoplasmă);
• Evaluarea funcţiei ovulatorii (temperatura bazală,
foliculometrie, controlul hormonal).
Evaluarea partenerului
• Evaluarea spermogramei;
• Excluderea unei infecţii urogenitale
24. Tumorile benigne si maligne ale colului uterin. Factori de risc. Diagnostic precoce. Tactica MF in
diagnosticul precoce. Aprecierea tacticii medicale.
Tumorile benigne ale colului uterin:
*Hiperplazia microglandulara a mucoasei endocervicale este rezultatul raspunsului stimulilor hormonali la
contraceptivele orale sau la inflamatie.
*Polipul cervical: este o formatiune tumorala, situata in canalul cervical, mica, benigna, pediculata. Provine cel
mai adesea din endocervix.
*Alte tumori benigne: papilomul colului uterin, leiomiomul si fibromul uterin. Toate aceste formatiuni se
trateaza chirurgical, prin excizia lor.
Tumorile maligne ale colului uterin:
I. Forme preclinice: Ca in situ Ca microinvaziv
II. Forme clinice:
Ca pavimentos
Ca cu cheratinizare
Ca fără cheratinizare
Adenocarcinom cu diverse grade de diferenţiere
Ca din celule clare
Ca slab-diferenţiat
Etiopatogenia cancerului colului uterin, ca şi a cancerului multor altor localizări nu este cert determinată în
prezent.
Factori de risc:
*Factorul socioeconomic. Pătura social-vulnerabilă, lipsa asigurărilor medicale includ femeia în grupul de risc.
*Activitate sexuală înatlă. Infectarea cu virusul papilomei umane este riscul principal pentru a face cancerul
cervical.
*Parteneri sexuali multipli.
* Debut prematur al vieţii sexulale (pînă la 16 ani)
*Contaminarea cu HIV.
*Multiparitatea. Acest factor augmentează riscul apariţiei cancerului cervical, în sprecial la femeile infectate
cu HPV
*istoric personal de fumat
*leziuni precursoare : − majoritatea displaziilor uşoare şi moderate regresează spontan
− displazia moderată sau severă este cunoscută sub numele de CIN de grad I, II şi III
− rata de progresie de la displazia moderată la cea severă este de 1% pe an
− riscul de progresie a displaziei severe este de 16% la 2 ani şi de 25% la 5 ani
− CIN de grad III, netratată, va progresa spre carcinom invaziv în >12% din cazuri
Diagnostic precoce: Carcinoamele in situ şi microinvazive (stadiul precoce) sunt asimptomatice în marea
majoritate a cazurilor. Diagnosticul precoce este posibil în aceste cazuri numai cu ajutorul examenului citologic
şi al colposcopiei . Elementele sugestive pentru diagnosticul de CC invaziv sunt: • factori de risc prezenţi
anamnestic • scurgeri sero-sangvinolente relativ abundente, intermitente şi nedureroase la nivelul organelor
genitale externe, care pot surveni intermenstrual/ postcoital • leziune ulcerată/ exofitică, uşor sângerândă la
atingere, frecvent palpabilă la un examen fizic genital (tuşeu vaginal, examinare pelvină bimanuală şi tuşeu
rectal) • examen citologic şi colposcopic pozitiv. În fazele avansate, la acestea se pot adăuga: durerea pelvină
unilaterală iradiată în flanc • pierderea de urină şi/sau de materii fecale prin vagin (fistule), anemia/ hemoragia
acută vaginală cu interesarea plexurilor venoase, edemele membrelor inferioare Datorită extensiei tumorale la
peretele pelvin şi obstrucţiei uretrale poate apărea triada caracteristică a stadiului IIIB de boală: sciatalgie,
edem uni-/bilateral al membrelor inferioare şi hidronefroză.
Tactica MF in diagnosticul precoce: screeningul CCU se efectuează o dată la doi ani, femeilor de la 25 la 64 ani,
prin metoda simplă şi efectivă cum este testul citologic Babeş-Papanicolau.
Aprecierea tacticii medicale: Tratamentul CC este diferit între cele două grupuri distincte de paciente: cele cu
stadii precoce (0 şi I) şi cele cu stadii avansate (II, III şi IV) de boală. Chirurgia este tratamentul de elecţie în
carcinoamele in situ şi în cele preinvazive, şi este recomandată în tratamentul stadiilor IA, IB, IIA. Radioterapia
reprezintă unica modalitate terapeutică în stadiile nechirurgicale precum IIB, IIIA, IIIB sau ca tratament
postchirurgical în prezenţa metastazelor ganglionare.
*CIN I: leziunile vor fi urmărite periodic (frotiu citovaginal repetat, colposcopie) – 57% dintre aceste leziuni
regresează; în caz contrar, se vor trata ablativ.
* CIN II-III: terapii ablative (criochirurgie, terapie laser cu CO2, electrocoagulare diatermică, excizie prin
procedură electrochirurgicală [LEEP]. cu electrozi de radiofrecvenţă cu curent alterantiv)
* leziunile cu risc scăzut (low-grade) sau CIN II cu zona leziunii bine vizibilă colposcopic: terapii ablative sau
urmărire riguroasă la fiecare 6 luni.
25.Starile de fon si precanceroase ale colului uterin. Diagnostic precoce si aprecierea tacticii
medicale. Monitorizarea. Profilaxia.
I. Procesele de fond
1.psevdoeroziunea(ectopia)
2.extropionul erozat ( psevdieroziunea in asociere cu deformatiile cicatriciale ale colului uterin)
3.eroziunea vera
4.leucoplazia
5.eritroplazia
6.polipul
7.papilomul
8.endometrioza
9.endocervicita
II. Proces precanceros-displazia
III.Cancer preinvaziv(intraepitelial, carcinomul in situ)
IV.Cancer invaziv
Procese precanceroase:
I. Displazie: Moderată /Severă
II. Leucolpazie cu atipie
III. Eritroplakie
IV. Hiperplazie gladulară (adenomatoză)
Profilaxia: Cea mai importantă metodă de profilaxie secundară a CCU este screening-ul (examenul complet)
femeilor prin intermediul unei metode simple şi unificate: dispensarizarea sau examenele profilactice.
Deoarece evoluţia formelor subclinice de HPV până la stadiul de cancer al colului uterin durează mult (10-15
ani), scopul screening-ului este diagnosticul bolii la stadiile iniţiale sau precoce şi tratamentul încă în perioada
de precancer.
Vârsta pentru începutul screening-ului: - de la 25 de ani;
- de la 21 de ani sau timp de 3 ani după începutul vieţii sexuale;

- de la 18 ani, datorită unei rate înalte de activitate sexuală la acestă vârstă;
- de la 30 de ani pentru programele noi (bazate pe HPV-testare); de la 25 de ani pentru programele existente
(examenul citologic clasic) . La moment însă nu există argumente ştiinţifice care ar determina vârsta optimă
pentru a începe screening-ul.
Perioada de efectuare a screening-ului: - la fiecare 3-5 ani;
- nu mai rar de o dată în 3 ani;
- anual, dacă screening-ul se bazează pe frotiurile clasice sau la fiecare 2 ani dacă la baza screening-ului stă
citologia lichidă. Intervalul poate fi mărit până la 2-3 ani în cazul pacientelor cu vârsta ≥ 30 ani, luîndu-se în
calcul rezultatul examenului citologic precedent şi factorilor de risc.
*HPV vaccinarea. Recomandările curente de imunizare sînt: Vaccinarea fetelor de 11-12 ani, în 3 doze, cu a 2-a
şi a 3-a doză administrată cu 2 şi 6 luni mai tîrziu decît prima. Vaccina HPV poate fi administrată concomitent
cu alte vaccine. Fetele de 9 ani pot fi vaccinate la discreţia medicului. Femeile nu se vaccinează în timpul
gravidităţii.
* Prezervativele asigură o anumită protecţie împotriva infectării cu HPV, precum şi a altor maladii sexual-
transmisibile.
*Pap-testul este cea mai efectivă metodă depistare a cancerului cervical în stadiile precoce.
Diagnsotic precoce: programele orientate spre depistarea precoce a precancerului şi cancerului de col uterin
în ţările dezvoltate stă examenul citologic al frotiurilor luate de pe învelişul epitelial al colului uterin (frotiul
Papanicolau – Pap smear / Pap-test.
*Frotiul pentru examenul citologic va fi luat de pe suprafaţa ectocervixului cu ajutorul unei spatule, iar din
endocervix – cu ajutorul unei periuţe speciale – endobrush. Frotiul nu va fi luat:
- mai devreme de 48 H de la contactul sexual;
- în timpul menstruaţiei;
- în timpul tratamentului de o altă infecţie genitală;
- mai devreme de 48 H de la utilizarea lubrifianţilor, soluţiei de oţet sau Lugol, tampoanelor sau spermicidelor;
- după examene sau instilaţii ale vaginului
*Inspectia vaginului si colului in valve
*Examenul digital vaginal, rectal.
*testul Lugol-testul Lahm-Schiller:badijonarea colului cu solutie Lugol 1-2 %.Colul normal se coloreaza in brun,
datorita prezentei glicogenului in celulele normale ale epiteliului malpighian.Testul negative-aparitia de zone
iod negative(care nu se coloreaza).
*Testarea HPV,testarea HPV-AND,testarea HPU si tipizarea virala
*Colposcopia
*Cistoscopia
Aprecierea tacticii medicale:in functie de rezultatul citologiei, exista mai multe modalitati de abordare:
1.PAP normal, fara celule maligne:se repeta annual toata viata sau se repeta anual pina la doua frotiuri
normale consecutive, apoi se repeta din 3 in 3 ani.
2.Inflamatia severa si ing\fectia, fara elemente de atipie, necesita tratamentul corespunzator, frotiul se repeta
obligatoriu dupa tratament, la maxim 2-3 luni.
3.Atipiile usoare, nespecifice necesita doar repetarea frotiului PAP in maxim 4-6luni.
4. Atipia cu koilocite, fara elemente de neoplazie necesita repetarea in maxim 4-6 luni.
5.Elemente de displazie usoara/moderata/severa sau atipie persistent:colposcopie+biopsie.
6.Celule columnare atipice pe frotiul PAP: chiuretaj endocervical+biopsie de endometru

Monitorizarea: examen citologic repetat la interval de 4-6 luni. În cazul în care fotiul este iarăşi pozitiv,
pacienta este îndreptată la colposcopie; la obţinerea succesivă a două frotiuri negative, pacienta revine la
regimul obişnuit de screening. Dacă interpretarea materialelor ramâne neschimbată, este permisă
supravegherea cu control citologic peste 6 şi 12 luni, sau testarea la HPV peste 12 luni.
In caz de CIN I-monitoringul o data la 3 luni timp de 1 an.
In caz de CIN II-monitoringul 1 data la 3 luni, apoi la 1 an.
In caz de CIN III- monitoringul 1 data in luna-3 luni, 1 data in 3 luni-9 luni, o data la jumatate de an-1 an.
26. Tumorile benigne, maligne ale ovarelor. Diagnosticul precoce. Tactica Mf. Colaborarea cu
Clasificarea tumorilor:
*tumori derivate din epiteliul celomic: seroase/mucinoase/ endometroide/mezonefroide/tumori brenner/
carcinosarcom
*tumori derivate din celulele germinale: disgerminomul/ teratomul matur, imatur/ carcinomul embrionar
*tumori derivate din stroma gonadala: tecomul/tumora Sertoli
*tumori neclasificate: fibrom/ leiomiom/lipom/limfom etc.
Simptomatologie: durere abdominala, greutate in abdomenul inferior, intensa.Tulburari digestive ca balonare,
constipatie.Tulburari menstruale ca singerari sau amenoree.Abdomen destins si tulburari urinare.
Examenul obiectiv: tumorile voluminoase se pot palpa. La tuseul vaginal se poate determina santul de marcare
intre uter si tumora, consistenta care poate fi chistica solida sau inegala.Mobilitatea (cele mobile sunt
benigne).Sensibilitatea in general sunt nedureroase.
Diagnostic precoce:
-hemograma, VSH
-test de sarcina, Pap-test
-marker tumoral CA-125
-radiografie abdominala(chist dermoid)
-TC, RMN
-ecografie transvaginala(dimensiune, continut, septuri intrachistice)
Tumorile ovariene benigne:
*Functionale: chisturi foliculare, de corp luteal, luteinice
*Inflamatorii: abces ovarian sau tuboovarian
*Neoplazice: epiteliale-chistadenom seros, mucinos, fibros; cu celule germinative-chist dermoid
Chistul folicular: este descoperit accidental in timpul examinarii pelviene, cu exceptia situatiilor in care se rupe
determinind durere si semne peritoneale.
Managementul tumorilor ovariene:
*Inainte de menopauza: -diametrul <=8 cm se va indica ecografie vaginala, daca e continut chistic se va lua la
observatie +- CO 2 luni, daca dupa aceasta persista sau crestere se va indica tratament chirurgical.
-diametrul <= 8 cm, dar cu continut solid se va indica tratament chirurgical.
*Inainte de menopauza: -diametrul >8 cm se va indica tratament chirurgical
*Dupa menopauza: tratament chirurgical.
Tumori epiteliale maligne: tumori de tip glandular, adenocarcinom ovarian, sunt 90% din cancerele ovariene,
apar la femei in postmenopauza.Este asimptomatic pina metastazeaza( >2/3 din femei se prezinta in stadii
avansate), screeningul este ineficace. Chistadenocarcinomul seros este cel mai frecvent tip de cancer, tinde sa
fie bilateral. Chistadenocarcinomul mucinos este o tumora mare, multiloculara, prin ruptura se pot implanta in
peritoneu. Este de obicei asimptomatic sau semne nespecifice ca menstre neregulate in menopauza,
polakiurue sau constipatie, distensie abdominala joasa, durere pelvina
Diagnostic precoce: nu exista metode eficace de screening. Cresterea markerului tumoral CA-125, ecografie
vaginala se efectuiaza. Studiile clinice au demonstrat că screeningul (prin examen clinic, ecografie
transvaginală sau CA 125) nu este util în depistarea precoce a cancerului ovarian decât în cazurile cu risc
crescut (istoric familial).
Orice tumora ovariana va fi supravegheata clinic si ecografic , iar daca depaseste 7 cm in diamtru si /sau
persista mai mult de 3 luni necesita tratament chirurgical. La femeile tinere se va tenta ablatia tumorii cu
conservarea parenchimului ovarian sanatos.
Mf va colabora cu specialistii de profil: medicul ginecolog oncolog sau chirurg oncolog să efectueze
tratamentul chirurgical al cancerului ovarian.Psiholog pentru consiliere pre si post tratament.
Medicul trebuie să indice pacientelor tratate pentru cancer ovarian să revină la controale periodice astfel:
- în primul an - la 3 luni
- în al doilea an - la 4-6 luni
- în anul al treilea - la 6 luni
- ulterior - anual .
Depistarea precoce a recidivei creşte şansele de vindecare. Odată cu trecerea timpului, riscul de recidivă scade.
La fiecare vizită, medicul trebuie să efectueze examinarea clinică a pacientei, să indice ecografia abdominală şi
pelvină endovaginală, şi să indice dozarea CA125.
27. Starile precanceroase si cancerul glandei mamare. Etapele de screening. Tactica MF in

diagnosticul precoce al starilor de fon si precanceroase. Conlucrarea cu specialistii de profil.
* Mastopatiile reprezintă grupa patologiilor de fond în apariţia cancerului mamar. Ele întrunesc o serie de
schimbări progresive sau regresive (proliferare, hiperplazie, atrofie, fibroză). Mastopatia poate apărea în două
forme: nodulară şi difuză.
*Mastoza fibrochistică (boala Reclus) : leziune distrofică a sânului favorizată de factori hormonali
(hiperestrogenism), care apare cel mai frecvent în decada a 4-a de vârstă. – durere ciclică, care apare după
ovulaţie şi cedează la menstruaţie. Posibilă secreţie mamelonară. Palpator se percep noduli diseminaţi, bine
delimitaţi, de consistenţa fermă, de mărime variabilă dând senzaţia palpatorie de “ciorchine de strugure”.
Adenopatia axilară nu este prezentă constant şi are caracter de benignitate .
* Chistul solitar al sânului: apare la femeile în preclimax , tumoră mobilă bine delimitată, neaderentă la
planuri, cu creştere rapidă, fără adenopatie satelită .
Tumori benigne: conjunctive : lipoame, fibroame
• 􀁹 epitelio-conjunctive : adenolipoame, adenofibroame
• 􀁹 epiteliale : adenoame, papiloame intracanaliculare
• 􀁹 heterotopice : condroame, osteoame
• 􀁹 vasculare : angioame, angiosarcoame

Papilomul intraductal solitar: tumora fecventa la virste intre 35-55 ani.Se caracterizeaza prin scurgeri
mamelonare sanguinolente, seamana cu fibroadenomul.
Papilomatoza: risc mic de malignizare, este o component a hiperplaziilor epiteliale benign, caracterizata prin
prezenta unei formatiuni tumorale.
Starile precanceroase: definesc un grup de afecţiuni care se corelează cu un risc crescut de degenerare
malignă.
Clasificarea Dupont – Page a riscului relativ(Rr)
1. Leziuni neproliferative (Rr mic 1,2 – 1,5 ) – displaziile chistice
2.Leziuni neproliferative fără atipii(Rr moderat 1,5 – 2,5) adenozele mamare
3. Leziuni proliferative atipice (Rr mediu 2,5 – 5,5) hiperplaziile ductale sau lobulare atipice, mastita cu
plasmocite
4. Carcinoamele in situ ductale sau lobulare, boala Paget (Rr 5,5 – 10 )
Mastita cu plasmocite: apare la paciente între 20 şi 30 de ani; are debut de tip inflamator: inflamaţie localizată
sau care cuprinde întreaga glandă în urma căreia rămâne o tumefacţie neregulată, dureroasă ce poate retracta
mamelonul sau infiltra tegumentele; se însoţeşte de o secreţie mamelonară sero-purulentă, macroscopic
tumoare galben-brună; microscopic – infiltrat interstiţial limfoplasmocitar şi epitelii atipice, tratament –
mastectomia totală simplă.
Boala Paget: este o dermatoză care precede cancerul mamar şi prezintă leziuni microscopice specifice.
Anatomia patologică : descrie 2 grupe de leziuni :
1) cutanate, eczematiforme (cruste, congestie şi prurit) pe mamelon şi areolă, evoluând spre ulceratie.
Micro: pe biopsie cutanată se observă în epidermul eczematizat celule Paget (mari, cu citoplasma
clară, vacuolară, cu nuclei voluminosi, multipli nucleoli şi mitoze).
2) tumora, localizată frecvent central: cancer epitelial cu punct de plecare canalele galactofore,
Microscopic: numeroase mitoze atipice, monstruozităţi nucleare, prezintă celule Paget.
Clinic:
􀁹 apare la femei între 40-60 ani, afecţiunea fiind frecvent unilaterală.
􀁹 debutează ca o eczemă cutanată, cu vegetaţii cornificate, evoluând spre ulceraţie
policiclică, pruriginoasă, NEdureroasă, cu evoluţie lentă (în ani).
􀁹 cicatrizarea poate determina retracţia mamelonului şi, în timp, se remarcă apariţia
formaţiunii tumorale.
􀁹 adenopatiile axilare pot fi prezente.
Diagnosticul se stabileşte pe elementele clinice şi pe biopsia de piele şi tumoră.
Neoplaziile intraepiteliale :proliferările atipice ce nu depăşesc membrana bazală sunt actualmente clasificate ca
neoplazii intraepiteliale ductale (DIN) sau lobulare (LIN). Ele includ hiperplaziile atipice ductale (ADH) sau
lobulare (ALH), asimilate unor carcinoame in situ pe cale de constituire, precum şi carcinoamele in situ, ductale
(DCIS) sau lobulare (LCIS).
Diagnosticul, deşi uneori aceste leziuni pot fi simptomatice prin patologia asociată, este exclusiv paraclinic.
Mamografia poate constata microcalcificări diseminate,nesistematizate, Ecografia ductală observă proliferări
epiteliale (dar nu le poate preciza tipul),
RMN poate observa angiogeneza tumorală la 50% dintre carcinoamele in situ.
Un contingent semnificativ îşi datoresc diagnosticul unor biopsii „accidentale”, care explorează alte leziuni
displazice vizibile imagistic. Evoluţia se face spre dezvoltarea neoplasmului invaziv, cu risc relativ de
malignizare.
Cancerul glandei mamare: În funcţie de manifestările clinice CGM se împarte în următoarele forme clinico-
anatomice: I. Forma nodulară (nodoză )se întîlneşte în 90 - 95% cazuri; Forma nodoză are 2 etape de
dezvoltare: 1. Etapa preclinică se caracterizează prin prezenţa unei tumori nonpalpabile cu diametrul de 0,2 -
0,3 cm, care se depistează ocazional la una din investigaţiile instrumentale: ultrasonografia glandelor mamare
sau şi/ mamografie. 2 :Etapa clinică se caracterizează prin prezenţa unei tumori dure, imobile, indolore, cu un
contur neregulat, deseori fixează pielea, formînd simptome cutanate:
a) simptomul terenului apare la strîngerea uşoară a pielii, deasupra tumorii, în rezultat se formează o retracţie
a pielii în formă de teren.
b) simptomul umbilicaţiei - apare cînd tumora aderă la pielea, astfel pielea retrăgînduse în formă de pîlnie.
c) simptomul ’’coajă de lămîie’’ - în caz de limfostază pielea capătă aspect de coajă de lămîie.
d) simptomul Krauze - induraţia mamelonul şi areolei. În fazele clinice ale cancerul glandei mamare pot fi
prezente metastaze în unul sau în mai 21 mulţi ganglioni limfatici axilari pe partea afectată.
II. Formele difuze se întîlnesc în 3 – 5% cazuri. Se manifestă prin absenţa tumorii în glanda mamară şi mărirea
în volum a acesteia. În formele difuze ale cancerului glandei mamare poate fi prezent simptomul „coajă de
lămîie”, infiltraţia ţesutului glandular are contururi neclare. Sunt prezente edemul, hiperemia şi dereglările
ulceroase ale pielii în rezultatul alimentaţiei insuficiente a tumorii cu sînge. Mamelonul poate fi plat, retractat
sau deplasat.
Forma difuză uneşte 3 feluri de cancere: 1. Cancerul edemo-inflamator sau mastitofor - se caracterizează prin
mărirea glandei mamare în volum, prin prezenţa edemului şi infiltraţiei ţesutului glandular. Pielea glandei
mamare poate fi hiperemiată, poate fi prezentă şi temperatură locală, simptomul „cojii de lămîie” poate fi
pozitiv, mamelonul poate fi plat, edemaţiat. Cancerul edemo-inflamator sau mastitofor apare, de regulă, la
femeile tinere, mai des după o dereglare hormonală: graviditate, avort, etc. Această formă de cancer deseori
este confundată cu mastita acută. Se diferenţiază de mastită acută prin lipsa simptoamelor de intoxicaţie, a
febrei. Mastita acută, spre deosebire de cancerul edemo- inflamator mai frecvent apare la femeile care
alăptează copilului la sîn.
2. Forma de erizipel - se caracterizează prin hiperemia pielii fără hotare clare, sub formă de limbi de foc, care
uneori trec de hotarul glandei mamare pe cutia toracică. Este un cancer „acut”, care progresează foarte
repede. Diagnosticul diferenţiat trebuie de efectuat cu erizipelul, unde avem prezente simptomele de
intoxicaţie, a febrei, pacienta ne poate arăta la locul pe unde a pătruns infecţia.
3. Forma de cuirasă – se manifestă prin micşorarea în volum a glandei mamare cu formarea cutelor pe ea,
retracţia mamelonului şi areolei. La palpare toată glanda mamară reprezintă un infiltrat tumoral de consistenţă
dură, care capătă aspectul unui plast în formă de cuirace, care este fixat de cutia toracică. De obicei infiltrează
nu numai muşchii pectorali, ci şi intercostali.
III. Forma intracistică se întîlneşte pînă la 0,5% cazuri. Este o variantă a cancerului care apare pe fondalul
peretelui unui chist. Clinic se caracterizează prin prezenţa unei formaţiuni elastice, moi, care puţin poate să
adereze le piele şi la ţesuturile adiacente. La puncţia chistului putem căpăta un conţinut sangvinolent.
Ultrasonografia glandelor mamare, mamografia şi investigaţia citologică a conţinutului acestui chist pot
confirma diagnosticul de cancer. IV. Maladia Paget sau cancerul mamelonului se întîlneşte în 0,7-1% cazuri. Se
caracterizează prin apariţia pe mamelon , uneori şi pe areolă, a crustelor, fisurilor, a scuamelor cu suprafaţa
granulată. Din aceste fisuri se elimină limfă ,iar uneori chiar sînge. Dacă maladia este depistată la timp, atunci
este afectată numai epiteliul mamelonului şi în acest caz avem un cancer intraepitelial, adică „in situ”. În caz
contrar, tumora afectează derma şi avem deja un cancer infiltrativ, uneori cu afectarea tumorală a glandei
mamare. În acest caz cancerul se clasifică conform dimensiunilor tumorei palpabile. Diagnosticul diferenţiat se
face cu exema mamelonului.
Etapele de screening:
* Examinarea clinică a glandelor mamare a persoanelor feminine cu vârsta  18 de ani conform
recomandărilor.
*Programarea femeilor pentru investigaţii ultrasonore sau mamografie .
Metodele tradiţionale de depistare precoce ale CGM includ:
1. Screeningul: - Clinic, - Instrumental: USG, Mamografia.
2. Autocontrolul glandelor mamare.
Medicul de familie e principala persoana în depistarea CGM, el aplică screeningul clinic şi familiarizează
femeile cu metoda autocontrolului glandelor mamare. Screeningul clinic – este investigaţia clinică a glandelor
mamare şi ganglionilor limfatici axilari. Se efectuează de medicul de familie o dată în an; data efectuării şi
rezultatul se înscriu în fişa ambulatorie a femeii. La depistarea oricării patologii (umbilicarea pielii, retracţia
mamelonului, formaţiuni nodoze, tumori, mărirea ganglionilor limfatici axilari) îndreaptă bolnava la consultaţia
oncologului raional.Pina la virsta de 30 ani se recomanda autopalparea sinilor lunar.Intre 30-40 ani se
recomanda examen clinic efectuat de un medic specialist o data pe an, cu efectuarea unei mamografii la
primul examen. Intre 40-49 ani o mamografie la 2 ani. Intre 50-65 ani o mamografie annual.
Ginecologul - efectuează investigaţia clinică a glandelor mamare la toate femeile care s-au adresat, fiindcă
patologia organelor genitale (anexită acută sau cronica, miom uterin, polipoza endometrială, etc.) ridică riscul
în CGM. Ginecologul de asemenea, după fixarea în fişă ambulatorie a diagnosticului ginecologic, indică
rezultatul investigaţiei clinice a glandelor mamare şi ganglionilor limfatici axilari; la depistarea patologiei în
glandele mamare îndreaptă bolnava la consultaţia oncologului raional sau municipal. La adresarea femeilor cu
oarecare problemă de sănătate la Centrul Consultativ în registratura acestuia se precizează dacă femeia a
trecut investigaţia profilactică a glandelor mamare şi la ginecolog; persoanele care în ultimul an n-au trecut
aceste investigaţii se îndreaptă in cabinetul de investigaţie profilactică, în care pe lângă frotiul de pe colul
uterin pentru testul „papanicolau”, se vor controla şi glandele mamare.
Tactica MF in diagnosticul precoce al starilor de fon si precanceroase:
*Colectarea anamnezei
* Investigaţii clinice
* Investigaţii paraclinice
* Mamografia (conform recomandărilor)
* USG (conform recomandărilor)
* Radiografia cutiei toracice
* ECG
* Analiza generală a sângelui
* Analiza generală a urinei
* Biochimia sângelui
* Indicii coagulogramei
* Efectuarea diagnosticului diferenţial
Conlucrarea cu specialistii de profil: Orice bolnavă cu suspecţie la patologia glandei mamare este necesar de a
fi îndreptată la oncologul raional pentru efectuarea investigaţiilor prevăzute de programul unic. Pacienta va fi
obligatoriu îndreptată cu rezultatele investigaţiilor la IMSP Institutul Oncologic- – unica instituţie republicană
care dispune de cadre (mamologi, chimioterapeuţi, radioterapeuţi, reabilitologi), utilaj pentru efectuarea
investigaţiei morfologice urgente şi definitive, specialiştii morfologi cu calificaţie corespunzătoare care ar
stabili corect caracterul procesului şi medici mamologi, chimioterapeuţi, radioterapeuţi şi efectuarea
tratamentului ulterior.
28. Boala inflamatorie pelvina. Diagnosticul pozitiv si diferential. Tactica MF.

Boala inflamatorie pelvina este rezultatul unei infectii vaginale ascendente ce afecteaza uterul, trompele
uterine, ovarele, parametrele si ulterior restul cavitatii pelviene uneori propagandu-se pana in abdomen.
Este considerata o afectiune cu transmitere sexuala, dar poate aparea si in urma unor manopere invazive la
nivelul uterului prin folosirea de instrumente contaminate sau prin dislocarea florei vaginale.
Debuteaza ca o infectie asimptomatica pe o perioada relativ lunga de timp putandu-se solda cu instalarea
infertilitatii feminine, abcese in zona pelviana, peritonite si in cazuri rare poate fi letala.
Simptomele:
1.disconfort in regiunea inferioara a abdomenului.
2.eliminari vaginale galbene sau verzi cu miros neplacut.
3.disurie
4.greturi si vome.
5.febra
6.durere in timpul actului sexual.
Diagnostic pozitiv:
a) Simptomele pot avea intensitati diferite, sunt 3 criteii necesare pentru punerea diagnosticului:1.Durere in
micul bazin, 2. Durere la mobilizarea colului ; 3. Dureri in timpul examenului vaginal bimanual al anexelor.
b) Evolutia nefavorabila este sugerata de: Temperatura peste 38,5 grade, Leucoree purulenta > 10.500 cel/ mcl,
VSH crescut, Cresterea proteinei C reactive; depistarea diplococilor gramnegativi in frotiul continutului
canalului cervical
c) Diagnosticul este completat de:
 Evidentierea histologica a endometritei in materialul de biopsie,
 Evidentierea ecografica sau celioscopica a abcesului tubar.
d) Laparoscopia este criteriul standard (golden) in diagnosticul BIP, permitand:
 Evidentierea leziunilor,
 Recoltarea de puroi pentru cultura si antibiograma
-apendicita
-sarcina ectopica
-avortul septic
-endometrioza
-apoplexie ovarian
-chistul ovarian
-colita
-rasucirea chistului ovarian
-alte procese ale cavitatii peritoneale.
Tactica MF: se realizează de către medicul ginecolog, după o diagnosticare documentată.Tratamentul poate fi
de două tipuri, respectiv medicamentos şi chirurgical. constă, în principal, în administrarea de antibiotice,
analgezice, antiinflamatorii, medicamente împotriva durerii abdominale, antialgice şi repaus la pat, evitarea
frigului, umezelii. Se recomandă evitarea raporturilor sexuale până la terminarea tratamentului şi dispariţia
infecţiei şi tratarea ambelor parteneri pentru ca boala să nu se răspândească sau pentru a nu exista riscul de
recidivă.
Folosirea contraceptivelor orale oferă o protecţie indirectă împotriva apariţiei BIP pentru că determină crearea

unui mucus cervical mai gros, astfel încât bacteriile nu pot ajunge cu usurinţă la tractul genital superior.
*Tratamentul ambulatoriu este admisibil daca t este <= 38C, leucocitele <11.000celule/mcl.
Antibiotice: Ofloxacina 400 mg 2 ori/zi, timp de 14 zile per os + Metronidazol 500 mg 2 ori/zi per os.
Ceftriaxona 250 mg i/m o data in zi + Doxaciclina 100 mg 2 ori/zit imp de 14 zile per os.
*Daca este suspectarea la abcese, febra > 38 C, cind nu este posibila administrarea perorala a medicamentelor,
lipsa efectului de la terapia antibacteriana perorala timp de 48 ore, in diagnosticul neclar, cind pacienta este
nedisciplinara se vor interna obligatoriu in spital.
29. Maladiile sexual transmisibile si rolul lor in afectarea functiei reproductive a femeii. Rolul MF in
profilaxie, diagnostic precoce, tratament si monitorizare.
MST pot fi distribuite în 3 grupuri:
1. Maladiile venerice clasice
- Sifilisul
- Gonorea
- Şancroidul
- Limfogranulomatoza veneriană
- Granulomul inghinal
2. Maladiile sexual transmisibile cu localizare predilictă în organele genitale:
– Infecţia chlamidiană
– Tricomoniaza
– Candidozele vaginale
– Micoplasmele urogenitale
– Herpesul genital
– Infecţia genitală cu papilomovirus (HPV)
3. Maladiile sexual transmisibile cu afectarea predilectă a altor organe:
– Sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA)
– Tuberculoza organelor genitale
– Hepatitele virale
*Sifilisul este o maladie infecţioasă locală şi generalizată, provocată de „Treponema pallidum” cu mecanismul
de contaminare preponderent sexual. Sistemică din debut, ea poate să afecteze toate structurile organismului,
remarcându-se prin manifestări clinice diverse şi printr-o clinică latentă prolongată, simulând multe maladii.
S-a dovedit, că la mama contaminată în termenii precoci fătul este aproape întotdeauna infectat în uter.
Sifilisul traversează bariera feto-placentară lejer. O infectare maternă în ultimele 2 luni de sarcină este posibil
ca nou-născutul să nu prezinte nici un semn clinic, ori serologic de sifilis, deşi este desigur infectat. Aceşti
copii, în aparenţă sănătoşi, pot face sifilis congenital tardiv.
*Vaginita gonococică apare mai rar, fiind asociată cu maladia ce dereglează integrarea epiteliului vaginal sau
fiind caracteristică gravidelor, fetiţelor sau femeilor în postmenopauză. Bolnavele acuză eliminări, senzaţie de
arsură şi prurită
*Endocervicita gonococica: Cea mai răspândită formă a infecţiei gonococice primare. Se manifestă prin apariţia
ectopiei şi a exudatului muco-purulent. Infecţia vaginală constată: edem, hiperimie, eroziune (pseudoeroziune)
a colului uterin. Trompele devin cicatriceal schimbate, lumenul se obliterează, fimbriile adezionează. La
început se formează hidrosalpin- xul, care la o reinfectare se transformă în piosalpinx. Exsudatul din lumenul
trompei nimereşte în exterior şi conduce la apariţia perisalpingitei şi perioofo- ritei. Apoi gonococul pătrunde
în folicul sau în corpul galben. Astfel, se formează abcese mici, care se pot contopi şi împreună cu trompa
schimbată se transformă în tumori tubovariene.
*Endometrita: Dureri în hipogastriu, devieri de ciclu, cefalee, slăbiciune, febră 37 0 - 380 C. Tuseul vaginal denotă
un uter uşor mărit, dolor la palpare – inevitabil infecţia avansează afectând trompele uterine.
*Salpingita gonococica: Mai frecvent bilaterală, debut acut – dureri puternice, febră, starea generală este
alterată. Primordial se afectează numai tunica mucoasă a trompelor, care în ulterior se edemaţiază cu
obturarea trompei uterine şi acumularea exudatului sero-purulent (formarea piosalpinxului).Procesul acut
durează 10-14 zile, însoţit de dureri acute, VSH sporită, leucocitoză.
*Chlamidioza: Infecţia generală cu Chlamidia trachomatis este cea mai frecventă afecţiune genitală cu
transmitere sexuală la femeie. Chlamidioza afectează diverse sectoare ale aparatului urogenital cu apariţia:
endocervicita, uretrita, colpita, bartolinita, salpingita. Complicaţiile tardive: sterilitate, avorturi spontane,
moartea antenatală a fătului.
* Micoplasmoza urogenitală: Reprezintă o grupă de maladii provocate de Ureaplasma urealiticum, M.
genitalium şi Mycoplasma hominis, ce evoluează cu afectarea tractului urogenital uman. Ascendenţa infecţiei
micoplasmice provoacă endometrită, salpingită şi anexită micoplasmi- că. Endometrită şi salpingita evoluează
frust, dar pot cauza infertilitatea şi avor- tarea spontană.
Rolul MF in profilaxie, diagnostic precoce, tratament si monitorizare:
*In mod practic screening-ul este o aplicare sistematică a testării la HIV pentru următoarele categorii:
· Toţi donatorii de sânge, organe, spermă, lapte matern şi alt material uman
· Toate femeile însărcinate, în cea mai precoce posibilă perioadă a sarcinii, fie ca parte din programul naţional
de testare sau în plan individual
· Alte grupuri ţintă de populaţie.
*Testul de rutină (de screening) pentru sifilis trebuie indicat pentru:
· toate femeile gravide
· toți donatorii de sânge, produse din sânge, sau organe solide
· persoanele din grupele cu risc sporit pentru sifilis: -toți pacienții recenți cu infecții cu transmitere sexuală
(ITS), - persoanele cu HIV o pacienții cu hepatita B și/sau C, - pacienții suspecți pentru un neurosifilis precoce
(cu pierdere acută inexplicabilă de vedere și/sau auz, cu semne de meningită, etc.) - persoanele ce au un
comportament sporit de risc pentru ITS (bărbații ce fac sex cu bărbații, lucrătorii sexului comercial, în caz de
comportament cu promiscuitate sexuală, etc.) Testul de screening trebuie propus tuturor pesoanelor referite
pentru consultații în clinicile ITS sau de sănătate sexuală.
Diagnostic precoce efectuat de catre MF va include: anamneza sexual cu detalii la relatiile sexual recente, tipul
de contact sexual practicat, precum si daca metodele de bariera au fost utilizate in mod corect de fiecare
data.Examinarea clinica ca include: examinarea regiunii genitale la barbati si femei, examinarea cu specule la
femei, examinarea bimanuala la femei in cazul prezentei simptomelor tractului genital superior.
In mod obisnuit toti pacientii vor fi examinati la : Chlamidia trahomatis/ Neisseria gonorrhoeae/ sifilis (RW),
HIV/ candida albicans/trihomonas vaginalis/ herpes ano-genital etc.
30. Miomul uterin. Diagnosticul pozitiv si diferential. Tactica MF. Colaborarea cu specialistii de
profil.
Miomul uterin: o tumoare benignă hormone dependenta, format din ţesut muscular neted de tip miometrial
şidin ţesut conjunctiv. Tabloul clinic depinde de virsta pacientei, vechimea bolii, localizarea nodulilor, patologia
genital si extragenitala existent. Simptomele de baza: hemoragii uterine, dureri in regiunea inferioara a
abdomenului si in regiunea lombara, disurii, constipatii, leucoree.
Diagnosticul pozitiv: se bazează pe datele concrete clinice şi paraclinice şi pe cele aleexamenului ginecologic
Investigaţii de laborator:
 Hb (hemoglobină), Ht (hematocrit), leucocite, trombocite, timp de coagulare ( TQ,TH,
TS), VSH, grupa sanguină, Rh.
 Examene biochimice ale sângelui: uree sanguină, glicemie, timol, proteinemie.
 Examen de urină: urocultură, test de sarcină.
 Examen cardiologic: EKG, măsurarea TA, puls.
1.USG
2.Metrosalpingografia
3. Histeroscopia
4. Pelvigrafia cu contrast
5. Flebografia intrauterine
6. Laparoscopia si culdoscopia
7.Radiografia abdominal simpla
-sarcina intrauterine
-tumorile de ovar
-adenomioza
-infectiile anexiale cornice
-malformatiile uterine
-cancerul de corp uterin
-cancerul endocervical
-rinichiul ectopic pelvin
-tumorile trompei
Tactica MF. Colaborarea cu specialistii de profil:
1.Măsură de urgenţă pentru oprirea imediată a hemoragiilor sau pentru prevenirea repetării lor;
*hemostază medicamentoasă: Oxitocina, Ergomet, Methergin – în injecţii i.m., o fiolă la6-12 ore.
*Medicamente cu efect asupra coagulării : Vit. K1 ( 3 fiole/zi, după mese), Venostat (1 – 2fiole/zi, i.v. sau s.c.),
Vit. C ( 5 tb. De 200mg/zi sau 2tb. de 500mg/zi), Prednison ( 30 mg/zi).
2. Contraceptive orale care contin dezogestrel (Jeanine, Marvelon). Previn cancerul endometrial cu 50%,
cancerul ovarian cu 30%
3. Progestine:
* orale: Norcolut, Orgametril, Diufaston, Utrogestan
MF colaboreaza cu med ginecolog, chirurg, endocrinolog. La necesitate cu medicul de la USG.
31. Menopauza. Definitie, particularitati de evolutie. Conduita terapeutica in menopauza

patologica.
Definitie: Reprezintă disparitia fiziologica a menstruatiei şi tranziţia de la faza reproductivă la cea

nereproductivă ca rezultat al micsorarii activitatii ovarelor. Dupa definitie, diagnosticul se instaleaza dupa 6 luni
de amenoree.
Particularitati de evolutie:
*Premenopauza - reprezintă perioada reproductivă anterioară menopauzei.
*Perimenopauza - perioada de timp ce precede menopauza, include conform criteriilor OMS 2-8 ani până la
menopauză şi 1-2 ani după menopauză.
*În perioada de perimenopauză se încadrează şi perioada de tranziţie menopauzală – intervalul de timp
precedent postmenopauzei sau menstruaţiei finale cu variabilitate crescută a ciclului menstrual cu durata
medie de 4 ani.
*Postmenopauza - perioada care urmeaza ultimul ciclu menstrual indiferent de geneza menopauzei naturală
sau indusă.
*Termenul de climacteriu este folosit ca sinonim al menopauzei.În realitate el indică o perioadă lungă de
timp(10-20 de ani).
*Sub acţiunea factorilor nefavorabili menopauza poate deveni patologică şi se manifestă clinic prin sindrom
climacteric – proces complex cu manifestări polimorfe, determinate de restructurarea hormonală a
organismului feminin în deosebi de hipoestrogenemie şi, dereglările ulterioare ale procesului de adaptare în
sistemul neuroendocrin.
Vârsta medie de debut a menopauzei variază de la 47 la 52 de ani;
 Menopauză precoce – sistarea menstruaţiei la femei la vârsta sub 40 ani;
 Menopauză tardivă – apariţia menopauzei la vârsta cuprinsă între 56 şi 65 ani
Conduita terapeutica in menopauza patologica:
32. Abdomen acut in ginecologie. Cauzele. Manifestari clinice. Diagnostic diferential. Tactica MF.
Prezintă o dramă abdominală, polietiologică cu implicarea totală sau parţială a peritoneului, provocată de
diverse procese patologice acute şi deosebit de grave ale organelor genitale interne, cât şi a celor extragenitale
intraabdominale, cu o evoluţie rapidă, vital periculoasă şi cu realizarea sindromului MODS (sindrom de
disfuncţie organică multiplă), ce poate provoca decesul pacientei.
Cauzele:
*Sarcina extrauterină (ectopică);
*Apoplexia ovariană;
* Trauma organelor genitale interne,
*Torsiunea tumorilor ovariene pe pedicul alungit;
* Torsiunea nodulului miomatos subseros pe pedicul;
* Necroza nodulului miomatos uterin
*Maladii purulente ale anexelor genitale (piosalpinx, piovarium);
* Parametrită purulentă cu perforaţia în cavitatea abdominală;
* Pelvioperitonită şi abces al spaţiului Douglas;
*Peritonită generalizată
*Patologia organelor extragenitale intraabdominale (apendicită, ulcer stomacal perforat, colecistită purulentă,
pancreatită.
Manifestari clinice: stare de soc peritoneal, tulburari metabolice hidro-electrolitice, circulatorii, anemie severa,
Local durere puternica, aparare musculara antalgica, hiperestezie cutanata, tulburari gastro-intestinale greata,
voma, tulburari de tranzit, tulburari de mictiune. Abdomenul poate arata distensia sa, absenta miscarilor
abdominale in timpul respiratiei, asimetrie. Se poate observa matitate deplasabila si sonoritate crescuta.
-abdomen acut chirurgical de cauza neginecologica(intestinala, renala, hepatica, splenica, gastric etc)
-abdomen acut in arterite, criza gastric tabetica(muscatura de paiangen veninos, intoxicatie cu plumb, uremie
cetoacidozica diabetic, porfirie, vasculite intestinale
-fals abdomen acut din infarct miocardic
-neuromialgii toraco-abdominale
-radiculita.
Tactica MF:
-reechilibrare volemica
-consultatia chirurgului de urgenta
33. Sarcina extrauterina. Manifestari clinice. Diagnostic pozitiv si diferential. Tactica MF.
Este sarcina ce se dezvoltă în afara cavităţii uterine (trompe, ovare, cornul rudimentar al uterului, cervicală,
cavitatea abdominală).
Clasificare:
1.Sarcina tubară: bilaterală, concomitentă (în tompă şi uter), gemelară, pe bont restant de trompă; după sediu:
interstiţială, istmică, ampulară, pavilionară sau fimbrică; după evoluţie: în curs de evoluţie şi întreruptă (prin
ruperea peretelui trompei sau prin avort tubar)
2.Sarcina ovariană: internă (intrafoliculară), externă (pe suprafaţa ovarului)
3.Sarcina intralegamentară: primară (între foiţele lig. lat), secundară (oul rupe peretele trompei şi nidează în
foiţele lig. lat)
4.Sarcina abdominală: primară, secundară.
5.Sarcina în cornul rudimentar al uterului – apare în rezultatul migraţiei externe a ovului fecundat sau a
spermatozoidului.
Manifestari clinice: simptomele ectopice sunt functionale, generale de sarcina ( greturi, vome matinale,
tulburari neurovegetative), durere abdominal joasa de obicei unilateral, colicativa sau permanenta, ce poate
iradia lombar sau organelle genitale externe. In 80% cazuri este prezenta amenoreea, urmata de mici
metroragii, corpul uterin usor marit ca volum. Ruptura tubei cu iritatia peritoneala determina lipotimii si dureri
violente abdominal, semen de hemoragie acuta.
Diagnosticul pozitiv: se pune pe semnele clinice, reactiile de sarcina si examen echografic.
Diagnoticul diferential:
-cu sarcina uterine in termene precoce cind au loc hemoragii la implantare
-avortul spontan
-ruptura chistului ovarian functional
-apendicita
-maladii inflamatorii ale organelor bazinului mic
-alte maladii ginecologice si ale organelor abdominal insotite de dureri.
Tactica MF:
Cind pacienta este in stare de soc se va efectua:
*punctie a doua cai venoase si cateterizarea lor

*recoltarea probelor de singe si efectuarea de urgenta cel putin a hematocritului grupului sangvin Rh.
*perfuzii cu solutii macromoleculare in ritm rapid
*solicitarea serviciului de terapie intensive
*tualeta vulvara, sonda vezicala
*monitorizarea TA, puls, diureza, t, FR
-Identificarea grupului de risc
- Evaluarea şi monitorizarea femeilor cu risc de SE
-Aprecierea riscului şi diagnosticul preventiv al SE va reduce complicaţiile
Obligatoriu:
* Anamnesticul
*Efectuarea Testului de sarcină
* Efectuarea USG - ca test diagnostic iniţial la pacientele cu sângerare vaginală sau durere pelvină
*Referirea la ginecolog
*USG–pentru confirmarea diagnosticului. În cazul pacientelor cu risc de SE şi a pacientelor la care s-a practicat o
tehnică de reproducere asistată se indică monitorizarea acestora prin ecografie transvaginală cât mai curand
dupa întârzierea menstrei şi/sau pozitivarea HGC
34. Hemoragiile intra-abdominale ginecologice. Cauze. Principiile de diagnostic. Asistenta de

urgenta.
Cauze:
*Chist ovarian erupt
*Apoplexie ovariana
*Sarcina ectopica
*Ruptura de uter
*Traumatisme ale organelor genitale
Sarcina tubara intrerupta: Clinica, de obicei, începe brusc cu semne de şoc dolor, care se complică cu
hemoragie internă în cavitatea abdominală. După o amenoree secundară apar brusc dureri în una din regiunile
hipogastrice laterale, urmate de vomă, pierderea cunoştinţei. Durerile iradiază în regiunile lombară, rect,
membrele inferioare ori în scapulă şi umăr (semnul frenicului). La examenul general predomină tabloul
anemiei acute, care progresează rapid, şi şocul abdominal (colaps mixt anemic peritoneal). Apare o paloare a
tegumentelor şi mucoaselor, pupilele se dilată, faţa e acoperită cu sudoare rece, buzele sunt palide, au aspect
cianotic, temperatura este normală sau subfebrilă, respiraţia — superficială, pulsul este atenuat, frecvent,
tensiunea arterială scăzută. Abdomenul este balonat, în majoritatea cazurilor — suplu. Percuţia şi palparea
abdomenului provoacă dureri pronunţate, mai ales în partea respectivă a trompei uterine. . Este prezent şi
evident (strigătul Doug- lasului) fundul de sac posterior vaginal bombat, flax, dolor. în hemoragia in-
traabdominală un semn important constituie senzaţia de plutire în pelvis (semnul lui Mondor). Dintre
investigaţiile suplimentare care confirmă diagnosticul dat fac parte puncţia Douglasului, care extrage sânge
incoagulabil, ultrasonografia şi laparoscopia diagnostică.
Perforaţia uterului: este una din cele mai frecvente complicaţii ce apar în timpul manevrelor intrauterine, în
special în timpul avortului artificial. De asemenea este mare pericolul perforării uterului, când în miometru
există diverse procese patologice: avorturi multiple, endometrite după naşteri şi avorturi, mola hidatiformă,
miomectomie conservatoare în anamneză, în cazul miomului uterin nodular şi când nu s-a stabilit amplasarea
uterului şi nu a fost respectată metodica intervenţiei chirurgicale. în aceste cazuri poate avea loc nu numai
perforaţia uterului, dar şi lezarea cavităţii abdominale (intestinului, vezicii urinare etc.). In cazul perforării
uterului cu dilatatorul sau cu chiureta de dimensiuni mici şi dacă pe parcurs nu survine hemoragia, iar starea
femeii (PS, TA, dureri) nu se agravează, se poate limita la supravegherea minuţioasă a bolnavei, admi-
nistrându-i tratament antibacterian, contractile, o pungă cu gheaţă în regiunea proiecţiei uterului. în caz de
perforaţie a uterului cu chiureta mare sau la suspectarea leziunii organelor abdominale este necesară
laparotomia şi revizia organelor bazinului mic. Tabloul clinic depinde de volumul hemoragiei, de intervalul de
timp ce a trecut de la momentul perforaţiei, de prezenţa infecţiei şi de semnele peritoneale. în timpul
laparotomiei problema înlăturării uterului se decide individual, în dependenţă de starea bolnavei. La prezenţa
leziunilor mari ce includ şi fasciculele vasculare, hematoamele din parametru, la necroza şi supurarea uterului
e indicată histerectomia.
Apoplexia ovariana: Se determină 3 forme ale ei: anemică, doloră, mixtă.In forma anemică predomină
simptomele hemoragiei intraabdominale. Cauze pot fi: traumatisme, efortul fizic, actul sexual sau idiopatic.
Durerile acute abdominale apar la mijlocul ciclului sau în jumătatea a doua a ciclului şi pot fi localizate
deasupra simfizei pubiene, în fosa iliacă dextră sau sinistră cu iradiere în rect, organele genitale externe şi
sacru. La o hemoragie intraabdominală masivă apare simptomul frenic. Sunt prezente semne ale unei anemii
acute: slăbiciuni, vertijuri, stări de lipotimie, transpiraţii reci, greţuri, mai rar vomă.
La un examen general se determină paloarea tegumentelor şi mucoaselor vizibile, tahicardie la o temperatură
normală a corpului, hipotensiune arterială în dependenţă de gradul hemoragiei. Abdomenul poate fi parţial cu
defans muscular, puţin balonat, dolor în regiunea inferioară, cu semne de excitare a peritoneului. Examenul
general al sângelui constată o anemie acută. De regulă, forma anemică este confundată deseori cu sarcina
extrauterină, diagnosticul definitiv stabi- lindu-se intraoperator.
Forma doloră se întâlneşte în cazurile unei sufuziuni sanguine în ţesutul foliculului sau corpului galben, fără sau
cu o hemoragie abdominală neînsemnată. Tratamentul apoplexiei ovariene depinde de forma clinică şi poate fi
conservator sau chirurgical. Cel conservator se aplică în cazul formei dolore şi prevede : respectarea regimului
de pat, aplicarea pungii cu gheaţă în regiunea inferioară a abdomenului, administrarea preparatelor analgezice
şi spasmolitice, supravegherea minuţioasă în dinamică. Tratamentul chirurgical este indicat în forma anemică şi
mixtă şi constă în efectuarea laparotomiei cu rezecţia şi sutu- rarea ovarului
35. Dereglarile de ciclu menstrual. Hemoragiile uterine disfunctionale. Diagnostic diferential.

Tactica MF.
Dereglarile de ciclu menstrual:
*Menoragie: hemoragie abundenta sau de lunga durata la ciclul menstrual.
*Metroragie: hemoragie intermenstruala, eliminari hemoragice neinsemnate.
*Menometroragie: hemoragii grave neregulate aiti legate de ciclul menstrual, cit si nelegate de ciclu.
*Polimenoree: menstruatii abundente si frecvente ( ciclu < 21 zile).
*Oligomenoree: menstruatii scunde, neinsemnate.
*Spaniomenoree: menstruatii rare (una la 4-6 luni).
*Amenoree: lipsa menstruatiei 3 luni si mai mult.
*Opsomenoree: menstruatii rare( ciclul > 35 zile).
Hemoragiile uterine disfunctionale :Survin frecvent in ciclurile anovulatorii, cind are loc descuamarea
asincrona a endometrului, ca raspuns la actiunea estrogenica. Reprezinta totalitatea hemoragiilor genital ce
prelungesc anormal menstruatia sau apar in afara ei, fara a se putea depista o cauza organica a acestora .
Sangerarea este de obicei intensa si reflecta un dezechilibru intre functia ovulatorie normala si in concentratia
de estrogeni si progesteron a organismului. Acest tip de hemoragie este cea mai frecventa cauza de sangerare
uterina. Poate fi privita si ca un raspuns anormal la stimularea hormonala a endometrului uterin. Hemoragiile
sunt de cele mai multe ori cronice, au tendinta la recurenta si apar neregulat. Cel mai frecvent incriminate in
aparitia acestor sangerari sunt dezechilibrele hormonale. Cauzele difera in functie de tipul special al sangerarii,
daca este ovulatorie sau nu.
Femeile care se prezinta cu o astfel de patologie descriu de cele mai multe ori:
- metroragii
- sangerari vaginale intre menstruatii
- modificari de ciclu menstrual: ca durata - polimenoree, ciclu care apare la mai putin de 21 de zile
- oligomenoree, cand sangerarea menstruala apare la peste 35 de zile; sau de flux: metroragie, cand fluxul este
foarte abundent si sangerarea tine mai mult de 5 zile
- menometroragii
- hirsutism
- bufeuri
- infertilitate
- schimbari ale dispozitiei
- sensibilitate dureroasa a vaginului.
Pentru a pune un diagnostic corect de sangerare uterina disfunctionala medicul trebuie sa se bazeze pe o
anamneza riguroasa si corect efectuata, pe un examen fizic general complet si in functie de diagnosticul de
prezumtie, pe investigatiile paraclinice ulterioare.
-cu endocrinopatiile: hipo si hipertireoza, hiperprolactinemia, hiperandrogenemia in patologii ale
suprarenalelor.
-formatiunile benign: polipii cervical, polii endometriali
-formatiuni maligne: hiperplazia sau cancerul endometrului, tumori ovariene hormone producatoare.
-coagulopatiile
-hemoragiile ce tin de sarcina
-hemoragii pe fond de contraceptive hormonala
-steriletul intrauterine
-unele preparate medicamentoase
Tactica MF: va indica testul de sarcina/ AGS cu determinarea nr de eritrocite si trombocite/USG in caz de
suspiciune la procese inflamtorii in bazinul mic/consultatia ginecologului.
36. Sindroamele neuroendocrine in ginecologie. Manifestari clinice. Tactica Mf. Colaboarea cu

*Sindrom premenstrual: un complex de simptome patologice ce apar în a Il-a fază a ciclului menstrual şi se
manifestă prin dereglări neuropsihice, vegetovasculare, endocrino-metabolice care dispar odată cu apariţia
menstruaţiei. Acest sindrom se întâlneşte mai frecvent la femeile astenice cu sistemul nervos labil, ce
desfăşoară o activitate de muncă intelectuală. Apare pe fondul patologiilor sistemelor nervos central,
cardiovascular, gastrointestinal, după naşteri şi avorturi complicate, maladii infecţioase severe, ginecopatii
grave, procese inflamatore, stresuri emoţionale. în organismul femeii are loc dereglarea funcţiei
neuroendocrine, care se manifestă prin dereglarea secreţiei tonice de liu-liberine şi statine, gona- dotrofine,
anume prin hipersecreţia de FSH şi HACT şi hiposecreţia de LH. Dereglarea gonadotrofinelor sexuale conduce la
hipersecreţia estrogenelor în ovare, care la rândul lor conduc Ia hiperproliferarea în organele-ţintă şi la
hipersecreţia progesteronului.
Clinic sindromul premenstrual se manifestă prin următoarele grupe de simptome:
— dereglări psihice — schimbarea frecventă a dispoziţiei, hiperexcitaţie, slăbirea atenţiei,
supraoboseală, agresivitate, letargie, insomnie, frică;
— simptome neurologice — cefalee, ameţeli, hipertensiune, dismenoree, rinită, astm;
— fenomene dermatologice — acnee, prurită, pigmentare pe faţă, piele uscată sau grasă pe faţă,
trunchi;
— dereglări ale aparatului locomotor — dureri în articulaţii, oase, spate, diminuarea puterii
musculare, dureri în muşchi;
— simptome gastrointestinale — bulemie sau anorexie, dereglări de gust, greaţă, vomă, balonarea
abdomenului, dereglări de defecaţie;
— simptome renale — reţinerea lichidului în urma schimbării funcţiei renale, densităţii urinei.
In dependenţă de predominarea sindromului deosebim formele: neuro- psihică, edematică, cefalică. Este
necesar de accentuat, că în sindromul premenstrual simptomele clinice apar în faza a Il-a a ciclului menstrual şi
dispar odată cu apariţia menstruaţiei.
Tactica Mf, colaborarea cu specialistii de profil: testele în afară de tabloul clinic la stabilirea diagnosticului este
necesar să se aprecieze diagnostice funcţionale. în sânge se apreciază hormonii: prolacti- na, estrogenele,
progesteronul în ambele faze ale ciclului menstrual, iar în urină — metaboliţii lor; se efectuează radiografia
craniului, care constată: hiperestezie cu intensificarea desenului vascular; hiperestezia şi calcificarea glandei
cereneum, durei mater; hiperestezia oaselor frontale; electroencefalograma denotă schimbări funcţionale în
structurile diencefalo-limbice. Mamografia în faza I a ciclului menstrual se efectuează pentru excluderea pa-
tologiei organice; se apreciază funcţia rinichilor. Consultaţia oftalmologului include examinarea fundului de ochi
şi constatarea semnelor de edem cerebral în formele grave.
Tratamentul se începe cu psihoterapie, respectarea regimului alimentar, excluderea în faza a Il-a a ciclului
menstrual a cafelei, sării, laptelui, grăsimilor.
Se recomandă masaj general, balneoterapie, electroforeză endonazală cu vit. B] pentru a stabiliza sistemul
nervos vegetativ. în hiperestrogenia absolută sau relativă se administrează: terapie cu gestagene (din a 16-a zi a
ciclului — 10 zile), norcolut — 5 mg, pregnin 0,01 — 3-4 ori în 24 de ore. Tratamentul complex se efectuează
timp de 2-3 cicluri cu întrerupere de 2- 3 cicluri, iar în caz de recidive se repetă. Dacă a fost obţinut efectul
pozitiv, pentru menţinerea lui se administrează terapia cu vitamine, tranchilizante, mai ales în cazurile când
bolnavele au suportat stresuri.
*Sindromul climateric: Sindromul climacteric (SC) reprezintă un complex de simptome patologice specifice
determinate de scăderea estrogenelor, ce clinic se manifestă prin tulburări neuropsihice, endocrino-metabolice
şi vegetative. Sindromul climacteric se dezvoltă în perioada premenopauzală la 36%, odată cu apariţia meno-
pauzei — la 35%, iar în decurs de 1-2 ani după menopauză — la 26% din numărul de femei. Foarte rar se
întâlneşte acest sindrom în postmenopauza tardivă. Sindromul climacteric apare mai des la femeile cu un fond
premorbid nefavorabil : avorturi şi naşteri complicate în antecedente, tulburări de ciclu menstrual, începând cu
prima menstruaţie, ginecopatii endocrino-metabolice şi inflamatoare complicate, maladii infecţioase frecvente,
intoxicaţii, stresuri cronice, condiţii sociale nefavorabile. La 2A din numărul de femei acest sindrom apare pe
fond de boală hipertonică, ateroscleroză şi patologii gastrointestinale. Ca rezultat în hipotalamus au loc
modificări secretorii ale GnRH, HTT, SH, HACT. Dacă SC apare la o femeie cu sistemul nervos de tip astenic,
bolnava va acuza slăbiciuni, hiperexcitabilitate, cefalee, diminuarea atenţiei, oboseală, amnezie.
Bolnava cu sistem nervos de tip fobie şi sindrom climacteric acuză: disconfort intern; anxietate, care se
manifestă prin „flutter intern", freamăte. în formele grave reacţia fobică se intensifică, ajungând până la
obsesie de constrângere.
La bolnavele cu sistem nervos de tip isteric sunt prezente acuze la disfagii, crize de asfixie, convulsii şi tremur al
capului. La femeile cu sistem nervos de tip depresiv, după B. Schindler (1987), pot apărea următoarele forme de
depresii: dereglări distimice, depresii nervoase şi psihoză maniacal-depresivă. Valurile de căldură sunt cele mai
frecvente tulburări ale SC. Mai multe studii au constatat, că aceste valuri de căldură sunt precedate de
descărcări de vârf de LH. Ele apar spontan sau pot fi declanşate de diverşi factori emoţionali. Valul începe cu o
senzaţie de căldură în regiunea trunchiului, care se extinde pe tora- ce, gât, faţă şi este însoţit de o senzaţie de
înţepături. Valurile de căldură sunt însoţite de palpitaţii, dureri precordiale, senzaţii de leşin şi manifestări
neuro-vegetative: cefalee, ameţeală, tulburări digestive şi urinare etc. Frecvenţa lor variază de la 2-3 pe zi
până la 20-25 în crize şi durează în medie 2-3 minute, se întâlnesc la o proporţie de 75% din numărul de
bolnave. Transpiraţiile nocturne sunt echivalente cu valurile de căldură din timpul zilei. Au o frecvenţă similară,
se repetă de 2-3 ori pe noapte, uneori de 8-10 ori încât femeia este nevoită să-şi schimbe des lenjeria. Datorită
lor apare o insomnie rebelă.
Din mulţimea de preparate estrogene în tratamentul SC se administrează numai estrogenele naturale.
Deoarece în SC sunt frecvente simptomele neuropsihice, tratamentul lui se combină cu terapia sedativă în
dependenţă de tipul sistemului nervos al femeii.
în SC cu predominarea sindromului astenic se administrează preparate ce au efect vegeto-stabilizant ca:
grandaxin 150 mg/24 de ore; finlepsin 200- 400 mg/24 de ore; etapirazin 6-8 mg/24 de ore şi fizioproceduri
(electroanal- gezie etc.).
Bolnavelor cu tip nervos isteric şi sindrom climacteric li se administrează tranchilizante cu doze mici de
neuroleptice: tazepam 30 mg/24 de ore, sonopax 30-60 mg/24 de ore, neuleptin sau galoperidol câte 10-15
picături în 24 de ore.
în sindromul climacteric ce s-a dezvoltat la femei cu sistem nervos depresiv pentru tratamentul sedativ se
administrează antidepresanţi mici ca: pirazi- dol, afazen, befol în medie până la 100 mg/24 de ore. în stările
fobice se folosesc combinaţii de tranchilizante cu doze mici de antidepresante. Durata tratamentului sedativ
depinde de gravitatea sindromului climacteric. Dacă după 2-3 săptămâni de tratament efectul este negativ, se
indică consultaţia psihiatrului.
*Sindromul postcastrational: SPC este un complex de simptome vegetovasculare, neuroendocrine şi me-
tabolice, ce se dezvoltă în urma ovariectomiei totale sau subtotale, atrofiei ţesutului ovarian cauzate de
radiaţie, infecţii şi preparate medicamentoase.
Acest sindrom se întâlneşte la 80% din femeile operate şi apare peste 30- 40 de zile după înlăturarea ovarelor,
la 25% din numărul acestora decurgând sub formă grea. Clinic SPC se manifestă prin simptome vegetovasculare
cum sunt: „fluxurile calde", hiperemia feţei, hipertensiunea, cardialgia, tahicardia, hiperhidroza şi cefaleea; se
constată următoarele simptome endocrino-metabolice: obezitate, hipercolesterolemie, hepatocolecistită,
ateroscleroză, schimbări atrofice ale mucoaselor organelor genitale, vezicii urinare. în glandele mamare ţesutul
glandular este substituit cu cel conjunctiv, ducând la schimbări atrofice. La femeile ce depăşesc vârsta de 45 de
ani SPC se dezvoltă mai des şi decurge mai grav. Tratamentul e ca si la sindromul climateric.
* Sindromul viril sau virilismul :se manifestă prin apariţia semnelor sexuale secundare masculine la femei.
Acestea conduc la schimbarea exteriorului femeii şi anume la: schimbări constituţionale, musculatură
exprimată, depuneri de ţesut adipos pe coapse, atrofierea glandelor mamare, micşorarea timbrului vocii,
hipertricoză de tip masculin şi hipertrofierea clitorisului. Virilismul, poate fi determinat de diferite stări
patologice ale organismului: hiperplazia sau tumoarea stratului cor- tical al glandei suprarenale, ovare
polichistice, boala Iţenco-Cushing, acrome- galie, tumori cerebrale, sindromul Morgagni, tuberculoza organelor
genitale
37.Anomaliile de dezvoltare a fatului. Cauze. Factori de risc. Rolul MF in screening.

Malformatiile fetale sunt rezultatul actiunii factorilor teratogeni asupra produsuluii de conceptie in timpul
perioadei de organogeneza(primele 3 luni de sarcina). Malformatiile congenital pot fi evidente imediat dupa
nastare, unele fiind incompatibile su supravetuirea, altele impunind interventie chirurgicala corectiva precoce.
Omfalocelul reprezinta lipsa congenital a peretelui abdominal in regiunea ombilicala.
Malformatii ale tubului digestive: atrezie de esofag, atrezie esofagiana, ocluziile intestinale congenital, atrezia
duodenala, persistent membrane anale, imperforatia anala, deschideri anormale ale anusului.
Spina bifida consta in dehiscenta coloanei vertebrale cu sau fara hernierea maduvei si a meningelor.
Malformatii cardiac cogenitale: comunicare interatriala, comunicare interventriculara, persistent canalului
arterial, coarctatia aortei, tetralogia Fallot.
Cauze si factori de risc:
*cauze genetice
1.anomalii cromozomiale neechilibrate
2.mutatii monogenice
3.ereditatea multifactoriala
4.microdeletii
*cauze negenetice:
1.agenti externi=factori teratogeni
2.agenti biologici-TORCH
3.agenti chimici-alcool, anticonvulsiante
4.agenti fizici-radiatiile, hipertermia prelungita
5.boli materne-DZ, fenilcetonurie, LES.
*Modificările structurilor eriditare
* Patologiile somatice materne
*Supramaturarea celulelor sexuale
*Virsta părinţilor
Rolul MF in screening: evaluarea înainte de sarcină sau cât mai precoce în sarcină a statusului imunitar pentru
anumite infecții cu risc malformativ mare (rubeolă, citomegalovirus, toxoplasmoză, varicelă, infecția cu virus
herpetic genital, etc.). Monitorizarea gravidelor pentru efectuarea USG la termenele stabilite pentru depistarea
anomaliilor: ecografia de prim trimestru efectuată la 11-13 săptămâni de sarcină - care evaluează lungimea
cranio-caudală, translucența nucală, osul nazal, ecogenitatea anselor intestinale, vezica urinară etc. și care
poate depista până la 90% din cazurile de sindrom Down. Testul dublu – test care măsoară valorile unor
proteine de sarcină (PAPP-A și free ß-hCG) în sângele matern în perioada 11-13 săptămâni de sarcină; aceste
valori, corelate cu translucența nucală și cu factori materni pot depista până la 95% dintre cazurile de feți cu
sindrom Down. Testarea se realizeaza obigatoriu de catre gravidele cu varsta peste 35 ani, intrucat riscul unui fat cu
anomalii genetice creste exponential dupa aceasta varsta (de exemplu pentru sindromul Down, de la 1/385 la 35 ani pana la
1/11 la 49 ani) si de asemenea in cazul depistarii unor anomalii cromozomiale la un copil nascut anterior
38. Factori de risc preconceptionali. Rolul MF in conduita preconceptionala.

*Virsta mamei sub 20 ani.
*Virsta mamei peste 35 ani.
*Virsta tatalui peste 40 ani
*Factori profesionali daunatori la mama sau la tata
*Fumatul
*Alcoolul
*Cofeina/narcomanie
*Obezitatea
*Inaltimea mamei sub 150 cm
*Multiparele
*Avort electiv in al doilea trimestru de sarcina
*Intervalul intre nasteri mai mic de 2 ani
*Sarcina nedorita
*Avorturi in anamneza
*Nasteri premature in anamneza
*Moarte perinatala in anamneza
*Avort spontan habitual
*Anomalii de dezvoltare a copiilor
*Anamneza infertilitatii
*Miom uterin
*Uter cicatricial
*Sarcina ectopica in anamneza
*Anomalii de dezvoltare a uterului
*Cardiopatie congenitala/ maladie renala/ DZ/boli hematologice
Rolul MF in conduita preconceptionala:
-consilierea in planificarea familiei
-evaluarea riscului obstetrical si perinatal al factorilor preconceptionali
-evaluarea gradului de risc al factorilor preconceptionali
-recomandari in pregatirea catre sarcina
- optimizarea diagnosticului infecţiilor TORCH şi a infecţiilor transmisibile sexual la femeile din grupul de risc;
-asigurarea consultului medico-genetic al cuplului depistaţi cu malformaţii congenitale;
-educatia sanitara adecvata a cuplurilor tinere.
-asigurarea tuturor femeilor cu acid folic pînă la termenul 12 săptămîni de sarcină, începînd din perioada
preconcepţională;
39. Contraindicatii pentru sarcina in diverse patologii extragenitale.

*Cardiopatiile stadiile 3-4 sunt o contraindicatie pentru sarcina deoarece tulburarile sunt accentuate,
incapacitate de munca, decompensare cardiaca. Stadiile III-IV beneficiaza de intrerupere terapeutica a sarcinii
in primul trimestru, mai tirziu manopera fiind mai riscanta decit nasterea insasi.
*Stenoza aortica-cardiopatie cu gravitate mare, greu tolerate in sarcina.Presupune intreruperea teraputica a
sarcinii si corectarea chirurgicala a valvulopatiei inaintea mentinerii sarcinii.
*Cardiopatiile cianogene sunt grave, nu permit mentinerea unei sarcini, chiar cele operate au un grad
important de risc.
*Rubeola diagnosticata in primele 3 luni de gestatie presupune avort terapeutic. Primoinfectia in primele 15 SA
- propunerea intreruperii sarcinii (risc teratogen major).
*Astmul bronsic-este indicat in astmul sever cu agravare la sarcinile anterioare.
*Toxoplasmoza: diagnosticul infectiei fetale pana la 24 SA pune in discutie intreruperea sarcinii (risc major
teratogen 10-24 SA.
* Toate formele de disfunctii hormonale suprarenaliene sunt responsabile de infertilitate sau avort precoce.
*Cancer de col uterin: trimestrele I si II - evacuarea sarcinii (avort terapeutic prin aspiratie sau indus
medicamentos)
*Tumori ale SN: Daca in momentul diagnosticului tumorii intracraniene sarcina este de varsta mica, este
oportuna si intreruperea sarcinii inainte de tratamentul de specialitate neurochirurgical.
Urgentele:
1. Preeclampsie severa: manifestari clinice, asistenta de urgenta.
Simptome clinice care sugerează prezenţa preeclampsiei severe :

· Afectarea SNC: cefalee; somnolenţă; ameţeală; confuzie.
· Dereglări vizuale (condiţionate de spasmul arteriolar şi edemul retinei): scotoame; vedere tulbure; diplopie;
amauroză.
· Afectarea rinichilor: oligurie; anurie; hematurie.

· Implicarea tractului gastrointestinal: dureri epigastrale sau sub rebordul costal drept (ca rezultat al distenziei
capsulei hepatice); greaţă şi vomă.
· Afectarea sistemului respirator: dispnee ca rezultat al edemului pulmonar cardiogen şi necardiogen (din cauza
scăderii presiunii oncotice a plasmei şi măririi permeabilităţii vasculare) sau a edemului laringian.
· Afectarea sistemului feto-placentar: dureri permanente puternice în abdomen (condiţionate de dezlipirea
prematură a placentei); lipsa (moartea in uter) sau diminuarea mişcărilor fetale.
2. Eclampsie: manifestari clinice, asistenta de urgenta

3. Socul hemoragic si sindromul coagularii intravasculare diseminate: cauze, asistenta de urgenta.

Socul hemoragic: Reprezinta o criza microcorculatiei(incapacitatea microcirculatiei de a realiza unmetabolism
tisular adecvat( de a satisface necesitatile ţesutului in oxigen si produse energetice si de a elimina
produsele finale(toxice ale metabolismului).
Clasificare:
*moderat (compensat) –pierderea aproximativ 20% VSC
*mediu (decompensat reversibil)-20-40% VSC
*sever (decompensat ireversibil)-> 40% din VSC
Asistenta de urgenta:
-mobilizaţi tot personalul medical( completaţi echipa cu anesteziolog-reanimatolog)
-monitorizaţi semnele vitale pulsul, respiraţia,temperatura, diureza 'drenaţi( vezica urinară)
-realizaţi accesul la vene de calibru mare folosind o canulă de dimensini mari -14 G sau 16 G
-ridicaţi membrele inferioare ale pacientei pentru majorarea întoarcerii vasculare la inimă
- încălziţi pacienta( dar nu o supraîncalziţi din cauza riscului majorării microcirculaţiei periferice si diminuarii
celei centrale.
-incepeţi infuzia intravenoasa folosind un cateter de dimensiune mare nr 16
Dacă nu reuseste cateterizarea se efectueaza venesecţia.
-colectaţi singe pentru examenul la hemoglobina, pentru proba la compatibilitate si cea a funcţiei sistemului de
coagulare la patul bolnavului pînă la începutul terapiei de infuzie
-infuzati rapid intravenos ser fiziologic sau soluţie de Ringer-lactat, începeţi infuzia cu viteza 1litru în 15-20
min.
-volumul total al infuziei trebuie să depăseasca de circa 3 ori cel pierdut.
-infuzaţi în prima oră nu mai puţin de 2 litri. Acest volum de obicei este îndeajuns pentru compensarea
volumului de lichid pierdut.
-oferiţi pacientei oxigen 6-8 l în min. cu ajutorul măstii sau unui dren nazal .
Dacă starea s-a ameliorat:

- reduceţi viteza infuziei intravenoase pînă la 1 l timp de 6 ore
- continuaţi măsurile de depistare si înlăturarea cauzei socului
-Ameliorarea contractilităţii miocardice:simpatomimetice, dobutamina,dopamina,izoproterenol, calciu si
glucoza
-Corecţia acidozei metabolice NaHCO3, O2
-0ptimizarea frecvenţei cardiac: în bradicardie: atropină 0,01 mg/kg i.v.;
-Antiaritmice :monitorizare ECG
-Corecţia anemiei : dacă Ht<20% se va efectua transfuzie cu masă eritrocitară 'în prezenţa semnelor clinice ale
anemiei.
-Prevenirea si combaterea CID: perfuzii de plasmă proaspăt congelată
-Suportul nutriţional: aport crescut de glucoză în perfuzie iv + sol. de aminoacizi
-Controlul si prevenirea infecţiei: terapie de support imunologic la cei imuno-deprimaţi si antibioticoterapie
CID: In timpul sarcinii acest echilibru se dereglează: se produce o creştere semnificativă a cantităţii de
fibrinogen şi a altor factori de coagulare, în paralel cu scăderea activităţii sistemului anticoagulant şi fibrinolitic.
în consecinţă, la gravide în hemostază se instalează o stare de hipercoagulare fiziologică ges- taţională,
îndreptată spre stoparea rapidă a hemoragiei din zonele de inserţie placentară în perioada postnatală. în
acelaşi timp, această modificare a hemostazei creează premise extrem de favorabile pentru apariţia în sarcină,
dar mai des în naştere, a complicaţiilor trombo-embolice precum şi a hemoragiilor severe, cauzate de
sindromul coagulării intravasculare diseminate (CID).
Sindromul CID este o hemostaziopatie la baza căreia se află coagularea diseminată, generalizată a sângelui, cu
formarea în microcirculaţie a multipli microcheaguri şi agregate ale celulelor sangvine, ce blochează he-
mocirculaţia în organe şi ţesuturi, determinând ischemia şi alterarea funcţiilor. Consumarea factorilor de
coagulare şi trombocitelor în procesul CID-lui alterează hemostaza şi favorizează apariţia hemoragiei
coagulopatice.
Cauzele:
-infecţiile generalizate sepsis =CID
-socurile( hemoragice, septic)
-intervenţii incompatibile, masive
-patologia obstetrical
gestozele tardive-
-fătul mort în uter
-placenta previa
-infecţia intrauterină
-mola veziculară
-operaţia Cezariană
-embolia cu lichid amniotic
-avorturile tardive cu 20% NaCl.
Principiile tratamentului sindromului CID:

Este foarte important ca în timpul tratamentului etiologic să se evite acţiunile care ar agrava starea hemostazei,
ca de exemplu, de a nu efectua masajul brutal al utemlui în cazul hipotoniei uterine, a se da prioritate naşterii
prin căile genitale naturale.
Combaterea hipovolemiei şi terapia şocului nu se va începe cu transfuzia de masă eritrocitară şi, categoric, nu
se va transfuza sânge conservat de la donator, el fiind o sursă suplimentară de tromboplastină.
Alt component obligatoriu al corecţiei CID-ului este tratamentul de substituţie, care prevede normalizarea
potenţialului coagulant, anticoagulant, fibrinolitic şi echilibrarea funcţionării întregului sistem de hemostază.
Baza acestui tratament a fost şi rămâne folosirea efectului anticoagulant al heparinei. Inactivând trombina,
heparina stopează depunerile de fibrină în microcirculaţie, îmbunătăţeşte reologia sângelui, combate
hipercoagularea şi opreşte consumul factorilor de coagulare şi trombocitar.
Efectul anticoagulant al heparinei e realizat numai în prezenţa AT III. Nivelul acestuia fiind scăzut de la fazele
iniţiale ale sindromului, heparinoterapia necesită normalizarea conţinutului lui plasmatic, sursa optimă fiind
plasma proaspăt congelată (PPC). în faza de hipercoagulare este indicată transfuzia a 500-600 ml de crioplasmă
cu 2500-10000 UA de heparină. Circa 1500-2500 UA heparină se recomandă de a fi introduse direct în PPC.
Tratamentul substitutiv în cazurile CID-ului acut, în fazele II şi III de dezvoltare, constă în transfuzia masivă de
PPC, soluţie coloidală, cu efect echi- librant, datorită conţinutului în ea, în stare nealterată, a factorilor
coagulării, AT III, antiplasminei.
Dozele necesare pentru stoparea procesului patologic constituie 15 ml/kg (circa 1200-1500 ml), cu repetarea
transfuziei la 6-8 ore, câte 600-800 ml. Plasma se transfuzează în jet, rapid, prin sisteme pentru he-
motransfuzie. Alţi componenţi sangvini, aşa ca crioprecipitatul şi concentratul de fibrinogen nu se folosesc în
terapia sindromului CID. Heparina, la fel, este contraindicată în sindromul CID acut.
4. Soc bacterio-toxic: cauze, manifestari clinice, asistenta de urgenta.

Soc bacetrio-toxic: prezenta bacteriilor viabile in singe.
Cauze:
-catetere sau dispozitive invazive
-catetere urinare mentinute perioade lungi
-prezenta portilor de intrare a infectiilor: plagi, punctele de acces vascular etc.
Manifestari clinice:
-debitul cardiac creste
-rezistenta vasculara sistematica scade
-presiune de umplere cardiaca scade
Respirator: tahipnee si hiperventilatie, dispnee, tuse
-cresterea permeabilitatii membranei alvelo-capilare
-hipoxemie arteriala
-scaderea peristalticii intestinale
-scade nivelul factorilo de coagulare
-Renal: hipoperfuzia duce la oligurie, cresterea ureei si creatininei
-SNC: cefalee, convulsii, meningism, alterarea statusului mental( letargie, dezorientare, obnubilare, coma)
-supresia tuturor liniilor celulare sanguine
-febra, tahicardie
-Cutanat: eritem, edem, abcese
Asistenta de urgenta:
-tratamentul antimicrobian cu spectru larg inceput imediat pe baza suspiciunii clinice a microorganismului pina
la identificarea sursei.
-cateterele in punctele de infectie trebuie eliminate
-resuscitarea volemica: cristaloizi-ser fiziologic, ringer lactat

-agenti vasoactivi: noradrenalina, adrenalina, dobutamina
5. Tactica terapeutica in hipoxia fatului si asfixia nou –nascutului.

Hipoxia fetala: compromiterea schimburilor gazoase fetale, determinind modificari ale pO2 si pCO2 din singe,
scade pH sanguin.Tactica terapeutica: pacienta se va culca pe partea stinga. Saturarea singelui parturientei cu
oxigen prin inhalarea oxigenului umezit ( 60%) prin masca sau sonda nazala ( la fiecare 10-15 min cu pauza de
10-15 min pina la nasterea copilului. Sesizarea anesteziologului in vederea anesteziei adecvate a nasterii.
Normalizarea circulatiei uteroplacentare.
Asfixia nou-nascutului:
*Terapie respiratorie
*Terapie circulatorie
*Corectarea dezechilibrelor acido-bazice
*Corectarea complicatiilor postasfixice (creier, cord, rinichi)
*Tratamentul convulsiilor.
Tactica terapeutica:
1. Dezobstruarea cailor respiratorii: imediat dupa iesirea capului (inaintea degajarii umerilor) trebuie aspirate
bine gura, orofaringele si hipofaringele , folosind o sonda de aspiratie 10Fr, DeLee sau alta sonda flexibila care
sa nu fie mai mica de 10 Fr.
-Se pune nou-nascutul pe spate, se pozitioneaza capul intr-o pozitie usor extinsa pentru a deschide caile
respiratorii, se amplaseaza un rulou din stofa sub umerii nou-nascutului pentru a contribui la exitinderea
capului.
-Se administreaza oxigen cu o viteza moderata a fluxului. Daca frecventa respiratorie a copilului este mai putin
de 30 resp/min, atunci se supravegheaza cu atentie. Daca frecventa respiratorie este mai mica de 20/min se
resusciteaza utilizind balon si masca.
-Se stimuleaza copilul sa respire prin frictionarea spatelui lui timp de 10 sec. Daca copilul nu incepe sa respire
imediat, se resusciteaza utilizind masca sau balonul.
Tactica in asfixia grav-medie:
-pasul A
-din pasul B-VAP prin balon si masca, corectia policitemiei si dereglarilor ionice
-daca nu este effect se trece la pasul C.
Tactica in asfixia grava:
-Pasii A+B
-Din C-masaj indirect al inimii, adrenalina, natriu bicarbonate, in prezenta semnelor de hipovolemie volum
espander.
Tactica in soc hipoxic:
-ABC reanimarea
-tratament intensiv sindromal, medicamentos, adrenalina, natriu bicarbonate, volum expander, corectia
dereglarilor ionice si metabolice.

Obstetrica-ginecologie-Medicina de Famile

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Obstetrica-ginecologie-Medicina de Famile

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Release by MedTorrents.

Raspunsuri la examenul Ginecologie si Obstetrica, anul II, specialitatea

1.Planificarea familiei. Rolul Mf in planificarea familiei. Indicii demografici in RM .

2.Factorii medico-biologici si psiho-sociali ce influenteaza planificarea familiei .

3.Consultul medico-genetic. Evaluarea preconceptionala a factorilor de risc. Metode contemporane

1.Prezenţa în familie a unor copii cu anomalii de dezvoltare sau patologii ereditare;

4.Metode contemporane de contraceptie. Mecanismul de actiune al contraceptivelor hormonale.

Contraceptivele hormonale se clasifica in:

5.Masuri de prevenire ale avortului. Legislatia RM referitor la avort. Consilierea. Metode

6.Ingrijiri antenatale. Regionalizarea sistemelor perinatale.Carnetul medical perinatal.

7.Metode contemporane de investigatii in obstetrica si ginecologie.Examenul clinic, paraclinic si de

Diagnosticul clinic al gravidităţii depinde de vârsta gestaţională. De la 13 până la 20 săptămâni de graviditate,

Dupa implantare, in dezvoltarea embrionului incepe o perioada responsabila de organogeneza si placentatia,

Factorii nocivi: A. Factorii endogeni:

9.Diagnosticul sarcinii in termeni precoci si tardivi. Tactica Mf.

10.Igiena si alimentatia gravidei. Principii de consiliere pentru schimbarea comportamentului

11.Pregatirea prenatala psiho-profilactica a gravidei catre nastere. Parneriat la naster e.

12.Conduita sarcinii fiziologice. Continutul viziteleor antenatale. Programe de screening.

13.Disgravidiile precoce. Diagnosticul pozitiv.Tactica Mf in dependenta de severitate .

-Tabloul biochimic va fi reprezentativ pentru pierderi importante de CI" şi Na +, cu hiperamonemie, mărirea

14.Disgravidiile tardive.Preeclampsia.Eclampsia.Cauze.Factori de risc .Tabloul clinic.Diagnosticul

2. Alterarea endoteliilor joacă un rol central în patogenia preeclampsiei. Ea stă laoriginea vasoconstrucţiei

*Hemoglobina Hematocritul :Hemoconcentraţia confirmă prezenţa preeclampsiei şi este un indicator al

15.Hemoragiile obstetricale in timpul sarcinii(avortul spontan, mola hidatiforma, placenta previa,

16.Hemoragiile obstetricale in timpul nasterii si in perioada de lauzie. Diagnostic precoce, conduita,

17.Insuficienta feto-placentara. Sindromul de retinere in dezvoltarea intrauterina a fatului.

18.Infectiile genitale si sarcina. Cauze.Tabloul clinic. Diagnostic diferential. Conduita. Profilaxia

• diminuarea bruscă sau lipsa lactobacteriilor;

19.Perioada puerperala fiziologica si patologica. Diagnosticul precoce al afectiunilor septico-

-daca membranele sunt rupte, scurgerea lichidului amniotic

21. Sarcina gemelara. Diagnostic. Rolul Mf in conduita. Profilaxia complicatiilor.

22. Amenoree. Cauze. Clasificarea. Diagnosticul pozitiv si diferential. Conduita. Colaborarea cu

- Inspectia: morfotip, pi1ozitate, tiroida.

23. Cuplul steril. Definitie. Cauze. Diagnostic pozitiv. Tactica MF.

1. Anamneza • Date generale

2. Examenul • Examenul general

3. Diagnosticul • Temperatura bazală

6. Diagnosticul • Glera cervicală

Metodele de diagnostic Specificate

2. Examenul fizic al soţului • Examenul general

3. Analiza spermei • Volumul spermei

4. Testele funcţionale ale spermatozoizilor • Testul postcoital

5. Controlul hormonal • FSH

6. Evaluarea genetică • Consultingul medico-genetic

7. Metode instrumentale de diagnostic • Biopsia testiculară

- de la 21 de ani sau timp de 3 ani după începutul vieţii sexuale;

6.Celule columnare atipice pe frotiul PAP: chiuretaj endocervical+biopsie de endometru

27. Starile precanceroase si cancerul glandei mamare. Etapele de screening. Tactica MF in

• 􀁹 vasculare : angioame, angiosarcoame

28. Boala inflamatorie pelvina. Diagnosticul pozitiv si diferential. Tactica MF.

Folosirea contraceptivelor orale oferă o protecţie indirectă împotriva apariţiei BIP pentru că determină crearea

31. Menopauza. Definitie, particularitati de evolutie. Conduita terapeutica in menopauza

Definitie: Reprezintă disparitia fiziologica a menstruatiei şi tranziţia de la faza reproductivă la cea

Conduita terapeutica in menopauza patologica:

*punctie a doua cai venoase si cateterizarea lor

34. Hemoragiile intra-abdominale ginecologice. Cauze. Principiile de diagnostic. Asistenta de

35. Dereglarile de ciclu menstrual. Hemoragiile uterine disfunctionale. Diagnostic diferential.

36. Sindroamele neuroendocrine in ginecologie. Manifestari clinice. Tactica Mf. Colaboarea cu

37.Anomaliile de dezvoltare a fatului. Cauze. Factori de risc. Rolul MF in screening.

38. Factori de risc preconceptionali. Rolul MF in conduita preconceptionala.

39. Contraindicatii pentru sarcina in diverse patologii extragenitale.

Simptome clinice care sugerează prezenţa preeclampsiei severe :

· Afectarea rinichilor: oligurie; anurie; hematurie.