Universitatea Babeș-Bolyai Tamaș cătălin-Andrei

Facultatea de Drept

Referat practică
An III

Tamaș Cătălin-Andrei,
An III, grupa 313
Opt pagini, nenumerotate.
Universitatea Babeș-Bolyai Tamaș cătălin-Andrei
Facultatea de Drept

A. Introducere
Materia dreptului penal a reprezentat întotdeauna un punct senibil, mai ales în ochii
profanilor, care tind să pună semnul egalității între acest domeniu al dreptului și întregul sistem
juridic al unei societăți. Aceasta întrucât celălalte ramuri ale dreptului relevă cel mai adesea
probleme de natură patrimonială care, puse în balanță cu însăși libertatea de mișcare a persoanei,
nu cântăresc la fel de mult. 
Tocmai de aceea ne-am ales ca temă de referat o speță din materia dreptului penal care
relevă probleme pe cât de interesante, pe atât de complicate. 

B. Starea de fapt
Speța curentă este rezultatul unui lung șir de denunțuri făcute sub tutela DIICOT1-
ului. În principiu, subsemnatul privește cu rezervă acest mijloc de sesizare a organelor judiciare,
întrucât, în sistemul nostru procedural penal, el este privit ca o cale pentru reducerea pedepsei
unui inculpat, iar denunțul nu mai este un act juridic care are drept cauza protejarea interesului
public, prin aducerea la cunoștința autorităților a unor fapte prevăzute de legea penală, ci un
mijloc de constrângere, inculpații folosind acest mecanism juridic –deseori la îndrumarea
reprezentanților Ministerului Public- pentru a obține o reducere de pedeapsă în cadrul
individualizării pedepsei.2 Totuși, există anumite puncte nevralgice ale dreptului penal, anumite
comportamente umane care lezează într-atât de grav buna conviețuire într-un grup social încât
pentru stoparea lor se permite, moralmente, orice tertip juridic care se încadrează în litera legii. 
Aceasta cu atât mai mult cu cât organele de urmărire penală nu dispun deseori de tehnica
necesară pentru descoperirea lor, cum este și cazul de față, în care Parchetul nu a reușit să ducă
la îndeplinire un mandat de supraveghere tehnică și unul de percheziție informatică întrucât nu
dispunea de mijloacele necesare de decriptare a unor conversații purtate de inculpat într-un
mediu privat (lucru ce reiese din rechizitoriul cauzei, compus din XIII volume de urmărire
penală). Să detaliem starea de fapt. 
În speță, prin rechizitoriul nr. 500 D/P/2017 emis de Ministerul Public, reprezentat de
DIICOT, prin dl. procuror Rareș Ciausu, s-a reținut, pe scurt, în sarcina inculpatului, următoarea
stare de fapt: martorul-denunțător H. O., condamnat definitiv într-un alt dosar, a afirmat despre
inculpatul din dosarul curent că l-a cunoscut în perioada 2015-2016, corespondând pe internet.

1
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

2
Mihail Udroiu, Procedura penala. Partea generala, ed. a Va, Ed. C.H. Beck, București, 2018, p. 392.
Universitatea Babeș-Bolyai Tamaș cătălin-Andrei
Facultatea de Drept
Acesta din urmă a afirmat că are 27 de ani, că este din Oradea, că a lucrat la un centru de
plasament și că în acest centru a văzut copii care întrețineau relații sexuale, lucru care „l-a
excitat”, fără însă a avea vreo legătură cu vreunul dintre acești copii. De asemenea, inculpatul i-
a spus martorului-denunțător că ii plac băieții și că deseori iese seara în oraș, în gara Oradea sau
în parcul din oraș, în scopul de a intercționa cu ei și de a-i racola în scopul înreținerii de relații
sexuale. Mai mult decât atât, inculpatul i-a trimis martorului pe platforma WhatsAapp fișiere
video în care apăreau minori care întrețineau relații sexuale cu bărbați adulți . Mai mult,
inculpatul i-a mărturisit că locuiește cu mama să și că deține zeci de carduri de memorie cu
materiale pornografice cu minori la domiciliu.
Urmare a acestui denunț, s-a verificat contul de facebook al inculpatului prin intermediul
unei percheziții informatice, a cărei „reușită” se datorează faptului că P.A.V. le-a mărturisit
anchetatorilor parola sa de facebook. Urmare a acestei percheziții, s-a descoperit că inculpatul
lăsase un comentariu la fotografia de copertă a unui minor, identificat în persoana lui A.M.A., în
care inculpatul afirma „Salut, ce te-aș linge în cur”1.
Apoi, în urma punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică, emis după
efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, s-au descoperit și alte fapte reținute
în sarcina acestuia.  Astfel, s-a descoperit că acesta a conversat vreme de două luni cu un minor
în vârstă de 12 ani, identificat în persoană lui M.M.S, căruia i-a trimis materiale pornografice și
pe care l-a invitat la o întâlnire, în scopul întreținerii de relații sexuale.
După ce inculpatul a demisionat din centrul de plasament (din motive ce nu se cunosc),
i-a scris unui copil în vârstă de 12 ani aflat încă acolo dacă dorește să se întâlnească cu el în
scopul de a întreține relații sexuale. Deși răspunsul a fost afirmativ, cei doi nu s-au mai întâlnit. 
De asemenea, tot urmare a acestei percheziții a fost identificată o conversație cu
persoană vătămată M.M., minor în vârstă de 12 ani, căruia inculpatul i-a trimis trei fotografii cu
penisul sau în erecție. Incuplaptul P.A.V. i-a prpopus în repetate rânduri persoanei vătămate să
se întâlnească pentru a întreține relații sexuale. După două luni de refuzuri, persoană vătămată a
acceptat și s-a întâlnit cu el pe malul Crișului, unde i-a făcut sex oral inculpatului. 
Deși cel puțin cu privire la această ultimă infracțiune, respectiv act sexual cu un minor,
nu existau alte probe decât declarația persoanei vătămate, inculpatul a recunoscut în integralitate
faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și a solicitat să fie judecat potrivit procedurii
abreviate a recunoașterii învinuirii, in condițiile art. 374 alin. (10) Cod pr. pen.

1
Limbajul este unul de-a dreptul grosier, însă comentariul este menționat de instanță chiar in motivarea hotărârii.
De altfel, cred ca buna desfășurare a individualizarii pedepsei nu trebuie împedicată de pudicitatea unora sau altora
dintre noi, mai mult sau mai puțin catolici.
Universitatea Babeș-Bolyai Tamaș cătălin-Andrei
Facultatea de Drept
Pentru toate acestea, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de
închisoare cu executare. 

C. Probleme juridice
În ciuda acurateței stării de fapt, care nu ridică foarte mari probleme, întrucât inculpatul
a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, încadrarea juridică a faptelor comise de acesta nu este
lesne de făcut. Astfel, inculpatul a recunoscut faptele în materialitatea lor, dar nu și încadrarea
juridică a acestora, acest din urmă lucru nefiind reclamat de Codul de procedura penală pentru
aplicabilitatea acestei proceduri1, ea revenind în seama juriștilor, participanți în procesul penal
și, cu precădere, instanței. 
Astfel, ar fi de analizat: (a) distincția între infracțiunea de act sexual cu un minor și
infracțiunea de viol, având în vedere vârsta victimei de 12 ani; (b) incidența, în speță (și) a
infracțiunii de corupere sexual a minorilor 2; (c) problema accesibilității legii penale, având în
vedere declarația inculpatului potrivit căreia nu știa că actele care alcătuiesc conținutul
infracțiunii de pornografie infantile sunt incriminate de legea penală; (d) problema
individualizării pedepsei. 

D. Sentinta instantei
Inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare în regim de executare, în
speță fiind incident concursul real de infracțiuni 3, el neavând antecedente penale. În ordine,
pedepsele au fost de 2 ani de închisoare pentru pornografie infantilă, un an de închisoare pentru
act sexual cu un minor și, respectiv, câte 6 luni de închisoare pentru două fapte concurente de
racolare de minori în scopuri sexuale. 
Alături de această pedeapsă principală, instanța a dispus și o pedeapsă complementară,
constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. a), b) și f) din Codul penal.
Mai mult, s-a dispus măsura confiscării speciale 4 asupra tuturor suporturilor de stocare de date
informatice pe care le deținea inculpatul, precum și asupra telefonului și a laptopului acestuia. 

1
Art. 396 alin. (10) Cod pr. Pen.

2
Art. 221 C. pen.

3
Pentru detalii, a se vedea C. Mitrache, Drept penal român. Partea generala, ed. a IIa, Ed. Universul Juridic,
București, 2016, pp. 327-341.

4
Art. 112 C. pen.
Universitatea Babeș-Bolyai Tamaș cătălin-Andrei
Facultatea de Drept
E. Analiza problemelor juridice
(a) distincția între infracțiunea de act sexual cu un minor și infracțiunea de viol, având
în vedere vârsta victimei de 12 ani
În doctrina juridică1 din materia dreptului penal este vehement discutată distincția între
aceste două infracțiuni. Astfel, prin definiție, infracțiunea de viol, incriminată în cuprinsul art.
218 C. pen., este una care are drept element constitutiv elementul constrângerii, fie el sub forma
amenințării sau a lovirii ori, deopotrivă, a punerii victimei în imposibilitate de a se apara sau de
a-și exprima voința, în vreme ce infracțiunea de act sexual cu un minor, reglementată în
cuprinsul art. 220 C. pen., reclamă consimțământul victimei. 
De asemenea, infracțiunea de agresiune sexuală nu poate fi incidentă în speță, întrucât
actul sexual de penetrare orală este unul specific violului. 
În doctrina juridică și chiar în jurisprudența Înaltei Curți s-a pus problema distincției
între cele două infracțiuni în spețele în care elementul de constrângere lipsește din structura
laturii obiective, dar vârstă victimei face ca al ei consimțământ să lipsească de facto. Altfel spus,
trebuie determinat dacă în speță victima, de o vârstă fragedă, era aptă să înțeleagă acțiunile sale
și consecințele pe care acestea le determină, astfel încât să se stabilească dacă ea a consimțit în
deplină cunoștință de cauză sau nu, acesta fiind și elementul definitoriu care tranșează problema
juridică incidentă în speță. 
Atât în doctrină, cât și în jurisprudență, s-a ajuns la o soluție aproape unanimă, potrivit
căreia trebuie luat ca reper vârstă victimei de 12 ani. Astfel, este de la sine înțeles că, dacă
agentul întreține un raport sexual “consimțit” cu o victima de 5 ani, nu poate fi incidentă
infracțiunea de act sexual cu un minor, deși latura obiectivă descrisă în cuprinsul art. 220 C. pen.
nu se opune cu nimic acestui lucru. Aceasta întrucât la vârstă de 5 ani nici un individ nu poate
exprima un consimțământ în mod valabil.
Este de observat că instanța, în motivarea hotărârii, nu își pune această problemă,
statuând, fără echivoc, că în speță este vorba de infracțiunea de act sexual cu un minor. Totuși,
în opinia mea, lucrurile nu sunt așa lesne de tranșat, întrucât trebuia analizată, înainte de toate,
starea de fapt. 
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul, înainte de a se întâlni cu
victima minoră pe malul Crișului pentru a întreține un raport sexual oral, a conversat cu aceasta
vreme de câteva luni, aproape zilnic, conversații, purtate în mediul online, în care vorbeau
despre acte sexuale cu minori și își trimiteau fotografii nud. 

1
Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea speciala. Infractiuni contra persoanei si contra
infaptuirii justitiei, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2016, pp. 235-236.
Universitatea Babeș-Bolyai Tamaș cătălin-Andrei
Facultatea de Drept
Așa fiind, chiar dacă încadrarea dată faptei este cea corectă, instanța nu și-a motivat
deloc decizia. Se poate conchide, din materialele cuprinse în rechizitoriu, că minorul era pe
deplin conștient de însemnătatea actului pe care îl întreprinde, întrucât, de exemplu, în prima
instanță el a refuzat să se întâlnească cu inculpatul în vederea întreținerii unui raport sexual.
Apoi, din conversațiile redate în rechizitoriu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că
minorul avea cunoștință despre acte sexuale aproape cât o persoană avizată în domeniu. 
Desigur, inculpatul nu a șovăit să profite de vârstă victimei și de eventuala lipsă de
cunoștințe sexuale a acesteia, însă acest lucru este valorificat prin însăși reținerea infracțiunii de
act sexual cu un minor, care în lipsa acestui element, reprezentat de vârstă, nu ar fi existat. 
Există însă o altă problema, pe care o vom analiza detaliat în spațiul dedicat punctului
(d), exprimat în secțiunea dedicată problemelor juridice. 
(b) incidența, în speță (și) a infracțiunii de corupere sexual a minorilor
În speță, ne interesează alin. (3) al art. 221, întrucât alin. (1) și alin. (4) nu pot fi
incidente în cauză. Astfel, potrivit textului, “Actul sexual de orice natură săvârșit de un
major în prezența unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepsește cu închisoarea
de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Referitor la aceasta, trebuie observat că în doctrina juridică s-a pus problema înțelesului
atât a sintagmei de “act sexual de orice natură”, cât și a înțelesului noțiunii de “în prezența”
reclamată de text. 
Astfel, s-a spus că actul sexual de orice natură este orice act care are conotații sexuale,
intrând în componența acestei noțiuni atât actele specific violului, respective penetrarea
vaginală/ orală/ anala, cât și actele caracteristice agresiunii sexuale, care sunt reprezentate de
orice alte acte cu caracter sexual care exced definiției violului 1. Desigur, pentru
existența laturii obiective nu se impune ca actul săvârșit în fața minorului să fie unul care are
la bază constrângerea. Astfel, sub acest aspect, observăm că este îndeplinită condiția
reclamată de text. 
Apoi, în ceea ce privește comiterea actului în prezența minorului, în doctrină 2 s-a
apreciat că această condiție a laturii obiective poate fi “bifată” inclusiv atunci când actul
sexual este săvârșit în timp ce inculpatul comunica prin mijloace audio-video cu
victima minoră. De pildă, dacă X întreține un act sexual cu soția sa în timp ce vorbește cu un

1
Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea speciala, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2017, p.259.

2
T. Toader, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 156.
Universitatea Babeș-Bolyai Tamaș cătălin-Andrei
Facultatea de Drept
minor cu vârstă sub 13 ani pe platforma WhatsUpp, suntem în prezența infracțiunii de
corupere sexual a minorilor. 
Așa fiind, nu înțelegem de ce în speța supusă judecății nu s-a vorbit despre incidența
infracțiunii de corupere sexuală de minori.
Mai mult decât atât, în acest caz nu se mai impune analiza consimțământului victimei,
întrucât, prin ipoteză, actul este unul consimțit (altfel am putea fi în prezența infracțiunii de
agresiune sexuală1), iar textul vorbește despre vârstă victimei de 13 ani sau mai puțin. În
speță, victima avea 12 ani, iar din actele și lucrările dosarului, rezultă că inculpatul avea
cunoștință de aceste aspecte.
(c) problema accesibilității legii penale, având în vedere declarația inculpatului potrivit
căreia nu știa că actele care alcătuiesc conținutul infracțiunii de pornografie infantilă  sunt
incriminate de legea penală
Nemo censetur ignorare legem este un adagiu cunoscut oricărui student la drept. Astfel,
nimeni nu poate invoca faptul că nu cunoaște legea. 
După cum bine se știe, în România legile și celălalte acte normative cu putere de lege
sunt prezumate absolut că sunt cunoscute de cetățeni 2, lucru care, practice privit, este foarte
departe de adevăr. 
Subsemnatului i-a atras atenția una dintre declarațiile inculpatului, potrivit căreia el “nu
cunoștea că nu avea voie să facă asta” (n.n. să traficheze material pornografice cu minori).
Desigur că niciun participant la procesul penal nu s-a aplecat asupra acestei declarații, cum,
de altfel, nici nu trebuia să o facă, având în vedere prezumția absolută instituită de art. 78 din
Constituția României, dar, totuși, problema trebuie detaliată.
Ce facem în situația în care inculpatul invocă faptul că nu știa că o anumită conduită
intră sub sfera ilicitului penal? Exigența previzibilității legii penale impusă atât de art. 1 C.
pen, cât și de art. 7 CEDO pare, la prima vedere, pusă sub semnul întrebării, întrucât se
ridică întrebarea, poate chiar legitimă: de ce am sancționa atât de sever, respectiv prin
mijloace specific dreptului penal, o conduită umană adoptată de un agent care, din pricina
gradului său de educație, nu cunoștea faptul că acea conduită aduce atingere ordinii sociale,
fiind sancționată penal?
Desigur, nu se pune problema ca acest tertip să fie folosit de inculpați care cunosc chiar
în amănunt legea (de pildă, ar fi amuzantă situația în care un avocat specializat în redactarea

1
Art. 219 C. pen.

2
Art. 78 din Constituția României.
Universitatea Babeș-Bolyai Tamaș cătălin-Andrei
Facultatea de Drept
opiniilor juridice în materia infracțiunilor de corupție ar invoca faptul că nu știa că
respectiva conduită este una infracțională), dar ne gândim la situația în care se demonstrează,
dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta nu avea nici cea mai vagă idee despre
caracterul infracțional al conduitei sale. Se mai impune ingerința dreptului penal în speță?
Credem că da, chiar dacă problema este, cel puțin moralmente, una spinoasă, întrucât
altfel ar fi un haos juridic. Nu putem însă să facem abstracție de inocența inculpatului în ceea
ce privește previzibilitatea legii, putând valorifica acest aspect cu prilejul individualizării
pedepsei sau a individualizării judiciare a pedepsei1. 
(d) problema individualizării pedepsei
Referirea la individualizarea pedepsei amintită la punctual (c) nu interesează aici. Aceea
este mai degrabă o problema pentru sociologi.
După cum am văzut când am prezentat, pe scurt, Soluția instanței, inculpatul a fost
sancționat pentru infracțiunea de act sexual cu un minor la o pedeapsă privativă de libertate
de un an de închisoare. Acest lucru interesează aici. 
Am văzut, în cadrul analizei căreia i-am dedicat punctual (a) al acestei secțiuni, că
diferența dintre infracțiunea de viol și cea de act sexual cu un minor constă, atunci când
consimțământul victimei este formal exprimat, în substanța acestui consimțământ, respectiv
capacitatea victimei de a înțelege consecințele actelor sale. 
Pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care a fost condamnat inculpatul este
închisoarea de la unu la 5 ani.
Codul penal, la art. 74, enumeră criteriile generale de individualizare a pedepsei. În
funcție de aceste criterii, instanța trebuie să decidă cuantumul exact al pedepsei care se
impune2, orientându-se fie spre minimul special, fie spre maximul special al pedepsei. 
Observăm, în speță, că instanța a decis să aplice o pedeapsă echivalentă minimului
special. Mai trebuie observat că speța a fost judecată sub imperiul procedurii abreviate a
recunoașterii învinuirii, astfel încât inculpatul a beneficiat de o reducere de o treime din
pedeapsa. 
Totuși, soluția aleasă de instanța este una prea blândă, în opinia noastră.
Trebuie avut în vedere că vârsta minorului este una fragedă, că a fost vorba despre o
relație homosexuală, fapta moralmente reprobabilă, cel puțin în România, că fapta s-a
desfășurat în public, la lumina zilei și că actele inculpatului sunt discutate în doctrina, ele

1
F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generala, vol. I, Universul Juridic, București, 2014, p. 38 și urm.

2
Șt. Daneș, V. Papadopol, Individualizarea judiciară a pedepselor, Ed. Orizonturi, București, 2003, p. 91.
Universitatea Babeș-Bolyai Tamaș cătălin-Andrei
Facultatea de Drept
putând constitui inclusiv infracțiunea de viol. Astfel, ne întrebăm, dacă instanța a stabilit
condamnarea inculpatului la un an de închisoare în speță curentă, la cât îl va condamna pe
inculpatul X care, urmare a insistențelor nesăbuite ale persoanei vătămate Y, în vârstă de 15
ani, întreține cu ea un raport sexual? Diferențele ni se par uriașe. 

F. Concluzii
Speța a fost pe cât de complicată juridic, pe atât de simplă faptic. 
Astfel, am observat că nici măcar nu s-a pus problema delimitării infracțiunii de act
sexual cu un minor de cea de viol, dar, în fapt, încadrarea reținută este cea corectă. Nu putem
însă să nu observăm că nici în hotărâre, dar nici în lucrările dosarului, nu s-a pus problema
astfel. 
De asemenea, ar mai fi de observat vehemența instanței în ceea ce privește unitatea de
rezoluție infracțională. Așa fiind, infracțiunea continuată, fiind o formă a unității legale de
infracțiune, ar fi trebuit să fie probată de apărare, chiar dacă toate datele duceau spre o unitate de
rezoluție infracțională. Astfel, în mod corect instanța a reținut câte o infracțiune de racolare de
minori în scopuri sexuale pentru fiecare dintre cele două victime, întrucât, fiind o infracțiune
împotriva persoanei, pluralitatea de subiecți pasivi atrage și pluralitatea de infracțiuni. 
Am mai văzut, de asemenea, că în speță nu s-a discutat despre infracțiunea de corupere
sexuală de minori, deși, cum am arătat, doctrina a identificat faptul că într-o astfel de speță sunt
îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii amintite. Singura explicație ar fi o posibilă
absorbție a acestei infracțiuni în infracțiunea de act sexual cu un minor sau în aceea de
pornografie infantilă, însă nu înțelegem cum ar putea fi aceasta o explicație, întrucât nu există
text de lege pentru absorbție legală și nici imposibilitatea comiterii acestor infracțiuni în alt mod,
astfel încât să existe o absorbție naturală. 
În final, trebuie spus că încadrarea juridică dată faptelor este cea corectă, însă hotărârea
ar fi putut fi atacată de Ministerul Public cu apel în ceea ce privește individualizarea pedepsei.