UNIVERSITATEA ” GHEOGHE ZANE “ DIN IAŞI

FACULTATEA DE MARKETING
SPECIALIZAREA MARKETING

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
Lect. Univ.Dr.Roxana Dumitrascu

ABSOLVENT:
Davidescu(Atomei-Davidescu) Monica

1
 Iaşi
2011

UNIVERSITATEA ” GHEOGHE ZANE “ DIN IAŞI

FACULTATEA DE MARKETING
SPECIALIZAREA MARKETING

ORGANIZAREA ŞI MANAGEMENTUL
ACTIVITĂŢII DE MARKETING A PIEŢELOR
AGROALIMENTARE LOCALE ( PE EXEMPLUL S.C.
ECOPIAŢA S.A DIN IAŞI )

COORDONATOR STIINŢIFIC:
Lect. Univ.Dr.Roxana Dumitrascu

ABSOLVENT:
Davidescu(Atomei-Davidescu) Monica

2
 Iaşi
2011
CUPRINS

INTRODUCERE ..................................................................................................................................................................... 4

CAPITOLUL I. LOCUL ŞI FUNCŢIA PIEŢELOR LOCALE ÎN SISTEMUL DE

PIEŢE AGROALIMENTARE ................................................................................................................................... 5
1.1. PIEŢELE AGROALIMENTARE ................................................................................................................... 5
1.2. PIAŢA AGROALIMENTARĂ LOCALĂ.............................................................................................19
1.3. STATISTICI PRIVIND CONSUMUL DE PRODUSE AGROALIMENTARE .....20

CAPITOLUL II. CADRUL GENERAL DE ORGANIZARE A PIEŢELOR

AGROALIMENTARE LOCALE ÎN ROMANIA ................................................................................. 32
2.1. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PIEŢELOR AGROALIMENTARE ÎN
ROMÂNIA ................................................................................................................................................................ 32
2.2. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PIEŢELOR AGROALIMENTARE DE
PE RAZA MUNICIPIULUI IAŞI ............................................................................................................. 42

CAPITOLUL III. PARTICULARITĂŢILE MARKETINGULUI PE PIEŢELE

AGROALIMENTARE LOCALE ....................................................................................................................... 47
3.1. SPECIALIZAREA MARKETINGULUI……………………………………..................................... 47
3.2. PARTICULARITĂŢILE MIXULUI DE MARKETING ...................................................
51
3.3. POLITICI DE MARKETING ................................................................................................................... 54

CAPITOLUL IV. ORGANIZAREA ŞI MANAGEMENTUL MARKETINGULUI

LA S.C. ECOPIAŢA S.A. ........................................................................................................................................... 67
4.1. PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. ECOPIAŢA S.A. .................................................. 67
4.2. MANAGEMENTUL PIEŢELOR AGROALIMENTARE DIN IAŞI ....................... 69
4.3. POLITICI DE MARKETING ÎN CADRUL S.C. ECOPIAŢA S.A.............................. 75

3
CONCLUZII ............................................................................................................................................................................ 92
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................................................. 95
INTRODUCERE

Marketingul produselor agroalimentare este rezultatul procesului de

specializare a marketingului în domenii economice, proces ce a apărut şi s-a intensificat
datorită particularităţilor existente la nivelul diferitelor zone de aplicaţie concretă ale
acestuia.
Managementul marketingului presupune previzionarea, organizarea şi
coordonarea ei cu celelalte activităţii ce se desfăşoară în cadrul organizaţiei, dar şi
antrenarea întregului personal la însuşirea şi adoptarea opticii de marketing, precum şi
controlul modului de înfăptuire a politicii de marketing elaborată în întreprindere.
Procesul complex de conducere a activităţii de marketing înseamnă în primul rând,
anticiparea evoluţiilor posibile ale fenomenelor pieţii în anumite condiţii probabile,
pentru o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă, deoarece “a conduce înseamnă a
prevedea”.
Pieţele agroalimentare reprezintă organizaţii economice a căror activitate se
caracterizează printr-o serie de particularităţi, dintre care cele mai importante sunt: gama
variată de produse realizate; perisabilitatea produselor sau realizarea de produse cu
termene reduse de garanţie; sezonalitatea producţiei de produse agricole corelată cu
cererea continuă pentru astfel de produse.
Creşterea considerabilă a producţiei de bunuri, sub influenţa progresului
tehnico-ştiinţific a atras după sine schimbări esenţiale în condiţiile pieţei, în sensul că
centrul de greutate a revenit consumatorului, care impune tot mai mult producătorului
bunurile pe care trebuie să le producă pentru a satisface întocmai cerinţele şi exigenţele
sale. Această modificare a raportului între producător şi consumator obligă pe primul la o
cercetare prealabilă a cererii şi psihologiei consumatorului, în vederea fundamentării
deciziilor sale pentru efectuarea investiţiilor, pentru elaborarea planurilor de producţie şi
pentru organizarea corespunzătoare a desfacerii.

4
. În lucrarea de faţă mi-am propus să prezint modul de organizare şi funcţionare
al pieţelor agroalimentare, punând accent pe mixul de marketing. Am ales această temă
datorită importanţei nevoii de a înţelege, prezice şi satisface cererea de produse
agroalimentare a consumatorului.

CAPITOLUL I

LOCUL ŞI FUNCŢIA PIEŢELOR LOCALE ÎN SISTEMUL

DE PIEŢE AGROALIMENTARE

1.1. PIEŢELE AGROALIMENTARE

CONCEPTUL DE PIAŢĂ

Piaţa a apărut de timpuriu, pe parcursul existenţei societăţii umane, şi a cunoscut

un proces îndelungat de cristalizare şi dezvoltare, jucând un rol crescând şi îndeplinind
funcţii diferite pe parcursul procesului de dezvoltare economică.
Conceptul de piaţă este utilizat cu sensuri diferite: loc real sau imaginar de
întâlnire a cererii şi ofertei, spaţiu teritorial în care se operează tranzacţii de schimb,
sistemul relaţiilor şi tranzacţiilor de vânzare–cumpărare, care se desfăşoară într-un spaţiu
şi într-un timp determinat1.
Piaţa reprezintă sfera economică în care producţia de mărfuri apare sub forma
de ofertă, iar nevoile de consum sub formă de cerere de mărfuri. Piaţa are un caracter
deosebit de complex datorită diversităţii largi a produselor care formează obiectul său. În
acest fel tipurile pieţelor pot fi structurate prin încadrarea în mai multe categorii:
a) după locul de desfăşurare a actelor de vânzare-cumpărare
- piaţa internă,
- piaţa externă
b) în funcţie de obiectul vânzării-cumpărării
- piaţa mărfurilor

1
Pânzaru,R.L.,Medelete, D.M.- Management şi marketing în agricultură , Editura Universitaria, Craiova,
2007

5
 - piaţa serviciilor
c) după natura produselor
- piaţa mijloacelor de producţie
- piaţa bunurilor de consum
d) conform repartizării teritoriale a relaţiilor de vânzare-cumpărare
- piaţa urbană,
- piaţa rurală
- diferite pieţe locale în special pentru bunurile de consum individual.
e) după rezultate efective/potenţiale, se disting:
- piaţa reală (efectivă);
- piaţa fictivă;
- piaţa teoretică;
- piaţa ţintă.
f) după densitate, se disting:
- pieţe dispersate;
- pieţe concentrate.
g) după numărul de ofertanţi şi cumpărători, se disting:
- piaţa de monopol, caracterizată printr-un singur ofertant şi o mulţime de
cumpărători;
- piaţa de monopson, caracterizată printr-un singur cumpărător şi o mulţime de
ofertanţi;
- piaţa de monopson bilateral, caracterizată printr-un singur ofertant şi un singur
cumpărător;
- piaţa oligopol, caracterizată prin câţiva ofertanţi şi o mulţime de cumpărători;
- piaţa oligopson, caracterizată prin câţiva cumpărători şi o mulţime de ofertanţi.
h) după modul de acces, se disting:
- pieţe cu acces liber, unde oricine poate fi ofertant sau purtător al cererii;
- pieţe cu acces reglementat.
Cuantificarea pieţei constituie principalul component în analiza fluxurilor
comerciale, dacă produsul nu poate fi obţinut în ţara care solicită acest produs respectiv
consumul naţional se poate determina conform relaţiei:

6
 Consum naţional = producţie + import export + modificări în nivelul stocurilor.

SEGMENTAREA PIEŢEI

Segmentarea pieţei reprezintă totalitatea tehnicilor de fracţionare, divizare a unei

populaţii sau colectivităţi date în grupuri, în funcţie de componenţii care satisfac o
anumită condiţie de fracţionare, în funcţie de criteriile considerate
Strategiile de segmentare ocupă o poziţie centrală în preocupările de marketing
ale firmei. Cu cât se accentuează tendinţa de globalizare, cu atât mai mult firmele observă
că trebuie să-şi definească mai bine piaţa prin prisma segmentelor componente.
Segmentul este o parte dintr-o piaţă compusă din consumatori omogeni (doi
consumatori ce aparţin aceluiaşi segment au profiluri asemănătoare, ei pot să aibă aceeaşi
înălţime sau să trăiască în aceeaşi regiune, ori să practice acelaşi sport);
Derularea unei strategii de segmentare comportă parcurgerea următoarelor etape:
● Evaluarea soluţiilor strategice posibile;
● Alegerea strategiei de segmentare;
● Evaluarea şi alegerea unui criteriu de segmentare;
● Alegerea unei ţinte pentru produs;
● Stabilirea unui mix de marketing pentru segmentul ţintă;
● Aplicarea planului de marketing;
● Controlul segmentării.
Criteriile de segmentare cel mai des utilizate se pot grupa în 4 categorii principale:
● Demografice, geografice, socio-economice şi culturale;
● De personalitate şi de „stil de viaţă”;
● De comportament faţă de produsul considerat,
● De atitudine faţă de produsul studiat.
Criteriile demografice, geografice, socio-economice şi culturale sunt frecvent
utilizate, cele mai curente dintre ele regăsindu-se în tabelul 1.12:

2
Prada S., Bota M. - Marketing general, Ed. Mirton, Timişoara, 2005

7
Tabelul 1.1. Utilizarea criteriilor de segmentare
CRITERII EXEMPLE DE UTILIZARE
Demografice,Sexul Piaţa ceasurilor, Piaţa deodorantelor
corporale
Vârsta Piaţa turismului, Piaţa confecţiilor
Talia individului Piaţa confecţiilor, Piaţa produselor dietetice
Mărimea şi structura familiei Piaţa maşinilor de spălat, Piaţa anumitor
produse alimentare
Geografice Regiuni (relief, climă,Piaţa aparatelor de încălzire, Piaţa produselor
obiceiuri de viaţă şi tradiţii) alimentare, Piaţa plantelor decorative
Categoria localităţii în care se locuieştePiaţa de hrană pentru câini şi pisici, Piaţa
(sat, oraş, municipiu) mijloacelor de transport
Social-economice şi culturale, Venit Piaţa automobilelor, Piaţa ţigărilor, Piaţa
blănurilor
Nivel de instruire Piaţa cărţilor, Piaţa de divertisment: cinema,
teatru etc.
Categorii socio-profesionale Piaţa presei, Piaţa echipamentelor de lucru
Religia şi gradul de practică religioasă Piaţa produselor anticoncepţionale

Este posibilă ca pentru segmentare unei pieţe să fie folosite mai multe criterii
de segmentare. Alegerea unuia sau a mai multor criterii de segmentare se urmăreşte ca
acestea să aibă următoarele calităţi3:
a) Pertinenţa unui criteriu - acesta trebuie să fie bine legat de comportamentele şi
atitudinile consumatorilor în privinţa produsului ales, sau mai precis că segmentele pe
care le va defini vor trebui să prezinte diferenţe pronunţate în comportamentele
consumatorilor lor şi în atitudinile lor asupra produsului;
a) Posibilităţi de măsurare şi identificare - este necesară atât pentru a putea face o
numărătoare a indivizilor fiecărui segment, dar şi pentru verificarea pertinenţei
criteriului, adică existenţa diferenţelor de comportament şi atitudini între segmente şi
3
Pânzaru R .L., Medelete D.M., Stefan G., Elemente de management şi marketing în agricultură, Ed.
Universitaria, Craiova, 2007

8
 de asemenea ca să poată analiza într-o manieră detaliată caracteristicile fiecărui
segment.
b) Valoarea operativă (practică) a unui criteriu - este de a fi utilizabil practic de
managerul de marketing pentru orientarea eforturilor sale asupra unui asemenea
segment particular sau pentru diversificarea eforturilor sale în funcţie de segmentele
care sunt în legătură atât cu politica de produs, cât şi cu cea de preţ, distribuţie sau
promovare.

PIAŢA AGRARĂ

Piaţa agroalimentară se poate defini în raport de un produs (sau grupe

deproduse) şi existenţa unui spaţiu geografic. Spaţiul geografic dă o primă
indicaţieasupra mărimii pieţei, putând exista: piaţa locală, piaţa regională, piaţa naţională,
piaţa internaţională.
Piaţa poate avea diferite forme după criterii4 cum sunt:
obiectul pieţei, sunt pieţele bunurilor de consum ( piaţa grâului, piaţa cartofului etc.),
pieţe ale factorilor de producţie (piaţa funciară, piaţa de capital, piaţa muncii etc);
locul de întâlnire, sunt pieţele reprezentate de reţelele de ofertanţi şi de cumpărători ai
unui produs. Aceeasta presupune o întâlnire între aceştia ce poate avea loc într-un loc
geografic bine defint din punctul material (hale,burse, pieţe geografice etc);
întinderea pieţei, prin care pieţele pot fi diferenţiate după întinderea reţelelor de ofertanţi
sau cumpărători care le constituie. Anumite bunuri susceptibile de a fi în zone vaste fac
obiectul unei pieţe naţionale sau pieţe mai restrânse cum sunt cele regionale şi locale

Pieţele produselor de bază (agricole) şi pieţele produselor finite.

Se cunoaşte că industriile de transformare antrenează o evoluţie spre produsele
condiţionate. Există, adesea, o interdependenţă între produsul netransformat (cartofi,
ceapa etc. ca atare) şi produsul transformat (aceleaşi produse enunţate anterior dar
deshidratate). Această interdependenţă nu este aceeaşi pentru majoritatea produselor
industriale, la care se efectuează tranzacţii bine delimitate în diferite stadii ale

4
Pânzaru R.L - Marketing agroalimentar, suport de curs, Universitatea din Craiova, 1999

9
transformării acestora (lână -ţesături -confecţii), după cum nici în cazul unor produse
alimentare (grâu, făină, pâine).
Piaţa pe care se tranzacţionează produsele agricole în relaţiile economice
internaţionale este considerată o piaţă a produselor de bază. În comerţul internaţional, pe
piaţa produselor de bază se tranzacţionează şi anumite produse agricole, cum sunt: lâna,
bumbacul, cerealele, pieile brute etc., care sunt incluse în noţiunea de materii prime, iar
altele, ca îngrăşămintele chimice, insectifungicide etc., sunt incluse în cadrul acelora şi
pieţe în categoria produselor semifabricate situate pe diferite faze de prelucrare. Ca
principale forme ale relaţiilor întreprinderii cu piaţa pot fi considerate oferta şi respectiv
cererea de mărfuri şi servicii,vânzarea-cumpărarea, circulaţia informaţiilor şi mesajelor.
Piaţa, mai ales pentru produsele agricole/agroalimentare reflectată structura
sectorului agroalimentar, formele de organizare socioeconomică ale acestui sector, gradul
său de capitalizare şi de concentrare. Piaţă perfectă constituie un etalon pentru aprecierea
variaţiilor unui preţ pe teritoriul în care sunt dispersaţi cumpărătorii şi vânzătorii, cererea
şi oferta nu se schimbă, iar preţul rămâne uniform (plus sau minus cheltuielile cu
depozitarea).
Factorii ce influeţează piaţa agroalimentară5:
calitatea activităţii de distribuţie şi valorificare;
raportul dintre nevoile de consum şi cererea de consum;
politica economică a statului privind impozitele, taxele, autorizaţiile de funcţionare,
licenţele de fabricaţie, standardele de calitate etc;
elasticitatea cererii de consum în funcţie de nivelul preţului;
valoarea unicat a produsului;
existenţa pe piaţă a unui înlocuitor al produsului;
dificultatea comparaţiei calităţii unui produs cu cea a altui produs substituent;
mărimea cheltuielilor totale de achiziţie a produsului în structura veniturilor băneşti ale
cumpărătorilor;
avantajele finale privind costul total al produsului;
participarea la cheltueli şi a unei terţe părţi;

5
Manole V., Stoian M. - Agromarketing, Editura ASE, Bucureşti, 2001

10
 Oferta pe piaţă a produselor de bază din agricultură este dispersată cantitativ şi
neregulat. Volumul producţiei depinde pe de o parte de tehnica de dotare, iar pe de altă
parte de condiţiile climatice şi biologice care sunt aleatorii, imprimând acestor pieţe a
produselor de bază din agricultură, un caracter extrem de mobil. Oferta cantitativă a unui
produs pe piaţa de desfacere depinde, în primul rând, de beneficiul pe care îl va realiza
întreprinzătorul.
Factorii socioeconomici, care concretizează accesul şi stabilitatea pe piaţă a
producătorului agricol: preţul produsului oferit pe piaţă; preţul produsului de substituire;
preţul mijloacelor de producţie.
Pe termen scurt oferta de produse agricole este variabilă în funcţie de factorii
climatici sau sezonieri, precum şi de nivelul stocurilor în cazul produselor agricole
stocabile. Pentru acele produse agricole perisabile, a căror stocare este dificilă (fructe,
legume), oferta este rigidă. Pentru perioade scurte oferta de produse agricole, mai ales în
situaţia acestor produse agricole perisabile, este reprezentată de întreaga cantitate de
produse recoltate (pentru unele produse se impune vânzarea rapidă a acestora).
Pe lângă deprecierile de natură calitativă, producţiile vegetale, cunosc scăderi
în greutate pe perioada păstrării, care depind, pe de o parte, de specie, soi, condiţii de
depozitare, iar pe de altă parte, sunt direct proporţionale cu perioada de păstrare. Astfel,
în condiţiile utilizării unor depozite frigorifice, merele înregistrează o scădere în greutate
cu aproximativ 4,6 – 8%, după opt luni de păstrare, iar în condiţiile utilizării altor tipuri
de depozite, după cinci luni se ajunge la pierderi de 11 – 12%. Cartofii scad cu
aproximativ 7,5 – 8,5% în greutate după şapte luni de păstrare într-un depozit frigorific şi
cu aproximativ 12 – 13%, în cazul altor tipuride depozite.

Tabelul 1.2. Rezistenţa legumelor şi fructelor la manipulare – transport – păstrare6

Nr.
Grupa Legume Fructe
crt.
Foarte Verdeturi, spanac, salata, andive, dovlecei
Afine, capsuni, fragi,
1. usor în floare, ceapa si usturoi verde, ridichi de
mure, zmeura
perisabile luna, ciuperci, cartofi timpurii, tomate
2. Usor Ardei, bame, castraveti, conopida, Agrise, caise, cirese,
perisabile dovlecei, fasole pastai, gulioare, mazare mere si pere de vara,
6
Diaconescu I. Merceologie Alimentară, Editura Qlassrom, Bucureşti, 2004, pag. 135

11
 verde boabe, varza de vara, varza de piersici, struguri de
Bruxelles masa timpurii, visine
Gutui, mere, pere,
3. Perisabile Cartofi de vara, ridichi de toamna, vinete prune, struguri de masa
din soiuri târzii
Cartofi de toamna, ceapa uscata, guliii,
Relativ Alune, castane în coaja,
4. hrean, praz, radacinoase, usturoi, varza
rezistente migdale, nuci
alba si rosie

În cazul produselor de origine animală, perisabilitatea calitativă duce în cele

mai multe cazuri la imposibilitatea utilizării produselor, pierderile generate fiind foarte
mari. În stare proaspătă aceste categorii de produse pot fi păstrate, un timp foarte scurt
(13 zile) în condiţii de temperatură deosebite, astfel că, pierderile în greutate sunt foarte
reduse (1%).
Pe termen lung oferta de produse agricole este relativ stabilă depinzând de
volumul producţiilor agricole anuale, de nivelul stocurilor acumulate în timp, de efectul
politicilor agricole.
Oferta de produse agricole lansată de către producătorii agricoli din România
nu a beneficiat de nici o organizare. Organizaţiile profesionale/interprofesionale au fost
lipsite de o putere reală, la standardele de calitate care nu sunt aplicate, starea
infrastructurii pieţelor şi a aranjamentelor instiuţionale inadecvate. În schimb în sfera
cererii a continuat să predomine în profil teritorial poziţiile de monopol ale unor
angrosişti.
Cererea de produse agroalimentare de primă necesitate este puţin elastică în
raport cu preţurile existente pe piaţă. Pe termen scurt însă, cererea de produse
agroalimentare este variabilă. Cererea de produse agricole pe plan mondial este relativ
stabilă, dacă nu au loc creşteri puternice ale producţiei agricole şi explozii demografice.
Pe zone geografice, cererea de alimente de bază, variază în funcţie de creşterile
demografice şi calitativ în funcţie de nivelul veniturilor consumatorilor.
Echilibrul pieţei agroalimentare nu implică în mod necesar şi o satisfacere a
consumului din punct de vedere alimentar (alegerea alimentelor) şi nutriţional (structura

12
consumului, raţiei alimentare). Echilibrul şi structura cheltuielielor alimentare este
încadrată într-un echilibru al consumatorului, care dispune de un buget determinat.

PIAŢA ÎNTREPRINDERII AGROALIMENTARE

Piaţa unui produs reprezintă un segment al pieţei globale a bunurilor de

consum. Pentru a putea fi caracterizată, piaţa produsului trebuie raportată la un anumit
segment al pieţei bunurilor din care acesta face parte.7
După gradul de mobilitate a pieţei şi în special a dimensiunilor sale, piaţa
produsului poate fi: elastică; slab elastică; inelastică (rigidă).
Mobilitatea dimensiunilor pieţei agrare este influenţată de elasticitatea cererii
de consum a populaţiei, care depinde în mare măsură de veniturile consumatorilor, cât şi
de preţurile produselor agricole şi agroalimentare.
Piaţa produsului depinde de natura produsului : în cazul unui produs de bază
(carne, lapte, pâine, cartofi etc.), piaţa va fi mai largă, mai mult sau mai puţin rigidă, cu
un număr mai mare de magazine sau puncte de vânzare, dispersate teritorial. De
asemenea, piaţa produsului este influenţată şi de gradul de accesibilitate al produsului pe
piaţă. Vârsta produsului constituie un alt factor care poate influenţa dimensiunile pieţei
produsului, prin atributele şi caracteristicile produselor care rămân neschimbate o lungă
perioadă de timp.
Următorii factori pot influenţa , de asemenea, piaţa produsului :
• calitatea activităţii de distribuţie şi valorificare;
• raportul dintre nevoile de consum şi cererea de consum;
• politica economică a statului privind impozitele, taxele, autorizaţiile de funcţionare,
licenţele de fabricaţie, standardele de calitate, etc.;
• elasticitatea cererii de consum în funcţie de nivelul
preţului;valoarea de unicat a produsului;
• existenţa pe piaţă a unui înlocuitor al produsului;
• dificultatea comparaţiei calităţii unui produs cu cea a altui produs
substituent;

7
Chiran, A., Gîndu, E. – Piaţa produselor agricole şi agroalimentar în UE, suport de curs , Iaşi, 2005

13
• mărimea cheltuielilor totale de achiziţie a produsului în structura
veniturilor băneşti ale cumpărătorilor;
• avantajele finale privind costul total al produsului;
• participarea la cheltuieli şi a unei terţe părţi;
• asocierea produsului în utilizare;
• imaginea produsului şi cheltuielile de promovare a produsului;
• posibilităţile de stocare8
Piaţa întreprinderii agricole şi agroalimentare constituie aria de acţiune a
acesteia, în care firma pătrunde cu produsele sale, cu marca sa, cu spiritul său. În cazul
întreprinderilor agricole şi agroalimentare cu un grad ridicat de specializare, piaţa firmei
se poate suprapune cu piaţa produsului său.
Posibilităţile de creştere a dimensiunilor cantitative ale pieţei firmei agricole
şi/sau agroalimentare depind de mărimea cererii de consum, respectiv de numărul
consumatorilor şi intensitatea consumului.
Din punct de vedere a relaţiilor faţă de un anumit produs, populaţia dintr-un
anumit areal se divide în două mari categorii : consumatori şi nonconsumatori.
Nonconsumatorii sunt reprezentaţi de persoanele care, datorită unor restricţii,
temporar sau definitiv, nu consumă un anumit produs. Numărul acestora se determină pe
baza diferenţei dintre numărul total al populaţiei şi numărul total al consumatorilor
efectivi ai unui produs, dintr-un anumit teritoriu dat.Nonconsumatorii se împart în două
categorii: nonconsumatori relativi şi nonconsumatori absoluţi

RELAŢIILE DE PIAŢĂ ŞI DE CONCURENŢĂ ALE ÎNTREPRINDERII

AGROALIMENTARE

În cadrul pieţei întreprinderilor agroalimentare, în funcţie de profilul firmelor

care apar pe piaţă, deosebim trei categorii de pieţe şi anume :

● piaţa firmelor producătoare;

● piaţa firmelor distribuitoare/comerciale;
● piaţa firmelor prestatoare de servicii.
8
Chiran, A., Gîndu, E. – Piaţa produselor agricole şi agroalimentar în UE, suport de curs , Iaşi, 2005

14
 În cadrul micromediului, întreprinderile agricole şi/sau agroalimentare vor avea
relaţii de piaţă directe, în timp ce, în cadrul macromediului, relaţiile firmelor vor fi
indirecte. Relaţiile de piaţă pot avea drept obiect vânzarea-cumpărarea de mărfuri şi
servicii, împrumutul de capital şi angajarea forţei de muncă.
Diferenţierea relaţiilor de piaţă ale firmei agricole şi/sau agroalimentare se poate
realiza după mai multe criterii şi anume:
a) După obiectul relaţiilor de piaţă, acestea se grupează în două categorii:
● relaţii de vânzare-cumpărare;
● relaţii de transmitere (recepţie) de informaţii şi mesaje.
Relaţiile de vânzare-cumpărare ocupă locul principal şi îmbracă diferite forme, cum ar fi:
● livrare de mărfuri;
● achiziţionare de mărfuri;
● prestare de servicii;
● închiriere;
● împrumut;
● intermediere
b) După profilul agenţilor de piaţă, relaţiile de piaţă apar sub următoarele forme:
● cu furnizorii şi prestatorii de servicii (de cumpărare);
● cu beneficiarii (de vânzare);
● cu instituţiile şi organismele statului.
c) După frecvenţa relaţiilor de piaţă, acestea pot fi:
● permanente;
● periodice;
● ocazionale
Din punct de vedere al concurenţei pe piaţă , cu unii dintre agenţii economici,
firmele se vor afla în competiţie numai în calitate de cumpărător sau numai în calitate de
vânzător, iar cu alţii, atât în calitate de cumpărător, cât şi de vânzător.Totalitatea
raporturilor de interacţiune în care intră agenţii economici în lupta pentru asigurarea
surselor de aprovizionare şi a pieţelor de desfacere, formează sistemul relaţiilor de
concurenţă. Intensitatea concurenţei poate fi diferită, fie ca urmare a raportului dintre
cererea şi oferta existente pe piaţă, fie datorită “raportului de forţe” în care se plasează

15
agenţii economici în cadrul pieţei.
Concurenţa cea mai evidentă are loc, de regulă, între firmele agroalimentare
care apar pe piaţă cu produse identice sau diferenţiate nesemnificativ, destinate satisface-
rii aceloraşi nevoi de consum ale clienţilor. În acest caz, diferenţierea dintre firmele
concurente se realizează prin imaginea de marcă a produselor, când pe piaţă întâlnim
concurenţa între mărci. Acest tip de concurenţă, în care firmele agroalimentare se
prezintă pe piaţă cu produse similare sau identice pentru satisfacerea aceloraşi nevoi de
consum, poartă denumirea de concurenţă directă În schimb, concurenţa dintre firmele
agroalimentare care se adresează aceloraşi nevoi de consum sau unor nevoi diferite, prin
oferirea de produse (servicii) diferite, poartă denumirea de concurenţă indirectă.

PIAŢA PRODUSELOR BIOLOGICE

Agricultura ecologică reprezintă o soluţie modernă de a cultiva plante, de a

creşte animale sau de a produce alimente şi unele materii secundare, prin utilizarea
procedeelor şi tehnologiilor care se apropie cât mai mult de procesele naturale. De
asemenea, prin agricultura ecologică se implementează sistemul de management al
producţiei agricole ce favorizează utilizarea resurselor naturale regenerabile şi reciclarea,
fiind prietenos şi nedăunător mediului înconjurător prin tehnici şi tehnologii specifice.
Astfel, agricultură organică interzice folosirea pesticidelor, a ierbicidelor şi a
fertilizatorilor sintetici sau a practicilor de manipulare genetică. În ceea ce priveşte
creşterea animalelor, se evita folosirea profilactică a antibioticelor şi a hormonilor de
creştere, a sistemelor intensive de creştere şi se pune accentul pe bunăstarea animalelor şi
pe asigurarea hrănirii cu produse naturale9.
Produsele biologice sunt cele mai indicate pentru a satisface noile exigenţe ale
calităţii, de securitate şi de respect faţă de natură. Acest fenomen este deosebit de bine
scos în evidenţă de tipul procesului de producţie din agricultură, care elimină folosirea
produselor chimice de sinteză. În schimb, adepţii agriculturii biologice aplică metode
bazate pe reciclarea materiilor organice naturale şi rotaţia culturilor în asolament
Adoptarea în cadrul Comunităţii Europene a Regulamentului nr.2092/1991

9
Şebe, G. - Agricultura ecologică şi prelucrarea produselor agricole ecologice – instrumente de protecţia
mediului şi creştere economică, Revista Fundaţiei Natura Vie, Bucureşti, 2005

16
privind recunoaşterea oficială a agriculturii biologice, a permis pătrunderea produselor
biologice pe segmentul de piaţă a produselor de calitate. De asemenea, prin Regulamentul
(CEE) nr. 2078/1992, s-au deschis noi posibilităţi de susţinere financiară a producătorilor
de produse biologice
Produsul ecologic agroalimentar este definit ca fiind cel obţinut, prelucrat şi
păstrat fără utilizarea substanţelor chimice de sinteză. În prelucrarea ecologică a
alimentelor pot fi folosiţi doar un număr limitat de aditivi şi ingrediente ce ajută
prelucrarea. Produsele agricole ecologice pot fi recunoscute după etichetă specială "AE",
ceea ce oferă consumatorilor garanţii în privinţa calităţii produselor ecologice pe care le
cumpără şi încrederea în faptul că se asigura constant aceeaşi calitate. Agricultura
ecologică vizează reîntoarcerea la valorile agriculturii tradiţionale, dar nu şi la metodele
acesteia.

PIAŢA DE GROS
Piaţa en gros10 poate fi definită prin existenţa unui spaţiu teritorial unde se
întâlnesc un număr de furnizori (producători agricoli) în cadrul cărora se compară
calitatea şi preţurile produselor agricole oferite diferiţilor furnizori, se cumpără cantităţi
mari de produse şi se beneficiază de diferite servicii prevăzute pe piaţă (controlul calităţii
produselor, informaţii referitoare la situaţia aprovizionării şi a preţurilor, controlul
standard pentru operaţiile de cumpărare/vânzare, informaţii referitoare la diverse
echipamente şi utilaje agricole etc.)
Funcţia de gros constă în a cumpăra mărfuri, în mod continuu şi în cantităţi
importante, de la producători sau importatori, în a stoca aceste mărfuri pentru
aprovizionarea la cerere, utilizatori profesionişti. Cele mai importante funcţii ale pieţei en
gros pot fi considerate următoarele:
- asigură un serviciu public pentru întreaga comunitate:
- oferă cadrul organizatoric favorabil confruntării cererii şi ofertei de mărfuri (acestea
se manifestă prin identificarea şi punerea în contact a participanţilor);
- stabileşte preţul produselor ceea ce reprezintă indicatorul etalon pentru toţi cei
interesaţi (este considerată funcţia cea mai importantă a pieţei);
10
Constantin, M.- Marketingul serviciilor în agricultură, suport de curs U.S.A.M.V, Bucureşti, 2003

17
- creează condiţii optime privind realizarea unui contract direct şi deschis între cererea
şi oferta de mărfuri, precum şi de manifestare a concurenţei libere pe piaţă;
- asigură servicii specifice tuturor participanţilor;
- permite o bună cunoaştere a pieţei (produsului şi întreprinderii) o mai bună informare
şi interes pentru dezvoltarea schimburilor a producţiei agricole, a creşterii veniturilor
participanţilor, precum şi dezvoltarea judeţului şi a zonelor în general.
De remarcat faptul că pieţele en gros pot fi specializate pentru un produs sau
un grup de produse şi pieţe polivalente, pentru mai multe produse.
Comerţul en gros este realizat de ansamblul agenţilor economici care au
activităţi de distribuire cu ridicata. Circulaţia mărfurilor en gros este caracterizată prin:
vânzarea-cumpărarea unor partizii mari de mărfuri; relaţii economice ce se încheie între
persoane juridice; circulaţia mărfurilor en gros nu încheie procesul circulaţiei, mărfurile
continuând să rămână în această sferă.
Condiţiile necesare pentru exercitarea funcţiei de grosist sunt considerate
următoarele:
- existenţa unor posibilităţi de stocare, materializate prin mijloace logistice specifice
necesare;
- existenţa unui amplasament într-o zonă cu clientelă; vad comercial (în structură
organizatorică al unităţii existând un serviciu comercial, reprezentanţi sau alte metode
de primire a comenzii).
Pentru a realiza concurenţa pe piaţă sau pentru a prospera, agentul economic en
gros trebuie să adopte o strategie prin care: să diversifice gama produselor preluate şi a
serviciilor; să-şi diversifice sursele de aprovizionare şi să întreţină relaţii contractuale
permanente cu furnizorii şi clienţii; să creeze puncte de vânzare proprii; să se asocieze cu
alţi grosişti pentru a se aproviziona (în situaţia unor cantităţi mari de produse preluate de
la producătorii interni sau prin port) etc. În acest fel se beneficiază de condiţiile de
cumpărare cele mai avantajoase.

1.2. PIAŢA AGROALIMENTARĂ LOCALĂ

Circulaţia mărfurilor cu amănuntul reprezintă cantităţile de mărfuri care

corespund consumului individual şi se caracterizează prin: cumpărarea pe loc în partizi

18
mari, şi vânzarea în partizi mici; relaţiile economice se stabilesc pe de o parte între
persoane juridice şi persoane fizice; circulaţia mărfurilor cu amănuntul încheie procesul
circulaţiei întrucât mărfurile părăsesc circulaţia şi intră în consum.
În procesul de circulaţie a produselor agroalimentare, unităţile de desfacere fac
legătura directă cu consumatorii. Ca atare desfacerea acestor produse se efectuează printr-
o reţea staţionară fixă şi o reţea a comerţului mobil.
Reţeaua staţionară de desfacere en detail este formată din unităţi în spaţii
închise, magazine, pieţe, chioşcuri, iar reţeaua comerţului mobil sau volant este alcătuit
din tonete obişnuite sau mobile, pe roţi, automagazine etc.
Magazinul este cea mai reprezentativă unitate de desfacere en detail. Referitor la
amplasarea lor, se deosebesc următoarele tipuri de magazine sau unităţi de desfacere:
- unităţi centrale principale, care sunt permanente şi dotate cu toate compartimentele şi
utilaj modern. Ele desfac cu amănuntul atât produsele preambalate, cât şi produse în
vrac putând organiza periodic expoziţii cu vânzare. Acestea cuprind, pe lângă sala de
vânzare şi spaţii de depozitare temporară a produselor şi ambalajelor, spaţii pentru
condiţionare; un depozit de mână, încăperi speciale, anexe;
- unităţile medii se aseamănă cu unităţile centrale, dar au spaţii mai reduse şi dotare
diminuată, deservind o populaţie de până la 10000 locuitori pe o rază de cca 400 m;
- chioşcurile şi unităţile improvizate, care pot fi unităţi permanente, având o capacitate
mică şi un sortiment redus;
- unităţile din pieţele agroalimentare, prevăzute cu spaţii închise se aseamănă cu
unităţile din complexele comerciale, dar au unele particularităţi specifice.
Unităţile mobile sunt mult mai mici în comparaţie cu cele fixe, permanente şi
sunt reprezentate prin:
- tonete, ce pot fi schimbate după caz;
- autofurgonete, care desfac marfă în anumite sezoane din an, în localităţile temporar
aglomerate sau cartiere periferice etc.;
- automagazinele, care sunt asemănătoare cu cele prezentate anterior dar mai bine
dotate tehnic şi cu o capacitate mai mare;
- unităţile de desfacere din pieţe în spaţii deschise, amenajate în aer liber, prevăzute cu
tonete şi mese fixe sau mobile.

19
 Pentru agenţii economici organizarea şi amplasarea reţelei de desfacere en detail
se face ţinând seama de anumite criterii specifice prin care îşi fundamentează activitatea
în cadrul unei economii concurenţiale de piaţă. Cele mai importante pot fi considerate
următoarele:
- frecvenţa cumpărării de către populaţie a diferitelor sortimente de mărfuri;
- organizarea concentrică a reţelei comerciale;
- numărul, structura şi puterea de cumpărare a populaţiei pe care o aprovizionează;
- repartizarea uniformă şi proporţională pe teritoriu a diferitelor tipuri de unităţi
comerciale;
- existenţa unităţilor deja existente care pot genera o concurenţă directă şi/sau indirectă
pe piaţă;
- folosirea intensivă a spaţiilor comerciale şi asigurarea unei eficienţe economice
corespunzătoare pentru fiecare unitate de desfacere;
- repartizarea cât mai raţională a fondului de marfă.

1.3. STATISTICI PRIVIND CONSUMUL DE PRODUSE AGROALIMENTARE

STATISTICI LA NIVEL NAŢIONAL

În România, agricultura a fost şi mai rămâne coloana vertebrală a economiei

naţionale, constituind circa 30% din PIB şi având angajată o parte importantă din
populaţia aptă de muncă. Suprafaţa terenurilor agricole formează 75% din suprafaţa totală
a fondului funciar. Producţia agricolă a constituit în anul 2010 doar 45,8% de la nivelul
anului 2000, inclusiv producţia vegetală – 52,2%, iar cea animalieră – 36,3%. Ponderea
producţiei agricole din gospodăriile populaţiei şi gospodăriile de fermieri în totalul
acesteia s-a majorat de la 38,6% în 2003, la 74% în anul 2006.
Volumul producţiei vegetale în întreprinderile mari agricole s-a redus cu 71 %,
iar în sectorul privat a crescut cu 7,7%. Descreşterea producţiei agricole a fost
determinată de micşorarea suprafeţelor cultivate şi a productivităţii. Recoltele, la rândul
său, s-au diminuat datorită insuficienţei de combustibil, îngrăşăminte şi substanţe de
protecţie ale plantelor şi animalilor, neglijarea tehnologiilor, din cauza condiţiilor

20
climaterice nefavorabile ş.a. Structura producţiei agricole a suferit schimbări de proporţii
(Fig. 1.1 şi 1.2.). Aşa, spre exemplu, în anul 2003, fructelor le revenea 17 %, iar în 2010 –
numai 4%, cerealelor respectiv 11% şi 19%.

14% 13%
carne
lapte
ouă
11%
cereale
17% cartofi
2% sfeclă de zahăr
struguri
11% floarea soarelui
legume
11% fructe
4%
3% altele
2%
12%

Figura 1.1. Structura producţiei agricole în România 2003.

11% 5%
ouă
15%
carne
struguri

19% lapte
fructe
10% legume
cartofi
sfecla de zahăr
6% floarea soarelui
11% cereale
3%
altele
10% 4%
6%

Figura 1.2. Structura producţiei agricole în România 2010.

Mutaţiile care au loc în structura producţiei agricole indică la tendinţa de

reducere a producţiei culturilor intensive, cum ar fi struguri, fructe, legume, tutun etc. şi
creşterea ponderii producţiei ce necesită volum mic de capital cum ar fi grâu, porumb,
floarea soarelui ş. a. Această situaţie a influenţat esenţial piaţa agroalimentară.

21
 Piaţa agroalimentară naţională internă este mult mai redusă în raport cu
posibilităţile de producere. Consumul produselor alimentare raportat la un locuitor al ţării
noastre are o tendinţă clară de a se micşora (Tabelul 1.3). Consumul de carne şi de
produse din carne în 2010 a constituit 40,7% din nivelul anului 2003, lapte şi produse
lactate – 50,4%, ouă – 65,4%, zahăr – 41,1%, ulei vegetal – 50%, fructe, struguri şi
pomuşoare – 40,1%, legume – 74,2%, produse de panificaţie – 78,3%.
Descreşterea atât de categorică a consumului de produse alimentare
indiscutabil este determinată de declinul producţiei agroalimentare, însă şi mai mult – de
capacitatea de cumpărare.

22
Tabelul 1.3 Indicele preţurilor de consum11
Luna precedenta=100
2010 2011
Mar. Apr. mai Iun. Iul. Aug. Sep. Oct. Nov. dec Ian. Feb. Mar.
Total ţara 100,22 100,35 100,15 100,16 102,58 100,23 100,56 100,55 100,52 100,53 100,7 100,7 100,6
7 7 0
Marfuri 100,17 100,02 99,91 99,94 101,92 100,0 100,82 100,82 100,0 100,00 101,1 101,7 101,1
alimentare 4 6 7
Marfuri 100,38 100.56 100.20 100.16 103.08 100.04 100.34 100.29 100.,38 100,55 100,8 100,2 100,5
nealimenta 3 7 1
re
Servicii 99.91 100.47 100.47 100.57 102.55 100.41 100.62 100.67 100,20 100,04 99,89 100,0 99,66
3

11
www.insse.ro – Site-ul oficial al Institutului Naţional de Statistică

23
 Deşi puterea de cumpărare este în descreştere, cererea de legume proaspete
autohtone este aproape la nivelul maxim al anilor de vârf. La această dată, producţia de
legume se prezintă deosebit de rodnică şi mai ales sănătoasă. Nu şi cea de fructe, care în
cazul unor specii aproape că este compromisă. Cauzele ţin mai ales de modul deficitar în
care s-au format mugurii de rod, ca urmare a secetei din anul 2007.
În România sectorul de legume şi fructe proaspete deţine o pondere mai mare
din totalul producţiei agricole faţă de media Uniunii Europene. În acelaşi timp, producţia
este mult mai fluctuantă ca în Uniunea Europeană, cel mai probabil pe fondul lipsei unei
strategii de dezvoltare a sectorului. Producţia locală este una foarte fragmentată, venind
în proporţie de 90% de la gospodării private şi numai 10% de la ferme şi companii.
Analiştii consideră că pe piaţa românească tendinţa este de orientare a
consumului către legumele şi fructele produse pe plan local, considerate cu gust natural.
Furnizorii de legume timpurii, reprezentaţi, în principal, de producătorii de sere şi solarii,
au profitat de condiţiile climatice ale ultimilor doi ani. Costurile sunt ceva mai mici,
putând face faţă concurenţei venite în principal din Turcia. În prezent, producţia
românească de legume acoperă peste 70% din consumul urban, în timp ce pentru fructe
procentul este de sub 20%12.
O analiză a pieţei demonstrează că importurile de legume s-au dublat în ultimii
5 ani, iar importurile de fructe au înregistrat o creştere aproape de 3 ori. Importul de
fructe se concentrează pe sortimentele care nu se cultivă local, cele mai mari cantităţi
fiind raportate pentru banane, urmate de citrice, mere, pere şi gutui. Bananele şi citricele
laolaltă reprezintă circa 70% din volumul importurilor. În schimb, importul de legume se
face mai degrabă din motive de suplinire a cererii decât pentru a aduce ceva ce nu se
cultivă local. Astfel, cel mai des se importă legume - roşii, cartofi şi ceapă – care
împreună constituie 50% din importul de legume al ţării.

12
Turek Rahoveanu, M. - Piaţa produselor tradiţionale din România, Editura Ars Academica, Bucureşti,
2009

24
Tabelul 1.4.Producţia totală de fructe din judeţul Iaşi (tone)
Jud.Iaşi 2005 2006 2007 2008 2009
total Din care total Din care total Din care total Din care total Din care
propietate propietate propietate propietate propietate
majoritara majoritara majoritara majoritara majoritara
privata privata privata privata privata
Fructe total 85972 50103 56764 48993 26912 26828 38688 35634 41814 38753
Prune 22404 12728 13186 12984 3492 3484 6810 6626 7885 7811
Mere 36696 18131 24770 18331 11920 11847 15513 13199 16487 13901
Pere 5988 3521 2645 2639 1760 1760 1873 1789 6694 2692
Piersici 81 14 88 67 9 9 58 16 20 12
Cirese şi 14635 12658 12922 11822 7136 7133 10925 10534 10581 10202
visine
Caise şi 2002 1138 836 833 1114 1114 1016 997 1384 1374
zarzăre
Nuci 2555 1594 1568 1568 992 992 1604 1584 1769 1769
Capşuni 70 70 137 137 107 107 180 180 213 213
Alte fructe 1541 1541 612 612 382 382 709 709 781 777

25
Tabelul 1.5. Suprafaţa cultivată cu legume în judeţul Iaşi ( inclusiv suprafaţa grădinilor
familiale)
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
6528 12541 12603 13494 13582 11651 11773 12940 12253 14875 11885

Chiar dacă suprafaţa cultivată a crescut uşor în ultimii cinci ani, producţia
autohtonă de legume a fost fluctuantă pe fondul unor evenimente meteorologice şi a unui
management slab al activităţilor din agricultură.
Astfel, România îşi menţine poziţia a treia în zonă din punctul de vedere al
producţiei totale, dar producţia pe hectar este una slabă, sub Rusia şi mult sub Ungaria şi
Polonia. În ceea ce priveşte consumul de legume pe cap de locuitor, acesta este la un
nivel rezonabil. Mai mult, manifestă o tendinţă de creştere, de la 151,1 kg în anul 2001, la
circa 230 kg în prezent. Astfel, consumul pe cap de locuitor este de circa 1,3 ori mai mare
decât cel din Bulgaria şi de 1,7 ori mai mare decât în Ungaria.
Datele statistice indică faptul că principalele legume produse în România, în
ordinea cantităţii, sunt cartofii, urmaţi de varză, roşii, sfeclă-de-zahăr, ceapă şi castraveţi.
Producţia acestor soiuri de legume a înregistrat scăderi sau staţionări din 1999 şi până în
prezent, cea mai mare creştere fiind înregistrată la roşii, cu o medie de 2,5% pe an.
Producţia naţională de legume a crescut, în primele şapte luni, pe segmentele
de tomate, castraveţi, ardei, varză şi vinete şi a scăzut la morcovi şi ceapă, potrivit datelor
furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR). Astfel, în
primele şapte luni din acest an, au fost recoltate 71.737 tone de castraveţi, faţă de 50.195
tone, în intervalul ianuarie-iulie 2008. În plus, în aceeaşi perioadă au fost recoltate 48.090
tone de ardei, comparativ cu 34.988 tone obţinute în perioada similară a anului precedent.
De asemenea, producţia de varză a înregistrat o creştere de 10,6%, în intervalul ianuarie-
iulie 2009, fiind obţinute 112.509 tone, faţă de 101.674 tone, în primele şapte luni din
anul 2008. Producţia de tomate s-a majorat în acelaşi interval cu 8%, de la 132.823 tone
la 144.516 tone. O uşoară creştere a înregistrat în primele şapte luni şi producţia de
vinete, care s-a majorat cu circa 2%, de la 24.371 la 24.846 tone.

26
Tabelul 1.6.Producţia medie la hectar obţinută la principalele culturi în judeţul Iaşi

Jud.Iaşi 2005 2006 2007 2008 2009

Total Din care Total Din care Total Din care Total Din care Total Din care
proprietate proprietate proprietate proprietate proprietate
majoritara majoritara majoritara majoritara majoritara
privata privata privata privata privata
Mazăre 1793 1809 2037 2037 1057 1057 1444 1444 1633 1633
Fasole 1089 1097 1191 1191 676 676 1055 1055 1076 1076
Cartofi 11795 11866 14591 14592 4776 4772 15819 15821 15362 15364
Tomate 18023 18419 14364 14355 13855 13855 13840 13840 16004 16006
Ceapă 13488 13581 10037 10041 7189 7192 10514 10514 9922 9921
Varză 22372 22497 30103 30128 17618 17618 19174 19189 20463 20463
Pepeni 18855 18855 24080 24073 8370 8371 19702 19702 17674 17674

27
 Pe de altă parte, scăderi ale producţiei s-au înregistrat pe segmenetele de
morcovi şi ceapă. Astfel, producţia de morcovi a scăzut cu 22%, la 22.945 tone, faţă de
29.796 tone, în primele şapte luni din anul trecut.
De asemenea, în primele şapte luni din 2009, s-au obţinut 204.788 tone de
ceapă, în scădere faţă de intervalul similar din 2008, când producţia a fost de 207.140
tone.
Producţia totală de legume realizată în anul 2008 a fost de 3.439.208 tone, cu
o valoare estimată de circa 3.439.208.000 lei, iar până la începutul lunii iulie 2009 s-au
realizat 1.266.729 tone cu o valoare estimată de circa 1.266.729.000 lei.
Astfel, potrivit MAPDR, consumul intern de legume este asigurat în proporţie
de 35-40% din producţia autohtonă, diferenţa fiind asigurată din import.
În acelaşi timp, datele Ministerului Agriculturii arata că suprafaţa recoltată în
primele şapte luni din 2009, respectiv 58.000 hectare, este cu 18,3% mai mare decât în
anul precedent, comparativ cu 49.000 hectare recoltate în 2008.
De asemenea, datele emise recent de MAPDR arata că producţia autohtonă de
legume cultivate în sere a scăzut în primele şapte luni ale anului cu 42%, comparativ cu
perioada similară a anului precedent, când producţia obţinută a fost de 58.243 tone
Preţul alimentelor ar putea să fie menţinute relativ constante în următoarea
perioadă,potrivit producătorilor.Pentru unele produse agroalimentare ritmul de creştere a
preţurilor este nejustificat şi este rezultatul acţiunii unor factori speculativi în piaţă şi nu
a unei diminuări a ofertei faţă de nivelul cererii. Preşedintele Federaţiei Naţionale a
Producătorilor Agricoli din România a declarat că alimentele se vor scumpi în perioada
următoare din cauza condiţiilor meteo dar şi a lipsei politicilor agrare.Producţiile de
legume şi fructe sunt întârziate şi producţiile vor fi mai mici.De la începutul anului
scumpiri de peste 10% au fost înregistrate la legume şi conserve de
legume(19,2%),pentru cartofi 24,7%,fructe 12,56%şi zahăr 11,98%.Potrivit datelor
furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în primele 5 luni ale
anului,România a exportat produse agroalimentare de aproximativ 769,84 milioane de
euro,mai puţin cu 4,1 procente faţă de perioada similară din 2010 iar importurile au
înregistrat o scădere de numai 3,2%.

28
STATISTICI LA NIVELUL U.E.

Producţia fructelor şi legumelor13

Fructele şi legumele ocupă doar 4% din terenurile agricole ale UE-15. Cele mai
importante regiuni de creştere a fructelor şi legumelor sunt plasate în Olanda, Grecia,
Spania şi Italia.
În ultimii ani producţia legumicolă în UE-15 s-a cifrat la 55 mln t. Pe primul loc
între ţările membre ale UE se află Italia cu 15 mil. t , care este urmată de Spania cu 11,5
mil. t. Producţia legumelor a crescut uşor de la 13,3 mil. t în 2002 la 13,7 mil. t în 2009,
chiar dacă suprafaţa plantată, spre exemplu, cu tomate, s-a redus în anii respectivi de la
278 la 242 mii ha.
Producţia fructelor proaspete a UE-15 alcătuieşte 30 mil. t, dintre care 9 mil. t
revin fructelor citrice. Pe primul loc se află Spania cu 10 mil. t de fructe, dintre care 5,5
mil. t de fructe citrice, care este urmată de Italia cu 9,5 mil. t de fructe, inclusiv 3 mil. t de
fructe citrice.
Producţia unor fructe, cum ar fi a merelor şi a perelor, are tendinţa de a se
micşora şi în 2010 a format 90% din cantitatea acestora recoltată în 2002. Numărul
exploataţiilor agricole specializate s-a micşorat între anii 2002 şi 2009 cu 21%, deşi
suprafaţa medie a acestora a sporit cu 28%. Suprafaţa medie a unei exploataţii legumicole
constituie circa 6 ha.
Uniunea Europeană este un participant activ pe piaţă. Din consumul mondial de
960 mil. t de fructe şi legume UE îi revin circa 10%. Consumul fructelor proaspete este
de 29 mil. t, a legumelor – de 41 mil. t, ceea ce echivalează respectiv cu 92 şi 133 kg
pentru fiecare locuitor din ţările membre ale UE.
Consumul fructelor şi legumelor proaspete în ţările membre ale UE formează
82% din cantitatea produsă de aceste ţări. O tendinţă clară de creştere se menţine în
ultimii ani, la consumul fructelor prelucrate. Având cea mai spaţioasă piaţă solventă, UE
este unul dintre cei mai mari importatori, căruia îi revine circa 27% din totalul fructelor şi
legumelor importate. În 2009, UE a importat fructe din terţe ţări în valoare de aproape 7
mild. ECU şi legume în valoare de circa 2 mild. ECU. Printre principalele fructe ce se
13
Turek Rahoveanu, M. - Piaţa produselor tradiţionale din România, Editura Ars Academica, Bucureşti,
2009

29
importă sunt merele, citricele şi alte fructe tropicale. Actualmente UE importă cantităţi
substanţiale de sucuri din fructe. După cartof, necesitatea căruia nu este acoperită de ţările
membre ale UE, ceapa şi roşiile sunt cele mai importate legume proaspete. Între legumele
importate predomină cele îngheţate.
În perioada anilor 2008-2010, UE a fost şi unul din cei mai mari exportatori
mondiali cu 12%, oferind anual ţărilor terţe fructe şi legume în sumă de circa 4,5 mild.
ECU. Destinaţiile tradiţionale sunt Rusia, ţările Europei de Est, Elveţia şi Norvegia. În
exportul fructelor domină cele citrice şi mere, a legumelor – roşiile şi ceapa.

Producţia cerealelor
Uniunea Europeană este al treilea producător de cereale din lume cu cota de
13%. Suprafaţa totală a culturilor arabile în 1998 a constituit 58 mil. ha, ce formează
circa 42% din suprafaţa utilizată în agricultura ţărilor membre ale UE. Suprafaţa
culturilor cerealiere a fost de 37,3 mil. ha, sau de circa două treimi din cea a culturilor
arabile. Cele mai mari suprafeţe ale culturilor cerealiere au fost în Franţa (9,2 mil. ha),
Germania (7,1 mil. ha), Spania (6,5 mil. ha.). Cele 1129,3 mii de exploataţii agricole din
UE, care practică culturile cerealiere, au suprafaţa medie de 29,6 ha şi dispun de 1,4
lucrători. Venitul familiei fermierului pe muncă se cifrează la 13,4 mii ECU.
Producţia cerealieră în 2010 a ajuns la 213,6 mil. t, inclusiv grâu – 94,5 mil. t,
orz – 51,7 mil. t şi porumb – 36,4 mil. t. Cele mai mari ţări producătoare de cereale în UE
sunt Franţa (68,4 mil. t) şi Germania (44,6 mil. t). Aceste ţări sunt lideri şi la recoltarea
grâului respectiv cu 38,3 mil. t şi 20,1 mil. t. Mai mult de două treimi din orz îi revin
Germaniei (12,5 mil. t), Spaniei (10,9 mil. t) şi Franţei (10,6 mil. t). Întâietatea la
recoltarea porumbului îi aparţine Franţei (15,2 mil. t) şi Italiei (9,5 mil. t).
Produsele în urma prelucrării primare a cerealelor (făină, crupe, malţ, etc.) în
UE au alcătuit 37,2 mil. t. Consumul produselor cerealiere echivalente făinii variază de la
58 kg/an pentru o persoană în Olanda, la 121 kg/an pentru o persoană în Italia.
Actualmente UE produce cerealiere cu circa 18% mai mult decât are nevoie. Semnificativ
este că autosuficienţa s-a obţinut prin sporul remarcabil al randamentelor.
Datorită politicii comunitare judicioase producţia medie a culturilor cerealiere
raportată la un hectar din ţările UE, a sporit de la 4994,5 kg în 1995 (inclusiv grâu –

30
5283,9 kg) la 5650,4 în 1998 (inclusiv grâu – 6044,5 kg). Dezvoltarea factorilor de
producţie, creşterea randamentului au contribuit substanţial la intensificarea şi
diversificarea schimbului de produse cerealiere atât între ţările membre ale UE, cât şi
între UE şi restul lumii. UE este un participant foarte activ pe piaţa produselor cerealiere.
În 2009 UE a importat produse cerealiere în sumă de 13,7 mild. ECU inclusiv
din ţările membre ale UE de 11,7 mild. ECU şi respectiv a exportat în sumă de 17,6 mild.
ECU, inclusiv către ţările membre ale UE – de 11,8 mild. ECU. UE îi revin 18% din
exportul mondial al grâului şi 11% din exportul mondial al boabelor neprelucrate.
Importul şi exportul intracomunitar, practic, este echivalent. Exportul
extracomunitar depăşeşte importul din terţe ţări de 3 ori, ceea ce cauzează un sold pozitiv
de circa 4 mild. ECU în balanţa de plăţi.

CAPITOLUL II

31
 CADRUL GENERAL DE ORGANIZARE A PIEŢELOR
AGROALIMENTARE LOCALE ÎN ROMANIA
Conţinut:Transcris de la
2.1. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PIEŢELOR AGROALIMENTARE ÎN
ROMÂNIA

Activităţile în pieţele agroalimentare trebuie să se desfăşoare în conformitate cu

Legea 307 din 25 octombrie 2005 (Legea 307/2005) pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr. 45/2005 privind organizarea pieţei produselor agricole şi agroalimentare,
Regulamentul   de organizare şi funcţionare a pieţelor conform Hotărârii de Consiliu
Local nr.334/2002, Hotărârii Guvernului nr.661/2001 privind certificatul de producător şi
Legea  nr.650/2002  privind desfăşurarea exerciţiilor comerciale.

a) Ordonanţa Guvernului nr. 45/2005 privind organizarea pieţei produselor

agricole şi agroalimentare

Ordonanţa reglementeazã ansamblul mecanismelor şi instrumentelor care

privesc organizarea de piaţă, consolidarea şi funcţionarea eficientã a pieţei produselor
agricole şi agroalimentare din România. În sensul ordonanţei, termenii şi expresiile de
mai jos se definesc astfel:
a) an de piaţă – perioadã de timp corespunzãtoare comercializãrii produselor, diferitã
în funcţie de produsul său de grupa de produse în cauzã, stabilitã la propunerea
Consiliului pe produs şi aprobatã prin ordin al ministrului agriculturii, pãdurilor şi
dezvoltãrii rurale;
b) filiera produsului cuprinde sistemul de relaţii funcţionale dintre producãtori
agricoli, depozitari, distribuitori, comercianţi, procesatori, transportatori,
beneficiari/utilizatori în ceea ce priveşte producerea, certificarea şi controlul aceluiaşi
produs, în vederea utilizãrii şi/sau consumului;

32
 c) consiliu pe filiera produsului – organism constituit prin participarea partenerilor de
pe filiera produsului şi a reprezentanţilor autorităţii publice, denumit în continuare
Consiliu pe produs;
d) reglementarea filierei produsului – totalitatea mãsurilor legislative şi instituţionale
stabilite pentru filiera unui produs, privind ansamblul mecanismelor şi instrumentelor de
construcţie comunã de piaţă;
e) preţul pieţei interne – preţul care se formeazã în mod liber pe piaţă, pe baza
raportului concurenţial dintre cererea şi oferta la fiecare produs;
f) preţ indicativ, preţ de bazã sau preţ de referinţă – preţul orientativ propus de
Consiliul pe produs pentru negocierea preţului pieţei, care nu are efect de restricţionare a
concurenţei;
g) preţ de intervenţie – preţul minim garantat pe care organismul de intervenţie îl
plăteşte la achiziţionarea unui produs agricol, în condiţiile de calitate şi cantitate stabilite;
h) intervenţie – mecanism de reglementare a pieţei interne, cu scopul de a susţine
preţurile produselor pe piaţă, prin preluarea surplusului în stocuri publice de intervenţie;
i) stoc public de intervenţie – cantitatea de produse agricole care este achiziţionata de
pe piaţa internã de organismul de intervenţie, în condiţiile legii;
j) prima de export – sprijin financiar acordat cu scopul de a promova produsele pe
pieţele externe, cu respectarea obligaţiilor şi convenţiilor comerciale internaţionale;
k) sistem informatic de piaţă – sistem de evidentã a datelor de pe filiera produsului,
legat de administrarea pieţei şi de aplicarea mãsurilor de reglementare pe filierã.
Mecanismele şi instrumentele de reglementare a pieţelor agricole şi
agroalimentare se adoptã de Guvern, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi
Dezvoltãrii Rurale, prin colaborarea Consiliului pe produs, şi se pun în aplicare de cãtre
organismele instituţionale prevãzute de lege cu atribuţii în domeniu, pentru a asigura, în
principal, realizarea urmãtoarelor obiective:
a) organizarea şi funcţionarea pieţelor produselor agricole şi agroalimentare pe
principii concurenţiale reale şi stabile;
b) acoperirea consumului intern şi diminuarea deficitului balanţei comerciale;
c) asigurarea calităţii şi securităţii alimentelor;
d) creşterea veniturilor obţinute din activităţile agricole şi agroalimentare;

33
 e) creşterea durabilã a performanţei economice şi a competitivităţii în agriculturã şi
industria alimentarã.
Mecanismele şi instrumentele de reglementare a pieţelor agricole şi
agroalimentare se aplicã urmãtoarelor produse:
a) cereale şi produse procesate din cereale;
b) oleaginoase şi produse procesate;
c) sfeclã de zahãr, zahãr şi produse procesate;
d) cartof şi produse procesate;
e) legume şi fructe proaspete şi procesate;
f) struguri, must, vin, produse pe bazã de vin şi produse procesate;
g) cereale pentru bere, hamei, bere;
h) carne de porc şi produse procesate;
i) carne de pasãre, ouã şi produse procesate;
j) carne de bovine şi produse procesate;
k) carne, lapte, lânã şi produse procesate de la ovine şi caprine;
l) lapte şi produse lactate;
m) plante textile şi produse procesate;
n) plante medicinale şi aromatice şi produse prelucrate şi procesate;
o) tutun şi produse din tutun;
p) flori, plante ornamentale şi arhitecturã peisagerã;
r) alte produse agricole şi procesate din acestea.
Mãsurile şi instrumentele de reglementare specifice filierei, pentru produsele
enumerate mai sus precum şi resursele financiare necesare susţinerii acestora se propun
de cãtre organismele instituţionale cu atribuţii în domeniu şi se aprobã prin hotãrâre a
Guvernului.

Organismele instituţionale pentru reglementarea pieţei

Organismele instituţionale cu atribuţii în elaborarea, adoptarea şi
implementarea politicilor de piaţă ale produselor agricole şi agroalimentare, pentru
reglementarea filierelor produsului, sunt:
a) Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale;

34
 b) Consiliul pe produs;
c) Agenţia de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã, Industrie Alimentarã şi
Dezvoltare Ruralã;
d) Alte instituţii cu rol în implementarea politicilor agricole, prevãzute de lege.
Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale elaboreazã strategia şi
politicile agricole de piaţă şi asigurã realizarea cadrului juridic şi a reglementãrilor
specifice, în colaborare cu organismele parteneriale ale Consiliului pe produs.
În scopul elaborãrii politicilor sectoriale pe filiera produsului şi al armonizãrii
acestora cu strategia şi politicile naţionale de piaţă agricolã, pentru fiecare filierã a
produsului se înfiinţează un consiliu pe produs, care reprezintã structura organizatoricã la
nivel naţional, fãrã personalitate juridicã, constituitã din reprezentanţi ai partenerilor de
pe filiera produsului şi ai Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, ai
Ministerului Economiei şi Comerţului, ai Consiliului Concurenţei şi, dupã caz,
reprezentanţi ai altor autorităţi şi instituţii publice din administraţia publicã centralã.
Conducerea Consiliului pe produs se asigurã de cãtre un comitet director,
alcãtuit din 3 pânã la 7 membri, unul dintre aceştia reprezentând Ministerul Agriculturii,
Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, desemnat prin ordin de cãtre ministrul agriculturii,
pãdurilor şi dezvoltãrii rurale, iar ceilalţi, reprezentanţi ai sectorului privat, se aleg prin
votul majorităţii simple a partenerilor de pe filierã, membri în Consiliul pe produs.
Secretariatul Consiliului pe produs este asigurat de compartimentele de specialitate din
cadrul Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, în colaborare cu
reprezentanţii Consiliului pe produs, desemnaţi de comitetul director.
Consiliul pe produs urmăreşte, în principal, îndeplinirea urmãtoarelor obiective:
a) stimularea, promovarea şi dezvoltarea activităţii pe fiecare filierã, în beneficiul
partenerilor filierei;
b) analiza pieţei pe baza informaţiilor de pe filiera produsului, privind cererea la
principalele produse agricole şi agroalimentare, aprecierea anualã a potenţialului de
producţie, cuantificarea ofertei, estimarea costurilor şi a preţurilor;
c) propunerea de mãsuri legislative de reglementare a pieţei pe filiera produsului;
d) propuneri de scheme de sprijin financiar şi de avizare a beneficiarilor acestor
scheme;

35
 e) monitorizarea rezultatelor mãsurilor adoptate, bilanţul acordului interprofesional pe
produs;
f) dezvoltarea activităţilor de promovare şi informare a partenerilor de pe filierã
asupra acţiunilor, programelor şi mãsurilor adoptate;
g) asigurarea conformităţii mãsurilor de piaţă adoptate cu cele din Uniunea
Europeanã;
h) consultare în vederea avizãrii proiectelor de acte normative iniţiate de alte instituţii
publice.
Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, prin Agenţia de Plãţi
şi Intervenţie pentru Agriculturã, Industrie Alimentarã şi Dezvoltare Ruralã, în
conformitate cu atribuţiile stabilite prin lege, gestioneazã fondurile reprezentând sprijinul
financiar destinat susţinerii agriculturii, în vederea implementãrii plăţilor directe şi a
mecanismelor de intervenţie pe piaţă.

Sistemul de instrumente pentru reglementarea pieţei

Mãsurile de reglementare pentru produsele prevãzute în ordonanţă cuprind
scheme de sprijin, specifice fiecãrui produs, astfel:
a) sprijin financiar, prin plãti directe sau subvenţii acordate producãtorilor agricoli sau
altor parteneri de pe filiera produsului;
b) subvenţie pentru creşterea calităţii producţiei şi a transferului tehnologic;
c) mecanisme de intervenţie pe piaţă;
d) scheme privind comerţul exterior cu produse agricole şi agroalimentare, care
includ regimul tarifar şi, atunci când este cazul, contingente tarifare preferenţiale, mãsuri
de susţinere şi promovare a exportului de produse agricole şi agroalimentare sau alte
mãsuri cu efect echivalent, cu respectarea regulilor şi procedurilor cuprinse în prevederile
acordurilor şi convenţiilor internaţionale relevante la care România este parte.
Calitatea produselor pentru care se aplicã schemele este cea prevãzutã prin
contractele încheiate şi/sau, dupã caz, prin normele naţionale şi internaţionale în vigoare.
În aplicarea schemelor pot fi folosite instrumente şi mãsuri de reglementare a pieţelor,
dupã cum urmeazã:
a) preţul pieţei interne;

36
 b) preţul indicativ, preţul de bazã sau preţul de referinţă;
c) preţul de intervenţie;
d) contracte încheiate între producãtorii agricoli şi achizitorii de produse agricole
materie primã pentru realizarea obiectivelor din acordurile interprofesionale, care trebuie
sã cuprindã clauze referitoare la obligaţiile ce revin părţilor, condiţiile de livrare şi de
calitate a produselor, preţul, termene de livrare, termene de platã, modalităţi de platã şi de
garantare a plãtii preţului, instrumente de platã şi clauze privind penalităţi pentru
nerespectarea contractului;
e) iniţierea, organizarea şi declanşarea de intervenţii pe piaţă şi orice alte mãsuri
similare propuse de Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, în cazul
perturbãrii pieţei, datorate unui surplus de produse pe piaţă, conform reglementãrilor în
vigoare;
f) intervenţia pe piaţa se aplicã în anumite situaţii şi pentru cantităţi determinate, prin
constituirea şi depozitarea stocurilor de intervenţie şi introducerea ulterioarã pe piaţă a
acestora, cu asigurarea strictã a procedurilor şi a cerinţelor privind destinaţia;
g) prime de export în vederea susţinerii preţurilor şi, pe aceastã cale, promovarea şi
stimularea exportului de produse agricole şi alimentare;
h) mãsuri de reglementare în cazul lipsei unor produse pe piaţă;
i) alte mãsuri convenite de organismele instituţionale cu atribuţii în reglementarea
pieţei.
În cazuri bine justificate, rezultate din necesitatea organizãrii pieţelor agricole şi
a specificului acestora, schemele, mãsurile şi instrumentele de reglementare pot fi
adoptate individual sau simultan, pânã la dispariţia factorilor care au generat adoptarea
acestora.
Pentru informarea operatorilor asupra condiţiilor pieţei, cu 30 de zile înaintea
începerii anului de piaţă, partenerii de pe filierã pot conveni preţuri indicative, preţuri de
bazã sau preţuri de referinţă la produsele de pe filierã.
Preţurile convenite conform prevederilor ordonanţei se supun aprobãrii
Consiliului pe produs şi ulterior se dau publicităţii. Colectarea, înregistrarea, stocarea,
consultarea şi diseminarea informaţiilor de piaţă privind stocuri, producţia marfã, preţuri

37
sintetice, din baza de date a filierelor agroalimentare, se asigurã prin Sistemul informatic
al pieţelor agricole, sistem informatic integrat, organizat în condiţiile legii.
Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale împreunã cu celelalte
autorităţi publice implicate şi consiliile pe produs asigurã elaborarea şi implementarea
mãsurilor de organizare a pieţelor agricole şi agroalimentare din România.

b) Regulamentul Cadru de organizare şi funcţionare a pieţelor aprobat prin HG nr.

19/1996.
Regulamentul-cadru de funcţionare a pieţelor agroalimentare stabileşte
modalităţile de organizare a comerţului în zonele publice, condiţiile minime de dotare şi
regulile generale de funcţionare a formelor specifice de comerţ şi de prestări de servicii în
aceste zone. Scopul regulamentului-cadru este organizarea comerţului în zonele publice,
în condiţii de protecţie optimă a consumatorilor şi de concurenţă loială între agenţii
economici.
Utilizatorii pieţei sunt:
- comercianţii cu amănuntul, persoane fizice sau juridice, care prestează activitate de
comerţ cu amănuntul;
- producătorii agricoli individuali, care îşi comercializează propriile produse
agroalimentare şi unele produse meşteşugăreşti;
- agenţii economici prestatori de servicii
- alţi potenţiali utilizatori care exercită o activitate comercială cu amănuntul
    Comerţul în zone publice poate fi desfăşurat în pieţe locale, precum şi în
perimetre teritoriale delimitate de consiliile locale, special amenajate pentru desfăşurarea
unor activităţi de comerţ cu amănuntul sau de prestări de servicii. Tipurile de pieţe care
pot fi organizate în zone publice sunt:
a) pieţe agroalimentare: ansambluri sau, în unele cazuri, numai locuri special amenajate,
organizate pentru aprovizionarea populaţiei cu legume, fructe, lapte şi produse lactate,
carne şi preparate din carne, miere, produse conservate, peste, flori, seminţe, cereale,
păsări şi animale mici şi altele asemenea, precum şi unele articole de uz gospodăresc,
realizate de mică industrie sau de micii meşteşugari, precum şi cu alte articole
nealimentare de cerere curentă;

38
b) târguri: zone publice unde se vând şi se cumpără legume, fructe, vite, lana, produse
artizanale şi meşteşugăreşti, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, materiale de
construcţii, furaje etc.;
c) oboare: zone publice destinate comerţului cu ovine, caprine, porcine, bovine, bubaline,
cabaline; precum şi cu furaje;
d) bâlciuri: zone publice destinate comercializării produselor agroalimentare, artizanale,
meşteşugăreşti, în asociere cu activităţi de prestare de servicii destinate petrecerii
timpului liber (jocuri distractive sau de noroc autorizate, unităţi de alimentaţie publică cu
servire rapidă);
e) pieţe mixte: zone publice destinate comerţului specific în târguri şi oboare.
Piaţa agroalimentară va fi amplasată, cu precădere, în mediul urban şi, potrivit
necesitaţilor locale, funcţionează după un program zilnic, de două-trei ori pe săptămână
sau săptămânal. În funcţie de locul de amplasare şi de mărimea localităţii urbane, pieţele
agroalimentare pot fi de mai multe tipuri:
a) pieţe de tipul I, cu peste 500 locuri de vânzare pe platoul pieţei; este eficient ca acestea
să fie organizate în marile aglomeraţii urbane;
b) pieţe de tipul II, cu 250-500 locuri de vânzare; sunt specifice oraşelor mijlocii şi mici,
precum şi în cartierele marilor aglomeraţii urbane;
c) pieţe de tipul III, cu până la 250 locuri de vânzare; se pot organiza în oraşele mici şi
mijlocii;
d) pieţe volante, amplasate, după necesităţile locale, îndeosebi în apropierea centrelor
comerciale şi cu o durată limitată de funcţionare în timpul zilei.
La amplasarea şi la realizarea pieţei se va ţine seama şi de următoarele principii:
 - încadrarea, inclusiv din punct de vedere constructiv, în planul urbanistic general;
 - accesul facil al populaţiei în piaţă;
- asigurarea de legături cu arterele principale de penetraţie din zonele de producţie;
 - rezervarea unui spaţiu suficient pentru desfăşurarea întregii activităţi;
- asigurarea locurilor de parcare pentru autovehicule şi a semnalizărilor corespunzătoare.
    În contextul general al necesitaţii încadrării în prevederile planului de urbanism
general al unei localităţi, se impune amplasarea pieţelor agroalimentare în zonele de

39
locuit cu o densitate mare a populaţiei, pe artere de circulaţie majoră, pe artere de acces
sau în punctele de convergenţă ale traficului pietonal.
Piaţa poate funcţiona numai în baza unei autorizaţii de funcţionare eliberate de
primar, după obţinerea avizelor legale (certificat de urbanism, autorizaţie de construcţie,
avizul Poliţiei sanitar-veterinare şi al Inspectoratului de Poliţie Sanitară şi Medicină
Preventivă, avizul poliţiei, al centrului judeţean de metrologie, al Agenţiei pentru
protecţia mediului, al inspecţiilor teritoriale de prevenire a incendiilor, avizele pentru
utilităţi etc.)
    Piaţa se organizează şi funcţionează pe baza regulamentului propriu, elaborat de
administraţia pieţei în concordanţă cu prevederile legii, ale regulamentului-cadru şi
aprobat de primar.
Gestionarea activităţilor care se desfăşoară în perimetrul unei pieţe
agroalimentare se realizează de către administraţia pieţei, care poate să reprezinte servicii
publice ale consiliilor locale; instituţii de interes public; persoane juridice cu capital de
stat, privat sau mixt.
Pentru buna funcţionare a pieţei, trebuie respectate următoarele reguli de
tehnologie comercială:
a) ansamblul unei pieţe se constituie dintr-un platou, acoperit sau descoperit, dimensionat
în raport cu un anumit număr de locuri de vânzare pentru comercianţi ambulanţi şi
producători, precum şi, unde este cazul, cu hale, magazine, unităţi prestatoare de servicii,
exploatate de societăţi comerciale;
b) platoul pieţei se realizează că o platformă asfaltată şi amenajata, cu posibilităţi de
control asupra mărfurilor care intră în piaţă, cu utilităţi, dotare şi echipare
corespunzătoare desfacerii mărfurilor: instalaţii sanitare, electrice, de apă potabilă şi
canalizare; mobilier specific; copertine; dotări P.S.I.;
c) mobilierul din dotarea platourilor se recomandă a fi construit din mese realizate din
plăci de beton mozaicat, fixate pe schelet metalic sau postament din beton, având
prevăzute sub blaturi spaţii de păstrare a mărfurilor cu posibilitate de ventilare, închidere
şi de asigurare a lor;
d) în funcţie de specificul local al ofertei de produse ce se comercializează în perimetrul
pieţei, se impune că platoul acesteia să fie sectorizat pe grupe de produse, în relaţii

40
compatibile de vecinătate, cu asigurarea de utilităţi şi dotări adecvate. Pentru
comercializarea produselor de uz gospodăresc, spaţiul ocupat trebuie să fie de maximum
10% din suprafaţa platoului pieţei;
e) pentru vânzarea de lapte şi produse lactate este obligatorie asigurarea condiţiilor legale
de igienă;
f) pe platoul târgului sau al oborului se vor atribui sectoare distincte pentru vânzarea
păsărilor şi a animalelor, dotate corespunzător cu cuşti, adăpători, ţăruşi pentru legarea
animalelor etc.;
g) în cadrul halei sau în alte construcţii special amenajate, preponderenta va fi suprafaţa
afectată vânzării produselor agroalimentare specifice: carne, preparate din carne, peşte
proaspăt şi congelat, brânzeturi, conserve şi semiconserve de orice fel, legume-fructe,
flori; se poate realiza şi o secţie de preparate culinare în care să se prelucreze, în vederea
vânzării, o parte din produsele alimentare care se aduc în piaţă.
Piaţa va fi dotată, după caz, cu toate serviciile care facilitează desfăşurarea
activităţii în condiţii optime, potrivit legii, dimensionate în funcţie de numărul locurilor
de vânzare şi de tipul de piaţă
Pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat şi pentru menţinerea unor raporturi
corecte între utilizatorii pieţei şi cumpărători, se vor supraveghea corectitudinea
cântăririlor efectuate, precum şi legalitatea mijloacelor de măsurare folosite. Salubrizarea
pieţei va fi efectuată zilnic şi ori de câte ori este necesar.
   Activităţile de comerţ şi de prestări de servicii în piaţă se realizează numai în
spaţiile afectate fiecărui comerciant/producător/prestator de servicii. Sunt interzise
vânzările pe suprafaţa căilor de circulaţie (străzi, trotuare etc.) sau în parcări.   Orice
persoană fizică sau juridică, care doreşte să exercite o activitate de comerţ şi/sau de
prestări de servicii pe platoul pieţei, se va prezenta la administraţia pieţei pentru
înregistrarea sa într-un registru special al acesteia, primind un tichet nominal de utilizare
a unui loc de vânzare în piaţă. Fiecare utilizator va plăti pentru locul ocupat în piaţa un
tarif de utilizare stabilit şi făcut public potrivit reglementărilor legale în vigoare şi va
declara - sub regimul confidenţialităţii - cantităţile de produse aduse spre comercializare.
Comercianţii şi producătorii care vând în piaţa sunt obligaţi să posede
documente legale privind calitatea de producător/comerciant, autorizaţia sanitar-

41
veterinară şi/sau certificat sanitar-veterinar, documente de provenienţă sau de origine a
mărfurilor: factura, aviz de însoţire a mărfurilor etc.
Utilizatorul autorizat să desfăşoare comerţ sau prestări de servicii în piaţă
exploatează spaţiile pe care le ocupa, pe propria răspundere. Acestuia i se interzice să
permită unui terţ să utilizeze, chiar parţial, locul de vânzare atribuit, sau să-l
subînchirieze. Utilizatorii pieţei vor efectua cântărirea şi măsurarea mărfurilor numai cu
mijloacele de măsurare legale, verificate metrologic în termen şi adecvate scopului,
potrivit legii. Orice utilizator al pieţei va afişa datele de identificare a mărfurilor, a
preţurilor şi a tarifelor practicate, la loc vizibil şi pentru fiecare produs/serviciu
comercializat.
    Persoanele juridice cu activitate în perimetrul pieţei îşi vor afişa datele de
identificare a societăţii comerciale pe care o reprezintă. 

2.2. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PIEŢELOR AGROALIMENTARE

DE PE RAZA MUNICIPIULUI IAŞI

Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţelor agroalimentare de pe raza

Municipiului Iaşi stabileşte modalităţile de organizare a comerţului din pieţele
agroalimentare de pe raza Municipiului Iaşi, în condiţii de protecţie optimă a
consumatorilor şi de concurenţă loială între agenţii economici.
Din punct de vedere comercial, civic şi urbanistic piaţa agroalimentară este
concepută ca un ansamblu comercial construit special amenajat, echipat cu mobilier
adecvat şi organizat pentru aprovizionarea populaţiei cu legume, fructe, lapte şi produse
lactate, carne şi preparate din carne, miere, produse conservate, peste, flori, seminţe,
cereale, păsări şi animale mici precum şi unele articole de uz gospodăresc realizate de
micii meşteşugari.
Utilizatorii pieţei sunt :
 producătorii agricoli individuali care îşi comercializează propriile produse
agricole şi agroalimentare precum şi unele produse meşteşugăreşti.

42
  comercianţii persoane fizice sau juridice care prestează activităţi de comerţ cu
amănuntul.
 agenţii economoici.
 alţi potenţiali utilizatori.
În municipiul Iaşi, pieţele agroalimentare sunt clasificate în funcţie de numărul de
locuri de vânzare ;
a) Pieţe de tip I, cu peste 500 de locuri de vânzare pe platoul pieţei,
b) Pieţe de tip II, cu peste 250-500 locuri de vânzare,
c) Pieţe de tip III, cu până la 250 locuri de vânzare.
La amplasarea şi la realizarea pieţei se ţine seama de următoarele principii :
 încadrarea, inclusiv din punct de vedere constructiv în planul urbanistic general
 accesul facil al populaţiei în piaţă
 asigurarea de legături cu principalele artere de circulaţie
 asigurarea cu locuri de parcare pentru autovehicole şi a semnalizărilor
corespunzătoare.

Administrarea şi gestionarea pieţei

Piaţa poate funcţiona legal numai după autorizarea de către primar pe baza prezentului
regulament şi după obţinerea avizelor legale :
 certificatul de urbanism
 autorizaţia de construire
 avizul Poliţiei Sanitar – Veterinare
 avizul Inspectoratului de Sănătate Publică Iaşi
 avizul Centrului Judeţean de Metrologie
 avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului
 avizul P.S.I.
 avizul pentru utilităţi
 contracte pentru alimentarea cu apă şi canalizare, electricitate, salubritate,
De asemenea este necesar planul pieţei cu indicarea limitelor, vecinătăţilor,

43
spaţiilor comerciale existente, dispunerea tarabelor sau a altor suprafeţe de expunere pe
categorii de produse, precum şi a utilităţilor în funcţiune ( w.c.-uri publice, platforma de
gunoi, hidranţi, bazine de spălat legume, guri de canalizare, loc amenajat de parcare.)
Gestionarea activităţii ce se desfăşoară în perimetrul pieţei agroalimentare se
realizează de către SC ECOPIAŢA SA care este subordonată Consiliului Local Municipal
Iaşi conform HCL nr. 308/2010.

Disciplina pieţei
Atribuţiile şi responsabilităţile societăţii :
Pentru buna funcţionare a pieţei trebuie respectate următoarele reguli :
a) Ansamblul pieţei se constituie dintr-un platou, acoperit sau descoperit dimensionat în
raport cu un anumit număr de locuri de vânzare pentru producătorii individuali şi
comercianţii ambulanţi, precum şi, unde este cazul, cu hale unde îşi desfăşoară activitatea
societăţile comerciale.
b) Platoul pieţei se realizează că o platformă asfaltată şi amenajata cu posibilităţi de
control asupra mărfurilor care intră în piaţă, cu utilităţi, dotare şi echipare
corespunzătoare desfacerii mărfurilor : instalaţii sanitare, electrice, de apă potabilă şi
canalizare, mobilier specific, dotări PSI, copertina.
c) Mobilierul din dotarea platourilor este constituit din mese realizate din plăci
mozaicate fixate pe schelet metalic, având prevăzute sub blaturi spaţii de păstrarea
mărfurilor.
d) Platoul pieţei este sectorizat pe grupe de produse având în vedere asigurarea de
utilităţi şi dotări adecvate pentru comercializarea produselor de uz gospodăresc, spaţiul
ocupat trebuie să fie de maxim 10% din suprafaţa platoului pieţei.
e) Pentru vânzarea de lapte şi produse lactate este amenajat un spaţiu dotat cu mobilier
adecvat ( mese cu galantar) şi sunt asigurate condiţiile legale de igienă.
f) Pe platoul pieţei este amenajat un sector distinct pentru vânzarea păsărilor şi
animalelor mici.
g) Comercializarea produselor din carne şi preparatelor din carne are loc în spaţii special
amenajate dotate cu mobilier adecvat şi utilat.
Pieţele sunt racordate la sistemul orăşenesc de alimentare cu apă, canalizare şi

44
energie electrică. Cantaritea şi măsurarea mărfurilor comercializate are loc numai cu
instrumente autorizate de inspecţia de metrologie. Consumul băuturilor alcoolice pe
platoul pieţei este interzis.
Piaţa este dotată după caz, cu serviciile care facilitează desfăşurarea activităţii în
condiţii optime dimensionate în funcţie de numărul locurilor de vânzare s de tipul de
piaţă respectiv :
 punct de control sanitar-veterinar
 spaţiu pentru depozitarea şi închirierea cantarelor
 loc pentru amplasarea cantarelor de control
 bazine pentru spălarea produselor
 chiuvete sector lactate
 birou administrativ
 spaţii pentru păstrarea materialelor de întreţinere şi curăţenie
 loc de parcare
 punct de strângere a deşeurilor ( platforma de gunoi)
 punct cu mijloace de intervenţie pentru P.S.I.
 W.C.-uri publice.
Suprafeţele de teren ce aparţin pieţei pe care sunt amplasate chioşcurile ce
desfăşoară activitatea de comerţ, tarabele, boxele, sunt închiriate numai prin licitaţie
publică, pe bază de contract potrivit legii. Programul pieţei este stabilit de către societate
şi afişat vizibil în perimetrul biroului administrativ al pieţelor
Salubrizarea pieţei se efectuează zilnic sau ori de câte ori este necesar de către
lucrătorii de la S.C. Salubris S.A.

Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor pieţei

Activitatea de comerţ şi de prestări servicii au loc numai în spaţiile afectate
fiecărui comerciant, producător, prestator de servicii. Sunt interzise vânzările pe suprafaţa
căilor de circulaţie. Fiecare utilizator va plăti pentru locul ocupat în piaţă (tarabă, boxă) o
taxă stabilită conform Hotărârii Consiliului Local.
Comercianţii şi producătorii care vând în piaţa sunt obligaţi să posede
documentele legale privind calitatea de producător, comerciant, autorizaţia sanitar

45
veterinară, documentele de provenienţă sau de origine a mărfurilor : factura,aviz de
însoţire a mărfurilor, aviz de principiu.
Utilizatorul autorizat să desfăşoare activitatea de comerţ în piaţa exploatează
spaţiile sau tarabele pe care le ocupa pe propria răspundere.Acestuia i se interzice să
permită unui terţ să utilizeze locul de vânzare atribuit sau să îl subanchirieze.Aceste
prevederi se aplică şi în cazurile prevăzute la Art.12 din prezentul regulament.
Persoanele juridice cu activitate în perimetrul pieţei îşi vor afişa datele de
identificare a societăţii comerciale pe care o reprezintă.Utilizatorii pieţei vor efectua
cântărirea şi măsurarea numai cu mijloacele de măsurare legale, verificate metrologic în
termen şi adecvate scopului potrivit legii. Este interzisă vânzarea în piaţă a substanţelor
toxice, inflamabile sau explozive, a armelor de foc şi muniţii. Fiecare utilizator al pieţei
va păstra curăţenia în perimetru în care îşi desfăşoară activitatea.

Răspunderi
Încălcarea prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare atrage
răspunderea materială civilă sau contravenţionala după caz. Astfel, constituie
contravenţie următoarele:
a) Executarea de construcţie sau modificări la cele existente în piaţă.
b) Practicarea de activităţi, respectiv comercializarea în incinta pieţei agroalimentare
de mărfuri altele decât cele prevăzute în contract sau în autorizaţia de funcţionare.
c) Practicarea de activităţi respectiv comercializarea de mărfuri în incinta pieţei fără
plată taxelor şi tarifelor în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local.
d) Încălcarea Normelor Igienico-Sanitare şi Sanitar - Veterinare stabilite de organele
abilitate.
e) Încălcarea normelor de pază contra incendiilor.
f) Necurăţarea pieţei şi neevacuarea gunoiului la sfârşitul zilei
g) Nefuncţionarea sistemelor de electricitate, alimentare cu apă şi canalizare.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezentul
regulament se face de către societate, organele abilitate ale Ministerului de Interne,
Inspectoratul de Sănătate Publică, Inspectoratul Sanitar-Veterinar, Oficiul pentru
Protecţia Consumatorilor.

46
 CAPITOLUL III
PARTICULARITĂŢILE MARKETINGULUI PE PIEŢELE
AGROALIMENTARE LOCALE

3.1. SPECIALIZAREA MARKETINGULUI

Marketingul semnifică organizarea procesului de concepţie a produselor,

producţia, desfacerea şi activitatea de service şi postvânzare, pornind de la ideea de
cunoaştere a cerinţelor consumatorului sau utilizatorului, în scopul satisfacerii celor mai
exigente cerinţe ale acestuia14.
Marketingul produselor agroalimentare este rezultatul procesului de
specializare a marketingului în domenii economice. Putem defini marketingul
agroalimentar ca fiind un întreg sistem de activităţi economice ce vizează programarea şi
realizarea producţiei, stabilirea preţurilor, elaborarea şi implementarea deciziilor în
domeniul distribuţiei şi promovării produselor agroalimentare, cu scopul de a satisface în
cele mai bune condiţii cerinţele consumatorilor actuali şi potenţiali,concomitent cu
creşterea profitabilităţii firmei. Ca şi în cazul celorlalte domenii de aplicare, marketingul
agroalimentar s-a dezvoltat sub incidenţa dinamismului dezvoltării sectorului agricol şi
alimentar15.
Delimitarea tipurilor de marketing se poate face pe baza unor criterii, care
abundă în literatura de specialitate. Astfel, obiectul activităţii permite clasificarea
marketingului în :
a) marketingul în domeniul economic, care se referă la sectorul cu scop lucrativ, în
care se produc bunuri şi servicii prin care se satisfac cerinţele consumatorului, dar în
acelaşi timp aduce producătorului un profit.
b) marketingul în domeniul social sau nelucrativ, în care nu se produc sau prestează 

14
Zamfir, A. - Marketing, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974
15
Ţimiraş, L. – Marketing agroalimentar, suport de curs, Universitatea Bacău, Facultatea de Ştiinţe
economice, Bacău, 2008

47
bunuri şi servicii destinate comercializării, ci se vehiculează idei cu scopul de a declanşa
comportamente sociale ce vizează o cauză socială legitimă.
c) Marketingul în sectorul lucrativ are cea mai mare importanţă, deoarece domeniul
producerii de bunuri materiale şi prestării de servicii este domeniul esenţial care asigură
existenţa comunităţii umane.
Datorită naturii activităţii economice, marketingul s-a diferenţiat în:
a) Marketingul bunurilor de consum - este domeniul în care a apărut iniţial, având astăzi
cea mai largă aplicabilitate şi în care se manifestă cele mai diverse şi dificile probleme.
Piaţa bunurilor de consum a devenit foarte complexă, se diversifică continuu sub
influenţa unei multitudini de factori, ceea ce crează dificultăţi în cunoaşterea
componentelor şi evoluţiei ei, ceea ce impune o mare mobilitate a marketingului.
b) Marketingul bunurilor cu utilizare productivă (a mijloacelor de producţie sau bunurilor
de investiţii), destinate în special consumului industrial, care i-a consacrat o denumire
improprie, cea de marketing industrial, folosită pe scară largă16.
   Piaţa bunurilor materiale destinate consumului productiv (bunuri indirecte cu
care se obţin alte bunuri), denumită şi piaţa organizaţională sau industrială, se deosebeşte
de cea a bunurilor de consum prin structură (tipul de produs, tipul de cumpărător şi
utilizatorul final), prin factorii motivatori ai cumpărării, prin tipurile de solicitare şi mai
ales prin specificul manifestării cererii, ofertei, concurenţei, precum şi prin modalităţile
de înfăptuire a schimbului, a distribuţiei şi a promovării pe piaţă etc. 17; Astfel, cererea de
bunuri destinate producţiei este derivată şi relativ inelastică.
Marketingul agricol sau agromarketingul s-a detaşat din domeniile mai sus
prezentate datorită particularităţilor pe care le imprimă acestui domeniu de activitate,
natura ca principal factor de producţie, dar şi destinaţia pe care o capătă rezultatele
activităţii de producţie din agricultură. Astfel unele produse sunt destinate direct
satisfacerii unor necesităţi biologice ale populaţiei, strict necesare într-o anumită limită,
ceea ce imprimă raportului cerere - ofertă un caracter relativ rigid dar şi particularităţi
zonale. O altă parte a produselor agricole constituie materie primă pentru obţinerea altor
produse sau mijloc de reproducţie pe scară lărgită, având acelaşi rol cu unele bunuri

16
Fr.Nepveu-Nivelle - Le marketing industrie, Les Editions d’Organisation, Paris, 1972
17
Patriche, D. - Marketing industrial , Editura Expert, Bucureşti, 1994;

48
industriale18
Marketingul serviciilor - are ca domeniu sectorul terţiar caracterizat prin
eterogenitate, intangibilitate şi inseparabilitate de prestator, ceea ce a impus apariţia unor
metode şi tehnici specifice,iar pe măsura dezvoltării atât a sectorului terţiar, cât şi a
marketingului, a dus la delimitarea unor domenii separate, aflate în plină afirmare:
marketing financiar, marketingul transportului etc. Marketingul serviciilor se
particularizează prin: interdisciplinaritate, unitate în diversitate, grad ridicat de
complexitate ce imprimă specificitate mai ales mixului de marketing19
Marketingul turistic, ca proces, în care structura cererii turistice este anticipată
şi satisfăcută prin conceperea unor producţii sau servicii prin comunicarea între
organizaţia de turism şi piaţa sa, în interesul maxim al intreprinzătorului şi
consumatorului, are o serie de particularităţi, care se referă la faptul că: oferta de turism
este formată dintr-o combinaţie de prestări materiale şi servicii, producţia distribuţia şi
consumul au loc în acelaşi timp şi chiar acelaşi loc; serviciul turistic este un bun de
consum abstract, imaterial, invizibil, care lasă în urmă doar o factură; iar consumatorii nu
pot să vadă în avans prestaţia pe care doresc s-o consume.20
Marketingul financiar-bancar s-a impus ca o necesitate stringentă, deoarece în
perioada postbelică s-a accentuat concurenţa în domeniu, mai ales prin crearea continuă
de noi pieţe. In sfera marketingului serviciilor financiare sunt incluse21
- Servicii bancare prestate de bănci, agenţi de schimb, C.E.C., case de înprumut, amanet,
societăţi de credit.
- Servicii de asigurare
- Servicii bursiere prestate de burse de valori, bănci şi agenţi de schimb, ce apar în
calitate de intermediari.
Marketingul transporturilor - natura activităţii transportului şi complexitatea
acestuia a dus la apariţia particularităţilor marketingului în ceea ce priveşte conţinutul,
piaţa, strategiile, mixul de marketing, organizarea activităţii, etc. Astfel, produsul în
transporturi apare ca produs global alcătuit din elemente ce se intercondiţionează şi se
defineşte prin aspecte calitative proprii: confort, orar, durată. Marketingul se aplică
18
Matei Beznoska - Contribuţii la marketingul produselor agro-alimentare - Revista Marketig nr.6 ,1990,
19
Olteanu, V.-  Marketingul serviciilor , Editura Uranus, Bucureşti, 1998
20
Olteanu, V., Cetină, I - Marketingul serviciilor , Editura Marketer- Expert, Bucureşti, 1994
21
Odobescu , E. - Marketingul bancar naţional şi internaţional  , Editura Sigma Primex, Bucureşti, 1999

49
diferenţiat, în cadrul fiecărei forme de transport: de mărfuri, de călători, auto, căi ferate,
aerian, naval, fiecare intrând în administrarea unor organisme specializate22.
Marketing managerial - denumit şi job-marketing23 are ca obiectiv studiul
cererii de forţă de muncă mai ales superior calificată, satisfacerea cererii prin angajarea
forţei de muncă în domenii care oferă condiţii optime de exercitare a profesiei, care să
asigure eficienţa economică şi socială maximă.
Marketing-management – este reprezentat de planificarea, conducerea şi
controlul tuturor activităţilor de marketing ale unei firme pentru înfăptuirea şi menţinerea
unor schimburi profitabile. Se impune ca un management al cererii concretizat în
formularea de obiective, politici, programe şi strategii de marketing pentru toate
problemele care vizează obţinerea performanţelor în activitatea desfăşurată. În mod
concret, aceste funcţii se constituie în atribuţiile unui membru al conducerii firmei, de
regulă un vicepreşedinte al consiliului de administraţie, care participă activ la adoptarea
tuturor deciziilor. Manager de marketing este acela care trebuie nu doar să găsească
cumpărătorii, ci să şi influenţeze nivelul, structura şi caracterul cererii, pentru a se 
îndeplini obiectivul de maximizare a rezultatelor finale.
Marketingul social caracteristic domeniilor nelucrative sau sectoarelor
necomerciale, care nu presupun comercializare şi profit, altfel spus activităţi non-profit.
Marketingul social utilizează segmentarea pieţii, studii de piaţă, punerea în valoare a
conceptelor de comunicaţie, facilităţi, stimuli, teoria schimburilor, pentru a obţine
maximum de reacţie din partea grupurilor vizate. Experienţa a demonstrat, că pe termen
lung au avut succes doar organizaţiile care au adoptat deciziile în funcţie de dorinţele şi
necesităţile clienţilor24.
Ecomarketingul sau marketingul ecologic este marketingul în serviciul apărării
ambianţei şi a ecologiei. Acesta cnstă în elaborarea, implementarea şi controlul
programelor de asimilare a preceptelor ecologice, luând în considerare produsele,
osturile, distribuţia, comunicaţiile informative, piaţa în ansamblu, prin raportarea

22
Olteanu, V., Cetină, I - Marketingul serviciilor , Editura Marketer- Expert, Bucureşti, 1994
23
Ion, I. - Marketing managerial, Tribuna Economică ,nr.25,  1990
24
Ph. Kotler - Attendre des objectives sociaux ŕ travers un marketing social, in Revue française du
marketing, cahier no.60, jav-febr. 1976.

50
permanentă la interdependentele dintre marketing şi preocupările de salvgardare a naturii,
a purităţii şi frumuseţilor ei.
  Maketingul educaţional are ca obiectiv elaborarea şi aplicarea strategiilor şi
programelor de instrucţie şi educaţie prin evaluarea corectă şi reproiectarea în permanenţă
în vederea corelării formării tinerei generaţii cu interesele generale ale sociatăţii, cu
dezvoltarea personalităţii umane. Marketingul în domeniul sănătăţii publice constă
dintr-un ansamblu de activităţi care dirijează producţia şi distribuţia îngrijirilor medicale,
bazându-se pe cunoaşterea beneficiarului şi a nevoilor lui. Marketing cultural şi sportiv
este un domeniu nou, aflat în faza cristalizării conţinutului, determinat pe de-o parte, de
dezvoltarea fără precedent a acestor activităţi ca expresie a gradului de civilizaţie şi pe de
altă parte, de adâncirea concureţei între ofertanţii de asemenea servicii complementare.

3.2. PARTICULARITĂŢILE MIXULUI DE MARKETING

Decizia de cumpărare a produselor agroalimentare este influenţată de o serie de

variabile de marketing, între care esenţiale sunt:
a) Preţul - pe o piaţă concurenţială, preţul are rolul de a ajusta oferta în funcţie de
cerere. La un anumit preţ oferta este cerută. Pe pieţele en detail, dacă au loc fluctuaţii de
preţuri într-o etapă a filierei unui produs mai aproapiate de agricultură: aceste fluctuaţii
vor fi puternic percepute de agricultori şi într-o măsură mai mică de cumpărători. Preţul
va avea rolul de regulator la intrarea unui produs într-un canal de distribuţie.
Cumpărătorul angrosist cunoaşte foarte bine fluxul de produse pe care le poate desface şi
îşi va regulariza cererea pe o perioadă lungă, într-un mod independent de variaţia
preţurilor. La intrarea într-un canal de distribuţie, există comercianţi dispuşi să cumpere o
cantitate bine determinată, cu preţuri reglementate în conformitate cu cererea.
Elasticitatea preţurilor acestei cereri este inferioară în comparaţie cu elasticitatea
înregistrată la nivelul vânzărilor en detail. Căderea semnificativă a preţurilor va fi dacă
oferta depăşeşte cererea angrosiştilor25.
Preţul unui produs alimentar influenţează decizia cumpărătorului. Când se deţin

25
Demetrescu, M.C. - Mecanisme decizionale în marketing, Editura Politica, Bucureşti, 1983.

51
informaţii mai puţine cu privire la un produs, cumpărătorul apreciază calitatea acestuia
după preţ. Un exemplu ar fi, dacă un lot omogen de produse se împarte în două părţi,
fiecare parte având etichete şi preţuri diferite, se observă că se vor vinde mai rapid
produsele cu un preţ mai ridicat. Diferenţa de preţ este percepută că o diferenţă de
calitate. Asfel de tactici se observă la piaţa Nicolina unde comercianţii de la societăţile
comerciale jonglează cu preţurile, de la o zi la altă sau chiar în timpul aceleaşi zile, în
funcţie de cerere. Aceste practice sunt favorizate şi de lipsa unor controale zilnice.
b) Calitatea - cumpărătorul este sensibil la calitatea produsului. Aspectul acestuia se
poate traduce într-o calitate bună sau mediocră. În cazul legumelor şi fructelor, aspectul
oferă o imagine rezonabilă asupra calităţii ofertei.
c ) Eforturile publicitare şi promoţionale -vânzătorul are la dispoziţie două modalităţi de
transmitere a mesajului său către compărător.
●fie caută să convingă de faptul că produsul său trebuie să fie preferat faţă de altele, şi, în
acest caz, este vorba de publicitate,
●fie caută să ofere produsul în condiţii tentante pentru comparator, în acest caz este vorba
de promovare
Publicitatea poate fi utilizată cu succes pentru produsele de mare consum.
Cumpărătorul este sensibil la publicitatea făcută derivatelor din lapte, conservelor din
legume. Publicitatea acestor produse trebuie să fie scurtă şi pertinentă. Promovarea este
utilizată pentru toate produsele alimentare. Cumpărătorul este sensibil la rabaturile
temporare de preţ, la suplimentarea de cantitate
d)Metode de distribuţie- cumpărătorul atunci când realizează un act de cumpărare este
influenţat într-o manieră foarte complexă de dimensiunile sale comportamentale şi de
tipul informaţiei.

CEREREA DE PRODUSE AGROALIMENTARE

Conceptul de cerere transferă nevoia din domeniul consumului în domeniul
pieţei. Ea exprimă acele trebuinţe pentru care există o anumită ofertă, intenţia cumpărării
şi o anume putere de cumpărare.
a)Elasticitatea cererii în raport cu preţul

52
 Elasticitatea unui produs în raport cu preţul exprima modificarea cererii
determinate de variaţiile preţului respectivului produs, în condiţiile în care preţurile altor
produse,veniturile consumatorilor şi orice altă variabilă pot influenţa cererea existentă.
Elasticitatea cererii în raport cu preţul este, în general, negativ, întrucât cererea
este o funcţie descrândă de preţ: unei reduceri a preţului îi corespunde o mărire a cererii
şi invers. Majoritatea produselor alimentare sunt caracterizate printr-o cerere inelastică,
astfel veniturile vânzătorilor (sau cheltuielile cumpărătorilor) scad o dată cu creşterea
cantităţii vândute. Astfel când producţia şi, implicit oferta cresc, are loc o importanţă
scădere a preţurilor, care antrenează o diminuare a veniturilor agricultorilor. Deci, marile
recolte determină venituri mici, iar micile recolte determină venituri mari.

b)Elasticitatea cererii în raport cu venitul.

Această elasticitate este pozitivă, ceea ce arată că unei măriri a veniturilor îi

corespunde, în general, o mărire a cererii şi invers. Pentru unele produse (legume uscate)
elasticitatea cererii în raport cu venitul este negativă, deci la o creştere a venitului cererea
scade.

OFERTA DE PRODUSE AGROALIMENTARE

Oferta pe piaţă produselor agroalimentară este dispersată, şi cantitativ
neregulată. Volumul producţiei depinde pe de o parte de tehnica de dotare, iar pe de altă
parte de condiţiile climatice şi biologice care sunt aleatorii, imprimând acestor pieţe , un
caracter extrem de mobil. Oferta cantitativă a unui produs pe piaţă de desfacere depinde,
în primul rând, de beneficiul pe care-l va realiza întreprinzătorul. Deoarece câstigul poate
fi influenţat prin schimbările costurilor şi/sau preţurilor, se consideră că principalele
cauze care influenţează oferta de produse agricole, sunt următoarele:
- fondul funciar cu referire la terenurile agricole disponibile, sistemele de
hidroamelioraţii utilizate, recoltele obţinute în cultura pură şi succesivă;
- capacitatea de producţie şi înzestrare tehnică a intreprinderii, care condiţionează şi
determină insăşi sistemul agricol de producţie;
- factorii climatici influenţează oferta de produse agricole prin acei factori limitativi
pentru condiţiile climatice normale şi situaţiile accidental care pot modifica condiţiile
climatice normale;

53
 - randamentele culturilor şi animalelor, care sunt legate de sistemele de producţie şi
tehnologiile utilizate, protecţia fitosanitară şi zooveterinară, energia şi mecanizarea
disponibilă, alimentaţia animalelor; forţa de muncă utilizată în agricultura şi structura
acesteia;
- mijloacele de finanţare şi facilităţi de acordare de credite;
- factorii socio-economici, care se concretizează în accesul şi stabilitatea pe piaţă a
producătorului agricol;
- preţul produsului oferit pe piaţă
- preţul produsului de substituire; preţul mijloacelor de producţie26.
Producătorul îşi prezintă produsul pe o piaţă , în general bine definită, într-un
loc şi o zi anume. Este vorba fie de un produs a cărui oferta este continuă
(lapte,carne,ouă), fie de un produs a cărui ofertă este discontinuă, în perioadele de
recoltare(fructe nestocabile, legume proaspete) sau în perioada situată între începutul
recoltei şi finalul perioadei de stocare(mere,pere..)

3.3. POLITICI DE MARKETING

POLITICA DE PRODUS
Politica de produs este deseori comparată cu "inima marketingului". Firma
trebuie să ştie cum să administreze produsele pe parcursul ciclului lor de viaţă, de la
creare, creştere, până la maturitate şi declin, atunci când apar produse noi care satisfac
mai bine nevoile clienţilor.
Firma trebuie să ştie cum să adapteze strategiile de marketing în diferitele faze
ale ciclului de viaţă. Vânzările unui produs obişnuit urmează o curbă în formă de S,
formată din 5 etape. Ciclul începe cu etapa creării produsului când se dezvoltă ideea unui
nou produs. Etapa de introducere va avea o creştere uşoară a vânzărilor şi profituri
scăzute. În etapa de creştere, vânzările cresc rapid la fel şi profitul. La etapa de maturitate
ritmul creşterii vânzărilor scade şi profitul se stabilizează, iar în final produsul intră într-o
etapă de declin în care vânzările şi profitul scad.

26
Catana, Gh.Alexandru –Matketing, filosofia succesului de piaţă ,vol I, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2003

54
  - cercetare-
inovare
CA        - introducere
profit vânzări  - creştere
R&D  -
a)
maturitate
Investiţii în realizarea  - declin
noului produs profit .a, b -
relansare
b)
ani

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18

Figura 3.2 - Curba ciclului de viaţă (comercială) a produsului

Compania are sarcina de a identifica produsul în declin şi de a decide dacă

trebuie menţinut, valorificat sau eliminat. Obiectivul de activitate al politicii de produs îl
reprezintă bunurile economice atât ca bunuri reale, nominale, materiale şi imateriale.
Politicii de produs i se pot atribui trei sarcini principale27:
● introducerea produselor noi în fabricaţie şi pe piaţă pentru câştigarea de noi segmente
de clientelă
● modernizarea produselor introduse pe piaţă
● elimimarea produselor "îmbătrânite" în cazul celor care nu mai posedă factori strategici
de succes
Nu există un ciclu de viaţă particular pentru produsele agroalimentare. Fiecare
produs îşi are propriu ciclu de viaţă legat de interesul pe care îl reprezintă produsul pentru
consumator dar şi de acţiunea comercială. Produsul agroalimentar are o dinamicitate
aparte:
a) faza de lansare:
 produsul trebuie să aibă caracteristici de calitate, siguranţă în utilizare, prezetare şi
igienă.
 trebuie stabilită o politică de preţ clară pentru a asigura atractivitatea noului produs
 distribuţia - informarea consumatorilor potenţiali despre existenţa lui
 informarea consumatorilor cu privire la caracteristicile şi avantajele cumpărării
produsului
27
Diaconescu, M. - Marketing agroalimentar, Ediţia a II-a revăzută, Editura Uranus, Bucureşti, 2003

55
 b) faza de dezvoltare:
 în privinţa calităţii trebuie să se păstreze caractesisticile iniţiale ale produsului
 este recomandat menţinerea preţului iniţial
 produsul trebuie să fie distribuit rapid prin intermediul unui mare număr de puncte de
vânzare
 trebuie să prezinte cât mai bine produsul pentru a se asigura o creştere a cererii
c) faza de maturitate:
 când concurenţii sunt prezenţi cu produse mai calitative este necesara o realizare a
calităţii produsului nostru
 dacă pe piaţă există tendinţa de reducere a preţurilor, pentru a menţine cota de vânzări
va trebui să reducem preţurile în contextul unor intervenţii promoţionale
 eliminarea sistemelor de vânzare nerentabile
 sunt necesare intervenţii promoţionale precum reduceri temporare de preţ, premii,
concursuri şi altele
d) faza de declin:
 va fi susţinută calitatea produsului pentru a menţine cumpărătorii actuali
 reducerea preţului pentru a asigura vânzarea produsului
 aprovizionarea punctelor de vânzare se va face numai în condiţiile existenţei unei
cereri reale
 se apelează la intervenţii promoţionale specifice activităţii de lichidare a stocurilor de
produse28
Dezvoltarea unui produs agroalimentar implică o înţelegere a procesului şi
necesită o coordonare a grupului de profesionişti în realizarea unui produs care să satifacă
exigenţele consumatorului. Cerinţele de calitate pentru un produs pot fi foarte variate,
cuprinzând atribute senzitive, precum aroma şi textura, atribute fizice, precum forma şi
culoarea, şi atribute nutriţionale, precum conţinutul în substanţe minerale, calorii,
vitamine.
POLITICA DE DISTRIBUŢIE

28
Stanciu, S. - Marketing , Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2004.

56
 Distribuţia este noţiunea pe care o întâlnim şi în literatura universală, ce
defineşte “totalitatea proceselor economice şi tehnico-organizatorice privind dirijarea şi
transmiterea fluxului de bunuri şi servicii de la producător la consumator, în condiţii de
eficienţă maximă” 29
În viziunea marketingului modern, distribuţia este un concept complex ce
reflectă : procesul circuitului fizic al mărfurilor, relaţiile ce apar pe piaţă şi ansamblul
activităţilor ce marchează trecerea de la producător la consumator al produselor,
incluzând în mod concret:
-         traseul ce-l parcurge marfa până la consumatorul final;

-         canalul de distribuţie;

-         operaţiunile economice care marchează trecerea succesivă până la intrarea în

consum (vânzare, cumpărare, concesiune, consignaţie, etc.);

-         distribuţia fizică sau logistica;
-         aparatul tehnic ce realizează operaţiunile (reţea de unităţi, dotare, personal)30.
Deciziile şi procesele legate de canalele de distribuţie sunt printre cele mai
importante elemente ale mixului de marketing. Ele vor determina măsura în care clienţii
aleşi vor avea acces la produsele firmei şi vor arăta cât de eficient din punct de vedere al
costului este sistemul canalului de distribuţie pentru organizaţia avută în vedere. Fiecare
firmă va trebui să identifice alternativele prin care poate să pătrundă pe piaţa aleasă. Prin
poziţia pe care o ocupă în ansamblul proceselor economice, ca activitate de intermediere
între producător şi consumator, distribuţia îndeplineşte un rol economic important.
Principalele funcţii ale distribuţiei produselor agricole sunt:
● transportul produselor
● sortarea produselor pe categorii de greutate şi de calitate
● stocarea produselor pentru prelungirea perioadei sale de utilizare
● condiţionarea şi ambalarea produselor
● fracţionarea

29
Mâlcomete, P. – coord. – Lexicon de marketing – Editura Junimea, Iaşi, 1994.
30
Florescu, C. – Strategii în conducerea activităţii întreprinderii, Editura Stiinţiică. şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1987

57
● formarea sortimentelor comerciale prin care se permite oferirea ,în acelaşi loc,a unor
game largi de produse diferite.
● informarea utilizartorului prin publicitate la locul vânzării
Diferenţierea între diversele tipuri de circuite se face în funcţie de numărul de
intermediari care există între producător şi consumator31:
a) circuitul direct: producătorul vinde fără intermediari produsele sale consumatorilor
finali. Acest circuit poartă denumirea de vânzare directă
producător agricol-------consumator final
b) circuitul integrat: acesta presupune existenţa unui singur intermediar între
producător şi consumator
producător agricol-------prelucrator şi distribuitor--------consumator
c) circuitul scurt semiintegrat: are doi intermediari între producători şi consumatori şi
este un tip de circuit care se dezvoltă în prezent fiind rezultatul integrării funcţiei
de vânzare en gros de către firmele prelucrătoare care livrează produsele lor
detailiştilor
producător agricol----firme prelucrătoare-----detailişti------consumatori
d) circuitul lung: există cel puţin trei intermediari între producător şi consumator
producător agricol----firme prelucrătoare----angrosişti----detailişti----consumatori
e) circuite şi canale de distribuţie
Dacă producătorul ajunge la concluzia că vânzarea produselor prin intermediul
comerciantului nu este eficientă, îşi va constitui un sistem propriu de desfacere care se
adresează direct consumatorului. Firmele agricole îşi pot vinde produsele către
consumatorii finali, către prelucrători de produse agricole, către angrosişti şi către
detailişti. Decizia cu privire la alegerea căilor de desfacere a produselor este legată de
dotarea cantitativă şi calitativă cu factori de producţie. Decizia este influenţată şi de alţi
factori, cum ar fi: caracteristicile referitoare la produs (prospeţime, posibilităţi de
înmagazinare, atractivitate); caracteristicile referitoare la consumatori (numărul,
structură, obiceiurile de cumpărare, răspândirea geografică); caracteristici referitoare la
comerţ (tipul de comerţ, acoperirea pieţei, mărimea comenzilor)caracteristici ce se referă

31
Manole, V., Stoian, M.- Agromarketing, Editura ASE, Bucureşti, 2003

58
la concurenţă (tipurile de concurenţi şi structura lor pe tipuri)32
Vânzarea directă se realizează prin următoarele variante;
-vânzare la sediul producătorului, care poate să însemne vânzarea în câmp sau în curtea
firmei
-vânzarea în unităţi aflate în apropierea clientului, care poate fi la marginea drumului, în
campinguri, în pieţele săptămânale, în pieţele ţărăneşti, târguri
-vânzarea directă către consumator la comenzile acestuia
Vânzarea indirectă are două forme: vânzare en gros şi vânzare en detail.
Comerţul en gros apreciază produsele care i se oferă numai după criterii dinainte stabilite,
după standardele lui şi este dispus la diferenţierea preţurilor numai după aceste criterii.
Vânzarea către comerţul en detail este o cale scurtă de distribuţie şi presupune nevoia
reală a comerciantului de a achiziţiona produsele direct de la agricultor.

POLITICA DE PREŢ
În activitatea oricărei întreprinderi producătoare de bunuri şi servicii, preţul
deţine un rol special, de maximă importanţă pentru atingerea obiectivului final pe care
aceasta şi-l propune – maximizarea profitului. În sensul cel mai restrâns preţul reprezintă
cantitatea de bani cerută pentru un produs său serviciu. În sens mai larg, preţul este suma
tuturor valorilor pe care consumatorii le oferă în schimbul avantajului de a avea sau de a
utiliza produsul sau serviciul. Conceptul de preţ a evoluat în timp, specialiştii definind
noţiuni cum sunt:
-preţul absolut (atribut intrinsec al bunului sau serviciului)
-preţul relativ (obţinut prin compararea bunurilor sau serviciilor)
-preţul instrument(de schimb,de salarizare)
-preţul sistemic(element al unui sistem complex de informare şi reglare economică)
-preţul administrat(calculat pe baza costurilor,taxelor şi marjelor de profit)
Preţul este una din cele patru variabile clasice ale mixului de marketing, care are
cea mai mare influenţă în activitatea întreprinderii în general, a celei de marketing, în
mod special, deoarece el afectează nemijlocit şi promt: profitul, volumul vânzărilor, cota

32
Pop, N. Al. -Marketing strategic, Editura Economică, Bucureşti, 2000

59
de piaţă şi poziţia pe care aceasta o ocupă pe piaţă în complexul economic naţional33.
Politica de preţ reprezintă conduita pe care o adoptă firma referitor la
dimensiunile, structura şi evoluţia gamei de produse şi servicii ce fac obiectul propriei
sale activităţi, atitudine ce se raportează la cerinţele mediului de piaţă, la tendinţele
manifestate de ceilalţi concurenţi.
Într-o formă schematică, în funcţie de poziţie şi interese, participanţii la
procesul de schimb al bunurilor/serviciilor se clasifică astfel:
- ofertanţii - producători sau comercianţi
- consumatorii - individuali sau de tip colectiv
În practica pieţei şi a marketingului, anumite categorii reuşesc să ocupe o
poziţie relativ dominantă, şi să conducă procesul de evaluare potrivit propriilor interese şi
astfel preţurile pot fi:
- preţuri impuse, când statul are o poziţie dominantă şi intervine efectiv pe piaţă
prin măsuri administrative
- preţuri concurenţiale, când ofertanţii reuşesc să-şi impună propriile interese,ca
urmare a poziţiei pe care o au pe piaţă
- preţuri libere, când statul nu intervine în nici un sens în procesul de evaluare
- preţuri echilibrate, când interesele consumatorilor şi ale ofertanţilor sunt
satisfăcute în măsură aproximativ egală.
Raporturile complexe dintre costuri, cantităţile vândute, profit şi preţ pot fi
formalizate şi abstractizate prin structura preţului. Formula generală a structurii preţului
poate fi dedusă din ecuaţia de bilanţ a unei perioade de timp, care poate fi de forma
următoare: PROFIT = VENITURI - CHELTUIELI
Simplă analiză a acestei ecuaţii de bilanţ evidenţiază dacă activitatea firmei a
fost profitabilă sau nu, într-o anumită perioadă: activitate profitabilă, dacă
venituri>cheltuieli, activitate fără profit, dacă venituri=cheltuieli şi activitate
neprofitabilă, dacă venituri<cheltuieli
Pentru determinarea punctului de echilibru între costuri şi venituri, respectiv a
pragului de rentabilitate, se pune problema calculării cantităţii critice de produse ce
trebuie vândute, la un preţ unitar dat, astfel încât să se acopere integral costurile. Analiza

33
Stanciu, S. - Bazele generale ale marketingului, Editura Universităţii, Bucureşti, 1999;

60
pragului de rentabilitate este foarte utilă deoarece se poate stabili de la ce nivel al
vânzărilor să vă obţine profit. Strategia de preţ este foarte mult influenţată de structura
pieţei vizate şi de obiectivele de poziţionare. Obiectivele generale ale unei strategii de
preţ sunt supravieţuirea, maximizarea profitului curent, obţinerea dominaţiei pe piaţă şi a
întâietăţii din punct de vedere calitativ34.
Factorii externi care influenţează deciziile referitoare la nivelul preţurilor sunt
natura pieţei şi a cererii, preţurile şi ofertele concurenţilor, condiţiile economice, nevoile
distribuitorilor şi măsurile guvernamentale. Consumatorul este cel care decide dacă firma
a stabilit preţul corect. Cumpărătorii sunt mai puţin sensibili la preţ în următoarele
condiţii:
● cu cât produsul este mai rar;
● cu cât ştiu mai puţini de existenţa unui înlocuitor; atunci când le este mai greu să
aprecieze calitatea unui produs în comparaţie cu calitatea altui produs substituit;
● cu cât cheltuielile de achiziţie a produsului sunt mai mici în raport cu costul final al
produsului; atunci când costul aferent produsului va fi suportat parţial de o terţă parte;
● atunci când produsul urmează a fi utilizat împreună cu bunurile achiziţionate anterior;
● dacă produsul pare să beneficieze de o calitate şi un renume superior;
● atunci când produsul nu poate fi depozitat;
Receptarea şi aprecierea preţului au în general un caracter subiectiv şi o
influenţă semnificativă asupra comportamentului consumatorului. O marfă este percepută
în funcţie de calitatea ei. Practică a dovedit că nivelul preţului constituie pentru
cumpărător un veritabil indicator de calitate. Orientarea preţurilor după concurenţă se
adaptează domeniului produselor agricole, deoarece firmele acţionează de regulă într-o
piaţă care se apropie de un polipol. Producătorii agricoli nu trebuie să se teamă de reacţia
concurenţei la modificarea preţurilor pe piaţă. Orientarea spre preţurile pieţei poate totuşi
genera efecte nedorite pentru producător, în cazul unor produse.
Vânzând pe piaţa un sortiment mai larg de produse, ofertantul poate mări preţul
pentru produsele la care consumatorul nu are o reprezentare concretă asupra acestui preţ.
Preţul mărit va fi acceptat de consumator datorită faptului că acesta percepe nivelul de
preţ ca rezultat al unui nivel calitativ pe care îl oferă produsul. Asfel producătorul agricol

34
Balaure, V. (coordonator) - Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2002

61
va obţine pe ansamblu profit, chiar dacă unele produse le va vinde sub nivelul costurilor,
făcând această diferenţiere în ofertă de preţuri.
Diferenţierea preţurilor este uneori necesară şi datorită oscilaţiilor sezoniere ale
cererii de produse agricole sau alimentare. Acest lucru este valabil în primul rând pentru
produsele vegetale obţinute în extrasezon, care necesită costuri mai mari (de ex.legumele
de seră) şi pentru alte produse la care prelungirea duratei ofertei pe piaţă înseamnă
cheltuieli de depozitare (de ex.cereale, cartofi, legume şi fructe). Diferenţierea preţurilor
constituie o componentă a politicii de preţuri care permite firmei tratarea diferenţiată, pe
segmente, a pieţei. Preţurile diferenţiate au mai multe forme35:
● diferenţieri de preţuri pe categorii de consumatori - diferenţierea poate avea în vedere
consumatorul final sau intermediarul
● diferenţierea temporală de preţuri - poate fi vorba de preţuri diferenţiate pe sezoane de
producţie
● diferenţierea spaţială a preţurilor - este legată de căile de desfacere a produselor, dar şi
de distanţa pe care o parcurg produsele până la cumpărătorul final
● diferenţierea de preţuri în funcţie de cantitatea vândută - constă în acordarea de rabaturi
la cumpărarea unor cantităţi mai mari pentru consumatorii finali
● diferenţierea preţurilor în funcţie de direcţiile de utilizare a produselor - astfel legumele
şi fructele care se vând pentru consum în stare proaspătă vor avea un preţ mai ridicat
decât aceleaşi produse care se vând pentru fabricarea conservelor.
Firmele aplică o mare varietate de strategii de ajustare a preţurilor în funcţie de
tipul consumatorilor şi de situaţia în care se afla aceştia36:
a) o componentă a politicii de preţ o reprezintă rabaturile
Multe firme îşi modifică preţul de bază pentru a-l răsplăti pe cumpărător dacă
acesta plăteşte mai repede, achiziţionează un volum mai mare de mărfuri, cumpără în
extrasezon. Aceste ajustări ale preţurilor sun cunoscute sub denumirea de stimulente,
bonificaţii sau rabaturi. Rabaturile reprezintă un stimulent pentru cumpărător de a
cumpăra mărfuri de la un anumit vânzător în loc de a le procura din mai multă surse.
Acest tip de rabat este folosit în vânzarea fructelor şi legumelor.
● rabaturile oferite intermediarilor - producătorii acordă reduceri angrosiştilor
35
Diaconescu, Ion - Merceologie Alimentară, Editura Qlassrom, Bucureşti, 2004
36
Diaconescu, M. -Marketing agroalimentar, Ediţia a II-a revăzută, Editura Uranus, Bucureşti, 2003

62
● rabaturi pentru cantităţile cumpărate - au menirea de a stimula angrosiştii
● rabaturi pentru momentul şi cuantumul achitării facturilor - se poate plăti la livrarea
mărfii sau după vânzarea efectivă a mărfii
● rabaturi pentru activităţi promoţionale - sunt reduceri practicate de producători în
favoarea distribuitorilor cu condiţia ca aceştia să suporte o parte din cheltuielile de
promovare a produselor
b) o altă componetă o constituie politica preţurilor în funcţie de poziţia geografică a
clienţilor
● preţuri de livrare uniforme - aceste preţuri sunt aferente mărfurilor pentru care
cheltuielile de transport sunt relativ mici comparativ cu valoarea de ansamblu a bunurilor
● preţuri de livrare zonale - producătorii practică preţuri de livrare progresive cele mai
mari fiind cele stabilite pentru zonele mai îndepărtate.
c) în politica preţurilor se face dinstincţie între politica preţului unic şi a preţurilor
variabile
● preţul unic este stabilit de producători sau distribuitori
● preţul variabil se practică pe baza unor negocieri astfel încât cantităţi similare de
produse sunt vândute unor clienţi asemănători, dar la niveluri diferite de preţ
d) politica preţurilor include şi practicarea unor preţuri în funcţie de gama de produse
● producătorii sunt interesaţi să stimuleze vânzarea toturor componentelor gamei
produsului chiar dacă au preţuri diversificate
e) politica preţurilor se referă şi la deciziile tactice privind politica revânzărilor şi
menţinerea unui nivel constant al preţului final este aplicată de producătorii care au
nevoie să controleze preţurile practicate de diferitele verigi ale lanţului de distribuţie.
f) politica preţurilor pune accent pe reducerea temporară a preţului
g) politica garanţiilor faţă de declinul preţului se urmăreşte aplatizarea fluctuaţiilor
sezoniere ale cererii pentru unele produse,
h) preţurile orientate după competiţie are menirea de a alinia strategia de preţ a unei firme
la realitatea concurenţială existenta pe o piaţă dată
i) practicarea unor preţuri psihologice vizează latura emoţională a proceselor decizionale
ale cumpărătorilor
j) politica preţurilor ofertelor speciale

63
POLITICA DE PROMOVARE
Promovarea, ca unul din domeniile cele mai empirice ale acţiunii
marketingului, se exprimă în “ansamblul de acţiuni şi mijloace de informare şi atragere a
cumpărătorilor potenţiali către punctele de vânzare, în vederea satisfacerii nevoilor şi
dorinţelor acestora şi implicit a creşterii eficienţei economice a activităţii întreprinderii
producătoare”37.
Desfăşurarea unei activităţi de marketing moderne presupune nu numai
crearea unui produs bun, stabilirea unui preţ atractiv şi punerea mărfii la dispoziţia
consumatorilor vizaţi ci firmele trebuie să comunice cu clienţii lor. Programul
comunicaţiilor de marketing al unei firme, numit mix promoţional, constă într-o
combinaţie specifică de instrumente de publicitate, vânzare personală, promovare a
vânzărilor şi relaţii publice, utilizate de acestea pentru a-şi îndeplini obiectivele de
marketing şi publicitate.
Cele patru instrumente promoţionale principale sunt38:
● publicitatea: orice formă de prezentare nepersonală şi de promovare a ideilor,
bunurilor, contra cost, de către un anumit sponsor
● forţele de vânzare: prezentare orală, făcută într-o conversaţie cu unul sau mai mulţi
cumpărători potenţiali, având ca scop vânzarea unui produs
● promovarea vânzărilor: acordarea de stimulente pe termen scurt cu scopul încurajării
achiziţiei sau vânzării unui produs
● relaţii publice: stabilirea unor relaţii bune cu diferite organisme publice din cadrul
mediului firmei prin obţinerea unei publicităţi favorabile

Publicitatea
Pe lângă efectul informativ, publicitatea are efect asupra resorturilor
psihologice ale fiinţei umane, influenţând dorinţa de cumpărare. Având în vedere că
produsele agricole şi cele alimentare se prezintă de cele mai multe ori sub forma unei

37
D. Patriche -Marketing industrial, Editura Expert, Bucureşti 1994.  
38
Balaban, D.C. - Publicitatea - de la planificarea strategică la implementarea media, Editura Polirom,
Bucureşti, 2009;

64
mase de produse cu un grad ridicat de omogenitate, măsurabile pe baza unor criterii
obiective, transmiterea de valori emoţionale devine tot mai importantă.
Pentru cele mai multe din produse , între cumpărător şi consumator nu există o
identitate deplină. În cazul alimentelor, cumpărătorul poate fi identic cu consumatorul
doar în gospodăriile cu o singură persoană. De regulă, chiar şi în gospodăriile cu mai
multe persoane decizia de cumpărare este luată de o singură persoană. Pentru firmele
agricole temporalitatea reclamei capătă relevanţă deosebită. Se poate vorbi de o oscilaţie
generată de sezonalitatea cererii şi de gradul de incertitudine al nivelului recoltei.
O mare parte a produselor agricole sunt perisabile şi trebuie vândute în timp
scurt. Din acest motiv, timpul care trebuie parcurs între enunţarea reclamei şi lansarea ei
printr-un purtător de reclamă se impune a fi foarte scurt. Publicitatea nu poate influenţa
comportamentul de cumpărare decât dacă şi alţi factori, care determină acest
comportament se vor manifesta activ

Promovarea vânzărilor
Stimularea urmăreşte să atragă atenţia consumatorului final asupra unui produs
al firmei şi în acest scop se utilizează mai multe modalităţi:
● distribuirea gratuită a unor probe de produs
● reducerea temporară a preţului unui produs
● restituirea banilor plătiţi de consumator pentru produsul cumpărat,atunci când
consumatorul este nemulţumit de calitatea respectivului produs
● oferirea unor reţete şi instrucţiuni de utilizare a produsului
● materiale de informare
● organizarea jocurilor cu câştiguri
Promovarea vânzărilor corespunde unui ansamblu de tehnici prin care se
urmăreşte "îmbogăţirea" ofertei prin adăugarea unei valori suplimentare la nivelul
produsului, al preţului şi al distribuţiei, pe o perioadă limitată de timp, ţinând seama de
obiectivele comerciale ale firmei şi cu scopul de a câştiga un avantaj temporar faţă de
concurenţă39
Relaţiile publice

39
Popescu, I.C.; Serbănică , D.; Balaure, V. - Tehnici promoţionale, Editura Metropol, Bucureşti, 1994

65
 Obiectivul principal al activităţii de relaţii publice este de a instaura, în rândul
unei cât mai mari părţi a publicului, un climat de încredere în firma respectivă, în
capacitatea ei de a satisface trebuinţele şi exigenţele diferitelor categorii de consumatori
şi utilizatori. Firma are la dispoziţie, pentru desfăşurarea activităţii de relaţii publice,un
întreg ansamblu de tehnici şi instrumente de acţiune. Ele pot fi grupate în trei categorii
distincte:
- tehnici legate de evocarea unor evenimente speciale - au rolul de de a cultiva şi
promova pe multiple planuri, contactele umane
- tehnici de primire -vizează asigurarea condiţiilor de organizare şi desfăşurare ale unor
manifestări, congrese, coferinte, seminarii, concursuri prin care se transmit informaţii
cu privire la firmă, la produsele sale şi se stabilesc contacte între specialişti
- tehnici utilizate în relaţiile cu mass media - se urmăreşte crearea unui climat favorabil
între firmă şi diferitele categorii de public

Forţele de vânzare
Forţele de vânzare nu se limitează numai la acte de vânzare, ci desfăşoară o
bogată paletă de activităţi: identificarea pieţelor potenţiale, definirea profilului clienţilor
şi localizarea lor geografică, consultanţă tehnico-comercială acordată utilizatorilor
industriali, prospectarea pieţei, negocierea ofertei şi încheierea de contracte, culegerea de
informaţii despre concurenţă.
Eficienţa forţelor de vânzare este legată de obiectivele urmărite, de dimensiunile
şi de modalităţile de evaluare a rezultatelor obţinute. Obiectivele fixate în termeni
cantitativi şi calitativi se stabilesc pentru perioade de timp determinate şi se repartizează
între sectoare de vânzare şi familii de produse40.

Concurenţa
Analiza porneşte de la identificarea concurenţilor. În sens restrâns, pentru un
producător concurenţii direcţi pot fi alţi producători care oferă aceleaşi produse în acelaşi
spaţiu şi în aceleaşi condiţii. Ansamblu raporturilor de interacţiune în care intră agenţii

40
Churchill Jr., G.A.; Ford, N.M.; Walker Jr., O.C. – „Sales Force Management”, Irwin, Homewood, 1981

66
economici în lupta pentru asigurarea surselor de aprovizionare şi a pieţelor de desfacere
formează sistemul relaţiilor de concurenţă41
Concurenţa cunoaşte diferite grade de intensitate în funcţie de raportul dintre
cerere şi ofertă, de raportul de forţe în care se plasează agenţii de piaţă. Concurenţa
propriu-zisă se desfăşoară între vânzătorii care luptă pentru cucerirea pieţei şi satisfacerea
nevoilor clienţilor. Concurenţa în activitatea de promovare şi de distribuţie nu vizează
gradul de satisfacere a nevoii reale, ci doar accesul clienţilor la produse. Preţul poate
acţiona ca instrument al competivităţii; la produse asemănătoare practicarea unor preţuri
mai scăzute atrage un plus de cumpărători.
Formele de concurenţă existente pe piaţă sunt:
- concurenţa perfectă (directă), din punct de vedere al producătorului, se manifestă
pentru aceleaşi produse (concurenţă de marcă, de întreprindere)
- concurenţa imperfectă (indirectă), din punct de vedere al pieţei, adică produse şi
servicii diferite, dar care satisfac aceleaşi nevoi (concurenţa formală, generică).
Formele concurenţei imperfecte sunt: oligopolul, monopolul şi concurenţa
monopolistică, care poate fi loială (corectă) sau neloială ( concurenţă ilicită, parazitară).
Concurenţa cea mai evidentă are loc între firme care apar pe piaţa cu bunuri
identice destinate satisfacerii aceloraşi nevoi. Astfel diferenţierea se realizează prin
imaginea de marcă pe care o conferă produselor proprii, fiind cunoscută sub denumirea
de concurenţă de marcă. Concurenţa se realizează şi prin diferenţierea calitativă a
produselor, respectiv concurenţa la nivel de firmă. Există situaţii în care aceeaşi nevoie
poate fi satisfăcută în mai multe moduri cu produse diferite (concurenţa formală).

41
Popescu, I.C.; Serbănică , D.; Balaure, V. - Tehnici promoţionale, Editura Metropol, Bucureşti, 1994

67
 CAPITOLUL IV

ORGANIZAREA ŞI MANAGEMENTUL MARKETINGULUI

LA S.C. ECOPIAŢA S.A. DIN IAŞI

4.1. PREZENTARE GENERALĂ A S.C. ECOPIAŢA S.A.

S.C. Ecopiaţa S.A. a fost înfiinţată prin H.C.L 261/2010 şi are sediul în Iaşi,
Str. Anastasie Panu. Aceasta a luat fiinţă prin reorganizarea Direcţiei Pieţe din cadrul
Primăriei Municipiului Iaşi.
Domeniul de activitate al societăţii este: activităţi de comerţ şi prestări servicii
în sectorul produselor agroalimentare şi de uz casnic.
În cadrul S.C. ECOPIAŢA” S.A funcţionează opt pieţe agroalimentare .

Tabelul 4.1. Prezentarea pieţelor aflate în subordinea S.C. Ecopiaţa S.A

Nr Denumire pieţe Localizare cartier Nr Suprafata /

crt tarabe mp
1 Piata Hala Centrală Zona centrala 228 2024,03
2 Piaţa Alexandru cel bun Cartier alexandru cel bun 375 9860,77
3 Piata Nicolina Cartier nicolina 411 4778,28
4 Piata C.U.G Cartier cug 83 4506,92
5 Piata Podu de piatră Cartier cantemir 36 2531,27
6 Piata Dacia Cartier dacia 75 3027,90
7 Piata Independenţei Zona centrala 152 3234
8 Piata Păcurari Cartier pacurari 28 1431

De la înfiinţare societatea îşi desfăşoară activitatea economică pe principiul

autogestiunii şi autofinanţării urmărind realizarea a două obiective esenţiale:
-servicii de calitate pentru populaţie
-lucrări de investiţii (construcţii şi modernizări de pieţe agroalimentare)
De la înfiinţare şi până în prezent, administraţia societăţii s-a preocupat de:
-asigurarea locaţiilor în vederea comercializării întregii game de produse agroalimentare,
de acces neîngrădit şi accesibil tuturor cetăţenilor municipiului, cu accent pe menţinerea
preţurilor la un nivel cât mai redus

68
-sistematizarea şi optimizarea spaţiilor allocate societăţilor comerciale,persoanelor fizice
şi producătorilor care au asigurat aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare
-intarirea disciplinei comerciale,prin urmărirea permanentă a respectării legalităţii de
către agenţii comerciali
-asigurarea logisticii necesare pt desfăşurarea actului de comerţ( mobilier,
utilităţi,mijloace de cântărire a produselor)
-salubrizarea corespunzătoarea a tuturor spaţiilor şi platformelor componente ale
societăţii
-crearea condiţiilor pt respectarea normelor sanitary-veterinare,de sănătate publică,
protecţia mediului, PSI
Prin activitatea sa ,societatea are un impact deosebit asupra cetăţenilor
municipiului Iaşi, acoperind în cea mai mare parte aprovizionarea cu produse
agroalimentare proaspete şi la preţuri controlabile
Conceptual acţionarului a fost acela de a asigura pieţe în toate cartierele
oraşului atât prin înfiinţarea unora noi cât şi prin modernizarea celor existente,oferind
astfel cetăţenilor condiţii necesare de a se aproviziona cu produse alimentare de strictă
necessitate, eliminând costurile suplimentare şi disconfortul provocat de transportul pe
distanţe mari

4.2. MANAGEMENTUL PIEŢELOR PRODUSELOR AGROALIMENTARE

DIN IAŞI

Pieţele agroalimentare din oraşul Iaşi reprezintă structuri de vânzare

destinate  comercializării produselor agroalimentare, a celor de uz gospodăresc, precum şi
a unor produse nealimentare de uz curent. Categoriile de produse care se comercializează
în cele 8 pieţe sunt următoarele: legume, fructe, lapte şi produse lactate, carne şi produse
din carne, ouă, produse apicole, produse conservate, peşte, seminţe, cereale, păsări şi
animale mici, inclusiv articole pentru acestea, articole de uz gospodăresc şi articole
nealimentare de cerere curentă.
Utilizatorii pieţei sunt:
a) comercianţii, persoane fizice sau juridice, care prestează activitatea de comerţ;

69
b) producătorii agricoli individuali care îşi comercializează propriile produse
agroalimentare şi unele produse meşteşugăreşti;
c) alţi potenţiali utilizatori care exercită o activitate comercială, potrivit legii.
Pe teritoriul localităţii Iaşi funcţionează pieţe agroalimentare cu patrimoniul
integral public, administrate direct de Ecopiaţa. Majoritatea pieţelor din Iaşi sunt
organizate astfel:

Sectorul A - ocupă un procent de max. 60% din numărul meselor comerciale - destinat
producătorilor agricoli;
Sectorul B - ocupă un procent de 15% din numărul meselor comerciale - destinat
persoanelor fizice/asociaţiilor familiale autorizate;
Sectorul C - ocupă un procent de 15% din numărul meselor comerciale - destinat
societăţilor comerciale;
Sectorul D - ocupă un procent între 5-10% din numărul meselor, dar nu mai puţin de
trei mese -destinat comercializării florilor.

Programul de aprovizionare al pieţei de către agenţii economici este zilnic:

- pentru perioada mai - octombrie, între orele 6:00 – 8:30
- pentru perioada noiembrie - aprilie, între orele 7:00 – 9:30
Fiecare piaţă din localitatea Iaşi dispune de :
a) spaţii pentru depozitarea mărfurilor şi a ambalajelor;
b) spaţii pentru păstrarea şi închirierea cântarelor şi a echipamentelor de protecţie;
c) locuri pentru amplasarea cântarelor de control;
d) bazine compartimentate pentru spălarea legumelor şi fructelor;
e) fântâni cu jeturi de apă potabilă, amplasate pe platou, sau alte surse de apă potabilă;
f) birou administrativ;
g) spaţii pentru păstrarea materialelor de întreţinere şi de curăţenie;
h) locuri de parcare;
i) punct de colectare a deşeurilor rezultate din activitatea comercială;
j) punct cu mijloace iniţiale de intervenţie pentru P.S.I.;
k) WC-uri publice.

70
 Accesul producătorilor şi comercianţilor în piaţa se va face numai pe baza
certificatului de producător sau a documentelor legale de provenienţă a mărfii, după caz.
Pieţele agroalimentare sunt organizate pentru aprovizionarea zilnică a populaţiei
cu produse agroalimentare proaspete: legume, fructe, lapte şi produse lactate, carne şi
preparate din carne, miere, peste, seminţe. Pieţele agroalimentare din Iaşi sunt organizate
în spaţii special amenajate, dotate cu mobilier sau utilaj comercial adecvat sau acoperit

Spre exemplu, piaţa Hala Centrală din Iaşi este compartimentată astfel:
 sector producători agricoli — mese individuale
 sector lactate — spaţii comerciale şi mese individuale
 sector flori — mese individuale
 sector ouă, carne de pasăre — spaţii comerciale individuale
 sector carne şi produse din carne — spaţii comerciale individuale
 sector alimentaţie publică — spaţii comerciale individuale
 sector produse alimentare preambalate — spaţii comerciale individuale
 sector peşte şi produse din peşte — spaţii comerciale individuale
 sector produse meşteşugăreşti, artizanale — spaţii comerciale individuale
 sector produse de panificaţie, patiserie, covrigi, langoşi — spaţii comerciale
individuale
 sector produse industriale — spaţii comerciale individuale
Tarifele practicate în piaţa Hala Centrală sunt următoarele:
- Taxa lunară rezervare masă:
Masa normală
— zona legume / fructe / zarzavaturi / lactate: 150 lei
— zona miere / seminţe / mălai / cereale: 100 lei
Masa tip scară
— zona legume / fructe / zarzavaturi: 225 lei

- Taxa zilnică masă (se achită doar în zilele cu prezenţă):

Masa normală

71
 — zona legume / fructe / zarzavaturi: 10 lei (pentru clienţii cu contract de
rezervare)
— zona legume / fructe / zarzavaturi: 15 lei (pentru clienţii fără contract de
rezervare)
— zona lactate (spaţiul 1): 15 lei
— zona lactate (spaţiul 2): 10 lei
Masa tip scară
— zona legume / fructe / zarzavaturi: 15 lei (pentru clienţi cu contract de
rezervare)
— zona legume / fructe / zarzavaturi: 22.5 lei (pentru clienţi fără contract de
rezervare)

- Taxa zilnică masă zona socială (se achită doar în zilele cu prezenţă):

— pentru mesele din zona socială: 2 lei

- Taxa zilnică închiriere cântare electronice 10 kg: 10 lei

 Taxa rezervare masă se achită până în data de 25 a fiecărei luni pentru luna
următoare
 Taxa zilnică se achită în fiecare zi, la începerea activităţii comerciantului, la
casieria pieţei
 Toate chitanţele se vor afişa de către comercianţi în locurile special amenajate
pentru fiecare masă sau grup de mese
 Pentru zona socială se permite închirierea doar a unei mese/zi/producător şi nu
există posibilitatea de rezervare lunară
 Taxa zilnică pentru mesele din zona socială se achită în fiecare zi până la orele
12:00 la casieria pieţei
 Pentru zilele de duminică taxele zilnice sunt reduse cu 50%
Piaţa Alexandru cel Bun - suprafaţa rezervată pentru societăţi este de 10-15%
din suprafaţa pieţei. În lunile februarie –martie gradul de ocupare este doar de 4%.
Aceştia vând fructe exotice. Ei iau marfa din supermarketuri, siraj sau CUG.
Piaţa Nicolina - este cea mai mare piaţă, produsele expuse fiind foarte
diversificate şi având preţuri mai mici în raport cu celelalte pieţe, atrăgând clienţi din

72
toate categoriile sociale, preponderent pensionari din cartierele învecinate (Nicolina,
Metalurgie, Păcurari şi Canta - în mare aceştia preferă piaţa Nicolina în defavoarea Pieţei
Alexandru care este mai aproape, datorită mijloacelor de transport care îi lăsă în faţa
pieţei). În piaţă doar 20% sunt vânzători de legume şi fructe nesezoniere. Majoritatea
ofertanţilor sunt intermediari, ceea ce se observă în toate pieţele, cu preponderenţă în
pieţele centrale unde predomină. Pentru a disimula că produsele autohtone sunt vândute
de intermediari, aceştia angajează persoane care, prin aspect, vârsta, pot fi identificate de
clienţi, cu producătorii.
Ambele sunt pieţele cu bazinul de aprovizionare cât şi de desfacere cel mai
mare. Pieţe cu cel mai scăzut preţ la produse, cât şi diversitate de produse. Sâmbăta şi
duminica, aceste pieţe sunt neîncăpătoare, în special producătorii îşi aşează marfă pe
trotuare, unde vadul de vânzare este mai bun. Aceasta se explică prin faptul că,
cumpărătorii preferă să cumpere de la producători, care nu au aşa zis monopol pe tarabe,
aşa cum zi de zi sunt acelaşi comercianţi. Chiar dacă în mijlocul pieţei rămân tarabe
goale, producătorii preferă să-şi expună produsele pe măsuţe improvizate pentru a se
diferenţia de comercianţi, şi ei producători, doar cu acte.
Comercianţii sunt intermediari, care cumpără de la producători la preţuri modice
impuse de ei printr-o ofertă fixă şi vând mai departe cu profitul celor din pieţe.
Cumpărătorii sunt dezinteresaţi de procedura prin care sunt aduse produsele în pieţe şi
numărul mare de intermediari prin care trec produsele. Cumparătorii sunt interesaţi ca
produsele pe care le cumpără să fie cât mai ieftine şi naturale.
Preţul produselor depinde de furnizor. Dacă vânzătorul este şi producător,
atunci preţul este mai mic, dar dacă produsele sunt achiziţionate de la intermediari atunci
preţul produselor creşte.
Piaţa Hala Centrală şi Piaţa Independenţei sunt două pieţe de zona centrală , în
care preţurile sunt mai mari datorită nivelului de trai al populaţiei din zona respective.
Piaţa Dacia şi Piaţa Podu de Piatră sunt pieţe nu foarte dezvoltate , la ora prânzului mai
sunt prezente circa 6-7 tarabe în întreaga piaţă. Aici în procent de 100% sunt intermediari
cu aşa zise “ certificate de producător”.
Din opt pieţe doar în Piaţa Alexandru, Nicolina, Hala Centrală, Independenţei
sunt comercianţi cu produse care nu sunt de sezon şi cu caracter de raritate, iar profitul

73
mai mare îl au cei din pieţele centrale ( Piaţa Independenţei şi Hala Centrală). Aici
comercianţii cumpără produsele din Siraj, supermarketuri, în cantităţi mici , dar au un
preţ mai ridicat, pe care îl menţin.
În perioada martie – aprilie a fost sezonul de: salată, ridichii, spanac, ceapă
verde, cererea de astfel de produse a fost mare. În mai, scade cererea fiind înlocuită de
alte produse cum ar fi: roşii, castraveţi, păstăi, ardei, mazăre. Cumpărătorii din pieţe , în
general sunt cei cu venituri medii şi mici
Piaţa Păcurari este o piaţă cu produse de producător, interzisă intermediarilor. În
anotimpul călduros toate tarabele sunt ocupate.Vin legumiltori din părţile Prutului, cu
cireşe de la Deleni, Hârlău, cu carne din Piatră Neamţ, Maramureş. După cum spune un
producător din această piaţă , Ion Tătaru din Lapuşel Maramureş- “păstrămi de vită,
cârnăciori de casă, muşchiul de Maramureş, tobă şi celelalte produse se vând ca pâinea
caldă”. Ceea ce îi atrage pe cumpărători, în această piaţă, este calitatea produselor. Însă
apar şi lipsuri, datorită nedotării cu vitrine frigorifice pentru expunerea produselor
perisabile, lipsesind astfel controlul sanitar-veterinar.
Singura piaţa de gros din Iaşi este Piaţa CUG –un spaţiu unde cumpărătorii şi
vânzătorii se întâlnesc pentru a negocia, în prezenţa fizică a mărfurilor lor. Oricine merge
în piaţa poate vedea că produsele de sezon se comercializează la preţuri identice sau care
variază în limite extrem de scăzute ,ceea ce sugerează existenţa unor înţelegeri tacite între
comercianţi în stabilirea preţurilor. Dacă se merge la piaţa de gros , cum ar fi Piaţa CUG
se observă că anumite produse se comercializează în celelalte pieţe la preţuri foarte mari
în raport cu cele practicate la piaţa de gros.
Comercianţii din pieţe sunt obligaţi să marcheze produsele după originea lor :
“produs românesc“ sau “produs din import”, pentru a se asigura că cetăţenii care cumpără
din pieţe cunosc originea legumelor şi fructelor pe care le achiziţionează şi nu mai
cumpără “ roşii olteneşti” care au intrat prin Vama Borş, sau “căpşune de Satu Mare”
care au avize de expediere din Turcia . Cu toate că sunt marcate, cumpărătorii nu sunt
convinşi de originea produselor, deoarece nu verifică nimieni dacă ceea ce scrie pe
produs coincide cu ceea ce scrie pe actele de însoţire a mărfii.
4.3. POLITICI DE MARKETING ÎN CADRUL S.C. ECOPIAŢA S.A

74
 Legumele şi fructele sunt din ce în ce mai scumpe datorită bişniţarilor care au
pus stăpânire pe pieţele Iaşului. Ei conving ţăranii sau uneori chiar îi constrâng să le dea
lor toată marfă pe câţiva lei, după care vând fructele şi legumele la suprapreţ. În faţa
acestei situaţii atât oamenii legii cât şi administratorii pieţelor au mâinile legate. Cu
complicitatea primarilor de comune şi în schimbul unor comisioane, bişniţarii fac rost
fără probleme de certificatele de producător agricol prin intermediul cărora pun stăpânire
pe pieţe. Un caz concret îl întâlnim în satul Bosia (Ungheni) localitate renumită pentru
producţia de legume.

OFERTA DE PRODUSE AGROALIMENTARE

O particularitate a ofertei de produse agricole este determinată de gradul scăzut

de concentrare a producţiei agricole atât sub aspect geografic cât şi economic. Această
particularitate se datorează existenţei unui număr mare de producători, dispersaţi din
punct de vedere teritorial, şi între care există mari diferenţe din punct de vedere al puterii
economice. Dispersarea producţiei agricole generează, pe de o parte, scăderea puterii de
negociere a producătorilor agricoli, în raporturile cu ceilalţi agenţi situaţi de-a lungul
filierei de produs, iar pe de altă parte, creează reale probleme procesatorilor.
Gradul de dispersare teritorială a producătorilor agricoli este diferit de la o
piaţă la alta, pe pieţele în care există o dispersare mai accentuată (cum este şi cazul
României), iar oferta producătorilor este eterogenă, procesatorii fiind puşi în situaţia de a
apela la oferta producătorilor externi. Oferta de produse agricole de pe o piaţă fiind
alcătuită din ofertele unui număr mare de producători, oferte care, în general, prezintă
caracteristici specifice, procesatorii se află în imposibilitatea de a achiziţiona cantităţi
suficiente de produse agricole, omogene.
Volumul producţiei depinde pe de o parte de tehnică de dotare, iar pe de altă
parte de condiţiile climatice şi biologice care sunt aleatorii, imprimând acestor pieţe a
produselor de bază din agricultură , un caracter extrem de mobil. Oferta cantitativă a unui
produs pe piaţa de desfacere depinde , în primul rând , de beneficial pe care-l va realize
întreprinzătorul. Deoarece câştigul poate fi influenţat prin schimbările costurilor şi (sau )
preţurilor

75
 Pe termen scurt oferta de produse agricole este variabilă în funcţie de factorii
climatici sau sezonieri. Pentru acele produse agricole perisabile a căror stocare este
dificilă (fructe, legume) oferta este rigidă. Pentru aceste perioade scurte oferta de produse
agricole, mai ales în situaţia acestor produse agricole perisabile este reprezentată de
întreaga cantitate de produse recoltate ( pentru unele produse se impune vânzarea rapidă a
acestora). Pe termen lung, oferta de poduse agricole este relativ stabilă depinzând de
volumul producţiei agricole anuale ,de nivelul stocurilor accumulate.
Oferta pe piaţă se formează din trei surse:
-obţinerea de produse noi
- stocul de produse existent la producători şi intermediari
- importurile, care cresc cantitatea oferită pe piaţa naţională
Studiul ofertei se poate face pe o perioadă considerată pentru analiză, perioadă
foarte scurtă în care are loc recoltarea celor mai multe produse agricole permite ca numai
un volum al producţiei să fie vândut în condiţii optime.
Reacţia ofertei la diferite niveluri de preţuri ce se pot stabili pe piaţă la un
moment dat depinde de :
-necesitatea unui mijloc de transport pentru a-şi aduce marfă
-posibilitatea de stocare a produsului
Apar fluctuaţii sezoniere. Aceste fluctuaţii ale ofertei sunt date de diferite
fenomene, de exemplu: lipsa furajelor pentru hrană animalelor la sfârşitul perioadei de
iarnă poate conduce la creşterea animalelor sacrificate, crescând astfel preţul la produsele
lactate.
Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ = ∆Q%
∆P% unde,
∆Q% = modificarea procentuală a cantităţii oferite
∆P% = modificarea procentuală a preţului

De exemplu, creşterea preţului la carnea de pui, de la 80000 lei/ kg la 100000

lei/kg, determină o creştere a cantităţii oferite de carne de pui de la 1000 kg la 1500 kg/zi.
Folosind metoda punctului de mijloc, modificarea procentuală a preţului este:
ΔP(%) = (100000 – 80000)/ 90000 = 22.22%

76
Modificarea procentuală a cantităţii cerute este:
ΔQ(%) = (1500 – 1000)/ 1250 = 40%
În această situaţie, coeficientul de elasticitate al ofertei în funcţie de preţ este:
0,4/ 0,22 = 1,81
În acest exemplu, valoarea coeficientului de elasticitate al ofertei în funcţie de
preţ, arată că o modificare a preţului determină o modificare de 1,81 ori mai mare a
cantităţii oferite, ceea ce rezultă o ofertă inelasticǎ, atunci când Eop < 1: modificarea
procentualǎ a preţului determinǎ o modificare procentuală mai mică a cantităţii oferite
(Preţul şi cantitatea oferită se modifică în acelaşi sens: preţul creşte, cantitatea oferită
creşte; preţul scade, cantitatea oferită scade);

CEREREA DE PRODUSE AGROALIMENTARE

Din analiza efectuată în cadrul celor opt pieţe din localitatea Iaşi se observă
următoarele:
-pe termen scurt ( luăm ca analiză perioada 01.06-01.07.2011) cererea pe piaţa
agroalimentară este perfect elastică

E= ∆y + ∆x = ∆y . x
y x ∆x y

unde: x = preţul produselor agroalimentare;

∆x = modificarea preţului acestei mărfi;
y = cererea de produse agroalimentare;
∆y = modificarea acestei cereri.
Generalizând, rezultă că relaţia de calcul a coeficientului de elasticitate este:

E= ∆y . x0
∆x y0

unde:
x0 = nivelul înregistrat în 01.06.2011 de variabila explicativă;
∆x = modificarea variabilei explicative în intervalul de timp 01.06-01.07.2011;
y0 = nivelul înregistrat în 01.06.2011 de variabila explicată;

77
∆y = modificarea variabilei explicate în intervalul de timp 01.06-01.07.2011;

-pe termen lung , luând ca analiză perioada ianuarie 2010- ianuarie 2011, cererea pe piaţa
a produselor agroalimentare este perfect elastică.

E= ∆y + ∆x = ∆y . x
y x ∆x y

unde: x = preţul produselor agroalimentare;

∆x = modificarea preţului acestei mărfi;
y = cererea de produse agroalimentare;
∆y = modificarea acestei cereri.
Generalizând, rezultă că relaţia de calcul a coeficientului de elasticitate este:

E= ∆y . x0
∆x y0

unde:
x0 = nivelul înregistrat în ianuarie 2010 de variabila explicativă;
∆x = modificarea variabilei explicative în intervalul de timp ianuarie 2010- ianuarie
2011;
y0 = nivelul înregistrat în ianuarie 2010 de variabila explicată;
∆y = modificarea variabilei explicate în intervalul de timp ianuarie 2010- ianuarie
2011;

78
 Numărul locuitorilor din cartierul respectiv influenţează mărimea pieţei şi
diversitatea bunurilor acesteia. Volumul vânzărilor în pieţe este mai mare în intervalul 7-
11, respectiv 17-20. Preţul aceluiaşi produs este constant în interiorul unei pieţe indiferent
de comerciant. Preţul aceluiaşi produs diferă de la o piaţă la alta în funcţie de puterea de
cumpărare a locuitorilor din zona în care se afla piaţă. Vârsta medie a cumpărătorilor se
situează între 50-55 de ani, cel mai des întâlniţi sunt pensionarii, mai ales în perioada
dimineţii, tinerii şi respective persoanele cu media de vârstă cuprinsă între 40-45 ani se
orientează către supermarketuri.
În pieţe sunt prezente toate clasele sociale din care fac parte cumpărătorii,
factor ce majorează profitul comercianţilor. Preţurile sunt stabilite în funcţie de nivelul
costurilor şi de cel al producţiei, în funcţie de dorinţa de profit, de maximizarea
veniturilor comercianţilor şi a vânzărilor anuale, în funcţie de cererea pe piaţă a
produsului respectiv sau a unui anumit segment de produse şi în funcţie de concurenţă
În perioadele ce au în general vânzări ridicate (sărbători, diverse evenimente )
pieţele par neîncăpătoare, iar comerţul se extinde pe trotuare şi alte zone de circulaţie
majore. Volumul vânzărilor pe piaţa florilor creşte exponenţial în perioada sărbătorilor şi
odată cu el şi preţul florilor.
Cu cât se află mai mulţi potenţiali clienţi într-o zi în piaţă, cu atât creşte
posibilitatea ca vânzătorii să mărească preţurile

60
50
40
07:00-13:00
30
13:00-17:00
20
17:00-20:00
10
0
luni-vineri sambata duminica

Figura 4.1. Volumul vânzărilor în pieţele agroalimentare din Iaşi

POLITICA DE PRODUS

79
 Politica de produs reprezintă conduita pe care o adoptă societatea referitor la
dimensiunile, structura şi evoluţia gamei sortimentelor de produse şi servicii ce fac
obiectul propriei sale activităţi, atitudine ce se adaptează permanent la cerinţele mediului
de piată, la tendinţele manifestate de ceilalţi concurenţi.
Deoarece produsele alimentare asigură legătura esenţială a omului cu mediul
ambiant şi condiţia de bază a existenţei sale, ele pot acţiona în direcţia desfăşurării
normale a metabolismului (material şi energetic) sau dimpotrivă pot să-l perturbe dacă nu
răspund anumitor condiţii bine definite. Asigurarea şi menţinerea stării de sănătate a
individului este condiţionată de calitatea produselor alimentare şi de modul lor de
asociere. Astfel, aspectele de ordin igienic privind mărfurile alimentare pentru segmente
specifice de consumatori, mai ales pentru alimentaţia sugarilor şi a copiilor.
Opţiunile S.C. Ecopiaţa S.A. privitor la : dimensiunile, structura şi dinamica
gamei de produse pe care le comercializează se reflectă în politica de produs. Aceasta nu
reprezintă un scop în sine, ci este subordonată politicii de piaţă în strânsă legătură cu
politica de preţ, distribuţie şi promovare.
Tot mai multe produse din import, care dispun de un ambalaj modern, cu un
design bine realizat având menirea de a atrage atenţia cumpărătorilor au început să facă o
concurenţă puternică firmelor romaneşti. Acest fenomen a influenţat procesul de
comercializare a produselor de către S.C. Ecopiaţa S.A.

POLITICA DE PREŢ

Comparativ cu alte pieţe mai dezvoltate situate în zone uşor accesibile, preţurile
din pieţele centrale, respectiv Piaţa Independenţei, Hala centrală sunt cu aproximativ 40%
mai ridicate. Vânzătorii comercianţi îşi păstrează produsele în maşini, golind tarabele
pentru a putea majora din nou preţurile sub pretextul “mai avem o singură bucată”.
Preţurile sunt stabilite în funcţie de nivelul costurilor şi al producţiei; în funcţie
de dorinţa de profit, de maximizarea venitului comercianţilor şi a vânzărilor anuale, în
funcţie de cererea pe piaţă a produsului respectiv sau a unui anumit segment de produse şi
în funcţie de concurenţă. În perioadele ce au în general vânzări ridicate, (sărbători,

80
diverse evenimente) pieţele agroalimentare par neîncăpătoare, iar comerţul se extinde pe
trotuare şi alte zone de circulaţie majoră.

16
14
12 29.06.2011
10 22.06.2011
8 15.06.2011
6 08.06.2011
4
01.06.2011
2
0
Alexandru cel Nicolina C.U.G. Independenţei Hala Centrală
Bun

Figura 4.2. Evoluţie preţuri legume de sezon în perioada 01.06-29.06.2011

20
29.06.2011
15
22.06.2011
10 15.06.2011
08.06.2011
5
01.06.2011
0
Alexandru cel Nicolina C.U.G. Independentei Hala Centralã
Bun

Figura 4.3. Evoluţie preţuri fructe de sezon în perioada 01.06-29.06.2011

Numărul cumpărătorilor este mai mare până la orele prânzului după care vin tot
mai puţini cumpărători.

60
50
40 rosii
30 cartofi

20 cirese
mere
10
0
07:00-13:00 13:00-17:00 17:00-20:00

Figura 4.4. Oscilaţie preţuri în ziua de sambătă, 02.iulie 2011, în Piaţa Hala Centrală

81
 În piaţa Hala Centrală, datorită faptului că se află în cadrul unui centru
comercial, preţurile sunt ridicate în intervalul de timp 07:00-13:00, urmând ca după prânz
să scadă, ca apoi să creasă când oamenii merg la Centrul Comercial, să treacă şi prin piaţă
să mai cumpere legume şi fructe pentru zilele următoare.

60
50

40 rosii
30 cartofi

20 cirese
mere
10
0
07:00-13:00 13:00-17:00 17:00-20:00

Figura 4.5. Oscilaţie preţuri alimente în ziua de sambătă, 02.iulie 2011, în Piaţa
Alexandru cel Bun

Piaţa Alexandru cel Bun e piaţa cea mai aglomerată din Iaşi, iar preţurile sunt
printre cele mai mici. Dimineaţa, în piaţă este foarte aglomerat. E o piaţă mare şi cu
produse, cât de cât, ieftine. Este situată şi într-un cartier mare, dar şi aproape de staţiile de
tramvai şi de autobuz. Mulţi preferă să-şi facă piaţa de aici, chiar daca e mai departe de
casa lor, cu atât mai mult, pensionarii – pentru care orice bănuţ nedat contează – şi care
au gratuitate pe mijloacele de transport în comun.

70
60
50
rosii
40
cartofi
30
cirese
20
mere
10
0
07:00-13:00 13:00-17:00 17:00-20:00

Figura 4.6. Oscilaţie preţuri alimente în ziua de sambătă, 02.iulie 2011, în Piaţa Nicolina
În piaţa Nicolina, preţul la roşii şi cartofi are o oscilaţie destul de mare. Astfel
preţul scade mult în intervalul de timp 13:00-17:00, pentru că sunt prea puţini oameni

82
care vin la cumpărături, pentru ca apoi să mai crească până seara.

50

40
rosii
30
cartofi
20 cirese
10 mere

0
07:00-13:00 13:00-17:00 17:00-20:00

Figura 4.7. Oscilaţie preţuri în ziua de sambătă, 02.iulie 2011, în Piaţa Podu de Piatră
În piaţa Podu de Piatră, preţurile nu au o oscilaţie mare, acestea rămânând
aproximativ constante de-a lungul zilei.

70
60
50
rosii
40
cartofi
30
cirese
20
mere
10
0
07:00-13:00 13:00-17:00 17:00-20:00

Figura 4.8. Oscilaţie preţuri alimente în ziua de sambătă, 02.iulie 2011, în Piaţa C.U.G
În piaţa C.U.G.(singura piaţă de en gros) preţul la mere este constant de-a lungul
zilei. Preţul la cartofi, scade înspre după-amiază, si apoi rămâne constant. Preţul la cireşe
şi la roşii scade brusc în intervalul 13:00-17:00, fapt datorat perisabilităţii acestora.

60
50
40 rosii
30 cartofi

20 cirese
mere
10
0
07:00-13:00 13:00-17:00 17:00-20:00

Figura 4.9. Oscilaţie preţuri alimente în ziua de sambătă, 02.iulie 2011, în Piaţa Dacia

83
 În piaţa Dacia preţurile scad începând cu intervalul de timp 13:00-17:00,
rămân o perioadă constante, ca apoi să mai scadă din nou.

70
60
50
rosii
40
cartofi
30
cirese
20
mere
10
0
07:00-13:00 13:00-17:00 17:00-20:00

Figura 4.10. Oscilaţie preţuri în ziua de sambătă, 02.iulie 2011, în Piaţa Independenţei

În piaţa Independenţei, preţurile puţin câte puţin, de-a lungul zilei, dar într-o
proporţie foarte mică.

40
35
30
25 rosii
20 cartofi
15 cirese
10 mere
5
0
07:00-13:00 13:00-17:00 17:00-20:00

Figura 4.11. Oscilaţie preţuri alimente în ziua de sambătă, 02.iulie 2011, în Piaţa Păcurari

La fel ca Piaţa Dacia, nu e o piaţa foarte mare. Seara se închide foarte

devreme. Preţurile rămân constante de-a lungul zilei. Aici se mai fac din cand în când şi
târguri de produse ecologice.
În perioadele de sezon, cum cererea pentru bunuri specifice creşte, volumul
acestora va creşte în vederea satisfacerii cerinţelor clienţilor. Totodată preţul impus de
comercianţi va creşte şi astfel există o cerere şi o ofertă de tip elastic. Imediat după un
anumit sezon, în urma căruia preţurile au crescut conform raportului cerere -ofertă,
bunurile nevândute, rămase în stoc, vor cunoaşte o scădere drastică a nivelului preţului.

84
 Dacă într-o piaţă sunt mai mulţi vânzători care promovează acelaşi produs,
atunci aceştia vor colabora, iar preţurile produselor respective vor fi aproximativ aceleaşi.
Dacă cumpărătorul nu este mulţumit de preţ, acesta poate negocia cu vânzătorul. Dacă
într-o piaţă dintr-un cartier mărginaş (de ex. Dacia) îşi face apariţia o persoană înstărită
atunci toţi vânzătorii îl vor asalta cu tot felul de oferte.
Cu cât ne situăm mai aproape de o zonă centrală, cu atât preţurile din pieţele
agroalimentare sunt mai mari faţă de cele situate la periferie. Cu cât preţul fructelor este
mai scăzut, calitatea acestora este mai proastă. Cu cât se află mai mulţi potentiali clienţi
într-o zi în piaţă, cu atât creşte posibilitatea ca vânzătorii să mărească preţurile. În zilele
ploiase, vânzările comercianţilor din pieţe sunt mai scăzute decât în zilele însorite.

Tabelul 4.2. Preţurile practicate în principalele pieţe din Iaşi în data de 29 iunie 201142
Nr. DENUMIRE Alexandru Nicolina C.U.G. Independenţei Hala
crt. PRODUS cel Bun Centrală
PRET / KG
1. Roşii 3-4 3-4 2,3-3 4-4.5 4.5-5
2. Castraveţi 1,2-1,5 1-1,5 0.6 1.5-2 1.5
3. Ardei gras 4,5-9 4-5 3.5-4 7,5-8 6-8
4. Ceapă verde 1 leu/leg 0,5 lei/leg 2/kg 1 leu/leg 0.5 lei/leg
5. Dovlecei 2 2-4 1.5 2 2-3.5
6. Vinete 5.5 5 5 7 6-7
7. Cartofi 1.5-1.8 2-3 0.8-1 1.5-2 2-3
8. Ceapă uscată 2,5 3-3.5 1.5 2 3
9. Salată 1leu/leg 0,5 lei/leg 3leu/kg 1 leu/leg 1 lei/buc
10. Pătrunjel rădăcini 7 - 3.5 6 1leu/leg
11. Morcov 3 2.5-3 2.5 2 4-4.5
12. Ţelină 8 6 3 10 8
13. Fasole pastai 5-5.5 4-5 4 6 6-7
14. Fasole uscata 6-8 6 4 6-8 6-8
15. Varza 1 1.5 0.4 2 2
16. Caise 7-6 6-6.5 5.5 8 8
17. Căpşuni 6-7.5 8-9 6-8 10 10
18. Cirese 4-5.5 5-6 - 4-6 6-7

42
Publicat în Curierul de Iaşi la data de 01.07.2011

85
19. Mere 4-4.5 3.5-4.5 3-3.5 5 4.5-6
20. Caş 10-12 10-12 - 12 10-12
21. Ouă 0,6 0,5 - 0.5 0.6
22. Lapte 2 lei/litru 2,5 lei/litru - 2-2,5 lei/litru 2 lei/litru
23. Brânză de vaci 8-10 8-10 - 8-10 8-10
23. Smântâna 8-10 8-10 - 8-10 8-10

Kilogramul de roşii se găseşte acum cu preţuri între 3 şi 5 lei, în funcţie de

calitate şi ţara de provenienţă. „Cele româneşti sunt mai scumpe pentru că abia au apărut,
nu sunt tratate şi au alt gust”, îşi justifică preţul un vânzător. Castraveţii au suferit mari
diminuări de preţuri, asta şi pentru că ieşenii se tem să nu prindă vreo bacterie,
kilogramul fiind 1,5 lei. La acelaşi preţ se găseşte şi varză. Ceapă şi dovleceii sunt 2,5 lei
pentru un kilogram, iar mazărea costă 4 lei kilogramul. Printre cele mai scumpe legume
din pieţe se numără păstăile, care ajung la 7 lei kilogramul, şi ardeii graşi, cu preţuri între
7,5 şi 10 lei kilogramul.
Preţurile ridicate sunt şi rezultatul faptului că legumele româneşti întârzie să
apară în pieţe. Producătorii cu sere au putut ieşi deja pe tarabe cu legume autohtone, dar
cei care au toate culturile pe câmp sunt nevoiţi să aştepte că recolta să se coacă.
Preţul produselor depinde de furnizor; dacă vânzătorul este şi producător atunci
preţul este mai mic. Cu cât există un număr mai mare de intermediari între producător şi
comerciant cu atât preţul tinde să crească.
Preţurile fluctuează şi în funcţie de sărbători, de anotimpul în care ne aflăm;
fructele şi legumele au întotdeauna preţuri mai mari în timpul iernii. Se practică
negocierea preţurilor între comerciant şi client. Clienţii profită în general de preţurile
unor bunuri cumpărând o cantitate mai mare de produse aflate la un preţ mai scăzut.
POLITICA DE DISTRIBUŢIE

Operatorii comerţului cu legume şi fructe sunt producătorii, negociatorii,

engrosiştii, detailiştii şi cumpărătorii. Micii producători preferă forma de comercializare
directă (comerţ la tarabă) în timp ce marile societăţi producătoare de legume şi fructe
preferă canalele lungi, cu intermediari. Producătorii agricoli de cele mai multe ori nu
deţin informaţii despre piaţă, ei acţionează în mod individual şi nu au posibilitatea de a

86
cunoaşte mişcările pieţei. Se remarcă o tendinţă a fermierilor de a vinde produsele de
calitate la poarta fermei, direct comercianţilor şi de a vinde produse de slabă calitate în
pieţele ţărăneşti.

Figura 4.12. Evoluţia preţului la producător în judeţul Iaşi

Distribuţia directă, cunoscută sub numele de "comerţ la tarabă" este considerată

o formă de comerţ prin care fermierii obţin venituri imediate din vânzarea directă la piaţă
a produselor neambalate corespunzător, transportate în autovehiculele proprii. Speculanţii
din pieţe cumpără produsele de la agricultori şi se autonumesc producători agricoli pentru
a nu intra în categoria comercianţilor şi a fi obligaţi să plătească impozit. Înfiinţarea
pieţelor cu ridicata în România au avut puţine şanse de succes datorită lipsei de încredere
a fermierilor de a-şi vinde produsele printr-o formă de cooperare de tipul unei asociaţii
organizate; legislaţia românească curentă are încă deficienţe care împiedică dezvoltarea
asociaţilor de marketing deţinute de către producător.

87
 Piaţa românească este dominată de legume şi fructe din import chiar şi în
sezonul de producere a acestora. Astfel la produsele de depozit (ceapă, rădacinoase,
varză) importurile deţin cea mai mare pondere.Grav este că piaţa începe să fie acaparată
de importatori şi la legume proaspete, precum tomate , ardei, castraveţi, mazăre.
Observăm că în magazinele din România nu prea găsim produse româneşti,
pentru că atâta vreme cât nu vor exista marile centre de colectare unde ţăranii să-şi aducă
marfa şi de unde reprezentanţii supermarketurilor să cumpere cu acte în regulă şi în
cantităţi foarte mari, tot produsele din import vor face legea. Ţăranii cu gospodării
individuale, care au fiecare câteva rânduri de roşii, vinete sau ceapă, le duc la piaţă sau le
vând în faţa porţii. Cauza problemei este structura deficitară a agriculturii româneşti, o
agricultură de subzistenţă, cu gospodării mici şi o productivitate a muncii foarte scăzută.
Lipsa de legume româneşti în supermarketuri este dată de faptul că fermierii locali nu
sunt prea interesaţi de vânzarea recoltei pe baza unui contract şi preferă să vândă marfă
pe loc celui care le oferă un preţ mai bun şi bani cash. Chiar dacă fermierii iau fonduri
europene, îşi mecanizează operaţiunile agricole şi reuşesc să se extindă, mentalitatea
rămâne aceeaşi.
Reţelele de magazine au condiţii mai stricte, pe care intermediarii care vând
legume în piaţă nu le cer fermierilor. Pentru ca legumele să ajungă în supermarketuri, ele
trebuie sortate, spălate, ambalate şi livrate la depozitul central al reţelei respective şi
astfel de operaţiuni pot fi făcute de puţini fermieri, fiind necesare investiţii în
achiziţionarea de echipamente specifice. Sunt şi agricultori cu suprafeţe mari cultivate cu
legume care preferă să livreze recolta către intermediari sau către fabricile de procesare
decât să aştepte banii la termenele date de supermarketuri.
Dependenţa pieţei romaneşti de legumele de import nu poate fi redusă prea
curând, având în vedere că vânzarea fără factură este în continuare cea mai utilizată
practică, iar fermierii care vor să dezvolte afaceri în legumicultura sunt încă în proces de
modernizare. Vânzarea fără contract este des întâlnită la fermierii care lucrează suprafeţe
agricole restrânse, având în vedere că agricultorii care vor să se modernizeze şi să fie
eligibili pentru accesarea de fonduri UE trebuie să îndeplinească anumiţi indicatori de
performanţă.

88
 Potrivit estimărilor cultivatorilor, ţara noastră importă circa 60-70% din totalul
legumelor proaspete, care se vând în pieţe şi în magazine. Lipsa de sere şi solare încălzite
face că ponderea legumelor de import să ajungă la 90% iarna, dar nici în lunile de vară
ponderea importurilor nu coboară mai jos de 30-35%.
În România, ferme legumicole moderne, pe zeci sau chiar sute de hectare, unde
lucrările agricole se fac macanizat, dotate cu depozite frigorifice şi echipamente de sortat,
spălat şi ambalat sunt încă puţine. Fermierii nu sunt obişnuiţi să respecte contractele şi
preferă să vândă fără factură intermediarilor, stimulând economia neagră. În prezent
legumele romaneşti cu cea mai îndelungată prezenţă în magazine şi pieţe sunt
verdeţurile. Salată, pătrunjelul, mărarul, ceapă verde au nevoie de mai puţină căldură
pentru a se dezvolta, astfel că pot fi recoltate aproape tot timpul anului. În schimb,
castraveţii încep să fie recoltaţi de la sfârşitul lunii martie, roşiile din luna aprilie, ardeii şi
vinetele de la sfârşitul lunii mai. Creşterea perioadei de cultivare este posibilă, însă
investiţiile necesare sunt prea mari pentru a fi eligibile la accesarea de fonduri
nerambursabile.

Tabelul 4.3. Fluxul de valorificare la produsul măr de la producător la consumator (preţul

în martie, %, Piaţa Independenţei)

Preţul plătit producătorilor ........................................ 25,0

Cota reţinută de cooperativă (pentru condiţionare etc.) ...... 22,5
Preţul de livrare de la cooperativă ............................. (47,5)
Cheltuieli de expediţie ................................................. 12,5

Preţul de cumpărare de către grosist (intermediar) .... (60,0)

Cota adăugată de grosist (cca 15%) ...................................... 9,0
Preţul de livrare (vânzare) de către grosist ......................... (69,0)
Cota adăugată de către detailist (comerciant cu amănuntul) 31,0
Preţul de vânzare cu amănuntul la consumator ........ 100,0

89
 Judeţul Iaşi are cea mai mare suprafaţă cultivată cu legume din toate judeţele
euroregiunii, respectiv peste 12,5 mii ha. Această suprafaţă s-a dezvoltat atât datorită
condiţiilor naturale (surse de apă pentru irigare, soluri uşoare şi medii, cu fertilitate bună,
climat moderat sau călduros, dar secetos) şi condiţiilor economico-sociale (pieţe de
desfacere, tradiţie, cerere şi ofertă echilibrate). Aprovizionarea cu produse agroalimentare
locale se face din comunel de pe raza municipilui Iaşi. Acestea sunt următoarele:
- Belceşti este o comună cu un mare potenţial legumicol având o suprafaţă de
legume de peste 500 ha, deci cu multe posibilităţi de a cultiva legume ecologice. Terenul
are amplasament de luncă şi terase, cu o bună expoziţie pentru cultura legumelor.
- Bosia este comună situată pe lunca Prutului cu o suprafaţă de legume de circa
250 ha, în aceste circumstanţe se pot cultiva în condiţii ecologice varză, tomatele, ardeii,
dar şi rădăcinoasele sau fasolea şi mazărea.
- Focuri este o comună amplasată în partea de nord a judeţului, cu o suprafaţă de
legume de circa 290 ha. În zonă sunt condiţii favorabile pentru cultura cepei, usturoiului,
verzei,castraveţilor de toamnă, leguminoaselor, în condiţii de practică ecologică.
- Golăeşti este o comună mică pe malul Prutului, cu vechi tradiţii pentru
cultura legumelor, mai ales solanacee, având o suprafaţă de circa 250 ha.Găsesc condiţii
foarte favorabile şi favorabile de cultură în regim ecologic speciile: ardei, tomate, varză şi
altele cum ar fi rădăcinoasele, verdeţuri şi leguminoasele.
- Răducăneni este o comună mare cu tradiţii bogate pentru horticultură (legume,
pomi şi vită de vie), care cultivă circa 320 ha cu legume. În această zonă găsesc condiţii
foarte bune pentru cultivare, inclusiv în regim ecologic specii ca: tomate, ardei, varză,
castraveţi şi leguminoase.
- Tg. Frumos este o comună cu mari tradiţii legumicole, mai ales în sistem de
culturi protejate (solarii), dar suprafaţa totală este de numai 250 ha. Aici găsesc condiţii
bune şi foarte bune pentru castraveţi şi tomate în solarii, varză, legume verdeţuri şi
rădăcinoase în câmp.
POLITICA DE PROMOVARE

Pentru mai mult din jumătate din populaţie , criteriul cel mai important după

90
care îşi aleg piaţa de unde se aprovizionează cu produse alimentare este apropierea de
casă sau de serviciu, precum şi timpul necesar pentru a ajunge acolo. Acest factor are o
influenţă şi mai pregnantă în rândul persoanelor între 45-55 de ani.
Nivelul preţurilor este, de asemenea un motiv destul de important în alegerea
pieţei, cu un impact mai mare în rândul femeilor sau a persoanelor cu venituri mai mici.
Aceştia nu vor alege să meargă la o piaţa centrală unde preţurile în general sunt mai mari
cu 15-25% faţă de pieţele din cartierele mărginaşe.
Dacă piaţa se află pe o zonă extinsă (ex.Piaţa Alexandru, Nicolina) atunci
numărul ofertanţilor va fi mai mare. Ponderea persoanelor vârstince care frecventează
piaţa este mai mare decât ponderea persoanelor tinere, acest lucru se observă în toate
pieţele din Iaşi.
Pentru a atrage clienţii, comercianţii încearcă să ocupe unul din locurile foarte
bine plasate la intrarea sau la ieşirea din piaţă, fapt pentru care el trebuie să ofere
administratorului sume frumoase de bani, pentru că acele locuri nu se acordă decât
preferenţial. De asemenea, dacă standul vânzătorului este ordonat iar produsele sale sunt
proaspete şi au aspect plăcut, atunci în zona respectivă va fi cel mai mare trafic.
Toate pieţele din Iaşi sunt pline de lipoveni din Târgul Frumos, care vând
legume, au certificate de producător, însă mulţi dintre ei sunt intermediari. O metodă prin
care aceşti intermediari îşi promovează produsele este cumpărând legume şi fructe cu
aspect ce atrag clienţii , de la turci şi vânzându-le ca fiind “legume de la Târgu Frumos”.
De asemenea sub brandul “pepeni de Dăbuleni” se ascund pepeni cumpăraţi din angrouri
din Sofia
O altă metodă de a atrage clienţi este folosirea de pancarte cu masaje de tipul
”portocale foarte dulci ”, precum şi sloganuri personalizate cu intenţia respectivului
comerciant de a se face remarcat.Cumpărătorii tind să achiziţioneze produse de la acei
comercianţi care se remarcă prin cozi mari în dreptul tarabei.
În general, comercianţii de sex feminin sunt mai buni negociatori, iar carisma
şi puterea de convingere a vânzatorilor influenţează cantitatea de produse vândute.
CONCLUZII

91
 Marketingul agroalimentar, se referă deopotrivă la activităţile ce au drept scop
producţia şi comercializarea produselor agricole cât şi a produselor alimentare.
Altfel spus, marketingul agroalimentar cuprinde un ansamblu coerent de activităţi
practice, programate şi organizate ce urmăresc întregul circuit al produselor
agroalimentare, din faza de programare şi realizare a producţiei agricole până în faza în
care produsele alimentare ajung pe masa consumatorului final.
În economia naţională asistăm la un fenomen de integrare, în domeniul agricol
şi alimentar, fapt ce se constituie în efect dar şi în cauză a dezvoltării marketingului
agroalimentar. Integrarea, a luat forme diferite: de la reţele care se bazează pe relaţii
strânse de colaborare între participanţi, la sisteme corporative, în care o singură
organizaţie deţine proprietatea asupra mai multor verigi ale canalului de marketing. Acest
fenomen de integrare constituie o dovadă a adoptării orientării de marketing de către toate
firmele implicate în procesul de realizare şi comercializare a produselor agroalimentare,
precum şi a conştientizării rolului pe care aceasta o are asupra întregii activităţi
desfăşurate de către întreprindere.
Pieţele agroalimentare din oraşul Iaşi reprezintă structuri de vânzare
destinate  comercializării produselor agroalimentare, a celor de uz gospodăresc, precum şi
a unor produse nealimentare de uz curent. Categoriile de produse care se comercializează
în cele 8 pieţe sunt următoarele: legume, fructe, lapte şi produse lactate, carne şi produse
din carne, ouă, produse apicole, produse conservate, peşte, seminţe, cereale, păsări şi
animale mici, inclusiv articole pentru acestea, articole de uz gospodăresc şi articole
nealimentare de cerere curentă.
Preţul produselor depinde de furnizor. Dacă vânzătorul este şi producător,
atunci preţul este mai mic, dar dacă produsele sunt achiziţionate de la intermediari, atunci
preţul produselor creşte. E nevoie să apară pieţele de gros, unităţi specializate prin care
producătorul să-şi poată valorifica cu câştig produsele.

BIBLIOGRAFIE

1. Balaban, D.C. - Publicitatea - de la planificarea strategică la implementarea media,

92
 Editura Polirom, Bucureşti, 2009;
2. Balaure, V. (coordonator) - Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2002
3. Catana, Gh.Alexandru –Matketing, filosofia succesului de piaţă ,vol I, Editura Dacia,
Cluj Napoca, 2003
4. Chiran, A., Gîndu, E. – Piaţa produselor agricole şi agroalimentar în UE, suport de
curs , Iaşi, 2005
5. Churchill Jr., G.A.; Ford, N.M.; Walker Jr., O.C. – „Sales Force Management”, Irwin,
Homewood, 1981
6. Constantin, M.- Marketingul producţiei agroalimentare, ediţia a VI, editura Agro
Tehnica , Bucureşti, 2007
7. Constantin, M.- Marketingul serviciilor în agricultură, suport de curs ,U.S.A.M.V,
Bucureşti, 2003
8. Demetrescu, M.C. - Mecanisme decizionale în marketing, Editura Politică, Bucureşti,
1983.
9. Diaconescu I. - Merceologie Alimentară, Editura Qlassrom, Bucureşti, 2004
10. Diaconescu, M. - Marketing agroalimentar, Ediţia a II-a revăzută, Editura Uranus,
Bucureşti, 2003
11. Florescu, C. – Strategii în conducerea activităţii întreprinderii, Editura Stiinţifică. şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1987
12. Ph. Kotler - Attendre des objectives sociaux ŕ travers un marketing social, în Revue
française du marketing, cahier no.60, jav-febr. 1976.
13. Ion, I. - Marketing managerial, Tribuna Economică , nr.25, 1990
14. Mâlcomete, P. – coord. – Lexicon de marketing – Editura Junimea, Iaşi, 1994.
15. Manole, V., Stoian, M.- Agromarketing, Editura ASE, Bucureşti, 2003
16. Matei Beznoska - Contribuţii la marketingul produselor agro-alimentare - Revista
Marketig nr.6 ,1990
17. Nepveu-Nivelle, Fr. - Le marketing industrie, Leş Editions d’Organisation, Paris,
1972
18. Odobescu , E. - Marketingul bancar naţional şi internaţional  , Editura Sigma
Primex, Bucureşti, 1999
19. Olteanu, V.-  Marketingul serviciilor , Editura Uranus, Bucureşti, 1998

93
20. Olteanu, V., Cetină, I - Marketingul serviciilor , Editura Marketer- Expert, Bucureşti,
1994
21. Patriche, D. - Marketing industrial , Editura Expert, Bucureşti, 1994;
22. Pânzaru R.L - Marketing agroalimentar, suport de curs, Universitatea din Craiova,
1999
23. Pânzaru, R.L., Medelete, D.M.- Management şi marketing în agricultură ,Editura
Universitaria, Craiova, 2007
24. Pekar V. - Marketing Agroalimentar, Editura Junimea Iaşi, 1997
25. Pop, N. Al. -Marketing strategic, Editura Economică, Bucureşti, 2000
26. Popescu, I.C.; Serbănică , D.; Balaure, V. - Tehnici promoţionale, Editura Metropol,
Bucureşti, 1994
27. Prada S., Bota M. - Marketing general, Ed. Mirton, Timişoara, 2005
28. Stanciu, S. - Bazele generale ale marketingului, Editura Universităţii, Bucureşti,
1999;
29. Stânciu, S. - Marketing , Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2004.
30. Şebe, G. - Agricultura ecologică şi prelucrarea produselor agricole ecologice –
instrumente de protecţia mediului şi creştere economică, Revista Fundaţiei Natura
Vie, Bucureşti, 2005
31. Timiraş, L. –Marketing agroalimentar, suport de curs , Universitatea Bacău, 2009
32. Turek Rahoveanu, A., (coord.) – Piaţa produselor tradiţionale din România, Editura
Ars Academica, Bucureşti, 2009
33. Zamfir, A. - Marketing, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974

Alte surse:
- www.insse.ro – Site-ul oficial al Institutului Naţional de Statistică

- Curierul de Iaşi la data de 01.07.2011

94
95