Sunteți pe pagina 1din 3

Drepturile suspectului si drepturile inculpatului in procesul penal

Debutând sub auspiciile unor generoase principii, precum cel al prezumției de nevinovăție, al
aflării adevărului, al respectării demnității umane și a vieții private, Codul de procedură penală afirmă
ritos dreptul la un proces echitabil prin desfășurarea urmăririi penale și a judecății cu respectarea
garanțiilor procesuale, a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la
timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la
răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un
termen rezonabil.

Inculpatul este partea  în procesul penal împotriva căreia se exercită o acțiune în justiție.

Dobândirea calității de inculpat și punerea în mișcare a acțiunii penale au loc atunci când se
constată că ,”există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există
vreunul din cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16, alin. (1) [4]”.  Acest moment
procesual intervine în faza urmăririi penale, când acțiunea penală este pusă în mișcare de procuror,
acesta fiind singurul organ de urmărire penală căruia legea îi rezervă posibilitatea de a pune în
mișcare acțiunea penală.

Spre deosebire de inculpat care este o veritabilă parte în procesul penal, suspectul este alături
de persoana vătămată, doar un subiect procesual principal, iar drepturile și obligațiile acestuia sunt
în mare măsură cele prevăzute pentru inculpat, însă numai în limitele pe care legea i le impune. 

Tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procesului este un element component al
noțiunii mai largi de „proces echitabil”

Drepturile părții vătămate, în cadrul procesului penal, prevăzute de art. 81 sunt următoarele:

-  dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale;

- dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a


pune concluzii;

- dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei;

- dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea
sa expresă, cu condiția de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poștă electronică sau
mesagerie electronică, la care aceste informații să îi fie comunicate;

- dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;

- dreptul de a fi ascultată;

- dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților;

- dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine ori
nu poate comunica în limba română;

-  dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată;


-  dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

-  alte drepturi prevăzute de lege.

Drepturile inculpatului, în cursul procedului penal sunt:

- dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă


refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea
vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;

-  dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a
acesteia;

- dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;

- dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență
obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

- dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și


de a pune concluzii;

- dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei;

- dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine
sau nu poate comunica în limba română;

- dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

- dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;

Printr-o ciudată amnezie, între drepturile inculpatului și ale suspectului nu se regăsește dreptul
acestuia de a pune întrebări părții vătămate, martorilor și experților la fel ca și partea vătămată.

De aici și până la practica unor organe de cercetare penală, fie polițiști, fie chiar procurori, care
nu permit apărătorului ales al suspectului/inculpatului de a pune întrebări părții vătămate, martorilor și
experților, sub cuvânt că apărătorul ales doar „asistă”, nu este decât un pas, justificat tocmai de
omisiunea legală amintită, dar mai ales de necunoașterea legii procesual penale, al cărei conținut nu se
mărginește la litera Codului de procedură penală.

Semnarea de către apărător a declarațiilor luate în aceste condiții, cu obiecțiunea că nu i s-a


permis să adreseze întrebări persoanei audiate nu pare că este suficientă pentru judecătorul de cameră
preliminară să dispună refacerea probelor astfel administrate deoarece deși  soluțiile pe care acesta le
poate dispune cu privire la administrarea probelor sunt nu doar de excludere a probelor, ci și de
refacere a acestora dacă au fost făcute cu încălcarea legii (art. 345 C. pr. pen.). Cu toate acestea, nu de
puține ori judecătorii de cameră preliminară rămân încremeniți în prevederile vechiului Cod de
procedură penală, în concepția căruia nulitățile relative pot fi invocate doar în cursul efectuării actului
când partea este prezentă sau la primul termen de procedură completă când partea a lipsit la efectuarea
actului, uitând că în actualul Cod de procedură penală, verificarea legalității administrării probelor și a
efectuării actelor de către organele de urmărire penală poate fi invocată până la închiderea procedurii
de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale.
Nici nulitatea relativă a unor asemenea declarații nu reechilibrează poziția părților câtă vreme
nulitatea relativă a actului efectuat prin nerespectarea unei cerinței legale, prin care s-a adus o
vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, operează doar dacă nu poate fi
înlăturată altfel decât prin desființarea actului, or în cazul de față actul nu se impune a fi neapărat
desființat cât ar fi nevoie să fie doar ca acesta să fie completat.

Așa cum este acum incomplet art. 83 C. pr. pen. privind drepturile suspectului/inculpatului este
neconstituțional, încălcând prevederile art. 20 din Constituție care integrează în ordinea
constituțională internă prevederile referitoare la drepturile și libertățile cetățenilor Declarația
Universală a Drepturilor Omului și pactele și celelalte tratate la care România este parte.

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede în art. 14 alin. (3) lit. e)
dreptul celui acuzat să interogheze sau să facă a fi interogați martorii acuzării și să obțină înfățișarea și
interogarea martorilor apărării, în aceleași condiții cu cele ale martorilor acuzării.

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede în art. 6 lit. d)
dreptul celui acuzat să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și
audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea principiului


egalității armelor în procesul penal, prin faptul că inculpata nu a putut să adreseze întrebări persoanei
care a depus plângerea penală aflată la originea condamnării sale. [4]

[1]
 C.C. dec. nr. 599/2014,6663/2014, 712/2014, 76/2015, 166/2015 etc.
[2]
 V. Berger, Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Ediția V, Editura Institutul român
pentru drepturile omului, București, 2005, p. 255.

Cauza Bobeș c. România – Monitorul Oficial Partea I nr. 726 din data de 26 noiembrie 2013
[5]
 C.C, Dec.nr. 126 din 26 aprilie 2001, Monitorul Oficial, Partea I nr. 438 din 6 august 2001.
[6]
 Î.C.C.J. dec.nr. 3646/2013 publicată în http://www.scj.ro.