Adaptarea copilului la şcoală 

Integrarea copilului în mediul şcolar presupune o bună acomodare a elevului la sarcinile pe
care i le impune şcoala şi activitatea de învăţare. Ea se evidenţiază princapacitatea elevului de
integrare în activitate şi în viaţa şcolii, exprimată prin:reuşita şcolară, acomodarea la cerinţele
şcolii (colectiv didactic, clasa de elevi,microgrupuri formate), orientarea şcolară adecvată
resurselor interne şi externe(cerinţele familiei si ale mediului social).Un copil care e bine
adaptat se simteintegrat în grup, percepe pozitiv grupul şcolar (clasa), e perceput pozitiv
de cătregrup, îi face plăcere să fie la şcoală, reuşeşte să facă faţă cerinţelor
diferitelordiscipline de învăţamânt. Inadaptarea şcolară a copilului poate cunoaşte
diverseforme de manifestare: de la rezultate şcolare slabe la apatie, lipsa interesuluipentru
şcoală, tulburări de comportament până la refuzul frecventării orelor. Acestrefuz poate fi
manifestat în mod direct sau indirect prin invocarea unor dureri decap, stomac sau de gât,
dureri manifestate cu puţin timp înainte de plecarea laşcoală dureri care, de regulă, încetează
imediat ce micuţului îi este permis sărămână acasă. Inadaptarea se datorează şi tensiunilor,
eşecurilor, dramelorsentimentale, sentimentelor de abandon sau celor de ofense şi
devalorizare în ochiialtor copii de vârsta lor sau a unor persoane apreciate de ei de care
depindesuccesul lor..Un rol semnificativ în adaptarea şcoalară îl are familia.. Atitudinea faţă
de scoală,felul relaţionării cu ceilalţi, depind de experienţa de viaţă acumulată în
familie.Atunci când părinţii reuşesc să menţină în familie o atmosferă caldă, securizantă şi îşi
manifestă autoritatea într-un mod firesc, echilibrat, se creează premisefavorabile unei bune
adaptări şcolare (copilul are o stimă de sine înaltă, e încrezător în sine, responsabil).Excesele
în exercitarea autorităţii, determinădificultăţi în adaptarea copilului, măreşte dependenţa
acestuia de părinte, copilulnu se mai simte liber, este mai puţin prietenos şi spontan, va avea
mari dificultăţi înprocesul de maturizare.Dacă părintele este ostil şi autoritar, va creea
copilului o supunere forţată, pasiv-agresivă. Copilul care trăieşte în tensiune, se simte respins,
nefericit, inferior şi vadezvolta teama de adulţi, suspiciunea în legatură cu motivele şi
comportamentelealtora, va avea tendinţa să se autopedepsească şi să aibă dificultăţi
derelaţionare.La cealaltă extremă, copiii ai căror părinţi exercită un controlinsuficient asupra
lor, fiind astfel forţaţi să fie prematur autonomi, suntdezordonaţi, mediocri, inadaptaţi la
cerintele şcolare. Dacă părintele este şi ostil, încurajează la copil impulsivitatea şi conduitele
dezordonate ceea ce l împiedică înprocesul de adaptare.Orice suferinţă emoţională a copilului
se reflecta în conduitaşcolară, determinand apatie, dezinteres faţă de învăţătură, chiar
respingere faţăde şcoală sau ostilitate. Modul de a fi al părinţilor, felul lor de a gândi, de a-
şiexprima trăirile, va servi drept prim model pentru copil. Dacă părinţii sunt capabilisă-si
păstreze calmul şi încrederea în situaţii problematice, şi copilul va fi capabilde autocontrol.
Părintele comunicativ, afectuos, deschis îl va stimula pe copil să sedeschidă şi să comunice
la rândul său. Toate acestea constituie bune premise pentru dezvoltarea unei personalităţi
echilibrate, capabile să se integrezecorespunzător în mediul şcolar şi să facă faţă provocărilor
impuse de acesta. Pe dealtă parte, este foarte important ca părintele să manifeste interes şi
preocuparefaţă de activitatea şcolară a copilului lui oricât de încarcat ar fi programul zilnic
alacestora. De asemenea părinţii îi pot asigura condiţii bune de învăţat învăţându- itotodată să
–şi organizeze timpul şi activitatea. Copilul nu trebuie obligat săexerseze la nesfarsit pentru a
reţine. Temele nu trebuie să fie o cursă contracronomentru, ci un moment în care copilul
fixeaza cunostintele dobandite. Dacă nureuşeşte să înţeleagă un enunţ, e bine să fie incurajat
să-şi sune un coleg pentru căo discuţie între colegi poate fi o bună modalitate de a-l
responsabiliza faţă demunca lui şi de a-l face să conştiintizeze valoarea noţiunii de
solidaritate. Părinteletrebuie să- şi încurajre permanent copilul, să-l recompenseze şi să se
bucure împreună cu el de toate reuşitele sale.In concluzie, constelatia familială prin reţeaua ei
de relaţii şi sistemul de valori,influentează adaptarea şcolară a copilului.
Varsta scolara ,determina  si copilaria a treia,se distinge prin latenta sexuala,orientare
obiectiva  a intereselor, diminuare a egocentrismului ,sociabilitate crescuta,dar inca
nediferentiata,toate acestea pivotand in jurul constructivismuli,ca trastura,care isi cauta tot
maimulteprilejuri de a se exercita si de a se impune ca dominanta.Mediul scolar,in care
copilul de 6 ani este primit, estecomplet diferit  de cel familial,el fiind creat nu pentru a
distribui satisfactii afective,ci pentru o munca disciplinata continua, organizata. Scoala
constituie un mediu care,in locul unui grup restrans ( cel de joc)ofera copilului o colectivitate
si un loc de munca, cu numeroase intrepatrunderi –mentale, afective,morale – care se
constituie ca un important resort aldezvoltarii psihice.Adaptarea la  scoala ,la ocupatiile si
relatiile scolare presupune  o oarecare  maturitate din parteacopilului,care sa-i insufle 
capacitatea de a lipsi de afectivitatea ingusta din mediul familial si  de  interesele   imediate
ale jocului ,pentru a apatrunde   intr-un nou univers de legaturi sociale si a-siasuma
indatoriri.Studiile de specialitate inregistreaza dificultati multiple de adaptare  generalizate fie
de o baza   psihofiziologica precara (instabilitate  neuropsihica) fie de conflictele afective de
sorginte socio –familiala  ( incapatanare,negativism) fie de insusi mediul scolar ( sarcini
coplesitoare, educatori dificili, fara experienta, clase  suprapopulate, care impieteaza asupra
obtinerii starii de atentie si a disciplinei necesare bunei desfasurari a lectiei). De aici 
comportamentele de retragere in sine ,imprastiere,compensare prin mijloace nedorite.
Mutatiile bruste care acompaniaza nouavarsta in desfasurarea copilariei ,mutatii ce se petrec
sub actiunea sistematica a mediului scolar,careadfuce cu sine noi cunostinte,noi tehnici
intelectuale  , noi exigente si indatoriri , I-au determinat pe specialisti sa vorbeasca de socul
scolarizarii,pe care le-au asemanat cu cel al nasterii  sau aldebutului pubertatii. Noul mediu
social ,obositor dar si de temut,provoaca nu rareori baiatului sau fetitei de sase-sapte ani o
frica paralizanta.Deaici importanta  deosebita a socializarii prin gradinita, care,interpusa  intre
familie  si scoala contribuie la atenuarea socului inceputului de scoala. El il obisnuieste pe
copil cu viata  sociala in afara caminului familial, conservand   insa ceva din caldura proprie
acestuia (primirea afectuasa pe care o face educatoarea  prelungeste contactul emotional cu
mama) si evitand rigorile disciplinei ce decurgdin programul si orarul scolar.Mediul scolar
aduce cu elun climat mairece simaiputin protector decat celfamilial si celdin gradinita . Cadrul
didactic inclina spre raporturi  mai rezervate si mai putinintime  cu elevi, iar colegii de scoala
sunt mai putin dispusi  sa dea dovada  de intelegere fata de   cel ce sta imbufnat, scanceste  si
asteapta alintari. Nu scapi  usor de tachinarile  si replicile lor intepatoare sau de gesturile lor 
punitive.   Ia nastere in scoala osocietate complexa , schimbatoare,multipla , care anihileaza
iluzia intretinuta  in ambianta de familie ca,in calitate de copil, esti centrul lumii. Aici, in
scoala,fiecare invata sa-s iinfraneze  pornirile emotionale , sa se situeze    alaturi de ceilalti si
sa dobandeasca placerea competitiei. Copii se compara intre ei ca intr-un fel de joc, continuu
reinnoit, al criteriilor de referinta care pun in evidenta si fac sa fie constatate empiric
ranguri,dominatie si subordonari,superioritati siinferioritati,variabile in functie de criteriul de
instruire ,performanta, inteligenta,abilitate fizica , vestimentatia aptitudinea artistica
,sociabilitate,moralitatea.Te poti situa pe primul loc in raport cu un criteriu  sinu poti sa fi mai
mult decat mediocru in raport cu altul. Observarea  comportamentelor concrete ale copiilor ,
convorbirile cu parintii ,cu educatorii  si copiii sugereaza existenta  unei simtomatologii  a
trecerii siimplicit ,a adaptarii de la copilaria prescolara, dominata a  structurilor si motivelor
activitatii de invatare  .Aceasta trecere si adaptare se face sub impactul matruizarii unor
premise psihice interne,intre care  pot fimentionate dezvoltarea motivelor si a intereselor de
cunoastere a copiilor si posibilitatea convertirii lor in support al efortului intelectual dirijat ;
capacitatea de a efectua actiuni variate  nu numai in plan  material (obiectual) ci si mental
( simbolic) ; cresterea ponderii momentelor verbalein analiza reprezentarilor sub impactul
descrierirlor si al   povestirilor celor in jur -  premisa a dezvoltarii memoriei logice si a
gandirii abstracte- cresterea indicelui independentei proceselor intelectuale ,care iau forma
unor actiuni teoretice speciale ( rationamente)ce vor juca un rol deosebit in medierea
demersurilor cognitive solicitate de invatare.Perioada de tranzitie si de adaptare ,desi
cronologic inscrisa intre limite asemanatoare , faptic poate sa nu se consume la fel pentru toti
copiii prescolari care, aflati in pragul  scolaritatii,manifesta o simptommatologie negativa in
raport cu modelul conduitelor din gradinita . Parintii relateaza despre dificultatea de a gasi un
limbaj comun cu acesti copii,care,parca pe neasteptate s-au schimbat foarte mult au devenit
capricios , neascultatori, chiar impertinenti.La randulor educatoarele ii descriu ca fiind foarte
activi,interesati sa afle cat mai mult,despre scoala sipreferand  sarcinile de invatarea jocului 
( se joaca mai putin,prefera sa citeasca) ceea ce concorda cu observarea conduitei acestor
copii, care arata a fi mobili,inclinati  sa se distraga de la activitatea de joc inceputa si s-o
abandoneze cu usrinta,preferand sarcinile date de adulti si ocupatiile care presupun
interactiunea cu acestia. Cand se joaca ei transpun in conduita lor de joc continuturi
preponderent intelectuale,extrase din activiiitatiile cu adultii.O alta categorie de prescolari
aflati si ei in pragul prescolaritatii manifesta potrivit datelor de cercetare ,oconduita diferita de
cea descrisa mai sus :se comporta neconflictual,sunt linistiti ascultatori,nu protesteaza in fata
cerinteolor adultilor,se ocupa mult cu jocul,preferandu-l invataturii.In ipostaza descolari in
clasa intai,copiii din prima categorie,in a caror conduitade prescoalri se observasera indicii
unor fenomene de criza isi modifica iarasi brusc conduita. Ei reusesc sadepaseasca
dificultatile din etapa precedenta, isi amelioreaza simtitor conduita si reintra in normal.Fapt
care determinape unii parinti sa considere ca,pentru a profilaxie reusita a capriciilor
copiilor,acestia ar trebui sa fie dati la scoala mai devreme,de pilda la sae ani.Nu lipsesc ,insa ,
nici cazurile candinciuda inceperiiscolaritatii,capriciile ,indisciplina in conduita continua,copii
cuasemenea caracterstici reusind cu greu sa faca fata incarcaturii programului scolar.
Copiii din cea de-a doua categorie in a caror conduita nu se observa fenomene de criza,
inclina si ei spre o conduita negativa o data cu intrarea in scola, devenind asemanatori cu
ceidin prima categorie si comportandu-se asa cum se manifestau acestia inaintea debutului
scolaritatii.Acasa ,fac mofturi,sunt capricioasi,impertinenti chiar grosolani,iar lascolasunt
nedisciplinati,putin activi la lectie,secomportaca niste rasfatati,aduc la scoala jucarii, se joaca
pe subbanci,au un nivel scazut in activitate.Tablourile exreme ale conduitei copiilor denota o
neconcordanta a nivelurilor constituirii premiselor necesare inceperii noii forme de activitate-
invatatura-in momentul intrariifromale in scoala,care face ca obiectiv,unii copii sa nu fie
destul de pregatiti pentru contactul cu solicitarile specifice regimului de viata si activitatea
scolara.Solutionareaa decalajului dintre social si psihologic si implicit detensionarea ,trecerea
copiilor intr-o noua faza a dezvoltarii ,pe care o putem numi postcritica,nu se poate face decat
prin interventia mediatoare si modelatoare a unui operator special : factorul pedagogic
,modelul educational,procesul instructiv-educativ.Treptat , cu varsta,intrand in scoala,copiii
din prima categorie incepand sa practice acea categorie  cognitiva,invatarea,spre careau nazuit
cu ardoarecaprescolari,vorajunge,prin insusi acest fapt,sa-si restabileasca starea de confort
interior,la fel si cei din categoria a doua,realizand un felde compromis intre invatatura ca
activitateobligatorie siactivitatea dorita sipreferata cea de joc – isi vor restabili si ei starea de
confort,completandu-si suportul de pregatire psihologica necesar insrtiei normale noua forma
de activitate.Completarea si perfectionarea conditiilor psihologice interne sunt absolut
necesare,deoarece ramanerea in urma se poatecroniciza. Si intr-un caz si-n altul.reusita
parcurgerii fazei postcritice,de adoptare la cerintele scolii, depinde de modul cum se asigura
insertia copilului,devenit  elev in  setul sarcinilor si solictarile de tip scolar.Declansand un
proces de adaptare la mediul s i  la un sistem de solicitari foarte diferit ca structura, climat
,functionare,de cel din familie  si din gradinita ,mscoala isi exercita de fapt calitatea ei
formatoare asupra evolutiei psihice acopilului.Desfasurarea unui proces instructiv-educativ
organizat nu esteposibila fara instalarea unui sistemde relatii- directiva,social si pedagogic –
reglementat ,prin care sa se asigure conditia desfasurarii unor roluri precise alecelor cuprinsi
in educatie.Ideea unui sistem institutional democratic,a participarii colectivului la actiunea
educativa a individualitatiilor ca si ceaacolaborarii dintre educator si educatie nu estenoua.
Psiohosociologia grupurilor mici pune accentul pe importanta care trebuie sa se acorde
interrelatiilor personale in dezvoltareaindividualitatilor.In noua perspectiva se urmareste ca
invatarea sa numai constituie un act pur individual,consumandu-sela nivelul de efort izolat al
fiecaruia ,ci, ca activitate colectiva,sa beneficieze tot mai mult  de influenta factorilor de
grup.Prin includerea relatieielevi-elevi in circuitul instruitrii scolarea copiilor, rolul si
semnidficatia realtiei invatator- elevi nu s-adiminueaza,dimpotriva aceasta dobandeste va
lente educative noi.Invatatorul,prin intermediul relatiilor reciproce dintre elevi reuseste sa-si
cunoasca mai bineelevii in procesul cunostintelor. Totodata,prin aceste relatiiestefavorizat in
stabilirea mai precisa a efectului pe care l-aavut in clasa predarea sa,si nu numai ulterior,la
capatul unorprobeorale sau scrise ,ciimediat si concomitent cupredarea,daca se serveste
judicios de asemenea interreelatii.In relatia invatator-elevi  se  creaza necesitatea unor
reciproce acomodaricu discontinuitateai firesti in sistemul comunicarii. Se produc de ambele
parti »tatonari » si retineri in urma carora invatatorul stabileste cum reactioneaza elevii la
interventiile saledecomunicare,iar elevii urmaresc invatatorul « il incearca «  pentru a
seconstata celi se permite sau nu,cand sicum anume etc.Adaptarea scolara optima a copilului
nu este conditionata doar de nivelul maturizarii salepsihice,cisi de nivelul maturizarii
sociale.Aceste niveluri optime de maturizare sunt definite prin ceea ce s-adenumit «
aptitudinea pentru scolaritate ».Cercetarile intreprinse in aceasta privinta atesta ca nu toi
copiiatingin acelasi timppragulmatruitatiisociale,ceea ce determinaritmuri diferite de integrare
si adaptarescolara.«Aptitudinea pentru scolaritate » nu este conditionata insa numai de factori
genetici ci si de factoriexterni,ciconcrteizeza influentele si achizitiile corespunzatoare din
etapele anterioare.Aceastaaptitudine nu exprima doar nivelul maturizarii psihice(cognitive
indeosebi )ci sipe cel almaturizarii sociale,ca expresie aproceselor desocializare ce au avutloc.
Ea se concretizeaza in progrsele inregistrate de copil in directia sociabilitatii, a capacitatii
relationale,a independentei afectives.a.De aceea stabilirea »aptitudinii de scolaritate »trebuie
sa cuprinda si verificarea acestor aspecte a caror desconsiderare poate provoca manifestarea
unor tulburari, caresunt in limitelenormalitatii,in masura in care provin din ritmurilediferite de
maturizare sociala a copilului,dar pot afecta adaptarea optima a copilului la mediul scolar.
Adaptarea şcolara presupune acomodarea elevului la sarcinile pe care i le impune procesul
de invăţămant.Criteriile de evaluare a adaptarii scolare vizeaza capacitatea elevului de
integrare in activitatea didactica si in viata comunitatii. Aceasta capacitate valorifica
urmatoarele categorii de factori favorizanti: a) reusita scolara, care reprezinta un indicator cu
o sfera mai larga decat adaptarea scolara (adaptarea scolara fiind premisa reusitei scolare); b)
acomodarea scolara la cerintele comunitatii scolare (colectiv didactic, clasa de elevi,
microgrupuri formate etc), aflate in continua ascensiune; c) maturitatea scolara, care
presupune valorificarea deplina a nivelului de dezvoltare biologica, psihologica, sociala si
culturala specific varstei si treptei de invatamant respective; d) orientarea scolara adecvata
resurselor interne (intelectuale-nonintelectuale) si externe (cerintele familiei si ale mediului
social) existente sau aflate intr-o anumita linie de evolutie; e) (re)orientarea scolara speciala,
determinata de imposibilitatea rezolvarii pedagogice a unor cauze obiective, instabilitate
psihomotrica, tulburari comportamentale (conduita agresiva, perversa etc.În realizarea
obiectivelor propuse in procesul instructiv-educativ elevul trebuie, să se conformeze
cerinţelor, sarcinilor invăţămantului, adică să-şi insusească cuantumul de informaţii prevăzute
şi să-şi formeze deprinderile şi priceperile necesare.. Copilul va invăţa cu atat mai temeinic şi
in consecinţă se va adapta cu atat mai bine cu cat el acceptă mai rapid metodele şi mijloacele
de invăţămant. În prima clasă, micul şcolar trebuie să se obişnuiască cu noul invăţător chiar şi
cu localul (exterior şi interior) al şcolii, cu noii colegi, să se adapteze circumstanţelor proprii
situaţiei din clasă, in care multe comportă unele schimbări imprevizibile.