Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea de stat din Moldova

Facultatea Drept
Departamentul Drept Penal

Lucru individual la disciplina:


Calificare Infracțiunilor

Tema: Noțiunea și conceptul calificării


infracțiunilor

Chișinău 2020
Este imposibil de a menţine ordinea în societate, de a apăra drepturile şi interesele cetăţenilor
numai prin convingere. De aceea, în unele cazuri, statul este nevoit să recurgă la aplicarea
constrângerii faţă de persoanele care au încălcat în mod grosolan legea pentru a-şi realiza
interesele sale şi cele sociale aplicând sancţiunea penală. Veriga centrală în aplicarea
normelor juridice este instituţia calificarea infracţiunii. 1 Această noţiune este pe larg utilizată
în activitatea organelor de drept. Calificarea infracțiunilor costituie o premisă, condiție
absolut necesară pentru aplicarea normelor juridică-penale.
Potrivit dicționalui explicativ al limbii Române, a califica înseamnă a atribui unei ființe sau
unui lucru o anumită calitate.
În sens uzual, a califica ( din latină „quails”-calitate și „facere”- a face) presupune a atribui
unei ființe, unui lucru, unui fenomen o anumită însușire, trăsătură, calitate.
A califica înseamnă a-i da o apreciere unui fenomen, process, a recunoaște particularitățile
acestora prin intermediul cărora urmează să se deosebească de alte fenomene, procese
similare.2
În domeniul dreptului a califica faptă înseamnă a-i da o apreciere juridică, a alege norma
juridică corespunzătoare care conţine elementele acesteia.
Spre exemplu în dreptul internaţional privat, calificarea este o operaţiune logico-juridică de
determinare a sensului exact şi complet al noţiunilor juridice care exprimă conţinutul şi
legătura normei conflictuale, pentru a vedea dacă un raport juridic se include sau nu în aceste
noţiuni, sau ca o operaţiune de interpretare a unui raport juridic sau situaţii de fapt concrete,
pentru a vedea în conţinutul şi legătura cărei norme conflictule intră.
Calificarea infracţiunii este o parte componentă a calificării juridice ce se diferă de alte tipuri
de calificări (Calificarea delictului civil, contravenţiei administrative) prin aplicarea normelor
de drept penal.
De menţionat că uneori atît teoreticienii, cît şi unii practicieni în loc de termenul calificare
utilizează termenul încadrare a faptei prejudiciabile comise, acestea fiind interpretate drept
sinonime. A încadra înseamnă a cuprinde într-un text de lege o faptă, un delincvent,
convingîndu-ne că ambele noţiuni sunt corecte.
În opinia lui Л.Д.Гаухман. Calificarea infracțiunilor presupune stabilirea și fixarea juridică a
corespunderii concrete între semnele faptice ale faptei săvîrșite și semnele componenței de
infracțiune prevăzute de legea penală, precum și de alte legi, sau alte acte normative,
trimiterele la care se regăsesc în dispozițiile de blanchetă ale normelor din articolele Părții
Speciale a CP.3
În accepțiunea lui И.В.Андреев. Prin calificarea infracțiunilor se înțelege aprecierea juridico
penală a comportamentului individului prin evedențierea semnelor juridico-penale relevante,
determinarea legii penale șia a elementelor acesteia care pot fi aplicate, precum și
determinarea corespunderii semnelor stabilite unei componențe concrete de infracțiune în
lipsa factorilor care exclud comportamentul infracțional. 4
În legislația penală a RM calificarea infracțiunilor este prevăzută în Capitolul XII, atribuindu-
se o defenișie prevăzută la art.113 CP: Se consideră calificarea infracțiunilor determinarea și
constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite și
semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.
Art 113, alin.2 prevede că calificarea oficială a infracțiunii se efectuează la toate etapele
procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală și de către judecători.
Din defenișia dată de CP al RM putem deduce că calificarea infracţiunii constituie o premiză,
etapă, condiţie absolut necesară pentru aplicarea normelor juridico-penală, adică ai da faptei
prejudiciabile apreciere juridică adecvată, invocând norma juridico-penală din codul penal.
La fel destingem subiecții imputerniciți legal de a efectua calificarea faptelor infracționale
acestea sunt persoanele care efectuează urmărirea penală( Ofițerii de urmărire penală din
cadrul IGP, CNA, Serviciul vamal, și procurorul.) și de către judecător la etapa judecării
cauzei în instanță.
Avînd în vedere textul acestui articol, putem afirma că la calificarea infracțiunii distingem
două trasaturi principale:
- Calificarea infracțiunii ca proces logic- ca activitate a persoanelor ce efectuează
urmărirea penală şi a  judecătorilor cu scopul de a stabili la toate etapele procedurii
penale corespunderea exactă a semnelor unei fapte prejudiciabile concrete comise cu
semnele componenţei de infracţiune, prevăzute de legea  penală.
- Calificarea infracțiunilor ca apreciere juridică a facptei prejudiciabile sau ca rezultat
Reprezintă consecința activității desfășurate de persoanele numite supra exprimată
prin elaborarea unor acte applicative și fixarea în acestea a corespunderii exacte între
semnele faptei infracționale săvîrșite și semnele componenței de infracțiune, prin
invocarea unei norme concrede din Partea Specială a Codului Penal. Cu alte cuvinte,
sub acest aspect, calificarea infracțiunilor semnifică rezultatul procesului îndelungat și
complex efectuat de persoanele abilitate; or , orice process activitate în mod neapărat
are și un rezultat.

Procesul calificării infracţiunii reprezintă o activitate îndelungată, determinată de legislaţia


procesual penală. Conform alin. (2) art. 113 CP, calificarea oficială a infracţiunii se
realizează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea
penală şi de către judecători. Iniţial trebuie clarificat dacă fapta examinată se referă cu
certitudine la grupa delictelor (încălcarea unor dispoziţii legale) sau ea constituie, pur şi
simplu, o faptă imorală. Dacă fapta comisă reprezintă o încălcare a unor dispoziţii legale,
urmează să fie stabilit gradul ei prejudiciabil pentru a determina dacă ea constituie o
infracţiune sau un delict.
Textul art. 96 din Codul de Procedură Penală (CPP) prevede că urmărirea penală şi judecarea
cauzei se efectuează numai dacă este dovedită prezenţa faptelor referitoare la existenţa
elementelor infracţiunii. Potrivit art. 274 CPP, urmărirea penală se porneşte doar dacă în
cuprinsul actului comis există elementele infracţiunii şi nu există vreuna dintre circumstanţele
care exclud urmărirea penală. Deci deja în etapa începerii urmării penale se efectuează
calificarea preliminară a infracţiunii prin stabilirea temeiului pornirii procesului şi articolului
din legea penală în care se încadrează infracţiunea săvârşită.

Ulterior, calificarea infracţiunii se efectuează şi se fixează în textul ordonanţei de punere sub


învinuire a făptuitorului, emisă de procuror, în baza probelor acumulate de organul de
urmărire penală. în conformitate cu alin. (2) art. 281 CPP, ordonanţa de punere sub învinuire
trebuie să cuprindă, alături de alte momente, date despre persoana pusă sub învinuire, data,
locul, mijloacele şi modul de săvârşire a infracţiunii şi consecinţele ei, indicarea articolului,
alineatului şi punctului articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru
infracţiunea comisă.
 Pentru calificarea justă a infracţiunii trebuie respectate următoarele condiţii:
  1.Stabilirea grupului de relaţii sociale de aceeaşi natură, asupra cărora a fost îndreptată
infracţiunea, adică să stabilim obiectul generic şi nemijlocit al atentării. De exemplu, obiectul
generic al omorului este persoana ca ansamblu de relaţii sociale, iar obiectul nemijlocit al
acestuia este viaţa  persoanei. Determinarea obiectului generic şi nemijlocit, al infracţiunii
per mite elucidarea în linii generale a caracterului şi gradului prejudiciabil al faptei comise.
Aceasta ne dă şi posibilitatea de a răspunde la întrebarea în care capitol al Părţii speciale a
Codului penal trebuie căutată norma ce prevede fapta săvârşită. Obiectul nemijlocit al
infracţiunii permite aplicarea nonnei penale necesare din categoria celora care prevăd
atentarea la acest obiect. Astfel, în funcţie de faptul care este obiectul nemijlocit al atentatului
- viaţa sau sănătatea victimei, se va apela la art, 145-150 CP sau la art. 151- 154, 156 şi 157
CP, iar dacă se va constata că atentatul pune în pericol atât viaţa, cât şi sănătatea victimei,
seva recurge la art. 155,158-163 CP.

2.A se preciza dacă  semnele   faptei săvârşite corespund în întregime semnelor descrise în


articolul invocat din Partea specială. Coincidenţa deplină presupune identitatea acţiunii sau
inacţiunii comise cu cea descrisă în legea penală. De exemplu, legea (art. 186 CP) defineşte
furtul ca sustragere pe ascuns a  bunurilor altei persoane. Aici trebuie să fim foarte, atenţi ce
fel de sustragere avem, fiindcă nu orişice sustragere poate fi calificată drept furt. Astfel,
sustragerea care este săvârşită în mod deschis şi aceasta e vădit şi pentru făptuitor, şi pentru
persoanele prezente nu poate fi calificată ca furt, fiindcă ea cuprinde semnele jafului. Sau a
rt. 188 CP defineşte tâlhăria ca atac săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii
bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. De aceea, dacă sustragerea averii cu
aplicarea violenţei sau ameninţării nu prezintă pericol pentru viaţa sau sănătatea persoanei,
fapta nu poate fi calificată ca tâlhărie, pentru că aceasta conţine unul dintre semnele
distinctive ale jafului. Corespundere exactă şi deplină mai înseamnă că toatesemnele
elementelor infracţiunii (obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă) comise
coincid cu semnele descrise de norma penală.

3.Stabilireacoincidenţei exacte a tuturor semnelor fapteiprejudiciabile , fară nici o excepţie,


descrise în articolul concret din Partea specială a Codului penal. Cu alte cuvinte
necorespunderea fie doar a unei circumstanţe prezente în situaţia dată celei stipulate de lege
atrage după sine o calificare incorectă.
De exemplu, art. 366 CP indică în calitate de semn obligatoriu al laturii obiective a insultării
militarului faptul că insulta tretmie să fie adusă în timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de
serviciul militar. Deci, în acest caz, e insuficientă doar stabilirea semnelor actului insultei ca
lezare intenţionată a onoarei şi demnităţii unei persoane prin diferite acţiuni, verbal sau în
scris. Trebuie neapărat să stabilim că ea a fost adusă anume -în timpul îndeplinirii obligaţiilor
legate de serviciul militar, dar nu, de exemplu, în timpul îndeplinirii sau neîndeplinirii unor
rugăminţi personale ale şefului.
4.Stabilirea dacă a fostcomisă o faptă consumată sau o activitate in-  fracţională
neconsumată.In cazul în care se va conchide că făptuitorul a comis numai o pregătire sau o
tentativă de infracţiune, calificarea justă cere invocarea obligatorie nu numai a articolului
respectiv din Partea specială, dar şi a art. 26 sau 27 din Partea gqnerală a Codului penal

5.Trebuie ţinut cont de faptul că, potrivit alin. (2) art. 26 CP, răspunderea penală pentru
pregătirea unei infracţiuni uşoare se exclude şi deci în aceste cazuri nu poate fi vorba de
calificarea unei infracţiuni, ci a unei fapte ilicite.

6.Precizarea dacă  fapta prejudiciabilă este comisă de o singură persoană sau de o


pluralitate d e i n f r a c t o r i
 Dacă infracţiunea este comisă de un grup de infractori, calificarea justă cere, pe lângă
articolul respectiv din Partea specială, să fie invocat şi art. 42 din Partea generală a Codului
penal.
 
7.Verificarea dacă la comiterea faptei infracţionale există cauzele care înlătură caracterul
p e n a l a l f a p t e   i, prevăzute în art. 35 CP, deoarece prezenţa lor exclude calificarea
juridico- penală a faptelor comise.

8.În procesul calificării infracţiunilor, organele de drept de fiecare dată trebuie să hotărască
  dacă acţiunea sau sistemul de acţiuni comise alcătuiesc o infracţiune unică sau o
pluralitate de infracţiuni .în funcţie de aceasta, faptele infracţionale trebuie calificate
conform unuia sau mai multor articole din legea penală. De obicei, pluralitate de infracţiuni
există atunci când acţiunea sau sistemul de acţiuni comise încalcă dispoziţiile a două sau mai
multor articole din Partea specială şi nici unul dintre aceste articole nu este suficient pentru
încadrarea juridică deplină a celor comise. De exemplu, o persoană a dat foc casei vecinului
cu scopul de a-1 lipsi de viaţă. Acestei acţiuni infracţionale i se poate aplica o calificare
juridico-penală justă numai prin aplicarea conjugată a art. 145 CP (Omor intenţionat) cu art.
197 CP (Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor).

9.Soluţionarea problemei privind concurenţa n o r m e l o r j u r i d i c o - p e n a l e .


Ca şi în cazul concursului de infracţiuni, această situaţie apare atunci când cele comise
cad sub incidenţa a două sau mai multor articole din Partea specială a Codului penal, dar cele
comise pot fi cuprinse pe deplin doar de una dintre aceste nonne. Deci este vorba de o singură
infracţiune şi calificarea acesteia se efectuează doar în baza unei singure norme penale.
Potrivit alin. (2) art. 115 CP, alegerea uneia dintre normele concurente care reflectă cel mai
exact natura juridică a. faptei prejudiciabile comise se efectuează în condiţiile art. 116-118
CP. De exemplu, primirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unei retribuţii ilicite
cu folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu conţine semnele abuzului de putere sau
abuzului de serviciu (art. 327 CP), precum şi semnele coruperii pasive (art. 324 CP). Potrivit
art. 116 CP, în acest caz trebuie aplicat numai art. 324 CP, care prevede un caz special de
abuz de serviciu.

10.La calificarea faptelor prejudiciabile de vereficat dacă exista circumstanțele ce exclude


urmărirea penală, prevăzute de art. 275 CPP. De exemplu, conform art. 276 CPP, urmărirea
penală se porneşte în baza plângerii prealabile prevăzute în articolele: 152 alin, (1),
153,155,157 alin. (1), 161,170, 177,179 alin. (1) şi (2), 193,194, 197 alin. (.1), 198 alin. (1),
200,202,203, 204 alin. (1), 274 din Codul penal, precum în cazul furtului avutului prop
rietarului săvârşit de soţ, rude în paguba tutorelui, ori de persoana care locuieşte împreună cu
victima sau este găzduită de aceasta. La împăcarea părţii vătămate cu  bănuitul, învinuitul,
inculpatul în cazurile menţionate urmărirea penală încetează.

11.Calificarea juridico- penală în cazurile  prezenţei temeiurilor liberării de răspundere


penală, fixate în art. 53 CP, deoarece modalităţile liberării de răspundere penală, cu excepţia
prescripţiei de tragere la răspundere penală, pot fi aplicate numai la decizia instanţei de
judecaţă.

 12.Calificarea infracţiunilor în cauzele ce înlătură răspunderea penală  , stipulate în art.107-


108 CP: amnistia, graţierea şi împăcarea. Respectarea rigidă a tuturor regulilor generale şi
speciale de calificare a infracţiunilor, analizate mai sus, precum şi a condiţiilor specifice
modalităţilor de calificare, pe care le vom analiza ulterior, ne va  permite să efectuăm o
calificare justă a tuturor faptelor prejudiciabile comise.5

Din această multitudine de condiții care trebuie respectate la calificarea infracțiunii putem
conchide că calificarea infracțiunii ca un process este destul de complex și complicat care
necesită efectuarea unei multitudini de acțiuni pentru a stabili dacă persoana a comis o faptă
prevăzută de legislația penală, dacă persoana poate fi trasă la răspundere, etc.

Respectarea condițiilor date va duce la stabilirea unei pedepse corespunzătoare și echitabile


cu fapta comisă, la fel la respectarea principiilor calificării infracțiunii.
Bibliografie
1. Alexandru Mariț, Eugen Florea, Lichii Boris ; Note de curs calificarea infracțiunii.
(Ciclu I) Chișinău 2013
2. Stanislav Copețchi, Igor Hadîrca: Calificarea infracțiunii, Chișinău 2015
3. Гаухман Л. Д. Квалификация преступлений: закон, теория, практика — ЗАО
"ЮрИнфоР" — 2013
4. Андреев И.В. Теоретико-правовые основы квалификации преступлений.
5. Alexandru Borodac, Marian Gherman: Calificarea infracțiunilor, Chișinău 2006.