Sunteți pe pagina 1din 19

PREGATIREA FIZICA IN JOCUL

DE VOLEI

Absolvent:
NUTA MARIUS ALEXANDRU

CUPRINS

CAP I. INTRODUCERE

1
DEFINITII SI OBIECTIVE…………………………………….
………………...pag 3

CAP II. ARGUMENT………………………………….............………................pag 5

CAP III. SUCCESIUNEA PREGĂTIRII FIZICE

3.1. PREGĂTIREA FIZICĂ GENERALĂ…………………..……pag 6


3.2 PREGĂTIREA FIZICĂ SPECIFICĂ………………….....…....pag 6
3.3 NIVEL ÎNALT AL CALITĂŢILOR MOTRICE……………...pag 7

CAP IV. CONŢINUTUL PREGĂTIRII FIZICE


JUCĂTORILOR DE VOLEI, JUNIORI I
(PERFORMANŢĂ)

4.1 DEZVOLTAREA FIZICĂ


ARMONIOASĂ…………………...........................................……pag 12
4.2 PERFECŢIONAREA DEPRINDERILOR MOTRICE DE
BAZĂ...............................................................................................pag 13
4.3 DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE DE
BAZĂ………...................................................................................pag 14
4.4 CALITĂŢI MOTRICE
SPECIFICE………………………....................................………..pag 15
4.5 RAMURI SPORTIVE AJUTĂTOARE………………………...
…................................….pag 17

CAP V.

CONCLUZII…………………………………...........................pag 18

BIBLIOGRAFIE…………………………………………....…pag 19

I INTRODUCERE

Pregătirea fizică reprezintă ansamblul organizat şi ierarhizat al procedurilor de


antrenament care vizează dezvoltarea şi utilizarea calităţilor fizice ale sportivului.
Ea trebuie să se manifeste permanent la diferitele niveluri ale antrenamentului
sportiv şi să servească aspectelor tehnico-tactice prioritare ale activităţii practicate.

2
Pregătirea fizică este componenta cu un rol deosebit de important în procesul de
pregătire sportivă, constituindu-se în elementul de bază pentru ceilalţi factori ai
antrenamentului.
Acestea au fost diferenţiate şi aplicate după reguli precise, după specificul şi
adresabilitatea lor, constituind apoi elemente de conţinut ale antrenamentului sportiv.
Exerciţiile fizice şi-au găsit astfel domeniile: tehnica, tactica, sfera psihică, teoretică,
artistică, biologică, capacitatea de efort.
Aşadar, în antrenamentul contemporan, putem vorbi de: pregătirea fizică,
pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea teoretico-metodică, pregătirea
psihologică, pregătirea artistică şi pregătirea biologică pentru concurs, care se
constituie în factorii antrenamentului sportiv.
Pregătirea fizică işi propune astfel, aproape în exclusivitate , dezvoltarea a ceea
ce JurgenWekieck numeşte,,factorii fizici condiţionali şi coordonatori ai
performanţei,, ,dar pe care preferăm să-i desemnăm cu termenul general de calităţi
fizice.
De fapt, această expresie ni se pare în măsură să califice simplu şi complet
realitatea concretă şi diferiţii parametri de dezvoltat atunci când se urmăreşte
ameliorarea potenţialul fizic al unui individ şi a utilizării pe care aceasta i-o poate da.
Voleiul este totuşi unic printre jocurile la fileu prin faptul că se insistă ca mingea
să fie păstrată cât mai mult timp în aer şi prin faptul că oferă posibilitatea paselor între
membrii aceleiaşi echipe înainte ca minge să fie returnată adversarilor. Introducerea
unui jucător specializat în apărare, Libero-ul, a mărit lungimea fazelor de joc.
Modificarea regulii la serviciu l-au transformat dintr-un simplu act de a pune
mingea în joc, într-o armă ofensivă. Conceptul rotaţiei a fost dezvoltat pentru a
permite fiecărui sportiv să participe la joc.
Regula poziţiei jucătorilor permite echipelor flexibilitate şi posibilitatea
dezvoltării de tactici interesante, atât în favoarea echipei, cât şi pentru entuziasmul
spectatorilor. Astfel, imaginea voleiului devine din ce în ce mai bună.
Cu cât jocul evoluează, fără îndoială că se va schimba, va deveni mai bun, mai
puternic, mai rapid.

OBIECTIVE

1.Adaptarea capacitatii motrice generale la specificul solicitarilor din pregatire si


concurs.

OBICTIVE DE REFERINTA:

-sa suporte solicitarile complexe de efort impuse in procesul de antrenament

3
-sa menţină la un nivel ridicat indicii de dezvoltare a calitatilor motrice generale
,preponderant in specificul jocului
-sa valorifice in cadrul activitatii competitionale potentialul acumulat in pregatire

2.Cresterea indicilor capacitatii specifice de efort.

OBIECTIVE DE REFERINTA:
-sa aplice in procesul de pregatire si competitii ,la un nivel ridicat ,calitaile motrice in
forma combinata ;
-viteza-forta (detenta)
-forta-viteza(forta exploziva)
-rezistenta in regim de viteza –forta
-detenta in regim de indemanare–rezistenta

3.Perfectionarea tehnicii corespunzator specializarii si particularitatilor


individuale;

OBICTIVE DE REFERINTA:

sa execute in conditii de eficienta crescuta procedeele tehnico-tactice specifice


postului din echipa si a specializarii pe zone de atac si aparare
-sa se incadreze permanent in actiunile tactice colective ,atat in fazele de atac cat si in
aparare ,conform cu cerintele de concurs pentru categorii .Juniori I
-sa participe cu executii constant bune pe tot parcursul derularii jocului

4.Participarea la competitii si realizarea obictivelor de performanta stabilite;

OBIECTIVE DE REFERINTA

-sa participe la competitii cu un nivel crescut de maiestrie sportiva


-sa contribuie ,prin prestatiile sale la realizarea obictivelor competitionale .

5.Educarea capacitatii de adapatare la regimul complex de activitati sportive si


cotidiene :

OBIECTIVE DE REFERINTA:

-sa se incadreze intr-un regim optim de pregatire sportive,scolara si sociala ,care sa-i
permita realizarea unui efort rational si recuperarea potentialului fizic si intelectual in
scopul cresterii performantei;
-sa adopte un comportament adecvat in care sa-si manifeste pesonalitatea si trasaturile
positive de caracter

II. ARGUMENT

Pregătirea fizică este ansamblul de măsuri luate de antrenor în vederea asigurării


unei capacităţi funcţionale superioare a organismului, prin obţinerea unor valori
optime ale indicilor somatofuncţionali, printr-un nivel ridicat de dezvoltare a
calităţilor motrice de bază şi specifice, stăpânirea deplin exerciţiilor utilizate şi prin
asigurarea unei stări de sănătate perfectă.

4
Pregătirea fizică este prezentă în antrenamentul tuturor categoriilor de sportivi,
ponderea ei şi tipul mijloacelor folosite fiind diferite de la o ramură sportivă la alta şi
de la un eşalon la altul. Pregătirea fizică este componenta cu un rol deosebit de
important în procesul de pregătire sportivă, constituindu-se în elementul de bază
pentru ceilalţi factori ai antrenamentului
În jocul de volei , obţinerea unei performanţe este de neconceput fără
dezvoltarea corespunzătoare a factorului fizic sub toate aspectele.
Jocul de volei solicită din partea celor care îl practică o bună pregătire fizică a
cărei dezvoltare trebuie să se facă atât sub aspectul general-multilateral, cât şi sub
aspectul specific, legat de conţinutul tehnico-tactic al jocului.
Cele două laturi ale pregătirii fizice se condiţionează reciproc, fiind într-o
strânsă interdepenţă.
Pregătirea fizică multilaterală în volei se caracterizează prin manifestarea
complexă a tuturor calităţilor fizice de bază, dar cu forme şi cantităţi diferite de
manifestare, comparativ cu alte sporturi.
În volei,dintre calităţi predomină viteza şi forţa. Aceasta nu exclude
manifestarea diferită a calităţilor în joc de la un segment la altul. Astfel la nivelul
braţelor predomină viteza, iar la picioare forţa.

III.SUCCESIUNEA PREGĂTIRII FIZICE

3.1 Pregătirea fizică generală(PFG)

5
Pregătirea fizică generală vizînd dezvoltarea, dar mai ales armonizarea
diferitelor calităţi fizice (antrenarea punctelor slabe).Acesf tip de pregătire fizică va fi
utilizat ,în principal, în perioada pregătitoare de antrenament.
Principalul obiect al pregătirii fizice generale, indiferent de specificul sportului,
este îmbunătăţirea capacităţii de efort.
Cu cât potenţialul de lucru este mai mare, cu atât mai uşor se adaptează
organismul la creşterea continuă a cerinţelor de pregătire fizică şi psihologică.
În mod similar, cu cât este mai largă şi mai puternică pregătirea fizică generală,
cu atât mai înalt este nivelul calităţilor biomotrice la care poate ajunge sportivul. Este
important să punem în evidenţă potenţialul fizic prin intermediul pregătirii fizice
generale.
Pentru sportivii tineri, de perspectivă, pregătirea fizică generală este cam la fel,
indiferent de sport. Pentru sportivii avansaţi pregătirea fizică generală se corelează cu
nevoile specifice sportului respectiv şi cu trăsăturile individuale ale sportivului.

3.2. Pregătirea fizică specifică (PFS)

Pregătirea fizică specifică , supusă în totalitate exigenţelor competiţionale ale


disciplinei sportive practicate şi al cărei unic scop va fi acela de a participa la
manifestarea a ceea ce se denumeşte, de obicei, ,,stare de forma,,sau ,,stare de
condiţie fizică absolută,,(Matveev) şi se caracterizează prin armonizarea tuturor
factorilor care condiţioneaza performaţa .
Printre aceştia :factorii psihologici a căror importanţă este determinantă.Cum
este şi firesc, acest tip de PF va fi utilizat, în pincipal, în timpul perioadei
competiţionale.
Pregătirea fizică specifică (PFS) se construieşte pe fundamentul creat de PFG.
Principalul obiectiv al PFS este să continue dezvoltarea fizică a sportivului în
concordanţă cu particularităţile fiziologice şi metodice ale unui sport. Specializarea
fiziologică predomină în competiţiile de succes. Aceste adaptări de potenţial ale
sportivului facilitează un volum mare de efort la antrenamente şi, în final, la
competiţii. În plus, o capacitate fiziologică mare ajută la o refacere rapidă. Iancovlev
(1967) susţine că un organism fortificat şi întărit în prealabil va dezvolta mai rapid
niveluri fiziologice înalte. Rezistenţa specifică poate fi îmbunătăţită dacă această
cerinţă a pregătirii este precedată de dezvoltarea rezistenţei generale.
Se consideră în mod eronat că rezistenţa generală dezvoltată prin alergarea pe
teren variat îmbunătăţeşte rezistenşa specifică pentru toate sporturile. Lucrul este
valabil pentru alergările pe distanţe medii şi lungi. Pentru o dezvoltare fiziologică
specifică, sportivii trebuie supuşi unor solicitări care să se raporteze direct la cerinţele
tehnice, tactice şi fiziologice ale sportului respectiv. Acest scop este simplu de realizat
în sporturile ciclice, dar nu şi în cele cu acţiuni complexe. În orice caz, repetarea
multiplă, parţială sau integrală a exerciţiilor sau a fazelor unui joc poate duce la
realizarea aceluiaşi scop. Selectarea mijloacelor adecvate de antrenament este extrem
de importantă pentru succesul final.

Dimpotrivă, elementele nespecifice pot duce la o specializare greşită a


dezvoltării sportivului şi, în consecinţă, la performanţe necorespunzătoare.
PFS necesită un volum mare de antrenament, care este posibil doar prin
scăderea intensităţii. Dacă s-ar accentua intensitatea, fără o fortificare prealabilă a
organismului sportivului, SNC (sistemul nervos central) şi întregul organism ar fi
suprasolicitate, iar urmările ar fi epuizare, oboseală şi accidentări.

6
În aceste condiţii, celulele nervoase şi chiar întreg organismul ar putea ajunge
la o stare de epuizare,scăzând capacitatea de efort a sportivului. Ozolin (1971) susţine
că sportivii care aplică un program de intensitate medie au avut succes în activităţile
de lungă durată prezentând un potenţial fiziologic înalt. Sportivii nu-şi pot ridica
potenţialul de efort dacă nu-şi măresc atât volumul, cât şi intensitatea
antrenamentelor. Pentru că mulţti sportivi au zilnic antrenamente, este de aşteptat ca
viteza lor de refacere între
antrenamente să influenţeze creşterea încărcăturii de antrenament.
Execuţia în condiţii similare celor competiţionale măreşte, de asemenea, PFS.
Sportivii pot participa la competiţii neoficiale fără o pregătire specială, mai ales spre
sfârşitul fazei pregătitoare.
Durata PFS poate fi de la 2 la 4 luni, în funcţie de caracteristicile sportului şi
de programul competiţional. Planificarea pe termen lung poate fi făcută pe 6 luni sau
până la 1 sau 2 ani.

3.3 Nivel înalt al calităţilor motrice

VITEZA

Definiţie: Viteza e capacitatea organismului umana de a executa acţiuni motrice cu


întregul corp sau numai cu anumite segmente ale acestuia, intr-un timp cat mai scurt,
deci cu rapiditate, repeziciune, iuţeala maximă, în funcţie de condiţiile existente.

Formele de manifestare

A) Viteza de reacţie, este viteza reacţiei motrice. Ea este dependentă de cele cinci
elemente: apariţie excitaţiei în receptor; transmiterea pe cale aferentă; analiza
semnalului care durează cel mai mult; transmiterea pe cale aferentă; excitarea
muşchilor. Viteza de reacţie nu este identică pentru toate segmentele corpului, la
membrele superioare s-au inregistrat cei mai buni indici.

B) Viteza de execuţie , este capacitatea de a efectua un act motric sau o acţiune


motrică. Această formă de viteză se măsoară prin timpul care trece de la inceperea
execuţiei şi până la încheierea acesteia.
C) Viteza de repetiţie, care se mai numeşte şi “frecvenţa mişcarii”. Ea constă în
capacitatea de a efectua aceeaşi mişcare într-o unitate sau interval de timp
prestabilite. Viteza de repetiţie este condiţionată de tempoul şi ritmul mişcarii.

D) Viteza de deplasare este o variantă a vitezei de execuţie, atunci când se pune


problema parcurgerii unui spaţiu prestabilit contra timp şi o variantă a vitezei de
repetiţie atunci când se pune problema cât spaţiu, ce distanţă se parcurge într-o
unitate de timp prestabilită.

Începand cu vârsta de 10 ani se poate realiza dezvoltarea şi educarea vitezei sub


toate formele sale de manifestare. Exerciţiile folosite pentru dezvoltarea vitezei
trebuie să fie ori foarte simple ca execuţie tehnică, ori bine însuşite ca tehnică.
Exerciţiile de viteză, ca durată, se încadrează între 5-6 secunde şi 40-45 secunde,
după care se intră în zona rezistenţei anaerobe. Viteza se dezvoltă/educă în lecţie
că prima tema, indiferent de timp, spaţiu, subiecţi.

7
ÎNDEMÂNAREA

Definiţie: Îndemânarea presupune următoarele componente:


- capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau a acestuia
în întregime pentru efectuarea unor acte sau acţiuni motrice;
- capacitatea de combinare a mişcărilor;
- capacitatea de diferenţiere a mişcărilor;
- echilibrul;
- precizia;
- capacitatea de orientare spaţială;
- amplitudinea.
Indemînarea ar putea fi definită ca fiind capacitatea organismului uman de a
efectua acte şi acţiuni motrice în contextul componentelor anterior menţionate, mai
ales în condiţii variate şi neobişnuite, cu eficienţă maximă şi cu consum minim de
energie din partea executantului.

Formele de manifestare

A) îndemânare generală necesară efectuării tuturor actelor şi acţiunilor


motrice de către oameni, cu eficienţă maximă şi consum minim de energie.
B) îndemânarea specifică, caracteristică sau necesară oamenilor care practică
diferite probe şi ramuri de sport
C) îndemânarea în regimul altor calităţi motrice: îndemânarea în regim de
viteză, de rezistenţă, de forţă

Formele de manifestare a îndemânarii trebuie raportate şi la alte elemente care


reprezintă şi indici valorici ai calităţii respective astfel:
- gradul de dificultate, complexitatea actului sau acţiunii motrice,
în care se integrează coordonarea simetrică şi asimetrică;
- indicele de precizie al încadrării mişcării în spaţiu;
- indicele de viteză, dat de timpul de execuţie, tempoul şi ritmul
execuţiei;
- indicele de forţă care rezultă din raportarea indicelui de
precizie, la gradul de incordare musculară la lucrul efectuat.

REZISTENŢA

Definiţie: Rezistenţa este capacitatea organismului uman de a depune eforturi


cu o durată relativ lungă şi o intensitate relativ mare menţinand indici constanţi de
eficacitate optimă. Deci este capacitatea de a depune eforturi fără apariţia stării de
oboseală senzorială, emotională, fizică sau prin învingerea acestui fenomen.

8
Forme de manifestare

a) după criteriul “ponderea participarii grupelor musculare şi ale marilor funcţii


şi organe”, avem:

a.1. Rezistenţa generală, care este capacitatea organismului uman de a efectua


timp îndelungat acte şi acţiuni motrice, cu eficientă şi fără apariţia oboselii
solicitând mult sistemul nervos central, sistemul cardiovascular şi sistemul
respirator.

a.2. Rezistenţa specifică care este capacitatea organismului uman de a depune


eforturi pe care le implica probele sau ramurile sprortive.

b) după criteriul “sursele energetice, intensitatea şi durata efectului”, avem”

b.1. Rezistenţa anaeroba care este specifică pentru eforturile cuprinse intre 45 sec.
şi 2 min.

b.2. Rezistenţa aeroba care este specifică pentru eforturile care depaşesc 8 minute
adică eforturi de durată lungă. De aceea i se mai spune şi rezistenţa lungă.

b.3. Rezistenţa mixtă care este specifică pentru eforturile cuprinse intre 2 şi 8
minute, adică eforturi cu durată medie.

c) După criteriul “natura efortului”, avem:

c.1. Rezistenţă în efort cu intensitate constantă;


c.2. Rezistenţă în efort cu intensitate variabilă;

d) Dupa criteriul “modul de combinare cu alte calităţi motrice:, avem:

d.1. Rezistenţa în regim de forţă;


d.2. Rezistenţa în regim de viteză;
d.3. Rezistenţa în regim de îndemânare

Dezvoltarea / educarea rezistenţei se poate realiza la orice vârstă. Acţionarea


prioritară, prin corelaţie cu celelalte calităţi, are loc în perioadele post-pubertare.
Ea se poate dezvolta/educa în orice condiţii materiale, atât în aer liber cât şi în
interior. În lecţia de educaţie fizică că şi în orice altă formă de organizare a
practicării exerciţiilor fizice, rezistenţa trebuie sa fie abordată ca ultimă temă de
mare importanţă pentru dezvoltarea/educarea rezistenţei este modul de respiraţie
al subiecţilor, raportul între inspiraţie şi expiraţie, deci ritmul acestei respiraţii în
funţie de timpul efortului depus.
Verificarea nivelului acestei calităţi motrice de bază se face, cel putin în
educaţia fizică şcolară, mai mult prin prisma rezistenţei mixte (cu durată între 2 şi
8 minute). Mijlocul prin care se face verificarea este în majoritatea cazurilor, doar
alergarea pe 600-800-1000-1500m.

9
FORŢA

Definiţie: Forţa este capacitatea organismului uman de a invinge o rezistenţă


internă sau externă prin intermediul contracţiei musculare. Ea nu trebuie
confundată în aceasta postură de calitate motrică cu forţa ca o caracteristică
mecanică a mişcarii (măsurată după clasica formula F = m x a).

Forme de manifestare

a) După criteriul “participarea grupelor musculare”, avem:


a.1. forţă generala care se manifestă atunci când la efortul de “învingere a
rezistenţei” participă principalele grupe ale organismului uman.
a.2. forţă specifică care se manifestă atunci când efortul de învingere a
rezistenţei participă doar una sau cateva grupe musculare ale organismului uman
(cum se întalneşte la unele probe sau ramuri de sport).

b) După criteriul “caracterul construcţiei musculare”, avem:

b.1. forţă statica, când prin contracţie nu se modifică dimensiunile fibrelor


musculare angajate în efectuarea actului sau acţiunii motrice. Un tip special de
forţă statică este cea izotermică.

b.2. forţă dinamică numită şi izotonică, când prin contracţie se modifică


dimensiunile fibrelor musculare angajate în efort.

b.3. forţă mixtă, când pentru învingerea rezistenţei se intâlnesc atât contracţii
statice cât şi cele dinamice.

c) După criteriul “capacitatea de efort” în relaţie cu puterea individuală,


avem:

c.1. forţă maximă sau absolută care poate fi statică şi mai ales dimanică.

c.2. forţă relativă, care exprimă raportul dintre forţă absolută şi greutatea
corporală, deci valoarea forţei pe kilogram corp.

d) După “modul de combinare cu celelalte calităţi motrice”, avem:

d.1. forţă în regim de viteză, sau forţă explozivă. Acest tip de forţă diferă
în funcţie de segmentul sau segmentele corpului şi este influenţată de forţă
maximă.
d.2. forţă în regim de rezistenţă.
d.3. forţă în regim de îndemânare.

10
Unele aspecte metodice

Forta poate fi dezvoltată/educată la orice vârstă, dar cu precadere după pubertate,


deoarece prin exagerare sau neştiinţă poate avea efecte negative asupra creşterii
organismului.

Pentru dezvoltarea/educarea forţei se pot folosi foarte multe exerciţii fizice, mai
ales cu încărcătură, exerciţii facute după reguli specifice fiecărui procedeu
metodic.

Ca temă forţa poate fi abordată atât în aer liber, cât şi în interior, unde sunt mai
multe instalaţii şi materiale specifice. În lecţie sau altă formă de organizare a
practicării exerciţiilor fizice, forţa şi rezistenţa se poate aborda numai ca ultimă
temă.

Forţa este calitatea motrică cel mai usor de verificat, având foarte multe probe de
control (precizate în programă, instrucţiuni, etc.)

IV. CONŢINUTUL PREGATIRII FIZICE JUCĂTORILOR DE VOLEI


,JUNIORI –I-(PERFORMANŢĂ)

4.1.DEZVOLTAREA FIZICA ARMONIOASA

-raport optim ponderal masa activa-tesut adipos

11
-segmente si articulatii de prima importanta
-suport functional pentru efort specific
-elasticitate musculara si mobilitate articulara

Evaluarea dezvoltării fizice şi a stării de nutriţie prezintă, pentru practica medicinei


sportive, importanţa pentru :

- diagnosticul stării de sanatate;


- selecţie pentru diferite ramuri sportive;
- dirijarea antrenamentului sportiv

Dezvoltarea fizică este a doua componentă a procesului biologic de creştere şi


dezvoltare a corpului omenesc:
- creşterea este “procesul de acumulare cantitativă la nivelul ţesuturilor, organelor şi
sistemelor cu mărirea masei somatice, a dimensiunilor segmentare si globale...”
- dezvoltarea fizică este procesul de proporţionalizare, producând apariţia unor relaţii
noi între segmente şi părţi; include diversificarea, perfecţionarea şi specializarea; în
esenţă dezvoltarea fizică exprimă suma unor relaşii, nivelul lor la un moment dat sau
într-o perioadă.
  Etapele dezvoltării fizice corespund etapelor ciclului vieţii: copilăria, adolescenţa,
maturitatea şi senescenţa.Dezvoltarea fizica armonioasă reprezinta un scop al
educatiei fizice alături de prevenirea instalării si corectarea deficienţelor fizice.
In sport - dezvoltarea fizică este importanţa pentru selecţie

Exisţa sporturi care necesită o dezvoltare fizică armonioasă, altele necesită o


dezvoltare fizică specifică iar altele în care dezvoltarea fizică nu are importanţă
majoră decât pentru menţinerea unei stări bune de sănătate dar evaluează şi efectul
efortului sportiv asupra organismului, constituind astfel un indicator al procesului de
antrenament.

  Evaluarea dezvoltării fizice se face pe baza:

- anamnezei:
- examenului somatoscopic - global si segmentar;
- examenului somatometric - măsurarea si calcularea unor indici
antropometrici;
- evaluarea stării de nutriţie.
 
Apreciarea dezvoltării fizice se realizează prin:
- calificative valorice generale (bună, satisfăcătoare..
- calificative valorice specifice (unităti de măsura, indici etc.)

  Armononia dezvoltării fizice se stabileşte prin nivelul şi valoarea unor relaţii între
caracterele antropofiziometrice - indici de proporţionalitate. Sistemul de apreciere a
armoniei dezvoltării fizice este urmarea unui concept care depinde de epoca, nivel de
cunoaştere, autor, domeniu de activitate

4.2.Perfecţionarea deprinderilor motrice de baza

12
Parcursurile aplicative constituie un mijloc eficient în dezvoltarea şi
consolidarea deprinderilor şi calităţilor motrice. Ele reprezintă activităţi globale prin
care se urmăreşte valorificarea în condiţii noi de exersare, a cunoştinţelor, priceperilor
şi deprinderilor dobândite în activităţile anterioare, prin repetarea exerciţiilor într-o
formă atractivă, plăcută copiilor, dar şi solicitantă.

In faza superioară a formării deprinderilor motrice, pe baza interacţiunii


organelor de simţ, a capacităţii de analiză şi sinteză a scoarţei cerebrale, iau naştere
senzaţii complexe, specifice diverselor probe sau ramuri sportive şi cunoscute sub
numele de "simţul mingii", "simţul ştachetei", "simţul porţii", etc;

Au o structură motrică fixă, elementele înlănţuindu-se în acelaşi sens, orice


schimbare a conţinutului deprinderii conducând la formarea, dacă este posibil, a unei
noi deprinderi (ex.: aruncarea greutăţii: eliminarea elanului cu pas săltat, caracteristic
stilului O'Brien, prin elanul cu piruetă a condus la apariţia unui nou procedeu tehnic, a
unei noi deprinderi motrice);

În absenţa repetării, legăturile temporare din scoarţa cerebrală ce stau la


originea stereotipului dinamic slăbesc ca intensitate, deprinderea motrică "se
destramă" fără însă a se şterge complet; urmele lăsate de legăturile temporare din
scoarţăse pot reactualiza relativ repede în urma reluării şi repetării execuţiei;

perfectionarea calitatilor are ca obiective următoarele:

- exersarea deprinderii în condiţii variate, neobişnuite sau îngreuiate (micşorarea


suprafeţelor, mărirea tempoului, adversar activ, etc);

- exersarea deprinderii în condiţii tehnice întâlnite în practica sportivă şi în condiţii


apropiate sau identice cu cele regulamentare;

- exersarea deprinderii în condiţii de întrecere (ştafete, parcursuri aplicative, etc] şi de


concurs [competiţii neoficiale sau oficiale).

După A. Dragnea (1999), în formarea unei deprinderi motrice se disting patru etape:

- etapa informării şi a formării imaginii mentale (echivalentul reprezentării


ideomotorii), pe baza explicaţiei şi a demonstraţiei directe sau mijlocite;

- etapa mişcărilor grosiere sau insuficient diferenţiate (numită şi a mişcărilor


încordate), în care are loc efectuarea primelor execuţii corecte din punct de vedere
tehnic;

- etapa consolidării mişcării, a coordonării fine - caracterizată de efectuarea corectă a


mişcării, de regulă în condiţii standard şi cu indici superiori de forţă, precizie, ritm şi
amplitudine;

- etapa perfecţionării - caracterizată de efectuarea mişcării în condiţii variate, cu indici


superiori de eficienţă; este considerată a fi şi etapa declanşării priceperilor motrice
complexe, executate adaptat cerinţelor mediului sau celor impuse de regulament, de
conducător etc.

13
4.3.Dezvoltarea calitatilor motrice de baza:

Calităţile motrice sunt insuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de


efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză, forţa, rezistentă şi
îndemânare. (V,I,R,F)

Calitătâţile motrice ofera individului posibilitatea executării diferitelor acte


motrice, legate atât de activitatea sa zilnică, cat şi de cea sportivă. In procesul de
învătământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate il
ocupă găsirea si utilizarea in pregatire a celor mai eficiente metode si mijloace care să
asigure dezvoltarea acestor calităţi.

In activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie


fizică trebuie să stabilească anumite priorităti in educarea calităţilor.

Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită in


funcţie de conţinutul lecţiilor, materialele sportive existente, condiţiile de anotimp,
fondul motric al elevilor intr-o anumită etapă.

Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale


procesului de pregătire a tineretului şcolar realizata concomitent cu formarea
priceperilor si deprinderilor motrice.

Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială


depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel si formarea
deprinderilor motrice, se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere si
dezvoltare, ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfăşurate, condiţiile de
viaţă, ereditatea, mediul geografic şi climateric si activităţile desfăşurate în mediul
şcolar.

În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai


mulţi termeni precum: calităţi fizice, calitati motrice, calitati bio-motrice, calitati ale
activităţii motrice, funcţii motrice de bază, etc

 1.Viteza: -de repetiţie


-de executare in regim de forţă

2.Indemânare: -coordonare la stimuli complecşi


-precizie in regim de viteză,forţă

3.Rezistenţă -mixtă,aerob-anaerob
-musculară locală de tip anaerob

14
4.Forţă: -dinamică in regim de viteză

5.Calităţile motrice combinate:


-viteză-fortă membre inferioare(detenţa)
-fortă-viteză membre superioare (forţa explozive)

4.4. CALITĂTI MOTRICE SPECIFICE:

-Viteza specifică fiecarei acţiuni:-in regim de forţa (detenţa)


-in regim de rezistentă

-Îndemânare :-în regim de viteză


-în regim de fortă
-în regim de rezistenţă

-rezistenţă:-în regim de viteză-forţă specific liniei I


-în regim de îndemânare specific liniei a II-a
-în regim de joc

-Forţa:-in regim de viteză(forţa explozivă de lovire membre superioare)


-in regim de rezistenţă ,membre inferioare specifică săriturilor

Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului uman cu caracter nativ al


cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor
ulterioară ca de altfel şi formarea deprinderilor motrice, se realizează o dată cu
evoluţia procesului de creştere şi dezvoltare, influenţate fiind de specificul
activităţilor desfăşurate, condiţii de viaţă, moştenirea ereditară, mediul geografic şi
climateric şi activităţile desfăşurate în mediul şcolar.

Toate acestea reprezintă doar posibilităţi de influenţare a dezvoltării calităţilor


motrice cu ponderi şi efecte diferite, fără a avea certitudini de ordin calitativ, motiv
pentru care este necesar ca prin educaţia fizică şcolară să se acţioneze cu cerinţe
specifice şi preocupări constante, pentru a acţiona în mod ordonat şi specializat asupra
creşterii indicilor de dezvoltare a acestora.

După modul lor de manifestare, distingem patru categorii de calităţi: viteza,


îndemânarea, forţa şi rezistenţa, fiecare dintre acestea având la rândul lor diferite
forme proprii de manifestare specifice domeniului fiecăreia dintre ele, cum ar fi spre
exemplu viteza cu formele sale de manifestare: de execuţie; de reacţie; de deplasare.
În desfăşurarea diferitelor acte şi acţiuni motrice întâlnim destul de rar manifestarea
singulară a unei forme specifice, de cele mai multe ori acestea se realizează prin
combinarea lor, cum ar fi: viteza în regim de îndemânare sau rezistenţă; forţa în regim
de rezistenţă; îndemânarea în regim de viteză; etc..

De altfel, obţinerea unor rezultate sportive ridicate (chiar şi la nivel şcolar) nu


se poate realiza fără o participare combinată a cel puţin două asemenea calităţi. În
acest sens, edificatoare şi convingătoare sunt probele atletice, în care concurenţii de
performanţă datorează rezultatele lor de excepţie tocmai contribuţiei aduse de cel
puţin două calităţi motrice.

15
Un alt aspect care trebuie avut în vedere în metodica de predare a educaţiei
fizice şcolare este acela de intercondiţionare a deprinderilor şi calităţilor motrice.
Astfel deprinderile nu se pot perfecţiona fără aportul calităţilor, după cum nici
calităţile motrice nu se pot dezvolta fără creşterea nivelului de execuţie a deprinderilor
motrice.

După această prezentare argument, este necesar să analizăm cadrul de


organizare a predării ed. fizice din şcoală şi măsurile de ordin metodic ce se impun a
fi luate sub aspectul proiectării şi realizării demersului didactic, pentru a acţiona
eficient asupra dezvoltării calităţilor motrice. În conformitate cu noua structurare a
învăţământului pe cicluri curriculare, la nivelul învăţământului obligatoriu, ne
confruntăm cu existenţa a trei asemenea cicluri. Această grupare a elevilor din clasele
respective s-a realizat ţinându-se cont de caracteristicile psihologice şi morfologice
ale copiilor încadraţi în aceste vârste.

În cazul nostru, pentru dezvoltarea calităţilor motrice la clasele V-VI (ca parte
a ciclului de dezvoltare) prioritate va capta preocuparea de acţionare asupra calităţilor
de viteză şi îndemânare care sunt perfectibile cu deosebire la vârstele de 10-13ani,
după care procesul este limitat.

În ciclul de orientare (clasele VII-VIII/IX) prioritatea va trece de partea forţei


şi a rezistenţei care oferă posibilităţi de dezvoltare notabile, începând cu vârsta de 13
ani, cu un vârf de randament situat în perioada de 15-19ani. Această împărţire s-a
realizat doar din punct de vedere al priorităţilor ce trebuie avute în vedere, acestea
neavând un caracter exclusivist privind celelalte calităţi, mai ales dacă avem în
vedere cele mai sus prezentate cu privire la manifestarea (în diferite proporţii şi cu
anumite dominante) a calităţilor motrice combinate.

De altfel programa şcolară prevede cerinţe de conţinut pentru dezvoltarea


tuturor calităţilor motrice la toate clasele, iar „ Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare”
cuprinde probe şi norme specifice privind verificarea şi aprecierea elevilor şi din
asemenea categorii de conţinuturi.

Pentru a obţine finalităţile stabilite cu privire la dezvoltarea calităţilor


motrice, profesorul trebuie să-şi obiectivizeze procesul de instruire încă din etapa
proiectării acestuia, făcându-se precizări concrete la volumul şi modalităţile de
acţionare pe care le va utiliza.

Înaintea începerii activităţii de elaborare a planificării este necesar de a se


realiza anumite activităţi pregătitoare care să permită acţionarea în mod eficient
asupra dezvoltării lor. Dintre care enumerăm:

- realizarea evaluării predictive (iniţiale) cu scop de informare asupra nivelului


de pregătire al elevilor. Această activitate se poate realiza în două moduri: prin
susţinerea unor probe specifice fiecărei calităţi (în cazul clasei a-V-a şi la clasele
primite prima oară în încadrare) sau prin studierea şi interpretarea rezultatelor inserate
în fişele individuale de evaluare completate la sfârşitul anului şcolar precedent.

- stabilirea modalităţilor de acţionare asupra dezvoltării calităţilor motrice:


prin cicluri tematice principale;cicluri tematice secundare sau prin orientare a

16
procesului de exersare, a deprinderilor motrice specifice probelor şi ramurilor de
sport.

- cunoaşterea posibilităţilor oferite de baza sportivă şi cea materială avută la


dispoziţie în etapele respective, în concordanţă fiind şi cu starea atmosferică la
momentul când au fost planificate.

În elaborarea documentelor de planificare, cu deosebire a „Eşalonării anuale a


unităţilor de învăţare” trebuie avute în vedere următoarele:

- plasarea ciclurilor tematice specifice unei anumite calităţi motrice înaintea unui
ciclu tematic destinat unei probe/ramuri sportive care înglobează în conţinutul lor
calitatea motrică respectivă;

- cuplarea ciclurilor tematice destinate dezvoltării calităţilor motrice cu cicluri


tematice din probe/ramuri sportive care nu necesită depunerea unui efort mare,
creându-se astfel condiţii pentru a acţiona eficient asupra dezvoltării calităţii motrice
respective.

Din punct de vedere al plasării în structura lecţiei şi al duratei de exersare


precizăm următoarele: datorită specificului fiecărei calităţi, al gradului de solicitare a
proceselor psihice, fiziologice, precum şi al posibilităţilor de derulare a altor categorii
de conţinuturi (după exersarea dezvoltării lor) este indicat ca tematicile prevăzute
pentru dezvoltarea vitezei şi îndemânării să fie programate după influenţarea selectivă
a aparatului locomotor, iar programele aplicate pentru dezvoltarea forţei şi rezistenţei
să se realizeze în ultima parte a lecţiilor respective.

4.5 RAMURI SPORTIVE AJUTATOARE

1.Atletism:-alergare de viteză
-alergare de rezistentă
-săritura in lungime

2.Gimnastica :-acrobatică
-sărituri la aparate

3.Jocuri sportive:-fotbal(acţiuni şi joc)


-baschet(acţiuni şi joc). -

V. CONCLUZII

Calităţile fizice, forţa şi viteza se manifestă într-o pondere mai mică sau mai
mare în orice activitate fizică. Educarea calităţilor fizice nu are loc în mod izolat,
determinarea uneia dintre ele influenţînd şi dezvoltarea celeilalte.

17
Cercetările efectuate în domeniul forţei şi vitezei dovedesc că exerciţiile de
forţă contribuie la educarea ambelor calităţi. Oferta mai mare permite învingerea
rezistenţei externe şi executarea mişcărilor mai rapide.

Experimentele au demonstrat că o creştere însemnată a forţei permite şi


mărirea frecvenţei mişcărilor. Concomitent cu mărirea forţei are loc şi creşterea în
grosime a fibrei musculare, deci o creştere generală a musculaturii. Firesc, se pune
întrebarea dacă această creştere nu împiedică manifestarea vitezei. S-a dovedit că în
cazul unei creşteri substanţiale în grosime a fibrei musculare, nu există pericol ca
viteza de reacţie a vreunui muşchi să sufere vreo schimbare.

Dacă pregătirea fizică generală constituie un suport, pregătirea fizică specială


întăreşte, consolidează deprinderile tehnico-tactice. Ea este strâns legată şi
condiţionează direct perfecţionarea deprinderilor specifice jocului, alături de lucrul
specific destinat pregătirii fizice.

Metodica perfecţionării pregătirii fizice speciale, trebuie să ţină seama de


aceste forme specifice de manifestare şi de faptul că
pregătirea fizică, mai ales cea specială, se găseşte în strânsă legătură şi
interdependenţă cu pregătirea tehnico-tactică.

Se spune, pe bună dreptate, că între două echipe cu nivel egal de pregătire


tehnico-tactică, va câştiga cea care posedă o pregătire fizică mai bună.

Prin urmare, pregătirea fizică trebuie privită ca un factor indispensabil al


antrenamentului, al unui sistem de antrenament care începe să se contureze ca ştiinţă,
cu obiectiv marea performanţă, cu legi proprii, cu ştiinţe ajutătoare etc.

Acest factor al antrenamentului, cuprinde pregătirea fizică multilaterală şi


specifică. De la început, trebuie menţionat că ambele laturi sunt deosebit de
importante în pregătire şi că una nu o poate suplini pe cealaltă.

Bibliografie

1. Niculescu Mugurel, Volei de la teorie la practică, Editura Univ. Piteşti, 2002


2. Dragnea, A. ; Bota, A. Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1999

18
3. Ghenadi, V. Model şi modelare ăn voleiul de performanţă, Ed. Plumb, Bacău,
1993
4. Centrul de Cercetări pentru probleme de sport, Antrenamentul pliometric.
Sărituri, Bucureşti, 1997
5. Prof. Dr. Tudor O. Bompa, Periodizarea: Teoria şi metodologia
antrenamentului, Ed. Ex Ponto, Bucureşti, 2002
6. Albu. C. Educaţie fizică în liceu, Editura sport-turism , Bucureşti ,1981
7. F. Rus Volei în şcoală , Editura Accent, Cluj Napoca 2003
8. F.Rus Suport de curs , volei semestrul lll , UBB Cluj, F.E.F.S.

19

S-ar putea să vă placă și