ALE CELUI ÎNTRE SFINȚI PĂRINTELUI NOSTRU GRIGORIE THEOLOGUL

CUVÂNTĂRI PRAZNICALE

1. La Nașterea Domnului

2. La Bobotează

3. La Pogorârea Sfântului Duh

4. La Paști

5. La Duminica cea nouă

ȘI MORALE

1. Pentru iubirea de săraci

2. La tăcerea tatei

3. Către cetățenii Nazianzului

4. La spusa evanghelică: „Iar după ce Iisus a sfârşit cuvintele acestea…”..

Traducere din limba greacă veche de Nicușor Deciu

Notă asupra ediției:

Pentru prezenta traducere a cuvântărilor Sfântului Grigorie Theologul am utilizat în

principal ediţia: ΓΡΗΓΟΡΙΟΥ ΤΟΥ ΘΕΟΛΟΓΟΥ, ΑΠΑΝΤΑ ΤΑ ΕΡΓΑ 5, ΛΟΓΟΙ, ΕΙΣ ΤΑ ΑΓΙΑ ΦΩΤΑ,
ΕΛΛΗΝΕΣ ΠΑΤΕΡΕΣ ΤΗΣ ΕΚΚΛΗΣΙΑΣ 27, ΠΑΤΕΡΙΚΑΙ ΕΚΔΟΣΕΙΣ «ΓΡΗΓΟΡΙΟΣ Ο ΠΑΛΑΜΑΣ»,
Tesalonic 1977, care folosește textul consacrat din Patrologia Graeca (PG) îndreptat.
 În privința citatelor biblice este necesar să precizăm că intenția noastră a fost aceea de
a căuta ca acestea să fie cât mai accesibile pentru cititorul de astăzi. În acest sens, citatele din
Noul Testament au fost preluate în marea lor majoritate din ediția sinodală Ed. IBMBOR, 1988 și
cu foarte rare excepții, acolo unde textul o impunea, am tradus după textul grecesc al ediției
Nestlle-Aland. Însă în cazul Vechiului Testament am fost nevoiți să apelăm la mai multe ediții:
1988, 1914 și traducere din originalul Spetuagintei acolo unde a fost necesar, atât din pricina
imperfecțiunilor traducerilor românești cât și pentru a reuși să păstrăm textul citat de Sfântul
Grigorie cât mai cu sensul intenționat de acesta. Ar mai fi de adăugat în final și că notele de
subsol ale traducerii sunt de două feluri: ale ediției grecești, pentru care nu am mai folosit
niciun fel de abreviere, și ale noastre, notate cu (n.tr.).

Cuvântul al XXX-lea1
LA TEOFANII,
SAU LA NAȘTEREA MÂNTUITORULUI

1. Hristos se naște, slăviți-L; Hristos din ceruri, întâmpinați-L. „Cântați Domnului tot
pământul”2. Și, pentru ca pe amândouă să le împreunez, am să spun: Veseliți-vă
cerurilor, și, tu, pământule bucură-te, pentru Cel ceresc, care S-a făcut pământesc.
Hristos în trup, veseliți-vă din pricina fricii și a bucuriei; frică, pentru păcat; bucurie,
pentru nădejde. Hristos din fecioară se naște; femeilor, petreceți în feciorie, pentru ca
mame ale lui Hristos să deveniți. Cine nu se va închina Celui ce a fost dintru început?
Cine nu-L va slăvi pe Cel din urmă?3

1
Anumiți codice au titlul „La sfânta Naștere a lui Hristos” sau „La cea după trup Naștere a Domnului și
Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Titlul de față pare astăzi oarecum ciudat deoarece s-a
împământenit numirea de „Theofanie” pentru Botezul Domnului, din pricina arătării în timpul acestuia a celor trei
Persoane ale Sfintei Treimi. Însă în vechea Biserică Răsăriteană Nașterea și Botezul Domnului se prăznuiau
împreună, așa cum și astăzi se mai întâmplă în Biserica Armeniei.
2
Această primă parte a cuvântării a constituit izvorul de inspirație pentru imnograful care a alcătuit Canonul
Nașterii Domnului, pe care a folosit-o cuvânt cu cuvânt. Ultima frază, „Cântați Domnului tot pământul” face parte
din Psalmului 95, 1.
3
Este evident că aceste întrebări ale Sf. Grigorie se referă la firea dumnezeiască respectiv la cea omenească a
Theantroposului.
 2. Iarăși se risipește întunericul4, iarăși se arată lumina, iarăși Egiptul este pedepsit cu
întuneric5, iarăși Israil prin stâlp de foc este luminat 6. Poporul cel ce ședea în întuneric și
în umbra morții a văzut marea lumină7 a cunoștinței. „Cele vechi au trecut, iată toate s-
au făcut noi”8. Litera se retrage, duhul covârșește, umbrele sunt lăsate în urmă,
adevărul9 vine în locul lor. Tipul lui Melchisedec10 se împlinește; Cel fără de mamă, Cel
fără de tată Se face; fără de mamă mai întâi, fără de tată 11 a doua oară. Legile firii sunt
desființate. Lumea cea de sus se plinește. Hristos poruncește: să nu ne împotrivim.
„Toate popoarele bateți din palme”12, „căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a
Cărui stăpânire e pe umărul Lui 13 (căci dimpreună cu crucea Se înalță) şi se cheamă
numele Lui: Înger de mare sfat (al Tatălui)”14. Ioan să strige cu glas mare: „Gătiți calea
Domnului”15. Și eu am să strig despre putere zilei acesteia: Cel fără de trup Se
întrupează. Cuvântul se îngroașă. Cel nevăzut se face văzut. Cel de neatins se face
pipăibil. Cel fără de timp începe sub timp. Fiul lui Dumnezeu Fiul omului se face, „Iisus
Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”16. Iudeii să se scandalizeze; elinii idololatri să se
batjocorească, ereticii să sufere durere de limbă din pricina prea multei lor bârfiri.
Atunci vor crede, când Îl vor vedea venind din ceruri, și când ca un Judecător va ședea
pe scaun.
3. Despre acestea, însă, mai târziu. Astăzi praznic este, Theofaniile, adică Nașterea lui
Hristos, căci amândouă se zic, două cuvinte consfințesc numirile unui singur lucru. Căci
Dumnezeu S-a arătat oamenilor prin naștere. Ființând El, și ființând veșnic și din veci
fiind El, mai presus de cauză și de logos/rațiune, (căci nu ar putea exista o rațiune
superioară Logosului/Rațiunii); dar Care, pentru noi, mai pe urmă S-a făcut om, pentru
ca Cel ce ne-a dat existența, să ne dăruiască și existența fericită; sau mai bine zis, pe noi
cei ce prin răutate am curs din existența fericită, către aceasta iarăși să ne întoarcă prin
întrupare. Iar arătării i se dă numele de Theofanie, iar nașterii, Nașterea Domnului.
4
Prin Nașterea lui Hristos, ca și în momentul facerii lumii, prin crearea luminii care a risipit întunericul ce se afla
„peste abis” (Facerea 1, 2).
5
Ieșirea 10, 21.
6
Ieșirea 13, 21.
7
Vezi și Isaia 9, 1.
8
2 Corinteni 5, 17.
9
„Litera” și „umbrele” se referă la „Legea” mozaică, în vreme ce „duhul” și „adevărul” la noua realitate care s-a
arătat în lume prin Nașterea Mântuitorului.
10
Psalmul 109, 4. Melchisedec a fost unul dintre „tipurile” Vechiului Testament pentru Hristos. Despre a lui Hristos
preoție „în veac după rânduiala lui Melchisedec” se vorbește pe larg în Epistola către Evrei 5, 6 și 10; 6, 20 și în
capitolul 7.
11
Hristos ca Dumnezeu nu a avut mamă, întrucât S-a născut din Tatăl, în vreme ce ca om nu a avut tată, întrucât a
fost luat în pântecele Fecioarei „fără de sămânță” după cum cântă imnograful Bisericii. Ca Dumnezeu a fost fără de
mamă, iar ca om fără de tată.
12
Psalmii 46, 1.
13
Isaia îl vede pe Hristos purtând pe umeri crucea, simbolul puterii și al biruinței Sale asupra lui satan, fapt pe care-l
lămurește Theologul când spune „căci dimpreună cu crucea Se înalță”.
14
Isaia 9, 5.
15
Matei 3, 3.

A se vedea utilele explicații hristologice pe care le dezvoltă la acest text Sf. Maxim Mărturisitorul, în lucrarea
Ambigua, cp. 98, trad., de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 2006, p. 369.
16
Evrei 13, 8.
 4. Acesta este praznicul nostru, aceasta prăznuim noi astăzi; venirea lui Dumnezeu și
petrecerea Lui împreună cu oamenii, pentru ca noi împreună cu Dumnezeu să petrecem,
sau pentru ca la El să ne reîntoarcem (căci în acest fel este mai potrivit a se spune),
pentru ca pe omul cel vechi să-l lepădăm, și în cel nou să ne îmbrăcăm. Și precum în
Adam17ne-am omorât, tot așa în Hristos să viem, și împreună să ne naștem în Hristos, și
împreună cu El să ne răstignim, și împreună să ne îngropăm, și împreună cu El să înviem.
Căci întoarcerea cea buna trebuie eu să pătimesc. Și după cum din cele mai bune au
venit cele întristătoare, tot așa prin cele întristătoare să ne întoarcem la cele mai bune.
„Iar unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul”18. Și dacă gustarea19 a fost osândită, nu cu
atât mai mul pătimirea lui Hristos a îndreptat pe oameni? Așadar, să prăznuim, nu
precum la sărbătorile de obște, ci dumnezeiește; nu în chip lumesc, ci mai presus de
lume, nu cu ale noastre, ci cu ale mele, sau mai degrabă cu ale Stăpânului; nu cu cele ale
bolii, ci cu cele ale tămăduirii; nu cu cele ale plăsmuirii/creației, ci cu cele ale
replăsmuirii.
5. Cum va fi aceasta? Să nu ne încununăm porticurile20 casei, să nu ne adunăm pentru
dansuri, să nu împodobim bulevardele, să nu ne mulțumim ochii, să nu ne desfătăm
auzul, să nu ne feminizăm cu mirosul, să nu ne desfrânăm cu gustarea, să nu-i facem pe
plac pipăitului, în căile înlesnitoare ale răutății, și intrări ale păcatului, să nu ne moleșim
prin îmbrăcămintea cea fină și bogată, și care ne arată cel mai bine netrebnicia, nu cu
pietre prețioase să ne împodobim, nici cu lucruri de aur preastrălucite, nici prin culori
meșteșugite să ne falsificăm frumusețea firească, și care împotriva chipului lui
Dumnezeu au fost izvodite; nu în ospețe și în beții21; pentru că de la învățătorii răi vor
veni lecții rele, sau mai bine zis de la semințele viclene vor apare roadele viclene. Să
nu ne așezăm pe divanuri înalte, confecționate pentru dezmierdările stomacului. Să nu
prețuim vinurile cu arome de flori, gătirea cu meșteșug a bucatelor, bogăția
mirodeniilor. Să nu ne dăruiască nouă pământul și marea scârna lor cea prețuită de noi;
căci în acest fel știu eu a prețui luxul. Să nu ne silim ca unul pe altul să-l biruim în
neînfrânare. Neînfrânare este pentru mine, tot ceea ce este de prisos și peste trebuință;
iar acestea se întâmplă când alții flămânzesc și se află în nevoi, care din același pământ
și din aceeași amestecătură sunt ca și noi.

6. Dar pe acestea să le lăsăm elinilor22, și îngâmfărilor elinești, și sărbătorilor păgâne; care

și numesc dumnezei (zei) făpturile ce se bucură de mirosul jertfelor lor, și prin urmare,
ei slujesc stomacului ca unui dumnezeu, și ajung să fie ai viclenilor demoni vicleni
plăsmuitori, și preoți și credincioși inițiați. Însă noi, cei ce ne închinăm Cuvântului, chiar
dacă ar trebui și a ne desfăta de ceva, să ne desfătăm întru cuvânt, și întru
17
Din pricina neascultării, a ceea ce s-a numit „păcat strămoșesc”.
18
Romani 5, 20.
19
Sf. Grigorie subînțelege aici „gustarea din fructul oprit”, care a și adus căderea protopărinților și a făcut să fie
necesară („a îndreptățit”) pătimirea lui Hristos.
20
Sf. Grigorie începe să enumere practicile de care trebuie să se îndepărteze cei ce sărbătoresc, pentru ca să
prăznuiască, așa cum a zis mai sus, în chip dumnezeiesc și mai presus de lume. Însă din această enumerare se
dezvoltă una dintre laturile pe care le prezentau și atunci cei ce sărbătoreau, adică una lumească și negativă.
21
Vezi și Romani 13, 13.
22
Sub denumirea de elini se înțelege, după cum se știe, idololatrii, necreștinii, cei chemați dintre „neamuri”.
 dumnezeiasca lege, și întru lămuririle, privitoare la altele, dar și la ale praznicului de
față, pentru ca să fie cuviincioasă desfătarea, și pentru ca să nu ne depărtăm de Cel ce
ne-a chemat să ne adunăm împreună. Sau poate voiți (căci eu sunt cel ce vă ospătează
pe voi) ca eu, despre acestea să vă grăiesc vouă, celor chemați să fiți hrăniți, pe cât este
cu putință mai îmbelșugat și mai generos, pentru ca să vedeți cum este cu putință ca
străinul să-i hrănească pe localnici, țăranul pe cei de la oraș, și cel lipsit de desfătări pe
cei ce se desfată, și cel sărac și fără acoperiș pe cei ce strălucesc de bogății? Voi începe
de aici; și de dragul meu curățiți-vă, și mintea, și auzul, și cugetarea, toți cei aveți să vă
hrăniți cu acestea (căci despre Dumnezeu, și dumnezeiesc este cuvântul), pentru ca să
plecați hrăniți cu adevărat cu acelea care niciodată nu se sfârșesc. Va fi acest cuvânt al
meu prea deplin și în același timp foarte pe scurt; astfel încât nici să nici să nu vă
întristeze prin scurtime, nici să vă fie neplăcut prin greața ce vine din prea multa
cuvântare.

7. Dumnezeu a existat dintotdeauna, şi există, şi va exista23; sau, mai bine zis, El este
veşnic. Pentru că „a existat” şi „va exista” sunt secţiuni ale timpului şi ale firii noastre
curgătoare; însă termenul „este veşnic” (fiinţează veşnic) exprimă eternitatea, şi prin
aceste cuvinte Se numeşte pe Sine, când Se descoperă lui Moisi pe Munte24. Căci El are
concentrată în Sine întreaga „fiinţare”, care nici nu a început vreodată, nici nu va înceta
vreodată, precum fiinţa unui ocean fără de margini şi fără hotar, care depăşeşte orice
noţiune de timp şi de fire, şi care ar putea oarecum doar în umbră să fie reprezentat cu
mintea. Şi de către aceasta într-un chip foarte întunecos şi modest, nu după ceea ce este
El în Fiinţă, ci după acelea care sunt în jurul Său25, ca să-şi formeze prin cele adunate din
afară de către imaginaţie o anumită imagine a adevărului, care înainte de a fi reţinută îi
scapă şi înainte de a fi cuprinsă cu mintea dispare. Această imagine străluceşte în mintea
noastră, iar aceasta [se întâmplă], dacă este curată, precum vederea fulgerului care
trece cu iuţeală. Mie mi se pare că se face aceasta, pe de o parte, pentru ca [mintea] să
se întindă spre Acela care poate deveni înţeles cu mintea (pentru că dacă ar fi cu
desăvârşire de neînţeles, vom fi fără nădejde şi fără dispoziţie pentru a mai întreprinde
ceva faţă de Cel de neatins), iar pe de alta, ca prin ceea ce este de neînţeles cu mintea să
provoace minunarea, prin minunare să creeze o mai mare dorire, prin dorire să ne
curăţească, iar prin curăţie mintea noastră să fie făcută în chip dumnezeiesc (teomorfă).
Devenind în acest fel, îndrăznesc să spun că ne aflăm cu Dumnezeu ca într-o relaţie de

23
Aceste cuvinte ale Sf. Grigorie sunt copiate cuvânt cu cuvânt de către imnograful alcătuitor al „Laudelor”
Cincizecimii, atribuindu-le pe acestea Sfântului Duh: „Duhul cel Sfânt a existat dintotdeauna, şi există, şi va
exista…”.
24
Atunci când i S-a arătat Dumnezeu lui Moisi pe Muntele Horeb în chipul rugului aprins și l-a întrebat Moisi care
este numele Lui, i-a răspuns prin cuvintele „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieșirea 3, 14).

Deși în edițiile Bibliei românești s-a optat pentru traducerea „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieșirea 3, 14), totuși mai
aproape de etimologie, dar și de demonstrația Sf. Grigorie ar fi traducere „Eu sunt Ființa”, chiar dacă pare oarecum
mai filosofică, întrucât semnificația ființării este mai presus de existență care presupune un început, dar și pentru
că „Ființa” înseamnă existență prin sine și infinită.
25
Poate că acest pasaj al Sf. Grigorie Theologul a constituit baza de la care a pornit Sf. Grigorie Palama pentru a
expune în mod sistematic distincția între nevăzuta Ființă dumnezeiască („în Sine”) și a văzutelor energii/lucrări
dumnezeiești („din jurul Său”).
 înrudire. Dumnezeu Se uneşte cu dumnezeii şi îngăduie să fie cunoscut, după putinţă, la
fel de mult pe cât îi cunoaşte El pe cei ce-L cunosc. Fără de margini este Dumnezeiescul
şi cu anevoie de cercetat; iar singurul lucru care poate fi înţeles cu mintea despre El este
faptul că e nemărginit26, fie şi dacă ar gândi cineva că este Fire simplă, sau în întregime
de necuprins cu mintea, sau cu desăvârşire duhovnicesc. Căci cum ar putea fi căutat cu
stăruinţă Cel ce este simplu prin Firea Sa? Simplitatea, aşadar, nu constituie Firea
Aceluia, aşa cum în cele compuse firea acelora nu se constituie doar prin faptul că sunt
compuse.
8. Deoarece nemărginitul este considerat din două părţi, după început şi după sfârşit
(pentru că tot ce depăşeşte hotarele acestea şi nu se află între ele este nemărginit),
când mintea îşi întoarce privirea spre profunzimile27 cele de sus, neavând în nici un chip
unde să stea şi unde să-şi sprijine cele închipuite despre Dumnezeu, atunci Îl numeşte
nemărginit şi fără ieşire pe Cel ce fără început apare într-acestea; când se întoarce spre
cele de jos şi spre cele viitoare, Îl numeşte nemuritor şi nestricăcios; când cercetează
toată creaţia Îl numeşte veşnic. Pentru că veşnicia nu este nici timp, nici vreo secţiune a
timpului (pentru că veşnicia nu se măsoară). Ci, precum este pentru noi timpul, care se
măsoară prin mişcarea soarelui28, aşa este pentru Cel veşnic veşnicia, care este coextinsă
împreună cu Fiinţa Lui, precum mişcarea temporală şi intervalul pentru făpturi. Iar a
filosofa acestea despre Dumnezeu, de ajuns este acum. Deoarece nu este timp pentru
acestea, căci nu ne este rânduit a ne îndeletnici cu Teologia, ci cu Iconomia 29. Atunci
când spun Dumnezeu, înţeleg pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh; nici pentru acestea nu
se împarte Dumnezeirea, pentru a nu fi introdusă mulţime de dumnezei, nici să fie
limitată la unul dintre aceştia, şi să fim acuzaţi că admitem o dumnezeire sărăcită, sau să
ni se spună iudaizanţi din pricina monarhiei în Dumnezeire, sau elenişti idololatri din
pricina politeismului. Pentru că în ambele concepţii există acelaşi rău, chiar dacă ele se
află în opoziţie. Aşadar, aceste Sfinte ale Sfinţilor, care nu sunt descoperite nici
Serafimilor, care-L slăvesc pe Dumnezeu prin imnul întreit sfânt 30, se adună într-o
singură Dumnezeire şi Stăpânie; lucruri despre care a filosofat şi altcineva înaintea
noastră31, într-un mod mai frumos şi mai înalt.

26
Acest pasaj a fost folosit cuvânt cu cuvânt de către Sfântul Ioan Damaschinul în lucrare Expunerea exactă a
credinței ortodoxe.
27
Într-unul dintre manuscrise apare scolia „spre cele viitoare”. Scolia rezultă în chip logic și din cele ce urmează,
adică („cele viitoare”).
28
Theologul acceptă perspectiva dominantă în acea vreme a geocentrismului, potrivit căreia soarele se învârte în
jurul pământului.
29
Planul mântuirii omului prin întruparea Cuvântului. Acest termen este folosit de către Sfinții Părinți pentru acea
secțiune a theologiei care se referă la mântuire, în vreme ce „theologia” este numită învățătura despre Dumnezeu
în general.
30
Vezi respectiva viziune a lui Isaia (cap. 6, 2 ș.u.), în care este descrisă slujirea serafimilor către Dumnezeu prin
imnul „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”.
31
Sf. Grigorie se referă, după toate probabilitățile, la Sf. Athanasie cel Mare, care s-a ocupat cu de-amănuntul și a
filosofat „în chip potrivit și foarte înalt” despre Dumnezeu în lucrările sale împotriva arienilor.
 9. Deoarece nu-I era de ajuns Bunătăţii32 aceasta, de a Se mişca doar în contemplaţia de
Sine, ci a revărsat binele şi l-a extins, în aşa fel încât să devină şi mai multe făpturile care
primesc lucrarea făcătoare de bine (căci acesta este indiciul nemărginitei bunătăţi), mai
întâi a gândit puterile îngereşti şi cereştile cete, iar ceea ce a gândit a devenit lucrare, pe
care a împlinit-o Cuvântul, şi Duhul a desăvârşit-o. Şi în acest chip au fost aduse la
existenţă luminile secundare, slujitoare ale Primei Lumini, fie ca duhuri
mintale/înțelegătoare, fie ca foc, oarecum netrupesc şi nematerial, fie ca o altfel de fire,
care se poate înţelege a fi oarecum foarte aproape de cele spuse mai înainte. Doresc să
spun că aceştia nu se pot mişca spre rău, ci au doar mişcarea spre bine, pentru că se află
în jurul lui Dumnezeu şi sunt primii care primesc luminarea de la Dumnezeu (căci
luminarea celor pământeşti constituie o luminare de ordin secund). Sunt însă nevoit să
socotesc şi să spun că nu sunt nemişcaţi, ci doar anevoie de mişcat33, precum Lucifer,
care se numeşte astfel din pricina strălucirii34 sale trecute, cel care din cauza trufiei sale
a devenit întuneric, împreună cu puterile care s-au răzvrătit sub conducerea sa, creatori
ai răutăţii prin îndepărtarea de bine, la care şi pe noi ne-au chemat a pofti.
10. Aşadar, în acest chip şi prin cuvântul acesta a fost adusă în existenţă lumea inteligibilă,
ca şi eu să filosofez despre acestea, ca, printr-un mic cuvânt, lucruri mari să fie
cercetate. De vreme ce prima a fost bună35, Dumnezeu gândeşte o a doua lume,
materială şi văzută (această lume este un întreg, compus din cer şi pământ şi din toate
cele ce se află între ele, lăudată pentru iscusinţa cu care a fost făcut fiecare lucru în
parte, dar chiar şi mai vrednică de laudă din pricina bunei potriviri şi a armoniei unuia cu
altul şi a tuturor împreună, aşa încât să fie împlinită o lume armonioasă), pentru a
dovedi că poate aduce în existenţă nu numai o fire asemenea Lui însuşi, ci şi una cu totul
străină de El. Căci firile mintale, fiind cu însuşiri asemănătoare Dumnezeirii, pot fi
percepute doar cu mintea; iar cele străine [de Dumnezeire] sunt făpturile percepute prin
simţuri; dar şi mai străine decât acestea sunt acelea ce sunt cu desăvârşire neînsufleţite
şi nemişcate. Dar ce înseamnă toate acestea pentru noi? Ar putea să spună cineva
dintre cei foarte iubitori de praznic și arzători în credință. Dă pinteni asinului ca să
ajungem la capătul36 drumului. Despre praznic să ne filosofezi nouă, pentru care astăzi
ne-am adunat. Aceasta voi și face, chiar dacă pentru puțin am început de la cele mai
înalte, întrucât am fost silit spre aceasta de dorință și de curgerea cuvântului.

32
Theologul îl numește pe Dumnezeu „Bunătate” și încă „nemărginită”, potrivit obiceiului Părinților de a folosi
însușirile lui Dumnezeu drept numiri ale Lui.
33
Spre rău.
34
Lucifer înseamnă purtătorul zorilor, adică al luminii. Lucifer este numit astfel tocmai din pricina strălucirii sale,
așa cum spune și Sf. Grigorie. Este pomenit pentru prima dată la Isaia (14, 12), dar s-a înstăpânit numele de satan
de la verbul ebraic „satan” ( „a se împotrivi”, „a alunga”, în special ca osânditor).
35
Sf. Grigorie se referă la expresia „și a văzut Dumnezeu că este bună”, după fiecare făptură, potrivit relatării
Genezei (cap. 1).
36
„Capătul” era un fel de țăruș, la hipodroame, de la care porneau sau la care soseau caii. Această expresie, „Dă
pinteni asinului ca să ajungem la capătul drumului”, ar putea să scandalizeze pe anumiți credincioși într-o predică
contemporană și totuși Theologul a folosit-o. Cât de mult nu ar avea de câștigat predica contemporană dacă s-ar
întoarce la Părinți, în loc să copieze modele străine de tradiția ortodoxă, așa cum deseori se întâmplă. Imaginile
din viața cotidiană și o ușoară undă de umor este ceva ce deseori întâlnim în cuvântările, nu doar ale Sf. Grigorie, ci
și în cele ale Sf. Ioan Gură de Aur și ale altor Părinți.
 11. Aşadar, mintea şi simţurile, care în acest fel au fost deosebite unele de altele, au fost
rânduite şi aşezate în hotarele proprii firii lor, iar în lăuntrul lor a fost aşezată ca dar
măreţia Cuvântului creator, [devenind] lăudători tăcuţi şi propovăduitori cu glas
pătrunzător ai Făcătorului de fapte măreţe. Nu existase încă amestec din cele două, nici
vreo împreunare a celor opuse, semnul celei mai înalte înţelepciuni şi al bogăţiei
făpturilor, nici nu fusese cunoscută întreaga bogăţie a Bunătăţii. De aceea, exact acest
lucru dorind Cuvântul meşter să arate şi să creeze o fire unitară din cele două (despre
firea văzută şi cea nevăzută vorbesc), îl face pe om; luând, aşadar, trupul din materia
care venise deja în existenţă, iar de la Sine însuşi aşezând suflare (pe care cuvântul o
cunoaşte a fi sufletul mintal şi chipul lui Dumnezeu), îl aşază pe pământ ca pe o altă
lume, mare în cea mică, ca pe un alt fel de înger, închinător cu fire amestecată, văzător
al creaţiei celei văzute şi introdus în tainele celei inteligibile, împărat al celor de pe
pământ, dar de cele de sus împărăţit, pământesc şi ceresc, vremelnic şi nemuritor, văzut
şi mintal (νοούμενον), la mijloc aflându-se între măreţie şi smerenie; unul şi acelaşi din
duh şi din carne, duh datorită harului, iar trup pentru înălţare; unul ca să rămână şi pe
Făcătorul de bine să-L slăvească, iar altul ca să pătimească, iar prin pătimire să-şi
amintească şi să fie povăţuit, atunci când spre trufie se va înălţa; existenţă iconomisită a
fi în cele pământeşti, dar rânduită spre a fi mutată în altă lume, şi, ca sfârşit al tainei, să
fie îndumnezeit prin tinderea sa spre Dumnezeu. Aşadar, după mine, în acesta [în om]
este aşezată lumina cea de mijloc a adevărului care se arată pe pământ, pentru a fi
văzută şi pătimită strălucirea lui Dumnezeu, vrednică de Acela care ne-a adus la
existenţă prin împreunare şi Care ne va desface şi iarăşi într-un mod mai înalt37 ne va
împreuna.

12. Şi pe acesta [pe om] l-a aşezat în rai (oricare ar fi fost atunci acest rai), cinstindu-l cu
liber arbitru, ca binele să aparţină aceluia ce îl va alege, nu mai puţin decât Aceluia care
i-a dat seminţele binelui, l-a făcut cultivator al plantelor nemuritoare, adică al
înţelesurilor dumnezeieşti, al celor mai simple şi al celor mai desăvârşite, gol prin
simplitatea şi prin viaţa sa fără de viclenie, şi fără nici un acoperământ sau apărare; căci
aşa trebuia să fie omul cel de la început. Şi i-a dat o lege ca obiect al liberului arbitru.
Legea a fost porunca din care plante să se împărtăşească şi de care nu trebuia să se
apropie. Acesta din urmă a fost lemnul cunoştinţei, care nu a fost sădit de la început în
scop rău, nici nu a fost interzis din vreo pizmă (să nu ajungă până acolo limbile
luptătorilor împotriva lui Dumnezeu, nici şarpelui să urmeze!). Ci bun dacă s-ar fi
împărtăşit din el la timpul cuvenit (căci eu socotesc această plantă a fi o vedere
duhovnicească, de care se puteau apropia fără a se primejdui numai cei desăvârşiţi prin
asceză), dar pentru cei necercaţi încă şi pentru cei aplecaţi spre lăcomie nu era bun,
precum nici mâncarea tare şi desăvârşită nu foloseşte celor neputincioşi care au nevoie
de lapte. După ce din pizma diavolului şi prin amăgirea femeii, pe care aceasta a pătimit-
o, ca una ce este mai slabă, şi pe acesta [pe om] l-a smintit ca cea mai potrivită pentru
acest lucru (vai de slăbiciunea mea! căci slăbiciunea protopărintelui este şi a mea!), el a

A se înţelege aici Cartea Facerii; mai exact primele două capitole ale acesteia (n. tr.).
37
Prin aceste cuvinte Sf. Grigorie subînțelege creația („prin împreunare”) prin unirea sufletului și a trupului,
desfăcându-se prin moarte și la sfârșit, la viitoarea Judecată, se va reuni iarăși trupul cu sufletul.
 uitat porunca ce-i fusese dată şi a fost biruit de acea mică încercare a gustului; şi în acest
fel din cauza răutăţii sale a fost izgonit de la pomul vieţii şi din rai şi de lângă Dumnezeu,
şi cu haine de piele a fost îmbrăcat38 (probabil că este vorba despre trupul mai grosier,
despre mortalitate şi altele potrivite acestui tip), şi, în acest fel, pentru prima dată îşi
cunoaşte propria ruşine şi se ascunde de la faţa lui Dumnezeu. Câştigă însă ceva din
aceasta: moartea şi tăierea păcatului, ca nu cumva păcatul să se facă nemuritor. Şi în
acest fel pedeapsa devine filantropie (iubire de oameni). Pentru că eu aşa cred că
pedepseşte Dumnezeu.

13. Aşadar, povăţuit fiind mai întâi, şi pedepsit pentru mulţimea păcatelor (pe care rădăcina
răului le-a odrăslit), după diferite cauze şi vremi, prin cuvânt, prin Lege, prin proroci, prin
facere de bine, prin ameninţări, prin bătăi, prin revărsări de ape, prin foc, prin războaie,
prin biruinţe şi prin înfrângeri, prin semne din cer, prin semne din aer sau de pe pământ
şi din mare, prin semne ale bărbaţilor, ale oraşelor şi ale neamurilor necredincioase
care s-au schimbat, prin lucruri care cu silinţă au fost făcute pentru ştergerea răutăţii, la
sfârşit, a fost nevoie de un leac mai puternic pentru acele boli înfricoşătoare ale uciderii
de frate, ale preacurviei, ale jurământului mincinos, ale nebuneştilor păcate împotriva
firii şi încheierea tuturor relelor şi, prima dintre ele, idololatria, şi mutarea închinării
datorate Făcătorului către făpturi. Aşadar, pentru toate acestea fiind nevoie de un mai
mare ajutor, i-a fost dat şi acesta. Iar acesta a fost Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel
veşnic, Cel nevăzut, Cel necuprins cu mintea, Cel netrupesc, Început (Principiu) din
Început (Principiu), Lumină din Lumină, Izvorul vieţii şi al nemuririi, modelul frumuseţii
arhetipului, pecete neschimbătoare, icoană întocmai cu prototipul, Cuvântul şi hotarul
Tatălui; Acesta vine la însuşi chipul39 Său [creat], Se înveşmântează cu trup pentru trupul
meu, şi cu suflet mintal Se amestecă pentru sufletul meu, curăţindu-l astfel pe cel
asemenea prin asemănarea Sa. Şi întru toate Se face, în afară de păcat, om desăvârşit40;
născându-Se din Fecioară, al cărei trup şi suflet mai înainte au fost curăţite de Duhul
(căci trebuia şi naşterea să o preţuiască şi fecioria mai mult să o cinstească); Dumnezeu
rămânând după asumarea firii omeneşti. Unul din două lucruri opuse [a devenit], din
carne şi din Duh, în care Unul a îndumnezeit, iar altul a devenit Dumnezeu 41. O, nou
amestec! O, străină împreunare! Cel ce este devine şi Cel necreat Se creează şi Cel
necuprins se cuprinde, prin medierea sufletului mintal se face mijlocirea între
Dumnezeu şi trupul cel grosier. Şi Cel bogat sărăceşte; pentru trupul meu sărăceşte,
pentru ca eu să mă îmbogăţesc în dumnezeirea Lui. Şi Cel preaplin Se goleşte; Se
goleşte, aşadar, pentru puţin de slava Sa, pentru ca eu să mă împărtăşesc de plinătatea
Sa. Care este bogăţia bunătăţii? Ce este această taină săvârşită pentru mine? Am chipul
de la Dumnezeu, şi nu l-am păzit; ia El trupul meu, pentru ca să mântuiască chipul şi
38
Iar aceasta s-a făcut spre binele omului.

Cum ar fi, de pildă, iconomia lui Dumnezeu cu cetatea Ninive (n. tr.).

Cuvântul lui Dumnezeu este hotarul care delimitează Persoanele, fără să limiteze Fiinţa sau vreo altă Persoană a
Treimii; iar în acest caz concret, persoana Tatălui (n. tr.).
39
La omul cel plăsmuit „după chipul și după asemănarea” Lui.
40
Evrei 4, 15.
41
Firea dumnezeiască „a îndumnezeit” (a făcut Dumnezeu) pe cea omenească, în vreme ce cea omenească s-a
îndumnezeit (a devenit Dumnezeu).
 pentru ca să facă trupul nemuritor. El vine să ne facă părtaşi unei a doua comuniuni, cu
mult mai uimitoare decât cea dintâi, după cum atunci ne-a dat ce este mai bun, aşa a
luat acum ce este mai rău42. Iar această lucrare este mai dumnezeiască decât prima;
aceasta, însă, pentru cei ce au o judecată mai înaltă.

14. Ce ne vor spune despre acestea urzitorii de minciuni, amarnicii socotitori ai Dumnezeirii,
osânditorii celor lăudate, întunecații cu privire la lumină, cei lipsiți educația cea întru
înțelepciune, aceia pentru care Hristos a murit în dar, creaturi netrebnice, făpturi ale
celui viclean? Pentru aceasta îl acuzi tu pe Dumnezeu, pentru facerea de bine? Pentru
acesta îl socotești mic, că S-a făcut smerit pentru tine? Că a venit Bunul Păstor, cel ce
își pune sufletul pentru oi43, pentru oaia cea pierdută44, - aflată pe munții și pe
dealurile pe care tu jertfeai45 zeilor -, și pe cea pierdută a aflat-o, și pe cea aflată o
ridică pe umeri, pe aceia pe care a ridicat și lemnul Crucii, și pe cea luată o readuce în
viața cea de sus, și pe cea readusă împreună cu cele ce au rămas acolo o numără? Că a
aprins sfeșnic, însuși trupul Său, și a măturat casa curățind păcatul lumii) și a căutat
drahma, chipul împărătesc cel îngropat în pământ prin patimi, și cheamă dimpreună
către Sine puterile iubitoare ale drahmei aflate, și părtașe le face bucuriei Sale, și le
introduce/inițiază în taina Iconomiei dumnezeiești? Îl condamni pentru că Lumina
preastrălucită urmează făcliei înaintemergătoare, și Cuvântul glasului, și Mirele
prietenului Mirelui, pregătindu-I Domnului popor ales și mai dinainte curățit în Duhul
prin apă?46 Pentru aceasta îl condamni tu pe Dumnezeu? Pentru acestea îl socotești mai
prejos, pentru că s-a încins cu ștergar și spală picioarele ucenicilor 47 și a arătat drept cea
mai aleasă cale a înălțării, smerenia? Că Se smerește de dragul sufletului aplecat jos spre
pământ, și pentru ca împreună cu Sine să-l ridice pe cel doborât sub păcat? Cum de nu-L
osândești și pentru aceea că prânzește împreună cu vameșii48, și că pe unul dintre
vameși îl face ucenic, pentru ca și Acesta să câștige ceva. Ce anume? Mântuirea
păcătoșilor; ca și cum cineva l-ar acuza pe doctor, că se apleacă asupra rănilor, și suportă
mirosurile urâte, pentru ca să dea sănătate celor munciți de boli; sau pe acela care din
filantropie s-a aplecat în groapă, pentru ca pe animalul cel căzut 49, potrivit legii, să-l
izbăvească.

15. A fost trimis, dar ca om (căci îndoit a fost în firi), întrucât și a ostenit și a flămânzit și a
însetat și S-a neliniștit și a lăcrimat, potrivit legii trupului. Iar dacă a fost trimis și ca

42
Prin creație a dat „după chipul”, iar prin Naștere a luat trupul.
43
Ioan 10, 11.
44
Luca 15, 4-10.
45
Oseea 4, 13.
46
Sf. Grigorie se referă aici la Sf. Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul.
47
Ioan 13, 4.
48
Luca 5, 27 ș.u.
49
Deuteronomul 22, 4, unde este amintit animalul „căzut în drum”. Despre oaia căzută în „groapă” vorbește
Domnul în cuvântarea Sa privitoare la nelucrarea din ziua sâmbetei, în timpul tămăduirii omului cu mâna uscată
(Matei 12, 11). Aici Sf. Grigorie asociază cele două pasaje.
 Dumnezeu, cu ce te smintește aceasta? Să socotești că trimiterea este cu bunăvoirea 50
Tatălui, de la care provin cele ale Sale, și pe care Îl cinstește ca pe un Principiu mai
presus de timp, și să nu ți se pară că aceasta este ceva nepotrivit lui Dumnezeu. Întrucât
se zice în Scriptură și că a fost dat, dar este scris și că El însuși S-a dat; și că a fost sculat
de către Tatăl și că a fost înviat, dar și iarăși că El S-a sculat și că a înviat. Acelea sunt ale
bunăvoirii, acestea sunt ale stăpânirii. Tu despre primele spui că sunt neînsemnate, iar
pe celelalte le treci cu vederea; și faptul că a pătimit îl judeci; faptul că a pătimit de
bună voie, nu-l adaugi? Ce mai pătimește și acum Cuvântul! De către unii, în calitate de
Dumnezeu, este cinstit și cu Acela este contopit; de către alții, în calitate de trup, este
necinstit și despărțit. Împotriva cui să Se mânie mai întâi? Sau mai bine zis, pe cine să
ierte? Pe aceia care împreunează în chip rău sau pe aceia care despart? Căci și aceia
trebuie să despartă și aceștia să unească; aceia cu numărul, aceștia cu Dumnezeirea 51.
Te împiedici de trup52? Aceasta o fac și iudeii. Sau poate și samarinean53 îl numești?
Pentru cele următoare păstrez însă tăcerea54. Ești necredincios față de Dumnezeirea Lui?
Aceasta nici demonii n-o fac. O, cel ce și decât demonii ești mai necredincios și decât
iudeii mai nerecunoscător! Aceia numirea de Fiu, au socotit că exprimă deopotrivă
cinstirea55; pentru că pe Dumnezeu, Cel ce l-a trimis pe El, nu L-au cunoscut. Dar s-au
încredințat din cele ce au pătimit. Iar tu nici egalitatea n-o primești, nici Dumnezeirea n-
o mărturisești. Mai bine ți-ar fi fost ție să te afli ciung și posedat de demoni, ca să spun
ceva de râs, decât netăiat împrejur și sănătos și să fi stăpânit de viclenie și ateism.

16. Va trece puțin și apoi îl vei vedea pe curatul Iisus în Iordan 56 săvârșind curățirea mea;
sau mai bine zis prin neîntinăciunea Lui să curățească apele (căci nu pentru El era nevoie
de curățire, Cel ce ridică păcatul lumii) , și să deschidă cerurile și să fie mărturisit de
Duhul cel deoființă cu El și să fie ispitit și să biruiască, și de îngeri să fie slujit și să
tămăduiască toată boala și neputința, și să învieze morții (de care încă și tu ai nevoie cel
omorât reaua ta credință/kakodoxie), să izgonească demonii, uneori El însuși, alteori
prin ucenici. Și să hrănească cu puțină pâine mii de oameni, să meargă pe deasupra
mării, și încă să se dea pe Sine, și să Se răstignească și împreună cu Sine să răstignească
păcatul meu; ca un miel să Se aducă și ca un preot să aducă jertfă, ca un om să fie
înmormântat și ca un Dumnezeu să Se ridice din morți, și după aceea să se înalțe la
ceruri și iarăși să vină întru slava Sa. Câte sărbători sunt pentru mine în fiecare dintre

50
„Bunăvoirea” este voința sau voia lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, care s-a înfăptuit prin întruparea
Domnului.
51
Sf. Grigorie înțelege distincția celor trei Persoane și unirea lui Dumnezeu cu omul în persoana Cuvântului și se
întoarce împotriva celor ce neagă Treimea lui Dumnezeu și unirea firii dumnezeiești cu cea omenească.
52
Te împiedică, așadar, firea omenească, pe care a asumat-o Cuvântul, pentru a-L primi ca Dumnezeu?
53
Ioan 8, 48: „Au răspuns iudeii și I-au zis: Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean….?”
54
Sf. Grigorie se referă în mod vădit la continuarea pasajului anterior (Ioan 8, 48): „…și ai demon”, pe care nu mai
dorit s-o menționeze, deoarece socotea aceata ca pe o mare lipsă de evlavie.
55
„Cu ei” ar trebui să completăm. Așadar, că Domnul în calitate de „Fiu” al Tatălui, pe care ei nu-L cunoșteau, a fost
doar om precum ei. Iudeii, deoarece nu-L cunoșteau pe Tatăl, după cum spune mai jos Sf. Grigorie, și cum însuși
Domnul a spus: „Nu mă știți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu”, îl socoteau pe Domnul om asemenea lor.
56
Matei 3, 13
 tainele lui Hristos! Unicul scop al tuturor acestora este desăvârșirea și replăsmuirea mea
și întoarcerea lui Adam în starea cea dintâi.

17. Acum, însă, primește împreună cu mine zămislirea și saltă; și dacă nu precum Ioan în
pântece57, măcar precum David când i-a aflat loc chivotului Domnului 58. Și să te sfiești în
fața înscrierii, prin care tu în cer ai fost scris59; și Nașterea să o cinstești prin care ai fost
liberat din legăturile nașterii; și să-l prețuiești pe micul oraș Bethleem, care în Rai te-a
readus; și în fața peșterii te închină, prin care necuvântător fiind, ai ajuns să fii hrănit
de către Cuvântul. Cunoaște, precum „boul îşi cunoaște stăpânul”60, te îndeamnă Isaia,
„și precum asinul peștera stăpânului său”61. Dacă ești între cei curați, și care cinstesc
legea și te ridici la rumegarea cuvintelor ei, și spre aducerea de jertfă ești îndemânatic;
sau dacă ești dintre cei ce erau odinioară necurați și dintre cei ce nu aveau dreptul să
mănânce din cel sfințite, și dintre cei ce nu aveau dreptul de a aduce jertfe, și din
partea neamurilor idololatre. Împreună cu steaua aleargă și împreună cu Magii adu
daruri, și aur și tămâie și smirnă, ca unui împărat, ca unui Dumnezeu, și ca unuia mort
pentru tine. Slăvește împreună cu păstorii, laudă împreună cu îngerii, dănțuiește
împreună cu arhanghelii. Să fie un praznic de obște, al puterilor cerești și al celor
pământești. Căci eu cred că și acele puteri împreună se veselesc și împreună
prăznuiesc cu noi astăzi, întrucât sunt iubitoare de oameni și iubitoare de Dumnezeu,
așa cum David le înfățișează cu patos însoțindu-L pe Hristos la înălțare și mergând spre
întâmpinarea Lui și îndemnându-se unele pe altele la ridicarea porților62.
18. Un singur lucru să urăști din cele cu privire la Nașterea lui Hristos, uciderea pruncilor de
către Irod; sau mai bine zis și pe aceasta s-o cinstești ca pe o jertfă a celor de-o vârstă cu
Hristos, mai înainte jertfire a junghierii celei noi. Dacă pleacă în Egipt, cu râvnă aleargă
împreună cu El. Bine este ca împreună cu Hristos cel prigonit să mergi. Dacă în Egipt
zăbovește, cheamă-L pe El din Egipt, în chip bun închinându-i-te acolo. Să treci cu
mulțumire prin toate vârstele și puterile lui Hristos, ca un ucenic al lui Hristos. Curățește-
te, taie-te împrejur, dezbracă-te de acoperământul ce-l ai prin facere. După aceea învață
în templu, alungă-i pe negustori din templul lui Dumnezeu, lasă-i să arunce cu pietre în
tine, dacă asta trebuie să o pătimești; știu bine că pe nesimțite te vei îndepărta de
aruncătorii de pietre, precum Dumnezeu a făcut. Căci Cuvântul nu poate fi împroșcat
cu pietre. Dacă te vor duce în fața lui Irod, nu-i da răspuns în cele de prisos. Va cinsti
tăcerea ta mai mult decât multele cuvântări ale celorlalți. Dacă te vor bate cu biciul, să
ceri și restul chinurilor. Să guști fierea, pentru gustare; să bei oțetul, să dorești
scuipările, primește vergile, pălmuirile peste obraz; încununează-te cu spini, pe calea cea
necăjicioasă a lui Dumnezeu; îmbracă-te cu hlamidă roșie, primește bătaia cu trestia și
să ți se prosterneze cei ce iau în râs adevărul, în cele din urmă împreună-răstignește-te
cu El, împreună-omoară-te, cu bună voire împreună-înmormântează-te, pentru ca și
57
Matei 1, 41.
58
2 Regi 6, 12 ș.u.
59
Luca 2, 1 ș.u
60
Isaia 1, 3.
61
Cf. Isaia 1, 3.
62
Psalmii 23, 7 și 9.
împreună cu El să înviezi, și împreună să te slăvești și împreună să împărățești, și pe
Dumnezeu să-L vezi pe cât este cu putință omului, și să-L cunoști, pe cel în Treime
închinat și slăvit, Care ne și rugăm să ni se arate deslușit, pe cât ne este cu putință nouă
celor legați cu trupul, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci.
Amin.