Sunteți pe pagina 1din 63

CURS 1: APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE MONUMENT ISTORIC (I)

PROTO-ISTORIA MONUMENTULUI ISTORIC ŞI A PROTECŢIEI SALE

(Istoria atitudinii societăţii faţă de monumente din antichitate până în sec. XIX)

Antichitatea romana:

Primul mom in care s-au creat interesele pentru restaurare.

AUGUSTUS
Primul moment il putem consemna in perioada Imperiului Roman , acum 2010 ani , cand
constatam pentru prima data ca exista un interes pentru ceea ce facusera inaintea lor , grecii .
Primul dintre cei care e interesat de acest lucru este Augustus , apoi Hadrian . Acestia gasesc in
arta greceasca modelul , exemplul , tinta pentru ceea ce ar trebui sa fie arta timpului lor . De aceea
, exista si o sintagma “exemplaria graeca” folosita de Hadrian in sensul in care ceea ce creasera
grecii (Imperiul Roman a inghitit din punct de vedere politic si militar Grecia si a preluat si o serie
de bunuri artistice ), e considerat nu o prada de razboi (lucru comun in perioada aceea ) ci ca un
exemplu despre tintele care trebuie atinse. De altfel , Hadrian , in vila sa de la Tripoli (si pt Palatul
lui Diocletian de la Spalato) foloseste statui luate din Grecia, din sanctuarul de la Delphi. In opinia
lui (fusese si opinia lui Augustus) - grecii erau cei care stabilisera niste standarde artistice la un
moment dat.

In sec 4-5 , Imperiul Roman decade , este atacat din exterior de barbari , se divide in Imperiul
Roman de Rasarit cu capitala la Constantinopol si in Imperiul Roman de Apus cu capitala intai la
Roma si apoi la Ravenna , iar in acest proces istoric avem de a face cu 2 momente :

1. Consemnat in secolul IV cand se constata un apetit pt colectia obiectelor de arta si


acest apetit , considerat prima epoca a colectionarilor ni-l explicam nu pe ratiuni de
ordin cultural (cum era cazul la Adrian – produse exemplare ale artei ) ci e vb de o
tezaurizare . In aceasta perioada economia Imperiul Roman decazuse , nu mai era
economia unui schimb monetar , oamenii descopera pentru prima data ca arta poate sa
fie si un mijloc de a tezauriza – de a tine niste valori . Intr-o perioada in care banii nu
mai aveau forta lor de dinainte , cand atacurile erau din ce in ce mai dese avem de a
face cu o “moda” a colectionarii.

 Edict al împăratului Maioranus (458 AD): protejarea edificiilor din respect faţă
de "structura magnifică a vechilor edificii"

EVUL MEDIU TIMPURIU - TEODORIC

2. Teodoric (455-526), împărat între 471-526


La incep secolului al VI lea , in mod paradoxal este legat de figura unui barbar (daca
prima daca era vorba de 2 imparati romani) . Acum e vb de un conducator militar si
politic de provenienta barbara , Teodoric ,care la inceputul secolului al VI lea cucereste
Roma, Imperiul Roman de Apus . In genere , cand cineva facea cuceriri , atunci continua
operatiunea militara prin distrugerea a tot ce se gasea la fata locului

 Preocupat de păstrarea măreţiei Romei şi de apărarea operelor de artă clasice


greceşti şi romane.

Numeşte pe Cassiodorus - Custode al Monumentelor Romane (curator statuarum -


însărcinat cu protejarea statuilor Romei)

• Gasim intr-o serie de documente emise de Teodoric, lucruri foarte interesante . Spune intr-
una din scrisorile trimise câtre Argolius : “(…) toate construcţiile ruinate din Roma să fie
reparate. În Roma, binecuvantată între oraşele lumii nu trebuie să se găsească nimic sordid
sau mediocru.”

Dupa ce tocmai a intrat ca si cuceritor , repara constructiile, palatele si fortificatiile Romei . Mai
spune ca “este important să păstrezi cât şi să creezi. Suntem într-adevăr interesaţi a păstra zidurile Romei
în bună stare, şi de aceea am ordonat portului Lucrino să furnizeze 25.000 ţigle anual pentru acest scop.
Vezi ca acest lucru să se împlinească, găurile care au apărut prin căderea pietrelor să fie acoperite de ţigle
pentru a fi astfel protejate, încât să merităm mulţumirile trecuţilor regi, a căror operă noi le-am dat
nemuritoare tinereţe.”

Teodoric câtre Sabinus

Teodoric si-a dat seama ca daca a putut castiga militar , era mai greu sa guverneze un
teritoriu asupra caruia nu avea nici legitimitatea dinastica , nu era descendentul unuia dintre fostii
regi sau imparati , nu avea nici legimititatea a cetateanului roman , el venea din afara imperiului si
nici nu avea nici legimitatea unei caste princiare .

Vedem in aceasta atitudinea a lui Teodoric pentru prima data un interes foarte
concret pe care de a se raporta intr-un anumit fel fata de operele trecutului . Adrianus
si Augusut aveau o perspectiva culturala fata de arta grecilor , Teodiric nu avea o astfel
de perspectiva ,era eminamente politica pentru a-si gasi o legitimitate, facand lucruri pe
care in civilizatia romana nu le faceau decat mostenitorii .

Termenul de patrimoniu este un termen latin care defineste relatia juridica intre
mostenitor si parintele sau , iar patrimoniul era in esenta aceasta relatie de primire a
bunurilor de la parinte , dar si de ingrijire a lor , legand 2 generatii, una trecuta si una
prezenta. In legislatia romana , atunci cand preluai mostenirea , o preluai bune si cu
rele – luai si datoriile , obligatiile ; patrimoniul , mostenirea este o chestie care nu poate
fi refuzata , se putea vinde dar aceasta instrainare inseamna ca am intrat in posesie.
Teodoric considera ca :” aratand ca ingrijesc palatele , oamenii se vor uita ca la un
mostenitor“ , ceea ce ii dadea o legitimitate .
Pt prima data cand putem constata ca cineva se intereseaza de ceea ce au facut alte
generatii in sesnsul protejarii acestor artefacte – interes politic , interesant de
remarcat . “Incat sa meritam ..” , termenul de nemuritoare tinerete. Daca privim cu
mintea si ochii de astazi , vedem in sec 6 o gandire similara cu ceea ce gandim noi in
prezent referitor la protejarea patrimoniului, a monumentelor istorice, a capodoperelor
artei. Noi nu ne-am propus sa pastram Venus din Milo doar pana in 2010, sau pana la o
anumita data, atunci cand clasam si protejam ca monument istoric ceva nu o facem pt
50 de ani , este pt totdeauna. Teoretic ne asteptam ca un monument istoric protejat sa
se duca in timp atat cat lumea va exista .

Aceasta idee o vedem pt prima data in aceasta expresie . “nemuritoare ,,

Ceea ce a cerut Teodoric constituie o exceptie (reconstruire). Regula evului mediu timpuriu
era aceea ca lucrurile erau pastrate atat timp cat foloseau la ceva ; a folosi la ceva incadra o paleta
larga : ca material de constructie - lua zidaria de piatra , la a-ti folosi ca fundatie si desigur pana la
a-ti fol ca atare in scopurile, utilizarile sale proprii .

 Papa Gregoriu cel Mare (590-604), preocupare de întreţinere a vestigiilor

 Transformarea Panteonului în biserică (608) "Sf Maria Martira "


*Aici imaginea Pantheonului din Roma este una sugestiva pentru ca spre deosebire de alte
temple ale Romei , ne-a parvenit relativ intact , pt ca la un moment dat la inceputul secolului al VII
lea a fost transformat intr-o biserica crestina . Spatiul interior a fost considerat a fi potrivit ; daca
intrati acum se poate citit la intrare ca intrati in Biserica Santa Maria Martira . Asa au scapat in
Roma si o serie de statui , pentru ca au fost confundate cu statuile unor sfinti sau cu statuia
imparatului Constantin care fusese sanctiificat pentru ca daduse libertate bisericii si cultului
crestin . In rest , constructiile pe parcursul evului mediu nu erau protejate ci erau folosite –
material , locul lor pe care il ocupau in cetate, in oras .

CAROL CEL MARE

 Carol cel Mare


Pe acest fondul al acestui tip de relatie foarte pragmatic , lipsita de scrupule avem din cand
in cand niste repetari ale momentului Teodoric cu aproape aceleasi motivatii . Avem momentul
Carol cel Mare care politic dorea o reconstituire a Imperiului Roman . Proiectul sau politic era sa
readuca sub sceptrul sau Imperiul Roman si atunci in Capela Palatina de la Athena reia un model
spatial care in opinia sa il leaga cel mai bine de Imperiul Roman , reia modelul spatial de la San
Vitale de la Ravenna ,transferă statuia lui Teodoric precum şi alte piese de mozaic, marmură şi
coloane de la Ravenna la Aachen.

Vrea sa spuna ca “ eu sunt descendentul acestui imperiu care este arhitectural reprezentat
la Ravenna pe care il simbolizez aici – acest lucru da legitimizare proiectelor mele “ .
Lafel ca si Teodoric, Carol cel Mare , Numeşte pe Eginhard - superintendent al construcţiilor
publice, este primul ministru al constructiilor publice de care avem cunoastere in Europa .
Spuneam , regula este – folosim ce se poate folosi , nu avem nici o obligatie fata de trecut
sau fata de obiectele trecutului .

COLUMNA LUI TRAIAN

 In 1162 - Senatul Romei declară Columna lui Traian “obiect protejat”.


“astfel încât să nu fie nicicând distrusă sau mutilată, ci păstrată pentru onoarea poporului
Roman, atât timp cât lumea va exista.”1 decide ca sa protejeze Columna lui Traian de orice
posibila distrugere , degradare si sa pedepseasca cu o pedepsa aspra , cu moartea si
confiscarea averii, orice atac la adresa acestui edificiu .

 Explicatia : in conflictul intre imparat si papa in care imparatul la vremea respective era Frederic
al II-lea de Barbarosa , Roma , a tinut partea imparatului pentru ca doreau sa obtina la fel ca si
comunele din Flandra statutul de oras liber , supus numai autoritatii imparatului . Roma tine
parte imparatului , care castiga . In 1153, ca urmare a acestui deznodamant , Roma devine
cetate libera , nu mai depindea de ierarhia nobiliara si politic era doar supusa imparatului , era o
comuna libera . Frederic Barbarossa (Sec XIII) decide “restaurarea” palatului carolingian de la
Aachen (Gesta Friderici).

Aceasta noua realitate ii face pe cei din senatul Romei , sa gaseasca si o modalitate de a reprezenta
acest lucru. Au inceput sa se gandeasca cum pot arata concetatenilor ca sunt un oras liber . In
opinia lor , aceasta situatie politica era foarte asemanatoare cu ceea ce pt ei parea sa fi fost
perioada Imperiului Roman , in care Roma era cetatea “princeps” a lumii . Se indreapta catre ceva
ce poate sa le lege existenta din 1153 si ceea ce se intamplase cu 1000 de ani inainte ; dintre toate
constructiile care ramasesera in picioare la acel moment, una din cele 2 columne din Roma – lui
Marc Aurelius si Traian; Columna lui Marc Aureliu (ca şi cea a lui Traian) erau concesionate pentru a fi
folosite ca puncte de belvedere de câtre pelerini

Gasesc ca aceasta columna asezata in cel mai important ansamblu civic al antichitatii
romane-Forul lui Traian , cel mai amplu ansamblu de piete civice , ei considera ca spre deosebire
de Columna lui Marc Aurelius , Columna lui Traian este mai bine folosita ca simbol al libertatii si al
autonomiei pe care o cucerisera , vorbeste despre aceleasi libertati pe care romanii de acum 1000
de ani le aveau . In decretul pe care il aproba in 1162: “astfel incat sa nu fie nicicand distrusa sau
mutilita si pastrata pt onoarea poporului roman , atat timp cat lumea va exsita” . Se preia ideea de
protectie , idea care ramane valabila pana astazi . (aminteste de Teodoric “nemuritoare tinerete”) .

!!!!!!!!!!!!

Aceasta nu consemneaza o schimbare generala de atitudini . Este un interes foarte precis pt


un singur element. In rest, peste Forul lui Augustus se construieste logia Cavalerilor de Malta, in

1
Decretul stabilea pedeapsa cu moartea pentru cei ce-l incalcau, precum si confiscarea de catre trezorierie a averilor lor
- F.A.Gregorovius, History of the City of Rome in the Middle Ages, AMS Press, New York, 1967, vol IV, pp 685-6
Rimini Arcul lui Traian e folosit pt intarirea unei porti , in Orasul Luca pe intreg amfiteatrul a fost
construita o piata ovala pt simplul motiv ca toate locuintele erau construite pe gradenele
amfiteatrului. Colloseumul a folosit pentru materialul de constructie, travertinul – starea este
datorata imprumutarii materialului de constructie din acest edificiu pentru toate constructiile
Romei.

• Colosseum: fortificaţie a fam. Frangipani (mijl. sec. XIII)

• Mausoleul lui Hadrian - Castelul San Angelo

CURS 2

Renaşterea:

Pe acest fond ajungem in perioada renasterii (= R )unde lucrurile incep sa se schimbe intr-
un mod semnificativ. Spre deosebire de evul mediu se observa o generalizare a interesului fata de
constructiile si operele de arta ale trecutului , nu mai era doar interesul unei persoane sau numai
interesul exprimarii unui statut politic. R rupe cu o intreaga perioada in care creatia trecutului nu
era decat o:

 Sursa de legitimitate/ doreau sa-si legitimeze anumite proiecte( Teodoric/ Carol


cel Mare)

 Sursa de inspiratie,

 Simbol pt o situatie- ex 1962 – apare idea de a proteja columna lui Traian

R aduce creatia epocilor trecute in fata tuturor oamenilor, arta nu mai e adresata doar capeteniilor.
Artistii renasterii gasesc in studierea monum. antichitatii o sursa de placere intelectuala si o forma
de veneratie; dar odata obiectele masurate , desenate , descrise , intelese , ele nu mai prezentau
vreun interes. Avem aceasta schizofrenie intre un interes foarte intens pentru a descoperi , pt a
gasi noi inscriptii , noi obiecte , pt a cerceta si masura constructiile , pentru a intelege rapoartele
partilor si o lipsa totala de interes pt protejarea a ceea ce s-a cercetat , masurat cu o clipa inainte .

Asa incat in renastere constatam o importanta pierdere de patrimoniu antic prin folosirea
intensiva a locului , a materialelor din care erau facute acestea . Poate ca cel mai bun exemplu este
felul in care a fost tratata Basilica Paleocrestina Sfantul Petru care a fost demolata. Nici chiar
elemente care tin de cultul relicvelor nu impiedicau o distrugere , inlocuire a constructiilor vechi cu
altele noi .

 Monumentul este cercetat, descris, relevat, interpretat teoretic şi artistic


 dar nu este protejat
- Colosseum-ul devine cariera de piatra pentru palatele Romei 2
- Teatrul lui Marcellus transformat în palat resedinta nobiliara
- Perioada renasterii este cea care incearca la fel ca si perioada anterioara sa foloseasca
locurile monumentelor antice sau monumentele in masura in care acestea permiteau .
Exemple : Templul Athenei si Faustinei , sunt constr care sunt fol in fel si chip :
- transformari ale unor constructii in spatii de productie : Coloseumul – proiect de
tesatorie , alte spatii ale forurilor imperial – abatoare , macelarii .
- Basilica paleocrestina a Sf. Petru - demolata 1506, Papa Iulius II pentru ca pe locul ei sa fie
ridicata Catedrala Sfantul Petru
-
 Monumentul trebuie cunoscut nu atât pentru a fi protejat cât pentru a fi întrecut.3
 Antichitatea clasică greco-romană este singura perioada considerată a fi produs valori
autentice.
 Rafael: plan al monumentelor antice din Roma în vederea cercetării lor arheologice.

Leon X îl numeşte pe Rafael inspector al monumentelor antice (“Commissario delle Antichita”) şi scrie
despre activitatea sa :

“a studiat ruinele minuţios şi le-a măsurat cu competenţă. A citit despre ele din autorii antici şi a
comparat ce a citit cu ce a putut vedea rămas. Mare i-a fost durerea când a văzut cadavrul acestui
nobil oraş [Roma], care fusese cândva regina lumii, astăzi atât de desfigurat.”

 Rafael despre vestigiile Romei Antice (Scrisoarea către Leon X):

„Căci, atunci când contemplez vestigiile (...) şi când examinez raţiunea divină a anticilor, deseori îmi
explic de ce multe lucruri care lor le erau facile nouă ni se par imposibile.

(...) am deprins o anumită cunoaştere a arhitecturii antice. Pe de o parte acest lucru îmi provoacă o
imensă plăcere prin cunoaşterea a atât de multe lucrări excelente, dar pe de altă parte încerc o
imensă durere atunci când văd, asemeni unui cadavru, această nobilă cetate ce a fost regină a lumii
şi care este în mod lamentabil ruinată şi vandalizată.”

 Rafael despre sensul monumentelor şi protecţiei lor (Scrisoarea către Leon X):

„Este o datorie pentru orişicine să îşi iubească patria şi părinţii, astfel încât mă simt dator să folosesc
toate forţele mele cele slabe pentru a conserva, atât cât este posibil, o formă de viaţă imaginii sau
mai degrabă umbrei acestui oraş care este de fapt patria tuturor creştinilor, şi care a fost cândva atăt
2
Palazzo Barberini (Bernini) este ridicat cu piatră din Colosseum ("Quodnon fecerunt Barbari fecerunt
Barberini").
3
Exceptie constituie restaurarea bisericilor din Ravenna, inlaturand efectul apelor freatice prin suprainaltare.
de puternică încât oamenii începuseră să creadă că ea singură fusese plasată sub înalturi deasupra
soartei şi că, în contra legilor naturii, ea a fost extrasă morţii şi promisă eternităţii. Dar se pare că
timpul, invidios în faţa gloriei umane, şi prea puţin încrezător în propria sa putere s-a asociat cu
soarta dar mai ales cu barbarii ignoranţi pentru a distruge această mândră cetate.”

Rafael este insarcinat de papalitate sa se ocupe de bunul mers al lucrarilor la catedrala


Sfantu Petru , in acelasi timp , sa aibe grija de statuile antice existente in Roma . Intr-un raport pe
care Rafael il scrie In 1525 lui Papei Leon al X lea si insista ca acesta sa ia masurile cuvenite pentru
a impiedica distrugerile la care era supus patrimoniul antichitatii Romei . Materialul de constructie
era foarte la indemana , era o perioada de boom al constructiilor , structurile , marmura din care
erau facute erau un bun material pt a fi ars si de a obtine varul si pe acest fond, distrugerile erau
foarte importante . Prin aceasta scrisoare, Rafael Sanzio aduce o serie de argumente care apar
pentru prima data in aceasta incercare de a vedea cum a evoluat relatia dintre civilizatia
europeana si lucrurile facute de inaintasi . El vine si arata ca respectul pt operele de arhitectura
ale inaintasilor are ceva din spiritul crestin si respectul pe care crestinul trebuie sa il aibe pt
parinti , pt relicvele sfintilor , pt tara si locul in care traiesc . Este pentru prima data cand nu mai
exista un interes pragmatic , de legitimizare politica , de interes de simbolizare ci apare ceva cu
adevarat cultural . Este pentru prima data cand cineva incearca sa motiveze de ce este important
sa pastram ceea ce au facut altii nu prin prisma unor interese meschine , ci din perspectiva unor
valori culturale ingemanate cu aceste obiecte . In acest text vedem cumva , din nou, aceasta idee a
protejarii pentru todeauna , Rafael subliniind ca ceea ce natura si timpul nu a fost in stare sa
distruga , o fac cu mare succes oamenii in cazul Romei si spune ca reusesc sa distruga o cetate ce,
in contra legilor naturii “parea a fi extrasa mortii si promisa eternitatii “. In aceasta epistola ,
dincolo de aceste aspecte morale de etica crestina , ce se bazau pe un cult al relicvelor ce fusese
bine dezv In timp , Rafael mai aduce niste argumente . El spune ca nu a putut invata mai mult si
mai bine despre lucruri care pare imposibile astazi de facut decat din cercetarea lucrurilor facute
de inaintasi . Spune ca ceea ce lor le parea foarte simplu , noua astazi ne pare imposibil . La fel ,
aduce acest spirit al renasterii care cauta secretul proceselor , frumusetii . mai spune ceva f
important pt ca a ramas in filozofia europeana . Astazi spunem legat de un monument in stare
precara de conservare : asa ceva nu mai poate fi facut (decoratii , tehnici , oamenii cababili sa le
reia) . Aceasta idee a unor lucruri stapanite de trecut , dar pe care astazi noi nu mai stim cum sa le
facem apare in acest moment si este marturisita de Rafael in scrisoarea sa catre Leon al X lea: “si
cand examinez ratiunea…. lor le erau facile , noua ni se par imposibile” . Deci vine cu o serie de
argumente bazate pe etica crestina , argumente care pleaca de la rolul educativ si formativ al
studierii monumentelor pentru ca la un moment dat sa evoce si aceasta apropiere pe care el o
vede intre grija si dragostea pentru ceea ce au facut inaintasii si pentru grija si dragostea pe care
biserica o propavaduia pentru familia si pentru patria crestinatatii.

Aceasta interventie a lui Rafael face ca Papa Leon al Xlea si apoi si altii sa emita o serie de
decrete papale prin care pedepseau distrugerea monumentelor si a statuilor antichitatii . Sunt
vreo 40 de decrete papale.
Relatia cu constructiile trecutului este si teoretizata . Alberti in “Zece carti despre
arhitectura” observa ca exista 2 tipuri de greseli care pot fi observate la constructiile vechi , aceste
greseli justificand interventia arhitectului contemporan ; corectarea greselilor era un lucru firesc
de acceptat . Sunt greseli manuale sau sunt greseli mentale , de conceptie care justifica o
interventie mai aplecata a arhitectului . In randul acestor greseli mentale este si compozitia
specific medievala care nu corespundea principiilor renasterii .

Ex de interventii pe strucruri medieval ale lui Alberti :

*Templul … din Rimini , in care el vine cu o intreaga camasa de arhitectura in spiritul


renasterii cu arcade , iar in spatele ei se vede structura veche , de caramida a unei biserici
medievale

*Santa Maria Novella , Florenta , structura medievala pe care Alberti o placheaza cu


aceasta fatada de piatra , realizata in principiile renasterii

Alte interventii la Pantheon , Templul Agripa ; Palladio – Basilica din Vicenza , imbraca cu un
vesmant pe care poate practica principiile stilistice ale renasterii ; Santa Maria degli Angeli ,
Roma , Michelangelo , nu intervine asupra interiorului decat cu cateva decoratii ;

 Papa Nicolae V(1447-55): proiecte ambiţioase de asanare şi reconstruire a Romei


 Sixtus al IV lea (1471-1484): fondatorul primului muzeu public, M. Capitolin, şi al bibliotecii
Vaticanului.
 Domenico Fontana şi Sixtus al V lea (1585-90): reorganizarea Romei 4, (cca 20 puncte de
veneraţie).

Primele iniţiative de protecţie:

 1452: Edict privitor la amendarea (10 galbeni) celor care aruncă gunoi peste edificiile antice din
Piaţa Navona
 1462: Edictul lui Pius al II lea prin care se interzice demolarea construcţiilor antice din Roma şi
împrejurimi
 Între 1624 şi 1685, decrete interzicând exportul de obiecte de artă şi săpăturile neautorizate.
 Inscrierea antichităţilor şi a mărturiilor arheologice într-o formulă legală de protecţie – Suedia

Secolul XVII - Apariţia categoriei “monument istoric”:

4
Proiect de refolosire a Colosseumului în manufactură de lână (parterul utilizat pentru prelucrarea lânii iar
etajele superioare folosite pentru cazarea muncitorilor.
 Momentul din jumatatea sec 16 cand in Franta avem pentru prima data apare ideea pe care azi
am numi-o “zona de protectie a unui mom” . Francisc I întâlneşte pe Clement VII la Marsilia
(1533) şi vizitează Nîmes, dând ordine guvernatorului orasului ca Maison Carrée să fie degajată
de construcţii şi pusă mai bine în valoare sa nu ii stirbeasca perceperea – realizeaza zonele de
prot ale mon . Acesta in memoriu vb despre acest monum si consecintele sale .

 Moda colecţiilor : sec 18


îmbogăţirea repertoriului artistic antic cu piese exotice

spargerea monopolului antic asupra valorilor culturale


 prin marile descoperiri geografice , avem de a face in sec 17 , cu precadere sec 18 , cu ceea ce
am putea sa spune o noua moda a colectiei de arta si o spargere a monopolului pe care il
exercita arta antichitatii in interesul pub. Lumea devine mai mare prin desc geo , nu mai consta
doar in lumea si in arta europeana . In sec 17 avem de-a face cu constituirea unui muzeu in
sensul in care noi astazi consideram muzeu ca institutie - .. Museum in Oxford , o institutie care
aduna , conserva si cerceteaza bunurile artistice . Pe fondul acestui interes pentru lucruri
exotice din locuri indepartate , din locuri in care exploratorii ajungeau din ce in ce mai departe ,
avem de-a face si cu un eveniment foarte important – descoperirea in Peninsula Italica a
oraşului Herculanum in 1738, apoi 1748 a oraşului Pompei ,acoperite de lava Veziuvului in
eruptia din 79 , era noastra .

 Ele sunt descoperite si soarta face ca sa poata fi studiate de un important om de stiinta al


perioadei , angajat al unui puternic cardinal , mai apoi devenit papa , care in baza
descoperirilor , cercetarilor pe care le face ,a noilor descoperiri de opera de arta , realizeaza o
serie de lucrari punand bazele unei discipline stint , el fiind considerat de atunci , parintele ist
artei antice Johann Joachim Winkelmann5 (1717-1768). Aceste desc vin intr-un mom in care
artefactele ant fusesera epuizate ca cercetare , unele chiar pierdute din lipsa interesului de
cercetare si momentul 1738/1748 aduce o noua energie in aceasta aplecare a interesului
europeanului pentru arta trecutului . Ramanem in continuare intr-o sfera a cercetarii , nu
neaparat si a protejarii .

-”Asupra imitarii operelor grecesti in pictura si sculptura” - 1755

-”Observatii asupra Arhitecturii Antice” - 1762

-”Istoria Artei Antice” - 1764

-”Monumente Antice Inedite” – 1767

 Interesul pentru ruine:


Giovanni Paolo Panini (cca 1730), veduta ideata (ansamblu imaginar de ruine monumentale reale)

Piranesi (Della Magnificenza ed Archittetura de Romani-17616),


5
Winkelman i-a fost consilier lui Carlo Marchioni pentru proiectul Villa Albani a cardinalului Alessandro Albani, apoi
Clement al XIII (1758-69) îl numeşte pe Winkelmann curator al antichităţilor Romei.
6
Trecutul ca argument polemic împotriva partidei elenistice
Sir William Chambers (1751), desen pentru mauzoleul prinţului moştenitor

Carlo Marchioni, Tempieto Diruto, Vila Albani, Roma - 1751-67

 Enciclopedismul : cuprinderea în dicţionarele epocii a termenului “Monument” Interesul


stiintific , academic creste si prin aportul enciclopedistilor. Sec 18,sec luminilor este si sec
enciclopedistilor , un grup de oameni care considerau ca lumea poate sa fie cunoscuta si
explicata stiintific in toate domeniile sale . Opera enciclopedistilor urmareste sa defineasca
fiecare obiect , fiecare fenomen al lumii cunoscute . Avem in acest spectru al activitatii
enciclopedistilor si definirea termenului cu care noi incepem sa lucram –considera ca
monumentul este o constructie care are o scara ampla , este ceva maiestuos , mon este legat in
definirea data de dimensiune , de prestanta si etimologie ei cons ca termenul provine de un
cuvant latin – “momen” , cuvant care inseamna “a aminti ,a avertiza”. De altfel , avem chiar o
placa pe Colloseum in care este folosit acest termen pt a a aminti jertfa martirilor crestini in
spatiul interior al Colloseumului . Deci , in per sec 18 , termenul era asociat unei constructii de
dimensiuni importante , cu multa emfaza , si unui gest de amintire , de rememorare , de
avertizare .

 Rolul social al patrimoniului arhitectural, după ideea că arhitecţii pot, prin aprofundarea
desenului antic să construiască "(…) pentru mai bine şi prosperitate"

 Prin aportul revolutiei franceze avem pt prima oara niste forme de administrare a patrimoniului
cultural. Sec 18 se termina cu cateva lucruri importante pe care le aduce Revolutia Franceza.Din
perspectiva a ce studiem noi trebuie sa amintim ca Revolutia Franceza a insemnat un atac si o
distrugere cum nici o alta per nu a consemnat. In 1789 are loc revolta parizienilor, care intra si
jefuiesc Bastilia, e o misc. politica a starilor dezavantajate impotriva nobilimii si a clerului.
Rev. Franceză 1789 - 2 procese:

1/ distrugerile constructiilor nobilimii si bisericii

“distrugerea tuturor monumentelor de orice fel care amintesc de existenţa feudalismului şi interzicerea
oricărui lucru capabil să evoce memoria despotismului” . Avem in perioada 1789-1794 , perioada
principala a revolutiei o serie de distrugeri ale palatelor , constructiilor care erau asimilate cu
nobilimea , regele si cu clerul . Revolutia incepe ca o miscare a celei de-a 3 a stari (oameni care
nu erau nici cleri , nici nobilime- burghezia in ascensiune) pt detronarea privilegiilor nobilimii si
a clerului .

2/ naţionalizarea / utilizarea proprietăţilor nobiliare, regale, clericale

2 Nov.1789, bunurile clericale sunt naţionalizate La scurt tp dupa izbucnirea rev , unul dintre
revolutionari , spune intr-un discurs pol ca 40 000 de castele au constituit prada bogata
revolutiei . Cu alte cuvinte , 40 000 de constructii de mari dim (resedinte nobiliare , abatii,
manastiri , bis) au intrat in patrimonial statului , rev , ca urmare a nationalizarii. In aceasta prima
parte a rev fr , constr nobilimii , clerului sufera o imp distr pt ca sunt cons ca simboluri ale
starilor respective
 Abatia de la Cluny este distrusa (pe care am invatat-o ca un model al abatiilor
romanicului burgund francez ), din ea a ramas un singur turn ;

 la Notre Dame imaginea frontului de vest cu galeria regilor , in care statuile au fost
mutilate deoarece s-a considerat ca acestea reprezentau figurile regilor Frantei si au fost
decapitate (regii erau din vechiul testament defapt), tot aici , la Notre Dame au dat jos
flesa pe care mai apoi Viollet le Duc a reconstruit-o , deoarece aceasta avea in varf era
un fleuron, care in opinia rev era simbolul regalitatii prin floarea de crin ;

 La fel abatia de la Saint Denis (necropola regilor Frantei ), au scos acoperisul , au distrus
flesa catedralei din aceleasi motive si au lasat constructia sa se distruga prin expunerea
la intemperii .

Acesta a fost primul impuls , primele efecte asupra patrimoniului pe care le-a generat
Revolutia Franceza dupa principiul ca aceste monumente aduceau aminte de aristocratie , de
epoca despotismului .

Cu toate acestea , presiunile generate de evolutia evenimentelor , revolutia se afla la un


moment dat in fata unui atac venit de afara , trebuie sa apere armat teritoriul fr , criza ec face ca
totusi , relativ repede , chiar si revolutionarii sa realiz ca nu pot sa inlocuiasca constructiile
trecutului cu noi constructii ale libertatii , ale rev asa cum isi doreau. Apare o nevoie de
administrare si gestionare a acestui patrimoniu, precum si o nuantare cu privire la valorile intrate
de curand in avutia Frantei, iar mai tarziu apare idea ca exista lucruri care pot fi epurate de
simbolurile despotismului si transformate in altceva – era nevoie de prefecturi, primarii , spitale ,
puscarii .

In a a doua parte avem o sch care pleaca de la concretizarea acestor valori . De altfel ,
cineva spunea ca nici cea mai bogata societate nu este capabila sa inlocuiasca pe parcursul unei
generatii, in mod semnificativ, constructiile pe care le-a mostenit si ca desi noua ni se pare ca
ritmul sch este rapid , totusi numarul mare de constructiilor existente face ca raportul dintre ceea
ce putem construi , demoland sa fie totusi mic in raport cu ceea ce mostenim din trecut . In fata
acestei realitati se schimba putin deciziile si actiunile si pe fondul existentei unor voci care spuneau
ca, totusi , dand la o parte simbolurile , sunt niste piese de arta impotante, care ne pot arata
evolutia istoriei de astazi si ritmul distrugerilor scade .

Infiinţarea primului organism de gestiune a patrimoniului – 1790 Adunarea Constituanta decide


crearea unui comitet insarcinat sa studieze soarta monum - Comisia Monumentelor .
 La propunerea lui Ch. M. de Talleyrand, pe 13.X.1790 Adunarea Constituanta decide crearea
unui Comitet special însărcinat să studieze soarta “monumentelor ştiinţei şi artei” provenind din
bisericile şi abaţiile puse la dispoziţia Naţiunii.”
 Edificiilor vechi (cu excepţia celor medievale, în general) le sunt recunoscute:
valoarea cognitivă

valoarea educativă în mod explicit


valoarea estetică

valoarea economică în mod implicit

Declaraţia Adunării Constituante din 14.VIII.1792 condamnând “monumentele ridicate orgoliului,


prejudecatilor şi tiraniei”, exceptează “obiectele ce pot interesa arta”.

 Primele inventare ale patrimoniului le face Aubin-Louis Millin, care realizeaza 6 volume intre 1790-
96. Li se prezinta politicienilor un astfel de catalog , intitulat Antichitatile Nationale sau Culegere
de Mon .Este pt prima data cand intr-un doc public este fol termenul de mon si de mon ist pt a
define aceasta categ a unor bunuri de sorginte ist , consistenta artistica , fie ele constructii sau
bucati de constructie . Ce este important este ca pana la urma adunarea constituanta decide in
favoarea acestui inventar si acesta este primul inventar cunoscutr al mon ist . Acest an 1790 cu
aceasta initiativa de inventariere este de fapt mom de nastere a unei idei , categorii , concept
care se cheama patrimoniu national . La un mom data apare teoria ca arta este sora mai mica a
libertatii. Are loc o vasta activitate de refunctionalizare a multor const – biserici, castele.
“Comisia Monumentelor” este condamnată şi dizolvată pentru”incivism” în 1793, urmaşa ei, COMISIA
TEMPORARĂ A ARTELOR reuşeşte să salveze

- Abaţia Saint-Denis,

- Porte Saint-Denis,

- Catedrala din Chartres,

- Catedrala din Amiens, etc.,

nu fără a pierde totuşi elemente sau părţi ale construcţiei. 7

 Patrimoniu cultural national – este prima data cand o natiune se defineste prin relatia pe care
cetatenii o au cu cultura de pe teritoriul lor. Pe intreg parcursul sec 19, ideea legitimarii natiunii
prin patrimoniul national este un factor comun.
Intr-un fel se petrece ceea ce am vazut la Teudoric at cand e vb de o fractura intre ceea ce
era un sistem si ceea ce rev considera cat tb sa fie un nou sistem de guvernare . de at pana astazi ,
fr considera ca patrimoniul nat si natiunea sunt 2 concepte in stransa legatura . natiunea-
impartaseste , se bucura , este mostenitoare si garantul unui patr cultural nat => dorinta de a fi in
primul plan al culturii .

Dupa Franta , toate tarile europene , printre care si Romania , cand s-au costituit ca natiuni
(Germania , italia , Romania ) au adoptat acelasi concept – al natiunii care este definit prin
patrimoniul cultural national .

Tot perioada Revolutiei Franceze este si cea in care se consemneaza primele mari muzee
publice dupa modelul de la Oxford avem instituirea Muzeului Luvru –constructia acestui palat a

7
Catedrala din Chartres stă fără acoperiş câţiva ani iar Notre Dame de Paris îşi pierde fleşa, precum Sainte Chappelle,
datorită prezenţei unei coroane pe acest element.
fost muzeul revolutiei prima data . Aceasta constientizare a dimensiunii economice , a
patrimoniului ,a importantei monumentelor ca locuri in care se pot intampla activitati umane ,
face ca o serie de biserici sa scape distrugerilor care erau caracteristice primei etape , Un ex este
Saint V… care erse astazi Pantheonul Frantei pt ca acolo sunt depusi marii oamnei ai politicii si
culturii Frantei , ridicata de Ludovic al 16lea , pt a multumi ca a scapat de o boala grava .
Constructia este salvata pt ca foloseste unor utilizari de care avea nevoie rev . Un alt exemplu este
de la Salzburg unde Palatul Episcopal este transformat in prefectura . Un at ex , Versailles unde
palatul a scapat pentru ca intre timp ideea ca arta este calea pe care poporul poate ajunge la
libertate , cucerise destui adepti .

APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE MONUMENT ISTORIC (II)


SEC. XIX: PERIOADA FORMULĂRII DOCTRINELOR PRIVITOARE LA PROTECŢIA PATRIMONIULUI
CONSTRUIT

Reflexe ale Revoluţiei Franceze

 Aceste idei pe care le-a generat Revolutia Franceza incep sa se gaseasca si in evolutia altor tari
din Europa – Prusia , nucleul viitoarei Germanii unde avem de-a face cu opera si gandurile unui
arh – Friedrich Schinkel: program de conservare a monumentelor, bazat pe un număr de idei ce
plecau de la principiul ca "Monumentele aparţin publicului, prin urmare întreţinerea acestora este de
interes public", de aceea lucrarile de intretinere ale mon. tb finantate din taxe si impozite.
- lucrari cuplate astazi in centrul Berlinului ,Muzeul de antichitati din Berlin, monumental
eroilor din Berlin, piata cu opera si teatrul, e insarcinat de regale Prusiei sa se ocupe de monum
publice . S… se apleaca aspupra aceste pb , si emite cateva principii inca valabile :

1. Succesul unui program de conservare stă în existenţa unei instituţii specializate încadrate cu
conservatori profesionişti, ideea ca a pastra monumentele nu este treaba unui singur om ci
trebuie sa se bazeze pe existenta unei institutii
2. Nevoia unui inventar al monumentelor,
3. Conservarea părţilor vechi, păstrarea materialului original şi menţinerea la un minim necesar a
intervenţilor. Nu in ultimul rand vorbeste de felul in care tb sa se intervina asupra monumentelor ,
are o opinie oarecum inedita in contextul epocii : pledeaza pentru interventia minima , nu pt
interventii ample .

Primele restaurări metodice

Plecand de la aceasta ideea a lui Sh , ex a 2 arh angajati de statul papal si care intervin asupra
catorva mon ale antichitatii, la incep sec al 19 lea, au niste interventii exemplare, corecte din persp pe
care noi o avem astazi .

Roma:
• 1820 - Primele servicii descentralizate în oraşele Statului Papal

• Decretul Cardinalului Pacca, prevăzând inventariere, conservare şi administrare unitară

 Raffael Stern (1803), primeste comanda de a restaura Arcul lui Constantin (315), face o asanare a
vecinătăţii cu expunerea pavimentului antic, avem pentru prima data situatia in care cineva
intervine aducand terenul la starea din momentul in care a fost ridicat monumental, elimina
constructiile si degaja terenul pana la pavimentul roman in jurul mon. Pt prima data realizeaza
cu elemente de metal o consolidare a constr si mai ales o ancorare a elemenelor ornamentale ,
curata postamentul pe care statea acest arc
- apoi la Colloseum – tb sa consolideze partea de E, problema pe care o are e a consolidarii si
stabilizarii acestei constr ce din cauza secolelor in care a fost fol ca si cariera isi pierduse
integralitatea. E o constructie care rezista foarte bine atat timp cat inelele sale structurale sunt
intregi . Numai ca , asa cum vedem , din cauza carierei de travertin ,arcele care erau echilibrate
unele de altele , din cauza ruperii, incepusera sa se descarce , creand un pericol de prabusire .
Rafael vine si aplica un sistem care era oarecum cunoscut , cel al contrafortului . Interesant este
ca stern allege sa faca acest contrafort dintr-un mat contemporan – caramida pe care il arata ca
atare ,a I vedem unde este mat antic si unde este interventia .

 Giuseppe Valadier - 1820 - consolidare a Colosseumului - Completare de arcade în retrageri pe


înalţime. Ca principiu fol tot contrafortul , doar ca el nu face unul plin, ci face un nr descrescator
de arcade de la parter la ultimul nivel astfel incat acest contrafort sa fie aratat de o serie de
deschideri . La randul sau si Valadier face acest lucru folosind caramida , cu exceptia locurilor
unde se realiza ornamentatia , profilatura .

1821 – restaurare a Arcului lui Titus - Reconstituirea stilizată simplificat a părţilor lipsă (coloane,
arhitravă), fol in partea reconstituita un material cu o nuanta putin diferita de a pietrei, iar unde a intervenit
el coloanele nu au caneluri. Aceasta a doua lucrare a lui Valadier , este cea mai interesanta , fina ,
Arcului lui Titus in perioada evului mediu fusese inglobat intr-o incinta de fortificatii. Valadier
reconstituie geometria generala a arcului , dar se abtine acolo unde a reconsituit arcul sa
reconstituie si decoratia sau elementele de modelatura si oprindu-se la forme stilizate , elemente
care nu merg pana in ultimul detaliu . De la departare citim constr asa cum trebuie , cand ne
apropiem desc care sunt locurile care au fost pastrate in timp prin decoratie , patina , degradare ,
si zone cu coloane fara caneluri , profile mult simplificate pe care Valadier le-a marcat ca si
interventie .

- Interventia lui Stern si Valadier este surprinzator de corecta din perspectiva noastra de
astazi cand si noi consideram ca daca intervii asupra unui mon este normal sa fie usor de
observat ce este mat ist , si ce este interventia noastra
In Franta 1930, in per Restauratiei, vine o perioada de reinstaurare a monarhiei si apare un interes
pt recuperarea monum.. La inceputul anilor 20 ministrul de interne primeste un buget pt
reparatiile fostelor resedinte regale. . Monarhia doreste ca prin ingrijirea resedintelor regale sa
obtina ceea ce am vazut ca de la Teodoric dorea sa obtina in astfel de situatii – o legitimitate, o
legatura pe care publicul sa o faca intre trecut , intre dinastiile si monarhia din perioadele
respective .

- in 1930, o scrisoare pe care min de interne , Francois Guizot , istoric , o adreseaza regelui
pt a-i cere sa fie de accord cu instituirea unei inalte demnitati publice pe care el o den ca fiind
Inspector gen al mon istorice .

Monumentele istorice de care solul Franţei este acoperit provoacă invidia Europei civilizate.
Atât de numeroase şi variate în comparaţie cu cele ale ţărilor vecine, ele nu aparţin doar unei
anumite faze a istoriei, ci formează o serie completă şi fără lacune; începând cu epoca druizilor şi
până în zilele noastre, nu există vreo epocă memorabilă a artei şi civilizaţie icare să nu ne fi lăsat
monumente care să o explice şi să o exemplifice.”

Francois Guizot, Ministru de Interne

Scrisoare către Ludovic Filip, 1830

In scrisoare se sugereaza spre deosebire de orice alta tara din Europa , Franta poate fi prin
monumentele sale sa fie un adevarat manual al istoriei , ca aceste monumente istorice sunt perla
coroanei Frantei . Cere ca pentru aceasta perla a coroanei, monumentele istorice sa fie pastrate si
sa se instituie la mininsterul de interne aceasta functie de inspector general al monumentelor
istorice . Ce ar face acest inspector

– inspectorul va trebui inainte de toate sa stabileasca o lista a monumentelor care vor trebui sa fie
restaurate ,

- sa faca obiectul unei atentii serioase din partea guvernului si ca aceasta lista va trebui sa fie
transmisa mininsterului de interne unde ea sa faca obiectul unei alocari de fonduri

Regele nu rezista la aceste argumente si este de accord cu infiintarea postului de inspector


general al monumentelor , asa ca din 1830 in Franta se creaza aceasta pozitie care va genera prin
diverse etape desprinderea acestei activitati de ingrijire a monumentelor de la ministerul interne si
constituirea ministerului responsabil de cultura in Franta . la 1830 nu exista un ministru al culturii ,
ministerul de interne se ocupa de constructii si de aceea acest functionar a fost infiintat la min de
interne .

in 1834 , alaturi de inspector general al monumentelor se creaza o comisie superioara a


monumentelor care ajuta inspectorul prin redactarea acestei liste de mon ist si in stabilirea
prioritatilor in conservarea si interventia la constr respective . Practic , din 1834, aceasta institutie
devine germenul a ceea ce mai tarziu va fi ministerul culturii . Astazi , tarile care au un sistem de
protectie a monumente istorice au o astfel de comisie , un for stiinfific care ajuta min culturii.
Ludovic Vitet a fost primul inspector general intre 1830-34

1. insistă asupra necesităţii unui inventar cuprinzător,


2. accentul trebuie pus pe întreţinerea monumentelor,
3. întreţinerea substanţei originale,
4. restaurarea trebuie să fie invizibilă,
5. trebuie realizate de arhitecţi specializaţi.

Prosper Merimee a fost al doilea insp general al mon, 1834-60, el este cel care scoate la
iveala frumusetea , bogatia si valoarea romanicului .

1. descoperă valorile artistice ale romanicului, artă până la el dispreţuită


« timpul decadenţei şi tenebrelor ne-a transmis stilul său bastard şi degradat », Guizot, scrisoarea
către Rege, 21.10.1830

2. îl descoperă şi promovează pe E.E.Viollet le Duc,

3. promovează principiul "primo non nocere"8


Pana la el se accepta ca este valoroasa creatia antichitatii , se accepta ca goticul are o
oarecare valoare pt ca este un spirit national in franta , dar romanicul era cons a fi o per in care
mesterii nu reuseau sa construiasca constructii perfecte – baza premergatoare goticului . P.M
aduce in vizor valoarea , bogatia arhitecturii romanice .

In 1837 emite o circular in care face obs ca in restaurare nu ne permitem sa indreptam


neregularitatile, deviatiile, deaorece acestea sunt fapte istorice pline de interes.

Este cel care incearca sa normeze relatia pe care o aveau arhitectii cu monumentele si nu
era o perioada bogata in specialisti , constata acest lucru si considera ca principalul lucru este acela
de a nu face rau , a nu inova . El constata ca e nevoie de specializare atunci cand un arhitect se
apleaca asupra unui monument istoric si in nici un caz a nu considera ca stie mai bine cum se
restaureaza o constructie .

Unul dintre arh. diocezani este Eugene Emanuel Viollet le Duc – theoretician al arh . Este un
apropiat al lui Vitet (primul inspector general ) si este fiul unui “arhitet”, specialist in
santierele medieval, bun cunoscator al A gotice , lucru care il face sa cunoasca mai bine , de
tanar , constructiile medievale. Are curajul ca la 26 de ani , atunci cand nici unul dintre
arhitecti nu si-a asumat raspunderea sa intervina asupra basilicii , St. Madelaine - Vezelay
(Vezlei) , toti considerand ca aceasta nu mai putea fi salvata , in 1840 Viollet le Duc spune ca
el crede ca poate sa consolideze si sa intervina asupra acesteia si contrar tuturor parerilor ,
el chiar reuseste sa faca acest lucru .

- Inlăturarea efectelor deficienţelor de construcţie şi a reparaţiilor ulterioare

8
"Întâi să nu strici", conform căruia restauratorul trebuie să se oprească la limitele capacităţii profesionale sau
informaţiei pe care o deţine. "Prin restaurare înţelegem conservarea a ceea ce există, reproducerea a ceea ce a existat."
- Consolidare

- Eliminarea părţilor gotice şi înlocuirea acestora cu propuneri romanice

- Perfecţionarea părţilor de construcţie care nu necesitau reparaţii (faţada V)

Este cel care pt prima data def termenul de restaurare si da o def restaurarii intr-un articol
“la restauration”=asupra restaurarii , intr-o lucrare pt care a devenit cunoscut “dictionaire
…” . Aici da o serie de definitii diferitelor categorii cu care opera in arhitectura . In aceasta
definire a restaurarrii el spune ca atat termenul cat si activitatea pe care termenul o
defineste sunt amandoua moderne , aratand ca pana in sec 19 practic nu exista o activitate
care sa poata fi denumita ca restaurare ( pe parcursul evului mediu , a renasterii se reparau ,
se consolidau sau chiar se demolau constructii) si da aceasta definitie : ”a restaura o
cladire nu inseamna a o conserva , a o repara sau a o reconstrui . Este a o restabili intr-o
integralitate care poate sa nu fi existat niciodata” . Socanta pt noi astazi, drc nu acest
lucru este cel pe care il luam in calcul cand vb despre restaurare , dar tb sa constientizam
mom in care restaurarea este teoretizata . O spune nu dintr-o perspectiva teoretica , ci dupa
ani de practica in care a plecat de la ideea ca orice interv a arh asupra unei const ist trebuie
sa ii dea acesteia o noua speranta de viata , mai mare experienta sa pleaca de la o intalegere
particulara a A, - orice element ar exista are o ratiune de a fi – “nimic nu este in plus in arh
medievala “ . defineste stilul ca fiind acea ratiune care guverneaza existenta partilor . Viollet
le Duc spune at cand intyervenim , tb sa ne punem in sit acestei logici pe care mesterul , arh
constr a stapanit-o sau a stapanit-o partial . tb sa ducem aceasta perfectiune a stilului ca
logica a lucrurilor si sa ducem constr la o perfectiune

. «  In restaurare există o condiţie esenţială care trebuie întotdeauna să fie ţinută minte. Este cea
conform căreia orice porţiune îndepartată trebuie înlocuită cu materiale mai bune, mai puternice şi
într-o manieră fără greşeală. Ca rezultat al operaţiunii căreia i-a fost subiect, clădirea restaurată
trebuie să capete o nouă speranţă de viaţă, mai mare decât cea care tocmai s-a scurs.   »

E.E.Viollet-le-Duc: Dictionnaire Raisonné de l’Architecture, Paris 1868-74

Arata ca pt prima data sec 19 prin acumularile in stiinta istorica , este primul moment al
evolutiei europeanului in care se poate face restaurare . Spune “ doar acum cand stim atatea
despre trecut putem intradevar sa gasim logica si sa urmarim logica trecutului at cand intervenim
pe un mon “ . da ex printre stiintele naturale care aj la diverse concluzii , puteau spune cum arata
animalul resp .

Primele doctrine de restaurare

fundamenteaza şi aplică ceea ce va purta numele de doctrina INTERVENTIONISTĂ A


UNITĂŢII DE STIL
Constientizam pe de-o parte ca Viollet le Duc era nu un paseist ci unul din arh poate cel mai
puternic orientat catre viitor din rationalismul pe care il propavaduia ,un avangardist, la mom la
care si-a inceput act nu existau repere care sa il contrazica f mult . O buna parte din constr care au
trecut prin santierele sale pb nu ar mai fi existat azi daca el nu ar fi intervenit . Interv lui si a scolii
pe care o genereaza in Fr si exterior , urmaresc atingerea acestei perf a stilului si de aceea sc si
doctrina se cheama “doctrina unitatii de stil” .

- introduce în practica restaurărilor spiritul modern, ştiinţific, în analiza construcţiei şi


folosirea materialelor

«  Un principiu mult prea important poate fi observat în restaurare, şi care nu poate fi îndepărtat cu
nici un pretext, este acela al atenţiei ce trebuie acordată oricărui vestigiu care indică o anumită
dispoziţie arhitecturală. Arhitectul nu trebuie să fie satisfăcut pe deplin, (…) până când nu a
descoperit explicaţia care este în acordul cel mai bun şi simplu cu vestigiile lucrării stravechi: a decide
o dispunere în mod aprioric, fără a aduna toată informaţia care îl determină înseamnă a cadea în
ipoteză; iar în activitatea de restaurare nimic nu este mai periculos decât ipoteza.”

”În construcţia medievală fiece porţiune a lucrării îndeplineşte o funcţiune şi suportă o acţiune.
Arhitectul trebuie să urmărească să determine valoarea celor două [funcţiunea şi acţiunea] înainte
de a-şi începe sarcina. El trebuie să procedeze ca un chirurg îndemânatic şi experimentat care nu
atinge un organ până când nu a acumulat cunoştinţe complete despre funcţia sa şi şi-a definit
consecinţele imediate şi îndepărtate ale operaţiei. Mai degrabă decât procedând la întâmplare el
trebuie să nu o îndeplinească. Mai degrabă trebuie să lase pacientul să moară decât să-l ucidă.”

E.E.Viollet-le-Duc: Dictionnaire Raisonné de l’Architecture, Paris 1868-74

Exemple: restaurările de la

 Bis. Saint Sernin- Toulouse


 Castelul Pierrefonds.
 Bis. St.Madeleine-Vezelay
lucrari : …. Care arata aceasta idee ca nu se urmareste aducerea constructiei la o stare care a avut-
o candva ci aducerea la o perfectiune a stilului care in opinia arh constr ii apartine .

*.. si .. aratau poate aftfel pt ca at cand au fost luate erau degradate total .

Viollet le Duc este in multe din scrierile sale suprinzator pentru ca deseori una spune si alta
face. Cand se refera la rest Notre Dame , el spune ca cel care se apropie de Notre Dame trebuie sa
isi suspende orice urma de subiectivism , orice gand si sa se supuna monumentului . Sensul
supunerii la care el se refera nu este supunerea fata de isoria edificiului ci fata de ratiunile interne
ale edificiului , e altfel , linia lui directoare . Exista un citat in care vedem ca defapt restaurarea
este o expresie a gandurilor despre calea pe care arhitectura trebuie sa o urmeze ca pe un demers
intellectual : “daca europeanul a atins aceasta faza , a cun , si e interest de mon , el o face pt ca
deplasandu-se din ce in ce mai repede spre viitor , europeanul are nevoie din ce in ce mai multa
nevoie de repere ale trecutului “ .

El impreuna cu alt arh … este implicat in rest galeriei de V de la notre dame - galeria regilor,
flesa in tp rev cat a supferit o serie de distrugeri (decapitarea regilor ) si I se accepta o noua, Unul
dintre cei 12 apostoli il reprezinta si este intors admirativ spre aceasta flesa.

aduce s serie de sculpturi pe care le aseaza in locurile in care cons ca ar tb sa fie , modifica
o serie de goluri de ferestre de sec 13 inlocuindu-le cu unele de sec 12– val stilistica superioara
celei pe care o avea si unitate de stil,

unul dintre portaluri erte marcat cu culoare inchisa acolo unde a fost restaurat

O alta restaurare este unul dintre arh scolii lui v l d constantin .. la sf laurentziu din Paris
extrage fatada renascentista si face o presupunere de fatada gotica .

- paul abadie la cat din Angouleme care realizeaza o rest in maniera scolii lui v l d punand
in partea de sus o compozitie al lui ,considera ca asa stilul este implinit

La noi in tara – A Lecompte du Nouy , pus la dispozitia principelui pt a restura cateva din bis
, mon principatelor . Serie de interventii f libere , subiective .

Pana aici am corectat CURS 3

Critici ale timpului , ramanem in sec 19 , jum sec 20 , pt a vedea ce se int in parallel cu dez
acestora din pct de vdr institutional , de la 1830 in fr avem un insp gen al mon , la 1837 acesta este
ajutat de o comisie superioara a mon ist care exista si astazi in toate tarile europene , vom vedea
cum se dezv opiniile despre ingrijirea part .

Este o perioada in care exista o preocupare pentru patrimoniu in Franta . Aratam data
trecuta ca grija pt aspectul institutional la care se facea referire in scrisoarea trimisa de catre
Guizot , provenea din faptul ca in acel an , in Franta , se revine la monarhie care incearca sa se lege
de istoria monarhiei fr prin recuperarea rel pe care monarhia a avut-o intotdeauna cu resedintele
regale si nobiliare.mon are iteres in a ingriji si a arata ca se ingrijeste de mon si incepund cu anii 20
ai secolului 19 incep santiere de restaurare . de la aceste operatiuni in care lucr erau cuprinse in
dosare si dosarele clasate , ne vine termenul de clasare a mon .

lucrurile sunt intr-un process . nimeni nu era posesorul unei practice sau unei teorii care sa
spuna lucr correct asa se fac . Acest lucru stimuleaza o debatere despre patrimoniu si despre felul
in cum trebuie acesta tratat , si vedem 2 opinii ale unor personalitati ale tipului : ….. si Victor Hugo
, pers care nu sunt arh , nu au fost restauratori , sunt oameni de cultura , implicate politic si care isi
expun niste pareri legate de tratamentul ln care era supus patrimoniul fr in per resp . La jum sec al
19 avem o puternica , native transf a parisului , planul prefectului de sena Osman , care traseaza
bulevardele , traversari ale tesutului istoric , dar distruguri ale part . Impotriva miscarilor de
stardaa, revolutionare (1830 , 1848-rev care se petrec in sp urban al parisului ) prefectul de sena
Osman considera ca degajarea pietelor , degajarea prin trasarea bulevardelor are si un astfel de
benefiuciu – o mai buna stapanire a miscarilor populare din paris . exista si o serie de
considerente legate de conceptiile urb ale perioadei in felul in care a fost trasat parisul acelei per .

Sunt oameni care remarca ca o data cu aceasta modernizare a Parisului se petrec lucruri
care sunt mai importante in perceptia part , … spune ca de ce tb sa facem goluri in jurul
catedralelor de vreme ce ele au fost construite pentru a fi vazute de la mica apropiere , sa te
domine prin supriza pe care ti-o da perceperea lor din apropierea lor . * Notre Dame astazi vedem
trasate cu un marcaj din piatra alba limitele constr si a strazilor care avansau pana in apropiata
proximitate a catedralei . *la strazburg relatia dintre tesutul urban si biserica , ti se deschide
catedrala de la o distanta f mica , efectul este cy totul altul .* abatia Saint Denis e foarte sugestiva
pt efectul diferit de percepere a catedralei .

Vocea care probabil a generat cel mai puternic efect a fost cea a lui Victor Hugo . el era poet , un
om implicat polititc , un revolutionar , ca urmare a actiunilor sale si a opiniilor sale , el a fost
exilat . Victor Hugo scrie in jurul anilor 30 o serie de articole publicate sub suptaritulul “Razboi
Demolatorilor ” . Se ridica in aceste articole pub in ziare , adresate publicului mare , se ridica
importiva atacului impotriva patrimoniului Frantei , atac exercitat de dezv indistriala si urbanistica
a fr sub aceasta perioada a monahriei . El spune la moment dat ca este timp pentru tot felul de legi
si de reglementari care mai de care mai caudate pt a adduce o hartie de la un minister la altul este
nevoie de o lege , nu este timp , spune el , pt ca o lege necesare pt salvarea patrimoniu , o lege a
mon sa fie elaborate si promulgate . Este pentru prima data cand cineva ( ne gandim ca suntem la
ultima treime a sec 19 ) , nimeni pana in acel mom nu se pronuntase pt o lege a ptr , pt o lege care
sa protejeze mon ist . Unul din arg pe care le adduce in fac acestei idei : ”sunt 2 lucruri intr-un
edificiu :folosinta si frumusetea. Folosinta apartine prorietarului , frumusetea apartine tuturor”.
Arata ca dreptul de prorietate in virtutea caruia un proprietar poate sa dispuna si de desftiintarea
imobilului , nu trebuie sa se exercite atunci cand este vorba de monumente ., de constr care sunt
puternic evocatoare pt ist fr . Intrucat aceste monumente nu apartin decat prin folosinta
proprietarului ci si prin frumusete (val culturale) ele tb sa fie protejate printr-o lege care sa
interzica in virturtutea acestui interes public .

aceasta idee este defapt fundamentul din pct de veder juridic al legilor de protectie a mon ist in
Europa . si in legea romaneasca de astazi este invocate interesul public general care face ca
asupra proprietatilor particulare care sunt mon ist sa se exercite prin lege un anumit control
referitor la exercitiul dreptului de roprietate , fara sa se nege dreptul de proprietate pe care orice
proprietar il are . Constitutia romana spune ca dreptul de proprietate se exercita conform legii .
Legea romaneasca priveste valoarea culturala a unui imobil ca o valoare de interes general . In
virtutea interesului general se stabileste o forma de servitute , o anumita limitare a exercitiului dr
de propr.
Aceasta idee este adusa pt prima data in despatere publica intr-unul dintre articole “Razboiul … “
de Victor Hugo : “a distruge inseamna o depasire a drepturilor “.

De la mom in care incepe sa lucreze asupra mon ist , practicand o restaurare in consens cu teoria
sa referitoare la ce inseamna restaurarea , V l Duc devin tinta unor critici f acide . Cea mai imp si
cea mai productive vine de peste Canalul Manecii , din Anglia si apatine lui John Ruskin – alaturi de
Viollet le Duc este considerat unul dintre teoreticienii arhitecturii . Se naste in 1819 , moare in
1900 si este o figura emblematica a perioadei victoriene . Influenta sa asupra publicului britanic in
chiar per vietii sale se dat si apropierii de regina Victoria si intr-un fel faptului ca ideila sale
filozofice sunt caracteristice per marcate de regina victoria .

El nu este un arh , nu este un constructor , el este un filozof , estetician. Pornim de la perisajul


perioadei respective , marcat de pe de-o parte de victoria Angliei asupra lui Napoleon ,lucru care
deschide publicului dupa mai mult de 30 de ani din nou continentul (de la incep rev fr 1789 pana
in 1915 fr si Anglia au fost intr-o cintinua disputa care a agenerat o blocada a fr de catre Anglia) .
Acest lucru genereaza un iteres deosebit , e si perioada in care apare pt prima data cumva
organizata activitatea turistica . Aceste interes pentru valorile culturale ale continentului se
combina cu un ineters dintr-o persp pol care este Acela de a da , de genera o preocupare si o
ocupare tuturor celor care au fost sub arme , in armata import lui napoleon care dupa 1815 se
intorc acasa . Ideea care apare este aceea a unui program de constr a bisericilor . Se aloca o suma
important apt mom resp – 2 mil de lire pt constr a peste 200 de bis in localitatile mai mici , in loc
mai degraba rurale . Desigur , apare pb in ce timp , care pb sa fie forma pe care sa o ia aceste bis –
ele tb sa fie proiectate , in maniera gotica ; goticul era cons stilul nat britanic . Era evident ca nus e
putea aplica un stil care sa se apropiete de ceea ce se putea considera specific fr(classicism ,
renascentist) . dupa infrangerea fr , in nici un caz nici un stil apropiat fr nu trebuia acceptat .

Acest lucru face ca sa apara un inetes deosebit pt a cerceta felul in care intercut constuiau
britanicii bis in stilul gotic , ceea ce genereaza o apropiere de conbstr trecutului , o cercetare a
acestora si o practica in consecinta . in 1840 , parlamentul britanic , a lui … , este un foarte bun
exemplu de perfectiunea la care a a juns cercetarea modalitatii de const gotica pt a fi fol in aceasta
per .

aceasta apropiere de trecut , cercetarea constr trecutului ii va servi alaturi de curiozitatea


britanicilor pt ceea ce era redescoperirea continentului pt exemplificarea teoriilor sale .

despre Ruskin trebuie sa vorbim de 2 princ lucrari : cele 7 lampi ale arhitecturii din 1848 , “The
severn lamps of architecture” si o luctare din 1849 “pietrele venetiei “, “The stone of Venice” ,
scrisa ca urmare a unui turneu in Europa , in care a gasit venetia ca un symbol , exemplu al cresterii
de decadentei unei civilizatii , dand exemplu venetiei pt a vb de fenomenele din soc si arta brit .

Aceasta prima lucrare din 1848 ,”cele 7 lampi ale arhitecturii” care il face pe Ruskin sa fie
considerat ca theoretician al arhitecturii , are 7 capitole , principii si in aceste principia avem
principiul al 6lea , lampa memoriei , in acest capito avem princ opinii despre monument si
restaurare .
Incepe orin o afirmatie foarte puternica , clara , care se retine usor : “putem trai fara arhitectura ,
putem sa adoram pe Dumnezeu fara ea , dar fara arhitectura nu ne putem adduce aminte” – una
din trasaturile pe care el o vede arhitecturii , este ca una din functiile arhitecturii este aceea de a
ne aduce aminte . Vorbim despre rolul arhitectului in societate , el arata ca sunt 2 lucruri pe care o
societate tb sa le ia in considerare referitor la arh :

1. Sa ingrijeasca constructiile trecutului pentru ca ele ne aduc aminte

2. Rolul arhitectului este sa construiasca avand constiinta faptului ca ceea ce el


proiecteaza , rizica astazi vor fi monumentele epocilor viitoare sic a in ceea ce constr
noi astazi trebuie sa existe acele nuclee de valori de rememorare pe care urmasii nostril
vor tb sa le descopere si pretuiasca .

Spune ca nu cladirea care este puternic decorate cu cine stie ce pretiozitati , ci cladirea care
contine cea mai puternica evocare reprezinta constructiilr valoroase . Ruskin este cu mult in
inaintea perioadei , pt ca pt prima data cineva defineste valoarea unor constructii care la prima
vedere par modeste , defineste importanta partimoniului urban minor pt ca acest partimoniu
vorbeste despre felul in care au trait niste oameni la un moment dat . Rupe acea def a mon care
lega termenul de scarea impozanta , de marimea , de enfaza – conteaza ceea ce este dincole de
aceste lucruri . “Gloria sa sta in varsta si puterea evocatoare, in contrastul lor tacut cu caracterul
tranzitoriu al celorlalte lucruri .” Arata ca exista case care in care noi vedem diferenta dintre
present si obiecte care sunt facute sa se piarda la un mom dat si ca simtitm in raport cu anumite
constr ale trecutului , nevoie ca acele constr sa ramana .

Plecand de la aceasta idee el analizeaza arh si spune in subtext ca vb de o opera de creatie , opera
de creatia oarecum pusa in comparative cu op creatiei divine . Ceaa ce ne-au lasta cei din trecut
este o opera de creatie duce la concluzie ca asa cum nu ne propunem niciodata sa modificam
creatia unui pictor , a carui opera o cons definitive incheiata , nu avem nici un dret ca sa intervenim
asupra creatiilor trecutului pt care noi suntem doar un mijlocitor intre trecut si generatiile viitoare .
In aceasta consecinta sta defapt critica majora pe care Ruskin o face restaurarii asa cum era ea
vazuta de Viollet le Duc pt ca el spunea ca are dreptul sa intervina asupra unei constructii si la
capatul lucrarii sa fie lasata intr-o forma in care ea sa nu fii existat niciodata .

El spune ca defapt ceea ce poate sa fac generatia din care facem parte e sa ingrijeasca mon , sa
faca astfel incat distrugerea , caderea , dregadarea sa sa fie incetinita , dar pe undeva spune ca tb
sa acceptam ca asa cum in restul lumii lucrurile au un inceput si un sfarsit , tb sa acceptam si acest
fenomen in cazul part construit pt ca “restaurarea este o minciuna absoluta” . felul in care se
restaura scoala lui Viollet le Duc, ceea ce se obtinea, este calificat ca o minciuna absoluta , pt ca
spune se ia ceva ce este adevarat si se inlocuieste cu altceva care nici macar nu este afisat ca fiind
altceva ca opera a trecutului .

“Restaurarea este distrugerea totala pe care o constructie o poate suporta , o distrugere in urmare
a careia nu pot fi gasite nici un fel de urma , o distrugere acompaniata cu o falsa descriere a
monumentului .” E o pozitie polemica , foarte transanta care duce lucrurile la cealalta limita : cel
mult putem intretine monumentele , cel mult putem sa ingrijim daca avem nevoie de spatii mai
mari decat cele din cladirea primita din partea trecutului , nu avem decat sa facem o alta casa , nu
avem voie din punct de vedere moral sa ne apropiem de cladirile trecutului . Ce este de subliniat in
textul lui Ruskin ca ori de cate ori in text se vb de restaurare este vb de restaurarea conceputa in
maniera scolii lui v l d si nu putem sa contrapunem textul lui Ruskin termenului de restaurare pe
care il avem astazi .

Opiniile lui Ruskin au avut o mare forta de patrundere . el nu numai ca a scris , a tinut numeroase
conferinte prin care a propovaduit ideile sale . Si nu in ult rand gaseste in activitatea unuia din
prietenii sai , William Morris , o sustinere , lucru care se vede in manifestul unei societati din acele
societati britanice traditionale , este vorba de Societatea pt protectia constr ist , constituita in 1877
si in care se spune ca pledam pt conservare in contra restaurarii edificiilor , orice edificiu
apartinand trecutului este demna de a fi intretinuta si ingrijita , facandu-se apel la aceste mijloace
mai putin spectaculoase dar care pastreaza mai mult din autenticitatea materialelor , conceptiei
originala . William Morris spune “sa ingrijim zilnic , sa proptim zidul ce se inclina , sa se repare
acoperisul , sa se curate burlanele astfel incat defapt lucrurile care conduc la degradari sa fie
evitate . […] sa trateze constructiile ca monumente ale unei arte trecute , create de mesteri
disparuti pe care arta moderna nu poate intervene far a distuge.”

Definire aceea ce noi astazi spunem ca este dezvoltare durabila , lumea in genere plaseaza aceasta
definitie in 1984 , cand el este folosit intr-un raport care spune “dezvoltarea durabila priveste
nevoile prezentului , fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisfice nevoile
lor”. In lucrarea sa din 1848 , Ruskin are un pasaj spunand ca “Dumnezeu ne-a imprumutat
Pamantul pe durata vietii noastre , este o mare oportunitate care apartine noua si celor care vor
veni dupa noi a caror nume sunt deja scrise in cartea creatiei […] nu avem nici un drept prin ceea
ce face sau neglijam sa- I penalizam sau privam de un drept pe care ei l-ar fi putut avea din partea
noastra mostenire“.

Ruskin face o comparative intre aceasta relatie dintr-o generatie si cele care urmeaza si recolta
activitatilor noastre : cu cat vom plasa mai departe rezultatul muncii noastre , cu atat va fi mai
durabil.

In Italia , sf sec 19 , unde pe de-o parte avem de-a face cu un fenomen care tb remarcat-
inbterventii asupra mon ist , generate de constituirea statului national si de nevoia de a arata
natiunii prin interventiile de restaurare a mon istoria , forta poprului it. In per dec 7-8-8 a sec 19 , o
serie de interventii la mari mon in orase semnificative . Toate interv se caract intr-o grija de a
recupera integralitatea constr , de a o arata in splendoarea ei , de obt un mon perfect . Acest lucru
se face in Florenta , prin concursuri nationale si internationale pt incheierea fatadei catedrelei
Santa Maria del Fiore , a fatadei de vest , fatada este realizata in 1870 in tp ce machetaria de piatra
de jur imprejur apartine per medieval . Inchiderea este datorata acestei lucrari din 1870.
Alte interventii la Milano , Castelul S .. in partile care isi pierdusera o serie de elemente
arhitecturale , avem de a face cu reintregiri , in genere interventiile urmaresc aceste reintregire pt
a le arata ca simboluri ale trecutului in fata unei natiuni proaspat constituite

Pe findul aceste activitati oarecum intense , intalnim opera teoretica si fascica a lui Camilo Boito
care este arh , are si cateva lucrari de rastaurare in regiunea venetiei . In acest context , Boito este
preocupat de felul in care se intervenea asupra mon , e o per in care se intervine destul de mult

In “Conservare sau restaurare” pe o maniera destul de usor de parcurs , e vb de un dialog dintre 2


persoane , el exploreaza teoriile despre resturare ale epocii – v l d si Ruskin, in incercarea de a
desprinde ce este obiectiv , ce este fundamental intre aceste pozitii . Camilo Boito gaseste o cale
de mijloc si este prin acest demers care urmareste stabilirea unor piloni obiectivi considerat ca
fiind fondatorul restauarii ca intervenite , ca o disciplina stiintifica printr-o abordare obiectiva si nu
polemica .Pleaca de la ideea ca desi restaurarea asa cum fusese definite de Viollet le Duc nu este
ceea ce trebuie , nici respingerea interventiei asupra monumentului istoric cum o vedea Ruskin ,
nu este de acceptat si vine cu acest argument ca atunci cand vedem ca ceva piere in ochii nostrii
totusi avem si datoria , respinsabilitatea sa intervenim . In argumentatia sa pt dreptul interventiei
el adduce arg din trecut “intotdeauna fiecare generatie a intervenit , a fost o legitimitate a
interventiei “ .

Il consideram ca cel care fundamenteaza restaurarea ca stiinta , aceasta din cauza ca el planteaza
ca factor obiectiv al rest un lucru pe care noi il numim azi “autenticitate” si in jurul acestui concept
de autenticitate el analizeaza atat rest cum fusese def de v l d cat si opinia contrara a lui r . e
primul care def niste principia ale rest care defapt , pornesc de la evaluarea interventiei in raport
cu acest element central , autenticitatea . La Camilo Boito , un mom este vazut compus din diverse
straturi . O constructie istorica ne ajunge in prezentul generatiei de azi ca un nucleu realizat la
momoentul initial dar care este inglobat in straturi adaugate in timp . In mod paradoxal ,si C B este
cel care descopera acest lucru , chiar in cazul unor monumente la care noi credem ca nu s-a
intervenit , avem acest invelis al unui strat care s-a adaugat in timp . Camilo Boito este cel care
descopera si valorizeaza astest strat si anume , patina , adica uzura semnificativa , uzura care o da
trecerea tp , si e primul care spune ca acest invelis este parte a ist edificiului si este unur dintre
aceste component ale autenticitatii pe care rest tb sa o pastreze . El dezvolta un principiu de
actiune de o maniera catren , “mon istorice trebuie sa iti pastreze aspectul lor venerabil si
pitoresc , daca completari ori reconstruiri se dovedesc a fi indispensabile , le-as face astfel incat sa
se vada ca aceste lucrari sunt opera contemporaneitatii “.este de preferat sa consolideze decat sa
repar si este de preferat sa repair decat sa restaurezi . el realizeaza ca interventia de rest este ceva
ce ataca pana la urma materialul authentic al monumentului , pt ca tb sa ajunga trecand de acele
straturi vb in nucleul mon si atunci spune cu cat interventia va fi mai putin profunda , este de
preferat sa te opresti acolo unde ai obtinut strictul necesar . Este de preferat sa consolidezi decat
sa faci mai mult sis a repair . este de preferat sa repair decat sa restaurezi adica sa intervii cu ceva
mai amplu .
El este cel care instituie pentru prima data in discrusul theoretic despre restaurare principii care art
b sa fie urmarite : pastrarea patinei , pastrerea tuturor interventiilor , refuzul unei restaurari pe
tipologie stilistica care in opinia lui Camilo Boito nu are nici o baza pt ca nu se duce catre ceva care
a existrat vreodata ci doar pe ceva ce exista doar pur teortic , dezvolta ideea a legitimitatii
prezentului care tb sa aiba dreptul de a intervene asupra mon chiar si pt a le folosi si mai remarca
ca intr-o interventie asupra monumentelor istorice vor exista locuri in care vom intervene
conservand , restaurand , consolidand sau intretinuand ; nu exista o singura cale sau o sg forma de
int.

Pentru interventiile contemporane , Camilo Boito insista si dezvolta un intreg aparat pt marcarea
interventiei . El pleaca de la ideea ca int contempt b sa fie distinct marcata , aratata in int de
restaurare. O caracteristica a unui lucru care poate fi definit ca o abordare stiintifica exprima
importanta descrierii int si a cercetarii mon in vederea int .

C B este cel acre incearca si da o prima reteta asupra ce tip de int si cum art b int in fc de vechimea
mon . Realizeaza o clasificare a restaurarilor dupa vechimea mon carora interv de rest tb sa fie
adresate . Pt mon antichitatii este potrivit o int de conservare in care cea mai spectaculoasa forma
de interventie nu poate fi decat anastiloza (=asezarea in pozitie vertical a unor elemente care au
compus un zid.coloana,elem care sunt gasite la fata locului , asa cum la faza locului vedem
tamburii , capitelurile prabusite ) .

Pt mon evului mediu el cere o rest discrete cu un min de completari si asemanarea pe care o face
acestui tip de rest o face raportand-o cu int pe o picture . Asa cum dupa cum nu vom dori sa fie
evidenta si majora int de rest a unui tablou , lafel tb sa procedam si in rest mon evului mediu .

Pt renastere , baroc si per contemp – restauro architectonico in care interventiiloe vor fi mai ample
, dar marcate .

Da si 8 sugestii despre cum pot fi aceste int marcate la un edificiu mon ist :

1.poate fi o diferentiere a stilului , in raport cu cel al constr ist

2. poate fi fol o dif de mat

3. pot fi anumite stilizari ale ornamenticii sau eliminari de figure orn

4.piesele care pot fi eliminate , expuse in aporpierea mon – Venetia , capitele vechi ale col
Palatului Dogilor

5.marcata prin incriptionarea elem inlocuit

6.poate fi realiz printr-o epigrafie , explicatie

7.descrieri
8. marcarea prin notorietatea cazului ,*fatada Santa Maria del Fiore , unde concursul a facut
notoriu faptul ca fatada a fost o internenvit contemporana la per resp

ALOIS RIEGEL
Odata cu C B intram intr-o zina in care discutiiile despre rest ajung sa fie niste dezbateri cu
instrumente si metode stiintifice , progresul este adus de un domn Alois Riegel in Viena anului
1903 care realizeaza o lucrare “C.. modern al mon” , lucrare care sintetizeaza studiile sale
personale facute ca urmare a insarcinarii primate de elabora o lege pt protejarea part din imperiul
austoungar. Riegel era la momentul la care a primit aceasta insarcinare curatorul unei sectii a
muzeului de arta decorativa din viena si de aceea gaseste util ca inainte de a face o propunere cu
privire la mecanismul de protejare a monumentelor istorice sa studieze din punct de vedere
theoretic pb ce este un monument , ce semnificatii are un monument istoric si in fond din ceval
este monument compus . Sarcina de a alcatui un mecanism care sa protejeze part arh era cu atat
mai dificila cu cat imperiul cuprindea jumatate din Europa , cu o multutudine de civilizatii si traditii
constructive , nu era deloc simplu de raspuns la ce e de facut cand tb sa protejezi un mon fie ca el
se afla in Transilvania , Croatia , Galitia etc .

Rigel scrie aceasta carte …. ??? care este astazi cons una din lucrarile de capatai pt definirea
monumentului istoric , astzi o consideram foarte valabila . In primul rand descopera faptul ca
exista o diferenta nu numia de cuvinte ci si semnatica intre monument si monument istoric . El
arata ca in timp ce monumentul se refera la ceva ce este din start incarcat cu o valoare de
rememorare , e vorba de acea valoare pe are o descoperise si Ruskin – Columna lui Traian care a
fost ridicata cu ocazia victoriei lui Traian , in cazul monumentului istoric suntem in situatia unei
structuri arhitecturale care a fost ridicata pentru a folosi drept
resedinta/locuinta/biserica/fortificatie s.a. si care printr-un proces ce s-a desfasurat in timp s-a
incarcat cu valori de rememorare , lucru care o diferentiaza de monumentul pur . Deci exista
monumentul care a fost cladit pentru a spune un anumit lucru , pt a se referi la un animit mom ,
personalitate si mon ist care este o str arhitecturala care nu are aceasta ambitie la mom creeri
sale , nu proiectam monumete istorice , dar care in timp au ajuns la noi cu niste val de
rememorare care nu au stat in intentia proiectantului , beneficiarului , finantatorului . Asadar ,
existe monumente intentionale si monumente neintentionale .

El descopera insa ca in familia mare a mon ist sunt incluse si mon intentionale pt ca dincolo de
ceea ce a dorit de la bun inceput sa fie spus prin ridicarea de exemplu , Columnei lui Traian , in tp
s-a incarcat si cu alte senificatii decat cea dorita initiala – prima str care este protejata ca un mom
ist .

Daca trebuie sa ne preocupam cu ingrijirea mon , at putem observa ca atat tp cat vor exista cei
carora semnificatia din monument li se adreseaza , ei se vor ocupa de ingrijirea acestor structure *
mon funerare , ne ingrijim de monumentele funere ale familiei , la momentul la care nu mai exista
descendenti , at incep sa se vada faptul ca aceste monumente nu mai sunt ingrijite . Spre
deosebire de aceasta situatie particulara a monumentelor , monumentul istoric nu creeaza o
particulara relatie cu un anumit grup astfel incat sa se poata vb despre responsabilitatea lui pt
conservarea si starea mon ist . R spune ca , de aceea legea pe care tb sa o propunem , sist pe care
tb sa il imaginam trebuie sa se adreseze mon ist si nu mon . Pt cam on ist sunt prin natura
semnificatiilor lor , comnuica cu intreaga populatie , colectivitate si rolul unei legi este sa
reglementeze relatia dintre aceaste comunitate si mon ist .

R este cel care descopera aceasta diferenta – monument incarcat cu semnificatie aprioric, mon ist
– o str a carei semnificare se realizeaza a posterioric .

Mai apoi , el pleaca de le ideea ca intr-o disputa cu privire la ce si cum tb intervenit asupra unui
mon ist , essential este de a privi mon ist nu numai ca o entitate tehnica , nu e doar o
constructive , un partiu cu o existent fizica , el arata ca societatea isi defineste mon ist . Depinde de
momentul , de generatie , de val pe care noi le impartasim daca vedem intr-o casa doar o constr
frumoasa sau daca vedem in ea un mon ist . Rigel descopera ca defapt exista o corespondenta
intre ceea ce noi consideram valoros si valorile care sunt existe cuprinse in str fizica a mon ist .
Sunt perioade in care, lucruri care noua astazi ni se par valoroase , au fost considerate
respingatoare ; barocul la un moment dat fost considerat ceva oribil . Aceasta situatie arata ca
exista o relativitate in sensul relatiei care trebuie sa existe intre ceea ce consideram valoris si ceea
ce vedem in jurul nostrum.

Pentru ca sa stim cum trebuie sa restauram , trebuie sa analizam aceste valori pt ca a restaura
inseamna , defapt , a intervene , a salva , a conserva , sau a reface intr-oforma valori ascunse sau
pierdute . Esenta pb este valoarea . El incepe sa analizeze si sa defineasca valorile monumentale –
din ce familii , ce tipuri de valori sunt constituite mon . *zidul berlinului = monument astazi , in
1961 era un zid pe care trebuia sa il aseze intre socialismul victorios si capitalismul decadent , iar
pt cei l-au sarit a fost un bluestem , pt noi astazi si ramasitele sale este un monument .

R incearca sa descopera care sunt aceste valori . El descopera ca elemental central , fundamental
pt a vb de mon il constituie o val oarecare de rememorare – fara ea nu se poate vb de un
monument . Constr tb sa ne spuna ceva despre trecut , daca nu , nu pot spune ca este monument
. O constr a lui Frank Ghery nu poate fi considerate monument istoric numai pentru ca este o
realizare , pt c nu contine aceasta val de rememorare

Al doile lucru pe care il constata este ca aceasta categorie a val de rememorare poate fi compusa
din cateva tipuri de valori . Prima pe care o descopera , cel dintai care ii arata impotanta , este
valoarea de vechime , se constituie la un mon ist prin acele semen material care vb in fata
privitorului despre existent in timp a constr . sunt semnele care il disting de constr modern sau
contemporane . ne asteptam at cand ne apropiem fata de un mon ist sa sesizam prin anumite
trasaturi ca este o constr nemoderna , const care a fost realizata cu ceva tp inaine- imperfectiuni ,
uz\ura , patina.

O a doua val de rememorare este cea pe care R pe care o numeste val ist , cea care repr
rememorarea catre privitor a unor fapte , a unor date , informatii legate de ist edificiului .
A treie val de rememorare este cea pe care o def ca fiind val de rememorare intentionala , acea
incarcatura de mesaj care a fost pusa de la inceput , care vb despre un lucru précis si care este
intotdeauna de gasit in monument (nu mon ist )

Fata de aceste 3 val , exista insa si anumite val pe care le def ca val de contemporaneitate , cele
prin care mon ist exista pt noi si care defapt au fost garantul in timp a existentei si pastrarii mon .
fara val de contempraneitate pe care generatiile sa le fi perceput , mon trecutului ar fi fost
demolate . aceste val sunt cele de utilizare si val de arta . Val de arta care in opinia lui R se imparte
in val de noutate si val arta relative , cele 2 aspecte prin care desi nu neaparat repr ceea ce noi
preferam din pt de vdr artictic . avem intelegere si placer sa admriram si creatii arh ale trecutului
pe care nu neaparat le-m gasi de refacut, acceptam ca val artistica si ceea ce a creat goticul ,
barocul etc .

Daca ar fi numia descoperirea acestor val , lucr lui R ar fi fost doar teoretica , numai ca R arata ca pt
a interveni correct asupra unui mon ist tb sa faci acele operatiuni care se adreseaza in mod correct
fiecareia dintre aceste valori (rememorane / contemporaneitate) pt ca valorile sunte cele care fac
diferenta dintre o lucrare de restaurare si una de reparare . Spune ca nu putem spune de la inceput
cum tb sa intervenim asupra unui mon fara a-l analiza si a vedea de exemplu ca zidul de incinta
este imp pt valoarea de vechime (arata uzura timpului , semnul obuzelor de atac etc ) , nu putem
spune cum intervenim inainte de a vedea in galleria oglinzilor de la Versailles ca acolo este esenta
valoarii de arta . El remarca ca dificultatea in restaurare este in faptul ca deseori interventiile cele
mai corecte asupra uneia dintre valorile monumentale pot sa nu fie neaparat interventia care tb
sa fie facuta in raport cu alta valoare monumentala . Din pct de vedere al val de vechime tb sa
lasam sa se vada patina , e cea care comunica cu noi vechimea edificiului , din ptc de vedere al
valorii de arta nu ne-ar placea sa vedem in galleria oglinzilor fumul lumanarilor asezat pe picturile
plafoanelor . Tb sa evaluam ce este mai important intr-un anumit edificiu . La Versailles , este mai
importanta val de arta .

CURS 4

Dupa Riegel , Europa trece prin primul Razboi Mondial , lucru care este important din
perspectiva faptului ca este pt prima data cand avem o importanta distrugere a part arh a
continentului europ .a mai existat razb de 20 de ani , jum sec 17 care a cuprins Europa , dar at nu
exista constiinta faptului ca exista patrimoniu cultural . de data aceasta avem un razb care se
poarta in inima construita a europei si efectul distrugerilor mai ales cele de pe frontal de vest ( s-a
concretizat in 4 ani de lupte pe teritoriul N Frantei , Belgiei si Ger ) , a produs f mari distrugeri .
distrugeri f imp pt orasele flandrei incat dupa terminarea razb , decizia a fost una fara precedent
pana in acel moment : de a reconstrui . multe orase au trait distrugerile unor razboaie , dar in
genere dupa trecerea razb , constructiile noi inlocuiau constr distruse . de data aceasta avem o sit
cu totul nou , avem orase ca .. in belgia sau ca … in franta sau.. in flandra care sunt distruse in
marea majoritate a constr , centrelor lor istorice . asazi daca mergem la Insbruc vom vedea o
imensa constr palat de tesaturi a orasului , primaria orasului , constr care la prima vedere credem
ca dateaza inca din evul mediu , ei bine ele sunt reconstruite . distrugerea oraselor aflata pe linia
acestui front a fost atat de mare incat oamenii dupa mom pacii au cons ca viata lor nu mai poate
sa se deruleze fara reperele care le erau cunoscute si care le dadeau identitate , mai ales in zona
flandrei , cea a primei zone cu orase libere din Europa .

Aceasta experienta la o scara atat de vasta , combinata cu faptul ca razboiul a generat si


structuri politice care avea ca scop sa faca imposibilia reizbucnirea unui nou razboi . O astfel de
structura a fost Liga Natiunilor , precursoarea ONU , org care si-a creat o ramura care se chema
Organizatia de Cooperare Intelectuala , mai apoi Institutul de Cooperare Intelectuala , cu sediul la
Paris , precursorul a UNESCO de astazi (pt educatie , stiinta si cultura) .

Aceasta org organizeaza in 1931 la Athena , la invitatia guvernului , o mare conferinta pe


tema protejarii mon ist . Aceasta conferinta e realizata la mom si locul acela pt ca era mom la care
aproape ca se incheiase lucrarile de consolidare si restaurare de pe acropola Athenei . Ansamblul
de pe acropola Athenei a fost distrus in mare masura datorita unei explozii a prafului de pusca ce
fusese depozitat in interiorul Parthenonului de catre turci si un tir a aprins aceasta materie
explozibila . Existau si o serie de distrugeri generate de timp , existau problem legate de stabilitatea
stancilor . Guv grec dupa primul razb mond prganizeaza o campanie de consolidare si restaurare
condusa de Nicholaus … . acesta realizeaza consolidariile si restaurarile de pe Acropola Athenei
folosind metalul si noul material , care parea a fi rezolvarea tuturor problemelor , anume betonul
armat si cimentul Portland . in 1931 guv grec invita aceasta organizatie sa sustina aceasta
conferinta pt a le si arata ce au reusit sa faca .

Produsul acestei conf este o declarative ramasa de atunci in parohia ideilor despre
restaurare drept Carta de la Athena a rest din 1931. La 2 ani dupa acest moment , in 1933 ,
Congresul International de Arhitectura Moderna , miscarea care a fost condusa de Le Corbusier ,
tine tot la Athena o Conferinta , care se lasa si acesta cu o Carta , dar care nu are nimic de a face cu
doc despre care bvb noi , ba dimpotriva , din perspectiva urbanismului ai arh modern , Carta de la
Athena din 1933 este chiar opusul a ceea ce spunea Carta restaurarilor din 1931 .

Este de remarcat cap pt prima data , in mod coherent , avem opinii despre mon si despre
interventia asupra lor , nu ca idei a unei pers , nu ca mesaj al unei scoli de restaurari , ci un mesaj
tehnc , profesional care are aspectul unui consens in lumea specialistilor in restaurare . Este prima
incercare de a da un instrument stiintific valabil peste tot in ceea ce priveste restaurarea
monumentelor istorice .

Principalele puncte : o serie de lucruri care le recunoastrem a proven din gandirea celor
care s-au aplecat peste aceste aspect ( Camilo Boito , Alois Riegel ) . Vedem insa si impactul pe care
in acel moment nu era departe de razb care a traumatizat spirirul European si vedem o serie de
aplecari catre sensul social al mon si scopul social al protearii acestora . Carta de la Athena este un
document care propavaduieste , asa cum Camilo Boito arata , o continuitate , o situati in care
protejarea monumentelor este vazuta ca o combinatie intre conservare , consolidare si restaurare .
Pt prima data vb despre nevoia ingrijirii permanente a part cultural , idee preluata de la Ruskin ,
dar care de data asta este exprimata si din pct de vdr operational aratat ca statele sunt datoare sa
prevada mijloacele administrative si financiare pt ca aceasta intretinere sa se poata realiza . Este
doc in care pt prima data se accepta la niv mondial iodeea ca etapele din existent unui edificiu au
drept de existent si dupa restaurare , ca este un lucru f important pt ca la acel moment reflexele
gandirii lui Viollet le Duc si a scolii sale erau puternice . Etapele trebuie sa fie pastrate at cand e vb
despre o interventie . Se vb pt prima data e rolul social al monumentelor , de utilizarea lor , de
posibilitatea impunerii unor restrictii proprietarului de monument istoric in virtutea faptului cam
on este imp nu numia pt proprietar dar sip t colectivitate . este un doc in care se face o mare
propaganda folosirii tehnicilor modern de consolidare (mai ales ca oamenilor li se aratase la
Athena de catre Nicholaus capacitatile , virtutile consolidarilor cu metal si beton armat ) sip area ca
pb de aceasta factura au fost indepartate odata cu folosirea celor 2 materiale . Este pt prima data
cand se vorbeste de cooperarea internationala in protejarea monumentelor .

*Efetul trecerii tp asupra restaurarii de la Athena –dezasrtuos , ceea cela 1931 s-a dovedit a
fi un cosmar , metalul folosit a produs fisuri si crapaturi ale pietrei prin ruginirea sa si maririi
volumului . betonul a fact ca din cauza diferentei de temperature si de umiditate , piatra sa aiba f
mult de suferit . Astazi se lucreaza cu alte metale , de tip titan

Optimismul din 1931 cu privire la succesul pe care o putea avea tehnica moderna in
consolidare nu a fost pana la urma confirmat de realitate . Nu pt ca tehincile moderne nu ar fi
capabile sa rezolve anumite problem ci pt faptul ca at cand fol o metoda moderna tb sa o fac dup
ace am testat tehnica , nu testam pe oameni medicamente , o facem intai pe animale . In 1931
nimeni nu stia cum se va comporta in tp betonul armat sau cimentul portland .

E o confuzie frecventa intre 1931, 1933 . Un exemplu in ceea ce proveste part , misc mod
privea orasul dintr-o persp sociala si igienista . avem ideile lui Le Corbusier materializate in planul
B… pt paris din 1926 in care orasul era vazuta ca o vasta campie pe care se ridicau constructii de
30 de etaje , asezate spatial pe un fel de campie cu gazon , intre care mergeau sosele , autostrazi si
ici-colo cateva din mon parisului pastrate doar in virtutea caracterului de capodopera si de
exemplu exceptional .

Miscarea moderna nu recunostea in patrimonial construit decat , cel mult , proba de


maiestriei a constr . Acest part tb pastrat , luate si tinute doar acele capete de serie , cel mai bun
rezultat al unui anumit program , al unei anumite tehnici de constr :”trebuie alese cu grija ceea ce
trebuie pastrat “.

Promotorul acestei idei , Le Corbusier , indragostit de perspectiva pe care o dadea


urbanismu , existent automibilului , in 1943 in Parisul ocupat isi schimba total aceasta perspectiva ,
urmare a faptului ca in 1943 , in plin razboi , nu exista benzina in Paris . Toata benzina era fol de
armata germana si foarte putine masini existau care mergeau cu un fel de gaz . Atunci , intr-una
din zile le Corbusier face o plimbare pe care o descrie intr-unul din ziarele epocii , si remarca
bucuria pe care i-o da o astfel de plimbare in admiratia constructiilor .

*forul imperial al lui TRaian din Roma

Anii 30 in Italia sunt marcati in pct de vdr pol de figura lui Musolini . Incepe o campanie de
cercetare arheologica a centrului Romei si de de.. a constructiilor imperial ale antichitatii pt ca visul
lui pol se scala pe aceasta idee a recuperarii maretiei imperiului roman . Profitand de aceasta
ocazie , apare si un interes professional pt zona asta patrimoniala sip t prob legate de restaurare si
de punere in valoare a mon . apar Gustavo Gi .. fauritorul faculatii de arh din Roma si Cezare Brandi
, primul director al unei structure - institutul central de restaurare , exista si astazi cu aceeasi
denumire .

Cezare Brandi a generat o serie de norme , medote , aportari asupra restaurarii pe care le-a
sintetoizat intr-o lurare “Theoria restaurarii” . Se gaseste tradusa in limba romana . Este cumva
ultimul par pe care un specialist il face si care ramane inaintea unui moment in care normele ,
deontologia restaurarii se vor concretiza intr-o carte numita Carta de la Venetia . Per linia celor
care au gandit ce este , c ear trebui sa fie restaurarea , Brandi este ultumul din aceasta linie care
adduce o contributie importanta teoriei rest .

Viollet le Duc spunea ca termenul , ca si continutul, sunt amandoua moderne , este o


modalitate care poate sa conduca la realizarea unui obiect care poate sa fi fi existat niciodata .
Brandi spune ca “a vorbi despre restaurare inseamna a ne referi la o modalitate de intevrentie
umana specifica actiunii noastre asupra operelor de arta “. El arata distinctia care exista intre
reabilitare , reparare si restaurare . Asa dupa cum Riegel incepea prin a arata care este distinctia
dintre monument si monument istoric , Brandi spune in jurul nostru sunt o sumedenie de obiecte
care au diverse utilizari , cu diverse scopuri ; atunci cand unele sau altele dintre ele nu mai pot
servi scopului pt care au fost create , le reparam , le reabilitam , dar restauram exclusiv ceea ce pt
noi nu este doar un obiect , ci doar ce face parte din lumea artei .

El arata ca sunt constructii sau obiecte pe care desi le folosim in mod curent in buna
masura datorita calitatilor lor , pe care noi le plasma in zona artei printr-un mechanism constient ,
subiectiv . El spuen ca atunci cand vorbim depsre restaurare inseamna

1. Recunoastem ca interventia noastra se face asupra unui obiect aflat in lumea


artei ; in clipa in care restauram o casa , ii dam o calitate si alta de a fi resedinta
cuiva , o privim dintr-o persp artistica
2. Daca ne referim la interventia de restaurare inseamna ca sesizm ca exista un
menaj intre materiale (zidarie , decoratie , mortar ) din perspectiva substantei ;
actionam pe de-o pasrte asupra materialului , dar o facem pt ca suntem
constienti de faptul ca obiectul nu este doar material , el are o dimensiune
estetica , are niste mesaje si semnificatii

3. Aceasta actiune asupra acestui obiect pe care il consideram de arta e deoarece


pt ca aceste mesaje si semnificatii de care suntem constienti sa le putem
transmite mai departe . De aceea el intr-o formula mai academica spune ca “este
momentul metodologic al recunoasterii operei de arta “ , recunoastem ca nu
avem o casa ci din pct de vrd esthetic exista niste valori ; dubla sa polaritate
estetica si istorica – el spune ca e un ob de arat dar care nu este produs acum ,
nu vom restaura o opera de arta proaspat produsa ; o facem pt ca aceste val sa
se poata transmite catre viitor

Din aceasta definitie academica , el extrage cateva principii:

1.In restaurare noi ne adresam exclusiv materiei , substantei . ne adresam partii material ,
intervenim asupra zidariei , nu intervenim asupra ideii , nu restauram mesajul cu care a fost
inzestrata constructia sau monumental

2. rest vizeaza obtinerea la finalul rest a unei unitati potentiale a operei de arta de arh . at
cand ne propunem sa rest un edificiu vom proiecta o interventia care va realiza o reunificare a
partilor acestor edificii . In ceea ce inseamna unitatea potentiala a operei de arta , Brandi pleaca
de la ideea ca at cand avem de-a face cu o opera de arta , constructii , biserici , noi percepem
fiecare din bucatile care alcatuies fizic constructia ca bucati ale unui intreg .

Fiecare dintre partile operei de arata contine in ea si samburele intregului – observatia pe


care o face Brandi => nu putem sa restauram decat ceea ce are consistenta unei opera de arta pt
ca in esenta a restaura inseamna a avea mai putine piese decat in trecut , inseamna ca din 60%
putem ajunge la 100% . Acest lucru este posibil doar daca acei 60 % comunica cum arata
constructia atunci cand era intreaga . Daca cei 60 % nu ar putea vb despre cei 40 % , daca nu am
sti sa vedem , nu am putea face niciodata nici o restaurare .

Atrage atentia asupra faptului artistic si istoric in aceasta operatiune pt ca avand 60 % este f
usor ca ceea ce noi spunem despre diferenta de 40 % fie sa nu fie din punct de vedere artistic ceea
ce era , fie din pct de vdr istoric sa nu arate cum a evoluat in tp constructia . el pastreaza aceasta
idee pe care o arata pt prima data Camilo Bonito , si anume ca trecere in timp , patina este parte
de ist a edificului , chiar daca pare ca mananca din material edificiului .

*o coloana din templul lui zeus care a cazut, mosaic – idendificare a operei de arta . daca
astazi am gasi doar baza si capitelul am putea sa restauram coloana in intregime pt ca baza si
capitelul contin toata informatia de care am nevoie . exista o logica a frumusetii coloanei ,
dezvoltata in ordinal grecesc de arhitectura
Ceea ce remarca brandi este ca in restaurare trebuie definitiv respinsa analogia pt ca
,spune el, atata tp cat acceptam ca ceea ce rest este o opera de arta , acceptam ca genereaza ob
unice , nu putem sa tragem concluzii dintr-o piesa oarecare pt a o muta la rest . putem sa avem
rept a lui venus cu maini , dar nu putem trage nici o concluzie pt venus din milo ; numeni nu isi va
propune vreodata sa restaureze venus din milo . sunt sit in care putem sa restauram un edificiu
pornind de la date luate de la un alt edificiu , dar in genere , analogia , ca daca o bis din sec 15 are
o turla de anumita dimensiune , nu la toate se intampla asa => fals estetic .

I .Brandi ,si dupa Brandi toti cei care restaureaza ,folosesc termenul de integrare pt a vb
despre ceva ce noi arh spunem reintregire . E vb de sit in care avem o parte din opera de arta
pierduta , nu mai eista . B spune ca rest urmareste restabilirea unei unitati potentiale , formale , o
reintregire a formei , nu e vb de unitatea stilistica de care vb V l D ci de inchiderea formei . Brandi
spune tb ca interventia de integrare sa foloseasca sugestiile gasite in fragmentele existente . Ceea
ce Cb spunea marcarea interventiilor prin o simplificare a modelaturii , decoratiei , C B aratand ca
aceasta marcare a interventiei in integrare , reintregirilor , tb sa fie f greu sesizabila de la departare
in tp ce din apropiere sa poata fi obs .

*arcul lui titus , restaurarea lui valadie , in care f correct , v asta face . de la departare ,
piesa este vazuta ca o piesa arh completa : are cele 2 baze , arcul si arhitrava . cand ne aporpiem
constatam lucrarea de reintregire a lui Vladier – materialul nou , modelatura .

II . B sesizeaza ca exista 2 straturi : stratul vizibil si substratul aflat dedesupt , cel care ofera
consistenta obiectului . Daca exercita un principiu f clar in ceea ce poriveste reintegrarea acestui
strat , exista o mai mare libertate in a propune diverse rezolvari la substrat , atunci cand reintregim
o constructive putem sa avem o mai mare libertate in a stabili ceea ce este invizibil , deasupra
careia va sta o forma oarecare de decoratie .

III. Prudenta , gandirea in perspectiva at cand faci o rest . Orice interventie de rest nu
trebuie sa impiedice ci dimpotriva , sa inlesneasca viitoare interventii . o rest reversibila ca tehnica
este preferabila iunei rest care nu erste reversibila . E posibil ca informatia care a stat la baza
restaurarii , in timp , sa fie completata de alte inf , sau sa se dovedeasca falsa . Brandi spune in
conceperea modalitatii de interventie tb sa intotdeauna ca daca tu esti in situatia in care trebuie
sa restaurezi , cu siguranta nu vei fi ultimul . Ceva ce a avut un process de degradare , in tp va fi
preluat . Tb gandit ca ceea ce faci sa poata fi la un mom dat desfacut .

Pb restaurarii ruinelor – avem de-a face in anii 30 cu mari santiere arheologice si desigur ca
din pct de vdr politic , Musolini si cei care il sustineau din persp actiunii administrative in domeniul
part , erau tentati sa mearga pe calea unei reconstituiri plecand de la ruinele descoperite ,sa
ajunga la reconstituirea constructiilor pt ca politic era f avantajoc . In acest climat , Brandi arata ca
rest ruinelor tb sa se limiteze la actiuni de conservare sau de anastiloza . Ruinele contin foarte
putine informatii , material al operei de arata a.i. sa outem ajunge la o unitate formala a obiectului
prin restaurare . acea zona nedocumentata , necunoscuta , dintre ruina si ceea ce a fost candva
constr , ne duce in zona falsului istoric sau esthetic . Opera de arta ne spune cu fiecare particica
despre intreg , dar exista si o limita de la care daca am mult prea putin din opera , nu mai pot sa
reconstitui un intreg .

Adaugirile – daca pastrarea adaugirilor este un lucru mai degraba firesc intr-o rest ,
eliminarea adaugirilor pe care constr le-a capatat tb intotdeauna foarte fundamentata . exista
etape care au produs adaugiri , at cand spun ca o parte din ele tb sa le demolez pt a lasa nucleul ,
acest lucru tb ff bine fundamentat pt ca in fond adaugirile sunt parti ale existentei istorice a
edificiului . A pastra adaugirile este preferabil , daca nu am motiv f intemeiate sa nu .

CURS 5
bis de la dealul frumos ?????-tema de atelier , explicatii

Biserica , incinta – turnuri si bastioane si ziduri de incinte si un camin cultural. In afara de


cetate , sunt 2 alte cladiri in dir rel cu cetatea - casa parohiala (mon ist , constr a barocului
rural) si sc saseasca . loc a fost fondata de colonistii sasi . la mij sec 12 regii ungariei apar colonistii .
doc ne spune ca in 1374 despre existent acestei localitati care a purtat mai multe denumiri , mai
mult sau mai putin apropiate de denimirea existent az - … si … maghiara . constr bis fortificate ,
cercetatorii ist spun ca prima constr a uni lacas de cult sa fii datat dinainte de prima invazie din
1241 , ceea ce vedem azi fiind dezvoltari ale unei structure care a fost realizata dupa 1241 . aceasta
invazie tatara din 1241 care a reusit sa distruga cam tot ceea ce au ridicat colinistii a aratat nevoia
unei fortificari a localitatilor , incepand prima data cu prncipalele constr – bisericile . astfel incat
vazand ca o aparare cu palisade de lemn , nuiele nu este deloc buna avem de a face nu numia in
dealul frumos , cu bis ridicate , fortificate , intai prin realizarea unei fortificatii de jur imprejur , apoi
chiar prin fortificarea in sine a bisericii . sunt peste 500 localitati de colonizare din care sunt peste
cca 250 de catati , bis , inca ramase in buna masura si astazi .

Bis de la dealul frumos are cateva particularitati : biserica ce isi arata inca o faza bazilicala ,
o str cu nava principla si colaterala , in care prima are o inaltime mai mare decat ce-a de-a doua , o
bis ce dincolo de aceasta str baziliocala are 2 turnuri (unul pe E , altul pe V) a.i. dn multitudnea de
loc , putem spunem cad oar 59 au bis realizate dupa sist bazilicat , vreo 10-11 au bis care au o
inchiiere in partea de e intr-o forma rectangulara , si numai 4 bis care au aceasta trasatura a unei
bis ce incepe si se incheie u un turn de aparare .

Din interior se observa ca initial a fost o str romanica de tip balizical ceea ce se vede pe
intradosul bazulicii are rol decorative , se obs nervurile stilului gotic , dar este o expresie a modei si
no o expresie structural , vedem legatura dintre nava principal si colaterala prin arcade si inca si
astazi , chiar daca a existat o transformare ce a ridicat navele laterale pt a ajunge la inaltimea celei
principale , se poate sesiza aceasta formula initiala bazilicala .

Altarul este un spatiu in plan patrat ,se observa galriile ce au fost asezate la un mom dat in
mom ridicarii colateralelor – biserica hala . localitate aapare pe hartile europene la 1567 .la un
mom dat , in sec 15 , populatia ajunsese spre 1000 de locuitori , ceea ca a fortat marirea bisericii ;
au contat si factori externi precum nevoia de aparare si aparitia unor noi sisteme de constructive .

Turnul de vest este un turn clopotnita si apare ca o formula de inbunatatire a defensive . in


genere , in aceste localitati , procesula fost Acela de fortificare a acestui pct important nu numai
de natura simbolica , dar era si locul in care oamenii isi aduceau averile in caz de razboi . procesul
incepe cu edificarea unei incinte si cont cu fortificarea bisericii . clopotnita de pe latura de v este
realizata prin zidirea din interior a zonei navei principale . ?????????????????????

CURS 6

Principiile contemporane de restaurare , carta de la venetia


Setul de princ contempornae sunt cuprinse in Carta de la Venetia , sau in
Carta International a conservarii si restaurarii mon ist . in sec 20 , incepand cu imediat terminarea
primului razb mon s-a incercaat sa se stabileasca uns et de principii care sa guverneze restaurarea ,
care sa fie unanim acceptate . In 1931 un astfel de set de principia a fost compus si a realizat
declaratia de la Athena din 1931 , cunoscut si drept Carta de la Athena a rest .

impactul acestui don nu a fost f mare pt ca imediat , Europa a intrat in cel de-al doile rm ,
exista inca de la jumatatea deceniului 4 o stare conflictuala care facea putin probabila raspandirea
unor principii de actiune culturala .

A venit al Doilea Razboi Mondial si odata cu acesta s-au repetat distrugerile , ba chiar mai
mult , din Primul Razboi Mondial . Lafel ca si dupa primul razboi , at cand in 1945 europa a
cunoscut din nou pacea , o serie intreaga a unei largi parti a patrimoniului cultural al europenilor s-
a vazut a fi fost distruse . intr-o serie de locuri , orase ale europei (cracovia ) oamenii au hotarat cat
tb sa reconstruiasca ,asa dupa cum a existat un program de reconstruire a europei finanat in buna
masura prin acel program Marchall – finantare americana , in cadrul acesti act de reconstr s-a pus
in e cat si in v pb reconstructii , reconsituirii unor simboluri identitare , unor constr , a unor spatii
urbane de cea mai mare important a pt specificul cultural al colectivitatilor si al popoarelor
europene .

Dupa al 2lea rm avem aceasta particularitate de ordin olitic : Europa este impartita in doua
din pct de vdr pol si ideologic , Europa de vest unde se implementeaza acest plan Marchall , si
statele estice sunt sub comanta Moscovei , in care reconstr postbelica si reconstr economica a fost
de inspiratia sovietica . atat in tarile de e siVarsovia , racovia , orasele din Polonia , da si in V avem
de-a face cu un santier deosebit de reconstr si reconstit a mon ist sau a spatiilor urbane ist .
aceasta vasta experienta a suscitat niste pb metodolocice . inainte de al 2lea rm , specialist precum
brandi spuneau ca nu este justificata o recostituire in integralitate atunci cand toata materia
istorica s-a pierdut . pe de alta parte , la sc anilor 50 apar o serie de noi experiente legate de o
campanie internationala de salvare a a mon nubiene ( pe valea nilului in egipt ) .

Egipt , dupa nationalizarea canalului desuez decide sa realizeze o serie de lucrari de


amenajare hidrotehnica , sa constr un baraj care sa regleze ciclul transitional al indundatiilor sis a
dea energie – barajul de la aslan . era o lucrare de inspiratie sovietica , cu o finantare puternica din
partea soieticilor , dar a ridicat problema monumentelor aflate in teritoriul care urma sa fie
inundat . se cere spirijin comunitatii internationale pt salvarea acelor monumente . un vast
program de colectare de conturi si apoi de asistenta tehnica s santier , cu sprijin international este
realizata de UNESCO la sf anilor 50 , inceputul anilor 60 . Urmare a acestui program , o sumedenie
de temple , cel al lui Ramses al 2lea , sun reconstruite si reamplasate pe cote mai inale , despura
niv apelor barajului .

Acest vast program international aduce in discutie problema- exista oare posibilitatea de a
conveni pe plan mondial asupra unor principii care sa fie unanim acceptate in ceea ce priveste
restaurarea mon ist ? exista u=in mod real un fundament al rest oriunde unde s-ar intampla ele ?
Pb este pus ape tapet la Venetia , mai 1964 , cea de-a doua reuniure a tehnicienilor si
arhitectilor de restaurare . Este remarcat ca este un congres international intradevar deschis pe
plan mondial pt ca participa atat din estul europei , vestul europei , sua(v in sesn politic) . este
poate unul dintr primele mom in care dupa declansarea razboiului , estul si vestul se intalnesc sa
puna bazele unei lucrari commune . in 1963 , a fost o astfel de intalnire cand rusii si americanii au
decis sa nu mai faca experienta cu arma nucleara in atmosfera pt ca au constatat ca creeaza o
oroaore internatinala . este probabil ca reuniunea din 1964 se reia un dialog intre 2 parti ale lumii .

La aceasta reuniune , din partea romaine a fost grigore ionescu , gheorghe cunischii , au
fost comunicari , prezentari , un grup de lucru a fost insarcinat sa prezinte un cadru normativ al
restarailor . acestia prezinta un set de 16 articole care este adoptat in cvasiunanimitate pt ca au
existat 2 abtineri din partea americanilor si rept din acel moment singurul document unanim
acceptat care guverneaza principiile restaurarii .

Din 1965 pana astazi in cateva randuri s-a pus pb daca aceste 16 art sunt inca valabile in
totalitatea lor , daca mai poate fi adaugat / scos ceva . de fiecare data concl a fost ca fata de
consensul care l-au intrunit cele 16 art , toate propunerile nu au intocmit un astfel de consesn .
avem o carta a restaurarilor cu aceste 16 art pt ca este vb de un document care a fost acceptat in
unanimitate de specialist din intreaga lume .

Acest set de propozitii este inca valabil nu pt ca este o dogma sau o biblie care nu poate fi
pusa in calcul . Rezultatul dezbaterilor a fost acela ca prin ceea ce carta proclama in preambul –
cele 16 art sunt intoteauna de aplicat in functie , in relatie , adaptate contextului cultural al locului
in care se gaseste monumental , aceasta adaptabilitatea a principiului la sensului pe care in fiecare
loc il capata mon ist (riegel spune aca noi suntem cei care vedem valori in mon ist , mon ist nu
sunt create de la inceput inzestrate ) ; aceasta rezistenta in tp este datorata acestei adaptari
normei la sensul pe care rest si mon ist il capata in fiecare cultura si civilizatiei . “este esential ca
princ ce ghideaza protejarea si restaurarea sa fie stabilite si agreate pe plan international , dar ,
fiecare tara fiind responsabila de aplicarea acestora in contextual proriei culturi si traditii .”

*in Romania au fpst reconstituite o serie de turle , de la bis de sat , la mari cladiri
episcopale mitropolii . at cand arh restaurator a realizat reconst turlei ,a avut la indemana
o inf relative saraca . a avut la disp picture care infatisa ctitorul cu modelul bis din care se
vedea existent turlei si inf care i-o dadea sectiune abazei turlei , aflate in pod care in urma
cutremului . inaltimea turlei , cat era raportul bazei cu inaltimea nu era o inf care putea fi
extrasa din pictura care nu era un relevei si care mai degraba arata topologic rel dintre ob
arhitecturale .

restauratorii din romania au mers pe calea reconstituirii turlelor ,d esi inaltime pe


car eo propuneau era in sensul cartei de la venetia doar o ipoteza , nu era ceva documentat
, obiectiv ; Carta de la Venetia spune ca restaurarea trebuie sa se opreasca acolo und
incepe ipoteza – tb sa ramanem in spectrul obiectivului , documentatului .
Oare ce au facut Stefan Bals este de condamnat ? daca analizam care este rolul turlei in
raport cu biserica , turla de pe naos , sub aceasta se desef ritualul religios de cea mai mare
importanta . se observa ca in peisajul rural ca accentul vertical al turlei da sens simbolisticii si
identitatii satului romanesc .

O biserica ca are dificultati in a-si duce la bun sf misiunea va fi o bis ce de indata ce oamenii vor
avea mijloacele sa inalte alta o vor face si vor neglija vechea constr . in aceasta balanta nu au gresit
atat t cat au avut grija sa arate care este mat authentic si unde este interventia lor.

ART 1 – DEFINITII
Def mon ist , cea care ramane cea pe care o acceptam si astazi si daca o parcurgem
“conceptul de mon ist acopera nu numai opera arhitecturala izolata , dar si ansamblul rural sau
urban in care se gaseste marturia unei civilizatii “ constatam ca defapt definitia valorifica ceeace
spunea Riegel – este essential pt un obiect e ca el sa contina o valoare de rememorare , marturia
inseamna rememorare . Def are aceasta principal caracteristica – de obiect architectural care
poate fi mai mare , mai mic , intr-un sit rural , urban , singur dar care vb despre ceva . Dincolo de
functiunea pe care o indeplineste , uneori in totala lipsa de leg cu ceea ce face pt noi astazi , este
marturia a ceea ce a fost .

Def nu poate decat sa ne dea exemple , ce poate sa fie aceasta marturie : a ceva ce a durat
f mult si s-a asezat pe un teritoriu f mare

* Egipt , platoul Gizez cu Piramidele = repr civ egipteana , chiar daca Sfinxul au fpst ridicate
intr-o anumita perioada a acestei civilizatii ; * in Nordul Moldovei , at bisericile cum este Voronetul
rememoreaza pt noi despre o anumita etapa , domnia lui Stefan cel Mare , despre arh din per resp
, a urmasilor sai imediat dupa ei – Petru Rares

marturia unui precis eveniment , a unui lucru care s-a intamplat intr-un anumit loc , la o
anumita data

*Coloana fara de sfarsit a lui Brancusi , Ansambul Eroilor care a fost ridicat pentru a
comemora Batalia de pe Jiu din Primul Razboi Mondial . Sotia primului min de at i-a comandat si a
platit cu fondurile unei asociatii de caritate a femeilor liberale acest ansamblul , nu statul roman .
Brancusi prin ansamblul care porneste de la masa tacerii – poarta sarutului – coloana vb despre
sacrificul ostasilor romani

*vizita Papei , a Reginei Victoria …

Aceasta def are un nucleu fundamental -MARTURIA si o serie de calificative care tin de ce
este rememorat , dar in partea a doua se subliniaza ca sunt mai multe constructii mai degraba
modeste decat capodopera ce formeaza stocul actual a partimoniului .

*Moara din Bruges , un oras cu palate , lucrari care pot fi catalogate capodopera .
constructia acestei mori nu ar spune nimic din pct de vdr artistic , dar este una din putinele care
faceau in secolele 15 si incep 16 , defapt bogatia orasului Bruges . el si-a creat palatele at cand
canalul care lega orasul de Marea Nordului aducea la Bruges nave incarcate cu cereal care erau
procesate in aceste mori . la un mom dat acest canal a colmatat , a devenit nisipos , navele nu au
mai venit , morile au incetat sa mai macine , au fost demolate , din acel moment si-a pierdut
suprematia in favoarea Amsterdamului . intr-un fel aceasta saracie brusca dupa o perioada de
inflorire economica a carei marturie este moara , face ca noi astazi sa-I putem vedea frumusetile pt
ca dup ace au ridicat aceste palate nu au mai avut bani sa le inlocuiasca cu noi constr.Moara b
depsre atapa in care s-a acumulat bogatia

ART 2 – CONSERVARE SI RESTAURARE


Art 2 incearca cumva sa plaseze act de conservare si rest in spectrul act umane ale sec 20
insistand asupra faptului ca a conserva si restaura nu reprezinta un apel neaparat la tehnicile
trecutului , ca defapt in aceste activitati este de dorit sa fie aplicate cele mai importante si noi
cuceriri ale stiintei si tehnicii daca ele servesc la protejarea patr .

Practica a aratat ca in afara constr special (inalte si poduri ) , locul unde the cele mai
avansate sun fol in constr este conservarea si rest mon ist . * stabilizarea Turnului din
Pisa,c*uratarea cu laser a obiectelor de patrimoniu cultural a sculpturilor de pe fadate , *scanarea
3d ,

Ideea restauratorului ca fiin profesorului in varsta care stie f bine ce a facut alt arh este
departe de adevar . Restauratorii cei mai import sunt cei care stiu sa fol stiinta si tehnica
contemporana

*curatarea unui portal la Notre Dame cu laser , cataplasme

*fatada din Bruxelle sustinuta de o structura metalica spectaculoasa pt ca in interior sa se


poata lucre

Art 2 spune nu numai ca avem de-a face cu o activitate care face apel la stiinta si tehnica
contemporana , dar , cumva , arata ca apelul la acestea sa fie facut in scopul protejarii patr arh .
Vedem din ce in ce mai des , mai mult ca aceasta the contem etse fol nu pt a proteja patr
(Bruxelles , sprijiinirea fatadei , dar in fine , operatiunea nu este una de protejare ). Val culturale
ale unui obiect de arhitectura nu stau doar in fatada , a folosi the contemp pt a maximize profitul
imobiliar nu este ceva in sensul articolului .

ART 3-scopul restaurarii si conservarii


Spune intr-o singura fraza “scopul cns si rest este de a proteja atat ca opera de arta , cat si
ca marturie ist” . Dincolo de aceasta banalitate , art 3 este unul dintre cele mai importante
deoarece ne vorbeste despre scopul restaurarii . Se intervine pt a proteja niste valori , art 3 artrage
atentia asupra faptului cam on ist este o stranie , particulare combinatie intre val istorica (de
document , de rememorare , depsre ce s-a intamplat ) si val estetice , artistice . Mon in buna
masura ni se adreseaza celor mai educati , celor care intelegem carei per apartine constr dar si
celor care sunt sensibili la val art. Cand intervenim asupra unui mon sa nu uitam ca este compus
din aceste 2 valori – topite , amestecate, nu pot fi usor despartite . Asa cum spunea Riegel , tb sa
ne adresam fiecareia dintre aceste 2 val cu o actiune tehnica specifica

*Galeria Oglinzilor de la Versailles, are o rezistenta exprimare a val esteticii . val de estetica
face ca interventia restauratorului sa fie centrata pe reintregirea formelor care sa faca posibila
admirarea de catre vizitatori a acestora . la mom la care au inceput lucrarile , oglinzile isi pierduera
stratul de argint , de oglindire , tavanele era afumat de la candelabra , pardoseala era cu lipsa de
parchet ar fii existat discutia ca daca aceste semne ale trecerii tp nu ar fii tb respectate , daca nu ar
fi fost justificat ca in locul in care lipsea o parte a parchetului sa nu fie inlocuita deoarece
introduceam un lemn nous pre deosebire care avea mai mult de 300 de ani , daca nu cumva
plafonul afumat nu era o forma a patinei timpului . In acest loc valoarea artistica este mai
importanta . Prin urmare , interventia tb sa favorizeze val de arta a locului , intr-o forma oarecare
intr-o forma de defavorizare a val de ist

*Termele de la Histria. Aici nimeni nu isi va pune problema sa recompuna incaperea , sa


gaseasca care poate fi zugraveala plafonului si peretilor pt a putea fi receptata val art . Aici avem
de-a face cu memoria ist pe care locul ne-o exprima , ne arata cum faceau romanii baile , ce
material foloseau si asta este ceea ce exprima acest monument .

ART 4 –CONSERVARE
“Pentru conservarea monumentelor este necesar ca ele sa fie ingrijite permanent .”Este o
idee pe care am intalnit-o pt prima data la Ruskin si Morris – intretinerea inainte de restaurare . Se
reia aceasta teza pt a sublinia ca primul lucru care intra in categ interv de cons este aceasta
intretinere permanenta . O constructive istorica neintretinuta va avea un proces de degradare mai
accelerat cu atat mai mult daca nu va fi intretinut . O constructie care isi pierde la un mom dat o
parte din jgheaburi si burlane in scurt tp isi va degrada tencuiala , apoi o parte din zidarie , apoi
apa infiltrate in fundatie va duce la distrugere .

*Domul din Main – exemplu a modului in care in Germania exista o activitate continua de
intretinere a bis , catedrelai . Angajati permanent , care vin in fiecare zip t a intretine constr
catedralei . sunt cei care au grija sa repare , reface piesele de piatra deteriorare de poluare . Defapt
, deseori , constatam ca undeva exista o schema , un loc in care se lucreaza ; acest lucru nu se
termina niciodata .

ART 5 - UTILIZARE
Aduce in discutie pb utilizarii mon istorice : “Conservarea mon este facilitata de alocarea
lor unor utilizari sociale si contemporane . o astfel de utilizare este de dorit , dar ea nu trebuie sa
modifice dispunerea sau decoratia cladirii .”

Avem intotdeauna o marja de acomodare intre arhitectura mon ist si functiunea


contemporana care este de dorit sa o capate . Atat funciunea cat si constructia au un prag de
adaptabilitate una la cealalta . Constructia monumentelor istorice rar nu poate sa fie intr-un fel
modificata pt a serivi unei utilizari , situatie in care nu putem face vreo modificare , dupa cum sunt
foarte rare situatiile in care functiunea contemporana pe care dorim ca mon s ao preia sa nu poate
fi si ea adaptata localizarii in mon ist .

Limitele acestei adaptari dintre constr si funct : compozitia , respectful pt compozitia


arhitecturala si respectful pt decoratia cladirii . nu vom admite ca din considerente functionala o
constr care e compusa dupa un principiu sa o maruntim a.i sa nu mai fie evidenta axialitatea ,
monumentalitatea ,numai pt ca func nu cere aceste elemente de compozitie . Desigur , nu vom
accepta sa razuim decoratia int numai pt ca nu ne este necesara .

O invatatura pe care ist o arata este ca ceea ce noi am primit din trecut cam on ist s-a
realizat pt ca pe parcursul acestor mon ist ele s-au putut adapta unor noi utilizari . f putine constr
s-au pastrat cu functiunea initiala .

* Pantheonul – a rez dintre multele temple ale romei deoarece in 608 a fost tranf in biserica
; nici o bis din forul roman nu a fost pastrata . in ideea folosirii au fost anumite modificari , cand
Bernini a realizat niste mici turle in stanga si dreapta (urechile de magar ale lui Bernini )

*Castelul Ducilor de Flandra , constructive care a fost fortificatie , resedinta , in tp rev fr a


fost cucerita de fr , a fost transf in puscarie si spital de campanie , apoi iun sec 19 sa fie fol
tesatorie ; o serie intreaga de modificari s-au facut . azi acest castel este muzeu si foloseste la
manifestari culturale . O intreaga serie de utilizari care au lasat urme pe edificiu , dar fara de care
azi numai o parte ar fii fost in picioare

*cartier , la incep anilor 60 . era un ansamblu de constr realizare de femei vaduve ce


alegeau de buna voie sa isi petreaca restul vietii intr-o formula pseudomonarstica si aceste cartiere
astazi sunt unele dintre ele incluse in patr mondial . acest berlinaj era menit sa fie desfiintata la
incep anilor 60 cand universitatea catolica a preluat acest ansamblu si l-a transf in campus –
resedinte , laboratoare , bibioteci , centre de studiu .

*intr-un oras din Ungaria , o moschee (Ungaria a fost cucerita de otomani ) , in chiar centrul
orasului . Dupa alungarea turcilor , sf sec 17 , moscheea nu a fost distrusa , este tranf intr-un lacas
de cult catholic .

*sinagoga din Sibiu

*viaduct … din Paris , unde intreg viaduct a fost transformat intr-o promenade la partea
superioara , iar la partea inferioara in buticuri de arta
* State Modern din Londra , acomodata intr-o central electrica (acest proiect cu centre de
inf turistica in bis care nu mai au enoriasi )

*Abatia N.. din Luxemburg , locul in care a fost semnat tratatul de aderare la UE a Romaniei
si Bulgariei , o abatie transformata in centru cultural care a fost puscarie in per ocupatiei naziste

ART 6 – CADRUL INCONJURATOR MONUMENTELOR


Este important sa conservam monumentele istorice , dar este lafel de important ca acolo
unde ambientul lor exista , el sa fie , lafel , conservat , Cadrul traditional tb sa fie pastrat . rama in
care se afla imagine , monumental istoric trebuie sa exista si ea .

“Nici o constr noua , nici o demolare nu trebuie sa afecteze acest cadru traditional “, daca
acest cadru trad exista . Asa cum in art 5 se spunea de adaptabilitate si de limitele in care o
functiune poate fi localizata intr-un mon ist – pastrarea compozitiei si a ornamentatiei – int
contemp in cadrul inconjurator trad e permis . Se poate constr langa mon ist , tb controlata scara
constr , relatia de masa si de culoare intre constr noua sau golul care se naste prin demolar si mon
ist . in jurul mon ist tb sa existe un control asupra ceea ce se intampla . deseori intelegem mon ist
si datorita relatiei pe care el o are cu mediul inconjurator .

*Strazburg , catedrala este descoperita dupa accesul pe care il faci pe o strada ingusta

*int in cadrul construit – Bruges(constr noi inserate in tesutul traditional) , Frankfurd

Studiul de impact visual : texture , culori , marimi ; casa in raport cu mon ist .

ART 7 – RELATIA DINTRE MONUMENT SI LOCUL IN CARE A


FOST RIDICAT
“Monumentul este inseparabil de locul pt care a fost proiectat , de locul in care a fost
constr “ . monumentele sunt facute sa ramana acolo at cand stabilim ca pt noi o anumita cladire
este important apt val culturala si o protejam cam on ist , in acelas tp spunem ca eat b sa ramane
in acelas loc .

1964 este la putin tp dup ace cu eforturi deosebite , in egipt , o serie importanta de mon
sunt stramutate cu banii intyregii comunitati international . se punea problema ca daca aceasta era
o regula general valabila, de respectat intotdeauna , inseamna ca tot ceea ce s-a facut pana din 55
la sfarsitul anilor 64 pana acum in egipt este de aruncat => art 7 spune ca at cand considerente ce
tin de singura posibilitate de a salva mon in fata unei amenintari de neinlaturat , ca at pot sa il
stramut .

*in calea avanselor , pe un teren instabil si e in pericol sa fie dus la vale – este justificat sa
stramut acel monument
Atr 7 in ultima parte – sau justificat de un interes national sau international de importanta
covarsitoare . era foarte greu in 1964 sa spui ca tot ceea ce s-a facut in Irak sau Egipt nu este bine ,
in conditiile in care aceste mon nu au fost stramutate pt ca venea peste el un cataclism natural , ci
datorita dorintei omului in locul respective nilul urma sa creasca cu cativa metrii . de principiu ar
trebui cumva uitat . este greu sa gasesti sit in care interesul nat si internat sa se manifeste obiectiv
si nu prin act politicului – anii in care Ceausescu stramuta bisericile in spatele blocurilor de locuit .

*monumentele stamutate din Campania din 1964


Curs 7

Cap 8
- este un narator care da o regula de comportament, in ceea ce priveste obiectele structurale ,in
ceea ce priveste decoratia monumentului istoric

Si regula este ca DECORATIA fie ea structurala , nestructurala sau chiar de mobilier fix ,ele fiind
concepute o data cu monumentul trebuie sa ramana in cadrul acestuia.

Cu toate acestea ca si in art 7 si art 8 vb despre situatii in care acesta regula are exceptii si anume
ca in sit de la articolul 7 evident ca exceptia este situatia in care singura posibilitate de a salva,de a
pastra ,decoratia structurala,nestructurala de orice natura ar fi ea este extragerea acesteia din
cadrul monumentului istoric.

Caz celebrul : Erehteionul si Cariatida de la Erehteion .Dupa cum stim una dintre ele este in
Anglia la British Museum , dar chiar si pe Acropola originalele au fost de fapt inlocuite cu
copii.Originalele se gasesc in Muzeul Acropolei , deoarece poluarea Atenei este atat de grava, incat
marmura acestor Cariatide era intr-un proces de degradare atat de avansat, incat a le tine in
continuare expuse ar fi insemnat o certa distrugere a acestora.

Art 8 spune : Exista o singura situatie in care se justifica sa luam piese de decoratie ,piese de
sculptura sau alta forma de decoratie si sa o amplasam in alta parte decat in cadrul
monumentului,daca aceasta este singura cale de a le asigura protectia , conservarea .

Avem suficiente situatii de acest gen si ele sunt celebre , pentru ca pe de-o parte aceasta
extragere si reamplasare le da o anumita celebritate , este o situatie exceptionala si in al doilea
rand pentru ca in mod evident cu cat decoratia este mai importanta , mai valoroasa, cu atat grija
de a o conserva este si ea mai mare si in anumite situatii aceasta impune sa fie protejata intr-un
spatiu climatizat , intr-un spatiu ferit de actiunile nebenefice ale poluarii atmosferice.Astfel vom
vorbi de cateva astfel de situatii , este vorba de sculpturile alate deseori pe exteriorul catedralelor ,
pe care le gasim astazi in muzeele catedralelor ( Ex. caii de bronz ai Basilicii San Marco , care se
gasesc de fapt expusi in interior , si care au o copie ce se gaseste pe logia exterioara a Basilicii .Sunt
niste sculpturi de bronz din perioada antichitatii clasice grecesti.)

Art 9 este cel cu care incepe capitolul de restaurare.


Si este primul articol in care se incearca a se explicita ce este de fapt restaurarea. Pana la art .9 si
inclusiv art .8 de care am discutat , se vorbea de conservare. Pana la urma deseori vorbim de
santiere de restaurare , altii spun lucrare de conservare , unde este diferenta ? art 9 incearca sa
transeze acesta limita intre restaurare si conservare,aratand ca scopul restaurarii este acela de a
revela , de a scoate la lumina,de a expune din nou, de a ne arata valori care pana la aceasta
interventie intr-un fel sau in altul ne-au fost necunoscute.Daca atunci cand se pune problema
conservarii un obiect arhietctural sau a unor piese din cadrul unui monument istoric discutam de o
patologie clara a obiectului asupra careia intervenim cu un tratament la fel de clar , chiar daca nu
este foarte simplu, si la capatul interventiei facem o analiza, vedem care sunt micro organismele
,care sunt cariiile si apelam la un biolog pentru a afla tratamentul = actiune de concervare,la
capatul acestei actiuni avem tot aceleasi valori si elemente pe care luate in cunostinta la inceputul
activitatii,restaurarea in schimb presupune o stare finala dupa interventia noastra care s
deosebeste fata de ceea ce fusese initial,avem daca vreti avem o imagine la sfarsit diferita de
fotografia obiectului la inceput = asa a fost , asa este=.

Ori de cate ori cineva ne poate prezenta o astfel de situatie ,cu doua imagini : asa a fost asa
este,inseamna ca intre cele doua stari s-a petrecut o interventie care este posibil sa fie de
restaurare.

Deci scopul ei este de a pastra si revela valoarea estetica si istorica a monumentului , a


pastra evident pentru ca in font indiferent ca vorbim de conservare sau restaurare scopul
interventiei noastre este de a invinge existenta valorilor monumentului spre viitor, dar restaurarea
spre deosebire de conservare scoate la iveala ceva necunoscut.Acest ceva necunoscut ne-a fost
pana la acesta interventie , fie ascuns , fie dintr-un motiv sau altul in alte a lipsit.

Art.9 accentueaza si asupra faptului ca este o operatiune restaurarea,specializata si cu


caracter exceptional . Spre deosebire de conservare , unde problema pe care interventia noastra
doreste sa o rezolve este o problema simpla sa zicem,dar care cere o abordare sa spunem din
perspectiva unei singure specialitati ; In restaurare avem nevoie intotdeauna de o echipa
multidisciplinara , tocmai pentru ca suntem in situatia in care nu toate valorile istorice si artistice
ale edificiului sunt evidente si le putem analiza,sunt multe lucruri ascunse;sunt multe lucruri
necunoscute. Din aceasta perspectiva nu putem de la inceput sa spunem ce trebuie facut , in
restaurare intotodeauna avem o faza de investigare istorica si artistica a edificiului care trebuie sa
ne scoata in evidenta care sunt valorile , ce din aceste valori s-a pierdut in parte , mai mult sau mai
putin sau in totalitate , pentru ca scopul restaurarii este acela de a putea sa scot la iveala toate
valorile pe care la un moment dat acest monument le-a avut.De aceea in restaurare,desi in
majoritatea cazurilor ea este condusa de un arhitect specializat in restaurare , avem o echipa care
cuprinde un documentariu care stie sa caute in arhiva,avem aproape intotdeauna un arheolog care
stie sa interpreteze prin prisma metodei arheologice istoria si etapizarea constructiilor in
monumentul pe care il avem de restaurat , avem deseori probleme structurale care necesita in
echipa un structurist dupa cum avem deseori nevoie de un biolog , sau de un chimist, sau de un
fizician , in functie de problemele specifice ale obiectului.
Dar intotdeauna vom avea nevoie de cineva care sa exploreze istoria edificiului , sa ne
clarifice cu privire la etapele de constructie , acestia sunt istoricul de arta si arheologul , pentru ca
ei ne vor ajuta sa desprindem care sunt valorile istorice pe care va trebui sa le puem in valoare, sa
le conservam si sa le punem in valoare , si vom avea intotdeauna nevoie de cineva sa ne reliefeze
valorile estetice,istoric de arta,istoric de arhitectura un istoric specializat care sa spuna ,,acestea
sunt valorile estetice pe care trebuie sa le conservam ,sa le punem in valoare”.

Art. 9 ne spune ca vorbim de restaurare in mod cert doar prin spectrul activitatilor in care
avem informatie si document autentic.Deci noi nu vom putea sa spunem ca este restaurare decat
acolo si atunci cand orice decizie care a fost luata si materializata in santierul de restaurare a plecat
de la informatii si date culese de aceasta faza premergatoare care se intituleaza cercetare.Dincolo
de ceea ce este cert, articolul 9 ne spune ca este ipoteza,ipoteza nu mai este restaurare,interventia
de restaurare , se numeste asa pentru ca se bazeaza pe ceea ce s-a descoperit si este cert atestat
prin cercetarea istorica si artistica.

Cand intervenim asupra unui monument istoric , o facem in ziua de astazi pentru oamenii
care traiesc astazi,sigur ca facem pentru ca sa scoaltem la iveala si sa prezentam valorile istorice si
estetice ;monumentul trebuie sa traiasca,el trebuie sa poata fi folosit , iar pentru conservarea si
intretinerea sa are nevoie de acesta folosinta. Deseori suntem pusi in situatia de a adapta
monumentul pentru folosirea sa in societatea contemporana , ori acest lucru nu inseamna numai
lucrari care scot la iveala valorile ascunse ale trecutului , mai scot la iveala si interventii de
adaptare a spatiilor sau chiar lucrari de completare a monumentului.

Articolul 9 ne spune ca aceste lucrari trebuie : 1) sa se rezume la ceea ce este strict


necesar , trebuie sa fie in mod evident pentru oricine ar utiliza si s-ar apropia de monument , deci
atentie art.9 spune clar ca este restaurare orice interventie care respecta datele obiective ale
cercetarii , si nu avem voie sa spunem ceva asta neinsemnand ca nu poate sa existe o completare a
monumentului.O completare care poate desigur sa fie ceva adaugat,o completare poate sa fie ceva
intervenit in interior , dar care nu este prezentat cu ceva confundabil cu valorile trecutului , valorile
pe care le expunem noi prin interventie trebuie sa fie unele obiectiv determinate prin cercetarea
arhitecturala,istorica si estetica a monumentului.Articolul se incheie vorbind despre aceasta
cercetare,arheologica si istorica, cu care defapt incepe demersul nostru.Accentuam asupra faptului
ca intr-o operatiune de restaurare aceasta cercetare, sigur este lucrul cu care incepem ,dar nu se
va incheia o data cu deschiderea santierului , ba dimpotiva cu cat santierul este mai avansat si
cercetarea va urmari santierul;pentru ca evident nu pot sta in interiorul unei biserici inainte de a
avea santier acolo , putem face un sondaj,putem merge in biblioteca,putem merge in arhiva spre a
cauta anumite informatii ,dar abia cand incep sa am muncitori pe santier , incep sa am schele in
jurul monumentului,atunci incep sa am acces la materia monumentului istoric ; pot sa am acces in
locuri care pot sa-mi arate care sunt etapele de construire,deci aceasta investigare a
monumentului incepe inainte de santier dar continua mult dupa inceperea lucrarilor .
Ex : la Dealul Frumos spre xemplu nu am putut sa descoperim anumite elemente legate de
construire decat pe parcurl santierului.Desigur se puteau face presupuneri dar ele urmau a fi
verificate in timpul santierului.

Trebuie spus ca arhitectul este cel care piloteaza aceasta prima faza a restaurarii si anume ,
cercetarea .El nu trebuie sa abdice de la acesta capacitate si sarcina.Putem avea un istoric foarte
bun,care sa cunoasca la ce arhiva trebuie sa se duca pentru a scoate la iveala istoricul caldirii,al
edificiului,dar el nu va fi capabil sa relationeze ce este scris cu realitatea construita. Acest lucru
numai arhitectul in poate face .

Surse:

- documentele despre monument


- constructia poate fi si ea o sursa
- ne trebuie un arheolog pentru ca el este cel care ne poate lamuri cu privire la ce a fost
inainte de perioada pe care arhitectura contemporana a edificiului ne-o arata
- arheologul este cel care ne oate spune unde era nivelul de calcare atunci cand a fost
ridicata constructia – importanta acestui lucru : evident ca proportiile sunt intotdeauna
legate de inaltimea vizibila a fatadei,de inaltimea vizibila a incaperilor , lucru care intr-o
interventie de restaurare noi trebuie sa il determinam.
Unul dintre importantii istorici de arta contemporana Mihail Peter ( sau Petre !!!!) incerca intr-o
sinteza sa arate aceasta diferenta dintre restaurare si concervare. El spunea conservarea incearca
sa stabilizeze edificiul in problematica sa,in patologia sa in bolile de care sufera,in timp ce
restaurarea are ca prima componenta definirea valorilor edificiului . Cel care intervine pentru a
omora lacustele sau micro-organismele intr-o constructie de lemn,intr-o biserica de lemn o poate
face fara a-si pune problema valorilor estetice sau istorice ale edificiului.Este o operatiune pur
tehnica care incearca sa rezolve aceasta problma,relativ simplu.

Restaurarea pleaca de la ideea ca in monumentul pe care il atacam sunt valori ce inca nu au


fost puse in expresia lor cea mai potrivita , ca sunt lucruri ascunse, ca sunt etape care contin valori
ce au fost acoperite de alte etape.

Articolul 10
are doua meniri : 1. sa arate ca ceea ce noi spunem contorizare , este de fapt in cazul
monumentelor istorice o interventie de restaurare , dar care are ca subiect structura edificiului si a
doua menire este aceea de a discuta metodologic care sunt tehnicile , si care este prioritatea de
selectie a acestor tehnici atunci cand vorbim de consolidare.
Despre prima menire a articolului 10 : oricine poate sa consolideze orice constructie , tot
consolidare se cheama si proptirea unui zid dupa ce s-a intrat cu chit in el.Dupa cutremur o serie
de cladiri sunt consolidate . In cazul monumentelor istorice nu avem de-a face cu aceeasi metoda
de consolidare, pentru ca daca am aplica aceeasi metoda ca si la blocurile zguduite de un cutremur
sau la zidul in care se afla atunci ar insemna ca la multe dintre aceste monumente am gasi niste
propteli sau la altele am gasi niste imensi stalpi de beton aflati ,undeva sa zicem in mijlocul
naosului unei biserici, meniti sa sustina turla ce a fost in pericol sa cada la un cutremur .

- ne asteptam sa stabilizam o structura ce are probleme dar in nici un caz nu ne asteptam ca


aceasta solutie sa inlocuiasca , sa fie vizibila si sa inlocuiasca valorile esentiale,estetice si
istorice ale monumentului
- desigur ca in principiu ne-am astepta ca ceea ce face inginerul in colaborarea si restaurarea
unui monument sa fie cat mai putin vizibil

Articolul 10 plaseaza aceasta consolidare sunt tutela , sub spectrul restaurarii = restaurare
structurala .

Scopul restaurarii este acela de a pastra si evidentia valori .articolul 10 vorbeste despre aceasta
relatie a consolidarii cu restaurarea si putem spune ca termenul cel mai corect este de restaurare
structurala. De ce restaurare structurala ? Pentru ca in font si stuctura si materia unui monument
istoric face parte din parohia sa de valori.Valoarea arhitecturii gotice sta in buna masura si in
valoarea sistemului sau structural. Valoarea arhitecturii bizantine si postbizantine sta in buna
masura in sitemul de acoperire,de boltire a spatiilor , in materialele utilizate. Daca am plecat de la
ideea ca doar forma conteaza nu si materialul monumentelor istorice,atunci zicem ...

A doua menire a articolului 10 : este sa ne dea un fel de ambrozie ; atunci cand trebuie sa
consolidam un monement istoric trebuie sa folosim aceleasi principii ale restaurarii si sa aplicam
de fapt o restaurare structurala.dar ce tehnici putem sa folosim , putem sa folosim tehnici
contemporane .Va aduc aminte ca in 1931 Carta de la Atena facea o pledoarie extraordinara
pentru folosirea acestor tehnici contemporane , ceea ce la momentul respectiv insemna o
pledoarie pentru betonul armat pentru ciment. Ei bine , pana in 1964 deja era clar ca betonul
armat si cimentul portland nu erau acel universal care se credea ca poate fi in 1931.

de aceea articolul 10 este mult mai preudent :si spune ca daca pot sa rezolv problemele structrale
ale edificiului prin tehnici traditionale trebuie sa apelez la aceste tehnici traditionale.Pentru ca ele
in fond sunt parte din existenta istorica a edificiului si in mod cert au o compatibilitate tehnica de
100% cu ceea ce este vechi . Abia dupa ce constati ca tehnicile traditionale nu pot sa imi stabilizeze
situatia , atunci desigur ma pot gandi la tehnici contemporane . Dar si atunci art 10 spune : atentie
la toate tehnicile contemporane aflate la dispozitie trebuie sa alegi ceea ce este demonstrat prin
sine si ceea ce este probat prin ezperienta . pentru ca monumentul nu este un cobai.O data ce un
monument se distruge din cauza aplicarii unei tehnologii ce nu a fost testata ,ce nu a fost probata
din punct de vedere stiintific acesta se distruge definitiv si nu acest lucru il dorim .
Deci a dori este tehnica traditionala daca se poate nu atunci apelul la tehnica contemporana , dar
numai dupa ce am probat tehnica contemporana si am certitudinea demonstrata stiintific ca nu
este daunatoare pentru monumentele istorice.Conceptul de consolidare trebuie sa fie intotdeauna
acela nu de inlocuire a structurii istorice ci de sprijinire a structurii , este sa continue misiunea
ajutata de tehnica contemporana . Asa incat intotdeauna va trebui sa vedem ce din misiunea
structurala mai poate fi preluat de structura veche si sa contam pe aceasta structura.In genere
monumentele istorice care au probleme de consolidare astazi au o existenta multiseculara ceea ce
inseama chiar daca putem constata astazi greseli,fie de concept fie de executie,totusi ceva din
structura lor este util , pentru ca altfel nu ar fi ajuns pana in zilele noastre.

Si ceea ce noi trebuie sa facem este sa vedem unde sunt elemetele sensibile ale structurii
istorice , si sa cautam sa venim cu o solutie pentru a micsora aceste sensibilitati si in nici-un caz sa
nu inlocuim,a nu substitui o structura istorica cu una contemporana,oricat de performanat ar fi a
nostra,si oricat de slaba ar fi cea istorica . Chiar slabiciunea structurii istorice este parte a marturiei
monumentului.

Dar a ramas o sensibilitate structurala generata de amplasarea turlei pronaosului, care spijina pe o
serie de stalpi de caramida, aflati in aceasta zona de vest a bisericii, este vorba de o greutate
importanta ce in cazul unui seism se balanseaza, fiind asezata ca un fel de pendul pe niste
elemente foarte putin capabile sa reziste la intindere.

Stalpii de caramida au o frumoasa decoratie din jocul caramizilor, si in interiorul acestora s-a forat
si s-a introdus o structura de beton armat decomprimat legata in fundatie si la partea superioara.

In acest mod se pastreaza ideea si conceptul structural ,acela al sprijinirii turlei de pe pronaos pe o
amfilada de stalpi de caramida, dar suplimenteaza incapacitatea la intindere a zidariei de caramida
cu o structura de beton armat.

Art 11.
“Doctrina contemporana a restaurarii este impotriva unitatii de stil”

- va aduceti aminte de - prima teorie a restaurarii cea promovata de Violett le Duc, vorbea de
obiectivul arhitecului restaurator de a gasi o perfectiune a stilului si o unitate stilistica a edificiului
restaurat

- trebuie sa respectam contributia tuturor etapelor, avem de-a face cu monumente care sunt
realizate in etape diferite, nu avem dreptul sa decidem care dintre etape trebuie sa fie pastrata in
defavoarea sau prin eliminarea unei alte etape

imagine goti

exemplu – cartier istoric – zid roman continua zid medieval, pe care se aseaza niste cladiri de sec
18
caloarea culturala este data de aceasta caracteristica, au de cele mai multe ori o serie de etape
care au ajuns pana aici

“este vorba de a a pastra toate etapele care au contribuit la edificarea monumentului, unitatea de
stil nefiind un scop al restaurarii” deci apreciaza direct aceste teorii ale lui Violett le Duc

- apare insa o problema atunci cand spui ca trebuie sa pastrezi toate etapele : ce fac daca am de-a
face cu 2 etape, una care ascunde valorii lasate de o etaa anterioara = art 11 transeaza din punct
de vedere metodologic aceasta problema si spune ca nu poti sa desfiintezi o etapa ce ascunde o
faza anterioara decat in situatia in care ceea ce desfiintezi este de mica valoare in timp ceea ce se
scoate la iveala , ceea ce se expune prin indepartarea acestui strat, este de mare valoare si in plus
se gaseste intr-o stare de conservare ce poate asigura existenta acestui strat devoalat.

- in clipa in care am eliminat un strat, trebuie sa fie ft bine justificat

- a mentine acoperirea unui strat de un strat ulterior, inseamna de fapt a tine in viata a 2 etape,
chiar daca una este invizibila,

exemplu : Manastirea Cozia

restaurare din Romania – intre cele doua razboaie mondiale ’29-‘33

-interventie a lui Nicolae Ghica Budesti – Manastirea Coziei care se afla in fata unei situatii ft
dificile – privdorul brancovenesc adaugat ulterior in sec 18, acoperea frontul de vest al bisericii de
sfarsit de sec 14.

- Manastirea Cozia este una din primele constructii din Tara Romaneasca de foatre mare impotanta
, este vorba de un model adus de mesterii din Serbia pe acest teritoriu si se punea problema ce
este justificat de facut, atentie la acel moment nu exista Carta de la Venetia

- Ghica gaseste o solutie pentru a arata frontul de vest al bisericii, micsorand partea superioara a
privdorului, astfel incat sa poate fi vazuta in parte zona de arhibolta a peretului de vest care
tradeaza boltirea interioara a pronaosului

- solutie care pleaca de la ideea ca acest pridvor este un elemnet valoros, face parte dintr-o etapa
importanta a istoriei arhitecturii

exemplu: Biserica Episcopala Alba Iulia

- suprapunere de fresca, in 2 etape

- se respinge ideea de a scoate fresca noua pentru a se arata fresca veche

exemplu : Catedrala din Bruges

- tur romanic ingropat intr-un turn gotic


Art 12.
Vorbeste despre o alta problema a practicii restaurarii, reintregirea deci completarea pieselor lipsa.

Exemple:

- portalul de la Cozia

Completarea la o parte de la ancadrament

- Arcul lui Titus

Resataurarea lui Valadir de la inceputul sec 19

Corectitutinea acestei interventii

Stilizare a elementelor folosite pentru reintregire

- De la indepartare reintregirile trebuie sa arate obiectul intreg, iar de la apropiere sa vezi diferenta
dintre ce a facut mesterul initial si ce a facut restauratorul

- art 12 ne avertizeaza cu privire la tentatia si pericolul de a falsifica marturia istorica : exemplu :


cristialnita Manastirii Moldovita, unde restauratorul a gasit o ruina si a realizat o reintregire in care
multe elemente se dau a fi istorice desi nu a existat nicio marturie despre felul in care existau
ancadramentele, ferestrele si usile etajului superior

- Relatia dintre ceea ce noi reintregim cu materialul istoric, autentic , a existat o tentatie mult timp
dupa 1964, plecand si de la teoria lui Camilo Boito care punea accent pe marcarea interventiilor, ca
aceasta interventie noua de reintregire sa fie puternica

- Astazi se considera ca impactul vizual al unei marcari foarte evidenta intre materialul istoric si
ceea ce noi am facut sa reintregim este daunatoare perceperii monumentului ca obiect al
receptarii sale artistice

- in practica vorbim de reintregiri de ancadramente, portaluri, elemente de tipul turlelor

- a reintregi inseamna a stii ca ceva a existat , in locul cu pricina, a stii cum arata acel lucru sau
parte din ansamblul arhitectural pierdut si a interveni, adica a proteja locul respectiv cu un
element care pe de-o parte se incadreaza in ansamblul arhitectural dar are anumite semne care il
tradeaza faptul ca ete opera sa nu a mesterului din trecut

exemple :

fresca de la pridvorul Coziei

manastirea Cisnadioara, reintregirea profilelor, decoratiilor profilelor


art 13
Completariile reperezinta locul in care noi intervenim pentru prima data, nu exista ceva, este un
lucru adaugat de noi, si nu o interventie unde exista ceva inainte

Actiunea completarilor este asa cum spuneam vorbind de textul art 9 , aceea de a fi strict necesare
folosirii contemporane a monumentului si completarile sunt de la arh contemporana, trebuie sa
poarte amprenta interventiei contemporane. Aceasta insa nu trebuie sa conduca la schimbarea
raportului, la schimbarea centrului de greutate vizual si a rap de valori intre ce face restauratorul si
monumental istoric, ramane de la inceput pana la sfarsitul interventiei lucrul cel mai important.

Completarea nu are rolul de a schimba caracterul compozitiei

Exemplu :

Luvru

- Asezarea unui important pachet de servicii pentru a nu dezechilibra din punct de vedere
compositional ceea ce trebuia sa ramana a fi perceput de oameni ca fiind compozitia initiala a
Palatului Luvru

Curtea de la British Museum

Art 14
Se refera la aplicarea principiilor restaurarii la vecinatatea, la ambientul monumentelor

In esenta spune ca ceea ce este stabilit pentru monumente trebuie sa faca si obiectul aplicarii si pe
vecinatatea acestora

Art 15
Se refera la sapaturile, cercetarile arheologice

Insista asupra faptului ca niciodata o ruina nu trebuie sa faca obiectului unei reconstituiri, ca
singurul pe care il putem accepta in cazul ruinelor este conservarea sitului si a obiectelor care au
fost descoperite odata cu ruina.

Pentru ca materialul pierdut este atat de mare in raport cu ceea ce a ramas,incat zona aceea a
ipotezei care era o bariera in exercitiul restauraii este ft aproape

In cel mai bun caz putem vorbi de anastiloza, asezarea pieselor ce se gaseau intr-o coloana sau un
zid si care la un moment dat au cazut, pe care le gasim la fata locului si pe care le putem
repozitiona astefel incat sa recreem o coloana sau un zid, este vorba de o ipoteza, o recntruire
ipotetica

Exemplu : Forul lui Traian –Roma

Art 16
Importanta documentarii restaurarii

Un monument odata restaurat va mai fi subiectul unei interventii

Trebuie documentat tot ce s-a gasit, si cei care vor veni dupa noi sa stie ce s-a facut acolo,
deoarece poate vor actiona mai bine, cu tehnici mult mai moderne
Curs 8
Principiile deontologice ale restaurarii

- principiul prudentei presupune a stabili ceea ce este de facut si a vedea cine este calificat
pentru o interventie;
- identificarea problemelor ar trebui sa o poata face orice architect cu experienta in domeniul
monumentelor istorice;
- Ludovic Vitet: “In primul rand nu trebuie sa faci rau.”
- cand ne apropiem de un monument istoric trebuie sa ne oprim la limita experientei noastre
pentru a nu face mai mult rau decat bine;
- primul pas consta in investigarea monumentului;
- o parte din probleme se pot explica la fata locului (ex: o fisura sau o fractura = o incarcare
pe care zidul nu a putut sa o suporte sau o tasare inegala a solului);
- pentru celelalte lucruri ce nu pot fi explicate la fata locului este utila cercetarea de arhiva;
- instrumentul cel mai important in identificarea si marcarea problemelor este releveul
arhitectural; acesta este si o sursa de descoperire a istoriei edificiului (ex: cand masurand observam
ca un zid este mai gros si altul mai subtire banuim ca cel gros este foarte vechi iar celalalt este mai
nou);
- in releveu se face marcarea fisurilor, a degradarilor, a schimbarilor de material, a atacurilor
biologice (licheni, muschi) si a gradului de profunzime al atacului materialului istoric;
- in urma investigarii la fata locului se ajunge la decizia cu privire la ce trebuie facutsi
intrarea in spectrul unor interventii de conservare sau de restaurare;
- diferenta dintre conservare si restaurare sta in diferenta de valoare istorica si estetica pe
care o arata restaurarea la sfarsit, in timp ce conservarea e o operatiune in care avem un proces de
degradare pe care trebuie sa il stopam; la conservare nu descoperim valori sau lucruri noi, in timp
ce restaurarea presupune aducerea a ceva necunoscut la iveala, aratarea lucrurilor ascunse sau
pierdute;
- nu putem sti de la inceput ce este de facut; o serie de lucrari se vor arata ca fiind necesare
abia dupa incheierea tututor investigatiilor iar unele chiar dupa inceperea lucrarii;
- investigatiile trebuiesc facute de specialisti si cu aparate de specialitate; trebuie sa stim
exact ce specialisti ne pot ajuta si cu ce (arheolog, inginer structurist, istoric, topometrist);
-decizia cu privire la modul in care fructificam ceea ce a descoperit arheologul revine
conducatorului de santier;
- art 10 din Carta de la Venetia: indiferent de solutia de restaurare sau modalitatea de
investigare trebuie sa avem grija ca tehnicile folosite sa fie verificate prin experienta;
- trebuie determinat de la inceput care sunt actiunile importante din spectrul restaurarii si ce
se poate face pentru a nu spori riscurile pe care le suporta monumentul;
- trebuie sa identificam locurile din monument care cer o interventie; aceasta trebuie
directionata catre locul care pune in pericol viata monumentului;
- trebuie sa stabilim limitele interventiei structurale de la care incolo distrugem materialul si
valoarea istorica a edificiului;
- trebuie sa directionam interventia spre locurile care impun actiunea contemporana dar
trebuie sa dimensionam amplitudinea interventiei astfel incat sa nu pierdem valorile monumentului;
prin aceasta dimensionare putem minimiza inlocuirea materialului istoric valoros (ex: protezarea
unor grinzi putrezite la Dealu Frumos in loc de inlocuirea lor);
- putem alege dintre modalitatile de interventie pe cea care afecteaza cel mai putin
materialul istoric;
- interventia trebuie gandita in raport cu materialul si cu tehnica;
- nu trebuie sa gasim alternative contemporane acolo unde exista valori traditionale ci sa le
conservam pe acestea din urma;
- despre marcarea interventiei: distinctia nu este necesar sa fie una foarte directa,
contrastanta; poate fi vizibila de la apropiere dar nu inseamna ca nu putem folosi materialul
compatibil traditional pentru reintregire;
- solutia propusa pentru o interventie contemporana trebuie sa fie una reversibila, asupra
careia sa poata sa se intervina;
- trebuie sa conservam valorile in primul rand; tot ceea ce facem in plus este strict necesar
dar subsumat nevoii de conservare; avem o structura arheologica si avem nevoie de o structura de
protectie care sa asigure conservarea a ceea ce se aflla sub ea;
- se poate interveni si cu elemente moderne care vor face monumentul mai usor, mai
confortabil de folosit;
- aceasta solutie contemporana trebuie sa serveasca conservarii; daca felul in care este
gandita folosirea momnumentului il pune in risc trebuie gasita alta solutie;
- despre autenticitate: in preambulul Cartei de la Venetia se spune ca toate principiile din
Carta sunt menite ca aplicate sa poate sa transmita monumentele istorice generatiilor viitoare in
deplinul respect al autenticitatii;
- Camilo Boito spunea ca exista un factor obiectiv care comanda actiunea noastra atunci
cand intervenim asupra unui monument istoric: autenticitatea;
- interventia de restaurare este corecta daca respecta principiul autenticitatii;
- in 1987 un document UNESCO relativ la patrimoniul national spune ca autenticitatea
inseamna a respecta materialul, tehnica, conceptul si locul in care s-a realizat monumentul istoric;
- asadar a respecta autenticitatea unui monument prin interventia de restaurare inseamna ca
la sfarsitul interventiei materialul din care este facut monumentul sa fie intr-o masura cat mai mare
cel original (folosirea a cat mai mult din ce avem si utilizarea pentru reintregire a unor materiale
traditionale);
- tot respectarea autenticitatii presupune ca interventia sa identifice care a fost conceptul
arhitectural si sa nu intervenim cu altul care sa il nege pe cel istoric (etapele existentei unui edificiu
trebuie sa poata fi recunoscute prin interventie);
- pe cat posibil trebuie sa intervenim cu tehnici de tipul celei prin care s-a creat
monumentul;
- autenticitatea amplasamentului inseamna respectul fata de locul in care este cladit si pentru
ambianta;

CURS 9
Sensurile autentice

- aceasta categorie a devenit categoria centrala a conservarii sirestaurarii monumentelor

-un monument trebuie sa isi pastreze autenticitatea oricateinterventii, orice am face atunci cand
intervenim pentrurestaurarea sau conservarea sa

-cel care a introdus termenul de autenticitate in discursul legat de restaurare a fost C.Boito la sf sec
19 si prin introducerea autencititatii se trece de la opiniile ideologice, polemeice despre
restaurare, la un drum stiintific.

-citat michael cristor care releva importanta autenticitatii pentru lumeacontemporana. ceea ce
putem constata este ca intr-o lume care parca de momentul la care boito introducea termenul de
autenticitate, sec 20 vine cu o dezvoltare deosebita a capacitatilor tehnice de multimplicare,
copiere, reproducere

-ceea ce este intradevar oriiginal in aceasta lume devine valorors si interesul pentru autencticitate
va marca interesul oamenilor sec 21

-"locul unde noi avem certitudinea autenticitatii pe care o cautam este trecutul." trecutul este
garantia autenticitatii. prin urmarea cautarea trecutului mai degraba decat cautarea locului este
ceea ce ne cheama, ne indeamna sa megem in orase istorice, sa cautam in orase centrele istorice
ale lor, sa vedem monumetele istorice . trecutul este real, trecutul este autentici si asta il face
atractiv. oamenii nu isi doresc sa viziteze alte locuri cat doresc sa viziteze alte vremuri, ptr ca
acolo, in aceasta materializare si prezentare a trecutuilu, gasesc ceea ce cauta, autenticitatea.

-autenticitatea este un factor comun pentru tot ceeaa ce este scris in catra de la venetia

- se spune acolo ca este de datoria noastra de a inmana generatiilor viitoare in bogatia integrala a
autenticitatii lor

-ce intelegm prin autenticitate? cetateanul european este preocupat de autenticitatea pe care o
gasim in materie, in substata, in materialul din care sunt facute

-concepem autenticitatea ca termen in contrapondere cu falsul, cu copiatul, vedem autenticitatea


ca lucrul pozitiv dintre cinstit si corupt, intre sacru si porfan concepem autenticitatea ca o valoare
in sine. daca ceva este autentic atunci acest lucru se adauga unor calitati care se pot enumera cum
ar fi frumusete, interesant, daca vindem ceva care este autentic, il vom vinde mai scump.
inseamna ca plasam o valoare in acest termen si in intelesul sau. ca termen, autenticitate deriva
din latina si greaca si are ca sens ceva ce izvoraste de la o autoritate, adica nu este numai original,
dar si instituie un anumit lucru.spre deosebire de copie, e ceva ce a fost stabiit si nu mai poate fi
schimbat.in istorie si mai ales in evul mediu, a fi autentic era suprema calitate a unui obiect.acest
lucru se refea la calitatea relicvelor. moastele sfintilor erau autentica si valoarea lor statea in acesta
autenticitate. bogatia unei abatii se tragea din posesia acestor moaste. autenticitate insemna atat
material cat si context cat si mesajul original si noi astazi concepem ca o trasatura a autenticitatii
contextul in care ne este prezentat obiectul. daca de ex avem o copie dupa un maestru celebru,
dar daca aceasra este prezentata intr-un muzeu, o anumita valoare legata de autenticitate o
plasam ptr ca ne raportam la acea copie in raport cu sentimentele pe care le avem atunci cand
admiram obiectele intr-un muzeu.

-amplasarea in locul in care erau originalele le da totusi o anumita cantitate de autenticitate,


deorarece tin locul originalului aceasta preocupare despre ce ramane autentica atunci cand
suntem intr-un proces continuu de reparare,inlocuire a pietelor care se degradeaza intr-un
artefact.

-cand intervenim asupra monumentelor deseori inlocuim materialul original, degradat cu altul
nou. cu cat nr de interventii este mai mare cu cat ele sunt mai dese cu atat aceasta schimbare a
consistentei materiale a monumentului este mai serioase, mai importanta. la capatul unei
restaurari la care avem de aface cu intregiri avem acelasi obiect avem un respect al autenticitatii
sau dimpotriva. cineva remarca insa ca acest criteriu al autenticitatii nu tsa exclusiv in
materialitatea sa ci si in felul in care este folosit lucrul respectiv.Serban cantacuzino in punea
intrebarea daca o biserica ce este folosita ca altceva decat un spatiu de cult spre deosebire de o
biserica mai prost intretinuta dar care foloseste inca drept spatiu cultual, care dintre ele este mai
autentica? si pleda pentru utilizarea ptr care monumentele au fost realizate.

apropo de relicve, de autenticitatea lor in evul mediu si tot discutand de rolul pe care il joaca
autenticitatea ca relatie dintre utilizare si obiect si societate cineva remarca ca pe undeva criteriul
cel mai important in a stabili autencticitatea era capacitatea continua de a face minuni. proba ca o
relicva era autentica nu statea in istoria acesteia ci in capacitatea de a genera in prezent minuni.

felul in care monumentul serveste scopurilor ptr care a fost creat este o forma importanata a
autenticitatii.

spre epoca noastra, autenticitate a fost considerat ceea ce stiintific a putut fi probat. ceva ce era
intarit de cercetarile oamenilor de stiinta. astazi, autentic este printre altele ceea ce este certificat.
Exista o intreaga preocupare a lumii moderne de a asigura si demonstra autenticitatea. daca in
evul mediu acest lucru era impus oamenilor de realitatea miracolelor lumea moderna a dezvoltat
un sistem stiintific prin care certifica autenticitatea.o idee a acestui tip de autenticitate este ideea
ca obiectul nu a fost atins, nu

a fost folosit.exista o intreaga istorie a ultimelor secole in care interventia oamenilor asupra
operelor trecutului a fost de alterare a acestora.

Sergio remarca diferenta intre actiunea arhitectului si a conservatorului plecand de la ideea de a


nu atinge, de a nu extrage materialul istoric intr-o conservare. arhitectura este o arta, permite
libertate, in timp ce conservarea este o stiinta.sfarsitul sec 19 este marcat de aparitia ideii de
autenticitate ca nucleu a restaurarii prin teoria lui Boido care vb despre sensul restaurarii
fundamentat pe respectul autenticitatii. face referire la rel pe care in evul mediu oamenii au avut-o
cu relicvele ca relatie de percepere a auenticitatii.orice alterare sau adaugare structurii initiale va fi
considerata drept monument si tratata ca atare. atunci cand spunem ceva este autentic inseamna
ca intre ceea ce s-a dorit a fi spus prin ceratia artistica si ceeea ce noi percepem nu a intervenit un
filtru care sa distorsioneze mesajul sau semnificatia. inecrand sa defineasca aceste componente ele
vin din pastrarea nealterata a formei si designului, din pastrarea materialitatii si substantei, a
uzului si functiunii, din folosirea in continuare si evidenta a tehnicilor si traditiilor. o dimensiune a
autenticitatii este cea a amplasamentului, credinntele si sentimentele care sunt generate de
obiectul respectiv si ceeace se creaza ca patrimoniu prin material in jurul
monumentului.autenticitatea in ghidul de punere in practica a conventiei patrimponiului mondial:
vede autenticitatea in forma materie, folosinta, traditii, amplsament, spiritualitate. acest concept
este ceva ce evolueaza in timp. daca intial se spunea ca autentic este ce este material, astazi
dimensiunea autenticitatii este mult mai mare. sensul autenticitatii va evolua in funtie de evolutia
societatii.sunt lucruri a caror autenticitate deriva nu de la momentul crearii lor.inamicul
autenticitatii in lumea contemporana este kitsch'ul. reconstituirea a fost o moda a romantismului,
a fost o moda a perioadei de avant national.

Cercetarea in conservarea si restaurarea monumentelor are drept scop fundamentarea deciziilor


pe care trebuie sa le luam in pr de restaurare. studiul istoric este parte a documentatiei noastre.
obiectivele in cadrul studiului istoric sunt o evaluare a constructiei din prisma valorilor istorice si
plecand de la felul in care studiul istoric ne arata cum se aseaza val istorice in edificiul pe care il
avem de restaurat ne asteptam ca el sa ne precizeze care ne sunt libertatile de actiune, obligatii,
constrangerile restrictiile.

in obtinerea acestor obiective studiul istoric prezinta ca prin rezultat evolutia in timp a edificiului.

valorile istorice nu pot fi altfel reprezentate pe releveul de arhitectura decat plecand de la felul in
care a evoluat constructia in timp. monumentul poate sa fie cercetat si poate se clarifice anumite
lucruri.dificultatea este aceea de a gasi momentul in care monumentul poate sa fie investigat.

tipurile de investigatii prin care "vorbim" cu istoria monumentului:

1. arhiva

2. cercetari cartografice- are marele avantaj ca ne poate ajuta in mod direct sa evaluam evolutia in
timp a unor

constructii

3. cercetarea econografica lucru ce presupune evaluarea imaginilor istorice in raport cu edificiul


(fotografii,

carti postale de epoca, gravuri)- elemane care trebuie coroborate cu realitatea

4. relevee

5. cercetarea arheologica- evidentierea etapelor de costructie, stabilirea nivelului de incarcare,


datarea pe
mijloace arheologice a constructiei

6. arhitecturala- stiinta si capacitatea de interpretare a lucrurilor din privinta arhitectului,


intelegerea

unor detalii tehnice

CURS 1O
Scopul studiului istoric

Este un lucru care il facem noi, arhitectii, fiind principalii contributori la studiul istoric.

Scopul este de a fundamenta deciziile din pr de restaurare. El are aspectul unei lucrari
fundamentale, dar sensul de existenta al studiului istoric ca parte a documentatiei tehnice, este
acela de a defini ce trebuie facut, adica ce este valoros,= analiza substantei monumentului istoric.

Aceasta analiza se transforma in judecata de valoare prin intermediul unei fundamentari a


etapelor de evolutie a mon istoric. Aceste etape in ev mon ist genereaza aprecierea noastra, daca
o anumita parte a constr este sau nu valoroasa. Acolo unde avem marturi ale unei etape
importante in ist arhi avem de aface cu valoare. Prim instrument: stabilirea etapelor in evolutia
obiectului arhitectural, evol care duce la concluzi la ce este valoros.=> 3 mair categorii: -
conservare, -restaurare ,

La polul opus avem locuri unde material prima intr adevar valoroasa dpdv istoric sau esthetic este
acoperita,este mascata,este milimizata,este mancata de interventii noi si nocive.este una de
eliminare,de asanare a partilor nocive ale constructiei.

Inytre aceste doua extreme sunt locurile unde exista posibilitatea unei interventii care sa ia forma
oricarei modificari a constructiei pt a face fata noilor cerinte functionale,sau unde nu pot sa
spunca valorile identificate trebuie sa conduca neaparat la conservare sau restaurare sau unde nici
nu pot sa spun ca zona respective nu poate sa ramana asa.in aceasta zona pot sa iau decizii
oarecum liber in fs de interesele functionale ale constructiei.

Primele doua conservare sau restaurare si eliminarea partilor nocive fac parte din restrictiile pe
care ni le impune cladirea.Cea de a doua este zona permisibilitatilor.

Toate investigatiile de care am vb data trecuta ne ajuta sa stabilim aceste 3 mari categorii ,dar cel
care are ultimul cuvant este arhitectul,responsabilul studiului istoric .De obicei este unarhitect
specializat pt ca noi stim ce poatasa aiba sens dpdv architectural atunci cand spunem
conservare,asanare sau interventii liberA FARA restrictii.

Studiul istoric face apel la o serie de colaboratori ,architect,arheolog,documentarist,dar cea mai


buna situatie este ca noi,ca arhitectii sa ne implicam in chestia asta pentru ca altfel ne vom trezi cu
nijte concluzii care dpdv architectural vor fi foarte greu de respectat.

Exista si o investigare facuta de architect ,dincolo de investigatia cartografica,juridica,


iconografica ,etc.Este cea care face in principal pe noi interpretand analizand constructia si
ajutandu ne de releveul de arhitectura. In aceasta activitate noi suntem ajutati de faptul ca stim di
n meseria noastra sa facem anumite corelari .Noi stim de ex ca cv,un gol ce are o dimensiune de
tip 80/180 este potrivit pentru obiectivele de usi,o incapere cu o anumita functiune are o anumita
dispunere a acceselor.etc. atunci cand sesizam o anumita anomalie de la norme le generale ale
arhitecturii sau fata de regulile pe care in anumite etape in ist arh ne invata ca functionalul in
constructii,atunci ne punem problema ca in constructia pe care o analizam nu este un zid in plus
care separa spatial care normal tebuia sa fie o sala mai mare ,daca nu cumva acel gol de 80/180 nu
reprezinta un gol de usa care tradeaza un nivel intermediar la un moment dat carese afla undeva
sus .Golurile dintr o zidarie reprezinta locul unde erau incastrate nijte grinzi de lemn ,aici
intervenind istoricii de arta care pot sa dateze In fs de decoratie ,de tip cu o anumita precizie
elementele exitenta unui anumit edificiu.

Uneori decoratia,uneori morfologia generala arhitecturala ne conduc prin intermediul zidurillor la


o anumita datare ca perioada dar avem dese situatii in care ne confruntam cu un rivaivel,cu un neo
,cu lucruri care par a fi lucruri istorice dar sunt relative noi ,Sunt o sumkedenie de constructii in
zona Kisselef care sunt facute de o maniera romantica ,creind impresia unei arhitecturi maure sau
istorice in orice caz.Atentie la inscriptii.Avem pe dealul frumos care nu vb despre fundarea
constructiei ci despre o anumita etapa a desavarsirii incintei formata din turnurile de colt

Investigatia arhitecturala si implicit ceea ce facem noi are marele merit de a putea sa verifice ceea
ce documentaristul ,istoricul poate sa fie in confuzie ,sa fie derutat .Avem de ex Palatul unesco de
pe stirbei voda ,avem situatii in care nijte documente vorbesc de cateti diferite care se afla pe
acelasi loc ,la aceeasi adresa ,Avem situatii in care documentatia de autorizare a constructiei nu a
fost realizata intocmai ca ceea ce s a depus spre acceptare de catre primarie .Avem situatii in care
intre mom proiectului sic el al executiei proprietarul si a schimbat gandurile sau moda a evoluat
(pe lipscani –magazinul familia care a fost autorizat cu o frumoasa fatada eclectica ,intre tp s a
schimbat moda si proprietarul a cerut acolo sa fie o fatada stiil miscare moderna ).

Fara controlul pe care arhitectul si investigarea de arhitecutra il face la fata locului ,o serie de
interpretari date de documnetele altor specialisti pot sa fie foarte eronate . noi putem sa
confirmam toate afirmatiile istoricului si ale arheologului sa reverificam pe documente . un lucru
ne mai este la indemana prin ceea ce invatam noi arhitectii.Este vb de logica constructive .Sopre
deosebire de ceilalti specialist care ne ajuta la studiul istoric suntem cei care inteleg uitandu se la
un monument ce a putut sa fie inainte si ce a fost o interventie ulterioara,pt ca putem sa
intelegem efectiv felul in care se poate folosi materialul.suntem cei care putem sa interpretam
ceea ce vedem la fata locului sis a spunem :acest lucru este evident in fata celuilalt .Avea aceasta
discutie referitor partii de sus a bisericii de la dealul frumos unde se vede urma arcadei unuo
presupus portal in interiorul caruia este codul mic al peretilor si deasupra cariua este un cot mai
elevat de facgtura gotica.Intrebarea este care este ordinea acestor elemente.Arhitectul poate sa
dea ordinea prin prisma cunostintelor;odata analizand stilul sis a priveasca din punctual de vedere
al tehnicxitatii de construire .Avem capacitatea ca plecand de la nijte urma sa exprimam ce a fost
inainte acolo si sa gasim dovezile materiale care sa certifice acest lucru.

In transilvania bisericile erau fortificate si isi mentineau functiunea de biserica intarindu se


exteriorul cu zidurile bisericii ca peretii unei curti interioare.
Una din metode, pe care le folosim pt a realiza investigarea arhitecturala este cea a studiului de
tarament – incercam sa vedem ce se afla sub stratul de tencuiala pt a stabili daca monumentul
resp are faze anterioare celei pe care o vedem.

Pt analiza unei case: - studiul istoric se face pt a sti ce trebuie facut in proiectul de restaurare , pt
ca nimeni nu spune ce trebuie facut. Trebui stabilite etapele si valorile ( pozitia locului pe planurile
bucurestiului – vorbeste despre vechimea parcelei si a constructiilor )

PROTEJAREA MONUEMNTELOR ISTORICE prin diverse instrumente

Ceea ace consideram sa se pastreze , sa nu fie mutilat, inseamna sa intram in domeniul foarte
sensibil al dreptului de proprietate. Casele apartin oamenilor, drept de proprietate. At cand
discutam despre prot monum istorice despre asta vbim: ca nu lasam pe detinatorul casei
respective sa faca ce vrea el. Ca sa putem face chestia asta avem nevoie de lege. Dreptul de
proprietate nu poate fi ingradit decat prin lege. CE trebuie sa cunoastem ca proiectant de
arhitecture sunt : Cine se ocupa de protejarea monum in Ro? CU ce instrumente se realiz? Care
sunt obligatiile proprietarului si care din acestea aj sa fie sarcini in contractul nostru cu acesta?

Autoritate resp din RO este Ministerul culturii. El este auytoritate care este insarcinata de lege sa
protejeze monumentele. Cum face? Stabilind ce este in Ro momnument istoric. Daca avem un
client care ne intreaba am o casa, este monument? Raspunsul unde putem afla ce este mon si nu
este: LISTA MONUMENTELOR ISTORICE. De la Ministerul Culturii. O gasim si pe internet: pe pagina
ministerului culturii si este structurata pe judete ( ex Botosani - monumentele din Botosani
structurate pe localitati ) Ce importanta are acest lucru? Va trebui sa facem o documentatie
suplimentara ce va fi supusa ministerului cul spre aprobare , va dura mai mult , va costa mai mult!

2) Al doilea instrument prin care MC protej monumnetele ( PRIMUL este a defini ce este
monument in aceasta tara) AVIZ – actul de autoritate al MC prin care el se declara de acord cu
interventiile pe care proprietarii de mon istorice doresc sa le faca asupra cladirii mon istoric. Acest
lucru se consemn intr-o doc semnata de arhitect. Suntem obligati de leagea 422 dar si legea
autorizarii constructiilor.

3) CLASAREA – al 3lea instrument – Procedura de clasare este un instru al MC prin care acolo unde
este considerat justificat , sunt valori estetice, memoriale, de natura stiintifica, se considera ca
imobilul resp au calita necesare pt a fi un interes public general care sa justifice pastrarea lor si
clasarea ca monument istoric. Esential este sa intelegem ca : UN MON ISTORIC ESTE CEVA CE ESTE
PROTEJAT , altfel putem vb de valori arhitecturale, Nu putem spune NU AI VOIE PT CA (daca el vrea
sa demoleze o astfel de casa) . nu ai voie pt ca colectivitatea la scara nationala are un interes public
ca aceste valori sa nu se piarda. In trecerea de la un statut normal la statutul de monument istoric
trebuie sa intervina intre specialisti si proprietar un factor de autoritate. ( casele intra in lista
monumentelor! ) Exista si un proces simetric de declasare: casa trebuie scoasa de pe lista mon
istorice. NR monumentelor creste continuu.
4) INSTITUIREA ZONEI DE PROTECTIE – zona de protectie este menita sa apere, sa conserve ceea ce
in jurul mon se pastreaza. Se va creea o zona de protectie , initial delimitata in mod automat prin o
protectie 100m Legea spune : zoina de protectie se delimiteaza printr un studiu urbanistic , print-o
doc de tipo plan urbanistic zonal urmand limite de parcela.

5) PRESIUNEA este dreptul prin care autoritatea publica poate sa fie primul ofertant in cazul
deciziei de vanzare a unui mon istoric. Daca vrei sa vinzi un mi tre sa anunti la MC , abia dupa
raspuns mon poate fi vandut.

6) EXPROPRIEREA at cand un mon istoric este in pericol de actiunea exercitata de prop sau , at
imobilul se poate expropria plecand de la ideea ca mon istoric trebuie protejat pt interesul public.

A interveni fara aviz asupra unui monument istoric nu este contraventie, este infractiune.
Proprietarul este dator sa intretina monumentul istoric .

S-ar putea să vă placă și