Fişă de lucru

Arhaismele. Neologismele

Se numesc neologisme cuvintele împrumutate din alte limbi sau

create recent prin mijloace proprii ale limbii române.

Se numesc arhaisme (cuvinte învechite) cuvintele, expresiile sau

construcţiile foarte vechi, care nu se mai întrebuinţează de mult în limba
vorbintă.

1. Folosind un dicţionar al limbii române, stabiliţi sensurile cuvintelor

subliniate în textele următoare şi arătaţi care dintre ele sunt arhaice
(învechite) şi care sunt neologisme:

a). „În cellalt unghi era aşezat un dulap prin ale cărui sticle se vedeau
o mulţime de ciubuce de antep şi de iasomie, cu imamele de chihlimbar
limoniu, iar mai sus, pe o despărţire făcută într-adins, se vedeau o mulţime
de feligene pentru cafea, cu zarfurile lor de argint, şi câteva chisele de
dulceaţă”.
(Nicolae Filimon - Ciocoii vechi şi noi)

b). „Galbânul - [...]. Când am ajuns la marginea acelui sac, am găsit o

poporaţie foarte amestecată de galbini olandezi şi nemţeşti, de irmilici vechi
şi noi, de carboave, până şi de sfanţigi, până şi firfirici, care cu toţii trăiau
într-o armonie ce m-au adus în mare mirare, cunoscând dihoniile care
despart astăzi naţiile”.
(Vasile Alecsandri - Istoria unui galbân )

c). „Toate cuvintele polisemantice – şi în limba română sunt multe -

au un conţinut pe care-l putem compara cu o reţea de sinonime, pentru că
multe sensuri pot fi echivalente în situaţiile descrise la sinonimie cu un
cuvânt deosebit.”

( I. Coteanu şi A. Bidu-Vrânceanu – Limba română contemporană, vol al II-lea)

2. Subliniaţi cu o linie arhaismele şi cu două linii neologismele din

textele următoare, precizând sensul fiecăruia (la nevoie folosind un dicţionar
al limbii române):
 a). „Dascălul Chiosea, bătrân cu antereu de calemcheriu, la cap cu
cauc de taclit vărgat cu cearşaf alb, se plimba pe dinaintea băieţilor înarmat
c-o avrgă lungă, arzând când pe unul, când pe altul, după cum i se părea.
[...]. Apoi să fi dus sfântul pe vreunul să nu-şi ştie lecţia, că dacă nu-l
ajungea cu nuiaua, apoi scotea imineul din picior şi-l azvârlea după dânsul
[...].
De pe la alde Chiosea ieşeau dieci de vistierie şi calemgii; la de-alde
el au învăţat să scrie româneşte logofătul Greceanu, văcăreştii, Anton Pann,
Nănescu, Paris Momuleanu etc.”.
(După Ion Ghica – Şcoala acum 50 de ani)

b). „În exercitarea puterii executive, domnul era ajutat de şase miniştri
[...]. Marele-vornic (marele-logofăt în Moldova) sau ministrul de interne,
marele-vistier (ministrul de finanţe) şi secretarul de stat (ministrul de
externe) formau Sfatul Administrativ [...].
Regulamentul organic a creat în toate oraşele câte un sfat orăşenesc,
compus din cinci membri aleşi de staroştii tuturor corporaţiilor”.

(După Istoria României, vol al III-lea)

Dicţionar (minimal):

antép,s.n. (arh.) – varietate de vişin cu lemn
mirositor.
anteréu = anteriu, s.n. – haină lungă purtată în
trecut de boierii români şi astăzi de preoţi.
calemcheríu,s.n. (arh.) – stofă pentru
confecţionat anteriile sau turbanele boierilor.
carboávă, s.f. (arh.) – monedă veche rusească de
argint, în circulaţie în ţările româneşti în secolul al
XIX-lea, egală ca valoare cu o rublă.
caúc, s.n. (arh.) – acoperământ de cap, rotund şi
înalt, confecţionat din pâslă, purtat de boieri şi de
soţiile lor.
chihlibár = chihlimbar, s.n. – produs fosil, de
obicei de culoare galbenă, folosit pentru fabricarea
unor obiecte de artă sau pentru preparat lacurile
fine.
chiséa, s.f. – vas mic de cristal(de porţelan), în
acre se ţine dulceaţa; (pop.) pungă de păstrat
tutunul.
ciubúc, s.n. (arh.) – lulea orientală cu ţeava lungă
având capul din fildeş sau chihlimbar.
feligéan, s.n. (arh.) – ceaşcă de cafea fără toartă.
gálben (galbân), s.m. – monedă veche de aur.
iasomíe, s.f. – numele a doi arbuşti ornamentali,
unul cu flori albe şi parfumate, celălalt cu flori
galbene.
imameá, s.f.(arh.) – capătul ciubucului prin care
se trage fumul.
iminéi, s.m. (arh) –pantofi cu vârful ascuţit,
purtaţi de ţărani; pantofi fini de marochin, purtaţi de
boieri.
irmilic, s.m. (arh.) – monedă turcească
întrebuinţată pe vremuri şi în ţările româneşti.
limoníu, adj. – galben ca lămâia
logofăt, s.m. ( arh.) – 1. mare demnitar în ierarhia
boierilor români în secolele trecute; şeful
cancelariei domneşti; 2. secretar, copist într-o
cancelarie; 3. vătaf.
sfánţig, s.n. (arh.) – monedă de argint (din germ
Zvanziger).
taclít, s.n. (arh.) – bucată de stofă sau de mătase

firfiríc, s.m. (arh.) – monedă mică de argint;
băncuţă.
vărgată, cu acre se legau boierii la cap sau peste
mijloc, după moda turcească.
vistieríe, s.f. (arh.) – instituţie care administra, în
trecut, banii statului; localul (încăperea) în care se
păstra tezaurul public.
zarf, s.n. (arh.) – suport metalic lucrat artistic pe
care se sprijinea paharul de ceai sau felegeanul.