Rolul deciziei în management

1. Abordarea teoretică a procesului decizional.

2. Conținutul și tipurile de decizie.
3. Factorii care influențează asupra procesului de adoptare a deciziei.
4. Metode și tehnici decizionale.
1. Abordarea teoretică a procesului decizional.
Decizia este definită ca actul de alegere a unei linii de acţiune prin care se urmăreşte realizarea
obiectivelor ţinându-se cont de resursele disponibile. A decide înseamnă a alege dintr-o mulţime de
variante posibile de acţiune, ţinând cont de anumite criterii, pe acea care este considerată cea mai
avantajoasă pentru atingerea unor obiective. Decizia este punctul central al activităţii de management,
întrucât ea se regăseşte în toate funcţiile acestuia.
Sistemul decizional – ansamblul elementelor interdependente care determină elaborarea şi
fundamentarea deciziilor (sau ansamblul deciziilor adoptate şi aplicate, structurate conform sistemului de
obiective şi configuraţiei ierarhiei manageriale).
Scopul principal al deciziei de management e optimizarea în dinamică a corelaţiei dintre
posibilităţile reale ale organizaţiei şi cererea de produse şi servicii. Pentru ca o decizie să fie calitativă
(efectivă) ea trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
1. Fundamentată ştiinţific.
2. Să fie adoptată de persoane care au dreptul legal, împuternicirea şi autoritatea necesară.
3. Decizia să fie clară, concisă, logică şi să nu se contrazică cu ea însăşi şi alte decizii luate anterior
la problema dată.
4. Să fie adoptată la momentul oportun şi timpul util.
5. Să fie completă
Elementele procesului decizional sînt:
A. Decidentul – individul sau mulţimea de indivizi care urmează să aleagă varianta cea mai
avantajoasă din mulţimea posibilă;
B. Alternativele – mulţimea variantelor decizionale.
C. Criteriile de decizie – puncte de vedere a decidentului în baza cărora se stabilesc
alternativele şi se selectează varianta optimă.
D. Stări ale naturii ( mediul ambiant)– sunt situaţii concrete care fac ca fiecărei alternative
să corespundă o anumită consecinţă
E. Obiectivele – consecinţele propuse care vor fi realizate. Mulţimea consecinţelor –
ansamblul rezultatelor potenţiale ce s-ar obţine potrivit fiecărui criteriu şi fiecărei stări a
condiţiilor prin aplicarea variantelor decizionale.
2. Conținutul și tipurile de decizie
Tipologia deciziilor:
1. După importanţă:
a) Decizii strategice.
b) Decizii tactice (realizarea unei probleme reale în practică).
c) Operative sau curente – înlăturarea sau corectarea unor abateri şi
perturbaţii.
2. După natura problemei avem:
a) decizii economice. c) Decizii sociale.
b) Decizii tehnice. d) Decizii organizatorice.
3. După gradul de cunoaştere a procesului studiat:
a) În condiţii de certitudine. Când se manifestă o singură stare a naturii pentru fiecare variantă
alternativă a cărei probabilitate este egală cu unu.
b) În condiţii de risc. Când unei alternative îi corespund mai multe stări ale naturii cunoscându-se
probabilitatea de manifestare a lor:
c) În condiţii de incertitudine - unei alternative îi corespund mai multe stări ale naturii dar nu se
cunoaşte probabilitatea de manifestare a lor:
4. După numărul criteriilor:
a) Unicriteriale.
b) Multicriteriale
5. După nivelul de creativitate necesar la adoptare:
 a) Decizii programate – când există deja un anumit contur de acţiune prin procedee, norme, politici
reglementate şi stabilite preventiv. Când apare o problemă similară decizia se adoptă în baza
experienţei anterioare.
b) Decizii neprogramate – sânt decizii referitor la problemele de domenii importante ce nu se
încadrează în anumite scheme. Aceste decizii nu sunt limitate de careva politici, norme ori reguli.
Există numai principii generale de orientare.. De obicei sunt adoptate în cazul unor probleme
neprevăzute. Se bazează pe creativitatea, iniţiativa şi raţionamentul decidentului
6.După scopul urmărit.
a) Decizii de selectare a oportunităţilor - decizii adoptate de managerul ce doreşte să găsească căi de
primi şi majora profitul la firmă. Mai sunt numite şi decizii de cercetare.
b) Decizii de soluţionare – decizii adoptate ca răspuns la apariţia unor anumite probleme concrete .
Numărul mare al acestor decizii indică că firma are lacune în planificare şi nu sunt prevăzute toate
consecinţele. Este nevoie de perfecţionat procesul de adoptare a deciziilor ce vizează activităţi pe
perioade îndelungate. Ex. o avarie. Sunt legate strîns de deciziile de criză.
c) Decizii organizaţionale - sunt adoptate de manager în limitele formale ale puterii şi autorităţii
formale, au spiritul de impersonalitate. De obicei acestea sunt decizii programate şi adoptarea lor
poate fi transmisă subalternilor.
d) Decizii personale – adoptate de manager ca persoană particulară şi vizează satisfacerea intereselor de
ordin personal.
7. După numărul persoanelor implicate în adoptare şi nivelul de centralizare
a. decizii individuale
b. decizii de grup
c. decizii centralizate
d. decizii decentralizate

.
 Avantajele deciziilor în grup Dezavantajele deciziilor în grup
1. o viziune mai largă asupra problemei şi 1) ocupă mult timp, în cazul cînd deciziile sunt
analiză mai amănunţită programate este o irosire de resurse
2. mai multe cunoştinţe, facte şi alternative 2) deciziile de compromis pot să nu satisfacă
3. pe parcursul discuţiilor se concretizează integral pe nimeni
problema şi se minimizează incertitudinea 3) mentalitatea de grup, normele de grup
posibilelor alternative împiedică la exprimarea părerilor şi punctelor
4. participarea la adoptarea deciziilor contribuie de vedere care diferă mult de celelalte.
la creşterea satisfacţiei angajaţilor şi o 4) Lipsa responsabilului de decizia adoptată
străduinţă mai înaltă în realizarea deciziilor în
practică
Sunt careva metode de a îmbunătăţi procesul de adoptare a deciziilor în grup şi a depăşi unele
din neajunsurile acestea.
1.În grup este o persoană(avocat al diavolului)care are dubii privitor la părerile şi propunerile
celorlalţi. Sarcina lui este de a trezi la membri grupului alte abordări a problemei, refuzul
unui compromis prematur. Ei impun managerii şi lucrătorii să cerceteze şi să explice riscurile
legate de fiecare alternativă.
2. Metoda apărării multiplicative. În grup sunt câţiva avocaţi care apără diferite variante.
Opiniile minorităţii sau a nepopulare trebuie să fie apărate de colaboratorii cu influenţă
maximă.
3. Metoda asaltului de idei.
În funcţie de cum procesul de adoptare a deciziei este perceput şi interpretat la diferite
nivele(individual sau organizaţional avem patru modele de adoptare a deciziilor.
3. Factorii care influențează asupra procesului de adoptare a deciziei.
Factorii care influenţează asupra luării deciziei sunt:
1. Calităţile, capacităţile şi aptitudinile managerului;
2. Stilul de conducere;
3. Personalitatea subalternilor;
4. Informaţia (inform. denaturată, lipseşte sau costă prea mult);
5. Consecinţele nedorite ale deciziei;
6. Interdependenţa deciziilor;
Condiţiile mediului de luarea deciziei (condiţii de risc, certitudine sau incertitudine).

4. Metode și tehnici decizionale.

Deciziile în condiţii de risc se caracterizează prin mai multe stări ale naturii, fiind
cunoscute probabilitatea de manifestare a lor şi implicarea unor variabile, care sunt mai puţin
controlabile şi insuficient cunoscute.
Metoda utilităţii globale presupune întocmirea matricei consecinţelor economice, a
utilităţilor primare şi a utilităţilor sinteză, varianta optimă fiind considerată acea variantă care
este „preferată” celorlalte.
Metoda speranţei matematice se aplică diferit în funcţie de numărul criteriilor
decizionale luate în considerare. În această situaţie se calculează utilitatea sinteză a variantelor
după criteriile stabilite funcţie de starea condiţiilor obiective. Varianta optimă va fi stabilită
funcţie de utilitatea sinteză şi probabilitatea apariţiei unei anumite stări în situaţia unor condiţii
obiective.
Simularea presupune adoptarea deciziilor pe baza unor modele. În acest caz sunt
„întocmite” anumite modela, care reprezintă realitatea simplificată a unor sisteme, astfel încât să
permită alegerea celei mai eficiente linii de acţiune în domeniul simulat. Pentru aceasta
decidentul trebuie să măsoare fenomenele şi procesele economice, dar şi să experimenteze, fapt
care presupune un mare risc în cazul dacă modelul creat nu se va comporta în aceeaşi măsură în
situaţia reală pe care o reprezintă.
TEHNICI DE FUNDAMENTARE A DECIZIILOR ÎN CONDIŢII DE INCERTITUDINE
Condiţiile de incertitudine sunt atunci când nu se dispune de informaţii necesare pentru
a stabili probabilităţile de manifestare a stărilor condiţiilor obiective şi variabilele sunt parţial
necontrolabile.
5 reguli de adoptare a deciziilor:
Regula pesimistă, numită şi regula prudenţei (dezvoltată de Wald A.), stabileşte varianta
optimă ca fiind maximum dintre condiţiile obiective cele mai nefavorabile.
Regula optimistă stabileşte varianta optimă ca fiind maximum dintre cele mai favorabile
stări ale condiţiilor obiective.
Regula optimalităţii (dezvoltată de Hurwicz L.) este o combinaţie dintre cele două
prezentate mai sus şi stabileşte varianta optimă ca fiind maximum dintre consecinţa economică
maximă a variantei şi consecinţa economică minimă a variantei.
Regula proporţionalităţii sau a echilibrului (dezvoltată de Bayes-Laplace) presupune
stabilirea variantei optime pentru care media consecinţelor este cea mai mare.
Regula minimizării regretelor (dezvoltată de Savage L.) stabileşte varianta optimă ca
fiind acea variantă pentru care regretul de a nu fi ales varianta cea mai bună să fie cel mai mic.