Sunteți pe pagina 1din 431

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA


AFACERILOR

PROFIL: ECONOMIC
SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI, ANUL III
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

RELAŢII VALUTAR-FINANCIARE
INTERNAŢIONALE

SUPORT DE CURS

PROF. UNIV. DR. GHEORGHE M. VOINEA

IAŞI 2020/2021
CUPRINS

Introducere .................................................................................................................... 4
CAP. 1. Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale ....................... 6
1.1. Conţinutul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale .................... 6
1.2. Mutaţii şi tendinţe în relaţiile valutar-financiare internaţionale .................. 9
CAP. 2. Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar ....... 14
2.1. Sistemul valutar de la Bretton Woods ............................................................ 14
2.2. Uniunea Monetară Europeană ........................................................................ 21
CAP. 3. Valutele şi Drepturile Speciale de Tragere .................................................... 36
3.1. Valutele – concept, forme, regim de schimb ................................................. 36
3.2. Drepturile Speciale de Tragere ................................................................... 45
CAP. 4. Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile – instrumente de plată
internaţionale ........................................................................................................ 53
4.1. Cambia – instrument de plată în relaţiile economice internaţionale ............... 54
4.2. Biletul la ordin ................................................................................................ 63
4.3. Cecul ............................................................................................................... 65
4.4. Cartea de plată (cardul) .................................................................................... 67
CAP. 5. Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale ....... 72
5.1. Cursul valutar: concept, funcţii, forme ........................................................... 72
5.2. Flotarea cursurilor valutare ............................................................................. 76
5.3. Factori care influenţează cursul valutar ........................................................ 79
5.4. Influenţa cursului valutar asupra relaţiilor economice internaţionale ........... 87
5.5. Riscul valutar şi măsuri de protecţie ............................................................... 92
CAP. 6. Pieţele valutare şi pieţele instrumentelor financiare derivate pe
valute...................................................................................................................... 97
6.1. Sfera pieţelor valutare şi participanţii ............................................................. 97
6.2. Operaţiile pe pieţele valutare .......................................................................... 99
6.3. Pieţele contractelor futures pe valute ............................................................. 105
6.4. Pieţele contractelor de opţiuni pe valute ......................................................... 113
CAP. 7. Piaţa valutară din România ............................................................................. 124
7.1. Politica valutară a Băncii Naţionale a României ........................................... 124
7.2. Sfera pieţei valutare din România şi operatiunile valutare ............................ 126
7.3. Organizarea şi funcţionarea pieţei valutare interbancare în România ........... 131
7.4. Operaţiunile pe piaţa caselor de schimb valutar pentru persoane fizice pe
teritoriul României................................ .......................................................... 133
7.5. Politica Băncii Naţionale a României privind cursul de schimb.................... 135
CAP. 8. Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale .................................. 140
8.1. Piaţa eurovalutelor .......................................................................................... 140
2
Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

8.2. Pieţele financiare internaţionale ..................................................................... 145


8.3. Tehnici financiare de gestiune a riscurilor de pe pieţele financiare
internaţionale .............................................................................................. 156
CAP. 9. Investiţiile străine directe ................................................................................ 167
CAP. 10. Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale .......................................... 174
10.1. Lichiditatea internaţională: sferă şi forme de exprimare ............................. 174
10.2. Rezervele internaţionale ............................................................................... 176
10.3. Rezervele internaţionale ale României ......................................................... 179
CAP. 11. Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii .......................................... 182
11.1. Creditul internaţional: trăsături şi clasificare ................................................ 182
11.2. Formele creditului internaţional ................................................................... 184
11.3. Forfaitingul şi factoringul ............................................................................. 186
11.4. Creditele în valută acordate de băncile comerciale din România ................ 189
CAP. 12. Modalităţi şi acorduri de plată internaţionale .............................................. 194
12.1. Sfera şi gruparea plăţilor internaţionale ........................................................ 194
12.2. Acreditivul documentar ................................................................................ 199
12.3. Incasso documentar ...................................................................................... 217
12.4. Ordinul de plată ............................................................................................ 225
12.5. Decontările internaţionale prin SWIFT şi MONEY GRAM .............................. 227
12.6. Scrisoarea de garanţie bancară ..................................................................... 229
12.7. Compensaţia ................................................................................................. 233
CAP. 13. Balanţa de plăţi ........................................................................................... 237
13.1. Echilibrul extern şi conexiunile sale ............................................................. 237
13.2. Conceptul de balanţă de plăţi şi structurarea datelor .................................. 238
13.3. Capitolele balanţei de plăţi ........................................................................... 244
13.4. Balanţa de plăţi a României .......................................................................... 246
13.5. Impactul politicilor monetare şi bugetare asupra echilibrului balanţei de
plăţi ............................................................................................................. 250
CAP. 14. Riscul de ţară şi importanţa sa pe plan internaţional ................................ 258
14.1. Definirea riscului de ţară şi fapte generatoare de risc de ţară ...................... 258
14.2. Estimarea şi acoperirea riscului de ţară ........................................................ 263
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................... 267
Anexa 1: Lista valutelor şi siglelor internaţionale ale ţărilor membre ale F.M.I. .... 271
Anexa 2: Feţele specifice ale monedei EURO ........................................................ 277
Anexa 3: Momentele integrării monetare europene ................................................ 278

3
INTRODUCERE

Relaţiile valutar-financiare internaţionale reprezintă un domeniu


important şi de actualitate pentru pregătirea la specializarea finanţe-bănci.
Disciplina „Relaţii valutar-financiare internaţionale” are drept obiective:
cunoaşterea principiilor de formare şi utilizare a fondurilor la nivel internaţional,
a teoriilor care explică funcţionarea mecanismelor financiare, dobândirea de
capacităţi pentru a adopta decizii fundamentate şi eficiente în domeniul
financiar, formarea unui comportament de specialitate care să asigure
identificarea factorilor şi a soluţiilor eficiente.
În sfera relaţiilor valutar-financiare s-au produs mutaţii profunde din
punct de vedere al dimensiunii valorice, precum şi pe planul tehnicilor şi
instrumentelor, în ultimii 40 ani, în contextul unor influenţe exercitate de
transformările politice din lume, de şocurile petroliere, de integrare şi
globalizare.
Relaţiile valutar-financiare internaţionale exercită o influenţă însemnată
asupra programelor de creştere economică ale ţărilor, asupra schimburilor
comerciale internaţionale şi asupra echilibrului extern.
În acest context, cunoaşterea relaţiilor valutar-financiare internaţionale
de către viitorii specialişti în finanţe-bănci prezintă o importanţă deosebită din
perspectiva administrării eficiente a fondurilor la nivel internaţional, a
dezvoltării durabile a ţărilor şi a progresului pe plan economic şi social.
În structura disciplinei „Relaţii valutar-financiare internaţionale” se
încadrează următoarele teme: conţinutul şi sfera relaţiilor valutar-financiare
internaţionale, sisteme de cooperare monetară la nivel internaţional, valutele şi
monedele internaţionale, cambiile , biletele la ordin şi cecurile, cursul de schimb
şi impactul său pe plan internaţional, pieţele valutare şi pieţele derivate de
valute, piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale, lichiditatea şi
rezervele internaţionale, creditul internaţional, plăţile internaţionale, balanţa de
Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

plăţi şi riscul de ţară. Instituţiile financiare internaţionale se vor explica printr-o


altă disciplină cu acest titlu.
Temele din structura disciplinei „Relaţii valutar-financiare
internaţionale” au fost elaborate pornind de la abordările din literatura de
specialitate română precum şi străină.
Sperăm că prin lucrarea Relaţii valutar-financiare internaţionale vom
contribui la aprofundarea cercetării relaţiilor valutar-financiare internaţionale şi
la îmbunătăţirea pregătirii de specialitate.

Iaşi, aug. 2010

5
CAPITOLUL 1

CONCEPTUL ŞI SFERA RELAŢIILOR


VALUTAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE

Termeni-cheie: relaţii valutar-financiare internaţionale, relaţii valutare, relaţii


financiare internaţionale, credit internaţional, globalizare, risc
sistemic, asistenţă financiară pentru dezvoltare.

1.1. Conţinutul şi sfera relaţiilor valutar-financiare interna-


ţionale

Relaţiile valutar-financiare internaţionale mijlocesc schimburile de


bunuri şi servicii dintre ţări prin intermediul valutelor şi a altor
instrumente de plată internaţionale, precum şi formarea şi redistribuirea
unor fonduri în valută necesare echilibrării balanţelor de plăţi, dezvoltării
economiei ţărilor, cooperării tehnice, ştiinţifice, culturale şi sociale.
Relaţiile valutar-financiare internaţionale reflectă raporturile
economice de schimb şi de transfer de creanţă, care se exprimă şi se
realizează prin intermediul valutelor şi altor mijloace de plată
internaţionale în vederea dezvoltării economice a fiecărei ţări, a
realizării schimburilor comerciale şi a cooperării internaţionale.
Raporturile economice de schimb şi de transfer de creanţă care se
exprimă şi se realizează prin intermediul valutelor, monedelor
internaţionale şi instrumentelor de credit şi de plată, pentru a asigura
dezvoltarea economică a ţărilor, desfăşurarea schimburilor comerciale
internaţionale sunt cunoscute în mod frecvent cu denumirea de finanţe
internaţionale.

6
Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

Raporturile economice de schimb şi transfer de creanţă de pe plan


internaţional reflectă trăsătura definitorie a finanţelor, exprimarea în
formă bănească, precum şi transfer de valoare cu titlu definitiv sau pe
baza principiului rambursabilităţii în vederea satisfacerii unor cerinţe cu
caracter colectiv. Finanţele internaţionale reflectă procesele economice şi
relaţiile sociale ce se formează la nivel internaţional pentru susţinerea
schimburilor comerciale, a dezvoltării economice a ţărilor, precum şi
pentru asigurarea cooperării economice şi sociale.
Relaţiile valutar-financiare internaţionale se deosebesc de alte
componente ale relaţiilor economice internaţionale prin următoarele:
 relaţiile valutar-financiare mijlocesc schimburile economice
internaţionale, colaborarea economică, ştiinţifică, culturală şi socială;
 relaţiile valutar-financiare exprimă raporturi economice de formare,
repartizare şi utilizare a unor fonduri în valută necesare schimburilor
economice internaţionale, dezvoltării economice a ţărilor şi cooperării
internaţionale;
 relaţiile valutar-financiare se manifestă între state suverane şi
independente, între persoane juridice şi fizice din state diferite,
precum şi în raporturile cu organisme financiar-bancare
internaţionale;
 relaţiile valutar-financiare internaţionale se exprimă prin intermediul
unei valute sau al unui instrument de plată internaţional.
a) Relaţiile valutare asigură comensurarea raporturilor economice
de schimb şi de transfer de creanţă la nivel internaţional prin intermediul
valutelor sau al altor instrumente de plată internaţionale. Schimburile
economice internaţionale, prestările de servicii, formarea şi redistribuirea
fondurilor pe plan internaţional, contractarea şi rambursarea unor
împrumuturi pe pieţele bancare şi financiare internaţionale, ce se exprimă
în valută, formează relaţiile valutare.
b) Relaţiile financiare internaţionale reflectă raporturile econo-
mice privind constituirea, repartizarea şi utilizarea unor fonduri în valută
necesare dezvoltării economice, schimburilor şi cooperării internaţionale.
Fondurile în valută se formează pe seama unei părţi din produsul
intern brut, din resursele disponibile în valută ale băncilor, organizaţiilor,
din cotizaţii, ajutoare, donaţii.
7
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Transferul de creanţă ce se realizează prin intermediul relaţiilor


financiare internaţionale se exprimă în valută şi se derulează între
persoane fizice şi juridice din state diferite şi în relaţiile cu organismele
internaţionale.
În cadrul relaţiilor financiare internaţionale se individualizează
asistenţa financiară pentru dezvoltare, care îmbracă forme diferite:
ajutorul public pentru dezvoltare acordat de statele dezvoltate ţărilor
sărace, mişcările de capital particular spre ţările în curs de dezvoltare,
investiţii directe de capital din ţările dezvoltate în ţările mai puţin
dezvoltate. Ţările dezvoltate s-au angajat să acorde un ajutor public
pentru dezvoltare (în cadrul deceniilor dezvoltării), într-o anumită
proporţie din produsul intern brut, sub formă de donaţii şi împrumuturi pe
termen lung din surse oficiale sau sub formă de investiţii în sectorul
particular. În cadrul OCDE, Comitetul Asistenţei pentru Dezvoltare
(CAD) monitorizează finanţarea externă a ţărilor în curs de dezvoltare.
c) Creditul internaţional cuprinde raporturile care reflectă
atragerea unor disponibilităţi în valută şi redistribuirea lor în vederea
satisfacerii unor cerinţe ale statelor sau ale societăţilor comerciale din
diferite state. Relaţiile de credit internaţional se caracterizează prin
următoarele:
 resursele de creditare se formează pe seama disponibilităţilor în valută
care provin de la bănci, societăţi comerciale, organisme financiar-
bancare internaţionale şi din alte resurse;
 resursele în valută se mobilizează şi repartizează pe baza
rambursabilităţii şi cu condiţia plăţii unei dobânzi.
Creditele internaţionale se grupează după părţile care le
perfectează în credite guvernamentale ce se acordă de state, credite
bancare ce iau naştere între bănci şi clienţi şi credite comerciale ce se
manifestă între exportatori şi importatori.
Un rol însemnat în mobilizarea disponibilităţilor în valută şi în
acordarea creditelor revine băncilor, organismelor financiar-bancare
internaţionale şi burselor de valori. Creditele internaţionale se perfectează
prin acorduri, convenţii şi contracte externe.
Creditele internaţionale se pot acorda persoanelor juridice care
efectuează importuri, exportatorilor, statelor şi se utilizează pentru
dezvoltarea comerţului exterior şi a serviciilor, a unor ramuri economice,
precum şi pentru modernizarea şi introducerea unor tehnologii noi.
8
Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

Relaţiile valutar-financiare internaţionale au un rol important în


sprijinirea eforturilor ţărilor în vederea modernizării structurilor
economice, în reducerea decalajelor economice dintre state, în stimularea
dezvoltării schimburilor economice internaţionale şi în asigurarea
echilibrului balanţelor de plăţi.

1.2. Mutaţii şi tendinţe în relaţiile valutar-financiare


internaţionale

Relaţiile valutar-financiare internaţionale au înregistrat profunde


transformări din punct de vedere al sferei, mecanismelor şi impactului lor
asupra schimburilor economice şi cooperării internaţionale.
Până la începutul anului 1970, în sfera relaţiilor valutar-financiare
internaţionale se încadrau mecanismele şi tehnicile de formare şi utilizare
a resurselor în valută necesare schimburilor economice şi cooperării
internaţionale şi de asigurare a echilibrului valutar în relaţiile economice
internaţionale. În cadrul mecanismelor valutare şi financiare, aurul avea
misiunea de menţinere a stabilităţii cursurilor de schimb şi de restabilire a
echilibrului în relaţiile economice internaţionale1.
Modificările profunde din structura mecanismelor şi tehnicilor
valutar-financiare internaţionale au fost determinate de abandonarea
cursurilor fixe şi de trecerea la cursurile flotante în anii 1971-1973, de
procesele de integrare economică, de liberalizarea mişcărilor de capital, de
apariţia şi dezvoltarea pieţei eurovalutelor, de reciclarea capitalurilor
provenite din producerea şocurilor petroliere, de renunţarea la aur în
calitate de mecanism central al sistemului valutar, de creşterea schimburilor
internaţionale şi de programele de dezvoltare economică aplicate în diverse
ţări.
Reciclarea petrodolarilor a impus o intensificare a mişcărilor de
capital şi, în acelaşi timp, s-a manifestat o creştere a dezechilibrelor din
plăţile internaţionale.
Integrarea economică favorizând mobilitatea capitalurilor şi
substituţia activelor a contribuit la diversificarea relaţiilor valutar-
financiare.

1
Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 220
9
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Resursele în valută ce se mobilizează şi repartizează în vederea


derulării schimburilor economice internaţionale, a investiţiilor şi acoperirii
altor cerinţe au înregistrat creşteri importante. Dezvoltarea economică a
ţărilor, adâncirea diviziunii internaţionale a muncii au amplificat fluxurile
financiare şi de credit2.
Creşterea cuantumului resurselor financiare redistribuite pe plan
internaţional şi diversificarea mecanismelor financiare şi valutare au
contribuit la lărgirea sferei relaţiilor valutar-financiare internaţionale.
Evoluţia schimburilor economice internaţionale şi a cooperării,
politicile industriale şi de investiţii, deschiderea spaţiilor comerciale
naţionale şi liberalizarea mişcărilor de capital au generat o tendinţă de
globalizare în domeniul relaţiilor valutar-financiare internaţionale.
Globalizarea în domeniul relaţiilor valutar-financiare a mai fost
determinată şi de impactul exercitat de către decompartimentare,
dereglementare şi dezintermediere3.
Din punct de vedere economic globalizarea înseamnă
accentuarea integrării economiilor naţionale, adâncirea relaţiilor
economice şi extinderea fluxurilor comerciale şi financiare interna-
ţionale. Globalizarea determină schimbări în structurile concurente,
presupune amplificarea iniţiativei private şi a răspunderii în administrarea
resurselor în valută4.
Globalizarea în domeniul relaţiilor financiare internaţionale se
reflectă prin creşterea fluxurilor internaţionale de capital şi prin
modificările profunde în structura mecanismelor de pe pieţele financiare.
Deschiderea spre exterior a pieţelor financiare naţionale, precum şi
modificările din unele compartimente au contribuit la extinderea operaţiilor
pe pieţele financiare. Înlăturarea delimitărilor dintre activităţile băncilor
comerciale şi cele ale băncilor de investiţii, precum şi dintre jobberi şi
brokeri au determinat universalizarea operaţiunilor bancare şi financiare.
Crearea unor instrumente noi în domeniul financiar a influenţat
pieţele financiare internaţionale. Instrumentele financiare au devenit alături

2
Văcărel Iulian, Relaţii financiare internaţionale, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1995, p. 20
3
Henry Bourquinat, Finance Internationale, PUF, Paris, 1992, p. 91- 95
4
Annual Report 2000, International Monetary Fund, p. 36
10
Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

de instrumentele de politică monetară mecanisme de influenţare a


operaţiilor pe pieţele financiare internaţionale.
Mobilitatea ratei dobânzii, volatilitatea cursurilor de schimb au
necesitat mecanisme noi de administrare a efectelor instabilităţii valutar-
financiare, cum sunt contractele la termen, opţiunile, operaţiunile swap.
Prin intermediul mecanismelor valutare şi financiare s-a îmbunătăţit
gestiunea instabilităţii ratelor dobânzii şi a cursurilor de schimb, trecerea de
la un compartiment la altul al pieţei şi conversia valutelor.
Mijloacele moderne de prelucrare a datelor şi tehnicile de
transmitere a informaţiilor au favorizat globalizarea în domeniul relaţiilor
valutar-financiare internaţionale.
Dimensiunile operaţiilor de pe pieţele valutare şi financiare au fost
determinate de standardizarea financiară, de diversificarea plasamentelor şi
de tehnicile de acoperire a riscurilor5.
În contextul extinderii şi diversificării operaţiilor în centrele
financiare tradiţionale (Londra, New York, Paris, Frankfurt) se remarcă
dezvoltarea spectaculoasă a pieţelor financiare japoneze şi a centrelor
financiare din Singapore şi Hong Kong. Pieţele valutare, bursele de valori,
pieţele derivate au devenit compartimente ale pieţelor globale. Globalizarea
stimulează dezvoltarea fluxurilor financiare internaţionale, reducerea costu-
lui tranzacţiilor, conexiunea pieţelor financiare, diversificarea riscurilor din
relaţiile economice internaţionale.
Prin intermediul pieţelor globale se măresc şansele de acces la
resurse financiare de pe pieţe mai puternice, la tehnologie, la importuri şi
exporturi. Participarea pe pieţele globale necesită politici raţionale de
valorificare şi sprijinire a ţărilor sărace de către comunitatea internaţională.
Globalizarea a imprimat pieţelor pe lângă capacitatea de a atrage şi
dirija fonduri importante şi pe aceea de a oferi instrumente de prevenire şi
atenuare a riscurilor din relaţiile economice internaţionale.
În acelaşi timp, globalizarea a determinat mutaţii în structura
riscurilor din relaţiile economice internaţionale.
Riscul „sistemic” ce rezultă din funcţionarea sistemului financiar
internaţional nu mai poate fi gestionat individual. Procesul de globalizare în
cadrul relaţiilor valutar-financiare internaţionale poate să genereze efecte
negative datorită volatilităţii cursurilor şi interconectării pieţelor. Efectele

5
Simona Gaftoniuc, Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995, p. 17
11
Relaţii valutar-financiare internaţionale

negative ale unor fenomene ce se manifestă pe pieţele valutare şi financiare


se propagă rapid în alte domenii ale economiei sau în alte state.
Globalizarea a expus la risc atât economiile ţărilor dezvoltate, cât şi
pe cele ale ţărilor emergente, dar a oferit prin fluxurile financiare premise
de realizare a creşterii economice. Crizele economice complexe au fost
determinate, pe de o parte, de influenţele politicilor naţionale şi, pe de altă
parte, de mecanismele sistemului financiar internaţional.
Politicile şi programele economice care susţin şi consolidează
stabilitatea macroeconomică, transparenţa şi deciziile eficiente de
guvernare sunt direcţii de acţiune în vederea limitării riscurilor pentru ţările
participante pe pieţele globale.
În acelaşi timp, la nivel internaţional se pot evita unele efecte
negative ale globalizării prin evaluarea corespunzătoare a riscurilor de către
investitori, monitorizarea fenomenelor din principalele centre financiare de
către organismele de reglementare şi supraveghere, valorificarea
informaţiilor asupra unor instituţii financiare.
Procesul de globalizare generează unele efecte pozitive în
domeniul relaţiilor valutar financiare-internaţionale, printre care:
 ţările beneficiază de mecanisme de gestiune a echilibrului extern;
 liberalizarea mişcărilor de capital asigură o alocare mai eficientă a
resurselor datorită instrumentelor de plasament şi de finanţare;
 se diversifică activele financiare;
 modernizarea sistemelor financiare datorită intensificării concurenţei
pe plan internaţional;
 finanţarea diverselor activităţi economice se realizează în aceleaşi
condiţii;
 tehnologiile de transmitere a informaţiilor favorizează dispersia
operatorilor pe pieţele financiare.
Ca urmare a globalizării în domeniul relaţiilor financiare şi valutare
internaţionale au crescut operaţiile de schimb valutar. Schimburile
comerciale, operaţiunile pe pieţele financiare şi derivate au multiplicat
vânzările şi cumpărările de valută.
Procesul de globalizare financiară necesită mecanisme de control
ale autorităţilor monetare şi întărirea controlului prudenţial din partea
băncilor care desfăşoară activităţi pe plan internaţional.
Creşterea împrumuturilor pe bază de emisiuni de titluri a impus
diversificarea mecanismelor şi instrumentelor de pe pieţele financiare
12
Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

internaţionale. Pieţele contractelor la termen şi pieţele opţiunilor au


contribuit la îmbunătăţirea gestiunii riscurilor din relaţiile economice
internaţionale şi la creşterea profitului rezultat din intervenţiile speculative.
Globalizarea impune adaptarea managementului instituţiilor
financiare internaţionale la problemele dezvoltării economiei mondiale.

Întrebări de verificare

1. Care sunt trăsăturile ce individualizează relaţiile valutar-financiar


internaţionale?
2. Ce factori au determinat modificări profunde în structura mecanismelor
şi tehnicilor valutar-financiare internaţionale?
3. Ce efecte generează globalizarea în domeniul relaţiilor valutar-financiare
internaţionale?
4. Care sunt principalele avantaje şi riscuri rezultate din globalizarea
fluxurilor valutar-financiare internaţionale?

Bibliografie

Paul Bran Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura


Economică, Bucureşti, 1995
Michel Drouin Le système financier international, Armand Colin, Paris,
2001
Simona Gaftoniuc Finanţe Internaţionale, Editura Economică, Bucureşti,
2000
George Soros Despre globalizare, Editura Polirom, Iaşi, 2002

13
CAPITOLUL 2

SISTEME DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ


ÎN DOMENIUL VALUTAR ŞI FINANCIAR

Termeni-cheie: sistem monetar internaţional, sistem valutar, obiectivele


sistemului de la Bretton Woods, universalitate, stabilitate, şarpe
monetar, sistem monetar european, criterii de convergenţă, monedă
unică, zonă monetară, SEBC, BCE.

2.1. Sistemul valutar de la Bretton Woods


a) Obiectivele şi principiile sistemului valutar
Dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale şi extinderea
cooperării dintre state au determinat reconsiderarea locului mecanismelor
financiare şi valutare în deciziile macroeconomice ale ţărilor.
Criza economică din anii 1929-1933 a exercitat o influenţă
însemnată asupra relaţiilor valutare şi financiare internaţionale datorită
faptului că s-au depreciat monedele din peste 20 de ţări, ceea ce a antrenat
scăderea comerţului internaţional de la 65,9 miliarde dolari SUA în 1929 la
21,8 miliarde dolari SUA în 1933. În perioada crizei economice s-a produs
o retragere a capitalurilor din ţările dezvoltate, s-au aplicat măsuri de
administrare a devizelor necesare schimburilor internaţionale.
Blocul aurului format la Conferinţa Monetară şi Economică de la
Londra din anul 1933 urmărea practicarea anumitor parităţi între monedele
ţărilor participante şi promovarea cooperării pe plan monetar1.

1
Dorel Oprescu, Sistemul monetar internaţional, Editura Academiei, Bucureşti, 1983,
p. 19
14
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

Acordul monetar tripartit din septembrie 1936 (SUA, Anglia şi


Franţa) a vizat eliminarea restricţiilor comerciale şi valutare dintre ţările
participante şi evitarea deprecierii monedelor în scopuri competitive.
Efectele negative ale funcţionării sistemelor băneşti bazate pe
etalonul aur-devize şi dezechilibrele din relaţiile economice şi monetare din
perioada celui de al doilea război mondial au impus organizarea unui
sistem valutar prin care să se prevadă norme de conduită în domeniul
financiar şi valutar şi să se asigure lichidităţile necesare schimburilor
economice2.
Conferinţa monetară internaţională de la Bretton Woods din SUA
din anul 1944, adoptând cu unele amendamente planul delegaţiei SUA de
organizare a relaţiilor valutare şi financiare internaţionale, a însemnat
formarea unui sistem valutar.
Sistemul monetar internaţional a fost definit de unii autori ca
un ansamblu de reguli, aranjamente şi practici prin care se asigură
supravegherea derulării relaţiilor valutare şi finanţarea tranzacţiilor
internaţionale.
După alte opinii3, sistemul valutar constituie un cod de conduită
pentru dirijarea comportamentului monetar în relaţiile specifice unei
lumi interdependente care urmăreşte reglementarea convenită, coerentă a
raporturilor de plăţi şi de lichidare a angajamentelor existente între ţări
determinate de schimburile comerciale, de mişcările de capitaluri şi de
creşterea economică.
În alte accepţiuni, „sistemul monetar internaţional cuprinde
totalitatea principiilor, a normelor, a mecanismelor şi a instituţiilor
care permit persoanelor fizice sau juridice din diferite ţări să efectueze
reglementarea creanţelor reciproce şi să realizeze cooperarea în domeniul
monetar”4 (subl.n.).

2
Marc Bossoni, Problèmes monétaires internationaux, Armand Colin, Paris, 1994, p. 79
3
Costin Kiriţescu, Moneda – mică enciclopedie, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 282
4
Ioan Popa, Tranzacţii internaţionale, Editura Recife, Bucureşti, 1992, p. 78
15
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Sistemul valutar se poate încadra în sistemul financiar internaţional,


care include principiile şi mecanismele de derulare a fluxurilor de capital la
nivel internaţional.
Sistemul valutar cuprinde norme şi principii ce se stabilesc şi se
aprobă de către statele membre în vederea cooperării valutare şi
financiare internaţionale, precum şi mecanismele de finanţare a
schimburilor economice internaţionale. În cadrul sistemului valutar
internaţional se încadrează norme şi principii pe baza cărora se derulează
relaţiile de cooperare monetară, principii de formare a raporturilor de
schimb dintre valute, mecanisme de asistenţă financiară şi de reglare a
sistemului valutar.
Normele şi principiile sistemului valutar, mecanismele de finanţare
şi intervenţie sunt tratate în studiile de specialitate sub diverse denumiri,
cum sunt: sistemul monetar internaţional, sistemul valutar. Termenul de
internaţional exprimă faptul că mai multe ţări se angajează să respecte
anumite principii şi să utilizeze mecanismele sistemului valutar în vederea
restabilirii echilibrului valutar.
Sistemul valutar funcţionează în strânsă legătură cu evoluţia
comerţului, a mişcărilor de capital, a investiţiilor şi cu procesul de
dezvoltare economică al ţărilor.
Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare, create pe baza acordurilor Conferinţei de la
Bretton Woods, funcţionează pe baza unor statute proprii, care cuprind
norme şi principii privind promovarea stabilităţii cursurilor de schimb,
sprijinirea statelor în echilibrarea balanţelor de plăţi, în reconstrucţia şi
dezvoltarea economică şi în cooperarea valutară şi financiară.
Sistemul valutar de la Bretton Woods din anul 1944 a avut
următoarele obiective:
 susţinerea dezvoltării comerţului internaţional şi, implicit, sprijinirea
creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă;
 promovarea cooperării monetare internaţionale, prin mecanisme de
consultare şi colaborare în problemele monetare internaţionale;
 promovarea stabilităţii raporturilor de schimb dintre monede şi evitarea
deprecierilor competitive;

16
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

 sprijinirea creării unui sistem multilateral de plăţi privind tranzacţiile


curente dintre membri şi eliminarea restricţiilor din schimburile
internaţionale;
 furnizarea de asistenţă financiară ţărilor membre în vederea reducerii şi
înlăturării dezechilibrului din balanţele de plăţi.
Sistemul valutar de la Bretton Woods a fost aşezat pe baza
principiului universalităţii, conform căruia calitatea de membru este
deschisă ţărilor care erau de acord cu prevederile statutului FMI.
Promovarea stabilităţii cursului de schimb presupunea
definirea monedei statului membru în aur sau dolari SUA, formarea
cursului de schimb pornind de la conţinutul în aur şi menţinerea preţului fix
al aurului. Cursul de schimb al monedei unei ţări membre faţă de moneda
altei ţări avea limite de variaţie de  1%. Modificarea valorii parităţii se
efectua la propunerea ţării membre şi cu aprobarea FMI în vederea
corectării unui dezechilibru din relaţiile economice externe.
Parităţile fixe dintre valute erau menite să susţină climatul de
stabilitate necesar dezvoltării schimburilor economice internaţionale şi să
asigure încrederea între ţările membre.
Statele membre se angajau să înlăture restricţiile, discrimină-
rile şi alte practici protecţioniste din schimburile şi plăţile interna-
ţionale necesare echilibrării balanţelor de plăţi.
Monedele ţărilor membre deveneau convertibile dacă ţara nu îşi
însuşea avantajele aranjamentelor de tranziţie prevăzute la articolul XIV,
paragraful 2 din statutul FMI, pe baza cărora se aplicau restricţii la plăţile şi
transferurile provenite din tranzacţiile curente internaţionale pe o perioadă
nedefinită.
b) Caracterizarea evoluţiei sistemului valutar de la Bretton
Woods
Sistemul valutar de la Bretton Woods din anul 1944 şi-a propus să
elimine restricţiile din relaţiile economice internaţionale, să stimuleze
dezvoltarea comerţului şi să ofere mecanisme de asistenţă financiară ţărilor
membre care se confruntau cu deficite ale balanţei de plăţi.
Mecanismele sistemului valutar de la Bretton Woods au
stimulat extinderea comerţului internaţional, au eliminat restricţiile şi
17
Relaţii valutar-financiare internaţionale

au sprijinit statele membre în reducerea cuantumului şi a duratei


dezechilibrului balanţei de plăţi.
În perioada postbelică, ţările vest-europene au beneficiat de resurse
pentru dezvoltarea economică. În condiţiile creşterii fluxurilor de capital
american spre economiile ţărilor vest-europene s-a întărit poziţia dolarului
american în relaţiile economice internaţionale.
Creşterea deficitului balanţei de plăţi a SUA de la începutul anilor
’60, formarea unor depozite în dolari în afara SUA, întărirea puterii
economice a ţărilor occidentale şi a Japoniei au determinat scăderea
încrederii în dolarul SUA şi preferinţa posesorilor de fonduri pentru
plasamente în alte valute.
Lichiditatea internaţională era dependentă de evoluţia balanţei de
plăţi a SUA. În măsura în care deficitul balanţei de plăţi era mai mare se
producea un exces de lichiditate, iar în cazul în care deficitul se reducea nu
se asigurau lichidităţile necesare schimburilor internaţionale.
Ţara emitentă a monedei de rezervă era privilegiată din punct de
vedere al finanţării deficitului balanţei de plăţi. Băncile centrale din alte ţări
care îşi formau rezerve în dolari SUA plasau sumele în bonuri ale
trezoreriei americane şi contribuiau la finanţarea deficitului de plăţi al
SUA.
Mecanismul convertibilităţii altor monede în aur era înlesnit de
dolarul SUA. Convertibilitatea s-a aplicat cu restricţii din punct de vedere
al deţinătorilor, destinaţiei şi mărimii sumelor de schimbat.
Un impact important asupra sistemului monetar internaţional au
exercitat crizele dolarului SUA, a lirei sterline şi a francului francez din
perioada respectivă (a se vedea datele din tabelul nr.1).
Pe baza datelor din tabelul nr. 1 se observă că, dolarul SUA, lira
sterlină, francul francez şi alte valute au înregistrat deprecieri însemnate în
perioada 1961-1971.
În perioada 1944-1964, sistemul valutar de la Bretton Woods a
asigurat cerinţele circuitului economic şi financiar internaţional datorită
convertibilităţii şi principiului cursurilor fixe. SUA se angajau să schimbe
orice sumă în dolari în aur, iar băncile centrale ale ţărilor membre se
obligau să intervină pe piaţă pentru a asigura menţinerea cursului monedei
în limitele unei marje restrânse de variaţie de ±1%.
18
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

Tabelul 1. Deprecierea monedelor principalelor ţări capitaliste,


în perioada 1961-1971
Indicele valorii monedelor %
Ritm depreciere %
1960 = 100
1966 1971 1961-1971 1966-1971
Dolarul SUA 92 74 3,6 4,3
Yenul japonez 74 56 5,6 5,4
Marca germană 86 74 2,8 3,6
Francul francez 13 65 4,0 3,4
Lira sterlină 84 64 2,9 2,8
Dolarul canadian 90 75 4,2 4,7
Lira italiană 79 66 4,4 5,4
Florinul olandez 80 63 4,6 4,0

Din anul 1965 s-au manifestat neconcordanţe între funcţionarea


mecanismelor sistemului valutar de la Bretton Woods şi schimburile
comerciale şi cooperarea economică internaţională.
Convertibilitatea principalelor valute vest-europene promovată din
anul 1958 a stimulat creşterea comerţului internaţional şi participarea ţărilor
la schimburile economice internaţionale. În perioada 1962-1972, ponderea
SUA în comerţul total al ţărilor capitaliste a scăzut de la 17% la 13%,
ponderea comerţului ţărilor membre ale Pieţei Comune a crescut de la 38%
la 43%, iar a Japoniei de la 3% la 7%. Modificarea ponderii ţărilor
dezvoltate în comerţul internaţional şi apariţia unor deficite cronice în
balanţa comercială şi de plăţi a SUA au generat o hemoragie de dolari.
Inflaţia a contribuit la scăderea continuă a puterii de cumpărare a
monedelor şi la reaşezarea raporturilor dintre ele prin devalorizări şi
revalorizări.
Mecanismele sistemului valutar de la Bretton Woods nu au asigurat
ordinea în derularea relaţiilor valutar-financiare internaţionale şi
lichidităţile necesare schimburilor internaţionale.
Pe piaţa aurului s-au manifestat presiuni în vederea creşterii preţului
aurului, care au exercitat influenţă asupra stabilităţii cursurilor de schimb.
În anul 1968, piaţa aurului s-a scindat în piaţa oficială a băncilor centrale,

19
Relaţii valutar-financiare internaţionale

pe care se realizau tranzacţii la preţul de 35 dolari SUA/uncie, şi piaţa


liberă pe care cursul se forma în funcţie de cererea şi oferta de aur.
Decizia administraţiei SUA din august 1971 de a renunţa la
convertibilitatea externă a dolarului SUA în aur a contribuit la scăderea
încrederii în aur, respectiv în mecanismul central al sistemului valutar de la
Bretton Woods.
În contextul erodării poziţiei de monedă de rezervă a dolarului SUA
şi a influenţei exercitate de către deficitul balanţei de plăţi a SUA asupra
lichidităţii internaţionale, Consiliul Guvernatorilor din cadrul FMI a hotărât
crearea unei monede de cont şi de rezervă, Drepturile Speciale de Tragere,
în anul 1968/1969, care să asigure funcţionarea sistemului valutar şi
completarea rezervelor internaţionale.
În iulie 1972, Consiliul Guvernatorilor a hotărât crearea
„Comitetului celor 20” în cadrul FMI care avea misiunea să analizeze
evoluţia sistemului valutar de la Bretton Woods, precum şi factorii care au
provocat criza şi să prezinte un plan de reformă. „Comitetul celor 20” a
elaborat o schiţă a reformei sistemului valutar care prevedea: accentuarea
supravegherii politicilor valutare ale ţărilor membre, elaborarea unor
proceduri mai elastice şi eficiente de ajustare a balanţelor de plăţi, conti-
nuarea procesului de înlăturare a restricţiilor asupra plăţilor şi transferurilor
internaţionale şi creşterea rolului Drepturilor Speciale de Tragere.
Modificarea statutului Fondului Monetar Internaţional din anul
1978 a legiferat transformările profunde ale mecanismelor sistemului
valutar de la Bretton Woods.
c) Sistemul valutar de la Bretton Woods după reformele
realizate
În condiţiile reformei graduale a sistemului valutar de la Bretton Woods,
realizată în perioada 1969-1978, reflectată prin modificarea statutului
Fondului Monetar Internaţional, s-au conturat anumite trăsături:
• libertatea ţărilor membre ale FMI în opţiunea pentru un anumit regim de
schimb al monedei, în funcţie de nivelul de dezvoltare economică,
stabilitatea monetară, gradul de deschidere al economiei naţionale,
valoarea schimburilor comerciale cu străinătatea;

20
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

• adâncirea cooperării ţărilor membre ale FMI în aplicarea regulilor privind


regimul de schimb al monedei;
• intensificarea supravegherii ţărilor membre de către FMI în promovarea
politicilor de schimb pentru a identifica factorii care exercită influenţă
asupra ratei de schimb;
• sporirea rolului Drepturilor Speciale de Tragere în calitate de monedă de
cont şi de rezervă a sistemului valutar;
• amplificarea sprijinului acordat de FMI tuturor ţărilor membre în
reducerea şi eliminarea dezechilibrelor din balanţele de plăţi prin
mecanisme specifice de finanţare;
• racordarea mecanismelor şi regulilor de funcţionare ale sistemului valutar
de la Bretton Woods la problemele lumii contemporane: globalizare,
sărăcie, populaţie, mediu.

2.2. Uniunea Economică şi Monetară Europeană

Tratatul privind Uniunea Europeană a stabilit cadrul necesar


cooperării şi dezvoltării economice în vederea realizării următoarelor
obiective5:
 promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi durabil,
precum şi a unui nivel înalt al ocupării forţei de muncă, în special, prin
crearea unui spaţiu fără frontiere, prin întărirea coeziunii economice şi
sociale, precum şi prin stabilirea unei uniuni economice şi monetare şi a
unei monede unice;
 afirmarea identităţii sale pe scena internaţională, în special prin
implementarea unei politici externe şi de securitate comune, inclusiv
prin definirea progresivă a unei politici de apărare comune;
 întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre
prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii;
 menţinerea şi dezvoltarea Uniunii ca zonă a libertăţii, securităţii şi
justiţiei în cadrul căreia libertatea de mişcare a persoanelor să fie

5
Vezi: Tratatul de la Amsterdam care modifică Tratatul privind Uniunea Europeană, în
Documentele de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi,
1999, p. 258
21
Relaţii valutar-financiare internaţionale

asigurată împreună cu alte măsuri adecvate în domeniile controlului


graniţelor externe, azilului, emigrării, precum şi în vederea prevenirii
criminalităţii şi a luptei împotriva acestui fenomen.
Tratatul de la Roma a prevăzut crearea unui comitet monetar
în vederea coordonării politicilor monetare (art. 105). În această direcţie
a cooperării monetare a ţărilor din Comunitatea europeană, se înscrie
Acordul Monetar European din anul 1958, care a stabilit o marjă de
fluctuaţie faţă de dolarul SUA, precum şi instituirea Consiliului
Guvernatorilor băncilor centrale ale statelor membre ale CEE din
anul 1964 pentru a dezbate problemele politicilor monetare.
Un moment deosebit în evoluţia integrării monetare europene îl
reprezintă Raportul Werner (1970), care prevedea realizarea unei uniuni
economice în cadrul căreia bunurile, serviciile şi capitalurile să circule
liber, precum şi o uniune monetară care să asigure stabilitatea monetară,
coordonarea politicilor economice şi amplificarea cooperării băncilor
centrale.
Pe baza unei rezoluţii a Consiliului Guvernatorilor din martie 1972
s-au instituit marje de fluctuaţie între monedele ţărilor Comunităţii
Economice Europene, cunoscute sub denumirea de “şarpele monetar”.
Băncile centrale din ţările membre se angajau să intervină pentru a susţine
încadrarea evoluţiei cursurilor monedelor în marjele de fluctuaţie. Decizia
de instituire a unor marje de fluctuaţie între monedele ţărilor din CEE
urmărea limitarea fluctuaţiei devizelor europene faţă de dolarul SUA.
Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM), care a
început să funcţioneze din iunie 1973, a reprezentat un instrument la
dispoziţia băncilor centrale ale ţărilor CEE pentru a susţine flotarea
concertată a monedelor ţărilor respective, respectiv să faciliteze
operaţiunile de susţinere între băncile centrale.
În perioada cooperării monetare a ţărilor membre ale CEE pe baza
principiilor “şarpelui monetar” nu s-a asigurat stabilitatea monetară,
deoarece monedele unor ţări au cunoscut oscilaţii mai mari (marca
germană, guldenul olandez, francul belgian).
Consiliul European a adoptat în 1978 o rezoluţie care viza crearea
unui “Sistem Monetar European” ce reprezenta un ansamblu de reguli

22
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

cu privire la asigurarea stabilităţii cursurilor între monedele ţărilor


membre ale CEE, susţinerea lor pe pieţele valutare, crearea unor
mecanisme de intervenţie şi de cooperare monetară.
Sistemul Monetar European, care a început să funcţioneze la 13
aprilie 1979, era aşezat pe baza următoarelor fundamente:
 promovarea unor cursuri de schimb fluctuante între
monedele ţărilor membre, cu o marjă de fluctuaţie de
±2,25%;
 fiecare bancă centrală a ţărilor participante la sistem se
angajase să menţină rata de schimb în banda de fluctuaţie
de ±2,25% faţă de cursul pivot;
 raportarea monedelor ţărilor participante la sistem la
moneda ECU (compozită) pentru a exprima cursul pivot;
 ECU reprezenta o unitate monetară de cont, de rezervă
şi un mijloc de plată între băncile centrale, a cărei emisiune
era garantată cu o parte din rezervele de aur şi devize ale
ţărilor CEE participante la sistem;
 asigurarea unui cadru de cooperare monetară între ţările
CEE participante la sistem, prin intermediul Fondului
European de Cooperare Monetară, care administra o parte
din rezervele de aur şi devize ale ţărilor respective;
 crearea unui mecanism de creditare pe termen scurt
pentru susţinerea intervenţiilor băncilor centrale ale ţărilor
membre ale sistemului pe pieţele valutare în vederea
susţinerii cursului de schimb;
 stabilirea unui nivel al cursului de schimb (indicator de
divergenţă) care semnala apropierea de limitele de fluctuaţie
a monedei faţă de ECU.
Evoluţia Sistemului Monetar European a scos în evidenţă unele
disfuncţionalităţi, cum ar fi: modificări ale cursurilor monedelor ţărilor
membre peste limitele de variaţie, politici monetare autonome menite să
ajusteze influenţele unor fenomene economice şi financiare.
Grupul de experţi din cadrul CEE, care a analizat în 1987 crearea
pieţei unice, a constatat formarea unui triunghi al incompatibilităţilor între

23
Relaţii valutar-financiare internaţionale

laturile reprezentate de fixitatea cursurilor de schimb, libertatea mişcărilor


de capital şi autonomia politicilor monetare naţionale.
Promovarea unor politici monetare naţionale independente era
însoţită de riscul subminării stabilităţii cursurilor de schimb. Aplicarea unor
măsuri în vederea asigurării stabilităţii monetare, în contextul liberalizării
mişcărilor de capital, presupunea renunţarea la autonomia politicilor
monetare naţionale.
În acest context, în anul 1989, Consiliul European a examinat
Raportul Delors cu privire la prima fază a realizării Uniunii Economice şi
Monetare Europene.
Tratatul privind Uniunea Europeană a prevăzut realizarea Uniunii
Economice şi Monetare în următoarele etape:
Prima etapă de la 1 iulie 1990 – decembrie 1993 a cuprins
aplicarea unor măsuri şi reforme preliminare pe următoarele planuri:
• liberalizarea mişcărilor de capital între statele membre;
• pregătirea convergenţei economiilor naţionale prin măsuri corespun-
zătoare;
• lărgirea pieţei unice europene;
• cooperarea inter-europeană în domeniul economic, monetar şi fiscal.
Etapa a doua: de la 2 ianuarie 1994 – decembrie 1998 a
reprezentat faza pregătitoare a monedei EURO, a cuprins:
• înfiinţarea Institutului Monetar European pentru a pregăti activitatea
Băncii Centrale Europene;
• asigurarea independenţei progresive a băncilor centrale naţionale;
• urmărirea convergenţei pe plan economic (inflaţie, dobânzi, deficitul
bugetar şi datoria publică);
• eliminarea barierelor din circulaţia mărfurilor.
Etapa a treia - de introducere a monedei EURO - a început la
1 ianuarie 1999 şi s-a finalizat în 2002 - a inclus:
• intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene;
• introducerea monedei unice – EURO, în calitate de monedă de cont şi de
rezervă;
• fixarea irevocabilă a parităţilor între monedele participante la EURO.

24
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

În vederea evaluării respectării criteriilor de convergenţă, Comisia


Europeană adresează un raport Consiliului European cu privire la
progresele statelor în îndeplinirea obligaţiilor care le revin în vederea
realizării Uniunii Economice şi Monetare. Comisia examinează modul de
îndeplinire a criteriilor de convergenţă, prevăzute la articolul 104c, 109j şi
din protocol6, şi anume:
 criteriul stabilităţii preţurilor, prevăzut la articolul 109j paragraful 1,
constă în faptul că un stat membru are o stabilitate durabilă a preţurilor
în condiţiile în care rata inflaţiei în cursul unei perioade de un an
înaintea examinării, nu depăşeşte cu mai mult de 1,5 % rata inflaţiei
acelor state membre – cel mult trei – care prezintă cele mai bune
rezultate în materie de stabilitate a preţurilor;
 criteriul finanţelor publice reflectă faptul că un stat membru nu face
obiectul unei decizii cu privire la existenţa unui deficit excesiv;
 criteriul participării la mecanismul de schimb al Sistemului
Monetar European, care cere ca un stat să se încadreze în marjele
normale de fluctuaţie ale monedei şi să nu înregistreze oscilaţii mari în
ultimii doi ani;
 criteriul convergenţei dobânzilor necesită ca, în cursul unei perioade
de un an înaintea examinării, un stat membru să fi avut o rată medie a
dobânzii nominale pe termen lung care nu a depăşit cu mai mult de 2%
dobânda acelor state membre – cel mult trei – care prezintă cele mai
bune rezultate în ce priveşte stabilitatea preţurilor.
Comisia Europeană supraveghează evoluţia situaţiei bugetare şi a
sumei datoriei publice în statele membre, îndeosebi dacă se respectă
valorile de referinţă7:
 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau efectiv şi
produsul intern brut la preţurile pieţei;

6
Tratatul instituind Comunitatea Europeană, art. 109j şi Protocolul privind criteriile de
convergenţă prevăzute de art. 109j, în Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii
Europene, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 83, 21
7
Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi Protocolul privind procedura în cazul
deficitelor excesive din Tratatul privind Uniunea Europeană, în Documente de bază
ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 72, 217
25
Relaţii valutar-financiare internaţionale

 60% pentru raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut la


preţurile pieţei.
În cazul în care un stat membru nu satisface exigenţele criteriilor,
sau unele dintre ele, sau dacă se estimează că există un risc de deficit
excesiv într-un stat membru, Comisia Europeană elaborează un raport care
reflectă factorii ce exercită influenţă asupra deficitului acelei ţări.
Pe baza evaluării globale şi ţinând seama de observaţiile statului
membru vizat, Consiliul decide cu o majoritate calificată, la
recomandarea Comisiei, dacă există deficit excesiv. În situaţia în care
Consiliul menţionează că există un deficit excesiv, adresează recomandări
statului membru pentru a elimina cauzele deficitului într-un termen
determinat. În cazul în care Consiliul constată că în termenul prevăzut nu
a fost întreprinsă nici o acţiune la recomandările sale, poate să le facă
publice.
Prin Pactul de stabilitate s-au prevăzut următoarele măsuri de
corecţie:
 dacă deficitul bugetar depăşeşte 3% pe an, Comisia recomandă statului
membru să acţioneze pentru eliminarea factorilor care au produs
deficitul;
 dacă deficitul persistă în anul următor, Consiliul poate solicita statului
să constituie un depozit la Banca Centrală Europeană;
 în condiţiile în care deficitul bugetar se înregistrează pe o perioadă mai
mare de timp, depozitul se transformă în amendă ce se virează la
bugetul Comunităţii Europene.
Mărimea depozitului ce se cere ţărilor membre se formează astfel:
o parte fixă egală cu 0,2% din PIB şi o parte variabilă de 0,1% din PIB
pentru fiecare 1% din deficit până la 3%.
Ţările care aderă la Uniunea Europeană şi Monetară, respectiv care
vor trece la moneda unică, sunt monitorizate şi din punct de vedere al
convergenţei reale, respectiv: gradul de deschidere a economiei (exporturile
şi importurile în raport cu PIB), structura economiei naţionale, ponderea
comerţului cu ţările UE, PIB pe locuitor.
Principalele obiective ale Uniunii Economice şi Monetare ca
expresie a integrării monetare sunt:

26
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

 formarea unei pieţe unice, ca urmare a înlăturării incertitudinilor şi


costurilor rezultate din schimburile de monede şi asigurarea
comparabilităţii preţurilor şi costurilor produselor din spaţiul
european;
 adâncirea gradului de integrare pe plan economic şi financiar;
 susţinerea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă;
 amplificarea competitivităţii spaţiului european.
Uniunea Economică şi Monetară, în calitate de formă superioară de
integrare pe plan monetar, se individualizează prin cei trei piloni pe care se
bazează: monedă unică, banca centrală şi politică monetară unică.
Moneda unică reprezintă instrumentul menit să asigure dezvoltarea
schimburilor comerciale, a investiţiilor şi creşterea economică în spaţiul
european.
Procesul de integrare pe plan european reprezintă o modalitate a
Europei de a răspunde provocărilor mondializării schimburilor comerciale
şi intensificării concurenţei.
Teoria zonelor monetare optime, susţinută de Robert Mundell,
este considerată fundamentul teoretic al Uniunii Economice şi Monetare
Europene. Robert Mundell a demonstrat că un şoc asimetric, care ar antrena
o reducere a activităţii economice şi o scădere a numărului locurilor de
muncă, ce implică riscul de restabilire a echilibrului economic prin
reducerea salariilor reale, poate fi gestionat prin mobilitatea activităţilor
economice care asigură deplasarea mâinii de lucru spre regiuni mai
prospere. În acelaşi timp, spaţiul european integrat dispune şi de alte
condiţii pentru trecerea la o monedă unică, şi anume: transferuri
compensatorii de capital, grad de deschidere economică şi diversificarea
producţiei.
EURO - pilonul Uniunii Monetare Europene
a) Funcţiile şi formele monedei EURO8
Emisiunea şi lansarea în circulaţie a monedei EURO este expresia
dorinţei popoarelor europene de a adânci cooperarea pe plan economic,

8
Yves Thibault de Silguy, L’EURO, Libraire Générale Française, Paris, 1998, p. 122-
183
27
Relaţii valutar-financiare internaţionale

monetar şi financiar, de a apropia oamenii şi de a beneficia de avantajele


pieţei europene unice.
EURO în calitate de monedă a ţărilor participante la Uniunea
Economică şi Monetară Europeană îndeplineşte următoarele funcţii:
 funcţia de etalon monetar prin care asigură măsurarea valorii
bunurilor şi serviciilor din relaţiile economice internaţionale;
 funcţia de mijloc de plată în relaţiile comerciale dintre ţările Uniunii
Europene, precum şi în schimburile internaţionale;
 funcţia de mijloc de rezervă.
Bancnotele EURO se emit în valori de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi
500 EURO în culori diferite şi în mărimi crescătoare în funcţie de
valoarea lor. Aceste șapte cupiuri au constituit bancnotele din prima serie,
care au fost emise pentru prima dată în anul 2002. Bancnotele din prima
serie sunt înlocuite treptat de cele din a doua serie, denumită seria
“Europa”, care este formată din șase cupiuri (5, 10, 20, 50, 100, 200
EURO). Bancnota de 500 EUR nu a fost inclusă în seria „Europa” iar, din
data de 27 aprilie 2019, nu mai este emisă9. Grafica de pe bancnote s-a
inspirat din tema „Epoci şi stiluri în Europa” în care sunt reflectate
ferestrele, porţile, podurile şi stilurile arhitecturale ce caracterizează
evoluţia culturii europene: clasicismul, romantismul, renaşterea, arhitectura
barocă, arhitectura rococo, arhitectura care utilizează fierul şi sticla.
Ferestrele şi porţile, care sunt reprezentate pe bancnotele EURO,
ilustrează spiritul de deschidere şi cooperare care domneşte în interiorul
Uniunii Europene. Stelele exprimă dinamismul şi armonia Europei
contemporane. Podurile reflectate pe bancnotele EURO simbolizează
legăturile care unesc popoarele Europei între ele şi Europa de restul lumii.
Bancnotele EURO mai reflectă numele monedei, drapelul U.E.,
iniţialele Băncii Centrale Europene (BCE, ECB, EZB, EKT, EKP) şi
semnătura preşedintelui băncii.
Bancnotele de 5 EURO sunt colorate în gri, 10 EURO în roşu, 20
EURO în albastru, 50 EURO în portocaliu, 100 EURO în verde, 200
EURO în galben şi 500 EURO în violet. Bancnotele au dimensiune

9
https://www.ecb.europa.eu/euro/banknotes/html/index.ro.html
28
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

crescătoare în funcţie de valoarea lor nominală. Trăsăturile bancnotelor


EURO sunt prezentate în tabelul nr. 2.
Moneda metalică EURO cuprinde piesele de 1, 2 EURO şi 1, 2, 5,
10, 20, 50 cenţi. Fiecare monedă EURO are o faţă naţională şi o faţă
comună.
Tabelul 2. Trăsăturile bancnotelor EURO

Cupiuri Dimensiuni Culoare Perioada


mm predominantă arhitectonică
500 160/82 purpuriu artă modernă sec. XX
200 153/82 galben-maro arhitectură din oţel şi sticlă
100 147/82 verde baroc şi rococo
50 140/77 portocaliu arhitectură renascentistă
20 133/72 albastru gotică
10 127/67 roşu romană
5 120/62 gri clasică

EURO are drept simbol caracterul € care s-a inspirat din epsilonul
grecesc şi de la prima literă a Europei, fiind tăiat de două linii paralele
pentru a reflecta stabilitatea monedei.
La 1 ianuarie 2002 s-au pus în circulaţie monedele şi bancnotele
exprimate în EURO şi a început retragerea din circulaţie a biletelor şi
monedelor ţărilor participante la Uniunea Economică şi Monetară.
b) Efectele introducerii monedei EURO
Moneda unică EURO este concepută să stimuleze realizarea
pieţei unice europene deschisă celor peste 400 milioane consumatori, pe
care circulă liber bunurile, serviciile, persoanele şi capitalurile financiare.
EURO are misiunea să impulsioneze dezvoltarea schimburilor
economice internaţionale în cadrul Uniunii Europene şi în raporturile
cu alte ţări. Prin utilizarea monedei EURO se suprimă unele costuri ale
tranzacţiilor în devize, se îmbunătăţeşte fluiditatea şi transparenţa
tranzacţiilor comerciale.
Moneda EURO în calitate de monedă unică pentru spaţiul
european este chemată să stimuleze cadrul concurenţial între ţările
29
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Uniunii Europene. Preţurile mărfurilor şi serviciilor fiind exprimate într-o


singură monedă se pot face comparaţii asupra nivelului şi eficienţei
producţiei din diferite ţări, iar cumpărătorii sunt avantajaţi.
Agenţii economici din ţările Uniunii Europene beneficiază de acces
la credite în aceeaşi monedă. Amplificarea concurenţei în domeniul
serviciilor bancare şi financiare determină îmbunătăţirea calitativă a
serviciilor şi reducerea costurilor.
Înlăturarea fluctuaţiilor monedelor şi reducerea riscului valutar
stimulează activităţile comerciale ale întreprinderilor din Uniunea
Europeană. Stabilitatea economică va favoriza o evoluţie corespunzătoare a
ratelor dobânzii.
EURO favorizează aplicarea unor inovaţii în domeniul
financiar şi ameliorarea serviciilor întreprinderilor. EURO protejează
întreprinderile în cadrul Uniunii Europene împotriva efectelor devalorizării
monedelor din alte state.
EURO stimulează creşterea economică în cadrul Uniunii
Europene. Utilizarea monedei EURO de către ţările Uniunii Europene
contribuie la întărirea climatului de stabilitate, care favorizează creşterea
economică şi investiţiile. Ţările Uniunii Europene, care utilizează moneda
unică, îşi coordonează politicile economice şi concentrează eforturile în
direcţia creşterii economice şi a reducerii şomajului.
Analiza evoluţiei criteriului de convergenţă privind dobânzile şi
adoptarea unor măsuri corespunzătoare sunt de natură să creeze condiţii de
relansare a investiţiilor şi de reducere a şomajului.
Ţările din Uniunea Europeană se angajează să acţioneze în
direcţia îmbunătăţirii gestiunii finanţelor publice. Utilizarea monedei
EURO reprezintă o garanţie a coordonării acţiunilor şi eforturilor în
vederea încadrării în deficitul bugetar şi a asigurării unei gestiuni eficiente
în domeniul finanţelor publice.
Mecanismele instituţionale şi financiare ale Uniunii Europene
urmărind asigurarea stabilităţii preţurilor favorizează îmbunătăţirea repartiţiei
resurselor materiale şi financiare în ţările membre.
Spaţiul european permite întreprinderilor şi băncilor să obţină
avantaje din tranzacţiile internaţionale ce se decontează în EURO şi să
reducă impactul monedelor ţărilor dezvoltate. Moneda unică permite

30
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

membrilor Uniunii Europene să-şi exprime schimburile comerciale şi să


limiteze dependenţa de dolarul SUA.
Moneda unică susţine afirmarea şi întărirea poziţiei Uniunii
Economice şi Monetare Europene de pool economic în cadrul
economiei mondiale.
Moneda EURO exercită influenţă asupra activităţii întreprinderilor
din ţările Uniunii Europene pe următoarele planuri:
• stabilitatea monetară stimulează dezvoltarea producţiei şi a activităţii
comerciale;
• diminuează riscul valutar şi costul de asigurare;
• elimină costurile generate de schimbul valutar;
• simplifică riscurile în domeniul investiţiilor;
• asigură facturarea, încasarea şi plata în aceeaşi valută;
• îmbunătăţeşte accesul la credite şi reduce dobânzile;
• reducerea costurilor tranzacţiilor şi a costurilor de producţie ca urmare a
concurenţei se va reflecta în rentabilitate şi în competitivitatea
întreprinderilor.
Piaţa unică şi moneda unică sunt de natură să facă mai atractiv
spaţiul european pentru investitorii şi depunătorii europeni sau străini.
EURO permite persoanelor fizice să compare direct preţurile
bunurilor din ţările Uniunii Europene, stimulează concurenţa firmelor în
satisfacerea cerinţelor persoanelor, în reducerea preţurilor, simplifică
operaţiunile la deplasarea persoanelor în străinătate şi protejează
economiile personale.
c) Euro şi suveranitatea naţională
Emisiunea unei monede internaţionale a întâmpinat obstacole
datorită faptului că moneda reprezintă un simbol al suveranităţii naţionale.
Rezervele manifestate faţă de moneda EURO au invocat implicaţiile sale
asupra suveranităţii şi identităţii naţionale a ţărilor membre.
Ţările membre ale Comunităţii Europene au constatat că nu se poate
realiza o piaţă unică fără o monedă unică. Piaţa unică susţinută de ţările
Uniunii Europene poate fi decompartimentată prin suprimarea barierelor în
circulaţia bunurilor şi a unor măsuri de altă natură. În realitate, se manifestă

31
Relaţii valutar-financiare internaţionale

o recompartimentare datorită fluctuaţiilor monedelor ţărilor membre care


reclamă politici protecţioniste.
„Adevărata problemă care se pune este: avem noi interesul să
cedăm o parte din suveranitatea naţională şi să o gestionăm în colaborare cu
partenerii noştri, sau să urmăm politica monetară pe care ei o vor decide,
pentru a păstra integritatea a ceea ce nu ar fi decât o suveranitate iluzorie?
Într-un context al creşterii interdependenţelor dintre economii, adoptarea
unei politici monetare naţionale ar fi o opţiune fără ieşire”10.
Experienţa Comunităţii Economice Europene a demonstrat faptul că
transferul progresiv al unor laturi ale suveranităţii naţionale pentru a fi
gestionate în comun reprezintă un transfer de suveranitate partajată, ceea ce
nu înseamnă diminuarea suveranităţii naţionale.
Presupunând un transfer partajat de suveranitate de la nivel naţional
la nivel european, moneda EURO stimulează promovarea liberului schimb
şi procesul tranziţiei spre o uniune politică.
Banca Centrală Europeană – al doilea pilon al Uniunii
Economice şi Monetare Europene
Creată la 1 iunie 1998, Banca Centrală Europeană are drept obiectiv
principal “menţinerea stabilităţii preţurilor”, definită de Consiliul
Guvernatorilor BCE ca „o creştere anuală a indicelui armonizat al
preţurilor de consum (IAPC) pentru zona euro sub nivelul (dar aproape)
de 2%”.
Sistemul European al Băncilor Centrale, format din Banca
Centrală Europeană şi din băncile centrale naţionale ale statelor membre ale
zonei Euro, are drept misiuni fundamentale:
• definirea şi implementarea politicii monetare unice în zona EURO;
• desfăşurarea operaţiilor de schimb valutar;
• păstrarea şi gestionarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;
• asigurarea funcţionării sistemelor de plăţi;
• autorizarea şi urmărirea emisiunii monetare în zona EURO;
• promovarea controlului prudenţial de către instituţiile de credit din ţările
membre.

10
Francois Descheemaekere, Mieux comprendre l'Euro, Éditions Organisation, 1998,
p. 36
32
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

Responsabilităţile între Banca Centrală Europeană şi băncile


centrale naţionale ale statelor membre ale Uniunii Economice şi
Monetare se repartizează pe baza indivizibilităţii deciziei de politică
monetară şi a complementarităţii.
Decizia de politică monetară este indivizibilă pentru a fi coerentă
şi continuă. Elaborarea şi aplicarea politicii monetare se realizează de către
Consiliul Guvernatorilor şi Directorat la care participă guvernatorii băncilor
centrale.
Conform principiului complementarităţii, Banca Centrală
Europeană nu intervine în domenii care nu sunt de competenţa sa. În afara
deciziilor de politică monetară care revin Băncii Centrale Europeane,
băncile centrale naţionale au competenţe asupra unor activităţi, în măsura în
care acestea nu interferează cu obiectivele şi misiunile Eurosistemului.

Obiectiv principal – Stabilitatea preţurilor

Consiliul Guvernatorilor analizeză


informaţiile necesare adoptării
deciziilor de politică monetară

Analiza economică: coroborarea Analiza monetară:


analiza evoluţiilor şi a rezultatelor Analiza tendinţelor
şocurilor economice monetare

Set complet de informaţii

Fig. 2.1. Strategia de politică monetară a Băncii Centrale Europene


Sursa: ECB, The monetary policy of the ECB, 2004

33
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Banca Centrală Europeană urmăreşte ca misiunile încredinţate Sistemului


European al Băncilor Centrale să fie îndeplinite prin propriile atribuţii, în
conformitate cu statutul său, şi de către băncile centrale naţionale în limitele
competenţelor prevăzute prin statute proprii.
Din punct de vedere al strategiei de politică monetară a BCE (a se
vedea figura 2.1), aceasta se bazează pe doi „piloni”- analiza economică
şi analiza monetară – şi a fost astfel concepută pentru a se asigura luarea
în considerare a tuturor informaţiilor necesare pentru adoptarea deciziilor
de politică monetară ce vizează menţinerea stabilităţii preţurilor.
Instrumentele de politică monetară ale Eurosistemului sunt
reprezentate de: operaţiunile de open market, facilităţile permanente
(facilităţile de împrumut, facilităţile de depozit) şi rezervele minime
obligatorii.

Întrebări de verificare

1. Care au fost condiţiile în care s-a format sistemul valutar de la Bretton


Woods?
2. Cum se defineşte sistemul valutar?
3. Care erau obiectivele sistemului valutar de la Bretton Woods?
4. Care sunt principalele trăsături ale evoluţiei sistemului valutar de la
Bretton Woods?
5. Care sunt obiectivele Uniunii Monetare Europene?
6. Care sunt criteriile de convergenţă solicitate statelor care doresc să adere
la Uniunea Monetară Europeană?
7. Cum se evaluează îndeplinirea criteriului de convergenţă privind situaţia
finanţelor publice?
8. Care sunt formele şi funcţiile monedei EURO?
9. Care sunt principalele efecte ale introducerii monedei EURO în ţările
Uniunii Europene?
10. Care este misiunea Băncii Centrale Europene şi a Sistemului European
al Băncilor Centrale?

34
Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

Bibliografie
Liviu Andrei Euro, Editura Economică, Bucureşti, 2003
Marc Bossoni, Alain Problemémes monetaires internationaux, Armand Colin,
Beitone Paris, 1998
Andrew Brociner Europa monetară, Institutul European, Iaşi, 1999
Ariel Buira Reflections of the International Monetary System,
Princeton University, New Jeresy, 1995
Silviu Cerna Teoria zonelor monetare optime, Editura Universităţii de
Vest, Timişoara, 2006
Daniel Dăianu, Radu România şi Uniunea Europeană, Editura Polirom, Iaşi,
Vrânceanu 2002
Michel Drouin Le système financier international, Armand Colin, Paris,
2001
Victor Jinga Moneda şi problemele ei contemporane, vol. I şi II,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981
Dorel Oprescu Sistemul monetar internaţional, Editura Academiei,
Bucureşti, 1981
John Pinder Uniunea Europeană, Editura BICALL, Bucureşti, 2005
Cornelia Pop Relaţii valutar-financiare intenaţionale, Editura Todesco,
Cluj-Napoca, 2005
Frédérich Teulon Sistemul monetar internaţional, Institutul European, Iaşi,
1997

35
CAPITOLUL 3

VALUTELE ŞI DREPTURILE SPECIALE


DE TRAGERE

Termeni-cheie: valută, devize, convertibilitate, aranjamente ale ratelor de


schimb, consiliu monetar, rate de schimb târâtoare, flotare
administrată, flotare independentă, monedă internaţională, DST.

Schimburile economice şi prestările de servicii dintre partenerii din


ţări diferite necesită folosirea unor mijloace de plată în vederea lichidării
obligaţiilor în valută sau a încasării creanţelor comerciale.
Mijloacele şi instrumentele de plată reflectă valutele şi devizele ce
se utilizează în vederea lichidării obligaţiilor de plată din tranzacţiile
internaţionale1. În sfera mijloacelor de plată internaţionale se încadrează
valutele, monedele internaţionale, cambiile, biletele la ordin, cecurile şi
cardurile.
Mijloacele şi instrumentele de plată internaţionale depind de
nivelul şi structura schimburilor comerciale, de cooperarea economică, de
interesele părţilor contractante, de locul plăţii, de capacitatea de plată a
debitorilor şi de legislaţia valutară de la locul plăţii.

3.1. Valutele – concept, forme, regim de schimb


3.1.1 Conceptul şi formele valutei
După unele opinii, devizele se referă la titlurile de credit pe termen
scurt care se utilizează în calitate de instrumente de credit şi de plată
internaţionale.

1
Didier Pierre, Monod, Moyens, Techniques de Paiement Internationaux, Edition
ESKA, Paris, 1993, p. 39

36
Valutele şi monedele internaţionale

În alte accepţiuni, în sfera devizelor se includ alături de metale


preţioase, titlurile de credit pe termen scurt şi valutele.
Disponibilităţile în valută reprezintă principalul mijloc de plată a
obligaţiilor din schimburile economice internaţionale.
Valuta reprezintă moneda naţională a unei ţări, în măsura în
care îndeplineşte funcţiile de instrument de plată şi de rezervă în
relaţiile economice internaţionale.
Conform Regulamentului Băncii Naţionale a României valuta
reprezintă moneda naţională a altui stat, moneda unei uniuni monetare ,
precum şi monedele compuse, cum ar fi Drepturile Speciale de Tragere.
Valuta se poate prezenta sub formă de numerar (bilete de bancă şi
monedă metalică) şi valuta în cont, în cazul în care se află sub formă de
disponibil într-un cont bancar. Valuta în numerar se utilizează pentru plăţile
privind deplasarea persoanelor în străinătate. În vederea evitării riscurilor
ce se manifestă pe perioada deplasării persoanelor, valuta în numerar se
înlocuieşte cu cecul de călătorie sau cartea de credit. Valuta în cont se
păstrează la o bancă din ţara deţinătorului, la o bancă din ţara emitentului
sau la o bancă dintr-o terţă ţară, în funcţie de prevederile legislaţiei
valutare. Valuta în numerar se depune în cont şi devine valută de cont, iar
pe măsură ce se efectuează retrageri, valuta în cont se transformă în valută
în numerar. Depunerile de valută în cont se pot efectua la vedere sau la
termen, în funcţie de opţiunile deţinătorului.
În funcţie de condiţiile de preschimbare a unei valute în altă valută,
se deosebesc valutele convertibile, valute neconvertibile, valute
transferabile şi valute liber utilizabile.
Valuta convertibilă se caracterizează prin faptul că poate fi
preschimbată în mod liber în altă monedă la cursul pieţei, fără restricţie din
punct de vedere al deţinătorului, al mărimii şi al destinaţiei sumelor de
preschimbat.
Statutul Fondului Monetar Internaţional cere fiecărei ţări membre să
nu aplice restricţii asupra efectuării plăţilor şi transferurilor internaţionale
curente fără aprobarea Fondului (art. VIII, sect. 2). În al doilea rând,
statutul FMI solicită ţărilor membre să evite practicile monetare
discriminatorii. În al treilea rând, prin statutul Fondului Monetar

37
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Internaţional ţările membre se angajează să cumpere soldurile în monedă


naţională deţinute de un alt stat membru şi care provin din tranzacţii
curente (art. VIII, sect. 4)2.
În accepţiunea statutului Fondului Monetar Internaţional,
moneda unei ţări membre devine convertibilă, dacă ţara nu-şi
însuşeşte avantajele aranjamentelor de tranziţie prevăzute de art. XIV,
sect. 2 şi notifică Fondului Monetar Internaţional că acceptă obligaţiile ce
decurg din prevederile art. VIII din statut.
În condiţiile actuale, convertibilitatea reflectă însuşirea unei monede
de a fi preschimbată în mod liber pe piaţă, respectiv eliminarea restricţiilor
cu privire la suma de schimbat (tranzacţii curente sau mişcări de capital) şi
calitatea persoanei care efectuează schimbul (rezident sau nerezident).
Convertibilitatea monedei poate să îmbrace forme diferite, şi
anume: convertibilitate generală dacă se referă la tranzacţiile curente şi la
mişcările de capital; convertibilitatea externă nelimitată – se aplică la
tranzacţiile curente şi la mişcările de capital ale nerezidenţilor;
convertibilitatea externă limitată – se asigură nerezidenţilor pentru
tranzacţii curente; convertibilitatea internă sau de cont curent –
presupune accesul la valută al agenţilor economici pentru plăţi, precum şi
dreptul persoanelor fizice de a cumpăra valuta la cursul de schimb în
vigoare.
Convertibilitatea asigură reflectarea directă a eficienţei schimburilor
economice internaţionale, stimulează creşterea productivităţii muncii,
ridicarea nivelului tehnic al produselor, îmbunătăţirea activităţii de
producţie şi atragerea investitorilor străini.
Principalele riscuri ale convertibilităţii monedei sunt reprezentate de
epuizarea rezervelor valutare, creşterea preţurilor mărfurilor importate,
pierderea controlului asupra circulaţiei monetare şi amplificarea inflaţiei.
Transferabilitatea reflectă dreptul deţinătorului unui activ bancar
exprimat în moneda unei ţări de a cere transferarea într-un activ exprimat în
altă monedă.

2
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, p. 29
38
Valutele şi monedele internaţionale

Valuta de rezervă reprezintă moneda unei ţări în măsura în care se


atrage, păstrează şi administrează de către autoritatea monetară a altei ţări ,
în vederea acoperirii deficitului balanţei de plăţi, a susţinerii cursului de
schimb şi a garantării solvabilităţii externe a ţării.
Eurovalutele reflectă depunerile în monedele unor ţări în conturi la
bănci comerciale ce îşi au sediul în afara ţării emitente a monedei
respective.
Ponderea valutelor în plăţile internaţionale depinde de structura
exporturilor şi importurilor, de serviciile internaţionale, de orientarea
geografică a schimburilor economice, de serviciile bancare, de evoluţia
pieţelor valutare.
Diversificarea disponibilităţilor în valută este de natură să atenueze
influenţele monedelor statelor dezvoltate asupra relaţiilor economice
internaţionale. Controlul asupra procesului diversificării urmăreşte
îmbunătăţirea gestiunii riscului de transfer pe pieţele valutare.
În vederea individualizării valutelor din schimburile internaţionale
se atribuie un anumit cod format din litere şi cifre.

3.1.2. Aranjamentele ratelor de schimb ale monedelor ţărilor


membre ale Fondului Monetar Internaţional

Aranjamentul ratelor de schimb, denumit uneori şi regimul de


schimb desemnează un ansamblu de norme cu privire la formarea cursului
de schimb al monedei unei ţări şi administrarea de către banca centrală.
Pornind de la unul din obiectivele Fondului Monetar Internaţional
şi anume să asigure un cadru pentru dezvoltarea schimburilor comerciale
internaţionale, susţinerea creşterii economice a ţărilor membre, statutul
prevede promovarea unor rate de schimb stabile. În acest scop, fiecare
ţară membră este invitată să acţioneze pe următoarele planuri3:
 politicile economice şi financiare să fie orientate spre
stimularea creşterii economice şi ocuparea forţei de muncă;

3 Articles of Agrement, International Monetary Fund, Article IV


39
Relaţii valutar-financiare internaţionale

 promovarea stabilităţii cursului de schimb să contribuie la


susţinerea creşterii economice şi la dezvoltarea schimburilor comerciale
internaţionale;
 evitarea manifestării cursului de schimb pentru a ajusta balanţa
de plăţi sau a obţine alte avantaje competitive.
Potrivit prevederilor din secţiunea 2 a articolului IV din statutul
FMI fiecare ţară membră poate să opteze pentru un anumit aranjament de
schimb al monedei cu condiţia să îl comunice Fondului, precum şi să
notifice orice modificare.
În perioada iunie 1975-septembrie 1976 s-au identificat politicile de
curs de schimb prin care ţările membre care susţineau o rată de schimb
care varia cu ±2,25% faţă de o altă monedă, sau faţă de o monedă
compozit (DST) ţări membre care practicau o ajustare a parităţii ratei de
schimb în funcţie de un set de indicatori, ţări cu flotare în marjă şi flotare
independentă.
În intervalul noiembrie 1976 – decembrie 1981 s-au practicat
următoarele aranjamente de schimb ale monedelor: paritate în raport cu o
singură monedă, paritate pe baza unei monede compozite; ajustarea
parităţii pe baza unui set de indicatori; aranjamente de schimb de tip
cooperatist.
În cursul perioadei ianuarie 1982 – octombrie 1998, aranjamentele
de schimb ale monedelor ţărilor membre ale FMI erau: Aranjamente de
schimb fără monedă oficială separată; Aranjamente pe baza Consiliului
monetar; Aranjamente convenţionale, de cursuri fixe; Rate de schimb cu
paritate bazate pe benzi orizontale; Paritatea târâtoare, Rate de schimb cu
benzi de variaţie; Flotare administrată şi Flotare.
În intervalul noiembrie 1998-ianuarie 2009 au fost practicate
următoarele aranjamente de schimb ale monedelor ţărilor membre ale
FMI: aranjamentele de schimb fără monedă oficială separate; aranjamente
pe bază de consiliu monetar; alte aranjamente de parităţi fixe
convenţionale; rate de schimb cu paritate pe bază de benzi orizontale;
paritate târâtoare; rate de schimb cu benzi târâtoare; flotare administrată
fără preanunţarea unei rate de schimb; flotare independentă.
După generalizarea cursurilor flotante şi eliminarea aurului de la
baza sistemelor băneşti, Fondul Monetar Internaţional a formulat câteva
40
Valutele şi monedele internaţionale

recomandări cu privire la politicile de curs de schimb ale monedelor


ţărilor membre:
 piaţa reprezintă cadrul cel mai bun pentru stabilirea ratei de
schimb a monedei unei ţări;
 intervenţia băncilor centrale pe piaţa valutară să se realizeze
pentru atenuarea fluctuaţiilor pe termen scurt ale valutelor;
 ţările pot acţiona pentru stabilizarea ratei de schimb a monedei
ţării respective, fără să intervină pentru a modifica tendinţa pe termen
lung;
Criteriile în funcţie de care, ţările pot opta pentru un anumit
aranjament de schimb al monedei sunt4:
 nivelul de dezvoltare economică al ţării, populaţia şi suprafaţa;
 gradul de deschidere a economiei naţionale, respectiv
exporturile, importurile şi structura lor;
 integrarea în circuitul financiar internaţional, respectiv
dimensiunea, maturitatea şi conexiunile pieţei financiare dintr-o ţară cu
celelalte ţări; ţările care dispun de pieţe financiare dezvoltate şi mature
pot opta pentru flotare;
 rata inflaţiei din ţara respectivă;
 apartenenţa la o zonă monetară sau instituţie financiară
internaţională.
Din anul 1998, Fondul Monetar Internaţional a promovat un sistem
de clasificare a aranjamentelor de schimb a valutelor ţărilor membre
pentru a susţine transparenţa politicilor privind cursurile de schimb ale
ţărilor membre, prin care sunt ordonante aranjamentele în funcţie de
gradul de flexibilitate5.
Sistemul de clasificare al aranjamentelor ratelor de schimb ale
monedelor ţării membre ale Fondului Monetar Internaţional, din anul
2009, cuprinde următoarele categorii 6:

4 C. Paul Halwood, Ronald MacDonald, International Money and Finance, Blackwell,


Cambridge, 1994, p. 323
5 International Monetary Fund, Annual Report, 1999,. P. 164
6
După: Karl Habermeier, Annamaria Kokenyne, Romain Veyrune, Harald Anderson,
Revised System for the Classification of Exchange Rate Arrangements , IMF Working
Paper Monetary and Capital Markets Department, September 21, 2009
41
Relaţii valutar-financiare internaţionale

I. HARD PEGS (Parităţi tari) include: Aranjamentele de schimb


fără monedă oficială separată şi Aranjamentele pe bază de Consiliu
monetar.
1. EXCHANGE ARRANGEMENT WITH NO SEPARATE
LEGAL TENDER (Aranjamente de schimb fără monedă oficială
separată).
Aranjamentele de schimb fără monedă oficială separată implică ca
monedă altei ţări să circule ca mijloc legal de plată pe teritoriul ţării
respective. În cazul opţiunii unei ţări pentru un asemenea angajament de
schimb, autoritatea monetară nu poate să exercite o politică monetară
independentă.
2. CURRENCY BOARD ARRANGEMENT (Aranjament pe
bază de Consiliu monetar) presupune o decizie legislativă cu privire la un
organism care să menţină rata de schimb fixă dată de moneda altei ţări şi
să aplice o serie de restricţii. Potrivit cerinţelor acestui aranjament,
moneda acelei ţări se va emite numai contra unor active în monedă
străină. Banca centrală nu mai poate să îndeplinească funcţiile de creditor
de ultimă instanţă şi de control monetar. Flexibilitatea depinde de regulile
de funcţionare a Consiliului monetar.
II. SOFT PEGS (Parităţi moi) cuprind: Aranjamente cu paritate
convenţională, Aranjamente stabilizate, Parităţi târâtoare, Aranjamente
CRAWL-LIKE, Paritate ale ratelor de schimb cu benzi orizontale.
3. CONVENTIONAL PEGGED ARRANGEMENT ( Aranjament
cu paritate convenţională) se deosebeşte prin faptul că o ţară decide ca
moneda ei să aibă o rată fixă faţă de altă monedă sau un coş de monede.
Moneda în funcţie de care se urmăreşte păstrarea unui curs fix denumită
moneda ancoră sau coşul de valute se notifică către FMI. Autorităţile
monetare sunt pregătite să menţină paritatea fixă faţă de o altă monedă
prin intervenţii directe pe piaţa valutară sau prin intervenţii indirecte (rata
dobânzii, restricţii de schimb / i. Rata de schimb a monedei poate fluctua
cu ± 1% în jurul unei rate centrale;
4. STABILIZED ARRANGEMENT (Aranjament stabilizat),
reprezintă un aranjament care implică ca rata de schimb a monedei unei
ţări pe piaţa “spot” să se menţină într-o marjă de variaţie pentru cel puţin
42
Valutele şi monedele internaţionale

6 luni sau mai mult. Marja de stabilitate a cursului monedei se apreciază


în funcţie de altă monedă sau de un coş valutar.
5. CRAWLING PEG (Parităţi târâtoare) presupune ca rata de
schimb a monedei să se ajusteze în mărimi mici pe piaţa valutară faţă de o
rată centrală sau ca răspuns la modificarea unor indicatori cantitativi
(diferenţa între ţinta de inflaţie şi inflaţia realizată).
6. CRAWL –LIKE ARRANGEMENT (Aranjament CRAWL
LIKE) se deosebeşte prin faptul că ţara urmăreşte ca rata de schimb a
monedei să se menţină într-o marjă de variaţie îngustă de 2 % în raport cu
o tendinţă statistică identificată prin trend pentru şase luni sau mai mult.
7. PEGGED EXCHANGE WITHIN HORIZONTAL BANDS
(Parităţi ale ratelor de schimb cu benzi orizontale)
Un asemenea aranjament al ratei de schimb implică ca valoarea
monedei să se menţină în anumite limite ale fluctuaţiei în jurul unui curs
favorabil, sau între o valoare maximă şi minimă a ratei de schimb.
Lăţimea benzii de variaţie a monedei şi rate de schimb centrală se notifică
către FMI.
III. FLOATING ARRANGEMENTS (Aranjamente de flotare)
includ: flotarea, flotarea liberă şi alte aranjamente administrate.
8. FLOATING (Flotare). Aranjamentul de schimb pe bază de
flotare se deosebeşte prin faptul că rata de schimb se formează pe piaţă,
prin intervenţia băncii centrale (directe sau indirecte). Rata de schimb a
monedei este influenţată de banca centrală în funcţie de poziţia balanţei
de plăţi, rezervele internaţionale şi evoluţia pieţelor financiare.
Volatilitatea cursului de schimb în cadrul aranjamentului pe bază de
flotare depinde de şocurile care se înregistrează în economia ţării
respective.
9. FREE FLOATING ( Flotare liberă) presupune ca rata de schimb
a monedei să se stabilească pe piaţa valutară, iar intervenţia băncii
centrale pe piaţa valutară pentru a influenţa cursul de schimb să fie
excepţională, respectiv de cel mult trei ori în ultimele şase luni.
IV. OTHER MANAGED ARRANGEMENT (Alte aranjamente
administrate) se caracterizează prin faptul că ţările înregistrează schimbări
frecvente în politicile de curs de schimb.

43
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Aranjamentele privind ratele de schimb ale statelor membre ale


Fondului Monetar Internaţional se aplică în contextul unor strategii de
politică monetară ale ţărilor respective, care cuprind criterii şi proceduri
ce sunt avute în vedere la adoptarea şi implementarea deciziilor băncii
centrale în vederea realizării obiectivului fundamental al politicii monetare.
Ancora ratei de schimb
În situaţia în care o ţară îşi alege drept ancoră rata de schimb,
autoritatea monetară se angajeză să cumpere sau să vândă valută la anumite
cursuri pentru a menţine rata de schimb la nivelul preanunţat. Rata de
schimb serveşte drept ancoră nominală sau ţintă intermediară a politicii
monetare. Cursul de schimb fiind ţinta politicii monetare se urmăreşte
valoarea ratei de schimb a monedei naţionale faţă de moneda unei ţări, care
prezintă stabilitate monetară. Ţările care adoptă ancora ratei de schimb
optează pentru aranjamente de schimb fără monedă oficială separată,
aranjamente în cadrul consiliilor monetare, rate de schimb fixe cu sau fără
intervale de fluctuaţie, rate de schimb târâtoare.
Ancora agregat monetar
În cadrul unei asemenea strategii de politică monetară, autoritatea
monetară utilizează instrumente specifice pentru a urmări o ţintă – evoluţia
unui agregat monetar, iar agregatul devine ancoră nominală sau ţinta
intermediară a politicii monetare a băncii centrale. Prin această strategie de
politică monetară, banca centrală urmăreşte corelaţia dintre cantitatea de
monedă şi produsul intern brut.
Cadrul ce vizează inflaţia
Reprezintă o strategie de politica monetară caracterizată prin
adoptarea publică a unei ţinte cantitative de inflaţie pentru unul sau mai
multe orizonturi de timp şi asumarea explicită a stabilităţii preţurilor în
calitate de obiectiv fundamental al politicii monetare. Banca centrală
acţionează pentru realizarea obiectivului în domeniul inflaţiei, urmăreşte
evoluţia pieţelor financiare şi impactul inflaţiei asupra stabilităţii
economice. Transparenţa comunicării dintre banca centrală, agenţii

44
Valutele şi monedele internaţionale

economici şi populaţie scoate în evidenţă acţiunea băncii centrale în


realizarea obiectivului fundamental – stabilitatea preţurilor.
Programe monetare sprijinite de Fondul Monetar Internaţional
sau alte programe monetare
Un program sprijinit de Fondul Monetar Internaţional sau un alt
program monetar implică implementarea unei politici monetare şi a ratei de
schimb într-un cadru care stabileşte niveluri minime pentru rezervele
internaţionale şi plafoane pentru deţinerile nete de active ale băncii
centrale.
Altele
Ţara nu recurge la o ancoră nominală specificată explicit, ci
monitorizează anumiţi indicatori, în funcţie de care îşi orientează politica
monetară.

3.2. Drepturile Speciale de Tragere

Creanţele şi obligaţiile din schimburile economice internaţionale se


încasează sau se plătesc şi prin intermediul monedelor internaţionale.
În anul 1582, bancherul italian Gasparo Scaruffi a susţinut ideea
emiterii unei monede internaţionale cu denumirea „lira imperială” cu o
anumită greutate în aur7.
John Maynard Keynes a propus, în cadrul planului de reorganizare a
relaţiilor valutare internaţionale publicat în anul 1943, emiterea unei
monede cu denumirea „bancor” care să fie furnizată ţărilor participante în
schimbul aurului.
Planul american de reorganizare a relaţiilor valutar-financiare
internaţionale publicat înainte de Conferinţa de la Bretton Woods menţiona
emiterea unei monede cu denumirea „unitas” echivalentă cu aurul
exprimat de 10 dolari SUA, care urma să fie distribuită ţărilor în vederea
mijlocirii schimburilor economice internaţionale.

7
Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, p. 45
45
Relaţii valutar-financiare internaţionale

În contextul dezbaterilor asupra crizei sistemului valutar


internaţional din anii 1960-1970, Robert Triffin a propus emiterea de către
Fondul Monetar Internaţional a unei monede echivalente cu aurul care să
asigure derularea tranzacţiilor internaţionale.
Raportul grupului Ossola susţinea crearea unei unităţi monetare
internaţionale cu denumirea Colective Reserve Unit (CRU) ce urma să fie
obţinută de statele membre ale Fondul Monetar Internaţional în schimbul
monedei proprii.
M. Stemp a susţinut emiterea unor certificate de către Fondul
Monetar Internaţional care să fie cumpărate de către ţările membre cu
anumite sume în monedă naţională şi cu ajutorul lor să se achiziţioneze
mărfurile şi serviciile necesare ţării respective.
Moneda internaţională se individualizează prin anumite trăsături:
 serveşte în proporţie însemnată schimburile comerciale
internaţionale ale altor ţări şi ale operatorilor privaţi;
 moneda fiind convertibilă generează mai multă încredere
partenerilor din schimburile comerciale internaţionale.
Spre deosebire de monedele unor ţări care pot dobândi un statut de
monedă internaţională în contextul trăsăturilor menţionate, moneda
internaţională se individualizează prin faptul că decizia de emisiune nu mai
este componentă a suveranităţii naţionale ci este adoptată de un organism
supranaţional gestionată în comun de mai multe ţări.
Drepturile Speciale de Tragere pot fi considerate monedă
internaţională deoarece se emit de către Fondul Monetar Internaţional.
Gestiunea emisiunii şi utilizării Drepturilor Speciale de Tragere revine
reprezentanţilor ţărilor membre, respectiv Consiliului Guvernatorilor.
Consiliul Guvernatorilor în calitate de organ suprem de decizie din
cadrul Fondul Monetar Internaţional a hotărât, în anii 1968-1969, crearea
Drepturilor Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de rezervă
a sistemului valutar.
Drepturile Speciale de Tragere au fost create pentru a contribui la
extinderea comerţului internaţional, la susţinerea stabilităţii cursurilor
valutare şi a lichidităţii internaţionale.

46
Valutele şi monedele internaţionale

a) Definirea, emisiunea şi evaluarea Drepturilor Speciale de


Tragere
Drepturile Speciale de Tragere (Special Drawing Right)
reprezintă o unitate monetară de cont şi de rezervă8 emisă şi utilizată
de Fondul Monetar Internaţional în vederea susţinerii lichidităţii ţărilor
membre, pe baza următoarelor principii:
• operaţiunile de emisiune şi utilizare a Drepturilor Speciale de
Tragere se efectuează printr-un cont special, diferit de contul ce
reflectă operaţiile curente ale Fondului Monetar Internaţional;
• ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional care participă la
contul DST devin eligibile să primească alocări în această monedă şi
o pot utiliza în operaţiile dintre ele; Consiliul Guvernatorilor FMI este
îndreptăţit prin statut să decidă asupra deţinerii de DST de către
nemembri.
• Drepturile Speciale de Tragere se emit în urma constatării
insuficienţei de lichidităţii internaţionale de către Consiliul
Guvernatorilor din cadrul FMI.
Drepturile Speciale de Tragere sunt considerate active create de
Fondul Monetar Internaţional pentru a suplimenta activele de rezervă
existente. Drepturile Speciale de Tragere se aseamănă cu drepturile de
tragere ale membrilor din contul resurselor generale, dar se deosebesc
datorită expresiei „special” care reflectă caracterul acestei monede
internaţionale9.
Emisiunea Drepturilor Speciale de Tragere se fundamentează pe
baza cerinţelor globale de lichidităţi internaţionale pe termen lung şi se
aprobă de către Consiliul Guvernatorilor cu o majoritate de 85% din total.
În statutul Fondului Monetar Internaţional din anul 1969 era
prevăzut că o unitate DST era echivalentă cu 0,888671 gr. aur fin, respectiv
cu greutatea şi fineţea dolarului SUA de la 1 iulie 1944. Din anul 1974,

8
Articles and Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., art.
9
Vezi Anand G Chandavacar, The International Monetary Fund, Its Financial
Organisation and Activities, International Monetary Fund, Washington D.C., 1984,
p. 62
47
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Drepturile Speciale de Tragere s-au evaluat pe baza unui coş format din 16
valute ale ţărilor a căror participare la exportul mondial de bunuri şi servicii
era mai mare de 1%.
De la 1 ianuarie 1981, numărul valutelor din coş s-a redus de la 16
la 5, şi anume dolarul SUA, marca germană, francul francez, lira sterlină şi
yenul japonez.
Valoarea unui DST în dolari americani se calculează în funcţie de
cantitatea de monedă ce se include în coşul DST, care se transformă în
dolari SUA pe baza cursurilor de schimb de pe piaţă. Dolarii echivalenţi se
însumeză şi se obţine valoarea unui DST în dolari SUA.
Cursurile monedelor din coş faţă de dolarul SUA ce se folosesc la
evaluarea DST reprezintă media între cursurile de vânzare şi cursurile de
cumpărare de pe piaţa din Londra. În cazul în care piaţa din Londra este
închisă se utilizează cursurile de pe piaţa din New York, iar dacă şi această
piaţă era închisă, se aplică cursurile de pe piaţa din Frankfurt.
De la 1 ianuarie 1999, Fondul Monetar Internaţional a înlocuit
cantitatea de mărci germane şi franci francezi din structura compozită a
DST cu o cantitate echivalentă de EURO pe baza ratelor de schimb dintre
EURO, marca germană şi francul francez. De la 1 octombrie 2016, yuanul
chinezesc (Renminbi- RMB) intră in coșul DST.
Modul de evaluare a DST poate fi urmărit pe baza datelor din
tabelul nr. 3.
Tabelul 3: Evaluarea DST la 7 octombrie, 2020
Cantitate Rata de schimb Dolari echivalenţi
Yuanul chinezesc 1.0174 6.73430 0.151077
EUR* 0.38671 1.17615 0.454829
JPY 11.900 106.07500 0.112185
GBP* 0.085946 1.28655 0.110574
USD 0.58252 1.00000 0.582520
1 DST = 1.411185 USD
1USD= 0.708624 DST
*EUR şi GBP cotează indirect
Sursa: http://www.imf.org/external/np/fin/data/rms_sdrv.aspx

48
Valutele şi monedele internaţionale

b) Participanţi şi deţinători de DST


Fiecare membru care încheie un acord cu Fondul Monetar
Internaţional îşi asumă obligaţiile faţă de Departamentul DST şi adoptă
măsurile necesare, devine participant la Departamentul DST.
Fondul Monetar Internaţional poate deţine Drepturi Speciale de
Tragere în contul de resurse generale, poate accepta şi utiliza DST în
operaţiile şi tranzacţiile dirijate prin cont împreună cu participanţii şi în
conformitate cu prevederile statutului.
Fondul Monetar Internaţional poate desemna şi alţi deţinători de
DST din rândul altor instituţii oficiale. Termenii şi condiţiile în care
deţinătorii desemnaţi pot deţine, accepta şi utiliza Drepturi Speciale de
Tragere în operaţiile şi tranzacţiile cu participanţii la contul DST sau cu alţi
deţinători desemnaţi se aprobă de către Consiliul Guvernatorilor cu
majoritate de 85% din puterea totală de vot.
Prin decizia Consiliului Guvernatorilor, în cadrul deţinătorilor de
DST, printre nemembri, se înscriu Banca Africană de Dezvoltare, Fondul
African de Dezvoltare, Banca Centrală a Statelor Americane, Banca
Reglementelor Internaţionale, BIRD, AID, Fondul Internaţional de
Dezvoltare Agricolă, Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare
Islamică, Banca de Investiţii Nordică.
c) Alocarea şi utilizarea Drepturilor Speciale de Tragere
Emisiunea şi alocarea Drepturilor Speciale de Tragere de către
Fondul Monetar Internaţional sunt dependente de cerinţele globale de
lichidităţi internaţionale necesare schimburilor comerciale şi dezvoltării
economice a ţărilor membre.
Suma în Drepturi Speciale de Tragere ce se alocă unei ţări
membre participante la cont depinde de cota de contribuţie a acesteia.
Ţările membre care beneficiază de alocaţii de Drepturi Speciale de Tragere,
pot obţine în schimbul lor sume în valută de la alte ţări participante la
contul DST prin tranzacţiile de desemnare. Fondul Monetar Internaţional
poate să desemneze o ţară membră pentru a ceda valută în schimbul
Drepturilor Speciale de Tragere, în funcţie de rezervele valutare şi de
capacitatea de a asigura echilibrul valutar.

49
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Ţări care au DST Ţări care au


nevoie de disponibilităţi în
resurse în FMI DST şi echilibru
DST extern
Moneda liber utilizabilă

Ţările membre pot obţine cu acordul unei alte ţări participante la


contul DST sume echivalente în monedă naţională sau în moneda altei ţări,
în schimbul Drepturilor Speciale de Tragere în vederea derulării operaţiilor
comerciale internaţionale.
Conform prevederilor art. XIX din statut, participanţii la contul
DST ale căror balanţe sunt echilibrate pot fi solicitaţi de Fondul Monetar
Internaţional să furnizeze valută convertibilă în schimbul unor sume
exprimate în DST. Mecanismul de desemnare permite ca, în caz de
necesitate, participanţii să folosească DST pentru a obţine valute liber
utilizabile necesare reducerii deficitului balanţei de plăţi.
Ţările membre ale căror deţineri în DST depăşesc alocările
cumulative nete primesc dobândă, iar ţările la care deţinerile sunt mai mici
decât alocările cumulative nete plătesc dobândă.
Ţările membre ale FMI pot utiliza DST în diverse operaţii pe care le
realizează:
 în aranjamentele SWAP prin care un stat membru al FMI
transferă DST unui alt stat membru, în schimbul unor sume
echivalente în valută;
 ţările membre pot cumpăra sau vinde DST cu cedarea la o dată
viitoare (operaţie la termen), în schimbul unor sume în valută sau a
altui activ monetar la o rată de schimb convenită;
 contractarea unor împrumuturi în DST, la o rată a dobânzii şi
scadenţe stabilite de părţi;
 ţările membre ale FMI pot constitui garanţii în DST pentru
îndeplinirea unor obligaţii contractuale.
Fondul Monetar Internaţional poate să primească DST de la ţările
membre drept plăţi pentru folosirea resurselor, răscumpărări şi subscrieri de

50
Valutele şi monedele internaţionale

cotă. La rândul său, Fondul Monetar Internaţional poate să transfere DST


către ţările membre cu ocazia cumpărărilor prin diverse acorduri,
rambursărilor şi perceperii dobânzilor.
Drepturile Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de
rezervă prezintă mai multă stabilitate şi completează rezervele valutare
internaţionale ale ţărilor membre ale Fondului Monetar Internaţional.

Întrebări de verificare

1. Prin ce se individualizează conceptul de valută?


2. Care sunt formele pe care le îmbracă valuta?
3. Ce condiţii sunt necesare pentru asigurarea convertibilităţii unei valute
după statutul FMI?
4. Care sunt factorii care influenţează regimul de schimb al monedei unei
ţări?
5. Care sunt aranjamentele de schimb mai rigide ale monedelor ţărilor
membre ale FMI şi prin ce se diferenţiază ele ?
6. Prin ce se deosebesc aranjamentele de schimb mai flexibile ale ţărilor
membre ale FMI ?
7. Care sunt principiile aşezate la baza emisiunii şi utilizării de FMI a
Drepturilor Speciale de Tragere?
8. Care sunt momentele în evoluţia definirii Drepturilor Speciale de
Tragere?
9. De cine depinde suma alocată în DST de către FMI unei ţări membre?
10. Cum se utilizează Drepturile Speciale?

Bibliografie

Paul Bran Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura


Economică, Bucureşti, 1995
Costin. C. Kiriţescu Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978

51
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Cătălin Mihăilescu Aspecte ale regimurilor valutare în ţările din Europa


Centrală şi de Est, Editura Spectra Medis Press,
Bucureşti, 2001
Peyrard Josette Gestion financière internationale, Vuibert, Paris, 1995
Gheorghe Voinea Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007

52
CAPITOLUL 4

CAMBIILE, BILETELE LA ORDIN, CECURILE


ŞI CARDURILE – INSTRUMENTE DE PLATĂ
INTERNAŢIONALE

Termeni-cheie: cambie internaţională, deţinător protejat, trăgător, tras, girant,


garant, protest, bilet la ordin, cec, transfer, dezonorare prin
neacceptare, dezonorare prin neplată.

Plăţile ce decurg din schimburile internaţionale se pot efectua şi cu


ajutorul titlurilor de credit pe termen scurt, cunoscute uneori şi sub
denumirea de devize.
Titlurile de credit reprezintă documente sau înscrisuri care îi
conferă titularului dreptul de a încasa sumele din textul lor la scadenţă
şi se caracterizează prin următoarele trăsături:
• titlurile de credit se exprimă printr-un înscris sau document, prin care se
reflectă formarea, transmiterea şi exercitarea unui drept de creanţă;
• dreptul de creanţă cuprins în titlurile de credit se poate exercita pe baza
condiţiilor stabilite, respectiv de către persoana care se legitimează ca
titular al documentului (literalitate);
• titularul documentului dobândeşte un drept propriu şi autonom de raportul
economic care îl generează.
Titlurile de credit pe termen scurt se utilizează în calitate de
instrumente de plată internaţionale datorită următoarelor elemente1:
• reflectă certitudinea efectuării plăţii la termen deoarece reflectă
angajamentul de plată la scadenţă al trasului;

1
Imireanu M. Gh., Instrumente şi modalităţi de plată în schimburile economice
internaţionale, Editura Scrisul Românesc, Craiova 1982, p. 22
53
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• sunt negociabile, beneficiarii le pot transmite prin scontare băncilor şi pot


încasa sumele prevăzute înainte de scadenţă;
• pot circula prin girare sau andosare în favoarea unui beneficiar,
deţinătorul titlului având posibilitatea să plătească o datorie prin cedarea
documentului către o altă persoană faţă de care avea o obligaţie de plată;

4.1. Cambia – instrument de plată în relaţiile economice


internaţionale2
În calitate de instrument scris, cambia internaţională cuprinde
ordinul necondiţionat prin care trăgătorul cere trasului să plătească o
sumă de bani beneficiarului sau la ordinul acestuia, la cerere sau la un
moment definit, este datată şi semnată de trăgător.
Utilizarea cambiei în relaţiile de plăţi internaţionale este prezentată
în figura 4.1.

Fig. 4.1. Utilizarea cambiei în plăţile internaţionale

În schema de mai sus se observă că firma „A” îşi achită obligaţia de


plată internaţională către firma „C” prin predarea cambiei. La scadenţă,
firma „C” prezintă cambia trasului (firma „B”) şi încasează suma înscrisă

2
Convenţia Naţiunilor Unite asupra Cambiilor Internaţionale şi Biletelor la Ordin
Internaţionale (UNCITRAL) art. 1 şi Legea uniformă asupra cambiilor şi biletelor la
ordin (Geneva 1930)
54
Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

în document. Prin utilizarea cambiei, firma „A” îşi lichidează obligaţia de


plată din schimburile economice internaţionale. Cambia îndeplineşte
funcţia de instrument de plată deoarece contribuie la încasarea unor creanţe
din schimburile comerciale internaţionale.
Cambia internaţională se individualizează prin următoarele3:
 are caracter internaţional deoarece menţionează cel puţin două dintre
locurile prevăzute şi indică faptul că oricare dintre locurile specificate
sunt situate în state diferite, fie locul unde este trasă cambia, fie locul
indicat lângă semnătura trăgătorului, fie locul indicat lângă numele
trasului, fie locul indicat lângă numele beneficiarului plăţii, fie locul
plăţii.
 necesită promovarea uniformităţii în aplicarea sa;
 presupune buna credinţă în respectarea obligaţiilor din tranzacţiile
internaţionale derulate prin asemenea instrumente.
Cambiile internaţionale cuprind următoarele clauze: denumirea de
cambie, ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată în valută,
numele şi adresa persoanei care trebuie să plătească suma, numele şi adresa
beneficiarului, scadenţa, locul plăţii, data şi locul emiterii, semnătura
trăgătorului.
În cambie se pot înscrie clauze facultative, cum sunt: clauza fără
protest, interzicerea de a trage contracambii, excluderea duplicatelor de
cambie, clauza documentară, clauza privind dobânzile cuvenite
deţinătorului legal al cambiei, clauza de absolvire a trăgătorului de
răspundere de plată.
a) Interpretarea cerinţelor formale din cambie
Suma plătibilă4 prin cambie necesită o definire concretă deoarece
suma se poate plăti cu dobândă, în tranşe la date succesive, în tranşe la date
succesive cu stipularea pe instrument ca, în cazul neplăţii oricărei tranşe,
suma restantă să devină scadentă, conform unei rate de schimb indicate pe
instrument sau care va fi determinată aşa cum menţionează instrumentul

3
Convenţia UNCITRAL, art. 2
4
Convenţia UNCITRAL, art. 7
55
Relaţii valutar-financiare internaţionale

sau într-o altă valută, alta decât cea în care este exprimată suma în
instrumentul respectiv.
În situaţia în care există o discrepanţă între suma exprimată în
cuvinte şi suma exprimată în cifre, suma plătibilă prin instrument este suma
menţionată în cuvinte.
În cazul în care un instrument de plată menţionează că suma trebuie
plătită cu dobândă, fără a specifica data de la care curge dobânda, aceasta
curge de la data instrumentului. Dobânda poate fi exprimată fie ca o rată
definită, fie ca o rată variabilă.
Un instrument se consideră a fi plătibil la cerere dacă menţionează
că este plătibil la vedere, la cerere sau la prezentare, precum şi în cazul în
care nu este exprimat nici un moment de plată în instrumentul respectiv.
Instrumentul este considerat plătibil la un moment definit, dacă
prevede că este plătibil la o scadenţă specificată sau la o perioadă fixă după
o dată specificată sau la o perioadă fixă după vedere.
Momentul plăţii unui instrument plătibil la o perioadă fixă este
determinat prin referinţa la data menţionată în instrumentul respectiv.
Momentul plăţii unei cambii plătibile la o perioadă fixă după vedere
este determinat după data acceptării sau, în cazul în care cambia este
dezonorată prin neacceptare, după data protestului sau după data
dezonorării.
Momentul plăţii unui instrument plătibil la cerere este data la care
instrumentul este prezentat la plată de către deţinătorul său.
Dacă un instrument este tras sau emis, plătibil la una sau mai multe
luni după o dată menţionată sau după data instrumentului sau după vedere,
instrumentul este plătibil la data corespunzătoare a lunii când trebuie făcută
plata conform menţiunii din document.
b) Transfer
Un instrument este transferat prin gir, care presupune livrarea
instrumentului de către girant giratarului sau simpla livrare a instrumentului
(dacă girul este în alb).
Girul trebuie scris pe instrument sau pe un adaos ataşat la acesta şi
poate fi în alb sau special („plin”). Girul în alb se reflectă prin semnătura
singură sau printr-o semnătură însoţită de o declaraţie în sensul că instru-
56
Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

mentul este plătibil persoanei care este în posesia lui. Girul special („plin”)
presupune o semnătură însoţită de indicarea persoanei căreia i se va plăti
suma din instrumentul respectiv.
Dacă girul conţine expresiile „pentru încasare”, „pentru depozit”,
„valoare în încasare”, „prin procură”, „plăteşte oricărei bănci” sau alte
expresii prin care se autorizează giratarul să încaseze instrumentul, giratarul
este un deţinător care poate exercita toate drepturile izvorâte din
instrument, poate gira instrumentul numai în cazul încasării5.
În cazul în care girul conţine cuvintele „valoare în garanţie”,
„valoare în gaj” sau alte cuvinte similare, giratarul este un deţinător care
poate exercita toate drepturile izvorâte din acest instrument, poate gira
instrumentul numai în scopul încasării sumei.
c) Drepturile unui deţinător al unui instrument de natura
cambiei sau a biletului la ordin
Deţinătorul unui instrument are toate drepturile care îi sunt conferite
prin Convenţia internaţională faţă de părţile la instrument şi poate transfera
instrumentul către o altă persoană.
Deţinătorul „protejat” este deţinătorul unui instrument care era
complet când l-a luat, sau care era incomplet şi a fost completat conform
autorităţii sale sau dacă atunci când a devenit un deţinător nu avea
cunoştinţă despre o apărare contra obligaţiei privind instrumentul sau nu
avea cunoştinţă despre o revendicare valabilă a vreunei persoane asupra
instrumentului sau nu avea cunoştinţă despre faptul că a fost dezonorat prin
neacceptare sau neplată6.
Drepturile unui deţinător protejat asupra unui instrument nu sunt
supuse nici unei revendicări asupra instrumentului din partea nici unei
persoane, cu excepţia unei revendicări ce rezultă din tranzacţia de bază,
dintre el însuşi şi persoana care ridică revendicarea.
Drepturile unui deţinător neprotejat sunt supuse oricăror revendicări
valabile asupra instrumentului din partea oricărei persoane, numai dacă a
luat instrumentul având la cunoştinţă despre o astfel de revendicare sau

5
Ibidem, art. 21
6
Ibidem, art. 27-29
57
Relaţii valutar-financiare internaţionale

dacă instrumentul a fost obţinut prin fraudă sau furt sau a participat în orice
moment la fraudă sau furt în privinţa lui.
Transferul unui instrument de către un deţinător protejat investeşte
orice deţinător ulterior cu drepturile asupra instrumentului pe care le avea
deţinătorul protejat.
d) Obligaţiile părţilor la un instrument de natura cambiei şi
biletului la ordin
Conform prevederilor Convenţiei internaţionale, o persoană nu este
obligată printr-un instrument decât dacă îl semnează.
Trăgătorul7 se angajează ca, la dezonorarea cambiei prin
neacceptare sau prin neplată şi la orice protest, să plătească suma din
cambie deţinătorului, oricărui girant sau garant al girantului care preia şi
plăteşte suma din cambie. Trăgătorul poate exclude sau limita propria sa
obligaţie pentru acceptare sau plată a sumei printr-o menţiune expresă pe
cambie. O asemenea stipulare, care exclude sau limitează obligaţia de plată
din cambie, este efectivă numai dacă o altă parte este sau devine obligată
prin cambie.
Trasul8 devine obligat prin cambie dacă o acceptă, ceea ce
înseamnă că după acceptare se angajează că va plăti suma din cambie,
conform termenilor acceptării sale, deţinătorului sau oricărei părţi care
preia şi plăteşte suma din cambie. Acceptarea se menţionează în scris pe
cambie prin semnătura trasului însoţită de expresia „acceptat” sau de
cuvinte cu sens similar sau prin semnătura trasului.
Girantul9 reprezintă persoana care se angajează ca la dezonorarea
cambiei prin neacceptare sau neplată şi la orice protest adresat să plătească
suma din instrument deţinătorului sau oricărui girant ulterior, sau oricărui
garant al girantului, care preia şi plăteşte instrumentul. Girantul poate
exclude sau limita propria sa răspundere printr-o menţiune expresă pe
instrument.

7
Ibidem, art. 38
8
Ibidem, art. 40
9
Ibidem, art. 44
58
Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

Garantul10 constituie persoana care garantează plata unui


instrument, indiferent dacă a fost sau nu acceptat pentru întreaga sumă sau
numai pentru o parte a ei. Garanţia se înscrie pe instrument sau pe o
prelungire ataşată şi se exprimă prin cuvintele „garantat”, „aval”, „bun ca
aval” sau alte cuvinte cu sens similar însoţite de semnătura garantului, pe
faţa instrumentului. Garantul poate specifica persoana pentru care
garantează. În lipsa unor asemenea menţiuni, persoana pentru care
garantează este acceptantul sau trasul în cazul unei cambii. Răspunderea
unui garant asupra instrumentului este de aceeaşi natură ca şi aceea a părţii
pentru care a devenit garant.
Dacă persoana pentru care a devenit garant este trasul, garantul se
angajează să plătească la scadenţă suma din cambie deţinătorului sau
oricărei părţi care preia şi plăteşte cambia, sau dacă cambia este plătibilă la
un moment definit, la dezonorare prin neacceptare şi la orice protest
necesar să plătească deţinătorului sau oricărei părţi care preia şi plăteşte
cambia.
e) Prezentarea cambiei pentru acceptare şi dezonorarea prin
neacceptare
În principiu, o cambie trebuie prezentată pentru acceptare dacă
trăgătorul a stipulat în instrument că trebuie prezentată pentru acceptare,
precum şi în cazurile în care cambia este plătibilă la o perioadă fixă după
vedere sau cambia este plătibilă în alt loc decât la rezidenţa trasului, cu
excepţia cazului în care este plătibilă la cerere.
Cambia este considerată a fi dezonorată prin neacceptare, dacă
trasul, la prezentarea instrumentului în timp, refuză expres să accepte
cambia, sau acceptarea nu poate fi obţinută cu stăruinţa rezonabilă sau dacă
deţinătorul nu poate obţine acceptarea la care este îndreptăţit.
În cazul în care cambia este dezonorată prin neacceptare, deţinătorul
poate să exercite dreptul imediat de recurs împotriva trăgătorului, giranţilor
şi garanţilor.

10
Ibidem, art. 46
59
Relaţii valutar-financiare internaţionale

f) Prezentarea cambiei pentru plată şi dezonorarea prin neplată


Un instrument se consideră a fi prezentat corespunzător pentru plată
dacă se respectă anumite reguli11:
 deţinătorul prezintă instrumentul trasului sau acceptantului într-o zi de
lucru şi la o oră rezonabilă;
 dacă trasul, acceptantul sau emitentul sunt morţi, prezentarea se face per-
soanelor care sunt moştenitori sau persoanelor îndreptăţite să-i
administreze averea;
 prezentarea pentru plată poate fi făcută unei persoane sau autorităţi alta
decât trasul, acceptantul sau emitentul dacă acea persoană este
îndreptăţită prin lege să plătească instrumentul;
 instrumentul care nu este plătibil la cerere se prezintă pentru plată la
scadenţă sau într-una din cele două zile de lucru care urmează după
scadenţă;
 instrumentul care este plătibil la cerere se prezintă pentru plată în
termen de un an de la data emiterii lui;
 instrumentul se prezintă pentru plată la locul de plată specificat pe
document. În cazul în care nu este menţionat nici un loc de plată,
instrumentul se prezintă pentru plată la adresa trasului sau a
acceptantului sau a emitentului, indicată în document..
Întârzierea la prezentarea pentru plată a unui instrument este scuzată
dacă este cauzată de circumstanţe care sunt în afara controlului
deţinătorului şi pe care nu le-a putut evita sau depăşi.
În cazul în care instrumentul nu se prezintă corespunzător pentru
plată, trăgătorul, giranţii şi garanţii nu sunt răspunzători, dar nu sunt eliberaţi
de răspunderea care rezultă din documentul respectiv.
Instrumentul este considerat a fi dezonorat prin neplată în
următoarele situaţii12:
 dacă plata sumei din instrument este refuzată la prezentarea la timp sau
dacă deţinătorul nu poate obţine plata la care este îndreptăţit;

11
Ibidem, art. 55
12
Ibidem, art. 58
60
Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

 dacă prezentarea pentru plată a instrumentului nu este necesară pentru


că s-a renunţat la aceasta.
Recursul
Dacă o cambie este dezonorată prin neplată, deţinătorul poate să-şi
exercite dreptul de recurs împotriva trăgătorului, giranţilor şi garanţilor.
În cazul în care un instrument este dezonorat prin neacceptare sau
neplată deţinătorul îşi poate exercita dreptul de recurs numai după ce instru-
mentul a fost protestat corespunzător pentru dezonorare.
Protestul reprezintă o declaraţie de dezonorare, întocmită la locul
unde a fost dezonorat instrumentul, semnată şi datată de o persoană
autorizată care cuprinde: persoana la cererea căreia este protestat
instrumentul, locul protestului, cererea făcută şi răspunsul dat13. Protestul
poate fi făcut pe instrument sau pe un adaos ataşat la acesta sau ca
document separat care menţionează instrumentul care a fost dezonorat.
În cazul dezonorării unui instrument prin neacceptare sau neplată,
deţinătorul are obligaţia să transmită înştiinţări trăgătorului şi ultimului
girant, tuturor celorlalţi giranţi şi garanţi care la rândul lor trebuie să
transmită înştiinţare de dezonorare ultimei părţi care este obligată prin
instrument14. Înştiinţarea de dezonorare poate fi făcută sub orice formă şi în
orice termen care identifică instrumentul şi declară că acesta a fost
dezonorat prin neacceptare sau neplată.
h) Suma plătibilă din instrument
Deţinătorul poate exercita drepturile sale asupra instrumentului
împotriva oricărei părţi, sau a unora, sau a tuturor părţilor obligate prin ea, şi
nu este obligat să respecte ordinea în care părţile au devenit obligate.
Oricare parte care preia şi plăteşte instrumentul îşi poate exercita drepturile
sale în acelaşi mod contra părţilor obligate faţă de ea.
Partea care plăteşte un instrument şi care se eliberează complet sau
parţial de obligaţia sa poate recupera de la părţile obligate faţă de ea
întreaga sumă, dobânda de la acea sumă şi orice cheltuieli de înştiinţare.

13
Ibidem, art. 60
14
Ibidem, art. 64
61
Relaţii valutar-financiare internaţionale

i) Eliberarea prin plată a sumei din instrument


Persoana care primeşte plata unui instrument trebuie să cedeze
instrumentul trasului care efectuează plata sau oricărei persoane. În cazul
unui instrument plătibil în tranşe la date succesive, trasul sau partea care
efectuează plata unei sume, alta decât ultima tranşă, poate cere ca
menţiunea plăţii să fie făcută pe instrument sau pe un adaos ataşat şi să-i fie
dat documentul de justificare a plăţii.
Deţinătorul nu este obligat să primească plata parţială, iar dacă i se
oferă şi nu acceptă, instrumentul devine dezonorat prin neplată. În situaţia
în care deţinătorul primeşte plata parţială de la tras, de la garant, acceptant
sau emitent, aceştia din urmă se eliberează de obligaţia de plată numai în
măsura sumei plătite din totalul înscris în instrumente.
Dacă deţinătorul primeşte plata de la o altă persoană decât
acceptantul, emitentul sau garantul trasului, partea care a plătit se eliberează
de obligaţia de plată, iar deţinătorul trebuie să dea acelei părţi o copie
certificată a instrumentului. Trasul sau partea care efectuează plata parţială
poate cere ca plata să fie menţionată pe instrument şi să primească un
document de justificare a plăţii.
Deţinătorul are dreptul să refuze să primească plata într-un alt loc
decât cel din instrument, iar dacă plata nu se face la locul unde instrumentul
a fost prezentat pentru plată, se consideră dezonorat prin neplată.
Plata unui instrument se efectuează în conformitate cu anumite
prevederi din Convenţia UNCITRAL15:
 un instrument trebuie plătit în moneda în care este exprimată suma de
plată;
 dacă suma de plată este exprimată într-o anumită unitate monetară de
cont care este transferabilă, între persoana care face plata şi persoana
care o primeşte, plata se face prin transfer de unităţi monetare de cont,
dacă se specifică moneda de plată. În cazul în care unitatea monetară de
cont nu este transferabilă între acele persoane, plata se va face în
moneda specificată pe instrument, sau, dacă aceasta nu este
menţionată, în moneda locului de plată;

15
Ibidem, art. 74
62
Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

 trăgătorul sau emitentul pot menţiona în instrument faptul că trebuie


plătit într-o monedă specificată, alta decât moneda în care este
exprimată suma de plată.
Suma de plată se calculează conform cursului de schimb prevăzut în
instrument. Dacă cursul nu este indicat pe instrument, suma de plată se
calculează conform cursului de schimb la vedere sau cursului de schimb
din data scadenţei.
Dacă instrumentul este dezonorat prin neacceptare, suma de plată se
calculează în funcţie de rata de schimb indicată în instrument. În cazul în
care nu este indicată nici o rată de schimb, la opţiunea deţinătorului, suma
de plată se calculează conform ratei de schimb în vigoare la data
dezonorării sau la data plăţii efective.
În cazul instrumentului dezonorat prin neplată, suma de plată se
calculează pe baza ratei de schimb indicate sau, dacă nu este menţionată o
rată, la opţiunea deţinătorului conform ratei de schimb în vigoare la data
dezonorării sau la data plăţii efective.
În situaţia unui instrument tras într-o monedă care nu este aceea a
locului de plată şi trebuie plătit în moneda locală, suma de plată se
calculează conform ratei de schimb pentru trate la vedere din data
prezentării sau în vigoare la locul unde trebuie prezentat instrumentul
pentru plată16.
Cambiile din relaţiile economice internaţionale pot îmbrăca forma
cambiilor comerciale, cambiilor bancare şi cambiilor documentare.
Cambiile comerciale se completează la contractele comerciale pe credit în
vederea garantării îndeplinirii obligaţiei de plată de către importator.
Cambiile bancare se utilizează în cazul în care trasul este o bancă
comercială. Cambiile documentare prevăd să fie însoţite de documente
comerciale.

4.2. Biletul la ordin

Biletul la ordin reprezintă un instrument de plată din relaţiile


economice internaţionale prin care emitentul se angajează să plătească

16
Ibidem, art. 76
63
Relaţii valutar-financiare internaţionale

beneficiarului sau la ordinul acestuia o sumă de bani la data şi locul


din document.
Un bilet la ordin internaţional reprezintă un înscris care specifică cel
puţin două dintre următoarele locuri şi indică faptul că oricare două astfel
de locuri specificate sunt situate în state diferite, şi anume: locul unde este
întocmit biletul, locul indicat lângă semnătura emitentului, locul indicat
lângă numele beneficiarului plăţii, locul plăţii, dacă este specificat pe bilet
şi este situat într-un stat contractant.
Efectuarea plăţilor internaţionale prin bilet la ordin este prezentată
în figura 4.2.

Fig. 4.2. Efectuarea plăţilor internaţionale prin bilet la ordin

Biletul la ordin este un înscris care conţine o promisiune


necondiţionată prin care emitentul se obligă să plătească o sumă de bani
beneficiarului sau la ordinul acestuia, este plătibil la cerere sau la un
moment definit, este datat şi semnat de emitent.
Caracterul internaţional al biletului la ordin rezultă din faptul
că este reglementat de principiile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra
Cambiilor Internaţionale şi Biletelor la Ordin Internaţionale (UNCITRAL)
şi părţile se angajează să respecte prevederile din documentul menţionat.
Biletul la ordin cuprinde următoarele clauze: denumirea de bilet
la ordin, promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată,

64
Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

scadenţa, locul plăţii şi adresa beneficiarului, data şi locul emiterii,


semnătura emitentului.
Funcţia de instrument de plată a biletului la ordin se manifestă
datorită faptului că emitentul se angajează să plătească suma la scadenţă
către beneficiar.
Emitentul se obligă că va plăti biletul la ordin, conform termenilor
săi, deţinătorului sau oricărei alte părţi care preia biletul la ordin. Emitentul
nu poate exclude sau limita propria răspundere printr-o menţiune pe biletul
la ordin. Biletul la ordin semnat de către doi sau mai mulţi emitenţi poate fi
prezentat oricăruia dintre ei, cu excepţia cazului în care biletul la ordin
indică în mod clar persoana care trebuie să plătească.
Dacă un bilet la ordin este dezonorat prin neplată, deţinătorul poate
să-şi exercite dreptul de recurs împotriva giranţilor şi garanţilor.

4.3. Cecul

Constituie un instrument de plată din relaţiile economice


internaţionale prin intermediul căruia titularul unui cont creditor sau
beneficiarul unui credit dă ordin unei bănci să achite suma înscrisă în
document. Trăgătorul sau emitentul titlului dispune trasului să plătească o
sumă de bani beneficiarului.
Cecul se trage asupra unei bănci în limita fondurilor emitentului şi
cuprinde: denumirea de cec, ordinul de efectuare a plăţii, numele beneficia-
rului, suma care trebuie plătită, numele şi adresa trasului, locul de plată, data
şi locul emiterii, semnătura trăgătorului.
Efectuarea plăţilor internaţionale prin intermediul cecului este
prezentată în figura 4.3.

65
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fig. 4.3. Efectuarea plăţilor internaţionale prin intermediul cecului

În calitate de instrument de plată din relaţiile economice


internaţionale, cecul se caracterizează prin proviziunea (acoperirea) cu
disponibil care se constituie din disponibilităţi bancare sau din credit
bancar. Proviziunea cecului presupune îndeplinirea unor condiţii: să se
constituie înainte de emitere, la o valoare cel puţin egală cu cea a cecului,
să fie certă, lichidă, exigibilă şi disponibilă.
Cecul nominativ indică expres beneficiarul, respectiv persoana
îndreptăţită să încaseze suma prevăzută în document. Cecul la purtător este
un document care nu indică numele persoanei către care urmează să se
efectueze plata, beneficiarul fiind persoana care se află în posesia
documentului.
Cecul la ordin reprezintă un instrument de plată care menţionează
beneficiarul, precum şi dreptul său de a transmite beneficiul plăţii prin
girare sau andosare.
După modul de încasare se pot emite şi utiliza cecuri nebarate,
barate, cecul de virament, cecul documentar, cecul certificat, cecul de voiaj
şi cecul circular.
Cecul nebarat sau cecul în alb se caracterizează prin faptul că se
plăteşte în numerar. Cecul barat reprezintă un instrument la care suma se
plăteşte prin virarea din contul emitentului în contul beneficiarului,
respectiv prin înregistrarea într-un cont bancar (bararea cecului se
realizează prin două linii paralele trase pe faţa documentului).
66
Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

Cecul cu barare generală nu cuprinde menţiuni între liniile trase


pe document şi poate să circule prin girare. Cecul cu barare specială
cuprinde între liniile de pe document condiţiile de plată.
Cecul de virament este un instrument de plată ce cuprinde ordinul
de virare a sumei într-un cont deschis la o bancă.
Cecul documentar reprezintă un instrument de plată prin care
emitentul solicită efectuarea plăţii în favoarea beneficiarului în schimbul
prezentării unor documente cu privire la expedierea sau prestarea
serviciilor.
Cecul certificat se deosebeşte prin faptul că presupune existenţa
expresă a proviziunii ceea ce obligă trăgătorul să prezinte cecul băncii la
care are cont şi disponibil, iar banca certifică în scris existenţa sumei de
plată din document.
Cecul de călătorie reprezintă un instrument de plată ce se foloseşte
pentru achitarea cheltuielilor din cursul unei călătorii turistice a
persoanelor.
Cecul este plătibil la vedere ceea ce înseamnă că banca îl achită la
prezentare sau la un termen scurt de la vedere. Prin această trăsătură se
individualizează funcţia de instrument de plată a cecului deoarece
contribuie la compensarea unor obligaţii de plată din relaţiile economice
internaţionale.

4.4. Cartea de plată (cardul)

Cartea de plată (cardul) reprezintă un instrument pe baza


căruia deţinătorul are dreptul la o procedură de autorizare şi plată a
unor bunuri şi servicii sau de retragere a unor sume de la automatele
bancare.
Cardul are forma unei cărţi de vizită confecţionată din material
plastic rezistent cu dimensiuni tipizate şi standardizate, care cuprinde
următoarele menţiuni:
• denumirea şi sigla băncii, în cazul cardurilor bancare;
• holograma tridimensională care reflectă autenticitatea;

67
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• numărul cardului;
• numele posesorului autorizat;
• durata de valabilitate;
• semnătura trăgătorului;
• sfera de aplicabilitate.
Instrumentele de plată sub forma cardurilor se pot emite de către
bănci, comercianţi sau alte organisme care au sisteme proprii de decontare
cu clienţii (companii telefonice)17.
În funcţie de modul de stocare a caracteristicilor de securizare se
emit carduri cu bandă magnetică şi carduri cu microprocesor.
În raport de sursa de acoperire a cheltuielilor, cardurile pot îmbrăca
forma cărţilor de debit (debit-carduri) şi a cărţilor de credit (credit-carduri).
Cărţile de debit (debit-carduri) se emit în calitate de instrumente de plată în
sumă egală cu disponibilităţile din cont sau în limita unui descoperit de
cont pe care banca îl acordă clientului. Debit-cardul se întemeiază pe
existenţa unor resurse într-un cont pe baza cărora utilizatorul are dreptul de
a efectua cheltuieli în limita soldului disponibil sau de a retrage numerar.
Cărţile de credit (credit-carduri) asigură dreptul deţinătorului de a
achita bunuri şi servicii cumpărate sau retragerea unor sume pe seama unui
credit sau a unei linii de credit acordate.
În calitate de instrument de plată din relaţiile economice
internaţionale, cardul se individualizează prin anumite avantaje:
• diminuează riscurile şi greutăţile în colectarea şi folosirea numerarului;
• simplifică operaţiile clientului la cumpărarea şi plata mărfurilor;
• reduce perioada de efectuare a decontărilor;
• stimulează clienţii să cumpere mărfuri din anumite reţele de magazine şi
implicit promovează vânzările;
• băncile percep comisioane mai mici datorită cheltuielilor reduse cu
efectuarea decontărilor prin intermediul cardurilor;

17
Cezar Basno, Nicolae Dardac, Operaţiuni bancare – Instrumente şi tehnici de plată,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p. 132
68
Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

• cărţile de credit oferă clienţilor dreptul de a obţine linii de credit de la


bănci în vederea efectuării unor cheltuieli.
Plăţile pe care le efectuează persoanele fizice prin intermediul
cardurilor se derulează astfel (a se veda figura 4.4):
 persoana se adresează unei bănci sau organizaţii care emite şi pune la
dispoziţie carduri, încheie un contract pe baza disponibilităţilor din cont
sau a creditului aprobat şi primeşte un card;
 deţinătorul cardului poate cumpăra mărfuri şi servicii;
 deţinătorul cardului prezintă instrumentul de plată comerciantului în
vederea achitării mărfurilor şi serviciilor;
 comerciantul verifică cardul din punct de vedere formal, respectiv
autenticitatea, valabilitatea şi concordanţa datelor;
 comerciantul transmite centrului de autorizare numărul cardului, datele
de identificare şi suma ce trebuie plătită;
 centrul de autorizare transmite cererea de autorizare a plăţii băncii
emitente a cardului;
 banca verifică contul deţinătorului de card şi autorizează operaţia de
efectuare a plăţii;
 centrul de autorizare transmite comerciantului că se acceptă plata din
contul deţinătorului de card;
 comerciantul eliberează marfa însoţită de un document ce reflectă
suma plătită, emis în trei exemplare, din care unul se remite plătitorului,
unul se păstrează în evidenţa comerciantului şi al treilea se prezintă
băncii pentru decontare.

69
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fig. 4.4. Efectuarea plăţilor prin intermediul cardului

Cardurile mai pot asigura retragerea numerarului de la


distribuitoarele automate sau obţinerea de informaţii asupra soldului
contului şi a transferurilor efectuate de posesor din contul său.
Promovarea şi globalizarea plăţilor prin carduri se realizează prin
anumite organizaţii, cum sunt „Visa International”, „Europay
International”, „American Express Master Card International”18.

Întrebări de verificare

1. Prin ce se individualizează cambia internaţională?


2. Care sunt cerinţele formale ale unei cambii?
3. Care sunt obligaţiile părţilor la o cambie internaţională?
4. În ce constă acceptarea şi dezonorarea cambiei prin acceptare?

18
Radu Popescu şi alţii, Cardul – instrument modern de plată, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 1998, p. 18-32
70
Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

5. În ce constă prezentarea cambiei pentru plată şi dezonorarea prin


neplată?
6. Prin ce se deosebeşte biletul la ordin internaţional şi ce clauze conţine?
7. Prin ce se caracterizează cecul în calitate de instrument de plată
internaţional şi care sunt variantele sale?
8. Prin ce se individualizează CARDUL în calitate de instrument de plată
internaţional şi cum se derulează o plată prin CARD?

Bibliografie

1. Cezar Basno, Operaţiuni bancare – Instrumente şi tehnici de plată,


Nicolae Dardac Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
2. Radu Popescu ş.a. Cardul, instrument modern de plată, Tribuna Economică,
Bucureşti, 1998
3. Vasile Turliuc, Monedă şi credit, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi,
Vasile Cocriş ş.a. 2007
4. Gheorghe Voinea Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi, 2007
5 *** Convenţia Naţiunilor Unite asupra Cambiilor şi Biletelor
la Ordin (UNICTRAL)

71
CAPITOLUL 5

CURSUL DE SCHIMB ŞI IMPACTUL SĂU


ASUPRA RELAŢIILOR ECONOMICE
INTERNAŢIONALE

Termeni-cheie: curs de schimb, curs fix, curs flotant, flotare, aprecierea


monedei, deprecierea monedei, coeficient de fluctuaţie valutară,
cerc vicios, cerc virtuos, risc valutar, clauză valutară, curba în J,
zonă obiectiv, factori care influenţează cursul de schimb.

5.1 Cursul valutar: concept, funcţii, forme

Schimburile economice internaţionale fiind exprimate în valută


presupun cunoaşterea raportului de schimb dintre monede şi a factorilor ce
exercită influenţă asupra lui.
Cursul valutar reprezintă raportul valoric dintre moneda unei
ţări şi moneda altei ţări sau preţul unei valute exprimat în altă valută.
Într-o altă formulare, cursul valutar exprimă preţul la care o monedă
naţională se schimbă cu altă monedă1. Raportul de schimb dintre valute are
un caracter sintetic deoarece permite compararea produsului intern brut, a
preţurilor, a salariilor şi a productivităţii muncii din cele două ţări ale căror
monede se compară.
Cursul de schimb al valutei îşi exprimă menirea prin
următoarele funcţii2:

1
Anne O. Krueger, Determinarea cursului valutar, Editura Sedona, Timişoara, 1996,
p. 22
2
Daniel Dăianu, Funcţionarea economiei şi echilibrul extern, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1992, p. 77
72
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

 funcţia de instrument de evaluare a bunurilor şi a serviciilor din


relaţiile economice internaţionale;
 funcţia de instrument de conversie şi de comparare a puterii de
cumpărare a monedelor din diferite ţări;
 funcţia de mecanism de influenţă în relaţiile economice interna-
ţionale prin care pot fi stimulate exporturile, restrânse importurile şi
modificat echilibrul valutar.
Cursul de schimb se determină în mod diferit, în funcţie de anumite
condiţii, astfel:
 în condiţiile în care valorile paritare ale monedelor se exprimau în aur,
cursul valutar (Cv) se calcula în funcţie de cantităţile de aur reflectate de
monede:
P Am
Cv  B , unde:
P m
PAm – paritatea aur a monedei A;
PBm – paritatea aur a monedei B

 cursul valutar poate fi stabilit în mod convenţional de autoritatea


monetară a unei ţări;
 cursul valutar se formează prin confruntarea cererii şi a ofertei de
valută pe piaţa valutară;
 cursul valutar se calculează în funcţie de raporturile a două
monede faţă de o altă monedă (cross-rate);
 cursul valutar se poate determina pornind de la puterea de
cumpărare a unei monede (Pc1) care se raportează la puterea de
cumpărare a altei monede (Pc2) (curs real). Din acest raport rezultă
numărul unităţilor monetare naţionale (n Mn) pentru o unitate monetară
străină (Ms), care poate fi diferit de cursul de schimb nominal.

73
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Pc1 n  Mn
Cv  ; Cv 
Pc 2 Ms
Puterea de cumpărare a unei monede depinde de bunurile şi
serviciile oferite şi de nivelul preţurilor. Paritatea puterii de cumpărare
reflectă bunurile şi serviciile ce se pot achiziţiona cu unităţile monetare din
două ţări.
În relaţiile economice internaţionale, raportul de schimb al valutei
diferă în funcţie de locul de formare, mărime şi de alţi factori.
Cursul oficial se caracterizează prin faptul că se stabileşte de
autoritatea monetară a unei ţări, fie la paritate, fie la un nivel convenţional.
În perioada exprimării valorii monedelor în aur, cursul de schimb se forma
în funcţie de cantitatea de aur a monedelor, iar banca centrală se angaja să îl
menţină mai multă vreme la acelaşi nivel, fiind cunoscut sub denumirea de
curs fix.
Cursurile fixe se menţineau la acelaşi nivel prin intervenţia
autorităţii monetare pe piaţa valutară, respectiv prin intervenţia băncii
centrale pe piaţa valutară.
Cursurile flotante se individualizează prin faptul că se formează pe
piaţa valutară, în funcţie de influenţele factorilor economici, monetari şi
financiari, având nivel variabil şi flexibil.
Cursurile fluctuante exprimă formarea raporturilor de schimb
dintre valute în anumite limite în mod liber (limite de fluctuare mai mari
decât cele din perioada cursurilor fixe), iar pe măsura atingerii lor,
autoritatea monetară intervine pe piaţă pentru a limita variaţia cursului de
schimb.
Sistemul valutar de la Bretton Woods (SUA) din anul 1944 a
funcţionat pe baza mecanismului cursurilor fixe. Cursurile de schimb ale
monedelor ţărilor membre ale F.M.I. oscilau în jurul parităţii în limita de 
1%. Ţările membre ale F.M.I. se angajau să menţină cursurile monedelor în
limitele marjelor de fluctuaţie prin intervenţii pe pieţele valutare.

74
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

Mecanismul cursurilor de schimb fixe aplicat de ţările membre


ale FMI în relaţiile economice internaţionale a fost justificat prin
următoarele argumente3:
• mecanismul cursurilor de schimb fixe urmărea să formeze şi să menţină
stabilitatea în schimburile economice internaţionale;
• riscurile reduse din contractele comerciale internaţionale;
• mecanismul cursurilor fixe era menit să asigure o administrare eficientă
şi echitabilă a resurselor valutare.
În perioada aplicării mecanismului cursurilor fixe s-au manifestat unele
efecte negative, printre care:
• în măsura în care se modifica cursul de schimb peste limitele stabilite se
manifesta incertitudine în derularea tranzacţiilor comerciale
internaţionale;
• banca centrală îşi dirija rezervele valutare spre susţinerea cursului de
schimb şi se diminua influenţa lor în asigurarea echilibrului valutar;
• uneori, politicile economice ale ţărilor erau orientate spre susţinerea
cursului de schimb şi nu spre stimularea schimburilor economice
internaţionale.
Evoluţia economică a statelor capitaliste în anii 1950-1970,
presiunile de pe piaţa aurului şi alţi factori economici şi monetari au
exercitat influenţă asupra funcţionării mecanismului cursurilor de schimb
fixe.
Acordul Smithsonian din decembrie 1971 a prevăzut un sistem de
cursuri raportate la dolarul SUA cu marje mai mari de fluctuare de până la
 2,25% denumit sistemul cursurilor centrale, ce s-a aplicat până în martie
1973, după care ţările dezvoltate au trecut la flotarea cursurilor valutare.
În acest context, cea de a doua modificare a statutului Fondului
Monetar Internaţional din anul 1978 a prevăzut principiul potrivit căruia
ţările membre se bucură de libertate în alegerea politicii de curs. În
conformitate cu prevederile art. IV din statutul Fondului Monetar

3
Philippe d’Arvisent, Thiery Schowb, Finances Internationale, Hachette Supérieure,
Paris, 1995, p. 24-25
75
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Internaţional, ţările membre sunt invitate să colaboreze cu Fondul şi cu


celelalte ţări membre în aplicarea flotării cursurilor valutare4. Ţările
membre se mai angajează să nu manevreze cursul de schimb pentru a
obţine avantaje unilaterale şi să nu aplice măsuri care să împiedice ajustarea
balanţei de plăţi.

5.2. Flotarea cursurilor valutare

Flotarea cursurilor valutare exprimă formarea raportului de


schimb al unei valute pe piaţa valutară, în funcţie de cererea şi oferta
de valută şi de alţi factori economici, monetari şi financiari. Flotarea se
realizează în mai multe variante:
 flotarea concertată se aplică în cazul în care unele ţări se angajează ca
între monedele lor să menţină anumite marje de fluctuare, iar în
comparaţie cu monedele altor state cursul monedei se formează liber pe
piaţă;
 flotarea neconcertată se manifestă în cazul în care cursul unei valute
în raport cu altă valută se formează pe piaţa valutară;
 flotarea pură (curată) se realizează în situaţia în care cursul unei valute
se formează pe piaţa valutară fără intervenţia autorităţii monetare;
 flotarea impură (murdară) se caracterizează prin faptul că raportul de
schimb al valutei de pe piaţă se formează prin intervenţia autorităţii
monetare, respectiv a băncii centrale.
Determinarea cursului valutei pe piaţa valutară generează unele
efecte pozitive în relaţiile economice internaţionale:
 flotarea favorizează echilibrarea spontană a balanţei de plăţi, dacă
raportul de schimb al valutei se situează la nivelul de echilibru al cererii
şi ofertei de pe piaţa valutară;
 flotarea poate să determine reducerea necesarului de rezerve valutare în
cazul în care banca centrală nu se mai angajează să intervină pe piaţa
valutară pentru susţinerea cursului de schimb;

4
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, art. IV, p. 6
76
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

 formarea cursului de schimb pe piaţa valutară asigură ajustarea


economiei naţionale în funcţie de influenţele factorilor economici,
monetari şi financiari;
 flotarea descurajează intervenţiile speculative deoarece variaţiile
cursurilor sunt mai greu de anticipat;
 flotarea contribuie la formarea unui nivel fundamentat al cursului de
schimb dacă nu se aplică anumite măsuri pentru echilibrarea balanţei de
plăţi.
În favoarea generalizării cursurilor flotante din anii ’70 s-au
invocat următoarele argumente:
a) Autonomia politicii monetare;
În condiţiile abolirii obligaţiei băncilor centrale de a interveni pe
pieţele valutare pentru a menţine cursurile de schimb fixe, autorităţile
ţărilor membre ale FMI promovau politici monetare care să asigure
ajustarea cursului de schimb;
b) Eliminarea asimetriilor din sistemul de la Bretton Woods,
care au provocat dezechilibre în relaţiile economice internaţionale;
Rolul principal în determinarea ofertei de monedă revenea
Sistemului Rezervelor Federale datorită faptului că dolarul SUA
reprezenta monedă de rezervă a sistemului valutar de la Bretton Woods.
Băncile aveau posibilităţi limitate de a influenţa oferta proprie de monedă
naţională. De asemenea, ţările membre aveau posibilitatea să deprecieze
moneda în cazul unui dezechilibru fundamental.
c) Cursul de schimb era considerat ca instrument de reglare
automată a economiei naţionale.
Prin cursurile de schimb flotante s-a apreciat că se poate asigura o
ajustare a economiei naţionale. Pe baza raportului dintre cerere şi ofertă
sporesc exporturile şi se reduc importurile.
Principalele dezavantaje ale cursurilor flotante sunt
reprezentate de:
- băncile centrale nu mai au obligaţia de a menţine cursurile la
nivel fix, astfel că ar putea să promoveze politici cu efecte inflaţioniste;

77
Relaţii valutar-financiare internaţionale

- speculaţiile pe piaţa valutară ar putea genera instabilitate pe


piaţa valutară şi efecte negative asupra raportului dintre echilibrul intern
şi extern;
- accentuarea imprevizibilităţii cursurilor de schimb şi
influenţarea comerţului şi a investiţiilor internaţionale;
- abandonarea coordonării politicilor economice, care ar putea
genera restricţii reciproce în relaţiile economice internaţionale;
- nu se asigură o autonomie reală în promovarea politicilor
macroeconomice.
Cursurile flotante generează şi unele efecte negative în relaţiile
economice internaţionale:
 cursurile flotante amplifică riscurile din comerţul internaţional;
 flotarea cursurilor presupune imobilizarea unor sume pentru acoperirea
pierderilor din producerea riscului valutar;
 cursurile flotante propagă inflaţia ca urmare a tendinţei participanţilor
la schimburile internaţionale de a majora preţurile în vederea acoperirii
pierderilor din modificarea cursului de schimb;
 cursurile flotante influenţează asupra raportului dintre export, import şi
producţia internă;
 cursurile flotante pot determina aplicarea unor măsuri protecţioniste.
Reuniunile reprezentaţilor ţărilor industriale au dezbătut efectele
negative ale cursurilor flotante asupra relaţiilor economice internaţionale şi
au susţinut armonizarea politicilor monetare pentru a limita fluctuaţiile
cursului de schimb.
În vederea înlăturării efectelor negative ale cursurilor flotante
asupra relaţiilor economice internaţionale s-au formulat unele opinii:
 unii specialişti au susţinut revenirea la paritatea aur şi adaptarea ei la
condiţiile actuale din relaţiile economice internaţionale;
 altă soluţie presupune aplicarea unor parităţi pe durate mai mari de timp
şi susţinerea lor prin politici monetare convergente ale statelor
participante;
 politica de flotare controlată pe baza unor indicatori macroeconomici
care asigură coordonarea politicilor economice şi valutare;
78
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

 alţi specialişti au apreciat că se pot institui zone obiectiv (target zone)


care să limiteze perioadele în afara cărora autorităţile monetare nu sunt
pregătite să intervină pe pieţele valutare pentru stabilizarea cursului de
schimb.
Zonele-obiectiv reprezintă un sistem hibrid de cursuri în care se
îmbină unele laturi ale cursurilor fixe cu cele ale cursurilor flotante, şi
anume5:
 evoluţia cursului de schimb are o marjă de variaţie pe o perioadă
determinată;
 abaterile cursului de la marjele de variaţie se corectează prin
intermediul instrumentelor de politică monetară;
 zonele-obiectiv implică intervenţii pe pieţele valutare, dar acestea nu
sunt obligatorii;
 funcţionarea zonelor-obiectiv poate fi susţinută prin coordonarea
strategiilor economice şi a politicilor monetare;
 zonele pot fi modificate ca urmare a impactului factorilor economici şi
financiari;
 în interiorul zonei, cursurile de schimb pot fi influenţate de politica
monetară şi prin controlul mişcării capitalurilor.
Susţinătorii soluţiei zonelor-obiectiv consideră că volatilitatea ce
exprimă variaţia cursului de schimb pe termen scurt se deosebeşte de
dereglare care reflectă îndepărtarea cursului de schimb de nivelul de
echilibru pe termen lung. Zonele-obiectiv se pot aplica în varianta dură sau
moale în funcţie de mărime, frecvenţă, schimbări şi grad de intervenţie.

5.3 Factori care influenţează asupra cursului valutar

Raportul de schimb dintre valute este o variabilă care depinde de


factori interni şi externi. Din punct de vedere al naturii lor, factorii care

5
Ioan Popa, Tranzacţii internaţionale, Editura Recif, Bucureşti, 1992, p. 82
79
Relaţii valutar-financiare internaţionale

influenţează cursul de schimb pot fi economici, monetari, financiari şi


psihologici6.

Factori fundamentali de influenţă asupra cursului de schimb


a) Unul din factorii cei mai importanţi care influenţează cursul
valutar îl constituie situaţia balanţei de plăţi. Echilibrul balanţei de plăţi
este dependent de valoarea exporturilor şi a importurilor, de gradul de
eficienţă şi competitivitate al produselor, de nivelul preţurilor, de serviciile
internaţionale şi de conjunctura de pe pieţele internaţionale. Relaţia dintre
cursul valutar şi balanţa de plăţi este prezentată în figura 5.1.

Fig. 5.1. Relaţiile dintre cursul valutar, balanţa de plăţi,


cererea şi oferta de monedă

În cazul în care o ţară înregistrează un deficit al balanţei de plăţi,


economia naţională nu poate să asigure exporturi corespunzătoare sumelor
în monedă naţională existente în străinătate. Deţinătorii de monedă din

6
Paul Bran, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti,
1995, p. 79-83
80
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

străinătate vând sumele pe piaţa valutară, oferta de valută depăşeşte cererea


şi moneda se depreciază.
Dacă ţara realizează un excedent al balanţei de plăţi, sumele în
valută se pot utiliza pentru cumpărarea mărfurilor şi a serviciilor din
străinătate, cererea de valută este mai mare decât oferta şi moneda se
apreciază.
La rândul său, cursul de schimb influenţează echilibrul balanţei de
plăţi externe ca urmare a relaţiei de conexiune dintre ele. Deprecierea
valutei stimulează creşterea exporturilor, restrânge importurile şi determină
o tendinţă de echilibrare a balanţei de plăţi. Aprecierea valutei contribuie la
descurajarea exporturilor, la stimularea creşterii importurilor şi generează
dezechilibru în balanţa de plăţi.

Balanţa de plăţi Cursul de schimb

Teoriile de orientare keynesistă au susţinut că raportul de schimb al


monedei unei ţări este influenţat îndeosebi de fluxurile din balanţa
comercială şi din balanţa contului de capital.
Creşterea produsului intern atrage creşterea importurilor, formarea
unui deficit în balanţa comercială şi deprecierea monedei ţării respective.
ΔY > 0 Import > 0 → Deficit comercial → Deprecierea monedei
În condiţiile în care cresc preţurile într-o ţară, pierderea de
competitivitate determină reducerea exporturilor, formarea unui deficit
comercial şi deprecierea monedei.
ΔP > 0 → Export < 0 Pierdere de competitivitate → Deficit →
Depreciere
Creşterea ratei dobânzii într-o ţară în comparaţie cu dobânda din
alte ţări stimulează intrările de capital, creşterea cererii pentru moneda ţării
respective şi aprecierea monedei.
Δi > 0 → Intrări de capital → Cerere de monedă → Aprecierea
monedei

81
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Exporturile unei ţări ca factor de influenţă asupra balanţei


comerciale sunt dependente de cererea de bunuri din ţările în care se
exportă bunurile respective. Creşterea cererii de bunuri din anumite ţări
pentru bunurile unei ţări implică sporirea exporturilor şi asigurarea
echilibrului balanţei comerciale. Scăderea cererii de bunuri din străinătate
pentru o ţară atrage reducerea exporturilor, apariţia deficitului comercial şi
deprecierea monedei.
Importurile reprezintă un alt factor de influenţă asupra balanţei
comerciale şi depind de produsul intern al ţării respective.
În teoriile de orientare keynesistă cursul de schimb este considerat
ca o expresie a influenţei fluxurilor cu străinătatea, iar principalele canale
de transmisie sunt balanţa comercială şi balanţa contului de capital.
b) Raportul dintre cererea şi oferta de monedă este considerat
factor fundamental de influenţă asupra cursului de schimb în teoriile
monetariste
Oferta de monedă (M), care reflectă raportul dintre oferta nominală
de monedă şi nivelul general al preţurilor (P) dintr-o ţară, se află în
concordanţă cu cererea de monedă (α), care este dependentă de rata
dobânzii (i) şi de produsul intern (Y).

M
  (i, Y )
P

În concepţia monetaristă, cursul de schimb fiind expresia raportului


dintre nivelul general al preţurilor din două ţări, poate fi reflectat şi de
raportul dintre oferta de monedă sau cererea de monedă din ţările
respective.
P M  (i, Y )
CV  *  *  *
P M  (i, Y )
Excedentul de ofertă de monedă faţă de cererea dintr-o anumită
ţară, antrenează o depreciere a monedei naţionale.
Sporirea cererii de monedă a unei ţări ca expresie a creşterii
produsului intern în raport cu oferta atrage aprecierea monedei ţării
respective.

82
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

ΔY > 0 → ΔMc > 0 → Excedent Mc → Apreciere


c) Dobânda reprezintă un alt factor fundamental de influenţă
asupra cursului de schimb
Potrivit teoriei efectului FISHER există o relaţie directă între
diferenţele de dobândă din două ţări şi nivelul cursului de schimb.
O creştere a ratei dobânzii în ţara „A” în raport cu dobânda din ţara
„B” atrage o deplasare a capitalurilor din ţara „B” către ţara „A”. Operatorii
din ţara „B” cumpără sume în moneda ţării „A” în vederea plasării şi a
obţinerii unei dobânzi mai mari.
Creşterea cererii de monedă a ţării „A” contribuie la formarea unui
excedent în contul de capital şi la aprecierea monedei ţării respective.
Moneda ţării „B” din care capitalurile se transferă în ţara „A” se depreciază
ca urmare a deficitului din contul de capital.
Ţara „A” Ţara „B”

Dobândă ridicată Intrări de valută

Creşterea cererii
de monedă Deficit în contul de
capital
Excedent în
contul de capital
Deprecierea
Aprecierea monedei
monedei
Fig. 5.2. Impactul dobânzii asupra cursului valutar

Politica monetară a băncii centrale de scădere sau de creştere a ratei


dobânzii, care implică creşterea, respectiv scăderea cererii interne de bunuri

83
Relaţii valutar-financiare internaţionale

şi servicii şi implicit un nivel al produsului intern şi al importurilor va


influenţa şi cursul de schimb.
Creşterea sau scăderea ratei dobânzii promovată de o bancă centrală
determină modificări ale masei monetare în circulaţie şi influenţe asupra
cursului de schimb.
d) Cursul de schimb al unei monede este dependent de
cantitatea de bunuri şi servicii, care se poate procura cu o unitate
monetară a unei ţări comparativ cu unitatea monetară a altei ţări, în
viziunea teoriei parităţii puterilor de cumpărare, fundamentată de
Gustav Cassel, în lucrarea publicată în anul 1923 „Moneda şi schimbul
după 1914”.
Paritatea puterilor de cumpărare presupune ca o unitate monetară a
unei ţări să se compare din punct de vedere al valorii bunurilor care se pot
procura cu unitatea monetară a altei ţări. În compararea puterilor de
cumpărare a monedelor din două ţări exercită influenţă fundamentală
preţurile din ţările respective.
În condiţiile în care raportul dintre preţurile unui produs omogen,
exprimate în monedele a două ţări reflectă un curs de schimb, paritatea
globală a puterilor de cumpărare dintre monedele a două ţări este expresia
raportului dintre nivelul general al preţurilor din cele două ţări (P).
Pt
Cv 
P*t
Potrivit teoriei parităţii puterilor de cumpărare cursul de schimb
dintre monedele a două ţări se modifică pe măsură ce se înregistrează
creşterea sau scăderea nivelului general al preţurilor în ţările respective.

Alţi factori ce exercită influenţă asupra cursului de schimb


a) Raportul dintre cererea şi oferta de valută de pe piaţă
exercită influenţă asupra cursului valutar. Cererea de valută depinde de
valoarea importurilor, de serviciile internaţionale necesare, de termenele de
rambursare a creditelor, de nivelul dobânzilor şi de ieşirile de capitaluri.
Oferta de valută este determinată de exportul de mărfuri, de încasările din
servicii internaţionale, încasările din rambursări de credite şi dobânzi,

84
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

precum şi de intrările de capital. Unele influenţe ale factorilor care


determină cererea şi oferta de valută se pot compensa între ele. De
exemplu, influenţa ieşirilor de capital se atenuează prin majorarea
exportului de mărfuri sau dezvoltarea serviciilor internaţionale. Creşterea
importului de mărfuri se compensează cu influenţa intrărilor de capital.
b) Extinderea sau restrângerea creditului neguvernamental în
economie influenţează asupra cursului de schimb. Politica de creştere a
creditului neguvernamental în economie implică creşterea masei monetare
în circulaţie, care poate să determine deprecierea monedei ţării respective.
Pe de altă parte, politica de credit stimulează creşterea cererii de bunuri şi
servicii în cadrul economiei naţionale, din care o parte provine din import,
contribuind la creşterea importurilor, la formarea unui deficit comercial,
care va influenţa şi cursul de schimb al monedei.
Politica de restrângere a creditului neguvernamental se reflectă în
reducerea cererii de bunuri şi servicii în economie, implicit, şi a
importurilor, la înregistrarea unui echilibru în contul curent şi la o influenţă
pozitivă asupra cursului de schimb al monedei. Restrângerea creditului
neguvernamental în economie, atrage reducerea masei monetare în
circulaţie şi exercitarea pe această cale a unei influenţe asupra cursului de
schimb.
c) Creşterea deficitului bugetar necesită contractarea unor
împrumuturi de către guvern pentru finanţare, care pot exercita influenţă
asupra cursului de schimb al monedei.
d) Politica de impozite exercită influenţă indirectă asupra cursului
de schimb. În condiţiile unei politici care vizează creşterea impozitelor se
poate manifesta tendinţa ca întreprinzătorii privaţi să-şi restrângă producţia,
ceea ce determină creşterea importurilor de bunuri şi formarea unui deficit
al balanţei comerciale, care va influenţa cursul de schimb al monedei.
Politica de relaxare fiscală, contribuie la stimularea creşterii
producţiei de către întreprinzătorii privaţi, la satisfacerea în mai mare
măsură a cererii interne de bunuri din producţia internă, la reducerea
importurilor şi la echilibrarea balanţei comerciale.
e) Politica de creştere a cheltuielilor poate antrena creşterea
cererii de bunuri şi servicii în economie, sporirea produsului intern brut. În

85
Relaţii valutar-financiare internaţionale

condiţiile în care cererea de bunuri şi servicii nu poate fi satisfăcută din


producţia internă se importă mai multe bunuri, care vor accentua deficitul
din balanţa comercială şi indirect se va reflecta asupra cursului de schimb.
f) Investiţiile reprezintă un factor indirect de influenţă asupra
cursului de schimb. În condiţiile în care cresc investiţiile în ramurile
productive se creează capacităţi de producţie, care asigură creşterea
producţiei interne de bunuri şi servicii, satisfacerea în proporţie mai mare a
cererii interne din producţia internă, creşterea exporturilor, restrângerea
importurilor, asigurarea echilibrului balanţei comerciale şi o influenţă
pozitivă asupra cursului de schimb al monedei.
Datorită investiţiilor mai reduse în economia unei ţări se pot
importa mai multe bunuri pentru a satisface cererea internă, se accentuează
deficitul şi, implicit, va fi influenţat cursul de schimb.
g) Impactul exercitat de productivitatea muncii asupra
importului, exportului şi balanţei comerciale a unei ţări a fost abordat de
Mihail Manoilescu în teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional.
Din punct de vedere al structurii economice a unei ţări, Mihail
Manoilescu a identificat următoarele situaţii:7
a) Ţări industriale (dezvoltate din punct de vedere economic) care
exportau mărfuri industriale şi importau materii prime şi alimente la care
productivitatea medie aferentă mărfurilor de export (pe) era mai mare decât
productivitatea generală (pg) şi decât productivitatea muncii aferentă
mărfurilor de import (pi).
pe > pg > pi
În condiţiile în care asemenea ţări schimbă un cuantum mediu al
exportului contra unui cuantum mediu al importului înregistrează avantaje
pozitive din schimburile comerciale internaţionale.
În acelaşi timp, productivitatea medie aferentă mărfurilor de export
contribuie la creşterea exporturilor, la echilibrarea balanţei comerciale şi la
aprecierea monedei.

7
Mihail Manoilescu, Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria
protecţionismului şi schimbului internaţional, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1986, p.311-321
86
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

b) Ţările agricole (respectiv ţările mai puţin dezvoltate din punct de


vedere economic) care exportau cereale, materii prime cu productivitate
mai redusă şi importau produse industriale cu productivitate ridicată.
pe < pg < pi
Ţările din această categorie înregistrează dezavantaje din
schimburile comerciale internaţionale deoarece pentru mărfurile industriale
importate cedează mărfuri cu productivitate mai redusă.
În condiţiile în care o ţară importă mărfuri industriale cu
productivitate mai mare şi exportă materii prime se va confrunta cu un
deficit al balanţei comerciale, care atrage deprecierea monedei;
h) Măsurile de politică economică care vizează creşterea
schimburilor comerciale internaţionale pot exercita influenţă şi asupra
cursului de schimb;
i) În perioada de avânt economic din cadrul ciclului economic,
creşterea producţiei şi a exporturilor, se reflectă în aprecierea monedei. În
perioadele de recesiune, scăderea producţiei, creşterea şomajului, care
exercită influenţă asupra cererii de bunuri şi servicii, vor influenţa negativ
asupra cursului de schimb al monedei;
j) O influenţă asupra cursului de schimb exercită intervenţia
băncii centrale pe piaţa valutară, precum şi vânzările şi cumpărările
de valută de către băncile comerciale;
k) Cursul de schimb al monedei reflectă şi impactul exercitat de
către estimările individuale şi aşteptările de la moneda unei ţări.

5.4. Influenţa cursului valutar asupra relaţiilor economice


internaţionale

Efectele fluctuaţiei cursului de schimb depind de structura


schimburilor comerciale, de prestările de servicii, de valuta în care sunt
exprimate relaţiile economice internaţionale, de conjunctura de pe pieţele
valutare, de situaţia economico-financiară a participanţilor la schimburile
internaţionale.
În perioada practicării cursurilor de schimb fixe, devalorizarea era
expresia deciziei autorităţii monetare de diminuare a puterii de cumpărare a
monedei în raport cu aurul şi alte valute (devalorizarea explicită), iar
87
Relaţii valutar-financiare internaţionale

revalorizarea reflecta creşterea puterii de cumpărare a monedei faţă de aur


şi alte valute (revalorizare explicită).
În condiţiile cursurilor flotante, devalorizarea are caracter implicit
datorită reducerii puterii de cumpărare a monedei pe piaţă, în funcţie de
cerere şi ofertă, fiind numită depreciere, iar revalorizarea implicită reflectă
creşterea puterii de cumpărare a monedei pe piaţă, ceea ce înseamnă că
moneda se apreciază.
Deprecierea reflectă scăderea puterii de cumpărare a monedei
pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă şi se calculează în funcţie de noul
(CV1) şi vechiul curs de schimb (CV0) al monedei faţă de o altă
monedă.
CV1  CV0
K dp 
CV0

Aprecierea sau revalorizarea implicită a valutei exprimă


creşterea puterii de cumpărare faţă de alte valute şi se determină pe baza
cursurilor de schimb de dinainte şi de după momentul producerii variaţiei
cursului.
CV0  CV1
K ap 
CV0

Deprecierea (devalorizarea implicită) monedei stimulează


exporturile şi frânează importurile deoarece importatorii având nevoie de
sume mai mari pentru a-şi procura mărfurile necesare îşi reduc cantităţile.
Deprecierea îi avantajează pe debitori, care îşi achită datorii în monedă
depreciată şi îi dezavantajează pe creditori.
Aprecierea monedei îngrădeşte exporturile şi stimulează
importurile unei ţări. Importurile sporesc ca urmare a efortului valutar
mai redus pentru achitarea lor. Aprecierea monedei dezavantajează
debitorii, care îşi achită datoriile în monedă mai puternică, iar creditorii
sunt avantajaţi în urma încasării creanţelor în moneda respectivă.
Teoria elasticităţii a susţinut că devalorizarea sau deprecierea
monedei influenţează balanţa de plăţi prin preţurile bunurilor şi serviciilor.
Efectele deprecierii monedei asupra echilibrului balanţei de plăţi externe

88
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

depind de elasticitatea preţurilor bunurilor destinate exporturilor şi


elasticitatea preţurilor bunurilor importate.
Raportul dintre modificarea relativă a cantităţii de bunuri şi
modificarea relativă a preţurilor reflectă fie o cerere relativ elastică la
preţ (Ec  1), fie o cerere unitar elastică (Ec = 1), fie cerere relativ inelastică
la preţ (Ec < 1).
În condiţiile în care elasticitatea cererii pentru import şi export este
mai mare decât unu, devalorizarea contribuie la îmbunătăţirea situaţiei
balanţei de plăţi. În cazul în care suma elasticităţii cererii este real mai mică
decât unu, devalorizarea influenţează negativ balanţa comercială.
După teoria „absorbţiei”, devalorizarea poate să determine
modificarea soldului balanţei comerciale prin efectele asupra venitului
naţional (Y) şi asupra absorbţiei interne8.
Teoria absorbţiei a considerat că devalorizarea are efecte
pozitive asupra balanţei comerciale în cazul creşterii produsului
naţional brut şi a scăderii absorbţiei interne. Devalorizarea poate să
încurajeze utilizarea resurselor interne în vederea creşterii producţiei
destinate exportului şi a producţiei necesare acoperirii cererii interne în
vederea diminuării importurilor.
În cazul în care efectele pozitive ale devalorizării monedei asupra
echilibrului balanţei de plăţi externe nu se manifestă imediat ci după o
anumită perioadă de timp se reprezintă grafic prin „Curba în J”9(a se
vedea figura 5.3).
După devalorizare, importurile cresc datorită influenţei preţurilor de
import deşi cantitatea nu se modifică. Pe măsură ce trece o anumită
perioadă de timp de la momentul devalorizării, importurile scad,
exporturile cresc şi se manifestă tendinţa de echilibru în balanţa comercială.
Efectele pozitive ale devalorizării monedei asupra echilibrului
balanţei comerciale se manifestă după o anumită perioadă de timp, în
condiţiile creşterii competitivităţii mărfurilor, a extinderii relaţiilor

8
Ion Stoian, Aurel Berea, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1977, p. 178
9
Anne O. Krueger, Determinarea cursului de schimb, Editura Sedona, Timişoara, 1996,
p. 41
89
Relaţii valutar-financiare internaţionale

comerciale cu alţi parteneri, a dezvoltării capacităţilor de producţie pentru


export şi a transferării ofertei de produse de pe o piaţă pe alta.

Fig. 5.3. Efectele devalorizării valutei sub forma curbei în „J”

Uneori, deprecierea unei monede nu stimulează în suficientă măsură


exporturile şi nu descurajează importurile, manifestându-se efectul
„pervers”10 sau un efect negativ, opus celui aşteptat.
În măsura în care deprecierea monedei nu stimulează creşterea
exporturilor şi nu restrânge şi descurajează importurile, care se menţin sau
cresc, ţara se încadrează într-un „cerc vicios”(a se vedea figura 5.4).
Dezechilibrele structurale din economie şi consumurile mai mari
decât resursele contribuie la formarea cercului vicios dintre depreciere şi
dezechilibrul balanţei de plăţi, care se propagă prin inflaţie.
Profesorul Anghel Rugină consideră devalorizarea ca o sabie cu
două tăişuri: „pe de o parte, se pare că ar ajuta momentan la creşterea
exporturilor şi ar aduce valută, care ar îmbunătăţi situaţia balanţei de plăţi.
În realitate însă, după un scurt timp, situaţia se inversează, şi un nou val de
inflaţie opreşte creşterea exporturilor şi încurajează importurile, anulând
orice avantaj şi, în plus, are ca o consecinţă deficite bugetare şi şomaj"11.

10
Lexique d’ Economie, Dalloz, Paris, 1991, p. 226- 227
11
Anghel Rugină, Un miracol economic în România este încă posibil!, Editura Porto
Franco, Galaţi, 1992, p. 67
90
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

Fig. 5.4. Cercul vicios dintre deprecierea valutei


şi deficitul balanţei de plăţi

Dacă aprecierea valutei determină o restrângere moderată a


exporturilor şi menţinerea sau creşterea importurilor în limite controlabile,
starea de echilibru a balanţei de plăţi se menţine şi ţara se încadrează într-un
„cerc virtuos”(a se vedea figura 5.5).

Fig. 5.5. Cercul virtuos dintre aprecierea valutei şi balanţa de plăţi echilibrată

Deprecierea valutei exercită influenţă în direcţia restabilirii


echilibrului extern dacă este însoţită de programe care vizează creşterea
producţiei şi a exportului, stimularea intrărilor de capital străin, a
investiţiilor, descurajarea importurilor şi consolidarea rezervelor valutare.

91
Relaţii valutar-financiare internaţionale

5.5. Riscul valutar şi măsuri de protecţie

Riscul valutar reflectă probabilitatea de a se înregistra pierderi din


contractele comerciale internaţionale sau din alte raporturi economice
datorită modificării cursului de schimb al valutei în perioada de la
încheierea contractului şi până la scadenţă.
Exportatorii sunt supuşi riscului valutar în cazul în care, la data
încasării contravalorii mărfurilor, valuta de contract se depreciază faţă de
momentul încheierii contractului comercial internaţional. La rândul lor,
importatorii suportă efectele riscului valutar dacă valuta de contract se
apreciază în perioada de la încheierea contractului şi până la scadenţă.
Poziţia de schimb exprimă diferenţa între devizele primite şi de
primit, pe de o parte, şi devizele care urmează să fie predate pentru
acoperirea unor obligaţii de plată din relaţiile economice internaţionale, pe
de altă parte. Poziţia de schimb poate fi lungă, dacă devizele primite şi de
primit sunt mai mari decât devizele ce urmează să fie predate (R > D),
scurtă în cazul în care devizele primite sunt mai mici decât devizele care
urmează să fie predate (R < D) şi fermă dacă cele două mărimi sunt egale
(R = D).
Variaţia cursului valutei influenţează rezultatele financiare ale unui
agent economic astfel12:

Poziţia de schimb Efecte financiare


Apreciere Depreciere
lungă câştig pierdere
scurtă pierdere câştig
fermă neutră neutră

Efectele riscului valutar pot fi prevenite sau atenuate prin aplicarea


unor măsuri contractuale, care cuprind: alegerea valutei de contract,
înscrierea în contract a unei clauze valutare sau a unei clauze de revizuire a
preţurilor. Măsurile extracontractuale constau în contractarea unor

12
Christian et Mirelle Zambotta, Gestion financière, Finance de marché, Dunod, Paris,
1997, p. 86
92
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

credite paralele, recurgerea la operaţiuni la termen, hedging valutar şi


operaţii de acoperire pe pieţele derivate.
În momentul negocierii contractului, părţile analizează legislaţia
valutară din ţările de origine, evoluţia pieţei valutare şi impactul previzibil
al cursului valutei de contract.
La încheierea contractului comercial internaţional, părţile pot
acţiona pentru corelarea plăţilor pentru importuri cu momentul realizării
încasărilor din exporturi, pentru includerea în contracte a clauzelor de
consolidare valutară şi a unor marje de siguranţă în preţuri.

A. Măsuri contractuale de atenuare a efectelor negative


ale riscului valutar
a) În contractele comerciale internaţionale încheiate până în anul
1971, s-a aplicat clauza aur, care însemna precizarea conţinutului în aur al
monedei din momentul încheierii contractului şi a faptului că, în măsura în
care se modifică conţinutul în aur al monedei, plata se efectua la noul raport
de schimb rezultat din modificarea conţinutului în aur. Din momentul
renunţării la definirea valorilor paritare ale monedelor în aur, clauza aur nu
se mai aplică în contractele comerciale internaţionale;
b) Clauza valutară constă în corelarea valutei de contract cu o
valută mai stabilă şi agreată de părţile la contract. Contractul comercial
internaţional menţionează cursul dintre cele două valute de la data
încheierii şi prevede faptul că, în situaţia în care la scadenţă raportul de
schimb dintre valute se modifică peste anumite limite, plata se realizează în
funcţie de noul raport de schimb dintre valute.
Variaţia cursului valutei de contract faţă de valuta de referinţă se
reflectă cu ajutorul unui coeficient (K), care depinde de cursul valutar
dintre cele două valute din momentul plăţii (CV1) şi de cursul de la data
încheierii contractului (CV0).
CV  CV0 CV1
K 1 ; K 1
CV0 CV0

93
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Suma de plată la scadenţă (S1) se determină pornind de la valoarea


prevăzută la data încheierii contractului (S0) la care se aplică coeficientul
fluctuaţiei cursului de schimb, astfel:
S1  S 0  ( S 0  K ); S1  S 0 (1  k )
c) Clauza coşului valutar se deosebeşte prin faptul că valuta în
care se exprimă contractul comercial internaţional se raportează la mai
multe valute (coş valutar). Pe baza clauzei coşului valutar, abaterea
cursurilor dintr-un coş este moderată datorită faptului că unele efecte
negative la unele valute se compensează cu efecte pozitive la alte valute.
Dacă valutele din coşul valutar deţin ponderi egale, coeficientul
de fluctuaţie a cursului valutei de contract faţă de valutele din coş (K)
depinde de cursurile valutei de plată faţă de valutele din coş din momentul
scadenţei (c1, c1’, c1’’, c1’’’..., c1n), de cursurile valutei de contract faţă de
valutele din coş de la data încheierii contractului (c0, c0’, c0’’, c0’’’..., c0n) şi
de numărul valutelor din coş (n).
1  c 1 c 1, c 1,, c 1n 
K   ,  ,,  ...  n   1
n c0 c0 c0 c0 

În cazul în care valutele din coşul valutar deţin ponderi diferite


(p1, p2,...,pn), coeficientul de fluctuaţie a cursului valutei de contract faţă de
valutele din coş se determină astfel:
 c c, c,, cn 
K   p1 1  p2 1,  p3 1,,  ...  pn 1n   1
 c0 c0 c0 c0 

d) Clauza Drepturilor Speciale de Tragere presupune raportarea


valutei din contractul comercial internaţional la Drepturile Speciale de
Tragere şi recalcularea drepturilor şi obligaţiilor contractuale în funcţie de
evoluţia cursului de schimb de la scadenţa contractului faţă de cursul
valutar de la data încheierii contractului.
e) Clauza de revizuire a preţurilor se înscrie în contractele
comerciale internaţionale în vederea atenuării efectelor rezultate din
modificarea preţurilor în perioada de la data încheierii contractului şi până
la încasarea contravalorii mărfurilor contractate.

94
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

B. Măsuri extracontractuale de atenuare a efectelor negative


ale riscului valutar
În cazul în care în contractele comerciale internaţionale nu se
înscriu clauze de protecţie, efectele negative ale riscului valutar se pot
atenua prin aplicarea unor măsuri extracontractuale:
• metoda creditelor paralele, conform căreia creditorul, a cărui creanţă
la termen se exprimă într-o valută cu tendinţă de depreciere, se împru-
mută cu o sumă egală şi în aceeaşi valută pe care o utilizează în
momentul respectiv. La data scadenţei creanţei comerciale, creditorul
încasează suma în valută depreciată şi rambursează împrumutul;
• acoperirea la termen presupune ca operatorul, care este supus riscului
pierderii din cauza fluctuaţiei cursului de schimb al valutei în care se
exprimă tranzacţia comercială, să iniţieze o operaţie de vânzare sau
cumpărare pe piaţa valutară la termen;
• efectele riscului valutar se mai pot atenua prin solicitarea amânării plăţii
sumelor datorate sau solicitarea încasării sumelor în valută din
exporturi şi alte operaţii cu anticipaţie;
• riscul generat de majorarea preţurilor la produsele schimburilor
economice internaţionale se gestionează prin preţuri, care includ
rezerve.

Întrebări de verificare

1. Cum se defineşte cursul de schimb al unei valute şi ce funcţii


îndeplineşte el?
2. Ce forme îmbracă cursul valutei, în funcţie de locul de formare, mărime
şi factori?
3. Ce efecte negative s-au manifestat în perioada aplicării cursurilor fixe?
4. Care sunt efectele pozitive şi negative ale cursurilor flotante?
5. Ce factori monetari şi de credit influenţează cursul de schimb?
6. Care sunt principalii factori economici şi financiari ce exercită influenţă
asupra cursului de schimb?
7. Care este relaţia dintre balanţa de plăţi şi cursul de schimb?
8. Cum se calculează gradul de depreciere şi ce efecte generează asupra
relaţiilor economice internaţionale?
95
Relaţii valutar-financiare internaţionale

9. Cum se calculează gradul de apreciere al unei monede şi ce efecte


generează asupra relaţiilor economice internaţionale?
10. Ce reflectă curba în „J” din punct de vedere al impactului deprecierii
valutei asupra balanţei de plăţi a unei ţări?
11. Prin ce se deosebeşte riscul valutar de alte riscuri din relaţiile
economice internaţionale?
12. Care sunt principalele clauze de protecţie împotriva riscului valutar şi
cum se aplică acestea?

Bibliografie
Paul Bran Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura
Economică, Bucureşti, 1995
Michael Burda ş.a. Macroeconomie. Perspectivă europeană, Editura ALL
Beck, Bucureşti, 2002
Henry Bourguinat Finance Internationale, PUF, Paris, 1992
Silviu Cerna ş.a. Economie monetară şi financiară internaţională,
Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005
Simona Gaftoniuc Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti,
2000
Costin. C. Kiriţescu Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978
Anne O. Krueger Determinarea cursului de schimb, Editura Sedona,
Timişoara, 1996
Paul Krugman, International Economics, Theory and Policy, Sixth
Maurice Obstfeld Edition, Addison Wesley, 2003
Minică Boajă Relaţii financiare şi valutare internaţionale, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
Dan Octavian Paxino Politica valutară şi managementul riscurilor în
tranzacţiile internaţionale, Editura Economică,
Bucureşti, 2003
Michel Rainelli Comerţul internaţional, Editura ARC, Bucureşti, 2004
Gheorghe Voinea Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi, 2007

96
CAPITOLUL 6

PIEŢELE VALUTARE ŞI PIEŢELE


INSTRUMENTELOR FINANCIARE DERIVATE
PE VALUTE

Termeni-cheie: piaţa valutară, intermediari pe piaţa valutară, cotaţie,


operaţiuni la vedere, curs “spot”, operaţiuni la termen, curs la
termen (forward), deport, report, arbitraj, speculaţie, swap,
hedging, contract futures, bază, contract de opţiuni, opţiune CALL,
opţiune PUT, preţ de exercitare, prima.

6.1. Sfera pieţelor valutare şi participanţii

Pieţele valutare reprezintă centrele sau locurile în care se


confruntă cererea şi oferta de valută şi se stabileşte cursul de schimb.
Piaţa valutară este formată din băncile şi casele de schimb care sunt
autorizate să vândă şi să cumpere valută în numele clienţilor sau pentru
cont propriu.
Pieţele valutare au mărimi diferite în funcţie de operaţiile pe care le
realizează şi de localităţile în care sunt amplasate. Principalele pieţe
valutare funcţionează la Londra, New York, Tokyo, Frankfurt, Paris,
Zurich.
Pieţele valutare mijlocesc accesul persoanelor juridice şi fizice la
valuta necesară schimburilor economice internaţionale, deplasării în
străinătate, oferă deţinătorilor de valută cadrul de piaţă pentru a fi vândută,
iar din confruntarea cererii şi a ofertei de valută rezultă cursul de schimb.

97
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Pe pieţele valutare participă băncile comerciale, curtierii, băncile


centrale, societăţile comerciale care realizează operaţii de comerţ exterior1
(a se vedea figura 6.1).

Banca centrală Banca centrală


Oferta Cererea
de de
Bănci comerciale valută valută Bănci comerciale

Societăţi comerciale Societăţi

Curs valutar
Instituţii publice şi organizaţii Instituţii publice şi
organizaţii

Fig. 6.1. Participanţii pe piaţa valutară

Băncile comerciale intervin pe piaţa valutară sub forma vânzărilor


şi cumpărărilor de valută în cont propriu sau în contul clienţilor,
intermediază operaţiunile de transformare a valutelor, realizează operaţii de
arbitraj şi speculative în vederea obţinerii unor câştiguri. Băncile
comerciale pot îndeplini rolul de MARKET MAKER, de formator de piaţă
şi de susţinere a lichidităţii pieţei valutare.
Curtierii de schimb sunt intermediarii care centralizează ordinele
de cumpărare şi vânzare, asigură executarea lor conform cerinţelor
clienţilor şi furnizează informaţii asupra evoluţiei cursurilor de schimb.
Primirea şi transmiterea ordinelor de vânzare şi cumpărare de
valută, precum şi realizarea unor operaţii speculative reprezintă activitatea
de Front-office din cadrul băncilor. Back office reflectă activităţile de
realizare a contractelor negociate şi gestionarea rezultatelor schimbului de
valută de către intermediarii pe piaţa valutară.
Băncile centrale intervin pe piaţa valutară în vederea limitării
fluctuaţiei cursului, a protejării monedei naţionale, precum şi pentru
satisfacerea unor ordine ale clienţilor. Banca centrală reglementează
organizarea pieţei valutare şi supraveghează funcţionarea acesteia.

1
Yves Simon, Techniques Financières Internationale, Economica, Paris, 1993, p. 10-12
98
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Societăţile comerciale care realizează importuri şi exporturi


adresează ordine de cumpărare şi vânzare de valută prin intermediarii de pe
piaţa valutară.
Operaţiile de pe pieţele valutare au evoluat sub impactul unor
factori, printre care:
 extinderea relaţiilor internaţionale, care s-a reflectat în multiplicarea
fluxurilor de valută şi în creşterea cerinţelor de conversie prin
intermediul pieţelor valutare;
 tendinţele de liberalizare a politicilor valutare, eliminarea
restricţiilor valutare şi promovarea convertibilităţii;
 generalizarea cursurilor flotante, care a determinat diversificarea
operaţiunilor speculative şi recurgerea la tehnici specifice de
prevenire sau atenuare a efectelor riscurilor din schimburile
economice internaţionale;
 amplificarea mişcărilor de capital a impulsionat operaţiile valutare
provenite din plasamente, schimburi şi repatrierea capitalurilor;
 perfecţionarea tehnicilor şi a modalităţilor de efectuare a plăţilor
internaţionale;
 intervenţiile băncilor centrale sub forma vânzărilor şi a
cumpărărilor de valută în vederea influenţării cursului de schimb;
 îmbunătăţirea serviciilor bancare de gestionare a sumelor în valută
ale clienţilor.

6.2. Operaţiile pe pieţele valutare

Pe pieţele valutare se efectuează operaţii la vedere, operaţii la


termen, operaţiuni de arbitraj valutar, operaţiuni speculative şi operaţii
speciale de acoperire la termen (hedging valutar).
a) Operaţiile la vedere (operaţii pe piaţa la vedere sau pe piaţa
spot) constau în cumpărarea sau vânzarea de sume în valută cu
cedarea imediată sau la cel mult 48 ore. Cursul la care se realizează
operaţiile la vedere este expresia raportului dintre ordinele de cumpărare şi
de vânzare de valută adresate de participanţii pe piaţa valutară. În cazul în
care sporesc ordinele de cumpărare se majorează cursul valutei, iar dacă
ordinele de vânzare sunt mai mari decât cele de cumpărare scade cursul
99
Relaţii valutar-financiare internaţionale

valutei. Raportul de schimb la vedere al valutei este determinat şi de alte


operaţii ce se efectuează pe piaţa valutară. Cursul valutei se formează şi sub
influenţa operaţiilor de pe alte pieţe valutare.
Cursul de pe piaţa la vedere rezultă din confruntarea cererii şi a
ofertei de valută în fiecare moment, precum şi din operaţiile de pe alte pieţe
valutare. Tranzacţiile la vedere cu valută se realizează la cursul „Spot”.
Pe piaţa valutară la vedere se stabilesc cursuri pentru operaţiile de
cumpărare şi cursuri pentru operaţiile de vânzare. Diferenţa între cursul de
vânzare şi cursul de cumpărare al unei valute pe piaţa la vedere este
cunoscută sub denumirea de Spread.
Spread = (curs de vânzare – curs de cumpărare)/ curs de
vânzare x 100
b) Operaţiile la termen (operaţii pe piaţa la termen, Forward
Market) reflectă tranzacţiile de cumpărare sau vânzare de valută ce se
realizează pe baza predării sumelor la un termen viitor şi la un curs
determinat. În general, cursul la termen ar trebui să fie mai mare decât
cursul la vedere (CVT > CVS) deoarece la cursul la vedere se adaugă
dobânda la valută pentru un termen. Cursul la termen al unei valute este
mai bun decât cursul la vedere plus dobânda, în cazul în care se prevede o
apreciere a monedei respective. Diferenţa dintre cursul la termen şi cursul
la vedere plus dobânda la o valută este cunoscută sub denumirea de „Agio”.
În situaţia în care se întrevede o depreciere a valutei, cursul la termen poate
fi mai slab decât cursul la vedere şi dobânda, diferenţa fiind numită
„Disagio valutar” sau se apreciază că valuta cotează disagio la termen.
Diferenţialul valutar reflectă diferenţele între cursurile la termen şi
cursurile la vedere ale monedelor pe pieţele valutare.
Cursul operaţiilor la termen de pe piaţa valutară depinde de cursul
„Spot” (CVS), de diferenţa de dobândă la valute (ΔDb) şi de termenul de
negociere (T, exprimat în zile sau luni) a tranzacţiei valutare.
CVS  Db  T
CVT ( Fwd ) 
360(12)  100

100
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Cotarea report şi deport


În cazul în care cursul monedei străine exprimat în monedă
naţională este mai ridicat la termen decât cursul la vedere se înregistrează
un Report sau se apreciază că moneda străină cotează Premium. Reportul
unei valute reflectă dobânda mai mică de pe piaţa valutară din ţara emitentă
a monedei străine faţă de dobânda de pe piaţa monetară naţională.
Curs la termen (CT) = Curs la vedere (CS) + Report (R)
CT = CS + R
R = CT – CS
Dacă cursul la termen al monedei străine în raport cu moneda
naţională este mai scăzut decât cursul la vedere se înregistrează un Deport
sau moneda străină cotează Discont. Deportul unei valute exprimă
diferenţa de dobândă în plus pe piaţa valutară a valutei respective faţă de
dobânda de pe piaţa monetară naţională.
Curs la termen (CT)= Curs la vedere (CS)- Deport (D)
CT= CS- D
D = CS – CT
Reportul şi deportul valutelor exprimat în procente pe an se
calculează astfel:
R( D) 360(12)  100

Cs T
Pe piaţa valutară la termen, valutele cotează la termen de 1 lună, 3
luni, 6 luni, 9 luni şi 1 an. Cotaţiile monedelor la termen se reflectă şi prin
intermediul punctelor swap înregistrate faţă de o anumită perioadă. Cursul
la termen se poate menţiona direct sau prin punctele swap (de report sau
deport).

101
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Tranzacţiile la termen cu valută pe piaţă influenţează operaţiile din


comerţul internaţional astfel2:

Curs la termen > Curs la termen <


Curs la vedere Curs la vedere
Importatorii care plătesc în valută Pierdere Câştig
Exportatorii care încasează sume în valută Câştig Pierdere
Importatorii, care urmează să plătească sume în valută, sunt
avantajaţi dacă cursul la termen va fi mai mic decât cursul la vedere şi
înregistrează pierderi, dacă moneda cotează mai bine la termen decât la
vedere. Exportatorii, care urmează să încaseze sume în valută din
contractele comerciale internaţionale, înregistrează diferenţe favorabile
dacă cursul la termen este mai bun decât cel la vedere şi pierderi în situaţia
în care moneda cotează mai slab la termen decât la vedere.
c) Operaţiile de arbitraj valutar
Arbitrajul valutar reprezintă o operaţie care constă în vânzarea şi
cumpărarea de valută, uneori simultan pe pieţele valutare, în vederea
protejării împotriva fluctuaţiei cursurilor valutare, precum şi pentru a
beneficia de diferenţele de curs. Operaţiile de arbitraj valutar asigură
câştiguri din diferenţele de curs la aceeaşi valută pe o piaţă la două momente
diferite, din diferenţele de curs la aceeaşi valută pe două pieţe diferite şi din
diferenţele de curs între două valute şi două pieţe.
Termenul de arbitraj3 reflectă operaţiunea prin care se obţine profit
din cumpărarea acţiunilor, monedelor şi mărfurilor la un preţ de pe o piaţă
şi vânzarea simultană a activelor respective pe altă piaţă la un preţ mai
ridicat.
Una din trăsăturile care individualizează arbitrajul o constituie
atenuarea diferenţelor de preţ între diferite pieţe.
2
Phillippe d’Arvisent, Thierry Schowb, op. cit., p. 61
3
Thomas P. Fitch, Dictionary of Banking Terms Barron’s, Educational Series, USA,
2000, p. 23
102
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

O a doua trăsătură a arbitrajului o constituie obţinerea unui câştig de


către cel care realizează tranzacţiile de cumpărare şi vânzare a activelor pe
diferite pieţe cu un risc minim.
Arbitrajul valutar poate fi direct, la termen şi combinat cu arbitrajul
dobânzilor. Arbitrajul valutar direct constă în vânzarea unei sume în
valută pe piaţa pe care cotează mai bine şi cumpărarea în acelaşi timp a
unei sume în aceeaşi valută pe piaţa pe care cotează mai slab.
Arbitrajul valutar la termen se deosebeşte în funcţie de pieţele pe
care se realizează tranzacţiile cu valută de către bănci. Arbitrajul la
termen pe o singură piaţă urmăreşte obţinerea unui câştig din diferenţa de
curs a valutei pe aceeaşi piaţă la momente diferite. Arbitrajul la termen
pe două pieţe urmăreşte valorificarea diferenţelor la cursul la termen al
unei valute de pe două pieţe.
Arbitrajul valutar combinat cu arbitrajul dobânzilor presupune
să se compare diferenţele de curs valutar cu diferenţele de dobândă la un
plasament egal de capital pe cele două pieţe. Operaţiunea de arbitraj valutar
devine avantajoasă în măsura în care diferenţa de curs valutar este mai
mare decât diferenţa de dobândă.
Arbitrajul valutar realizat de către bănci contribuie la echilibrarea
cererii şi a ofertei de valută pe piaţă, la exercitarea unei influenţe asupra
cursului valutar, la protejarea sumelor în valută deţinute de clienţi la bănci
şi la obţinerea unor câştiguri din diferenţele de curs.
d) Operaţiile speculative pe pieţele valutare
Speculaţia valutară reprezintă intervenţia unui operator pe piaţa
valutară în vederea realizării unui câştig din diferenţele de curs ale valutelor
ca urmare a asumării riscului ce se manifestă în evoluţia cursului de
schimb.
Termenul de speculaţie exprimă operaţia de cumpărare a unui
activ în vederea vânzării într-un timp scurt sau a vânzării în vederea
cumpărării unei valute şi a obţinerii un câştig rapid4. Spre deosebire de
importatori şi exportatori, care cumpără şi vând valuta pe piaţă în scopuri

4
Tim Hindle, Finance, Ghid propus de The Economist Books, Editura Nemira,
Bucureşti, 1998, p. 71
103
Relaţii valutar-financiare internaţionale

comerciale, speculatorii urmăresc să obţină profit exclusiv din cumpărarea


şi revânzarea monedelor pe piaţă valutară. Trăsătura fundamentală a
operaţiilor speculative pe piaţa valutară o constituie obţinerea câştigului din
cumpărarea şi vânzarea sumelor în valută prin asumarea riscului.
Speculaţia activă la vedere pe piaţa valutară se practică în cazul în
care valuta „x” se află în depreciere. Operatorul împrumută o sumă în
valuta „x” pentru o anumită scadenţă. Suma împrumutată în valuta „x” o
foloseşte pentru cumpărarea unei sume echivalente în valuta „y”, care este
mai stabilă. La termenul de rambursare a împrumutului în valuta „x”,
operatorul vinde suma în valuta „y” pentru care obţine o sumă mai mare în
valuta „x”, rambursează împrumutul şi înregistrează un câştig din diferenţa
respectivă.
Speculaţia activă la termen se realizează pentru a beneficia de
diferenţele dintre cursul la termen şi cursul la vedere pe piaţa valutară.
Dacă se estimează faptul că, la un anumit termen, cursul valutei „x” faţă de
valuta „y” va fi mai bun decât cursul la vedere, operatorul cumpără o sumă
în valuta „x” la termen în schimbul unei sume în valuta „y”. La termen,
operatorul vinde suma în valuta „x” pentru care obţine o sumă mai mare în
valuta „y”.
Speculaţia pasivă la vedere sau la termen se practică pe pieţele
valutare în vederea prevenirii şi gestionării efectelor negative ale riscului
valutar. În cazul în care un exportator are de încasat, peste 3 luni, o sumă în
valuta „x” şi se estimează o depreciere, acesta vinde la termen suma în
valuta „x”. La scadenţă, exportatorul încasează o sumă mai mare în valuta
„y” în schimbul sumei în valuta „x”. Dacă un importator are de achitat o
sumă în valuta „x” peste 3 luni şi se estimează o apreciere, acesta cumpără
la termen suma în valuta „x” pentru care plăteşte o sumă în valuta „y” la un
curs mai avantajos.
e) Operaţiile Swap reprezintă îmbinarea a două operaţiuni valutare
simultane şi opuse, una de vânzare de valută şi alta de cumpărare la
scadenţe diferite.
f) Operaţii speciale de acoperire la termen – hedging valutar
Operaţiile speciale de acoperire la termen pe piaţa valutară
sunt cunoscute şi sub denumirea de hedging valutar. Exportatorul, care
104
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

estimează că valuta în care se exprimă creanţele din contractul comercial


internaţional îşi va modifica puterea de cumpărare, încheie o tranzacţie cu o
bancă comercială prin care cumpără la termen o sumă într-o altă valută
decât aceea în care se exprimă contractul comercial, dar egală cu valoarea
acestuia. Prin operaţiunea specială de acoperire la termen, exportatorul are
certitudinea că suma în valută pe care o va încasa de la importator după
primirea şi recepţionarea mărfurilor este egală cu suma necesară achitării
obligaţiei valutare contractate la termen.

Intervenţia Băncii Centrale pe piaţa valutară


Banca centrală intervine pe piaţa valutară, fie sub forma
cumpărărilor sau a vânzărilor de valută în vederea protejării monedei
naţionale, fie pentru executarea unor ordine ale administraţiei centrale, ale
băncilor centrale străine sau ale organismelor financiare internaţionale.
Banca centrală poate să influenţeaze şi indirect operaţiile de pe
piaţa valutară prin intermediul taxei oficiale a scontului (a ratei dobânzii de
referinţă), care are efecte asupra intrărilor şi ieşirilor de valută.
În cazul în care banca centrală completează oferta de valută
insuficientă sau influenţează cererea, realizează o intervenţie directă.
Intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară se poate produce la orice curs şi
în orice moment sau poate fi limitată la o anumită perioadă de timp sau la
un anumit nivel de curs.
Intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară se realizează pe seama
rezervelor valutare, a operaţiilor SWAP şi a împrumuturilor pe termen
scurt de la alte bănci centrale.
Operaţiile SWAP realizate de băncile centrale reprezintă înţelegeri
între acestea sau între bănci centrale şi Banca Reglementelor Internaţionale
prin care părţile se angajează ca în anumite situaţii să împrumute o sumă în
moneda naţională, pe termen scurt, pentru intervenţii pe piaţa valutară.

6.3. Pieţele contractelor futures pe valute

Pieţele contractelor futures şi pieţele contractelor de opţiuni pe


valute sunt cunoscute sub denumirea de pieţe derivate deoarece produsele

105
Relaţii valutar-financiare internaţionale

(contractele) au o valoare dependentă de fluctuaţiile cursului activelor pe


pieţele la vedere şi la termen.
Dezvoltarea schimburilor comerciale, instabilitatea cursurilor
valutare, nevoile de valută, perfecţionarea tehnicilor de negociere de pe
pieţele valutare, amplificarea riscului valutar au determinat apariţia şi
evoluţia operaţiilor pe pieţele instrumentelor derivate.
Pieţele instrumentelor financiare derivate s-au creat pornind de la
practica de pe pieţele de mărfuri, care asigurau protecţia împotriva variaţiei
preţurilor.
Pieţele contractelor futures şi pieţele contractelor de opţiuni pe
valute au diversificat accesul la surse de finanţare, au oferit mecanisme de
protecţie împotriva riscului valutar şi de transfer a riscului şi obţinerea unor
câştiguri din intervenţiile realizate pe aceste pieţe.
„Contractele futures” au fost lansate în anul 19725 în cadrul
departamentului „International Money Market” (IMM) din cadrul pieţei
Chicago Mercantile Exchange (CME). Contractele futures pe valute se
mai negociază pe următoarele pieţe: Philadelphia Board of Trade
(PBOT), London International Financial Exchange (LIFFE), New
York Futures Exchange (NYFE), Tokyo International Financial
Exchange (TIFE), Singapore International Monetary Exchange
(SIMEX), Sidney Future Exchange (SFE), precum şi pe pieţele
financiare din Elveţia, Germania, Franţa, Australia, Italia, Danemarca,
Canada, Suedia, Olanda, Luxemburg, Belgia, Spania şi Portugalia.
a) Participanţii pe pieţele futures pe valute
Pe pieţele contractelor futures pe valute participă: băncile şi
instituţiile care utilizează contractele „futures” în operaţiunile lor; firmele
de curtaj care acţionează în numele clienţilor; brokerii care participă în
nume propriu sau pentru clienţi; cumpărătorii şi vânzătorii de contracte
„futures”; speculatorii care operează cu orizonturi apropiate şi termene
scurte.

5
Josette Peyrard, Les marchés de changes, Operations et couverture, Vuibert Gestion,
Paris, 1995, p. 83
106
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Fig. 6.2. Participanţii pe piaţa contractelor futures pe valute

Pieţele contractelor futures pe valute se deosebesc de pieţele la


termen prin trăsăturile reprezentate de mărimea contractului, localizare,
curs şi garanţii.
Diferenţele între pieţele futures pe valute şi pieţele la termen

Trăsături Pieţele futures pe Pieţele la termen


valute
Mărimea contractului Standardizată Negociere
Scadenţa Standardizată Negociere
Localizare Piaţă Relaţii directe
Preţ (curs) Stabilit pe piaţă Cotaţie
Garanţii Depozit de garanţie  --
Vezi: Josette Peyrard, Les marchés de changes, Operations et couverture.
Vuibert Gestion, Paris 1995, p.97

Pieţele futures pe valute se individualizează prin faptul că mărimea


contractelor şi scadenţele sunt standardizate. Pe pieţele la termen sumele şi
scadenţele se negociază de părţile respective.
În vederea participării pe piaţa contractelor futures pe valute
operatorii depun o garanţie iniţială, care depinde de valoarea contractului,

107
Relaţii valutar-financiare internaţionale

de variabilitatea valutei, precum şi garanţii suplimentare, în funcţie de


evoluţia cursurilor valutelor.
Părţile la contractele futures pe valute îşi închid poziţiile iniţiale
până la scadenţa contractului prin poziţii inverse. Cumpărătorii de contracte
futures pe valute de pe această piaţă le revând, iar vânzătorii de contracte
futures răscumpără valoarea acestora.
b) Trăsăturile contractelor futures pe valute
Contractele futures pe valute exprimă întelegeri scrise între două
părţi, de a preda sau de a primi o anumită sumă într-o valută la o dată
menţionată şi la un preţ stabilit (preţ futures) în momentul încheierii şi se
caracterizează prin:
a) au o mărime standardizată (lire sterline 62.500, dolari canadieni
100.000, etc);
b) Pe pieţele contractelor futures pe valute se negociază şi se încheie
contracte la scadenţe fixe: martie, iunie, septembrie, decembrie,
pentru durate de doi ani, ceea ce înseamnă cotaţii la opt termene;
c) Valutele care se negociază pe pieţele contractelor la termen sunt
dolarul SUA, euro, yenul japonez, lira sterlină, francul elveţian,
dolarul canadian şi dolarul australian;
d) Fluctuaţia minimă a valorii contractului futures este cuprinsă între
10-12,5 dolari americani pe contract;
e) Livrările efective de valută la contractele futures sunt reduse
deoarece poziţiile deţinute de cumpărători/vânzători se închid, până
la scadenţă, printr-o poziţie inversă în vederea evitării riscului
valutar şi a obţinerii unui câştig.
Cursul valutelor din contractele futures pe valute se formează în
corelaţie cu raportul de schimb de pe piaţa valutară la vedere. Diferenţa
dintre cursul valutar „Spot” şi cursul de pe piaţa futures este cunoscută sub
denumirea de „bază”.
Baza = Cursul spot - Cursul „futures”
În cazul în care, cursul de pe piaţa la vedere este mai mare decât
cursul de pe piaţa futures pe valute, baza are o valoare pozitivă. Diferenţa
dintre cursul de pe piaţa la vedere şi cursul de pe piaţa futures (baza) tinde
către zero pe măsură ce se apropie scadenţa contractului futures (a se vedea
figura 6.3.).
108
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Fig. 6.3. Evoluţia cursului futures faţă de cursul spot

Baza de echilibru (BE) depinde de cursul de pe piaţa valutară la


vedere (CV), de dobânda de pe piaţa eurodolarilor (IUSD), de dobânda de pe
pieţele valutelor (IV) şi de perioada de timp (T).
T
BE  CV ( I USD  I V )
360
Contractele futures pe valute se deosebesc prin anumite trăsături de
contractele forward aşa după cum se observă din tabelul 4.

Tabelul 4: Diferenţe între contractele futures pe valute şi


contractele forward:

Contract futures Contract forward


Contracte standardizate cu privire la Contracte negociate de părţi cu privire
mărimea activelor monetare şi scadenţă la mărimea şi data livrării activelor
monetare
Contract standard pentru fiecare partidă Contract privat încheiat între două
şi camera de compensaţie părţi: cumpărător şi vânzător
Posibilitatea de a negocia o poziţie Dificultate în a adopta o poziţie inversă
inversă la scadenţă şi lichiditate mai la scadenţă pentru soldarea contului şi
bună lichiditate redusă
Contractele sunt valorizate la preţul din Profitul sau pierderea unei poziţii se
fiecare zi, ce reflectă un câştig sau o realizează la data livrării activelor
pierdere monetare
Marja poate fi menţinută pentru a Marja se fixează în prima zi a
reflecta mişcarea preţului activelor tranzacţiei
monetare
109
Relaţii valutar-financiare internaţionale

c) Operaţiile pe pieţele contractelor futures pe valute


Participanţii pe pieţele contractelor futures pe valute adresează
ordine de cumpărare sau de vânzare de valută la anumite termene, prin
intermediul brokerilor sau curtierilor agreaţi de organismele de
supraveghere a burselor. Brokerii sau curtierii negociază tranzacţiile de
vânzare sau cumpărare a contractelor futures pe valute în numele clienţilor,
conform ordinelor primite. La scadenţă, se determină efectele operaţiunilor
de cumpărare sau vânzare a contractelor futures pe piaţă şi se reglează
diferenţele prin intermediul camerelor de compensaţie.
Floor traders reprezintă bănci şi instituţii, care intervin pe piaţă în
cont propriu şi în scop speculativ.
Floor brokers sunt firmele de curtaj, care acţionează în numele şi
contul clienţilor şi primesc un comision.
Brokers-traders acţionează atât în nume şi cont propriu cât şi în
numele şi contul clienţilor.
Ordinele de cumpărare sau de vânzare de contracte pe pieţele
futures pe valute se pot formula în două variante:
• ordine la curs limită (limit order), conform cărora clientul îi
menţionează brokerului un curs la care va executa operaţia, dacă se
înregistrează un anumit nivel pe piaţă;
• ordine la preţul pieţei (market order).
Cotaţiile contractelor de pe pieţele futures pe valute se realizează
prin licitaţii din care rezultă cursurile de deschidere, cursurile cele mai
ridicate, cursurile cele mai scăzute şi cursurile de închidere. Diferenţa din
revânzarea contractului futures la scadenţă la un anumit curs (Δc) se poate
determina altfel:
• pornind de la numărul de contracte (n), ţinând seama de preţul
contractului futures în momentul lichidării lui (Pf1), contractului futures
în momentul încheierii (Pf0) şi de valoarea standardizată a contractului în
valuta respectivă (Vs), ∆c = n×Vs× (Pf1- Pf0)
• dacă se ţine seama de numărul de contracte (n), de punctele care
reflectă diferenţele de curs (p), de limita minimă a fluctuaţiei valorii
contractului în valuta respectivă (fm): c n p fm

110
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

În fiecare zi, pe piaţa contractelor futures se realizează o marcare


la piaţă a contractelor futures, în funcţie de preţul înregistrat la sfârşitul
zilei de tranzacţionare, prin care se asigură obţinerea unui câştig sau se
înregistrează pierdere de către vânzătorii sau cumpărătorii contractelor de
această natură.

Acoperirea riscului valutar al unui exportator pe piaţa contractelor futures


pe valute

Număr Valoarea contractului de exp ort (Vce)


contracte
n
Valoarea s tan dardizată a contractului futures (Vs)
futures
Vce
vândute n
(n): Vs

 Exportatorul vinde un număr (n) de contracte futures pe valută la


o scadenţă standardizată şi la un curs futures (Pf0);
 La scadenţa creanţei comerciale, exportatorul îşi inversează poziţia
iniţială de vânzător, respectiv cumpără n contracte futures pe valuta
respectivă la aceeaşi scadenţă şi la un curs futures (Pf1). Din această
participare pe piaţa contractelor futures, exportatorul înregistrează o
diferenţă (Df ).
Df = n x Vs x (Pf0 – Pf1)
În măsura în care exportatorul încasează, la data scadenţei creanţei
comerciale, suma în valută de la importator şi o vinde pe piaţa la vedere
poate să rezulte o altă diferenţă de pe această piaţă (Ds).
Ds = Vc(Cs1 – Cs0), unde: Vc – valoarea creanţei comerciale din contract;
Cs1- cursul la vedere (spot) la momentul scadenţei creanţei comerciale;
Cs0- cursul la vedere (spot) la data încheierii contractului comercial.
Participarea exportatorului pe piaţa contractelor futures pe valute
îi asigură o diferenţă totală (Dt), care reflectă diferenţele de la contractele
futures (Df) şi diferenţele de curs de pe piaţa la vedere (Ds).
Dt = Df ± Ds

111
Relaţii valutar-financiare internaţionale

După cum se poate constata, exportatorii care vând contracte


futures pe valute ce reprezintă creanţe din export se pot proteja de
modificarea cursului de schimb al valutei până la scadenţa contractului.

Acoperirea riscului valutar al unui importator pe piaţa contractelor


futures pe valute

Număr contracte futures Vc


cumpărate (n)
n
Vs
 Importatorul cumpără un număr (n) de contracte futures în valută
la o scadenţă standardizată şi la un curs futures (Pf0);
 La data plăţii mărfurilor, importatorul îşi închide poziţia futures
iniţială, prin vânzarea a (n) contracte futures pe valuta respectivă, la
aceeaşi scadenţă, la un preţ futures (Pf1), obţinând o diferenţă (Df)
calculată astfel:
Df = n x Vs x (Pf0 – Pf1)
În acelaşi timp, cumpără la vedere suma în valută în vederea achitării
datoriei comerciale.
Ds = Vc (CS1 – Cs0), unde: Vc – valoarea datoriei comerciale;
Cs1- cursul la vedere (spot) la momentul scadenţei datoriei comerciale;
Cs0- cursul la vedere (spot) la data încheierii contractului comercial.
Intervenţia importatorului pe piaţa contractelor futures pe valută îi
asigură o diferenţă care să compenseze eventuala diferenţă de curs pe care
o înregistrează la cumpărarea valutei de pe piaţa la vedere.
Dt = Df ± Ds
Importatorii care cumpără contracte futures pe valute pot obţine diferenţe
favorabile, care să le compenseze eventualele pierderi de pe pieţele la
vedere sau la termen.

112
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

6.4. Pieţele contractelor de opţiuni pe valute

a) Sferă, forme, participanţi pe pieţele contractelor de opţiuni


pe valute
Pieţele contractelor de opţiuni pe valute realizează operaţii
importante pentru derularea schimburilor comerciale şi a cooperării
internaţionale. Pieţe ale opţiunilor de valute funcţionează în SUA, Japonia,
Marea Britanie, Singapore, Elveţia, Germania, Franţa, Canada, Australia,
Danemarca, Suedia, Belgia, Luxemburg, Italia, Spania, Olanda, Portugalia.
Pieţele contractelor de opţiuni pe valute sunt formate din
următoarele componente6:
• piaţa „en detail” la care participă clienţii, care cumpără sau vând
contracte de opţiuni pentru a se proteja de efectele riscurilor din relaţiile
economice internaţionale;
• piaţa „en gross” la care acţionează băncile comerciale şi băncile
de investiţii, care urmăresc întărirea poziţiilor clienţilor şi preluarea unor
poziţii speculative;
Contractele pe opţiuni de valute se deosebesc după modul de
negociere astfel:
 contracte de opţiuni negociate pe pieţele interbancare, care se
deosebesc prin faptul că se schimbă pe bază de înţelegere între bănci şi
întreprinderi;
• contracte de opţiuni standardizate, care se negociază pe pieţele
opţiunilor şi diferenţele se decontează prin camerele de compensaţie.
Opţiunile europene se pot exercita la scadenţă, iar opţiunile
americane asigură dreptul de exercitare pe durata valabilităţii contractului.
Pe pieţele contractelor de opţiuni pe valute participă exportatori,
importatori, investitori, arbitragişti, bănci şi speculatori. Pieţele opţiunilor
pe valute reflectă tranzacţiile de vânzare şi cumpărare a contractelor
standardizate dintre diferiţi participanţi.

6
Josette Peyrard, Les marchés de changes, Operations et couvertoure, Vuibert Gestion,
Paris, 1995, p. 102
113
Relaţii valutar-financiare internaţionale

b) Trăsăturile contractelor de opţiuni pe valute7


Contractul de opţiuni pe valute exprimă un raport între două părţi
prin care se asigură dreptul de cumpărare sau de vânzare a unei sume în
valute la un preţ determinat, precum şi de renunţare la o anumită scadenţă.
 cumpărătorul unui contract de opţiuni dobândeşte dreptul de a
cumpăra (opţiunea call) sau de a vinde (opţiunea put) suma în
valută la scadenţă (opţiuni europene) sau până la scadenţă
(opţiuni americane) la un anumit curs, precum şi dreptul de a
renunţa la tranzacţie;
 vânzătorul unei opţiuni are obligaţia să vândă (în cazul opţiunii
call) sau să cumpere (în cazul opţiunii put) suma în valută la
scadenţă (opţiuni europene) sau până la scadenţă (opţiuni
americane) la un anumit curs;
 valoarea contractului de opţiuni diferă în funcţie de pieţele pe
care se negociază opţiunile pe valute;
 valutele ce se vând sau cumpără pe pieţele opţiunilor sunt
reprezentate de monedele ce se negociază pe pieţele valutare la
vedere şi la termen;
 preţul de exercitare sau cursul la care se vând sau cumpără
valutele se stabileşte de cele două părţi ale contractului de
opţiune;
 preţul opţiunii denumit „primă” reprezintă suma ce se plăteşte de
cumpărătorul opţiunii vânzătorului pentru a compensa o parte
din risc;
 durata unei opţiuni este limitată prin contract, valutele fiind
cotate după data exerciţiului;
 opţiunile pot fi revândute sau răscumpărate şi astfel părţile la
contract se pot elibera de obligaţii sau pot pierde drepturile din
contract.
Opţiunea de cumpărare – CALL asigură dreptul cumpărătorului
să-şi exercite opţiunea la scadenţă (opţiuni europene) sau până la scadenţă

7
Yves Simon, Techniques Financières Internationales, Economica, Paris, 1993, p. 57
114
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

(opţiuni americane), respectiv să primească o sumă în valută la un curs


determinat sau să renunţe la cumpărarea sumei respective.
Opţiunea de vânzare – PUT oferă cumpărătorului dreptul de a
vinde o sumă în valută la o anumită scadenţă (opţiuni europene) sau până la
scadenţă (opţiuni americane) la un curs determinat sau să renunţe la
vânzarea sumei din contract.
Cumpărătorul unei opţiuni CALL dobândeşte dreptul (nu şi
obligaţia) de a cumpăra o anumită sumă în valuta A contra unei sume în
valuta B în schimbul unei prime sau de a renunţa la opţiunea de cumpărare.

PRIMA
Cumpărător Vânzător
CALL CALL
poziţie long poziţie short
exercită opţiunea la
scadenţă (sau până la
scadentă) ori renunţă

Vânzarea unei opţiuni de cumpărare CALL obligă vânzătorul să


predea suma în valută la scadenţa prevăzută şi la cursul stabilit prin
contractul de opţiune.
PRIMA
Vânzător Cumpărător
CALL CALL

Cedează suma în valută din


contract

Cumpărarea unei opţiuni PUT îi dă cumpărătorului dreptul să


vândă suma în valuta A în schimbul unei sume în valuta B la cursul din
contract sau să renunţe la vânzare, la o anumită scadenţă, sau până la
scadenţă.

115
Relaţii valutar-financiare internaţionale

PRIMA
Cumpărător Vânzător
PUT PUT
poziţie short
poziţie long
Exercită opţiunea sau
renunţă

Vânzarea unei opţiuni PUT presupune ca vânzătorul să primească


suma în valuta din contract la cursul stabilit, la o anumită scadenţă sau până
la scadenţă.
PRIMA

Vânzător Cumpărător
PUT PUT
Primeşte suma în valută

Prima care se plăteşte la contractele de opţiuni pe valute este formată


din valoarea propiu-zisă a unei opţiuni pe valute şi valoarea perioadei.
Valoarea propiu-zisă (sau valoarea intrinsecă) a unei opţiuni pe valute
reflectă câştigul care se poate obţine dacă opţiunea se exercită imediat.
Valoarea propriu-zisă (intrinsecă, Via) a unei opţiuni de
cumpărare americane pe valută rezultă ca diferenţă între cursul valutei la
vedere (CVs) şi preţul de exercitare (PE) din contract, deoarece opţiunea se
poate exercita în orice moment până la scadenţă.

Via = CVs - PE
Valoarea propriu-zisă (intrinsecă) a unei opţiuni de cumpărare
europene pe valută (Vie) este egală cu diferenţa între cursul valutei la
termen (CVt) şi preţul de exercitare din contract datorită faptului că
opţiunea se exercită la scadenţă.
Vie = CVt - PE

116
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Valoarea propriu-zisă (intrinsecă) a unei opţiuni de vânzare


americane pe valută se determină prin diferenţa dintre preţul de exercitare
din contract şi cursul valutei la vedere.
Via = PE - CVs
Valoarea propriu-zisă (intrinsecă) a unei opţiuni de vânzare
europene reflectă diferenţa dintre preţul de exercitare din contract şi cursul
valutei la termen.
Vie = PE - CVt
Valoarea perioadei, care reflectă diferenţa dintre preţul opţiunii
(primă) şi valoarea intrinsecă, depinde de următorii factori: durata rămasă
până la scadenţă (deoarece, pe măsura apropierii de termen, valoarea
perioadei se diminuează), de diferenţele între ratele de dobândă la valute şi
de volatilitatea cursului valutei.
Diferenţele între preţul de exercitare al opţiunii pe valută şi cursul
de schimb de pe piaţa la vedere se reflectă astfel:
a) Opţiuni In the Money (în bani):
- cumpărătorul opţiunii de cumpărare (CALL) realizează
câştig (C) în cazul în care preţul de exercitare este mai
mic decât cursul de pe piaţa la vedere (PE<CVs)
C=CVs – PE
- cumpărătorul opţiunii de vânzare (PUT) obţine un câştig
în situaţia în care preţul de exercitare este mai mare
decât cursul de pe piaţa la vedere (PE>CVs)
C= PE – CVs
b) Opţiuni Out of the Money ( fără bani):
- cumpărătorul opţiunii de cumpărare (CALL)
înregistrează pierdere (Pi) în cazul în care preţul de
exercitare (PE) este mai mare decât cursul de pe piaţa la
vedere (PE>CVs)
Pi = PE – CVs
- cumpărătorul opţiunii de vânzare (PUT) poate înregistra
pierdere dacă preţul de exercitare este mai mic decât
cursul de pe piaţa la vedere (PE<CVs)

117
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Pi=CVs – PE
c) Opţiuni At the Money (la bani): cumpărătorul opţiunii nu
înregistrează nici câştig, nici pierdere, deoarece, în cazul
opţiunii CALL, cursul de pe piaţa la vedere este la nivelul
preţului de exercitare plus prima, iar în cazul opţiunii PUT,
cursul de pe piaţa la vedere este la nivelul preţului de exercitare
minus prima.
Contractarea unei opţiuni de cumpărare asigură obţinerea unui
câştig în cazul în care cursul valutei pe piaţa la vedere depăşeşte preţul de
exercitare plus prima (CVs>PE+p)

Cursul la
vedere

Fig. 6.4. Contractarea unei opţiuni de cumpărare pe valută

Cumpărătorul unei opţiuni CALL îşi asumă un risc de pierdere care


se limitează la primă, dar poate obţine câştig, dacă cursul valutei depăşeşte
punctul critic.
Câştig = Curs la vedere – (Preţ de exercitare + Prima)
Vânzarea unei opţiuni de cumpărare poate să asigure
vânzătorului un câştig limitat la valoarea primei sau o pierdere, în funcţie
de evoluţia cursului de schimb al valutei din contractul de opţiune.

118
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Cursul la
vedere

Fig. 6.5. Vânzarea unei opţiuni de cumpărare pe valută

Vânzătorul unei opţiuni de cumpărare pe valută poate să


înregistreze pierdere dacă cursul la vedere al valutei din contractul de
opţiuni depăşeşte punctul critic.
Cumpărarea unei opţiuni de vânzare pe valută poate să asigure
câştig în cazul în care cursul de pe piaţa la vedere este mai mic decât preţul
de exercitare minus prima la valuta din contractul de opţiuni (CVs < PE -p).

la vedere

Punct critic

Fig. 6.6. Cumpărarea unei opţiuni „PUT” pe valută

Câştig = Preţ de exercitare– (Curs la vedere + Prima)


Cumpărătorul opţiunii „PUT” riscă să piardă prima pe care o
plăteşte vânzătorului, dar poate să câştige dacă cursul valutei depăşeşte
punctul critic.

119
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Vânzarea unei opţiuni „PUT” permite obţinerea unui câştig


limitat la primă sau asumarea unui risc de pierdere, în funcţie de evoluţia
cursului valutei din contractul de opţiune.

la vedere

Punct
critic

Fig. 6.7. Vânzarea unei opţiuni „PUT” pe valută

Pierderea care se poate înregistra de către vânzătorul unei opţiuni


„PUT” depinde de raportul dintre cursul de pe piaţa valutară la vedere şi
preţul de exercitare din contractul de opţiune.
Exportatorii, care urmează să încaseze sume în valută din exporturi
la anumite termene, cumpără opţiuni de vânzare pentru a se proteja
împotriva riscului valutar. Dacă valuta de contract a exportatorului se
apreciază până la scadenţă, exportatorul renunţă la opţiunea de vânzare şi
vinde valuta din contract la cursul la vedere de pe piaţa valutară. În cazul în
care valuta de contract se depreciază până la scadenţă, exportatorul exercită
opţiunea de vânzare, deoarece obţine un curs mai bun prin contractul de
opţiune decât cel de pe piaţa valutară la vedere.

Acoperirea riscului valutar al unui exportator pe piaţa contractelor de


opţiuni pe valute

 La încheierea contractului de  Mărime standardizată sau negociată


export, cumpără opţiuni  Preţ de exercitare (PE)
„PUT”  Plăteşte o primă (P)
 La scadenţa sau până la a) Curs Spot (CVs) < Preţ de exercitare
scadenţa contractului de (PE)
opţiune: Cumpărătorul exercită opţiunea de
vânzare.

120
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Rezultatul financiar = PE- (CVs+P)


b) Curs Spot (CVs) > Preţ de exercitare
(PE)
Cumpărătorul renunţă la opţiunea PUT şi
pierde prima. Vinde suma în valută din export
pe piaţa la vedere.
Importatorii, care au de plătit sume în valută pentru mărfurile
cumpărate din străinătate la anumite termene, contractează opţiuni de
cumpărare pentru a se apăra împotriva riscului valutar. Dacă valuta de
contract se depreciază la termen, importatorul renunţă la opţiunea de
cumpărare deoarece îşi procură suma în valută necesară, la un curs mai
avantajos, de pe piaţa la vedere. În cazul în care valuta de contract tinde să
se aprecieze, importatorul exercită opţiunea de cumpărare datorită faptului
că îşi procură valuta prin contract la un curs mai bun decât cel de pe piaţa la
vedere.

Acoperirea riscului valutar al unui importator pe piaţa contractelor de


opţiuni pe valute

 La încheierea contractului  Mărime standardizată sau negociată


comercial, importatorul  Preţ de exercitare (PE)
cumpără opţiuni “CALL”  Plăteşte o primă (P)
pe valută

 La scadenţa sau până la a) Curs Spot (CVs) > Preţ de exercitare


scadenţa contractului de (PE)
opţiune: Cumpărătorul exercită opţiunea şi
cumpără valuta prin contract
Rezultatul financiar = CVs- (PE+P)
b) Curs Spot (CVs) < Preţ de exercitare
(PE)
Cumpărătorul renunţă la opţiune, pierde
prima şi cumpără valuta de pe piaţa la
vedere.

121
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Opţiunile pe valută oferă cumpărătorilor şansa să îşi exercite


dreptul de opţiune sau să renunţe, în funcţie de cursul de schimb de pe piaţa
la vedere.

Întrebări de verificare

1. Cum se definesc pieţele valutare şi care sunt participanţii?


2. Prin ce se deosebesc operaţiile la vedere pe piaţa valutară?
3. În ce constă cotarea DEPORT şi REPORT pe piaţa la termen?
4. Ce reprezintă arbitrajul valutar şi care sunt variantele sale?
5. Ce exprimă speculaţia valutară şi care sunt formele ei principale?
6. Care sunt trăsăturile operaţiunilor SWAP şi de hedging?
7. Ce trăsături prezintă contractele futures pe valută?
8. Care sunt diferenţele între contractele futures pe valute şi contractele
forward?
9. Cum se acoperă riscurile exportatorilor pe piaţa futures?
10. Cum se acoperă riscurile importatorilor pe piaţa futures?
11. Ce trăsături prezintă contractele de opţiuni pe valute?
12. Care sunt strategiile de bază de pe piaţa opţiunilor pe valute?
13. Cum se acoperă riscurile exportatorilor şi importatorilor pe piaţa
opţiunilor pe valute?

Bibliografie

Paul Bran Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura


Economica, Bucureşti, 1995
Minică Boajă Relaţii financiare şi valutare internaţionale, Editura
Economica, Bucureşti, 2003
Silviu Cerna Economie monetară şi financiară internaţională, Editura
Universităţii de Vest, Timişoara, 2005
Constantin Floricel Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
C. Paul Hallwood International Money and Finance, Second Editions,
122
Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

ş.a. Blackwell, Oxford UK, Cambridge USA, 1994


Paul Krugman, International Economics, Theory and Policy, Sixth
Maurice Obstfeld Edition, Addison Wesley, 2003
Mariana Negruş Plăţi şi garanţii internaţionale, Ediţia III, Ch. Beck,
Bucureşti, 2006
Peyrard Josette Les marchés de changes. Opérations et couverture,
Vuibert, Paris, 1995
Cornelia Pop Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Todesco, Cluj – Napoca, 2005
Yves Simon Techniques Financières Internationales, 5edition,
Economica, Paris, 1992
Gh. M. Voinea Relaţii valutar- financiare internaţionale, Editura
Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007
*** Introducere în studiul pieţelor valutare, Editura
Economică, Bucureşti, 2000

123
CAPITOLUL 7

PIAŢA VALUTARĂ DIN ROMÂNIA

Termeni-cheie: politică valutară, piaţa valutară interbancară, brokeri, dealeri,


operaţiuni valutare curente, operaţiuni de capital, măsuri de
salvgardare, operaţiuni forward, operaţiuni swap, front office, back
office, case de schimb.

7.1. Politica valutară a Băncii Naţionale a României

Politica valutară în calitate de componentă a politicilor promovate


de Banca Naţională a României cuprinde reglementările şi deciziile cu
privire la politica de curs de schimb, de organizare şi funcţionare a pieţei
valutare, de administrare a rezervelor internaţionale şi de asigurare a
echilibrului balanţei de plăţi.
Banca Naţională a României elaborează şi aplică politica de curs de
schimb, componentă importantă a politicii valutare.
În vederea realizării politicii cursului de schimb, Banca Naţională a
României este abilitată:
a) să elaboreze balanţa de plăţi şi alte lucrări privind poziţia
investiţională internaţională;
b) să stabilească cursurile de schimb pentru operaţiile proprii pe
piaţa valutară, să calculeze şi să publice cursurile medii pentru evidenţa
statistică.
c) să păstreze şi să administreze rezervele internaţionale ale statului.

124
În calitate de bancă centrală, Banca Naţională a României are
misiunea să organizeze şi să monitorizeze funcţionarea pieţei valutare
din România.
Banca Naţională a României reglementează şi supraveghează
funcţionarea pieţei valutare, autorizează şi supraveghează intermediarii
pieţei valutare.
Banca Naţională a României poate elabora reglementări ce
vizează controlul valutar pe teritoriul ţării, care se referă la1:
- autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi supravegherea
persoanelor care au obţinut aprobarea de a efectua tranzacţii valutare;
- stabilirea de plafoane şi alte limite pentru deţinerea de active
externe, operaţiuni cu acestea pentru persoane juridice şi fizice;
- stabilirea plafonului şi a condiţiilor îndatorării externe a
persoanelor fizice şi juridice care intră sub incidenţa regimului valutar.
Banca Naţională a României elaborează reglementări privind
monitorizarea, controlul tranzacţiilor valutare pe teritoriul ţării şi emite
autorizaţii pentru transferuri în străinătate, tranzacţii pe pieţele valutare.
În vederea monitorizării tranzacţiilor valutare, persoanele juridice
autorizate să desfăşoare operaţiuni valutare raportează Băncii Naţionale a
României asupra tranzacţiilor efectuate.
Piaţa valutară interbancară din România a început să funcţioneze
din februarie 1991, sub forma licitaţiei organizate de Banca Naţională a
României, cu participarea băncilor comerciale. De asemenea, din anul 1991
s-au autorizat operaţiile de schimb de valută în numerar contra monedei
naţionale de către persoanele fizice. Din anul 1994, sistemul de vânzare-
cumpărare a valutei prin licitaţie a fost înlocuit de vânzarea-cumpărarea la
nivelul băncilor comerciale. Organizarea şi funcţionarea pieţei valutare din
România s-a îmbunătăţit prin reglementările Băncii Naţionale a României
din perioada 1997-2005.

1
Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României, art. 10, în M. Of. nr.
582/2004
125
7.2 Sfera pieţei valutare din România şi operaţiunile valutare

Piaţa valutară din România reprezintă o piaţă pe care se


efectuează operaţiuni de schimb valutar la cursuri de schimb
determinate liber de către intermediarii autorizaţi de Banca Naţională
a României.
Piaţa valutară din România este formată din piaţa valutară
interbancară şi piaţa caselor de schimb valutar şi a altor entităţi.
Banca Naţională a României

Intermediari

Cerere de Bănci Oferta de valută a Piaţa


valută persoane comerciale persoanelor valutară
juridice şi juridice şi fizice interbancară
fizice

Cererea de Case de Oferta de Piaţa caselor de


valută a schimb de valută a schimb valutar şi a
persoanelor valută persoanelor altor entităţi
fizice fizice

Fig. 7.1. Organizarea pieţei valutare din România

Operaţiunile valutare cuprind încasările, plăţile, compensările,


transferurile, creditările, precum şi orice alte tranzacţii exprimate în valute
şi care se pot efectua prin transfer bancar, în numerar, cu instrumente de
plată sau prin alte modalităţi de plată, practicate de instituţiile de credit, în
funcţie de natura operaţiunii respective. În sfera operaţiunilor valutare se
cuprind operaţiunile valutare curente şi operaţiunile de capital2.
Operaţiunile valutare curente – includ raporturile în valută dintre
rezidenţi şi nerezidenţi care decurg din:

2
Regulamentul nr. 4 /2005 al BNR privind regimul valutar, în M.Of. nr. 616/5.09.2007,
art. 2
126
a) tranzacţii de comerţ internaţional cu bunuri şi servicii şi alte
asemenea tranzacţii, care presupun o contraprestaţie imediată, inclusiv
operaţiunile efectuate în scopul acoperirii riscurilor rezultate din tranzacţiile
de comerţ internaţional;
b) alte operaţiuni care nu sunt de natura operaţiunilor de
capital, cum ar fi: plăţi/încasări impozite şi taxe – cu excepţia taxelor
succesorale – comisioane, onorarii, cheltuieli de judecată, amenzi, asistenţă
tehnică, sume decurgând din drepturi de asigurări sociale, inclusiv pensii
într-un sistem public sau privat, câştiguri din jocuri de noroc, leasing
operaţional, cheltuieli cu întreţinerea proprietăţilor deţinute în străinătate,
cheltuieli de reprezentare, cheltuieli guvernamentale, abonamente la
publicaţii, participare la organizaţii, cluburi;
c) repatrierea veniturilor nete sub formă de dividende, dobânzi,
chirii, provenind din operaţiunile curente şi de capital;
d) remiteri de sume reprezentând cheltuieli curente ce decurg din
obligaţii legale de întreţinere a membrilor familiei – soţ, soţie, copii ori alte
persoane aflate în întreţinere;
e) cheltuielile care nu sunt de natura operaţiunilor de capital
făcute de rezidenţii deplasaţi în străinătate în scop educaţional sau religios,
de recreere, vacanţă, sport, afaceri, vizite la rude sau la prieteni, misiuni,
întâlniri, conferinţe, îngrijirea sănătăţii.
Operaţiunile de capital cuprind raporturile în valută între rezidenţi
şi nerezidenţi care decurg din3:
A. Investiţii directe în România ale nerezidenţilor şi investiţii
directe în străinătate ale rezidenţilor;
B. Investiţii imobiliare în România ale nerezidenţilor şi în
străinătate ale rezidenţilor;
C. Operaţiunile cu instrumente financiare tranzacţionate în
mod curent pe piaţa de capital. Acestea se referă la: a) admiterea
instrumentelor financiare româneşti pe o piaţă de capital străină şi b) la
admiterea instrumentelor financiare străine pe piaţa de capital românească
(emisiune prin ofertă publică sau vânzare către emitent în mod direct sau
prin intermediar şi cotarea în cadrul bursei).
3
Regulamentul nr. 4 /2005, Anexa 1, Nomenclator
127
D. Operaţiuni cu instrumente financiare tranzacţionate în mod
curent pe piaţa monetară:
a) admiterea instrumentelor financiare româneşti pe o piaţă
monetară străină prin: emisiune de ofertă publică sau vânzare de către
emitent în mod direct sau printr-un intermediar, acces pe o piaţă monetară
pe baza procedurilor specifice;
b) admiterea instrumentelor financiare străine pe piaţa monetară
românească, prin: emisiune de ofertă publică sau vânzare de către emitent
în mod direct sau printr-un intermediar, acces pe piaţa monetară;
c) tranzacţii privind achiziţionarea de către nerezidenţi a
instrumentelor financiare româneşti pe piaţa monetară;
d) tranzacţii privind achiziţionarea de către rezidenţi a
instrumentelor financiare străine de pe pieţe monetare străine.
E. Operaţiunile cu unităţi ale organismelor de plasament
colectiv – OPC – au ca obiect titlurile de natură participativă la fonduri de
investiţii, fonduri mutuale sau la alte entităţi cu sau fără personalitate
juridică constituite în scopul realizării de investiţii colective în valori
mobiliare. Operaţiunile de această natură cuprind:
a) admiterea unităţilor organismelor de plasament colectiv
româneşti pe o piaţă de capital străină (emisiune prin ofertă publică sau
vânzare de către emitent în mod direct sau prin intermediar, cotarea în
cadrul bursei);
b) admiterea unităţilor organismelor de plasament colectiv străine
pe piaţa de capital românească;
c) tranzacţii ale nerezidenţilor cu unităţi ale organismelor de
plasament colectiv româneşti pe piaţa de capital;
d) tranzacţii ale rezidenţilor cu unităţi ale organismelor de
plasament colectiv străine pe piaţa de capital;
F. Credite legate direct de comerţul internaţional la care
participă un rezident şi care se acordă de nerezidenţi către rezidenţi sau
invers, de rezidenţi către nerezidenţi;
G. Credite şi împrumuturi financiare acordate de rezidenţi
nerezidenţilor sau invers;
H. Garanţii acordate de nerezidenţi către rezidenţi şi invers;

128
I. Operaţiuni în conturi curente deschise de nerezidenţi la
instituţii de credit din România (în monedă naţională şi în valută), precum
şi de rezidenţi la instituţii de credit din străinătate;
J. Operaţiuni în conturi de depozite deschise de nerezidenţi la
instituţii de credit din România, precum şi de rezidenţi la instituţii de credit
din străinătate;
K. Transferuri aferente derulării contractelor de asigurare, care
constau din prime, anuităţi, sume asigurate, indemnizaţii ce decurg din plăţi
aferente asigurărilor de viaţă, prime şi plăţi aferente asigurărilor de credite,
alte transferuri aferente contractelor de asigurare;
L. Transferuri de capital cu caracter personal sub formă de
împrumuturi, cadouri şi donaţii, dote, moşteniri şi legate, achitarea de către
imigranţi a datoriilor în ţara în care au avut stabilită anterior reşedinţa,
transferuri de active ale rezidenţilor realizate în cazul emigrării acestora în
perioada premergătoare plecării, transferuri de sume reprezentând economii
ale imigranţilor depuse pe perioada şederii în România având ca destinaţie
ţara în care au avut stabilită anterior reşedinţa;
M. Import şi export fizic de active financiare, respectiv valori
mobiliare şi alte titluri negociabile şi instrumente de plată.
N. Alte mişcări de capital reprezentate de: impozite şi taxe
aferente moştenirilor; despăgubiri rezultate din operaţiuni de capital;
restituiri de sume în cazul anulării ori rezilierii contractelor sau restituiri de
sume necuvenite, decurgând din operaţiuni de capital; drepturi de autor
(redevenţe) decurgând din patente, desene, mărci, invenţii, precum şi
transmiterea, cesionarea şi transferurile decurgând din acestea.
Ca urmare a măsurilor de liberalizare a operaţiunilor de capital,
nerezidenţii au dreptul să dobândescă, să deţină şi să utilizeze active
financiare exprimate în valută şi în monedă naţională. Sumele în monedă
naţională şi în valute deţinute de nerezidenţi pot fi convertite prin
intermediul pieţei valutare. Nerezidenţii pot deschide şi menţine conturi în
valută şi în monedă naţională la instituţii de credit şi pot repatria şi transfera
activele financiare deţinute.
Rezidenţii au dreptul să dobândească, să deţină şi să utilizeze active
financiare exprimate în valută. Sumele în monedă naţională şi în valute

129
cotate, deţinute de rezidenţi, pot fi convertite prin intermediul pieţei
valutare. Rezidenţii pot deschide conturi în valută şi în moneda naţională la
instituţii de credit şi alte instituţii asimilate acestora.
Măsurile de salvgardare ce se pot aplica de Banca Naţională a
României, în situaţiile în care fluxuri de capital pe termen scurt de o mai
mare amploare ar exercita presiuni puternice asupra pieţei valuare şi ar
provoca perturbări grave în aplicarea politicii monetare şi a cursului de
schimb, nu pot depăşi maxim 6 luni şi includ4:
 obligarea rezidenţilor şi nerezidenţilor de a notifica Băncii
Naţionale a României cu 10 zile înainte, intenţia de a efectua operaţiuni
valutare de capital pe termen scurt;
 stabilirea de plafoane şi alte limite pentru operaţiuni
valutare de capital pe termen scurt ale nerezidenţilor/rezidenţilor, care
generează intrări/ieşiri de capital.
 reţinerea în cont la Banca Naţională a României, pe o
perioadă determinată, a unei părţi din sumele în valută/monedă
naţională, care provin din operaţiuni valutare de capital pe termen scurt şi
care generează intrări/ieşiri de capital ale nerezidenţilor/rezidenţilor;
 aplicarea unui comision la iniţierea tranzacţiilor de pe piaţa
valutară interbancară în scopul efectuării de operaţiuni valutare de
capital care au ca obiect cumpărarea/vânzarea de valută;
 stabilirea unei rate mai mari a rezervelor minime obligatorii
pentru sumele reprezentând intrări de capital pe termen scurt, care sunt
deţinute de rezidenţi şi nerezidenţi la instituţiile de credit;
 instituirea unor restricţii de scadenţă pentru unele operaţiuni
valutare de capital pe termen scurt;
 introducerea de măsuri suplimentare de monitorizare a
operaţiilor valutare de capital şi/sau de măsuri de control valutar.
Banca Naţională a României informează Comisia Europeană şi
celelalte state membre asupra adoptării unor astfel de măsuri până cel mai
târziu la data intrării lor în vigoare.

4
Regulamentul nr. 4 /2005, cap. III, art. 6, Norma nr. 7/2005 a B.N.R.
130
7.3. Organizarea şi funcţionarea pieţei valutare interbancare în
România

Piaţa valutară interbancară reprezintă acel segment al pieţei valutare


care asigură operaţiunile de schimb valutar derulate prin intermediari
autorizaţi ai pieţei valutare, respectiv instituţiile de credit, atât în nume
propriu şi cont propriu, cât şi în nume propriu şi contul clienţilor, precum şi
între acestea şi banca centrală.
a) Intermediarii pe piaţa valutară interbancară
Operaţiunile de vânzare şi/sau cumpărare de valută se pot efectua pe
piaţa valutară interbancară numai prin intermediari autorizaţi de Banca
Naţională a României, respectiv, instituţiile de credit.
Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru participarea pe piaţa
valutară interbancară sunt:
 existenţa unei structuri organizatorice distincte şi a unui spaţiu specific
securizat pentru activitatea de intermediere valutară;
 delimitarea atribuţiilor şi departajarea activităţilor pe piaţa valutară pe
compartimente distincte (front office, back office);
 reglementarea prin norme proprii a procedurilor de lucru cu clienţii, a
relaţiilor cu alţi intermediari, competenţele şi limitele valorice până la
care se pot angaja arbitrajiştii, limitele de lucru cu ceilalţi intermediari,
penalizările convenite în relaţia cu clienţii şi alţi intermediari, în cazul
nerespectării termenelor de decontare ale tranzacţiilor, sistemul de
evidenţă contabilă a tranzacţiilor;
 desemnarea persoanelor implicate în activitatea de schimb valutar,
respectiv prezentarea listei arbitrajiştilor;
 relaţii de corespondent stabilite prin conturi deschise în străinătate
pentru cel puţin două valute: dolar SUA (USD), euro (EUR);
 existenţa unui sistem operaţional specific reprezentat de echipament
informaţional tip Reuters, Bloomberg, echipamente tehnice specifice
pentru plăţi şi comunicaţii (linii telefonice interne şi internaţionale,
sistem de înregistrare a convorbirilor telefonice, telex, SWIFT, fax).

131
Brokerul reprezintă intermediarul autorizat care participă pe piaţa
valutară în nume propriu, dar în contul clienţilor, pe baza ordinelor primite
în schimbul unui comision.
Dealerul constituie un intermediar care participă pe piaţa valutară
atât în nume propriu şi în cont propriu, cât şi în nume propriu şi în contul
clienţilor săi.
b) Operaţiuni pe piaţa valutară interbancară din România
Pe piaţa valutară interbancară din România se efectuează operaţiuni
la vedere, operaţiuni la termen şi operaţiuni SWAP.
Tranzacţia valutară exprimă o vânzare sau cumpărare de valuă
contra monedei naţionale sau contra altei valute.
Operaţiunile la vedere (spot) reflectă vânzările şi cumpărările de
valută cu decontarea după două zile de la data încheierii tranzacţiei, la cursul
de schimb stabilit între părţi.
Operaţiunile la termen (forward) se referă la vânzările sau
cumpărările de valute cu decontare după mai mult de două zile de la data
încheierii tranzacţiei, la cursul de schimb negociat de părţi (curs forward).
Intermediarii autorizaţi să acţioneze pe piaţa valutară interbancară
sunt obligaţi să afişeze permanent în timpul de funcţionare a pieţei valutare
interbancare cursurile de schimb la vedere (spot) şi la termen (forward)
exprimate în lei pentru următoarele valute: euro (EUR), dolarul american
(USD), lira sterlină (GBP), francul elveţian (CHF).
Cotaţia pe piaţa valutară interbancară este directă şi are la
bază unitatea monetară a României, leul.
Data tranzacţiei reflectă data la care se încheie tranzacţia şi poate fi
diferită de data la care se decontează tranzacţia (value date) sau poate fi
aceeaşi cu data decontării (value today).
Operaţiunile swap constau în tranzacţii simultane de cumpărare şi
vânzare a aceleiaşi sume în valută, cu aceiaşi contrapartidă, cu decontare la
două date (de regulă, spot şi forward), la cursuri de schimb diferite (spot,
forward).
Cursul de schimb informativ la termen se cotează la scadenţă de o
lună (1M), trei luni (3M), şase luni (6M), nouă luni (9M), douăsprezece
luni (12M).
132
Cotaţia fermă presupune stabilirea unui preţ ferm care angajează
banca, iar cotaţia orientativă (for info only) fixează un preţ orientativ.
Cotaţia fermă la care suma în valută şi data valutei sunt acceptate de client
sau de intermediarul autorizat presupune ca tranzacţia să se considere
încheiată şi se execută necondiţionat.
Marja dintre cursurile de vânzare şi cele de cumpărare se determină
liber pe piaţa valutară interbancară. Cursurile cotate de bănci diferă în
funcţie de natura operaţiei (operaţie în cont sau numerar), de raportul dintre
cerere şi ofertă, de relaţiile cu clienţii, precum şi de politica proprie de
trezorerie.
Operaţiile de schimb valutar derulate de băncile comerciale implică
elemente de risc din cauza evoluţiei cursurilor de schimb.
În vederea limitării riscului valutar, băncile comerciale au obligaţia
să dispună de un sistem de evidenţă, care să asigure înregistrarea
operaţiunilor cu valute şi determinarea poziţiilor valutare individuale.
Băncile comerciale autorizate să participe pe piaţa valutară sunt angajate să
aplice norme şi proceduri interne în vederea supravegherii şi gestionării
riscului valutar. De asemenea, procedurile de control ale băncilor
comerciale urmăresc respectarea normelor cu privire la riscul valutar.
Banca Naţională a Romaniei supraveghează riscul valutar în cadrul
băncilor comerciale pe baza poziţiei valutare într-o anumită valută, care
reflectă sumele din conturile din cadrul bilanţului şi din afara bilanţului.
Poziţia valutară poate fi lungă, atunci când rezultatul este pozitiv şi scurtă,
în situaţia în care rezultatul este negativ.
În vederea bunei funcţionări a pieţei valutare interbancare şi a
armonizării cu practicile internaţionale, Banca Naţională a României
recomandă utilizarea de către intermediarii pieţei valutare interbancare a
prevederilor Codului de conduită adoptat de ACI – Asociaţia Pieţelor
Financiare.

7.4. Operaţiunile pe piaţa caselor de schimb valutar pentru


persoane fizice pe teritoriul României

Operaţiunile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar


pentru persoane fizice pe teritoriul Romaniei pot fi efectuate de următoarele
133
entităţi: instituţii de credit autorizate de Banca Naţională a Romaniei, case
de schimb valutar organizate sub forma persoanelor juridice, conform
prevederilor Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, persoane
juridice şi alte entităţi ce deţin în administrare unităţi hoteliere şi au în
obiectul de activitate cumpărarea de valută convertibilă sub formă de
numerar şi substitute de numerar.
Instituţiile de credit şi casele de schimb valutar pot efectua
operaţiuni de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar prin
intermediul punctelor de schimb valutar.
Entităţile care deţin în administraţie unităţi hoteliere pot desfăşura
operaţiuni de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar la recepţia
hotelului, care este considerată punct de schimb valutar.
Organizarea operaţiunilor de schimb valutar cu numerar şi
substitute de numerar pentru persoane fizice
Instituţiile de credit şi casele de schimb pot efectua următoarele
operaţiuni de schimb valutar:
• cumpărare de valute cotate sub formă de numerar şi substitute de numerar
contra monedei naţionale de la persoane fizice;
• vânzare de valute cotate sub formă de numerar şi substitute de numerar
(cecuri de călătorie) contra monedei naţionale persoanelor fizice;
• cumpărare de valute cotate sub formă de numerar contra monedei
naţionale de la persoane fizice prin intermediul aparatelor automate de
schimb valutar.
Entităţile care deţin în administrare structurile de primire turistice
cu funcţiuni de cazare turistică pot efectua următoarele operaţiuni:
 cumpărare de valute cotate sub formă de numerar şi
substitute de numerar contra monedei naţionale de la
persoane fizice, clienţi ai acestora;
 cumpărare de valute cotate sub formă de numerar contra
monedei naţionale de la persoane fizice prin intermediul
aparatelor automate de schimb valutar.
Entităţile autorizate să desfăşoare operaţiuni de schimb valutar au
obligaţia să comunice clienţilor:

134
• cursul de schimb pentru operaţiunile de vânzare şi cumpărare de valută
prin afişare în interior şi exterior;
• cursurile de schimb afişate trebuie să includă şi comisioanele practicate de
entitatea respectivă.
Schimbul de valută în numerar de către persoane fizice se reflectă în
buletinul de schimb ce se emite fiecărei persoane.

7.5.Politica Băncii Naţionale a României privind cursul de


schimb

În momentul deschiderii pieţei valutare interbancare din februarie


1991, Banca Naţională a României a stabilit un curs oficial şi un curs
pentru operaţiunile pe piaţa valutară legate de dolarul SUA.
Decizia Băncii Naţionale a României de a promova două cursuri de
schimb a urmărit să diminueze impactul cursului de schimb asupra
preţurilor într-o economie care era marcată de începerea procesului
tranziţiei la economia de piaţă.
Sistemul dual de cursuri a favorizat creşterea importurilor, a
determinat o tendinţă a exportatorilor de a păstra disponibilităţile băneşti în
cont, plata cu întârziere a obligaţiilor faţă de furnizori şi amplificarea
blocajului financiar.
Datorită efectelor negative menţionate, în noiembrie (H.G. 763/9
noiembrie 1991)5 s-au unificat cele două cursuri şi s-au adoptat alte măsuri
în vederea extinderii convertibilităţii interne a leului la operaţiunile valutare
curente.
Potrivit Regulamentului privind efectuarea operaţiunilor valutare
din 4.05.19926, piaţa valutară interbancară era deschisă tuturor persoanelor
juridice române cu ofertă liberă sau cu cerere justificată de valută, precum
şi persoanelor juridice nerezidente numai în calitate de ofertanţi de valută.

5
H.G.R. nr. 763/9.11.1991 cu privire la unificarea cursurilor de schimb ale leului şi
extinderea compatibilităţii interne a leului la operaţiunile valutare apărută în M.of. nr.
23/19.11.1991
6
Regulament nr. 3616/4.05/1992 privind efectuarea operaţiunilor valutare în M.of. nr.
92/13.05.1992
135
Piaţa valutară interbancară a funcţionat sub forma licitaţiei valutare
pentru ordine de vânzare sau de cumpărare de valută egale sau peste 50.000
dolari SUA desfăşurată în şedinţele organizate în fiecare zi lucrătoare la
sediul Băncii Naţionale a României, în cadrul cărora cursul de referinţă al
leului faţă de dolarul SUA se determina ca un curs de echilibru între cererea
şi oferta de valută.
Cursul de referinţă era stabilit la nivelul la care cea mai mare parte
din cererea şi oferta de valută era satisfăcută. În cazul în care cererea şi
oferta de valută nu se întâlneau la un curs de echilibru, cursul de referinţă
era stabilit de Banca Naţională a României în limita pasului de licitaţie +/-
5% faţă de cursul de referinţă al zilei şi în sensul raportului cerere-ofertă.
Operaţiile în afara licitaţiilor valutare respectiv operaţiunile de
vânzare sau cumpărare de valută pentru ordine până la 50.000 dolari SUA
se efectuau de băncile comerciale la cursuri care să se încadreze într-un
interval de abatere +/-2% faţă de cursul de referinţă în vigoare.
Conform Regulamentului nr. 7/19947 privind efectuarea
operaţiunilor valutare, piaţa valutară interbancară a devenit o piaţă continuă
pe care se efectuau vânzări şi cumpărări de valute la vedere (Spot) şi la
termen (Forward) contra monedei naţionale la cursuri de schimb
determinate liber de intermediarii autorizaţi de Banca Naţională a României
să participe în nume şi în cont propriu sau în nume propriu şi în contul
clienţilor.
Prevederile din Regulamentul nr. 7/1994 au contribuit la creşterea
autonomiei şi flexibilităţii pieţei valutare interbancare în determinarea
cursului de schimb de către intermediarii autorizaţi de Banca Naţională a
României. Banca Naţională a României avea obligaţia să publice zilnic un
curs de referinţă al leului.
Intermediarii autorizaţi aveau misiunea să contribuie la creşterea
standardului profesional şi a reputaţiei pieţei valutare interbancare.

7
Regulament nr. 7/18/1994 privind efectuarea operaţiunilor valutare în M.of. nr.
263/19.09.1994
136
Un moment important în politica Băncii Naţionale a României
privind cursul de schimb îl constituie cel din anul 1997 când s-au emis
reglementări cu privire la operaţiunile valutare.8
Măsurile prevăzute prin Regulamentul nr. 3/1997 au contribuit la
crearea unei pieţe continue pe care se efectuau vânzări şi cumpărări de
valută contra monedei naţionale la cursuri de schimb determinate liber de
intermediarii autorizaţi de Banca Naţională a României.
În anul 1998, România a notificat în scris Fondului Monetar
Internaţional, faptul că a acceptat obligaţiile prevăzute la art. VIII, respectiv
a eliminat restricţiile la tranzacţiile internaţionale curente şi s-a angajat să
asigure convertibilitatea pentru tranzacţiile curente. Notificarea oficială a
acceptării obligaţiilor prevăzute la articolul VIII din statutul FMI a
contribuit la creşterea încrederii în politica de curs de schimb a Băncii
Naţionale a României.
Din a doua jumătate a anului 2001, Banca Naţională a României a
renunţat la pasul zilnic de depreciere a cursului de schimb promovând
libertatea intermediarilor în formarea cursului de schimb.
În anul 2001, Banca Naţională a României a elaborat şi aplicat un
program gradual de liberalizare a operaţiunilor de capital, care s-a derulat
în anii 2001-20069.
Din martie 2003, Banca Naţională a României a modificat baza de
referinţă în formarea cursului de schimb, respectiv EURO, datorită faptului
că o parte însemnată din relaţiile comerciale ale României se realizau cu
ţări din Uniunea Europeană.
Măsurile adoptate de Banca Naţională a României din anul 2005 au
urmărit întărirea flexibilităţii politicii cursului de schimb, limitarea
intervenţiilor şi crearea unui mecanism valutar compatibil cu ţintirea
inflaţiei.
Strategia operaţională a Băncii Naţionale a României privind
politica cursului de schimb din anul 2005 se individualizează prin:

8
Regulament nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare în M.of. nr.
353/31.12.1997
9
Circulara BNR nr.26/20.11.2001 pentru modificarea şi completarea Regulamentului nr.
3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare în M.of. nr. 769/3.12.2001
137
flexibilitatea cursului de schimb, în contextul menţinerii regimului de
flotare controlată, sporirea rolului pieţei valutare în determinarea cursului
de schimb şi intervenţii mai puţin frecvente ale BNR pe piaţa valutară.
Decizia Băncii Naţionale a României de a promova o politică mai
flexibilă a cursului de schimb (limitarea intervenţiilor băncii centrale pe
piaţa valutară) s-a justificat prin creşterea investiţiilor străine directe, a
încasărilor din privatizare, prin majorarea intrărilor de valută de la
rezidenţii români care lucrează în străinătate şi a rezervelor valutare, prin
sporirea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea structurii exporturilor.
Strategia operaţională a Băncii Naţionale a României mai
presupune accentuarea rolului pieţei valutare în determinarea cursului de
schimb şi intervenţii mai reduse ale băncii centrale.
Flexibilitatea cursului de schimb este menită să susţină promovarea
cadrului de politică monetară de ţintire a inflaţiei şi liberalizarea contului de
capital. În acelaşi timp se poate manifesta o amplificare a influenţei
fluxurilor financiare externe asupra cursului de schimb.
Promovarea unui curs mai flexibil al leului generează unele efecte
pe termen scurt, asupra importurilor şi creşterea deficitului comercial.
Pe termen lung, promovarea unui curs de schimb mai flexibil
accentuează imprevizibilitatea raportului de schimb şi gradul de
incertitudine pentru exportatori şi importatori.

Întrebări de verificare

1. Ce misiune are Banca Naţională a României pe piaţa valutară şi care


sunt principalele sale atribuţii în administrarea regimului valutar?
2. Ce tranzacţii se încadrează în sfera operaţiunilor valutare?
3. Ce cuprind operaţiunile valutare curente?
4. Prin ce se deosebesc operaţiunile de capital?
5. Ce operaţiuni se realizează pe piaţa valutară interbancară?
6. Care sunt condiţiile specifice de autorizare a caselor de schimb valutar
pentru schimbul de valută în numerar pentru persoane fizice şi ce
operaţii se efectuează?
138
7. Care sunt măsurile de salvalgardare prevăzute de Regulamentul valutar
al BNR care pot atenua efectele unor factori pe piaţa valutară
interbancară?

Bibliografie

Nicolae Dardac, Monedă, Bănci şi Politici monetare, Editura Economica,


Teodora Barbu Bucureşti, 2005
Vasile Turiliuc, Monedă şi credit, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
Vasile Cocriş ş.a. 2009
Gheorghe Voinea Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi, 2007
*** Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a
României, în M. Of. nr.582/2004
*** Regulament nr. 4/2005 privind regimul valutar, în M. Of.
nr. 616/5.09. 2007.
*** Regulament nr. 6/2012 privind modificarea şi
completarea Regulamentului Băncii Naţionale a
României nr. 4/2005 privind regimul valutar, M. Of. nr.
341/19.05.2012

139
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

PROFIL: ECONOMIC
SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI, ANUL III
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

RELAŢII VALUTAR-FINANCIARE
INTERNAŢIONALE

SUPORT DE CURS
(Cap. 8-14)

PROF. UNIV. DR. GHEORGHE M. VOINEA

IAŞI 2020/2021
1
CAPITOLUL 8

PIAŢA EUROVALUTELOR ŞI
PIEŢELE FINANCIARE INTERNAŢIONALE

Termeni-cheie: eurovalute, euro-bănci, operaţii de depozit, operaţii de


împrumut, eurocredite, LIBOR, Over the Counter, market maker,
ordine de bursă, operaţiuni cash, operaţiuni în marjă,
euroobligaţiuni, contracte Forward-Forward, contracte Forward
Rate Agreement, obligaţiuni străine, euroefecte, Swap, Hedging,
Cap, Floor, Collar.

8.1. Piaţa eurovalutelor

a) Formarea şi sfera pieţei eurovalutelor


Piaţa eurovalutelor deţine un rol important în formarea şi
redistribuirea resurselor în eurovalute necesare tranzacţiilor comerciale
internaţionale. Piaţa eurovalutelor s-a format din anul 1957, respectiv
din momentul apariţiei şi afirmării eurovalutelor în relaţiile financiare
internaţionale.
Eurovalutele reprezintă depuneri de valută în conturi la bănci
comerciale din afara ţării emitente. În cadrul eurovalutelor o pondere
mare deţin eurodolarii (dolarii SUA) depuşi la bănci comerciale din afara
SUA, care se utilizează în operaţiuni de creditare pe termen scurt sau mediu
pe o piaţă paralelă cu cea oficială.
Eurovalutele se deosebesc de depunerile în cont la o bancă din
ţara de origine a valutei deoarece nu reprezintă creanţe directe asupra
resurselor ţărilor, ci creanţe asupra băncilor. Operaţiile cu eurovalute se
caracterizează printr-o libertate mai mare pentru că nu intră în totalitate sub

140
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

incidenţa prevederilor legale din ţara emitentă a valutei şi nici a celor din
ţara în care se păstrează disponibilităţile în eurovalute. Valuta utilizată în
operaţii de depozit sau de credit nu aparţine ţării în care se realizează, iar
persoana nu este rezidentă a ţării emitente a valutei.
Piaţa eurovalutelor reprezintă un segment al pieţelor
internaţionale pe care se efectuează depuneri bancare şi se acordă credite
pe termen scurt sau mediu în eurovalute, necesare schimburilor
internaţionale şi dezvoltării economice a ţărilor (a se vedea figura 8.1).
Operaţiile de mobilizare şi de redistribuire pe termen scurt şi mediu
a resurselor în eurovalute de pe piaţa eurovalutelor se realizează prin
intermediul băncilor comerciale din străinătate, denumite eurobănci.

Fig. 8.1. Organizarea pieţei eurovalutelor

Prin confruntarea cererii şi a ofertei de eurovalute pe această piaţă


se stabileşte rata dobânzii la împrumuturile pe termen scurt şi mediu.
Băncile domiciliate într-o ţară participă pe piaţa eurovalutelor prin
operaţiile de atragere a unor sume în depozite, de acordare a creditelor,
precum şi prin operaţiile în monedă naţională efectuate în străinătate.
Apariţia şi evoluţia pieţei eurovalutelor se explică prin influenţa
unor factori din relaţiile economice internaţionale1:
• deciziile autorităţilor americane din anul 1960 prin care s-a plafonat
dobânda practicată de bănci la depozitele la termen şi s-a interzis

1
Claude Dufloux, Laurent Marguleci, Finance Internationale et Marché de Gré à Gré,
Economica, Paris, 1991, p. 16
141
Relaţii valutar-financiare internaţionale

remunerarea depozitelor la vedere până la o anumită perioadă


(reglementarea Q);
• restricţiile impuse de autorităţile britanice, în anul 1957, băncilor în
acordarea creditelor în lire sterline nerezidenţilor;
• decizia autorităţilor americane, din anul 1965, de impozitare a
dobânzilor percepute de rezidenţii americani la creditele acordate
nerezidenţilor pentru a diminua ieşirile de dolari din SUA;
• integrarea economică vest- europeană, care a presupus eliminarea
restricţiilor din relaţiile economice internaţionale şi liberalizarea
mişcării capitalurilor;
• dezvoltarea schimburilor economice internaţionale;
• amplificarea concentrării industriale şi bancare care necesită
mecanisme de finanţare;
• deciziile autorităţilor americane, din anul 1969, de împiedicare a
societăţilor americane de a dirija sume în dolari în vederea finanţării
expansiunii internaţionale şi de a repatria beneficiile realizate de către
filialele străine;
• crearea şi extinderea zonelor libere (OFFSHORE) au stimulat băn-
cile să realizeze operaţiuni cu eurovalute pentru nerezidenţi. Zonele
libere bancare s-au format în spaţiile geografice care au oferit
infrastructură modernă, reţele informatice şi de telecomunicaţii,
hoteliere şi personal. Operaţiile băncilor din zonele libere bancare au
fost stimulate de înlesnirile fiscale, de libertatea de a alege poziţia de
trezorerie, de rezervele obligatorii mai reduse, de instabilitatea
sistemului financiar internaţional şi de teama blocării unor
disponibilităţi datorită unor evenimente politice.
Formarea pieţelor eurovalutelor este explicată uneori şi prin prisma
unor evenimente politice ce s-au manifestat în perioada respectivă.
Conflictele militare şi alte evenimente politice ale perioadei au generat
teama de blocare a disponibilităţilor în valută la băncile din ţările
dezvoltate. În aceste condiţii, sumele în dolari şi în alte valute s-au

142
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

transferat din ţara de origine la bănci comerciale în străinătate şi s-a format


piaţa eurovalutelor2.
b) Operaţiile de formare a depozitelor în eurovalute şi de
creditare
Resursele de pe pieţele eurovalutelor se formează pe
următoarele căi:
• împrumuturi de la bănci din ţara de origine a valutei, contractate de
bănci şi societăţi comerciale din străinătate;
• disponibilităţi în valută transferate de băncile comerciale din unele ţări
către filialele din străinătate;
• disponibilităţi în valută din exporturile de mărfuri şi servicii, care se
păstrează la bănci comerciale din străinătate;
• depuneri în valută ale persoanelor rezidente la bănci comerciale în
străinătate;
• depunerile economiilor personale în monedă naţională sau valută la
bănci comerciale din străinătate;
• plasamentele rezervelor de valută ale băncilor centrale şi ale
organismelor monetare oficiale la băncile comerciale din străinătate.
Pe piaţa eurovalutelor se efectuează operaţii de depozit şi operaţii
de împrumut în eurovalute. Operaţiile de depozit constau în atragerea unor
sume în eurovalute în conturi şi păstrarea lor la băncile comerciale pe o
anumită perioadă de timp. Tehnicile de depozit de pe piaţa eurovalutelor se
deosebesc în funcţie de condiţiile de depozitare şi retragere a sumelor în
monedele respective.
Împrumuturile ce se contractează pe piaţa eurovalutelor se acordă
sub forma liniilor de credit şi a creditelor revolving. Prin intermediul
liniilor de credit se aprobă împrumuturi într-o anumită mărime, la o rată a
dobânzii şi se utilizează în cadrul unei perioade determinate. Băncile
comerciale acordă credite pe durate mari de timp sub forma creditelor
revolving.

2
Phillipe d'Arvisent, Thiery Showb, Finances Internationales, Hachette Supérieure,
Paris, 1990, p. 32-33
143
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Împrumuturile pe piaţa eurovalutelor se contractează pentru operaţii


de comerţ internaţional pe termen scurt şi pentru îmbunătăţirea situaţiei
financiare (window dressing) a firmelor.
c) Piaţa creditului în eurovalute pe termen mijlociu (piaţa
eurocreditelor)3
Piaţa eurocreditelor se individualizează în cadrul pieţelor
financiare internaţionale prin faptul că mijloceşte contractarea creditelor pe
termen mediu (5-7 ani) prin intermediul sindicatelor de bănci.
Eurocreditele reprezintă împrumuturi pe termen mediu în
eurovalute, de mărimi ridicate ce se acordă guvernelor, agenţiilor
guvernamentale, societăţilor multinaţionale la o dobândă variabilă.
Eurocreditele reflectă sumele acordate de bănci pe baza
depozitelor în eurovalute sau a sumelor împrumutate de eurobănci de pe
piaţa interbancară şi care se deosebesc prin următoarele:
• nivelul eurocreditelor este variabil în funcţie de cerinţele solicitanţilor;
• plasarea eurocreditelor se realizează de către sindicate de bănci care
negociază condiţiile împrumutului;
• eurocreditele sunt destinate importurilor, exporturilor, investiţiilor sau
altor obiective de investiţii;
• eurocreditele se utilizează integral sau parţial în decursul unei
perioade de tragere;
• rambursarea eurocreditelor se efectuează într-o singură tranşă, în
tranşe egale, crescătoare sau descrescătoare la scadenţe stabilite;
• costul eurocreditelor este format din dobânda variabilă.
Montajul unui eurocredit constă în elaborarea de către o bancă a
unui document cu privire la mărimea creditului, condiţiile de acordare, mod
de rambursare şi garantare.
Rata dobânzii la eurocredite depinde de rata dobânzii la depozitele
de eurodolari de pe piaţa Londrei (LIBOR) la care se adaugă anumite
procente pentru a acoperi riscul băncilor participante. Rata dobânzii la
depozitele în eurodolari de pe piaţa Londrei se modifică în funcţie de

3
Josette Peyrard, Gestion Financière Internationale, Vuibert Gestion, Paris, 1995, p.
291
144
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

raportul dintre cererea şi oferta de eurovalute şi de proporţia riscului, iar


marja suplimentară de dobândă are un nivel constant.

8.2. Pieţele financiare internaţionale

8.2.1. Sfera pieţelor financiare internaţionale, participanţi, titluri

Pieţele financiare internaţionale asigură confruntarea cererii de


finanţare din străinătate cu oferta de capital pe termen lung, prin
organisme specializate.
În sens larg4, pieţele financiare internaţionale cuprind operaţiile
de confruntare a cererii de finanţare a instituţiilor financiare interna-
ţionale, a guvernelor, administraţiilor locale, societăţilor comerciale din
străinătate cu oferta de capital provenită de la bănci, investitori, societăţi
de asigurare, fonduri de pensii şi de la alţi posesori de capitaluri pe termen
lung. Resursele în valută de pe pieţele financiare internaţionale se
mobilizează şi împrumută prin intermediul acţiunilor, obligaţiunilor, a
împrumuturilor pe titluri (lombard) şi a împrumuturilor ipotecare.
În sens restrâns, pieţele financiare mijlocesc confruntarea
cererii cu oferta de acţiuni şi obligaţiuni, având natura de pieţe ale
valorilor mobiliare.
Pieţele financiare internaţionale sunt organizate şi funcţionează
în cadrul burselor de valori şi a pieţelor interdealeri (Over The
Counter). Bursele de valori reprezintă organisme care dispun de un spaţiu
în cadrul căruia se efectuează operaţiile cu titluri, respectiv vânzarea şi
cumpărarea pe baza unei legislaţii şi regulamente. Bursele de valori
funcţionează pe baza unor reglementări ale statelor în care sunt amplasate şi
care prevăd structura organizatorică, managementul, valorile mobiliare care
se negociază, criteriile de admitere a titlurilor la bursă, modul de realizare a

4
Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 82
145
Relaţii valutar-financiare internaţionale

operaţiilor, sistemul de compensare şi alte raporturi privind operaţiile


bursei.
Bursele de valori reprezintă barometre ale evoluţiilor
economiilor naţionale datorită faptului că prelucrează un volum mare de
informaţii economice şi financiare. Informaţiile calculate şi prelucrate de
bursele de valori sunt accesibile tuturor persoanelor pentru a asigura
transparenţa şi corectitudinea operaţiilor realizate. Evoluţia operaţiilor la
bursele de valori se reflectă prin intermediul indicelui de bursă, care se
calculează pe baza unui număr de titluri şi de societăţi selecţionate, în funcţie
de coeficientul de capitalizare a rezultatelor financiare.
Din evoluţia operaţiilor de pe pieţele financiare internaţionale
rezultă anumite tendinţe:
• accentuarea instituţionalizării, care reflectă creşterea ponderii
operatorilor instituţionali, cum sunt societăţile de asigurare, fondurile
de investiţii, fondurile de pensii;
• dereglementarea, care a contribuit la îmbunătăţirea flexibilităţii
operaţiilor de pe pieţele financiare internaţionale şi la negocierea
comisioanelor între părţi;
• tendinţa de substituire a formelor tradiţionale de credit bancar prin
active încorporate în titluri;
• extinderea operaţiilor participanţilor pe diverse pieţe financiare a
contribuit la o integrare a burselor de valori;
• tehnologiile de prelucrare şi de transmitere a informaţiilor de pe
pieţele financiare internaţionale asigură mobilitatea capitalurilor,
creşterea volumului operaţiilor de pe pieţele financiare şi îmbunătăţirea
funcţionării mecanismelor financiare.
Intermediarii urmăresc armonizarea cerinţelor de capital ale
emitenţilor de titluri cu cele ale investitorilor şi furnizarea de servicii de
consultanţă.
Intermediarii de pe pieţele financiare internaţionale se pot grupa în
intermediari care cumpără sau vând titluri de valoare în nume propriu şi în
contul clienţilor şi intermediari care cumpără şi vând titluri în nume propriu
şi pentru contul propriu.

146
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

Brokerii sunt persoanele sau entităţile care acţionează numai în


calitate de intermediari pe pieţele financiare între vânzătorii şi cumpărătorii
de titluri pentru care încasează comisioane.
Dealerii reprezintă persoanele sau entităţile care participă pe pieţele
financiare în interesul şi pe riscul propriu, precum şi la cererea clienţilor
care dispun de un stoc de valori mobiliare supus riscului de portofoliu.
Market maker desemenează persoanele care dispun de un
portofoliu de titluri prin care exercită influenţă asupra pieţei financiare,
respectiv impun o cantitate minimă de titluri la vânzare şi la cumpărare.
Pe pieţele financiare internaţionale mai participă băncile
comerciale, băncile de investiţii, societăţile financiare. Unele societăţi
financiare mijlocesc distribuirea şi plasarea noilor emisiuni pe piaţa
primară, iar altele participă pe piaţa secundară în calitate de broker/dealer.
În cadrul pieţelor financiare internaţionale mai acţionează firmele
de evaluare a calităţii titlurilor, firmele de audit şi control financiar, firmele
de consultanţă şi firmele de marketing financiar.
Titlurile de valori ce se negociază pe pieţele financiare
internaţionale reprezintă înscrisuri sub formă materială sau înregistrare
electronică, care atestă existenţa unor relaţii contractuale între emitent şi
deţinător şi asigură anumite drepturi posesorilor. Titlurile de valori care se
negociază pe pieţele financiare internaţionale se deosebesc prin
următoarele:
• obligaţia reflectată în titlu are un caracter autonom;
• titlurile de valori reflectă mişcarea factorilor de producţie, dar valoarea
prin bursă are un caracter independent;
• valoarea titlurilor depinde de plasament, respectiv de veniturile care se
vor realiza;
• valoarea pe piaţă a titlurilor se formează în funcţie de raportul dintre
cerere şi ofertă şi alţi factori .
În funcţie de natura lor, titlurile de valori se grupează astfel:
• Titlurile primare sunt reprezentate de înscrisurile emise în vederea
mobilizării şi majorării capitalului propriu de către diverse entităţi;
• Titlurile derivate se deosebesc prin faptul că acordă anumite drepturi
părţilor la contract asupra activelor la o anumită scadenţă;

147
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• Titlurile sintetice sunt instrumentele care se creează de societăţile


comerciale pe baza activelor financiare (contracte pe indici bursieri).

8.2.2. Ordinele de bursă şi metode de cotare a titlurilor pe


pieţele financiare internaţionale

Ordinele de bursă exprimă instrucţiunile investitorilor sau ale


altor persoane transmise intermediarilor în vederea realizării unor
operaţiuni de cumpărare sau vânzare de titluri pe pieţele financiare
internaţionale. Ordinele de bursă necesită menţiuni clare şi simple cu
privire la anumite elemente:
• natura operaţiunii cu titluri (cumpărare sau vânzare);
• delimitarea titlurilor care formează obiectul ordinului de bursă;
• numărul titlurilor supuse negocierii;
• tipul de ordin;
• termenul de valabilitate;
• cursul la care urmează să se realizeze operaţiile cu titluri.
Ordinele de bursă se pot formula în mai multe variante:
• ordine la „primul curs” care se execută la cursul de deschidere a
şedinţei de bursă;
• ordine la „cursul cel mai bun” prin care operatorul solicită interme-
diarului să execute operaţia la cel mai bun nivel ce se înregistrează în
cursul unei perioade la bursă, care înseamnă vânzarea titlurilor la cursul
cel mai mare şi cumpărarea titlurilor la cursul cel mai mic;
• ordine „la curs limită” prin care vânzătorul sau cumpărătorul de titluri
fixează intermediarului un nivel minim la vânzare şi o limită maximă la
cumpărare;
• ordine „la curs limită” cu menţiunea „stop” la care cumpărătorul
menţionează un preţ sub care se aşteaptă să fie executat ordinul, iar
vânzătorul stabileşte preţul peste care va fi executat ordinul adresat;
• ordine „legate” prin care se solicită intermediarilor să execute opera-
ţiuni simultane sau condiţionate;
• ordine „totul sau nimic”, care se deosebesc prin faptul că instrucţiunile
solicită intermediarului să îl realizeze în totalitate sau să nu îl execute,
ceea ce înseamnă că nu poate fi realizat parţial.

148
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

Cursurile titlurilor de pe pieţele financiare internaţionale depind de


raportul dintre cererea şi oferta de titluri, de situaţia economico-financiară a
emitenţilor de titluri, de nivelul dividendelor şi al dobânzilor, de evoluţia
conjuncturală a economiei naţionale şi de alţi factori.
Cotarea titlurilor pe pieţele financiare internaţionale se realizează
prin mai multe metode:
a) Metoda cotării prin strigare presupune ca în şedinţa de bursă să
se anunţe public titlurile oferite şi cerute, iar în momentul în care se
realizează un echilibru între cererea şi oferta de titluri se fixează cursul.
Metoda cotării prin strigare asigură transparenţa operaţiilor cu titluri şi
cadrul concurenţial operatorilor de la bursă;
b) Cotarea prin opoziţie, ce se aplică la titlurile care cotează la
vedere şi la termen, constă în colectarea informaţiilor cu privire la cererea
şi oferta de titluri şi cursuri, centralizarea în registrul de opoziţie ţinut de un
funcţionar al bursei din care rezultă cursul la punctul de echilibru dintre
cerere şi ofertă;
c) Metoda stelajului reprezintă o tehnică scrisă pe baza căreia
titlurile ce se oferă şi solicită se grupează în fişe, iar cursul se stabileşte la
punctul de echilibru dintre cerere şi ofertă;
d) Metoda cotaţiei continue asistate de calculator presupune
colectarea informaţiilor cu privire la cererea şi oferta de titluri, prelucrarea
lor conform programului informatic şi stabilirea cursului.

8.2.3. Operaţiile de cumpărare şi vânzare a titlurilor pe pieţele


financiare internaţionale.

Operaţiile de vânzare şi cumpărare a titlurilor de pe pieţele finan-


ciare internaţionale se grupează în operaţii curente şi operaţii la termen.
Operaţiile curente se referă la tranzacţiile la care titlurile se predau
de către vânzător către cumpărător în termen de cel mult 48 ore.
Operaţiile la termen se caracterizează prin faptul că titlurile se
cedează la o anumită scadenţă. Tranzacţiile cu titluri la termen urmăresc
obţinerea unor câştiguri din diferenţele dintre cursurile la vedere şi cursurile
la termen.
Operaţiunea à la baisse (bear) reprezintă o intervenţie a unui
operator la bursă care mizează pe scăderea cursului titlurilor la termen. În
149
Relaţii valutar-financiare internaţionale

această situaţie, participantul vinde imediat titluri la cursul la vedere şi


cumpără titluri la termen.
Operaţiunea à la hausse (bull) presupune mizarea în jocul la bursă
pe creşterea cursului titlurilor de valoare la termen. În acest caz, operatorii
cumpără titluri la vedere şi vând titluri la termen, urmărind obţinerea unui
câştig din diferenţa de curs la cele două momente.
Pe pieţele financiare americane şi japoneze se realizează operaţii de
vânzare-cumpărare a titlurilor primare pe bani gata (cash) şi pe datorie sau
în marjă, iar pe pieţele financiare europene operaţii la vedere şi operaţii la
termen cu lichidare lunară5.
Operaţiile pe bani gata (cash) se deosebesc prin faptul că
investitorul care cumpără titlurile achită integral contravaloarea lor, prin
virarea sumei în contul de la broker, iar vânzătorul predă titlurile. Termenul
de executare este diferit la contractele cu lichidare imediată de cel de la
contractele cu lichidare normală.
Operaţiile în marjă (margin trading) reflectă cumpărarea de
titluri pe datorie din contul în marjă deţinut de client la firma de broker.
Brokerul acordă clientului un credit pentru cumpărarea titlurilor de pe piaţa
financiară. Operatorul care adresează un ordin de cumpărare a unui număr
de titluri nu achită brokerului întreaga valoare ci numai o acoperire sau
marjă, iar diferenţa reprezintă împrumutul obţinut de la broker. După
cumpărare, titlurile rămân la broker şi reprezintă garanţia sau colateralul.
Marja iniţială reprezintă valoarea fondurilor cash sau a titlurilor pe care
clientul trebuie să le depună la broker înaintea angajării operaţiei de
cumpărare a titlurilor.
Operaţiile cu lichidare imediată de pe pieţele europene se
caracterizează prin faptul că vânzătorul cedează titlurile la termenul stabilit,
iar cumpărătorul plăteşte cash titlurile în termen de până la trei zile.
Operaţiile la termen de pe pieţele europene se încheie într-o
anumită zi şi se execută la o dată fixă în fiecare lună. Cumpărătorii pot să
achiziţioneze titluri fără să dispună în momentul încheierii contractului de
resursele necesare, iar vânzătorii sunt obligaţi să le cedeze la scadenţă. Prin

5
Ioan Popa, Bursa, Colecţia bursa, vol. II, Editura Adevărul, Bucureşti, 1993, p. 11
150
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

reglementările bursiere se prevăd titlurile ce se pot negocia la termen şi


numărul minim (5, 10, 15, 25, 50, 100). Operatorul de pe piaţa la termen
depune o garanţie pentru operaţiile pe care le realizează pe piaţa respectivă.
În funcţie de natura operaţiilor cu titluri ce se realizează pe
pieţele financiare internaţionale, se deosebesc operaţii ferme şi operaţii
condiţionate. Operaţiile ferme se referă la titlurile ce se predau la
termenul stabilit, iar operaţiile condiţionate se efectuează pentru anumite
titluri cotate la termen.
Operaţiile condiţionate pot fi: operaţii cu primă, operaţii de dublu şi
operaţii de stelaj. Operaţiile la termen cu primă presupun ca, la scadenţă,
cumpărătorul să beneficieze de dreptul de a renunţa la contract în schimbul
plăţii unei prime vânzătorului. Operaţiile de dublu constau în faptul că la
scadenţă cumpărătorul are dreptul să dubleze cantitatea iniţială a titlurilor
negociate.
Stelajul reprezintă o operaţiune pe bază de contract prin care
cumpărătorul poate să opteze între a cumpăra titluri cu marjă mai mare faţă
de cursul pieţei şi a vinde titluri cu o marjă mai mică. Operaţiunea de stelaj
urmăreşte variabilitatea preţului titlurilor de pe pieţele financiare
internaţionale între momentul încheierii operaţiunii şi cel al derulării ei.
Preţurile titlurilor stabilite prin contract pe baza cărora cumpărătorul are
dreptul să opteze pentru o anumită operaţiune sunt denumite bornele
stelajului.

8.2.4. Componentele pieţelor financiare internaţionale

Pieţele financiare internaţionale asigură confruntarea cererii şi a


ofertei de capital în centre financiare internaţionale pe care operează agenţi,
indiferent de naţionalitate şi valută.
Principalele componente ale pieţelor financiare internaţionale sunt:
piaţa internaţională de acţiuni, piaţa obligaţiunilor internaţionale şi
piaţa euroefectelor6.

6
Jean Pierre, Allegret, Economie Monetaire Internationale, Hachette Supérieure, 1997,
p. 162
151
Relaţii valutar-financiare internaţionale

A. Pieţele internaţionale de acţiuni (euroacţiuni) mijlocesc


plasamentele acţiunilor societăţilor comerciale în străinătate prin
intermediul sindicatelor bancare sau al caselor de curtaj. Tranzacţii cu
acţiuni se efectuează pe pieţele din New York, Tokyo, Londra, Frankfurt,
Paris, Bruxelles, Amsterdam, Madrid, Copenhaga, Zürich, Geneva,
München.
Emisiunea şi plasarea acţiunilor pe pieţele financiare internaţionale
asigură accesul la resurse de finanţare pe mai multe pieţe, cunoaşterea
societăţii comerciale de către investitori şi alţi parteneri7.
Euroacţiunile sunt emise de societăţi rezidente într-o ţară,
exprimate în eurodevize şi destinate cumpărării de către nerezidenţi de pe
pieţe.
Piaţa euroacţiunilor s-a dezvoltat ca urmare a dereglementării,
dezintermedierii, a reducerii dobânzilor şi a privatizării societăţilor
comerciale.
Organizarea emisiunii euroacţiunilor se realizează prin două
metode:
• metoda subscrierii titlurilor, conform căreia societăţile emitente vând
acţiunile unui sindicat bancar internaţional, care se angajează să le
plaseze acţionarilor, la un preţ fixat într-o anumită perioadă de timp;
• metoda „book building”, conform căreia şeful de filă constituie un
sindicat bancar şi de plasament care realizează o cercetare de marketing
asupra investitorilor potenţiali. Şeful de filă supervizează operaţiunea,
coordonează activitatea, înregistrează oferta de cumpărare, decide în
colaborare cu societatea emitentă a acţiunilor preţul de emisiune şi
volumul titlurilor. Criteriile de piaţă urmărite de coordonatorul global
sunt capacitatea de investiţie deţinută pentru a asigura dezvoltarea ordo-
nată a pieţelor secundare, cantitatea, sensibilitatea cererii la preţ.
B. Piaţa obligaţiunilor internaţionale realizează operaţiile de
vânzare şi cumpărare a euroobligaţiunilor.
Piaţa primară de euroobligaţiuni asigură tranzacţiile cu
euroobligaţiuni între emitenţi şi investitori. Emitenţii de euroobligaţiuni pot
fi guverne, administraţii locale, firme multinaţionale şi instituţii interna-
ţionale. Investitorii instituţionali sunt reprezentaţi de bănci comerciale,

7
Maria Prisăcaru, Tranzacţii la bursele de valori şi gestiunea portofoliului, Editura
Corson Iaşi, 1998, p. 11
152
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

bănci de investiţii, fonduri mutuale, case de pensii, societăţi de asigurări,


investitori individuali.
Euroobligaţiunile reprezintă titluri de credit pe termen mediu şi
lung exprimate în eurovalută şi plasate pe europieţele de capital de către un
sindicat bancar internaţional. Euroobligaţiunile se emit de mari
întreprinderi particulare, stat, instituţii publice, organisme financiar-bancare
internaţionale.
Tehnica plasării euroobligaţiunilor
Euroobligaţiunile se plasează pe europieţele de capital de către
sindicatele bancare internaţionale constituite pentru fiecare emisiune şi
formate din coordonatorul emisiunii, grupul de subscriere şi grupul de
plasare.
Coordonatorul emisiunii de euroobligaţiuni, denumit şeful de filă,
este reprezentat de o bancă de pe piaţa financiară, care fundamentează
clauzele emisiunii cu privire la: mărimea împrumutului, durata, dobânda
aferentă şi modul de răscumpărare a titlurilor.
Grupul de subscriere este format din instituţii financiare, firme,
bănci, care furnizează suma împrumutului pe baza emisiunii de
euroobligaţiuni.
Etapele plasamentului de euroobligaţiuni pe pieţele financiare
internaţionale sunt (a se vedea figura 8.2):
• solicitantul de capital se adresează unei bănci pentru a negocia
condiţiile împrumutului pe bază de emisiuni de euroobligaţiuni;
• banca contactează alte bănci şi le solicită să participe în sindicatul de
coordonare a plasamentului de euroobligaţiuni;
• banca informează emitentul de împrumut asupra termenilor şi
condiţiilor emisiunii de euroobligaţiuni;
• banca coordonatoare decide asupra valorii emisiunii, asupra scadenţei
şi preţului emisiunii de euroobligaţiuni;
• banca coordonatoare comunică băncilor participante repartizarea
euroobligaţiunilor;
• sindicatul de plasament asigură plasarea euroobligaţiunilor pe piaţă şi
mobilizarea capitalurilor disponibile;
Pe pieţele de euroobligaţiuni se emit diverse tipuri, astfel:
obligaţiuni clasice, obligaţiuni convertibile, obligaţiuni cu certificate de
opţiune anexate, obligaţiuni cu dobândă variabilă.

153
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Cursul euroobligaţiunilor pe piaţă financiară evoluează în


funcţie de cerere şi ofertă, de dobânda nominală, durata obligaţiunii şi de
alţi factori. Pornind de la cursul obligaţiunii, de la dobânda nominală,
durata totală şi durata până la scadenţă se calculează randamentul
euroobligaţiunilor.
Rambursarea împrumuturilor pe bază de euroobligaţiuni se
poate efectua la scadenţă, în tranşe, la scadenţe intermediare, prin tragere
la sorţi, prin răscumpărarea de către debitor a obligaţiunilor la bursă.
Costul total al împrumutului prin emisiunea de euroobligaţiuni
depinde de comisionul global, ce se repartizează între şeful de filă,
sindicatul de plasament şi sindicatul de garanţie la care se adaugă cheltuieli
generale privind emisiunea titlurilor.

Fig. 8.2. Organizarea emisiunilor de obligaţiuni


pe pieţele financiare internaţionale8

Lichiditatea unei emisiuni de euroobligaţiuni depinde de numărul


formatorilor de piaţă (market maker) şi de marja practicată. Marja de

8
0Josette Peyrard, Gestion Financière Internationale, Vuibert Gestion, Paris, 1995,
p. 296
154
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

randament este formată dintr-o primă de risc care are tendinţă de a se


reduce pe măsură ce se apropie scadenţa şi dintr-o primă de lichiditate care
după prima parte a termenului descreşte.
Operaţiile de pe piaţa euroobligaţiunilor presupun mecanisme de
asigurare a securităţii tranzacţiilor şi a transferurilor din mişcările de
capital. În acest sens se pot menţiona Euro-Clear (Centrale de Livraison de
Valeurs Mobilières) – societate de drept belgian creată de Morgan
Guaranty Trust şi Cedel – societate anonimă de drept luxemburghez, care
oferă servicii de gestiune şi conservare a titlurilor, de compensaţie şi de
împrumut pe titluri.
Obligaţiunile străine se deosebesc de euroobligaţiuni prin faptul că
se plasează de un împrumutat nerezident pe piaţă naţională a unei monede.
Emisiunea obligaţiunilor străine se realizează în moneda ţării respective, pe
baza legislaţiei şi a procedurilor locale. Emisiunile de obligaţiuni străine pe
piaţa americană se numesc Yankee Bonds, pe piaţa japoneză Samurai
Bonds, pe piaţa britanică Bulldog Bonds Evoluţia împrumuturilor prin
emisiuni de obligaţiuni străine depinde de receptivitatea investitorilor
naţionali faţă de titlurile străine şi de avantajele oferite de pieţele naţionale.
C. Piaţa euroefectelor
Euroefectele au apărut la începutul anilor ’80 sub forma biletelor de
tresorerie, a euro-notelor şi a altor efecte ce se emit de către întreprinderi,
instituţii financiare şi guverne9.
Din punct de vedere al naturii lor, euroefectele sunt instrumente
hibride care prezintă atât trăsături ale eurocreditelor, cât şi ale
euroobligaţiunilor, cum sunt „eurobonurile” şi biletele la ordin pe termen de
la 1 la 6 luni. Emisiunea euroefectelor se montează de către o bancă şi se
garantează de un sindicat bancar. Plasamentul euroefectelor se efectuează
prin intermediul unui grup de bănci, care subscriu la emisiune şi plasează
titlurile investitorilor, sau printr-un dealer care îşi asumă misiunea
plasamentului.
Euroefectele se referă la hârtii euro-comerciale, euronate şi
euroefectele pe termen mediu. Hârtiile euro-comerciale şi euronatele sunt
euroefecte emise pe o perioadă de 3-6 luni care se plasează prin dealeri de

9
J. Siac, Les marchés d’actifs financiers internationaux, în Finances Internationales,
Armand Colin, Paris, 1993, p. 147
155
Relaţii valutar-financiare internaţionale

pe pieţele financiare internaţionale. Efectele pe termen mediu se deosebesc


prin faptul că emisiunea se realizează printr-un intermediar care asigură un
cost redus al împrumutului şi satisfacerea cerinţelor de finanţare.
Eurobiletele de tresorerie reprezintă titlurile pe termen scurt emise de
întreprinderi la care subscriu investitorii ce dispun de resurse pe termen
scurt. Pe piaţa euroefectelor se contractează împrumuturi pe termen scurt
cu o dobândă mai mică.

8.3. Instrumente financiare de gestiune a riscurilor de pe pieţele


financiare internaţionale

Dimensiunea şi efectele riscurilor financiare necesită utilizarea


unor instrumente financiare care să asigure acoperirea eventualelor
pierderi ale participanţilor de pe pieţe financiare.
a) Forward – Forward (termen contra termen) este considerată
o operaţiune pe bază de contract prin care un operator cumpără o
rată viitoare a dobânzii la un credit sau la un plasament bancar.
Forward – Forward în calitate de operaţiune financiară de gestiune a
riscului de dobândă, permite unei entităţi care doreşte să contracteze un
împrumut sau să realizeze un plasament la o dată viitoare (perioadă de
timp determinată) să evalueze costul împrumutului sau randamentul
plasamentului10.
Forward – Forward de contractare a unui împrumut se
caracterizează prin faptul că o bancă se angajează să acorde un credit, de
o anumită mărime, unei întreprinderi sau unui debitor, pe o perioadă de
timp şi la o rată a dobânzii în prealabil fixată (garantată).

BANCA Credit Dobândă garantată

În cadrul unui Forward – Forward de plasament, investitorul se


angajează să efectueze un plasament, de o anumită mărime, la o bancă sau

10
Yves Simon, Techniques Financierès Internationales, Economica, Paris, 1993, p. 430
156
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

la o altă instituţie de credit, pe o anumită perioadă de timp şi la o rată a


dobânzii în prealabil fixată (garantată).

INVESTITOR Plasament Dobândă garantată

Rata de dobândă la operaţiunea Forward – Forward11 (rf)


depinde de dobânda la împrumut (Re), de durata împrumutului (Te), de
dobânda la plasament (Rp), de durata plasamentului (Tp) şi de durata
operaţiunii (Tf).
(Re Te) − ( RpxTp )
rf =
Rp + Tp
Tfx (1 +
360 x100
b) Forward Rate Agreement (FRA) constituie un instrument
financiar prin care două părţi la un contract urmăresc să se protejeze
împotriva variaţiei ratei dobânzii.
Cumpărătorul de Forward Rate Agreement (FRA) urmăreşte să
se protejeze împotriva creşterii ratei dobânzii, iar vânzătorul vizează
protecţia împotriva scăderii ratei dobânzii.

Contract
Cumpărător FRA Vânzător FRA

protecţie împotriva protecţie împotriva


creşterii ratei scăderii ratei
dobânzii dobânzii

11
Claude Dufloux, Pieţe financiare, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 285
157
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Diferenţa de dobândă la o asemenea tehnică financiară (D)


depinde de valoarea nominală a operaţiunii (C), de rata de dobândă
garantată (rg), de rata dobânzii de pe piaţă (rp) şi de numărul de zile (T)12.

C * (rg − rp) * T
D=
rm * T + 360 *100
În calitate de instrument financiar, Forward Rate Agreement se
utilizează pentru a reduce costul împrumutului sau pentru a îmbunătăţi
randamentul unui plasament bănesc la o anumită perioadă de timp.
Forward Rate Agreement se poate practica între o întreprindere
şi o bancă sau între două bănci.
c) SWAP-ul este definit drept tranzacţia prin intermediul
căreia două părţi (persoane) schimbă între ele active financiare13.
Conform unei abordări generale, Swap reprezintă o operaţie financiară
prin care se schimbă creanţe, datorii sau elemente ce decurg din creanţe şi
datorii14.
Swap este definită ca o operaţiune prin care o tranzacţie pe piaţa la
termen este completată de o tranzacţie simultană pe piaţa la vedere15.
Swap reprezintă operaţiunea financiară prin care se realizează
schimbul de creanţe sau de datorii între două părţi, ce pot fi reprezentate
de întreprinderi, bănci, ţări. În calitate de operaţiune financiară, Swap
poate îmbrăca forme diferite, în funcţie de natura activelor care se
schimbă, precum şi de părţile antrenate în efectuarea operaţiunii de
schimb de creanţe sau de datorii.
Swap de schimb constituie operaţiunea financiară prin care
deţinătorul unui titlu de valoare (A) îl cedează unui terţ (B) în schimbul
unui alt titlu, de aceeaşi valoare. Prin această operaţiune, părţile urmăresc
îmbunătăţirea calităţii titlurilor ori valorificarea eventualelor modificări

12
Claude Dufloux, Pieţe financiare, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 286
13
Tim Hindle, Finanţe, ghid, The Economist Books, Editura Nemira, Bucureşti, 1998, p.
175
14
Lexique de banque et de bourse, Dalloz, Paris, 1990, p. 209
15
Yves Simon, Techniques Financières Internationales, Ed. Economica, Paris, 1993, p. 28
158
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

anticipate de randament ale titlurilor de pe pieţele financiare


internaţionale.

A B
Titlu de valoare Titlu de valoare

Swap de creanţe şi datorii poate să îmbrace mai multe forme:


• schimbul de creanţe contra capital (debt equity swap) constituie o
operaţiune financiară prin care se asigură convertirea unor creanţe în
investiţii directe. Prin această operaţiune o parte îşi valorifică creanţele şi
cealaltă îşi achită datoriile;
• schimbul de creanţe contra obligaţiuni (debt-for-debt swaps) se
deosebeşte prin faptul că o parte care deţine creanţe le poate converti în
obligaţiuni emise de cealaltă parte;
• un organism specializat răscumpără creanţe şi le schimbă în anumite
condiţii (debt-for-debt swaps).
Swap între bănci centrale reflectă operaţiunile prin care o bancă
centrală deschide o linie de credit în propria monedă la banca centrală a
altei ţări, iar aceasta la rândul său deschide la prima bancă centrală o linie
de credit în propria monedă.
Swap pe rata dobânzii (de dobândă) reprezintă operaţiunea
financiară prin care doi agenţi economici schimbă plăţi de dobândă. De
exemplu, beneficiarul unui împrumut în franci elveţieni schimbă dobânda
pe care o datorează pentru împrumut cu dobânda pe care o datorează
beneficiarul unui împrumut în dolari SUA.
De asemenea, dacă o entitate economică contractează un
împrumut prin emisiune de obligaţiuni cu un nivel de dobândă şi o altă
entitate obţine un împrumut prin emisiune de obligaţiuni cu un alt nivel
de dobândă, acestea pot schimba dobânda aferentă împrumuturilor
obligatare.

159
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Plata dobânzilor pe baza


X ratei dobânzii variabile Y

Plata dobânzilor pe baza


ratei dobânzii fixe
împrumut la o rată împrumut la o rată
a dobânzii fixă a dobânzii variabilă

d) Hedging reprezintă o operaţiune financiară ce se iniţiază pe


pieţele valutare şi financiare, în condiţii de incertitudine a cursurilor de
schimb sau a cursurilor titlurilor financiare.
Hedge/Hedging este considerat o tehnică financiară de
acoperire a riscului fluctuaţiilor preţurilor de pe pieţele financiare16.
Hedge, într-o altă accepţiune, constă într-o tranzacţie tinzând
către efectul opus al altei tranzacţii, care se iniţiază în vederea
minimizării pierderii potenţiale17.
Hedging este definit ca o operaţiune bursieră efectuată în
scopul acoperirii riscurilor la contractele cash prin deschiderea unei
poziţii compensatorii la bursă prin contracte futures şi contracte de
opţiuni18.
Hedgingul este abordat ca o operaţiune ce se efectuează în situaţia
în care pieţele valutare sunt agitate şi evoluţia viitoare a cursurilor de
schimb este incertă19. Esenţa hedgingului este reprezentată de operaţiunea

16
Thomas P Fitch, Dictionary of Banking Terms, USA, 2000, p. 224
17
Graham Bannock, William Manser, Dicţionar internaţional de finanţe, Editura
Universal Dalsi, Bucureşti, 2000, p. 171
18
Ioan Popa, Bursa, colecţia Bursa, Bucureşti, 1994, vol. II, p.358.
19
N. Murgu, Afaceri şi căderi în lumea capitalului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p.
192
160
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

inversă ce se iniţiază pe o piaţă la acelaşi termen şi de aceeaşi valoare,


menită să acopere o poziţie de pe piaţă şi să anihileze un risc.
e) Opţiunile pe rata dobânzii
Cap, floor şi collar reprezintă contracte de opţiuni pe rata
dobânzii negociate pe pieţele financiare, care asigură câştiguri din
anticiparea relativă a evoluţiei ratei dobânzii, precum şi garantarea unei
dobânzi maxime la un împrumut nou sau a unei dobânzi minime la un
plasament bănesc, pe o anumită perioadă de timp.
Cumpărătorul unei opţiuni pe rata dobânzii urmăreşte să se
protejeze de o creştere a ratei dobânzii de pe piaţa financiară la un
moment dat.
• CAP (plafon) sau Ceiling reprezintă un contract pe rata dobânzii,
care se practică în cazul în care se contractează un împrumut la o
rată a dobânzii variabilă şi există riscul creşterii acesteia. Prin această
operaţiune se limitează valoarea dobânzii ce trebuie plătită pentru
obţinerea împrumutului respectiv.
Dacă un operator se împrumută cu o sumă (1.000.000 UM) şi se
teme de o creştere a ratei dobânzii, poate să cumpere un CAP, la o rată
plafon a dobânzii de 6%, cu o primă de 0,8%. În cazul în care la una din
scadenţele trimestriale, dobânda este de 5%, cumpărătorul nu exercită
opţiunea deoarece împrumutul se obţine la un cost de (5,0 + 0,8) 5,8%.
Dacă dobânda de pe piaţă ajunge la 8%, cumpărătorul exercită opţiunea şi
vânzătorul îi achită diferenţa (8-6) de 2%. În acest caz, costul efectiv al
împrumutului este de 6,8% (8+0,8-2). În concluzie, prin cumpărarea
opţiunii „CAP”, operatorul îşi asigură o rată maximă (plafon) a dobânzii
de 6,8% pentru împrumutul contractat.

161
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Limita superioară a
dobânzii

Diferenţa de dobândă primită de


cumpărătorul opţiunii „CAP”

Dobânda la
împrumut

• Floor (Planşeu) reprezintă un contract prin care cumpărătorul îşi


asigură o rată a dobânzii minimă, în cazul unui plasament bănesc, în
schimbul plăţii unei prime, la o mărime şi pe o durată determinată.
În cazul în care se anticipează o scădere a ratei dobânzii, un
operator care a efectuat un plasament bănesc în obligaţiuni se poate
acoperi prin cumpărarea unui floor la o rată de exercitare şi cu o primă.
Dacă pe piaţă, dobânda (i 1 ) coboară sub nivelul de exercitare,
cumpărătorul de floor primeşte de la vânzător diferenţa dintre rata de
exercitare şi rata de pe piaţă.
Spre exemplu, un operator s-a acoperit cumpărând un floor, la o
rată de exercitare de 6%, cu o primă de 0,4% pe an. În cazul în care
dobânda coboară pe piaţă sub 6%, cumpărătorul primeşte de la vânzător
diferenţa dintre rata de exercitare (i e ) şi dobânda de pe piaţă (i 1 ). De
pildă, dacă dobânda de pe piaţa financiară coboară la 4%, cumpărătorul
primeşte diferenţa de 2% (6%-4%). Rata efectivă a dobânzii pentru
plasamentul realizat este de 5,6% (4%-0,4%+2%).

162
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

Dobânda de pe piaţă

i1 Diferenţa de dobâdă primită de


cumpărătorul opţiunii „FLOOR”
ie

• Collar (Guler) reprezintă operaţiunea prin care un debitor


urmăreşte să se protejeze împotriva creşterii ratei dobânzii, prin
cumpărarea şi vânzarea simultană a unui CAP şi a unui FLOOR, vizând
ca prima primită pentru vânzare să compenseze parţial sau total pe cea
plătită pentru cumpărare.

Strategie de acoperire Strategie pentru reducerea


contra riscului costului acoperirii

Cumpărare CAP Vânzare FLOOR Cumpărare de COLLAR

Cumpărare FLOOR Vânzare CAP Vânzare de COLLAR

Prima plătită (P1) Prima primită P2 Cost P1-P2

Cumpărarea unui COLLAR constă în combinarea cumpărării


unui CAP şi a vânzării unui FLOOR. Vânzarea de COLLAR presupune o
combinaţie între o vânzare de CAP şi o cumpărare de FLOOR.

163
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Limitele ratei dobânzii



– ratei d
Tunelul ratelor de dobândă – bânzii
f) Strategii complexe de natură speculativă pe pieţele
financiare internaţionale
STRADDLE reprezintă o strategie complexă de intervenţie pe
pieţele financiare internaţionale, care se realizează prin combinaţie de
opţiuni pe piaţa financiară.
Cumpărarea de Straddle (Long Straddle) exprimă o strategie
de intervenţie pe pieţele financiare internaţionale ce se iniţiază în
momentul în care se anticipează o creştere a volatilităţii cursului activului
suport prin combinarea cumpărării unei opţiuni CALL şi a cumpărării
unei opţiuni PUT la acelaşi preţ de exercitare.
Practicarea unei asemenea strategii de intervenţie pe pieţele
financiare internaţionale generează o pierdere reprezentată de primele
plătite şi şanse de câştig nelimitate, în funcţie de evoluţia cursului
activului suport pe pieţele financiare.
Vânzarea de Straddle (Short Straddle) în calitate de strategie de
intervenţie pe pieţele financiare constă în combinarea vânzării unei
opţiuni CALL şi a vânzării unei opţiuni PUT la acelaşi preţ de exercitare.
Vânzarea de Straddle îi asigură celui care o practică pe pieţele financiare
internaţionale un câştig limitat la prime şi pierdere probabilă, în funcţie de
evoluţia cursului activului suport pe piaţă.
STRANGLE constituie o altă strategie ce se realizează pe pieţele
financiare prin combinarea cumpărării şi vânzării de opţiuni CALL şi
PUT cu scadenţe identice, dar cu un preţ de exercitare la opţiunea CALL
mai mare decât la opţiunea PUT.
Cumpărarea de Strangle (Long Strangle) reprezintă o strategie
ce se practică în cazul creşterii volatilităţii cursului activului suport, care
presupune o combinaţie între opţiuni CALL şi PUT, dar la preţuri de
exercitare diferite.

164
Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

Protejarea împotriva volatilităţii cursului activului suport se


realizează astfel:
- contra creşterii cursului, se cumpără o opţiune CALL la preţul de
exercitare pe care nu doreşte să-l depăşească;
- contra scăderii cursului, se cumpără o opţiune PUT la preţul
minim de exercitare.
Strategia de cumpărare a unui Strangle presupune o pierdere
minimă limitată la valoarea primei şi un câştig nelimitat în funcţie de
variaţia cursurilor titlurilor de pe pieţele financiare.
Vânzarea de Strangle constă în combinaţia între vânzarea de
opţiune CALL şi vânzarea de opţiune PUT cu preţuri de exercitare
diferite. Câştigul în urma aplicării unei vânzări de Strangle este limitat la
suma primelor, iar pierderea este nelimitată.

Întrebări de verificare

1. Ce trăsături prezintă Eurovalutele?


2. Care sunt factorii ce au contribuit la apariţia şi evoluţia pieţei
eurovalutelor?
3. Care sunt căile de atragere a resurselor pe piaţa eurovalutelor?
4. Ce operaţii se derulează pe piaţa eurovalutelor?
5. În ce constă sensul larg şi restrâns al pieţelor financiare şi ce tendinţe se
manifestă pe pieţele financiare internaţionale?
6. Care sunt principalele titluri şi metode de cotare de pe pieţele financiare
internaţionale?
7. Care sunt operaţiunile ce se desfăşoară pe pieţele financiare internaţionale?
8. Prin ce se deosebeşte piaţa internaţională a acţiunilor?
9. În ce constă tehnica plasării obligaţiunilor pe pieţele financiare
internaţionale?
10. Care sunt trăsăturile pieţei euroefectelor?
11. Care sunt trăsăturile unui contract Forward-Forward?
12. Care sunt formele contractului Forward-Forward şi relaţia de calcul a
ratei?
13. Prin ce se deosebeşte un contract Forward Rate Agreement?
14. Ce se înţelege prin SWAP şi care sunt formele sale?
165
Relaţii valutar-financiare internaţionale

15. Care sunt trăsăturile HEDGINGULUI?


16. Prin ce se deosebeşte un contract „CAP”?
17. Care sunt trăsăturile unui contract „FLOOR”?
18. Ce trăsături individualizează contractul „COLLAR”?
19. Care sunt trăsăturile unui „STRADDLE”?
20. Care sunt elementele care individualizează un „STRANGLE”?

Bibliografie

Michel Aglietta Macroeconomie financiară, Editura CNI “Coresi” SA.,


Bucureşti, 2000
Blanche Sousi-Roubi Lexique de banque et de bourse, Dalloz, Paris, 1990
Cezar Basno, Nicolae Tranzacţii bursiere cu produse derivate şi sintetice,
Dardac Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
Claude Dufloux Pieţe financiare, Editura Economică, Bucureşti, 2002
Tim Hindle Finanţe. Ghid The Economist Books, Editura Nemira,
Bucureşti, 1998
Tim Hindle Termeni de afaceri internaţionale, Editura Nemira,
Bucureşti, 2003
Constantin Floricel Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
Peyrard Josette Gestion financière internationale, Vuibert, Paris, 1995
Popa Ioan Bursa, Colecţia Bursa, Bucureşti, 1994
Yves Simon Techniques Financières Internationales, 5 edition
Economica, Paris, 1992
Cristiana Irinel Subscripţia publică internaţională de acţiuni şi de
Stoica obligaţiuni, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2000
Frédérich Teulon Pieţe de capital, Institutul European, Iaşi, 2001
Thomas P. Fitch Dictionary of Banking Terms, Barron’s Educational
Series, USA, 2000
Voinea Gheorghe Realţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007

166
Investiţiile străine directe

CAPITOLUL 9

INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE

Termeni-cheie: investiţii străine directe, investiţii străine de portofoliu, ţara-


gazdă, investitor străin, garantarea investiţiilor străine, facilităţi
privind investiţiile străine.

Un flux financiar important din relaţiile economice internaţionale îl


constituie investiţiile străine directe ce se realizează în ţările care recunosc
dreptul de proprietate al investitorului străin şi îi oferă anumite facilităţi.
Potrivit Regulamentului valutar al Băncii Naţionale a României,
investiţia directă reflectă o investiţie de orice natură, efectuată în scopul
stabilirii sau menţinerii de legături economice durabile şi care se
realizează prin următoarele modalităţi:1
a) constituirea sau extinderea unei sucursale ori a unei noi entităţi
aparţinând integral persoanei care furnizează capitalul de dotare/capitalul
necesar ori achiziţionarea integrală a unei entităţi deja existente;
b) participarea într-o entitate nouă sau într-una existentă, în scopul
stabilirii ori menţinerii de legături economice durabile;
c) acordarea de credite şi împrumuturi pe termen mai mare de 5 ani,
în scopul stabilirii ori menţinerii de legături economice durabile;
d) reinvestirea profitului în scopul menţinerii unor legături
economice durabile.
Investiţiile străine directe (ISD) reflectă plasarea unor capitaluri
de către investitori străini (nerezidenţi) în alte ţări în vederea înfiinţării şi
dezvoltării firmelor în diverse domenii. Investiţia străină directă reflectă

1
Regulamentul nr. 4/2005 al BNR, Anexa1 Nomenclator, pct. 48 în M.of. nr. 297/8
aprilie 2005
167
Relaţii valutar-financiare internaţionale

elemente de extranietate, reprezentate de capital, ţara de plasare, fluxuri de


tehnologie, cunoştinţe, management, bunuri şi servicii.
Investiţiile străine de portofoliu exprimă plasamentele în
străinătate ale rezidenţilor sub forma achiziţionării de titluri de valori
mobiliare.
Investiţiile străine directe (ISD) se deosebesc de investiţiile de
portofoliu prin participarea investitorului la administrarea companiei şi la
exercitarea controlului asupra acesteia.
Principalele forme ale investiţiilor străine directe după
motivaţiile avute în vedere la plasarea capitalurilor în alte ţări sunt:
• investiţii străine directe de valorificare a resurselor din ţările-
gazdă;
• investiţii străine directe de valorificare a pieţelor din anumite ţări;
• investiţii străine directe care urmăresc creşterea eficienţei
capitalului plasat, precum şi unele avantaje de locaţie.
Investiţiile străine directe care urmăresc valorificarea resurselor din
ţările-gazdă vizează disponiblitatea şi costul materiilor prime, costul forţei
de muncă, gradul de instruire, gradul de dezvoltare al infrastructurii.
Investiţiile străine directe care urmăresc pătrunderea pe noi pieţe au
în vedere dimensiunile pieţelor, tendinţele, preferinţele, costurile
materialelor şi ale forţei de muncă.
Investiţiile străine directe ce vizează creşterea eficienţei sunt
efectuate în funcţie de costurile de transport, de comunicare şi de costurile
altor servicii intermediare.
Principalii factori de care depind deciziile firmelor de a investi în
străinătate sunt reprezentaţi de:
a) cadrul general asigurat investiţiilor străine directe de către ţara-
gazdă, respectiv: stabilitate politică şi economică, tratamentul echitabil
aplicat investitorilor străini, politici de privatizare, politici economice,
comerciale, fiscale şi monetare.
b) factori economici reflectaţi de produsul intern brut pe locuitor,
piaţa, materiile prime, forţa de muncă, infrastructura.
168
Investiţiile străine directe

c) facilităţi fiscale şi de altă natură.


Ţările-gazdă sunt interesate de atragerea investiţiile străine
directe datorită următoarelor avantaje de care pot beneficia:
• transfer de echipamente, de tehnologii, documentaţie tehnică şi
managerială;
• valorificarea mai eficientă a factorilor interni de producţie;
• sporirea capacităţilor de producţie şi implicit a producţiei naţionale;
• echilibrarea balanţei de plăţi, respectiv compensarea deficitului contului
curent;
• asigurarea unui număr de locuri de muncă şi îmbunătăţirea ocupării forţei
de muncă;
• asigurarea unui mediu de afaceri bazat pe concurenţă, cu participarea
firmelor ce deţin capital străin.
La rândul lor, ţările investitoare din care provin investiţiile
străine directe sunt interesate de următoarele efecte:
• pătrunderea pe noi pieţe de desfacere;
• valorificarea capacităţilor de producţie şi a forţei de muncă;
• atragerea unor resurse mai ieftine pentru dezvoltarea producţiei (materii
prime, forţă de muncă);
• obţinerea unui profit mai ridicat cu un risc mai scăzut;
• evitarea unor bariere vamale şi valutare în pătrunderea mărfurilor pe o
anumită piaţă.
În general, investitorii străini se diferenţiază, după scopul pe
care îl urmăresc cu ocazia efectuării investiţiilor străine directe, astfel:
• investitori străini, care urmăresc valorificarea unor resurse din alte ţări
(materii prime, forţă de muncă, promovarea unor tehnologii moderne);
• investitori străini care vizează pătrunderea şi cucerirea de noi pieţe de
desfacere;
• investitori străini care urmăresc valorificarea mai eficientă a capitalului,
respectiv obţinerea unui profit mai mare;

169
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• investitori străini care urmăresc achiziţionarea unor active ale firmelor din
alte ţări pentru a promova strategii pe termen lung, diminuarea
costurilor tranzacţiilor şi divizarea riscurilor.
Investiţiile străine directe depind de capitalurile disponibile,
precum şi de mediul de afaceri, garanţiile şi facilităţile oferite de ţările
gazdă, astfel:
• angajarea ţării că nu va naţionaliza participarea străină prin norme legale
sau convenţii internaţionale;
• acordarea de facilităţi vamale şi fiscale importurilor destinate investiţiilor
străine de pe teritoriul unui stat;
• suprimarea unor taxe asupra producţiei şi desfacerii produselor;
• acordarea unor înlesniri în amortizarea investiţiilor de către investitorii
străini;
• asigurarea dreptului de a decide asupra investiţiilor realizate pe teritoriul
unui stat;
• eliminarea unor restricţii în repatrierea profitului şi a altor fluxuri valutare
generate de investiţia străină.
În vederea garantării investiţiilor străine directe se pot încheia
acorduri de protejare a investiţiilor prin care se asigură un tratament
echitabil şi protecţia părţilor, respectiv investitorul străin şi beneficiarul
investiţiei directe.
De asemenea, ţările pot înfiinţa entităţi care să se preocupe de
atragerea investiţiilor străine directe. De exemplu, în România, din anul
2002, a fost creată Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) pentru
a aplica politicile guvernamentale de promovare şi atragere a investiţiilor
străine.
Impactul fluxului de investiţii străine directe asupra economiei unei
ţări se măsoară prin valoarea lor totală, prin valoarea pe ramuri ale
economiei naţionale, prin valoarea lor pe regiuni, prin structura lor şi prin
ponderea în produsul intern brut al ţării respective.
Investiţiile străine directe contribuie la stimularea creşterii
economice, la îmbunătăţirea utilizării resurselor din ţările gazdă, la
170
Investiţiile străine directe

ocuparea forţei de muncă, la promovarea unor metode moderne de


management.
În acelaşi timp, fluxul de investiţii străine exercită influenţă asupra
echilibrului contului de capital din balanţa de plăţi a ţării gazdă. Creşterea
investiţiilor străine poate să compenseze un nivel mai redus al fluxurilor de
altă natură şi să asigure un echilibru al balanţei de plăţi sau un deficit ce se
acoperă prin intrările de valută de această natură.
În România sunt delimitate, în cadrul investiţiilor străine, investiţiile
străine directe cu impact semnificativ în economie2 (dacă depăşeşc
echivalentul a 1 milion dolari SUA), respectiv care contribuie la
dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii economiei, determină un efect
pozitiv de antrenare în economie şi creează noi locuri de muncă.
În România, investiţiile străine directe noi cu impact semnificativ în
economie pot fi efectuate în toate domeniile de activitate, cu excepţia
sectorului financiar, bancar, de asigurări-reasigurări, dacă îndeplinesc
anumite condiţii, şi anume:
• nu încalcă normele de protecţie a mediului înconjurător;
• nu aduc atingere intereselor de securitate şi apărare naţională a României;
• nu dăunează sănătăţii sau moralei publice.
Investiţiile străine directe cu impact semnificativ în economie,
realizate în România, nu pot fi expropriate pe întreaga lor durată de
existenţă, cu excepţia cauzei de utilitate publică.
În acelaşi timp, investitorii străini beneficiază de următoarele
drepturi:3
• să transfere integral în străinătate profiturile ce li se cuvin, în condiţiile
regimului valutar din România, după plata impozitelor, taxelor şi altor
obligaţii;

2
Vezi: Legea nr. 332/29.06.2001 privind promovarea investiţiilor străine directe cu
impact semnificativ în economie, în M.of. nr. 356/3.07.2001, cap. II, art.4
3
Legea nr. 332/2001, cap. III, art.10
171
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• să transfere în străinătate, în valuta investiţiei, sumele obţinute din


vânzarea acţiunilor şi părţilor sociale, precum şi cele rezultate din
lichidarea investiţiilor, în condiţiile regimului valutar din România;
• să transfere în străinătate, în valuta investiţiei, sumele obţinute cu titlu de
despăgubire în cazul exproprierii.
Facilităţile oferite investitorilor străini de către România
cuprind:
• utilajele tehnologice, instalaţiile, echipamentele, aparatele de măsură şi
control, automatizări şi produse software achiziţionate din import,
necesare realizării investiţiei sunt exceptate de la plata taxelor vamale;
• bunurile noi de natura celor menţionate anterior achiziţionate din import
sau din România necesare realizării investiţiei, beneficiază, pe perioada
de realizare a investiţiei, până la punerea în funcţiune, de amânarea plăţii
taxei pe valoarea adăugată;
• investiţiile noi beneficiază de deducerea unei cote de 20% din valoarea
acestora, în luna în care se realizează, numai din punct de vedere fiscal;
• investiţiile străine noi cu impact semnificativ în economie beneficiază de
utilizarea amortizării accelerate, cu anunţarea, dar fără obligaţia aprobării
prealabile din partea organului fiscal teritorial.
În cazul în care societăţile care au realizat investiţii străine directe
în România se lichidează voluntar într-o perioadă mai mică de 10 ani,
acestea sunt obligate să plătească impozitele stabilite potrivit legii pentru
întreaga durată de funcţionare a investiţiei, precum şi majorări de întârziere
a plăţii taxelor şi impozitelor care ar fi trebuit plătite în absenţa facilităţilor
prevăzute.
În situaţia în care investitorii înstrăinează bunurile noi achiziţionate
din import sau din România necesare realizării investiţiilor, într-un termen
mai mic de 2 ani de la introducerea în ţară sau de la achiziţionarea acestora,
se vor plăti contravaloarea facilităţilor de care a beneficiat, precum şi
majorările de întârziere a plăţii taxelor şi impozitelor.

172
Investiţiile străine directe

Întrebări de verificare

1. Cum se definesc investiţiile străine şi care sunt formele lor?


2. Care sunt avantajele investiţiilor străine pentru ţările-gazdă?
3. Care sunt avantajele investiţiilor străine pentru ţările investitoare?
4. Care sunt principalele garanţii şi facilităţi urmărite la realizarea
investiţiilor străine directe?

Bibliografie

Ion E. Anghel Investiţiile străine directe în România,


Editura Expert, Bucureşti, 2002
Costea Munteanu, Investiţiile internaţionale, Editura
Călin Vâlsan Oscar Print, Bucureşti, 1995
*** Legea nr. 332/29.06.2001 privind
promovarea investiţiilor directe cu
impact semnificativ în economie, în
M.Of. nr. 356/3.07.2001.

173
Relaţii valutar-financiare internaţionale

CAPITOLUL 10

FORMAREA ŞI UTILIZAREA REZERVELOR


INTERNAŢIONALE

Termeni-cheie: lichiditate internaţională, lichiditate necondiţionată, lichiditate


condiţionată, rezerve internaţionale, rezerve de valută, rezerva aur,
rezervele internaţionale ale Romaniei.

10.1. Lichiditatea internaţională: sferă şi forme de exprimare

Lichiditatea exprimă capacitatea unui activ de a se transforma


în expresie bănească şi de a deveni mijloc de plată. Lichidităţile
internaţionale cuprind activele susceptibile de a se transforma în mijloace
de plată internaţionale. Lichidităţile internaţionale îndeplinesc funcţiile de
finanţare a deficitului balanţei de plăţi şi de protejare a cursului de schimb
al monedei1.
Lichiditatea internaţională are accepţiuni diferite în relaţiile
economice internaţionale2. În sens restrâns, lichiditatea internaţională
reflectă capacitatea de finanţare a deficitului balanţei de plăţi externe pe
seama disponibilităţilor în valută şi alte active pe care le deţine autoritatea
monetară (banca centrală) a unei ţări, fiind cunoscută sub denumirea de
„lichiditatea necondiţionată”. În sfera lichidităţii internaţionale
„necondiţionate” se cuprind: rezervele valutare existente la banca centrală,
rezervele de aur, creditele acordate de organismele financiar-bancare

1
Jean Pierre Allegret, Economie Monetaire Internationales, Hachette Supérieure, Paris,
1997, p. 32
2
Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 123
174
Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale

internaţionale şi facilităţile temporare de credit pe bază de reciprocitate


dintre băncile centrale.
În sens larg, lichiditatea internaţională exprimă capacitatea unei ţări
de a-şi acoperi angajamentele externe pe seama rezervelor valutare deţinute
de banca centrală şi de particulari, fiind denumită „lichiditate
condiţionată”. În această accepţiune, în sfera lichidităţii internaţionale se
încadrează rezervele valutare deţinute de banca centrală, rezervele de aur,
facilităţile de credit şi resursele în valută ale băncilor, persoanelor juridice
şi fizice.
Elementele componente ale lichidităţii internaţionale se deosebesc
între ele, în funcţie de condiţiile de utilizare. Rezervele de valută şi de aur
se află la dispoziţia băncii centrale şi se pot utiliza în orice moment în
vederea finanţării deficitului balanţei de plăţi. Facilităţile de credit depind
de negocierile dintre părţi. Resursele în valută din conturile băncilor,
persoanelor juridice şi fizice se pot utiliza în cazuri deosebite.
Există o relaţie între cererea de rezerve internaţionale, export,
import şi variabilitatea tranzacţiilor internaţionale.
Lichiditatea internaţională reflectă nivelul de dezvoltare al
economiei naţionale, gradul de participare al ţării la schimburile
internaţionale, eficienţa şi competitivitatea produselor pe pieţele externe.
Lichiditatea internaţională se exprimă prin anumiţi indicatori:
• lichiditatea internaţională (Li) se apreciază prin intermediul
raportului dintre rezervele internaţionale (Ri) şi masa
monetară în circulaţie (Mm);
R
Li = i
Mm
• lichiditatea internaţională se exprimă pe baza raportului
dintre rezervele internaţionale şi angajamentele la vedere şi la
termen ale băncii centrale (Abc);
R
Li = i
Abc

175
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• lichiditatea internaţională a unei ţări se reflectă prin raportul


dintre rezervele internaţionale şi deficitul balanţei de plăţi
externe (De);
R
Li = i
De
• raportul cel mai sugestiv de exprimare a lichidităţii
internaţionale a unei ţări îl reprezintă cel dintre rezervele
internaţionale şi valoarea importurilor (Im).
R
Li = i
Im
Lichiditatea internaţională se apreciază şi prin prisma perioadei de
timp în care se pot acoperi importurile pe seama rezervelor internaţionale
deţinute de banca centrală. În măsura în care o ţară îşi acoperă importurile
pe o perioadă de peste 6 luni din rezervele internaţionale dispune de
lichiditate internaţională, iar ţările la care rezervele internaţionale acoperă
valoarea importurilor pentru perioade mai scurte întâmpină dificultăţi în
asigurarea lichidităţii internaţionale.
Lichiditatea internaţională poate să se asigure prin acces pe pieţele
internaţionale, iar rezervele să reprezinte factorul de garanţie.

10.2. Rezervele internaţionale

Rezervele internaţionale reflectă disponibilităţile în valută şi în


alte active ce se păstrează şi administrează de către autoritatea
monetară a unei ţări şi se folosesc pentru echilibrarea balanţei de plăţi
externe şi susţinerea cursului de schimb al monedei.
Rezervele internaţionale ale unei ţări se delimitează de alte mijloace
de plată internaţionale prin următoarele:
• rezervele internaţionale se păstrează şi administrează de către
autoritatea monetară (banca centrală) a unei ţări;
• rezervele internaţionale sunt destinate echilibrării balanţei de plăţi;

176
Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale

• rezervele internaţionale contribuie la susţinerea cursului de schimb în


anumite limite şi la protejarea monedei naţionale;
• rezervele internaţionale asigură garantarea solvabilităţii ţării care
solicită finanţarea externă în vederea acoperirii deficitului balanţei de
plăţi;
• excedentele din balanţele de plăţi se pot plasa temporar pentru a obţine
resurse din valorificarea lor pe o perioadă de timp.
În sfera rezervelor internaţionale se încadrează rezervele în valută,
şi în alte active, Drepturile Speciale de Tragere, rezerva de aur şi poziţia
ţării la Fondul Monetar Internaţional. Rezervele internaţionale se deosebesc
de „acoperirea monetară” prin care erau garantate bancnotele emise de
banca centrală deoarece mărimea lor nu mai depinde de masa banilor în
circulaţie.
a) Rezervele de valută
Rezervele de valută reprezintă sumele sub formă de creanţe
asupra străinătăţii deţinute şi administrate de băncile centrale,
exprimate în anumite valute. Rezervele de valută se află sub forma
depunerilor la banca centrală, a plasamentelor în bonuri de tezaur, în
obligaţiuni guvernamentale şi în alte titluri.
Valuta îndeplineşte funcţia de instrument de rezervă în măsura în
care este stabilă, convertibilă şi utilizată în tranzacţiile comerciale
internaţionale.
Cererea de valută de rezervă depinde de mărimea deficitelor
balanţei de plăţi, de regimul de schimb al valutei, de alte obligaţii în valută,
de impactul unor factori interni şi externi, precum şi de accesul pe pieţele
valutare.
Oferta de valută de rezervă este determinată de mărimea încasărilor
din exporturi, de situaţia balanţei de plăţi, de politica monetară şi bugetară a
ţărilor emitente şi de evoluţia tranzacţiilor pe pieţele valutare3.

3
Colètte Nême, Relations Monétaires Internationale, Hachette Supérieure, Paris, 1994,
p. 8
177
Relaţii valutar-financiare internaţionale

b) Drepturile Speciale de Tragere


Drepturile Speciale de Tragere reprezintă active de rezervă
emise de Fondul Monetar Internaţional şi repartizate ţărilor membre
în vederea procurării unor sume în monedă convertibilă, a răscumpărării
sumelor în monedă naţională deţinute de alte ţări membre şi pentru
achitarea dobânzilor şi comisioanelor către FMI.
c) Rezerva aur
Rezerva aur este formată din două părţi, şi anume: stocul de
consum curent şi stocul permanent.
Stocul de consum curent reflectă cantitatea de aur necesară în
domeniul cercetării ştiinţifice, medicină, industrie şi producţia de bijuterii.
Stocul de consum curent se poate evalua pornind de la consumul din anul
de bază în domeniul cercetării ştiinţifice, în medicină şi în industrie, care
se corectează cu anumiţi factori ce exercită influenţe de la un an la altul.
Stocul permanent de aur sau intangibil reprezintă partea din
rezerva de aur ce se păstrează în tezaurul băncii centrale şi se utilizează în
situaţii deosebite. Stocul permanent de aur se cuantifică ţinând seama de
influenţele unor factori deosebiţi, cum sunt: consumul de grâu al ţării pe un
an în caz de secetă, cerinţele pentru apărare naţională, mărimea deficitului
balanţei comerciale în cazul întreruperii relaţiilor comerciale şi valutare cu
unele ţări.
După modificarea statutului FMI din anul 1978, aurul îndeplineşte
funcţia de mijloc de rezervă al băncilor centrale, iar în calitate de mijloc de
plată se poate utiliza în situaţii deosebite în relaţiile economice
internaţionale.
d) Disponibilităţile la Fondul Monetar Internaţional
În sfera rezervelor internaţionale se pot include şi sumele care
rezultă din depăşirea cotei de participare a unei ţări membre la FMI faţă de
disponibilităţile în monedă naţională.

178
Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale

e) Utilizarea rezervelor internaţionale


Rezerva aur se păstrează în tezaurul băncii centrale sau la Banca
Reglementelor Internaţionale (depozitar extern). Disponibilităţile în
Drepturi Speciale de Tragere se reflectă în conturile administrate de către
Departamentul Drepturilor Speciale de Tragere din cadrul FMI. Rezervele
de valută sunt deţinute şi administrate de către băncile centrale. O parte din
rezervele de valută se păstrează în cont la banca centrală în vederea
echilibrării balanţei de plăţi, iar o altă parte se plasează în obligaţiuni şi alte
titluri cu dobândă, uşor negociabile pentru a asigura lichiditatea rezervelor.

10.3. Rezervele internaţionale ale României

Rezervele internaţionale ale României sunt alcătuite cumulativ


sau selectiv din următoarele componente4:
• aurul deţinut în tezaur sau depozitat în străinătate;
• active externe sub formă de bancnote şi monede metalice sau dispo-
nibil în conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate,
exprimate în acele monede şi deţinute în acele ţări pe care le stabileşte
Banca Naţională a României;
• orice alte active de rezervă recunoscute pe plan internaţional
inclusiv dreptul de a efectua cumpărări de la Fondul Monetar
Internaţional în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile de
Drepturi Speciale de Tragere;
• cambii, cecuri, bilete la ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori
mobiliare negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice
nerezidente clasificate în primele categorii de către agenţiile de
apreciere a riscurilor recunoscute pe plan internaţional, exprimate şi
plătibile în valută în locuri acceptabile de Banca Naţională a României;
• bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat emise sau
garantate de guverne străine sau de instituţii financiare

4
Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României în M. Of., nr.
582/2004, art. 30
179
Relaţii valutar-financiare internaţionale

interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate şi plătibile în valută


în locuri acceptabile de către Banca Naţională a României.
În vederea administrării rezervelor internaţionale, Banca
Naţională a României este autorizată să efectueze următoarele
operaţiuni5:
• să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu lingouri, monede de
aur şi cu alte metale preţioase;
• să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu valute;
• să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu bonuri de tezaur,
obligaţiuni şi alte titluri emise sau garantate de guverne străine sau de
organizaţii financiare interguvernamentale;
• să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu valori mobiliare emise
sau garantate de către bănci centrale, instituţii financiare internaţionale,
societăţi bancare şi nebancare;
• să deschidă şi să menţină conturi la bănci centrale, autorităţi monetare,
societăţi bancare şi instituţii financiare internaţionale;
• să deschidă şi să ţină conturi, să efectueze operaţiuni de corespondent
pentru instituţiile financiare internaţionale, bănci centrale şi autorităţi
monetare, societăţi financiare şi bancare, organizaţii financiare
interguvernamentale, precum şi guverne străine şi agenţiile lor.
Pornind de la importanţa lichidităţii internaţionale şi ţinând seama
de riscurile specifice activelor externe, Banca Naţională a României are
misiunea să fundamenteze şi să menţină rezervele internaţionale la un
anumit nivel.
Menţinerea rezervelor internaţionale la un nivel corespunzător
tranzacţiilor externe ale statului se urmăreşte de către Banca Naţională a
României şi Ministerul Finanţelor.
În cazul în care rezervele internaţionale ale României se diminuează
până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului,
Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului un
raport privind situaţia rezervelor internaţionale, cauzele care au determinat
o asemenea evoluţie, precum şi propuneri de măsuri în vederea
preîntâmpinării reducerii şi refacerii rezervelor internaţionale.

5
Legea nr. 312/2004, art. 31
180
Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale

Întrebări de verificare

1. În ce constă sensul restrâns şi larg al lichidităţii internaţionale?


2. Care sunt indicatorii de exprimare a lichidităţii internaţionale?
3. Prin ce se delimitează rezervele internaţionale de alte sume în valută?
4. Ce reprezintă rezervele de valute şi ce se include în sfera lor?
5. Din ce este formată rezerva aur?
6. Care sunt componentele rezervelor internaţionale ale României?

Bibliografie

Costin C. Kiriţescu Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura


Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978
Nicolae Murgu, Aurul, mit şi realitate, Editura Junimea, Iaşi, 1981
Mugur Isărescu
Colette Neme Relations Monétaires Internationales, Hachette
Supérieure, 1994
George Nicolescu Magia Aurului, Institutul European Iaşi, 1992
Gheorghe Voinea Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007
*** Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a
României în M.of. nr. 582/2004

181
Relaţii valutar-financiare internaţionale

CAPITOLUL 11

CREDITUL INTERNAŢIONAL: TRĂSĂTURI,


FORME

Termeni-cheie: credit comercial (credit-furnizor), credit de import, (creditul-


cumpărător), credit de prefinanţare, garantarea creditelor
internaţionale, factoring, aderent, forfaiting, forfetor, factor

11.1. Creditul internaţional: trăsături şi clasificare

Creditul internaţional reprezintă un mecanism important de


mobilizare a resurselor financiare necesare schimburilor internaţionale,
cooperării şi dezvoltării economice a ţărilor.
Extinderea schimburilor economice internaţionale, programele de
dezvoltare economică şi progresul tehnic au determinat participarea
însemnată a creditului la susţinerea relaţiilor economice internaţionale.
După părţile la contractele de credit din relaţiile economice
internaţionale, se deosebesc: creditele guvernamentale ce se negociază
între state, creditele bancare ce se contractează cu băncile, creditele
comerciale ce se manifestă între exportatori şi importatori.
Dacă ţinem seama de durata pentru care se acordă, creditele interna-
ţionale se grupează în: credite pe termen scurt (12-18 luni), credite pe
termen mediu (5-7 ani) şi credite pe termen lung.
În funcţie de modul de acordare, creditele internaţionale se
diferenţiază în credite furnizor ce se acordă de către exportator sub forma
livrărilor de mărfuri cu plată amânată. Până la încasarea contravalorii
mărfurilor, exportatorii pot contracta credite bancare sau sconta efecte de
comerţ la bănci. Creditul cumpărător reprezintă un credit bancar ce se

182
Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

acordă de o bancă locală importatorului pentru a achita mărfurile


exportatorului.
După obiectul creditat se deosebesc creditele pentru operaţii de
export-import, de maşini, utilaje, echipamente, materii prime, combustibil,
bunuri de consum.
Creditele internaţionale se grupează după modul de acordare în
credite de scont, credite în cont, credite de rambursare, credite pentru
constituirea unor depozite. Creditele de scont se acordă firmelor care
exportă mărfuri la o valoare egală cu valoarea efectelor de comerţ din care
se scade taxa scontului. Creditele în cont curent sunt destinate achitării unor
importuri de bunuri şi servicii. Creditele de rambursare se solicită pentru
restituirea unor împrumuturi anterioare. Creditele se mai pot acorda pentru
constituirea unor depozite bancare.
Creditele internaţionale se acordă în funcţie de valoarea şi natura
tranzacţiei comerciale, rentabilitate, bonitate şi garanţiile debitorului.
Termenul de creditare depinde de obiectul creditat, de raportul
dintre cererea şi oferta de pe piaţa creditului şi de alţi factori. Durata
creditării ce cuprinde intervalul de timp din momentul acordării până la
rambursare include o perioadă de graţie în cadrul căreia nu se efectuează
rambursări de sume.
Creditele internaţionale se pot acorda integral sau în tranşe, în
funcţie de obiectul creditat, natura tranzacţiei şi alţi factori.
Dobânda la creditele internaţionale depinde de taxa scontului şi de
conjunctura de pe piaţa creditului. Dobânda (D) se calculează în funcţie de
mărimea creditului (C), de rata dobânzii (Rd) şi de perioada de rambursare
(Pm):
C  R d  Pm
D=
360  100
Creditele internaţionale se pot rambursa în rate egale, crescătoare
sau descrescătoare, pe baza acordului părţilor la contractul de credit.

183
Relaţii valutar-financiare internaţionale

11.2. Formele creditului internaţional

a) Creditele comerciale de export (creditele furnizor)


Creditele comerciale de export, denumite şi credite furnizor, se
caracterizează prin faptul că exprimă un raport de credit între
exportator (furnizor) şi importator stabilit prin contractul comercial
internaţional. În baza relaţiei de credit comercial, exportatorul (furnizorul)
acceptă ca importatorul să achite contravaloarea mărfurilor după o anumită
perioadă de timp de la primirea lor. Durata acestei perioade se negociază de
către cele două părţi la contract în funcţie de valoarea mărfii şi poate fi
cuprinsă între câteva luni şi un număr de ani.
Livrările de mărfuri pe credit permit exportatorului să cucerească şi
să menţină pieţe de desfacere pentru mărfurile sale şi îi asigură avantaje la
plată importatorului. Creditul furnizor presupune completarea capitalului
circulant al exportatorului pe o perioadă de timp şi asumarea unor riscuri
de natură comercială şi necomercială. În sfera riscurilor de natură
comercială preluate de exportatorul de mărfuri pe credit se încadrează
insolvabilitatea importatorului (cumpărătorului), neachitarea la termen a
mărfurilor de către importator, refuzul nejustificat al importatorului
(cumpărătorului) de a accepta plata produselor primite. Riscurile necomer-
ciale la care sunt supuşi exportatorii de mărfuri pe credit se referă la starea
de război, schimbarea regimului politic, exproprierea, aplicarea unor
restricţii la transferurile de sume în străinătate, anularea unor autorizaţii de
export sau import după expedierea mărfii de către furnizor, confiscarea,
avarierea sau distrugerea mărfurilor.
b) Creditele de import (creditele cumpărător)
Creditele de import sunt cunoscute sub denumirea de credite
cumpărător deoarece se acordă importatorului de către o bancă în
cazul în care acesta nu dispune de resurse de finanţare corespunzătoare
plăţii importurilor. Exportatorul încasează contravaloarea mărfurilor după
livrarea lor şi prezentarea documentelor de expediţie. Mărfurile importate
se plătesc după primirea şi recepţionarea lor pe seama creditelor de import
şi nu mai presupun includerea unor elemente suplimentare în preţ. Pe
184
Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

seama creditelor de import se acoperă până la 85% din valoarea tranzacţiei


comerciale internaţionale, iar partea cuprinsă între 5-15% se suportă de
importator sub formă de avans acordat exportatorului sau plată după
primirea mărfurilor.
Prin acordarea creditului de import, exportatorul nu mai este supus
riscului deoarece încasează contravaloarea mărfurilor după livrare şi
depunerea documentelor de decontare. Creditele de import sunt cunoscute
sub denumirea de credite financiare, datorită faptului că pe seama
resurselor împrumutate de la bancă se achită contravaloarea produselor
importate.
Exporturile din ţările membre ale OCDE se creditează până la
limita de 85% din valoarea lor, pe o durată care depinde de situaţia
exportatorului1.
c) Credite de prefinanţare, credite pe termen scurt şi credite pe
termen mediu şi lung
Creditele internaţionale se mai diferenţiază în credite de
prefinanţare, credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung. Pe
seama creditelor de prefinanţare se achiziţionează bunuri, echipamente şi
alte servicii necesare realizării producţiei pentru export. Creditele de
prefinanţare a exporturilor se acordă sub forma creditelor bancare directe, a
avansurilor destinate firmelor care sunt solvabile, a creditelor în cont sub
forma unui plafon şi a creditelor necesare fabricării şi pregătirii exporturilor
de produse cu ciclu lung de fabricaţie.
Creditele pe termen scurt îmbracă forma avansurilor acordate de
bănci exportatorilor pe baza documentelor de export, a creditelor de
mobilizare a creanţelor comerciale pe termen, a creditelor destinate
dezvoltării exporturilor.
În SUA, importatorii pot beneficia de credite cu dobândă
preferenţială de la EXIMBANK până la 30-35% din valoarea tranzacţiei,
iar diferenţa se poate obţine de la băncile comerciale2.

1
Josette Peyrard, Gestion Financière Internationale, Vuibert, Paris, 1995, p. 243
2
Mariana Negruş, Finanţarea schimburilor internaţionale, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1992, p. 102
185
Relaţii valutar-financiare internaţionale

d) Creditul guvernamental de cooperare economică interna-


ţională
Creditul guvernamental de cooperare economică se acordă pe baza
unei înţelegeri între două state în vederea realizării unor acţiuni de
cooperare economică internaţională pe termen lung.
Prin intermediul creditului guvernamental, ţara debitoare
beneficiază de sume necesare dezvoltării economice, de licenţe,
documentaţie tehnică şi alte facilităţi în vederea dezvoltării producţiei
interne. Creditul guvernamental îi permite ţării creditoare să-şi utilizeze
capacităţile de producţie, să sporească eficienţa şi să-şi extindă vânzările de
produse pe diverse pieţe.
Principalele documente ce reflectă relaţia de credit guvernamental
sunt: acordul guvernamental de cooperare economică, convenţia de
cooperare economică pe credit şi aranjamentul interbancar ce se încheie
între băncile prevăzute în convenţia de cooperare economică pe credit.

11.3. Forfaitingul şi factoringul

Forfaitingul sau forfetarea reprezintă o operaţiune de vânzare-


cumpărare a unor creanţe (materializate în titluri de credit) în cadrul
căreia cumpărătorul (forfetor) renunţă la acţiunea în regres asupra
creditorului anterior. Vânzătorul titlului de credit răspunde pentru legali-
tatea creanţelor, iar riscurile se transferă forfetorului.
Forfetarea constituie un produs bancar complex prin care o bancă
finanţează pe termen mediu, respectiv plăteşte în avans, creanţe scadente în
viitor din exporturi, fără drept de regres împotriva acestora.
Mecanismul de finanţare a exporturilor prin forfetare se
derulează astfel (a se vedea figura 11.1):
• exportatorul tratează cu forfetorul în perioada negocierii contractului
asupra valorii şi valutei în care se exprimă contractul, a sumei din cambia
ce urmează să se sconteze, condiţiile de plată, garanţiile, avalizarea, natura
mărfii, termenul de livrare (1);

186
Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

• forfetorul stabileşte în funcţie de elementele prezentate de exportator,


nivelul discountului şi comisionul de angajament (2);
• exportatorul livrează mărfurile conform contractului comercial către
importator (3);
• exportatorul prezintă forfetorului spre scontare, cambii trase în cadrul
contractului şi încasează suma din documente mai puţin taxa scontului şi
comisionul (4);
• importatorul achită cambiile la scadenţă către forfetor (5).
Suma pe care o plăteşte exportatorul forfetorului, denumită costul
forfetării, depinde de dobânzile de pe piaţa eurovalutelor, de perioada de la
scontarea efectelor de comerţ şi până la scadenţa lor, de marja pentru
acoperirea riscurilor pe care şi le asumă forfetorul şi de cheltuielile de
natură administrativă.

Fig. 11.1. Mecanismul operaţiunii de forfaiting

Operaţiunile de forfetare se realizează de către exportatorii care


livrează mărfuri pe credit din contractele comerciale internaţionale în
vederea încasării contravalorii mărfurilor exportate înainte de scadenţă.
Suma ce se încasează pentru titluri de credit vândute unor instituţii
financiar-bancare specializate în operaţiuni de forfetare depinde de durata

187
Relaţii valutar-financiare internaţionale

creditului, de valuta în care se exprimă cambiile, de bonitatea debitorului şi


de avalizarea sau garantarea cambiei.

Factoringul

Operaţiunea de factoring se caracterizează prin faptul că are la


bază un contract comercial prin care o parte denumită factor se
angajează ca în schimbul unui comision să încaseze creanţele sub formă
de facturi pe care exportatorul denumit aderent se obligă să i le transmită şi
să accepte subrogarea factorului în toate drepturile asupra debitorilor
(cumpărători de mărfuri).
Operaţiunea de factoring îi permite aderentului să încaseze facturile
de la un singur partener, îi garantează plăţile de către factor şi evită
cheltuielile de contabilizare şi de urmărire a obligaţiilor clienţilor.
Mecanismul de finanţare prin factoring se derulează astfel (a se
vedea figura 11.2):
• exportatorul tratează cu factorul asupra operaţiei de factoring (1);
• exportatorul livrează mărfurile importatorului, conform contractului
comercial, şi notifică importatorului subrogarea factorului în
drepturile aderentului, pentru ca acesta să plătească către factor;
(2);
• producătorul de mărfuri pentru export sau furnizorul de servicii
remite facturile pe baza contractului încheiat cu factorul (3);
• factorul plăteşte aderentului valoarea facturilor, mai puţin
comisionul, fie imediat, fie la data scadenţei, dacă s-a prevăzut în
contract această clauză (4);
• importatorul achită contravaloarea mărfurilor primite către factor
(5).

188
Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

Fig. 11.2. Mecanismul operaţiunii de factoring

Prin intermediul operaţiunilor de factoring se accelerează finanţarea


exporturilor, se pot efectua unele servicii pentru aderenţi, cum sunt
selecţionarea clienţilor, aplicarea unor metode moderne de gestiune şi
contabilitate şi realizarea unor studii de piaţă.
Factoring-ul reprezintă un produs bancar complex destinat
agenţilor economici, care urmează să încaseze valută din exportul de
mărfuri şi prestări de servicii.
Factoringul asigură finanţarea pe termen scurt fără solicitarea de
garanţii reale, îmbunătăţirea lichidităţii societăţii comerciale, simplificarea
decontărilor, reducerea costurilor tranzacţiilor, protecţia împotriva unor
riscuri din relaţiile economice internaţionale, consultanţa în privinţa
contractelor externe şi a evaluării partenerilor din schimburile economice
internaţionale.

11.4. Creditele în valută acordate de băncile comerciale din


România

Băncile comerciale din România pot acorda credite în valută


persoanelor juridice rezidente pentru importurile de materii prime,
materiale, bunuri de consum, servicii, instalaţii complexe, maşini, utilaje,
mijloace de transport.

189
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Deciziile de creditare în valută presupun analiza bonităţii clientului,


a surselor de rambursare a creditelor, a garanţiilor acoperitoare.
În vederea obţinerii creditelor în valută de către persoane juridice se
solicită îndeplinirea următoarelor condiţii:
• să fie înscrise la Registrul Comerţului;
• să posede capital social corespunzător pentru desfăşurarea
activităţii;
• să prezinte garanţii materiale personale şi morale, precum şi docu-
mentaţii şi acte din care să rezulte că îşi desfăşoară activitatea în
condiţiile legii şi în conformitate cu statutul de funcţionare;
• să îndeplinească condiţiile de bonitate;
• să accepte clauzele negociate înscrise în convenţiile de credit cu
privire la mărimea creditului, obiectul creditului, garanţii,
termene de rambursare, dobândă, comisioane;
• să desfăşoare operaţii care să asigure realizarea surselor de
rambursare;
• să asigure confidenţialitatea operaţiunilor derulate cu banca din
punct de vedere al creditului, duratei, dobânzilor, garanţiilor.
În scopul acordării creditelor în valută, agenţii economici depun o
documentaţie formată din următoarele elemente: cerere de credit,
documentaţie de constituire legală a societăţii, raportul explicativ la bilanţul
contabil, extrase de cont privind conturile deschise la alte bănci, situaţia
creditelor angajate de la alte bănci, planul de trezorerie la creditele pe
termen scurt, situaţia fluxului de numerar în lei şi în valută la creditele pe
termen mijlociu şi lung, contractul comercial pentru care se solicită credite,
studiul de fezabilitate asupra investiţiei, sursele de rambursare a creditului,
situaţia contractelor de desfacere a produselor la intern şi extern, studiul de
piaţă, garanţii reale şi personale.
Principalele categorii de credite în valută acordate persoanelor
juridice de către băncile comerciale din România sunt:
a) Creditulul pentru (pre) finanţarea exporturilor este destinat
finanţării întregului ciclu de exploatare sau pentru desfăşurarea activităţii în
perioada dintre livrarea produselor şi încasarea contravalorii lor de la
partenerii externi. Din acest credit se pot efectua plăţi pentru aprovizionarea

190
Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

de la intern şi/sau din import cu materii prime şi materiale, semifabricate,


combustibil, energie, cheltuieli cu manopera şi alte cheltuieli. Creditul se
acordă în lei şi/sau valută pe o perioadă de maxim 12 luni. Volumul
creditului se determină pe baza portofoliului de contracte de export
încheiate şi a analizei cash-flow. Plafonul maxim al creditului este
reprezentat de 90% din costurile antecalculate din contractul comercial sau
din valoarea produselor livrate / serviciilor prestate.
b) Operaţiunile de forfetare practicate de bănci sunt menite să
ofere lichidităţi exportatorilor, pe termen scurt sau mediu (30 zile – 3 ani),
prin valorificarea creanţelor externe înainte de scadenţă. În cadrul
operaţiunilor de forfetare, băncile preiau trate, bilete la ordin, documente
din cadrul acreditivelor cu plată diferată, acceptate legal la plată şi
avalizate.
c) Operaţiunile de factoring furnizate de bănci asigură o finanţare
rapidă, pe baza facturilor pe care urmează să le încaseze. Prin intermediul
operaţiunilor de factoring, băncile oferă acces la lichidităţi în termen mai
scurt şi o protecţie împotriva riscurilor de neîncasare a contravalorii
exporturilor realizate.
Serviciul de factoring extern poate să asigure finanţarea pe baza
facturilor, administrarea, colectarea lor la scadenţă şi protecţie împotriva
riscului de neplată. În principiu, unele bănci comerciale oferă finanţare în
valută pentru creanţele comerciale reflectate în facturile externe provenite
din livrări de mărfuri, executări de lucrări şi prestări de servicii până la
maximum 90% din contravaloarea facturilor. Finanţarea se realizează pe o
perioadă de maximum 180 zile, în funcţie de perioada de timp rămasă de la
acceptarea la finanţare până la încasarea facturilor.
d) Liniile de credit pentru operaţiuni forward pe cursul de
schimb sunt destinate să asigure finanţare în vederea protejării de riscul
valutar.
Prin intermediul liniilor de credit, băncile oferă credite revolving, cu
trageri şi rambursări multiple până la un anumit plafon, clienţilor care
realizează operaţiuni de comerţ exterior, în vederea constituirii de garanţii
pentru operaţiuni forward pe cursul de schimb necesare acoperirii riscului
valutar.

191
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Creditele se pot trage în limitele plafonului liniei de credit, respectiv


a valorii încasărilor/plăţilor preconizate sau din contracte în funcţie de
operaţiunile forward ce se vor realiza în perioada de valabilitate a liniei de
credit. Blocările din plafonul liniei de credit se efectuează pentru fiecare
contract forward încheiat la nivelul menţionat în contractul forward (10%,
20%, 30% din noţional) în limita a 85% din valoarea plafonului liniei de
credit.
e) Credite în valută pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie
furnizează suport financiar pentru realizarea produselor complexe, cum
sunt utilajele tehnologice, corpuri de nave şi aeronave, linii automate de
prelucrare, maşini – unelte, în funcţie de evoluţia cheltuielilor cu producţia
în curs de fabricaţie, pe o durată care depinde de ciclul de fabricaţie şi în
limita costurilor estimate/antecalculate pentru fiecare contract.
f) Credite în valută pentru instrumente de plată, respectiv
mesaje SWIFT recepţionate, documente remise spre încasare în cadrul
acreditivelor la vedere prin care se acoperă cerinţele de plăţi până la
încasarea sumelor, până la maxim 90% din valoarea nominală a
documentelor admise la creditare.
g) Creditele în valută pentru finanţarea cheltuielilor şi a
stocurilor sunt destinate să completeze necesarul de lichiditate al unei
companii în vederea desfăşurării activităţii curente şi a fluidizării plăţilor,
pe o perioadă de maxim 12 luni pentru plata stocurilor de materiale
aprovizionate în perioada anterioară şi neachitate şi a celor care urmează a
fi aprovizionate, a cheltuielilor temporare aferente acestor stocuri, precum
şi a altor cheltuieli temporare. Creditul în valută solicitat nu poate depăşi
încasările obţinute din vânzări de mărfuri pe o perioadă anterioară de 12
luni.
h) Creditele în valută pentru investiţii se pot acorda de bănci
pentru realizarea de noi capacităţi de producţie, dezvoltarea sau menţinerea
la parametrii optimi a capacităţilor de producţie existene, modernizarea şi
retehnologizarea capacităţilor de producţie, a utilajelor şi clădirilor, până la
un plafon de 80% din valoarea totală a investiţiei, cu o perioadă de graţie.
Garanţiile depind de natura creditului, specificul activităţii şi de
durată. Garanţiile se pot constitui din garanţii reale, imobiliare (ipotecă),

192
Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

garanţii reale mobiliare (depozit bancar, certificat de depozit, sold creditor


al contului curent, titlurile la ordin şi nominative), garanţii personale
(scrisori de garanţie bancară, titluri de credit avalizate, garanţii emise de
fondurile de garanţie), garanţii emise de statul român şi de autorităţile
administraţiei publice locale.

Întrebări de verificare

1. Cum se clasifică creditele internaţionale după părţile care le perfectează,


după termene, după modul de acordare şi după obiect?
2. Prin ce se deosebesc creditele comerciale de export?
3. Care sunt trăsăturile creditelor de import – credite cumpărător?
4. Prin ce se deosebeşte operaţiunea de FORFAITING?
5. Prin ce se caracterizează FACTORING-ul?
6. Care sunt principalele credite în valută acordate de băncile comerciale
din România?

Bibliografie

Adrian Mecanisme de stimulare a exporturilor, Editura


Constantinescu Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978
Tim Hindle Finanţe. Ghid The Economist Books, Editura Nemira,
Bucureşti, 1998
Simon Yves Techniques Financières Internationales, 5 edition
Economica, Paris, 1992
Dan Radu Ruşanu, Mecanisme de susţinere şi promovare a exportului,
Florina Nicolae Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006
xxx Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea
Băncii de Export-Import a României, EXIMBANK şi
instrumentele specifice de susţinere a comerţului
exterior, în M.of., partea I, nr. 250/2000

193
Relaţii valutar-financiare internaţionale

CAPITOLUL 12

MODALITĂŢI DE PLATĂ INTERNAŢIONALE

Termeni-cheie: plăţi internaţionale, plăţi comerciale, plăţi necomerciale,


contract de vânzare internaţională de mărfuri, prescripţie,
acreditiv, acreditiv irevocabil, acreditiv revocabil, bancă emitentă,
banca avizatoare, banca confirmatoare, banca plătitoare, incasso
documentar, documente contra plată, ordin de plată, SWIFT,
MONEY GRAM, Western Union, Target, scrisoare de garanţie
bancară.

12.1. Sfera şi gruparea plăţilor internaţionale

Plăţile internaţionale cuprind operaţiunile de stingere a


obligaţiilor din contractele comerciale externe prin virarea sumelor
corespunzătoare în valută în conturile deschise la bănci.
Plăţile internaţionale se grupează, după natura actelor şi
faptelor pe care le deservesc, în plăţi comerciale şi plăţi necomerciale.
Plăţile comerciale reflectă operaţiunile de stingere a obligaţiilor băneşti
internaţionale provenite din exporturi, importuri, din acoperirea
cheltuielilor de transport, recepţie, asigurare, transfer de tehnologii. În sfera
plăţilor necomerciale se includ plăţile în valută privind reprezentanţele
diplomatice, cheltuielile de deplasare în străinătate, plăţile privind
dobânzile, cupoanele, anuităţile şi dividendele.
Plăţile internaţionale se pot efectua, fie într-un cadru
convenţional solemn având la bază texte oficiale scrise şi opozabile ale
părţilor semnatare, fie pe baza contractului de vânzare-cumpărare de
mărfuri şi servicii.

194
Modalităţi de plată internaţionale

Plăţile convenţionale se referă la lichidarea obligaţiilor în valută


din acordurile comerciale şi de plăţi încheiate la nivel guvernamental,
semnate de reprezentanţii împuterniciţi ai guvernelor respective sau pe baza
unor convenţii sau aranjamente semnate de ministrul comerţului exterior
sau de alte organe centrale sau între băncile centrale. Reglementarea
relaţiilor economice dintre ţări se poate realiza printr-un singur document
convenţional, care se referă la mărfuri, servicii şi la plăţile reciproce, sau
prin două documente reprezentate de un acord comercial şi un acord de
plăţi. Acordurile comerciale şi de plăţi se ratifică de către organele ţărilor
semnatare sau se aprobă de guvern în funcţie de prevederile constituţionale
ale fiecărei ţări.
Plăţile neconvenţionale cuprind raporturile de lichidare a
obligaţiilor în valută dintre părţile la contractele comerciale internaţionale.
Plăţile internaţionale se grupează, după modul în care se
realizează, în: plăţi efective, plăţi ce se derulează după o anumită perioadă
de timp de la livrarea mărfurilor şi plăţi prin compensaţie. Plăţile efective
se deosebesc prin faptul că se realizează după livrarea mărfurilor şi
prestarea serviciilor prin transferul sumelor corespunzătoare în valută.
Plăţile ce se efectuează după trecerea unei anumite perioade de timp de
la livrarea mărfurilor sunt determinate de raportul de credit comercial
dintre exportator şi importator. Plăţile prin compensaţie se
individualizează prin faptul că nu se mai realizează transfer bănesc.
Plăţile internaţionale se efectuează prin intermediul băncilor care
păstrează şi virează sumele în valută corespunzătoare pentru stingerea
obligaţiilor de plată din contractele comerciale internaţionale. În vederea
efectuării plăţilor internaţionale, băncile încheie convenţii de corespondent
prin care stabilesc conturile deschise reciproc, mecanisme de realizare a
plăţilor, modul de înregistrare a sumelor în conturi şi comisioanele ce se
percep pentru serviciile de decontare. Operaţiunile interbancare se
realizează prin intermediul conturilor deschise de fiecare bancă pentru
corespondenţii din străinătate, care evidenţiază încasările şi plăţile în
valută.
Plăţile internaţionale au un rol important în stimularea schimburilor
comerciale şi în promovarea acţiunilor de cooperare internaţională. Din

195
Relaţii valutar-financiare internaţionale

această cauză, se impune alegerea modalităţilor şi instrumentelor de plată şi


utilizarea lor pentru a asigura încasarea contravalorii mărfurilor într-un
timp mai scurt şi ţinând seama de comisioane, garanţii şi de alte elemente.
Participanţii la negocierile din tranzacţiile internaţionale evaluează
influenţa pe care o exercită modalităţile şi instrumentele de plată.
În conformitate cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra
contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, părţile la contract au
unele obligaţii în efectuarea plăţilor şi în respectarea altor prevederi.1
a) Obligaţiile vânzătorului din contractul comercial interna-
ţional
Vânzătorul din contractul comercial internaţional se obligă, în
condiţiile prevăzute de contract şi de convenţie, să predea mărfurile, să
transfere proprietatea acestora şi, dacă este cazul, să remită cumpărătorului
documentele referitoare la marfa livrată.
În cazul în care vânzătorul este ţinut să remită documentele
care se referă la mărfurile care reprezintă obiectul contractului, el
trebuie să exercite această obligaţie la momentul, în locul şi în forma prevă-
zută în contractul comercial internaţional. În situaţia remiterii anticipate,
vânzătorul păstrează, până la momentul prevăzut pentru remitere, dreptul
de a remedia orice defect de conformitate a documentelor, cu condiţia ca
exercitarea acestui drept să nu cauzeze cumpărătorului nici inconveniente,
nici cheltuieli nerezonabile.
Vânzătorul trebuie să predea mărfurile în cantitatea şi calitatea
prevăzute în contractul comercial internaţional. Vânzătorul este
răspunzător, în conformitate cu contractul, de orice lipsă de conformitate
care există în momentul transmiterii mărfurilor către cumpărător.
b) Obligaţiile cumpărătorului din contractul comercial
internaţional
Cumpărătorul din contractul comercial internaţional se obligă
să preia mărfurile predate în condiţiile prevăzute în contractul

1
Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri şi
Legea nr.24/06.03.1991 pentru aderarea României la Convenţia Naţiunilor Unite
asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri în M. Of.nr. 54/19.03.91
196
Modalităţi de plată internaţionale

internaţional şi să plătească preţul. Obligaţia cumpărătorului de a plăti


preţul include şi angajamentul de a lua toate măsurile şi de a îndeplini
formalităţile care să permită plata preţului conform prevederilor din
contract şi din alte reglementări internaţionale.
Dacă vânzarea este valabil încheiată, fără ca preţul mărfurilor
vândute anterior să fi fost determinat în contract, în mod expres sau implicit
sau printr-o dispoziţie care permite să fie determinat, părţile sunt
îndreptăţite, în lipsa unor indicaţii contrare, să recurgă în mod tacit la preţul
practicat în mod obişnuit în momentul încheierii contractului în ramura
comercială respectivă, pentru aceleaşi mărfuri vândute în împrejurări
comparabile.
În cazul în care cumpărătorul nu este ţinut să plătească într-un
alt moment determinat, obligaţia de plată curge din momentul în care,
conform contractului comercial internaţional, vânzătorul îi pune la
dispoziţie mărfurile sau documentele.
În principiu, vânzătorul suportă orice sporire a cheltuielilor
accesorii plăţii care rezultă din schimbarea domiciliului plăţii după
încheierea contractului comercial internaţional.
În cazul în care contractul comercial internaţional implică
transportul mărfurilor, vânzătorul poate face expedierea cu condiţia ca
acestea sau documentele lor reprezentative să nu fie remise cumpărătorului
decât contra plăţii preţului.
Cumpărătorul nu este ţinut de plata preţului înainte de a fi avut
posibilitatea să examineze mărfurile, în afară de cazul în care modalităţile
de predare sau de plată pe care le-au convenit părţile nu-i lasă această
posibilitate.
Vânzătorul poate acorda cumpărătorului un termen suplimentar cu
durată rezonabilă pentru îndeplinirea obligaţiilor sale din contractul
comercial internaţional.
Cumpărătorul trebuie să plătească preţul la data stabilită prin
contract sau care rezultă din contract, fără a fi necesară o cerere sau o
altă formalitate din partea vânzătorului.
Dacă o parte nu plăteşte preţul sau orice altă sumă, cealaltă parte are
dreptul la dobânzi asupra sumei respective, fără a prejudicia asupra

197
Relaţii valutar-financiare internaţionale

daunelor interese pe care ar fi îndreptăţită să le ceară. Daunele interese pot


fi reprezentate de pierderea suferită şi câştigul nerealizat de cealaltă parte
din cauza neîndeplinirii unei obligaţii din contractul comercial
internaţional.
Dacă vânzătorul este ţinut să restituie preţul, el trebuie să plătească
dobânzi asupra valorii preţului, calculate din ziua plăţii şi până la momentul
restituirii.
Cumpărătorul poate datora vânzătorului echivalentul oricărui
profit care l-a tras din mărfuri sau dintr-o parte a acestora, dacă
trebuie să restituie integral sau în parte mărfurile, sau când este în
imposibilitate să restituie mărfurile integral ori parţial, sau să le
restituie integral sau parţial într-o stare sensibil identică celei în care
le-a primit şi când totuşi a declarat contractul rezolvit şi a cerut
vânzătorului predarea mărfii de înlocuire.
Termenul de prescripţie arată condiţiile în care drepturile şi
acţiunile reciproce ale unui cumpărător şi ale unui vânzător născute dintr-
un contract de vânzare internaţională de bunuri mobile corporale sau o
convenţie referitoare la o contravenţie la acest contract, rezilierea ori
nulitatea sa, nu mai pot fi exercitate ca urmare a expirării unui interval de
timp2.
Termenul de prescripţie în materie de vânzare internaţională este
de 4 ani şi curge de la data la care acţiunea poate fi executată.
Termenul de prescripţie poate înceta să curgă, dacă creditorul
îndeplineşte orice act care este considerat introductiv al unei proceduri judi-
ciare împotriva debitorului sau dacă părţile au convenit să supună
diferendul lor arbitrajului. Termenul de prescripţie poate fi prelungit când
creditorul obţine acest lucru sau dacă debitorul îşi recunoaşte în scris
obligaţia de plată din contractul de vânzare internaţională.
Termenul de modalitate de plată exprimă procedurile,
mecanismele şi tehnicile bancare de efectuare a unei plăţi internaţionale
între părţile la contractul comercial internaţional.

2
Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri încheiată
la 14 iunie 1974 la New York şi Protocolul de modificare a convenţiei încheiat la
Viena la 11 aprilie 1980 în M.Of. p. I nr. 46/20.03.1992, art. 2
198
Modalităţi de plată internaţionale

Modalităţile de plată cuprind mecanismele şi tehnicile bancare


prin intermediul cărora importatorii virează sumele în valută
corespunzătoare mărfurilor primite sau serviciilor prestate către
exportatori.

12.2. Acreditivul documentar

12.2.1. Definirea şi funcţiile acreditivului documentar

Acreditivul documentar reflectă un angajament scris prin care o


bancă se obligă să efectueze plata în favoarea unui terţ pe baza
documentelor comerciale care dovedesc expedierea mărfurilor, conform
contractului comercial internaţional. Mecanismul de derulare a plăţilor prin
acreditivul documentar este reglementat prin broşura „Reguli şi uzanţe uni-
forme cu privire la acreditivele documentare" elaborată de Camera de
Comerţ Internaţional din Paris şi difuzată sub numele de Publicaţia nr. 600.
Termenii importanţi pentru utilizarea acreditivului
3
documentar :
• ordonatorul, respectiv importatorul care cere unei bănci să se
angajeze în efectuarea plăţii la un contract comercial internaţional;
• banca emitentă reprezentată de o bancă comercială ce emite un
acreditiv la cererea unui ordonator sau în nume propriu;
• beneficiarul acreditivului, respectiv societatea comercială ce
livrează mărfurile la export şi este îndreptăţită să încaseze suma din
acreditiv;
• confirmare înseamnă un angajament ferm al băncii
confirmatoare în completarea celui asumat de banca emitentă;
• banca confirmatoare care adaugă angajamentul propriu la cel al
băncii emitente cu privire la plata mărfurilor din contractul comercial
internaţional;
• onorare înseamnă:

3 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 2


199
Relaţii valutar-financiare internaţionale

a) să plătească la vedere dacă acreditivul este utilizabil prin plată la


vedere;
b) să-şi asume un angajament de plată la termen şi să plătească la
scadenţă, dacă acreditivul este utilizabil la termen;
c) să accepte o cambie (trată) trasă de beneficiar şi să plătească la
scadenţă dacă acreditivul este utilizabil prin acceptare.
• prezentare exprimă transmiterea de documente în cadrul
acreditivului către banca emitentă sau banca desemnată;
• prezentare conformă înseamnă o prezentare care este în
concordanţă cu termenii şi condiţiile acreditivului, cu prevederile aplicabile
acestor reguli şi cu standardele de practică bancară internaţională;
• banca desemnată este reprezentată de banca la care este
utilizabil acreditivul;
• banca avizatoare ce se angajează să anunţe exportatorul asupra
deschiderii unui acreditiv documentar la cererea băncii emitente;
• negociere înseamnă cumpărarea de către banca desemnată de
trate (trase asupra unei bănci, alta decât banca desemnată) şi/sau documente
în cadrul unei prezentări conforme prin avansare sau acordul de a avansa
fonduri beneficiarului în sau înainte de ziua bancară în care i se cuvine
băncii desemnate rambursarea fondurilor.
În vederea aplicării prevederilor din Regulile şi uzanţele uniforme
privind acreditivele documantare (Publicaţia 600/2007 a Camerei de
Comerţ Internaţional din Paris) sunt necesare următoarele interpretări4:
✓ Termeni precum „prima clasă”, „bine cunoscut”, „calificat”,
„independent”, „oficial”, „competent” sau „local” folosiţi pentru a descrie
emitentul unui document permit oricărui emitent să emită acel document,
cu excepţia beneficiarului;
✓ Cuvinte precum „prompt”, „imediat” sau „cât mai curând
posibil” vor fi ignorate, doar dacă nu se solicită folosirea lor într-un
document;
✓ Expresia „în” sau „în jur de” sau alta asemănătoare va fi
interpretată ca o prevedere că un eveniment urmează să aibă loc într-o

4 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 3


200
Modalităţi de plată internaţionale

perioadă de cinci zile calendaristice înainte şi cinci zile calendaristice după


data specificată;
✓ Cuvintele „la”, „până la”, „până în”, „de la” şi „între” folosite
pentru a determina o perioadă de încărcare includ data sau datele
menţionate, iar cuvintele „înainte” şi „după” exclud datele menţionate;
✓ Cuvintele „de la” şi „după” folosite pentru a determina o dată de
scadenţă exclud data menţionată;
✓ Termeni ca „prima jumătate” şi a „doua jumătate” ale unei luni
vor fi interpretaţi ca de la 1 la 15 şi respectiv de la 16 la ultima zi din lună;
✓ Termeni „începutul”, „mijlocul” şi „sfârşitul” unei luni vor fi
interpretaţi ca de la 1 la 10, de la 11 la 20 şi respectiv 21 la ultima zi din
lună, toate datele fiind incluse.
Acreditivul documentar exprimă un angajament ferm al
băncilor în efectuarea plăţilor, independent de contractul comercial
internaţional. Obligaţiile băncilor participante la decontarea prin acreditiv
documentar provin din clauzele înscrise în acreditiv şi nu din tranzacţia
comercială reglementată prin contractul comercial internaţional.
Denumirea acestei modalităţi de plată se explică prin faptul că
banca este acreditată de către emitent să efectueze plata pe baza
documentelor care dovedesc livrarea mărfurilor conform contractului
internaţional. Denumirea de acreditiv documentar se mai justifică prin
faptul că băncile pot acorda credite exportatorilor care dovedesc
deschiderea unor acreditive de către importatori în favoarea lor.
Acreditivul documentar reprezintă după Regulile şi uzanţele
uniforme ale Camerei de Comerţ Internaţional din Paris „orice aranjament,
oricum ar fi numit sau descris, care este irevocabil prin care banca emitentă
se angajează ferm de a onora o prezentare conformă către un beneficiar dacă
prezintă documentele. Esenţa unei scrisori de credit constă în promisiunea
unei bănci emitente de a plăti în schimbul unor documente specificate.5
Din definirea acreditivului documentar în Publicaţia nr. 600
rezultă următoarele trăsături6:

5 David Eiteman, ş.a., Multinational Business Finance, Addison-Wesley Publishing


Company, 1995, p. 445
6 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 4, 5, Ediţia revizuită 2007

a Camerei Internaţionale din Paris


201
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Acreditive versus contracte


• acreditivul documentar reprezintă o tranzacţie separată de
vânzările sau de alte prevederi din contractele comerciale internaţionale;
• băncile nu sunt în nici un fel implicate sau obligate la contracte,
chiar dacă în acreditiv se includ referiri la contracte;
• angajamentul unei bănci de a onora, de a negocia sau de a
îndeplini alte obligaţii din acreditiv nu pot face obiectul unor reclamaţii sau
contestaţii din partea ordonatorului;
• beneficiarul nu se poate prevala de relaţiile contractuale existente
între bănci sau între ordonator şi banca emitentă;
Acreditive versus mărfuri, servicii, contracte
Băncile operează cu documente şi nu cu mărfuri, servicii sau alte
prestaţii la care se referă documentele.
Prima funcţie a acreditivului documentar constă în a asigura
derularea schimburilor economice internaţionale, prin garantarea plăţii de
către importatori. Acreditivul documentar reprezintă un mecanism de
siguranţă deoarece îi garantează exportatorului încasarea contravalorii
mărfurilor livrate, iar importatorului îi oferă certitudinea efectuării plăţii pe
măsura îndeplinirii prevederilor din contractul comercial internaţional.
A doua funcţie a acreditivului documentar constă în facilitatea
oferită exportatorului de a primi un credit de la banca locală pe baza unui
acreditiv irevocabil deschis pe numele său, care îi permite cumpărarea sau
pregătirea mărfurilor destinate exportului. Plata efectivă în favoarea
beneficiarului se efectuează pe măsură ce documentele prevăzute în
acreditiv se depun la ghişeele băncii plătitoare.
În principiu, acreditivul documentar se acoperă în momentul
deschiderii prin rezervarea sumei într-un cont bancar la banca emitentă.

12.2.2. Clauzele acreditivului documentar

Acreditivul documentar cuprinde următoarele clauze:


• denumirea şi adresa băncii emitente din străinătate care deschide
acreditivul sau la ordinul căreia se deschide acreditivul;

202
Modalităţi de plată internaţionale

• denumirea şi adresa băncii care confirmă sau deschide acreditivul


la ordinul unei bănci;
• numărul de ordine al acreditivului documentar;
• numele şi adresa importatorului din contract;
• numele şi adresa exportatorului din contract;
• condiţiile în care beneficiarul acreditivului poate primi un credit
documentar;
• suma în valută care reprezintă obiectul acreditivului documentar;
• termenele intermediare şi finale de valabilitate a acreditivului
documentar;
• descrierea mărfii pentru care se deschide acreditivul şi preţul în
valută al mărfurilor;
• enumerarea documentelor de expediţie care se vor prezenta de
către exportator, după livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor,
la bancă în vederea decontării.
Criteriul esenţial pe care se bazează acreditivul documentar
stabileşte că documentele prezentate de exportator trebuie să fie întocmite
în strictă concordanţă cu prevederile din contractul comercial internaţional
şi din documentul de deschidere a acreditivului documentar.
Utilizare, data de expirare şi locul prezentării7:
• un acreditiv trebuie să menţioneze banca la care acesta este
utilizabil sau dacă este utilizabil la orice bancă;
• un acreditiv trebuie să menţioneze dacă este utilizabil prin plată
la vedere, plată la termen, acceptare sau negociere;
• nu trebuie emis un acreditiv utilizabil print-o trată trasă asupra
ordonatorului;
• un acreditiv trebuie să menţioneze o dată de expirare pentru
prezentare. O dată menţionată ca dată de expirare pentru onorare sau
negociere, va fi considerată ca dată de expirare pentru prezentare;
• locul prezentării este domiciliul băncii la care este utilizabil
acreditivul. Locul prezentării în cadrul unui acreditiv utilizabil la orice
bancă este domiciliul oricărei bănci.

7 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 6


203
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Angajamentul băncii emitente8


Dacă documentele prevăzute în acreditiv sunt prezentate la banca
desemnată sau la banca emitentă şi sunt conforme, banca emitentă trebuie
să le onoreze dacă acreditivul este utilizabil prin:
✓ plată la vedere, plată la termen sau acceptare la banca emitentă;
✓ plată la vedere la o bancă desemnată şi acea bancă emitentă nu
plăteşte;
✓ plata la termen la o bancă desemnată şi acea bancă desemnată nu-
şi asumă angajamentul de plată la termen sau deşi şi-a asumat
angajamentul de plată la termen nu face plata la scadenţă;
✓ acceptare la o bancă desemnată şi acea bancă desemnată nu
acceptă o trată trasă asupra sa sau, deşi a acceptat trata trasă asupra sa nu
plăteşte la scadenţă;
✓ negociere la o bancă desemnată şi acea bancă desemnată nu
negociază;
✓ Banca emitentă este irevocabil obligată să onoreze din
momentul în care emite acreditivul;
✓ Banca emitentă se angajează să ramburseze o bancă desemnată
care a onorat sau negociat o prezentare conformă şi a emis documentele
către banca emitentă.
Angajamentul băncii confirmatoare9
Dacă documentele prevăzute în acreditiv sunt prezentate la banca
confirmatoare sau la orice altă bancă desemnată şi ca aceasta constituie o
prezentare conformă, banca confirmatoare trebuie:
• să onoreze, dacă acreditivul este utilizabil prin:
✓ plată la vedere, plată la termen sau acceptare la banca
confirmatoare;
✓ plată la vedere la altă bancă desemnată, iar acea bancă nu
plăteşte;

8 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art.7


9 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art.8

204
Modalităţi de plată internaţionale

✓ plată la termen la altă bancă desemnată, iar acea bancă desemnată


nu îşi asumă angajamentul de plată la termen sau, dacă şi-a asumat
angajamentul de plată la termen, nu plăteşte la scadenţă;
✓ acceptare la altă bancă desemnată şi acea bancă desemnată nu
acceptă o trată trasă asupra sa sau, deşi a acceptat o trată trasă asupra sa,
nu plăteşte la scadenţă;
✓ negociere la altă bancă desemnată şi acea bancă nu negociază;
• o bancă confirmatoare este obligată în mod irevocabil să onoreze
sau negocieze din momentul în care îşi adaugă confirmarea la acreditiv;
• banca confirmatoare se angajează să ramburseze o altă bancă
desemnată care a onorat sau negociat o prezentare conformă;
• să negocieze fără drept de recurs dacă acreditivul este utilizabil
prin negociere la banca confirmatoare.
În cazul în care o altă bancă este autorizată sau solicitată de banca
emitentă să-şi adauge confirmarea la acreditiv, dar aceasta nu este dispusă
să se angajeze are obligaţia să informeze banca emitentă.
Avizări de acreditive10
a) Un acreditiv şi orice modificare pot fi avizate unui beneficiar
prin intermediul unei bănci avizatoare. O bancă avizatoare care nu este o
bancă confirmatoare avizează acreditivul şi orice modificare fără nici un
angajament de a onora sau a negocia;
b) Prin avizarea acreditivului sau a modificării, banca avizatoare
atestă că se consideră satisfăcută de aparenta autenticitate a acreditivului
sau a modificării şi că avizarea reflectă cu acurateţe termenii şi condiţiile
acreditivului şi alte modificări primite;
c) O bancă avizatoare poate utiliza serviciile unei alte bănci
pentru a aviza acreditivul şi orice modificare către beneficiar;
d) O bancă care utilizează serviciile unei bănci avizatoare sau a
unei a doua bănci avizatoare pentru a aviza un acreditiv trebuie să
utilizeze aceeaşi bancă pentru avizarea oricărei modificări aferente;
e) Dacă o bancă este solicitată să avizeze un acreditiv sau o
modificare, dar alege să nu o facă, trebuie să informeze fără întârziere
banca de la care a primit acreditivul, modificarea sau avizarea;

10 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 9


205
Relaţii valutar-financiare internaţionale

f) În cazul în care o bancă este solicitată să avizeze un acreditiv


sau o modificare, dar nu este satisfăcută în privinţa autenticităţii aparente
a acreditivului, modificării sau avizării trebuie să informeze fără întârziere
banca de la care a primit instrucţiunile.
Modificări acreditive11
a) Un acreditiv nu poate fi nici modificat, nici anulat fără acordul
băncii emitente, al băncii confirmatoare, dacă este cazul şi al
beneficiarului;
b) Banca emitentă se angajează irevocabil printr-o modificare din
momentul în care a emis o asemenea decizie. Banca confirmatoare îşi
poate extinde confirmarea şi asupra modificării şi se va angaja irevocabil
din momentul respectiv, sau poate să aleagă să avizeze modificarea, dar
să nu-şi extindă confirmarea, când va trebui să anunţe banca emitentă;
c) Termenii şi condiţiile acreditivului original vor rămâne în
vigoare până când beneficiarul comunică acordul său băncii care i-a
avizat modificarea. Beneficiarul este obligat să notifice acordul său cu
modificarea. Dacă beneficiarul omite să comunice notificarea, se
consideră că a acceptat modificarea şi acreditivul va fi modificat;
d) O bancă ce avizează o modificare trebuie să informeze banca
de la care a primit modificarea cu privire la orice notificare de acceptare
sau de respingere;
e) Acceptarea parţială a unei modificări nu este permisă şi o
asemenea notificare va fi de respingere a modificării;
f) Menţionarea într-o modificare a faptului că modificarea va
intra în vigoare dacă nu va fi respinsă de beneficiar într-o anumită
perioadă de timp, nu va fi luată în considerare.
Acreditive şi modificări teletransmise şi pre-avizate12
a) O teletransmisie autentificată a unui acreditiv sau a unei
modificări va fi considerată a fi un acreditiv sau o modificare operativă şi
orice modificare letrică primită ulterior nu va fi luată în considerare;
În cazul în care o teletransmisie menţionează că „urmează detalii
complete” (sau cuvinte cu efect similar) sau stabileşte că acreditivul sau

11 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art.10


12 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 11
206
Modalităţi de plată internaţionale

modificarea operativă o constituie confirmarea letrică, teletransmisia nu


va fi considerată a fi un acreditiv sau o modificare operativă;
b) O avizare preliminară privind emiterea unui acreditiv sau
modificarea unui acreditiv (pre-avizare) va fi transmisă numai dacă banca
emitentă este pregătită să emită acreditivul sau modificarea operativă. O
bancă emitentă care transmite o astfel de preavizare este angajată să emită
acreditivul sau modificarea operativă fără întârziere în termeni care să
contravină pre-avizării.
Desemnarea unei bănci
a) Autorizaţia de a onora sau negocia nu impune nici o obligaţie
băncii desemnate de a onora sau negocia, dacă banca desemnată nu este
bancă confirmatoare, cu excepţia cazului în care banca desemnată nu
acceptă în mod expres acest lucru şi informează corespunzător
beneficiarul;
b) Prin desemnarea unei bănci de a accepta o trată sau de a-şi
asuma angajamentul de plată la termen, o bancă emitentă autorizează acea
bancă desemnată să plătească anticipat sau să cumpere o trată acceptată
sau un angajament de plată la termen asumat de banca desemnată;
c) Primirea sau examinarea şi expedierea de documente de către
banca desemnată care nu este bancă confirmatoare nu obligă acea bancă
desemnată să onoreze sau să negocieze documentele şi nici nu constituie
o onorare sau o negociere.
Aranjamente de ramburs de la bancă la bancă13
a) Dacă un acreditiv menţionează că rambursarea urmează să fie
obţinută de banca desemnată, solicitând plata altei entităţi (banca
rambursatoare) acreditivul trebuie să precizeze dacă rambursarea este
supusă regulilor ICC pentru rambursări de la bancă la bancă în vigoare la
data emiterii acreditivului;
b) Dacă acreditivul nu menţionează că rambursarea este supusă
regulilor ICC, pentru rambursări de la bancă la bancă se aplică
următoarele reguli:

13 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art.13


207
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• Banca emitentă trebuie să-i furnizeze unei bănci rambursatoare


o autorizaţie de rambursare în conformitate cu condiţiile prevăzute în
acreditiv;
• Unei bănci solicitante nu trebuie să i se ceară să transmită
băncii rambursatoare o declaraţie de conformitate cu termenii şi condiţiile
acreditivului;
• Banca emitentă va fi răspunzătoare de orice pierdere de
dobândă împreună cu orice cheltuieli care intervin, dacă rambursarea nu
este efectuată la prima cerere de banca rambursatoare în conformitate cu
termenii şi condiţiile acreditivului;
• Comisioanele unei bănci rambursatoare sunt suportate de banca
emitentă. În cazul în care comisioanele sunt suportate de beneficiar este
sarcina băncii emitente să indice acest lucru în acreditiv şi în autorizaţia
de rambursare. Dacă comisioanele băncii rambursatoare sunt suportate de
beneficiar, ele vor fi deduse din suma datorată băncii solicitante.
c) Banca emitentă nu este exonerată de nici una din obligaţiile
sale de a asigura rambursarea, dacă aceasta nu este făcută de banca
rambursatoare la prima cerere.

12.2.3 Criterii standard pentru examinarea documentelor14


a) Banca desemnată acţionând în baza mandatului primit, o bancă
confirmatoare, dacă este cazul, şi banca emitentă trebuie să examineze o
prezentare pentru a decide, doar pe baza documentelor, dacă acestea apar
a constitui sau nu o prezentare conformă;
b) Banca desemnată acţionând în baza mandatului primit, banca
confirmatoare, dacă este cazul, şi banca emitentă, vor avea fiecare
maximum 5 zile bancare după ziua prezentării, să stabilească dacă aceasta
este conformă;
c) O prezentare incluzând unul sau mai multe documente originale
de transport, trebuie făcută de sau în numele beneficiarului, nu mai târziu
de 21 zile calendaristice după data încărcării, dar în orice caz nu mai
târziu de data de expirare a acreditivului;

14 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 14


208
Modalităţi de plată internaţionale

d) Informaţiile conţinute de un document, când sunt citite în


contextul acreditivului, al documentului şi al practicii bancare
internaţionale standard, nu trebuie să fie identice cu acestea, dar nici în
contradicţie cu datele din acel document sau alt document prevăzut de
acreditiv;
e) În documente, altele decât factura comercială, descrierea
mărfurilor, serviciilor sau prestaţiilor, poate fi făcută în termeni generici,
dar nu în contradicţie cu descrierea lor din acreditiv;
f) Dacă un acreditiv cere prezentarea unui document, altul decât
un document de transport, document de asigurare sau factură comercială
fără să menţioneze de cine urmează să fie emis sau informaţiile pe care
trebuie să le conţină, băncile vor accepta documentul aşa cum a fost
prezentat dacă conţinutul său apare să îndeplinească rolul documentului
cerut;
g) Un document prezentat, dar care nu este cerut de acreditiv va fi
ignorat de bănci şi poate fi returnat celui care l-a prezentat;
h) Dacă un acreditiv conţine o condiţie fără să menţioneze
documentul care să indice conformitatea cu condiţia, băncile vor
considera o astfel de condiţie ca nemenţionată şi o vor ignora.
PREZENTARE CONFORMĂ15
a) Când o bancă emitentă decide că prezentarea este conformă
aceasta trebuie să onoreze;
b) Când o bancă confirmatoare decide că prezentarea este
conformă, aceasta trebuie să onoreze sau să negocieze şi să expedieze
documentele către banca emitentă;
c) Când o bancă desemnată decide că prezentarea este conformă şi
onorează sau onorează sau negociază, aceasta trebuie să expedieze
documentele băncii confirmatoare sau băncii emitente.
Documentele cu discrepanţe, acceptare şi modificare16
a) În cazul în care banca emitentă stabileşte că documentele nu
sunt conforme, o bancă acţionând în baza mandatului primit, banca

15 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 15


16 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 16
209
Relaţii valutar-financiare internaţionale

confirmatoare sau banca emitentă poate refuza să onoreze sau să


negocieze;
b) Dacă banca emitentă stabileşte că prezentarea nu este
conformă, ea poate opta la libera sa apreciere să contacteze ordonatorul
pentru a decide asupra acceptării discrepanţelor;
c) Când o bancă desemnată, acţionând în baza mandatului primit, o
bancă confirmatoare, dacă este cazul, sau banca emitentă decide să refuze
să onoreze sau să negocieze trebuie să transmită o simplă notificare entităţii
prezentatoare. Notificarea trebuie să precizeze:
• că banca refuză să onoreze sau să negocieze;
• fiecare discrepanţă în baza căreia banca refuză să onoreze sau să
negocieze;
• banca păstrează documentele în aşteptarea următoarelor
instrucţiuni
d) Notificarea cerută trebuie transmisă printr-un mijloc de
telecomunicaţii sau dacă nu este posibil printr-un alt mijloc de expediere,
nu mai târziu de sfârşitul celei de a 5-a zi bancare după data de prezentare
a documentelor;
e) Dacă banca remitentă atrage atenţia băncii emitente şi/sau
băncii care confirmă asupra unor discrepanţe în documentele existente sau
avizează banca că a plătit, că şi-a asumat un angajament de plată diferată,
că a acceptat trate sau a negociat sub rezervă sau contra unei scrisori de
garanţie referitoare la discrepanţe, banca emitentă şi/sau banca ce
confirmă nu sunt scutite de nici una din obligaţiile care le revin din
regulile uniforme.
Exonerarea de răspundere privind autenticitatea
documentelor17
În conformitate cu prevederile din „Regulile şi uzanţele uniforme”,
băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru forma,
suficienţa, acurateţea, autenticitatea, falsificarea sau efectul legal al
oricăror documente sau pentru condiţiile generale sau particulare
stipulate în documente. În acelaşi timp, băncile nu îşi asumă obligaţii sau

17 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 34


210
Modalităţi de plată internaţionale

responsabilităţi pentru descrierea, cantitatea, greutatea, calitatea, starea


ambalajului, livrarea, valoarea sau existenţa mărfurilor reprezentate de
orice documente sau pentru buna credinţă sau actele şi omisiunile,
solvabilitatea, îndeplinirea obligaţiilor sau reputaţia exportatorilor,
transportatorilor, tranzitarilor, destinatarilor, asigurătorilor mărfurilor sau a
oricărei alte persoane.
Exonerarea de răspundere privind transmiterea şi traducerea
mesajelor18
Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru
consecinţele apărute din întârzierea şi/sau pierderea pe parcurs a oricăror
mesaje, mutilarea sau alte erori ivite în transmiterea oricăror mesaje sau în
expedierea scrisorilor sau documentelor. De asemenea, băncile nu îşi
asumă nici o responsabilitate pentru erorile în traducerea şi/sau
interpretarea termenilor tehnici şi îşi rezervă dreptul de a transmite termenii
acreditivului fără să-i traducă.
Forţa majoră19
Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru
consecinţe rezultate din întreruperea activităţii lor datorată calamităţilor
naturale, revoltelor, tulburărilor civile, insurecţiilor, războaielor, actelor de
terorism sau oricăror întreruperi ale activităţii din alte cauze în afara
controlului lor. În acelaşi spirit, după reluarea activităţii, băncile nu vor
onora sau negocia în cadrul unui acreditiv care a expirat în timpul
întreruperii activităţii lor.
Exonerarea de răspundere privind acţiunile unei părţi
instructate20
În spiritul menţiunilor din „Regulile şi uzanţele uniforme”, băncile
care utilizează serviciile unei alte bănci în scopul de a da curs
instrucţiunilor ordonatorului o fac pe contul şi pe riscul ordonatorului.
Banca emitentă şi banca avizatoare nu îşi asumă nici o obligaţie sau

18 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 35


19 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 36
20 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 37

211
Relaţii valutar-financiare internaţionale

responsabilitate, dacă instrucţiunile pe care le transmit nu sunt îndeplinite,


chiar dacă au avut iniţiativa în alegerea băncii.
Banca care instructează o altă bancă să presteze servicii este răspun-
zătoare pentru orice taxe, comisioane, costuri sau cheltuieli făcute de acea
bancă în legătură cu instrucţiunile sale. Dacă acreditivul precizează că
unele taxe sunt în sarcina altei bănci decât banca care instructează şi taxele
nu pot fi colectate, banca emitentă rămâne responsabilă de plata lor.
Ordonatorul este obligat şi dator să despăgubească băncile pentru
toate obligaţiile şi responsabilităţile impuse de legile şi uzanţele străine.

12.2.4 Documentele pe baza cărora se efectuează plăţile prin


acreditiv21

Documentele pentru plata, acceptarea sau negocierea acreditivului


se stabilesc în momentul deschiderii de către părţile contractului comercial
internaţional. Documentele de decontare se grupează astfel: factura
comercială, documente de încărcare şi expediere, documente de
asigurare, documente de recepţie calitativă şi alte documente.
Documentele de transport pot fi reprezentate de: conosamentul
maritim/oceanic, scrisoarea de transport ne-negociabilă, conosamentul
charter-party, documentul de transport multimodal, recipise de curier
şi poştale, documente de transport emise de tranzitari, documente de
transport aerian, documente de transport rutier, feroviar sau pe cale
fluvială, documentul de transport „curat”.
Dacă nu sunt alte prevederi în acreditiv, facturile comerciale
trebuie să răspundă următoarelor exigenţe:
• să prezinte aparenţa de a fi emise de beneficiarul desemnat în
acreditiv;
• să fie întocmite pe numele ordonatorului;
• descrierea mărfii din factura comercială să corespundă cu
descrierea mărfii din documentul de deschidere a acreditivului.

21 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 18-28


212
Modalităţi de plată internaţionale

Toleranţa la valoarea acreditivului la cantitate şi preţuri


unitare22

a) Cuvintele „în jur de” sau „aproximativ” utilizate în legătură cu


valoarea acreditivului sau cu cantitatea sau cu preţul unitar menţionate în
acreditiv trebuie interpretate ca permiţând o toleranţă care să nu depăşească
10% în plus sau 10% în minus faţă de valoarea, cantitatea sau preţul unitar
la care fac referire;
b) Toleranţa care să nu depăşească cu 5% în plus sau cu 5% în
minus cantitatea de mărfuri este permisă, cu condiţia ca acreditivul să nu
prevadă în termenii unui număr menţionat de unităţi de împachetare sau
articole individuale şi ca valoarea totală a tragerilor să nu depăşească
valoarea acreditivului;
c) Chiar dacă livrările parţiale nu sunt permise, o toleranţă care să
nu depăşească 5% în minus faţă de valoarea acreditivului este permisă, cu
condiţia ca întreaga cantitate de mărfuri, dacă este menţionată în acreditiv,
să fie livrată în întregime şi ca preţul unitar să nu fie diminuat.
TRAGERI SAU LIVRĂRI PARŢIALE23
a) Trageri sau livrări parţiale sunt permise;
b) O prezentare constând din mai mult de un set de documente de
transport evidenţiind livrarea pentru acelaşi mijloc de transport şi pentru
acelaşi voiaj şi dacă indică aceeaşi destinaţie, nu va fi considerată ca
acoperind o livrare parţială, chiar dacă documentele indică date diferite de
livrare sau posturi de încărcare, locuri de preluare sau de livrare diferite.
O prezentare constând din unul sau mai multe seturi de documente
de transport evidenţiind livrarea cu mai mult de un mijloc de transport în
cadrul aceleaşi modalităţi de transport va fi considerată ca acoperind o
livrare parţială chiar dacă mijloacele de transport pleacă în aceeaşi zi către
aceeaşi destinaţie;
c) O prezentare constând din mai mult de o recipisă curier, recipisă
parţială sau certificat poştal nu va fi considerată o livrare parţială dacă
recipisele curier, recipisele poştale sau certificatele poştale par a fi

22 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 30


23 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 31
213
Relaţii valutar-financiare internaţionale

ştampilate sau semnate de acelaşi curier sau serviciu poştal în acelaşi loc şi
la aceeaşi dată şi pentru aceeaşi destinaţie.
TRAGERI SAU LIVRĂRI ÎN TRANŞE24
Dacă în acreditiv este prevăzută o tragere sau livrare în tranşe, în
cadrul unor perioade determinate şi orice tranşă nu este utilizată sau livrată
în cadrul perioadei permise pentru acea tranşă, acreditivul încetează a mai
fi valabil pentru acea tranşă şi pentru orice tranşa următoare.

12.2.5 Acreditivele transferabile25

Acreditivul transferabil prevede că poate fi făcut utilizabil în


totalitate sau parţial unui alt beneficiar (beneficiar secund) la solicitarea
primului beneficiar.
a) O bancă nu are nici o obligaţie să transfere un acreditiv decât în
limita şi în maniera în care aceasta a consimţit în mod expres;
Banca transferatoare înseamnă o bancă desemnată să transfere
acreditivul.
Acreditivul transferat înseamnă un acreditiv care a fost făcut
utilizabil unui beneficiar secund de către banca transferatoare.
b) Un acreditiv poate fi transferat parţial către mai mulţi
beneficiari secunzi dacă tragerile sau livrările parţiale sunt permise;
c) Orice solicitare de transfer trebuie să indice dacă şi în ce
condiţii modificările pot fi avizate către beneficiarul secund;
d) Un acreditiv transferat către mai mulţi beneficiari secunzi,
refuzul unei modificări de către unul sau mai mulţi beneficiari nu
invalidează acceptarea modificării de către oricare altul din beneficiarii
secunzi pentru care s-a transferat acreditivul;
e) Acreditivul transferat trebuie să reflecte cu acurateţe termenii şi
condiţiile acreditivului, cu excepţia următoarelor elemente: valoarea
acreditivului; preţul unitar din acreditiv; data de expirare, ultima dată de
livrare.

24 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 32


25 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 38

214
Modalităţi de plată internaţionale

12.2.6 Mecanismul efectuării plăţilor internaţionale prin


acreditiv documentar
Această modalitate de plată presupune ca importatorul să dea ordin
băncii sale să ţină la dispoziţie o sumă şi să plătească exportatorului
contravaloarea mărfurilor livrate pe baza documentelor de expediţie,
conform contractului comercial internaţional.
Principalele momente ale efectuării plăţilor prin acest
mecanism se plată sunt (vezi fig. 12.1):
• părţile stabilesc în contractul comercial internaţional să se
efectueze plata prin acreditiv documentar (1);
• importatorul ordonă unei bănci locale să deschidă un acreditiv în
favoarea exportatorului (2);
• banca importatorului deschide acreditivul pe seama
disponibilului din cont sau din creditul acordat de o bancă la nivelul
sumei necesare pentru achitarea la termen a acreditivului şi comunică
băncii avizatoare deschiderea acreditivului (3);
• banca avizatoare anunţă exportatorul asupra deschiderii
acreditivului prin predarea textului integral. Exportatorul verifică
concordanţa clauzelor din documentul de deschidere a acreditivului cu cele
din contractul comercial internaţional (4);
• exportatorul livrează mărfurile cumpărătorului străin, în
conformitate cu prevederile contractului comercial internaţional (5);
• exportatorul prezintă documentele de expediere a mărfurilor
conform contractului unei bănci locale, care verifică sub aspect numeric şi
al fondului documentele şi în măsura în care corespund clauzelor
acreditivului achită contravaloarea lor (dacă acreditivul este domiciliat în
ţara exportatorului) (6);
• banca exportatorului remite băncii importatorului documentele
care au stat la baza plăţii, debitează contul acesteia cu suma prevăzută în
acreditiv sau cere să fie creditată în cont cu suma în valutaă care a fost
plătită (7);
• banca importatorului prezintă documentele privind mărfurile
livrate, solicită plata acestora la nivelul sumei deschise în acreditiv şi
debitează contul importatorului (8).

215
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fig. 12.1: Mecanismul de efectuare a plăţilor prin acreditiv


documentar

Mecanismul plăţii prin acreditiv documentar scoate în evidenţă


principiul potrivit căruia băncile tratează plăţile pe bază de documente
privind mărfurile livrate, conform contractului comercial internaţional.
Pornind de la acest principiu, băncile răspund pentru verificarea
documentelor, pentru erorile produse din neatenţie sau incompetenţă,
precum şi pentru întârzierile produse din neglijenţă sau organizare.
Ţinând seama de acest principiu, băncile nu răspund dacă marfa nu
corespunde clauzelor contractuale sau dacă într-un document s-a produs
un fals.

216
Modalităţi de plată internaţionale

12.3. Incasso documentar

12.3.1. Definirea incasso-ului şi părţile implicate

Incasso-ul documentar reprezintă un mecanism de plată


internaţională prin care exportatorul transmite băncii sale
documentele care dovedesc expedierea mărfurilor conform
contractului comercial internaţional, iar banca respectivă remite spre
încasare documentele unei bănci din străinătate, care se angajează să
le prezinte importatorului şi să solicite achitarea contravalorii
mărfurilor sau serviciilor prestate.
Mecanismul de plată prin incasso se poate utiliza în cazul în care
exportatorul are încredere în bonitatea şi corectitudinea importatorului sau
dacă există anumite interdicţii în legislaţia ţării importatorului sau sunt
unele uzanţe pe anumite pieţe.
Incasso-ul presupune manipularea documentelor de către bănci
potrivit instrucţiunilor primite, în vederea acceptării plăţii sau
eliberarea documentelor contra plăţii şi/sau contra acceptării sau
eliberarea de documente în alte condiţii. Expresia de documente
desemnează atât documentele financiare (cambii, bilete de ordin, cecuri,
chitanţe de plată), cât şi documentele comerciale, respectiv facturi şi
documente de transport.
Regulile şi uzanţele bancare care reglementează acest mecanism de
plată au fost elaborate în anul 1956, revizuite în anii 1967, 1978 şi 1995 de
către Camera de Comerţ Internaţional din Paris, fiind denumite „Reguli
uniforme privind incasso-urile” difuzate sub denumirea de „Publicaţia
522”.
Funcţia incasso-ului documentar constă în mijlocirea încasării
contravalorii mărfurilor livrate şi a serviciilor prestate de către
exportator de la partenerul extern. Exportatorul are încredere în
importator, respectiv în faptul că acesta va achita preţul mărfii pe măsură ce
va fi avizat de o bancă locală.
Incasso-ul documentar nu îi garantează exportatorului încasarea
contravalorii mărfurilor livrate deoarece se bazează pe încrederea în solva-
217
Relaţii valutar-financiare internaţionale

bilitatea, seriozitatea şi bonitatea debitorului, respectiv importatorului.


Deşi, în unele cazuri, exportatorul poate să ceară importatorului să-i
prezinte în prealabil o scrisoare de garanţie prin care să-i garanteze
achitarea incasso-ului, nu se poate asigura lichidarea financiară rapidă a
tranzacţiei dacă cumpărătorul nu plăteşte la termenul stabilit în contractul
comercial internaţional.
Părţile implicate în efectuarea plăţilor prin incasso documentar
sunt următoarele26:
• ordonatorul (emitentul) sau trăgătorul care încredinţează unei bănci
ordinul de încasare a documentelor dintr-un contract comercial
internaţional;
• banca remitentă este acea bancă căreia ordonatorul îi adresează ordinul
de încasare a documentelor, conform contractului comercial
international;
• banca ce asigură încasarea sumelor, respectiv care primeşte docu-
mentele de la banca remitentă şi încasează contravaloarea lor;
• banca prezentatoare are misiunea să prezinte documentele în conformi-
tate cu ordinul de încasare;
• importatorul (trasul), căruia i se prezintă documentele privind mărfurile
importate care trebuie plătite în conformitate cu ordinul de încasare.

12.3.2. Mecanismul plăţii prin incasso documentar

Principalele momente ale efectuării plăţilor prin incasso documentar


(a se vedea figura 12.2) sunt:
• exportatorul şi importatorul încheie un contract comercial internaţional în
care se prevede plata prin incasso documentar (1);
• exportatorul livrează mărfurile conform contractului comercial inter-
naţional (2);
• exportatorul prezintă documentele privind mărfurile livrate la export
băncii remitente (3);

26
Reguli uniforme privind incasso-urile, Publicaţia 522, art. 3
218
Modalităţi de plată internaţionale

• banca remitentă transmite documentele privind mărfurile livrate la export


spre încasare unei bănci corespondente din ţara importatorului (4);
• banca corespondentă prezintă documentele privind mărfurile livrate
importatorului şi solicită plata sau acordurile de debitare (5);
• importatorul, după primirea mărfurilor şi verificarea documentelor de
expediţie, se pronunţă asupra efectuării plăţii sau asupra debitării
contului său (6);
Fig. 12.2. Mecanismul plăţii prin incasso documentar

• banca corespondentă comunică băncii remitente încasarea contravalorii


documentelor de export, efectuează creditarea sau transferul sumei
corespunzătoare în valută (7);
• banca remitentă îl avizează pe exportator asupra încasării contravalorii
mărfurilor livrate la export (8).
Plata prin incasso documentar este domiciliată în ţara importatorului
şi din această cauză contravaloarea mărfurilor livrate la export se încasează
într-o perioadă de timp mai mare. Iniţiativa efectuării plăţilor prin incasso
documentar revine exportatorului care ordonă băncii remitente documentele
de expediţie a mărfurilor.
Operaţiunile de incasso se pot grupa în funcţie de documentele
prezentate în incasso simplu şi incasso documentar. Incasso-ul simplu
constă în încasarea de către o bancă a unei cambii la ordinul unui client.
Deţinătorul unei cambii o remite băncii spre încasare. Pe această cale se
219
Relaţii valutar-financiare internaţionale

evită plata efectivă şi se creează un titlu de credit care poate să circule prin
negociere pe piaţă.
Incasso-ul documentar presupune ca, pe măsură ce
exportatorul livrează mărfurile în străinătate şi prezintă băncii locale
documentele de expediţie, banca respectivă să remită băncii
corespondente din străinătate documentele însoţite de o scrisoare. Pe baza
documentelor primite, banca corespondentă din străinătate încasează de la
importator suma corespunzătoare mărfurilor livrate sau serviciilor prestate
şi creditează contul băncii exportatorului.
Incasso-ul documentar reprezintă o modalitate de plată simplă,
care nu presupune o răspundere din partea băncilor şi comision mai redus.
Prin această modalitate de plată, debitorul nu îşi imobilizează resursele în
valută şi dispune de ele până în momentul plăţii. În cazul în care
exportatorul are nevoie de suma în valută care face obiectul incasso-ului
înainte de termenul de plată poate să tragă o trată, să o sconteze la bancă şi
să încaseze valoarea corespunzătoare mărfurilor livrate, mai puţin dobânda,
pentru perioada de la data scontării până la scadenţă.
În cazul utilizării acestei modalităţi de plată, lichidarea financiară a
tranzacţiei este greoaie datorită parcursului bancar mai îndelungat. Această
modalitate de plată nu îi garantează exportatorului încasarea contravalorii
mărfurilor livrate la extern, băncile nu se angajează să acorde avansuri sau
credite pe baza operaţiunilor de incasso şi solicită garanţii sub forma
tratelor sau documentelor de transport în formă negociabilă.

12.3.3. Forma şi structura incasso-urilor

Documentele care se trimit spre încasare în străinătate sunt însoţite


de un ordin de încasare care menţionează faptul că incasso-ul se supune
„Regulilor uniforme privind incasso-urile” şi conţine instrucţiuni complete
şi precise.
Ordinul de încasare cuprinde următoarele informaţii:
• denumirea, adresa, codul SWIFT, numărul de telex, telefon, fax
al băncii de la care s-a primit ordinul de încasare;
• denumirea, adresa, numere telefon, telex, fax ale ordonatorului;
• denumire, adresă, numere telefon, telex, fax ale trasului;
220
Modalităţi de plată internaţionale

• banca ce prezintă documentele, denumirea şi adresa;


• suma care urmează să fie încasată şi valuta în care se exprimă;
• lista de documente care se prezintă şi numărul de exemplare din
fiecare document;
• termenii şi condiţiile în care se obţine plata şi/sau acceptarea;
• modul de încasare a spezelor bancare;
• dobânda, perioada de calcul şi baza de calcul;
• metoda de plată şi forma avizului de plată;
• instrucţiuni în caz de neplată, neacceptare sau neîndeplinire a unor
prevederi;
• adresa completă a trasului sau domiciliul la care trebuie făcută
prezentarea.
Ordinul de încasare trebuie să menţioneze perioada exactă de timp
în care poate acţiona trasul. După „Regulile uniforme privind incassourile”
nu se admit expresii ca: „primul”, „prompt”, „imediat” şi, dacă se folosesc,
băncile nu le iau în considerare.
În vederea executării instrucţiunilor ordonatorului, banca remitentă
va utiliza ca bancă însărcinată cu încasarea banca desemnată de ordonator
sau, dacă nu sunt asemenea menţiuni, va utiliza orice bancă la alegere în
ţara în care are loc plata sau acceptarea sau în ţara în care se îndeplinesc
anumite condiţii.
Documentele şi ordinul de încasare pot fi trimise direct de către
banca remitentă la banca însărcinată cu încasarea sau prin intermediul altei
bănci. Dacă banca remitentă nu nominalizează o bancă prezentatoare,
banca însărcinată cu încasarea (colectarea) poate să utilizeze o bancă aleasă
de ea.
În cazul documentelor plătibile la vedere, banca prezentatoare
trebuie să furnizeze pentru plată documentele. La documentele plătibile
la un anumit termen de la vedere, banca prezentatoare le supune acceptării,
iar pentru plată se prezintă documentele până la data scadenţei.
Documentele comerciale se eliberează contra plată (D/P) sau
contra acceptare (D/A). În cazul documentelor contra plată, banca
eliberează cumpărătorului documentele, numai după achitarea sumei de
plată. Documentele contra acceptare presupun ca banca să elibereze

221
Relaţii valutar-financiare internaţionale

cumpărătorului documentele contra acceptării (semnării) unei cambii sau a


unei trate la termen, prin care promite că va plăti la o dată viitoare.
Incasso-ul care conţine o trată plătibilă la o dată ulterioară
presupune ca ordinul de încasare să precizeze dacă documentele comerciale
vor fi eliberate contra acceptare (D/A) sau contra plată (D/P). Dacă nu sunt
alte menţiuni, documentele se eliberează numai contra plată, iar banca
însărcinată cu încasarea nu va fi răspunzătoare pentru nici o consecinţă
decurgând din orice întârziere în eliberarea documentelor.
În cazul în care banca remitentă stabileşte ca banca însărcinată cu
încasarea să întocmească documentele care nu au fost anexate la incasso, va
furniza forma şi modul de redactare a documentelor. Banca însărcinată cu
încasarea nu este obligată sau răspunzătoare pentru forma şi modul de
redactare a documentelor.
Regulile uniforme privind incasso-urile delimitează obligaţiile şi
responsabilităţile băncilor implicate în derularea plăţilor prin incasso astfel:
a) Băncile sunt chemate să acţioneze cu bună credinţă şi grijă
rezonabilă la primirea şi redactarea documentelor de plată;
b) Mărfurile nu se expediază direct pe adresa unei bănci sau
trecute sub responsabilitatea sau la ordinul unei bănci, fără acordul
prealabil al băncii remitente.
În cazul în care mărfurile se expediază direct pe adresa unei bănci
sau se plasează sub responsabilitatea unei bănci pentru a fi eliberate unui
tras contra plată sau acceptare fără să existe un acord prealabil din partea
băncii, aceasta nu are nici o obligaţie cu privire la livrarea mărfurilor.
Băncile nu au nici o obligaţie să întreprindă măsuri cu privire la
mărfurile care se decontează prin incasso, inclusiv cu privire la depozitarea
şi asigurarea mărfurilor, chiar dacă există instrucţiuni speciale.
În cazul în care băncile iau măsuri pentru a proteja mărfurile,
indiferent că au primit sau nu instrucţiuni, nu îşi asumă nici o obligaţie sau
responsabilitate cu privire la soarta şi/ sau starea mărfurilor sau cu privire la
acte şi omisiuni din partea unui terţ căruia i s-a încredinţat custodia sau
protecţia mărfurilor.

222
Modalităţi de plată internaţionale

c) Lipsa de răspundere privind acţiunile unei părţi instructate


Băncile care utilizează serviciile altor bănci pentru a da curs
instrucţiunilor ordonatorului o fac în contul şi pe riscul ordonatorului.
Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate în cazul în care
instrucţiunile pe care le transmit nu sunt îndeplinite, chiar dacă au avut
iniţiative în alegerea unor astfel de bănci.
Partea care instructează o altă parte să presteze servicii este obligată
să garanteze şi să indemnizeze partea instructată pentru toate obligaţiile şi
responsabilităţile impuse de legile şi uzanţele străine.
d) Lipsa de răspundere privind documentele primite
Băncile sunt obligate să verifice documentele primite, să constate
dacă corespund în mod aparent celor enumerate în ordinul de încasare şi
trebuie să avizeze imediat, prin mijloace de telecomunicaţii sau alte
mijloace de expediere, partea de la care s-a primit ordinul de încasare, de
lipsa unor documente sau dacă se constată că sunt altele decât cele stabilite.
În cazul în care documentele nu apar a fi cele enumerate, banca
remitentă nu trebuie să intre în controversă cu privire la felul şi numărul
documentelor primite de către banca însărcinată cu încasarea.
e) Lipsa de răspundere privind corectitudinea documentelor
În conformitate cu menţiunile din „Regulile uniforme privind
incasso-urile”, băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate
privind forma, suficienţa, acurateţea, autenticitatea, falsificarea sau efectul
legal al oricărui document sau privind condiţiile generale sau particulare
menţionate în documente sau impuse suplimentar. Băncile nu îşi pot asuma
obligaţii sau responsabilităţi privind descrierea mărfii, cantitatea, greutatea,
calitatea, starea, ambalajul, livrarea, valoarea sau existenţa mărfurilor
reprezentate de vreun document şi nici pentru buna credinţă, acte, omisiuni,
solvabilitate, prestare sau poziţia cărăuşilor, expeditorilor, destinatarului sau
asiguratorului mărfurilor.
f) Lipsa de răspundere privind întârzierile, pierderile cauzate
de transmiterea şi traducerea mesajelor
Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru
consecinţele care decurg din întârzierea sau pierderea pe parcursul
transmiterii oricăror mesaje, sau pentru orice întârziere, sau alte erori

223
Relaţii valutar-financiare internaţionale

rezultate din transmiterea mesajelor, precum şi pentru erori în transmiterea


şi interpretarea termenilor tehnici. De asemenea, întârzierile pentru
obţinerea unor clarificări privind instrucţiunile primite nu constituie o obli-
gaţie sau răspundere a băncilor.
g) Forţa majoră
„Regulile uniforme privind incasso-urile” stabilesc că băncile nu îşi
pot asuma nici o obligaţie sau responsabilitate pentru consecinţele care
decurg din întreruperea activităţii lor produsă de cazuri de forţă majoră,
revolte, tulburări civile, insurecţii, războaie sau alte cauze aflate în afara
controlului lor, sau provocate de greve şi blocaje.
Plata incasso-ului
Conform prevederilor din „Regulile uniforme privind incasso-
urile”, plata poate fi fără întârziere, în monedă locală şi în valută.
Plata fără întârziere presupune ca sumele încasate (mai puţin
spezele şi comisioanele) să fie puse fără întârziere la dispoziţia părţii
(băncii) de la care s-a primit ordinul de încasare în spiritul termenilor şi
condiţiilor din ordinul de încasare.
În cazul documentelor plătite în moneda ţării unde se face plata,
banca prezentatoare trebuie să elibereze documentele trasului numai contra
plată în monedă locală, dacă moneda este imediat disponibilă.
Dacă documentele se plătesc într-o valută, banca prezentatoare
trebuie să elibereze documentele trasului contra plata în valută specificată şi
remisă imediat.
Plăţile parţiale la incasso-urile simple pot fi acceptate dacă şi în
măsura în care sunt autorizate de către legislaţia de la locul de plată.
Documentele financiare se eliberează trasului numai după ce a fost primită
plata lor integrală. La incasso-urile documentare, plăţile parţiale se prevăd în
mod expres în ordinul de încasare. Banca prezentatoare va elibera
documentele trasului numai după ce s-a primit integral plata. Banca
prezentatoare nu este responsabilă pentru nici o consecinţă privind remiterea
documentelor.
Dobânzi, comisioane şi cheltuieli
Ordinul de încasare trebuie să menţioneze rata dobânzii, perioada
pentru care se percepe dobânda şi baza de calcul.

224
Modalităţi de plată internaţionale

Băncile au dreptul de a cere plata în avans a comisioanelor şi/sau


spezelor de la partea de la care s-a primit ordinul de încasare pentru a
îndeplini instrucţiunile.

12.4. Ordinul de plată

Ordinul de plată reprezintă un document prin care titularul


unui cont dă dispoziţie băncii sale comerciale să plătească o sumă în
valută unei persoane fizice sau juridice. Părţile care sunt implicate în
efectuarea plăţii prin ordin de plată sunt: debitorul – ordonator, banca
comercială la care are deschis cont debitorul, banca corespondentă care
plăteşte suma înscrisă în ordin şi beneficiarul sumei din ordinul de plată.
Mecanismul de efectuare al plăţilor prin ordin de plată
documentar cuprinde următoarele momente (a se vedea figura 12.3):
• ordonatorul, respectiv debitorul, cere băncii la care are deschis
contul să plătească o sumă în valută unei persoane fizice sau
juridice (1);
• ordonatorul comunică beneficiarului ordinul de plată (2);
• banca ordonatorului debitează contul ordonatorului cu suma în
valută înscrisă în ordinul de plată (3);
• banca ordonatorului dispune transferul sumei sau creditează
contul băncii corespondente (4);
• beneficiarul sumei remite băncii sale documentele cerute prin
ordinul de plată (5);
• banca beneficiarului înregistrează suma în valută în contul
beneficiarului (6);
• banca beneficiarului remite documentele primite de la beneficiar
băncii ordonatorului (7);
• beneficiarul confirmă ordonatorului încasarea sumei în valută din
ordinul de plată (8).
În cazul decontării unei sume prin ordin de plată simplu nu se mai
solicită prezentarea şi/sau remiterea unui document.

225
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fig. 12.3. Mecanismul plăţilor internaţionale prin ordin de plată documentar

Ordinul de plată poate fi necondiţionat (simplu), dacă nu conţine


explicaţii cu privire la scopul plăţii, şi condiţionat (documentar) în cazul în
care se solicită prezentarea unui document comercial sau de altă natură.
Ordinul de plată se caracterizează prin faptul că iniţiativa în
efectuarea plăţii revine debitorului, nu presupune un angajament bancar
faţă de debitor şi poate fi revocabil până în momentul în care se virează
suma beneficiarului. Caracterul revocabil al ordinului de plată este o
expresie a voinţei ordonatorului şi nu este însoţit de un angajament bancar
privind virarea sumei către beneficiar.
În principiu, ordinul de plată se poate utiliza pentru plăţile
internaţionale, în cazul în care între creditor şi debitor există o creanţă certă,
formată înainte de momentul în care se dă dispoziţia de plată. De asemenea,
ordinul de plată se mai foloseşte dacă raporturile comerciale între creditor
şi debitor se bazează pe încredere şi pe respectarea obligaţiilor reciproce.
Prin intermediul ordinului de plată se decontează cheltuielile de
transport, navlu, comisioane, contrastalii, bonificaţii, taxe vamale, asistenţă
tehnică, rate la importurile de maşini şi utilaje primite pe credit comercial şi
avansurile din contractele comerciale internaţionale.

226
Modalităţi de plată internaţionale

12.5. Accelerarea plăţilor internaţionale prin Swift, Money


Gram, Western Union şi Target

În vederea reducerii perioadei de efectuare a plăţilor internaţionale


s-au instituit o serie de proceduri bancare.
a) SWIFT reprezintă o societate comercială creată în anul 1973 de
către bănci americane, canadiene şi europene în vederea accelerării plăţilor
internaţionale prin prelucrarea informaţiilor cu ajutorul sistemelor
informatice.
SWIFT (Society for Worldwide Interbanck Financial
Telecommunications) cuprinde o reţea de teletransmisie a informaţiilor cu
privire la plăţile internaţionale formată din centre care comunică între ele.
Băncile participante la Swift centralizează informaţiile cu privire la
obligaţiile de plată şi sumele de încasat în valută şi le transmit centrelor
internaţionale ce le dirijează spre destinatari din anumite ţări.
Mesajul privind plăţile internaţionale prin Swift parcurge
următoarele faze (a se vedea figura 12.4):
• într-o primă fază, mesajul de plată este înregistrat pe un terminal de un
operator care îl plasează într-un fişier de aşteptare;
• în a doua etapă, mesajul privind plăţile este verificat de un controlor şi
este introdus într-un fişier de plecare;
• calculatorul aflat la banca emiţătoare verifică mesajul şi îl transmite
centrului de comutare de la nivel internaţional;
• mesajele de la centrul de comutare se transmit destinatarilor din anumite
ţări.
Decontările internaţionale prin Swift prezintă următoarele
avantaje:
• contribuie la reducerea intervalului de decontare;
• mijloacele de prelucrare a informaţiilor sunt echipate cu
programe de detectare şi corectare a erorilor;
• mesajele schimbate între acumulatori de la nivel naţional şi
centrele de prelucrare sunt înregistrate pe calculator;

227
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• decontările internaţionale prin Swift implică cheltuieli mai


reduse.

Fig. 12.4. Dirijarea mesajului de plată prin intermediul Swift

b) Serviciul Money Gram reprezintă o modalitate rapidă şi sigură


de a remite şi primi bani în oricare ţară prin reţeaua proprie de agenţi.
Serviciul Money Gram este disponibil la bănci, case de schimb
valutar, agenţii de turism, oficii poştale, agenţii Thomas Coock, American
Express şi în unele ţări în supermarketuri, aeroporturi şi autogări.
Sistemul Western Union derulat prin reţeaua Eurogiro asigură
transferul rapid al sumelor de bani în orice parte a lumii în care operează
agenţi proprii ai acestui sistem.
Target (Transfer Expres Automat Trans European de Compensare
Globală) reprezintă un sistem prevăzut de tratatul de la Maastricht prin care
228
Modalităţi de plată internaţionale

se realizează transferul resurselor în EURO între conturile de la băncile


centrale. TARGET este format dintr-o reţea de comunicaţii şi un ansamblu
de proceduri comune care asigură efectuarea plăţilor. În vederea realizării
plăţilor prin TARGET sunt implicaţi agenţi de reglementare din diferite ţări.

12.6. Scrisoarea de garanţie bancară

Uzanţele uniforme privind garanţiile comerciale cuprind reguli şi


principii ce se aplică oricărei garanţii, cauţiuni sau angajament similar,
indiferent de denumire sau descriere, dacă se menţionează că se supune
„Regulilor uniforme privind garanţiile de participare, de bună
executare şi de restituire”, elaborate de Camera de Comerţ Internaţional
din Paris (Publicaţia 523)27.
Părţile implicate în garanţiile internaţionale sunt (a se vedea figura
12.5):
• beneficiarul, respectiv partea care emite o cerere de ofertă sau
organizează o licitaţie şi doreşte să primească o sumă de bani
compensatorie în cazul în care ofertantul nu îşi respectă
obligaţiile rezultând din ofertă sau dacă ofertantul nu îşi onorează
oferta în termen;
• ordonatorul sau partea care oferă sau care câştigă licitaţia nu
vrea să fie obligată să depună o sumă de bani cu titlu de garanţie
pentru buna îndeplinire a obligaţiilor;
• garantul reprezentat de o bancă, companie de asigurări sau de
altă parte, care să-şi onoreze angajamentul în termenii garanţiei
fără a fi amestecat în disputa dintre beneficiari şi ordonatori.

27
Reguli uniforme privind garanţiile de participare, de bună executare şi de restituire,
Publicaţia 523
229
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fig. 12.5. Părţile implicate în garanţiile internaţionale

Principalele tipuri de garanţii reglementate de Camera de Comerţ


Internaţional din Paris se individualizează prin anumite trăsături:
a) Garanţia de participare exprimă un angajament asumat de o
bancă, o societate de asigurare sau de o altă persoană la cererea unui
ofertant (ordonatorul garanţiei) sau a unei bănci, societate de asigurare sau
a unei alte persoane autorizate luată în favoarea unei părţi care a solicitat
oferta, prin care garantul se obligă ca în cazul în care ordonatorul nu îşi
îndeplineşte obligaţiile ce decurg din ofertă să plătească sume în limitele
stabilite către beneficiar.
b) Garanţia de bună executare reprezintă un angajament al unei
bănci, societăţi de asigurare sau al altei persoane (garantul) la cererea unui
furnizor de mărfuri sau servicii sau a oricărui întreprinzător (ordonatorul)
sau la instrucţiunile unei bănci, societăţi de asigurare sau a unei alte
persoane autorizate de către ordonator luat în favoarea unui cumpărător sau
antreprenor prin care garantul se obligă ca, în cazul în care ordonatorul nu
execută corespunzător contractul încheiat (între ordonator şi beneficiar), să
plătească beneficiarului o sumă în limitele stabilite sau dacă garanţia
prevede la alegerea garantului, să asigure executarea contractului.
c) Garanţia de restituire exprimă angajamentul unei bănci,
societăţi de asigurare sau al altei persoane, la cererea unui furnizor de
mărfuri şi servicii sau a oricărui întreprinzător sau la instrucţiunile unei
bănci, societăţi de asigurare luată în favoarea lui, prin care garantul se

230
Modalităţi de plată internaţionale

obligă ca, în cazul în care ordonatorul nu restituie conform contractului


încheiat între ordonator şi beneficiar sumele avansate sau plătite, să
efectueze plata sumelor în limitele stabilite.
Garanţiile trebuie să stipuleze: ordonatorul, beneficiarul, garantul,
contractul în baza căruia a fost necesară garanţia, suma maximă de plată şi
moneda, data limită, condiţiile de efectuare a plăţii.
Scrisoarea de garanţie bancară constituie un înscris prin care o
bancă garantă se angajează în mod irevocabil să achite o sumă
corespunzătoare beneficiarului, în cazul în care o anumită persoană fizică
sau juridică denumită debitor principal nu va plăti la un termen suma
stabilită în scrisoare, Garanţia se acordă de o bancă sub forma unei
scrisori, care cuprinde următoarele menţiuni: denumirea şi adresa băncii
garante, numele şi adresa persoanei garantate, numele şi adresa
beneficiarului garanţiei, obiectul garanţiei, valoarea garanţiei exprimată
într-o sumă determinată, termenul de plată al sumei, durata de valabilitate şi
clauzele speciale.
Scrisoarea de garanţie bancară reprezintă un instrument elaborat pe
baza contractului comercial internaţional şi din această cauză condiţia de
emitere şi clauzele trebuie să fie în concordanţă cu prevederile din
contractul internaţional.
Executarea garanţiei bancare se produce în momentul în care
debitorul principal sau ordonatorul nu respectă obligaţiile din contractul
comercial internaţional. În acest caz, beneficiarul se poate adresa băncii
garante pentru a-i achita suma din scrisoare.
Garanţia bancară simplă se manifestă atunci când beneficiarul
poate să urmărească debitorul principal, iar în cazul în care acesta nu achită
suma datorată sau nu respectă altă obligaţie conform contractului, banca se
angajează să plătească suma din scrisoare beneficiarului.
Garanţia bancară solidară reprezintă o formă a garanţiei prin care
beneficiarul poate solicita executarea băncii fără ca în prealabil să
urmărească debitorul principal şi fără ca banca garantă să poată obiecta.
Scrisorile de garanţie bancară se pot grupa, din punct de vedere
al obiectului, astfel:

231
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• scrisoare de garanţie prin care o bancă se angajează să plătească


contravaloarea documentelor primite, să achite rate la exporturile
pe credit sau să accepte, avalizeze şi să plătească cambii;
• scrisoarea de garanţie prin care o bancă garantează executarea
contractului internaţional de către exportator;
• scrisoarea de garanţie prin care o bancă garantează importatorului
restituirea avansului acordat exportatorului, în cazul în care acesta
nu a livrat mărfurile conform contractului comercial internaţional;
• scrisoarea de garanţie pentru participarea la licitaţii prin care se
garantează încheierea contractului, conform caietului de sarcini în
cazul adjudecării ofertei;
• scrisoarea de garanţie prin care banca garantează restituirea
mărfurilor primite în consignaţie sau achitarea contravalorii lor.
Scrisorile de garanţie bancară se mai clasifică în: scrisori de
garanţie bancară emise la operaţiunile de export şi import; scrisori de
garanţie bancară primite la operaţiunile de import şi export.
Comisioanele pentru plăţile internaţionale
Plăţile pentru compensarea livrărilor de mărfuri şi a prestărilor de
servicii pe plan internaţional se efectuează de bănci din ţări diferite.
Cheltuielile pe care le efectuează băncile pentru serviciile prestate depind
de modalitatea de plată şi de garanţiile bancare.
Pentru serviciile bancare privind plăţile internaţionale şi garanţiile
oferite se percep comisioane şi speze bancare, ce se pot repartiza între
părţile din contractul comercial internaţional astfel:
• conform voinţei părţilor din contractul comercial
internaţional din care rezultă modul în care băncile solicită
achitarea comisioanelor bancare. Contractul comercial
internaţional stabileşte condiţiile în care părţile suportă comisioa-
nele bancare şi obligaţia părţii din contract ce se adresează unei
bănci pentru efectuarea unui serviciu de a comunica prevederile
contractuale;
• în cazul în care nu există o înţelegere expresă sau lipsesc
instrucţiuni clare în domeniul suportării serviciilor bancare,

232
Modalităţi de plată internaţionale

se aplică principiul potrivit căruia serviciile se plătesc de


partea care le solicită.
Comisioanele bancare se diferenţiază, în funcţie de serviciile
bancare şi de garanţiile aferente, astfel:
• comisioane pentru servicii simple, cum sunt cele de
intermediere a plăţilor, schimbările de notificări între partenerii
de contract, servicii de preavizare, notificare, modificare sau
anulare a acreditivelor, manipularea unor documente în cadrul
acreditivelor, notificarea refuzurilor de plată, modificări ale
condiţiilor de garanţie bancară, decontări de cecuri şi alte
operaţiuni în cont;
• comisioane ce presupun gestiunea bancară asupra sumelor ce
se decontează, care depind de cheltuielile efective ale băncilor la
care se adaugă anumite marje pentru acoperirea cheltuielilor
determinate de securitatea informaţiilor, depozitare, prelucrare şi
urmărirea valorilor gestionate de bancă pentru contul clienţilor;
• comisioane pentru servicii care angajează patrimonial băncile
se percep pentru operaţiunile de emitere, confirmare de
acreditive, plăţi în cadrul acreditivelor proprii sau în mandat,
emiteri de garanţii pentru acoperirea unor obligaţii contractuale,
acceptările sau garantările de efecte de comerţ.

12.7. Compensaţia

Compensaţia reprezintă operaţiunea de stingere a obligaţiilor


din schimburile economice internaţionale prin livrări corespunzătoare
de mărfuri şi prestări de servicii, fără transfer de valută.
Compensaţia se utilizează în cazul în care se aplică anumite
restricţii în domeniul valutar şi se obţin greu mijloacele de plată astfel că
importatorii nu îşi pot achita obligaţiile din schimburile economice
internaţionale. Compensaţia comercială reprezintă schimbul de marfă
contra marfă şi este cunoscută sub denumirea de compensaţie particulară.
Tranzacţiile prin compensaţie se mai grupează astfel: barterul,
tranzacţiile reciproc legate, tranzacţiile valutare prin compensaţie.

233
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Barterul reprezintă schimbul comercial nemijlocit dintre partenerii


de afaceri caracterizat prin lipsa transferului bănesc deoarece mărfurile
exportate se compensează valoric cu mărfurile importate.
Tranzacţiile reciproc legate presupun achiziţionarea unor mărfuri
din străinătate în schimbul vânzării altor mărfuri către partenerii străini. La
aceste tranzacţii se încheie două contracte, şi anume un contract de import
şi un contract de export.
Tranzacţiile valutare prin compensaţie se deosebesc prin faptul
că furnizorii de maşini şi utilaje acceptă plata completă sau parţială sub
formă de mărfuri.
Operaţiunile de compensaţii se mai grupează în compensaţii la care
nu se realizează transfer de valută şi compensaţii cu transfer de valută. În
cazul compensaţiilor fără transfer de valută, documentele de export –
import se schimbă pe baza prevederilor contractuale între parteneri fără să
mai intervină banca.

Întrebări de verificare

1. Cum se grupează plăţile internaţionale după natura actelor şi faptelor pe


care le exprimă şi după părţile care le perfectează?
2. Ce obligaţii revin unui vânzător şi unui cumpărător din contractele
comerciale internaţionale?
3. Care este termenul de prescripţie la contractele comerciale
internaţionale?
4. Cum se defineşte acreditivul documentar în calitate de modalitate de
plată internaţională şi care sunt funcţiile lui?
5. Care sunt trăsăturile principale ale acreditivului documentar şi clauzele
sale?
6. Care sunt criteriile principale de examinare a documentelor de către
bănci, la decontarea prin acreditiv documentar?
7. Care sunt documentele pe baza cărora se efectuează plata prin acreditiv
documentar?
8. Care este funcţia incasso-ului şi care sunt părţile implicate în efectuarea
plăţilor prin incasso?

234
Modalităţi de plată internaţionale

9. Care sunt momentele plăţii prin incasso?


10. Prin ce se deosebeşte ordinul de plată?
11. Care sunt fazele decontării prin Swift şi efectele ei?
12. Care sunt părţile antrenate în emiterea unei garanţii internaţionale şi
formele principale ale garanţiilor?
13. Ce clauze se cuprind într-o scrisoare de garanţie bancară?
14. Ce reprezintă comisioanele pentru plăţile internaţionale şi cine le
suportă?

Bibliografie

Graham Bannok, Dicţionar Internaţional de Finanţe, Editura Universal,


Willian Manser Bucureşti, 2000
Andrei Dobrescu Noile tipuri de contracte în relaţiile economice
internaţionale, Editura Niculescu, Bucureşti, 2005
Simona Gaftoniuc Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti,
2000
Mariana Negruş Plăţi şi garanţii internaţionale, Ediţia a III-a, C.H. Beck,
Bucureşti, 2006
Didier Pierre Monod Moyens. Techniques de Paiement Internationaux, Edition
ESKA, Paris, 1993
Dorel Mihai Tehnica plăţilor internaţionale, Editura Economică,
Paraschiv Bucureşti, 2003
Gheorghe Voinea Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007
Diane Vancea Plăţi şi finanţări în operaţiunile de comerţ exterior,
Editura Expert, Bucureşti, 2003
*** Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de
vânzare internaţională de mărfuri, Legea nr. 24/1991
privind aderarea României la Convenţia asupra
contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, în M.
Of. nr. 54/19.03.1991
*** Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare
internaţională de mărfuri încheiată la 14 iunie 1979 la
New York şi Protocolul de modificare a convenţiei
încheiat la 11 aprilie 1980 la Viena în M. Of. nr. 46/1992
235
Relaţii valutar-financiare internaţionale

*** Reguli şi uzanţe uniforme cu privire la acreditivele


documentare, Broşura nr. 600, Camera de Comerţ
Internaţional din Paris
*** Reguli uniforme privind incassourile, Broşura nr. 522,
Camera de Comerţ Internaţional din Paris

236
Balanţa de plăţi

CAPITOLUL 13

BALANŢA DE PLĂŢI

Termeni-cheie: echilibru monetar, echilibru real, echilibru extern, balanţa de


plăţi, balanţa comercială, balanţa contului curent, balanţa contului
de capital, structura balanţei de plăţi, balanţa de plăţi excedentară,
balanţa de plăţi deficitară, soldul contului curent, investiţii,
economisire, poziţie investiţională.

13.1. Echilibrul extern şi conexiunile sale

Echilibrul extern reprezintă o latură importantă a echilibrului


financiar deoarece reflectă concordanţa dintre încasările şi plăţile în
valută ale unei ţări dintr-o anumită perioadă de timp. Echilibrul extern
depinde de valoarea şi eficienţa exporturilor, de mărimea importurilor, de
prestaţiile de servicii internaţionale, de operaţiunile necomerciale şi
financiare, de activitatea de cooperare internaţională, de nivelul şi eficienţa
producţiei, de preţurile şi conjunctura de pe pieţele internaţionale şi de alţi
factori care acţionează asupra fluxurilor valutare ale unei ţări.
Echilibrul extern se fundamentează şi realizează în strânsă legătură
cu echilibrul economic general. Echilibrul extern este dependent de
echilibrul economic general, respectiv creşterea economică, de nivelul
dezvoltării ramurilor economiei naţionale, de gradul de eficienţă şi
competitivitate al mărfurilor pe pieţele externe, de cerinţele pieţei interne
de bunuri şi servicii din străinătate. Echilibrul extern exercită influenţă
asupra echilibrului economic prin relaţia dintre încasările în valută din
exporturi şi din alte acţiuni şi cerinţele de valută pentru importurile de
mărfuri şi serviciile internaţionale.

237
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Conexiunea dintre echilibrul economic general şi echilibrul


valutar rezultă din concordanţa dintre produsul intern (Y) şi
importuri (M), pe de o parte, şi exporturi (E), consumul final (Cf),
investiţiile (I), pe de altă parte.
Y + M = Cf + E + I
Y = Cf + I + (E – M)
Încasările în valută din exporturi şi din acţiuni de cooperare interna-
ţională se utilizează pentru acoperirea importurilor, care stimulează
dezvoltarea producţiei necesare satisfacerii cerinţelor pieţei interne sau
destinate exportului.
Echilibrul extern se realizează în strânsă legătură cu echilibrul
financiar datorită conexiunilor dintre întreg şi parte. Creşterea
volumului şi a eficienţei exporturilor, mărimea şi dinamica importurilor,
prestaţiile de servicii internaţionale exercită influenţă asupra echilibrului
financiar. În măsura în care se realizează o concordanţă între obiectivele
prevăzute şi resursele financiare necesare se manifestă o influenţă pozitivă
asupra echilibrului extern.
O altă relaţie de interdependenţă a echilibrului extern se
manifestă cu echilibrul monetar. Preţurile bunurilor importate
influenţează produsul intern brut şi masa banilor în circulaţie. Raportul
dintre masa banilor în circulaţie şi sumele de bani necesare derulării
operaţiunilor economice exercită influenţă asupra cursului valutar şi, prin
acesta, asupra exporturilor, importurilor şi a altor fluxuri valutare şi
financiare internaţionale.

13.2. Conceptul de balanţă de plăţi şi structurarea datelor

Schimburile economice internaţionale generează creanţe de încasat


şi obligaţii de plată în valută. Tabelul economic care reflectă creanţele de
încasat şi obligaţiile de plată în valută din schimburile internaţionale
de mărfuri şi servicii şi din mişcările de capital dintr-o anumită
perioadă de timp este cunoscut sub denumirea de balanţă de plăţi.
În vederea reflectării creanţelor şi datoriilor din raporturile cu
străinătatea, ţările dispun de un „document întocmit de organele
238
Balanţa de plăţi

competente ale statului, care cuprinde înregistrarea sistematică a


ansamblului încasărilor şi plăţilor determinate de tranzacţiile reale şi
financiare dintr-o perioadă dată ale unei ţări cu restul lumii – balanţa de
plăţi globală – sau cu o ţară”.1
După alte opinii, balanţa de plăţi este un document statistic care
evidenţiază toate operaţiile comerciale, financiare şi monetare
efectuate între rezidenţi şi nerezidenţi în cursul unei perioade
determinate (un an)2.
Balanţa de plăţi înregistrează fluxurile de resurse între economia
unei ţări şi alte ţări, regiuni, mişcările de active şi angajamentele externe
rezultate din tranzacţiile economice şi transferurile fără contrapartidă3.
În accepţiunea Fondului Monetar Internaţional, balanţa de
plăţi reprezintă un tablou statistic în care se înregistrează sistematic,
pentru o perioadă de timp, tranzacţiile unei ţări cu celelalte ţări ale
lumii sub formă de bunuri, servicii şi venituri.
Din concepţia Fondului Monetar Internaţional asupra balanţei de
plăţi rezultă două trăsături:
• balanţa de plăţi exprimă fluxurile diverse între o economie şi
restul lumii pe o perioadă determinată de timp;
• balanţa de plăţi reflectă tranzacţiile de bunuri, servicii şi venituri
care determină fluxuri de resurse în valută.
Tranzacţiile internaţionale ce se reflectă în balanţa de plăţi exprimă
schimbul de proprietate asupra bunurilor materiale şi/sau a drepturilor
financiare, prestarea de servicii şi alte operaţiuni.
În balanţa de plăţi se înregistrează fluxurile reale şi fluxurile
financiare între rezidenţii unei ţări şi nerezidenţi.
Fluxurile reale se referă la schimburile internaţionale dintre ţări, iar
fluxurile financiare vizează diverse transferuri exprimate în valută, între
rezidenţi şi nerezidenţi precum şi între ţări.

1
Costin C. Kiriţescu, Moneda, mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1978, p. 36
2
Josette Peyrard, Gestion financière internationale, Vuibert Gestion, Paris, 1996, p. 39
3
Ion Stoian, Aurel Berea, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1977, p. 6
239
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Înregistrările în balanţa de plăţi se bazează pe principiul partidei


duble, al înscrierii în credit şi debit. Balanţa de plăţi îmbracă forma unui
document contabil cu două coloane principale, credit şi debit, iar a treia
coloană o reprezintă soldul.
În vederea încadrării operaţiilor în coloanele de credit sau debit din
balanţa de plăti se aplică două metode:
• metoda care face distincţie între operaţiunile autonome şi
operaţiile deduse. Operaţiunile autonome se înscriu în credit dacă
generează venituri şi în debit cele care ocazionează cheltuieli, iar
operaţiile deduse se înscriu în credit sau debit în funcţie de
efectele pe care le generează;
• metoda care porneşte de la patrimoniul în care se reflectă
bunurile, drepturile financiare şi monetare, angajamentele
financiare şi monetare. Înscrierea operaţiunilor din balanţa de
plăţi în credit sau în debit depinde de influenţele exercitate asupra
patrimoniului persoanei respective.
Din punct de vedere al operaţiunilor comerciale şi financiare care se
reflectă în balanţa de plăţi a unei ţări, se deosebesc:
• balanţa de plăţi bilaterală, care exprimă intrările şi ieşirile de
valută din tranzacţiile comerciale şi financiare dintre două ţări;
• balanţa regională, care evidenţiază relaţiile valutar-financiare
ale unei ţări cu un grup de ţări dintr-o anume regiune;
• balanţa de plăţi globală, care înregistrează fluxurile de intrări şi
ieşiri de valută din tranzacţiile internaţionale ale unei ţări cu toate
ţările.
În funcţie de scopul pentru care se elaborează, balanţa de plăţi poate
să îmbrace formele de balanţă de plăţi program, balanţă de piaţă, balanţă de
creanţe şi angajamente externe şi balanţă de plăţi externe.
Balanţa de plăţi program reflectă previziunile asupra fluxurilor de
intrări şi ieşiri de valută ale unei ţări cu celelalte ţări din perioada
următoare.
Balanţa de piaţă exprimă încasările şi plăţile în valută din
operaţiile de pe piaţa valutară din cursul unei perioade de timp.
Balanţa de creanţe şi angajamente externe cuprinde creanţele în
valută de încasat şi angajamentele de plată la un moment dat (la finele
anului).

240
Balanţa de plăţi

Fig. 13.1. Balanţa de plăţi


Solduri parţiale4

Balanţa comercială exprimă încasările în valută din exporturi şi


plăţile în valută pentru importuri de bunuri ale unei ţări pentru o anumită
perioadă de timp i (prima linie).

4
După Jean Pierre Allegret, Economie Monétaire Internationales, Hachette Supérieure,
Paris, 1997, p. 22
241
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Balanţa de bunuri şi servicii evidenţiază fluxurile financiare


provenite din exportul şi importul de mărfuri şi servicii ale unei ţări (a doua
linie).
Balanţa operaţiunilor curente (tranzacţiilor curente) evidenţiază
fluxurile financiar-valutare generate de exporturi şi importuri de bunuri şi
servicii şi din transferuri unilaterale nete (a treia linie).
Balanţa de bază este expresia fluxurilor financiar-valutare
provenite din exporturi, importuri, servicii, transferuri unilaterale şi mişcări
de capital pe termen lung (a patra linie).
Balanţa de plăţi globală reflectă fluxurile valutare ce decurg din
exporturi, importuri, servicii, transferuri unilaterale nete, mişcări de capital
pe termen lung, din mişcări de capital pe termen scurt ale sectorului
nebancar şi din operaţiuni monetare ale sectorului bancar şi public.

Structura datelor în balanţa de plăţi

Structura balanţei de plăţi depinde de schimburile internaţionale ale


unei ţări, de prestaţiile de servicii, de relaţiile financiare cu alte ţări.
Datele şi informaţiile din balanţa de plăţi se pot structura pe
capitole, astfel:
• tipul 1, în care datele şi informaţiile se grupează în balanţa de
plăţi externe pe următoarele componente: balanţa mărfurilor,
balanţa serviciilor şi balanţa mişcărilor de capital;
• tipul 2, în care datele şi informaţiile se reflectă în balanţa de plăţi
pe două componente: balanţa contului curent şi balanţa
mişcărilor de capital şi aur monetar;
• tipul 3, în care datele şi informaţiile se structurează în balanţa de
plăţi externe pe trei componente: balanţa mărfurilor şi a
serviciilor, balanţa plăţilor de transfer şi balanţa mişcărilor
de capital şi aur monetar.
Balanţa de plăţi, în structura după tipul al doilea, cuprinde
informaţii şi date grupate astfel:
• balanţa contului curent în care se reflectă balanţa comercială,
balanţa serviciilor, balanţa veniturilor, balanţa transferurilor
unilaterale publice şi particulare;
242
Balanţa de plăţi


balanţa mişcărilor de capital care include fluxurile valutare din
mişcări de capital pe termen scurt şi pe termen lung.
Fondul Monetar Internaţional promovează un proiect al balanţei de
plăţi în care datele se grupează pe titluri astfel: contul tranzacţiilor
curente, contul de capital, contul operaţiunilor financiare, erori şi
omisiuni nete5 (a se vedea tabelul de mai jos).
Tabelul 4. Structura balanţei de plăţi în concepţia FMI

Titluri Credit Debit Sold


1. Contul tranzacţiilor curente
2. Contul de capital
3. Contul operaţiunilor financiare
4. Erori şi omisiuni nete
Structurarea datelor în balanţa de plăţi asigură determinarea
soldurilor din balanţă şi a poziţiei externe a ţării. Soldul contului curent şi al
contului de capital exprimă capacitatea de finanţare sau cerinţele de
finanţare ale unei ţări.
Poziţia externă a ţării reflectată de soldul creanţelor şi
angajamentelor pe termen scurt şi lung poate fi creditoare sau debitoare.
Structurarea datelor din balanţa de plăţi externe oferă informaţii cu
privire la evoluţia schimburilor internaţionale, a prestărilor de servicii,
evoluţia mişcărilor de capital, modificarea rezervelor şi a poziţiei de debitor
sau creditor a unei ţări în relaţiile economice internaţionale.
Balanţa de plăţi oferă informaţii cu privire la competitivitatea
externă a economiei unei ţări, precum şi în ceea ce priveşte poziţia
investiţională a ţării.
Pe baza informaţiilor structurate în balanţa de plăţi se
fundamentează deciziile de dezvoltare a schimburilor internaţionale, a
prestărilor de servicii, de creştere a eficienţei şi competitivităţii mărfurilor

5
Jean Pierre Allegret, op. cit., p.26
243
Relaţii valutar-financiare internaţionale

la export, de necesitate a importurilor şi de cuantificare a efectelor


schimburilor asupra economiei unei ţări.

13.3. Capitolele balanţei de plăţi

Balanţa de plăţi cuprinde, pe de o parte, un activ şi, pe de altă


parte, un pasiv ce se desfăşoară pe capitole şi subcapitole. Principalele
capitole ale balanţei de plăţi sunt: balanţa comercială, balanţa serviciilor,
balanţa veniturilor, balanţa transferurilor şi balanţa contului de
capital.
Balanţa comercială cuprinde, pe de o parte, mărfurile care se
exportă şi încasează în valută şi, pe de altă parte, valoarea mărfurilor ce se
importă şi se plătesc în valută într-o anumită perioadă de timp.
Din compararea încasărilor în valută din exporturi cu plăţile în
valută cu termene scadente în aceeaşi perioadă rezultă următoarea situaţie a
balanţei comerciale:
• balanţa comercială activă (excedentară), în cazul în care
încasările în valută din exporturi sunt mai mari decât plăţile
pentru importuri din cursul unei perioade de timp (E>M);
• balanţa comercială pasivă (deficitară), în situaţia în care plăţile
în valută pentru importuri sunt mai mari decât încasările în valută
provenite din exporturi pe o anumită perioadă de timp (E<M);
• balanţa comercială echilibrată se realizează atunci când
încasările în valută din exportul de mărfuri acoperă plăţile pentru
importuri de mărfuri.
Importurile de mărfuri din balanţa de plăţi externe se evaluează la
preţul format din preţul din contract, costul transportului şi asigurarea, iar
exporturile se exprimă în preţ FOB.
Balanţa serviciilor reflectă încasările şi plăţile în valută din prestări
de servicii internaţionale ale administraţiilor de cale ferată, ale unităţilor de
poştă şi telecomunicaţii, ale întreprinderilor de transport rutier, aerian,
naval, din serviciile caselor de expediţie, din servicii de antrepozitare a
mărfurilor, operaţii de navlosire şi agenturare nave, asigurare, prestaţii de
reclamă comercială, locaţii şi alte servicii internaţionale. Fluxurile de
încasări şi plăţi în valută din servicii internaţionale depind de situaţia
244
Balanţa de plăţi

geografică a ţării, de nivelul infrastructurii, de înzestrarea tehnică, de


serviciile internaţionale necesare unei ţări. Balanţa serviciilor este
cunoscută şi sub denumirea de balanţa „invizibilelor” pentru a fi delimitată
de mişcările vizibile de mărfuri.
Balanţa veniturilor evidenţiază încasările şi plăţile internaţionale în
valută din muncă, capital şi alte surse.
Balanţa transferurilor curente exprimă încasările şi plăţile în
valută din transferurile cu străinătatea.
Balanţa contului de capital reflectă intrările şi ieşirile de valută ale
unei ţări generate de investiţiile de capital autohton în străinătate, de
investiţiile de capital străin în ţară, de plasamente de capital, de cumpărarea
sau vânzarea titlurilor, de subscrierile de capital în valută, credite, restituiri
de capital în valută.
Mişcările de capital pe termen lung cuprind tranzacţiile financiare
care au scadenţe mai mari de un an, şi anume: creditele destinate finanţării
comerţului internaţional, investiţii directe, investiţii de portofoliu, credite
pentru alte operaţiuni internaţionale.
Mişcările de capital pe termen scurt reflectă operaţiunile
financiare şi monetare care au scadenţa sub un an şi se diferenţiază în
mişcări de capital pe termen scurt ale sectorului privat, mişcări de capital pe
termen scurt ale sectorului bancar, mişcări de capital pe termen scurt ale
sectorului public.
Capitolele balanţei de plăţi externe se pot structura de fiecare ţară
în funcţie de fluxurile financiare şi comerciale din cadrul unei perioade de
timp.
Balanţa de plăţi a unei ţări poate fi: echilibrată, în cazul în care
se asigură concordanţa dintre activ şi pasiv; activă sau excedentară în
situaţia în care intrările de valută sunt mai mari decât ieşirile şi pasivă sau
deficitară, dacă ieşirile de valută depăşesc fluxurile de intrări de valută din
cursul unei perioade de timp.
Evoluţia fluxurilor valutare din balanţa de plăţi a unei ţări de pe o
anumită perioadă de timp este determinată de o serie de factori interni şi
externi.

245
Relaţii valutar-financiare internaţionale

În sfera factorilor interni ce exercită influenţă asupra evoluţiei


fluxurilor valutare din balanţa de plăţi se încadrează: livrarea
produselor la export la termenele şi în condiţiile de calitate prevăzute în
contractele comerciale internaţionale; modificarea structurii exporturilor şi
a preţurilor interne; eficienţa şi competitivitatea produselor exportate;
realizarea unor obiective de investiţii a căror producţie este destinată
exportului; valoarea şi calitatea serviciilor internaţionale; operaţiile
internaţionale ale băncilor, sectorului privat şi public; evoluţia cursului de
schimb a monedei naţionale.
Dintre factorii externi ce exercită influenţă asupra fluxurilor
valutare reflectate de balanţa de plăţi se pot menţiona: valoarea şi
calitatea importurilor; evoluţia preţurilor de pe pieţele internaţionale;
operaţiile şi conjunctura de pe pieţele internaţionale; restricţiile la export
aplicate de unele ţări; politicile în domeniul investiţiilor; evoluţia cursurilor
de schimb ale valutelor în care se exprimă schimburile; tranzacţiile
comerciale internaţionale.

13.4. Balanţa de plăţi a României

Balanţa de plăţi a României reflectă fluxurile valutare cu


străinătatea grupate pe două subcomponente, şi anume: contul curent şi
contul de capital şi financiar.
A. Contul curent din balanţa de plăţi a României se structurează
astfel: bunuri şi servicii (balanţa comercială), venituri şi transferuri curente.
a) Balanţa de bunuri şi servicii este divizată pe cele două fluxuri,
de bunuri şi servicii.
a1) În cadrul balanţei comerciale (bunuri) se reflectă exporturile
FOB, importurile FOB şi soldul. Pe baza informaţiilor cu privire la exporturi
FOB şi importuri FOB se calculează următorii indicatori:
• ponderea exportului (E) în produsul intern brut (Y)
( E/Y);
• ponderea importului (M) în produsul intern brut (M/Y);
• ponderea soldului balanţei comerciale (Sbc) în produsul
intern brut (Sbc/Y);
246
Balanţa de plăţi

• ponderea soldului balanţei comerciale în soldul contului


curent (Sbc/Scc);
• gradul de acoperire a importurilor din exporturi (E/M);
• gradul de deschidere a economiei, respectiv raportul
dintre suma exporturilor şi importurilor şi produsul
intern brut (E+M/Y).
Pornind de la informaţiile din balanţa comercială (de bunuri) se
analizează: produsele care deţin o pondere mai mare în exporturi, produsele
cu pondere importantă în importuri, exportul pe principalele activităţi,
exportul pe principalele activităţi din industria prelucrătoare, exportul pe
stadii de producţie, exportul pe grupe de mărfuri, exportul pe grupe de ţări,
exportul pe grupe de mărfuri către Uniunea Europeană, importul pe stadii de
producţie, importul pe grupe de mărfuri, importul pe grupe de ţări, importul
pe grupe de mărfuri către Uniunea Europeană, structura pe valute şi eficienţa
comerţului exterior, comerţul exterior al sectorului privat, importul net de
produse energetice.
Informaţiile oferite de balanţa comercială (bunuri) sunt deosebit de
importante pentru fundamentarea deciziilor de comerţ exterior, a
exporturilor, importurilor, a orientării geografice şi pentru aprecierea
eficienţei operaţiunilor de comerţ exterior.
a2) Balanţa serviciilor reflectă încasările şi plăţile din servicii de
transport, turism şi alte servicii, precum şi soldul dintre ele.
b) Balanţa veniturilor exprimă încasările şi plăţile din muncă, din
investiţii directe, din investiţii de portofoliu şi din alte investiţii de capital
(dobânzi).
c) Balanţa transferurilor curente evidenţiază încasările şi plăţile
administraţiei publice, precum şi încasările şi plăţile din alte transferuri.
B. Contul de capital şi financiar exprimă în credit transferurile de
capital, achiziţionarea-vânzarea de active nemateriale/financiare, investiţiile
directe, investiţiile de portofoliu, derivate financiare şi alte investiţii. În
debitul contului de capital şi financiar se înscriu transferurile de capital,
achiziţionarea-vânzarea de active nemateriale/financiare, investiţiile directe,
investiţiile de portofoliu, derivate financiare şi alte investiţii şi active de
rezervă ale Băncii Naţionale a României.

247
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Informaţiile din balanţa de plăţi evidenţiază relaţia dintre


produsul intern brut (Y) şi sectorul extern deoarece rezultă modul în
care se realizează produsul intern brut pe baza consumului final (CF), a
investiţiilor (I) şi a exportului net de bunuri şi servicii (En):
Y=CF+ I+(E-M)
Balanţa contului curent furnizează informaţiile necesare
cunoaşterii venitului naţional brut disponibil din cursul unui an
(VNBD), care este dependent de consumul final, de investiţii, de veniturile
externe nete (Ve) şi de transferurile curente (Tc)
VNBD= CF+I+(E-M)+Ve+Tc
Soldul balanţei contului curent (Scc) exprimă efectele rezultate din
exporturi, importuri, veniturile externe nete şi transferurile curente:
Scc= (E-I)+Ve+Tc.
Balanţa contului curent reflectă datele necesare cunoaşterii
economisirii brute (EB), care este dependentă de investiţii şi de soldul
balanţei contului curent.
EB= I+Scc
Datele din balanţa contului curent permit cunoaşterea ratei
investiţiilor, care este expresia raportului între investiţii şi produsul intern
brut (I/Y).
Relaţia dintre economisire, investiţii şi soldul contului curent se
exprimă prin raportul dintre soldul contului curent şi produsul intern
brut (Scc/Y) sau prin diferenţa dintre rata economisirii brute şi rata
investiţiilor (EB/Y-I/Y).
Investiţiile directe din contul de capital şi financiar reflectă investiţiile
nerezidenţilor în România şi investiţiile rezidenţilor în străinătate.
Investiţiile de portofoliu se diferenţiază pe sectoare, şi anume sectorul
bancar şi alte sectoare ale economiei naţionale.
Informaţiile din balanţa contului curent şi din balanţa contului de
capital şi financiar asigură cunoaşterea modului de finanţare a deficitului
contului curent din următoarele surse: transferuri de capital net, investiţii
directe nete, investiţii de portofoliu net, alte investiţii de capital (credite
primite şi acordate pe termen mediu şi lung net, credite pe termen scurt,
active de rezervă ale BNR).

248
Balanţa de plăţi

Activele externe ale administraţiei publice formate din alte investiţii,


credite comerciale, depozite şi alte active se analizează în raport cu pasivele
externe constituite din investiţii de portofoliu, alte investiţii (credite
comerciale, credite pe termen mediu şi lung), credite financiare, alte pasive.
Autoritatea monetară dispune de active externe constituite din
investiţii, rezerve care se compară cu pasivele rezultate din investiţii,
depozite şi alte pasive.
Sectorul bancar administrează active externe rezultate din investiţii
directe, investiţii de portofoliu, derivate financiare, alte investiţii (credite pe
termene scurt, mediu, lung), depozite, alte active. Pasivele externe ale
sectorului bancar provin din investiţii directe, investiţii de portofoliu, derivate
financiare, alte investiţii, depozite, alte pasive.
Fiecare poziţie este urmărită pornind de la soldul de la sfârşitul anului
precedent, la care se adaugă tranzacţiile din cursul anului, ajustări şi soldul la
sfârşitul anului.
Poziţia investiţională a unei ţări reflectă situaţia principalelor sectoare
instituţionale în relaţiile cu străinătatea, şi anume: administraţia publică,
autoritatea monetară, sectorul bancar, alte sectoare, din punct de vedere al
relaţiei dintre active externe şi pasive externe.
În funcţie de relaţia dintre activele externe totale (Ae) şi pasivele
externe totale (Pe) rezultă poziţia netă investiţională a unei ţări (Pne):

-Pne = Pe-Ae
+Pne = Ae-Pe
În cadrul activelor externe se încadrează şi activele de rezervă
formate din aurul monetar şi rezervele de valută.
Pornind de la raportul dintre activele externe şi pasivele externe,
balanţa de plăţi reflectă datoria externă pe termen scurt, mediu şi lung.
Pe baza informaţiilor din balanţa de plăţi se pot calcula indicatorii de
îndatorare externă ai ţării:
• raportul dintre datoria externă (DE) şi produsul intern brut
(DE/Y);
• raportul dintre datoria externă pe termen mediu şi lung şi
produsul intern brut (DE/Y);
249
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• raportul dintre datoria externă şi exporturile dintr-un an ale unei


ţări (DE/E);
• raportul dintre serviciul datoriei externe (rate + dobânzi; SDE) şi
produsul intern brut (SDE/Y);
• raportul dintre soldul datoriei externe şi exporturi (SDE/E);
• raportul dintre soldul datoriei externe şi rezervele internaţionale
(SDE/Rv);
• raportul dintre dobânzi la serviciul datoriei externe (D) şi
exporturi (D/E);
• raportul dintre datoria externă pe termen scurt (Ds) şi datoria
externă totală (De) (Ds/De);
• raportul dintre rezervele valutare (Rv) şi importuri (Rv/M);
• datoria publică externă pe cap de locuitor.
În ultima poziţie din balanţa de plăţi se înscrie un post care reflectă
“erori şi omisiuni nete”.

13.5. Impactul politicilor monetare şi bugetare asupra


echilibrării balanţei de plăţi
Politicile monetare şi bugetare în calitate de componente ale
politicii economice generează efecte atât asupra echilibrului intern, cât şi
asupra echilibrului balanţei de plăţi.
Măsurile de politică monetară şi fiscal-bugetară influenţează
echilibrul balanţei de plăţi, în funcţie de regimul de curs de schimb
practicat de o ţară şi de mobilitatea capitalurilor.
a) Impactul politicilor monetare şi bugetare asupra
echilibrului balanţei de plăţi în condiţiile aplicării cursurilor fixe
Ţările care aplică regimuri de cursuri fixe şi promovează politici
monetare expansioniste, ce urmăresc relansarea economiei naţionale,
reduc dobânda la creditele acordate întreprinzătorilor privaţi (a se vedea
figura 13.1).
Reducerea ratei dobânzii stimulează cererea internă de bunuri şi
servicii, atât pentru consum, cât şi pentru investiţii. Creşterea cererii
interne de bunuri şi servicii antrenează creşterea preţurilor, precum şi
sporirea importurilor, care se vor reflecta într-un deficit al balanţei
contului curent (BCC < 0).

250
Balanţa de plăţi

Politica monetară expansionistă

Reducerea ratei dobânzii

Creşterea cererii de bunuri şi servicii

Creşterea Creşterea Sporirea Ieşiri de capitaluri


PIB preţurilor importurilor

Deficit al balanţei Deficit al balanţei


contului curent contului de capital

Deficit al balanţei
de plăţi

Deprecierea monedei
naţionale

Fig. 13.1: Politica monetară expansionistă în condiţiile


cursurilor fixe

Pe de altă parte, scăderea ratei dobânzii determină ieşiri de capital


din ţara respectivă şi formarea unui deficit la balanţa contului de capital.
Deficitul balanţei de plăţi rezultat din deficitul balanţei contului curent şi
al balanţei contului de capital se reflectă în deprecierea monedei
251
Relaţii valutar-financiare internaţionale

naţionale. În această situaţie, banca centrală intervine pe piaţa valutară în


vederea protejării cursului de schimb prin vânzarea de valută în schimbul
unor sume în monedă naţională. Intervenţia băncii centrale pe piaţa
valutară contribuie la reducerea masei monetare şi atenuează impactul
iniţial de stimulare a relansării economiei naţionale.
Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice
(expansionistă), în condiţiile cursurilor fixe, atrage creşterea cererii
interne de bunuri şi servicii, a produsului intern brut şi a
importurilor (a se vedea figura 13.2) Creşterea importurilor ca expresie a
amplificării cererii interne de bunuri şi servicii poate să contribuie la
formarea unui deficit al balanţei contului curent.
Creşterea produsului intern brut ca expresie a politicii bugetare
expansioniste implică creşterea cererii de monedă şi a ratei dobânzii.
Aceasta din urmă stimulează intrările de capital într-o ţară şi formarea
unui surplus în balanţa contului de capital.
Politica bugetară expansionistă se reflectă în formarea unui deficit
al balanţei contului curent şi al unui excedent al balanţei contului de
capital.
În cazul în care o ţară înregistrează un excedent în balanţa contului
de capital care acoperă deficitul din balanţa contului curent, balanţa de
plăţi globală poate fi echilibrată. În condiţiile unor intrări de capital mai
reduse, care nu pot asigura un surplus care să acopere deficitul balanţei
contului curent, se înregistrează deficit în balanţa de plăţi globală.
Intrările de capital pot determina aprecierea monedei naţionale,
scăderea exporturilor şi creşterea importurilor, ceea ce implică intervenţia
băncii centrale pe piaţa valutară.
Pentru a asigura echilibrul balanţei de plăţi, politica monetară ar
trebui să fie neutră, respectiv să nu împiedice variaţiile masei monetare
generate de intrările şi ieşirile de capital.

252
Balanţa de plăţi

Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice

Cerinţe de
Creşterea cererii interne de bunuri şi servicii finanţare

Creşterea
Creşterea Creşterea Sporirea cererii de
PIB preţurilor importurilor monedă

Creşterea
ratei dobânzii

Intrări de capitaluri

Deficit al balanţei contului


curent Excedent al balanţei contului
de capital

+ BMC > - BCC


Echilibru sau deficit
al balanţei de plăţi
+ BMC < - BCC

Fig. 13.2: Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice în condiţiile


cursurilor fixe

b) Politicile monetare şi bugetare şi impactul lor asupra


echilibrului balanţei de plăţi în condiţiile cursurilor flotante

253
Relaţii valutar-financiare internaţionale

În cazul practicării unor cursuri flotante, politica monetară


expansionistă presupune reducerea ratei dobânzii, ieşiri de capital din ţara
respectivă şi înregistrarea unui deficit în balanţa contului de capital (a se
vedea figura 13.3).

Politica monetară expansionistă

Reducerea ratei dobânzii

Ieşiri de capitaluri
Creşterea cererii interne

Creşterea PIB şi a Deprecierea


importurilor monedei

Creşterea
exporturilor

Echilibrul balanţei de
plăţi

Fig. 13.3: Politica monetară expansionistă în condiţiile


cursurilor flotante

Creşterea producţiei interne şi a exporturilor pe seama creditelor


cu dobânzi mai reduse, precum şi a importurilor, se va reflecta în
echilibrul balanţei de plăţi.
Deprecierea monedei naţionale îmbunătăţeşte competitivitatea
produselor pe pieţele externe şi restabilirea echilibrului extern afectat de
creşterea importurilor.

254
Balanţa de plăţi

În condiţiile practicării cursurilor flotante, politica monetară este


mai eficientă deoarece efectul iniţial de scădere a ratei dobânzii este
suplinit de relansarea exporturilor, ca urmare a deprecierii monedei
naţionale. Politica monetară expansionistă contribuie la formarea unor
deficite în alte ţări şi la îndatorarea lor.
Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice (expansionistă)
determină creşterea produsului intern, sporirea importurilor şi formarea
unui deficit al balanţei contului curent (a se vedea figura 13.4).

Politica bugetară expansionistă

Creşterea cererii interne Creşterea cererii de monedă


de bunuri şi servicii şi a ratei dobânzii

Creşterea importurilor Intrări de capitaluri

Deficit al balanţei contului Aprecierea


curent - BCC monedei

Excedent al balanţei
contului de capital

Excedent al
balanţei de
plăţi
Fig. 13.4: Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice în
condiţiile cursurilor flotante

În acelaşi timp, creşterea ratei dobânzii atrage intrări de capital care


asigură un surplus în balanţa contului de capital care poate să compenseze

255
Relaţii valutar-financiare internaţionale

deficitul balanţei contului curent şi să asigure echilibrul pe total în balanţa


de plăţi.
Tendinţa de echilibrare a balanţei de plăţi este corectată de
aprecierea monedei naţionale, care poate să deterioreze competitivitatea
produselor.
Mobilitatea ridicată a capitalurilor limitează efectele politicii
bugetare asupra echilibrului balanţei de plăţi datorită faptului că
generează o apreciere a monedei, care frânează exporturile şi stimulează
importurile.
În situaţia unei mobilităţi mai reduse a capitalurilor, deficitul
balanţei contului curent nu mai poate fi compensat de intrările de capital.
Tendinţa de deficit din balanţa de plăţi determină deprecierea monedei
naţionale, care îmbunătăţeşte competitivitatea produselor şi restrânge
importurile.
Aprecierea monedei atrage reducerea exporturilor, creşterea
importurilor, respectiv reducere excedentului balanţei contului de capital.
Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice a fost
compensată de reducerea activităţii întreprinderilor exportatoare şi a
întreprinderilor ale căror produse sunt în competiţie cu cele
importate. Datorită aprecierii monedei, producţia naţională este supusă
concurenţei internaţionale, iar, pe de altă parte, aprecierea monedei
stimulează cererea de bunuri din străinătate.
Robert Mundell a susţinut că fiecare instrument de politică
economică ar trebui orientat spre obiectivul la care eficacitatea
relativă este mai mare. După Robert Mundell, politica monetară este
mai potrivită în vederea realizării echilibrului extern, iar politica bugetară
pentru realizarea echilibrului intern.

Întrebări de verificare

1. Care este relaţia dintre echilibrul extern, echilibrul economic, echilibrul


financiar şi monetar ?

256
Balanţa de plăţi

2. Cum se defineşte balanţa de plăţi şi care sunt formele sale?


3. Care este accepţiunea FMI asupra balanţei de plăţi?
4. Ce fluxuri cuprinde balanţa contului curent şi ce factori exercită influenţe
asupra ei?
5. Ce fluxuri se reflectă în balanţa mişcărilor de capital?
6. Care sunt factorii interni şi externi ce exercită influenţă asupra fluxurilor
din balanţa de plăţi?
7. Care sunt componentele balanţei de plăţi a României?
8. Ce relaţii dintre variabile macroeconomice şi indicatori reflectă balanţa de
plăţi a României?
9. Cum influenţează politica monetară asupra echilibrului balanţei de plăţi?
10. Cum se manifestă influenţa politicii bugetare asupra echilibrului balanţei
de plăţi?

Bibliografie

Michael Burda, Macroeconomie. Perspectivă europeană, Editura ALL


Charles Wyplasz Beck, Bucureşti, 2003
Silviu Cerna ş.a. Economie monetară şi financiară internaţională, Editura
Universităţii de Vest, Timişoara, 2005
Claude Dufloux ş.a. La Balance des Payments, Economica, Paris, 1994
Dăianu Daniel Funcţionarea economiei şi echilibrul extern, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1992
Simona Gaftoniuc Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti,
2000
C. Paul Hallwood, International Money and Finance, Second Edition,
Ronald MacDonald Blackwell, Oxford, UK, Cambridge, USA, 1994
Josette Peyrard Gestion financière internationale, Vuibert, Paris, 1995
Yves Simon Techniques Financieres Internationales, 5 edition
Economica, Paris, 1992
Stoian Ion, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi
Berea Aurel Enciclopedică, Bucureşti, 1977
Gheorghe Voinea Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007

257
Relaţii valutar-financiare internaţionale

CAPITOLUL 14

RISCUL DE ŢARĂ ŞI IMPORTANŢA SA


PE PLAN INTERNAŢIONAL

Termeni-cheie: risc, incertitudine, risc de ţară, risc suveran, risc de transfer,


fapte generatoare de risc de ţară, macro-risc, micro-risc, efectele
riscului de ţară, estimarea riscului de ţară, acoperirea riscului de
ţară.

14.1. Definirea riscului de ţară şi faptele generatoare

Riscul se poate delimita de incertitudine, care exprimă gradul


de îndoială în producerea unui fenomen, ce se diminuează pe măsura
dobândirii unor cunoştinţe şi a adoptării unor măsuri de prevenire împotriva
producerii sale.
Riscul presupune o abordare a unui fenomen simetric, care poate să
determine apariţia unor pierderi la manifestare, precum şi oportunitatea
unui câştig.
În general, riscul de ţară este considerat ca un risc de
materializare a unui „sinistru” rezultat din contextul economic şi
politic al unui stat1. „Sinistrul” poate fi cauzat de imobilizările de active
(confiscarea bunurilor în străinătate, blocaj de fonduri), pierderea unei pieţe
în străinătate din motive necomerciale şi atingerea securităţii persoanelor.
Riscul de ţară este perceput ca un pericol ce vizează stabilitatea
sistemului economic şi social şi care influenţează plăţile unei ţări. Riscul de
ţară reflectă probabilitatea modificării valorii patrimoniului datorită

1
Bernard Marois, Le Risque-Pays, Presses Universitaires de France, Paris,1990, p. 6
258
Riscul de ţară

neachitării obligaţiilor, confiscărilor, impozitelor şi altor măsuri adoptate pe


plan internaţional2.
„În sens larg, riscul de ţară exprimă probabilitatea de a se înregistra
pierderi financiare în afacerile internaţionale, pierderi datorate unor
evenimente macroeconomice şi/sau politice specifice ţării”3.
Riscul de ţară include riscul suveran şi riscul de transfer. Riscul
suveran reflectă probabilitatea ca un stat suveran să nu îşi onoreze
obligaţiile externe, respectiv să nu achite datoria externă publică sau
garantată public. Riscul de transfer se referă la faptul că guvernul nu ar
putea să asigure accesul firmelor private la valuta necesară achitării
importurilor sau să împiedice transferul valutei în străinătate.
După alte accepţiuni, riscul de ţară se împarte în risc suveran şi
risc monetar. Riscul suveran derivă din acţiuni directe ale guvernului sau
ca urmare a unei guvernări ineficiente, care împiedică statul să-şi respecte
obligaţiile internaţionale. Riscul monetar se manifestă datorită schimbării
cursului monedei de contract sau de credit4.
Riscul de ţară se deosebeşte de alte categorii de riscuri prin
dimensiunea complexă şi prin impactul asupra economiei unei ţări. În
sfera riscului de ţară se încadrează componenta politică, riscul de
naţionalizare, confiscări, exproprieri, restricţii asupra transferului de
fonduri, produse şi tehnologii (a se vedea figura 13.5).
În structura riscului de ţară se individualizează dimensiunea social-
politică şi dimensiunea economico-financiară. În general, riscul de ţară se
produce datorită manifestării unor factori naturali, a unor factori din
contextul social-politic şi a unor factori din mediul economico-financiar.
Macro-riscul este expresia manifestării unor fenomene la nivelul
economiei naţionale, iar micro-riscul reflectă probabilitatea producerii
unor fenomene la un agent economic sau la un proiect economic.

2
Donald Lessard, Country Risk and the Structure of International Financial
Intermediation in Dilep&Das, International Finance Contemporany, Issues, New
York, 1993, p. 451
3
Dudian Monica, Evaluarea riscului de ţară, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1999, p. 5
4
D. Eiteman, Stonehill, Moffett, Multinational Business Finance, 1995, p. 423-424
259
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fenomene social- politice

Risc de transfer

Fenomene naturale RISC DE ŢARĂ Fenomene financiare

Risc suveran

Fenomene economice
Fig. 13.5: Sfera riscului de ţară şi contextul manifestării
sale

Riscul de ţară se poate materializa sub forme diferite5:


• pierderea de active reale din naţionalizarea unor bunuri, confiscarea,
distrugerea sau nerambursarea unor datorii;
• un cost de oportunitate rezultat din anularea unor contracte, fiscalitate
discriminatorie;
• deteriorarea mijloacelor de producţie, reducerea fabricaţiei din motive
ecologice;
• pericole care ameninţă viaţa persoanelor sau le împiedică să-şi exercite
meseria sau să-şi desfăşoare activitatea;
• pierderea unor resurse datorită unor fenomene din relaţiile economice
internaţionale.

Fapte generatoare de risc de ţară

Riscul de ţară poate fi generat de contextul politic dintr-un anumit


stat şi de cadrul economico-financiar.
Măsurile politice cu privire la investiţiile străine sau în cazul
unor conflicte interstatale, care au la bază motivaţii ideologice, economice,
sociologice şi psihologice au efecte asupra relaţiilor economice

5
Bernard Marois, op. cit., p. 10
260
Riscul de ţară

internaţionale. Riscul generat de contextul politic se manifestă cu ocazia


naţionalizărilor, exproprierilor, deteriorării producţiei, restructurării unor
datorii sau anulării unor contracte6.
Cadrul economico-financiar conţine un alt grup de factori
generatori de risc de ţară. În măsura în care într-un stat se adoptă anumite
politici monetare, se măreşte deficitul bugetar, se aplică restricţii la
importuri pentru a proteja producătorii interni, se implementează politici
fiscale inadecvate. Riscul de ţară care rezultă din cadrul economico-
financiar se manifestă prin inflaţie galopantă, lipsa devizelor, scăderea
valorii monedei naţionale, discriminări aplicate societăţilor străine.
Manifestarea riscului de ţară poate să fie expresia influenţei unor
factori endogeni sau exogeni. Dintre factorii exogeni se pot menţiona
prăbuşirea pieţelor externe, războaiele.
Din manifestarea riscului de ţară rezultă efecte, care îmbracă
forme complexe7:
• prejudicii cu privire la activele deţinute în străinătate, respectiv
distrugerea, sechestrarea şi obstrucţionarea funcţionării normale;
• prejudicii privind pieţele de export, care se referă la pierderi ce se
pot înregistra în urma restricţiilor adoptate de unele ţări şi alte
prejudicii din alte măsuri aplicate;
• prejudicii privind creanţele bancare, care se manifestă sub forma
unor sume nerambursate, întârzieri în plata dobânzilor, ratelor
sau în recuperarea unor sume împrumutate unor persoane
publice şi private;
• prejudicii produse securităţii persoanelor prin sechestrare, răpire,
şantaj, rănire, vătămări grave, deportări.
A. Principalii indicatori economici pe baza cărora se evaluează
riscul de ţară sunt8:
• produsul intern brut pe locuitor;
• creşterea produsului intern brut;
• inflaţia;

6
Josette Peyrard, Gestion financière internationale, Vuibert, Gestion, Paris, 1995, p.164
7
Bernard Marois, op. cit., p.27
8
Monica, Dudian, Evaluarea riscului de ţară, Editura All Beck, 1999, p. 71.
261
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• deficitul bugetar în raport cu PIB;


• economii/PNB;
• rata dobânzii.
B. Indicatori care reflectă starea echilibrului extern al unei ţări:
a) Indicatori privind eficienţa şi competitivitatea comerţului exterior
al unei ţări:
• ritmul de creştere al importurilor;
• ritmul de creştere al exporturilor;
• gradul de acoperire a importurilor prin exporturi;
• elasticitatea cererii funcţie de venit la produsele importate;
• elasticitatea cererii funcţie de venit la produsele exportate.
b) Indicatori ce reflectă volatilitatea veniturilor unei ţări:
• exporturi către principalii parteneri în total exporturi;
• dependenţa de export (valoarea principalelor produse
exportate la total export);
• rezervele internaţionale în raport cu importurile;
• ponderea importului de bunuri şi servicii în PIB;
• ponderea importurilor petroliere în total importuri;
• ponderea importurilor de bunuri de consum în total importuri.
c) Indicatori care exprimă sustenabilitatea deficitului contului
curent al unei ţări:
• soldul contului curent în raport cu încasările din contul curent;
• soldul contului curent în raport cu PIB.
d) Indicatorii datoriei externe a unei ţări
• datoria totală raportată la PIB;
• datoria externă în raport de exportul de bunuri şi servicii;
• dobânda la datoria publică în raport de exportul de bunuri şi
servicii;
• serviciul datoriei externe.
În perspectiva evaluării impactului factorilor social-politici se
analizează structura socială, instituţiile, personalităţile, cadrul democratic,
cadrul regional, cadrul internaţional.

262
Riscul de ţară

14.2. Estimarea şi acoperirea riscului de ţară

Previziunea presupune estimarea stabilităţii politice şi a


solvabilităţii ţării, respectiv acoperirea laturii socio-politice şi a laturii
economico-financiare a riscului de ţară.
Estimarea stabilităţii politice a unei ţări se poate efectua prin mai
multe metode.
a) Previziunea comparativă se realizează prin compararea ţărilor
între ele în funcţie de poziţia pe o scară de risc sau prin proiecţia ţărilor pe
un plan cu două axe.
• estimarea riscului ţărilor prin clasament constă în clasarea
ţărilor după gradul de risc. Clasamentul se realizează în funcţie de anumite
criterii care pot avea caracter subiectiv datorită preferinţelor în alegerea lor
şi atribuirii notelor;
• estimarea prin reprezentare grafică implică plasarea ţărilor pe
un plan cu două dimensiuni, în funcţie de anumiţi parametrii economici,
financiari şi politici.
b) Estimările analitice presupun utilizarea unor metodologii de
previziune diferenţiate:
• estimarea riscului de ţară pe baza raportului unui expert este
o metodă simplă, cu cheltuieli reduse şi cu un caracter subiectiv. Grila de
evaluare pentru previziunea riscului politic include următoarele variabile:
regimul de putere, număr de partide, frecvenţa violenţelor politice, numărul
prizonierilor politici, numărul loviturilor politice. Variabilele de natură
economică în funcţie de care se estimează riscul sunt: venitul pe locuitor,
cheltuielile de educaţie pe locuitor, indicele alimentar, cheltuielile cu
apărarea, stabilitatea monedei, prezenţa şi rolul sindicatelor în viaţa
profesională, stabilitatea preţurilor, fiscalitatea;
• estimarea probabilistică a riscului de ţară constă în formularea
unor scenarii ce se pot produce în viitor;
• estimarea sociologică a riscului de ţară se realizează prin diverse
procedee tehnice de tipul segmentării dinamice a populaţiei;

263
Relaţii valutar-financiare internaţionale

• estimarea prin sistemele expert porneşte de la informaţiile de la


o bancă de date, care identifică corelaţiile şi prevede evoluţiile fenomenelor
sociale şi economico-financiare.
Previziunea solvabilităţii unei ţări constă în estimarea capacităţii
ei de a rambursa datoriile şi de a plăti dobânzile. Metodele comparative
de estimare a solvabilităţii unei ţări cuprind estimarea pe bază de
clasament, pe bază de multicriterii, prin piaţă şi prin reprezentare grafică:
• estimarea pe bază de multicriterii a riscului de ţară presupune
utilizarea unor criterii, cum sunt produs naţional/locuitor, soldul balanţei
comerciale, importurile în raport cu rezervele internaţionale şi datoria
externă faţă de exporturi;
• estimarea riscului prin piaţă constă în evaluarea capacităţii unei
ţări de a-şi rambursa datoriile sale;
• estimarea riscului de solvabilitate prin reprezentare grafică
presupune reflectarea pe abscisă a gradului de securitate economică
determinat de rata de creştere economică, modelul de dezvoltare,
potenţialul industrial şi situaţia balanţei de plăţi, iar pe ordonată a gradului
de solvabilitate exprimat prin nivelul datoriilor, rezervele de devize şi
valoarea exporturilor.
Ţările se pot clasifica pe baza unei grile, care cuprinde o serie de
variabile: PNB, PNB/locuitor, creşterea PNB/locuitor, rata inflaţiei,
creşterea masei monetare, gestiunea bugetară, structura exporturilor,
dinamica exporturilor, rezervele internaţionale, importuri, soldul balanţei
curente, nivelul datoriilor, datorii externe.
Acoperirea riscului de ţară. Exportatorii pot diminua expunerea la
risc prin diversificarea geografică a exporturilor, prin selectarea partenerilor,
aplicarea unor clauze de consolidare, includerea în preţ a unei prime de risc.
Exportatorii pot recurge la metode externe de acoperire a riscului, cum sunt
mecanismele de decontare, asigurări, operaţii la termen.
Bancherii acţionează pentru eliminarea riscului prin transferarea
riscului către un terţ, pentru diminuarea riscului prin renegocierea
datoriilor, conversia creanţelor şi schimbul creanţelor pe piaţa secundară.
Analiza contextului politic şi a cadrului economico-financiar în
vederea estimării riscului de ţară urmăreşte cunoaşterea condiţiilor politice,

264
Riscul de ţară

economico-financiare şi conjuncturale din ţara în care se derulează


tranzacţia comercială. Analiza de risc de ţară se materializează într-un
raport elaborat de specialişti, care reflectă previziuni asupra situaţiei
politice, economice, financiare a ţării respective.
Riscul de ţară reprezintă un concept care prezintă importanţă
deosebită pe plan internaţional datorită implicaţiilor sale.
De pe poziţia ţărilor care pot reprezenta subiecte ale relaţiilor
economice şi de cooperare internaţionale, pe baza informaţiilor cu privire la
riscul de ţară îşi pot fundamenta politicile cu privire la schimburile
comerciale internaţionale.
Din punct de vedere al operatorilor din schimburile comerciale
internaţionale (exportatori, importatori, prestatori de servicii), riscul de ţară
este important pentru evaluarea impactului unor fenomene social-politice şi
economice asupra tranzacţiilor comerciale şi pentru alegerea unor metode
de gestiune a riscurilor.
Riscul de ţară reprezintă un criteriu important de care ţin seama
investitorii străini în deciziile cu privire la realizarea investiţiilor directe în
străinătate.
Entităţile interesate de accesul pe pieţele financiare internaţionale
vor atrage resurse prin intermediul acestora, la un cost care este influenţat
de riscul de ţară.

Întrebări de verificare

1. Cum se defineşte riscul de ţară?


2. Care sunt formele de materializare a riscului de ţară?
3. Care sunt faptele generatoare ale riscului de ţară ?
4. Care sunt principalii indicatori utilizaţi în estimarea riscului de ţară?
5. Ce metode se utilizează pentru estimarea riscului de ţară?
6. Ce importanţă prezintă riscul de ţară pe plan internaţional?

265
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Bibliografie
Monica Dudian Evaluarea riscului de ţară, Editura ALL BACK,
Bucureşti, 1999
David Eiteman, Multinational Business Finance, Addison-Wesley
Arthur Stonehill, Company, 1995
Michaell Moffett
Tim Hindle Finanţe. Ghid The Economist Books, Editura Nemira,
Bucureşti, 1998
Bernard Marois Le Risque-Pays, Presses Universitaires de France, Paris,
1990
Cristian Păun, Riscul de ţară, Editura Economică, Bucureşti, 1999
Laura Păun
Peyrard Josette Gestion financière internationale, Vuibert, Paris, 1995
Petru Prunea Riscul în activitatea economică, Editura Economică,
Bucureşti, 2003.
Theodor Tudoriu Riscul de ţară, Aspecte teoretice şi abordări
metodologice, Editura Lucretius, Bucureşti, 1998

266
BIBLIOGRAFIE

Jean Pierre Allegret Economie Monétaires Internationales, Hachette


Supérieure, Paris, 1997
Michel Aglietta Macroeconomie financiară, Editura CNI “Coresi”
SA., Bucureşti, 2000
Graham Bannok, Dicţionar internaţional de Finanţe, Editura
William Manser Universal, Bucureşti, 2000
Michael Burda ş.a. Macroeconomie. Perspectivă europeană, Editura
ALL Beck, Bucureşti, 2002
Cezar Basno, Operaţii bancare – Instrumente şi tehnici de plată,
Nicolae Dardac Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
Henry Bourguinat Finance Internationale, PUF, Paris, 1992
Paul Bran Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura
Economică, Bucureşti, 1995
Ariel Buira Reflections of the International Monetary System,
Princeton University, New Jersy, 1995
Claude Dufloux, Finance Internationale et Marchés de Gré à Gré,
Laurent Margulici Evolution et tehniques, Economica, Paris, 1991
Claude Dufloux Pieţe financiare, Editura Economică, Bucureşti, 2002
Claude Dufloux La Balance des Paiements, Economica, Paris, 1994
Adrian Mecanisme de stimulare a exporturilor, Editura
Constantinescu Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978
Silviu Cerna ş.a. Economie monetară şi financiară internaţională,
Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005
Daniel Dăianu Funcţionarea economiei şi echilibrul extern, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1992
Daniel Dăianu, România şi Uniunea Europeană, Editura Polirom,
Radu Vrânceanu Iaşi, 2002
François Mieux Comprendre L'Euro, Editions Organisation,
Deecheemarkense 1998

267
Relaţii valutar-financiare internaţionale

Nicolae Dardac, Tranzacţii bursiere cu produse derivate şi sintetice,


Cezar Basno Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
Monica Dudian Evaluarea riscului de ţară, Editura ALL BACK,
Bucureşti, 1999
David Eiteman, Multinational Business Finance, Addison-Wesley
Arthur Stonehill, Company, 1995
Michaell Moffett
Tim Hindle Finanţe. Ghid The Economist Books, Editura Nemira,
Bucureşti, 1998
Constantin Floricel Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
Simona Gaftoniuc Finanţe internaţionale, Editura Economică,
Bucureşti, 2000
Jacques Généreux Economie Politică. Macroeconomie în economia
deschisă, Editura ALL BACK, Bucureşti, 2000
Victor Jinga Moneda şi problemele ei contemporane, vol. I şi II,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981
Costin. C. Kiriţescu Moneda – mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1981
Costin. C. Kiriţescu Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978
Anne O. Krueger Determinarea cursului de schimb, Editura Sedona,
Timişoara, 1996
Paul R. Krugman, International Economics,Theory and Policy, Sixth
Maurice Obstfeld Edition, Addison Wesley, 2003
C. Paul Hallwood, International Money and Finance, Second Edition,
Ronald MacDonald Blackwell, Oxford, UK, Cambridge, USA, 1994
Bernard Marois Le Risque-Pays, Presses Universitaires de France,
Paris, 1990
Minică Boajă Relaţii financiare şi valutare internaţionale, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
Didier Pierre Moyens. Techniques de Paiement Internationaux,
Monod Edition ESKA, Paris, 1993

268
Mariana Negruş Plăţi şi garanţii internaţionale, Ediţia a III-a, C.H.
Beck, Bucureşti, 2006
Colette Neme Relations monétaires internationales, Hachette
Supérieure, Paris, 1994
George Nicolescu Magia Aurului, Institutul European, Iaşi, 1992
Dorel Oprescu Sistemul monetar internaţional, Editura Academiei,
Bucureşti, 1981
Dorel Mihai Tehnica plăţilor internaţionale, Editura Economică,
Paraschiv Bucureşti, 2003
Zenovia-Doina Moneda Euro, Editura Tehnică, Bucureşti, 1999
Penea
Josette Peyrard Les marchés de changes. Operations et couverture,
Vuibert, Paris, 1995
Josette Peyrard Gestion financière internationale, Vuibert, Paris,
1995
Philippe d'Arvisent, Finance internationale, Marchés et techniques,
Thiery Showb Hachette Supérieure, Paris, 1995
Ioan Popa Bursa, Colecţia Bursa, Bucureşti, 1994
Radu Popescu ş.a. Cardul, instrument modern de plată, Tribuna
Economică, Bucureşti, 1998
Maria Prisacaru Tranzacţii la bursele de valori şi gestiunea
portofoliului, Editura Corson, Iaşi, 1998
Anghel Rugină Un miracol economic în România este încă posibil,
Editura Porto-Franco, Galaţi, 1992
Yves Simon Techniques Financières Internationales, 5 edition,
Economica, Paris, 1993
Jean-Marc Siroën Finances internationales, Armand Colin, Paris, 1993
Ion Stancu Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 1995
Ion Stoian, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi
Aurel Berea Enciclopedică, Bucureşti, 1977
Fréderich Teulon Sistemul monetar internaţional, Institutul European
Iaşi, 1997
Yves-Thibault de L'Euro, Le livre de poche, Libraire Générale
Silguy Française, Paris, 1998

269
Relaţii valutar-financiare internaţionale

George Soros Despre globalizare, Editura Polirom, Iasi, 2002


Văcărel Iulian Relaţii financiare internaţionale, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1995
Voinea Gheorghe Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura
(coordonator) Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2008
*** Articles of Agreement, International Monetary Fund,
Washington D.C., 1995
*** Convenţia Naţiunilor Unite asupra Cambiilor şi
Biletelor la Ordin Internaţionale (UNICTRAL)
*** Dictionnaire Enciclopédique de la Finance, Paris,
1993
*** Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii
Europene, Editura Polirom, Iaşi, 1999
*** Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale
a României, în M. Of. Nr. 582/2004
*** Regulament privind regimul valutar, Banca Naţională
a României, în M. Of. nr. 297/8.04 2005
*** Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de
vânzare internaţională de mărfuri, Legea nr.
24/1991 privind aderarea României la Convenţia
asupra contractelor de vânzare internaţională de
mărfuri, în M. Of. nr. 54/19.03.1991
*** Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare
internaţională de mărfuri încheiată la 14 iunie
1979 la New York şi Protocolul de modificare a
convenţiei încheiat la 11 aprilie 1980, la Viena în
M. Of. nr. 46/1992
*** Reguli şi uzanţe uniforme cu privire la acreditivele
documentare, Broşura nr. 600, Camera de Comerţ
Internaţional din Paris
*** Reguli uniforme privind incassourile, Broşura nr.
522, Camera de Comerţ Internaţional din Paris

270
Anexa 1

Lista valutelor şi siglelor internaţionale


ale ţărilor membre ale F.M.I.

Nr.crt. Ţara Valuta Subdiviziuni Codul Regim de schimb


1. Afganistan Afgani 100 puls AFA004 Flotare
2. Africa de Sud Rand 100 cents ZAR710 Flotare
3. Albania Leka 100 qindarka ALL008 Flotare
4. Algeria Dinar algerian 100 centimes DZD012 Coş valutar
5. Angola Kwanza 100 lweis AOA024 Flotare administrată
6. Antigua şi Barbuda Dollar 100 cents XCD951 USD
7. Arabia Saudită Riyal saudit 100 halalat SAR682 USD Flex.limitată
8. Argentina Peso argentinian100 centavos ARS032 Flotare
9. Armenia Dram 100 luma AMD051
10. Australia Dollar 100 cents AUD036 Flotare
11. Austria Euro 100 cents EUR978 Flotare
12. Azerbaidjan Manat 100 gopik AZM031
13. Bahamas Dollar 100 cents BSD044 USD
14. Bahrain Dinar 1000 fils BHD048 Usd Flex.limitată
15. Bangladesh Taka 100 paisa BDT050 Coş valutar
16. Barbados Dollar 100cents BBD052 USD
17. Belarus Rubla bielorusă 100 kopeiki BYB112 Flotare administrată
18. Belgia Euro 100 cents EUR978 Flotare
19. Belize Dollar 100 cents BZD084 USD
20. Benin Franc CFA 100 centimes XOF952 EURO
21. Bhutan Ngultrum 100 chetrum BTN064 Rupia indiană
22. Bolivia Boliviano 100 centavos BOB068 Flotare
23. Bosnia-Hertegovina Marca bosniacă 100 fening BAM577 EURO
24. Botswana 100 thebe BWP072 Coş valutar
25. Brazilia Real 100 centavos BRL986 Flotare
26. Brunei Ringgit 100 sen BND096 USD
27. Bulgaria Leva 100 stotinki BGL100 EURO
28. Burkina-Faso Franc 100 centimes XOF952 EURO
29. Burundi Franc burundez 100 centimes BIF108 Coş valutar
30. Cambodgia Riel 100 sen KHR116 Flotare administrată
31. Camerun Franc CFA 100 centimes XAF950 EURO
32. Canada Dollar Canadian 100 cents CAD124 Flotare
33. Capul Verde (Insule) Escudo 100 centavos CVE132 Coş valutar

271
34. Cehia Koruna 100 haleru CZK203 Flotare
35. Chile Peso chilian 100centavos CLP152 Indicatori
36. China Yuan 10 jiao =100 fen CHJ156 Flotare administrată
37. Ciad Franc 100 centimes XAF950 EURO
38. Cipru Lira cipriotă 100 cents CYP196 EURO
39. Columbia Peso columbian 100 centavos COP170 Flotare administrată
40. Comore Franc 100 centimes KMF174 EURO
41. Republica Democrată Franc 100 centimes XAF950 EURO
Congo
42. Coreea de Sud Won 100 chon KRW Flotare
43. Costa Rica Colon 100 centimos CRC188 Flotare
44. Coti d'Ivore Franc 100 centimes XOF952 EURO
45. Croaţia Kuna 100 lipas HRK191 Flotare
46. Damenarca Krone 100 Øre DKK208 EMS II
47. Djibouti Franc 100 centimes DJF262 USD
48. Dominica Dollar 100 cents XCD951 USD
49. Ecuador Sucre 100 centavos ECS218 Flotare
administrată
50. Egipt Pound(lira) 100 piasters EGP818 Flotare
administrată
51. El Salvador Colon 100 centavos SVC222 Ancova rata de
schimb
52. Elveţia Franc 100 centimes CHF756 Flotare
elveţian
53. Emiratele Arabe Dirham 100 fils AED784 USD Flex.
Unite limitată
54. Eritreea Nafka 100 cents ERN232 Nafka
55. Estonia Kroon 100 senti EEK233
56. Etiopia Birr 100 cents ETB231 Flotare
57. Fiji Dollar 100 cents FJD242 Coş valutar
58. Filipine Peso 100 centavos PHP608 Flotare
59. Finlanda Euro 100 cents EUR978 Flotare
60. Franţa Euro 100 cents EUR978 Flotare
61. Gabon Franc 100 centimes XAF950 EURO
62. Gambia Dalasi 100 bututus GMD270 Flotare
63. Georgia Lari 100 tetri GEL268 Flotare
64. Germania Euro 100 cents EUR978 Flotare
65. Ghana New Cedi 100 psewas GHC288 Flotare
66. Grecia Euro 100 cents EUR978 Flotare
67. Grenada Dollar 100 cents XCD951 US-$

272
68. Guatemala Quetzal 100 centavos GTQ320 Flotare
69. Guinea Syli 10 francs GNS324 Flotare
administrată
70. Guinea-Bissau Franc 100 centimes XAF950 EURO
71. Guinea Ecuatorială Franc 100 centimos GQE226
72. Guyana Dollar 100 cents GYD328 Flotare
73. Haiti Gourde 100 centimes HTG332 Flotare
74. Honduras Lempira 100 centavos HNL340 Flotare
administrată
75. India Rupee 100 paise INR356 Flotare
76. Indonezia Rupiah 100 sen IDR360 Flotare
administrată
77. Insulele Solomon Dollar 100 cents SBD090 Coş valutar
78. Iordania Dinar 100 fils JOD400 Coş valutar
79. Irak Dinar 100 fils IQD368 USD
80. Iran Rial 10 rials = toman IRR364 USD
81. Irlanda Euro 100 cents IEP372 Flotare
82. Islanda Krona 100 aurar ISK352 Coş valutar
83. Israel New Shekel 100 new agorots ILS376 Flotare
administrată

84. Italia Euro 100 cents EUR978 Flotare


85. Jamaica Dollar 100 cents JMD388 Flotare
86. Japonia Yen 100 sen JPY392 Flotare
87. Kazahstan Tenge 100 tiyn KZT398 Flotare
88. Kenya Siling 100 cents KES404 Flotare
Kenyan
89. Kiribati Dollar Australia Ancora rata de
schimb
90. Kuweit Dinar 1000 filis KWD414 Coş valutar
kuweitian
91. Kyrgyzstan Som 100 tyyn KGS417 Flotare
92. Laos New kip 100 ats LAK418 Flotare
administrată
93. Lesotho Loti (maloti) 100 lisente LSL426 Rand Africa de
Sud
94. Letonia Lat 100 santims LVL428 DST
95. Liban Lira libaneză 100 piastres LBP422 Flotare
96. Liberia Dollar 100 cents LRD430 USD
97. Libia Dinar libian 1000 dirhams LYD434 DST

273
98. Lituania Litas 100 centu LTL440 EURO
99. Luxemburg Euro 100 cents EUR978 Flotare
100. Macedonia Denar 100 deni MKD807 Coş valutar
101. Madagascar Ariayarys 1 franc=100 MGF450 Flotare
centimes
102. Malawi Kwacha 100 tambala MWK454 Flotare
103. Malaysia Ringgit 100 sen MYR458 Flotare administrată
104. Maldives Rufiyaa 100 lari MVR462 Flotare administrată
105. Mali Franc 100 centimes XOF952 EURO
106. Malta Lira malteză 100 cents MTL470 Coş valutar
107. Marchall Islands Dolar SUA 100 cents Ancora rata de
schimb
108. Maroc Dirham 100 centimes MAD504 Coş valutar
109. Mauritania Ouguiya 5 khoums MRO478 Coş valutar
110. Mauritius Rupee 100 cents MUR480 Coş valutar
111. Mexic Peso 100 centavos MXN484 Flotare
Mexican
112. Micronezia Dolar SUA 100 cents
113. Moldova Leu 100 bani MDL498 Flotare
moldovenesc
114. Mongolia Tugrik 100 mongos MNT496 Flotare
115. Mozambic Metical 100 centavos MZM508 Flotare
116. Myanmar Kyat 100 pyas MMK107 USD
117. Namibia Dollar 100 cents NAD516 Rand Africa de Sud
118. Nepal Rupee 100 paise NPR524 Coş valutar
119. Nicaragua Cordoba oro 100 centavos NIQ558 Indicatori
120. Niger Franc 100 centimes XOF952 EURO
121. Nigeria Naira 10 kobo NGN566 USD
122. Norvegia Coroana 100 Øre NOK578 Flotare
norvegiană
123. Noua Zeelandă Dollar 100 cents NZD554 Flotare
neozeelandez
124. Olanda Euro 100 cents EUR978 Flotare
125. Oman Rial 100 baizas OMR912 USD
126. Pakistan Rupee 100 paisas PKR586 Flotare administrată
127. Panama Balboa 100 centisimos PAB590 Ancora rata de
schimb
128. Papua Noua Kina 100 toeas PGK598 Coş valutar
Guinee
129. Paraguay Guarani 100 centimos PYG600 Flotare

274
130. Peru Sol 100 groszy PEN604 Flotare
131. Polonia Zlot 100 cents PLZ616 Flotare administrată
132. Portugalia Euro 100 dirhams EUR978 Flotare
133. Qatar Rial 100 pence QAR634 USD
134. Regatul Unit Marea Pound 100 centimes GBP826 Flotare
Britanie sterling
135. Republica Franc 100 centimes XAF950 -
Centraficana
136. Republica Congo Franc 100 centavos CDF180 USD
137. Republica Peso 100 bani DOP214 Flotare administrată
Dominicană
138. România Leu 100 kopecks ROL642 Flotare
139. Rusia Rubla 100 centimes RUB180 Flotare
140. Rwanda Franc 100 centimos RWF676 DST
rwandez
141. Sao Tome si Dobra 100 centines STD690 Flotare administrată
Principe
142. Senegal Franc CFA 100 cents XOF952 EURO
143. Seychelles Rupee 100 cents SCR690 DST
144. St. Lucia Dollar 100 cents XCD951 USD
145. St. Cristofor şi Dollar 100 cents XCD951 USD
Nevis
146. Sf. Vicente şi Dollar 100 cents XCD951 USD
Grenadine
147. Sierra Leone Leone 100 cents SLL694 Flotare
148. Singapore Dolar 100 cents SGD702 Flotare administrată
singaporez
149. Siria Lira siriană 100 piasters SYP760 USD
150. Slovacia Koruna 100 hailieroy SKK703 Flotare
151. Slovenia Tolar 100 stotinov SIT705 Flotare administrată
152. Somalia Shilling 100 centisimi SOS706 Flotare
153. Spania Euro 100 cents EUR978 Flotare
154. Sri Lanka Rupee 100 cents LKR144 Flotare administrată
155. Sudan Dinar 100 piastres SDP736 Flotare administrată
sudanez
156. Suedia Krona 100 ore SEK752 Flotare administrată
157. Suriname Gulden 100 cents SRG740 Flotare administrată
158. Swaziland Liliageni 100 cents SZL748 Rand sud african
159. Tadjikistan Somon 100 dirams TIS762
160. Tailanda Baht 100 stang THB764 Flotare

275
161. Tanzania Shilling 100 cents Flotare
tanzanian
162. Togo Franc CFA 100 centimes XOF952 EURO
163. Tonga Pa'anga 100 sentini TOP776 Coş valutar
164. Trinidad-Tobago Dollar 100 cents TTD780 Flotare
165. Tunisia Dinar 1000 millimes TND788 Flotare administrată
tunisian
166. Turcia Lira 100 kurus TRL792 Flotare administrată
turcească
167. Turkmenistan Manta 100 tenga TMM795 USD
168. Ucraina Hrivna 100 kopiykas UAH980 Flotare
169. Uganda Shilling 100 cents UGX800 Flotare
170. Ungaria Forint 100 filler HUF348 Coş valutar
171. Uruguay Peso 100 centisimos UYU858 Flotare administrată
172. USA Dollar 100 cents USD840 Flotare
173. Uzbekistan Sum 100 tiyin UZS860
174. Vanuatu Vatu 100 centimes VUV548 Coş valutar
175. Venezuela Bolivar 100 centimos VEB862 Flotare
176. Vietnam Dong 10 hao sau 100 VND704 Flotare administrată
XU
177. Yemen Rial yemenit 100 fils YER886 Flotare
178. Zambia Kwacha 100 ngwee ZMK894 Flotare
179. Zimbabwe Dollar 100 cents ZMD716 Flotare
180. Serbia şi Dinar 100 paras YUM891 -
Muntenegru

276
Anexa 2

Feţele specifice ale monedei euro

Austria Design diferit pentru fiecare monedă cu influenţe provenite din artă,
arhitectură şi flori.
Belgia Portretul regelui Albert al II-lea.
Finlanda Trei desene bazate pe motivele utilizate la moneda naţională. Moneda
de 2 euro are o faţă acoperită cu zmeură şi flori de zmeură, moneda de
1 euro lebede în zbor. Subdiviziunile prezintă un leu heraldic.
Franţa Monedele de 1 şi 2 euro au desenate un copac care simbolizează
continuitatea şi creşterea, iar pe celelalte monede s-a imprimat
imaginea unui semănător sau a unei Marriane (o fată, personificare a
Republicii Franceze).
Germania Simbolul tradiţional al suveranităţii germane, acvila, înconjurată de
stelele Uniunii, este prezentă pe monedele de valoare mai mare, în
timp ce poarta Brandenburg este desenată pe monedele cu valori mici
Grecia Design diferit pentru fiecare monedă, cu influenţe provenind din
mitologia, istoria, politica sau navigaţia Greciei.
Irlanda Harpa celtică şi cuvântul „Eire” (fosta denumire a Irlandei)
Italia Fiecare monedă are un design diferit. Desenele sunt alese din
capodoperele artiştilor italieni: Leonardo da Vinci, Umberto Boccioni.
Luxemburg Toate monedele sunt inscripţionate cu profilul Marelui Duce Henry.
Olanda Monedele de 1 şi 2 euro diferă de celelalte monede, dar regina Beatrix
este prezentă pe fiecare dintre ele.
Portugalia Pe monedele de 1 şi 2 euro apare Sigiliul regal din 1144. Sigiliul regal
din 1142 este inscripţionat pe monedele de 10, 20 şi 50 cenţi şi primul
sigiliu din 1134 apare pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi.
Spania Monedele de 1 şi 2 euro au portretul regelui Carlos I de Bourbon, în
timp ce Miguel Cervantes este desenat pe monedele de 10, 20 şi 50
cenţi. Restul monedelor poartă imaginea catedralei din Santiago de
Compostela.

277
Anexa 3
Momentele integrării monetare europene
• Crearea UNIUNII EUROPENE DE PLĂŢI formă 1950
de cooperare a Belgiei, Franţei, Italiei, Olandei şi septembrie
Republicii Federale Germania, care a asigurat
compensarea plăţilor din schimburile comerciale
bilaterale;
• TRATATUL DE LA ROMA care prevedea 1957
crearea unui Comitet Monetar în vederea martie
coordonării politicilor monetare;
• Decizia Consiliului European de instituire a 1964
Consiliului Guvernatorilor băncilor centrale din mai
ţările membre ale CEE în calitate de organism de
dezbatere a problemelor monetare;
• Planul Raymond Barre care susţinea crearea unei 1969
Uniuni Monetare;
• Raportul (Planul) Werner privind realizarea unei 1970
UNIUNI ECONOMICE ŞI MONETARE cu
următoarele mecanisme:
- raporturi de schimb între monedele ţărilor
membre;
- convertibilitatea monedelor;
- coordonarea politicilor monetare;
- crearea unei bănci centrale europene.
• Rezoluţia Consiliului şi a reprezentanţilor 1971
guvernelor ţărilor membre ale CEE asupra martie
realizării Uniunii Economice şi Monetare având ca
bază planul Werner cu accent pe:
- sprijinul financiar pe termen mediu;
- întărirea coordonării politicilor economice
pe termen scurt;
- întărirea cooperării băncilor centrale.
• Rezoluţia Consiliului Guvernatorilor şi a 1972
reprezentanţilor ţărilor membre de instituire a martie
marjelor de fluctuaţie între monedele ţărilor

- 278 -
membre, cunoscute sub denumirea de ŞARPELE
MONETAR în tunel;
• Decizia de a lăsa monedele ţărilor din CEE să 1973
fluctueze în mod liber faţă de dolar păstrând între 16 februarie
ele o marjă de fluctuaţie (şarpele în afara
tunelului);
• Decizia de constituire a Fondului European de 1973
Cooperare Monetară; 21 martie
• Rezoluţia Consiliului European cu privire la 1978
formarea Sistemului Monetar European; decembrie
• Decizia Consiliului European de la Paris, de intrare 1979
în funcţiune a SISTEMULUI MONETAR 13 martie
EUROPEAN care presupunea:
- stabilirea cursurilor de schimb ale
monedelor ţărilor membre prin raportare la
ECU;
- monedele ţărilor membre aveau o marjă de
fluctuaţie în jurul cursului pivot de
±2,25%;
- ECU reprezintă monedă de cont şi de
rezervă a ţărilor participante la
SISTEMUL MONETAR EUROPEAN ;
- mecanisme de susţinere şi de credit în
favoarea ţărilor membre ;

SISTEMUL MONETAR EUROPEAN a contribuit la :


• stabilizarea preţurilor;
• relativa stabilitate a ratelor de schimb;
• stimularea creşterii economice.
• Decizia Conferinţei reprezentanţilor guvernelor 1985
statelor membre ale CEE asupra introducerii în 17/28 februarie
tratat a unei referinţe cu privire la Sistemul
Monetar European;
• Intrarea în vigoare a Actului Unic European cu 1987
privire la întărirea cooperării monetare în cadrul 1 iulie

279
SME;
• Directiva Consiliului pentru aplicarea art.67 din 1988
Tratatul de la Roma cu privire la liberalizarea 24 iunie
mişcărilor de capital;
• Examinarea de către Consiliul European a
raportului DELORS cu privire la Uniunea 1989
Economica şi Monetară Europeană;
• Tratatul de la Maastricht a prevăzut a prevăzut 1992
realizarea Uniunii Economice şi Monetare în
trei etape: 1 iulie 1990
- prima etapă: în care s-au aplicat o serie de decembrie 1993
măsuri pregătitoare:
- întărirea Uniunii Economice prin acţiuni de
realizare a Pieţei Unice;
- amplificarea coordonării politicilor economice
şi monetare;
- pregătirea convergenţei economiilor naţionale;
- extinderea la modelele ţărilor a mecanismului de
schimb SME şi creşterea rolului ECU;
- liberalizarea mişcărilor de capital între ţările
membre.
• a doua etapă în care s-au realizat : 1 ianuarie 1994
- înfiinţarea Institutului Monetar European; 31 decembrie 1998
- adoptarea măsurilor necesare asigurării
independenţei băncilor centrale;
- urmărirea îndeplinirii criteriilor de convergenţă
pentru a participa la Uniunea Monetară;
- crearea Băncii Centrale Europene;
- eliminarea barierelor din circulaţia mărfurilor.
• a treia etapă: 1 ianuarie 1999
- intrarea în funcţiune a Băncii Centrale
Europene;
- introducerea monedei EURO în calitate de
monedă de cont si de rezerva;
- fixarea parităţilor între monedele ţărilor membre
şi EURO.

280
Scenariul trecerii la moneda unică EURO
• etapa I care a presupus următoarele măsuri: 1992-1999
- definitivarea denumirii, a structurii cupiurii
mondei EURO;
- decizie cu privire la simbolistica monedei
EURO;
- începerea fabricaţiei monedei EURO;
- crearea Băncii Centrale Europene.
• etapa II în care s-au aplicat următoarele 1999-2001
măsuri:
- implementarea monedei EURO în calitate de
monedă de cont şi de rezervă;
- intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene;
- stabilirea raporturilor de schimb între cursurile
monedelor şi EURO;
- intrarea monedei EURO pe pieţele valutare şi
financiare.
• etapa III – în care s-a pus moneda EURO în 2002
circulaţie şi a început retragerea monedelor 1 ianuarie
naţionale ale ţărilor participante la Uniunea
Monetară.

281
Universitatea Facultatea de Economie
“Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Administrarea Afacerilor

RELAŢII VALUTAR-FINANCIARE
INTERNAŢIONALE

Anul III zi, FINANŢE ŞI BĂNCI

- 2020/2021 -
Resurse didactice, curs și seminar:

Gheorghe M. Voinea, Relații valutar-financiare internaționale,


suport curs, an universitar 2020-2021

Angela Roman, Bogdan Gabriel Zugravu, Relaţii valutar - financiare


internaţionale. Aplicaţii practice şi probleme, Editura Universităţii Alexandru
Ioan Cuza, Iași, 2008

 Parola materiale RVFI21


Criterii evaluare
Nota finală la disciplina RVFI este formată din:

1 50% nota la examen (TEST grilă, cap. 7-14).

2 50% EVP

• 4 puncte – lucrare curs (test grilă): 3 dec.2020, orele 20,


Moodle/FEAA, cap. 1-6;
• 2 puncte – lucrare scrisă (seminarii) susținută pe data de
16 dec.2020, orele 20, Moodle/FEAA;

4• 3 puncte – implicarea activă la activitatea de seminar;


• 1 punct – prezența la orele de seminar.
Cap. I

Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare


internaţionale
Conţinutul RVFI:
 reflectă raporturi economice de schimb şi de transfer de
creanţe care se exprimă şi se derulează prin intermediul valutelor
şi altor mijloacelor de plată internaţionale
sunt cunoscute şi sub denumirea de finanţe internaţionale

 mijlocesc schimburile şi cooperarea internaţională


 exprimă raporturi economice de formare,
repartizare şi utilizare a unor fonduri în valută
Trăsături
 se manifestă între state suverane şi independente,
ale RVFI:
între persoane juridice şi fizice din state diferite, în
raporturile
4 cu organisme financiar-bancare
internaţionale;
 se exprimă prin intermediul unei valute sau al unui
instrument de plată internaţional.
Sfera
RVFI

Relaţiile Relaţiile
financiare Relaţiile de credit
valutare internaţional
internaţionale

 asigură comensurarea raporturilor de schimb şi de


transfer de creanţă

 asigură4 evaluarea schimburilor comerciale,


fondurilor, împrumuturilor.
Relaţiile financiare internaţionale

 exprimăraporturi privind constituirea, repartizarea şi utilizarea


unor fonduri în valută necesare schimburilor economice, dezvoltării
economice şi cooperării internaţionale

 Fondurile în valută se formează pe seama :


 unei părţi din PIB
 resursele disponibile în valută ale băncilor
 disponibilităţile de pe pieţele financiare internaţionale
 cotizaţii, ajutoare, donaţii.

 asistenţa financiară pentru dezvoltare:


 ajutorul public pentru dezvoltare
 mişcările de capital
 investiţii directe de capital
Relaţii de credit internaţional

 raporturi care reflectă atragerea unor disponibilităţi în valută şi


redistribuirea lor în vederea satisfacerii unor cerinţe ale statelor sau ale
societăţilor comerciale
Trăsături:
 resursele de creditare se formează pe seama disponibilităţilor în
valută
 principiul rambursabilităţii şi al plăţii unei dobânzi.

State CREDIT GUVERNAMENTAL State

Bănci CREDIT BANCAR INTERNAŢ. Clienţi

Exportatori CREDIT COMERCIAL Importatori


Mutaţii în relaţiile valutar-financiare internaţionale

Lărgirea sferei RVFI ilustrată de operaţiile de pe pieţele


I.
valutare şi financiare internaţionale

Modificări în structura mecanismelor şi tehnicilor


II.
valutar-financiare internaţionale determinate de:

 renunţarea la aur în calitate de mecanism central al sistemului


Management
valutar
 trecerea la cursurile flotante

 procesele de integrare economică


4
 liberalizarea mişcărilor de capital

 apariţia şi dezvoltarea pieţelor eurovalutelor

 creşterea schimburilor economice internaţionale


Tendinţa de globalizare

GLOBALIZARE
 globalizarea: accentuarea integrării economiilor naţionale

 factori care au contribuit la tendinţa de globalizare:

 Decompartimentarea
Management
 Dereglementarea “3 D”
 Dezintermedierea

 inovaţia în domeniul finanţelor

4  mobilitatea ratei dobânzii

 volatilitatea cursurilor de schimb

 mijloacele moderne de prelucrare a datelor


Efecte ale globalizării financiare

alocare mai eficientă a resurselor financiare


se diversifică activele financiare
modernizarea sistemelor financiare
tehnologiile de transmitere a informaţiilor favorizează dispersia
operatorilor pe pieţeleM anagement
financiare
creşterea volumului operaţiilor de schimburi şi transferuri de
valută
propagarea
4 mai rapidă a unor efecte negative în sistemul
financiar
riscul sistematic nu mai poate fi gestionat individual
Cerinţe ale gestionării efectelor procesului de
globalizare

 mecanisme de control ale autorităţilor monetare

 întărirea controlului prudenţial


Management
 diversificarea tehnicilor de gestiune a unor riscuri din
relaţiile valutar-financiare internaţionale

 adaptarea managementului instituţiilor financiare


internaţionale
4
“Now is the time to take advantage of this opportunity to
build a better world”
(https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2020/06/t
urning-crisis-into-opportunity-kristalina-georgieva.htm)

Management

4
Kristalina Georgieva
PAUZĂ
Cap. II

SISTEME DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ


ÎN DOMENIUL VALUTAR ŞI FINANCIAR
“Now is the time to take advantage of this opportunity to
build a better world”
(https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2020/06/t
urning-crisis-into-opportunity-kristalina-georgieva.htm)

Management

4
Kristalina Georgieva
SISTEMUL VALUTAR DE LA BRETTON WOODS

ÎNCERCĂRI DE COOPERARE VALUTARĂ:


 BLOCUL AURULUI (1933):
-parităţi aur stabilite între monedele ţărilor participante

 ACORDUL MONETAR TRIPARTIT (1936):


-eliminarea restricţiilor comerciale şi valutare
- evitarea deprecierii monedelor în scopuri competitive

CAUZE: 4
 criza economică din anii 1929- 1933
 dezechilibrele din relaţiile economice şi monetare din
perioada celui de al doilea război mondial
SISTEMUL VALUTAR
CONŢINUT:
cod de conduită pentru dirijarea comportamentului monetar
principii, norme, mecanisme şi instituţii care permit persoanelor
fizice sau juridice din diferite ţări să efectueze reglementarea
creanţelor reciproce şi să realizeze cooperarea în domeniul monetar

CUPRINDE:
norme și principii de cooperare pe plan monetar
principii de formare a raporturilor de schimb
mecanisme de asistență financiară
mecanisme de corecție a unor disfuncționalități în sistem
Principii de organizare a sistemului valutar de la Bretton Woods:
Universalitatea sistemului
 Stabilitatea cursului de schimb
Eliminarea restricțiilor din schimburile comerciale şi cooperarea pe
plan internaţional

OBIECTIVE

 susținerea creșterii comerțului internațional


 promovarea cooperării monetare internaționale
 promovarea stabilității raporturilor de schimb dintre monede
și evitarea deprecierii competitive
 furnizarea de asistență financiară țărilor membre în vederea
reducerii și înlăturării dezechilibrului din balanțele de plăți
Impact pozitiv
 extinderea schimburilor comerciale internaționale

 eliminarea restricțiilor din schimburile comerciale și


cooperarea internațională

 sprijinirea țărilor în reducerea cuantumului și duratei


dezechibrului balanței de plăți

4
Efecte negative
 Lichiditatea internațională dependentă de evoluția
balanței de plăți a SUA

 Avantaje ale țării emitente a monedei de rezervă a


sistemului valutar

 Convertibilitatea care s-a aplicat cu anumite


restricții
4
 Scăderea încrederii în USD
Sistemul valutar de la Bretton Woods după
reformele realizate

Libertatea țărilor membre ale FMI în opțiunea pentru un anumit


regim de schimb al monedei;

 Sporirea rolului DST în calitate de monedă de cont și de rezervă a


sistemului valutar

 Amplificarea sprijinului financiar acordat țărilor membre ale FMI


în reducerea și eliminarea dezechilibrelor din balanțele de plăți

 Racordarea mecanismelor și regulilor de funcționare ale


sistemului valutar de la Bretton Woods la problemele lumii
contemporane: globalizare, sărăcie, populație, mediu.
UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI
MONETARĂ EUROPEANĂ

Jacques Rueff

„Europa va fi făurită prin crize şi va fi


suma soluţiilor adoptate pentru
depăşirea acestora” (Jean Monnet)
UNIUNEA MONETARĂ EUROPEANĂ

Tratatul de la Maastricht a prevăzut realizarea


Uniunii Economice și Monetare în 3 etape:
I. I etapă:1 iulie 1990- decembrie 1993

II. A II a etapă:1 ianuarie 1994- 31 decembrie 1998

III. A III a etapă:1 ianuarie 1999-2002


• Criteriul stabilităţii durabile a preţurilor
1 • Ri ≤ 1,5%

• Criteriul de convergenţă al dobânzilor


2 • Rdn ≤ 2%

• Criteriul situaţiei finanţelor publice


3 • Db ≤ 3% din PIB

• Criteriul situaţiei finanţelor publice


4 • Dat. publică ≤ 60% din PIB

4
• Criteriul participării la mecanismul de
5 cursuri fixe al SME
Criteriile de la Maastrich (indicatori de
convergență nominală)

Sursa: BNR, Raport anual, 2019, p. 235


Valoarea de referinţă pt rata inflaţiei: La calcularea nivelului de
referinţă au fost luate în considerate Portugalia, Cipru și Grecia.
Evoluția încadrării în criteriile de la Maastricht

Sursa: Dăianu, D. (coordonator) și alții, Romania – Zona Euro Monitor, Nr. 4,


2020, p. 33, https://bnr.ro/Studii,-analize,-puncte-de-vedere-4009.aspx
Evoluția ratei inflației, august, 2020

Sursa: Eurostat, accesat 5 octombrie, 2020


OBIECTIVE ALE UNIUNII ECONOMICE ȘI MONETARE
EUROPENE
Formarea unei piețe unice
Adâncirea gradului de integrare pe plan economic și financiar
Amplificarea competitivității europene, susținerea creșterii
economice și a ocupării forței de muncă

Fundament științific ale Uniunii Economice și Monetare Europene:


teoria zonelor monetare optime susținută de Robert Mundell
Cadrul instituţional al politicii monetare unice

Sistemul European al
Băncilor Centrale

Banca Centrală BCN ale statelor UE


Europeană 27

BCN ale statelor


UM 19
EUROSISTEMUL
Euro area annual inflation is expected to be -0.3 % in September 2020, down from
-0.2 % in August 2020.
(https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/Inflation_in_the_euro_area)
MONEDA EURO

Moneda țărilor din Uniunea Europeană care


EURO participă la cooperarea prin Uniunea Monetară
Europeană

Funcțiile  Funcția de etalon monetar


EURO  Funcția de mijloc de plată
 Funcția de mijloc de rezervă
Sursa: ECB, The international role of the euro, June, 2020, p. 4
Structura MONEDA 1,2 EURO
EURO METALICĂ
MONEDA DIVIZIONARĂ
1,2,5,10,20,50 CENȚI
BANCNOTE 5 (gri), 10 (roșu), 20 (albastru), 50
(portocaliu), 100 (verde), 200
(galben), 500 (violet)
SIMBOLISTICĂ -Epoci și stiluri în Europa
reflectate de ferestre, porți, poduri
-Stelele, drapelul UE
-Inițialele B.C.E.
- semnătura preşedintelui BCE
Bancnotele euro din seria „Europa”

Sursa: https://www.ecb.europa.eu/euro/banknotes/europa/html/index.ro.html
efigia Regelui Albert al II-lea, monograma
2 EUR Belgia
regală şi anul emiterii în partea centrală a
monedei.

2 EUR Grecia
2 EUR Germania

Moneda prezintă o scenă dintr-un mozaic


din Sparta (secolul al III-lea d. Hr.), în care
Zeus, metamorfozat în taur, o răpeşte pe
Europa.
2 EUR Irlanda 2 EUR Franţa
EFECTELE INTRODUCERII MONEDEI EURO
LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE

 Stimularea realizării pieței unice

 Impulsionarea schimburilor internaționale

 Înlăturarea fluctuațiilor monedelor și reducerea riscului


valutar

 Îmbunătățirea accesului la credite

 Stimularea creșterii economice în U.E.

 Îmbunătățirea gestiunii finanțelor publice


LA NIVELUL ÎNTREPRINDERILOR
 Stimulează dezvoltarea producției și activității comerciale
 Diminuarea riscului valutar
 Eliminarea costurilor legate de schimbul valutar
 Îmbunătățirea accesului la credite
 Reducerea costurilor
 Stimularea investițiilor

LA NIVELUL PERSOANELOR FIZICE


 Stimularea concurenței și îmbunătățirea satisfacerii
cerințelor populației
 Simplificarea operațiunilor de deplasare a persoanelor în
spațiul european
 Protejarea economiilor personale.
În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care şase membri
fondatori:
 Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg,Olanda (1952)
Alte 21 state au aderat succesiv:
 1973: Danemarca, Irlanda, Regatul Unit
 1981: Grecia
 1986: Portugalia, Spania
1995: Austria, Suedia, Finlanda

 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,


Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria

 2007: Bulgaria, România

 2013: Croaţia
CE ŢĂRI AU ADOPTAT EURO ŞI CÂND
Belgia, Germania, Irlanda,
1999 Spania, Franța, Italia,
Luxemburg, Țările de Jos,
Austria, Portugalia și Finlanda
2001 Grecia

2002 Introducerea bancnotelor și


monedelor euro
2007 Slovenia
2008 Cipru, Malta
2009 Slovacia
2011 Estonia
2014 Letonia

2015 Lituania
PAUZĂ
3. VALUTELE ŞI DREPTURILE
SPECIALE DE TRAGERE
VALUTELE: • Valuta reprezintă moneda naţională
CONCEPT, a unei ţări, în măsura în care
îndeplineşte funcţia de instrument
FORME, de plată şi de rezervă în relaţiile
REGIM DE economice internaţionale
SCHIMB • Forme ale valutei : numerar şi valută în
cont
• În funcţie de condiţiile de
preschimbare:
convertibilă,
neconvertibilă
transferabilă
 liber utilizabile

• Alte forme ale valutelor:


de rezervă, eurovalute
Valuta convertibilă în accepţiunea statutului
F.M.I:
o eliminarea restricţiilor asupra plăţilor şi
transferurilor internaţionale curente

o evitarea practicilor monetare discriminatorii

o angajarea de a cumpăra soldurile în monedă


naţională deţinute de un alt stat membru
Formele convertibilităţii monedei unei țări:

 convertibilitate generală
 convertibilitate externă nelimitată
 convertibilitate externă limitată
 convertibilitate internă sau de cont curent
Aranjamentele ratelor de schimb ale monedelor ţărilor
membre ale FMI
 Definiţie:
 ansamblu de norme cu privire la formarea cursului de schimb al
monedei unei ţări şi administrarea de către banca centrală.

 Recomandări ale FMI:


 piaţa reprezintă cadrul cel mai bun pentru stabilirea ratei de
schimb a monedei unei ţări;
 intervenţia băncilor centrale pe piaţa valutară să se realizeze
pentru atenuarea fluctuaţiilor pe termen scurt ale valutelor;
 ţările pot acţiona pentru stabilizarea ratei de schimb a monedei
ţării respective, fără să intervină pentru a modifica tendinţa pe
termen lung
Criterii ce stau la baza alegerii regimului valutar
optim pentru fiecare țară în parte

gradul de deschidere al economiei naționale;


rata inflației;
nivelul PIB;
deficitul balanței externe;
mărimea rezervelor valutare.
SISTEMUL DE CLASIFICARE A ARANJAMENTELOR
RATELOR DE SCHIMB ALE MONEDELOR
- F.M.I. 2009 -
1. ARANJAMENTE DE SCHIMB CARE AU
LA BAZĂ PARITĂŢI TARI (HARD PEGS )

1.1.
ARANJAMENTE
1.2.
DE SCHIMB FĂRĂ
ARANJAMENT
MONEDĂ
PE BAZĂ DE
OFICIALĂ
SEPARATĂ
CONSILIU
(EXCHANGE MONETAR
ARRANGEMENT (CURRENCY
WITH NO BOARD
SEPARATE LEGAL ARRANGEMENT)
TENDER)
1.1. ARANJAMENTE DE SCHIMB FĂRĂ MONEDĂ OFICIALĂ
SEPARATĂ

 moneda altei ţări circulă în calitate de mijloc unic de plată legal


sau statul aparţine unei uniuni monetare sau valutare
 nu permit autorităţilor monetare să promoveze politici
monetare independente şi să exercite control monetar

1.2. ARANJAMENTE ÎN CADRUL UNUI CONSILIU MONETAR


(CURRENCY BOARD ARRANGEMENTS)

 se bazează pe angajamentul legislativ de a schimba moneda


naţională pe o monedă străină specificată, la o rată de schimb fixă

 moneda naţională se emite contra unei valute


2. ARANJAMENTE DE SCHIMB CARE AU LA BAZĂ
PARITĂŢI MOI (SOFT PEGS )
2.1. ARANJAMENTE CU PARITATE CONVENŢIONALĂ
ţara stabileşte un curs de schimb faţă de o altă valută sau de un coş de
valute şi se angajează să menţină artificial cursul respectiv prin
intervenţii ale băncii centrale pe piaţa valutară
cursurile monedelor pot fluctua pe piaţa valutară într-un interval îngust
de cel mult ±1% în jurul unui curs central

Intervenţia băncii centrale


Limita
superioară
Rată pivot

Limita
inferioară
Intervenţia băncii centrale
2.2. PARITĂŢI ALE RATELOR DE SCHIMB CU BENZI
ORIZONTALE
 valoarea monedei se menţine în cadrul unei marje de fluctuaţie,
care este mai mare decât +/- 1% faţă de cursul central

 Cursul se ajustează periodic cu valori mici până la o rată


fixă dinainte anunţată sau ca răspuns la modificările unor
indicatori cantitativi selectaţi
 impune constrângeri în politica monetară
2.4.ARANJAMENT STABILIZAT (STABILIZED
ARRANGEMENT)
reprezintă un aranjament care implică ca rata de schimb a
monedei unei ţări pe piaţa “spot” să se menţină într-o
marjă de variaţie pentru cel puţin 6 luni

2.5. ARANJAMENT CRAWL LIKE (CRAWL – LIKE


ARRANGEMENT)
ţara urmăreşte ca rata de schimb a monedei să se
menţină într-o marjă de variaţie îngustă de 2% în
raport cu o tendinţă statistică identificată prin trend
pentru şase luni sau mai mult.
3. FLOATING ARRANGEMENTS
(Aranjamente de flotare)
3.1. FLOTARE (FLOATING)
•rata de schimb se formează pe piaţă, prin intervenţia
băncii centrale (directe sau indirecte)

•Rata de schimb a monedei este influenţată de banca


centrală în funcţie de poziţia balanţei de plăţi,
rezervele internaţionale şi evoluţia pieţelor
financiare
3.2. FLOTARE LIBERĂ (FREE FLOATING):
rata de schimb a monedei să se stabilească pe piaţa
valutară
intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară să fie
excepţională, respectiv de cel mult trei ori în ultimele
şase luni
 Australia, Canada, Republica Cehă, Polonia, Suedia,
Marea Britanie, Japonia, SUA
4. ALTE ARANJAMENTE ADMINISTRATE (OTHER
MANAGED ARRANGEMENT)

ţările înregistrează schimbări frecvente în politicile


de curs de schimb
Rusia (pana in 2015), Venezuela
Ancora agregat monetar

Strategii Ancora ratei de schimb


de
politică Țintirea inflației
monetară
Programe monetare sprijinite
de FMI

Altele
CATEGORIILE DE ARANJAMENTE DE SCHIMB ALE MONEDELOR
ŢĂRILOR MEMBRE ALE FMI, 2019

SISTEM DE CLASIFICARE 2019


2009

1. PARITĂŢI TARI HARD PEGS 24

 Exchange Arrangements with no Separate Legal Tender 13


- Aranjamente de schimb fără monedă legală separată

 Currency Boards Arrangement 11


- Aranjamente de Consiliu monetar
2. PARITĂŢI MOI SOFT PEGS 89
 Conventional Pegged Arrangement 42
- Aranjamente cu parităţi convenţionale

 Pegged Exchange Rate within Horizontal Bands 1


- Rate de schimb bazate pe benzi orizontale

 Crawling Peg 3
- Parităţi târâtoare

 Stabilized arrangement 25
- Aranjament stabilizat

 Crawling Like Arrangement 18


3. ARANJAMENTE DE FLOTARE 66
FLOATING ARRANGEMENTS

 Floating 35
- Flotare
 Free Floating 31
- Flotare liberă

4. ALTE ARANJAMENTE OTHER MANAGED 13


ARRANGEMENTS

 TOTAL 192, din care 189 țări membre


plus trei teritorii (Aruba, Curaçao
și Sint Maarten și Hong Kong
SAR.)

Sursa: IMF, Annual Report on Exchange Arrangements and Exchange Restrictions 2019, Washington,
DC, 2020, https://www.imf.org/en/Publications/Annual-Report-on-Exchange-Arrangements-
and-Exchange-Restrictions/Issues/2020/08/10/Annual-Report-on-Exchange-Arrangements-
and-Exchange-Restrictions-2019-47102
Ponderea țărilor FMI, care practică diferite aranjamente de curs de
schimb, 2019

Sursa: calcule pe baza IMF, Annual Report on Exchange Arrangements and Exchange
Restrictions 2019, Washington, DC, 2020
DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE
(D.S.T)
o DST reprezintă unitatea monetară de cont şi de rezervă
emisă şi utilizată de FMI
o active de rezervă create de FMI pentru a suplimenta
activele de rezervă existente

Principiile așezate la baza emisiunii și utilizării DST

o operaţiunile de emisiune şi utilizare a DST se efectuează


printr-un cont special
o ţările membre care participă la contul DST devin eligibile
să primească alocări în această monedă
o DST se emit în urma constatării insuficienţei lichidităţii
internaţionale de către Consiliul Guvernatorilor
EVOLUŢIA BAZEI DE EVALUARE:
1969 – o unitate DST= 0,888671 g aur
1974 – o unitate DST= coş 16 valute
1981– o unitate DST= coş 5 valute
1999 – o unitate DST= coş 4 valute
(USD – 44%, EUR – 34%, JPY -11%,
GBP -11%)
2016 – o unitate DST = coş 5 valute
(USD – 41,73%, EUR – 30,93%, CNY-
10.92%, JPY -8,33%,, GBP -8,09%)
Alocarea și utilizarea DST
 Suma în DST ce se alocă unei ţări membre participante la cont
depinde de cota de contribuţie a acesteia
Procurare de sume în valută prin tranzacţii de desemnare ale FMI

DST
Ţări care au Ţări care au
nevoie de FMI disponibilităţi în
resurse în DST DST
Monedă liber utilizabilă
Procurare de sume în valută prin tranzacţii directe între ţările
membre
 aranjamente swap
 cumpărare şi vânzarea de DST la termen
contractarea de împrumuturi în DST
garanţii în DST
4. CAMBIILE, BILETELE LA ORDIN,
CECURILE ŞI CARDURILE
– INSTRUMENTE DE PLATĂ INTERNAŢIONALE -
 Titlurile de credit - documente sau
TITLURILE înscrisuri care îi conferă titularului
dreptul de a încasa sumele din textul lor
DE CREDIT la scadenţă

 Utilizarea titlurilor de credit în


relaţiile economice internaţionale:

 reflectă certitudine în efectuarea


plăţilor internaționale

 sunt negociabile, ceea ce permite


încasarea sumelor și înainte de
scadență

 pot circula prin girare sau andosare


 reprezintă documentul care prevede ordinul
CAMBIA necondiţionat prin care trăgătorul cere trasului să
plătească o sumă de bani beneficiarului sau la ordinul
acestuia, la cerere sau la un moment definit
 Caracterul internaţional al cambiei:
• menţionează cel puţin două locuri şi indică faptul că sunt situate în
state diferite
• necesită promovarea uniformităţii în aplicarea sa (UNCITRAL)
• presupune buna credinţă în respectarea obligaţiilor din
tranzacţiile internaţionale
 Clauzele cambiei internaţionale:
• denumirea de cambie
• ordinul necondiţionat de a plăti o sumă
• numele şi adresa persoanei care trebuie să
plătească suma
• numele şi adresa beneficiarului
• scadenţa
• locul plăţii
• data şi locul emiterii
• semnătura trăgătorului
Fig. 4.1. Utilizarea cambiei în plăţile internaţionale
 Cerinţe formale ale cambiei internaționale:
• definire concretă a sumei ce se plăteşte la scadenţă:
• suma + dobândă
• în tranşe la date succesive
• în tranşe la date succesive cu plata sumelor restante
• moneda de plată a sumei din cambie
• instrument plătibil la cerere
• instrument plătibil la un moment definit

 Transferul (girarea): constă în livrarea (predarea) de către


girant a instrumentului giratarului
 Formele girului: în alb şi special (plin)
 Categoriile de deţinători de cambie
• deţinător protejat: reprezintă acea persoană la care
drepturile din cambie nu sunt supuse nici unei
revendicări
• deţinător neprotejat: reprezintă acea persoană la care
drepturile din cambie sunt supuse revendicărilor din
partea oricărei persoane
• TRĂGĂTORUL se angajează ca la
dezonorarea cambiei prin Părţile implicate în
neacceptare sau prin neplată şi circuitul cambiei
la orice protest, să plătească
suma din cambie deţinătorului, internaţionale:
oricărui girant sau garant al
girantului
• TRASUL este obligat prin cambie,
dacă o acceptă, să plătească
conform termenilor acceptării
• GIRANTUL reprezintă persoana
care se angajează ca la
dezonorarea cambiei prin
neacceptare sau neplată şi la
orice protest să plătească suma
din instrument deţinătorului
• GARANTUL este persoana care
garantează plata, reprezentată
de obicei de o bancă
 Prezentarea cambiei :
• pentru acceptare: în toate cazurile în care este prevăzută expres sau în cazul
în care este plătibilă la o perioadă fixă după vedere sau cambia este plătibilă în
alt loc decât la rezidenţa (sediul) trasului; se prezintă debitorului (trasului);
• pentru plată, presupune prezentarea cambiei pentru plata sumei prevăzute
în document

 Dezonorarea cambiei:
• prin neacceptare se manifestă atunci când trasul refuză expres să
accepte cambia
• prin neplată se produce în cazul în care plata sumei este refuzată de către
tras sau dacă deţinătorul nu poate obţine plata la care este îndreptăţit
 Protestul reprezintă declaraţie scrisă de dezonorare, întocmită la locul
unde a fost dezonorat instrumentul, semnată şi datată de o persoană
autorizată și se poate efectua pe instrument sau pe un adaos ataşat la
acesta sau ca document separat
 CALCULUL SUMEI DE PLATĂ din
instrument se efectuează:

• conform cursului de schimb prevăzut


în instrumentul respectiv
• conform cursului de schimb la vedere
• pe baza cursului de schimb din data
scadenţei.

 în cazul dezonorării prin


neacceptare şi neplată suma de plată
se calculează:

• în funcţie de rata de schimb indicată


în instrument.

• la opţiunea deţinătorului, conform


ratei de schimb în vigoare la data
dezonorării sau la data plăţii efective.
BILETUL LA reprezintă instrumentul de plată din relaţiile
economice internaţionale prin care emitentul se
ORDIN angajează să plătească beneficiarului sau la
ordinul acestuia o sumă de bani la data şi locul
din document
 CLAUZE cuprinse de biletul la ordin:
• denumirea de bilet la ordin
• promisiunea necondiţionată de a
plăti o sumă determinată
• scadenţa
• locul plăţii
• adresa beneficiarului
• data şi locul emiterii
• semnătura emitentului

 CARACTERUL INTERNAŢIONAL:
• specifică cel puţin două locuri situate în state diferite
• promisiune necondiţionată de a plăti o sumă de bani beneficiarului
• este reglementat de UNCITRAL
Fig. 4.2. Efectuarea plăţilor internaţionale prin bilet la ordin
 instrument de plată din relaţiile economice internaţionale prin
CECUL intermediul căruia titularul unui cont creditor sau
beneficiarul unui credit dă ordin unei bănci să achite
suma înscrisă în document

 TRĂSĂTURILE CECULUI:  FORMELE CECULUI:


• se trage asupra unei bănci în limita
 în funcţie de beneficiar:
fondurilor emitentului
• cuprinde clauze: • cec nominativ
– denumirea de cec • cec la putător
• cec la ordin
– ordinul de efectuare a plăţii
– numele beneficiarului  după modul de încasare:
– suma care trebuie plătită
• cecuri nebarate
– numele şi adresa trasului • cecuri barate: barare generală,
– locul de plată barare specială
• cecul de virament
– data şi locul emiterii
• cecul documentar
– semnătura trăgătorului • cecul certificat
• proviziunea (acoperirea) cu • cecul de călătorie
disponibil
Fig. 4.3. Efectuarea plăţilor internaţionale prin intermediul cecului
CARTEA DE PLATĂ
(CARDUL)

instrument pe baza căruia deţinătorul are dreptul la o procedură


de autorizare şi plată a unor bunuri şi servicii sau de retragere a
unor sume de la automatele bancare
MENŢIUNI PE CARD

• denumirea şi sigla băncii


• holograma tridimensională
• numărul cardului
• numele posesorului autorizat
• durata de valabilitate;
• semnătura trăgătorului;
• sfera de aplicabilitate.
TIPURI DE CARDURI:
a) în funcţie de emitent:
• Carduri bancare
• Carduri nebancare

b)după modul de stocare a informaţiilor:


• carduri cu bandă magnetică
• carduri cu microprocesor

c) după sursa de acoperire a cheltuielilor:


• cărţi de debit (debit-carduri)
• cărţi de credit (credit-carduri)
AVANTAJELE CARDULUI:
• elimină riscurile utilizării numerarului

• simplifică operaţiile clientului la cumpărarea şi plata


mărfurilor

• reduce perioada de efectuare a decontărilor

• stimulează clienţii să cumpere mărfuri din anumite


reţele de magazine

• băncile percep comisioane mai mici

• oferă clienţilor dreptul de a obţine linii de credit


Fig. 4.4. Efectuarea plăţilor prin intermediul cardului
CURSUL DE SCHIMB ŞI IMPACTUL SĂU
ASUPRA RELAŢIILOR ECONOMICE
INTERNAŢIONALE

5
5.1 Cursul valutar: concept,
funcţii, forme
DEFINIREA CURSULUI DE
SCHIMB
 raportul valoric dintre
moneda unei ţări şi moneda
altei ţări
 preţul unei valute exprimat în
altă valută
FUNCŢIILE CURSULUI DE
SCHIMB:
TIPURI DE CURSURI DE  instrument de evaluare a
SCHIMB bunurilor şi a serviciilor din
relaţiile economice internaţionale

Curs oficial  instrument de conversie şi de


comparare a puterii de
Cursuri fixe cumpărare a monedelor
Cursuri fluctuante  mecanism de influenţă în
 Cursuri flotante relaţiile economice internaţionale
Determinarea cursului de schimb:
• pe baza cantităţii de aur reflectată de monede:
• în mod convenţional de autoritatea monetară
• prin confruntarea cererii şi a ofertei de valută
pe piaţă
• pe baza metodei cursului încrucişat:
(CROSS-RATE)
1 EUR = 4.9327 RON
1.0698 CHF = 4.9327 RON
1 CHF=4.6109 RON
1 EUR = 1.0698 CHF
• prin raportarea puterilor de cumpărare a două monede
CURSURILE DE SCHIMB FIXE PREVĂZUTE LA
BRETTON WOODS:

ARGUMENTE EFECTE NEGATIVE


 menţinerea stabilităţii  generează incertitudine în derularea
în schimburile tranzacţiilor comerciale internaţionale
economice internaţionale  rezervele valutare erau dirijate
 reducerea riscurilor din spre susţinerea cursului de schimb
contractele comerciale  politicile economice vizau
internaţionale susţinerea cursului de schimb şi nu
 administrare eficientă stimularea schimburilor economice
şi echitabilă a resurselor internaţionale
valutare.
 1971: renunţarea la cursurile de schimb fixe (± 1%)
 1971-1973: mecanismul cursurilor centrale (Acordul Smithsonian): cu
o variaţie de ± 2,25%
 martie 1973: generalizarea cursurilor valutare flotante
Flotarea cursurilor de schimb
Flotarea exprimă formarea raportului de
schimb al unei monede pe piaţa valutară, în
funcţie de cererea şi oferta de valută

Forme ale flotării cursului de schimb:


flotare concertată
flotare neconcertată
flotare pură (curată)
flotare impură (murdară)
Efecte pozitive ale Efecte negative ale
cursurilor flotante cursurilor flotante

 favorizează echilibrarea  amplifică riscurile din


spontană a balanţei de comerţul internaţional;
plăţi  imobilizează sume pentru
 reduce necesarul de acoperirea pierderilor din
rezerve valutare producerea riscului valutar
 asigură ajustarea  propagă inflaţia prin
economiei naţionale schimburile internaționale;
 descurajează  influenţează asupra
intervenţiile speculative raportului dintre export,
import şi producţia internă
 contribuie la formarea  pot determina aplicarea unor
unui nivel fundamentat măsuri protecţioniste de
al cursului de schimb către unele țări
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ ASUPRA
CURSULUI VALUTAR
După mediul din care exercită influenţă:
 factori interni
 factori externi
După natura lor:
 factori economici
 factori financiari
 factori monetari
 factori psihologici
După rolul lor:
 factori fundamentali
 alţi factori
FACTORI FUNDAMENTALI DE INFLUENŢĂ
ASUPRA CURSULUI DE SCHIMB
1) Situaţia balanţei de plăţi externe:
 deficitară → deprecierea monedei
 excedentară → aprecierea monedei
Balanţa de
plăţi Curs de schimb
externe
TEORIILE DE ORIENTARE KEYNESISTĂ

- fluxurile din balanța contului curent şi din balanța


contului de capital influenţează asupra cursului de
schimb
Deficit Deprecierea
ΔY > 0 Import > 0
comercial monedei

Export < 0 Deficit Deprecierea


ΔP > 0 comercial monedei
Intrări de Creşte Aprecierea
Δi > 0 capital cererea de monedei
monedă
2) Raportul dintre oferta de monedă şi cererea
de monedă (abordarea monetaristă)

OFERTA DE MONEDĂ = CEREREA DE MONEDĂ


M
  (i, Y )
P

Monetariştii susţin că: raportul de schimb:

P M  (i, Y )
CV  *  *  *
P M  (i, Y )
3) Dobânda – factor fundamental de influenţă
asupra cursului valutar
Ţara „A” Ţara „B”

Dobândă
Dobândă
scăzută
ridicată Intrări de valută

Excedent în Deficit în contul de


contul de capital capital

Aprecierea Deprecierea monedei


monedei
Dobânda mai exercită influenţă asupra cursului de
schimb astfel:

Creşterea Scăderea cererii


de bunuri şi Scăderea Aprecierea
ratei importurilor monedei
dobânzii servicii

Aprecierea
Scăderea masei monedei
monetare
Scăderea Creşterea Creşterea Deprecierea
ratei cererii de bunuri şi importurilor monedei
dobânzii servicii

Deprecierea
Creşterea
monedei
masei monetare
4) Preţurile
Teoria parităţii puterilor de cumpărare:
Alţi factori de influenţă
1) Raportul dintre cererea şi oferta de valută

•Importurile țării
Cererea de valută •Servicii internaţionale
dintr-o țară •Credite de rambursat
depinde de:
•Nivelul dobânzilor
•Ieşiri de capital
• exporturile țării
• încasările din servicii internaţionale
Oferta de
valută se • încasări din rambursarea creditelor
asigură din: • încasări din dobânzi
•intrări de capital
2) Extinderea sau restrângerea creditului
neguvernamental în economie

creşterea creşterea deprecierea


creditului masei monedei
neguvernamental monetare naţionale

creşterea creşterea deficit al balanţei


cererii de importurilor comerciale
bunuri şi
servicii deprecierea
monedei naţionale
scăderea scăderea masei aprecierea
creditului monetare monedei naţionale
neguvernamental

echilibrul balanţei
scăderea reducerea
contului curent
cererii de bunuri importurilor
şi servicii

aprecierea
monedei
naţionale
3) deficitul bugetar
4) politica de impozite

creşterea scăderea creşterea deficit al balanţei


impozitelor producţiei importurilor comerciale

deprecierea
monedei naţionale

echilibrarea
scăderea creşterea scăderea balanţei
impozitelor producţiei importurilor comerciale

aprecierea
monedei naţionale
5) politica în domeniul cheltuielilor publice
creşterea creşterea cererii de creşterea PIB
cheltuielilor bunuri şi servicii
publice
deficit al balanţei deprecierea
creşterea comerciale monedei
importurilor naţionale
6) politica de investiţii
creşterea creşterea producţiei creşterea
investiţiilor interne exporturilor

echilibrarea aprecierea
scăderea monedei
importurilor balanţei
comerciale naţionale
7) productivitatea muncii
Teoria protecţionismului (Mihail Manoilescu):
a) ţări industriale: pe > pg > pi
b) ţări agricole: pe < pg < pi

8) măsurile de politică economică

9) momentele ciclului economic

10) intervenţiile băncii centrale şi ale băncilor comerciale

11) factori psihologici


Influenţa cursului valutar asupra
relaţiilor economice internaţionale
Deprecierea monedei reflectă scăderea puterii de cumpărare a
monedei pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă la un moment dat
• gradul de depreciere se calculează astfel:
CV1  CV0
K dp 
CV0
• efectele
deprecierii stimulează exporturile
unei valute: frânează importurile
avantajează debitorii
dezavantajează creditorii
Influenţa cursului valutar asupra
relaţiilor economice internaţionale
Aprecierea monedei exprimă creşterea puterii de cumpărare a
unei monede faţă de alte valute pe piața valutară în funcție de
cerere și ofertă
• gradul de apreciere se determină astfel: CV0  CV1
K ap 
CV0

• efecte ale aprecierii îngrădeşte exporturile


unei valute:
stimulează importurile
dezavantajează debitorii
avantajează creditorii
• Teoria elasticităţii susţine că efectele deprecierii
monedei unei țări asupra echilibrului balanţei de plăţi
externe, depind de elasticitatea preţurilor bunurilor
destinate exporturilor şi elasticitatea preţurilor
bunurilor importate.

•Ec: > 1, cerere relativ elastică la preţ:


•Devalorizarea/deprecierea contribuie la
îmbunătăţirea situaţiei balanţei de plăţi

= 1, cerere unitar elastică la preţ


< 1 cerere relativ inelastică la preţ:
•Devalorizarea/ /deprecierea influenţează negativ
balanţa comercială
Teoria absorbţiei
• devalorizarea /deprecierea are efecte pozitive asupra balanţei
comerciale în cazul creşterii produsului naţional brut şi a
scăderii absorbţiei interne.
• Efectele devalorizării valutei sub forma curbei în „J”

Soldul balanţei comerciale


+
Timpul
0
Efectul-preţ al Efectul-volum
devalorizării/
deprecierii
al devalorizării/
deprecierii
- T0 T1 T2 T3
 Cercul vicios dintre deprecierea monedei şi deficitul
balanţei de plăţi

 Cercul virtuos dintre aprecierea monedei şi balanţa


de plăţi
Riscul valutar şi măsuri de protecţie

Riscul •reflectă probabilitatea de a se înregistra pierderi


valutar: din contractele comerciale internaţionale datorită
modificării cursului de schimb al valutei

•afectează pe exportatori şi importatori

Poziţia  diferenţa între devizele primite şi de primit şi


de devizele care urmează să fie predate
schimb:
 poate fi:
 lungă R>D
 scurtă R< D
 fermă R = D
Măsuri contractuale de atenuare a efectelor
negative ale riscului valutar
 clauza aur
clauza valutară K  CV1  CV0 ; K
CV1
1
CV0 CV0
S1  S0  (S0  K ); S1  S0 (1  k )

 clauza coşului valutar 


1 c11 c 21 c 31 c1n 
K   1  2  3  ...  n   1
n 
c 0 c 0 c 0 c0 
 c11 c 21 c 31 c1n 
K   p1 1  p2  p3  ...  pn n   1
 c c0 
2 3
0 c 0 c0

 clauza Drepturilor Speciale de Tragere

 clauza de revizuire a preţurilor


Măsuri extracontractuale de atenuare a efectelor negative ale riscului
valutar

metoda creditelor paralele


acoperirea la termen pe piaţa
valutară
solicitarea amânării plăţii
sumelor datorate sau a încasării
sumelor în valută din exporturi
cu anticipaţie
includerea unor rezerve în
preţuri pentru a acoperi
pierderile generate de riscul
valutar
PAUZĂ
6
Sfera pieţei valutare:
 centrul sau locul în care se confruntă cererea şi oferta de
valută şi se stabileşte cursul de schimb

 este formată din bănci şi case de schimb

 modulde organizare și funcţionare se reglementează de către


banca centrală
PARTICIPANȚII PE PIAȚA VALUTARĂ

BANCA
CENTRALĂ

BĂNCILE BĂNCILE
COMERCIALE COMERCIALE
Oferta Cererea
SOCIETĂȚILE de valută de valută SOCIETĂȚILE
COMERCIALE COMERCIALE

INSTITUȚII Cursul valutar INSTITUȚII


PUBLICE ȘI PUBLICE ȘI
ORGANIZAȚII ORGANIZAȚII
 extinderea şi diversificarea relaţiilor economice
internaţionale
 tendinţele de liberalizare a politicilor valutare
 generalizarea cursurilor flotante
 amplificarea mişcărilor de capital
 perfecţionarea tehnicilor şi a modalităţilor de efectuare a
plăţilor internaţionale
 intervenţiile băncilor centrale
Operații pe piețele valutare

1. la 2. la 3. Arbitraj 5. Swap 6. Hedging


4. Speculative
vedere termen valutar valutar valutar
I. Operaţiilela vedere (spot):
 Cursul la vedere (la cumpărare/la vânzare)
 Spread = (curs de vânzare – curs de cumpărare)/
curs de vânzare x 100

II. Operaţiile la termen (Forward)


CVS  Db  T
CVT ( Fwd ) 
360(12) 100
a) CT>CS → REPORT (R); R = CT – CS; CT=CS+R
b) CT<CS → DEPORT (D); D = CS– CT; CT=CS–D

-R şi D, se pot exprima şi prin puncte swap;

-1 punct swap= 1/10.000=0,0001


-EX: Cs EUR/USD: 1.1427
R: 200 sau
D: 175
- R sau D se exprimă şi în procente pe an:

R ( D ) 360(12)  100

Cs T
III. Operaţii de arbitraj valutar:
Trăsături:
 atenuarea diferenţelor de preţ dintre diferite pieţe
 obţinerea de câştiguri cu risc minim
Forme
 direct

 la termen:
◦ pe o singură piaţă
◦ pe 2 pieţe
 combinat cu arbitrajul dobânzilor
IV. Operaţiuni speculative:

 operaţiuni efectuate pe pieţele valutare în vederea realizării unui câştig din diferenţele de
curs valutar.
 se individualizează prin expunerea voluntară la risc şi se bazează pe anticipaţiile cu
privire la variaţia cursurilor de schimb.
 dacă anticipaţiile se adeveresc, speculatorul obţine câştig; în caz contrar, el va înregistra
pierdere.
Speculaţie à la hausse
FORME
◦ speculaţie activă: Speculatorul anticipează la un anumit termen o creştere a
 la vedere cursului de schimb al unei valute: va cumpăra la termen
valuta respectivă şi o va vinde la vedere la termenul
 la termen respective.

◦ speculaţie pasivă: Speculaţie à la baisse


 la vedere
 la termen Speculatorul anticipează la un anumit termen o scădere a
cursului de schimb al unei valute: va vinde la termen valuta
respectivă şi o va cumpăra la vedere la termenul respectiv
V. Swap valutar:
 cumpără la vedere valuta şi o vinde la termen sau
 vinde la vedere valuta şi o cumpără la termen

VI. Operaţiuni de hedging valutar

 t0: Vexp. : 1000.000USD; 1 EUR= 1.1815 USD


 CUMPĂRĂ la termen EURO CU 1000.000USD:
1milion/1.1815= 846.381,72 EUR
 t1: se încasează de la importator 1000.000USD
ŞI SE PREDĂ BĂNCII
Apariţie: 1972 în cadrul departamentului IMM din cadrul pieţe
din Chicago
 Băncile comerciale
Participanții:  Firmele de curtaj
 Brokeri
 Cumpărătorii și vânzătorii de
contracte futures
 Speculatorii
Trăsături:
 exprimă angajamentul de a preda sau de a primi o
anumită sumă într-o valută la o dată menţionată şi la
un preţ stabilit (preţ futures)
 au o mărime standardizată
 scadenţe fixe: martie, iunie, septembrie, decembrie
 fluctuaţia minimă a valorii contractului futures
 livrările efective de valută la contractele futures sunt
reduse
Contract Forward Contract Futures
negociate de părţi standardizate
Contract privat încheiat între Contract standard pentru fiecare partidă
cele două părţi şi camera de compensaţie
Dificultate în a adopta o Închiderea poziţiei iniţiale printr-o
poziţie inversă poziţie inversă
Profitul (pierderea):data Contractele sunt valorizate la preţul
cedării activelor monetare din fiecare zi
Baza:

 Baza = Cursul spot - Cursul „futures”


 Baza de echilibru (BE):
T
BE  CV ( I eurodolari  IV )
360

 Diferenţa
din revânzarea contractului (Δc):
∆c = n×Vs× (Pf1- Pf0)
c  n  p  f m
 exportatorul vinde un număr (n) de contracte la Pf0
Vce
n
Vs
 la scadenţa creanţei comerciale:
 exportatorul îşi inversează poziţia iniţială de vânzător,
respectiv cumpără n contracte futures
Df = n x Vs x (Pf0 – Pf1)

 vinde pe piaţa la vedere suma în valută încasată de la


importator: Ds = Vc(Cs1 – Cs0)

Dt = Df ± Ds
 importatorul cumpără un număr (n) de
contracte la Pf0
Vc
n
Vs

 la scadenţa datoriei comerciale:


 importatorul îşi inversează poziţia iniţială de
cumpărător, respectiv vinde n contracte futures
Df = n x Vs x (Pf0 – Pf1)

 cumpără pe piaţa la vedere suma în valută


necesară:
Ds = Vc(Cs1 – Cs0)
Dt = Df ± Ds
Pieţele opţiunilor pe piaţa „en gross”
valute:
piaţa „en detail”
contracte de opţiuni
după modul de negociate pe pieţele
negociere: interbancare
Contractele contracte de opţiuni
de opţiuni pe standardizate
valute:
după modul de opţiuni europene
exercitare: opţiuni americane
după dreptul opţiuni CALL
cumpărătorului opţiuni PUT
 Exportatorii
 importatorii
 Investitorii
 Arbitragiştii
 Băncile
 Speculatorii
TRĂSĂTURILE CONTRACTELOR DE OPȚIUNI
 Contractul de opţiuni pe valute: raport între două părţi prin care
se asigură dreptul de cumpărare sau de vânzare a unei sume în
valute la un preţ determinat, precum şi de renunţare la o
anumită scadenţă.

 Cumpărătorul dobândeşte dreptul de a cumpăra (opţiunea call)


sau de a vinde (opţiunea put) o anumită sumă în valută, precum
și posibilitatea de renunțarea la opțiune;

 Vânzătorul unei opţiuni are obligaţia să vândă (în cazul


opţiunii call) sau să cumpere (în cazul opţiunii put) suma în
valută

 Opţiunile pot fi revândute sau răscumpărate pe piață


TRĂSĂTURILE CONTRACTELOR DE OPȚIUNI

Valoarea contractului de opţiuni diferă în funcţie de


pieţele pe care se negociază

Preţul de exercitare al opțiunii se stabileşte de cele


două părţi ale contractului

Preţul opţiunii, respectiv suma pe care o plătește


cumpărătorul vânzătorului se numeşte primă

 durata unei opţiuni este limitată prin contract


Opţiuni CALL
plătește prima
Cumpărător Vânzător
CALL CALL

exercită opţiunea la scadenţă


(sau până la scadentă)
ori renunţă la opțiune

încasează prima
Vânzător Cumpărător
CALL CALL
cedează suma în valută din
contractul de opțiune
Opţiuni PUT
plătește prima
Cumpărător Vânzător
PUT PUT

exercită opţiunea ori renunţă la


opțiune

încasează prima
Vânzător Cumpărător
PUT PUT
primeşte suma în valută din
contractul de opțiune
PRIMA:
 reprezintă prețul contractului de opțiuni
 este formată din:
valoarea propriu-zisă (intrinsecă)
valoarea perioadei (diferenţa dintre preţul opţiunii şi
valoarea intrinsecă)

Via = CVs – PE
Valoarea CALL
Vie = CVt - PE
propriu- zisă
a opţiunii: PUT Via = PE - CVs

Vie = PE - CVt
TIPURI DE OPŢIUNI

Opţiuni “în bani”

cumpărătorul opţiunii de cumpărare (CALL) realizează


câştig (C) în cazul în care PE<CVs
C=CVs – PE

cumpărătorul opţiunii de vânzare (PUT) realizează câştig


(C) în cazul în care PE>CVs

C= PE – CVs
Opţiuni “fără bani”

a) cumpărătorul opţiunii de cumpărare (CALL)


înregistrează pierdere (Pi) în cazul în PE>CVs
Pi = PE – CVs

b) cumpărătorul opţiunii de vânzare (PUT) poate


înregistra pierdere dacă PE<CVs

Pi=CVs – PE
Opţiuni „la bani”:

-cumpărătorul call: - cumpărătorul put:


Rezultat financiar= 0 Rezultat financiar= 0
1) CUMPĂRAREA UNEI OPŢIUNI CALL

Profit

PE
0
PE+p CV (cursul la
p vedere al valutei)

Abandonează Exercită

CVs>PE+p; Câştig = CVs – (PE + p)


2) VÂNZAREA UNEI OPŢIUNI CALL

3) CUMPĂRAREA UNEI OPŢIUNI PUT 4) VÂNZAREA UNEI OPŢIUNI PUT

PE-p

PE-p

CVs < PE -p
Câştig = PE– (CVs +p)
 exportatorul, la încheierea  mărime standardizată sau negociată
contractului de export,  preţ de exercitare (PE)
cumpără opţiuni  plăteşte o primă (p)
„PUT”

 la scadenţa sau până la CVs < PE


scadenţa contractului de •Exportatorul exercită opţiunea de vânzare
opţiune: şi obţine o diferenţă
Rf = PE- (CVs+p)

CVs > PE
•Cumpărătorul renunţă la opţiunea PUT şi
pierde prima. Vinde suma în valută din
export pe piaţa la vedere.
Acoperirea riscului valutar al unui importator

 la  Mărime
încheierea standardizată sau
contractului comercial,
negociată
cumpără
importatorul
 Preţ de exercitare (PE)
opţiuni “CALL” pe
valută
 Plăteşte o primă (p)
 importatorul, la a) CVs > PE
scadenţa sau până la •Cumpărătorul exercită opţiunea şi cumpără
scadenţa contractului de valuta din contractul de opțiune
opţiune:

Rf = CVs- (PE+p)
b) CVs < PE
•Cumpărătorul renunţă la opţiune, pierde
prima şi cumpără valuta de pe piaţa la
vedere