Drepturile copilului minor

Două Protocoale Opționale adiționale la Convenția pentru Drepturile Copilului au fost adoptate la 25 mai 2000. Primul
Protocol interzice implicarea copiilor în conflicte militare, iar cel de-al doilea interzice vânzarea acestora, prostituția și
pornografia infantilă. Ambele protocoale au fost ratificate de peste 150 de state.

Un al treilea Protocol Opțional a fost adoptat la New York, în decembrie 2011, privind procedura comunicărilor, care va
permite copiilor sau reprezentanților acestora să depună plângeri individuale pentru încălcarea drepturilor copiilor.
Documentul a intrat în vigoare la 14 aprilie 2014.

Fiecare copil are dreptul la viață, la educație, la o dezvoltare armonioasă și la viață de familie, Convenția
consacrând „principiul interesului superior al copilului” (art. 3). 
    Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților
copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal, în
determinarea acestuia avându-se în vedere cel puțin următoarele aspecte: nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de
educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; 

opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; 

istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență
asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; 

capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor
concrete ale acestuia; 

menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament. 

Dreptul copilului la nume

Copilul se înregistrează imediat după nașterea sa și are, prin naștere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie
si, în măsura posibilului, dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit de aceștia.

Statele părți vor veghea ca aplicarea acestor drepturi să respecte legislația lor națională și obligațiile pe care acestea și le-
au asumat în temeiul instrumentelor internaționale aplicabile în materie, în special în cazul în care nerespectarea acestora
ar avea ca efect declararea copilului ca apatrid.

art. 7, Convenție

Din momentul naşterii copilul are dreptul la un nume şi este înregistrat conform prevederilor Codului familiei.

Fiecare copil are dreptul la o cetăţenie. Temeiul şi condiţiile de dobîndire şi schimbare a cetăţeniei copilului sunt stabilite
de legislaţie.

Art. 5, Lege

Copilul are dreptul la un nume de familie şi prenume. Acesta dobândește numele de familie al părinţilor săi. Dacă părinţii
poartă nume de familie diferite, copilul va lua numele de familie al tatălui sau al mamei, în baza acordului comun al
acestora. Copilul va purta un prenume simplu sau unul compus din două prenume, potrivit voinţei ambilor părinţi.
În caz de litigiu între părinţi privind numele de familie şi/sau prenumele copilului, decide autoritatea tutelară locală.
 

În baza cererii comune a părinţilor (sau a unuia dintre ei), organul stare civilă poate schimba numele de familie şi/sau
prenumele copilului care nu a atins vîrsta de 16 ani. În caz de litigiu între părinţi, problema privind schimbarea numelui de
familie şi/sau a prenumelui copilului este soluţionată de către organul stare civilă, cu concursul autorităţii tutelare locale în
a cărei rază teritorială îşi are domiciliul minorul, ţinîndu-se cont în exclusivitate de interesele copilului. Schimbarea numelui
de familie al ambilor părinţi atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului, iar în cazul schimbării numelui de
familie al unuia dintre părinţi, numele de familie al copilului poate fi schimbat în baza acordului comun al părinţilor. În lipsa
unui atare acord, decide autoritatea tutelară locală. Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului care a
atins vîrsta de 10 ani se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia.

Drepturile și obligațiile părinților

Odată cu atestarea provinienței copilului

părinții au față de acesta drepturi și obligații:1)drepturi și obligații cu referire la persoana copilului.2)drepturi și obligații cu
referire la bunurile copilului .3)Litigiile privind educația copiilor.4)Litigii privind determinarea locului de trai al
copilului;5)Litigii privind exercitarea drepturilor părintești în cazul când părinții locuiesc separat;6) Litigii între părinți și alți
membri ai familiei.

Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:

1)se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere; 2)refuză să ia copilul din
maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-o instituţie de asistenţă socială sau alta similară; 3)fac abuz
de drepturile părinteşti; 4)se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la
inviolabilitatea sexuală a copilului; 5)prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului; 6)suferă de alcoolism
cronic sau de narcomanie; 7)au săvîrşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului.

Părinţii pot fi restabiliţi în drepturile părinteşti dacă au încetat împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste
drepturi şi dacă restabilirea în drepturile părinteşti este în interesul copilului. Restabilirea în drepturile părinteşti se face pe
cale judecătorească, în baza cererii persoanei decăzute din aceste drepturi, cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare
teritoriale. Restabilirea în drepturile părinteşti faţă de copilul care a atins vîrsta de 10 ani se admite ţinîndu-se cont de
opinia copilului. Dacă copilul a fost adoptat şi adopţia nu a fost desfăcută, hotărârea privind decăderea din drepturile
părinteşti poate fi anulată fără restabilirea drepturilor şi obligaţiilor de părinte.

Luarea copilului fără decădere din drepturile părintești

 La cererea autorităţii tutelare, instanţa judecătorească poatesă decidă luarea copilului de la părinţi fără decăderea
acestora din drepturile părinteşti, dacă aflarea copilului împreună cu părinţii prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea
lui.          

  Dacă există un pericol autoritatea tutelară locală poate decide luarea copilului de la părinţi, comunicând acest fapt
procurorului în termen de cel mult 24 de ore.
   Cererea privind luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din drepturile părinteşti se examinează cu
participarea obligatorie a autorităţii tutelare, în a cărei evidenţă se află copilul.
   La cererea părinţilor, instanţa judecătorească poate să le înapoieze copilul dacă aceasta nu contravine intereselor
copilului

 În acest caz părinții pierd dreptul:1)de a comunica cu copilul, 2)de a participa personal la educaţia copilului,3)de a
reprezenta interesele copilului

Părinţii de la care a fost luat copilul pot avea întrevederi cu acesta, doar cu permisiunea autorităţii tutelare în a cărei
evidentă se află copilul și în baza avizului pozitiv al autorităţii tutelare locale în a cărei rază locuiesc părinţii copilului.