Sunteți pe pagina 1din 26

Ghid de bune practici în advocacy

privind expertiza FOND

București 2015

Toate drepturile asupra acestei publicaţii aparţin Federaţiei Organizațiilor


Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România – FOND.
Orice reproducere integrală sau parţială, indiferent de mijloacele tehnice utilizate,
fără consimţământul scris al FOND, este interzisă.
Toate drepturile asupra acestei publicaţii aparţin Federaţiei Organizațiilor
Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România – FOND.
Orice reproducere integrală sau parţială, indiferent de mijloacele tehnice utilizate,
fără consimţământul scris al FOND, este interzisă.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să contactați echipa FOND –
office@fondromania.org

FOND este o marcă înregistrată.

Materialul a fost elaborat în cadrul proiectului „Consolidarea Capacității FOND și


a Organizațiilor Membre în Domeniul Cooperării pentru Dezvoltare în România”

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 –2014, în cadrul Fondului ONG în
România.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a


granturilor SEE 2009 – 2014.
Pentru elaborarea acestui document dorim să le mulțumim membrilor FOND care
au contribuit cu informații utile pentru redactarea acestuia:

 Angela Achiței – Fundația Alături de Voi România


 Valentina Lazăr – Asociația Activi pentru Viitor
 Romina Matei - Institutul Intercultural Timișoara
 Cristina Rigman – Pro Vobis - Centrul Național de Resurse pentru
Voluntariat
Cuprins

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare - FOND ..... 6


Advocacy versus lobby și campanii de conștientizare.................................. 8
Care sunt pașii realizării unei campanii de advocacy? ........................... 11
Lobby și campaniile de conștientizare ................................................... 12
Campaniile de conștientizare ..................................................................... 12
5 paşi în elaborarea campaniilor: ........................................................... 13
Advocacy și implicarea FOND ..................................................................... 15
Inițierea unui grup național de tip multi-actor pe tema educației pentru
dezvoltare/globale ................................................................................. 17
Școala Română de Dezvoltare și noua lege privind politica de cooperare
pentru dezvoltare ................................................................................... 17
Principalele demersuri de advocacy întreprinse de membrii FOND .......... 19
Cuvânt înainte – de ce “încă” un ghid de bune practici?

A face advocacy este poate una dintre cele mai dificile experiențe într-o organizație
neguvernamentală, mai ales în România. Resursele insuficiente sunt o adevărată
provocare, îndeosebi când vine vorba de colaborarea cu autoritățile publice.

Cu toate acestea, există numeroase experiențe pozitive în rândul membrilor noștri


pe care am dori să le evidențiem în acest material și care pot servi drept modele
de bună practică pentru alte organizații din România sau țări care parcurg un traseu
similar României în perioada de tranziție.

Peste tot în lume mișcările sociale au fost cele care au produs schimbare. De la
apărarea drepturile fundamentale și până la inițiativa înființării de noi servicii
sociale care să răspundă nevoilor comunității, advocacy a devenit o componentă
foarte importantă în activitatea organizațiilor. Practica a arătat că de cele mai
multe ori schimbarea se produce atunci când există planuri concrete și coerente,
dar și persoane resursă și coaliții care să ducă mai departe efortul grupului de
inițiativă.

Tocmai de aceea ne-am propus ca acest material să cuprindă atât o componentă


teoretică, dar mai ales una practică în care să arătăm câteva exemple ce au condus
la schimbarea legislației sau rezolvarea concretă a unor probleme ce afectau
comunitatea.

Metodologia utilizată - pentru realizarea acestui material a fost utilizată metoda


calitativă – analiza datelor disponibile online, interviurile semi-structurate cu
membrii FOND, un chestionar ce a urmărit culegerea de date cu privire atât la
numărul inițiativelor de advocacy realizate, dar mai ales la demersul întreprins.

Adriana Zaharia
Coordonator Policy & Advocacy FOND
Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND

FOND reprezintă 39 de organizații neguvernamentale cu activitate în domenii precum


democrația și buna guvernare, drepturile copilului, mediu, migrație, tineret, servicii sociale
și cu expertiză în țările din zona Mării Negre, Europa de Est, Balcani, Orientul Mijlociu și
Africa. Misiunea FOND este de a contribui la dezvoltarea şi implementarea unei politici
coerente şi eficiente a României în domeniul cooperării pentru dezvoltare internaţională şi
ajutorului umanitar, de a creşte capacitatea organizaţiilor membre de a educa publicul larg
cu privire la cooperarea pentru dezvoltare internaţională, prin implementarea de proiecte
şi programe specifice, networking, instruire, cercetare, dezvoltare de politici publice şi
activităţi de advocacy.

La nivel naţional, FOND reprezintă principalul partener de consultare şi colaborare cu


Ministerul român al Afacerilor Externe - MAE în eforturile de dezvoltare şi implementare
ale politicii naţionale de cooperare pentru dezvoltare conform Protocolul de Colaborare
încheiat între cele două instituții, semnat în martie 2013.

Începând cu 2011, FOND este membru activ în Confederaţia Europeană a ONG-urilor


pentru Ajutor Umanitar şi Dezvoltare (CONCORD). FOND a fost membru observator în
perioada 2007-2011.
FOND este membru al Forumului Internațional al Platformelor Naționale de ONG (IFP),
participând la Conferința de Constituire în octombrie 2008 la Paris (Franța).
Din 2013, FOND reprezintă prin Forumul ONG de la Marea Neagră sub-regiunea Mării Negre
și Balcani în cadrul regiunii europene – membră a CSO Partnership for Development
Effectiveness (CPDE).
Direcțiile strategice FOND pentru perioada 2015-2020:

1. CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII FEDERAȚIEI


ȘI A ORGANIZAȚIILOR MEMBRE

2. CREȘTEREA GRADULUI DE CONȘTIENTIZARE


A DOMENIULUI COOPERĂRII PENTRU
DEZVOLTARE ȘI ASISTENȚEI UMANITARE

3. INFLUENȚAREA POLITICILOR PUBLICE ȘI


ADVOCACY LA NIVEL NAȚIONAL, REGIONAL,
EUROPEAN ȘI INTERNAȚIONAL
Organizațiile membre FOND:

CENTRAS – Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale


Confederaţia CARITAS România
Salvaţi Copiii România
Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom
Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Locală
Fundația World Vision România
Fundaţia SynergEtica
Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resurse Umane - “AUR”
Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală
Fundaţia "Alături de Voi" România
Centrul de Resurse – CREST
Fundaţia pentru Schimbări Democratice
Asociația CONECT (fosta Asociație pentru Dezvoltarea Organizației SAH ROM)
Fundaţia „Euro-Asia Promotion and Cultural Foundation”
Fundaţia Estuar
Organizaţia Tineretului Liber Botoşani
Asociaţia pentru Integrare Europeană „Repere”
Asociația Opportunity Associates
Asociația A.R.T.Fusion
Asociația Tineri pentru Viitor 2006
PRO VOBIS - Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat
Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor - ADRA
Asociația Little People
Asociația Dunăre.EDU
Asociația Agenda 21
Institutul Intercultural Timișoara
Asociația de Cooperare Transfrontaliera "Euroregiunea Dunărea de Jos"
Centrul pentru Resurse Civice
Asociația Activi pentru Viitor
Centrul Român de Politici Europene
Habitat for Humanity România
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Asociația Mai Bine
Fundația Dezvoltarea Popoarelor
Asociația Novapolis - Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare
Asociația Română pentru Cooperare și Dezvoltare Internațională – ARCADIA
Asociația Bankwatch România
Asociația React
Romanian Youth Movement for Democracy
Advocacy versus lobby și campanii de conștientizare

Advocacy este ceea ce duce la schimbarea socială și se referă la influențarea


deciziilor luate de guverne cu privire la diverse situații și alocare de resurse – într-
un cuvânt politici publice.

Advocacy – mai multe fețe, aceeași înțelegere: este un termen complex ce


însumează diverse activități de tipul lobby, campanii de conștientizare, lucrul cu
mass-media, crearea de coaliții.

Advocacy constă în totalitatea eforturilor organizate și a acțiunilor ce au la bază


realitatea – ceea ce este. Acestea preiau problemele invizibile sau ignorate și
urmăresc influențarea atitudinii publice, implementarea de legi și politici publice
pentru ceea ce ar trebui să fie.

Advocacy înseamnă schimbarea relațiilor de putere între instituții și oamenii


afectați de deciziilor acestora, ceea ce duce la însăși schimbarea din cadrul
instituțiilor și îmbunătățirea vieții oamenilor.

(David Cohen, Rosa de la Vega, Gabrielle Watson – Advocacy for social justice – a
global action and reflection guide)

acțiuni
organizate

Advocacy

beneficiul
comunității
În contextul cooperării pentru dezvoltare, advocacy
se poate referi la presiunea pusă asupra membrilor
din guverne pentru a menține angajamentele
internaționale asumate – spre exemplu, creșterea
bugetului național dedicat activităților ONG în
domeniile cooperare pentru dezvoltare, educație
globală/pentru dezvoltare, asistență umanitară.

Sursa foto: http://lobby-advocacy.ro/

Advocacy în acțiune
Acțiunile de advocacy ce pot fi întreprinse sunt diverse și depind de o serie de
factori1:

 Voința politică și cât de receptivi sunt oamenii politici la schimbarea


propusă
 Dacă problematica adusă în discuție există la nivel local, național, regional
sau internațional
 Dacă problematica este de tip macro sau de de tip micro ca și impact

Tipuri de activități întreprinse pe care le putem numi advocacy

organizarea de evenimente publice - mese rotunde, conferințe, întâlniri tematice, dezbateri,


etc

realizarea de campanii media

realizarea de materiale de promovare și informare cu privire la problematică

1David Cohen, Rosa de la Vega, Gabrielle Watson – Advocacy for social justice – a global
action and reflection guide, p. 8.
Înainte de începerea unei campanii de advocacy este important de stabilit:

 Obiectivele sunt pe termen scurt, mediu sau lung?


Obiectivele trebuie să fie SMART și cât mai clare, de preferat cele pe
termen lung trebuie să fie defalcate în obiective mai restrânse
Obiectivele trebuie să țină cont de mai multe aspecte ce țin de dinamica
organizației/instituției și de “bucătăria internă” a acesteia
Este important să se țină cont dacă obiectivele adresate pun accentul pe
nivelul local, național sau internațional
 Cine suntem?
Care este elemenul de identitate?
Pe cine reprezentăm?
Care sunt sursele de putere?
Cum ne legitimăm credibilitatea?
Care sunt riscurile de care ne temem?
Cum ne propunem să lucrăm ca și grup? Cu cine?
 Care este problema?
Pe cine afectează această problemă?
Ce cauzează problema?
Cine este responsabil de rezolvarea ei?
Care sunt posibilele soluții?
Care va fi impactul acestor soluții?

Pentru De către
ce cine

Cu cine
Care sunt pașii realizării unei campanii de advocacy?

Problema

Evaluare Obiectiv (e)

Viziunea
Mesajul
noastră

Planul de Analiza
acțiune contextului

Audiența
Riscuri
Resurse
Lobby și campaniile de conștientizare

Lobby - joc strategic de transmitere a informaţiei” – David Austen-Smith


“Lobby este sub-produsul natural al unui stat care funcţionează greşit. Şi, cu cât
statul derapează, cu atât lobby-ul prosperă/.../. Lobby-ul există, în primul rând
pentru a ne scăpa de birocraţiile somnolente, adică incompetente, le lobby est « un
mal nécessaire – Michel Vastel

Lobby poate fi definit drept modalitatea de a influența factorii de interes în


favoarea rezolvării unei probleme. Relația dintre lobby și advocacy este ca de la
parte la întreg. Ne putem folosi de acest instrument petru atingerea obiectivelor
de advocacy. Prin lobby putem înțelege activități de genul – realizarea de întâlniri
față în față, întâlniri de lucru, trimiterea de scrisori de poziție,

Sursa foto: https://www.acsmeetings.org/graduates/elevator-speech

Campaniile de conștientizare

Acestea sunt foarte importante în atingerea obiectivelor de advocacy pe care ni


le-am propus, având rolul de a aduce în atenția publicului problematica noastră.
Campaniile dau voce acțiunilor noastre și ne ajută de asemenea la atragerea
sprijinului public.

Elementele de succes ale unei campanii includ 2:


 locaţia – spaţiu cu trafic (exemplu: staţia de metrou);

2Informațiile au fost furnizate în cadrul trainingului organizat de FOND în noiembrie 2015


pe tema campaniilor de conștientizare publică.
 crearea unui moment de presă /happening cu scopul de a atrage atenţia
şi a promova activitatea şi în rândul media - este important ca media să
primească cifre, informaţii concrete din surse autorizate;
 transformarea ideii într-o poveste care să genereze emoţie (exemplu: să
le oferi oamenilor cu care interacţionezi convingerea că implicarea lor
aduce o schimbare în urma campaniei – sentimentul puterii);
 continuarea campaniei şi după finalizarea acesteia - spre exemplu crearea
unei pagini speciale pe site care să menţină persoanele informate despre
ce s-a reuşit, care a fost rezultatul implicării lor, etc;
 înţelegerea spaţiului public ca o scenă publică – cu actori, roluri, interese,
audienţe, vizibilitate, reacţie, dialog, interdependenţe, imagine,
notoritate, competiţie;
 este foarte important conţinutul proiectului, şi nu doar campania
propriu-zisă;
 alegerea stakeholderilor şi abordarea potrivită a lor – este importantă
cunoaşterea agendei acestora şi suprinderea legăturii între activitatea pe
care dorim să o promovăm şi activitatea lor (spre exemplu, de urmărit
programele electorale, declaraţiile susţinute, etc) ;
 relaţionarea cu autorităţile şi parteneriatele cu acestea;
 crearea de parteneriate media – publicaţii, jurnalişti, studenţi la studii
de arte, etc.

5 paşi în elaborarea campaniilor3:

1. gândirea campaniei – realizarea unei analize SWOT sau PEST înainte,


analiza agendei publice şi unde se regăseşte tema campaniei propuse în
acest sens;
2. definirea – nevoilor, obiectivelor, tacticilor;

3 Ibidem.
3. traducerea mesajelor – este important de arătat urgenţa mesajului
transmis (spre exemplu: « Dacă nu vei reacţiona acum, schimbarea
climatică va duce la moartea urşilor polari », « se întâmplă acum,
acţionează ») - mesajul trebuie să transmită emoţie, dar să şi incite la
reacţie imediată, mobilizare. Omul trebuie scos din confortul lui cotidian
prin intermediul unei campanii şi să îi facă să acţioneze.
In momentul în care vrem să traducem ce avem de comunicat trebuie să
ştim foarte clar ce semnificație vrem să aibă. Tehnic, mesajul nostru poate
fi declinat astfel încât dacă creăm diverse asocieri de mesaje, acesta se
poate duce spre mai multe grupuri ţintă.
4. implementarea campaniei ;
5. evaluarea – aceasta ar trebuie făcută permanent, nu doar la final.

Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/mkhmarketing/8539048913/


Advocacy și implicarea FOND

Încă de la fondarea Federației (2007) advocacy a fost unul din elementele cheie
aflate pe agenda de lucru. Pentru a putea operaționaliza acest concept a fost creat
Grupul de Lucru Policy Advocacy din cadrul FOND a cărui principală misiune era
înfluenţarea dezbaterii politice şi a formulării politicilor privind cooperarea
internaţională pentru dezvoltare în România, creşterea legitimităţii şi promovarea
intereselor organizaţiilor membre FOND ca parteneri strategici ai statului român
prin influenţarea politicilor de cooperare pentru dezvoltare care au un impact
asupra organizaţiilor neguvernamentale şi urmărind accesul ONG la finanţarea
publică de asistenţă pentru dezvoltare.

Concret, FOND și-a propus să promoveze acest domeniu nou pentru România după
aderarea la Uniunea Europeană și să determine statul român să investească
corespunzător în cooperarea pentru dezvoltare și eforturile organizațiilor
neguvernamentale.

De-a lungul timpului, federația a participat activ în cadrul evenimentelor naționale


și a reuniunilor organizate de Ministerul român al Afacerilor Externe și a fost alături
de MAE în delegațiile oficiale la cele mai importante evenimente pe agenda
internațională a dezvoltării (Zilele Europene ale Dezvoltării 2007 - 2011, Forumul la
Nivel Înalt privind Eficacitatea Asistenței pentru Dezvoltare 2011).

La nivel național, FOND a reprezentat un partener constant de dialog prin


prezentarea recomandărilor privind îmbunătățirea politicii de cooperare pentru
dezvoltare, bazate pe experiența și expertiza organizațiilor sale membre active în
acest domeniu
Procesul de elaborare a Strategiei Naționale privind Politica Națională de Cooperare
Internațională pentru Dezvoltare, (2005-2007)

Feedback constant în procesul de elaborare și implementare a programului de


întărire a capacității naționale privind cooperarea pentru dezvoltare - SNIECODA
(ianuarie 2010 einui –2008 )

Modificarea Hotărârii de Guvern 747/2007 privind reglementarea acţiunilor specifice


aferente finanţării asistenţei din cadrul politicii naţionale de cooperare internaţională
pentru dezvoltare (proces început în 2008)

Procesul de elaborare a Strategiei Naționale privind Politica Națională de Cooperare


Internațională pentru Dezvoltare (2005-2007)

Proiectul Hotătârii de Guvern 1052/2011 privind finanţarea asistenţei pentru


dezvoltare din cadrul politicii naţionale de cooperare internaţională pentru
dezvoltare (octombrie 2011)

Recomandări FOND privind statele partenere ODA și prioritățile sectoriale pentru


perioada 2012-2015

Recomandări FOND cu privire la noua lege a cooperării pentru dezvoltare (2013-


2015)

Participarea FOND la discuțiile din cadrul Comitetului interministerial pe tematica


cooperării pentru dezvoltare - 2013-2014
Inițierea unui grup național de tip multi-actor pe tema educației
pentru dezvoltare/globale
FOND a iniţiat în anul 2010 un spaţiu de dezbatere cu privire la teme relevante
referitoare la Educaţia pentru Dezvoltare. În iulie 2010, Grupul de Lucru Educaţie
pentru Dezvoltare din cadrul FOND, în parteneriat cu Ministerul român al Afacerilor
Externe și Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) au
organizat primul seminar naţional pe tema educaţia pentru dezvoltare în România
intitulat "Adaptarea educaţiei pentru dezvoltare la contextul actual".

Demersul a fost continuat şi în anul 2011, printr-un seminar de inițiere a Grupului


Național Multi-actor pe Educație pentru Dezvoltare, organizat de FOND prin
intermediul Grupului de Lucru Educaţie pentru Dezvoltare cu sprijinul MAE, MECTS
și DEEEP - Developing Europeans' Engagement for the Eradication of Global
Poverty.

Școala Română de Dezvoltare și noua lege privind politica de


cooperare pentru dezvoltare

Școala Română de Dezvoltare este un


eveniment anual, organizat de FOND cu
sprijinul financiar al MAE și susținut de
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
a cărui obiectiv principal este de a consolida
capacitatea României de donator și a comunității naționale pentru inițierea și
implementarea proiectelor de dezvoltare.

În cei 8 ani, Școala Română de Dezvoltare a reunit peste 700 de participanți români
și străini, experți guvernamentali, ai societății civile, reprezentanți media, ai
mediului academic și sectorului privat cu scopul de a contribui la îmbunătățirea
politicii naționale de cooperare pentru dezvoltare astfel încât aceasta să răspundă
angajamentelor internaționale asumate în anul 2007 de România, odată cu
aderarea la Uniunea Europeană.
Acest eveniment a avut un rol deosebit de important în procesul de consultare a
noii legi de cooperare pentru dezvoltare.

Edițiile 2012-2014 s-au constituit ca un spațiu de consultare pentru MAE și celelalte


ministere de linie, participanții furnizând recomandări pentru îmbunătățirea noul
context legislativ. Cele mai multe recomandări s-au regăsit în proiectul de lege
supus consultării publice în vara anului 20144.

Școala Română de Dezvoltare a fost prezentat drept exemplu de bună practică și


la nivel European, îndeosebi în rândul statelor member UE care au aderat după
anul 20045.

4http://www.mae.ro/sites/default/files/file/transparenta/2014.06.23_proiect_lege_coope

rare_pentru_dezvoltare.pdf
5 http://www.trialog.or.at/images/doku/trialog_advocacy_guide.pdf
Principalele demersuri de advocacy întreprinse de membrii FOND:

Schimbarea legii voluntariatului în România

Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat Pro Vobis


și Federația VOLUM
Modificarea Legii voluntariatului este un demers început în anul 2009 de către Pro
Vobis în cadrul unui proiect finanțat de programul Tineret în Acțiune. Atunci au fost
inițiate consultări cu centrele locale de voluntariat din România în vederea
identificării aspectelor care pot fi îmbunătățite din Legea 195/2001 - Legea
voluntariatului.

Demersul a continuat pe durata anului


2010 în paralel cu demersul de
coagulare a sectorului de voluntariat
într-o structură de reprezentare
legitimă și recunoscută la nivel
național care a fost înregistrata cu
succes în decembrie 2010 sub numele
de Federația VOLUM - Federația
Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România.

Elementul principal de succes al demersului de modificare a Legii voluntariatului a


fost fără îndoială Anul European al Voluntariatului 2011, care a ridicat tematica pe
agenda publică la nivel național și european și a pus la dispoziție un context de
advocacy și resurse financiare alocate de la nivel european care au putut fi utilizate
pentru a duce mai departe demersul de modificare a legii care s-a încheiat cu
succes în iunie 2014.
Principalele activități derulate în contextul modificării legislației 6:

- crearea de grupuri tematice de lucru: îmbunătățirea și armonizarea cadrului


legislativ pentru voluntariat, îmbunătățirea mecanismelor de gestionare a cererii
și ofertei de voluntariat, recunoașterea voluntariatului ca experiență profesională,
rezvoltarea unui sistem de recunoaștere a competențelor dobândite prin
voluntariat, creșterea gradului de recunoaștere a valorii voluntariatului, creșterea
calitatii lucrului cu voluntarii.

- realizarea unei campanii de consultare publică în cadrul Săptămânii Naționale a


Voluntariatului (17 mai 2009, Cluj) pe tema legii voluntariatului

- realizarea de mese rotunde în cadrul căreia cei interesați să aducă modificări și să


comenteze prevederile acestei legi

- organizarea unor dezbateri publice în Parlament

Consultările publice și dezbaterile privind Legea Voluntariatului în perioada 2009 -


2012 au mobilizat peste 500 de persoane provenind din organizații, companii și
instituții publice cu activități relevante în domeniul voluntariatului.

Ce s-a schimbat în noua lege a voluntariatului în România:

 Reglementarea obligatorie a relației dintre voluntar și organizația gazdă


printr-un contract cadru în formă scrisă, înregistrat în evidența
organizației gazdă.
 Recunoaşterea voluntariatului ca experiența profesională.
 Acordarea de către organizația-gazdă a unui certificat de competențe
dobândite prin voluntariat, la cererea voluntarului 7.

www.provobis.ro

6 http://federatiavolum.ro/wp-content/uploads/2014/11/Istoricul-initiativei-de-
Modificare-a-Legii-Voluntariatului-2010-2013.pdf
7 http://federatiavolum.ro/wp-content/uploads/2015/04/Comunicat-de-presa-18.09.2013-

intrarea-in-Parlament-a-unei-noi-Legi-a-Voluntariatului.pdf
Schimbarea legii economiei sociale și realizarea de
regulamente accesibile pentru finanțare

Fundația Alături de Voi România

Fundația „Alături de Voi” România a organizat pe


parcursul celor peste 12 ani de activitate o serie de
campanii de lobby și advocacy în rândul autorităților locale și naționale, care au
avut drept scop conștientizarea și implicarea acestora în îmbunătățirea calității
vieții persoanelor din grupuri vulnerabile.

ADV România a participat la efortul construcției legislative pentru reglementarea


celui de-al treilea sector - economia socială și a realizat campanii de lobby și
advocacy de modificare, completare și inițiere de legi pentru: unitățile protejate
(Legea 448/2006), Legea asistenței sociale, Legea subvenției, Legea economiei
sociale.

Principalele inițiative susținute au vizat rezolvarea problemelor legate de 8:

 Absorbția fondurilor structurale – prin participarea activă în Comisia ONG


pentru fonduri structurale
 Rambursare TVA proiecte Phare
 Măsuri fiscale de sprijinire a ONG-urilor prin finanțare de proiecte pe
Legea nr. 350/2005 sau scutire de taxe - activi în Comisia ONG din cadrul
CDES Iași
 Modificarea Codului Fiscal
 Planificarea strategică în asistența socială a persoanei cu dizabilități la
nivel județean, regional și national
 Elaborarea Legii economiei sociale și a Strategiei corespunzătoare
 Modificarea Legii subvenționării din fonduri publice a serviciilor sociale,
etc.

8 http://www.alaturidevoi.ro
Îmbunătățirea legii economiei sociale:

organizarea de
participare la GL ce a coordonarea
dezbateri și invitarea
realizat legea demersului de lobby
parlamentarilor la
economiei sociale și cu alte inițiative
întreprinderea Util
strategia aferentă similare
Deco

www.alaturidevoi.ro
Îmbunătățirea curriculumui de educație civică

Institutul Intercultural Timișoara

I.I.T. a fost înfiinţat în 1992, cu sprijinul


autorităţilor locale din Timişoara şi al Consiliul Europei.
Prin programele şi activităţile sale, I.I.T. urmăreşte
dezvoltarea dimensiunii interculturale în domeniile
educaţiei şi culturii şi promovează la nivel naţional şi
internaţional un mediu al toleranţei şi dialogului specifice oraşului Timişoara. În cei
20 de ani de experienţă, I.I.T. a lucrat cu o reţea de parteneri de talie mondială, din
care fac parte instituţii publice, organizaţii ale societăţii civile şi profesionişti pe
probleme referitoare la educaţie, cultură, tineret şi minorităţi.

Principalele rezultate:

- îmbunătățirea curriculumului de educație civică, inclusiv cu accent pe


aspectele globale, cetățenie globală, dimensiunea europeană și
internațională,
- îmbunătațirea calității formării profesorilor în educația interculturală
și pentru cetațenie democratică,
- îmbunătățirea gestionării fondurilor europene,
- dezvoltarea unor inițiative comune locale,Timișoara-Benghazi,
- promovarea unei abordări bazate pe dialog și participare civică
pentru integrarea romilor.

www.intercultural.ro
Principalele obstacole ale organizațiilor neguvernamentale întâlnite în
demersurile de advocacy întreprinse

lipsa
lipsa coeziunii
finanțării grupului de
pentru inițiativă
activități de (generată de
insuficiența
advocacy resurselor)
lipsa
lipsa de susținerii
cunoaștere a
activității politice
societății civile
de către
pentru
guvernanți inițiativele
propuse
lipsa slaba
transparenței cu profesionalizare
privire la
activitatea
cu privire la
consiliilor tematica
locale/județene advocacy
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru
Dezvoltare - FOND
Calea 13 Septembrie nr. 85 Bl.77C ap.74, Bucureşti, România
Telefon: 0734325662
E-mail: office@fondromania.org
www.fondromania.org
www.blackseango.org

S-ar putea să vă placă și