540AT432 Debite Ape Podisul Moldovei

Raport de Cercetare
Grant: Structura şi funcţionalitatea geosistemului. Aplicaţie la teritoriul

Podişului Central Moldovenesc dintre văile Stavnic şi Vaslui
Autor: Patriche Cristian-Valeriu
Academia Română, Filiala Iaşi, Colectivul de Geografie
De la bun început, trebuie să precizăm că proiectul de faţă, aşa cum rezultă şi din prezentarea
propunerii iniţiale, se apleacă asupra structurii şi funcţionalităţii sistemelor fizico-geografice, aplicaţia
derulându-se la scară mare.
Cunoaşterea structurii şi funcţionalitătii geosistemului, adică a sistemului creat prin
interferenţa complexă a geosferelor exterioare („naturale”) ale Pamântului, reprezintă un deziderat
fundamental al geografiei fizice, deoarece geosistemul constituie însuşi obiectul de studiu al acestei
ştiinţe. Interferenţa tot mai accentuată a activităţilor antropice în geosistem induce modificări
cantitative şi calitative ale acestuia, reacţii mai mult sau mai puţin previzibile, pulsatorii sau cu caracter
cvasi-permanent, care se repercutează, în cele din urmă, asupra sociosistemului, de cele mai multe
ori in forme maligne. Iată de ce, cunoaşterea intimă a structurii şi funcţionalităţii geosistemului, a
capacităţii sale de autoreglare, a posibilelor reacţii şi tranziţii calitative sub impactul unor perturbaţii
interne sau externe, naturale sau antropice, este esentială pentru însăşi existenţa societăţii umane.
Lucrarea de faţă se remarcă, în primul rând, prin abordarea cantitativă a problematicii
complexe ridicate de un studiu de geosistem, constituindu-se într-o încercare de demonstrare a
aplicabilităţii Sistemelor Informaţionale Geografice şi metodelor statistico-matematice în acest
domeniu. Sigur că acest deziderat, cu valenţă teoretică, nu se disociază de scopul principal, aplicativ,
al lucrării, care vizează aprofundarea cunoaşterii componentelor învelişului fizico-geografic din
regiunea Podişului Central Moldovenesc cuprinsă între râurile Stavnic şi Vaslui şi a interacţiunilor
dintre acestea.
I. STRUCTURA GEOSISTEMULUI
În cadrul acestui capitol, s-au caracterizat, din punct de vedere morfologic şi funcţional,
componentele sistemului fizico-geografic (lito-, geomorfo-, climato-, hidro-, bio- şi pedosistemul),
evidenţiindu-se şi aspectele de evoluţie paleogeografică, precum şi modificările antropice, relevante
pentru fizionomia şi funcţionalitatea actuală a acestuia.
Dintre aspectele originale abordate merită a fi mentionate:
 Propunerea unor metode alternative de cuantificare a energiei locale a reliefului, ca
diferenţa între altitudinea unui pixel şi altitudinea talvegului proxim şi prin integrarea pantei;
 Analiza morfometrică pe bazine hidrigrafice de ordine Strahler succesive efectuată cu
ajutorul matricilor corelaţiilor liniare;
 Utilizarea analizei componenţilor principali în comprimarea numărului variabilelor ce
descriu morfometria bazinelor hidrografice, în relevarea structurii latente a climatului;
 Spaţializarea factorilor climatogeni radiativi, reprezentarea temperaturii aerului şi a
evapotranspiraţiei potenţiale în funcţie de panta şi expoziţia versanţilor;
 Cuantificarea tendinţelor şi ciclicităţilor în evoluţia parametrilor climatici;
 Estimarea şi reprezentarea cartografică a elementelor bilanţului hidrologic;
 Estimarea debitelor lichide şi solide la nivel de pixel, pe baza reprezentării spaţiale a
concentrării scurgerii, derivată din modelul numeric al altitudinii;
 Determinarea debitelor lunare şi zilnice maxime cu asigurare de 1% (curba Pearson III) şi
a hidrografelor de viitură prin metoda parabolelor;
 Utilizarea imaginilor multispectrale LANDSAT, a imaginilor pancromatice SPOT pentru
identificarea zonelor cu exces de umiditate, cartografierea vegetaţiei;
 Analiza evoluţiei arealelor împadurite în ultima sută de ani şi compararea raspândirii
actuale a padurilor cu distribuţia spaţială a solurilor forestiere;
 Analiza statistică complexă a proprietăţilor învelişului de sol: gruparea tipurilor de sol şi a
variantelor erodate în funcţie de asemanarea profilelor pedologice sub raportul însuşirilor considerate
(prin clasificare automată, folosind metoda norilor dinamici), evidenţierea diferenţelor dintre
proprietăţile solurilor automorfe şi proprietăţile solurilor derivate din acestea prin impactul eroziunii
accelerate, cuantificarea statistică a relaţiilor dintre proprietăţile solurilor şi factorii pedogenetici şi
identificarea unor relaţii statistic semnificative pe baza cărora o serie de proprietăţi să poată fi estimate
în funcţie de altele;
Revista de Politica Stiintei si Scientometrie - Numar Special 2005 - ISSN- 1582-1218 1/27
 Estimarea ratei eroziunii în suprafaţă, potenţiale şi efective, prin aplicarea în cadrul SIG a
ecuaţiei USLE;
 Simularea evoluţiei stocului de humus din sol folosind modelul Henin-Dupuis modificat şi
rata de eroziune estimată pe baza USLE, cu extrapolarea dinamicii stocului de humus pentru urmatorii
100 de ani;
 Cuantificarea favorabilităţii pedoclimatice a terenului pentru cultura porumbului şi grâului
de toamna, în conditii de teren nemodificate şi potenţate, pe baza fondului conceptual FAO (1976,
1996).
Prezentăm succint, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai importante aspecte abordate la
nivelul analizei componentelor spaţiului fizico-geografic.
I.1. Geomorfosistemul
Analiza morfometrică, abordată pe baze geoinformaţionale şi statistice, s-a efectuat atât pe

ansamblul regiunii de studiu, cât şi la nivel de bazine hidrografice interioare, ierarhizate în sistem
Strahler, bazându-se, în bună măsură, pe modelul numeric al altitudinii. Această reprezentare raster
continuă a altitudinii este deosebit de utilă, nu doar în studii de factură geomorfologică, permiţând
efectuarea subsecventă automată a unei sume întregi de operaţii complexe, cum ar fi generarea
pantelor şi expoziţiilor versanţilor.
Se prezintă, de asemenea, rezultatul unei metode alternative de cuantificare a energiei
reliefului, ca diferenţă între altitudinea unui pixel şi altitudinea talvegului cel mai apropiat. Este vorba,
prin urmare, de o energie de relief locală, care se bazează pe ideea că talvegurile văilor constituie
nivele de bază locale pentru denudaţia reliefului amonte limitrof.
În scopul analizei morfometrice a bazinelor hidrografice, au fost utilizate valorile medii şi
indicatori şi variaţie a 13 parametri morfometrici, corelaţiile liniare dintre aceştia, precum şi variabile
sintetice, derivate din matricea corelaţiilor, prin aplicarea analizei componenţilor principali.
Valorile medii ale integralei hipsometrice, pe eşantioanele de bazine considerate, ne indică un
stadiu de tinereţe a bazinelor de ordinul 1 şi 2, de tinereţe spre maturitate, în cazul bazinelor de ordin
3 şi de maturitate, în cazul bazinelor de ordin 4 şi 5.
Ca reflex a structurii geologice monoclinale a depozitelor de suprafaţă, bazinele hidrografice
din regiunea de studiu prezintă, în general, o asimetrie pronunţată de suprafaţă şi pantă medie, care
se instalează încă din stadiul incipient de evoluţie a acestora.
Declinul general al valorilor indicilor de variaţie ai parametrilor morfometrici, sugerează faptul
că evoluţia bazinelor hidrografice se realizează aparent în sensul estompării diferenţierilor
morfometrice, astfel că bazine iniţial destul de diferite tind să conveargă spre entităţi spaţiale
asemănătoare.
Analiza corelaţiilor indică o creştere generală a intensităţii legăturilor dintre variabilele
morfometrice la bazinele mai evoluate, în raport cu cele mai tinere, faptul putând fi explicat prin
tendinţa acestor entităţi spaţiale spre echilibru morfometric şi morfodinamic. Analiza efectuată
sugerează că ordinul bazinului de la care este posibilă atingerea stării de echilibru dinamic, în
condiţiile geologice, geomorfologice şi climatice ale regiuni de studiu, este ordinul 4.
Corelaţiile efectuate pe ansamblul bazinelor considerate ne indică faptul că cei mai buni
descriptori ai morfometriei acestora sunt parametrii de energie (energia maximă, ecartul altitudinal tip),
de evoluţie (integrala hipsometrică), formă şi lungime, care concentrează cel mai mare număr de
corelaţii semnificative.
Corelaţiile cu integrala hipsometrică arată că, pe măsura evoluţiei, altitudinea bazinelor se
reduce, energia şi variabilitatea pantelor creşte, bazinele se alungesc şi devin tot mai asimetrice ca
pantă medie şi suprafaţă.
Având în vedere numărul destul de mare de corelaţii semnificative între parametrii
morfometrici, precum şi faptul că unii dintre aceştia descriu acelaşi aspect, mai general, al bazinului
hidrografic rezultă că morfometria bazinelor hidrografice ar putea fi descrisă suficient de bine de un
număr mai redus de variabile sintetice, formate prin gruparea variabilelor reale, brute. Analiza
componenţilor principali permite extragerea obiectivă a acestor variabile sintetice, pornind de la
matricea corelaţiilor liniare. Aplicarea acesteia, pe ansamblul bazinelor considerate, a condus la
identificarea a 3 astfel de variabile, care exprimă, la un nivel mai general, gradul de evoluţie /
dezvoltare (areală şi verticală), forma şi asimetria bazinelor hidrografice.
Tabelul 1. Valorile parametrilor morfometrici pe bazine de diferite ordine
Bazinul Hm AH σH αm Aα σα Emax F AF L C Cf IH
ordinul 1
Boţoaia 253.4 1.022 35.67 13 0.722 6.52 151 2.87 0.698 4.4 1.717 0.186 0.79
Ciorâţa 239.7 1.127 40.47 16.3 1.360 6.39 167 2.7 2.857 2.8 1.216 0.355 0.74
afl Nastea 295.1 0.934 35.17 24 0.911 7.81 141 0.56 0.697 0.88 1.018 0.556 0.82
V. Glodului 240.6 0.996 24.7 14 0.647 6.9 106 1.5 1.000 2.6 1.178 0.340 0.84
Ciofeni 215.6 0.975 33.91 15.7 0.734 6.87 146 2.4 0.600 3.1 1.376 0.355 0.8
Afl. Tabăra 341.5 1.000 30.92 18 1.000 7.54 141 1.2 1.857 1.8 1.257 0.506 0.88
Ciocârleşti 230.5 0.946 50.84 15.2 0.764 8.36 165 1.66 0.644 2.9 1.344 0.343 0.72
Tolocăneasa 226.9 0.965 33.74 12.7 0.716 6.07 119 2.04 0.342 3.06 1.352 0.357 0.83
Dăneşti 256.8 0.722 34.95 15 1.230 5.28 144 1.15 1.738 2.03 1.284 0.291 0.78
Afl. Dumasca 249 1.003 37.63 11.1 1.195 7.16 162 1.75 2.182 3.2 1.489 0.245 0.76
ordinul 2
V. Alunului 231.2 0.949 32.83 12.7 1.168 5.44 147 3.4 1.429 2.8 1.300 0.406 0.72
afl. Bârlad 199.98 0.988 39.53 18.1 0.713 8.33 165 3.6 1.400 3.3 1.053 0.406 0.74
Afl. Sărata 230.1 0.984 33.9 15.5 1.122 7.23 155 3.2 1.909 4.1 1.452 0.229 0.75
Afl. Cărbunăria 314.8 0.945 41.67 22.5 0.938 7.19 167 1.72 0.578 1.8 1.066 0.632 0.79
afl Rebricea Seacă 238.9 1.015 44.18 18.7 1.546 9.84 171 3.45 1.091 2.7 1.100 0.461 0.7
afl. Cutigna 295.4 1.041 31.49 17.5 1.132 9.23 113 1.24 2.024 2.07 1.226 0.381 0.86
afl. Pocreaca 303 1.023 26.25 12 1.273 4.85 125 1.48 1.552 2.1 1.259 0.550 0.86
Rebricea Seacă 194.7 1.065 32.84 7.7 0.941 3.14 130 2.99 0.557 3.7 1.476 0.285 0.72
Dumasca 236.4 1.051 49.95 15.6 0.787 7.97 206 10.1 1.971 7.1 1.418 0.333 0.68
ordinul 3
Lunca 228.3 0.953 53.5 16.1 0.750 9.52 281 44.6 1.823 15.6 1.552 0.219 0.58
Valea Largă 254.8 1.003 49.13 15.9 0.558 9.4 211 13.8 0.725 8.8 1.566 0.288 0.69
Sărata 226.1 0.962 46.4 18 0.766 8.36 208 11.9 0.983 8 1.532 0.278 0.69
Pandelea 211.7 0.895 53.8 19.3 0.624 8.96 257 11.7 0.773 8.7 1.662 0.233 0.58
Delea 189.4 0.979 51.6 16.4 1.469 7.9 249 15.8 0.859 11.2 1.648 0.178 0.55
Munteni 204.1 0.802 59.8 17.9 0.650 8.4 283 18.3 0.649 9.6 1.484 0.242 0.54
Răchita 225.8 0.991 41.96 14.1 1.170 6.78 184 13.4 0.423 7.6 1.334 0.280 0.71
Bolaţi 217.3 1.163 58.39 16.1 2.427 10.3 273 36.8 1.044 12.2 1.409 0.336 0.56
Unceşti 203.1 1.047 44.3 16.7 1.685 8.51 204 13.9 0.805 7.4 1.310 0.329 0.66
Crăciuneşti 211.3 0.972 45.19 15.2 0.779 7.46 179 10.6 0.767 8 1.534 0.228 0.72
Găunoasa 253.5 1.141 68.43 17.9 2.162 9.58 244 14.6 5.952 9.1 1.389 0.280 0.65
Cărbunăria 280.3 0.935 43.6 17.2 0.688 8.2 202 15.1 0.911 6.3 1.263 0.485 0.7
Pocreaca 288.3 1.023 49.18 16.3 0.681 8.37 225 15.6 1.364 8.5 1.461 0.300 0.75
Poiana Lungă 287.5 1.033 49.89 17.8 1.138 8.43 219 13.5 2.214 6.7 1.311 0.368 0.71
Pietrosu 295.8 1.063 51.02 19.6 0.984 9.22 220 12.7 2.175 7.4 1.308 0.352 0.74
ordinul 4
Tabăra 278.9 0.896 55.66 18.1 0.760 9.05 221 22.9 0.722 9.5 1.341 0.391 0.70
Izvoru Mare 209 1.134 60.5 12.6 2.004 9.77 259 22.4 2.246 7.6 1.248 0.410 0.55
Rebricea 215.6 0.976 59.88 15 1.088 9.35 287 163.2 1.495 25.5 1.491 0.336 0.55
Fereşti 213.3 0.953 57.4 17.9 0.915 8.56 280 69.3 0.571 20.9 1.536 0.248 0.55
Telejna 218.8 1.040 56.85 17.3 1.527 8.48 288 54.5 0.672 18.7 1.499 0.244 0.57
Rediul 239.8 0.991 57.69 16.1 0.870 9.51 254 88 1.039 20.9 1.541 0.307 0.61
ordinul 5
Dobrovăţ 248.4 1.081 63.4 16.2 1.010 9.58 298 185.8 0.539 25.7 1.393 0.403 0.62
Altitudinea medie a bazinelor (m, Hm); Asimetria de altitudine (AH); Deviaţia standard a
altitudinii (σH); Panta medie (αm, o); Asimetria de pantă (Aα); Deviaţia standard a pantei (σ α); Energia
maximă de relief (m); Suprafaţa bazinelor hidrografice (km 2); Asimetria de suprafaţă (AF); Lungimea
bazinelor hidrografice (L, km); Coeficientul de formă, respectiv raportul dintre diametrul cercului înscris
(d) şi circumscris (D) bazinului (Cf = d/D); Circularitatea bazinului, respectiv raportul dintre perimetrul
bazinului şi perimetrul unui cerc cu aria egală cu cea a bazinului (C = P / 2π√F); Integrala
hipsometrică (IH).
Tabelul 2. Matricea corelaţiilor morfometrice pe ansamblul bazinelor considerate

Hm AH σH αm Aα σα Emax F AF L C Cf IH
Hm 1.000 - - 0.365 - - - - 0.146 - - 0.623 0.614
0.099 0.282 0.313 0.013 0.320 0.171 0.312 0.420
AH - 1.000 0.314 0.094 0.384 0.023 0.242 - 0.267 0.001 - - -0.280
0.099 0.007 0.068 0.051
σH - 0.314 1.000 0.270 0.391 0.734 0.929 0.578 0.233 0.750 0.376 - -0.851
0.282 0.293
αm 0.365 0.094 0.270 1.000 - 0.533 0.240 0.015 0.014 0.057 - 0.339 -0.058
0.041 0.323
Aα - 0.384 0.391 - 1.000 0.376 0.306 - 0.328 0.037 0.032 - -0.396
0.313 0.041 0.109 0.133
σα - 0.023 0.734 0.533 0.376 1.000 0.681 0.414 0.086 0.522 0.085 - -0.541
0.013 0.061
Emax - 0.242 0.929 0.240 0.306 0.681 1.000 0.660 0.046 0.851 0.469 - -0.912
0.320 0.345
F - - 0.578 0.015 - 0.414 0.660 1.000 - 0.903 0.265 - -0.540
0.171 0.007 0.109 0.094 0.083
AF 0.146 0.267 0.233 0.014 0.328 0.086 0.046 - 1.000 - - - 0.020
0.094 0.080 0.090 0.058
L - 0.001 0.750 0.057 0.037 0.522 0.851 0.903 - 1.000 0.500 - -0.754
0.312 0.080 0.340
C - - 0.376 - 0.032 0.085 0.469 0.265 - 0.500 1.000 - -0.497
0.420 0.068 0.323 0.090 0.821
Cf 0.623 - - 0.339 - - - - - - - 1.000 0.456
0.051 0.293 0.133 0.061 0.345 0.083 0.058 0.340 0.821
IH 0.614 - - - - - - - 0.020 - - 0.456 1.000
0.280 0.851 0.058 0.396 0.541 0.912 0.540 0.754 0.497
nr |r| 7 2 8 4 7 7 9 5 1 8 7 9 6
>0.30*
|r|m>0.30** 0.424 0.349 0.615 0.390 0.356 0.543 0.608 0.619 0.328 0.617 0.487 0.488 0.618
|r|m*** 0.307 0.153 0.500 0.196 0.237 0.339 0.500 0.320 0.122 0.426 0.329 0.300 0.493
*
: numărul corelaţiilor statistic semnificative (peste pragul de 0,30);
**
: media valorilor absolute ale coeficienţilor de corelaţie semnificativi;
***
: media valorilor absolute ale tuturor coeficienţilor de corelaţie
Tabelul 3. Caracteristici ale variabilelor sintetice şi relaţiile cu variabilele morfometrice brute,

determinate pe ansamblul bazinelor hidrografice analizate *
Gradul de Forma Asimetria
evoluţie / dezvoltare
Valoare proprie 5.348 2.364 1.823
Varianţă explicată individuală (%) 41.1 18.2 14.0
Varianţă explicată cumulată (%) 41.1 59.3 73.3
Hm -0.5058 0.5948 -0.2142
AH 0.2284 0.1919 0.6282
σH 0.9156 0.2817 0.1059
αm 0.0920 0.7903 -0.1178
Aα 0.3621 0.1195 0.7443
σα 0.6557 0.5499 -0.0387
Emax 0.9550 0.1827 -0.0541
F 0.6823 0.1132 -0.4982
AF 0.0563 0.2307 0.5968
L 0.8750 0.0176 -0.3875
C 0.5823 -0.6180 -0.0933
Cf -0.5165 0.6849 -0.1689
IH -0.9383 0.0470 -0.0874
*
: sunt marcate cu bold saturaţiile (corelaţiile) cele mai mari ale variabilelor brute în raport cu cele trei
variabilele sintetice, care definesc natura acestora din urmă
Dintre tipurile genetice de relief, cel mai caracteristic pentru regiunea studiată este relieful
structural, reprezentat prin cueste, platouri şi văi structurale.
Cuestele sunt cele mai răspândite forme structurale, dezvoltându-se pe o gamă variată de
direcţii, expoziţia lor putând varia de la nord-est la vest. I. Ioniţă (2000) demonstrează faptul că
această situaţie se explică prin dacă facem apel la un dublu sistem de pante stratigrafice, o cădere
principală spre sud şi o alta secundară spre est, care condiţionează dezvoltarea reliefului de cueste şi
care au ca rezultantă monoclinul clasic orientat NV-SE. Autorul distinge, ca urmare, două tipuri de
asimetrii structurale în limitele Podişului Moldovei: asimetria de ordinul întâi, asociată înclinării majore
a stratelor geologice, pe direcţia N-S, responsabilă de crearea cuestelor cu expoziţie nordică;
asimetria de ordinul doi, asociată înclinării secundare, V-E, a stratelor geologice, responsabilă de
geneza cuestelor cu expoziţie vestică.
Analiza morfometrică a unui eşantion de profile topografice reprezentând cueste cu orientare
generală nordică, respectiv vestică, nu a relevat deosebiri semnificative între cele două categorii de
cueste. Diferenţierea este mai netă dacă analizăm comparativ cuestele principale cu orientare nordică,
respectiv vestică, primele fiind mai energice decât celelalte, în special sub raportul adâncimii
fragmentării reliefului. Compararea cuestelor secundare cu orientare nordică, respectiv vestică, ne
conduce spre o concluzie diferită, cuestele vestice dovedindu-se a fi mai energice, datorită pantelor
mai accentuate la nivelul fronturilor. Faptul se poate explica dacă observăm că fronturile cuestelor
secundare nordice sunt create pe sectoare de râuri ceva mai tinere sau pe afluenţii râurilor principale,
în timp ce fronturile vestice corespund unor văi ceva mai evoluate.
La nivelul asimetriei morfometrice induse de relieful de cueste, se constată faptul că, pe
ansamblul parametrilor morfometrici avuţi în vedere, fronturile de cueste prezintă valori de cca două
ori mai pronunţate în comparaţie cu reversurile. Diferenţierea între cuestele cu expoziţie nordică,
respectiv vestică, prin prisma indicilor de asimetrie, este de asemenea estompată. Pe ansamblu,
cuestele secundare se dovedesc a fi ceva mai asimetrice, deci mai tipice morfologic, faţă de cele
principale. Faptul se poate explică dacă acceptăm ideea că asimetria cuestelor se estompează pe
măsură ce acestea evoluează, prin festonarea fronturilor, care reduc pe ansamblu panta acestora,
prin incizarea unor văi resecvente pe reversuri, care le măresc pantele şi eşalonarea altitudinală.
Figura 1. Diferenţele standardizate dintre Figura 2. Tipuri de asimetrii morfometrice şi

caracteristicile morfometrice medii ale cuestelor cu diferenţierea acestora în funcţie de expoziţia
expoziţie nordică şi vestică cuestelor
energie
revers
valori m ai mari pentru
cuestele vestice front
3
ad fragm
revers
front 2.5
valoarea de asimetrie
media exp N: 1.89

max
2
revers
media exp V: 1.96
valori m ai mari pentru
panta
cuestele nordice 1.5 expozitie N

front
expozitie V
total 1
revers
altitudine
0.5
front
0
medie
de altitudine de panta de ad fragm de energie
-0.4 -0.3 -0.2 -0.1 0 0.1 0.2 tipul de asimetrie
Platourile structurale sunt formele de relief structural care justifică denumirea de podiş pentru
această unitate fizico-geografică. Ele sunt grefate pe straturile de roci mai dure, constituite, în special,
din calcare oolitice şi gresii de Şcheia basarabiene, dar şi gresii chersoniene. Între suprafaţa
topografică şi suprafaţa stratului dur există o concordanţă morfologică mai mult sau mai puţin
evidentă, în funcţie de grosimea depozitelor acoperitoare, de grosimea şi consistenţa stratului dur.
Platourile structurale tipice, deşi nu pot fi interpretate ca nivele de eroziune, aşa cum afirma
M. David sau Natalia Şenchea, nu sunt nici exclusiv forme structurale, putând fi considerate platouri
mixte, structural-erozive, formate prin „peneplenizări parţiale” (după expresia lui C. Martiniuc, 1955) la
nivelul orizontului calcaros sau grezos basarabian.
Specificul morfologiei şi morfodinamicii actuale a versanţilor este dat, în primul rând, de
alunecările de teren, care sunt prezente pe majoritatea versanţilor moderat şi puternic înclinaţi.
Dezvoltarea acestora este favorizată de faciesul predominant argilos al basarabianului sau nisipo-
argilos al chersonianului, intersectat la nivelul versanţilor.
Majoritatea alunecărilor de teren sunt însă stabilizate sau semistabilizate, în condiţiile
climatului mai arid actual, alunecările active fiind, în general, de dimensiuni mai mici şi antrenând
deluvii mai subţiri. La declinul activităţii deluviale a contribuit probabil, într-o mai mică măsură, şi
înălţarea prin coluvionare a bazei versanţilor. Alunecările active actuale sunt adesea grefate pe
deluviile de alunecare mari, care au fost mobilizate şi au funcţionat în perioadele mai umede ale
Holocenului sau de la finele Pleistocenului.
Eroziunea în suprafaţă joacă în rol important în etapa morfodinamică actuală. Procesul este
prezent pe toţi versanţii, dar şi pe interfluvii, însă bineînţeles intensităţile cele mai mari sunt asociate
pantelor puternice şi mai ales solurilor cultivate cu plante anuale.
Dacă etapa morfodinamică actuală se caracterizează prin reducerea generală a activităţii
maselor deluviale, nu acelaşi lucru se poate spune despre eroziunea în suprafaţă, care a fost şi este
potenţată antropic prin defrişări, desţeleniri, suprapăşunat şi practici agricole neadaptate terenurilor în
pantă. Această influenţă antropică, manifestată pe fondul general al unui continentalism climatic mai
accentuat, comparativ cu perioade mai vechi ale Holocenului, determină nivelarea deluviilor
stabilizate, coluvionarea intensă a luncilor şi ridicarea bazei de denudaţie, care se reflectă, mai
departe în reducerea morfodinamicii actuale. Relaţia eroziune-agradare are, prin urmare, caracter de
feed-back negativ, conducând la îmbătrânirea prematură a reliefului în etapa actuală.
Ravenele joacă un rol secundar în morfodinamica actuală a versanţilor, fiind mai puţin
răspândite în raport cu alunecările. Deşi faciesul argilos este favorizant pentru dezvoltarea acestor
forme de degradare, prin potenţarea componentei laterale a scurgerii, în raport cu cea verticală, totuşi
coeziunea mai mare a particulelor de sol face ca apariţia ravenelor să fie mai sporadică, iar evoluţia
lor mai lentă, comparativ cu alte zone ale Podişului Moldovei.
În cadrul reliefului de acumulare, remarcăm ampla dezvoltare a luncilor râurilor principale,
existând o evidentă supradimensionare în raport cu albiile minore. Situaţia se poate explica prin faptul
că aluviul de luncă s-a acumulat, în mare măsură, în timpul perioadelor mai umede ale Holocenului
(Atlantic), când râurile aveau debite mai mari şi deci capacitate de transport şi depunere mai ridicată.
În condiţiile climatului actual mai arid, debitele lichide ale arterelor hidrografice s-au diminuat
considerabil, rezultând discrepanţa de care aminteam anterior.
I.2. Climatosistemul
Caracteristicile climatice ale regiunii de studiu şi diferenţierile topoclimatice din cadrul acesteia
sunt condiţionate de natura şi particularităţile locale ale suprafeţei active, grefate pe fondul climatic
general creat de factorii radiativi, dinamici şi cei fizico-geografici regionali (poziţia în cadrul
continentului, prezenţa barierei orografice a Carpaţilor Orientali la vest şi deschiderea largă spre est,
nord-est). Acest fond de ansamblu îl constituie climatul temperat continental cu nuanţe de
excesivitate.
Dat fiind numărul redus de staţii meteorologice şi posturi pluviometrice din limitele regiunii de
studiu, spaţializarea parametrilor climatici s-a bazat pe identificarea unor relaţii statistice semnificative,
prin aplicarea regresiei multiple pas cu pas, între valorile acestora şi valorile factoriilor potenţiali
explicativi (altitudine, latitudine, longitudine), la nivelul întregului areal al Podişului Moldovei, ecuaţiile
fiind subsecvent aplicate regiunii de studiu.
Deoarece cele trei variabile explicative sunt semnificativ intercorelate în limitele Podişului
Moldovei (altitudinea creşte cu latitudinea şi scade cu creşterea longitudinii), apar probleme la
interpretarea coeficienţilor de regresie parţială, deci a rolului jucat de fiecare variabilă de control.
Aplicarea regresiei multiple în varianta integrării pas cu pas a acestora minimizează efectul nedorit al
coliniarităţii variabilelor „independente”, însă nu îl elimină complet.
O posibilă soluţie o constituie integrarea efectului comun al variabilelor explicative la nivelul
unei singure variabile sintetice, lucru realizabil cu ajutorul analizei componenţilor principali, variabila
sintetică rezultată exprimând distribuţia spaţială corelată a celor trei elemente pe direcţia NV-SE.
Valorile variabilei sintetice pot fi calculate pentru fiecare staţie meteorologică sau post pluviometric şi
pot fi introduse, mai departe, în ecuaţia de regresie cu parametrul climatic analizat.
Introducerea latitudinii şi longitudinii în ecuaţiile de regresie, deşi aparent inutilă, în condiţiile în
care desfăşurarea latitudinală şi longitudinală a regiunii studiate este neglijabilă, se justifică atât prin
faptul că ecuaţiile pot fi utilizate în studii climatice care vizează arealul Podişului Moldovei, sau
subunităţi mai mari ale acestuia, la care contribuţia factorilor menţionaţi este semnificativă, cât şi prin
caracterul explicit al relaţiilor, care ne indică aportul relativ al variabilelor de control la explicarea
parametrului vizat. Pe de altă parte, integrarea latitudinii şi longitudinii în ecuaţii de regresie
determinate pe areale mai mari şi aplicate ulterior unor regiuni de dimensiuni modeste, cum este şi
cazul regiunii noastre, nu introduce erori, prin simplul motiv că desfăşurarea latitudinală şi
longitudinală neglijabilă se traduce printr-un aport neglijabil, conform ecuaţiilor de regresie, al acestor
variabile la explicarea parametrului în cauză.
Metodele globale de interpolare, în cazul nostru metoda regresiei, sunt mai adaptate pentru
spaţializarea elementelor climatice cu variabilitate spaţială mai redusă (temperatura, umezeala aerului,
durata de strălucire a Soarelui etc.), care depind într-o măsura mai mare de factorii radiativi, în timp ce
metodele de interpolare locale (ex: krigingul) sunt mai adecvate pentru elementele şi fenomenele
climatice cu variabilitate spaţială mai mare, deci predictibilitate spaţială mai redusă (precipitaţii, vânturi
etc.), care depind într-o măsură mai mare de factorul dinamic.
O abordare mixtă, respectiv o combinare a interpolatorilor globali şi locali, reprezintă probabil
abordarea optimă (sau, în orice caz, superioară) a problemei spaţializării precipitaţiilor atmosferice. O
astfel de abordare s-a realizat şi în cazul de faţă, pentru un decupaj la nivelul Moldovei, constând în
adunarea reprezentării spaţiale a precipitaţiilor, rezultată prin regresie liniară având altitudinea ca
variabilă explicativă, cu reziduurile regresiei interpolate prin aplicarea metodei kriging. Această
combinare regresie-kriging este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de kriging
rezidual sau kriging cu model de tendinţă.
Analiza factorilor climatogenetici radiativi a urmărit cuantificarea a radiaţiei globale, prin
aplicarea formulei Angström, în care s-a integrat efectul expoziţiei versanţilor, a radiaţiei incidente nete
de undă scurtă, radiaţiei netă de undă lungă şi bilanţului radiativ, relevându-se atât regimul anual, cât
şi distribuţia teritorială a acestora.
Figura 3. Regimul anual al bilanţului radiativ (Rn) şi componentelor sale

la Vaslui (1956-2000)
16
14
12
10
kcal/cm lună
8
2
6 Rn
4 Rns
Rnl
2
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
-2
-4
În lipsa unei spaţializări adecvate a temperaturii solului, am limitat calculul bilanţului caloric şi
componentelor sale (fluxul caloric convectiv, fluxul de căldură din sol şi fluxul de căldură latentă) la
zona limitrofă oraşului Vaslui.
Elementele şi fenomenele climatice supuse analizei sunt reprezentate prin temperaturile medii
anuale, lunare, medii maxime şi medii minime zilnice, maxime şi minime absolute, nebulozitatea,
umezeala relativă şi deficitul de saturaţie, nebulozitatea, durata de strălucire a Soarelui şi fracţia de
insolaţie, precipitaţiile atmosferice, evapotranspiraţia potenţială (metoda Penman-Monteith), direcţia şi
viteza vântului, fenomenul de secetă (evidenţiat şi evaluat pe baza indicelui de ariditate de Martonne,
raportului dintre precipitaţii şi evapotranspiraţia potenţială, climogramelor Walter-Lieth şi criteriului
Hellman).
Elementele climatice dependente, într-o anumită măsură, de radiaţia incidentă netă de undă
scurtă (temperatură, evapotranspiraţia potenţială) au putut fi spaţializate şi în raport cu panta şi
expoziţia versanţilor, prin calcularea unui coeficient de corecţie în cazul temperaturii şi introducerea
temperaturii corectate şi în relaţia de determinare a evapotranspiraţiei potenţiale. Deoarece
coeficientul de corecţie amintit exprimă doar influenţa radiaţiei incidente nete, temperatura corectată
rezultată este, în fapt, o temperatură potenţială, derivată din încărcătura energetică a suprafeţelor cu
diferite înclinări şi expoziţii.
Menţionam anterior faptul că spaţializarea precipitaţiilor s-a realizat prin metoda krigingului
rezidual, datorită gradului mai redus de explicare a variabilităţii spaţiale asociat modelului de regresie.
Interpolarea locală a reziduurilor s-a realizat prin kriging ordinar cu semivariogramă teoretică de tip
exponenţial. Distribuţia spaţială a acestora pune foarte clar în evidenţă o serie de zone cu „anomalii”
pluviometrice, respectiv cu precipitaţii reale mai reduse decât cele estimate prin regresie (zona de
foehnizare din Dealul Mare-Hârlău, Depresiunea Elanului, cu caracter excesiv mai pronunţat), sau cu
precipitaţii mai ridicate decât cele estimate (Coasta Iaşilor în zona Depresiunii Bârnova-Voineşti, cu
potenţare orografică a precipitaţiilor, favorizată de energia mare a reliefului şi orientarea spre vest,
nord-vest).
Tabelul 4. Frecvenţa absolută a lunilor cu diferite calificative pluviometrice conform

criteriului Hellman, la Vaslui (1956-1995) şi Negreşti (1963-1992)
Vaslui
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII suma % total
sub -50% 15 9 15 9 9 4 8 11 16 15 15 8 134 27.9
-31-50 1 6 3 5 5 4 2 7 4 4 3 6 50 10.4
-21-30 3 3 1 4 3 5 5 1 1 0 1 4 31 6.5
-11-21 0 5 2 3 5 8 5 1 2 2 2 2 37 7.7
10-(-10) 5 4 4 4 5 8 8 4 3 4 8 3 60 12.5
11-20 1 0 2 2 0 0 3 2 0 1 0 4 15 3.1
21-30 1 0 4 1 1 0 1 1 1 0 1 2 13 2.7
31-50 8 6 0 3 4 4 1 4 4 6 1 2 43 9.0
peste 50% 6 7 9 9 8 7 7 9 9 8 9 9 97 20.2
Negreşti
sub -50% 12 7 11 6 6 2 3 10 9 11 6 10 93 25.8
-31-50 2 8 2 2 5 6 6 3 3 1 5 5 48 13.3
-21-30 2 4 2 2 3 0 2 0 1 2 2 2 22 6.1
-11-21 3 1 2 4 2 2 2 1 2 0 3 1 23 6.5
10-(-10) 3 1 2 5 4 8 8 4 3 7 3 4 52 14.4
11-20 1 0 0 2 0 5 1 1 2 2 1 1 16 4.5
21-30 1 0 2 1 2 2 1 2 1 0 1 0 13 3.6
31-50 1 2 1 2 2 2 2 2 2 1 3 1 21 5.8
peste 50% 5 7 8 6 6 3 5 7 7 6 6 6 72 20
În continuare este abordată problema cuantificării tendinţelor şi ciclicităţilor în evoluţia

parametrilor climatici, fiind supuse analizei serii cronologice, cuprinzând date înregistrate la staţia
Vaslui, pe perioade de 40-45 de ani, reprezentate prin temperaturile medii anuale, temperaturile medii
lunare maxime şi minime, amplitudinile termice medii anuale, numărul anual de zile tropicale şi de
iarnă, numărul anual de luni secetoase conform climogramelor Walter-Lieth, precipitaţiile anuale,
precipitaţiile maxime în 24 de ore medii anuale şi suma precipitaţiilor din lunile de vară. O analiză
similară s-a efectuat şi pentru staţia Iaşi, la nivelul temperaturilor medii anuale, medii lunare maxime şi
minime, amplitudinii termice şi precipitaţiilor anuale, considerând-se oportună această completare prin
faptul că s-a dispus, la staţia Iaşi, de date dintr-un interval mult mai lung (107-110 ani).
Pentru a identifica acele periodicităţi care aduc un aport semnificativ la formarea seriei
cronologice, s-a procedat la determinarea periodigramelor, seria cronologică fiind ulterior ajustată prin
însumarea componentelor periodice de tip Fourier.
Ciclul de 2,1-2,2 ani este prezent, aproape fără excepţie, în evoluţia parametrilor supuşi
analizei, fiind cel mai important, atât sub raportul varianţei explicate, cât şi amplitudinilor introduse.
Compararea sinusoidei de 11 ani, frecvent întâlnită în cadrul seriilor analizate, cu vârfurile de
activitate solară, ne indică o corelaţie aproape perfectă şi în fază, la nivelul temperaturii medii anuale
şi a celor medii lunare minime şi în antifază, la nivelul amplitudinilor termice. Faptul ne îndreptăţeşte
să credem că oscilaţia de 11 ani identificată este într-adevăr indusă de variaţia activităţii solare cu o
periodicitate de 11 ani. Totuşi importanţă acestui ciclu la ajustarea seriilor cronologice este redusă
Perioada actuală se află pe ramurile ascendente ale oscilaţiilor de undă lungă, în cazul
parametrilor termici şi numărului de luni secetoase şi pe ramurile descendente, în cazul precipitaţiilor.
Creşterea temperaturilor medii lunare maxime, a numărului de zile tropicale şi de luni secetoase a
debutat în anii ’70, iar creşterea temperaturilor medii lunare minime, în anii ’40. În anii ’70 a debutat şi
scăderea uşoară a precipitaţiilor, conform ramurii descendente a ciclului de 40 de ani, mai puţin
evidentă însă, în raport cu parametrii termici, datorită variaţiei interanuale mari.
Prin urmare, aceste constatări ar conduce la ideea că, începând cu anii ’70, s-a instalat un
proces de încălzire şi uşoară aridizare a climatului. Pe termen lung însă, nu poate fi vorba de
aridizarea climatului atâta timp cât precipitaţiile manifestă un fond general de creştere. Nu ne putem
pronunţa în privinţa evoluţiei procesului de încălzire, atâta timp cât nu cunoaştem cauza reală a
acestuia. Astfel, dacă componentele ciclice cu perioadă mare identificate sunt reale, atunci este
posibilă inversarea sensului de evoluţie, adică debutul unei perioade de răcire. Dacă însă încălzirea
poate fi pusă pe seama unui factor perturbator neperiodic, cum ar fi efectul de seră, atunci este
posibilă continuarea şi în viitor a acestei tendinţe de încălzire.
Figura 4. Periodigrama, seria reală şi ajustată armonic pentru temperatura medie anuală
întregistrată la staţia Vaslui (1956-2000)
oC
12
11
10
5
1956 1961 1966 1971 1976 1981 1986 1991 1996 2001 2006
seria reală seria ajustată: r=0,65 extrapolare 10 ani
Tabelul 5. Saturaţiile componenţilor principali (dimensiunilor latente) în urma rotirii ortogonale a axelor
prin metoda Varimax (Patriche C. V., 2000, pag. 76)
Parametri Dimensiunea latentă
climatici I II III IV
T.MED -0,887 0,209 0,202 E
AMPLIT 0,878 0,131 0,381 -0,139
T.MAX E 0,217 0,917 E
T.MIN 0,951 E E 0,120
NR.IARNĂ 0,925 E E E
NR.TROP E 0,347 0,888 E
P.AN E -0,932 -0,135 E
P.MAX -0,134 -0,509 0,149 0,536
PMI/PAN E 0,153 -0,113 0,863
I.A. 0,122 -0,930 -0,163 E
USC E 0,734 0,267 E
SECETE 0,106 0,754 0,285 0,214
E: saturaţii foarte mici (aproximativ zero)
Variabilele climatice: T.MED: temperatura medie anuală; AMPLIT: amplitudinea termică medie
anuală; T.MAX: temperatura medie maximă zilnică; T.MIN: temperatura medie minimă zilnică;
NR.IARNĂ: numărul mediu anual de zile de iarnă; NR.TROP: numărul mediu anual de zile tropicale;
P.AN: precipitaţiile medii anuale; P.MAX: media anuală a precipitaţiilor maxime în 24 de ore; P MI/PAN:
raportul precipitaţii Mai – Iunie / precipitaţii medii anuale; I.A.: indicele de ariditate de Martonne; USC:
numărul mediu anual de luni cu uscăciune; SECETE: numărul mediu anual de luni secetoase
Capitolul de climă se încheie cu un nou exemplu de aplicare a analizei componenţilor

principali, de data aceasta în scopul relevării structurii latente a acestuia. Existenţa acestei structuri
latente este sugerată de intercondiţionarea spaţio-temporală a elementelor climatice, care poate fi
percepută ca expresia unei organizări interne în sistemul climatic, numeroşii parametrii descriptivi
reali, elementari grupându-se, la un nivel ierarhic superior, într-un număr mai redus de parametri, care
sintetizează natura constituenţilor, aducând în prim plan trăsături integrate ale climatului.
Analiza efectuată pe baza a 12 serii de timp înregistrate la staţia Vaslui, indică faptul că inter-
relaţiile temporale dintre variabilele climatice tind să definească o structură climatică specifică,
cuprinzând 4 dimensiuni latente semnificative: dimesiunea latentă a sezonului rece, a aridităţii,
sezonului cald, dimensiunea latentă a contrastelor pluviometrice.
I.3. Hidrosistemul
Caracteristicile hidrologice ale regiunii studiate sunt strâns dependente de particularităţile
bioclimatice, care condiţionează cantitatea şi regimul scurgerii superficiale, dar şi subterane, la care se
adaugă litologia depozitelor de suprafaţă, care se implică mai ales în definirea calităţii resurselor de
apă.
Cele mai importante ape freatice din regiunea de studiu, sub aspectul debitelor şi calităţii, sunt
cele cantonate în fisurile şi golurile calcarelor, gresiilor şi nisipurilor prezente în cadrul interfluviilor
structurale din jumătatea nordică a regiunii. Acestea contribuie semnificativ la alimentarea râurilor,
asigurându-le existenţa şi în perioadele lipsite de precipitaţii, descărcările realizându-se la periferia
platourilor structurale, în special către sud, în conformitate cu înclinarea stratelor geologice.
Reţeaua hidrografică din regiunea de studiu aparţine în proporţie covârşitoare bazinului
hidrografic Bârlad, având o orientare generală nord-sud, în conformitate cu scăderea de ansamblu a
altitudinii pe această direcţie. Alimentarea râurilor se realizează, în principal, din sursele de suprafaţă
(70-85%), tipul de alimentare fiind pluvial moderat şi subteran moderat.
Analiza scurgerii lichide a vizat, mai întâi, evoluţia debitelor medii anuale, cuantificarea relaţiei
de dependenţă a acestora de suprafaţa bazinelor amonte şi aplicarea acesteia în estimarea debitelor
medii anuale, scurgerii specifice, volumului şi stratului scurs mediu anual, pentru bazine interioare de
diferite ordine Strahler. Debitele medii anuale au fost estimate şi la nivel de pixel, pe baza
reprezentării spaţiale a concentrării scurgerii, derivată din modelul numeric al altitudinii. În continuare,
s-au determinat componentele bilanţului hidrologic mediu anual, la nivelul bazinelor hidrografice de
ordin 3, 4 şi 5, derivându-se şi coeficienţii de scurgere medii anuali.
Tabelul 6. Elementele estimate ale bilanţului hidrologic mediu anual

pentru bazinele de ordin 4 şi 5
Bazinul Xo Yo So Uo Zo ηo
Izvoru Mare 560 92 62.56 29.44 468 0.164286
Tabăra 579 92 62.56 29.44 487 0.158895
Rebricea 562 77 52.36 24.64 485 0.137011
Telejna 563 85 57.8 27.2 478 0.150977
Fereşti 561 83 56.44 26.56 478 0.14795
Rediul 568 83 56.44 26.56 485 0.146127
Dobrovăţ 571 76 51.68 24.32 495 0.1331
Xo: precipitaţii; Yo: scurgerea totală; So: scurgerea de suprafaţă; Uo: scurgerea subterana; Zo:
evapotranspiraţia; ηo: coeficientul de scurgere
La nivelul scurgerii lunare, au fost analizate valorile medii multianuale, variabilitatea

interanuală a acesteia şi s-au determinat debitele lunare maxime cu diferite asigurări, folosind curba
teoretică Pearson III.
Analiza hidrografelor anuale medii fictive relevă existenţa a nu mai puţin de 4 maxime şi 4
minime, cu excepţia posturilor hidrometrice de la Codăeşti, situate pe Vasluieţ şi Dobrovăţ, unde se
individualizează 3 maxime şi 3 minime. Maximul principal este localizat în lunile martie-aprilie, fiind de
origine mixtă, nivo-pluvială. Maximul secundar, mai bine pus în evidenţă în bazinul Vasluieţului, este
localizat în luna iunie, fiind de natură pluvială. Debitele minime medii lunare se produc la sfârşitul verii
şi în a doua jumătate a toamnei, fiind cauzate de secetele frecvente şi prelungite caracteristice acestor
perioade, precum şi în luna ianuarie, datorită blocării scurgerii sub formă solidă, precum şi
precipitaţiilor reduse din această lună a anului.
Tipul de repartiţie sezonieră a scurgerii lichide în regiunea de studiu este V.I.T. (primăvara-
vara-iarna-toamna), caracteristic, în principal, subcarpaţilor şi dealurilor submontane.
Datele privind scurgerea maximă relevă faptul că viiturile de primăvară sunt cele mai
frecvente, lunile martie şi aprilie cumulând o frecvenţă de 44-53%, acestea fiind urmate de viiturile de
vară (iunie-iulie), care deşi sunt mai rare sunt, în schimb, mai puternice.
Figura 5. Curbele empirice şi teoretice Pearson III de asigurare a debitelor maxime medii
lunare
Vasluieţ - Satu Nou Vasluieţ - Codăeşti
Qas(m3/s) Qas(m3/s)
9 25
8
7 20
Qmed=1.261 Qmed=3.470
6 Cv=0.759, Cs=1.518 Cv=0.800, Cs=1.600
Q1%=4.4 15 Q1%=12.9
5
4
10
3
2 5
1
0 0
0.01 0.1 1 10 100 0.01 0.1 1 10 100
asigurare teoretică asigurare empirică asigurare teoretică asigurare empirică
Bârlad - Negreşti Bârlad - Vaslui
Qas(m3/s) Qas(m3/s)
50 80
45 70
40
Qmed=7.306 60 Qmed=12.763
35 Cv=0.759, Cs=1.518 Cv=0.717, Cs=1.434
30 50
Q1%=25.8 Q1%=42.7
25 40
20 30
15
20
10
5 10
0 0
0.01 0.1 1 10 100 0.01 0.1 1 10 100
asigurare teoretică asigurare empirică asigurare teoretică asigurare empirică
Tabelul 7. Debite (m3/s) şi volume (m3) sezoniere medii anuale (1950-1997)

râul postul primăvara vara toamna iarna anual
Vaslui Satu Nou debit 0.50 0.30 0.15 0.21 0.29
volum 3984882 2421983 1179480 1658156 9244502
% vol tot 43.11 26.20 12.76 17.94
Codăeşti debit 1.43 0.87 0.50 0.68 0.87
volum 11353668 6890092 3921558 5304841 27470159
% vol tot 41.33 25.08 14.28 19.31
Dobrovăţ Codăeşti debit 0.75 0.45 0.26 0.37 0.46
volum 5961594 3552357 2048144 2846578 14408674
% vol tot 41.38 24.65 14.21 19.76
Bârlad Negreşti debit 3.17 1.66 0.73 1.01 1.64
volum 25159630 13174286 5711761 7847253 51892930
% vol tot 48.48 25.39 11.01 15.12
Vaslui debit 5.73 2.83 1.41 1.98 2.98
volum 45511346 22458639 11108299 15360651 94438935
% vol tot 48.19 23.78 11.76 16.27
Stavnic Frenciugi debit 0.80 0.36 0.16 0.21 0.38
volum 6357770 2886209 1265906 1665004 12174890
% vol tot 52.22 23.71 10.40 13.68
Căzăneşti debit 0.94 0.44 0.18 0.25 0.45
volum 7449786 3500519 1452065 1951576 14353947
% vol tot 51.90 24.39 10.12 13.60
Pentru şirul ceva mai lung de date de la postul hidrometric Negreşti, s-a procedat la calcularea
debitelor maxime zilnice cu diferite asigurări, folosindu-se aceeaşi distribuţie teoretică Pearson III. De
asemenea, a fost aplicată formula reducţională pentru calculul debitelor maxime cu asigurare de 1% în
cazul bazinelor hidrografice de diferite ordine. Pentru debitele maxime cu asigurare de 1% de la
Negreşti, pe Bârlad şi Moara Domnească, pe Vasluieţ, s-au determinat hidrografele de viitură, prin
metoda parabolelor.
Datele privind scurgerea minimă relevă faptul că debitele minime zilnice se produc cu
frecvenţă maximă (39-42%) în anotimpul de vară, cu deosebire în luna august. În condiţiile climatului
temperat continental cu nuanţe de excesivitate, ce caracterizează regiunea de studiu, cu deosebire în
partea central-sudică, secarea râurilor este posibilă, chiar şi în cazul arterelor hidrografice mai mari,
cum este Bârladul, incidenţa maximă a acestui fenomen de secare fiind constatată în intervalele
august-septembrie şi ianuarie-februarie.
Din multitudinea caracteristicilor fizico-chimice ale apei râurilor, am avut în vedere turbiditatea
şi parametrii derivaţi (debitul solid în suspensie, debitul solid în suspensie specific), reziduul fix şi
duritatea totală, care depind natura depozitelor drenate de scurgerea superficială, hipodermică şi
freatică (granulometrie, compoziţie chimică, mineralogică etc.) şi mărimea debitului lichid.
Dispunând de eşantioane de măsurători, efectuate în perioada 1957-1974, la staţiile
hidrometrice Moara Domnească, pe Vasluieţ, Negreşti şi Vaslui, pe Bârlad, s-a procedat la
determinarea relaţiilor statistice având ca variabile dependente parametrii fizico-chimici anterior
menţionaţi şi ca variabilă explicativă debitele lichide asociate.
Dispunând de reprezentarea raster a eroziunii efective, determinată pe baza ecuaţiei
universale a eroziunii (Wischmeier H., 1960), adaptată de Moţoc M. şi colab. (1975), s-au determinat
ratele medii anuale ale acesteia pe bazinele de ordin 3, 4 şi 5, ulterior calculându-se ponderea
procentuală a debitului solid specific din eroziunea efectivă. Rezultă un pseudo-raport de efluenţă a
aluviunilor, deoarece nu include aportul eroziunii în adâncime la formarea eroziunii efective totale, cu
valoarea medie de 4,5%, pentru bazinele de ordinul 3 şi de 4,8%, pentru bazinele de ordin 4 şi 5.
Mineralizarea apelor râurilor din regiunea de studiu se menţine la un nivel ridicat (peste 500
mg/l), consecinţă a litologiei caracteristice, dominată de argile şi marne salinizate şi scurgerii lichide
modeste. În structura calitativă a reziduului fix se constată dominarea magneziului şi sulfaţilor, fapt ce
conferă apelor râurilor din regiunea de studiu caracter bicarbonatat magnezian şi subordonat, sulfatic.
În plus, datorită conţinutului ridicat în magneziu, apele râurilor din regiunea de studiu prezintă,
în cea mai mare parte, o duritate ridicată, valorile medii lunare şi anuale, estimate pe baza relaţiilor cu
debitul lichid, situându-se peste 16 GG, frecvent peste 20 GG.
Acumulările lacustre din regiunea de studiu sunt reprezentate mai ales prin iazuri, cele mai
mari sunt situate la periferia acesteia: lacul Soleşti, pe Vasluieţ şi lacul Căzăneşti, pe Stavnic.
Tabelul 8. Caracteristici ale principalelor lacuri

lacul râul suprafaţa perimetru volum* suprafaţa rata de
(ha) (m) (m3) bazinului colmatare
amonte (ha) (cm/an)
Soleşti Vaslui 424.97 11079 40285248 42352 6.4
Căzăneşti Stavnic 176.14 6356 16830080 19019 3.8
Mirceşti Rediul 37.02 3834 802242 4741 2.5
Moara Domnească Fereşti 29.84 2744 640627 6593 2.7
Fereşti Fereşti 21.41 2871 452809 2760 2.3
Tăcuta Rediul 20.13 1799 424488 2064 2.2
Draxeni Bolaţi 9.58 1608 195471 1199 2.1
Delea Delea 3.91 885 76642 986 2.1
Dăneşti Fereşti 3.27 718 63678 1158 2.1
Pădureni afluent Rebricea 2.65 987 51108 195 2.0
Şcheia platou Şcheia 2.47 598 47494
*
estimat conform relaţiilor cu suprafaţa luciului de apă, propuse de Rădoane M, Rădoane N. (2001)
Pentru identificarea rapidă a suprafeţelor acvatice şi zonelor cu exces de umiditate, generate

de stagnarea apei la suprafaţa solului sau la nivelul plantelor, a fost utilizată şi imaginea indicelui de
umiditate (Wetness), derivată din combinarea imaginilor celor 7 canale spectrale ale satelitului
LANDSAT (TM1-TM7) preluate în data de 20.10.1997
Determinările privind colmatarea lacurilor, efectuate de Ioniţă I. şi colab. (2000), pe baza
distribuţiei, în profilul aluviunilor, a izotopului radioactiv 137Cs, indică o rată medie de colmatare, la
nivelul Podişul Central Moldovenesc, după momentul accidentului de la Cernobâl, de 3,6 cm/an.
I.4. Biosistemul
Vegetaţia regiunii de studiu se încadrează în ariile a două mari unităţi: silvostepa şi etajul
nemoral (colinar).
În procesul cartografierii vegetaţiei, utilizarea imaginilor satelitare SPOT şi LANDSAT, se
dovedeşte foarte utilă. Astfel, Imaginile SPOT pancromatice se pretează destul de bine la delimitarea
suprafeţelor împădurite, care apar cu tonuri mai închise de gri. În cazul imaginilor LANDSAT, s-a
constatat că terenurile arabile pot fi discriminate destul de bine pe imaginea reprezentând cel de-al
treilea component principal al complexului de canale spectrale TM1-TM7.
Pădurile, mult mai extinse în trecut, ocupă în prezent o suprafaţă de cca 235 km 2 (25,8%).
Analiza comparativă a hărţilor privind răspândirea solurilor de pădure şi repartiţia arealelor forestiere la
nivelul anilor 1915, 1972 (I. Bojoi – coord., 1996) şi 1997, ne indică faptul că pe cca jumătate din
arealul solurilor forestiere pădurea nu mai este prezentă încă de la începutul secolului XX, fiind
defrişată masiv, probabil pe parcursul secolelor XVIII-XIX. Pe parcursul secolului XX, modificările de
ansamblu nu sunt foarte semnificative. În profil teritoria, se constată faptul că atât defrişările, efectuate
în intervalul 1915-1972, cât şi împăduririle ulterioare (1972-1997), au avut loc cu deosebire în arealul
corespunzător zonei de silvostepă, masivul păduros din nordul regiunii fiind destul de puţin afectat.
Vegetaţia de pădure este reprezentată prin etajul nemoral (colinar), subetajul pădurilor de
gorun şi ocupă partea nordică, mai înaltă a regiunii de studiu. Vegetaţia lemnoasă este constituită din
trei tipuri principale de păduri, diferenţiate altitudinal, însă nu foarte evident: păduri mixte de stejar
(Quercus robur), la altitudini mai mici, păduri mixte de gorun (Quercus dalechampii, Quercus petraea)
şi de fag (Fagus taurica, Fagus sylvatica), la altitudini ceva mai mari.
Este de subliniat că în urma degradării arboretelor, în special din cauza exploatării lor
neadecvate, multe dintre aceste păduri au o structură modificată, fiind foarte bogate în carpen şi tei, în
detrimentul speciilor de gorun, stejar sau fag.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că Podişul Central Moldovenesc este o zonă de
interferenţă a fagului central european (Fagus sylvatica), care este la limita estică a arealului, cu fagul
oriental (Fagus orientalis), care este la limita vestică, din această interferenţă rezultând un hibrid
(Fagus taurica), care se pare că domină structura făgetelor din această regiune.
Vegetaţia de silvostepă este întâlnită în partea centrală şi sudică a regiunii, fiind caracterizată
de prezenţa peticelor răzleţe de pădure, întâlnite mai ales pe interfluvii, pe fondul ierbos cu caracter
xero-mezofit. Arealele forestiere sunt edificate în principal de către stejarul pedunculat (Quercus robur)
şi gorun (Quercus petraea, Q. dalechampii). Pe lânga acestea, în partea sudică a regiunii participă
destul de frecvent la edificarea vegetaţiei forestiere speciile sudice, termofile, de stejari: stejarul
brumăriu (Quercus pedunculiflora) şi stejarul pufos (Quercus pubescens).
Vegetaţia erbacee din silvostepă este reprezentată de pajişti şi tufărişuri xerofile
asemănătoare cu cele din stepă, precum şi de pajişti mezofile, mezohigrofile şi higrofile (în locuri
umede). Pajiştile xerofile sunt edificate în principal de către păiuşul stepic (Festuca valesiaca) şi colilie
(Stipa lessingiana), dar care în mare parte sunt fie desţelenite şi transformate în terenuri agricole sau
pârloage, fie degradate datorită suprapăşunatului.
Silvostepa actuală poate fi considerată, în bună măsură, antropogenă, postforestieră, fiind
rezultatul defrişării pădurii în diferite scopuri. În acelaşi context, extinderea culturilor agricole şi
intensificarea păşunatului au condus, mai ales în ultimul secol, la degradarea calitativ-cantitativă
(stepizarea) pajiştilor naturale de silvostepă.
I. 5. Pedosistemul
Distribuţia şi caracteristicile spaţiale ale învelişului de sol au fost analizată pe baza hărţii
solurilor elaborată de ICPA (1986), la scara 1:200.000, unităţie taxonomice fiind denumite conform
Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS, 2000).
Învelişul studiu se caracterizează prin predominarea netă a cernisolurilor, care deţin jumătate
din suprafaţa regiunii, urmate de luvisoluri şi aluviosoluri. Erodosolurile şi regosolurile deţin doar
suprafeţe modeste, însă arealul însumat al erodosolurilor, regosolurilor, solurilor puternic-moderat
erodate şi asociaţiilor de soluri neerodate şi erodate reprezintă aproape o treime din suprafaţa regiunii.
Pe ansamblul regiunii, contrastul pedologic mediu, determinat conform criteriilor specificate de
Florea N. (2001), în raport cu cernoziomul cambic, este de 1,9 (puternic), fapt ce semnalează o
variaţie semnificativă în teritoriu a însuşirilor solului şi condiţiilor edafice. Cele mai contrastante soluri
sunt erodosolurile şi regosolurile, puternic transformate prin impactul eroziunii geologice sau
accelerate, cu valori ridicate înscriindu-se şi celelalte soluri erodate, la care se adaugă subtipurile
stagnice ale Luvisolurilor.
Analiza proprietăţilor învelişului de sol s-a bazat pe datele extrase din 22 de profile de sol,
executate în zona Codăeşti de către un colectiv coordonat de prof. dr. Lupaşcu Gh. şi prof. dr. Barbu
N.
Analiza a avut în vedere variaţia unor proprietăţi de sol pe verticala profilului, gruparea tipurilor
de sol şi a variantelor erodate în funcţie de asemănarea profilelor pedologice sub raportul însuşirilor
considerate (prin clasificare automată, folosind metoda norilor dinamici), evidenţierea diferenţelor
dintre proprietăţile solurilor automorfe şi proprietăţile solurilor derivate din acestea prin impactul
eroziunii accelerate, cuantificarea statistică a relaţiilor dintre proprietăţile solurilor şi factorii
pedogenetici şi identificarea unor relaţii statistic semnificative pe baza cărora o serie de proprietăţi să
poate fi estimate în funcţie de altele.
S-a constatat, spre exemplu, că solurilor afectate de eroziune se caracterizează printr-o
profunzime mai mică, textură mai grosieră, carbonaţi în cantităţi mai mari, reacţie mai alcalină, humus
şi macroelemente nutritive în cantităţi mai reduse. Cele mai mari diferenţe, faţă de solurile neerodate,
sunt nivelul profunzimii solului şi conţinutului în macroelemente nutritive, iar cele mai reduse la nivelul
conţinutului în nisip grosier şi carbonaţi.
Cuantificarea relaţiilor dintre proprietăţile solurilor, ca variabile dependente şi altitudine –
pantă, ca variabile independente, s-a realizat pe baza regresiei multiple, în varianta integrării
progresive, pas cu pas, a variabilelor explicative, pentru a minimiza astfel efectul coliniarităţii dintre
acestea. Au fost identificate relaţii statistic semnificative cu profunzimea solului, fracţiunea nisipoasă
fină, conţinutul în carbonaţi, reacţia soluţiei solului şi conţinutul în fosfor mobil, care pot utilizate şi
pentru estimarea şi cartarea proprietăţilor învelişului de sol.
Figura 6. Diferenţe între mediile valorilor standardizate ale proprietăţilor solurilor automorfe şi erodate
0.6
0.4
valori standardizate
0.2
0.0
ad Ng Nf P A Carb pH hum Ntot Pmob Kmob
-0.2
-0.4
-0.6
-0.8
-1.0
proprietăţi
soluri automorfe soluri erodate
Se remarcăm valorile mai reduse ale coeficienţilor de determinare multiplă în cazul

proprietăţilor care depind, într-o măsură semnificativă, şi de factorul litologic (profunzmea solului,
conţinutului în nisip fin şi carbonaţi). Pe de cealaltă parte, reacţia soluţiei solului şi conţinutul în fosfor
mobil, depinzând într-o măsură mai redusă de litologia materialului parental, sunt mai bine corelate cu
altitudinea şi panta, gradul de explicare al variabilităţii lor spaţiale crescând la 57-65%. Pe lângă
interferenţa inegală a factorului litologic, aceste diferenţe pot fi explicate şi prin inerţia proprietăţilor de
sol.
Corelaţiile dintre diferitele proprietăţi ne arată că reacţia soluţiei solului poate fi apreciată în
funcţie de conţinutul în carbonaţi, conţinutul în azot total poate fi estimat destul de bine în funcţie de
conţinutul în humus şi reacţia soluţiei solului, iar conţinutul în potasiu mobil în funcţie de conţinutul în
argilă.
Rata actuală de eroziune în suprafaţă a solului a fost estimată cu ajutorul binecunoscutei
ecuaţii universale a eroziunii, adaptată de Moţoc M. şi colab. (1975) după Wischmeier H. (1960).
Aplicarea ecuaţiei universale a eroziunii pentru regiunea de studiu s-a realizat prin integrarea unor
straturi tematice de tip raster, reprezentând parametrii de intrare cu variabilitate spaţială
(erodabilitatea, lungimea de scurgere, factorul pantă, efectul vegetaţiei), la o rezoluţie de 100m x
100m, astfel încât, în reprezentarea raster a eroziunii, fiecare valoare să caracterizeze un areal cu
suprafaţa de 1ha.
Într-o primă etapă, s-a cuantificat eroziunea potenţială, condiţionată exclusiv de factorii
geomorfologici şi pedologici, făcând abstracţie deci de influenţa vegetaţiei şi măsurilor antierozionale,
rezultând o valoare medie, la nivelul regiunii de studiu, de 18,3 t/ha·an, corespunzătoare unui risc
erozional moderat.
Cea de-a doua etapă în analiza eroziunii în suprafaţă, derivată din ecuaţia universală a
eroziunii, a constat în integrarea efectului antierozional al vegetaţiei spontane sau cultivate, rezultatul
fiind obţinerea eroziunii efective. S-a constatat că această integrare reduce sensibil valorile eroziunii şi
fluctuaţiile spaţiale ale acestora. Pe ansamblul regiunii, eroziunea efectivă prezintă o valoare medie de
4,6 t/ha·an, reprezentând deci un sfert din eroziunea potenţială medie.
Figura 6. Dependenţa statistică a unor proprietăţi de sol de altitudine – pantă

PROFUNZIMEA NISIP FIN
200 85
180
75
160
65
valori observate
valori observate
140
120 55
100
45
80
35
60
40 25
50 70 90 110 130 150 170 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70
valori calculate valori calculate
AD = 77,35 – 2,856 PANTA + 0,269 ALTIT ± 26,627 Nf = 67,25 + 1,013 PANTA – 0,123 ALTIT ± 10,906
p 0,017 0,008 0,058 p 0,00.. 0,019 0,038
Β -0,713 0,483 Β 0,637 -0,554
R2 = 0,388 p<0,025 R2 = 0,35 p<0,04
CARBONATI REACTIA SOLULUI
12 9.6
9.2
10
8.8
8
8.4
valori observate
valori observate
6 8
4 7.6
7.2
2
6.8
0
6.4
-2 6
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 6 6.4 6.8 7.2 7.6 8 8.4 8.8 9.2 9.6
valori calculate valori calculate
CARB = 12,967 – 0,037 ALTIT + 0,142 PANTA ± 2,441 pH = 9,896 – 0,01 ALTIT + 0,064 PANTA ± 0,427
p 0,00.. 0,007 0,122 p 0,00.. 0,00.. 0,00..
Β -0,729 0,385 Β -0,865 0,756
R2 = 0,391 p<0,024 R2 = 0,648 p<0,00..
FOSFOR MOBIL
60
50 Pmob = 45,61 – 0,734 PANTA – 0,099 ALTIT ± 9,376

p 0,00.. 0,043 0,048
40
Β -0,438 -0,426
valori observate
30
R2 = 0,566 p<0,00..
20
10
0
0 10 20 30 40 50 60
valori calculate
p: nivele de asigurare statistică; β: coeficienţi de regresie parţială standardizaţi
O altă problemă care ne-a acaparat atenţia, a fost aceea a simulării evoluţiei stocului de
humus, având în vedere importanţa deosebită a acestuia în definirea fertilităţii fizice, chimice şi
biologice a solurilor. În acest scop, s-a utilizat modelul Hénin-Dupuis, modificat prin considerarea
existenţei unei mase active la nivelul humusului, care evoluează mai rapid spre mineralizare şi prin
introducerea efectului dependenţei mineralizării humusului de cantitatea humusului activ din sol.
În cazul solurilor afectate de eroziune, cantitatea humusului îndepărtat pe calea eroziunii
trebuie integrată în model. O modalitate de a efectua o astfel de integrare, folosită în cazul de faţă,
constă în estimarea ratei medii anuale de eroziune cu ajutorul ecuaţia universală a eroziunii, şi
scăderea acesteia din rezerva de humus şi humusul pedogenetic sintetizat anual, presupunând
totodată că această rată de eroziune se menţine constantă în timp.
Evoluţia rezervei de humus a fost simulată pentru primii 50cm de sol, folosind datele analitice
extrase din fişele de profile reprezentative din zona Codăeşti. De asemenea, evoluţia rezervei de
humus a fost analizată la nivelul general al cernoziomurilor, luvisolurilor şi variantelor erodate ale
acestora, la nivelul erodosolurilor şi aluviosolurilor, pentru care s-au determinat valorile medii ale
parametrilor de intrare în model. Au fost avute în vedere trei utilizări generale ale solurilor: arabil,
pajişte şi pădure, în funcţie de care diferă valorile ratelor de bioacumulare şi structura calitativă a
reziduului organic.
Tabelul 9. Parametrii de intrare dependenţi, în principal, de sol şi natura vegetaţiei şi parametri

de ieşire, determinaţi pentru solurile neafectate de eroziune
Utilizare K2 C H0 H100 H0 – H100
(t/ha) (t/ha) (t/ha)
Cernoziomuri
Arabil 0,018 0,115 197,9 205,3 7,5
Pajişte 0,018 0,018 244,8 47,0
Pădure 0,015 0,026 227,0 29,1
Luvisoluri
Arabil 0,016 0,103 118,6 126,8 8,2
Pajişte 0,016 0,016 170,1 51,5
Pădure 0,014 0,023 150,2 31,5
Aluviosoluri
Arabil 0,019 0,124 122,2 129,2 7,0
Pajişte 0,019 0,020 166,2 44,0
Pădure 0,017 0,028 149,7 27,4
K2: coeficientul de mineralizare; C: constanta de mineralizare; H0: rezerva actuală medie de humus;
H100: rezerva de humus după 100 de ani.
Tabelul 10. Parametrii de intrare dependenţi, în principal, de sol şi natura vegetaţiei şi

parametri de ieşire, determinaţi pentru solurile afectate de eroziune
Utilizare H0 K2 E C H100 H0–H100 tr
(t/ha) (t/ha·an) (t/ha) (t/ha) (ani)
Cernoziomuri moderat, puternic erodate
Arabil 0,018 0,115 166,3 10,7 149,2 -17,1 10
Pajişte 0,018 0,018 8,9 192,9 26,5 50
Pădure 0,015 0,026 1,4 192,2 25,9 -
Luvisoluri moderat, puternic erodate
Arabil 0,016 0,103 93,5 8,0 91,3 -2,2 20
Pajişte 0,016 0,016 6,2 137,1 43,6 -
Pădure 0,014 0,023 0,7 124,2 30,7 -
Erodosoluri
Arabil 0,017 0,111 49 11,2 42,1 -6,9 20
Pajişte 0,017 0,025 10,3 83,8 34,8 70
K2: coeficientul de mineralizare; C: constanta de mineralizare; H0: rezerva actuală medie de humus;
E: rata medie anuală a eroziunii în suprafaţă; H100: rezerva de humus după 100 de ani; tr: momentul de
debut a evoluţiei regresive a stocului de humus
Conform simulărilor efectuate, creşterea stocului de humus este cea mai activă în cazul
solurilor ocupate de vegetaţia ierboasă a pajiştilor de silvostepă, datorită alimentării din abundentă a
acestora cu resturi organice. Cu o dinamică intermediară se înscriu solurile forestiere, pe ultimul loc
situându-se solurile ocupate cu culturi agricole.
În cazul solurilor afectate de eroziune, se constată o dinamică regresivă a stocului de humus
pe terenurile arabile şi acoperite de pajişti, cu excepţia luvisolurilor la care evoluţia regresivă este
caracteristică doar terenurilor arabile. Reducerea rezervelor de humus este mai accentuată în cazul
solurilor cultivate, pentru care debutul evoluţiei regresive se plasează la 10-20 de ani după momentul
prezent. Dinamica regresivă se instalează mai târziu în cazul solurilor ce evoluează sub vegetaţia
ierboasă de silvostepă, respectiv după 50-70 de ani de la momentul actual. Rolul antierozional al
pădurii se evidenţiază foarte bine, ratele medii de eroziune în suprafaţă fiind situate sub 2 t/ha·an.
Acestea nu reuşesc să impună o evoluţie regresivă stocului de humus din solurile forestiere, ci doar să
frâneze creşterea acestuia.
Aprecierea impactului proceselor erozionale asupra fertilităţii solurilor s-a realizat prin
transformarea valorilor brute ale însuşilor de fertilitate considerate (profunzime, conţinut în humus, pH,
macroelemente nutritive) în indici de fertilitate, cu valori ce pot oscila în intervalul 0-100. Evoluţia
indiciilor de fertilitate a fost simulată la 10, 50 şi 100 de ani după momentul prezent, luând în calcul o
rată constantă a eroziunii în suprafaţă (estimată anterior pe baza USLE).
Figura 7. Ratele estimate de îndepărtare pe calea eroziunii a unor constituenţi
Remarcăm impactul aproape nul al eroziunii asupra favorabilităţii profunzimii variantelor
erodate, care devine însă drastic în cazul erodosolurilor, cu deosebire în situaţia celor calcarice şi
cambice.
Dinamica simulată a favorabilităţii reacţiei soluţiei solului este estompată, deprecierea cauzată
de creşterea uşoară a pH-ului fiind lentă şi chiar înlocuită de o creştere uşoară a favorabilităţii în cazul
cernoziomurilor cambice moderat erodate, prin ameliorarea reacţiei iniţial slab acide.
Favorabilitatea conţinutului în humus cunoaşte o depreciere cu intensitate moderată, în cazul
variantelor erodate şi rapidă, în cazul erodosolurilor, remarcându-se faptul că erodosolurile calcarice
se situează de la bun început sub nivelul marginal al acestei însuşiri.
Mult mai accentuată este dinamica regresivă a fertilităţii sub raportul conţinutului în
macrolelemente nutritive, cu deosebire în cazul conţinutului în potasiu mobil, a cărui favorabilitate se
reduce de la 90-100 la 20-30, în situaţia variantelor erodate, în intervalul a 100 de ani. Remarcăm, de
asemenea, în cazul erodosolurilor, regresarea favorabilităţii conţinutului în macroelemente nutritive la
nivelul marginal după 50 de ani de manifestare a procesului erozional.
Analiza învelişului de sol se încheie cu un studiu de favorabilitate a condiţiilor pedoclimatice în
raport cu cele mai răspândite culturi anuale practicate în regiunea de studiu, respectiv cultura
porumbului şi a grâului de toamnă. În acest scop, s-a utilizat ca metodologie centrală de evaluare
sistemul propus de FAO în 1976 şi revizuit ulterior în mai multe rânduri, cea mai recentă formă
corespunzând sistemului de zonare agro-ecologică propus în 1996.
Figura 8. Evaluarea impactului eroziunii asupra însuşirilor de fertilitate
Au fost determinate nivelele de producţie condiţionate de potenţialul fotosintetic al plantelor, în
condiţiile termice şi radiative specifice regiunii de studiu, favorabilităţile condiţiilor climatice şi de sol,
agregate ulterior în favorabilităţi finale, exprimate la nivel de clasă şi subclasă, în condiţii de teren
nemodificate şi potenţate.
Pe ansamblu, favorabilitatea climatică a terenului nepotenţat, în raport cu cele două culturi,
este asemănătoare (moderat favorabilă), oferta climatică răspunzând ceva mai bine la cerinţele
grâului de toamnă.
Favorabilitatea învelişului de sol din regiunea studiată, în condiţii de teren nemodificate, este
ridicată-medie, în cazul cernoziomurilor, excepţie făcând ceroziomurile epicalcarice şi cernoziomurile
greice-cambice care, datorită texturii grosiere, manifestă o favorabilitate redusă faţă de cultura grâului
de toamnă. Favorabilitatea solurilor argiloiluviale variază de la ridicată la redusă, pe măsura creşterii
gradului de diferenţiere morfologică a profilului de sol, iar aluviosolurile prezintă favorabilitate medie-
redusă, în principal datorită inundabilităţii. Solurile moderat la excesiv erodate sunt condiţionate în
bună măsură de restricţiile impuse de pantele mari, la care se adaugă, în cazul erodosolurilor,
severitatea ridicată şi foarte ridicată a reacţiei soluţiei solului şi texturii grosiere.
Analiza comparativă a favorabilităţilor finale obţinute pentru cele două culturi ne permite
alegerea utilizării optime a terenului în condiţii nepotenţate sau potenţate.
Pentru a aprecia intensitatea relativă a aplicării cuantumului necesar de lucrări ameliorative, s-
a procedat la calcularea unui indice de potenţare (IP), care are valori proporţionale cu intensitatea şi
numărul limitărilor ce trebuiesc corectate. În acest sens, s-a constatat că cele mai greu potenţabile
unităţi de sol sunt cele cu eroziune excesivă, mai ales erodosolurile calcarice. Dintre solurile
automorfe, intensitatea maximă a aplicării măsurilor ameliorative revine luvisolurilor puternic
diferenţiate morfologic.
II. FUNCŢIONALITATEA GEOSISTEMULUI
II.1. Diferenţieri spaţiale ale învelişului fizico-geografic

Deşi nu este un criteriu pur fizico-geografic, dată fiind interferenţa accentuată a factorului
antropic, sub raport bioclimatic putem diviza regiunea de studiu în două compartimente majore: nordic,
respectiv central-sudic.
Compartimentul nordic se caracterizează, în primul rând, prin extensiunea mai mare a
arealelor împădurite, care formează areale relativ compacte, relieful cu caracter de podiş tipic, matur,
cu o pondere mai mare a platourilor structurale, comparativ cu compartimentul central-sudic. Climatul
este mai umed şi mai răcoros, iar învelişul pedologic este dominat de solurile forestiere, mai profunde
şi mai bine diferenţiate pe verticală, sub raportul morfologiei şi proprietăţilor, însă cu fertilitate nativă
mai redusă, comparativ cu solurile caracteristice compartimentului central-sudic.
Compartimentul central-sudic se caracterizează, în primul rând, prin larga răspândire a
terenurilor arabile şi secundar, a pajistilor, acestea din urmă fiind, în bună măsură, degradate antropic.
Arealul forestier, cu răspândire iniţială mult mai mare, a fost intens fărâmiţat, menţinându-se mai ales
pe culmile interfluviale mai înalte din partea mediană a compartimentului. Relieful se caracterizează
prin altitudini, pe ansamblu, mai reduse, energie, în general, mai mică, fragmentare orizontală mai
accentuată, datorită predominării rocilor mai slab rezistente la eroziune şi larga dezvoltare a luncilor
aluviale şi aluvio-coluviale. Platourile structurale sunt mai slab dezvoltate şi mai puţin tipice,
comparativ cu cele din compartimentul nordic. Climatul este ceva mai uscat şi mai cald, deci mai arid,
iar învelişul pedologic este dominat de soluri specifice bioclimatului de silvostepă (cernoziomuri
cambice, greice) şi chiar stepă (cernoziomuri epicalcarice, tipice), cu profil mai slab dezvoltat şi
diferenţiat morfologic şi textural, însă cu însuşiri agroproductive mai bune. Se remarcă, de asemenea,
larga răspândire a solurilor erodate şi erodosolurilor.
În interiorul celor două compartimente, diferenţierile spaţiale ale învelişului fizico-geografic
sunt impuse, în principal, de relief, într-o manieră asemănătoare, însă grefate pe un fond bioclimatic
diferit. Astfel, putem deosebi două tipuri spaţiale net diferite, respectiv interfluviile şi versanţii, la care
se adaugă, în opinia noastră, tipul spaţial al luncilor, dezvoltat cu precădere în compartimentul sudic.
Tipul spaţial al versanţilor poate fi divizat, în continuare, în funcţie de panta şi expoziţia acestora,
având în vedere diferenţierile spaţiale şi dinamice semnificative induse de aceste caracteristici.
II.2. Cuantificarea circuitelor de energie
Circuitul energiei radiativ-calorice

În cadrul acestui subcapitol, au fost estimate componentele bilanţului radiativ-caloric (intrări,
ieşiri, procese interne):
(S + D + A) – (R+T) = (1-a) Rg – Re = L·ET + H + G

unde:
 S: radiaţia solară directă;
 D: radiaţia solară difuză;
 A: contraradiaţia atmosferei;
 R: radiaţia reflectată;
 T: emisia termică a suprafeţei active;
 Rg: radiaţia globală;
 Re: radiaţia efectivă;
 L·ET: fluxul de călură latentă;
 H: fluxul caloric convectiv;
 G: fluxul caloric propagat în sol.
Radiaţia globală a fost estimată pe baza relaţiei Angstrom în care s-a inserat un termen pentru
a ţine cont de influenţa conjugată a expoziţiei şi pantei. Radiaţia efectivă a fost estimată în funcţie de
emisia termică a corpului negru calculată potrivit legii Stefan - Boltzmann, de presiunea vaporilor de
apă şi de fracţia de insolaţie Pentru estimarea fluxului caloric convectiv a fost necesară spaţializarea
temperaturii suprafeţei active, care s-a estimat prin regresie pe baza temperaturii aerului. Fluxul de
căldură latentă a fost dedus din ecuaţia bilanţului radiativ caloric.
Circuitul energiei potenţial-cinetice

Energia potenţială a reliefului, proporţională cu diferenţa de altitudine dintre un punct şi nivelul
de bază local asociat, este continuu transferată sub formă de energie cinetică scurgerii de apă şi
substanţe solide, conform ecuaţiei:
Ep.relief = Ec.sl + Ec.ss

unde:
 Ep.relief : energia potenţială a reliefului;
 Ec.sl : energie cinetică a scurgerii lichide;
 Ec.ss; energie cinetică a scurgerii solide.
Atunci când se produc precipitaţii, energia potenţială a acestora, care depinde de înălţimea de
cădere a picăturilor, se transformă în energie cinetică care, la contactul cu solul, este parţial
consumată în procesul pluviodenudaţiei, parţial absorbită de covorul vegetal, restul transferându-se la
nivelul energiei cinetice a scurgerii lichide şi solide, adăugându-se celei deja existente:
Ep.precip = (Epluvioden. + Eabs.veg) + (Δ Ec.sl + Δ Ec.ss)
unde:
 Ep.precip : energia potenţială a precipitaţiilor;
 Epluvioden. : energia consumată în procesul pluviodenudaţiei;
 Eabs.veg) energia absorbită de covorul vegetal;
 Δ Ec.sl : energia cinetică suplimentară a scurgerii lichide
 Δ Ec.ss) energie cinetică suplimentară a scurgerii solide
Pentru a uşura cuantificarea, s-a procedat la transformarea relaţiilor de mai sus în relaţii ecart
altitudinal – strat – debit (lichid şi solid).
Energia potenţială a reliefului, element deosebit de important în dinamizarea circuitelor hidrice
şi de materii solide, a fost cuantificată la nivel local, ca diferenţă între altitudinea unui punct şi
altitudinea talvegului cel mai apropiat, rezultând o spaţializare continuă a acesteia şi eliminându-se
neajunsurile introduse de utilizarea unor suprafeţe de referinţă arbitrare.
De asemenea, acest parametru a fost cuantificat şi prin integrarea pantei, având în vedere
faptul că procesele geomorfologice actuale sunt mai frecvente şi mai intense pe versanţii mai puternic
înclinaţi. Integrarea a presupus mai întâi standardizarea valorilor ecartului altitudinal şi pantei, prin
împărţire la valorile maxime, după care valorile standardizate au fost integrate prin înmulţire, rezultând
o exprimare a energiei reliefului în intervalul 0-100.
II.3. Cuantificarea circuitelor de materie
Circuitul fazei lichide
În cadrul circuitului fazei lichide, redat prin relaţia de mai jos, precipitaţiile au fost spaţializate
pe baze statistice, prin regresie în funcţie de altitudine şi interpolarea reziduurilor regresiei prin kriging
ordinar. Debitele lichide au fost estimate în funcţie de relaţia acestora cu bazinul amonte drenat,
inclusiv la nivel de pixel, pe baza concentrării scurgerii derivate din modelul numeric al altitudinii.
P – Ql = ETR + stocaje
unde:
 P: precipitaţiile;
 Ql: debitul lichid;
 ETR: evapotranspiraţia reală;
 Stocaje: intercepţie, consum ireversibil în plante, sol, lacuri, freatic.
Evapotranspiraţia reală a fost dedusă din ecuaţia de bilanţ, cunoscând celelalte elemente.
Circuitul fazei solide
Ecuaţia de bilanţ, aplicată în studiul dinamicii fazei solide, este redată mai jos:
Qs = E - stocaje
unde:
 Qs: debitul solid;
 E: eroziunea;
 Stocaje: coluvii, proluvii, aluvii.
Debitul solid a fost estimat prin relaţia acestuia cu debitul lichid, iar eroziunea prin aplicarea
ecuaţiei universale a eroziunii, din diferenţă rezultând stocajele de materie.
La acest nivel al analizei, ne-a preocupat în mod deosebit şi cuantificarea principalelor circuite
biogeochimice (humus, azot total, fosfor şi potasiu mobil), având în vedere importanţa lor în definirea
fertilităţii chimice a solurilor. Elementele analizate au fost exprimate ca indici de fertilitate pe o scară
de la 0 la 100 evoluţia lor fiind prognozată pentru următorii 10, 50 şi 100 de ani, luând în considerare
pierderile anuale de sol prin eroziune.
O altă ecuaţie analizată este cea care defineşte bilanţul materiei solide la nivelul solului:
ΔG = (H-MH) + M – E + stocaje
unde:
 ΔG: variaţia în grosime a stratului de sol;
 H: producţia pedogenetică de humus;
 MH: mineralizarea humusului;
 M: meteorizaţia
 E: eroziunea;
 Stocaje: coluvii, proluvii, aluvii.
Din aceasta a putut fi dedusă rata actuală a meteorizaţiei.
II.3. Cuplarea circuitelor de energie şi materie
Cuplarea circuitelor de energie şi materie s-a realizat prin identificarea parametrilor de

legătură dintre acestea. Astfel, circuitele de materie se cuplează cu cele de energie potenţial-cinetică
prin intermediul maselor de apă şi substanţe solide antrenate, circuitul fazei lichide se cuplează cu cel
al fazei solide prin relaţia debit lichid – debit solid, circuitul energiei radiativ-calorice poate fi cuplat cu
cel al fazei lichide prin intermediul evapotranspiraţiei reale, iar bilanţul materiei solide la nivelul solului
se cuplează cu bilanţul fazei solide prin intermediul eroziunii şi stocajelor.
Aceste cuplări permit estimarea calitativ-cantitativă a propagării unor perturbaţii în sistemul
fizico-geografic, induse de modificări la nivelul unei variabile de intrare, ieşire sau interne (ex: efectele
induse de modificarea modului de utilizare a terenului, modificarea temperaturii şi precipitaţiilor etc.).
Concluzii
 Studiile de sistem sunt probabil cele mai adecvate geografiei ca ştiinţă.
 Modelarea sistemelor naturale, fizico-geografice (cu precizarea că practic nu există
sisteme pur naturale, întotdeauna existând o amprentă umană mai mare sau mai mică) implică
simplificarea inevitabilă a realităţii. Important este ca această simplificare să fie suficient de redusă
astfel încât comportamentul sistemului să poată fi suficient de realist cuantificat.
 Abordarea conceptual-deterministică prezintă avantajul de a impune pătrunderea în
intimitatea proceselor, relaţiilor dintre componentele sistemelor, impunând formularea de ipoteze. Pe
de altă parte, caracterul foarte complex al sistemului nu permite, cel puţin în etapa actuală a
cunoaşterii, surprinderea integrală a tuturor relaţiilor, efectelor etc. Rezultă că o serie de aspecte,
poate importante, vor fi scăpate din vedere prin modelarea deterministă, fapt ce poate conduce la
concluzii eronate. Devine astfel necesară validarea modelelor prin compararea comportamentului
predictat cu cel real. Abordarea stocastică poate constitui o alternativă sau un termen de comparaţie
pentru abordarea deterministă.
 Sistemele Informaţionale Geografice se dovedesc deosebit de utile pentru astfel de studii
prin posibilitatea spaţializării rapide şi corecte a informaţiei brute sau derivate, prin facilităţile legate de
combinarea simplă sau complexă a straturilor tematice etc.
 Considerăm necesar ca parmetrii ce descriu energia dintr-un sistem, indiferent că este
vorba despre energie radiativă sau potenţial-cinetică, să fie exprimaţi în unitaţi consacrate de energie.
Bibliografie selectivă
Bojoi I (1996, coord.) – Dinamica peisajului geografic din Podişul Bârladului, contract. cerc. nr.
5011/254/1996, Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi.
Burrough P. A., McDonnell R. A. (1998) – Principles of Geographical Information Systems, Oxford
University Press.
Chorley R. J., Hagget P. (editors, 1967) – Models in Geography, Methuen & Co., London.
Chorley R. J., Kennedy B. (1971) – Physical Geography. A systems approach, Prentice Hall Int. Inc.,
Londra.
Diaconu C., Şerban P. (1994) – Sinteze şi regionalizări hidrologice, Edit. Tehnică, Bucureşti.
Donisa I. (1977) – Bazele teoretice si metodologice ale geografiei, Edit. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti.
Erhan Elena (1983) – Fenomenul de secetă din Podişul Moldovei, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, secţ.
II-b, tom XXIX.
Florea N. (2001) – Asamblajul pedogeografic. Exprimare a organizării spaţio – temporale a învelişului
de sol, Conferinţă susţinută în cadrul Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, Dep. Geografie, 25 aprilie 2001.
Hénin S., Dupuis M. (1945) – Essai de bilan de la matière organique des sols, Annales
Agronomiques, 15.
Hugget R. J. (1985) – Earth surface systems, Springer Verlag, Berlin.
Ioniţă I. (2000) – Relieful de cueste din Podişul Moldovei, Edit. Corson, Iaşi.
Johnston R. J. (1978) - Multivariate Statistical Analysis in Geography, Longman, New York.
Mac I. (1996) – Geomorfosfera şi geomorfosistemele, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Mac I. (2000) – Geografie generală, Edit. Europontic, Cluj-Napoca.
Mary B., Guérif J. (1994) – Intérêts et limites des modèles de prevision de l’évolution des matières
organiques et de l’azote dans le sol, Cahier Agricultures, 3, 252.
Motoc M., Munteanu S., Baloiu V., Stanescu P., Mihai G. (1975) – Eroziunea solului si metodele de
combatere, Edit. Ceres, Bucuresti.
Patriche C. V. (1999) – Postdiction and Prediction of Climate Evolution within the Region of Vaslui
Town – Romania, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II c., Geografie, tom XLIV-XLV.
Patriche C. V. (2000) – Complex Statistical Analysis of the Latent Dimensions of Climate within the
Region of Vaslui Town - Romania, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II c., Geografie, tom XLVI.
Patriche C. V. (2002a) – Long-term Annual Evolution Analysis of Air Temperature at Iaşi, Lucr. Sem.
Geogr. „D. Cantemir”, nr. 21-22, 2000-2001, Iaşi.
Patriche C. V. (2002b) – Analiza spaţială a învelişului de sol şi a raporturilor pedo – geomorfologice
folosind tehnicile SIG şi metode statistice, Lucr. Simpoz. „Sisteme Informaţionale Geografice”,
nr. 8/2001, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II c., Geografie, tom XLVII.
Patriche C. V. (2003a) – Quantitative and Qualitative Soil-Climate Evaluation. Study Case: Central
Moldavian Plateau between Stavnic and Vaslui Rivers, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II c.,
Geografie, tom XLVIII / 2002.
Patriche C. V. (2003b) - Evaluarea biofizică şi tehnică a terenurilor agricole, Edit. „Terra Nostra” Iaşi.
Patriche C. V. (2004a) – Simularea evoluţiei stocului de humus din soluri. Aplicaţie la teritoriul
Podişului Central Moldovenesc dintre văile Stavnic şi Vaslui, Lucrările Seminarului Geografic
„Dimitrie Cantemir”, nr. 23-24/2002-2003, Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi.
Patriche C. V. (2004b) – Quantifying air temperature using regression and incoming radiation, An. Şt.
Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II c., Geografie, tom XLIX-L / 2003-2004.
Patriche C. V., Patriche Emilia-Isabela (2004c) – Water flow characteristics in the upper Bârlad
Basin, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II c., Geografie, tom XLIX-L / 2003-2004.
Rădoane M., Rădoane N., Ichim I., Dumitrescu Gh., Ursu C. (1996) – Analiza cantitativă în
geografia fizică, Edit. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi.
Schumm S. A. (1979) – Geomorphic thresholds: the concept and its applications, Trans. 4, 4.
Serban P., Stanescu V. A., Roman P. (1989) – Hidrologie dinamica, Edit. Tehnica, Bucuresti.
Strahler N. A. (1980) – Systems theory in physical geography, Phys. Geogr., 1.
Sys C., Van Ranst E., Debaveye J. (1991) – Land Evaluation. Part II: Methods in Land Evaluation,
Agric. Publ., No. 7, Brussels.
Wischmeier W. H. (1960) – Cropping – Management Factor Evaluations for an Universal Soil – Loss
Equation, Soil Sci. Soc. Am. Proc..
* * * (1971) – Râurile României. Monografie hidrologică, IMM, Bucureşti.
* * * (1976) – A Framework for Land Evaluation, Soils Bulletin, 32, FAO, Rome.
* * * (1986) - Harta solurilor României, 1 / 200 000, foaia 14 L-35-X, L-35-XI, ICPA, Bucureşti.
* * * (1987) – Metodologia elaborării studiilor pedologice. Partea a III-a – Indicatorii ecopedologici,
ICPA Bucureşti.

540AT432 Debite Ape Podisul Moldovei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

540AT432 Debite Ape Podisul Moldovei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raport de Cercetare

Grant: Structura şi funcţionalitatea geosistemului. Aplicaţie la teritoriul

Analiza morfometrică, abordată pe baze geoinformaţionale şi statistice, s-a efectuat atât pe

Tabelul 2. Matricea corelaţiilor morfometrice pe ansamblul bazinelor considerate

Tabelul 3. Caracteristici ale variabilelor sintetice şi relaţiile cu variabilele morfometrice brute,

Figura 1. Diferenţele standardizate dintre Figura 2. Tipuri de asimetrii morfometrice şi

media exp N: 1.89

cuestele nordice 1.5 expozitie N

Figura 3. Regimul anual al bilanţului radiativ (Rn) şi componentelor sale

Tabelul 4. Frecvenţa absolută a lunilor cu diferite calificative pluviometrice conform

În continuare este abordată problema cuantificării tendinţelor şi ciclicităţilor în evoluţia

seria reală seria ajustată: r=0,65 extrapolare 10 ani

Capitolul de climă se încheie cu un nou exemplu de aplicare a analizei componenţilor

Tabelul 6. Elementele estimate ale bilanţului hidrologic mediu anual

La nivelul scurgerii lunare, au fost analizate valorile medii multianuale, variabilitatea

Bârlad - Negreşti Bârlad - Vaslui

Tabelul 7. Debite (m3/s) şi volume (m3) sezoniere medii anuale (1950-1997)

Tabelul 8. Caracteristici ale principalelor lacuri

Pentru identificarea rapidă a suprafeţelor acvatice şi zonelor cu exces de umiditate, generate

soluri automorfe soluri erodate

Se remarcăm valorile mai reduse ale coeficienţilor de determinare multiplă în cazul

Figura 6. Dependenţa statistică a unor proprietăţi de sol de altitudine – pantă

50 Pmob = 45,61 – 0,734 PANTA – 0,099 ALTIT ± 9,376

p: nivele de asigurare statistică; β: coeficienţi de regresie parţială standardizaţi

Tabelul 9. Parametrii de intrare dependenţi, în principal, de sol şi natura vegetaţiei şi parametri

Tabelul 10. Parametrii de intrare dependenţi, în principal, de sol şi natura vegetaţiei şi

Figura 7. Ratele estimate de îndepărtare pe calea eroziunii a unor constituenţi

Figura 8. Evaluarea impactului eroziunii asupra însuşirilor de fertilitate

II. FUNCŢIONALITATEA GEOSISTEMULUI

II.1. Diferenţieri spaţiale ale învelişului fizico-geografic

II.2. Cuantificarea circuitelor de energie

Circuitul energiei radiativ-calorice

(S + D + A) – (R+T) = (1-a) Rg – Re = L·ET + H + G

Circuitul energiei potenţial-cinetice

Ep.relief = Ec.sl + Ec.ss

Ep.precip = (Epluvioden. + Eabs.veg) + (Δ Ec.sl + Δ Ec.ss)

II.3. Cuantificarea circuitelor de materie

Circuitul fazei lichide

Circuitul fazei solide

Din aceasta a putut fi dedusă rata actuală a meteorizaţiei.

II.3. Cuplarea circuitelor de energie şi materie

Cuplarea circuitelor de energie şi materie s-a realizat prin identificarea parametrilor de

S-ar putea să vă placă și