Sunteți pe pagina 1din 364

DIDIER ANZIEU

CATHERINE CHABERT

Metode proiective
Traducere din franceză de
Nicoleta Dascălu

A
TRei
Editori:
SILVIU DRAGOMIR
VASILE DEM. ZAMFIRESCU

Director editorial:
MAGDALENA MĂRCULESCU

Coperta:
FABER STUDIO (S. Olteanu, B. Hațeganu, D. Dumbrăvician)

Redactor:
SIMONA REGHINTOVSCHI

Director producție
CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Dtp:
MARIAN CONSTANTIN

Corectură:
RODICA PETCU
SÎNZIANA DOMAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României


ANZIEU, DIDIER
Metode proiective / Didier Anzieu, Catherine Chabert;
trad.: Nicoleta Dascălu. - București: Editura Trei, 2010
Bibliogr.
ISBN 978-973-707-383-9
I. Chabert, Catherine
II. Dascălu, Nicoleta (trad.)
159.9

Titlu original: Les Methodesprojectives


Autori: Didier Anzieu, Catherine Chabert

Copyright © Presses Universitaires de France, 1961


Le psychologue
6, avenue Reille, 75014 Paris

Copyright © Editura Trei, 2010


pentru ediția în limba română

C.P. 27-0490, București


Tel./Fax: +4 021300 60 90
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
www.edituratrei.ro

ISBN 978-973-707-383-9
Cuprins

9 Conceptul de proiecție în psihologie


9 Istoric
12 Etimologie
15 Perspectiva lui Freud asupra proiecției
19 Situația testului proiectiv
19 Caracteristici
25 Efecte
29 Diferitele tipuri de proiecție
33 Către o interpretare psiholingvistică a testelor proiective
35 Bibliografie

37 Testul lui Jung


37 Istoric
39 Material și instrucțiuni
40 Interpretare
42 Variante
44 Probleme teoretice

46 Testul Rorschach
46 Descoperirea
57 Aplicarea
62 Specificitate
63 Categoriile de răspunsuri și semnificația lor
65 Localizarea răspunsurilor
75 Determinanta
94 Conținutul răspunsurilor
99 Factorii adiționali
107 Interpretare
107 Interpretarea cantitativă sau statistică
111 Interpretarea temporală sau dinamică
112 Perspectiva psihanalitică
117 Modalitățile discursului
121 Sinteza rezultatelor
123 Câteva tabele cu indicatori psihopatologici
128 Teste derivate din Rorschach
134 Bibliografie
134 Cărți
135 Lucrări esențiale publicate în alte limbi

138 TAT („Thematic Apperception Test")


138 Istoric
140 Listele variabilelor
140 Lista motivațiilor
141 Lista factorilor interni
141 Lista trăsăturilor generale
142 Aplicare
142 Materialul
143 Instrucțiunile
145 Interpretare
166 Schema de cotare
179 Testele derivate din TAT
183 Teste tematice pentru copii
186 Testele tematice pentru copii: prezentare generală
193 Children's Apperception Test (CAT)
203 Testul Patte Noire (Lăbuță Neagră)
208 Demers metodologic general
211 Alte teste tematice pentru copii
213 Bibliografie

216 Panorama celorlalte teste proiective


217 Percepția vizuală
218 Percepția auditivă
219 Asocierile de cuvinte, de idei, de imagini
(Teste de „completare")
219 Completarea povestirilor
229 Completarea frazelor
231 Completarea imaginilor
234 Completarea dialogului
236 Clasarea pe categorii
243 Alegerea afectivă
254 Simbolismul jocurilor de construcție
255 Bibliografie
265Simbolismul jocului dramatic
268 Simbolismul desenului
268 Testul de desenare a unei persoane (Machover)
271 Testul desenului interiorului corpului
272 Testul arborelui (Koch, Stora)
278 Pictografia
283 Simbolismul grafismului
284 Simbolismul culorii
286 Exprimarea verbo-motorie și spațio-motorie

290 Probleme ale validării


290 Particularități de validare a tehnicilor proiective
291 Sensibilitate
294 Fidelitate
296 Validitate
301 Progrese în validare

307 Uz și abuz în domeniul metodelor proiective


307 Principalele aplicații ale testelor proiective
314 Critici și obiecții
319 Răspunsuri la obiecții
322 Bibliografie

325 Psihologia proiectivă


și teoria psihodinamică a personalității
325 Psihologia proiectivă — ramură a psihologiei clinice
327 Către o teorie proiectivă a percepției
331 Elemente ale unei teorii psihodinamice a personalității
332 Personalitatea
333 Adaptabilitatea
336 Procesele psihice primare si secundare
340 Atitudinile vitale
346 Imaginea corpului
351 Se-ul, Eul ți Supraeul
359 Organizările psihopatologice
359 Bibliografie generală
CAPITOLUL I

Conceptul de proiecție
în psihologie

1. Istoric

în 1939, L. K. Frank publică un articol în ediția americană a


Journal of Psychology, intitulat „Metodele proiective în studiul per­
sonalității"1. Frank este cel care inventase expresia „metode pro­
iective" pentru a explica legătura dintre trei teste psihologice:
testul de asociere verbală al lui Jung (1904), testul petelor de cer­
neală al lui Rorschach (1920) și TAT (testul în care subiectul tre­
buie să inventeze povestiri) al lui Murray (1935). Frank arată că
dC-CblC IC1LLLLV1 VUILOlllLLIC pl U IU lip U.1 UI ICI Al L V CO LA^tll 1 CAIA Ltll A LI CC Ș>A

„holistice" (globale) a personalității, adică aceasta este văzută ca


un tot aflat în evoluție, în care elementele constitutive interacțio-
nează: mod de investigare caracteristic pentru știința modernă
atât în studiul naturii, cât și în cel al omului. Frank compară TAT
cu analiza spectrală din fizică și cu radiografia cu raze X din ana-
tomopatologie. Astfel, după părerea lui, noile forme ale determi-

1 „Projective methodsfor the study of personality", reprodusîn B. I. Murstein, Handbook


ofprojective techniques, pp. 1-22.

Metode proiective • Conceptul de proiecție în psihologie


io nismului științific (determinism dialectic, cauzalitate în rețea) cu­
cereau psihologia. Intr-adevăr, testele proiective au devenit unul
dintre cele mai prețioase instrumente ale metodei clinice din psi­
hologie și una dintre cele mai fecunde aplicații practice ale con­
cepțiilor teoretice ale psihologiei dinamice și în special ale psih­
analizei.
Putem, pe bună dreptate, să discutăm aici dacă termenul test,
luat în sens strict psihometric, se poate aplica în mod corect aces­
tor probe, ale căror standardizare și etalonare lasă adeseori de
dorit și ale căror sensibilitate, fidelitate și validitate sunt greu de
estimat. Dar nu putem nega faptul că aceste teste au în comun o
metodă proprie, diferită de cea care stă la baza testelor psihome-
trice, metodă care le aduce, în practica efectivă a cunoașterii ce­
luilalt, o finețe clinică ce compensează nivelul mai scăzut de ri­
goare statistică.
Tehnicile proiective se disting de testele de aptitudine în prin­
cipal prin ambiguitatea materialului prezentat subiectului și prin
libertatea pe care o are acesta în ceea ce privește răspunsurile pe
care le poate da. Prin aceste două caracteristici, metoda proiec­
tivă se situează în filiația psihologiei formei și a psihanalizei.
Testele proiective au urmat îndeaproape progresul teoriei ges-
taltiste: Jung a venit la puțin timp după Von Ehrenfeis, Rorschach
puțin după Wertheimer, Murray puțin după Kurt Lewin; cu toa­
te acestea, urmașii nu par să fi suferit influența directă a înain­
tașilor. Analiza figurilor ambigue și a iluziilor optico-geometri-
ce, făcută de psiholog, a furnizat terenul privilegiat pentru
descoperirea „formelor" perceptive și intelectuale și a legilor
acestora. Analiza unui material ambiguu, făcută de subiectul tes­
tat, și explorarea, în același timp liberă și sistematică, a posibili­
tăților de interpretare oferite de acest material au constituit o me­

DIDIER ANZIEU
todă exactă de investigare a proceselor personalității. Diferența 11
este că, în primul caz, ambiguitatea este utilizată drept modali­
tate de abordare a condițiilor externe ale percepției, pe când, în
al doilea caz, drept modalitate de abordare a condițiilor interne.
Psihologia proiectivă lărgește psihologia formei. Ea se interesea­
ză de raporturile omului cu ceilalți, dar, în același timp, de ra­
porturile omului cu lumea așa cum o trăiește el.
Influența psihanalizei este mai clară, inaugurând acea revo­
luție coperniciană definită de Politzer drept o trecere de la psi­
hologia la persoana a treia la psihologia la persoana întâi. Exem­
plul lui Jung este semnificativ. Pentru psihologia academică sau
experimentală, asocierea ideilor era o funcție mentală generală,
iar cercetările se concentrau pe aflarea legilor funcționării ei im­
personale. în schimb, asocierile pe care le psihanaliza i le cere
pacientului și care sunt considerate asocieri libere sunt, de fapt,
riguros determinate de istoria pacientului și de conflictele lui in­
conștiente. Jung abia aflase despre această metodă psihanalitică
și, în 1904, a inventat o probă psihologică — acesta fiind sensul
originar al cuvântului „test" — în care asocierile făcute de su­
biect sunt interpretate drept revelatoare pentru tendințele pro­
funde și „complexele" acestuia.
Cincisprezece ani mai târziu, un alt elvețian de limbă germa­
nă, format, ca și Jung, la școala psihiatrică a lui Bleuler de la Zii-
rich și ajuns și el psihanalist, face a doua oară aceeași revoluție;
testele cu petele de cerneală erau cunoscute de multă vreme, dar
nu dăduseră rezultatele scontate în mâinile experimentaliștilor
care, într-o perioadă în care psihologia geniului era temă de cer­
cetare, sperau, prin aceste teste, să abordeze studiul imaginației
și al legilor sale generale. Rorschach este cel care a venit cu ideea
clară conform căreia interpretarea petelor de cerneală constituia

Metode proiective ■ Conceptul de proiecțieîn psihologie


12 nu un test de imaginație, ci un test de personalitate. Adică orga­
nizarea individuală a personalității este cea care structurează per­
cepția acestor pete.
Cercetarea desenului reprezintă a treia sursă istorică a testelor
proiective. între 1920 și 1930, psihanaliștii își extind tratamentul
la copii și, în locul expresiei verbale încă necoaptă la aceștia, re­
curg la desene și la jocuri libere drept substitute ale asocierilor li­
bere. în aceeași perioadă, metodele active cuceresc pedagogia și
recomandă desenul și povestirea liberă ca metode pentru dezvol­
tarea personalității copilului. Desenele și povestirile libere își do­
vedesc rapid semnificația simbolică, analoagă semnificației vise­
lor sau simptomelor nevrotice. Utilizarea proiectivă a desenului
și a povestirii s-a dezvoltat în opoziție cu o pedagogie ce urmărea
reproducerea exactă a modelelor, în opoziție cu testele în care de­
sene și povestiri simt analizate pentru a se descoperi elementele
impersonale, văzute drept criteriu de dezvoltare intelectuală. Cu­
noașterea individului este posibilă, într-o anumită măsură, prin
analiza stilului operelor sale. în 1935, în Statele Unite, Murray cre­
ează primul test care se inspiră din tehnica povestirii libere: testul
de apercepție tematică sau TAT. Testele proiective care utilizează
desenul apar mult mai târziu. în 1949, Koch publică în Elveția tes­
tul arborelui, iar Machover, în Statele Unite, testul omului.

2. Etimologie

Cuvântul „proiecție", aplicat de Frank unui anumit tip de test,


a rămas în vocabularul psihologiei pentru că diversele sale sen­
suri, așa cum le găsim în dicționarul Robert, se aplică toate în
acest domeniu și îi evocă multidimensionalitatea, specificitatea
și fecunditatea.

DIDIER ANZIEU
Primul sens denotă o acțiune fizică, aruncarea, de pildă lan- 13
sarea unor proiectile. Printr-o analogie metaforică, Freud a de­
semnat aici, după cum vom vedea mai departe, o acțiune psihi­
că, tipică pentru paranoia, care constă în expulzarea din
conștiință a sentimentelor condamnabile și atribuirea lor altcui­
va (vezi articolul „Proiecție" în Vocabularul psihanalizei, de
Laplanche și Pontalis, 19672). în acest sens, testele proiective fa­
vorizează descărcarea, în materialul prezentat subiectului, a tot
ceea ce acesta refuză să fie, a ceea ce simte în el ca fiind rău, a
ceea ce simte că ar fi punctele sale vulnerabile.
Al doilea sens este matematic și apare în secolul al XVII-lea,
odată cu constituirea geometriei proiective. Proiecția face să îi co­
respundă unui punct (sau unui ansamblu de puncte) din spațiu
un punct (sau un ansamblu de puncte) de pe o linie dreaptă sau
o suprafață. Conform acestui procedeu, proiecția poate fi ortogo­
nală, oblică, conică, cilindrică, stereografică. Aceasta este baza te­
oretică pentru studiul perspectivei, pentru realizarea de către ar-
hitecți a planurilor și elevațiilor și pentru întocmirea de către
geografi a hărților. Noțiunea fundamentală este cea a proprietăți­
lor proiective: proprietățile geometrice ale unei figuri se regăsesc
conservate în întreaga proiecție plană a acestei figuri. Neurologia
a utilizat foarte devreme această noțiune de proiecție pentru a
numi corespondența, punct cu punct sau structură cu structură,
dintre o zonă cerebrală și un aparat senzorial sau motor. Tot așa,
testele proiective pun subiectul în situația de a produce un proto­
col de răspunsuri în așa fel încât structura acestui protocol să co­
respundă structurii personalității subiectului, iar caracteristicile
fundamentale ale personalității să se regăsească în protocol.

2 Tradusîn limba română la Editura Humanitas, 1994. (N. t.)

Metode proiective ■ Conceptul de proiecție în psihologie


14 Al treilea sens, apărut la sfârșitul secolului al XlX-lea, își are
originea în optică. Proiecția luminoasă trimite pe o suprafață, por­
nind de la o sursă, raze sau radiații. Aplicațiile practice sunt
binecunoscute: teatrul de umbre (sursa de inspirație pentru
Klecksografia lui Kemer, care, la rândul ei, l-a inspirat pe Rorschach
în crearea testului petelor de cerneală), proiecția fixă a unei ima­
gini pe un ecran, cinematograful. Acest al treilea sens a fost adop­
tat și popularizat de scriitori la începutul secolului al XX-lea.
Transpunerea sa în psihofiziologie s-a făcut rapid (de exemplu,
senzațiile olfactive sunt localizate de subiectul care miroase la ni­
velul aparatului receptor: adică sunt „proiectate" în nas) și în psi­
hologie (animismul, mitul, superstiția constau toate în percepe­
rea anumitor stări afective în lumea exterioară, stări care, în
realitate, sunt interioare și au fost proiectate în afară; Freud utili­
zează și acest sens al cuvântului „proiecție"). Un test proiectiv
este ca o rază X care, traversând interiorul personalității, fixează
imaginea miezului secret al acesteia pe un revelator (realizarea
propriu-zisă a testului) și permite mai apoi o lectură simplă, prin
mărire sau proiectare supradimensionată pe un ecran (interpre­
tarea protocolului). Ceea ce este ascuns iese astfel la lumină; la­
tența devine manifestă; interiorul este adus la suprafață; ceea ce
este stabil și, prin urmare, blocat în noi înșine iese la iveală.
Primul sens, cel de descărcare pulsională și emoțională, preci­
zează nivelul la care operează testul proiectiv: este vorba, într-o
oarecare măsură, de un scurt proces psihanalitic; un astfel de test
este, în adevăratul sens al cuvântului, o probă pentru subiect, adi­
că o probă a adevărului. Al doilea sens stabilește o coresponden­
ță structurală între personalitate, concepută ca sistem al compor­
tamentelor proprii unui individ, și ceea ce produce acesta într-o
situație definită de două variabile: o suprafață aproape goală (ma­

DIDIER ANZIEU
terialul testului) pe care subiectul trebuie să o umple cu răspun- 15
suri și o regulă de proiecție „oblică" (instrucțiunile de libertate
orientată ale testului); acest al doilea sens este cel care dă rigoa­
re științifică tehnicilor proiective. Al treilea sens este cel care adu­
ce reprezentările arhaice ale imaginii corpului, în care interiorul
este opus exteriorului, ascunsul este opus suprafeței, plinul este
opus golului, reprezentări care marchează o etapă importantă în
organizarea timpurie a personalității, dar reprezentări a căror „re­
naștere", prin aplicarea testelor proiective, mobilizează temeri
profunde și vechi. De aici, încrâncenarea detractorilor acestor
teste; de aici, teama, la posibilii testați, de un „viol" al personali­
tății; de aici, entuziasmul echivoc, la unii studenți la psihologie,
pentru însușirea unei tehnici care, după convingerea lor incon­
știentă, le-ar permite ca viața interioară și secretă a celuilalt să fie
la discreția lor. Reprezentări care își găsesc rădăcinile în ambiva­
lența sugarului față de mama sa ca obiect bun sau rău al acestu­
ia și în legătura simbiotică dintre cei doi trăită ca o interpenetra-
re a gândurilor și dorințelor.

3. Perspectiva lui Freud asupra proiecției

Freud a vorbit despre proiecții în două momente distincte ale


operei sale și din două puncte de vedere destul de diferite, dar
legate între ele.
Prima mențiune datează din 1896. Freud tocmai descoperise
psihanaliza, dar mai avea mult până să stăpânească perfect acest
domeniu și să îi înțeleagă influența și efectele. Știa că mecanis­
mul pur psihologic al refulării explică simptomele isterice și că
utilizarea rezistenței și a transferului permite tratamentul iste­
riei (cf. Studii despre isterie, 1895, în colaborare cu Breuer). Freud

Metode proiective • Conceptul de proiecție în psihologie


16 extinde acest prim tip de explicație, care se referă doar la forma
simptomelor, la fiecare psihonevroză: refularea conflictului în
conversie în cazul isteriei, deplasarea culpabilității în cazul ob­
sesiei, negarea realității ca urmare a unei suferințe profunde în
cazul halucinației, proiecția urii asupra altuia, în cazul unui su­
biect mortificat. Două articole despre psihonevrozele de apăra­
re, în mai 1894 și mai 1896, și manuscrisul K trimis lui Fliess în
ianuarie 1896 marchează această căutare a mecanismelor de apă­
rare pe care Freud o va relua după 1920. „La paranoia, reproșul
este refulat printr-o modalitate pe care putem s-o caracterizăm
ca proiecție în condițiile în care se edifică simptomul de apăra­
re al neîncrederii față de alții"3 (1896): acest fragment conține pri­
ma utilizare psihanalitică a termenului proiecție.
Freud lămurește și aprofundează acest mecanism în comen­
tariul pe care îl face la un caz de paranoia, autobiografia preșe­
dintelui Schreber (1911); proiecția este definită astfel: „O percep­
ție interioară este reprimată, iar ca înlocuitor al ei apare
conținutul său, după ce a cunoscut o anumită deformare, deve­
nind conștient ca o percepție din exterior".4 Paranoia se explică
printr-o dorință homosexuală refulată și proiectată. După Freud,
geneza delirului de persecuție are loc în trei timpi:
a) „Eu (un bărbat) îl iubesc (pe el, un bărbat)." Dar caracterul ho­
mosexual al acestei iubiri o face imposibil de acceptat de conștiință.
b) Sentimentul de iubire este atunci transformat în opusul lui:
„Nu îl iubesc, îl urăsc". Dar conștiința subiectului nu tolerează
nici sentimentele ostile.

3 Alte observații asupra psihonevrozelor de apărare, S. Freud, Opere, voi. 12, Editura Trei,
1999, p. 335.
4 Traducere de Reiner Wilhelm și Silviu Dragomir, Freud, Opere7 — Nevroză, psihoză,
perversiune, București, Editura Trei, 2002, p. 163. (N. t.)

DIDIER ANZIEU
c) „îl urăsc" devine „El mă urăște (sau mă persecută) și asta 17
justifică ura pe care i-o port". Avem de-a face cu o proiecție: ura
nu mi se datorează mie, dar ea există, deci există din cauza duș­
manilor mei. Astfel, un sentiment de origine internă este trăit de
subiect ca și cum ar fi consecința unei percepții externe: „Nu îl
iubesc — îl urăsc — pentru că mă persecută". Proiecția este aici
eliminarea unei dorințe intolerabile și respingerea ei în afara per­
soanei: proiectăm ceea ce nu vrem să fim.
într-o a doua etapă, Freud procedează la o lărgire a sensului,
care conține bazele tehnicilor proiective. Proiecția este atunci sim­
pla ignorare (și nu eliminare) de către subiect a dorințelor și emo­
țiilor pe care nu le acceptă ca fiind ale lui, cu privire la care este
parțial inconștient și a căror existență o atribuie unor realități ex­
terioare. Acest sens apare în ultimul capitol din Psihopatologia vie­
ții cotidiene (1901-1904), intitulat „Credința în coincidență și su­
perstiția — puncte de vedere":
a) Când îi cerem unui subiect să spună un nume sau o cifră
la întâmplare, constatăm că alegerea lui este riguros determina­
tă de o preocupare personală. Aceasta confirmă existența unui
determinism psihic.
b) Superstiția provine și ea dintr-o proiecție: „Cred, scrie
Freud, în coincidența exterioară (reală), dar nu cred în hazardul
interior (psihic). Superstițiosul, invers (...) în primul rând, el pro­
iectează înspre exterior o motivare pe care eu o caut înăuntru; în
al doilea rând, el interpretează coincidența printr-un incident, iar
eu o explic printr-un gând. Dar ascunsul la el corespunde incon­
știentului la mine (...) întrucât superstițiosul nu știe nimic despre
motivarea propriilor lui acțiuni întâmplătoare și întrucât realita­
tea acestei motivări tinde spre un loc în recunoașterea lui, el este
silit să o adăpostească în lumea exterioară prin deplasare (...) Cred

Metode proiective ■ Conceptul de proiecție în psihologie


18 realmente că o bună bucată din concepția mitologică despre lume
(...) nu este nimic altceva decât psihologie proiectată în lumea exterioa­
ră" .5
Acest text indică filiera celor două sensuri ale cuvântului
„proiecție" și stabilește esența proiecției în deplasare. Proiecția
conservă conținutul sentimentului inconștient prin deplasarea
obiectului acestui sentiment.
Proiecția este un proces psihic „primar", la fel ca îndeplinirea
halucinatorie a dorinței în vis sau ca transferul psihanalitic. Pro­
cesele psihice primare se supun principiului plăcerii; ele urmă­
resc instaurarea identității percepțiilor: astfel, aparatul psihic ca­
ută să regăsească același obiect cu care și-a asociat satisfacția
prima oară (principiul plăcerii). La polul opus se află procesele
psihice așa-zis secundare, care au ca obiectiv găsirea identității
dintre gânduri și cuvinte (principiile identității și realității) și stau
la baza gândirii și comportamentului rațional: este nevoie de un
efort foarte mare pentru a feri procesele secundare de alterările
permanente cauzate de procesele primare.
în Totem și tabu (1912 - 1913), Freud dezvoltă în continuare
aceste idei: animismul, gândirea magică și atotputernicia ideilor,
pe care le observăm la omul primitiv, la copil și la nevrotic, re­
zultă din proiecția proceselor psihice primare în lumea exterioa­
ră. De aici decurge și intuiția lui Freud conform căreia creația ar­
tistică este o proiecție a artistului în opera sa.

5 Traducere de Daniela Ștefănescu, Freud, Opere 14 — Psihopatologia vieții cotidiene,


București, Editura Trei, 2006, pp. 163, 319-321 (N. t.).

DIDIER ANZIEU
4. Situația testului proiectiv 19

1. CARACTERISTICI

a) Situația proiectivă și situația psihanalitică. — Situația testului


proiectiv poate fi definită ținând cont de asemănările și deosebi­
rile față de situația psihanalitică.
Pacientul care întreprinde o psihanaliză este invitat să vor­
bească liber; nu i se dau nici teme de pornire, nici instrucțiuni;
își exprimă ideile, sentimentele, imaginile mentale, afectele pe
măsură ce acestea îi apar în conștiință. în plus, pacientul benefi­
ciază de un interval de timp nedefinit: dacă durata fiecărei șe­
dințe este aceeași (în jur de patruzeci și cinci de minute), numă­
rul de ședințe nu este fixat dinainte.
Subiectul supus unui test proiectiv se află într-o situație ase­
mănătoare în ceea ce privește libertatea, dar diferită din punctul
de vedere al duratei, fapt care antrenează două diferențe supli­
mentare: introducerea unui material anterior și a unei anchete
ulterioare.
Subiectul testat are libertate deplină în ceea ce privește răs­
punsurile. Adeseori, mai ales dacă subiectul a făcut mai înain­
te un astfel de test, instrucțiunile insistă pe diferența față de tes­
tele de aptitudini, în care materialul prezentat are o structură
latentă de natură cognitivă, pe care subiectul trebuie să o des­
copere și în care există, în general, un singur răspuns bun. Dim­
potrivă, într-un test proiectiv subiectul este liber să spună sau
să facă orice dorește pornind de la materialul prezentat și de la
tipul de activitate propusă. I se spune că nu există răspunsuri
corecte și răspunsuri greșite stabilite dinainte; prima idee care
îi trece prin cap este ideea bună. Ca și în psihanaliză, ceea ce

Metode proiective ■ Conceptul de proiecție în psihologie


20 contează este ceea ce apare spontan în conștiință. Multă vreme
s-a afirmat, cam în pripă, că materialul proiectiv nu era struc­
turat sau că era foarte slab structurat. însă între timp s-a ajuns
la concluzia că materialul proiectiv include structuri foarte pre­
cise, dar care sunt de natură afectivă și fantasmatică (cf. de pil­
dă diferite lucrări: Shentoub și Debray despre planșele TAT, p.
204, Dahan și Cosnier despre planșele Rorschach, p. 115, C.
Chabert despre planșele Rorschach, pp. 109-112). Planșele sunt,
într-adevăr, susceptibile să suscite reprezentări și afecte mobili­
zate de conținuturile lor latente.
Diferența față de psihanaliză constă în faptul că pentru un test
proiectiv dispunem de un număr limitat de ședințe, în general
una (zece pentru testul Szondi): de unde și expresia „proces psih­
analitic scurt" utilizată mai sus. Din contră, durata aplicării unui
test proiectiv nu este, în general, limitată: subiectul poate fi in­
format chiar că dispune de tot timpul de care are nevoie. Prin
urmare, libertatea de expresie și libertatea de timp constituie cele
două principii comune curei psihanalitice și administrării teste­
lor proiective. Dar aceste două principii au particularități diferite,
în cazul testului proiectiv, totul se întâmplă într-o ședință (sau
într-un număr foarte mic de ședințe). „Asocierile libere" ale su­
biectului trebuie, prin urmare, provocate. De aici decurge nece­
sitatea de a-i prezenta un material care să declanșeze aceste aso­
cieri. Materialul este cât se poate de inform sau ambiguu: pete
de cerneală, gravuri vagi, desene abia schițate, cuvinte cu mai
multe sensuri. Instrucțiunile trimit subiectul la propria sa dorin­
ță: să deseneze un arbore sau un personaj așa cum dorește; să
aranjeze cartonașele colorate sau elementele unui joc de construc­
ții așa cum dorește; să aleagă dintre mai multe fotografii pe cele
care îi plac și pe cele care nu îi plac.

DIDIER ANZIEU
De asemenea, în finalul testului este nevoie de o anchetă, prin 21
care să se identifice pe viu dinamica psihică personală care a con­
dus subiectul la răspunsurile pe care tocmai le-a dat.
Ca și în situația psihanalitică, acea instrucțiune care îi lasă su­
biectului cea mai mare libertate este, în același timp, o constrânge­
re pentru el. Subiectul este condamnat să fie liber, adică să se reve­
leze lui însuși. Ce înseamnă a fi liber altceva decât a fi exterior liber
să îți realizezi dorințele? Dar această perspectivă mobilizează simul­
tan la subiect angoasa produsă de apariția dorințelor interior inter­
zise, vertijul dat de câmpul posibilităților, frica de libertate. Con­
strângerea într-o astfel de situație se exprimă, în psihanaliză, prin
două reguli fundamentale, regula de nonomitere (subiectul se an­
gajează să încerce să nu trieze în mod voluntar materialul psihic
care îi vine în conștiință) și regula de abstinență (subiectul se anga­
jează să încerce să își exprime dorințele în fața psihanalistului fără
a încerca să le realizeze cu acesta). Cele două reguli se regăsesc im­
plicit în situația proiectivă. De exemplu, în cazul testului Rorschach
instrucțiunile îi cer persoanei testate „să spună tot ce se poate ve­
dea" în petele de cerneală, instrucțiune care corespunde regulii de
nonomitere; ancheta permite colectarea, după aplicare, a răspunsu­
rilor care au rămas neformulate în timpul testului. Regula de absti­
nență rămâne, în general, subînțeleasă: testatul nu poate face decât
ceea ce i se propune — să povestească sau să deseneze sau să con­
struiască ceea ce își imaginează sau simte și nimic altceva; dacă se
îndepărtează în mod deschis de aceste instrucțiuni, el va fi adus îna­
poi la situația de testare. Cel care aplică testul provoacă frustrare: el
obligă subiectul să își dezvăluie dorința, dar, mai departe, refuză să
își asume rezolvarea acesteia. Utilizatorul testului adoptă o atitudi­
ne de neutralitate binevoitoare caracteristică psihanalistului; între
persoana testată și persoana care administrează testul se creionea-

Metode proiective ■ Conceptul de proiecție în psihologie


22 ză o relație transferențială mai mult sau mai puțin manifestă și mai
mult sau mai puțin scurtă care, în funcție de tipul ei (pozitivă sau
negativă), stimulează producțiile sau blocajele subiectului și stă la
baza conținutului anumitor răspunsuri. Diferența față de cura psih­
analitică constă în faptul că materialul propus subiectului consti­
tuie o mediere între cel care aplică testul și cel care este testat. Su­
biectul nu își dezvăluie dorința psihologului decât indirect; el îi
vorbește prin elaborarea pe care o face materialului prezentat. Per­
soana testată rămâne mai liberă în raport cu transferul decât pacien­
tul din analiză: se implică repede, intens, dar pentru o perioadă
scurtă de timp, se simte mai liniștit datorită faptului că poate să se
desprindă de îndată ce testul s-a terminat. De altfel, este mai bine
așa. Un transfer care s-ar stabili masiv și pe termen lung, fără un
travaliu ulterior care să permită lămurirea lui, ar fi inutilizabil, stân­
jenitor, chiar nefast pentru persoana implicată. Cu excepția cazuri­
lor excepționale, în care un psihoterapeut administrează el însuși
un test proiectiv înainte de a lua subiectul în terapie, persoana care
aplică testul îi transmite implicit subiectului că nu se va ocupa de
el pe termen lung, fapt care introduce frustrarea dorințelor trezite
în acesta chiar de libertatea situației.
Să notăm o altă diferență între metoda psihanalitică și meto­
da proiectivă. în general, pacientul stă întins, pe când subiectul
testului stă așezat. Astfel, regresia psihică legată de poziția cor­
pului în spațiu este mai profundă în psihanaliză. Această dife­
rență referitoare la spațiu merge în aceeași direcție cu diferența
referitoare la durată: persoana testată este invitată să facă o
scurtă scufundare în inconștient: i se pun la îndemână mijloace­
le pentru a-și reveni rapid.
b) Specificitatea situației proiective. — De câțiva ani, clinicienii
încearcă să identifice dimensiunile majore care organizează si­

DIDIER ANZIEU
tuația proiectivă, „cadrul" proiectiv, tot așa cum a putut fi defi- 23
nit cadrul analitic.
Punctele comune ale tuturor testelor proiective constau în ca­
litatea particulară a materialului propus, în același timp concret
și ambiguu, în solicitarea de asocieri verbale pornind de la acest
material, în cele din urmă în crearea unui câmp relațional origi­
nal între subiect și examinator, în prezența unui obiect mediator
reprezentat de test.
Instrucțiunile — și variantele lor, oricare ar fi acestea, în funcție
de test și de clinician — reiau, în general, această cerință esențială,
de a imagina pornind de la ceea ce se vede, susceptibilă să declanșeze
mobilizarea comportamentelor perceptive și proiective. Testele pro­
iective verifică astfel calitatea raportului cu realul și, în același timp,
integrarea unei realități psihice în sistemul de gândire al subiectu­
lui. Acesta se găsește confruntat cu exigențele unor presiuni exter­
ne și interne: ne va arăta în ce măsură și cum anume se organizea­
ză pentru a face față în același timp lumii sale interioare și
mediului; situație caracteristică imaginii vieții, căci este vorba de­
spre a se conforma limitelor impuse de realitate lăsând loc, în ace­
lași timp, posibilului, imaginarului, fantasmelor și afectelor.
Caracterul paradoxal al acestor instrucțiuni a putut fi subli­
niat6 deoarece ele cer subiectului să mențină legătura cu realita­
tea materialului, creând în același timp imagini sau scenarii care
nu sunt reprezentate în aceste materiale. Trebuie totuși să cădem
de acord asupra sensului dat noțiunii de paradox; cel introdus
de școala de la Palo Alto7 nu este util aici: în această perspecti­
vă, situația proiectivă ar fi considerată paradoxală pentru că nu
oferă nicio posibilitate de a da un răspuns satisfăcător. Nu este

6 V. Shentoub, „TAT, test de creativite", Psychol. franc., 1981, 26 (1), 66-70.


7 Watzlawick, Pourune logique de la communication, trad. fr., Paris, Seuil, 1972.

Metode proiective ■ Conceptul de proiecție în psihologie


24 cazul, căci propunerea de a „crea" un răspuns sau o povestire
constituie tocmai soluția așteptată.
Dacă există un paradox, acesta este mai degrabă definit în
sensul dat de Winnicott termenului, în acceptarea dublei apar­
tenențe, internă/externă, fantasmatică/ perceptivă, care permite
crearea obiectului tranzițional: putem considera că situația pro­
iectivă este susceptibilă să solicite comportamente care se înru­
desc cu fenomenele tranziționale. Asemenea lor, testul proiectiv
se definește prin apelul la un mod dublu de funcționare: referi­
re la real, recurs la imaginar. Obiectele reprezentate pe planșe
sunt identificate ca forme banale, apropiate de real și în același
timp investite ca suport al unui scenariu fantasmatic, al unui sis­
tem de reprezentări și afecte ale căror conotație subiectivă și
apartenență la domeniul iluziilor sunt admise de subiect.
Cu toate acestea, situația proiectivă nu poate fi înțeleasă doar
din această perspectivă teoretică, oricât de seducătoare ar fi ea:
testele ca obiecte, de fapt, nu sunt atât de lipsite de sens, în mod
obiectiv, cum ar putea fi anumite obiecte reale utilizate ca obiec­
te tranziționale.
în special în testele tematice, semnificațiile implicite ale ma­
terialului, analizate în ceea ce privește conținutul latent, sunt dic­
tate de scopul de a ilustra și a testa conflictele majore care mar­
chează dezvoltarea și viața unui individ prin raportare la
modelul teoretic al autorului (de exemplu modelul psihanalitic
pentru TAT, CAT, LN). Imaginile constituie tot atâtea tipare ofe­
rite subiectului, care nu are decât să li se conformeze sau să se
îndepărteze de ele, în funcție de preocupările pe care le are și
mijloacele de care dispune.
Testul Rorschach nu este un test figurativ: apelul conflictual
nu este aici la fel de determinat pe cât este în testele tematice,

DIDIER ANZIEU
câmpurile asociative sunt deschise unor registre variate, fără să 25
ne putem gândi că o problematică este privilegiată în raport cu
alta. Dar ipoteza regulat confirmată este că Rorschach trezește
foarte puternic reprezentări și afecte legate de corp, prin însăși
structura sa, simetrie ordonată în jurul unei axe.
Astfel, dincolo de indiciile care permit evaluarea capacități­
lor unui subiect de a se situa într-o zonă tranzițională și de a
funcționa într-un sistem de reprezentări și de afecte susceptibi­
le de a fi dramatizate pe o scenă mentală, testele proiective își
joacă rolul de test; ele propun situații cu variabile definite, obiec­
tul de cercetare fiind reacția subiectului și mijloacele pe care le
va folosi pentru a răspunde cerinței, acestea dovedind modali­
tățile particulare ale funcționării sale psihice.

2. EFECTE

Structurarea inconștientă a materialului, libertatea în ceea


ce privește răspunsurile și intervalul de timp, instrucțiunile
oarecum neclare, toate fac din situația proiectivă o situație re­
lativ „goală", gol pe care subiectul trebuie să îl umple, făcând
apel nu atât la aptitudini și inteligență, cât mai ales la resurse­
le profunde ale personalității sale. Această situație vidă are ca
efect, la subiectul testat, trezirea conflictelor psihologice, de­
clanșarea angoasei și a regresiei. Angoasa este asociată cu re­
prezentări fantasmatice inconștiente, care transpar în conținu­
tul răspunsurilor subiectului, în timp ce mecanismele de
apărare ale Eului împotriva angoasei și a fantasmelor se ma­
nifestă mai degrabă în caracteristicile formale ale răspunsuri­
lor. De pildă, în testul cu pete de cerneală al lui Rorschach an­
goasa inițială pare să fie angoasa primară în fața pierderii

Metode proiective ■ Conceptul de proiecție în psihologie


26 obiectului (cf. Baer, citat p. 78), independent de alte forme de
angoasă provocate ulterior de simbolismul propriu anumitor
planșe din test. De aici două mari categorii de răspunsuri: răs­
punsurile integrate, în care senzația, afectul, imaginea, starea
de spirit rămân controlate de către Eu, adică în care predomi­
nă „forma", și răspunsurile dezintegrate, în care impulsul,
emoția, reprezentarea fantasmatică sunt eliberate, adică cele în
care predomină alți determinanți decât „forma".
Psihanaliza distinge trei aspecte în regresia psihică:
— Un aspect formal: regresia de la gândirea rațională și con­
ceptuală la gândirea prin imagini, la reprezentarea figurativă;
— Un aspect cronologic: regresia de la stadiul adult la copilă­
ria mică sau, dacă subiectul este un copil, regresia la stadiile an­
terioare ale dezvoltării pulsionale;
— Un aspect general: regresia de la Eu la Se; atunci când Eul
deține controlul aparatului psihic, pulsiunea se eliberează prin
descărcarea motorie; dacă Eul este scurtcircuitat, descărcarea mo­
torie este blocată; cantitatea de afect se deplasează de la polul
motrice către polul perceptiv și pulsiunea se descarcă în starea
halucinatorie (halucinație, vis, reverie, fantasmă).
în general, situația proiectivă, ca și situația psihanalitică, pro­
voacă regresia, în aparatul psihic, de la procesele secundare, fon­
date pe identitatea de gândire și pe principiul realității, la pro­
cesele primare, fondate pe identitatea de percepție și pe
principiul plăcerii-neplăcerii.
în funcție de tipul de test proiectiv, regresia poate fi mai mult
sau mai puțin profundă. Nu există un studiu comparativ al tes­
telor proiective din această perspectivă, de fapt nu există niciun
studiu comparativ în acest domeniu. Din punctul nostru de ve­
dere, există două niveluri de regresie care trebuie distinse.

DIDIER ANZIEU
Conform ipotezei lui V. Shentoub8, în TAT, procesul de elabo- 27
rare a povestirii se desfășoară astfel: este perceput conținutul ma­
nifest, conținutul latent al imaginii și cerința de a imagina de­
clanșează o regresie și apariția unor reprezentări inconștiente
asociate cu afecte; acest complex de reprezentări-afecte, neorga­
nizat, va fi captat sau nu la nivel preconștient-conștient pentru
a fi simbolizat prin limbaj. Povestirea spusă arată compromisul
făcut de subiect pentru a satisface imperativele conștiente și in­
conștiente.
Imaginile din TAT oferă scene destul de clar figurate. Accen­
tul se pune mai mult — aceasta fiind sarcina care îi revine su­
biectului — pe punerea în relație a personajelor (conflictualiza-
rea relațiilor), tot așa cum spunerea unei povestiri presupune o
înlănțuire sintactică. Dramatizarea este obligatorie și, chiar dacă
necesită repere stabile, identitatea psihică și cea corporală nu
sunt inițial repuse în discuție.
în acest sens, s-a putut afirma că nivelul de regresie indus de
TAT era mai puțin profund decât în cazul testului Rorschach,
care, într-adevăr, nu oferă o reprezentare clară a imaginii uma­
ne. Aceasta este brusc foarte solicitată, dar cere să fie construită
pornind de la date puțin structurate, prin amplasarea succesivă
a reprezentărilor mai mult sau mai puțin organizate.
La copil, Eul se formează în cursul experiențelor care pun în
joc corpul și funcțiile incipiente ale acestuia în relația cu mama
sa, apoi în relația cu persoanele și obiectele din anturaj. Primele
reprezentări parțiale pe care și le face copilul despre propriul
corp antrenează formarea a ceea ce psihanaliștii de copii au nu-

8 V. Shentoub și N. Rausch deTraubenberg, „Testsde projection de la personnalite", En-


cycl. Med. Chir., 1982, 37190 A10,1-14.

Metode proiective ■ Conceptul de proiecție în psihologie


28 mit pre-Eul corporal. Acesta pare a fi constituit, în primul rând,
din fantasmele corpului fragmentat, înainte de a-și găsi unitatea
narcisică, în stadiul oglinzii, cu recunoașterea de către copil a
imaginii din oglindă ca fiind propria imagine, fapt care coincide
cu prima fază a însușirii cuvintelor. Dorințele care apar la copil
sunt localizate de el (adică „proiectate") în anumite regiuni ale
corpului, care devin astfel regiuni de plăcere, zone erogene. Spa­
țiul visului, cel al halucinării sau al delirului sunt de altfel repre­
zentări ale corpului derealizat, adică forme arhaice ale imaginii
corpului, anterioare stăpânirii limbajului sintactic. în testele de
acest gen, regresia este profundă; ea confruntă persoana testată
cu problemele de diferențiere a interiorului și a exteriorului, a
mamei și a copilului, a obiectului și a subiectului. Astfel, petele
de cerneală ale lui Rorschach îi evocă persoanei testate fie obiec­
te exterioare, fie interiorul corpului. De unde importanța recu­
noașterii de către cel testat a personajului uman complet din
planșa III; de unde importanța acordată contururilor și limitelor
din abordarea formală, importanța axei centrale de simetrie ca
suport ce structurează imaginea corpului. Dubla dimensiune cor­
porală fundamentală a verticalității și a lateralității este integra­
tă și în testele în care i se cere subiectului să deseneze pe o foa­
ie goală un om sau un substitut simbolic al acestuia, arbore sau
casă, sau să facă pur și simplu un desen oarecare. Această dimen­
siune caracteristică pentru imaginea corpului se regăsește și în
testul satului, în construirea acestuia, în repartizarea pieselor în
spațiul liber, în poziționarea satului în raport cu axele de sime­
trie ale mesei pătrate pe care îl clădește subiectul.
Noțiunea de imagine a corpului a fost elaborată de psihanalis­
tul american de origine germană Paul Schilder, a cărui principa­
lă lucrare a fost tradusă în franceză: L'image du corps (1968). în

DIDIER ANZIEU
Franța, această noțiune a fost obiectul unor scrieri interesante, 29
cum ar fi cele ale Giselei Pankow despre imaginea corpului în
psihoză (G. Pankow, 1969) și cele ale lui Sami-Ali despre corpul
propriu văzut ca schemă a tuturor schemelor (cf. lucrărilor și ar­
ticolelor citate pp.35 și 350). Schilder definește patru condiții pen­
tru ca proiecția să fie posibilă: narcisismul (a se regăsi pe sine în
celălalt), identitatea de percepție internă și externă, o polaritate
interior-exterior constituirea lumii ca echivalent al Eului sau al
unei părți din acesta. El situează proiecția ca pe o întoarcere, din
exterior, a ceea ce este refulat: de unde o rezolvare a conflictului
psihic în serviciul principiului plăcerii, cu dezinvestirea parția­
lă a realității prin sistemul percepție-conștiință și investirea ei
prin inconștient. Astfel, proiecția ar fi un proces normal, care își
asumă o funcție primitivă a aparatului psihic: rezolvarea conflic­
tului dintre Se și realitate, producând o identitate de percepție
în locul unei identități de gândire. în Statele Unite, cercetările în­
treprinse de Fisher și Cleveland (1958, 1970) au scos în eviden­
ță, la testul Rorschach, două variabile esențiale din acest punct
de vedere, „penetrarea" și „bariera", mai precis capacitatea su­
prafeței corpului, așa cum o simte subiectul, de a reține ceea ce
conține în interior și de a rezista intruziunilor abuzive din exte-

Cercetările cu privire la imaginea corpului și eul-piele (Anzieu)


în testele proiective constituie la ora actuală un sector interesant
și promitățor (cf. pp. 346-351).

5. Diferitele tipuri de proiecție

Se impune lămurirea confuziei dintre expresie și proiecție. De­


senul liber, povestirea liberă, jocul dramatic improvizat „expri-

Metode proiective ■ Conceptul de proiecție în psihologie


30 mă" în mod evident personalitatea celui care le practică. Exte­
riorizarea pe care o declanșează poate avea o virtute terapeuti­
că (asemenea asocierilor libere ale analizandului), pedagogică
(așa cum se întâmplă în metodele active de învățare) sau esteti­
că (schița unei opere de artă). Dar, în aceste cazuri, nu putem
vorbi despre teste, căci un test presupune o situație standardiza­
tă pentru subiect și o intenție de evaluare din partea psihologu­
lui. Bellak și Symonds (in Abt et Bellak, 1950) propun următoa­
rea distincție:
— tehnici de exprimare, în care subiectul este în totalitate liber
atât din punctul de vedere al instrucțiunilor, cât și din punctul
de vedere al materialului propus;
— tehnici proiective, în care răspunsurile sunt libere, dar ma­
terialul este definit și standardizat;
— în cele din urmă, tehnicile de adaptare, constituite din tes­
tele psihometrice, în care există un singur răspuns corect și mate­
rialul necesită o rigoare maximă.
Ombredane (1952) a distins diferite forme de proiecție întâl­
nite în testele proiective.
a) în proiecția speculară, subiectul regăsește în imaginea celui­
lalt caracteristicile despre care crede că îi aparțin. Această pro­
iecție își are originea în stadiul oglinzii, al nondistingerii primi­
tive dintre imaginea de sine și imaginea altuia, într-un cuvânt,
în narcisism. Ea se realizează la modul indicativ (de exemplu,
un copil infirm, în cursul unei probe de desen liber, schițează un
corp uman atrofiat) sau la modul optativ (de exemplu, o fetiță
orfană, crescută de o mătușă ursuză descrie, într-un test proiec­
tiv, o scenă de tandrețe între o mamă și copiii ei).
cathartică subiectul îi atribui altcui-
va nu acele trăsături pe care le are sau pe care ar dori să le aibă,

DIDIER ANZIEU
ci caracteristicile pe care pretinde, în mod greșit, că nu le are, pe 31
care refuză să le accepte ca aparținându-i și de care se eliberea­
ză (catharsis) deplasându-le asupra altcuiva. Acesta este meca­
nismul delirului paranoic, descris la pp. 19-20. De exemplu, un
subiect cu o conștiință morală rigidă vede în imaginile neclare
ale unui test proiectiv scene de o violență extremă.
c) în cele din urmă, în proiecția complementară (Allport), su­
biectul le atribuie celorlalți sentimente sau atitudini care justifi­
că propriile lui sentimente sau atitudini. Astfel, un tânăr revol­
tat, cu comportament de predelincvent descrie personaje severe
și nedrepte, căci, pentru a se revolta, are nevoie să îi simtă pe cei­
lalți că se poartă incorect cu el. Această proiecție utilizează cele
două moduri, indicativul și optativul.
în practica de zi cu zi, psihologii disting două categorii de
teste proiective:
a) Testele proiective tematice, pentru care modelul rămâne TAT,
scot la iveală conținuturile semnificative ale unei personalități:
natura conflictelor, dorințele fundamentale, reacțiile la anturaj,
momentele-cheie din istoria trăită. Aici intră jocurile dramatice,
desenele sau povestirile libere și cele ce trebuie completate, inter­
pretarea unor tablouri, fotografii sau a unor documente. Subiec­
tul poate, conform distincției făcute de Ombredane, să proiecte­
ze aici ceea ce crede că este, ceea ce ar dori să fie, ceea ce refuză
să fie, ceea ce sunt sau ar trebui să fie ceilalți în raport cu el.
Astfel, suntem complet informați cu privire la rețelele de mo­
tivații dominante ale subiectului, la mecanismele sale de apă­
rare, la ceea ce Cattell numește „dinamica Eului". Marja de in­
certitudine și de eroare se referă la efectul acestor motivații
diverse: sunt ele sursa unor conduite obișnuite sau rare la su­
biect? Sunt ele doar cauza paraziților din îndeplinirea acestor

Metode proiective ■ Conceptul de proiecțieîn psihologie


32 conduite? Sau nu fac altceva decât să producă stări de reverie
interioară?
b) Testele proiective structurale au ca prototip testul
Rorschach. Spre deosebire de precedentele, acestea nu restrâng
manifestarea forțelor vii ale subiectului, care corespunde punc­
tului de vedere „dinamic" din psihanaliză, „temelor" din psiho­
logia tendințelor, „de ce-ului" din conduită. Testele structurale
ajung mai degrabă la un decupaj reprezentativ al sistemului per­
sonalității subiectului, al echilibrului acestuia, al modului său de
a percepe lumea, al Weltanschauung-ului personal, al „lumii for­
melor"; este vorba despre interrelaționări între instanțele Se-ului,
Eului și Supraeului (cf. punctului de vedere „economic" în psih­
analiză, „schemelor" din psihologia tendințelor, „cum-ului" din
conduită). Aici, marja de incertitudine și de eroare se referă la re-
prezentativitatea decupajului: A fost acesta făcut în locul potri­
vit? în momentul potrivit? Ce anume a lăsat deoparte?
Aplicarea conceptelor lingvistice în testele proiective pare să
confirme această distincție între cele două categorii de teste pro­
iective: în testele tematice, sarcina ce trebuie îndeplinită este de
ordin sintagmatic (după cum vom vedea în paragraful următor);
în testele structurale, avem de-a face cu o sarcină paradigmatică.
fi să credem că putem cuprinde în întregime Per­
sonalitatea cu un singur test. Astfel, psihologul care face un bi­
lanț al unei personalități recurge la cel puțin un test tematic și la
un test structural, pe lângă evaluarea intelectuală, discuția clini­
că și eventualele examinări complementare (cunoștințe, intere­
se, aptitudini specializate, lateralitate etc.).

DIDIER ANZIEU
6. Către o interpretare psiholingvistică 33

a testelor proiective

Lingviștii (De Saussure, Jakobson) au definit două axe ale


limbajului: funcția paradigmatică (codul) și funcția sintagmati­
că (mesajul). Prima este o funcție de selecție și de substituție prin
similitudine; ea permite alegerea unui termen dintr-un stoc lexi­
cal, ținând cont de termenii cu sensuri opuse și sensuri înveci­
nate. A doua este o funcție de combinare și organizare a mesa­
jului; ea dezvoltă cursul vorbirii la nivel temporal și stabilește
vecinătatea termenilor în funcție de regulile compatibilităților
lingvistice.
Observațiile de mai jos îi aparțin lui R. Gori (cf. Gori și Beauvois,
1969-1970; Gori și Poinso, 1970-1971).
în cazul testului Rorschach, sarcina subiectului este în prin­
cipal paradigmatică. El trebuie să decodifice un material astruc-
turat, să scoată la iveală o paradigmă din stocul lexical. Dacă
subiectul spune: „Văd un fluture", acest răspuns nu reprezin­
tă un mesaj ce combină termeni diferiți. „Văd" este doar o mo­
dalitate de prezentare, iar răspunsul este „fluture", care va fi
reținut și cotat ca atare. Pe lângă comentarii, care sunt modali­
tăți de enunțare străine de natura testului, răspunsurile sunt în
general termeni lexicali (substantive, adjective). Distincția din­
tre termenii animați și cei inanimați, familiară în analiza seman­
tică, se regăsește și în test, cu excepția răspunsurilor G sau K
secundare. Să luăm răspunsul: „Un bărbat și o femeie care de­
pun jurământ la un altar". Avem de-a face cu un răspuns sin­
tagmatic: recunoaștem combinarea elementelor și punerea per­
sonajelor în legătură unele cu altele. Dar dimensiunea
sintagmatică este pe plan secundar. Rolul principal și esențial

Metode proiective ■ Conceptul de proiecție în psihologie


34 este jucat de decodarea diverselor elemente — decodarea este
cea care va decide natura (determinantul) și calitatea (+ sau -)
răspunsului. Valoarea răspunsului este, în funcție de paradig­
ma descoperită: localizarea constituie un referent, un lucru, pe
care subiectul trebuie să îl denumească. Răspunsurile G și K se­
cundare denotă pe bună dreptate, la subiect, o energie intelec­
tuală și afectivă de nivel „superior": în ciuda astructurării ma­
terialului, subiectul reușește nu doar să decodeze elementele
(un bărbat, o femeie, un altar), adică să răspundă cerinței mi­
nimale, ci și să producă un mesaj (organizat în jurul „jurămân­
tului"), ceea ce constituie un comportament original în cadrul
testului. Kinestezia din Rorschach ar opera substituirea unei
paradigme printr-o sintagmă și ar îndeplini ceea ce Jakobson a
numit funcția poetică a limbajului.
O paradigmă este banală dacă este evocată foarte des, fie în
Rorschach, fie în vocabularul uzual al unei limbi. Și este F+ dacă
simbolizează „corect" referentul.
Materialul TAT este structurat într-un mod mai evident decât
materialul Rorschach. Imaginile conțin elemente, în general per­
sonaje, imediat perceptibile pentru cvasitotalitatea subiecților.
Astfel, în planșa I, toată lumea vede un băiat și o vioară. Doar
psihoticii fac excepție; percepțiile lor false scot la iveală o altera­
re a funcției paradigmatice; ei confundă paradigmele, astfel li se
întâmplă să vadă în planșa I, în loc de vioară, un pistol cu care
copilul tocmai s-a sinucis.
Instrucțiunile din TAT insistă asupra sarcinii sintagmatice: cu
elementele lexicale date în fiecare imagine, subiectul este invitat
să compună o povestire, adică să structureze un mesaj. Interpre­
tarea TAT pune accentul pe verbul care enunță acțiunea eroului.
De altfel, contrar corpusurilor testului Rorschach, corpusurile

DIDIER ANZIEU
TAT includ nu doar cuvinte aparținând categoriilor lexicale (sub- 35
stantive, adjective, verbe predicative), ci și cuvinte din categorii
gramaticale. Unii teoreticieni ai TAT pun la baza sistemului lor
de interpretare această a doua categorie de cuvinte.
Personalitățile nevrotice se recunosc în special după alterarea
funcției sintagmatice: teme multiple, absența deznodământului,
structurarea defectuoasă a povestirii.
Cititorul va găsi în paginile următoare și alte indicații în acest
sens: pentru testul lui Jung (p. 43), pentru Rorschach (p. 62,
117-120), testul satului (p. 264).

Bibliografie

Fisher (S.), Cleveland (S. E.), Body image and personality, Prin-
ceton, 1958.
Fisher (S.), Body experience infantasy and behaviour, New York
Appleton Century, 1970.
Freud (S.) (1911), „Observații despre un caz de paranoia (des­
cris autobiografic)", Opere voi. 7, Editura Trei 2002, pp. 115-174.
Freud (S.) (1922), „Despre câteva mecanisme nevrotice în ge­
lozie, paranoia și homosexualitate, Opere voi. 7, Ed. Trei, 2002.
Laplanche (J.), Pontalis (J.-B.), Vocabularul psihanalizei, Editu­
ra Humanitas, 1994.
Ombredane (A.), „Distinction et mise en place des aspects de
la projection", Bull. Psychol., 1962, 6, număr special, 55-62; reluat
în L'exploration de la mentalite des Noirs: Le Congo TAT, Presses
Universitaires de France, 1969.
Pankow (G.), L'homme et sa psychose, Aubier-Montaigne, 1969.
Sami-Ali (M.), De la projection, une etude psychanalytique,
Payot, 1970.

Metode proiective ■ Conceptul de proiecție în psihologie


36 — L'espace imaginaire, Gallimard, 1974.
Schilder (P.), L'image du corps, ediție originală americană, 1950;
trad. fr., Gallimard, 1968.
Winnicott (D. W.), Joc și realitate, Opere voi. 6, Ed. Trei, 2003.

DIDIER ANZIEU
CAPITOLUL II

Testul lui Jung

1. Istoric

în 1904, Cari G. Jung, tânăr medic și asistent la celebra cli­


nică psihiatrică Burghblzi din Ziirich, inventează, în colabora­
re cu Riklin, un test de asociere de cuvinte care, retrospectiv,
pare să fie primul test proiectiv. Aceasta se întâmpla cu un an
înainte ca Binet și Simon să publice în Franța prima formă a
scalei metrice a inteligenței. Jung este încă un necunoscut. Pa­
siunea lui pentru ocultism (publică în 1902 o lucrare pe aceas­
tă temă) i-a trezit interesul pentru Interpretarea viselor (1900),
apoi pentru alte scrieri ale lui Freud. Dar îi va scrie acestuia
abia în 1906. în 1907, Jung fondează la Ziirich Societatea Freud,
din care se va dezvolta mai târziu Societatea elvețiană de psih­
analiză. în 1910, odată cu fondarea Asociației Internaționale de
Psihanaliză, devine președintele acesteia. Dar dezacordurile
apar repede și Jung se separă de Freud în octombrie 1913. Tot
atunci, Jung pune bazele a ceea ce el însuși numește psihologia
analitică, pentru a se delimita de Freud.
Testul de asociere verbală ia naștere dintr-o influență triplă:
influența mai vechii psihologii asociaționiste, cea a psihanalizei

Metode proiective ■ Testul lui ]ung


38 ce tocmai se năștea și cea a nosologiei psihiatrice recent revizui­
te de Eugene Bleuler, șeful școlii de la Burgholzi.
Pentru Jung, testul își are originile în psihologia asociațio-
nistă, care, încă de la empiriștii englezi și scoțieni ai secolului
al XVIII-lea, constituia esența psihologiei academice. Asocia-
ționismul explica viața mentală pornind de la asocierea unor
idei, asociere pentru care enunța legi. Psihologul englez Galton
a fost primul care, în 1885, a avut ideea de a studia pe propria
persoană asocierea cuvintelor (fapt care îl va influența, poate,
și pe Freud). Galton a descoperit că asocierile de cuvinte nu
erau nici arbitrare, nici nelimitate, că se făceau în număr re­
strâns, se impuneau clar în conștiință și erau adeseori legate
de amintiri din copilărie sau tinerețe. Problema a fost reluată
de Kraepelin, care construia nosologia psihiatrică bazându-se
pe doctrina facultăților mintale și a ajuns la Bleuler și la Jung.
Lectura Psihopatologiei vieții cotidiene a lui Freud, apărută sub
formă de articole între 1901 și 1904, îi dă lui Jung ideea de a in­
terpreta asocierile de cuvinte prin legarea acestora de preocu­
pările cele mai personale, chiar inconștiente, ale subiectului, de
centrele lui de interes, de atitudinele lui vitale. De altfel, Freud
multiplica exemplele de rupturi, de distorsiuni, de blocaje, de
introducere a unor termeni străini, exemple găsite în lapsusuri,
fraze ambigue, cuvinte de spirit, acte ratate. Jung extrage de
aici o a doua idee: perturbarea lanțului asocierilor constituie
semnul esențial al intervenției unei „teme" inconștiente, al unui
„gând latent" în gândirea și voința conștiente.
A treia influență este cea a lui Bleuler, el însuși discipol al lui
Kraepelin. Acesta din urmă definise prin opoziție două tipuri
fundamentale de boli mintale, nebunia maniaco-depresivă și de­
mența precoce, și insista asupra necesității de a ține cont de „mo­

DIDIER ANZIEU
dul de a fi al bolnavului în raport cu realitatea înconjurătoare". 39
Trecând pe plan secund simptomele tradiționale ale halucinației
și delirului, Bleuler preciza simptomul esențial al demenței pre­
coce: „ruptura contactului vital cu realitatea" sau „autismul". El
regăsea acest simptom în hebefrenie, parafrenie și catatonie, iar
simptomului îi dădea numele de schizofrenie. Pornind de aici,
Jung a avut ideea de a opune în cazul individului normal două
mari atitudini vizavi de realitate, introversiunea și extraversiu-
nea, care se regăsesc duse la limita paroxistică în fiecare dintre
cele două tipuri de maladii mintale.

2. Material și instrucțiuni

Testul original conține 4 liste de câte 100 de cuvinte (cf. tabe­


lului de la pp. 40-41, care reproduce două dintre acestea).
în fața subiectului se pronunță un cuvânt, numit cuvânt in­
ductor, iar subiectul trebuie să spună cât mai repede cu putin­
ță primul cuvânt care îi vine în minte ca răspuns la cuvântul
auzit (cuvânt indus). Examinatorul notează cuvântul indus și
timpul (în secunde) care a trecut între cuvântul inductor și răs­
puns; acesta este timpul de reacție. La sfârșit, se face un con-
tratest; se citesc din nou cuvintele inductoare pentru a verifica
dacă subiectul este capabil să își amintească răspunsurile date:
aceasta este ancheta.

3. Interpretare

Are loc în două direcții:


a) Tipul caracterologic al subiectului. — După analiza tipuri­
lor de legături dintre cuvintele inductoare și cele induse (le-

Metode proiective ■ Testul lui Jung


40 gaturi logice, gramaticale, fonetice), Jung a descris două for­
me de asociere corespunzând celor două mari tipuri psiholo­
gice citate mai sus. Extravertitul (orientat către lumea exte­
rioară) reacționează în special la semnificația obiectivă a
cuvântului inductor, este tipul concret. Introvertitul (întors
asupra lui însuși) este sensibil la rezonanța subiectivă a cu­
vântului inductor, este tipul egocentric. Se notează categoria
căreia îi aparține fiecare asociere, iar ansamblul indică tipul
caracteriologic căruia îi aparține subiectul. Cititorul va găsi o
descriere mai amănunțită a acestor noțiuni în ultimul capitol
(p.344).

Test de asociere verbală

Lista lui Jung, I


1 cap 26 albastru 51 broască 76 a spăla
2 verde 27 pâine 52 a separa 77 vacă
3 apă 28 a pedepsi 53 foame 78 străin
4 a ciupi 29 lampă 54 alb 79 fericire
5 înger 30 bogat 55 copii 80 a minți
6 lung 31 arbore 56 atent 81 cinste
7 barcă 32 a cânta 57 creion 82 strâmt
8 a culege 33 milă 58 trist 83 frate
9 lână 34 galben 59 prună 84 a dăuna
10 cuminte 35 munte 60 a se căsători 85 barză
11 masă 36 a muri 61 casă 86 fals
12 a cere 37 sare 62 iubit 87 angoasă
13 stare 38 nou 63 pahar 88 sărut
14 încăpățânat 39 obiceiuri 64 a șicana 89 foc
15 tulpină 40 a urca 65 capră 90 murdar
16 a dansa 41 perete 66 mare 91 ușă
17 lac 42 animal 67 morcov 92 a alege
18 bolnav 43 caiet 68 a picta 93 fân
19 mândrie 44 a disprețui 69 parte 94 liniștit
20 a coace 45 dinte 70 bătrân 95 a batjocori
21 cerneală 46 adevărat 71 floare 96 a dormi
22 rău 47 popor 72 a lovi n'r i..~x a~ anuii
7/ luna
23 ac 48 a simți 73 cutie 98 bumbac
24 a înota 49 carte 74 sălbatic 99 câine
25 călătorie 50 nedrept 75 familie 100 coș

DIDIER ANZIEU
Lista lui Jung, II 41

1 cărbune 26 cald 51 mașină 76 a cumpăra


2 moderat 27 mână 52 a mânca 77 pivniță
3 cântec 28 a trezi 53 obrăznicie 78 util
4 a presupune 29 măr 54 repede 79 pădure
5 durere 30 rău 55 coș 80 a înțelege
6 leneș 31 gură 56 a se bucura 81 a trebui
7 Lună 32 ba chiar 57 păstor 82 a da
8 a râde 33 pat 58 ușor 83 canapea
9 cafea 34 demn 59 gât 84 surd
10 larg 35 pericol 60 a dori 85 onoare
11 aer 36 a vizita 61 piatră 86 a plăti
12 a purta 37 muncitor 62 nobil 87 șarpe
13 farfurie 38 înalt 63 țeava 88 sfârșit
14 obosit 39 picior 64 a iubi 89 iubire
15 intenție 40 a amesteca 65 țiglă 90 a aduce
16 a zbura 41 drum 66 blând 91 restaurant
17 ochi 42 rotund 67 zgârcenie 92 politicos
18 puternic 43 sânge 68 a căuta 93 soldat
19 fruct 44 a denunța 69 plafon 94 a scrie
20 a crea 45 precauție 70 bun 95 oglindă
21 văl 46 vesel 71 foaie 96 plin
22 modest 47 piață 72 a se plânge 97 motiv
23 podea 48 a uita 73 gară 98 a pedepsi
24 a fluiera 49 tobă 74 dur 99 os
25 scop 50 liber 75 încredere 100 frumos

b) Diagnosticarea nevrozei sau „depistarea complexelor". Ter­


menul „complex", inventat de Jung, a devenit foarte popular
după ce a fost împrumutat de Freud. El denumește reprezentări
individuale legate de factori afectivi puternici, altfel spus punc­
tele vulnerabile sau nucleele nevrotice ale personalității. Testul
de asociere verbală este un excelent detector al „complexelor".
Să luăm un subiect care are probleme cu controlul impulsurilor
agresive. Când cuvântul inductor va fi în mod natural asociat cu
un cuvânt indus ce face parte din complexul agresiv (de exem­
plu „gât" evocă „a strânge") sau când va avea o încărcătură afec­
tivă ce va mobiliza același complex (de pildă „obrăznicie"), su­
biectul va căuta să evite cuvântul indus cu valoare revelatoare
maximă, va fi cuprins de emoție agresivă și nu-i va veni niciun

Metode proiective ■ Testul lui Jung


42 cuvânt în minte. Subiectul se va bloca (Rorschach va descrie mai
târziu o reacție asemănătoare în cazul testului petelor de cernea­
lă: „șocul"). Prin urmare, este important să se acorde atenție per­
turbărilor din ritmul și tipul răspunsurilor.
Principalii indicatori pentru complexe sunt durata mai mare
a timpului de reacție și uitarea cuvântului în faza de reprodu­
cere sau cel puțin dificultăți în amintirea acestuia. Jung dă in­
dicatori suplimentari: răspunsuri care au mai mult de un cu­
vânt. absenta cuvântului indus, traducerea cuvântului indus
într-o limbă străină, răspunsul dat cu un cuvânt rar sau ciudat,
referințe personale, perseverare. Natura complexului poate fi
depistată pornind de la cuvintele inductoare și răspunsurile
perturbate.

4. Variante

Diverși autori au adus modificări testului de asociere verba­


lă. S-au întocmit alte liste de cuvinte inductoare, în primul rând
chiar de către Jung, pe motivul că acelea de pe lista originală
aveau o încărcătură afectivă prea mare; s-au creat liste care să
servească unui scop precis: explorarea tuturor conflictelor din
zona psihosexuaiă, selectarea cadrelor de conducere etc. Depis­
tarea complexelor a fost ameliorată prin adăugarea reacției psi-
hogalvanice la fiecare răspuns: o deviere luminoasă aduce o do­
vadă în plus pentru încărcătura afectivă a cuvântului (metoda
lui Binswanger, sugerată de Jung); dar această metodă dă re­
zultate neregulate, unul dintre motive fiind dificultățile tehni­
ce în manevrarea reacției psihogalvanice. Metoda lui Luria
(1932) constă în a-i cere subiectului ca, simultan cu răspunsul
verbal, să strângă cu degetele de la mâna dreaptă o pară de ca­

DIDIER ANZIEU
uciuc, presiunea apăsării fiind înregistrată cu un manometru 43
Marey; simultan, se înregistrează și mișcările involuntare ale
mâinii stângi, în care ține o pară de cauciuc, dar pentru care su­
biectul a primit instrucțiunea de a menține presiunea constan­
tă; aceste mișcări sunt dovada răspunsurilor verbale inhibate
în favoarea răspunsului definitiv. De aici s-a trecut la utilizarea
testului ca „detector de minciuni" în practica medico-legală și
judiciară, în care a fost asociat cu una sau mai multe metode de
înregistrare a exprimării fiziologice a emoțiilor (respirație, cir­
culație).
Testul original al lui Jung este un simplu instrument clinic
destinat facilitării procesului de examinare a pacientului de că­
tre medic, dându-i medicului o primă apreciere a conflictelor care
nu apar în mod spontan în discuție și obligând pacientul să re­
cunoască existența în el însuși a unor tendințe inconștiente. Nu
este un test etalonat și validat. Kent și Rosanoff (1910) au făcut
această validare: ei au întocmit o listă cu doar 100 de cuvinte, ce
aveau o încărcătură afectivă mai mică decât cuvintele lui Jung,
și l-au aplicat la 1 000 de subiecți normali, obținând astfel o lis­
tă cu răspunsuri „obișnuite" sau normale (cf. răspunsurile Ban
la testul Rorschach). Prin comparație cu această listă, testele bol­
navilor mintal au un procentaj ridicat de răspunsuri „subiecti­
ve". Pornind de aici, s-au putut identifica răspunsurile și reacți­
ile anormale caracteristice unui sindrom mental anume. De
asemenea, s-a dezvoltat și un alt mod de interpretare: interpre­
tarea psihanalitică a semnificației simbolice a răspunsurilor date
de subiect. Testul lui Jung este și la ora actuală frecvent utilizat
împreună cu testul Rorschach, în special în procesul de selecție
a cadrelor de conducere.

Metode proiective ■ Testul lui Jung


44 5. Probleme teoretice

Teoria ce stă la baza acestui test a fost rezumată astfel de


Bleuler, în Prefața scrisă la lucrarea lui Jung: „în activitatea aso­
ciativă se reflectă întreg psihismul, trecutul și prezentul, expe­
riențele și tendințele acestuia. Prin urmare, ea este un index al
tuturor proceselor psihice și nouă ne rămâne doar să le desci­
frăm pentru a cunoaște pe deplin omul". Aceasta este, într-o per­
spectivă generală, teoria proiectivă.
Rapaport a propus, acum cincisprezece ani, o teorie mai spe­
cifică, ce făcea apel la organizarea dinamică a memoriei, la ac­
țiunea motivațiilor și a refulărilor asupra amintirii și a distorsiu­
nilor acesteia, asupra uitării, la forța Eului, care îi permite
subiectului să mențină atitudinea cerută de instrucțiunile testu­
lui, și la mecanismele de formare a conceptului și de anticipare
a acestuia (o organizare conceptuală legată de neutralitatea afec­
tivă). Dacă am privi testul lui Jung, din această perspectivă, drept
un test de asociere a unor cuvinte, nu am face decât să îi scădem
importanța. El este mai degrabă un test de „completare" (cf. tes­
tele derivate din acest tip de test, pp. 221-235).
Progresele psiholingvisticii vor conduce, fără îndoială, la refa­
cerea teoriei cu privire la acest test. Cercetarea lui Noizet și Piche-
vin9 a deschis deja drumul. Ei privesc relația cuvânt indus - cu­
vânt inductor din perspectiva lingvistică și, prin urmare, o
definesc ca fiind sintagmatică sau paradigmatică. In primul caz,
cuvântul indus urmărește să constituie, împreună cu cuvântul in­
ductor, un enunț narativ în care diferiții termeni sunt în poziție de

9 G. Noizet, C. Pichevin, „Organisation paradigmatique et organisation syntagmatique du


discours", Ann. Psychol., 1966, 66,1, 91-100.

DIDIER ANZIEU
contiguitate semantică (de exemplu „câine" induce „latră"). în al 45
doilea caz, cuvântul indus produce un echivalent al cuvântului
inductor, cu care este în poziție de similaritate semantică (aici in­
tră tautologia, disimilaritatea, sinonimia, antonimia) (de exemplu,
„câine" induce „pisică"). Pentru a relua distincția fundamentală
făcută de lingvistul Jakobson, prima alegere se bazează pe meto­
nimie, iar a doua pe metaforă.
în momentul în care aplicarea categoriilor lingvistice va fi mai
bine definită pentru psihologi, ne vom putea gândi la validarea
statistică a frecvenței lor după clase de vârstă, niveluri sociocul­
turale sau mari sindroame mentale.

Metode proiective ■ Testul lui Jung


46
CAPITOLULUI

Testul Rorschach

1. Descoperirea10

Hermann Rorschach (1884-1922) s-a născut la Ziirich, într-o


familie elvețiană din cantonul Thurgovie, ca fiul cel mare al unui
pictor, profesor de desen. Și-a pierdut tatăl în 1903, an în care
studia cu rezultate bune la liceul din Schaffhouse, unde tatăl său
preda din 1886. Foarte dotat pentru desen, Rorschach ezită în­
tre o carieră artistică și una medicală. Marele biolog Haeckel îl
împinge spre medicină, pe care Rorschach o urmează, după cum
era obiceiul pe atunci, prin mai multe universități: Neuchâtel,
Berlin, Berna și mai ales Ziirich (1904-1909). Frecventează colo­
nia rusă din Ziirich, se îndrăgostește de limba și literatura rusă,
își petrece vacanțele în Rusia în 1906 și 1910, se căsătorește în
1910 cu o colegă rusoaică, Olga Stempelin, face planuri de in­
stalare în Rusia. Lucrează în această țară între decembrie 1913
și iunie 1914, dar, din motive ce rămân necunoscute, revine de­
finitiv în Elveția. între timp, s-a specializat în psihiatrie, cuprins

10 Cf. H. Ellenberger, „The life and Work of Hermann Rorschach", Bull. Menninger Clin.,
1954,18, nr. 5,173-219; W. Morgenthaler, „La bataille pour la publication du Psychodiag-
nostic", Rorschachiana, anexă la Rev. psychol. diagnost., 1954, 3,11, 263-271.

DIDIER ANZIEU
de entuziasmul ce domnea la Burgholzi, clinica psihiatrică a 47
Universității din Ziirich, condusă de Eugene Bleuler, unde stră­
lucește Jung, inventatorul testului de asociere verbală și unde,
pentru prima oară, se aplică în cazul psihozelor concepțiile psi­
hanalitice. Lucrează în azilurile din Miinsterlingen (1909-1913),
Miinsingen (1913), Waldau, aproape de Berna (1914-1915) și la
cel din Herisau, unde este director adjunct (1915-1922). Are doi
copii, un fiu (1917) și o fiică (1919).
în 1912, își susține teza în medicină, ce tratează despre haluci-
națiile-reflexe și fenomenele asociate. Deși nu își făcuse o analiză
personală — lucru rar în acea vreme —, își tratează bolnavii prin
cure psihanalitice și reușește să înțeleagă boala mintală din per­
spectivă psihanalitică. între 1909 și 1913 frecventează grupul psih­
analitic de la Ziirich (Bleuler, Jung, Maeder, Binswanger, Pfister) și
publică numeroase articole, note și dări de seamă în Zentralblattfur
Psyhcoanalyse. Desprinderea lui Jung de mișcarea psihanalitică
freudiană și, mai apoi, războiul dispersează grupul. In 1919 este
fondată Societatea elvețiană de psihanaliză, cu Oberholzer, Zulliger,
Pfister etc., iar Rorschach este ales vicepreședinte; el prezintă mai
multe comunicări cu privire la testul său, iar primii doi membri
menționați mai sus devin adepții săi activi. Ceilalți discipoli prin­
cipali sunt confrați de la Waldau (Morgenthaler, Fankhauser) și de
la Herisau (G. Roemer și Behn-Eschenburg), dar și A. Friedemann
și Manfred, fiul lui Bleuler. Rorschach avea o personalitate plăcu­
tă: blând, aproape timid, cultivat, strălucitor și profund de îndată
ce conversația îi stârnea interesul; rezervat la primele contacte, dar
plin de bunăvoință pentru familie și prieteni, era exact tipul de in-
troversiv creator pe care îl descrie chiar el.
Lucrarea monumentală căreia i s-a consacrat după susținerea
tezei în medicină și care a fost brusc și definitiv întreruptă de

Metode proiective ■ Testul Rorschach


48 Psihodiagnostic, la sfârșitul lui 1917, se referă la psihologia reli­
giei. Ar fi trebuit să fie o vastă sinteză de observații patologice
și cercetări sociologice făcute asupra anumitor secte elvețiene,
printre care una al cărei fondator fusese internat la Miinsingen
(acesta instaurase cultul propriului său penis, își folosea urina
pentru împărtășanie și alunga demonii prin copulație), secte ale
căror rădăcini se aflau în Evul Mediu, în aceleași familii de țesă­
tori din aceleași regiuni. Profeții acestor secte, care propovădu-
iau toți incestul, îi apăreau lui Rorschach drept niște nevrotici
sau psihotici a căror mitologie exprima, în mod comunicativ,
complexele personale și arhetipurile inconștientului. Lucrarea
Psihodiagnostic apare în 1921 și, nu după mult timp, Rorschach
moare în mai puțin de douăzeci și patru de ore, din cauza unei
peritonite inoperabile, la Herisau (2 aprilie 1922).
Modul în care Rorschach a descoperit testul care îi poartă nu­
mele poate părea surprinzător. Ellenberger, biograful său, scrie:
„A fost elaborat departe de universități, de laboratoare, de ma­
rile biblioteci, într-un spital psihiatric mic, de către un om care
nici nu studiase psihologia, nici nu frecventase congresele inter­
naționale și nici nu primise titluri oficiale". Cu toate acestea, o
convergență de influențe pregătise această descoperire.
în primul rând, calitățile artistice și clinice ale lui Rorschach
erau completate de un intelect cu înclinații proiective: vizita ex­
poziții de pictură, era pasionat de modul în care diferite persoa­
ne reacționau în fața aceluiași tablou, excela în desenarea oame­
nilor în mișcare și se desena pe el însuși așa cum îl vedeau
ceilalți; cumpărase o maimuță pentru spitalul psihiatric din
Herisau pentru a observa reacțiile schizofrenicilor la gesturile
animalului. In acea vreme, ideea proiectivă exista deja în rândul
psihanaliștilor, începând chiar cu Jung. Silberer (1912-1913) pro­

DIDIER ANZIEU
voca asociațiile inconștiente ale subiecților săi prin hidromanție, 49
veche metodă de divinație care constă în fixarea cu privirea a
unui vas cu apă, și compara rezultatele cu cele ale testului de
asociere verbală al lui Jung. Pfister (1913) devenise maestru în
kryptergon: el le cerea pacienților săi să spună cuvinte sau să facă
desene fără sens, urmând ca el să identifice complexele de care
sufereau prin analiza asociațiilor ulterioare. Soția lui Rorschach
povestește cum și acesta fusese surprins într-o zi pe când citeau
lucrarea rusului Dmitri Merejkowski despre Leonardo da Vinci.
Era vorba despre un fragment din jurnalul lui Boltraffio în care
acesta povestește cum, într-o seară, și-a surprins maestrul în
ploaie, contemplând un zid cu pete de umezeală. Da Vinci i-a
descris o himeră superbă, cu gura larg deschisă, care ducea în
spate un înger simpatic și creț, și i-a arătat cu degetul conturul
imaginii; apoi, i-a explicat cum i se întâmplă să vadă foarte des
peisaje sau scene extrem de frumoase în fisurile zidurilor, în în­
crețiturile de la suprafața apelor stătătoare, în cărbunii acoperiți
cu un strat subțire de cenușă, în formele norilor, sau cum, în su­
netul unui clopot îndepărtat, se poate auzi numele sau cuvântul
la care dorim să ne gândim. într-un alt fragment, Da Vinci atri­
buia paternitatea acestei idei lui Botticelli. Doamna Rorschach
i-a spus atunci soțului ei că, în copilărie, ea și prietenii ei se amu­
zau privind norii și încercând să descopere profiluri în formele
acestora. In acest moment, Rorschach s-a cufundat într-o medi­
tație profundă. Dar, pe de altă parte, Rorschach pare să fi igno­
rat total teoria gestaltistă, a cărei descoperire, puțin anterioară
testului său, ar fi trebuit, în mod logic, să îl influențeze.
Nici ideea de a face un test cu pete de cerneală nu îi aparține
lui Rorschach. Binet și Henri, care se prezintă explicit drept ur-
urași ai lui Leonardo da Vinci, publică un astfel de studiu în 1895,

Metode proiective • Testul Rorschach


50 în L'Annee psychologique, și îl definesc drept test de imaginație.
Din acest moment, numeroși psihologi testează aceste metode,
în Statele Unite, Dearbom (1897) construiește prima serie de pete
experimentale, cu care face diferite cercetări împreună cu
Kirkpatrick și Sharp (1898-1900). Whipple (1910) reface o serie
de 20 de pete pe care le standardizează; spre deosebire de pre­
decesorii săi, el nu limitează timpul de prezentare a planșelor;
Whipple scoate în evidență diferențe individuale clare. Tot în
1910, psihologul rus Rybakoff publică un Atlas cu opt pete, cu
ajutorul cărora evaluează forța, bogăția și precizia imaginației,
dar și realitatea imaginilor interne. în cele din urmă, în Anglia,
Bartlett (1916) introduce primul culorile în tehnica petelor. Cu
toate acestea, se pare că Rorschach nu auzise de predecesorii lui
când a făcut primele cercetări. Legenda conform căreia Ror­
schach ar fi lucrat cu Rybakoff la Moscova în 1913 și ar fi fost ast­
fel inițiat în acest tip de test nu a putut fi confirmată, căci Ror­
schach a rămas în Rusia mult mai puțin decât se credea.
Ca toți copiii contemporani lui, Rorschach citise, fără îndoia­
lă, Klecksografia lui Kemer (1857), echivalentul german al lucră­
rilor Sapeur Camembert și La familie Fenouillard, care includea 50
de pete de cerneală cu forme îngrozitoare, pe care poetul le co­
menta în versuri melancolice. Fără îndoială, Rorschach jucase și
jocul derivat de la carte, care consta în picurarea de cerneală pe
o foaie care apoi era pliată în două, astfel încât să se obțină for­
ma unui animal sau a unui obiect. Și mai extraordinară este po­
recla premonitorie primită de Hermann în 1903, în timpul ulti­
mului an de liceu, când a fost primit într-o frăție de elevi: Klex,
adică pată de cerneală, mâzgălitură! Să fi fost o aluzie la tatăl
care „mâzgălea" sau la gusturile fiului pentru desen și kleckso-
grafie? îl regăsim pe psihiatrul Rorschach arătându-le pete de

DIDIER ANZIEU
Metode proiective "Testul Rorschach

Pete de cerneală analoge celor din testul Rorschach


52 cerneală bolnavilor săi. Dar o face științific: compară răspunsu­
rile bolnavilor cu cele ale persoanelor normale, răspunsurile co­
piilor cu cele ale adulților. în 1911, colaborează cu un fost coleg
de liceu, Konrad Gehring, devenit profesor într-un oraș vecin,
care aplică testul elevilor săi. Scopul cercetării, care a fost un eșec,
era să ajungă să diferențieze, pe baza imaginației, elevii cei mai
buni de cei mai puțin dotați. Uneori, subiecții trebuia să produ­
că ei înșiși petele, alteori, li se arătau pete gata făcute. De aseme­
nea, Rorschach folosea ca stimuli desene ciudate: pisică verde,
broască roșie, tăietor de lemne stângaci etc. Rezultatele erau în
general comparate cu cele ale testului lui Jung. Din nefericire,
primele planșe ale lui Rorschach s-au pierdut.
Stimulul decisiv a fost teza studentului polonez Szymon Hens
(1917), care tocmai își terminase studiile de medicină la Ziirich,
cu Bleuler. Cu ajutorul a opt planșe formate din pete de cernea­
lă, Hens testase 1 000 de copii, 100 de adulți normali și 100 de
psihotici. Obiectivul său era investigarea imaginației și nu ana­
liza decât conținutul răspunsurilor. Nu a găsit nicio diferență în­
tre răspunsurile persoanelor normale și cele ale psihoticilor. La
sfârșitul studiului, Hens a formulat câteva întrebări a căror lec­
tură a fost hotărâtoare pentru Rorschach: unii subiecți au inter­
pretat întreaga pată, alții doar detaliile, oare acest lucru are vreo
semnificație? Petele lui erau în alb și negru: oare răspunsurile ar
fi fost diferite dacă petele erau colorate? Oare această metodă ar
putea servi la diagnosticarea psihozelor...?
Originalitatea lui Rorschach constă în transformarea testului
petelor de cerneală din test de imaginație în test de personali­
tate și în descoperirea cheii noii interpretări: răspunsurile miș­
care exprimă introversivitatea subiectului, răspunsurile culoa­
re, extratensivitatea. Rorschach lucrase îndelung la această

DIDIER ANZIEU
descoperire. Desigur, el cunoștea tipologia lui Jung, care opu- 53
nea introvertitul și extravertitul, dar conceptele lui Rorschach
aveau o semnificație diferită. Punctul lor de plecare se află
într-un vis, așa cum Freud făcuse un vis care a stat la baza des­
coperirii psihanalizei — visul injecției făcute Irmei (iulie 1895).
Tânăr student la medicină, în jurul anului 1904 Rorschach asis­
tă pentru prima oară la o autopsie. Seara visează, cu senzații
foarte clare de cădere, cum creierul îi este decupat în felii trans­
versale și cum feliile cad, una câte una, în fața lui. Acest vis este
punctul de plecare al lucrării sale de licență în medicină (1912).
Rorschach nu pune întrebările pe care Freud le pusese deja re­
feritor la conținutul și sensul visului. El cunoaște interpretările
psihanalitice, pe care le consideră incontestabile. Poate e la cu­
rent și cu faptul că Freud a decis să publice Die Traumdeutung
după ce a visat disecția propriului bazin. Visul lui Rorschach
anunță orientarea sa neuropsihiatrică și efortul său de a decu­
pa personalitatea în elementele ei esențiale. Dar Rorschach își
pune altă întrebare: cum putem simți în vis senzația unei miș­
cări din moment ce acea mișcare nu există în realitate? Cum se
pot transforma percepțiile de un anumit tip în percepții din altă
sferă senzorială: optice în kinestezice, acustice în kinestezice,
optice în acustice și invers? Răspunsul este că omul dispune de
un registru de imagini mai larg decât cel pe care îl utilizează în
viața de zi cu zi și că, pe lângă modul de a lega o percepție de
alta prin asociere, există un alt mod, mai direct: sistemul kines-
tezic. Percepțiile vizuale sunt păstrate imediat sub pragul con­
științei, sub formă de imagini kinestezice; aceste percepții pot fi
reexperimentate conștient, ca percepții kinestezice, sau pot fi re­
traduse inconștient în imagini vizuale. Petele de cerneală sunt
0 oglindă în care stimulii vizuali activează imaginile kinestezi-

Metode proiective ■ Testul Rorschach


54 ce ale subiectului, care sunt apoi proiectate pe pete și, la rândul
lor, percepute ca reflexii retransmise de oglindă. Lucrarea lui
Mourly Vold despre vise, care tocmai apăruse (1910-1912), i-a
permis lui Rorschach să avanseze. Mourly Vold își consacrase
întreaga viață studiului experimental al efectelor senzațiilor tac­
tile și musculare asupra viselor. De pildă, le ceruse la 19 dintre
studenții săi să doarmă cu glezna stângă legată; urmarea a fost
că toate visele din acea noapte induseseră mișcări puternice: vâ­
nători care urmăreau iepuri care săreau; doi frați care fugeau
după o turmă de vaci care scăpase pe un deal; urcarea unui vârf
de munte inaccesibil; survolarea unor străzi etc. Rorschach
adoptă mai multe dintre concluziile Iui Mourly Vold: percepți­
ile kinestezice constituie o parte importantă a personalității; re­
primate de conștiință în starea de veghe, ele ne alimentează vi­
sele în timpul somnului; aceste percepții sunt antitetice
mișcărilor reale: cel care visează își poate păstra visul în minte
dacă la trezire rămâne complet imobil: la prima mișcare, visul
dispare; cu cât activitatea musculară este mai inhibată, cu atât
imaginile kinestezice devin mai active; persoana care visează își
proiectează imaginile kinestezice visând mișcări imaginare care
pot fi ale lui, ale altor oameni sau chiar ale unor animale; în con­
cluzie, atitudinile statice din vise sunt mișcări reprimate. După
părerea lui Rorschach, simbolul apare la intersecția dintre ma­
terialul kinestezic descris de Mourly Vold și factorii dinamici
scoși în evidență de Freud. Materialul kinestezic se proiectează
în simbolurile visului, în halucinația reflexă a psihozei, în răs
punsurile mișcare la petele de cerneală, în activitățile creatoare.
El caracterizează introversiunea creatoare. Individul „kineste­
zic" sau „introversiv" este închis în sine, stângaci, timid; el își
inhibă mișcările reale; are o inteligență individualizată; reacții­

DIDIER ANZIEU
le sale afective sunt stabile; relațiile cu ceilalți mai degrabă pro- 55
funde decât numeroase; este o persoană destul de conștientă de
sine. Kinestezia reflectă deci viața emoțională interiorizată.
De altfel, Rorschach constată că răspunsurile culoare exprimă,
în mod complementar, exteriorizarea vieții emoționale. El vine cu
ideea de a lega roșul de impulsivitate și albastrul de autocontrol.
Extratensivul, sensibil la culoare, posedă o inteligență capabilă să
reproducă; el este mai adaptabil, mai îndemânatic, mai activ; re­
acțiile sale afective sunt abundente și relațiile cu ceilalți superfi­
ciale. Inspirându-se din aceste ipoteze, Fankhauser, coleg cu
Rorschach la Waldau, publică în 1919 o lucrare despre La signifi-
cation de l'affectivite, parallelisme avec Ies lumieres et Ies couleurs, în
care stabilește o reprezentare grafică a emoțiilor, conform unei
scheme tridimensionale, fiecare fiind compusă din două emoții
antagoniste, după modelul sferei culorilor, a lui Wundt.
Introversivitatea creatoare și extratensivitatea reproducătoare
propuse de Rorschach nu diferențiază, ca la Jung, două tipuri de
constituții. Ele sunt două funcți psihice, coexistând în grade di­
ferite de dilatare sau concentrare. „Tipul de rezonanță intimă" in­
dicat de testul Rorschach desemnează proporția, proprie subiec­
tului testat, în care există aceste două funcții. Rorschach spunea
că introversivitatea constituia fundamentul culturii, iar extraten­
sivitatea pe cel al civilizației. Prin urmare, putem face o altă com­
parație cu caracterologia lui Heymans și Wiersma; extratensivul
reacționează imediat la stimulările emoționale; reacția sa este „pri­
mară"; introversivul are o reacție întârziată, „secundară".
In 1918, Rorschach elaborează planșele testului său, pe care îl
aplică bolnavilor de la spitalul din Herisau. Grupul de persoa­
ne testate pentru cercetare include 288 de alienați și 117 normali
(infirmiere, studenți, copii). Selecționează 15 planșe, uneori doar

Metode proiective ■ Testul Rorschach


56 cu negru, alteori cu negru și roșu sau în culori. Condițiile impu­
se de tipograf îl fac să reducă numărul acestora la 10, toți ceilalți
tipografi refuzând această lucrare. în 1919, Rorschach continuă
să aplice testul și elaborează partea teoretică. Cartea Psychodiag-
nostik, terminată în octombrie 1920, nu va apărea decât la sfârși­
tul lui iunie 1921.
în tot acest timp, Rorschach rămâne fără planșe. își ajută dis­
cipolul, pe Behn-Eschenburg, să producă o serie paralelă, seria
Behn-Rorschach (Bero), care va fi publicată în 1941. Tipărirea pe­
telor de cerneală originale se transformă într-o catastrofă: forma­
tul este redus, culorile sunt schimbate, negrul este spălăcit. Ge­
niul lui Rorschach iese chiar și aici victorios: el adaugă descoperirii
deja făcute pe cea a răspunsurilor „estompare". Prezintă aceas­
tă nouă descoperire la Societatea psihanalitică elvețiană la 18 fe­
bruarie 1922, când face o interpretare în orb a unui protocol al
cărui subiect era în analiză la prietenul său Oberholzer. Textul a
fost adăugat la edițiile următoare ale Psychodiagnostik. Rorschach
multiplica aplicarea testului la indivizi normali și superiori când
a murit subit.
Publicarea cărții a fost un eșec la fel de mare precum cel al
cărții lui Freud Die Traumdeutung. Doar un mic grup de fideli a
continuat, în Elveția, să utilizeze testul și să formeze elevi. La
zece ani după moartea inventatorului său, testul a început să se
răspândească. Elvețianul Binder11 a adăugat la nomenclator răs­
punsurile clarobscur (Ciob). Beck12 a introdus testul în Statele
Unite, unde începe să apară (1936) Rorschach Research Exchange

11 „Die Helldunkeldeutungen im psychodiagnostischen Experiment von Rorschach",


Schweiz. Arch. Neurol. Psychiat., 1932.
12 Cf. S.). Beck, Comment le Rorschach arriva aux Etats-Unis, 1972, trad. în limba fr., Rev.
psychol. app., 1973, 23, nr. 1, 7-13.

DIDIER ANZIEU
(devenit mai apoi Journal ofProjective Techniques and Personality 57
Assessment'). Tot în Statele Unite, în 1939, Klopfer a pus bazele
Institutului Rorschach din New York, devenind șeful unei școli
americane care a schimbat modul de interpretare a testului. Tes­
tul s-a impus în țările francofone după al Doilea Război Mon­
dial, sub influența genevezei Marguerite Loosli-Usteri, a elevei
sale pariziene Nella Canivet, a lui Andre Ombredane, traducă­
torul francez al Psychodiagnostik, și a Cecilei Beizmann. Cu câte­
va mici diferențe, prima și următorii doi au pus la punct o ter­
minologie franceză care se situează la jumătatea drumului între
tradiționalismul elvețian germanic și inovatorii americani. Și noi
vom folosi aici această terminologie13 (cf. tabelul cu principale­
le nomenclaturi, pp. 58-59). în lucrarea sa din 1966, Exner cla­
sează cele cinci mari sisteme de interpretare ale testului
Rorschach în Statele Unite în următoarea ordine, mergând de la
„fenomenologie" până la „behaviorism": Rapaport, Klopfer,
Hertz, Piotrowski, Beck, acesta din urmă fiind cel care acordă
cea mai mare atenție Eului și percepției.

2. Aplicarea

Testul cuprinde zece imagini sau planșe. Prima este neagră.


Următoarele două sunt în roșu și negru. Planșele 4, 5 și 6 sunt
negre. Ultimele trei sunt policrome. Pentru aplicarea testului
nu există instrucțiuni fixe. Explicațiile ce i se dau subiectului
variază în funcție de vârsta, psihopatologia și nivelul său de
instruire. Subiectul trebuie să consimtă la aplicarea testului. O

13 A. Ombredane, N. Canivet, Avant-propos sur la terminologie et Ies symboles..., în Bochner


et Halpern, V-XXIII (citat p.)

Metode proiective • Testul Rorschach


Tabel cu siglele utilizate în diverse țîri pentru cotarea testului Rorschach

58
Franța:
Ombredane și Canivet Țări germanice: Rorschc,,
(între paranteze drepte, (între paranteze drepte,
Categorii de răspunsuri siglele adăugate mai târziu) siglele adăugate de sucoj.
Număr total de răspunsuri R Antw.
Timp total T [ZT]
Timp de răspuns T/R
Localizarea răspunsurilor Localizare Localizare
Tip de aprehensiune Tip de aprehensiune Tip de aprehensiun.
Răspuns global G G

Răspuns global amputat T sau 0


Răspuns global confabulatoriu f DG DG
l DdG [DblG]
Răspuns global integrând albul GDbl [DzwG]
Răspuns detaliu D D
f [DdD, DblD]
Răspuns detaliu integrând albul l DDbl
Răspuns detaliu mic f Dd (normal) Dd
iDde (bordură)
l Ddi (interior)
Ddr (rar)
Răspuns detaliu mic integrând albul DbDbl
Răspuns detaliu alb Dbl [Ddbl: Dbl mic] Dzw [Ddzw: Dbl n

Răspuns detaliu oligofrenic Do Do


Succesiune Succesiune Succesiune

Răspuns formă F+,F—,F± F +, F —,


[F—: nedetermir
Răspuns mișcare: K
Kinestezie umană Kp B
Kinestezie umană parțială Kan Bkl
Kinestezie animală Kob [FB]
Kinestezie a obiectului FC, CF, C
Răspuns culoare FFb, FbF, Fb

Răspuns nume de culoare Cn Răspunsuri FI?


Răspuns culoare negru sau alb [FC', C'E C']
Răspuns estompare FE, EF, E F(Fb)
[F(Fb), (Fb) F,(H
Răspuns clarobscur FClob, ClobF, Ciob
Tip de rezonanță intimă Tip de rezonanță intimă Tip de rezonant?

Răspuns uman H M
Răspuns uman parțial Hd Md
Răspuns parauman (H), (Hd)
Răspuns animal A [anumiți autori: An] T
Răspuns animal parțial Ad, [And] Td
Răspuns anatomic Anat Anat
Răspus sânge Sg Blut
Răspuns obiect o Obj
Răspuns plantă sau botanică Bot Pfl

Răspuns geografic Geog Geo


Răspuns natură Nat N
Răspuns alimentație Alim Essen
Banalitate Ban V
Originalitate Orig Orig
59

Elveția francofonă: Statele Unite: Statele Unite:


Eoosli-Usteri Klopfer Beck

Localizare Localizare
Mod de aprehensiune Mod de abordare Mod de abordare
G w W
(Z: coeficient
de organizare)
wx
DG DW DW
DdG
DblG w,s D
D fD (insulaire)
l d (petit ou peninsulaire) Dd
DDbl D,S
Dd r dd (normal)
Pd 1 de (bordură)
I di (interior)
dr (minuscul)
DdDbl s fDS
l Dds: Dbl mic
Do Hdx, Adx
Succesiune Secvență Secvență
F+,F—,F±, F? F,F — EF —
K M M
Kp
FK FM
k Fm, MF, m FC, CF, C
FC, CE C FC, F«C, F/C, FC sim, FC —
forțat arbitrar
CF, C«F, C/F, CF sim, CF—
C, C des(criere), C sim(Mic)
Cn Cn Cn
FC', C'E C' f FY, YF, Y (gri)
F(C), (C)F, (C) Fc, cF, c (umbra, textură) iFV, VF, F (perspectiv
FK, KF, K (panorama, perspectivă) T (textură)
FClob, ClobF, Ciob Fk, kF, k (trei dimensiuni rămase la 2)
Tip de reactivitate Tip de experiență Echilibrul experienței
-^JSPderezonanță intimă Echilibru intraversiv-extraversiv
H H: I-A (jumătate om, jumătate animal) H
Hd Hd: Hobj (partea artificială a corpului) H
(H), (Hd)
A A, (A) A
Ad Ad, Aobj, (Ad) Ad
Anat At Anat
Sg Sânge Sânge
Objet Obj Obj
Plante PI PI
Bot
Geogr Geo Geo
N N N
Mâncare Mâncare
Ban P p
o o
60 cerință impersonală și exprimată la modul condițional, de ge­
nul „ceea ce vă rugăm este să spuneți tot ce se poate vedea în
aceste «pete»", creează toate premisele pentru a stimula su­
biectul fără a-1 orienta într-o direcție anume. Poate fi util să se
precizeze că durata este nedeterminată, că fiecare este liber să
vadă ceea ce dorește, că, spre deosebire de testele de aptitu­
dini care i-au fost administrate în cazul unei examinări gene­
rale, nu există nici răspunsuri corecte, nici răspunsuri incorec­
te, că aici, dintr-un anumit punct de vedere, toate răspunsurile
sunt corecte. Dar nu se va da niciun exemplu de răspuns. Plan­
șele au o parte superioară și una inferioară și sunt prezentate
cu partea superioară în sus. Nu este nevoie să invităm subiec­
tul să le răstoarne; așteptăm să o facă în mod spontan sau, dacă
ne cere permisiunea, îi dăm voie să o facă. Examinatorul no­
tează toate răspunsurile subiectului, comentariile și compor­
tamentul acestuia, timpul petrecut cu fiecare planșă, timpul de
latență scurs între prezentarea planșei și primul răspuns efec­
tiv dat de subiect. Tabelul care include acești timpi permite mai
apoi identificarea planșelor la care subiectul s-a îndepărtat de
media obișnuită și, în consecință, identificarea punctelor vul­
nerabile care i-au fost atinse. Odată ce toate planșele au fost
văzute, examinatorul revine asupra fiecărui răspuns pentru a-i
cere subiectului să precizeze unde și cum anume a văzut ace­
le lucruri. Aceasta este ancheta, indispensabilă pentru cotarea
fiecărui răspuns pentru cele trei coloane cerute (localizare; de­
terminant; conținut; o a patra coloană servind doar la notarea
banalităților și a tendințelor).
Arta anchetei este de a obține de la subiect un efort de intro­
specție și analiză a ceea ce s-a întâmplat în el în momentul răs­
punsului, fără a-i sugera însă nimic. Această anchetă, nondirec-

DIDIER ANZIEU
tivă, poate fi apoi completată de așa-numita anchetă a limitelor 61
(Klopfer): când un subiect nu a interpretat un segment impor­
tant din imagine sau nu a văzut un răspuns obișnuit, îl putem
invita explicit să o facă, pentru a determina dacă este vorba de­
spre o neglijență, de un blocaj trecător ce poate fi depășit sau de
o incapacitate psihică fundamentală. Răspunsurile noi, exprima­
te spontan în timpul anchetei, sunt grupate într-un protocol com­
plementar distinct. Putem, de asemenea, să îi cerem subiectului
să aleagă din cele zece planșe două care îi plac cel mai mult și
două planșe care nu îi plac deloc.
Examinatorul notează toate schimbările în poziționarea plan­
șelor (planșă în poziție dreaptă: A; planșă în poziție răsturnată:
V; planșă culcată pe o latură: < sau >). Răsturnarea planșelor in­
dică ori un spirit metodic, care explorează sistematic toate posi­
bilitățile oferite de planșă, ori o atitudine de opoziție, care con­
stă în susținerea contrariului a ceea ce este propus.
Pentru a-și ușura munca, examinatorul poate folosi fișe de co­
tare imprimate dinainte14, care conțin reproducerea planșelor în
miniatură.
Durata unui test Rorschach (test plus anchetă) variază între o
jumătate de oră (subiecții obișnuiți, de pildă cei care vin pentru
consultații la spital) și două ore. Examinatorul trebuie deci să se
asigure în prealabil că subiectul are la dispoziție timpul necesar.
O interpretare aprofundată și redactarea unui raport detaliat pot
lua până la o jumătate de zi. Desigur, faptul că aplicarea testu­
lui Rorschach durează atât de mult ridică probleme legate de
■--- - ------------
14 Le Centre de Psychologie Appliquee editează două fișe de examinare cu două manuale
de aplicare:
~foaia lui G. Gatier (cu reproducerea planșelor) (1953 și 1965);
~ foaia lui C. Beizmann (1966).

Metode proiective ■ Testul Rorschach


62 remunerare (practicienii din domeniu nu sunt plătiți în funcție
de calificare sau în funcție de munca prestată) și de rentabilita­
te. De asemenea, face foarte dificilă realizarea de anchete statis­
tice pe un eșantion mare de populație.

3. Specificitate

în contrast cu testul lui Jung, căruia îi urmează cronologic


și al cărui material este verbal, testul Rorschach îi prezintă su­
biectului un material care nu numai că nu este verbal, dar care
pare și lipsit de semnificație prealabilă: pete de cerneală. Su­
biectului i se cere tocmai să „rezolve" această lipsă de semni­
ficație prin adoptarea unei atitudini „semantice": el trebuie să
formuleze semnificații. Unele sunt implicit sugerate de natu­
ra sau configurația planșelor. Nu scorăm tot ce spune subiec­
tul, dar putem scora doar ceea ce spune el. Aceasta este o abor­
dare „lingvistică" a testului Rorschach (cf. pp. 33-35 și
117-120). Rorschach invită la o sarcină de ordin paradigmatic,
TAT-ul la una de ordin sintagmatic.
O abordare mai veche, cea fenomenologică, a distins în tes­
tul Rorschach atitudinea perceptivă și atitudinea imaginativă.
Inspirându-se din Jaspers și din Sartre, D. Lagache a pus în
opoziție cu testele de aptitudini, care îi cer persoanei testate o
conștiință „perceptivă", testul Rorschach, care reclamă o con­
știință „imaginativă". Astfel, testul pune laâncercare capacita­
tea subiectului de a renunța la controlul conștient și de a se
lăsa în voia unei atitudini caracterizate de imaginație, joc, crea­
tivitate. Comportamentul subiectului în timpul testului mani­
festă oscilări între concentrare și relaxare. Persistența unei ati­
tudini sistematic perceptive este marcată de abundența

DIDIER ANZIEU
descrierilor și a impresiilor, în locul unor adevărate interpre- 63
tari ale petelor15.
în prezent, suntem de acord în a considera că testul
Rorschach, ca și celelalte teste proiective, solicită atât compor­
tamente perceptive, cât și comportamente proiective. Ca obiect
real, testul Rorschach permite apariția unor imagini asociate
pornind de la o realitate materială. Apelul la percepție permi­
te fixarea de realitatea exterioară, care constituie baza de inse­
rare în lumea înconjurătoare. Ca obiect potențial, imaginat, tes­
tul Rorschach permite o reconstruire a percepției în funcție de
preocupările subiectului, de relațiile lui cu obiectele interne și
externe, de fantasmele și afectele care se află la baza răspun­
surilor sale. Interferențele perceptive și proiective16 constituie
articulația esențială a testelor proiective și în special a testului
Rorschach: din perspectivă psihanalitică, testul pune proble­
ma esențială a raporturilor dintre real și imaginar, percepție și
reprezentare, între excitații externe și excitații interne, între in­
terior și exterior17.

4. Categoriile de răspunsuri și semnificația lor18

Numărul total de răspunsuri R se situează între 20 și 30 pen­


tru populația generală. în cazul subiecților cu un nivel de in-

15 0. Lagache, „La reverie imageante, conduite adaptative au test de Rorschach", Bull.


Group. Fr. Rorschach, 1957, nr. 9,1-11, G. Daumezon et coli., Le test de Rorschach et la
conscience imageante, Ann. Med. Psychol., 1961, nr. 5, 833-864.
16Cf. N. Rausch deTraubenberg, 1978,1981 și 1983.
Cititorul poate găsi un final util pentru acest capitol în cartea lui N. Rausch deTraubenberg,
Publicată în aceeași colecție, La pratique du Rorschach, 1970 (a sasea ediție actualizată,
1990).
18 Ibidem.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


64 struire superior, el ajunge ușor la 40-50. Un număr de răspun­
suri sub medie poate avea mai multe semnificații: subiectul
face testul contra voinței lui, blocaj emoțional, depresie, re­
tard intelectual, tulburare de intensitate psihiatrică. Un nu­
măr mult peste medie denotă ceea ce Rorschach a numit
„complexul de inteligență": dorința de a fi bine văzut de exa­
minator și de a părea inteligent în ochii acestuia, prin coope­
rare maximă și acumulare de răspunsuri (preferarea cantită­
ții în locul calității).
Timpul per răspuns T/R, numit și timpul de reacție, expresie
care riscă să antreneze confuzii cu timpul de latență, se situea­
ză, în medie, la 45 de secunde. Lungirea timpului de reacție
indică efectele unei inhibiții cu determinanți variabili (timp de
elaborare și reflecție, încetinire depresivă, blocaj asociativ...).
Excesul de rapiditate (trei răspunsuri sau mai multe pe minut,
adică mai puțin de douăzeci de secunde pe răspuns) indică o
tulburare în controlul ideilor: stare hipomaniacă, comporta­
ment „imaginativ" (Lagache) care ia locul adaptării la realita­
te în cazul subiecților inteligenți, de pildă în adolescență; schi­
zofrenic incoerent. Broman a propus să se facă distincția între
trei T/R: pentru planșele negre, pentru planșele în negru și
roșu, pentru planșele policrome; dar nu cunoaștem rezultate
le statistice ale aplicării acestei distincții. Examinatorul notea­
ză timpul petrecut de subiect cu fiecare planșă. Morgenthaler
recomandă notarea intervalului de timp scurs între fiecare
două răspunsuri (acesta ar constitui adevăratul timp de reac­
ție), dar această practică deranjează subiectul sau chiar și pe
examinator.
Fiecare răspuns este scorat de trei ori, în funcție de localiza­
re, determinant și conținut.

DIDIER ANZIEU
i. localizarea răspunsurilor 65

Ne oferă informații despre tipul de aprehensiune a subiectu­


lui, adică despre modul lui de a percepe, de a intra în contact cu
realitățile, despre raportul lui cu lumea.
A) Răspunsurile globale G privesc totalitatea petelor negre sau
colorate. Lucrările lui G. Dworetzki și C. Beizmann cu privire la
evoluția percepției în testul Rorschach au ajuns la o clasificare
precisă a răspunsurilor G19.
Nu vom reveni asupra detaliilor acestor lucrări și vom păs­
tra, în ceea ce privește calitatea răspunsurilor G, marile catego­
rii definite de acești autori.
a) Răspunsurile G simple abordează planșa printr-o lectură di­
rectă a materialului, fără diferențierea prealabilă a detaliilor. Apar
mai ales în cazul planșelor care favorizează această abordare,
adică în cazul planșelor compacte. Prototipurile sunt furnizate
de răspunsurile banale date la planșele respective (planșele I și
V: liliac; planșele IV și VI: piele de animal).
Prezența lor într-un protocol este dovada unei adaptări per­
ceptive de bază. Aceste răspunsuri G simple arată calitatea ra­
portării la real: când sunt suficient de multe și când sunt asociate cu
precepții corecte, ele garantează caracterul adaptativ al funcționării cog­
nitive.
Atunci când răspunsurile G simple sunt puține, numărul lor
scăzut poate deveni îngrijorător, apariția lor ține de posibilitatea
subiectului de a se referi la un obiect total. Incapacitatea de a per­
cepe entități în integritatea lor (G% foarte scăzut) este dovada

19 rț *
'-r. începutul capitolului VII, p. 308., tabelul diagnostic, stabilit de C. Beizmann pornind
de la această clasificare; G. Dworetzki, Le test de Rorschach et l'evolution de la percep-
don, Arch. Psychol., 1939, 27, nr. 107-108, 233-396.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


66 unor fisuri importante în perceperea imaginii de sine. Răspun­
surile G simple traduc existența unui suport de bază, dovezi ale
stabilirii unei identități stabile în cadrul unui mediu recunoscut
ca realitatea externă, distinctă de subiect.
Atunci când răspunsurile G simple predomină, ele denotă o
investire scăzută a funcționării cognitive și o curiozitate intelec­
tuală limitată: absența de combinare și elaborare care le caracte­
rizează permite evocarea unei anumite pasivități a subiectului
în abordarea lumii exterioare, un conformism social stereotip sau
chiar o atitudine defensivă, care constă în neimplicarea într-un
demers mai aprofundat sau mai personal.
b) Răspunsurile G vagi și impresioniste, ca și G simple, nu sunt
dovada unui efort de organizare, ci manifestă un tip de supune­
re în fața materialului, care capătă semnificații diferite în func­
ție de determinantul asociat.
Răspunsurile G vagi (asociate cu F ±), cu contur vag sau ne­
clar delimitat, pot avea la bază o gândire foarte puțin stenică, pu­
țin fermă în abordarea lumii; ele evocă insuficiența învelișului,
fragilitatea recipientului (nori; pictură nonfigurativă; chestie, șme­
cherie pentru a vedea la microscop). în alte contexte, ele pot fi utili­
zate drept mecanisme de apărare împotriva reprezentărilor stân­
jenitoare, ezitarea între două imagini ce trimit prin urmare la o
îndoială de tip obsesional (nu știu dacă este un cap de pisică sau un
șarpe).
Răspunsurile G impresioniste (asociate cu determinanți senzo­
riali) arată sugestibilitatea subiectului, permeabilitatea lui la ca­
litățile stimulilor externi la care reacționează puternic: aceste răs­
punsuri sunt dovada supunerii subiectului în fața impactului
stimulilor și atenția scăzută pe care o acordă cadrului perceptiv
și formal al răspunsurilor.

DIDIER ANZIEU
c) Răspunsurile G secundare apar când în elaborarea răspun- 67
sului a existat o succesiune de operațiuni mentale.
1) Când aceste operațiuni sunt de bună calitate, răspunsurile
G elaborate sau combinate simt dovada unei organizări structuran-
te a engramei printr-o combinare a diferitelor părți ale petei: su­
biectul nu se mulțumește să se lege de datele stimulului, ci reali­
zează o operațiune mentală originală în percepția pe care o oferă
asupra planșei. Răspunsul G combinat constituie prototipul unei
condensări operante a mișcărilor perceptive și proiective, deoare­
ce este adaptat la realitatea exterioară și, în același timp, restruc­
turează această realitate grație reperelor date de imagini interne,
în acest sens, răspunsurile G combinate sunt dovada potențialu­
lui creator al individului. Ele arată capacitățile de interiorizare și
mentalizare, demonstrând existența unui spațiu psihic propriu și
a unei interiorități afective care înscriu subiectul într-un registru
de funcționare legat mentalizat, dar fără a-i atribui un caracter nor­
mal sau patologic.
Numărul de răspunsuri G organizate nu este în mod necesar
proporțional cu nivelul de eficiență intelectuală așa cum este el
apreciat prin alte metode (IQ). Compararea rezultatelor obținu­
te la testele proiective cu cele obținute la testele de nivel intelec­
tual este întotdeauna utilă pentru a aprofunda anumite contra­
dicții aparente.
2) Celelalte răspunsuri G secundare nu sunt combinate; ele țin
de gândirea sincretică (nediferențierea dintre ansamblu și părți) și
nu sunt normale decât la copilul sub zece ani. Acestea sunt:
Răspunsuri G prin juxtapunere de detalii, care nu reușesc să
constituie un ansamblu coerent și adaptat imaginii;
Răspunsuri G cu întârziere prin enumerarea detaliilor, în care
juxtapunerea spațială marcată de abundența de cu, și, pe ține loc

Metode proiective ■ Testul Rorschach


68 de legătură logică (IX: patru piei de porc (roz), pe un palton, nu, e
un sacou verde pe niște pantaloni (portocalii)..., patru piei de porc pe
un băț care ține sacoul și pantalonii);
Răspunsuri G confabulate (DG, DdG), prin generalizare sau
prin extinderea unui singur detaliu la ansamblu, fără a ține cont
de celelalte detalii (I: am văzut mai întâi cleștii (centru sus), apoi
m-am gândit la un crab);
Răspunsuri G contaminate (GG sau GD după Beizmann), re­
zultatul combinării absurde dintre două percepții parțiale, pe
care subiectul nu a reușit să le distingă în timp și să le separe în
răspuns; aceste răspunsuri sunt semn de schizofrenie la adult
(de exemplu IV: ficatul unui om de stat sănătos); este vorba despre
telescoparea a două precepții rapide și diferite care fuzionează;
la copil, avem de a face cu condensarea sincretică (de exemplu
V: un fluture mare și cumsecade care nu are picioare).
B) Răspunsurile detaliu mare D sunt constituite din decupajele
cel mai frecvent interpretate în fiecare planșă. Criteriul statistic
adoptat este următorul: este D orice fragment dintr-o planșă care
este interpretat cel puțin o dată din 22 sau o dată din 24, în func­
ție de autori. Listele de răspunsuri D publicate în diferite țări nu
se bazează toate pe calcule statistice, dar distincția dintre decu­
pajele frecvent și rar interpretate este mai mult sau mai puțin
evidentă. Criteriul gestaltist al formei pregnante care se impune
percepției li s-a părut unora mai important decât un criteriu sta­
tistic orb. De pildă, răspunsul D nu este legat de suprafața ocu­
pată de un decupaj în pată: un decupaj mic, dar precis va fi un
răspuns D; un decupaj mare, dar neclar delimitat va fi un răs­
puns Dd. Astfel, răspunsurile D semnifică gustul pentru concret,
simțul realului, inteligența practică. Numărul mediu de răspun­
suri D într-un protocol cu R normal este de 15 - 20. D peste 75%

DIDIER ANZIEU
indică o limitare de ordin emoțional sau intelectual. Din contră, 69
un procentaj scăzut nu înseamnă nimic de unul singur, sensul
său depinzând de componența durabilă a tipului de percepere.
Răspunsurile D asociate cu determinanți care exprimă menține­
rea controlului prin recursul la realitatea obiectivă capătă în prin­
cipal semnificații adaptative și defensive. în realitate, interpre­
tarea răspunsurilor D este puternic tributară determinanților
asociați; atunci când este vorba despre marile decupaje, demer­
sul de analiză este același ca pentru răspunsurile G.
Majoritatea practicienilor francezi s-au pus de acord asupra
unei liste provizorii de răspunsuri D (cf. tabel pp. 71-73).
C) Răspunsurile detaliu mic Dd reprezintă decupaje parțiale al­
tele decât D sau blanc. Klopfer distinge răspunsurile Dd norma­
le (peninsulare și insulare) care sunt cele mai numeroase, răs­
punsurile Dde de margine, răspunsurile Ddi interioare masei
petei, rare, dar normale dacă sunt +, și răspunsurile Ddr, decu­
paje rare, originale sau autistice, tipice pentru artiști (F +) sau
pentru incoerența schizofrenică (F -). Răspunsurile Dd au fie o
semnificație intelectuală, fie una afectivă, trăsătura comună a
acestor semnificații fiind minuțiozitatea. Răspunsurile Dd al că­
ror conținut este bogat provin dintr-o gândire capabilă să anali­
zeze detaliile mărunte (spirit de observație profund, sârguință,
perseverență). Răspunsurile Dd numeroase, răzlețe și sărăcăcioa­
se indică un nivel cultural sau chiar intelectual scăzut (gândire
simplistă, infantilism, grad scăzut de școlarizare, debilitate). Răs­
punsurile Dd repetate pentru planșele negre IV, V, VI și planșe­
le policrome VIII, IX, X, în special dacă sunt profiluri de margi­
ne, constituie un semn de angoasă: perturbat emoțional de
Problema centrală pe care i-o pune planșa, subiectul fuge la pe­
riferie și în detaliile mici; minuțiozitatea obsesională (care este

Metode proiective ■ Testul Rorschach


70 un mod de a evita pătrunderea în profunzimea lucrurilor) se ex­
primă astfel. Răspunsurile Dde indică un subiect care vrea să
fugă de planșă, nu îndrăznește și atunci stă pe margine: el expri­
mă astfel fie nemulțumirea pe căi deturnate (obsesional), fie an­
goasa. Ddi este un indice pentru anxietate, pentru un nivel scă­
zut de stăpânire interioară.
Trebuie făcută distincția dintre răspunsurile Dd mici, asocia­
te cu forme bune (F +), punând în evidență un demers cognitiv
minuțios și sistemele de apărare rigide prin căutarea atentă a pre­
ciziei, și răspunsurile Dd arbitrare, care ilustrează mișcările unei
gândiri confuze, desocializate, uneori descompuse.
Pentru a rezuma, în cazul răspunsurilor Dd — mecanismele
perceptive intră în registrul mecanismelor de apărare rigide,
chiar obsesionale când au la bază o atitudine mentală scrupuloa­
să, meticuloasă și formalistă; la polul opus, pentru răspunsurile
Dd — mecanismele proiective se înscriu în exprimarea unei gân­
diri ilogice, interpretative sau chiar delirante, fiind dovada fap­
tului că subiectul a pierdut contactul cu realitatea.
D) Răspunsurile detaliu în spațiu alb Dbl nu sunt cotate ca ata­
re decât dacă decupajul este situat complet în spațiul alb20. Dacă
albul este integrat într-o parte a petei, răspunsul este cotat DDbl
sau DdDbl, în funcție de importanța acestei părți (GDbl dacă este
vorba de întreaga pată) și adăugată la totalul D, Dd sau G.
In mod clasic, raportându-ne la H. Rorschach, interpretăm in­
versarea figură-fond ca pe o atitudine de opoziție (frecventă, de
pildă, la psihopați), care se manifestă în modul de percepere: nu
mai este abordată pata însăși, ci planul care îi servește drept fond.

20 Beck cotează Dbl răspunsurile date în cele trei decupaje care sunt statistic la fel de frec­
vente ca D (spații interioare ale planșelor II, VII și IX) și le adaugă la D. Celelalte răspun­
suri în spațiul alb sunt pentru el Ddbl și adăugate la Dd.

DIDIER ANZIEU
în prezent, se insistă mult asupra atracției către vid, către lip- 71
să, atracție tradusă de răspunsurile Dbl. în funcție de planșele în
care apar și de conținutul acestora, răspunsurile Dbl capătă sem­
nificații variate, dar care se înscriu în general în aceeași dialecti­
că relațională primară: subiecții care arată o sensibilitate parti­
culară la spațiile goale dintre pete le trăiesc efectiv ca pe o lipsă
fundamentală, carența reală din relațiile precoce cu mama, insa­
tisfacție care și-a lăsat amprenta de insuficiență, de incomplet,
de furie.
In alte cazuri, Dbl pot avea la bază o angoasă de castrare (secun­
dară), dar simbolizează întotdeauna o fisură, o lipsă, o absență.

Lista franceză a răspunsurilor D


I. Partea centrală, cu sau fără gri deschis în partea de jos.
Fiecare dintre cele două părți laterale (cele două aripi).
Partea centrală, treimea superioară.
Partea centrală, cele două treimi inferioare (clopotul).
Partea laterală, jumătatea superioară.
II. Fiecare dintre cele două părți negre.
Roșu superior (stânga și dreapta).
Roșu inferior.
Vârf negru central.
III. Negru central, cu sau fără gri în mijloc.
Roșu central (fluturele).
Roșu superior.
Corpuri de „omuleți", fără picioare, cu sau fără cap.
Picioare de „omuleți".
[N.B.-.„omuleții" fără roșu sunt notați G.]
IV. Partea centrală inferioară (capul).
întregul ax median.
Partea centrală superioară.
Fiecare dintre cele două părți laterale, fie complete, fie cele două treimi
inferioare (ghetele).
Partea deschisă la culoare a ghetelor (jos).
Proeminențe laterale superioare.

Metode proiective • Testul Rorschach


72 V. Partea centrală superioară.
Partea centrală inferioară.
Cele două aripi ale fluturelui.
Marginea superioară a aripii, în întregime.
Cele două prelungiri laterale ale aripii sau doar prelungirea cea mai
mare dintre cele două.
VI. Partea principală inferioară (totul, mai puțin pasărea de sus).
Jumătatea, dreaptă sau stângă, din această parte principală în general
în poziție laterală.
Partea superioară.
Partea superioară, doar mijlocul negru (șarpe).
Extremitatea superioară a liniei mediane, cu sau fără detaliile mici (ca­
pul șarpelui).
Mare proeminență laterală.
Ax median în întregime.
VII. Treime superioară.
Treime mediană.
Treime inferioară.
Jumătatea, dreaptă și stângă, a treimii inferioare.
Ax central al treimii inferioare.
VIII. Partea roz laterală (animalele).
Portocaliu plus roz în centru.
Roz central singur.
Fiecare dintre cele două pătrate albastre.
Gri superior.
„Cutia toracică" din centru. [N.B.: poate fi văzută și ca Dbl.]
IX. Portocaliu.
Verde.
Roz.
Jumătatea laterală a rozului.
Sfert lateral al rozului.
„Capul mic" din maro-verzui (cerb).
Linie mediană verticală.
[N.B.: figura mare intermaculară centrală este D atunci când culoarea
intervine ca determinant: dacă nu, este un Dbl.]
X. Verde central complet.
Verde central, parte deschisă (cap de iepure).
Verde central, parte închisă (omizi).
Verde lateral.

DIDIER ANZIELI
Gri superior, cu sau fără „tub". 73
Maro-gri lateral, cu sau fără galben.
Albastru central.
Albastru lateral.
Galben central.
Maro-roșcat lateral inferior.
Portocaliu central (cireșe).
Roz.
[N.B. - orice combinație de două sau mai multe D este cotată D.]

E) Detaliul oligofren Do este o invenție a lui Rorschach pe care


doar elvețienii și francezii o mai utilizează. Subiectul scotomi-
zează o informație care i se prezintă și nu vede decât o mică par­
te din ea. Răspunsul Do este un caz particular al răspunsului Dd,
iar cotarea sa necesită două condiții: una de decupaj și a doua
de conținut. Do este un Dd dat acolo unde subiecții văd de obi­
cei un D și al cărui conținut este o parte a conținutului văzut de
obicei în D: VI (vezi mai sus): mustăți de pisică (în timp ce centrul
sus este interpretat în general ca un cap de pisică întreg).
Rorschach văzuse aici un semn de înapoiere mintală, motiv
pentru care i-a dat calificativul oligofren. Experiența nu a con­
firmat această semnificație (este unul dintre puținele puncte în
care geniul lui Rorschach a dat greș). Dar interesul de cotare a
Do s-a menținut de când acesta s-a dovedit a fi un semn de in­
hibiție afectivă. Do lipsește din protocolul normal și apare mai
ales la III, IV și VI.
F) Rezultatele privitoare la localizarea răspunsurilor sunt cu­
prinse într-o formulă pe care Rorschach a numit-o tipul de apre­
hensiune (TA). Siglele prezente într-un protocol sunt scrise în or­
dinea lor logică (cea pe care am urmărit-o în prezentarea lor). Ele
sunt subliniate sau supraliniate, în funcție de tipul de abatere de
la medie: în plus sau în minus. Pentru R = 30, normele se

Metode proiective ■ Testul Rorschach


74 stabilesc astfel: G = 20%; D = 60%; Dd = 10%; Dbl = 10%. Dacă
R crește, atunci G are tendința de a scădea și D crește. După unii
autori, printre care și Rorschach, suma Dd + Dbl este cea care se
apropie de 10%, și nu fiecare dintre aceste sigle luate separat21.
Rorschach susține că „un amestec de G, D, Dd egal depărtat
de tendința rigidă de abstractizare și de fixarea la mici detalii
constituie acea formă de inteligență pe care o numim judecata
omului sănătos".
Succesiunea răspunsurilor date la fiecare planșă are ca ordine
logică G-D-Dd-Dbl: subiectul interpretează ansamblul, apoi de­
cupajele naturale, apoi câteva mici detalii și, în fine, fondul.
Aceasta indică o abordare metodică a situațiilor problematice și
este un indicator pentru rigoarea gândirii și disciplina logică.
Această succesiune logică este considerată rigidă, ordonată,
lipsită de constrângeri sau incoerentă, în funcție de frecvența des­
crescătoare a apariției. Din nefericire, calculul este extrem de
aleatoriu, căci trebuie făcut prin raportare la numărul de planșe
în care există într-adevăr o succesiune, urmând ca planșele care
au răspunsuri doar din aceeași categorie (de pildă doar răspun­
suri G) să fie eliminate. Succesiunea indică în ce măsură Eul con­
trolează procesele mentale ale subiectului.
G) Procesul de organizare Z. — Este o cotare inventată de Beck,.
care ne dă informații cu privire la înțelegerea intelectuală a cone­
xiunilor făcute de subiect. Beck notează cu Z fiecare situație în care
două sau mai multe părți ale planșei sunt puse în relație în răs­
punsul dat de subiect (cu condiția ca sensul atribuit acestei com­
binații în răspuns să corespundă exact elementelor combinate)

21 Rorschach indică drept medie normală, pentru R = 34: 8 G (23,5%), 2 Dd, 1 Dbl
Beck, care nu cotează separat Dbl, indică următoarele medii: pentru R = 32, avem
G = 6, D = 23, Dd = 3.

DIDIER ANZIEU
pupă cum decupajele apropiate simt alăturate sau distante, sau 75
includ spații albe, valoarea lui Z crește. Beck a stabilit un barem
pentru fiecare planșă. Numărul mediu de Z per protocol este de
31. Un Z înalt indică un nivel intelectual bun. Un Z scăzut deno­
tă incapacitatea de a face conexiuni, fie din debilitate, fie din cau­
za unei refulări nevrotice, fie ca urmare a unei leziuni cerebrale.

2. DETERMINANȚII

Ce anume a determinat răspunsul subiectului, adică ce anume


a declanșat percepția pe care a avut-o el despre o anumită parte a
planșei? Aceasta este a doua cotare pe care trebuie să o facem. De­
terminantul este forma, mișcarea, culoarea sau estomparea.
A) Răspunsurile forme F sunt cele mai numeroase la testul
Rorschach. Motivul rămâne neclar: efortul de a stăpâni caracte­
rul haotic și dificil al petelor printr-un act „formativ" (Furrer);
recurgerea la primul mecanism de apărare al organismului îm­
potriva tensiunii produse prin acumularea de stimulări: perce­
perea formelor (Baer)? F% (F x 100/R) are în medie o valoare în­
tre 60 și 65 (50 în Statele Unite). El arată capacitatea subiectului
de a se conduce în viață, de a se adapta la realitatea exterioară
grație activității reglatoare a rațiunii și a gândirii (Loosli-Usteri).
Dacă răspunsurile F tind să devină exclusive, avem de-a face cu
o înăbușire a vieții afective și personale, cu o privare de contac­
tul imediat spontan cu lumea înconjurătoare și cu propria per­
soană (ibid.) sau chiar cu tendințe depresive.
Este important să știm dacă este vorba despre forme perce­
pute corect (F +) sau eronat (F -). Și aici avem două criterii: cel
al frecvenței statistice și cel, gestaltist, al formelor bune. Recursul
la statistică este cea mai bună protecție împotriva pericolelor

Metode proiective ■ Testul Rorschach


lf> aprecierii subiective: o formă exactă este cea văzută destul de
des de subiecți, o formă inexactă este cea văzută rar. Dar pentru
a face statistici cu privire la răspunsurile F numeroase și pe un
eșantion important de subiecți ar fi nevoie de o muncă de echi­
pă de durată și costisitoare, motiv care le face imposibil de rea­
lizat. Rorschach își stabilise propria listă de F +, care cuprindea
răspunsurile date „frecvent" de 100 de subiecți normali, dar fără
să definească ce anume înțelegea prin frecvent. Nici autorii de
după el nu au putut preciza care ar trebui să fie rata de frecven­
ță ce li se poate atribui răspunsurilor F +. Experiența practicie­
nilor, întâlnirile dintre ei și compilarea protocoalelor publicate
permit o aproximare aparent satisfăcătoare. Loosli-Usteri în
Elveția și Beck în Statele Unite au publicat liste cu F +. în Franța,
Cecile Beizmann a stabilit o compilație clară și detaliată a aces­
tor liste22. Klopfer a renunțat la distincția dintre F + și F el pre­
feră să coteze pentru fiecare răspuns (F sau nu) un nivel de for­
mă cuprins între - 2 și + 5.
Cotăm F ± răspunsurile în care forma obiectului văzut este în
sine imprecisă, nedeterminată precum niște nori, o traiectorie, o
cotă geografică (dar o formă care este clară și pe care subiectul o
percepe cu un sentiment de vag sau de aproximare trebuie să fie
cotată în + sau -). Cotăm F pur și simplu sau F? acele răspunsuri
pentru care a fost imposibil să decidem între + și -.

/ F + + F_±
/ + +F_? \\

F + % - \F + + F_ + F ± + F? x 1O°/

22 Livret de cotation des formesdans le Rorschach, Centre de Psychologie appliquee, 1966

DIDIER ANZIEU
F + % are ca rezultat procentajul de F + în raport cu totalul răs- 77
punsurilor forme, F ± și F ? fiind înmulțite cu 16. F + % măsoară
aptitudinea de a-și conduce gândirea cu o atenție clară și o jude­
cată exactă (forța Eului). Variază în medie între 70 și 80% la su­
biectul normal, deoarece este normal să faci câteva greșeli în ju­
decățile perceptive; normalul este un nivel optim, nu unul maxim.
Să reamintim, pe scurt, semnificațiile esențiale ale răspunsu­
rilor formale:
Răspunsurile formale constituie un mod de funcționare cu­
rent, banal, normal, care constă în perceperea realității prin con­
statare, descriere, lectură, rămânând departe de implicările fan-
tasmatice și emoționale.
Prin chiar această definiție, răspunsurile formale își arată ca­
racterul adaptativ, confirmat de procentajul de răspunsuri forma­
le corecte (F + %) care constituie un factor de socializare deloc
neglijabil. Lacunele din integrarea socializantă în real se traduc
prin lipsa de modificări aduse acestui procentaj. F + % posedă o
valoare de diagnostic intrinsecă: el permite, dacă este valid, apre­
cierea calității raportului pe care îl are subiectul cu realul, apre­
ciere care are nevoie de o măsură cât mai lipsită de erori.
- Răspunsurile formale dezvăluie comportamente de control atât
din punctul de vedere al realității exterioare percepute „obiec­
tiv", cât și din perspectiva realității interioare ale cărei manifes­
tări simt reduse. Calitatea răspunsurilor formale depinde de efi­
cacitatea acestor comportamente de control: atunci când
engramele sunt percepute corect, apărarea este stenică și operan­
tă; când engramele sunt percepute greșit prea des, eșecul apără­
rii este evident.
In cele din urmă, la cel mai profund nivel, calitatea răspun­
surilor formale este dovada aptitudinii subiectului de a da lucruri-

Metode proiective ■ Testul Rorschach


78 lor un contur limitativ care să delimiteze granițe stabile între interior
și exterior: orice formă se delimitează pe un fond; răspunsul for­
mal dovedește capacitatea subiectului de a circumscrie obiectul
prin diferențierea acestuia de decorul în care se înscrie. Dacă poa­
te distinge forma și fondul, interiorul și exteriorul, atunci poate
integra și diferența dintre real și imaginar. Răspunsurile forma­
le conotă acest efort în îndepărtarea ingerințelor fantasmatice,
astfel încât percepția să le poată evita.
B) Răspunsurile mișcare sau kinestezice se subîmpart în două
categorii, kinesteziile mari K (ființă umană în întregime) și kines­
teziile mici k (ființă umană parțială, animale sau obiecte văzute
în mișcare). Cotarea și interpretarea lor constituie în prezent unul
dintre punctele cele mai controversate din testul Rorschach. Pen­
tru Rorschach, lucrurile erau clare: nota cu K fiecare situație în
care subiectul simțise (sau se presupunea că simțise) o senzație
kinestezică adevărată, adică atunci când proiectase pe planșă
imaginea unei mișcări pe care era în stare să o execute el însuși,
în acest caz: a) Doar un răspuns uman complet H poate fi kines-
tezic, iar ursul și maimuța care fac o mișcare ce aparține reper­
toriului anatomic uman sunt admise ca excepții; b) Mișcarea
umană nu are nevoie să fie explicită pentru a fi cotată: persona­
jele percepute în planșele I, II și mai ales III sunt automat notate
K; la fel și atitudinile corporale (în picioare, așezat, căzut mort etc.);
c) Dimpotrivă, nu notăm K dacă subiectul enunță o mișcare pe
care nu o resimte interior; de exemplu, dacă mișcarea este can­
tonată într-un mic decupaj (Dd), dacă este vorba despre un ani­
mal sau un obiect, de o umbră sau dacă subiectul face o descrie­
re intelectuală. Pentru Rorschach, kinestezia dezvăluie tendințele
introversive (termen explicat la pp. 53-54 și 344-346); orice su­
biect inteligent dă cel puțin 1 K; subiecții care au o activitate mo­

DIDIER ANZIEU
torie importantă nu dau astfel de răspunsuri; iar kinesteziile de 79
extensie indică o vitalitate puternică, o viață interioară deschisă
către lume și constituie uneori un bun pronostic de vindecare a
unei nevroze, în timp ce kinesteziile de flexiune denotă o vitali­
tate slabă, o tendință spre fuga departe de lume și acceptarea di­
ficultăților interioare.
Beck și autorii elvețieni de limbă germană continuă să respec­
te regulile de cotare stabilite de Rorschach. Există și alți practi­
cieni care tind să scoreze drept kinestezice toate mișcările prece-
pute de subiect, chiar și pe cele nonumane, și să nu noteze
kinestezia umană decât dacă a fost explicit formulată de subiect
în timpul testului sau al anchetei.
Ideea de a pondera răspunsurile kinestezice după exemplul
răspunsurilor culoare începe să câștige teren. W. Friedmann23 a
propus cotarea lor cu FK, KF, K; K pur ar desemna mișcările dez­
lănțuite (mișcare giratorie, vârtej), semn de dezechilibru, de ina-
daptare; FK, în mod obligatoriu legat de H +, ar desemna miș­
carea integrată prin formă, echilibrată, semn de maturitate și de
sublimare. în testul său cu pete de cerneală inspirat de testul
Rorschach, Holtzman a menținut o scală de cotare a kinestezii-
lor în 5 grade.
Tot începând de la Rorschach, semnificația acordată răspun­
surilor kinestezice (inteligență și interiorizare) s-a diversificat
mult, iar tendința actuală este ca răspunsurile să fie văzute ca
expresii ale motivațiilor subiectului și ale mecanismelor de apă­
rare opuse acestor motivații. Cercetătorii elvețieni Furrer și Bin­
der au fost primii care au pornit pe această cale: ceilalți determi-
nanți (forma, culoarea, estomparea) au la bază realitatea

^Thesede philos., Fribourg-en-Brisgau, 1951. Rezumatîn Bull. Group. Fr. Rorschach, 1953,
nr. 3,47-51.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


80 materială a planșelor testului; kinestezia nu este dată în pată, ci
este proiecție pură; prin urmare, nu poate fi decât proiecția vie­
ții inconștiente, a dorințelor profunde ale subiectului. Prin răs­
punsurile K se exprimă dorințele nerealizate în viața cotidiană,
în realitate. Kinestezia ar reprezenta viața imaginară în măsura
în care aceasta este o compensare pentru eșecuri, privări și frus­
trări. Autorii americani au mers mai departe și au apropiat ki­
nestezia de vis și de procesele acestuia așa cum sunt ele descri­
se de Freud, dar și de elaborarea povestirilor din TAT,
aplicându-i aceleași categorii explicative: condensare, deplasare,
cenzură, amintiri latente, deghizare simbolică. Un autor
sud-american, Baer24, chiar a negat interesul de a pune în opo­
ziție răspunsurile kinestezice și răspunsurile culoare în tipul de
rezonanță intimă introdus de Rorschach; după părerea lui Baer,
răspunsurile kinestezice se opun răspunsurilor formă; kineste-
ziile constituie evocarea inconștientă de către subiect a trauma­
tismelor psihice pe care le-a trăit; forma este apărarea primitivă
împotriva traumei, procesul de integrare a motivațiilor și a emo­
țiilor, adaptarea la realitate. Analiza calitativă și simbolică a răs­
punsurilor K (cu condiția ca protocolul să fie bogat în K) condu­
ce în miezul problemelor profunde ale subiectului, în miezul
istoriei sale trăite și al eventualei sale structuri nevrotice.
Din punctul nostru de vedere25, interpretarea răspunsurilor
K trebuie să țină cont de trei criterii care le definesc26: criteriul
formei, criteriul proiecției, criteriul conținutului.

24 Le test de Rorschach interprete du point de vue analytique, Rev. fr. Psychanal., 1950,14,
nr. 4,455-403.
25 C. Chabert, Le Rorschach en clinique adulte, Dunod, 1983.
26 Aceste criterii au fost definite de N. Rausch deTraubenbergîn La pratiquedu Rorschach,
PUF, 1970 (a șasea ediție actualizată, 1990).

DIDIER ANZIEU
1) Criteriul formei. — Trebuie să analizăm sistematic calitatea 81
formală a răspunsurilor K. Recunoașterea adecvată a imaginii
perceptive constituie garanția unei inserări a subiectului în rea­
litate, autorizând la acesta, fără deformare excesivă, eliberarea
de mișcările proiective implicate în orice conduită creatoare;
această recunoaștere subliniază, prin chiar acest fapt, distincția
efectivă dintre lumea interioară și cea exterioară. Dimpotrivă, o
majoritate de răspunsuri K asociate cu forme incorecte semnifi­
că o invadare fantasmatică ce fragilizează și scade calitatea ra­
portului cu realul.
2) Criteriul proiecției. — Pentru ca un răspuns K să fie identi­
ficat ca atare, trebuie ca el să țină de proiecția unei mișcări nere­
prezentate pe planșă; subiectul este cel care aduce percepției
această dimensiune dinamică.
a) Aportul răspunsurilor K la funcționarea cognitivă: răspunsuri­
le K sunt dovada unei activități mentale care acționează prin ope­
rațiuni complexe pentru a reorganiza informațiile perceptive ale
petei. Subiectul se situează atunci într-un sistem de gândire în
care domină interiorizarea, permițând eliberarea de evenimen­
tele concrete. în acest sens, răspunsurile K au fost interpretate
drept semn al „capacității de ocolire, al posibilității de modifica­
re a cursului acțiunii". Descărcarea nu implică acțiunea, dar se
elaborează prin utilizarea unei imagini motrice, grație unui joc
interiorizat.
b) Exprimarea mișcărilor pulsionale și reglarea lor prin K: răspun­
surile K sunt întotdeauna analizate din punct de vedere econo­
mic: ce cantități de energie pulsională au mobilizat și vehiculat
Prin mișcările proiectate? încărcăturile agresive sau libidinale
sunt apreciate pornind de la imagini evocate în termeni mai mult
sau mai puțin primitivi, mai mult sau mai puțin lipsiți de nuan-

Metode proiective ■ Testul Rorschach


82 țe. Discursul subiectului este decriptat pentru a se extrage din el
construcțiile defensive (denegare, refulare, formare reacțională,
clivaj, negare...) și eficacitatea lor de a fracționa încărcăturile pul-
sionale în cantități mici, fapt care dovedește calitatea funcționă­
rii Eului.
c) Elaborarea conflictelor prin răspunsurile K: atunci când mișcă­
rile pulsionale sunt integrate într-o reprezentare de relație stabi­
lă, răspunsurile K traduc capacitățile subiectului de a elabora
conflictele: protagoniștii sunt diferențiați, cantitățile de energie
mobilizate sunt ușor de manevrat, pot să apară tulburări, jene,
perturbări, dar în niciun caz dezorganizări fundamentale sau ca­
tastrofice. în aceste cazuri, răspunsurile K devin manifestarea
semnificativă a funcționărilor „normale" de tip nevrotic.
d) Semnificațiile interpretative sau delirante ale răspunsurilor K:
atunci când greutatea proiecției este foarte mare, răspunsurile
cad în arbitrar, în dereal, chiar în delir. Totuși un număr mare de
răspunsuri K poate să indice un simplu recurs la imaginar într-o
repliere tranzitorie asupra propriei persoane, de pildă ca în ado­
lescență. Răspunsurile K interpretative arată cum conștiința fap­
tului de a interpreta este pierdută; subiectul ia drept obiectiv ceea
ce este subiectiv: astfel, mecanismele paranoice și identificarea
proiectivă trec prin răspunsurile K, susținute de engrame forma­
le de proastă calitate. în fine, răspunsurile K delirante sunt con­
struite pornind de la arbitrar și ilogic: aici, pierderea contactului
cu realitatea este evidentă.
3) Criteriul conținutului: procesele de identificare prin răspunsurile
K. — K sunt în mod necesar asociate cu un conținut uman, fapt
care ridică problema imaginii corpului și a reprezentării de sine.
Analiza reprezentărilor umane furnizate în testul Rorschach per­
mite stabilirea construcțiilor narcisice și obiectale, sublinierea ca­

DIDIER ANZIEU
racteristicilor imaginilor parentale, aprecierea a ceea ce poate trăi 83
subiectul și a ceea ce își poate reprezenta despre propria persoană.
a) Procesele de individuație pot fi considerate ca operante atunci
când imaginile kinestezice sunt clare, fără ambiguitate de apar­
tenență la lumea umană, în mod clar delimitate de mediu. Dim­
potrivă, confuzia personajelor, relațiile simbiotice, referirile frec­
vente la dublu {gemeni) sunt dovada unei separări insuficiente
între subiect și obiect, a unei absențe de continuitate în sentimen­
tul de a exista, dovada unei identități slab diferențiate.
b) Procesele de identificare sexuală: când identificările sexuale
sunt stabile, reprezentările umane sunt clar definite, luările de
poziții sunt flexibile, există o coerență între identitatea sexuală
atribuită personajelor și comportamentele proiectate asupra aces­
tora. în cazul în care identificările sexuale sunt conflictuale, con-
funtarea cu reprezentările umane este încărcată cu anxietate, an­
trenând evitarea sau ezitarea în alegerea identificărilor, modelele
sexuate sunt caricaturale, planșele cu simbolism sexual27 sunt
generatoare de angoasă, conducând la blocaje sau la adoptarea
de poziții rigide ce pun în evidență o ruptură dureroasă între
tendințele trăite drept contradictorii, ce blochează posibilitățile
satisfăcătoare de identificare.
C) Cotarea și semnificarea micilor kinestezii k sunt mai puțin in­
certe; ele continuă să fie refuzate de Beck și de practicienii din
Elveția germanică. Au fost introduse în Statele Unite de Klopfer și
Piotrowski28 și au fost acceptate de Loosli-Usteri și școala franceză.
Kinestezia parțială Kp exprimă o mișcare umană când ființa
umană nu este completă (Hd) sau când decupajul este minuscul
27Cf. Analyse du materiei, pp. 109-112.
The M, FM and m Responses as Indicators of Change in Personality, Rorschach Res. Ex-
chang., 1936-1937,1,148-157.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


84 (Dd). Kp iau adeseori o valoare interpretativă (în sens parano­
ic), mai ales atunci când sunt asociate cu Dd și cu forme de caii-
tate mediocră sau slabă.
Kinestezia animală Kan desemnează orice animal complet vă­
zut într-o mișcare care îi este naturală și pe care o face în mod
evident (un animal imobil, dar gata să sară asupra prăzii este în mod
clar kinestezică și este notată kan); ea denotă tendințele infanti­
le ale subiectului și spontaneitatea acestuia în exprimarea dorin­
țelor. Dar răspunsurile Kan au legătură și cu reprezentarea de
sine și cu reprezentările relațiilor în măsura în care deplasarea
asupra conținuturilor animale facilitează exprimarea conflicte­
lor. In acest sens, răspunsurile Kan se pretează la același tip de
analiză ca și răspunsurile K.
Kinestezia de obiect Kob este definită în mod diferit în Statele
Unite și în Elveția. Pentru elvețianul Oberholzer, putem nota
Kob doar o mișcare violentă din planșă mergând de jos în sus
sau dinspre centru spre periferie, ca în planșa IX: gheizer sau
explozie atomică; este un semn de căutare a eliberării sexuale
(puseu sexual confuz și căutare a afirmării pe acest plan la
adolescent; stadiu „falie" conform psihanalizei; în cazul băr­
batului, inhibiție în fața femeii; în cazul femeii, protest viril).
Pentru americanul Klopfer, orice mișcare atribuită unui obiect
inanimat este kinestezică; el distinge Fm (II, Dbl central: titi­
rez care se învârte), mF (cascadă, rotocoale de fum sau de nori, foc
de lemne care trosnesc, sânge care țâșnește) și m (formă abstractă,
mișcare caleidoscopică); astfel de răspunsuri Kob sunt dovada
unor dorințe greu de realizat, a unor tensiuni nerezolvate și a
unor surse permanente de frustrare, a protestului împotriva
acestei stări (explozie) sau a resemnării pasive (frunze care cad',
ape care curg).

DIDIER ANZIEU
în Franța, în general se dă răspunsurilor Kob o semnificație 85
pulsională; răspunsul Kob trimite la o sursă internă, este legat
de excitarea corporală. Apariția răspunsului Kob tinde să supri­
me o tensiune sub forma descărcării.
în conținuturile asociate cu Kob găsim dualismul pulsiuni de
viață/pulsiuni de moarte: trebuie să fim atenți la caracterul lor
libidinal, manifest în conținutul răspunsurilor, sau la valența lor
distructivă ce pune în discuție integritatea fizică sau corporală
(de pildă decolarea unei rachete sau un bombardament, cu sânge care
se răspândește peste tot).
D) Răspunsurile culoare sunt cotate încă de pe vremea lui
Rorschach FC, CF sau C, în funcție de rolul jucat de formă în ela­
borarea unui răspuns declanșat de culoarea petelor: forma a fost
un element preponderent, secundar sau absent? în calcularea ZC
(totalul răspunsurilor culoare), ponderăm astfel răspunsurile: FC
= 16, CF = 1, C = 116. Pentru a nota FC, trebuie ca forma să fie pre­
cisă și culoarea desemnată în răspuns să corespundă culorii obiec­
tului real. FC intelectuale, în care impresia de culoare nu este re­
simțită intern, dar în care subiectul se folosește de această impresie
la nivel verbal pentru a-și masca jena, trebuie excluse din ZC:
aceste răspunsuri vor să dea iluzia de stăpânire a afectelor.
Răspunsurile culoare declanșate de negru sau alb fac parte
din LC. Problema este dacă le cotăm separat sau nu. Contrar pă­
rerii lui Rorschach, practicienii elvețieni, urmați de Ombredane
Și Canivet, le aplică siglele de mai sus. Klopfer a preferat să le
!Zoleze (FC', C'F, C'), pentru a face să apară mai bine, în totaluri,
seirmificația în general depresivă a răspunsurilor „negru" și cea
de agresivitate rece a răspunsurilor „alb". Cu timpul, majorita­
tea practicienilor francezi au aderat la tipurile de cotare definite
de Klopfer.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


86 Denumirea culorii Cn nu intră în ZC. Subiectul dă ca răspuns
(și nu comentariu sau descriere) numele culorii: Aici, roșu. Ror­
schach a văzut aici, pe bună dreptate, un răspuns tipic pentru
epilepsie. Găsim acest răspuns și la copiii mici.
Semnificația răspunsurilor culoare a fost stabilită de Rorschach:
FC exprimă afectivitatea social adaptată și acceptată de subiect,
CF reprezintă afectivitatea egocentrică, narcisismul, instabilita­
tea, C denotă impulsivitatea, absența controlului.
Fără a respinge aceste interpretări clasice, am încercat să
aprofundăm această abordare prea centrată pe raporturile din­
tre Formă și Culoare. Analiza conținuturilor permite deja di­
ferențierea calității răspunsurilor cotate identic, dar care trimit
la imagini diferite și care au, prin chiar acest fapt, sensuri di­
ferite. Analiza răspunsurilor culoare ne conduce întotdeauna la si­
tuarea afectului în raport cu reprezentarea-, trebuie deci studiate
legăturile dintre reprezentări și afecte în cadrul unui protocol
dat.
Dimensiunea perceptiv-senzorială a răspunsurilor culoare pune
accentul pe un demers descriptiv, ajungând la simple observații
perceptive în aplicarea echivalențelor primare de genul verdele...
copacilor, albastrul... cerul, galbenul... soarele. în acest tip de demers
găsim adeseori FC care dau o valoare mai mare conturului for­
mal al engramei decât ecoului emoțional care se poate afla la
baza acesteia.
Utilizarea labilă a culorii arată exploatarea defensivă a aceste­
ia, care urmărește în special evitarea reprezentărilor penibile sau
jenante: suprainvestirea culorii asociată cu conținuturi anodine
și cu prezența denegării (nu știu... chiar nu îmi dau seama ce poate
fi asta) subliniază accentul pus pe afecte în scopul refulării repre­
zentărilor.

DIDIER ANZIEU
Semnificațiile pulsionale ale culorilor apar în special în planșe- 87
le roșii (II și III) recunoscute pentru gradul înalt de solicitare și
stimulare, în sensul unei reactivări a mișcărilor agresive și/sau
libidinale.
Semnificațiile afective ale culorilor se traduc prin exprimarea
de afecte pozitive sau negative asociate cu imaginile furnizate
de subiect. Putem atribui stimulării regresive a testului caracte­
rul primar al afectelor exprimate, articulate în jurul plăcerii/ne­
plăcerii, dar, cu toate acestea, se cunosc limitele unei posibile
simbolizări a afectelor. Sensibilitatea la culoarea gri sau alb (C')
subliniază, în general, tonalitatea depresivă, neliniștea, anxieta­
tea difuză a subiectului, în timp ce anumite planșe pot antrena
apariția veseliei, a bucuriei și a plăcerii în contact cu lumea în­
conjurătoare.
Semnificațiile patologice ale răspunsurilor culoare apar în con­
ținuturi specifice legate în mod esențial de imaginea corpului:
răspunsurile morbide trimit la interiorul corpului uman, adică
răspunsurile anatomice de proastă calitate formală, răspunsuri­
le umane trunchiate; tot așa, fantasmele de fragmentare aflate în
legătură cu culorile arată că acestea nu mai pot fi utilizate ca me­
diere, ca suprafață sensibilă de întâlnire între interior și exterior.
Realitatea exterioară, atunci când este prea stimulantă și devine
intruzivă, descoperă o lume interioară spartă sau incoerentă. Spe­
cificitatea acestui tip de răspunsuri la planșele colorate face din
ele un semn patognomonic al psihozei.
E) Răspunsurile estompaj sunt în raport cu răspunsurile culoa­
re ceea ce kinesteziile mici sunt în raport cu kinesteziile mari.
Aceste răspunsuri sunt declanșate de culoarea gri și nuanțele
acesteia și sunt deci răspunsuri cromatice atenuate. Descoperite
de Rorschach după publicarea Psychodiagnostik-ului, dezvoltate

Metode proiective ■ Testul Rorschach


88 în Elveția de către Binder, reinterpretate în două moduri diferi­
te de Beck și Klopfer, aceste răspunsuri au fost normalizate de
școala franceză, care le-a dat următoarele cotări: FE, EF, E, în
funcție de predominanța respectivă a formei și a estompajului;
în calculul SE intervine aceeași ponderare ca în cazul răspunsu­
rilor culoare (FE = Vi, EF = 1, E = 1 16).
Rorschach vedea în ele semnul unei afectivități timide, cerce­
tarea anxioasă a adaptării mai degrabă decât adaptarea reușită.
Beck pune în opoziție răspunsurile culoare, în care afectul
este stimulativ, și răspunsurile estompare, în care afectul este
angoasant. Acest autor adaugă o distincție utilă: a) răspunsuri­
le gri deschis (Y, terminația cuvântului grey) sunt cele mai frec­
vente; ele au semnificația tendinței către inactivitate (crescând
de la nevrotic la psihotic) ca urmare a blocajelor afective; b) răs­
punsurile perspectivă (V, inițiala cuvântului vista) introduc re­
lieful, tridimensionalitatea; ele sunt clar depresive și tipice pen­
tru „complexul de inferioritate": subiectul încearcă să
reconstruiască ceea ce în interior merge în derivă; el este con­
știent de insuficiența lui în raport cu ceilalți; c) răspunsurile T
(textură) corespund unei impresii tactile (moale, aspru, blană) și
traduc aviditatea, nesatisfacerea anumitor dorințe, în special a
dorințelor erotice.
Yvonne Castellan (1974) a propus adăugarea unei a patra ca­
tegorii: răspunsurile radiografie.
Piotrowski29 conferă două semnificații răspunsului estompaj:
a) Capacitatea de a suprima un impuls încărcat cu un afect
care împinge la acțiune; dacă SC > SE: spontaneitate periculoa­
să, tendința de a-și pierde controlul, sub formă agresivă sau se­

29Tendancesactuelles de Rorschach, Bull. Group, fr. Rorschach, 1953, nr. 3, 2-4.

DIDIER ANZIEU
xuală; dacă SC < SE: hipercontrol, chiar în plăcere; dacă SC = SE: 89
echilibru bun, de exemplu după o psihanaliză reușită, controlul
afectivității se face automat și nu este obositor pentru subiect
(dacă cel puțin F + % este normal);
b) Indicator de angoasă: răspunsurile provocate de gri des­
chis indică faptul că subiectul reacționează la propria angoasă
prin inhibiție motorie: el se abține, se ascunde; răspunsurile pro­
vocate de gri deschis indică faptul că subiectul reacționează la
propria angoasă făcând ceva pentru a schimba situația (artiști,
savanți, inovatori de asemenea, cu prezența unor răspunsuri C
pure, psihotici).
Klopfer distinge trei categorii de estompaje:
i a) Cele care dau impresia de suprafață sau textură: c (ex. bla­
nă)-. nevoie primitivă infantilă, nediferențiată, de afecțiune și de
iubire, cu căutarea contactului fizic; cF (stâncă, zăpadă): aceeași
semnificație precum c, cu dorința de dependență și regresie in­
fantilă; frustrări afective precoce; Fc (transparență): integrare sa­
tisfăcătoare a nevoilor primitive de contact; subiect care depin­
de de afecțiunea celorlalți;
b) Cele care dau impresia de profunzime sau de tridimensio-
nalitate: K și KF (difuzie: fum): anxietate difuză flotantă, având
ca origine nevoia de siguranță și cea de posedare a obiectului iu­
birii; FK (perspectivă: reflexii pe un lac, intrare în grotă): stabiliza­
re, dominare a problemelor personale grație unui anumit recul
introspectiv în raport cu angoasa;
c) Cele care dau impresia unei întinderi tridimensionale
proiectate pe un plan bidimensional; k, kF și Fk (hartă în relief,
radiografie): căutare anxioasă a afecțiunii, ascunsă în spatele
Unei măști intelectuale și al unei fațade externe ce indică un
control bun.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


90 în Franța, Ombredane și Canivet susțin următoarele semnifi­
cații:
— răspuns FE tridimensional: putere de reprezentare spația­
lă și talent constructiv; prudență anxioasă, depresie nuanțată,
sentimente de insuficiență;
— răspuns FE textură: adaptare suplă și nuanțată; sensibili­
tate vibrând în acord cu ambianța;
— răspuns EF: afectivitate flotantă în căutarea unor obiec­
te de care să se fixeze; nevoie vagă de investire; disponibilita­
te la sugestii exterioare; viață sentimentală activă și nesatisfă­
cătoare;
— răspuns E este pentru depresie ceea ce răspunsul C este
pentru impuls: subiecți cu pretenții nejustificate, care au teama
de a fi abandonați, schizoizi; adeseori este asociat cu percepția
celor patru elemente (apă, aer, pământ, foc).
Iar noi distingem în prezent:
Estompajele textură care caracterizează sensibilitatea tactilă, im­
plicând prin asta reactivarea experiențelor foarte precoce în re­
lațiile cu mediul (referire în special la noțiunea de Eu-piele in­
trodusă de D. Anzieu).
Estompajele difuzie sunt formate din engrame cu contururi ne­
clare (nori, vălătuci de fum) în sensul în care limita dintre formă
și fond, dintre interior și exterior pare diluată, evanescentă, efe­
meră. Aceste răspunsuri pot lua o valoare defensivă, ca răs-
puns-ecran. în alte contexte, ele reprezintă o anumită fragilitate
a identității, accentul punându-se pe pierderea reperelor stabile
în perceperea imaginii de sine și a lumii exterioare.
Estompajele perspectivă sau tridimensionale (vezi mai sus) au
legături cu narcisismul. Dincolo de „complexul de inteligență"
subliniat de Rorschach, acest tip de răspuns subliniază lipsa de

DIDIER ANZIEU
siguranță, carențele din stima de sine și încercările de a remedia 91
aceste probleme prin recurgerea la construcții valorizante care
se străduiesc să acopere distanța dureroasă dintre imaginea de
sine ideală și imaginea reală, dezamăgitoare.
F) Răspunsurile Clarobscur, FClob, ClobF sau Ciob, constituie
un caz special de estompaj. Ele nu apar în SE. Americanii nu
]e-au adoptat. Binder, primul care le-a definit, le atribuie aceeași
origine ca și răspunsurilor estompaj; dar acestea din urmă ar fi
emanația dinamică a nucleului afectiv central al personalității,
în timp ce răspunsurile Ciob ar fi emanația statică: ele constituie
un criteriu de angoasă patologică tipic pentru nevroză și cer o
indicație de psihoterapie. Răspunsurile Ciob dispar în psihoză.
Prezența lor într-o psihoză aflată în prima fază indică în același
timp teama subiectului în fața procesului în curs de dezorgani­
zare a personalității sale și capacitatea de a lupta împotriva aces­
tei dezorganizări. Pentru a fi cotat Ciob, un răspuns trebuie să
îndeplinească două condiții: 1. Să fi fost declanșat de partea nea­
gră a petei; 2. Să aibă o tonalitate disforică explicită. Tonalitatea
dezagreabilă are trei nuanțe: angoasa (ex.: zăpadă murdară, un cap
de mort, indicarea unei atitudini de fugă la subiect); depresia (ex.:
un cataclism îngrozitor, un castel în ruine părăsit, indicarea unei ati­
tudini de paralizie); agresivitate (o furtună amenințătoare, un vam­
pir înfricoșător, subiectul reacționează agresiv la sentimentul său
de frică). FClob-i- indică faptul că subiectul își domină reacțiile
la angoasă; FClob- și ClobF denotă o stăpânire insuficientă; Ciob
pur, o absență completă a energiei de control. Violet-Conil și
Canivet sunt de părere că angoasa demonstrată de răspunsurile
Glob se situează dincolo de sentimentele de culpabilitate și
autopedepsire; e vorba despre angoasa de coșmar, de angoasa
Primară de moarte (vezi articolul citat, p. 124)

Metode proiective ■ Testul Rorschach


92 G) Tipul de rezonanță intimă (TRI) este furnizat de o formulă
pusă la punct de Rorschach.
Această formulă stabilește proporția dintre atitudinile intro-
versive și extratensive ale subiectului, adică indică modul în care
subiectul simte, și nu neapărat modul în care se comportă. Ea
este constituită din suma răspunsurilor kinestezice umane mari
comparată cu suma ponderată a răspunsurilor culoare (inclusiv
C', dar fără Cn).
SK > SC: introversiv, pur sau dilatat, în funcție de SC = 0 sau
SC mult mai > 0;
SK < SC: extratensiv, pur sau dilatat, în funcție de SK = 0 sau
SK mult mai > 0;
SK = SC: ambiegal;
SK/SC: 1/1 coartativ;
SK/SC: 0/0 coartat.
Introversivul și extratensivul au fost definiți la pp. 52-55 și vor
fi din nou studiați la pp. 344-346. Afectivitatea imediată predo­
mină la extratensiv: contact afectiv firesc și superficial cu celălalt;
instabilitate afectivă; își pierde ușor controlul emoțional în fața
stimulilor externi; este tipul cel mai răspândit în populația gene­
rală. La introversiv, rezonanța afectivă devine baza personalității
(Loosli-Usteri), el își imaginează mai mult decât acționează.
Ambiegalul i se păruse lui Rorschach a fi tipul ideal, bine
echilibrat, care ar întrupa în același timp cele două atitudini uma­
ne fundamentale. Experiența clinică a dovedit între timp că am­
biegalul este incapabil să aleagă să fie introversiv sau extraten­
siv, fiind individul blocat, indecis, ambivalent (semn al nevrozei
obsesionale).
Coartativul sau coartatul reprezintă subiecți retrași psihic (re­
strângere a personalității, a intereselor vitale, a investițiilor psi-

DIDIER ANZIEU
jjjce), fie normali cu refulări puternice sau care fac testul fără tra- 93
y»re de inimă, fie copii mici sau bătrâni, sau bolnavi psihotici,
organici sau psihosomatici.
- După părerea lui Rorschach și a majorității succesorilor lui,
fjpul de rezonanță intimă este stabil pentru un individ adult dat.
poate fi chiar caracteristic pentru personalitatea de bază proprie
unui popor sau unei culturi date. Pentru mulți practicieni ame­
ricani, tipul de rezonanță intimă nu ocupă un loc central în in­
terpretarea testului, nefiind decât o informație ca toate celelalte;
unii îi neagă orice valoare și nici nu îl calculează. Beck îl păstrea-
Ză, dar îl numește „coeficient afectiv". în prezent acordăm o va­
loare mai mică raportului codificat de TRI și semnificațiilor ma­
nifeste ale acestuia. Dimpotrivă, analiza detaliată a componentelor
TRI este primordială deoarece, chiar singură, ea permite confir­
marea sau invalidarea indicațiilor date de formulă. De altfel, no­
țiunile de introversivitate sau extratensivitate nu își mai găsesc
locul în vocabularul psihologiei clinice, ele fiind înlocuite de con­
cepte mai exacte și operaționale.
? Unii autori (N. Canivet, în Franța) stabilesc o formulă secun­
dară sau, și mai bine, complementară (N. Rausch), constituită,
simetric cu precedenta, din suma kinesteziilor mici comparată
cu suma ponderată a estompajelor (fără Ciob): Zk/ZE.
1 Comparația cu procentajul de răspunsuri date la ultimele trei
planșe (colorate) poate aduce o confirmare. Atunci când este
semnificativ, RC% arată impactul de stimulări externe mai inten­
se asupra subiectului, care reacționează atunci printr-o suprali­
citare a producției: semnificația acestui impact nu poate fi eva­
luată decât pornind de la calitatea răspunsurilor furnizate.
Acestea pot traduce pentru unii un sentiment de stare de bine ce
facilitează exprimarea, pentru alții o angoasă puternică ce este

Metode proiective ■ Testul Rorschach


94 combătută printr-o supraproducție și o completare de tip mania­
cal, iar pentru o a treia categorie printr-o excitare ce depășește
mecanismele de control și o invazie de reprezentări sau afecte
masive.

3. CONȚINUTUL RĂSPUNSURILOR

A) Răspunsurile umane sunt de trei tipuri:


H: formă umană văzută în întregime;
Hd: o parte din corpul omenesc extern (braț, cap etc.);
(H): orice ființă paraumană:/i?Htomă, spirit, vrăjitor, pitic, înger,
diavol, caricaturi, portrete etc.
Răspunsurile H, atunci când apar în număr suficient de mare,
dovedesc capacitatea individului de a se identifica cu o imagine
umană și, prin aceasta, capacitatea de a-și recunoaște apartenen­
ța la specia umană. Ele sunt dovada că subiectul deține capaci­
tățile de a se reprezenta într-un sistem de relații clar definit în
ceea ce privește identitatea de bază a protagoniștilor.
Răspunsurile Hd apar în contexte variabile: ele pot fi purtă­
toare ale unei simbolistici particulare (sexuală sau agresivă),
superinvestirea unei părți a corpului servind într-un fel drept
purtător de cuvânt pentru o reprezentare refulată: de exemplu
toate apendicele gen nas, picioare mari, sau chiar conținuturile
cap, constituie răspunsuri sexuale simbolice, cu condiția ca un­
deva să existe o imagine construită și unificată a propriului
corp. Atunci când această imagine nu există, Hd arată incapa­
citatea subiectului de a percepe corpul uman în integritatea lui
și capătă o valoare mai morbidă, mergând uneori până la a tra­
duce angoasa de fragmentare (membre tăiate, corpuri secționate,
găurite). In această categorie, răspunsurile Hd de tip anatomic

DIDIER ANZIEU
date în mod repetat constituie un semn major de angoasă pri- 95
vind trăirea corporală (preocupări ipohondriae, angoasa de
dezintegrare).
Răspunsurile (H) trimit la personaje mitice sau ireale (diavoli,
vrăjitoare, zâne, spiriduși, zei...). Ele pot traduce o viață imagi­
nară plină de fantezie cu condiția să nu constituie doar ele H%.
în acest caz, imposibilitatea de a plasa imagini umane înscri­
se în realitate ne face să ne temem de o retragere într-o lume
ruptă de realitate, fără legătură cu o viață relațională autenti­
că. Iar anumite conținuturi (H), prin dimensiunea lor amenin­
țătoare, periculoasă, prin valența lor distructivă și prin masi­
vitate, subliniază adeseori o trăire cu accente de persecuție,
chiar paranoidă.
B) Răspunsurile animale includ:
A: animalul în întregime sau piele de animal;
Ad: partea exterioară a unui animal;
și, pentru unii autori, (A) arată: monstru, animal mitologic,
desen animat, caricatura unui animal. Acestea sunt cele mai
numeroase răspunsuri la test. După Rorschach, răspunsurile

A%(A+Ar+(A>x100)
indică stereotipia gândirii, adică posesia indispensabilă a meca-
rasmelor mentale automate, care se derulează fără intervenția re­
flecției; dar dacă aceste mecanisme tind să devină exclusive, gân­
direa sărăcește. Există deci un minim dincolo de care subiectul
este desprins de lumea înconjurătoare, un maxim dincolo de care
gândirea este stereotipă și un optim care semnifică în același timp
posibilitatea de a vedea acest tip de răspuns și de a se elibera de
el. A% este în medie de 45, dar are o variabilitate mare; el poate
fi considerat normal între 30 și 60%.

Metode proiective • Testul Rorschach


96 Din punct de vedere calitativ, este util să facem o analiză aten­
tă a răspunsurilor A pentru a evalua caracterul socializant sau
nu al conținuturilor lor: unele răspunsuri, departe de a avea la
bază referințe adaptative sau conformiste, evocă o fantasmatică
morbidă tradusă printr-un bestiar arhaic și puțin diferențiat, ser­
vind drept suport proiecției unei trăiri de persecuție (animale pe­
riculoase, amenințătoare, devoratoare, tentaculare).
C) Celelalte conținuturi: Numărul lor variază în funcție de autori
și subiecte. Pentru cotare se utilizează cele mai diverse sigle. O ten­
tativă de grupare a fost făcută în Franța de Morali și Canivet30, care
au propus un sistem exhaustiv de clasificare a conținuturilor în 15
puncte, în următoarea ordine, mergând de la cel mai simplu la cel
mai complex: Elemente — Fragmente — Geografie — Botanică —
Peisaj — Ad — A — Anatomie — Hd — H — Obiect — Simbol —
Știință — Artă (incluzând Arhitectura) — Răspuns abstract.
Morali-Daninos și Francine Cerf31 au propus în 1968 o meto­
dă grafică ce permitea regruparea conținuturilor fără separarea
lor de localizări și determinanți. Fiecare categorie de răspunsuri
a unui protocol este redusă la un procentaj din totalul răspunsu­
rilor. Graficul are o axă orizontală mediană, corespunzând afec­
telor arhaice, neelaborate (din centru către extremitate: Ad, Țară,
Bot, Geo, Frg, El) și o axă verticală mediană, în care apar succe­
siv automatismele (A), apoi schema corporală interioară (Anat,
Sg, Sex), identificările (Hd, H) și în cele din urmă întâlnirile cu
obiectele (O, Simb, Sci, Art, Arh, Abst). Cele două axe determină

30 N. Canivet, Introduction â une discussion sur Ies contenus, Bull. Group. Fr. Rorschach,
1956, nr. 8,11-17.
31 A. Morali-Daninos, F. Cerf, Les dimensionsde la personnalitevueâ travers l'ăpreuvede
Rorschach, Bull. Soc. fr. Rorschach Meth. Project., sept, 1970, nr. 24, 45-60 și articolul
următor, 61-74.

DIDIER ANZIEU
patru sferturi de cerc corespunzând celor patru sectoare care 97
structurează personalitatea:
( — I (sus stânga): capacități de sinteză, aspirații, organizarea
vieții și a lumii (G);
—- II (sus dreapta): contact cu realitatea (DF);
— III (jos dreapta): afectivitate (răspunsuri culoare, mișcare,
estompaj în D);
— IV (jos stânga): inhibiții, apărări, opoziție, scotomizare (Dd,
Do, Dbl).
Americanul R. Hoit a propus un sistem de cotare a conținu-
turilor bazat pe modelul visului32; după părerea lui, orice răs­
puns trebuie cotat sub patru aspecte: 1) semnificația afectivă, li-
bidinală (7 categorii) sau agresivă (3 categorii), la două niveluri
de manifestare, primar și secundar; 2) procesul visului în acțiu­
ne (condensare, deplasare, simbolizare); 3) gradul de control ra­
țional (8 categorii); 4) aspectul total: eficacitate, creativitate etc.
Trebuie evitate cu prudență corespondențele stabilite în gra­
bă între conținuturi și semnificațiile lor simbolice. Asociațiile fă­
cute de subiect sunt singurele care dau dreptul de a primi aceste
Semnificații.
Conținuturile cu valoare sexuală. — Răspunsurile în care sesi­
zăm simbolismul falie pot să apară de pildă în planșa II (vârful
median: clopotniță ascuțită) sau în planșele IV și VI (planșa IV un
personaj foarte puternic, forța sa este concentrată în gambe; planșa VI:
o rachetă care se înalță, un toc ascuțit). Astfel de asocieri sunt cu-
mnte, se articulează pozitiv cu perceptul (F+) și sunt în rezonan­
ță cu conținutul latent al planșelor (vezi. pp. 114-116).

® Cf. un rezumat francez, în M. Turbiaux, Les processus primaires et secondaires dans Ies
tontenusdu Rorschach, Bull. Soc. fr. Meth. Proj. Rorschach, 1968, 85 -100.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


98 Tot așa, răspunsurile cu simbolism sexual feminin de genulflori,
cochilii, vază... toate fiind referiri la cavități, apar mai clar în plan­
șele „receptive", cum ar fi II, VII, IX, dar și în planșele „sexuale",
ca IV (Detaliu superior median) și VI (Detaliu inferior median).
Conținuturile cu valoare agresivă. — Răspunsurile obiect sunt
adeseori utilizate ca semnificanți ai mișcărilor agresive: este vor­
ba, în general, despre obiecte ascuțite sau tăioase {clești, sulițe,
foarfeci, satâr...). Tot așa, anumite conținuturi A, extrem de fero­
ce, permit deplasarea și proiectarea pulsiunilor agresive pericu­
loase {hiene, manguste, lup...). Distructivitatea poate să apară și în
anumite răspunsuri foc și sânge în care domină aspectul devas­
tator și violent. în fine, efectele tendințelor distructive apar în
conținuturi de tipul ruine, fragmente, bucăți...
Conținuturile cu valoare regresivă. — Evocarea elementelor și în
special a apei indică mișcări regresive, trăite într-un context de
plăcere ( fund de mare, ape calme, heleșteu într-o poiană...) sau de
neplăcere {noroi, apă murdară, furtună îngrozitoare). Conținuturile
plante, unele răspunsuri „geografie" sau „peisaj" capătă adese­
ori semnificații regresive, ca și conținuturile care se referă la în­
veliș, recipient, contact senzorial {haine, blănuri, perne moi...). în
cele din urmă, anumite tematici trimit foarte clar la modalități
particulare de relații de obiect: teme alimentare (oralitate), teme
de murdărie, explozie, materii (analitate), fără să putem totuși
deduce de aici că sunt dovada unui tip de relație de obiect do­
minant la care este fixat subiectul.
Conținuturi speciale. — Anatomie (Anat): Rorschach vedea în
aceste răspunsuri un „complex de inteligență", adică dorința de
a străluci din punct de vedere intelectual, aceasta este adeseori
o deformație profesională la medici și în special la membrii pro­
fesiilor paramedicale. Experiența clinică a arătat că aceste răs­

DIDIER ANZIEU
punsuri indică preocupări pentru sănătatea fizică (angoasă ipo- 99
hondrică) sau un ecran aruncat asupra punctelor slabe ale pro­
priei personalități (sentimente de inferioritate). Uneori, avem de­
sface cu preocupări sexuale exprimate pe căi ocolite. Prezența a
1 sau 2 răspunsuri Anat este normală.
Sânge (Sg): Acest răspuns este întotdeauna însoțit de o tulbu­
rare emoțională și apar împreună cu șocul la roșu. Are semnifi­
cații variate, ce merg de la simbolismul sexual până la agresivi­
tatea distructivă. Procentajul de răspunsuri Hd + Anat + Sex +
Sg constituie un indicator pentru angoasă, care este pozitiv dacă
depășește 12%.
Răspunsuri număr (Nb) și răspunsuri poziție (Po). — Rorschach
le-a semnalat pe bună dreptate ca fiind tipic schizofrenice. Răs­
punsul este determinat de numărul de pete (VII: șase chipuri) sau
de poziționarea33 decupajului în raport cu planșa întreagă, care
este resimțită în general ca imagine dezagregată a propriului
corp (VI, Dd central: inimă, deoarece se află în mijloc).
Unii autori au semnalat existența unor răspunsuri sonore, de
pildă: zgomote (Caruso), sau stereognozice, cum ar fi impresii de
greutate (Guirdham), fără ca semnificația acestora să fie clară.
Ca și în cazul determinanților, Beck cotează, dacă este cazul,
conținuturile duble, de exemplu: A, Alim; îmbr, Sex etc.

4. FACTORII ADIȚIONALI

Sunt grupați în a patra și ultima coloană.


A) Răspunsurile banale Ban sunt cele care revin o dată la trei
răspunsuri — după Rorschach — și o dată la zece răspunsuri —

336.Tamarin, Un essai d'explication reponses „position"..., Rev. Psychol. app., 1957, nr. 1.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


loo după succesorii săi. Ele semnifică adaptarea socială elementară:
a vedea banalitățile înseamnă a vedea ceea ce vede toată lumea.
Este vorba deci despre conformismul social, despre participarea
la gândirea colectivă. Numărul normal de răspunsuri Ban într-un
protocol variază de la 5 la 7: peste 7, conformismul este excesiv;
sub 3 Ban, avem de-a face cu o insuficiență evidentă a inserției
sociale. în momentul adolescenței și la anumite personalități ex­
centrice, numărul redus de răspunsuri Ban% este dovada unei
dorințe de anticonformism uneori provocator, care susține con­
trariul ideilor general acceptate. Chiar și psihoticii dau răspun­
suri Ban. Calculul procentajului de răspunsuri Ban este echivoc,
căci numărul de Ban este limitat, în timp ce R este teoretic neli­
mitat; pentru R normal (între 20 și 30), procentajul de răspunsuri
Ban% se stabilește între 20 și 25%.
Lista de răspunsuri Ban variază, evident, de la o țară la alta
(și poate și de la o epocă la alta). Tabelul ce urmează reproduce
principalele liste. Lista franceză nu a fost validată statistic: ea re­
zultă din confruntarea dintre practicieni cu experiență în dome­
niu. Lista Loosli-Usteri conține răspunsuri Ban pentru adulți și
copii. Diferența dintre cele două liste americane provine din fap­
tul că Beck (lista mare) se bazează pe ce exprimă subiecții (ver­
balizare), în timp ce Klopfer (lista restrânsă) ține cont numai de
ceea ce au perceput subiecții (imagine). Lucrarea lui N. Rausch
de Traubenberg (citată la pag. 135) conține lista lui Oberholzer
și cea a lui Piotrowski.
Rorschach cotează răspunsurile originale, Orig: este vorba de­
spre cele care apar mai puțin de o dată la o sută de răspunsuri.
Orig + este semn de inteligență creatoare. Orig - este semn de
patologie. Numeroși practicieni au renunțat la folosirea acestor
răspunsuri, căci cotarea lor este subiectivă: este imposibil să se

DIDIER ANZIEU
Stabilească statistic liste cu răspunsuri cu frecvență atât de scă- 101
jjută. în plus, originalitatea poate fi definită ca atare doar prin
raportare la un mediu cultural dat.
B) Șocurile sunt reacții de „stupoare afectivă" (Rorschach), de
tulburare emoțională profundă, provocate subiectului de parti­
cularitățile anumitor planșe. Această tulburare antrenează o dez­
organizare a gândirii raționale și a controlului pe care aceasta îl
exercită asupra personalității.
Pentru a admite existența unui șoc, trebuie să existe cel puțin
5 dintre semnele de mai jos:
— scăderea randamentului cantitativ (R) sau calitativ (F +) în
fața unei planșe, în comparație cu celelalte planșe;
— creșterea supracompensatoare a numărului de răspunsuri;
— schimbarea modului de aprehensiune: subiectul nu mai dă
răspunsuri G sau D și se refugiază în alb (Ddl) sau fuge la mar­
ginile petei (Dd);
— succesiune neregulată;
— absența răspunsurilor culoare în cazul planșelor colorate;
— absența răspunsurilor obișnuite în cazul unei planșe, în
special a răspunsurilor Ban;
— sărăcirea conținutului; răspunsuri G primare;
— creșterea timpului de latență;
— manevrarea agitată a planșei; ezitare; liniște; denegare;
refuz;
— exclamații emoționale de dezaprobare sau de aprobare a
planșei;
— remarci critice sau autocritice;
— răspunsuri bizare, infantile;
— răspunsuri exprimând în mod simbolic problemele subiec­
tului.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


DIDIER ANZIEU

Planșe Rorschach Loosli-Usteri

I.-G Liliac. Orice animal cu aripi.


Insectă. Rac.

D Central Personaj uman.

II.-G Doi clovni. Bărbați.


D negre Animale.

D roșu sus Animale.


Dbl central Lampă.
III. - G negru Doi dandi. Omuleți.

D roșu central Fluture.

IV.-G Piele de animal.


Liliac.

Dlateral

V. - G (în ambele Liliac.Fluture.


sensuri)

Dlateral
Beck Klopfer Listă franceză (1)

Liliac. Fluture.Fluture Orice ființă cu aripi. Pasăre,


mare nocturn dăunător. liliac,
(Nu pasăre). fluture.
Formă umană: femeie
sau copil.
Ființe umane. Două capete
Câini ) . Animale de animale
xT . >exclusiv.
Urși ) (întregi sau parțiale). sau două
D roșu jos: animale.
fluture.

Una sau două ființe Două ființe umane Omuleți.


umane, păpuși, statui, aplecate.
caricaturi. Două animale dresate.
Fluture. Fluture.
Papion. Papion. Fluture.Papion.

Piele de animal.
Blană.
Om îmbrăcat într-o piele
de animal.
Cizmă.
Picior încălțat.
Liliac. Orice ființă cu aripi. Pasăre, liliac,
Fluture. fluture.
Fluture mare nocturn
dăunător. (Nu pasăre.)
Gambă de om
sau de animal.
Pulpa de pasăre.
VI. - G sau D inferior Piele de animal. Piele de animal. Piele de animal. Piele de animal. Piele de animal.
Blană.
Animal pe tejgheaua
D sus Pasăre. unui măcelar.
VII. - D 1/3 Chipuri mascate. Cap de copil sau de femeie. Capete sau chipuri
D2/3 Chipu ri mascate. Cap de elefant. umane.
G sau D Personaje (în general
feminine) pe o stâncă.
Busturi.
Statui.
VIII. - D roz lateral Animale (urși-câini). Animale. Anumite (2) animale sau Patrupede în mișcare. Două animale.
blazoane.
D sau Dbl central Elemente de schelet.
D roz jos Cap de animal, de ex. pe
tejgheaua unui măcelar.

IX. - D roz Cap de om. Cap de om. Cap de om. Personaje. Cap de om.
D portocaliu Clovni.
X - D albastru lateral Crab, caracatiță, Crab, caracatiță, păianjen. Crustaceu, păianjen, Orice animal cu mai Crab, caracatiță,
Metode proiective "Testul

păianjen. caracatiță. multe picioare. păianjen.


D verde deschis jos Cap de iepure. Cap de iepure. Cap de iepure. Orice cap cu urechi Cap de iepure.
D verde închis jos Omidă, șarpe, căluț de mare lungi sau cu coame.
D gri sus (cu fundul în sus). Omidă, vierme, anghilă,
D portocaliu central Animale, insecte. căluț de mare, melc.
Cireașă, pruna, vase. Două animale.
(1 JPatru banalități suplimentare sunt discutate în lista franceză: IV, G, Piele de animal-, IX, D portocaliu: personaje; IX, D gri-verzui: cap de cerb; X, galben central: lei sau câini. Propunem să le cotăm:
tendință Ban (—* Ban). (2)Urși, șoareci, șobolani, rozătoare, castori, castori canadieni, veverițe sau chiar animal pur și simplu. Dar nu vulpi, pisici, lei, tigri, câini, lupi.
DIDIER ANZIEU

Planșe Rorschach Loosli-Usten

I.-G Liliac. Orice animal cu aripi.


Insectă. Rac.

D Central Personaj uman.

II.-G Doi clovni. Bărbați.


D negre Animale.

D roșu sus Animale.


Dbl central Lampă.
III. - G negru Doi dandi. Omuleți.

D roșu central Fluture.

IV.-G Piele de animal.


Liliac.

Dlateral

V. - G (în ambele Liliac.Fluture.


sensuri)

Dlateral
Beck Klopfer Listă franceză (1)

Liliac. Fluture.Fluture Orice ființă cu aripi. Pasăre,


mare nocturn dăunător. liliac,
(Nu pasăre). fluture.
Formă umană: femeie
sau copil.
Ființe umane. Două capete
Câini ) . Animale de animale
xT . >exclusiv.
Urși ) (întregi sau parțiale). sau două
D roșu jos: animale.
fluture.

Una sau două ființe Două ființe umane Omuleți.


umane, păpuși, statui, aplecate.
caricaturi. Două animale dresate.
Fluture. Fluture.
Papion. Papion. Fluture.Papion.

Piele de animal.
Blană.
Om îmbrăcat într-o piele
de animal.
Cizmă.
Picior încălțat.
Liliac. Orice ființă cu aripi. Pasăre, liliac,
Fluture. fluture.
Fluture mare nocturn
dăunător. (Nu pasăre.)
Gambă de om
sau de animal.
Pulpa de pasăre.
VI. - G sau D inferior Piele de animal. Piele de animal. Piele de animal. Piele de animal. Piele de animal.
Blană.
Animal pe tejgheaua
D sus Pasăre. unui măcelar.
VII. - D 1/3 Chipuri mascate. Cap de copil sau de femeie. Capete sau chipuri
D2/3 Chipu ri mascate. Cap de elefant. umane.
G sau D Personaje (în general
feminine) pe o stâncă.
Busturi.
Statui.
VIII. - D roz lateral Animale (urși-câini). Animale. Anumite (2) animale sau Patrupede în mișcare. Două animale.
blazoane.
D sau Dbl central Elemente de schelet.
D roz jos Cap de animal, de ex. pe
tejgheaua unui măcelar.

IX. - D roz Cap de om. Cap de om. Cap de om. Personaje. Cap de om.
D portocaliu Clovni.
X - D albastru lateral Crab, caracatiță, Crab, caracatiță, păianjen. Crustaceu, păianjen, Orice animal cu mai Crab, caracatiță,
Metode proiective ■ Testul Rorschach

păianjen. caracatiță. multe picioare. păianjen.


D verde deschis jos Cap de iepure. Cap de iepure. Cap de iepure. Orice cap cu urechi Cap de iepure.
D verde închis jos Omidă, șarpe, căluț de mare lungi sau cu coame.
D gri sus (cu fundul în sus). Omidă, vierme, anghilă,
D portocaliu central Animale, insecte. căluț de mare, melc.
Cireașă, pruna, vâsc. Două animale.
(1 JPatru banalități suplimentare sunt discutate în lista franceză: IV, G, Piele de animal-, IX, D portocaliu: personaje; IX, D gri-verzui: cap de cerb; X, galben central: lei sau câini. Propunem să le cotăm:
tendință Ban (—* Ban). (2)Urși, șoareci, șobolani, rozătoare, castori, castori canadieni, veverițe sau chiar animal pur și simplu. Dar nu vulpi, pisici, lei, tigri, câini, lupi.

k
104 Când apare doar un număr mic de semne, în special scăde­
rea randamentului, avem de-a face cu un echivalent al șocului.
Cele două șocuri principale sunt șocul-culoare, descris de Ror­
schach, și șocul la negru, descoperit simultan de Oberholzer
(1937 și 1944) în Elveția și de Miale și Harrower-Erickson (1940)
în Statele Unite.
Șocul-culoare se produce, în ordinea frecvenței descrescătoare,
la planșele II, IX, VIII, X; sub influența lui, „individul se blochea­
ză, devine ineficient, inexact, sărac" (Beck). Acest șoc pare să fie
legat mai degrabă de culoarea roșie; subiectul refulează mișcă­
rile pulsionale evocate de această culoare, sursă de sentimente
de culpabilitate. Este un șoc brusc, ce corespunde apariției inhi­
biției nevrotice.
Șocul la negru, numit și șoc estompaj sau șoc disforic, se pro­
duce în principal la planșele IV și VI, dar și la V, VII, I. Acest șoc,
mai difuz și mai de durată decât precedentul, denotă dezordi
nea și confuzia interne. Subiectul își verbalizează starea de rău
prin remarci disforice. El se simte copleșit de amenințarea peri­
colelor, interne sau externe, reale sau imaginare, și suferă efecte­
le angoasei.
Au fost descrise și alte șocuri:
— șoc inițial (Mohr), la planșa I: dificultate la punerea în ac­
țiune; semn de lipsă de siguranță;
— șoc la vid (dna Orr), la planșele VII, IX: caracterizează fobiile
din nucleul pregenital; perturbările precoce în relațiile cu imagoul
matern; nevroza de abandon; anumite obsesii privind moartea;
— șoc la alb (Bohm), la planșele I, II, sau mai degrabă șocul
la vederea unei găuri (= simbol sexual feminin): semn, la bărbați,
al fricii de femei și de contact sexual; la femei, semn de protest
viril;

DIDIER ANZIEU
;f — șoc la albastru (Bohm): interpretare neclară; 105
, j---- șoc la maro (Bohm, Salomon): semn de fixații sau de pro-
bieme ce țin de stadiul erotic anal;
— șoc kinestezic (dna Loosli-Usteri), la planșa III și la I, II,
|X: semn de apărare împotriva angoasei prin rigiditate, subiec­
tul fiind incapabil să dea un răspuns K; caracteristic pentru ob­
sedat;
— șoc sexual, la planșa VI: denotă preocupări pentru proble­
mele sexuale nerezolvate;
, .— șoc la simetrie (dna Orr), la planșa V: indice de psihopatie
sau schizoidie;
■ — șoc la culoarea ștearsă și în degrade (Michele Grosclaude),
Ja tentele pastel când două dintre ele fuzionează, la planșele II,
VIII, IX, X: semn, mai frecvent la femeie, de culpabilitate în fața
dorinței de contact homosexual interzis cu mama, a cărei imagi­
ne resimțită ca invadatoare și fuzională (de unde și fuziunea cu­
lorilor) este agresiv degradată de subiect.
Bohm a descris de asemenea fenomene de interferență:
două șocuri care se amestecă, sau apare întârzierea șocu-
Itti-Clob, deplasat de la planșa IV la V sau VI, sau a șocu-
lui-culoare, deplasat de la planșa VIII la IX sau la X. Dacă la
VIII șocul-Clob este mai puternic decât șocul-culoare, pronos­
ticul este negativ, problema subiectului fiind constituțională.
Dacă la IV șocul roșu este mai puternic decât șocul-Clob, pro­
nosticul este bun, căci aceasta dovedește originea tulburării
® influența mediului familial (Bohm) sau în refularea agresi­
vității (Loosli-Usteri).
C) Refuzul apare atunci când subiectul nu dă nicio interpreta­
te unei planșe. în ordine descrescătoare, planșele cele mai refu­
late sunt: IX, VII, VI, IV, II; subiectul este incapabil să își depă-

Metode proiective • Testul Rorschach


106 șească inhibiția provizorie declanșată de determinantul princi­
pal sau de simbolismul planșei. în anchetă, subiectul este invi­
tat să revină asupra refuzului. în anumite cazuri, blocajul poate
fi depășit: el este deci legat de un conflict psihic. în alte cazuri,
nu se poate trece mai departe, deoarece blocajul ține de structu­
ra mentală a bolnavului. Un refuz unic poate fi întâlnit la subiec­
tul normal, dar emotiv. în caz de refuz, examinatorul trebuie în­
totdeauna să încurajeze subiectul să răspundă.
Yvonne Castellan (1974) propune și categoria de refuzuri ca­
uzate de un blocaj anxios paralizant, impotența de a răspunde, în
care subiectul, în ciuda eforturilor și a cooperării de care dă do­
vadă, nu reușește să găsească un răspuns.
D) Ceilalți factori: Putem doar enumera pe scurt ceilalți factori
cunoscuți și care pot juca un rol:
— perseverarea aceluiași răspuns pentru mai multe planșe;
— descrieri;
— impresii;
— aprecieri critice;
— autocritică;
— remarci secundare; precizări complementare (Beck); for­
mulări cuprinzând epitete ornamentale și complimente;
— răspunsuri: „sau" (alternative pentru precizie);
— faptul că subiectul își dă sau nu seama că interpretează;
— referiri personale.
Să notăm faptul că răspunsurile date sub formă negativă sau
interogativă sunt cotate normal.

DIDIER ANZIEU
5. Interpretare

i. INTERPRETAREA cantitativă sau statistică

A) Fiecare categorie cotată este totalizată în psihogramă (cf. ta­


belul de la p. 108), cifrele fiind notate în fața categoriilor cores­
punzătoare.
Interpretarea se bazează în primul rând pe factorii numerici,
care sunt obiectivi și îl apără pe psiholog de propriile proiecții.
De-abia în stadiul următor interpretarea poate deveni calitativă
și mai fină. Interpretarea psihogramei are, în general, patru faze
succesive: inteligență, afectivitate, puncte vulnerabile, sinteza
personalității, dar această schemă poate fi modificată pentru a
Se adapta la problema proprie fiecărui caz.
B) Inteligența: din anumite puncte de vedere, testul Rorschach
este un test de inteligență. în timp ce testele psihometrice măsoa­
ră inteligența în stare brută, adică posibilitățile intelectuale pure
ale subiectului (care rămân, de fapt, sensibile la formarea școlară
și socială a inteligenței), testul Rorschach dă indicații cu privire la
randamentul intelectual real al subiectului, la modul în care func­
ționează inteligența acestuia în situații concrete ale existenței, în
special în situațiile dificile din punct de vedere emoțional; el nu
Stepară activitatea intelectuală de restul personalității. în plus, este
„im test de inteligență aproape complet independent de nivelul
de erudiție, de memorie, exercițiu, educație" (Rorschach), este in­
dependent în special de influența școlii (Beck): materialul este sim­
plu și poate fi utilizat pentru toate nivelurile de inteligență. El de­
pistează inhibițiile eficienței intelectuale și oferă informații cu
Privire la originea lor: arierare mintală, demență sau deteriorări
Organice, perturbare nevrotică a afectivității.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


108 Nume: Data:
Vârstă:
QI au NC:
Motivul examinării:

PSIHOGRAMĂ
Număr % [ F+ A F%
R: G Sumă Ad F+%
Refuz: D de F: l F
1 “
F± H
Timp total: Dd H
Timp/răspuns: Dbl Hd A%
Timp lat. mediu: Do K H%
Kp Elem
Kan Frgt Ban
Kob Ob
Anat
FC Geo
CF PI
C Sc
Abstr
FE Altele
EF
E,

FClob
ClobF
Ciob

T. aprox. Succesiune Elemente calitative


TRI
F. Compl. Șocuri
RC% Ec. Șoc
Pers.
Rem. Simb.
Rem. C.
Crit. Sub.
Crit. Obiec.
Descrieri
Reveniri
ALEGERE +
ALEGERE -

DIDIER ANZIEU
t Rorschach descoperea marca unei inteligențe „bune" în ur- 109
Viitoarele semne:
ț., — F + % între 80 și 90;
\ — succesiune ordonată;
, — G > 10, cu condiția să fie G + și uneori legat de K;
— tip bogat de aprehensiune;
— prezența lui K;
i( — A%<50;
— număr mediu de răspunsuri Ban;
.. ■ număr mediu de răspunsuri Orig, cu condiția să fie Orig +.
De fapt, analiza calitativă a factorilor specifici și a interacțiu­
nii lor este cea care permite aprecierea fină a funcționării cogni­
tive a unui subiect. întrebarea care se pune este mai puțin: „Su­
biectul este inteligent?" și mai mult „Cum își folosește subiectul
capacitățile intelectuale?".
Analiza funcționării cognitive se bazează pe studiul următo­
rilor factori:
Modul de aprehensiune și în special calitatea răspunsurilor G:
posibilitatea de a da câteva răspunsuri G organizate dovedește
capacități de sinteză și abstractizare și o relativă independență a
gândirii față de contingențele concrete și afective; o proporție im­
portantă de răspunsuri D indică, dimpotrivă, o concentrare pe
seal și este dovada unei legături importante cu lumea concretă
și socială, legătură utilizată eventual cu scopuri defensive, în spe­
cial împotriva apariției aspectelor fantasmatice ale vieții psihice;
Calitatea raportului cu realul (F + %) dovedește integrarea efec­
tivă a unui mod de gândire care, deși este personal, nu este mai
Puțin socializat și comprehensibil pentru ceilalți;
Kinesteziile (când simt asociate cu forme corecte) arată parti­
ciparea vieții imaginare și aduc funcționării cognitive dimensiu-

Metode proiective ■ Testul Rorschach


no nea creativă, deschizând calea pentru zona de iluzie și de posi­
bil;
Calitatea conținuturilor, caracterul lor brut, direct sau stereotip
sau chiar și dimensiunea lor metaforică exprimă accesul posibil
sau nu la simbolizare, integrarea proceselor primare în procese
secundare ce permit conectarea reprezentărilor.
C) Factorii de socializare sunt analizați în același timp cu cei
precedenți, în măsura în care permit aprecierea proceselor de
adaptare implicate în special în conduitele cognitive: D%, A%,
F+%, H%, Ban sunt evaluate astfel încât să identifice o socia­
lizare insuficientă sau precară, un conformism excesiv cu va­
loare defensivă, sau un echilibru găsit între asumarea con­
strângerilor impuse de realitatea socială și partea acordată
subiectivității.
D) Dinamica afectivă este studiată pornind de la TRI care indi­
că (după Rorschach) tendințele dominante ale subiectului: intro-
versivitate/ extratensivitate.
— Analiza componentelor TRI — pol kinestezic/pol culoare —
care permite dezvoltarea și rafinarea indicațiilor extrase din for­
mula: studiul proceselor de identificare a capacităților de con-
flictualizare, a calităților specifice pentru modalitățile relaționa­
le; aprofundarea studiului legăturilor dintre reprezentări și
afecte, semnificațiilor mai subtile ale manipulării afectelor; pe
scurt, TRI exprimă modul în care subiectul se situează în raport
cu el însuși și în raport cu ceilalți.
— Tot așa, analiza componentelor formulei complementare (ki-
nestezii minore/estompaje) permite elaborarea și mai profun­
dă a acestei abordări, scoțând la iveală aspecte mai puțin ade­
vărate, dar la fel de active în cadrul funcționării mentale. Un
număr important de kinestezii minore conduc la punerea ac­

DIDIER ANZIEU
centului pe tendințele proiective inhibate, se pare, la nivelul 111
gUl; o sensibilitate dusă la extrem se poate traduce printr-un
jțtimăr mare de răspunsuri E, cu un pol culoare puțin ex­
ploatat.
. — Interpretarea conținuturilor se focalizează pe temele privile­
giate și conduce la preocupările fundamentale ale subiectului,
șțibliniind registrul conflictual în care se situează acesta.
Dar esența interpretării este găsirea raportului dintre factori
și studiul interacțiunilor acestora. Este o alegere arbitrară să izo­
lăm funcționarea cognitivă de dinamica afectivă: și una, și cea­
laltă reflectă problematica subiectului. Aceasta implică anumite
conflicte și modul în care subiectul trăiește aceste conflicte: fac­
tori cognitivi, factori de socializare, factori afectivi pot fi purtă­
tori ai exprimării fantasmatice sau afective și ai strategiilor de­
fensive.

2. INTERPRETAREA TEMPORALĂ SAU DINAMICĂ

Este vorba despre reluarea răspunsurilor în ordinea în care


au fost date de subiect, astfel încât să putem studia înlănțuirea
fer din perspectiva tabloului de ansamblu al personalității sale.
Verificăm și precizăm astfel interrelațiile dinamice ipotetice la
care am ajuns. începem cu interiorul fiecărei planșe, continuăm
cu succesiunea planșelor și notăm cum au variat și s-au succe­
dat: localizările, determinanții și conținuturile, numărul de răs­
punsuri, comentariile, timpul de latență și timpul de răspuns, în­
toarcerea planșelor în alte poziții, comportamentul subiectului,
atitudinea lui față de examinator.
Astfel, se reliefează dinamica zonelor conflictuale, iar studiul
diverselor fațete ale personalității subiectului devine posibil în

Metode proiective ■ Testul Rorschach


112 mod concret, depășind nivelul abstract. Sunt rari subiecții care
mențin uniform același stil de la un capăt la celălalt. în general,
stilul se schimbă la planșele negre sau la cele colorate, sau la am­
bele. Există și situații în care subiecții au fost puternic tulburați
de o planșă (IX, V, VI, VII) și nu mai prezintă aceeași dinamică
înainte și după ea. Sau testul a fost subdivizat în două sau trei
secvențe distincte, iar subiecții au arătat în cursul fiecăreia din­
tre secvențe aspecte diferite ale propriei personalități.
Odată testul terminat, putem, asemenea lui Morgenthaler, să
îi cerem subiectului să indice două planșe care i-au plăcut cel
mai mult și două care i-au plăcut cel mai puțin; aceste alegeri
ajută la precizarea dinamicii răspunsurilor.
Analiza planșă cu planșă a permis evidențierea unor reac­
ții specifice la caracteristicile individuale ale fiecăreia dintre
ele. Studiul acestor manifestări face parte azi din orice inter­
pretare a unui protocol Rorschach. Este vorba despre analiza
unui discurs raportat la un material oarecum imprecis, dar care
nu mai poate fi considerat perfect neutru din moment ce anu­
mite răspunsuri sau anumite teme revin cu o frecvență semni­
ficativă în localizări precise. Interpretarea dinamică își găseș­
te cu adevărat sensul de îndată ce ne referim la specificitatea
fiecărei planșe și la solicitările fantasmatice și afective impuse
de aceasta.

3. PERSPECTIVA PSIHANALITICĂ

Materialul-test poate fi analizat în raport cu modelul teore­


tic oferit de psihanaliză. Petele sunt abordate, desigur, în func­
ție de configurația lor perceptivă, adică în funcție de conținu­
tul lor manifest, dar și ținând cont de solicitările lor implicite,

DIDIER ANZIEU
gfticâ de conținutul latent care se articulează în jurul conținu- 113
jjjlui manifest și care este susceptibil să fie reactivat în momen-
aplicării testului. Determinarea conținutului manifest și a
țgnținutului latent al planșelor Rorschach permite stabilirea de
legături care facilitează înțelegerea discursului subiectului,
deoarece acesta nu se referă doar la un obiect concret, ci și la
tm obiect simbolic, semnificativ din punct de vedere afectiv
$au fantasmatic.
,j. Analiza materialului a fost elaborată de numeroși autori: E.
Minkowska, M. Monod, R. Mac Cully, D. Anzieu, N. Rausch de
iBaubenberg. Bazându-se pe scrierile lor, Catherine Chabert
(1983) a propus o analiză a conținutului manifest și a conținutu­
lui latent a testului Rorschach, pe care o prezentăm aici, pe scurt.
Abordarea descriptivă a planșelor, la nivelul cel mai apropiat po­
sibil de percept, permite gruparea lor în funcție de dimensiunea
If&structurală, care poate avea un caracter unitar (I, IV, V, VI, IX)
sau o configurație bilaterală (II, III, VII, VIII); de altfel, planșele
Sftdisting după dimensiunea senzorială: planșe gri-negru sau con­
trastante negru/alb, planșe roșii, planșe pastel. Aceste două di­
mensiuni „obiective" servesc drept bază pentru metoda de ana-
liîă a protocoalelor, din moment ce perceperea construcției
formale (dimensiunea structurală) este în mod clasic considera-
.Ifeca fiind purtătoare a demersului cognitiv, iar sensibilitatea la
Priori (dimensiunea senzorială) este în mod empiric asociată cu
•fectele.
^‘Combinația dintre aceste două elemente stă la baza analizei
temutului latent al fiecărei planșe. Aceasta permite regruparea
^licitărilor implicite ale materialului cu referire, pe de o parte,
^imaginea de sine și, pe de altă parte, la reprezentările de relații,
•k două aspecte fiind, bineînțeles, legate între ele.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


114 Planșa I situează subiectul față în față cu testul, fapt care îl
poate face să (re)trăiască experiența unui prim contact cu un
obiect necunoscut. Planșa I solicită imagini care evocă relațiile
precoce cu obiectul primar. De altfel, referința la corpul uman,
coroborată cu numeroase caracteristici manifeste (alură închisă,
axă clar desenată), oferă o mobilizare dublă: narcisică (imaginea
propriului corp, reprezentarea de sine) și obiectală (relația cu
imaginea maternă).
Planșa II, construită în jurul unei lacune de pe planșă, în con­
figurație bilaterală și tricromatică (roșu, alb, negru), este perce­
pută, în repercusiunile sale arhaice, drept un întreg explodat: la­
cuna mediană este simțită ca un vid intern, o fisură corporală
fundamentală, posibilitățile de unificare și de delimitare inte-
rior-exterior au eșuat.
în registrul modalităților de relaționare, acest tip de imagine
de sine se asociază cu reprezentări simbiotice fuzionale și/sau
distructive.
La un nivel mai evoluat, planșa II trimite în mod preferențial
la o problematică de ordinul angoasei de castrare: Dbl este re­
simțit ca o gaură, o rană, uneori contrainvestit prin valorizarea
vârfului median interpretat ca simbol falie. Referințele feminine
sunt frecvente (menstruație, sarcină, naștere, fantasme sexuale...).
în registrul relațional, planșa II solicită scenarii în care inves­
tițiile pulsionale sunt puternic mobilizate fie în valența lor agre­
sivă (de pildă: lupta dintre doi urși), fie în valența lor libidinală
(două animale care se îmbrățișează, bot în bot).
Planșa III testează soliditatea schemei corporale, deoarece ma­
terialul manifest oferă o imagine clară cu personaje umane.
De altfel, planșa III pune accentul în special pe procesele de
identificare sexuală: bisexualitatea ei manifestă (personaje cu sâni

DIDIER ANZIEU
și penis) îngreunează, uneori, alegerea. Pot să apară conflicte, su­ 115
biectul simțindu-se atras de tendințe contradictorii, fără posibi­
litatea de a rezolva această ruptură internă.
Reprezentările relațiilor sunt mai puțin brutale decât în plan­
șa n, dar au și aici legătură cu gestionarea pulsională libidinală
sau agresivă. Caracterul mai socializat al modalităților relaționa­
le este justificat de pregnanța perceptivă a materialului (persona­
jele umane constituie o banalitate), participarea subiectivă și deci
proiectivă fiind mai puțin solicitată.
Planșa IV nu pune de la bun început accentul pe reprezenta­
rea corpului. Ea evocă mai degrabă imagini de putere: masivita­
tea, construcția, calitățile senzoriale fac din ea o planșă cu sim­
bolism falie fără a presupune caracterul masculin sau feminin al
referențialului. în cele mai bune cazuri, puterea falică este aso-
dată cu o imagine masculină, fapt care a putut justifica interpre-
tarea planșei IV ca fiind „planșa paternă". Dar există și cazuri în
care, pentru planșa IV, dominantă este evocarea unei imago ma­
terne falice și periculoase.
$1 Planșa IV prezintă pozițiile luate față de imaginile de putere: iden-
tfâcarea cu forța lor dinamică prin reprezentări de personaje foarte
Active (uriaș, motociclist, King-Kong) sau pasivitatea, receptivitatea (fa­
vorizată de aspectul estompat al petei), prin producții semnificative
<3im ar fi covoraș de lângă pat, pergament ars, floare ciudată.
% Planșa V este considerată planșa identității și reprezentării de
Șine. Ea trimite la o problematică identitară în sensul psihic al
germenului, la noțiunea de „sine" mai degrabă decât pur și sim­
plu la schema corporală. Asta explică sensibilitatea sa extremă
la orice formă de fragilitate narcisică: manifestări depresive le-
gate de lipsa stimei de sine, afirmare megalomanică a omnipo-
tenței, exhibiționism în căutarea gratificațiilor narcisice.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


116 Planșa V rămâne cea a evidenței (pregnanța răspunsurilor
Ban) și constituie proba de realitate fundamentală în abordarea
lumii exterioare, dovedind chiar prin asta interdependența
strânsă care leagă reprezentarea de sine și raportul cu obiecte­
le externe.
Planșa VI este în mod clasic considerată ca purtătoare de sim­
bolism sexual. Cu toate acestea, chiar dacă dimensiunea penia-
nă-falică este dominantă (D. med. sup.: stilou, totem, sabie), plan­
șa este caracterizată de bisexualitate, deoarece ea trezește în
același timp o sensibilitate pasivă, receptivă, asociată cu imagini
sexuale feminine (în special în partea sa inferioară: blană, floare,
sex de femeie).
Planșa VII nu și-a dezmințit niciodată rezonanța fundamen­
tal maternă, justificată „obiectiv" prin configurația scobită, prin
întinderea zonei de interpenetrabilitate alb-gri. Descoperim aici
toate modalitățile posibile de relaționare cu imaginea maternă,
de la cele mai arhaice la cele mai evoluate: relații simbiotice sau
fuzionale, relații de obiect marcate de analitate sau oralitate, sen­
timente de stare de bine sau de nesiguranță, alinare, beatitudi­
ne sau angoasă, depresie legată de pierdere, căutarea pătimașă
a unui obiect bun... Planșa VII este un mediator excepțional al
relațiilor precoce. într-un registru al identificărilor, ea îi permi­
te subiectului să se situeze în raport cu un model feminin: opo­
ziție, conflict sau supunere pasivă, valorizare sau devalorizare
a imaginilor feminine.
Planșele pastel (VIII, IX, X) trezesc apariția emoțiilor și a afec­
telor și permit astfel surprinderea tipului de raport pe care su­
biectul îl stabilește cu mediul său.
Cu toate acestea, este dificil să distingem specificul fiecă­
rei planșe: reacțiile sunt foarte diferite și nu favorizează re-

DIDIER ANZIEU
gruparea tematică. Totuși, recunoaștem faptul că planșa VIII 117
$mâne planșa „contactelor cu lumea exterioară", că planșa
^ favorizează referințele materiale precoce (planșa „uterină"),
planșa X poate fi considerată planșă de individuație și se­
parare.
rtr Pe de altă parte, planșele pastel au ca punct comun facilita­
tea regresiei: pregnanța culorilor, intensitatea sau stimularea ex-
tfernă vin să trezească sensibilitatea la real; vor fi reactivate ma­
nifestările mai vechi, primitive, ale unei senzorialități precoce,
>1p unei trăiri anterioare limbajului verbal, atingând la subiect
experiențe de plăcere și neplăcere legate de contactele sale ini­
țiale cu mediul relațional.

I. MODALITĂȚILE DISCURSULUI

- Testul Rorschach invită subiectul să țină un discurs despre


vag: el promovează o atitudine semantică în fața unui material
atematic (cf. p. 62). Un astfel de discurs conține în mod obliga­
toriu modalități care îi sunt personale subiectului testat. Identi­
ficarea acestor modalități completează interpretarea.
>’ Franțoise Minkowska este prima care a studiat protocoalele
Rorschach ca pe niște texte și care a identificat construcțiile și ex­
presiile caracteristice pentru anumite tipuri individuale. Avem
Mei de-a face cu o activitate ținând de stilistică, ce are la bază
postulatul unei corespondențe între stilul unui subiect și struc-
hira sa mentală.
F. Minkowska notează următoarele:
— vocabularul (de exemplu, la planșa V, același răspuns G se
poate exprima în trei termeni, din ce în ce mai abstracți: liliac; o
lăsare, nu știu care anume; pasăre de curte);

Metode proiective ■ Testul Rorschach


118 — gradele de aserțiune (certitudine mai mică sau mai mare):
văd (un liliac); este...; parcă ar fi...; ar putea fi...; oare este...; nu este...;
în fine, comentarii confuze pot preceda răspunsul propriu-zis;
— calitatea generală a răspunsului: coerent, animat, concret,
abstract, imaginat;
— tonul și stilul răspunsului: impersonal, doctrinal, prețios;
— gesturile: subiectul ține planșele la distanță, le manipulea­
ză circumspect sau se „lipește" de una dintre planșe, o ține
strâns, mimează răspunsurile.
Minkowska izolează două construcții stilistice specifice:
— o construcție schizoidă, marcată de separare, ruptură, izola­
re (spaltung); ea se manifestă prin substantive (fragmente, tăie­
turi...), prin verbe (spart, ros, împărțit, stricat...), prin prepoziții (fă­
ră...); ea traduce un mod rigid de abordare a realului, un mod
abstract, fragmentat, distant, care culminează la schizofrenic;
— o construcție epileptoidă, marcată în sens invers de legătură,
proximitate, aderare (bildung), și de mișcări antagoniste de reu­
nire și apoi de dezunire brutală; vocabularul indică aceste două
registre: a) legat, ținut, așezat, chircit, apropiat; și, cu, pe; b) a smul­
ge, a da înapoi, a se îndepărta, a cădea, sânge care țâșnește, tun care
trage...; această construcție reflectă o lume interioară oscilând în­
tre vâscozitate, aglutinare, glischroidie, pe de o parte, și, pe de
altă parte, explozia care descarcă tensiunea acumulată; este o
lume concretă, vie, în mișcare, uneori confuză, închisă, compri­
mată până la descărcarea explozivă, care își atinge punctul cul­
minant în criza epileptică; la testul Rorschach, tendința de legă­
tură culminează în perseverare, iar tendința impulsivă în șocul
la roșu (sânge, foc, vulcan...).
După F. Minkowska, lumea pietrificată a schizofrenului și lu­
mea închisă a epilepticului constituie formele extreme a două

DIDIER ANZIEU
structuri mentale generale: cea schizoidă — a raționalității, iar cea 119
epileptoidă — a senzorialiiații34. Mai târziu (1968), Wachsberger35
a apropiat aceste două structuri de cele două procese fundamen­
tale ale discursului, așa cum au fost ele definite de Jakobson: me-
fenimia ar caracteriza comportamentul verbal la testul Rorschach
tip epilepto-senzorial; metafora, pe cel de tip schizo-rațional;
primul ar vorbi despre un limbaj afectiv deschis spre lume; al
doilea despre un limbaj dialectic închis în sine.
t Wachsberger propune, de asemenea, studiul modificărilor su­
ferite în testul Rorschach de cele șase funcții lingvistice descrise
țfe Jakobson:
; — exagerarea funcției denotative (meticulozitate, descrieri,
impresii, precizie, simetrie);
— exagerarea funcției emotive (referințe personale, comenta­
rii, judecata de valoare, critici, reacții catastrofale);
— apariția funcției poetice (jocuri fonice, bizarerii, stereotipie,
perseverare);
— lucrurile sunt mai puțin clare în ceea ce privește funcțiile
conativă, fatică și metalingvistică.
1 In cadrul simpozionului din 1968 cu tema Psiholingvistică și
tehnici proiective, J. Cosnier36 a propus o nouă cotare a răspunsu­
rilor la testul Rorschach:
T--—.-----------------
^Referințele la lucrările lui Minkowska și Z. Helman se găsesc la pag. 134. Cf. și G. Ganidel,
Mătaphore vecue et symbole, elements typologiques du langage, Cah. Gr. F. Minkowska,
1958,1, 3-5.
35 H. Wachsberger, Contribution â l'etude du langage dans le test de Rorschach, lucrare de
doctoratîn medicină, Paris, 1968.
^Articolul lui]. Cosnier, „Psycholinguistiqueettechniques projectives", pp. 5-14, deschide nu­
mărul special al Bull. Soc. fr. Rorschach Meth. Project., oct. 1969, nr. 3, consacrat acestui sim­
pozion. Cf. și ]. Cosnier, A.-M. Casalis, „Test de Rorschach et conduites de communication",
Bull. Soc. Fr. Rorschach Meth. Project., 1966, nr. 19-20, 59-65.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


120 Q = răspunsuri care pun întrebări;
D = răspunsuri descriptive (descriere fără interpretare);
E = răspunsuri expresive;
R = răspunsuri — referințe, interpretative.
După cum am precizat la pag. 19, materialul tuturor teste­
lor proiective și în special materialul testului Rorschach pose­
dă o structură latentă. Aplicarea, de către Dahan și Cosnier37,
din Lyon, a unei adaptări a diferențiatorului semantic al lui
Osgood la o populație de studenți a pus în evidență valoarea
conotativă a planșelor Rorschach: planșa III este cea mai „acti­
vă"; planșa IV (paternă) este cea mai „rea" și cea mai „tare";
planșa VII (maternă) este cea mai „plăcută" și cea mai „slabă";
planșa VI, „sexuală în mod evident", suscită cele mai mari di­
ferențe între răspunsurile date de femei și cele date de bărbați.
Această situație îi face pe autori să considere planșele
Rorschach drept un „mesaj structurat, polisemie, emis de psi
holog la adresa subiectului testat căruia i se cere să elaboreze
denotații pornind de la un material evocator de conotații". Deci
testul Rorschach permite „evaluarea aptitudinilor de verbali­
zare și de simbolizare, dar și a modalităților de care dispune
fiecare individ pentru trecerea de la semantica conotativă la se­
mantica denotativă sau, pentru a utiliza metalimbajul freudian:
de la sistemul primar la sistemul secundar".
Toate acestea ilustrează faptul că abordarea psiholingvistică
a testului Rorschach va duce cu siguranță la noi progrese.

37 G. Dahan, J. Cosnier, „Semantique connotative des planches du test de Rorschach", Ann.


psychol., 1971, 71,127-138.

DIDIER ANZIEU
5. SINTEZA REZULTATELOR 121
c. >t..

r. Majoritatea „indicatorilor" pe care se bazează interpretarea tes-


'țțilui Rorschach au mai multe semnificații: cercetarea restului pro-
■îpcolului este cea care permite alegerea semnificației corecte. Chiar
« atunci când un indicator este univoc, el nu poate conduce decât
ja o singură ipoteză, ce va fi confirmată sau infirmată în continua­
ți de travaliul de interpretare. De altfel, interpretarea generală a
jmui test Rorschach trebuie să se prezinte și ea sub formă de ipo-
jgze, care trebuie confruntate cu alte date: teste de aptitudini, alte
Ieste de personalitate, observație clinică, istoria subiectului.
4] Interpretarea unui protocol Rorschach este dinamică sau chiar
'Walectică, în sensul că se străduiește să sesizeze legăturile dintre
procesele puse în joc de funcționarea psihică în raporturile pe care
W are subiectul cu lumea sa internă și cu mediul înconjurător. De­
mersul sintetic reia marile teme evocate mai sus, dar necesită, ca și
tfțunca de examinare și de analiză, și raportarea la un model teo-
coerent. Aceasta este perspectiva din care Catherine Chabert
«983) a propus aplicarea modelului psihanalitic la interpretarea
Softului Rorschach: în acest sens, ea a desprins comportamentele
.psihice subiacente diferiților factori din Rorschach folosind teo-
iȘâ-ficțiune a aparatului psihic elaborată de Freud. Iată un rezumat.
Prin dubla sa apartenență, la real și imaginar, situația proiecti-
ține de aria tranzițională, așa cum este aceasta definită de
Wînnicott38. Ea implică, pe de altă parte, inducția de fenomene
^mtudite cu noțiunile de transfer și contratransfer.
țșr' Analiza materialului capătă cel mai eficace sens de îndată ce i se
Aplică noțiunile de conținut manifest și de conținut latent: este vor-
despre admiterea, dincolo de stimulările perceptive, a trezirii

^Cf. capitolul I (p. 26) și secțiunea despre testele tematice pentru copii, p. 190.

Metode proiective • Testul Rorschach


122 unei rezonanțe fantasmatice și afective în diverse contexte conflic-
tuale. Acestea se înscriu în dinamica dezvoltării libidinale.
De altfel, conceptele psihanalitice acordă atenție analizei dis­
cursului subiectului: de pildă, este vorba despre sesizarea, în mo­
durile de aprehensiune, a distincției posibile dintre interior și ex­
terior și a calității procedeelor defensive.
Determinanții sunt interpretați în funcție de cele două prin­
cipii ale funcționării mentale definite de Freud: respectarea prin­
cipiului realității apare în eficacitatea controlului formal, în timp
ce abaterile, dacă devin dominante, marchează ponderea proce­
selor primare.
Kinesteziile explică particularitățile funcționării Eului în ac­
cepțiunile lui cele mai contradictorii: rădăcini inconștiente ale
Eului, raporturi cu Seul, pulsiunile și realitatea.
Răspunsurile senzoriale permit punerea problemei destinu­
lui pulsiunilor și a locului afectului în raport cu reprezentarea.
în cele din urmă, conținuturile scot la iveală un travaliu de
elaborare parțial comparabil cu cel care acționează în vise prin
operațiunile de deplasare, condensare, simbolizare. Calitatea con-
ținuturilor („grosime" fantasmatică sau platitudine) constituie
un indiciu prețios pentru funcționarea preconștientă care permi­
te sau nu figurarea reprezentărilor inconștiente și punerea în sce­
nă a scenariilor fantasmatice.
Rămâne de redactat raportul final. Acesta va fi diferit, în func­
ție de destinatar: angajator, judecător, părinți, psihiatru sau su­
biectul însuși. Concluzia nu dorește doar să răspundă problemei
puse în legătură cu subiectul, ci indică și care vor fi reacțiile pro­
babile ale acestuia în anumite circumstanțe (schimbarea locului
de muncă, a mediului, psihoterapie, alte tratamente etc.). Diag­
nosticul stării actuale a personalității și pronosticul privitor la

DIDIER ANZIEU
evoluția acesteia constituie scopul final al interpretării. Raportul 123
trebuie să fie redactat într-un limbaj accesibil destinatarului și să
iincludă cât mai puțini termeni din jargonul psihologic. De ase­
menea, trebuie să respecte regulile deontologiei medicale și psi­
hologice privitoare la secretul profesional și la respectul pentru
personalitatea celuilalt și să prevină utilizarea informațiilor co­
municate în scopuri ce i-ar putea aduce prejudicii subiectului.

Câteva tabele cu indicatori psihopatologici

Un indicator luat izolat nu înseamnă nimic în testul


Rorschach, căci pentru el se pot formula mai multe presupuneri.
Convergențele dintre diferite categorii de răspunsuri și conste­
lațiile de indicatori sunt cele care permit alegerea uneia sau al-
țeia dintre presupuneri și transformarea ei în ipoteză. Am adu­
nat aici, pentru câteva sindroame mintale, constelațiile a căror
utilizare a fost impusă de experiența clinică și confirmată de an­
chete statistice39. Totuși, niciuna dintre aceste constelații nu tre­
buie să fie considerată exhaustivă sau indiscutabilă, căci se în­
tâmplă ca ele să difere de la un autor la altul. Mai mult, cazurile
pure sunt rare și trebuie adeseori să combinăm mai multe con­
stelații parțiale pentru a explica un caz. în cele din urmă, conste­
lațiile ar solicita comentarii care să ajute la identificarea, în spa­
tele fiecărui semn, a unei trăsături psihologice efectiv observabile
în sindromul corespunzător, lucru pe care nu l-am putut realiza
din cauza spațiului limitat. Din același motiv am eliminat tot ce
se referea la testele Rorschach pentru copii, normali sau inadap-
tați, căci acestea se supun unor bareme și reguli proprii.

39 Cf. M. Defayolle, Rorschach et psychopathologie, lucrare de doctorat, Lyon, 1951.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


124 A) Angoasa (patologică)
a) După Bohm:
1) Trăsături generale ale protocolului:
— sărăcirea producției;
— coartare;
— succesiune fie prea rigidă, fie relaxată, chiar incoerentă;
— elemente interpretative.
2) Factori specifici:
— moduri de aprehensiune: scăderea răspunsurilor G, triadă
de incertitudine interioară: Dd, Dbl, Do (cf. Loosli-Usteri);
— determinanți: F - (scădere a calității răspunsurilor), răs­
punsuri K puțin numeroase și de proastă calitate, răspunsuri FE
numeroase și disforice Ciob, răspunsuri C izolate și explozive,
șoc la C sau la negru, șoc la vid;
— conținuturi: numeroase simetrii, anatomii numeroase și de
proastă calitate, originalități nereușite, interpretări sexuale, de­
presive, răspunsuri Hd și Ad superioare răspunsurilor H și A.
b) După Violet-Conil și Canivet40:
— Ciob;
— șocuri la negru;
— șocuri la C;
— șocuri la vid;
— răspunsuri E numeroase și disforice;
— F -, C izolate explozive, Hd, Ad, răspunsuri sexuale, simetrie.
c) După Zulliger: la semnele propuse de Bohm trebuie adăugate:
— scăderea răspunsurilor Ban;
— verbalizare specială (lipsa încrederii, neliniște, anxietate);

40 Cf. M. Violet-Conil, N. Canivet, „Le test de Rorschach et le diagnostic de


l'angoisse, Rorschachiana, 1952,1, caietul 2, 78-127.

DIDIER ANZIEU
— critici obiective și subiective; 125
— perplexitate.
i B) Schizofrenie4^
1 După Rorschach: răspunsuri G contaminate; răspunsuri Po, Cn
număr; numeroase F -; refuz.
Sg. Semne suplimentare:
răspunsuri G sincretice; G -; DG; tip de aprehensiune
GDDd;
X Succesiune dezordonată;
Coartat sau coartativ (CF și EF în timpul perioadei de insta­
lare a bolii);
Răspunsuri KC -;
A% crescut; Ad > A; Hd > H;
Perseverare;
Răspunsuri abstracte; răspunsuri litere, cifre, geometrie;
Conținuturi bizare, oribile; răspunsuri fetus, naștere sau dis­
trugere ce are loc în momentul vorbirii, descompunere;
Orig-;
Răspunsuri degradate (percepția inițială bună, pe care se gre­
fează asociații bizare);
Referințe personale;
Scăderea conștiinței atitudinii interpretative.

După doamna Minkowska:


Vocabular rațional (prin opoziție cu cel senzorial), abstract,
lipsit de viață: ex.: pasăre de curte în loc de liliac;*

«Cf.P. Pichot, „Diagnostic differentiel de la schizophrenie par le test de Rorschach", Rev.


Psychol. appl., 1950-1951, nr. 4; Delay, Pichot, Perse, „Le test de Rorschach et le diag­
nostic de la schizophrenie", Rorschachiana, 1958, 6, 66-83. Schizofrenia are prea mul­
te forme diverse pentru a putea face o singură listă de semne care să îi corespundă exact.
Cf. și R. M. Palem, Le Rorschach des schizophrenes, Ed. Universitaires, 1969.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


126 Vederea de forme tăiate, disociate, despicate, izolate.
C) Epilepsie42
După Rorschach:
Introversiv; K —;
Tip de aprehensiune: G contaminate, D, Dd;
Numeroase F —;
Răspunsuri C pure;
Răspunsuri culoare determinate de negru și alb (C');
Perseverare pe alte conținuturi decât pe animale;
Fără conștientizarea faptului că interpretează petele.
Lista lui Piotrowski:
1. T/R> 1;
2. K < 2;
3. Cn;
4. F + % < 70;
5. Ban < 5;
6. Perseverare la 3 planșe succesive;
7. Descriere scrupuloasă;
8. Mai mult descriere decât interpretare;
9. Răspunsuri simetrie;
10. 5 < G < 10;
11. Subiectul își spune părerea cu privire la test;
12. Timp lung de latență;
13. Șoc-Clob la planșa IV;
14. Nuanță de agresivitate în răspunsuri.
După Piotrowski, istericii au cel mult 4 semne, epilepticii au
cel puțin 5.

42 Delay, Pichot, Lemperiere, Perse, Le test de Rorschach et la personnalite epileptique, Paris,


Presses Universitaires de France, 1957.

DIDIER ANZIEU
După doamna Minkowska: 127
•, Comportament lent și adeziv (glischroidie); se desparte cu
greu de planșe; mimează răspunsurile K;
, Răspunsuri culoare în special pentru planșele II și III;
■ Dificultate în a ajunge la o viziune logică, precisă, definită;
ex.: o pasăre, dar nu știu care anume;
Vocabular senzorial; ex.: văd roșu;
Vederea de forme legate, alipite; alternanță de răspunsuri K
greoaie, pasive și răspunsuri K de explozie, de izbucnire.
D) Sindrom organic (traumatism cranian etc.)43
Lista lui Piotrowski:
1. R < 15;
2. T/R>1;
3. K < 1;
4. F + % < 70;
5. Ban 25%;
6. Cn;
7. Perseverare la 3 planșe;
8. Subiectul furnizează o interpretare știind că este una gre­
șită;
9. Nevoie de încurajare;
10. Prezența de fraze automate.
, Cel puțin 5 semne constituie o certitudine a organicității; în­
tre 2 și 7 semne inclusiv sunt obișnuite în epilepsie.
Alte semne:
Refuz, în special la X; Do; G% crescut; VIII + IX + X% scăzut;
Puține Sau zero FC și FE, dar alte răspunsuri culoare și estom-
pare.

Un studiu mai detaliat poate fi găsit în Delay etcolL, „Le test de Rorschach dans le psy-
chosyndrome organique", Rev. Psychol. appl., 1956, 6, nr. 4, 247-287.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


128 E) Stări-limită
Iată primele rezultate obținute cu 25 de subiecți adulți de am­
bele sexe, urmăriți în tratament de C. Mormont44, din Liege:
Lipsa unui sindrom stabil; principala trăsătură tipică este pre­
zența a cel puțin un semn psihotic printre factori isterici, fobiei,
obsesionali sau depresivi;
Juxtapunerea unui gând impregnat de imaginar și a unui
gând centrat pe realitate;
Extratensivitate, labilitate emoțională, impulsivitate necontrolată;
Imaturitate sexuală, puține răspunsuri sexuale, tendințe homo­
sexuale; din contră, agresivitate intensă, subiectul se simte amenin­
țat și amenințător, resentiment față de o mamă rece și distantă;
Subiecții dau întotdeauna răspunsuri umane și bine structu­
rate; imaginea paternă este secundară; relația prevalentă cu
mama oscilează între retragere și fuziune, tandrețe și violență;
Angoasa, puțin peste medie, este mai degrabă stimulativă.

7. Teste derivate din Rorschach

Zulliger (1948) a conceput testul Z45, care cuprinde doar trei


pete de cerneală; prima sugerează în special răspunsuri formă,
a doua răspunsuri culoare, a treia răspunsuri mișcare. Diapozi­
tivele permit proiectarea pe ecran și aplicarea colectivă. în acest
caz, aplicarea se face într-un interval de timp limitat, iar subiec­
ții scriu răspunsurile pe hârtie. Morali și Canivet (Centrul de psi­
hologie aplicată, 1955) au standardizat aplicarea colectivă pen­
tru populația franceză. Acest test este valoros pentru depistarea

44 „Approche des cas limites au moyen du Rorschach", Actapsychiatr. belg., 1973, 73,321-331
45 Zulliger, Le testZindividuel, trad. de Levy, Salomon, Sinoir, Paris, Presses Universitaires
de France, 1959.

DIDIER ANZIEU
(problemelor, dar nu permite aceeași finețe în analiza individua- 129
•Wra testul Rorschach. Cotarea și interpretarea sunt analoage tes-
illui Rorschach (cf. tabelul special cu D și Ban de mai jos).

TESTUL Z
Lista răspunsurilor D
— Pată centrală închisă la culoare;
— Centru sus (ex. cap);
— Partea laterală superioară (ex. cap);
— Partea laterală inferioară (ex. omuleț cu baston);
— (în plus, după Morali și Canivet) mare proeminență laterală;
— (In plus, după Morali și Canivet) proeminență inferioară;
— Fiecare culoare.
T iii. — Roșu central;
-— Roșu lateral;
— Negru inferior.
reMN.B. negrul total este răspuns G la această planșă.)

jfolasta răspunsurilor Ban


i, I. — G: insectă, crab;
j*. — D central: frunză de arbore sau de viță-de-vie;
£ II. — D maro: animale;
r. IU. — G: personaje;
— D roșu lateral: personaje;
B'1 —D roșu central: fluture, insectă.
■fe; '• ____________________ _________________________________
Statele Unite, doamna M. R. Harrower a pus la punct:
■Fa) Un Rorschach colectiv. — Cele 10 planșe ale testului sunt pro-
■Ctate în semiobscuritate, fiecare rămânând pe ecran 3 minute.
Obiecții își scriu interpretările pe foi speciale, care conțin o re-
■tOducere alb-negru a fiecărei planșe, pe care desenează locali-
■torea răspunsurilor.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


130 b) Un Rorschach cu alegeri multiple (care se poate combina sau
nu cu cel precedent). — Subiectul are în mână o listă cu răspun­
suri multiplicate la roneo; sunt 30 de răspunsuri pentru fiecare
planșă, dintre care o jumătate au fost extrase din protocoalele
normale, iar cealaltă jumătate din cazuri patologice. Răspunsu­
rile sunt prezentate în grupuri de câte 10. Subiectul trebuie să
aleagă de fiecare dată cele trei răspunsuri (câte unul pe grup)
care se apropie cel mai mult de percepția sa. Această tehnică are
doar o valoare de depistare a cazurilor grave (cei care dau peste
40% de răspunsuri psihopatologice), care, mai apoi, trebuie su­
puse pentru confirmare unei examinări individuale. Avantajul ei
constă în cotarea aproape automată făcută de nonspecialiști.
c) Un Rorschach paralel. — Este vorba despre un test cu 10 pete
de cerneală diferite de cele ale lui Rorschach; acest test permite
o retestare apropiată în timp.
Eysenck utilizează listele lui Harrower în mod diferit: el reți­
ne 9 răspunsuri pe planșă și îi cere subiectului să le claseze de la
1 la 9, în funcție de cât de aproape sau de departe sunt de ceea
ce vede el: acesta este Rorschach ranking test. El discriminează des­
tul de bine nevroticii, în special istericii.
în Europa se folosește, ca serie paralelă, testul Behn-Rorschach
(Be-Ro), compus tot din 10 planșe asemănătoare celor din testul
Rorschach. Unii practicieni au dezvoltat o tehnică ce constă în
aplicarea, unul după altul, a testului Behn-Rorschach și apoi a
testului Rorschach, ca și cum ar fi vorba despre un singur test,
compus din 20 de planșe: compararea celor două jumătăți (split
half) este atunci posibilă și fructuoasă.
Să indicăm ca alte teste paralele46:
— cele 12 planșe ale testului lui Howard ink-blot test (Canada,
1953);

DIDIER ANZIEU
t, — cele 10 planșe ale testului Fuchs-Rorschach (Fu-Ro, 1958); 131
— cele 10 planșe ale testului Kataguchi-Rorschach (Ka-Ro,
>'|963).
Aplicarea colectivă cu durată limitată și cu proiectarea imagini­
lor mărite pe un ecran denaturează, într-o oarecare măsură, testul.
Un practician belgian, R. de Cock (1964), a pus la punct o proce­
dură care permite efectuarea unui progres notabil47. Fiecare subiect
primește de la examinator un set complet de planșe, o broșură cu
Instrucțiuni și un carnet care are câte o foaie de răspunsuri pentru
•fiecare planșă. Subiectul scrie personal răspunsurile și lucrează în
propriul său ritm, notând și timpul alocat fiecărei planșe. Când a
;|Bcheiat testul, primește de la examinator instrucțiunile pentru an­
chetă și carnetul cu localizarea răspunsurilor, pe care desenează
ttnplasarea fiecărui răspuns, notând simultan și determinantul.
Astfel, un examinator poate testa 25 de subiecți în două ore. Cu co-
feborarea lui Quatresooz, De Cock a testat cu succes fidelitatea
Scestei variante pe circa 160 de subiecți care făcuseră anterior tes­
tai Rorschach individual și apoi Rorschach aplicat colectiv.
*■' J. Levy și N. Epstein („An application of the Rorschach test in
femily", Fam. Process, 1964, 3, nr. 2, 344-376) au pus la punct o
taetoci ă de aplicare familială a testului. Fiecare membru al fami-
|iei face testul individual. Persoana care aplică testul reunește
apoi toți membrii familiei și, la fiecare planșă, le cere să elabore-
Jte un răspuns comun. Se compară răspunsurile date de fiecare
Subiect în tratarea individuală, răspunsurile propuse în situația
ffe testare în grup și răspunsul definitiv reținut de familie.

* Be-Ro, Berne, Hans Huber, 1941; Howard, Journal ofclinica! Psychology, 1953, supliment nr.
'S 10; Fu-Ro, Goettingen, Verlag f. Psychol., 1958; Psychopsy, Manual for Ka-Ro, inkblot test,
Yasufumi Kataguchi et coli., Tokyo, Kaneko Shobo, 1970.
D. Anzieu, ,,L'application collective du test de Rorschach", Rev. Psychol. appl., 1965,15, nr. 2.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


132 Grassi și Levine substituie testul Rorschach grafic anchetei obiș­
nuite de după aplicarea unui test Rorschach clasic individual:
subiectul desenează, pentru fiecare planșă care i se prezintă din
nou, între 3 și 5 dintre interpretările pe care le-a dat, pe o foaie
albă, cu creioane negre și colorate. Cotarea se face după 5 crite­
rii (elaborare, organizare, precizie, culoare, adăugiri), notând
pentru fiecare dacă subiectul tinde să reproducă exact planșa
(nota 1) sau să reprezinte cât mai fidel răspunsul dat (nota 5). Ta­
belul diviziunilor permite recunoașterea subiecților normali (pre­
dominanța notei 3 și slabe abateri de la medie), nevroticilor, schi­
zofrenicilor, pacienților organici.
Este posibilă concilierea bogăției clinice a unui test cu pete de
cerneală cu o rigoare statistică deplină în elaborarea acestuia? în
Statele Unite, Holtzman48 a abordat această problemă având la
dispoziție mijloace considerabile și o echipă importantă de cer­
cetători. El a construit două forme paralele, fiecare alcătuită din
45 de planșe noi. Alte două planșe speciale servesc la antrenarea
prealabilă a subiectului, căruia i se cere un singur răspuns pen­
tru fiecare planșă. Aplicarea poate fi colectivă (cu diapozitive),
caz în care durata prezentării fiecărei planșe scade progresiv de
la două minute la un minut și jumătate. Ancheta are loc după
fiecare răspuns și include trei întrebări standard:
a) „Unde anume pe pată vedeți un...?"
b) „Ce element al petei o face să semene cu...?"
c) „îmi mai puteți spune ceva în legătură cu acest subiect?"
Cotarea este automatizată la maximum. Fiecare dintre cele
douăzeci și două de variabile reținute este cifrată conform unui

48 Holtzman, Thorpe, Swartz, Herron, Inkblotperception andpersonality: Holtzman inkblot


technique, Austin, U. of Texas Press, 1961. Manualul testului a fosttradusîn franceză de
Perse, laCPA(1963).

DIDIER ANZIEU
irem precis de îndată ce apare într-un răspuns. Lista acestor 133
fiabile (care rămâne deschisă) este foarte interesantă, căci au-
adaugă la variabilele descoperite de Rorschach toate acele
bile care și-au dovedit utilitatea între timp.
Localizarea include două variabile, localizarea propriu-zisă
yț = 0; D = 1; Dd = 2) și spațiul alb (Dbl sau Ddbl pure = 1).
1. Determinanta sunt în număr de cinci. Culoarea, estomparea,
jjtoestezia sunt cotate pe scale cu 3, 4 sau 5 puncte. Forma este
rjilbdivizată în precizie și adecvare la forma petei.
& Conținuturile reținute sunt H, A, Anat, Sex, Abstr.
Lj Cinci calități ale răspunsului sunt cotate pe scale cu mai mul­
tipuncte: anxietate, ostilitate, înveliș (orice suprafață protectoa-
je.pe poate fi pusă în mod simbolic în raport cu imaginea corpu-
W), penetrare (orice răspuns ce exprimă faptul că suprafața
tipului este fragilă și poate fi ușor străpunsă), verbalizarea pa-
ISgnomonică. Aceasta din urmă include o scală cu nouă puncte:
1, fabulație; 2, combinație fabulată; 3, răspuns bizar; 4, incoeren-
K5, logică autistă; 6, contaminare; 7, referințe personale; 8, de-
iorare a culorii; 9, nonsens.
jSpCinci coloane diverse permit, în cele din urmă, cotarea coefi-
iSphtului de organizare Z, remarcilor simetrie, banalităților, tim-
Wfui de reacție, refuzurilor.
Statele Unite au fost stabilite etaloane pentru copii, stu-
stenți, adulți de vârstă mijlocie, schizofreni, debili, depresivi.

®tv

Metode proiective ■ Testul Rorschach


134 Bibliografie

Ii Cărți
jjl Principalele lucrări privitoare la testul Rorschach ce pot fi stu­
diate în limba franceză sunt:

■ Beck
La (S.
Chabert
— (C.),LeLetest
J.),
psychopathologie de Rorschach,
Rorschach en clinique
ă l'epreuve voi.,
2 du Presses
adulte.
Rorschach, Universitaires
Interpetation psy-
Dunod, 1987.
Ediție nouă Dunod,
chanlytique, adăugită, 1998.
1983. Ediție nouă corectată, 1997.
de France, 1967-1968 (stoc epuizat).

II
Exner (J. E.),
Beizmann Manuel
(C.), de cotation
Le Rorschach du Rorschach
de l'enfant pour
ă l'adulte, le systeme
Delachaux &
integre,
Niestle, traducere
a doua ediție, în limba franceză
1974. Bohm (E.),de A. Andronikof-Sangla-
Trăite du psychodiagnostic
de, Ed. Frison-Roche,
du Rorschach.(1961), colecțiaîn„Psychologie
traducere limba franceză vivante" , 1993,
de M. Wemert,
280 p. 1985.
Masson,

DIDIER ANZIEU
,Y Orr (M.), Le test de Rorschach et l'imago maternelle, Monografie 135
Buletinului Grupului francez Rorschach, 1958.
Palem (R. M.), Le Rorschach des schizophrenes, Paris, Ed.
jjnviersitaires, 1969, 280 p.
v Rausch de Traubenberg (N.), La pratique du Rorschach, Presses
(Jniversitaires de France, 1970, ediția a șasea actualizată, 1990.
Rausch de Traubenberg (N.) și Boizou (M. F.), Le Rorschach en
fiinique infantile. L'imaginaire et le reel chez l'enfant, Dunod, 1997.
Rorschach (H.), Manual de psihodiagnostic, Ed. Trei, 1999.
Le Bulletin editat din 1952 de Grupul francez Rorschach, 28,
rue Serpente, 75006 Paris, conține 38 de numere până în 1994.
Primele numere sunt epuizate. Din 1963, revista a devenit Bulle­
tin de la Societe franțaise du Rorschach et des Methodes projectives.
Din 1995, a devenit Psychologie clinique et projective.

Lucrări esențiale publicate în alte limbi


Alcock (T.), The Rorschach in practice, Londra, Tavistock Publi-
cațions, 1963.
• Exner (J. E.), The Rorschach, a comprehensive System, New York,
John Wiley & Sons, 1974,1978,1982 (3 volume).
Klopfer (B.) et coli., Developments in the Rorschach Technique, 2
voi., NY, World Book Company, 1954.
> Kwawer (S.), Lemer (H.), Lemer (P.), Sugarman (A.), Borderline
phenomena and the Rorschach test, NY, Int. Univ. Press, Inc., 1980.
Lerner (H.) și Lerner (P.), Primitive Mental States and the
Rorschach, Int. Univ. Press, Inc., Connecticut, Madison, 1988.
Lemer (P.), Psychoanalytic Theory and the Rorschach, The Ana-
fytic Press, Inc., 1991.
Piotrowski (Z. A.), Perceptanalysis, New York, Macmillan, 1957.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


136 Schachtel (E. G.), Experimental foundations to Rorschach's test,
New York, Tavistock Pub., 1966.
Chafer (R.), Psychoanalytic interpretation in Rorschach testing.
Theory and Application, NY, Grune & Stratton, 1954.

Celelalte publicații ale lui Rorschach (altele decât Psychodiag-


nostic) și articolul „postum" atașat acestora au fost grupate în-
tr-un volum de Bash:
Rorschach (H.), Gesammelte Aufsătze und Biographisches,
Berna, H. Huber, 1964.

Lucrarea de mai jos cuprinde 3 855 de referiri la publicații de­


spre test apărute în germană, engleză și franceză:
Lang (A.), Rorschach-Bibliographie (1921-1964), Berna, H. Huber,
1966.

Articole
Boizou (M. F.), Chabert (C.), Rausch de Traubenberg (N.), „Re-
presentation de soi: identite et Identification au Rorschach chez
l'enfant et l'adulte", Bull. Psychol., 1978, XXXII, nr. 339, 271-277.
Chabert (C.), „Les methodes projectives en psychosomati-
que", Encyclopedie medico-chirurgicale, 6,1988, 37400 D 10, 4 p.
Chabert (C.), „Interpretation des epreuves projectives ă l'ado-
lescence", Encyclopedie medico-chirurgicale, „Psychiatrie", 37213 B
10,1991, 4 p.
Emmanuelli (M.), „Incidences du narcissisme sur les proces-
sus de pensee ă l'adolescence", Psychiatrie de l'enfant, 1994, 37,1,
249-305.
Rausch de Traubenberg (N.) și Boizou (M. F.), „Interferences
entre activite perceptive et activite fantasmatique dans le Ror­
schach d'enfants", Psychol. fr., 1978, 23 (2), 127-140.

DIDIER ANZIEU
Rausch de Traubenberg (N.), „Activite perceptive et activite 137
*|®ntasmatique au test de Rorschach", Psychologie frangaise, 1983,
& (2), 100-103.
— Și Sanglade (A.), 1984, „Representation de soi et relation
'4'objet en Rorschach. Grille de representation de soi", Revue de
psychologie Appliquee, 1984, 34 (1), 41-57.
s. Rausch de Traubenberg (N.), „Le Rorschach, espace d'inter-
âctions", Bull. Psychol., 1985-1986, XXXIX (11-15), 376, 659-661.
De Tychey (C.), „A propos de certaines echelles de contenus
au test de Rorschach", Rev. Psychol. appl., 1980,30, nr. 4,293-321.

Metode proiective ■ Testul Rorschach


CAPITOLUL IV

TAT („Thematic Apperception Test")

1. Istoric

Freud a emis ideea că producțiile artistice reflectă personalitatea


autorului lor, dar nu el este inventatorul acestei idei. Freud s-a in­
spirat în principal din scrierile lui Burckhardt (1855) despre Renaș­
terea italiană, în care tipul de personalitate și atmosfera proprii aces­
tei epoci erau recreate pornind de la analiza operelor de artă pe care
le produsese. Freud aplică pentru prima oară această idee la Werther,
de Goethe, în manuscrisul N, pe care i-1 trimite lui Fliess la 31 mai
1897; mai apoi, o dezvoltă de mai multe ori în legătură cu Oedipe
Rege, cu Hamlet, cu romancierul C. F. Meyer și cu Leonardo da Vinci;
prima lucrare publicată în care aplică sistematic această teorie este
consacrată analizei romanului Gradiva, de Jensen (1906). Iar în 1907,
Brittain publică un test pentru studiul imaginației, care anticipează
exact TAT-ul: 9 imagini erau prezentate unor adolescenți care tre­
buia sa relateze povestirile sugerate de aceste imagini; ca și penu u
celelalte teste din epocă, precursoare ale testului Rorschach, inter­
pretarea este centrată pe imaginație, și nu pe personalitate. Tehni­
ca lui Brittain a fost aproape necunoscută timp de douăzeci și cinci
de ani, iar în 1932 a fost reluată de Schwartz, din Detroit, sub for-

DIDIER ANZIEU
unui test de imagine a situației sociale, pe care îl utiliza pentru exa- 139
jLjnarea minorilor delincvenți. In 1935, Morgan și Murray publică
ferima formă a Thematic Apperception Test (Test de apercepție tema-
■că, TAT). în 1938, Murray integrează în test rezultatele percepției
Spupra personalității, conținute în cartea sa Explorarea personalității.
Ml 1943, publică forma definitivă a testului (a treia formă), însoțită
me Manualul de aplicare utilizat în prezent49.
J Henry Murray, medic și biochimist, descoperise perspectiva
-psihanalitică grație lui Jung, cu care începuse o psihanaliză per­
sonală, pe care a încheiat-o cu Alexander, la Chicago. Testul său
|poartă marca acestei duble formări: el caută să realizeze un expe-
Aiment provocat asupra inconștientului. Numit director al Clini­
ci psihologice de la Harvard, Murray realizează un experiment
de mari proporții, destinat validării unui inventar exhaustiv al va­
riabilelor personalității și, astfel, furnizării unei baze „științifice"
pentru interpretarea testului. Studenți voluntari se supun, timp
de mai multe luni, unui număr de douăzeci de tehnici de investi­
gare psihologică, aplicate și examinate de experimentatori diferiți:
Interviu ghidat, autobiografie, ședințe de asocieri libere pe margi­
nea amintirilor din copilărie și a vieții sexuale, conversații impro­
vizate, chestionare, testul Rorschach, testul Rosenzweig, teste pen­
tru evaluarea nivelului de aspirație, a nivelului de interacțiune
Socială, a judecății estetice, a intereselor etc. întâlniri frecvente de
■Sintetizare pentru fiecare subiect, apoi de generalizare a rezulta­
ntelor individuale au permis elaborarea acestor trei liste ce cuprind
. -Variabile fundamentale ale personalității.

\ *în Franța, vânzarea se face prin Centre de Psychologie appliquee. Planșele și Manualul
se comercializează doar persoanelor calificate. Lucrarea lui Murray Exploration de la per-
■■ ‘ sonnalite (Presses Universitaires de France, 2 voi., 1953-1954) constituie o lectură su­
plimentară utilă.

Metode proiective «TAT („Thematic Apperception Test")


140 2. Listele variabilelor

1. LISTA MOTIVAȚIILOR

Există 20 de nevoi regrupate în nouă rubrici:

Rubrica a): 1. Nevoia de dominare,


2. Nevoia de supunere,
3. Nevoia de autonomie,
4. Nevoia de agresivitate,
5. Nevoia de umilire;

Rubrica b): 6. Nevoia de împlinire50;

Rubrica c): 7. Nevoia sexuală,


8. Nevoia de senzații,
9. Nevoia de exhibare (a sinelui),
10. Nevoia de joc;

Rubrica d): 11. Nevoia de afiliere (afinitate față de altcineva),


12. Nevoia de respingere (respingerea celorlalți);

Rubrica e): 13. Nevoia de a fi sprijinit,


14. Nevoia de a proteja;

Rubrica f): Nevoia de a evita dezaprobarea (această rubrică,


reținută la început, nu a fost validată);

50 Accomplissement în textul original, traducere răspândită în Franța de Ombredane


pentru achievement. O traducere mai exactă ar fi nevoia de „reușită".

DIDIER ANZIEU
■Lubrica g): 15. Nevoia de a evita inferioritatea, 141

& 16. Nevoia de a se apăra,


Mr 17. Nevoia de reacție;

Rubrica h): 18. Nevoia de a evita suferința;


■lubrica i): 19. Nevoia de ordine;

fjlubricap: 20. Nevoia de înțelegere (înțelegere intelectuală).

fcLISTA FACTORILOR INTERNI

8®' Este vorba despre instanțele psihice descrise de psihanali-


pi, care intervin, alături de nevoi, în declanșarea comporta­
mentelor:
— idealul Eului (ideal al împlinirii de sine);
»» — narcisism (iubire a Eului pentru el însuși);
|v — Supraeu integrat (Eul i se poate conforma);
— Supraeu în conflict (criză de conștiință, sentimente de cul-
ys&bilitate, depresie).

LISTA TRĂSĂTURILOR GENERALE

afeL Acestea sunt stările interioare și emoțiile trăite de subiect:


» 1. Angoasă;
2. Creativitate;
|b> 3. Conjunctivitate-disjunctivitate (coordonare sau necoordo-
Wtte a acțiunii și gândirii);
4. Emotivitate;
_|p 5. Persistența efortului;

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


142 6. Exocatexiune-endocatexiune (investirea energiei fie în via­
ța practică, fie în viața interioară);
7. Intracepție—extrocepție (dominanța sentimentelor și a ima­
ginației sau a faptelor);
8. Impuls-deliberare (înainte de acțiune);
9. Intensitatea efortului;
10. Proiectivitate-obiectivitate (în judecățile cu privire la cei­
lalți);
11. Radicalism-conservatorism (în politică);
12. Uniformitate-schimbare.

3. Aplicare

A) MATERIALUL

a) După Murray. — TAT-ul se aplică în două etape. în fiecare


etapă, subiectului i se prezintă zece imagini diferite. Anumite
imagini sunt comune pentru toate tipurile de subiecți. Altele sunt
specifice pentru copii sau adulți, pentru un sex sau altul; iniția­
lele în limba engleză imprimate pe spatele fiecărei planșe indi­
că destinația acesteia: B: boy, băiat; G: girl, fată (până la 14 ani);
M: male, bărbat; D.female, femeie. în total, sunt 31 de imagini, dar
numerotarea este de la 1 la 20 datorită variantelor. Imaginile sunt
constituite din desene, fotografii, reproduceri după tablouri sau
gravuri. Semnificația lor este ambiguă. Douăsprezece planșe re­
prezintă o ființă umană singură, cu vârste diferite, ambele sexe
fiind reprezentate; șapte planșe reprezintă două persoane de ace­
lași sex; patru, două persoane de sexe diferite; o planșă reprezin­
tă trei persoane (două femei și un bărbat); o altă planșă, mai
mulți bărbați împreună; două planșe, un tânăr sau o tânără evo­
când sau contemplând o scenă cu mai multe personaje; trei plan-

DIDIER ANZIEU
reprezintă peisaje mai mult sau mai puțin fantastice, fără fi- 143

. jnțe umane; iar o planșă (16) este complet albă: aceasta favori­
zează proiecția imaginii ideale pe care subiectul și-o face despre
țpropria persoană.

_=U b) După V. Shentoub. — TAT se aplică o singură dată. Unele


planșe au fost selecționate și reținute pentru că au fost conside­
rate drept cele mai pertinente și mai semnificative. Este vorba de-
gpre planșele 1, 2, 3BM, 4, 5 (propuse băieților și fetelor, bărbați­
lor și femeilor); 6BM, 7BM, 8BM (propuse băieților și bărbaților);
£GF, 7GF, 9GF (propuse fetelor și femeilor); 10,11,13B/ 13MF, 19,
16 (propuse băieților și fetelor — cu excepția planșei 13MF —,
bărbaților și femeilor).

B) INSTRUCȚIUNILE

a) După Murray. — Subiectul este invitat să spună o poves­


tire pentru fiecare planșă. Instrucțiunile îi impun examinato­
rului să fie atent, punând întrebările potrivite, ca povestirea să
aibă un început și un sfârșit, să precizeze ce anume se întâm­
plă în imagine, care sunt sentimentele personajelor, ce s-a în­
tâmplat mai înainte, care va fi deznodământul. I se spune su­
biectului că va avea la dispoziție în medie cinci minute pentru
fiecare planșă, iar în cazul în care depășește timpul acordat, i
«e atrage atenția la final. Instrucțiunile pot fi modificate în
funcție de vârstă, inteligență, tulburări ale subiectului. Exami­
natorul îl încurajează pe subiect să fie mai scurt sau să dea mai
multe detalii, în funcție de situație: de asemenea, îi poate atra­
ge atenția asupra unui detaliu pe care subiectul nu l-a sesizat,
însă examinatorul se va abține de la orice sugestie sau infor-

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


144 mație referitoare la ce reprezintă imaginea sau detaliul. La a
doua serie, Murray îi recomandă subiectului să dea frâu liber
imaginației și să inventeze ceva asemănător unui mit, unui vis,
unei alegorii, unei povești cu zâne, dar experiența nu a justi­
ficat temeiul acestei modificări în instrucțiuni și recomandări­
le lui Murray au căzut în desuetudine. Pentru planșa 16, albă,
i se cere subiectului să imagineze o gravură, chiar închizând
ochii dacă este nevoie, apoi să inventeze o povestire pornind
de la ea. După aplicarea fiecărei serii, trecem la anchetă pen­
tru a afla de unde a extras subiectul ideea povestirii; cel mai
adesea se invocă lecturi și filme; dar cele mai semnificative
sunt amintirile personale, fragmentele de viață trăite, fantezi­
ile mai mult sau mai puțin inconștiente ale subiectului. Cu oca­
zia anchetei, putem provoca în mod sistematic asociațiile libe­
re ale subiectului pornind de la fiecare fază a povestirii: această
metodă iese din cadrul testului și constituie un început de psi­
hoterapie.

b) După V. Shentoub. — îndemnul „Inventați o poveste pornind


de la fiecare planșă" este unul dintre cei trei parametri ai situației
TAT. Este un instructaj care dă naștere unei contradicții mai mult
sau mai puțin dificil de acceptat și de depășit: este vorba, de fapt,
despre „a inventa, a imagina", ceea ce presupune o diminuare a
controlului, și, în același timp, despre integrarea elementelor re­
alității (materialul), care presupune menținerea unui anumit ni­
vel de vigilență. Pe scurt, acest prim consemn provoacă în ace­
lași timp mobilizarea capacităților de secundarizare (povestirea
trebuie să fie coerentă, comprehensibilă) și o regresie suficientă
pentru ca accesul la fantasme și la procesele primare să fie des­
chis.

DIDIER ANZIEU
l, Interpreta re 145

J _____ _ ,
g® Interpretarea lAl-ului este mai dificilă decât interpretarea tes-
atehii Rorschach, deoarece pentru TAT nu există categorii de sco-
fcre care să ajute la realizarea unei psihograme, iar teoreticienii
«P^T nu au ajuns la un acord în ceea ce privește principalele chei
țfe interpretare. De asemenea, psihologii sunt tentați să se opreas-
la o examinare intuitivă, extrăgând din povestirile elaborate
W subiect posibilele analogii cu viața și problemele acestuia.
Jr ‘A) După Murray. — în primul său studiu, din 1935, Murray
.ifornește de la ipoteza că povestirile inventate de subiect sunt
Mtescrieri ușor deghizate ale comportamentului din viața sa rea-
’W- Aceasta este problema esențială a TAT-ului și, în ciuda efor-
țtirilor practicienilor și teoreticienilor, ea rămâne o problemă de
iftlâre actualitate: modul în care subiectul reacționează la planșe­
te din test este oare riguros analog modului în care reacționează
te mediul său familial și social? Este vorba despre o transpune-
conduitelor reale sau despre o elaborare a conduitelor ima-
‘^nare? Ce dicționar și ce reguli ne-ar permite să identificăm sau
M stabilim modurile obișnuite de comportament pe baza poves-
Irilor inventate în cadrul testului? în Manualul din 1943, Murray
'ffcopune un principiu de transcriere extrem de important: po-
JWestirile inventate de subiect conțin pe de o parte un erou cu care
'.Subiectul se identifică și căruia îi atribuie propriile motivații, iar
tde altă parte personaje care interacționează cu eroul și care
rezintă forțele din mediul familial și social real al subiectu-
' pe care acesta le simte ca sursă de presiune. Acest principiu
,we inspirație behavioristă a fost păstrat de majoritatea autorilor,
^hotrowski și practicienii școlii psihanalitice l-au pus sub sem­
nul întrebării.
9

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


146 Murray distinge între analiza formală a protocolului și anali­
za conținutului și, în scrierile lui, o dezvoltă în special pe aceas­
ta din urmă. Analiza formală studiază capacitatea subiectului de
a înțelege instrucțiunile, nivelul de cooperare în îndeplinirea ce­
rinței, precizia cu care percepe fiecare imagine, modul de con­
struire a povestirilor, coerența și concizia acestora, bogăția de de­
talii, gradul de realism, înclinația către descrieri sau alegorii în
defavoarea interpretărilor, limbajul utilizat: bogăție sau sărăcie,
prezență sau absență a anumitor categorii verbale, lungime a po­
vestirilor, sintaxă etc. Toate acestea ne oferă informații despre su­
biect: nivel de inteligență, precizia gândirii, capacități artistice
sau literare, aptitudini verbale și, de asemenea, intuiție psiholo­
gică și simț al realității. De asemenea, analiza formală ne ajută
să depistăm cu ușurință tendințele patologice.

Analiza conținutului cuprinde cinci puncte:


1. Motivații, factori interni și trăsături generale ale eroului. Prima
sarcină a examinatorului este să descopere, printre personajele
fiecărei povestiri, eroul cu care s-a identificat subiectul. Criteriile
utilizate sunt următoarele: eroul tinde să fie: a) personajul pen­
tru care subiectul testat a arătat cel mai mare interes, al cărui
punct de vedere l-a adoptat, pentru care a descris cu lux de de­
talii acțiunile și sentimentele; b) personajul care se aseamănă cu
subiectul ca vârstă, sex, caracter, istorie; c) personajul care joacă
rolul principal în derularea acțiunii dramatice. în general, eroul
este unul dintre personajele reprezentate în imagine și este ușor
de identificat în majoritatea povestirilor. Uneori, este nevoie să
distingem mai mulți eroi parțiali sau un erou primar și unul se­
cundar, fiecare reprezentând tendințele neacceptate, neintegrate
complet sau conflictuale ale subiectului.

DIDIER ANZIEU
1b Acțiunile îndeplinite de eroul fiecărei povestiri sau emoțiile pe 147
A»rp le exprimă reprezintă motivațiile subiectului (numite și „va-
|jtabile de personalitate"). Murray presupune că avem aici de-a
i||Ce cu nevoi profunde latente care sunt uneori sursa comporta­
mentului manifest al subiectului. Lista acestor motivații a fost
&tă mai sus, vezi pp. 140-141.
Anumite motivații se împart în subcategorii:
|| — afiliere: afectivă (la cuplu) sau socială (la un grup);
> — agresivitate: emoțională și verbală sau materială și sociali­
zată, sau materială și antisocială, sau distructivă față de obiecte
W animale
■— dominare: de seducție, de interdicție sau de coerciție.
< • De fiecare dată când întâlnește o variabilă la eroul unei po­
vestiri, Murray o cotează pe o scală de la 1 la 5, în funcție de in­
tensitate, durată, repetiție și de importanța pe care o are în po­
vestire.
" Identificarea fiecărei variabile trebuie completată de indica­
rea persoanei care este obiectul acțiunii sau al emoției eroului (sex
|^>us, figură paternă, copil, rival etc.).
f Starea interioară a eroului fiecărei povestiri și relațiile pe care
|e stabilește cu celelalte personaje ne oferă informații despre/ac-
fyrii interni și despre trăsăturile generale ale subiectului (vezi mai
$|us, p.141-142, listele cu factorii și trăsăturile).

M 2. Forțe din anturaj care excercită o influență asupra eroului:


^furray le numește presiuni. Pot fi stabilite pe baza acțiunilor și
oțiilor celorlalte personaje din povestire. Lista lui Murray cu-
inde: afilierea (cu cele două subdiviziuni), agresivitatea (cu pa-
subdiviziuni), pericolul fizic, dominarea (cu trei subdivi-
uni), lipsa sau pierderea a ceva de care eroul are nevoie,

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


148 protecția, respingerea (eroului). Murray cotează, tot de la 1 la 5,
fiecare prezență a uneia dintre aceste variabile. Același anturaj
poate avea una sau mai multe „influențe" asupra eroului. Este
util să notăm dacă aceste influențe sunt favorabile sau defavo
rabile pentru erou, dacă provin de la personaje de același sex cu
el, de la figuri materne sau paterne etc.
3. Derularea și deznodământul povestirii. Pentru fiecare povesti­
re trebuie notat: a) cum reacționează eroul la mediu, mai precis
cum anume se comportă în situația ce constituie tema povestirii
inventate de subiect (analiza verbelor care exprimă conduite, cum
ar fi agitație, abandon, disimulare, triumf etc.); b) cum conduce
situația către deznodământ (stilul conduitei, după Ombredane:
impulsiv sau controlat, energic sau moale, tenace sau labil, coor­
donat sau nu, suplu sau rigid, cu inițiativă sau apatic); c) cum
anume se produce deznodământul (prin acțiunea voluntară a su­
biectului, prin acțiunea anturajului, lucrurile se aranjează de la
sine etc.); d) de ce natură este deznodământul (după Rapaport):
pe deplin conform cu motivația subiectului (foarte favorabil); con­
form cu eforturile; compromis; eșec parțial pentru subiect; eșec
total; absența deznodământului.
4. Analiza temelor. După analiza separată a motivațiilor erou­
lui și a forțelor din anturaj care au o influență asupra lui, este ne­
voie să surprindem interacțiunea acestora la nivel global. O temă
este constituită de o astfel de interacțiune: este o unitate drama­
tică. Fiecare povestire narată de subiect include una sau mai mul­
te teme. Va trebui scoase în evidență temele cele mai frecvente,
dar și temele excepționale prin intensitatea dramatică, prin bo­
găția psihologică sau prin caracterul unic pe care îl au în cadrul
testului. Temele sunt cele care ne oferă informații cu privire la
problemele majore și minore ale subiectului. Multe dintre per-

DIDIER ANZIEU
Mfaanele care utilizează acest test se mulțumesc să „citească" pro- 149
■Bcolul TAT din această perspectivă: care sunt conflictul, dilema
drama personală din fiecare povestire care pot avea legătură
subiectul testat?
B 5. Interese și sentimente. Aceasta este etapa în care se izolează
Atitudinile pozitive sau negative ale eroului față de figurile pa-
yrne (bărbați în vârstă), materne (femei în vârstă) și față de per-
qgBinajele de același sex și de sex opus care au aceeași vârstă cu
•oui.
a După analiza formală și analiza conținutului, se trece la sin-
rezultatelor, pentru care Murray dă următoarele indicații:
— povestirile elaborate de subiect pot reprezenta un aspect
W Situației prezente din viața acestuia sau chiar din test, o situa-
trecută, o situație sperată sau una de care subiectul se teme,
o situație în care se va afla în mod normal la un moment dat
Jh viitor (anumite povestiri sunt premonitorii);
— din punctul de vedere al personalității subiectului, aceste
®i)vestiri pot fi raportate la amintiri personale, la sentimente sau
jBprințe actuale, la lucruri pe care ar fi vrut să le facă, la ceea ce
3B imaginează că poate să fie sau să facă (sau să nu fie și să nu
Sică) la un moment dat, la tendințele elementare inconștiente și
JM sursele de reverii infantile;
K — trebuie separate povestirile impersonale, determinate ex-
■Busiv de planșe, de povestirile în care subiectul s-a proiectat
BP adevărat; după Murray, doar 30% dintre povestiri sunt im-
iBBrsonale;
R — interpretarea TAT trebuie să țină cont de cele trei niveluri
||fe personalității: tendințele refulate, gândirea interioară și com­
portamentul. Cele trei niveluri sunt asemănătoare conceptelor
■te inconștient, preconștient și conștient ale lui Freud. TAT por-

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


150 nește de la comportament și ajunge la sursele acestuia, dar des­
coperă motivații care pot să nu se realizeze în comportament.

B) După Tomkins. — Tomkins a mers atât de departe cu minu­


țiozitatea în examinarea TAT-ului, încât sistemul său, lent și com­
plex, este rareori aplicat integral. Fiecare povestire este descom­
pusă în propoziții fundamentale și fiecare dintre personajele,
obiectele materiale sau instituțiile care joacă un rol este izolat și
se precizează funcția pe care o joacă în fiecare propoziție. Apoi,
fiecare propoziție este analizată din patru perspective51.
a) Vectorul. Este înclinația spre un anumit comportament.
Tomkins numește acești vectori cu ajutorul prepozițiilor: on (de­
pendența), from (achiziția, posesia), toivards (participarea, bucu­
ria), with (a împărtăși ceva cu cineva),/or (a ajuta, a valoriza),
over (dominare exercitată), under (dominare suportată), by (a se
lăsa dominat de valori acceptate), awayfrom (fugă), against (atac).
b) Nivelul. Este vorba despre funcția psihică implicată în pro­
poziție.
c) Condițiile. Acestea sunt stările de fapt, psihice, fizice sau so­
ciale în care se găsește eroul și care îl condiționează. Condițiile
sunt negative sau pozitive.
d) Caracteristicile sunt precizări complementare.
După analiza propozițiilor, Tomkins trece la analiza povesti­
rilor, cu scopul de a distinge zonele cu probleme proprii ale su­
biectului. El distinge patru zone: a) familie (relații părinți - co­
pii); b) dragoste, sexualitate, viață conjugală; c) relații sociale
(comportamentul eroului în raport cu regulile sociale, atitudini
antisociale); d) relații profesionale și atitudini față de muncă.

51 Pentru mai multe detalii: E. Stern, Le test d'aperception thematique de Murray (TAT),
Delachaux 8r Niestle, 1950.

DIDIER ANZIEU
ffiiiar dacă nu adoptăm întregul sistem al lui Tomkins, această 151
Urudiză a zonelor cu probleme rămâne indispensabilă cel puțin
un complement al metodei lui Murray.
s*
C) După Aron. — B. Aron52 a încercat să facă o altă clasificare
^nevoilor și presiunilor:
■— tendințe distructive: agresivitate către exterior și autoagresivitate
—tendințe constructive: căutarea dependenței, a superiorită-
jjj, a independenței, a relațiilor de egalitate;
— tendințe provenind de la Supraeu și de la Idealul Eului: ne­
voia de împlinire, de evitare a dezaprobării etc.;
’A — tendințe provenind de la Eu: nevoia de a evita suferința, in-
’x X etc.;
țenontatea X
„ — căutarea realizărilor: nevoia de cunoaștere, de ordine etc.;
. — manipularea obiectelor nonumane: nevoia de achiziții, de
păstrare;
I — presiuni ale mediului nonuman: negative și pozitive.;
Provocând diferite teme, aceste nevoi și presiuni întâlnesc me­
canismele de apărare care alterează exprimarea lor în discurs:
i — respingere: subiectul respinge explicit variabila după ce a
unțat-o;
denegare: subiectul anulează ceea ce tocmai a exprimat;
recursul la imaginar: subiectul deplasează variabila pe un
HȘlan imaginar: reverie, dorință, proiect.

Astfel, sub influența gândirii psihanalitice, opoziția erou-me-


fiu este înlocuită de perechea nevoi-mecanisme de apărare. Au-
Orii care urmează nu fac decât să întărească această evoluție.

» 4 manual for analysis ofthe TAT, Berkeley, Willis E. Berg, 1949.

Metode proiective • TAT („Thematic Apperception Test")


152 D) După Piotrowski. — Z. A. Piotrowski53 pune sub semnul în­
trebării principiul lui Murray, păstrat de Tomkins, conform că­
ruia eroul reprezintă subiectul și celelalte personaje reprezintă
mediul său real. El adoptă punctul de vedere deja exprimat de
Wyatt (1946): eroul arată ceea ce subiectul gândește că este sau
ceea ce vrea să fie, adică tendințele acceptabile de propria con­
știință; restul personajelor reprezintă celelalte tendințe ale su­
biectului. într-adevăr, subiectul este încurajat atât să imagineze
situații interumane, cât și să se adapteze la persoane reale din si­
tuații reale. Iar regulile de interpretare psihologică sunt diferite
pentru cele două categorii de personaje: reale și imaginare. Pio­
trowski a definit aceste reguli și modul de a face distincția între
cele două sectoare.
1. Acțiunile conținute în povestirile TAT suportă mai puține
distorsiuni decât personajele; o acțiune inacceptabilă este depla­
sată, adică atribuită altui personaj, în loc să fie deghizată sau su­
primată; acțiunile contrare ale diverselor personaje din aceeași
povestire (de pildă o femeie care încearcă să păstreze lângă ea
un soț care vrea să o părăsească) reprezintă alternative la dilema
interioară în care se află subiectul.
2. Ca și în vis, fiecare personaj dintr-o povestire exprimă un
aspect al personalității subiectului; dorințele subiectului tind să
le fie atribuite personajelor cu caracteristici care justifică cel mai
bine dorința în cauză. De pildă, un adult își va exprima dorințe­
le infantile atribuindu-le unui copil sau teama de moarte atri­
buind-o unui bătrân.
3. Cu cât o motivație este mai acceptabilă pentru conștiința
morală a subiectului, cu atât este mai mare asemănarea între su-

53 A new Evaluation oftheTAT, Psychoanal. Rev., 1950,37, nr. 2,101 -127.

DIDIER ANZIEU
ct și personajul TAT căruia i se atribuie această motivație: o 153
tivație din ce în ce mai puțin acceptabilă este proiectată pen-
început intr-un personaj de același sex, dar de vârstă diferi-
apoi de sex diferit și de aceeași vârstă, apoi de sex și vârstă
îrite și, în cele din urmă, în mișcarea unui obiect inanimat (pâ­
slă cu seria K, Kp, Kan, Kob din testul Rorschach).
4. Pornind de la o povestire nu se poate face o interpretare
ică și exactă. O povestire despre o crimă nu ne permite să de­
cern existența unei dorințe de moarte la subiect, ci cel mult
«ui că subiectul urăște pe cineva din mediul lui sau dorește
(se despartă de acesta. O povestire despre o sinucidere poate
fenna doar teama subiectului de a rămâne singur. Cu cât sunt
ii diverse personajele care își asumă o atitudine în TAT, cu atât
atem mai siguri că subiectul are o motivație puternică și spon-
tă corespunzătoare acestei atitudini. Dar nu putem deduce ni-
c cu privire la frecvența cu care această motivație determină
nportamentul manifest al subiectului. Putem doar afirma că
e vorba despre o nevoie fundamentală a subiectului, care va
avoca angoasă și tensiune dacă nu este satisfăcută.
5. Povestirile TAT reflectă uneori atitudini stereotipe și super-
iale adoptate de subiect pentru a-și ascunde trăsăturile speci-
e ale personalității. Asta se întâmplă atunci când subiectul de-
de mult planșele în loc să le interpreteze, când povestirile ajung
final după o serie de dificultăți, când motivațiile exprimate sunt
nforme normelor sociale, când, în fața planșei albe, subiectul
ntinuă să inventeze același tip de povestiri ca mai înainte.
6. Povestirile TAT pot reflecta ceea ce subiectul gândește și sim-
în legătură cu persoane reale din anturajul său, reprezentate de
trsonajele similare din povestire. Regula 3 ne permite să discer­
ni dacă, dimpotrivă, este vorba despre sentimente refulate de

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


154 către subiect și atribuite unor personaje din TAT diferite de el și
fără legătură directă cu persoanele reale din anturajul său.
7. Cu cât sunt mai mari diversitatea și incompatibilitatea mo­
tivațiilor dintr-o povestire, cu atât cresc și nehotărârea și angoa­
sa subiectului, nemulțumirea față de propria persoană, frecven­
ța problemelor nerezolvate, dificultatea de a urmări cu perseverență
și adaptare realizarea obiectivelor sale vitale.
8. Probabilitatea ca o temă din TAT să se manifeste în compor­
tamentul subiectului se bazează pe frecvența cu care apare aceas­
tă temă, pe coerența cu ansamblul protocolului (absența temelor
incompatibile) și cu intensitatea emoțională care o însoțește.
9. Și în cazul TAT-ului trebuie să se aplice criteriile formale
privind desfășurarea imaginației creatoare și a asociațiilor de idei
care sunt utilizate în celelalte teste proiective pentru determina­
rea zonelor conflictuale ale personalității (scăderea randamentu­
lui, pauze, bizarerii, scotomizarea anumitor detalii, adăugarea
de detalii imaginare, schimbarea stilului etc.).

E) După Bellak. — în Statele Unite, Leopold Bellak a realizat o


interpretare a TAT-ului sprijinindu-se pe a doua topică freudia-
nă (Se, Eu, Supraeu). Conținutul povestirilor elaborate de subiect
este, ca și la Piotrowski, asemănător cu elaborarea visului. Ac­
centul este pus, ca și la Aron, pe conflictul dintre mecanismele
de apărare ale Eului, pe de o parte, și pulsiuni și afecte pe de altă
parte. Se ține cont și de noțiunile de autonomie și heteronomie
ale Eului în raport cu celelalte instanțe ale aparatului psihic (me­
canisme de apărare și de degajare).

F) După V. Shentoub. — în Franța, lucrările lui Shentoub au


avut încă din 1953 o influență considerabilă asupra practicii și
interpretării TAT-ului.

DIDIER ANZIEU
După cum amintește chiar ea într-un articol recent54, V. 155
rentoub s-a situat de la bun început într-o perspectivă foarte
[ferită de cea a lui Murray, punând accentul mai mult pe for-
a povestirilor decât pe conținutul acestora: ipoteza ei funda­
mentală este că modalitățile de construcție și elaborarea poveș­
tilor imaginate de subiecți trimit de mecanismele la apărare
iracteristice pentru organizarea lor psihopatologică.
Fantezia indusă și conștientă (povestirile din TAT) este re-
inoscută ca fiind diferită de fantezia inconștientă spontană
hntasmele fundamentale ale subiectului care transpar în
înptomele și visele acestuia): în mod evident, prima ne per-
îte să ajungem la a doua, dar cu condiția de a acorda la fel
multă atenție atât analizei formale a povestirilor, cât și con-
ijutului lor manifest. Apariția bruscă a fantasmei inconștien-
în fantezia conștientă indusă se identifică după distanța din-
6 povestirea subiectului și tema Banală a acestei planșe și
iipă tulburările din modul de structurare a povestirii. „Con-
ruirea unei povestiri la TAT este mai degrabă un act de or-
inizare decât unul de imaginație. Analiza acestei organizări
seamnă, de fapt, «testarea» autonomiei relative a Eului, a
ncției sale de sinteză și integrare." (V. Shentoub) Abia după
:eea se poate interpreta conținutul povestirilor din perspec-
za conflictelor defensive ale subiectului, a identificărilor sale
a relațiilor sale de obiect.
Avem aici de a face cu o teorie a TAT-ului propusă pe baza
îfiniției procesului TAT înțeles ca „ansamblul mecanismelor
entale angajate în această situație unică în care subiectului i se
ne să imagineze o povestire pornind de la o planșă" (ibid).

V. Shentoubși N. Rausch de Traubenberg, Tests de projection de la personnalite, Encycl.


Med. Chir, 1982, 37190 A 10, 1-14.

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


156 Cei trei parametri care definesc situația (materialul, cerința,
prezența examinatorului) pot fi asimilați unei situații de conflict
în cadrul căreia se confruntă principii sau poziții contradictorii:
„... există conflict acolo unde se confruntă, ca și în acest caz: prin­
cipiul plăcerii și principiul realității, reprezentarea lucrului și re­
prezentarea cuvântului, identitatea de percepție și identitatea de
gândire, dorința și apărarea, cu alte cuvinte, imperativele con­
știente și inconștiente" (ibid).
încă din 1970, V. Shentoub și R. Debray55 au completat teoria
procesului TAT propunând o analiză a materialului din punctul
de vedere al conținutului manifest și al conținutului latent, realizând
primul demers de acest gen, deoarece, până atunci, cercetările se
concentraseră mai degrabă pe povestirile create de subiecți.
Ipoteza fundamentală este că planșele TAT reprezintă situa­
ții ce au legătură cu conflicte universale și în special cu conflic­
tul oedipian: aproape toate planșele se referă la diferența de ge­
nerații și/sau la diferența dintre sexe.
Pentru fiecare planșă se diferențiază un conținut manifest care
descrie esențialul elementelor prezentate și un conținut latent
care poate reactiva o problematică sau alta.

Conținuturi manifeste și conținuturi latente în planșele TAT56

PLANȘA 1
Manifest: Un băiat, care stă cu capul sprijinit în mâini, se uită la o vioară
așezată în fața lui.

55 V. Shentoub și R. Debray, Fondements theorique du processus TAT, Bull. Psychoi


1970 - 1971, XXVI, 292 (12-15), 897-903.
56 Pentru o analiză mai aprofundată a conținuturilor manifeste și latente, vezi F. Brelet-Foulard,
C. Chabert (sub coordonarea lui), Nouveau manuel du TAT; approche psychanalytique, Paris,
Dunod, 2003.

DIDIER ANZ1EU
Latent: Trimite la imaginea unui copil; accentul se pune deci pe imaturita- 157
'4m funcțională în fața unui obiect de adult.
Conflictul se poate referi la dificultatea, poate chiar imposibilitatea, de a
țțrtiliya acel obiect în viitorul foarte apropiat, cu două extreme: poziția depresi­
ei (incapacitate, neputință) și poziția megalomanică (omnipotență).

PLANȘA 2
;• Manifest: „Scenă câmpenească". Un bărbat cu un cal, o femeie rezemată de
. ftn copac, o tânără în prim-plan ține în mână niște cărți.
Latent: Trimite la triunghiul oedipian: tată-mamă-fiică, dar fără noțiunea
^li'imaturitate funcțională.
țit Conflictul se poate referi la poziția tinerei față de cuplu, fapt obiectivat la
tilvelul conținutului manifest prin diferența dintre cele două planuri. Fiecare
personaj poate fi perceput ca fiind asigurat în felul său.

’ PLANȘA 3BM
Manifest: O persoană ghemuită la picioarele unei canapele (sex și vârstă ne­
determinate, obiect neclar).
Latent: Trimite la poziția depresivă prin expresia corporală.

1 PLANȘA 4
h Manifest: O femeie lângă un bărbat care se întoarce cu spatele (diferență de
wtx, dar nu de generație).
Latent: Trimite la o relație de cuplu evident conflictuală cu doi poli: agresi-
,mtate-tandrețe.

< PLANȘA 5
j' Manifest: O femeie de vârstă medie, cu mâna pe clanța unei uși, privește în
_«tteriorul unei camere.
I Latent: Trimite la o imagine feminină (maternă) care intră și privește.

Metode proiective "TAT („Thematic Apperception Test")


158 PLANȘA 6BM
Manifest-, Un bărbat, cu fața spre privitor, îngrijorat și o femeie în vârstă care
privește în altă parte (diferență de sex și diferență de generație).
Latent: Trimite la o relație mamă-fiu într-un context de nefericire. Con­
flictul se poate lega de interzicerea apropierii oedipiene obiectivate la nive­
lul imaginii prin spațiul care separă cele două personaje, dar și prin poziția
acestora.

PLANȘA 7BM
Manifest: Două capete de bărbați unul lângă celălalt; cel „bătrân" este în­
tors către cel „tânăr", care se strâmbă (diferență de generație, nu există dife­
rență de sex și nici imaturitate funcțională).
Latent: Apropiere de tipul tată-fiu, într-un context de reticență a fiului la
nivelul ideilor (lipsa corpurilor).
Conflictul se poate lega de apropierea dintre aceste două personaje cu doi
poli: tandrețe-opoziție.

PLANȘA 8BM
Manifest: Un bărbat culcat, doi bărbați aplecați asupra lui cu un instrument. în
prim-plan, un băiat singur care stă cu spatele la scenă și o pușcă (fără diferență de
sex sau de generații, fără imaturitate funcțională).
Latent: Trimite la o scenă de agresivitate deschisă, prezentând bărbați adulți
și un adolescent într-un context de poziții contrastate activ/pasiv.
Conflictul se poate lega de scena de agresivitate deschisă din planul doi, în
raport cu băiatul și pușca din primul plan. Trimite la problema agresivității
corporale, care poate fi trăită la nivelul castrării sau la nivelul distrugerii.

PLANȘA 6GF
Manifest: O femeie tânără așezată în prim-plan se întoarce spre un bărbat
care se apleacă spre ea (fără diferență marcată de generație, diferență de sex)

DIDIER ANZIEU
Latent'- Trimite la o relație heterosexuală într-un context de dorință libidinală 159
*de apărare împotriva dorinței (inclusiv culpabilitatea). Dorința este obiectiva-
prin nușcsres unuia Cavie ceicUcut, iar apdrarea ^rm separarea |^idnun±or.
£-• Apropierea oedipiană este în același timp oferită și interzisă.

| PLANȘA 7GF
L Manifest: O femeie, cu o carte în mână, aplecată către o fetiță cu un aer vi-
' sător, care ține o păpușă în brațe (diferență de generație, imaturitate funcțio-
ajală pentru fată).
J Latent: Trimite la o relație de tipul mamă-fiică într-un context de reticență
'(din partea fetiței (rivalitate, identificare). Conflictul se creează în jurul identi­
ficării cu mama, favorizată de aceasta.

I*' PLANȘA 9GF


Manifest: O tânără, în spatele unui copac, cu niște obiecte în mână, pri-
Vește o a doua tânără care fuge într-un plan inferior (fără diferență de ge-
Iterație sau de sex, fără imaturitate funcțională).
Latent: Trimite la o situație de rivalitate feminină într-un context drama­
tizat. Conflictul se poate crea în jurul rivalității feminine accentuate la nive-
il materialului prin asemănarea dintre cele două femei și prin faptul că una
Ore să supravegheze fuga celeilalte.

PLANȘA 10
Manifest: Un cuplu îmbrățișat (se văd doar fețele; contrastul alb-negru este
V accentuat).
$ Latent: Trimite la exprimarea libidinală la nivelul cuplului. Imaginea este
J. extrem de neclară și, prin urmare, se pot da diferite interpretări cu privire la
f, sexul și vârsta celor două personaje.
ffi Fantezia poate, de asemenea, să țină cont de haloul dramatic obiectivat de
& contrastul alb-negru.

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


160 PLANȘA 11
Manifest: Peisaj haotic cu contraste vii de umbre și lumină, văzut de sus (de­
taliu în stânga: ca un dragon sau șarpe).
Latent: Reactivarea unei problematici pregenitale. Unele elemente mai struc­
turate (pod, drum...) pot permite ridicarea către un nivel mai puțin arhaic (re-
gresie posibilă sau nu).

PLANȘA 13MF
Manifest: O femeie culcată, cu pieptul dezgolit, și un bărbat în prim-plan,
cu brațul acoperindu-i fața.
Latent: Trimite la exprimarea sexualității și a agresivității în cuplu.

PLANȘA 13B
Manifest: Un băiețel așezat pe pragul unei cabane făcute din scânduri de lemn
prost îmbinate între ele (contrast: lumină în exterior, interior foarte întunecat).
Latent: Trimite la capacitatea de a fi singur, accentul punându-se aici pe ima-
turitatea funcțională (imaginea unui copil) și pe precaritatea refugiului matern
simbolizat de cabană (capacitatea de a fantasma obiectul absent).

PLANȘA 19
Manifest: Imagine „suprarealistă" de casă sub zăpadă sau de vapor în fur­
tună, cu fantome, valuri...
Latent: Reactivarea unei problematici pregenitale. Stimulul poate să evoce
un conținut și un mediu ce permit proiecția obiectului bun și a obiectului rău
Planșa împinge la regresie și la evocarea fantasmelor fobogene.

PLANȘA 16
Manifest: „Mână liberă" dată subiectului.
Latent: Trimite la modul în care subiectul își structurează obiectele prix'ile-
giate și la relațiile pe care le stabilește cu acestea (nivelul la care se plasează;
greutatea și impactul procedeelor defensive).

DIDIER ANZIEU
«U în absența unui suport vizual, elementele transferențiale pot deveni preg- 161

Mante.

||^ Pe fiecare dată când începem analiza povestirilor oferite de


iect, punem față în față problematica abordată și conținutul
t solicitat în mod preferențial de planșe. în cele mai bune
uri, observăm o corespondență între conținutul latent al dis-
sului subiectului și conținutul latent al materialului. Abateri­
le mai mult sau mai puțin importante, dificultățile sau imposi­
bilitățile de situare la cel mai evoluat nivel conflictual conduc la
y»ci zarea registrului în care se menține subiectul: în ciuda ape-
Jftlui oedipian al TAT-ului, trebuie să reținem că unele planșe,
i#ai ambigue, pot favoriza apariția unor problematici mai regre­
sive sau chiar arhaice. Evaluarea trebuie să țină cont de aceste
variații uneori subtile din stimulările produse de material.
«■ Astfel, în planșa 1 recunoașterea și elaborarea problematicii
(angoasa de castrare) presupun o diferențiere solidă între subiect
pi obiect; când procesele de individuație sunt perturbate, accen-
se pune pe dificultățile, chiar pe incapacitatea de a pune o re-
prezentare a subiectului unificat în fața unui obiect a cărui inte­
gritate nu ar fi amenințată: dovadă stau temele instrumentelor
iparte, bizareriile din perceperea personajului („are un ochi des-
fhis, iar celălalt este închis") sau percepțiile false (neidentifica-
jpa obiectelor: „un băiat în fața unei mașini").
în planșa 2 situația oedipiană nu este întotdeauna pusă în sce-
Msau nu își manifestă dimensiunea organizatoare: atunci apa-
ffeo pseudotriangulare, fie prin telescoparea rolurilor (două per-
Pfeaje formează unul singur: „fetița, în față, se vede..."), fie
ftentr-im clivaj între un obiect bun și imul rău care se substituie
inferenței dintre sexe; cu excepția cazului în care se evocă o re-

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


162 lație duală prin scotomizarea celui de-al treilea personaj. în aceste
cazuri, dominanta pregenitală a problematicii este evidentă.
Planșa 5 trimite la relația cu imaginea maternă, dar aceasta
poate fi tratată în contexte foarte diferite: într-un registru oedi-
pian, planșa reactivează curiozitatea sexuală (și fantasmele cu
privire la scena primitivă) și culpabilitatea pe care o naște aceas­
ta, ambele fiind condensate în privirea personajului feminin care,
în imagine, pătrunde într-o cameră.
în alte contexte, de pildă în absența unei interiorizări suficien­
te a Supraeului, câmpul asociativ este invadat de o imago maternă
intruzivă și persecutoare, chiar ucigătoare. Privirea femeii nu mai
este integrată într-un sistem conflictual intern; mișcări pulsionale
agresive sunt proiectate asupra personajului reprezentat, în can­
tități impresionante, antrenând o deformare a realului și un torent
de reprezentări masive („are o privire rea, plină de ură").
Planșa 7GF pune accentul pe procesele identificatorii din ca­
drul relației mamă-fiică și, în același timp, trezește reprezentări
și afecte legate de interacțiunile precoce mamă-copil: de exem­
plu, subiectul se concentrează pe modul în care fetița ține bebe­
lușul, oferind asociații importante asupra modului în care a trăit,
ceea ce Winnicott numește susținere (holding) („fetița nu pare să
țină păpușa... parcă vrea să-i dea drumul, de altfel, privește în
altă parte, nu o interesează").
Planșa 8BM poate fi tratată în termeni oedipieni: agresivitate,
culpabilitate față de imaginea paternă, angoasă de castrare..., dar
în contexte mai puțin evoluate încărcătura de agresivitate mult
mai intensă hrănește fantasme de relații sadomasochiste (scene de
tortură) sau fac problematica să basculeze către distrugere și că­
tre angoasa de asimilare. Dezintricarea pulsională este atunci ma­
joră, legăturile sunt rupte, reprezentările sunt masive și crude.

DIDIER ANZIEU

J
Planșa 9GF solicită la cel mai evoluat nivel evocarea unui con- 163
ict de rivalitate între două femei din aceeași generație; dar când
lișcările pulsionale agresive sunt prea puternice, ele dau naște-
► unor reprezentări ale unei imago maternă persecutoare sau
ăgătoare (de pildă tema supravegherii sau tema înecului); me­
iul (marea dezlănțuită, vijelia, cerul în furtună) este cel care de-
ne suportul pentru proiecția unui obiect rău.
: într-un alt context, când reperele identificatorii sunt mai pu­
ii solide, asemănarea manifestă dintre cele două fete îngreunea-
1procesul de diferențiere dintre ele și confuzia identităților de-
ine evidentă.
Planșa 10 este exemplară pentru a arăta diversitatea registrelor
snflictuale pe care este capabilă să o reactiveze: la nivelul cel mai
jpluat, ea permite evocarea legăturii dintre tandrețe și libido, sub-
îiind astfel elaborarea și declinul conflictului oedipian. Acesta
)are „la cald" în evocarea curiozității sexuale, a scenariilor baza-
pe fantasme ale scenei primitive, sau prin dorința de a separa
iplul parental, cu excepția cazului în care sunt puse în scenă
>ropieri filiale (oedip pozitiv sau negativ), la adăpost de refula-
^caz în care dimensiunea sexuală incestuoasă este îndepărtată.
Uneori, aspectul narcisic (sau pervers) al relației homosexua-
s.este cel care domină căutarea unei imagini de sine ideale
/sau negarea diferenței, care este insuportabilă pentru subiect.
• în cele din urmă, dincolo de evocările relațiilor în oglindă, în
JBastă planșă poate fi adusă în prim-plan imaginea propriului
trp: acele părți ale figurii care sunt în umbră (conținut mani­
at) nu pot fi reconstituite și integrate într-o reprezentare com­
ată de subiecții care suferă de angoasă de fragmentare sau de
îzintegrare: absența figurării interne a unui obiect total face im-
Jsibilă reconstruirea acestuia plecând de la un stimul parțial.

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


164 Planșele 4, 6BM, 6GF, 7BM, structurate în mod clar de dife­
rența de sexe și/sau de generații, se pretează mai puțin la aso­
cieri regresive. Cu toate acestea, caracteristica lor relațională care
privilegiază o apropiere duală lasă loc pentru manifestări de an­
goasă adeseori intense, când subiectul nu reușește să se situeze
în raport cu o imagine parentală resimțită ca periculoasă prin
puterea sau proximitatea acesteia: observăm revărsări pulsiona-
le, emergențe ale proceselor primare (fantasme incestuoase, fan­
tasme de distrugere) sau chiar o inhibare invalidantă care do­
vedește imposibilitatea de metabolizare a conflictelor.
Planșele 3BM și 13B trimit de la bun început la o problemati­
că de pierdere a obiectului. Atunci când accesul la ambivalență
nu a fost posibil, subiecții regresează spre o poziție schizo-pa-
ranoidă în sensul dat de M. Klein (planșa 3BM: temele întemni­
țării, ale persecuției) sau se apără împotriva angoasei într-o ma­
nieră maniacală (planșa 13B, nerecunoașterea sărăciei copilului
sau a precarității mediului). Cele două planșe testează posibili­
tățile subiectului de a-și menține continuitatea sentimentului de
a exista, în timp ce obiectul este pierdut (planșa 3BM) sau ab­
sent (planșa 13B), ceea ce presupune interiorizarea acestui obiect
și legarea pulsiunilor agresive cu pulsiunile libidinale.
Când aceste condiții nu sunt îndeplinite, planșele dau ocazia
apariției unor teme de distrugere (planșa 3BM), unor reprezen­
tări și/sau unor apărări masive (planșa 13B, abandon, sărăcie ex­
tremă sau negare a angoasei și a depresiei).
Se observă, de asemenea, organizări de stil operator (în sen­
sul dat de P. Marty) în banalizarea excesivă a situațiilor a căror
conotație depresivă este complet absentă.
în cele mai bune cazuri, subiectul este capabil să evoce o temă
depresivă scoțând în evidență asocierea dintre reprezentarea

DIDIER ANZIEU
|prderii obiectului și afectele care sunt legate de aceasta. In acest 165
povestirea se derulează într-o temporalitate integrată efec-
iar posibilitatea de a se desprinde de ea (de a face doliul) este
Ipoiectată în viitor.

Be Exemplu: planșa 3BM: „Ar fi utilă o legendă... îmi pot imagina că este un
:9hv... care a avut o dezamăgire în dragoste, 13-14 ani, și care a încercat să își
B&g venele. ++ (?) A! Apoi cred că trebuie, își dă seama că sângele nu mai curge,
&Kse oprește, deci înțelege că nu se moare chiar așa de ușor și, ca să nu fie ri-
■Biml. încearcă să șteargă urmele acestei mici drame adolescentine ca să nu fie
Mptat și să nu se râdă de el".

■T* Aceste câteva exemple nu epuizează toate variantele, nume-


BBtSe, ale reacțiilor posibile la diferitele planșe ale TAT. Dorim
Bl subliniem diversitatea lor, care scoate la iveală tot atâtea ca-
țpri câte moduri de funcționare psihică există.
Referirea la conținutul latent al materialului permite situa­
ția subiectului prin aprecierea diferitelor registre conflictuale
gcare își poate permite să le abordeze. Această evaluare este
ICisivă pentru ipoteza unui diagnostic în cazul în care consi-
îrăm că fiecărui tip de organizare psihopatologică îi corespun-
o problematică dominantă: de pildă, nevrozele se caracteri-
ază prin avatarurile conflictului oedipian, angoasa de castrare
^probleme la nivelul identificărilor secundare; psihozele se
esc mai degrabă prin angoasa de fragmentare, preocupă-
te esențiale trimit la problema identității subiectului, care nu
aușeșle sau are dificultăți în a se diferenția de celălalt, cu care
Menține o relație de tip fuzionai. Problematica stărilor-limită
Bte centrată pe pierderea obiectului, angoasa depresivă mobi­
lează mecanisme de apărare puternice, iar relația de obiect
Kmâne anaclitică.

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


166 Analiza conflictelor esențiale, a naturii angoasei și a modalită­
ților relațiilor de obiect permite astfel desprinderea problematicii
fiecărui subiect referitor la situațiile cu care îl confruntă testul.

5. Schema de cotare

A) După Ombredane. — Ombredane57 a încercat să facă sinte­


za lucrărilor lui Murray și Tomkins și a propus un sistem de co­
tare în șase coloane pentru fiecare povestire:
1. Teme și deznodăminte: rezumat;
2. Analiză formală;
3. Situația erou-anturaj: se vor preciza a) Eroul și personaje­
le din anturaj care exercită o influență asupra lui și b) Condiții­
le, așa cum le definește Tomkins, pentru fiecare;
4. Motivația: este vorba despre majoritatea variabilelor lui
Murray: nevoile eroului, precizând dacă simt principale sau sub­
sidiare, satisfăcute sau nesatisfăcute. Se vor preciza apoi obiec­
tul de care sunt legate aceste nevoi: ființă umană, lucru, idee
(bani, familie etc.) și modul de legătură: supraversiv (ființe uma­
ne superioare eroului) sau infraversiv (ființe inferioare).
5. Comportament: a) Tip de conduită: afectivă euforică, afec­
tivă disforică, activă, verbală, ideativă; b) Vector (după
Thomkins); c) Stil (cf. mai sus, p. 145, în legătură cu Murray);
6. Sistemul Eului: sistem sau mod de integrare a personalită­
ții (cu schițarea tendințelor patologice): predominanță a Supra-
eului (cu integrare sau conflict), a Eului (Eu ideal, narcisism sau
control de sine), a Se-ului; sentimente conexe: culpabilitate, in-

57 în Le diagnostic du caractere, Paris, Presses Universitaires de France, 1949, p. 156-164


(epuizat).

DIDIER ANZIEU
fcioritate; conflicte, compromisuri, refulare, fugă, regresie, per­ 167

misiune, nevroză etc.


; Munca de interpretare constă în studierea fiecărei coloane
filtru a desprinde caracteristicile principale, secundare sau ab-
te și, apoi, pentru a efectua sinteza acestor caracteristici, în
ial în cele două direcții în care TAT aduce ceva nou față de
schach: originea problemelor nerezolvate ale subiectului în
Ijtforia sa trăită și gradul său de adaptare la diversele tipuri de
ii interindividuale.
X, Utilizarea schemei lui Ombredane ne cere să păstrăm postu-
’Wele lui Murray: distincția dintre erou și anturaj, opoziția din-
„nevoi" și „presiuni".

“ B) După V Shentoub. — TAT este utilizat aici dintr-o perspec-


;|ivă clinică și dinamică. Metoda de analiză are la bază studiul
procedeelor utilizate în elaborarea povestirilor. Aceasta este fa-
’yiitată de utilizarea fișei de cotare a TAT care enunță și grupează
principalele categorii de procedee (cf. mai departe, p.169-171).
|rinia fișă de cotare datează din 1958; ea a suferit între timp nu-
Ieroase modificări, iar ultima variantă (2003), rezultat al mun-
i depuse de Grupul de cercetare în psihologie proiectivă al In-
tutului de Psihologie al Universității Rene-Descartes58,
inează considerabil decriptarea protocoalelor.
Aceste modificări succesive dovedesc legăturile dintre cer-
Ijj^tarea în metodologia proiectivă și evoluția conceptuală din
Psihologia clinică și patologică. Un nou câmp de intervenție
Sa deschis atunci când modurile de funcționare numite „limi-
au mobilizat interesul clinicienilor: clinica psihosomatică
S special studiile asupra personalităților narcisice i-au fă-
III»,
»BCf. Nouveau Manuel du 77ț7“(citat la p. 156).

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


168 cut pe R. Debray59 și F. Brelet60 să sublinieze insuficiențele fi­
șei precedente în ceea ce privește aceste organizări. Noua fișă
de cotare diferențiază în cadrul factorilor „Evitarea conflictu­
lui" pe aceia care se referă mai specific la conduite fobice (CI),
la gândirea operatorie în sensul dat de P. Marty (CF), la mo­
dalitățile de funcționare narcisică (CN), la apărările maniaca­
le (CM), la apărările de tip limită (CL).
Rezervând categorii speciale pentru modurile de funcționare
nonnevrotice și nonpsihotice, desprindem valența de interiori-
tate conflictuală a categoriilor A și B (Rigiditate, Labilitate), pen­
tru care se afirmă conotația mai clar nevrotică.
Cele două serii A și B sunt dedicate identificării acelor proce­
dee de elaborare a discursului care sunt susceptibile să aibă la
bază mecanisme de apărare nevrotice.
în seria Rigiditate (A), primii itemi subliniază recurgerea la
perceperea „obiectivă" a materialului drept apărare împotriva
apariției elementelor subiective: cu alte cuvinte, descrierile de­
taliate (AjJ, justificările interpretărilor prin detalii pun accen­
tul pe utilizarea realității obiective, adică externă, pentru a evi­
ta apariția reprezentărilor și a afectelor (ale realității interne)
reactivate de situație.
Aceste procedee, dacă formează trama conduitelor rigide, nu
aduc prejudicii valorii nevrotice sau nonnevrotice a mecanisme­
lor de apărare care le determină. Asociate cu procedee E de ti­
pul E1 _2 (perceperea detaliilor rare sau bizare cu sau fără justifi­
cări arbitrare), E13 (percepții false), ele sunt invadate de

59 R. Debray, „Le TAT en dinique psychosomatique. A propos du cas d'un jeune adoles­
cent asthmatique", Bull. Soc. fr. Rorschach et Meth. proj., 1978 (31), 83-92.
60 F. Brelet, „A propos du narcissisme dans le TAT1', Psychol. fr., 1981, 26 (1), 24-37; Le TAI
Fantasme etsituation projective, Dunod, 1986.

DIDIER ANZIEU
cesele primare care vin să deformeze percepțiile (de pildă în 169

anizările paranoice).

B
Conotația lor nevrotică este confirmată de asocierea lor cu alte
Wocedee A3 care trimit în mod foarte specific la mecanisme ob-
Jtesionale: de pildă, îndoiala se traduce în TAT prin prezența unui
Wimăr mare de precauții verbale (A31: „poate, se pare că..."),
jyrin ezitarea între interpretări diferite (A31: teme multiple cu di-
Mfcultăți în alegerea sau favorizarea uneia dintre ele).
Modul de gândire obsesional transpare prin gândire îndelun-
wă și ruminație (A31) care arată caracterul obsesiv al ideilor la
||lfi subiect încurcat într-un sistem care îl menține într-o poziție
!»i^seori extrem de invalidantă, căci orice luare a unei decizii este
Wtireroasă și pare intolerabilă din cauza ambivalenței excesive,
ifo .1 Dificultățile în manevrarea agresivității se traduc prin itemi
Mari, cum ar fi pendulările între exprimare pulsională și apăra-
■&’(A2^) și formațiunile reacționale (A3 J, ambele marcând in­
tensitatea culpabilității legate de orice manifestare pulsională.
Alături de îndoială și formațiunea reacțională, izolarea (A^)
IHOnstituie unul dintre mecanismele de apărare majore ale nevro-
MKi obsesionale: ea se traduce în TAT prin mai multe procedee
Inie subliniază ruptura, negarea legăturii dintre reprezentări sau
Bntre reprezentări și afecte: schimbarea bruscă de direcție în
(Ursul povestirii arată ruptura dintre două asocieri, izolarea per-
pnajelor dovedește nerecunoașterea legăturilor dintre protago­
niști și deci dintre reprezentările și afectele pe care le exprimă;
fetelectualizarea (A2 2) și afectele exprimate a minima (A^) sunt
livada eforturilor făcute în sensul separării reprezentărilor de
sectele care le sunt asociate.
Intensitatea nevrotică a acestor procedee este confirmată de
•rezența acelor procedee care sunt garanția capacităților de in-

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


170

Fișă de interpretare TAT (2002)

Seria A Seria B
Rigiditate Labilitate
Al Referire la realitatea externă Bl Investirea relației
Al-1: Descriere cu insistență pe detalii cu sau Bl-1: Accent pus pe relațiile interpersonale,
fără justificarea interpretării Al-2: Precizări: punere sub formă de dialog Bl-2: Introducerea
temporală-spațială-cifrată Al-3: Referințe de personaje care nu apar în imagine Bl-3:
sociale, la bunul simț și la morală Al 4: Exprimarea de afecte
Referințe literare, culturale
B2 Dramatizare
B2-1: Intrare directă în exprimare; Exclamații;
Comentarii personale.- Teatralism; Povestire cu
reveniri în actualitate B2-2: Afecte puternice sau
A2 Investirea realității interne exagerate B2-3: Reprezentări și/sau afecte
A2-1: Recurgerea la fictiv, la vis A2-2: contrastate - Pendulări între dorințe
Intelectualizare A2-3: Denegare A2-4: Accent contradictorii B2-4: Reprezentări de acțiuni
pus pe conflictele intrapersonale - Pendulare asociate sau nu cu stări emoționale de frică,
între expresia pulsională și apărare catastrofă, vertij...

B3 Procedee de tip isteric


B3-1: Evidențierea afectelor în serviciul refulării
A3 Procedee de tip obsesional reprezentărilor B3-2: Erotizarea relațiilor,
A3-1: îndoială: precauții verbale, ezitare între simbolism transparent, detalii narcisice cu
interpretări diferite, ruminații A3-2: Anulare valoare de seducție B3-3: Labilitate în identificări
A3-3: Formațiune reacțională A3-4: Izolare intre
reprezentări sau între reprezentare și afect -
Afect minimal

DIDIER ANZIEU
171

Seria C Seria E
Evitarea conflictului _______ Emergența proceselor primare_______
P-- CF Suprainvestirea realității externe El Alterarea percepției
^Accent pus pe cotidian, pe realitate, pe „a El-1: Scotom al obiectului manifest El-2:
Referință blocată la realitatea externa CF-2: Perceperea de detalii rare sau ciudate cu sau fără
îtede circumstanță, referiri la norme exterioare justificare arbitrară El~3: Percepții senzoriale -
Percepții false El-4: Perceprea de obiecte
CI Inhibiție deteriorate sau de personaje bolnave, cu forme
Tendință generală la restricție (timp de latență greu definite
|&/sau tăceri lungi în cadrul povestirilor, E2 Masivitatea proiecției
tia de a pune întrebări, tendință refuz, E2-1: Inadecvare a temei la stimul -
fc)Cl-2: Motive de conflicte neprecizate, Perseverență - Fabulație în afara imaginii -
dizare, anonimatul personajelor CI-3: Elemente Simbolism ermetic E2-2: Evocarea obiectului rău,
ibgene urmate sau precedate de opriri în temă de persecuție, căutare arbitrară a
intenționalității imaginii și/sau a fizionomiilor
sau atitudinilor - Idealizare de tip
f CN Investire narcisică megalomaniac E2-3: Exprimări de afecte și/sau
|:,.Accent pus pe simțirea subiectivă - Referințe de reprezentări masive - Exprimări crude, legate
onale CN-2: Detalii narcisice - Idealizarea de o tematică sexuală sau agresivă
fezentării de sine și/sau a reprezentării de
£t (valență + sau -) CN-3: Reprezentare sub E3 Dezorganizarea reperelor identitare sau
de tablou - Afect-titlu - Postură obiectale
nifjcativă a afectelor CN-4: Insistență asupra E3-1: Confuzie a identităților - Telescoparea
felor și contururilor și asupra calităților rolurilor E3-2: Instabilitatea obiectelor E3-3:
sonale CN-5: Relații speculare Dezorganizare temporală, spațială sau a
cauzalității logice
CL Instabilitatea limitelor
X: Porozitatea limitelor (între narator/subiect al E4 Alterarea discursului
estirii; între interior/exterior...) CL-2: Sprijin pe E4-1: Tulburări de sintaxă - greșeli verbale E4-2:
Sept și/sau senzorial CL-3: Heterogenitatea Nehotărâre, discurs vag E4-3: Asocieri scurte
lurilor de funcționare (intem/extem; E4-4: Asocieri prin vecinătate, prin consonanță,
®ptiv/simbolic; concret/abstract...) CL-4: Clivaj vorbărie fără șir...

CM Procedee antidepresive
”1; Accent pus pe funcția de sprijin a obiectului
Bnță + sau -) - Apel la clinician CM-2:
^instabilitatea identificărilor CM-3: Piruete,
rapide, ironie, umor

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


172 teriorizare ale subiectului: accentul pus pe conflictele intraper-
sonale (A2_4)/ dar și denegarea (A2_3) și insistența pe caracterul
fictiv (A21). Prin recurgerea la astfel de conduite, subiectul dez­
văluie conștiința faptului că interpretează și, prin asta, distinc­
ția pe care o stabilește între interior și exterior, între înăuntru
și afară.
Atunci când procedeele din seria A sunt operante, ele sunt în­
soțite de procedee A13, AM care, dacă sunt suficient reprezen­
tate, sunt dovada posibilităților de eliberare ale subiectului.
Pe versantul labil, procedeele Bj ocupă același loc și aceeași
funcție ca procedeele Ar
Procedeele B2/B3 scot în evidență utilizarea afectelor sau a
fanteziilor în scop defensiv, în principal în serviciul refulării.
Acestea caracterizează modurile de funcționare care, după exem­
plul organizărilor isterice, valorizează subiectivul, simțirea, emo­
ția și anumite fantezii pentru a lupta împotriva apariției repre­
zentărilor penibile sau jenante. în această categorie intră toate
procedeele care dau discursului un tip de emfază teatrală (B2 v
povestire cu reveniri; B2 2, afecte exagerate; B2 ^, prezența teme­
lor de frică, de catastrofă... într-un context dramatizat).
Dincolo de aceste caracteristici manifeste se află refularea care
se traduce prin erotizarea relațiilor, tematica sexuală pregnantei
și simbolismul transparent (B^2). în aceste contexte, conflictul
intrapsihic este dramatizat prin scenarii în care personajele ex­
primă alternativ dorințe contradictorii (B2_3: reprezentări con-
strastate, alternanță între stări emoționale opuse, pendulări în­
tre dorințe contradictorii): astfel, în planșele care sugerează
apropieri libidinale unul dintre parteneri va fi purtătorul dorin­
ței, iar celălalt al interdicției, conflictul se leagă pe parcursul po­
vestirii între atracția și avansurile unuia, retragerea și reticențe-

DIDIER ANZIEU
■h celuilalt (evident, conflictul intrapsihic se traduce aici prin ac- 173

«bntiil pus pe relațiile interpersonale, Bjj).


■ț în cele din urmă, calitatea identificărilor este delimitată gră­
ite unor itemi specifici: itemul B^3 (labilitate în identificări) do-
■teripste dificultățile mai mult sau mai puțin importante întâlni-
Hâtîn alegerea identificărilor sexuale definite, pe când itemul B^2
sujetalii narcisice cu valoare de seducție) subliniază o dată în plus
yrtirsul narcisic al subiectului cu scopul de a seduce.
|L Aceste caracteristici, așa cum le rezumăm aici, sunt schema-
Ijfce: constelațiile formate prin asocierile de procedee aparținând
Wsor categorii diverse le dau semnificație și, mai ales, le confe-
W sau nu valoarea de a deprinde esențialul. De exemplu, o or-
^anizare de tip rigid (procedee A dominante) este făcută mai fle-
Mbilă prin prezența câtorva procedee labile (B), dovedind că
Mecanismele obsesionale nu blochează exprimarea și nu sunt in-
sftilidante dacă permit deschiderea către modalități mai labile de
îtaicționare. Asocierea procedeelor A sau B cu procedee CI (in-
•■Bbare) este adeseori dovada unei organizări mentale în care ac-
Biează nucleul fobie (organizare fobo-obsesională sau isterofi-
. în cele din urmă, infiltrarea dezorganizantă a procedeelor E
registrele A sau B scoate la iveală eșecul mecanismelor de apă-
tere nevrotice și riscurile de decompensare la subiecții copleșiți
We emergența proceselor primare.
seria Evitarea conflictului (C), procedeele CI trimit la mecanis-
'Jte de tip fobie: în această categorie, accentul se pune pe condui-
Mie și efectele inerente inhibiției nevrotice: îngrădirea exprimă-
(Cj.j: tendință generală la îngrădire; nevoia de a pune
mtrebări, tendință spre refuz), evitarea conflictelor (motive de
l^nflict ne precizate Ci_2), înclinația spre siderație și evocarea ele-
W?ntelor anxiogene (Cw).
•țț

Metode proiective • TAT („Thematic Apperception Test")


174 Aceste procedee se disting de cele din categoria F, care carac­
terizează modalitățile gândirii operatorii (în sensul dat de P.
Marty): realitatea externă este suprainvestită și ia cu adevărat lo­
cul unui spațiu intern care nu pare constituit în acest fel. Mani­
festul, concretul, fapticul, normativul vin să ascundă rezonanța
fantasmatică în povestiri plate și banalizate dincolo de orice li­
mită. Inhibiția este utilizată în excluderea oricărei referințe ima­
ginare; conflictualizarea este absentă, situațiile nu pot fi drama­
tizate, personajele sunt înțepenite într-un univers reificat fără să
asistăm la apariția vreunei forme de teatru intern.
Bineînțeles, aceste caracteristici se întâlnesc în mod excesiv
sau caricatural în protocoalele tipice, dar se pot manifesta cu o
amploare mai mare sau mai mică în constelații defensive varia­
te. Prezența procedeelor CF trebuie să fie identificată și evalua­
tă în măsura în care acestea sunt semnul unei secătuiri sau chiar
al unei sărăcii fantasmatice și afective alarmante. Amestecul de
procedee CF cu procedee de tipul A și B dovedește posibilități­
le subiectului de a funcționa în anumite momente într-un mod
nevrotic, chiar dacă acesta este uneori ineficient, ștafeta fiind
atunci preluată de organizări defensive mai puțin interiorizate.
Asocierea de procedee CF cu alte mecanisme din seria C sau cu
mecanisme din seria E indică o patologie mai clară, așa cum în­
tâlnim adeseori în clinica psihosomatică.
Lucrarea lui R. Debray61 despre bolnavii de diabet insulinode-
pendenți este exemplară din acest punct de vedere: fiecare pro­
tocol TAT este aici cotat cu minuțiozitate, ceea ce permite o apre­
ciere fină a modalităților de funcționare mentală pe care le poate
utiliza fiecare subiect. Constelațiile defensive sunt aici aprecia-

61R. Debray, L 'equilibrepsychosomatique, organisation mentale des diabetiques, Dunod, 1983

DIDIER ANZIEU
jale pun în evidență eforturile subiectului de a evita exprima­
ta oricărui conflict, propunând în locul acestuia o „reprezentare
trăirii subiective a eroului destinată să stârnească înțelegere și
mpatie: în loc să concure la punerea în scenă a conflictului pul-
BLonal
în special
în modimportanța fiecărei categorii:
labil sau controlat, autorul
ei tind (...) găsește cores-
la descrierea subti- 175
Bfondențe unorgradul
clarea între
și nuanțată de narcisice"
fantasme 62. somatică și diver-
dezorganizare
Itatea și calitatea organizării defensive așa cum apare ea în TAT;
icât decompensarea somatică este mai gravă, cu atât avem mai
aține mecanisme nevrotice prezente, acestea lăsând locul pro-
sdeelor de tip „operator".

’ocedeelor CN. Contrar tipului precedent, eficacitatea lor este

JpF. Brelet, „TAT et narcissisme; perspectives dynamiques et economiques", Psychologie


L francaise, număr special, 1983, „Techniques projectives 2", 28 (2), 119-123; Le TAT, Fan-
l tasme etsituation projective, Dunod, 1986.

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


176 foarte relativă: secundarizarea este foarte slabă, iar aparițiile pro­
cesului primar sunt numeroase și subliniază precaritatea și de­
vierile sistemului de gândire.
Procedeele E (apariția proceselor primare) capătă semnificații
diferite dacă sunt masiv reprezentate (caz în care se suspectea­
ză o organizare psihotică) sau dacă apar în număr mic (situație
care apare chiar și la personalități „normale"); dacă sunt asocia­
te cu mecanisme A și B (dovedind oscilări între o secundarizare
posibilă și apariția tranzitorie a proceselor primare) sau dacă în­
soțesc procedee C dominante (ce pun accentul pe absența capa­
cităților de interiorizare și pe punctele slabe ale funcționării pre-
conștientului).
Procedeele E subliniază întotdeauna prezența unor procese
regresive ce antrenează o alterare mai mult sau mai puțin impor­
tantă a povestirilor produse.
Primii itemi (între E11 și E^) exprimă slăbiciunile conduite­
lor perceptive: în funcție de importanța lor, observăm simple de­
rapaje rapid compensate sau o degradare importantă a raportu­
lui cu realul.
Itemii E3 dovedesc dificultăți notabile în reprezentarea de
sine: distincția dintre subiect și celălalt este precară (E3_1), înscrie­
rea temporală care definește continuitatea sentimentului de a
exista este ruptă (E^).
Deși toți itemii acestei serii se supun compulsiei la repetiție, ite­
mii E2 sunt cei care o subliniază cu maximum de acuitate în mă­
sura în care principiul realității nu mai este respectat și este inva­
dat de procesele primare. Tot așa, itemul E2_3 este dovada inundării
de către reprezentări și afecte masive, imposibil de stăpânit.
Itemii E4 privesc calitatea formală a discursului și dezvăluie
alterarea cursului gândirii.

DIDIER ANZIEU
în cele din urmă, itemul E2_2 se referă mai precis la conduite- 177
proiective de tip interpretativ sau direct paranoic.
> A doua parte a travaliului permite recapitularea datelor ana­
lei și aprecierea lizibilității protocolului: o lizibilitate bună (tip
b) este „sinonimă cu o relaționare armonioasă între structuri-
conștiente și cele inconștiente" (Shentoub, 1982), cu alte cuvin-
condițiile formulate (povestiri compuse, procedee suple și va­
ite, afecte nuanțate, rezonanță fantasmatică...) sunt îndeplinite.
Abilitatea se modifică (tip 2 ±) sau se degradează (tip 3+)
mei când supraîncărcarea economică antrenează un impact
itasmatic prea puternic, mobilizând apărări masive și invali-
ate.
Fiecărui tip de lizibilitate îi corespund moduri diferite de
icționare mentală: o lizibilitate de tip 1 cu câteva regresii de
2 definește o organizare nevrotică ce intră în variațiile nor-
lității. O lizibilitate dominantă de tip 2 trimite la un mod de
tcționare mai clar nevrotic: fie obsesional (dominanță A), fie
ric (dominanță B); în funcție de calitatea și eficacitatea meca-
naelor de apărare, lizibilitatea de tip 2 poate tinde fie spre ti-
. 1 (valență progresivă), fie spre tipul 3 (valență regresivă). Li-
ilitatea prevalentă de tip 3 se referă la modurile de funcționare
i patologice: psihoze (dominanță E), stări-limită grave (domi-
iță C și E).
:Să notăm faptul că problematica intervine puțin în fișa de co-
î: registrul conflictelor are importanță maximă, ipoteza lui V.
mtoub fiind că există o corespondență între calitatea lizibili-
i și nivelul problematicii. O lizibilitate „bună" dovedește o
undarizare reală bazată pe o relaționare ce operează între re-
zentări și afecte, fapt care presupune un joc al instanțelor în
lași timp suplu și elaborat, deci un nivel al problematicii evo-

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


178 luat în raportat cu modelul oedipian. O lizibilitate „medie" sub­
liniază lupta intensă dintre pulsiuni și mecanisme de apărare,
ușor de identificat prin alterarea parțială a discursului. Avata­
rurile unui conflict oedipian greșit elaborat apar clar în dificul­
tățile de manevrare a încărcăturilor pulsionale agresive și libi-
dinale, fapt care se traduce printr-un consum important de
energie pentru mobilizarea acelor mecanisme de apărare ce per­
mit o degajare parțială. O lizibilitate „mediocră" indică defecte
în funcționarea preconștientului, invadarea de către procese pri­
mare, mecanisme de apărare relativ arhaice, întreg ansamblul
trimițând la o problematică pregenitală. Tot așa se întâmplă cu
protocoalele puternic inhibate, lipsite de rezonanță fantasmati-
că: din cauza intensității, excitația pulsională este „tocită" glo­
bal în măsura în care nicio figurare nu este posibilă.
Obiectivul acestei fișe de cotare este să conducă la ipoteza pri­
vind organizarea structurală, adică „modul dominant și presu­
pus a fi cel obișnuit de funcționare mentală a subiectului în fața
conflictelor" (Shentoub, 1982).
Pe scurt, demersul de analiză a unui protocol TAT conține trei
etape:
1) Analiza planșă cu planșă: pentru fiecare, decriptarea proce­
deelor, evaluarea lizibilității, a problematicii (cu referire la con­
ținutul latent al materialului).
2) Fișa de cotare, odată completată, permite recapitularea in­
formațiilor furnizate în etapa precedentă: apreciere, în funcție de
categoriile dominante, a modalităților de funcționare psihică: or­
ganizări normale, nevrotice (A și B), stări-limită (C, E), organi­
zări psihotice (E).
Bineînțeles, corespondențele citate mai sus sunt teoretice: in­
teresul constă în evaluarea interacțiunilor și a valorii diferitelor

DIDIER ANZIEU
ihâpiiri de procedee identificate. Doar asocierile de categorii per- 179
£iit acordarea tuturor semnificațiilor prezenței fiecăruia.
, 3) Sinteza datelor respectă, in general, următorul plan:
’ — caracteristici generale ale protocolului („flash");

f
— organizare defensivă;
>— registru al conflictelor, natura angoasei, problematica;
— ipoteză de diagnostic.

Testele derivate din TAT

— Symonds a creat un TAT pentru adolescenți, cu aplicare și


■pterpretare identice cu cele al TAT-ului, dar cu 20 de planșe care
SwHițin personaje cu trăsături de adolescenți sau adolescente.
— L. Bellak a propus un test tematic destinat persoanelor în
Wfirstă: Senior Apperception Technique (1973, revizuit în 1985).
.pk — Testul celor patru imagini de Van Lennep63 a fost publicat în
'1^39 și 1947, dar psihologul olandez afirmă că a fost creat încă
Iglfai 1930, cu mult înainte de inventarea TAT. Se distinge de TAT
material și instrucțiuni: planșele sunt color; există doar pa-
SfU planșe, pe care subiectul trebuie să le combine într-o singură
povestire; subiectul dispune de o jumătate de oră pentru a scrie el
Mhsuși povestirea. Administrarea și interpretarea sunt identice cu
Bple propuse de Murray pentru TAT. Imaginile sunt prezentate
■h aceeași ordine și într-un interval de timp eventual limitat, dar
■pbiectul le poate pune în povestire în ce ordine vrea el. Prima
abprezintă două persoane singure într-o cameră; a doua, un dor-
■W°r gol; a treia, o persoană singură pe o stradă, în ploaie; a pa-

PCf. două articole ale autorului cu privire la validarea testului său: Rev. Psych. app., 1953,
|™r. 3, p. 352, și 1955, nr. 4, p. 265, și capitolul VI din H. și G. Anderson (citat la p. 357).

Metode proiective • TAT („Thematic Apperception Test")


180 tra, un teren de tenis, cu doi jucători, doi spectatori și două spec­
tatoare. Testul există în două versiuni, una pentru bărbați și alta
pentru femei. O lucrare a lui H. Beauchesne a scos în evidență
valoarea proiectivă scăzută a acestui test: faptul că subiectul este
obligat să scrie povestirea și să facă sinteza celor patru imagini
îi întărește procesele secundare și controlul Eului, în detrimen­
tul proceselor inconștiente. Este mai degrabă un test de cunoaș­
tere a limbii materne.
— Testul Filmic Tematic (TFT)64 a fost elaborat în Franța, în
1955, de Cohen-Seat, Bremont și Richard. TFT își dorește să fie
un TAT cu prezentare filmică. Un fragment durează 1-2 minute
și conține 5-15 imagini ambigue (în 16 mm mut). Fiecare frag­
ment are mai multe versiuni: prelungirea duratei unei imagini,
derularea mai accentuată a unei acțiuni, introducerea unui plan
nou sau inversarea planurilor la montaj. Răspunsurile sunt cla­
sate în două tipuri: banalizare (interpretare afectiv neutră) și dra­
matizare (semnificație conflictuală a situației). Scopul testului
este să faciliteze investigarea anumitor probleme filmologice:
perceperea imaginilor, înțelegerea înlănțuirii lor, participarea
spectatorului etc.
— ORT (Object Relation Technique) al lui H. Philippson (1955)
este o variantă a TAT-ului, în care imaginile, simple jocuri de lu­
mini și umbre, evocă vagi siluete umane65.
Psihologul elvețian Enrest Boesch66 se inspiră din imagini
de Epinal. Pe o foaie împărțită în șase, primul pătrat conține
desenul unui băiat la plimbare — o pădure în dreapta, o casă

64 Cf. numărul special din RevueInternationale de Filmologie, 8, nr. 30-31,1959, și R. Gille, Le


test-film, Presses Universitaires de France, 1959.
65 Cf. Cahn, Bull. Psychol., 1963,17, facs. 2-7, 314-321.
66 „Un test prin desen", în Diagnostic du caractere, Paris, Presses Universitaires de France, 1949

DIDIER ANZIEU
, stânga, lac cu barcă în fundal — și îi cere subiectului să con- 181

dere acest desen începutul povestirii și să deseneze el conti-

B
Irea în celelalte pătrate. Acest procedeu poate fi repetat cu
rite începuturi, în funcție de problemele specifice fiecărui
ii.

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


182 văzut. Diferențele dintre desen și imaginea proiectată, văzută ra­
pid, ar scoate la iveală organizarea defensivă „precognitivă" a
subiectului.
Congo TAT. — Ombredane67 a studiat cu un TAT special ne­
grii din fostul Congo belgian (devenit Kinshasa, apoi Zair). El
nu a putut păstra din TAT-ul lui Murray decât planșele 3BM,
13BM și 14 și i-a cerut unui desenator să creeze în stil african 7
planșe destinate evocării mai ușoare a situațiilor-problemă ale
unui negru; mai departe, a adăugat alte planșe, fie desene, fie
fotografii, evocând atitudinea negrilor față de muncă, educație
și albi. Testul a fost prezentat cu planșe de format normal sau
cu proiecții mărite pe un ecran. Răspunsurile erau înregistrate
pe magnetofon, pentru a evita inexactitățile interpreților și blo­
cajul subiecților atunci când declarațiile lor erau notate în scris.
Instrucțiunile erau date pe măsură ce se dezvoltau povestirile
(Ce vezi? Cine este? Ce face? etc.), dialogul strâns cu subiectul
continuându-se până ce fiecare povestire ajungea la deznodă­
mânt. Ancheta nu era condusă pe planșă, ci pe grupuri de teme.
Cotarea protocoalelor era făcută în mod clasic: analiză formală
și analiza conținuturilor, dar în interpretarea finală tabloul per­
sonalității individuale ca sistem de nevoi, de presiuni și de tră­
sături în interrelaționarea dinamică devenea secundar în raport
cu influența atitudinilor sociale ale subiectului: față de autori­
tatea tatălui, a mamei, a șefilor, a unchiului matern, față de ce­
lălalt sex, de copii, de bătrâni, de strămoșii morți, față de boa­
lă, de muncă, de bani, de obligații și interdicții sociale, de situații
de responsabilitate, față de utilizarea fetișurilor, față de albi-

67 L 'exploration de la mentalite des Noirs: le Congo TAT, ediția 1, Bruxelles, 1954; ediț’e
nouă, Paris, Presses Universitaires de France, 1969.

DIDIER ANZIEU
jKtiri. distincția dintre erou și anturaj își pierde sensul: toate per- 183
■honajele exprimă atitudini la fel de interesante atunci când do-
maim să desprindem trăsăturile unei mentalități colective. Teme-
■h sunt analizate și din această perspectivă: Ombredane a
ȘBjonstatat că cel mai frecvent reveneau preocupările legate de
ILdnlter. de hrană, de furt, de exigențele mamei, ale unchiului
Mpaafpm. ale strămoșilor morți. Intr-o anchetă mai recentă făcu-
’Sft în Senegal și Camerun, F. Couchard (1972) a utilizat unele
Bnșe din TAT-ul lui Murray și al lui Ombredane, completate
planșe noi (vezi și p. 310).

» Teste tematice pentru copii

'â/j Locul testelor proiective în abordarea clinică a unui copil. — Uti-


Itearea testelor proiective în examinarea psihologică a copiilor
llSte mai răspândită și mai acceptată decât în clinica adultă. Cu
toate acestea, dacă lucrările legate de testul Rorschach abundă
At-diversitate și calitate (ne raportăm în special la lucrarea lui
Rausch de Traubenberg și M. F. Boizou Le test de Rorschach en
anmque infantile), exploatarea și elaborarea protocoalelor teste-
wMematice rămân empirice și rar teoretizate. Interesul metode-
proiective în clinica infantilă constă în aceea că ele constituie
Br mod de abordare și de investigare bogat în informații cu pri-
la funcționarea psihică a copilului, mod care, în plus, faci-
■fcază întâlnirea cu acesta, oferindu-i materialul și pretextul
a se exprima. De fapt, copilul apare în cursul consulta-
■W care îl privește în special prin simptome și prin discursul pe
B6 anturajul îl are despre el. Interviul clinic cu copilul nu este
agîa bun început cea mai simplă metodă de abordare, cu ex-
■HPția cazului în care clinicianul îi propune acestuia diverse ma-

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


184 teriale, jucării, hârtie, creioane, plastilină etc., care servesc drept
pretext sau suport pentru exprimare. Putem considera că teste­
le proiective joacă un rol similar, în măsura în care comunicarea
se stabilește prin medierea lor ca un al treilea obiect. Să subli­
niem încă de acum legătura dintre funcționarea solicitată de tes­
tele proiective și capacitatea de joc a copilului (în sensul de
playing dat de Winnicott).
Specificitatea testelor proiective la copil. — Testele proiective im­
plică o dublă solicitare a subiectului: perceptivă și proiectivă —
aceste teste fac apel, pe de-o parte, la mecanisme de adaptare la
realitatea obiectivă, care permit evidențierea utilizării adecvate
a percepțiilor într-o integrare socializantă a datelor din lumea re­
ală; pe de altă parte, aici sunt interpelate mecanisme proiective
care deschid calea exprimării subiective a individualității, chiar
a originalității copilului. Pentru el este mai ușor sau mai greu să
stabilească armonia dintre aceste două tipuri de procese distinc­
te și uneori divergente.
Cotarea este mai complexă decât la adulți. Trebuie studiate
caracteristicile individuale ale copilului, confruntându-le cu re­
pere schimbătoare, care sunt încontinuu modificate de dezvol­
tarea psihologică a individului. Dacă normele adulte sunt con­
testabile, ce putem spune despre modelele normative ale
funcționării psihice a copiilor? Nu dispunem — din fericire —
de tabele descriptive cu trăsăturile esențiale de comportament și
cu comportamentele psihice în funcție de vârstă și sex. Dar pe­
ricolul care planează asupra clinicianului este cel al adultomor-
fismului, mai ales atunci când trebuie să aprecieze caracteristi­
cile formale specifice materialului adus de copil. Testele
proiective și în special testele tematice se bazează pe limbajul
verbal: analiza discursului permite identificarea procesului răs-

DIDIER ANZIEU
tinsului, în punerea în cuvinte a scenelor reprezentate concret, 185
Susceptibile să dea naștere, pe căi asociative, unor reprezentări
taterne. Impactul și rezonanța materialului-test sunt văzute de
■ini ci an din punct de vedere economic și dinamic, dar studiul
Mișcărilor progresive și regresive, analiza proceselor primare și
fecundare devin delicate atunci când este vorba despre proto-
feale ale copiilor foarte mici. Piatra de temelie în cotarea teste-
br tematice, adică oscilarea și articularea dintre procesele pri­
mare și secundare, se dovedește atunci extrem de slabă,
fecepând din ce moment trebuie să așteptăm o predominanță a
fecundarizării gândirii? Putem oare vorbi despre invadare de că­
ite procesele primare atunci când e vorba despre copii foarte
feliei? Prin ce medieri, prin ce lipsă de mediere se trădează și se
feprimă procesele primare și procesele secundare?
Utilizarea metodelor proiective la copii ne face să acordăm o
jțenție sporită tuturor variabilelor susceptibile să intre în inter-
fețiune în situația proiectivă: este nevoie să ținem cont de pro-
Stiile noastre reacții, pe care nu le putem îneca în iluzia unei bu-
ifâvoințe absolute față de toți copiii, oricine ar fi aceștia. Când
hem de-a face cu un copil, nu evităm manifestările transferen-
lale și contratransferențiale inerente oricărei întâlniri clinice. Ob-
Ifervarea comportamentului copilului în timpul administrării tes-
felui este indispensabilă în măsura în care participarea lui,
teparte de a fi doar verbală, implică mobilizarea corpului. Cali-
fetea adaptării la situație și la test ne reține atenția, căci oferă in­
tonații despre capacitățile de conținere, despre posibilitățile
Bective de control al descărcărilor motorii (ce vor fi apreciate,
Ifeident, în funcție de vârstă). Modalitățile intervențiilor noastre
fcebuie să fie notate cu grijă, pentru a le putea sesiza importan-
fe, la fel și efectele pozitive sau negative ce facilitează exprima-

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


186 rea sau întăresc inhibiția și tendințele de a acționa. în cele din
urmă, tehnica de examinare a discursului (asupra căreia vom re­
veni ulterior) ne obligă să ne modificăm referințele nosografice,
nuanțându-le: dinamica schimbării se înscrie în mod necesar în
aprecierile noastre clinice, dând o greutate mai mare dimensiu­
nii de pronostic a evaluării-diagnostic.

TESTELE TEMATICE PENTRU COPII:


PREZENTARE GENERALĂ

„Teste tematice" desemnează testele proiective care, ca și


TAT, sunt constituite dintr-o serie de planșe ce reprezintă sce­
ne figurative trimițând la situații specifice: în general, instruc­
țiunile îi cer copilului să „spună o povestire în legătură cu ace­
le imagini".
Alegerea testului. — Dacă examenul psihologic se organizează
aproape întotdeauna în jurul administrării unui test de eficien­
ță și a unui test Rorschach, alegerea testului tematic nu este atât
de simplă; vârsta copilului joacă un rol în selecția pe care o face
clinicianul; de pildă, TAT este rezervat copiilor de cel puțin 9 ani,
DPI este greu aplicabil înainte de 7 ani, sceno-testul se adresea­
ză copiilor foarte mici sau celor care, utilizând cu greu limbajul
verbal, se pot exprima mai degrabă printr-un material de joc ce
permite o manipulare concretă a obiectelor (personaje, animale,
cuburi etc.), decât în fața unor planșe figurative.
Children's Apperception Test (CAT) și testul Patte Noire (Lăbu­
ță Neagră) (PN) sunt propuse copiilor între 4 și 10 ani, dar ți­
nând cont de lungimea procesului de administrare a PN și de
faptul că se bazează pe capacitățile de selecție ale copilului, îl
rezervăm copiilor mai mari ca vârstă sau mai maturi, în timp ce

DIDIER ANZIEU
■EAT este aplicat celor mai mici sau mai puțin stabili. în orice 187

aceste diferite teste nu sunt exclusive și pot fi aplicate mai


I' :e unui singur copil, fapt care permite o investigare mai
aunțită.
eferințe teoretice și principii elementare. — Un test proiectiv,
r dacă este conceput cu obiective precise, circumscrise de
elele teoretice ale autorului, se pretează totuși interpretări­
le orientări diferite: datele obținute sunt analizate și inter-
ite în funcție de cadrul teoretic ales de clinician drept perti-
; ca dovadă, utilizările variate ale CAT ca instrument de
aare a adaptării sau socializării copilului sau ca mijloc pri­
mat de înțelegere a modalităților de relații de obiect. în sine,
;st proiectiv nu implică în mod intrinsec sistemul teoretic ce
rdona interpretarea informațiilor pe care le aduce. în reali-
psihanaliza influențează în mod considerabil lucrările de-
|>re dezvoltarea normală și patologică a copilului; referințele la
»ncepte fundamentale pe care ea le definește sunt din ce în ce
ai frecvent utilizate și aplicate în tehnicile proiective, în măsu-
în care această perspectivă teoretică permite o abordare struc-
rală, dinamică și economică a funcționării psihice. Psihopato-
gia infantilă constituie și ea un cadru referențial care intervine
ai degrabă în momentul sintezei datelor psihologice și clinice:
te bine să ne temem de etichetele nosografice adeseori grăbite
u arbitrare care riscă să închidă copilul într-o cămașă de forță
re îl handicapează. De altfel, protocoalele obținute la testele te-
■Rhatice nu pot fi traduse sub formă de conduite simptomatice.
BB)iagnosticul se poate stabili și modifica succesiv, în funcție de
«Sosirea unor noi informații, care reorganizează sau nuanțează
■ Aprecierile inițiale. Nu este corect să interpretăm un test tematic
B sau să extragem un diagnostic din el pornind de la o unică apa-

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


188 riție a unui semn patognomic: o interpretare nu este valabilă de­
cât dacă este sprijinită de mai multe manifestări congruente.
în final, nu putem decât să insistăm asupra interesului, chiar a
necesității de a propune cel puțin două teste proiective unui copil:
Rorschach și un test tematic. Explorarea devine mai fină și mai per­
tinentă în măsura în care fiecare test servește drept contratest ce
luilalt, iar testele diferite solicită fațete diferite ale funcționării psi­
hice. Când cunoaștem mobilitatea și inconstanța psihicului infantil,
această dorință nu poate decât să capete forța unui principiu.
Teste tematice și fenomene tranziționale. —Am insistat deja asu
pra originalității situației proiective în dubla sa solicitare, ima­
ginară și perceptivă, fapt ce poate fi înțeles ca o cerere ușor pa­
radoxală: această caracteristică ne face să reflectăm asupra
similitudinii pe care o putem descoperi între interacțiunea me
canismelor puse în joc în fața testelor proiective și fenomenele
tranziționale descrise de Winnicott. A te putea situa în acest com­
promis — a proiecta fără a fi copleșit de fantasmele proprii, a te
adapta fără stereotipii, fără a bloca exprimarea subiectivă — pre­
supune, pentru copil, acceptarea paradoxului spațiului potențial
așa cum îl definește Winnicott: posibilitatea de a se juca cu aceas­
tă soluție intermediară, la mijloc de drum între real și imaginar,
marchează capacitatea de a se mișca în aria tranzițională despre
care ne putem întreba dacă nu cumva este zona privilegiată so­
licitată de testele proiective și, în mod special, de cele tematice.
Căci materialul, obiect real, concret, este investit cu semnificații
aduse de copil în funcție de subiectivitatea și de imaginarul său,
fără a-și pierde calitatea de obiect real. Acceptarea paradoxului
implică exact capacitatea de a face diferența dintre realitatea in­
ternă și cea externă, capacitate fundamentală în construirea și re­
cunoașterea unui spațiu psihic propriu.

DIDIER ANZIEU
t. Procesul de a spune o poveste jucându-se cu personajele din 189
iestele tematice, elaborând scenarii originale, dar în rezonanță
jul materialul propus, servindu-se de suportul simbolic al lim­
anului, constituie un indiciu prețios pentru capacitățile creatoa-
» ale unui copil și pentru existența în interiorul lui a unui spa­
tii psihic în care își au originea procesele de mentalizare. Invers,
feagățare pătimașă sau inhibatoare de elementele conținutului
hanifest al planșelor, o agitație motorie intensă, o incapacitate
Jbsolută de a se situa în spațiul de mijloc definit mai sus merg
direcția unei patologii care afectează procesele de simboliza­
te și elaborare.
B Capacitățile de ancorare și adaptare la real, conținutul manifest
imaterialului. — Nu trebuie totuși să minimizăm un aspect
hlitativ esențial în analiza protocoalelor pentru copii: este vor­
bă, de fapt, despre testarea integrării lor în realitate, care se
manifestă printr-o adecvare a reprezentărilor evocate la ima-
fcinile propuse. Evaluarea acestei aptitudini va fi nuanțată în
fancție de vârsta copilului, iar așteptările și exigențele clinicia-
RUlui se vor adapta în funcție de datele normative care țin de
iivelul de dezvoltare. Dacă aptitudinea de a percepe realita­
tea obiectivă a planșelor este fundamentală, ea nu devine cu
Bdevărat operantă decât dacă această realitate este investită și
fotată cu semnificații ale căror conotații subiective vin să îm-
logățească percepțiile cu aporturi fantasmatice și emoționale
țfecesare pentru a le traduce în termeni de reprezentări și afec-
Bb* In acest sens, cunoașterea materialului-test constituie un pi-
kot în jurul căruia clinicianul sesizează mișcările proiective și
jidaptative care servesc drept suport și intrigă pentru dezvol-
Jările imaginare, fantasmatice și afective ale fiecărui copil. No­
țiunile de conținut manifest și de conținut latent devin prețioa-

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


190 se în analiza materialului tocmai pentru că permit perceperea,
pe de o parte, a raportului copilului cu realitatea, în abaterile
mai mult sau mai puțin importante ale percepțiilor sale, și pe
de altă parte a modurilor de organizare a conflictelor reactiva­
te de situațiile prezentate.
Solicitările implicite ale materialului: conținutul latent. — Nici
CAT, nici PN nu au fost construite fără un a priori. Pentru Bel-
lak, dar și pentru Corman, psihanaliza a servit drept pânză de
fond pentru scenele reprezentate pe planșe: este vorba, de fie­
care dată, despre confruntarea copilului cu situații ce au la bază
conflictele esențiale ce marchează dezvoltarea libidinală. Apro­
fundarea ecourilor conținutului latent al materialului este un
semn de fidelitate față de autori: copilul este supus întâmplări­
lor din realitatea obiectivă, perceptivă a planșelor, dar și emer-
gențelor emoționale și fantasmatice interne reactivate chiar de
aceste planșe.
Obiectivul testelor proiective se poate deci defini ca fiind studiul
modului de a fi în lume al copilului în această dublă confrunta­
re cu excitările externe și interne, care, printr-o simbolizare une­
ori spectaculoasă, reproduce chiar modelul vieții. Psihologul tre­
buie să surprindă modul în care copilul se situează în raport cu
aceste exigențe, ce mijloace defensive îi permit să le facă față, în
ce măsură aceste mijloace sunt eficiente și favorizează o funcțio­
nare relativ armonioasă și echilibrată.
Prima grijă a clinicianului este să identifice manifestările
proceselor de individuație și de construire a unei identități sta­
bile la trecerea prin hazardurile de obiect. Reperarea și identi­
ficarea personajelor în cadrul diferențelor dintre sexe și al di­
ferențelor dintre generații permit situarea la nivelul
conflictelor, în funcție de cât de ușor sunt de localizat. Din

DIDIER ANZIEU
îtinct de vedere economic, noțiunea de cantitate de energie 191

iare extrem de importantă pentru înțelegerea gestionării pul-


îonale: încărcăturile agresive sau libidinale mobilizate permit
Iferceperea integrării mai mult sau mai puțin efective și ope-
inte a reprezentărilor pulsionale sau a impactului lor pertur­
bator, chiar dezorganizator. Caracterul verbal al rezultatelor
jjște dovada intrării copilului în domeniul simbolicului, prin
Itilizarea noilor capacități de metabolizare și elaborare a unei
linamici conflictuale.
De-a lungul drumului parcurs de la prima la ultima planșă se
îeionează, puțin câte puțin, modalitățile de funcționare psihică
le fiecărui copil: dincolo de tematică, marile linii ale strategii-
pr defensive sunt deja prezente și reperabile: inhibiția, fabula-
fea, labilitatea, rigiditatea se manifestă aici, printre altele, prin
feocedee care sunt aduse la zi de analiza discursului.
w- Fără a putea crea un sistem de cotare la fel de precis și elabo-
|rot ca pentru clinica adultului, ne putem referi la categorii sau
ÎBhdințe mari care constituie matricea organizărilor defensive vi-
Boare, deja cu discriminări posibile între mecanisme de ordin ne-
wrotic sau psihotic, sau chiar comportamental (vezi mai departe
■Rhnica de cotare).
B’ Să prezentăm pe scurt ce putem aștepta de la testele tematice:
B — aprecierea raportului pe care îl are copilul cu realitatea și
B «abilităților acestuia de a-și utiliza potențialul cognitiv;
B — identificarea capacităților copilului de a se juca între ima-
Hpnar și real, fără confuzie și fără a fi copleșit, ceea ce indică exis-
Bfența unui spațiu psihic propriu și a aptitudinilor probabile de
Bientalizare;
B — situarea copilului în ceea ce privește procesele de indivi-
Buație, diferențiere și identificare;

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


192 — sublinierea marilor linii ale organizării sale defensive;
— evaluarea registrului conflictelor și a capacităților de ela­
borare a acestora;
— analiza caracteristicilor esențiale ale imaginilor parentale
(distincția efectivă sau confuzia care le înglobează, diferențierea
sexuală clară sau identificarea lor vagă, modulările relațiilor sta­
bilite cu unul și/sau cu celălalt părinte în funcție de asemănări­
le și diferențele lor).

Planșa analoagă celor din CAT (Planșa rivalității fraterne)

DIDIER ANZIEU
HILDREN 'S APPERCEPTION TEST (CAT) 193

. Conceput de Leopold Bellak, CAT este destinat copiilor între


și 8 ani, pentru care materialul TAT-ului pare prea dificil din
juza confruntării cu situații relaționale adulte. CAT conține zece
lanșe reprezentând diferite animale; în mod clasic, considerăm
& proiecția este facilitată pentru copii de deplasarea pe lumea
pimalelor.
Leopold Bellak a propus o modificare a testului care înlo-
Uiește imaginile animale cu imagini umane: acest nou mate-
a fost testat printr-o comparare a rezultatelor obținute la
gle două formule, CAT clasic și CAT-H; rezultatele nu indică
Iferențe semnificative! Totuși putem, așa cum ne sfătuiește
©llak, să păstrăm CAT-H pentru copiii între 7 și 10 ani care
șcă să utilizeze caracterul „infantil" al CAT-ului ca pe o re-
istență. în Franța, nu se mai utilizează CAT-H, lucru pe care
^regretăm, căci acest test poate fi o soluție pentru cazurile
ind nu putem propune TAT.
Dacă cercetările și lucrările sunt relativ numeroase în SUA,
țiblicațiile în limba franceză sunt puține la număr și tratează în
gecial aspectul perceptiv și adaptativ al testului. într-un articol
1957, G. Boulanger-Balleyguier identifică referințele relațio-
țde ale materialului în raport cu conținutul manifest; este vor-
| despre o analiză descriptivă care prezintă interes deoarece de­
butează răspunsurile „normale" pe care le putem aștepta în
tticție de vârsta și sexul copiilor între 3 și 8 ani:
/ — planșele 2, 3, 4, 5 fac trimitere la relațiile cu părinții;
— planșele 1, 4, 5 fac trimitere la relațiile cu frații/surorile;
î ■— planșele 5, 6 fac trimitere la relațiile sexuale dintre părinți;
5„— planșa 7 face trimitere la agresivitate;

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


194 — planșa 10 face trimitere la învățarea curățeniei.
Observăm corespondența strânsă stabilită între realitatea
obiectivă a materialului și temele identificate.
Dar lectura materialului doar la primul nivel riscă să fie re-
ducționistă: studiul situațiilor rămâne superficial dacă se mulțu­
mește cu testarea adecvării temei furnizate de copil la caracteris­
ticile obiective ale stimulului. Astfel, este esențial să putem
desprinde și explica deformările și imprevizibilul percepției, la
fel ca utilizarea lor defensivă în raport cu conflictele, fantasme­
le și afectele reactivate. Aceasta este perspectiva din care unul
dintre noi (C. Chabert, 1980) a încercat să analizeze materialul în
referințele și solicitările implicite ale acestuia, subiacente, și a
propus o interpretare a conținutului latent la care poate trimite
fiecare planșă, fiind înțeles de la sine că, deși accentul se pune
pe o problematică anume, aceasta nu exclude și alte posibilități
interpretative.

PLANȘA 1. — Conținut manifest: Trei pui de găină așezați în


jurul unei mese pe care se află un vas plin; în lateral, un pui
mare, estompat.
Conținut latent: trimite la o relație cu imaginea maternă de or­
dinul oralității.
Insistăm asupra formulării conținutului latent propus mai
sus, căci nu putem reduce problematica ridicată de planșa 1 la
o simplă relație alimentară. Se pare că în cazul acestei planșe
evocarea faptului de a se hrăni (banalitate, după părerea dnei
Boulanger-Balleyguier) servește doar ca suport simbolic repre­
zentării relației de dependență cu imaginea maternă înțeleasă
într-un sens mult mai larg și în special în dimensiunea ei de
obiect bun și/sau rău. De fapt, întrebările pe care le pune plan-

DIDIER ANZIEU
ți în conținutul ei latent pot fi rezumate astfel: imaginea mater- 195
$ este recunoscută în funcția ei de persoană care asigură hra-
ța (în sensul larg al termenului)? Asociațiile dovedesc calități-
» speciale ale relației cu imaginea maternă?

PLANȘA 2. — Conținut manifest: Un urs mare trage o sfoară,


Easă în celălalt capăt de un alt urs mare, în spatele căruia se află
țn urs mic.
Conținut latent: trimite la relația triangulară părinți-copil,
fttr-un context agresiv și/sau libidinal.
jj în planșa 2, diferența dintre generații este clar reprezentată,
te când diferența dintre sexe nu. Accentul se pune pe de o par-
ppe noțiunea de putere/neputință (diferența mare/mic), pe de
ttă parte pe opoziția și apropierea din relațiile părinți-copil.
Conflictul se poate lega la diferite niveluri:
# — Caracterul competitiv al relației o situează în contextul unei
teoblematici de castrare prin intermediul căreia se joacă recu-
jpașterea diferenței de sexe și alegerea de identificare. în acest
£ns, reperarea exactă a protagoniștilor în axa dublă a diferenței
Intre generații și a diferenței dintre sexe constituie baza pentru
tabilirea relației privilegiate cu unul dintre părinți și a rivalită­
ți cu celălalt. Utilizarea agresivității se asociază aici în mod de-
Srminant în măsura în care conflictul poate fi abordat în termeni
te rivalitate, fără încărcătură agresivă exagerată.
p •— Din contră, atunci când relația triangulară nu există sau
Ște prost situată, atunci când protagoniștii sunt puțin diferen-
teți, reprezentările apar extrem de masive, atotputernice și pe-
fculoase, conducând uneori la teme de distrugere și de moarte,
r. întrebările puse de planșă ar putea fi formulate astfel: există
^cunoaștere și identificare a protagoniștilor prin diferențe și ase-

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


196 mănări? Conflictul se leagă într-un context libidinal și/sau agre­
siv fără a mobiliza cantități de energie prea mari? Copilul se si­
tuează într-o problematică de ordinul complexului Oedip sau
este foarte dependent de fantasmele pregenitale care se traduc
prin reprezentări invadatoare și periculoase?

PLANȘA 3. — Conținut manifest: Un leu cu o pipă și un bas­


ton stă așezat într-un fotoliu. în josul planșei, în dreapta, un șo­
ricel într-o gaură.
Conținut latent: trimite la relația cu o imagine de putere falică.
La nivelul conținutului manifest, imaginea este saturată în
elemente semnificante: leul însuși, ca animal puternic, pipa și
bastonul ca atribute virile. Totuși, preferăm să ne referim la no­
țiunea de putere falică în măsura în care aceasta nu stabilește di­
nainte identitatea maternă sau paternă a imaginii parentale.
La nivelul conținutului latent, întrebarea pusă de planșă este
de a ști cum anume se situează copilul în raport cu această ima­
gine de putere, în ce contexte relaționale și fantasmatice se în­
scriu reprezentările lui. Noțiunea de cantitate de energie este, și
aici, determinantă, căci tema leului care mănâncă șoricelul este
mai mult decât frecventă, ea fiind evident bazată pe afecte și fan
tasme ce pot fi extrem de diferite în funcție de nivelul de elabo­
rare a conflictelor.

PLANȘA 4. — Conținut manifest: Un cangur mare cu o pălă­


rie, o geantă și un coșuleț în care se află o sticlă de lapte. In bu
zunarul ventral are un pui de cangur care ține un balon. în spa­
te, un pui de cangur pe o bicicletă.
Conținut latent: trimite la relația cu imaginea maternă, even­
tual într-un context de rivalitate fraternă. Formularea conținu-

DIDIER ANZIEU
fcului latent rămâne în mod deliberat neclară în măsura în care 197
planșa permite evocarea relației cu imaginea maternă în con­
texte conflictuale aparținând registrelor diferite, în funcție de
pârstă și de copil. Astfel, conflictul se poate lega în lupta din-
tee două poziții față de mamă, una regresivă, menținând rela-
Ha de dependență, iar cealaltă mai autonomă, mai liberă, cu
jondiția să fie bazată pe o capacitate reală de separare. Oricâ­
te ar fi poziția adoptată, dinamica conflictului se înscrie în
|cest continuum de separare-individuație, dependență-inde-
pendență. Astfel, elementele depresive care apar adeseori în
Special prin deplasarea pe mediul înconjurător (teme de zăpa-
■ă și de frig) capătă sensul afectelor asociate cu reprezentări
te pierdere a obiectului. în aceste cazuri, rivalitatea fraternă
■imite atât la nostalgia sau dorința de a regăsi beneficiile po-
pției regresive, cât și la agresivitatea față de bebeluș și la do-
înța de a-i lua locul.
| Dar la un alt nivel, dominantă apare rivalitatea cu mama, în
Special la fetițele aflate în perioada oedipiană, agresivitatea ex-
Brimându-se în special în dorința de a o înlocui pe mamă prin
Identificarea cu ea.

| PLANȘA 5. — Conținut manifest: într-o cameră întunecată, un


bătuț în care sunt doi ursuleți. în spate, un pat mare cu pături
|Ub care pare să se afle ceva.
i Conținut latent: trimite la curiozitatea sexuală și la fantasme­
le scenei originare.
j Conținutul manifest reprezintă un interior antropomorf. Pre­
zența patului mare și a pătuțului constituie elementul esențial
bare va permite evocarea simbolică a apropierii libidinale a cu­
plului parental.

Metode proiective"TAT („Thematic ApperceptionTest")


198 Conținutul latent reactivează un conflict dureros, ce pune în
cauză atât recunoașterea diferenței dintre sexe și dintre genera­
ții, culpabilitatea legată de curiozitatea sexuală, chiar de mastur­
bare, cât și un sentiment de singurătate sau abandon în fața cu­
plului parental. Pot să apară, de asemenea, fantasmele infantile
privitoare la sexualitatea încărcată de violență și de agresivitate,
într-un climat de angoasă puternică și pericol.

PLANȘA 6. — Conținut manifest: O peșteră în care vedem vag


doi urși mari. în fața peșterii, un urs mic, cu ochii deschiși, și
frunze.
Conținut latent: trimite la curiozitatea sexuală și la fantasme­
le legate de scena originară.
Planșele 5 și 6, deși diferite la nivelul conținutului manifest,
trimit la o problematică de același tip. Planșa 6 reprezintă o sce­
nă specific animală (în timp ce planșa 5 se situează într-un de­
cor antropomorf). Dar apropierea cuplului nu este doar sugera
tă, ea este aici clar reprezentată, asemenea ochilor bine deschiși
ai ursulețului vioi. în planșa 6, recunoașterea situației triangula-
re este determinantă: se întâmplă, într-adevăr, ca acest cuplu să
nu fie diferențiat și să apară o întoarcere la o relație duală într-un
context mai regresiv și caracterizat de abandon.

PLANȘA 7. — Conținut manifest: în junglă, un tigru sare la o


maimuță. Maimuța pare să se agațe de liane.
Conținut latent: trimite la o relație încărcată de agresivitate
(versus castrare sau devorare).
Și aici formularea conținutului latent rămâne extinsă în mă­
sura în care materialul nu induce explicit un registru conflictu-
al specific. De fapt, relația agresivă reprezentată aici poate la fel

DIDIER ANZIEU
bine să fie trăită și exprimată în cadrul unei relații duale pe- 199
uloase și ucigătoare, în special prin temele de devorare, și se
ate manifesta în asociații sadomasochiste, prin intermediul te­
ilor de dominare-supunere, sau poate să apară într-un context
culpabilitate și de frică de castrare.
Cantitatea de agresivitate gestionată în reprezentări și în re­
ia evocată constituie un indiciu prețios, la fel și calitatea ela-
rării povestirii, căci este dificil să identificăm reperele care vor
rmite sesizarea mediului relațional în care se exprimă și se or-
nizează agresivitatea. în acest sens, trebuie să fim atenți la ca­
ritatea de individuație și de identificare a personajelor (recu-
așterea diferenței puternic/slab, reprezentarea unei imagini
resive paterne sau materne): tot așa, este important să subli-
;m caracterul reciproc distructiv al relației care trimite la ne-
ferențierea agresor/agresat. Această nediferențiere nu trebuie
afundată cu posibilitatea de ripostă a celui mai slab, care do-
dește, dimpotrivă, recunoașterea castrării (există unul mai pu­
nic decât celălalt) și organizarea relației agresive care nu men­
te copilul într-o poziție de victimă, ci îi permite să se apere în
a puterii celui mai tare cu mijloacele care îi sunt proprii.

PLANȘA 8. — Conținut manifest: Două maimuțe mari așeza-


pe o canapea beau din căni. în dreapta, o maimuță mare așe-
tă pe o pernă întinde degetul spre o maimuță mică.
Conținut latent: trimite la culpabilitatea legată de curiozitate
de transgresiunea din relația părinți-copil.
Această planșă este specială în primul rând pentru că este sin-
'a care reprezintă mai multe personaje foarte diferențiate (di-
înțe între sexe, între generații) și mai apoi deoarece conținu-
ei latent nu se desprinde decât după o analiză profundă a

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


200 conținutului manifest. Planșa, de fapt, este construită pe două
planuri: în fundal, un cuplu, pentru care sunt subliniate caracte­
rul heterosexual și relația de schimb; iar în prim-plan, o imagi­
ne feminină, a cărei atitudine evocă mustrarea micuțului. Tre­
buie restabilită legătura dintre cele două planuri: interzisul și
pedeapsa reprezentate în prim-plan trebuie puse în relație cu
schimbul din cadrul cuplului din plan secund, al cărui caracter
secret este marcat la nivel de conținut manifest. Conținutul la­
tent trimite deci la curiozitate și la interzis vizavi de acest schimb
al cuplului la care copilul nu trebuie să aibă acces.
Diferențierea personajelor, pe axa dublă a diferenței dintre sexe
și dintre generații, servește drept fundal pentru construirea unei
povestiri coerente. Ea dovedește repere identificatorii relativ sta­
bile, care permit dezvoltări conflictuale în acord cu conținutul la­
tent al planșei și sunt semnul integrării mai mult sau mai puțin
armonioase a interdicțiilor. Astfel, planșa permite stabilirea (cel
puțin la copiii de 7-8 ani) existenței unei instanțe de tip Supraeu,
când conflictul apare în lupta dintre dorința de transgresare și
sentimentele de culpabilitate. în cazurile în care diferențierea nu
este clară, planșa 8 poate indica o eventuală confuzie a imagou-
rilor și o structurare fragilă a identității care se individualizează
cu greu în instabilitatea reperelor și în discontinuitate.

PLANȘA 9. — Conținut manifest: O cameră întunecată, cu ușa


deschisă. Un pătuț de copil în care este așezat un iepuraș.
Conținut latent: trimite la o problematică de singurătate și/sau
abandon.
Planșa 9 este unica planșă în care un individ este reprezentat
complet singur, la nivelul conținutului manifest. în ceea ce pri­
vește conținutul latent, tematica de singurătate reactivează o pro-

DIDIER ANZIEU
Hpmatică ce poate să apară în două registre. într-un context oedi- 201
■ian, planșa induce sentimentul de singurătate al copilului în-
jepărtat de cuplul parental: întunericul camerei și ușa deschisă
jțpt reactiva o problematică de același ordin ca în cazul planșe­
te; 5 și 6 (curiozitate sexuală, fantasme ale scenei originare, sin-
lurătate). Dar planșa poate la fel de bine să antreneze o trăire de
ingurătate în contextul poziției depresive și al pierderii obiec-
|dui, scoțând la iveală afecte depresive și un sentiment de aban-
|bn și de suferință legat de separarea de mamă. Se întâmplă și
m aceste două registre să fie evocate de același copil, în sensul
n singurătatea din cadrul situației oedipiene clar recunoscute
tetrenează reapariția unei problematici de abandon ce face in-
Biportabile izolarea și frustrarea.
|> Problema este să știm în ce măsură copilul își recunoaște și își
fcceptă singură.tatea: asociațiile pot indica fie recunoașterea afec­
telor depresive, fie negarea acestora; introducerea necesară a
Jțiiectelor sau personajelor permite notarea modurilor posibile
ne organizare a acestei singurătăți, dar și tipul de reprezentări
teu de fantasme evocate de copil.

PLANȘA 10. — Conținut manifest: Un câine mic culcat pe burtă


be genunchii unui câine mare. In dreapta, o toaletă și prosoape.
i Conținut latent: trimite la relația agresivă și/sau libidinală pă-
jlnți-copîi într-un context de analitate, accentul punându-se pe
Ipropierea corporală.
| La nivelul conținutului manifest, planșa este extrem de plină
te indicii în raport cu analitatea: prezența toaletei, a prosoape-
fctt, evocarea unei bătăi la fund etc. Astfel, relația reprezentată
Jținute simultan la exprimarea pulsională și la apropierea corpo-
jtelă: găsim aici deci dubla dimensiune, agresivă și libidinală, a

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


202 relației părinți-copil. Este important să notăm identificarea ima­
ginii parentale și modalitatea relațională dominantă, mai mult
sau mai puțin agresivă, mai mult sau mai puțin erotizată, care
pot da seamă de accesul la ambivalență și la capacitatea de a lega
pulsiunile.
Prezentarea ordonată a planșelor este indispensabilă, căci con­
strucția testului se supune unei logici temporale ce trebuie res­
pectată. Planșa 1 pune accentul pe relația primitivă cu o imagi­
ne maternă slab reprezentată, dar a cărei conotație orală esențială
este baza solicitărilor fantasmatice fundamentale. Relația frater­
nă, reprezentată de trei personaje identice, subliniază dimensiu­
nea narcisică inerentă relațiilor precoce. Planșa 2 pune în scenă
o relație în trei, accentul fiind pe diferența dintre generații, fără
să putem repera diferența dintre sexe; la polul opus, în planșele
3 și 4 imaginile parentale, paterne (3) și materne (4), sunt defini­
te printr-o abundență de indicii semnificante care permit dife­
rențierea și identificarea. Primele patru planșe constituie un fel
de prezentare a imaginilor parentale care va servi drept cadru al
dramatizării conflictelor propuse în următoarele planșe. Trebuie
ca procesele de recunoaștere și de identificare să fie relativ ela­
borate pentru ca fantasmele oedipiene solicitate în planșele 5 și
6 să se poată organiza cu adevărat. Planșa 7 induce atunci an­
goasa de castrare, deschizând calea către sublimarea și interiori­
zarea interdicțiilor oedipiene (planșa 8). Planșa 9 pune serios la
încercare capacitatea de a suporta singurătatea, dar poate la fel
de bine să constituie articularea esențială dintre poziția depresi­
vă (în sensul dat de Melanie Klein) și urmările ei asupra renun­
țării la obiectul de iubire oedipian. Testul se încheie cu o apro­
piere corporală (planșa 10) a cărei conotație anală deconcertează
prin apariția în finalul prezentării, dar care — de ce nu? — ar

DIDIER ANZIEU
Hțitea susține distincția dintre interior și exterior, posibilitatea de 203
^Bevoca un conflict prin acceptarea ambivalenței și a capacității
a se separa de obiect.

»STUL PATTE NOIRE (LĂBUȚĂ NEAGRĂ)

Br Inspirat din Blacky Pictures Test, al lui G. S. Blum, Aventurile


■fe Lăbuță Neagră prezintă povestea purcelușului Lăbuță Neagră
fia familiei lui, în timp ce CAT pune în scenă animale diferite în
fibocare planșă. Autorul Aventurilor lui Lăbuță Neagră, Louis
■corman, consideră că proiecția asupra eroului povestirii se face
Kiult mai bine așa. Originalitatea testului constă în metoda sa de
■tolicare, care se distinge de prezentarea obligatorie și ordonată
fiKplanșelor succesive, așa cum se întâmplă în celelalte teste pro-
fitective. Aplicarea testului se face în patru faze:
fit Faza întâi: prezentarea primei pagini, care reprezintă întreaga
■familie. creează contextul în care i se cere copilului să identifice
■toți membrii.
S Faza a doua: i se propune copilului să privească toate planșe-
fte și să le aleagă pe cele despre care dorește să povestească,
fi? Faza a treia: metoda alegerilor și a identificărilor îi oferă copilu-
Oui posibilitatea de a face diferența dintre planșele care îi plac și cele
fieare nu îi plac și de a exprima în cuvinte dorințele de identificare,
fi Faza a patra: se prezintă planșa „Zână", i se povestește copi-
filului că Lăbuță Neagră a întâlnit zâna care i-a propus să spună
Strei dorințe. Copilul trebuie să ghicească aceste trei dorințe. în
fifinal, i se pun câteva întrebări de „sinteză": „Cine este cel mai
■fericit?", „Cine este cel mai cuminte, cel mai obraznic?", „Ce se
fi’va întâmpla cu Lăbuță Neagră?", „Ce crede Lăbuță Neagră de-
fi spre piciorușul lui negru?" etc.

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


204 Deși această procedură este relativ lungă (cel puțin o oră pen­
tru o administrare completă), este de dorit ca testul să fie aplicat
într-o singură ședință în măsura în care, dincolo de temele abor­
date, dialectica mișcărilor proiective și defensive, mobilizate în
funcție de secvență, este extrem de interesant de analizat: succe­
siunea planșelor, definită de copil și nu impusă de persoana care
aplică testul, îi permite clinicianului să urmărească derularea
dezvoltărilor fantasmatice, o povestire lămurind-o pe cealaltă,
una fiind purtătoare de dorință, alta purtătoare de interdicție etc.
Oferta făcută copilului, de a alege nu doar imaginile pe care vrea
să le povestească, ci și pe cele care îi plac sau nu îi plac, îi dă aces­
tuia dreptul la ambivalență, la preferință, dar și la respingere.
Această dimensiune merge în sensul unei mari libertăți acorda­
te copilului și în același timp permite, pentru unii, legătura din­
tre afect și reprezentare. Aceasta dovedește în mod clar interesul
ca testul să fie aplicat conform indicațiilor autorului, doar așa
putând fi exploatat la maximum potențialul materialului.
De altfel, prin intermediul materialului sunt explorate teme
mari, identificate chiar de Corman:
— tema orală, tema anală, tema oedipiană;
— teme de agresivitate: tema sadic-orală, tema sadic-anală,
tema rivalității fraterne, tema rivalității oedipiene;
— tema conflictuală dependență/independență;
— tema culpabilității, tema depresiei.
L. Corman identifică și teme mai puțin cunoscute:
— tema sexelor inversate;
— tema tatălui care asigură hrana;
— tema mamei ideale.
După Corman, rezumăm și noi mai jos elementele esențiale
ale conținutului manifest și ale conținutului latent al testului

DIDIER ANZIEU
ăbuță Neagră, încercând să îi nuanțăm perspectiva (în realita- 205
>, și aici este dificil să aliniem tema pe o problematică anume și,
e de altă parte, să considerăm stadiile dezvoltării libidinale ca
>t atâtea secvențe succesive, separate unele de altele de prima-
11 unei zone erogene; în cursul evoluției, copilul cunoaște pro-
pese și regrese, mișcări înainte și înapoi, dar și fixații, regresii și
iprapuneri ale diferitelor faze):

roaca Conținut manifest: Scena se petrece în interior. în prim-plan,


PN urinează în cea mai mare dintre cele două troace. în
plan secund: cei doi porci mari și cei doi purceluși sunt cul­
cați de o parte și de alta a unei bariere.
Conținut latent: Planșa poate face referire la exprimarea agre­
sivității față de imaginile parentale.

irutul Conținut manifest: In prim-plan, cei doi porci mari apropiați.


în plan secund, unul dintre purceluși, în spatele unui perete.
Conținut latent: Poate face referire la o problematică de tip
oedipian.

upta Conținut manifest: PN și unul dintre purcelușii albi se muș­


că. Al treilea se îndepărtează. în plan secund, cuplul de
porci mari.
Conținut latent: Poate trimite la agresivitate și la sentimen­
tele de culpabilitate care sunt legate de aceasta.

'Unita Conținut manifest: PN întins pe paie. în bulă, un bărbat pune


un purceluș în căruță. Doi porci mari și doi purceluși pri­
vesc scena.
Conținut latent: Poate trimite la angoasa de separare și/sau
la agresivitate în relațiile familiale.

'apra Conținut manifest: PN suge de la o capră.


Conținut latent: Poate face referire la relația cu un substitut
matern.

lecarea Conținut manifest: Un purceluș pe un drum, la țară.


Conținut latent: Poate face referire la relația de dependență
și la angoasa de separare.

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


206 Ezitarea Conținut manifest: în stânga, purcelul mare cu pată neagră
alăptează unul dintre purcelușii albi. în dreapta, porcul
mare și alb și un purceluș alb beau din troacă. PN este în
mijloc.
Conținut latent: Poate trimite la conflictul dintre regresie și
maturizare în contextul alegerii de obiect privilegiat.
Gâscanul Conținut manifest: în stânga, un gâscan apucă de coadă un
purceluș. în dreapta, un alt purceluș, ascuns pe jumătate
după un perete.
Conținut latent: Poate trimite la o relație de agresivitate vei -
sus castrare.

Jocuri murdare Conținut manifest: Lângă un morman de bălegar, doi purce-


luși se bat în apă murdară. Unul dintre ei aruncă apă pe fața
unui porc mare. Al treilea purceluș nu participă.
Conținut latent: Poate trimite la agresivitate față de o imagi­
ne parentală într-un context încărcat cu analitate.
Noaptea Conținut manifest: Scenă în interior: un grajd luminat de lună,
împărțit în două de un perete de scânduri. Intr-o parte a pe­
retelui, doi porci mari, unul lângă celălalt. în cealaltă parte,
doi purceluși culcați și al treilea purceluș în picioare, rezemat
de perete.
Conținut latent: Poate trimite la curiozitatea sexuală și la fan­
tasmele scenei originare.
Pui fătați Conținut manifest: Trei pui nou-născuți sug de la scroafa care,
la rândul ei, mănâncă din troaca umplută de unul dintre fer­
mieri. In fundal, un alt fermier întinde paiele. în prim-plan,
în spatele unei bariere, trei purceluși, PN e în mijloc.
Conținut latent: Poate trimite la naștere și la relațiile preco­
ce cu imaginea maternă, eventual într-un context de rivali­
tate fraternă.
Vis Mamă Conținut manifest: PN culcat. în bulă, porcul mare cu pata
neagră.
Conținut latent: Trimite la relația cu imaginea maternă.
Vis Tată Conținut manifest: Idem ca pentru imaginea anterioară, dar
cu porcul mare alb în bulă.
Conținut latent: Trimite la relația cu imaginea paternă.

DIDIER ANZIEU
Conținut manifest: PN suge de la porcul mare cu pată nea- 207
gră.
Conținut latent: Trimite la o apropiere cu imaginea maternă
într-un context de relație privilegiată.

fort 2 Conținut manifest: Idem ca pentru imaginea anterioară, cu


alți doi purceluși în plan secund.
Conținut latent: Trimite la o apropiere cu imaginea maternă
într-un context de rivalitate fraternă.

toapa Conținut manifest: Noaptea, PN într-o groapă cu apă.


Conținut latent: Poate trimite la teama de separare într-un
context de pericol.

PN este un test foarte pertinent pentru studierea capacităților


e diferențiere, individuație și identificare ale copilului. El per­
mite sublinierea distincției sau confuziei dintre imagourile pa-
întale, reperarea clară sau vagă a diferențelor dintre generații
l a diferenței dintre sexe. De asemenea, PN oferă posibilitatea
e a aprecia specificitățile relațiilor de obiect dintr-un punct de
edere dinamic și economic. Putem regreta faptul că este mai pu­
ii deschis în registrul relațiilor cu imaginea paternă68: accentul
B pune mai mult pe relația cu imaginea maternă în aspectele ei
regenitale sau pe problematica oedipiană și relațiile cu cuplul
atentai.
Cotarea materialului furnizat de copil la PN se supune regu-
lor de analiză și de interpretare ale demersului general pe care
^propunem pentru ansamblul de teste tematice, în special în
Bea ce privește analiza planșa cu planșa. Dar protocoalele PN
fccesită un studiu complementar: este util să comparăm ce plan-
e au fost alese în prima fază și ce planșe au fost alese în testul

0 ediție mai recentă propune o planșă „tată": o reprezentare paternă impunătoare.

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


208 cu alegeri și identificări. Această comparație joacă, într-un anu­
mit fel, rolul anchetei din testul Rorschach, scoțând în evidentă
mișcările defensive și în special exprimarea conflictelor care, re­
ținută la început, este făcută apoi posibilă prin invitația care i se
face copilului de a alege și a respinge. De altfel, succesiunea plan­
șelor trebuie studiată pentru a desprinde modul lor de înlănțui­
re, care are la bază construcțiile fantasmatice originale. Acestea
nu sunt induse de prezentarea materialului, ci determinate de
logica inconștientă a fiecărui copil.

DEMERS METODOLOGIC GENERAL

Analiza povestirilor spuse de copii scoate la iveală același de­


mers, oricare ar fi testul tematic propus. Tehnica se inspiră în
mare măsură din cea promovată de V. Shentoub în domeniul
TAT-ului (vezi capitolul consacrat acestui subiect).
Metoda are două etape:
— prima etapă este consacrată analizei planșă cu planșă; fie­
care povestire este studiată după două dimensiuni: decriptarea
procedeelor puse în aplicare în derularea povestirii, interpreta­
rea problematicii abordate cu referire la conținutul latent al fie­
cărei imagini;
— a doua etapă privește sinteza datelor și încearcă să răspun­
dă la întrebările puse inițial.

Analiza procedeelor. — Nu am stabilit o fișă de cotare pentru


protocoalele CAT și PN: când e vorba despre copii, e greu și con­
testabil să faci liste cu itemi semnificativi pentru configurații!6
defensive specifice. Fixarea modalităților de organizare a confliC'
telor în termeni nosografici nu este satisfăcătoare nici din punct

DIDIER ANZIEU
vedere științific și nici clinic. Totuși, propunem câteva mari 209
jrici care rămân deschise și permit atașarea de câteva repere
1 gruparea anumitor indici, astfel încât să se sublinieze orien-
ea dominantă a comportamentelor defensive. Distingem:
1) Procedeele ce pun în evidență recursul la realitatea obiectivă a
Serialului, de exemplu:
r— descrieri;
— fixare pe detalii;
povestiri foarte apropiate de conținutul manifest;
precizări cu cifre;
r— întrebări cu privire la percepte;
— căutarea cuvântului adecvat la percept;

2) Procedeele ce pun în evidență recursul la realitatea cotidiană și


Sală, de exemplu:
— repetiții;
■— clișee din viața cotidiană;
referințe socializante;
*r- conformism;
accentul pus pe concret, faptic;
— formațiuni reacționale.

3) Procedeele ce pun în evidență recursul la acțiune,


- fie la nivelul verbalizării, de exemplu:
— tematici de genul a acționa, a face, a fugi;
— precipitare verbală (de tipul hipomaniacă);
— rupturi în continuitatea povestirii (schimbări brutale de
hă, refuz de continuare a testului),

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


210 - fie la nivelul comportamentului în cursul aplicării testu­
lui, de exemplu:
— agitație;
— instabilitate psihomotorie;
— întrebări către examinator;
— diverse expresii ale feței, grimase;
— râsete, plânsete, furie...;
— întreruperea povestirilor prin trecerea la act;

4) Procedeele ce pun în evidență recursul la imaginar, lafictiv, de exemplu:


— fantezie;
— fabulație departe de imagine sau fără legătură cu imaginea;
— referințe imaginare copilărești (povestiri, fabule, filme...);
— proiecție;
— repetarea acelorași teme în ciuda varierii stimulului;
— defecte de percepție;
— bizarerii;

5) Procedeele ce pun în evidență recursul la afecte, de exemplu:


— verbalizarea afectelor;
— reacții emoționale;
— deplasarea afectelor asupra unor imagini simbolice;
— dramatizare, punere în scenă;
— teatralitate, afecte exagerate;
— povestiri în salturi;
— teme de frică, de catastrofă;
— afecte contrastate, labilitate emoțională;

DIDIER ANZIEU
? Aceste rubrici, după cum vedem, nu caracterizează niciun 211
jiod de funcționare psihopatologic definit. Aceleași procedee
japătă sensuri diferite în funcție de combinațiile defensive în
*ăre sunt implicate. în realitate, diversele constelații de proce­
dee sunt cele care permit, odată analizate interacțiunile lor,
evocarea uneia sau alteia dintre organizările ofensive domi­
nante.
p în cele din urmă, pentru fiecare protocol, pe lângă întrebări­
le de deschidere rezumate în legătură cu analiza conținuturilor
licăre se concentrează pe problematica copilului, ne punem în-
tebări despre:
4 — calitatea formală a discursului, ținând cont de vârsta copi-
fllui;
ți — amestecul mai mult sau mai puțin armonios al conduite-
or perceptive și proiective;
i — dimensiunea simbolică a conținuturilor care indică posibi-
itățile de acces la simbolizare;
t — capacitatea de a se juca cu materialul testului, construind
lEenarii bazate pe propria realitate, fapt care dovedește existen-
fe unei scene psihice servind drept recipient pentru desfășurări­
le fantasmatice;
i — economia și gestionarea energiilor pulsionale;
— dominanța proceselor primare sau implementarea unei se-
fundarizărî ce pune în evidență capacități de legătură suficien-
e pentru a garanta continuitatea identității.

SLTE TESTE TEMATICE PENTRU COPII

Testul atitudinilor familiale (Family Attitudes Test) al Lydiei


ackson (1952) explorează relațiile familiale prin opt desene în

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


212 care animalele sunt înlocuite cu oameni, părinți și copii. Utilizat
ca și complement al CAT, acest test permite analiza modului în
care copilul trăiește atitudinea părinților: respingere, anxietate,
protecție, agresivitate.
„Family relations indicator", al lui J. G. Howells și J. R. Lic-
korsh (1963) are drept obiectiv studiul relațiilor dintre mem­
brii familiei. Puțin cunoscut și utilizat în Franța. Administra­
rea lui este îngreunată de numărul mare de planșe și de
complexitatea cotării.
Testul fabulelor DUSS (1940) este diferit de celelalte teste tema­
tice prin faptul că el conține doar un material verbal. I se propun
copilului o serie de zece fabule scurte pentru care trebuie să in­
venteze sfârșitul. Pe baza acestui test, Fulchignom (1949) a rea
lizat Filmul canarului, care permite o prezentare vizuală mai vie
a testului și care evocă viața unei familii de canari.
Testul povestirilor ce trebuie completate al lui Thomas (1937) este
de același tip: copilul trebuie să termine paisprezece povestiri
neterminate, fapt care permite explorarea complexelor și conflic­
telor afective. Acest tip de test, ca și fabulele Duss, nu se pretea­
ză la o analiză foarte elaborată, iar informațiile pe care le aduce
rămân foarte punctuale.
Sceno-testul lui Von Staabs69 (1943) conține un material ex­
trem de bogat, compus din personaje din generații, sexe, vâr­
ste diferite, animale, obiecte curente, cuburi, arbori etc. Este o
cutie cu jucării extraordinară care îi permite copilului — în mă­
sura în care acest lucru este posibil pentru el — să organizeze
scene imaginare sau împrumutate din propria-i viață, însoțin-
du-le cu comentarii. Interesant ca material de prim contact sau

69 G. von Staabs, Le sceno-test, Delachaux & Niestle, 1973.

DIDIER ANZIEU
■te psihoterapie, acest test nu permite o evaluare-diagnostic 213
■popriu-zisă.
St Pickford „Projective Pictures" conține 120 de desene reprezen-
■kid copii, singuri, cu adulți sau cu alți copii. Blacky Pictures,
lui Blum, spune povestea unui câine; fiecare planșă cores-
■pnde, succesiv, unuia dintre stadiile dezvoltării psihosexua-
B din psihanaliză: erotism anal, sadism oral, sadism anal, do-
■Ihțe oedipiene, culpabilitate masturbatorie, angoasă de
■kstrare.

■Bibliografie

9b Bellak (L.), A guide to the interpretation of the TAT, New York,


Sreychological Corporation, 1947.
Bp Boekholt (M.), Epreuves thematiques en clinique infantile.
g Approche psychanalitique, Paris, Dunod, 1993.
9" Boulanger-Balleyguier (G.), „Etude sur le CAT: influence du
fltttnulus sur Ies recits d'enfants de 3 ă 8 ans", Rev. Psyhcol. appli-
1957, 7, nr. 1,1-28.
■»' — „La personnalite des enfants normaux et caracteriels â tra-
Sers le test d'aperception CAT", Monographie frangaise de psycho-
f&lie IV, Paris, CNRS, 1960.
■|; Brelet (F.), Le TAT, Fantasme et situation projective, Dunod,
BS6.
■| Brelet-Foulard (F.), Chabert (C.) (sub coordonarea lui),
■■003), Nouveau manuel du TAT. Armroche nsvchanalitiaue,
■jaris, Dunod.
■ Chabert (C.), „Contenu manifeste et contenu latent au
■Bhildren's Apperception Test (CAT) ", Psychol. frâng., 1980, 25,
Kr. 2,115-124.

Metode proiective ■ TAT („Thematic Apperception Test")


214 — și Rausch de Traubenberg (N.), „Tests de projection de la
personnalite chez l'enfant"; Enciclopedie medico-chirurgicale,
2/1982, 37190 B 10.
Corman (L.), Le test PN, une dynamique nouvelle de la projection,
Paris, ed. PUF, 1961.
— Le test PN. Le complexe d'Oedip (manuel 2), Paris, PUF, 1973.
— Le test PN (manuel 1), Paris, PUF, 1974.
— Le test PN. La regie d'investissement (manuel 3), Paris, PUF,
1976.
Murray (H. A.), Manuel du Thematic Apperception Test, Cam-
bridge, 1943. Traducere în limba franceză, Centre de Psycholo-
gie appliquee, Paris, 1950.
Perron (R.), „Dynamique personnelle et images. Une epreuve
projective thematique", Rev. Psychol. appl., 1969,19 (1), 17-33.
Schafer (R.), The clinical application of clinicul tests, New York
Internat. Univ. Press, 1958.
Shentoub (V.), „Recherche du theme banal dans le TAT. Po-
pulation normale et pathologique", Psychiatrie enf, 1960, 3 (2),
405-524.
Shentoub (V.) și Debray (R.), „Fondements theoriques du pro-
cessus-TAT", Bull. Psychol., 1970-1971, 24, 292 (12-15), 897-903.
Shentoub (V.), „Introduction theorique ă la methode du TAT",
Bull. Psychol., 1972-1973, 26, 305 (10-11), 582-602.
Shentoub (V.), „A propos du normal et du pathologique dans
le TAT", Psychol. frâng., 1973,18 (4), 251-259.
Shentoub (V.) și Debray (R.), „Que faire d'une excessive ri-
chesse fantasmatique? Interpretation d'un protocole inhabituel
de TAT", Bull. Psychol., 1980, 32, 339, 309-322.
Shentoub (V.), „TAT , test de creativite", Psychol. frâng., 1981,
26 (1), 66-70.

DIDIER ANZIEU
__. număr special din Psychologie clinicpie et projective, voi. 8, 215
)2, „Le TAT". Vica Shentoub.
_ număr special din Psychologie franțaise: „Techniques pro-
tives III: le TAT", 1987, 32 (3).

Metode proiective «TAT („Thematic Apperception Test")


CAPITOLUL V

Panorama celorlalte
teste proiective

Clasificarea testelor proiective se poate face în multe moduri.


Frank, inventatorul expresiei „test proiectiv", a propus următoa­
rea clasificare:
— în tehnicile constitutive, subiectul structurează un material
nestructurat (ex. Rorschach);
— în tehnicile constructive, subiectul pleacă de la un material
definit și construiește structuri mai mari (ex. mozaic, sat);
— în tehnicile interpretative, subiectul interpretează un mate­
rial cu o semnificație afectivă (ex. TAT);
— în tehnicile cathartice, subiectul exteriorizează o reacție emoțio­
nală sub efectul unui stimul (ex. desen liber sau joc dramatic liber);
— în tehnicile refractive, subiectul supune la distorsiuni o ac­
tivitate de comunicare curentă (ex. grafologie sau Mira).

Rosenzweig70 utilizează o clasificare mai condensată, în func­


ție de acele aspecte ale personalității care sunt scoase în evidență:

70 „L'observation et l'etudedela personnalite", în Andrews, Mâthodes de la psychologie, Presses


Universitaires de France, 1952, voi. 2, p. 663-695.

DIDIER ANZIEU
— metode expresiv-motorii (ex. grafologie sau Mira); 217
— metode perceptiv-structurale (ex. Rorschach);
- metode constructivo-dinamice (ex. TAT).
^Clasificarea de mai jos este mult mai detaliată. Ne-am gândit
(ieste important să subliniem funcțiile mentale a căror utiliza-
servește drept revelator pentru personalitate71.

(Percepția vizuală

Pe lângă Rorschach și testele derivate (cf. capitolul III), exis-


jalte două teste proiective bazate pe percepția vizuală:
a) Testul imaginilor de nori, al lui W. Stern (1932-1937), este
impus din trei fotografii ale unor mase de nori, a căror struc-
rare este succesiv slabă, medie, puternică. Subiectul desenea-
! conturul interpretărilor sale direct pe imagini; în plus, i se pro-
m anumite interpretări (test de sugestibilitate);
b) Testul de apercepție tridimensională al lui Twitchell-Allen,
ai recent, include 28 de figuri ambigue, plastice. Subiectul le
terpretează ca pe petele de la Rorschach, dar în loc de imagini
ate, aceste figuri se dezvoltă în cele trei dimensiuni spațiale
«cerea de la pictură la sculptură ca sursă de inspirație). Vali-
tatea testului și aplicațiile lui clinice sunt expuse într-o lucra-
a lui L. G. Fein72.

Majoritatea testelor proiective americane sunt distribuite în Franța de Centrul de Psihologie


Aplicată, 48, avenue Victor-Hugo, Paris (16): TAT; CAT; Symonds; MAPS; Blacky Pictures,Three-di-
mensional Apperception Test; Rosenzweig; Myokinetique; Holtzman; Mozaic. La fel și pentru
LN al lui Corman, DPI al lui Perron, testul lui Van Lennep etc.
New York, International University Press, 1961.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


218 2. Percepția auditivă

în 1936, Skinner a inventat Verbal Summatort subiectul ascul­


tă înregistrări cu sunete heteroclite, care îi sunt prezentate drept
fraze rostite foarte încet, pe care trebuie să le reconstituie. Disci­
polii lui Skinner au dezvoltat mai târziu, într-o perspectivă psi­
hopatologică, un sistem de cotare inspirat din Rorschach și au
numit noul test tautofon. Testul s-a dovedit prea lung pentru ad­
ministrare, greu de cotat și adeseori banal ca rezultate.
Gabrielle Boissier, din Geneva, a publicat în 1968 un test pro­
iectiv sonor73, compus din 28 de sunete. O primă serie conține
sunete ale unor obiecte cunoscute. O a doua serie include sune­
te emise de vocea umană. A treia serie, zgomote nonfigurative.
Pe banda magnetică standard, seriile sunt amestecate. Instruc­
țiunile sună așa: „Veți auzi sunete; spuneți ce anume ați auzit și
ce ați simțit". Cotarea este și aici asemănătoare testului
Rorschach: decupaje G sau D; determinanți de formă (F +, F -),
de nuanță, de mișcare (răspunsurile culoare sunt evident absen­
te); conținuturi; șocuri, refuzuri, bizarerii, confabulații, răspun­
suri abstracte, impresii, critici, referințe personale, tendințe de­
presive, anxioase sau agresive. Testul a fost aplicat prima oară
pe un eșantion destul de mic de adulți. Subiecții normali identi­
fică mai corect un număr mai mare de sunete; ei sunt mai stimu­
lați de sunetele din a doua serie (vocea umană); reacționează
afectiv la sunetele cu ritm regulat, în raport cu viața cotidiană.
Psihoticii dau mai multe răspunsuri afective decât perceptive;
sunt angoasați de ritmurile neregulate și de sunetele disonante.
Răspunsurile nevroticilor sunt intermediare.

73 G. Boissier, Interpretation d'un test sonore, Delachaux & Niestle, 1968.

DIDIER ANZIEU
L Nu există tehnici proiective care să utilizeze percepțiile tacti- 219
L gustative sau olfactive.
^Asocierile de cuvinte, de idei, de imagini
ieste de „completare")

■ Primul test proiectiv, cel al lui Jung (cf. cap. II), era un test de
■crieri de cuvinte. Mai târziu, în loc să i se prezinte subiectului
cuvânt inductor, i s-a propus un fragment ambiguu de frază,
■je povestire sau de imagine, cerându-i-se să răspundă cu primul
■agment care îi vine în minte, adică să completeze fraza, poves-
■rea sau imaginea. In această completare, subiectul își proiectea-
m atitudinile, motivațiile, conflictele, tipurile de reacții persona-
■. Dacă fragmentul inductor ar fi lipsit de ambiguitate, atunci
■tn avea de-a face cu un test de înțelegere verbală sau de rațio­
nament logic.
I&
COMPLETAREA POVESTIRILOR

fe Am semnalat mai sus (p. 212) metoda povestirilor ce trebuie


tgpmpletate, a lui Madeleine Thomas. Aceeași autoare, devenită
■{ladeleine Backes-Thomas74, a construit testul celor trei personaje
E-969). Instrucțiunile sunt următoarele: „Imaginați-vă trei perso-
Jțaje. Totul pornește de aici". Stimulul este pur verbal. El constă
lptr-un chestionar care începe astfel: „Imaginați-vă trei persona­
la Pentru început, spuneți doar sexul și vârsta lor. Dacă doriți,
B? M. Backes-Thomas, Le test des trois personnages, Delachaux & Niestl6,1969. Există,
K de asemenea, un grup de cercetare care publică din 1973 șase numere roneotipate pe
K an din Bulletin de Recherche du test des trois personnages (la dna Backes-Thomas, 1,
g rue de la Bucherie, 75005, Paris). Acest fragment referitor la test a fost redactat de
f, Jean-Michel Petot, căruia îi mulțumim pentru colaborare.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


220 dați-le câte un nume". Urmează nouăsprezece întrebări, care
aduc progresiv subiectul în situația de a construi o situație ce im­
plică cele trei personaje. Este un fel de TAT fără imagini, cu un
prolog, o situație-cheie, un deznodământ. Dar subiectul trebuie
să se mențină la o singură povestire, pe care o elaborează de la
începutul până la finalul testului. Aplicarea poate fi individuală
sau colectivă. în primul caz, psihologul este cel care notează, cât
mai exact cu putință, răspunsurile subiectului. în al doilea caz,
psihologul pune întrebările oral, iar subiecții își notează propri­
ile răspunsuri. La orice întrebare pusă de un subiect referitor la
modul de execuție al testului se răspunde invariabil: „Cum do­
riți". Testul a fost aplicat unui grup de referință în Franța, for­
mat din 500 de subiecți de ambele sexe, repartizați în 8 clase de
vârstă, de la 15 la 50 de ani. Fără îndoială, din cauza absenței su­
portului grafic și a naturii pur verbale, acest test s-a dovedit ina­
plicabil la copii, cel puțin în Occident.
Testul celor trei personaje a fost elaborat în Algeria, cu scopul
de a crea un instrument care să permită evitarea dificultăților cu
care se confruntau psihologii care doreau să aplice testele proiec­
tive în această țară. în 1962, Madeleine Backes-Thomas primește
sarcina de a preda psihologia la Universitatea din Alger, unde ob­
servă neadecvarea testelor tematice clasice la populația algeria­
nă. Imaginile prea figurative ale acestor teste sunt impregnate de
semnificații culturale proprii Occidentului. Această structurare cul­
turală a stimulului, a instrucțiunilor și a sarcinii de îndeplinit blo­
chează activitatea proiectivă a subiecților care aparțin altor cul­
turi. Proiectiviștii anteriori depășiseră această problemă în mod
clasic, creând materiale adaptate la cultura populațiilor pe care
doreau să le studieze. Astfel, după Henry (1961) și Ombredane
(1955), au fost desenate planșe amerindiene sau africane pentru

DIDIER ANZIEU
kT. Această metodă este eficientă la nivel practic, dar prezintă 221
Lple inconveniente: trebuie creat un material nou de fiecare dată
““d începem studiul unei noi culturi; este nevoie de cunoștințe
ologice profunde privitoare la populația în cauză; aceste cu-
tințe, odată dobândite, riscă să incite psihologul la fabricarea
ii material prea inductor, în funcție de imaginea pe care și-a
lt-o el despre acea societate; în fine, cel mai important element:
jritele adaptări nu sunt riguros echivalente. Putem deci com-
a zairezii între ei cu ajutorul testului Congo TAT, dar nu pu-
i compara personalitatea de bază a zairezilor cu personalita-
altor populații dacă, pentru fiecare, am utilizat instrumente
;rite.
‘Ideea lui Madeleine Backes-Thomas a fost, din contră, să cre-
» un test cât mai puțin structurat cultural. Faptul că Rorschach
i singurul test proiectiv utilizabil fără dificultăți în Algeria a
itat-o să dea testului pe care dorea să îl construiască cele două
•acteristici care păreau să indice valoarea transculturală a tes-
ui Rorschach: neutralitatea culturală a stimulului, prezența
toate culturile a unei activități spontane, ludice sau magice
la caz la caz, constând în interpretarea formelor întâmplătoa-
Prima exigență excludea recursul la materialul imaginar, de-
re care specialiștii în istoria artei au demonstrat că se supune
iui cod de reprezentare propriu fiecărei societăți (Francastel,
51) și împingea la întoarcerea către un material pur verbal, cu
meni cât mai generoși cu putință și ușor de tradus. Singura
Sdificare necesară în activitățile interculturale este traducerea
limba populației pe care o abordăm. Bine făcută, această tra-
icere nu alterează stimulul. Sarcina este identică celei din tes­
le tematice: inventarea unei povestiri, activitate răspândită în
pftte culturile. Alegerea celor trei personaje permite exprimarea

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


222 tuturor conflictelor interne sau interpersonale: „Societatea, scrie
Madeleine Backes-Thomas, începe la trei. Trei personaje sunt ne­
cesare și suficiente pentru a exprima tot ce există într-un uni­
vers personal". Grație acestei metode, putem examina subiecții
unei culturi diferite fără a deveni dependenți din punct de ve­
dere metodologic de etnologie și, mai ales, putem compara în­
tre ele populații diferite, căci le-am abordat cu același instru­
ment. Astfel, am ajuns să considerăm că, pe lângă proiecțiile
individuale, testele proiective declanșează proiecții culturale in­
conștiente sau preconștiente, care precedă proiecțiile individua­
le și le fac posibile. Caracterul foarte puțin structurat cultural al
stimulului verbal al testului celor trei personaje permite apari­
ția proiecției culturale, care face posibile proiecțiile individua
le. Acesta este motivul pentru care cele două tipuri de proiecții
sunt amestecate: nu putem distinge, într-un protocol, ce îi este
propriu subiectului și ce aparține culturii acestuia, decât dacă
putem compara răspunsurile date de acest subiect cu răspun­
surile date de alte persoane cu aceeași cultură etnică, același sex
și aceeași vârstă. Aceste condiții de etalonare sunt acum înde­
plinite în Franța și, pentru anumite grupuri de sex, vârstă și ni­
vel de educație, și în alte țări (Belgia, Canada, Brazilia, Israel,
Liban, Madagascar, Niger).
în examinare, esențialul este o cotare cu caracter strict nonin-
terpretativ. Distingem o analiză formală și o analiză tematică.
Studiul mecanismelor de apărare este posibil dacă psihologul
utilizator are o formație psihanalitică, dar acesta rămâne facul­
tativ. Analiza numită „psihosocială" amestecă din mod constant
abordările formală și tematică. Ea constă în compararea răspun­
surilor subiectului cu răspunsurile primite de obicei în grupul
de sex, vârstă și cultură căruia îi aparține. Analiza formală scoate

DIDIER ANZIEU
iveală, pe o primă fișă de examinare: compoziția trioului în 223
icție de sexul personajelor (trio monosexuat sau bisexuat, trio
predominanță masculină sau feminină) și în funcție de vâr-
; lor (de aceeași vârstă cu subiectul, mai în vârstă, mai tineri);
tul și vârsta primului personaj; sexul și vârsta personajului cu
te subiectul s-a identificat explicit, dacă a fost cazul; modul de
scriere spontană a personajelor (descriere fizică, psihologică,
dală). Trei configurări ale răspunsurilor permit cotarea pe o
lă cu patru valori: proximitatea sau distanța contactului din-
personaje (distanța dintre locurile unde trăiesc, natura rela-
i dintre ei, existența sau nu a unui scop comun celor trei per-
taje, a unei întâlniri, a unui eveniment care îi atinge pe toți
i); deschiderea subiectului către imaginar, către trecut, viitor, că-
r altcineva (această deschidere este atribuită personajelor? Dacă
, câtor personaje?); dinamica evenimentului și a dezodământu-
(sunt evocate o reacție la eveniment, un deznodământ, un vi-
r? Dacă da, pentru câte personaje?). A doua fișă75 permite exa-
narea caracteristicilor răspunsurilor în derularea lor temporală,
oluția implicării subiectului pe parcursul administrării este
iizată pornind de la fenomene cu valoare de ieșire din sarcină
întrerupere a proiecției: comentarii ale subiectului cu privire
propria persoană, la psiholog, la test; tăceri, refuz de a răspun-
5, dificultăți în elaborarea povestirii; uitare momentană sau de-
aitivă a unui personaj, introducerea unor noi personaje. Anali-
1 tematică se concentrează cât se poate de mult pe verbalizarea
ibiectului, din care se identifică temele și expresiile afective,
tunci putem, dacă avem competența necesară, să desprindem

Aceste două fișe, grupate într-un singur pliant, sunt publicate de Editions
Delachaux &t Niestle.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


224 mecanismele de apărare ale Eului utilizate și să le studiem sec­
vența. Analiza psihosocială permite evaluarea datelor abordării
formale și tematice în relația acestora cu norme cantitative. Fap­
tul că o tânără de 15 ani alege un trio monosexuat feminin nu
are aceeași semnificație în Franța, unde această situație este ra­
risimă (mai puțin de 5% dintre subiecții de această vârstă), și în
Madagascar, unde situația este obișnuită (75%). Un bărbat fran­
cez care alege un trio monosexuat masculin acționează, dacă are
30 de ani, ca mulți dintre cei asemănători lui (37%), dar dacă are
17 ani, dă dovadă de un comportament neobișnuit (sub 5%). Arn
putea fi mirați de faptul că o femeie tânără se identifică cu un
personaj masculin: dar în Franța aceasta este situația pentru 55%
dintre femeile între 22 și 25 de ani. Prezența unor teme ale eve­
nimentelor cum ar fi moarte, război, accident poate neliniști
într-o primă fază; dar ea va fi mai corect apreciată de cei care știu
că aceste teme se întâlnesc la 40% dintre subiecții francezi de am­
bele sexe.
In urma experiențelor, s-au desprins numeroase fenomene ti­
pice. Teoria psihanalitică s-a dovedit cea mai eficientă în găsirea
unei semnificații psihologice pentru aceste fenomene. Analiza
formală se referă la alegeri care, mult mai mult decât alegerea te­
melor, scapă controlului conștiinței. Cea mai inconștientă alege­
re este fără îndoială alegerea personajelor, a ordinii în care sunt
menționate, a modului în care sunt descrise și situate. Primul
personaj este cel mai valorizat, el exprimă acel aspect al subiec­
tului care este cel mai puternic investit libidinal. Sexul acestui
prim personaj, ca și sexul care predomină în trio, și care nu sunt
neapărat identice, indică sensul investirilor narcisice sau obiec-
tale: astfel, valorizarea sexului masculin în populația franceză,
comună atât bărbaților, cât și femeilor, are un sens mai degrabă

DIDIER ANZIEU
jffcisic la primii și mai degrabă obiectai la cele din urmă. Ab- 225
taița descrierii psihologice trădează, fără îndoială, intrarea în joc
Minor mecanisme mai vechi, clivajul, negarea realității psihice
fecrise de Melanie Klein. Identificarea exprimată explicit este
fa mai conformă Eului conștient, dar fiecare dintre personaje
be constituit prin proiecția unor aspecte din personalitatea su­
jetului, care se exprimă în cele trei personaje. Din această cau-
t distanța din relația dintre personaje semnifică izolarea sau,
|că este mai pronunțată, clivajul sinelui; contactul lor intim co-
ppunde unei tendințe de a lega relații de obiect fuzionate. In-
jruperile aplicării testului (ieșirile din test) au în general valoa-
■ide acting out, ele fiind comparabile cu reacțiile comportamentale
Karacteriale descrise de V. Shentoub și R. Debray pentru TAT.
Bininarea unor personaje (cotată atunci când un personaj este
hat, chiar doar pentru o întrebare) are o valoare agresivă și,
hcă este adevărat că fiecare personaj reprezintă un aspect al su­
jetului, ea este întotdeauna autoagresivă și autopunitivă. Eli-
nnarea devine îngrijorătoare atunci când se referă la persona-
p.de identificare: caz în care trebuie să ne temem de o trecere
pact auto sau heteroagresivă, cu valoare autopunitivă. Astfel,
Baliza formală, mai potrivită decât analiza tematică în aborda-
H fenomenelor profund inconștiente, contribuie puternic la stu­
pii proceselor defensive. Ea permite abordarea lor în mod si-
jttltan obiectiv și indirect, modalitate accesibilă psihologilor care
Bau o formare psihanalitică.
^Aplicările testului celor trei personaje sunt variate. Posibili-
Bea de aplicare colectivă permite strângerea rapidă a unui ma-
itial abundent. Protocoalele obținute în aceste condiții sunt mai
Ittrte și mai puțin animate decât cele produse în cursul unei
picări individuale. Dar aceste diferențe nu afectează decât as-

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


226 pectul tematic, nu și aspectul formal, care este cel mai profund.
Din această cauză, testul celor trei personaje constituie un in­
strument bun pentru depistarea subiecților care prezintă tulbu­
rări psihopatologice. în acest sens, el este aplicat sistematic tu­
turor adolescenților elevi în învățământul liceal, de către
psihologii școlari belgieni ale căror lucrări au precizat valoarea
de diagnostic a ieșirilor din test (Jean Cuvelier) și frecvența, la
adolescent, a contactelor fuzionale între personajele puțin dife­
rențiate (Marie-Paule Geyduschek).
Datorită intențiilor creatoarei sale, testul celor trei personaje
este sensibil la variabile culturale. în plus, el este testul proiectiv
cel mai sensibil la variațiile de vârstă și sex. Utilizarea lui este in­
dicată în cercetările care vizează evidențierea acestor factori, deci
de câte ori este vorba despre identificarea caracteristicilor psiho­
logice proprii unei populații sau unui grup anume, definit de sex,
vârstă, nivel sociocultural, apartenență etnică sau alte criterii: pro­
fesionale, confesionale, ideologice (militante), juridice (delinc-
venți, deținuți) etc. O cercetare la nivel internațional începută în
1976 permite ilustrarea unora dintre aceste posibilități. Referin-
du-se la imago-ul femeii, ea permite compararea reprezentărilor
masculine și feminine ale acestuia și constatarea faptului că exis­
tă întotdeauna, în civilizațiile studiate, un acord între cele două
sexe cu privire la acest imago: avem de-a face cu o realitate gene­
rală cu valoare transculturală. în toate societățile studiate, bărba­
ții își valorizează propriul sex, iar femeile și-l valorizează pe al
lor în mod foarte inegal: aceste variații trebuie raportate la un fac­
tor cultural. în societățile în care această cercetare este mai avan­
sată s-a constatat influența variabilei vârstă: imagoul pe care fe­
meia îl are despre sine evoluează pe parcursul existenței, se
transformă în cursul adolescenței și al tinereții, se modifică oda-

DIDIER ANZIEU
leu maternitatea, se transformă din nou când se apropie bătrâ- 227
jBțea. Alte lucrări au identificat caracteristicile psihologice ale
hjolescenților, ale tinerilor delincvenți, ale deținuților etc. Testul
Mor trei personaje permite astfel abordarea, prin metoda clini-
a psihologiei interculturale și a psihologiei diferențiale.
Testul proiecției controlate al lui Raven (1944) îi cere subiectu-
tai, care poate fi un adult, să deseneze, să-și imagineze și să spu-
B o povestire pentru care primește un cadru dat. Desenul este
fatal liber; el scoate la iveală mai ușor factorii inconștienți, aten­
te conștientă fiind acaparată de construirea povestirii. Povesti­
re sunt introduse de întrebări de genul:
I! 1. „Era odată un băiat (sau o fată) — Ce îi plăcea să facă?"
7. „într-o zi, tatăl și mama lui s-au certat — De ce s-au cer­
at? — Și ce s-a întâmplat atunci?"

ț Insight Test, al lui Helen Sargent (1944), a fost supus unei ela-
iprări statistice aprofundate. El se compune din 15 povestiri in-
famplete, cu o variantă pentru fiecare sex, spuse pe scurt și ofe-
md situații vitale conflictuale. Este un fel de TAT prezentat sub
irrnă de povestiri de completat. După fiecare povestire, subiec­
ți este întrebat:
t 1. Ce face personajul principal în acest moment și de ce acțio-
tează așa?
t 2. Ce a simțit el atunci și care au fost sentimentele lui?

|. Durata testului este de o oră. Cotarea este în principal canti-


ptivă și permite o comparație între normele de etalonare și pro­
centajele privitoare la stările afective și mecanismele de apărare
|e Eului, dar și o identificare a semnelor patologice sau de ina-
laptare.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


228 Stările afective se subîmpart din punctul de vedere al modu­
lui lor de exprimare în afect exprimat în acțiune (subiectul îi atri­
buie personajului comportamente ce traduc sentimente, dar fără
menționarea motivației), afect manifest (denumit și explicit atri­
buit personajului), afect latent (de pildă proiect sau ambiție). Din
punctul de vedere al calității, distingem situațiile resimțite ca
frustrante sau ca favorabile, reacțiile la situație — agresive, pa­
sive sau evazive, dispoziția disforică sau euforică, o atitudine in-
terpersonală pozitivă sau negativă și reacții de anxietate, de con­
flict sau de intelectualizare la tensiunea emoțională.
Mecanismele de apărare ale Eului sunt evaluarea (enunțarea
de idei generale, de opinii comune), elaborarea (adăugarea de
elemente noi la situație), calificarea (atenuări și rezerve în de­
scrierea reacției personajului la situație).
Semnele patologice sunt:
1. Sentimentele nepotrivite cu contextul povestirii;
2. Subiectivismul (fraze confuze, aberante, de neînțeles);
3. Utilizarea pronumelui personal de persoana întâi;
4. Soluție ireală fantezistă, fără legătură cu structura povestirii;
5. Absența soluției;
6. Absența exprimării unui sentiment, oricare ar fi acela, în ca­
drul unei povestiri.
Interpretarea testului se bazează pe următoarele ipoteze. Expri­
marea afectelor dovedește capacitatea Eului de a admite sau nu ex­
teriorizarea lor liberă. Afectul exprimat în acțiune reprezintă exte­
riorizarea emoțională care eliberează cea mai mare cantitate de
tensiune. Afectul manifest este fie semnul unui Eu destul de pu­
ternic pentru a face față acestei exteriorizări, fie al unui Eu slăbit și
dezorganizat. Afectul latent exprimă coartarea psihică a subiectu­
lui. In plus, pentru a lupta împotriva acestor afecte declanșate sub

DIDIER ANZIEU
■resiunea instinctivă a Se-ului, Eul se poate baza de Supraeu, fie 229
adoptând scala lui de valori morale (Evaluare), fie căutând un com-
Ijomis, prin modificarea sau idealizarea realității (Elaborare), fie
Brfugiindu-se într-o expectativă prudentă (Calificare).
K Sargent își completează ipotezele recurgând la noțiunea de
jbmeostazie: Eul este organul echilibrului homeostatic dintre
Jhpulsurile care vin din interiorul organismului și anturajul care
p poate satisface sau frustra. Valoarea acestui test ține, pe de o
lyrte. de verificarea atentă a sensibilității lui, a fidelității și a va­
nității, iar pe de altă parte, de efortul de enumerare și de pre-
Kba ipotezelor interpretative.

I COMPLETAREA FRAZELOR

| Aceste teste76 cunosc un mare succes în Statele Unite. Con-


ftrucția lor este mai simplă decât metoda povestirilor ce trebuie
tompletate, dar respectă același principiu. Sunt mai ușor de apli-
||t decât testul asociației verbale. Și există în numeroase versiuni
Eotter, Rhode, Hildreth, Stein etc.).
E Testul lui Stein (Stein Sentence Completion Test) include 50 de
Raze și poate fi administrat colectiv. Instrucțiunile îi cer subiec-
ițlui să citească fiecare frază și să îi dea un final scriind primul
jjcru care îi vine în minte. Tabelul de mai jos (p. 230) reproduce
■manta franceză a acestui test, făcută de G. Serraf.
| Durata administrării este fie liberă, fie limitată la douăzeci și
Hpri de minute. Pentru interpretare este nevoie de o ap.chetă in-
mviduală profundă și o anamneză prealabilă. Aceasta include,

FCf. articolele lui Bonnet {Rev. Psychol. appl., 1953,3,407-440); Hanfmann și Getzels (/. Project
I Tech., 1953,17,280-294); Serraf {Bull. Psychol., 1963,17, fasc. 2-7,370-377) și cap. IX din An-
j derson (citat la p. 357).

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


230 ca și pentru TAT, o analiză formală (timp de latență, necoordo-
nări sintaxice) și o analiză a conținutului (teme, motivații, sen­
timente, atitudini, conflicte). în testul pe care îl cităm, temele se
repartizează în șase rubrici: trecut personal; interese personale;
temeri și jene; situații sociale greu de suportat; probleme de au­
toritate; atitudini față de viitor. Motivațiile intră în următoare­
le cupluri: apropiere-fugă; captare-ofrandă; schimb-dependen-
ță; dominare-supunere; violență făcută sau suportată.
Avantajul acestui tip de teste vine din faptul că pot fi adapta­
te problemei pe care dorim să o studiem. Exemplul de mai sus
este potrivit pentru diagnosticul individual. Putem imagina alte
fraze, care ar fi potrivite pentru o anchetă etnografică sau pen­
tru selecția pentru un post de conducere77. Administrarea colec­
tivă ușurează etalonarea.

Testul frazelor de completat


după „Stein Sentence Completion Test"78
1. Charles era cel mai fericit atunci când... 11. Am admirat...
2. Dintre toate, preferă... 12. Nimic nu îl poate enerva mai tare pe Rene
3. Când Pierre a fost luat prizonier de ina­ decât...
mici... 13. Joseph se simțea jenat pentru că...
4. Nimic nu îl supără mai tare pe Bob decât... 14. Jean credea că viitorul lui...
5. Cea mai mare ambiție a lui Michel era... 15. Faptul că nu reușise...
6. Când Frank l-a văzut pe șeful său venind... 16. Viața unei persoane...
7. Paul se simți iritat când... 17. Când văzu că alții reușeau mai bine decât
8. Mi-e întotdeauna teamă de... el...
9. Când i se spune lui Henry să stea cuminte... 18. De fiecare dată când nu era invitat...
10. Ceea ce Tom regretă cel mai tare este... 19. Pe când era copil...

77 ]. Marcus („Structures familiales et comportements politiques", Rev. fr. Psychanal., 1949,


13, 277-313) rezumă o anchetă asupra caracterului german, efectuată după al Doilea Răz­
boi Mondial de către B. Schaffner cu un test cu fraze de completat; vezi citate la pp.308-310
78 Extras din G. Serraf, Bulletin de Psychologie, 1963,17, nr. 225, p. 377.

DIDIER ANZIEU
> fac un efort pentru... 36. Frederic ar fi preferat să se lipsească de... 231
, Războiul l-a împiedicat să-și realizeze proiec- 37. Când Theodore a ieșit din întâlnire, s-a gân­
M tele referitoare la... dit că...
, Negăsind pe nimeni care să îl ajute, Jean... 38. Tatăl lui Stanislas...
Ceea ce îl tulbura cel mai tare pe Henry era... 39. Georges era supărat după ce...
. Ceea ce mă motiva cel mai tare în viață era... 40. Ceea ce le plăcea cel mai tare era...
familia lui Frangois este... 41. Când Albeit avea de făcut ore suplimentare, el...
^Atunci când este liber, îi place... 42. Se crede despre mine că...
. Eșecul lui Lucien l-a făcut... 43. Oamenii râdeau de Gabriel din cauza accen­
.Mă simt jenat... tului, așa că el...
Ceea ce cer de la viață este... 44. Jean putea să lucreze mai bine...
Nimic nu este mai obositor decât... 45. întotdeauna doream...
Destinul meu este... 46. Se simte întotdeauna slăbit când...
Este confuz din cauza... 47. Se crede întotdeauna ca...
Robert ar face totul pentru... 48. Când i s-a spus că era periculos...
Max simte că suferă cel mai tare din cauza... 49. Experiența lui trecută l-a învățat că...
Subordonații mei... 50. Mă străduiesc să...

COMPLETAREA IMAGINILOR

Testul lui Wartegg (1939) este utilizat în principal în țările de


lltură germanică. Wartegg, director de orientare profesională la
eipzig, era un adept al Ganzheitzpsychologie sau al psihologiei to­
ile, derivată din tipologia lui Jaensch, conform căreia personali-
itea este dominată de cei doi poli ai integrării și dezintegrării,
fartegg a găsit o activitate care scotea cel mai bine în evidență
indamentul structural al persoanei, într-un test de „construcție",
icare procesul de elaborare a formelor și de organizare a datelor
■a revelator pentru personalitate în totalitatea ei. El s-a inspirat
intr-un test anterior al lui Sander, în care subiectul trebuia să
impieteze șase linii desenate de examinator. Wartegg îi prezintă
obiectului o foaie cu 8 pătrate cu latura de 4 centimetri, pe care
i află o schiță a unui desen, ca mai jos:

Metode proiective • Panorama celorlalte teste proiective


232 Pornind de la această schiță, subiectul trebuie să deseneze „ce
îi va face cea mai mare plăcere". El va indica pe foaie în ce ordi­
ne alege pătratele și care este semnificația acestor desene.
Wartegg descrie două atitudini la subiecți:
— atitudinea subiectivă: subiectul acționează în baza intui­
ției, a experienței trăite; el desenează caricaturi, simboluri, dese­
ne abstracte; liniile sunt suple și imprecise, există efecte de nuan­
țe și înnegrire; suprafețele sunt umplute cu desene;
— atitudinea obiectivă sau realistă: subiectul reprezintă obiec­
te reale sau motive ornamentale; desenul este îngrijit și detaliat;
suprafețele au zone goale.

După Wartegg, fiecare formă desenată în pătrate provoacă o


componentă anume a personalității. Rezultatele scot în eviden­
ță apartenența subiectului la unul dintre următoarele tipuri:
— tip subiectiv cu dominantă afectivă, fie deschis spre exte­
rior, fie sensibil;
— tip subiectiv cu dominantă imaginativă, fie formal, fie intuitiv;
— tip obiectiv cu dominantă intelectuală, fie rezonabil imper­
sonal, fie abstract;
— tip voluntar, fie impulsiv, fie energic.
Examinarea cantitativă constă în cotarea prezenței în fiecare
frază a 16 trăsături (1,2 sau 3 puncte, în funcție de cum este tră­
sătura: secundară, medie, dominantă) și ajunge în final la un ra­
port între tendințele subiective și cele obiective79.
Testul lui Horn-Hellersberg (1945) este construit pe același
principiu. Punctele de plecare sunt linii împrumutate din picturi

79 0 variantă a acestui test este prezentată, în franceză, în L. Biedma, P. Alfonso, Le langage du


dessin. TestdeWartegg-Biedma, Delachaux 8rNiestle, 1955.0 variantă americană a fost pu­
blicată de G. M. Kinget, The drawing-completion-test, NY, Grune 8t Stratton, 1952.

DIDIER ANZIEU
E îngrozitor: ați
spart vaza pre­
ferată a mamei
mele.

Două imagini extrase din testul lui Rosenzweig (Teste pentru adulți)
(Reproducere autorizată de Centrul de psihologie aplicată, editorul testului)
234 de renume internațional. O interpretare psihanalitică a simbolis­
mului completează analiza tipologică.

D) COMPLETAREA DIALOGULUI

Testul lui Rosenzweig (1948) leagă imaginea de frază. Un dia­


log se derulează într-o situație de frustrare, desenată schematic.
Prezentarea amintește de benzile ilustrate din revistele pentru
copii, dar fizionomia personajelor, expresiile de pe chipurile lor
nu sunt complet desenate, pentru a lăsa subiectul în ambiguita­
te. Unul dintre personaje, cel din stânga, vorbește; cuvintele lui
sunt notate într-o bulă care pornește din gura sa. Personajul din
dreapta îi răspunde. Bula corespunzătoare este goală și trebuie
completat de subiectul care va nota, ca de fiecare dată, primul
lucru care îi trece prin minte și va lucra cât se poate de repede.
Este un test creion-hârtie, care se poate administra individual
sau colectiv. Există o formă pentru adulți și una pentru copii80.
Exemplele de mai jos sunt luate din forma pentru adulți:
Imaginea zece: Un bărbat se răstește la un alt bărbat: „Ești un
mincinos și știi asta!" — Scrieți răspunsul dat de celălalt bărbat.
Imaginea douăzeci și unu: O femeie strigă către o altă femeie:
„Femeia despre care vorbești atât de urât a avut ieri un accident
și acum e în spital!" — Scrieți răspunsul dat de celalaltă femeie.
Testul are la bază ipoteza frustrare-agresivitate. Situațiile de­
senate conțin toate, pentru eroul cu care îi cerem subiectului să
se identifice, un obstacol în calea satisfacerii unei nevoi vitale

80 Recenzia lucrărilor care se referă la test a fost făcută de C. Kramer (Bu//. Psychol., 1963,17, fasc.
2-7,338-347), autor al unei lucrări despre test: La frustration, Delachaux & Niestle, 1959

DIDIER ANZIEU
Igrecare. Primul interlocutor provoacă sau suportă o frustrare. 235
11 doilea este tentat să răspundă agresiv. Este semnificativ tipul
|g agresivitate pe care o va utiliza. Există situații de blocare a
tailui și de blocare a Supraeului. De unde și numele testului:
Kcture-Frustration Reaction Study (PF).
1 Cotarea testului scoate în evidență, pentru fiecare răspuns, di-
fecția agresivității și tipul de reacție.
f Agresivitatea poate avea trei direcții posibile:
I' — extrapunitivă, sau agresivitate îndreptată către exterior, în
gpecial către individul care este cauza sau pretextul frustrării („Dar
p.din cauza ta." — „Atenție, o să mă supăr dacă o ții tot așa.");
L, — intrapunitivă când subiectul se acuză pe sine însuși („îmi
agr iertare." — „îmi pare rău că simt atât de neîndemânatic." etc.);
— impunitivă, când situația frustrantă este minimizată și vina
fai mai este pusă în seama nimănui („Nu este vina nimănui." —
^Nu îți face probleme, se rezolvă.").
Tipurile de reacție sunt următoarele: predominanța obsta­
colului, când subiectul insistă asupra situației frustrante („E
groaznic."); apărarea Eului, când subiectul insistă pe ceea ce
tonte („îmi pare extrem de rău."); persistența nevoii când ac­
centul este pus pe rezolvarea problemei („O să cumpăr alta."),
lipul de reacție și direcția agresivității se combină în nouă ca-
Bgorii. Se compară rezultatele obținute de subiect pentru fie-
hre dintre aceste categorii cu frecvențele medii ale populației
jfenerale. Abaterile scot în evidență reacțiile specifice ale su­
biectului în situații de frustrare. Acest test este riguros obiec-
Sv în privința cotării, iar etalonarea lui este simplă. Dar este
In test care se referă la un segment al personalității, nu la per­
sonalitate în integralitatea ei. Avantajul, ca și pentru testele de
completare de fraze, stă în posibilitatea de a construi imagini

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


236 adaptate segmentului de personalitate sau populației pe care
dorim să o studiem. Inconvenientul este că, dorind să se limi­
teze la un segment unic al personalității, testul prezintă difi­
cultăți în a diferenția în acest segment ce anume reprezintă tră­
sătură fundamentală și ce variază în funcție de situație și de
stare; prin urmare, testul este adeseori dezamăgitor pentru psi­
hologii clinicieni81.

4. Clasarea pe categorii

Utilizarea testelor de clasare pentru determinarea nivelului


de gândire al subiectului a fost pusă în practică pentru prima
oară de Gelb și Goldstein (1920-1925). în urma examinării răni-
ților de război agnozici și afazici, cei doi autori au descoperit la
aceștia pierderea gândirii categoriale. Aplicând la un caz de ag-
nozie a culorilor testul clasic al lui Holmgren (lână de diferite
culori ce trebuie așezată în funcție de culoare), ei și-au dat sea­
ma că greșelile subiectului se datorau în special unei incapaci­
tăți de a clasa, unei pierderi a capacității de categorisire. Pornind
de aici, ei au inventat mai multe teste de clasificare a obiectelor
diferite prin formă și culoare. Lucrările școlii de la Berlin (Ach,
K. Lewin) cu privire la formarea conceptului și a capacității de
categorisire au scos la iveală o legătură între nivelul de gândire
și caracteristicile dinamice ale personalității subiectului. Astfel,
au făcut posibilă utilizarea acestor teste de clasare drept teste
proiective și nu drept teste de inteligență, așa cum fuseseră uti-

81 Cf. lucrările lui Pichot, Danjon, Cardinet pentru standardizarea franceză (Rev. Psychol.
appl., 1950-1951, nr. 3, p. 417; 1955, nr. 1, p. 1 și nr. 2, p. 127; 1956, nr. 2, p. 111) care au
devenit Manuel, editat de CPA. M. Leblanc (Rev, Psychol. app., 1956, nr. 2, 91-109) a pus
la punct o formă congoleză a versiunii pentru copii a acestui test.

DIDIER ANZIEU
ate până atunci. Meritul aici îi revine Margaretei Loewenfeld, 237
testul său mozaic82.
Materialul cuprinde 456 de piese geometrice colorate, din ma-
ial plastic: 8 serii sunt pătrate, 16 sunt romburi, 16 sunt triun-
iuri dreptunghice, 12 — triunghiuri echilaterale, 24 — triun-
iuri scalene; fiecare serie se prezintă sub șase culori diferite:
>, albastru, roșu, verde, galben, negru. Subiectul trebuie să con-
uiască, în douăzeci de minute, un desen oarecare într-un ca­
ii de 25 x 30 cm. Autorul face următoarea clasificare:
1. Desene normale:
a) Desene abstracte:
— compacte;
3 — intermediare;
— spațiate;
b) Desene reprezentative;
c) Desene conceptuale;
d) Desene mici;
2. Desene anormale:
a) Incoerente și compacte:
— complet incoerente;
— incoerent cu „insule";
— incoerent cu „plăci";
b) Incoerente și spațiate:
— „insule" izolate;
— „insule" aglomerate;
c) Lipsit de rezultate;
i d) Desene mici;
e) Intermediare:

,2Traducereîn limba franceză: Le test mosaîque, Lyon-Paris, editura Vitte, 1960.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


238 — colț și unghi;
— cadru și subiect;
— centru gol;
f) Reprezentative.
Utilizarea culorii este evaluată după cinci grade, care prezin­
tă o analogie cu răspunsurile-culoare de la testul Rorschach:
a) Culoare care nu a fost luată în considerare;
b) Utilizarea unei culori unice sau a două culori contrastante;
c) Desen banal, dar culori care creează o „formă bună";
d) Desen dependent în mod egal de formă și culoare;
e) Utilizarea originală și artistică a culorii în raport cu forma.
Testul este atractiv, ușor de utilizat, în special pentru analfabeți,
surzi, populații cu nivel scăzut de cultură. Numeroase studii au
scos în evidență varietatea aplicărilor acestui test: orientare școla­
ră și profesională (desen, publicitate, arhitectură), diagnostic psi­
hopatologic, examinarea delincvenților, studiul influențelor cultu­
rale în psihologia socială. Autorul a publicat o colecție de 144 de
planșe color ilustrând diversele tipuri de desen pe care le putem
obține, în special cele caracteristice pentru principalele aspecte pa­
tologice ale personalității. Din nefericire, validarea experimentală
nu a fost decât parțial concludentă. Ambiguitatea cotării este în
mare parte responsabilă pentru acest rezultat.
Testul piramidelor colorate (FPT: Farberpyramiden Test) a fost in­
ventat de Pfister, din Ziirich, în 1946 și a fost îmbunătățit de doi
psihologi germani din Fribourg, Heiss și Hiltmann (1951)83.
Acest test nu este cunoscut decât în țările germanice. Mate­
rialul include o foaie de hârtie pe care este desenată o piramidă
cu 5 etaje, formată din 15 pătrate cu latura de 2,5 cm.

83 Cf. Friedemann, „Le test des pyramides en couleurs", Rorschachiana, 1953,1, 344-358

DIDIER ANZIEU
239

ft Se împrăștie în fața subiectului pătrate din hârtie glasată cu 24


|e culori diferite, aparținând celor 10 culori fundamentale: roșu,
fcrtocaliu, galben (culorile extraversiunii), verde (culoarea reglă-
lî), albastru și violet (culorile introversiunii), alb, maro, gri și ne-
feu (culorile personalității profunde). I se cere să acopere pir ami­
li cu pătrate colorate, astfel încât aceasta să fie cât mai frumoasă
p putință. Subiectul trebuie să compună trei piramide succesi-
fe. Nu există limită de timp. Examinatorul notează modul în care
Rint amplasate culorile. Interpretarea testului dezvăluie organi-
jarea structurală a personalității subiectului (după organizarea
Hlamidei) și afectivitatea acestuia (după culorile utilizate).

L 1. Semnificația culorilor: culorile sunt clasate în 4 categorii:


I A) Culoare aleasă în 3 piramide: indice de constanță, de stă­
pânire;
) B) Culoare aleasă în 2 piramide: indice de constanță relativă;

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


240 C) Culoare aleasă în 1 piramidă: indice de agitație;
D) Culoare aleasă în 0 piramide: indice de evitare.
Suma A + B + C indică gradul de sensibilitate, de deschidere al
subiectului. B + C indică labilitatea afectivă. C/D indică gradul de
excitabilitate. A/D indică atitudinea față de lumea exterioară.
Semnificația simbolică a fiecărei culori a fost stabilită conform
tradiției populare și supusă unei triple validări: statistică (stabi­
lirea de norme de alegere pe un eșantion reprezentativ), experi­
mentală (administrarea testului sub efectul drogurilor chimice
care modifică anumite variabile ale personalității), clinică (com­
parație cu restul dosarului psihologic). Iată rezultatele:
Roșu: emoții rapide, vii, puțin profunde; sugestibilitate, spon­
taneitate; accese instinctive (furie); comportament infantil și ne­
vrotic.
Portocaliu: extraversiune mai sentimentală, fără descărcare
imediată; comportament călduros, calm, supraestimare, perse­
cuție, proiecția sinelui în lume.
Galben: dinamism rece și lucid, ambiție, reglare; simpatii sau an­
tipatii clare; conducător adeseori intolerant. Bolnavii mintal îl evită.
Verde: sociabilitate, sensibilitate, contact psihologic. Verde des­
chis: tendință extratensivă cu impulsivitate (roșu) sau activitate
(galben). Verde închis: tendință introversivă, mergând până la
hiperemotivitate și inadaptare emoțională (dacă roșu, galben și
portocaliu lipsesc).
Albastru: reglare a afectivității; culoarea cel mai des aleasă de
subiecții normali, dar și de copiii aflați la vârsta rațiunii. Albas­
tru închis: raționalism. Exces de albastru: subiect hipercontrolat.
Maro: forță de rezistență psihică; încăpățânare, spirit de con­
tradicție. Frecvent la copiii dificili și care au o atitudine de opo­
ziție. Apropiat de stadiul anal din psihanaliză.

DIDIER ANZIEU
Violet: puțin ales de subiecții normali, exceptând artiștii, pic- 241
fai, scriitorii (semn de creativitate). în general, indică tulburări
■ective.
jkCele trei culori nonspectrale indică fie existența unor funcții
jphice refulate (dacă celelalte culori sunt puțin numeroase), fie
Mbiciunea mecanismelor de apărare ale Eului și imaturitatea
■ectivă (dacă celelalte culori sunt numeroase).
Negru: culoarea nevroticilor, a tulburărilor de pubertate, a su-
Becților depresivi.
BGrz: cel mai puțin utilizată de subiecții normali. Prudență, ne-
hcredere, discreție, refulare și negare.
K’ Alb: la fel de puțin utilizată de subiecții normali. Frecvent pre­
față la schizofrenici, la care denotă vidul interior, sau la epilep-
(asociat cu roșu). Reacții explozive puternice, fugă.
B Interpretarea culorilor trebuie să fie configurațională și nu
Kn adăugarea de semne izolate. Tonalitățile deschise indică
tegeneral extraversiunea; cele închise, introversiunea. Asocie-
Ki albastru-roșu-verde constituie un sindrom normativ; sunt
Morile cele mai alese, reprezentând personalitatea ideală,
fau, portocaliu și galben constituie sindromul stimulării. Al-
■Stru, negru, gri—sindromul reducerii tensiunilor. Verde, gal-
fai, maro—sindromul vitalității.

|f2. Structura: Inspirându-se din grafologia lui Klages, Pfister


fastă asupra orientării latente a piramidei de la bază către vârf,
famentele pătrate accentuează impresia tridimensională. între­
girea esențială este deci dacă subiectul a considerat piramida
fapt un volum sau o suprafață plană (covor).
!?■ a) Covor (19% dintre cazuri): culorile sunt dispuse la întâm-
Bare. Structură psihică labilă, debilitate. Covor pestriț cu con-
lf.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


242 traste violente de culori: neliniște; frecvent la băieții de unspre­
zece ani. Covor făcut din bucăți, fie monocolor, fie „tăiat" de
pătrate albe: caracteristica schizofrenicilor. Covor puțin struc­
turat, cu accentuarea colțurilor sau a axei centrale: căutarea sta­
bilității.
b) Piramida stratificată (29% dintre cazuri): culorile sunt sepa­
rate prin straturi: personalitate pe cale să se stabilizeze. Distin­
gem stratificări uni, multicolore, simetrice.
c) Piramida structurată (52% dintre cazuri): culorile sunt dis­
puse după un plan prestabilit: stabilitate psihică. Distingem pi­
ramida simetrică (domină culoarea sau forma), învăluitoare (cu­
loare uniformă pentru cele două laturi: tendință spre refulare
nevrotică), asimetrică (influențabilitate) și în scară (bicoloră: con­
flicte interioare; multicoloră: lipsa de siguranță pe care subiectul
încearcă să o ascundă).
Testul piramidelor are mare succes datorită caracterului său
ludic. El constituie o modalitate bună de a începe un examen psi­
hologic complet și de a destinde subiectul. Este ușor de repetat,
căci nu creează deprinderi. Constituie o soluție excelentă pentru
abordarea afectivității (dispoziție, rezonanță intimă, impulsivi­
tate, maturitate afectivă, contact social). Dar are și trei mari punc­
te slabe: nu oferă informații cu privire la conținutul afectivității;
nu spune nimic despre organizarea intelectuală; fidelitatea lui
este mediocră la retestare, căci nu diferențiază destul de clar pre­
dispozițiile afective stabile ale subiectului de stările schimbătoa­
re. Și, în ultimul rând, interpretarea lui necesită mai mult intui­
ție decât metodă.
Heiss și Hiltmann au căutat să perfecționeze acest test încă de
la publicarea lui, creând o completare cu trei piramide urâte (care
ar exprima tendințele inconștiente refulate ale subiectului). Sca-

DIDIER ANZIEU
te diversitatea nuanțelor colorate propuse subiectului de la 24 243
|| 14 (păstrând aceleași 10 culori fundamentale), adică ei nu păs-
®ează două nuanțe decât pentru roșu, verde, albastru și violet,
^stfel, stabilitatea testului crește. Din contră, redus la doar 10
julori fundamentale, testul riscă să nu mai păstreze aceeași sem-
Wficație. Cercetarea, totuși indispensabilă, a variațiilor semnifi-
tației simbolice a culorilor în funcție de culturi nu a fost încă fă­
lită.

L Alegerea afectivă

Prima utilizare a alegerii afective sub formă de test nu este


fcsolut deloc proiectivă. Ea i se datorează lui Moreno, în 1932,
tentau studiul grupurilor umane mici. Este vorba despre ches-
ionarul sociometric, în care subiectul alege sau respinge colegii
te muncă sau de distracție, adică își indică simpatiile și antipa­
tie. Utilizarea proiectivă îi aparține lui Leopold Szondi (1947),
teihiatru maghiar stabilit la Ziirich, care invită subiectul să facă
^alegere afectivă prezentându-i fotografii cu chipuri umane,
tentru Szondi, alegerea exprimă destinul personal: alegerea
inoroasă, alegerea prietenilor, alegerea meseriei, alegerea trăsă­
turilor de caracter și a simptomelor morbide sunt determinate
nevoile pulsionale fundamentale ale individului, ale căror
|ecte dinamice (sau dialectice) produc istoria unei vieți. Testul
fegerii unor fotografii cu oameni simpatici sau antipatici ne in-
Joduce deci în „știința destinului".
| Așa cum afirmase și Freud în legătură cu alegerea amoroasă,
ftegerea fotografiilor este fie „narcisică" (alegem imaginea cui-
|a pe care îl simțim identic cu noi înșine), fie „anaclitică" (ale­
gem imaginea cuiva care amintește un membru al propriei fami-

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


244 Iii genetice cu care am avut relații emoționale sau pulsionale care
ne-au modelat personalitatea).
Testul se compune din șase serii a câte opt fotografii.
In fiecare serie, fotografiile reprezintă un bolnav mintal (lu­
cru pe care subiectul nu îl știe). Cele opt tipuri de bolnavi, care
revin în fiecare dintre cele șase serii, corespund fiecare unui/nc-
tor, cei opt factori regrupându-se în patru vectori (vezi tabelul
de mai jos).

Bolnavi Factori Vectori


Homosexual h j
(sau hermafrodit) | Sexual: S
Sadic sau ucigaș s '
Epileptic e 1
| Paroxistic: P
Isteric

rl cSchizofrenic:
Ca ta tonic k u- c • cSen/
Paranoic P I
Depresiv (sau melancolic) d I Ciclotimie: C
Maniacal m I
Tendințe <± Nevoi Pulsiuni

Instrucțiunile cer ca din fiecare serie să se aleagă cele mai sim­


patice două fotografii și cele mai antipatice două fotografii. în
principiu, testul este refăcut de zece ori, în zilele ce urmează pri­
mei aplicări. Astfel, fiecare factor poate fi obiectul unei alegeri po­
zitive (+) sau negative (-), ceea ce scoate la iveală existența ten­
dinței corespunzătoare la subiect; prin urmare, există 16 tendințe.
Experiența dovedește că alegerile nu se fac la întâmplare și că
sunt semnificative pentru ceea ce în psihanaliză numim relații
de obiect, adică alegerile unui obiect pe care îl iubim sau îl urâm
Fotografiile posedă o putere evocatoare, specifică pentru prin­
cipalele nevoi pulsionale. Ele au fost alese cu grijă (bolnavi ce

DIDIER ANZIEU
szintă o ereditate pură și complet cunoscută; în plus, fotogra- 245
e au fost supuse testului asocierilor verbale libere, care s-au
entat puternic în direcția nevoii reprezentate).
Dar interpretarea unei nevoi, ca în orice test proiectiv, trebuie
fie în relație cu ansamblul alegerilor: un tip de alegere luat izo-
nu poate constitui un semn autonom; interpretarea este în mod
cesar dialectică; alegerile nu sunt niciodată total libere; intervi-
cenzura individuală. Fotografiile cel mai des alese se raportea-
la tendințele cele mai suportabile și la cele mai apropiate de
nștiință. Alegerea unei tendințe pozitive indică faptul că acea
idință se acumulează la subiect fără tensiune și că este gata să
exteriorizeze cu prima ocazie. Alegerea unei tendințe negative
dică în general că subiectul refulează factorul considerat sau,
leori, că tendința negativă este cea mai dinamică. Absența aproa-
completă de alegere (reacție zero) pentru fotografiile care re-
ezintă o aceeași nevoie (sau factor) corespunde la ceea ce trăieș-
subiectul în momentul de față în mod normal sau patologic,
ică nevoia descărcată în realitate nu se poate exprima în test;
tfel, testul aplicat unui epileptic imediat după o criză indică o
icție nulă pentru factorul e. Reacția ambivalență (suprapunerea
îgerilor pozitive și negative pentru același factor) indică lupta
biectului între două tendințe, pozitivă și negativă (exemplu: ne-
oza obsesională); dar lupta este atât de intolerabilă, încât aceas-
reacție prevestește adeseori descărcarea tensiunii. Reacțiile pur
simplu pozitive sau negative indică „reziduurile", adică tendin­
țe pulsionale nesatisfăcute, latente sau sursă de anxietate.
Cotarea constă în raportarea pe o grilă a alegerilor efectuate
întru cele șase serii; fiecare coloană corespunde unui factor; ale-
îrile pozitive sunt plasate deasupra liniei mediane orizontale;
egerile negative sunt plasate dedesubt.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


246 Interpretarea se bazează pe sistemul psihodinamic elaborat
de Szondi.

Pulsiunile corespund vectorilor:


Vectori S pulsiune sexuală;
— P — de protecție a Eului;
— Sch — a Eului;
— C — de contact.

Nevoile corespund factorilor:


h: nevoie de tandrețe, feminitate, blândețe, bisexualitate;
s: nevoie sadomasochistă;
e: nevoie de o conduită etică (tendință către bine sau către
rău; erotism uretral);
hy: nevoie de o conduită morală: a se arăta sau a se ascunde;
exhibiționism; voyeurism;
k: coartare a Eului; egosistolă; narcisism primar;
d: creare și dilatare a Eului: egodiastolă;
p-. nevoie de achiziție, căutarea noului, perseverare, analita-
te;
m: nevoia de a se agăța, de siguranță, de detașare, oralitate.

Tendințele corespund formelor pozitive (alese ca agreabile) și


formelor negative (alese ca dezagreabile) ale nevoii:
h +: tendința către iubire pentru anumite ființe umane (ten­
dință fizică, senzuală, personală);
h -: tendința către iubirea de aproape și de umanitate (iubi­
re spirituală, idealistă);
s +: tendință către sadism (activitate, agresivitate);
s -: tendință către masochism (pasivitate, dăruire de sine);

DIDIER ANZIEU
e +: tendința lui Abel (tendința către bine, către dreptate 247
F pentru colectivitate; elaborarea unei bariere etice);
I e tendința lui Cain (tendința către rău, cătreacumularea
I de afecte brutale: furie, ură, invidie,gelozie, mânie, răz-
|‘ bunare);
E hy +: exhibiționism (tendința de a se pune în valoare, de a se
L exhiba);
K hy tendința de a se ascunde (de exemplu pudoare, dezgust);
| k +: introiecție (tendința spre încorporare, formarea de idea-
| luri obiectale de apropriere);
[ k tendința către negare, renunțare, inhibiție și refulare, de-
I valorizare;
l p +: inflație (tendința de a fi prins în ambitendințe);
r p proiecție (tendința de a plasa în lumea exterioară dorin-
|p țe inconștiente);
t d +: tendința către schimbare, achiziție, către căutarea de noi
valori obiectale;
[ d tendința către perseverare, conservare (nu caută obiecte noi);
I m +: tendința către securizare (agățarea de obiectul vechi, ga-
I’ rantarea a ceea ce a fost deja obținut);
ț m-: tendința către detașare, separare.

I’. Szondi face o legătură între fiecare nevoie pe de o parte și, pe


Ke altă parte, trăsături de caracter, orientare profesională, subli-
pare, patologie, criminologie, care sunt indicate în tabelele84 de
friai jos, pp. 248-249.

r*împrumutate din adaptarea franceză făcută de Ruth Prushy-Bejarano pentru a doua lu-
? crare a lui Szondi (1947), Diagnostic experimental des pulsions, Presses Universitaires
t de France, 1952, p. 18 bis. Szondi și-a dezvoltat concepțiile în cinci lucrări succesive, apă-
ț ruteîn limba germană, între 1944 și 1963.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


h s e
Căldură. Răceală. Indurare. Nevoie de
Tandrețe. Duritate. Bunătate. a se pune
„Suflet sensibil". Brutalitate. Blândețe. în valoart.
Comportament Agresivitate. Inocență. ^0‘ed^proS

Trăsături de caracter ale tendinței +


matern. Nevoie de acțiune. Milă. de glorie
Dorința de a primi Vitalitate. Bunăvoință. Vanitate.
cadouri. Spirit Capacitate de a Nevoie de a părea
Dorința de a se întreprinzător; lua parte la ceea intr-un anum,tf l
înfrumuseța, de a se Spirit distrugător; ce îl afectează Dorință de a plăct;
farda. Spirit critic, pe celălalt. de a h apreciat
Sentimentalism. încăpățânare. Toleranță. Cochetărie
Frivolitate. Siguranță de sine. Scrupule. Tendințe
„Instinctivitate". Obiectivitate. Pietate. de a se da în
„Simțirea lucrurilor". Spirit realist. Simț ascuțit al spectacol.
Subiectivitate. A privi lucrurile adevărului.
Sugestibilitate. în față. Dorință de etică.
încredere Capacitate de
copilărească. orientare.
Gusturi lirice.

Dorință de cultură. Umilință. Rea-voință. Pudoare.


Trăsături de caracter ale tendinței -

Iubire pentru natură Dăruire de sine. înverșunare. Timiditate.


și umanitate. Spirit de sacrificiu. Mânie. Dorință
Dorință de a da, Gelozie. de a se ascunde.
de a proteja. Furie. Dorință de
Spirit civilizator. Dorință a trăi într-o lume
de răzbunare. ireală, imaginară,
Se delectează lamentări.
cu suferința altuia.
Absența semereniei.
Absența hy+
sentimentului. Minciuni.
Tendința Anxietate.
către izbucnire.

a) Frizer. a) Măcelar. a) Profesii a) Actor.


Servitor. Fabricant ambulatorii. b) Politician.
Administrator de cuțite. Curier. c) Profesii artistice
de hotel. Manichiuristă. Marinar. d) Crainic.
Chelner. Șlefuitor parchet. Șofer. Vânzător
Bucătar.
Orientare profesională

Chirurg. Aviator. ambulant


Lenjereasă. Anatomo-patolo^ Mecanic
Desen, modă. de locomotivă. e) Model.
Călău. Manechin
Dansator. b) Miner.
Artist. b) Pădurar.
Potcovar.
Spion. Tăietor de lemne. Muncitor la
b) Muzician. c) Pietrar. cuptor.
Poet liric. d) Sculptor. Coșar.
Ginecolog. Dentist. Pompier.
Dermatolog. e) Căruțaș, Psihotehnician.
Medic ce se ocupă îmblânzitor. Brutar.
de boli cu Paznic la grădina c) Profesii
transmitere zoologică. cu „explozie"
sexuală.

DIDIER ANZIEU
P d m
Extraversiune. Spirit de achiziție. Nevoie de a se agăța.
Spirit pasionat. Căutare continuă. Nevoie intensă
Dorință de a adora. Curiozitate. de securizare.
Patimi amoroase. Dorința de nou. Nevoie de bucurii
Entuziasm. Infidelitate. și plăceri.
putere. „Posedare". Risipă. Bună dispoziție.
Parțialitate. Generozitate. Tendință spre capricii
Spirit de castă. Lipsă de măsură, Teamă de pierderea
Ține la propriul rang. de susținere. obiectului.
Dorință de dominare.
^moaștere. Supraestimare
fu formă, de sine.
pcă. Nebunia grandorii.
Orgoliu.
Este plin de sine.
Dorință de rivalitate.

r
legare. Subestimare Fidelitate. Singurătate.
pge de sine. Sinceritate. Izolare.
Micromanie. Economie. Abandon.
Se chinuie singur. Dorință Nepăsare.
Agitație în toate
Prudență. de a colecționa. direcțiile.
Neîncredere. Cupiditate. Legătură ireală
ilstrugere. Tendință la căutarea Avariție. cu lumea
unui țap ispășitor. Plăcere exterioară.
Ranchiună. de a renunța. (Predispoziție la
Delir de revendicare. Conservatorism. pseudomanii).
(Absența sprijinului
Susceptibilitate. Spirit critic. și a reținerii).
Resentiment. Perseverență. Orientare
Nevoie de a acuza. Copleșire. profesională

a) Inventator. a) Anticar. a) Profesor


Pe științe b) Poet. Paznic de muzeu. de limbi străine.
■Bosofie, Scriitor. Colecționar Dentist
|țe politică. c) Psiholog. de artă. b) Agent de bursă.
Psihiatru. b) Critic de artă. Bancher.
d) Mitologie. c) Pictor. c) Responsabil
Mistică. d) Bancher. cu aprovizionarea.
Arheologie. e) Gunoier. Agent comercial.
Geologie. Vidanjor. Reprezentant
Paleologie. Măturător. de vânzări.
e) Șef de expediție. f) Vopsitor. d) Bucătar.
Misionar. g) Gastro-enterolog. Alimentație.
f) Muzician. Patron de cafenea.
g) Farmacist. Barman.
Chimist. Degustător
de vinuri.

(Continuare în paginile următoare)

Metode proiective • Panorama celorlalte teste proiective


(Uontinuare din paginile anterioare)

h s e
250
f) Luptător. Aruncător de
Prof. Gimnastică flăcări.

profesională
Orientale
Maseur. Cariere de piatră.
g) Șofer. Praf de pușcă.
Vânător. d) Profesii
Soldat sacerdotale.
h) Fermier. Medici igieniști.

Cultură. Tehnică. Etică. Arte.


Sublimare
Umanism literar. Civilizație. Religie.
Umanism de stat. Umanism
religios și etic.

Hermafroditism. Sadism. Epilepsie. Isterie.


Patologie

Travestire. Pederastie. Migrenă. Fobie.


Homosexualitate. Sadomasochism. Bâlbâială. Pavor nocturn.
Fetișism. Vasonevroze. Conversii
Masochism. Astm. somatice.
Eczeme.
Alergii.
Enurezis.
Criminologie

Fraudă. Crimă sordidă Cleptomanie. Escrocherie.


Prostituție. sau sadică. Piromanie.
Proxenetism. Crimă
Proxenet. pasională.

Interpretarea testului este complexă și dificilă. Nu putem aici


decât să semnalăm etapele acesteia.
— Căutarea sindroamelor: exemple:
Hy - și k -: culpabilitate și frică de pedeapsă;
e + p + m +: socializare a tendințelor criminale.
— Analiza succesiunii alegerilor în seria de 10 protocoale; suc­
cesiunea este armonioasă sau opusă.
— Compararea profilului factorilor subiectului sau profil al
avanplanului, cu profilul pulsional arhaic și căutarea soluțiilor
specifice, individuale, pe care subiectul le aduce antagonismelor
sale profunde. După Szondi, pulsiunile constituie forțe eredita-

DIDIER ANZIEU
ir k p d m 251
e) Muzician
$ (instrumente
de suflat).
Jazz.
f) Film.
Școală de muzică.
Director de sală
de concerte.

Arta de a scrie. Economie Arta oratoriei.


Descoperire. politică. Toate artele
Ibe ramurile ei. Umanism spritualist Umanism în general.
și creator. economist.
|n socializant

Paranoia. Depresie. Manie.


Schizofrenie. Melancolie. Hipomanie.
pasională. Delir de revendicare. Absența Pseudomanii.
Megalomanie. de limită
țdne. Narcomanie. și de sprijin.
Fetișism.
k

fe a munci. Criminali politici Furt. Piraterii.


Nidaj. cu megalomanie. Abuz de încredere.
Sn efracție. Escrocherie. Bigamie.
Trăiește din
expediente.

transmise prin gene. Pe de altă parte, după cum am văzut,


misiunile sunt formate din cupluri de tendințe antitetice. Acest
ispect necesită deci o analiză dialectică a vieții pulsionale.
— Studiu al dialecticii intrafactoriale (tendințe + și -);
— Studiu al dialecticii intravectoriale (dialectica celor două
tevoi care formează o pulsiune). Exemple:
h + S + este semnul că pulsiunea sexuală este bine integrată
în personalitate;
[ h- s- este semnul că pulsiunea sexuală este bine sublimată;
h + s - sau h - s + constituie un semn de nonintegrare și de
conflicte legate de sexualitate.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


252 — Analiza interacțiunii mecanismelor de apărare a Eului, pe
de o parte, pe de altă parte, analiza exigențelor pulsionale resim­
țite în fața pericolului; analiza sistemului de cenzură (puternic
sau slab).
— Analiza raportului dintre tendințele majore (masculinoide)
și tendințele minore (feminoide) pentru toate nevoile.
Coeficientul normal este:
Bărbat: major/minor =— 2 la
-—3 ;

Femeie: major/mmor =~2j—y •

— Stabilirea profilurilor complementare ale subiectului.


Szondi este de părere că testul lui atinge zona inconștientului fa­
milial care ar fi intermediar între inconștientul individual al lui
Freud și inconștientul colectiv al lui Jung. El pune accentul pe
bagajul pulsional ereditar (deci familial) al individului și apoi
împrumută din psihanaliză dialectica pulsiunilor și a raporturi­
lor Eului și Supraeului cu pulsiunile. După părerea lui, analiza
destinului ar constitui genealogia inconștientului.
Acest test poate fi un aport la munca psihiatrului, a psiho-
terapeutului, a criminalistului. El aduce în domeniile orientă­
rii și selecției profesionale modalitatea de a ține cont de satis­
facerea nevoilor profunde ale subiectului. Cercetările de
etnopsihologie, care încearcă să desprindă un profil pulsional
propriu unei rase sau unei naționalități, au eșuat până în mo­
mentul de față. Această descoperire ar fi o dovadă a universa­
lității pulsiunilor și a valorii umane generale a testului. Testul
se bucură de un succes modest în țările germanice și în State
Unite. Introducerea sa în Franța s-a lovit de rezistențe puterni­
ce; fotografiile au fost calificate drept îngrozitoare, prost alese

DIDIER ANZIEU
ba spus că prezintă doar tipuri umane germanice și nordice; 253
Emulările lui Szondi au părut obscure, discutabile, incorect
toidamentate. Cercetările experimentale făcute de antiszon-
Ijeni au trezit polemici vii85. în Statele Unite, Deri a elaborat
E sistem nou de interpretare a testului.
| Pigem-Test, al spaniolului Pigem Serra le cere copiilor să spu-
■ în ce altă ființă (alta decât omul) ar vrea să fie transformați de
frână; copilul trebuie să își motiveze alegerea. Un principiu ase­
mănător stă la baza testului metamorfozelor, de J. Royer (Ed.
Htte, 1962). In acest test, subiectul indică pentru 20 de categorii
Eccesive (animal, plantă, culoare etc.) ce i-ar plăcea și ce i-ar dis-
Hăcea cel mai tare să fie și de ce.
« Astfel de teste trimit la o condiție prealabilă: înainte de orice
Hterpretare „simbolică" a animalelor cu care s-a identificat co­
pul, este nevoie de studierea unei statistici privitoare la anima-
Ife alese sau respinse pentru fiecare categorie de vârstă sau de
Bt. O schiță a unui astfel de studiu a fost publicată în 1956 de
tene Zazzo 86, care completează testul numit al bestiarului cu
K test de alegere a unei perioade a vieții (vârsta actuală, bebe-
fr, persoană adultă) și cu un test al preferințelor privitoare la
BX (a fi fată sau a fi băiat).

(Despre validitatea testului, cf. un numărîntreg din Ann. Med. Psychol., 1953, voi. 2, nr. 4; cele
Efcuă articole ale lui Kobler, Rev. Psychol. appl., 1950-1951, nr. 4, p. 279, și Enceph., 1952, nr.
«Ș, p. 234. Analiza articolelor apărute tn Szondiana a fost făcută de Tessier, Bull. Psychol., 1963,
|87, fasc. 2-7, 378-387. Despre teoria testului, cf. H. Niel, L 'analyse du destin, Desclee de
gBrouwer, 1960; și traducerea în limba franceză de către Van Reeth a compendiului (1963) lui
J Szondi, Introduction â I 'analyse du destin, 2 voi., Louvain, Nauwelaerts, 1972.
PI Zazzo, „Le bestiaire des enfants", articol din 1956, reluat în Conduites et conscience,
B>Vol. 1, cap. 15, Delachaux 8r Niestle, 1962.

Metode proiective • Panorama celorlalte teste proiective


254 6. Simbolismul jocurilor de construcție

Testul satului. Istoric. — Copiii folosesc spontan în jocurile


lor de construcție obiecte miniaturale cu care compun o lume
imaginară în care se mișcă, ei și păpușile lor. Aceste „jocuri ale
lumii" au făcut obiectul unor creații literare dintre care le
amintim pe cele mai renumite, aparținând lui Goethe, Hof-
fmann și Andersen. O povestire de acest gen, Floor Games, de
H. G. Wells, i-a dat lui M. Lowenfeld ideea să creeze un test
proiectiv pentru copii (1931). I se prezintă copilului o cutie ce
conține cinci sute de jucării din lemn reprezentând personaje,
case, arbori etc. și i se cere să așeze aceste jucării așa cum vrea
el, pe o suprafață largă. Se notează comportamentul subiectu­
lui pe parcursul întregului proces și se fotografiază construc­
ția finală. Administrarea și cotarea acestui test al lumii au fost
standardizate de Charlotte Biihler (1941); experiența a confir­
mat validitatea testului și la adulți.
Testul satului este introdus în Franța în 1939 de Henri Arthus,
care îl împrumută de la Institutul de Orientare Profesională din
Utrecht (Kuypper și Van Lennep). Nu știm dacă testul olandez
care l-a inspirat pe Arthus era derivat sau nu din testul original
al lui Lowenfeld. Arthus moare în 1946. Cartea sa apare postum
în 1949. Principalul său discipol, Pierre Mabille, înainte să dis­
pară și el, în 1952, publică o versiune revăzută a testului (1950):
materialul este modificat și mai ales standardizat; administrarea
și interpretarea sunt sistematizate. Grație Grupării de studii cu pri­
vire la testul satului, fondată de Mabille cu puțin înainte de moar­
te, testul satului este din ce în ce mai răspândit în Franța, ceea
ce a adus beneficii testului american al lui C. Biihler. De aseme-

DIDIER ANZIEU
;a, testul a stat la baza lucrărilor lui R. Mucchielli, H. Faure, 255
ireille Monod87.
Aplicare: Testul satului este format din două părți: prima este
jnverbală — construirea unui sat; a doua, verbală — răspun-
il la un chestionar.

ibliografie

Arthus (H.), Le village, test d'activite creatrice, Hartmann, 1949.


Faure (H.), Les objets dans la folie, voi. 1: Hallucinations et reali-
t.perceptive, Presses Universitaires de France, 1965.
‘ Mabille (P.), La technique du test du village, Ed. Revue de Mor-
hophysiologie humaine, 1959.
Monod (Mireille), Valeur diagnostic et valeur pronostique de
t combinaison test de Rorschach et test du village, Actes du VIe
ongres internațional du Rorschach et Methodes projectives (Paris,
ilie 1966), voi. IV, p. 789-805,1968.
— De l'intervention de la creation projective dans le test du
orschach, le test du village et les tests thematiques chez l'en-
int, Actes du VIIe Congres internațional du Rorschach et Methodes
rojectives (Londra, august 1968), Berna, Hans Huber, 1969.
— Test du village: interpretation de la creation projective ă
ropos du test et du retest, Revue de Psychologie et des Sciences de
'Education, Louvain, februarie 1969.
— Manuel d Application du test du village, technique projective non
verbale, Delachaux & Niestle, 1970.

Z67 Materialul Arthus și materialul Mabille sunt ambele editate de Dufour; materialul Mabille
este adoptat pe scară mai largă. Mucchielli (1960) a preferat să modifice materialul, in-
£ strucțiunile și sistemul de interpretare, dar „testul satului imaginar", pe care l-a creat,
nu pare să aibă succes.

Metode proiective • Panorama celorlalte teste proiective


256 Mucchielli (R.), Le jeu du monde et le test du village imaginaire,
Presses Universitaires de France, 1969.
Nguyen (Kim Chi), La pratique du test du village, materiei Ma-
bille, Presse Universitaires de France, 1978.

Le test du village, Bull. Soc.fr. Rorschach Meth. project., decem­


brie 1968, nr. 22.

în versiunea Mabille, materialul include 132 de elemente, din­


tre care 7 (4 șeminee, 1 orologiu, 2 ornamente piramidale verzi)
sunt rar utilizate; de asemenea, Mireille Monod a preferat să își
stabilească statisticile pe baza a 125 de elemente, repartizate în
cele 4 categorii de mai jos:
—18 case cu firmă: stână, măcelărie, coafor, fierar, cafenea-sa-
lon de dans, birou, băcănie, hotel, spălătorie, mode și noutăți,
haine și încălțăminte, farmacie, poștă, moară, școală, primărie,
jandarmerie, gară;
— 34 de elemente de arhitectură: 5 poduri; restul fiind constituit
din elemente ce trebuie asamblate: absida și clopotnița unei bi­
serici (biserica este văzută de anumiți subiecți drept un turn), 12
corpuri de case, 15 acoperișuri;
— 40 de elemente de peisaj natural: 34 de arbori, 2 animale, 4 si­
luete de personaje;
— 33 de elemente nonstructurate: bariere, pereți sau bastona-
șe (15 de culoare albă, 10 de culoare roșie, 8 de culoare ver­
de), ce pot servi la delimitarea drumurilor, a proprietăților, un
râu.
în general, subiecții nu utilizează decât o parte din acest ma­
terial. După validarea efectuată de M. Monod, procentajele me­
dii de utilizare a materialului sunt de ordinul a 65% la copii și

DIDIER ANZIEU
% la adulți. Casele cu firmă și biserica sunt proporțional mai 257
Jizate decât celelalte categorii de material.
Materialul este prezentat subiectului în mijlocul unei mese
trate cu latura de 80 cm. Subiectul este așezat pe un scaun, dar
î libertate deplină să se ridice și să se deplaseze. Psihologul
ie așezat în apropiere, de aceeași parte a mesei: aceasta este la-
ra față de care se definesc susul, josul, dreapta și stânga satu-

Instrucțiunile lui Mabille sunt următoarele: „Construiți un sat


aceste elemente". în cazul subiecților anxioși sau inhibați, se
>t adăuga și alte instrucțiuni, care rămân de obicei implicite:
biectul dispune de tot timpul de care are nevoie; nu are obli-
ția să folosească tot materialul. Se notează timpul de construc-
(care variază între cincisprezece și treizeci și cinci de minute),
ipul de reacție (între instrucțiuni și prima manipulare a mate-
lului), timpul de latență (între instrucțiuni și prima plasare a
ui element din material).
Persoana care aplică testul observă sistematic comportamen-
i subiectului în timpul construirii satului. Foaia de observație
ibilită de Mireille Monod are 4 coloane:
— timpul: comportamentul subiectului este notat din minut
tninut în primele cinci minute, apoi la fiecare două sau trei mi­
te;
— atitudinea generală a subiectului la începutul testului, apoi
ccesiunea mișcărilor lui în timpul construcției (gesturile sunt
tate pe o scală cu 11 puncte, reprezentând măsura în care mo-
izează corpul), cu indicarea materialului manipulat (element
asat pentru prima oară sau deplasat);
— localizarea zonelor mesei pe care lucrează;

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


258 — notarea comentariilor verbale ale subiectului sau a expre­
siilor sale faciale.
Astfel, suntem informați cu privire la atitudinea subiectului
în fața situației, cu privire la ordinea în care alege piesele mate­
rialului și la ritmul activității de construcție.
Odată ce construcția este terminată, cel care aplică testul face,
în prezența subiectului și cu colaborarea activă a acestuia, un
prim releveu sumar al dispunerii satului; el notează pe o foaie
cu pătrățele amplasarea diferitelor elemente, cu ajutorul creioa­
nelor de diferite culori pentru arbori, case, clădiri. Această ope­
rațiune este necesară pentru a evita rana pe care i-o produce su­
biectului sentimentul că lucrarea sa va fi distrusă și pentru a-1
pregăti psihologic pentru faza a doua a testului, care constă în
aplicarea chestionarului.
întrebările nu se pun într-o ordine fixă: modul în care decurge
discuția determină succesiunea lor. în versiunea lui Mireille Mo-
nod (cf. tabelul de mai jos), chestionarul are două părți. Prima —
chestionarul „obiectiv" — corespunde „anchetei" lui Rorschach:
ea permite precizarea determinanților răspunsurilor. A doua —
chestionarul „fantasmă" — îi cere subiectului să își imagineze
viața satului, adică să intre într-o stare de reverie, ca în produc­
țiile TAT. Se notează durata de administrare a chestionarului,
care crește cu vârsta: cinci - șase minute la 6 ani; cincisprezece -
patruzeci și cinci de minute către 15 ani și la adultul care face un
test de selecție profesională; treizeci și cinci de minute la adul­
tul care face testul voluntar.

Chestionar pentru testul satului


stabilit de Mireille Monod
— Sunteți dreptaci sau stângaci?
— Satul dvs. este unul inventat?

DIDIER ANZIEU
259
j — Care este orientarea generală? (sau, pentru copil: unde se află soarele?)
— Care este peisajul din jurul satului dvs.?
u — Există un râu? — Există o pădure?
F - Cum se intră în satul dvs.?
— Cum se circulă în satul dvs.?
I — Cum se iese din satul dvs.?
p — Care sunt monumentele? (rugați-1 pe subiect să precizeze casele cu firmă)
h — Există un castel, o uzină, o pușcărie în sat? Unde sunt ele?
L — Dacă ați putea alege o casă din acest sat, pe care ați alege-o?
f — Ce vârstă aveți și ce meserie aveți în sat?
jf — Dacă mama, tatăl sau alți membri ai familiei dvs. ar trebui să locuiască
»■ în sat, unde anume ar locui? Unde i-ați așeza?
jț'— Care este organizarea legală a acestui sat? Sau: Cine reprezintă autori-
F tatea? Sau, pentru copil: Cui îi aparține satul?
Ș — Cine sunt persoanele cele mai importante din sat?
I — Satul va fi atacat: de cine? Cum? Când?
| — Satul se apără? Cum?
L — în ce stare este satul după întâmplarea evenimentului?
j — Dacă ar fi să vă plimbați prin sat, pe unde ați merge?
■ — Izbucnește un incendiu în sat: unde? Cum? Ce fac oamenii?
» — In ce stare se află satul după incendiu?
I — Vine cineva în vizită în satul dvs: cine anume? Ce va face?
fe — Dacă ați putea alege oamenii care să locuiască în satul dvs., pe cine ați
L alege?
— In acest sat există un copil nefericit: unde locuiește? De ce este nefericit?
— Există piese care v-au marcat? Care?
— Există piese care v-au deranjat? Care?
— Aveați un plan la început? V-ați schimbat planul pe parcursul procesu-
, lui de construcție?
— Ce ar fi de schimbat în acest sat? Unde?
— Sunteți mulțumit de satul dvs.?
K- —u — Uîara V-TC novn Inroli C'nm mi rv» o "iii-t 1 mi 11+-i 11
L-'tlCcl v ciy> Cv_lC c>ci idCCyi v_v_ v c* v. M. 11 tu I.C 1 1C41 L4.1 j-> v_ culc, lin i ci yi uliiiZjUi, v_ v_

ați face?

Odată ce subiectul a plecat, persoana care a aplicat testul foto-


îfiază satul și face un releveu sistematic și definitiv al modului în

Metode proiective • Panorama celorlalte teste proiective


260 care sunt așezate piesele. Două detalii tehnice îi ușurează această
sarcină: primul este existența unei mese-platou cu grosime triplă,
realizată de Lhote și Monod; subiectul își construiește satul pe pla­
toul superior, din plastic transparent: după plecarea lui, se scoate
platoul intermediar, din lemn; atunci apare platoul de fond, împăr­
țit în 64 de subzone pătrate, cu latura de 10 cm; amplasarea fiecărei
piese poate astfel să fie notată cu precizie pe o foaie de releveu, îm­
părțită și ea în 64 de pătrate. Al doilea detaliu este existența unor
ștampile de cauciuc, făcute de Henri Faure, care reproduc la scară
redusă fiecare tip de piesă din material. Astfel, obținem un plan care
dă: 1. imaginea redusă exactă a satului, 2. un grafic al subzonelor
ocupate și 3. un inventar al materialului utilizat.
Fișa recapitulativă a lui Mireille Monod cuprinde următoare­
le informații:
— Material: sumă și procentaj de piese utilizate: 1. per total
și 2. pentru fiecare dintre cele patru categorii de material.
— Spațiu: număr și procentaj de zone (16) și de subzone (64)
ocupate: 1. per total și după dimensiuni 2. sus-jos și 3. dreap-
ta-stânga.
— Organizarea satului: localizarea în raport cu patru mari
zone (sus-dreapta, sus-stânga, jos-dreapta, jos-stânga) a intrări­
lor în sat, a circulației interne, a drumurilor blocate, a legături­
lor organice și, eventual, a unui drum independent de sat.
— Loc și semnificație pentru materialul cu forme simbolice
(poduri, arcuri, arbori rotunzi, arbori conici, biserică sau turn și,
evident, casa subiectului).

Interpretare. — Arthus și Mabille interpretează satul pornind


de la aceeași simbolică spațială care îl inspiră pe Koch în testul
arborelui. Ei împart spațiul satului în patru zone (vezi mai jos)

DIDIER ANZIEU
Totuși, o interpretare a testului care s-ar limita la aplicarea me- 261
anică a acestei grile ar fi reductivă, uneori chiar greșită. Inter-
retarea spațiului, așa cum o indică foaia de interpretare men-
onată mai sus, nu reprezintă decât un sfert din munca de
iterpretare ce trebuie făcută.

„Spiritualism"
Arie proiectivă a Sinelui

Nostalgii Proiecte

Conflicte Nevoi

Arie realistă a Eului


„Materialism"

Mabille a încercat să dezvolte și mai mult interpretarea struc-


irilor satului terminat. El a propus următoarea clasificare:
— tip concentric (centrul este subiectul testat);
— tip transversal limitativ (stradă sau râu care traversează în-
eg satul de la stânga la dreapta);
— tip vertical comunicativ (același lucru de sus în jos);
— structură în cruce (combinație a celor două precedente);
— sat centrat (pe o piesă-pivot):
a) tip ovoid sau circular;
b) — în fundătură;
c) — în stea;
d) — în grămadă;
e) — disociat;

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


262 f) — împrăștiat.
Interpretarea testului satului, așa cum o face Mireille Monod,
nu se limitează la o singură orientare, ci combină mai multe.
După părerea ei, ocuparea spațiului nu poate fi tratată intuitiv.
Asemenea localizării din Rorschach, ocuparea ne oferă aici in­
formații despre tipul de percepere și de succesiune al subiectu­
lui, cu condiția să fie tratate cantitativ. Tipul de percepere cere
un decupaj al spațiului în 64 de subzone. Tipul de succesiune ne­
cesită un decupaj în 16 subzone și o comparație între cele 4 zone
centrale și cele 12 subzone periferice. Ideea centrală pentru in­
terpretarea spațiului devine cea a imaginii corpului. Cele două
dimensiuni, capitale în acest test — de sus în jos și de jos în
sus — nu țin, de fapt, de o simbolistică discutabilă, ci de o per­
cepție a spațiului bazată pe o percepție a corpului propriu, care
este la rândul ei determinată de verticalitate și de lateralizare.
Orice creație spațială proiectivă ar fi, din acest punct de vedere,
ceea ce rămâne în inconștient din tot ceea ce s-a dobândit la ni­
vel psihologic într-o perioadă preverbală a dezvoltării.
Alegerea obiectelor corespunde, într-o anumită măsură, coloa­
nei conținuturilor din testul Rorschach. Procentajul total de pie­
se utilizate pentru construirea satului, procentajul de utilizare
pentru fiecare categorie de material, locul pieselor în spațiu, ale­
gerile „banele" reprezintă principalele tratamente cantitative. în
plus, datorită formelor sau funcțiilor lor, anumite obiecte capătă
un sens simbolic pentru subiect. Aici, ideea conducătoare în in­
terpretare trebuie căutată în lucrările Melaniei Klein: ea este pri­
ma care a considerat că „mica lume" pe care un copil o con­
struiește cu toate jucăriile este echivalentul materialului oniric și
asociativ adus de adult în cursul unei cure psihanalitice. Cele
două variabile, spațiu și material, nu sunt independente. M. Monod

DIDIER ANZIEU
a descoperit că există între ele o marjă determinată de variație. 263
Este evident că avem mai mult spațiu ocupat dacă avem mai mul­
te materiale folosite. Dar procentajul de material utilizat este în
medie proporțional mai important decât procentajul de spațiu
ocupat. O diferență mai mare de 35% între aceste două procenta­
je este indicele unei dizarmonii în construcție, care, la rândul ei,
reflectă o dezorganizare a personalității. Două tipuri extreme de
construcție a satului scapă acestei evaluări: satul dispersat (o par­
te a materialului este repartizată pe toată suprafața mesei) și sa­
tul grupat (subiectul îngrămădește materialul ales de el pe o zonă
mică din spațiul pe care îl are la dispoziție).
Chestionarul care încheie administrarea testului este mai mult
decât o simplă anchetă. El reușește să producă un fel de reverie,
care se interpretează după aceleași reguli ca testele de tip TAT.
Originalitatea testului satului constă în faptul că reunește cele
două dimensiuni ilustrate de Rorschach și de TAT: dimensiunea
paradigmatică în alegerea pieselor și dimensiunea sintagmatică
ijh construirea satului și în elaborarea povestirii referitoare la via-
ța în acest sat.
Testul pare să fie și un bun revelator al tulburărilor psihice,
noțiunea de imagine a corpului furnizând firul conducător al in­
terpretării. Organizarea satului în jurul unui centru este banală;
.ea indică o personalitate destul de bine afirmată și acceptată. Su­
biectul egocentric protejează acest centru cu o formațiune în for-
mă de scut, compusă din mai multe arce de cerc. Subiectul care
‘Compensează sentimente de inferioritate așază în centru o con­
strucție înaltă. Din contră, o statuie plasată în acest loc indică ten­
dințe exhibiționiste sau tulburări în contactele umane. Locurile
lăsate goale de subiect sunt indicații de angoasă, inhibiție, refuz,
uneori de fugă, mergând până la fobie. Un loc central gol într-un

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


264 sat bine structurat în rest denotă o sensibilitate la părerea comu­
nă, mergând de la conformism până la sentimentul de culpabili­
tate. O reacție imediată la vidul pe care îl constituie masa la înce­
putul testului este adeseori construirea unui sat simetric, fapt care
semnifică angoasă și nesiguranță (la fel ca reacțiile „simetrie" la
testul Rorschach). Diferitele forme geometrice care pot afecta sa­
tul simt și ele semnificative. Cercul marchează o reacție de retra­
gere în fața pericolului, de închidere în sine, de tendințe schizoi­
de. Pătratul sau cel puțin apariția de linii perpendiculare sau de
construcții cu unghiuri drepte indică o reacție energică și agresi­
vă de apărare împotriva nesiguranței (imagine tradițională a ce­
tății și a fortificațiilor Eului). Rigiditatea liniară poate fi, cu toate
acestea, și un semn de arierație mintală sau de atingere organică
corticală. Un spațiu vid înconjurat de un arc de cerc este semn de
mitomanie: înconjurat de un semicerc, semn de fobie. Structura
în potcoavă în jurul unui element central exprimă atitudinea pa­
ranoică. In general, linia dreaptă tinde să reprezinte o atitudine
rațională, iar linia curbă, o atitudine emoțională în test. Aceste re­
marci lasă să se întrevadă care poate fi bogăția acestui test, a că­
rui validare, din păcate, este departe de a fi fost făcută sistema­
tic. Lucrarea lui Mireille Monod reprezintă doar începutul;
ancheta ei asupra copiilor și adulților confirmă sensibilitatea tes­
tului și fidelitatea la retestare.

MAPS. — încă din 1937, unii colaboratori ai lui Murray, și în


special Erikson, aplicaseră la studiul personalității studenților
un test derivat din testul lumii, pe care îl numeau „test de pro­
ducții dramatice". I se dădea subiectului o scenă în miniatură,
obiecte, animale și personaje miniaturale și i se cerea să repre­
zinte o piesă sau o acțiune improvizată. Dezvoltând această idee,

DIDIER ANZIEU
S. Shneidman a ajuns la Make a Picture Story (MAPS) sau tes- 265
1 de realizare a unei povestiri pornind de la o punere în scenă,
ibiectul primește un teatru în miniatură, o serie de personaje
mai multe fundaluri. El alege fundalul și personajele pe care
va folosi în piesă, apoi inventează o povestire pornind de la
eastă punere în scenă. Este deci o combinație între testul lumii
TAT. Cotarea se bazează în special pe aspectul formal; de ase-
enea, validitatea s-a dovedit bună88.

Simbolismul jocului dramatic

Testele psihodramatice. — Primul este cel pus la punct de


oreno pentru selectarea personalului de conducere din in-
ustria și armata americane89. Era vorba despre eliminarea su-
iecților care prezentau o adaptabilitate insuficientă la situa-
■ile noi. Testul cuprinde cinci situații succesive, testul fiind
prit atunci când s-a ajuns la o situație pe care subiectul nu o
oate juca:
— Prima situație: subiectul își descrie camera și o mătură în
ând, ținând cont de locurile în care a spus că se află mobila.
— A doua situație: coordonatorul jocului strigă că în camera
lăturată, unde dorm copiii, a izbucnit un incendiu: ce face su-
iectul?
— A treia situație: soția subiectului sosește prin spatele casei
i riscă să fie arsă de flăcări dacă nu este prevenită la timp: ce e
le făcut?

88 Cf. M. Bessing, Le MAPS, Bull. Psychol., 1963,17, 309-313.


89 Cf. Didier Anzieu, Le psychodrame anaiydque chez I'enfant, Paris, Presses Universitai-
res de France, 1956, pp. 26-28, ediție nouă 1982; și cap. XXIV din H. și G. Anderson (ci­
tat la p. 357).

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


266 — A patra situație: soția intră (reprezentată de un personaj
auxiliar) și leșină, copiii încep să plângă: ce face subiectul?
— A cincea situație: subiectul trebuie să salveze bijuterii și un
manuscris care se află la primul etaj; nu are timp fizic să salve­
ze și obiectele prețioase și familia; în plus, scara este cuprinsă de
flăcări, deci trebuie să facă un salt de trei metri pe fereastră: ce
alege?

Din trei sute de subiecți, 10% au fost eliminați la prima pro­


bă: indivizi inhibați sau astenici, incapabili să își asume o func­
ție de conducere. Doar 5% dintre candidați au trecut de ultima
probă: subiecți evaluați de Moreno ca fiind extrem de spontani
și adaptabili. Ceilalți subiecți s-au împărțit între eșaloanele in­
termediare. Moreno nu a publicat nicio altă statistică pentru
acest test.
Pornind de la ideea lui Moreno, Del Tordo și Comeytz (1944)
au construit următorul test, care este un test de interacțiune și
nu unul de spontaneitate:
— în prima situație, subiectul este singur pe scenă; el trebuie
să inventeze un interlocutor imaginar și să intre în contact cu el
(ce înseamnă o relație socială pentru subiect și cum anume co­
munică?).
— A doua situație îl confruntă pe subiect cu un obiect definit
dinainte și cu un personaj auxiliar; el este liber să intre în con­
tact cu cele două elemente așa cum vrea (influența situației so­
ciale asupra comportamentului față de obiect: monopol, împăr­
țire, renunțare?; diferențe între acțiunea cu o persoană imaginară
și acțiunea cu o persoană reală).
— A treia situație pune subiectul singur în fața a trei obiecte
(alegeri și interese ale subiectului).

DIDIER ANZIEU
— A patra este o situație în cascadă, în care coordonatorul jo- 267
eului trimite treptat personaje auxiliare noi pentru a complica
scena improvizată la început de subiect (capacitate de extindere
a rolului și de adaptare rapidă la surprize).
— A cincea îi cere subiectului să se integreze într-o situație
care este deja în plină derulare între două personaje auxiliare
(perceperea unei situații în evoluție și inventarea de roluri
adecvate).
— A șasea constă în jucarea unei scene mute cu un personaj
auxiliar, pe o temă dată (bilanțul capacităților nonverbale de co­
municare).
— A șaptea introduce o inversare a rolurilor în cursul jocu­
lui (grad de conștientizare a conținutului și al formei roluri­
lor pentru sine și pentru altcineva; grad de sensibilitate față
de altul).
— A opta îl obligă pe subiect să treacă, fără întrerupere, prin
trei situații succesive (adaptabilitate).
— A noua și ultima lasă subiectul să trăiască singur, așa cum
vrea el, imaginându-și că e într-un loc familiar din viața sa re­
ală (proiecție liberă). Rezultatele sunt examinate după patru
sectoare: conținuturi imaginare (cf. TAT), metoda de percepție
a subiectului (cf. Rorschach); impulsul și organizarea persona­
lă a subiectului (cf. testul satului); interacțiunile sociale ale su­
biectului (nivel specific al psihodramei). Acest test se aplică
foarte greu, căci necesită o încălzire prealabilă a subiecților, rar
accesibilă într-o simplă situație de testare. Testul nu a suscitat
activități de validare.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


268 8. Simbolismul desenului

Simbolismul desenului90 a făcut obiectul unui mare număr de


teste, dar puține dintre ele merită acest nume: nu doar că dese­
nul este adeseori complet liber, dar și procedeul de execuție este
la fel, subiectul putând trece de la creion la pictură și putând
schimba formatul foilor de hârtie pe care lucrează. Testele cele
mai serioase țin cont de experiența testelor psihometrice de de­
sen, care au drept scop diagnosticul intelectual: așa sunt testele
lui Fay, Rey-Osterrieth, Prudhomineau. Testul desenului unui
personaj al lui Florence Goodenough are același scop, dar per­
mite și o utilizare „proiectivă", care a fost pusă la punct de
Machover. Desenul apare ca fiind foarte sensibil la blocajul afec­
tiv și apt să scoată la iveală cauzele acestuia. Desenul familiei
(„desenează o familie pe care o inventezi tu") s-a răspândit, de
asemenea, ca instrument de diagnosticare clinică a copilului91.

A) TESTUL DE DESENARE A UNEI PERSOANE (MACHOVER)

Karen Machover (1949) utilizează desenul unei persoane


(Hurnan Figure Drawing: HFD) nu ca un test de inteligență, ci doar
ca un test proiectiv92. Prima parte, nonverbală, cuprinde două de-

90 Cf. Sophie Morgernstern, „Le symbolisme et la valeur psychanalytique des dessins infan-
tiles", RevuefrancaisedePsychanalyse, 1939,11, nr. 1, pp. 39-48; Juliette Boutonier, Lesdes­
sins des efants, Paris, Scarabee, 1953;DanielWidlocher, L'interpretation des dessins d'en-
fants, Bruxelles, Dessart, 1965; D. Widlocher, M. Haag, „La technique d'interpretation du
dessin libreparl'etude de la personnalitede l'enfant", Rev. neuropsych. inf., 1965,13, 5-18.
91L. Corman, Le test du dessin de familie, Presses Universitaires de France, 1961, a doua ediție
revăzută, 1970.
92 K. Machover, Personality projection in the drawing of the hurnan figure, Ch. Thomas,
Springfield, III., 1949. De același autor, cap. XII din Anderson (citat p. 359); Ada Abraham, Le
dessin d 'une personne, Le test de Machover, Delachaux&r Niestle, 1963.

DIDIER ANZIEU
sene. Subiectul primește o foaie de hârtie de format A4, un cre­ 269
ion negru și o gumă și este rugat să „deseneze o persoană". Exa­
minatorul notează timpul de execuție al desenului (șase-șapte mi­
nute în medie), comentariile spontane ale subiectului, ordinea în
care a desenat diferitele părți. Odată terminat primul desen, i se
cere subiectului să „deseneze o persoană de celălalt sex" pe o altă
foaie. Dacă e cazul, examinatorul insistă să obțină desenul unui
«personaj complet. A doua parte, verbală, constă într-un chestio-
nar, administrat succesiv pentru fiecare dintre cele două desene
•și care invită subiectul să inventeze povestea personajului pe care
Șl»a desenat. Reproducem la pagina următoare, chestionarul pen-
copii. Există și o formă pentru adulți.
Cotarea se bazează pe categoriile următoare:
Analiză formală: mărimea desenului, amplasarea pe pagină,
■adul de apăsare cu creionul pe hârtie, realismul, gradul de fi-
isare a detaliilor, simetria, modul de tratare a liniei și a perspec-
ivei, proporțiile, umbrele, trăsăturile, adăugate sau șterse. Ana-
za conținutului: temă (de exemplu: soldat, bandit; ținută de seară
tc.), atitudinea personajului, plan secund și sol, diversitate și
recizie a diferitelor părți ale corpului, îmbrăcăminte, accesorii,
xpresie facială și postură.
Ideea conducătoare a interpretării este că desenul unei persoa-
ie exprimă imaginea corpului („diferitele părți ale acestuia, produ-
ele și nevoile lui") subiectului. De exemplu, formele rotunde ar
xprima feminitatea, supunerea, narcisismul; formele colțuroase
ar exprima agresivitatea, masculinitatea, opunerea. Pe cap ar fi
proiectate nevoile sociale, aspirațiile intelectuale, tendința către
Control rațional, elaborarea imaginară a personalității. Imaginea
de sine proiectată în test suportă omisiuni și deghizări în raport
cu punctele vulnerabile ale personalității subiectului: interpreta-

Metode proiective • Panorama celorlalte teste proiective


270 rea clinică și simbolică se străduiește să identifice detaliile semni­
ficative din acest punct de vedere.
Subiecții tind să deseneze în primul rând o persoană de ace­
lași sex cu ei, dar dacă această tendință crește cu vârsta la băr­
bați (70% dintre băieți și 90% dintre bărbații adulți desenează la
început o ființă de sex masculin), ea scade la populația femini­
nă (70-75% la 5-8 ani, 80-90% către 9-12 ani și doar 40-60% la
vârsta adultă desenează întâi un personaj feminin); stereotipul
social ce valorizează imaginea masculină este fără îndoială res­
ponsabil pentru aceste cifre. Cu această excepție, inversarea se­
xului personajului desenat primul și o diferență notabilă de vâr­
stă între subiect și personajul desenat indică o tulburare a
identificărilor. Un alt mod de a valoriza sexul cu care ne identi­
ficăm este desenarea unuia dintre personaje mai mare decât ce­
lălalt sau multiplicarea atributelor ce indică sexul (trăsături, hai­
ne, accesorii). Nuditatea personajelor desenate este rară, mai ales
la subiecții feminini.

Testul lui Machover

Chestionar pentru copii


1. Inventează istoria acestui personaj, a acestei persoane, ca și cum ai in­
venta o poveste.
Răspunde cât mai bine la următoarele întrebări:
2. Ce face?
3. Ce vârstă are?
4. Este căsătorit?
5. Are copii? Băieți sau fete?
6. Care este profesia lui?
7. In ce clasă este?
8. Care este cea mai mare dorință a lui?
9. Este cuminte?

DIDIER ANZIEU
10. Este sănătos? 271
11. Arată bine?
12. Care parte a corpului său este cea mai reușită?
13. Care parte a corpului său este cel mai puțin reușită?
14. Este fericit?
15. Ce probleme are?
16. Când se înfurie?
17. Ce manii are?
18. Care sunt cele mai proaste trei obiceiuri ale lui?
19. Care sunt cele mai bune părți ale lui?
20. Are mulți prieteni? Mai în vârstă sau mai tineri?
21. Ce se spune despre el?
22. își iubește familia?
23. Iubește școala?
24. Iese des cu băieți? Cu fete?
25. Când afirmă că s-a distrat bine?
26. Vrea să se căsătorească?
27. La ce vârstă?
28. Cu ce fel de fată vrea să se căsătorească?
29. Care sunt principalele lui trei dorințe?
30. Cu cine seamănă?
31. Ți-ar plăcea să semeni cu el?
32. Spune-mi tot ce vrei despre acest personaj.

1) TESTUL DESENULUI INTERIORULUI CORPULUI

Inside-of-the-body-test (IB) li se datorează americanilor C. B. Tait


i R. L. Ascher, 1955. Instrucțiunile sunt următoarele: „Desenați
nteriorul corpului, cu toate organele, cât puteți de repede, fără
ă vă gândiți; apoi veți nota numele organelor pe care le-ați re-
Jrezentat". Intervalul de timp acordat este de circa cinci minu-
e. Aplicarea testului este ușoară dacă a fost precedată de
Rorschach. Autorii sunt de părere că forțele psihice care împing
ubiectul să deseneze un organ anume sunt aceleași cu forțele
are produc simptomele psihosomatice ale tuturor bolilor și că

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


272 acest test permite o recunoaștere a tulburărilor psihopatologice
din acest domeniu mai rapidă decât simplul control medical. Pri­
mele aplicări ale acestui test pe bolnavi cardiaci operați sau în
dializă par să indice faptul că investirea fantasmatică a propriu­
lui corp crește cu gravitatea maladiei, că aparatul organic bolnav
este cel mai bine cunoscut și desenat, că răspunsurile „organe
genitale" scad ca număr, că desenele cele mai complexe și mai
exacte sunt făcute de bolnavii care au grijă de propria lor afec­
țiune, în loc să se lase, pasiv, în grija familiei și a medicilor.

C) TESTUL ARBORELUI (KOCH, STORA)

Acest test are mai mulți precursori. încă din 1928, Emile
Jucker, consilier de orientare profesională în Elveția, le cere co­
piilor veniți pentru consultații să deseneze arbori și încearcă să
interpreteze aceste desene în mod empiric. Schliebe (1934), în
Germania, studiază exprimarea afectelor prin mai multe desene
succesive: un arbore oarecare, apoi înghețat, vesel, cerând aju­
tor, suferind, mort. Buck (1947), în Statele Unite, discipol al lui
Goodenough, creează HTP (House, Tree, Persan), care asociază de­
senul arborelui cu desenul casei și al persoanei. Karl Koch (1949),
din Lucerna, face un studiu sistematic și statistic. Acest test a pro­
vocat în Franța entuziasmul datorită simplității instrucțiunilor
și rapidității execuției, în ciuda dificultăților, subtilităților și in­
certitudinilor interpretării. Testul a fost adaptat de Renee Stora93.

93]. N. Buck, TheHouse-Tree-Person technique; revised manual, Los Angeles, 1966; Charles
Koch, Letestde l'arbre. Le diagnostic psychologique par le dessin de l’arbre, Paris și
Lyon, Ed. Vitte, 1958; ReneeStora, Letestdedessind'arbre,].-P. Delarge, Ed. Universi-
taires, 1975; R. Stora (Bull. Psychol., 1963,17, fasc. 2-7) a strâns și comentat bibliografia
referitoare la utilizarea desenului în diagnosticul psihologic (pp. 264-306) și a compa­
rat metodele lui Buck, Koch și Stora pentru testul arborelui (pp. 251-263).

DIDIER ANZIEU
î; Alegerea arborelui ca reprezentare a personalității umane 273
se justifică, după părerea lui Koch, prin înalta sa valoare sim­
bolică. Exploratorul african Stanley (1890) compară diferențe­
le dintre arbori și dintre păduri cu diferențele dintre tipurile
imane și dintre grupurile sociale. Dar simbolismul arborelui
;ste utilizat universal încă din cele mai vechi timpuri; el apa-
e în credințe și mituri păgâne, dar și iudeo-creștine, cel pu-
in sub o formă schematică fundamentală, cea a crucii. Arbo-
ele este simbolul omului, ca ființă verticală. El este, de
isemenea, simbolul creșterii și al fecundității, al puterii și mis­
irului.
Aplicarea testului necesită foi de hârtie de format normal și
a creion. Koch îi cere subiectului: „Desenați un pom fructifer,
it de bine puteți dvs." pe prima foaie; apoi „un arbore diferit
î primul" pe a doua foaie. Renee Stora, în Franța, a modificat
îlicarea în felul următor: „Desenați un arbore, orice fel de ar-
>re, dar să nu fie brad". Bradul este, într-adevăr, un stereotip
societățile noastre. Acest prim desen reprezintă reacția subiec-
lui în fața unui mediu necunoscut, străin și efortul lui de au-
control. Stora îi dă subiectului o a doua foaie de hârtie și îi cere
deseneze „un alt arbore, de orice tip ar fi, dar nu un brad".
:est al doilea desen corespunde unei situații psihologice cunos-
Lte; el exprimă modul de adaptare a subiectului la mediul său
>ișnuit. Al treilea desen, cel cu un „arbore din vis, un arbore
laginar, care nu există în realitate", oferă informații despre do-
ițele subiectului rămase nesatisfăcute și, prin urmare, despre
ficultățile lui actuale. Al patrulea desen („desenați un arbore,
ice fel de arbore, dar desenați cu ochii închiși") scoate la ivea-
un traumatism sau un conflict acut din copilărie, ale cărui con-
cințe încă persistă.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


274

Recul
Introversiune
Egoism

Zonele câmpului grafic, după Pulver

Koch face interpretarea desenului arborelui bazându-se pe


schema grafică a lui Max Pulver, care compară scrisul cu o cru­
ce și distinge patru zone ce posedă, fiecare, o semnificație sim­
bolică. Partea de sus reprezintă zona intelectuală și spirituală,
dezvoltarea, contactul cu mediul înconjurător. Centrul repre­
zintă Eul: viața conștientă trează, sentimentele. Partea de jos
reprezintă inconștientul, zona materialistă, erotico-sexuală, in­
stinctele, simbolurile colective. Stânga reprezintă relațiile cu
sine însuși, cu trecutul, introversiunea, fixațiile infantile.
Dreapta reprezintă relațiile cu șinele, cu viitorul, extraversiu-
nea și, de asemenea, autoritatea. Diagonalele au și ele o sem­
nificație. Diferența dintre grafism și desenul arborelui ține de
faptul că primul merge de la stânga la dreapta, iar al doilea de
jos în sus.
Dinamica dreptunghiului (secțiunea de aur) și a liniei a fost
studiată experimental de Michel Griinwald, care a regăsit cu
această ocazie anumite principii ale picturii figurative și abstrac­
te. Această dinamică este rezumată în schema de la pag. 274, mai
dezvoltată decât cea precedentă.

DIDIER ANZIEU
Aer
Vid, neant Foc
Lumină Spirit suprasensibil Punct ridicat
Emergență în Divin — Conștient Scop
afara cosmicului Sfârșit
Dorință Zonă a pasivității i Moarte
Retragere Zonă de înfruntare
Spațiu al spectatorului vieții i activă a vieții
Mamă Tată
Trecut Viitor
Introversiune Extraversiune
început — Regresie | Pulsiuni — Instincte
Fixare într-un | Pământ — Conflicte
Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective

stadiu primitiv — Stare depășită | Nostalgia „noroiului" Pământ


Apă Materie
început Infern
Naștere Materie
Cădere
Origine Non-conștient — Inconștient
Demoniac
Inconștient colectiv

Simbolică spațială după Grunwald-Koch


Această schemă se aplică, pe de o parte, întregii foi pe care se află desenul și, pe de altă parte, cadru­
lui în general mai restrâns care înglobează arborele de la baza trunchiului până la coroană, cu excepția
eventualelor rădăcini.
Linia din mijloc orizontală se situează la punctul de trecere dintre trunchi și coroană. Astfel, apare ime­
diat importanța diferitelor zone la un subiect.

275
276 Testul arborelui
Desene obținute sub hipnoză

Exprimarea minciunii

Extras din lucrarea lui Charles Koch, Le test de l ’arbre, trad. E. Marmy și H. Niel.
apărută în colecția „Animus et anima", la Editions Emmanuel Vitte, Lyon-Paris,
1958, p. 125 (furie), 129 (minciună), 135 (stare nevrotică), 152 (infantilism pur).

DIDIER ANZIEU
Fișa liniilor trasate, pusă la punct de Stora, permite cotarea a 277
177 de caracteristici, grupate sub următoarele rubrici:
— Libertate față de instrucțiuni; — Trunchi;
— Sol; — înălțime totală;
— Rădăcini; — înălțimea coroanei;
— Simetrie; — Lățimea coroanei;
— Cruce; — Depățiri;
— Poziție în pagină; — Trăsături dominante;
— Forme în coroană; — Linii suplimentare.
— înnegriri;

Stora indică semnificația psihologică de bază pentru fiecare


dintre caracteristici și frecvența lor la copil, pentru fiecare an și
fiecare sex, de la 4 la 15 ani. Aceste caracteristici se organizează
în constelații care corespund diferitelor tipuri de copii-problemă
și diferitelor forme și niveluri de inteligență și de afectivitate.
! Interpretarea desenului arborelui distinge un nucleu stabil,
scheletul (rădăcini, trunchi, ramuri) și elementele de decorațiune
'(frunze, fructe, peisaj). Rădăcinile nu sunt desenate decât de copii
i de anumiți bolnavi mintali: prezența lor într-un desen făcut de
in adult este semn de arierare afectivă sau de probleme de genea-
Ogie. Trunchiul reprezintă Eul stabil al individului, zona ideilor.
Ramurile exprimă modul în care individul a știut să își exploate­
ze posibilitățile, gradul de diferențiere la care a ajuns, modurile
de apărare sau de atac față de lumea exterioară care îl înconjoară.
Desenul arborelui sub hipnoză, cu sugerarea anumitor stări de
Șpirit, s-a dovedit semnificativ: coroana este compusă din arce de
cerc în expansiune în cazul furiei, din linii care se întrepătrund în
minciună, din câteva ramuri fără frunze, orizontale în stările ne­
vrotice, dintr-un furnicar de puncte în sadism etc. (vezi ilustrația,
jp. 276). Direcția centripetă sau centrifugă a ramurilor indică ten­
dințele introversive sau extratensive ale subiectului.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


278 Koch și discipolii lui au aplicat testul în special copiilor și au
publicat tabele statistice cu frecvența a 58 de semne în funcție de
vârstă. Stora a publicat în cartea sa tabele statistice obținute pe
2 400 de copii de ambele sexe, cu vârste între 4 și 15 ani și profi­
luri de personalitate legate de constelații de trasee pentru vârsta
preșcolară, începutul școlii, perioada de socializare și preadoles-
cență. Dar rămâne de făcut studiul sistematic al arborilor bolna­
vilor mintal. în sfârșit, ar fi nevoie de comparații cu celelalte teste
proiective, pentru a preciza care este nivelul de personalitate pe
care îl descrie testul lui Koch.

D) PICTOG RAFIA

Pictografia constă în utilizarea metodică a tehnicilor desenu­


lui și picturii în vederea reeducării tulburărilor de scriere la co­
pil. Anne Denner94 a indicat că eficacitatea pictografiei se bazea­
ză pe următoarele trei puncte:
„Exprimarea personalității și facilitarea contactului ce trebuie
stabilit cu reeducatorul, grație tehnicilor de pictură liberă; ame­
liorarea comportamentului psihomotor prin practica de exerciții
special concepute cu scopul de a obține destinderea motorie, co­
rectarea poziției și a mișcărilor, o restructurare tonică și ușurința
Fișă de analiză a motricității pictografice
după Arme Denner
A) Poziția corpului în raport cu foa- — axa corpului corespunde
ia de hârtie mijlocului foii;
— poziție așezat; — axa corpului situată:
— poziție în picioare; a) în stânga față de mijlocul foii;

94 A. Denner, L 'expression plastique. Pathologie et reeducation des schizophrenes,


Ed. Sociales francaises, 1967.

DIDIER ANZIEU
b) în dreapta față de mijlocul foii; la nivelul cotului, 279
— instabilitate a poziției corpului la nivelul umărului;
față de foaie; — poziția cotului:
— modificări adaptate ale poziției, de-a lungul corpului,
în cursul activității: depărtat de corp,
a) trecerea de la poziția așezat la foarte depărtat de corp și ridi­
poziția în picioare; cat;
b) avansare sau retragere pentru a — relații reciproce între poziția
vedea foaia de hârtie; umărului, a cotului și a înche­
— manifestări de oboseală sau de ieturii: deplasarea contracțiilor
refuz: în timpul exercițiilor;
a) trecerea de la poziția în picioa­ — poziția mâinii:
re la poziția așezat; în prelungirea brațului,
b) plecarea bolnavului; extensie,
c) deplasare în cameră, fără legă­ flexiune,
tură cu activitatea.
rotire;
— schimbare a mâinii.
B) Trunchiul:
— cu fața spre masă;
— oblic față de masă: D) Mișcări de însoțire:
a) întors spre dreapta, — ale capului;
b) întors spre stânga; — ale feței: buze, limbă, ochi, ex­
— înclinare a trunchiului (adus presie;
de spate); — rol al celuilalt braț: inert, ajută
— contracție la nivelul umerilor; actul de a desena, contracturi;
— umărul stâng sau drept ridicat, — mișcări ale picioarelor;
aplecat, împins înainte sau re­ — bază de menținere a echilibru­
tras în spate. lui adaptată;
— schimbări ale bazei de menți­
C) Mișcarea brațului: nere a echilibrului;
— suplețe sau rigiditate: — contact al picioarelor cu solul
la nivelul încheieturii, în poziția așezat.

gesturilor, în cele din urmă, achiziții de ordin estetic și cultural în


domeniul compoziției și al punerii în pagină, adică al stăpânirii
spațiului grafic". Extinsă la reeducarea schizofrenicilor, pictogra-
fia favorizează, în plus, destinderea psihomotorie a subiectului și

Metode proiective • Panorama celorlalte teste proiective


280 percepția sa asupra realității. Fișele de analiză stabilite de A. Den-
ner constituie metode generale de examinare aplicabile la fel de
bine atât testelor proiective de desen și pictură cât și activităților
libere de desen și pictură cu scop educativ sau psihoterapeutic.

Fișă de analiză a liniilor pictografice


după Arme Denner
Analiza liniei:
Lungimea liniilor drepte (indice al amplitudinii mișcării):
— Lungime maximă a liniilor drepte (se măsoară cea mai lungă linie dreaptă);
— Lungime minimă a liniilor drepte (se măsoară cea mai scurtă linie dreap­
tă, cu excepția punctului);
— Frecvența variațiilor de lungime (indice de stereotipie);
Variații numeroase;
Câteva variații;
Puține variații.

Lățimea liniilor:
— Utilizarea unei singure lățimi pentru toate liniile;
— Utilizarea unor lățimi variabile, fie în interiorul aceleiași linii, fie de la o
linie la alta (estimare din ochi pentru desen, cu măsurătoare pentru pictură).

Presiune:
— în pictură:
Presiune mare: linie mai lată decât diametrul pensulei.
Presiune medie: linie sensibil egală cu diametrul pensulei.
Presiune slabă: linie inferioară diametrului pensulei.
— în desen:
(vezi copia pe indigo),
presiune foarte mare,
presiune mare,
presiune medie,
presiune slabă,
presiune foarte slabă,
variație de presiune: se vor nota presiunile neregulate cauzate de ne-
îndemânare.

DIDIER ANZIEU
Dinamismul liniei. 281
Dacă apar în aceeași linie simultan:
variație de ritm,
variație de tonalitate,
variație de presiune.

Linie statică.
Linia statică se caracterizează prin absența de variații de lățime, tonali­
tate și presiune.

Absența liniei:
curbe frumoase, curbe complexe,
semiunghiularitate,
trecere naturală de la drepte la curbe,
polimorfism,
linie continuă.

Stângăcia liniei:
deformare,
tremur,
linie tremurată,
punct de sudură (lipire):
— în linia curbă,
— în linia dreaptă;
stereotipia liniilor:
— repetarea acelorași forme,
— repetarea liniilor cu aceeași direcție,
— repetarea liniilor cu aceeași dimensiune;
frotiuri;
uzura hârtiei într-un punct,
retușuri sau întăriri,
culori pale.

Analize ale suprafeței:


Variație a dimensiunilor suprafețelor:
importante,
medii,

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


282 nicio variație.
Variații ale formelor:
forme simple,
forme complexe,
suprafață ce umple întreaga foaie.
Variație a nuanțelor:
cel puțin o variație a nuanței pentru o culoare.
Variație a utilizării culorilor:
o singură culoare,
trei culori,
mai mult de trei culori.
Tehnică de execuție a suprafeței.
Suprafață uniformă (fără urma diferitelor tușe. Suprafață acoperită neînde­
mânatic:
— linii care depășesc suprafața;
— schimbarea orientării tușelor,
— mâzgăleală;
Variații deliberate și abile ale nuanțelor în umplerea suprafeței.
Trecere spontană de la linii la umplerea suprafeței.

Organizare:
Așezare în pagină:
fără legătură cu formatul,
condiționată de format,
utilizarea colțurilor foii,
așezare în pagină de origine afectivă,
așezare în pagină de origine motorie.
Proporția elementelor între ele:
defecte de proporție:
— infantil,
— de origine afectivă,
— prin tulburări de structurare spațială;
proporții bune;
proporții personale.
(Aceste două fișe ale lui A. Denner sunt reproduse cu acordul editorului și al au­
toarei.)

DIDIER ANZIEU
9. Simbolismul grafismului 283

O expunere a principiilor și operațiunilor grafologiei nu in­


tră în cadrul acestei lucrări. Interpretarea testelor proiective,
cum sunt testul arborelui sau al satului, a integat anumite prin­
cipii grafologice. Dar grafologii, din contră, nu par să se fi lă­
sat influențați de psihologia proiectivă, care le-ar fi putut lărgi
și purifica punctul de vedere. Testul mâzgălelii (1948) al grafo­
logului francez Robert Meurisse constituie o tentativă incom­
pletă în acest sens. El îi cere subiectului să își scrie numele și
prenumele, cu scris obișnuit, în centrul foii și, pornind de aici,
„să facă, timp de un minut și jumătate, fără a ridica creionul, o
mâzgăleală perfect liberă și spontană". Rezultatele primelor
tentative de validare nu s-au dovedit satisfăcătoare95. Alți au­
tori, Elkish în Statele Unite (1951), Corman96 în Franța (1968),
au elaborat de atunci teste asemănătoare. în Franța, C. Beiz-
mann a studiat testul „mingii în teren", extras din testul lui Ter-
man, din perspectiva diagnosticului diferențial al anumitor tră­
sături de personalitate97. Studiul obiectiv al scrisului copilului,
al dezvoltării lui, al raportului cu trăsăturile personalității a
progresat mult în ultimii ani în Franța98.

95 Cf. Connaissance del'homme, nr. 18 (oct. - dec. 1956).


96 Legribouillis. Un test de personnalite profonde, Presses Universitaires de France, 1968.
97 Bull. Psychol., 1963,17, fasc. 2-7, 240-247.
98 H. de Gobineau, R. Perron, Genetique de I 'ecriture et etude de la personnalite, Delachaux 8t
Niestle, 1954; ]. Ajuriaguerra, M. Auzias, F. Coumes, A. Denner, V. Lavondes-Monod, R. Perron,
M. Stambak, L 'ecrituredel'enfant, 2 voi., Delachaux 8t Niestle, 1964; R. Perron, M. Auzias,
„L'evolution de l'ecriture et de la motricite graphique", Bull. Psychol., 1966,19, fasc. 8-12,
516-524. Despre grafologieîn general, cf. cap. XV din Anderson (citat la p..359).

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


284 10. Simbolismul culorii

Combinat cu un test de clasare, acest simbolism constituie re­


sortul testului piramidei culorilor, prezentat anterior, p.239. Din
contră, valoarea proiectivă a culorii este din plin utilizată dacă in­
vităm subiectul nu doar să facă alegeri libere, ci și să picteze li­
ber. Aceasta este ideea lui Shaw (1930), cu testul său de Pictură cu
degetul, în care pensula dispare și subiectul manipulează culorile
cu mâna pentru a le întinde și organiza pe o foaie de hârtie gla-
sată standard, muiată în prealabil în apă. Subiectul are la dispo­
ziție următoarele culori: albastru, verde, roșu, galben, negru,
maro, cu care face între trei și opt desene pe sesiune. Contactul
direct cu materia s-a dovedit a fi o modalitate puternică de a șter­
ge inhibițiile și de a facilita exteriorizarea tendințelor personali­
tății. Autorului i-a venit această idee constatând cu ce plăcere se
joacă copiii cu noroi sau cu apă și nisip. El a ținut să adauge cu­
loarea acestor jocuri cu elementele, datorită puterii ei de expri­
mare simbolică. Interpretarea picturilor ține cont de atitudinea
subiectului față de culoare (alegeri, respingeri, amestecuri și mai
ales localizare); față de materie (subiectul distant folosește un sin­
gur deget; subiectul implicat folosește vopselele cu ambele mâini,
cu o plăcere agresivă); față de limitele spațiale (unii subiecți dau
pe dinafară, pe masă); față de sarcina în sine (subiecții anxioși
opresc brusc activitatea sau retușează la nesfârșit). Interpretarea
ține cont și de verbalizările subiectului: testul este un stimulent
bun pentru asocierile libere. Cercetările lui Shaw sugerează con
cordanțe între anumite tipuri de organizare a conținutului pictu­
rilor și principalele sindroame psihopatologice. Dar nu există o
validare riguroasă. Testul care se bucură de mare succes în State­
le Unite este folosit în special pentru reeducarea surdomuților. El

DIDIER ANZIEU
oferă o cale potrivită pentru demararea procesului terapeutic 285
atunci când psihoterapia verbală se lovește de prea multe rezis­
tențe".
11. încredere în sine; 15. Prima întâlnire;
12. Regret; 16. Rușine;
13. Destin; 17. Oboseală;
14. Viitor; 18. Zvon.
La polul opus, testul simbolismului culorilor se referă exclusiv la
diagnostic și se bazează pe un efort serios de validare. Acest test al
lui Obonai și Matsuoka a fost publicat în 1956 în Japonia99 100. El este
compus din: a) 41 de cuvinte stimuli, desemnând sau evocând im­
presii afective. De exemplu:
b) O planșă cu culori: 16 dreptunghiuri colorate, 2x3 cm, așe­
zate pe 4 rânduri a câte 4 și numerotate de la 1 la 16.
In timp ce examinatorul citește cuvintele la intervale de 15 se­
cunde, subiectul privește planșa și alege culoarea care exprimă
impresia afectivă evocată de cuvânt. Răspunsurile sunt clasate
în 9 categorii în interiorul cărora experiența a dovedit echivalen­
ța culorilor.

1. roz, portocaliu, galben, 6. maro;


verde deschis; 7. purpuriu închis de cu­
2. albastru, verde; loarea vinului;
3. roșu; 8- gri;
4. alb; 9. negru.
5. violet, purpuriu;

99 Cf. Anderson și Anderson, cap. XIV (citat la p. 359).


100 Cf. Revue de Psychologie appliquee, 1957, 7, nr. 2, pp. 112-128.

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


286 Etalonarea testului a dovedit că exista o tendință a răspunsu­
rilor de a se concentra, în 70% din cazuri, pe o categorie de cu­
lori. Exista tabele care permit in acest caz calculul gradului de
anomalie al răspunsurilor. Pe de altă parte, unii subiecți dove­
desc o tendință spre a alege un grup de răspunsuri culoare pre­
dominant: aceste grupuri permit diagnosticul psihopatologic și
aplicarea unui indice de masculinitate-feminitate.
Testul alegerii culorilor, al elvețianului Suisse Liischer
(1949)101 este format din douăzeci de tabele cu culori compuse
din 4 culori principale (galben, roșu, albastru, verde), fiecare re­
prezentată de 4 nuanțe. Din fiecare tabel, subiectul alege culoa­
rea care îi place cel mai mult. Cotarea distinge alegerile între nu­
anțe din aceeași categorie și între categorii. Roșu ca primă alegere
indică fie tendințe erotice, fie o nevoie de compensare. Galbenul
este culoarea sensibilității nervoase mai mult sau mai puțin ne­
vrotice și a tendinței spre captarea atenției celorlalți. Verdele atra­
ge istericii și asocialii etc. Sistemul de interpretare și validare a
testului nu a depășit stadiul empiric.

11. Exprimarea verbo-motorie și s păți o-motorie

Poate fi utilizată ca mod de abordare proiectivă a personalită­


ții, la fel ca exprimarea grafo-motorie; dificultatea constă în tran­
șarea, pentru aceeași mișcare, între influențele socioculturale, fac­
torii de maturizare neurofiziolgică și aspectele strict personale. Mai
mult, fenomenul de halo face ca elementele ce constituie o mișca­
re să nu fie niciodată percepute separat, ci să concure la a da o im­
presie de ansamblu (fizionomie, mimică, atitudine). în cartea lor
Studies of Expressive Movements (1931), Allport și Vemon dau rezul-

101 N. Cannivet, „Le test de Luscher", Bull. Psychol., 1963, 17, fasc. 2-7, 322-326.

DIDIER ANZIEU
țațele unei cercetări făcute pe 32 de teste administrate unui număr 287
mic de subiecți. Fidelitatea la retestare a fost destul de mare102.
Singurul test născut din acest curent este Psihodiagnostic ttuo-
kinetic (1939), al psihologului Mira y Lopez103, din Rio de Janei-
ro. Autorul este de părere că explorarea tonusului postural prin
metoda expresiei grafice în diferite planuri ale spațiului scoate
la iveală tendințele temperamentale și caracterologice care se pro­
iectează aici; acest test intră deci în curentul ilustrat în Franța de
Wallon, care îi conferă conștiinței o origine motorie. Precursorii
acestui test sunt Gali și marchizul de Chevreul, care, la începu­
tul secolulului al XlX-lea, demonstrau printr-un experiment că
doar gândul referitor la o mișcare putea crea acea mișcare: su­
biecții, cu ochii închiși, țineau la capătul brațului drept întins ori­
zontal, între degetul mare și arătător, o sfoară de care era legată
o bilă de plumb; ei trebuia să își imagineze mai multe tipuri de
mișcări (rectilinie, oblică, circulară), încercând în același timp să
nu miște sfoara cu pendul; se constata că pendulul sfârșea în ge-
l neral prin a se mișca exact așa cum își imagina subiectul. Mira
! y Lopez a observat că adaptarea unui subiect la diferite sarcini
^necesita o atitudine musculară potrivită, făcută din facilitarea
( Contracției anumitor mușchi și inhibarea altora; el a verificat și
faptul că perturbările tensiunilor psihice se traduc prin devieri
sistematice în anumite mișcări oscilatorii. Aici se află principiul
‘ testului său.
' Subiectul este așezat în fața unei măsuțe pe care nu își poate
pune coatele și care este orientată succesiv în cele trei planuri ale
-spațiului (orizontal, vertical, sagital). Cu mâna dreaptă, apoi cu
mâna stângă și apoi cu ambele mâini, el trebuie să traseze linii

102 Cf. Anderson și Anderson, cap. XVI (citat la p. 359).


103 Traducere în limba franceză la Centrul de psihologie aplicată (1951).

Metode proiective ■ Panorama celorlalte teste proiective


288 cu creionul pe o foaie de hârtie: linii drepte, în zigzag, în trepte,
cercuri, lanțuri, paralele și UU. Mișcarea este începută cu ochii
deschiși, apoi subiectul închide ochii. Acesta este momentul în
care se produc deviațiile semnificative. Testul este administrat
în două reprize.
Interpretarea testului se bazează pe analize cantitative: măsu­
rători ale lungimii liniilor, măsurarea deviațiilor liniare, prima­
re și secundare, și a deviațiilor unghiulare, calculul corelațiilor
dintre fiecare dintre aceste măsurători și trăsăturile de inteligen­
ță și de personalitate, în funcție de categorii: adulți/copii, băr­
bați/ femei, indivizi puțin sau foarte inteligenți, cazuri normale
sau patologice. Mira a adoptat, de asemenea, o ipoteză proprie
morfopsihologiei; la indivizii dreptaci din civilizația noastră, ex­
presiile motorii ale jumătății drepte (adică dominante) a corpu­
lui dezvăluie tendințele actuale sau caracteriale, pe când cele
aparținând celeilalte jumătăți indică tendințele instinctive sau
temperamentale. Testul miokinetic ne oferă informații și despre
gradul de coeziune dintre aceste două tendințe, despre agresivi­
tate (deviații primare pe plan sagital), despre excitare-depresie
(deviații primare pe plan vertical), despre introversiune-extra-
versiune (deviații primare ale liniilor drepte și sens al deviațiilor
axiale ale zigzagului, lanțurilor și paralelelor), despre emotivita­
tea constituțională (deviație secundară a mâinii stângi) etc. Au­
torul a descris, de asemenea, caracteristicile principalelor sin-
droame mintale. Aplicarea complicată și incertitudinea rezultatelor
îi descurajează adeseori pe practicieni. Totuși, lucrările lui Binois
și Lefetz au arătat că acesta este aproape singurul test care ofe­
ră informații de ansamblu asupra relațiilor dintre personalitate
și tonusul muscular, de unde și interesul lui pentru detectarea
inadaptărilor spațio-motorii în posturile de securitate și protec-

DIDIER ANZIEU
De altfel, caracterul său nonverbal face ca aplicarea la mun­ 289
citori să fie mai simplă și mai fructuoasă decât în cazul testului
Rorschach (selecția șoferilor-vatmani mecanici, depistarea alco-
olicilor etc.).

Metode proiective ■ Probleme ale validării


290
CAPITOLUL VI

Probleme ale validării

I. Particularități de validare a tehnicilor proiective

Validarea unui test reprezintă ansamblul operațiunilor prin


care aducem dovezi că acest test posedă o triplă valoare: de dis­
criminare a subiecților testați (sensibilitate), de stabilitate a mă­
surii (fidelitate), de pertinență față de obiectul măsurat (validi
tate). Or, demersurile de validare nu pot fi, pentru testele
proiective, asemănătoare demersurilor tradiționale din testele de
aptitudini. Primii cercetători nu cunoșteau această diferență, mo­
tiv pentru care au obținut unele rezultate neașteptate. Meritu!
lui Mary D. Ainsworth104 a fost enunțarea, în jurul anului 1950,
a unor reguli fundamentale în acest domeniu. Testele proiective
nu explorează o singură variabilă, ci descriu un individ în ter­

1O4„Some Problems ofValidation of Projective Techniques", Brit.J. Med, Psychol,, 1951,24,151-161


toate referințele bibliografice referitoare la acest capitol se găsesc în D. Anzieu, „Problemes
poses par la validation des techniques projectives", Bull. Psychol., 1952, 6, număr special
63-79. Revue de Psychologie appliqueea publicat un număr (1955, nr.4) consacrat validită­
ții tehnicilor proiective (articole de Cronbach, Eysenck, Pichot). Cf. și: F. Robaye și col., „Essai
de validation des indices du test de Rorschach", Bull. CERP, 1955, nr. 1. V. Shentoub, N. Rausch,
„Les techniques projectives (Problemes de la validation)", Psychiatr. Enf, 1,238-246; Ander-
son, cap. II (citat la p. 359).

DIDIER ANZIEU
menii unei scheme dinamice de variabile aflate ele în intercore- 291
lație. Validarea lor nu mai constă în verificarea faptului că indi­
vizii testați se împart în funcție de gradul în care posedă aceas­
tă unică variabilă. Ea seamănă mai degrabă cu procesul științific
de validare a ipotezelor. Odată confirmat faptul că perceperea
petelor de cerneală servește drept revelator pentru personalita­
te, validarea testului Rorschach înseamnă validarea sistemului
de cotare și interpretare realizat de Rorschach, Klopfer sau Beck.
Un test proiectiv implică transformarea unei mase de date cali­
tative (răspunsurile libere ale subiectului) într-o formă manipu-
labilă: înainte de a putea cifra, trebuie să distingem categoriile
fundamentale după care vor fi cotate răspunsurile. Fiecare sis­
tem de interpretare a testului se leagă, în realitate, de un sistem
de clasificare a răspunsurilor, care, la rândul lui, nu capătă sens
decât prin interpretarea pe care o determină. Dar valoarea unei
clasificări ține mai mult de fidelitatea decât de validitatea ei.
Pornind de la constatarea fundamentală a lui Ainsworth, tre­
buie să tragem o serie întreagă de consecințe.

1. SENSIBILITATE

Sensibilitatea rămâne capacitatea testului de a regăsi orice mo­


dificare a variabilei independente (obiectul măsurat de test) în
variabila dependentă (performanța subiectului la test), dar nu
mai are același sens.
Testele de aptitudine au ca obiect măsurarea gradului în care
Un subiect anume posedă acea aptitudine; subiecții testați con­
stituie un eșantion care trebuie, în mod natural, să fie reprezen­
tativ pentru populația totală de subiecți posibili; dacă aptitudi­
nea este distribuită la întâmplare în rândul populației,

Metode proiective ■ Probleme ale validării


292 repartizarea răspunsurilor eșantionului trebuie să urmeze forma
clopotului lui Gauss. Testele proiective au ca obiect determina­
rea și evaluarea caracteristicilor funcționării psihice a unui su
biect dat; conduitele psihice observate dovedesc în același timp
organizările defensive și conflictele unice ce particularizează or
ganizarea mentală a acelui subiect. Pentru un test de eficiență,
sensibilitatea este deci capacitatea lui de a repartiza subiecții tes­
tați după distribuția așa-zis normală pentru aptitudinea consi
derată. Pentru un test proiectiv, sensibilitatea este capacitatea de
a repartiza diversele caracteristici care alcătuiesc personalitatea
în funcție de importanța lor în personalitatea testată.
Practic, care va fi mijlocul de a verifica dacă testul are o ast
fel de sensibilitate? Verificarea faptului dacă testul reflectă sau
nu, într-un sens coerent cu teoria, schimbările fundamentale care
apar în personalitate cu vârsta, boala sau circumstanțele excep
ționale. Astfel, testul Rorschach este sensibil la principalele pe
rioade din dezvoltarea personalității: predominanța răspunsu
rilor culoare în copilărie (copilul trăiește în prezent și în
dependență de mediul său imediat); proliferarea răspunsuriloi
kinestezice în adolescență (repliere, introspecție, încercare de a
se situa în raport cu trecutul și viitorul, dorință de independen
ță); și până la semnele de trecere de la bătrânețe la involuția se
nilă: Rizzo le-a constatat în protocolul unui centenar, în care a
identificat următoarele semne de bătrânețe: restrângerea câni
pului de interese vitale (tip coartativ de rezonanță intimă), scă ­
derea inteligenței (F + % puțin crescut); tendință către stereoti
pie (A % ridicat). Administrat de mai multe ori în cursul unei
psihoterapii, testul Rorschach înregistrează progresele și regre­
sele personalității105. Mai mulți autori au verificat că schimbă
rile introduse în personalitate de o lobotomie sau un tratament

DIDIER ANZIEU
psihiatric de șoc sunt reflectate în Rorschach. Denise Osson 293
(1974) găsește o legătură strânsă între observația clinică a evo­
luției confuziilor traumatice și retestările succesive cu Ror­
schach: reapariția simultană a două mecanisme ale tăierii și le­
gării (pe care F. Minkowska le opunea, considerându-le drept
tipice gândirii rațional-schizofrenice și gândirii senzorial-epi-
leptice) este un semn al recuperării existenței psihice.
Dacă schimbarea indusă în personalitate nu este decât tem­
porară sau parțială, protocolul scoate la iveală o structură de per­
sonalitate intactă, rareori cu una sau două excepții. Bellak îi dă
subiectului sub hipnoză ordinul de a se simți agresiv la trezire,
apoi termină administrarea TAT început înainte de hipnoză și în­
trerupt la mijloc; compararea jumătăților arată persistența carac­
teristicilor principale ale personalității și o creștere, statistic ne­
semnificativă, a tendințelor agresive; ceea ce diferă de la un
Subiect in altul este în special utilizarea agresivitățiiunul o ex-
jteriorizează, altul se simte vinovat din cauza ei; al treilea o în­
toarce asupra propriei persoane etc. Kelly și colaboratorii săi apli­
că testul Rorschach la doisprezece subiecți imediat înainte și
după un electroșoc ușor, care elimină provizoriu memoria și per­
mite deci retestarea imediată, dar care nu modifică personalita­
tea; psihograma rămâne neschimbată. Experimentările pe aceas­
tă temă — un subiect poate falsifica testul Rorschach pe măsură
pe îl face? — ajung la același rezultat. Atunci când există, schim­
bările psihogramei de bază nu sunt semnificative statistic (după
■administrarea normală a testului Rorschach, îl punem pe subiect
jșă îl reia și îi dăm instrucțiuni precise: să caute să facă cea mai

v105 Cf. Z. Piotrowski, M. Schreiber, „Detection par le Rorschach des modifications de la per-
sonnalite pendant et apres une psychotherapie...", în G. Bychowski, J.-L. Despert, Tec-
■ hniques specialisees de la psychotherapie, PUF, 1959.

Metode proiective ■ Probleme ale validării


294 bună impresie, să dea cât mai multe răspunsuri mișcare sau glo­
bale etc.). Bellak a făcut o altă aplicație într-o situație echivalen­
tă cu impunerea unor condiții experimentale — condamnați la
moarte care își așteaptă execuția; este o aplicație care se referă la
doi șefi naziști, condamnați la moarte în procesul de la Niirn-
berg, Julius Streicher și Alfred Rosenberg; TAT descoperă la ei,
pe de o parte, sentimentele, probabile în situația în care se aflau,
de eșec în obiectivele majore ale existenței și de angoasă în fața
sfârșitului iminent, dar și, pe de altă parte și în număr mare, fac­
tori care ar reprezenta cu adevărat personalitatea lor obișnuită.
Aceste metode de determinare a sensibilității pot fi utilizate
și invers, pentru a testa gradul de influență pe care un eveniment
sau o situație o exercită asupra personalității.

2. FIDELITATE

Fidelitatea unui test se definește: 1. prin stabilitatea răspunsu­


rilor subiectului la două testări succesive, după eliminarea facto­
rului de exersare; 2. prin acordul dintre diferiți „judecători" care
examinează și interpretează aceleași protocoale, dar lucrează se­
parat. Prima definiție, fundamentală pentru testele de aptitudine,
nu poate fi separată, pentru testele proiective, de definiția sensi­
bilității așa cum tocmai am expus-o. Aici trebuie să reținem a doua
definiție. Ea presupune în mod evident competența evaluatorilor;
dar ne putem servi de ea și invers, pentru a evalua gradul de ex­
periență și de simț clinic al psihologului care lucrează cu acest test.
Există două metode: interpretarea oarbă și împerecherea. In­
terpretarea în orb (adică fără alte informații despre subiect cu
excepția vârstei, a sexului și, uneori, a nivelului intelectual și
economico-social) a fost utilizată chiar de Rorschach, care ne-a

DIDIER ANZIEU
oferit un exemplu magistral în articolul publicat postum în 1921. 295
Psihanalistul elvețian Oberholzer administrase testul lui Ror­
schach unui pacient pe care tocmai îl luase în terapie și trimise­
se protocolul prietenului său Rorschach pentru interpretare:
acesta extrăsese din rezultatele testului un portret al personali­
tății subiectului, un diagnostic al tulburărilor psihice și câteva
ipoteze cu privire la originea acestora, toate acestea fiind echi­
valente cu informațiile pe care psihanalistul le aflase în prime­
le luni ale curei. Dar avem aici de-a face mai degrabă cu o do­
vadă de validitate. Fidelitatea a fost verificată prin studiul unui
psiholog american care a trimis același protocol la trei lideri ai
mișcării Rorschach din Statele Unite, Klopfer, Beck și Margue-
rite Hertz, pentru interpretare în orb: cele trei rapoarte au fost
asemănătoare în punctele esențiale.
Metoda de împerechere sau asortare (matching) constă în a
furniza „judecătorului" nu doar psihograma testului, ci și por­
tretul personalității așa cum rezultă din interpretare: aceste do­
cumente îi sunt furnizate pentru mai mulți subiecți și, evident,
separat și anonim; sarcina evaluatorului este atunci să atribuie
fiecare portret psihogramei corespunzătoare. Succesul a fost în­
registrat, cu mai mulți evaluatori experimentați, pentru testele
Rorschach a 20 de copii dificili sau pentru împerecherea teste­
lor a 20 de gemeni identici cu retestările lor efectuate după șase
luni (92% reușită); dar aceiași evaluatori nu au fost capabili să
împerecheze testul unui subiect cu cel al fratelui său geamăn,
fapt care confirmă cât de individuale sunt protocoalele Ror­
schach (deși metoda numită a gemenilor s-a dovedit eficace
pentru validarea testelor de performanță).

Metode proiective ■ Probleme ale validării


296 3. VALIDITATE

A) Corelare cu un criteriu extern: Oberholzer, care a interpretat


în orb protocoalele primitivilor polinezieni din insulele Alor, și
Henry, care a făcut același lucru cu indienii din America de Nord,
Navaho și Hopi, descriu personalitatea de bază a acestor popoa­
re cu aceeași precizie ca etnologii care fac anchete și observații
la fața locului. Compararea testelor proiective cu autobiografia
subiectului, cu visele acestuia, cu interviul clinic, cu examenul
psihiatric etc. a devenit clasică. în Franța, Delay și Pichot (1951)
au citat chiar cazuri în care testul proiectiv a scos la iveală fac­
tori care trecuseră neobservați la examenul clinic și care au fost
mai apoi confirmați de examenele infraclinice; schizofrenie la­
tentă, pseudodebilitate, delir latent etc.
Am putea cita alte cercetări corelaționale: cu reușita școlară și
profesională, raporturile profesorilor sau superiorilor, reușita la
examene etc. Astfel, Murray și Stein (1943) au obținut o corela­
ție bună (0,65) între predicția făcută după TAT și evaluarea făcu­
tă de ofițerii superiori cu privire la capacitățile de comandă ale
ofițerilor candidați. Dar rezultatele negative abundă în acest ul­
tim tip de corelații. Kurtz (1949)106 constată că 32 de indicatori
ponderați din Rorschach, care permiseseră diferențierea, cu o sin­
gură eroare, a 42 de agenți de asigurări notați ca „excelenți", de
38 de „mediocri", nu reușesc să facă diferența într-un alt grup
omogen cu primul, între 21 „buni" și 20 „mediocri". Corelația
este nulă (0,1). Wells (1951) obține un rezultat aproape analog
pentru indicatorii Rorschach care ar fi fost legați de succesul uni­
versitar al studenților bursieri.

106 „O experiență pentru testarea testului Rorschach", Trav. Hum., 1949, nr. 1-2.

DIDIER ANZIEU
Dar astfel de eșecuri pot fi atribuite metodei de validare ale- 297
se. Kurtz a stabilit lista de 32 de indicatori prin operații pur
statistice, de exemplu în așa fel încât există o diferență semni­
ficativă statistic în frecvența acestor indicatori de la o catego­
rie de agenți la cealaltă. El nu s-a preocupat să înțeleagă,
printr-un studiu aprofundat al profesiei și al testelor Ror­
schach, ce anume făcea că un semn anume din test corespun­
dea unui factor de reușită în profesie. Aceasta explică faptul
că indicatorii stabiliți cu ajutorul primului grup erau acolo din
întâmplare și nu în virtutea unei nevoi psihologice interne și
că nu se mai regăseau în al doilea grup. Căutând să își expli­
ce eșecul, Wells merge mai departe: corelațiile pozitive între
datele din Rorschach și reușitele studenților bursieri au fost
întotdeauna obținute de psihologi clinicieni, care nu izolau un
indicator decât dacă înțelegeau ce raport anume avea acel in­
dicator cu succesul Ia examene; corelația cvasinulă venea să
sancționeze munca unui psiholog iubitor de rigoare statistică
formală în demonstrație, dar lipsit de interes față de conținu­
tul uman al cercetării sale. Acesta din urmă, scrie Wells, este
test-centered (centrat pe test), în timp ce primii erau client-cen-
tered (centrați pe subiectul testat).
Din acest motiv, Beck (1943) continuă lista cu semne ale schi­
zofreniei obținute în Rorschach cu descrierea caracteristicilor
gândurilor pe care le implică și care se potrivesc cu clinica: F
+ % scăzut = percepție inexactă a lumii exterioare; C pur = pre­
dominanță a forțelor instinctuale primitive; Dd = predispoziție
către a da atenție și a atribui semnificații detaliilor lipsite de im­
portanță pentru alții etc. Altfel spus, abordarea prin semne inde­
pendente pe baza cărora putem calcula corelații reprezintă idea­
lul pentru un statistician sau un psihiatru tradițional care cere

Metode proiective ■ Probleme ale validării


298 doar o etichetă nosografică. O astfel de abordare este contrarie
însuși spiritului testelor proiective, pentru care personalitatea
este un element dinamic de elemente aflate la rândul lor în in-
tercorelație. Ainsworth estimează chiar că incapacitatea testului
Rorschach de a stabili diferențe nosologice clare, simultan cu su­
prapunerea lor parțială, este o dovadă indirectă a sensibilității
testului, deoarece personalitatea unui pacient este întotdeauna
mai variată decât o poate defini o simplă etichetă nosologică.

B) Corelații statistice interne: Aceste validări se bazează pe in-


tercorelațiile diverșilor factori sau pe corelațiile dintre acești fac­
tori și scorul total. Ele conduc la analiza factorială. Wittenborn
(1950) aplică metoda centroidă la 21 de categorii de răspunsuri
date la Rorschach de 91 de studenți. El își verifică la început cele
patru ipoteze:
1. Schema factorială a răspunsurilor mișcare este diferită de
cea a răspunsurilor culoare, ceea ce justifică să se calculeze tipul
de rezonanță intimă.
2. Răspunsurile globale (G), culoare nedominată de formă (CF
și C) și estompare nedominată de formă (EF și E, diferențe ale
răspunsurilor detaliu mare (D), mișcare (K) și formă pură (F), în
intercorelație cu ele; suma răspunsurilor din prima serie consti­
tuie un indice al lipsei de control perceptiv și este caracteristică
pentru isteria de conversie;
3. Există un factor general de productivitate (număr total de
răspunsuri);
4. Acest factor intră în moduri diferite în diversele categorii
contabilizate.
Autorul găsește chiar și un al cincilea rezultat, neprevăzut:
răspunsurile culoare dominate de formă (FC) seamănă mai mult

didier anzieu
I cu răspunsurile mișcare (K) decât cu răspunsurile culoare nedo- 299
I minate de formă (CF sau C).
i Alți autori care au utilizat tehnica P (analizând răspunsurile
I cotidiene la teste psihologice și fiziologice ale unui pacient aflat
I în psihoterapie pentru ulcer de origine nevrotică, scot în eviden-
| ță corelația negativă dintre angoasa manifestă și suferința gas-
■ trointestinală, ceea ce confirmă faptul că reprimarea angoasei
I provoacă probleme psihosomatice) sau tehnica Q (corelație între
i răspunsurile la Szondi și Rorschach date de patru pacienți în psi-
I hoterapie și evaluările făcute de treisprezece psihologi care au
E asistat la întâlnirile săptămânale de supervizare a cazurilor —
K corelații de altfel mediocre).
| M. Defayolle107, din Lyon, s-a străduit să traducă examenul
■' personalității în termenii ciberneticii și ai teoriei informației. Ba-
I zându-se pe faptul că variabilele lui Rorschach nu funcționează
| separat, ci sunt legate, el justifică folosirea tehnicilor statistice de
I tipul analizei factoriale și arată că putem substitui celor două va-
I riabile K și C din testul Rorschach doi factori ortogonali, axa in-
I troversiune-extraversiune și axa coartare-dilatare. Analiza lui
I factorială reușește să identifice trei factori stabili, foarte apropiați
! de cei pe care îi indicase chiar Rorschach:
I — productivitatea coartată (R, D, F);
I — extraversiunea (C și E prost controlați);
I — kinesteziile (K, Kan, FC).
| Aceste rezultate, dacă aduc o validare prețioasă pentru intui-
I ția clinică, nu par să merite totuși marea cantitate de muncă sta-
| tistică pe care au solicitat-o.

107 M. Defayolle, „Essai de formalisation mathematique du test de Rorschach", Bull. Soc.


fr. Rorschach Meth. project., dec. 1966, nr. 19-20, 67-84.

Metode proiective ■ Probleme ale validării


300 Pe lângă analiza factorială, câțiva statisticieni au simțit nevo­
ia de a construi metode adecvate diagnosticului personalității și
exploatării datelor calitative (interviu, povestea vieții). Cronbach
a pus la punct pattern tabulation, care permite manevrarea simu]
tană a rezultatelor exprimate în cifre ce privesc două sau tre
semne în intercorelație. Avem aici un progres către o abordau
configurațională, adică prin grupări de indicatori legați între ei
în locul unei abordări atomistice prin indicatori independenți
Metoda structurală a lui Mac Quitty ne furnizează un exempk
în acest sens (cf. rezumat în limba franceză: W. Doise, „Une me
thode pour detecter Ies structures dans un ensemble de
reponses", Trav. Hum., 31, rtr. 1-2,11-24). Metoda franceză a ana
lizei ierarhice a lui Benzecri a fost aplicată pentru prima oară în
testul Rorschach de Y. Castellan (1974) (citat la p. 135).

C) Predicția: Predicția este o metodă la fel de generală ca pre


cedentele, dar numai testele bogate, de genul testelor proiective,
îi dau ocazia să își dea întreaga măsură. Predicția este pentru va­
liditate ceea ce împerecherea este pentru fidelitate. Prin analiza
rezultatelor la Rorschach pentru 60 de schizofrenici, Piotrowski
(1941) prezice, înaintea unui tratament prin comă insulinică, suc­
cesul tratamentului pentru 44 dintre cei 47 de pacienți care se
vor simți efectiv mai bine și eșecul pentru 9 din 13. Adda (1952),
analizând rezultatele Rorschach pentru 38 de elevi dintr-un cen­
tru de formare profesională, prezice 15 inadaptați la sistemul dt
școlarizare; acești 15 îi includ pe cei 12 indicați de profesori drep
elevi cu probleme de integrare în procesul de învățământ. Pre
dicția poate fi utilizată și invers, când oferă o modalitate de es
timare a progresului studenților sau a competențelor unui prac
tician debutant: se prezintă observația clinică detaliată a unui

DIDIER ANZIEU
caz; pornind de aici, psihologul prezice tipurile de configurații 301
de indicatori pe care trebuie să ne așteptăm să le găsim în pro­
tocoalele unuia sau mai niunoi teste proiective ale aceluiași su­
biect, care vor fi prezentate ulterior.

II. Progrese în validare

Validarea testelor proiective a făcut progrese hotărâtoare în


următoarele direcții:
1. Trebuie standardizată mai mult administrarea tehnicilor
proiective. Multiplicarea activităților de verificare și-ar pierde
sensul dacă fiecare experimentator ar folosi o tehnică de aplica­
re personală. Dar căutarea unei standardizări cu orice preț, doar
de dragul standardizării, ar fi la fel de lipsită de sens. Nu trebuie
standardizate decât tehnicile de administrare justificate experi­
mental. Astfel, administrarea unică a testului proiectiv și pseu-
dolibertatea lăsată subiectului de lipsa de precizie a instrucțiu­
nilor sunt postulate discutabile și totuși admise în general în
practica actuală. O soluție fructuoasă pare să fie aplicarea suges­
tiilor lui Ombredane (1949), care își încheie studiul asupra fide­
lității testului miokinetic cu cerința de a „depăși cu mult aplica­
rea unică la care ne limităm în general pentru testele de caracter
și de personalitate", și ale lui Weiskopf și Dieppa (1951), care ex­
perimentează aplicarea de trei ori succesiva TAT-ului, prima cu
instrucțiuni obișnuite neutre, a doua cerându-i subiectului să facă
cea mai bună impresie cu putință, iar a treia cu cerința de a face
cea mai proastă impresie cu putință. Protocoalele secunde nu di­
feră semnificativ de primele, ceea ce indică faptul că lipsa de in­
strucțiuni este simțită de subiect drept o invitație la a da cea mai
bună impresie cu putință; protocoalele pentru a treia aplicare

Metode proiective • Probleme ale validării


302 sunt, din contră, foarte diferite: ele scot la iveală impulsurile ne­
acceptate de subiect; văzute din această perspectivă nouă, pri­
mele povestiri par să reflecte mecanismele de apărare împotriva
acestor impulsuri.
2. Raportul subiect-examinator a început să fie și el studiat ex­
perimental. Primele cercetări făcute în Statele Unite arată că influ­
ența sexului examinatorului este aproape nulă108. Diferența de rasă
pare mai importantă: planșele speciale pentru negri, din TAT-ul lui
Thompson, nu stimulează subiecții negri mai mult decât planșele
obișnuite, dar un subiect alb căruia i se administrează planșele pen­
tru negri este mai stimulat cu un examinator alb decât cu unul ne­
gru și, dacă face testul cu un examinator negru, este mai stimulat
de planșele pentru negri decât de cele pentru albi. Gibby109 a cer­
cetat care dintre variabilele Rorschach erau sensibile la influențe
exterioare, în special la valoarea stimulantă a examinatorului asu­
pra subiectului și la motivațiile proprii ale examinatorului. El a des­
coperit că răspunsurile mișcare și perspectivă rămân independen­
te de influența examinatorului, că răspunsurile culoare sunt parțial
influențate de întrebările puse de examinator și de comportamen­
tul lui, și că răspunsurile estompare și F% sunt cele mai sensibile
la influența acestuia: ele ar dovedi anxietatea testatului față de cel
care îi aplică testul. Cercetările de acest tip sunt extrem de impor­
tante și se cer continuate și sistematizate.
3. Neîncrederea în analiza atomistică a protocoalelor i-a făcut
pe practicienii testelor proiective să cadă într-o eroare contrarie:
interpretarea configurațională intuitivă. Pentru adepții unei teo-

108 Alder, Benton, „Relationship of sex examiner to incidence of Rorschach responses with se­
xual contents", J. Project. Techn., 1951, 75, 231-234; Baughman, „Rorschach scores as a func-
tion of examiner difference", ibid.
109 Gibby, „Examiner influence on the Rorschach inquiry", J. Project. Techn., 1952, 76,449-455

DIDIER ANZIEU
i rii dinamice a personalității, interpretarea trebuie să fie configu- 303
rațională, dar trebuie să fie precedată de o etapă intermediară:
j compararea, prin norme, a individului cu grupul său de vârstă
: sau cultură. Loosli-Usteri în Elveția, Leamed, Metraux și Walker
[ în Statele Unite, C. Beizmann în Franța, au publicat astfel de nor-
; me pentru testul Rorschach aplicat copiilor.
4. Necesitatea unei abordări configuraționale în interpretare
, nu exclude analiza fiecărui element din configurația totală. O ast-
< fel de analiză nu trebuie să se mulțumească doar să constate le-
; gâturile semnificative din punct de vedere statistic; ea trebuie să
' ducă spre o înțelegere a mecanismelor psihologice care fac ca un
anumit aspect al personalității să se exprime printr-un anumit
' tip de răspuns la o anumită tehnică proiectivă. Ca și în celelalte
domenii ale psihologiei, analiza dispune de patru metode:
a) Experimentul în laborator: Astfel, Stein (1949) prezintă plan-
5 șele Rorschach la tahistoscop și concluzionează că răspunsurile
cele mai rapide fac apel mai ales la afectivitate, în timp ce răs­
punsurile care au avut nevoie de timp pentru elaborare sunt in­
fluențate de factorul intelectual; subiecții exteriorizează în pri-
; mul rând apărările cele mai primare; apărările adaptate nu se
i dezvoltă decât progresiv. Eichler (1951) administrează testul
Rorschach sub angoasa provocată experimental printr-un șoc
r electric; Rorschach fusese comparat cu testul Behn-Rorschach ad-
j ministrat înainte de șoc; comparația cu grupul de control permi-
; te validarea unei jumătăți dintre indicatorii de angoasă identifi-
; câți în literatură (creșterea numărului de răspunsuri estompare
și în special prezența E-urilor în H și la planșele color; scăderea
G, R, Ban, a răspunsurilor culoare; creșterea Do, a refuzurilor.
Nu sunt validate: creșterea Dd, F, A, Ad, Hd, Anat, scăderea K,
prezența Șoc-Clob). Siipola (1950) a produs un progres decisiv

Metode proiective ■ Probleme ale validării


304 în modul de înțelegere a influenței culorii în testul Rorschach.
Având în vedere că administrarea alternativă în colectiv, prin ro-
tarea grupurilor, a planșelor obișnuite și a acelorași planșe acro­
matice nu introdusese nicio diferență statistic semnificativă în
diversele categorii de răspunsuri, Siipola izolează factorul culoa­
re de ceilalți factori (desen, relief, loc special al planșei în serie
etc.), fabricând pete de culoare cu forme mai simple decât cele
din testul Rorschach. Subiecții din grupul experimental, cărora
li se administraseră cu o lună înainte astfel de planșe color, nu
reușesc, în general, să recunoască majoritatea planșelor identice,
dar acromatice; pe de altă parte, nu există diferențe statistic sem­
nificative față de numărul și tipul de răspunsuri ale grupului de
control. Siipola interpretează aceste rezultate astfel: culoarea are
un efect indirect; ea poate crea o situație de incompatibilitate cu
forma (hue-incongruity), care declanșează un conflict în elabora­
rea conceptuală a percepției simultan cu un comportament cu
mare încărcătură emoțională.
b) Analiza fiziopatologică: Tot legat de această problemă a cu­
lorii în testul Rorschach, Kral și Dorken (1951), comparând re­
zultatele la Rorschach în cazuri de leziuni corticale și subcorti-
cale, constată că subiecții cu leziuni ale diencefalului nu dau
niciodată răspunsuri culoare sau estompare, în timp ce reușesc
să facă testele de vedere și de recunoaștere a culorilor; prin ur­
mare, acești subiecți sunt incapabili să reacționeze la componen­
ta emoțională a culorii percepute; aici, mecanismul răspunsului
culoare se lămurește din perspectiva funcționării acestui centru
al vieții emoționale care este diencefalul.
c) Introspecția experimentală: Reprezintă cercetarea sistematică
a asocierilor de idei făcute de subiect în timpul anchetei, atunci
când revine asupra propriilor răspunsuri și efortul de a explica

DIDIER ANZIEU
ce s-a întâmplat în interiorul lui în timpul elaborării răspunsu­ 305
lui. Această metodă a fost utilizată în special pentru a lămuri in­
terpretarea simbolică a conținutului răspunsurilor date la testul
Rorschach.
d) Analiza matematică: Metoda analizei factoriale a fost sem­
nalată mai sus, pp. 297-298.
Descoperirea unei noi metode statistice, analiza discriminan­
tă (Fischer, 1936), introdusă în Franța de Pichot, deschide noi po­
sibilități. Combinând-o cu metoda „chi" la pătrat, pornind de la
rezultatele EEG, ale lui Wechsler-Bellevue, de la examenul psi-
homotor și de la rezultatele Rorschach pentru 416 băieți cu tul­
burări de caracter, Doron110 a putut desprinde „trame" diferite
ale variabilelor psihologice ce corespund la trei categorii de co­
pii, clasați după EEG în patologici, ușor tulburați sau normali.
Anumite variabile din Rorschach sunt astfel indirect validate.
5. Este relativ ușor
II
să creăm si să validăm tehnici Xproiective
simple, limitate la un aspect al personalității, și să ne asigurăm
de sensibilitatea, fidelitatea și validitatea lor. Sanford și
Rosenstock (1952) construiesc o serie de imagini simple, de ge­
nul celor din testul Rosenzweig, pentru a explora atitudinea față
i de autoritate: 1. într-un restaurant, nu îi servim clientului ceea
ce a comandat; 2. „Doreați să îmi vorbiți despre ceva care vă su­
păra"; 3. într-un accident de automobil, cineva spune: „E din ca­
uza dumneavoastră"; 4. „Trebuie să faceți ce vă spun eu"; 5. „Să
hotărască! Spuneți ce trebuie să facem"; 6. „Știu că Joe are patru
copii, dar îi țin locul"; 7. La un ghișeu, cineva se bagă în față și
provoacă scandal. Aceste imagini sunt administrate „pe colțul
mesei" de către persoane fără antrenament psihologic special,

110 R. Doron, La vie affective de / 'adolescent inadapte, Dunod, 1970.

Metode proiective ■ Probleme ale validării


306 iar răspunsurile sunt examinate de evaluatori care nu sunt spe­
cializați în tehnici proiective. Fidelitatea între evaluări variază
între 0,91 și 0,95; validitatea este măsurată prin comparație cu
un chestionar ce se bazează pe aceleași atitudini: ea variază în­
tre 0,54 și 0,81, în funcție de întrebare. Aceasta confirmă posibi­
litatea de a construi un material proiectiv care să provoace o pro­
iecție limitată, adică unul care ține de o variabilă aleasă dinainte,
și de a obține date proiective pentru un eșantion reprezentativ
pentru populația generală, prin tehnica doorstep. Dar nu suntem
de acord cu Rapaport (1946), urmat de Pichot (1949)111, când afir­
mă că o validare adevărată a testelor proiective nu este posibilă
decât cu astfel de tehnici proiective și limitate la o singură carac­
teristică. O transformare a testului Rorschach, așa ca aceea pro­
pusă de Harrower, în care trebuie bifate răspunsurile pe o listă
pregătită dinainte, este un mod ciudat de a dovedi latura știin­
țifică a testului Rorschach, renunțând la originalitatea lui, care
este tendința către înțelegerea psihodinamicii de ansamblu a unei
personalități.
6. Aplicarea, la testele proiective, a diferențiatorului semantic
al lui Osgood, exemplificată de Defayolle și Cosnier la Lyon, se
anunță interesantă.

111 în Franța, o întreagă serie de cercetări asupra „Validității testelor menta le în psihiatrie'
a fost condusă de Delay, Pichot, Perse și col. Cf. Ann. Med-psychol., nov. 1952, 465-489;
dec. 1952, 644-655; ian. 1953,1-18, febr. 1953,153-174; nov. 1953, 450-467.

DIDIER ANZIEU
307
CAPITOLUL VII

/ abuzîn domeniul
Uz si
metodelor proiective

1. Principalele aplicații ale testelor proiective

Aplicarea testelor proiective în psihopatologie a luat un avânt


considerabil, pe care nu îl putem rezuma aici.
Testele proiective furnizează informații uneori prețioase de­
spre inteligența, interesele etc.ale subiectului. Nu totul este pro­
iectiv în aceste teste, în care multe lucruri țin de psihologia gene­
rală. Astfel, în Franța, Cecile Beizmann s-a dedicat studiului
psihologiei copilului văzută prin testul Rorschach. Primele răspun­
suri obținute, către patru ani, manifestă nediferențierea percepti­
vă și verbală a copilului; majoritatea calificărilor enunțate de el
au legătură cu relațiile spațiale: departe de, aproape, sub, pe, cu, și
sunt dovada nevoii fundamentale la această vârstă de a se situa
în raport cu spațiul. Atracția către găuri, goluri este și ea frapan­
tă: oare este legată de problemele psihomotorii ale echilibrului și
căderilor sau de ruperea legăturilor primitive cu mama? După
patru ani, apar răspunsurile detaliu mic (Dd), pe care copilul, in­
capabil să definească un ansamblu, le leagă în lungi enumerări.

Metode proiective ■ Uz și abuzîn domeniul metodelor proiective


Copii adolescenți

Oligofreni 5-19
Adulți normali

normali 3; 7-7

neurotici 5-19
Surdomuți
Copii mici

11; 6-21 '


Niveluri de structurare
după modul dominant de percepție

I
(dupăC. Beizmann)

1. NIVEL SINCRETIC:
Globalizări primitive:
Confuze, schematice:
I: „foaie, perdea".
Ilogice, absurde, degradate: Q • • © •
I: „diavol, picioarele lui".
Formulare neclară (F+ F-):
I: „o pisică" (= cap).
Globalizări secundare:
Combinări prin juxtapunere (-):
II: „2 capre pe un fotoliu roșu".
Informulări (enumerări de D).
© © © •
D/G sau Dd/G, generalizarea unui detaliu
IX: „rac" (= clești).

2. NIVEL PRIMITIV DE ANALIZĂ (sincretică):


Dd infantile, perseveratoare,
descriptive, tactile, fabulate...
I: „adâncitură, cocoașă, vârf, linie, găuri".
Q • • © •
D infantile, prost analizate.

3. NIVEL SUPERIOR DE ANALIZĂ:


D+ 1 (VIII: „urs".
G + 1 exact 5 IV: „căpcăun, fântână".
• © © • ©
Dd+ J li: „cap diabolic"

4. NIVEL AL SINTEZEI:

Bilaterale III: „2 domni se încălzesc

Combinate
la un foc".
Z I: „2 păsări fură o prada"
• Q Q © Q
Construite III: III: „2 domni la teatru,
cortina în fundal".

DIDIER ANZIEU
Tipul de răspuns „sincretic" persistă până la opt ani. El continuă 309
sa existe Și după această vârstă la surdomuți, nevrotici, arierați
mintal. C Beizmann a stabilit, pornind de aici, un tabel, repro­
dus alături, care condensează etapele dezvoltării structurării per­
ceptive și semnificațiile patologice ale fixațiilor ei. De altfel,
Beizmann a descris (lucrarea citată la p.134) tipuri caracteriale în
funcție de predominanța unui determinant: copil imaginativ sau
retras (K), emotiv (CF), impulsiv (Ciob), fabulator (k). Invers, o
interpretare proiectivă a testelor de aptitudine și de dezvoltare
este posibilă plecând de la analiza calitativă a răspunsurilor su­
biectului. Lucrarea lui Anderson (citată la p. 359) o dovedește
pentru testul Wechsler (cap. XIX) și pentru testul Bender (cap. XI).
Utilizarea testelor proiective în antropologia culturală a fost fă­
cută celebră prin ancheta realizată de Cora du Bois în insulele
indoneziene Alor, publicată în 1944, anchetă pe care s-a bazat
Kardiner când și-a dezvoltat teoria personalității de bază (cf. M.
Dufrenne, 1953). Cora du Bois completase materialul etnologic,
la rândul său considerabil, cu opt povestiri de viață obținute în
discuții de tip psihanalitic și cu treizeci și șapte de rezultate la
testul Rorschach. Acestea au fost trimise discipolului elvețian al
lui Rorschach, Oberholzer, cu misiunea de a le interpreta în orb.
Deși stânjenit de imposibilitatea de a aplica acestor teste norme
elvețiene și de dificultatea de a elabora norme aloreze pe un
eșantion atât de mic, Oberholzer a reușit să indice constelațiile
de trăsături psihice proprii personalității aloreze, concordante cu
cele descoperite de restul anchetei: absența introversiunii, adică
a capacităcității de entuziasm, de sublimare, de creație; tendin­
ța către suprimarea nevoilor, absența tendințelor către depresie
și suicid și, la modul general, absența tendințelor nevrotice etc.
Cu toate acestea, doar observația etnologică, în primul rând cea

Metode proiective ■ Uz și abuz în domeniul metodelor proiective


310 referitoare la puericultura aloreză, putea explica originea aces­
tor caracteristici: încă din a patrusprezecea zi, copilul este extrem
de privat de îngrijirea oferită de mama sa, care este acaparată de
muncile câmpului; de aici derivă nesiguranța, neîncrederea, in­
dolența, teama de femei în ciuda libertății sexuale a copilăriei și
adolescenței, absența de disciplină personală și de ideal, nivelul
scăzut de aspirații.
Utilizarea testului Rorschach pentru studiul popoarelor pri­
mitive este totuși anterioară acestei cercetări. Ea a fost folosită
pentru prima oară de Hallowell în 1938, pe indienii Saulteaux.
De altfel, Hallowell (1951) și-a consacrat opera științifică studiu­
lui proceselor de aculturare la indienii din America de Nord prin
aplicarea testului Rorschach. El a arătat, prin compararea a trei
comunități de indieni Ojibwa, că acolo unde aculturarea a fost
brutală, testul scoate la iveală o dezorganizare destul de profun­
dă a personalității, în timp ce acolo unde aculturarea a fost len
tă, readaptarea psihologică a indienilor a fost posibilă. America­
nul George de Vos a propus o cotare afectivă a răspunsurilor la
Rorschach într-o perspectivă antropologică (cf. Castellan, 1974,
p. 149). Africanistul francez Louis-Vincent Thomas, în Etude te-
chnique de la personnalite Diola (1958), s-a folosit cu mare succes
de Rorschach, dar a fost dezamăgit de TAT. Abia Henry (1951) a
inaugurat utilizarea antropologică a TAT-ului și a avut ideea de
a construi planșe adecvate culturii ce urma să fie studiată. Ast­
fel, au fost realizate diverse anchete cu indienii din Mexic, din
Statele Unite (Ojibwa, Hopi, Sioux), în Africa de Sud-Vcst, în
Polinezia, și chiar anchete cu privire la aculturarea japonezilor
din America (De Vos). Am citat (p. 182) ancheta lui Ombredane
din fostul Congo belgian. Henry dorește elaborarea unei teorii
sociologice, și nu psihologice, care să servească drept fundament

DIDIER ANZIEU
unei utilizări cvadruple a TAT-ului: descrierea indivizilor repre- 311
zentativi pentru o cultură dată; precizarea dinamicii psihice co­
mune membrilor unui grup social; descoperirea funcției emoțio­
nale și a infrastructurii psihologice a anumitor comportamente
instituționalizate; izolarea factorilor psihici coexistenți ai anumi­
tor roluri sociale proprii civilizației modeme. B. Schaffner, în cer-
, cetarea lui dedicată caracterului autoritar al educației familiale
germane tradiționale, a recurs la metoda frazelor de completat.
De exemplu: fraza „Dacă un tată nu îi inspiră respect fiului
său..." a fost completată astfel: „el i-a atacat în mod periculos în­
crederea în întreaga sa autoritate adevărată", „el face rău la cel
ipuțin două generații"; „fiul său va fi inutil pentru societatea
umană"; „familia sa se va destrăma"... Aceste răspunsuri ilus­
trează rolul central al tatălui în familia germanică, ca sursă uni­
că de autoritate ce solicită o supunere necondiționată (cf. p. 229).
în Elveția, serviciile de orientare profesională și de psihologie
școlară au pus foarte devreme accentul pe factorii personali ai
reușitei în muncă și în cadrul acestor servicii s-au născut ori s-au
dezvoltat mai multe metode proiective pentru diagnosticul ca­
racterului: testul arborelui, testul alegerii culorilor, testul dese­
nului al lui Boesch etc. în Statele Unite, Anna Roe s-a dedicat
analizei, prin testul Rorschach, a mai multor profesii științifice.
Fizicienii dau răspunsuri construite tridimensional; ei văd miș­
cări de obiecte inanimate, multă zăpadă, gheață și plante. Biolo­
gii prezintă întreaga gamă de răspunsuri formă, multe anatomii
și multe plante. Psihologii și antropologii sunt puțin preocupați
să își ordoneze răspunsurile logic, dar simt profund interesați de
ființele umane. Y. Castellan (op. cit. p. 134) face un bilanț critic
al acestui tip de cercetări: „Anumiți factori din testul Rorschach
s-au găsit în frecvență notabilă în unele grupuri profesionale.

Metode proiective ■ Uz și abuz în domeniul metodelor proiective


312 Dar: nicio configurație caracteristică nu este universală într-o
profesie; niciuna (...) nu este găsită exclusiv într-o profesie, ori­
care ar fi aceea; factorii de adaptare sau de excelență trebuie gân­
diți în fiecare conjunctură profesională în funcție de exigențele
actuale ale muncii; factorii de satisfacție depind de constelații
motivaționale de o complexitate instabilă, depășind cu mult ca­
drul profesional, atingând câmpul psihologic total".
Situația este diferită în selecția profesională. Sigur, testele pro­
iective nu pot fi utilizate pentru muncitori și mici funcționari,
care înțeleg greșit și acceptă cu mare greutate aceste teste: răs­
punsurile lor sunt în general puțin numeroase și impersonale.
Pentru selectarea vânzătorilor și a reprezentanților de vânzări,
sunt privilegiate testele psihodramatice, frazele de completat,
testul Rosenzweig. Pentru cadrele de conducere, se face apel în
mod inevitabil la Rorschach și la TAT, împreună cu teste de ap­
titudini și o discuție aprofundată, pentru a stabili, în cursul unei
examinări care durează uneori o zi întreagă, bilanțul unei perso­
nalități (cf. recenzia publicată de J. Schlegel, 1963).
Pentru posturile ce implică inițiativă și decizie, adaptarea pro­
fesională nu este decât un aspect al adaptării generale a indivi­
dului. In acest caz, testul proiectiv este cel mai bun mod de a stu­
dia performanța subiectului într-o situație nouă sau neprevăzută.
Z. Piotrowski și col. au construit, pornind de la Rorschach, o sca­
lă de pronostic de adaptare la funcțiile de conducere. Dimpotri­
vă, pentru meserii de rutină, o adaptare profesională corectă poa­
te coexista cu o inadaptare socială. De altfel, același răspuns la
un test proiectiv poate fi defensiv și paralizant sau adaptativ, în
funcție de locul pe care îl ocupă în organizarea comportamentu­
lui profesional. Astfel, Hoit (1960) a arătat, în TAT, că variabila
profesională poate da un sens adaptativ unor semne considera-

DIDIER ANZIEU
1 te de obicei patologice și că, invers, un subiect capabil, dar nesi- 313
igur de abilitățile lui profesionale riscă să furnizeze un protocol
[perturbat.
1 P. Godin și Coupez (1957), din Bruxelles, au construit un TAT
I religios pentru adulți, format din 7 planșe profane (se măsoară
[numărul de asocieri religioase spontane furnizate de subiect, exa-
ț minatorul fiind, în mod evident, o persoană laică) și 5 planșe re-
: ligioase (rugăciune, bolnav cu o călugăriță, preot în fața unui
(mort, tânără în fața unui preot). Aceste planșe oferă informații
[ calitative cu privire la natura și orientarea atitudinilor religioa­
se ale subiectului. Până aici, interpretarea scoate în evidență in-
dici de agresivitate și de moralism religios. Obiectivul îndepăr-
|tat spre atingerea căruia acest test constituie o etapă ar fi să
Ireușim să estimăm gradul de autenticitate, pe plan psihologic,
, al unei vocații religioase.
; Psihologia grupurilor miri a dorit să utilizeze testele proiective
( drept obiect al activității comune a grupului. Grupul face testul,
[ fiecare dintre membri cooperând la îndeplinirea cerințelor. în
(Statele Unite, Horwitz și Cartwright (1943) au publicat un test
■ proiectiv de grup. Ei propun, succesiv, cinci imagini: un grup
ț strâns în jurul unei mese de conferință; un bărbat singur în pra­
gul unei uși; doi bărbați într-o discuție între patru ochi; o feme­
ie și un bărbat; un grup de bărbați în sala clubului lor. Grupul
construiește de fiecare dată o povestire cu care toți membrii tre­
buie să fie de acord. în medie, trebuie o oră pentru fiecare po­
vestire. Analiza povestirilor se face din trei perspective: dinami­
ca grupului, structura grupului, rezultatul procesului de grup.
Noțiunea de proiecție a fost integrată într-un tip general de
explicație, cel al operelor prin personalitatea autorului lor, care s-a
răspândit în ultimele decenii sub influența psihanalizei. O pic-

Metode proiective ■ Uz și abuzîn domeniul metodelor proiective


314 tură, o piesă de teatru, un roman apar adeseori ca proiecții ale
conflictelor propriilor creatori. Inspirându-se din Rorschach
Franțoise Minkowska (cf. 118) a descris în ultimele pânze ale lui
Van Gogh efortul din ce în ce mai inutil al controlului rațional
schizoid (manifest în poantilismul din pictură) asupra exploziei
epileptice. Freud notase primul faptul că Goethe se salvase de la
sinucidere scriind Werther. Același demers poate fi aplicat crea­
ției științifice, celei filosofice etc. Chiar noi, retrasând în alte lu­
crări geneza psihodramei și a psihanalizei, am notat ceea ce în
aceste două descoperiri provenea dintr-o proiecție personală a
lui Moreno sau Freud (D. Anzieu, 1956, citat p. 267; D. Anzieu,
1975). De asemenea, am studiat povestirile lui Borges drept pro­
iecții ale unei anumite imagini a corpului (D. Anzieu, 1971).

2. Critici tsi obiecții


I

Am văzut că noțiunea de proiecție este multiechivocă și că tes­


tele proiective recurg la procese psihologice foarte diferite. Dar și
aici avem, în general, de-a face cu tehnici testate. Anumiți adepți
ai tehnicilor proiective comit de bunăvoie păcatul generalizării:
o activitate oarecare prin care se exprimă o personalitate (și cine
scapă de această regulă?) devine ocazia unei abordări proiective,
care nu caută câtuși de puțin să își definească operațiunile și să
își controleze rezultatele. „Totul poate fi folosit drept tehnică pro­
iectivă, inclusiv testele de inteligență, cu condiția ca examinato­
rul să țină cont de metoda idiomatică prin care subiectul a răs­
puns la test și nu să utilizeze măsurile normative de comparație
obișnuite", scrie Frank în 1948. Este de ajuns să frunzărim nume­
rele trimestriale din Journal of Projective Techniques pentru a găsi
o proliferare a tehnicilor proiective: interpretarea unui vis, com-

DIDIER ANZIEU
letarea arbitrară a foilor unui dosar psihologic, redactarea po- 315
eștii propriei vieți viitoare, perceperea unei succesiuni de miș-
âri, exprimarea propriei păreri despre problemele legate de că-
Storie etc.
De altfel, anumite utilizări ale tehnicilor proiective par îndo-
ilnice din punct de vedere deontologic: toate cele care doresc să
bțină de la un subiect, în ciuda voinței lui, informații ce vor pu-
>a fi folosite împotriva lui. Utilizarea acestor tehnici de către psi-
olog sau psihiatru pentru „deblocarea" unui subiect care refu-
ă să coopereze într-un examen de altfel necesar (selecție,
iagnostic psihopatologic, expertiză judiciară etc.) nu este, în
ine, condamnabilă. Dar ezitarea nu mai este posibilă atunci când
orim să recurgem la aceste tehnici pentru justificarea concedie-
ilor care au, de fapt, motivații politice, rasiale sau confesionale,
au pentru pregătirea unor acțiuni de spălare a creierelor.
O a doua serie de critici (cf. finalul bibliografiei, p. 323) pune
accentul pe absența de simț științific a utilizatorilor și a celor care
construiesc tehnici proiective. Ele sunt folosite periodic de psi­
hologi care au sfârșit prin a-și croi o reputație de distrugători ai
testelor proiective, asemenea psihiatrului englez Eysenck (1955).
De asemenea, practicienii acestor teste sunt stimulați de insufi­
ciența instrumentelor de care dispun, dar remediul pe care îl aleg
este adeseori mai rău decât răul în sine. Unii cred că defectele
provin de la materialul utilizat și atunci îl modifică, prin meto­
de mai mult sau mai puțin pline de imaginație. Pentru a rămâ­
ne la TAT, planșele originale ale lui Murray (1935), a căror efica­
citate continuă să se confirme pentru investigarea motivațiilor
Unei personalități, au suferit multiple transformări. Symonds
(1939) a desenat altele, reprezentând doar adolescenți, cu gân­
dul greșit că subiecții adolescenți se vor proiecta mai bine în ele.

Metode proiective ■ Uz si abuzîn domeniul metodelor proiective


316 Thompson s-a dovedit extrem de îndârjit: uneori dă imaginilor
din Murray un facies de negru, pentru a le folosi cu subiecți ne­
gri; alteori șterge un braț sau un picior, pentru a îl pune la dis­
poziția copiilor cu handicap fizic; alteori colorează imaginile. Alți
autori au intercalat o planșă albă între planșele normale ale tes­
tului, sau au reintrodus planșele scoase de Murray din ediția de­
finitivă. Niciunul dintre acești autori nu s-a întrebat, experimen­
tal sau statistic, dacă proiecția subiectului era favorizată sau
inhibată când personajele de pe planșe semănau mai mult cu el.
în plus, ei au păstrat sistemul de examinare și de interpretare al
lui Murray, fără a se preocupa de urmările posibile ale schimbă­
rii materialului asupra acestui sistem.
Alții iau materialul unui test proiectiv și îl administrează după
tehnica proprie altui test. Vles (1950) utilizează planșele din
Behn-Rorschach, cerându-i subiectului să aleagă de mai multe
ori pata care îi place cel mai mult și pata care îi place cel mai pu­
țin, ca și cum ar fi vorba despre testul de alegere a fotografiilor
al lui Szondi.
Pe scurt, proliferarea sistemelor de interpretare pentru un test
ale cărui material și instrucțiuni sunt respectate atinge proporții
surprinzătoare. Pentru TAT, de la crearea lui, în 1935, și până în
1952, am identificat câte un sistem nou pe an. Pentru Rorschach,
diversitatea este atât de mare, încât vorbim chiar de școli. Una
dintre concluziile care se desprind de aici este că specialistul în
tehnici proiective nu își poate domina disciplina.
O a treia serie de critici este și mai gravă. Ele se referă la cele
câteva tehnici proiective care, asemenea testelor Rorschach și
TAT, au făcut obiectul unui efort serios de validare. Răspunsu­
rile subiectului depind aici prea mult de influența examinato­
rului. Fără a vorbi despre atitudinile acestuia din urmă în tim-

DIDIER ANZIEU
pul situației de testare, de înfățișare, de statutul economico-so- 317
cial, de vârstă sau sex (acestea sunt surse de interferențe active
și în alte domenii, cum ar fi sondajul de opinii și chiar adminis­
trarea testelor de eficiență), nu vom putea evita niciodată ca teh­
nica sa de administrare a unui test proiectiv să poarte marca
propriei sale personalități. Un examinator preferă să dea instruc­
țiuni detaliate și precise sau în mod voit sumare și generale; unii
utilizează o planșă ca încercare; ancheta este uneori făcută după
fiecare planșă, alteori la sfârșitul testului; ea este când rapidă și
neutră, când activă și detaliată, cu riscul de a introduce suges­
tii. Această influență subiectivă a examinatorului joacă un rol și
mai mare în momentul interpretării răspunsurilor subiectului
(cf. op. cit. la p. 302).
O a patra serie de critici susține că tehnicile proiective nu
activează decât un aspect parțial și schimbător al personalită­
ții. După părerea lui Tomkins (1947), concordanța între două
protocoale succesive ale TAT variază, între altele, în funcție de
stabilitatea personalității subiectului, fidelitatea putând atin­
ge 0,90, dar scăzând la 0,46 la adolescenții în plină dezvoltare
afectivă, chiar mai jos la nevrotici aflați înainte și după psiho­
terapie. Renee Stora (1950) prezintă un caz în care administra­
rea testului Rorschach a fost urmată de o discuție lungă cu su­
biectul despre rezultatele testului; la început, subiectul neagă
că ar avea un temperament impulsiv, implicat de abundența
răspunsurilor culoare nedominate de formă; apoi, își aminteș­
te un incident din copilărie, când un acces de gelozie agresivă
din partea lui a fost sever pedepsit de părinți; de atunci, s-a
stăpânit mereu; subiectul este atunci supus testului Behn-Ror-
schach; protocolul scoate la iveală celălalt chip al acestui om,
controlul exersat de rațiune asupra afectivității, control pe care

Metode proiective ■ Uz și abuz în domeniul metodelor proiective


318 descărcarea angoasei prin conversație îl restabilise. Problema
ar fi determinarea, prin metode riguroase, a condițiilor în care
eșantionul de comportamente prin care un subiect răspunde
situației testului proiectiv poate fi reprezentativ pentru perso­
nalitatea lui completă.
O ultimă serie de critici se referă la nivelul slab al lucrări­
lor care au încercat, până acum, să valideze tehnicile proiecti­
ve. Cronbach (1949) a detectat sistematic toate erorile statisti­
ce din lucrările dedicate testului Rorschach, cea mai grosolană
fiind utilizarea mediei și a abaterii standard, în vreme ce ma­
joritatea variabilelor din Rorschach nu urmăresc o distribuție
normală și solicită recurgerea la statistici nonparametrice; tot
așa, abuzul de corelații multiple sau recombinarea rezultate­
lor în diferite moduri sfârșește prin a ajunge la descoperirea
unui prag semnificativ, deoarece acesta crește în funcție de nu­
mărul de comparații posibile. O altă eroare se referă la eșan­
tionare: majoritatea lucrărilor se mulțumesc cu grupuri de
20-50 de subiecți, a căror omogenitate nu este testată, în care
variabilele de vârstă, sex, statut economico-social, familial, de
instruire, de origine etnică și culturală nu sunt controlate, gru­
puri care sunt prea adesea formate din studenți la psihologie.
Neff și Lidz (1951), aplicând testul Rorschach la 3 subgrupuri
de soldați în care distribuția inteligenței este asemănătoare po­
pulației normale și care au fost recunoscuți normali la exame­
nul clinic, descoperă că cele două grupuri de inteligență me­
die și inferioară ar trebui considerate nevrotice dacă aplicăm
protocoalelor principalele liste de criterii nevrotice considera­
te literă de lege în materie. Problema este că aceste criterii ne­
vrotice au fost obținute pe o populație de inteligență superioa­
ră mediei, lucru care le scăpase autorilor.

DIDIER ANZIEU
3. Răspunsuri la obiecții 319

Un prim răspuns constă în a atrage atenția asupra similitudi­


nii dintre situația actuală a tehnicilor proiective și situația din ce­
lelalte ramuri ale psihologiei în perioadele de început. Nu știm
ce este proiecția: dar oare Binet știa ce este inteligența atunci când
declara, într-o butadă celebră, că inteligența este ceea ce putea
măsura testul lui? Spearman a recunoscut mai târziu că valoa­
rea testului Binet-Simon se găsea în caracterul lui complex; de
ce valoarea, cu siguranță globală, a testului petelor de cerneală
a lui Rorschach nu ar putea fi îmbunătățită printr-o analiză care
ar valida separat semnificația proprie fiecărui factor sau fiecărui
grup de factori?
Utilizarea, bună sau proastă, a tehnicilor proiective nu infir­
mă valoarea acestora, așa cum nu a infirmat nici valoarea teste­
lor de eficiență sau a testelor din psihanaliză. în ceea ce privește
lucrările care pun la îndoială obiectivitatea, fidelitatea și validi­
tatea marilor teste proiective le-am putea opune tot atâtea lucrări
care dovedesc contrariul; și aici este vorba despre faptul că o ști­
ință în formare suscită rezultate contradictorii atâta vreme cât ve­
rificările nu au fost multiplicate, cât metodele de administrare nu
au fost puse la punct și cât încă nu există un număr suficient de
mare de specialiști de valoare formați. Dacă citim numeroasele
cercetări, în aparență științifice, despre testele proiective, avem
impresia că toate încep cu concluzia, fie ea pentru sau contra; îi
rămâne ingeniozității cercetătorului să găsească demersul care să
îi dea părerii lui prețioasa justificare numerică.
Rezultatele unei cercetări în materie de personalitate se schim­
bă odată cu scopul activității: cercetare pură (test-centered) sau
aplicație clinică (client-centered).

Metode proiective ■ Uz și abuz în domeniul metodelor proiective


320 De unde un al doilea răspuns la obiecții: a lua act de carac­
terul eminamente clinic al metodelor proiective nu le invalidea­
ză rigoarea. Dacă metoda clinică în psihologie s-ar reduce la
simpla intuiție a examinatorului, atunci ea ar fi în mod evident
discutabilă. Pentru a fi științifică, ea necesită, după modelul
psihanalizei, cunoașterea, de către examinator, a ecuației sale
personale și auto-analiza propriului „contratransfer" față de su­
biect — lucru pentru care trebuie să fie pregătit prin formația
sa. Roy Schafer (op. cit. p. 136, rezumat în Wernert, Durând,
1963) descrie principalele tipuri de reacții „contratransferenția-
le" la Rorschach și influențele lor asupra răspunsurilor subiec­
tului. De exemplu, persoana care aplică testul vrea cu orice preț
să obțină răspunsuri, să distrugă rezistențele pentru a prezenta
un Rorschach „bun" medicului psihiatru față de care se simte
dependent: aceasta provoacă o creștere a anxietății subiectului
testat. Sau cel care aplică testul caută în mod evident la subiect
dovada că ceilalți sunt mai vulnerabili decât el și simte simpa­
tie sau ură în funcție de ce anume lasă subiectul să se întreva­
dă din propria sa vulnerabilitate; în general, subiectul răspun­
de la simpatie prin seducție, iar la ură prin întărirea sistemelor
de apărare. R. Schafer descrie diverse tipuri de „examinatori":
voyeur, nesigur, retras, iscoditor, dependent-agresiv, contrade-
pendent, rigid, masochist. El arată cum conștientizarea de către
examinator a relației interpersonale pe care examinatul o dez­
voltă cu el poate deveni un instrument prețios pentru diagnos­
tic (cf. și Prushy, 1963).
Un al treilea răspuns la obiecțiile ce vizează testele proiective
este sublinierea dificultății de a crea tehnici de cercetare adecva­
te acestui domeniu. Ainsworth (1951) a trecut în revistă câteva
dintre ele. Cercetările metrologice sunt facilitate atunci când pu­

DIDIER ANZIEU
tem administra testele colectiv; dar testele proiective simt fun­ 321
damental individuale. Investigarea intensă a unei personalități
ia mult timp; s-a calculat că timpul mediu pentru administrarea
unui test Rorschach, analizarea și redactarea raportului este de
patru ore; aceasta explică de ce atât de puține cercetări satisfac
exigențele statistice de eșantionare și de diferență semnificativă.
O altă dificultate ține de faptul că cercetările de validare a teh­
nicilor proiective necesită un grad înalt de experiență și de an­
trenament din partea cercetătorului, atât în statistică, cât și în psi­
hologie clinică.
Cercetarea indicatorilor este metoda favorită a statisticieni­
lor atunci când lucrează cu teste proiective. Astfel, ei au furni­
zat mase de indicatori ai diverselor nevroze, psihoze, boli or­
ganice, ai reușitelor profesionale sau școlare de tot felul,
pornind de la specialiști în paleontologie (Anna Roe, 1946) și
până la candidații la suicid (Hertz, 1951). în general, acești in­
dicatori nu au fost verificați când specialiștii au dorit să îi apli­
ce unui alt eșantion aparținând aceluiași grup cu cel pe care fu­
seseră stabilite. Singurii indicatori care au rezistat convenabil
la test au fost cei ai schizofreniei și leziunilor cerebrale; dar
aceștia au fost stabiliți de un clinician (Piotrowski, 1941) care
nu disprețuiește aparatul statistic. Construirea de baterii de in­
dicatori conducând la totaluri compozite ține de o abordare ato-
mistică a personalității, în completă discordanță cu spiritul teh­
nicilor proiective. Acesta din urmă solicită o „abordare
configurațională", însemnând cunoașterea interacțiunilor din­
tre diversele procese psihologice pe care le desemnează sem­
nele. Abordarea prin semne, grație aplicării mecanice, îi permi­
te examinatorului experimentat să se servească de teste la fel
de complexe ca Rorschach fără să fi trecut prin efortul lung de

Metode proiective ■ Uz si abuz în domeniul metodelor proiective


322 inițiere și antrenare necesar pentru dobândirea măiestriei în
acest domeniu. Simplificările excesive din cotare și interpreta­
re îi dau psihologului speranța iluzorie de a putea conserva bo­
găția de informații de invidiat furnizate de tehnicile proiecti­
ve, ușurându-și și scurtându-și în același timp munca.

Bibliografie

Cu excepția articolelor de mai jos, referințele bibliografice re­


feritoare la acest capitol se află în articolul lui D. Anzieu citat în
nota de la p. 290.
Anzieu (D.), L'auto-analyse de Freud et la decouverte de la psy-
chanalyse, Presses Universitaires de France, 1975.
— „Defense et illustration de la psychologie projective", Bull.
Psychol., 1963,17, fasc. 2-7, 58-61.
— „La projection dans Ies groupes", Bull. Psychol., 1963, 17,
fasc. 2-7, 94-97.
— „Le corps et le code dans Ies contes de J.-L. Borges", Nouv.
Rev. Psychanal., 1971, nr. 3,177-210.
Castellan (Y.), „Etat actuel des techniques projectives en
France", Rev. int. Psychol. appl., 1971, 20, nr. 1, 25-37.
Dufrenne (M.), La personnalite de base, Presses Universitaires
de France, 1953.
Eysenck (H. J.), „La validite des techniques projectives. Une
introduction", Rev. Psychol. appl., 1955, 5, nr. 4, 231-233.
Godin (A.), Coupez (A.), „Les images de projection reli-
gieuse", Lumen Vitae, 1957,12, nr. 2, 269-283.
Hallowell (A. L), „The Use of Projective Techniques in the Stu-
dy of the Sociological Aspects of Acculturation", J. Project. Techn.,
1951,15, nr. 1, 27-44.

DIDIER ANZIEU
Henry (W. E.)z capitol în Tratatul lui H. H. și G. L. Anderson 323
(1951) citat la p. 333.
Hoit (R. R.)z „Recent developments in psycho-analytic Ego
Psychology and their implication for diagnostic testing", J. Pro-
ject. Techn., 1960, 24, nr. 3, 254-266.
Horwitz, (M.)z Cartwright (D.)z „A Projective Methode for the
Diagnosis of Group Properties", Hum. Reiat., 1953, 6, 397-410.
Joos (J.)z Debuyst (C.)z „L'evolution vers la delinquance et le
TAT comme moyen de diagnostic", în Debuyst et coli., La crimi­
nologie clinique, Bruxelles, Dessart, 1968.
Oberholzer (E.), capitol în Cora du Bois, The People of Alor,
Minneapolis, 1944.
Oberle (R.), Fagherazzi (D.), „L'apport du test de Rorschach
ă l'etude de la delinquance", Bull. Psychol., 1963,17, fasc. 2-7,
168-184.
Prushy (R.), „Clinique et tests projectifs", Bull. Psychol., 1963,
17, fasc. 2-7, 73-83.
Schlegel (J.), „L'emploi des tests projectifs en selection et
orientation professionnelles", Bull. Psychol., 1963,17, fasc. 2-7,
115-125.
Wemert (M.), Durând de Bousingen (R.), „La dynamique des
relations interpersonnelles au cours de la passation d'un test pro-
jectif", Bull. Psychol., 1963,17, fasc. 2-7, 84-90.

Găsim critici destul de agresive la adresa testelor proiective


în:
Montmollin (M. de), Les psychopitres, Presses Universitaires de
France, 1972.
Snyders (G.), „Contribution ă une etude critique des tests de
projection", Enfance, 1952, 5, 76-89.

Metode proiective • Uz și abuz în domeniul metodelor proiective


324 — Quel type de frustration atteint le test de Rosenzweig?, Psy­
chol. fr., 1961, 6,148-152.
Theil (P.), „La psychotechnique: fausse Science?", La Medecine
praticienne, număr special, 1962.
325
CAPITOLUL VIII

Psihologia proiectivă
și teoria psihodinamică
a personalității

1. Psihologia proiectivă —
ramură a psihologiei clinice

în ciuda progreselor făcute în validare, tehnicile proiective nu


merită întotdeauna să primească denumirea de „teste". Dar im­
portanța lor se află în altă parte: ele reprezintă o nouă modalita­
te de practicare a psihologiei. Alături de tehnicile de interviu și
de observare a conduitei, ele constituie unul dintre instrumen­
tele esențiale ale psihologiei clinice. Ca și aceasta, ele se bazea­
ză pe o concepție psihodinamică a personalității. Trebuie să vor­
bim despre o psihologie proiectivă, care depășește simpla
aplicare a testelor și care a suscitat deja experimentări și cerceta­
rea de teorii mai bine adaptate la fapte.
Behaviorismul și reflexologia au studiat reacțiile organismu­
lui viu la stimulările din mediul exterior; legile pe care le-au sta­
bilit sunt valabile dacă presupunem că toate elementele rămân
constante; dar tocmai mediul intern, deși tinde spre un anumit

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


326 echilibru, nu este constant. Gestaltteoria a arătat că stimulările ex­
terne acționează structural și nu izolat, și a început studiul con­
dițiilor interne ale conduitei, dar ținând cont mai ales de factorii
pur fiziologici. Abandonând, după expresia lui Bruner și
Postman, cercetarea „formalistă" pentru o cercetare de tip „func­
țional", psihologia proiectivă își ia drept obiectiv evidențierea an­
samblului de factori interni, din registrul pur psihologic, care in­
tervin în conduitele umane. Acești factori nu sunt necunoscuți.
Se știe că sunt de două tipuri: motivațiile și sistemele de reacție
personale. Către anii 1920-1930, în special cu școala de la
Wiirzbourg și a sa introspecție experimentală, psihologia numi­
tă „a tendințelor" a început în laborator un studiu care mergea în
acest sens, dar care nu ajungea la nicio aplicație. O dată în plus,
o descoperire practică, cea a testelor proiective, care, conjugată
cu dezvoltarea teoretică și practică a psihanalizei, a făcut posibi­
lă stabilirea de noi fapte, ce au antrenat modificări teoretice im­
portante. Până atunci, capitolul final despre personalitate din ma­
nualele de psihologie era gol. Lăsând deoparte paragrafele despre
clasificarea caracterelor, care datează din Antichitatea greacă, și
pe cele consacrate influențelor sociale, care au fost descoperite de
școala de sociologie franceză și contrazic ipoteza precedentă a
constituțiilor sau a temperamentelor înnăscute, acest capitol se
reducea la analiza filosofică a funcțiilor Eului: sentiment al uni­
tății persoanei, sentiment al identității ei în timp, funcția de „sin­
teză" a tuturor funcțiilor mentale studiate izolat în capitolele pre­
cedente. Dacă acum studiul psihologiei începe cu studiul
personalității, pentru că ea influențează toate funcțiile mentale,
acest lucru se datorează în bună parte testelor proiective.
De altfel, curentul proiectiv în psihologie a reînnoit cerceta­
rea în laborator a factorilor interni ai percepției și a făcut accesi­

DIDIER ANZIEU
bilă apropierea dintre cei doi termeni: percepție și personalitate. în- 327
cepând din 1935, în Statele Unite au luat amploare cercetările în
acest domeniu112.

2. Către o teorie proiectivă a percepției

Confruntarea clinică permite acestor lucrări experimentale și lec­


țiilor extrase din practica clinică elaborarea unei noi teorii a percep­
ției? Câțiva psihologi americani au încercat să găsească răspunsul.
Perceperea lumii exterioare depinde de amintirile personale,
uneori de cele mai vechi amintiri, conștiente sau inconștiente
(Bellak), și de nivelul actual de anxietate al subiectului (Abt)113.
Pentru primul, câmpul psihologiei proiective este constituit de
interacțiunea percepțiilor prezente și a percepțiilor trecute. De
exemplu, percepția trecută a tatălui influențează percepția figu­
rilor paterne din TAT: aceasta din urmă constituie un eșantion
fidel și valid al percepțiilor obișnuite ale figurilor paterne de că­
tre subiect. Dar termenii tradiționali de percepție și proiecție de­
vin inadecvati. Bellak preferă să împrumute de la Herbart noțiu­
nea de apercepție, concepută drept „procesul prin care experiența
nouă este asimilată și transformată de urma experienței trecute
a fiecăruia, astfel încât să formeze un nou întreg". Apercepția
este o interpretare: ea dă un sens experienței. Distorsiunea aper-

112 Cf. Allport, Postman, PsychologyofRumour, NY, 1947. Bruner, Postman, „An Approach to
Social Perception", în W. Dennis, CurrentTrendsin Social Psychology, Pittsburg Un., 1948,
pp. 71-118; P. Fraisse, „L'influence des attitudes et de la personnalite sur la perception",
Ann. Psychol., 1951, 51, 237-248; R. Pages, „Psychologie dite «projective» et aperception
d'autrui", Bull. Psychol., 1953, 6, nr. 7,407-419.
113 L. Bellak, „On the Problems of the Concept of Projection" (pp. 7-32); L. E. Abt, „ATheory of
Projective Psychology" (pp. 33-66), în Abt și Bellak, Projective Psychology, NY, Knopf, 1950.
Se va completa cu cap. III din R. B. Cattell din cartea lui Anderson citată la p. 359.

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


328 ceptivă apare atunci când interpretarea este esențial subiectivă.
De fapt, orice interpretare este parțial subiectivă; poate nici nu
există o apercepție pur obiectivă, pur cognitivă. De exemplu, în
planșa I din TAT se consideră că răspunsul un copil care cântă la
vioară este obiectiv, căci este dat de majoritatea subiecților. O dis­
torsiune completă ar fi un răspuns de genul: un copil în fața unui
lac. Interpretările semnificative se situează între cele două: copi­
lul este perceput ca trist sau vesel, ambițios, abătut etc., în fața
lecției de vioară sau a viitorului de violonist. Subiectul este in­
conștient de semnificația subiectivă a povestirilor pe care le-a
spus în TAT. Bellak propune distingerea a patru niveluri în dis­
torsiunea aperceptivă:
1. Exteriorizarea: subiectul recunoaște că apercepția lui este su­
biectivă, de exemplu că o anumită povestire pe care a inventat-o
în TAT calchiază un episod din propria viață;
2. Sensibilizarea: atunci când personalitatea este sub tensiune,
ea face discriminări aperceptive mai fine în domeniile care îi răs­
pund nevoilor sau emoțiilor trezite de tensiune (cf. Levine, Chein
și Murphy); o astfel de apercepție îi aduce subiectului nu doar o
informație despre lumea exterioară, ci, în același timp, și satisfa­
cerea unei dorințe;
3. Proiecția simplă sau transferul prin învățare: când am fost
refuzați brutal succesiv de mai multe persoane, ne așteptăm nu­
mai la refuzuri și avem tendința de a percepe orice partener nou
ca fiind iritat (cf. proiecția „complemetară" după Cattell și
Ombredane);
4. Proiecția cu inversare: este mecanismul de apărare descris de
Freud în paranoia: îi atribui cuiva sentimentul de ură față de
mine pentru că, în adâncul meu, îl urăsc pentru că simt că îl iu­
besc.

DIDIER ANZIEU
K Primul nivel este conștient sau mai degrabă preconștient. 329
■ Celelalte trei sunt inconștiente. Această clasificare făcută de
■ Bellak ar putea fi explicată în mod avantajos dintr-un punct de
■ vedere teoretic freudian astfel: de la primul la al patrulea nivel,
■ procesele psihice primare (ce au drept obiect descărcarea ime-
■ diată a tensiunii psihice și realizarea, fie și imaginară, a dorin-
I,țelor) sunt din ce în ce mai puternice decât procesele psihice se-
■ cundare (ce au drept scop o adaptare echilibrată la realitate).
■ Bellak preferă să considere psihanaliza drept o teorie a acumu-
| lării de experiență care se raportează la povestea de viață a su-
| biectului: achiziția apercepției stimulilor orali, anali și genitali
■ și reacțiile figurilor parentale la acești stimuli; interacțiunea
K apercepțiilor (acte ratate, formarea simptomelor și a trăsături-
H lor de caracter); influența primelor apercepții asupra apercep-
■ țiilor stimulilor ulteriori (mecanisme de apărare). Personalita-
I tea este atunci definită ca un sistem complex de percepții de
| natură diversă, influențând în mod selectiv comportamentul.
I Există percepții ce determină un comportament care ține cont
| de dificultățile realității („Eul"), percepții legate de obiective
| ideale îndepărtate (Idealul Eului), percepții care guvernează
I conduita morală (Supraeu). Psihanaliza se ocupă de dobândi-
I rea percepțiilor, de interacțiunile lor și de transformarea lor în
| cadrul diferitelor configurații (de exemplu simbolizare, conden-
| sare și deplasare în vis). Originea nevrozelor și a psihozelor,
asociațiile libere, transferul și interpretarea psihanalitică sunt
i explicate pornind de la aceleași principii.
i Abt amintește că percepția depinde de câmpul stimulări­
lor (factori externi) și de ordinul și de intensitatea nevoilor in­
dividului (factori interni). Stimulările nu acționează izolat: ele
sunt organizate într-un câmp de forțe. Cu cât acest câmp este

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


330 mai structurat, cu atât factorii exteriori sunt cei determinantă
și invers. Percepția posedă două funcții: una, cunoscută de
multă vreme — selecția de informații utile pentru organism;
cealaltă, pusă în evidență de psihologia proiectivă — apăra­
rea Eului. Mai exact, după Abt, percepția îi permite individu­
lui să mențină constant în el o stare de anxietate pentru care
a dobândit, prin învățare, un grad adecvat de toleranță (ceea
ce este echivalent cu principiul homeostaziei sau al echilibru­
lui mediului interior). Când câmpul percepției devine din ce
în ce mai puțin structurat, anxietatea tinde să crească, iar in­
dividul nu mai poate folosi schemele vechi și nepotrivite, Eul
este obligat să proiecteze pentru a stabili noi relații adecvate
cu mediul și a se simți în siguranță. Realitatea, psihică și so­
cială, este atunci investită de nevoile, valorile, dorințele și fan­
tasmele subiectului care percepe. Percepția unui individ se gă­
sește astfel colorată de elementele personalității și aceste
elemente antrenează o distorsiune a realității, astfel încât el să
se simtă în siguranță. De exemplu, în testul Rorschach F + in­
dică faptul că distorsiunile aperceptive au fost respinse la ma­
ximum. Ne simțim în siguranță când putem acționa într-un
mod mai vechi și obișnuit. în principiu, orice material poate
fi prezentat unei persoane pentru a suscita un comportament
proiectiv, dar este de preferat să se mențină structurarea la un
grad minim, pentru a-i permite factorului subiectiv să func­
ționeze. Această teorie explică și efectul chatartic al testelor
proiective: administrarea lor diminuează, în realitate, anxie­
tatea subiectului, care poate astfel să își regăsească relațiile cu
mediul.
Există și alte teorii ale percepției utilizabile pentru psihologia
proiectivă. Să ne mulțumim a semnala teoria selectării percepti­

DIDIER ANZIEU
ve ca protecție a personalității și teoria reducerii disonanței din- 331
tre datele cognitive și factorii afectivi (Festinger)114.

3. Elemente ale unei teorii psihodinamice a personalității

Practicienii testelor proiective nu pot face interpretarea unui


protocol decât dacă se raportează mai mult sau mai puțin expli­
cit la cunoștințe generale despre dezvoltarea și funcționarea per­
sonalității umane pentru care însă nu există o știință unitară. Exis­
tă numeroase teorii ale personalității. Diversitatea lor provine din
numărul mare de puncte de vedere și de metode prin care a fost
examinată115. Utilizatorul testelor proiective discerne interrelații-
le dinamice din cadrul unei personalități, fapt care exclude pen­
tru el recursul la noțiunea mai superficială de trăsături de perso­
nalitate. El nu lasă să se dezvolte, în cursul întrevederilor repetate,
o relație transferențială: aceasta nu îi permite, spre deosebire de
psihanaliză, să acceadă deplin la fantasmele individuale și la sis­
temele de identificări ale subiectului. Conceptele fundamentale
ale psihologiei dinamice provin, în cea mai mare parte, din lucră­
rile lui Pierre Janet asupra conduitei, ale lui Kurt Lewin despre
câmpul psihologic și ale lui Sigmund Freud despre inconștient.
Orice tentativă de sistematizare a acestor concepte s-a dovedit pre­
cară, după cum o arată exemplele lui Murray și Szondi, care s-au
plasat în perspectivă psihosociologică, respectiv psihobiologică.
Să trecem în revistă aceste concepte.

114 J.-P. Poitou, La dissonance cognitive, A. Coiin, 1974.


115 G.-S. Blum, Les theoriespsychanalytiques de la personnalite, Presses Universitaires de
France, 1955; D. Lagache, „Le modele psychanalytique de la personnalite, în Lesmodeles
de la personnalite en psychologie, Presses Universitaires de France, 1965; G. W. AlIport,
Structure et developpement de la personnalite, Delachaux & Niestle; ]. Bergeret, La per­
sonnalite normale et pathologique, Dunod, 1974.

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


332 1. PERSONALITATEA

Personalitatea poate fi definită, dintr-un punct de vedere psi-


hodinamic, după cum urmează: este un organism care trăiește
într-un mediu fizic și social și reacționează atât la nevoile sale
interne, cât și la stimulările mediului. Reacțiile unui astfel de
organism sunt de două tipuri: heteroplastice dacă vizează mo­
dificarea mediului extern (în acest caz, reacțiile sale sunt con­
duite), autoplastice dacă vizează modificarea organismului în­
suși (imagini, afecte, atitudini, pentru a rămâne doar la aspectul
psihologic al acestor reacții). Scopul conduitei este descărcarea
motorie a nevoii, mai exact descărcarea în acțiune a cantității
de energie acumulate prin apariția nevoilor și/sau sub efectul
excitațiilor exterioare. Modificările autoplastice au un alt obiec­
tiv: dorințele cu adevărat psihice s-au sprijinit foarte repede, în
cursul primelor săptămâni ale existenței, pe nevoile biologice:
aceste dorințe caută și găsesc în jocurile imageriei mentale o sa­
tisfacere directă, imediată și necondiționată; corpul intervine în
două moduri în modificările autoplastice, în măsura în care nu
există imagini mentale fără o anumită punere în scenă a corpu­
lui reprezentat și în măsura în care satisfacerea sau nonsatisfa-
cerea imaginară a dorințelor exercită efecte asupra funcționă­
rii somatice.
Astfel, personalitatea se dezvoltă în jurul a doi poli, polul mo­
tor (descărcarea, conduitele) și polul imaginar (halucinația, me­
moria afectivă, visul și reveria). Din tensiunea existentă între
aceși doi poli se naște conștiința. Un examen psihologic complet
oferă informații despre acea parte pe care o ocupă cei doi poli în
organizarea personalității unui subiect dat; testele proiective sunt
în mod special clarificatoare în această privință; ele simt, din ce

DIDIER ANZIEU
în ce mai mult, singurele teste ce permit identificarea pe viu a 333
ușurinței sau a dificultăților cu care un subiect adoptă sau aban­
donează poziția imaginară.

2. ADAPTABILITATEA

Fie că sunt hetero sau autoplastice, reacțiile organismului


viu constau în modificări: modificări ale mediului, modificări
ale propriei persoane. în realitate, reacțiile heteroplastice și re­
acțiile autoplastice se întrepătrund: emoțiile sunt cel mai bun
caz. Tot așa, modificările mediului și modificările propriei per­
soane sunt adeseori interrelaționate: de exemplu, încercăm să
schimbăm mediul imediat pentru a nu trebui să ne schimbăm
pe noi înșine. De altfel, mediul fizic și social este adeseori
schimbător și organismul este copleșit de schimbări prea bru­
tale sau prea intense (traumatisme psihice, reacții de catastro­
fă). Astfel, personalitatea este în același timp agentul schimbă­
rii și agentul rezistenței la schimbare. Situația testului proiectiv,
cu materialul ei slab structurat și instrucțiunile ce dau liberta­
te, este trăită de subiect ca situație neobișnuită și suscită an­
goasa de a nu putea stăpâni această situație. Intensitatea și for­
mele acestei angoase, ca și reacțiile personalității în fața ei pot
fi astfel estimate. Confruntat cu această situație, subiectul fie
recurge la modurile sale obișnuite de reacție (reduce noul la
cunoscut și, simultan, dezvăluie modurile sale de reacție fami­
liare), fie regresează la moduri de reacție mai primitive, mai
infantile, mai „primare" în sensul freudian al termenului, fie
face apel la resursele profunde ale personalității pentru a in­
venta răspunsuri noi și fecunde. Testele proiective permit par­
curgerea acestei game de reacții și observarea supleții cu care

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


334 subiectul trece de la un nivel de reacții la altul, sau identifica­
rea blocajelor acestuia.
Scopul reacțiilor organismului este fie restabilirea echilibru­
lui amenințat de schimbări interne sau externe, fie crearea unor
noi echilibre, care să integreze aceste schimbări într-un mod nou.
Modificările făcute de organism tind să continue până când
obiectivele sunt atinse. In acest sens, reacțiile organismului sunt
adaptative. Dar trebuie să distingem modificările care apar în ca­
drul unui echilibru cvasistaționar (expresia îi aparține lui Kurt
Lewin) și schimbările structurale care modifică aceste echilibre.
Comportamentele curente ale unui subiect și viața sa imagina­
ră, și ea curentă, au drept scop păstrarea diverselor sisteme de
echilibru pe care personalitatea lui le-a stabilit în raport cu ea în­
săși și cu mediul; în acest caz, modificările externe și interne con­
stituie doar variații în jurul centrelor de echilibru: ele restaurea­
ză, mențin sau ameliorează schimburile subiectului între diferitele
instanțe care îi compun personalitatea și schimburile cu antura­
jul material și uman. Momentele de criză sunt total diferite; ele
sunt marcate de un dezgheț al obiceiurilor, de caracterul drama­
tic al tensiunii, de bulversarea vieții emoționale și a vieții imagi­
nare, printr-o muncă internă ce ajunge, în final, la restructurări
adeseori bruște, dar niciodată perfecte din prima și care nu se
vor menține decât dacă vor fi progresiv consolidate și organiza­
te. Criza de la trei ani, criza de originalitate juvenilă, criza care
precedă intrarea în psihoză, cea de la mijlocul de viață sunt doar
câteva exemple.
Adaptabilitatea se referă la reacțiile curente; ea constă într-o
anumită toleranță la schimbările interne și externe, într-o anu­
mită variabilitate a mecanismelor psihice puse în mișcare pen­
tru a face față schimbărilor, și într-o anumită bogăție a schim­

DIDIER ANZIEU
burilor intrapsihice și interindividuale. Adaptabilitatea este unul 335
dintre criteriile normalității psihice. Ea este atenuată de nevro­
ză și aproape suprimată de psihoză. Personalitățile instabile,
psihopate, perverse, delincvente își găsesc adaptarea psihică în
inadaptarea socială; li se întâmplă chiar să o transforme pe
aceasta din urmă în normă. Personalitățile cu o componentă ma­
sochistă puternică repetă, în ciuda eșecurilor, aceleași reacții ne­
adaptate și găsesc o plăcere narcisică în rănile morale și fizice
provocate asupra lor de aceste reacții. Adaptabilitatea nu în­
seamnă absolut deloc simpla acomodare cu mediul, nici confor­
mismul social. Transformarea mediului fizic și social poate fi o
manifestare a unor forme superioare de adaptabilitate și poate
concura la binele individului și al grupului. De altfel, o adapta­
re reușită la o situație socială este rar definitivă, mai ales în ci­
vilizațiile industriale, axate pe dezvoltarea economică, progre­
sul tehnologic și mobilitatea socială. Rigiditatea psihică este una
dintre sursele rezistenței sistematice la schimbare și una dintre
cauzele inadaptării la o societate aflată în evoluție rapidă. Tes­
tele proiective constituie cel mai bun instrument psihologic ca­
pabil să evalueze, cu nuanțele pe care tocmai le-am indicat,
adaptabilitatea unui subiect.
Dacă ajungem acum la crize, testele proiective pot furniza
o bună estimare a raportului forțelor latente care le pregătesc
sau le împiedică și, de asemenea, pot da un pronostic asupra
naturii progresive sau regresive a rezultatului acestora. După
criză, testele proiective sunt un excelent revelator al modifică­
rilor în curs sau al sechelelor lăsate de un eventual impact tra­
umatic.

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


336 3. PROCESELE PSIHICE PRIMARE ȘI SECUNDARE

La sfârșitul secolului al XlX-lea, neurobiologul englez Jackson


a emis câteva opinii cu privire la dezvoltarea sistemului nervos
care au inspirat de atunci un număr important din marile siste­
me ale biologiei, psihiatriei, psihologiei. Jackson remarcase că în
cursul evoluției ființelor vii organul creat ultimul — sistemul ner­
vos în cazul de față, apoi, în interiorul sistemului nervos, creie­
rul și, în cele din urmă, cortexul — prelua într-o oarecare măsu­
ră conducerea organismului și, în același timp, îi restructura
organizarea și funcționarea; el denumise acest proces integrare.
Integrarea prezintă două aspecte. Organul cel mai recent deține
comenzile: integrând sistemul nervos cerebro-spinal, care, la rân­
dul lui, a integrat sistemul muscular, cortexul decide cu privire
la reacțiile motorii și deci cu privire la activitățile organismului
în contact cu mediul de viață. Dar, pe de altă parte, organul in­
tegrator se substituie altor centri de control mai vechi, cărora le
restrânge activitatea: astfel, cortexul exercită o acțiune de inhi­
bare asupra talamusului care, integrând sistemul neurovegeta-
tiv, devenise centrul nervos al vieții emoționale. Aceasta explică
faptul că sistemul psihic senzorio-motor și intelectual, dezvol-
tându-se odată cu cortexul, preia progresiv controlul asupra con­
duitei. Integrarea nu este niciodată completă, și nici inhibarea:
organele cele mai vechi păstrează posibilitatea de a funcționa în
mod autonom și își manifestă această posibilitate dacă apare oca­
zia. Asta se întâmplă în cazurile în care controlul cortical este
scos din circuit, fie cu titlu provizoriu (beție, somn), fie definitiv
(leziuni cerebrale). Jackson a numit disoluție acest proces antago­
nist integrării. Ca și integrarea, disoluția prezintă două aspecte,
unul negativ: nivelul de coordonare a conduitelor este scăzut; al-

DIDIER ANZIEU
| tul pozitiv: centrii mai vechi, care nu mai suferă inhibarea, încep 337
| să funcționeze nu doar autonom, ci paroxist și anarhic. Jackson
i a denumit acest ultim proces eliberare.
| Câțiva ani mai târziu, Freud, al cărui centru de interes se de-
| plasase de la neurologie la psihopatologia nevrozelor, a păstrat
I în linii mari schema lui Jackson și a transpus-o de la organismul
| viu la aparatul psihic, dar abandonând orice paralelism strâns
| între funcționarea psihică și diversele părți ale sistemului ner-
| vos. Sistemul psihic percepție conștiință are ca primă activitate
I atenția; el se dezvoltă pe două linii, una care merge de la orga-
| nizarea percepției și a obiceiurilor la raționament și la activita-
| tea gândirii; alta care conduce de la inhibiție la refulare; sistemul
| se particularizează într-o instanță psihică relativ autonomă, Eul;
| el îi permite subiectului să dobândească simțul realității, să sub-
| ordoneze satisfacerea propriilor nevoi condițiilor de posibilitate
| reale (principiul realității), să își supună ideile și credințele con-
| trolului faptelor (testarea realității). Freud a denumit procese psi-
| hice secundare116 toate activitățile mentale fondate pe atenție și
| conduse de principiul realității; obiectivul lor comun și esențial
| este identitatea de gândire.
| Procesele secundare maschează existența unor procese prima-
I re a căror funcționare o inhibă pe măsură ce le integrează, până

116 Calificativele primare și secundare sunt folosite în psihologie în diferite sensuri. Pentru
Freud, diferența dintre procesele primare și cele secundare este aproximativ diferența
dintre inconștient și conștient. în caracterologia lui Heymans-Wiersma, reluată în Franța
de Le Senne și Berger, cele trei dimensiuni principale ale caracterului sunt emotivitatea,
activitatea și reactivitatea; aceasta din urmă este primară dacă subiectul reacționează
imediat la stimulări (nervozitate, impulsivitate, activism), secundară dacă subiectul își
amână reacțiile sau le întinde pe o durată mai lungă (nepăsare, pasiune). în terminolo­
gia testului Rorschach, răspunsurile globale G sunt primare dacă sunt instantanee (intui­
ție), secundare dacă necesită mai multe acte succesive ale gândirii (analiză și sinteză).

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


338 într-acolo încât, până la descoperirea freudiană, această existență
era necunoscută, chiar negată. Astfel, credința adultă în inocența
infantilă provine din refuzul de a recunoaște nu doar viața sexu­
ală a copiilor, ci și caracterul pervers și polimorf al acesteia. Freud
a putut stabili că această credință se constituie în perioada de la­
tență, după integrarea dorințelor pregenitale (pulsiuni parțiale) în
organizarea oedipiană a dorinței sexuale. Inhibiția se manifestă
aici prin uitarea, la subiectul prepuber, a activităților sale sexuale
precoce (amnezie infantilă). în prima topică freudiană (conștient,
preconștient, inconștient), procesele psihice primare corespund in­
conștientului. Ele se organizează în jurul a ceea ce am numit mai
sus polul imaginar al personalității. Aceste procese sunt conduse
de principiul plăcere-neplăcere; evocarea imaginară a sânului ma­
tern la bebelușul care își suge degetul constituie un prototip; ima­
ginea mentală, în formele ei simple (halucinație) sau organizate
(vis, reverie), realizează o satisfacere imediată și necondiționată a
dorințelor. Procesele primare vizează și un fel de reminiscență
afectivă: regăsirea plăcerii pierdute. Ele funcționează în afara tim­
pului. Scopul lor este identitatea de percepție (și nu, ca în proce­
sele secundare, identitatea de gândire). Operațiunile mentale la
care sunt reduse sunt: deplasarea, condensarea, figurarea simbo­
lică, clivajul și identificarea (introiecție-proiecție).
Integrarea proceselor primare de către procesele secundare nu
este niciodată completă: inconștientul rămâne mereu activ până
la moarte; gândurile refulate continuă să trăiască în subteran și
revin, mai devreme sau mai târziu, sub formă directă sau deghi­
zată, în conștiință; această întoarcere a refulatului este cauza visu­
lui, a actului ratat, a cuvântului de spirit, a simptomului nevro­
tic, a delirului. în general, există o infiltrare a proceselor primare
în procesele secundare, după cum ne arată opera de artă și mari­

DIDIER ANZIEU
le descoperiri științifice, dar și gândirea magică sau fantastică. Re­ 339
ciproc, activitatea mentală secundară imprimă marca organizării
sale asupra proceselor primare: visul suferă o elaborare secunda­
ră; mecanismele de apărare, rămânând inconștiente, combină și
complică operațiunile primare de bază; după dobândirea limba­
jului, viața imaginară inconștientă se reorganizează, după mode­
lul sintaxei, în scenarii dramatice care devin fantasme.
Somnul, alcoolul, pasiunea, situația de grup mic, boala min­
tală scad sau suprimă controlul exersat de Eu asupra inconștien­
tului și atunci observăm o eliberare a proceselor primare. Tehni­
ca psihanalitică sau cea a testelor proiective provoacă această
eliberare în mod artificial și sub formă controlată. Ceea ce Jackson
numea disoluție, Freud conceptualizează ca regresie. Am preci­
zat cele trei aspecte ale regresiei: cronologică, topică și formală.
Testele proiective oferă informații despre „integrarea" psihi­
că, adică despre diversele calități ale Eului: capacitatea sa de a
controla afectele, puterea de atenție și concentrare, dispoziția
pentru sarcini intelectuale, grija pentru rigoare și logică, simțul
realității, bogăția experienței dobândite. Aceste informații s-au
dovedit coerente cu cele furnizate de interviul psihiatric sau de
cura psihanalitică. Testele fac în mod pertinent diferența între su­
biecții nevrotici, la care controlul exersat de Eu sărăcește perso­
nalitatea, secând izvoarele inconștiente ale gândirii și comporta­
mentului (personalitate obsesională), cei la care un Eu puțin
sigur de el se lasă destul de des copleșit de procesele primare
(personalitate isterică), în cele din urmă subiecții psihotici al căror
simț al realității este grav alterat și ale căror fantasme inconștiente
invadează pe termen lung conștiința. Dar acestea sunt diferențe îm­
prumutate din nosologia psihiatrică clasică. O personalitate este
un tot complex, care aparține rar unei categorii pure. Testele pro-

Metode proiective • Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


340 iective subliniază această complexitate. Ele inventariază zonele
de forță și slăbiciune în ceea ce privește controlul Eului în con­
tact cu pulsiunile și cu afectele și reprezentările psihice născute
din aceste pulsiuni. Ele permit aprecierea „permeabilității" con­
științei (M. Klein), adică disponibilitatea (sau închiderea) ei mai
mare sau mai mică față de procesele psihice primare susceptibi­
le să o îmbogățească. Ele dau o idee despre pulsiuni, afecte, fan­
tasme, mecanisme de apărare, surse ale problemelor majore ale
individului, dar investigarea proiectivă rămâne cu un pas în
urmă față de investigația psihanalitică.

4. ATITUDINILE VITALE

Noțiunile pe care le-am expus în paragraful precedent decurg


din psihanaliză și din studiul nevrozelor. Cele pe care le abordăm
acum descriu atitudinea globală a personalității în fața existenței;
ele presupun deci o perspectivă fenomenologică. Au fost extrase
din studiul psihozelor și ajung la o tipologie. Boala mintală este
considerată aici ca fiind forma paroxistică a anumitor atitudini
vitale, care se prezintă în stare normală sub forma atenuată de
trăsături de caracter. Care sunt aceste boli mintale tipice?
Psihiatrul german Kraepelin pusese în opoziție nebunia ma-
niaco-depresivă și demența precoce. Discipolul lui din Ziirich,
Bleuler, maestrul lui Jung, Rorschach și Kretschmer, a aprofun­
dat această distincție, generalizând câmpul demenței precoce, pe
care l-a caracterizat prin „ruptura contactului vital cu realitatea"
și l-a denumit schizofrenie. Psihoza maniaco-depresivă dovedeș­
te, din contră, prezența acestui contact vital, dar și exagerarea
celor două forme ale acestui contact, excitarea și depresia, care
alternează ciclic la bolnav.

DIDIER ANZIEU
Kretschmer a împins mai departe sistematizarea acestei tipo- 341
logii. El reține trei temperamente, ciclotimie, schizotimic și mixt,
pentru care identifică o morfologie și o caracterologie (cf. tabe­
lul de mai jos).

TIPOLOGIA LUI KRETSCHMER

Structuri
Temperament ale corpului Caractere Patologie

Ciclotimie Picnic Sintonie Psihoză


(extraversiune) maniaco-depresivă
Schizotimic Leptosom Disonanță Schizofrenie
(introversiune)
Mixt Atletic Adaptat
(Kretschmer)
Vâscozitate
Epilepsie
(Minkowski) (după Minkowksi)

Ciclotimicul prezintă o constituție picnică (în greacă: „grasă"),


marcată prin expansiunea accentuată a cavităților viscerale, acu­
mularea de grăsime pe trunchi, fragilitatea aparatului motor, mo­
liciunea și rotunjimea formelor, culoarea roz a pielii și roșeața
nasului. Caracterul ciclotimicului este „sintonie": el vibrează în
ritm cu mediul; este cordial, familiar, simpatic, „extravertit";
această trăsătură este numită și „conjuncție". „Indivizii sintonici
nu trăiesc nicio contradicție dureroasă între Eu și mediu, niciun
deziderat de negare din principiu, nicio dorință de a corecta lu­
mea după formule imuabile. Ei ignoră conflictele tragice și tră-
’ iese contrar acestora în toate cele, topindu-se în lucruri, plini de
simpatie și milă... La ei întâlnim bunăvoința, toleranța, rontun-
jimea, naturalul, spontaneitatea. Sunt partizanii foarte sinceri ai
l'bunului-simț, ai deciziilor conciliante, ai compromisurilor afec-

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


342 tive" (Kretschmer). Ciclotimicul oscilează între doi poli, un pol
vesel, unde predomină excitația, și un pol trist, cu dominantă de­
presivă; este ceea ce Kretschmer numește „proporția diatezică";
indivizii din primul tip sunt agitați, colerici, fără ranchiună, in-
fluențabili, râd mult, sunt petrecăreți. Cei din al doilea pol sunt
foarte receptivi, lenți în reacții, dornici de liniște. De altfel, ciclo­
timia dezvoltă un ritm psihologic oscilant, între vioiciune și ra­
lanti. în fine, psihomotricitatea este naturală, adecvată excitației,
plină de rontunjime și blândețe.
Schizotimicul posedă o morfologie leptosomă (în greacă: „alun­
gită"): creșterea sa este normală în lungime, dar redusă în lățime:
corp și față înguste, nas ascuțit, profil unghiular, aer astenic, dis­
proporție între înălțime și greutate. Caracterul lui este „disonant"
(Otto Gross a numit această trăsătură „sejuncție"). „Schizoizii ve­
ritabili simt toate culorile vii, toate sunetele ascuțite din viața re­
ală — care pentru cicloid și pentru omul mediu reprezintă un ex­
citant indispensabil al vieții — ca pe o disonanță urâtă, brutală și
chiar dureroasă psihic... Ei caută un refugiu pentru sensibilitatea
lor prea vulnerabilă" (Kretschmer). Găsim printre ei mizantropii
tăcuți și originalii morocănoși. Sunt neadaptați realităților con­
crete, fără comunicare adevărată cu anturajul, în luptă cu ei în­
șiși și cu anturajul. Schizotimia operează după „proporția psih-
astezică", ce oscilează între un pol de hiperestezie (indivizi
hipersensibili, schimbători, zgomotoși, exaltați, indisciplinați și
nonșalanți) și un pol de anestezie (marcat de o indiferență rece
față de ceilalți, intransigență, duritate, amărăciune, sentimentul
de a fi un „străin" pe această lume). Ritmul psihologic al schizo-
timicului este sacadat; cele două forme extreme sunt tenacitatea
și instabilitatea. Psihomotricitatea sa este lipsită de flexibilitate,
reținută, paralizată, adeseori inadecvată excitației.

DIDIER ANZIEU
Al treilea tip descris de Kretschmer, tipul mixt, nu a cunos- 343
cut același succes precum celelalte două. Kretschmer și-l ima­
gina ca pe un tip armonios și adaptat prin excelență, ca inter­
mediarul echilibrat dintre celelalte două tipuri. în realitate, el
se mulțumise cu descrierea unei constituții atletice, cu predo­
minanța sistemului osos și muscular117, fără a-i pune în para­
lel un caracter anume. Minkowski va încerca, mai târziu, să
umple acest gol introducând aici temperamentul epileptoid,
caracterizat de adezivitatea la concret și de vâscozitate menta­
lă (glischroidie).
Opoziția stabilită de Jung (cf. p. 40) între introversiune și extra-
versiune nu se suprapune perfect peste distincția lui Kretschmer
schizotimie-ciclotimie. Pentru Jung, introvertitul nu este în mod
obligatoriu disonant și nici rupt de orice contact afectiv: introver­
titul de tipul „sentiment" trăiește într-o sintonie profundă; el are
o compasiune intensă pentru umanitate, doar că evită să o expri­
me. Extravertitul nu este în mod obligatoriu sintonie și nici adap­
tat la lumea înconjurătoare: extravertitul de tip „gândire" subor­
donează totul și pe toată lumea regulilor sale; el este incapabil să

117 Sheldon, în Statele U nite, va relua pe o bază științifică intuițiile lui Kretschmer. El va distinge, după cri­
terii riguroase, trei factori morfologici: endomorfismul, ectomorfismul, mezomorfismul, în funcție de
predominanța intestinelor, a mușchilor și a creierului, care corespund picnicului, atleticului și lepto-
zomului lui Kretschmer. Dar aici este vorba despre factori, și nu despre ti puri. Constituția fizică a unui
individ dat este o combinație particulară a acestortrei factori, intensitatea fiecăruia fiind măsurată prin
tehnici puse la punct de Sheldon. Acesta face o operație analoagă în ceea ce privește temperamente­
le psihologice. Cei trei factori care le compun, viscerotonia, somatotonia și cerebrotonia, amintesc de
ciclotimie, tipul mixt și schizotimicul lui Kretschmer. Vasta anchetă a lui Sheldon arată o corelare de
80%între predominanța unui factor morfologic și predominanța, la aceiași subiecți, a factorului co­
respunzător pentru comportament Ea indică, de asemenea, cât de lămuritoare este discordanța din­
tre tipul fizic și temperamentul psihologic pentru înțelegerea dinamicii unei personalități date (W. H.
Sheldon, Lesvarietesdelaconstitutionphysiquedel'homme, Presses Universitairesde France, 1950;
Les varietes du temperament, Presses Universitaires de France, 1951).

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinarnică a personalității


344 se plieze circumstanțelor și să manifeste bunăvoință și simpatie.
Introversiunea se definește mai degrabă prin valorizarea subiec­
tivității, printr-un interes primar pentru intimitate, inferioritate,
originalitate, prin proiecția Eului asupra unuia dintre cele patru
planuri pe care le-a reținut Jung pentru tipologia sa: gând, senti­
ment, senzație sau imagine. Extraversiunea investește ceea ce se
află dincolo de subiectivitate: legea (tipul „gândire"), celălalt (ti­
pul „sentiment"), obiectul (tipul „senzație"), posibilul (tipul „ima­
gine" sau „intuiție"). Opoziția introvertit-extravertit constă deci
nu atât într-o diferență de contact cu realul (Bleuler), nici într-o di­
ferență de dinamism (Kretschmer), ci într-o diferență de mod de
gândire: extravertitul urmează o logică a obiectivității; gândirea
lui este orientată către comunicabilitate (și, într-o oarecare măsu­
ră, spre acțiune); introvertitul are o inteligență impregnată de sen­
sibilitate, de emotivitate, mergând până la exagerare; gândurile
lui sunt formate în special din imagini interioare prin care își ex­
primă subiectivitatea.
Accentul este pus în mod diferit de Rorschach (cf. pp.53 și 92).
Introversivul, la care răspunsurile kinestezie sunt mai multe de­
cât răspunsurile culoare, are o viață interioară intensă; contacte­
le sale umane sunt mai degrabă profunde decât numeroase, une­
ori limitate la un singur partener; viața sa afectivă este stabilă;
în acțiunea și viața socială curente este stângaci, inabil, chiar
greoi și lent; se exprimă puțin și se adaptează întotdeauna cu
greu realității. Extratensivul, la care predomină răspunsurile cu­
loare, prezintă o personalitate expansivă, superficială, puțin ori­
ginală; el are un contact imediat bun, se adaptează repede la re­
alitate, se exteriorizează cu ușurință; este influențabil, schimbător.
Tipul coartat, la care numărul de răspunsuri kinestezice și culoa­
re tinde spre zero, denotă o personalitate blocată, rigidă, restrân­

DIDIER ANZIEU
să, care s-a rupt de orice sursă emoțională. Dacă introversivita- 345
tea și extratensivitatea au în comun o deschidere către viața afec­
tivă, totuși modul de manevrare a afectelor diferă de la una la
cealaltă. Extratensivii caută culoarea în test și emoția în viață, pe
post de excitant; ei fug de ei înșiși, reacționează imediat, iubesc
noul, neprevăzutul, sunt sugestionabili, caută întâlnirea cu obiec­
te și persoane, își transformă emoțiile în mișcări exterioare (de
unde numărul mic de mișcări interioare sau kinestezii). Au o co­
municare ușoară, simțul concretului, o reactivitate vie. Introver-
sivul se caracterizează, dimpotrivă, în principal prin reactivita-
tea amânată, interiorizată și durabilă; el introduce un interval
[ între excitația emoțională și răspuns, pe care îl elaborează în in-
| timitate; are un sentiment ascuțit al Eului și reacționează în ra-
| port cu Eul și nu în raport cu situația dată. Eul fiind strâns legat
| de conștiința timpului, evenimentele care îl ating au în el o re-
p zonanță durabilă; reacțiile introversivului sunt persistente oda-
I tă ce au început să se manifeste; el scapă din prezent pentru a
| trăi în durată, în trecut și în viitor. De asemenea, are o conștiin-
I ță ascuțită și adeseori dureroasă a acestei interpuneri permanen-
| te a Eului între excitațiile emoționale și reacțiile sale; acest senti-
| ment pe care îl are despre o separare vizavi de lucruri și oameni
| este la originea părerilor teoretice care definesc introversiunea
| prin schizoidie, prin ruptura contactului cu realul. Totuși, după
| Rorschach, schizoidul nu este rupt de lucruri și oameni, cu care
| are raporturi afective la fel de incontestabile ca și extratensivul,
I dar diferite: mai intense, mai selective, mai ascunse, mai lente în
| manifestare; este normal ca aceste raporturi să fie trăite de el și
| de ceilalți ca fiind mai „complicate". Oare filosofia lui Hegel nu
I a descris două momente antitetice din viața spiritului, momen-
I tul în care conștiința este diluată în lucruri și este fericită (mo-

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


346 mentul extratensiv) și momentul conștiinței sfâșiate (momentul
introversiv)?
Cuplul de noțiuni introversiune-extraversiune constituie
aportul cel mai original al testelor proiective la teoria personali­
tății. Din nefericire, caracterul fluctuant al definițiilor acestor no­
țiuni, sincretismul cu care le percep practicienii testului, diver­
gențele dintre autori le restrâng utilizarea și bogăția.

5. IMAGINEA CORPULUI

Imaginea corpului este o noțiune psihanalitică postfreudiană,


datorată lui Paul Schilder (op. cit., p. 37). Aplicarea acestei no­
țiuni a rămas limitată în câmpul psihanalizei, cu excepția psih­
analiștilor de copii, care utilizează tehnica desenului liber. Din
contră, ea cunoaște un succes crescător în domeniul tehnicilor
proiective, devenind o noțiune-cheie pentru testele de desen,
pentru testul satului, pentru Rorschach. Imaginea corpului apar­
ține registrului imaginar și cere să fie distinsă de schema corpo­
rală, care ține de registrul senzorio-motor și cognitiv. Imaginea
corpului este inconștientă, baza este afectivă; schema corporală
este preconștientă, baza este neurologică. în primul caz, corpul
este trăit ca un prim mod de relaționare cu celălalt; în al doilea
caz, corpul servește drept instrument de acțiune în spațiu și asu­
pra obiectelor.
Percepțiile lumii exterioare, care declanșează reacțiile orga­
nismului la incitările mediului, reprezintă nu doar lucrurile, ci
și punctul de vedere al corpului asupra lucrurilor. Percepția se
organizează în funcție de acțiunile pe care sistemul neuromus-
cular le face posibile. Orice percepție evoluată — percepția re­
liefului, a mișcării, localizarea senzațiilor într-o regiune preci-

DIDIER ANZIEU
să a corpului, de exemplu — presupune un cadru de referință 347
implicit, constituit de o reprezentare mentală abstractă și sche­
matizată a organizării senzorio-motrice, în funcție de cele trei
dimensiuni ale spațiului: verticalitatea și condițiile de echilibru
al corpului în diferite poziții; lateralitatea, cu disimetria relati­
vă și complementaritatea eventuală a dreptei și a stângii, cu in­
versarea imaginii speculare; profunzimea câmpului percepti-
vo-motor, cu evaluarea distanței dintre obiecte și corpuri și
dubla localizare a stimulilor fizici: în lumea exterioară referitor
la emitere și pe corp referitor la recepție. Această reprezentare
mentală, abstractă și dinamică, a fost numită schema corporală
de către neurologul englez Head. Vătămările periferice supor­
tate de corp (ex. ablația unui membru) o lasă intactă: de unde
iluzia membrului fantomă la amputați. Anumite leziuni sufe­
rite de sistemul nervos și în special de cortex o alterează până
acolo încât pot dezorganiza anumite articulări de mișcări și pos­
turi, de altfel fiziologic posibile, ca și reprezentările corespun­
zătoare lumii exterioare.
Cu excepția testului miocinetic al lui Mira, testele proiective
nu caută să studieze personalitatea pe calea schemei corporale,
în schimb, ele privilegiază imaginea corpului. Aceasta s-a născut
din perspectiva genetică în psihanaliză, ale cărei mari linii le
amintim mai jos. Cu ocazia dezvoltării funcțiilor sale biologice,
atenția copilului mic este atrasă asupra diferitelor zone ale cor­
pului său, în special când anturajul îi dă exemplu interesându-se
în mod special de o anumită zonă și o anumită funcție, de pildă
nutriția, defecarea, erecția. Relațiile de obiect, adică atitudinile
interioare ale copilului față obiectul dorinței sale, pun în joc, la
început, zone și funcții ale corpului în măsura în care servesc
drept loc de schimb cu anturajul, în măsura în care îi procură o

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


348 plăcere intensă copilului (deși aceste plăceri sunt pregenitale,
Freud le-a calificat drept „sexuale" pentru a le marca în mod clar
această calitate). La sugar, gura și sugerea sânului constituie,
chiar înainte de schimbul de priviri, primul tip de comunicare
cu mama (o comunicare de tip „a înghiți - a fi înghițit") și pri­
ma experiență a plăcerii (experiență a cărei reminiscență este pro­
vocată de reveriile asociate sugerii degetului și, mai târziu, în
viața amoroasă, de sărut). Astfel, se dezvoltă, anterior și paralel
cu dobândirea limbajului, un sistem semnificant infralingvistic,
fără a cărui posesie deplină — așa cum este cazul la schizofre­
nici — limbajul funcționează în gol. Acest sistem se organizează
în jurul stadiilor dezvoltării psihosexuale și semnificațiilor pro­
prii fiecărui stadiu. Acestea se pot rezuma într-o opoziție perti
nentă specifică: a mânca-a fi mâncat pentru stadiul oral, activi-
tate-pasivitate pentru stadiul anal, falic-castrat pentru stadiul
falie. Mai multe teste proiective de tipul TAT au fost construite
pentru a scoate la iveală, la copii, fie integrarea reușită a acestor
stadii, fie fixațiile sau regresiile la unul sau altul dintre ele: CAT,
PN al lui Corman.
Curele psihanalitice efectuate de Melanie Klein cu copii care
refuză să vorbească sau cu copii foarte mici, înainte de apariția
vorbirii, au condus-o la aprofundarea și nuanțarea conceptelor
freudiene ale dezvoltării. După părerea ei, cele două pulsiuni
fundamentale și antagoniste, libidoul și pulsiunea de moarte, ac­
ționează simultan încă de la naștere, iar dezvoltarea unei per­
soane și avatarurile ei psihopatologice se pot înțelege în raport
cu diversitatea combinațiilor acestora, în special cu sadismul
precoce. Stadiile oral, anal, falie nu se succed în această ordine;
în realitate, ele se suprapun. Complexul Oedip apare precoce.
Introiecția sau proiecția obiectului bun sau obiectului rău con­

DIDIER ANZIEU
stituie primele procese psihice; poziția persecutivă și paranoi- 349
dă provoacă primele diferențieri stabile în cadrul aparatului psi­
hic. Părerile lui M. Klein au fost puțin aplicate în testele proiec­
tive, nu doar pentru că rămân destul de necunoscute de
practicieni, ci și pentru că vizează realități psihice care rămân
adeseori în afara câmpului acestor teste. Noțiunea de imagine
a corpului pare să fie metoda prin care aceste realități pot fi
identificate parțial.
Introiecția și proiecția presupun și întăresc o reprezentare ele-
I mentară a interiorului și a exteriorului. în raport cu imaginea
■ mamei bune, a cărei hrană întărește și ale cărei mângâieri liniș-
j: tesc, sugarul trăiește o relație de încorporare, adică de interiori-
tate: când suge laptele la sânul ei, când este ținut în brațe de ea,
ș sugarul trăiește în ea sau ea trăiește în el, lucru echivalent pen-
tru sugar. Nondistincția primitivă trăită de el referitor la cele
ț două corpuri, al mamei și al lui, va alimenta mai târziu eventu-
i alele fantasme de fuziune cu mama, chiar de întoarcere la sânul
i matern. Această nondistincție se află și la baza raporturilor de
f includere sincretice: copilul se simte în același timp bun pentru
ț că este iubit de mama sa și iubit pentru că este obiectul ei bun.
f Lumea exterioară uniunii lor simbiotice este resimțită de el ca
l „tenebroasă" și dotată cu o „stranietate neliniștitoare". Imaginea
I mamei rele, cea care își consideră copilul drept obiectul ei rău,
| mama care îl hrănește cu lapte negru și otrăvit, mama cu îmbră-
| țișări care sufocă și mângâieri care ating în mod neplăcut carnea,
| corespunde reprezentării pe care copilul și-o face, în mod con-
| fuz, despre propria sa răutate și despre riscul de a distruge obiec-
| tul iubit. Atunci când această imagine distrugătoare pătrunde în
I el, copilul va încerca să o expulzeze, astfel încât să răstoarne si-
I metric sentimentul pe care îl are de a fi invadat de ea din inte-

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


350 rior. Clivajul dintre obiectul bun și cel rău este primul mecanism
de apărare al sugarului, pentru care este un mecanism vital: el îi
permite să păstreze în interior ceea ce este bun și să respingă în
afară ceea ce este rău. Reprezentarea unui înveliș care separă bi­
nele în interior și răul în exterior este consecința acestui clivaj:
suprafața propriului corp, prototip al contururilor Eului viitor,
este imaginată ca o barieră, o barieră poroasă și subțire, dar, cu
toate acestea, o barieră care îl protejează de pierderea binelui și
de invazia răului. Această barieră este ceea ce D. Anzieu numea
„eul-piele" (Nouv. Rev. Psychanal., 1974, nr. 9) și ceea ce a fost pus
în relație cu pulsiunea de atașament identificată de Bowlby.
Această suprafață este perforată de orificii ambivalențe care fac
posibilă intrarea binelui și ieșirea răului (pentru plăcerea și bu­
curia de a trăi a copilului), dar funcția ei se poate inversa, lăsând
să intre răul și să iasă binele (cauză de angoasă). Anumite ele­
mente din testul lui Rorschach (în special în varianta lui
Holtzman), din testul satului și testele de desen cer să fie inter­
pretate în lumina acestor noțiuni de clivaj, de înveliș, de orificiu,
de ambivalență primară. Această primă imagine a corpului ca
suprafață tactilă și vizuală furnizează spațiul imaginar în care se
derulează visul. Simbolistica visului, după cum a demonstrat
Freud, este în primul rând o figurare simbolică a părților corpu­
lui mamei și copilului.
Continuarea dezvoltării psihice include întărirea și modifica­
rea pre-Eului corporal în stadiul oglinzii, în care recunoașterea ve­
selă a imaginii speculare îi aduce copilului sentimentul încântător
al unității ansamblului corpului și în care investirea narcisică a
propriului corp vine să repare angoasa primitivă de fragmentare
a corpului. Spațiul imaginar locuit de propriul corp posedă atunci
o structură dublu simetrică pe axele verticală și orizontală: dreap­

DIDIER ANZIEU
ta și stânga sunt simetrice, așa cum sunt, de altfel, corpul subiec- 351
tului și corpul celuilalt (sau imaginea speculară). Celălalt devine
simetricul și complementarul Eului; cu el, există reciprocitate, dar
nu reversibilitate. Acest celălalt este structurat ca un dublu încăr­
cat de realizarea imaginară a dorințelor subiectului.
Propriul corp este, mai departe, idealizat ca fiind frumos și pu­
ternic, expus ca fascinant, marcat de răni glorioase: prin imagi­
nea acestui corp, copilul se reprezintă pe el însuși, după imagi­
nea atotputerniciei sale magice, ca pe un falus. Desenele de copii,
fie ele desene cu arbori, case sau persoane, conțin nu doar însem­
nele virilității și feminității, ci și ale narcisismului și ale rănilor
acestuia. Imaginea corpului este aici afectată de o altă instanță a
personalității — Eul ideal. Corpul desenat cu ocazia testelor trans­
crie o reprezentare idealizată a propriei persoane, care încearcă
să mascheze slăbiciunile personalității și zonele ei sensibile, dar
care poartă în același timp marca traumatismelor psihologice pe
care aceasta le-a suferit. Un astfel de desen se descifrează
asemenea unui vis: trebuie reperate și desprinse „deghizările"
simbolice, condensările, deplasările și munca de elaborare se­
cundară118.

6. SE-UL, EULȘISUPRAEUL

Psihologia clinică, pe care se bazează testele proiective, pune


accentul pe următoarele trei caracteristici ale personalității:

118 Cele mai recente lucrări franceze despre imaginea corpului în psihanaliză sunt cele ale lui M.
Sami-Ali, „Preliminaired'une theorie psychanalytique de l'espace imaginai re", Rev. fr. Psycha-
nal., 1969, 33, nr. 1, 25-78; „Etude de l'image du corps dans l'urticaire", ibid, nr. 2, 201-226;
și cele două lucrări citate la p.35. Alte lucrări sunt rezumate sau citate la p. 29,35, 263,269.

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


352 Totalitatea. — Personalitatea este un tot, diferit de simpla sumă
a părților care îl compun; ea este un sistem de interrelaționare
între aceste părți. De exemplu, la testul Rorschach, firea veselă
dilatează formula de rezonanță intimă, adică întărește introver-
sivitatea introversivului și extratensivitatea extratensivului. Alt
exemplu: în adolescență, intelectualizarea este un mecanism de
apărare foarte utilizat împotriva pulsiunilor pe care le-a stârnit
pubertatea; această utilizare defensivă a inteligenței contribuie
la dezvoltarea ei; lupta împotriva pulsiunilor îi face pe adoles­
cenți mai inteligenți. Personalitatea este un tot în evoluție, de la
naștere și până la moarte; este o totalitate ce nu a fost dusă la
bun sfârșit. Personalitatea caută să se realizeze prin sarcini (sau
opere, sau centre de interes). Sarcinile se împart în patru mari
domenii:
a) Muncă, profesie, bani;
b) Iubire, sexualitate, familie;
c) Educație, cultură;
d) Activități sociale, petrecerea timpului liber.
Testele proiective permit discernerea principalelor interrela-
ționări din cadrul personalității și a tipurilor de investire în prin­
cipalele domenii în care aceasta se realizează. Un test izolat nu
dă decât o vedere parțială asupra tuturor acestor aspecte.

Istoricitatea. — O personalitate este produsul istoriei ei, în spe­


cial al identificărilor și al conflictelor care au marcat copilăria.
De exemplu, nevroza adultă se construiește pornind de la nevro­
za infantilă. Conflictele nerezolvate au un efect patogen; ele sus­
cită fixații sau regresii la stadii primitive ale dezvoltării și au ten­
dința de a persista și de a fi retrăite în raporturile cu celălalt
(automatism de repetiție); aceste conflicte simt sursă de „proiec­

DIDIER ANZIEU
ții", de „transferuri", de suferință. Pe de altă parte, conflictele 353
sunt formatoare, căci rezolvarea lor cere o organizare a persona­
lității, care este obligată să abandoneze pozițiile mai infantile
pentru a trece la poziții mai elaborate. în acest sens, o educație
care caută să evite la maximum conflictele la copil nu îi facilitea­
ză accesul la maturitate.

Aspectul dinamic. — Personalitatea este un sistem de forțe,


dintre care unele sunt antagoniste; starea normală a personali­
tății este conflictul. Conflictele sunt de diferite feluri. Există lup­
ta biologică cu lumea exterioară. Psihanaliza s-a interesat de
conflictele psihice, adică de conflictele între o dorință (reprezen­
tată de fantasme și însoțită de afecte) și un proces defensiv; la
acest miez primar al conflictului vin să se adauge elaborări se­
cundare; sunt cele prin care Eul se apără împotriva angoasei sau
a simptomului suscitat de conflict. Primul test proiectiv, cel al
lui Jung, căuta să identifice zonele de conflict („complexele")
din interiorul personalității. în acest punct, testele proiective
sunt în mod evident un instrument mai puțin fin decât investi­
gația psihanalitică. Unele dintre el permit aprecierea gravității
conflictelor și natura acestora. Ele oferă informații despre inten­
sitatea și formele angoasei, despre pragul de toleranță la angoa­
să, despre tipurile de mecanisme de apărare utilizate împotriva
ei: apărările de tip obsesional, de tip isteric și de tip psihotic sunt
în mod special reperabile în aceste teste, ca și tendințele către
trecerea la act sau către reacțiile psihosomatice. Dar, în ciuda
eforturilor făcute de Murray și urmașii săi, în ciuda eforturilor
lui Szondi, motivațiile și procesele defensive pe care le identifi­
că testele proiective par de obicei mai generale, mai globale, mai
puțin specifice decât în demersul psihanalitic. Aceasta se potri-

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


354 vește cu faptul că a doua topică freudiană nu se poate aplica de­
cât destul de sumar în testele proiective.
Substituind această a doua topică (Se-ul, Eul, Supraeul) primei
topici (conștient, preconștient, inconștient), Freud a dorit să expli­
ce dinamica conflictelor psihice. De atunci, la conflictele Eului cu
realitatea și la conflictele intersistemice, adică la conflictele Eului
cu Se-ul și cu Supraeul, se adaugă conflictele intrasistemice.
Se-ul este compus din conținuturi inconștiente, unele înnăscu­
te (pulsiunile care se constituie în dorințe asociindu-și intenția cu
amintiri inconștiente), altele dobândite („ceea ce este refulat" și
care tinde, de altfel, să revină în conștiința și în comportamentul
subiectului). Conflictul intern față de care se opun pulsiunile vie­
ții (libido, Eros) și pulsiunile morții (agresivitate, Thanatos). Tes­
tele proiective sunt revelatori destul de buni ai conținuturilor re­
fulate, dar nu oferă informații sigure despre dorințele inconștiente
și conflictul intrapulsional.
Supraeul este în primul rând un sistem arhaic de identificări
cu imaginile idealizate ale părinților și de interiorizări ale relați­
ilor duale, în care subiectul poate juca fiecare dintre cele două
roluri ale relației: de pildă, identificarea cu agresorul și cu victi­
ma. Mai apoi, este un sistem postoedipian care, pornind de la
două interdicții fundamentale, interdicția de incest și interdicția
de ucidere a rivalului, fondează legea morală, viața socială și cul­
tura și introduce în personalitate o reglare de un tip nou. Terme­
nul de Supraeu acoperă, de fapt, trei instanțe distincte: Supraeul
propriu-zis, instanța prohibitorie și represivă (autoritatea, legea);
Idealul Eului, care reprezintă modelul ce trebuie imitat pentru a
satisface așteptarea celorlalți și care îi oferă subiectului valori
susceptibile să fondeze diverse forme de viață în comun; Eul
Ideal, care incarnează idealul narcisic al atotputerniciei persona­

DIDIER ANZIEU
le și care tinde să facă din subiect centrul lumii și să-i aserveas- 355
că pe ceilalți. Conflictul intrasistemic dintre Idealul Eului și Eul
Ideal, adică între căutarea stimei celorlalți și afirmarea propriei
valori absolute, era cunoscut de psihologia prepsihanalitică (cf.
textele lui Pascal despre amor-propriu). Psihanaliza a reperat
acest conflict drept fundamental în manie (în care Eul Ideal
triumfă asupra Idealului Eului) și în melancolie (unde situația
stă invers); în crizele din al treilea an de viață și din adolescen­
ță. Conflictul dintre Supraeu și Eul Ideal a apărut ca fiind fun­
damental în masochism, deoarece explică cele două fețe ale aces­
tuia: nevoia de autopedepsire pe de o parte, glorificarea corpului
rănit pe de altă parte. Nuanțele de complementaritate și de con­
flict între Supraeu și Idealul Eului sunt dovada sentimentelor de
culpabilitate și de inferioritate și, mai general, a sentimentelor
de stimă de sine și a vicisitudinilor acestora. „De exemplu, în ge­
neza culpabilității și a autopedepsirii, așa cum sunt ele observa­
te în nevroza obsesională și depresie, persoana-subiect joacă ro­
lul Supraeului, persoana-obiect rolul Idealului Eului, astfel încât
persoana în cauză trezește în raport cu ea însăși relația de iubi­
re și de autoritate interiorizată în cuplul Supraeu-Idealul Eului".
(Lagache, op. cit., p. 312).
Conflictele intrasistemice din cadrul Supraeului, dar și conflic­
tele intersistemice dintre Supraeu și Eu nu se întâmplă între in­
stanțele impersonale, după cum ar putea lăsa impresia rezuma­
tul teoretic de mai sus. Eul, Supraeul, Idealul Eului, Eul Ideal
rezultă din identificări cu personaje, reale și imaginare, care s-au
produs în cursul primei copilării. Lumea interioară pare să fie, de
fapt, un teatru cu personaje ale căror roluri sunt jucate de identi­
ficări. Identificările aparțin unor diferite categorii, pe care teoria
psihanalitică încă nu le-a sistematizat complet, clar și satisfăcă-

Metode proiective • Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


356 tor. Prima identificare, cea a sugarului cu mama, rapid clivată în
bună și rea, prezintă o față introiectivă (introiecția obiectului bun)
și o față proiectivă (expulzarea obiectului rău). în stadiul oglin­
zii, identificarea cu celălalt ca imagine speculară a propriei per­
soane este, dimpotrivă, de natură narcisică. Identificarea cu adul­
tul agresor, fantasmat ca fiind atotputernic, pare să fie la originea
Eului Ideal. Imaginile parentale, care constituie pentru Freud o
moștenire filogenetică, imaginea mamei devoratoare sau sufocan­
te și imaginea tatălui, constituie Supraeul arhaic și contribuie la
a da un caracter sadomasochist relațiilor Supraeului cu Eul.
Această problemă a identificărilor este o sursă de confuzii re­
gretabile la practicienii testelor proiective. Necunoașterea celei
de-a doua topici freudiene, cu siguranță complexă, dificil de pă­
truns și neexpusă nicăieri în totalitatea ei, se adaugă la caracte­
rul limitat al testelor proiective. Acestea ridică perdeaua și lasă
să se zărească teatrul privat. Doar o terapie psihanalitică și doar
ultima parte a acestei terapii furnizează un inventar al persona­
jelor și o cunoaștere precisă a diverselor scenarii între care se re­
partizează aceste personaje. Un practician al testelor proiective
ar acționa în mod necugetat dacă ar pretinde să reconstituie exact
acest inventar și acest sinopsis pornind de la datele fragmenta­
re și dispersate furnizate de materialul de care dispune. Cu toa­
te acestea, cercetările serioase duse simultan de un psiholog și
un psihanalist asupra unor cazuri examinate de unul și urmări­
te de celălalt ar putea produce progrese substanțiale în repera­
rea identificărilor și, prin asta, în distingerea și așezarea conflic­
telor interne și intrasistemice fundamentale la un subiect dat119.

119 Simpozionul cu tema „Identification ettechniques projectives" ținut la Bordeaux în 1970


a fost publicat de Bull. Soc. fr. Rorschach Meth. project., dec. 1970, nr. 25. El conține un
articol al lui D. Anzieu despre „identificări din perspectiva psihanalizei".

DIDIER ANZIEU
Eul este divizat în două părți: una conștientă și una inconștien- 357
tă. Aceasta din urmă este compusă din mecanisme de apărare
prin care Eul se opune pulsiunilor emanând din Se, exigenței lor
de satisfacere imediată și necondiționată și întoarcerii reprezen­
tărilor și afectelor refulate. Divizarea între părți conștiente și in­
conștiente poate, în anumite cazuri, să fie atât de accentuată în­
cât să introducă o sciziune (sau clivaj) în interiorul Eului.
Mecanismele de apărare inconștiente pot, de asemenea, să se in­
filtreze în procesele secundare (atenție-trezire, vigilență; gândire
rațională; limbaj) care constituie partea conștientă (și preconștien-
tă) a Eului. Cu toate acestea, unii autori au susținut ideea că ar
exista o zonă a Eului autonomă și nonconflictuală. Dacă mecanis­
mele de apărare nu reușesc să protejeze Eul de impactul pulsiu­
nilor și al reprezentărilor emanând din Se, Eul este copleșit de
afecte neplăcute: angoasă, rușine, culpabilitate. Invers, Eul con­
știent, care este în contact cu realitatea exterioară prin percepții
și elaborările lor intelectuale, încearcă să supună principiului re­
alității satisfacerea exigențelor pulsionale ale Seului. Cele două
funcții esențiale îndeplinite de Eul conștient în această tentativă
sunt pe de o parte alegerea și respingerea, baze ale angajamentu­
lui și ale renunțării, și, pe de altă parte, amânarea. Seul nu poate
decât să dorească. Eul are puterea de a spune nu. Eul conștient
vizează autonomia față de Se, de Supraeu și de mecanismele de
apărare, autonomie pe care crede, în mod frecvent și iluzoriu, că
a atins-o. Atunci, vigilența vine în ajutorul apărării. Conștiența îi
poate permite și ea Eului să recunoască conflictele defensive din
partea sa inconștientă și să se desprindă de ele într-o oarecare mă­
sură. Acest lucru nu este posibil decât printr-un dialog cu altul,
în grupuri. Adevărul individual este produsul unei munci inter-
subiective.

Metode proiective • Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


358 Mecanismele de apărare sunt uneori legate cu precădere de
o anumită pulsiune (de exemplu dezgustul de pulsiunea sexu­
ală, denegarea de pulsiunea de moarte), de un anumit stadiu al
dezvoltării libidinale (de exemplu, introiecția, proiecția și nega­
rea sunt legate de stadiul oral, formarea reacțională, dramatiza­
rea, fuga înainte în stadiul anal, refularea propriu-zisă, sublima­
rea în stadiul falie), de o anumită organizare nevrotică (de
exemplu, anularea retroactivă, izolarea afectului și a reprezen­
tării, neutralizarea afectului și a reprezentării, impersonalizarea
subiectului și a celuilalt apar în nevroza obsesională). Multe
teste proiective sunt excelente instrumente de investigare a me­
canismelor de apărare. Toate aceste teste oferă informații despre
partea conștientă și preconștientă a Eului, despre gradul în care
este infiltrat de mecanismele de apărare, despre capacitatea de
a suporta angoasa și efectele neplăcute, despre forma și inten­
sitatea acestora, despre gradul de fermitate și rigoare cu care
Eul face testarea realității. Aceasta nu are nimic surprinzător,
căci situația de test proiectiv este o regresie care, spre deosebi­
re de situația psihanalitică, rămâne foarte controlată de Eu. Tes­
tul proiectiv este focalizat pe Eu, despre care furnizează astfel
o estimare corectă. El este chiar foarte prețios atunci când este
vorba despre restituirea unui proces secundar, în special inteli­
gența, în dinamica de ansamblu a sistemului Eului. Testele de
dezvoltare și cele de obicei oferă informații despre resursele
mentale ale unui subiect în stare brută, și nu despre aplicarea
lor reală, care depinde de inhibițiile nevrotice sau de investiri­
le narcisice și libidinale susceptibile să le paralizeze sau să le în­
tărească. Această aplicare este bine identificată de anumite teste
proiective.

DIDIER ANZIEU
7. ORGANIZĂRILE PSIHOPATOLOGICE 359

în funcție de natură și de importanță, conflictele interne și


intrasistemice dau naștere diverselor organizări psihopatologi­
ce. Pornind de la ele, clinica psihanalitică a descris, pe de o par­
te, un caracter obsesional, un caracter isteric, un caracter fobie
și, pe de altă parte, un caracter oral, un caracter anal, un carac­
ter uretral, un caracter falie. Testele proiective ajută în special
la identificarea și descrierea acestor organizări și a acestor ca­
ractere, în acord cu clinica psihanalitică. Dar doar investigarea
psihanalitică permite trecerea la un pas mai avansat decât de­
scrierea și găsirea explicației. Practicianul testelor proiective
are, în mod evident, interesul să primească o formare clinică
aprofundată în acest sens.

Bibliografie generală

Abt (L. E.), Bellak (L.), Projective Psychology, New York, Knopf,
1950.
Anderson (H. H. și G. L.), An Introduction te Projective Techniques,
New York, Prentice Hali, 1951. Trad. fr.: Techniques projectives, Ed.
Universitaires, 1965.
Chabert (C.), „Les approches structurales", capitolul 5 din
Trăite de Psychopathologie, sub îndrumarea prof. D. Widlocher, Pa­
ris, PUF, 1994, pp. 105-157.
Chabert (C.), „Contribution des methodes projectives", în O.
Bourguignon și M. Bydlowski (sub direcția lui), La recherche cli-
nique en psychopathologie, perspectives cliniques, Paris, PUF, 1995,
„Le Fii Rouge", pp. 93-111.

Metode proiective* Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității


360 Chabert (C.), Psychanalyse et methodes projectives, Paris, Dunod,
col. „Les Topos", 1998.
Emmanuelli (M.), Azoulay (C.), Les epreuves projectices ă l'ado-
lescence. Approche psychanalytique, Paris, Dunod, 2001.
Rapaport (D.), Diagnostic Psychological Testing, Chicago, Year-
book, 2 voi., 1944-1946.
Rausch de Traubenberg (N.) și Shentoub (V.), „Tests de pro-
jection de la personnalite", Encycl. Med-chin, 1982, 37, 190 A 10,
1-14.

Numele speciale ale revistelor:


Bulletin de Psychologie, 30 noi. 1963, 17, nr. 225, fasc. 2-7: nu­
măr special: Psychologie projective: theories et techniques; Psycho­
logie clinique, III, 339, XXXII, 1978-1979 (3-7); Psychologie pro­
iective, III, 376, XXXIX, 1985-1986 (11-15), Rorschach et TAT,
396, XLIII, 1989-1990 (14-17).
Revue de psychologie appliquee: număr publicat cu ocazia cen­
tenarului nașterii lui H. Rorschach, 1984, 34,1. Număr publi­
cat cu ocazia celui de-al XlII-lea Congres internațional al tes­
tului Rorschach și al metodelor proiective, 1990, 40, 2.
Psychologie franțaise: Les techniques projectives, decembrie 1973,
18, (4); Techniques projectives, II, iunie 1983; Techniques projecti­
ves, III: TAT, septembrie 1987.
Bulletin de la Societe franțaise du Rorschach et des Methodes pro­
jectives: nr. 25, Identification et methodes projectives (1970); nr.
29-30, Les mecanism.es de defense (1976); nr. 31, Les methodes pro­
jectives en medecine psychosomatique (1978); nr. 32, Les toxicoma-
nies (1981); nr. 33, Le narcissisme (1986); nr. 34, La representation
de soi (1990); nr. 36, Les etats depressifs (1992); nr. 37, L'adoles-
cence (1993); nr. 38, Hommage ă Meyer Timsit (1994).

DIDIER ANZIEU
Buletin devenit, după 1995, Psychologie clinique et projective: 361
Feminin, maternei (1/1995); Problematique du feminin (2/1995);
Violences (1/1996); Processus de pensee (2/1996); Psychosomati-
que (3/1997); Actualite de la nevrose (4/1998); Interface de la ne-
uropsychologie et de la psychologie projective (5/1999); Organisa-
tion et desorganisation psychiques chez l'enfant (6/2000);
Hommage ă Didier Anzieu (7/2001); Le TAT. Vica Shentoub
(8/2002).
Rorschachiana XVII, actele celui de-al XlII-lea Congres inter­
național al testului Rorschach și al metodelor proiective (Paris,
22-27 iulie 1990), Berna, Hans Huber, Paris, ECPA.

în prezenta lucrare, la sfârșitul fiecărui capitol sunt date bi­


bliografii specializate. în text, un nume de autor urmat de data
publicației trimite la bibliografia de final de capitol (de ex. P.
Schilder, 1968) sau la bibliografia generală.

Metode proiective ■ Psihologia proiectivă și teoria psihodinamică a personalității