Sunteți pe pagina 1din 40

Traductoare utilizate in automatizari

1
CUPRINS:

Argument..................................................................pag 1

Capitolul 1. Notiuni generale........………................pag 2 – 3

Capitolul 2. Caracteristici generale...........................pag 3 – 23

Capitolul 3. Clasificarea traductoarelor....................pag 24 – 25

Capitolul 4. Tipuri de traductoare.............................pag 25 – 35

Bibliografie.................................................................pag 36

2
Argument

Electronica si automatizari – cuvinte cu rezonanta vasta in lume -


joaca un rol de frunte si ca ramura industriala se situeaza prioritar in
domeniile de varf ale dezvoltarii, intrunind sufragii unanime privind
investitiile materiale si pregatirea profesionala.
In viata de zi cu zi fiecare persoana utilizeaza aparatura audio-
video, aparate electrocasnice si multe alte tipuri de aparate fara de care
viata fiecaruia dintre noi nu ar mai avea farmec. Fiecare dintre aceste
produse prezinta in componenta lor elemente de circuit electronice cu
un grad de dificultate mai mic sau mai mare.
Electronica si automatizari este un domeniu in crestere contino,
crestere in tara noastra mai ales in industria constructoare de masini,
de exmplu calculatoarele de bord sau roboti industriali sint doua
argumente foarte bune pentru care merita sa fi electronist si bine
inteles sunt multe altele dar nu necesita sa fie enumerate pentru ca
sunt foarte cunoscute si mai ales oameni care sunt specializati in acest
domeniu, meseria de electronist necesita multa rabdare si mult
devotament si asta pentru ca mereu iese ceva nou, inovator, piesele
vechi sunt devansate de tehnologie in fiecare an iar noi electronisti de
meserie o sa ajungem sa facem doar munca de supraveghere daca nu
de pe acum se intampla asa, o sa ajunga si tara noastra la aceasta
tehnologie dar in cativa ani, oricum in viitorul apropriat, pentru ca tara
noastra este un teren necultivat in mediul afacerilor.

3
Traductoare

1. NOTIUNI GENERALE

In scopul masurarii marimilor fizice ce intervin intr-un proces


tehnologic, este necesara de obicei convertirea („traducerea”) acestora in
marimi de alta natura fizica care pot fi introduse cu usurinta intr-un circuit de
automatizare (de exemplu, o temperatura poate sa influenteze un circuit de
automatizare numai daca este convertita (tradusa) intr-o tensiune electrica
proportionala sau dependenta de temperatura respectiva)
Elementul care permite convertirea („traducerea”) undei marimi
fizzice (de obicei neelectrica) intr-o alta marime fizica (de obicei electrica)
dependenta de prima, in scopul introducerii acesteia intr-un circuit de
automatizare se numeste traductor.
Se numeste traductor acel element al SRA care realizeaza convertirea
unei marimi fizice -- de obicei neelectrica -- in marime de alta natura fizica -- de
obicei electrica -- proportionala cu prima sau dependenta de aceasta, in scopul
utilizarii intr-un sistem de automatizare.

In structura traductoarelor se intalnes, in general, o serie de


subelemente consecutive, ca de exemplu: convertoare, elemente senibile,
adaptoare etc.
Dupa cum v-a reiesi din exemplele urmatoare, structura generala a
traductoarelor este foarte diferita de la un tip de traductor la altul, cuprizand
unul, doua, sau mai multe convertoare conectate in serie. In majoritatea
cazurilor, structura generala a unui traductor este urmatoarea:

Marimea de la intrarea i (eprezentand valori de temperatura, presiune, forta,


turatie,nivel etc.) este convertita („tradusa”) de catre elementul sensibil ES intr-o
marime indermediara l (de exemplu o deplasare liniara, o rotatie etc.) care se

4
aplica adaptorului AD (convertorul de iesire). Aceasta transforma marimea l in
marime de iesire y, de obicei de natura electrica (tensiune, curent, rezistenta,
idunctanta etc.), ce poate fi observata sau prelucrata mai usor in circuitul de
reglare. Convertoru (adaptorul) de iesire are totodata rolul de a realiza si o
adaptare cu celelalte elemente din cadrul SRA. In cazul particular al SRA
unificate (sisteme cu semnal standard, atat ca natura, cat si ca nivel) –de
exemplu, sistemul unificat E-IEA cu componente electronice discrete de tip
serie sau sistemul SRA cu circuite integrate, fabricate in tara – adaptoarele au
rolul de a converti o marime de iesire oarecare intr-un semnal unificat (de
exemplu semnalul de curent unificat: 2-10 mA c.c. sau respectiv, 4-20 mA c.c.,
sau pentru reglarile fluidice ce-l de presiune unificata: 0,2-1 daN/cm’).
De obicei adaptorul cuprinde si sursa de energie SE necesara pentru
convertire marimii indermediare l in marimea dorita la iesire y. (fig. 1)

2. CARACTERISTICI GENERALE

Caracteristicile funcţionale ale traductoarelor reflectă (în esenţă)


modul în care se realizează relaţia de dependenţă intrare-ieşire (I-E).
Performanţele traductoarelor sunt indicatori care permit să se aprecieze
măsura în care caracteristicile reale corespund cu cele ideale şi ce condiţii
sunt necesare pentru o bună concordanţă între acestea.
Caracteristicile şi performanţele de regim staţionar se referă la situaţia în care
mărimile de intrare şi de ieşire din traductor nu variază, adică parametrii
purtători de informaţie specifici celor două mărimi sunt invarianţi.
Caracteristica statică a traductorului este reprezentată prin relaţia intrare –
ieşire (I-E):
y = f(x) (1.1)
în care y şi x îndeplinesc cerinţele unei măsurări statice.
Relaţia (1.1) poate fi exprimată analitic sau poate fi dată grafic printr-o curbă
trasată cu perechile de valori (x , y).
Caracteristica y = f(x) redă dependenţa I-E sub forma ideală deoarece, în
realitate, în timpul funcţionării traductorului, simultan cu mărimea de măsurat
x, se exercită atât efectele mărimilor perturbatoare externe ξ1, ξ2 , ξ3 , ..., ξn
cât şi a celor interne ν1, ν2 , ν3 , ..., νr care determină modificări nedorite ale
caracteristicii statice ideale.

5
În afara acestor perturbaţii (nedorite), asupra traductorului intervin şi
mărimile de reglaj, notate prin C1 ,C 2 , C3 , ..., C q . Aceste reglaje servesc la
obţinerea unor caracteristici adecvate domeniului de variaţie al mărimii de
măsurat în condiţii reale de funcţionare a traductorului. Ţinând seama de toate
mărimile care pot condiţiona funcţionarea traductorului, acesta se poate
reprezenta printr-o schemă funcţională restrânsă, ilustrată în figura 1.1.
Reglajele C1 ,C 2 , C3 , ..., C q nu provoacă provoacă modificări nedorite ale
caracteristicii statice ideale şi sunt necesare pentru:
- alegerea domeniului de măsurare;
- prescrierea sensibilităţii traductorului,
- calibrarea internă şi reglarea zeroului.

Fig. 1.1
• Mărimile perturbatoare externe ξ 1 , ξ 2 , ξ 3 , …, ξ n cele mai
importante sunt de natura unor factori de mediu: presiunea, umiditatea,
temperatura , câmpuri electrice sau magnetice etc. Aceste perturbaţii
(nedorite) pot acţiona atât asupra mărimii de măsurat, cât şi asupra
elementelor constructive ale traductorului.
• Mărimile perturbatoare interne se datorează zgomotelor generate de
rezistoare, de semiconductoare, frecări în lagăre, îmbătrânirea materialelor
care-şi schimbă proprietăţile, variaţii ale parametrilor surselor de alimentare
etc. Datorită mărimilor perturbatoare, traductorul va funcţiona după o relaţie
de dependenţă (I-E) reală, descrisă de funcţia:

y = f ( x , ξ1 , ξ2 , ξ3 , ..., ξn , ν1 , ν2 , ν3 , ..., νr ) ; (1.2)

Este important de observat că erorile sunt generate de variaţiile mărimilor


perturbatoare şi nu de valorile lor absolute, care dacă ar rămâne constante ar
putea fi luate în considerare ca atare în expresia caracteristicii.

6
Modul în care mărimile perturbatoare influenţează ieşirea , admiţând că
variaţiile lor sunt mici, se pune în evidenţă prin dezvoltarea în serie Taylor a
funcţiei (2.1) cu neglijarea termenilor corespunzători derivatelor de ordin
superior. Se obţine:
∂f ∂f ∂f ∂f ∂f
y= ∆x + ∆ξ1 + ... + ∆ξ n + ∆ν1 + ... + ∆ν r (1.3)
∂x ∂ ξ1 ∂ξn ∂ ν1 ∂ νr

Derivatele de ordinul I au semnificaţia unor sensibilităţi:


∂f
∂x - este sensibilitatea utilă a traductorului
∂f ∂f
∂ξi şi ∂νi sunt sensibilităţi parazite

Cu cât sensibilitatea utilă va fi mai mare, iar sensibilităţile parazite vor fi mai
mici, cu atât caracteristica reală a traductorului va fi mai apropiată de cea
ideală (1.1)
Dacă sensibilităţile parazite au valori ridicate se impune introducerea unor
dispozitive de compensare automată.
Prin concepţie (proiectare) şi construcţie, traductoarele se realizează astfel
încât mărimile de influenţă (perturbatoare) să determine efecte minime si deci
, să se poată considera valabilă caracteristică statică ideală y = f(x) în limitele
unei erori tolerate.
În ipoteza de liniaritate şi admiţând că influenţele mărimilor perturbatoare nu
depăşesc eroarea tolerată , forma uzuală pentru caracteristica statică a
traductoarelor analogice este:
y = k ⋅ (x − x 0 ) + y0 ; (1.4)
în care x0 şi y0 pot lua diverse valori pozitive sau negative, inclusiv zero.
Caracteristicile statice liniare sunt tipice pentru traductoare, dar pot apărea, în
anumite cazuri particulare, (cerute de un S.R.A.), caracteristici neliniare. În
cele ce urmează se prezintă câteva exemple de caracteristici statice – pentru
traductoare:
a) liniară unidirecţională – (figura 1.2), defintă prin funcţia:
y = k ⋅ (x − x 0 ) + y0 ;

x ≥ x0
k = tg α (panta caracteristicii)

7
Fig. 1.2 Fig. 1.3

b) proporţională liniară bidirecţională – (figura 1.3), definită prin funcţia:


y = k ⋅x ; k = tg α
(1.5)
c) liniară pe porţiuni cu zonă de insensibilitate şi saturaţie – (figura 1.4)
definită prin funcţia:

 0 p e n t− rx1u < x < x1


 k ⋅ (x ± x1) p e n: t −r xu2 ≤ x ≤ − x1; x1 ≤ x ≤ x 2
y=  (1.6)
− ys p e n txr< u− x 2
 + y p e n txr> ux
 s 2
d) liniară pe porţiuni cu zonă de insensibilitate, saturaţie şi histerezis –
(figura 1.5), definită prin funcţia:
 0 p e n t :r u− x1 ' < x < 0 ; 0 < x < x1; − x1 < x < 0 ; 0 < x < x1 '
 k (x ± x ) p e n t :r ux < x < − x , x ≤ x ≤ x
 1 2 1 1 2
y =  k (x ± x1 ' ) p e n t :r u− x 2 ' < x < − x1 ' , x1 ' ≤ x ≤ x 2 ' (1.7)
 ys p e n t :r ux > x 2 ' ; x < x 2
 −y p e n t :r ux ≤ − x 2 ' ; x < − x 2
 s

8
Fig. 1.4 Fig. 1.5

Pentru traductoarele cu ieşiri numerice caracteristica statică este


cvasiliniară având forma din figura 1.6.
Reprezentarea este pur convenţională, graficul corespunzând echivalentului în
sistemul de numeraţie zecimal al codului redat de semnalul YN de la ieşirea
traductorului, pentru diverse valori ale mărimii de intrare, considerând un
interval de cuantificare ∆ x.
Prin unirea punctelor corespunzătoare valorilor medii ale nivelelor de
cuantificare se obţine o dreaptă (reprezentată printr-o linie discontinuă) ce
reprezintă caracteristica statică a traductorului numeric.
Exceptând discontinuităţile datorate operaţiei de cuantificare, această
caracteristică se consideră liniară. Estimarea mărimii de ieşire a traductorului
(YN) este cu atât mai precisă, cu cât intervalul de cuantificare ∆ x este mai
mic.

Fig. 1.6 Fig. 1.7

Erorile de neliniaritate şi interezis

9
Caracteristicile statice sunt determinate de legile fizice pe care se bazează
funcţionarea elementelor componente din structura traductorului. Aceste
caracteristici se deduc prin calcul sau experimental. Raportate la un domeniu
larg de variaţie a mărimii de intrare, caracteristicile statice se obţin neliniare.
Datorită avantajelor pe care le au caracteristicile liniare se procedează fie la
limitarea funcţionării traductorului pe anumite zone ale caracteristicii (unde
neliniaritatea este redusă), fie se liniarizează pe porţiuni caracteristica cu
ajutorul unor dispozitive special introduse în structura traductorului. Astfel,
caracteristicile statice liniare constituie o aproximare a caracteristicilor reale
neliniare, aproximare acceptabilă pentru condiţiile de utilizare a traductorului.
O măsură a aproximării o reprezintă abaterea de la liniaritate sau eroarea de
neliniaritate, ilustrată în figura 1.7.
În domeniul (xmin , xmax), în care ne interesează determinarea erori de
neliniarizare se trasează dreapta AB (linie continuă), care aproximează cât
mai bine caracteristica reală. Paralel cu AB se trasează dreptele A’B’ şi A”B”
care să încadreze între ele, caracteristica reală. Cea mai mare dintre
diferenţele ∆ y’ şi ∆ y” reprezintă abaterea absolută de la liniaritate, notată
prin ∆ ymax.
“Abaterea relativă de la liniaritate” se defineşte prin relaţia:
∆ y m ax
εr = ⋅ 100[ %] ; (1.8)
y m ax − y m in

unde: ∆ ymax este abaterea absolută de la liniaritate, definită prin relaţia:


∆ ymax=∆ y”-∆ y’;
(1.9)

Alt tip de eroare, care poate fi estimată pe caracteristicile statice este


eroarea de histerezis. Din figura 1.5 se observă că fenomenul de histerezis se
manifestă prin aceea că se obţin două nivele diferite ale semnalului de ieşire
(y) pentru aceeaşi valoare a mărimii de intrare, în raport cu sensul crescător (
↑ ) sau descrescător ( ↓ ) de variaţie prin care acesta atinge valoarea respectivă.
Eroarea de histerezis este dată de diferenţa dintre cele două nivele ale
semnalului de ieşire (y). Pentru a asigura univocitatea valorii măsurate,
eroarea de histerezis trebuie să se încadreze, ca şi cea de neliniaritate, sub o
limită admisibilă.

• Domeniul de măsurare se situează pe caracteristica statică în zona în care


aceasta este liniară. Domeniul de măsurare se exprimă prin intervalul [xmin…

10
xmax] în cadrul căruia traductorul permite efectuarea corectă a măsurării.
Valorile limită minime atât pentru intrarea xmin , cât şi pentru ieşirea ymin pot fi
zero sau diferite de zero , de aceeaşi polaritate sau de polaritate opusă limitei
maxime.Pentru traductoarele cu semnal unificat se întâlnesc cazuri în care
ymin≠ 0 pentru xmin=0, precum şi invers: ymin=0 când xmin≠ 0. Motivaţia care
justifică
existenţa acestor situaţii se va explica ulterior. De regulă domeniul de
măsurare se defineşte pentru intervalul în care eroarea rămâne în limitele
admisibile.
Observaţie. La traductoarele cu semnal unificat, limitele semnalelor de ieşire
ymin şi ymax rămân constante indiferent de limitele xmin şi xmax ale semnalelor de
intrare.

• Sensibilitatea (S)

Sensibilitatea traductorului se defineşte în raport cu mărimea de intrare,


neglijând sensibilităţile parazite introduse de mărimile perturbatoare. Pentru
variaţii mici ∆ x şi ∆ y sensibilitatea se defineşte prin raportul dintre variaţia
ieşirii şi variaţia intrării. În cazul unei caracteristici statice liniare
sensibilitatea este reprezentată de coeficientul unghiular al dreptei.
S = dy/dx ≅ ∆ y/∆ x = k = tgα (1.10)
O altă exprimare a sensibilităţii, ce ţine seama de domeniul de măsurare, este
dată de relaţia:
y −y
S = max min (1.11)
x max − x min

Din relaţia (1.11) rezultă că sensibilitatea este constantă pentru întregul


domeniu de măsurare. În cazul unor caracteristici statice neliniare se pot
defini numai valori locale ale sensibilităţii sub forma:
S i = dy /dx
¿ ∣  ≃ Δy / Δx ¿ ∣ ¿ ; (1.12)
∣ x=x i ∣ x= x i

unde ∆ x şi ∆ y sunt variaţii mici în jurul punctului de coordonate (xi, yi).


Sensibilitatea Si – se numeşte şi sensibilitate diferenţială. Din relaţiile (1.10)
şi (1.11) se observă că sensibilitatea este o mărime ale cărei dimensiuni
depind de dimensiunile mărimilor de intrare şi de ieşire, iar valoarea sa
depinde de unităţile de măsură utilizate pentru mărimile respective.

11
În cazurile caracteristicilor liniare, la care natura mărimilor x şi y este aceeaşi,
sensibilitatea (S) se va numi factor de amplificare, dacă este supraunitară (S
> 1), iar dacă S < 1 sensibilitatea se va numi factor de atenuare.
Aceşti factori sunt adimensionali şi sunt frecvent utilizaţi pentru
caracterizarea traductoarelor.
Când domeniul mărimii de intrare este foarte extins, amplificarea sau
atenuarea se exprimă în decibeli [db] prin relaţia:
A=20 log (y/x); [db] (1.13)

Uneori se utilizează noţiunea de sensibilitate relativă exprimată prin:


∆y / y
Sr = (1.14)
∆x / x

unde ∆ y/y este variaţia relativă a ieşirii, iar ∆ x/x este variaţia relativă a
intrării.
Sensibilitatea relativă (Sr) se exprimă printr-un număr adimensional, iar
valoarea sa nu depinde de sistemul de unităţi şi ca urmare Sr este utilă la
compararea traductoarelor atunci când acestea au domenii de măsurare
diferite.

Determinarea sensibilitatea unui traductor analogic.

Sensibilitatea unui traductor este determinată de sensibilităţile elementelor


componente şi de modul de conectare a acestora în schema structurală a
traductorului. Dacă elementele care compun traductorul au caracteristicile de
transfer (I-E) liniare, sensibilitatea totată a traductorului (St) se deduce uşor
din sensibilităţile parţiale ale elementelor traductorului, considerând aceste
sensibilităţi constante pe întreg domeniul de măsurare.
Se prezintă modul de calcul al sensibilităţii totale (St) pentru câteva scheme
tipice de conectare a elementelor componente (descrise de caracteristici
liniare).

a) Pentru conexiunea serie (figura 1.8):

12
n
St = ∏S i (1.15)
i =1

b) Pentru conexiunea paralel (figura 1.9):


n
S t = ∑ Si ; (1.16)
i =1

c) Conexiunea cu reacţie negativă (figura 1.10):


S1
St = (1.17)
1 + S1S 2

Fig. 1.8

Fig. 1.9 Fig. 1.10

În cazul conexiunii cu reacţie negativă, deoarece (de regulă S1>>1), se poate


admite aproximarea:
1
St =
S2
; (1.18)

Deci se observă că sensibilitatea elementului de pe calea de reacţie este


determinantă în calculul sensibilităţii totale a traductorului.

• Rezoluţia

13
Sunt traductoare care au caracteristici statice ce nu sunt perfect netede. Ca
urmare, la variaţii continue ale mărimii de intrare (x) în domeniul de
măsurare, semnalul de ieşire (y) se modifică prin salturi având valori bine
precizate (deoarece are variaţii discrete).
Intervalul maxim de variaţie al mărimii de intrare necesar pentru a determina
apariţia unui salt la semnalul de ieşire, se numeşte rezoluţie.
Rezoluţia este utilizată, mai ales, la traductoare cu semnale de ieşire
numerice, a căror caracteristică statică este dată printr-o succesiune de trepte
(figura 1.6). În acest caz rezoluţia este dată de intervalul de cuantificare ∆ x al
mărimii de intrare, iar pentru un domeniu de măsurare fixat prin ∆ x se
stabileşte numărul de nivele analogice ce pot fi reprezentate de către semnalul
de ieşire.
Rezoluţia reprezintă un indicator de performanţă şi în cazul unor traductoare
considerate (de obicei) analogice, cum sunt traductoarele pentru deplasări
liniare sau unghiulare bobinate, la care variaţiile de rezistenţă (sau de
tensiune - la montajele potenţiometrice) prezintă un salt la trecerea cursorului
de pe o spiră pe alta.

Pragul de sensibilitate

Cea mai mică variaţie a mărimii de intrare care poate determina o variaţie
sesizabilă (măsurabilă) a semnalului de ieşire, se numeşte prag de
sensibilitate.
Pragul de sensibilitate este important, întrucât condiţionează variaţiile minime
la intrare care pot fi măsurate prin intermediul semnalului de ieşire.
Factorii care determină pragul de sensibilitate sunt fluctuaţiile datorate
perturbaţiilor interne şi externe: zgomotul în circuitele electrice, frecările
statice şi jocurile în angrenaje pentru dispozitive mecanice.
Calitatea traductoarelor este cu atât mai bună cu cât sensibilitatea S este mai
mare, iar rezoluţia şi pragul de sensibilitate sunt mai reduse.

14
• Precizia (eroare de măsurare)

Scopul fundamental al oricărei măsurări, acela de a determinarea şi exprima


numeric valoarea mărimii de măsurat, poate fi realizat numai cu un anumit
grad de incertitudine.
Oricât de perfecţionate ar fi metodele şi aparatele utilizate şi oricât de atent ar
fi controlat procesul de măsurare, rezultatul măsurării va fi întotdeauna diferit
de valoarea reală sau adevărată a măsurandului.
- Eroarea de măsurare reprezintă diferenţa dintre rezultatul
măsurării şi valoarea reală. Este evident că, din punct de vedere calitativ
măsurările sunt cu atât mai bune cu cât erorile respective sunt mai mici.
Problematica erorilor de măsurare este complexă şi pentru detalii se
recomandă lucrăruile [1] şi [4]. În cele ce urmează se prezintă succint
noţiunile necesare pentru înţelegerea semnificaţiei preciziei traductoarelor.
Cauzele erorilor de măsurare sunt multiple şi se pot evidenţia printr-o analiză
atentă a operaţoiei de măsurare. Acestea sunt:

- Eroarea de interacţiune este provocată de faptul că ES al


traductorului exercită o acţiune asupra valorii reale a mărimii de măsurat,
astfel încât valoarea efectiv convertită diferă de cea reală. Erorile de
interacţiune pot apărea şi între diversele componente din structura
traductorului.

- Eroarea de model este determinată de faptul că se idealizează


caracteristicile statice, ignorându-se anumiţi factori care le pot influenţa.
Determinarea experimentală a caracteristicilor statice prin utilizarea unor
etaloane cu precizie limitată, generează eroarea de model.
- Erori de influenţă care apar atunci când mărimile perturbatoare au
variaţii mari şi nu pot fi compensate (prin mijloace tehnice).
În raport cu proprietăţile lor generale s-au stabilit următoarele criterii de
clasificare a erorilor :
a) Caracterul variaţiilor şi valorilor pe care le pot lua:
– erori sistematice;
– erori aleatoare;
– erori grosiere.

15
- Erorile sistematice se produc în acelaşi sens în condiţii neschimbate
de repetare a măsurării şi au valori constante sau variabile, după o lege
determinată în raport cu sursele care le generează.

-Erorile aleatoare (întâmplătoare sau accidentale) variază imprevizibil


la repetarea măsurătorii, putând lua valori diferite atât ca sens cât şi ca
valoare.

- Erorile grosiere (inadmisibile) afectează prea grav rezultatele


măsurătorii, încât rezultatele nu pot fi luate în considerare. Aceste erori au
două cauze:
– funcţionarea incorectă a aparatelor;
– utilizarea unei metode incorecte de măsurare.

b) Modul de exprimare valorică prin care se face deosebirea între erorile


absolute şi erorile relative.
- Erorile absolute sunt: ∆ xi, ∆ vi pozitive (sau negative) exprimate în
aceleaşi unităţi de măsură cu vi.
- Eroarea relativă (reală sau convenţională) a unei măsurări
individuale se defineşte prin relaţiile:
∆ x i vi − x ∆ vi vi − v
∆ x ir = = ; ∆ v ir = = ; (1.19)
x x v v
Erorile relative sunt exprimate prin numere fără dimensiune. Acestea
pot estima precizia de măsurare, deoarece înglobează şi informaţia cu privire
la valoarea mărimii măsurate.
c) Mărimea de referinţă în funcţie de care se deosebesc erorile reale
faţă de erorile convenţionale.
- Eroarea reală (a unei măsurări individuale) este notată ∆ xi şi
exprimă diferenţa dintre valoarea măsurată vi şi valoarea reală (adevărată) x:

∆ xi = vi-x;
(1.20)

16
- Eroarea convenţională (a unei măsuri individuale) este diferenţa
unde: v – valoarea de referinţă (admisă); vi – valoarea măsurată.
∆ vi = vi-v; (1.21)
- Eroarea admisibilă (sau tolerată) reprezintă valoarea limită a erorii
ce nu poate fi depăşită în condiţii corecte de utilizare a aparatului. Cunoscând
valoarea admisibilă absolută ∆ xad, intervalul în care se află valoarea reală (x)
a mărimii de măsurat este determinat cu probabilitatea 1, conform relaţiei:
x∈[vi - ∆ xad , vi + ∆ xad]; (1.22)
care poate fi exprimat şi în formele:
vi - ∆ xad ≤ x ≤ vi + ∆ xad ; (1.23)
sau:
x = vi ± ∆ xad ;
(1.24)

În cazul traductoarelor, în general, se prevăd dispozitive pentru


compensarea automată a erorilor suplimentare, astfel încât precizia
măsurărilor să fie determinată numai de eroarea intrinsecă, chiar la variaţii
mari ale factorilor de mediu.
În final eroarea tolerată de aparat, sub formă absolută, prin care se poate
exprima corect precizia măsurării efectuate în condiţii reale de funcţionare,
este dată de relaţia:
∆ xtot = ± ∆ xb ± ∆ xs ;
(1.25)
unde:
∆ xb – este eroarea tolerată intrinsecă (de bază) determinată în primul
rând de clasa de precizie ;
∆ xs – este eroarea tolerată suplimentară, calculată corespunzător intervalelor
în care se află mărimile de influenţă.

La traductoarele cu ieşiri numerice, datorită faptului că adaptorul


conţine un convertor analog-numeric (CAN), apare o eroare inerentă de
metodă, numită eroare de cuantificare, egală cu 1/2 din intervalul de
cuantificare ∆ x, adică 1/2 din bitul cel mai puţin semnificativ (LSB).

17
Reducerea acestor erori la valori acceptabile se face prin micşorarea lui
∆ x.
Erorii de cuantificare i se poate adăuga eroarea de zero, ilustrată în
figura 1.11-a, şi/sau eroarea de domeniu prezentată în figura 1.11-b.
Detalii asupra altor tipuri de erori generate de conversia analog-numerică se
pot găsi în [6] şi [7].

a) Eroare de zero b) Eroare de domeniu


Fig. 1.11

Caracteristici şi performanţe în regim dinamic

Regimul dinamic al unui traductor corespunde funcţionării acestuia în


situaţia în care mărimea de măsurat (x) şi implicit semnalul de ieşire (y)
variază în timp. Variaţiile mărimii de intrare nu pot fi urmărite instantaneu la
ieşire , datorită inerţiilor care pot fi de natură: mecanică , electromagnetică ,
termică etc.
Funcţionarea traductorului în regim dinamic este descrisă de o ecuaţie
diferenţială de tipul:
n m
∑a k y (k ) ( t ) = ∑b q x (q ) ( t ) (1.26)
k =0 q =0

unde x (q ) , y ( k ) sunt derivatele în raport cu timpul de ordinul q şi k ale intrării


x(t) şi respectiv ieşirii y(t); a k şi b q – sunt coeficienţi (de regulă invarianţi).

18
Ecuaţia (1.26) caracterizează complet regimul dinamic al traductorului
dacă sunt prevăzute: condiţiile iniţiale, valorile mărimilor x(t), y(t) şi valorile
derivatelor la momentul iniţial t0.
Pentru ca traductorul (ca element fizic) să poată fi realizat practic este
necesară condiţia: n > m, deci se impune ordinul ecuaţiei diferenţiale. Pentru
determinarea soluţiei ecuaţiei (1.26) se utilizează tehnicile uzuale de rezolvare
a ecuaţiilor diferenţiale liniare cu coeficienţi constanţi.
După rezolvarea ecuaţiei diferenţiale (1.26) se obţine soluţia ecuaţiei pentru
condiţii iniţiale date şi mărimea de intrare cunoscută sub forma unei anumite
funcţii de timp:
y(t) = ytl (t) + ytf (t) + ysf (t) (1.27)

Cei trei termeni ai soluţiei (1.27) au semnificaţiile:


- ytl (t) → componenta tranzitorie liberă, care nu depinde de intrare, dar
depinde de dinamica traductorului, cât şi de condiţiile iniţiale nenule de la
ieşire ;
- ytf (t) → componenta tranzitorie forţată, care depinde atât de dinamica
traductorului cât şi de intrare (x) ;
- ysf (t) → componenta forţată în regim stabilizat (sau permanent), în care,
datorită neliniarităţii, se regăseşte forma de variaţie a intrării.
Traductorul ideal, din punct de vedere al comportării dinamice, ar fi acela la
care să existe numai ultima componentă în (1.27), fără componente tranzitorii.
Analiza comportării dinamice a traductoarelor utilizând rezolvări ale ecuaţiei
(1.26) reprezintă operaţii complicate (deşi posibile). Din acest motiv se
utilizează metode mai simple care să asigure suficientă precizie, dar aprecieri
şi comparaţii mai rapide referitor la performanţele dinamice ale
traductoarelor.
Adoptând ipotezele simplificatoare: condiţii iniţiale nule, intrări (x) – standard
(impuls sau treaptă) se poate aplica transformarea directă Laplace ecuaţiei
diferenţiale şi rezultă funcţia de transfer a traductorului:
m
∑b js
Y( s ) j =0
H( s ) = = ; (1.28)
X( s ) n
∑a i s i
i =0

Funcţia de transfer permite (f.d.t.) determinarea răspunsului (traductorului) în


formă explicită pentru orice tip de variaţie a intrării (x). De asemenea, funcţia

19
de transfer permite o corelare între analiza teoretică a regimului dinamic şi
determinările experimentale.
Analiza performanţelor în regim dinamic (pentru traductoare) utilizând H(s)
se poate face astfel:
1) În domeniul timpului – utilizând funcţia indicială (răspuns la
treaptă) sau funcţia pondere (răspunsul la impuls);
2) În domeniul frecvenţei, pe baza răspunsului permanent armonic la
variaţia sinusoidală a intrării (x).
Analiza în regim dinamic este similară cu cea de la circuitele electronice
(sau din teoria SRA) cu precizarea că valoarea benzii de stabilizare nu trebuie
să depăşească valoarea de 2% din semnalul de la ieşire în regim staţionar
(stabilizat) ys.

Fig.1.12 Funcţia indicială a unui traductor analogic echivalent


cu un element de ordinul II (oscilant - amortizat).

Principalii indicatori de regim dinamic pentru traductoarele analogice sunt :


a) ε M – abaterea dinamică maximă (influenţată de factorul de amortizare
al traductorului);
b) Suprareglarea (supracreşterea) definită prin relaţia:
εM
σ [ %] = ⋅ 100 (1.29)
ys

20
c) Abaterea (eroarea) dinamică curentă definită prin relaţia
ε D = y(t)-ys ;
(1.30)

d) Timpul tranzitoriu (timp de răspuns) tt – definit ca la disciplina de


B.S.A. Criteriul de delimitare a timpului tranzitoriu (tt) este stabilit prin
relaţia:

ε D ( t ) ≤ Bs , pentru ∀ t ≥ tt (1.31)

Indicatori de regim dinamic pentru traductoare numerice

În cazul traductoarelor numerice care operează cu mărimi eşantionate,


caracteristicile dinamice sunt descrise cu ajutorul ecuaţiilor cu diferenţe finite,
sau al funcţiilor de transfer, utilizând variabila complexă z = e sT , unde T este
perioada de eşantionare.
Pentru traductoarele numerice, care au conectate la ieşire CAN
(convertori analog - numerici), indicatorii tipici specificaţi sunt: timpul de
conversie sau (uneori) rata de conversie care reprezintă numărul de conversii
posibile în unitatea de timp.
Însumând timpul de conversie al CAN cu timpul tranzitoriu (tt) al părţii
analogice se obţine timpul de stabilizare al mărimii la ieşirea traductorului
numeric.

Caracteristici energetice

Orice operaţie de măsurare implică un consum energetic. Puterea, prin


integrarea căreia rezultă energia consumată poate fi preluată total sau parţial
de la mărimile de măsurat.
Există mărimi active, care au asociată o putere suficientă pentru ca, prin
intermediul unor ES adecvate, să asigure conversia directă într-un semnal
electric. Când mărimile de măsurat sunt pasive este obligatoriu necesară,
pentru conversia lor în semnal electric, o sursă de energie auxiliară.

21
Pentru a nu afecta rezultatul măsurătorii este necesar ca puterea preluată
de la mărimile de măsurat să fie cât mai mică. În practica utilizării
traductoarelor se pune problema adaptării impedanţei aparatului de măsură
(Zm) sau a traductorului (Ztr), în raport cu impedanţa sursei Zs , astfel încât
consumul energetic şi erorile de măsurare să se menţină în limitele admise.

Acest procedeu se numeşte adaptare de amplitudine sau nivel şi se


realizează prin utilizarea unor amplificatoare. În acest fel pe lângă adaptarea
de nivel se realizează şi o adaptare în putere. Consumurile de putere pot avea
valori de la 10 −3 W până la 10 2 W, valorile fiind specificate pentru fiecare
traductor.

Pentru caracterizarea puterii solicitate de la măsurand, fiecărui traductor i se


precizează în catalog sau pe placa indicatoare: impedanţa de intrare pentru
aparatul receptor, tipul sursei auxiliare (c.c. sau c.a.), valoarea parametrilor
(tensiune, curent) şi limitele admisibile de variaţie ale acestor parametri.

Caracteristici constructive

Calitatea efectivă a unui traductor este determinată, atât de concepţia care dă


principiul de funcţionare, cât şi de modul în care este realizat constructiv
acesta.
Condiţiile efective de funcţionare oferite de industrie pot impune cerinţe
constructive diferite, chiar dacă măsurandul şi intervalul de variaţie al
acestuia sunt aceleaşi.
Caracteristicile constructive determină modul în care un traductor îşi
păstrează caracteristicile funcţionale sub acţiunea mărimilor de influenţă care
se exercită în cazul diverselor aplicaţii. În cele ce urmează se prezintă câteva
din caracteristicile constructive ale traductoarelor:

Robusteţea

Robusteţea este o noţiune de ordin calitativ. Este dată de capacitatea


traductorului de a funcţiona corect în condiţii de şocuri, vibraţii, variaţii mari
de temperatură, umiditate, presiune, agenţi nocivi (chimici sau biologici).

22
Capacitatea de supraîncărcare

Această noţiune defineşte proprietatea unui traductor de a suporta valori ale


mărimii de măsurat care depăşesc limita superioară a domeniului - fără ca prin
aceasta să rezulte modificări ale performanţelor funcţionale (liniaritate,
precizie, sensibilitate) sau deteriorări constructive.
Capacitatea de supraîncărcare se exprimă prin raportul între: valoarea maximă
nedistructibilă şi limita superioară a domeniului. Prin valoare nedistructibilă
se înţelege valoarea măsurandului peste limita superioară a domeniului care
după ce îşi încetează acţiunea, permite revenirea traductorului la
caracteristicile iniţiale.
Capacitaţii de supraîncărcare i se asociază un timp de exercitare: timp
scurt (când solicitarea este numită şoc); timp îndelungat (pentru
suprasarcină) .

Protecţia contra exploziilor

Protecţia antiexplozivă cuprinde măsurile specifice aplicate în construcţia şi


montarea traductoarelor (de regulă a celor electrice şi electronice) cu scopul
de a evita aprinderea atmosferei explozive exterioare de către regimurile de
funcţionare ale acestora.
Prin atmosfera explozivă se înţelege un amestec de aer cu o substanţă
inflamabilă sub formă de gaz, vapori, ceaţă, sau praf în astfel de proporţii, încât
sub acţiunea unei surse de aprindere, poate apare fenomenul de ardere ce se
propagă violent (exploziv) şi se menţine în întregul amestec.
- Sursele de aprindere pot fi: scântei, arcuri electrice generate la
deschiderea (ruperea) contactelor electrice, sau conductoarelor, cât şi
temperaturile ridicate datorate suprasarcinii etc.
- Zonele cu pericol de explozie se împart în trei categorii :
Zona “0”, în care amestecul exploziv este prezent în mod continuu sau
pentru perioade lungi;
Zona “1”, amestecul exploziv poate apărea intermitent
Zona “2” , în care amestecul exploziv poate fi generat numai în caz de avarie
şi pentru o perioadă scurtă de timp.
Conform STAS 6877/1-73 traductoarele trebuie să fie protejate împotriva
exploziilor dacă sunt destinate funcţionării în aceste condiţii.

23
Modalităţile de protecţie antiexplozivă sunt:

a) Capsulare antideflagrantă execuţie “d” (STAS 6877/1-74)


simbolizată prin Ex. d.
În acest caz părţile electrice care pot aprinde o atmosferă explozivă sunt
introduse într-o carcasă capabilă să suporte o explozie a unui amestec exploziv
pătruns în interiorul acesteia, fără să sufere avarii sau să permită propagarea
exploziei în exterior prin îmbinări sau alte căi.
b) Capsulare presurizată execuţie “p” (STAS 6877/2-74) – simbolizată
prin Ex. p, prin care părţile potenţial generatoare de explozii sunt introduse într-
o carcasă, unde este asigurată o atmosferă protectoare prin presurizare cu gaz
inert care împiedică pătrunderea atmosferei explozive în interiorul carcasei.
c) Siguranţă intrinsecă execuţie “i” (STAS 6877/4-74) simbolizată Ex. i,
prin care nici un circuit prin care trece curent electric nu poate aprinde o
atmosferă explozivă, atât în condiţii normale de funcţionare cât şi în caz de
defect, prin scântei electrice sau efecte termice.
d) Înglobare în nisip execuţie “q” (STAS 6877/5-74) simbolizată Ex.q
părţile capabile să aprindă o atmosferă explozivă prin scântei sau arcuri electrice
sunt închise într-o carcasă înglobată în nisip.
e) Imersie în ulei execuţie “o” (STAS 6877/6-74) simbolizată prin Ex. o
prin care părţile capabile să aprindă atmodfera explozivă sunt imersate în ulei,
deci scânteile sau gazele fierbinţi formate sub ulei nu pot declanşa explozii în
zona de deasupra suprafeţei uleiului.
f) Siguranţă mărită execuţie “e” (STAS 6877/7-74) Ex. e prin care se
iau măsuri suplimentare pentru a creşte gradul de siguranţă împotriva
aprinderilor prin scântei, arcuri electrice etc.
g) Protecţie specială execuţie “s” standard german (VDE) simbolizată
prin Ex. s, ce presupune măsuri suplimentare faţă de cele menţionate anterior
contra aprinderii atmosferei explozive.

Protecţia anticorozivă

Acest tip de protecţie se are în vedere din faza de proiectare şi urmăreşte


ca elementele sensibile (ES) şi restul elementelor constructive să reziste acţiunii
corozive a unor factori din mediul ambiant. Astfel, elementele sensibile (ES) se
construiesc din materiale care nu sunt afectate de agenţi corozivi, iar suprafeţele
exterioare ale traductoarelor se protejează cu substanţe (acoperiri) de protecţie
anticorozive, utilizând una din metodele: vopsire, galvanizare, cadmiere,
nichelare etc.

24
Gradele normale de protecţie

Traductoarele (electrice şi electronice), aparţinând categoriei utilajelor


electrice, trebuie asigurate cu protecţii specifice acestor utilaje, referitoare la
protecţia persoanelor contra atingerii părţilor interioare aflate sub tensiune, cât şi
contra pătrunderii corpurilor străine solide, contra pătrunderii apei şi protecţia
contra deteriorărilor mecanice.
STAS (5325-79) - stabileşte gradele normale de protecţie pentru
produsele electrotehnice, inclusiv traductoare.
Gradele de protecţie sunt simbolizate prin literele IP urmate de 2 (două)
sau 3 (trei) cifre având următoarele semnificaţii:

- prima cifră – simbolizează gradul de protecţie al persoanelor contra atingerii


părţilor interioare aflate sub tensiune sau în mişcare precum şi contra pătrunderii
corpurilor străine. În acest sens se disting 7 grade de protecţie:

Semnificaţiile primei cifre :

0 – fără protecţie
1 – protecţie contra pătrunderii corpurilor solide cu dimensiunui mai mari de 50
mm;
2 – protecţie contra pătrunderii corpurilor solide cu dimensiuni mai mari de 12
mm;
3 - protecţie contra pătrunderii corpurilor solide cu dimensiuni mai mari de 2,5
mm;
4 - protecţie contra pătrunderii corpurilor solide cu dimensiuni mai mari de
1mm;
5 – protecţie parţială contra prafului;
6 – protecţie totală contra prafului.

- a doua cifră – (protecţie contra pătrunderii apei) are semnificaţiile:

0 – fără protecţie;
1 – protecţie contra picăturilor de apă de condensare;
2 – protecţie contra picăturilor de apă ce cad sub unghi de maxim 15 grade,
faţă de verticală;
3 – protecţie contra apei de ploaie;
4 – protecţie contra stropirii cu apă;
5 – protecţie contra jetului de apă sub presiune;

25
6 – protecţie corespunzătoare condiţiilor de pe puntea navelor;
7 – protecţie contra efectelor imersiei în apă;
8 – protecţie pentru utilaj (traductor) submersibil.

- a treia cifră precizează protecţia contra deteriorării mecanice, care cuprinde


6 grade detaliate conform tabelului T 1.2.
Tabelul 1.2

Condiţii de solicitare mecanică


Simbolizare
prin a treia Cursa pe
Masa berbecului Înălţimea de
cifră orizontală a
[kg] cădere [cm]
berbecului [cm]
0 - - -
1 0,15 40 80
2 0,5 40 80
3 1,5 40 80
4 5 40 80
5 15 40 80

3. CLASIFICAREA TRADUCTOARELOR

Intru-cat circuitele de automatizare sunt in general de natura electrica,


marimea de iesire a traductoarelor este aproape exclusiv de natura electrica.
Clasificarea traductoarelor poate fi facuta in functie de natura marimii
de iesire Xe sau in functie de natura marimii de intrare Xi.
• In functie de forma semnalului ionformational obtinut la iesirea
traductorului se deosebesc:

- traductoare analogice, la care semnalul de iesire este continuu,


variaza peintr-o infinitate de valori;
- traductoare numerice, la care semnalul de iesire es5te numeric
(digital).

• In functie de natura marimii de iesire (Xe) se deosebesc:

26
- traductoare pneumatice, la care marimea de iesire este un semnal
pneumatic (de aer comprimat), de valori unificate Pe=0,2...1 atm;
se folosesc in medii cu pericol de explozii sau incendii, spatii in
care prezenta curentului electric este interzisa la oeice valori ale
parametrului respectiv.
- traductoare electrice („electronice”) la care marimea de iesire
este un semnal electric, de obicei de valori unificate (Ie=2...10mA
c.c., sau Ie=4...20 mA c.c.).

Traductoarele electrice se subdivid la randul lor in:

- traductoare parametrice, la care marimea masurata este


transformata intr-un „parametru de circuit electric” (rezistenta,
inductanta sau capacitate). Traductoarele parametrice se impard
deci la randul lor in: traductoare rezistive, traductoare inductive si
traductoare capacitative.
- traductoare generatoare, la care marimea masurata este
transformataintr-o tensiune electromotoare a carei valoare depinde
de valoarea marimii respective.

• In functie de natura marii aplicate la intrare (Xi) se disting:

- traductoare de marimi neelectrice (temperatura, deplasare, debit,


viteza, presiune etc.);
- traductoare de marimi electrice (curent, frecventa, putere, faza).
In practica, traductoarele sunt definite pe baza ambelor criterii aratate mai sus
(de exemplu, traductor parametric rezistiv de temperatura).

• In functie de domeniul de variatie al marimii de iesire, traductoarele


se clasifica in:
- traductoare unificate, la care marimea de iesire reprezinta un
semnalunificat electric (2-10 mA c.c. sau 4-20 mA c.c.), sau
pneumatic (0,2-1 kgf/cm’)
- tarductoare neunificate (specializate)

In figura urmatoare se prezinta ca exemplu un traductor relativ de presiune.


Presiunea de masurat P este aplicata unui burduf metalic special B (capsula)

4. TIPURI DE TRADUCTOARE

27
I. Traductoare de debit

Aparatul pentru masurarea debitului poarta denumirea generala de


debitmetru. In sistemul international de unitati de masura pentru debit sunt
adoptate urmatoaerele unitati:
- metrul cub pe secunda – debitul volumic;
- kilgrame pe secunda – debitul masic;
- newton pe secunda – debitul de greutate.

O unitate practica pentru debitul de volum este si metrul cub pe ora, din
relatia Q = v *S unde se constata ca, deoareceintr-un anumit punct (sectiune) al
conductei aria sectiunii este constanta, rezulta ca intre debitul unui fluid si viteza
sa intr-o sectiune data este o stricta proportionalitate. Asadar, masurarea
debitului saiteza unui fluid este practic acelasi lucru, intre valorile celor doua
marimi neexistand decat un factor de proportionalitate (de scara).
Pe de alta parte, conform legii lui Bernoulli, caderea de presiune statica pe o
strangulare a sectiunii conductei (rezistenta hidrauica sau pneumatica) depinde
de patratul vitezei fluidului.
In consecinta, prin masurarea diferentei de presiunea pe o asemenea
rezistenta hidraulica sau pneumatica se poate determina valoarea vitezei
respectiv a debitului fluidului respectiv.

II. Traductor de proximitate

În general (în sens larg) proximitatea exprimă gradul de apropiere dintre


două obiecte, dintre care unul reprezintă sistemul de referinţă.
Se poate realiza controlul poziţiei unui obiect care se deplasează, fără
contact între acesta şi referinţă.
În categoria măsurărilor de proximitate intră :
- sesizarea capetelor de cursă ;
- sesizarea interstiţiului dintre suprafeţe ;
- sesizarea prezenţei unui obiect în câmpul de lucru etc.
Traductoarele de proximitate au de regulă o caracteristică de tip releu,
mărimea de ieşire având variaţii discrete (" tot sau nimic ") discerne între două
valori care reprezintă (convenţional) prezenţa sau absenţa corpului controlat.

28
Această particularitate conduce la realizarea compactă a traductorului,
elementul sensibil şi adaptorul (ES + AD) fiind plasate în aceeaşi unitate
constructivă.

-Traductoare inductive de proximitate

Schema de principiu a acestui traductor este dată în figura schema bloc.


Detectorul are rolul de a converti informaţia asupra poziţiei unui obiect metalic
(în raport cu faţa sensibilă) în semnal electric. Blocul adaptor prelucrează
semnalul electric de la ieşirea detectorului şi comandă un etaj final cu ieşire pe
sarcină de tip releu. Blocul de alimentare furnizează tensiunea necesară
circuitelor electronice.

- Schema bloc a traductorului inductiv de proximitate.

Oscilatorul din blocul-detector întreţine, prin câmpul magnetic alternativ,


oscilaţiile în jurul bobinei ce formează (împreună cu miezul de ferită) faţa
sensibilă a detectorului.
Când un obiect metalic (cu proprietăţi feromagnetice) intră în câmpul
magnetic al detectorului, în masa metalului apar curenţi Foucault care
generează, la rândul lor, un câmp magnetic de sens opus câmpului principal pe
care îl atenuează puternic şi ca urmare blochează oscilaţiile.
Caracteristicile de funcţionare ale traductorului pot fi apreciate în funcţie
de valorile cotelor utile, notate în figura 5.2 prin: e – grosimea ecranului metalic
(grosimea obiectului detectat);  - lăţimea ecranului; L – lungimea ecranului; x –
distanţa de la marginea ecranului la centrului feţei sensibile; y – acoperirea feţei
sensibile de către ecranul metalic; z – distanţa de la ecran la faţa sensibilă; zN –
distanţa nominală de detecţie (sesizare).

29
Fig.5.2 - Dimensiunile de gabarit ale traductorului inductiv de proximitate.

Principalele caracteristici funcţionale:

a) Zona de acţiune,[2] delimitată de valorile [ 3 … 40 ] mm, este cuprinsă


între curba de anclanşare (oprirea oscilaţiilor) şi curba de declanşare (pornirea
oscilaţiilor);
b) Distanţa utilă de detecţie – Z u , influenţată puternic de natura şi
dimensiunile obiectului (ecranului), cât şi de variaţia temperaturii, a tensiunii de
alimentare şi de dispersiile câmpului magnetic (din fabricaţie).
c) Fidelitatea reprezintă toleranţa preciziei de reperare a punctelor de
oprire şi pornire a oscilaţiilor, când se menţin constanţi următorii parametri :
distanţa, sensul şi viteza de deplasare, temperatura şi tensiunea de alimentare.
d) Histerezisul reprezintă cursa (distanţa) dintre punctele de oprire şi de
pornire a oscilaţiilor în aceleaşi condiţii (figura 5.3).
e) Durata impulsului de ieşire, determinată de viteza deplasării ecranului
(obiectului) şi dimensiunile acestuia.
Constructiv traductoarele inductive de proximitate se realizează în două
variante:
1) cu faţa sensibil inclusă frontal sau lateral în corpul propriu-zis al
traductorului ;
2) cu faţa sensibil separată şi legată prin cablu flexibil de corpul
traductorului.

III. Traductor de proximitate magnetic

Aceste traductoare au o construcţie simplă şi sunt formate dintr-un contact


întrerupător (releu de tip Reed) plasat pe un braţ al unei carcase sub formă de "
U " şi un magnet permanent fixat pe celălalt braţ.Trecerea unui obiect metalic
printre braţele detectorului (carcasei) modifică liniile de forţă ale magnetului (le

30
ecranează) şi ca urmare contactul releului îşi schimbă starea – figura 5.4. Există
variante constructive la care obiectele magnetice pot acţiona direct asupra
releului.

- Elemente sensibile capacitive pentru traductoare de proximitate

În cazul traductoarelor capacitive de proximitate elementul sensibil este


format dintr-un condensator care face parte dintr-un circuit oscilant. Prezenţa
unui material conductor sau dielectric cu permitivitatea εr >1, la o distanţă z u în
raport cu faţa sensibilă a detectorului, modifică capacitatea de cuplaj şi
amorsează oscilaţiile.
Funcţionarea este diferită în raport cu natura obiectului controlat.
a) La detecţia materialelor conductoare, obiectul a cărui poziţie este controlată
formează cu faţa sensibilă un condensator a cărui capacitate creşte odată cu
micşorarea distanţei Δx dintre obiect şi faţa sensibilă.
b) La detecţia materialelor izolante, faţa sensibilă este un condensator a cărui
capacitate creşte, cu atât mai mult, cu cât premitivitatea dielectrică ( εr ) a
obiectului controlat este mai mare.
Principalele surse de erori le reprezintă variaţiile de temperatură.

- Elemente sensibile fotoelectrice pentru traductoare de proximitate

31
Funcţionarea acestora se bazează pe modificarea fluxului de radiaţii care se
stabileşte între o sursă (emiţător) şi un receptor, datorită prezenţei obiectului
controlat. Se disting două variante constructive :
a) Element sensibil de tip barieră, la care emiţătorul şi receptorul sunt de
o parte şi de alta a obiectului controlat.

– Element sensibil de tip barieră

b) Element sensibil de tip reflector la care fasciculul de radiaţii emis de


sursa (E) este transmis spre receptor, situat de aceeaşi parte cu emiţătorul, în
raport cu obiectul controlat, prin intermediul unui paravan reflectorizant
(reflector).
Prezenţa obiectului controlat modifică intensitatea fluxului luminos
receptat după reflexie.
Dacă obiectul controlat are proprietăţi reflectorizante, atunci el poate juca
şi rolul de paravan reflectorizant.
Sursele emiţătoare (E) pot fi realizate cu diode electroluminiscente (LED)
cu fascicul vizibil sau infraroşu (cel mai utilizat) dar şi cu lămpi speciale care au
lentilă de focalizare. Receptoarele (R) utilizează fotodiode sau fototranzistoare
în domeniul vizibil sau infraroşu, dar pot utiliza şi celule fotovoltaice în
domeniul vizibil. Variaţia de semnal electric furnizată de elementul sensibil,
datorită modificării poziţiei obiectului detectat – este prelucrată de adaptorul
traductorului (care conţine un formator de impulsuri şi un amplificator) apoi
transmisă elementului de ieşire de tip releu sau contactor static (tiristor sau
triac).

– Element sensibil fotoelectric de tip reflector.

32
- Elemente sensibile fluidice pentru traductoarele de proximitate

Traductoarele fluidice se caracterizează prin simplitate constructivă şi


funcţională. De aceea, aceste traductoare se află în nomenclatorul majorităţii
producătorilor mondiali de aparatură fluidică.
Principiile funcţionale ale elementelor sensibile fluidice derivă din
sesizarea modificării unuia sau a mai multor parametri de stare ai fluidului:
presiune, viteză, sens de curgere - sub influenţa corpului a cărui prezenţă trebuie
sesizată.
Elementele sensibile, frecvent întâlnite în costrucţia traductoarelor fluidice
de proximitate, sunt:

a) Dispozitiv duză - paletă - întâlnit în construcţia tuturor adaptoarelor


pneumatice unde are rol de preamplificator înaintea etajului final de
putere.În acelaşi timp dispozitivul duză – paletă este utilizat ca element
sensibil al traductorului de proximitate.

Principiul de funcţionare şi caracteristica statică a dispozitivului duză –


paletă sunt date în de jos. Obiectul detectat joacă rolul paletei (P), iar rezistenţa
pneumatică R2 reprezintă duza (D).

– Dispozitiv duză – paletă: a) – principiul de funcţionare;


b) caracteristica statică

Dacă presiunea de alimentare ( Pa ≡ P1 ) este constantă, variaţia presiunii P2


(identică cu presiunea de ieşire Pe ) în funcţie de valoarea distanţei (x) dintre
paletă şi duză este prezentată în figura 5.8 – b. Caracteristica statică P2 = f ( x )
este liniară numai în zona AB. Se observă că pentru x = 0, presiunea P2 are
valoare maximă, adică valoarea presiunii de alimentare ( P2 = P1 ), iar dacă x este

33
suficient de mare, presiunea P2 scade la valoare presiunii atmosferice ( P2 ≡ Patm
).
În urmatoare figura sunt date modalităţile de apropiere ale obiectului faţă de
duză. Aproprierea obiectului, fie printr-o deplasare axială (frontală), fie printr-o
deplasare laterală produce variaţia presiunii de ieşire ( Pe ≡ P2 ), astfel că
depăşirea unui prag impus pentru variaţia presiunii de ieşire - arată faptul că
obiectul este "sesizat ".

- Modalităţi de apropiere a obiectului faţă de duză: a) – deplasare axială;


b)- deplasare laterală

O calibrare corespunzătoare a curbelor Pe = f ( x ) sau Pe = f ( y) | x =ct. va


indica cu o precizie de maximum 1 [mm] “cât de aproape ” este obiectul sesizat.
b) Senzorul de proximitate cu " jet liber " (cu turbulenţă)
Acesta este format din două duze coaxiale : duza emiţătoare 1, alimentată
de la o sursă de presiune constantă şi duza receptoare 2, figura 1.1.
Dacă obiectul ce trebuie detectat, nu se află în spaţiul dintre cele două duze,
jetul emis de duza 1 este captat de duza 2 şi ca urmare în duza receptoare (2) se
obţine un nivel de presiune mare ce corespunde semnalului logic S=”1”(obiectul
nu este detectat). Prezenţa obiectului între cele două duze poate întrerupe parţial
sau total jetul emis de duza 1.

Fig. 1.1 – Senzor de proximitate cu “jet liber”

O scădere a presiunii în duza receptor 2, sub o anumită limită, determină


semnalul logic S =”0 “, deci obiectul este ”detectat”.

34
Principalul dezavantaj al acestui tip de detector constă în sensibilitatea mare
la impurităţile din mediu, care sunt antrenate prin jetul de aer şi obturează duza
receptor 2.
Acest tip de traductor se utilizează pentru interstiţii care nu depăşesc 20 mm.

- Senzorul magnetic integrat de proximitate

Termenul "magnetic" derivă de la faptul că acest senzor utilizează un


detector de tip element Hall, care sesizează prezenţa câmpurilor magnetice de
intensităţi relativ mici (aproximativ 50 mT) şi produce semnale de tensiune de
ordinul (1...10) mV. Acest senzor utilizează circuite integrate specializate de
fabricaţie românească din seria βSM 23X (X = 1, 2, 3, 4) sau βSM 24X (X = 1,
2) .
Aceste circuite integrate, conţin în acelaşi cristal de siliciu atât senzorul
Hall, cât şi blocurile de prelucrare a semnalelor oferite de acesta. Denumirea
comercială a acestor circuite este “senzori magnetici comutatori”. Schema bloc a
unui senzor magnetic de tip βSM 23X; (24X) este prezentată în figura 5.16.
Parametri de catalog pentru cele două serii de circuite integrate (βSM 23X şi
βSM 24X) sunt daţi în [17]. Din punct de vedere calitativ circuitul βSM 24X
este superior circuitului βSM 23X prin doi parametri electrici:
a) curentul de alimentare (la o inducţie de 50 mT) este de 2 mA în cazul
circuitului βSM 24X, faţă de 4,3 mA (7mA) – în cazul circuitului βSM 23X.
b) tensiunea de alimentare: 7V – la βSM 24X, faţă de 10V (25V) – la βSM 23X.

– Schema bloc a senzorului magnetic comutator de tip βSM 23X.

IV. Traductor de temperatura

35
Conform schemei , un traductor de temperatura cu termocuplu este alcatuit principial din
:
• elementul sensibil de tip termocuplu, care face conversia din temperatura in tensiune
termoelectromotoare;
• cablurile de prelungire, prin intermediul carora jonctiunea de referinta este adusa la
locul masurarii intr-o zona unde este posibila mentinerea constanta a temperaturii;
• adaptorul care obtine semnalul unificat de iesire Ie ;
Iesirea analogica a traductorului este convertita in semnal numeric prin intermediul unui
convertor analog-numeric (CAN), conectat la iesirea adaptorului.
Interfata de comunicatie, IC va avea ca sursa de iesire codul numeric y’.
SAE reprezinta sursa de alimentare auxiliara ce alimenteaza elementul de legatura si
transport precum si adaptorul. Elementul sensibil de tip termocuplu este de tip activ
(generator), deci nu necesita alimetare auxiliara, energia necesara efectuarii masurarii fiind
preluata de la masurand.

- Jonctiunea de referinta

Valoarea tensiunii termoelectomotoare data de termocuplu, cu jonctiunea de masurare


imersata intr-un mediu cu temperatura θ, este in conformitate cu caracteristica statica daca
jonctiunea de referinta θo este mentinuta la temperatura de 0º C. Cum capetele libere ale
celor doi termoelectrozi sunt aduse la cutia de borne, aflata in mediul ambiant din imediata
apropiere a procesului in care se face masurarea, nu este posibil de mentinut temperatura
acestuia la 0º C, de aceea se procedeaza la folosirea unor cabluri de prelungire, ce deplaseaza
jonctiunea de referinta de la cutia de borne la un loc din apropierea adaptorului.
Cablurile de prelungire sunt doua conductoare, izolate electric, realizate din materiale
diferite de termoelectrozii termocuplului, intrucat termoelectrozii sunt alcatuiti din metale
nobile.
Datorita termoelectrozilor folositi si proprietatilor mediului de tip oxidant, cablurile de
prelungire sunt de tip: conductorul pozitiv din Cromel, iar cel negativ constituit dintr-un aliaj
de Copel cu temperaturile de utilizare intre 0 – 200º C.
Conductorul pozitiv al cablului de prelungire va fi codificat prin culoarea albastra, iar
cel negativ prin culoarea rosie astfel incat la montare sa fie mai usoara conectarea
conductoarelor la termoelectrodul aferent (+ la + si – la - ).

Modalitatea de compensare a temperaturii jonctiunii de referinta se va realiza prin :

36
- introducerea in circuitul termocuplu a unei tensiuni de compensare egala si de sens
contrar celei produse de variatiile de temperatura asupra jonctiunii de referinta.

In serie cu termocuplul TC se conecteaza tensiunea de dezechilibru UCD a unei punti


rezistive Wheastone, alimentata in diagonala AB cu curentul constant I, care cuprinde in
structura sa o rezistenta RT din nichel, celelalte rezistente fiind realizate din constantan.
In ipoteza simplificatoare ca atat termocuplul cat si rezistenta RT au caracteristici statice
liniare pe domeniul maxim de variatie a temperaturii jonctiunii de referinta,

RTmax = RT0 =(1+αRT · θo max)


ΔUBDmax=( RTmax- RT0) · I1= RT0 αRT · θo max · I1, unde:
• RTmax este coeficientul de variatie al rezistentei RT cu temperatura.
• RT0= valoarea lui RT la Oº C
• RTmax = valoarea lui RT la θmax.
• ΔUBDmax=variatia de tensiune maxima pe rezistenta corespunzatoarevariatiei
maxime de temperatura. Cum ETC (θ0 max)= ΔUBDmax, va rezulta imediat valoarea
rezistentei

RT0= ETC (θ0 max) / αRT · θo max · I1,


Deoarece caracteristica statica a termocuplului este neliniara se poate proceda printr-o
metoda grafo-analitica constand in determinarea grafica a erorii maxime de neliniaritate a
termocuplului pe domeniul Δθ0 max.

Pentru termocuplul pe care l-am folosit ( Cromel-Copel) a carui jonctiune de referinta


trebuie compensata pe domeniul 0 - 40º C: pentru rezistenta RT se utilizeaza sarma de cupru
iar pentru celelalte rezistente din punte vom utiliza manganina.

37
7,5
7
tensiune (mv)

6,5
6
5,5
5
4,5
4
3,5
3
2,5
2
1,5
1
0,5
0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110

temperatura (celsius)

Caracteristica statica a traductorului de temperatura avand ca termoelectrozi Cromel


respectiv Copel, dedusa din tabelul de valori succesive ale tensiunii termoelectromotoare la
temperaturi din 10 in 10 º C, este prezentata in graficul de mai sus.

Pe baza valorilor am determinat eroarea de neliniaritate maxima ξn=7.05% sau


exprimata in mV este 0.49;
ΔUBDmax =Ecromel-copel(40ºC )-0.5 ξn=2.66-0.24=2.42 mV; Impunand
I1=I2=2,5 mA stiind ca αcu=0.426· 10-2 K-1 si daca se impune U=8V si
Uab=6V rezulta: RT0 = 5.68Ω;

38
Bibliografie

1. Damachi E. Tunsoia – Electronică . EDP-BUC. 1979

2. Gray P.E. – “Bazele electronici moderne”- vol. I-II, ETH,


BUC. 1979

3. Văcărescu A. –“Dispozitive semiconductoare-Manual de


utilizare” ETH.
BUC – 1975

4. Ceangă E. Tusac I. , Miholca C.-“Electronică industrială şi


automatizări”- EHT. BUC. 1979

5. Constantin P. Bârca-Gălăreanu }.a. –“Electronică


Industrială”- EDH –BUC.-1976

6. Maican S. –“Sisteme numerice cu circuite integrate” ETH-


BUC. 1980

7. Dancia I. –“ Micro-procesoare arhitectură internă”, E. Dacia-


Cluj-Napoca – 1979

8. Săvescu M. , şi . a. –“Circuite Electronice”vol. I,II,III, ETH,


BUC.-1987-1989

9. Cărtureanu V.Iancu O. şi.a. –“Materiale şi componnte

39
electronice”
EDP. BUC. 1972

40