Sunteți pe pagina 1din 27

7.

CHESTIONAR PENTRU COLOCVIU

1. SISTEME DE ALIMENTARE CU APĂ. SCHEME DE ALIMENTARE CU APĂ


2. ELEMENTELE COMPONENTE ALE SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APĂ,
ROLUL ELEMENTELOR COMPONENTE .
3. SURSE DE APĂ DE SUPRAFAŢĂ ŞI SUBTERANE.
4. PRIZE DE APĂ DE SUPRAFAŢĂ.
5. PRIZE DE APĂ DE SUBTERANĂ.
6. REŢELE EXTERIOARE DE DISTRIBUŢIE A APEI POTABILE
7. ELEMENTELE PRINCIPALE ALE REŢELELOR INTERIOARE DE DISTRIBUŢIE A
APEI RECI.
8. SISTEME ŞI SCHEME PENTRU DISTRIBUŢIA APEI RECI ÎN CLĂDIRI.
9. MĂSURAREA ŞI ÎNREGISTRAREA CONSUMULUI DE APĂ ÎN CLĂDIRI,
APOMETRE.
10. PRINCIPII DE PROIECTARE A REŢELEI DE DISTRIBUŢIE A APEI RECI,
TRASAREA CONDUCTELOR IN PLAN, SCHEMA AXONOMETRICA.
11. CALCULUL HIDRAULIC AL SISTEMULUI INTERIOR DE ALIMENTARE CU
APĂ RECE.
12. ECHIPAMENTE DE SERVICIU PENTRU OBIECTELE SANITARE.
13. INSTALAŢII PENTRU COMBATEREA INCENDIILOR CU HIDRANŢI INTERIORI.
14. INSTALAŢII PENTRU COMBATEREA INCENDIILOR CU SPRINCLERE ŞI
DRENCHERE.
15. SISTEME ŞI SCHEME PENTRU DISTRIBUŢIA APEI CALDE ÎN CLĂDIRI.
16. SISTEMA DE CANALIZARE INTERIOARĂ A CLĂDIRILOR.
17. ELEMENTELE COMPONENTE A INSTALAŢIILOR INTERIOARE DE
CANALIZARE.
18. PRINCIPII DE PROIECTARE A INSTALATIILOR INTERIOARE DE
CANALIZARE.
19. PRESCRIPTIILE PRINCIPALE DE TRASARE A CONDUCTELOR DE
CANALIZARE.
20. INSTALAŢII INTERIOARE DE EVACUARE A APELOR METEORICE,
DIMENSIONAREA.
21. SCHEMA GENERALĂ A CANALIZĂRILOR
22. SISTEME ŞI SCHEME DE CANALIZARE EXTERIOARĂ.
23. CRITERII PENTRU PROIECTAREA CANALIZĂRILOR
24. CONSTRUCŢII ŞI ACCESORII PE REŢEAUA EXTERIOARĂ DE CANALIZARE.
25. CARACTERISTICA APELOR UZATE.
26. EPURAREA APELOR UZATE. EPURAREA MECANICĂ.
27. EPURAREA BIOLOGICĂ A APELOR UZATE.

9. LITERATURA RECOMANDATĂ

1. V.Caliţun Ghidravlica, vodosnabjenie i canalizaţia.


2. Viorica Anton, Hidraulica şi maşini hidraulice. Editura tehnică, Bucureşti,
1991.
3. Iosif Bartha, Hidraulica, Editura tehnică, Chişinău, 1997
4. Ş.Vintilă, Instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, Bucureşti, 1982.
5. T.Mateescu, Instalaţii interioare de gaze, Iaşi, 1989
6. D.Parasca, C.Bogdan, T.Colcina, Îndrumar metodic la lucrarea de curs.
“Alimentarea cu apă şi canalizarea unei casei de locuit”, Chişinău, 1990

1
INSTALAŢII EXTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ.

1. SISTEME DE ALIMENTARE CU APĂ. SCHEME DE


ALIMENTARE CU APĂ ŞI ELEMENTELE COMPONENTE.

Sistemul de A:A. este alcătuit din totalitatea construcţiilor şi instalaţiilor necesare


pentru satisfacerea cerinţelor de apă ale tuturor folosinţelor din centrele populate şi
industriale.
Reprezentarea simplificată a acestui ansamblu se numeşte schema A.A.

FIG.1 SCHEMA GENERALĂ DE A.A

In dependenţă de cota terenului amplasării sursei de apă, de calitatea apei


captate, cota terenului amplasării folosinţei schemele de A.A pot varia:

2
FIG.2 SCEMA A.A. A UNUI ORAŞ DE MUNTE

FIG.3 SCHEMA A.A. A UNUI ORAŞ DE ŞES CU CAPTARE SUBTERANĂ

FIG.4 SCHEMA A.A. A UNUI ORAŞ DE DEAL CU CAPTARE DE SUPRAFAŢĂ

Qh,max

3
R

SP

FIG 5. REŢEA ALIMENTATĂ DIRECT PRIN POMPARE

2. SURSE DE ALIMENTARE CU APĂ RECE

2.1 captarea apelor de suprafaţă şi celor subterane

2.1. Sursele de apă se grupează în 2 categorii:


1. sursele de suprafaţă ( mări, oceane, rîuri, lacuri naturale, lacuri artificiale,
fluvii, ape meteorice gheţari etc.)
2.sursele subterane ( izvoare, apele din stratele freatice, apele din stratele de
adîncime).

Pentru A:A: potabile a localităţilor în primul rînd trebuie studiată posibilitatea


utilizării surselor subterane şi renunţarea şi daca nu este posibilă se studiază
utilizarea surselor de suprafaţă.
În timpul strudierii posibilităţii utilizării surselor de suprafaţă e necesar de luat în
consideraţie asigurarea cu apă a folosinţelor amplasate în aval de captare.

1.Clasificarea captărilor din sursele de suprafaţă:


1. De mal:
- cuplată cu SP I fig.1
- separată de SP I fig. 2
2 În albie
-- cuplată cu SP I fig 3
- separată de SP I fig.4
3.Combinate
- cuplată cu SP I fig 5
- separată de SP I fig.6

4
fig 1. Captăre din sursele de suprafaţă de malcuplată cu SP I
1- ferestre înzestrate cu grătar şi stavilar de perete; 2- camera prizei; 3- sita plată;
4- camera de aspiraţie; 5- sorb; 6- SP I; 7- pompa cu ax orizontal; 8- conducta de
refulare;: 9- conducta de aspiraţie.

fig 2. Captăre din sursele de suprafaţă de mal separată de SP I


1- ferestre înzestrate cu grătar şi stavilar de perete; 2- camera prizei; 3- sita plată;
4- camera de aspiraţie; 5- sorb; 6- SP I; 7- pompa cu ax orizontal; 8- conducta de
refulare;: 9- conducta de aspiraţie.

5
fig3. Captăre din sursele de suprafaţă în albie cuplată cu SP I
1- nu sunt ; 2- camera prizei; 3- sita plată; 4- camera de aspiraţie; 5- sorb; 6- SP I;
7- pompa cu ax orizontal; 8- conducta de refulare;: 9- conducta de aspiraţie.10-
crib; 11- tuburi gravitaţionale

fig4. Captăre din sursele de suprafaţă în albie separată de SP I


1- nu sunt ; 2- camera prizei; 3- sita plată; 4- camera de aspiraţie; 5- sorb; 6- SP I;
7- pompa cu ax orizontal; 8- conducta de refulare;: 9- conducta de aspiraţie.10-
crib; 11- tuburi gravitaţionale

6
fig4. Captăre combinată din sursele de suprafaţă în albie cuplată cu SP I
1- ferestre înzestrate cu grătar şi stavilar de perete; 2- camera prizei; 3- sita plată;
4- camera de aspiraţie; 5- sorb; 6- SP I; 7- pompa cu ax orizontal; 8- conducta de
refulare;: 9- conducta de aspiraţie.10- crib; 11- tuburi gravitaţionale

fig6. Captăre combinată din sursele de suprafaţă în albie separată de SP I


1- ferestre înzestrate cu grătar şi stavilar de perete; 2- camera prizei; 3- sita plată;
4- camera de aspiraţie; 5- sorb; 6- SP I; 7- pompa cu ax orizontal; 8- conducta de
refulare;: 9- conducta de aspiraţie.10- crib; 11- tuburi gravitaţionale

2. Surse subterane

Pentru captarea apelor subterane sunt folosite:

7
- Captări verticale (puţuri) pentru adîncimi mici şi mari
- Captări orizontale (drenuri, galerii) pentru adîncimi de circa 5-30 m
În funcţie de modul de execuţie, puţurile sunt grupate în următoarele categorii:
- puţuri săpate care au o secţiune transversală mare şi pot atinge adîncimi de
20-30m
- puţuri înfipte care au o secţiune transversală mică şi care pot atinge adîncimi
de 5-10m
- puţuri forate care pot atinge adîncimi mari.

SCHEMA CAPTĂRILOR DIN SURSE SUBTERANE

1- captarea; 2- SP I; 3- conducta de refulare; 4- colectorul

8
4. ÎNMAGAZINAREA APEI
Construcţiile folosite pentru înmagazinarea apei se numesc rezervoare şi
îndeplinesc următoarele funcţii:
- distribuţia într-o anumită perioadă de timp a unui debit
superior celui furnizat de staţia de pompare;
- asigurarea unei rezerve pentru cazuri de avarii sau de
incendiu;
- reglarea presiunilor;
- de aspiraţie la staţiile de pompare.
După poziţia lor faţă de nivelul terenului, rezervoarele pot fi:
- rezervoare îngropate (subterane) - sunt aşezate în întregime sub nivelul
terenului;
- rezervoare parţial îngropate - sunt aşezate pe o porţiune din înălţime în
teren, dar acoperişul lor este situat în întregime deasupra nivelului
terenului;
- rezervoare de suprafaţă - au radierul aşezat la nivelul
terenului sau la mică adâncime;

9
- rezervoare de înălţime - au radierul aşezat la o înălţime relativ mare faţă
de nivelul terenului şi este susţinut de o
construcţie în formă de turn, acestea se numesc în mod
curent castele de apă.
După scopul în care sunt utilizate rezervoarele pot fi:
- de aspiraţie – servesc ca bazine de aspiraţie pentru pompe;
- compensare – asigură numai compensarea debitelor de consum cu cele de
alimentare;
- distribuţie – din care se alimentează reţeaua de distribuţie;
- incendiu – servesc pentru înmagazinarea rezervei de apă pentru incendiu;
- avarie – servesc pentru înmagazinarea rezervei de apă în timpul lichidării
avarie.
După locul amplasării în schema de alimentare cu apă, rezervoarele poartă
diferite denumiri:
- rezervoare de trecere – amplasate înaintea reţelei de distribuţie, fig. .1;
- rezervoare de capăt – amplasate la extremitatea aval a reţelei de distribuţie,fig. .2;
- contrarezervoare – amplasate în interiorul sau la capătul
reţelei de distribuţie, într-o schemă de alimentare cu apă
care poate cuprinde şi rezervor de trecere, fig. .3.
Captare

Rezervor
Fig. .1
Schema de
alimentare
cu apă
rezervorde
trecere Reţea de distribuţie

10
Captare

Contraezervor

Reţea de distribuţie

Fig. .2 Schema de alimentare cu rezervor de capăt (contrarezervor)

11
Captare
Rezervor
de trecere

Contrarezervor

Reţea de distribuţie

Fig. .3 Schema de alimentare cu contrearezervor

La alegerea amplasamentului rezervoarelor sau a castelului de apă,


trebuie să se tină seama de următoarele aspecte:
- cota rezervorului se alege astfel încât să fie asigurată sarcina necesară în reţea;
- cota rezervorului se alege astfel încât să nu se depăşească în reţea sarcina maximă
de 45 (60) m col H2O;
- costurile de investiţii şi de exploatare să fie minime;
- stabilitatea şi rezistenţa terenului de fundare;
- asigurarea condiţiilor sanitare legate de păstrarea calităţii apei potabile;
- condiţii estetice.

Rezervoarele sunt caracterizate prin: capacitate, formă şi cota radierului.


Capacitatea unui rezervor se determină în funcţie de scopul în care este folosit.
Forma şi dimensiunile se stabilesc în funcţie de capacitate, astfel încât să se obţină
12
soluţia cea mai economică. Cota radierului rezervorului se determină astfel, încât
să se poată asigura distribuţia apei cu presiunea de serviciu necesară.

Fig.5 Rezervor din beton precomprimat

Castele de apă
Castelele de apă se utilizează în scopul menţinerii presiunii constante în
sistem şi păstrarea volumelor de apă necesare pentru: compensare şi pentru
combaterea incendiului.

Qp - Q Q - Qp

Qp Q Qp Q

Fig. .4 Schema funcţionării castelului de apă

13
fig.6 Secţiune transversală printr-un castel de apă cu amplasarea instalaţiei hidraulice

6. ADUCŢIUNI
1 CONSIDERAŢII GENERALE

Prin aducţiune se înţelege totalitatea construcţiilor şi instalaţiilor cu ajutorul


cărora apa este transportată de la captare pînă la staţia de tratare (apă brută), sau de
la staţia de tratare până la reţeaua de distribuţie a localităţii (apă tratată), etc.
Aducţiunile pot fi: de tip canal, de tip conductă sau o combinaţie a acestora
şi trebuie să cuprindă şi toate construcţiile accesorii (cămine pentru vane de linie,
pentru ventile de aerisire, pentru vane de golire, traversări de râuri, treceri sub căi
de comunicaţii, masive de ancoraj).
Aducţiunile de tip canal asigură transportul apei prin gravitaţie, cu nivel
liber; acestea pot fi deschise (descoperite) sau închise (acoperite).

14
Aducţiunile de tip conductă asigură transportul apei sub presiune, cu sau fără
pompare.
Aducţiunile construite în tunel pot funcţiona cu nivel liber sau sub presiune;
acestea pot fi aplicate în mod economic numai pentru transportul unor debite mari,
care necesită o secţiune de curgere de cel puţin 3,0 m2.
Alegerea tipului de aducţiune, precum şi a materialului şi formei de
construcţie a acesteia depinde de: relieful terenului, gradul de stabilitate şi gradul
de agresivitate al pământului traversat, calitatea apei care se transportă, presiunea
apei, posibilitatea de folosire a metodelor de execuţie mecanizată, astfel încât să se
poată obţine soluţia cea mai economică atât din punctul de vedere al cheltuielilor
de investiţii, cât şi al celor de exploatare.
2 Aducţiuni deschise
Aducţiunile de apă cu nivel liber, deschise, constau din tranşee săpate în
pământ, având o pantă longitudinală continuă şi fiind protejate de obicei cu o
îmbrăcăminte de beton, piatră sau alte materiale. La canalele de aducţiune
deschise, linia piezometrică coincide cu linia suprafeţei libere a apei, care se află în
contact direct cu atmosfera.

Forma secţiunii transversale a aducţiunilor deschise poate fi:


trapezoidală, dreptunghiulară, semicirculară, triunghiulară sau compusă, fig. .1.

Fig. 8.1 Forma secţiunii transversale a aducţiunilor deschise


a) trapezoidală; b) dreptunghiulară; c) semicirculară;
d) triunghiulară; e, f, g) albii compuse.

15
Alegerea formei secţiunii depinde de natura pământului în care se execută
canalul şi de materialul care se foloseşte pentru căptuşire.
3 Aducţiuni închise cu nivel liber
Aducţiunile închise se folosesc în cazurile când se transportă apă potabilă
sau apă tratată. Chiar şi în cazul transportării unei ape brute, apare adeseori
avantajoasă adoptarea acestei soluţii în cazul curgerii cu nivel liber, pentru a
preveni neajunsurile provocate de zăpadă şi gheaţă, precum şi de alţi factori care
alterează calitatea apei şi produc pierderi prin evaporaţie şi infiltraţie.
Forma secţiunii transversale a aducţiunilor închise cu nivel liber poate
fi: circulară, dreptunghiulară, cu albie semicirculară supraînălţată, ovoidală, clopot
etc., fig. .2.

Fig. 2 Forma secţiunii transversale a aducţiunilor închise cu nivel


liber a-circulară; b-trapezoidală cu tavan plan; c-semicirculară;
d-dreptunghiulară cu tavan plat; e-dreptunghiulară cu boltă; f-ovoidală; g-
clopot.
4 Aducţiuni forţate (sub presiune)
Aducţiunile forţate se adoptă pe traseele cu relieful terenului accidentat.
Curgerea apei în aceste aducţiuni se face sub presiune.
Schemele hidraulice de funcţionare a aducţiunilor, sînt prezentate în figura .3.

Rezervor

l.p. h

Hp

16
h

Hpompare Hp

Rezervor
SP
Fig. 8.3 Scheme hidraulice pentru aducţiuni: a ) aducţiune sub presiune gravitaţională,
b ) aducţiune sub presiune funcţionând prin pompare

Pentru transportul de apă potabilă spre reţeaua de distribuţie, se aleg aducţiuni


de tip conductă sub presiune cu sau fără pompare.
Armăturile folosite la construcţia conductelor de aducţiune sunt dispozitive
care servesc pentru întreţinerea şi exploatarea raţională. Funcţiile armăturilor sunt
în principal:
- reglarea debitului şi a vitezei pe conductele de aducţiune (vane de linie);
- golirea conductei sau a unor tronsoane ale acesteia (vane de golire);
- asigurarea unui sens unic de mişcare a apei (clapete de reţinere);
- siguranţa funcţionării aducţiunii contra: formării pernelor de aer,
formării vacuumului (ventile de aerisire), suprapresiunilor din lovitura de
berbec (vane de siguranţă contra loviturii de berbec), menţinerea unei presiuni
limită în conductă (reductoare de presiune pentru stabilizarea presiunii) etc.;
- asigurarea deformaţiilor libere ale conductei în scopul montării şi
demontării unor piese şi pentru a permite dilatarea sau tasarea inegală a
conductei (compensatoare).
Pentru măsurarea parametrilor de funcţionare şi pentru controlul exploatării
aducţiunilor se folosesc apometre şi manometre.

Aducţiunile se proiectează cu o pantă minimă de 0,001 în direcţia


dispozitivului de golire; în zonele plate se admite micşorarea pantei pînă la 0,0005.
Distanţa dintre firele aducţiunii trebuie să satisfacă posibilitatea desfăşurării
lucrărilor de pozare şi de reparaţii.

17
7. REŢELE DE DISTRIBUŢIE A APEI POTABILE
NORMA NECESARULUI DEAPĂ este cantitatea medie de apă care poate
satisface fiecare categorie de nevoi de apă şi care se exprimă în l/unit. Masă.
Cantitatea totală de apă utilizată efectiv de un centru populat sau de o industrie
împărţit la 365 se numeşte- debitul zilnic mediu.
DEBITUL zilnic mediu al unui centru populat împărţit la numărul de locuitori se
numeşte debitul specific şi se exprimă în l/om zi
Reţeaua de distribuţie este unul dintre elementele principale ale sistemului de
alimentare cu apă şi are rolul de a transporta apa la consumator.
O reţea de distribuţie trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
- să asigure cantitatea de apă necesară în toate punctele de consum şi la
presiunea necesară;
- să funcţioneze sigur şi neîntrerupt .
- Reţele de distribuţie pot fi ramificate, inelare sau mixte

Fig..1. Scheme ale reţelei de distribuţie: a– ramificată, b – inelară,


с – mixtă .

18
Fig.4.1. Planul general: 1 – baia publică; 2 – spălătorie; 3 – spital; 4 – hotel; 5 – întreprindere industrială
19
Totodată reţelele de distribuţie pot fi clasificate în mai multe tipuri:
- reţea alimentată gravitaţional, figura 2;
- reţea alimentată gravitaţional din rezervor alimentat prin pompare, figura 3;
- reţea alimentată direct prin pompare, figura 4;
- reţea alimentată prin rezervor de cotă (fără compensarea totală a debitelor), figura 5
- reţea alimentată prin pompare şi contrarezervor, figura 6

Reţelele orăşeneşti au în general o dispoziţie inelară, cu ramificaţii de cel mult


150...200 m la partea periferică, deservind clădiri izolate. Reţelele inelare reclamă
diametre şi lungimi mai mari de conducte, dar prezintă un grad mai mare de
fiabilitate în exploatare.

Amplasarea reţelei de distribuţie se determină în funcţie de:


- sistematizarea localităţii, repartiţia consumatorilor,
formele şi dimensiunile cartierelor;
- existenţa râurilor, canalelor, văilor, căilor de
comunicaţii, etc;
- relieful localităţii.
La trasarea conductelor principale se urmăreşte ca alimentarea cu apă a
consumatorilor să se facă pe calea cea mai scurtă.
Conductele care se racordează la reţeaua principală şi care se alimentează cu
apă din ea, formează reţeaua de serviciu. De regulă, la conductele principale cu
diametre mari nu se admit branşamente directe Se calculează de obicei numai
reţeaua conductelor principale.
Diametrele conductelor reţelei de serviciu se iau în funcţie de mărimea
consumului de apă în caz de incendiu, de obicei diametrele sînt de cel puţin 75
mm, iar pentru oraşele mari de cel puţin 150 mm.
Conductele principale se îngroapă la o adâncime cu 30 cm mai mare decât
conductele de serviciu.
Se recomandă aşezarea conductelor de apă în afara părţii carosabile, sub
spaţiile verzi, ori de câte ori acest lucru este posibil.
Calculul reţelei de distribuţie constă în stabilirea diametrelor
conductelor şi a valorilor pierderilor de sarcină la un consum dat.
Diametrele conductelor sînt necesare pentru construcţia reţelei, iar pierderile
de sarcină pentru calculul celorlalte elemente legate de reţea (staţii de pompare,
castel de apă, etc).
Diametrele se determină în funcţie de debitele de calcul ale apei pe care
trebuie să le asigure reţeaua de distribuţie.
Pe baza calculelor hidraulice se determină sarcinile de serviciu din reţea şi sarcina
necesară la intrarea în reţea.
În prezent se recomandă pentru realizarea reţelelor de distribuţie,
următoarele materiale: fontă ductilă, polietilenă de înaltă densitate, poliester
armat cu fibră de sticlă, materiale compozite şi oţel în situaţii bine justificate.
20
2. SISTEMUL DE CANALIZARE
Pe teritoriile centrelor populate şi industriale se pot acumula diferite
murdării de natură organică şi minerală. Totalitatea apelor colectate în reţeaua de
canalizare poartă denumirea de ape de canalizare.
În calculele canalizărilor, apele se grupează în modul următor:
• ape uzate menajere, în care se cuprind apele uzate gospodăreşti,
publice, stropit şi spălat;
• ape uzate industriale, alcătuite din totalurile apelor uzate din industrii
de orice natură, precum şi activităţi asemănătoare (construcţii,
transporturi);
• ape meteorice.

2.1. Schema generală a canalizărilor

Apele destinate a fi canalizate sunt evacuate în recipiente. Din recipiente apa


trece în reţeaua sanitară interioară a imobilului, apoi în reţeaua exterioară de
canalizare, care le conduce la staţia de epurare, de unde apele epurate sunt vărsate
în emisar printr-o gură de vărsare, iar substanţele reţinute sunt îndepărtate conform
condiţiilor sanitare locale.
Pentru alegerea amplasamentului staţiei de epurare trebuie să se ţină cont de
următoarele cerinţe şi condiţii:
• staţia de epurare trebuie să fie amplasată în punctul сel mai jos al
punctului populat şi în apropiere de emisar;
• să fie aşezată la сel puţin 500 m de centrul populat şi în afara direcţiei
de bătaie a vânturilor dominante spre localitate;
• să fie ferit, pe cât e posibil, de inundaţii, dacă lunca râului (emisarului)
este inundată.
Reţeaua publică de canalizare generală (fig.2.1) se compune din canale mai mari
sau mai mici, staţii de pompare şi construcţii accesorii.

21
Fig.2.1. Schema de canalizare generală: 1 – canale de serviciu (secundare), 2
– colectoare secundare, 3 – colectoare principale, 4 – sifon invers, 5 – cameră de
intersecţie, 6 – camera deversorului, 7 – canal deversor, 8 – staţie de epurare,
9 – colector de descărcare, 10 – gură de vărsare, 11 – câmpuri pentru
valorificarea nămolurilor deshidratate

Canalele care alcătuiesc o reţea de canalizare generală se grupează în


următoarele categorii: colectoare principale, colectoare secundare, canale de
serviciu (denumite şi secundare), canale de racord, canale deversoare.
Colectoarele principale şi secundare colectează apele aduse prin canalele
secundare; canalele secundare primesc apele trimise prin canalele de racord.
Canalele deversoare au rolul de a descărca în râu – ori de câte ori este admisibil
– apele meteorice aduse de colectoare, în scopul reducerii secţiunii acestor
colectoare.
Staţiile de pompare se construiesc în punctele joase ale teritoriului ce se
canalizează, atunci când din cauza configuraţiei terenului nu este posibil ca
apele de canalizare să se scurgă prin gravitaţie; ele constituie o soluţie
excepţională, care trebuie adoptată numai pe baza unor temeinice calcule
tehnico-economice.
Lucrările accesorii de pe reţea sunt: gurile de scurgere, care primesc apele
meteorice de pe străzi, gurile de zăpadă, căminele de vizitare, camerele de
legătură, căminele de rupere de pantă, deversoarele, trecerile pe sub depresiuni
şi căi ferate, poduri-canale.

2.2. Sisteme şi procedee de canalizare

Colectarea şi evacuarea apelor uzate se face, după caz, în unul din următoarele
trei procedee, care dau astfel şi numele sistemului de canalizare:
22
• sistem unitar (tot la canal) colectează şi transportă prin aceeaşi reţea
de canalizare toate apele de canalizare: menajere, industriale, publice,
meteorice, de suprafaţă şi de drenaj;
• sistem separativ (divizor) colectează şi transportă prin reţele deosebite
apele de canalizare (menajere, industriale şi publice, meteorice); numărul
reţelelor – minimum două – depinde de compoziţia apelor uzate;
• sistem mixt, care colectează şi transportă apele din bazinul, ce se
canalizează prin sisteme diferite: în parte prin sistem de canalizare unitar
şi în parte prin sistem de canalizare separativ.
În dependenţă de amplasamentul localităţii şi a întreprinderilor industriale
precum şi a reliefului terenului localităţii schemele de canalizare pot fi:
a) centralizate: transportă AU la o singură SE
b) decentralizate: se prevede în oraşele mari şi în localităţile cu relief muntos – în
cazul dat se prevăd câteva SE.
c) regionale - se prevede atunci când avem câteva localităţi învecinate cu o
întreprindere industrială pentru care se prevede o singură SE.
În dependenţă de relieful localităţii, amplasamentul emisarului faţă de
localitatea dată precum şi amplasamentul SE scemele reţelelor de canalizare se
clasifică:
a) perpendicular direcă- pentru apele meteorice:

b) indirectă - se prevede la sisteme unificate şi separativ complete

23
c) paralelă- în cazul cînd avem relief cu pantă mare spre emisar

d) zonală

1- reţeaua de stradă 2- colectorul secundar 3- colectorul principal

Alegerea emisarului

Apele de canalizare colectate prin reţeaua de canalizare sunt vărsate într-un


curs de apă sau alt bazin natural, numit emisar. Descărcarea apelor în emisar
trebuie făcută numai în aval de teritoriul canalizat.
24
Emisarii, care pot fi luaţi în considerare pentru îndepărtarea apelor de canalizare
sunt constituiţi din:
- ape de suprafaţă: pârâuri, râuri, fluvii, lacuri naturale, canale, iazuri, lacuri
artificiale, toate având sau nu curgerea permanentă a unui debit, marea;
- ape subterane de orice fel şi cu orice destinaţie;
- terenuri cu soluri infiltrabile, utilizate drept câmpuri de irigaţii şi de infiltrare
sau depresiuni cu curgere.

2.4. Criterii pentru proiectarea canalizărilor

Proiectarea canalizărilor se face pe baza schiţelor de sistematizare a localităţii


sau pe baza planului general al incintei sau zonei industriale, ce se canalizează.
Orice canalizare se studiază în mai multe variante: soluţia optimă se alege pe
baza criteriilor naturale, sociale şi tehnico-economice.
Schema reţelei de canalizare se începe cu trasarea colectoarelor principale
(alese la schema de canalizare).
Colectoarele principale se trasează, în general, în părţile mai joase ale
bazinelor de canalizare, astfel, încât să poată cuprinde o suprafaţă cât mai mare.
Colectoarele trebuie să fie îndreptate pe drumul cel mai scurt spre staţia de
epurare şi spre locurile de vărsare în emisar. Pe cât posibil, colectoarele se
conduc în apropierea emisarilor, care pot primi ape meteorice prin vărsări
directe sau deversări din sistem unitar.
Canalele de serviciu (secundare) se amplasează diferit, în funcţie de
gradul de definitivare al sistematizării şi clădirilor. În cartierele noi sistematizate
se pot amplasa lateral (fig.2.2) sau interior (fig.2.3) – schema cea mai economică
putând reduce costul reţelei cu 10 – 20%; în cartierele mai vechi cu clădiri
existente şi pe terenuri plate, canalele trebuie amplasate pe toate străzile
(fig.2.4). În toate cazurile, canalele trebuie să fie îndreptate în sensul coborâtor
al curbelor de nivel ale solului şi în direcţia de curgere a apelor de canalizare din
canalul în care sunt vărsate, în scopul obţinerii unor condiţii hidraulice normale.
Trasarea canalelor de ape meteorice urmăreşte, în general, aceleaşi reguli ca
şi la apele uzate menajere, cu excepţia vărsărilor în emisar. Pentru apele meteorice,
schema cea mai recomandabilă a reţelei este aceea, care prevede cele mai multe
descărcări în emisar.
Canalele utilizate în canalizări se grupează în două categorii: deschise şi
închise. Canalele deschise se fac sub forme speciale de rigolă (fig.2.5,a) sau cu
secţiune semicirculară (fig.2.5,b), triunghiulară (fig.2.5,c), rectangulară
(fig.2.5,d), trapezoidală (fig.2.5,e) sau combinată (fig.2.5,f). Canalele închise se
fac cu secţiune: circulară (fig.2.6,a), ovoidală (fig.2.6,b), clopot (fig.2.6,c,d) sau

25
compuse (fig.2.6,e). Secţiunea optimă în cadrul categoriei respective se alege pe
baza unui calcul tehnico-economic, în funcţie de: debit, natura pământului de
fundaţie, spaţiul de construcţie disponibil şi posibilitatea industrializării
lucrărilor.

Fig.2.2. Schema de reţea cu canale laterale

Fig.2.3. Schema de reţea cu canale în interior

26
Fig. 2.4. Schema de reţea cu canale generale

27