GARET EVA

VII B

C ONTEXT
Pictura rococo coincide cu domnia lui Ludovic al XV-Iea (1715-
1774). Spre 1720, ornamentiștii aplică un decor exuberant și
asimetric lambriurilor palatelor pariziene. Ornamentația,
inspirată din decorurile grotești ale Renașterii, manifestă un
gust pentru motive fanteziste exotice și naturaliste. Decorul primește
numele de «rocaille», datorită rocilor artificiale încrustate cu cochilii, care
împodobeau grădinile în secolul al XVIII-Iea. Moda se răspândește în artele
decorative, în argintărie, mobilier, arhitectură, sculptură și pictură.

Termenul «rococo» propriu-zis n-a apărut decât la sfârșitul secolului al XIX-

Iea. Era, la origine, un termen de atelier, derivat din «rocaille», preferat celui
de «stil Pompadour», folosit în prima jumătate a secolului al XIX-Iea,
denumire ce insistă asupra avântului pe care îl dă acestui stil favorita regelui
Ludovic al XV-Iea. Istoricii de artă îl folosesc cu rezerve în pictură, datorită
dificultății de a-i distinge omogenitatea. Mișcarea aceasta rezultă din victoria
moderniștilor (partizani ai picturii lui Rubens) asupra clasicilor și din
răspândirea europeană pe care o cunoaște pictura venețiană pe la 1700.
Pictura rococo se dezvoltă mai ales în Franța. Acest stil se răspândește în
Europa centrală și în Germania, prin intermediul Italiei, și se încheie spre
1760-1770. Dirijismul mecenatului regal apasă mai puțin asupra artiștilor.
Tinerii pictori continuă să meargă la Roma, dar nu mai studiază doar clasicii
și nu se preocupă de teorie. Rococo-ul circulă cu numeroșii artiști care
lucrează la curțile străine. Giambattista Tiepolo, de exemplu, pictează la
Wtlrzburg în Germania, Franęois Boucher în Suedia, Danemarca și Viena
devine un centru strălucitor și cosmopolit. O clientelă mai largă favorizează
noul gust. Printre amatorii pasionați îi cităm pe Pierre Crozat, un bogat
bancher, și contele Tessin, ambasadorul Suediei la Paris.

Rococo-ul pare să contrazică știința și raționalismul secolului Luminilor. Un

ton nepăsător îl opune barocului dramatic și teatral și reflectă strălucirea
unei societăți pe sfârșite. Considerat cândva o artă decadentă, apoi drept
faza finală a barocului, rococo-ul dobândește azi statutul de stil autonom.
 GARET EVA
VII B

C ARACTERISTICI
Rococo-ul atribuie un rol ornamental picturii. Intre golurile deasupra
ușilor, tablourile de format mic pentru cabinetele amatorilor și
modelele de tapiserie sunt la mare trecere. Țările germane
prelungesc quadratura și splendoarea barocă în spațiile rococo,unde
pictura, inserată în compartimente decupate, fuzionează cu arhitectura, cu
sculptura și cu ornamentele. Rococo-ul are un ton profan și modern la Paris,
nobil și religios în alte părți din Europa. Operele pline de fantezie (pitoresc,
erotism și exotism) se adresează mai mult simțurilor decât spiritului. Pictorii
deghizează modelele în zei ai Olimpului în portrete mitologice.
Pictura de gen domină și propune noi subiecte: inspirația chinezească și
turcească duce la zugrăvirea unui Orient imaginar; „serbarea galantă", scenă
sentimentală ce își ia numele din celebrul tablou al lui Antoine Watteau,
Pelerinajul la Insula Citerei; în sfârșit, „pastorala", inventată de Boucher,
plasează un cuplu de păstori îndrăgostiți, bogat îmbrăcați, într-un peisaj
bucolic.
Acțiunea devine pretext pentru abundența ornamentală, pentru etalarea
materialelor strălucitoare și accesoriilor de lux. Compoziția, ondulată, se
organizează urmând linii oblice și opoziții de curbe.
Desenul elegant șterge conturul figurilor, le animă prin atitudini de dans și
creează un tip feminin prețios și senzual, cu proporții alungite. Linia se
întrerupe pentru a descrie lumea tumultoasă ce înconjoară personajul;
desenul accentuează marginile ascuțite ale stâncilor, șifonează faldurile și
răsucește arborii. Lumina, crista- lină și artificială, în ansambluri decorative,
sclipitoare și de culoarea chihlimbarului în micile tablouri, dezvăluie
semitonuri prețioase și deschise (albastru-verzui și roz). Reflexele colorate,
materia picturală savuroasă și senzualitatea tușei se inspiră din estetica
rubesiană.
 GARET EVA
VII B

A RTIȘTII
Germania
Johann Evangelist Holzer (1709-1740) conferă frescelor sale un sentiment de
putere și își adaptează pensula subiectului.

Austria
Influențat de pictorii venețieni, Paul Troger (1698-1762) evoluează spre
lejeritatea figurilor și libertatea formelor. Dotat cu un mare talent, el
realizează numeroase fresce și predă la Academia din Viena.

Franz Anton Maulbertsch (1724-1796) pictează mari decoruri pe frescă în

Austria, Ungaria și Cehoslovacia. El asociază o înlănțuire de curbe, de
racursiuri vertiginoase, cu acorduri colorate prețioase.

Franta
Maestru al „serbărilor galante", Antoine Watteau (1684-1721), conferă
micilor sale tablouri o atmosferă de vis și o eleganță prețioasă.
Jean-Marc Nattier (1685-1766) se specializează în portretul mitologic, iar
Jacques de Lajoue (1686-1761) realizează peisaje imaginare.Franęois
Boucher (1703-1770) domină școala franceză sub Ludovic al XV-Iea și
răspândește moda „rocaille", sinuoasă și decorativă. Stilul său senzual se
exprimă în mitologii galante, pastorale și în exotismul fanteziei.
Jean-Honorć Fragonard (1732-1806) pictează mici scene ușoare, pentru o
clientelă de amatori înstăriți și se caracterizează prin lirismul tușei.

Marea Britanie
Micile conversation pieces ale lui William Hogarth (1697- 1764) se inspiră
din Watteau.
 GARET EVA
VII B

Italia
Giacomo Del Po (1652-1725) dezvoltă un rococo original la Napoli. Carlo
Innocenzo Carloni (1686-1775) creează mari decoruri în Austria și în
Germania. Giovanni Battista Crosato (1686-1758), format la Veneția,
pictează cele mai bune fresce ale sale la curtea din Torino. Giambattista
Tiepolo (1696-1770), pictor decorator venețian, descendent al lui
Veronese, dă o prelungire rococo stilului

François Boucher, Madame de Pompadour