Consolidarea constructiilor

cu fibre de carbon

Introducere:
Problema îmbunătăţirii infrastructurii construcţiilor civile existente a fost de o
importanţă majoră de-a lungul unui deceniu. Deteriorarea platformelor podurilor, grinzilor,
traverselor şi stâlpilor, a construcţiilor sau structurilor de parcare şi altele se pot atribui
îmbătrânirii sau unor degradări datorate mediului inconjurător, o proiectare şi o construcţie
iniţiala necorespunzătoare, întreţinere improprie sau unor cazuri de forţă majoră cum ar fi
cutremurele. Diminuarea crescândă a infrastructurii este într-o strânsă legatură cu nevoia de
îmbunătăţire a structurilor, astfel încât acestea să întrunească condiţiile tot mai stricte de
proiectare (creşterea volumului de trafic pe unele poduri depăşind încărcările iniţiale ale
proiectării), şi de aici aspectul reînnoirii infrastructurii construcţiilor civile a primit o atenţie
considerabilă în ultimii anii în toată lumea. Aşadar, adaptarea seismică a devenit cel puţin la
fel de importantă, în special în zonele critice de seism.

Dezvoltările recente legate de materiale, metode şi tehnici pentru consolidarea

structurilor au fost de mare amploare. Una dintre tehnicile avansate este folosirea armărilor
cu materiale compozite din polimeri (FRP) ce sunt privite de către inginerii de structură ca
fiind nişte materiale noi şi foarte promiţătoare în industria construcţiilor. Materialele
compozite pentru consolidarea structurilor construcţiilor civile se pot găsi în prezent în
general sub forma:

 Benzi subţiri unidirecţionale (cu grosimea de aproximativ 1mm) obţinute prin

laminare
 Coli sau materiale flexibile, făcute din fibre dispuse pe una respectiv două direcţii
diferite (şi câteodată pre-impregnate cu răşini)

Avantajele consolidarilor cu materiale compozite:

Motivele pentru care materialele compozite sunt din ce în ce mai folosite pentru
consolidarea elementelor din beton armat sunt următoarele:
- sunt imune la coroziune, greutate scăzută (1/4 din greutatea oţelului) de unde rezultă o
aplicare mai uşoară în spaţii restrânse
- rezistente la forţele de întindere (statice sau de durată, pentru anumite materiale FRP);
rigiditatea poate fi ajustată în funcţie de cerinţele de proiectare;
- capacitate mare de deformare; şi practic formele, dimensiunile şi geometria sunt nelimitate
în cazul materialelor FRP.
- nesuplimentarea semnificativă a greutăţii proprii a structurii, datorită greutăţii reduse a
materialelor utilizate;
- posibilitatea mascării zonelor consolidate, cu tencuieli clasice pe baza de mortar, vopsitorii
sau rigips;
- punerea în operă deosebit de facilă şi de rapidă, care implică o durată de execuţie extrem
de redusă şi care nu necesită o zonă tehnologică amplă;
- tehnologie curată, cu deranj minim şi costuri
reduse
Actualitatea temei este argumentată
de frecvenţa cu care soluţiile de consolidări cu
materiale compozite sunt solicitate şi
promovate din ce în ce mai des în proiecte, fapt
materializat la o serie de obiective importante,
dintre care mă limitez a enumera doar câteva:
cupola Ateneului Român - Bucuresti, toate
sediile Academiei de Studii Economice -
Bucuresti, Hotel Intercontinental - Bucureşti,
Uzina Ford - Craiova, biserica Mănăstirii Golia -
Iaşi, Sala Polivalentă - Craiova, Hotel
Continental - Sibiu, Hotel Palace - Govora, pod
Calea Şagului - Timişoara, poduri Otelec şi Cenei
etc.

Dezavantajele consolidarilor cu
materiale compozite:

Materialele compozite au însă şi dezavantaje ce nu trebuie neglijate de catre

ingineri:
- împotriva oţelului ce are un comportament elasto-plastic, materialele compozite au un
comportament elastic linear până când cedează (cu toate că acest fenomen apare la
încărcări mari) fără o curgere sau o deformare plastică importantă, ceea ce duce la o
ductilitate scăzută.
- costul materialelor din punct de vedere al greutăţii este de câteva ori mai mare decât cel al
oţelului (dar când comparaţia se face din punctul de vedere al rezistenţei, materialele
compozite sunt mai eficiente). Mai mult, câteva materiale FRP, de exemplu cele cu carbon şi
aramid, au un coeficient de dilatare termică incompatibil cu cel al betonului.
- expunerea lor la temperaturi înalte (în cazul unor incendii) poate duce la degradare
prematură şi cedare (unele răşini epoxidice încep să se înmoaie la 45 – 70 oC).
Prin urmare materialele FRP nu trebuie considerate ca fiind înlocuitoare universale
pentru oţel (sau alte materiale) în intervenţiile asupra structurilor.
Cel mai bine ar fi ca avantajele oferite de aceste materiale să fie evaluate luând în
considerare şi potenţialele lipsuri, iar decizia finală privind folosirea lor trebuie luată având în
vedere mai mulţi factori, incluzând pe lângă aspectele performanţelor mecanice şi
constructibilitatea sau durabilitatea de lungă durată.
 In practica se folosesc numeroase tehnici de consolidare precum:
- Cămăşuirea cu beton armat

Această metodă necesită descărcarea elementului ce urmează a fi consolidat,

precum şi îndepărtarea stratului de beton. În paralel pot fi adăugate alte armături, celor deja
existente prin lipiri suprapuse proiectate corespunzător, sudură sau dispozitive de lipire.
Trebuie avută grijă la sudare, deoarece temperaturile ridicate pot deteriora betonul sau

orice adezivi utilizaţi.

- Plăci sau materiale lipite la exterior

Plăcile de polimer armat cu

fibră de carbon (CFRP) sau oţel se
lipesc pe suprafeţele de beton prin
intermediul răşinilor epoxidice.
Această tehnică este foarte eficientă
pentru reducerea eforturilor la
încovoiere şi a dimensiunilor
elementelor.

O limită a creşterii performanţei

obtinute prin această tehnică depinde
de rezistenţa la smulgere a betonului,
deoarece in cazul unor rezistente la
smulgere necorespunzatoare,
elementele aplicate se pot exfolia de
suprafate elementelor de consolidat. O altă problema este curgerea adezivului, astfel stratul
de adeziv trebuie redus la minimum. Principalul avantaj al acestei tehnici este realizarea
unei creşteri minime a dimensiunii secţiunii după consolidare.
Cămăşuirea cu oţel

Aceasta este o tehnică rapidă şi eficientă care are la bază ancorarea unor plăci subţiri
de oţel în jurul unui element de structură. La fiecare dintre colţurile elementului sunt
amplasate profile de oţel, care sunt prinse de beton. Apoi plăcile sunt sudate pe aceste
profile şi se adaugă o învelitoare de beton monolit sau de torcret. Prin intermediul acestei
tehnici pot fi obţinute creşterea rezistenţei, a rigidităţii şi a capacităţii de forfecare.

Efectele interventiilor în structură asupra caracteristicilor structurii

Intervenţii în structură Ductilitate Rigiditate Rezistenţă

Cămăsuire cu beton Da Da Da
Cămăsuire cu oţel Da Da Da
Cămăsuire cu CFRP Da Nu Da
Injectări cu raşini Nu Da Nu
Lipiri cu plăci Nu Da Da
Precomprimare externă Nu Da Da
Beton torcretat Da Da Da
In continuare se va analiza metoda consolidarii cu fibre de carbon:

Această tehnică utilizează fibre foarte rezistente (fibre de sticla, de carbon si de

aramid) sub forma unor materiale flexibile, saturate cu răşini epoxidice, care le permite sa fie
modelate dupa forma elementelor de consolidat. Această schemă este utilă pentru
repararea şi consolidarea elementelor în regiunile seismice. S-a dovedit că aceasta creşte
ductilitatea şi rezistenţă la forfecare a elementelor în măsura în care rupturile datorate
fragilităţii sunt transformate în moduri de deformare ductilă. Mai mult chiar, rigiditatea
crescută obţinută este mai mica decât cea a învelitorii de oţel sau beton.

FRP-urile constau într-un număr ridicat de fibre continue, direcţionate, non-metalice

(de obicei alcătuite din carbon, sticlă, sau aramid) cu caracteristici avansate şi care sunt unite
printr-un amestec de răşini. Principalii constituenţi supuşi încărcării sunt fibrele, în timp ce
răşina transferă încărcarea tuturor fibrelor, protejându-le astfel.

Pentru a facilita utilizarea lor în construcţii, materialele FRP sunt produse sub diferite
forme (Fig. 1), după cum urmează:
-benzi prefabricate subţiri unidirecţionale, cu o grosime de aproximativ 1mm (Fig 1.a)
-materiale compacte sau nu, flexibile, alcătuite din fibre disouse pe una sau pe doua
directii (Fig 1.b).

Fig.1.a Fig.1.b
În funcţie de tipul de fibră, materialele compozite sunt:

- CFRP (pe bază de carbon)

- AFRP (pe bază de aramid)
- GFRP (pe bază de sticlă)

GFRP
PAFC
AFRP

Oţel

Diagrame forţă-deformare pentru tensiuni uniaxiale pentru diferite FRP unidirecţionale şi oţel. CFRP –
FRP de carbon, AFRP – FRP din aramid, GFRP – FRP de sticlă

Fibre

Principalele trei tipuri de fibre folosite pentru consolidarea structurilor sunt:

- carbon
- aramid
- sticlă.
Proprietăţile fizice şi mecanice pot varia în mod semnificativ pentru un anumit tip de
fibre, precum şi, bineînţeles, între diferitele tipuri de fibre. În Tabelul 2 sunt prezentate
proprietăţile tipice ale celor trei forme de fibre.

Material Modul de elasticitate Rezistenţa la rupere Rezistenţa de rupere

(GPa) (MPa) la tracţiune (%)
Carbon 165-700 2100-4800 0,2-2,0
Aramid 70-130 3500-4100 2,5-5,0
Sticlă 70-90 1900-4800 3,0-5,5
Tabelul 2 Proprietăţi tipice ale fibrelor
 Pentru a aceasi sectiune a fibrelor de carbon aplicate ( sectiune= 70mm2), rezistenta la
rupere a respectivului element consolidat este foarte putin afectata de cantitatea de rasina
aplicata. In schimb, in modelul de calcul are o influenta semnificativa, intrucat conduce la o
crestre a sectiunii de material care se aplica pe elementul de consolidat. Astefl pentru a
compara diferite materiale compozite pentru folosite pentru consolidari trebuie avute in
vedere pe langa carracteristicile respectivelor materiale, si rezultatele unor teste
preliminare.

Compararea sistemelor FRP: plăci-materiale LAMELE – TESATURA

O sarcină dificilă cu care se confruntă un constructor este comparaţia diferitelor sisteme FRP. Să
presupunem că un constructor ia în considerare două sisteme FRP pentru consolidarea unui element
de beton armat şi a obţinut proprietăţile mecanice de la producătorii respectivi.

Sistemul A: constă într-un material uscat, unidirecţional, din fibră de carbon aplicat împreună cu o
răşină epoxidică folosind tehnica aplicării umede (de exemplu SikaWrap 103C cu SikaDur 300).

Sistemul B: constă în laminate epoxidice din fibre de carbon tratate anterior (de exemplu
SikaCarboDur S1012) care sunt lipite de suprafaţa de beton cu o răşină epoxidică (de exemplu
SikaDur 30).

Sistem A: SikaWrap 103C Sistem B: SikaCarboDur S1012

Tip fibră: carbon de mare rezistenţă Tip fibră: carbon de mare rezistenţă

Răşină polimerică: SikaDur 300 Răşină polimerică: SikaDur 30

Proprietăţi mecanice (suprafaţa netă fibră) Proprietăţi mecanice

Grosime tf = 0,34mm Grosime tf = 1,2mm

Rezistenţa la rupere ff = 3300N/mm2 Rezistenţa la rupere ff = 2800N/mm2

Rezistenţa de rupere la tracţiune εfu = 1,5% Rezistenţa de rupere la tracţiune εfu = 1,7%

Modul de elasticitate Ef = 231kN/mm2 Modul de elasticitate Ef = 165kN/mm2

Factor de siguranţă material γf,A = 1,35 Factor de siguranţă material γf,A = 1,2

Proprietăţile materialelor pentru cele două sisteme

După revizuirea specificaţiilor materialelor, constructorul compară rigiditatea şi rezistenţa la

rupere a celor două sisteme. Deoarece specificaţiile nu sunt determninate pe aceeaşi bază
(Lamelele se bazează pe măsurarea sistemului de plăci cu goluri iar tesatura doar pe valorile
teoretice ale fibrei) nu este posibilă o comparare directă a rezistenţei (rezistenţa la rupere a
sistemului de materiale = aprox. 50-80% din valoarea teoretică a fibrei). Modelele poate fi
comparate aproximativ cu 1 : 1.

De asemenea trebuie luat în considerare faptul că asigurarea calităţii pe şantier (în ceea ce
priveşte sistemele cu tesatura) este cu mult mai scăzută decât controlul calităţii lamelelor
prefabricate în fabrică.

Cu toate acestea, se poate face o comparaţie între rezistenţa la rupere şi coeficientul

ambelor sisteme, prin ajustarea lor cu coeficientul de siguranţă al materialelor (sugerate prin
buletinul FIB. Nr. 14), având în vedere că rezistenţa la rupere este deja clar calculată.
Calculele sunt prezentate mai jos:

Procedura Calcularea

Pas 1A – calcularea rezistenţei la rupere per

dimensiunea unitară a sitemului A pfu = (3300*0,34)/1,35 = 831kN/mm
pfu = ffutf/γf,A
Pas 1B – calcularea rezistenţei la rupere per
dimensiunea unitară a sitemului B pfu = (2800*1,2)/1,2 = 2088kN/mm
pfu = ffutf/γf,A
Pas 2A – calcularea coeficientului de rupere
per dimensiunea unitară a sitemului A kf = (231x103x1,34)/1,35 = 58178N/mm
kfu = Efutf/γf,A
Pas 2B – calcularea coeficientului de rupere
per dimensiunea unitară a sitemului B
kfu = Efutf/γf,A kf = (165x103x1,2)/1,2 = 165000N/mm
Pas 3 – Compararea celor două sisteme

Compararea rezistenţei la rupere pentru fiecare inserţie a sistemului B sunt

necesare trei inserţii ale sistemului A pentru o
rezistenţă la rupere echivalentă
Compararea rigidităţii

pentru fiecare inserţie a sistemului B sunt

necesare trei inserţii ale sistemului A pentru o
rigiditate echivalentă

În multe cazuri se poate diversifica lăţimea benzilor de FRP în comparaţie cu numărul de

inserţii (folosirea unor lăţimi mai mari pentru sisteme cu o grosime mai mică şi vice versa). În
aceste cazuri calculele echivalente pentru rigiditate nu vor furniza întotdeauna contribuţii
egale la rezistenţa unui element. În general, sistemele FRP mai subţiri (tf mai scăzut) şi mai
late (wf mai ridicat) vor furniza un nivel mai ridicat de rezistenţă unui element datorită
încărcărilor mai reduse ale lipirii. Echivalenţa exactă poate fi aflată doar prin calcule
complete pentru fiecare sistem(de exemplu conform Comitetului ACI 440)

Durabilitate pe termen lung a FRP

Consolidarea facuta folosind fibre de carbon, corect aplicate, par sa fie la fel de
costisitoare ca un sistem clasic, daca luam in calcul faptul ca durata de viata a consolidarilor
cu fibre de carbon este mai mare decat durata de viata a unei consolidari clasice.
Atat durabilitatea fibrelor de carbon, cat si a betoanelor sunt cunoscute. Cu toate
acestea durabilitatea sistemului in sine , fibre de carnon aplicate pe beton, ridica anumite
semne de intrebare, intrucat liprirea fibrelor de carbon pe elemente de consolidat depinde
de foarte multi factori:
- condiţii existente ale substratului
- pregătirea substratului
- calitatea fibrelor de carbon folosite
- calitatea aplicarii fibrelor de carbon
- durabilitatea răşinii.

Bazele teoretice
În secţiunea următoare se poate observa că procedurile de proiectare limitează
deformarea la materialele FRP. Aşadar, materialele nu ajung la limita lor de rupere, Starea
limita ultima nu ar trebuie sa fie un criteriu de comparatie intre cele doua sisteme.
Când se iau în considerare diferite sisteme de materiale FRP pentru o anumită
utilizare sistemele FRP ar trebui comparate doar pe baza rigidităţii echivalente. În plus,
fiecare sistem FRP observat ar trebui să poată dezvolta nivelul de rezistenta asociat cu
nivelul de deformare efectiv cerut de utilizare fără sa apara fenomenul de rupere, ε fu> εfe.
Elementele din beton armat, cum ar fi grinzile, diafragmele şi stâlpi, pot fi consolidate
la încovoieri prin utilizarea materialelor pe baza de fibre de carbon, aplicate cu substanţe
epoxidice pe suprafetele elementelor de consolidat, fibrele fiind dispuse paralel cu directia
eforturilor care solicita respectivele elemente ( cu axa elementelor de consolidat).
Calculele prezentate in cele ce urmeaza sunt efectuate pe baza starii limite ultime(SLU), cat
si starii limite de serviciu(SLS).

Starea limita ultima

Calculul pentru consolidarea structurii, pleaca de la urmatoarele premize:

(a) Betonul cedeaza in zona comprimata, datorita intrarii armaturii in zona de curgere
(b) Datorita cresterii solicitarilor, armatura atinge palierul de curgere, armatura pe baza de fibre
de carbon aplicata la exterior atingand o deformare limita ε f,lim (mod simplificat de a trata
dezlipirea fibrelor de carbon, in zonele solicitate la incovoiere- de exemplu la jumatatea
deschiderii grinzilor).
Intr-o prima etapa, trebuie stabilita deformatia initiala ε o , - deformatia elementului la momentul
deschiderii.

Deformatia initiala este rezultatul actiunii unor solicitari permanente asupra elementului de
consolidat- de exemplu greutatea proprie. Momentele si rectiunile in diferite sectiuni ale elementului
pot fi stabilite pe baza ecuatiilor de echilibru.

Pentru exemplul din Fig. 3.1 rezultatele sunt prezentate mai jos.

Fig.3.1 Situaţia iniţială – abordarea în bloc a încărcării echivalente: acţiunea momentului M o în

timpul consolidării rezultă în dezvoltarea unei deformări iniţiale εo la fibra de beton întinsă la
maximum

Ecuatii de echilibru forte ( situatie initiala):

3.1

Ecuatii echilibrul momente (situaţie iniţială):

3.2

unde xo reprezintă înălţimea zonei comprimate şi f s1, fs2 reprezintă fortele care solicita armaturile
intinse, respectiv cele comprimate.
 3.3

3.4

În ecuaţiile sus mentionate f ck reprezintă rezistenţa caracteristică a betonului, f yd reprezintă efortul

care determina curgerea armaturii, iar α, k sunt coeficientii care determină locul şi intensitatea
tensiunii care rezultă în blocul comprimat de beton. Aceşti coeficienti depind de deformarea maximă
a betonului comprimat, εco.

3.5

3.6

Din soluţia numerică a ecuaţiilor (3.1) şi (3.2) se calculează deformarea maximă a betonului
comprimat, εco, şi înălţimea zonei de beton comprimata x o. În final deformarea iniţială este dată de:

3.7

Odata stabilita deformatia εco, analiza sectiunii critice se face pe baza fig. 3.2, schema care
descriecomportarea respectivei sectiuni in starea limita ultima ( S.L.U.).
Fig. 3.2 Analiza secţiunii transversale dreptunghiulare (profilul deformării şi forţele interne) pentru
SLU la încovoiere

Echilibrul forţelor interne:

3.8
3.4

Momentul la care va rezista sectiunea:

3.9

unde Af, Ef şi εf reprezintă suprafaţa secţiunii transversale, modulul elastic şi respectiv deformarea
armăturii FRP. Deformarea FRP şi încărcarea la capătul superior al armăturii de oţel sunt date sub
forma deformatiilor maxime ale betonului comprimat ε co, si prin inaltimea sectiunii de beton
comprimate.

3.10

3.11

De remarcat faptul că coeficientii α şi k în ecuaţiile (3.8) şi (3.9.) sunt aceiaşi ca şi mai devreme, la
ecuaţiile (3.5.) şi 3.6.), cu εco înlocuit de εc.

Soluţia ecuaţiilor (3.8.) şi (3.9.) este reprezentată numeric prin repetiţii, extrăgând secţiunea
transversală Af a FRP necesare.
Starea limita de serviciu

Pentru SLS analiza secţiunii transversale critice se face în conformitate cu EC2, pentru cele două
izpoteze posibile de încărcare: încărcare temporară şi încărcare cvasi-permanentă.

În cazul încărcării temporare calculele se fac ca şi în cazul SLS, cu următoarele modificări:

(a) 0,85fcd în ecuaţia (3.8) şi în Fig.3.2. este înlocuit de f ck;

(b) Mrd este înlocuit de momentul activ (în combinaţie cu încărcarea temporară) M ser,r;
(c) fyd (efortul de întindere oţel) este înlocuit cu fs1;
(d) limitele tensiunii sunt fs1<= 0,8fyk (pentru oţel) şi σc <= 0,6fck, unde încărcarea betonului este
dată de următoare relaţie tensiune-deformare a betonului (pentru ε c mai mic de 0,002):

3.12

În cazul încărcării cvasi-permanente calculele se fac ca şi în cazul SLU, dar cu următoarele modificări:

(a) 0,85fcd în ecuaţia (3.8.) şi în Fig.3.2. este înlocuit de f ck;

(b) Mrd este înlocuit de momentul activ (în combinaţie cu încărcarea cvasi-permanentă) M ser,q-p;
(c) fyd (efortul de întindere oţel) este înlocuit cu fs1;
(d) εc în ecuaţiile (3.5) – (3.6) este înlocuit cu ε c/ (1+φ), unde φ este coeficientul de curgere;
(e) limitele tensiunii sunt fs1<= 0,8fyk (pentru oţel) şi σ c <= 0,45fck, unde încărcarea betonului este
dată de ecuaţia (3.12), unde εc este înlocuit de εc/ (1+φ).

Verificarea lipirii

Pentru dimensiunile stabilite pentru utilizatori ale geometriei secţiunii transversale a FRP (n benzi de
lăţime bf şi grosime tf aranjate în m straturi, n/m trebuie să fie un număr întreg dacă m > 1)
programul calculează forţa maximă, Nbd,max care poate fi suportată de numărul total de benzi şi
lungimea asociată a lipiturii, l bd,max, înainte ca dezlipirea armăturii externe să înceapă la capete
(suprafaţa de ancorare), vezi Fig. 3.3. Aceste calcule se bazează pe următoarele ecuaţii:

3.15
 3.13

3.14
unde

b = lăţimea grinzii [de remarcat că b/ (n/m) este egal cu spaţierea benzilor dacă numărul de
straturi >1]
fctd = valoarea proiectată a rezistenţei de rupere la întindere a substratului în N/mm 2, mai
exact rezistenţa de rupere la întindere a betonului lângă suprafaţă
lbd,max este în mm, Nbd,max este în N, bf şi tf sunt în mm, Ef este în N/mm2

Fig 3.3 Infăşurătoare momentului de încovoiere şi definirea lungimii lipirii corespunzătoare

secţiunii A

La fiecare secţiune transversală (de exemplu A) ecuaţiile de echilibru şi compatibilitate a deformării

dau forţa de întindere N fd,A a fiecărei benzi. Dacă această forţă nu depăşeşte N bd,max, atunci se verifică
lipirea, mai exact nu este prevăzută nereuşita ancorării, cu condiţia ca lungimea corespunzătoare a
lipiturii lbd să fie utilizabilă. Lungimea lipiturii corespunzătoare lui N fd,A se calculează după cum
urmează:

3.16
După cum s-a menţionat mai sus, N fd,A reprezintă forţa de întindere efectuată de FRP.
Aceasta se calculează prin înmulţirea suprafeţei secţiunii transversale A cu produsul
deformării temporare a modulului de elasticitate, E fεf, unde εf este rezultatul dintre echilibrul
secţiunii transversale şi compatibilitate. Ecuaţiile în acest caz sunt identice cu cele folosite la
SLS, cu condiţia ca armătura de oţel sub încărcare să nu poată ceda. Aşadar, se aplică
aceleaşi formule ca la SLS, unde:

(a) Mrd este înlocuit de valoarea de proiectare a momentului de încovoiere care

acţionează în secţiunea A, Msd,A;
(b) fyd este înlocuit de fsd1;
(c) εo este aproximativ egal cu cel care îi corespunde lui M o, înmulţit cu factorul de
reducere (Msd,A / Msd). Putem lua in considerare faptul ca momentul de încovoiere în
timpul consolidării secţiunii transversale A, M o,A, este egal cu Mo (care acţionează în
secţiunea critică) împărţit la factorul M sd,A / Msd (de remarcat că Msd acţionează în
secţiunea critică).

In concluzie consolidarea constructiilor existente nu numai ca permite pastrarea

supletii structurilor mai ales in cazul cladirilor clasificate ca si monumente ci ofera si
posibilitatea manipularii usoare si aplicarea solutiei de consolidare intr-un timp relativ scurt.
Costul consolidării cu materiale compozite a unei constructii este redus, interventia
presupunând foarte putin deranj si o manopera mult mai ieftina, comparativ cu metoda
tradiţionala, chiar dacă pretul pe unitatea de produs poate fi uneori mai ridicat. Astfel,
punand în balanţa costurile totale (material si manopera) ale unei consolidări clasice si pe
cele ale unei consolidari cu fibre de carbon sau de sticla, aplicarea tehnicilor moderne cu
fibre este in majoritatea cazurilor mai ieftina.
 BIBLIOGRAFIE

-FIB Buletin nr. 14 (RO)

-Monitorul Oficial- normativ privind consolidarea cu fibre a elementelor structurale de
beton
-LUPESCU, Mihai Bogdan – Fibre de Armare pentru Materialele Compozite,București,
Ed."Tehnica" 2004, 255p, ISBN: 973-31-2212-2
-Fise tehnice Panze din fibra de carbon si lamele din fibra de carbon SIKA
-http://www.spamagazin.ro/safety/consolidare-structurala-fibra-carbon-solutie-salvare-
hoteluri-patrimoniu.htm