Sunteți pe pagina 1din 3

Cebotari Anastasia SP12M

Caracterizați obiectul criminologiei și comparați cu cel al dreptului penal?

Avînd în vedere importantele acumulări  ştiinţifice care au avut loc în domeniul criminologiei, 
precum  şi problematica  majoră  analizată de pe poziţiile teoretice ale acestei discipline,
considerăm că obiectul de studiu al criminologiei include:

1.Criminalitatea ca fenomen social – ca orice fenomen social, criminalitatea reprezintă un


sistem cu proprietăţi funcţii proprii, distincte calitativ de cele ale elementelor componente. De
asemenea, se face distincţie între criminalitatea reală, aparentă şi legală.

 Criminalitatea reală este un concept cantitativ care presupune totalitatea  faptelor penale


săvîrşite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă de timp determinată.
 Criminalitatea aparentă  cuprinde totalitatea infracţiunilor semnalate sistemului justiţiei
penale şi înregistrate ca atare.
 Criminalitatea legală reprezintă totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat
hotărîri de condamnare rămase definitive.

2.Infracţiunea –  ca element component  al sistemului,  infracţiunea reprezintă manifestarea 


particulară  a fenomenului infracţional.

3.Infractorul – este persoana care, cu vinovăţie, săvîrşeşte o faptă sancţionată de legea  penală.
Din  punct  de  vedere  criminologic,  conceptul  de  infractor  are  o  semnificaţie complexă
datorită condiţionărilor bio-psiho-sociale care îl determină pe om să încalce legea.

4.Victima – lucrările criminologice de dată recentă au demonstrat existenţa unei relaţii complexe
între  făptuitor  şi  victimă,  constatîndu-se că, în producerea actului  infracţional, contribuţia
victimei nu poate fi exclusă,aceasta avînd şi un rol în producerea şi consumarea infracţiunii.

5.Reacţia socială împotriva criminalităţii – includerea reacţiei sociale în obiectul de studiu al 
criminologiei este determinat de necesitatea stabilirii nivelului de adecvare a acesteia la realitatea
fenomenului infracţional şi la tendinţele sale evolutive. Sesizarea inadvertenţelor (greşelilor) 
permite elaborarea unor studii utile atît nivelului instituţionalizat al politicii penale, cît şi
persoanelor implicate în acţiunea concretă de prevenire şi combatere a criminalităţii.

Scopurile criminologiei pot fi clasificate în 2 categorii:


a)      Scopul general – îl constituie fundamentarea unei politici penale eficiente, în măsură să
determine prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. Identic cu scopul ştiinţelor penale,
scopul general al criminologiei se deosebeşte prin modurile diferite de concretizare, 
criminologia fiind o disciplină a fenomenologiei penale, iar dreptul  penal  fiind  o  ştiinţă 
normativă.

b)      Scopul imediat – o altă deosebire se evidenţiază în privinţa scopului imediat al celor două
discipline. În timp ce  dreptul penal vizează apărarea valorilor sociale fundamentale,
criminologia urmăreşte stabilirea cauzelor care determină producerea criminalităţii.

Criminologia îndeplineşte următoarele funcţii:

1.Funcţia descriptivă – fenomenologia criminalităţii a constituit o condiţie absolut necesară


cunoaşterii obiectului de studiu al criminologiei. Utilizînd metode şi tehnici de recoltare şi
prelucrare a datelor simple sau complicate, vechi sau moderne, adepţii acestei funcţii au încercat
să demonstreze – pe calea studiului descriptiv –  atît existenţa unor diferenţe  semnificative între
infractori şi non-infractori, cît şi evoluţia structurii infracţionale pe un anumit teritoriu, într-o
perioadă de timp dată.
2.Funcţia explicativă – explicarea naturii, a esenţei, a cauzelor care determină şi a condiţiilor 
care favorizează fenomenul infracţional reprezintă scopul imediat al cercetării criminologice.  De
aici decurge importanţa  funcţiei explicative a criminologiei. Principalele concepte operaţionale
de ordin explicativ utilizate în criminologie sunt: cauza, condiţia, efectul, factorul,  mobilul,
indicele.
3.Funcţia predicativă – importanţa fenomenului infracţional, sub aspectul gravelor prejudicii 
pe care le produce, face imperios necesară aprecierea ştiinţifică a dinamicii sale pe termen  lung,
în scopul identificării şi evaluării măsurilor ce se impun pentru prevenirea şi combaterea
acestuia. Pentru alcătuirea modelelor predictive, criminologia apelează la modele ştiinţifice din
alte domenii ale cunoaşterii, de la modelele matematice, pînă la cele informatice şi euristice.
4.Funcţia profilactică – se  materializează în  sintetizarea  rezultatelor  privind etiologia
criminalităţii, în înlănţuirea lor logică şi transpunerea acestora într-un sistem coerent de măsuri
de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional.
2) Caracterul istorico-evolutiv al criminalității presupune
De-a lungul mileniilor societatea luptă continuu împotriva celui mai mare flagel al tuturor
timpurilor – criminalitatea. În această luptă omenirea a cunoscut atât succese, cât şi înfrângeri. În
anumite perioade istorice unele state aveau realizări considerabile, reducând fenomenul
infracţionalităţii la minimum, astfel încât oamenii încetau a se mai teme de criminali,
deplasându-se liber pe teritoriul ţării, renunţând la lacăte şi uşi bronate. Erau timpuri când
cuvântul de onoare constituia o garanţie mult mai puternică decât represiunile judiciare.1
Omenirea cunoaşte chiar fenomene de lipsă totală a criminalităţii – în unele state existau anumite
zone, în care lipseau crima şi criminalul. De regulă, acestea erau centrele religioase, iar cultura
acestora excludea comportamentul deviant de la normele generale