Blana de lup li s-a lipit de trup, Părul le ţese ochii, Le astupă urechile Şi-n bărbile-ncâlcite albinele-şi fac stup. Ei nu-şi aduc aminte de ce-au venit aici Şi nu mai ştiu de mult cuvântul Pe care trebuiau să-l strige lumii. Din când în când, în chip de vultur, Li se trimite semn de voia cerească, Dar bătrânii se joacă împletind în penele păsării flori Şi Dumnezeu mâniat nu înţelege Că ei au uitat să urască.