Tema 8: Dobânda: esenţă, forme, trăsături

1. Esenţa, factorii şi rolul dobânzii.

2. Formele şi metodele de calcul ale dobânzii
3. Factorii ce determină nivelul dobânzii.

1. Esenţa, factorii şi rolul dobânzii.

Dobânda este forma de remunerare a creditului de către debitor pentru folosirea
capitalului de împrumut, este preţul capitalului de împrumut, al valorii de întrebuinţare a
acestuia.
Plata pe care debitorul o plăteşte creditorului pentru împrumut se numeşte dobândă.
Dobânda este preţul plătit în schimbul punerii la dispoziţia unui subiect economic a
capitalului necesar, rata dobânzii reprezentând preţul pentru o anumită unitate de timp,astfel,
dobânda este suma ce-i revine băncii la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii
capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl implică creditul respectiv.
Mărimea ei se numeşte rată. Rata dobânzii se stabileşte în formă de procent periodic. (În
Republia Moldova, de obicei, în formă de procent anual).
Reieşind din modul de calculare a plăţii pentru credit mărimea acesteia depinde de
următorii factori:
◙ volumul creditului;
◙ termenul de creditare;
◙ mărimea ratei.
La rândul său mărimea ratei depinde de raportul dintre cerere şi ofertă la resursele
creditare şi nivelul inflaţiei.
Rolul dobânzii reiese din funcţiile pe care le îndeplineşte. Dobânda este unul din
instrumentele principale ale politicii monetar-creditare ale statului. Dobânda este sursa principală
de întreţinere a sistemului financiar-bancar; din contul dobânzii se finanţează cheltuielile
operaţionale ale băncilor; se formează rezervele prudenţiale ale băncilor; se plătesc impozite în
buget; se plătesc dividende acţionarilor băncii.
Nivelul dividendelor, în mare măsură, determină volumul investiţiilor de capital în
sistemul financiar-bancar. Mărimea rezervelor adecvate riscurilor fiecărei instituţii financiar-
bancare determină volumul de mijloace băneşti temporar libere depuse în sistemul bancar şi, prin
urmare, determină volumul de resurse creditare ale băncilor şi capacitatea lor de satisfacere a
cerinţelor agenţilor economici în credite bancare.
 Existenţa rezervelor obligatorii adecvate riscurilor determină disponibilitatea
investitorilor din străinătate de a investi capitalul în economia ţării prin intermediul sistemului
bancar.
Dobânda creditară îndeplineşte următoarele funcţii:
1. funcţia de stimulare economică;
2. funcţia de garanţie a rambursării creditului
3. funcţia de reglare;
4. funcţia de redistribuire a veniturilor.
Funcţia de stimulare economică. Se explică prin faptul că rata dobânzii influenţează
asupra utilizării eficiente a sumelor împrumutate în circuitul agentului economic
Stimularea economică se produce reieşind din faptul că mărimea plăţii pentru credit
depinde de mărimea împrumutului şi termenul creditului. Fiecare agent economic (debitor) tinde
spre maximizare sumelor de credite primite de la bănci şi spre minimizarea termenului de
folosire a mijloacelor împrumutate. Reieşind din aceasta, agenţii economici se află în căutare
permanentă a celor mai eficiente căi de folosire a resurselor creditare. Această presiune de
dobânzi asupra agenţilor economici contribuie la introducerea noilor tehnologii şi noilor metode
de organizare a procesului de producere.
Funcţia de garanţie a rambursării creditului – care depinde de termenul creditului,
venitul lui, asigurarea creditului
Funcţia de reglare. Organele speciale ale statului (B.N.M.) ridicând sau micşorând rata
de refinanţare poate influenţa asupra ratei dobânzii băncilor comerciale. Reieşind din aceasta
banca centrală poate să influenţeze asupra volumului investiţiilor creditate în economie şi, prin
urmare, poate să stimuleze dezvoltarea sau încetinirea dezvoltării conjuncturii economice.
Funcţia de redistribuire a veniturilor. Prin dobândă creditară se redistribuiesc veniturile
agenţilor economici obţinute în urmă desfăşurării activităţii economice cu mijloacele
împrumutate. Mărimea dobânzii trebuie să asigure nivelul mediu de rentabilitate pentru debitor şi
pentru creditor. Prin urmare, mijloacele împrumutate pot fi investite numai în activitatea care
asigură nivelul dublu de rentabilitate medie pe economie.
2. Formele şi metodele de calcul ale dobânzii
Mărimea dobânzii e determinată de următorii factori: politica de creditare internă a băncii;
riscul nerambursării; penalizările impuse de bancă în cazul nerambursării la scadenţă; cererea şi
oferta surselor de creditare pe piaţă; volumul şi costul resurselor creditoare; rata de bază a BNM;
politica şi stabilitatea economică a ţării.
Se cunosc următoarele tipuri de dobândă:
a) În funcţie de modalitatea de achitare, deosebim:
 - dobândă fixă: reflectă esenţa dobânzii convenite în cadrul acordului de credit, urmată a fi
acceptabilă de ambele părţi, pentru întreg împrumut şi pe parcursul validităţii creditului rămâne
neschimbată. Debitorul riscă să plătească o dobândă mai mare la o eventuală micşorare a ratei
(%) dobânzii aferentă creditelor acordate pe piaţa financiară.
- dobândă flotantă (variabilă): numite şi sensibile şi sunt aferente situaţiilor în care
dobânzile se modifică periodic (de regulă semestrial) de către creditor, ori de câte ori găseşte de
cuviinţă în funcţie de nivelul dobânzii pe piaţă (naţională sau internaţională) şi care poate sau nu
fi acceptată de către debitor, anexând în ambele cazuri proceduri documentare adiţionale.
b) În baza metodei de calcul, avem:
- dobândă simplă: se determină în baza sumei iniţiale a creditului pentru întraga
perioadă de acordare şi se utilizează în cadrul acordării creditului pe termen scurt, când dobânda
se calculează şi se plăteşte conform contractului lunar, trimestrial, anual sau pentru un număr
anumit de zile fixate în contractul de credit;

dobânda compusă: reprezintă preţul achitat de beneficiarul creditului (debitor) pentru

suma ce reprezintă capitalul plus dobânda capitalizată pe o perioadă de timp şi este utilizată în
cazul acordării creditelor pe termen mediu sau lung cu condiţia rambursării creditului şi achitării
dobânzii la sfârşitul perioadei de credit (calculată după metoda germană, franceză sau engleză,
care este utilizată de băncile comerciale din RM).
În condiţiile procesului inflaţionist rata dobânzii implică două ipostaze:
- dobânda nominală, exprimată ca atare (prin rata curentă de piaţă);
- dobânda reală, ca diferenţă între dobânda nominală şi gradul de eroziune a
capitalului, determinat de evoluţia procesului inflaţionist. În acest context, dobânda reală este
direct proporţională cu dobânda nominală şi invers proporţională cu gradul de depreciere
monetară.
1 + rata dobânzii nominale
Astfel, rata dobânzii reale este dată de: - 1.
1 + rata inflaţiei
În condiţiile în care, rata inflaţiei este de 10%, iar rata dobânzii de 20% vom avea:
1 + 0,2 1,2
-1= - 1 = 1,0909 – 1 = 0,0909 respectiv 9,09%.
1 + 0,1 1,1

3. Factorii ce determină nivelul dobânzii.

 Factorii ce influenţează nivelul dobânzii sunt:
1. dezvoltarea ciclică a economiei de piaţă – rata dobânzii scade în perioada de avânt şi
creşte în perioada de declin
2. procesul inflaţionist – se măreşte riscul creditorului, iar rata dobânzii creşte
3. Riscul nerambursării este un alt factor general al nivelului dobânzii.
4. Raportul dintre oferta şi cererea de credite este evident un factor esenţial în
determinarea nivelului dobânzii.

5. situaţia şi tendinţele pe piaţa internaţională a creditului – dacă într-o ţară creşte rata
dobânzii la credite, atunci are loc o atragere de capital străin, în schimb producătorul
autohton nu va putea să-şi continue procesul de producţie
6. dinamica depozitelor băneşti ale persoanelor fizice şi juridice – dacă depozitele scad, rata
dobânzii creşte
7. lichiditatea (termenul descadenţă) – creditorii pot prefera acea formă de împrumut care să
le asigure lichiditatea. De obicei, se preferă termene scurte. Orice îndelungare a plăţii
dobânzii este însoţită de o sporire a sumelor plătite ca dobânzi.