UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA STIINȚE ECONOMICE SI DREPT

ADMINISTRAȚIE PUBLICA ANUL 1

REFERAT
SOCIOLOGIA RELIGIILOR DIRECȚII SI PERSPECTIVE

Coordonator Știintific:
Lect.Univ.dr.Pescaru Cristina

Student :

Ilie Andreea Bianca

PITEȘTI

2020

1
2
 Funcţia şi rolul religiei în societate

1. Religia ca un stabilizator social: viziune asupra lumii, legitimează , funcţiile de integrare şi de

control ale religiei

2. Religia ca un factor de schimbare socială

3. Rolul social al religiei. Tendinţe umaniste şi autoritare în religie

1. Religia ca un stabilizator social: viziune asupra lumii, funtiile de integrare şi de control

ale religiei

Pentru identificarea unui moment definitoriu în structura sistemului religios şi în legătură cu

acesta abordări au analizat conştiinţa religioasă, activităţi religioase şi organizaţiile religioase.
Nu s-a pus accente diferite, în favoarea unuia sau altui element al complexului religios, toate
aceste la baza stau 3 abordări ce au în comun: ca scop identificarea caracteristicilor esenţiale ale
religiei, care definesc caracterul specific al religiei, religia este considerată din punct de vedere al
statisticii, din perspectiva răspunsul la întrebarea: ce aceasta este, "ceea ce este"? Dar, împreună
cu această abordare în studii religioase s-a dezvoltat o altă abordare, care consideră religia din
perspectiva unui răspuns la întrebarea, "Cum funcţionează?". Răspunsul la această întrebare, este
dezvoltarea unor probleme în funcţionarea religiei ce implicată sociologia religiei.

Din perspectiva sociologiei, religia apare ca o parte necesară a vieţii publice, acesta
acţionează ca un factor în apariţia şi formarea de relații sociale. Acest lucru înseamnă că religia
poate fi vizualizată de la poziția de a identifica funcțiile pe care le îndeplineşte în societate.
Termenul "în funcție de religie" înseamnă, natura religioasă şi impactul religiei asupra
indivizilor, a societății sau, mai simplu, că "dă"drepturile individuale omului, unei anumite
comunitaţi şi a societății în ansamblul său, modul în care religia afectează viețile oamenilor.

Una dintre cele mai importante funcții ale religiei este viziunea asupra lumii, după cum s-
a menționat mai sus, în ceea ce priveşte conținutul funcțional a sistemului religios include un
subsistem întîi ca activitățile de reformă ideala. Scopul acestei activități este transformarea
3
mentală a lumii, organizarea sa în minte, ce este produs ca urmare a unei viziuni asupra lumii
anumite, valori, idealuri, norme - care, în general, ţin de principalele componente ale Outlook.
Worldview - un set de convingeri, evaluări, norme şi atitudini care definesc relaţia omului cu
lumea şi acţionează ca repere. Obiectivele cercetării noastre necesită înțelegerea specificul lumii
religioase. Abordarea funcţională a religiei implica caracteristici de îndepărtare a perspectivelor
religioase a provocărilor cu care se confrunta religia în societate. Una dintre modelele care
explică formarea funcţiei ideologice a religiei a fost oferit de filozoful şi sociologul american
Erich Fromm. În opinia sa, o persoană pe baza activităţii sale şi interacţiune creează o lume
aparte - lumea culturii şi, prin urmare, dincolo de lumea naturala. Ca urmare, există o situație
obiectivă de dualitate a existenţei umane. Dualitatea rezultat al existenţei umane ce încalcă
armonia iniţială cu lumea naturală ce s-a confruntat cu sarcina de a restabili unitatea şi armonia
cu lumea, mai presus de toate, în mintea de gândire. Din aceast punct de vedere religia serveşte
ca un răspuns la nevoia umană de echilibru şi armonie a lumii satisfacerea acestei nevoi este
contextul istoric concret, în situaţia de robie umana. Prin urmare, conştiinţa religioasă, spre
deosebire de alte sisteme filosofice, include un sistem dintre "lume - om" extra educaţie,
medierea – intre lume sau creaturi inventate, conexiunile şi relaţiile, corelarea cu lumea ideilor
lor. Acest lucru permite persoanei la nivel mondial de a rezolva contradicţiile din lumea reală.
Cu toate acestea, în funcţie de lumea religioasă nu este doar de a desena o imagine a unui om
despre lume, dar anume în faptul că, prin acest film, el a fost capabil să simta schimbarea vieţii
sale. ".

Religia, definită de mulţi dintre cercetătorii săi, că este ceea ce face ca viaţa umană sa
aiba sens, potrivit sociologului american R. Bella, "religia este un sistem simbolic de percepţie a
integrităţii lumii şi să ia contact cu lumea de individ ca un întreg, în care trăieşte şi acţiunile au o
valoare finită." Funcţia fundamentală a religiei este de a acţiona nu numai în trecut, dar si pe
urma, religia nu este doar de a armoniza mintea omului primitive. Apostolul Pavel a fost inspirat
pentru a aborda obiectivul global - de a "salva omenirea", şi a constatat ca sprijină persoanele
fizice în viaţa de zi cu zi. Persoana devine slabă, neputinciosă, la o pierdere - religia il face mai
puternic, il ajută să depăşească greutăţile vieţii, suferinţa şi chiar il face vrednic de moarte.

Doctrina a funcţiilor sociale ale religiei, era functionalismul care vede societatea ca un
sistem social, în care toate părţile (elementele) trebuie să lucreze armonios la nivel intern.
Fiecare parte (element) al Companiei efectuază anumite funcţii. Funcţionaliştii iau în considerare
diverşi factori în viaţa socială ce contribuie la conservarea, "supravieţuirea" societăţii existente
ce în opinia lor, este direct legată de stabilitatea. Stabilitatea - capacitatea de a schimba sistemul
social, fără al distruge din temeli. Stabilitatea este asigurată prin integrarea, consolidarea
4
persoanelor, grupuri sociale, instituţii şi organizaţii. Funcţia integrator al organismului social şi
stabilizator efectuează religia. Unul dintre fondatorii funcţionalismului Durkheim asemăna
religie, cu un lipici: îi ajută pe oameni să se înţeleagă ca o comunitate morală, deţinute împreună
de valori comune şi obiective comune. Religia dă o persoană posibilitatea de a dobândi
independenţa în sistemul public, şi, astfel, se unesc cu în conformitate cu obiceiurile, atitudinile,
valorile şi credinţele poporului. De o importanţă deosebită în funcţia integratoare a religiei lui
Durkheim ataşatş împreună de participarea la activităţile religioase. Acesta este prin religie
cultul, ce constituie societatea în ansamblu. Cu funcţia de integrare a religiei sunt strâns legate şi
functia legitimă (legitimare). Justificarea teoretică pentru această funcţie de religie a efectuato
liderul sociologul american Talcott Parsons în opinia sa, nici un sistem social nu poate exista în
cazul în care nu sunt prevăzute o limitare specifică (limitare) a acţiunilor membrilor săi,
definindu-le în anumite limite, în cazul în care comportamentul lor poate fi variat arbitrar şi pe
termen nelimitat. Cu alte cuvinte, pentru existenţa stabilă a sistemului social trebuie să respecte
şi anumite tipare de comportament instituţionalizate, acest lucru presupune nu numai formarea
valorilor şi a sistemului de morală, dar legitimitatea, care este, justificarea şi legitimarea
existenţei valorii-normative a ordinii. Cu alte cuvinte, nu este vorba doar de stabilirea şi
respectarea unor anumite norme şi atitudinea lumii fata de ele ce trebuie să recunoască
capacitatea relativă a acestora, de a trece la o treaptă superioară de dezvoltare a societăşii, sau să
recunoască faptul că normele au natura supraomenească, că acestea sunt "înrădăcinate", bazat pe
ceva absolute, etern . Religia în acest caz este temelia de bază nu este anumite norme, dar numai
o ordine morală.

Împreună cu viziunea asupra lumii, terapeutic, legitimează funcşia sociologică ,

funcţionaliştii au ataşat functia de reglementare a religie. Din acest punct de vedere, religia este
văzută ca un sistem specific de valoare orientară şi de reglementare. Funcţia de reglementare a
religiei se găseşte la nivelul de constiinta religioasa. Fiecare sistem religios generează un sistem
de valori, punerea în aplicare a ceea ce este individual în cursul activităţilor sale şi relaţiilor.
Reglementează în mod direct funcţia de atitudine faţă de valoarea. Atitudinea fata de valoare - un
fel de anticipare a activităţilor programului şi de comunicare a persoanelor asociate cu
capacitatea de a alege opţiunile lor, este o problemă socială - persoana determinata la o relaţie
predeterminată la un anumit obiect, persoană, eveniment, etc. Valoarea produsă de instalaţie de
credincioşi în organizaţia religioasă în procesul de comunicare între oameni şi transmise din
generaţie în generaţie.

Conştientizarea conţinutul sistemului de valori individuale face motrice a

comportamentului său şi a activităţilor. Cel mai aproape motiv al comportamentului uman
5
serveste ca scop. Scopul final este un scop în sine, întreaga activitate umană. Acest lucru ii aduce
toate celelalte obiective pentru rolul de realizările sale proprii. Scopul final al activităţii umane
numite ideale. Ideal este vârful piramidei sistemului întreg de valori.

Fiecare religie produce sistemul de valori, în conformitate cu caracteristicile de doctrină,

în acest sistem, formând astfel o scară de valori. De exemplu, în creştinism, este dotat cu toată
valoarea unui anumit element care are de a face cu comuniunea lui Dumnezeu şi a omului.
Credincios, ca o regulă, are o setare mai aproape de Dumnezeu, pentru a depăşi decalajul care sa
dezvoltat între om şi Dumnezeu, ca urmare a "păcatului originar."Aceasta formează un motiv a
comportamentului său, care este pus în aplicare în sistemul de activităţi religioase (rugaciune,
post, etc), precum şi în comportamentul de zi cu zi. Religia Creştină este un proces de
comportament ce prezintă un anumit scop. De exemplu, participarea la practicile religioase
permite unei persoane să găsească "darurile harului", care consolidează forţele sale împotriva
uneltirilor diavolului, cu cel mai apropiat lui Dumnezeu. Scopul final al tuturor acestor activităţi
şi comportament pentru un creştin este o "mântuire" a sufletului, unirea deplină cu Dumnezeu,
achiziţionarea de "împărăţia lui Dumnezeu." "Împărăţia lui Dumnezeu" - este ideal pentru
realizarea, a concentrat eforturile individuale a creştinilor şi tuturor creştinilor, prin activităţi ale
organizaţiilor religioase.

Normele religioase - un fel de norme sociale, un sistem de cerinţe şi reglementări pentru

punerea în aplicare valorile religioase. În sociologia religiei, există diferite tipuri de clasificare a
normelor religioase. Prin natura normelor religioase care reglementează comportamentul care
poate fi pozitiv, cu caracter obligatoriu a efectua anumite acţiuni, sau negativ, interzice anumite
acţiuni.

Prin natura activităţilor şi a relaţiilor sunt afectate de normele religioase, de organizaţii

religioase. Normele de cult determina cât ritualuri religioase, ceremonii, reglementează relaţiile
dintre oameni cu cultul.. Aici sunt regulile care reglementează relaţiile care apar între organizaţii
religioase (comunităţile, secte, biserici), între cetăţenii credincioşi este o anumită religie, între
grupuri religioase, dintre clerul de ranguri diferite, între organismele de conducere ale
organizaţiilor şi ale departamentelor acestora. Aceste norme sunt cuprinse în statutele diverse
organizaţii religioase. Ei definesc structura acestor organizaţii, procedura de alegere a organelor
de conducere şi organizare a unităţilor lor, reglementează activităţile lor . Religia se referă la un
domeniu de aplicare destul de larg de fiinţă socială.

6
7
 2. Religia ca un factor de schimbare social

Funcţionalismul se concentrează asupra funcţiei de integrare a religiei. În sociologia

religiei, el se opune teoriei conflictului, care se concentrează pe funcţia de religie de dezintegrare
pentru a justifica această funcţie utilizează următoarele argumente. Unul dintre ei, mai simplu,
este afirmaţia că, în calitate de sursă de unitate a diferitelor grupuri sociale, pe baza unei doctrine
religioase, cult şi organizare, religie contrastează simultan acestor comunităţi, comunitătii alte
formate pe baza de altă credinţe, cult şi organizaţie. Acest contrast poate fi o sursă de conflict
între creştini şi musulmani, între ortodocşi şi catolici, între ortodocşi şi baptişti, etc.
Reprezentanţii teoriei conflictului şi pe bună dreptate indică faptul că există conflicte nu numai
între grupurile religioase, dar, de asemenea, în cadrul acestora. De exemplu, între conservatori
tradiţionaliştii şi modernişti reformatori. Conflictele pot lua forma cea mai severă şi să crească în
conflicte sociale majore. Un exemplu frapant al acestui conflict este Războiul ţărănesc în
Germania, în secolul al XVI-lea, condusă de Thomas Munzer, iar cel mai mare eveniment al
vieţii Europei secolul XVI - Reformă.

Reforma a avut loc sub tema reformării Bisericii Catolice, întoarcerea de credinţa sa li
practică la formele care au fost stabilite de Hristos şi de apostoli în zilele creştinismul timpuriu.
Pentru mai multe evenimente teologii din Re-formare - acesta este un conflict profund religios.
Cu toate acestea, în cadrul teoria conflictului, sunt cei care sunt înclinaţi să interpreteze acest
lucru ca toate celelalte conflicte religioase majore, în primul rând ca un conflict social.

Din punct de vedere al fluxului în soluţionarea conflictului, baza de formare a sistemelor

sociale sunt interesele sociale: economică şi politică, care stau la baza valorilor spirituale ale
religiei, valorile şi normele sunt pentru interesele economice şi politice ale naturii secundar,
derivat. Prin urmare, baza tuturor conflictelor sociale trebuie căutată mai presus de toate din
motive economice şi politice. Cu toate acestea, în anumite condiţii, conflictele sociale pot
achiziţiona coajă religioasă, desfăşurat sub lozinci religioase şi direct inspirat de organizaţii
religioase. Religia în acest caz, acţionează ca un factor care contribuie la dezintegrarea scindare
în tabere ostile şi antagoniste inspira lupta socială.

Cu această tendinţă în doctrina religioasă a funcţiei Conflictul ideologic este legat de

religie. Din punct de vedere al acestei teorii, religia este un fenomen suprastructural, o formă a
conştiinţei sociale. Acesta, în sine, nu poate produce anumite relaţii sociale, ci reflectă şi să le
integreze într-un anumit fel. În funcţie de forţele sociale ale căror interese sunt exprimate prin

8
prezenta sau că religia, în această etapă istorică specifică de dezvoltare a societăţii, nu poate
justifica, precum şi legitima astfel, ordinea existentă, sau le condamnă, refuzându-le dreptul de a
exista. De aceea, una sau alta interpretare a valorilor religioase, normele, modelele de
comportament poate servi ca un instrument eficient în mâinile forţelor conservatoare şi
revoluţionar. Religia poate alimenta conformitatea socială, împiedică dezvoltarea socială sau de
a stimula conflicte sociale .

‘Istoria ne arată că de multe ori lupta pentru sensibilitatea, egalitatea socială primeşte
motivaţie religioasă. În cazul în care afirmă că dogma toţi oamenii sunt egali în faţa lui
Dumnezeu, şi dacă inegalitatea socială existentă, rasiale şi naţionale, este logic că oamenii se
bazează pe dogmă a se ridica la lupta pentru drepturile lor. Motivaţia religioasă este importantş
în mişcările de eliberare naţională din Africa, în lupta împotriva colonialismului şi neo-
colonialismului, lupta pentru drepturile civile din Statele Unite, condus de pastorul Martin
Luther King, în America Latină anti-imperialistă circulaţie, alimentate de idealurile "teologiei
eliberării."

Teoria conflictului, dezvăluind funcţia dezintegra de religie, putem considera religia ca

un factor important nu numai pentru stabilitatea socială, ci, de asemenea, pentru o schimbare
socială. Ea a subliniat faptul că conflictele s-au le pot lua nu numai distructive negativ, de
asemenea, au o valoare pozitivă, constructivă. O funcţie constructivă, creatoare de religie, sociale
funcţia de schimbare atenţia acordată stimulent eminent sociologul german Max Weber. În
celebra sa lucrare "Etica protestantă şi spiritul capitalismului", "etica economică ale religiilor
lumii", "Teoria de paşi şi de direcţie de respingere religioasă a lumii", a arătat influenţa religiei
în procesul de schimbare socială în diferite ţări şi regiuni. Una dintre ideile principale, care în
mod concludent a dovedit Weber este că protestantismul a jucat un rol important în formarea
întregii civilizaţii occidentale moderne, a dat un impuls puternic pentru dezvoltarea acesteia, în
timp ce religiile orientale, nu numai că nu promovează această dezvoltare, precum şi în unele
privinţe chiar a servit ca o barieră în calea dezvoltării astfel.

Weber a susţinut că cauza unei anumite metode de Denia comportamentului de persoane,

inclusiv în sfera economică, este un angajament pentru o anumită religie. Cele mai favorabile
condiţii pentru dezvoltarea relaţiilor burgheze, după el, s-au pus în religia reformată -
Calvinismul. Prin urmare, Protestantismul a jucat un rol crucial în apariţia "spiritului
capitalismului", stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor capitaliste sociale. Acesta este motivul pentru
Max Weber, a susţinut că protestantismul, care conţinea o serie de idei, în care activitatea
îndreptate spre exterior doar pentru profit, a fost introdusă în categoria de apel, cu privire la care

9
individul se simte o anumită obligaţie. "Pentru că este această idee - ideea unui apel pentru a
servi afaceri de susţinere a vieţii conduită etică" stil nou "."

Cuvântul german "Beruf" înseamnă profesie şi vocaţie. Apelarea nu este interpretată ca

înclinaţia personală, ci ca un set individual de activitate sigură a lui Dumnezeu. Această noţiune
estimează că imp ortanţa datoriilor, ca parte a profesiei seculare este considerat ca scopul
final al vieţii morale a omului. Acesta nu este, prin urmare, o rugăciune solitară, nu să postească ,
în ceea ce priveşte protestantismului sunt cele mai mari manifestări ale religiozităţii, şi munca
activă în cadrul cotei de pre-determinat de Dumnezeu, de asteptare. Activitatea profesionala este
sarcina dată omului de Dumnezeu, deşi o preocupare majoră. Este pentru protestantismul, în
special în interpretarea calvinistă, conceptul tipic al alegerii, câştigând încrederea în mântuirea
prin activităţi în cadrul profesiei lor. Astfel, conform lui Weber, imaginea unui gândire şi de
acţiune necesară pentru dezvoltarea capitalistă: forţei de muncă, performanţele de taxe,
stăpânirea de sine, renunţarea de lux.

3. Rolul social al religiei. Tendinţe umaniste şi autoritare în religie

Din cele de mai sus, este clar că religia afectează individul şi societatea în mai multe
domenii conexe. Rezultatul, impactul religiei îndeplineşte funcţiile sale ce pot fi diferite. Acest
rezultat generalizată în studii religioase numite rolul social al religiei. Prin definiţie, DM
Ugrinovich "rolul social al religiei -. Un sistem de funcţii sociale ale religiei inerente în
circumstanțe istorice specifice" (Ugrinovich Introducere DM la Studii Religioase M.,. 1985. S.
99). Din această definiție reesa că gradul de influență a religiei este legată de locul său în
societate. Acest loc nu este o dată și pentru toate datele. În societatea feudală medievală, religia
pătrunde în toate activitățile umane, reglementate și se sancționează relațiile sociale. În unele țări
asiatice (cum ar fi Iranul, Arabia Saudită) religia domină încă viața oamenilor, are o influență
decisivă asupra comportamentului oamenilor și instituțiilor sociale. În țările din UE America ca
urmare a procesului de secularizare a schimbat rolul religiei. Ea a împins din multe domenii ale
vieții publice, deși este un important factor motivator al comportamentului personal și au un
impact asupra instituțiilor sociale.

În religiile moderne Terry a evaluat rolul social al religiei. În sociologie marxistă a

religiei, definirea rolului social al religiei este asociată cu impactul acesteia asupra progresului
social. Cu alte cuvinte, criteriul de evaluare a rolului religiei este precizat, după cum urmează:
10
face progrese religie socială sau de a preveni aceasta. Marx este cunoscut pentru a caracteriza
rolul figurativ expresia "religia este opiumul poporului", dar a adăugat "expresia de mizerie" și
"semn de protest față de această mizerie." Astfel, din punctul de vedere al lui Marx, religia este o
formă de spirit delirante este un obstacol în calea progresului social.) Cu toate acestea, Marx și
Engels a subliniat în mod repetat faptul că religia îl joacă în anumite circumstanțe și rolul
progresiv în dezvoltarea societății. Astfel, bazându-se pe speranța iluzorie, în perioadă de criză a
sclaviei, creștinismului timpuriu a demonstrat capacitatea sa de a rezolva conflictele reale și
pentru a promova instituirea unui nou sistem, mai mare de relații sociale. Și cu atât mai mult
creștinismul și-a schimbat natura vieții spirituale a comunității, ridicand-o la un nou nivel, mai
ridicat. Religia a jucat un rol similar în Reformă. Afișate ca ideile mai vechi, religioase, în
interpretarea lui Luther, Calvin, și Munzer, masele a contribuit transformarea radicală a ordinii
sociale.

Prin urmare, sociologia marxistă "insistă asupra situației în care nu se poate vorbi de o
reacție constantă sau rolul revoluționar al religiei, care ar fi caracteristică a acesteia, în orice
moment și pentru toate popoarele. În circumstanțe istorice diferite și în diferite clase sociale,
religia poate acționa ca o energie forță cătușe uman, ceea ce duce la ascultare, o evadare din
realitate, si poate mobiliza energia, să fie un stimulent pentru a sparge ordinea socială existentă
de a insufla un sentiment de luptă și construirea unei vieți noi. Evaluarea diversificată a rolului
social al religiei dă filozof și sociolog american Erich Fromm (1900-1980). În "Psihanaliza si
Religia", Fromm distinge în religie, în ceea ce privește rolul său social, două tendințe majore:
umanist și autoritar. Aceste două tendințe sunt mai mult sau mai puțin comune pentru toate
învățăturile religioase, deși este exprimată în ele nu este la fel.

Prin Fromm umanismul înțeles ca o viziune de tip, afirmând valoarea intrinsecă a vieții
umane, posibilitatea de stimulare a auto-realizare. Dovezi clare de tendințe umaniste, gânditor
american solicită devreme budism, taoism, învățăturile profetului Isaia, Isus Hristos. Din punctul
de vedere al omului umanist religios ar trebui să dezvolte mintea lui, în scopul de a se înțelege pe
sine, atitudinea lui față de alții și locul lor în univers. El trebuie să înțeleagă adevărul, în
conformitate cu limitările sale și a capacităților sale. El trebuie să dezvolte capacitatea de a iubi
pe alții, precum și la ei înșiși, și să simtă unitatea de toate creaturile vii. Experiența religioasă în
acest tip de religie - aceasta este o experiență de unitate, cu toate, bazată pe relația dintre om și
lume, învățându-i gândirea și dragostea.

Un exemplu frapant al acestui tip de religie, în conformitate cu Fromm, este devreme

budism. Buddha nu este Dumnezeu, ci un mare învățător, el a "trezit", a sesizat adevărul

11
existenței umane. El spune că nu este în numele unei puteri supranaturale, dar mintea face apel la
toată lumea, așa că a folosit propria minte și vede adevărul că Buddha a fost posibilitatea de a
vedea mai întâi. În cazul în care o persoană face mișcare cel puțin la adevărul, el trebuie să se
străduiască să trăiască, să dezvolte capacitatea de a rationa si dragostea pentru toate ființele
umane. Numai în măsura în care el face, el se poate elibera de cătușele de pasiuni iraționale. În
budism predomină elementul divin și uman. Budismul știe lumea este împărțită în două zone:
natural și supranatural. În creștinism destul de clar cu privire la valoarea ¬ împărțit lumea în
două zone inegale. Supernatural este dincolo de lume. Creștinismul este tendința inerentă
umanist destul de pronunțată.

În interpretarea umanistă a religiei, în conformitate cu Fromm, Dumnezeu nu apare ca un

simbol al puterii asupra unei persoane, ci ca un simbol al tiraniei umane. Din punctul de vedere
al umanismului, omule - nu este doar rezultatul sau produsul din trecut, sau de împrejurări
sociale, și ființă liberă. Transcendent poate fi interpretat ca momentul de inițiativă și creativitate,
precum și religia într-un asemenea caz, nu poate fi înțeleasă ca "opiumul poporului", ci ca un
ferment creator al lumii omului și istoriei umane de deschidere a orizonturilor nelimitate. Omul
nu este obiectul de influență a forțelor naturale, sociale și de supranatural, și, de comunicare
părților interesate.

Potențialul Umanist de religie constă în faptul că acesta ridică omul asupra naturii. Fiind
pro ¬ doctrinei creștine este afirmația că forțele care guvernează lumea, nu poate determina pe
deplin persoana. În contrast, patru drepturi nu pot fi liber de Natura expunerii forțată. Acesta are
un început transcendent față de aceste forțe. Acest lucru permite o persoană pentru a începe
transcendentală eliberat de tirania acestor forțe impersonale sau transpersonale. Hristos este
însuși faptul învierii lui a biruit secole un om la moarte, el a pavat drumul spre nemurire, de a
depăși astfel necesitatea naturală.

Oamenii din fiecare moment al existenței sale poate începe un nou viitor, liber de legile
naturii și ale societății. Moartea și învierea lui Hristos - limita, care definește că finitudinea
omului pot fi depășite. Experiența lui Hristos este capacitatea de a depăși această condiție și de a
stabili un nou viitor. Transcendenței radicale a lui Dumnezeu față de om se bazează pe
transcendența omului în raport cu natura, pentru societate și pentru propria lor istorie. Omul nu
este doar un produs al naturii și condițiilor istorice, își poate exercita dreptul său de a aborda
nevoia de pace și să se implice în actul creator al creației-lea continuă a lumii. Omul este privit
ca un umanist de co-creator, un angajat al lui Dumnezeu de a transforma lumea. În acest sens,
viziunea asupra lumii religioase creează premise pentru realizarea activității umane, stimuleaza

12
actiunea creatoare și transformatoare, creează condițiile necesare pentru realizarea de sine și
auto-afirmare a individului.

Potențialul Umanistic de religie, se realizează prin formarea a vieții spirituale, o prioritate

a spirituale asupra orientările valorice sociale, estetice și de altă natură și autoritățile de
reglementare. Spiritualitate, cultură spirituală este dimensiunea universală, cosmică.
Spiritualitate - este zona de conexiune a omului cu Absolutul, cu Ființa ca atare. Această relație
atrage religie. Putem spune că aspectul și funcția de religie într-un sens - este răspunsul la nevoia
umană de echilibru si armonie cu lumea, experiența de unitate, cu toate că se bazează pe relația
dintre om și lume, de a înțelege mintea și simțurile. Religia creează o persoană un sentiment de
independență și încredere în sine. Credincios în credința lui în Dumnezeu a depăși sentimentele
de neajutorare și de incertitudine.

Astfel, în conformitate cu Fromm, se poate concluziona ca religia este un element necesar

al culturii, efectuarea, împreună cu alte forme de dezvoltare spirituală și practică a naturii umane
și a realității sociale - moralitatea artei, - funcții sociale importante. Particularitatea de
reglementare aceleași religioase determinate de contextul istoric în care formarea unui sistem de
cult religios. Acest context istoric este de a determina modul în care conținutul real al valorilor
religioase și normelor, precum și evoluția acestora în procesul de dezvoltare socială. De aceea,
susținând că sistemul de cult religios format pe baza evoluției interne a legilor imanente ale
sistemelor sociale și practice de semne, el respinge, de asemenea, poziția de înstrăinare și
caracteristicile esențiale ale religiei. Exprimat în termeni filozofici, se poate spune că înstrăinarea
- aceasta nu este o caracteristică esențială a religiei, precum și determinarea sa de fenomenal,
manifestare a acestei entități este pe suprafața vieții sociale.

Instituționalizarea sistemelor sociale este un cult religios, în conformitate cu Fromm, unul

dintre cele mai importante condiții pentru formarea de dezumanizante funcții de religie. La nivel
mondial, această funcție este pus în aplicare în formă de tendințe autoritare. Tendință autoritar în
religie este asociat cu recunoașterea omului ¬ mănâncă unele forțe externe de control destinul
său și cere ascultare și închinare. Motivul pentru închinare, ascultare și respect, nu sunt aici
dumnezeirea moralul, nu, dragostea, dreptatea și, precum și faptul că acesta domină, că este, are
putere asupra omului. Mai mult decât atât, această forță poate provoca o persoană să se închine,
și refuzul de a respect și ascultare înseamnă comite păcat. Un element esențial al tendinței
autoritar în religie și experiența religioasă autoritar este renunțarea completă la putere care este
dincolo de uman ¬ transcendență secol, adică "Dincolo". Este definit în cele zece ¬ Dentz ca sta
pe un om.

13
 În tendința autoritară a religiei ca Dumnezeu este puterea și tăria. El domnește, deoarece
are autoritate supremă. Virtute principal, din punctul de vedere al conductoarelor de această
tendință - este ascultarea. Închina lui Dumnezeu, omul încearcă să intre în contact cu acea parte
din sine, care este pierdut, dând lui Dumnezeu tot ce avea, omul acum roagă lui Dumnezeu să se
întoarcă cu cel puțin o parte din ceea ce el a aparținut odată.

Instituționalizarea socială a sistemelor religioase este în mod necesar legată de formarea

de anumite convingeri, diferite și contradictorii. Existența însăși a organizațiilor religioase
diverse, cu documente specifice de doctrină, dogmă, cult duce la negarea principiilor umaniste
umane, inerente în religia ca o formă de cultură. Dezvoltarea acestui începutul dezumanizant al
fiecărei religii contribuie cerere ¬ organizațiilor cult la exclusivitate. Conținutul acestei doctrine,
nu este numai absolut, dar excluzând toate celelalte, adevărat. Numai cei care cred în Isus
Hristos, numai cei care cred în Allah, prin Muhammad, și așa mai departe, există un adevărat
copil al lui Dumnezeu. Numai ei sunt demni de mântuire, dar ele pot fi recunoscute de persoane
morale. Prin urmare intoleranță, ura de tot ceea ce nu se potrivește în religie, denumirea. Acest
lucru a dat naștere la intoleranță și generează agresivității etnice și religioase ¬ con, războaie
alimentate amenință inter-comunale relațiile și cooperarea în domeniul culturii, relații
internaționale, etc

Putem afirma Erich Fromm scrie că această afirmație nu de exclusivitate, o anomalie, nu

rezultatul unui fel de pervertire a credințelor de bază nu sunt foarte respectabil sau pe termen
scurt de oameni. Ea se bazează pe surse primare de religie în sine - Biblia, Coranul, Talmudul și
alte documente doctrinare. Mai mult decât atât, acesta se află în sens foarte de cuvântul
"revelație" ca o învățătură speciala, că este dat oamenilor de Dumnezeu prin profeți, ci mai
degrabă pentru cei care cred în profeții. Începând cu Vechiul Testament, prin intermediul Bibliei
omul are teama de Dumnezeu. În Vechiul Testament, această națiune este în viață Pryderi ¬
porunci lui Moise - evreii. Numai cei care cred în Hristos, a folosit cuvintele: "Voi sunteți sarea
de Pământ, Tu ești lumina lumii."

14