Sunteți pe pagina 1din 3

GRIGORE ANTIPA- PERSONALITATE COMPLEXĂ

Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botoşani, judeţul Botoşani - d. 9 martie 1944, Bucureşti) a


fost zoolog, ihtiolog, hidrobiolog, economist, ecolog, oceanolog, muzeolog. A pus bazele şcolii româneşti de
hidrobiologie, ihtiologie şi oceanologie. A fost directorul Muzeului de istorie naturală din Bucureşti, unde a
avut o contribuţie însemnată la organizarea colecţiilor pe baze filogenetice şi ecologice. Ca semn de
recunoştiinţă pentru activitatea sa în cadrul muzeului, începând cu anul 1933, Muzeul de istorie naturală îi
poartă numele.
În anul 1878, adică de la vârsta de 12 ani, micul Grigore Antipa este trimis pe urmele fratelui său, de
unchiul Şendrea la Institutul Academic din Iaşi, numit şi Institutele Unite. Specialiştii spun că era o instituţie
prestigioasă a vremii, cu profesori de elită, mulţi dintre ei membri ai Asociaţiei Junimea. De altfel, Antipa
recunoaşte că această perioadă petrecută la Iaşi l-a influenţat decisiv în drumul său. „Am avut norocul să fiu
elevul a patru învăţaţi dascăli, care au trezit în mine interesul viu pentru ştiinţele ce ni le predau şi au avut o
influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării mele ulterioare.”
La şcoala ieşeană, adolescentul Antipa şi-a descoperit pasiunea pentru ştiinţele naturii. Şi totul a
pornit de la un articol dintr-o revistă a vremii. Mai precis, este vorba despre „Contemporanul“ şi rubrica sa
„Ce ştim despre ele“. Erau, de fapt, popularizate ideile naturaliştilor darwinişti de renume mondial, printre
care şi celebrul biolog Ernst Haeckel. Aceste articole erau studiate din scoarţă în scoarţă de tânărul Antipa.
„Era o popularizare despre istoria creaţiunii naturale, a cărei lectură m-a pasionat atât de mult, căci
mintea mea tânără era avidă de a găsi o concepţie despre lume, încât abia aşteptam să-mi dau
bacalaureatul, ca să pot pleca la Jena, să ascult acolo cursurile acestui mare biolog“, scria mai târziu
Grigore Antipa. Din acel moment, Antipa era din ce în ce mai fascinat de lumea ştiinţelor naturii. Interesant
este faptul că în această perioadă, Antipa a fost coleg de bancă cu Emil Racoviţă, cel care avea să ajungă un
faimos explorator.
Cu excelenta pregătire ştiinţifică şi sufletească, dobândită în atmosfera mediului intelectual ieşean, în
toamna anului 1885 s-a înscris la cursurile Facultăţii filosofice ale Universităţii din Jena, unde îşi făcea pe
atunci studiile şi fatele său – Nicolae Leon. Prin inteligenţa sa excepţională şi seriozitatea sa la lucru, la doar
17 ani a cucerit simpatia maestrului Ernst Haeckel şi a colaboratorilor. Încă din anii petrecuţi la Jena, Antipa
s-a bucurat de recomandarea lui Haeckel şi în 1888 a lucrat şase luni la Staţiunea Zoologică de la
Villefranche-sur Mer. Acolo s-a întâlnit cu compatriotul său Paul Bujor, împreună cu care s-a familiarizat în
cunoaşterea faunei marine. Bujor era în cercul de tineri români progresişti din acea vreme, din Paris: Emil
Racoviţă, Dimitrie Voinov, Ion Cantacuzino ş.a. În drumul său spre Jena, Grigore Antipa s-a hotărât să se
oprească pentru două luni la Paris, unde avea să-l revadă pe prietenul şi colegul său de şcoală – Emil
Racoviţă şi cu care a vizitat mai multe muzee, institute de biologie şi au audiat cursuri de la Sorbona.
În anul 1890, Grigore Antipa a mers într-o expediţie în Marea Nordului, unde a învăţat mânuirea
aparatelor de colectare a animalelor marine, iar în laboratorul Staţiunii Helgoland a aprofundat studiul
meduzelor. După susţinerea tezei de doctorat, Antipa a lucrat la Staţiunea Zoologică de la Neapole, aşezată
în „Villa Nazionale”, la ţărmul golfului oraşului de la poalele Vezuviului. În faţa faimoasei Grote de Azur,
Antipa a descoperit o nouă specie de meduze – Capria sturdzii, pe care a încadrat-o într-o nouă familie –
Capriidae.
Numit chiar în 1892 director al Colecţiilor zoologice de la Muzeu şi director al pescăriilor Statului,
Antipa s-a dedicat studiilor muzeologice, de hidrobiologie şi piscicole. Biologul Grigore Antipa este cel care
a pus bazele pisciculturii moderne, totodată, având grijă să nu pună în pericol mediul înconjurător. El a
revoluţionat piscicultura, elaborând Legea Pescuitului pentru Deltă, pe care o extinde în toată ţara. Iniţial, a
avut mulţi contestatari, dar cu ajutorul regelui Carol reuşeşte să o implementeze cu succes şi să crească
considerabil producţia de peşte în Delta Dunării într-un timp foarte scurt.
Un alt obiectiv al marelui savant, adresat şi regelui Carol I, a fost cercetarea Mării Negre. Regele îşi
onorează promisiunea şi, în 1893, îi pune la dispoziţie crucişătorul Elisabeta, nava regală. Începând cu luna
aprilie a anului 1893, Antipa va călători la bordul crucişătorului comandat de Ilie Irimescu în prima expediţie
românească în jurul Mării Negre. Marea Neagră este sondată de echipa de cercetători conduşi de Grigore
Antipa. Totodată, Antipa vizitează şi prima staţiune de cercetare a Mării Negre la Sevastopol. După această
expediţie a fost realizată şi lucrarea „Clupeidele Mării Negre“ (1908). Grigore Antipaa a participat, în total,
la trei expediţii pe Marea Neagră.
Grigore Antipa a descris pentru prima dată, plaurul şi caracterele particulare ale solului de aluviune.
După Antipa, solul din regiunea inundabiă a Dunării asigură existenţa unei flore şi a unei faune speciale, în
perioada inundaţiilor de primăvară; o altă floră şi o altă faună îşi fac loc la retragerea apelor. Ideile lui
Grigore Antipa stau la baza lucrărilor de ameliorare a terenurilor inundabile din România şi din lume.
Geologia şi petrografia, fizica şi chimia, climatologia, hidrografia şi geografia, botanica împreună cu
bacteriologia şi fiziologia vegetală, zoologia cu speologia şi biologia generală au metode speciale de
cercetare, dar împreună pot sprijini temele fundamentale şi aplicative, de sinteză şi în cele din urmă – de
susţinere a dezvoltării economice.
Fără Grigore Antipa, muzeele de astăzi ar fi fost cu siguranță mai puțin interesante. Românul este
creatorul dioramei. Pe scurt, diorama este un fel de tablou tridimensional, care pe lângă animalul împăiat
propriuzis, reproduce și mediul lui natural, care cuprinde și alte specii de animale și plante alături de care
trăiește. Primele expoziții de acest fel au apărut în România anului 1908, la Muzeul de Istorie Naturală din
București, care ulterior, avea să îi poarte numele lui Grigore Antipa. Acest mod de a organizare a fost preluat
ulterior în muzeele din toată lumea, motiv pentru care biologul Grigore Antipa a fost decorat de către Țarul
Rusiei, Regii Belgiei și Italiei şi de către Împăratul Austro-Ungariei.
Pe linie muzeologică Grigore Antipa a scris principiile generale de organizare a muzeelor de ştiinţele
naturii. Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a fost conceput de fondator, ca Institut de
cercetări zoologice – un model de instituţie complexă, de sprijinire a tuturor formelor de învăţământ, de largă
educaţie şi de cercetare ştiinţifică.
Grigore Antipa a fost cel mai longeviv (în funcție) dintre directorii muzeului de istorie
naturală, pe care l-a administrat și organizat în mod admirabil. Muzeul Național de Istorie Naturală
a fost condus de către Antipa vreme de 51 de ani, până în anul 1944, când savantul a trecut la cele
veșnice. Muzeului i-a fost conferit numele lui Antipa încă din timpul vieții savantului, din anul
1933.
Lucrările sale reprezintă un punct de plecare în cercetările științifice, printre care
amintim: Despre necesitatea introducerii unei pisciculturi sistematice în apele României în
1892,  Studii asupra pescăriilor din România în 1895, Proiect de lege a pescuitului în
1896,  Pescăriile și regiunea inundabilă a Dunării în cadrul economiei naționale și mondiale în
1932 etc. 
Pentru meritele sale lui Grigore antipa i-au fost decernate o serie de distincţii: Ordinul
Steaua României (1897), Ordinul Sfânta Ana clasa II, Rusia (1901), Coroana României în grad de
comandor (1902), Crucea Iugoslavă, Serbia (1902), Ordinul Franz Joseph, Austro-Ungaria (1903),
Ordinul Sfânta Ana clasa I, Rusia (1903), Coroana de fier clasa II, Austro-Ungaria (1907), Ordinul
Corona d'Italia, Italia (1908), Ordinul Steaua României în grad de comandor (1908), Coroana
României în grad de mare ofiţer (1916), Meritul cultural pentru ştiinţă teoretică şi aplicată în grad
de cavaler cls. I (1931), Meritul agricol în grad de comandor (1932), Ordinul Leopold în grad de
comandor, Belgia (1934), Ordinul Cavaliere di Gran Croce, Italia (1935), Meritul cultural pentru
ştiinţă în grad de comandor (1943). A primit, de asemenea, titlul de Doctor Honoris Causa al
Facultăţii Agronomice din Berlin
La aniversarea vârstei de 70 de ani, Profesorul Traian Săvulescu remarca: „În domeniul
hidrobiologiei, Antipa a fost un precursor, un pionier nu numai pentru ştiinţa românească, ci şi
pentru ştiinţa universală”.
Profesorul Constantin Motăş (1891-1980), director al Muzeului de Istorie Naturală ''Grigore
Antipa'' (1945-1949) şi al Institutului de Speologie ''Emil Racoviţă'' (din 1956) evoca în seria de
biobibliografii ''Grigore Antipa 1867-1944'' (Editura Academiei Republicii Populare Române,
1961), momentul în care l-a întâlnit pe marele savant, în cadrul unei vizite întreprinse la Bucureşti,
în 1914: ''La intrarea în muzeu, ne-a întâmpinat un om mărunţel de statură, rotofei la trup, cu un
cap şi el rotund, parcă prea greu pentru umerii săi. Bonomia şi amabilitatea sa ne-a cucerit pe toţi.
Vorba sa răspicată şi mai ales mobilitatea sa extraordinară, ne-a dat impresia că este un adevărat
comprimat de energie. (...) Aşa l-am cunoscut pe d-rul Antipa, creatorul magicelor diorame ale
muzeului, şi unde animalele sunt aşezate în mediul lor natural, fondul pictat completând iluzia că
eşti în faţa realităţii, şi nu într-un muzeu…”
Preocupările zoologice ale Dr. Grigore Antipa s-au manifestat cu precădere în tinereţe, în anatomia
unor vieţuitoare marine. Mai târziu, el a fost un remarcabil ihtiolog, ocupându-se îndeaproape, până la
sfârţitul vieţii, de aspectele practice ale ihtiologiei şi hidrobiologiei, precum şi de ocrotirea speciilor rare, de
mare valoare economică şi faunistică din clasele de peşti şi păsări. În acest domeniu s-a apropiat de foştii săi
colegi şi prieteni din liceu – Emil Racoviţă şi Dimitrie Voinov, precum şi de profesorul Paul Bujor sau de
parazitologul Nicolae Leon, împreună cu care a iluminat aurora primei jumătăţi a sec. XX şi s-a înscris în
patrimoniul şi în panteonul ştiinţei mondiale.
Unul din marii savanţi care îi oferă ajutorul lui Antipa, organizându-i în muzeu, exponatele de
speologie este fostul său coleg de şcoală din copilărie, Emil Racoviță.
La propunerea lui Grigore Antipa, în 1920, Emil Racoviţă era ales membru al Academiei Române,
cu 21 de voturi din 21. În discursul său, Antipa îi aducea un elogiu care justifică pe deplin prezenţa acestui
savant între cele 100 de momente esenţiale ale istoriei noastre. „Lucrările sale ştiinţifice din acest scurt timp,
cunoştinţele sale solide din toate ramurile zoologiei, ochiul său de ager observator şi judecata sa cumpănită
şi nu mai puţin eminentele sale calităţi personale de bun camarad au atras atenţiunea asupra sa şi au făcut
să fie recomandat d-lui de Gerlache, conducătorul expediţiei belgiene antarctice, ca zoolog al acestei mari
expediţii ştiinţifice, care în anii 1897-1899 a îndeplinit o importantă operă.  […] Numeroasele monografii
publicate în urmă de către diferiţii specialişti, care au prelucrat materialul faunistic recoltat de Racoviţă,
arată cu cât de multă pricepere şi-a îndeplinit el sarcina ce şi-o luase şi de ce mare preţ erau datele
biologice adunate de dânsul…”
După ce Antipa îl recomandase pe Emil Racoviţă pentru alegerea în Academia Română, acesta îi
întoarce serviciul fostului său coleg de școală indicându-l, în 1924, drept succesor al său în Biroul Comisiei
Mediteranei. Colaborarea şi prietenia celor doi savanţi, aflaţi totuşi la depărtare, Antipa la București,
Racoviţă, profesor universitar la Cluj, va continua până la moartea lui Antipa, în 1944. Când, în 1929,
Grigore Antipa redevine preşedinte al PARID, post din care fusese îndepărtat în 1914, el îl propune pe
marele speolog să devină membru în Consiliul de Administraţie al instituţiei pe care o conducea.
În 1938, într-un volum omagial publicat sub auspiciile Societății Române de Științe, Constantin
Meissner, strălucit om de cultură și mare pedagog român, își punea următoarea întrebare: „De unde izvorăște
vraja în cazul lui Antipa? Căci constituie un caz această simpatie atât de generalizată ce o insuflă el unei
lumi întregi. Să fie ea motivată de cultura lui vastă, de voiciunea minții lui ascuțite, de cele ce a făptuit și
făptuiește, de bonomia și voioșia de el nedespărțite, de distinsa-i amabilitate, de manierele sale alese, de
conversația-i întotdeauna atrăgătoare, de... dar câte însușiri nu mi-ar fi lesne să înșir aici? Întâlnim în
societate sute și sute de înzestrați, fără ca totuși să fie așa de iubiți. Atunci? Desluşirea enigmei? O găsesc
într-o extrem de rară dispoziție sufletească proprie lui. Acest septuagenar erudit și preocupat de rezolvirea
până și a celor mai adânci probleme ale firii și-a păstrat până astăzi o inimă de copil. Iată tot scretul!...
Normal e să-ți fie dragi copiii, normal e să-ți fie drag Antipa. Să fie mulți cu așa inimă și totodată cu așa
inimă, omenirea ar fi mai bună.”

Bibliografie
 Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1982.
Alexandru Marinescu şi Ştefan Negrea, Pe urmele lui Grigore Antipa, 1990, ISBN: 973-41-0108-0.
 Dorina N.Rusu, Membrii Academiei Române 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti,
1999.
 Dumitru MURARIU ,STUDII ŞI COMUNICĂRI / DIS, vol. IV, 2011
 Petru Costinescu, Nicolae M. Mihăilescu, Mihai Olteneanu, Inventatori români, ediţiile I şi a II-a,
editurile AGIR şi OSIM, Bucureşti, 1999 şi 2000.
http://www.eualegromania.ro/2018/11/21/emil-racovita-fondatorul-biospeologiei/
http:///www.europafm.ro/
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/savantul-regilor-grigore-antipa