Ministerul

Educației,
Culturii și
Cercetării al
Republicii
Moldova
Universitatea de
Educație Fizică
și Sport
Catedra Medicină Sportivă

Dorgan Victoria, Țiganaș

Odetta, Moroșan Ion

ANATOMIA
FUNCȚIONALĂ

A SISTEMULUI
MUSCULAR

(ghid metodic)
 Chișinău, 2018
611.73(036)

D 69

Dorgan Victoria, Țiganaș Odetta, Moroșan Ion, Anatomia Funcțională (ghid

metodic). Chișinău, 2018.

Aprobat la Ședința catedrei Medicina Sportivă, Proces verbal nr.7 din 27.03.2018
Aprobat la Consiliul facultății Kinetoterapie, Proces verbal nr.7 din 20.04.2018
Aprobat la Consiliul științifico-didactic USEFS, Proces verbal nr. 6 din 01.06.2018
Aprobat la ședința Senatului USEFS, Proces verbal nr.8 din 11.06.2018.

Recenzenți:
Agapii Eugen doctor în pedagogie, conferențiar universitar, Șef
catedră Kinetoterapie
Lupșco Victor doctor în biologie, conferențiar universitar

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Anatomia funcţională a sistemului muscular: (ghid metodic) / Dorgan Victoria,

Ţiganaş Odetta, Moroşan Ion; Univ. de Educaţie Fizică şi Sport, Catedra Medicină
Sportivă. – Chişinău : USEFS, 2018. – 62 p.

Bibliogr.: p. 62 (14 tit.). – 300 ex.

ISBN 978-9975-131-62-9.

611.73(036)

D 69

ISBN 978-9975-131-62-9. © Dorgan V., Ţîganaş O., Moroșan I., 2018

CUPRINS:
Elemente de orientare a corpului uman……………………… 4 Tema1:
Caracteristici morfo-funcționale a sistemul muscular……….. 8 1.1.
Structura muşchiului ca organ………………………………………. 8
 1.2. Anexele muşchilor……………………………………………………... 10
1.3. Clasificarea morfo-funcțională a muşchilor………………………. 11
1.4. Proprietățile și tipurile de activitate muscular…………………….. 14
1.5. Particularităţile de vârstă ale muşchilor…………………………… 15
1.6. Elementele de biomecanică a muşchilor……………………………. 16
Tema2: Muşchii trunchiului……………………………………………. 19 2.1.
Muşchii spatelui………………………………………………………... 19 2.2.
Muşchii toracelui……………………………………………………… 23 2.3.
Mușchii abdominali……………………………………………………. 25 2.4.
Biodinamica trunchiului……………………………………………… 28 2.5.
Participarea muşchilor trunchiului în actul de respiraţie……….. 29
Tema3: Muşchii capului şi a gâtului…………………………………… 33 3.1.
Muşchii capului………………………………………………………… 33 3.2.
Muşchii gâtului………………………………………………………… 35 3.3.
Biodinamica gâtului şi a capului…………………………………… 37
Tema4: Muşchii membrului superior………………………………. 40 4.1.
Muşchii centurii scapulare…………………………………………… 40 4.2.
Muşchii braţului……………………………………………………….. 41 4.3.
Muşchii antebraţului…………………………………………………... 42 4.4.
Muşchii mânii………………………………………………………….. 46 4.5.
Biodinamica centurii scapulare……………………………………. 47 4.6.
Biodinamica membrului superior liber…………………………… 49
Tema5: Muşchii membrului inferior…………………………. 53 5.1. Muşchii
regiunii coxofemorale……………………………………… 53 5.2. Muşchii
coapsei………………………………………………………... 54 5.3. Muşchii
gambei………………………………………………………… 56 5.4. Muşchii
piciorului……………………………………………………... 58 5.5. Biodinamica
membrului inferior…………………………………… 59
Bibliografie…………………………………………………….. 62
ELEMENTE DE ORIENTARE A CORPULUI UMAN

Locomoţia reprezintă deplasarea corpului omenesc dintr-un punct în altul,

realizată de regulă cu ajutorul unui motor propulsor (“locus” înseamnă loc, “motus”
(mişcare)). La om mişcările sunt mai complexe fiind în acelaşi timp şi combinate;
nu se realizează mişcări strict de deplasare, ci şi de statică, prehensiune, lovire,
împingere, căţărare, coordonare a mişcărilor de citit şi/sau vorbit [10]. Musculatura
flexoare este poziţionată anterior la nivelul membrelor superioare şi posterior la cele
inferioare. Această inversare a localizării se datorează rotaţiei pe care o suferă
membrele în timpul dezvoltării intrauterine, precum şi datorită adaptării la poziţia
de ortostatism. Aparatul locomotor este specializat în realizarea mişcărilor specifice
corpului omenesc şi/sau locomoţie. Corpul uman având o simetrie bilaterală este
tridimensional, adică prezintă trei axe și trei planuri. Pentru precizarea pozției
segmentelor care alcătuiesc corpul omenesc se folosesc, ca elemente de orientare,
axe si planuri (fig. 1). Axele corespund dimensiunilor spațiului și se întretaie în
unghi drept. Axa verticală corespunde înălțimii sau lungimii corpului, este verticală
la om și prezintă doi poli: superior (cranial) și inferior (caudal). Ea pleacă din
creștetul capului și merge până la nivelul spațiului delimitat de suprafața tălpilor.
Axa longitudinală este linia imaginară situată de-a lungul unui segment corporal
indiferent de poziția lui (inclusiv întregul corp uman). În această axă se pot
îndeplini mișcări de rotație.
Axa sagitală (antero-posterioară) este axul grosimii corpului. Are un pol
anterior și altul posterior. În această axă se pot îndeplini mișcări de înclinare:
dreapta și stânga.
Axa transversală (medio-laterală) corespunde lățimii corpului. Este orizontală și
are un pol stâng și altul drept. În această axă se pot îndeplini mișcări de flexie și
extensie.
Planurile sunt suprafețe imaginare care secționează corpul uman în două părți.
Planul sagital este duspus vertical și trece prin axul longitudinal și sagital. Planul
care trece prin mijlocul corpului (median), împărțindu-l în două jumătăți simetrice:
una dreaptă și una stângă. Planul medio-sagital este planul de simetrie bilaterală.
Planul frontal este dispus vertical, paralel cu fruntea și trece prin axul
longitudinal și cel transversal. El împarte corpul într-o parte anterioară (ventrală) și
alta posterioară (dorsală).
Planul transversal este dispus orizontal ce trece prin axul sagital și transversal la
nivelul ombilicului. El împarte corpul într-o parte superioară (cranială) și o parte
inferioară (caudală). Aceste axe și planuri se folosesc și pentru precizarea poziției
elementelor componente la nivelul fiecarui organ.
 Fig.1. Planele și axele corpului uman (după Dragoi Gh, 2003).
Nomenclatura anatomică:
- medial - apropiat de planul median, poziţionat în plan
median - medius - la mijloc din trei elemente;
- lateral - mai departe de planul median;
- dorsal - în spate, posterior;
- ventral - în faţă, anterior;
- proximal - în apropierea trunchiului;
- distal - la distanţă faţă de trunchi;
- superficial – la suprafață;
- profund – în adâncime;
- sagital - perpendicular pe suprafaţa corpului;
- frontal - în plan frontal;
- central - în centrul corpului;
- cranial (superior) - spre extremitatea cefalică;
- caudal (inferior) - spre coccis;
- radial - orientat spre radius;
- ulnar - orientat spre ulnă, cubitus;
- fibular - orientat spre peroneu;
- tibial - orientat spre partea osoasă a gambei;
- rostral (nazal) – poziţionat spre nas;
- occipital - orientare spre posterior;
- plantar – regiunea tălpii;
- palmar – regiunea palmei;
- police – degetul mare de la mână;
- haluce – degetul mare de la picior.
- axilar – care ține de subsuoară.
- inghinal – regiune situată la joncțiunea dintre coapsă și
trunchi. - brahial – care ține de braț.
- femoral – care ține de coapsă.
- cervical – care ține de regiunea gâtului.
- cefalic – se atribuie regiunii capului.

Nomenclatura mișcărilor:
- adducţia - mişcarea prin care două segmente sau un membru se apropie de planul
sagital median
- abducţia - mişcarea prin care două segmente sau un membru se îndepărtează de
planul sagital median;
- flexia - mişcare prin care două segmente ale unui membru sau ale corpului se
apropie unul de altul;
- extensia - mişcare prin care două segmente ale unui membru sau ale corpului se
îndepărtează unul de altul;
- rotaţia - mişcarea prin care are loc modificarea poziţiei anatomice în sensul axei
lungi intern sau extern;
- circumducţia - mişcare combinată care presupune ca un segment al corpului să
treacă succesiv prin flexie, abducţie, extensie, adducţie şi să revină în poziţia
iniţială de flexie;
- pronaţia - mişcarea prin care mâna, antebraţul, gamba sau piciorul se rotesc în
aşa fel încât degetul mare să se apropie de planul sagital median; - supinaţia -
mişcare de sens invers pronaţiei, prin care se revine în poziţia anatomică.
-protracție – mișcare de proiecție înainte.
-retracție – mișcare de proiecție înapoi.
- levator – ridicător.
Tema №1
CARACTERISTICI MORFO-FUNCȚIONALE
A SISTEMUL MUSCULAR
Cuprinsul unității de studiu:
1.1. Structura muşchiului ca organ
1.2. Anexele muşchilor
1.3. Clasificarea morfo-funcțională a muşchilor
1.4. Proprietățile și tipurile de activitate musculară
1.5. Particularităţile de vârstă ale muşchilor
1.6. Elementele de biomecanică a muşchilor

Țesutul muscular constituie aproximativ 40-45% din greutatea totală a

corpului la adult și 20-22% la nou născut. Corpul uman conține peste 650 de
mușchi. Mușchii reprezintă un țesut înalt specializat, având ca principală funcție
realizarea mișcării. Toate celulele musculare se contractă prin convertirea energiei
chimice în energie mecanică, utilizată pentru a realiza mișcării.
Muşchii, care intră în componenţa aparatului locomotor formează sistemul
muscular. După caracterul funcţional toţi muşchii se împart în două grupuri:
voluntari şi involuntari. Muşchii voluntari sunt formaţi din ţesut muscular striat şi se
contractează după voinţa omului. Din acest grup fac parte muşchii scheletari,
precum şi muşchii unor organe interne (ai limbii, laringelui ş.a.). muşchii
involuntari sunt formaţi din ţesut muscular neted şi se găsesc în pereţii organelor
interne şi vaselor sangvine, precum şi în piele. Contractarea acestor muşchi nu
depinde de voinţa omului [11].
Trebuie de menţionat, că muşchii inimii cu toate că se contractă involuntar,
este format din țesut muscular striat.
 8
1.1. Structura muşchiului ca organ
Mușchiul ca organ este format din componenta musculară și cea conjunctivă.
La un muşchi striat se distinge un corp, care reprezintă porţiunea activă, şi tendonul,
care dispune de o structură proprie. Corpul muşchiului include în sine ţesutul
muscular, ţesut conjunctiv, vase sangvine şi nervi.
Unitatea morfo-funcțională a mușchilor scheletici este fibra musculară
striată. Fiecare fibră musculară constă din miofibrile, numărul cărora variază între
400 și 2000.
Fibrele musculare se grupează în fascicule musculare, de ordine crescânde:
fascicule primare, fascicole secundare, fascicule terțiale. Fasciculele primare se
unesc în fascicule secundare, care la rândul lor se unesc în fascicule terțiare.
Lungimea fibrelor musculare striate ajunge până la 10 - 12 cm. Ca orice
celulă, fibra musculară conţine citoplasmă, denumită sarcoplasmă. La exterior este
acoperită cu o membrană citoplasmatică subţire, numită sarcolemă. În sarcoplasmă
se găsesc o mulţime de nuclee.
Fibra musculară striată conţine un sistem întreg de organele, care întreţin
procesele vitale de hrană şi de sinteză a proteinelor. În mitocondrii numărul cărora
este mare în fibrele musculare, se acumulează energia, necesară pentru contractarea
musculară. În componenţa fibrelor musculare se mai conţine organele speciale -
miofibrele, care constituie aparatul constructor al fibrelor muscualare. Miofibrelele
unindu-se în fascicule, ajung dintr-un capăt în altul al fibrei musculare. Ţesutul
conjunctiv formează la suprafaţa muşchiului un înveliş - perimisiumul extern
(epimisium). În interiorul muşchiul se găseşte perimisiumul intern, care trimite în
jurul fiecărei fibre musculare un înveliş foarte subţire - endomisium. Ţesutul
conjunctiv face legătură între elementele ţesutului muscular, asigurând astfel o
contractare unitară, iar elementele lui elastice determină relaxarea muşchiului.
Vascularizarea muşchiului este foarte bogată. În fiecare muşchi pătrund mai
multe artere, care se unesc şi formează o reţea bogată de capilare. Fiecare muşchi

9
este inervat de unul sau mai mulţi nervi. Aceştea, pătrunzând în interiorul
muşchiului, se ramifică, formând în pereţii conjunctivi ai fasciculelor musculare un
plex numit plex intramuscular. Spre fiecare fibră musculară pornesc fibre motorii şi
senzitive, iar spre vasele sangvine - fibre vegetative.
Tendonul prezintă o formaţiune conjunctivă, care se găseşte la extremităţile
muşchiului şi prin care muşchiul se leagă de os. Tendonul este un cordon
inextensibil. Legătura lui cu corpul muşchiului se realizează prin pătrunderea
fibrelor conjunctive ale tendonului în fibrele conjunctive ale muşchiului.
Inserţia muşchilor. Prin cele două capete ale sale, muşchiul se fixează pe
două oase sau pe un os şi în piele. Punctele de fixare se numesc inserţii. În timpul
contracţiei muşchiului, unul din aceste puncte se deplasează, apropiindu-se de
celălalt. Convenţional, punctul care rămâne nemişcat se numeşte inserţie de origine,
sau punct fix, iar punctul care se deplasează se numeşte inserţie terminală, sau
punct mobil.
1.2. Anexele muşchilor
Anexele muşchilor sunt formaţii, care se află în legătură cu muşchii şi le ajută
să funcţioneze. Din acestea fac parte:
∙ fasciile,
∙ tecile fibroase,
∙ bursele mucoase,
∙ tecile sinoviale,
∙ oasele sesamoide.
Fasciile sunt formaţii conjunctiv-fibroase, care învelesc muşchi. Ele au forma
unor membrane, a căror grosime variază cu mărimea şi poziţia muşchiului, pe care 1
acoperă. Fascia înveleşte, în unele cazuri, un singur muşchi, alteori un grup de
muşchi şi, în acest caz, formează septuri, care despart muşchii între ei. Fasciile
menţin muşchiul în timpul contractării în poziţia lui normală, ajută la alunecarea
muşchiului în timpul contracţiei, în unele cazuri fasciile constituie formaţi pentru
fixarea muşchilor.

10
Tecile fibroase și osteo-fibroase ale tendoanelor se mai numesc şi ligamente
inelare, sunt formaţii conjunctiv-fibroase şi se fixează pe marginea şanţurilor
osoase, prin care trec tendoanele. Ele au rolul de a menține tendonul mușchiului în
poziţie fiziologică în timpul contracției mușchilor. Tecile fibroase ale tendoanelor
pot fi considerate ca părţi îngroşate ale fasciilor.
Bursele sinoviale sunt formaţii cavitare, car se aseamănă cu sinovialele din
articulaţii. Ele sunt localizate mai frecvent în regiunea de inserție a mușchilor și
conțin o cantitate mică de lichid sinovial, ajutând lunecarea tendoanelor pe
suprafaţa oaselor.
Oasele sesamoide servesc drept scripete peste care trece tendonul. Ele măresc
unghiul de fixare al acestuia pe os, majorând astfel forţa muşchiului.

1.3 Clasificarea morfo-funcțională muşchilor

A.Clasificarea funcţională a muşchilor
Această clasificare se face în funcţie de:

∙ modul de contracţie a muşchilor

Trebuie făcută o primă distincţie între contracţia musculară care însoţește
mişcarea, izotonică, şi cea care nu este însoţită de mişcare, izometrică. Acestea sunt
caracterizate de poziţia forţelor musculare (FM) echilibrate de o rezistentă (R)
exterioară.
Contracţiile izotonice pot fi de două feluri. Concentrică, când forţa
musculară învinge rezistenţa exterioară şi are drept consecinţă scurtarea muşchiului
şi excentrică, când avem de-a face cu un fenomen invers.

∙ intervenţia lor în mişcare:

✔ agonişti - reprezintă motorul principal care efectueză mişcarea.

✔ antagonişti - sunt muşchii care efectuează mişcarea inversă celor agonişti

și care controlează efectuarea continuă şi gradată a mişcării.

11
✔ neutralizatori - sunt antagoniştii care suprimă (uşurează) mişcarea
secundară a motorului principal, el intervine după terminarea mişcării (face
mişcarea mai fină).
 ✔ Fixatori - intervin pentru a participa la imobilizarea unor anumite
segmente și susţin segmentul în poziţia cea mai utilă ,conferă astfel forţa musculară.

∙ după caracterul lucrului efectuat:

✔ mușchi statici - se caracterizează prin direcţia oblică a fibrelor musculare
scurte (până la 5 cm). O altă particularitate a lor este suprafaţa mare a punctului de
origine şi dispoziţia punctului de inserţie mai aproape de locul aplicării forţei. în
timpul lucrului aceşti muşchi manifestă o forţă mai mare. Datorită muşchilor statici
se păstrează poziţia verticală a trunchiului.
✔ mușchi dinamici - se caracterizează prin fibre lungi, de obicei parlel
dispuse, prin suprafaţa mică a punctelor de origine şi de inserţie, prin situarea
punctului de inserţie aproape de sprijinul pârghiei. Aceşti muşchi se contractează
rapid, dar obosesc repede. Cedând muşchilor statici în forţă, muşchii dinamici sunt
în stare să producă mişcări fine şi variate.

B.Clasificarea morfologică a mușchilor

Mușchii sunt organe foarte variate ca mărime și aspect exterior și se pot

clasifica după mai multe criterii morfologice:

∙ după dimensiuni și structură:

✔ mușchi lungi, care se găsesc în special la nivelul membrelor; ✔ mușchi lați
care se găsesc la nivelul trunchiului, contribuind la formarea pereților marilor
cavități;
✔ mușchi scurți, care au dimensiuni mici si așezare, de obicei, mai profunda
(mușchii profunzi ai spatelui);

✔ mușchi circulari (orbiculari) înconjurând diferite orificii, având rol la

închiderea lor;
∙ după numărul capetelor de inserție:

12
✔ cu un capăt de inserție;
✔ cu două capete de inserție (biceps);
✔ cu trei capete de prindere (triceps);
✔ cu patru capete de prindere (cvadriceps).
 ∙ după modul de grupare a fasciculelor musculare față de tendoane:
Fasciculele musculare se continuă direct cu ale tendonului, aproximativ în aceeași
direcție (mușchii lați ai abdomenului). La majoritatea mușchilor fasciculele
musculare se inseră oblic pe tendon, rezultând:
✔ mușchi penați – cu fibrele dispuse de o parte și de alta a tendonului(seamănă
cu o pană)
✔ mușchi unipenați- fasciculele musculare trec oblic de o singură parte a
tendonului;
✔ mușchi bipenați, fasciculele musculare se inseră oblic pe ambele părți ale
tendonului;
✔ mușchi cu penație complexă, fasciculele sunt oblic întinse între mai multe
lame aponevrotice, care sunt așezate, unele la suprafață și altele în
profunzimea mușchiului (m. solear). Mușchi al căror corp este întrerupt și
împărțit în 2 porțiuni, printr-un tendon intermediar: muchi digastrici (m.
omohioid) sau al căror corp este străbătut de mai multe fascii aponevrotice
transversale (intersecții tendinoase), împărțind mușchiul în mai multe
segmente (m. dreptul abdominal).
∙ după criteriul topografic:
✔ mușchi superficiali, cutanați sau pieloși, așezați direct sub piele (m.
mimici); ✔ mușchi profunzi, așezați sub fascia segmentului respectiv;
∙ după numărul articulațiilor peste care trec;
✔ uniarticulari (în general toți mușchii scurți);
✔ biarticulari (croitorul, dreptul femural);
✔ poliarticulari (flexorii și extensorii lungi ai degetelor).
∙ după formă:

13
✔ fusiformi (m. biceps brachial);
✔ circulari (m.orbicular al ochiului, m. orbicular al gurii);
✔ pătraţi (m. pătrat lombar, m. drept abdominal);
✔ dinţaţi (m. dințat posterior, m. dințat anterior);
✔ romboizi (m. rhomboid mare, m. rhomboid mic);
 ✔ triunghiuulari ( m. deltoid).
∙ după tipul de contracţie și structură:
✔ muşchi striaţi scheleticii - formați din fibre musculare striate polinucleate.
Aceşti muşchi asigură motilitatea, menţinerea poziţiei ortostatice, alcătuind astfel
aparatul locomotor.
✔ muşchiul striat cardiac (miocardul) - format din fibre musculare striate
mononucleate. Acesta este muşchiul inimii.
✔ muşchi netezi - alcătuiţi din fibre musculare netede mononucleate. Aceşti
muşchi intră în structura organelor interne (viscerelor), a peretelui vaselor sanguine.

1.4 Proprietățile și tipurile de activitate musculară

Proprietatea esenţială a ţesutului muscular este contractibilitatea. La
contractarea muşchiului se produce scurtarea lui şi apropierea ambelor puncte de
fixaţie. Din aceste două puncte de fixare, punctul mobil se apropie de acel fix,
punând în mişcare o porţiune respectivă a corpului. Dacă muşchiul în timpul
contractării poate să se scurteze şi să ridice o greutate, atunci asemenea contractare
se numeşte izotonică, datorită schimbării lungimii lui.
Dacă ambele capete ale muşchiului sunt fixate imobil, atunci la excitarea lui
se măreşte tensiunea, pe când lungimea rămâne neschimbată. Asemenea contractare
se numeşte izometrică. O scurtare de lungă durată a muşchiului se numeşte tetanos.
Conform criteriului de acțiune se deosebesc muşchi sinergişti şi antagonişti. Sub
sinergişti se subânţelege asemenea muşchi, care formează complexe funcţionale de
lucru, îndreptate la îndeplinirea unei mişcări concrete. În aşa cazuri, la orice mişcare
participă nu un muşchi sau o grupă de muşchi, dar câteva complexe

14
unitare a câtorva grupe musculare. Muşchii separaţi, sau grupe de mușchi, care
participă la mişcări în diferite direcţii, sunt numiţi antagonişti.
Muşchii îndeplinesc diferite forme de lucru: înfruntare, cedare şi reţinere. Sub
munca de înfruntare se subînţelege aşa lucru, când muşchii înving greutatea unei
porţiuni a corpului sau oricărei rezistenţe. Munca de cedare prezintă o muncă, când
muşchiul, rămânând contractat, treptat se relaxează (se istoveşte), cedând acţiunii
forţei de greutate sau oricărei rezistenţe. Sub munca de reţinere a muşchilor se
subînţelege aşa muncă, în timpul căreia se echilibrează acţiunea rezistenţei şi ca
rezultat mişcările lipsesc. Diferenţierea felurilor de muncă a muşchilor este necesară
pentru a înţelege participarea lor la oricare mişcare. Spre exemplu, munca
antagoniştilor poate fi considerată ca formă a muncii de cedare. Forţa musculară
depinde de:
a. forţa contractării fibrelor musculare care formează muşchiul,
b. lungimea iniţială a muşchiului,
c. caracterul aparatului de inervaţie,
d. condiţiile mecanice de acţiune ale muşchiului.
Asupra forţei musculare influenţează gradul de antrenament, oboseala şi
starea sistemului nervos a omului.

1.5 Particularităţile de vârstă ale muşchilor

Greutatea întregii musculaturi a nou-născutului constituie aproximativ 24%
din greutatea corpului său. La vârsta preşcolară greutatea relativă a muşchilor se
schimbă puţin şi la 7 - 8 ani ajunge până la 28%. Însă la elevii de vârstă școlară
mică ( 7 - 1 2 ani) volumul muşchilor creşte rapid. Această creştere este însoţită de
schimbarea compoziţiei lor chimice şi a proprietăţilor funcţionale.Capacitatea de
muncă și puterea muscular sporește treptat. La vârsta de 12 - 14 ani structura
muşchiului striat ca organ devine analogică cu cea a maturilor. În perioada de
maturizare, când corpul creşte considerabil, lungimea muşchilor se măreşte mai
mult decât grosimea lor ceea ce aduce la frânarea creşterii forţei musculare.

15
Totodată intensitatea schimbărilor intramusculare se găseşte în directă dependenţă
de gradul activităţii fizice, car acţionează asupra organismului.
La vârsta de 25 - 35 ani fibrele musculare capătă forma cea mai groasă. La
adulţi, până la 50 de ani, muşchii se schimbă puţin, dar apoi încep să apară semne
de atrofie moderată a fibrelor muscular (degenerarea morfologică și funcțională).
Greutatea relativă a muşchilor scade câte puţin şi la bătrâneţe ajunge uneori până la
30% din greutatea copului. La sportivi masa musculară poate depăşi 50% din
greutatea corpului.

1.6. Elemente de biomecanică a mușchilor

Fără cunoștința legilor mecanicii e greu de a studia construcția și funcția
corpului omenesc.
Mecanica interacțiunii dintre mușchi și pârghiile osoase în mare măsură este
determinată de felul și locul inserției mușchilor de oase, deci oasele mișcându-se
sub acțiunea mușchilor, formează din punct de vedere al biomecanicii pârghii
musculare. La orice pârghie se distinge punct de sprijin, punct de aplicare a forței și
punct de rezistență.
Deosebim două tipuri de pârghii musculare:
În cazul pârghiei de gradul I, când punctul de aplicare a forței și cel de
rezistență sunt pe părți diferite în raport cu axa de mișcare (punctual de sprijin),
pârghia are două brațe de forță, iar dacă forțele și rezistența sunt de aceeași parte a
axei, pârgia are un singur braț reprezentând astfel pârghia de gradul II.
În corpul uman cele mai multe pârghii sunt de gradul II, ceea ce corespunde
particularităților omului de a îndeplini mișcări cu amplitudine și precizie sporită.
Această categorie de pârghii are două variante și se supune „legii de aur a
mecanicii” – ce se pierde în forță, se câștigă în amplitudine.
Prima variantă se caracterizează prin aplasarea punctului de forţă între cel de
sprijin şi de rezistenţă. De exemplu, mişcarea de flexie în articulaţia cotului, unde
punctul de aplicare a forţei (locul de inserţie a muşchilor brahial, biceps,

16
brahioradial pe antebraţ) se află între punctul de sprijin (articulaţia cotului) şi
punctul de aplicare a rezistenţei (greutatea antebraţului şi a mâinii). Majoritatea
specialiştilor susţin că în corpul uman există un singur exemplu de pârghie de
gradul II (varianta 2) – poziţia stând pe vârfuri, unde punctul de aplicare a
rezistenţei (articulaţia talo-crurală sub acţiunea greutăţii corpului) este între punctul
de sprijin (capetele metatarsienelor) şi punctul de aplicare a forţei (osul calcaneu
acţionat de muşchiul trigemeni prin tendonul lui Ahile). Pârghii de gradul I se
întâlnesc între diferite segmente ale corpului, acestea fiind mai puţine la număr. Un
astfel de exemplu este articulaţia dintre craniu şi coloana vertebrală, unde punctul de
sprijin (articulaţia atlanto-occipitală) se află între punctul de aplicare a rezistenţei
(greutatea cutiei craniene, a organelor localizate în ea şi a mandibulei) şi punctul de
aplicare a forţei (locul de inserţie a muşchilor gâtului şi a spatelui pe occipital).
Există totuşi unele particularităţi biologice ale structurii şi funcţionării
pârghiilor în corpul uman. Particularitatea cea mai importantă constă în posibilitatea
de schimbare a gradului de pârghie în funcţie de poziţia corpului sau a segmentelor
lui. Astfel, în poziţia stând, la nivelul articulaţiei cocso-femurale se realizează o
pârghie de gradul I, dacă, însă, în această articulaţie se produce flexia coapsei,
atunci pârghia este de gradul II.
Este semnificativ şi faptul că în corpul uman există pârghii de gradul II
acţionate de mai multe forţe, precum şi pârghii de grad similar acţionate de o
singură forţă. În acest caz, condiţii mecanice mai favorabile vor avea pârghiile
mobilizate de un cumul de forţe.
Toate forţele de acţiune asupra pârghiilor pot fi clasificate în două grupe: ∙ forţe
de acţiune în planul axei de mişcare a pârghiei. Acestea nu pot influenţa
mişcarea în jurul axei în cauză;
∙ forţe de acţiune în plan perpendicular axei de mişcare a pârghiei, care
influenţează mişcarea în jurul axei în două direcţii reciproc opuse.

17
Pentru menţinerea poziţiei segmentelor corpului ca pârghii este necesar ca
momentele de forţă şi de rezistenţă să fie echilibrate.

Întrebări de evaluare:
1. Care este morfologia ţesutului muscular?
2. Denumiţi anexele muşchilor şi rolul lor?
3. Cum se clasifică muşchii?
4. Care este diferența dintre muşchii sinergişti şi muşchii antagonişti?
5. Ce factori influenţează asupra dezvoltării muşchilor?
6. Descrieţi lucrul aparatului locomotor după principiul pârghiei.
 18
Tema №2
MUŞCHII TRUNCHIULUI
Cuprinsul unității de studiu:
2.1. Muşchii spatelui
2.2. Muşchii toracelui
2.3. Muşchii abdomenului
2.4. Dinamica trunchiului
2.5. Participarea muşchilor trunchiului în actul de respiraţie
Aparatul muscular al trunchiului se împarte în muşchii spatelui, muşchii
toracelui şi muşchii abdomenului.

2.1. Muşchii spatelui

Muşchii spatelui se împart în:
∙ superficiali,
∙ profunzi.
Muşchii superficiali, din punct de vedere funcţional, sunt legaţi de mişcările
membrului superior, iar cei profunzi acţionează asupra coloanei vertebrale. A.
Muşchii superficiali ai spatelui
Din acest grup fac parte, muşchii inseraţi pe centura scapulară şi humerus
(trapez, dorsal mare, romboid, levator al scapulei), şi muşchii inseraţi pe coastă
(dinţat posterior superior şi dinţat posterior inferior).
Muşchiul trapez ocupă regiunea superioară a spatelui, inclusiv până la
regiunea nucală şi are formă de triunghi. Ambii muşchi împreună au aspectul unui
trapez. Muşchiul își ia originea de la apofizele spinoase ale tuturor vertebrelor
toracice şi cervicale şi de la osul occipital. Drept loc de inserţie serveşte centura
scapulară: extremitatea laterală a claviculei, apofiza acromială şi creasta scapulei.
Acţiunea: fasciculele superioare ridică centura scapulară, cele medii - trag
scapula spre coloana vertebrală, iar cele inferioare - trag scapula în jos.
Contractarea simultană a tuturor fasciculelor ambilor muşchi deplasează umerii
posterior şi medial, apropiind în acelaşi timp scapulele. Contururile lui se pot pipăi
pe omul viu în timpul contractării muşchiului.
 Muşchiul dorsal mare ocupă toată regiunea inferioară a spatelui, ajungând
sub muşchiul trapez. El se începe de la apofizele spinoase ale ultimilor 5-6 vertebre
toracice, ale tuturor vertebrelor lombare şi sacrale, de la partea posterioară a crestei
ilionului şi cu patru dinţi de pe ultimele patru coaste. Se inseră muşchiul pe creasta
tuberculului mic a humerusului.
Acţiunea: muşchiul mișcă membrul superior înapoi şi îl aduce, rotindu-1
totodată în sens interior. Muşchiul deplasează în aceeaşi direcţie şi centura
scapulară, acţionând asupra ei prin intermediul humerusului. Datorită inserării lui
pe coaste, muşchiul poate dilata cutia toracică, contribuind astfel la inspiraţie.
Muşchiul dorsal mare, îndeosebi, este bine dezvoltat la canoişti şi schiori.
Muşchiul romboid are aspectul unei plăci rombice, îşi ia originea de la
apofizele spinoase ale ultimelor două vertebre cervicale, primelor patru vertebre
toracice şi se inseră pe marginea medială a scapulei. De obicei, muşchiul romboid
constă din două părţi: muşchiul romboid mare şi mic.
Acţiunea: la contractare romboidul deplasează scapula spre coloana
vertebrală şi în sus. El este sinergist cu partea medie a muşchiului trapez în ce
priveşte aducţia scapulei. Împreună cu muşchiul dinţat anterior, cu care formează
un laţ muscular, apropie scapula strâns de torace.
Muşchiul levator (ridicător) al scapulei îşi ia originea cu patru dinţi de la
apofizele transversale ale primelor patru vertebre cervicale, se îndreaptă în jos şi
lateral spre unghiul superior al scapulei.
Acțiunea: Muşchiul este menit spre ridicarea centurii scapulare. El este
sinergistul fasciculelor superioare ale muşchilor trapezi.
Muşchii înseraţi pe coaste sunt situaţi în stratul al treilea al muşchilor
superficiali ai spatelui. Dintre aceștea fac parte:
Muşchiul dințat posterior superior este situat în regiunea superioară a
spatelui sub muşchiul romboid, îşi ia originea de la apofizele spinoase ale ultimelor
două vertebre cervicale şi primelor două toracice, se îndreaptă oblic în jos şi lateral
20
şi se inseră cu patru dinţi pe suprafaţa posterioară a coastelor II - V. Acţiunea:
ridică şi rotește coastele, contribuind la inspiraţie. La contractare unilaterală -
fletează coloana vertebrală în această parte. Contractarea bilaterală contribuie la
extensia coloanei vertebrale.
 Muşchiul dințat posterior inferior este situat în acelaşi plan cu cel dinţat
superior, având fasciculele situate în direcţie opusă. Se începe de la fascia lombo
dorsală în regiunea apofizelor spinoase ale ultimelor două vertebre toracice şi
primelor două lombare. Se fixează cu ajutorul a patru dinţi pe suprafaţa posterioară
a coastelor IX - XII.
Acţiunea: coboară coastele inferioare, fixează cutia toracică în stare de
expiraţie.
B. Muşchii profunzi ai spatelui
Muşchii profunzi ai spatelui sunt situaţi de-a lungul coloanei vertebrale, de
ambele părţi ale apofizelor spinoase, răspândindu-se de la sacru până la craniu. La
ei putem distinge patru tracturi, dispuse succesiv interior.
Primul tract există numai la gât şi-i reprezentat prin muşchiul splenius al
capului și splenius al gîtului, care începe de la apofizele spinoase ale vertebrelor
toracice I - VI şi vertebrelor cervicale III - VII şi se inseră pe apofizele transversale
ale vertebrelor cervicale I - II şi apofiza mastoidiană a osului temporal.
Acţiunea: în caz de contracţie bilaterală muşchiul flectează gâtul înapoi şi dă
capul pe spate. În caz de contractare unilaterală - întoarce capul şi gâtul în partea
respectivă.
Al doilea tract este compus din muşchiul sacro -spinal (erectorul spatelui),
care se începe de la suprafaţa posterioară a sacrului, apofizele spinoase ale
vertebrelor lombare, porţiunea posterioară a crestei osului iliac şi fascia lombo
dorsală. Mai jos de coasta XII-a, el se împarte în trei muşchi: iliocostal, dorsal
lung şi spinal.
∙ Muşchiul iliocostal - cel mai lateral, ce începe de la creasta iliacă şi
unghiurile ultimilor coaste şi se inseră pe apofizele transverse ale
vertebrelor inferioare lombare.
21
∙ Muşchiul dorsal lung al spatelui se inseră pe apofizele transversale ale
tuturor vertebrelor toracice şi cervicale şi pe apofiza mastoidiană a
osului temporal.
∙ Muşchiul spinal se inseră pe apofizele spinoase ale vertebrelor toracice
şi cervicale până la epistrofeu.
Acţiunea: extinde coloana vertebrală şi joacă un rol important în statica ei.
Suplimentar el extinde capul şi îl înclină lateral.
Al treilea tract este compus din muşchiul transverso-spinal, care se întinde
de la sacru la osul occipital. Fasciculele lui sunt îndreptate dinspre apofizele
transversale spre cele spinale, fiind dispuse în trei straturi ce formează muşchiul
semispinal, multifizi şi rotatori. Muşchiul semispinal este cel mai superficial,
fasciculele sale trec peste 4-6 vefiebre. Muşchii multifizi - fasciculele lui trec peste
2-4 vertebre. La mușchii rotatori - fasciculele trec peste 1-2 vertebre.
Acţiunea: extinde coloana vertebrală, o înclină în dreapta şi în stânga şi o
rotesc.
Al patrulea tract îl formează muşchii scurţi ai spatelui: intertransversali,
interspinali ai regiunilor cervicale şi lombare şi muşchii occipitali scurţi. Acţiunea
acestor muşchi contribuie la extinderea şi rotirea capului, precum şi la înclinarea
lui laterală.
Diversitatea muşchilor profunzi ai spatelui este legată cu diferenţierea
muşchilor coloanei vertebrale a omului. Puterea acestei musculaturi asigură poziţia
verticală a coloanei vertebrale. Fără muşchii profunzi ai spatelui trunchiul omului
s-ar flecta anterior, deoarece centrul de greutate al corpului se află în faţa coloanei
vertebrale.
Fasciile spatelui sunt dezvoltate bine şi în partea inferioară, iar în porţiunea
superioară ele sunt subţiri. Dintre fasciile spatelui mai dezvoltată este cea lombo
dorsală, care acoperă din faţă şi din spate muşchii profunzi. Sudându-se prin foiţa
sa profundă cu apofizele transversale ale vertebrelor lombare, iar prin cea
superficială cu apofizele spinoase a tuturor vertebrelor. Ea formează un canal
osteofibros, în care sunt situaţi muşchi.
22
2.2. Muşchii toracelui
Din punct de vedere funcţional muşchii toracelui sunt împărţiţi în două
grupe:
∙ musculatura toracică, cu origine sau inserţie pe oasele membrului superior,
participând la mişcările acestuia (pectoral mare şi mic, muşchiul dinţat
anterior şi subclavicular);
∙ muşchii proprii ai toracelui (intercostali externi şi interni, subcostali şi
transverşi ai toracelui).
 A. Musculatura toracică, care contribuie la mişcările membrului superior
Muşchiul pectoral mare are o grosime şi lăţime considerabilă. El acoperă partea
superioară a primelor coaste şi participă la formarea peretelui anterior al cavităţii
axilare. Își ia originea de pe claviculă, faţa anterioară a sternului şi cartilajele
costale II - VII, precum şi de la peretele anterior al tecii muşchiului drept
abdominal. Locul de inserţie este creasta tuberculului mare a humerusului.
Acţiunea: adduce braţul spre trunchi, rotindu-l intern. Porţiunea claviculară ridică
braţul anterior. Când membrele superioare sunt fixate, mușchiul pectoral mare
poate ridica coastele şi sternul, contribuind la actul de inspiraţie. Acest muşchi
poate fi palpat uşor sub piele.
Muşchiul pectoral mic este situat sub pectoralul mare, începe cu patru dinţi
de la coastele II - V şi se inseră pe apofiza coracoidă a scapulei. Acţiunea:
deplasează scapula anterior şi inferior. Când membrele superioare sunt fixate -
acţionează ca muşchi inspirator.
Muşchiul dinţat anterior se dispune pe suprafaţa externă a cutiei toracice.
Începe cu nouă dinţi de la coastele superioare şi se inseră pe marginea medială a
scapulei.
Acţiunea: mişcă scapula anterior şi lateral. Are mare însemnătate la mişcarea
centurii scapulare anterior la asemenea exerciţii, precum este lovitura directă la
box, ş.a. Acest muşchi se vede bine pe corp în timp ce mâna este ridicată. Muşchiul
formează peretele medial al cavităţii axilare. În caz de fixare a centurii scapulare
acţionează ca un muşchi inspirator.
23
Muşchiul subclavicular este mic şi se întinde între claviculă şi prima coastă.
Acțiunea: El consolidează articulaţia streno-claviculară, trage clavicula inferior şi
medial.
B. Muşchii proprii ai toracelui
Muşchii intercostali externi ocupă intervalele intercostale, începând de la
coloana vertebrală şi până la cartilajele costale. Fibrele lor sunt îndreptate de sus în
jos şi anterior. Deaceia în timpul contractării ele ridică coastele, mărind volumul
cutiei toracice în direcţia antero-posterioară şi transversală. Aceştia fac parte din
principalii muşchi respiratori. Fasciculele dorsale, care pornesc de la apofizele
transversale ale vertebrelor toracice, sunt cunoscute în calitate de muşchi ridicători
ai coastelor.
Acțiunea: Contribuie la mişcările sinhronice ale coastelor în timpul
respiraţiei.
Muşchii intercostali interni ocupă cele două treimi anterioare ale spaţiilor
intercostale. Fibrele muşchilor sunt îndreptate de jos în sus şi anterior, datorită
cărui fapt, contractându-se, ei coboară coastele şi micşorează dimensiunea cutiei
toracice.
Acțiunea: înlesnesc respirația.
Muşchii subcostali prezintă fasciculele musculare subţiri, situate pe faţa
internă a porţiunii inferioare a cutiei toracice, în regiunea unghiurilor costale. Ei au
aceeaşi direcţie a fibrelor ca şi muşchii intercostali interni, însă trec peste una sau
două coaste.
Acțiunea: Sunt considerați rudimentari fără valoare funcțională. Muşchiul
transvers al toracelui este situat de asemenea pe faţa internă a cutiei toracice, în
regiunea ei anterioară şi prezintă prelungirea în sus a muşchiului transvers al
abdomenului.
Acțiune: Este un mușchi rudimentar, cu acțiune redusă respiratorie. Fasciile
toracelui sunt dezvoltate slab. Dintre ele se poate evidenţia fascia pectorală, care se
împarte în două straturi ce acoperă muşchiul pectoral mare din amândouă părţi. În
afară de aceasta, suprafaţa externă a toracelui e acoperită cu
24
fascia superficială, iar faţa lui internă este căptuşită de fascia endotoracică, care se
prelungeşte de asemenea de diafragmă, având aici aspectul unui strat fin din ţesut
celulo-adipos.
Diafragma desparte cavitatea toracică de cea abdominală. Ea prezintă un
muşchi plat subţire, care are aspectul unei bolţi, acoperă şi de dedesubt de fascii şi
tunici seroase. Fasciculele musculare ale diafragmei îşi iau originea de la
circumferenţa aperturii inferioare al cutiei toracice, se ridică în sus spre vârful
bolţii, unde se termină în centrul tendinos. Diafragma este găurită de orificii, prin
care trec, esofagul, vena cavă inferioară, duetul limfatic, nervii. În diafragmă se
disting trei părţi: sternală, costală şi lombară.
Acțiunea: Diafragma, principalul mușchi inspirator, prin contracția sa
mărește cele trei diametre ale toracelui: vertical, transversal și antero-posterior. Ea
reprezintă și o barieră ce împiedică organele abdominale să pătrundă în torace sub
influența presiunii abdominale. Influențează dinamica esofagiană împiedicând
conținutul gastric să se întoarcă în esofag în timpul inspirației.

2.3. Muşchii abdomenului

Muşchii abdomenului ocupă spaţiul dintre apertura inferioară a cutiei
toracice şi marginea superioară a bazinului. Aceste hotare sunt relative. Cavitatea
abdominală este mai mare, deoarece în partea de sus ea este delimitată de
diafragmă, bolta căreia ajunge din partea dreaptă la spaţiul intercostal al IV-lea, iar
din stânga - la al Vl-lea. În jos cavitatea abdominală trece direct în cavitatea
pelviană şi este delimitată de fundul cavităţii bazinului mic.
Muşchii abdomenului fac parte din muşchii proprii (autohtoni).
Pereţii abdomenului sunt formaţi de către următoarele grupe de muşchi:
∙ muşchii laterali (oblic abdominal extern şi intern, transvers abdominal), ∙
muşchii anteriori (drept abdominal şi piramidal),
∙ muşchii posteriori (pătrat lombar).
A. Muşchi laterali

25
Muşchiul oblic abdominal extern este cel mai superficial din cei trei muș chi
laţi ai abdomenului. El îşi iau originea de pe suprafaţa laterală a cutiei toracice, de
la ultimele opt coaste. Fibrele lui merg de sus în jos şi anterior, inserându-se pe
creasta osului iliac. În faţă muşchiul continuă cu o aponevroză, ale cărei fibre
participă la formarea tecii muşchiului drept. Pe linia mediană ele se intercalează cu
fibrele aponevrozelor muşchilor oblici ai celeilalte părţi, formând linia albă.
Capătul liber inferior al aponevrozei este flectat interior, îngroşat şi formează
ligamentul inghinal, extremităţile căruia sunt fixate pe spina antero-superioară a
osului iliac şi pe tuberculul pubian.
Acţiunea: contribuie la flectarea coloanei vertebrale şi înclinarea ei în partea
opusă. Când cutia toracică este fixată, acest muşchi apropie bazinul de torace. În
afară de aceasta, el atrage în jos cutia toracică în cazul expiraţiei forţate şi
împreună cu alţi muşchi participă la formarea peretelui abdominal.
Muşchiul oblic abdominal intern se află sub muşchiul precedent. Începe de
la fascia lombo-dorsală, creasta osului iliac şi ligamentul inginal, se îndreaptă de
jos în sus şi anterior, inserându-se pe cele trei coaste inferioare. Fasciculele
inferioare ale muşchiului trec în aponevroză ce intră în componenţa tecii
muşchiului drept şi liniei albe a abdomenului. O parte mică din fasciculele
inferioare coboară în scrot în componenţa funiculului spermatic şi poartă
denumirea de muşchiul cremaster (ridică testiculul).
Acţiunea: fletează coloana vertebrală, înclină trunchiul, atrage cutia toracică
în jos.
Muşchiul transvers abdominal este cel mai subţire şi mai profund. El îşi ia
originea de pe suprafaţa internă a ultimilor şase coaste cu şase dinţi, care alternează
cu dinţii diafragmei, de la creasta osului iliac şi ligamentul inghinal, iar în faţă
trece în aponevroză, care ia parte la formarea tecii muşchiului drept abdominal şi a
liniei albe.
Acţiunea: apropie coastele, contribuind la expiraţie, regulează presiunea
intra-abdominală.
B. Muşchii anteriori
26
Muşchiul drept abdominal se află pe ambele părţi ale liniei mediane şi este
compus din fasciculele musculare longitudinale cu orientare verticală. Are originea
pe cartilajele coastelor V - VI şi apofiza xifoidă a sternului şi se inseră pe simfiza
pubiană. Muşchiul drept se află într-o teacă fibroasă, formată din aponevrozele
muşchilor laţi ai abdomenului.
Acţiunea: muşchiul prezintă un puternic flexor al trunchiului. Acest muşchi
se vede bine şi se palpează sub piele. Între ambii muşchi pe linia mediană se
situează linia albă a abdomenului.
Muşchiul piramidal este un muşchi mic rudimentar. Se începe de la simfiza
pubiană şi se inseră pe linia albă, pe care, contractându-se, o încordează. Fiecare
din muşchii drepţi abdominali este situat într-o teacă, formată din aponevrozele
celor trei muşchi laţi. Teaca are doi pereţi: anterior şi posterior. Această teacă este
predestinată pentru fixarea muşchiului drept abdominal, contribuie la întărirea
peretelui anterior al cavităţii abdominale.
Aponevrozele muşchilor laţi ai abdomenului, întâlnindu-se şi fuzionând de-a
lungul linei mediane, formează între muşchii drepţi abdominali o bandeletă
tendinoasă, numită linia albă, care se întinde de la xifoidul sternal până la simfiză.
Linia albă uneşte muşchii din ambele părţi într-un complex funcţional unit.
Acțiunea: Întinde linia albă [2,3].
C. Muşchii posteriori
Muşchiul pătrat lombar - este unicul din această grupă. Are originea pe
creasta osului iliac şi apofizele transversale ale vertebrelor lombare, se inseră pe
vertebra a XII-a și ultima coastă.
Acțiunea: Muşchiul trage coasta a XII-a în jos, participând la expiraţie, şi
flectează coloana vertebrală posterior, în dreapta şi în stânga.
Peretele inferior al cavităţii abdominale, sau fundul micului bazin, se
numeşte perineu.
Muşchii perineului - reprezintă muşchi caudali modificaţi. Susţinând de jos
organele cavităţii abdominale, muşchii perineului funcţionează totodată ca
sfinctere ale orificiului anal şi uretrei.
27
Acțiune:sunt implicați în procesul de naștere și precesele fiziologice de
excreție.
Din fasciile, ce acoperă muşchii peretelui abdominal, cea mai densă este
fascia transversală, care căptuşeşte suprafaţa internă a abdomenului. Fascia
participă la formarea peretelui posterior al tecii muşchiului drept şi a canalului
inghinal. Pe dinăuntru fascia este acoperită de peritoneu.
Punctele slabe ale abdomenului.
Întretăierea reciprocă a fibrelor muşchilor laţi, teaca fibroasă din jurul
muşchiului drept şi intersecţiile sale tendinoase întăresc peretele anterior al
abdomenului. Cu toate acestea, în peretele abdominal, din cauza unor particularităţi
de structură, rămân aşa numitele „puncte slabe”. Din acestea fac parte: linia albă a
abdomenului, inelul ombilical, canalul inghinal şi inelul femural, fundul cavităţii
bazinului mic. Având în vedere, că ele pot fi locuri de formare a herniilor,
cunoaşterea lor prezintă un interes practic. Hernie se numeşte ieşirea organelor
interne din cavitatea abdominală sub pielea abdomenului.
Canalul inghinal reprezintă o fisură, prin care la bărbaţi trece funiculul
spermatic, iar la femei ligamentul rotund al uterului. El este situat în regiunea
inferioară a peretelui abdominal din ambele părţi.
 În cavitatea pelviană se găseşte inelul inghinal intern, iar sub piele, în
regiunea inghinală - inelul inghinal extern. Apariţia herniilor inghinale este legată
de lărgirea inelului inghinal extern.

2.4. Biodinamica trunchiului

Mişcările trunchiului se efectuează datorită mobilităţii legăturilor dintre
vertebre. Cum s-a mai vorbit, din punct de vedere biomecanic, coloana vertebrală
prezintă un sistem unic, de aceia forţa musculară acţionează asupra ei în întregime.
O parte considerabilă din forţa musculară se cheltuie pentru menţinerea trunchiului
în poziţia verticală. Mobilitatea coloanei vertebrale permite îndeplinirea diverselor
mişcări ale trunchiului: flexia şi extensia (îndoierea şi dezdoierea); înclinare
laterală (în dreapta şi în stânga); rotația (în dreapta şi în stânga); mişcări
28
circulare. În legătură cu aceasta se poate menţiona interacţiunea funcţională a
muşchilor trunchiului, participanţi la mişcările enumerate.
Flexia trunchiului este efectuată de către muşchii, rezultanta cărora se află
în faţa axelor transversale, ce trec prin coloana vertebrală. La aceşti muşchi aparţin:
muşchiul drept abdominal, muşchiul oblic abdominal extern, muşchiul oblic
abdominal intern, muşchiul pătrat lombar.
Extensia trunchiului este efectuată de către muşchii dorsali ai spatelui:
muşchiul sacro-spinal, muşchii transverso-spinali, muşchiul trapez, muşchii scurţi
ai spatelui.
Înclinarea laterală a trunchiului este efectuată de contractarea simultană
unilaterală a muşchilor flexori ai coloanei vertebrale. Adunarea forţei musculare se
realizează după legea paralelogramului - rezultanta este îndreptată în acea parte, în
care muşchii se contractă. La înclinarea laterală contractarea flexorilor şi
extensorilor trunchiului este însoţită de acţiunea altor muşchi: pătrat lombar,
romboid, intercostali şi dinţat inferior posterior.
La restabilirea poziţiei verticale iniţiale iau parte muşchii, omonimi din
partea opusă a corpului.
Rotația trunchiului în jurul axei verticale (în dreapta şi în stânga) este
efectuată de următorii muşchi: muşchii rotator, muşchiul oblic abdominal intern,
muşchiul oblic abdominal extern. Se cere de menţionat, că la rotirea trunchiului pot
participa concomitent extensorii acelei părţi, în care se produce torsiunea, şi
flexorii părţii opuse, care formează o forţă - pereche, utilă pentru mişcarea dată.
Mişcările circulare ale trunchiului, sau circumducţia, sunt efectuate prin
contractările succesive ale tuturor grupelor de muşchi ai trunchiului, care participă
la mișcarea de flexie, extensie şi înclinare.

2.5. Participarea muşchilor trunchiului în actul de respiraţie

Participarea muşchilor trunchiului la respiraţie constă în realizarea mişcărilor
automate, care sunt legate direct cu actul de respiraţie, constituit din două faze:
inspiraţie şi expiraţie.
29
Pătrunderea aerului în plămâni este legată de mărirea volumului cavităţii
toracice, care depinde de doi factori: contractarea diafragmei, bolta căreia se
coboară şi de ridicarea coastelor.
Mişcările diafragmei se bazează pe contractarea porţiunii musculare a ei, pe
când centrul tendinos pasiv rămâne aproape nemişcat. În jos diafragma se
deplasează activ, iar mişcarea ei în sus se produce pasiv - datorită diferenţei de
presiune intratoracică şi intraabdominală. Pe măsura contractării diafragmei şi
coborârii bolţii ei se măreşte volumul cutiei toracice în direcţia verticală, ceea ce
are drept urmare afluxul aerului în plămâni. Faţă de muşchii abdominali diafragma
poate acţiona ca sinergist sau antagonist. Ea acţionează împreună cu aceşti muşchi,
când se cere ridicarea presiunii intraabdominale. Dacă diafragma efectuează
excursii respiratorii obişnuite, apoi ea devine antagonistul muşchilor abdominali.
Coborârea bolţii diafragmei este posibilă numai în caz, dacă muşchii abdominali
sunt parţial ori deplin relaxaţi.
Respiraţia obişnuită are loc, de regulă, datorită contractării şi relaxării
diafragmei, participarea muşchilor intercostali externi şi interni este minimă. În caz
de respiraţie obişnuită muşchii abdominali sunt relaxaţi şi se extind uşor sub
acţiunea organelor interne.
La o respiraţie forţată se dilată considerabil porţiunea inferioară a cutiei
toracice şi, totodată, se măreşte dimensiunea sagitală a porţiunii ei medii. Dilatarea
cutiei toracice are loc datorită mişcărilor coordonate ale coastelor. Rotirile
sinhronice ale coastelor duc la ridicarea extremităţilor anterioare ale lor, în acest
timp partea inferioară a sternului se deplasează anterior, iar porţiunile medii ale
coastelor se deplasează lateral. Concomitent cu muşchii principali la procesul de
respiraţie participă şi cei suplimentari (muşchii inspiratori şi muşchii expiratori).
La muşchii suplimentari, care participă la inspiraţie se referă: muşchii
ridicători ai coastelor, muşchii dinţaţi posteriori superior şi inferior, muşchiul
pătrat lombar, muşchiul iliocostal, muşchii scaleni (vor fi descrişi mai jos), care
ridică coastele I - II.

30
În actul de respiraţie mai pot participa muşchii, care acţionează asupra
centurii scapulare: trapezul, romboidul, pectoralii mare şi mic, precum şi muşchiul
ridicător al scapulei. La contractarea acestor muşchi are loc ridicarea şi fixarea
centurii scapulare, care dă posibilitate muşchilor subclaviculari, dinţat anterior,
pectoralului mare şi mic, ce dilată cutia toracică în timpul inspiraţiei, să participe la
mişcările respiratorii.
La respiraţie forţată curba coloanei vertebrale se micşorează şi i-a o formă
rectilinie. Aceasta are loc datorită activităţii comune a tuturor muşchilor extensori
ai trunchiului. La muşchii suplimentari, care participă la expiraţie aparţin muşchii:
drept abdominal, transvers abdominal, oblici abdominali, subcostali, transvers al
toracelui și dinţat posterior inferior.
Studiind respiraţia la om este uşor a observa, că în orice inspiraţie, efectuată
de contractarea diafragmei, este însoţită de deplasarea peretelui anterior abdominal.
Dacă inspiraţea este efectuată datorită numai mişcării coastelor, acestă deplasare
poate lipsi. Astfel se disting două tipuri de respiraţie: abdominală (diafragmală) şi
toracică (costală). Respirația deplină se consideră atunci când este implicată atât
resprația abdominală cât și cea toracală. În timpul respiraţiei de tip abdominală
diafragma la inspiraţie coboară, iar la respirația de tip toracală - ea poate chiar să
se ridice, urmând mişcările coastelor. În cazul îmbinării ambelor tipuri de respiraţie
concomitent cu coborârea diafragmei se ridică porţiunea anterioară a cutiei
toracice. La îndeplinirea exerciţiilor fizice, când funcţionează unii muşchii
respiratorii, prin contractarea izolată al altor muşchii pot fi prelungite excursiile
respiratorii. În asemenea cazuri se recomandă a prelungi respiraţia, necătând la
gradul de acţiune musculară. Nu întotdeauna această ordine se menţine uşor, mai
ales când trunchiul este fixat într-o poziție anumită şi toţi muşchii sunt contractați
(de exemplu, pe podul de luptă sau la gimnastică). Respiraţia diafragmală se poate
regla cu mult mai uşor, decât cea toracală. Mecanismul respiraţiei poate fi
schimbat considerabil în dependenţă de poziţia corpului, ceea ce trebuie de avut în
vedere în timpul antrenamentelor sportive.

31
Întrebări de evaluare:
1. În ce regiune se împart muşchii trunchiului?
2. Ce funcţie îndeplinesc muchii trunchiului?
3. Enumeraţi muşchii profunzi ai spatelui?
4. Enumeraţi toţi muşchii abdominali?
5. Care muşchi participă în actul de respiraţie?
6. Ce ştiţi despre dinamica trunchiului?
7. Care muşchi participă la flexia și extensia
trunchiului? 8. Care muşchi participă la rotația
trunchiului?
9. Care sunt punctele slabe ale abdomenului?

Sugestii pentru lucru individual:

1. Caracterizați tipurile constituționale la om.
2. Descrieți funcționalitatea mușchilor ce participă în actul de respirație.
3. Rolul mușchilor în static și mișcare.
 32
Tema № 3
MUŞCHII CAPULUI ŞI A GÂTULUI
Cuprinsul unității de studiu:
3.1. Muşchii capului
3.2. Muşchii gâtului
3.3. Dinamica gâtului şi a capului

3.1. Muşchii capului

Toţi muşchii capului pot fi repartizaţi în două grupe:
∙ muşchi masticatori,
∙ muşchi mimici.
A. Muşchii masticatori
Muşchii masticatori, câte patru de fiecare parte, având origine comună, sunt
legaţi între ei prin caracterul morfologic şi cel funcţional.
Muşchiul maseter - este cel mai superficial. Începe de pe arcada zigomatică
şi se inseră pe suprafaţa externă a unghiului mandibular. Prezintă un muşchi foarte
puternic. Contururile lui se văd bine şi pot fi palpate uşor sub piele, mai ales când
muşchiul este încordat. Acţiunea lui de bază constă în ridicarea mandibulei.
Muşchiul temporal ocupă spaţiul fosei temporale, trece în jos sub arcada
zigomatică şi se inseră pe apofiza coronoidă a mandibulei. Se poate ușor palpa sub
piele. Muşchiul ridică mandibula şi cu fasciculele sale posterioare face mișcarea de
proiecție înapoi a mandibulei (mișcare de retracție).
Muşchiul pterigoid lateral (extern) este situat în fosa infratemporală, se
fixează între apofiza pterigoidă a osului sfenoid şi apofiza articulară a mandibulei.
Contractarea bilaterală a acestui muşchi împinge mandibula anterior. La
contractarea unilaterală se deplasează în partea opusă.
Muşchiul pterigoid medial se găseşte în fosa infra-temporală. Porneşte de la
apofiza pterigoidă a osului sfenoid spre suprafaţa internă a unghiului mandibulei.
Ridică mandibula şi o deplasează lateral.

33
Mişcările de coborâre ale mandibulei se efectuează prin contractarea
muşchilor, situaţi în regiunea gâtului. În actul de masticaţie mandibula coboară
înainte şi înapoi, datorită a cărui fapt devine posibilă fărâmiţarea uniformă a
hranei.
B. Muşchii mimici
Muşchii mimici încep de pe oasele craniului şi se inseră în piele. Ei se
grupează în jurul orificiilor naturale ale feţei. O asemenea topografie este
determinată din punct de vedere filogenetic. Toţi aceşti muşchi se pot împărţi în
două grupe: una din ele o constituie muşchii, care obturează sau strâmtorează un
orificiu - constrictori (fibrele lor sunt situate circular). Din altă grupă fac parte
muşchii, care deschid sau lărgesc un orificiu – dilatatori.
Muşchiul epicranian este reprezentat în special printr-o aponevroză
epicraniană, care acoperă ca o glugă bolta craniului. În spate aponevroza trece în
mici ventre musculare - muşchii occipitali, ce se inseră pe linia nucală superioară,
iar în faţă - trece în muşchii frontali, care se împletesc în pielea sprâncenelor.
În cazul în care muşchii occipitali fixează fascia aponevrotică, contractarea
mușchilor frontali formează pe frunte riduri orizontale şi ridică sprâncenele. Dacă
muşchiul epicranian este bine dezvoltat, contractarea lui pune în mişcare toată
pielea capului.
Muşchiul orbicular al ochiului se află în regiunea orbitei şi se împarte în
trei porţiuni. Aceasta-i unicul muşchi, care strânge pleoapele şi contribuie la
închiderea lor deplină.
Muşchiul orbicular al gurii reprezintă un complex de fibre musculare, ce
intră în componenţa buzelor. Contractându-se, el strânge orificiul bucal. În el se
împletesc câţiva muşchi mimici.
Muşchii, fibrele cărora se răspândesc radial în raport cu orificiul gurii, sunt
următorii:
∙ muşchiul zigomatic mare,
∙ muşchiul ridicător al buzei superioare,
∙ muşchiul ridicător al colțului gurii,
34
∙ muşchiul coborâtor al buzei superioare,
∙ muşchiul coborâtor al colțului gurii.
Aceşti muşchi deschid orificiul gurii.
 Muşchiul buccinator vine de pe mandibulă și ligamentul pterigo mandibular
la comisura buzei, unde fibrele inferioare se încrucișează cu cele superioare și trec
în buze. El se găsește în grosimea obrazului având rol în mastecație.
Mai există o serie de muşchi (rizorius, mentonier, nazali ş.a.), care participă
la realizarea mimicii. Trebuie de menţionat, că unii oameni, antrenându-se timp
îndelungat, perfecţionează considerabil posesiunea mimicii sale.

3.2. Muşchii gâtului

În grupul muşchilor gâtului vom examina muşchii, situaţi în regiunile
anterioară şi laterală ale coloanei vertebrale, fiindcă cei situaţi în regiunea
posterioară fac parte din muşchii spatelui şi au fost descrişi.
Din punct de vedere topografic şi funcţional toţi muşchii gâtului pot fi
divizați în trei grupe:
∙ muşchi superficiali,
∙ muşchi inseraţi pe osul hioid,
∙ muşchi profunzi.
A. Muşchii superficiali
Muşchiul pielos al gâtului (platisma), este o placă musculară subţire şi lată,
situată sub pielea regiunii laterale a gâtului. În jos se răspândeşte până la piept, iar
în sus - până la colţurile gurii. El întinde pielea gâtului, poate coborî colţul gurii,
fapt important în realizarea mimicii.
Muşchiul sterno-cleido-mastoidian este cel mai mare muşchi al gâtului. El
se fixează pe claviculă şi stern şi se inseră pe apofiza mastoidiană a osului
temporal. Când se contractă de o singură parte, el rotează capul dând fața pe partea
opusă și îl înclină lateral de aceeași parte. Când se contractă de ambele părți
execută extensia capului și ridică fața.
35
B. Muşchii, inseraţi pe osul hioid
Aceşti muşchi sunt împărţiţi în două grupe: suprahiozi (muşchii situaţi mai
sus) şi infrahioizi (mai jos de osul hioid).
Mușchii suprahioizi se disting:
✔ milohioidian, care pleacă de la mandibulă până la osul hioid, formând
peretele inferior al cavităţii bucale (planșeul bucal),
 ✔ digastric, care constă din două ventre musculare, unul se inseră pe
mandibulă, iar altul - pe apofiza mastoidiană a osului temporal, ✔
stilohioidian - pleacă de la apofiza mastoidiană a osului temporal spre
osul hioid,
✔ geniohioidian - începe de la spina mentonieră al mandibulei spre osul
hioid.
Acțiunea: Ei participă la formarea planșeului bucal și acționează ca mușchi
coborâtori ai mandibulei.
Mușchii infrahiozi sunt:
✔ sternohioidian - pleacă de la stern spre osul hioid,
✔ sternotiroidian - pleacă de la stern spre cartilajul tiroid,
✔ tirohioidian - pleacă de la cartilajul tiroid spre osul hioid,
✔ omohioidian - pleacă de la omoplat spre osul hioid.
Acțiunea: Ridică osul hioid în timpul deglutiției și coboară mandibula.
C. Muşchii profunzi
Muşchii profunzi ai gâtului sunt situaţi în apropierea coloanei vertebrale şi
participă la mişcarea ei. Toţi au o direcţie verticală şi se împart în: ∙ grupa laterală,
∙ grupa medială.
Grupa laterală de muşchi profunzi este constituită din trei muşchi scaleni:
✔ scalen anterior îşi ea originea de la tuberculii anteriori ai apofîzelor
transversale ale vertebrelor cervicale III - VI şi se inseră pe coasta I,

36
✔ scalen mediu se începe de pe tuberculii anteriori ai apofîzelor
transversale a tuturor vertebrelor cervicale şi se inseră pe prima
coastă,
✔ scalen posterior, care îţi ea originea de la tuberculii posteriori ai
ultimelor trei vertebre cervicale şi se inseră pe faţa externă a coastei
II-a.
Acţiunea comună a muşchilor scaleni constă în înclinarea laterală şi flexia porţiunii
cervicale a coloanei vertebrale, totodată o rotesc în jurul axei vertical. Dacă
coloana vertebrală este fixată, ei ridică coastele, devenind mușchi inspiratori.
 Grupa medială de muşchi profunzi include patru muşchi, situaţi pe ambele
părţi ale coloanei vertebrale, începând de pe vertebra toracică III până la baza
craniană.
Din ei fac parte:
✔ muşchiul lung al gâtului se începe de pe corpurile primelor vertebre
toracale și ulimile vertebre cervicale. Se inseră pe tubercolul anterior
al atlantului,
✔ muşchiul lung al capului îşi ea originea de pe tuberculii anteriori ai
apofizelor transversale ale vertebrelor cervicale III - VI şi se inseră
pe baza osului occipital. Flexează capul anterior și lateral.
✔ muşchiul drept anterior – începe de pe vertebra I-a cervical și se
inseră pe osul occipital.
Fasciile gâtului reflectă topografia organelor, situate în această regiune. Se
disting 5 fascii a gâtului: superficială, proprie, profundă, endocervicală şi cea care
trece nemijlocit pe faţa anterioară a coloanei vertebrale şi acoperă muşchii profunzi
ai gâtului.

3.3 Biodinamica gâtului și a capului

Mişcările gâtului şi a capului sunt strâns legate între ele, deoarece sunt
determinate de mobilitatea porţiunii cervicale a coloanei vertebrale.

37
Flexia (anteroflexia) gâtului și a capului o produc muşchii din regiunea
anterioară a gâtului la contracţia simultană din ambele părţi. Astfel de muşchi sunt:
muşchiul lung al capului, muşchiul lung a gâtului, muşchii drepţi anteriori, muşchii
scalene, muşchiul stemo-cleido-mastoidian. La această mişcare participă şi
muşchii, inseraţi pe osul hioid.
Extensia (retroflexia) gâtului și a capului e cauzată de muşchii spatelui,
inseraţi pe baza craniană externă şi vertebrele cervicale şi situaţi în regiunea
posterioară a coloanei, în timpul contractării lor simultane din stânga şi dreapta.
Acest grup de muşchi se compun din: fasciculele superioare ale muşchiului trapez,
muşchiul splenius a capului şi gâtului, muşchiul transverso-spinal, muşchii scurţi
ai capului (care acţionează asupra articulaţiei atlanto-occipitale), muşchiul stemo
cleido- mastoidian, muşchiul levator al scapulei.
Înclinarea laterală a gâtului și a capului e realizată de contractarea
simultană a muşchilor flexori din partea respectivă. Reiesă, că la flexia şi extensia
capului şi a gâtului muşchii flexori şi muşchii extensori din ambele părţi acţionează
ca sinergişti, iar între ei sunt uniţi prin relaţii antagoniste. La înclinarea latarală a
capului şi a gâtului, muşchii flexori şi muşchii extensori din partea respectivă
acţionează ca sinergişti, reacţionând în mod antagonist faţă de muşchii din partea
opusă a corpului.
Rotația gâtului și capului în dreapta şi în stânga se realizează de regulă, de
către muşchii fibrele cărora au o direcţie oblică faţă de axa verticală. La mişcarea
de înclinare a capului şi a gâtului în dreapta iau parte: muşchiul splenius al capului
şi al gâtului din dreapta, muşchiul stemocleidomastoidian din stânga, muşchiul
oblic inferior al capului din stânga, muşchiul drept mare posterior al capului din
dreapta, muşchiul lung al spatelui şi cel semispinal din dreapta, muşchiul
omohioidian din dreapta.
Reîntoarcerea capului şi a gâtului în poziţia iniţială, precum şi torsiunea
spre stânga este efectuată de către aceiaşi muşchi din partea opusă. Mişcările
circulare ale capului şi ale gâtului sunt asigurate de contractarea succesivă a
muşchilor flexori şi a muşchilor extensori.
38
Întrebări de autoevaluare:
1. Enumerați grupele musculare ale feții și explicați rolul lor? 2. La
contractarea căror muşchi mandibula se mişcă înainte şi lateral? 3.
Care sunt grupele de muşchi ai gâtului?
4. Care din muşchii gâtului participă la actul de masticaţie?

Sugestii pentru lucru individual:

1. Caracteristica pe grupe funcționale a mușchilor capului și gâtului.
2. Caracterizați mișcările capului și gitului.
3. Caracterizați funcția și localizarea mușchilor mimici.
 39
Tema № 4
MUŞCHII MEMBRULUI SUPERIOR
Cuprinsul unității de studiu:
4.1. Muşchii centurii scapulare
4.2. Muşchii braţului
4.3. Muşchii antebraţului
4.4. Muşchii mânii
4.5. Dinamica centurii scapulare
4.6. Dinamica membrului superior liber

După cum se ştie, membrul superior prezintă cea mai mobilă parte a
aparatului locomotor din corpul omenesc.
Muşchii membrului superior se împart în:
∙ muşchii centurii scapulare,
∙ mușchii membrului superior liber:
✔ muşchii braţului,
✔ muşchii antebraţului ,
✔ muşchii mâinii.

4.1. Muşchii centurii scapulare

Centura scapulară unește membrul superior liber de trunchi prin articulația
sternoclaviculară. Din mușchii centurii scapulare fac parte: deltoid, supraspinos,
infraspinos, rotund mic, rotund mare, subscapular şi coracobrahial.
Muşchiul deltoid acoperă partea proximală a humerusului. Începe de la
partea acromială a claviculei, creasta şi acromionul scapulei şi se inseră pe
tuberozitatea deltoidă a humerusului. Muşchiul are trei părţi: anterioară, care
începe de la claviculă, medie - de la acromion şi posterioară - de la creasta
scapulei. Sub muşchi se află o bursă mucoasă, care uneori comunică cu cavitatea
articulaţiei umărului.

40
Acţiunea muşchiului este complexă şi multilaterală. La contractarea porţiunii
anterioare braţul este ridicat anterior. Când se contractă porţiunea posterioară
braţul este atras înapoi, iar contractarea părţii medii sau a muşchiului întreg,
provoacă abducţia braţului până la nivelul planului orizontal.
Toate aceste mişcări au loc în articulaţia umărului.
Muşchiul supraspinos este aşezat în fosa supraspinoasă a scapulei. Începe
de la această fosă şi de la fascia omonimă densă şi se inseră pe tuberozitatea mare a
humerusului, aderând cu tendonul său la capsula articulaţiei umărului. Acţiunea:
Abduce braţul, fiind sinergistul muşchiului deltoid.
Muşchiul infraspinos începe de la fosa infraspinoasă a scapulei şi fascia sa
densă, care îl acoperă şi se inseră pe tuberozitatea mare a humerusului. Acțiunea:
Roteşte braţul înăuntru.
Muşchiul rotund mic se află sub cel precedent. Începe de la scapulă şi se
inseră pe tuberozitatea mare a humerusului.
Acțiunea: Roteşte braţul în afară (supunația brațului).
Muşchiul rotund mare începe de la unghiul inferior al scapulei şi se inseră
împreună cu muşchiul dorsal mare pe creasta tuberculului mic a humerusului.
Acțiunea: Roteşte braţul înăuntru (pronația brațului).
Muşchiul subscapular se află pe suprafaţa anterioară a scapulei, de unde îşi
ea începutul şi se inseră pe tuberculul mic a humerusului.
Acțiunea: Roteşte braţul înăuntru (pronația), întinde capsula articulară,
evitând astfel strangularea ei.

4.2. Muşchii braţului

În regiunea braţului se află două grupe de muşchi: grupa anterioară
(muşchiul coraco-brahial, biceps brahial şi muşchiul brahial) şi grupa posterioară
(muşchii triceps brahial şi anconeu).
Muşchiul coraco-brahial începe de la apofiza coracoidă şi se inseră pe faţa
anterioară a treimii mijlocii a braţului.
Acțiunea: Muşchiul proiectează înainte brațui și îl apropie de trunchi.
41
Muşchiul biceps brahial e constituit din două capete. Unul din ele, cel lung,
începe de la tuberculul supraglenoidal, iar al doilea, scurt de la apofiza coracoidă a
scapulei. Cele două capete se unesc şi printr-un tendon comun se inseră pe
tuberozitatea radiusului şi fascia antebraţului.
Acţiunea: fletează antebrațul pe braț, face mișcarea de supinație. Muşchiul
brahial își ia originea pe corpul humerusului și se inseră pe procesul coronoid al
ulnei.
Acțiunea: Flexor puternic al antebrațului pe braț.
Muşchiul triceps brahial ocupă toată faţa posterioară a humerusului. Este
compus din trei capete, care se prelungesc cu un tendon comun. Prezintă un muşchi
biarticular. Capul lung începe de pe tuberozitatea infraglenoidală a scapulei, cel
lateral (mai puternic) şi cel medial (mai slab) încep pe faţa posterioară a
humerusului şi septurile intermusculare respective, aflându-se de o parte şi cealaltă
a capului lung. Muşchiul se inseră printr-un tendon comun pe olecran.
Acțiunea: Extensor în articulația cotului, adductor și rotator lateral în
articulația scapulo-humerală.
Muşchiul anconeu începe de pe epicondilul lateral al humerusului, de pe
ligamentul colateral al radiusului şi fascie. Se inseră cu un tendon lat pe faţă
posterioară a pătrimei proximale a ulnei. Anconeul este sinergistul tricepsului.
Acțiunea: Extensia antebraţului în articulaţiile cotului.

4.3. Muşchii antebraţului

La antebraţ se disting feţele anterioară şi posterioară şi două margini:
medială (ulnară) şi laterală (radială). Muşchii antebraţului sunt foarte numeroşi.
Corpurile muşchilor se află mai aproape de braţ şi prelungindu-se în direcţia mâinii
cu tendoane lungi atribuie antebraţului forma unui con, îngustat în partea de jos.
Deci în regiunea antebraţului distingem două grupe de muşchi:
∙ anterioară, în care intră flexorii şi pronatorii,
∙ posterioară, compusă de extensori şi supinatori.

42
Atât în grupa anterioară cât şi în cea posterioară muşchii antebraţului sunt
dispuşi în două straturi: stratul superficial şi cel profund.
Grupul anterior
Muşchii superficiali ai grupului anterior sunt situaţi, începând de la marginea
radială a antebraţului, în următoarea ordine: pronatorul rotund, flexorul radial al
capului, muşchiul lung, flexorul superficial al degetelor, flexorul ulnar al capului.
Toţi muşchii enumeraţi încep de la epicondilul medial al humerusului, de la fascia
şi septul intermuscular medial.
Muşchiul pronator rotund își ia originea de pe epicondelul median al
humerusului şi se inseră pe faţa radial a radiusului. Delimitează partea medială a
fosei cubitale, unde poate fi pipăit tendonul muşchiului biceps brahial. Acțiunea:
Pronația și flexia brațului.
Muşchiul flexor radial al carpului are originea de pe epicondilul medial al
humerusului şi se inseră pe baza celui metacarpianului II . Are o configuraţie
fusiformă şi se găseşte superficial sub piele. Face parte din muşchi poliarticulari.
Acțiunea: Flecxia brațului și mâine.
Muşchiul palmar lung are originea de pe epicondilul medial al humerusului
și se inseră pe aponevroza palmară.
Acțiunea: Este un slab flexor al mîinii și al antebrațului.
Muşchiul flexor superficial al degetelor își incepe originea cu capătul
humeroulnar pe epicondilul medial al humerusului și pe apofiza coronoidă al ulnei,
ulterior care se inseră pe feţele laterale ale falangelor mijlocii ale degetelor II - V.
Acțiunea: Muşchiul flectează degetele pe mână, mâna pe antebraț și
antebrațul pe braț. Este un adductor al mîinii și apropie degetele depărtate.
Muşchiul flexor ulnar al carpului are originea de pe epicondilul medial al
humerusului, se inseră la baza osului V metacarpian și osul piriform. Acțiunea:
Flexor și adductor al mâinii.
Din muşchii stratului profund al grupei anterioare a antebraţului fac parte:
flexorul lung al degetului mare, flexorul profund al degetelor, pronatorul pătrat.

43
Muşchiul flexor propriu al policelui începe de la faţa anterioară a radiusului
şi se inseră pe falanga distală a policelui. El este situat lateral de ceilalţi muşchi
profunzi.
Acțiunea: Flexor în articulația pumnului și al policelui.
Muşchiul flexor profund al degetelor începe de la faţa medial a ulnei şi se
inseră pe falangele distale ale degetelor II - V.
Acțiunea: Flexor al degetelor, al pumnului și al antebrațului pe braț, adductor
al mîinii.
Muşchiul pronator patrat este situat în partea distală a antebraţului direct pe
oase şi membrana interosoasă. Începe de pe diafiza radiusului și se inseră pe faţa
anterioară a ulnei. Muşchiul este sinergistul pronatorului rotund. Acțiunea: rotația
internă a mâinii și a antebrațului (pronația).
Grupul posterior
Din stratul superficial al grupei posterioare, al antebraţului în special fac
parte: muşchiul brahio-radial, extensorii radiali lung şi scurt ai carpului,
extensorul comun al degetelor şi extensorul ulnar al carpului.
Muşchiul brahio-radial începe pe faţa laterală a humerusului, trece peste
articulaţia cotului, urmează de-a lungul radiusului şi se inseră pe apofiza lui
stiloidă.
Acțiunea: Participă la flexia antebraţului, mai ales dacă această mişcare se
efectuează în timpul înfruntării unei rezistenţe; supinează antebraţul, aflat în stare
de pronaţie şi pronează antebraţul aflat în supinație.
Muşchii extensori radiali lung şi scurt ai carpului încep de pe marginea
lateral a humerusului și se inseră: cel lung - la baza osului metacarpian II, iar cel
scurt - la baza osului metacarpian III.
Acțiunea: Extensia și abductor în articulația mâinii, flexori slab al
antebrațului.
Muşchiul extensor comun al degetelor începe de la epicondilul lateral al
humerusului fiind dispus de-a lungul antebraţului, se împarte în patru tendoane,
care în porţiunea distală a metacarpului se unesc între ele prin conexiuni
44
tendinoase. Fiecare din aceste tendoane, ajung în regiunea degetelor II - V, se
desparte în trei fascicule, din care cele laterale se insera pe falanga medie, iar cel
mijlociu - pe faţa dorsală a falangei distale.
Acțiunea: Extensor al antebrațului, mâinii și degetelor II-IV.
Muşchiul extensor ulnar al carpului începe de la fața dorsală a ulnei și se
inseră la baza osului V metacarpian.
Acțiunea: Extensor și adductor în articulația pumnului.
Din muşchii stratului profund al grupei posterioare a antebraţului fac parte:
supinatorul, un complex de trei muşchi ai degetului mare şi extensorul propriu al
degetului arătător.
Mușchiul supinator începe de la epicondilul extern al humerusului şi creasta
superioară a ulnei, trece oblic peste antebraţ şi se inseră pe radius. Acțiunea: Este
cel mai puternic și mai constant supinator al antebrațului și al mâinii.
Cei trei muşchi, care mişcă policele, începe de la treimea distală a feţei
posterioare a radiusului şi ulnei şi de la membrana interosoasă. Muşchiul abductor
lung al policelui se inseră la baza primului os metacarpian .
Acțiunea: Extensor în articulația pumnului și abductor al policelui.
Muşchiul extensor scurt al policelui se inseră pe baza primei falange.
Acțiunea: Extensor al pumnului și policelui.
Muşchiul extensor lung al policelui se inseră pe falanga distală.
Acțiunea: Extensor al pumnului și policelui.
Muşchiul extensor al indexului (degetul arătător) începe pe faţa posterioară
a ulnei şi pe membrana interosoasă. Tendonul său distal fuzionează cu tendonul
pentru acest deget de la extensorul comun al degetelor.
Acțiunea: Mușchiul este extensor al indexului și ajută la extensia mâinii.

45
4.4. Muşchii mâinii
În regiunea mâinii, afară de tendoanele muşchilor antebraţului, situate pe
faţa dorsală şi palmară, se mai găsesc muşchi proprii scurţi, care încep şi se
termină în această regiune. La om mâna joacă rolul principal în procesul de muncă
şi în consecinţă, muşchii acestei porţiuni a membrului superior ating cea mai înaltă
perfecţionare. Prin urmare, mâna şi fiecare deget al ei, capătă posibilitatea de flexie
şi extensie maxime - mişcări extrem de necesare în muncă.
Muşchii mâinii sunt situaţi pe faţa palmară. Aici ei formează trei grupe:
∙ grupa medie,
∙ grupa de muşchi a policelui (eminența tenară)
∙ grupa de muşchi a degetului mic (eminența hipotenară).
Grupa medie de muşchi ai mânii o constituie:
Muşchii mici lombricali, care încep de la tendoanele flexorului profund al
degetelor şi se inseră la baza falangelor proximale a degetelor II - V; Acțiunea:
Flectează falangele proximale a acestor degete.
Muşchii interosoşi dorsali şi palmari, care se găsesc în spaţiile interosoase
dinte oasele carpiene şi se inseră la baza falangelor proximale a degetelor II - V.
Acțiunea: Efectuează în special mişcări de abducere şi adducere a degetelor spre
linia mediană.
Grupa de muşchi al policelui formează pe partea laterală a palmei
eminența tenară. Această grupă este formată din muşchi scurţi: abductorul scurt,
flexorul scurt, opozantul şi adductorul al policelui.
Acțiunea: Funcția derivă din denumirea mușchilor.
Grupa de muşchi ai degetului mic formează pe partea medială a palmei
eminenţa hipotenară, ceva mai mică decât cea tenară. Această grupă este formată
din următorii muşchi ai degetului mic: abductorul, flexorul scurt şi opozantul. Ei
sunt dezvoltaţi mai slab şi uneori nu sunt diferenţiaţi unul de altul.
Acțiunea: Funcția derivă din denumirea mușchilor.
Imediat sub pielea acestei regiuni se află un muşchi slab dezvoltat - muşchiul
palmar scurt.
46
Fasciile membrului superior.
Membrul superior în întregime este învelit sub piele cu o fascie superficială,
iar muşchii - cu o fascie proprie. La rândul său, fiecare muşchi are suplimentar o
fascie proprie sau profundă.

4.5. Biodinamica centruii scapulare

Mișcările în articulația sterno-claviculară. Mișcările în această articulație

sunt posibile în jurul a trei axe, la fel ca într-o articulație sferoidală. Clavicula se
poate mișca odată cu membrul superior, datorită posibilităților de mișcare pe stern:
ea poate fi dusă înainte și înapoi, în sus (ridicare) și în jos
(coborâre), iar ca o rezultantă a acestora cuprinde și mişcări de circumducţie.
Adevăratul pivot al acestor mişcări este ligamentul costo-clavicular în jurul căruia
se realizează aceste mişcări. În toate aceste mișcari, cele doua extremități ale
claviculei se deplasează în sens invers.
 Mișcarea de ridicare și coborâre se execută în jurul unui ax orizontal și
sagital, care trece prin ligamentul costo-clavicular, prin extremitatea sternală a
claviculei, nu prin articulație. În mișcarea de ridicare, extremitatea acromială a
claviculei se ridică, iar cea sternală coboară. În mișcarea de coborâre, fenomenul
este invers. Mișcarea de ridicare este limitată de ligamentul costo-clavicular.
Mișcarea de coborâre este oprită de coasta I, ligamentul sterno-clavicular și inter
clavicular. Mușchii ridicători ai claviculei sunt: mușchiul trapez,
sternocleidomastoidian. Muschii coborâtori ai claviculei sunt: mușchiul deltoid,
pectoral mare, subclavicular.
Mișcarea de proiecție înainte și înapoi a claviculei se execută împrejurul
unui ax vertical, care trece, ca și la mișcările precedente, prin extremitatea sternală
a claviculei (nu prin articulație). Când extremitatea acromială este dusă înainte
(proiecția anterioară), cea sternală se deplasează înapoi. Aceste mișcări sunt oprite
prin ligamentele sterno-claviculare.

47
Mușchii pentru proiecția anterioară ai claviculei sunt: mușchiul pectoral
mare, deltoid și subclavicular.
Mușchii pentru proiecția posterioară claviculei sunt: mușchiul trapez,
sternocleidomastoidian.
Mișcarea de circumducție provine din succesiunea alternativă a mișcărilor
precedente în care sunt implicați toți mușchii enumerați anterior. În această
mișcare, clavicula descrie, prin extremitatea ei acromială un con a cărui bază este o
elipsă, cu axa mică orientată dinainte-înapoi și axa mare, verticală, orientată de sus
în jos.
Mișcările articulaţiei acromio-claviculare.
Articulaţia acromio-claviculară are mişcări de alunecare, care deşi foarte
limitate, permit omoplatului basculări de mare amplitudine. Această articulaţie
conferă centurii scapulare o anumită supleţe. Fără ea mişcările claviculei ar antrena
mişcări bruşte şi necoordonate ale omoplatului pe torace.
Joncţiunea scapulo-toracală. Nu este o articulație propriu zisă, ci o
joncţiune unde suprafeţele de articulare sunt formate de faţa anterioară a scapulei
acoperită de muşchiul subscapular şi de suprafaţa externă a coapselor cu muşcii
inter-costali. Între aceste 2 suprafeţe se află muşchiul dinţat posterior superior.
Spaţiul dintre muşchiul dinţat posterior şi coaste asigură mobilitatea joncţiunii
scapulo-toracale. Dacă omoplatul ar fi fix, o serie de muşchi ar fi limitate în special
al braţului. Omoplatul se sprijină pe torace la nivelul articulaţiilor stero-claviculare
prin intermediul claviculei. Deci toată centura scapulară are ca pivot în mişcările
sale ligamentul costo-clavicular.
Mobilitatea în ansamblu a omoplatului.
Mişcările care se pot executa în centura scapulară şi muşchii ce contribuie
sunt:
∙ deplasarea superioară (ridicarea) - parţial muşchiul romboid, m. trapez
(fascicolele superioare), ridicător al scapulei, romboizi.

48
∙ deplasarea inferioară (coborârea) - mușchiul pectoral mic, fasciculele
inferioare a m. trapez, dinţat anterior, fasciculele inferioare a mușchiului
pectoral mare, fasciculele inferioare a mușchilui dorsal mare.
∙ deplasarea anterioară (ventro-laterală) - muşchiul pectoral mare, pectoral
mic, dinţat anterior.
∙ deplasarea posterioară (dorso-mediană) - muşchiul trapez, romboid mare,
romboit mic, dorsal mare.
∙ mișcarea de rotație a unghiului inferior lateral (basculă laterală) - mușchiul
dințat anterior și trapez (fascicolele superioare).
∙ mișcarea de rotație a unghiului inferior medial (basculă medială) - mușchii
romboizi, ridicător al scapulei, pectoral mare, pectoral mic, trapez
(fasciculele inferioare).

4.6. Biodinamica membrului superior liber

Deplasarea membrului superior liber o determină gradul admisibil de
libertate în articulaţiile sale. Cât nu ar fi de compuse şi de diverse mişcările
membrului superior, ele pot fi considerate ca un ansamblu de mişcări simple,
îndeplinite consecutiv într-o articulaţie. Mişcările în jurul fiecărei axe de rotire sunt
efectuate de un grup concret de muşchi.
La mişcările braţului participă următorii muşchi [4,5]:
Abducția braţului: muşchiul deltoid şi muşchiul supraspinos.
Amplitudinea – de la 90° - 95 °.
Adducția braţului: muşchiul pectoral mare, dorsal mare, infraspinos,
muşchiul subscapular, capul lung al muşchiului triceps brachial, muşchiul coraco
brahial. Amplitudinea – 20°.
Anteducția braţului (flexia): muşchiul deltoid (fascicolele anterioare),
pectoralul mare, coraco-brahial, muşchiul biceps brahial. Amplitudinea – de la 70° -
130°.

49
Retroducția braţului (extensia): muşchiul deltoid (fascicolele posterioare),
muşchiul dorsal mare, infraspinos, muşchiul rotund mare și mic, muşchiul triceps
brachial (capătul lung). Amplitudinea – de la 37° - 67°.
Pronația braţului (rotația internă):muşchiul subscapular, pectoralul mare,
muşchiului deltoid (fascicolele anterioare), muşchiul dorsal mare, rotund mare,
coraco-brahial. Amplitudinea – de la 35°.
Supinația braţului (rotația externă): muşchiul infraspinos, rotund mic,
mușchiul deltoid (fascicolele posterioare) . Amplitudinea – de la 50° - 95°.
Mişcările circulare ale braţului (circumducția): se produc prin contractarea
consecutivă a muşchilor situaţi în jurul centurii scapulare. La mişcările antebraţului
participă următorii muşchi.
Flexia antebraţului: mușchiul brahial, biceps brahial, brahioradial,
pronator rotund.
Extensia antebraţului: muşchiul triceps brachial, anconeu.
Pronația antebraţului: mușchiul pronator rotund, pronator patrat,
brahioradial, anconeu.
Supinația antebraţului: mușchiul biceps brachial, supinator, brahioradial.
Mişcările în articulaţia radio-carpiană se produc, de regulă, împreună cu mişcările
în restul articulaţiilor mâinii. La deplasarea mâinii în articulaţia radio carpiană
participă următorii muşchi:
 Flexia mâinii: mușchiul flexor radial al carpului, fîexor ulnar al carpului,
palmar lung, flexor superficial al degetelor, flexor profund al degetelor, flexor lung
al policelui.
Extensia mâinii: mușchiul extensor radial lung al carpului, extensor radial
scurt al carpului, extensor ulnar al carpului, extensor al degetelor, extensor al
degetului mare, extensor al degetului mic, extensor lung al degetului mare. Ultimii
patru muşchi produc extensia degetelor mâinii [8].
La abducţia mâinii: mușchiul flexor ulnar al carpului, extensor ulnar al
carpului și extensor.

50
La adducţia mâinii: mușchiul flexor radial al carpului, extensor radial scurt
al carpului, adductor lung al degetului mare, extensor lung al degetului mare,
extensor scurt al degetului mare. Ultimii trei muşchi acţionează în această mişcare,
când degetul mare este fixat.
Mişcările circulare ale mâinii: se produc în rezultatul contractării
consecutive a flexorilor, aductorilor, extensorilor şi abductorilor. Analizând
mişcările degetelor trebuie de ţinut cont, că la flexia degetelor în fiecare falangă
acţionează un muşchi concret:
∙ la falanga proximală - muşchii lombricali, interosoşi, dorsali şi palmari,
∙ la falanga mijlocie - flexorul superficial la degetelor,
∙ la falanga distală - flexorul profund al degetelor.
Extensia degetelor se produce în rezultatul contracţiilor extensorilor
degetelor, precum şi a acelor muşchi, care acţionează izolat asupra degetelor I, II şi
V [13].
De cea mai mare amplitudine de mișcare dispune degetul mare. El poate
efectua următoarele mişcări: flexie, extensie, abducţie, adducţie, opoziţie, repoziţie
şi mişcări circulare. Această varietate de mişcări ale degetului mare se explică prin
însemnătatea lui în procesul de muncă [7].

Întrebări de autoevaluare:
1. Denumiţi muşchii centurii scapulare şi acţiunea lor.
2. Denumiţi muşchii braţului şi acţiunea lor.
3. Enumeraţi muşchii antebraţului.
4. Clasificați și enumerați cum sunt grupați muşchii mânii?
5. Demonstrați mișcările în articulaţia cotului?
6. Demonstrați mișcările în articulaţia scapulo-humerală?
7. Enumerați ce muşchi pun în mişcare degetul mare?

51
Sugestii pentru lucru individual:
1. Descrieți tecile sinoviale ale tendoanelor flexorilor. 2.
Caracțerizați mușchii care acționează asupra centurii scapulare. 3.
Caracterizați mușchii care acționează asupra articulațiilor mâinii. 4.
Descrieți mișcările centurii scapulare?
 52
Tema № 5
MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR
Cuprinsul unității de studiu:
5.1. Muşchii centurii pelviene
5.2. Muşchii coapsei
5.3. Muşchii gambei
5.4. Muşchii piciorului
5.5. Dinamica membrului inferior

5.1. Muşchii regiunii coxofemorale

Muşchi regiunii coxofemorale mişcă membrul inferior liber în articulaţie
coxofemorală. Ei se împart în două grupe: anterioară şi posterioară. Grupa
anterioară o reprezintă un muşchi - iliopsoas.
Muşchiul iliopsoas începe cu două capete: psoasul, care îşi ea originea de la
corpurile şi apofizele transverse ale ultimii vertebre toracice şi ale celor patru
vertebre lombare superioare, osul iliac, şi muşchiul iliac, care începe de la faţa
internă a fosei iliace. Ambele capete se inseră pe trohanterul mic.
Acțiunea: Fletează coapsa în articulaţia cocsofemorală şi o roteşte lateral.
Grupa posterioară o reprezintă 9 muşchi:
Muşchiul fesier mare începe de la faţa externă a osului iliac, faţa posterioară
a sacrului, coccisului. Fasciculele superioare se termină în aşa numita fascie lată a
coapsei, iar cele inferioare se inseră pe tuberozitatea fesieră a femurului.
Acțiunea: muşchiul produce extensia şi supinaţia coapsei, contribuie la
menţinerea poziţiei verticale a corpului.
Muşchiul fesier mediu îşi ea originea de pe faţa externă a aripii osului iliac
şi se inseră pe marele trohanter al femurului.
Acțiunea: muşchiul abduce coapsa, participă la pronaţia şi supinaţia ei.
Muşchiul fesier mic începe de la fosa externă a aripii osului iliac şi se inseră pe
marele trohanter a femurului.

53
Acțiunea: Abducția și rotația medial a coapsei.
 Muşchiul tensor al fasciei late este o porţiune a fesierului mediu, începe de
la spina antero-superioară a iliacului, trece de-a lungul coapsei în jos şi se termină
în fascia lată a coapsei, ajungând pe condilul lateral al tibiei.
Acțiunea: Flexor și abductor al coapsei.
Muşchiul piriform începe în bazinul mic de pe faţa anterioară a sacrului şi
se inseră pe trohanterul mare.
Acțiunea: Rotația coapsei lateral.
Muşchiul obturator intern începe de pe faţa internă a membranei
obturatoare şi marginile găurii obturate şi se inseră pe trohanterul mare. Acțiunea:
Rotația lateral a coapsei.
Muşchiul obturator extern începe de pe faţa externă a membranei
obturatoare şi marginile găurii obturate şi se se inseră pe trohanterul mare.
Acțiunea: Rotația lateral a coapsei.
Muşchii gemeni (superior şi inferior) aderă la muşchiul obturator intern la
ieşirea acestuia din bazin.
Acțiunea: Rotația lateral a coapsei.

5.2. Muşchii coapsei

Muşchii coapsei se împart în trei grupe:
∙ anterioară (extersorii),
∙ medială (adductorii),
∙ posterioară (flexorii).
Din grupa anterioară fac parte: cvadricepsul femoral şi muşchiul croitor.
Muşchiul cvadriceps femoral ocupă toată faţa antero-laterală a coapsei. Începe cu
patru capete, care funcţionează aproape independent şi au denumirea lor: ∙ drept
femoral începe de la spina antero-inferioară a osului iliac şi se continuă cu un
tendon,
∙ vastul lateral începe de la trohanterul mare, linia aspră a femurului şi
septul intermuscular lateral,
54
∙ vastul medial începe de pe linia aspră a femurului şi de la septul
intermuscular medial,
∙ vastul intermediar începe de pe linia intertrohanterică şi femur. Toate
cele patru capete ale muşchiului cvadriceps se unesc într-un singur tendon, care
cuprinde patela, şi se inseră pe tuberozitatea tibiei. Acțiunea: Extensia gambei,
flexia coapsei.
Muşchiul croitor este cel mai lung din corpul omenesc. Începe de pe spina
antero-superioară a osului iliac şi se inseră pe tuberozitatea tibiei. Acțiunea:
Flexia coapsei și gambei, rotația medial a gambei, rotația lateral a coapsei.
Grupa medială este compusă din următorii muşchi:
Muşchiul pectineu începe de la creasta pubisului şi se inseră pe partea de
sus a liniei aspre a femurului.
Acțiunea: Flexia și adducția coapsei.
Muşchiul graţios începe de pe ramura inferioară a pubisului şi se inseră
împreună cu croitorul pe tuberozitatea tibială.
Acțiunea: Adductor al coapsei, flexor și rotator medial al gambei.
Muşchiul adductor lung începe de pe partea antero- superioară a pubisului şi se
inseră pe partea medie a liniei aspre a femurului.
Acțiunea: Adductor al coapsei, flexor, rotator intern al coapsei. Muşchiul
adductor scurt începe de la partea inferioară a pubisului şi se inseră pe linia aspră
a femurului.
Acțiunea: Adductor al coapsei.
Muşchiul adductor mare începe de la tuberozitatea sciatică, ramura
inferioară a pubisului şi de la ischion şi se inseră pe linia aspră şi condilul medial a
femurului.
Acțiunea: Adductor și extensor al coapsei, rotația medială a coapsei. Grupa
posterioară constă din trei muşchi (semitendinos, semimembranos, biceps
femoral), care încep de la tuberozitatea sciatică şi se inseră pe gambă, şi muşchiul
popliteu, care limitează fosa poplitee.
55
Muşchiul semitendinos are un tendon lung, cu care se inseră pe
tuberozitatea tibiană împreună cu tendoanele muşchilor croitor şi graţios.
Acțiunea: Extensor al coapsei și flexor al gambei, rotația internă a gambei.
Muşchiul semimembranos are un tendon lung şi lat, care în porţiunea sa distală se
împarte în trei fascicule. Unul din aceste fascicule se inseră pe epicondilul medial
al tibiei, altul - trece în fascia muşchiului popliteu, iar al treilea - se răsfrânge pe
faţa posterioară a articulaţiei genunchiului, trecând în ligamentul popliteu oblic.
Acțiunea: Extensor al coapsei și flexor al gambei, rotația internă a gambei.
Muşchiul biceps femoral are două capete. Unul lung, se începe de pe
tuberozitatea sciatică, altul scurt - cu un punct de origine pe linia aspră a femurului.
Se inseră cu un tendon de fibulă.
Acțiunea: Extensor al coapsei, flexor al gambei și rotația externă a gambei.
Muşchiul popliteu - e situat pe faţa posterioară a genunchiului, începe de la
condilul lateral al femurului şi ligamentul popliteu oblic şi se inseră pe faţa
posterioară a tibiei în porţiunea ei proximală.
Acțiunea: Rotația internă și flexia gambei.

5.3 Muşchii gambei

Pe gambă muşchii sunt aranjați în trei grupe: grupa anterioară, laterală şi
posterioară. Muşchii grupei posterioare sunt aranjaţi în două straturi: superficial şi
profund [10].
Grupa anterioară este formată din muşchii, care extinde piciorul şi
degetele, precum şi supinează şi adduce piciorul.
Muşchiul tibial anterior începe de pe epicondilul lateral şi diafiza tibiei, şi
coborând spre picior, se inseră pe primul os cuneiform şi primul os metatarsian.
Acțiunea: Extensia piciorului în articulaţia talo-crurală şi supinația lui. Muşchiul
extensor comun al degetelor începe pe treimea superioară a tibiei, pe fibulă şi de
la membrana interosoasă împărţindu-se în patru tendoane, iese pe

56
picior şi se inseră pe falangele mijlocii şi distală ale degetelor II - V. El mai poate
avea şi al cincilea tendon .
Acțiunea: Flexor, adductor și rotator lateral al plantei. Extensor al degetelor.
Muşchiul extensor lung al halucelui începe de la cele două treimi inferioare al
fibulei şi partea respectivă a membranei interosoase. Se inseră la baza falangei
distale a halucelui.
Acțiunea:Extensor al halucelui, flexor, adductor și rotator medial al plantei.
Grupa laterală o constituie numai doi muşchi:
Muşchiul peroneu lung (fibular) începe de la capătul fibulei şi faţa ei
laterală, înserându-se la baza primului os metatarsian şi a primului os cuneiform.
Acțiunea: Extensor al plantei, adductor și rotator lateral al plantei. Muşchiul
peroneu scurt (fibular) începe de la jumătatea inferioară a fibulei şi septurile
intermusculare şi se inseră pe osul metatarsain V.
Acțiunea: Extensor al plantei, adductor și rotator lateral al plantei. Grupa
posterioară de muşchi este mai dezvoltată şi e formată din două straturi:
superficial (muşchiul triceps şi plantar) şi profund (flexorul lung al degetelor,
tibial posterior şi flexorul lung al halucelui).
Muşchiul triceps al gambei (sural) are două capete superficiale şi unul
profund. Cele superficiale formează muşchiul gastrocnemian, care începe de pe
epicondilii medial şi lateral al femurului. În partea de jos muşchiul continuă cu
tendonul lui Ahile, care se inseră pe calcaneu. Capătul profund al tricepsului
formează muşchiul solear, care-i mai lat, începe de la capul şi treimea superioară a
fibulei, diafiza tibiei şi trece în tendonul lui Ahile [12].
Acțiunea: Extensia plantei, rotația laterală și medială a gambei flectate și
flexia gambei (mușchiul gastrocnemian).
Muşchiul flexor comun al degetelor începe pe treimea medie a tibiei şi se
inseră falangele distale ale degetelor II-V.
Acțiunea: Flexia degetelor, flexia plantei, supinator.
Muşchiul tibial posterior începe de pe membrana interosoasă şi feţele tibiei
şi a fibulei.Tendonul lui ocoleşte maleola medială, şi se inseră pe osul navicular şi
57
cele trei oase cuneiforme.
Acțiunea: Supinator (adductor și rotator intern) și extensor al plantei.
Muşchiul flexor lung al halucelui începe de pe fibulă, membrana interosoasă şi
foiţa adâncă a fasciei gambei. Tendonul ocoleşte maleola medială şi se inseră la
baza falangei distală a halucelui.
Acțiunea: Flexia halucelui, extensia și supinația plantei.

5.4. Muşchii plantei (piciorului)

Spre deosebire de mână planta are și doi mușchi dorsali ai piciorului.
Mușchii plantei se divid în trei grupe și sunt așezați în lojile plantei. Grupa
medială plantară este formată de muşchi scurţi ai degetului mare: flexorul,
adductorul şi abductorul. Ultimul mai întăreşte şi bolta transversală a piciorului.
Toţi aceşti muşchi încep de la oasele tarsiene şi metatarsiene, iar se inseră de la
baza falangei proximale a degetului mare. Acţiunea lor reiesă din denumire.
Grupa laterală se atribuie la mușchii pentru degetul mic. Din aceștea fac
parte: adductor al degetului mic și flexor scurt. Acțiunea corespunde denumirei
fiecărui mușchi în parte.
Grupa mijlocie sunt așezați pe partea plantară și dorsală a piciorului. Din
regiunea plantară fac parte: flexor scurt al degetelor, plantar patrat, lombricali,
interosoși.
Acțiunea: Flexia și adducția degetelor.
Din regiunea dorsală fac parte: extensor scurt al degetelor și extensor lung
al halucelui.
Acțiunea: Extensia degetelor.
Fasciile membrului inferior se împart în cea superficială şi profundă. Fascia
superficială dispune de aceeaşi structură ca şi cele din alte regiuni ale corpului.
Tendoanele muşchilor lungi, care trec pe partea dorsală şi plantară a piciorului, se
află în teci sinoviale, ce înlesnesc alunecarea lor. În locurile trecerii

58
pe sub ligamentele fasciale, tendoanele se află în canale osteo-fibroase şi sunt
compresate de oase.

5.5. Biodinamica membrului inferior

În biodinamica membrului inferior sunt implicate mai multe lanțuri
cinematice. Mișcările în articulația coxofemurală au diverse amplitudini în
dependență de mișcare.
În regiunea coapsei se efectuează următoarele mișcări [9]:
Flexia coapsei: mușchiul iliopsoas, croitor, extensor, tensor al fasciei late,
pectineu, muşchiul drept femoral.
Extensia coapsei: mușchiul fesier mare, biceps al coapsei, semitendinos,
semimembranos, adductor mare.
Adducția coapsei: mușchiul pectineu, adductor lung, adductor scurt,
adductor mare, graţios.
 Abducția coapsei: mușchiul fesier mediu, fesier mic, piriform, obturator
intern, tensor al fasciei late.
Supinația coapsei: mușchiul iliopsoas, patrat femoral, fesieri, croitor,
obturator extern şi intern, piriform.
Pronația coapsei: mușchiul tensor al fasciei late, fasciculele anterioare ale
muşchiului fesier mediu, fasciculele anterioare a mușchiului fesier mic,
semitendinos, semimembranos, graţios.
Mişcările de circumducție sunt produse de muşchii în jurul articulaţiei
coxofemorale, acţionând consecutiv.
În regiunea gambei se efectuează următoarele mișcări:
Flexia gambei: mușchiul biceps femural, semitendinos, semimebranos,
croitor, graţios, popliteu, gastrocnemian.
Extensia gambei: muşchiul cvadriceps al coapsei.
Pronaţia gambei: mușchiul semitendinos, semimembranos, croitor, graţios,
capul medial al muşchiului gastrocnemian, popliteu.

59
Supinația gambei: mușchiul biceps femoral, capul lateral al muşchiului
gastrocnemian.
Pronaţia şi supinaţia gambei sunt posibile numai în cadrul flexiei, adică
atunci când ligamentele colaterale tibial şi fibular sun contractate. În regiunea
piciorului se execută următoarele mișcări:
Flexia piciorului: mușchiul triceps al gambei, tibial posterior, flexor lung al
degetului mare, flexor lung al degetelor, peroneu lung, peroneu scurt. Extensia
piciorului: mușchiul tibial anterior, extensor lung al degetelor, extensor lung al
halucelui.
Abductia piciorului: mușchiul peroneu scurt şi peroneu lung.
Adducția piciorului: mușchiul tibial anterior și tibial posterior.
Pronaţia piciorului: mușchiul peroneu lung şi cel scurt.
Supinația piciorului: mușchiul tibial anterior, tibial posterior, flexor lung al
degetelor, flexor lung al halucelui.
Mişcările de circumducție a piciorului sunt posibile la acţiunea consecutivă
a grupelor de muşchi ce trec lângă articulaţiile piciorului. La mişcările degetelor
participă muşchii, ce trec de pe gambă pe picior şi muşchii proprii ai piciorului.
Acţiunea de bază a muşchilor, situaţi pe suprafaţa plantară, constă în flexia
degetelor, iar a muşchilor situaţi pe suprafaţa dorsală, constă în extensia degetelor.
Muşchii plantari, fiind mai bine dezvoltaţi, joacă un rol important de amortizare,
iar flectând degetele, contribuie la cuplarea piciorului cu suprafaţa de sprijin la
mers şi alergat.
Întrebări de autoevaluare:
1. Enumeraţi muşchii regiunii coxofemorale.
2. Care sunt muşchii coapsei?
3. Care sunt muşchii gambei?
4. Ce muşchi produc adducţia şi abducţia coapsei?
5. Ce muşchi pun în mişcare articulaţia genunchiului?
6. Care sunt mușchii piciorului și cum sunt grupați?

60
Sugestii pentru lucru individual:
1. Caracterizați fasciile membrelor inferioare.
2. Caracterizați mușchii care acționează asupra articulației cocsofemurale. 3.
Caracterizați mușchii membrelor inferioare în static și locomoția bipedă.
 61
BIBLIOGRAFIE:

1. Abrahams P., Atlasul corpului uman: structura și funcțiile organismului,

Bucuresti: Corint, 2011.
2. Baciu G. S., Anatomia şi morfologia sportivă., Chişinău, 1993. 3. Baciu G. S.,
Bazele morfologiei de vârstă şi adaptării sportive (material didactic), Chişinău,
1987.
4. Catereniuc I., Lupaşcu T. et al., Anatomia omului (culegere de cursuri pentru
Facultatea Farmacie), Chișinău, 2015.
5. Catereniuc I., Lupaşcu T. et al., Aparatul de susținere și mișcare (culegere de
cursuri pentru Facultatea Medicină), Vol. I, Chișinău, 2011.
6. Catereniuc I., Lupaşcu T., Ştefaneţ M., Batâr D., Culegere de teste și
probleme de situație la anatomia omului, Aparatul locomotor, Vol. I, Chișinău,
2014.
7. Dragoi Gh. S., Anatomia general a sistemului corpului omenesc, vol.I, ed.
Universității, Craiova, 2003.
8. Djamo O., Anatomia , ed. Fundației Românei de Mâine, București, 2007. 9.
Niculescu Cezar Th., Racu Cîrmaciu, Bogdan Voiculescu, Anatomia și
fiziologia omului, Corint , București, 2009.
10. Ranga V., T. Șeicaru, Alexe F., Anatomia omului, ed. Kullusys, București,
1970.
11. Ranga V., Teodorescu Dr.I., Anatomia și fiziologia omului, ed. Medicinală,
București, 1970.
12. Ștefaneț M., Anatomia omului, Vol. I, ed. II (revăzută și completată), CEP
Medicina, Chișinău, 2007, 2014.
13. Ștefanet M., Anatomia omului, Vol. II, ed. II (revăzută și completată), CEP
Medicina, Chișinău, 2008, 2015.
14. Ștefanet M., Anatomia Omului, Vol. III, ed. II (revăzută și completată), CEP
Medicina/Tipografia Sirius SRL, Chișinău, 2016.

62