OCEANUL ATLANTIC

Oceanul Atlantic este al doilea ocean ca mărime de pe Pământ, acoperind aproape 20%
din suprafața sa. Numele oceanului, care se trage din mitologia greacă, înseamnă Marea lui
Atlas. În ceea ce privește vârsta, este tot al doilea dintre cele cinci oceane și se pare că acesta nu
a existat în urmă cu 130 de milioane de ani, mai precis înainte ca supercontinentul Pangea să se
destrame dând naștere continentelor cunoscute de noi astăzi.
Oceanul Atlantic a fost străbătut încă din cele mai vechi timpuri de fenicieni care par a fi
primii călători ai lumii. Primii europeni care au traversat Atlanticul au fost bascii și vikingii,
care, după ce au colonizat Islanda și Groenlanda, au ajuns pe coastele Americii de Nord, în
ținutul Vinland, adică Terra Nova și Labrador, în jurul anului 1.000, sub conducerea lui Leif
Ericsson (fiul lui Eric cel Roșu). Odată cu apariția marilor descoperiri geografice Atlanticul a
fost primul ocean cartografiat și folosit pentru rute comerciale de marile companii maritime ale
vremii. Aflat între Africa, Europa, America și Sudul Oceaniei, Oceanul Atlantic reprezintă o
punte între civilizațiile Terrei.
Oceanul Atlantic are o formă alungit-sinuoasă, larg deschisă spre sud și gâtuită spre nord,
cu o suprafață de 106.400.000 km² dacă sunt incluse și mările adiacente, sau cu o suprafață de
82.400.0000 km² dacă acestea sunt excluse, ocupând ceva mai mult de un sfert, adică 25,8% din
suprafața totală a Oceanului Planetar. Adâncimea medie este de 3627 m, cu o adâncime maximă
ce măsoară 9219 m în Groapa Milwaukee din fosa Puerto Rico, iar volumul total al apelor
oceanului împreună cu mările adiacente este de 330.100.000 km³. Lățimea oceanului variază de
la 2.848 km între Brazilia și Liberia, până la 4.830 km între Statele Unite ale Americii și nordul
Africii. Aproximatim o treime din oceanul Atlantic are o adâncime între 4000 și 5000 m.
Apele oceanului Atlantic scaldă spre vest țărmurile celor doua Americi, iar spre est cele
ale Europei și Africii. Limita nordică o formează coastele Groelandei și Islandei, precum și o
linie convențională ce unește insula Baffin cu Groelanda și Islanda, de-a lungul Cercului de Nord
la 66°30′ latitudine nordică. Spre sud, Oceanul Atlantic mărginește țărmurile Antarcticei între
meridianele 67° longitudine vestică și 20° longitudine estică. Ecuatorul străbate pe la mijloc
bazinul Atlanticului, în timp ce meridianul de 30° longitudine vestică constituie axa sa
longitudinală. Atlanticul se desfășoară latitudinal pe aproximativ 14.500 km, pentru ca de la vest
la est, între țărmurile apusene ale Golfului Mexic și cele răsăritene ale Mării Mediterane, distanța
să fie destul de apropiată de aceasta, 12.500 km.
Oceanul Atlantic primește o cantitate enormă de apă dulce provenită de la icebergurile
din Groenlanda și Antarctida sau din deversarea celor mai mari fluvii ale Terrei cum ar fi:
Amazonul, Zairul, Orinoco, Mississippi, La Plata, Sf.Laurentiu, Nigerul, Orange, Senegalul etc.
care se varsă în oceanul propriu-zis sau Nilul, Rhone și Dunărea care se varsă în mările
adiacente. Datorită zonelor cu adâncime scăzută sau a mărilor periferice cum ar fi: Marea
Caraibilor, Golful Mexic sau Marea Mediterana are loc o evaporare intensă.
1
 Fundul Oceanului Atlantic este străbătut de o vale de rift, crestele înălțându-se uneori
deasupra apei, formând insule cum ar fi Islanda, Azore. Această dorsală atlantică separă oceanul
în două bazine largi cu adâncimi cuprinse între 3700 și 5500 de metri. Lanțul muntos submarin
de pe fundul Oceanului Atlantic este în formă de S, și se întinde de la Nord din Islanda până la
43° latitudine Sudică pe direcția insulelor Azore, Saint Paul, Ascension etc. Lanțul submarin este
întretăiat în regiunea ecuatorului în groapa abisală de lângă insulele Antile și lângă insulele
Sandwich de sud.
Teoria derivei continentale poate fi ușor observată în sectorul Americii de Sud și al
Africii. Dorsala medio-atlantică este principala formă de relief, ce prezintă un rift activ întrerupt
de numeroase falii transformante. Oceanul Atlantic este împărțit în două sectoare: unul oriental
și unul occidental. Magma ascendentă din riftul central împinge blocurile eurafrican și american
spre stânga și dreapta. Bazinul european, ce se găsește între dorsala medio-atlantică și Europa, se
divide într-un scut nordic și altul sudic despărțite de dorsala Gascogne.
Atlanticul de Nord se întinde în emisfera nordică de la ecuator până la Oceanul Arctic. El
cuprinde insulele Capului Verde, insulele Canare, Madeira, insulele Azore, Bermuda, Färöer,
Islanda, Groenlanda precum și Terra Nova. Este delimitat prin Ecuator de Atlanticul de Sud.
Atlanticul de Sud este regiunea Atlanticului situată la sud de ecuator, între continentele
America de Sud, Africa Occidentală și Africa Sudică. La sud, Atlanticul este limitat de Oceanul
Antarctic și Antarctida.
Oceanului Atlantic are puține insule, iar cele mai importante sunt: Insulele Faroe,
Svalbard, Groenlanda, Islanda, Rockall, Marea Britanie, Irlanda, Fernando de Noronha, Insulele
Azore, Insulele Madeira, Insulele Canare, Insulele Capul Verde, Sao Tome și Principe,
Newfoundland, Bermuda, Indiile de Vest, Ascension, Sf. Elena, Martin Vaz, Tristan da Cunha,
Insulele Falkland și Insula Georgia de Sud.

Insulele Azore, Portugalia

Principalele mari ale Atlanticului sunt: Marea Baltica situată între Suedia, Finlanda,
Danemarca și Germania, aceasta este o mare de platformă continentală, cu adancimea maximă de
140 m, și cu salinitatea cea mai mică de doar 4 ‰ fapt ce face ca și în iernile aspre să fie
acoperită de gheață; Marea Nordului care este cuprinsă între Anglia, Peninsula Scandinavică,
Belgia, Olanda și Danemarca, este o mare adancă ce măsoară 3600 m cu maree puternice pe
țărmul european, mai ales pe cel francez; Marea Mânecii se găsește între Marea Britanie și
teritoriul Franței și are o lățimea minimă de 33 km în dreptul orașului francez Calais, fiind și
2
zona cea mai aglomerată din punctul de vedere al traficului maritim și cu cele mai vitrege
condiții meteorologice; Marea Mediterană care are legatură cu oceanul prin Strâmtoarea
Gibraltar, mare ce ocupa aproximativ 2.500.000 km². Este o mare subtropicală, cu salinitate
ridicată de 33 ‰ în vest, și până la 39 ‰ în partea estică, fiind totodată și cea mai albastră mare.
Din Mediterană, prin Strâmtoarea Dardanele și Bosfor se intră în Marea Neagră, ce are o
suprafață de 412.000 km² plus încă 50 km² ai Marii Azov, aceasta este mare închisă (salmastra)
cu salinitate foarte mică; Marea Antilelor Meridionale aflată în partea de sud a Oceanului
Atlantic; Marea Caraibelor aflată spre nord, între America de Sud, America Centrală și Antilele
Mari.
Simetria Oceanului Atlantic este surprinzătoare, deoarece atât pe o parte, cât și pe alta se
regăsesc aceleași unități de relief (câmpii, praguri, dorsale), există și multe corespondențe
geologice între coastele vestice și cele estice ale Atlanticului Central. Scuturile granitice, formate
în orogenezele caledoniană și hercinică, apar în ambele continente din emisfera nordică (Terra
Nova, Appalachi, Scoția, Irlanda, Bretagne). În emisfera sudică, situația este aceeași: munții
Columbiei și Venezuelei corespund Atlasului Marocan; scutul brazilian este identic cu cel din
Africa Occidentală. Coastele oceanice sunt împărțite în două mari categorii: de tip atlantic (cu
întreruperi bruște ale structurilor geologice); de tip pacific (cu structuri sub forma unor
ansambluri coerente). Sedimentele și resursele oceanice sunt asemănătoare cu cele care se găsesc
în Oceanul Pacific.
Clima Oceanului Atlantic și a insulelor sale este influențată de curenții de apă și de
temperatura suprafeței care variază de la 0°C pe coastele Arctice și Antarctice până la 27°C în
regiunea ecuatorului. La adâncimi sub 2000 de metri, temperaturile sunt în jur de 2°C iar în
zonele mai adânci, sub 4000 de metri media temperaturilor este de -1°C.
Climatul Oceanului Atlantic este unul moderat în care nu se înregistrează variații extreme
de-a lungul anotimpurilor. Apele oceanului reprezintă principala sursă de umezeală atmosferică
datorită fenomenului de evaporare. Clima cea mai caldă este caracteristică Atlanticului de Nord
în timp ce regiunile reci corespund suprafețelor cu gheață. Curenții oceanici controlează clima
transportând apele calde și reci în alte regiuni și formează două circuite: un circuit nordic și unul
sudic. Ambele încep cu câte un curent ecuatorial, dar cel nordic preia și jumătate din apa celui
sudic. Curentul Ecuatorial de Nord se continuă cu cel al Caraibilor, apoi al Golfului, acesta
îndreptându-se spre Europa și Oceanul Arctic, încălzind aceste locuri. Circuitul se închide prin
vestul Spaniei și nord-estul Africii, prin Curentul Rece al Canarelor. Circuitul sudic se
completează prin Curentul Braziliei (cald) și se închide cu cel al Benguelei. Cicloane tropicale
(uragane) se formează în largul coastei Africii, în apropierea Capului Verde şi se deplasează spre
vest în Marea Caraibelor; uraganele pot să apară din mai până în decembrie, dar sunt cele mai
frecvente în perioada august-noiembrie.
Stratul pur de apa al Oceanului Atlantic, care absoarbe si difuzeaza lumina, are o culoare
albastra, culoare considerata desertul oceanic. Pe alocuri oceanul are o culoare verzuie
determinata de prezenta particulelor in suspensie si a planctonului, sau o culoare galbuie-cafenie
datorata continutului de substante in stare de suspensie.
Salinitatea apei variaza in functie de latitudine si anotimp cu o concentratie cuprinsa intre
33-37%. Cele mai mici valori se inregistreaza de-a lungul coastelor, acolo unde raurile mari cu
apa dulce se varsa in ocean. Cea mai mare salinitate se inregistreaza la 25° latitudine nordica.
Totodata salinitatea Atlanticului este influentata si de rata evaporarii, precipitatii si topirea
ghetarilor.
In special in zonele reci ale Oceanului Atlantic se gasesc mari bancuri de pesti precum
sardinele, heringul, peștele sabie. Mai mult de 80% din pescuitul oceanic se extrage din
Atlanticul de Nord. Se mai regăsesc și alte specii de pesti ansoa, cod, platica si bibani, mamifere
marine (foci si balene) dar si o mare varietate de pasari. Cele mai multe plante sunt gasite in:
Marea Sargaselor si in sectiunea ovala a Atlanticului de Nord.
Oceanul constituie un imens depozit ce contine substante minerale, utile, care sunt
exploatate in regiunile continentale unde exista mari cantitati de minerale, atat pe fundul
3
oceanului, cat si dizolvate in apa, insa adeseori costul recuperarii lor depaseste cu mult valoarea
acestora. In masa sedimentelor oceanice sau pe suprafata lor se gasesc numeroase substante
minerale de interes economic. Nodulii polimetalici reprezinta concretiuni minerale care tapiseaza
fundul oceanului la adancimi mari ale apei, de 4000 - 6000 metri, alcatuiti din diferite elemente,
dintre care predominant este nichelul, cobaltul, fierul sau cuprul. Resurse minerale dizolvate in
apa, constituie o alta bogatie, fiind identificate peste 60 de elemente, dar numai cativa compusi
sunt recuperati actualmente din ocean: clorura de sodiu, bromul, magneziul si uraniul. In
regiunile mai putin adanci din apropierea continenteleor se  extrag gaze naturale si petrol in
special in Marea Nordului, pe coasta de vest a Africii si in Marea Caraibelor.
In Oceanul Atlantic se concentreaza cea mare parte din traficul maritim mondial. Cele
mai importante linii maritime sunt: linia maritima nord-atlantica intre Europa si America de
Nord, linia maritima sud-atlantica intre Europa si America de Sud si linia maritima care leaga
Europa de Asia si de Australia ce trece prin Atlantic, Marea Mediterana si canalul Suez. Cele
mai mari porturi care deservesc aceste linii sunt situate pe tarmurile Oceanului Atlantic sau ale
marilor marginase: Hamburg, Bremen, Anvers, Londra, Liverpool, Le Havre, New York, Buenos
Aires, Rio de Janeiro. Canalele Kiel şi Sfântul Laurenţiu sunt două căi navigabile importante;
Canalul Intercostal (de-a lungul litoralului Atlanticului central şi de sud, precum şi a porţiunii
Golfului Mexic care aparţine Statelor Unite) reprezintă o cale maritimă importantă pentru comerţ
şi agrement.

Curiozitati depre Oceanul Atlantic

 Oceanul Atlantic este primul ocean care a fost traversat de un vapor și de un avion
 Oceanul Atlantic primeste apa de la aproximativ jumătate din suprafața terestra
din lume
 În Atlanticul de Sud , există o porțiune largă de ocean între vârful  Africa de Sud
și America de Sud , care provoaca valuri uriașe și vânturi puternice continue , cunoscut sub
numele de "Roaring Forties" .
 Undele sonare sunt utilizate de către oamenii de știință pentru a cartografia fundul
Oceanului Atlantic .
 Reciful Cancun din Oceanul Atlantic de pe coasta  Yucatanului ( Mexic ) , este cel
de-al doilea recif bariera din lume , după Marea Barieră de Corali din Australia .
 Primul cablu telegraf de succes a fost pus sub Oceanul Atlantic, în 1866 , de către
'' The Great Eastern'' cea mai mare nava de pe pamânt de atunci.
4
  În al doilea război mondial , vapoarele Regina Maria și Regina Elisabeta au purtat
trupele americane peste Atlantic  în Europa .
 În timpul furtunilor de iarna în Atlantic , valurile pot ajunge la o dimensiune
foarte mare și pot provoca daune grave tarmului.
 Oceanul Atlantic provoacă cele mai mari maree din lume , care apar în Golful
Fundy , Canada , cu o creștere de aproximativ cincizeci de metri;  în timpul mareelor de
primăvară .
 Muntele Atlantic Ridge , un munte subacvatic care se desfășoară pe o distanta de
10.000 mile marine de la sud de Islanda , este de două ori mai lat decât Munții Anzi .
 Diamante sunt gasite pe fundul mării în largul coastelor Namibiei si Africii de Sud
.
 O zonă triunghiulară din Oceanul Atlantic , numita si Triunghiul Bermudelor ,
este considerata responsabila pentru epave misterioase , dispariții și accidente aviatice.
 În anul 1919 a fost efectuat primul zbor non-stop peste Oceanul Atlantic de către
John Alcock si Arthur Brown . Călătoria a fost finalizat în șaisprezece ore  și jumătate .
 În 1928 , Amelia Earhart a fost prima femeie care a zburat peste Atlantic .
 În anul 1850  linia Cunard început transportul de pasageri peste Atlantic .
 Titanic , cel mai mare vapor de pasageri din lume - când a fost construit , și asa zis
'' de nescufundat '' , sa scufundat în Oceanul Atlantic în anul 1912, după ce a  lovit un aisberg în
timpul călătoriei sale catre America .