ORGANIZAREA STRUCTURALĂ ŞI FUNCŢIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS

1. Sistemul nervos periferic - somatic şi vegetativ; nervii spinali; nervii cranieni; nervii
simpatici şi parasimpatici.

Independet de modul de alcătuire, de locul şi organul în vecinătatea căruia se află, fiecare parte a
sistemului nervos poate să intre în legătură cu orice altă parte a acestuia. Totuşi, din raţiuni
didactice şi funcţionale sistemul nervos a fost subîmpărţit în două părţi, fiecare dintre ele fiind,
la rândul său, divizat în alte două părţi. Astfel, în descrierea modului în care este alcătuit
sistemul nervos trebuie făcută o distincţie între zona sa cefalică şi cea aflată la extremităţile
organismului. Primul a fost denumit sistem nervos central; cel de al doilea ca sistem nervos
periferic.

Sistemului nervos periferic. De această parte a sistemului nervos aparţin elementele neuronale
situate în afara cavităţii craniene şi a coloanei vertebrale. El se compune din acele unităţi
celulare nervoase care asigură legătura dintre creier şi măduva spinării cu diversele părţi ale
copului. Pe mai departe, acest sistem nervos periferic se poate diviza într-unul somatic şi altul
vegetativ.
Structural, sistemul nervos periferic cuprinde:
Neuroni aferenţi primari - cu rol de a colecta informaţiile din interiorul şi de la extremităţile
organismului.
Axoni distali ai capetelor neuronale motoare, care-şi au punctul de plecare în SNC, cu rol de a
asigura evoluţia impulsului la organele efectoare ale corpului;
Ganglionii simpatici şi parasimpatici - cu care sunt inervaţi diferitele organe viscerale.
Nervii sistemului nervos somatic transmit informaţia spre centru din părţile periferice ale pielii,
a ţesuturilor sau muşchilor. Ei sunt nervi care dau date individului asupra acţiunii unor agenţi
stimulatori de presiune, de durere, termali. Nervii motori ai acestui sistem transmit la rândul lor
impulsurile de la sistemul nervos central spre muşchii scheletici, unde dau naştere mişcărilor de
diferite feluri. În răspunderea acestui sistem nervos se află executarea atât a unor mişcări
intenţionale de formă impredictibilă, cât şi a celor automatizate, a căror formă este pre-făcută în
structurile sale.
Neuronii sistemului nervos vegetativ asigură legătura cu organele interne. La nivelul acestui
sistem se gestionează informaţiile legate de respiraţie, de activitate cardiacă, activitate digestivă.
Dar acest sistem mai îndeplineşte un rol important şi la nivelul funcţionării sistemlor de recepţie.
Funcţional sistemul nervos periferic este compus din două tipuri principale de nervi: aferenţi şi
eferenţi. Fibrele aferente şi eferente ale membrelor şi trunchiului corpului se unesc în nervii
spinali; cei din zona capului se unesc în nervii cranieni.

Nervii spinali se cuplează cu cordonul spinal prin rădăcinile ventrale şi dorsale, distribuite
simetric de o parte şi de alta a corpului.
În rădăcinile ventrale intră toate fibrele nervoase motoare. Punct lor de plecare se află în celulele
hornului ventral al cordonului spinal. Ei sunt neuronii motori spinali, care sinapsează cu muşchii
scheletici ai membrelor şi cu trunchiu.
Rădăcina dorsală cuprinde fibrele senzoriale primare, al căror corp celular unipolar este localizat
în ganglionul rădăcinii dorsale din afara cordonului spinal.
Aceste aferenţe se află în contact cu diverşi receptori ai pielii sau cu structurile receptive mai
profunde, din viscere.
Nervii spinali sunt aranjaţi segmental, fibrele motoare ale fiecărui nerv aprovizionând separat
câte un miotom iar fibrele senzoriale câte un dermaton al corpului.
Nervii cranieni sunt cuplaţi la creier într-un mod neregulat, unii dintre aceşti nervi au atât
componente senzoriale cât şi motoare; alţi nervi cranieni au o compoziţie exclusiv motoare sau

1
senzorială - nervii vestibulo-cohleari, optici, olfactivi. Despre nervul cranian optic se poate
spune că este mai mult de origine centrală.
În ceea ce priveşte sistemul nervos vegetativ, la nivelul acestuia se disting ganglionii simpatici
şi cei parasimpatici. În mănunchiul de nervi periferici spinali şi cranieni sunt prezente o srie de
fibre nervoase care asigură de regulă inervarea viscerelor. Ei se leagă de ganglionul periferic al
sistemului nervos autonomic sau visceral. Ganglionii periferici pot să aparţină în mod egal
sistemului nervos simpatic şi celui parasimpatic.
Ganglionii simpaticului formează un trunchi nervos (trunchiul simpatic) care se întinde de la
baza craniului până la regiunea terminală a coloanei vertebrale. Există aici cca 3 perechi de
ganglioni simpatici ai regiunii gâtului, cca 10 perechi ai regiunii toracice şi mai multe perechi ai
regiunii abdominale şi a pelvisului. Eferenţele constituind ieşirea preganglionară toracolombară
sinapsează în acest ganglion simpatic, de unde se ridică noi eferenţe postganglionare. Aceste
eferenţe simpatice postganglionare sunt distribuite la diferite viscere, în jurul cărora formează
nişte veritabile pexusuri nervoase.
Ganglionii sistemului parasimpatic nu sunt organizaţi într-un trunchi, dar de regulă sunt
localizaţi aproape de organele de inervare. Ieşirile craniale şi sacrale ale eferenţelor
pregangionare se termină într-un astfel de ganglion parasimpatic. Aici se sinapsează fibrele
preganglionare cu cele postganglionare, unde eferenţele parasimpatice nemielinizate contactează
diversele viscere.
Ambele eferenţe postganglionare simpatice şi parasimpatice îşi exercită acţiunea lor asupra
viscerelor prin mijloacele secreţiilor neurohumorale. Majoritatea eferenţelor postganglionare ale
sistemului simpatic eliberează andrenalină; acestea se raportează la unele circuite nervoase cu
rol adrenergic… Eferenele parasimpatice postganglionare elibereaă acesticolina; circuitele
nervoase respective au fost denumite colinergice.
Organele viscerale sunt dotate cu fibre simpatice şi parasimpatice, corespunzătoarele lor
eferenţe - aşa cum s-a demonstrat, lucrează antagonist. De ex. simpaticul produce tahicardie
şi parasimpaticul bradicardie; mobilitatea gastrică este inhibată simpatic şi accelerată
parasimpatic.
Cannon a postulat că simpaticul pregăteşte organismul pentru o acţiune deschisă, pe când
parasimpaticul exercită o acţiune recuperantă, de refacere a echilibrului homeostatic. Hess
a caracerizat cele două efecte ca ergotropice şi respectiv trofotropice. Alte funcţii, ca menţinerea
constantei termale, realizate pe baza interacţiunii dintre simpatic şi parasimpatic, nu mai poate fi
clasificată în termenii menţionaţi mai sus.

2. Centrii sistemului nervos central şi începuturile reflectării reflexe prepsihice şi psihice.

Sistemul nervos central: 1.cordonul spinal - anatomia; 2. funcţia reflexă a măduvei spinării;
arcul reflex; centrul reflex; reflexele medulare somatice; 3. Centri reflecşi ai măduvei spinării şi
activitatea psihică

Sistemul nervos central (SNC) : Sistemul nervos central cuprinde în sine toate structurile
neuronale situate în interiorul coloanei vertebrale şi a creierului. Convenţional SNC este divizat
în următoarele structuri morfologice: cordonul spinal, puntea, cerebelul, mezencefalul,
diencefalul, rinencefalul, ganglionii bazali şi cortexul cerebral.
În marea lor majoritate subdivizarea anatomică a SNC s-a făcut din raţiuni topografice de
parcelare şi mai puţin din cele funcţionale, în raport cu însemnătatea lor adaptativă. În cele ce
urmează se va urmări mai mult descrierea organizării funcţionale a acestuia.

2.1. Cordonul spinal

Reprezintă partea cea mai veche şi relativ cea mai simplă a SNC. Este o structură cilindrică
alungită, situată în interiorul canalului vertebral, pe axa corpului, având responsabilitatea
controlului activităţii trunchiului şi a membrelor. Pe din afară cordonul spinal este acoperit de
membranele de înveliş, numite duramater şi piamater.
2
Funcţional cordonul spinal reprezintă o structură segmentată. Organizarea segmentată a
cordonului spinal este rezultatul organizării anatomice a nervilor spinali.
Cei 31 de nervi spinali ai mamiferelor sunt convenţionali divizaţi în:
8 perechi de nervi cervicali
12 perechi de nervi de nervi toracici
5 perechi de nervi lombari
5 perechi de nervisacrali
1 pereche de nervi coccigeal.
Toţi aceştia sunt conectaţi la s.n. periferic.
Pe partea superioară a cordonului spinal materia cenuşie se împarte, de o parte şi alta a acestuia
în hornuri, în care pătrund rădăcinile dorsale. Muşchii trunchiului şi membrelor sunt inervaţi în
exclusivitate de astfel de fibre neuronale.

Reţele neuronale din diferitele părţi ale corpului în cea mai mare parte se adună la nivelul
măduvei spunării, bine protejat de sistemul osos al coloanei vertebrale. Măduva spinării
reprezintă un mănunchi de unităţi de conducere nervoasă de grosimea degetului nostru cel mic.
Prin aceste circuite neuronale informaţia este gestionată în manieră reflexă, cu care punct de
plecare iau naştere primele reflexe, începând de la cel rotulian şi până la unele mult mai
complxe, care au în vedere realizarea menţinerii echilibrului static al corpului. În măduva
spinării îşi găsesc loc unii neuroni senzomotori, care pe cale sinaptică trnasmit impulsul
impulsul înapoi de unde a plecat la nivelul muşchilor, circuite care răspund de întinderea şi
retragerea membrului. Sunt mişcări care se pot gestiona deci cu acest punct de plecare al
măduvei spinării, unde ele ulterior sevor putea supune influenţelor reglatoare ale comenzilor ce
vin de la nivelul instanţelor de organizare superioare ale sistemului nervos, de la creier.
Bunăoară, ca în cazul imediat premergător declanşării reflexului rotulian, mâinile îmbrăţişate fac
ca gradul de întindere a mişcării rotuliene să fie mai mare; la fel, pe o cale similară, este posibilă
diminuare întinderii mişcării reflexe rotuliene. Pentru că la nivelul cordonului spinal al
sistemului nervos deja se constitue un veritabil mecanism de reglare a activităţii reflexe, unul pe
care instanţe superioare de organizare ale sistmului nervos îl vor putea influenţa şi controla.

2.2. Funcţia reflexă a măduvei spinării.

Măduva spinării îndeplineşte două funcţi mai importante: cea reflexă şi cea de conducere. În
cele de mai jos vom face referire cu deosebire la activitatea sa reflexă.
În cordonul spinal pot fi distinse patru clase de mari tracturi nervoase: tracturi de fibre scurte,
care conectează segementele spinale adiacente unele cu altele, cunoscute ca fascicule proprii (a);
tracturile de fibre comisurale - care traversează cordonul de o parte şi de alta a acestuia (b);
tracturile fibrelor lungi ascendente - care răspund de transmiterea impulsurilor aferente în creier
(c); şi tracturile fibrelor lungi descendente - care răspunde de transmiterea impulsurilor de la
creier la cordonul spinal.

La nivelul circuitelor neuronale ale măduvei spinării se găsesc constituiţi mai mulţi centri
nervoşi, capabili să susţină producerea a o serie de reflexe somatice şi vegetative. Este o
proprietate organizatorică dobândită filogenetic, cu rol important în edificarea ontogenetică a
vieţii psihice.
Reflexul este o expresie funcţională a activităţii neuronale, pe calea acestuia elaborându-se
primele răspunsuri adaptative - musculare sau glandulare – prin acţiunea excitantă a
respectivilor efectori. De regulă aceste reacţii sunt simple, rigide şi au caracter stereotip.
Elementele neuro-hormonale şi anatomice funcţionează în manieră reflexă, prin posibilitatea
elaborării unui arc reflex.
Pentru stabilirea unui reflex medular simplu poate fi suficinetă activitatea a doi neuroni - unul
senzitiv şi altul motor, conectaţi între ele printr-o singură sinapsă. Astfel se constitue arcul
reflex monosinaptic. Corpul celular al neuronului senzitiv (somatic sau vegetativ) se găseşte în
3
 ganglionul spinal, iar corpul celular al ganglionului motor (somatic sau vegetativ) se găseşte în
cornul anterior sau în cornul lateral al măduvei spinării.
În raport cu însemnătatea funcţională (internă sau externă) a neuronilor implicaţi în elaborarea
unui arc reflex, se deosebeşte un arc reflex somatic şi un arc reflex vegetativ.
Prelungirea periferică dendritică, completată de cea centrală axonală a neuronului senzitiv
formează calea aferentă. Această cale este cea care transmite impulsul nervos de la receptor la
cordonul spinal.
Prelungirea axonică a neuronului spre organul efector reprezintă punctul de plecare al căii
eferente.
În cazul reflexelor vegetative - simpatice şi parasimpatice - calea eferentă de regulă este
bineuronală, adică formată dintr-o fibră nervoasă preganglionară şi alta postganglionară.
Respectivele arcuri reflexe sunt susţinute de doi, trei sau mai mulţi neuroni, între cei doi de bază
intercalându-se o serie de alţi neuroni de asociaţie, de conectare multisinaptică, pentru care
motiv sunt considerate a fi polisinaptice.
Unele arcuri reflexe sunt scurte altele sunt lungi: sunt scurte acele arcuri reflexe unde calea
eferentă părăseşte monosinaptic cordonul spinal pe aceiaşi parte sau pe partea opusă
segmentului în care a pătruns şi calea eferentă; sunt lungi cele în care calea eferentă iese din
cordonul spinal pe un segment inferior sau superior căii în care a intrat, un circuit care
presupune conexiuni polisinaptice.
La elaborarea unui reflex sunt implicate curent mai multe arcuri reflexe echivalente. Totalitatea
neuronilor medulari implicaţi într-un reflex, împreună cu sinapsele lor, constitue centrul reflex.
În centrii reflecşi se produce nu numai o simplă propagare a impulsurilor, ci şi o ajustarea a
acestora. Aceasta înseamnă că la nivelul centrilor nervoşi are loc deja o activitate integrativă,
expresie a conservării filogenetice a unei experienţe comportamentale. Acest lucru are un suport
neuroanatomic distinct, reprezentat de implicarea a cel puţin cinci elemente: receptorul, calea
aferentă, centrul nervos, calea eferentă, efectorul. Între ele există raporturi de continuitate şi
contiguitate spaţio-temporală, asigurând funcţionarea arcului reflex.
La nivelul cordonului spinal se constitue numeroase tipuri de reflexe. Acestea au fost clasificate
diferit de diverşi autori după cum simplică un segment sau mai multe segemente ale cordonului
spinal - segmentare şi suprasegmentare; extrinsece sau intrinsece - după cum receptorul şi
efectorul se află sau nu în acelaş organ ( Hoffmannn); exteroceptive sau interoceptice - după
provenienţa excitanţilor (Sherington).

2.3. Reflexele medulare somatice:

Reflexele proprioceptive - se mai numesc şi reflexe osteotendinoase sau miotatice. Sunt
evidente numai în cazul muşchilor extensori. Se declanşează atunci când, prin întinderea bruscă
a muşchiului, sunt excitaţi receptorii musculari (proprioceptorii).
Reflexele miotatice au următoarele caracteristici:
- au un timp de latenţă foarte scurt (6-9 m/s);
- efectul lor este limitat, la cel al unei contracţii bruşte a muşchiului excitat;
- sunt reflexe care nu iradiază.
- nu le sunt proprii fenomenele de sumaţie, ocluziune şi inducţie negativă.
- receptorii lor nu se adaptează la excitantul specific - întinderea
- sunt rezistente la oboseală
În condiţii naturale muşchii extensori sunt extinşi cu caracter continuu de forţa gravitaţiei
Acesta le este agentul stimulator evocator. Motiv pentru ca reflexele miotatice să se mai
numescă şi antigravitaţionale. Ca urmare, aceşti muşchi efectuează contracţii tonice, cu rol în
menţinerea posturii. Dintre reflexele miotatice spinale cărora li s-a conferite utilitate în
investigaţiile clinice pot fi menţionaţi:
1) reflexul bicipital – constă în flexiunea antraţului la braţ, produsă de contracţia muşchiului
biceps, ca urmare a percuţiei tendonului acetuia la nivelul cotului - are centrul în C5-C7;

4
2) reflexul tricipital - percuţia tendonului tricepsului, produce contracţia muşchiului şi extensia
antebraţului pe braţ - C6-C7;
3) reflexul stilo-radial - C5-C6;
4) reflexul rotulian L2-L4. Reflexul rotulian este cu atât mai puternic cu cât tonusul muşchiului
cvadriceps este mai crescut; este mai mare şi în cazul unei hiperactivităţi mentale (isterie,
intoxicaţii) şi mai slab în starea de somn, de repaos intelectual.
5) Reflexul ahilean - constă în flexiunea plantară a piiorului ca urmare ca urmare a contracţiei
muşchiului tricps, evocat de percuţia tendonului lui Ahile, atunci când gamba este flectată la
coapsă şi piciorul pe gambă îşi are centrul în S1-S2.

Reflexele exteroceptive: sunt reflexe polisinaptice, extriseci şi se deosebesc de reflexele

miotatice prin următoarele caracteristici funcţionale:
- au timpul de latenţă mai lung şi dependent de intensitatea agentului stimulator excitant
- efectul lor constă în contracţii tetanice
- obosesc relatic uşor
- sunt prezente şi efecte de posdescărcare, ocluzionare, sumaţie, inducţie pozitivă şi negativă,
iradiere.
Din caegoria reflexelor exteroceptive fac parte:
reflexul de flexiune nocioceptiv - un reflex tipic de apărare, de retragerea membrului când
asupra pielii acţionează un agent stimulator nocioceptiv, de obicei dureros.
reflexul de extensie încrucişat
refexul cutanat
reflexul cresmasterian
reflexul cutanat plantar
reflexul anal

Reflexele somatice lungi –intersegementare

Au caracter ritmogen de coordonare

Reflexele medulare vegetative

Reflexul de micţiune – măduva lombară
Reflexul de defecaţie – măduva sacrală
Reflexele sexuale S2-S3

Structurile nervoase implicate in afectivitate alcatuiesc, inansamblu “ creierul emotional”

sau mai bine zis, sistemul limbic dar manifestarile emotionale nu se pot localiza la nivelul unei
singure structuri. Astfel zonelor subcorticale le revine mai ales rolul de organizator direct al
raspunsurilor emotionale si in primul rand al expresiei somatomotorii si visceromotorii. In
cadrul structurilor subcorticale un rol central ii rveine hipotalamusului care concura la
imprimarea aspectului motivational al comportamentului cat si al expresiei vegetativ-endocrine.
Structurile superioare integrative ale afectivitatii apartin sistemului limbic si neocortexului.
Astfel circuitul limbic al emotiei –circuitul Papez (hipocamp – fornix – corpii mamilari – nucleii
talamici anteriori – cortexul cingulat – hipocamp) prin fenomenul de post descarcare prelungita,
asigura persistenta raspunsurilor emotionale si dupa incetarea sistemului declansator. In sistemul
limbic si hipotalamus exista zone integratoare si declansatoare a manifestarilor de placere si
neplacere, recompensa si pedeapsa, asigurand baza motivationala a comportamentului instinctiv.
De asemenea sistemul limbic si hipotalamusul sunt generatoare ale starilor comportamentale
extreme placiditate – furie, starea emotionala reprezentand un echilibrudintre ele, evoluand, in
rapoort cu aferentele, intre cele doua stari limita. 

5
Creierul limbic – Sistemul limbic - este elementul esentialcare pune in acord cortexul cu
formatiunile cerebrale mai vechi. Acestcreier raspunde de afectivitate si memorie. Formatiunile
lui nervoase nusunt incluse in cortex. Functia esentiala a lui este de a mentineadaptarea la mediul
social. Empatia, relatiile interpersonale, convingerile,credintele, impulsul de atac si de aparare,
sentimentul de securitate sauinsecuritate sunt coordonate de sistemul limbic, nu de cortex. De
aceeaemotiile nu pot fi coordonate de ratiune, aceasta putand cel mult controlape primele.
Sistemul limbic are o anumita autonomie in raport cu creierul.O emotie aparet intensa provoaca
o reactie a sistemului limbic aiblocheaza orice reactivitate a zonelor corticale. Sistemul limbic
are rolselectiv, fiind un fel de filtru care asigura o selectie dupa criteriul placerii,motivatiei,
interesului, reusitei. Informatiile apreciate ca interesante, trecmai intai prin el. Sistemul limbic
stimuleaza zonele cortexului la care serefera informatia pozitiva (in cazul uneia negative, sub
raport afectiv,informatiile ne-mai ajungand la creier, fiind oprite de sistemul limbic). S-aprobat
ca omul reactioneaza inainte de a vorbi ai de a gandi. Deasemenea informatia nonverbala apare
mult mai inainte de cea verbala,comunicarea nonverbala raspunzand (de cele mai multe ori,
inainte decomunicarea verbala) la stimuli. Comunicarea sistem limbic - cortex esteunilaterala
deci. Sistemul limbic are un rol important si in constituireamemoriei de lunga durata. Persoana
inregistreaza astfel caracterulplacut sau neplacut al stimulilor, pe viitor neevitand stimulii placuti
sievitandu-i pe cei neplacuti. Astfel sistemul limbic stocand toate amintirile,este resposabil de
dobandirea experientei. De asemenea sistemul limbicare si un rol cognitiv care consta in
producerea de imagini si in utilizarealor. Astfel sistemul limbic este sediul afectivitatii, memoriei
de lungadurata si imaginatiei. Sistemul limbic este impenetrabil la orice logicarationala. 
Sistem limbic stang Sistem limbic dreptSistem limbic (Emotiile)
Fiecare sistem cortical este conectat cu sistemul lui limbic.Sistemul limbic stang are o influenta
preponderenta atunci cand estedominant sistemul cortical stang (planifica, organizeaza,
structureaza,controleaza). Sistemul limbic drept, se afla in legatura mai directa cusistemul
cortical drept fiind sursa activitatii afective, actionand cupreponderenta atunci cand ne aflam in
relatie cu ceilalti. Acest model defunctionare a crerierului, realizeaza o sinteza intre specializarea
peorizontala si cea pe verticala, putand sa explice varietatea  comportamentelor umane prin
combinari intre cele patru specializaricerebrale. 
Sectorul cortical stang
- cand acest sector este activat,persoana considera lucrurile sau ideile prin componentele lor
(sectorul avand ca element predominant analiza), preferand sa utilizeze un rationament logic,
intelegand usor conceptiile tehnice si stiintifice,percepand si intelegand cifrele, manipulandu-le
cu usurinta (simt matematic). Ea de asemenea are gust pentru gandirea riguroasa si precisa,
adunand toate faptele inainte de a decide, analizand toate posibilitatile si tinand seama de
aspectele financiare. 
Sectorul limbic stang
- activarea acestui sector face ca persoana sa aibe grija emotiilor sale, aceasta avand tendinta de
autocontrol afectiv exagerat, tendinta de a se stapani, din teama ca nu cumva sa transpara mai
mult din comportamentul afectiv. De asemenea, persoana are tendinta de a urma obisnuintele
pentru a avea siguranta,altfel ar fi dezorientata. Ea planifica, organizeaza, aranjeaza,
ordoneaza,clasifica tot pentru a fi coerent avand grija detaliilor, organizand totul pana la cele mai
mici amanunte. Persoanei nu-i place schimbarea cautand sa se mentina pe locul pe care il ocupa. 
Sectorul cortical drept
- Cand este activat acest sector, persoanagandeste o problema, vizualizandu-i toate datele,
apeland la intuitie siimaginatie. Ea accepta ambiguitatea si nu se teme de faptul ca ar putea
rasturna regulile stabilite. Facand sinteza elementelor disparate pentru acrea ceva nou. Persoana
este plina de idei, inventand solutii deperspectiva, vazand lucrurile in ansamblu, nereducandu-l la
componente. Plecand de la cazuri particulare, concepe idei, ganduri, dezvoltand conceptii
generale. Ea se dedica de asemenea unor activitati artistice: pictura, muzica, sculptura.
Secturul limbic drept

6
- persoana cu acest sector activat, estefoarte interesata de relatiile umane, simtindu-se bine in
grup dar si inintimitate, simtind reactiile celorlalti si dorintele acestora fara sa fienevoie sa
vorbeasca, intelegand intuitiv sentimentele si emotiile altora sisurprinzand nonverbal problemele
interpersonale. Ea folosestecomunicarea empatica, nefiindu-i frica de emotiile sale, simtindu-se
binesub raport afectiv, entuziasmandu-se de valori si de ideal. Ea deasemenea se exteriorizeaza si
ii place sa vorbeasca mult 
Neocortexul
constituie zona integrativa suprema care subordoneaza si moduleaza comportametul afectiv –
instinctual, realizand totodata reflectarea subiectiva a fectivitatii. Neocortexul exercita
un rol inhibitor asupra reactiilor emotionale primitive si de intensitate excesiva si un rol
facilitator pentru alte categorii de emotii. Un rol deosebit ii revine lobului frontal, scoartei
prefrontale in optimisarea raspunsului afectiv,, cat si lobului temporal, prin componentele ce fac
parte din sistemul limbic, prin interventia in mecanismele emotionale si a modificarilor
vegetative corespunzatoare.Cele doua emisfere cerebrale prezinta diferentieri in orientarea
raspunsurilor emotionale. Emisfera dreapta este prevalenta pentru rasunetele emotionale de
tristete, frica, oroare cat si pentru recunoasterea starilor emotionale la alte persoane, in special a
tonului emotiv in vorbire. 
Fondul afectiv – emotional
al comportamentului implica mecanisme neuro-endocrine-umorale complexe capabile de a
programa o infinnitate de variante reactionale pozitive, negative sau indiferente, cumanifestari
somatice, vegetative si psihoideative. 
Manifestarile somatomotorii
sunt caracteristice pentru diferitetipuri emotionale, deosebit de pregnant ilustrate prin mimica si
limbaj.
Manifestarile vegetative
au la baza o componenta generalanespecifica, de tip simpato-ergotrop, cu rol in pregatirea
organismuluipentru actiune. Peste acestea se suprapun modificarile vegetativespecifice,
caracteristice diferitelor stari emotionale. Spre exemplu, inmanie exista si manifestari
parasimpatice diferitelor stari emotionale.Spre exemplu, in manie exista si manifestari
parasimpatice: vasodilatatiefaciala, hipersecretie salivara si gastrica. In suparare constelatia
catecolaminica difera dupa cum este orientata spre ceva exterior –dominatia nonadrenalinei, in
timp ce supararea orientata spre ceva interior (cu anxietate sau depresie) – dominatia adrenalinei.
Starile emotionale
modifica si compottamentul in curs dedesfasurare, elibereaza sau inhiba comportamentele
instinctuale,influenteaza atentia, starea de veghe, gandirea etc. Reactiile emotionalepot orienta si
directiona comportamentul, actionand ca motiv, exceptandstarile emotionale excesive care pot
dezorganiza comportamentul.
Manifestarile EEG
sunt influentate de tipul si intensitateaemotiilor.Emotiile pozitive de joasa intensitate induc un ritm
alfa, in timpce stari de anxietate, tensiune psihica induc o desincronizare.

 
BIBLIOGRAFIEhttp://facultate.regielive.ro/referate/psihologie/neur opsihologia_starilor_afectiv
e-32159.htmlhttp://facultate.regielive.ro/cursuri/psihologie/neuropsihologie-31577.htmlhttp://cursuri-
psiho.blogspot.com/2007/11/6-neuropsihologie.htmlhttp://www.sensart.ro/dominanta-cerebrala.html

Declansarea programului instinctual se face pe baza aferentelor sosite de la receptori ce

furnizeaza urmatoarele categorii de informatii :
- informatia sensibilizatoare a programului prin coborarea pragului de excitabilitate a centrului
ce incita la trebuinta ;
- semnele evocatoare a starii apetitive ce declanseaza programul instinctual;
7
- informatii care inactiveaza programul pe baza impulsului de satuaratie” sau prin perturbare
De exemplu, la baza comportamentului alimentar sta comportamentul instinctual de foame ce se
manifesta in cursul cresterii excitabilitatii centrilor foamei. Se instaureaza starea de dominanta
alimentara c se refecta subiectiv sub forma senzatiei de foame, insotita de o stare afectiv
particulara – cautarea constienta a hranei. Dupa cautarea, obtinerea si ingerarea hranei, creste
excitabilitatea centrilor satietatii care devine dominanta si inhiba centrii foamei. Dispare senzatia
de foame si apare starea de satietate.
La om comportamentul instinctual este puternic dominat de procesul de invatare si de
factorii psiho-sociali.
Comportamentul instinctual este puternic dominat de structuri nervoase localizate in
hipotalamus si sistemul limbic subcortical si paleocortical. Asupra acestora actioneaza
neocortexul prin mecanisme facilitatoare sau frenatoare, actiune dependenta de informatiile
senzitivo-senzationale din mediul inconjurator, de conditiile functionale ale organismului si de
starea psihica a lui.
In dezvoltarea strategiilor de comportament dependent de experienta dobandita prin invatare,
un rol deosebit ii revine cortexului prefrontal. De aceasta depinde optimizarea
comportamentului, schimbarea repida sau perseverenta unui anumit tip de comportament, chiar
daca nu este adecvat unei anumite situatii. Leziunea prefrontala produce desinhiitia
comportamentelor instinctive.
Comportamentul voluntar reprezinta o activitate motorie cu un obiect si un scop bine
determinat, rezultat al procesului de invatare, in special prin conditionare. Realizarea lor se
reflecta in constienta, ca fapte de vointa care anticipeaza mintal si declanseaza actiuni indreptate
constient pentru realizarea scopului.
Comportamentul voluntar se manifesta prin praxii, cat si prin limbajul articulat.
Praxiile sunt ansambluri de miscari concomitante si succesive care duc la realizarea unui scop.
Limbajul articulat, forma specifica omului, care o componenta vorbita si una scrisa.
Un act motor voluntar este compus dintr-o serie de miscari elementare coordonate, intr-o
succesiune strict determinata, expresia unei ideatii. Acesta inseamna ca in urma perceptiei unei
anumite sitatii, pe un fond motivational, este generata ideea a ceea ce trebuie facut cat si modelul
de executie. Modelul imaginar al executiei se realizeaza pe baza confruntarii cu experienta
inmagazinata in memorie. Imaginea modelului de executie se transpusa apoi intr-un plan motor
al miscarilor. Executia este coordonata de scoarta motorie iar rezultatul este analizat si confruntat
cu intentia originala.
Spre deosebire de comportamentul instinctiv, comportamentul voluntar nu este innascut, ci
dobandit prin invatare motorie, in special prin conditionare operanta (incercare – eroare). In
urma exersarii, miscarile voluntare se insiruie intr-o ordine adecvata prin formarea unor
circuite neuronale numite engrame kinetice. Actiunile consolidate prin exercitiu devin deprinderi
– componente automatizate ale comportamentului voluntar (mersul, vorbirea, scrisul etc.).
Automatizarea actiunii permite deplasarea atentiei de la detaliile actiunii la ansamblul ei, precum
si realizarea ei intr-un termen mai scurt si cu mai putin efort.
Comportamentul psiho-social este specific omului si este tradus printr-o conduita dependenta
de mediul social. Formarea comportamentului social-uman are ca suport structural nu este
suficient, ci implica un program comportamental invatat si engramat in conditiile activitatii
sociale. Scoarta cerebrala umana imprima comportamentului adaptiv aspecte specifice ce se pot
rezuma in notiunea de activitate.
Se intelege prin activitate comportamentul reprezentat de totalitatea manifestarilor de conduita
motorie si mentala prin care omul actioneaza asupra mediului si asupra lui insisi. Domeniile
activitatii tin de motivatie si cunoastere, influentate de personalitatea psihica si afectivitatea
individului. Gandire.a si limbajul si in acelasi timp, gratie gandirii si limbajului, se optimizeaza
activitatea umana.
In procesul activitatii umane, ca reflectare a relatiei dintre subiect si obiectul sau situatia
creata, se genereaza procese afective caracterizate prin modificari functionale, prin conduite
8
particulare insotite de expresii emotionale si printr-o traire subiectiva. Procesele afective la
randul lor, prin manifestari psihice de tipul placere, bucurie, entuziasm sau contrariul lor, se
repercuteaza asupra activitatii umane si a rezultatelor acesteia.

Extirparea lobului temporal, in sens mai restrins a hipocampului, duce la pierderea memoriei
pentru evenimentele petrecute inainte cu 2�5 zile, fara perturbarea memoriei mai vechi.
Din hipocamp e posibil ca memoria sa fie preluata si depozitata in alte arii pentru durate mai
indelungate. Este de remarcat ca ambele emisfere cerebrale, corpul calos si comisura anterioara,
cu participarea talamusului si formatiei reticulate, au rol in transferul si repartizarea memoriei de
lunga durata in mod difuz in emisferele cerebrale.