Actul Unic European

Actul Unic European (AUE) modifică Tratatele de la Roma, în vederea relansării

procesului de integrare europeană şi a realizării pieţei interne. Acesta modifică regulile de
funcţionare a instituţiilor europene şi extinde competenţele comunitare, mai ales în
domeniul cercetării şi dezvoltării, al mediului şi al politicii externe comune.
AUE, semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986 de către nouă state membre şi la
28 februarie 1986 de către Danemarca, Italia şi Grecia, este prima modificare importantă
a Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE). Acesta a intrat în
vigoare la 1 iulie 1987.
Consiliul European de la Milano din 28 şi 29 iunie 1985 propune convocarea unei
Conferinţe interguvernamentale (CIG) care se deschide pe durata preşedinţiei
luxemburgheze, la 9 septembrie 1985 şi se încheie la Haga, la 28 februarie 1986.

OBIECTIVE

Principalul obiectiv al AUE este de a relansa procesul de construcţie europeană, în

vederea realizării pieţei interne. Aceasta părea dificil de realizat pe baza tratatelor
existente, mai ales din cauza procesului decizional din cadrul Consiliului, care impunea
votul cu unanimitate în domeniul armonizării legislative.

De aceea, Conferinţa interguvernamentală care a condus la AUE a avut un dublu mandat.

Pe de o parte, era vorba de încheierea unui tratat în domeniul politicii externe şi de
securitate comune şi, pe de altă parte, de un act care modifica Tratatul CEE, mai ales în
ceea ce priveşte:

 procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;

 puterile Comisiei;
 puterile Parlamentului European;
 extinderea competenţelor Comunităţilor.

STRUCTURĂ

Actul Unic European este constituit dintr-un Preambul, din patru titluri şi dintr-o serie de
declaraţii adoptate în timpul Conferinţei.

Preambulul prezintă scopurile fundamentale ale tratatului şi exprimă voinţa statelor

membre de a transforma totalitatea relaţiilor dintre ele în vederea instituirii unei Uniuni
Europene. Preambulul precizează, de asemenea, caracterul unic al Actului, care reuneşte
dispoziţiile comune privind cooperarea în domeniul politicii externe şi al Comunităţilor
Europene. De asemenea, subliniază cele două obiective ale revizuirii tratatelor, şi anume
„să îmbunătăţească situaţia economică şi socială prin aprofundarea politicilor comune şi
prin urmărirea de noi obiective” şi „să asigure o funcţionare mai bună a Comunităţilor”.

Titlul I cuprinde dispoziţiile comune privind cooperarea politică şi Comunităţile

Europene. Titlul II este consacrat modificărilor tratatelor de instituire a Comunităţilor
Europene, iar Titlul III cooperării europene în domeniul politicii externe. Titlul IV
cuprinde dispoziţiile generale şi finale.

CONTRIBUŢIILE TRATATULUI – MODIFICĂRI INSTITUŢIONALE

Pentru a înlesni realizarea pieţei unice, Actul Unic prevede creşterea numărului de
domenii în care Consiliul poate adopta deciziile cu majoritate calificată în locul
unanimităţii. Acest lucru uşurează procesul de adoptare a deciziilor, evitând blocajele
inerente căutării unui acord unanim între 12 state membre. Unanimitatea nu mai este
necesară pentru luarea măsurilor privind realizarea pieţei interne, cu excepţia măsurilor
privind fiscalitatea, libera circulaţie a persoanelor şi drepturile şi interesele lucrătorilor
salariaţi.

AUE instituie Consiliul European, oficializând astfel conferinţele şi reuniunile la nivel

înalt dintre şefii de stat şi de guvern. Competenţele acestui organ nu sunt, totuşi,
precizate. Consiliul European nu are putere de decizie, nici putere de constrângere, în
raport cu celelalte instituţii.

Puterile Parlamentului au fost consolidate prin introducerea avizului conform al

Parlamentului, în cazul încheierii tratatelor de asociere. În plus, Actul Unic instituie
procedura de cooperare, care consolidează poziţia Parlamentului în cadrul dialogului
interinstituţional, dându-i posibilitatea unei duble lecturi a legislaţiei propuse. Domeniul
de aplicare a acestei proceduri rămâne totuşi limitat la cazurile în care Consiliul decide cu
majoritate calificată, cu excepţia politicii de mediu.

Actul Unic clarifică dispoziţiile existente privind competenţele de execuţie. Articolul

10 modifică articolul 145 din Tratatul CEE. Astfel, în regulă generală, Consiliul delegă
Comisiei competenţele de execuţie a actelor. Consiliul nu îşi poate rezerva competenţa de
execuţie decât în cazuri specifice. AUE face posibilă instituirea unui Tribunal de Primă
Instanţă (TPI). Toate cazurile pot fi transferate acestui Tribunal, cu excepţia hotărârilor
preliminare supuse de statele membre sau a chestiunilor preliminare.

CONTRIBUŢIILE TRATATULUI - MODIFICĂRI POLITICE

Articolul 8A defineşte în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea progresivă a
pieţei interne pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992. Piaţa internă
este definită drept „spaţiul fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, a
persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată conform dispoziţiilor prezentului
tratat”.

În ceea ce priveşte capacitatea monetară, Actul Unic nu permite instituirea unei politici
noi, dar inserează prevederi referitoare la capacitatea monetară. Convergenţa politicilor
economice şi monetare se regăseşte în cadrul competenţelor existente.

Politica socială este deja reglementată de Tratatul CEE, dar Actul Unic introduce două
articole noi în acest domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEE autorizează Consiliul,
care decide cu majoritate calificată în cadrul procedurii de cooperare, să adopte dispoziţii
minime pentru a promova „îmbunătăţirea mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea
şi securitatea lucrătorilor”. Articolul 118B din Tratatul CEE atribuie Comisiei misiunea
de a dezvolta dialogul social la nivel european.

Actul Unic instituie o politică comunitară de coeziune economică şi socială pentru a

contrabalansa efectele realizării pieţei interne asupra statelor membre mai slab dezvoltate
şi pentru a reduce disparităţile de dezvoltare între regiuni. Intervenţia comunitară se face
prin intermediul Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi a
Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER).

În ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea tehnică, articolul 130F din Tratatul CEE
stabileşte drept obiectiv „consolidarea bazelor ştiinţifice şi tehnologice ale industriei
europene şi dezvoltarea competitivităţii sale internaţionale”. Pentru aceasta, Actul Unic
prevede crearea unor programe-cadru multianuale adoptate de Consiliu în unanimitate.

Preocupările privind protecţia mediului la nivel comunitar erau deja menţionate în

Tratatul de la Roma. Actul Unic introduce trei articole noi (articolele 130R, 130S şi 130T
din Tratatul CEE), care permit Comunităţii „conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea
calităţii mediului, contribuie la protecţia sănătăţii persoanelor şi utilizarea prudentă şi
raţională a resurselor naturale”. Se precizează faptul că intervenţia Comunităţii în
domeniul mediului are loc doar dacă această acţiune poate fi realizată mai bine la nivel
comunitar decât la nivelul statelor membre (principiul de subsidiaritate).

Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru a elabora şi aplica o

politică externă comună la nivel european. În acest scop, ele se angajează să se consulte
cu privire la problemele de politică externă care ar putea prezenta interes pentru
securitatea statelor membre. Preşedinţia Consiliului este responsabilă pentru iniţierea,
coordonarea şi reprezentarea statelor membre faţă de state terţe în acest domeniu.

AUE: BILANŢ ŞI PERSPECTIVE

AUE a permis transformarea, la 1 ianuarie 1993, a pieţei comune în piaţa unică. Prin
crearea de noi competenţe comunitare şi prin reforma instituţiilor, AUE deschide calea
integrării politice şi a uniunii economice şi monetare, care vor fi instituite prin Tratatul de
la Maastricht privind Uniunea Europeană.

MODIFICĂRI ADUSE TRATATULUI

 Tratatul privind Uniunea Europeană, numit „Tratatul de la Maastricht”

(1992)
Tratatul de la Maastricht reuneşte într-un singur ansamblu, denumit Uniunea
Europeană, cele trei Comunităţi (Euratom, CECO, CEE) şi cooperările politice
instituţionalizate în domeniul politicii externe, al apărării, al poliţiei şi al justiţiei.
Acesta redenumeşte CEE, care devine CE. În plus, acest tratat instituie uniunea
economică şi monetară, introduce noi politici comunitare (educaţie, cultură,
 cooperarea pentru dezvoltare, coeziunea) şi extinde competenţele Parlamentului
European (procedura de codecizie).
 Tratatul de la Amsterdam (1997)
Tratatul de la Amsterdam a permis extinderea competenţelor Uniunii prin
instituirea unei politici comunitare a ocupării forţei de muncă, prin transferul unei
părţi din materiile care intrau anterior sub incidenţa Cooperării în domeniul
justiţiei şi afacerilor interne, prin măsuri menite să apropie Uniunea de cetăţeni şi
prin posibilitatea unei cooperări mai strânse între anumite state membre
(cooperări consolidate). Acesta extinde procedura de codecizie şi votul cu
majoritate calificată la noi domenii, simplifică şi renumerotează articolele din
tratate.
 Tratatul de la Nisa (2001)
Tratatul de la Nisa este consacrat în cea mai mare parte „reminiscenţelor” de la
Amsterdam, şi anume problemelor instituţionale privind extinderea şi care nu au
fost soluţionate decât parţial în 1997. Este vorba despre componenţa Comisiei,
despre ponderarea voturilor în cadrul Consiliului şi despre extinderea domeniilor
supuse votului cu majoritate calificată. Acesta a înlesnit utilizarea procedurii de
cooperare consolidată şi a eficientizat sistemul jurisdicţional.
 Tratatul de la Lisabona (2007)
Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme instituţionale. Acesta elimină
vechea arhitectură instituţională introdusă de Tratatul de la Maastricht şi
înlocuieşte Comunitatea Europeană cu Uniunea Europeană. Acesta introduce, de
asemenea, modificări semnificative privind modul de funcţionare al instituţiilor
europene, procesul decizional şi repartiţia competenţelor între UE şi statele
membre. Obiectivul este îmbunătăţirea procesului de adoptare a deciziilor într-o
Uniune extinsă, cu 27 de state membre. Tratatul de la Lisabona modifică, în plus,
numeroase politici interne şi externe ale UE. Acesta permite în primul rând
instituţiilor să legifereze şi să ia măsuri în domenii politice noi.

Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:

 Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei (1994),

Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii europene de la
douăsprezece la cincisprezece.
 Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei,
Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003)
Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la
cincisprezece la douăzeci şi cinci.
 Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005). Acest tratat creşte numărul
statelor membre ale Comunităţii Europene de la douăzeci şi cinci la douăzeci şi
şapte.