Sunteți pe pagina 1din 4

10.

Prevenirea cariei dentare si afectiunilor parodontiului la copii cu anomalii dento-


alveolare si purtatori de aparate ortodontice.

La momentul actual se înregistrează un nivel ridicat de utilizare a aparatelor ortodontice fixe,


cauzat de creșterea numărului de noi tehnologii și material. Dacă până în prezent se utilizau circa
90% de aparate mobile și mobilizabile, păi în prezent se folosesc doar cca 16%. Fără îndolială,
efectele aparatelor ortodontice fixe sunt mai semnificative decât a celor mobilizabile, însă o dată cu
eficiența crește și gradul de complicații asupra țesuturilor dure. Conform datelor T. Soboleva
(1997), din 92% de pacienți examinați după tratarea cu aparatele ortodontice fixe, la 32,7% s-au
găsit afecțiuni ale tesuturilor dure dentare. Dintre care: 42,1% - focare de demineralizare a
smalțului, 26,3% abraziune verticală și 31,6%- eroziuni și necroze a țesuturilor dure ale dinților.

Conform opiniilor contemporane, placa bacteriană, depunerile moi, rezistența smalțului și


consumul mare de carbohidrați, joacă un rol important în apariția cariei dentare. Microorganismele
cariogene ale cavității bucale, în prezența carbohidraților cu masă moleculară mică, produc acizi
organici, care au efecte distructive la nivelul smalțului după o expunere îndelungată. Pacienții care
prezintă anomalii dento-alveolare, manifestă dificultăți în păstrarea igienei adecvate, astfel sporind
expunerea îndelungată a țesuturilor dure către mediul acid.

Activitățile pe etape, care scad riscul apariției complicațiilor tesuturilor dure

Etape de tratament Responsabilitatea pentru Responsabilitatea pentru


calitate este a pacientului calitate este a doctorului

Aplicarea aparatelor Nu depinde 1. Pregătirea adecvată


ortodontice fixe a inelelor
ortodontice,
bracketilor sau a
coronițelor înaintea
fixării;
2. Respectarea
regulilor de gravare
a smalțului;
3. Respectarea
tehnicilor de fixare a
componentelor;
4. Respectarea
regulilor de fixare a
arcurilor
ortodontice.

Perioada activă a 1. Igiena individuală a 1. Efectuarea


tratamentului cavității bucale; detartrajului și
2. Profilactica individuală periajului
cu fluor; profesional;
3. Regim alimentar 2. Respectarea corectă
echilibrat; a etapelor
4. Dieta alimentare cu tratamentului;
puțini carbohidrați 3. Instruirea
pacientului

Îndepărtarea aparatului Nu depinde 1. Respectarea tehnicii


ortodontic de îndepărtare a
bracketilor, a
arcurilor
ordotontice, inelelor
ortodontice,
coronițelor sau altor
elemente
componente;
2. Îndepărtarea atentă a
resturilor de adeziv
de pe smalț;
3. Igiena profesională;
4. Terapie
remineralizantă.

Perioada de contenție 1. Menținerea igienei 1. Alegerea și


cavității bucale; aplicarea corectă a
2. Profilactica individuală aparatelor de
cu fluor ( paste de dinți, contenție;
apă de gură, geluri 2. Igiena profesională.
remineralizante)

11. Rolul alimentarii in prevenirea principalelor afectiuni orale. Influenta macro- si


microelementelor asupra tesuturilor dure dentare.

12. Prevenirea fluorozei dentare.

Riscul apariţiei fluorozei dentare este puternic dependent de consumul de fluor în perioada
mineralizării preeruptive a dinţilor. Aşa cum s-a mai precizat, smalţul dentar este vulnerabil
la acţiunea fluorului pe toată perioada mineralizării.
Cu cât aportul excesiv de fluor acoperă o perioadă mai îndelungată din evoluţia
dinţilor şi cu cât mineralizarea dinţilor are loc pe o perioadă mai extinsă, cu atât riscul
apariţiei fluorozei dentare este mai crescut.
Perioadele de mineralizare diferite ale dinţilor, asociate de cele mai multe ori cu un
consum variabil de fluor în copilărie, explică intensitatea diferită a fluorozei pe diferiţi dinţi
ai aceluiaşi individ, cu excepţia cazurilor severe, în care gravitatea afectării este de cele mai
multe ori generalizată.
Perioada de mineralizare a dinţilor temporari este mai scurtă decât a celor permanenţi
(începe în luna a 4-a i.u. şi se termină la sfârşitul primelor 12 luni de viaţă), iar în perioada
intrauterină placenta împiedică transferul de fluor din circulaţia maternă în cea fetală,
explicând astfel prevalenţa şi severitatea reduse ale fluorozei dentare în dentiţia temporară. În
zonele în care concentraţia fluorului din apa potabilă atinge niveluri cu mult mai mari decât
cele optime, prevalenţa fluorozei creşte totuşi şi la nivelul dinţilor temporari.
Pentru incisivii permanenţi mineralizarea începe la 3-4 luni i.u, cu excepţia incisivilor
laterali al căror proces de mineralizare începe la 10-12 luni şi se termină la 4-5 ani.
Mineralizarea caninilor permanenţi începe la 4-5 luni şi se termină la 6-7 ani.
Mineralizarea premolarilor începe la 1 an şi ½ - 2 ani şi se termină la 5-7 ani.
Mineralizarea molarului 1 permanent începe în momentul naşterii şi se termină la 2
ani şi ½ - 3 ani, iar mineralizarea molarului 2 permanent are loc între 2 ani şi ½ - 3 ani şi
vârsta de 7-8 ani.
După L.A.Russell (1962), dinţii cei mai afectaţi sunt cei a căror mineralizare are loc
pe perioadele cele mai lungi (canini, premolari şi molari).
După M.Bliqur şi D.Droz (1997), dinţii cei mai afectaţi sunt incisivii şi primii molari,
urmaţi de premolari şi molarii 2 şi 3.
Deşi mineralizarea molarului 1 permanent are loc pe o perioadă scurtă,
vulnerabilitatea la fluoroză este explicată prin sensibilitatea crescută la fluor a smalţului la
debutul perioadei de mineralizare (în jurul momentului naşterii).
Având în vedere perioadele de mineralizare ale dinţilor permanenţi se poate spune că,
pentru reducerea riscului de apariţie a fluorozei, aportul de fluor trebuie corect monitorizat în
special până la vârsta de 7 ani. Până la această vârstă controlul aportului de fluor este mai
dificil de realizat, în special în ceea ce priveşte pastele de dinţi. Pe de altă parte, este extrem
de importantă regularitatea administrării de fluor mai ales până la această vârstă. O
supradozare pe termen scurt nu poate înlocui o doză optimă administrată pe termen lung, dar
poate să crească riscul apariţiei fluorozei dentare pe dinţii cu a căror mineralizare se
suprapune.
Cele mai importante surse de fluor la care sunt expuşi copiii sub vârsta de 7 ani sunt
apa fluorizată, pastele de dinţi şi tabletele cu fluor.
Atunci când se discută despre prevalenţa fluorozei şi fluorul din apa potabilă, factorii
care trebuie consideraţi nu se rezumă exclusiv la concentraţia fluorului din apa de băut.
Corelaţia dintre ingestia de fluor din apa potabilă şi prevalenţa fluorozei dentare este în
continuă scădere, datorită creşterii continue a surselor de fluor.
Pe de altă parte, aceeaşi concentraţie a fluorului în apa potabilă poate avea efecte
diferite asupra unor indivizi diferiţi, în funcţie de:
 ingestia conştientă de fluor din alte surse (tablete, sare, zahăr fluorizate);
 ingestia pasivă de fluor din alte surse (lapte praf preparat cu apă fluorizată, paste de
dinţi);
 obiceiurile alimentare;
 factorii de mediu: temperatura, altitudinea;
 factori individuali: sociali (grad de cultură, stare materială), genetici (sensibilitatea
individuală la fluor), biologici (greutatea corporală, echilibrul acido-bazic,
modalitatea de ingestie a fluorului,excreţia renală, etc).
Obiceiurile alimentare au un rol esenţial în primii ani de viaţă. Pentru sugari,
modalitatea de furnizare a laptelui este importantă atât din punctul de vedere al riscului la
carie, cât şi din cel al riscului de apariţie a fluorozei dentare. Pe de o parte prelungirea
alăptatului la sân asociată cu evitarea administrării de fluor poate favoriza apariţia cariei, iar
pe de altă parte o alimentaţie bazată exclusiv pe alimente preparate numai cu apă fluorizată
(lapte praf, ceai) creşte riscul apariţiei fluorozei dentare. De aceea este necesară cunoaşterea
exactă atât a concentraţiei fluorului din apa utilizată la prepararea alimentelor pentru copii,
cât şi a cantităţilor consumate zilnic.
Dacă sugarului nu i se administrează nici un alt produs cu fluor în afara laptelui
preparat cu apă fluorizată, atunci cantitatea de fluor consumată zilnic nu depăşeşte 0,25
mg/zi, iar riscul apariţiei fluorozei dentare este minim.
Totuşi, pentru sugari şi copiii mici, în cazul în care consumul mediu zilnic de fluor
furnizat de alimentele preparate cu apă fluorizată nu poate fi exact apreciat, în vederea
reducerii riscului fluorozei dentare este bine ca hrana să fie preparată cu apă nefluorizată.
Între vârsta de 2 şi cea de 7 ani, numărul surselor de fluor la care sunt expuşi copiii
creşte. Utilizarea tabletelor cu fluor în această perioadă trebuie limitată şi corelată atât cu
consumul de fluor din apa potabilă sau din alte surse cum sunt laptele sau sarea, cât mai ales
cu riscul carios al copilului, apreciat de către un specialist. Atunci când se prescriu totuşi
tablete cu fluor la aceste vârste, părinţii trebuie informaţi despre beneficiile fluorului, dar şi
despre riscurile nerespectării dozelor recomandate.
În cazul folosirii pastelor de dinţi cu fluor, copiii mai mici de 8 ani trebuie atent
supravegheaţi, cantitatea de pastă utilizată la un periaj trebuie limitată, iar concentraţia
fluorului din pasta de dinţi să fie adaptată vârstei (500 – 600 ppm F).
În ceea ce priveşte alte preparate cu fluor (soluţii, lacuri), acestea sunt aplicate
copiilor sub vârsta de 7 ani numai în condiţii stricte de supraveghere, şi sunt rezervate
cazurilor cu un risc foarte crescut la carie.
Dacă toate aceste recomandări sunt respectate, iar sursele de fluor sunt corect
evaluate, riscul apariţiei fluorozei dentare pe dinţii permanenţi devine minim, iar beneficiile
oferite de o utilizare corectă a fluorului sunt majore.

S-ar putea să vă placă și