Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SOCOLESCU, TOMA T.
Fresca arhitecţilor care au lu c ra t în R om ânia în
epoca modernă; 1800-1925 / arh. Toma T. Socolescu. -
Bucureşti: Caligraf Design, 2004
Index
ISBN 973-86771-1-4

72(498)”! 800/1925”

Toate drepturile rezervate acestei ediţii © C aligraf D esign

Redactor: Doina Mandaj

Concepţia prezentării materialului ilustrativ (selectat din colecţia autorului),

prelucrarea imaginilor, design şi tehnoredactare:
Liana Macri şi Alina Ioachimescu

Coperta: Liana Macri

ISBN 973-86771-1-4

Editura Caligraf Design

ofl5ce@caligraf.ro
 Notă asupra ediţiei

Este o lucrare de documentare ştiinţifică, astfel că am reprodus textul cu ortografia originară, a

epocilor trecute evocate, precum şi fluctuaţia datorată surselor diferite, autorilor diverşi, aşa cum
au fost consemnate de autor.
Este posibil, totodată, ca unele documente citate să se afle astăzi în alte biblioteci sau spaţii
culturale. Cea mai mare discrepanţă se poate observa la numele proprii, multe dintre ele străine,
care sunt notate cu mare largheţe a grafiei.
Am păstrat de asemenea denumirile administrative din epoca în care a fost elaborat manuscrisul
(regiune, raion). Multe din clădirile la care se face referinţă (de exemplu: Mănăstirea Văcăreşti,
Baia Centrală ş.a.) au fost demolate de-a lungul timpurilor, fie pentru construcţia Centrului Civic,
fie pentru alte destinaţii.

Editorul

ARGUMENT
Arhitectul nu a fost în toate vremurile ceea ce este astăzi. Urmărind epocile istoriei, îl vedem
aparţinând la diferite medii sociale, posedând o instrucţiune mai mult sau mai puţin dezvoltată,
bucurându-se de o consideraţie adesea, pot zice considerabilă, iar alteori aproape nulă, exercitând în
fine funcţiuni foarte variate. Evoluţia profesiei de arhitect este astfel dintre cele mai interesante.

în antichitate
Nu cunoaştem mare lucru despre arhitecţii din antichitatea greacă, însă pentru cei din epoca
romană avem unele detalii dintr-o carte foarte preţioasă, aceea a lui Vitruviu, inspirată în bună parte
şi după studiile mai vechi, pierdute, ale grecilor.
Iată cum era considerată misiunea unui arhitect şi care erau condiţiile de capacitate ca şi cunoş­
tinţele ce i se cereau după Vitruviu:
„Ştiinţa arhitectului - spunea el - este întovărăşită de cunoştinţe multiple şi de o instrucţiune
variată. Ea se naşte din practică şi din teorie. El trebuie să fie literat, să aibă abilitate la desen, să fie
instruit la geometrie, să fi ascultat cu mare atenţie pe filozofi, să cunoască muzica, să nu fie ignorant
în medicină, să ştie părerile jurisconsulţilor, să aibă cunoştinţe de arheologie, ca şi despre legile
cerului. Trebuie să fie drept şi fidel fără zgârcenie, să nu fie hrăpăreţ şi să nu aibă mintea
ocupată cu chestiuni băneşti; insă cu seriozitate să-şi menţină demnitatea, având astfel o bună
reputaţie în societate.*'
Aceasta este fizionomia arhitectului aşa cum au conceput-o Vitruviu şi înaintaşii săi, pentru
epoca greco-romană. El ne redă de asemenea acea teribilă lege din Ephes, care face pe arhitect
responsabil băneşte atunci când costul lucrărilor ar fi depăşit cu 25% totalul devizului.

în Evul Mediu
Arhitectul evului mediu, în apus, despre care avem cunoştinţe mai ample, este un simplu lucrător,
aproape întotdeauna un zidar, care prin competenţa şi talentul său ajunge să se distingă între
camarazii săi, ridicându-se astfel deasupra rolului său modest, dar care totuşi rămâne un lucitor, un
meşter zidar care face parte din corporaţia sa şi e supus statutelor corporaţiei.

3
 Trecut prin toate gradele ierarhiei profesionale, el lucrează manual pe şantiere împreună cu
camarazii pe care îi dirijează. El împărtăşeşte aceeaşi viaţă şi ocupaţie cu ei, locuieşte la un loc cu
ci in camera anexată pe şantierul lor şi e plătit ca şi ei cu ziua.
Când se prezintă uneori meşterul zidar al evului mediu ca un arhitect m odem , se comite o gravă
eroare, căci nimic nu e mai fals decât această concepţie. D e fapt fiind dată rigoarea regulamentelor
corporative şi mai cu scamă sciziunea ce există între aceste diferite corpuri de meserii, niciodată un
meşter lemnar sau fierar nu ar fi consimţit să lucreze sub ordinele unui m eşter zidar, fiecare corpo­
raţie fiind complet autonomă.
Cu totul speciale erau condiţiile în care aceşti m a iştri d e lu c ră ri făceau lucrul lor. Construcţiile
religioase în evul mediu erau nişte imense antreprize, executarea lor durând foarte mulţi ani. De
asemeni, pentru a menţine unitatea construcţiei, îşi asigurau colaborarea unui „m aestru de lucrări"
pentru un timp indefinit. Era o clauză frecventă că acest maestru nu poate lucra şi la altă clădire fără
permisiunea expresă a proprietarului.
Astfel, când Jean Lebas este angajat de parohul bisericii Saint M ichel din Bordeaux în 1464 „nu
numai că meşterul promite să rămână în serviciul antreprizei până Ia moarte, dar încă el se restrânge
de a locui pe teritoriul parohiei, fără a putea absenta, decât o dată pe an pentru a vizita familia sa la
Sainte". Multe alte exemple de acest fel se cunosc, unele chiar şi mai riguroase.
De pildă, Colin Trancbaust, meşterul de lucrări al Catedralei Saint-Andre, tot în Bordeaux, în
1425, îşi ia obligaţii şi mai riguroase; el trebuie să locuiască în casa lucrării, dorm ind chiar acolo.
Gautier de Verinfroy, însărcinat în 1455 cu restaurarea catedralei din M eaux, se leagă a nu lipsi mai
mult de două luni pe an şi a nu primi nici o altă lucrare. Jean Damon este num it în 1517 meşter de
lucrări al catedralei din Troyes „cu condiţia că nu se va angaja la nim eni altul şi că înainte de sfârşitul
vieţii sale nu are să părăsească întreprinderea începută". Robert Roussel, m eşter de lucrări la Rouen
în secolul al XIlT-lea, îşi ia angajamentul solemn de a închina timpul şi talentele sale în serviciul
mănăstirii din Saint-Cuen şi promite în acelaşi timp de a nu se ocupa cu nici o altă lucrare de zidărie
şi pentru nimeni, fără autorizaţia expresă a stareţului. A ceste autorizaţii în cele mai multe cazuri se
acordau, bisericile împrumutându-şi una alteia artiştii, pentru expertiză, consultaţii sau executare de
lucrări. însă uneori ele erau respinse şi atunci cei ce aveau nevoie de un m eşter de lucrări renumit,
întrebuinţau mijloacele cele mai subtile şi câteodată chiar cele mai puţin recomandabile, spre a
ajunge la ţelurile lor. Astfel administraţia catedralei din Troyes, spre a se asigura de venirea lui
Chambiges, trimite cadouri sop'ei şi fiicei sale ca să-l înduplece. In 1502, conturile menţionează „o
pungi pe care canonicul însărcinat cu finanţele bisericeşti o trim ite soţiei lui Chambiges şi că a fost
cumpărată inclusiv rufăria de copil mic, de către un alt canonic, m aestrul Jaquotti, cu suma de
treisprezece „sole". în 1507, administraţia bisericii invită din nou p e Cham biges ca să vină şi adaugă
scrisorii două pungi în valoare de treizeci „sous“ piese, pentru soţia şi fiica sa“ .
în 1511 se dau 27 „sous“ gratificaţie fiului său, Pietre Chambiges, ca să îndem ne pe tatăl său să
vină când 0 va chema.
în fine, în 1514, o nouă invitaţie a administraţiei bisericii d in Troyes; Chambiges neputând să se
deplaseze, trimite pe soţia lui ca să ducă planurile; administraţia îi dă acesteia „şapte lire ca indemni­
zaţie şi gratificaţii, ca la întoarcere să decidă pe soţul său să vină în persoană, deoarece e mare nevoie
să vină".
Plata meşterilor de lucrări se face când în bani când în natură. N u trebuie să ne mire; în evul
mediu banii sunt rari şi circulă anevoie. De asemeni, meşterii de lucrări prim eau să li se dea hrană,
locuinţă şi obiecte de primă necesitate; vestminte, cărbuni, etc.
I se dă meşterului de lucrări locuinţă în vecinătatea şantierului, îndeobşte într-o casă a administra­
ţiei - casa lucrării, - ori într-o casă ce se închiria anume pentru el. A şa Jean Saint A lbin locuieşte în
Lyon într-o casă închiriată de administraţia bisericească cu 5 fiorini de au r p e an. C ât despre epocile
de plată, ele sunt foarte variate. îndeobşte meşterul de lucrări prim eşte o indem nizaţie anuală, plus
un salariu (zilnic) pe zi de lucru efectiv. Meşterul de lucrări al catedralei din Bordeaux, în secolul al
XV-lea, câştigă 10 lire pe an plus 20 „liards" pe zi; Botarel, m eşter de lucrări la Saint-M ichel, în
1449, primeşte 40 dc lire pe an plus 22 „liards“ pe zi de vară şi 20 iam a. D outarm ins prim eşte o
pensie anuală de 16 „sous“, în plus o pâine pe zi şi un salariu de 3 „sous“ p e zi de m uncă. Meşterul
de lucrări al catedralei din Rouen primeşte în secolul XlV-lea o pensiune anuală de una sută „sous“,

4
de atunci făceau şi antreprize; astfel sunt: Victor Louis, arhitectul marelui şi vestitului teatru din
Bordeaux, după care s-a inspirat Charles Gamier pentru marea operă din Paris, ca şi arhitectul
Servandorie.
E de notat că la această operă nu importă prea mult cine construieşte şi cine se intitulează arhitect:
astfel, artiştii de toate felurile, omul de afaceri, ca şi simpli artizani, se intitulează arhitecţi, căutând
înainte de orice să câştige bani. In al său „Dicţionar al A rhitecturii, le Virloys scrie: „Imediat ce un
om ştie să deseneze se dă drept arhitect; un zidar care a construit 2 - 3 case particulare se intitulează
arhitect.
Oameni de lume, literaţi, savanţi, nu se ocupau de arhitectură ca speculanţi, ci ca diletanţi. O
mare parte se complăceau de a scrie cărţi, făcând critici de artă, inventând ordine noi; astfel abatele
Laugier, Le Clere, Fremirt. Abatele Laugier scrie: „întreprind de a se face arhitecţilor un serviciu pe
care nimeni nu l-a făcut. Doresc să ridic un colţ al draperiei care le acoperă ştiinţa proporţiilor” şi
pe urmă, el critică toată arhitectura epocii sale, astfel: „bisericile care au aproape toate aceeaşi
formă", de asemeni palatele, „Louvrul nu este decât o mare masă pătrată", „Tuileriile un lung
bâtiment", pieţele care sunt toate pătrate sau circulare, şi el propune forme noi, spre exemplu:
acceptă pentru pieţe un triunghi ale căror unghiuri vor fi rotunjite, şi cu o stradă care să străbată
mijlocul fiecărei feţe. în fine, el inventă un nou ordin, cum am spus şi mai sus.
Cointeraux scrie aşa: „Şcoala de arhitectură rurală sau lecţii prin care se învaţă de oricine a
construi solid case cu mai multe etaje, din pământ numai sau alte materiale mai comune şi din cel
mai ieftin preţ". El dedică lucrarea sa ,A ux Frangois“; şi are titluri impresionante, care urmează
numele său; astfel: Franţois Cointeraux, fost estimator de imobile de ţară, sau fost expert şi arpen-
teur, jurat, maestru zidar, agricultor şi arhitect.
Extensiunea profesiunii de arhitect se face încet în cursul secolului al XlX-lea. De altfel, elemente
până atunci necunoscute intervin în construcţie; odată cu progresul ştiinţelor, arta de a construi
devine din ce în ce mai dificilă; concepţii noi se manifestă; nevoia de confort şi chiar de lux necesită
cunoştinţe speciale; pe scurt, specializarea arhitecturii s-a impus în mod absolut. S-a început
aplicarea legii devenită generală, aceea a diviziunii muncii. Arhitectul se închide astfel în rolul său
distinct, anume: de a întocmi planurile, a supraveghea lucrările, a pune în ordine memoriile de pe
şantier. Antreprenorul se ocupă de realizarea proiectului, adică de executarea lucrărilor; el procură
lucrătorii şi materialele şi completează astfel opera elaborată de arhitect. Dacă funcţia arhitectului
este bine determinată, titlul a continuat până de curând la noi şi continuă încă în ţările mai civilizate
chiar, de a fi uzurpat de persoane fără nici o calitate. Desigur că prin legea corpului din 1932 ca şi
prin legiuirile de după 1944, s-a îngrădit la noi acest titlu, dar au rămas în profesiune încă unii cu
drepturi câştigate, deoarece profesau această artă, fără titluri, cu mult înainte şi deci a trebuit să li se
recunoască acest drept viager, cu toată lipsa lor de cunoştinţe serioase.
Aceasta este foarte pe scurt evoluţia profesiunii de arhitect din epoca romană până acum, după
datele culese între altele, dintr-o publicaţie franceză; ,Jiu letin de la grande masse de L'âcole
naţionale superieure des Beaux-Arts
în trecutul nostru avem puţine ştiri asupra meşterilor care au zidit clădirile religioase ca şi
palatele domneşti şi casele boiereşti, arhitecţii cu studii începând să apară la noi abia la începutul
secolului al XlX-lea.
Arhitectul şi antreprenorul, adică constructorul s-ar putea asemăna întrucâtva cu ceea ce este
doctorul şi farmacistul în ştiinţele medicale şi aceştia mai demult se întrupau în aceeaşi persoană.
Tot astfel, arhitectul, adică omul de artă şi deci creatorul, era în acelaşi timp şi tehnicianul şi
constructorul, ştiinţa ingineriei fiind, până nu demult, arhitectură.
De altfel şi în epoca modernă se cere unui arhitect să posede în acelaşi timp şi calităţile artistului
cât şi ştiinţa tehnicianului. Toate operele frumoase de arhitectură, dovedesc reuniunea armonioasă a
acestor două facultăţi la creatorii lor.
în cursul secolului al XlX-lea s-a săvârşit greşeala în parte justificată, cum vom vedea mai
departe, de a se despărţi aceste două elemente inseparabile ale arhitecturii: arta de a compune şi
ştiinţa construcţiunii. După mărturia lui Quatremere de Quincy, pe care o citez mai jos, această
greşeală s-a ivit pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, continuându-se tot secolul al XlX-lea: „Cine
ar crede - scria savantul arheolog - că există la Paris două şcoli de arhitectură deosebite ca local, ca
alegere de maeştri şi ca natură a lecţiunilor?
7
 într-una se predă arhitectura ca artă de gust, iar în cealaltă ca artă izvorâtă din trebuinţe; într-una
învăţăm să construim, iar în cealaltă învăţăm să decorăm; există deci o şcoală în care înveţi să faci
un templu şi în alta înveţi să faci un pod. Această dezmembrare a instrucţiunii, descom punând partea
esenţială a artei, a dat lovitura de graţie ambelor părţi. Ea a deprins pe unii să creadă că gustul se
poate lipsi de soliditate şi pe ceilalţi că acele calcule oricât de înalte ar fi, pot înlocui geniul artistic*1.
Şi totuşi în epoca de acum, care a început cam odată cu secolul al XX-lea, nu se m ai poate vorbi
aşa; ştiinţa a făcut progrese imense în atâtea direcţii, aşa că o specializare s-a im pus încă de mult şi
în toate domeniile, iar în ultimul timp s-au produs atâtea ramificaţii, că ceea ce se cuprindea până nu
demult îti acel titlu generic de inginer, a devenit acum o sum edenie de specializări inginereşti,
împărţită şi la noi în acele diferite şi multiple facultăţi tehnice din cuprinsul şcolilor politehnice.
Intre diferitele inginerii, aceea care e mai strâns legată de arhitectură, este desigur aceea a
construcţiilor, care ar trebui să se manifeste în cât mai apropiată legătură, ajutându-se reciproc.
După cum nu se poate face un pod de oarecare importanţă fără consultarea arhitecţilor, care
trebuie să dea o formă armonioasă calculelor inginereşti, tot astfel nu se p ot face atâtea mari
construcţii de arhitectură, fără ajutorul calculelor inginereşti.
După J. Guadet. un mare arhitect şi profesor, dar destul de îndepărtat de vrem ea actuală, ştiinţele
sunt necesare studiilor şi carierei de arhitect, deşi rolul lor este secundar, - după aprecierea sa -
deoarece nu aceste studii dezvoltă imaginaţia, ingiozitatea artistică, invenţiunea şi gustul; însă fără
aceste studii ştiinţifice, spune tot el, nu vom putea pune în valoare acele daruri enum erate mai sus,
decât cu totul imperfect. De altfel arhitectura ultimului timp a devenit tot m ai ştiinţifică şi deci este
imperios necesar ca tinerii arhitecţi să se ţină Ia nivelul timpului şi cerinţelor actuale.
Unul din marii arhitecţi fiancezi ai epocii lui G audet, căruia îi plăcea să condenseze idei largi în
forma concisă a unei sentinţe, Constant Dufeux, prezenta astfel fazele studiului şi compoziţiunii în
arhitectură; „Să simţi, să cunoşti şi să alegi11(sentir, connaître et choisir). Deci cât m ai m ult sentiment
artistic, cât mai multe şi mai variate cunoştinţe şi la urmă acel discernământ de a alege şi prezenta prin
studiu şi prin acel dar dumnezeiesc al bunului simţ, cea mai bună rezolvare a problem ei date.

în cele ce urmează voi arăta, cronologic, pe arhitecţii care au lucrat în epoca m odernă, începând
cu secolul al XlX-lea, în Principate şi după Unire în România.

Autorul
 Arhitecţii care au lucrat In Moldova
de la începutul pana către finele secolului al X lX -le a
In această epocă au început să vină la noi, în tot mai mare număr, arhitecţi germani sau numai cu
studii din şcolile germane şi austriece şi, de asemenea, trei francezi, trei greci şi un rus; cam în ace­
laşi timp apar şi câteva nume de arhitecţi români: G h . şi D. A sache, A l . C ostinescu, St. E mtlian,
I. A lbineţ, J uşc A, G h . F ilipescu, I on Pancrati şi G afenco, la Iaşi; N. G. Socol (Socolescu) la
Ploieşti; Jupân Ioniţă şi V itul la Bucureşti; „Ilie Gulie, autorul bisericii şi caselor frumoase ale
protopopului Cârstea din Popeşti-Goruneşti, judeţul Vâlcea, care şi-a semnat lucrarea deasupra unei
ferestre, în 1814“ '; iar mai târziu Iacob M elik, armean; G aetano B urelly, italian; ambii roma­
nizaţi; B erindey şi M. C aputineanu, români, toţi patru cu şcoală franceză, iar Al . O răscu, cu studii
de la Berlin şi Munchen, apar documentar încă de la 1838.
După aceştia a urmat seria de arhitecţi români, francezi, italieni, germani etc., în ultimul pătrar al
sec. al XlX-lea, cum vom vedea mai departe, toţi cu studii de arhitectură în diferite şcoli străine, care
au activat mai mult la Bucureşti, unii din străini stabilindu-se definitiv la noi.
Voi enumera în primul rând, şi pe cât posibil cronologic, pe toţi arhitecţii ce i-atn putut dovedi
din acea epocă, de la începutul şi până la jumătatea secolului al XlX-lea, în Moldova şi în Muntenia.
Profesorul V. Panopol a întocmit multe fişe, de la Arhivele Statului şi din alte surse, care se
găsesc la biblioteca fostă C.S.A.C., de unde am extras o mare parte din acei primi arhitecţi, ca şi de
la Arhivele Iaşi şi din alte publicaţii, întocmind astfel o listă cu foarte mulţi din arhitecţii care au
activat în Principate înainte ca şi după Unire, enumerând şi unele din lucrările lor, câte am putut să
le identific, - acest volum având în primul rând un caracter documentar, în care am folosit toate in­
formaţiile ce am putut avea până acum, asupra arhitecţiilor care au activat în epoca modernă la noi.12

După afirmaţia lui A. O răscu, pe care o reproduc întreagă mai departe, cel mai vechi arhitect cu
studii de arhitectură care a lucrat la noi, - la Iaşi ca şi la Bucureşti, - a fost I ohan F rayvaldt, din
activitatea căruia la Bucureşti, Orăscu citează: „Casa Brăncoveanu, pe Calea Şerban Vodă, azi mult
transformată; Pensionatul, - cred fosta şcoală centrală de fete, - casa Gună Vemescu fostă a
cămăraşului Filip Linche (Lenş), pe Calea Victoriei, modernizată de I. M incu3, Casa Villara, casa
baron Meitani, devenită localul Prefecturii Poliţiei pe atunci (1892) şi înglobată în actualul local şi
casa B ălăceam din uliţa Franceză4*, - fosta str. Carol, - din care nu a mai rămas nimic.
încep a reproduce în cele ce urmează, după diferite fişe, cele mai multe ale d-lui V. Panopol, ca
şi din alte surse, - cum arăt mai sus, un material documentar braţ, - pot spune, - la care mai rar am
putut adăuga unele informaţii şi aprecieri proprii.
D-l Ungureanu, directorul Arhivelor din Iaşi, unde a descins întâi Freivaldt, îmi comunică
câteva date interesante asupra lui, pe care le reproduc aici:
1. „Divanul cnejiei Moldovei:
Prin această carte a Divanului se face ştiut că dumnealui Ioan Freivaldt, arhitecton şi ingineriu,
se află venit în Moldova din stăpânirea K (ezaro), K (răeştii) împăraţii din Austria, de la anul 1802,
şi fiindcă şi aici urmează meşteşugul arhitecturei şi a inginerlâcului, de la anul 1803, i s-au făcut şi
liafă din Visteria pământească, câte una sută cinci zeci lei pe lună.

1 P. Antonescu, .Meşteri şi arhitecţi români în trecut", pag. 27.

2 Fişele Panopol se găsesc la Bibi. C.S.A.C. B-dul 1848 nr. 10 sub numerele: 2017, 2088, 2090 şi A 1479. Controlând
unele trimiteri la cartea „Oraşul Iaşi" de N. Bogdan, am găsit câteva erori pe care le-am corectat.
3 tn cartea „Podul Mogoşoaiei" de Gh. Cruţescu la pag. 40, se spune că, „la 1815 se ridică porţi din piatră la casele Ghica
(foste Clubul Tinerimii) şi Lenş (devenit Ministerul Economiei Naţionale) şi deci ambele aceste case fuseseră construite
înainte de 1815, daci afirmaţia lui Cruţescu este exactă.

9
 în Iaşi 3 Martie 1809
Costache Ghica, logofăt
Iordachi Balş, vistiernic
lordachi Roset vistiernic
(Arh. Stat Iaşi Mss. 88 f. 202y.)
2. Nr. condică: 126 (număr de intrare)
Nr. scrisorilor: 3413
Ziua datului şi primirii: 9/10
Cuprindere: Octomv. (1809)
Săopşania senatorului către dumnealui vistiernicul spre a da toate chipurile de agiutor lui
Freivaldt arhitectonul, spre săvârşire a două monum enturi.
(Arh. Stat. Iaşi Mss. f. IIV /I2 6 .)
3. Nr. condicii: 26 (nr de intrare)
Nr. scrisorilor: 2800
Ziua datului şi a primirii: 8 / 8
Cuprindere: Octomvrie (1809)
Prodlojenia senatorului după înştiinţarea gubem atorului Podoliei să se ceie răspuns de la Arhitec­
tonul Freivaldt, care a încheiat contract cu grecii de acolo să facă o biserică, şi agiungând zidirea
până la începerea facerii boitei, s-au risipit de tot. Să se ceie răspuns di ce s-au întâm plat aceasta.
Lucrare: clucerul Grigoraş a făcut răspuns, 15 Oct. nr. 908
(Arh. Stat Mss. 88 f . 130/36)
4. Nr. condicii: 11 (Nr. de intrare)
Nr. scrisorilor (370)
Ziua datului şi a primirii: 3/5
Cuprindere: Decembrie (1809)
Prodlojenia senatorului ca după cererea gubem atorului de Podolia Litfinov, să se trim eată acolo
pe arhitectonul Freivaldt, fiind trebuitor.
Tălmăcire la clucerul Grigoraş
Lucrare: Clucerul Grigoraş a făcut răspuns la 10 D ecem vrie, supt nr. 1 1 7 3 -
(Arh. Stat. Iaşi Mss. f. 158/1.)
5. Nr. condicii: 101 (Nr. de intrare)
Nr. scrisorilor (3942)
Ziua datului şi a primirii: 21 / 229
Cuprindere: Decembrie (1809).
Prodlojenia senatorului, răspunzătoare ca pe arhitectonul Freivaldt num ai decât să se trim eată la
Movilău, unde nu are să zăbovească mult.
Tălm ăcire la paharnicul Drăghici.
(Arh. Stat. Iaşi Mss. f . 167V10I.)
Profesorul Bădărău mă informează că prin cercetările sale a g ăsit trei persoane diferite, de
arhitecţi, cu numele F reivalt sau F raiwaldt, fiind scris num ele său în m ai m ulte feluri: Iulius ,
Iohan , G ustav, ultimii doi având o activitate mai rem arcabilă. P e G ustav F reywaldt şi I ulius
F reywald îi găsim şi ca profesori de arhitectură.
în nişte însemnări de socoteli băneşti ale comisului Iancu B alş - fiul lui Iordache B alş vistiernic
- d i n 1810 la rubrica „Săneturi date în natură4144 stânjeni lem ne arhitectonului F reiw ald 17 stânjeni
ce are a lua mai înainte cu care s-au scăzut pe G rozeşti44.
A cest arhitect era deci stabilit în Moldova cu m ult înainte de 1810 şi era arhitectul lui Ian cu Balş.
(Acad. R.P.R. din documentele cumpărate d e la V. Panopol, necatalogate).
D -l (Jngureanu îmi scrie că I. F raiwaldt, în anul 1833, a făcut şi prim ele planuri ale M itropoliei
din Iaşi şi că în 1819-20, lucra la Iaşi şi „inginerul44, tot arhitecton de fapt şi acesta, C ubelca , om
care a construit Palatul şi Turnul M ănăstirii Frumoasa prin 1819 şi d e asem enea P a la tu l num it
„Belvedere" de la Socola, tot prin 1819-1820. A fost reşedinţa de vară a dom nitoului M ihalache
Sturdza, azi dărâmată.

10
 în seama vistieriei Moldovei pe 1817-1818 la capitolul „alte cheltuieli: „100 lei ce s-au cheltuit
mai mult prin arh. Cubelca la meremetul caselor Consulatului Franţuzesc 1817 August11.
(V. A. Ureche, ,Jstoria RomânilorŞJStom. X. partea B. pag. 497)
Prin faptul că a clădit şi reparat monumente importante se poate presupune că a fost un arhitect
din cei mai buni în Moldova la începutul sec. XIX.
Iohan F reywaldt pe la 1814 era arhitectul lui Iancu Balş, probabil fusese şi al tatălui acestuia
vistiernicul Iordache Balş, care murise la 1809. Fiind la Iaşi în acel timp desenează un mare
pergament foarte îngrijit lucrat cu titlul: „Spiţa neamului Balş, dessine par Jean Freywaldt. Iaşi 1814
Mai 13“. în acest document se vede felul exact cum iscălea acest prim arhitect străin care a lucrat la
noi.
(Acad. R.P.R. Suluri 93)
La refacerea mănăstirii Neamţ, la începutul sec. XIX, lucrările au fost conduse de la un timp de
arhitectul Iohan Freiwaldt.
(Dan Bădărău, le g ă tu r i romăno-ruse cu unele aplicaţii de arhitectură“ MSS pag. 73)
La 1836, Gustav Freiwald era arhitectul Mitropoliei din Iaşi.
Const. Erbiceanu în lucrarea sa ,Jstoria Mitropoliei Moldovei“ la pag. 55 reproduce un înscris al
lui Şolt şi Franţ Fotemi, mecanici, prin care remarcă faptul că s-au alcătuit „Ca să acopere Biserica
şi clopotniţele, turnurile Bisericii, ce împreună din nou să zidesc şi Sfânta Mitropolie întocmai după
planul ce ni se au propus de către D. Arhitectonul Fraiwalt - 1837. Aug. 16“. In zapis iscăleşte şi
G. Freiwald; la pag. 57 este reprodusă o socoteală privitoare la „arama trebuitoare pentru acoperişul
Bisericii şi a clopotniţei11, iscălită Freiwaldt arhitect. Dacă zapisul din 1837 e corect transcris (nu se
indică unde se află originalul), ar rezulta că arhitectul Mitropoliei a fost G. (Gustav) F reiwald.
La 1834 Gustav F reiwaldt termină casa vistiernicului Rosnovanu, care fusese începută cu mare
pompă la 1832, cum scria ,Albina Românească11 din 1832 No. 1, pag. 132 - arhitect al planurilor
fiind I. Freiwald.
La 1835 Eforia şcoalelor angajează cu contract pe Jean Freiwaldt cu preţul de 11.184 să repare
casele P. Cazimir din Iaşi ce fusese cumpărate pentru Academia Mihăileană. Arh. Stat. Bucureşti.
Depart. Instr. Publice Moldova. Dos. nr. 280/1835 pag. 74. Erbiceanu î n ,,Mitropolia M oldovei pag.
55-57 scrie că Iohan F raywaldt la 16 August 1837 era arhitectul Mitropoliei Iaşi a cărei zidire se
începuse în 1833.
La 1836 Noiembrie 10. Raportul Profesorului Gustav Freywaldt către Direcţia Şcoalelor Publice
prin care arată că în urma însărcinării date lui de Direcţie, a cercetat modul cum s-au făcut reparaţiile
la Casa Şcoalelor de către calfa Ioan - Iscăleşte: Gustav F reiwaldt profesor. Arh. Stat Buc.
(Ministerul Culte şi Instrucţie Publică Moldova - Dosar 324/1836)
Theâtre de Vari6tes.
„A Iassy, le succes ne connut plus de bomes. Les Boyards s'entasserent, pele-mele dans la salle
elliptique qu'avait amenagee â cet effet l'architecte allemand Freiwald sur l'emplacement occupe
jadis par la maison Talpan.11
(Pompiliu Eliade , f a Roumanie au X IX siecle“ pag. 313)
Prima sală de spectacole publice din Iaşi fu inaugurată în anul 1832 cam în dreptul fostei
mănăstiri Daneu în vechile case transformate ale agăi Lascarache Costache poreclit Talpan, se
numea „Theâtre de Varietes11.
1836 - Februarie 21. Adresa Depart. din lăuntru către postelnicul Teodorache Ghica prin care cere
lămuriri „de punere la cale ce s-au făcut pentru alcătuirea arhiteeţonului Freiwald în lucrarea
pavelelor potrivit încheierii Sfatului cuprinsă în adresa Postelniciei No. 153.
(Acad. R.P.R. D C C C L X X X V II (fost 1145)pag. 6)
Freiwald în 1842 avea o fabrică de postav în Moldova.
(I. Filitti, Domniile Române sub Regulamentul Organic, pag. 595)
I oan F reiwald
„Ponturile după care să se facă caldarâmul în poliţia „Eş“ şi ce îndatoriri au contractorii.
Punctul I: Ioan Freiwald inginerul şi arhitectul împreună cu tovărăşia sa, se îndatoreşte a fece
caldarâmul de piatră din apele Moldaviei, care se va socoti mai bună după meşteşugul ingineresc şi

11
 arhitectonicesc întocmai după cum este făcut caldarâmul din Bucureşti11, contractul cuprinde 18
puncturi; se angajează a primi 14.784 stânjeni pătraţi cu preţ de 1.626.240 lei.
(Ac. R.P.R. DCCCL XIV, fol. No. 1122 pag. 47, fă r ă dată (1835))
Iaşi 1836.
La 1836 „lucrul pavelelor" din Iaşi s-a supravegheat de F reiwald .
(Ac. R. Manuscrise 1122 f 47-184 şi M. 1145, f. Î ş i 454)
1836 Februarie ÎL
No. 2228 Adresa Depart. Treburilor din lăuntrul al Moldovei către postelnicul Teodorache Ghica,
prin care îi pune în cunoştinţă că Sfatul Ocârmuitor în urma rezoluţiei Domnitorului însemnată de
jalba d-lui arhitect Freiwald. „Au făcut încheiere cu privegherea pentru lucrarea pavelelor, să rămână
asupra d-salc arhitect Freiwald care au dat dovadă de destoinicie prin facerea a câţiva stânjeni pe
uliţa Mare, iar nivelarisarea uliţelor să rămână asupra d-lui inginer Singurov.
(Academia R.P.R. DCCCL X X X VII (fost 1145) pag. 5)
Pe acest G ustav F reywald îl găsim trecut la 1830 că ocupa postul de „profesor de înaltă caligra­
fie, desen şi planuri topografice la şcolile din Iaşi, iar în 1835 apare ca profesor de desen, arhitectură
şi geometrie la Academia Mihăileană din Iaşi (S. Andreescu). De la A cadem ia M ihăileană la Liceul
Naţional 1835“ pag. 400. în această calitate avea o leafa de 400 lei lunar, (Ibid. pag. 724).
Numele arthitcţilor Ioan şi Gustav Freiwald apar de multe ori în acest studiu atât în Moldova cât
şi în Muntenia.

Trec acum la lucrarea dactilografiată a d-lui profesor V. Panopol aflată la biblioteca C.S.A.C.
din care extrag, în bună parte, diferite nume de arhitecţi şi ingineri, profesiuni cari se confundau pe
atunci, - ca şi note asupra activităţii lor, de la începutul ei şi până dincolo de jum ătatea sec. al XlX-
lea, în Moldova şi Muntenia. Astfel, pentru Moldova şi în ordinea cronologică, găsesc pe următorii.

Sfârşitul sec. XVIII -Maimarbaşa

N. Iorga pomenind de cea dintâi casă europeană din Iaşi a boierului Scarlat Sturdza, scrie: „Nu
ştiu cine i-o clădise, dar nume de arhitecţi care înlocuiau pe vechii maim arbaşi, după datina
răsăritului, se pot culege ici şi colo, deşi materialul n-a fost strâns până astăzi decât într-o foarte mică
măsură".
Cu titlul de maimarbaşa găsim destul de mulţi în M oldova în prim a jum ătate a sec. al XlX-lea.
(N. Iorga J sto ria R om ânilor în chipuri ş i icoane“)
Maimarbaşa la începutul secolului al XlX-lea nu e arhitect, ci conductorul breslelor unite a
lemnarilor, zidarilor, cărămidarilor, nisiparilor şi tâmplarilor având şi rang de boierie.
Către finele sec. XVIII, în 1784, pe pragul uşii de intrare al bisericii din Iazul M ucului (Vaslui)
stă scris: „Ion M ihail calfe au zidit această biserică". Este vorba de meşterul care a zidit biserica
căci din pisanie se vede că ctitorul a fost Ioan Carp biv vel căm inar şi că biserica a fost „făcută cu
toată cheltuiala şi osteneala dumisale".
(15 August 1784, Ioan N eculce fa scico la 7 pag. 192)
La 1800 arhitectul Bisericii Banu din Iaşi a fost H ar(p) L eopo(ld) numele lui fiind m enţionat în
pisania din interiorul bisericii. (După fişa acestei biserici trimisă Comis. Ştiinţifică a M on. Istorice
şi Artistice de pe lângă Academia R.P.R. şi N. Bogian „Oraşul Iaşi'1, pag. 129.)
F ranz Paupera inginer.
1809 Martie 16.
„înscrisul inginerului Franz Paupera prin care se angajează să facă planurile m oşiilor Bulboacele,

4 La Academia R.P.R. Direcţia Stampe am găsit două planşe mari desenate şi colorate în acuarelă, reprezentând Mitropolia
laşi o faţadă laterală şi aceea din fundul altarului, datate 1833 cu menţiunea: „Pro Posteritate" semnate Freywald arhitect.
Când clădirea a fost terminată, sau aproape, a căzut bolta şi mult mai târziu a fost restaurată de Al. Otăscu. A rămas însă
ca plan în forma dată de Freywald şi în bună parte şi ca faţade. Semnătura este f3ră prenumele de botez.

12
Dăncenii, Popeştii, Trifăneştii şi Biscanii de la ţinutul Sorocei ale spătarului Ştefanache.
F. Pauper iscăleşte actul cu litere latine".
(Academia R.P.R. 108: C.C.K)
F ranj Pauper, inginer, este iscălit pe un plan al locurilor din Iaşi ale vornicului Teodor Balş.
(„Ioan Neculce" Bulet. Muzeului Municipal din Iaşi fasc. 7 1928 ? pag. 132)
în catagrafia sudeţilor din 1824, Moldova, la Arh. Statului Iaşi sunt trecuţi cinci arhitecţi: „Ioan
K raus, supus austriac, neamţ născut la Maroşveşervi, la 20 ani în Moldova, însurat de 5 ani cu o
ardeleancă, se îmbracă moldoveneşte". A venit în Moldova la 1804 fiind întâiul dintre cei menţionaţi
în catagrafie. Se poate presupune că a fost chemat pentru a contribui la rezidirea curţilor domneşti
întreprinsă de Alex. Vodă Moruzi (1802-1806). Fiind singurul între cei cinci arhitecţi care s-a
îmbrăcat moldoveneşte, se poate presupune că era complet asimilat cu noua lui patrie, cu toate că nu
avea supuşenia moldovenească.
G h . L ahoman arhitect, supus austriac, neamţ născut la Weimar în Saxonia, de 37 ani, fiind de 14
ani în Moldova, la 1810, stabilit pe moşia Stroeşti în casa boierească, se îmbracă nemţeşte.
C onst. Şmid arhitect, supus austriac, născut la Cluj, de 51 ani, venit de la 14 ani în Moldova, la
1810, stabilit la Iaşi, catolic, locuieşte în faţa bisericii Ungureşti, se îmbracă nemţeşte.
Ioan Şmid arhitect, supus austriac, născut la Cluj, de 33 ani, venit de la 14 ani în Moldova, la
1810, stabilit la Iaşi, catolic, locuieşte în faţa bisericii ungureşti, se îmbracă nemţeşte, probabil fra­
tele lui Constantin Şmid.
Andreas Romiel arhitect ungur din Ardeal, aflat în Moldova de asemeni de 14 ani, venit ca şi
ceilalţi la 1810.
1810, - „în lista slujbaşilor Moldovei din anul 1810 sunt trecuţi la rubrica, „Alte lefi ce se dau
din casa răsurilor arhitectonul şi inginer Ioan F reiwald şi Toma inginerul care împreună primesc o
leafa lunară de 30 (!) pentru ambii. Este o greşeală de transcriere; arh. Ioan Freiwald primise în 1803
o leafă de 150 lei lunar.
(Arhivele Stat. Iaşi manuscrise file 88, 202 V - Lista reprodusă de Radu Rosetti în
„Arhiva Senatorilor din Chişinău III Bucureşti 1909 pag. 16)
G heorghe A sache în autobiografie scrie următoarele:
... „ în etate de 17 ani a căpătat diploma de inginer şi arh itect.... a construit o mare casă în suburgul
Halisth. întorcându-se la Iaşi s-au aplicat în lucrările artei sale şi după al său plan s-au construit
casele Doamnei Principese Elena Sturza Păstrăvanu ..."
(A utobiografia lui Gh. A s a k t. Ediţia fraţii Şaraga Iaşi pag. 8)
„De la Lemberg unde a studiat între anii 1796 - 1804 s-a întors la Iaşi. în scurtul timp cât a stat
la Iaşi, a ridicat - probabil - şi casele Elenei Sturza Păstrăvanu. La Lemberg a construit după
planurile sale o casă în mahalaua Haliciului".
(E. Lovinescu „Gheorghe Asachi, viaţa şi opera l u t \ pag. 20)
„A saki însuşi, poetul, fu acela care dădu Iaşilor, de’ naintea anului 1821, casele Doamnei Sturdza
Păstrăvanu; el învăţase arhitectura la Viena (?). De fapt la Lemberg.
N. Iorga „ Istoria Românilor la chipuri şi icoane“
în 1834 Gh . Asache întocmeşte obeliscul leilor sau Monumentul Regulamentului Organic în
grădina publică din Iaşi.
(N. Bogdan „Oraşul I a ş t \ pag. 189-190)
„Din iniţiativa lui Gh Asachi, la şcoala domnească din Iaşi s-au introdus un „clas" de inginerie şi
hotărnicie, precum şi unul de geodezie şi de arhitectură......el a cerut ca aceste cursuri să fie predate
în limba română. în şcoala domnească s-au format primii ingineri din Moldova".
Conf. Universitar Gh Georgescu-Buzău. „85 ani de la moartea lui Gh. Asachi11,
articol pubicat în ziarul „Scânteia" din 12 noiembrie 1954
„Am estecul nepotrivit de stiluri de la Golia Ieşeană e adevăratul început al declinului arhitecturii
moldoveneşti.
Ultim ele prefaceri au loc m ai mult cu meşteri formaţi la arta clasică ce luase mai demult loc
celei gotice în Apus.
 Acelaşi lucru se petrece şi în Muntenia, iar în secolul al XlX-lea asistăm în ambele principate la
o părăsire crescândă a artei tradiţionale, care face loc, în acelaşi timp, la împrumutări fără discer­
nământ din arhitecturile decadente ce se practicau la periferia Apusului dinspre hotarele noastre.
Printre arhitecţii veniţi acum dinspre Austria şi Polonia au fost totuşi unii care ne-au deprins cu
o arhitectură ce, pe alocuri, a putut prezenta un început valabil de artă nouă.
După epoca acestor vremuri confuze ale primelor iniţieri din arta modernă occidentală, avem de
reţinut, pe seama arhitecturii noastre, activitatea lui Gh. Asachi care, după studii universitare făcute la
Lemberg şi după efectuarea unor lucrări de arhitectură şi inginerie la Lemberg, mahalaua Haliciu şi
Iaşi, pleacă să studieze artele şi matematicile la Viena, timp de patru ani şi după aceea încă patru ani în
Italia. El e primul arhitect român care întreprinde o cercetare monumentelor istorice naţionale."
(P. Antonescu - , M eşteri şi arhitecţi români în tr e c u f\ pag. 26)
La 1811 K unel face planul moşiilor Muncel, Ruşi, Poenele şi altele.
(.Manuscriscris o foaie colorată de 58 + 101 cent. Acad. R.P.R. Hărţi H. 24438 D.L. XXVI: 35)
K unel - 1825 - Plan de la o prisacă cu fânaţ în moşia Gătenţi.
(Manuscris o foaie colorată 25/33 cm. Acad. R.P.R. Hărţi. H. 3225 C.L. XXIII: 14)
1812 Mai 2. Fotache Fuster inginer - „Cartea de alegere ce a făcut inginerul Fotache Fuster
părţii de moşie ce au răzeşii din moşia Prieşti din ţinutul Covârluiului".
(Academia R.P.R. C.L. VIII: 161)
1819 - Giuseppe von B ayardt, inginer.
„Plan ichonographique de la Viile de Iassy, redigee par Giuseppe Von Bayardi en 1819. Dedicat
Altefii sale Serenissime Monseniorul Principe Domnitor al Moldovei Mihail de Grigoriu Şuţu, de
către prea umilul şi prea supusul servitor Ioseph de Bayardi inginer".
(Reprodus în „Ioan Neculce“ - Buletinul Muzeului M unicipal din Iaşi
fascicola 3 - 1923 pag. 20)
I oseph B ayardi cere autorizaţia de inginer şi inginerul statului Alexandru Von Braun dă aviz
favorabil pentru darea acestei autorizaţii.
(„Foaie sătească a Principatului M oldovei" A nul 1839 Iunie 4 NO. 10)
Ioseph B ayardi ridicase planul oraşului Iaşi la 1819 şi de abia în 1839 cere autorizaţia de inginer.
Este totuşi o nepotrivire de nume, deoarece planul oraşului este semnat de Giuseppe Von Bayardi,
iar dedicaţia planului către domnitor o semnează Ioseph de B ayardi, Giuseppe este însă echivalentul
italian al lui Io sif „Iosif Baiardi", italian, a venit în Moldova cu ingineria în vrem ea Domnului
Scarlat Calimah - domnul Mihai Sturza l-au boerit şi pe el şi pe toţi feciorii lui, fiind botezaţi în cre­
dinţa noastră.
(Paharnicul Constantin Sion „Arhondologia M o ld o vei‘ pag. 31)
A venit probabil sub a treia domnie a lui Scarlat Callimachi în Moldova (1812-1819), planul
oraşului Iaşi îl ridică sub domnia lui Mihail Grigore Şuţu (1819-1821).
H arting , arhitect şi inginer venit din Rusia. Familia Hartijng-Comans era o veche familie
olandeză. Marcus Harting căsătorit cu Maria Comans a fost tatăl lui Ioan Fertus Harting-Comans
(1756-1831) inginer intrat la 1783 în serviciul Rusiei, ajuns general la 1799. De la 1806 în
Principatele Române, a fost comandant inginer al districtului Dunărei, apoi a fost guvernator al
Basarabiei (1813-1817).
A fost căsătorit cu Elena Gr. Sturdza, sora domnitorului Mihail Sturdza.
(G. Bezviconi ,J3oierimea Moldovei dinte Prut şi Nistru“ voi. II pag. 116)
Ariiitectul H arting pe care îl întâlnim la Bucureşti în octombrie 1828, la începutul ocupaţiei
ruseşti a Principatelor, este desigur din aceeaşi familie, frate sau nepot al generalului Ioan Harting.
La 1815 un maior Harting, inginer, general în Basarabia, îi ridica planurile moşiilor lui T. Balş.
Se poate presupune cu mult temei că acest maior inginer Harting a venit în ţara Românească la 1828
odată cu trupele ruseşti şi că s-a stabilit acolo.
1834. G eorgiaş Ianoş arhitect.
,Jsvod anume de toţi banii ce se cheltuiesc pentru meremetul caselor ce s-au cum părat drept

14
3.000 galbeni în 1834, 300 lei arhitectonului Georgiaş Ianoş “.
(Acad. R.P.R. Manuscrise 3409fila2)
Casele care se reparau erau ale lui Costache Sturdza, fiul logofătului Dimitrie Sturdza; erau lângă
biserica Sf. Ilie din Iaşi, poate acele case cumpărate mai târziu de vornicul Vasile Alecsandri, tatăl
poetului, şi devenită azi Poşta centrală (str. Cuza-Vodă).
Ştefan E milian, arhitect (1819-1899)
La 1838 era profesor de desen şi geometrie la Acad. Mihăileană din Iaşi.
Născut la 1819 în Bratida din Ardeal, şi-a făcut studiile la Şcoala Politehnică din Viena şi la
Academia de Arte frumoase tot din această capitală, unde a fost clasat întâiul. A întocmit proiectul
probabil şi a clădit Liceul Şaguna din Braşov. A fost profesor la Academia Mihăileană din Iaşi de la
înfiinţarea acestei instituţii. Stabilit în Iaşi a fost arhitectul multor clădiri civile şi religioase. Printre
altele el a fost arhitectul Bisericii Lipoveneşti din Iaşi şi al bisericii din satul Bosie de lângă Prut. A
publicat o lucrare intitulată: perspective Linieare “ la 1886. A murit în Iaşi în anul 1899. (informaţii
orale date lui V. Panopol de către Dimitrie S. Emilian în etate de 76 ani, fiul arhitectului Şt. Emilian,
27 decembrie 1954).
K ertes E milian (Şt. E milian)
Profesor de desen şi geometrie descriptivă la Academia Mihăileană din Iaşi la 1838.
Constantin Andreescu ,£>e la Acad. Mihăileană la Liceul Naţional 1855-1935u, pag. 401, crede
că K ertes E milian e Ştefan Emilian.
A rhitectul Ştefan E milian a fost directorul Şcolii de Meserii din Iaşi după anul 1841.
(N. Bogdan - „Oraşul laş?' pag. 159)
Arhitectul Şt . Emilian la 1856 era profesor la Academia Mihăileană din Iaşi.
(N. Bogdan - „Oraşul laş?' pag. 155)
Biserica Lipovenească din Iaşi a fost clădită după planurile arh. Emilian între anii 1872-1882.
(N. Bogdan —„Oraşul laşi“ pag. 141)
Arh. Şt. Emilian în 1879 scoate mai multe schiţe de planuri d e bisericii Sf. Vineri din Iaşi.
(N. Bogdan - „Oraşul l a ş pag. 92)
1823 - Herc(ule) Peruchetti - arhitect mediolan
Biserica Buna-Vestire din Miclăuşani - regiunea Iaşi, raion Roman, comuna Boţea, sat Miclău-
şani - ctitoria logofătului Dumitru Sturdza, sfinţită în 1823, a fost ridicată după planurile arhitectului
mediolan Herc (ule) Peruchetti.
Informaţie dată de Inventarierea Monumentelor de cultură naţională din R.P.R. prin fişa monu­
mentului venită de pe teren.
1825 - Ioseph C onrad
Contract prin care Ioseph Conrad arhitect, la 30 Iulie 1825 se angajează pentru suma de 3.000 lei
să repare casele din Iaşi ale Vornicului Ioan Luca. Contract iscălit de Ioseph Conrad arhitect şi
legalizat de Agenţia Austriacă la 12 August 1825.
„Precum se ştie că pentru 3.000 lei şi alt nimic mă îndatorez şi meremeţesc casele D-sale
Vornicului Ioan Luca întru această tocmeală: 1. tocmirea acoperământului casei; 2. tocmirea
ulucilor, etc.
(Academia R.P.R. Colir: 179)
Casele vornicului Ioan Luca din Iaşi sunt cele din colţul străzii I.C. Frimu cu Calea 23 August.
Sunt case numai cu un etaj - cred că au fost restaurate şi după anul 1825.
1831 - A ndrei R osnvai - Georg Haimal - bau maister Georg B istrei Ianos -1 8 3 1 Aprilie 29
Iaşi.
„Jos iscăliţii arhitecţi adeverim prin acest al nostru contract că dăm la cinstita mână dumisale
Boierului vel logofăt Dumitru Sturdza, precum să fie ştiut că ne-am alcătuit cu dumnealui a-i face
tot meremetul trebuincios cu toţi meşterii noştri, adică, pietrari, teslari şi salahoria casele dumisale
ce le are lângă Sf. Ilie“. Ei se obligă prin acest contract de a face reparaţii generale casei în termen

15
 de 4 luni în schimbul unei sume de 20.000 lei şi 40 m erţe păpuşoi grăunţe de iarnă. Prim esc o arvună
de 1.000 lei. Ei se îndatoresc şi se leagă a fi chezaşi răspunzători să plătească unul pentru altul.
Contractul este încredinţat de consulatul rusesc la 30 aprilie 1831 şi iscălit de A ndrei Rosnvai,
Georg Haimal, băii m aister şi B istrai I anoş.
(Academia R.P.R. Manuscris 3.400 file - 49)

1832 Aprilie 18 Iaşi - înscris dat logofătului Dumitru Sturdza de către G eorg H aimal şi Georg
Bistrei Ianoş (A ndrei Rosnvai nu figurează) prin care arată că nu şi-au putut îndeplini obligaţiile
la termenul stipulat prin contractul din 29 aprilie 1831 şi că au luat bani mai mulţi. Se obligă să
termine reparaţiile în termen de 3 luni, spre siguranţă Georg Ianoş „au pus amanet în cinstitul con­
sulat al împărăţiei Rusiei, toate scrisorile caselor din Tătăreşti ce sunt ale mele Georg Bistrai Ianoş“.
înscrisul este întărit de ambii şi întărit de consulatul rusesc la 18 aprilie 1832 (Acad. R.P.R.
Manuscris 3.400 file - 53) casele pe care le-au reparat erau vechile case ale vistiernicului Iordache
Balş, datând de pe la finele veacului al XVIII-lea; pe la 1830 au fost cumpărate de A. Sturdza. Există
şi astăzi sub numele de Banca Moldovei chitanţele de pe verso-ul contractului ale lui G. Ianoş şi
G. Haimal sunt înscrise de dânşii în româneşte însă cu puţină dibăcie, ceea ce probează că nu erau
mai demult în Moldova. Dacă nu tustrei, dar desigur Ianoş era supus rusesc.
1831 - Georg Haimal, băii maister
1831 - Aprilie 29. - „Se obligă prin contract de a face reparaţii radicale caselor din Iaşi ale
logofătului Dumitru Sturdza dimpreună cu tovarăşii săi A ndrei R osnvai şi G eorg B istrai Ianoş“.
(Acad. R.P.R. M anuscris 3.400 file - 49 şi 53)
(Vezi fişa Andrei Rosnvai.)
1833 - Căpitan N icolae Singurov
1831 - Aprilie 29. - Se obligă prin contract de a face reparaţii radicale caselor din Iaşi ale
logofătului Dumitru Studza dimpreună cu tovarăşii săi A ndrei R osnvai şi G eorg B istrei Ianoş.
(Acad. R.P.R. M anuscris 340 0 fila 49 şi 53)
(Vezi fişa Andrei Rosnvai.)
1833 - Căpitan N icolae Singurov
Proiect de paveluire a străzilor din oraşul Iaşi prezentat în 1833 de către căpitanul S ingurov în
numele corpului de ingineri puşi ai domeniilor publice.
(„Corpusa Inginerova p u te i soohştenie
Capitona Singurov")
(“Ioan Neculce“ - Buletinul Muzeului Municipal din Iaşi fasc. I. pag. 60).-
Căpitanul N. S ingurov la acea dată era încă ofiţer în armata rusească.
1834. - N. Singurov în armata moldovenească.
în fiuntea miliţiei generalul KiselefF pusese ofiţeri ruşi sau români cari fuseseră în serviciul
Rusiei, precum Ioan Odobescu, Soloman, Custov, Singurov, Carbatschi, Bauov“,-
(I. Filitti. - ,f)om niile Române sub R egulam entul o r g a n i c pag. 23“)
1834. - N. Singurov
Obeliscul leilor sau monumentul Regulamentului Organic se ridică la 1834 sub conducerea
colonelului S ingurov, planul fiind întocmit de G h . A sachi.
(N. Bogdan „O raşul Ia şi“ pag. 190)

1835 - Maior N. S ingurov, profesor de inginerie la Academia Mihăileană din Iaşi.

(Const. Andreescu ,JDe la Academia Mihăileană la L iceul N a ţio n a r - 1835 pag. 401)
1836 N. S ingurov
1836 Aprilie 29.
Adresa depart. din lăuntru, Secţia II Nr. 7646 către postelnicul Teodoraki Ghica prin care îi
comunică faptul că domnitorul a binevoit „a întări pe arhitectonul F reiwald , luător aminte asupra
lucrărilor pavelelor după încredinţarea ce ai dat D-ta că te-ai alcătuit cu d-lui, şi pe inginerul
S ingurov asupra nivelisirei uliţelor după buna primire a sa“.
(Acad. R.P.R. Manuscris D CC C L X XX V II (fost 1145) pag. 11)

16
 1837 - N. Singurov membru în Comitetul Acad. Mihăilene din Iaşi.
„încă de la 1836 începuse să se urzească un adevărat complot împotriva limbei naţionale.
Comitetul Academic (Asache, Săulescu, Bojinca, Flechtenmacher, maior Singurov) rezistă însă
tendinţelor epitropiei şcoalelor, care fu chiar câştigată, la 1837, cauza limbei româneşti".
(I. Filitti - ,Domniile Române sub Regulamentul Organic“ pag, 606)
1841 - N. Singurov. Vechile curţi Domneşti din Iaşi sunt prezidite şi restaurate după planul lucrat
de colonelul Singurov, începând din primăvara anului 1841.
(N. Bogdan „Oraşul Iaşf‘)
O Singurov căsătorită cu Ianachi Negruzzi.
în spiţa genealogică a familiei Negruzzi, Ianache Negruzzi, fiul agăi Gheorghe Negruzzi şi al
Profirei Ilschi, este trecut căsătorit cu o Singurov.
(Ioan Neculce - Bulet. Muzeului Municipal din Iaşi fasc. II pag. 326)
Se poate presupune că această Singurov era fiica colonelului N. Singurov, căci Ianache Negruzzi
era contemporanul scriitorului Costache Negruzzi (1809-1868).
1857-58 N. Singurov, colonel, proprietar de moşie în ţinutul Fălticeni.
Printre marii proprietari din ţinutul Fălticenilor figurează colonelul Singurov.
(Gorovei „Oraşul Fălticeni‘ pag. 151)
La 1858 colonelul N. Singurov este trecut printre alegătorii primari din Fălticeni, ca proprietar
al moşiei Ioneasca cu un venit de 450 de galbeni (Ibid. pag. 164).
1884 Eugen Singurov primar al oraşului Fălticeni. De la 1 august 1881 până la 1 februarie 1883,
şi de la 2 mai 1884 la 12 mai 1888 şi de la 8 aprilie 1807 la 19 ianuarie 1910, Eug. Singurov a fost
primar al oraşului Fălticeni. El studiase canto la Milan. Avea un frate, căpitanul N. Singurov.
(Gorovei „Oraşul Fălticeni4)
Eugen Singurov şi fratele său, căpitanul Nicolae Singurov, erau sau fii sau nepoţii colonelului
Singurov. în lucrarea lui Gorovei numele colonelului este ortografiat Singurov iar acele ale lui Eugen
şi Căpitanului Nicolae sunt ortografiate Sugurov.
1854-1857 - în timpul ocupaţiei austriece, Singurov apare ca partizan al politicii ruseşti, fiind
socotit împreună cu Costachi Sion, oamenii ai lui Kotzebue, fost consul general rus.
(,Starea politicei interne a Moldovei între anii 1851-1857 de Mihai Popescu.
Arhiva Românească Tom. OV. 1940, pag. 230)
1850 - Polcovnicul (colonel) Nicolae Singurov, inginer-arhitect, la 1850 era proprietar de casă în
Iaşi, în secţia a Ul-a consideraţi ca bună pentru încartiruire de Ştabi ofiţeri ruşi.
(Buletin foaie oficială a Prinţipatului Moldovei nr. 61 August, anul 1850 pag. 241)
La Iaşi se numeşte Casa Singurov o clădire cu etaj în Calea 23 August colţ cu Str. Asachi. în 1856
un regulament municipal prescrie, “Casele D-sale Colonelului Singurov o să facă grilaj la uliţă"
(Iaşi).
{Bulet. foaie ofiţială a Prinţipatului Moldovei anul 1856 nr. 85, pagina 362)
1836 - 1849 - Iancu Volber arhitect al oraşului Fălticeni.
în 1836, Iunie 7 - Contract prin care geometrul Iancu Staiber şi arhitectul Iancu V olber primesc
însărcinarea de arhitecţi ai oraşului Fălticeni cu diferite obligaţiuni, printre altele şi aceea de a ridica
un plan al oraşului Fălticeni. Contract întărit de Depart. trebilor din lăuntru, Iunie 1836.
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. D.P. Moldova dosar 396/1849pagina 51)
1849 Decembrie 7 - Copie de pe adresa Dep. L.P. din Moldova către Eforia Oraşului Fălticeni.
După luarea aminte făcută copie a contractului trimis de acea Eforie pe lângă raportul no. 448
s-au văzut că arhitectul acestui târg este şi dumnealui Iancu Volber, aşa precum numitul nu are nici
o capacitate, neştiind măcar să scrie, fiind lipsit de orice ştiinţă a artei, arhitecturei, precum s-au
dovedit de însuşi arhitectul statului H artl, de aceea Eforia va conteni a da leafa de la 1 Ianuarie,
urmând a se trimite acolo un alt arhitect".
(Arh. Stat Bucureşti Depart. L.P. Moldova dosar 396/1849pag. 52)

17
 1836 Iunie 7. Ioan H aiber, arhitect al oraşului Fălticeni.
Contract prin care geometrul Ioan Haibcr şi arhitectul lancu Volber prim esc însărcinarea dc
arhitecţi ai oraşului Fălticeni cu diferite obligaţiuni, printre altele şi aceea de a ridica un plan al
oraşului Fălticeni.
Contract întărit dc Dcpart. trebilor din lăuntru la 17 Iulie 1836.
{Arh. Stat-Bucureşti, Depart. Lucrări Publice M oldova d o sa r 396/184 pag. 50)
1837 - D imitrie A sache profesor de arhitectură.
în lista profesorilor de Ia Academia Mihăileană din Iaşi figurează ca p ro feso r de arhitectură
D imitrie A sache la anul 1837.
(G. Andreescu ,J)e la Acad. M ihăileană la L iceu l N a ţio n a l“ 1835 - pag. 397)
1838 - I oseph Raschek
Plan de grande rue, avec et sans pave â Iassy - Ioseph R aschek Iassy 28 Sept. 1838.
{Arh. Stat Buc. - Depart. L u cră ri P u b lice d o sa r 343/1838)
1841 - Ioseph Raschek
Lucrările pavelei laşului fuseseră supravegheate de Freiw ald la 1836 căruia îi urm ează la 1841
Iosif Raschek „Statsingenieur und Nivel ent“.
(I. F ilitti,D om eniile Române sub R egulam entul Organic'''' pag. 498)
1843 Ioseph Raschek, arhitectul oraşului Iaşi.
1849 Decembrie L
Ciorna adresei Depart. Lucrări Publice către arhitecţii H artl şi B ersac în care se pomeneşte de
nişte case dărâmate care „sunt înfiinţate la anul 1843 când arhitect al oraşului se afla D-lui Iosef
Raşek”.
{Arh. Stat Bucureşti - Depart. Lucrări P ublice M oldova d o sa r 4 2 0 /1 8 4 9 pag. 383)
Alexandru Costinescu arhitect -1838-1850
Paharnicul C onstantin Sion scrie despre dânsul ca era fiul lui C ostea A m ău tu l care au făcut un
fecior Alecu, carele intrând la şcoala publică au învăţat carte, apoi la A cadem ie şi de acolo cu
cheltuiala epitropiei şcoalelor, l-au trimis în Germania vreo doi ani de au în v ăţat ingineria şi
arhitectura. De unde întorcându-se l-au pus profesor de arhitectură la A cadem ia şi arhitect al statului,
Apoi dând plan că amândouă casele de Academie, ar fi m ai frum os a se uni printr-un cerc, s-au
încuviinţat de ocârmuire şi s-au hotărât a se face prin antrepriză. S-au făcut to t de dom nul Costinescu
antreprenor. Au luat peste 4.000 galbeni pentru un lucru ce se putea face cu 1.500 galbeni. Şi cu
prisosul peste ce au cheltuit cu arcul s-au făcut case la Copou, m ari boiereşti, le-au gătit mai întâi
decât arcul. Şi apoi la urmă zicând că s-au înşelat cu antrepriza şi nu-i ajung banii, i s-au mai dat
încă 1.000 de galbeni, aşa precum cu galantonie fiecine dă din bunul străin. Şi p e lângă două lefi
mari ce lua de la ocârmuire de profesor al Academiei şi de arhitect al statului, ca p re un om ce cu
credinţă au slujit în neînvăţătura elevilor, şi în arhitectură, numai puţin şi în antrepriza cercului, şi
pe lângă aceasta ca fiu de pezevenchiu vechi ce pe toţi bărbaţii şi haitele laşului au slujit, l-au ridicat
Domnul Mihail Sturdza şi la boerie cu rangul de paharnic”.
(Paharnicul Const. Sion ,^4rhondologia M oldoveii“ pag. 166)
Paharnicul C. Sion în Arhondologia Moldovei a bârfit pe m ai toţi contem poranii săi, - totuşi
biografia lui Alecu Costinescu făcută de dânsul prezintă interes.
A lexandru C ostinescu arhitect a fost printre cei dintâi elevi ai Şcoalei g im naziale Vasilian
deschise la 1 ianuarie 1828.
(C. B ogdan „O raşul Ia şi" pag 130)
1838 până după 1850.
Paharnicul A lexandru C ostinescu, arhitect absolvent al Şcolii Politehnice d in V iena, profesor
la Academia Mihăileană din Iaşi, prim arhitect al Depart. Lucrărilor Publice din M oldova, director
al Şcolii de Arte, arhitect al Depart. averilor bisericeşti.
în 1838 se mai creează la Academia M ihăileană din Iaşi pentru A lecu C ostinescu o catedră de
geometrie şi arhitectură.
(A.D. Xenopol, J sto ria R o m â n i l o r voi. XI pag. 329, ediţia C artea Românească)

18
 1838 - A lexandru C ostinescu arhitect.
Alexandru Costinescu, absolvent al Politehnicii din Viena, ocupă o catedră de Arhitectură şi
Inginerie la Academia Mihăileană din Iaşi. Fusese bursier al Statului pentru a-şi face studii în
străinătate. Pe la 1840 a fost trimis în străinătate ca să cumpere instrumente de inginerie.
(I. Filitti ,JDomniile Române sub Regulamentul Organic“ pag. 599 - şi 601)
1838 - 1845. A lex. C ostinescu a fost profesor de desen liniar, inginerie, mecanică şi matematică
la Academia Mihăileană din Iaşi între anii 1838 - 1843 - 1845.
(Const. Andreescu ,JDe la Acad. Mihăileană la Liceul Naţional1“ 1835 pag. 399)
1840 August 7. Raportul Comitetului Academiei către Epitropia învăţăturilor publice în care se
pomeneşte de prof. arh. A lexandru Costinescu care a cercetat lista de reparaţii trebuitoare la şcoli.
(Arh. Stat Bucureşti Ministerul Cultelor şi Instituţiei Publice - Dosar 324/1836)
1849 - A lex . C ostinescu, arh. al Depart. averilor bisericeşti din Moldova.
1849 Decemvrie în 6 - Ciorna adresei Departamentului Lucrărilor Publice din Moldova către
paharnicul Alecu C ostinescu, arh. Depart. averilor bisericeşti prin care îl pofteşte ca dimpreună cu
arhitecţii departamentului H artl şi B erzac să cerceteze la faţa locului un imobil ce s-a dărâmat.
(Arh. Stat Bucureşti - Depart. Lucrări Publice Moldova, dosar 420/1849)
1850 - A lexandru C ostinescu arhitect.
1850 Februarie 5 no. 517.
Ciorna adresei Departamentului Lucrări Publice din Moldova către arhitecţii B erzac şi H artl
prin care le pune în vedere că şi spre a se da o mai strânsă centralizare, priveghere şi sporire
lucrărilor sale atingătoare de arhitectură să se încredinţeze întâiului său arhitect d-lui paharnic Alecu
C ostinescu.
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. Lucrări Publice din Moldova dosar 396/1849 pag. 135)
1850 Febri. 5. Ciorna adresei către paharnicul Alecu Costinescu, cu care îi face cunoscut pre­
cedenta.
(Ibid. pg. 135 şi verso)
între 1838 - 1850
A lexandru C ostinescu e pomenit intr-un raport a directorului Şcoalei de arte care a însărcinat
pe profesorul Teodor Stamate a lua în primire instrumentele de matematică (inginerie, geometrie).
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. Instrucţii Publice Moldova - dosar 322/1838 pag. 55)
Din cartea d. P. Constantinescu - Iaşi ,Jnfluenţe ale arhitecturii vechi ruseşti asupra vechii arhi­
tecturi rom âneşti pag. 162-163 reproduc aceste câteva rânduri de interes pentru acest studiu:
„O construcţie deosebită şi extrem de rară în arhitectura civilă românească era Arcul Academiei
Mihăilene, care lega două corpuri ale acestei înalte instituţii culturale: vechea clădire a Academiei -
astăzi localul filialei Academiei R.P.R. şi clădirea mai nouă a Liceului Naţional. Arcul a fost
conceput de arhitectul român A. Costinescus în stilul arcurilor de trium f napoleoniene şi executat în
piatră la 1841, fără a se fi putut realiza basoreliefurile şi inscripţiile prevăzute în proiect. Se vede că
lipseau meşteri pregătiţi pentru asemenea lucrare. Monumentul era clădit în stil „Empire“. Partea
spre centrul oraşului era străjuită de patru coloane elegante, care susţineau un larg fronton drept (!)
cu o friză în partea superioară, acoperind şi arcada în plin centru a masivului arc.*6 A fost dărâmat la
finele veacului trecut. Clădirea ce se mai vede este ridicată pe locul caselor spătarului Petrache
Cazimir, care existau la 1827, când aici se mută Domnul loniţă Sandu Sturdza, după arderea
palatului domnesc: la 1834 casele simt cumpărate de Stat pentru instalarea Academiei Mihăilene.
în această carte apar multe reproduceri fotografiate de pe clădiri importante din Iaşi, Bucureşti ca
şi de pe la moşii; câteva monumente comemorative, ridicate în secolul trecut, dar nu se arată şi
numele arhitecţilor cari le-au construit.

6 Studiase în Politehnica de la Viena.

6 Din fotografia ce reproduce se vede câ nu avea fronton, iar „friza de la poarta superioară" este de fapt un atic înalt, aşa
cum se făceau la arcurile de triumf antice, şi mai târziu cum s-a făcut la Camnisele, ca şi în alte părţi,

19
 A n d ra ş T efner
E propus a fi numit arhitect al oraşului Bacău, „obţinuse certificat de ştiinţa meşteşug^
petrăriei".
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. L. P ublice din M oldova d o sa r 396/1849pag. / m
1850 Martie 6
Petiţia adresată Depart. Lucrări Publice de către mai m ulţi boieri şi negustori din Bacău prin care
cer să fie numit în postul de arhitect al oraşului Bacău A ndreaş T efner stabilit de m ultă vreme în acel
oraş şi care a obţinut de la Depart. Certificat no. 645 de ştiinţa m eşteşugului petrăriei, el este un om
cinstit şi sâiguitor.
(Arh. Stat Bucureşti - Depart. L. P. M oldova, d o sa r 39 5 /1 8 4 9 pagina 144]
1844 - A ndrei C arjdi, arhitect grec
Printr-o inscripţie grecească de la biserica Bărboşi din Iaşi se vede că această biserică s-a zidit de
către arhitectul A ndrei C aridi şi cei împreună cu dânsul, A tanasie şi G heorghe, greci din provincia
Sisanici.
(G. B o b u lescu ,A rh iv a R om ânească“ tom . X. 1945 pag. 44)
C. Bobulescu reproduce un comentariu asupra „unei scrisori din 1821 A prilie 18“ o parte din
inscripţia citată mai sus. N. Bogdan în „O raşul Iaşi“ pag. 218 scrie că biserica s-a zidit de către
arhitectul Andrei, omiţând numele lui de familie care era Caridi.
Ing. I. R izer SArdar a fost arhitectul oraşului G alaţi la 1838, reconfirm at la 1850.
(Arhivele Statului Bucureşti, D e p a rt L u cră ri Publice Moldova-
D osar 396/1849 pag. 11, 19, 202, 203, 244, 245, 245,249]
1852 aprilie 8 Galaţi. S ărdar L R izer inginer-arhitect.
Planul împărţit în parchete a locului postelnicului Iancu Fote, din u liţa m are, din oraşul Galaţi,
lucrat de inginerul I. Rizer SArdarul („Creşterea colecţiunilor din 1916-1919, fără cotă, pag. 122).
1838 - 1850 S erdarul R izer - Inginer şi arhitect al oraşului G alaţi.
1849 Iulie 30
Copie de pe jalba adresată domnitorului de către inginerul serdar R izer (care era arhitectul
oraşului Galaţi) prin care arată ca un contract lucrează în această sarcină de 11 ani cu sârguinţă, cerc
a i se întregi leafa ce a avut înainte şi de a fi alcătuit în asem enea îndatorire şi p e anii viitori. Cu
rezoluţie domnească favorabilă cererii.
(Depart. L. P. M oldova dosar 39 6 /1 8 4 9 p . 203 Arh. Statului Bucureşti)
1849 Octombrie 26
Arhitectul oraşului Galaţi, serdarul R izer (era şi inginer p. 16) încheie u n contract cu Eforia
oraşului Galaţi pe timp de 2 ani începători de la 1 ianuarie 1849 (contractul din 27 decembrie 1848).
Contractul cuprinde 8 puncte dintre are se îndatoreşte să fie u rm ător pravilei de la 1844 cu privire la
lucrările arhitectonice - să supravegheze lucrările publice - să întocm ească u n p lan al oraşului.
Leafă lui: 320 galbeni pe an.
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. L. P. M oldova, D o sa r 3 9 6 /1 8 4 9 p . 11 Noiem brie 1849)
Arhitectul oraşului Galaţi, serdarul Rizer înaintează un m em oriu D epart. L ucrări Publice din
Moldova, referitor la clădirile făcute la Galaţi de la anul 1838 şi până în n oiem brie 1849, dintre cari
şi biserica Sf. Haralambie din m ahalaua Târgului-Nou.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. M oldova, D o sa r 396/1849p. 19)
1850 - Septembrie 18 no. 1770
Raportul Eforiei oraşului Galaţi către Depart. L. P. prin care îl înştiinţează că contractul încheiat
cu inginerul sărdar R izer expiră la 1 Ianuarie 1851.
C u rezoluţie ca să se răspundă departamentului dacă obştea târgului şi E fo ria este mulţumită cu
purtările sale.
1850 Noiem brie 12
Jurnalul obştei oraşului Galaţi iscălit de boieri şi negustori p rin care stăruiesc să se menţină în
postul de arhitect al oraşului pe inginerul R izer .
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. L.P. M oldova dos. 3 9 6 /1 3 4 8 p.245)

20
" jfe
 1850 Noiembrie 24
Raportul eforiei oraşului Galaţi către Departamentul Lucrării Publice, prin care îi arată că, cu
ocazia adunării obştei celui oraş, aceasta a arătat că este în toată mulţumirea a se alcătui şi pentru
viitor de arhitect al oraşului pe domnul inginer Serdar R izer.
(Depart. L.P. Moldova dos. 396/1349 p.244 Arh. Stat. Buc.)
1850 - Decembrie 8
Raportul presudsfiei sect. II a Depart. L.P. favorabil menţinerii inginerului Serdar Rizer în
postul de arhitect al oraşului Galaţi, cu leafă de 320 galbeni anual, să i se prelungească contractul pe
5 ani.
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. L.P. Moldova dos. 396/1349 p.245)
1850 Decembrie 13
Contractul dintre inginerul Rizer arhitectul oraşului Galaţi şi Departamentul Lucrări Publice
prin care este angajat ca arhitect al oraşului Galaţi cu diferite obligaţiuni, cu leafa de 320 galbeni pe
an, pe termen de 5 ani, de la 1 Ianuarie 1851, până la 1 Ianuarie 1855.
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. L.P. Moldova dos. 396/1349 p.249)

1841 - 1850 C arl (Scarlat) V on U drischi, arhitect al oraşului Botoşani S. Udrischi7

Copie de pe raportul lui Scarlat VonUdrischi arhitect al oraşului Botoşani către Eforia
orăşănească din Botoşani prin care îi aduce la cunoştinţă că Manole Irimia a clădit o casă fără a-1
consulta.
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. L.P. Moldova dos. 225/1841 p.24) 1845 - M a i 1.
S. U drischi
Copie de pe contractul dintre Departamentul din lăuntru şi arhitectul Scarlat Von Udrischi care
primeşte a fi arhitectul oraşului Botoşani şi se îndatoreşte printre altele a ridica planul oraşului.
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. L.P Moldova dos. 396/1349 p.35) 1845 Mai 1.
îndepărtarea Arhitectului C arl U drischi
1850 Ianuarie 3
Raportul Eforiei oraşului Botoşani prin care se plânge Depart. că lucrările pomenite stau în
părăsire „din pricina arhitectonului (Udrischi) nevrând nici cum a veni în presudsfiea Eforiei“.
Cu rezoluţia Departamentului prin care se îndepărtează arhitectul U drischi din postul său
numindu-se d. K aitanovici.
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. L.P. Moldova dos. 396/1349 p.64)
C. U drischi
1850 Ianuarie 8 Nr. 7
Raportul arhitectului C. U drischi prin care cere înlocuirea lui din postul de arhitect al oraşului
Botoşani pe care nu-1 poate exercita din cauza zdruncinării sănătăţii sade.
(Arh. Stat Bucureşti, Depart. L.P. Moldova dos. 396/1349p.116)
C. U d r is c h i
1850-Ia n u a rie 8
Referatul Sfatului Departamentului Lucrărilor Publice Secţia II No. 129 prin care opinează
pentru îndepărtarea lui C. Udrischi din funcţia lui de arhitect al oraşului Botoşani.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. Moldova dosar 396/1849 pag. 80)
C. Udrischi
1850 - Ianuarie - 9
Adresa Departamentul Lucrărilor Publice către arhitectul C arol U drischi, care cu contract de 5
ani era arhitectul oraşului Botoşani prin care îi face cunoscut că de la 1 Ianuarie 1850 „a rămas
slobod de asemine slujbă".
(Arh. Stat Buc. Depart. L. Publice Moldova dos. 396/1849 pg. 78)

7 în Arhondologia lui C.Sion. „Udrischi. şi de naţie şi de credinţă neamţ, venit pe vremea domnitorului Calimah, un
ingineriu la Roman. Fiii aceluia s-au făcut boieri moldoveneşti, de domnul Mihai Sturdza căci nu erau de ajuns boieri de
ţară“., pag. 390.

21
 C. U drischi
1850 - M artie - 23
C iom a adresei Departamentului Lucrări P ublice către E fo ria o ra şu lu i B o to şa n i prin caiţ
orânduirea unei anchete privitoare la cazul arhitectului C. U d r is c h i .
cere
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucr. P u b lice M o ld o v a d o s a r 3 9 6 /1 8 4 9 - pag,
C. U drischi
1850 - M ai -1 7
Petiţia arhitectului C. U drischi către D epartam entul L u crări P u b lic e p rin c a re cere o anchetă
asupra îndepărtării lui din slujba de arhitect al oraşului B otoşani.
Cu rezoluţie favorabilă a Departamentului.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucr. P u b lic e M o ld o va , dos. 3 9 6 /1 8 4 9 pag. Jjn

1844 - 1850 - M atei N iţman. Arhitectul oraşului Iaşi

1849 M atei N iţman arhitect
1849 Sectembrie 28
Raportul lui M atei N iţman, arhitectul oraşului Iaşi, către D e p artam en tu l L ucrări Publice din
Moldova privitor la reparaţia unei case din Iaşi.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucr. Publ. M o ld o v a dos. 420/1849 pag. 247)
Arh. M atei N iţman
1849 - 28 Decembrie
Copie de pe raportul arhitectului M atei N iţman către E fo ria C ap italei p rin care arată că de
aproape cinci ani ocupă postul de arhitect al oraşului Iaşi c u leafa de 6 .0 0 0 lei anual. El lucrând
singur nu poate îndeplini toate poruncile - spune că n u i se ajunge leafa şi cere a i se da un ajutor
„care să cunoască ceva lucrul arhitecturii".
(Arh. Stat Buc. Depart. L ucrări P u b lice M oldova, dos. 396/1849p. 83)
M atei N iţman
1850 - Ianuarie 12
Raportul Eforiei Capitalei Iaşi către Departam entul L ucrări P u b lice p rin care îl roagă să spo­
rească leafa de 6.000 lei pe ani a arhitectului oraşului M atei N iţm an şi să i se d ea u n ajutor pe lângă
sine care să cunoască lucrul arhitectonicesc.
Cu rezoluţie favorabilă a Departamentului.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucrări P ublice M oldova, dos. 396/1844, p. 82)
M. N iţman
1850 - Aprilie 4
Brevet eliberat lui Costache Botezat prin care acesta este autorizat a-şi practica m eseria de pietrar
clasa II pe temeiul arhitectului oraşului, N iţman.
(Arh. Stat Buc. D ep. L. P. M oldova, dos. 711/1855, p. 468)
M atei N iţman
1850 - Martie 1
Zapisa (adresa) Departamentului Lucrări Publice către arhitectul oraşului Iaşi: N iţman , Hartl şi
B ersak prin care le pune în vedere ca în viitor să întrebuinţeze m ai m ultă energie în lucrările lor.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucrări P ublice M oldova, dos. 396/1849, pagina 139)
1849 -1852 - Ştefan B erzak. Arhitect al doilea al Departam entului Lucrări Publice din Moldova.
S. B erzac
1849 - Septemvrie 30
Departamentul Lucrări Publice din M oldova numeşte în funcţia de arhitect al doilea al acestui
departament cu leafă de 6.000 lei pe ani pe arhitectul Berzac.
(Arh. Stat Buc. Dep. Lucr. Publ. M oldova, dos. 396/1849, p, 2)
Ştefan B erzak
1850 - August 24
A dresa D epartam entului Lucrări Publice Sect. IlI-a cu N o. 5490 către Departamentul
învăţământului public, prin care înştiinţează că a numit pe arhitectul B erzak pentru a se încredinţa
dacă stolnicul I oan A lbineţ , arhitect, a îndeplinit lipsurile descoperite comisiii în săvârşirea
lucrărilor lui. (zidirea Şcoalei de fete)
(Arh. Stat buc. Minis. Instrucţiunii Publice Moldova, dosar 147/1847pag. 134 - Iaşi)
S. B erzac
1852 - Iunie
Se pomeneşte de moartea arhitectului B erzaku care a început clădirea cazărmii de la Copou.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucr. Publice Moldova, dos. 396/1849, pagina 43)
S. B erza k
Acest dosar cuprinde actele ziditorilor din Iaşi, în dosar se află un plan de casă întocmit de
Şt. Berzak, nu poartă dată (înainte de iunie 1852, epocă la care a murit S. Berzak).
(Arh. Stat Buc. Dep. Lucr. Publ. Moldova, dos. 668/1857)
Ş tefan B erzak
(fără dată - 1849)
Planul unor lucrări din Iaşi întocmit de Ş tefan B e rza c , arhitectul oraşului.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 420/1849, pag. 154)
1847 - 1849
Gheorghe Demostenide - arhitect, antreprenor de lucrări
Gh . D emostenide
1847 - Aprilie 27
Contract iscălit de membrii Comitetului Central al Principatului Moldovei (Epitropii Şcoalelor)
de arhitectul Gheorghe Demostenide prin care se confirmă că acest arhitect, după îndeplinirea
formelor, a luat prin mezat „facerea din nou a casei Institutului învăţăturii fetelor" şi reparatul şi
adaosul, a două odăi din nou a „Şcoalei de Meserii" (din actuala str. V. Alecsandri), Iaşi.
Gh . Demostenide
1849- Iulie 19
Jurnal întocmit de comisia însărcinată cu cercetarea zidirii Şcoalei de fete. Contractul era pe
numele arhitectului Gheorghe Demostenide, încuviinţat de Comisia Centrală, dar fiindcă dânsul nu
a urmat condiţiile, s-a îndepărtat la 14 octombrie 1847 şi lucrările s-au încredinţat stolnicului Ioan
Albineţ, arhitect.
(Arh. Stat Buc. Ministerul Instrucţiei Publice Moldova, Iaşi, dos. 147/1847, pag. 90)
Ştefan H orvath - Arhitectul oraşului Focşani
Numire de arhitect al oraşului Focşani
1849 Decembrie 8 No. 1175
Raportul Eforiei oraşului Focşani către Departamentul Lucrări Publice din Moldova prin care
arată că Eforia oraşului nu are mijloace băneşti pentru angajarea unui arhitect al oraşului cu leafa de
120 galbeni anual, pentru anul viitor conform cerinţei Departamentului.
1849 Decembrie No. 1087 ciornă. Răspunsul Departamentului la raportul Eforiei: „că aşezare de
arhitect în toate ţinuturile se cere neapărat de o dispoziţie încuviinţată şi legiuită însuşi de domnitor.
Această Eforie nu se poate apăra sub nici un cuvânt de a nu avea şi ea un arhitect.
Ibid pag. 57
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucrări Publ. Moldova, dos. 396/1849 pag. 56 şi 57)
Ş tefan Horvath
1850- Mai 11
Raportul arhitectului oraşului Focşani, Ştefan Horvath, adresat Departamentului Lucrări Pu­
blice, prin care îi face cunoscut că se va conforma dispoziţiilor Departamentului relativ la
îndatoririle sale de arhitect.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 396/1849, pag. 168)

1849 - 1850
Stolnicul Ioan A lbineţ - arhitect Iaşi

23
 1849 Iulie 19
Jurnal întocmit de Comisia însărcinată cu cercetarea zidirii Şcoalei d e fe te . Contractul em
numele arhitectului G heorghe Demostenide, încuviinţat de com isia centrală, dar fiindcă dânsul ^
a urmat condiţiile, s-a îndepărtat la 14 octombrie 1847 şi lucrările s-au încredinţat stolnicului In^
A lbineţ, arhitect
(Arh. Stat Buc. Ministerul Instrucţiei P ublice Dos. 1471, 1847, pagina %
Ioan A lbineţ stolnic
1850 Februarie 12
Adresa arhitectului Ioan A lbineţ stolnic către Departamentul învăţăturilor publice prin ca»
arată că zidirea Şcoaleifetelor este aproape isprăvită şi că s-au ruinat cu facerea acestor lucrări. Ce*
să i se achite suma de 8050 lei ce mai are de luat.
(Arh. Stat Buc. Minis. Instrucţiei Publice Moldova Iaşi, dosar 147/1847pagina /2/j
I oan A lbineţ - stolnic
1850 - August 24
Adresa Departamentului Lucrări Publice din Sect. III cu Nr. 5490 către Depart. învăţăturilor
Publice prin care înştiinţează că a numit pe arhitectul B erzac pentru a se încredinţa dacă stolnicul
Ioan A lbineţ, arhitect, a îndeplinit lipsurile descoperite de C omisie în săvârşirea lucrării lui, zidirea
Şcoalei de fete.
(Arh. Stat Buc. Ministr. Lucr. Publ. Mold. dos. 147/1847pag. 134Iaşi]
I. A lbineţ
Paharnicul ConsL Sion ,yArhondologia Moldove/“ pagina 14: Albineţu: Moldovean din mahalaua
Tătăraşi, fecior de preot şi din starea de gios a bisericilor. Cu înfiinţarea Academiei din Iaşi au învăţat
ştiinţe mai înalte şi unul din ei, Iancu, au ieşit profesor. Probabil că era frate cu Ioan, arhitectul,
L Albineţ
C. Andreescu ,JDe la Academia Mihăileană la Liceul N aţio n a l*pagina 397 - 1835-1935.
Stolnicul I. A lbineţ, trecut ca profesor de istorie de la 1840-1847 la Academia Mihăileană din
Iaşi.
1849 - Moriţ Hartl, arhitect
1849 - Octombrie 24
Adresa Departamentului Lucrări Publice din Moldova (sect. HI) către arhitectul M oriţ Harţi
prin care îl înştiinţează că a fost numit arhitect al Departamentului cu un onorar de 6.000 lei pe an
având în vedere studiile făcute de dânsul „în Academia din Miinchen“.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucr. Publ. M oldova dos. 396/1849pag. S)
M. Hartl
1849
Planul în culori al pivniţei Canfelariei consulatuluifranţuzesc întocmit de M oriţ H artl, alăturat
unui raport din 24 noiembrie 1849.
(Arh. Stat Buc. L. P. Moldova dos. 420/1849pag. 410)
1851-1852 F rjdrich Ditrih - Subarhitect, maistru de zidiri al oraşului Bacău apoi al oraşului
Bârlad.
F riedrich Dietrich subarhitect Bacău
1851 Aprilie 11
Jalba obştei târgului Bacău adresată Departamentului Lucrări Publice, prin care se plânge de
relele purtări ale subarhitectului D ietrich numit ca maestru de zidiri la acest oraş, el „se găseşte
îndeletnicit din pricina răului său moral“ nu i se poate încredinţa nici o sumă de bani - este incorect;
cere înlocuirea lui cu Andraş Tefner care a dat dovadă de pricepere, examinat fiind la Iaşi de
arhitectul A l . Costinescu care i-a eliberat cuvenitul certificat.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucr. Publice Mold. dos. 396/1849 pag. 301)
F . D ie t r ic h
1851 A prilie 18 Man. î l No. 6250
R a p o rta i Ispravniciei ţinutului Bacău la porunca Departamentului Lucrări Publice prin care î>
cere să i se dea ştiinţă care dintre maeştri de zidire: F. Dietrich şi A. Tefner au „mai cinstite
moraliceşte purtări". Răspunde că purtările lui A. Tefner sunt mult mai bune.
Cu privire la cunoştinţele lor în arta arhitecturii aprecierea trebuie să rămână la dispoziţia
Departamentului.
Cu resoluţie se face cunoscut isprăvniciei să-i încunoştiinţeze pe amândoi maeştri a se înfăţoşa la
Departament".
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. Moldova pag. 308 dos. 396/1849)
1852 - Martie 25
F. Dietrich
Adresa No. 898 a Secretariatului de stat către Departamentul L. P. prin care îi face cunoscut că
Sfatul Ocârmuitor a numit arhitect la târgurile Bârlad şi Ocna cu leafă de 4320 lei pe ani pe arhitectul
D ietrich, zisa leafă urmând a se da din veniturile Eforiei acestor târguri.
(Arh. Stat Buc. Depart, L. P. Moldova, dos. 395/1849 pag. 387)
F. Dietrich
1852 - Aprilie 20
Raportul Sfatului orăşenesc al târgului Ocnele către Departamentul L. P. prin care atestă că Sfatul
n-are mijloace băneşti pentru plata arhitectului Dietrich orânduită de Departament.
(Arh. Stat Buc. L. P. Moldova dos. 396/1849 pag. 395)
1850 Ion Pancrati Arhitect şi Inginer cu studii la Academia Mihăileană din Iaşi
I. Pancrati - 1850 Septembrie 30
Petiţia lui Ion Pancrati adresată Departamentului Lucrări Publice Moldova prin care arată că
„cunoscând ramul arhitecturii şi al ingineriei a căror studii au săvârşit în Academia din Iaşi, ar dori
să fie numit arhitect al oraşului Galaţi la împlinirea contractului actualului arhitect, cerând „să mă
prefereze la această însărcinare înaintea acestuia (era serdarul Rizer) sau alţii străini.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. Moldova dos. 396/1849 pag. 208)
I. Pancrati
1850 - Octombrie 25
Petiţia lui Ioan Pancrati către Departamentul Lucrări Publice prin care se cere să i se comunice
rezultatul cererii sale prin care ruga Departamentul să fie orânduit arhitect al oraşului Galaţi.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. dos. 395/1849pag. 208)
I. Pancrati 1850 - făcuse studii de inginerie şi arhitectură la Academia din Iaşi.
(Arh. Stat Bucureşti, Departamentul Lucrări Publice Moldova - dos. 396/1849 pagina 208)
1852-1856 Ignat Lorenzo, arhitectul oraşului Bârlad
Ignat L orenzo
1852-Martie 18
Raport către Departamentul Lucrări Publice scris în limba germană de către arhitectul oraşului
Bârlad, Lorenzo, prin care se plânge că nu a primit leafa, încă din luna Octombrie trecută. Cu
rezoluţie să se scrie Sfatului Orăşenesc să i se plătească leafa.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. Moldova dos. 396/1849 pag. 382)
I. Lorenzo
1853 - Iunie 4
întâmpinarea către Departamentul Lucrărilor Publice a arhitectului oraşului Bârlad Ignat Lorenzo
prin care se plânge că leafa de 10 galbeni lunar a fost redusă la 6 galbeni lunar şi că nu poate subveni
necesităţilor traiului său cu această leafa.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. Moldova, dos. 396/1849 - pag. 477)
I. Lorenzo
1853 Iunie 10
Ciorna adresei departamentului Lucrări Publice către Sfatul Orăşenesc al Oraşului Bârlad prin
care îl invită să nu micşoreze leafa arhitectonului oraşului, I. Lorenzo,
(Arh. Stat Buc. Depat. L. P. Moldova, dos. 396/1849pag. 478)

25
 I. L orenzo
1854 - Ianuarie 30
Raportul către Departamentul Lucrărilor Publice al arhitectului oraşului Bârlad I. L orenzo prin
care se plânge că de opt luni de zile nu i se plăteşte leafa de arhitect.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. Moldova. Dos. 396/1849 pag. 421)
1854 - Februarie 4
Ciorna adresei Departamentului Lucrări Publice prin care invită Eforia orăşenească din Bârlad să
plătească leafa lui Lorenzo , arhitectul oraşului.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucrări Publice Moldova dos. 396/1849 pagina 522)
I. Lorenzo
1856-M ai 6
Copii după raportul arhitectului oraşului Bârlad L orenzo prin care arată Departamentului că dacă
i se va trimite suma de 20 galbeni cu care a fost angajat, va trimite lucrarea cerută de Sfatul orăşenesc
Huşi.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. Moldova - Dos. 749/1856 pag. 16)
L Lorenzo
1856 - Mai 27
Raportul Sfatului Orăşenesc din Huşi prin care se plânge Departamentului că arhitectul oraşului
Bârlad, Lorenzo, nici până acum nu a trimis planul şi devizul pentru afacerea încăperilor pojamiciei
(pompierici) din oraşul Huşi, lucru la care se angajase.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. Moldova, Dosar 749/1857 pag. 15)
Anton Kaitanovici
1850 Ianuarie 9
Ciorna adresei Departamentului Lucrări Publice către oraşul Botoşani prin care îi face cunoscut
că a numit în locul arhitectului C. U drischi pe d-nul Anton Kaitanovici „ce este ispitit în ramul
arhitecturii11.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. Moldova. Dosar 396/1849 pag. 66)
Anton Kaitanovici
1850 - Ianuarie 18 No. 33
Raportul Eforiei oraşului Botoşani către Departamentul Lucrări Publice prin care cere ca în locul
lui Anton Kaitanovici numit arhitect al oraşului după îndepărtarea arhitectului C. U drischi să se
numească Rudolf R ugler.
(Arh. Stat Buc. Depart. L. P. Moldova dosar 395/1849 pag. 99)
Anton K aitanovici
1850 - Ianuarie 22
Secţia Il-a No. 233
Ciorna răspunsului Departamentului Lucrări Publice către Eforia oraşului Botoşani „să răspundă
că acest Departament numind odată acolo pe d-1 Kaitanovici nu-1 poate depărta fără pricină decât
dacă singur va cere mutarea sa aiurea, precum spre pildă la Bârlad unde iaşte loc vacant de arhitect*1.
(Arhivele Statului Bucureşti, Departamentul Lucrări Publice Moldova, dosar 396/1849 pag. 107)
A nton K aitanovici
1850 - Ianuarie 26
Raportul Eforiei oraşului Botoşani către Departamentul Lucrărilor Publice prin care arată că se
ceruse să se numească în funcţia de arhitect al oraşului pe Rudolf Cugler în locul lui C. U drischi,
şi că a întrebat pe arhitectul A nton Kaitanovici, care fusese numit în acel post dacă ar consimţi să
fie numit în alt oraş, acesta prin raport către Eforie a consimţit să fie numit la Bârlad, pag. 121.
Departamentul nu încuviinţează îndepărtarea arhitectului Anton Kaitanovici.
(Arh. Stat Buc. Depart. Lucr. Publice Moldova dos. 396/1849 p. 118)
Botoşani 1850 Mai 15
Raportul lui A nton K aitanovici arhitectul oraşului Botoşani, către Departamentul Lucrări
Publice prin care se plânge că în oraşul Botoşani, pe lângă dânsul mai sunt alţi doi arhitecţi (pe care

26
nu-i numeşte) „care au împănat toate zidurile ce ohotnicii au avut a face, iar eu ca arhitect stau fără
nici un lucru, pe lângă mine şi toţi pietrarii şi dulgherii din acest oraş“. Ocârmuirea când l-a numit
în postul său „s-au încredinţat de ştiinţa mea de m-au cinstit cu acea slujbă încredinţându-se mai ales
din atestatele mele de la Institutul Politehnica din Viena ce le-am înfăţişat".
(Arh. Stat Buc. Dep. Lucr. P. Moldova dos. 396/1849 p. 174)
1850 Mai 28
Plângerea arhitectului oraşului Botoşani Anton K aitanovici adresată Departamentului Lucrări­
lor Publice prin care arată că de la 16 Mai a fost îndepărtat din postul său în urma intrigilor lui
Rudolf Cugler, cere dreptate şi anexează un înscris iscălit de mai mulţi care atestă că el nu a luat
rosfert pentru a elibera certificate tipărite.
Pag. 182 fără dată
Ciorna adresei Departamentului către dregătorul de Botoşani, prezidentul Eforiei şi revizorul
Dimitriu pentru ca împreună să cerceteze plângerea arhitectului A. K aitanovici.
(Arh. Stat Buc. Dep. L. P. Moldova dos. 396/1849 pag. 180)
Fără dată (1850)
Plângerea pietrarilor şi dulgherilor anexată raportului arhitectului Anton K aitanovici prin care
arată că în Botoşani „toate zidurile ce se fac în acest oraş se lucrează de arhitecţi şi meşteri străini".
(Arh. Stat Buc. Dep. L. P. Moldova dos. 395/1849 pag. 175)
1851 Ianuarie 4
Anton K aitanovici se plânge Departamentului Lucrărilor Publice că nu i se plăteşte leafa.
(Arh. Stat Buc. Dep. L. P. Moldova dos. 396/1849 pag. 264)
1854 Iunie 2
Raportul arhitectului oraşului Piatra I ohan P etre B ordon către Departamentul Lucrărilor
Publice, prin care se plânge că în loc de leafa cuvenită de lei 251 pe lună i se plătesc numai 100 lei;
cere sporirea lefii la 280 lei, mai ales că îndeplineşte şi funcţia de arhitect şi de inginer, după cum i
s-a cerut.
(Arh. Stat Buc. Dep. L. P. Moldova dos. 396/1849 pag. 517)
1854 Ianuarie 14
Ciorna adresei Departamentul Lucrărilor Publice către Departamentul din lăuntru prin care se
cere să nu se reducă leafa fixată arhitectului şi inginerului oraşului Piatra, Ioan P etre B ordon.
(Arh. Stat Buc. Dep. L. P. Moldova dos. 396/1849 pag. 518).
1854 Februarie 4 şi 10
Plângeri ale arhitectului oraşului Piatra I.P. B ordon că nu i se plăteşte leafa.
(Dos. 396 —1849 pag. 529
Dos. 396 - 1849 pag. 525)
1854 Septembrie 20
Raportul sfatului Municipal nr. 784 către Departamentul Lucrări Publice că arhitectul I.P. B ordon
a încetat din viaţă şi întreabă dacă poate fi numită provizoriu una din calfele autorizate aflătoare în
oraş.
Fără dată
, 3 raun neamţ. încă în vremea Domnului Calimah au fost venit un Braun inginer, s-au aşezat la
Roman, avea mulţi copii, i-au învăţat pe toţi meşteşugul său, aciia, unii botezaţi în credinţa noastră,
alţii nu s-au însurat aice. După introducerea reglementului s-au rânduit cu toţi ingineri ai statului, şi
i-au boierit Mihai Vodă Sturdza".
(Arhondologia Moldovei de paharnicul C. Sion, Ed. Gh. Ghibenescu, laşi, 1892, iulie 6 - pag. 41)
1844 3 August
Jurnalul Sfatului Academiei prin care se menţionează că arhitectul Augler se îndatorează a
repara localul Academiei în termen de două luni cu preţ de lei 37.000.
(Arhivele Statului Bucureşti Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publlice, Moldova -
dos. 206/1840 pag. 16)

27
 1853 Ianuarie 3
Raport arhitectului R udolf von A ugler ( v o n C u g l e r ) către Depart. Lucrărilor Public©n •
arată că a fost însărcinat de Departament a îndeplini funcţia de arhitect al oraşului D o r < % Cîtt
tindu-i-se cheltuiala drumului, după care am şi urmat mergerea mea acolo însemnând atuncea01’^
după care se vor clădi binalele ce s-ar înfiinţa din nou când şi planuri pentru executarea zidi^p
unii din proprietari. Cere ca prin această îndatorire să fie înscrisă în bugetul anului 1853.
1853 Ianuarie 20
R eferatul Sfatului cârm uitor prin care opinează să se fix eze o lea fa d e către Eforia târgului IV
h o i arhitectului R u dolf von C ugler .
(Arh. Stat Buc. Dep. Lucr. P u b lice. M o ld o v a dos. 396/1849pag, ^
1853 Ianuarie 2
R u d o lf v on C ugler raportează Departam entului L u cră rilo r P u b lic e ară tâ n d că a aflat că i sey,
m icşora leafa de arhitect al oraşului Botoşani de la 360 lei la 3 0 0 lei lunar. C ere să nu i se micşor
şi că fusese num it arhitect al oraşului Botoşani la 1850.
(Arh. Stat Buc. Dep. Lucr. P u b lice. M o ld o v a dos. 396/1849pag. a
1853 Ianuarie 23
R u d o l f C ugler , arhitectul oraşului Botoşani, rap o rtează c ătre D e p a rta m e n tu l Lucrărilor Publice
că a fost însărcinat „a merge la ţinutul Fălticeni să alcă tu iască p la n u rile şi devizurile trebuitoarei!
nişte biserici de acolo şi pentru înfiinţarea unuia nou“ . A d a u g ă c ă a m a i p rim it şi „poruncă peni»
înfiinţarea Episcopiei de Roman" şi că în lipsa lui să se n u m e a sc ă la B o to şan i un suplinitor»
persoana lui W ilhelm Lefelman.
(Arh. Stat Buc. Dep. Lucr. P ublice. M o ld o v a dos. 396/1849 pag.
1854 Decem vrie 3
P etiţia arhitectului oraşului Iaşi, R u do lf v on C u g l e r , p rin c a re se p lâ n g e Departamentului a
E foria oraşului nu-i plăteşte leafa de 8.000 lei fixată, red u cân d -o la 6 .0 0 0 lei. C ere sporirea la 8.1(1
lei şi arată că activitatea lui a fost sporită.
(Arh. Stat Buc. Dep. Lucr. P ublice. M o ld o v a dos. 396/1849pag 5i1\
1854 - D ecemvrie 21
R aportul Sfatului Municipal al Capitalei Iaşi către D e p artam en tu l L u c ră rilo r Publice prin c®
bugetul s-a redus de la 8.000 lei la 6.000 lei anual.
(Arh. Stat Buc. Dep. Lucr. P ublice. M o ld o v a dos. 396/1849pag 56l\
1855 Ianuarie 15
C iornă după răspunsul Departamentului Lucrărilor P ublice E fo riei o ra şu lu i Iaşi prin care dispunt
că leafa arhitectului oraşului Iaşi să fie trecută în bugetul anu lu i c u ren t, ia r p e n tru anul trecut săi*
acorde despăgubirea cuvenită.
(Arh. Stat Buc. Dep. Lucr. P ublice. M o ld o v a dos. 396/1849pag M
1856 Februarie 24
Raportul către Domnitor al Ministerelor Lucrărilor P ublice p rin c a re a ra tă că poliţia Capitalei i
părăsit cu totul îndatoririle în ceea ce atinge ram ul lucrărilor p u b lic e a ra tă c ă a însărcinat o comis*
com pusă din arhitecţii C ugler şi B randel şi şeful sect. IlI-a (S te ria n ) să c e rc e te z e dacă poliţia a^
în lucrare ordinele primite.
(Arh. Stat Buc. Dep. Lucr. P ublice. M o ld o v a d o s. 711/1855pag ^
1852 Aprilie 22
întâm pinarea arhitectului oraşului Iaşi, C arol de C u g l e r , la D e p a rta m e n tu l Lucrărilor Public
prin care se plânge că i s-a redus leafa de la 8.000 la 6.000 lei p e an.
A rată că în calitate de arhitect „este chemat la toate îndatoririle p e n tru în fru m u seţarea şi sigur811*3
oraşului".
C ere să i se fixeze o leafă de 12.000 lei anual.
(Arh. Stat Buc. Dep. L ucr P ublice. M o ld o v a do s. 3 9 6 /1 8 4 9 pa$- ^

28
 1852 Aprilie 25
Ciorna anaforală Depart. Lucrări Publice către Domnitor prin care arată că în locul vacant de
arhitect al oraşului Iaşi la 12 Decemvrie 1851 a fost numit arh. C arl K u g l er „ce au desăvârşit
construcţia însemnatei zidiri a capitelului din Mănăstirea Sf. Spiridon".
Adaugă că numitul a îndeplinit cu sfinţenie şi energie îndatoririle sale de arhitect.
Propune să i se mărească leafa la 12.000 lei anual.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova Dosar 396 -1849 pag. 402)
1852 Iunie 7
Raportul lui C a r o l d e K u g l e r către Depart. Lucrări Publice, prin care arată că inspectorul
zidirilor publice l-a înştiinţat că de luni vor începe pietrarii a lucra la Cazarma de la Copou şi că
Ministerul „ar fi poruncit ca să mă ducă în toate zilele trăsura sa acolo spre a priveghea şi a da
planuri în detalii".
Arată că din pricină că i s-a micşorat leafa, aceasta îi ajunge de abia pentru cheltuiale trăsurii.
Cum acum este însărcinat cu zidirea cazărmii fără plată şi pentru care singur ar trebui un arhitect,
declară că în asemenea condiţii nu poate supraveghea lucrările clădirii căzărmii.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova Dosar 396/1849 pag. 409)
1852 Iunie 8
Anaforeana Depart. Lucrări Publice către domnitor prin care arată că după moartea arhitectului
Bersaku care a inspectat anul trecut lucrarea cazărmii de la Copou, departamentul a intrat în
corespondenţă cu regescul consulat al Prusiei pentru alcătuirea unui bărbat cu temeinice cunoştinţi
teoretice şi practice în arta arhitecturii căruia să i se încredinţeze propoşirea acestei zidiri". S-au luat
înţelegere asupra salariului acestuia, dar până la venirea sa departamentul a însărcinat pe arhitectul
K ugler cu această slujbă. El are mult de lucru. Departamentul cere sporirea lefei sale la 12.000 lei
anual.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova
dosar 396/1849 pag. 413)
în Arhivele Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova dosar 668/1857 se cuprind actele
zidirilor din Iaşi; la pag. 88 se află un plan întocmit de K ugler.
1856 Iulie 1
U n mic plan al unor locuri din Iaşi întocmit de C. K ugler.
(Dosar 427/1851 Arh. Stat Bucureşti. Min. Lucrări Publice Moldova)
1866 Carl v o n K ugler arhitect
După oarecari insistenţe din partea reprezentanţilor Iaşilor, guvernul a însărcinat în 1866 pe arh.
C arl von K ugler să dreseze un plan de completarea clădirii cazărmii de la Copou, dar acest plan,
important ca aspect exterior, rămase totuşi neexecutat"
(N. Bogdan - „Oraşul laşC - pag. 462)
K ugler
Acte zidirilor din Capitală.
Dosar de 413 pag. cuprinde cererile de autorizaţii de clădiri şi de reparaţii ale multor case din Iaşi
cu referate de arh. K ugler şi B randel. Cele mai multe referate de C ugler.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova Dosar 688/1857)
Dosar de 631 pag. cu cele mai multe referate de arh. K ugler, privitoare la autorizaţii de clădiri
şi reparaţii.
(Dosar 711/1855 - Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publ.)
1850 - Ianuarie 5 nr. 25
Ciorna adresei Dep. Lucrări Publice Moldova către Eforia Oraşului Fălticeni prin care o
înştiinţează că dat fiind că postul de arhitect al acelui oraş este vacant se trimite pentru asemenea
însărcinare pe d-1 F ranţ K urek, ce este ispitit în ramul arhitecturei.
(Arhivele Statului Bucureşti
Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 396/1844 pag. 62)

29
 1850 Februarie 6 - Nr. 58
Oraşul Fălticeni raportează că nu are mijloace bugetare pentru a plăti leafa de 80 galbeni pe an
d-lui F ranţ Kurek, numit arhitect al oraşului.
(Dosar 396/1849 Arh. Statului Bucureşti)
1850 Februarie 6
F. K urek este numit arhitect al oraşului Fălticeni.
(Dos. 396/1849 - pag. 126 - Arh. Stat. Bucureşti)
1850 Februarie 2
Raportul către Departamentul Lucrări Publice ale lui F ranţ K urek, arhitectul oraşului Fălticeni
numit prin decretul 59 prin care cere Departamentul instrucţiunii şi poruncile ce privesc lucrarea
arhitecturii.
(Dos. 396/1849pag. 130 Arh. Stat. Buc. Depart. L. Publice)
1850 Februarie 9
Ciorna adresată Depart. L. Publice din Moldova către Eforia oraşului Fălticeni prin care stăruie
să se plătească de Eforie arhitectului oraş. F. K. 90 galbeni pe an.
(Dos. 396/1849pag. 126 Arhivele Stat Bucureşti)
1850 Februarie 13 Nr. 285.
De art. din lăuntru adresei către Dep. L. P. prin care comunică faptul că nu se poate spori leafa
arhitectului oraşului Fălticeni (F. K urek) la câtime de 80 galbeni din lipsă de mijloace.
(Dos. 396/1849p. 134 Arh. Stat Bucureşti)
1850 Decembrie 31
Petiţie F ranţ K urek, arh. oraş, Fălticeni, prin care cere Depart. L. P. să i se plătească suma de
1.540 ce are de primit din leafa sa.
(Dos. 396/1848pag. 279)
1852-1 8 5 4
I oseph G rispek subarhitect al oraşului Rom an
1852 - Iulie 14
Raportul Sfatului oraşului Roman către Departamentul Lucrări Publice prin care arată că sub
arhitectul oraşului F ranţ K ramer de trei luni şi jumătate a părăsit îndatoririle slujbei sale ducându-
se, unde nu se ştie, cere să fie numit în locul lui, Ioseph K rispek .
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova dosar 396/1849pag. 415)
l . G rispek
1852 - Septembrie 6
Raportul subarhitectului G rispek adresat Departamentului Lucrări Publice prin care cere să i se
plătească leafa, informat fiind că nu i se va plăti decât la 1 Ianuarie a anului viitor. Arată că printre
alte însărcinări ale sale era şi aceea de a lucra şi la dirijarea lucrării la zidiri în cuprinsul Episcopiei
de Roman sub inspecţia d-lui arhitect R. C ugler care totodată au şi pornit lucrarea.
Cu rezoluţie că el s-a angajat să lucreze un an şi jumătate fără leafa şi că la alcătuirea noului buget
el va avea leafa de 2.800 lei anual.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova dos. 396/1849)
1853 - 30 Septembrie
Raportul subarhitectului oraşului Roman I osef G rispek către Departamentul Lucrări Publice prin
care roagă să i se mărească leafa de la 150 lei lunar la 200 lunar, la întocmirea bugetului.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova dos. 396/1849 pag. 493)
1853 - Octombrie 8
Ciorna adresei Departamentului Lucrări Publice către Sfatul orăşenesc de Roman prin care îi
pu n e în vedere că la întocmirea bugetului să sporească la 200 Iei leafa subarhitectului oraşului
(I. G rispek ).
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova dos. 396/1849p. 494)

30
 1854 - Decembrie -18
Raport adresat Depart. L. R de arhitectul I osef G rispek prin care cere ca pentru anul viitor să i
se sporească leafa de la 150 lei la 200 lei lunar.
{Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova dos. 396/1849, pag. 553)
I o sef G r ispek
Ia şi - fă ră da tă
„Planul capătului uliţii mari şi uliţa mare până la casele răposatului Baldovitz precum şi hudiţele
curmeziş*1.
scara 60 stânjeni
2 foi manuscris colorate
25x52 c. m. Pe plan scris cu litere cirilice.
„Acest plan sule No. 1 se cuvine Ministerului şi altul este păstrat la onorabila comisie sub Nr. 2
şi este iscălit I. G r ispe k .
{Acad. R. P. R. Planuri de oraşe 1070 - xxx37)
1850 - 1851
F r a n ţ K r a m e r , maestru de zidiri, subarhitect al oraşului Roman
1850 Mai 5
Zapiscă prin care şeful secţiei HI a Depart. Lucrări Publice din Moldova face cunoscut şefului
secţiei HI că pe ziua de 15 mai maestrul de zidiri Franţ Kramer a fost numit arhitect al oraşului
Roman.
{Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice dos. 396/1849 pag. 156)
1850 August 14
Cererea sub arhitectului oraşului Roman, Franţ Kramer, adresată Departamentului Lucrări Pu­
blice din Moldova prin care cere să i se plătească leafa ce i se cuvine pe trei luni.
1850 August 27
Ciorna adresei Departamentul Lucrări Publice către Departamentul din lăuntru prin care îl roagă
să pună la cale plata lefii lui F. Kramer, subarhitectul oraşului Roman.
{Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova dosar 396/1849 pag. 192)
Franţ Kramer
1850 August 14
Subarhitect al oraşului Roman
Depart. Lucrări Publice Moldova. Dosar 396/1849 pag. 192 Arh. Stat Bucureşti: maestrul de
zidari numit arhitect pag. 156.
1851 Mai 30
Copia anaforalei către domnitor a subsecretariatului de stat din care reiese că subarhitectul
oraşului Roman, F ranţ Kramer, nu a primit leafă cuvenită lui pe anii 1850-1851.
{Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dosar 396/1849 pag. 339)
1851 Iunie 11
Copie de pe adresa Departamentului Lucrări Publice către Sfatul municipal din Roman prin care
îl încunoştiinţează că subarhitectul oraşului, F ranţ Kramer, „rămâne slobod de asemenea îndatorire
de la 10 a curgătoarei luni iunie.
{Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova dosar 396/1849 pag. 340)
1852 Iulie 14
Raportul Sfatului orăşenesc Roman prin care arată că subarhitectul F ranţ Kramer de trei luni şi
jum ătate a părăsit îndatoririle slujbei sale, ducându-se unde nu se ştie, cere să fie numit în locul lui
Iosef G rispek .
{Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 396/1849 pag. 415)

31
 1856-1866
Iohan B randel arhitect. La 1866 erea inspectorul zidirilor publice din Moldova.
I. Brandel
1856 Februarie 24
Reiese dintr-un raport al ministrului către domnitor că arhitectul B ra n d el dimpreună cu arhit^
tul KUGLER au fost numiţi într-o comisie spre cercetarea activităţii poliţiei în supraveghea
lucrărilor publice din Iaşi.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice M oldova, dosar 711/1855pag Sj*
Iohan B randel
1857 Aprilie 2
Sect. IU No. 1001 ciornă de adresă către arhitectul Brandel prin care îl înştiinţează că s-a primit
la Depart. ostăşesc o cerere de a se face în ograda Excelenţei sale D -lui Ciam acan o vremelnică
haubahie (corp de gardă) prin meşteri soldaţi. Departamentul îl însăcinează să dea povăţuiţii
meşterilor spre a da acestei clădiri un exterior mai prezentabil şi o faţadă frumoasă.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice M oldova, dos. 674/1857 p. 3)
Iohan B randel 1857 - Iulie 28
Raportul arhitectului Iohan B randel către Departamentul Lucrări Publice prin care arată că
„Din porunca Exceleţei Sale Prinţului Caimacan astăzi la 8 ceasuri de dim ineaţă pomindu-mă în
partea de jos a ţării, subscrisul cu tot respectul se simte datoriu ca am ploiatu a supune în cunoştinţă
şi onorabilului Departament spre ştiinţă şi regulă”. Iscălit Ioh. Brandel arhitect, textul raportului este
scris de altă mână.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dosar 654/1857pag. 131)
I. B randel 6 Iulie 1866
Comisie pentru preţăluirea caselor logofătului Răducanu Rosetti din uliţa cherestegiei. Adresă
din 6 Iulie 1866 către Brandel inspectorul zidirilor publice mai m arelui staroste. Imobilul se achi­
ziţionează de guvern cu preţ de 15.000 galbeni.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări P ublice M oldova, dosar 732/1855)
I. B randel
Acte zidirilor din Capitală.
Aceste două dosare cuprind cererile de autorizaţie de clădiri şi de reparaţii ale multor case din
Iaşi, cu referatele arhitectului K ugler şi Brandel. Cele m ai num eroase referate sunt întocmite de
K ugler. B randel a întocmit mai puţine, el era arhitectul Departam entului Lucrări Publice. Din do­
sar 711/1855 pag. 410 se vede că i se pusese în sarcină de a controla un referat al lui K ugler.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 711/1855 (631 pagini)
şi 668/1857 (411 pagini))
în dosar 668/1857 Arh. Stat Bucureşti Departamentul Lucrări Publice se cuprind actele zidirilor
din Iaşi. în dosar se află un plan întocmit de B randel pag. 125.
JuşcĂ - 1849 - Decembrie
Dintr-o ciornă de adresă a Departamentului Lucrări Publice către E foria O raşului Iaşi se vede că
inginerul oraşului Iaşi era JuşcĂ.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 420/1849 fila 409)
N icolae Saian - 1850
Profesează arhitectura în Roman. A r fi incapabil. ■ •<
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 396/1849pag. 11*
Arh. Statului Bucureşti)
WlLHELM LEFELMAN
1853 Februarie 4 - No. 410 .
Ciorna adresei Depart. Lucrări Publice către Sfatul Orăşenesc al oraşului B otoşani prin care U
face cunoscut că aprobă, după cererea arhitectului oraşului Botoşani, R. K ugler „a se recunoaşte îd
lucrările atingătoare de arta arhitecturii pe d-1 W tlhelm L efelman căruia ar fi dat împovăţuirile
cuvenite**.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice M oldova, dos. 396/1849 p. 451)-
 al

1850 SOFREIUSCHI
Profesează arhitectura la Roman, ar fi incapabil.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 369/1849 pag. 115)
Fraţii A n dr uşca
Din care unul este arhitect al oraşului Fălticeni. Ar fi incapabil.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos.369/1849, pag. 11)
J ohan F ăgăraş
1846 Septembrie 13
Copie de pe contractul dintre Departamentul din lăuntru şi J ohan F ăgăraş , arhitectul oraşului
Fălticeni, prin care printre altele se angajează a se întocmi un plan al oraşului.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 396/1849, pag. 29)
G eorge F ilipescu
1850 Octombrie 4
într-un raport se pomeneşte de serdarul George Filipescu inginerul şi hotamic obştesc al Mitro­
poliei şi al Mănăstirilor pământeşti.
(Arh. Stat Bucureşti Ministerul Cultelor şi Instrucţiei Publice Moldova, dos. 322/1838 pag. 75)
în Arhondologia lui C. Sion pag 379, „Sub Mihai Vodă Sturza s-a ivit un ingineriu Gheorghi
Filipescu11.
1855 G afencu
G afencu era inspectorul zidirilor publice în 1855. Nu reiese din dosar că era inginer sau arhitect.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 711/1855, pag. 468)
1855 Februarie 19
Petiţia arhitectului A ndras T efnu adresată Departamentului Lucrări Publice Moldova, prin care
arată că de mai bine de 20 de ani a fost arhitect al oraşului Bacău, îmbunătăţind jumătate din oraş
prin lucrarea arhitecţiei mele, ridicând feluri de binale şi biserici şi altele pe la diferite feţe de boieri
şi negustori după cum atestatele ce păstrez adiverează. Arată că acum în postul de arhitect al oraşului
Bacău a fost numit inginerul V eseli, care este incapabil, cere să fie numit în locul acestuia.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 395/1849, pag. 570)
1843 - J udic sau L eizăr , meşter de arhitectură.
1850 Februarie 3
Adresa Departamentului Dreptăţii către Departamentul Lucrări Publice din Moldova în care se
pomeneşte de pretenţia lui Aisel Groper pornită asupra meşterului de arhitectură jidovul Judic sau
L eizăr şi a calfei Mauer (Sanilovici) pentru surparea unei case. Casa fusese clădită în 1843.
Crede că departamentul ar face bine oprind de asemenea pe răii meşteri de a mai zidi.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 420/1849, pag. 434)
Roman, 1850 Ianuarie 19
Inginerul F riedrjch V eseli care cere autorizaţie de arhitect. Cererea adresată Departamentului
Lucrări Publice de către ing. F riedrich V eseli prin care arată că a venit în Moldova în anul 1840 şi
că până la 1846 s-au fost îndeletnicit întru autcutarisire meşteşugului arhitectonic întru care slujesc
spre Paradă: împodobire prin 3 turnuri şi meremetisire a bisericii Sf. Mănăstirii Dorobăţ, zidărie din
nou caselor după moşia Mărgineni a M.S. Domnitorului Grigore Ghica, binalele în capitale Eşilor a
d-sale Aga Pavel Stoianovici, caselor de la Roman a d-sale aga lanachi Burki, hanului din Leţcani,
a d-lui spătar Ionică Coroi, florăria la Bozieni a răposatului marelui logofăt Lupu Balş, mereme-
tisirea şi prefacerea acareturilor şi holurilor negustorului Ştefanovici din Eşi şi alte mai multe binale
în cuprinsul Principatului.
Cere Departamentului dreptul de a practica arhitectura şi publicarea decretului în publicaţii
speciale spre ştiinţa Eforilor. Cere să fie autorizat să facă planuri de zidărie şi să inspecteze şi
lucrarea lor, drept mărginit numai pentru arhitecţii care vor fi cunoscuţi în acea calitate.
Critic modul cum s-au clădit casele şi lăcomia antreprenorilor, clădirile date în mâna unor
nepricepuţi, aduce la cunoştinţă că de soiul asemenea arhitecţi sunt şi în oraşul Fălticeni, fraţii
A n d r u şc a din care unul figurează ca arhitectul oraşului; - la Roman unul S ofrainski şi N iculai
I a ia n şi la Bacău un A n d r a ş T efner cere ca aceştia să fie opriţi a lucra cu rezoluţie iscălită de

33
 H

C. Sturdza „Să se răspundă că la venirea mea va da dovadă de ştiinţă a meşteşugului ce voieşte

profesa, atunci se va slobozi ceruta învoire".
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dos. 395/1849, pag jj.
1840 -1 8 5 9 Friedirich Veseli
Inginer şi arhitect. Arhitectul oraşului Roman şi Bacău, revizor la 1859.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice M oldova, dos. 39/1849, pag. jj^
1851 Iulie 9
Raportul către Departamentul Lucrări Publice a lui Friedrich V eseli inginerul drumurilor sea
3-a prin care arată că din lipsă de arhitect la Roman a fost însărcinat de către Sfatul Orăşenesc j,
săvârşirea unor şi altor lucrări arhitectonice", cere să fie scutit de asem enea lucrări care nu sim
atribuţiile lui.
(Arh. Stat Bucureşti D epart. Lucrări Publice Moldova)
1851-Iu lie 12
Adresa Sfatului Municipal al oraşului Roman către D epart Lucrări Publice prin care cere caîn
locul subarhitectului Franţ Kramer care s-a îndepărtat, să fie num it F riedrich V eseli.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, d o sa r 396/1849pag JSSj
Friedrich Veseli
1853 - Februarie 12
Raportul Sfiitului Orăşenesc din Bacău către Departamentul Lucrărilor Publice prin care ceresa
nu se oprească din leafa arhitectului Friedrich Veseli numit în acest post prin Ofiţea no. 7745 (din6
Decembrie 1852), care nu s-a prezentat la post din diferite îm prejurări.
Cu rezoluţie favorabilă a Departamentului.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dosar 396/1849pag. 459)
Friedrich V eseli
1851 - Ianuarie 22
Petiţia obştei târgului Bacău, iscălită de mai mulţi boieri şi negustori adresată Departamentului
Lucrări Publice, prin care arată că fără notă s-au numit arhitect al oraşului pe F riedrich Veseli acel
care au mai avut asemenea funcţie din care a fost îndepărtat pentru abateri de la datorie. Cere caîn
locul lui să se numească pe Andraş Tofner care s-a arătat ca om cinstit în timpul cât a slujit în
această funcţie.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice Moldova, dosar 396/1849pag. 569) '
Friedrich V eseli
1859 Decembrie 10
Raportul inginerului şi arhitect F r . V eseli, numit în funcţia de revizor de către Ministerul
Lucrărilor Publice din Principatele Unite, Moldova şi Valahia prin care se plânge că până la aceea
dată nu a apucat a primi pe seama sa averea statului aflătoare în partea Basarabiei fiindcă d-1 Bonciu
nu voieşte a o preda - cere dispoziţiile Ministerului.
Iscălit: revizor V eseli inginer
(Ib id p . 6681859 Dec. IU]
Cererea către Domnitor a Ministerului Lucrări Publice pentru num irea în postul vacant de revizor
în partea Basarabiei pe locot. Barbu Basarab.
Reiese că V eseli la acea dată sau demisionase sau fusese demis din postul de revizor.
(Arh. Stat Bucureşti Depart. Lucrări Publice M oldova, d o sa r 654/1857pag. 666)

La Academia R. P. R. - Direcţia Stampe am găsit mai multe proiecte de clădiri, unele de foarte
bună ţinută, întocmite pentru diferite localităţi din Moldova, pe cari le enum ăr m ai jos.
Proiectul unui hotel particular, „Maison de campagne" pentru Vasile A lecsandri, pe care inten­
ţiona s-o clădească la Mirceşti, semnat arhitect: M. H aller din Hamburg.
Proiectul e compus din patru planşe, clădirea fiind numai parter: 1. planul parterului compuS
dintr-o casă încăpătoare cu terase către parcul din spate, iar în faţada principală o curte de onoa#
mărginită lateral de dependinţele hotelului, un plan gen francez.

34
 1. planşă faţada principală, 1. planşă faţade către parc şi 1. planşă detaliu faţadei către parc, toate
în stil clasic francez al epocii, deşi semnate de un arhitect german.
Prezintă şi o variantă cu un etaj, proiect compus din trei planşe, planul şi două faţade, de acelaşi
arhitect, M. H a l le r , cu data 1861; prezintă şi alte variante pentru o casă de ţară.
Tot pentru Vasile Alecsandri prezintă un proiect, nedatat, destul de slab, şi un arhitect I. FOgerich .
Pentru Mitiţă Balş am găsit un proiect de casă mare ce urma să se construiască la Dumbrăveni
în stil austriac, un amestec de romantic cu gotic, compus din parter, etaj şi faţadă principală semnat
B r a n d . De asemeni proiectul unui monument funerar de acelaşi. La acest mare proprietar a fost
secretar de moşie tatăl poetului Eminescu (Eminovici) în 1839, devenind căminar la 1841.
Proiectul unui hangar a se construi în Capitală pentru a „abriter un manege â pulveriser la brique“.
Verificat şi aprobat de inginer Iassy 21 Aug. 1853
Iassy 1 Septembrie 1853 subinginer
F. C azaban M ozand
Planul casei şi atenanselor locuitorului Ioan Lovinescu din Corn. Rădăşeni Jud. Suceava
A rh. F. C u r e e .
Planul unei gospodării rurale Jud. Putna
1873 Februarie 15 - ing.
I. B raescof
Proiectul casei D. Sturdza la Schei
A rh. I u l R a in ic h C hattner
1889
Semnat D onici , proiectul unei biserici în comuna Mirceşti, cu cavou sub altar - datat
1896 Iunie - Roman
Un nume de arhitect român pe care nu l-am mai întâlnit.
Faţada locuinţei de la Mirceşti a lui Vasile Alecsandri desenat acuarelat semnat I. M ihăilescu .
Arhitectul I. M ihăilescu diplomat al şcolii din Bucureşti, originar din judeţul Roman, unde a trăit
o parte a vieţii.
Un plan, faţadă şi perspectivă, pentru restaurarea bisericii de la Ţigăneşti de arhitectul
S p . C egă Ne a n u . Donate Academiei de I. Bianu la 1925.

35
 Arhitecţii din aceeaşi epoca în Munteniq
Sunt de citat în primul rând arhitecţii cu numele de fam ilie F reyw ald , cari au descins în p ^ ,
ani ai sec. al XlX-Iea în Moldova, cum am văzut m ai înainte, şi au lu crat u n tim p şi la Bucura
începând de pe la 1815.
Mai înainte, către sfârşitul secolului al XYIII-lea, găsim două n u m e d e arh itecţi şi anume:
Ioan Rathner, la sfârşitul sec. XVIII-lea
„loan Rather adus din Sibiu de acelaşi domn A lexandru Vodă (A l. Ip silan ti I - 1774 - 1782, fl
1796 - 1797), prin mijlocirea episcopului de Buzău înalţă num ai m ă n ă stirea d in Posiana (Câmpia
pentru banul cel mare, Pană Filipescu“
(N. Iorga „Istoria R om â nilor în ch ip u ri ş i icoane“, pag. 283)
între arhitecţii mai vechi citez şi pe stolnicul M ihai C antacuzino (v ezi pag. 59 din această
lucrare).
S piridon M acrj
„Un grec din Italia, care făcuse ingineria militară, S piridon M acri , lu cra pen tru o biserică a luj
Alexandru Vodă Ipsilanti şi el îşi arăta priceperea şi la scara c u rţii c e le i n o u ă d e la M ihai Vodă“
(N. Iorga ibid.)
Urmează I ohan F reywald.
1815 - F reywald, inginer şi arhitect
PitacuJ domnitorului Ţării Româneşti Ioan Vodă C aragea d in 1815 M artie 18.
„Dumneata Fainvrah inginerule şi arhitectone, fiindcă acum a este v rem ea de a se pune în lucra­
re chibzuirea ce au făcut dumnealor veliţii boieri prin anafore p en tru m atca D âm boviţei, de aceea te
orânduim şi pe dumneata ca împreună cu ceilalţi orânduiţi de D o m n ia m e a să mergeţi la matca
Dâmboviţei, făcând urmare întru tocmai „precum dum nealor boierii au g ăsit c u cale prin mai sus
numita anaforă“.
(Arh. S ta t B uc. co n d ica 74 p a g . 187 verso)
în această condică simt copiile pitacurilor domneşti: diacul d e d iv an a tran scris greşit numele lui
F reiwald.
La 1815 F raywaldt, inginer şi arhitect al oraşului B ucureşti, este în sărcin a t a pune în lucrare
adâncirea Dâmboviţei, cum scria V. A. Ureche în E d ilita te a su b do m nia lu i C aragea pag. 36“.
La 1842, era încă arhitect al Capitalei - Bucureşti - (I.C. F ilitti).
La 18161. F raywaldt fiind în Bucureşti este chem at de A ii P aşa d in Ian in a p entru a-i construi
mai multe clădiri şi poduri. - Pleacă însoţit de doi tătari la 14/26 iunie 1816.
(H urm . voi. IX . pag. 309)
în 1819 este însărcinat de Alexandru Şuţu să facă planurile trebuitoare p en tru ridicarea unei noi
curţi domneşti în Bucureşti pe locul celei arse la începutul dom niei lui C aragea.
(H urm . X I. p a g . 494-495)
1820 ianuarie 20 este însărcinat cu refacerea podurilor şi pavarea străzilo r d in B ucureşti, podurile
cu lemn de stejar transportat cu plutele pe Argeş.
(H urm . X X p a g . 502)
Asociat cu Hartl încheie contract pentru pavarea principalelor străzi ale B ucureştiului timp de
12 ani, începând cu Podul Mogoşoaiei.
(H urm . X . pag. 276)
Tot în 1820 se angajează îm preună cu ginerele său U dritski să restaureze tim p d e 2 ani, patru
mari poduri din Bucureşti, numite Domneşti, dar lucrarea se suspendă din cau za evenim entelor de
la 1821.

36
 1819 - F reywald inginer
Inginerul F reywald cere privilegiul plutirei pe apa Argeş, cu monopol de 10 ani. - El va aduce
şi podinele de pavele plătindu-i podina câte 10 taleri una, - F reywald se leagă dând chezăşie a aduce
40.000 podine pentru cele patru poduri domneşti în 10 ani. Ca răsplătire cere monopolul
transportului pe Argeş al lemnelor de foc şi cherestelelor şi mărfii necesare Bucureştilor. Divanul
primeşte propunerea cu oarecare condiţiuni, la 22 decembrie 1819.
(V. A. Ureche ,Jstoria Românilor“ voi. XII pag. 283).
1819 - F reywald inginer
Anaforaua boierilor Divanului către Domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Vodă Şuţu căruia îi
cere „să orânduiască câţi boieri să vor socoti cu ştiinţă de hotărnici, are având împreună cu d-lor şi pe
d-1 inginer F reywald şi preumblând poliţie şi pe din lăuntru şi pe dinafară să ridice planul în hartă
mare cu arătarea de toate podurile cele mai de toate uliţele târgului, de toate mahalalele... de toate
cotiturile apei Dâmboviţei... şi toate acestea să fie închipuite prin osebite feţe şi numere după
meşteşugul ingineriei cu tălmăcire desluşită la orice numere şi osebită parte a harţei11. Cu rezoluţie
domnească din 1819 Decembrie 24 favorabilă menţionând că boierii hotărnici vor avea, dimpreună
cu dumnealor şi dumnealui inginer Freiwald ca să urmeze întocmai întru această anaforă să cuprindă.
(Arh. Stat Buc. condica 95 pagini 83)
1821
„La 25 Martie Tudor Vladimirescu cere Divanului „Un meşter evropienesc pentru făcutul
brutăriilor...
în jurul lui Tudor se învârteau ingineri ca: M oritz V on O tt şi F reiwald.
(A. Oţetea „Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în ţările româneşti 1821-1822“
Buc. 1945 pag. 254)
Despre inginerul M oritz V on Ott ştiu că a încercat să formeze o legiune germană. De asemenea
ştiu că „se găsiră mai mulţi germani care luară parte la revoluţie". Dar documentar nu ştiu dacă
F reywald a fost printre aceştia după cum afirmă profesorul Oţetea.
F reywald 1824 - 1826
„între anii 1824 - 1826 F reywald, socrul influentului secretar al Agenţiei Maritime U driţki,
lucra la pavarea cea nouă a Bucureştilor cu bucăţi de lemn. O fabrică anume se făcu pentru
pregătirea acestora".
(N. Ioiga ,Jstoria Românilor în chipuri şi icoane“ pag. 283)
Grigore Ghica Vodă, domnitorul Ţării Româneşti (1822-1828), însărcinează pe inginerul Freywald
şi pe H artl să paveze oraşul Bucureşti. Lucrările acestora continuară şi în timpul lui Pahlen (1828).
(I. Filitti. principatele Române de la 1828 -1834 ", pag. 126)
în 1847 arhitect al Capitalei Bucureşti erea F reywald.
(I. C. Filitti. Domniile Române sub Regulamentul Organic, pag. 88 în notă)
1814 E rnest M aer inginer
1814 Aprilie 11
Anaforaua marelui vornic al obstinilor prin care recomandă domnitorului Ţării Româneşti, Ioan
Vodă Caragea, ca să numească în locul defunctului inginer al oraşului Bucureşti, pe Ernst M aer.
Arată că din vechime a fost necontenit un inginer al poliţiei oraşului Bucureşti... care, plătit de
stăpânire, se orânduia la cele după vremuri trebuinţi ale ţării ce privesc la meşteşugul ingineriei,
adică la măsuri şi trageri de moşii, la facerea şanţurilor Dâmboviţei, la aducerea de ape, la zidiri de
curţi domneşti, şi la facerea de poduri..." Adaugă că Ernst M aer este cu destulă ştiinţă de inginerie
şi mai vârtos idrsklicos bun.
Cu rezoluţia domnească „iată îl orânduim inginer al Poliţiei şi poruncim să i se dea leafa pe lună
câte taleri 150 - 1814 Aprilie 12".
(Arh. Stat Buc. condica 80 pag. 83)
Hartl arhitect
Pitacul domnitorului Ţării Româneşti, Ioan Caragea Vodă, 1816 Octomvrie 4. Cinstit şi credincios
boerului domniei mele dumneata vel vornic al obştilor fiind că H artl arhitecton ce se află aicea este
trebuincios pentru poliţie, de aceea poruncim dumneatale ca de la zi întâi a acestei următoare luni să

37
 orânduieşti a i sc da leafa de la cutia epitropiei pe toată luna câte taleri una sută aşezându-1 şi în
catastiful lefilor'*.
(Arh. Stat Buc. condica 74 pag. 273)
1816 H artl arhitect
jDe la Octombrie 1816 găsim în serviciul Vomiciei obştilor din Bucureşti pe arhitectul Harţi
însărcinat atât cu privigherea construcjiunilor nouă din oraş cât şi cu şanţurile Dâmboviţei ba şi cu
pavarea celor patru strade principale. Hartl a construit mai multe case importante din Bucureşti“.
In notă „Ni se spune că, casa lui Grigore Ghica Vodă astăzi a d-lui A. Lahovary şi părţile monu­
mentale ale acestei case şi cele acum dărâmate de la casa Lench (a d-Iui Gună Vemescu) au fost
construite de Hartel**.
(V. A. Ureche Jstoria Românilor“ 1900 Voi. X. pag. 746).
Hartel inginer arhitect
Grigore Ghica Vodă, domnitorul Ţării Româneşti, însărcinează pe inginerii F r e y w a l d şi H a r t e l
să paveze oraşul Bucureşti. Lucrările acestora continuaseră şi în timpul lui Pahlen (1828).
(I. Filitti, Principatele Române de la 1828 la 1834, pag. 126)

începutul secolului al XlX-lea

Hartel; Giulieni arhitect

„Bucureşti în urma focului şi a cutremurului de la începutul secolului dau ocazie să se construiască
o serie de case nouă de o valoare arhitectonică mai deosebită. Câţiva arhitecţi străini ca Hartel,
Giuueni, etc. vor construi casele desfiinfatei Curţi de apel (înlocuită azi cu Palatuljustiţiei), palatul
Brăncovenesc, apoi palatul Ghica, astăzi proprietatea familiei A. Lahovary**.
(V. A. Ureche,Jstoria Românilor'“ Voi. X. A pag. 421)
Un K a r l H a r t e l arhitect - nu ştiu dacă e acelaşi - a făcut în 1847, când era arhitectul oraşului
Ploieşti, un prun plan pentru „clădirea din nou a încăperilor casei maghistratului din oraşul Ploieşti
cât şi a polip'ei, precum şi grajdul şopron, dimpreună cu foişorul de foc“ (dosar 30/1847 în arhiva
oraşului)1.
M o r jt z V on O tt - in g in e r

In timpul domniei în ţara Românească a lui Joan Vodă Caragea (1812-1818) soseşte în Bucureşti
venind d e la Gura-Humorului supusul austriac, inginerul M o r j t z V o n O t t . Documentar el nu apare
decât în 1818 când întocmeşte un plan al unui însemnat număr de moşii din Bărăgan.
Titlul lucrării este scris de însuşi O t t în româneşte cu alfabet chirilic. Aceasta constituie o dovadă
sigură că el era stabilit în Ţara Românească de mai mult timp. în 1821 în timpul revoluţiei pandurilor
şi a eteriştiior îl găsim în preajma slugerului Tudor Vladimirescu când încearcă formarea unei
legiuni germane sau „a unei miliţii orăşeneşti**; un corespondent de ziar afirmă că în Bucureşti „se
găsiseră mai mulţi germani cari luaseră parte Ia revolup'e** între care Von Orr. El propusese lui
Tudor „să construiască şanţuri în jurul oraşului ca să aducă Bucureştii în stare apărare". In timpul
domniei lui Grigore Ghica Vodă este însărcinat cu ridicarea planului Bucureştilor. Mai târziu, în
timpul administraţiei lui Kisseleffîn 1830 face parte din Comitetul de salubritate publică. In 1833
ridică planul oraşului Tumu-Severin, tot el ridică planul oraşului Giurgiu, apoi planul oraşului
Alexandria în 1834. De la această dată inginerul M o r j t z V o n Orr dispare documentar. (Din Dan
Berindei ,Jng. Moritz Von Ott'’. încercare de monografie manuscris).
1819 Jupăn Ioniţă - arhitecton
Supraveghează pe meşterul ungur loja Weltz la clădirea bisericii Si. Dimitrie din Bucureşti 1819.
( C . Crufescu ,J>odul Mogoşoaiet pag. 77),

Acest IoniţA arhitecton poate să fie Ioan Freywald, scrie d-1 Panopol, care la 1815 venise în
Bucureşti.

__________ _____________
' j>-I
8Gh. Zagoritz: Din trecarul Ploieştilor, pag. 12 nota 1.
 1820 Bucureşti - I o s i f W e l t z
„în 1820 maestrul zidar Iosif Weltz făcea porucicului viitor general, Ioan Odobescu, un rând de
case după „planos apusean".
(Iorga,Jstoria Românilor în chipuri şi ic o a n e pag. 283)
H arting arhitect şi inginer rus
1828 Octombrie 15
Adresa divanului Principatului Valahiei către boieri biv vel vornic Iordache Golescu şi vel Spătar
Alexandru Ghica, îngrijitori asupra caldarâmurilor, prin care le face cunoscut că „să apropie trei luni
de când s-au apucat H arting arhitectul pentru facerea caldarâmurilor unei uliţe şi nu a terminat.
Divanul pune în vedere boierilor sus numiţi să îndatorească pe numitul H arting ca până la sfârşitul
lunci să termine lucrarea.
(Arh. Stat Bucureşti, condica 117, pag. 157)
1 8 3 0 - H artin(g )
22 Februarie 1830
De la No. 53 despre cererea arfaitectonului H artin(g) şi F reywald în pricina banilor pentru noduri.
(Arh. Stat Bucureşti, Administraţia Veche Ţara Românească 1804-1831.
Dosar No. 2064, 8 file din dosar distruse în timpul bombardamentelor din 4 aprilie 1944,
este numai pomenit în inventar.)
H arting
între Noiembrie 1831 - Aprilie 1834 vomicia oraşului Bucureşti stăruie pentru rezolvare
neînţelegerilor dintre contrarii F reywald şi H arting şi baronul Ştefan Meitani pentru că cei dintâi,
din cauza unei datorii a celui din urmă, refuză de a-şi continua însărcinarea de pavarea oraşului.
(C. Filitti - Principatele Române de la 1828 la 1834, pag. 241).
1834 - H artin (H arting) arhitect
1834 Mai 25
Vomicia din Bucureşti trimite în cercetarea arhitecţilor H artin şi J oge pricina postelnicului
Costache Şuţu cu arhitectul V itul şi C onrad care nu au fost următori cu condiţiile contractului pen­
tru clădirea caselor sale.
(Arh. Stat Bucureşti, Vomicia Bucureşti, dosar 3582/1834).
Prin faptul că J oge şi Harting sunt însărcinaţi de vomicie să cerceteze pricina, se poate
presupune că ei erau arhitecţii oraşului Bucureşti.
V itul şi C onrad —arhitecţi
La 1834 Mai 25
Postelnicul Costache Şuţu se plânge vomiciei din Bucureşti că arhitecţii V itul şi C onrad nu au
zidit după condiţiile casei sale din Bucureşti9.
(Arh. Stat Bucureşti: Vomicia Bucureşti dosar 3583/1834 —11file).
în cuprinsul acestui dosar de 11 file găsim de mai multe ori numele de Vitul arhitect şi se poate
presupune că era român, însă deseori se întâmplă că se pot găsi la acea epocă nume proprii cu orto­
grafie denaturată, tot în acest dosar arhitectul Hartin poate să fie H artler, H artl sau H arting .
1835 S a n J ouand arhitect francez
Palatul Ştirbey (Calea Victoriei 107) a fost zidit de Dumitru Barbu Ştirbey după planurile arhi­
tectului francez S an J ouand , pe la anul 1835.
1835 - V illacrosse - de origine francez**
Cu croirea şi înfrumuseţarea oraşului Severin să fie însărcinat arhitectul statului V illacrosse .
(Buletin oficial al Ţării Româneşti No. 32 din 1836)

9 E greu de presupus că aceşti doi arhitecţi ar fi construit după planurile lor, cunoscuta casă a lui Şuţu, de pe bulevardul
1848.
* Mai departe apare ca elveţian (n. red.).
39
 1837 - Ianuarie 16
Raportul arhitectului V illacrosse pentru sala clubului că se află în bună stare.
(Arh. Stat Bucureşti Vom icia din lău ntru d o sa r 4733/1837)
1838 V illacrosse e însărcinat cu reparaţiile „Casei Statului“ spre a fi d o m n e a sc ă curte“ în
Bucureşti la 1838.
(Alexandrina Ghica JD in Istoricul Palatului R e g a t în „C onvorbiri L iterare“ N o 4 şi 5 - 1913)1»
V illacrosse construise casele Roşianu şi Veisa. Casa Roşianu fusese construită cam pe la 1830.
Veisa era pe Calea Victoriei colţ cu Str. Frumoasă, acum e loc viran, scuar.
„C u timpul dragonul (Serafim) fu împământenit şi pe la 1830 îşi m ărită fetele: pe cea mare,
Polixenia, cu V illacrosse, un refugiat catalan, care învăţase arhitectura în F ranţa” .
(Gh. Cruţescu ,J*odul M o g o ş o a ie tpag. 111)
în S e m in a ru l C entral“ voi. I de Victor Papacostea şi M ihail R eg lean u , la p ag in a 121, apare
num ele arhitectului V illacrosse, care în anul 1838 februarie, face un raport asupra reparaţiilor
necesare la Seminar, care pe atunci era instalat în chiliile M ănăstirii A ntim , stricăciunile fiind
cauzate de un cutremur din ianuarie acel an.
Raportul său e scris în limba franceză, ceea ce mă face să cred că era de curând v enit în ţară şi
n u învăţase îrică româneşte.
D escrie lucrările necesare pe care le preţuieşte printr-un deviz la sum a de lei 5.017, dându-ne
astfel încă un indiciu sigur asupra vremii când a început a activa la noi ca arhitect.
L a 1845 V illacrosse prezintă un p la n de teatru care este preferat de dom nitor.
(I. C. Filitti, D om niile Rom âne sub R egu lam entu l O rganic, pag. 395)
A cest proiect, compus din 8 planşe, se găseşte la Academie, D irecţia Stam pe. N u sunt semnate,
d a r pot afirm a că sunt ale sale.
1851 V illacrosse (I)
„ Villacros / Viile de B ucarest P lan general de la P lace du g ra n d m arche “ 20 A o u t 1851.
1 foaie manuscris colorată
73 - 53 cm.
(A cad. R .P.R. P la n u ri: H. 10%
D X X X : 10)
L a 10/28 decem brie 1843, arhitectul Schlatter e trimis la M iinchen să se înţeleagă c u directorul
A cadem iei de A rte de acolo, Gaetner, asupra arhitectului ce a r putea fi în sărcin at a clădi Teatrul
N aţional din Bucureşti după modelul celui de la Dresda.
(Acad. Rom. m anuscrise 2703, f . 118, 120, 131, 133 Sg. 159)
în 1845 arhitectul B alzano prezintă un plan pentru Teatrul N aţion al din B ucureşti (I. C. Filitti).
Tot atunci prezintă planurile sale şi arhitectul X. V illacros şi I acob M elik ; două din aceste proiecte
se găsesc la Academ ie, Direcţia stampe, unu-i nesemnat, al doilea sem nat I. M elik , d atat 20 oct.
1845. P ână la urm ă a fost însărcinat de către vodă Gh. Bibescu, arhitectul v ienez H eft care a şi clădit
teatrul, începându-se lucrările în 1847.
In 1852 aprilie 9 „Departamentul Credinţei” scrie arhitectului m ănăstiresc S chlatter să alcătu­
iască un p la n pentru localul seminarului ce urmează a se clădi.
L a 22 iulie 1863, arhitectul T illay înaintează Ministerului C ultelor din p artea M inisterului Agri­
culturii, C om erţului, Lucrărilor Publice, devizul şi planul pentru reparaţii la M ăn ăstirea A n tim ." 10

10 In cartea .Podul Mogoşoaiet de Gh. Crutzescu la pag. 239 găsesc aceste preţioase informaţii: „Alexandru Vodă-Ghica
prefăcu casa Golescu în Palat Domnesc. Aceasta se întâmpla în 1837. Principesa Alexandrina Ghica, nepoata domnului,
care găsise printre hârtiile sale socotelile cheltuielilor făcute cu acest prilej, a publicat contractul din 1838 al „Cheltuielilor
urmate cu derogarea „Casei Statului” spre a fi o curte domnească" care se ridicau la 315.586 lei. Intrând în amănunte aflăm
că reparaţiile au fost făcute de arh. Villacrosse, că au fost cercetate de Maimar 6 aşa (arh. curţii), pitarul Matache Aliad şi
că între altele s-au cheltuit: lei 2637 pentru 300 buc. geamuri „aduse de la Viena", etc. După 50 de ani s-a clădit corpul
centra] al vechiului Palat de către arhitectul Gottereau.
11 Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiei Pubicc. - T. Rom. dosar 4660, Nr. Arh. 4469/1860.

40
 Pentru aceste lucrări, în 1865, apare de două ori şi numele arhitectului B ourelli.
N u s-a clădit însă atunci, şi în 1875 iulie 19, Mitropolitul Nifon cere prin raport să se repare
încăperile de la Mănăstirea Radu-Vodă, unde era instalat seminarul M itropoliei, după planurile şi
devizele făcute de arhitectul G a u d i .
(Seminarul Central de V. Papacostea şi Redeanu voi. I pag. 259 şi 313).

La fişele documentare de mai înainte adaug încă mai multe nume de arhitecţi şi câteva acte
asupra epocii când conducerea principatelor o avea generalul Kisseleff, urm ând după aceea cu
arhitecţii rom âni cu studii în şcoli străine, ca şi fiancezi care au lucrat foarte m ult într-o anumită
epocă la noi, începând cam din ultimul pătrar al sec. al XlX-lea; de asemenea, unii arhitecţi germani,
italieni şi m ulţi „bau maiştri” din aceeaşi epocă.
Pe baza prevederilor Regulamentului Organic, în 1832 se numeşte un prim arhitect al oraşului
Bucureşti, H artl .
Generalul Kiseleff, prin „ofis“ (decret), - după întocm irea Regulamentului Organic care se punea
în aplicare în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova, - num eşte o comisie care să
chibzuiască asupra mijloacelor privind curăţenia oraşului, din care fac parte m ai m ulţi dem nitari ca
şi locot. col. de ingineri Bauter, „arhitectonii” H arton, O tt , un doctor şi alţii.
N um ele lui H a r il , sub formă de H artz, apare încă din 1828 într-un docum ent citat de Gion, iar
O tt este acelaşi cu M oritz von O tt , însărcinat printr-un decret din 11 M artie 1836 să traseze pe
teren planul întocm it de alt „arhitecton” X avter V ilacroz (V illacros) pentru noul oraş T um u
Severin. N um ele lui O tt apare şi sub form a M oritz O tt de C atorlez ca întocm itor al unui plan al
oraşului Giurgiu, lucrat din ordinul lui Kiseleff. (Arhitectura RPR 3.1954 pag. 28-31 de arh.
T. Evolceanu).
Aceşti străini, ingineri şi arhitecţi, joacă un rol im portant în istoria m odernizării Principatelor.
Unul dintre aceştia, al cărui num e l-am văzut în acest studiu, este inginerul M oritz von O tt , întâlnit
docum entar în deceniile doi, trei şi patru din sec. XIX. Astfel în 1812, în urm a păcii de la Bucureşti,
fiind num it dom n Ioan Vodă Caragea, - penultimul dom n fanariot m untean care fuge peste graniţă
în 1818, - soseşte la Bucureşti venind de la Gura-Hum orului acest supus austriac.12 Docum entar, O tt
nu apare decât în 1818, dar din însuşi documentul care atestă aceasta reiese că el era stabilit la noi
de un tim p m ai îndelungat.
Prof. A ndrei O ţetea afirm ă că „în jurul lui Tudor, W aldt 13O tt a luat parte şi la m işcarea revolu­
ţionară de atunci, cu toate că reprezentanţii oficiali ai Austriei luaseră o poziţie reacţionară.
Sub G rigore G hica începe o perioadă de grabnică m odernizare în Principate. Construcţiile, lu­
crările de sistem atizare şi cele edilitare, joacă u n rol important, iar ing. O tt este însărcinat atunci cu
ridicarea planului Bucureştiului. Sub Regulam entul Organic, O tt devine un factor de prim ul ordin
şi face parte din Com isia de salubritate instituită de Kiseleff, care are în sarcină reorganizarea întregii
vieţi a oraşelor. E l întocm eşte planul oraşului Giurgiu, care este urm at urm at de noul plan al oraşului
T. Severin la 1833, (aceasta de fapt se datoreşte arh. V ilacrosse) ca şi al Alexandriei în 1834, care
e şi ultim ul; după această dată el dispare din docum entele tim pului, ceva care nu s-a putut încă
explica.
IŢn alt num e de arhitect, F rantz W alet apare în tim pul dom niei lui G rigore G hica, care în 1826
reface biserica D om nească din Câm pulung, cum arată V. D răghiceanu în „ Curtea Domnească din
Argeş“ pag. 22.
D in aceeaşi lucrare în m anuscris al d-lui Panopol extrag num ele şi activitatea diferiţilor arhitecţi
o nouă serie care au activat în M untenia începând de pe la începutul sec. X IX , dovediţi de d-sa prin
cercetările făcute.

12 N. Popescu: Contribuţiuni documentare la istoria revoluţiei din 1821. Revista Arhivelor Voi. II nr. 4-5 pag. 195.
13 Andrei Oţetea - Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în ţările româneşti 1821-22 pag. 284.

41
1807 M airmarbaşa
Se consideră rău uneori ca „ofichion de boerie" comportând îmbrăcare cu caftan, unele slujbe
fără caracter boeresc, ca spre pildă „Maimarbaşa la 1807“ sau starostele de brutari în arhontologia
reprodusă.
(Ioan C. Filitti ,Jrhontologia M unteniei de la 1822-1828“ şi R evista Arhivelor
voi. II N o. 4-5 pag. 46)
1807 Maimarbaşa
„De la Constantin Ipsilante din domnia aceasta nu cunoaştem până astăzi decât puţine documente
cu referinţe la bresle. Este unul din august 1807 pe care-1 dăm în notă.
Acest document regulează breslele imite, ale lemnarilor, zidarilor, cărămidarilor, nisiparilor şi
tâmplarilor. Domnitorul numeşte direct Mai-mar-başa asupra acestor bresle întrunite şi-i asemnează
leafa câte 10 taleri 50 pe lună, lăsând în fruntea fiecăreia din breslele unite numai câte un ceauş şi
câte 4 sau 5 fruntaşi, meşteri mai buni, mai bătrâni şi mai de ispravă spre a constitui baza“.
(V. A. Ureche - J sto ria Rom ânilor, Voi. IX pag. 126)
1803 - Lazăr Polcovnicul Mairmarbaşa
Prin hrisovul domnitorului Valahiei Constantin Vodă Ipsilanti din 12 Ianuarie 1803, L azăr
Polcovnicul este ales ca epistat asupra aizamului breslelor lemnari, zidari, cărăm idari, nisipari şi
tâmplari - cu ofichion de boerie rânduindu-i-se şi leafa; - el a murit la anul 1807.
Se numea Mai-mar-başa.
(V. A. Ureche Jsto ria R o m â n ilo r voi. IX pag. 131)
1807 - Paraschiva Maimarbaşa
Prin hrisovul domnitorului Valahiei Constantin Vodă Ipsilanti din 7 a ugust 1807, în locul lui
Lazăr Maimarbaşa care murise, este rânduit Paraschiva „Căruia îi dăm şi lui ofichion de boerie cum
a fost şi Lazăr“ să se numească Maimarbaşa, cu leafa de 50 lei pe lună.
în sarcina sa cădea supravegherea clădirilor şi ţinerea de catastif pentru toţi m eşterii. Maimarbaşa
fiind obligat a păzi întru toate orânduiala iznafiirilor.
{Arhivele Statului Bucureşti, condica domnească L.I. V. fila 53 citat şi de V.A. Ureche
Jsto ria Rom ăniloru Voi. IX pag. 131)
încă din 1819, când Episcopul Filitti al Buzăului repară biserica Sf. D um itru cu m eşterul ungur
Joja Weltz apare acest nume pe care mai târziu îl găsim ca asociat al m eşterului Dobre, iar
conducerea lucrărilor la Sf. Dumitru a făcut-o „Jupân Ioniţă arhitectonuT. F iind distrusă de focul
din 1847, a fost refăcută cum se vede azi de Ion Filitti strănepotul episcopului.
1821 - Noiembrie 8. - Meimerie -
Raportul Meimeriei Poliţia Bucureşti către Dorobănţie, de constatarea făcută în priaria vătafului
Gheorghe al coconului Dinicu Golescu ce au avut cu nişte meşteri. Raportul poartă 4 iscălituri de la
stânga spre dreapta; prima este ilizibilă, a doua Stroe Maima (r), a treia D um itru calfa, a patra Leonte
calfa.
{Academia R.P.R. III C.L. XXXVIII)
1822 Maimarbaşa
„Tudor (Vladimirescu) cere să se pună la dispoziţia lui Maimarbaşa, arhitectul curţii domneşti,
cherestele, cuie, etc.
(A. Oţetea. „Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în Ţările Româneşti,
Bucureşti 1945 - pag. 284)
1821 - Franz K linger inginer în serviciul lui Tudor Vladimirescu.
în scrisoarea din Bucureşti 3 Martie 1821 a unui Popovici corespondentul ziarului „Wiener
Allgemeine Zeitung" se pomeneşte de lucrarea lui Tudor Vladimirescu prin regiunea Craiovei.
(Scrisoarea publicată în „Contribuţiuni documentare la istoria revoluţiei din 1821 “ de Mihail
Popescu în Revista Arhivelor Voi. II 4-5 B ucureşti 1927 pag 172)
1832 - N îcolae M aimarbaşa cu rang boieresc de pitar.
„Scăpările din vedere din catagrafiile de la 1832, întocmite pentru a cunoaşte num ărul de

42
scutelnici cuveniţi boierilor**, printre boierii cu rang de pitar este trecut N icolae M a im a r b a şa .
(I. C. Filitti - Catagrafia oficială de toţi boierii Ţării Româneştii la 1829, publicată în ,fievista
arhivelor■**Voi. 11 No. 4-5 pag. 356).
Din fişe reiese documentar că Maimarbaşa la 1832 era L e o n t i e , fără rang de boierie. Poate că
Pitarul Nicolae nu mai era în funcţie.
1832 - L eontie, M aimarbaşa
Pricina lui Leontie M aimarbaşa, pentru bani ce este dator la trei lucrători cherestegii după
cherestelele cumpărate de el.
(Arhivele Statului Bucureşti. Ministerul de Interne. Vomicia Bucureşti,
Secţia administrativă - Dosar 3816/1832)
1832 Decemvrie - Leontie M aimarbaşa
Adresa Depart. Vomiciei din lăuntru către Vomicia Poliţiei prin care îi transmit jalba celor trei
cherestegii cari au de luat o sumă de bani de la Leontie, M aimarbaşa.
(Arhivele Statului Bucureşti - Minist. Interne Vomicia Bucureşti,
Secţia administrativă dosar 3816/1832 fila I).
1832 - L eonte M aimarbaşa
Fără dată, reiese că ar fi din 1832 Decemvrie 10.
Jalba cherestegiilor Dumitru Radovici, Stan sau Ioan şi Manole Vasiliu contra lui M aimarbaşa
Leontie cuprinzătoare de lei 4.406 pentru cumpărare de cherestea în trebuinţa carantinelor poliţiei
cât şi la binalele dumnealui ce le au avut tocmite.
(Arhivele Statului Bucureşti - Minist. Interne Vomicia Bucureşti,
Secţia administrativă dosar 3816/1832 fila 4)
1833 - Ianuarie 4
L eontie, M aimarbaşa
Zapisul lui Leontie Maimarbaşa dat lui Sţan Ion, cherestegiu, pentru suma de lei 654, iscălit
Leontie M aimarbaşi; neştiind carte am rugat pe dumnealui Petrache Atanasiu şi n-am iscălit
(Arhivele Statului Bucureşti - dosar 3816/1832 (2) fila 1)
1833 Octomvrie 31
Din jalba lui Stan Gheorghe, cherestegiu, rezultă că Leontie M aimarbaşa murise înainte de 31
Octomvrie 1833.
(Arhivele Statului Bucureşti - Minist. Interne Vomicia Bucureşti,
Secţia administrativă, dosar 3816/1832 fila 14)
1838 Pitar M atache Iliad, M aimarbaşa
„Cheltuielile urmate cu dregerea Casei Statului spre a fi domnească curte (este vorba de casa
Golescu de pe Calea Victoriei, transformată în Palat Domnesc - pe locul Palatului R.P.R.) - printre
cheltuieli:
6.222 lei după socoteala înfăţişată de Maimarbaşa, P itar M atache Iliad cercetată şi încredinţată
de arhitectonul V ilacroz.
(Alexandrina Ghica ,JDin istoria Palatului Regal"* î n ,/Spicuiri istorice“ Iaşi 1936 pag. 163)
1853 - I o a n S c h l a t e r arhitect
în A lm anahul statului din Prinţipatul Valahiei‘ pe anul 1853 pag. 147, Ioan S chlater este trecut
în calitate de arhitect m ănăstiresc, şi la 1858 se găseşte tot în acea funcţiune când prezintă un deviz
p en tru restaurarea bisericii Stavropoleos. M are noroc am avut că nu a desfigurat-o şi pe aceasta (n. a.)
S c h l a t e r arhitect mănăstiresc, cum i se spunea, adus în Muntenia sub domniile pământene ca să
repare m ănăstirile care erau mult ruinate, nu a făcut restaurări ci desfigurări, schimbând înfăţişarea
la m ulte din clădirile vechi bisericeşti. Poate că cea mai puţin modificată este Antimul, unde totuşi,
clopotniţa e altceva de cum a fost, iar la biserică a dărâmat registrul de deasupra porticului şi a
introdus acea fereastră de stil gotic austriac - în dreptul naosului.

43
 începând de la 1838.
A lexandru O rescu - arhitect
în A lm anahul Curţii şi al Statului“ din 1838, Alecu Hristea figurează ca ajutor al arhitectului
oraşului (pag. 110), trecut în aceeaşi calitate la 1840 sub numele de A. H r . O r e s c u (ibid.).
In A lm a na hu l Curţii şi al Statuluii“ din 1839 pag. 70; în aceeaşi calitate la 1840 sub numele de
A. G r . O r e s c u (ibid).
în Alm anahul Statului“ din 1839, pag. 70, în aceeaşi calitate, un nume de A lecu Hristea şi în
anul 1841, cu nume de A lecu Orescu (pag. 84).
Din 1846 la Depart. trebii din lăuntru - secţia inginerească, partea civilă, este trecut „sărdar
H ristache O rescu executorul11 (pag. 56). La 1850, este trecut printre cinovnicii Departamentului
din lăuntru (pag. 59) la Craiova „Domnul pitar Alecu Orescu arhitectul oraşului". La 1853
„Domnul sărdar A l . O rescu" este trecut ca inginer de pavaj pe lângă Direcţia L. P. (pag. 60).
La 1855 la Direcţia L. P. sărdar Alecu Orăscu trecut ca inginer arhitect (pag. 65).
La 1858 la aceeaşi direcţie trecut ca inginer arhitect (pag. 31).
La 1855 la Eforia Şcoalelor, la cursul de inginerie civilă „d-1 sărdar A . O r e s c u profesor de
geom etrie descriptivă".
1850 - Scarlat Orescu arhitect
în ,A lm anahul Statului“ la 1850 este trecut ca ajutor arhitectului Sfatului orăşenesc (pag. 71).
Tot în aceeaşi calitate este trecut şi la 1851 (pag. 35) la 1853 (pag. 82) şi 1853 (pag. 92).
(Alm anahul Statului p e an ii 1850, 51, 53, 55)
Nu trebuie confimdat cu fratele său, Al . Orescu, care la 1850 era arhitectul oraşului Craiova cu
rang boieresc de pitar.
1836 - 1841 H. Fausser Van M etzen (F reiser von M enţen) arhitect.
în , A lm anahul Curţii şi a l Statului“ din Prinţipatul Valahiei la anul 1838 F reiser von M enţen
este trecut ca arhitectul Direcţiei Arhitectonica (pag. 91); tot în acelaşi an figurează la Sfatul
Orăşenesc Bucureşti în calitate de arhitect al oraşului (pag. 110).
în această din urmă calitate figurează în almanahurile din 1840 - 41.
Probabil că a fost succesorul lui M ihail Sanajouand. La 1836 H einrich Vaiser fun M eţiu este
trecut ca ajutorul şefului ingineriei, care era Vladimir de Blarenberg.
(Alm anahul Statului pe anul 1836 pag. 51)
La 1839, la cancelaria arhitectonică a Sfatului Orăşenesc, H einrich Fahser este trecut ca arhitect
al oraşului
(Ibid. pag. 70)
1842 - G ustav F reiwald arhitect la Bucureşti.
în „Almanahul Statului" pe anul 1842 pag. 75 la Departamentul din lăuntru în secţia inginerească
este trecut G ustav F reywald în calitate de îndeplinitorul postului de arhitect al secţiei. Este acelaşi
p e care l-am întâlnit mai înainte ca arhitect şi profesor la Iaşi.
1858 - I ulius F reiwald - arhitect
î n ,A lm anahul Statului" din 1858 la Direcţia Lucrări Publice, despărţirea tehnică Iulius F reywald
este trecut ca arhitect (pag. 31).
1841 - 1844 - T eodor T illi arhitect, inginer, -
în ,A lm a n a h u l Statului" din Prinţipatul Valahiei pe anul 1844 Teodor Tilli este menţionat ca
arhitecton al secţiei inginerească (pag. 57).
în 1841 este trecut ca ajutorul şefului secţiei inginerească (Ibid pe anul 1841 pag. 72).
La 1842 este trecut ca inginerul secţiei inginerească de pe lângă Departamentul din lăuntru.
(Ibid. p e anul 1842 pag. 75)
1853
în ,A lm a n a h u l Statului" din Prinţipatul Valahiei pe anul 1853 pag. 82 este trecut A. M ontbach
cu calitatea de arhitect inspector al faţadelor clădirilor din pieţele Sf. Gheorghe şi Sf. Anton.
D esen original.
(„Creşterea C olecţiunilor" anul 1911 Ianuarie Martie, fără cota - pag. 29)

44
 La 1853 la canţelaria Arhitectonică C arl B eneş este trecut ca ajutorul lui L S later, arhitect
mănăstiresc în Almanahul Statuluif din 1853.

Arhitecţiilor saşi sau austrieci din aceeaşi epocă li se datoresc clădirile în neo-gotic şi romanic
mai importante, ca: fosta locuinţă a mareşalului Filipescu de pe Str. Dionisie Lupu, Casa Bozianu
din ansamblul Institutului Meteorologic, Comandamentul militar pe str. Ştirbei-Vodă, Arsenalul,
Cazarma Malmeson, ca şi mult alte case particulare şi prăvălii cu ganguri boltite, cu porţi de fier
bogat lucrate, unele turnate în fontă cum se mai vede şi azi una din acestea pe Str. Lipscani, ca şi în
alte părţi ale oraşului.
1855 T illay, probabil acelaşi Teodor Tilli arhitect şi inginer.
La Eforia Şcoalelor este trecut Tillay ca profesor de desen topografic.
{Almanahul Statului!“ pe anul 1855 - pag. 175)
1853
G heorghe G audi arhitect
La anul 1853 în calitate de ajutor de arhitect la Direcţia Lucrări Pubice din Valachia este trecut
G heorghe G audi (pag. 61) Almanahul Statului din Prinţipatul Valahia pe anul 1853.
La 1858 la Direcţia Lucrări Pubice este trecut Gh . G audi ca arhitect. în 1857, îl găsesc în arhivele
Tetrului Naţional aflate la arh. Statului, că a făcut unele mici reparaţii la clădirea Teatrului.
(Ibid pe anul 1855 - pag. 31)
1838 - 1848 - Pitarul Anghelace Lorenti, arhitect
La 1838 e trecut ca şeful cancelariei Direcţiei Arhitectonică (pag. 94) şi ca secretar al canţelariei
arhitectonică a oraşului Bucureşti (pag. 110).
La 1840 este menţionat ca ajutorul arhitectului oraşului (pag. 64) şi ca secretar la cancelaria
Sfatului Orăşenesc (pag. 74).
(Almanahul Statului anii 1841-48)
La 1842 A. Lorenti figurează ca ajutor la secţia inginerească de pe lângă Departamentul din
lăuntru.
(Ibid pe anul 1842 pag. 75)
Secţia arhitectonică a Primăriei Bucureşti. Reguli pentru construcţia clădirilor şi altele în
cuprinsul ocolului II la art. 14:
„Pentru paza tuturor acestor, meşterii lucrători, dulgheri, zidari şi alţii împreună cu Maimarbaşa,
sunt răspunzători potrivit art. 47 din regulamentul clădirilor". (Regulamentul imprimat pe o
autorizaţie de repararea unei clădiri din 31 Iulie 1857 - acte V. Panopol).
într-o autorizaţie de reparaţie emanând de la Serv. de arhitectură al Primăriei Comunei Bucureşti,
tot la a rt 14 se pomeneşte de Maimarbaşa, act din 1 Iunie 1865 (acte V. Panopol).
Tot într-o autorizaţie de reparaţii la art. 15 nu se mai pomeneşte de Maimarbaşa, dar de capul
corpqraţiunilor dulgherilor şi zidarilor, act din 6 Februarie 1875 (acte V. Panapol). Rezultă că
denumirea de Maimarbaşa se mai găseşte în 1867, nu însă în 1875.
1886 şi înainte
„Meşterul D o br e zis şi „M a im a r b a şa ". Cristoloveanu auzise de m eşteru l D obre , care în 1886
făcuse A te n e u l Român, fără să audă şi de arhitectul galleron , care făcuse planurile: el ştie de fai­
ma de care se bucura m e ş t e r u l D obre ca staroste al meşterilor de binale, om cu vază şi bogat..."
(Arh. I.D. Traianescu, fr e s c a înaintaşilor noştri", revista Arhitectura Ianuarie 1941 pag. 107)
Pe Ia 1840, arhitectul W eltzer în asociaţie cu meşterul Dobre, tatăl arhitectului T om a D obrescu ,
făceau planuri şi antrepriza lucrărilor. Astfel, antrepriza clădirii Ateneului Român a fost făcută, cum
arătam şi mai înainte, de m e ş t e r u l D obre , care reclădeşte şi cea mai mare parte din casele boiereşti
distruse de „focul cel mare" din 1847. Printre lucrările mai importante construite, ca antreprenor, de
m e ş t e r u l D o b r e se pot cita: Biserica Domniţa Balaşa, Spitalul cel nou Brâncovenesc*, Spitalul

* demolat pentru lucrările Centrului Civic (n. red.).

45
 Filantropia, Regia M onopolurilor Statului, Cazarma Jandarm ilor, Şcoala de artilerie şi geniu
(C alea G riviţei), o aripă a Palatului Regal, H otel Bulevard, H otel Im perial, Şcoala de arte şi
m eserii, Liceul Lazăr etc.
N ăscut în 1821, moare în 1897; ajunsese staroste peste breasla m eşterilor zidari şi dulgheri. Era
cunoscut c u denum irea de M a i m a r b a ş a , care mai dem ult însem na „arhitectul C urţii D om neşti'.
U n arhitect rom ân care s-a stabilit la Ploieşti, venind din A rdeal înainte de m ijlo cu l secolului
XIX, pe la 1846, a fost N. Socol , cu studii de la Viena şi care a construit m u lt în acea vrem e între
c are am putut dovedi urm ătoarele, pe care le-am publicat în cartea A rh itectu ra în P loieşti" apărută
în 1937, şi anum e: H otel Europa *, căreia i-am ridicat eu un etaj, H anul Pitiş*, H anul Hagi-Petre
B uzilă fost Tribunalul vechi*, H otel Victoria*, Prăvălii parter - H agi Petre Buzilă*. Figurează între
ctitorii bisericii Sf. Spiridon, m ahala în care a locuit; a m urit în 187214.
P rim ul plan pentru „clădirea din nou a încăperilor casei m agistratului d in oraşul P loieşti cât şi a
poliţiei şi grajdului şopron, dim preună cu foişorul de foc“ a fost făcut la 1847 de arhitectul oraşului
d e p e atunci, Karl H artel (dosar 30/1847, Arhiva oraşului). Gh. Z agait: ,JDin trecutul PloeştiloC,
pag. 12, nota 1: Clădirea a fost term inată în 1868*. C ând s-a term inat localul p rim ăriei era arh.
1. Varga aşa că e posibil ca să se fi clădit localul după alte planuri făcute de acesta.
D e arhitectul Varga se cunosc a fi construite încă două clădiri: casa proprie*, c u p a rte r şi un etaj,
şi casa fo stă M atache Nicolau*, de asem eni parter şi cu un etaj, având pe frontispiciu d ata construirii
clădirii 1872 şi doi lei m ari bine m odelaţi: o faţadă destul de reuşită, de influenţă italiană.
Localul primăriei a fost reparat în 1873 de către arhitectul Christian C herciu (K ertsch) care a
făcut şi proiectul turnului*.15 Studiase ingineria la Viena şi arhitectura la Munchen.
C hristian K ertsch a construit pe str. Kogălniceanu casa fo stă Avram Ergas (M am aciu)*, casa
N. P ărvulescu p e C alea Rom ană, casa fo stă I. Lăzărescu m ai pe urm ă P redingher p e Str. Gh. Lazăr,
în 1875 şcoala prim ară de pe Str. Roşiori*.
D upă C hristian K ertsch a venit arhitect la prim ărie F ranz W essel care a con stru it 2 clădiri
im portante: casa de locuit de pe Str. Gh. Gr. Cantacuzino, proprietatea lui D ragom ir Steriu şi casa
N icola G heorghiu - fainarul, pe calea Câm pinei, lângă localul Băncii R om âneşti.
D upă F. W esel a fost numit arhitect la primărie T. N. Socolescu despre activitatea căruia va fi
v o rb a m ai departe.
L -a urm at arh. sas R. L ieber care a construit între altele actualul local al Prim ăriei*, casele
D .D . H ariton şi N . Răşcanu pe Calea Câmpinei*; iar după el un alt sas, S imonîs, pentru un scurt
tim p , u rm ân d după acesta numai arhitecţi români.
In acest tim p venise în oraş, de la M erei, din judeţul Buzău, m eşterul a ntreprenor A nghel I oniţă
c a re a co n stru it după planurile sale Biserica S f Vasile şi ca antreprenor liceul vechi din Ploieşti, după
p la n u rile lui A l . O rAscu. A avut o activitate destul de m are de constructor-antreprenor.
M ai în u rm ă a u lucrat c a arhitecţi în oraş şi L eon N uankowski, K abrovschi, R. G oligher,
a c e sta d in urm ă a executat planurile casei G hiţă Stoenescu de pe B ulevard, fosta fabrică Progresul.

D in toate aceste date ce am putut culege asupra arhitecţilor m ai vechi cari a u lu cra t în Principate,
d e s ig u r fără să p o t păstra o ordine strict cronologică, se vede ce forfoteală de arhitecţi şi pseudo-
a rh ite c ţi, c u studii de pe la diferite şcoli germ ane şi austriace, uneori sim pli taşeroni, străini şi
a c e ştia , c a şi cei câţiva rom âni p e care i-am sem nalat, au lucrat la noi cam de la în ce p u tu l secolului
X IX p â n ă c ătre sfârşitul lui, când a u început să vină arhitecţi rom âni cu studii făcu te la P aris şi în
ş c o lile g e rm e n e, ca şi francezi chem aţi de conducătorii statului de p e la încep u tu l dom niei lui
C a ro l L d e c a re v a fi vorba m ai departe şi de asem eni germ ani şi italieni.
î n c a rte a m ea, citată m ai înainte, se poate vedea întreaga evoluţie a arhitecturii în o raşu l Ploieşti,
u n o ra ş d e p ro v in cie unde s-a lucrat mai mult.
D e s ig u r a u fo st şi m ulţi alţii, unii arhitecţi, alţii sim pli constructori, care s-au sta b ilit în Bucureşti,
Ia şi c a şi în d iferite o raşe d in provincie, din Vechiul Regat, iar m ai înainte d in P rin cip ate. C ei mai
m u lţi fă c e a u p lan u ri şi antreprize lucrărilor, alţii num ai antreprize.

14 „Enciclopedia Cugetarea** de L. Predescu, pag 792 - 793.

15 în “Arhitectura în Ploieşti' de T. T. Socolescu, se pot vedea toate figurile marcate aci cu * (n. red.).

46
 La Academia R.P.R. Direcţia Stampe am găsit o serie de proiecte făcute pentru diferite localităţi
din Muntenia pe care le enumăr mai jos.
P. T obai 1860 Bukureşti - un plan de casă cu o faţadă colorată, în lemnărie aparentă şi zidărie
(paiantă).
P. T obai 1860 - una planşă „Planul zidurilor de elevaţia Hotelului" şi un „Planul Pavilionului"
160 - lucrare proiectată cu lemnărie aparentă (paiantă) şi cu tâmplăria de fer.
C. B enischu artitect, proiectul unui chioşc pentru sfinţirea apelor la Bobotează - Bucureşti 15
martie 1856 plan şi faţadă colorată, - pe copertă semnat şi I. Schlatter arhitect.
Stampe D. XLII IC -
M. K artty - semnat pe un proiect de vilă, fără altă indicaţie.
C. C ohn, trei planşe - faţadă în stil Renaştere pentru Baron Barbu Bellio. în stânga pe planşă stă
scris: „Alăturat pe lângă biletul No. 351. Arh. al Capitalei G.A. Burelly.
Tot pentru C. Bellio 8 planşe pentru un castel în stil gotic austriac, clădire mare cu mai multe
etaje, cu faţade bogate, terase cu balustrade, scări care coboară la niveluri diferite; o planşă cu
o poartă monumentală şi un mic apartament pentru portar - în acelaşi stil.
Proiect făcut pentru proprietatea Bellio din marginea de nord a orăşelului de pe deal Orlaţi (lud.
Prahova).
Proiectul unei clădiri cu etaj, dom circular, cu fronton peste o travee de 4 coloane corintiene, fără
nici o indicaţie şi nesemnat,
Carol B enischu, Bucureşti 1862 martie 12.
Un plan al unui ansamblu de clădiri într-un parc format din casa proprietarului cu portar la
intrarea principală, în dreapta biserica, teren de cultură cu livezi de pomi fructiferi, 7 clădiri
de locuit tip, având curţi separate, urmează clădirile pentru administraţia moşiei, magazii,
grajduri etc. - toate acestea fără faţadă şi fără alte indicaţii.
P ustella F ortunato, arhitect. O planşă, faţada Şcoalei naţionale Române în Constantinopol -
fără dată.
O planşă e planul caselor d-lui Comoiu în Curţişoara, o clădire pătrată compusă la etajul ultim
din două camere comunicând între ele, cu un cerdac în faţa lor pe o întreagă latură a casei în
care e şi scara - fără dată sau vreo altă indicaţie.
R. L ieber, arhitect, noiembrie 1872, proiect pentru o gospodărie ţărănească, clădirile acoperite
cu stuf.
A. Strafseim, inginer - Planul unor case ţărăneşti în districtul Argeş - 1872.
Braill, inginer jude - Casă ţărănească în judeţul Brăila.
L. Ciulan, conductor de poduri şi şosele. Casă ţărănească de munte şi de câmp din judeţul Buzău
desenate după natură, în perspectivă şi acuarelate, fără dată.
Tetoian S., conductor, 1872 decembrie 3. Planul unei case săteşti cu dependinţe din judeţul
Romanaţi.
P. Danielescu, mg. judeţ - tip de case rustice din judeţul Buzău - fără dată.

4c

47
 Arhitecţii români si străini custudii delaşcoala Beaux-ArtsdinParis şi dela alte şcoli străine, veniţi în ţară depe
la 1850înainte.
în revista A rh itectu ra“ din 1941, comemorându-se semicentenarul Societăţii Arhitecţilor Ro-
mâni, se citează cu note biografice numele tuturor arhitecţilor români care au activat în Principate şi
după unire în România, de pe la 1850 înainte, şi care au făcut studii de arhitectură la diferite şcoli
din străinătate, ca şi ale arhitecţilor străini care s-au stabilit în ţară. Despre unii din aceşti înaintaşi
ai noştri se dau multe date sigure şi complete, alţii sunt citaţi numai în treacăt şi cu date mai puţin
sigure, din lipsă de informaţii. Voi utiliza corectând unele mici erori şi voi com pleta cu tot ce am mai
găsit nou. în rândurile care urmează, voi aduce în primul rând scurte precizări asupra arhitecţilor
rom âni şi străini care au activat în ţară şi care au făcut studiile la şcoala de B elle A rte din Paris între
anii 1819-1894. Datele le-am cules din cartea apărută în 1895 sub titlul: ,f e s architectes eleves de
l'eco le des Beaux Arts, 1819-1894 par David de P enanrum , R o u s et D elaire. Preface de C harles
G arnter“.16 De fapt, în această carte se dă lista elevilor admişi în clasa a doua şi întâia a şcolii, cu
începere de la 1821 şi până la 1894, deoarece înainte de 1821 nu se dădea concurs de admitere în
şcoală şi nici nu ne interesează ce a fost înainte de acea dată, deoarece toţi arhitecţii cu studii de la
B eaux Arts care au lucrat la noi au făcut studiile lor după 1840.
Voi enumera după aceştia pe arhitecţii cu studii de la alte şcoli străine, ca şi pe acei cu diplome
de la şcoala noastră, morţi la acea dată (1941) când a apărut revista A rh ite c tu ra ^ jubiliară, urmând
mai departe cu dezvoltări asupra acelora mai proeminenţi şi care au avut o activitate profesională
deosebită în arhitectura noastră.
Arhitecţii români sau străini, care au activat în Bucureşti făcând studiile la B eaux Arts în Paris,
au fost în ordine cronologică următorii:
1. I a c o b M elik de origine armean. în cartea citată, găsesc aceste date: născut 1817, Turcia,
prom oţia 1840, elev Labrouste, deci a făcut numai clasa a doua a şcolii.
2. B ourelly (A ugustin G aston) născut la 1820 în Bucureşti, prom oţia 1848, elev Vaudoyer,
cu studii numai cl. H, o medalie în cursul studiilor. (120-1896). D e origine italian, numindu-se
G ajetano Bourelly.
3. B erindey D. născut 1832, „Valachie“ prom. 1853, elev Labrouste, I clasă 1859, arh. Bucureşti.
E ste prim ul care a terminat şi cl. I, fără diplomă, însă a fo s t p rim u l arh itect rom ân ca origine etnică,
care a stu d ia t la Paris.
4. C aputzineanu (M ihail ) născut 1834 „Valachie“ prom. 1857 elev D ouillard, cu studii numai
cl. II.
5. G ottereau (A lfred , J ules, P aul) născut 1843 Perpignan, prom. 1864, elev P accard, meda­
lie expoziţia universală din 1884 arh. Bucureşti; deci cu studii numai cl. II.
6. M ontoreanu (F ilip ) născut 1841 Bucureşti, prom. 1865 elev Q uestel, arhitect la Bucureşti,
cu studii numai cl. IL Din activitatea sa de arhitect se cunoaşte o singură lucrare executată, liceul
L a ză r d in B ucureşti, de asemenea se ştie că a întocmit un anteproiect pentru P alatul de Justiţie, care
nu s-a executat.
7. g a ller on (P aul -L ouis -A lbert) născut 1846 Paris. Prom. 1867 elev Vaudoyer şi C oqart, cl. I
1872, patru m edalii, de două ori logist (Grand prix de Rome), diplom at 1887, trei medalii la
E xpoziţia universală din 1889. Lucrări: A teneul Rom ân, Banca N aţională a R om âniei îm preună cu
C assien B ernard şi multe clădiri particulare în Bucureşti unde a locuit un tim p .17
8. S ăv ulescu (A lexandru) născut 1847, Cemeţi (România) prom . 1874, elev Ginain.
C oncursuri publice: La un prim concurs ţinut în 1879 pentru Camera deputaţilor din B ucureşti obţine
p rem iu l II, m edalie la Expoziţia din 1881. Lucrări: 5 licee, 4 gim nazii, o p refectu ră , o prim ărie,
S p ita lu l d e nebuni din Craiova, P alatul P oştei C entrale din B ucureşti. A fost arhitect şef al
M in isteru lu i d e Interne, la Primăria Bucureşti, etc. Ca studii numai cl. n .
9. A rnaud (P jerre - J ules A uguste ) născut 1852 Bucureşti prom. 1875, B ucureşti, elev Andre.

16 Cartea aceasta am donat-o Bibliotecii Inst. de Arhitectură „Ion Mincu“ unde poate fi consultată.
17 Banca Naţională deşi e trecută şi pe numele lui Galleron, este însă opera lui Cassien Bernard, cum vom vedea mai
departe. Se poate să fi colaborat cu C. Bernard la execuţia lucrării.

48
Concursuri publice: Monumentul lui Camot, premiul 2; medalie salonul 1882; studii cl. II. Despre
activitatea lui nu se ştie nimic altceva la noi, posibil ca să fi rămas în Franţa.
10. M incu ( I o n ) născut 1851 România, prom. 1878, elev Gudet şi Thierry-Ladrange, medalie în
cl. II, în cl. I la 1881, trei medalii, diplomat 1883; a obţinut în acel an premiul Soc. centrale a
Arhitecţilor Francezi, fiindcă a luat în ultimii trei ani cel mai mare număr de medalii. într-un anuar
al Soc. Centrale a Arhitecţilor Francezi este trecut în promoţia ianuarie 1884.
Asupra activităţii sale profesionale ca şi profesor la „Şcoala superioară de arhitectură**, am scris
un studiu m ai întins într-un volum aparte de peste 400 pagini, în care am căutat să cuprind pe lângă
datele biografice, întreaga sa operă de arhitect.
A m adunat de asemeni tot ce a publicat în revistele: „Convorbiri Literare“, lite r a tu r ă şi Artă
Rom ână“, în Ziarul ,JSpoca“ şi în discursurile parlamentare rostite timp de patru ani cât a fost depu­
tat de Putna. Am introdus de asemenea tot ce s-a scris de către diferite personalităţi culturale asupra
sa în tim pul vieţii, la moartea sa, ca şi după aceea. La fel am reprodus câteva scrisori ale sale în
care am găsit unele date interesante asupra activităţii sale.
Toate acestea le-am socotit necesare cu documente din care să reiasă cât mai clar şi mai complet
întreaga personalitate a celui mai mare arhitect al nostru, în epoca modernă, pe care îl socotesc mai
mult decât un arhitect de mare talent, fiind un desăvârşit creator, care pătrunzând spiritul vechii
noastre arte, a dat lucrări care depăşesc tot ce s-a făcut şi înaintea lui şi după el.
De aceea am renunţat a-1 introduce în acest studiu şi i-am consacrat un volum întreg ce va trebui
să fie însoţit de un album care să reproducă grafic desene şi fotografii de pe toate lucrările sale.
11. S ocolescu (I on ) născut 1856 Ploieşti, România, prom. 1879, elev. Ginain. Medalie cl. II,
prim a clasă în 1891. Concursuri publice: premiul II la Lic. Sf. Gheorghe Bucureşti, premiul III la
Palatul Senatului Bucureşti, menţiune la Palatul Camerei Deputăţiilor Bucureşti, diplomat de onoare
la Expoziţia de arhitectură timp de 5 ani şi revista A n a le le A rh itectu rii timp de 4 ani.
12. N egrescu (L eonida ) născut 1860 Bucureşti, prom. 1880, elev. Guadet, I-a clasă 1884, una
medalie, diplom at 1887, Concursuri publice, premiul întâi liceu model, premiul întâi spital rural.
Lucrări: şcoli primare, construcţii particulare, arhitect şef al Ministerului de Instrucţie Publică şi al
Căilor Ferate Române.
13. B lanc (L ouis -P ierre ) născut 1860 la Geneva, prom. 1880, elev Laisne, 2 medalii în cl. II,
prem iul Lâbarre, I-a clasă 1881, 3 medalii, o medalie la Expoziţia Universală din 1889. diplom.
1883. Lucrări: Facultatea de Medicină, Institutul Babeş şi Ministerul Agriculturii şi Dom eniilor din
Bucureşti, Universitatea din Iaşi şi multe clădiri particulare.
14. - B ăicoianu (C onstantin -A lexandru ), născut în 1859 la Bucureşti, prom. 1880, elev
Pascal. - Concursuri: prem iul 3 împreună cu I. M incu pentru Camera Deputaţilor Bucureşti; lucrări:
Curtea de Conturi, etc. Studii cl. II. -
15. - M aim arol (D umitru ) născut 1859 Bucureşti, prom. 1881, elev Guadet, cl. I. 1885 . -
Concursuri publice: prem iul I Camera Deputaţilor Bucureşti şi clădirea Corpului M ilitar Buc. etc.,
lucrări de care va fi vorba m ai departe. -
16. - C iocârlan (Ş tefan ) născut 1856 Bucureşti, prom. 1883, elev Guadet, premii la istorie şi
literatură, I-a cl. 1886 o deosebită activitate publicistică în revista Analele Arhitecturii şi Arhitectura.
- Lucrări: vechea clădire a ziarului ,jid ev ă ru f' şi ,^'Independence Roumaine“ etc.
17. - N edelescu (R adu ) născut 1861 Buc. prom. 1885, elev Guadet, I-a cl. 1888, fost arhitect
şe f M in. Instrucţiei Publice şi Cultelor. -
18. - S te r ia n (G eo rg e ) născut 1860 România, prom. 1885, elev Guadet, studii cl. II, a fost între
iniţiatorii şi susţinătorii primei Şcoli de Arhitectură din Bucureşti, a Societăţii Arhitecţilor Rom âni.
19. - D o brescu (T oma ) născut 1862, prom. 1885, elev Pascal studii cl. II. - O m are activitate
constructivă descrisă în revista Arhitectura numărul Jubiliar. -
20. - C ălinescu (G rigore ) născut 1859 Craiova, prom. 1888, elev Girault, studii cl. II. -
21. - S travelea (N ico la e ) născut 1860, prom. 1888, elev Guadet, arhitect E foria Spit. Civile
Buc. şi la M in. de Război. -
22. P appa (C onstantin) născut 1868 (Turcia), prom. 1888, elev Guadet, o m edalie în cl. a II-a,
cl. I-a 1893. - Când a apărut cartea din care am extras aceste note, era încă în şcoală şi nu am aflat

49
 ce a devenit. - Ştiu numai că a terminat şcoala în decem brie 1896 şi e ra m e m b ru al Societăţii
C entrale a arhitecţilor francezi. - Familia Pappa a avut m oşii în ju d . Prahova. - V asilache Pappa a
fost şi m inistru şi m are donator. A construit pe cont propriu Şcoala de m eserii d in com . V alea Boului
şi o şcoală prim ară în Valea Călugărească, jud. Prahova. D octorul Gh. P a p p a c u stu d ii de la Buda­
pesta şi fiul său tot Gh. Pappa şi acesta doctor, la Ploieşti, fac parte din a ceeaşi fam ilie.
23. Z a m firescu (V icto r ) născut 1867 România, prom . 1888, elev D uray, o m ed a lie în cl. n,
studii num ai cl. II. N u ştiu ce a devenit.
24. M ic h Aescu (N ico la e ) născut 1863, prom. 1888 studii cl. II.
25. B erin d ey (I on ) fiul lui D. Berindey, născut 1871, R om ânia, prom . 1891, e lev Daumet şi
G irault, I-a cl. 1894, diplom at după data apariţiei cărţii.
26. S ilberstein (I sidor ) născut 1868, Rom ânia, prom . 1892, elev W able şi L am bert. L a data
apariţiei cărţii era în şcoală şi nu ştiu ce a devenit.
27. R enard (D aniel ) născut 1871, Dragomireşti - Rom ânia, prom . 1894, e le v G uadet, diplomat
d u p ă apariţia cărţii. A construit, între altele, Cazinoul din C onstanţa.
28. P o m p il iu (I on ) născut 1872, prom. 1894, elev D uray, d ip lo m a t d u p ă ap ariţia cărţii.
A ctivitatea sa e descrisă în revista Arhitectura, num ărul jubiliar.
29. G h yk a (N ic o la e ) născut 1869 Iaşi, prom - 1894, elev L aloux d ip lo m a t d u p ă ap ariţia cărţii.
A ctivitatea sa e descrisă în revista Arhitectura.
D upă 1894 au intrat în şcoala de Belle-Arte de la Paris arhitecţii de m a i târz iu : Ş t . B urcuş,
Sc. P e t c u l e s c u , P. A ntonescu , I. P axino , E . D oneaud , P. S m ă r ă n d e sc u , N . N enciulescu ,
D. M a r c u , S. Van -S aanen A l g y ; iar după aceştia seriile de arhitecţi m ai tin e ri: H. C reangă,
G . N e g o e s c u , D. S ăvulescu , A ş . Z amftropol etc. în acea epocă şi m a i tâ rz iu a u v e n it şi alţi
arhitecţi cu studii făcute în Italia, G erm ania, Viena etc.
C itind cu atenţie lista arhitecţilor care au studiat la Beaux Arts Paris, vedem că în vrem ea aceea
şi până la seriile mai noi, majoritatea lor se mulţumeau să termine num ai prim a parte a studiilor
şcoalei, adică numai cl. II şi cum pe atunci nu se cereau titluri ca să poţi profesa arhitectura, ei au
profesat-o pe baza unor studii incomplete şi deci fără cunoştinţe suficiente. A stfel, prim ii 24 arhitecţi
cu studii de la Beaux Arts au făcut studii com plete, adică şi cl. I num ai 10 şi anum e: B erindey D,
GALLERON..., MlNCU I., SOCOLESCU N.I., NEGOESCU L., BLANC L.P., MAIMAROL D ., CIOCÂRLAN ŞT.,
N ed elescu R., Pappa C.; iar ceilalţi 14 num ai cl. I I şi anume: M el ic k I., B ourelly A.G.,
C a pu ţin ea n u M., G ottereau A.J.P., M ontoreanu R, S ăvulescu A l ., A r n a u d P.J.A., B ăicoianu
C.A., S terian G., D obrescu T., C ălinescu G r ., Stravolea N ., Z a m fir esc u V. şi M ichăiescu N.
între cei care au făcut studiile de cl. I numai 4 au obţinut şi diplomele: g a l ler o n P., M incu I.,
N eg rescu L. şi B lanc L., diploma fiind pe atunci un lucru greu, care cerea m u lt tim p, dar lipsa
căreia nu-i împiedica de a profesa, chiar şi pe cei cu cl. n .
Dacă privim acum, când nici unul din aceştia nu mai e în viaţă, la activitatea ce au desfăşurat şi
la realizările lor ca arhitecţi, uşor ne dăm seama că mai nici unul din cei care au făcut numai cl. Q,
adică num ai partea întâi a şcolii - cu excepţia lui G ottereau , nu au ajuns să facă lucrări de o valoare
artistică m ai deosebită, chiar şi acei care au dat dovadă de oarecare talent, p e când d in grupa celor
cu studii complete, s-au distins cei mai mulţi, cum vom vedea mai departe.
C ei care, după aceştia au făcut studii Ia Beaux Arts în Paris, au ieşit toţi d ip lo m a ţi d e guvernul
fr a n c e z - cum li se spune - deci cu studii complete; iar pe cei care au făcut studiile în alte ţări, e greu
să-i urm ărim , neposedând anuarele şcolii lor.
C ătre finele anului 1890, arhitecţii români, în mare majoritate cu studii făcute la diferitele şcoli
d in străinătate, au hotărât şi au înfiinţat în seara zilei de 26 februarie 1891, S o cieta tea A rhitecţilor
R o m â n i cu urm ătorii membri fondatori, care formează astfel o listă aproape com pletă a arhitecţilor
ca re profesau în acel timp în Bucureşti şi între care, unul singur profesa în Ploieşti: T.N. S ocolescu .
A ceastă listă se compunea astfel: Al . O r Ascu , care a fost şi primul preşedinte, C a r o l B enişu ,
M . C apuţineanu , G . D uca, Al . S ăvulescu , I.N. S ocolescu , D. M a im a r o l , G . M ândrea,
L M in c u , G r . P. C erchez , S t. C iocârlan , N.P. C erchez , T.N. S o c o le scu , G r . C ălinescu ,
N . S tavrolea , F il ip M ontureanu , F ulip X enopol , N. G abrielescu , G . S t e r ia n , I . C onstan-
t in e s c u , P. P e t r ic iu , R . Nedelescu , F. T hyr şi C . S tavrolea , în total 24, fiind cooptaţi după
aceea încă o serie de arhitecţi ca societari şi alţi câţiva antreprenori, pictori, ingineri, to t ca membri

50
asociaţi. între cei enumeraţi mai sus, 11 sunt cu studii de la şcoala de Belle Arte din Paris, iar
I. C o n s t a n t in e sc u cu studii de la Şcoala Mont Parnasse (Trelat) din Paris, unde se înscrisese la în­
ceput şi I. M in c u , şi astfel au fost un timp colegi de studii. A l . O r ă sc u , G. M a n d r e a , N.P. C e r c h e z ,
au făcut studii în Germania, C. B e n iş u la Viena, G. D u c a 18, F. X e n o po l , F. T h y r şi G. S t a v r o l ea
nu se poate preciza unde studiaseră, primii trei probabil în Germania; G r . C e r c h e z era inginer de la
Şc. Centrală din Paris, a fost profesor de tehnologie şi construcţii la Şcoala de Arhitectură şi la Şcoala
de Poduri şi Şosele din Bucureşti, a făcut multe lucrări de arhitectură şi ceva restaurări; N. G a b r i -
e l e s c u s-a format ca arhitect în diferite birouri de arhitectură, a lucrat vreo 13 ani la restaurările ce
executa L e c o m t e d u N o Oy , a făcut şi restaurări pe cont propriu ca şi lucrări de arhitectură, cum vom
vedea mai departe. După unele informaţii, ar fi făcut studii de arhitectură la o şcoală din Belgia.
T.N. S o c o l e s c u şi P. P e t r ic u erau diplomaţi ai şcolii dirijate de A l . O r ă s c u . De acesta din urmă,
d-1 Gr. Ionescu îm i spunea că ar fi fost un simplu practicant la diferiţi arhitecţi, fără studii şi deci fără
diplomă.
în afară de aceştia, găsesc publicată în revista A rhitectura“ numărul jubiliar, pe G. R o sn o v a n u
(1851-1896), în mod eronat dat ca autor al planurilor Hotelului de France.
în revista Analele Arhitecturii anul II, în darea de seamă a Societăţii Arhitecţilor Români, din 28
m artie 1891, se vede că a fost cooptat ca membru asociat un anume I. Rosnovanu, antreprenor, iar
m ult m ai târziu, la 12 martie 1892, a publicat, fiind cooptat tot ca membru asociat, G. Rosnovanu.
Faptul că apar la distanţă de un an şi sub două nume, ambii cooptaţi ca membri asociaţi, rezultă că
nici unul nu a fost arhitect titrat şi astfel cred că acel G. Rosnovanu a fost numai antreprenorul
clădirii H otel de France, ale cărui planuri se datoresc arh. K raus, cu studii de la Dresda.
în acelaşi num ăr jubiliar al Arhitecturii, sunt enumeraţi C . M o u g s o n cu studii făcute în Germa­
nia - la Dresda, - ca şi S c h l a t t e r şi V il l a c r o s s e , fără vreo altă indicaţie. M ult mai în urmă, - un
arhitect de m are talent care a făcut şi ceva studii la Miinchen, dar care a fost mai m ult un autodidact
form at prin atelierele şi îndeosebi în atelierul arhitectului francez G a l l e r o n , iar mai târziu în
atelierul arhitectului italian G . M a g n i , - a fost A . C l a v e l .
între cei dispăruţi până în 1941 când a apărut Arhitectura Jubiliară, m ai sunt citaţi, O r a c l e L ă-
z ă r e s c u , fost profesor de edilitate şi instalaţii, cu diplomă de la M ont Parnasse Paris; S t . C io r t a n ,
A l . Z a g o r it z şi G h . L upu , ca şi alţi câţiva, diplomaţi ai şcolii din Bucureşti şi de aiurea.
în revista Arhitectura nr. 2 pe anul 1941 la pag. 33 se dau numele a 65 arhitecţi, toţi membri ai So­
cietăţii Arhitecţilor Români, decedaţi la acea dată, listă din care lipsesc câteva nume, chiar din ale
m em brilor fondatori, astfel: N. C e r c h e z , F ilip X e n o p o l , F. T h y r , ca şi ale altora din cei cooptaţi mai
târziu în societate. Tot în A rhitectura " găsesc că I. Constantinescu, membru fondator al societăţii, a
fost director şi secretar general la Min. Lucrărilor Publice. între diferite acte, scrisori etc. rămase de la
I.N. S o c o l e s c u , am găsit un fel de articol scris de mână, pe aproape patru pagini, cu titlul: ,Jtenaşterea
Italiană 1377-1446'. Unul din primii fondatori ai Renaşterii Arhitecturii: Filippo Brunelleschi” .
Deasupra, pe colţul primei pagini scrie I.N. S o c o l e sc u : Disertaţia d-lui I. C o n st a n tin e sc u arhitectul,
în ziua de 16 M ai 1880“ . Ori la 1880, chiar dacă I. Constantinescu va fi fost arhitect, I.N. S o c o l e sc u
era la studii la Paris, unde a terminat în 1883. Singura explicaţie ar fi că I. Constantinescu, care probabil
ţinuse acea scurtă disertaţie la 1880 cum se spune, a trimis-o lui I.N. S o c o l e sc u între anii 1890-1894
ca să fie publicată, în A n a lele Arhitecturii', unde însă nu a apărut.
A ceastă disertaţie scrisă într-un stil arhaic şi cu ortografia epocii, nedovedind nici pe departe
talentul literar al înaintaşului său D . B e r in d e y şi nici chiar pe al pictorului P. Verussi de la care
găsesc în A n a le le A rhitecturii' două studii destul de interesante, desigur m ult mai culţi, B e r in d e y
fiind socotit chiar ca un savant, cum vom vedea mai departe, prezintă totuşi destul interes ca să m ă
îndem ne s-o reproduc, ca document, schimbându-i însă ortografia şi ameliorându-i pe cât posibil
stilul, ca să devină, astfel, m ai uşor de citit. Este de remarcat la acest arhitect despre activitatea căruia
nu se cunoaşte aproape nim ic, dorinţa de a se cultiva prin lecturi care sunt alături de cele strict
profesionale, dovedind astfel preocupări intelectuale la unii înaintaşi ai noştri, care le fac cinste, deşi
cred că studiul acesta e num ai o compilaţie.
„Filippo Brunelleschi fondator (?) al Renaşterii Italiene a fost un spirit de valoare şi un mare geniu al
arhitecturii. Acest artist, după cum spun diverşi autori critici de belle arte, acest om care cetea un punct de

18 G. Duca făcuse studii de inginerie şi a fost mai târziu Director general al C.F.R.

51
 reazim în spaţiu pentru a răsturna pământul (?) (Archimede) se zice că n-ar fi fost prea privilegiat de natiuj
înfăţişare şi că natura în schimb şi-ar fi pus toate forţele în a-1 dota cu o inteligenţă prodigioasă. P riv i^
figura, oricine putea observa că este dotat cu o imaginaţie fecundă a da naştere la miracole: în faţa scene] **
naturii sau a capodoperilor oamenilor, figura sa exprima o vie senzaţie. Nasul său curbat ca ciocul unui
buza sa mică, strânsă şi mută exprima o voinţă nestrămutată, capabilă a se supune privaţiunilor, lucrujJ
neîncetat şi profundelor căutări asupra studiilor abstracte ale inteligenţei omeneşti. Ca cea mai mare pane
oamenilor de talent, Brunelleschi a forţat vocaţiunea sa.
Vasari zice: Tatăl său era notar şi dorea ca fiul său să îmbrăţişeze aceeaşi carieră sau cel puţin să se
medic, însă din nenorocire (!) fiul său era foarte atras, înclina mult spre belle-arte. El şi făcu începutul într-^
atelier de obiecte de lux, şi cum era consumat în acelaşi timp şi de o sete de ambiţiune, el studia totodată,
fizica, mecanica, perspectiva; iar când era obosit de lucrările ştiinţifice, găsea repausul citind Biblia şi
Dante. Brunelleschi, după cum am văzut, se devotase cu totul Belle artelor, însă în juneţea sa orice părea
imposibil altora, pentru el nu era nimic, fiind capabil a înfrunta orişice, aşa că deşi a avut mult de luptat pentru
alegerea artei de predilecţie, ceea ce-1 ambiţiona mai mult era de a ocupa primul rang.
I s-a oferit de Lorenzo de a împărtăşi lucrările; dar oricât de glorioasă ar fi fost această apropiere, nu se
putea acomoda, el vroia să fie în frunte, să ţie locul leului. El se decise dar a pleca la Roma. Tatăl său îi lăsase
un mic domeniu pe care el îl vându pentru a merge în patria artelor, aşa că împreună cu amicul său Donato
(Donatello) plecă la Roma.
Ajungând acolo, spune biograful său „el fu pătruns de stupoare la vederea măreţelor monumente*1. El luă
deci o decizie: Arhitectura i se părea că întrece cu mult celelalte ramuri ale artelor frumoase şi imediat se puse
pe lucru, măsurând cornişe, ridicând planuri de edificii, nelăsând în vechea Romă şi în împrejurimile ei nici un
templu, nici o ruină, nici o bucată de coloană, fără să nu-şi dea cont de ea şi să nu o deseneze. în ardoarea lui,
uita masa, uita somn, cu alte vorbe ducea o viaţă în care dădea totul pentru artă. D ouă idei se dezvoltau în capul
lui: prima de a-şi plasa numele alături cu al lui Cimabue şi Giotto în onoarea unei bune arhitecturi antice; a doua
de a reuni cele patru nefi (nevi) ale operei Santa Maria del Fiore printr-o imensă cupolă de care nimeni de la
moartea lui Amolpho n-a cutezat, fără o mare cheltuială de o prodigioasă şarpantă. Acolo era secretul lui,
viitorul lui se cuprindea în aceasta. Pentru a-şi atinge scopul, el se puse pe lucru studiind de toate părţile. Vasari
zicea; neostenitul Filippo mergea desenând temple circulare, pătrate, octogonale, bazilici, apeducte, băi, arcuri
de triumfi coliseul, amfiteatre şi mai cu seamă temple construite în cărămidă. învăţă punerea în lucru a
diverselor materiale, secretele de legătură, transportul şi punerea lor în operă, remarcând că toate pietrele groase
erau găurite în mijloc, căuta să-şi dea seama de întrebuinţarea fierului; în fine nu era un minut a nu-şi ocupa
imaginapa. Căuta prin toate părţile şi făcea săpături, se spune chiar că în căutările lui ar fi găsit împreună cu
D onato un vas antic plin cu medalii şi că s-ar fi crezut că ei se ocupă cu geom ancia; asupra acestei găsiri s-ar
fi fie ut un aşa de mare zgomot, încât femeile îi arătau cu degetul numindu-i oamenii cu tesaurul. în acest
interval, punga celor doi amici simţea tot mai mare lipsă şi ne mai având nici un domeniu a vinde, cei doi amici
se separară. Donato se duse la Florenţa, iar Brunelleschi intră iarăşi ca lucrător. în acest timp el se întoarce.
O pera lui Amolpho nu era încă terminată. Fillippo reveni m Florenţa, găsi corporaţia notabililor în deliberaţie
pentru construirea cupolei. Fără a pierde lucrul pe care deja figurase. în fine notabilii comercianţi deschiseră un
concurs chemând pe cei mai abili arhitecţi, însă toţi, după mai multe discuţii, pretinseră că este imposibil de a
se executa; iar când Filippo şi-a expus toate demonstraţiile lui, fu tratat de nebun şi dat afară. Furios, nu pierdu
însă curajul şi încercă în mai multe rânduri, în fine terminarea templului îi fu adjudecată şi i se dădu ca ajutor
p e Lorenzo Ghiberti, de care însă se desfăcu în curând şi în 1423 el continuă singur opera sa favorită. Cupola
se ridică majestoasă către cer şi numai atunci ura şi invidia se domoliră şi nu se mai gândeau decât la acest geniu
puternic al arhitectului
C ând voi să aşeze lanterna a cărei greutate este imensă, atunci iarăşi începură zgomote din toate părţile
zicând: „ C e s t vouloir tenter Dieu c'est dejâ un assez grand bonheur d’avoir 6t6 si loin“.
B runelleschi însă nu mai făcea atenţiune şi continuă opera sa, despre care Vasari, zice, despre cupolă, că
se luptă cu cerul şi se confundă cu munţii care înconjoară cetatea florentină.
în fine ceea ce savanţii au făcut pentru Utere, el a făcut pentru arte, el armoniză geniul antic cu geniul
m odem .
L a m ăreaţa antichitate el uni independenţa şi naivitatea evului mediu.
M ich el Angelo, văzând cupola a spus: „Este greu de a face aşa de bine şi este imposibil de a face mai bine“.

/. C onstantinescu - arhitect

52
 D esigur că şi mulţi alţii au practicat arhitectura în ţara noastră, chiar fără să fi făcut vreo şcoală
şi fără să se fi remarcat prin ceva deosebit. Unii din ei ocupând posturi de arhitecţi pe la primării, iar
alţii făcând antreprize şi chiar planuri împreună cu executarea lor, cum se practica până nu de mult.
Dintre toţi cei enumeraţi până aici, aşa cum arătam şi mai sus, voi studia mai departe activitatea
acelora care s-au remarcat în mod deosebit, fie prin lucrările lor de arhitectură, fie prin studii scrise
şi care au contribuit astfel la acea evoluţie a arhitecturii româneşti modeme, care s-a făcut prin ei şi
care face preocuparea principală a acestui studiu.
Ceva greu de realizat este însă identificarea clădirilor executate de mulţi din aceşti arhitecţi,
dintre care unele, mai ales prin centrul oraşului, au fi fost dărâmate prin diferite exproprieri, sau prin
clădiri de blocuri modeme în locul lor, iar multe din cele existente încă, nu se mai ştie de cine au
fost făcute. Poate că numai cercetându-se arhiva primăriei, - dacă va mai fi existând, - s-ar putea
identifica, după actele de autorizaţie. Pentru provincie e şi mai greu, dar şi mai de puţină importanţă,
deoarece nu s-au făcut clădiri mai remarcabile şi de proporţii mai mari, decât în timpul din urmă şi
care pot fi identificate mai uşor.
Când am scris cartea A rhitectura în Ploieşti' am găsit multe planuri mai vechi, din epoca
m odernă, în arhiva primăriei, şi astfel am putut identifica unele clădiri despre care nu aveam nici un
fel de informaţie.
Pentru Bucureşti, cum dintre arhitecţii de la pe la 1890 nu mai e în viaţă nici unul, singura sursă
de inform aţie o formează revista A n a le le Arhitecturiii“ . Datele care se mai dau întâmplător prin
revista A rh ite c tu ra '1, nu sunt sigure: un exemplu între altele multe: Biserica Domniţa Bălaşa a
apărut în A rh ite c tu ra “ în trei feluri, ca autor al ei: odată s-a spus că e făcută de Arh. C . B e n iş u şi
acesta e adevărul; a doua oară că e de C . B e n işu ş i A l . O r ă s c u ; iar în alt număr se dă A l . O r Ascu
ca autor, şi câte altele în acelaşi fel... Adevărul e că O r ă s c u a fost numai într-o comisie de
supraveghere a lucrărilor. în A rhitectura“, numărul jubiliar din 1941 se dau multe biografii de
arhitecţi dispăruţi, incomplete şi adesea cu date greşite, motivându-se totdeauna graba. De ce însă să
facem to t ce facem pe zor? Ca să motivăm astfel greşelile provenite din lipsă de studiu? De ce revista
n-a utilizat m unca conştiincioasă şi pricepută a d-lui S p . C e g ă n e a n u , un om de mare cultură şi
singurul care putea face serviciul de secretar de redacţie? Mi s-a părut straniu citind într-unul din
ultim ele num ere ale A rhitecturiii“ o desminţire a d-lui arh. L u p u N. care fusese trecut în revistă ca
autor al planului Palatului Regal alături de d-nii N. N e n c iu l e sc u şi C . D o b r esc u şi care a fost
nevoit să arate că n u are nici un fel de amestec, planurile acestea aparţinând exclusiv d-lui N e n c iu ­
l e s c u . Şi dacă pentru lucrări recente, însă neterminate, se fac astfel de greşeli, ce încredere putem
avea în cele m ai vechi, care se dau totuşi cu date sigure (!) De altfel acel număr jubilar al
A rh ite c tu riii*| abundă în greşeli de tot felul şi cam aşa se întâmplă în mai toate numerele revistei, pe
când în acele vechi Anale care apăreau între anii 1890 - 1893 în fiecare lună, nu se strecura nici un
fel de greşeală, deşi directorul lor făcea toate slujbele; el era şi director şi secretar şi casier şi corector
şi autor de m ai m ulte articole, ajutat fiind uneori de S t . C io c â r l a n şi acestea în afară de
obligaţiunile lui profesionale şi de director al Şcolii de arhitectură ce înfiinţase, etc. şi toate acestea
fiindcă era m ai m ultă conştiinţă şi mai puţină uşurinţă pe atunci.
Fără a putea da ceva complet şi deci definitiv, voi căuta să redau în cele ce urmează figurile
reprezentative - cum arăt şi m ai sus, ale arhitecţilor români dispăruţi, care deşi aproape de noi, sunt
totuşi foarte p uţin cunoscuţi, chiar şi nouă, celor care pe cei mai mulţi i-am cunoscut şi personal. Şi
aşa, incom plet, acest studiu va fi cred un prim pas către o istorie a arhitecturii noastre în epoca
m odernă, prin autorii ei, şi deci va fi o lucrare utilă.

în acel num ăr jubilar al revista A rhitectura“ din 1941 la pag. 46-47, într-un articol datorat d-lui
S p . C e g ă n e a n u se dau m ulte amănunte asupra primului arhitect cu studii de la Paris, Beaux-Arte,
stabilit în B ucureşti: I a c o b M e l ic k , de origină etnică armean născut în Turcia, cum am văzut şi mai
înainte. D in acel articol reiese că în 1855 a întocmit proiectul pavilionului Turciei la Expoziţia din
Paris, ia r în Bucureşti, planurile cazărmii Malmeson. A avut şi o oarecare activitate publicistică şi
ajunge de două ori director general în Min. Lucrărilor Publice, profesiunea arhitecţilor şi inginerilor

53
 de atunci confundându-se. Astfel, arhitectul B o u r e l l y 19 contemporan cu M e l ic k , în 1855, în calitate
de aihitect al primăriei Bucureşti, cum arată d-1 arh. S p. C e g An e a n u , studiază un plan pentru
rectificarea canalului de pe Podul Mogoşoaiei cu o derivaţie care să meargă până la „băltagurile
Icoaneif“, etc. El mai apare şi în unele comisii în legătură cu restaurarea m onum entelor istorice, cum
reiese din informaţiile ce am găsit în A n a lele Arhitecturiil“. Nu am putut dovedi daca aceşti doi
arhitecţi au avut altă activitate profesională la noi, afară de aceea de arhitecţi funcţionari, ca şi
puţinele lucrări ce au semnat, unele neexecutate20.
In acel timp, 1843, vodă Gh. Bibescu a comandat planurile Teatrului Naţional, azi inexistent,
arhitectului vienez H e ft , decoraţia interioară fiind făcută de MO h l d Or f e r ; clădirea a fost începută
în 1847 pe locul ocupat mai demult de hanul Filaret şi locul alăturat al M erişeştilor, sub controlul
unei comisiuni compusă între alţii din: A l . O r Asc u , maior Fălcoianu, Filipescu-V ulpe, I. Samurcaş,
etc., din cauza revoluţiei şi lipsei de fonduri până la 1850 construcţia nu s-a ridicat m ult deasupra
pământului. Domnitorul Ştirbei a cerat în acel timp arhitectului H e f t să modifice planurile astfel ca
să încapă mai multă lume, care în acest scop a înălţat teatrul spre a obţine mai m ulte loji şi a îngustat
foaierele, clădirea fiind terminată abia în 1856. In 1853 i s-a adăugat dependinţele de pe Str. Câm-
pineanu, compuse din ateliere şi depozitul decorurilor, în legătură cu scena, ca şi m ai multe
modificări interioare vechiului teatru, după planurile arhitectului c a s s ie n B e r n a r d .
în dezbaterile parlamentare din 6 martie 1897 găsesc într-un discurs al lui Take Ionescu asupra
reparaţilor şi adaoselor făcute sub ministeriatul său, la Teatrul Naţional, aflăm urm ătoarele informa­
ţii care răstoarnă toate cele de mai sus. D-sa spune că adresându-se lui Felner acesta i-a răspuns că
teatral trebuie dărâmat complet ca interior, păstrând numai zidurile interioare şi că ar costa circa
4.000.000 lei. Take Ionescu nu a acceptat această idee şi s-a adresat lui C h . G a r n ie r care i-a reco­
mandat aghiotantului său - cum spune Take Ionescu, anume pe C a s s ie n B e r n a r d care a făcut
planuri şi un deviz în valoare 2.000.000 lei. Pe baza lor, Take Ionescu a cerut M inisterului de Finanţe
un acreditiv de 800.000 lei şi a început executarea lucrărilor cheltuindu-se cu anexele num ai, peste
400.000 lei şi continuând cu celelalte îmbunătăţiri la interior, transform ându-se galeria şi lojele de
rangul al treilea, păstrându-se însă sala de spectacol aşa cum era.
S-a prelungit astfel scena şi s-a făcut în spatele ei magazia de decoruri, atelier de tâm plărie şi un
pavilion lateral de rechizite şi pentru administraţie.
Al . O rAscu (1817 - 1894), originar din Târgovişte, a făcut studiile de arhitectură la B erlin şi la
Miinchen, trimis de Al. vodă Ghica şi voiajând după aceea la Paris şi prin Italia pe care o străbate pe
jos spre a-i vedea cât mai complet monumentele. Faptul de a fi plecat la studii în G erm ania şi nu la
Paris cum obişnuiau aproape toţi tinerii din vremea lui, d-1 C e g An e a n u , în studiul său din A rh itec­
tura ju b ila r ă crede că se datoreşte influenţei profesorului său de la Sf. Sava, W alstein, care în 1837
publicase un manual de desen şi arhitectură cu desenuri desluşite, explicaţii clare şi cu prefaţă care
dovedeşte o serioasă cultură filozofică şi estetică.
„în vremea studiilor lui, - scrie d-1 C e g An e a n u - lumea intelectuală şi m ai ales a cea artistică se
găseau sub influenţa clasicismului reînviat de cercetările ştiinţifice ale m onum entelor antice,
întreprinse de Winckelman (1717-1768). în toate şcolile de artă, pedagogia şi teoria scolastică se
bazau pe clasicism. OrAscu este produsul unui asemenea mediu. Lucrările lui sim t o im itaţie servilă
şi corectă nu a clasicismului pur, ci a clasicismului format în şcoli şi în viaţa practică în raport cu
problem ele ce se puneau. De această manieră ţin toate lucrările lui ca: U niversitatea din Bucureşti
inaugurată în 1869 ca şi Hotelul Bulevard, Hotelul Carol din Constanţa', clădirea liceului vechi şi
fostul local al Prefecturii, acum dărâmat, din Ploieşti; iar în arhitectura R enaşterii, se clasează
clădirea M itropoliei din Iaşi, din temelie, cum spune inscripţia, tum ul E piscopiei din Roman şi
clădirea de lângă Cercul Militar pe bulevard, în care funcţionează acum „Cinema B u cu reşti*, cu o
foarte frumoasă faţadă.

19 Tatăl lui Bourelly a fost cofetar al lui Const. Ipsilanti; venise în ţară în acel timp. La 1865 arh. Bourelly a fost numit
profesor la prima secţie de arhitectură a şcoalei de Belle Arte, dar nu a profesat, fiind numit după aceea Al. Orăscu.
20 Cam am văzut şi înainte la Academia R.P.R. direcţia Stampe, Arhitectură DXHU 31 - se găsesc două planşe pentru
Teatrul Naţional din Bucureşti semnate Iacob Melick cu data de de 20 Octombrie 1845. Pe o planşă sunt desenate planurile
parter, subsol, etaj şi plan de situaţie pe a doua planşă faţă de principală şi secţia longitudinală. îndeosebi faţada e bine
prezentată, ca studiu de arhitectură şi frumos lucrată. în acelaşi dosar se află şi proiectul prezentat la aceeaşi dată de
Villacrosse, proiect nesemnat.
54
 încă din 1859 se hotăra a se face un Palat de Justiţie în Bucureşti, pe terenul din Piaţa Constantin
Vodă. S-a deschis un concurs politic internaţional şi proiectul lui O r Ascu fusese admis a se executa,
însă s-a am ânat începerea lucrării până la 1890 când s-a executat clădirea existentă după planurile
întocmite de arhitectul A. B a l l u - fiul, din Paris, lucrare executată sub direcţia lui 1. M in c u care a
făcut şi toate interioarele şi mobilierul, cum vom vedea mai departe.
U rcându-se a doua oară pe tron Al. Vodă Ghica, O răsc u inspiră protectorului său ideea că ar fi
bine să-şi ilustreze domnia prin clădirea unei Universităţi. Vodă îl însărcinează pe O r ă s c u cu
întocm irea planurilor, care în 1857 a şi pus piatra de temelie a edificiului. Tot el croi şi bulevardul
din faţa Universităţii numită atunci Academie, pe care-1 prelungi Pache Protopopescu. El a fost şi
întem eietorul Facultăţii de ştiinţe şi dete lecţii şi la Şcoala militară aşezată la începutul ei în casele
baronului M eitani pe Cal. Victoriei, devenită mai târziu Prefectura Poliţiei Capitalei. La înfiinţarea
Universităţii, în cadrul facultăţii de Ştiinţe, este numit profesor de geometrie descriptivă, iar în 1876
ajunge m inistru de instrucţie publică. Ca profesor universitar se impune atât de m ult colegilor săi
încât de la 1885 şi până la 1894, anul morţii sale, figurează continuu ca Rector al Universităţii, ca şi
Preşedinte al Soc. Arhitecţilor Români şi senator de drept. De pe urma activităţii sale didactice avem
un m anual de geometrie descriptivă al cărui text este tipărit cu litere cirilice iar notaţiile din figuri
cu litere latine. Este de fapt o traducere a manualului Lagrange, şi de aceea figurile au apărut cu litere
latine. C a arhitect a fost utilizat în diferite comisiuni şi capătă multe însărcinări de încredere.
îm preună cu arhitecţii B o u r el ly , B e n iş u , D. B e r in d e y şi cu Al. Odobescu este pus în diferite
rânduri să se pronunţe în chestiunea mult dezbătută şi iritantă a restaurărilor monumentelor istorice
ce se execută de L e c o m t e d u N o Oy . Cum a decurs întreaga campanie de presă ca şi discuţiile din
parlam ent se poate vedea pe larg şi complet în coloanele revistei A nalele Arhitecturiii“ .
Face parte de asem enea din toate comisiile pentru judecarea proiectelor prezentate la concursurile
publice. L a prim ul concurs internaţional pentru Cameră şi Senat a fost în juriu ca arhitect şi ca
senator. îm preună cu B e n iş u înfiinţează o primă Şcoală de arhitectură, cum am văzut şi m ai înainte,
care scoate num ai câţiva arhitecţi şi care a fost închisă - se zice - din lipsă de elevi.
Ia parte activă la mişcarea arhitecţilor, participă la înfiinţarea Societăţii Arhitecţilor Români şi
este ales prim ul ei preşedinte, calitate pe care o deţine până la moarte.
Pentru interesul istoric, reproduc aci un toast rostit în seara de 27 februarie 1892 la banchetul ani­
versar al societăţii care a avut loc în sala de marmoră a Hotelului Bulevard, opera sa, toast publicat
în A n a le le A rh itectu rii anul III pag. 46. El povesteşte ce erau Bucureştii mai demult şi cum au
progresat. B ucureşti se putea numi numai un sat lăbărţat, fără nici o regulă, în care nu se auzea de
şosele şi nici de pavaje. In mijlocul unor uliţe se găseau şanţuri adânci de un stânjen, acoperite cu
bârne de lem n de unde şi vine vorba de pod: podul Mogoşoaiei, podul Târgul de Afară, podul
Calicilor şi podul Beilicului. Aspectul era îngrozitor, nu puteai trece pe pod decât când era
uscăciune; când veneau ploile, podurile se umflau şi le lua apa, astfel că trecerea devenea imposibilă.
Atunci sosea inginerul cel mare, polcovnicul de poduri ca să îngrijească şi să pună lemnele la loc.
Ilum inatul nu exista, comunicaţiile noaptea se făceau cu un felinar în mână. Erau şi m asalagii ce
ardeau păcură şi m ergeau înaintea cailor; boierii cei mari aveau câte doi mesalagii.
Clădirile erau originale, comode, cu streaşină mare, antret v a st Higiena însă lăsa de dorit.
D âm boviţa avea un soi de canalizare cu taraci; adâncimea era potrivită. Neexistând poliţie, pe gârlă
se aruncau toate gunoaiele. Câtă deosebire între vremurile de atunci şi cele de azi.
A rhitectului celui m ai vechi, Freywaldt, care a lucrat mult şi la Iaşi, i se datoreşte casa
Brăncoveanu şi Pensionatul (vechea Centrală de fete), casa Gună Vemescu (cea veche) fostă a
căm ăraşului Filip L inche (Lenş), casa Vilara, Casa baron Meitani, care e localul Prefecturii Poliţiei
de acum (1892) şi casa lui Bălăceam din uliţa franceză. Apoi lucrările au stagnat.
Lui V ilacrosse , bun desenator şi caricaturist, se datoresc casele Rioşianu (dărâmate când s-a con­
struit actualul M inister de Interne) şi fosta casă Veisa de pe Calea Victoriei colţ cu Str. Frum oasă, acum
un scuar; B ourelly , Saint Jean , - de fapt San Jouand, - autorul Palatului Stirbey de pe Calea Victo­
riei făcut în 1853 şi refăcut în bună parte la 1881. Din acea epocă vedem că s-au ridicat m ulte clădiri;
cui se datorează cele m ai multe dintr-însele, dacă nu arhitecţilor români? Să m ergem tot înainte căci
vom fi folositori tuturor şi nouă înşine, pot să vă spun asta, autorizat cum sunt de vârsta m ea. Toată
viaţa m ea am lucrat; vă urez să ajungeţi cei 75 de ani ai mei şi să munciţi pentru binele public.

55
 Mai pe urmă, intr-un alt text în legătură cu cele rostite de ing. Paşcanu, care fusese cooptat
membru al Societăţii spune: „Paşcanu mi-a luat înainte, pictorii, sculptorii, arhitecţii, se ţin de mână;
eu le urez să meargă tot înainte'1.
Pe urmă, aminteşte că n-a crezut multă vreme că grecii n-au avut pictori; cu dezvăluirea Pompe-
iului şi această legendă a căzut. Apoi vorbeşte de un profesor din Berlin pe tim pul când era la studii,
care ţinea prelegeri de retorică şi istoria artelor. Zece lecţii le-a consacrat definiţiunii frumosului;
mult timp s-a oprit asupra principiului,.frumosul e util". La asemenea principiu trebuie să fie aţintită
şi tinerimea artistică, ce cu plăcere vedem că-şi măreşte numărul pe fiecare zi.
în aceeaşi seară arhitectul X enopol vorbeşte cu căldură asupra întâilor arhitecţi români:
G h. A saky, D. Berjndey, Costinescu, care au construit înainte de 1859 şi închină în sănătatea d-lui
O rAscu „ce este încă verde în mijlocul nostru". Tot atunci, I. M incu rosteşte acele cuvinte profetice:
„Azi nu se vorbeşte decât de şcoala franceză şi germană; d-lui închină pentru arhitecţii viitorului
nostru, care vor vorbi numai de şcoală românească
în şedinţa comitetului Societăţii din 15 martie 1892, O rAscu dă câteva inform aţii de interes isto­
ric, pe care de asemeni le reproduc: aminteşte astfel că la şcoala de Belle A rte se deschisese mai
multe cursuri de arhitectură cu ajutorul guvernului, dar: „din lipsă de elevi, totul s-a topit". Iar mai
departe afirmă: „cea dintâi şcoală de inginerie a fost deschisă de mine sub dom nia lui Ştirbey; n-au
făcut publicaţii şi au venit elevi; de acolo a ieşit Lespezeana, Peretz şi alţii. în urm ă a venit Dalanne.
Erau 30-40 elevi cărora li se plăteau şi burse lunare. Să afişăm deschiderea Şcoalei de arhitectură
mai întâi; iar cursurile le vom înfiinţa după trebuinţă şi la timpul lor. Era tim pul când se dezbătea la
Societatea arhitecţilor înfiinţarea Şcoalei de arhitectură, care şi-â deschis cursurile puţin după aceea
şi care a durat cinci ani sub direcţia şi din iniţiativa lui I. N. S ocolescu. în cele de m ai sus am descris
pe scurt cele ce am putut afla în viaţa şi mai ales activitatea de arhitect a lui A l . O rAscu . A fost una
din personalităţile cele mai proeminente ale timpului său, bucurându-se de un m are prestigiu şi
ocupând locuri de frunte, cum am văzut mai înainte, în societatea românească. C a arhitect, a avut de
asemenea o activitate remarcabilă, ocupând în arhitectură, ca şi Theodor A m an în pictură, locul de
frunte în vremea lui. Clădirile sale sunt toate în stil clasic sau Renaştere, cunoscând bine aceste arhi­
tecturi pe care le-a interpretat şi executat corect, dar cu rigiditatea şcolii germane, al cărei elev a fost.
Este îndeobşte cunoscut că în Germania s-a făcut multă arhitectură clasică, ca şi R enaştere, baroc,
reuşind însă mai mult în gotic şi totuşi e o mare deosebire faţă de felul cum s-au făcut aceste
arhitecturi în Italia şi Franţa, unde se vede un alt elan şi unde a dat astfel alte rezultate, arhitectură
germană - în general - lăsându-ţi impresia că a fost făcută de ingineri, nu de artişti.
Unele din clădirile lui O r Ascu , cum e fosta Universitate, denaturată în parte cu ocazia măririi
localului şi distrusă aproape complet de bombardamentul din 1944, ca şi faţada actualului cinema
Bucureşti, sunt de înaltă ţinută şi dovedesc cunoştinţe şi talent de mare arhitect.
Ideea unei renaşteri a vechii arhitecturi româneşti, nu se vehicula încă în acea vrem e, decât în
ultimii ani ai vieţii sale, când el însă nu mai activa ca arhitect proiectant.
înaintea lui O r Ascu şi în tim pul vieţii sale chiar, lucrau la n oi arhitecţi c u stu d ii fă c u te în ţările
germ anice, cei m ai m ulţi chiar germ ani de origine şi aproape num ai în stilul n e o g o tic au striac.
Una din aceste clădiri este casa fostă în ultimul timp a mareşalului Filipescu\ n u am putut afla
încă cine e arhitectul. După toate probabilităţile e datorată austriacului S c h la ter care fusese adus în
ţară în timpul domniilor pământene şi care a lucrat la Mănăstirea Antim ca şi la alte biserici şi
mănăstiri folosind stilul neogotic austriac.
*

în cartea lui Victor Bilrîurescu, bucu reştii de ieri şi de azi" apărută în 1945, e scris că între
clădirile mai importante care existau în Bucureşti pe la 1880, cea mai arătoasă casă era clădită de un
oarecare L iebrecht , fost concesionar al poştelor şi salinelor de pe vremea lui Cuza-Vodă, când şi-a
construit această casă. „Despre această casă mare, spaţioasă, construită în form ă de cetate cu crene­
luri de ju r împrejurul acoperişului, ce ocupă o mare porţiune de teren pe trei străzi în suprafaţă de
mai bine de un pogon şi cu o vegetaţie seculară, povesteau bătrânii pe la 1875 că a răm as o locuinţă
istorică, prin aceea că simţindu-se protejat de domnitor, agonisise o avere considerabilă de pe urma
căreia construise această fastuoasă locuinţă pe lângă care orice altă locuinţă răm ânea m ai prejos,
îmbogăţirea aceasta îi înlesnise ridicarea palatului său, amenajarea parcului şi construirea unor

56
dependinţe ce ele singure ar fi putut sluji de locuinţă unui gospodar înlesnit de atunci şi chiar de azi,
iar despre luxul din interior se spuneau minuni; candelabre de argint masiv, statui de acelaşi preţios
metal, m obilier de lem n scump şi cu încrustaţii, importate din străinătate, perdele de stofă de rară
calitate, garderobă princiară, trăsuri luxoase, cai de rasă. Tot de la bătrânii din vremea aceea reţin
amănuntul că odată cu detronarea lui Cuza Vodă s-a produs şi dispariţia din ţară a lui L ie b r e c h t ,
care sim ţind că fără protecţia domnitorului, n-ar mai fi putut însemna nimic, s-a lipsit de tot avutul
nemişcător şi a fugit peste graniţă, iar casa cu tot cuprinsul ei a rămas Statului. Contemporanii
acestui m onum ent istoric au putut să vadă interiorul acesta princiar, plătind un sfanţ (80 parale) ca
preţ de intrare impus de Stat, spre a recupera măcar în parte ceea ce jefuise fugarul din avutul ţării“ .
în urm ă casa a fost cumpărată de mareşalul Filipescu, la licitaţie.
O r As c u , în primul rând, ca şi V illacrosse şi S an -J ouand , au introdus în Bucureşti clasicul şi
stilul Renaşterii. O r Ascu a format şi câţiva elevi, care au construit şi ei într-un corect stil clasic şi
Renaştere, iar m ai târziu acei elevi au încercat şi unele biserici în vechiul stil al ţării. Sunt din acel
timp şi m ulte clădiri importante în arhitecturile clasice, cum e şi Palatul Sutzu, fostul M inister de
Finanţe etc. ca şi m ulte la laşi şi în alte oraşe, ai căror autori au rămas necunoscuţi.
Prim ele încercări în arhitectura veche românească le-a făcut generaţia de arhitecţi în frunte cu
I. M in cu şi I.N . S o c o l esc u , care s-a continuat prin elevii lui M incu şi prin alţii din generaţiile care
au urmat. Unii, chiar din elevii lui M incu , au fost influenţaţi de către directivele date de opera
arhitectonică a d-lui P et r e A ntonescu , care a reuşit să construiască un gen de vile m ult apreciate,
cu acoperişurile m işcate şi cu multe rezalituri, utilizând şi prelucrând elemente decorative din
arhitectura m ănăstirească, de la locuinţele Domneşti şi boiereşti, ca şi din arhitectura ţărănească, fără
a păstra însă distribuţia caselor de mai înainte, pe care a modemizat-o complet după nevoile vrem ii,
şi nici acele proporţii, acea linişte, acel aer de familie, pot spune, care caracterizează vechile locuinţe
româneşti.21
A ctivitatea d-lui P etre A ntonescu este cea mai bogată şi mai variată în ţara noastră, d-sa exe­
cutând în afară de m arele num ăr de locuinţe şi multe clădiri cu caracter monumental; A rcul de
triumf, catedrala din Galaţi', Ministerul Construcţiilor; planurile Primăriei Capitalei etc.
De rem arcat sunt şi încercările arhitectului A. Clavel, iar după aceea ale unora din elevii lui
M incu, a lui N . G hica -B udeşti, C ristofi C erchez şi alţii, de activitatea cărora sper să-mi îngăduie
tim pul a vorbi m ai departe.
D. B erindey (1832 -1884). Informaţiile asupra studiilor şi activităţii sale le-am extras din Revista
A n a le le Arhitecturii“ din 1890-1891 ca şi din revista A rhitectura“ num ărul jubiliar din 1941.
C um am văzut m ai înainte, este primul român care a terminat studiile la Şcoala de Belle A rte din
Paris ( c i II şi cl. I), ca elev al marelui arhitect Labroust şi, după retragerea din învăţăm ânt, al lui
Andre; „G rand prix“ din 1849, unde a fost camarad de atelier cu Guadet care-i păstra o vie sim patie.
înapoiat în ţară, a fondat împreună cu Al. Odobescu şi Fălcoianu, Revista Română, la care au
colaborat, între alţii: N . Bălcescu, Vasile Alecsandri, G. Creţianu, A. Donici şi generalul M ânu cu un
articol despre gurile de foc (artilerie).
în această revistă, la 1861 publică un documentat articol b u c u re ştii studiu istoric“ , însoţit de
schiţa planului Bucureştilor după F.l. Sultzer reprodus în trei numere ale revistei A n a le le A rhitec­
t u r i i anul II din 1891, articol însufleţit de un cald patriotism, o altă „Cântare a Rom âniei**1* cu m a
caracterizat prof. Iorga această lucrare.
Sunt adevărate pagini literare de antologie în acest interesant studiu, de o inform aţie com pletă
pentru vrem ea când a fost scris, trecută prin acel spirit critic al unui om inteligent şi dotat c u
desăvârşit sim ţ istoric.
Publicat p e ntru prim a dată în Revista Română în 1861, când autorul lui avea vârsta de num ai 29
ani, ne dovedeşte că a fost între puţinii oameni de mare cultură literară şi ştiinţifică ai epocii, pe
lângă pregătirea artistică form ată prin studii remarcabile, la Paris, fiind astfel o m ândrie a corpului
nostru de arhitecţi.

21 Aceste constatări nu le socotesc ca un reproş adus operei d-lui Antonescu, vilele sale aducând ceva nou şi mult pitoresc,
ceva ce a plăcut şi publicului şi arhitecţiilor tineri, cari au căutat să-l imite.
* Referinţa e la opera lui Alecu Russo, „Cântarea României1' (n. red.).

57
I

î
 De sub Nicolae Mavrocordat ne rămâne Mănăstirea Văcăreşti* ridicată la 1724 şi servind •
fortăreaţă. în acea vreme, 1722, banul Iordache Crefulescu şi mai ales soţia sa Safta,
Constantin Brâneovcanu, ridică hanul şi Biserica Crefulescu şi tot pe atunci arhiereul loani J*
Stampoleos clădeşte hanul şi acel giuvaer de arhitectură romanească** care s-a păstrat, fiind rj*
urată acum peste 40 ani de arh. I. M incu. îv
Din acel timp, sub Constantin Mavrocordat, pe la 1732 s-a clădit Mănăstirea Sf. Spiridon M
Vechi, mai pe urmă, Mănăstirea Sf. Pantelimon cu Spitalul, sub Grigore Ghika pe la 1748; B is jî
şi azilul Domniţa Bălaşa, fiica lui Constantin Brâncoveanu, pe la 1751 şi Sf. Spiridon în a (W
domnie a lui Scarlat Ghica, pe la 1755.
„Sub domnia lui Alexandru lpsilante, ţara se mai linişti şi domnitorul puse destule stăruinţi pent*
înfrumuseţarea oraşului. Palatul său domnesc, zis mai târziu „Curtea arsă" • avu o tristă soartă. l\
ridică Orfanotropia bisericii tuturor sfinţilor, înfhimuseţă mănăstirea înzestrând-o cu prăvălii ţe
clădi în Str. Radu Vodă şi edifică mai multe fântâni. Fondă de asemenea la 1780 Şcoala Sf. Sava şj
tot în timpul său fu zidită Casa beilicului pentru funcţionarii turci ce veneau în Bucureşti, pe Str
Şeiban Vodă, care-şi schimbă numele în podul Beilicului. Scrie Sultzer, un martor al epocii: „La
Herăstrău (numit astfel după fierăstrăul mecanic ce era odată acolo), lpsilante a construit aproape de
lac o casă de petrecere în lemn, în stilul oriental de pe atunci, pentru nobilime şi orăşeni. Heleşteul
este întins, foarte limpede şi are în mijloc o mică insulă împrejurul căreia, doamna însoţită de
doamnele curţii obişnuieşte a se preumbla într-o şeică sau luntre mare în răsunetul melodiilor turceşti
care plac îndeosebi şi care mişcă inima, mai ales a sexului frumos al acestei naţiuni. Se citează în
acest studiu multe fragmente de mult interes, ale lui Sultzer şi ale altora, martori oculari şi care au
descris Bucureştiul din acele timpuri.
Din vremea lui Mavrogheni, un parvenit care aduse bizareriile unei imaginaţii extravagante şi
halucinaţii de nebun, avu adesea scântei de spirit fiind astfel un fel de Democrit al timpului; el râdea
de farsa în care era chemat să joace un rol. „Nimic nu scapă neatins de sarcasmele acestui domnitor
pe care tradiţia ni-1 arată trecând în atelajul său de cerbi. Voind a ridiculiza boierimea, ca şi Caligula,
el dă ranguri cailor săi şi-şi termină viaţa printr-un deznodământ din cele mai dramatice. Mavro­
gheni, cu toate acestea, a lăsat ceva pentru oraş. Presimţind întinderea ce va lua Capitala spre Podul
Mogoşoaia, aci se concentrară silinţele sale. El ridică Bisericuţa Izvorul Tămăduirii (1799), împo­
dobi localitatea dimprejur cu chioşcuri minunate, ape de sorginte care curgeau din fântâni, havuzuri
şi alte înfrumuseţări orientale. Bisericuţa sa, martoră plăcerilor din alte timpuri, stă încă azi în
picioare (1861), dar boschetele, chioşcurile şi marmura havuzurilor lui Mavrogheni au dispărut ca
răsunetul acelei epoci. Azi, trecătorii abia se mai gândesc la Mavrogheni şi la grădina sa; cu toate
acestea, umbra Citerei a rătăcit şi altădată aci şi aceste locuri sunt pline de suspinele şi bătăile de
inimă ale frumuseţilor din acele timpuri!
„Câmpia Filaretului, azi (1861) Câmpul Libertăţii, făcea odată mulţumirile sufleteşti ale mitropo­
litului Filaret Această poziţie încântătoare, încununată de înălţimile care se desfăşoară în amfiteatru
la marginile Capitalei, n-are deloc caracterul unei Thebaide; totul din contră, e surâzător şi cheamă
viaţa voioasă şi desfătată. Dositei, pentru a o înfrumuseţa şi mai mult, ridică aci, deasupra unui izvor
răcoros ce curge de sub deal, un chioşc ce s-a păstrat până azi. Acest edificiu e preţios pentru
originalitatea stilului său: dar ceea ce-i dă o valoare artistică sunt coloanele de sub arcadele ce
decorează fântâna. Sculptate cu o mare fineţe de gust, armonioase în liniile lor, credem că pot figura
cu onoare alături cu fragmentele cele mai măestrite ale artei bizantine. Din nenorocire, chioşcul
mitropolitului Dositei, lăsat demult în cea mai tristă năpustire, e în ruină şi ameninţă pe tot minutul
să ne părăsească, ca multe altele. „Ne-a şi părăsit fără urmă, construindu-se mai târziu în loc ceva
de arhitectură clasică şi fără să se fi păstrat măcar în vreo stampă sau fotografie.
Multe nenorociri s-au abătut în acele timpuri, nu prea depărtate, asupra oraşului. Bântuit de mai
multe ori de ciumă, de focuri şi de cutremure, astfel: cel din 1793 sub vodă Al. Moruz iar sub domnia
lui Const. Al. lpsilante de cutremurul din 1802, de marele foc din 1804, când au ars peste 2.000 case
şi prăvălii, de inundaţiile din al treilea an al acestei domnii fatale, toate acestea schimbară foarte mult
vechimea fizionomie a oraşului.

* Azi demolată de Ceauşescu (n. red.)

** Biserica Stavropoleos (n. red)

60
 Pentru a rezuma epoca fanarioţilor în privinţa oraşului, reproducem aici descrierea ce ne-a lăsat
S ultzer „Bucureştii are din vechime stradele podite cu grinzi de stejar în loc de pavaje; are asemenea
foarte multe case de boieri, spaţioase dar rău întreţinute şi rău dispuse, deşi clădite cu cărămidă.
Aceste case nu păstrează nici o rânduială, nici o alinare; ci sunt răspândite ici şi colo şi au în genere
grădini şi curţi despre strade. De la o margine până la alta a oraşului, în lungime trebuie aproape o
oră şi jum ătate şi în lărgime jumătate acest timp. Mulţimea bisericilor şi capelelor, edificate parte din
lemn şi parte din piatră sau cărămidă, care se urcă la numărul 60 şi mai bine şi care au trei, cinci,
până la nouă turnuri, dau de departe acestei localităţi spectacolul celui mai strălucit oraş. Dar
impresiunea dispare îndată, căci de la intrare dai într-un îndoit număr de cocioabe în ruine, situate
de-a lungul stradelor principale de la un capăt până la altul şi locuite de neguţători şi de cârciumari.“
„Pe fiecare zi, oraşul pierde fizionomia sa cea veche - scrie D. B erindey - edificiile din alte
timpuri dispar; stradele strâmte şi şerpuite se lărgesc, după părinteasca prevedere a legiuirei regula­
mentare; case multiforme, multicolore şi cu pretenţii europene ca din neorânduiala în care se afla şi
cere a se pune la rând cu recruţii ce nu ştiu încă a păstra linia dreaptă; arhitectura desbracă vestmin­
tele ei orientale, - se îmbracă nemţeşte - dar căutăm în deşert aspectul monumental, ceea ce face
originalitatea unui oraş. Sub această privinţă, unele edificii ale oraşului vechi aveau mai mult
caracter; erau mai impunătoare în simplitatea lor.
Hanurile Bucureştiului au dispărut mai toate şi cele ce ne mai rămân (la 1861) simt în ruină; dar
chiar astfel ele atrag atenţiunea căci arhitectura comercială a timpului, e reprezentată de aceste
aşezăminte atât de caracteristice în forma şi construcţiunea lor. Pentru mulţi, arta arhitecturală stă în
ornamentări, în acele înflorituri de ipsos pe care gustul de azi le seamănă cu profusiune pe clădiri;
dar e o rătăcire din cele mai mari; Arhitectura nu e un decor de teatru şi ceea ce trebuie să căutăm
m ai cu osebire întrânsa, e armonia între edificiul ridicat şi destinaţia lui, e originalitatea de concep-
ţiune, e caracterul. Hanurile Bucureştiului considerate astfel, sunt edificii care merită a fi studiate.
Iată câteva principii sănătoase de teorie a arhitecturii la acest înaintaş al nostru, adevărate axiome,
bune pentru toate timpurile şi care-ţi lasă impresia că le-ai citi în Teoria Arhitecturii opera magistrală
de m ult mai târziu a fostului său coleg şi prieten J. G u a d e t .
L a 1825, sub Grigore Ghica vodă, podurile de lemn dispar de pe arterele principale şi Bucureştiul
numără astfel primele patru străzi aşternute sub pietriş, care fără a aduce un prea mare progres,
deoarece erau rău construite, noroioase şi prost nivelate, au stricat în schimb mai toate fântânile
făcute în tim pul lui Al. lpsilante. Dâmboviţa, altădată un râu limpede care curgea prin mijlocul
pădurilor seculare, ajunsese să curgă prin straturi noroioase, spălând singură necurăţeniile oraşului.
M ult mai târziu, în 1896, când eram în cl. IV la Liceul lazăr, îmi aminteasc cum sacalele cu un cal
furnizau apa de băut orăşenilor, care la mine acasă era trecută prin filtre, coborau de la capătul Căii
Victoriei la nivelul râului de unde se alimentau.
„Am văzut în acest studiu în care am încercat a urmări dezvoltările oraşului, în paralelă cu
deosebitele faze istorice ale naţiunei, că Bucureştii fu mai întâi o cetăţue, o sentinelă înaintată a
vechei capitale Târgoviştea. Geniul războaielor presidă la naşterea sa şi dacă admitem tradiţia,
stindardele lui M ircea fâlfâiră pe aceste ţărmuri ale Dâmboviţei. oraşul ce se ridică mai târziu sub
protecţia cetăţii, se formă cu anevoială, neavând cum am zis nici unul din elementele care i-ar fi
putut asigura o stare mai înfloritoare şi întâmpinând, în organizarea socială a ţării, un obstacol care
se opune din principiu la o dezvoltare regulată.
Ştim în adevăr că libertatea e mai veche decât despotismul în ţara noastră; cei ce se coborâră din
m unţi şi o impopulară « a u oamenii liberi. în acea epocă îndepărtată e de crezut că proprietatea
urbană sau rurală nu stabilea în naţiune nici o deosebire în ranguri, nu da posesorilor pământului nici
un drept asupra oamenilor. Legăturile acestei mari familii erau bazate pe respectul drepturilor
câştigate cu arm ele în mână şi astfel toată România, ţărani şi şefi militari, trăiau în armonie, fiindcă
naţiunea avea în temeliile ei dreptatea şi înfrăţirea. Dar prefacerile sociale făcură să înceteze de
tim puriu această stare de lucruri. După moartea lui Neagoe Basarab naţiunea e împărţită în două
clase sociale: de o parte, clasa puternică a boierimii, care concentrează puterea în mâna sa şi care
prin luptele sale pentru domnie, dădea adesea ocazie străinilor de a se amesteca în afacerile ţării; de
cealaltă parte, poporul, acea cariatidă vie care ducea toate greutăţile statului.
D in nefericire, războaiele necontenite pentru independenţă opriră progresul naţiunii m idei şi fură
un obstacol pentru acea lucrare intelectuală, care dete naştere spiritului de libertate şi inaugură în alte

61
ţări organizarea comunelor. Guvernul fanarioţilor dacă trecu asupra naţiunii întregi niVe.
absolutismului celui mai degradator, aduse puţine prefaceri în organizarea ei socială; căci ck
boierimii fu înlocuită de o birocraţie de mii de ori mai nesuferită, care se recruta în mare partea!
străini, şi de abia în timpul răsculării lui Tudor Vladimirescu întâlnim o mişcare mai pronunţată?
acest sens. în adevăr, revoluţia lui Tudor n-avu numai de rezultat încetarea domniei fanariote; eajj,
totodată o revoluţie socială şi dacă nu izbuti a smulge guvernul din mâinile birocraţiei, pe ^
regimul regulamentar veni a o întări în privilegiile sale de mai înainte, dete încă semnalul deştept^
spiritului naţional. Aşadar, viaţa civilă lipsi cu totul la noi, feudalitatea se prelungi până în zilele
noastre şi ca o consecinţă firească, instrucţiunea publică, comerţul, industria, nu luară nici un sk
şi oraşul purtă întipărirea societăţii care contribui a-1 forma.
Considerând Bucureştii în diferitele perioade ce însemnarăm, îl vedem reproducând în întinderea
şi fizionomia sa tipul social după care se modula. Cât timp reşedinţa domnitorilor rămase la Curtea
Veche, viaţa şi activitatea oraşului erau concentrate împrejurul acestui punct, persoana domnitorului
reprezenta principiul vital, pe care se rezema societatea din acea epocă. Mai târziu, când clasa
boierilor devine puternică, mai multe palate sau case boiereşti, mai multe edificii religioase se ridica
afară de circonferinţa oraşului vechi şi Bucureştii pierd caracterul de mai înainte; devine excentric.
Această mişcare favorizată cu timpul chiar de organizarea populaţiei din oraş, împărţită în categorii
sau corporaţii, determină o desvoltare neregulată, căci viaţa capitalei ţării se fracţionă în mai multe
centre fără legătură între dânsele şi depărtate unele de altele. Astfel, Bucureştii, în lipsa unui
principiu de unitate care să dirijeze mişcările sale, în lipsa unei vieţi civile regulate, care să prevadă
viitorul şi să preside la formarea sa, a ajuns a avea o întindere nemărginită şi aspectul unei grămădiri
de locuinţe aruncate fără ordine.
în epoca fanariotă, ţara noastră a străbătut o perioadă periculoasă pentru existenţa sa naţională;
însă despotismul corupător sub care a zăcut atâta timp, fiind totodată sângeros, a oprit-o de a amorţi.
Şi astfel, binele s-a născut din excesul răului, căci sub aparenţa ruinelor, sub degradarea care
acoperea naţiunea la suprafaţă, se pregătea o soartă mai bună pentru viitor, şi Tudor aruncă ţara din
nou în viaţă activă.
Regimul regulamentar, silit a lua în considerare această deşteptare a naţiunii, recunoscu libertăţile
oraşelor până la un oarecare punct. y J g flH
Bucureştiul însă, e încă şi azi (1861) sub toate privinţele un haos în care viaţa e neregulata, în
care interesele sunt în luptă şi această neregulare a ordinului moral ia o expresiune în forma oraşului,
în stradele sale, în necurăţenia şi lipsa de salubritate care domnea pretutindeni. Pentru a face să
înceteze toate aceste inconveniente, pentru a centraliza nişte lucrări care sunt cu totul de atribuţiunile
oraşului, pentru a regula în fine pulsaţiile acestui mare corp, credem că trebuie mai întâi a constitui
pe adevăratele ei baze, puterea aceea care e sufletul oraşelor libere.
Municipalitatea, într-un guvern constituţional, are o misiune din cele mai importante; instituţiile
ei cată să fie tari prin legi şi prin obicee, ca să poată exercita o înrâurire salutară asupra societăţii şi
ca să realizeze îmbunătăţirile atât de general simţite, în ceea ce priveşte oraşul nostru. Dacă liber­
tăţile comunale decurg din principiul suveranităţii poporului, ele trebuesc neapărat să se desvolte în
toată întregimea lor. In adevăr, municipalităţile nu se cade a fi supuse statului, decât în ceea ce
priveşte interesele generale ale naţiunii şi influenţa guvernamentală, în ceea ce se atinge de interesele
lor proprii, nu poate să aducă decât cele mai mari piedici atât educaţiei civile, cât şi desvoltârii
materiale ale comunităţii.
De câte ori spiritul comunal s-a desvoltat fără de ingerinţa şi presiunea guvernamentală, el a fost
un element de ordine şi de linişte publică, un principiu de independenţă şi de putere pentru o naţiune;
din contră, pretutindeni unde guvernele au cercat a se opune legitimei desvoltări a tendinţelor
sociale, rezultatul a fost desordinea şi anarhia.
Drepturile municipale ale colonilor romani din Dacia au dispărut pe nesimţite în secolul nostru
de mijloc; dar azi, când românii intră iarăşi în viaţa tradiţională a popoarelor civilizate, când îşi reiau
locul printre naţiunile libere de gintă latină, ei trebuie să fie geloşi pe acele drepturi părinteşti.
Dorinţa tuturor românilor de a vedea naţiunea lor constituită pe baza principiilor liberale, va înlesni
credem organizarea municipalităţilor române.
Bucureştii, cu populaţia sa numeroasă, cu vasta sa întindere care-i implică azi toate necesităţile
unei adevărate capitale, simte mai mult decât orişicare oraş românesc, trebuinţa de a avea drepturile
62
sale municipale aşezate pe baze temeinice; el simte încă, credem, în momentul de faţă, trebuinţa de
a-şi vedea marginile sale restrânse într-un spaţiu mai în raport cu mijloacele materiale ale municipa­
lităţii locale, în care să poată introduce toate îmbunătăţirile neapărate pentru capitala României."
A cest foarte interesant studiu asupra istoriei Bucureştiului scris de un arhitect, evidenţiază
evoluţia arhitecturii în acest oraş de la înfiinţarea lui până la data când a fost scris, fiind singura
lucrare de acest gen asupra Capitalei.
în aceeaşi publicaţie, Revista Română, apare tot în 1861 şi un foarte interesant articol: Studii
artistice asupra Romei antice, reprodus de asemeni în Analele Arhitecturii anul II, 1891.
Puţin după mijlocul secolului al XlX-lea, fiind încă destul de tânăr, dovedeşte pe lângă
cunoştinţele istorice pe care le-am constatat mai sus şi o excepţională pregătire arheologică şi scrie
asupra Rom ei pagini care dovedesc şi un deosebit talent literar şi din care nu m ă pot abţine de a
reproduce câteva fraze de o puternică evocare a Romei, aşa cum era când o vizita el.
„Roma, capitala lumii antice şi a creştinităţii, oraşul care a jucat rolul cel mai mare în istoria
om enirii, e o ruină întinsă în timpurile de acum, care atrage mai mult prin încântarea amintirilor
istorice şi m ulţimea capodoperelor artei...
C hiar monumentele din perioada Renaşterii se ruinează pe nesimţite. Palate care datează de două
trei secole, acele producţii originale ale geniului lor: Scamozzi, Baltasar Peruzzi, Sangalo, Bramante
şi alţii, se dărâm ă pe fiecare zi, cad în ruine, părăsite de proprietarii lor şi lipsite de întreţinere.
Câmpia Rom ei prezintă acelaşi spectacol, dar de o melancolie şi mai pătrunzătoare. Roma, ale cărei
îm prejurim i erau atât de populate în timpurile antice încât circonferinţa ei era anevoie de determinat,
azi se mărgineşte în câmpia lui Marte. Viaţa s-a retras de pretutindeni dinaintea ruinelor şi aerului
înveninat al M aramelor, trebuie a străbate d-a lungul câmpiei până la înălţimile munţilor ce o
înconjur în amfiteatru, sau a se întoarce până spre centrul ei pentru a o întâlni din nou. Cu toate
acestea, natura e grandioasă şi ruinele nenumărate îi dau un caracter de o mărime impunătoare ...
Ruine întrerupte de apeducte trag în toate direcţiile liniile lor drepte şi se pierd spre orizonturile
vaporoase ale m unţilor Sabini şi Albani. Pe alocurea secolul de mijloc apare printre ruine şi aduce
aminte tim purile feudale ale Orsinilor şi Colona, când fiecare ruină era un cuib de bandiţi care
pustiau câm pia şi când mormintele erau transformate în fortăreţe. Nici o urmă de cultură; turme
num ai de boi pasc în pace şi libertate, o iarbă înaltă şi înflorită pe marginile Tibrului, care curge
şerpuind în albia sa vulcanică.
Şi m ai departe... „deasupra templului antic se ridica biserica catolicismului, deasupra basilicii
păgâne, basilica creştină, deasupra lumii antice, Sf. Petru, acest edificiu emblemă a suveranităţii
spirituale a Papilor, ale cărui fundamente se ascund în catacombele martirilor şi al cărui cap poartă
greutatea cupolei cetăţii noui". (Ed. Quinet)
... „pictura, sculptura, arhitectura şi muzica încep în fundul catacombelor, sub o formă rudimentară
care aduce aminte tradiţiunea byzantină, trec prin Campo Santo Pisare fără a se depărta m ult de
principiul lor şi ating, în basiiicele creştinătăţii, în frescele şi Madonele lui Rafael din Vatican, în
concepţiile fioroase ale geniului lui Michel Angelo, în cântecele lui Pergolese, cel mai înalt grad de
înflorire şi de libertate.
C u toate acesta, tradiţiunea nu e de tot întreruptă în operele lui Rafael şi Michel Angelo, aceste
două m ari genii, care reprezentata mai cu osebire arta creştină, când soarele Renaşterii lucea în toată
strălucirea sa. Rafael aduce aminte de Perugino, pe Massaccio şi pe Fra Angelico (Ed. Quinet), iar
M ichel A ngelo, acest om extraordinar fără posteritate în expresiunea sublimă a artei, n-are oare ceva
din concepţiunea lui Dante şi din simplicitatea sculptorilor pisani? Sufletul său nu e oare frământat
de toate patim ile care fierbeau în spiritele acelei epoci? Zeul său e un Dumnezeu al măririi, un Deus
irae* care aruncă excom unicarea după zidurile capelei Sixtine. Arta sub mâna lui Michel Angelo ia
o form ă şi o expres.iune necunoscută până aci, dar care ne reprezintă mai m ult mărimea ideilor
m orale decât frum useţea plastică a Olympului."
„D eosebit de interesul său artistic şi istoric, Roma are în cerul şi clima sa plăcută un mijloc
puternic de încântare. Cei ce au văzut serile ei liniştite şi au respirat suflarea lor răcoroasă, privind
din înălţim ea colnicelor liniile maestoase ale monumentelor desenând-se pe orizont, păstrează
pentru totdeauna acea impresiune. Aci numai, aflăm secretul a doi artişti mari ai şcolii franceze,

* Zeu al mâniei (lat, orig. - n. red.)

63
 Poussin şi C la u d e -L o rra in e . Latura poetică şi măreaţă a peisagelor lui Poussin, linia lor armonios
o avem adesea sub ochi. Peisajul istoric, în care natura e poetisată până la ideal, nu putea lua naştere
decât în câmpia şi în împrejurimile Romei, în mijlocul acestei Thebaide poetice în care sufletul t
dispus la meditare şi suvenirul istoric goneşte orice ideie de realitate. Claude Lorraine ne inspiră de
asemenea de la această natură clasică. Orizonturile lui vaporoase, liniile depărtate inundate în lumina
înflăcărată care colorează toate obiectele, transparenţa cerului, le întâlnim în cununa de munţi care
înconjură Roma despre Frescati, Tivoli, Albano, Palestrina.
Articolul se termină cu studierea topografiei Romei, populaţiune, zid u ri de împrejmuire, regiu#
şi e însoţit de două hărţi.
în Revista Româna, anul 1862, Berindey publică un important studiu ,jDespre Arte şi despre
cultura lor în Ţara Românească“ în care dă dovadă de multă erudiţie şi de aceleaşi calităţi literare
ce am semnalat şi mai sus. Şi acest articol a fost reprodus în Analele Arhitecturii anul I din 1890,io
trei numere consecutive. Fără de cultura artelor frumoase, scrie el, existenţa unui popor nu poatefi
completă; căci ele traduc într-un mod mai intim cugetarea, sufletul, fizionom ia lui morală, căci ele
servesc a le eterniza amintirea, când orice altă urmă de viaţă a lor s-ar şterge din istorie. Instituţii
obiceiuri, limba chiar, pot pieri, pot a se modifica; nimic n-ar mai rămâne dintr-o civilizaţie stinsă
dacă aceste opere nepieritoare n-ar înfrunta timpul şi n-ar trece prin secoli pentru a mărturisi despre
existenţa unui popor dispărut de pe scena lumii".
După ce, în două capitole face o expunere sumară a principiilor de estetică, vom mai adăuga-
scrie el - că în tot cursul dezvoltării artelor, e un fapt care le domină ca o lege eternă, neschimbaţi
Acest fapt e că arta se reînnoeşte neîncetat în formele ei, se modifică după geniul naţiunilor, după
spiritul epocelor. Astfel, considerând istoria artelor în fasele ei succesive, nu e anevoie a deosebi, în
varietatea formelor prin care popoarele au exprimat frumuseţea în arhitectură, pictură şi sculptură,
caracterele distinctive din care constă stilul Oriental, Egiptean, Grec, Roman, Bizantin, Arab, ete.
Pretutindeni dar, unde se manifestă viaţa, civilizaţia unui popor, artele sale iau o formă originală
diferită, în raport cu instituţiile şi obiceiurile domnitoare, şi fiecare naţiune îşi are stilul său. Prin
urmare, mai presus de artă, care e un simbol, un mijloc de expresie, o limbă ce ia naştere, se ridică,
scade, se reînnoeşte neîncetat, suntem nevoiţi a admite, ideile frumuseţii, idealul, această eternă
strălucire a adevărului pe care popoarele, din leagănul omenirii până azi, au căutat a-1 realiza în arte.

Istoria dar, considerată şi dintr-un punct de vedere general, confirmă principiile stabilite de
raţiune: arta e un simbol al ideii, se serveşte cu ideile ce-i prezintă natura pentru a o exprima şi are
de scop frumuseţea ideală; în fine, o condiţie de viaţă pentru arte e de a se reînnoi în formele ei; de
a nu copia stilul artei epocii, de a fi adevărată expresie a geniului popoarelor, adică de a fi în armonie
cu ideile, simţămintele şi obiceiurile.
Toate chestiunile de artă se reduc, cum vedem, la două principii care primează şi conţin pe toate
celelalte: conceperea frumuseţii şi reproducerea ei. Am încercat a expune principiile teoretice care
servesc de bază practică şi care trebuie să ne conducă în organizarea artelor; să cercetăm acum, la
lumina lor, ce ar fi de făcut pentru această organizare în ţara noastră.
Voi extrage şi din acest ultim capitol câteva idei, care din nenorocire sunt de actualitate şi acum,
fiindcă au rămas simple dorinţe ale unui om luminat şi adânc cunoscător, după aproape un secol de
când au fost enunţate:
„ Intr-o şcoală de arte e necesar a nu despărţi învăţământul picturii, sculpturii şi arhitecturii, nu
numai că ele au ca bază în comun desenul în diferitele sale aplicări, dar fiindcă tinerimea artistică
trebuie să trăiască în acea fraternitate în care naşte o emulaţiune bine înţeleasă. A cest mod de a studia
artele a condus Italia la rezultatele cele mai fericite, şi azi mai toate popoarele l-au pus în lucrare, nu
cerem ca Lima de demarcare a specialităţilor în artele plastice să dispară cu totul; sculptorul va fi
sculptor şi pictorul, pictor; sunt însă mai multe puncte prin care artele se unesc, îşi împrumută
m ijloacele, au un învăţământ comun. E esenţial prin urmare, în organizarea studiilor, a ţine în seamă
aceste analogii şi a nu despărţi ceea ce este unit. „Artiştii antichităţii, ai secolului de mijloc, ai
Renaşterii italiene sunt un exemplu de ceea ce pot câştiga artele din această apropiere".
„Lim ba comună a artelor fiind desenul, el e baza oricărei oiganizări artistice. Toate sacrificiile
noastre pentru a crea şcoli superioare de arte, pentru a forma gustul prin dezvoltarea facultăţilor
artistice ale naţiunei, ar rămâne fără rezultat dacă n-am da acestui învăţământ rolul însemnat ce

64
trebuie să ocupe în instrucţiunea publică. Desenul, cum s-a zis, e un mijloc de expresiune, o limbă,
pe care suntem nevoiţi a o studia precum studiem principiile şi regulile cuvântului, pentru a putea să
ne exprim ăm ideile şi simţămintele; însemnătatea sa prin urmare, fiind aceeaşi, e neapărat a-1
introduce de tim puriu în studiile tinerimii artistice*4.
„D ar desenul nu e necesar numai în arte; prin aplicările sale la ştiinţe, el a dat un zbor nou
industriei şi trebuinţa sa în deosebitele ramuri ale cunoştinţelor e recunoscută azi de toate popoarele
culte. D esenul, zice Antoine Elex, sculptor, a ajuns a fi atât de indispensabil încât e de necrezut că,
într-un viitor apropiat, vom învăţa să desenăm precum învăţăm să scriem**.
„Elenii începeau educaţia tinerimii prin desen şi acest popor ajunse a produce somităţi însemnate
în arte, litere şi ştiinţe. Pamfil, cel mai faimos pictor din Sicyona - zice Laborde - făcuse a se primi
ca regulă şi chiar ca lege obligatorie, ca toţi copii să înveţe a desena înainte de a întreprinde vreun
alt studiu şi generaţia formată din acest minunat sistem, dete Greciei mai mulţi artişti decât scriitori,
îi dete m ai cu deosebire acel public delicat care fu judecătorul competent al lui Ictinius, Fidias şi
Apelle**.
„D esenul însă nu e arta; precum învăţământul scrierii, acest instrument al cugetării, nu ne dă şi
talentul de scriitor, asemenea şi desenul nu constituie artistul. Dar studiul său poate servi a dezvolta
observaţia, a obişnui spiritul cu proporţiile şi armonia liniilor, a da, în fine memoriei acea agerime
prin care pătrundem şi ne întipărim în minte formele obiectelor; şi aceste rezultate nu sunt atât de
dispreţuit. Pentru a studia metodele şi practica artelor frumoase, trebuie o şcoală pentru aceste arte;
însă e neapărat a o întem eia pe învăţământul desenului geometric şi desenului liber, organizat pe o
bază m ai largă în şcolile primare şi secundare. Aceasta e cea dintâi condiţie a organizării artelor
într-o ţară.
D ar această condiţie nu e de ajuns. Artele frumoase nu au o existenţă izolată în sânul unei naţiuni.
Idealul lor e în regiunea ideilor şi a simţămintelor mari; dar trebuie o formă materială pentru a-1
exprim a, trebuie concursul maeştrilor care procedă din aplicările desenului la industrie, pentru a
realiza libera inspiraţie a artistului. Dacă voim ca arta să aibe rădăcini adânci în mulţime, cată să
îngrijim a-i asigura acele legiuni de lucrători inteligenţi şi îndemânatici care pun în lucrare
concepţiile lor monumentale, trebuie să creăm alături cu viaţa artistică, viaţa profesională. Aşadar,
ca interm ediar între o şcoală superioară de arte şi instrucţiunea primară a desenului, credem necesară
organizarea unei şcoli speciale de desen, după modelul adesea imitat al şcoalelor speciale de desen
din Franţa.
Şi m ai departe: „Aşadar, prim a condiţie pentru înflorirea unei şcoli de arte frumoase e de a pregăti
din principiu o organizare largă a instrucţiunii desenului; a doua de a crea şcoli speciale pentru
form area maeştrilor.**
„D esenul, n u num ai că nu îm piedică celelalte studii, dar încă le vine în ajutor; căci adresându-se
la facultăţile cele m ai vii ale inteligenţei, el dă un interes studiilor, înlesneşte învăţământul scrierii,
atât de anevoios în sem nele sale abstracte şi pregăteşte o bază solidă instrucţiunii artistice şi
profesionale**. Laborde, într-un raport al său asupra aplicaţiunii artelor la industrie scrie:
„ S ă băgăm bine de seam ă că desenul e o limbă pe care nici o descriere vorbită sau scrisă n u o
în lo c u ie ş te ....... Scrierea face parte din desen; a fost o rătăcire de a o preda sin g u ră.... a învăţa pe
copii proporţiile lucrurilor prin obiceiul d-a figura obiectele naturale, de a se apropia de instinctele
lor im itative; a-i pune în acelaşi timp a face litere; de a le înlesni imitarea acestor figuri de convenţie
care c om pun scrierea**.
V io l l e t l e D u c, în sc riere a s a L'histoire dun dessinateur, dezvoltă pe larg şi com plet necesitatea
d e s e n u lu i în to a te d o m e n iile activităţii om eneşti.
„Istoria artelor, pe care am consultat-o adesea în aceste studii - scrie D. B erin d ey - ne dă şi aci
exem ple care verifică aserţiunile noastre. în antichitate, arta se confundă cu industria şi cele mai mici
obiecte se deosebesc prin frum useţea şşi armonia formelor. în timpul renaşterii, care produce acea
m u lţim e nenum ărată de bronzuri, sculpturi în lemn, mobile, vase şi altele, cărora fineţea gustului şi
o riginalitatea desenului le dau o adevărată valoare artistică, arta de mâna a industriei, era în popor,
c eea ce n u opri geniul de a produce şi a se ridica la concepţiile cele m ai grandioase. în secolul nostru,
în fine, c e e a c e asigură superioritatea Franţei din punctul de vedere artistic şi industrial, sunt şcolile
ei speciale d e desen, şcolile de arte frumoase şi mai presus de toate, acea tendinţă a spiritului public
d e a u n i ştiinţa cu arta, trebuinţele c u simţământul, imaginea cu raţiunea, de a armoniza aceste puteri

65
 vii ale naţiunii spre a le face să concureze la un singur scop; mărirea, învăţuirea şi progresul Franţa
Şi ca o concluzie logică, pentru a asigura organizare artelor în ţara noastră propune:
1. Introducerea desenului geometric şi cu timpul desenul liber de ornamente în toate şco|jjţ
primare şi secundare.
2. Crearea a două şcoli speciale de desen în Iaşi şi Bucureşti, pentru măestriile care se reazâiw
pe desemn şi pe matematicile aplicate. Aceste două şcoli vor avea drept scop de a preda tinerimii ce
se destinează la industriile dezvoltate de arte, cunoştinţele teoretice şi practice necesare pentru a
îmbrăţişa o măestrie; şi tinerimii artiste, noţiunile indispensabile pentru a profita de studiile din
şcoala de arte frumoase.
E recunoscut azi, de toţi câţi s-au ocupat de chestiunile de artă, că principiile de geometrie şi de
matematici, principiile de arhitectură, sunt neapărate pentru studiul artelor în genere. Aducem
aminte celor ce s-ar îndoi de acest adevăr că perspectiva nu poate fi studiată fără cunoştinţa ele.
mentelor de geometrie descriptivă; că simţul proporţiilor se dezvoltă mai cu seamă prin studiu]
desemnului linear; în fine că această metodă are sancţiunea epocelor celor mai însemnate din istoria
artelor, antichitatea clasică şi renaşterea italiană.
3. Crearea a două şcoli de arte frumoase, în Iaşi şi Bucureşti, în care să se studieze arhitectura
pictura şi sculptura. în aceste şcoli studiile să fie teoretice, practice şi istorice.
4. Pentru înlesnirea studiilor de artă, anexarea la muzeele din Iaşi şi Bucureşti a două colecţiuni
de gipsuri după ca capodoperele sculpturale.
5. Crearea în Bucureşti a unui muzeu central de antichităţi naţionale/*
Nici unul din aceste deziderate nu s-a realizat însă complet. încheie articolul său cu aceste
cuvinte: „Dacă aspirăm la un rol în concertul naţiunilor culte, dacă simţim misiunea noastră în
Orient, trebuie să nu neglijăm artele; căci ele vor contribui a forma inima şi inteligenţa românilor. în
adevăr, când ele se vor dezvolta şi vor înnobila gustul naţiunii, simţămintele şi ideile ei nu vor
rămânea în urmă**.
în 1862 publică în Revista Română o parte din studiul lui Relssenberger asupra Curţii de Argeş
precedându-1 de o introducere cu titlul Repede ochire asupra Arhitecturii Bizantine., în care
dovedeşte aceleaşi calităţi de erudiţie şi de frumoasă expunere. Principiile care cârmuiesc arta, în
epocile cele mari de înflorire, le aflăm aplicate de geniul artiştilor bizantini, cu o rară iscusinţă în
toate operele lor, elementele fundamentale ale edificiilor apar netede, accentuate, explică ordonanţa;
şi amănuntele pline de fineţe le însufleţesc, le dau dimensiunile adevărului, contrastul între liniile
cele mari şi formele elegante şi uşoare, profile bine caracterizate, o sculptură puţin adâncită ce se
înmlădie la toate mădularele edificiilor şi ne prezintă motive de un desen fin şi elegant, luxul şi
geniul orientului în întrebuinţarea materiilor preţioase şi în armonizarea colorilor: acestea sunt
trăsăturile caracteristice ale acestei arte. Orice s-ar zice prin urmare, stilul bizantin e o creaţiune
plină de originalitate şi viitorimea admiră cu drept, puterea de concepţiune a unei societăţi care a
ştiut să împingă arta pe căi necunoscute până în timpul său.
După un scurt istoric al stilului bizantin arată transformările ce a suferit în Principatele Române
oprindu-se mai cu seamă asupra bisericii de la Curtea de Argeş, care ne prezintă tipul arhitecturii
religioase a ţării, în cel mai înalt grad de perfecţie pe care l-a putut atinge. Ne redă în traducere
descrierea bisericii făcută de Cuviosul arhidiacon Paul de Alep la finele domniei lui Matei Vodă
Basarab pe la 1654 ca şi o descriere a cronicarului român anonim. Descrierea bisericii, în starea ei
de atunci când a scris articolul, o lasă în seama lui R eissenberger, publicată în limba germană în
A nuarul p e 1860 a l C.R. Comisiunii centrale pentru care cercetarea ş i conservared monumentelor
din Viena, şi făcută în timpul celei din urmă ocupări a ţării de către armata austriacă, ne prezintă
biserica episcopală de la Curta de Argeş în tot ce are mai interesant din punctul de vedere al formelor
arhitecturale, şi, ceea ce e mai mult, vine în ajutorul cititorilor chiar prin desene. „Din nefericire,
însă, autorul german preocupat de istoria generală a artelor, consideră acest edificiu numai ca un
exem plu preţios de înrâuririle stilului orientai şi nu atinge nici una din chestiunile privitoare la
dezvoltarea arhitecturii din ţara românească. Lipsa acestui cadru natural îi ridică oarecum parte din
interesul ce ar fi putut avea pentru noi.“
„B iserica episcopală de la Curtea de Argeş n-are numai o importanţă curat artistică; ea mărtu­
riseşte despre gloria şi strălucirea unei epoci a istoriei ţării, despre viaţa morală şi intelectuală a
românilor**. Urmează o cercetare minuţioasă a valorii sale ca operă de artă, constatând că de la forma

66
planului la ornamentarea bogată şi uneori colorată a faţadelor, prezintă ceva caracteristic şi original.
Şi m ai departe: „După câte văzurăm arta byzantină luase în România o desvoltare cu totul nouă; se
abătuse din principiul de nemişcare al artelor orientale şi trebue dar să considerăm monumentul
Ciuţii de Argeş ca exemplul cel mai perfect ce ne-a rămas din epoca de înflorire a arhitecturii
naţionale sub dom nia strălucită a lui Neagoe Basarab. „Probează după aceea că acest monument nu
a fost ceva izolat şi deci de importaţie, străin şi fără legătură cu tradiţiile locale. Astfel, între cele ce
s-au păstrat citează mănăstirea Dealului, zidită din temelie de Radu vodă cel Mare, tot în piatră
cioplită ş i stâlpii uşilor şi ferestrelor de marmoră, cum se vede şi acum, scrie cronicarul anonim,
biserică frum oasă şi minunată şi care a fost zugrăvită mai târziu din porunca lui Neagoe vodă, cu
vopseală şi cu aur“ .
Termină interesantul său studiu astfel: „prin observarea şi studiul clădirilor vechi ale ţării, prin
compararea şi gruparea lor în familii, după analogiile ce prezintă, ne va fi cu putinţă a ne ridica la
reguli generale, la legi nestrămutate, pe care mai în urmă le vom putea aplica din nou cu siguranţă, la
toate edificiile ţării. Planurile, profilele, amănuntele sculpturale mai ales aruncă adesea asupra unei
clădiri m ai m ultă lumină decât menţiunile cronicarilor, lipsiţi de cunoştinţe artistice şi puţin interesaţi
de a descrie şi de a preciza data şi caracterul lor. Deosebit de interesul cel mare naţional, aceste studii
mai au într-însele şi un interes general, din punctul de vedere al ştiinţei arheologice. Lumea cultă ne
va ţine dar samă de silinţele ce vom pune spre a studia caracterul şi rezultatele stilului bizantin pe
marginile Dunării, în ţările noastre şi de a-i demonstra astfel că afară de meritul de a ne fi conservat
naţionalitatea, m ai avem şi pe acela de a nu fi fost în tot timpul fără aspiraţiuni către cultură".
în trei num ere consecutive ale A na lelo r arhitecturii" se publică în traducere foarte interesantul
studiu al lui R eissenberger însoţit de multe desene, aşa cum era înainte de restaurare, ca şi patru
fotografii ale bisericii după restaurare. Studiul lui Reissenberger a fost tradus în 1867 în limba fran-
fceză şi a însoţit lucrarea sculptorului Storck (modelul bisericii de la Argeş trecut pe urmă la muzeu)
ce a fost expusă la Paris la o expoziţie universală. Această machetă, cum afirmă St. Ciocârlan, a
fost făcută în colaborare cu arhitectul B ourelly.
„Fruntaşul ştiinţei arheologice în România, Al. Odobescu, intr-un articol publicat în ziarul Epoca
(13 Sept. 1887) face o destăinuire de mare importanţă", scrie arh. St. Ciocârlan în primul număr al
A nalelor arhitecturii apărută în 1890, în care pubică un articol de comemorare asupra arhitectului
D. B erindey .
„înainte de începerea restaurării bisericii de la Argeş, a fost numită o comisiune care a studiat cu
atenţiune totul, - partea tehnică se încredinţase lui D. Berindey. Un raport a fost alcătuit şi prezentat
lui V iollet l e D u c şi B audot, care stabileau toate bazele restaurării, el a fost aprobat mai în totul
de arhitecţii francezi şi au servit ca îndreptar pururea întregei restaurări. Pe cât se spune, acel
studiu com plet, acel m ult interesant raport, din nenorocire a dispărut! în acelaşi articol, Ciocârlan
ne destăinuieşte că doamna Berindey păstra şi un însemnat număr de poezii şi patru acuarele din
Italia datorate arhitectului B erindey. în numărul jubiliar al revista Arhitectura se spune că între anii
1870-1871 a fost num it m inistru de lucrări Publice Ghika şi ales deputat. în 1883 a fost de asemenea
ales deputat şi m oartea îl surprinde ocupând această demnitate. Nu am putut afla dacă a construit
ceva în tim pul aşa de scurt cât a trăit; este incontestabil însă c-a fost un om de talent şi de o bogată
cultură, ceva destul de rar în acel timp. Nepotul său, arh. I. B erindey* îmi afirmă că ar fi construit
o biserică undeva la ţară, m ai m ult nu ştie nici d-sa.
C a r o l B e n i ş u născut în Lagemdorf, Silezia austriacă (1822-1896) a făcut studii de arhitectură
la Viena. A fo st adus în ţară de Principele Nicolae Bibescu Brâncoveanu în anul 1847, împreună cu
alţi arhitecţi străini: O lbin , S chlater şi E manuel F ark . La Tismana lucrează în 1855 cu O lein şi
S c h la ter , d e asem enea E m a n u el F a r k la Bistriţa. Din punct de vedere artistic a fost un mare rău,
deoarece au acoperit şi uneori au stricat iremediabil vechea arhitectură românească a acestor monu­
m ente. M ulte din ele nici până acum nu au putut fi restaurate în forma lor iniţială. L a Bistriţa a fost
totul dărâm at şi refăcut în stil neogotic austriac, afară de bolniţă care a rămas cea veche. De asemeni
la A ntim s-au făcut unele m odificări regretabile etc.
î n a fa ră d e a c e ste rep araţiu n i, greşite din necunoaşterea arhitecturii noastre, B e n iş u a a v u t o
în tin să şi fru c tu o a să activ itate d e arhitect profesionist, care dovedeşte c ă avea la bază studii serioase.

* la pag. 50 apare ca fiu (n. red.)

67
 Astfel, el întocmeşte proiectele B isericii D om niţa B ă la şa în rânduri de cărăm idă şi piatră artifw
şi ale S p ita lu lu i B râncovenesc ; de asemenea conduce lucrările C a te d ra le i S f. lo s if, pentru care|3
decorat de Papă cu ordinul Sf. Grigorie dându-i-se şi titlul de conte, pe care însă nu l-a j J j
Planurile C ated ra lei Sf. lo s if se datoresc arh. dr. F riedrich S chm idt care e şi arhitectul auto?
Rathausului de la Viena. I s-a pus piatra fundamentală la 19 septembrie 1875. La 9 februarie 1^
s-a încheiat contractul cu C arol B enişu, care pentru suma de 2.000 fr. a preluat conducerea W
rilor executate în regie. Lui cred că i se datoresc şi detaliile de execuţie.
In cartea d. Emil şi Ion Vârtosu, , yA şezăm intele B ră n c o v e n e şti, o s u tă d e a n i de la înfiinţq
1 8 3 8 -1 9 3 8 “ pag. 318 găsesc următoarele preţioase informaţii asupra B is e r ic ii D o m n iţa Bălaşa. ^
„Prima biserică, cu hramul înălţarea a fost fondată în 1751 de D om niţa Bălaşa, fiica lui Consta^
tin Brâncoveanu, şi reînnoită la 1831 de banul Gr. Brâncoveanu. In 1838 dărâmându-se decutrenjw
s-a reconstituit de Safta Brâncoveanu într-un stil neogotic cum se vede în revista Arhitectura.
In 1881 s-a început clădirea existentă acum, terminându-se la 29 septembrie 1885 de C. Benişp
care era arhitectul aşezămintelor Brăncoveneşti, A l . O răscu şi H artman , planurile fiind văzute şi^
L ecomte du N o Oy; lucrarea a fost dirijată de B enişu . Clădirea nouă s-a făcut pe locul celei vechi
temeliile ei fiind aşezate pe piloţii de stejar bătuţi adânc. Pardoseala din lespezi de marmoră;
Italia şi lucrată de sculptorul Carol Stork. Piatra a fost adusă de la Pirgos ca şi la biserica Sf.
cărămida presată şi cea colorată de la Budapesta. Marmorizarea a fost făcută de fraţii Axerio din
Viena. Biserica e acoperită cu aramă. Tâmpla, mobilierul şi uşa principală făcute de sculptorul Mihaj)
Babic, tâmpla având ca model pe cea a paraclisului mitropoliei. Pictura e de pictorul Kott din Viena
după modelul celei noi de la Curtea de Argeş. Monumentul Domniţei Balaşa a fost lucrat în 1884de
sculptorul I. Geoigescu. Argintăria icoanelor de Teodor Filipov din Bucureşti.
B e n iş u a fost un timp arhitectul oraşului Bucureşti şi profesor la prim a Şcoală de arhitectei
înfiinţată şi condusă de A l . O răscu , cum am văzut şi mai înainte. încetăţenit în anul 1875, a decedai
în anul 1896, după o remarcabilă şi variată activitate, recunoscută şi de M incu , care la banchetul
aniversar al Societăţii Arhitecţilor Români, a ridicat un toast lui B e n iş u , membru fondator al
Societăţii, „ale cărui lucrări am plăcerea a le cunoaşte4*. între urmaşii săi, un fiu, O scar Benişu
(1 8 6 6 -1 9 2 5 ) arhitect cu studii de asemenea de la Viena, fost m em bru al Societăţii Arhitecţilor
Români, a făcut numai clădiri particulare şi a fost multă vreme arhitectul oraşului Bârlad.
C a rol B en işu , a executat cele două lucrări importante ale sale, utilizând cărămidă aparentă şi
intr-o arhitectură corectă, bine proporţională şi detaliată; la B iserica D om niţa B ălaşa dând dovadă
chiar că îşi apropiase destul de bine arhitectura bizantină a bisericilor noastre. A funcţionat şi ca
arhitect al Teatrului Naţional între anii 1858-1864.22
O . M a ugusch, de origine şi cu şcoală germană de la Dresda, unde a fost coleg cu G. Mandrea,
a executat lucrări în arhitectura eclectică a acelei vremi, de o valoare artistică deosebită; astfel Bonca
d e S co n t din S tr. Lipscani, în piaţa Palatului Regal clădirea B ăncii N aţiunei, azi dărâmată, şi în Piaţa
U niversităţii P alatului Soc. Generale; o clădire din cele m ai reuşite ale capitalei şi de asemeni clă­
direa alăturată de pe Str. Bursei, ca şi multe case particulare în acelaşi stil. Fiind într-un timp arhitect
al M inisterului Instrucţiei Publice a executat la Şcoala C entrală d e F ete, operă a lui MlNCU, •
locuinţa directoarei, o lucrare destul de reuşită şi la a cărei faţadă a aplicat în foarte bune condiţiuni
arhitectura maestrului. Urmează o serie de arhitecţi care aplică la clădirile ce fac arhitectura
eclectică, interpretată după şcoala ce a făcut fiecare, de fapt o com pilare care ajunge adesea la
copierea arhitecturilor apusene.
Pe la m ijlocul secolului al XlX-lea şcoala clasică franceză a arătat cu ce libertate de spirit aprecia
trecu tu l şi cu ce independenţă ea aplica la nevoile vieţii modeme serioasele principii ale artei antice.
D e altfel, toate şcolile de arhitectură franceză din acel timp, ca şi în general cele ale ţârilor
apusene, se îndreptau către eclectism.
A rtele antice erau moarte. Nu poate reînvia o artă a cărei evoluţie com pletă s-a îndeplinit. Nici
arta antică, nici cea a evului mediu nu se puteau sustrage de la această lege. Trebuia deci o legătură
în tre trecutul care nu mai exista şi viitorul care nu exista încă. Eclectism ul furnizează formele
corespunzătoare acestei tranziţiuni. Dar trebuie să ţii seama: Eclectismul nu este scopul, el nu estt

22 Arhivele Teatrului Naţional la Arhivele Statului.

68
decât un drum care duce la acest scop. El a adunat farâmiturile risipite ale secolelor în derută. între
două serii de secole se aşează defileul care le uneşte şi acest defileu este eclectismul. Pentru a sosi
acolo, pentru a traversa cu un pas sigur şi a poseda astfel ceea ce urmăreşti, respectul trecutului şi
încrederea în viitor; o sfântă trinitate a artei modeme atât de adeseori invocată. Acest eclectism este
de fapt sinteza unui bagaj de cunoştinţe şi cercetări, iar rezultatul lor este o operă personală şi
durabilă în valoare ei estetică, cu toată lipsa lui de originalitate stilistică.
N.P. C e r c h e z , arhitect şi inginer cu studii din Germania în acest un fel de eclectism, construieşte
Palatul Soc. Petrolifere „Steaua Română", vis-â-vis de Ministerul de Domenii, azi transformat ca
faţade şi de asemenea împreună cu BAicoianu, vechiul local al Curţii de conturi, la care s-a ridicat
un etaj mai în urmă. A fost într-un timp arhitect la Ministerul Agriculturii, ca şi la Ministerul
Instrucţiei publice. Cele două clădiri cunoscute ca ale sale dovedesc studii serioase, fiind două
realizări dintre cele mai reuşite în această arhitectură. în Ploieşti a construit vechiul local al Băncii
N aţionale, acum modificat.
G . D uca , inginer, membru fondator al „Societăţii Arhitecţilor Români“, apare în diferite
comisiuni, astfel, împreună cu I.N. Socolescu şi D. M aimarol elaborează programul concursului
internaţional pentru cameră şi senat din 1890, când era şi deputat.
Tot pe atunci este trimis de Ministerul Instrucţiei Publice ca să studieze în străinătate clădiri de
arhive şi probabil că a întocmit un prim proiect pentru Arhivele de la Mihai Vodă.23
Aflu de asemenea că ar fi construit ca antreprenor actualul local al Ministerului Instrucţiunii.
Colabora cu arh. L. B lanc la clădirile şcolare ale Ministerului.
Studiile, cred că le-a făcut la vreo şcoală germană. De altă activitate a sa nu am cunoştinţă. A fost
şi director al C.F.R.
F. X e n o p o l , arhitect cu studii din Germania, a executat lucrări de o remarcabilă valoare artistică,
astfel: B aia C entrală cu acel frumos interior arab al cabinelor**, Jubileul; Clubul agricol (fosta casă
Boerescu) de lângă Ateneu; H otelul Continental şi de asemenea, ,JPasajul Băncii Naţionale“ cu­
noscut şi sub numele de p a sa ju l Villacrosse“, având două aripi care se întâlnesc într-o rotondă, între
Cal. Victoriei şi Bancă, existent încă. La construirea lui, pe la 1890, era proprietatea a patru capi­
talişti: Villacrosse, Karagheorghevici, Maca şi dr. Măldărăscu şi avea 53 prăvălii şi 30 apartamente
de diferite mărimi. Este o lucrare de mari proporţii, executată de asemeni în acel eclectism şi
renaştere ale epocii şi care a fost şi este una din clădirile cele mai interesante şi mai reuşite ale
Capitalei, faţada dinspre Cal. Victoriei fiind chiar ceva fără reproş. La concursul internaţional pentru
proiectul clădirii administrative a C.F.R. a obţinut premiul in. După planurile sale - s-a executat şi
Şcoala de m eserii de pe Str. Polizu în Bucureşti.
L a Ploieşti, Spitalul Boldescu al Eforiei Spitalelor Civile.
G . M agny , arhitect italian cu studii la Roma, a fost un timp arhitect şef al Primăriei Capitalei. A
executat în Bucureşti între altele: Palatul Episcopiei Catolice; Sem inarul C entral şi A ntrepozitele p e
D ealul S pirii, Şcoala catolică de pe Str. Călăraşi şi Şcoala prim ară de la Şos. Kiseleff, vila ing.
E. Radu de pe Str. Iacob Lahovary; Şcoala primară de pe B-dul Ferdinand, acum denaturată, şi de
asemenea gările de la Curtea de Argeş şi Comăneşti, cantoanele de pe linia Comăneşti, clădirile din
portul Constanţa; după propria lui afirmaţie, peste 160 lucrări a executat cât a stat în ţară. A luat parte
şi la câteva concursuri publice, între care, la cel internaţional pentru Camera Deputaţilor a obţinut
prem iul U. A fost un artist dotat cu o mare sensibilitate şi cu o profundă cunoaştere a meseriei. Ştia
ca nim eni altul să imprime o unitate elementelor celor mai disparate. Apoi, avea o ştiinţă a
pro filaturii ca măsură şi proporţie, pe care numai la M incu o mai găsim şi era poate m ai bogat în
elem ente. C eva ce-i lipsea era unitatea monumentală. Căci fărâmiţarea aceasta a plasticei
m onum entale dacă merge la vile şi locuinţe particulare, pe care el ştia aşa de bine să le asocieze
într-o arm onie generală, la lucrări de amploare nu mai este admisibilă şi el o utiliza peste to t Dovadă
e Sem inarul central ca şi concursul ce făcuse, fără succes, pentru Camera de Com erţ din Bucureşti.
A cea ştiinţă a profilaturii Clavel de la el a învăţat-o şi chiar compoziţia genului, numai că el fiind
născut, crescut, în România s-a apropiat mai mult de simţirea românească.

*3 Analele Arhitecturii" anul II No. 1 pag. 16.

* azi demolată (n. red.)

69
 M aoky. pe laagâ simţul foarte pronunţai al detaliului fin ţ i o rd o n a t, m ai avea şi ^
săltăreaţă a compoziţiei. care face sa joace rezalitul vertical şi o riz o n ta l, d a r care însă
devine un d e fe c t cum a devenit la unii din arhitecţii care se cre d c o n tin u a to ri ai lui Mjncu.2 ^
ajunge însă uneori şi la distonante de stil. Romanicul şi g o ticu l n e to p ite în tr-u n aliaj propriu
alături, fiecare cu caracteristica lui în aceeaşi lucrare, cum era ia ca sa ing. M ironescu, azi ciunt;
bom bardam entele din 1944. Există un proiect de sistem atizare d e el, al P ieţei Universităţii^ v
aşeza în ax Columna Traiană turnată în bronz, având d e o p arte şi alta, statuetele ecvestre al^
M ihai Viteazul şi Ştefan cel Mare.
Se spune că M ag ny ar fi fost adus în ţară de N icu Filipescu, c â n d e ra prim ar al capitalei, ^
facă proiectul pentru Palatul Primăriei şi a făcut chiar un anteproiect. D u p ă o activitate aşa de kw
în ţara noastră, către bătrâneţe s-a înapoiat la Rom a, unde a fo st n u m it profesor la AcadenjjT
A rhitectură de acolo; un arhitect de al nostru cu studii d e la R o m a l-a a v u t c a profesor.
D intre arhitecţii mai vechi, între cei care au înfiinţat S ocietăţii A rh itecţilo r Română, aflu4
A nalele Arhitecturii că F. T hyr , probabil cu şcoală germ ană şi N . S t a v r o l e a , care a studiat cum*
văzut m ai înainte, ia Paris, erau ambii arhitecţi la M inisterul d e R ăzboi.
între m embrii fondatori ai Societăţii apare şi num ele arhitectului C. S t r a v e l e a ; nu am
nici o altă menţiune asupra sa.
P. P e t r ic u (1896-1910) membru fondator al Societăţii A rhitecţilor, a fost arhitect al Primăriei
C apitalei şi a realizat clădiri şcolare ca şi bisericile Silvestru şi Sf. Voevozi din Bucureşti. Dup}
inform aţiile luate de d-1 Gr. Ionescu de la familia lui, ar fi învăţat arhitectura ca practicant în atelier
arh. B e n iş u .
T.N . S o c o l e s c u (1848-1897) a fost fiul arhitectului N.G. S o c o l , o riginar din Berivoiul Marc,
Făgăraş, acesta cu studii făcute la Viena. A studiat A rhitectura în secţia condusă de arh. OrAscuş
B e n iş u de pe lângă Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, şi obţinuse diplom a, semnată în originali
R egele Carol I. La 23 septembrie 1867 Direcţia Şcolii de B elle-A rte din Bucureşti comunici
M inisterului că elevul Toma Niculae Socolescu (recom andat anterior d e m inister pe baza unei cereri
a elevului) s-a trecut între elevii şcolii de Belle-Arte secţia d e Arhitectură**. Elevul ceruse şi bust
iar, în continuare se spune: „Cât pentru burse, nefiind decât 5 şi toate ocupate, nu se poate da“...
T o m a N . S ocolescu se adresează din nou m inisterului, cerând bursă. Ministerul, în urm
referatului pe care l-a cerut şcoalei şi în care, la 5 noiembrie 1867, se arată că elevul „examinându-se
s-au găsit a avea destule dispoziţiuni pentru a urma şcoala**... etc., dă dispoziţii „D-lui capuaflu
D iviziunea comptabilităţii** să elibereze cu începere de la 1 ale curentei (1 noiem brie 1867) elevului
Tom a N . Socolescu câte un galben pe lună din fondul ajutoarelor la elevii Şcoalelor de Belle Arte^
A fost un fel de ,jnaître de l ’oeuvre“ deoarece întocmea planurile clădirilor desenate minuţiosşi
colorate în acuarelă, pe care le şi executa ca antreprenor în foarte bune condiţiuni tehnice, fabricând
şi m aterialele cele mai importante pentru clădirile ce executa: cărăm ida, varul, modela ornamentele
d e păm ânt şi le ardea în cuptoare speciale, fabrica sobe de teracotă sm ălţuită, ca şi diferite vase,
basoreliefuri etc. cunoscând bine toate meseriile legate de clădiri. Avea şi depozit de cherestea.
E ra şi u n foarte abil desenator şi acuarelist. Sunt la M uzeul din Ploieşti o acuarelă şi un desen,
M ihai Viteazul călare, datorate lui. A construit după planuri întocm ite de el următoarele clădiri mai
im portante: B iserica Sf. Vineri în 1878 şi pe la 1890 B iserica Sf. îm p ă ra ţi, ambele în Ploieşti;
biserica din orăşelul Urlaţi, aceasta ca şi Sf. Vineri pictate de G. Tătărescu; capela Cimitirului
Viişoara, Tribunalul Vechi şi clădirea fostului hotel Boulevard din Ploieşti, am bele dărâmate; Şcoala
d e m eserii, Şcoala prim ară de băieţi din Str. Târguşor, Baia M unicipală; m ajoritatea prăvăliilor de
pe str. Lipscani şi Cavafi, casele de locuit foste Rucăreanu, D. Sfetescu, D obrescu, Anghelescu, etc
p e Bulevardul Independenţei în Ploieşti, Primăria oraşului Câm pina acum transformată; iar numai
c a antreprenor: Şcoala de agricultură de la Armăşeşti, Cazarma Cuza în Bucureşti, Spitalul din
U rlaţi, Şcoala de meserii din Valea Boului - Prahova, Spitalul din Sinaia, Şcoala secundară de fete
„D espuia Doamna** din Ploieşti, etc.
A fost mem bru fondator al Societăţii Arhitecţilor Români.24

24 Din do», nr. 338,10/1867 al Şcolilor de Belle Arte Ia AHilvelc Statului din Bucureşti. Dar aceste dote rczultfl câ la j l | |
de Belle Arte erau la 1867 şase din elevi bursieri, Intre care şi Toma N. Socolescu.

70
 In anul 1882, fiind arhitect şef al Primăriei Ploieşti a ridicat planul topografic al oraşului. în
ultimii ani ai vieţii, a intrat în industria petrolului fiind proprietarul unei schele petrolifere în comuna
Buştenari Prahova, ca şi al unei fabrici de petrol „Lumina44, construită de el pe lângă gara de Sud
Ploieşti.
în cartea mea, A r h ite c tu ra în Ploieşti** apărută în 1937 am dat numele şi unele lucrări ale
arhitecţilor mai vechi care au lucrat în Ploieşti, cei mai mulţi foşti arhitecţi şefi ai primăriei.
Din această carte am extras şi am introdus în această lucrare, la pag. 46, numele şi lucrările mai
importante ale arhitecţilor români şi străini care au activat în oraşul Ploieşti, prin a doua jumătate a
secolului XlX-lea.
F ilip M ontoreanu , arhitect cu studii de la Beaux-Arte Paris, cum am văzut mai înainte, din
activitatea căruia cunoaştem o singură clădire executată: Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti. Este
o lucrare reuşită având ca plan, în faţada principală către bulevardul Elisabeta, încăperile admi­
nistrative, portar, cancelarii şi bibliotecă, laboratoare, sală de desen, locuinţa directorului, etc., iar pe
cele două aripi opuse între ele, la parter şi la un etaj, clasele, aceste trei laturi închizând o curte
mărginită pe ultima latură cu sala de gimnastică care serveşte şi ca sală de serbări, legată pe două
părţi prin culoare, cu cele ale claselor de la parter. Curtea, ca şi încăperile clădirii sunt bine luminate
şi aerate. Faţadele de asemeni sunt frumos compuse şi proporţionate, cu acel turn al scării din
dreapta, care urcă la locuinţa directorului, ridicându-se şi deasupra etajului unde formează un motiv
pentru ceasornic, sunt sobre, fără să fie sărăcăcioase şi în caracter cu destinaţia clădirii. Deşi datează
de peste 60 de ani contează şi acum printre cele mai reuşite clădiri ale genului. A întocmit şi un
anteproiect pentru Palatul de Justiţie din Bucureşti, care fiind mult criticat de arhitecţi şi îndeosebi
de I. N. S ocolescu, cum vom vedea mai departe, nu s-a executat25.
Este între membrii fondatori ai Societăţii Arhitecţilor Români din care a demisionat din cauza
eşecului cu anteproiectul Palatului de Justiţie şi a plecat din ţară stabilindu-se la Constantinopol unde
a şi murit.
A lexandru S ăvulescu (1847 - 1902) arhitect cu studii de la Beaux-Arts Paris, aşa cum am
văzut mai înainte, unde se descrie sumar şi activitatea sa, ca arhitect profesionist, care se vede a fi
destul de bogat, construind nu mai puţin de 5 licee, 4 gimnazii în timpul cât a fost arhitect şef al
Ministerului, nu sunt publicate şi nu le cunosc. Clădirea sa importantă şi care-1 clasează între arhi­
tecţii mai proeminenţi ai epocii este Palatul Poştelor* din Bucureşti. Colaborator la această lucrare
l-a avut pe arhitectul polonez Z igfried K ofschinscky cu studii de la Lemberg.
După Palatul de Justiţie, a fost clădirea cea mai importantă ca mărime, atunci când s-a construit,
dar care, cu vremea a devenit totuşi neîncăpătoare, ceea ce a determinat modificările în plan din
ultimul timp, ca şi separarea Telefoanelor, a Vamei Poştei şi înfiinţarea de noi oficii poştale în
diferite cartiere.
Planul iniţial a fost destul de reuşit, fiind format la parter dintr-un mare hol al ghişeelor care
cuprindea întreaga faţadă către Calea Victoriei ca şi pe o parte din aripile laterale. Are o curte
interioară în spate, de unde plecau mesageriile şi factorii, restul clădirii pe diferitele etaje şi
subsoluri, mansarde, fiind ocupat de birouri, laborator, ateliere, etc. faţada principală care se
desfăşoară către Calea Victoriei este formată pe mijloc dintr-o coloană dorică pe două etaje, formând
la parter un portic compus din două travee încheiate deasupra cu antablamentul doricului roman.
Peste cornişe, în dreptul fiecărei coloane se află câte o statuie, iar în spatele lor, un atic adaugă cel
de-al treilea etaj, care în faţadele laterale, mai joase, se transformă într-o mansardă. Un subsol ridicat
mult deasupra trotoarului, apare la cele două pavilioane de pe colţurile faţadei principale
continuându-se şi pe cele laterale. Coloana din mijlocul faţadei principale, inspirată de faţadă, mult
mai mică, a poştei de la Geneva, este partea cea mai reuşită şi singura care dă caracter şi monumen­
talitate acestei clădiri.
Pavilioanele de la colţuri la care se cerea repetarea motivului care formează ordonanţele de la
partea centrală a compoziţiei apar mai sărăcăcioase deşi sunt destul de ornamentate şi cu toată

25 La Academie, direcţia stampe, se află o planşă cu desenul unei case la ţară, parte cu terase şi o faţadă, acuarelaţe,
semnată Montoureanu,
f Actualmente Muzeul Naţional de Istorie a României (n. red.)

71
 mărimea lor sunt totuşi lipsite de monumentalitate. Le-a compus luând exact ferestrele de alături, pe
care le-a repetat fără coloanele care le întăreau, lărgindu-se la lăţimea acelor pavilioane şi dând astfel
impresia de ceva ... diluat.
Fiind situată în faţa Casei de Depuneri*, o clădire mult mai redusă ca mărime, însă superioară ca
studiu de arhitectură şi detaliată impecabil, pierde foarte mult, apărând ca ceva foarte obişnuit dacă
nu chiar banal.
A executat la Buzău restaurarea Bisericii Banu, publicată în revista Analelor Arhitecturii, ca şi un
impozant local al primăriei, având un tum înalt pe o latură şi conceput în faţade cu o serie de arcade
suprapuse la parter şi etaj, clădire care vrea să fie românească dar fără să reuşească. £ numai lucrare
pretenţioasă a unui arhitect cu destul de slabe cunoştinţe de arhitectură, care lăsându-ne curentului
de atunci, când tocmai mijeau zorile unei renaşteri a arhitecturii naţionale, a urmărit şi el ca să
realizeze ceva original, dar într-o arhitectură pe care nu o cunoştea, nu o simţea şi a făcut astfel o
lucrare lipsită de orice valoare artistică.
La un concurs internaţional pentru Camera Deputaţilor din 1879, nu s-a acordat premiul I, iar
premiul II a fost obţinut de proiectul prezentat de Al. Sâvulescu şi al III-lea de un arhitect de la
Viena. A construit de asemenea Biserica Amzei în anii 1898-1901, într-un fel de arhitectură eclectică
cu totul nepotrivită pentru o biserică ortodoxă, având colaborator pe Kofschinscky.
G r i g o r e P. C e r c h e z (1851 - 1927). A făcut studii de inginerie la Şcoala Centrală din Paris,
devenind după aceea profesor de tehnologie şi construcţii la Şcoala de Poduri şi Şosele, iar din 1896
şi la Şcoala de Arhitectura nou înfiinţată, unde i s-a dat în primul an şi catedra de profesor de
arhitectură (atelier), deşi nu studiase arhitectura.
Nu cunosc ce l-a determinat ca încă de la începutul carierei sale să practice arhitectura pe care nu
o învăţase, iar întrebarea firească e: dacă intr-adevăr avea o aplecare serioasă către această
profesiune, de ce a făcut studii de inginerie pe care însă nu le-a practicat decât un foarte scurt timp.
In 1891 figurează printre membri fondatori ai Societăţii Arhitecţilor Români, mult mai târziu ajun­
gând chiar preşedinte, ceea ce dovedeşte că el renunţase mai demult la inginerie şi că era socotit ca
arhitect.
La început a construit câteva locuinţe importante în stil gotic astfel: ca sa p ro p rie pe Cal. Victoriei
la încrucişarea cu Str. Sevastopol; casa /. N iculescu D orobanţii pe str. G-ral Mânu Nr. 9 şi casa fra­
telui său N icu P. C erchez care deşi inginer şi arhitect (iar în calitatea din urmă construise câteva
clădiri importante în Bucureşti şi provincie), totuşi s-a adresat Iui Grigore P. Cerchez pentru casa
proprie. A construit asemenea pe Bulevardul Lascăr Catargiu colţ cu Str. Brutari o casă cu un etaj şi
mansardă, într-un fel de eclectism banal, clădire mult inferioară celor în stil gotic ce făcuse mai
înainte.
A restaurat consolidând B iserica Sf. N iculae D om nesc d e la C urtea d e A rg eş şi Biserica Sfinţi din
Bucureşti, fiind un timp şi preşedintele Comisiunii Monumentelor Istorice. Cam de pe atunci a
început să-l preocupe mai de aproape vechea arhitectură românească din epoca brâncovcnească şi
îndeosebi Mănăstirea Horezu. Fiind însărcinat să completeze Palatul de la Cotroceni cu mai multe
aripi noi. Ie-a făcut utilizând şi chiar copiind elemente din această arhitectură.
La c a sa B. N icu lescu D o m b an ţu de pe B-dul Lascăr Catargiu colţ cu Str. General M ânu, acum
distrusă de bombardamentele din 1944*6 a utilizat aceeaşi arhitectură brâncovcnească. Pe colţul
faţadelor pusese un turnuleţ de formă pătrată compus din câte trei arcade trilobate pc d o u ă d in feţele
Iui, ridicat peste acoperiş, tără nici o utilitate şi fără aici un rost arhitectural. Mai to ate ferestrele
parterului erau în spatele a trei ceardace formate din arcade, unele în plin centru, altele trilobate, pe
c o lo a n e şi cu balustrade de piatră bogat sculptate, care contribuiau ca să în tu n ece tocm ai piesele
principale ale clădirii. Sub paner era un subsol înalt, de tăpt un mic parter lum inat c u n işte forestte
e x tre m d e înguste, un fol de barbacane. fn ansamblul ei era ceva arhaic, m ai m u lt arheologic, o
lu c ra re a u n u i diletant, străin de logică şi lipsit de cunoştinţe arhitecturale ca şi d e .sentiment artistic:
o c o m p ila ţie n e re u şită şi totuşi admirată chiar şi dc unii arhitecţi. A construit d e asem en i şi după

* A c tM H M n a C S . C ţ a . w A .)
fotografic a oase se porte veăet tu revista wti’ăăitnw jhN fruwT 1> 75 o» şi ta album.
«A
acelaşi sistem, acel Palat al Principesei Elena**de la şosea, ca stil romanic, cu elemente compilate
din aceeaşi sursă şi răspândite la întâmplare pe întreaga faţadă, detaliată neglijent, dovedind lipsa de
studiu şi de pricepere ca şi o execuţie submediocră. Are o mare intrare principală cu un fel de uşă de
biserică bogat sculptată dar care întunecă vestibulul şi pe care deschizând-o te loveşti de o scară
largă care începea prea aproape de uşă, cu multe trepte înalte şi fără nici un palier intermediar, pe
care se urcă în holul principal al clădirii. Acesta e foarte slab luminat, pe la două colţuri prin două
mici ferestre, din el pornind o scară principală ascunsă într-un colţ şi întunecoasă. Are uşile de
diferite forme şi mărimi, dar toate aşezate la întâmplare şi fără nici un studiu.
Din acest hol prin două uşi se intră într-un amfiteatru spaţios, dreptunghiular, cu bănci aşezate în
trepte, cu o mică platformă pe care se află catedra profesorului şi o tablă în spatele căreia era o
odăiţă-depozit.27 Intrarea profesorilor e prin aceleaşi uşi cu ale elevilor. Sala luminată destul de slab
printr-o serie de ferestre situate la o mare înălţime, aproape de tavan şi care când se fac proiecţiuni
se închid cu obloane de pe terasele-acoperiş, a două săli care flanchează amfiteatrul, totul dovedind
o completă lipsă de studiu.
Sala de expoziţie de la acelaşi parter este singura piesă mai corespunzătoare, deşi acum a devenit
neîncăpătoare şi totuşi e mult prea înaltă, depăşind nevoile ei.
La încă două etaje suprapuse se repetă acelaşi hol, acolo fără de nici un rost, deci loc pierdut, ca
şi o serie de clase şi ateliere de diferite mărimi, deşi atelierele cel puţin se cereau toate la fel.
Iar la un subsol, se coboară la sălile de desen academic şi de model; o aripă întreagă, în dreapta
intrării elevilor, era destinată numai pentru locuinţa directorului şi care a fost locuită la început de
E. Pangrati şi după el de Petre Antonescu; decanii cari au urmat au rămas în locuinţele proprii şi
chiar au transform at acele încăperi în diferite clase, mărind astfel spaţiul prea mic al şcolii
(P. S mărăndescu ). în ansamblul ei este o clădire cu o faţadă principală extrem de pretenţioasă, iar
ca plan rău distribuită, neîncăpătoare şi fără de nici o prevedere de extindere, lipsită de la început de
acele loji absolut necesare pentru concursurile schiţelor de schiţă şi a schiţelor pentru proiecte,
dovedeşte o lipsă de studiu şi de pricepere care ne-a dat o clădire complet ratată şi totuşi mult
admirată de publicul necunoscut ca şi de unii arhitecţi pe care renunţ de a-i mai califica. Vinovat
pentru această eroare arhitecturală îl găsesc mai puţin pe Cerchez care conta şi se credea el însuşi
mare arhitect, deşi era lipsit de serioase şi sistematice cunoştinţe de arhitectură, neputând nici chiar
desena, vinovatul fiind E. Pangrati care ajugând ministru pentru un scurt timp s-a gândit şi a reuşit
să înceapă pe repezeală acest local al Ş c o lii d e A rh itectu ră însărcinând pe G r. Cerchez cu
întocm irea planurilor şi fără să consulte pe nici unul din profesorii arhitecţi. Şi avea atunci ca
profesori între alţii, doi arhitecţi de capacitatea cărora nimeni nu s-ar fi îndoit: I. Mincu şi pe
d-1 P etre A ntonescu şi ca director al şcolii cunoscând pe toţi arhitecţii noştri, nu poate avea nici
m ăcar scuza unui minister profan în chestiuni artistice care poate greşi din nepricepere şi lipsa de
informaţie.28
G r . P. C erchez a mai făcut şi trei teatre: liric, şi Comedia în Bucureşti şi pe cel din Tumu
Scverin; nu trebuie însă uitat că pentru tot ce făcea avea colaboratori arhitecţi care concepeau şt
desenau, iar pentru Teatrul Comedia şi cel din Tumu Severul aflu câ ar fi comandat planurile la
Vicna, el fiind numai executantul lor.
Arc însă pe num ele său şi o singură locuinţă reuşită, c vorba de casa Disescu de pe Calea
Victoriei colţ cu Str. General Mânu. Aceasta e dc fapt o restaurare a unei vechi case româneşti la care
Disescu a cerut să nu i se schimbe proporţiile: a păstrat chiar şi învelitoarca veche care a fost astfel
acoperită cu ccu nouă (într-un toc recent au ora amândouă şi s-a făcut o alta cu totul nepotrivită) şi
i«u refăcut faţadele cu elemente din vechea noastră arhitectură mănăstirească, bine compuse şi
proporţionatc datorită însă unui arhitect de real talent A. Clavel angajat de Cerchez, ca desenator.
G r. P. C erchez a fost un timp director general al Poştelor, unde a înfiinţat un Birou de Arhitec»
tură sub direcţia lui C lavel, care a avut astfel ocazia să construiască mai multe localuri de poştă în

* în timpul vieţii autorului a (bat felurit ca sediu de şeoalt dc Arhitecturii (a. m U

în anii din u rm i a fest mult modificat dc câne Direcţia Şcolii.
**Aflu eă *«ar fi adresat totuşi prof, Mincu care !*ar fi spus căd trebuie doi ani de «nativi pentn» o de lucrai* Se pute#
«dresa torit D*lui Antonescu «au unuia din feşttl elevi ai lui Mtncu
n
diferite oraşe de provincie, foarte reuşit şi de care va li vorba m ai d ep arte. A fost desigur un^
civilizat, integru, cu o activitate destul de im portantă şi variată, d ato rită în b u n ă p arte şi relaţiilor
sociale şi politice, „un om de bine4* cum l-a caracterizat p ro f. lo r g a . C a profesor, fără a av^
pregătire deosebită, nu a fost totuşi lipsit şi de unele calită|i, aşa că nu se p o ate spune, aşaciui^
spunea de alţi profesori, că elevii nu profitau nim ic de la cursurile sale; d in co n tră, se ştie că se invjjţ
ceva carte, deşi s-ar fi putut învăţa mai multă. Ca arhitect însă, adică tocm ai la ce a ambiţionatei^
m ult, nu se poate spune că a fost, nici măcar un autodidact, deşi unii arh itecţi de acum, foarte $|^
docum entaţi şi lipsiţi de suficient spirit critic, vor să-l com em oreze p en tru cei 100 ani trecuţi de]|
n a ş te re a lui, ca marc arhitect orator tn arhitectura rom ânească şi încă, alături d e cel mai marc arhiteq
al nostru: 1. MiNCU.
I o n N. S o c o l e s c u (1856-1924) născut în Ploieşti, fiu al arhitectului N ic o l a e G. SocoLESCU.cajţ
reprezintă o epocă anterioară celei care ne preocupă aci, el practicând arhitectura pe la mijlocul sec,
X lX -lea şi despre activitatea căruia am scris în cartea m ea „Arhitectura în Ploieşti, studiu istorlf,
Fiindcă făcuse studiile la Vicna cum arăt în acel studiu, clădirile lui erau concepute în arhitectura ce
se făcea în Austria în acel timp, un neogotic ca şi un fel de eclectism şi ca dovadă am reprodus ţj
câteva fotografii de pe unele din clădirile lui pe care le-am putut identifica, azi însă toate dărâmate,
Intre urmaşii acestui N.G. Soc oi., cum se numeau înaintaşii lui din Transilvania, au fost doi
arhitecţi: T oma N. S ocolescu de care a fost vorba mai înainte şi Io n N. S o c o l e sc u ; de asemenea
un pictor Gh. N. Socolescu care a murit tânăr, de ftizie şi care a scris şi versuri, nepublicate,29
l.N. S ocolescu după terminarea studiilor liceale la Ploieşti, fiindcă Şcoala de punţi, şoselefl
mine, cum i se spunea atunci, era această şcoală unde a fost prim it ca bursier şi pe care a terminat-o
după patru ani de studii, fiind primul în promoţie, cum stă scris în certificatul obţinut la 2 martie
1877, diploma clibcrându-i.sc mai târziu, la 22 noiembrie 1880.
In timpul studiilor de inginerie se înscrisese şi la „Şcoala de B elle A rte“, unde a şi urmat uu timp,
obţinând o medalie turnată în bronz, care pe una din feţe are această inscripţie cu litere în relief: sus
pe rotund, H o n o ris causa, dedesubt pe cinci rânduri, m edalia D -lu i I. Soco lescu, p entru Estetica,
1 8 7 5 -7 6 . Pe faţa cealaltă c rotund, Şcoala de B elle A rte, R om ânia, iar pe m ijloc j o s su n t gravate, toi
în relief, două crengi de laur încrucişate, la partea de sus, o coroană de lauri şi p e centru emblema
şcoalei: o paletă cu pensule, deasupra, iar sub ea două echere, un raportor etc.30 N u s-a mulţumit însă
numai cu acel titlu care îi procura un câmp de activitate prea redus pentru p o s ib ilită ţile lui: un post
de inginer la CFR sau la vreo prefectură de judeţ, ca să facă un pod, o ş o s e a etc. C a şi M incu, care
făcuse acelaşi lucru înaintea lui, pleacă la Paris, ajutat de fratele său m ai m are, T om a, care profesa
arhitectura în Ploieşti şi reuşeşte la concursul de admitere la B eaux-A rts s e c ţia arhitecturii fi
promoţia 1879, aşa că la vârsta de 23 de ani terminase ingineria în ţară şi era intrat în şcoala de la
Paris. în 1883, terminând studiile, se înapoiază în ţară aducând u n certificat p ro v iz o riu semnat de
P. Dubois, membru al Institutului şi director a l Şcolii N aţionale sp eciale d e a r te fr u m o a s e din Paris,
în care se spune că „a terminat studiile de la Şcoala de Arte frumoase, unde a o b ţin u t succese care
clasându-l printre elevii cei mai distinşi ai şcolii, îmi perm it a-1 re c o m a n d a în tr-u n m od cu totul
deosebit domnilor membri ai Guvernului Român“. P. D u b o is.
L a în c e p u t a fu n cţio n at p e n tru u n fo a rte s c u rt tim p la C F R , c o n d u c â n d lu c ră rile ce se executau
atu n ci la lin ia ferată P lo ieşti - P red eal, în m u n ţi. D u p ă a c e e a p ro fe s e a z ă a rh ite c tu ra în Capitală şi în
ţară, cu m îl v o m v e d ea m ai d ep arte, d e sfă şu râ n d o in te n să m fo lo sito a re a c tiv ita te .
în lu n a septem brie 1884, la v re u n a n şi c e v a d u p ă c e te rm in a se s tu d iile la P aris, apare în
„ R o m ân ia liberă** o cro n ic ă a rtistică scrisă d e B . D e la v ra n c e a , în c a re e v o rb a d e a c e l început de
a c tiv ita te artistică a lu i S o co lescu , p e c a re o re d a u aci:
România liberă
N u m ă r lite ra r (an u l I, nr. 2 - 23 se p te m b rie 1884)
C ronică: A rtiştii n o ştri - p ag . 2 2 —23
... „ N o i n e -a m p ro p u s a v izita a te lie re le a rtiştilo r n o ştri, scu lp to ri, p ic to ri şi a rh ite c ţi, a asculta în
repetiţii g en erale p e a rtiştii d ram atici d e c ă p e te n ie şi a d a p u b lic ită ţii im p re siile n o a stre sincere, daca

" „Enciclopedia Cugetarea*4de L. Predeacu, pag. 792-793.

30 Această medalie se găseşte la Academie, secţia numismatică.

74
n-or fi îndestul de drepte, dar niciodată cu răutate, sau pornite dintr-un sistem care poate fi oricât de
bun dar ca orice sistem In artă nu poate fi decât strâmt şi adeseori vinovat... Deocamdată vom spune în
treacăt câteva din impresiile ce ne-au lăsat D-nii I. Georgcscu, l.N. Socolescu şi artistul Manolcscu.
D-l Ioan Socolescu c arhitectul care caută, - răscoleşte, face şi reface, revine şi este în stare să
treacă cu buretele peste un plan aproape isprăvit, în cazul când frumosul nu s-a învoit cu practicul.
Şi are dreptate: poţi asculta o bucată de muzică, poţi privi un tablou sau un grup de marmoră şi să
rămân pe deplin mulţumit; la o lucrare de arhitectură nu ţi-e de ajuns să o priveşti. De aci partea
practică reiese neapărat. Aci c vorba, pe lângă aspectul faţadelor, de locul carc-1 ocupă în raport cu
soarele, de chipul cum este împărţit interiorul, de poziţia edificiului întreg şi de destinaţia lui. La
D-sa am cercetat, între alte proiecte: un întrepozit de mărfuri pe marginea Dunării, - un stabiliment
de băi termale şi o şcoală de arte frumoase. Vom reveni.
Tim pul şi spaţiul nu ne slăbesc de a intra In detalii amănunţite. Câteva cuvinte despre proiectul
acelui întrepozit, lucrarea de altmintrelea caracterizează, mai mult decât ori care pe acest artist tânăr
m uncit de practică şi de frumos în aceeaşi vreme.
Proiectul, în sine de o importanţă practică deosebită, este conceput pe ideca d ’a satisface
num eroasele cerinţe ale unui edificiu de asemenea natură, - şi cu toate acestea ochiul rămâne
m ulţum it din cauza form elor exterioare cari însuşesc un caracter simplu şi monumental şi în întregul
planului se leagă între ele Intr-un tot uşurător serviciului. In faţadele acestei clădiri reesc prin
trăsături sim ple şi viguroase, nu numai importanţa acestui stabiliment în general, dar chiar a fiecărei
aripe; acest fapt provine din armonia ce d-l Socolescu caută să întrunească între faţade şi împărţeală.
C ând cineva se preocupă de locul ce va ocupa o clădire, de legătura dintre faţade şi părţile din
lăuntru, dovedeşte p e lângă ştiinţa de carte şi un talent deosebit41.
Fra Dolu (Barbu Delavrancea)
în „N eam ul R om ânesc" din 6 mai 1918, prof. lorga publică un articol d e la v ra n c e a necu­
noscut* din care extrag un fragment în care e vorba şi de arhitectul Socolescu: Cronicele lui Fra
D olu (B. Delavrancea).
„Şi astfel el va peregrina de la sculptorul I. Gcorgescu pe care îl preţuia, la arhitectul I. Socolescu,
atunci în plină manifestare a unei originalităţi cc lipsea zidirilor noastre. Am reprodus rândurile de
înfierare pe care tânărul critic le publică pentru a lovi în pretenţia greoaie şi idioată care, în câţiva
ani, a izbutit totuşi a strica definitiv toate oraşele noastre".
N. Iorga
Ca arhitect, vedea că încă de la început l.N. S ocolescu a dat dovadă de mult dinamism ca şi de
o mare dorinţă de a ridica nivelul profesiunii sale cât mai sus. Desfăşoară astfel o activitate
prodigioasă şi cum arhitectura era puţin cunoscută şi apreciată pe atunci la noi, el hotărăşte cu încă
câţiva colegi ca să scoată o revistă „Analele Arhitecturii şi ale artelor cu care se leagă", care şi
începe să apară la 1 ianuarie 1890 continuând cu regularitate şi lunar timp de patru ani. în acel prim
număr şi pe prima pagină se spune că A n a lele Arhitecturif* va fi o publicaţie absolut artistică şi
ştiinţifică, în care toţi oamenii de specialitate ca şi amatorii în ale artelor vor putea să-şi aştearnă
ideile şi să dezvolte diferitele chestiuni privitoare a artă. Această singură declaraţie credem că e
suficientă a arăta care a fost ideea principală din care s-a născut „Analele Arhitecturi?'. De la primul
număr se remarcă colaboratorii principali care au susţinut-o aproape în tot timpul cu scrisul lor. Ei
sunt arhitecţii: S t. Ciocârlan, G. M andrea şi N. Gabrielescu care împreună cu directorul ei
l.N. S ocolescu se poate spune că au dus greul. De la nr. 3 al revistei apar şi alţi colaboratori, între
care doi publică cu regularitate diferite articole şi traduceri: Iuliu I. Roşea şi Sever Mureşeanu
profesor de Istoria artelor şi estetică la Şcoala de Belle Arte din Iaşi. De aci înainte activitatea lui
l.N. Socolescu ca şi a colaboratorilor principali ai revistei se împleteşte cu această importantă publi­
caţie, în cea mai mare parte. Unul din subiectele dezbătute mai pe larg în Anale a fost chestiunea
restaurării monumentelor istorice, la ordinea zilei pe atunci, care s-a transformat curând într-o
adevărată campanie atât prin revistă cât şi prin diferite broşuri care începuse să apară chiar mai
înainte, criticându-se felul cum se înfâptuiau acele restaurări de către arhitectul francez A. L ecomte
du N oOy , Campania a avut mult răsunet în opinia publică şi s-a discutat pe larg şi în parlament. Tot
ce s-a scris, articole în presa zilnică, broşuri, diferite rapoarte pro şi contra ca şi interpelările din
parlam ent pe această chestie se găsesc reproduse în Anale, aşa că din cuprinsul lor se poate oricine
75
e d if ic a c o m p le t a su p ra a c e ste i c h estiu n i c are a p a s io n a t în a c e l tim p p e c e i m a i p ro e m in e n ţi dintre
a r tiş tii ro m â n i c a şi p e u n ii p arlam en tari.31
T o t în a c c a s tâ re v istă se g ă se sc rep ro d u se o m a rc p a rte d in p r o ie c te le d e a r h i te c t u r ă a le membrilor
s o c ie tă ţii în p la n ş e m a ri, c a şi frum oase c ro c h iu ri şi rc lc v e c d e c ă lă to r ie , d in ţa r ă şi străinătate,
d a to r it e lu i G . S t e r ia n .
î n a n u l III şi IV al re v iste i ap a r d ese n e le m o b ilie ru lu i c a te d r a le i d i n C o n s ta n ta datorită
p r o f e s o r u lu i n o stru I. M in c u - lu crări care îi fu se se ră c o m a n d a te d e M i n is te r u l I n s tr u c ţie Publică şi
C u lt e d e p e a tu n c i, T itu M aio rescu , o p ere o rig in a le şi d e s ă v â r ş ite c a s t u d iu d e arhitectură,
ro m â n e a s c ă -b is e ric c a s c ă .
A u fo s t re p ro d u se în A n a le şi m ulte lu crări fă ră v re o im p o rta n ţă d e o s e b ită ; d e s ig u r pentm
s a tis f a c e r e a u n o ra d in m em b rii societăţii, a şa c u m d e a ltfe l s - a p r o c e d a t ş i m a i tâ r z iu c u revista
y,A r h ite c tu r a '\ d e c a re s-a ab u z a t şi m ai m ult, u n ii a rh ite c ţi p u b lic â n d în p a g in ile e i c h ia r şi proiectele
lo r d e ş c o a lă , c a şi m u lte alte lucrări de to t sla b e şi fă ră n ic i u n fe l d e s e le c ţiu n e , d e s ig u r din vina
c e lo r c a re d ir ija u re v ista , c e e a c e a c o n trib u it în m a re m ă s u ră la m ic ş o r a r e a p r e s tig iu lu i revistei şi la
b a n a liz a r e a a rh ite c tu rii n o astre.
A c e le a ş i g re ş e li s-a u fă c u t şi c u a rtico lele c e a u a p ă ru t în A r h ite c tu r a , c a r e o d a tă c e e ra u semnate
d e u n a r h ite c t n u m a i e ra u su p u se n ici unui co ntrol.
R e v e n in d la A n a le le A rh ite c tu rii treb u ie să re c u n o a ş te m c ă , lu a tă în a n s a m b lu l e i, e a a fost o
r e v is tă b u n ă şi d e m a re u tilita te p en tru arh itecţi c a şi p e n tru o ju s tă o r ie n ta r e a o p in ie i p ublice.
în coloanele acestei reviste s-au publicat, reproduse din R e v is ta R o m â n ă , foarte interesantele
studii ale arhitectului D. Berindey, despre care a fost vorba mai înainte.
C u m n u e x is ta o c o m isiu n e a m o n u m en telo r isto ric e şi d e c i n ic i u n b u le tin d e s p e c ia lita te , care a
în c e p u t să a p a ră m u lt m a i tâ rz iu , s-au p u b lic a t în A n a le m u lte s tu d ii a rh e o lo g ic e în s o ţite d e planşe
în g r ijit d e s e n a te c a şi d e fo to g rafii, asu p ra v e c h ilo r n o a stre m o n u m e n te b is e r ic e ş ti c a şi asupra
u r m e lo r ro m a n e c e în c e p u s e a se d esco p eri. T o t în A n a le , c u m a m v ă z u t şi m a i în a in te , s -a tipărit în
tr a d u c e r e ro m â n e a s c ă stu d iu l în so ţit d e m u lte d e se n e , a l lu i R e issen b erg er a s u p r a bisericii
e p is c o p a le d e la C u rte a d e A rg e ş, a şa c u m e ra în a in te d e re sta u ra re .
M u lte in fo rm a ţii d e a rtă şi d e critică scrise c u v e rv ă a p u b lic a t a p r o a p e în fie c a re număr
S t . C io câ r la n , p e c a re le -a c o n tin u a t şi în re v ista A rh ite c tu ra , d e c e le m a i m u lte o ri su b titlul Note
fu g itiv e , c a re se c ite s c şi azi c u p lăc e re , fiind pe a tu n c i c e l m a i h a rn ic c o la b o r a to r a l A n a lelo r, în
p r im ii d o i a n i a i a p a riţie i lor.
S e p u b lic a u d e a se m e n e a p ro g ra m e le p e n tru d iferitele c o n c u rs u ri d e a rh ite c tu ră , c a re abundau pe
a tu n c i, d e ş i d e re z u lta tu l lor, la m u lte d in ele, n u m a i află m n im ic.
U n m a r e c o n c u rs in te rn a ţio n a l a fo s t c e l p en tru C a m e ra d e p u ta ţilo r şi S e n a t, la c a re arhitecţii
ro m â n i a u a v u t u n m a re su cces, o b ţin â n d la c ele p e n tru C a m e ră p re m iile I şi III, ia r la c e l pentru
S e n a t p re m iu l III, în p lu s c â te v a m en ţiu n i la am b ele c o n cu rsu ri. C u a c e a s tă o c a z ie , a rh ite c ţii români
E d m o n d J oly , a rh ite c tu l C a m e re i d ep u ta ţilo r d in P aris şi Paul W allo t , a rh ite c tu l R eic h sta g u lu i din
B e rlin , c a re a u fo s t in v ita ţi şi a u fă c u t p arte d in C o m isia d e ju d e c a tă a p ro ie c te lo r, îm preună cu
A l . O r As c u , a rh ite c t şi sen ato r; G h . D uca , in g in e r şi d ep u tat, G r . C erchez in g in e r, G h . Gr. Canta-
c u z in o , p re ş e d in te le C am ere i şi C . E sarcu , în tru n iţi sub p re ş e d in ţia p rim u lu i m in is tru g e n e ra l Mânu.
L a a c e s t b a n c h e t, la c are a u v o rb it m a i m u lţi arh itecţi, P. W alot a ro s tit d o u ă to a s tu ri d e o mare
im p o r ta n ţă is to ric a p o t sp u n e, d in c are e x trag p ărţile esen ţiale. A stfe l, în p rim u l, su g e re a z ă ideea

31 în nr. 5 al revistei din 1890, pag. 97 şi 98, sub titlul Restaurarea Monumentelor Istorice, se publică o adresă protest către
prim ul m inistru asupra felului greşit cum se făceau restaurările, care se termină astfel: „în acest scop vă rugăm cu
insistenţă, ca până la promulgarea unei legi speciale pentm conservarea monumentelor istorice să se puie în aplicare
regulam entul din 1874, numind o comisiune arhitecto-arheologică, care să examineze ce s-a făcut până azi şi să studieze
cum trebuie să urmeze pe viitor cu conservarea şi restaurarea fidelă a acestor mândre rămăşiţe ale trecutului nostru".
Sem nează: Aman Teodor, pictor, Alpar I, pictor, Băicăianu C, arhitect; Beniş C. arhitect; Călinescu Gr. arhitect;
C iocârlan St. arhitect; Carcaleţeanu pictor; Constantinescu, arhitect; Gavrilescu, arhitect; Georgescu I, sculptor;Mincu I,
arhitect; M andrea G., arhitect; Maimarolu D, arhitect; Mirea G„ pictor; Orăscu Al., arhitect; Petricu, arhitect; Pompilian,
pictor; Săvulescu A l., arhitect; Socolescu N.I., arhitect; Sterian G, arhitect; Stork C., sculptor; Stănescu C., pictor;
Socolescu N.T., arhitect; Stoicescu, pictor, Tătărescu G., pictor, Valbudea, sculptor. Reiese de aci că aproape unanimitatea
artiştilor rom âni din acel timp aveau aceleaşi vederi în chestiunea restaurărilor şi desigur că nici un altul din acei existenţi
atunci n u ar fi refuzat să semneze acel protest

76
Înfiinţării unei Societăţi a arhitecţilor români care 8-a şi constituit la scurt timp după aceea, şi spune
între altele'. „M ă sim t măgulit de a fi în mijlocul Dvs. şi doresc ca, dacă veţi înfiinţa o Societate de
arhitectură, după cum există în toate oraşele principale ale lumii, atunci să ne faceţi amabilitatea a
ne numi mem bri onorifici ai societăţii dvs. pe mine şi pe scumpul meu amic de Joly‘\ Iar după o
scurtă pauză, ia din nou cuvântul rostind următoarele:
„C olegii m ei, concursul internaţional ţinut acum în România a dovedit în mod briliant că ţara
Dvs. dispune de un num ăr destul de marc de arhitecţi care au luat parte cu multă siguranţă la această
luptă pacinică.
D upă m ine, faţă cu numărul şi valoarea arhitecţilor români, ce n-am crezut la început să fie în
România, nu m ai este nevoie să se mai publice concursuri internaţionale.
M ai în nici o ţară nu se mai fac azi concursuri internaţionale şi aceasta pentru motive bine
definite.
Proiectele expuse, deşi foarte bine concepute, însă fiind făcute de arhitecţi din diferite ţări, ele
pot fi utilizate în m od indiferent, la Roma, Paris, Berlin etc. Cred dar că ar fi fost mult mai interesant
şi mai original dacă proiectele erau inspirate din elementele arhitecturii româneşti.
în scurtul tim p cât am stat în Bucureşti, am putut căpăta convingerea că Dvs. aveţi o arhitectură
naţională care este plină de motive interesante şi care se poate utiliza cu mare folos. De aceea dar,
recom andând suprim area concursului internaţional, îmi permit a vă recomanda, ca în concepţiunile
m onum entelor ce aveţi a construi, să vă inspiraţi din arhitectura naţională. Atunci veţi putea produce
monum ente cu adevărat naţionale, care vor oferi străinilor ce vizitează România, plăcuta ocazie de
a aprecia originalitatea artistică proprie naţiunii române, iar pentru Dvs. arhitecţii, va fi un câmp de
exploatat, elem entele arhitecturii naţionale.
Beau dar acest pahar în sănătatea frumoasei Dvs. ţări şi artiştilor săi“ .
A ceste cuvinte, spuse atunci când lumea artiştilor noştri era în fierbere pe chestia restaurării
m onum entelor istorice, asupra cărora începuse să se deştepte şi interesul public, au fost mai m ult
decât bine venite şi au stârnit chiar un mare entuziasm. Arhitecţii noştri însă, dacă vorbeau şi scriau
cu căldură despre vechea artă a ţării, pentru înfăptuiri modeme nu dovedeau nici înţelegerea
necesară şi se pare că nu aveau nici destule posibilităţi artistice. Singur I. M incu a înţeles de la
începutul carierei sale de arhitect, necesitatea unei reluări a firului tradiţiilor noastre de artă şi a
încercat, când a avut libertatea necesară, ca să creeze în spiritul şi cu elementele vechii noastre
arhitecturi, reuşind să dea câteva lucrări care, pe lângă faptul de a fi în stilul ţării sunt şi opere de
mare artă. A fost desigur cel m ai talentat, s-ar putea spune chiar mult mai mult, dar şi cel m ai bine
pregătit pentru a încerca lucrări complet originale.
D intre arhitecţii vrem ei aceleia, cel care a încercat un stil nou, creat de el, - se poate spune, - cu
dorinţa sinceră de a face ceva românesc, a fost I.N. Socolescu. M ulţi arhitecţi din acea generaţie
activau în aceeaşi direcţie, dar aproape numai prin scrierile lor, pe când l.N . Socolescu, în vila
p rofeso ru lui G. lonescu G ion din Str. Lucaci 33, reprodusă în revista A rh itectu ra Jubiliară“ ca şi
în revista engleză A c a d e m y Arhitecture“ 1891 pag. 87; în casele proprii din B-dul Carol 14 parter
cu prăvălii şi etaj, clădire care a suferit o modificare la atic pe care l-a supraînălţat; casele cu p a rter
ş i eta j din Str. C.A. R osetti fo s te B utculescu şi dr. Angelescu; casa din Str. Teilor 24; fo sta casă
C iocârdia de pe Str. B iserica Enei dărâmată când s-a construit noul local al Şcoalei de Arhitectură;
o casă de raport parter cu prăvălii şi u n etaj pe Calea M oşilor, ca şi alte câteva pe care le arăt în
album ul ce com pletează acest volum, a izbutit să dea lucrări reuşite ca arhitectură, bine
proporţionate şi detaliate, dar fără să poată fi încadrate complet în spiritul vechii noastre arte: lucrări
care deşi de u n pronunţat caracter românesc, au fost detaliate însă cu unele elemente decorative
veneţiene şi arabe, aceasta şi din cauză că nu era cunoscută încă, decât superficial, vechea noastră
arhitectură. N u trebuie u itat că pe la 1883, când Socolescu şi Mincu s-au înapoiat de la studii din
Paris, M incu cu vreun an m ai târziu, în care timp a făcut şi un voiaj de studii în Spania, Italia, G recia
şi C onstantinopol, se lucra la linia ferată Câmpina-Predeal şi fusese terminate liniile B ucureşti-
G iurgiu şi Bucureşti-Ploieşti-C âm pina, aşa că nu existau mijloace de deplasare rapide nici p e la
m ănăstirile noastre cele m ai valoroase şi nicicum la celelalte. Singură Curtea de Argeş era mai
cunoscută p rin publicaţia arhitectului germ an Reissenberger, aşa că e mai m ult decât lăudabilă
iniţiativa lo r de a încerca o arhitectură naţională, M incu influenţat de arhitectura italiană, iar
Socolescu d e cea orientală.

77
 M in cu m a i stu d io s, m a i b in e p re g ă tit c a to ţi şi c o n s a c r â n d u - ş i î n t r e a g a a c ti v it a te arhitectul*
r e u ş it şi c e l m a i b in e . S ocolescu şi-a ră s p â n d it a c tiv ita te a în m u l t e d i r e c ţ i i : a rh ite c t p r o i ^
d ir e c to r ş i fo n d a to r al re v iste i M n a le le A rh ite c tu r if \ c in c i a n i d i r e c t o r ş i p r o f e s o r al Ş c o lj1
A r h ite c tu r ă ; a c tiv ita te c o n tin u ă în folosul a rh ite c ţilo r ş i a l p r o f e s i u n i i ; c a m p a n ii de
c o n f e r in ţe ; a e x e c u ta t şi m a ri an terprize; d u c â n d şi o v ia ţă d e s o c i e t a t e c a r e d e a sem en ea îi ^
m u l t tim p , a re u ş it m a i p u ţin c a M incu şi to tu şi n u s e p o a te n e g a c ă n u a c r e a t o a rh ite c tu ră perso^
p r i n c a r e a d o v e d it so lid e c u n o ştin ţe arh ite c tu ra le , m u lt s t u d iu ş i d e a s e m e n e a o rig in a lita te . ™
C e ila lţi a rh ite c ţi, m u lt m a i p u ţin încă; se p o a te s p u n e , c u r a r e e x c e p ţ i i , c ă n ic i n u au încerc»
m ă c a r, m u lţu m in d u -se a lu c ra în arh itectu ra e c le c tic ă a v r e m ii , u n i i d e ş c o a l ă franceză iar ak
g e r m a n ă , a d ic ă d u p ă ţa ra u n d e îşi făcu seră stu d iile.
U r m ă r in d e v e n im e n te le , d u p ă rev ista A n a le , v e d e m c ă d u p ă c o n s t i t u i r e a S o c ie tă ţii Arhitecţii^
R o m â n i, în d isc u ţiile c e a u u rm a t la a d o u a a d u n a re d in 4 m a r ti e 1 8 9 1 , O r ă s c u a m in te şte că am*
f o s t o s o c ie ta te a a rh ite c ţilo r şi in g in erilo r d in c a re şi e l ş i B e n i ş u a u f ă c u t p a r t e , c o m p u să din vreo
3 0 - 4 0 m e m b ri c a re a v e a şi o m ică bibliotecă. î n a c e e a ş i ş e d in ţă , I .N . S o c o l e s c u d ă c itire statutelor
c e a f ă c u t în c o la b o ra re c u G . M andrea şi S t. C io râ rla n , c a r e , d u p ă a m p l e d is c u ţi i sunt admise $j
s e a le g e p rim u l c o m ite t d e conducere c o m p u s a stfe l: A l . O r ă s c u p r e ş e d in te , C . B e n işu vicepreşe­
d in te , A l . S ăvulescu , D. M aimarol şi G . M andrea m e m b ri, I.N . S o c o l e s c u , c a s ie r, S t. C iocâruk
s e c re ta r.
C o m ite tu l, în p rim a şed in ţă a sa, îşi p ro p u n e să p u n ă î n v e d e r e S o c ie t ă ţi i, u rm ă to a re le puncte
im p o r ta n te p e n tru o c â t m ai re p e d e realizare:
1. în f iin ţa r e a u n e i Ş co li d e arh itectu ră;
2 . R e fo rm a re a C o n siliu lu i T ehnic p e n tru to t c e p riv e ş te lu c r u r ile d e a r h ite c tu r ă ;
3 . S ă s e ia m ă s u rile n ecesare c a S o c ie ta te a să d e v in ă p e r s o a n ă m o r a l ă ş i j u r id i c ă .
D a c ă a p a riţia re v iste i A n a le le A rh ite c tu rii se d a to r e ş te în m a r e p a r t e in iţia tiv e i şi muncii
în d ă r ă tn ic e a lu i I.N . S ocolescu , în fiin ţa re a Ş c o lii d e a r h ite c tu r ă e s t e o r e a l iz a r e d ato rită aproape
n u m a i s tă ru in ţe lo r lor. R eie se a c e st fa p t d in d ă rile d e sa m ă a le a d u n ă r i lo r S o c ie tă ţii, p rim a la 30 apri­
lie 1 8 9 1 , la c a re o p tim ism u l şi h o tă râ re a lu i S o c o le s c u a u a v u t d e lu p t a t c u n e în c r e d e r e a în reuşită a
m u lto r a d in m e m b rii im p o rta n ţi a i S o cietăţii, fiin d d e a c o r d c u e l n u m a i C iorcârlan , Benişu,
N e d e l e sc u ; a c e s ta d in u rm ă to tu şi n u se îm p ă c a c u id e e a lu i S o c o l e s c u c a r e d o r e a ca şcoala si
c u p r in d ă ş i o S e c ţie d e a rte d eco rativ e, d e z id e ra t c a re d e a ltfe l n u s - a r e a l i z a t n ic i p â n ă acum.
D u p ă d is c u ţii c a re s-a u c o n tin u a t şi în alte şe d in ţe , ş c o a la s - a î n f ii n ţa t s u b d ir e c ţia lu i I.N. Soco­
lescu , c u m a m v ă z u t m a i în a in te , în p rim a p a rte a a c e ste i s c rie ri, ş i a d u r a t c in c i a n i c u rezultatele
c u n o s c u te , ia r p e u rm ă e le v ii a u tre c u t la şc o a la sta tu lu i, a tu n c i în f iin ţa tă , f i in d p r im iţi p rin concurs,
ş i fa c â n d u - li-s e c a sin g u ră în le sn ire c ă a u fo st a c c e p ta ţi la a c e l c o n c u r s ş i a c e i c a r e a v e a u numai patru
c la s e lic e a le î n lo c d e şa se , c â te se c e re a u c e lo r c a re n u p r o v e n e a u d e la v e c h e a şc o a lă .
C u m a c tiv ita te a d e a rh ite c t şi a n im a to r a lu i S ocolescu s e e v id e n ţia z ă d e o s e b it în timpul şi în
p a g in ile c e lo r p a tr u a n i d e a p a riţie ai A n a le lo r, o v o i u rm ă ri a c o lo , f i in d o e p o c ă d e lu p tă şi de rea­
liz ă r i p a lp a b ile p e n tru rid ic a re a n iv elu lu i şi p re stig iu lu i a c e s te i p r o f e s iu n i, lu p tă î n c a re Socolescu
a o c u p a t p rim u l p la n . A stfe l, în nr. 6 a l rev istei, a n u l II şi p e p rim a p a g in ă , p u b li c ă u n ju d ic io s articol
c u titlu l: C o n c u rs N a ţio n a l d in care v o i ex tra g e m a i jo s o m a r e p a r te , d e o a r e c e e n u m e ră greutăţile
c u c a r e a v e a u d e lu p ta t a rh ite c ţii ro m â n i în v re m e a a c e e a şi lip s a d e în c r e d e r e a s f e r e lo r conducătoare
f a ţ ă d e e i. A ra tă c ă , re n u n ţâ n d la o ric e v eleităţi d e o rg o liu n a ţio n a l, c â n d s - a p u b lic a t concurs
in te r n a ţio n a l p e n tr u C a m e ră şi S enat, arh ite c ţii ro m â n i „ a u a c c e p ta t lu p ta d in c a r e a u ie ş it victorioşi,
s p r e m u lţu m ir e a g e n e ra lă ".
C u a c e e a o c a z ie , şi m iş c a t d e acel su cces, ilu stru l a rh ite c t g e rm a n P. W a l l o t , m e m b ru al juriului
d e e x a m in a r e a c o n c u rs u lu i, se ex p rim a a stfel a su p ra a rh ite c ţilo r ro m â n i: „ M ă s im t fe ric it a găsi în
R o m â n ia u n b u c h e t d e a rh ite c ţi şi c o leg i, c a re a p a rţin şc o lii fr a n c e z e ş i g e r m a n e ş i a l căror merit
l- a m p u tu t v e d e a ş i a p re c ia c u o c a z ia co n cu rsu lu i in te rn a ţio n a l, c e a m f o s t c h e m a t a ju d e c a ."
A m r e p r o d u s m a i s u s to a stu l arh itectu lu i W allot ţin u t la b a n c h e tu l d a t î n o n o a r e a lu i şi de Joly,
a ş a c ă n u m a i re v in . „ C in e n u a fo st d e faţă la a c e a stă in tim ă s ă r b ă to a re , c o m e n te a z ă Analele, nu
p o a te s ă - ş i în c h ip u ie c e e n tu z ia sm a p ro d u s ace a stă d e c la ra ţie fra n c ă ş i le a lă ."
C u a c e a s tă o c a z ie , a rh ite c ţii ro m â n i îşi p rim e a u re c o m p e n sa c u ra ju lu i ş i m o d e s tie i lor, chiar din
p a r t e a a c e lo r a c e a v e a u in te re s d e a m e n a ja p e c o n a ţio n a lii lor; d a r c a re în f a ţa re a lită ţii nu puteau
d e c â t s ă m ă r tu ris e a s c ă în m o d fra n c adevărul.

78
 A p recierea lo r ne este scum pă şi nu ne îndoiam că se va mai găsi cineva în ţară, g u vern sau
sim plu p articu lar, care să m ai stea pe gânduri pentru viitor.
S e p a re în să că proverbu l N im en i nu e p ro fet în ţara lu i şi-a găsit aplicarea din nenorocire şi aici.
C u o cazia co ncursului pentru proiectele Catedralei din Bucureşti, vedem cu inim ă strânsă de
durere, că g u v ern u l ne refuză d rep tu l sacru câ ştigat p rin luptă, de a concura pentru această C atedrală
num ai rom ânii. C e lucru trist! U n ju riu internaţional, com pus din oameni de specialitate şi som ităţi
în artă d eclară în m od public, că nu e drept, nici demn, de a mai face pe viitor concursuri internaţio­
n ale, ţara p o sed ân d elem entele necesare, şi cu toate acestea guvernul rom ân, în loc de a fi m ândru
de su ccesu l rom ânilor, le zdrobeşte iluziile ce-şi făcuse pentru viitor, declarându-i insuficienţi pentru
a în to cm i u n pro iect de C atedrală.
E ste o im posibilitate de a fi mai nedrept şi a um ili pe cineva mai mult. A rhitecţii rom âni cu inim a
sd ro b ită d e în trista re, au p ro te sta t ş i se vor abţine d e la concurs.
P.S.S. M itropolitul M oldovei, într-una din întrunirile comisiunii de organizare a concursului, a
spus: „C ated rala d in B ucureşti este catedrala ţării, este monum entul naţional cel m ai im portant, căci
prin el se sim bolizează în gradul cel mai înalt credinţa nestrămutată a poporului rom ân în religia
creştină-ortodoxă. E l trebuie să fie conceput cu m ultă inim ă şi dragoste pentru credinţă şi ţară. D e
aceea, cred că n u streinii p o t fi chem aţi a ne simboliza credinţa noastră şi dragostea noastră de m ărire
naţională, când avem destui fii ai ţării de specialitate şi care au dat probe de capacitatea lor artistică.
A dresaţi-vă lo r şi fiţi siguri că tineri şi capabili cum sunt şi plini de dragoste pentru fala neam ului
de rom ân, v o r produce opere de artă cu care să ne m ândrim ."
L a această p atriotică cuvântare s-au asociat M itropolitul Irim at şi o parte din m em brii com isiunii
de organizare a concursului, cu toate acestea însă guvernul a menţinut ideea de concurs internaţional,
care se va şi publica în curând.
Şi ce v o r p u tea aduce streinii la acest concurs? N im ic decât interpretarea nu a unui program prin
form e şi concepţii alim entate de credinţa lo r şi de obiceiul cultului lor. Vor aduce proiecte de
catedrale bune pentru Viena, Paris, Londra e tc ... Pe viitor se va şti că Ia finele secolului al X lX -lea
în Ţ ara R om ânească nu se ştia dacă există sau nu arhitecţi, pictori sau sculptori români, că elem en­
tele de arhitectură rom ânească nu sunt, că sentim ent şi caracter naţional nu aveau şi că a trebuit să
m ergem la străini ca să se facă un m onum ent al cultului şi sentim entului nostru n aţional... A rhitecţii
rom âni n u v o r să se sustragă de la concurs şi de la o judecată oricât de severă, doresc însă ca acel
concurs să fie naţional, adică între rom âni, iar condiţiunile programului să fie astfel întocm ite încât
să se aibe în vedere nu num ai satisfacerea unei necesităţi a cultului ci, mai cu seam ă, obţinerea unui
m onum ent cu u n caracter em inam ente naţional ca stil şi ca concepţie. Avem destule elem ente de
arhitectură rom ânească spre a putea face monum ente cât d e importante, trebuie însă studiate.
C oncursul pentru catedrală este o ocazie unică pentru a vedea ce se poate obţine cu elem entele de
arhitectură naţională ce posedăm . Dorim să lucrăm şi nu cerem decât să ni se dea voie. „Este cred o
p rotestare dem nă şi b ine susţinută, pe care o face I. N . S o colescu în num ele arhitecţilor rom âni. De
urm area acestui concurs nu se ştie nim ic; probabil că între tim p s-a renunţat la lucrare şi la concurs
şi nu s-a m ai revenit.
D esigur că sentim entul naţional era profund jig n it prin publicarea unui concurs internaţional şi
chiar pentru o C atedrală în capitală, care urm a să fie concepută conform stilului şi tradiţiilor religi­
oase ale ţării. Şi totuşi, acum când toţi arhitecţii de atunci au închis ochii, constatăm privind la
activitatea lor, că afară de M in cu , - care era şi cel mai dotat şi mai bine pregătit prin studiile ce
făcuse şi c are a fost preocupat de la începutul carierei sale artistice de crearea unei arhitecturi
rom âneşti m odem e, sim ţind o deosebită aplecare către arhitectura m onum entală şi m ai ales către cea
religioasă, cum a dat destule dovezi prin lucrările înfăptuite, - niciunul din colegii săi nu erau în
m ăsură d e a concepe o m are catedrală românească, care de altfel este şi cea mai grea problem ă ce se
poate p une unui arhitect.
P e atunci, M a n d r ea făcuse B isericuţa D elea Veche, care nu spune nim ic şi pe cea de la Sinaia,
m ai reuşită dar de proporţii m ici; A l . S ăvulescu B iserica A m zii care num ai rom ânească n u e; M a i -
Ma r o l B iserica arm enească în B ucureşti, ca şi o biserică Ia Tum u M ăgurele', I. N . S o c o lesc u B ise­
ricu ţa d e p ia tră d in B uşteni-P rahova şi un cavou la Ploieşti, destul de reuşite dar lucrări m ici, iar
m ult m ai târziu B iserica Sf. Vineri din P iteşti; S teri an şi G a brielescu restaurări, iar ceilalţi nici
atât. C u toate acestea, cred că dacă s-ar fi ţinut concursul ar fi rezultat şi unele lucrări m ai reuşite,

79
emulaţia face uneori minuni, iar dacă concura şi I. Mincu, cum era de aşteptat, am fi avut cu ^
o catedrală românească, pe care nu o vom mai putea avea niciodată, aşa cum nu vom mai ay*
poezie un al doilea Eminescu şi poate nici chiar un al doilea Grigorescu, A ndreescu sau Lucta!^
pictură.
In două împrejurări în legătură cu unele realizări arhitecturale im portante de atunci, I.N.fo.
lescu a intervenit energic şi cu destul succes: a se constate că prin aceasta nu revin asupra votului lor cu privire la clasificarea proiectelor prezentate,
1. în chestia planurilor Palatului de Justiţie din Capitală la care, - nu ştim graţie căror j
- fusese angajat direct arhitectul F. Montaureanu. Aceasta prezentând un proiect slab, cu
plan care-1 făcea chiar inconstruibil, Socolescu a dus o vie cam panie de presă contra acelui i
ţinând chiar şi o conferinţă la Ateneu pe această chestie, conferinţă la care a asistat şi m ar2
palatului trimis special de Regele Carol I pentru a fi informat.
în urma acestei campanii, proiectul a căzut şi s-a dat comanda arhitectului francez A. Ballu
crede după recomandaţia lui Lecomte care lucra la restaurări, iar cu direcţia execuţiei a fostan&î
I. Mincu care a completat proiectul după desenele proprii ca decoraţie interioară a sălilor de şedk
lambriuri şi mobilier, după decesul lui Ballu.
în această chestie care n-a apărut în Anale doar ce Socolescu a înţeles ca în organul societăţii $
nu fie vexaţi în nici un fel arhitecţii membri ai corpului. Montoreanu a dem isionat totuşi din societate
şi după un timp a şi părăsit ţara.
2. în chestia concursului internaţional pentru proiectul Gării centrale din Bucureşti la care, djj
cauza programului greşit şi a lipsei de orice garanţie în ce priveşte judecata proiectelor, deoareceia
program se spune, destul de vag, să lucrările vor fi judecate de o com isie de oameni competenţi,
ingineri sau arhitecţi, ceeace a făcut să se producă o protestare a Societăţii Centrale a Arhitec(k
Francezi, arhitecţii români s-au abţinut de la concurs.
Totuşi s-au prezentat 38 proiecte şi s-a numit o subcomisiune de judecată compusă din: G. Duc*
director general al CFR, Mincu şi Lecomte du NoOy arhitecţi; M. Râmniceanu şi A. Cotescu in-
gineri.
Pe baza referatului acestei subcomisiuni, juriul în plenul lui hotărăşte cu unanimitate de 17votai
decernarea premiului I proiectului prezentat de către arhitecţii M. A. M arcel din Paris şi L. Blanc
din Bucureşti, premiul al doilea cu o majoritate de 14 voturi proiectului arhitectului Faije dinParis,
premiul al treilea proiectului Cav. Giulio Magni arhitect la Roma, iar după aceea cele 38 proiecte»
fost expuse la Ateneu.
I.N. Socolescu, constatând că proiectul M arcel şi B lanc este o copie fidelă, mai ales în faţadi
principală, a unui proiect care a câştigat Grand Prix de Rome la Paris, datorat arhitectului Eustache,
a scris mai multe articole în ziarul Lupta la 12,13,15,16 şi 21 mai 1893, prin care releva acest fapt
privind pe cei doi arhitecţi francezi ca şi pe G. Duca, director general CFR .32
Ministrul Blănescu sesizându-se de această campanie a cerut juriului de judecată să se pronunţe
întrucât este întemeiată alegaţiunea că proiectul căruia i s-a atribuit prem iul întâi nu ar fi open
personală a d-lor Marcel şi Blarik, ci copia unui proiect al arhitectului E ustache din Paris şi încaz
că s-ar dovedi că sunt identice, să se pronunţe dacă această identitate este de natură să modifice
deriziunea sa.
După dezbaterile urmate, la care iau parte C. Olănescu Ministrul Lucrărilor Publice, Gr, Cerchez,
I. Mincu, C. Duca şi încă trei ingineri, Olănescu rezumând arată că părerile exprimate sunt în nunâi
de trei.
G r C e r c h e z găseşte că „proiectul M a r c e l şi B l a n c în ce priveşte faţada principală, este o copie
servilă a proiectului E u s t a c h e ; iar în ce priveşte planul, se poate considera, până la un oarecare
punct, că o apropiaţiune a diferitelor proiecte de concurs pentru P rix de Rom e (anul 1891) Ş
exigenţele programului care a servit de bază la concursul deschis de direcţiunea generală a Căilor
Ferate. Ca o consecinţă a părerii sale, C e r c h e z propune ca proiectul M a r c e l şi B l a n c să se scoată
din concurs, considerându-se deriziune a juriului ca neavenit în privinţa lui. însă, fiindcă acest
proiect cuprinde unele părţi bune, care pot fi utilizate de direcţiunea generală pentru redactarea
proiectului definitiv. D-sa crede că s-ar putea cere d-lor M a r c e l şi B l a n c să cedeze direcţiunii
generale lucrarea lor contra unui preţ ce se va fixa prin bună înţelegere/*
32 Vezi Anexe - pag. 350-370.
80
„ I. M in c u este de aceeaşi părere cu G r . C e r c h e z în ce priveşte identitatea proiectului M a r c e l şi
B la n c cu proiectul E u s t a c h e şi formulează aceeaşi propunere în ce priveşte scoaterea acestui pro­
iect din concurs; dar nu socoteşte necesar a se cumpăra lucrarea. Atât C e r c h e z cât şi M in c u , ţin să
proiectul M a r c e l şi B l a n c fiind netăgăduit superior celorlalte şi meritând a fi clasat cel dintâi dacă
el ar putea fi menţinut în concurs. Ministrul, împreună cu ceilalţi membri ai juriului, pe
consideraţiuni dezvoltate pe larg şi publicate în Anale, anul IV par. 83-87, menţin prima hotărâre cu
premiile decernate atunci.
Au urmat trei provocări la dueluri între Marcel, Blanc, G. Duca cu I.N. Socolescu şi cum
martorii lui I.N. Socolescu au cerat ca în primul rând să se dovedească printr-un juriu de oameni de
specialitate din Berlin, Viena sau Roma, aduşi pe cheltuiala lor, dacă proiectul Marcel-Blanc este sau
nu copiat, ceea ce martorii celorlalţi nu au acceptat, totul s-a sfârşit aci, dar nici gara nu s-a mai
executat, rămânând astfel mai departe cu vechea Gară de Nord situată pe o stradă banală, într-o
mahala urâtă şi fără nici o posibilitate de îndreptare. S-a tot cârpit şi adăogat această gară, fiind la
fel de vinovaţi şi inginerii care au hotărât şi arhitecţii care au reuşit să dea Bucureştiului una din cele
mai urâte şi incomode gări de mare oraş, din Europa.
I.N. S o c o l e s c u , într-o cronică publicată în fruntea Analelor anul IV nr. 9 şi 10 aduce unele critici
ideii în sine de a se construi o Gară centrală, care i se părea un lux în disproporţie cu resursele ţării
ca şi aşezării ei la bariera oraşului, cum scrie el. Desigur că pe atunci terenul vast de la Cotroceni
pe Dâmboviţa, unde se făcuse exproprieri pentru această gară părea departe; azi însă oraşul l-a
depăşit cu mult, iar bulevardul larg ce leagă acest teren cu central, ar fi putut da o intrare monumen­
tală în oraş, incomparabil superioară celei actuale. în acea Cronică se mai spune că aşezarea gării în
vadul vechi al Dâmboviţei este o eroare de neînţeles pentru acei specialişti care au ales acest teren,
deoarece necesită cheltuieli enorme, fiind teren de aluviuni şi inundabil prin infiltraţiile râului şi
cerând astfel fundaţii adânci de 15-20 metri. De asemenea, critică aşezarea gării în vale care a obligat
să se proiecteze gara cu două etaje şi deci pe lângă cheltuieli enorme, ar fi fost şi incomodă pentru
public care ar fi trebuit să urce opt metri deasupra trotuarului, iar ca înfăţişare fiind aşezată jos, se
întreabă: „ce aspect poate avea o clădire la care te uiţi ca din pod?**
Critici judiciose care puteau aduce îndreptări la fel, dar concluzia la care ajunge, ca să se mă­
rească gara de atunci, timpul a dovedit-o greşită.
Analele Arhitecturii încetează de a apărea la finele anului al patrulea, 1893, fără să publice vreo
explicaţie. Se ştie însă că din lipsă de fonduri, deoarece ervista o scotea aproape singur I.N. S o c o ­
l e s c u care nemaifiind ajutat de nici unul din ceilalţi colegi, nu a mai putut suporta cheltuielile. E
cert acest fapt, deoarece se vede că în anul IV nici chiar S t e r ia n care era cel mai larg la contribuţii,
nu mai colabora la revistă şi deci nici nu mai ajuta, aşa că lipsa de colaboratori a fost strâns legată
de lipsa de fonduri, ambele contribuind la încetarea apariţiei. încă din anul al III-lea începuse să se
simtă oarecare oboseală la diferiţi colaboratori, care fhseseră atât de asidui mai înainte, cei mai mulţi
nemaipublicând nimica. Din această cauză, paginile Analelor sunt umplute cu Iconografia creştină
a lui S. Mureşeanu care, abuzând de ospitalitate, şi-a publicat în revistă o întreagă carte. De asemeni,
studii inginereşti enorme şi anoste asupra pasarelei metalice din gara Ploieşti, care nu mai există, ca
şi studiul mai arid încă „întrebuinţarea pieselor metalice în arhitectură** datorite unor ingineri, lucrări
fără rost într-o revistă de arhitectură.
Dacă s-au tipărit în coloanele ei şi multe studii de arheologie arhitecturală, era explicabil, deoa­
rece nu exista încă o publicaţie de specialitate şi intrau oarecum în cadrul programului revistei, care
a înţeles de la început să facă şi un fel de propagandă pentru promovarea arhitecturii naţionale, idee
care însufleţea pe mai toţi arhitecţii români de atunci. Din cele ce au urmat, când numărul arhitecţilor
a crescut enorm, mai ales după războiul din 1916-1918, putem aprecia şi recunoaşte totuşi eforturile
făcute de acea primă generaţie de arhitecţi care a reuşit să tipărească lunar şi cu regularitate o revistă
destul de voluminoasă atunci când Societatea Arhitecţilor, care abia se înfiinţase în anul al II-lea al
apariţiei revistei, avea un număr de numai 24 de membri.
I .N . S o c o l e s c u , pe lângă activitatea sa de profesor şi director al şcolii de arhitectură, de publicist
şi de director al revistei Analele Arhitecturiî“, de casier şi preşedinte în mai multe rânduri al
Societăţii Arhitecţilor Români, a fost pentru un timp şi arhitect şef al Ministerului de Domenii. A
desfăşurat în acelaşi timp o mare activitate de arhitect proiectant, realizând următoarele lucrări,
81
dnare care o mare parte a i fost publicate in A nale, astfel: P rim ă ria o ra şu lu i C onstanţa*
Piteşti vi Călăraşi. Şcoala secundara de fete Despina D oam na d in P lo ieşti, Şcoala p r v t ^ y
dm Râmnicul Sărat, Şcolile Normale de băieţi din C âm pulung M uscel şi /aşi'; Palatul de
Canava. Biserica din Buşteni şi presbitenul, clădire executată cu cheltuiala Casei * Aflu de abia azi, că ziarul „La Liberte Roumaine" datat 29 decembrie 1890, intr-un articol
bine apreciată de Regele Caroi l care o vizita adesea; cavoul fam iliei Naumescu dm j>
Biserica Sf. Vineri dm Piteşti: Catedrala din. Alexandria; vila G. lonescu G ion; casele prop^
dm strada Teilor 24 şi casa dr. Angelescu din strada C. A. Rosetti; sp ita lele din Tărgovişte !
şi Constanţa ca şi mohe alte clădiri, locuinţe particulare şi de raport în Bucureşti şi m restul « 'l
De asemenea, proiecte de concursuri publice, premiate, pentru liceul Sf. Gheorghe din Buc*»?1
şi cde pentru Cameră şi Senat. A executat şi mari antreprize între care C asa de Depuneri
reşh. care este o lucrare din cele mai perfecte ca execuţie tehnică între m arile clădiri ale Canion
de asemenea noul spital de alienaţi de la Văcăreşti Berceni.
Viaţa zbuciumată, răspândită şi de continuă luptă ce a dus nu i-a dat destul răgaz pentru a
mai complet şi mai aprofundat realizările sale arhitecturale care, în general, a u fost unele dtnefer
prejos de posibilităţile talentului său şi studiilor remarcabile ce a făcut în şcoli. Fiind an
naţionalist, a încercat o arhitectură pe care ar fi vrut-o românească, dar care a avut numai un
de oarecare originalitate, cum am văzut şi mai înainte, ceea ce i-a determinat pe arhitecţi d e a o ^
stil Socolescu. Clădirea cea mai reuşită ce a executat în acest stil, a fost vila G. lonescu
fiind o lucrare mică a putut fi realizată în foarte bune condiţiuni cu elementele şi decoraţia ^
ce-şi formase, foarte potrivită pentru o clădire de proporţiile acesteia. Tot aşa de remarcabil^
casa proprie din Bulevardul Caroi 14, cum am văzut mai sus, cu un deosebit caracter de mc
talhate frumos detaliată şi bine executată ca şi casa din apropiere pe Str. Teilor, vis-â-vis •
stângă a Ministerului de Domenii. Se mai poate cita casa fo stă B utculescu devenită mai târzQ
doctorului Anghelescu, fostul ministru liberal de pe str. C. A. Rosetti 13 şi altele. Acestea din oui!
cea din Sos. Teilor şi de pe Str. C.A. Rosetti 13, ca şi fosta locuinţă a lui lonescu Gion, au fostdecitj
late monumente istorice de arhitectură.
Desigur că dacă s-ar fi mulţumit să facă, ca cei mai mulţi, arhitectura clasică sau eclectică cat
se obişnuia pe atunci, ar fi putut realiza lucrări de o mai mare valoare arhitectonică, cum a datdow
dă prin proiectele ce a întocmit la concursul internaţional pentru Cameră şi Senat ca şi la Palatuldt
Justiţie de la Craiova. Privit in ansamblu, constatăm că a avut, între arhitecţii noştri, cea mai internii
şi variată activitate, iar prin energia şi ordinea metodică ce a pus în tot ce a întreprins şi prin bogatele
lui cunoştinţe tehnice, ajungând la un mare prestigiu, a atras atenţia lumii politice şi a fost invitaţii
candideze pe lista Partidului conservator carpist la o alegere pentru Primăria Capitalei, fiind chia
desemnat de acel partid de a fi numit primar. Către bătrâneţe, cum arhitectura trecea la noi printre
grea criză, s-a ocupat cu introducerea în ţară de noi materiale de construcţie ce aducea din Franţaţi
Italia, cum a fost spre exemplu „porfirolitul", pe care reuşise să-l introducă pe o scară foarte întind,
ca pardoseli la diferite clădiri. Tot el a executat dccoraţiunea exterioară în mozaic de sticlă coloraţi
la clădirea Hotelului Athinăe Palace din Bucureşti, acum transformat, ca şi multe altele, fiind unon
care a activat In multe feluri în această profesiune tehnică şi până la sfârşitul vieţii.
Prin felul activităţii sale, pe lângă mulţi prieteni şi admiratori, a avut şi destui duşmani care, fiindcă
li umbrea cu personalitatea sa şi prin multa activitate ce desfăşura, fiindcă luase anumite poziţii
multe Împrejurări, cum am văzut mai sus, susţinând diferite campanii prin ziare şi Anale, care au
produs nemulţumiri la unii colegi interesaţi, au căutat să-l micşoreze, iar unii chiar să-l compromită
tn special cu ocazia concursului pentru Cameră şi Senat.
L-au acuzat astfel prin presă că ar fi cumpărat de la Paris proiectele pentru acel concurs, do Iaun
arhitect 1. Brj&assqn, O întrebare logică îşi putea pune oricine: dacă Br6asson a făcut In adevăr
acele proiecte, cum concursul era internaţional, le putea depune singur şi pe numele său, sau col mull
In asociaţie cu Socolescu; ce nevoie avea să-l vândă altuia şi mai ales ce preţ putea primi când con*
cursul era foarte problematic?
BrEasson, primind ziarul cu învinuirile ce fi se aduceau, trimite imediat lui Socolescu, cu dnt*
de 26 ianuarie 1891, următoarea scrisoare, pe care am găsit-o între hârtiile râmase de la el şi o redau
tn traducere:
W„Enciclopedia Cugetarea" L Predeicu, pag, 792*793.
82
Scumpul meu coleg,
intitulat „Les acheteurs de Projets“ te acuză de a fi cumpărat de la mine proiectele ce ai prezentat
la concursurile de ante-proiecte pentru Cameră şi Senat.
Surprins de o asemenea afirmaţiune, calomnioasă pentru mine şi pentru tine, te autoriz ca să-i
opui in numele meu cea maiformală dezminţire,făcând să se ştie că proiectele prezentate aufost puse
pe curat şi rondate în biroul meu, dar după schiţele ce ai adus de la Bucureşti şi că eu nu am făcut
in această circumstanţă decât un act de bună camaraderie, foarte frecventă ta arhitecţiifrancezi
Mi s-a afirmat pe de altă parte că anumiţi dintre calomniatorii tăi, se laudă de a avea de la mine
scrisori confirmând ceea ce ei au avansat contra ta. Cere deci, te rog, producerea acelor scrisori,
dacă cu adevărat există. Ceea ce mă îndoiesc însă, neputănd fi decât opera unor indivizi puţin
scruptdoşi şi făcând un fals m iscălitură.
Este profund regretabil, în orice caz, că aveţi in România colegi capabili a uza de astfel de
mijloace pentru a căuta să stabilească superioritatea lor. în curând aştept noutăţi, scumpul meu
coleg şi crede-mă, cel mai devotat al dumitale.
w t! I. B r£a8SON
P.S. în momentul de a pune scrisoarea mea la poştă, unul din amploaiaţii mei, care a văzut numele
tău, îmi afirmă că este în acest moment la Paris unul din colegii tăi din România, care caută cu o
sumă foarte mare de bani, să aibe o atestare de cumpărarea de care te acuză,
îţi dau această informaţie sub rezervă şi care ne vafi foarte uşor de verificat.
La 21 februarie 1891, primeşte o a doua scrisoare de la Breasson, din care extrag câteva fraze
mai importante:
,^4m citit cu mare plăcere în ultima dumitale scrisoare că dezbaterile acestei stupide polemici,
sunt, în fin e închise% „îţi mulţumesc pentru trimiterea revistei şi mărturisesc de a nu-mi explica
încă succesul acelui proiect (e vorba de proiectul arh. M arcel care a luat premiul I) a cărui cea mai
mare calitate este de a fi ocupat tot terenul, ceea ce, natural i-a dat mai multă grandoare, dar
programul concursului a fost complet lăsat de o parte.
Ballu , care a fost clasat la acelaşi concurs al Il-lea a venit să mă vadă acum câteva zile aducăn-
du-mi o copie după scrisoarea ce fi-am adresat şi intrebăndu-mă dacă eu aş fi autorul. Cred că
bănuieştl care a fo st răspunsul meu şi cum m-am mirat de intervenţia sa în această afacere; el mi-a
spus că deţine acest document de la L ecomte du NoOy care locuieşte cred la Bucureşti şi care se
agită se pare pentru ca Ballu să fie angajat în afacerea Senatului cum afost deja pentru Palatul de
Justiţie. în fine, ne-am despărţit buni amici, după o explicaţie netă şi cordială, aşa că în privinţa
aceasta, sper că nu vel mai avea nimic de temut...
îţi mulţumesc mai dinainte pentru urmarea trimiterii Analelor care-ml vor permite să fac un
studiu comparativ
Din aceste scrisori, se vede că deşi proiectul lui Socolescu, pentru Senat, fusese clasat al treilea,
deoarece prin condiţiile programului se specifica că lucrarea o va executa acela dintre români care
va obţine unul din premii, indiferent care, francezii care pierduseră partida la Cameră, unde reuşise
Maimarol, se agitau ca să-l scoată din concurs pe Socolescu la Senat, rămânându-lc în acest fel
lucrarea lor. Iar unii din români, ca şi Lecomte, din alte interese, mai mult de răzbunare, se zbfiteau
în acelaş scop. Aceasta era camaraderia între arhitecţi ca şi solidaritatea naţională la noi pe atunci,
interesul personal primind înaintea adevărului ca şi a oricăror sentimente mai înalte. Nu ştiu dacă s-a
schimbat situaţia prea mult şi după aceea...
Unul din foştii săi elovi de la vechea Şcoală de arhitectură, dl. I.D, Traianescu, îl caracterizează
astfel într-o scrisoare a sa, netipărită încă:
„I.N, Socolescu, arhitect şi inginer, de şcoală franceză (Paris) iniţiatorul înfiinţării Soc. Arhitec­
ţilor Români şi a Şcoalei de Arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români, cum şi a Analelor
Arhitecturii - dirijată de el, 1890-1894. Minte cumpănită, luminată de o frumoasă cultură generală,
spirit de organizare, călăuzit de o inteligenţă sclipitoare şi do o voinţă de fier, Socolescu a izbutit
să-şi apropie generozitatea lui Sterian şi entuziasmul lui CiocArlan şi tustrei, să strângă în jurul lor
pleiada de arhitecţi şi ingineri veniţi cu studii din străinătate şi cu toţii laolaltă să înfiinţeze
Societatea Arhitecţilor Români şi Şcoala de Arhitoctură, visul dc aur al lui Socolescu,,."
 F a p t e c i l.N . S o c o lesc u a fost un adevărat român, p a tr io t ş i b u n c a m a ra d , care a susţinut o luptă
eroică în folosul a c e s te i p r o fe s iu n i ca şi al c a m a ra z ilo r săi.
Spre sfârşitul vieţii lui, în aprilie 1921, donează A c a d e m ie i R o m â n e u n obiect mic dar de o mare
valoare istorică şi a rtistică , d a ta t 1699, pe care-1 găsise în săpăturile ce a făcut p e n tr u clădirea Casei
de Depuneri p e terenul c e fu s e s e o cu p a t m a i În a in te d e biserica şi curtea fo s te i m ă n ă s tir i Sf. Ioan;
iar la 14 mai 1921 autentifică Ia Trib. Ilfov un act de donaţie tot către Academia Română a sumei de
50.000 le i c a re va forma un fond special din venitul căruia, acumulat, să sc dea din trei In trei ani un
p r e m iu p e n tr u s tu d ii asupra A r h ite c tu r ii ţ i A r te lo r d e c o r a tiv e r o m â n e ş ti (sculptură în piatră şi le m n ,
p ic tu r ă , ţe să tu ri sau b r o d erii, lucruri de o rice metal ctc), va purta n u m e le „ F o n d u l f r a ţ i i T o m a ş l I o n
N. S o c o le s c u - arhitecţi'1. P en tru primul concurs fixează ca subiect/ „ C e r c e tă r i a s u p r a o r ig in e i
A r h ite c tu r ii ş i A r te lo r d e c o r a tiv e r o m â n e ş ti" , cu cât mai m u lte ilu s tr a ţiu n i. A c e s t fo n d , a fost mărit
m u l t p r in te s ta m e n tu l c e a lăsat.
Sub titlu l D a n ii p io a s e p r o fe s o r u l I. S im io n e s c u semnalează donaţia într-un articol apărut în
z ia r u l V iito r u l d in 27 iunie 1921 cu aceste cuvinte: „O altă donaţiune, cu a c e la ş i sentiment, nobil şi
c h e m ă to r s p r e u rm a re , e s te a d-lui Ion N, S ocolescu, „Ca omagiu memoriei fratelui meu mai marc,
T o m a , c a r e m -a protejat şi îndrumat în anii copilăriei şi dorind ca în limita modestelor mele m ijlo a c e
să c o n tr ib u i la s tu d iu l a r h ite ctu rii şi a rtelo r d e c o r a tiv e r o m â n e ş ti, d ă r u ie s c A c a d e m ie i le i 50.000 lei**,
etc.
A m i n t e s c că în 1903 a avut de suferit o adevărată nenorocire, c a re i-a pus în p r im e jd i e o n oarea
ş i c h ia r e x is te n ţa lu i. A fo s t im p lic a t în tr-u n m a re p r o c e s la C u rte a c u Ju ri d in B u c u r e ş ti, c a re a d urat
m a i m u l t e z i l e şi nopţi în şir, pledând mai toate s o m ită ţile b a ro u lu i d e a tu n c i şi în c a re o c a zie
p r i e t e n u l ş i a p ă r ă to ru l s ă u , B a r b u D elavrancea, a v o r b it c e l m a i s tră lu c it d is c u r s a l c a rie rei sa le de
a v o c a t şi care a fost tip ă rit s u b titlu l: I n o c e n t. E p r e fa ţa t c u a c e s te c â te v a râ n d u ri:

I u b it e a m ic e,
I ţ i t r im e t , d u p ă n o t e l e s te n o g r a fle e , a p ă r a r e a p e c a r e fl- a m f ă c u t - o c u n e s tr ă m u ta ta c r e d in ţă c ă
a m a p ă r a t o o n o a r e a b s o lu t n e p ă ta tă . D is p u n e d e e a c a d e c e v a c a r e - fi a p a r ţin e p e d e p lin .
U n s i n g u r ti t l u a r f l m a l p o t r i v i t c a o r ic a r e a ltu l: c e l d i n u r m ă c u v â n t a l p l e d u a r t l l m e le . î n a c e s t
c u v â n t , t o t a d e v ă r u l.

C u d r a g o s te
s s /D e la v r a n c e a
14 n o i e m b r i e 1 9 0 3

A î n v i n s d e s t i n u l ş i 1n a c e a s tă n e fe r ic ită Îm p reju ra re a v ie ţii s a le, d a r u r m e a d â n c i l-au lă sa t ş i n u

e r a g r e u d e v ă z u t , d u p ă a c e e a , c ă e n erg ia ş i c o m b a tiv ita te a d e ca re fu s e s e a n im a t p â n ă a tu n c i,
s c ă z u s e m u l t , f i i n d u n o m c o p le ş it d e d e c e p ţii, d in c a u z e m u lte lo r lo v itu r i n e d r e p te c e a v u s e s e d e
î n f r u n t a t ş i a s t f e l î n v i n g ă t o r u l d e to td e a u n a , d e v e n is e u n în v in s , L a 3 0 s e p te m b r ie 1 9 0 3 , la c â te va
z i l e d u p ă te r m in a r e a p r o c e s u lu i, p r im e ş te o s c r is o a te d in p a rtea H o cietă ţii A r h ite c ţilo r R o m â n i c u
u r m ă to r u l c u p r in ş i
, Iubite coleg,
Societatea A rhitecţilor /tomânl, care s-a fă lit totdeauna a vă număra p r i n t r e m e m b r i s ă i, luând
cunoştllnfâ cu o nespusă bucurie de hotă rărea Curţii cu Juri d in 2 7 s e p t, 1 9 0 3 , c a r e v ă s p a lă d e
acuzaflunile Infamante ce p e nedrept vt s a t adus, a luat hotărârea s ă s ă r b ă to r e a s c ă a c e s t a c t d e
înaltă Justific, oferindu^vă un prânz prietenesc p e c a r e v ă r o g s ă t a c c e p t a ţi, c a o s l a b ă d o v a d ă d e
dragostea noastră a tuturor,
F râ n tu l va avea loc I n seara de Jo!2 Oct, a, c, l a ora 8 In restaurantullo r d a c h e ,
Primiţi, I u b i t a C o l e g , fn c r e d ln ( a r e u c o n s i d e r a ţ l u n l i n o a s tr e ş l m a r e lu i p r i e t e ş u g c e v ă p ă ş ir ă m ,
P r e ş e d in te : l, M in a u
S a c r e lo r D , O , O lu r g e a

D e s i g u r c ă u m t e a c e s t e (U r v e z l d e s i m p a t i c ş i c o m p ă tim ir e pentru c e l e Indurate, f* a u rid ic a t fn tn t

c â t v a n u n u l u i ş i a s t f e l , d u p ă u n s c u t i t i m p , a în c e p u t a c e a a c tiv ita te , redusă, tic c a re a fo s t v itrim m a i
s u s , D u p ă r ă z i u n u l d i n 1 9 1 f o l 9 1 H a a c t i v a i m a i i n te n s la fto e fe ta ie a „ R e e tm s tr u c ţin ” tă c â n d p a r te d in
 C o n s iliu l t ic A d m in is tr a ţie şi a făcut din partea societăţilor. Insă p e c o n t p ropriu, u n v o ia j In F ra n ţa
ş i Ita lia , p e n tr u a stu d ia la faţa locului m odul de organizare a reconstrucţiei reg iu n ilo r d e v a s ta te d e
r ă zb o i în a c e le ţări, în ved erea lucrărilor ce erau necesare şi la noi.
R e z u lta tu l s tu d iilo r sa Ic a fo s t redat p e larg Intr-un raport am ănunţit ce a adresat S o c ie tă ţii.
A s t f e l s-a în c h e ia t ro stu l u nei v ie ţi de m uncă continuă totdeauna călăuzită d e u n id e a l ş i c a re s-a
s tin s n u m a i a tu n c i c â n d o rice posibilitate d e vreo altă şi nouă activitate a luat sfârşit. După o boală
s cu rtă , m a i m u l t a ccid en ta lă , în p lin ă putere, şi la vârsta de 67 ani, a încetat d in via ţă în casa m e a d in
P lo ie ş ti în lu n a fe b ru a rie 1924 şi într-o situaţie materială foarte m odestă.
P u ţin u l c c - i m a i ră m ă se se l-a lăsat A ca d em iei R o m â n e pentru m ărirea fo n d u lu i c e d o n a s e m a i
în a in te ş i o s u m ă m a i m ic ă , Ş co a lei d e Arhitectură pentru un p rem iu anual e le v ilo r săi. P rin a c e l
te s ta m e n t a d is p u s ca să fie îngropat la cim itirul B ellu , lângă f r a t e l e s ă u , T o m a , i a r p e m o r m â n t să
s e a ş e z e u n b lo c d e p ia tră naturală p e care să se fix e ze o placă d e bronz cu urm ătoarea in scrip ţie :
,* A ci s u n t în g r o p a te ră m ă şiţele păm ânteşti ale acelui c e a f o s t Ion N, S o c o le sc u , a r h ite c t şi
in g in e r , n ă s c u t în P lo ie ş ti în d e c e m b rie 1856, f i u l arhitectului N/colae O. S o c o i d in B e ri v o ii M a r i,
J u d e ţu l P ă g ă ra ş, T ra n silva n ia . D ecedat în februarie 1924,“
C ă tr e f i n e l e lu n ii d e c e m b r ie 1923, plecasem Intr-un voiaj m ai lu n g In Italia, p e care l-a m d e sc r is
în „ A m i n t i r i i M - a m în a p o ia t p e la 16-17 februarie. So sin d în Ploieşti, l-am găsit g ra v bolnav. O
m a r e u ş u ra r e a s im ţit b ie tu l o m c ând ne-a vă zu t sosiţi. Boala lui era d e fapt m u lt mai gravă d e c â t
c r e z u s e m la în c e p u t. D u p ă c â te va z ile a paralizat şi s-a stins în ziu a d e 2 4 februarie. C u m a m trăit
a p ro a p e în tr e a g a c o p ilă r ie şi tin ereţe fără sprijinul părinţilor, m orţi foarte tin eri, n e a ta şa sem d e a c e s t
fra te m a i m i c a l ta tă lu i n o s tru ca de un adevărat părinte. A v u sese şi e l o fa m ilie a lu i, d a r n - o m a i
avea ş i n ic i c o p ii, a şa c ă n ic i e l n u m a i avea p e alţii m ai aproape, la care s e m a i a dăuga ş i fa p tu l că
e l tr ă ise î n c o p ilă r ie s u b o c h ii fratelui m a i m are, care-J ocrotise, şi-l ajutase to t tim p u l ş i m a i m u lt
în c ă , în v r e m e a s tu d iilo r d e arhitectură d e la B ea u x-A rts din Paris. A b ia la m o a rtea lui a m s im ţit că
a m r ă m a s fără p ă r in ţi, to tu l p etre c â n d u -se aşa d e repede că am fo st lo v iţi ca d e trăznet.
D u p ă s lu jb a r e lig io a s ă în ca p ela C im itiru lu i B e l iu, s-au rostit câteva cuvâ n tă ri d e rec u n o a ş te r e a
m e r ite lo r lu i p e n tr u a rh itectu ra rom ânească şi profesiunea de arhitect d e către: E m il P an g ra ti
D ir e c to r u l Ş c o lii d e A r h ite c tu r ă ş i S t B u r c u ş din partea Soc. A rhitecţilor R o m â n i, p r e c u m şi u n c a ld
c u v â n t d e a d io al v e c h iu lu i să u p rieten , arhitectul St. Ciocârlan.
A ş a s -a s fâ r ş it o v ia ţă z b u c iu m a tă a unui o m inteligent, talentat şi m uncito r, care p rin m e r ite rea le
a atins c u lm e a c e a m a i în a ltă în so cieta te şi profesiune, fiin d doborât până la u rm ă d e m u lte ş i m a ri
[ n e c a z u r i,
D e la o v r e m e s e retr ă s e s e d e bună v o ie ş i c u toată discreţia d e p e o arenă d e lu p tă ş l d e m a ri
fr ă m â n tă ri p e n tr u a r h ite c ţi ş i p e n tru arhitectura acestei ţări, pentru care a fă cu i m u lte s a crific ii, c u tm
a ltr u is m c a r e p o r n e a d e la o m a re dra g o ste d e ţară şl p e care a d o v e d it-o c o n tin u u până la d is p a riţia
lu i. C â n d v r e m u r i le tu r b u r i şi a m ărâte d e acu m s e vo r risipi ,înseninând viaţa a c este i ţări atât d e g r e u
în c e rc a tă , r e c u n o a ş te r e a m e rite lo r lu i p en tru arhitecţi şi arhitectura rom ânească n u v a în tâ r zia a s e
p r o d u c e ş i v a fi s itu a t a s tfe l în tre p r im ii fh m ta ş i ai p rofesiunii noastre. A c u m , d in n e n o to c ite e u n
u ita t, A b i a d e c u r â n d a fo s t j e c o n s k l e r n f ' d in tre v ec h ii arhitecţi - sin g u r 1. M in c u ş i a n iv e rs a tă
d is p a riţia lu i, d â n d u - s c fa c u ltă ţii d e A rh itectu ră n u m e le d e J n s t l l u i u l / M iner/*,
L a u n a n d e la moartea lui 1. Socolescu, colegul şi prietenul său, St, Ciocârlan, la pafastastd c e
La s lu jit în B iserica Albă din Bucureşti, a ţinut această pioasă cuvântare:
, A -a scu rs un an d e zile d e când a dispărut din mijlocul nostru, pe nesimţite, fratele L Socolescu,
cel m al bun p rie te n ce am avut pe acest pământ,
Socolescu a fost un entusiast, un dinamic, un perfect altruist, care a desfăşurat o enormă
activitate, prea puţin cunoscută azi, pentru această profesiune,
în ziua de 26 februarie 1941, atunci când Societatea Arhitecţii** Rrnnâtn va împlini Mi ani de la
înfiinţarea ei, cărui liniştea şi reculegerea va domni in inimile generaţiei de azi, lui Socttleseu
îndeosebi va trebui să I se aducă cuvenita slavă de care el, bietul om, o zi, o singură zi nu putut
bucura în viaţa lui, unde n-a avui în marc parte decât amărăciuni,
S u n t 4 5 a n i, d e când, la Paris, printre colegii de le şcoala de fklIc-Arte, fkK XH M O U a căutat să
arunce în tâ ia sâniânţâ de unire sufletească pentru un ceea ce era să se făurească m i târziu, întors în
{ară, e l a lu a t in iţia tiv a de a se întruni cu colegii, de a alcătui un program de lucru, program care în

ti
 marc parte a fost adus la îndeplinire graţie mai cu seamă sacrificiilor lui, de la care nu s-a dat înj t
o clipă. A înfiinţat o revistă cum a fost Analele Arhitecturii şi a o ţine Unguibus et vostro tinţjj
Fapt
patru ani, şi aceasta când? Acum 35 ani!... a înfiinţat societatea care azi a împlinit 34 ani, a C
eroică î
în contra celor mari pentru chestia monumentelor istorice, a combate nedreptăţile ce se 1W
Spre
tineretului arhitectonic de atunci, a înfiinţat o Şcoală de arhitectură, în bună parte cu sac£
valoare
de Dcp personale, a luptat pentru alcătuirea unei administraţii speciale a artelor în Ministerul Instrucţiunii
iar la 1* astăzi, după atâta vreme avem un Minister al Artelor... mă opresc. Oricine e doritor de a cuno^
50.000 mai amplu activitatea lui Socolescu, o găseşte în fiecare pagină a Analelor Arhitecturii, o găseşteîn
premiu presa de acum patru decenii.
pictură, Fratele Socolescu a dispărut dintre noi, opera a rămas, ea este vie, şi a rămas pentru că a fojj
N. Socc realizată cu sacrificii, prin muncă fără preget, prin devotament şi va vorbi generaţiilor viitoare dt
Arhitect ceea ce a fost omul entuziast, omul de iniţiativă, omul de sacrificiu şi de sacrificii, de un desăvârşit
mult pr altruism, omul cu adevărat superior".
Sub G. Mandrka (1855-1916), originar din Focşani. A făcut studii de arhitectură la Dresda în Ger­
ziarul \ mania, a fost membru fondator al Societăţii Arhitecţilor Români, arhitect şef al Primăriei Capitalei
chcmătt şi al Eforiei Spitalelor Civile, a dezvoltat o însemnată activitate publicistică în revista Analele
Toma,c Arhitecturii şi prin broşurile ce menţionez aci în ordine cronologică a apariţiei lor: Articole din
săcontr ,Analele A rhitecturiiMonumente Naţionale, Mănăstiri şi biserici ortodoxe, din însărcinarea
etc. Ministerului Instrucţiunii din anul 1882 când a vizitat 64 din aceste vechi monumente; Mănăstirea
Ami Snagov; Cetăţile Neamţu şi Suceava; L'Art Roumain; Mănăstirea Brebu publicată în 1902; Biserica
şi chiar din Fundenii Doamnei în 1904 şi Biserica Domnească din Curtea de Argeş în 1905. în această din
mai mu urmă broşură aduce şi unele vederi proprii în legătură cu vechimea bisericii ca şi interesante
prieteni informaţii. A avut însă o remarcabilă activitate de arhitect proiectant, întocmind proiectele
avocat $ următoarelor clădiri, în marea lor majoritate publicate în revista Anale: vila M. Th. Mandm;
Foişorul de Foc, Antrepozit de vinuri', Judecătoria de ocol; Şcoala primară comunală: 14 clădiri;
grajduri comunale pentru Bucureşti; Liceul internat din Iaşi; Biserica Delea Veche, toate acestea
îţi tr apărute în revistă. A mai făcut: Pasajul Cooperativă din Ploieşti, o clădire mai importantă cu multe
am apăi prăvălii, aparate şi o sală de teatru, în parte dărâmată prin bombardamentele aeriene din 1944, care
U ns au dăunat mult oraşului; piaţa Bibescu Vodă, acum dărâmată; Biserica de lângă vechea mănăstire
cuvânt, din Sinaia, două aripi la Spitalul Colţea, clădirea băii Călimăneşti; Seminarul central; etc.34
Deşi ca mai toţi din generaţia lui a activat prin scris, pentru arta naţională, din câte am văzut,
numai două clădiri le-a încercat în arhitectura românească, cele două biserici, între care cea de la
Sinaia cu destul succes; iar toate celelalte în arhitectura eclectică de şcoală germană ca şi în
14 noiei Renaştere destul de corecte ca interpretare. Pentru scris nu avea destule posibilităţi literare şi nici
A în ' suficiente cunoştinţe; scria cam greoi şi uneori aproape neinteligibil, aşa că activitatea lui de arhitect
era grei o socotesc superioară celei de publicist.
scăzuse A fost, incontestabil, o figură cu destul prestigiu în acea vreme şi între puţinii care au activat în
înfrunta jurul Analelor pentru interesul corpului arhitecţilor şi în general pentru arhitectura ţării noastre.
zile dup în al doilea număr al revistei Arhitectura care a apărut în preajma războiului din 1916,
următor St. C iocârlan rezumă activitatea lui Mandrea într-un Necrolog al regretatului nostru coleg
G. Mandrea, pe care-1 reproduc aci:
Socii A fost unul din cei patru ce au deschis lupta în Analele Arhitecturii. Membru fondator şi unul
cunoştiu dintre cei trei care au întocmit statutele Societăţii Arhitecţilor Români. Unul din fondatorii primei
acuzaţii* Şcoli de Arhitectură. Unul din semnatarii petiţiunii protest prin care au protestat împotriva
înaltă ju vandalismelor ce se făceau cu clădirile vechi bisericeşti, ceea ce a adus legea înfiinţării Comis.
dragoste Monumentelor Istorice. Unul din şease care au protestat în 1877 împotriva monopolului cu clădirile
Prân şcolare.
Prim Cel dintâi ce a ţinut conferinţe la Societatea Arhitecţilor Români. A funcţionat în două rânduri ca
arhitect şef al Corn. Bucureşti, prima oară în 1889-91 când a construitjudecătoriile de ocoale, şcoli
comunale (tipul şcoalci Golescu din Str. Azilul de Noapte), Foişorul de foc, grajdul şi rotonda

Desiţ
câtva mc 34 „Enciclopedia Cugetarea", L. Predescu.
sus. Dup
86
84
(pentru vehicule) de la grajdurile comunale (str. Berzei); în a doua funcţionare 1905-1907, a
construit P iaţa B ibescu Vodă.
A funcţionat ca arhitect şef al Eforiei Spitalelor Civile, cu care ocazie a reconstruit b iserica de
lângă M ănăstirea Sinaia, cea mai de frunte lucrare a lui, ca şi două aripi la Spitalul C o lţe a i
Ştefan C iocârlan (1856-1937). Cum am văzut mai înainte, a terminat studiile de arhitectură
cl. II şi I la Beaux-Arts Paris, obţinând premii la istorie şi literatură, iar în numărul jubilar al revistei
A rhitectura se dau unele date biografice din care am extras tot ce am găsit de interes.
Se spune acolo că familia lui e originară din Târgovişte, că a luat bacalaureatul la liceul Matei
Basarab din Bucureşti şi a urmat doi ani ştiinţele naturale la Universitatea din Capitală. între anii
1883-87 a făcut studiile de arhitectură la Paris, specializându-se în arta decorativă.
Nepot a lui Costache Ciocârlan, fost prefect al jud. Ilfov Ia detronarea lui Cuza-Vodă în 1866 şi
prefect al Poliţiei Capitalei timp de zece ani sub domnia lui Carol I şi de asemeni nepot al unuia
dintre primii coloneii de artilerie din armata română, Scarlat Ciocârlan, care se spune că a luptat în
armata rusă în războiul din Crimeea (1854-56). Am reprodus aceste informaţii de puţină importanţă,
aproape numai pentru pitorescul lor.
împreună cu I. N. Socolescu, G. Sterian, N. Gabrielescu şi G. Mandrea, a fost între cei mai
asidui colaboratori ai revistei A nalele A rhitecturii, iar mai târziu colaborează la revista Ileana şi la
A rhitectura din 1916, desfăşurând o activitate publicistică remarcabilă ca volum şi de foarte bună
calitate. Posedă o bogată cultură artistică, având înfăţişarea ca şi sufletul de adevărat artist, fiind
înzestrat şi cu deosebite posibilităţi literare.
A fost între membri fondatori ai Societăţii Arhitecţilor Români şi împreună cu I. N. Socolescu,
G. Sterian şi alţi câţiva a susţinut cu căldură şi stăruinţă înfiinţarea Şcolii de Arhitrectură. A fost de
asemenea între fondatorii Şcoalei de Constructori.
A construit în Bucureşti, între altele, vechiul local a l ziarului „Adevărul" ca şi L 'Independence
Roumaine acum inexistente, şcoala primară „ General Adrian ", Hotel Bruxelles, etc. în provincie;
spitalul din Com. Bălăci (Teleorman), Spitalul din Com. Cocioc (Ilfov), H otelul Stefănescu din
Govora etc.
în anul 1896, cu ocazia vizitei împăratului Francisc Iosif al Austro-Ungariei a decorat Gara de
Nord. Intrat la primăria Capitalei în 1897, pe când era primar I. Obobescu, a ajuns şeful serviciului
alinierilor, funcţionând în această calitate cu întrerupere de câţiva ani, până în 1925, când a ieşit la
pensie în vârstă de aproape 70 ani. A continuat să lucreze pe cont propriu până în 1935 când boala
îl imobilizează în casă şi totuşi a mai activat încă până în ajunul morţii, cum scrie A rhitectura “,
încetând complet lucrul numai cu 48 ore înaintea sfârşitului, întâmplat la 8 noiembrie 1957, la vârsta
de 81 ani.
Ca arhitect proiectant nu ştiu să fi încercat ceva şi în altă arhitectură decât cea decât cea eclectică
a timpului acela.
Nu am mijlocul de a controla datele de mai sus, extrase în cea mai mare parte din revista
„ A rh ite c tu ra însă activitatea lui publicistică, pe care o găsesc mult superioară acelei profesionale,
am putut s-o urmăresc de aproape în paginile celor două reviste de arhitectură la care a colaborat şi
mai ales în A n a le le A rhitecturii.
Primul său articol apărut în anul 1 Nr. 1 din ianuarie 1891 al Analelor cu titlul: „Un concurs la
şcoala de Belle arte** un fel de cronică în care dă dovadă de la început de cultură generală ca şi o
iniţiere şi un deosebit simţ artistic.
Urmează în acelaşi număr un al doilea articol, cu titlul „Clădirile vech i, în care face unele
destăinuiri de interes pentru acest studiu, ca şi o trecere în revistă a preocupărilor unora şi a nepăsării
celor mai mulţi din pătura noastră intelectuală faţă de vechile noastre monumente istorice în ruină,
din care voi reproduce câteva pasaje, astfel: „A trecut mai bine de un an şi jumătate de când un
restrâns num ăr de tineri sculptori, pictori, arhitecţi, se întruneau la fiecare cinci-şase zile, în scop de
convorbi asupra artelor şi asupra mijloacelor de a le da impulsurile la noi, bineînţeles pe cât le-ar fi
permis slabele lor puteri.
într-un program format, se consemnase câteva puncte, câteva dorinţe, dintre care unul iată-1
astăzi realizat, apariţia revistei de faţă.
într-una dintre acele întruniri, ce pentru nimeni nu putea să fie un mister, s-a citit studiul ce public

87
 m ai jo s ; cu câteva corccţiuni el apare astflzi:
N fidâjduicsc că d. Socolcscu, directorul A nalelor A rh itectu rii la rândul d-salc va face să ap^
Fapt c c i intr-linul din num erele viitoare o dare dc scamă asupra celo r nouă sau zece puncte din progra^
e r o i c i în fol alcătu it în m arc parte dc d-sa.
S p re s fa r D u m it r u B er in d ey , un om dc talent, un om a cărui am intire nouă n e este scumpă, zicea |g
v a lo a r e isto i R evista R om ână, sunt acum douăzeci şi şapte de ani; „ V iitorul a rtistic a l ţă r ii va f i asigurat, câi^
d e D e p u n e ri p ic to rii, scu lp to rii ş i arh itecţii îş i vor da m âna p e tă râm u l a rte lo r ş i vo r lu cra împreună pentn,
ia r la 14 n u r c u ltu ra ş i răspândirea lor**.
5 0 .0 0 0 le i a U rm ează reproducerea acelui studiu: „între multele îndatoriri ce n i se im pun nouă Românii^
p re m iu p e n t un a din cele de căpetenie, este fără îndoială, conservarea clădirilor vechi, din care multe se găsesc
p ic tu ri, ţe s i în strânsă legătură cu istoria ţării, conservarea de care m ai întotdeauna n e-am arătat nepăsători, fie
N . S o c o te s c din cauza lipselor d e mijloace, câte odată, fie chiar din rea voinţă, d e cele m ai m ulte ori."
A r h ite c tu r ii D iscută d upă aceea restaurările, cum s-au înţeles a se face la noi, d ărâm ân d şi rezidind şi cumpe
m u lt p rin te: la 1820 c h iar şi în Franţa dom nea aceeaşi nepăsare pentru: „m ăreţele lo r m onum ente din veacul de
S u b titlu m ijlo c", arătând cum scriitorii şi artiştii de frunte s-au pus în capul unei m işcări salvând astfel de la
z ia ru l V iito r o p ie ire sigură acele monum ente condamnate şi că de o asem enea rcacţiu n e este nevoie şi In (ara
c h e m i t o r sp n o astră.
T o n ia, c a r e i C itează m em orialul d e călătorie scris cu 50 ani în urm ă, adică p e la 1840, d e Gr. Alexandrescu;
s i c o n trib u i „ C â te v a o re la Snagov" al lui Odobescu; rapoartele lui Gr. Tocilescu asu p ra câtorva „mănăstiri,
e tc . sc h itu ri şi b iserici", iar după aceea enumeră câteva biserici din C apitală, starea lo r de plâns ca $i
A m in tesi u n e le deform ări c e au suferit din ignoranţă, intercalând şi unele foarte interesante digresiuni asupra
ş i c h ia r e x is c e lo r c e se petrec şi în alte ţări cu m onum entele istorice. Se dărâm ase d e curând tumul Colţei,
m a i m u lte 2 b iserica d e alături era şi ea ameninţată. Sărindarul care exista încă, „îşi aştepta sentinţa dintr-un
p rie te n u l şi ; m o m e n t în tr-altul."
a v o c a t şi cai în c h e ie studiul său, arătând ce ar trebui făcut pentru îndreptarea răului p rin învingerea nepăsării 1
d e atu n ci, nep ăsare care - cu totul - n u s-a term inat nici acum . L egiuitorul d e la 1874 a luat bune
m ă su ri pen tru îndreptare scrie el, dar din nenorocire acea lege „îşi aştepta încă aplicarea". Numai
I ţ i tr im e t o cro tin d a ceste vechi monum ente, „vom putea fi siguri c ă am săvârşit o datorie ce ne era de mult
am a p ă ra t c im p u să , d ato rie legată de cele m ai scum pe suvenire ce avem , căci în aceste suvenire stă scrisă istoria
U n s in g u ţării.
c u v â n t, to t c A c e ste a erau unele din cele m ai vii preocupări ale lui C i o c â r l a n şi ale celo r m ai mulţi din colegii
să i, d in p rim e le zile ale înapoierii lo r de la studii şi aceste preocupări a u form at pivotul revistei care,
c u m a ra tă m ai sus, a fost prim a realizare din program ul lor.
In nr. 2 a l A n a lelo r cu titlul ,yA rhitectura ş i Şcoalele d e B ele-A rte" p u b lică un nou studiu „scris |
14 noiembri
în p rim e le luni ale anului 1898 şi prezentat la aceleaşi întruniri am icale, m ai to t scheletul, canaveaua
A învins a p a rţin â n d , cu m scrie el, prietenilor sculptori, pictori şi arhitecţi".
era greu de „ T ran scriu fără m ei o schim bare program ul alcătuit care constituie scheletul articolului nostru"
scăzuse mu] a ) T reb u in ţa d e arte. M ersul treptat.
înfruntat şi b ) Insu ficien ţele, viciile de organizare ale actualelor şcoale d e frum oase arte. Şcoalele întemeiate
zile după te a z i p e u n p ic io r pretenţios. Lipsă d e preparaţiune, d e selecţiune. L ipsa în tâielo r cunoştinţe necesare.
următorul ci R e z u lta tu l defectuos. A bsenţa d e cursuri, de colecţiuni, d e m odele etc. C h iar p ărţi din întregul artelor
lip se sc ca: g rav u ra şi arhitectura. Studierea chestiunii în total şi în detaliu. F urnizarea de profesori
Societate d e d e se n . D ificultăţile întâm pinate d e elevii absolvenţi...
cunoştiinţă c) N e cesitatea unei reform e com plete şi serioase a şcoalelor d e arte-frum oase. Studiul simultaneu
acuzaţlunile a l artelo r. în tâiu l scop: tendinţa spre artele decorative. întem eierea stu d iilo r practice: pictura dcco*
înaltă ju stiţi ra tiv ă , sc u lp tu ra ornam entală. Studiul m onum entelor noastre istorice. D ificultăţile reorganizăm,
dragostea n g ra tu ita te a cu rsu rilo r înfiinţate, form area dc colecţiuni, album uri, m odele. A pel la presă, la parti­
P rânzul c u la ri şi g u v ern .
P rim iţi, t T rei p u n c te au fost realizate încă d e p e atunci: 1. înfiinţarea revistei. 2. P ăstrarea monumentelor
is to ric e ; 3. R eorganizarea şcolilor d e bclle-arte. U rm ează o jud icio asă dezvoltare a celo r cuprinse în
p ro g ra m u l d c m ai sus, cu exem ple bine alese şi într-o frum oasă expunere literară. Arătând căt dc
m a r e e m isiu n e a artelor, term ină cu acest citat: „Pentru a ne face o idee d e im portanţa lor, c de ajuns
k D esigur * s ă n e în c h ip u im c e a r fi naţiunile cele mari d e p e păm ânt, dacă am sfărâm a din istorie monumentele
ce a u rid ic a t, lucrările unde zace întipărit sem nul geniului lor. P opoarele su n t ca şi oamenii, după |
Ktva m orali
 moarte nu răm ân decât fructele mintii, literatura şi arta, poemele scrise şi poemele de piatră, de
marmoră sau de culoare.**
în acelaşi num ăr al revistei, sub titlul „O sută de subiecte** scrie că „oamenii cărora nici talentul,
nici cunoştinţele nu le lipsesc, i-a auzit destâinuind lipsa subiectelor de scris pentru revistă**.
Enum era o sută de subiecte din care dezvoltă el însuşi câteva, făcând între altele şi o recenzie asupra
cărfii: „Elem entele de desen ş i de arhitecturiT de K. Valştain, profesor de desen la Colegiul Sf. Sava
Bucureşti 1836 Tipografia I. Eliad redând şi câteva citate din text Termină scriind: „subiectele nu
lipsesc, nici nu pot să lipsească, ceea ce lipseşte este numai hună voinţă...
în num erele viitoare apar adesea articole sub titlul Notefugitive, un titlu pe care l-a păstrat pentru
multe din articolele sale, chiar şi mult mai târziu, în „ A rhitecturi.
Acele N ote fu g itiv e erau de fapt o cronică lunară a evenimentelor artistice mai importante şi nu
numai de la noi, aşa că formau o lectură variată, interesantă şi chiar instructivă, fiind scrise curent şi
dovedind la autorul lor preocupări în legătură cu toate artele plastice, ca şi cu muzica, teatrul,
literatura, critica de artă şi arheologia, utilizând şi citate alese cu mult discernământ Scrie to t pe
atunci, în 1890, şi la revista Progresul Medical, care ajunsese în al 12-lea an de apariţie, studii asupra
spitalelor rurale, ca şi asupra îndatoririlor consiliului comunal al Capitalei asupra cheltuielilor de
higienă publică, de învăţământ şi de înfrumuseţare. Susţine adesea şi cu însufleţire folosul înfiinţării
şcoalelor de desen care să aibe şi cursuri de seară pentru adulţi, menite a da impulsiunea artelor
industriale.
Colegul N. N enciulescu în primul număr al revistei Arhitectura pe anul 1942 merge şi mai
departe cu această bună idee: insistă chiar pentru înfiinţarea unui liceu artistic, în care să urmeze
studiile liceale viitorii artişti.
C iocârlan pledează pentru înfiinţarea de şcoli profesionale arătând pe larg folosul lor pentru
crearea de meseriaşi buni care ne lipsesc aproape complet şi reproduce programul unei şcoli din
Reims, special creată pentru a forma artizani pentru diferitele industrii**.
în tot ce scrie dovedeşte multe şi variate cunoştinţe care îi vin sub condei la timp, ca astfel să
întărească ideea principală ce susţine.
Dintr-o recenzie asupra cărţii arhitectului francez B arberot Jsto ria stilurilor de arhitectură**din
toate ţările şi din toate timpurile, în care se ocupă, pe 14 pagini, şi de stilul românesc, după ce făcuse
o călătorie în ţara noastră în acest scop; reproduc câteva din citatele ce face Ciocârlan, pe care le
socotesc m ai interesante, astfel: ,«Arhitectura monumentală derivă din arhitectura bizantină. Se
observă o m are îngrijire, o mare silinţă în ceea ce priveşte împodobirea şi o dragoste deosebită
pentru coloane.**
„O diferenţă de frunte, ce înfăţişează arhitectura românească, faţă cu arta bizantină, este îngrijirea
adusă decoraţiunii exterioare. Aproape nulă în bisericile greceşti din Constantinopol, bogăţia
faţadelor este extrem ă pe pământul bătrânei Dacii; ar zice cineva că artiştii români s-au inspirat mai
mult de la sicriele bogat încărcate, decât din monumente. în unele lucruri, în Bucureşti mai cu seamă,
piatra lipseşte cu totul; de aceea sculptura a fost înlocuită cu subiecte zugrăvite.
Printre încântătoarele biserici din România, dăm de pildă o clădire mică, ce posedă poate mai
mult decât oricare alta caracterul special al arhitecturii româneşti. „Aici autorul - scrie C iocârlan
- face o scurtă descriere a bisericii Stavropoleos din Bucureşti, însoţind-o de o gravură reuşită.
Afirmaţia de m ai sus a lui Barberot că în Bucureşti „piatra lipseşte cu totul**, e dezminţită chiar dc
exemplul ce dă; la biserica Stavropoleos fiind în piatră sculptată, brâul, cadrurile ferestrelor ca şi
coloanele porticului din faţă cu balustrade.
Adaugă m ai departe: „E cu neputinţă de a-ţi face o idee precisă de priveliştea luminoasă pe care
o dau sculptura şi policrom ia celor mai modeste biserici româneşti, considerând că ele sunt şi mai
bine evidenţiate prin zidurile clădirilor vecine văruite, fie în alb, fie în albastru deschis, în fine şi mai
cu seamă, de cerul m ăreţ al Orientului.**
înainte de a vorbi de „edificiul religios, cel mai vestit din România, frumoasa catedrală de la
Curtea de Argeş** redă povestea Meşterului Manole şi câteva date istorice asupra „faimoasei
construcţii**, care e aproape o reproducere credincioasă pe o scară mare a unui sicriu bizantin. Fără
îndoială, arhitectul trebuie să se fi inspirat dintr-unul din acele măreţe giuvaere, unde cu sm erenie se
închid m oaştele sfinţilor**. Descrie biserica cu „micul chioşc patruunghiular** din faţă, ca şi interiorul
cu zidurile acoperite de picturi „cu subiecte luate din Apocalips şi chipurile sfinţilor lucrate după

89

Fapt c c â I.N. Soc
eroică în fotonul acc:
Spre sf&rşilul vicţ
valoare istoricii şi art
de Depuneri pe terci
iar la 14 mai 1921 au
50.000 Ici care va foi
premiu pentru studii
pictură, (csfituri sau 1
N, Socolescu - arhi
A rhitecturii ş i A rtelo
mult prin testamentu
Sub titlul D anii \
ziarul Viitorul din 27
chemător spre urmar
Toma, care m-a protc
să contribui la studiu
etc.
Amintesc că în lţ
şi chiar existenţa lui.
mai multe zile şi ne
prietenul şi apirătoru
avocat şi care a fost l
Iţi trim et, după ne
am apărat o onoare i
Un singur titlu a r
cuvânt, tot adevărul.
14 noiembrie 1903
şcoiit bizantină, adicii nc|inftnd jcama de viaţa ci dând îngrijiri accesoriilor şi WagCt|
costumelor" Era înainte dc restaurarea bisericii. Aratfi C io c â r l a n că „nu pomeneşte n k A
Ierarhi, dc Probota. dc sala gotică a lui Duca Vodă, d e ed ificiile lui Petru Rareş, Ma^ A
M i m Ştefan cel Marc ctc. Mai departe arată B arberot, „aco p eritu l cu tinichea estedCaN
foarte întrebuinţat, li cu neputinţă ca să-şi facă cineva o idee d e splendidul efect cc prJ N
învelişuri dc fier cositorit noaptea pe lună, dacă nu le-ai văzut.*4
0 frumoasă şi pitorească imagine a Bucureşti ului, v ăzu t în luna mai 1815 de f
Recordon, ne redă Ciocârlan după o scrisoare a aceluia către un prieten în care îi serie j!!^
tui de călătorie. H\
„Era mai bine dc o oră, scrie Recordon, dc când zăream la extrem itatea unei întinse (i
câteva clopotniţe mici şi alte clădiri risipite. A flând că acolo se g ăseau Bucureştii, îmi făcui ^
o idee care fu cu totul schimbată după câteva m inute, căci, o co lin d un deal care până atu^
împiedica vederea, descoperii un tablou mult mai în cân tăto r d ecât acela ce mi-aş fi închip^^
oraş imens, presărat cu arbori înfloriţi, se înfăţişa în ain tea o ch ilo r m ei; construcţiunea d jJ
numeroasele turnuri şi mai cu seamă biserica M etropolitană, care form a una din priiJ J
perspective ale tabloului, mă făcură aproape să cred că era o adevărată feerie. Mirarea meadj
fu micşorată când scoborâi în oraş; stradele alcătuite d in grinzi groase şi aşezate unele lângăik
la adăpostul numeroşilor salcâmi ale căror flori îm bălsăm au acrul; strălucitele echipagiicesti^
stradele, unite cu diversitatea costumelor ce întâlneam , m ă interesau cu deosebire...1“ într-und^
articolele sale cere - cred cel dintâi - înfiinţarea u n ei s e c ţiu n i d e a rte în M inisterul de k
şi dă chiar un tablou de atribuţiunile acestei noi adm inistraţiuni: care a r fi următoarele: Şcoakh
Bele-Arte; Şcoalele de deservire; Şcoalele de arte şi m eserii; Conservatoarele de muzici,
declamaţiuni: Monumentele istorice; Pinacotecile (m uzee d e sculpturi şi picturi); Teatrele;
ziţiuni de arte frumoase; Expoziţiuni de arte şi industrii; M uzeele de antichităţi; întreg
bunurilor statului; Grădinile publice; Concertele sim fonice; C lădirile noui.
Ciocârlan explică fiecare punct, iar despre înfiinţarea şcoalelor de desen scrie că încă&|
1860, regretatul arhitect D. B erindey a cerut-o. D upă războiul m ondial din 1914-1918 s-aia
la noi „Ministerul Artelor" înfaptuindu-se astfel m ult m ai am plu, ideea lui C iocârlan, afarăfost
acele şcoli de desen ca şi liceul artistic preconizat de dl. N . N . N enciulescu acum zece ani,ctBDi
văzut mai sus. La scurt interval după apariţia articolului său relativ la înfiinţarea unei direcţii!
artelor în Ministerul Instrucţiunii, ziarul B ucarest din 17 februarie 1890, cere, cu timiditate, iâ
ţarea unui Minister al Artelor şi fiindcă totuşi i se pare o exagerare pentru acel timp, revinelate
lui Ciocârlan cerând o schimbare a titulaturii în .M in is te r u l in stru c ţiu n ii publice al cultelorfi
Inimoaselor arte, aşa că încă de pe atunci ideile lui au fost îm brăţişate şi de presa zilnică.Ini»

A învins destinul î G. Sterian cum vom vedea mai departe, reuşeşte să înfiinţeze „ C asa A rtelor “ dar pentruos*
era greu de văzut, d durată.
scăzuse mult, fiind u Infiinţându-se Societatea Arhitecţilor Români, este ales secretar, aşa că toate dările deseam*
înfruntat şi astfel înv şedinţelor apar în Anale sub semnătura lui.
zile după terminarea în articolul care urmează,,flo te fu g itive" arată că în ultim ii doi ani s-au realizat douâdinj»
următorul cuprins: mai de frunte trebuinţe pentru tânărul nostru corp**: R e v ista ş i S o cieta tea. Expune încât*
deziderate motivând utilitatea lor: 1) înfiinţarea unei şcoli d e arhitectură; 2) întocmirea unuicos*
tehnic de arhitecţi; 3) Regulamentarea a tot ce priveşte expertizele şi experţii; 4) Formam*
Societatea Arhitec
dicţionar de termeni tehnici; 5) Alcătuirea unei serii de preţuri.
cunoştiinfă cu o nesp
în alt articol atacă felul cum se fac restaurările de către L eco m te du N oOy şi reproduceN
acuzaţiunile infam an
mente din rapoartele diferitelor comisiuni de specialişti din ţară, astfel acela din 1874 compusă®
înaltă ju stiţie , oferim
Al. Orâscu, D. Berindey, B erthon, Gottereau , tatăl, E n d erley , O dobescu , Montoreanu#
dragostea noastră a i
cea cu un an înainte 1873, compusă din: A l . O râscu , M ontoreanu şi B ourelly; toţi aceştia^'
P rânzul va avea /<
nează pentru menţinerea frescelor interioare de la A rgeş, aşa cum erau şi care totuşi au fost desp^
P rim iţi, Iu bite Coi
de la loc şi înlocuite cu picturi noi.
Citează în acelaşi articol, între altele şi o apreciere interesantă a lui F o rste r asupra bis#
astfel: „prin luxul exterior, artistul a avut de scop să atragă privirea să chem e pe călător ca său#
biserica şi din contră, prin severitatea interiorului şi crepusculului (clar-obscurul ce domne^
Desigur că toate a
s-a avut în vedere decât să facă astfel, ca celui ce intră să i se inspire reculegerea şi meditai#
câtva moralul şi astfe
evitând de a-1 distrage prin preocuparea unor frumuseţi nemăsurate.**
sus. După războiul di
90
84
 Chestiunea restaurărilor îl preocupă dc aproape, ca pe G. Sterian şi N. G abrif.lescu cum vom
vedea mai departe, şi revine mereu cu citate interesante din autori străini, francezi şi englezi în
deosebi, care dovedeşte faptul că se ţinea la curent cu tot ce apăra nou şi în alte ţări. Duce o luptă cu
pasiune izvorâtă din credinţă şi cu completă dezinteresare. „Credeţi că dacă monumentele noastre,
întem eiate de străbuni din mari evenimente politice, cum zicea bătrânul A ssaky, clădirile ce sunt
fala a tot ce avem mai de preţ în ţară, ar fi date pe mâini capabile, inteligente, integre, am avea
îndrăzneala să zicem un singur cuvânt? Nu! încredinţaţi-vă de aceasta. Azi domneşte vandalismul şi
risipa! O zicem din adâncul conştiinţei noastre. Intraţi în luptă dc atâta vreme, putem asigura pe acei
ce poate ne mai păstrează un cât de mic interes, că nu am avut ca ţintă decât aceste fhimoase şi
bărbăteşti cuvinte ale lui Tolstoi: „Mm/c din ceea ce trebuie dobândit nu se câştigă fără muncă, fă ră
frăm ântări. N um ai izbânda cu sudori aduce bucuria, adevăratul trium f*.
Subiectele ce tratează sunt destul de variate, aşa că în Anale anul 11 publică un articol despre
Spitalele cu să li rotunde, citând multe spitale de acest gen din America, Anglia şi din unul de la
Anvers, care au adoptat această formă. Redă după Miilhkhe avantajele pe care le cnumcră în şapte
puncte diferite.
Se spune că „ideea unei asemenea forme s-a născut din împrejurarea că Panteonul din Roma, care
e o vastă sală rotundă, a servit odinioară, cu foarte mare succes, ca spital de răniţi.“
în anul al III-lea al Analelor publică un interesant studiu asupra arhitectului francez R aymond du
T emple , din veacul al XlV-lea, care a luat parte, între altele, la următoarele lucrări mai importante:
vechiul Louvre, Catedrala Notre Dame, Colegiul Beauvais, Palatul Regal (actualmente Palatul
Justiţiei), C astelul ş i capela de la Vincennes, etc. fiind şi autorul capelei romane de la Paris. Cu
articolul: „C âteva m inute în atelierul sculptorului Valbudea“ apărut în ultimul număr al A nalelor pe
acel an, încetează activitatea sa la revistă, iar în anul al IV-lea care e şi ultimul, singur G. M andrea
dintre vechii colaboratori arhitecţi, cu excepţia directorul revistei, mai publică şi el un ultim articol
cu titlul R e la ţiile dintre artele decorative şi arhitectură“. Se publică însă în acest al IV-lea an al
revistei multe proiecte ale arhitecţilor, între care şi frumoasa tâmplă a catedralei din Constanţa
datorită lui I. MlNCU şi la scară mică, proiectele arhitecţilor francezi care au luat parte la concursul
pentru Opera C omică de la Paris etc.
Din motive pe care nu le cunosc, aşa cum am arătat şi mai înainte, vechii colaboratori arhitecţi
au rărit şi cei mai mulţi au încetat complet activitatea lor la revistă, care şi din lipsă de fonduri a
terminat cu apariţia ei la finele anului al IV-lea, 1893.
Cum era singura publicaţie cu caracter artistic şi tehnic, umplea un mare gol, iar după aceea au
trebuit să treacă 12 ani, până în 1906, când au apărut cele două numere ale revistei Arhitectura
datorite unui grup de arhitecţi şi cu Tzigara Samurcaş, sub direcţia lui G. S teria n , cum vom vedea
mai departe; după alţi 6 ani, în 1912, Societatea face să apară un Buletin, care încetează după primul
număr, iar peste încă patru ani apar două numere-broşuri ale revistei Arhitectura, în februarie şi m ai
1916, prim a de vreo 30 pagini, a doua de vreo 80, cuprinse în text şi ilustraţiile, desigur foarte puţin,
dacă ne gândim că în timpul când apăreau Analele lunar formând astfel în fiecare an câte un destul
de m are volum de cca. 230 pagini, în plus nenumăratele ilustraţii afară din text, erau cu toţii 24
arhitecţi cei care fondase revista şi societatea, iar în 1916, când apar cele două broşuri ale revistei
A rhitectura, num ărul arhitecţilor înscrişi în societate ajunse la 117 membri titulari. Din această
comparaţie reiese şi mai bine meritul mare al directorului Analelor şi al puţinilor săi colaboratori.
în aceste două numere ale Arhitecturii din 1916, St. Ciocârlan publică la rubrica „Tribuna
liberă“, N ote fu g itiv e , care fiind de mult interes şi ultimele sale articole apărute în revista Societatea
Arhitecţilor, le voi reproduce în bună parte: „Simt aproape 30 de ani!... Au trecut ca trei zile!...
I. S ocolescu clădea în faţa bisericii Lucaci, casa lui Gion, autorul Istoriei Bucureştilor. I. M incu
întocm ea planul casei maiorului, pe atunci, lacob Lahovary... Acum treizeci de ani s-a schiţat o
puternică Renaştere a Arhtiecturii la noi.
Vai! N ici M in c u , înainte de a închide ochii, nici Socolescu pe care îl vedem tot verde şi îi dorim
încă m ulţi, m ulţi a n i... nu şi-ar fi închipuit, că în aşa scurtă vreme, stilul românesc, să alunece cu
paşi năprasnici spre decadenţă...
A lături de câteva lucrări ce se menţin şi care fac cinste celor ce le-au întocmit, ce ne văd ochii!
Coloane m asive ce reamintesc Egiptul antic, sau epoca de scădere a şcoalci rom antice... Arcuri
butucănoase frânte în multe loburi... chei de un cubaj ce trece de câte un metru de p iatră...

91

F a p t e c ă I.N . 5
e ro ic ă î n fo lo su l a
S p re sfâ rşitu l \
v a lo a re is to ric ă şi
d e D e p u n e ri p e 11
ia r la 14 m a i 1921
5 0 .0 0 0 le i c a re va
p r e m iu p e n tru stu
p ic tu ră , ţe să tu ri s-
N . S o c o le sc u — c
A r h ite c tu r ii ş i Ar.
m u lt p rin testam c
S u b titlu l D ai
z ia ru l V iito ru l dii
c h e m ă to r spre un
T o m a , c a re m -a p
s ă c o n trib u i la sti
e tc .
A m in tesc că i
şi c h ia r existenţa
m a i m u lte zile ş
p rie te n u l şi apără
a v o c a t şi care a t
I fi trim et, d u ş
a m a p ă ra t o o n o
U n sin g u r titl
cu v â n t, to t adevc
1 4 noiem brie 19
A în v in s deşt
e r a g re u de vă 2
s c ă z u s e m ult, fr
în f ru n ta t şi astfc
z il e d u p ă termir
u rm ă to ru l cupru
S o cieta tea A
c u n o ştiin ţă cu t
a c u za p u n ile in j
în a ltă Justiţie, o
d e idealul făurit de Mihai Viteazul cu veacuri mai înainte. N e-a fost sortit însă c a să trecem prin mari
d r a g o s te a noasi
d ecep ţii şi nenorociri, dar credinţa era aşa de mare şi de vie, că până la urm ă am izb u tit ca să fim
g e n e ra ţia cea mai fericită a acestui zbuciumat popor, să vedem visul îm plinit.
n o a stre şi de aceea nici n-am putut înfăptui prea multe şi am răm as în întârziere faţă de alte popoare.
92
O rnam ente ce par ad-litteram copiate din aşa zisele lucrări d e trafo raje, d e ta lii greoaie şi ca
întreaga concepţiune, toată lucrarea, legată cobză de câte un a sau m ai m u lte frân g h ii groase, numitc
brâuri. O întrecere de a compune sobru, masiv, decadent... O are a rtiştii n o ştri, în momentele libere
s-au hrănit din nopţile lui Young, din scrierile lui H offinann sau E d g a r P o e, a u c a principiu de inSpj'
raţiune desenele lui Goya! Noaptea trecând pe lângă unele d in aceste clăd iri, a i senzaţia stranie de a
te aştepta, dintr-un moment într-altul, să vezi zburând din dosul c o lo a n e lo r sa u arcad elo r vreo buf™
sau liliac şi să te duci cu gândul, fără voie, la ultimul act din trag icu l sfâ rşit a l am an ţilo r din Verona.
Shakespeare, în scop de a produce o notă de groază printre sp ecta to ri, in tro d u c e vietăţi ce zboară
d in ungherele criptei, unde stă adormită... pe catafalc, iubita lu i R o m eo .
C um ? Atelierele artiştilor noştri sunt aşezate în m ijlocul u n u i c im itir ...
Lucrările lor se fac în miez de noapte la licărirea u n o r c a n d e le ... şi c a a p o teo z ă, din depărtări
răsună lugubrele accente din la Dance M acabre de S aint-S aens!...
Tineri artişti, înaintaşi... Ridicaţi pavăza, intraţi în arenă, în a in te în să, aru n c a ţi-v ă ochii şi priviţi
lung, serios, micul juvaer zis Bufetul de la Şosea, opera m aestru lu i M in c u ."
Iar în al doilea număr al acelei reviste, sub acelaşi titlu scrie:
1. Un necrolog regretatului nostru coleg G. M andrea pe care l-am rep ro d u s m a i înainte şi
2. O rapidă dare de seam ă asupra expoziţiunilor tin erilo r n o ştri c o le g i C. C reţo iu ş i T. I Socolescu.
Dl. C reţoiu ne reaminteşte Bucureştii de odinioară în bucăţi p line d e lu m in ă. C redem că vom avea
m ulţum irea c a intr-o zi să redăm, după o publicaţiune făcută acu m v reo 7 0 a n i şi detalii, - publica-
ţiu n i din biblioteca lui G h . A ssaky, - toate vechile clădiri: H an u l M an u c, b iserica Sf. Gheorghe,
biserica Bucur, Hanul Constantin Vodă, care se găsesc în spatele b isericii Stavropoleos, biserica
Sf. Sava dărâm ată acum vreo 45 ani şi care se afla chiar pe locul o c u p a t a c u m d e statuia lui Mihai
V iteazul şi m ulte altele.
Dl. T. T. S ocolescu în bucăţi de acuarelă ne-a dat dovadă de m u n că şi conştiinciozitate, redân-
du-ne m ulte vechi clădiri după natură, în afară de lucrările d e arh itectu ră şi m o b ilie r bisericesc ce
expune, între care am revăzut cu plăcere concursul P a la tu lu i A d evă ru l, o p era sa care a obţinut
prem iul 3. C etăţuia de la Iaşi, operă ce face m ultă cinste colegului n o stru arh itect G. Lupu. Ce
departe suntem de timpul când în compania vechiului prieten arhitectul N . G abrielescu , am vizitat
vechea locuinţă a lui Duca Vodă, cu faimoasa sală gotică ce se g ăsea în tr-o sta re d e plâns! încă o
d ată felicităm călduros pe dl. arhitect L upu, o repet, lucrarea îi face m u ltă c in s te !. . . “
Ia r mai departe, cum războiul mondial era în toi, iar noi în neutralitate, p rim e a scrisori de la foştii
lu i colegi din Franţa şi redă din acea corespondenţă m ulte inform aţi ca şi v ech i am intiri ale sale.
T erm ină astfel:
„ în ch e iem ... localizând pe un poet ce nu şi-a găsit un colţ d e p ă m â n t în p atria lui, care să-i
adăpostească bustul după m oarte...
„ T ă ia ţi... tăiaţi din rădăcină toţi brazii frumoşilor noştri mu n ţ i . . Să se c h em e toţi lemnani şi să
facă u n scriu m are, uriaş...
„Toţi voinicii ţării să-l ia pe umerii lor, pe o noapte tristă... fără ste le .. . “ la lum ina faclelor să-l
d u că d ep arte... departe... la mare...
„A colo să-l arunce... şi acolo în fundul mării să doarm ă pentru v eşn icie id e a lu l... iluziile...
asp iraţiile sufletelor româneşti...“
E ram într-o neutralitate prelungită şi care ajunsese să enerveze, cu m scrie el în su şi în acest articol,
d a c ă nu chiar să despereze pe unii patrioţi mai înflăcăraţi, mai nerăbdători, a şa cum era un Nicu
F ilipescu, un Barbu Delavrancea şi mulţi alţii între care şi Ciocârlan, naţionalistul cald, entuziast,
expansiv, o fire de artist exuberant cum nu am avut altul şi de aici pesim ism ul ce m anifesta la finele
ace stu i ultim articol al său.
N u a trecut însă mult, 2-3 luni, şi am intrat în focul cel mare, p lin i de a v ân t şi d e iluzii, iluminaţi
L in işte şi belşug de lungă durată nu ne-au fost hărăzite însă niciodată, In to t lungul tim p al istoriei
Ş i d e data aceasta, au trecut abia douăzeci de ani de refacere şi de oarecare p ro g res, când un nou
război m ondial s-a dezlănţuit, care ne-a adus mari sfâşieri în trupul ţării şi foarte m ulte nenorociri în
care ne zbatem încă în timpul când scriu aceste rânduri.
Nu am pierdut însă speranţa, cuprinsă lapidar în acele profetice cuvinte ale lui Petru Rareş, -
repetate de profesorul Iorga în parlamentul de la Iaşi, atunci când două treimi din ţară erau ocupate
de nemţi, - că „vom fi iarăşi ce am fost, ba încă şi mai mult.“
D-l arhitect S p . C e g ă n e a n u citind în manuscris aceste studii, îmi scrie asupra lui C i o c â r l a n
câteva frum oase şi judicioase aprecieri şi analize, cu totul noi, care completează cele scrise de m ine
şi pe care le reproduc:
„ C i o c â r l a n , era un om plin de temperament, un temperament vulcanic, care însă nu izbucnea
decât atunci când era zgândărit: la un banchet sau la o agapă colegială. Odată azvârlită lava vulca­
nului lui, căci, când perora avea clocotiri de vulcan, - un fel de Delavrancea cu care se asem ăna în
multe privinţe, însă şi în stilul scurt, sacadat şi avântat, se potolea şi devenea chiar tăcut, până la o
nou zgândărire. N u avea însă perseverenţă şi meticulozitate. Prea încrezător în inteligenţa şi intuiţia
lui, îi plăcea să prindă din zbor lucrurile şi să sboare mai departe cu ele. Ceva de uliu. D ar uliul nu
prinde ca să contem ple, să admire, să cerceteze, ci ca să devoreze. De aceea metoda uliului este bună
pentru ulii şi nu a fost bună pentru C i o c â r l a n , căci s-a devorat pe el însuşi. Pentru studiu, trebuie
alt tem peram ent şi el nu l-a avut. Un asemenea temperament i-a păgubit întru câtva şi lui Iorga însă
la el aceste deficienţe au fost copleşite de mulţimea calităţilor. în special de aceea a muncii încordate
şi continue.
Desigur că C i o c â r l a n ar fi putut cu inteligenţa şi cultura lui să facă lucrări serioase şi tem einice,
dacă avea şi acea perseverenţă în muncă disciplinată fără de care ştiinţa nu se poate face. N u a avut-o
şi de aceea n-a lăsat decât crâmpeie entuziaste şi licăriri de moment. Ar fi vrut să fie doar un
animator, dar anim atorul propagă în pustiu dacă nu este el însuşi un exemplu de ceea ce cere de la
alţii să facă. A panajul acesta îl au numai principii, regii. însă pe aceştia îi costă şi el n-avea de unde.
E ra to tu şi o fig u ră foarte sim patică a cărei am intire durează însă d o ar c ât trăiesc cei c e l-au a p ro ­
piat şi cei care v o r c iti în v iito r ceeace ai strâns şi ai gândit tu despre el. D e altfel, citind tot c e m i-ai
trim is p â n ă acu m a, m i-am d a t seam a ce serviciu im ens faci m em oriei acestora, despre care p e ste
câtăva vrem e n -a r m ai şti nim eni nim ic. Faci serviciul pe care l-a făcut V itru v iu , p rin care ştim ce
artişti şi scriitori a u a v u t grecii şi rom anii. Faci deci un serviciu şi bun şi caritabil." S p. C eg â nean u .
N. G abrielescu (1854-1926). Nu cunosc ce studii a făcut şi nici dacă a urm at vreo şcoală de
specialitate, de arhitectură sau arheologie. Totuşi, în revista Arhitectura ju b ilia ră , se spune că a
construit după planurile proprii, L iceul N aţional din Iaşi, în anul 1893, Institutu l botanic d e la
Cotroceni, Staţiunea balneară Slănic M oldova şi parte din clădirea A rhivelor Statului din Bucureşti.
L-au atras de la început studiile de arheologie şi restaurări de monumente istorice, lucrând, - după o
proprie m ărturisire scrisă, - 13 ani sub direcţia lui L ecomte d u N o Oy . Rezultă că a fost un autodidact
cultivat, care a făcut şi ceva arhitectură pe care nu am putut afla unde a învăţat-o, specializându-sc
însă în lucrări de restaurări executând şi unele lucrări pe cont propriu, dl. R Antonescu îm i spune că
e originar din Râmnicul Sărat ca şi D-sa şi că ar fi făcut studii de arhitectură la o şcoală din B elgia,
fără să poată preciza m ai mult.
A desfăşurat o activitate principală chiar, se poate spune, în dezbaterea care a pasionat în ju ru l
anului 1890 lum ea artiştilor noştri, oarecum chiar şi opinia publică: aceea a restaurării m onum en­
telor noastre istorice. A publicat mai multe broşuri şi a scris diferite articole în revista A nalele
A rhitecturii, de care m ă voi ocupa în acest studiu, care formează o pagină interesantă din activitatea
arhitecţilor noştri mai proeminenţi din acea vreme.
L-am cunoscut şi personal, prin unchiul m eu I.N. S o c o l e s c u , în ultimii ani ai vieţii sale, când
renunţase la orice fel de activitate în legătură cu arhitectura şi arheologia. Trăia izolat la podgoria
sa de la Panciu fiind şi proprietarul liniei ferate Mărăşeşti-Panciu, „despre care a scris un interesant
studiu", cum se scrie în A rhitectura, pe care însă nu îl cunosc. în iam a 1924 trecând p rin N isa, l-am
întâlnit acolo şi îm i spunea că la vârsta lui, - avea 70 ani atunci, - găseşte necesar să stea iam a într-o
climă dulce, fiind convins că în ţară nu ar putea rezista; „în fiecare an, de revelion, sem nez cu
Dumnezeu un contract pentru timp de un an cu această clauză expresă de a sta iam a pe R ivieră şi
nu vreau să-l calc.". L-am văzut la începutul iernii în 1926 pe Cal. Victoriei; călcase contractul, iar
după puţin tim p am citit în ziare decesul lui. „Era un om original şi spiritual", cum N . P ătraşcu în

93
 to m Simcu. dând şt exemple de glume reuşite
C a v ito câţr*a am mai înainte, irn ro c o c\o rb ire a v u tă c u e l Ia c a re a sista şi p n riim t 4
L.N. S o r o m c i'. 8 ffian a m m ii wkK să (ase ceva din averea h n Ş c o a la d e A rhitectură , peatra h b
la d e v ii săraci A fo n contra, motivând cu unele argum ente, c ă n u e b in e s ă intre in acoaj
F a p te că.I.lv Se
p m frrâw r de cfcfă oam em prea sâracn obligaţi deci s-o p ractice în p rim u l râ n d pentru c â ştig ^
ero ici m foLoaai ao
mijloacele»: de trac cei mai mulţi răm ânând pe viaţă ia acest n ivel inferior. S e p otrivea oarecum f*
S pre sfârşitul v*
v ^ o v t M tonci f i a acea idee lansată d e P Carp asupra recrutării oam enilor p o litic i c a re sp u n e a c ă p olitica trebuie si*
d e D epuneri pe Ier* practice u n acei care an an venit anual de cel puţin 60.000 lei aur, c u m e ra atunci. Şi motivai
iar la 14 o m 1 9 2 1 2 numa: astfel poţi avea independenţa şi timpul necesar c a s-o poţi face b in e, nefîind obligat a rmc.
50.0 0 0 Ici c are va I wsr-G profesiune ca să câştigi existenţa ţi în care ţi se cere a d esea m u lte concesii chiar şi ti# h
p re m ia p entru d u d propria conştiinţă Fiind astfel dezinteresat, poţi fi obiectiv în a cţiu n ea politică ce o desâţan.
p t e t e i , ţesături «ai câştigând la felul acesta aceea autoritate morală care cere c a o c o n d iţie Mine qua non „să fii arm.
âf, Socolescu - ar, în viaţa privată ţi dezinteresat în viaţa publică, aşa cum am văzut ţi în a ltă p arte că s-a rostit, k
A rhitecturii şi A rte celebru) sâu discurs în senat, zis a l fierului roş. Cred că nu sunt lip site d e o ric e teniei aceste tun
um tk p rm t e a a n c a asupra formării elitelor. Carp a fost un mare aristocrat prin n aştere, prin cultură, prin talent ţi rafnu
S»ib UttoJ ham m eat, iar din aprecierile tuturor celor care l-au cunoscut m ai d e aproape ţ i au scris asupra lui, m at
ztavJ V iitorul âm că a fost chiar ţi mai mult, ^2 fm t un g em ă t Pe atunci se puteau ridica p re a puţini num ai, la tnifym
ch em ă to r spre «am dcotebuc, în acea hune ideală, - cum ne apare văzută în perspectiva tim pului, ieşită diatr-o ripmmi
T am », c a re S H ip d sdecţjune, pentru vremurile din urmă însă, când o falsă dem ocraţie a nivelat «coborând totul, idrifc
să otMtnâMM la atud sceka sunt complet nepotrivite; însă judecata definitivă a vrem ei d in u rm ă o v a face la timp taurii'*
in i G amueuscu tipăreşte la laţi o broşură de 30 pagini; ^P rivire generală asupra Monuttm
AftMMbMt: fii la mior Mafionale şi mijlocul de a împiedica distrugerea lor*. D upă câteva cuvinte introductive tm
f i ch b a exnuctn* l m scurt istoric al trecutului nostru artistic în epoca romană, c a şi al vrem ii d e influenţă bizantini &
mai mwltr z ik fi «*w târziu în epoca modernă, uzând de informaţiile arheologice şi istorice ale vremii sale,
p f i c t t w l f i apără* De altfel, nici acum nu putem spune că avem şi m ei nu vom putea avea curând o istorie 1
a v o c a t şr c a re a fo arhrtecturn noastre cu caracter definitiv, Sinteza destul de onorabilă pe care a dat-o d-l Cfripm
fonescu în a sa Isvm e a Arhitecturii Româneşti, - rezultat al unui concurs publicat de Scrietite
Arhitecţilor Români, - un titlu prea cuprinzător, este totuşi un bun început ţi desigur - cum atâ
p ro f forgs în prefaţa ce î-a scris, de mult mai mult decât au putut da înaintaşii domniei sale,
/jf/ trim e t, d u ţu
Preocuparea de arhitectura noastră religioasă îndeosebi, e mult mai veche fi au început-o Atfr
a m a p ă ra t o onot*
dobeseu şi 0 BgRjsjugy, urmând MauowîA, OAmtfÂMCV şi d-l P, Awrowescu, Ei au dat lucrări*
U n sin g u r titlu
lor după impresii şi presupuneri fară ca în prealabil să fi faeut analiza critică a materialului dmioatr
c u v â n t, u n atU tvâ
punctele de vedere; al tradiţiei, al influenţelor, al spiritului artistic naţional, şi al împrejurimi#
Istorice în care s-a îndeplinit faptul artistic, S-a pornit deci invers; sinteza înaintea analizei. Şi totoş
aceşti înaintaşi în linii generale au văzut mai bine, conducându-se numai d e forme, decât urmaţii fer
i 4 m H atrtbtie 1 9 pe care lua încurcat teribil inscripţia buclucaşă a morţii lui Ivanca Sasarab, gravată Intr-un merta
A U rv 'tm d e c i proaspăt pus eu ocazia acestei morţi pe perete de la Biserica Sf, Nicolae Domnese din Argeş,
era greu d e v&y £ -a strâns în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice mult material cu o critică foarte sbbl
§ e ă zm e ftm H , fi şi s-a adunat după aceea de către N, GM64 Bunegn sub titlul cam pretenţios de „Iwâşfe
în fru n ta i f i s&tft A rhitecturii in Muntenia** şi de Ou, Bauş pentru Moldova in „ Biserica lu t Ştefan cel M art f
?£Ut 4itp& ia rn ă ^B isericile m o ld /m n eştt, ftieercându-ţi câte o sinteză pretenţioasă dar destul dc anemică,
u rm ătoru l ettpri P e baza acestor studii a dat d-l ta . loneseu lucrarea sa, ocolind greutăţile şi ţinăndu-se înde»
proape d e ideile şi cunoştinţele eurente, în special cele istorice, ceea ce t-a atras din partea repo
S o c ie ta te a / io tu lu i M rofa* forga, căruia eu r-am dat lucrarea in manuscris, o recomandare elogioasă, rid
fu m şU tn ţă c u profesorul, eu toată complexitatea cunoştinţelor sale, nu credea în lămuririle pe care pot să le do
11 u za p u n i te ii
arheologia ţi filologia, acolo unde document scris lipseşte, după cum singur mărturiseşte chiar to
acea prefaţă,
'n a ltă ju s tiţie ,
D e altfel, a fo st greşită însăşi publicarea concursului, fiind o dovadă de insuficienţă a conduri*
dragostea nai
fo ţilo r Boc. A.K-, de atunci, care şi ei au pus prin acel concurs sinteza înaintea analizei.
P râ n zu l v i
M a i d e p a rte , GAtoriELfiSCU descrie starea de ruină a multora din vechile noastre monumenu
P rim iţi, I t
isto ric e ca ţ i nepăsarea ce domnea pentru soarta lor, noi, guvern, com ună şi particulari - scrie
e l - îşi dau m âna p e neştiute pentru distrugerea suvenm krr istorice, ei com pletează opera barbarilor
şterg â n d a stfe l n u m ele neam ului românesc.'* $1 după aceea „Monumentul aparţine unei epoci pe cae
D esig ur
tv a m oral
I
o reprezintă, schimbându-1 se produce încurcătură în istoria a n d , se falsifică adevărul tot asemenea
precum s-ar falsifica cu schimbarea unui document istoric scris.“
Jbtoria are o putere surprinzătoare când se învaţă cu probe văzute; ţările antice trăiesc
pentru noi prin monumentele ce ne-au lăsat**
„Istoria artei la noi ar forma două epoci bine deosebite. întâi ar fi epoca romană începând cu
colonizarea Daciei şi pană In veacul de mijloc şi care ar cuprinde studiul diferitelor mnmimgntc şi
ruine care se descoperă neîncetat în urma studiilor şi săpăturilor mai recente. A doua epocă ar fi din
veacul de mijloc şi până în zilele noastre. Această epocă ar cuprinde începuturile clădirilor
religioase, studiul picturilor, al ţesăturilor şi al orfevreriei; s-ar studia mănăstirile şi sistemul lor de
fortificaţii şi ce e mai interesant, s-ar studia clădirile particulare cu toate obiceiurile şi w dekuucirik
vieţii private la noi,“
Această prezentare a sa, a unei viitoare istorii a artelor noastre, este desigur incompletă chiar în
generalitatea ei, uitând cetăţile, palatele domneşti şi boiereşti care n-au fost simple locuinţe particu­
lare, ca şî foarte importantul capital al artei populare care nu se reduce numai la ţesături.
Mai departe, combate indiferenţa ca fi vandalismefc de la noi, cerând constituirea legală a unei
comisiuni pentru păstrare monumentelor naţionale, care să le cerceteze şi clasifice, având şi sarcina
de a examina şî dirija lucrările de restaurare, aşa cum s-a făcut mult mai târziu. Arată importanţa
creării muzeelor, între care la Bucureşti se fi făcuse un bun început şi cere crearea a încă două muzee
la laşi şi la Craiova. Se va înlesni astfel studiul arheologiei, care „AfhrtccţrJor trebuie să le servească
ca o erudiţi une pentru istoria artei şi pentru a le înlesni cunoaşterea principiilor pe care se bazează
transformările în arhitectură, iar nu pentru a combina între dânsele tipuri vechi feri legătură.
Arheologia trebuie privită ca un învăţământpentru a crea opera noul, originale, iar nu pentru a
da drept noutate o arhitectură moartă, după cum neface azi..
Această frază conţine observaţii juste şi de actualitate şi acum. J » lucrările de restaurare studiul
arheologiei îşi are o întrebuinţare mai largă, el trebuie să fie continuu călăuza artistului pentru a
produce lucruri adevărate. intr-un monument nu toate părţile sale sunt de o artă perfectă, cu toate
acestea arhitectul trebuie să ţină eont de dânsele, pentru eă restaurarea nu are de scop de a feee mai
bine sau de a face mai frumos, ci de a face lucruri adevărate care să reprezinte trecutul Neapărat că
sentimentul artistului câteodată e lovit, reproducând sculpturi barbare, sau decoraţii feri rost; trebuie
însă să le păstreze dacă vrea să fie conştiincios, pentru că nu e chemat sâ creeze, ei să respecte
adevărul aşa cum este, chiar dacă n-ar fi frumos. Artistul restaurator mai e chemat să readucă în
starea primitivă până în cele mai mici detalii un monument istorie, redândtM forma, culoarea şi viaţa
sa şi aceasta numai pentru părţile care lipsesc, aci e greaua sarcină a restauratorului.*4
„Multă lume crede e i s-a restaurat un monument când se ridică o reproducere nouă pe locul unei
clădiri zdruncinate.
Aceasta e o sfruntare adusă artei şi istoriei în acelaşi timp, pentru că, chiar dacă s-ar reproduce
imperfecţiunile de mai înainte, ele nu mai prezinţi acelaşi interes şi pentru că substituie unui monu­
ment vechi o lucrare nouă, lovind cubul nobil şi delicat care pricepea farmecul unei clădiri vechi.
Sistemul adoptat de stat atunci - „de a se da prea multă îngrijire pentru unele monumente
fec&ndu-te mai luxoase decât erau, este foarte greşit şi păgubitor în acelaşi timp şi pentru stat şt
pentru artă. Mijlocul eel mai nimerit ar fi să se facă strictul trebuincios, pentru a Ic păstra, aceste
lucrări de conservare bine dirijate ar fi ca prime începuturi de restaurare. Cu chipul acesta am pus în
siguranţă un număr marc de clădiri şi restaurarea lor definitivă s-ar face treptat, şi cu sacrificiul a
mai multor generaţii*4.
Am reprodus aproape în întregime această ultimă pagină a studiului său fiindcă o găsesc obiec­
tivă, eu observaţii juste şi de bun simţ.
Cum arăt şi mai sus, timp de 13 ani G abrieijscu a lucrat ca inspector şi director de lucrări la
restaurările ce se executau de către Lecomte du NoOy, iar pe data de 1 august 1889 Ministrul
Instrucţiunii Publice printr-o adresă fi Înştiinţează că „având In vedere economia care se impune faţă
cu micşorarea importanţei lucrărilor bisericilor Trei Ierarhi şi Sfântul Nicolac Domnesc din laşi** fi
pune In disponibilitate şi li cerc a preda compturile şi actele gestiunii d-lui Lecomte sau delegatului
său.
La aceasta G abmelescu răspunde telegrafic arătându-se mâhnit că se vede Îndepărtat de la aceste

F a p t c cfi I.N . Sex
c ro ic ft Sn fo lo s u l a c e
S p r e s f â rş itu l v i e
v a lo a r e i s to r i c i şi a r
d e D e p u n e r i p e torc
ia r la 14 m a i 1921 ai
5 0 .0 0 0 le i c a r e v a fc
p r e m iu p e n tr u stu d ii
p ic tu r ă , ţes& turi sa u
M S o c o le s c u — a rh
A r h ite c tu r ii ş i A r te i
m u l t p r i n te s ta m e n t
S u b titlu l D a n ii
z ia r u l V iito r u l d in 2
c h e m ă to r s p r e u rm a
T o m a , c a r e m - a p ro
s ă c o n tr ib u i la stu d i
e tc .
A m in t e s c c ă în
ş i c h i a r e x is te n ţa lu
m a i m u l te z il e ş i i
p r i e te n u l ş i a p ă r ă to
a v o c a t ş i c a r e a fo s
î ţ i trim et, după
a m a p ă ra t o onoar
U n sin g u r titlu <
cu vâ n t, to t adevă rt
14 n o ie m b rie 1905
A în v in s destin
e ra g re u d e văzut
sc ă z u se m u lt, fum
în fru n ta t şi a stfe l
z ile d u p ă term inai
u rm ă to ru l cu p rin s
S o c ie ta te a A rh
c u n o ştiin ţă cu o t
a c u za fiu n ile infan
(n a ltă ju s tiţie , o fe
d ra g o ste a noa stre
P r â n z u l v a a vi
P rim iţi, Iu b ite
D e s ig u r c ă tot
c â tv a m o ra lu l ş i i
su s. D u p ă răzb o it
doufi lucrări după treisprezece ani dc activitate şi, dacă c vorba dc econom ii, se oferă a contribui m ■
departe în mod gratuit. înlăturam» lui a venit în urm a unui raport ce făcu se M inisterului dc „risipi I
şi prelungirile lucrărilor” ce se practicau la acele restaurări.
în urma acestei întămplări, G abrielescu face să apară cu data d c 1890 un lung „MentorV* I
pentru luminarea publicului în afacerea restaurărilor d e m onum ente istorice” . Se sesizează în acela*
timp şi Soc. Arhitecţilor Români, începând o cam panie bine susţinută p rin m ulte articole cc aparî
A nalele A rhitecturii sub diferite semnături, ca şi prin m ai m ulte bro şu ri, astfel: un prim protest al
„Comitetului dc rezistenţă pentru apărarea dc distrugere a m on u m en telo r istorice” urmat în acelaşi
an. 1890, de un nou protest, seria II, cum vom vedea m ai departe.
în 1874, se făcuse un studiu urmat de un raport am ănunţit asupra b isericii de la Argeş dc către 0
Comisiunc compusă din A l . O rAscu , Al. Odobescu, D. B e r in d e y şi B o u r e l l y , raport care fhscse
predat în 1875, la începerea restaurărilor lui A. L e c o m t e d u N o Oy , d a r care nu s-a mai găsit. jn
ziarul Epoca de la 15 septembrie 1887 Odobescu scrie în legătură c u acel raport următoarele: ;
„Exteriorul fusese du de-amănuntul studiat de persoanele din ţară la 1874. D . M aiorescu a numit o
comisiune care să se ocupe serios cu Argeşul. R aportul acelei C om isiuni c a re este un studiu complet
atât istoric cât şi arhitectural asupra bisericii episcopale d e la A rgeş, a fo st com pus şi redactat de
subscrisul cu ajutorul, pentru părţile tehnice, al răposatului m eu am ic D. B erindey. Raportul acelaa
stabilit toate bazele restaurării. Drept concluziune a lui, osebindu-m ă d e colegii m ei din comisiune,
am propus să ne adresăm la D. V iollet le D u c , pentru ca el să n e reco m an de u n executor capabil j
ş i deplin devotat unei asem enea sarcini.35
în acelaşi an 1890 apare o broşură în limba franceză: R estauration d es M onum ents Historiquesa
l'etran g er et en Roumanie” datorită lui G . S ter ia n , la sfârşitul căreia tip ăreşte o scrisoare a sa trimişi j
arhitecţilor din Paris, C harles G arnier , arhitectul operei m ari şi m em b ru al Institutului Franţei ţi
lui H en ri REv o il , arhitect al M onum entelor Istorice şi al Institutului F ranţei, ca şi răspunsurile
primite de la aceştia în aceeaşi chestiune a restaurărilor ce se ex ecu tau atu n ci la noi.
Această broşură este publicată în întregime, în traducere în acel no u p ro te st seria II; apăruse ceva
mai înainte: u n prim protest cu un studiu m ai desvoltat asu p ra R e s ta u r ă r ii m onum entelor istoria ;
în străinătate ş i la noi“ în care se reproduce şi u n raport al arh itecţilo r fran cezi V iollet le Duc şi
d e B aud o t din 1874 asupra restaurării bisericii de la A rgeş, c a şi rap o rtu l d in decem brie 1879 asupra
lucrărilor de restaurare ce se executau la aceeaşi biserică în to c m it d e o com isie prezidată dc
Th. Aman, cum vom vedea mai departe în studiul asupra arhitectului G . S t e r ia n .
în acel ultim protest apare de asem enea şi raportul din dec. 1879 către M inisterul Cultelor şi
Instrucţiunii Publice adresat de L ecom te d u N o Oy asupra restaurării b isericii de la Argeş, ca răspuns
criticelor ce i se aduceau, îndeosebi prin raportul d in acelaşi an al C o m isiu n ii prezidată de Th. Aman.
A rată de asem eni că devizul făcut de D e B a u d o t evaluând co stu l restau rării, a fost făcut în grabăşi
deci i-au scăpat m ulte lucrări pe are le enumeră. S crie în acel rap o rt c ă şi estim aţia făcută de OrAscu
şi B e n iş are aceleaşi lipsuri şi răspunde după aceea p u n ct cu p u n c t la raportul prezentat dc
Th.A m an.
în acelaşi an, când au apărut cele două proteste a fo st ch em a t în ţa ră H . REvoiL cerându-i-seca
să facă un raport asupra tuturor lucrărilor e restaurare executate d e L e c o m t e . A cesta, venind în ţara
redactează un raport datat Sinaia 20 iulie 1890 cu concluziuni fav o rab ile lui L e c o m t e , relativ la care
N . G a b r ielesc u publică în 1891 o broşură de 60 pagini cu titlul: R ă s p u n s la ra p o rtu l d-lui Revoit.
în A na le anul 11 nr. 2 se găseşte în extenso şi R aportul Revoil.
La toată această luptă paşnică a luat parte, în afară de arh itecţi, şi artişti p icto ri şi sculptori deja
no i şi presa zilnică ca şi unii parlamentari, revista A n a lele A rh ite c tu rii re p ro d u cân d în paginile ei tot
ce apărea im portant în ziare, în broşuri, ca şi în dezbaterile p arlam en tare re la tiv la aceste restaurâii
C hestiunea aceasta e complet închisă şi de foarte m u ltă vrem e. S -a u te rm in a t de atunci chiu.
35 Ca urmare a acestei propuneri a lui Odobescu, au fost invitaţi arhitecţii De Baudot şi Viollet le Duc ca să vină înţari?
să studieze chestiunea restaurării bisericii de la Argeş şi tot Viollet le Duc a fost solicitat şi a recomandat pentru aceste
lucrări pe fostul său elev şi colaborator, A. Lecomte du NoOy care a şi încheiat un contract cu statul român la 12aprilie
1875, executând sub direcţia sa restaurările bisericilor Curtea de Argeş, Trei Ierarhi şi Sf. Nicolae Domnesc laH
Mitropolia din Târgovişte şi S f Dumitru din Craiova.
96
lucrările dc restaurare la biserica de la Argeş, la Trei Ierarhi şi Sf. Niculae Domnesc de la laşi,
aceasta din urmă ca şi Mitropolia din Târgovişte şi Sf. Dumitru din Craiova au fost dărâmate şi
rezidite în forma ce va fi avut la început. Nu e cazul să analizez aci întreaga literatură ca şi discuţiile
din parlament, deoarece nu intenţionez să scriu un studiu complet asupra acestei chestiuni fiind
vorba numai de felul cum au activat în problema restaurărilor arhitecţii acelei vremi.
Cum am văzut m ai înainte, la un moment dat a fost înaintat primului ministru, un protest semnat
de aproape unanimitatea artiştilor noştri, contra felului cum se executau restaurările dc către
Lecomte şi totuşi se pare că Ministrul de atunci nu au socotit complet obiectivă întreaga această
campanie şi din această cauză s-au şi numit atât de multe comisii aducând şi doi specialişti, pe D e
B audot şi M voil de la Paris care au făcut rapoartele pe care le-am citat mai sus, apreciind chiar în
aceste cercuri oficiale, că lumea noastră artistică nu avea întreaga pregătire necesară dc specialitate,
pentru a putea judeca în perfectă cunoştinţă de cauză aceste lucrări.
De altfel, cum am văzut mai sus, însuşi Al. Odobescu a opinat ca să fie consultat Viollet le
Duc asupra restaurării de la Argeş, căruia i s-a cemt chiar să ne recomande un executor capabil etc.
In Anale anul I Nr. 1 pag 15-16 Gabrielescu publica un mic studiu asupra Turnului Goliei de la
Iaşi însoţit de trei desene în perspectivă, turn la a cărui restaurare lucra pe atunci. Tot în anul I nr. 4
al Analelor găsesc reprodus de pe Buletinul Soc. Politehnice, un studiu interesant datorit lui
Gabrielescu asupra ruinei Sânnicoară de la Curtea de Argeş cu desene asupra stării de atunci, ca şi
un proiect de restaurare, apărut şi în broşură. Lui Gabrielescu i se datoreşte şi restaurarea bisericii
Păpăuţi din Botoşani.
Cum articolul lui G. Sterian este alături de Gabrielescu, al doilea care a activat pe atunci mai
mult asupra restaurărilor, voi analiza mai departe, odată cu activitatea lui profesională şi cele ce a
publicat în această chestie, iar după aceea şi pentru o lămurire cât mai completă, voi reproduce şi
părerile scrise a lui I. M incu , N. Iorga şi Sp. C egăneanu, primii doi fiindcă au trăit acele vremuri
şi au scris la timp asupra acestei probleme, iar d-1 Cegăneanu fiindcă s-a ocupat şi a urmărit de
aproape, fiind şi cel mai priceput şi mai bine documentat între arhitecţii noştri asupra acestei
probleme. Iar cine va dori ca să urmărească complet şi aşa cum au decurs discuţiile ce au avut loc
asupra acelor restaurări, ca şi tot ce s-a scris pe această temă atunci, urmează să se documenteze
citind Analele Arhitecturii, unde va găsi totul in extenso.
G. Sterian (1860-1936) a contat între cei mai proeminenţi dintre arhitecţii grupaţi din jurul
revistei Analele Arhitecturii. Nu l-am cunoscut personal şi despre activitatea lui am luat cunoştinţă
mai târziu, din Anale şi din Arhitectura scoasă de el din care au apărut numai două numere în 1906,
ca şi mult mai târziu, din numărul jubiliar al revistei Arhitectura din 1941, publicaţia Societăţii
Arhitecţilor Români.
Răsfoind colecţia ziarului ,JEpoca“ din 1904, am găsit în numărul din 20 aprilie acel an, o dare
de seamă a lui A.D. Holban asupra unei expoziţii deschisă de Sterian la Iaşi în acea lună, de
acuarele, desene, uleiuri şi proiecte de arhitectură, o manifestare lăudabilă şi care se producea după
vreo 15 ani de activitate profesională.
înainte de a utiliza publicaţiile amintite mai sus, voi reda dintr-o scrisoare a d-lui Arh. Sp. C egă­
neanu câteva interesante date şi aprecieri asupra lui Sterian, cam aspre dar judicioase, - pe care l-a
cunoscut mai de aproape şi a lucrat chiar câteva luni cu el, aşa cum scrie: „Sterian a început să
studieze întâi literele. Nu ştiu dacă şi-a luat licenţa. A tradus şi o piesă de teatru, „Visul unei nopţi
de vară“ pe care nu o cunosc. S-a dus la Paris ca să urmeze Arhitectura, fiind admis în promoţia
1885, pe care n-a terminat-o nisă, deşi nu-1 presa nici o nevoie materială, ca pe M incu, care trăia cu
12 galbeni pe lună. S-a însurat la Paris şi a continuat să trăiască mult timp pe acolo, iar de prin 1889
s-a stabilit definitiv în ţară pentru că îşi cam împovărase moşia de datorii şi după nu mult timp a şi
pierdut-o. A trăit la Paris viaţă de artist-boem, învârtindu-se printre arhitecţii de acolo şi mai mult
afectând arta. Poza lui de nabab făcea ca să fie oarecum răsfăţat de prietenii lui artişti. Venit în ţară
s-a comportat în aceeaşi boemie: câte un crochiu, câte un releveu, mai mult schiţat, din ţară ca şi din
străinătate, câte un mic obiect decorativ cum a fost mobilierul de la expoziţia din 1906 şi atâta tot.
Se impunea prin amabilităţi, largheţe şi aspect simpatic; nu era nici om de acţiune stăruitore şi nici
om de fond. Iar în meserie aproape nul. Eu care am lucrat câteva luni cu el, fără să am cea mai mică
nemulţumire, aşa l-am cunoscut. Când graţie prieteniei lui Take Ionescu a izbutit să înfiinţeze Casa

97
 Artelor nu s-a priceput s-o organizeze şi să facă astfel din ea ceva viabil, aşa că uşor a fost ca
desfiinţată.3*
N. Pătraşcu, în monografia sa Ioan M incu, scriind despre artiştii noştri din vremea lui M .
prezintă în treacăt şi pe Sterian ca „un arhitect franţuzit care sta în casa lui Slătineanu dinStr.cv
rabiei. Era un tânăr de gust, îşi alcătuise un interior frumos unde se adunau toţi prietenii lui la sera?*
Fapt c că I.N. S oo artistice şi literare. Cu el se arătă şi G abrielescu om original şi sp iritu a l. . . “ etc.
eroică In folosul accs în Arhitectura jubiliară, după o foarte elogioasă introducere, se dau unele date biografice şi k
Spre sfârşitul vieţi descrie activitatea lui, din care voi extrage tot ce voi găsi m ai im portant, m ai verosimil şi deci mai
valoare istorică şi ari corespunzător realităţii şi care îl caracterizează mai complet. C a foarte deseori în Arhitectura s-au
de D epuneri pe terer strecurat şi de data aceasta multe greşeli de date ca şi unele lipsuri, astfel: „Venind în ţară, scrie
iar la 14 mai 1921 au biograful anonim - după doi ani de studii a monumentelor istorice din F ranţa şi Italia, ca specializate
50.000 lei care va foi
după terminarea Şcoalei de Belle-Arte din Paris în anul 1887, lucrează la întocm irea releveurilor
prem iu pentru studii
următoarelor monumente istorice din ţară: biserica Sf. N iculae din laşi, Stavropoleos din Bucureşti,
pictură, ţesături sau 1
Domnească din Curtea de Argeş, St. Dumitru din Craiova, biserica din D orohoi făcută de Ştefan cel
N. Socolescu —a rh
Mare, biserica Popăuţi din Botoşani, Sf. Ioan din Piatra N eam ţ şi M ănăstirea N eam ţ." Nu am cum
A rh itectu rii ş i Artele
m ult prin testam enti să controlez dacă intr-adevăr a executat toate aceste releveuri, ceea ce ar constitui o notă foarte bună
Sub titlul D anii pentru începutul carierei sale. în Anale apar sub semnătura sa num ai două schiţe incomplete ale
ziarul V iitorul din 2 bisericii Sf. Ioan din Piatra Neamţ ca şi mai multe releveuri şi crochiuri de la B lois şi din Veneţia.
chem ător spre urm a Ştiu însă că a executat releveul, incomplet şi aceasta, al M itropoliei din T ârgovişte şi tocmai acesta
Tom a, care m -a proi nu e semnalat în Arhitectura.
să contribui la studi Afirmaţia că în „1887 lucrează la întocmirea releveurilor...*4, este c u totul greşită. Sterian a
etc. intrat în şcoala de la Paris, promoţia 1885, cum am văzut şi m ai înainte şi cum a făcut numai cl. n
A m intesc că in i-au trebuit cel puţin doi ani de studiu; iar dacă după aceea „a făcut încă d o i am de specializare în
şi c h iar existenţa lu Franţa şi Italia pentru studierea monumentelor istorice"; cum se spune, înseam nă că abia în 1889 a
m ai m ulte zile şi i putut veni în ţară şi a început să lucreze la acele reveleuri, dată verosim ilă şi care corespunde cu
prietenul şi apărăto tipărirea primei sale broşuri în chestia restaurărilor monumentelor istorice, cum vom vedea mai
av o cat şi care a fos departe. Din cauza acestor greşeli, nu pot avea mare încredere nici în celelalte date ce dă, neputând
să le controlez personal, aşa că le redau totuşi, neavând altele, d a r c u destulă îndoială asupra
exactităţii lor şi atrăgând atenţia acolo unde am certitudinea.
Iţi trimet, după Ca arhitect profesionist, se ştie sigur că a executat următoarele lucrări: la Slănicul din Moldova,
am apărat o onoai C azinoul cu sală de teatru şi restaurant ca şi hotelul, la Bacău A teneul C om unal, casa proprie şi
Un singur titlu biserica Precista pe care a restaurat-o; a restaurat de asemeni M ănăstirea C aşin şi biserica Sf. Ion
cuvânt, tot adevăr din Piatra Neamţ; în 1896, execută după cererea d-rului Istrati o copie a bisericii Sf. N iculae din Iaşi
pentru expoziţia din 1896 cărei i se spune biserica C uţitul de A rgint, de la Filaret; în Arhitectura
ju b ilia ră , sunt reproduse parte din aceste lucrări ca şi fotografia unei ca se rom âneşti la expoziţia din
Paris, probabil la cea din 1900, deşi în revistă stă scris sub fotografie: p e tit P a la is 1917 (!) adică acea
14 noiembrie 190 casă rom ânească ar fi fost făcută la o expoziţie care a avut loc la Paris în plin război mondial şi ar fi
A învins destir fost plasată în curtea muzeului Petit Palais. Desigur că cel care a scris aşa, p e lângă acea dată care e
era greu de văzu mai m ult decât o greşeală, dovedeşte că n-a văzut Parisul. în acelaşi num ăr al A rhitecturii este
scăzuse mult, fîir reprodusă coperta revistei cu acelaşi nume, din care au apărut numai două num ere, sub direcţia lui
înfruntat şi astfel S te r ia n şi de care va fi vorba mai departe; de asemeni o faţadă pentru Prim ăria C apitalei care a fost3 6
zile după termini
următorul cuprins
36 în nr. 2 al revistei sale A rhitectura pe maitie-aprilie, 1906, d. M. Sadoveanu salută cu un călduros articol înfiinţarea
Societatea Ar. Casei Artelor. Extrag din acel articol programul pe care Casa Artelor, nou înfiinţată atunci, şi-l propusese pe acel prim an:
cunoştiinţă cu o „înfiinţarea unei orhestre simfonice; publicarea unei reviste de artă; reforma şcoalelor de arte inimoase şi de muzici;
acuzafiunile infa înfiinţarea unor cursuri publice de istorie a artelor cu proecţiuni fotografice după capodoperile marilor maeştrii; a unui curs
de istorie a muzicii însoţit cu exemple muzicale şi a unui curs de literatură dramatică pentru pictori, sculptori, artişti
înaltă ju stiţie, oj dramatici şi compozitori: înfiinţarea unei biblioteci de artă, şi dacă pe lângă toate acestea va avea grije să adune dovezile
dragostea noasti trecutului nostru artistic fie prin obiecte originale, fie prin fotografii sau mulaje, dacă va îngriji începerea unui studiu de
Prânzul va a reconstruire a vechiei locuinţe, a vechilor costume şi arte (!) - dacă măcar aceste lucruri va face sau va începe atunci se va
P rim iţi, Iubit fi f&cut într-un an de către stat pentru artă, ceeacc nu s-a făcut în jumătate de veac.“ ţ; ’
Cuprindea desigur şi mult naivităţi acest program, ca şi lucruri irealizabile, datorită probabil uşurinţei lui Steri p
că a trecut nu un an cât erau prevederile de înfăptuire atunci, ci chiar o jumătate de veac cum scrie dl S d ■
aproape nimic nu s-a realizat din acel program. * aaaoveanu’ 9

Desigur că ti
98
câtva moralul şi
sus. După răzbe

84
prezentată la un concurs public din acea vreme. Este o faţadă cu ceva reminiscenţe veneţiene şi cu
nişte ochiuri de ferestre mult prea mici pentru saloanele ce luminează. Pavilionul central care taie
faţada în două părţi egale e prevăzut la etaj cu o loggie înaltă pe două etaje şi terminată cu un arc
trilobat, element mărunt şi deci în disproporţie cu mărimea loggiei; iar deasupra, ca acoperiş, o serie
de turnuleţe de biserică, de diferite mărimi, aşezate piramidal în formă de pagodă şi la fel la celelalte
două pavilioane de la extremităţile faţadei. Tot acest ansamblu formează ceva destul de nelegat şi de
naiv deşi aduce atunci, o notă de originalitate, - că nu se poate explica decât prin faptul că studiile
sale de arhitectură, timp de doi ani numai, în şcoală la Paris, desigur plus timpul de preparaţie pentru
concursul de intrare, au fost insuficiente.
In Arhitectura se spune că în 1925 a studiat planul de sistematizare al oraşului Tg. Mureş şi că
un an mai târziu a fost numit arhitect şef al primăriei oraşului Bacău, post pe care l-a ocupat până în
anul 1932, când a sistat de a mai profesa.
Cu acestea spuse se termină descrierea activităţii profesionale de arhitect a lui G. Sterian,
activitate cantitativ şi calitativ destul de redusă.
Pe baza a ce stei... insuficienţe profesionale, dovedite prin lucrările sale, dar pe care a ştiut să o
mascheze p rin calităţile strălucite de alt ordin, - cum arată mai sus d-1 Cegâneanu, - a reuşit să facă
furori cu to t felul de însărcinări de primul ordin în mai tot timpul carierei sale, cum vom vedea
îndată, deoarece oam enii de la conducerea politică, neavând nici o pregătire în această direcţie, nu-1
puteau aprecia la ju sta lui valoare, şi se poate că nivelul general nu era prea ridicat.
în acest fel, cum scrie Arhitectura jubiliară, în 1892 este ales membru în Comitetul Teatral şi al
unei comisii a Monumentelor Publice din ţară de pe lângă Ministerul Instrucţiei Publice. în anul ur­
mător este ales deputat la Bacău şi „însărcinat de Ministerul Instrucţiei cu studierea în străinătate a
stabilimentelor de instrucţie publică, muzee, teatre, şcoli de arte decorative, publicând tot atunci un
raport asupra învăţământului artelor decorative în străinătate cum şi modalitatea de aplicare la noi“ .
„în 1895 în diverse capitale din străinătate studiază şi pe urmă execută lucrările de restaurare ale
Teatrului Naţional din Bucureşti", construindu-se însă de fapt numai în spatele teatrului o clădire din
nou pentru depozite şi ateliere etc., necesare teatrului,37 „în 1896 este numit membru în Comisia
Tehnică a Monumentelor Istorice, iar în anul următor face parte din comisiile pentru revizuirea
legilor şi regulamentelor privitoare la Teatru, la Conservatorul de muzică şi deelamaţiuni, ca şi la
şcolile de belle-arte“ .
„în 1898 este numit în Comisia consultativă pentru participarea României la Expoziţia Univer­
sală din Paris (1900), la care a luat parte în calitate de comisar delegat al guvernului român. în 1902
este autorizat de Ministerul de Instrucţie să facă un curs liber, gratuit, de arhitectură, la Universitatea
din Iaşi; iar la liceul internat, la externatul secundar de fete şi la Şcoala tehnică de arte şi meserii, tot
din Iaşi, să înfiinţeze un curs de desen normal superior şi de asemeni un curs gratuit de artă deco­
rativă la aceasta din urmă".
„în anul 1904 este numit profesor de arte decorative la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, post
pe care l-a ocupat până în anul 1911, când a demisionat, iar pe urmă, fiind reintegrat, a mai funcţio­
nat până în 1915, când a renunţat definitiv la profesorat. în acel timp a fost delegat de Ministerul
Instrucţiunii a vizita şi cerceta în diferite localităţi din ţară toate lucrurile şi obiectele de artă de orice
natură, spre a da relaţiuni; a fost de asemeni însărcinat cu întocmirea unei broşuri cu instrucţiuni pen­
tru maeştri de desen în şcolile secundare, normale şi seminalii; a restaurat biserica Bucur din Capi­
tală, iar timp de doi ani, în 1905-1907, a ocupat postul de Inspector General al artelor şi clădirilor."
„în anul 1906 este numit directorul secţiei de artă naţională şi decorativă pe lângă Şcoala de arte
frumoase din Bucureşti, ca şi administratorul Casei Artelor, de scurtă durată. în acelaşi an face să
apară sub direcţia sa cele două numere din revista Arhitectura. în 1903 întocmeşte un proiect de

37 De fapt lucrările acestor atenanse după afirmaţia, în Cameră, a lui Take lonescu, s-au executat după planurile întocmite
de un arhitect francez, Cassien Bemard, care a făcut şi proiectul pentru unele modificări Ia interiorul teatrului şi au fost
conduse de serviciul Ministerului unde era arhitect şef T. Dobrescu. Sterian, după afirmaţia arhitectului Cortubius, ar fi
dirijat, cam în acel timp - gratuit - întocmirea proiectelor de transformare a interiorului Teatrului Naţional, având ca prim
ajutor pe un talentat arhitect german. Paul Belau, şi desenatori pe: St Burcuş, Se. Pctculescu, C. Cortubius, Monkton şi
Geoigescu care a murit tânăr. Proiectele au fost terminate m stilul Operei de la Paris, dar nu s-au executat din cauza
schimbării guvernului conservator, turnând liberalii cu Dimitrie Sturza în frunte, care a refuzat să le ducă la bun sfârşit.

99
 regulam ent pentru lA n m islra u interioară a şcolilor de arte frum oase, iar un an m ai târziu o
pedagogie id e scoaha pentru aceleaşi şco li. înfiinţând tot atunci şi şcoala de artă d ecorativă Domniţa
%4aria din Bucureşti.**
, in războiul mondial gâsindu-se la Paris, organizează diferite expoziţii pentru a fa ce cunoscută
Fapte d LK. S o c ţara noasuâ tar in 1920 este numit consilier tehnic pentru m ateriale de con stru cţii şi o b iecte de artă
eroică ■ i aio— l maet pe lângă com isiunea de reparaţiuni a daunelor de război
S f«c sS r şsa l vicf Cam a ceasta a fost activitatea sa profesională şi publică, după datele c e am putut cu leg e, pentru
valoare i r t o n r i f i a r t aceasta din u r m ă , din Arhitectura jubiliară şi din care reiese o activitate m ai m ult d ecorativă, menită
de D cpaacri pe l o a a -î da însă titluri pompoase dar care nu reprezentau prea m ult în fond.
ia r la 1 4 n i 1921 a D e p e urm a acelor diferite însărcinări, el s-a ales cu m ulte călătorii prin ţa ră şi c u c e l p uţin patru
5 0 .0 0 0 lei care va fb in străinătate ..unele prin diferite capitale** cum se spune, care îi plăceau aşa d e m u lt şi m ai ales cu
prem w pentru studii acea şedere la Paris in timpul războiului din 191 6 -1 9 1 8 , departe de necazurile şi lip su rile noastre,
p ictară, ţesături sau făcând - z ice-se — expoziţii; dar m ă întreb ce putea să expună când legăturile c u ţara, care era
AT. Socolescu — arh. o cupată pe două treim i, erau com plet întrerupte?
Arhitecturii ş i Anei* D acă am reprodus aproape com plet această inserare de diferite însărcinări c are aco p ereau o lipsă
m ult prin testam ent! d e activitate fructuoasă, am făcut-o mai m ult pentru evidenţierea u n o r m o rav u ri p o litice ale unei
S u b t i t l u l D anii ep o ci d e com pletă incom petenţă în arte de pe urm a căreia a p rofitat acest flu tu re ta le n ta t şi simpatic,
z ia r u l V iitorul d i n 2 care a p o zat un tim p ca m are arhitect şi universal cunoscător în arte.
eb em ico r spre urm a S itu at in epocă nu trebuie ju d ecat prea aspru. N u trebuie uitat că a a v u t şi o a ctiv itate fructuoasă
T o m a, c a re m -a p ro i
la Ş co ala S ocietăţii A rhitecţilor, pe care a ajutat-o şi băneşte şi c a profesor, şi d e asem en i, n u se poate
s i c o n trib u i ia s tu d i
c o n testa, c ă a fo st un anim ator entuziast, care şi dacă personal n u a p u tu t re a liz a o p ere d e m are artă,
ctc. a fo lo sit to tu şi artelor plastice, propagând prin scris şi p rin v iu grai şi în c u ra jâ n d dezv o ltarea lor
Amintesc c i fn in tr-o ep o c ă destul d e în apoiată, m ai ales din acest p u n ct de vedere.
şi chiar existenţa Iu Voi c e rc e ta m ai d eparte o altă latură a activităţii sale, aceea de p u b licist, c a re s-a d esfăşu rat prin
mai multe zile f i i m a i m u lte b ro şu ri, prin A n a lele A rh itectu rii şi în revista proprie A rh itectu ra d in 1906.
prietenul fi apirito In anul I (1 8 9 0 ) al revistei A n a lele A rh itectu rii nr. 2 găsesc rep ro d u s u n stu d iu al s ă u tipărit în
avocat fi care a fos b ro ş u ra în 1889 su b titlul: .JD espre restaurarea m onu m entelo r isto rice în stră in ă ta te ş i în R om ânia",
in te rc a lâ n d In te x t c â te v a cro ch iu ri reprezentând un am von d e la S an M a rc o şi m a i m u lte căpiţele de
la A b a z z ia S an G reg o rio , S an M arco şi P alatul D og ilo r din V eneţia. D e fa p t în a c e st studiu nu
Iţi trim et, după tra te a z ă c h e stia restau rărilo r, u rm ărin d a face num ai o co m p araţie în tre o rig in a le le ş i evoluţia
am apărat o onoat arhitecturii la V en eţia şi în Ţ a ra R o m ân ească, fă ră să cu n o ască n ic i p e u n a n ic i p e c e a la ltă , căutând
Un singur titlu « să dovedească c ă şi la noi şi la V eneţia a rh itectu ra ro m ân ă d in p rim ele tim p u ri a c o n tin u a t m a i târziu
cuvânt, to t adevăn su b influenţa arte i b iz a n tin e , o g iv a lă şi arabă.
Veneţia, scrie cl, a avut asupra noastră o influenţă directă chiar prin veacul al XVlU-lea ca
arhitectură, m obilier şi ţesături, îmbrăcămintea boierilor şi dormnitorilor noştri semănând cu aceea
14 n o i c m M a patricienilor şi dogilor Veneţiei, recunoscând totuşi că în arta noastră ca şi „în m oravuri şi obice­
iuri. am răm as mai naivi şi mai rustici**. Termină cu această frază: „aceste indicii, deşi superficiale,
; A în v jI
asupra unor puncte ale istoriei noastre arhitecturale, comparate cu ale unei alte ţări, dovedesc de ce
«T m arc interes ar fi studiul arheologiei monumentale ale României, căci ne-ar proba că ţara noastră £
|c #
fost supusă tot aceloraşi influenţe ca şi monumentele ei şi că in părţile unde istoria răm âne mută
1
arhitectura ar putea grăi**. Desigur c& nu dovedeşte prin acest studiu nici deosebite posibilităţi d
p i scris şi nici suficiente cunoştinţe, aşa că superficialitatea ce o constată singur n u este o afectat
corespunzând în total adevărului.
In nr. 3 al A nalelor , pe acelaşi an şi sub acelaşi titlu apare un alt articol mai lung, corcspunzâ
m h va Arfţ de data aceasta titlului, scris la moşia sa Dobrcana din jud. Bacău în oct. 1889. Reproduce şi rapoi

I
W h ă cu o t arhitecţilor francezi d e B audot şi V io llet l e D uc care fuseseră consultaţi de Minister reiaţi1
ţtu n ile tnfeu restaurarea bisericii dc la Argeş datat 22 dec. 1874, ca şi pc al comisiei prezidate de T h. Aman
ju stiţie , o /e 1879, de care a fost vorba mai înainte, care apare şi în broşură cu un sub titlul de P r o te s t , prefi
sten n o a slrt dc un apel către cetăţeni şi către parlamentari, fiind în ajunul votării, a încă unei sume de
■ m u l va a vt milioane şi jumătate lei pentru restaurări şi care conchide astfel: „să se dea şi 4,51 10 milioar
n lţl, Iu b ite dur să se dea pentru a sc face restaurări, iar nu a umple pungile speculaţilor şi a ne dl
monumentele/* Semnează: Comitetul. Broşura are ca titlu: „Comitetul dc rezistenţă pentru ap
I dc distrugere a Monumentelor Naţionale, Protest şi documente a servi spre ştiinţă şi lămurire 1
 de a se vota creditul de 2.500.000 lei pentru restaurări.
Raportul d-lor V iollet le D uc şi Baudot. Raportul d-lor Th. Aman, Ştefănescu, Storck şi
Sâvulescu. Bucureşti 1890“.
Era în toiul cam paniei ce se ducea atunci pe chestia restaurărilor, la care a luat parte şi el prin
Anale şi broşuri, ca şi G abrielescu şi alţii, cum am văzut mai înainte.
începe cu o introducere sfioasă în care se pare că îşi dă seama de greutatea problemei ce vrea să tra­
teze. Intrând în subiect citează definiţia dată restaurărilor de către Viollet le Duc în dicţionarul său.
Arată totuşi că, felul cum înţelegea şi executa restaurările Violet le Duc nu mai corespunde azi
(1890) cu progresele făcute de arheologie care „a devenit mai ştiinţifică" şi care pe vremea lui era mai
mult artistică. După ce expune mai multe principii şi dă soluţii diferite după cazurile care se prezintă
şi cu unele exemple, tratează de „curată barbarie felul cum s-a restaurat la noi Curtea de Argeş şi Trei
Eraihi de la Iaşi“. Citează după aceea diferite precepte din Viollet le Duc, arătând greşelile care s-au
comis la noi. în continuare face istoricului diferitelor comisiuni care au studiat această chestie şi au
dat avize asupra felului cum ar trebui să fie restaurată biserica de la Argeş, insistând asupra raportului
Baudot-V iollet l e D uc de care, după aprecierea sa, Lecomte nu a ţinut seama. Posedă de asemeni
„câteva paragrafe după regulamentul stabilit de guvernul Italian pentru restaurarea frescurilor"
arătând că la Curtea de Argeş „nu numai că nu s-a observat aceste norme severe, dar, chiar s-au scos
cu totul frescele de pe pereţi şi s-au refăcut altele noui... şi că, în general, s-a îngăduit să se introducă
modificări costisitoare, improvizaţii fanteziste în dispreţul artei şi al ştiinţei."
Termină cu un sugestiv şi foarte interesant citat, redat în rezumat, cum afirmă el, din revista
l'annee A rcheologiqtie, a unui studiu datorit lui Anthyme de S t Paul, citat pe care îl reproduc şi
aci: „Lumea crede numai decât că arheologia este mulţumită, când pe locul unui vechiu monument
ruinat, se ridică o copie exactă a lui. Aceasta este o neiertată greşeală. Reproducerile acestea jicnesc
arta, arheologia şi istoria. Ele jicnesc arheologia pentru că cu toată perfecţiunea sa, copia nu mai are
valoare pentru studiu. Ele jicnesc istoria, fiindcă se înlocueşte o operă veche, prin alta nouă, se
falşifică timpul şi se substituie un nume din trecut cunoscut, prin numele unui aihitect de cele mai
multe ori, necunoscut.
Aceste restituţiuni nenorocite jicnesc mai cu seamă sentimentele noastre, care nu se pot defini,
care nu sunt provocate de arheologie; dar care se revoltă în toate inimile nobile şi delicate şi care
constituie un fel de cult pentru vechile monumente, din cauza vârstei lor, a evenimentelor întâmplate
sub umbra lor, într-un cuvânt, din cauza generaţiilor de buni şi străbuni, care s-au născut, au trăit şi
au murit sub adăpostul lor.
O operă de arhitectură, ca şi o operă de pictură sau de sculptură există numai o singură dată. Când
ar dispărea Judecata cea de apoi a lui Michel Angelo sau Venus de Milo, toată lumea ar striga că
aceste capodopere s-au pierdut deapururea, oricât de multe şi oricât de perfecte ar fi copiile pe care
le posedăm.
Când se dărâmă o clădire, se distruge opera unui om, pentru a o înlocui cu opera altuia. A se
dărâma o clădire este a stinge o viaţă, a nimici un suflet, împreună cu corpul care îl conţinea. în cor­
pul făcut din nou începe o altă viaţă, pentru că un alt suflet locueşte într-însul şi sufletul isgonit nu
mai revine. D acă e o m are nenorocire de a falsifica autenticitatea unui monument, este o adevărată
crimă de a-1 distruge, pentru a-1 reproduce în chip mincinos."
La finele acestei broşuri este reprodus de asemeni şi raportul de mai târziu al Comisiunii
prezidată de T h . A m an de care a fost vorba mai înainte.
în acelaşi an, 1890, apare în Anale un nou articol semnat de Sterian urmat de o scrisoare a sa şi
de cele două scrisori de răspuns ale lui Ch . G arnier şi H. Revoil ca şi de raportul lui A. L ecomte
du N oOy ca răspuns la cel al comisiei prezidată de Th. Aman, datat decembrie 1879. Toate acestea
apar şi într-o nouă broşură, cu acelaşi titlu, seria II Nou Protest spre a servi cum scrie el - de
lămurire înainte de a se vota creditul de 1.900.000 lei cerut pentru restaurări - Bucureşti 1890“.
Această broşură este prefaţată de asemeni de un nou Apel către cetăţeni cu titlul: un pas înainte
semnat Comitetul.
Acest studiu, fără prefaţă şi fără raportul lui L ecomte a apărut la aceeaşi dată, februarie 1890, şi
în limba franceză sub titlul: Restauration des Monuments Historiques a l'etranger et en Roumanie"
şi tipărit la Iaşi.
In acest studiu, Sterian arată că „sunt câteva luni de când, printr-un exces de îndrăzneală mi-am
101
 5 Ip^ H j | "3^ £ î $ 1 i ! .5?l
* i p
f 1 1 * £ J s, r -g-s 11
; <
n £
g $*"■■** 73 ^4P £$r ■*
f #«C <*
|l?
* 1 « T. Ti
î f i l l f t i i i
' ' ^ C '3 | | | | - « | i |
f îiîîîl Hfli
i S i- «
I I* |g «fS f * f f l M I I I l i t i f
i i t i f
r J l l ! * ®jTzi § 1
f i f r | - s j | 2 f i _î ii | i * i$ i* Ii î » i j 2i - i* *i
* « B ’V
J - i | i | i I | ^ * 1
-p jiUS ii
I £ 1

A 'g '«
f * i #*$hr
- IPM-l
l fz I Iir
îff Jf IfW ili* lill
£># If |fc[ *2 *« k « « -
^✓ * ff >«'
ff |f l i | b j l f i !
M- %
fZ .ST #■* jr ir ^4 OKI
£ I f
11 p lP p îj
l i i u
% z
\r i
II | | * I
I !
i *
* *
i V tf I U l i i i ii
#
li i
*
/ir 5
/V4/ £I ,Ai i% 4zk 24' Ux f ^ ^
( lf llf if iii 9 ’â J[

mm
+
i î m i

II
»

1f J1 J1 J l M y T ■ iiiiiii
2 € ff X îL \ % \ \ Fîsfpii
i 1 1 1 <g y r -
Ut .

*% î i 5 S i
îH ff H I
'* i
i l l l i t

 * ilflU
iitiiii 11 I I h iiii
A MA M !P î îi n m m
i «I I l U ? ! , i îl!

i#
Iii |
w •3. I*
M
0M
I I i i i| I I | l | f i i i IU
11
1 4
1 £
I §
i i / i
1 £
1 1
IX 1 îiilS l i îils a a
u
 Ct t e a f e m i f e r i f i
Trmuaân 1 acx>« studiu asupra hii SlEMAN» care este, după G abrielescu . ccl care a activat m»
■ n k ia cfaestu n>: auririlor. am « uns la un d e concluzii, pc care Ic redau mat jo s, iar după aceea va
H ţtecfttN So tvţxvvtvc, - o m a n arătat şi uuu t o n t e , - e d e scrise mai târziu de I. M incu şi N. lorga.
c m d liig ilM la a jc o a n ckcstM L temunând c a un d e note recente care sunt însă şi cele mai competente, ale ddi
Spv vik S r O puAm a v . -
w f e t m a K ip t Sum peste N) aai de când s-au terminat restaurările şi d a c i privim lucrurile cu întreaga
de O cţ«aan pe ton d u ev tn iu ae. care c Ratată şi de sumedenia anilor care s-au scurs, acum când nici unul din
■ vin 14 sub 1421 a cumbaMŞu d u acea \ rente na m u este in \iaţâ. putem alîrm a c i acele cinci m onum ente de veche
5# W Î ie» cm c «• ( a n i laafiaeasvi rr m m de Lecomte, sunt şi acum socotite ca lucrări de m are frumuseţe artistică
fK M ip e M n ita i şi foarte Nne « t entate, un d e chiar cu mare lux la interioare, printr-un arhitect de talent şi de
f K M l p B d M n SO i stcc: ihtrer ia r e f r i n . care a focul studii serioase asupra lor. Constatăm in acelaşi timp însă ci nu
V S k u Abku —a n a ţp h eat uaeşrai nnnctpuk consacrate pe atunci pentru acest gen de lucrări, aşa cum apare din
ja sen e rik de specsataie ale h a V iollet le D uc ca şi din raportul asupra bisericii de la Argeş şi Trei
■ ■ I p m besnamen Ierarhi n a d e adaosc şi imhan i fărin chiar şi la exterior, care nu au existat m ai înainte; iar interioarele
Sal h U Am an ros: tratate cu un lux deosebit, care e sigur c i nu a fost niciodată. Şi d a c i la Trei Ierarhi în interior
a n m i rămăsese aproape mmic. h Argeş inşi. frescele se păstrase in b u n i parte, aşa cum constată
c k u lta rţK m s K B a l w t tn raportul său. ca şi Bareerot care vizitase biserica cu m ult înainte de restaurare.
l M L C a R » « |N t Toate acele fresce cane erau mai bine conservate, au fost desprinse de pe pereţii bisericii şi aduse la
4 (C M ti« ili Muzeul de A u n d u d ţi din Bucureşti care era instalat arunci m aripa stân g i a Universităţii, la parter.
Cum ranhih e n d un mai a i sta, a fost compus in întregime de L ecomte şi executat la Vîena şi Paris,
■nai a u <hg>i modelele ce se m u găseau m ţari la multe din bisericile vechi, ci după cu totul alte
cnaem . can t explici In raportul sau. desigur c i a fost îndemnat la acest lux, m ai ales în ce priveşte
■aaaoarcie şi de către forurile superioare de ia noi. cărora se pure c ă le e ra oarecum indiferent
adevărul isaanc. pnunri in primul rând ca cel puţin două din aceste vechi biserici cu exteriorul aşa de
h g M s i fie restaurase şi ca inaeriar in condiţii similare dacă mi chiar superioare, m ai ales că Biserica
d e la Argeş era su ro ri a primi ■ interiorul ei şi mormintele familiei regale.
Dărâmarea şi rezufirea e e k ria fe trei biserici care urmau a fi restaurate, este to t aşa o greşeala
care t s-a. w p a u nu f i n dreptate De asemenea şi oarecare risipă cu cheltuielile şi m ari întârzieri in
caecurarea lucrărilor; care desigur c i a n au folosit nici monum entelor şi nici bugetului statuluL
formear i rchurTiura serioase pe care ie aduce ia broşurile sale N. Gabrielescu, care atacă cu destule
■ g m e u n ; şi apăsarea oe-î face Reunii ■ 1890 ■ broşura p e care am senm alat-o m ai înainte.
A d n e c m l L M ncu h revista Uaermtma şr A na Română dm 25 f d x 1897 intr-un articol asupra
S e a n e Jhem om e la pag. 219 arată preferinţa p e care statal rom ân o dâ artiştilor
Î-S u u n w h n r E4C cân d e vorba de vreo sem ne pentru un am mare ca şi pentru monum entele de arhitectura,
I A u v u i desor n r l n m sarăauiar şi enumera ctidirBe mat importante dm B ucureşti şi Iaşi făcute de
bt | i u (ie văoa «hfeocri sftămL V en ad la resmmări scrie: rJn sişi restaurarea puţinelor m onum ente ce ne-a mai
d e ia m oşii şi sacăm oşi noştri, c a v m o e d m ţa â snăm U ot S -ar crede c ă d e atâtea veacuri, ţara
■■fer f i a
a m a s a şa d e rqpede iu ţir ă , im â t am mm suntem iu stare astăzi, nici m ăcar sâ reconstituim
fi a f e f
v a n e le p e a re a u g u sta a a s n i Maensn i e - » n d k m tm giorificatea «ângphW părr^ntpan, vărsat
le fe ş ia E D B B
peam n apărarea a r c a n a r i S i să se o l a e n e că n a ta n torii cărora H s-a ra-rpdmfc«r jy» viaţă această
Bwocax f l u n s
peşL, la n o i. faţă c n n u n e h f a a r f i n a k m qloc de cercetare decât fragm ente
p e i a p e calea, san d ra rririi, mai adesea incom plete; răm ase prin căiţi; m onu-
ia picioare m iaucgiraea lor şi restanraionil a u are nevoie nici d e talent,
m d d e m u m e CMOşamşe a le afcvreaurii ep o c i S e edificase; noţiuni elem entare d e construcţiuiie sunt
d e m m penam a c o p ia p ărţile bune conservate şi a in io n u pe cele refc“.
m g r a a JSt we&aâgamt* dm 2 4 oct. 1904 pro£_ R la r g a pobhcâ u n articol intitulat: Cum s-o
O y farefidB pagină d e istorie prin c are evocă acel trist capitol al
dm care reproduc o m are pane, astfel: „C ând a m m c c p it viaţa m odernă,
. %TOÎ de an i aveam m mmafle noastre o scnmpă ş i bogată m oştenire a trecutului. Pe
pnmrea de rr*-** a a m v jiiiniif— p e g h i p eslru marea cultură a g răn d o r; corâţit d a r n u stors,
n e I m n m m am estdk v v tt f î S t răbdare. de supunere, de hărnicie şi d e d n s te a le ţărănimii c e alcătu­
im j n ţ t f 1ţîa ţ ă r i , - aveam tradiţii sănătoase, aveam caractere
ip r d a
a a n W |i 104
şm lăsăm
 oflupleeate ta sim plitatea lor smeriţii, aveam îndreptări culturale, vechi legături care tăcuseră
n?m is de m ult bine, aveam aşezăminte care în curs de mai multe veacuri se dovediseră desăvârşit
IH 'tăeăto»rc şi aveam în sfârşit o strălucită îmbclşugarc de monumente istorice. Toate aceste
M uşin emu num ai ale noastre, între popoarele balcanice de care ne despărţea Dunărea şi ne unea
ilmarea de îm părăţia Turcească44.
* pupă o şarjă contra înstrăinării de vechile tradiţii din epoca modernă, când împrumutăm totul din
apus. urmează: „Nu ne putem mândri cu civilizaţia pe care am plătit-o, ci numai cu aceea pe care am
întemeiat-o.
Ceia era însă, ca stătea închegată în piatră, în cărămida mănăstirilor şi bisericilor, pe lemnul
icoanelor, în adâncurile sculptate ale odăjdiilor. Ea se desfăcea ca o mireasmă rară din buna viaţă de
familie, din aşczăm intele adevărat democratice şi binefăcătoare, care puneau pe Domn la îndemâna
oricui, ca un isvor de dreptate şi de mângâiere, ea vorbea din rândurile cărţilor umile făcute pentru
top într-o limbă neschim bată în desăvârşirea ei.
Şi cc-am făcut noi cu aceste comori? Le-am risipit în vânt ca un lucru netrebnic şi ne-am bucurat
straşnic de hâda sălbăticie ce săvârşiam.
Monumentele, ca unele ce apasă greu pe pământ şi fac multă umbră pe dânsul, erau mai greu de
jertfit pe altarul civilizaţiei cu stampila de provenienţă europeană. Şi în privinţa lor am făcut însă
destule păcate şi nu e vina noastră că n-au făcut mai multe.
Unul din păcatele mari e că le-am lăsat pe unele să se dărâme, iar celălalt că am restaurat pe
acelea care nu se dărâmau de la sine. Inaugurarea a două monumente restaurate îmi dă prilej să spun
câteva cuvinte despre acest fel de activitate, care costă mult (două milioane pentru Trei Ierarhi -
peste jumătate milion pentru Sf. Niculae Domnesc; Dumnezeu ştie cât pentru Mănăstirea de la Argeş
şi tot el va şti cât pentru Mitropolia din Târgovişte şi Sf. Dumitru din Craiova) şi păgubeşte cel puţin
pe atât.
De pe la 1855, de la războiul Crimeii nu ne-am mai îngrijit de biserici şi mănăstiri decât întru
atâta că urmăriam îndeplinirea acelei nevoi financiare şi naţionale are era secularizarea veniturilor
lor, luarea acestor venituri pe seama Statului. Trebuie să adaog că, însufleţit de cele mai bune
intenţii, Guvernul Muntean al lui Vodă Ştirbei, începuse, cu meşteri din ţară39, cea dintâi campanie
de restaurări, cu rezultate vrednice de plâns. Aşa am pierdut atâta din frumuseţea Tîsmanei şi a
Dealului, aşa am pierdut cu to tu l B istriţa Olteană.
Deci ruina răm ase stăpână pe clădirile sfinte, de la 1855 înainte. Când se secularizară mănăstirile
închinate şi călugării greci plecară, ruina lucră şi mai bine în pustiu.
Peste vreo douăzeci de ani veni războiul şi conştiinţa de mândrie pe care o aduse. începurăm să
ne credem cel m ai bogat neam din lume.
O ţară cu avuţii nesecate. Ne gândeam ce s-ar mai putea face din ele. Şi atunci ne amintirăm de
mănăstiri şi biserici. N u le cunoşteam, căci până astăzi (1904) nu este o singură carte despre ele; nu
le preţuiam cu mima căci abia acum evlavia pentru trecutul nostru începe a licări în simţirea unora40,
- nu le înţelegeau ca frumuseţe - căci abia astăzi înţelegem că este o frumuseţe, în afară de moda
Parisului, Berlinului şi Vienei; dar totuşi voiau să le restaureze. Porneau de la unul din cele m ai rele
sentimente ale unui popor, trufia.
Cu dânsa venea însă - ciudată împerechere, care se lămureşte numai prin anumite vechi cusururi
boiereşti, - neîncrederea în noi înşine. Cine dintre noi ar putea restaura, cine ar putea învăţa m ăcar
să restaureze? Pentru a pune în lumină noua artă naţională, ne trebuia un străin. A fost dl. Lecomte
D U NoOy ; putea f i altul. N u e vorba de nume ci de sistem41.
A restaura un monument istoric nu înseamnă a-1 face din nou. Nu înseamnă a-1 cârpi. N u
înseamnă a-1 îndrepta. Nu înseamnă a-1 „completa**. Nu înseamnă - mai ales —a-1 dărâma C e s-ar

39 Desigur n u m a i m e s e r ia ş i i , deoarece Schlatter. Frerirah, Ofeia.Bemşn, Fark care an hiena IaTismana. Bistriţa etc. emu
a n y r i f f j s a n s a ş i d in A id e a L

40 Cei c a r e m a r ă t u d r a g o s te ş i înţelegere penmi vechile noastre mooamente au fast în primul rând arhitecţii şi între ei,
cd d in tâ i, D . B e r in d e y îm p r e u n ă c u prietenul său arheologul AL Odobescu. Opera hri Mincu şi canmama din A m ile De
« e s a n r i k il o r ş i a lt e le o dovedeşte. ^
41 Am vize* de a se a d r r s a p e c i n i restauran urna «coafaşi străm a fost a hri AL Odobescn, cwn o
s p m e s rn g w g | g | m Ka v t n ,a I a d re s â n d n - s e a n e i s o m ită ţi f r a n c e z e , V io O e t l e D o c . a c e s ia a re o > -
p e f o s tu l s « i e le v ş .c o f a f a r a u o r .A . L ecotnte d n N o â y . u r o c e z e , v k h w le D o c , a c e s u a r e c o -

105
 zice oare de greci dacă ar da în antrepriză unui diplomat al şcolii franceze din Paris reclădii
Partenonului, sau de italieni dacă ar dispune ca un american să „completeze" Forul? La noi aşa^
făcut. Să nu se supere nimeni, căci e aşa. Biserici au fost rase până la pământ, până la temelie, ba\
unele s-a făcut şi altă temelie. Anumite clădiri, zidite cinstit, în vremuri simple şi proaste şi sărace
au fost date jos cu dinamită. Pietrele de mormânt, lucru sfânt pentru toate popoarele, au fost scoase
şi azvârlite afară în ploaie, fără un şopron deasupra lor, ca la Târgovişte. Pisaniile amintitoare ale
Fapt c c ctitorilor s-au dat în lături ca netrebnice; şi astfel s-a făcut cu piatra ce pomeneşte pe Ştefan cel Mare
eroici în ft Podoabele atât de venerabile ale întâilor meşteri, au fost contrafăcute, lăsându-se ca originalele să
Spresfi
zacă într-o odaie oarecare sau sub ploiosul cer al lui Dumnezeu. Zugrăveala veche a pierit şi a fost
valoare işti
imitată numai după alte procedări şi pierind cu totul caracterul impunător al vechimii. Farmecul pe
de Depune
iar la 14 m
care-1 lasă atâta viaţă omenească ce se strecoară între patru pereţi s-a împrăştiat. Când şi ţema
50.000 lei mormintelor a fost răscolită, fără preot, fără slujbă, fără cinste, duhul bun al trecutului care ne ocro­
premiu p a teşte şi ne îndeamnă a zburat din lăcaşurile pângărite.
picturi, ţa Aceasta s-a făcut. Ce se poate face astăzi? Căci nici un cuvânt n-ar fi prea tare dacă am rămânea
N. Socolei în vechea rătăcire".
Arhitectur După un timp s-a înfiinţat Comisia Monumentelor Istorice, care a luat sub ocrotirea sa vechile
mult print monumente; a format un birou de arhitecţi pentru restaurări; - care desigur că se înţeleg altfel acum,
Sub tit - dar car arhitecţi nici unul nu a făcut undeva studii de specializare, din care cauză s-au făcut şi multe
ziarul ViiU greşeli. S-a început şi tipărirea Buletinului Comisiunii care a durat mulţi ani şi în foarte bune
chemător
condiţiuni; publicaţie apreciată mult şi în străinătate.
Toma,car
D l. S p. Cegăneanu care în cariera sa a fost m ult preocupat de problem ele de arheologie
săcontrib
etc. rom ânească, în care a devenit - după aprecierea m ea şi cred că şi a m ultor altora —cel mai bine
Amint inform at, în aceste studii de specialitate şi care judecă faptele cu toată obiectivitatea, fiind dotat şi
şi chiar e» c u u n discernăm ânt critic, citind m anuscrisul meu, în care am căutat să rezum cât mai complet
mai mulţi discuţiile care s-au făcut într-un anum it timp pe chestia restaurărilor, prin diferitele scrisori ce am
prietenul prim it de la d-sa, discută şi această m ult dezbătută problemă. Pentru com petenţa ce dovedeşte cu
avocat şi > cele ce scrie, îm i fac o datorie, pe care o cred şi de toată utilitatea, de a reda părerile sale reproducând
m ai departe d in acele scrisori, părţile referitoare la restaurări. Astfel, dintr-o prim ă scrisoare: „In ce
priveşte restaurările, trebuie procedat cu m ultă prudenţă, deoarece în această chestie, pe lângă nepri­
îţi trtn ceperea s-a întrebuinţat şi m ultă patimă, în campania ce s-a dus. I s-a adus lui Lecomte du NoOy
am apăra acu zaţia că n -a păstrat la Sf. N iculae Domnesc din Iaşi toate adăugirile în tim p care denaturase cu
Un sin totul form a originară a bisericii. N işte absidiole mari, un portic şi diferite tem elii ale faţadei. A făcut
cuvânt, ta rău că a reînviat opera lui Ştefan cel Mare? L a Curtea de Argeş lipsa şenourilor facea să se scurgă apa
pe tu rlă şi să degradeze ziduL A făcut oare rău că, cu totul în caracterul stilistic al bisericii, a Scut
acel şenou spre a apăra biserica? D ar dacă acel şenou ar fi fost făcut pe vremea lui Brâncoveanu sau
14 noieml a altui voevod ulterior, n-ar fi căpătat caracter istoric? De ce n-ar avea acest privilegiu şi Carol I?
A învii L a Snagov istoricii, m i se pare chiar Lepădatu, s-a opus să se dărâme zidul dintre coloane ca să
era greu le degajeze şi să dea bisericii înfăţişarea originară pe motiv că acel zid, o simplă umplutură de
scăzuse n cărăm idă între coloane, este făcut nu ştiu de care Voevod. Are deci caracter istoric.
înfruntat i L a M itropolia d in Târgovişte, cred însă că a greşit în unele privinţe, pornind pe acelaşi principiu
zile după ca la laşi. A dică să degajeze form a primitivă a bisericii de toate adaosurile ulterioare, deoarece
următorul aceste adaosuri erau de u n alt caracter aici şi puteau lămuri anume probleme. Şi dărâmându-le nu
le-a consem nat cel puţin în releveuri precise şi n-a .depus undeva în siguranţă piesele sculpturale.
Societi A poi, judecând după tipul de plan, trebuia să menţină cupolele din unghiurile exterioare ale braţelor
cunoştiinţ crucei m ai ales că deşi alandala puse, existau în momentul restaurării, deformate şi neegale din cauza
acuzaţium diferitelor reparaţiuni.
înaltă ju st U n studiu atent ar fi putut dovedi apoi, dacă porticul deschis, adăugat la vechea biserică este
dragostea anterior, cum ar fi şi logic, celui de la Snagov, sau posterior, cum susţin unii.
Prânzu Cu ceea ce a făcut la C raiova nu sunt deloc în curent, insă nu se poate ca acolo să nu fi existat o
Prim iţi biserică foarte veche în caracterul căreia să fi căutat să intre cât mai mult. Negreşit că astăzi,
restaurările se fac altfel. Li se dă caracterul strict de document şi este bine aşa. însă pe vrem ea lui se
căuta o înviere a m onum entului; o trezire la o nouă viaţă, şi căuta să i se facă toaleta. Nimeni nu se
gândea că trebuie să scoată din el o sim plă piesă de muzeu, consolidată ca să se poată doar ţine pe
Desigu
-âtva m on
ras. După 106

'4
 piciaore. L e c o m t e d u N o Oy a a v u t însă de a face cu cele mai grele probleme ale arheologiei n o astre.
Ce ne-am fi fă c u t c u u n M ih ă e sc u N oarecare, care n-a înţeles nici Snagovul, nici B olniţa d e la C o z ia
şi nici B o rzeştiu l, u n d e n e ştiin d cu m să consolideze un zid a trântit nişte contraforţi enorm i, c a re a u
denaturat c o m p le t fa ţa d a prin cip ală? A şa că, cum am spus mai sus, să ţinem seam a de ep o c ă şi să
fim foarte p ru d e n ţi în în v in u iri. Şi dacă era poate nu scuzabilă patima care s-a p us atunci, d a r cel
puţin ex p licab ilă, - situ a ţia seniorială a lui L ecomte era ceea ce se remarca mai m ult în c o n v ersaţiile
particulare, d in in v id ie — n u m ai este perm is astăzi când patimile sunt stinse, să se v o rb ească c u
patimă şi u şu rin ţă c u m fa c e G r ig o r e I o nescu şi mai ales G hika B u deşti care nu dă nici o fo to g rafie
după starea a ctu a lă, c a şi c u m acesta n-ar avea nimic de a face cu ce a fost.“
Din a d o u a scriso are:
„Toţi d in v re m e a a c e e a (d e pe la 1890 când se discuta de arhitecţii noştri chestia restau rărilo r) se
mărgineau la g en e ra lită ţi şi la sinteze, iar nici unul la analiză. Dar cum să ajungi la sinteză, d a c ă în
prealabil n u s-a strâ n s şi n u s-a făcut analiza materialului? G abrielescu a asistat şi a p artic ip a t la
răspundere a lă tu ri d e L e c o m t e , la restaurarea atâtor monumente. Pentru ce nu şi-a lu a t n o te ,
crochiuri, o b se rv a ţii c ritic e , d e la fiecare monument şi să fi dat ceva temeinic şi folositor; s-a m ă rg i­
nit să-şi n o teze d o a re n ereg u le le de gestiune pe care pretinde că le făcea L eco m te .
A sem enea n o te şi cro c h iu ri de cât folos n-ar fi fost acuma. Crede cineva că dacă L e c o m t e care
erau u n o m fo a rte p re g ă tit l-a r fi văzut că are asemenea preocupări care i-ar fi folosit n u l- a r fi
apreciat şi în c u ra ja t să lu c re z e c u folos pe această cale? Dacă avea o îndoială că sub tencuială, sub
fondaţii sau sub p a rd o se li s-a r p u tea găsi ceva urme care ar lumina o chestiune încurcată s-ar fi o p u s
L ecom te c a să se sa p e şi să se v ad ă ce este? Curtea de Argeş s-a clădit pe locul vechei M itro p o lii.
Tocilescu sp u n e c ă „ s - a r fi g ă sit cev a urm e de zidărie.** Cum erau? Ce formă aveau? C ărei e p o ci
aparţineau? A veau v re o a sem ăn are cu Sf. Niculae, adică pe plan dreptunghiular sau era sub fo rm ă
de treflă? C âte lu cru ri n -a r fi lăm urit, dacă Gabrielescu i-ar fi înţeles importanţa. îm i face im p re sia
că L e c o m te d u N o Oy l-a a v u t m ai m u lt ca şe f de şantier şi contabil în m ateriale şi m anoperă.
în cam pania d u să „p e n tru salv area monumentelor istorice** nu găsim decât acuzaţii, u n ele fo a rte
crude şi n ici o lă m u rire co m p eten tă în ce priveşte calităţile artistice şi starea de cultură şi de leg ătu ri
culturale şi p o litic e a le epo cei. D acă a r fi apărut un studiu meticulos şi com petent c u d o v ezi
irefutabile, în p riv in ţa M itro p o liei din Târgovişte asupra formei vechi, a adaosurilor u lterio are şi a
problemelor ce se leag ă d e to ate tribulaţiile acestei clădiri, nu s-ar fi ţinut seam a de acel stu d iu ?
Sterian s-a m u lţu m it să facă o „schiţă de releveu**. Pe urmă a obosit. Nici un detaliu, n ici u n stu d iu
documentat, n ic i u n co m en tariu , nim ic! Şi nici acea schiţă nu e exactă. Căci faţada nu co resp u n d e
cu planul a şa c ă n u ştii: cu p o lele m ici din fund cad pe absidiole sau pe unghiurile exterio are a le
braţelor crucii? C e e a ce este foarte important. Căci în cazul din urmă ar fi însem nat că, c â n d v a a u
fost, două şi în faţă, ca re s-a u d ărâm at sau au fost dărâmate când s-a adăugat pridvorul p e co lo an e .
Şi în acel caz L e c o m t e tre b u ia să le conserve. N u era pricepere şi basta. Critica în această c h e stie ,
ca şi critica p o litic ă a epocii. S im plă agitaţie, agitaţie cu orice preţ şi p ur negativă, din in teres, d in
invidie şi d in rău tate. Ş i m ai e ra şi altceva. U n ricoşet anti dinastic care era la m odă în v rem ea aceia.
Lecom te e ra m in g e a c u care se arunca discret în capul regelui. Căci era o m anie foarte c o m o d ă p e
vremea aceea, „ şah u l la Rege**. N -am vorbit cu unul din cei amestecaţi în această cam panie c a în tre
patru ochi să nu-1 în v in o v ăţească p e Rege de aducerea şi susţinerea lui L e c o m t e d u N o Oy . S e
mergea ch iar şi m ai d ep a rte c u insinuări care atingeau chiar onoarea familiei lui L e c o m t e .
Iată d eci în tr-o ch estie p u r ştiinţifică cu ce m ijloace se lupta. Oare critica adusă în F ran ţa c o n tra
restaurărilor lui V i o l l e t l e D u c de natura aceasta era? „Desigur că Regele n-a avut nici u n am e ste c
în aducerea în ţa ră a lui L e c o m t e care se datoreşte exclusiv guvernului de atunci în urm a su g estiei
lui O d o b escu ; dacă s -a r fi adus u n arhitect germ an mai putea fi oarecare îndoială.
U rm ez acu m c u a tre ia scrisoare a lui d-lui C e g Ăn e a n u .
„O d o b escu , c â n d a reco m an d at să se adreseze unui străin el conta ca un m are arheolog, p ro b a b il
că el chiar a în d ru m at guv ern u l către V io l l e t l e D u c - şi-a dat seama că nim eni, nici c h ia r p rie te n u l
şi colaboratorul său, D . B e r i n d e y , p e care p rin autoritatea sa l-ar fi putut im pune, n u e ra în sta re să
dovedească o com p eten ţă, care să fie la înălţim ea problemei şi mai ales Ia aceea a so m ităţilo r d in
străinătate. C ăci atunci, a restau ra n u însem na a consolida, ci a reconstitui; a reco n stitu i un
m onum ent în fo rm a lui iniţială, curăţindu-1 de sgura timpului şi a nepriceperii. Şi p en tru ace a sta se
 cerea ceva mai mult decât un constructor conştiincios şi redus în cunoştinţele lui generale, cuma f0st
G r. P. C erchez.
îşi va fi dat seama Odobescu, gândindu-se la el însuşi, când văzând reconstruirea monumentului
de la Adamclisi de competenţă incontestabilă a lui Nieman, în comparaţie cu ridicola restaurare ce
făcuse anterior el însuşi, a constatat că îi lipseşte aşa de mult ca să poată înţelege un monument antic
Deci, din patriotism şi scrupule de conştiinţă, a făcut acea recomandare, trecând peste încrederea în
Fapte c il.' sine pe care o avea cu prisosinţă.
eroici în folos Nu era nimeni pregătit pentru aşa ceva în acel moment. Şi din nenorocire nici mai târziu nu s-a
Spre sfârşii găsit Căci nimeni nu s-a înhămat la o muncă migăloasă, de amănunt, să cerceteze fiecare fragment,
valoare istoric fiecare cărămidă, fiecare crăpătură, să compare, să disceamă şi să aleagă aurul adevărului din
de Depuneri \ încâlcitura dărâmărilor şi adaosurilor succesive. Şi aceasta să o facă înainte, din imbold propriu şi
iar la 14 mai 1 dragoste personală faţă de aceste vechituri scumpe, nu după ce a căpătat o însărcinare oficială; cum
50.000 lei car s-a întâmplat cu toţi cei ce au trecut „sau numai au mişunat pe lângă Comisia Monumentelor Istorice.
premiu pcntri Venind nepregătiţi şi fiind obligaţi să se ocupe imediat de lucru, nici documentarea nu s-au priceput
picturi, ţesftti s-o dea cu inteligenţă. Atât Ghika cât şi Balş, în lucrările lor, spun adesea că nu ştiu ce este sub
N. Socolescu tencuială sau sub pardoseală, sau dacă o parte este adăugată sau nu, deşi aveam şi autoritatea şi
Arhitecturii ş
dreptul şi posibilitatea de a desface şi a săpa până vor lămuri problema.
mult prin tes*
Mincu însuşi, care cunoştea arhitectura noastră veche, n-a cercetat decât din punct de vedere
Sub titlul
ziarul Viitori estetic. Dar atât de atent încât a pătruns în spiritul ei, ceea ce i-a permis să creeze în stil românesc,
chcmitor spi nu să imite amănuntele şi să le aştearnă pe un fond străin. Din punct de vedere arheologic însă nu
Toma, care r l-a interesat. Şi de aceea cupoleta de la Stavropoleos, bine armonizată cu restul, nu este cea originală
si contribui deşi o avea pe pictura murală, în veracitatea căreia nu a voit să creadă. îl interesa estetica, nu
etc. arheologia. Altfel nu s-ar fi putut să nu vadă că turlă cu arcuri trilobate nu există nicăieri şi nici
Aminte» construcţie în cărămidă nu ar fi fost posibilă tocmai la naşterea calotei unde trebuia un reazim
şi chiar exis puternic şi sigur pe care numai semicercul îl putea da. La Snagov nu ştiu cum bate absida în bolta
mai multe ; longitudinală. Din modul cum sunt schingiuite pantele învelitorii, se pare că era un triunghi sau un
prietenul şi cerc. Mihăescu nici nu a bănuit că trebuie să lămurească acest lucru ci a cârpit învelitoarea
avocat şi ca dulghereşte. Acelaşi lucru şi tot de el la Bolniţa Cozia. Pentru a se face astăzi studii serioase, trebuie
desfăcute şi cercetate critic toate aceste reparaţii inconştiente".
*
Ifi trime
am apărat • M onum entele istorice de artă reprezintă la noi tot ce ne-a rămas mai de preţ ca valoare culturală
Unsing
şi de originalitate rom ânească în artele plastice care reflectă mai com plet şi m ai desăvârşit sufletul
cuvânt, tot
acestui popor, care a trăit zeci de veacuri în cultul frumosului.
M onum entul istoric, scrie profesorul N . lo rg a , - „nu e un monument decât în vechiul sens latin,
care n u e asem enea cu sensul de m orm ânt pe care l-a căpătat în limba noastră cuvântul ci în aceea
14 noiemb de m ijloc de învăţătură, de educaţie."
A în v in „ în acea p iatră stropită de m ulte ploi şi uscată de multe vânturi, încălzită de soarele atâtor mii de
era greu c zile încheiate iar înlăuntru pătrunsă tainic de atâtea bucurii şi dureri omeneşti, sfinţită de atâtea
scăzuse m rugăciuni este o viaţă în care lovim la fiecare atac al casmalelor modem e şi pe care o jicnim la
înfruntat ş fiecare gest d e nepăsare faţă d e adâncul ei înţeles. în aceste clădiri, modeste ca întindere numai, dar
zile după glo rio ase c a sem nificaţie, se cuprinde o expresie tot aşa de elocventă ca şi în cărţile cu cea mai
următorul su b tilă p o ezie şi în fapta care a avut m ai mult răsunet, a unei epoce, care nu trebuia să piară, ci să
s e co n tin u e în noi, ca să fim cu a tâ t m ai tari, cu câ t vom f i luat m ai m ult dintr-însa.
Societi A cesta e m onum entul istoric: biserică ori cetate, chilii sau troiţă din marginea drum ului, bătrână
cunoştiini căsu ţă de ţăran înţelept, care s-a născut cu simţul acelei potriviri pe care o num im arm onie şi care
acuzafiun n u se în v aţă la n ici o şcoală**.42
înaltă ju s Şi acum , după toate cele de m ai sus se impune, ca o concluzie, şi o părere personală care deşi
dragostei tardivă, fiin d vorba de lucrări care s-au efectuat în ultimul pătrar al veacului trecut şi la începutul
P rânz celu i actu al, totuşi răm âne de actualitate şi acum . Monumentele noastre istorice suportase de veacuri
Prim ij o n ep ăsare d c condam nat, expuse în însăşi existenţa lor, iar atunci când ne-am gândit că trebuie să
le salv ăm d e la o m in ă care progresa an de an, având şi mijloacele necesare, puteam lua în primul

Desig 42 N> iorgo. „Noua noastră barbarie". Timpul - Luni 13 Septemvrie 1937.
câtva mo
sus. Dup
108
rând simple m ăsuri de conservare, reparând învelitorile şi consolidând părţile expuse, ca un simplu
provizorat şi prin arhitecţii mai capabili ce aveam, sub supravegherea unei comisiuni compusă din
arheologii şi arhitecţii mai cu experienţă. în acelaşi timp, cu burse date de stat, se puteau trimite 2-
3 arhitecţi din cei mai aplicaţi la aceste studii, ca să se specializeze la şcoala lui V iollet le D uc la
care s-a form at şi L ecom te du N o Oy ca şi alţii. Era chestie de câţiva ani de amânare, monumentele
noastre aşteptau de secole. —iar după aceia puteam înfiinţa un serviciu de arhitectură al restaurărilor
prin specialiştii formaţi şi care la rândul lor puteau forma pe alţii, sub supravegherea unei Comisiuni
a Monumentelor Istorice, ceva care nu s-a făcut nici mai târziu, deoarece şi acum personalul tehnic
al acelei comisiuni se recrutează la întâmplare, fără nici o pregătire prealabilă, făcând practică pe
spinarea bietelor monumente. Mă întreb: nu a sosit oare momentul ca să se facă măcar acum ce nu
s-a făcut acum 60-70 ani?
D. M a i m a r o l (1859-1926). Cum am văzut mai înainte, a studiat arhitectura la Beaux-Arts în
Paris unde s-a dus după ce luase licenţa în matematică. Nu era un desenator abil, însă ce avea foarte
dezvoltat în el era logica arhtiecturală pe care o poseda ca puţini alţii, datorită poate şi pozitivismului
matematic. Vedea m ai ales liniile mari ale unei compoziţii de plan cu o precizie şi o claritate
neobişnuită.
El nu avea nici viziuni de artă şi nici preocupări de acest fel. El era om practic care ştia să
mânuiască logica pe un teren limitat. îl interesa ideea şi nicidecum estetica ei. Din cele două calităţi
necesare unei bune arhitecturi: logica şi sentimentul, la el cea dintâi covârşea şi aproape anihila pe
cea de a doua.
î n p l u s , d e a s t a , u n a r h i t e c t m a i tr e b u ie s ă fie ş i u n fin şi c â t m a i b in e p re g ă tit in te le c tu a l, s p ir itu l
u rm â n d s ă s e p e r f e c ţ i o n e z e m a i m u lt î n c ă d e c â t m ân a , a ltfel ră m â n e u n s im p lu m e s e ria ş m a i m u lt
sau m a i p u ţ i n î n d e m â n a t e c . ( V io l l e t l e D u c ).
Ori t o c m a i a c e a s t ă c u l t u r ă g e n e r a lă c a şi a rh ite c tu ra lă le lip se şte c e lo r m a i m u lţi d in a r h ite c ţii
n o ştri ş i a c e a s t ă l i p s ă s - a s i m ţ i t ş i l a M a im a r o l , c a ş i la c e i m ai m u lţi d in g e n e ra ţia lu i.
Concursul pentru Camera Deputaţilor, cel pentru cercul Militar, ca şi cel de al doilea concurs
pentru Senat, erau de o claritate deosebită, care provenea din ştiinţa lui de a elimina dificultăţile prin
simplificarea partiului. Evita soluţia căutată, savantă şi mai ales pedantă care nu făcea de obicei
decât să-ţi complice situaţia şi să-ţi înmulţească dificultăţile. Nu pornea de la nimic preconceput ci
numai de la realitatea însăşi. în toate lucrările lui, se vedea unitatea de gândire şi de stil deşi la
Concursul Camerei Deputaţilor l-a avut ca ajutor pe K raus , în deosebi la faţadă, tânăr atunci şi al
cărui talent nu fusese încă distrus de alcoolism.
Proiectul acestui concurs a fost făcut pe locul actualului Minister la Lucrărilor Publice până în
Dfimboviţa, dar nu s-a executat.
Prin 1903-4 ministrul Em. Constantincscu l-a însărcinat pe M aimarol să facă un proiect pentru
Camera Deputaţilor utilizând sala de şedinţe existentă atunci, ca vestibul, şi adăugând o sală mai
mare, de formă rotundă, pentru dezbaterile parlamentare. M aimarol a întocmit proiectul având ca
ajutori pe arh. I o t z u şi Z u m in o . S -a executat în trei etape, şi a eşit o clădire mult mai marc decât ce
proiectase Em. Constantinescu.
Concursul Cercului Militar l-a făcut cu ajutorul lui M onkton pentru faţadă; ceea ce reieşea şi din
randiul în indigo favorit acestuia. în arhitectura acestei lucrări, aşa cum s-a executat, se vede mai
mult ca în altele ale lui, mână străină. B ertrand care a lucrat la proiectul de execuţie, a avut o marc
influenţă asupra lui M a im a r o l , deoarece arhitectura de la proiectul concursului, mai ales ca faţadă,
a fost fundamental schimbată, planul însă rămânând ca partiu cel iniţial. Interioarele le-a executat
împreună cu d-1 E. D o n e a u d şi cum atunci când se studiau - în biroul d-lui D oneaud , - amândoi
coautorii lipseau din ţară, au fost desenate de A l . T omescu , inspirat din diferite cărţi ce-1 indicase
d-1 D o n e a u d , şi corectate de acesta la înapoierea în ţară.43

43 D-I arhitect Cristinel m - a in form at că M aim arol a adus dupfi plecare lui Bertrand doi arhitecţi din Franţa; Chapon şi
Trunoy, pentru această lu crare, cari au plecat şi ci în 1914 din cauza războiului. Au lucrat la el pe atunci şi arhitecţii Poper
şi Heideke, acesta a d u s d e la B erlin şi dc asem eni C ristinel şi Rosinthal fiind concentrat* în această lucrare. D-I arh. Florca
Stănculescu îmi a firm a c ă şi arh. francez C ayon a lucrat dc asemeni In Maimarol şi tot la clădirea Cercului M ilitar, lucrând
şi D-sa în acel tim p la aco iaşi lucrare. D-1 arh. D. Zum ino care a lucrat mult timp la Maimarol mă informează că lui Popor
se datoreşte ideea de a fa c e acel p ero n acoperit de p e Str. Sărindar, la intrarea principală a clădirii.
109
 ^ /te n te Stetebk cd te urmi. Maimarol • tăcut soluţia dc plan in ţas
J A v >v xwthut si 1*4 depus U Casa dc Depuneri» iar proiectul concursul fl
^vtv-te b Pvts cu Scton*ff* $» ffc m w u După judecarea Concursului» pentru intocn^
oc vVvMpe '«a **viat eu 1: IV w .u u care fusese clasat la fel cu Maimarol aceşti^
a r u pereu S** s Domnit* jvntiu faţadă. DONEAUO lucrase concursul cu arhitectul
Cec. ;s e re m t e * t e * aceea si b bKvtnirea proiectului dc execuţie.
H f f t c d l X N.X Vtuve** a execut* >* rru'îe alte clidtn. astfel la Chiicnu: Casa Umvrvunu şi casa Mintia ®
|mnl hi (don!! ax x« U*ikmc fe te irc şu t e c fkcwttia cluburile şi îndeosebi Clubul Tinerimii, a execu*
$ p c iA r(iriw -u ru fe k\\v-Y x B -te la stir Cataraiu. între care Casa St. Hepites şi Graus şi o alu ^
p b a tv H n c iy v V ^ w ^ v Ctt* Stei £m:w>va. pe Str Clemenţii acum C A Rosetti: Casa Atanaso\ia pe Bitiş*.
oe Dcşrancr pc icre
a c . ca v \ 5en01 « t n m n v ttsp m l după vechile biserici din Armenia cu arhitecţii france^
m l i 14 m i l^ C! M
BB£tAVDŞlTtC«>Y.
SM K O baR vif: A execut* sa ta rie * SC Htrmmbx t e Tunml Măgurele cu turlele răsucite ca la Curta de
Argeş. de tw n a e i a sniat şa mobibend de acolo. Tâmpla a fost executată de sculptorul Babkş
p » M i ţeslM r s a
pKtte de Şl I u rte i. ur pictura bisericii de Costel Petrescu.
V S m io a - d
A efocam i a după ptevde sale câte un spital purtând ambele numele donatorului Preda, k
< C d i K a n i |i M
T s a r i M âp rek şi d Alexandria.
taek prrt icstenoc
A fost cmscm sub o taxă foarte defavorabilă lui din cauza vieţii ce ducea, prin cluburi şi
Sab inku Dmm
pevtocn. El le 5kea insă îoaie acestea cu scopul de a-şi face relaţii folositoare, intr-un scop lucrativ.
a n i U im ite i
c k a te ş R v m
E$ae o cale paf® morali, msâ ştiu câte hicriri s-au făcut in lume. fără ca să existe la un Ioc cel puţi
T O B L C aC M fK s n s p te dacă nu prietenia sau alte legături puţin sentimentale. Iar cât priveşte ţara noastri ct
tfto o te i k t e moravuri deşte de orientale, e şi mai rar când o lucrare de stat a fost încredinţată cuiva pentru
tic. adexim e merifc. aproape toate aceste însărcinări plecând de la prietenii, rubedenii şi multe infis-
A m e s c d ii este. unde e te r complet imorale.
ţi e te r c u s u ţi h Faptul c i MawaROL avea totdeauna alături de el un arhitect de talent, s-a dedus că era ®
■ i t e e rik şa incapabil care după ce b a o lucrare prin influenţe, o executa cu mâna şi priceperea altuia. Chiar
p tk t e ţş te daci n-ar fi avut decât meritul alegerii colaboratorilor şi încă ar fi fost foarte m u lt Dar, cum reiese
n o d fia R ifo t e cefe de mai sus. d nu era numai atât Desigur că el nu lucra pentru a face artă sau pentni
ese nr■— ca Missa: B ambiţiona ss focă bine o profesiune şi sa aibe lucrări, fie prin concuram, Se
onc Tnfhy nţ? şi priponii imeresiodu-l mai puţin desăvârşirea lor. El nu a u nnănt astfel să fecăcen
a srik l românesc, care pasiona-m ai mult verb al- pe mulţi dintre contemporanii săi. El a mers pe
M trim e t A şk
csi hjtjm m p miigimDdu-se b arhitectura eclectică, mult mai comodă, şi aşa cum o înţelegea el
irtmw iM î ^ care o învăţase in şcoală şi care se ficea pe atunci în m od curent în Franţa. Dar chiar
V m s* g * ru L
b arhitectură. nararum univ ersală, contemporanul său I. M incu la casele Vemescu şi
a n te . a r te r a
if o a r o n . ca şi b îm m oarele Palatului de Justiţie, a S c u t operă de creaţie, pe când ceilalţi se
mărgineam să copieze, cu mai rrailt sau mai puţin succes, după posibilităţile şi conştiinţa fiecăreia.
D b lame cefe de mai sus rezultă că d a fost un bun meseriaş, fiind destul şi aceasta, deoarece
I4 te a * rie l« d i H r b r i c a mare a multor arhitecţi de pe atunci ca şi de acum, tocmai aceasta este: că nu-şi
Amvmsdesa cm csc meseria.
c a g re ş d e r a r Ma d m o l a fost între membri fondatori ai Societăţii Arhitecţilor Români ca şi ai Şcoalei de
SCT7HBC ÎSiliL fii Admecarâ înfiinţată şi susţinută de Societate.
‘b (t i « m şi astfe
GtL Căltoscu (1859-1947) Arhitect cu studii de la Beaux Arts Paris cl. II. Cum am văzut nai
z d c d u p ă te r m ir
înainte, vnapoinfo-se în ţara a intrat în cursul anului 1890 ca arhitect la serviciul penitenciarelor,
u rm ă to ru l c u p rir
şefei Serv. tehnic al Ministerului de Interne fiind atunci d-1 Maimarol. După un scurt timp, a ajuns
ş e ii servicâte. post n care a rămas până la pensionare. în această calitate a executat penitenciarei
Sade t e a A preventiv dm Tukea ca şi pemtenciarele de b Ocnele Mari şi Craiova, toate trei publicate m AiM
am aţăm ji cmc J r t e r a i i . rade apar şi două articole tehnice afe sale: „Protejarea fierului contra focului în edificii
m xm pam de m f
şi Ximecmi meolic Earestaurarea monumentelor istorice în străinătate14.
mcîsăjmsăâe. c în revista Arkaectura. numărul jubiliar, sunt publicate: fotografia unei case din Str. A moşului-
dragostea moca Bucureşti k stă arab şi o vedere generală a Spitalului Central de alienaţi din BercenL lângă
P rm n d m c
Primiţi, fot*
-“ Scionrefiri Seat ji o târând ifaţsdet sa aceea a Catedralei S£ SSsfis
#chG wm udm ţA.

D ea ig a rc â '
ctekB aoeafoi ş

I
SBHkDopăiâzb
Văcăreşti» o p e re a le sale. A ex ecutat de asemenea spitalul de la Socola Iaşi, Sanatoriul d e la B iseri-
ctm i In Ju d . N e a m ţ, se m in a ru l d e la C urtea de Argeş, azilul de bătrâni „P rovidenţa " din cartierul
fila m in B u c u re şti%T rib u n a lu l din Tecuci şi alte multe clădiri administrative în ţară. D upă ieşirea la
pensie d c la M in iste ru l d e Interne, a funcţionat încă vreo zece ani ca arhitect la C om isiunea
M onum entelor Isto rice, su b şefia lui N. G hika B udeşti.
L eo m d a N e g r e sc u (1860...) Arhitect diplomat de la Beaux Arts Paris, după M incu, al doilea
arhitect ro m ân c u d ip lo m ă d e la aceeaşi şcoală, pe care a luat-o în 1887. Fiind un tim p arhitect ş e f
la M inisterul d e In stru cţie, a făcut şi multe şcoli, ca şi unele planuri tip pentru clădiri şcolare prim are.
A luat d ouă p rem ii întâi la concursuri publice pentru un liceu model şi pentru un spital rural. A fost
arhitect ş e f şi la C F R . în tre clădirile ce a construit se pot enumera trei în Ploieşti: localul unei b ă n ci
cu prăvălii la p a rte r p e str. L ipscani colţ cu str. Unirei, devenit în urmă ,Jianca C entrală“ , o m are
casă de lo cu it, u n m ic p a la t p e Bulevardul Independenţei, ambele ale aceluiaşi proprietar, G hiţă
lonescu, acesta d in u rm ă fiin d acum localul Prefecturii; iar ceva mai înainte era pe bulevard o a treia
clădire p a rte r, a z i în să co m p let transformată. Toate trei în aceeaşi arhitectură franceză, stilul
Ch. G arnier a l O p erei m a ri d e la Paris, la modă în acea epocă, o arhitectură eclectică franceză c are
a pornit însă m ai m u lt d e la R enaşterea Italiană decât de la vechile stiluri franceze ale L udovicilor
şi care a av u t o m a re in flu en ţă asupra arhitecturii franceze din a doua jum ătate a secolului al X IX -
lea, chiar şi d u p ă ex p o z iţia d e la Paris din 1900.
N egrescu a fo st în tre im itatorii cei mai servili ai acelei arhitecturi, de m ulte ori copiind-o p ân ă
la cele m ai m ici d etalii c u m sunt lucarnele mari de la localul băncii din Ploieşti, aidom a cu cele de
la C azinoul d in M o n te C arlo , a doua operă de seamă a lui C h . G arnier; însă imitaţii şi copii făcute
în cele m ai b u n e co n d iţiu n i d e un arhitect de talent, care-şi cunoştea bine meseria şi practica
conştiincios. In te rio a re le d e la actuala Prefectură, atât de îngrijite ca studii şi execuţie, c u plafoane
care — în m u lte m ai m ic — rivalizează însă cu cele ale lui M incu de la fostele case V em escu şi
M onteoru d in B u cu reşti, co lo rate discret şi cu distincţie, cu pereţii îmbrăcaţi în tapete scum pe ad u se
de la V iena c a şi tâm p lăriile şi lambriurile, este şi acum cu toate deteriorările suferite u n a d in
clădirile fru m o ase c a re s-a u construit la noi m epoca modernă. Tot pe bulevard construise o c asă c u
parter, fostă M atach e Ştefanescu, în stil francez, acum complet transformată.
î n tr e l u c r ă r i l e s a l e d in B ucureşti, afară de o modestă casă parter, fostă locuinţă proprie, n u cunosc
a ltc e v a d ecât lo calu l d in C al. Victoriei colţ cu Str. F ra n k lin , cunoscut sub numele d e cafeneau a
„ C orso" şi fo stu l p a la t a l Jo ch ey C lubului, alăturat, din Piaţa Palatului Regal, azi dărâm at, c a şi
fo stu l P alat d e v is-â-v is a l B ă n cii N aţiunii, datorit lui M a u g sc h şi care împreună cufo n d a fia C orni I
formau c e a m ai fru m o asă şi b in e proporţiouată piaţă din Bucureşti.
A ceastă c lăd ire a J o c h e y C lubului, deşi pornind de la acelaşi stil de arhitectură eclectică franceză
a veacului trecu t, e ra to tu şi c a studiu de faţadă superioară celor de mai înainte ale sale, ajungând m ai
ales prin clăd irea „ C o rso " d e alături să dea ceva propriu şi de maturitate artistică, totul arm onizat şi
detaliat cu scru p u lo zitate şi rafinam ent, fiind astfel cele mai frumoase clădiri de raport ce se făcuse
până atunci în B ucureşti.
Tot p e C a le a V ictoriei vis-â-vis de Str. Episcopiei şi Ateneu, construise H otelul „ S p l e n d i d o
foarte reuşită clăd ire d e h o tel, care de asemenea a fost dărâmată.
A făcut în acelaşi tim p locu in ţele Procopie Dumitrescu şi Lupescur, de asemeni m orm ântul
bancherului R o se n th a l la cim itirul israelit
Lui N egrescu se datoreşte şi m area scară d e onoare ca şi întreaga clădire adăugată la spatele
A teneului R om ân , o lucrare bine studiată, în care a păstrat stilul clădirii iniţiale datorată lui
galleron, cum vom v ed e a m ai departe.

T oma D obrescu (1862-1934) A studiat arhitectura la Beaux Arts în Paris, cum am v ăzu t m ai
înainte şi d upă datele apărute asupra lui în revista Arhitectura jubiliară, a avut o m are activitate
constructivă, d in ca re v o i extrage to t ce voi găsi mai important şi mai verosimil, fiind şi u n ele erori
regretabile, m ai ales că e v orba de un arhitect care a trăit şi a activat până aproape de acel ju b ile u al
Societăţii A rhitecţilor Rom âni.
A fo st arhitect la M inisterul de Instrucţie Publică între 1891-96, când s-a retras „spre a continua
biroul d e antrepriză şi arhitectură al tatălui său D obre Nicolan, birou fondat în 1842". E ra şi licenţiat
în drept susţinând c a teză: .-Responsabilitatea arhitecţilor şi antreprenorilor". A fost m em bru al

111
 Societăţii Arhitecţilor Români şi între cei care au susţinut Şcoala de Arhitectură înfiinţată de Socie­
tate ca şi membru al Camerei de Comerţ din Bucureşti. Era un om masiv, greoi şi un dem n urmaş al
tatălui, său meşterul Dobrc, de la care moştenise afinitatea către meşteri, printre care se complăcea,
fiind şi preşedinte al societăţii acestora mai mult timp. Nu avea însă o înclinare intelectuală, iar
pentru arhitectură nu avea decât o înţelegere vizuală a celor ce făcuse în şcoală şi nim ic mai m ult
Prin 1899 îl avea colaborator pe Monkton care ştia arhitectură şi lucra repede; iar prin 1905 îl
Fapte di l.N.Sc avea pe G rOnfeld, un abil desenator şi constructor autor al Sinagogei de pe Văcăreşti în genul celor
eroică In folosul ac ce se făceau în Austria în acel timp. Tot pe atunci a închegat prietenia şi colaborarea cu S t . B urcuş.
Spre sfârşitul vi Un lucru bun ce-i rămăsese cred de la tatăl său, era că avea mereu în biroul lui ucenici care învăţau
valoare istorici şi £ să deseneze arhitectură şi de asemenea elevi de la vechea şcoală de arhitectură, care studiau
de Depuneri pe ter proiectele de şcoală la el, cum erau: Ştirbey, T ilică Ştefânescu , vărul său N icolau şi alţii.
ia i p 1921 A construit în Bucureşti multe case particulare între care: Casele Mironescu pe Bulevardul Colţei
ca şi în diferite cartiere: D. Dobrescu, Manolescu Râmniceanu, dr. Tomescu, dr. Gheorghiu, vila
Hagi Tudorache, Pavilionul Camerei de Comerţ la expoziţia din 1906 etc. La Brăila biserica Sf. Ion
Botezătorul, la Sinaia vilele Take Ionescu şi Dobre Nicolau; la Câmpina Castelul Hasdeu; la
Constanţa Şcoala Normală; la Craiova Liceul Carol /, Palatul Minerva, Madona Dudu într-un hibrid
stil arab şi câteva casc particulare; La Tg. Jiu Liceul; Primăria şi casele Titu Frum uşeanu; la Ploieşti
Liceul Sf. Petru şi Pavel; Palatul administrativ Caracal; biserica Colibăşanu Olt; Mr. Celik Tulcea
etc. între toate aceste clădiri, mai marc şi mai reuşită a fost aceea a liceului din P loieşti, acum distrus
în mare parte de bombardamentele din 1944.
Acest liceu era defectuos ca plan, deoarece, după nu ştiu care principii vechi de pe vremea lui
T relat, orientase toate clasele către nord, fiind din această cauză tot timpul lipsite de soare şi de
lumină, mai ales că, la o parte din aripa dreaptă, acoperea lumina şi Biserica Sf. Gheorghe Vechi, de
situaţia căreia nu s-a ţinut seama la aşezarea liceului. De asemenea curtea de recreaţie era ocupată
de clădirea amfiteatrului - şi acesta greşit compus şi cu o scenă aproape inexistentă —care întuneca
clasele din aripa stângă ca şi culoarul din aripa dreaptă.
Sala de gimnastică este aşezată undeva pe fundul curţii, prea mică, nestudiată şi fără nici o
legătură acoperită cu clasele.
încăperile claselor erau mult prea mari, încăpeau comod 70-80 elevi, ceea ce e antipedagogic,
rămânând încă şi un spaţiu destul de mare pe fund. înălţimea lor de asemeni exagerată, peste 5 metri,
având o singură caşitate, că sunt toate cu băncile aşezate pe trepte care urcă spre fundul lor. Vestia­
rele înguste şi înghesuite între clase, provocând îmbulzeală şi pierdere de timp la plecare. Scara
principală împărţită în două aripi care urcau din vestibulul principal la biblioteca şi laboratoarele de
la etaj era îngustă, înghesuită şi cu totul incomodă, dovedind o completă lipsă de studiu.
Faţada principală avea o înfăţişare monumentală cu pavilionul din ax de piatră de Câmpulung,
având la etaj coloane corintice, compozite, şi un fronton deasupra decorat cu basoreliefuri. La
intrarea principală urca o scară largă, mărginită cu doi lei şi în dreapta şi în stânga uşii, statuile
Sfinţilor Petru şi Pavel, protejaţi contra ploilor de balconul de la etaj. Restul faţadelor şi mai ales
cele două aripi, în arhitectura franceză uzitată la clădirile şcolare, boltite cu cărămida aparentă
smălţuită în culori - erau ale epocii aceleia.
în general, faţadele erau bine studiate şi în caracter.
N edelescu R adu (1861 - ) arhitect de la Beaux Arts Paris cu studii cl. II şi I, cum am văzut mai
înainte. A fost arhitect funcţionar la Ministerul de Finanţe, unde a făcut clădire anexă, către Curtea
de Conturi; casa proprie pe Calea Moşilor în apropiere de Biserica Olari, în stil Renaştere, acum
modernizată etc. A fost mult timp arhitect şef la Ministerul Instrucţiei Publice. Are de asemenea o
casă destul de reuşită pe str. Gogu Cantacuzino 16 colţ cu Dianei, în stil eclectic francez.
M ih Aescu N icolae (1863-1934) A studiat întâi ingineria la Şcoala de Poduri şi Şosele, unde
excela la desen, ieşind inginer cu certificat. A făcut Arhitectura la Beaux Arts Paris, numai cl. II de
unde, la înapoiere, a ocupat postul de arhitect şef la Serviciul lucrărilor noi la CFR, în care calitate
a făcut renovarea gării de la Ploieşti, adăugându-i aripa nouă cu restaurantul şi anexele din spate,
sala restaurantului destul de reuşită şi care a scăpat de la bombardamentele din 1944. Probabil că a
făcut şi alte lucrări mai mici, între care cunoscută e Gara de la Râmnicul Sărat. A fost un timp
profesor de atelier la vechea şi noua Şcoală de arhitectură, iar după aceea din 1898 până în 1934,

112
 profesor d e m e c a n ică-sta tic ă -g ra fic ă şi rezistenţa materialelor; toate acestea însă sau nu le cu n o ştea
bine sau nu ştia să le p re d e a , fap t e că elevii nu profitau mai nimic de la aceste cursuri.
în prim a e p o c ă a a c tiv ită ţii sale profesionale a executat o casă în str. Stirbey Vodă cam v is-â-v is
de Palatul C re ţu le sc u şi o a lta cu prăvălii la parter p e str. Antim lângă casele l.I.C. B râtianu, într-o
arhitectură fran ceză a e p o c ii d e eclectism , când şi-a făcut şi el studiile.
A m biţionând să lu c re z e şi c e v a m ai original, a încercat în stil românesc cu ajutorul lui C l a v e l ,
concursul şi e x e c u ţia P a la tu luifuncţionarilor publici, acum inexistent şi casa Stoenescu de pe B -d u l
Lascăr C atargiu c o lţ c u str. G r. A lexandrescu, aceasta din urm ă mult mai reuşită, deoarece se spune
că s-ar datora m a i m u lt lu i C l a v e l şi după toate aparenţele pare a fi astfel. A executat şi alte case
particulare. A fo st arh ite c t ş e f la C asa Şcoalelor şi biserici, când executa localul, Casa Şcoalelor,
care e o m ai sla b ă în c e rc a re de arhitectură românească şi unele restaurări; la B orzeşti un d e a
denaturat faţad ele a d ă u g â n d n işte contraforţi enormi, arătând aceeaşi neînţelegere şi la bolniţa d e la
Cozia şi la B iserica S n a g o v c h ia r şi la Biserica Bradu Boteanu , unde nu mai era vorba de restaurare.
Execută şi ca ted ra lele d in Sulina şi D răgăşani (neterminată), iar în Tărgovişte Tribunalul şi Şcoala
Comercială. C â t p riv e şte P a la tu l Sinodului, una din ultimele sale lucrări, dovedeşte un m are regres;
o degenerare a a rtei c a re p ro b e a z ă cev a mai m ult chiar, că el personal nu avea priceperea şi deci nici
posibilitatea d e a p ă tru n d e în spiritul arhitecturii româneşti pe care probabil că nici nu-1 bănuia,
depinzând reu şita lu c ră rilo r sale d e calitatea desenatorilor ce utiliza.
A fost an im at d e o d o rin ţă sinceră de a contribui la renaşterea arhitecturii rom âneşti, ceea ce
constituie un m erit, d a r fără cu n o ştin ţe suficiente şi fără alte posibilităţi.
F l o r i a n G r . P a n t e l l y (1858-1935), Originar din Bucureşti. După terminarea a 4 clase la
Liceul L azăr se d u ce la Z iirich la 1877 unde se pregăteşte, pentru a intra în Politehnică, la un In stitut
de m atematică, şi in tră în P o liteh n ică la 1879. Se înapoiază în ţară pentru serviciul m ilitar şi d u p ă
aceea, cum e ra d o ta t la d esen , se h otărăşte a studia Arhitectura la Academia de B elle A rte din Lidge
unde a intrat la 1883 te rm in â n d studiile şi diplom a la 1891.
Este angajat c a arh ite c t la M in isteru l de lucrări publice, unde lucrează de la 1892 la 1898. D upă
aceea, la M inisterul D o m e n iilo r, d e la 1889 la 1901. Mai târziu la Ministerul de Interne secţia san i­
tară de la 1907 -*■1911 şi d e la 1913 — 1918. D e la 1918 - 1 9 2 4 e arhitect la regiunea C onstanţa. în tre
1924-1926 fu n cţio n ează c a a rh itect la M inisterul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, când e pus în
retragere p en tru p e n sio n a re c u titlu l de arhitect şef. cl. I.
A executat în a c e st in te rv a l la C.F.R., următoarele lucrări:
Gările M erişani, B a sco v şi R adu Negru , pe linia Piteşti - Curtea de Argeş.
Gările D oiceşti, L ă cu lefe şi Pucioasa , p e linia Târgovişte - Pucioasa.
Gările L ivezile , Să lcu ţa , Segarcea, Băileşti, Calafat pe linia Craiova-Calafat.
Gările F rum uşifa şi L a scă r Catargi, p e linia Galaţi-Bârlad.
Gările D ărm ăneşti, H alta Salinei, p e linia Tg. Ocna - Palanca.
Gara M oineşti, p e lin ia C om ăneşti.
Gara O dobeşti, cantoane p e şoseaua N aţională, Cărligu Caprei, frontieră, pe Valea Jiului.
La Sulina clă d irile a lim en tă rii cu apă potabilă şi locuinţele.
La B ucureşti co lecto ru l d e apă potabilă cu locuinţe de personal.
A făcut în a c e st tim p şi m u lte clădiri particulare.
Toate aceste d a te le a m d e la fiul său, Florian Pantelly, profesor de matematică, care p o se d ă
întreaga arhivă a tatălu i, c u d esen e din şcoală şi de mai târziu, din care reiese că a fost u n a rh itect
talentat şi cultivat: c u n o şte a 4 lim bi străine, care a lucrat în arhitectura ce studiase în B elgia, a d e c ­
vată program elor c e i se d ăd eau , contribuind cu munca şi priceperea sa profesională la co n stru irea
României m odem e.
C r i s t i n e l I . P a u l . E ste u n autodidact de talent care a lucrat de Ia început cu arhitecţii G o t -
tereau şi o a l l e r o n ia r m a i târziu în atelierul arh. I. B e r in d e y şi care a construit foarte m u lt şi p e
cont propriu, case p artic u la re c a şi clădiri industriale, cavouri, care se cifrează la 32 diferite lucrări.
Din fericire la ace a stă dată, aprilie 1954, trăieşte încă atingând vârsta de aproape 87 ani. D e la
d-sa am pu tu t afla u n e le p recizări asupra arhitecţilor la care a lucrat sau numai contem porani a i săi.
A executat u rm ăto arele lu crări m ai im portante: Casa 1. Korbuly în Str. Ştirbei Vodă; vila B eckm an
Ia Băneasa; clăd ire d e rap o rt a Societatăţii Reconstrucţia pe Str. Clopotari, casa de raport C livio

113
 Ttottti mi Precupeţii Nou Fabrica /. Wimg Slr Izvor, caw url Io Heliu pentru dr. Pttrinl Paul,
Brezeanu, Al. Zaharta, sita Alfttd Herrag la Ibşnad, crama la via RAşnoveanu şi Habeţ Io Valea
Meilor Rahova. ele.
P o r r t n Ai turn nlxcut la Braşov tn IA74; originea familiei din Rntibor, Silc/ia. A fost trimis de
talii d u la GAriiitz, unde a fnv4|at construcţia cuptoarelor HolTman pentru arderea cărămizii. Dup!
aceea a intrai la Politehnica din Viena. undo a urmat doi ani cursurile cu arh, Doderer.
lupte d l N * In Bucureşti a lucrai la început la arhitectul Koi c/ insky pentru clfidirea „Carul cu ttcrc" şi altele.
eroici In Waod<*'•' In 1904 a fost în serviciul de arhitecturi a castelului Pelişor, Iun Aml pAnA fn 1910, la arhitectul
Spre stârcitul ri
1 1 iovm n r Noflv şi cu I iman la ansamblul Castelului Peleş. fiind apreciat ca hun desenator.
valoarc libret P * tn anii 1910 1911 şi 1912 a lucrat la Constantinopol cu arhitectul llancez l'oukian precum şi tn
de Depuneri pe W Asta Miel. A (Acut tn acest timp mai multe cllltorii de studii aproftindlnd arhitectura bizantini, în
iar U 14mat WM care a executat dup! aceea în Bucureşti multe lucrlri în acest stil. dovedind serioase cunoştinţe de
50000 ki care* arhitecturi p reuşind sl construiască Inimoase clldiri modeme în stil pur bizantin, cu o bogat!
premiu neutra da
decoraţie de stil, de fineţe şi de hun! execuţie.
După planurile sale a executat între altele: «vi.se» Steinhach la Cotroccni lAngft Facultatea de
Mediem!; «\ww /lotktt vecin! cu prima; «w»i tir l ’rlafcamt str. Dumbrava Roşie, casa Gogii
fiumitiescu* stt prof Ursu nr. b. «v>s«» .V \tefzner1(muzician), Intrarea Hcldiccmni prin Dorobanţi.
An,} ilevmtbeseu, H-dul Ana lpătoseu nr 9; silo Colonel l.eonida la Zamorn din Buşteni; casele
jtic W.hsmri sune Aflşfat, PitrenlJianu şi altele
V. M m ;\ a fost un arhitect eu studii de la Berlin. A funcţionat un timp ca arhitect şef la Floria
Spitalelor l'iv tic. în caro calitate a (Acut pe lingi diferitele clddiri sanitare la spitalele eforiei,
cArytrtflHpt m M stirii Sinaia, o clădite reuşii!, dovedind calităţi artistice şi înclinări cAtrc studiul
vechii noastre arhitecturi De asemenea, eAWimi alăturată cu un lung cerdac către sud, locuit! un
timp de Regele Caro! I. iar la Ploieşti cimu tir CVntţ/V, ele.
Din generaţie contemporani cu I. Mincu, face parte şi A. Clavci, care a avut o viaţă (borte
scurtă, abia >9 am. trlmd numai vreo patra ani după moartea lui Mincu, ani în care a fost mai mult
bolnav de tti/ic. cum vom vedea mai departe. Deşi mai mult un autodidact, a ibst între cei mai
înzestraţi arhitecţi ai noştri şi care. prin realizările sale. a reuşit să dea o interpretare originală vechii
noastre arhitecturi ea şi artei populare.
Studiind activ itatea arhitecţilor noştri din generaţiile mai vechi, contemporane cu Mincu, ca şi
acelea care au urmat, au activat îu primul ritul pentru crearea unei arhitecturi romăneşti modeme
construind opere de valoare în această arhitecturi. Intre aceştia. Clavbl e singurul cure a lucrat
numai în stilul românesc. realizind lucrări de mare valoare artistici şi dovedind astfel o înţelegere
deplină şi mulţi dragoste pentru vechea noastră artă,
Au C iavti (IR77-1916V Sm născut la laşi; tatăl său era francez, profesor şi ziarist, iar mama
englezoaică; a început iniţierea în arhitecturi ca un fel de ucenic, „băiat de birou", la arhitectul
francez C alleron, pe d u d acesta construia Atentul Român, unde a început s i înveţe a desena şi
„randa" aşa ctun obişnuia G aueron la lucririlc lui. Cred c i mai exişti încă la biblioteca Ateneului
o plânşi încadrată reprezentând faţada principală a Ateneului, randată de G alleron ca un proiect de
şcoală în indigo.
Pe unuă a lucrat ca desenator şi în alte birouri şi după aceea s-a dus la MUnchcn, dar unde nu a
putut rămâne pini la obţinerea unui titlu. De altfel, din tot ce a făcut el, nu se vede nici o rămăşiţă
din maniera germani, afără de înclinarea de la început către simetric.
Simţul măsurii, al proporţiei in profllaturi şi al detaliilor, - această din urmă calitate putând veni
in mod natural şi de la firea Iui fizică şi morali delicaţi, - şi-a însuşit de la Maqny la cure a lucrat
mulţi vreme.
De la Magny. pe lingi simţul foarte pronunţat al detaliului fin şi ordonat, i-a venit şi acea
..varietate săltăreaţă a compoziţiei, care făcea să joace rezalitul vertical şi orizontal".
C lavcl. în această privinţă avea însi mai mulţi măsură şi nici nu ajunge la un simplu amestec de
stiluri, cum am văzut mai înainte.
Acestei înrâuriri a lui M agny asupra lui Clavel se datoreşte faptul că proiectul ce a prezentat
M agny la concursul pentru Camera de Comerţ din Bucureşti, la care a reuşit B urcuş cel prezentat

114
 n avi'I 1° d o ile a C(),,CI,, H Pt‘,a ru S e n a t, erau cu doi gemeni icniţi din acelaşi ou; n u la d e ş e d i n ţ e
ţ i Hcpurul şi IcgutA, - fărA nici o preocupare de unitate monumentala, de alte corpuri care fo rm au
t,il11 . c trutatA In fel c a a m b e le concursuri.
(,,lC| u j^ incu a lu cra t fo a rte p u ţin ; num ai vreo lună făcând o perspectiva la cavoul C a n ta cu zln o , -
■ n (ifirm aţia lui S. V asilescu Iu cavoul Gheorghiejf, - însă nu-J Inţclcgcu, ceea ce l-u fBcut p e
MtNt'U să re n u n ţe Iu se rv ic iile lui. C laviîl avea simţul pitorescului şi virtuozitatea p rofilalurii, c u m
irâtatn şi m ai su s, d a r nu p u te a să com pună monumentul, o lipsa datorita în prim ul rând fap tu lu i de
o nu H făcut c o m p le t stu d iile u nei şcoli de arhitectură serioasă, învăţând deci pe apucutc şi m ai m u lt
cn autodidact şi p rin d ife rite le birouri unde u lucrat. Şi totuşi, pe el II prcocupu m ai m ult M incu d e c â t
oricare uit a rh ite c t ro m â n ; li c e rc e ta lucrările pe cure nu le imita cAutând Insă să-i im ite în făţişa re a
fi/icA, îm b ră c ă m in te a şi pAlAria chiar, încât izbutise să devină un Mincu in miniutură, d e sig u r talia
neputând să şi-o m o d ific e .
Ceilalţi p e la c a re a lu crat; M iilArtscu N.; C erchez P. G r .; Pomimlian I. nu i-au dat n im ic lui, ci
el lor. MihAcscu c h ia r stric a uneori ceea ce el com pusese In mod fericit. Aşa, proiectul p re ze n ta t Iu
concursul p e n tru P a la tu l F uncţionarilor Publici din Piuţa Victoriei făcut de C laviîl, acum d ă râm at,
era mult m ai b in e în clicg u t şi m ui sobru, decât cel realizai de MihAicscu Iară ( lavei, casa m agistra­
tului Stoenescu d e p e B u lev a rd u l LuscAr Cuturgiu colţ cu Str. Alcxundrcscu, făcut pe vrem ea ucclui
concurs şi u v â n d m u lte e le m e n te com une cu ucclu, u fost executata uşa cum fusese co n cep u ta d e
Cluvel şi c d e stu l d e re u şita . D e usem eneu casa D tsescu, restaurată pe num ele Iui G r . P. C er c h ez , şi
curo c o d e să v â rşită c a să b o iere ască veche în cure se armonizează uşa de bine proporţiile g e n era le
alo clAdiril, cu c e le ulo e le m e n te lo r decorative şi cu profilaturilc exteriorului, uşu cum nu s-a făcut
ultu tn arh itec tu ra ro m â n e a s c ă m oderna. De Io puţinul amestec ce a avut Iu fa ţa d a S co a le ! d e
Arhitectură, Ia c u re, p e lân g ă elem en tele de pură arheologie destul do rău executate, ca şi acea intrare
principală ro m a n ic ă , se v ă d şi unele m otive unde apare vizibil m aniera de a com pune a lui C lav c l,
cum o spre e x e m p lu la tu rn u le ţu l din stânga ul faţadei» care se ridicA peste intrurca secundara.
Iui' la Si nuia, u n d e a lu cra t p e n tru Pomimlian Iu restaurureu Hotelului Caraiman, u reuşit să scoată
un udevArut h o tel ro m â n e sc , cu un ele detalii de lemnâric lu exterior cu şi lu interioarele suloanclor şi
restaurantului d e la parter do m ultfi fineţe şi originalitate, lu care apar şi unele influenţe arubc.
tn ciudu tu tu ro r d ip lo m a ţilo r d e lu Bcuux-Arts ca şi de la alte şcoli, cure au făcut hoteluri lu noi,
este şi acum cel m ui re u şit în arhitectura rom âneasca modernă.
în ce p riveşte m o b ilie ru l d e la B iserica din Sinaia clădită mui demult (1900 - 1903) de M a ndrea
şi terminată do P omim lian , am bii cu arhitecţi ai Eforiei Spitalelor Civile, este o lucrare de mure m erit,
care concurează pe picior de egalitate cu m obilierul iui L bcgmtb du N o Oy de lu Argeş şi Trei Ierarhi
şi se apropie ca valoare arhitecturala de acel al lui M incu de la Constanţa.
C lavel a executat şi pe cont propriu, fiind arhitect şef al Poştei Centrale din Bucureşti, numit de
Gr. C erchez , pe cAud era director general, mai multe localuri de poştă în provincie, cel de Io
TArgovişte fiind publicat în revista Arhitectura* jubilurfl; de asemenea casa ing. Stâuccanu ; o c a să în
str. Eroului; casa Storck de la C.A. Rosetti şi cea din Dâmboviţa u lui Gabriel Popescu gravorul,
ultimele trei publicate de asem enea în acelaşi num ăr al Arhitecturii; casa dr. M arinescu în curticrul
Silvestru; d o u ă c a w u r l la Bcllu, al lui Cazzavl/an şi Stolojan, publicate de asemenea în revistă şi
unul la Tum u Sevorin care nu a fost executat. Cel al lui Cuzzavilun, despre care M incu o spus faţă
de mai mulţi arhitecţi că „are foarte multe calităţi" este alături de ale Maestrului cele mai reuşite în
arhitectura noastră. O încercare originală şi foarte valoroasă este tâmpla catedralei din C alqfat, care
a fost expusă pe vrem ea aceea la Ateneu, inspirată din sculptura de crestături ţărăneşti; ceva la cnrc
nu s-a gândit nim eni înaintea lui, izbutind să-şi dea totuşi cu aceste mijloace simple caracter de
mobilier bisericesc şi d e o necontestată valoare artistică.
Acosto localuri de poştă lucrate cu faţadele lor în cărămidă aparenţă, material aşa de propriu
climei noastre, cu soclurile, bricle, capetele contraforţilor ca şi încudramcntcle la uşi şi ferestre din
piatră naturală, tratate cu sobrietatea cerută de destinaţia acestor localuri, cu dotaliile m eticulos
studiate şi proporţionale care dau clădirii o urmonie plină de distincţie şi cu mobilierul com pus în
arhitectura populară cu crestături, o decoraţie uşoară foarte potrivită cu importanţa clădirii şi fără să
antreneze la cheltuieli m ari, sunt unice până acum la noi, în anul 1910, când Ardealul era sub stăpâ­
nirea ungurilor, a construi! un frumos local de şcoală românească tn comuna Caţa, planurile se
găsesc publicate în revista A rhitectura din 1923.
 In a e d timp a Acut fi m ărcile jubiliare In care denotă un deosebit sim ţ decorativ; ca şi frumoasa
cruce d e piatră ridicată la Câhigâreni in amintirea luptelor lui M ihai Viteazul, acoperită cu o
ornam entaţie sculpturali de o mare fineţe decorativă ieşită din m âna unui virtuos şi neîntrecut
desenator.
In viaţa lui necăjită de boem mcorijibil, când simplu desenator, când sim plu arhitect, a izbutit să
lase totuşi urme senoaae de care alţii. In aceleaşi condiţii d e viaţă ca el, cum au fost: Z. K ofscinski,
care a Acut „Carul cu Bere■**; K raus: Romanatzo, de la care au răm as două frum oase case proprii
pe Bulevardul l Catarghi lângă Piaţa Română, ca şi acel m inunat m orm ânt din bronz de la
Cim itirul Viişoara din Ploieşti de care va fi vorba mai departe; kuluri, etc. n u s-au învrednicit in
aceeaşi măsură Era un veritabil autodidact care se cultiva continuu; la el am văzut prima carte
JZpopeea Bizantina” a lui Schlum berger, fiindcă în el era acel „qualque cosa d'imponderabile*4al
lui Albcrti. sau cum s-a exprimat C aragiale despre artistul I. Ancstin - „fire de adevărat meşteşugar
subţire** (Flacăra anul I 36).
Am dat mai sus câteva date şi aprecieri asupra arhitectului A l . C lavel contopind cele cuprinse
intr-o scrisoare adresată mie a d-lui C egAneanu cu cele ce cunoşteam eu şi cu c ele c e scrisese mai
dem ult în revista A rhitectura din 1925. Lucrările sale sunt publicate în parte num ai, în revista
A rhitectura din 1925 şi 1940 nr I, în Revista de A rhitectură f i C onstrucţii nr. 2 din 1919, tâmpla
bisericii din Calafat, şi In revista Arhitectura jubiliară. Daniel Popescu publică în A rhitectura din
1940 un frumos articol, din care voi extrage mai departe o bună parte din datele şi aprecierile sale
asu p ra opere i acestui marc talen t care s-a stins aşa devreme, când ajunsese la m aturitatea posi­
bilităţilor sale de creaţie, prin desăvârşirea cunoştinţelor şi a experienţei atât de necesară în această
grea profesiune, spre cea mai mare pagubă a arhitecturii noastre.
„ C la v el a fost amic intim cu O . S pacthe sculptorul, l-a apreciat pe gravorul G a b rie l Popescu,
s-a apropiat de P aciu rca colaborând, dar l-a iubit pe L uchian „zugravul** şi omul**.
A colindat ţara pentru a-i cunoaşte vechile monumente de arhitectură bisericească şi civilă, ceea
ce îndreptăţea Com isia Monumentelor Istorice să aştepte de la el un studiu după ruinele înecate în
bălării ale fostei curţi brăncoveneşti de la Potlogi45. Dar l-au robit şi entuziasm at mai cu seamă
form ele de artă ţărănească de la casa albă cu stâlpi, zv elţi şi proporţională, de la crestăturile în lemn
p i n i la ţesături şi ceram ică, unde naivitatea şi abstracţia m otivelor ornam entale fuzionează în
con tr adicţie aparentă.
Lucrează, m timp. relativ puţin. între 1900 şi 1916, când m oare d e ftizie într-un sanatoriu din
Bucureşti, câteva luni abia după L uchian. Activitatea lui, fulgerătoare şi lum inoasă, se desfăşoară
deci In plină epocă semănători stă, când după lupte şi polemici răsunătoare, cauza „stilului românesc**
biruia, cel puţin pe plan sentimental dacă nu şi estetic.
Intuitiv, p e r s o n a l şi lipsit de orice dogmatism. C l a v e l s - a ţinut de o parte în lupta am intită, dara
lăsat fin u nnă-i u n d e lucrări c e se impun creatorului tocmai pentru o viziune originală a stilului
■ ţ i o a t i D ar d in ce constă opera h n A lexandru C lavel?
U rm ând logica în făptuirii arhitecturale, o putem împărţi în urm ătoarele categorii: a) desene,
acuarele* p ro iecte: b ) clă d iri (case particulare, conace, instituţii publice, m auzolee); c) decoraţie
ă m m iu w l (zugrăveli, mobilier, tâmple).
a ) Fineţea şi transparenţa acuarelelor (a cultivat genul, precizia şi scosul d ecorativ al desenelor),
n e d ezv ălu ie s e a s M n a ic a artistului plastic. M area poştală jubiliară (1906) d e C lavel şi executată
in ţ j m f l _ n s H d o r a ^ a a reprezintă doar valoare filatelică oarecare. Im aginaţie, sim ţ a l compozi­
ţie i. smUb m c s e s a b in ă c a m ăsură i i această lucra re sem nificativă. C a in spiraţie această marcă ne
e v o c ă n a — a f le călugărilor n o şa i d in veacurile d e eflorescenţă a vieţii m onahale.
b ) l a opera i t t d ă f d e C lavel se vădesc cete două însuşiri c e fac d in el u n a rh itect d e seamă;
fcşeăegBea j t ă a ţ a r ă i l f r l n r tp tc A x afaisc c f ru (satisfacerea p arm onizarea ex ig en ţelo r mihilni
c a le g i c firnm ondu^ c a a — a m a r r iiir io r d e construcţie, încadrarea în p eisaj e tc .) şi u n puternic
M K td e a ti.
i i l i n t i n b n ţ i « s f artistic. Cl a ie l se va inspira in operele sale, n a d in „modele**
s e p r e z e e d e d n a n a d e mapfmme d e apogee d e n o rilo r epoci, m odele p e a re ap o i să le repete, ci

• a i

II*
din faze de tranziţie şi din forme iniţiale ale istoriei arhitecturii. Ca orice creator el caută sugestia
vie, încărcată de posibilităţi.
Principale două au fost izvoarele inspiraţiei sale: stilul romantic46 şi arta pământului românesc
(arta ţărănească îndeosebi).
in cele 12 clădiri de poştă (Târgovişte, Curtea de Argeş, Craiova, Roman etc.) C lavel a făcut o
încercare reuşită de chemare la viaţa nouă a arhitecturii munteneşti cu înrâuririle ei sârbeşti şi
lialmaţiene. (?) A folosit la această categorie de clădiri ca materiale de construcţie cărămida roşie
aparentă şi piatra albă. Pentru armonie cromatică, el a înţeles să planteze în jurul acestor ziduri,
pâlcuri de brazi. Plafoanele sunt adesea de lemn crestat sau zugrăvit.
Tema culei şi a conacului l-a ispitit şi pe C lavel, dar mai puţin decât pe alţi contemporani
(casele: Porojan Târgovişte şi N. Săveanu Bucureşti).
Dintre realizările funerare menţionăm crucea lui Mihai Viteazul de la Călugăreai (lucrată în
colaborare cu sculptorul Spaethe)47 şi cele două cavouri: Cazzavilan şi Stolojan din cimitirul Bellu.
îndeosebi mauzoleul Stolojan, rezultat din conlucrarea cu Paciurea, se impune prin sobrietate şi
prin sentimentul copleşitor al morţii, sugerat de viziunea în piatră a arhitectului şi somnul ascetic al
Maicii Domnului, lucrare de pătrundere turburătoare şi simţire bizantină a marelui sculptor.
Clavel însă a excelat când a putut folosi nestânjenit întregul randament estetic al lemnului şi
elasticitatea acestui material de construcţie în soluţii îndrăzneţe. A realizat astfel: casele Stork şi
Stoenescu în Bucureşti, atelierul lui Gabriel Popescu şi conacul lui Vlahuţă la ţară. Pridvoarele
aeriene şi crestătura sunt caracteristice acestei serii de lucrări.
Intr-un mediu mai înţelegător şi într-o societatea mai rafinată desigur că pasiunea lui Clavel
pentru decoraţie interioară şi mobilier s-ar fi împlinit. Au rămas totuşi câteva realizări şi din această
categorie: mobilierul Palatului de Justiţie din Focşani şi tâmpla Bisericii Sf. Nicolae din Calafat. în
aceste lucrări înţelegerea şi entuziasmul pentru arta populară, „isvor de energie vie, în care crestătura
în lemn reprezenta forma cea mai arhaică4*48 sunt exclusive. Faptul a fost relevat şi reproşat49. Dar
obiecţia cronicarului din 1908 subliniază tocmai nota distinctivă a viziunii artistice a lui Clavel.
Opera sa sprintenă, aeriană şi spiritualizată rămâne un moment în istoria arhitecturii noastre
contemporane. Iar cazul acestui occidental prin descendenţă, care s-a ştiut scutura de povara unei
arte prodigioase şi savante, de care îi aminteau mereu şi ereditatea şi formaţia sa, căutând desfătarea
justă în savoarea rustică a unei arte începătoare, rămâne o problemă interesantă de psihologie
artistică.44 (Daniel Popescu).
Opera lu i C la vel , care într-un timp aşa de scurt a reuşit să dea lucrări atât de originale şi de
caracteristice artei noastre, va trebui să fie adunată într-un album în care să se reproducă toate
lucrările lui, executate ca şi cele rămase în stare de proiect50, precedate de un studiu biografic şi critic
asupra lor. Din cei dispăruţi, este a l doilea după Mincu, care merită această distincţie, şi care va
folosi şi memoriei lui de mare artist, cât şi arhitecturii româneşti modeme.

Un om de mult gust, un cunoscător care a apreciat şi iubit vechea noastră artă naţională sub toate
aspectele ei şi care, aşa cum arăt şi în prefaţă, poate fi socotit cu întâiul precursor al arhitecturii
româneşti m odem e, a fost baronul B arbu B ellu , dintr-o cunoscută familie boierească. A lor a fost
marea grădină devenită mai târziu cimitirul Bellu, ale lor casele de pe Calea Victoriei unde a fost
marele magazin Pragher cam vis-â-vis de Poşta Centrală, ca şi casa cu parter de la stradă, acum a
Academiei Române; de asemenea multe moşii şi vii. La Urlaţi în Prahova şi-a construit un mare
conac compus din m ai m ulte şi diferite clădiri, toate în stil românesc, inspirate după vechi clădiri
aparţinând acestui stil, astfel: poarta de la intrarea în parc este inspirată după clopotniţa mănăstirii

46Aceasta, apropiat prin contactai de mulţi ani cu arh. Magny in atelierul căruia a lucrat imit timp, cum am vizai şi mai
înainte,
47Cred că no e just cuvântul „colaborare1*, deoarece desenele acestei cruci le-a conceput numai Cavei şi an fast trecute la
scări mare de C. Hârjeu în biroul de ariritectraă de Ia poştă, unde Clavel era arintect şef. Spathe probabil numai a modeioL
48G.M. Cmtacuzm o - Izvoare şi Popasuri - pag. 83.
49Sp. Antonescu: jO tâmplă de biserică4*. Viaţa Românească 1908.
50Am văzui de curând la Academia Română, direcţia Stampe, un frumos desen acaardol de biserici, compas de A, Clavd.

117
 Verbila din regiune, la care a adăugat câteva odăiţe cu o prispă în faţă, către parc, locuinţă pentm
portarul-grădinar.
U rcând pe şoseaua şerpuită. ajungi la un platou care domină parcul şi întreg peisajul către Valea
Cricovului. mărginit în dreapta cu o casă mare parter şi etaj, fosta locuinţă a stăp ân ilo r pe latura din
stânga o clădire numai cu parter, pentru musafiri cu o pivniţă mare la subsol; pe latura către Cricov
Fapt e c i I.N. Sc se desfăşoară o largă terasă mărginită cu o balustradă din piatră, iar dedesubt e construită o grotă;
eroică in folosul ac pe latura opusă sc află bucătăria cu o turlă deasupra şi boltită în interior, inspirată după aceea de la
Spre sfârşitul vi A nthn din Bucureşti şi alături de ea o seră, iar după aceea o p oa rtă către vie, din lem n cioplit,
valoare istorică şi z sem ănând cu vechile porţi olteneşti. Pe latura din stânga, între bucătărie şi clădirea musafirilor, mai
de D epuneri pe ter retrase, a construit o serie de căsuţe, unele cu parter, altele cu un etaj, în stilul caselor ţărăneşti şi un
iar la 14 mai 1921 scrânciob care formează coteţele păsărilor; iar ceva mai departe sunt grajdurile, m agazii, remize şi
50.000 lei care va locuinţele personalului.
p rem iu pentru stuc Un vechi şi frumos parc înconjură acest ansamblu de clădiri dezvoltându-se m ult către şosea şi
p ictură, ţesături sa în dreapta clădirilor.
N . Socolescu —a. La extrem itatea parcului şi în dreapta lui, terenul fiind mult ridicat, oferă o vedere liberă către
A rh itectu rii f i A ri Valea C ricovului şi pe deasupra oraşului, spre gară.
m u lt prin testame Pe această înălţime, construise o culă oltenească, la etaj cu un cerdac spaţios, având arcade şi
S ub titlul Dar coloane de zid care se vedea de Ia gara Albeşti, acum inexistentă fiind distrusă de incendiu.
ziarul Viitorul dir Tot acolo construise şi un fel de sală de teatru care e descrisă de V ic to r B ilciurescu în cartea sa
ch em ător spre un asupra B ucureştiultu d e altă dată.
T om a, care m~a p O d escriere am ănunţită a acestui conac a apărut şi în ziarul V Independence R oum aine din 12/24
să contribui la s a aug u st 1898, articolul L'exposition de 1900. L ’architecture R oum aine, sem nat P.G., din care extrag
etc. p ărţile d e interes artistic şi documentar. Se arată sursele de inspiraţie şi se enum eră unele piese de
Am intesc c ă : pietrărie sculptată, lemnărie, teracote, etc. aduse de pe la vechi case şi biserici rom âneşti.
şi c h ia r existenţa I-a servit ca inspiraţie: P alatul P rincipesei Brâncoveanu din Bucureşti, de unde a cumpărat multe
k m a i m ulte zile t fragm ente de p iatră sculptată şi o lucarnă de lemn sculptat, pe care le-a adus la U rlaţi. D e la Palatul
k p rieten u l şi apăr B râncovenesc din Potlogi, de asemenea, am identificat la U rlaţi, două console de piatră sculptate;
K a v o c a t şi care a iar d-1 S t B alş a identificat şi unele căpiţele de piatră sculptată, de asem enea de la Potlogi. Feroneria
ferestrelor de la vechile case din cartierele, Grădina cu cai şi Izvor; cerdacul cu streaşină foarte largă
du p ă vechea casă Elenca Filipescu de pe Calea Victoriei, în 1898 locuită de A l. Filipescu. Sacnasiul,
bovidourile şi cam erele care formează o ieşitură octogonală în spate, ocupate în interior cu o sofa „a
Ia tu rc " sunt d e influenţă orientală şi inspirate de la casa Ghica, în 1898 proprietarea Tumescu pe
C ale a M oşilor.
M ulurile şi decoraţia florală de la ferestre sunt inspirate de pe casa G rigore C orlătescu din Plo­
ieşti şi v echea casă B ellu de la via din Valea Călugărească, iar brâul d e la diferite biserici munteneşti.
T avanul d e lem n d e la foişor a fost achiziţionat de la o veche biserică, cum scrie Victor
B ilciurescu.
P e acoperiş, cocoşi d e olărie sm ălţuită care se fabricau la Pucheni în Prahova.
Firida (nişa) unde sunt plasate candele, e imitată după casa Mârzea din Văleni de Munte, porţile
era greu de vf pivniţei după casa Filipescu din Filipeşti - Prahova.
scăzuse mult, Dulăpiorul pentru dulceţuri încastrat în zid, ca şi firida, vine de la palatul brâncovenesc.
înfruntat şi asf Balustradele scărilor de la o casă veche din cartierul Batişte. Balamalele şi desenele panourilor
zile după ten r porţilor sunt de la vechi case româneşti din Sibiu.
unnătoru! cup Ferestrele subsolului din lemn sculptat şi grilajele de lemn de la ferestre aparţin unei vechi case
din Urlaţi. Interiorul era mobilat cu mobilier de adevărat stil românesc, scoarţe, pături, oale şi
străchini de la noi şi din Braşov, tronuri de mici şi mari dimensiuni, multe obiecte orientale turceşti,
| fotografii şi gravuri vechi: Ciceri, Bouquet, Ferogio, Doussault, Isabey etc.
In afară de casa principală, se găseşte în jurul unui spaţiu de cca 50 mp. alte edificii nu mai puţin
interesante. Arhondaricul, imitând pe cele de la mănăstiri, loji de musafiri cu pridvor, foişor, un
balcon cu balustradă din piatră sculptată ă jour, provenind de la Sf. Gheorghe Nou şi care se regăsesc
Ja Mogoşoaia, la Potlogi, coloane luate de la casa Califara din Bucureşti, acum (1898) proprietatea
M . Lamotescu şi alte coloane provenind de la Ceptura. O bucătărie imitând pe cea de la Antim în
formă de turn de 25 m înalt, cu o mare vatră. Acest gen de bucătărie se mai găseşte la Mogoşoaia,
la Văcăreşti şi la Paşcani etc.

118
I Desigur c
câtva m orali
sus
 Acest b a ro n B a r b u B e l l u a fo s t d o ta t c u u n excepţional instinct al artei pe care l-a tra n sm is şi
urmaşilor să i şi a d e v e n it p rin to t c e a în jg h eb at la U rlaţi o pătrundere a vechii arte ro m ân eşti a tâ t
de puternică, c ă s -a id e n tif ic a t c o m p le t spiritului şi tradiţiilor vechilor noştri m eşteri. P rin re a liz ă rile
sale poate fi c la s a t c a p r im u l p re c u r so r a l a rh itectu rii rom âneşti in epoca m odernă. L a o a re c a re
distantă d e tim p , d u p ă e l, a u re lu a t firu l tradiţiilor artei noastre vechi, desigur c u altă p re g ă tire ,
arhitecţii ro m â n i c u s tu d ii d e la P a ris în frunte cu 1. M in c u , I.N. S o c o l e s c u , N . G a b r i e l e s c u e tc .,
iar mai tâ rz iu d-1 P. A n t o n e s c u , N . G h i k a - B u d e ş t i , A . C l a v e l , P. S m ă r â n d e s c u c a şi o m a re p a rte
din elevii lu i M in c u .
 Arhitecţi străini
Pc lângă arhitecţii străini aduşi in ţară sub domniile pământene, pe la m ijlocul sec. XIX, de care
a fost vorba mai înainte, voi enumera acum o altă serie de arhitecţi străini: germ ani, francezi, italieni,
polonezi ctc. care au lucrat în ţară atât pe cont propriu cât şi ca desenatori, d ar care în ambele situaţii
au realizat sau numai au colaborat la lucrări importante, dovedind talent şi cunoştinţe serioase şi
contribuind astfel la progresul arhitecturii în epoca modernă a ţării noastre.
fi citez mai departe intr-o ordine cronologică nu prea sigură însă pe toţi acei asupra cărora am
putut avea informaţii cât mai sigure.
K ra ls a fost unul din cci mai talentaţi: german cu studii de la Dresda, de unde ne-au venit mai
mulţi arhitecţi remarcabili. A executat pc cont propriu o lucrare importantă ca volum şi bine studiată,
in arhitectura eclectică germană a epocii, însă având şi multe din calităţile de claritate ale arhitecturii
franceze din aceeaşi vreme: ,J io te l de France“. A lucrat de asemenea la Serviciul de arhitectură al
M inisterului de Interne unde era şef D. Maimarol, ca şi în biroul particular al acestuia la concursul
pentru Camera Deputaţilor şi la Biserica armenească. A dus o viaţă de boem care a degenerat în viţii
şi care i-a fost fatală, fiind răpus în 1917.
Z icfried KoFSZtNSKY, polonez originar din Lemberg cu şcoală de acolo, a fost adus în ţară de
un profesor al lui 1. S chultz pentru lucrările de la C astelul P eleş. A executat pe cont propriu clădirea
„C arul cu Bere* de pe str. Stavropoleos, casa Gh. Nanu pe Str. Icoanei şi m ai m ulte alte case
particulare, mai toate în stil gotic, pe care-1 poseda destul de bine, realizând lucrări remarcabile. A
lucrat şi la Ministerul de Interne cu D. Maimarol şi a fost colaborator principal al arhitectului
AL. SAvulescu la clădirea P oştei C entrale, la prim ăria din Buzău şi la B iserica A m zei. A colaborat
m ai târziu în largă măsură şi la proiectarea detaliilor la P alatul A dm inistrativ şi d e J u stiţie din Iaşi,
operă a arhitectului I.D. B erindey.
După războiul din 1916-1918 a lucrat cu arhitectul C retzulescu la refacerea satului Mărăşti din
Puma.
S chifleers , arhitect olandez, a venit în ţară cu ocazia înfiinţării Societăţii R om âne de Construc­
ţii, unde a activat ca subdirector, mg. Grand fiind directorul societăţii.
A fost arhitect ş e f al Serviciului Tehnic la Eforia Spitalelor Civile în care calitate a făcut: Palatul
E fo riei şi S p ita lu l C olţea, căruia i s-a adăugat de G h . M andrea m ai târziu două aripi către
Bulevardul I.C. Brătianu cum am văzut mai înainte.
A avut un fiu, de asem enea arhitect, G erard S chifleers m uzicant cunoscut p e atunci, care a
m urit foarte tânăr, cum am arătat în altă parte.
L an g , arhitect olandez, a construit C onsulatul Ungur, întrebuinţând în parte cărăm ida aparentă,
într-o form ă de vilă, din faţa localului Societăţii de Asigurare D acia R om ână etc.
P au l B elau , arhitect german, a construit pe Str. Smârdan colţ cu Str. Sf. D um itru, clădirea
S ta d eke r etc.
I. S t o r c k , arhitect germ an, cu şcoală de la Munchen, a construit H o telu l M etropo l, reclădirea
F a b ric ii d e bere L u ther şi m ulte case particulare.
M o d e ş , arhitect cu şcoala de la Dresda, bun desenator, a lucart 1909-1911 în biroul d-lui
A ntonescu P. la P a la tu l N avigaţiei flu v ia le din G alaţi şi cu Clavel la p artea constructivă a
m o b ilieru lu i şi tâ m p lei d e la C alafat, executat în încheieturi arhaice şi c u cu i de lem n. Pe cont
p ro p riu , ca sele Ing. Reachovski şi Roiţi; iar după aceea a plecat la Constantinopol.
A nton Sc h ick eju le , arhitect cu şcoala germană, a construit F abrica d e b ere B ragadiru şi
clăd irile an ex e d e la C alea Rahovei.

120
 DELAGRANGE, e le v a rh ite c t fra n c e z , c u studii la B eaux-A rts, a lucrat în biroul d -lu i P. A n to n escu ,
la: casa M a rg h ilo m a n d in B u c u re ş ti şi la A lb atro s lângă B uzău, d e asem eni ca sa D in u B r ă tia n u şi
la casa E n escu d e p e str. C o b ă lc e s c u .

M arc G r £ g o i r e , a r h ite c t fra n c e z , G ran d p rix de R o m e, a lucrat în b iro u l d -lu i D o n e a u d la

proiectul c a s e i G e n e r a l C o a n d ă d e p e B -d u l L ascăr C atargiu; pc str. A tena o c a să în s til ita lia n
proprietatea dr. R ă u ţo iu , c u s tre a ş in ă te n c u ită şi deco rată c u desenuri în culori.

J acq u es C a r l o s , a r h ite c t fra n c e z , G ran d prix de R om e, a lucrat în b iroul d -lu i D o n e a u d E . la

concursul p e n tru C a sa C o r p u lu i D id a c tic la ultim ul co n cu rs p en tru Senat; la H o te lu l d e la G o v o ra
ctc.
F. B e r t r a n d , a r h ite c t fra n c e z , a lu c ra t în b iroul D . M aim arol , c a şi C h a po n ş i T r a n o y , a c e ş tia
până în 1914.
C ayon , a rh . f r a n c e z a lu c r a t la D . M aim arol , la clăd irea C ercului M ilita r, c u m a m v ă z u t ş i m a i
înainte.
L e m o n ie r , H a l l e y , F o n t a in e , e le v i arhitecţi francezi au lucrat în b iroul d -lu i arh . P. A n t o n e s c u
la C azinoul ş i H o te lu l d in S in a ia .
Fontaine a lu c ra t şi la d-1 D o n e a u d , p en tru C ălim ăneşti.
G a l leia O ., a r h ite c t c u stu d ii B e a u x -A rts P aris, cl. II.
Ve r n o u il l e t , a r h ite c t fra n c e z , a lu c ra t p en tru d-1 D oneaud la T ribu na lu l P lo ie şti.
R l d o l f A p p i e l a r h ite c t d e la M u n c h e n , a construit ca se particulare.

E duard H o n t z i g , a r h ite c t c e h c u stu d ii d e la V iena a rev en it în ţa ră la 1882; a fo s t ş e f a r h ite c t

la Ministerul d e R ă z b o i. A c o n s tru it ca sa fo s tă G rădişteanu d e pe C alea V ictoriei c o lţ c u str. N . Io rg a ,
în stil eclectic g e rm a n , o c lă d ire im p u n ă to a re cu interioare bogate, d a r faţa d e le p re a în c ă r c a te c u
ornamente, m u lte d in e le v iz ib il d e p riso s. A clăd it de asem en ea c a ste lu l d e la S ih le a şi a lte a n e x e ,
hanul etc. în ju d e ţu l R â m n ic u S ă ra t to t p e n tru G rădişteanu; c lă d iri p articu lare p e n tru d if e riţi p ro ­
prietari, ca şi c lă d iri m ilita re . D e a se m e n e a a clăd it la S ărata M onteoru în ju d e ţu l B u z ă u c a s a p r o p r ie
pe str. P ictor R o m a n o e tc . A m u r it în 1916.
L erdel , a rh ite c t ita lia n , c o la b o ra to r im p o rtan t al lui L ecom te d u N o Oy la re s ta u ră rile m o n u ­
mentelor istorice. A lu c r a t p e c o n t p ro p riu B iserica şi C o n su la tu l G recesc, ia r la A te n e u , d e c o ra ţia
fundului scen ei d e la s a la m a r e d e c o n c e rte la etaj c u acel în cep u t de tem p lu an tic. A fo s t p r o f e s o r
de desen la v e c h e a Ş c o a lă d e a rh ite c tu ră a S ocietăţii A rh itecţilo r R om âni. D u p ă m o a rte a lu i L e c o m te
aplecat d in ţa ră , fiin d n u m it a rh ite c t a l m o n u m en telo r istorice d in Veneţia.
R udolf Q u i c h , a r h ite c t c u stu d ii d e la V iena, a construit clădirea C lu b u lu i a u stro -u n g a r p e
B-dul E lisabeta, c o lţ c u S tr. S alig n y , u n d e a fo st u n tim p Senatul şi case p articu lare.
Bilek , a rh ite c t c u ş c o a lă g e rm a n ă .
După in fo rm a ţiile d a te d e d-1 P. C ristin el, a r fi condus lucrările la adaosele d in s p a te a le A te n e u lu i
Român, lu crare p ro ie c ta tă d e L . N eg r esc u . A fo st arh itect al oraşului C raio v a şi a c o n d u s lu c r ă r ile
Băncii C om erţului d in C ra io v a , o p e ră a lu i M incu I., fiind u n foarte bun c o n stru c to r şi a lu c r a t m a i
mult în C raiova.
H ansen , a rh ite c t d a n e z sta b ilit la V ien a, un d e a executat lucrări im portante d e stat, a fă c u t p la n u l
M ausoleului fa m ilie i Ş tir b e y la B u fte a . N u a m aflat să fi făcut şi alte clădiri în B u c u re şti. T o t lu i s e
datoreşte A ca d e m ia d e la A te n a în stil neoclasic.
G . G r a c o s k i a rh ite c t P o lite h n ic a d in M unchen şi Stuttgart.
W il h e l m D o d e r e r , a rh ite c t p ro fe s o r la P olitehnica din V iena, care în to cm ise şi p la n u rile b ă il o r
de la M ehadia, a e x e c u ta t p rim e le p la n u ri a le ca stelu lu i P eleş de Ia Sinaia, a v â n d c a d ir ig in te a l
lucrărilor p e arh. I. S c h u lt z d in L e m b e rg , c are l-a adus în ţară şi p e arh. Z . K o fszin sk y , d e c a r e a
fost vorba m ai în a in te . î n c o m ite tu l d e c o n stru cţii era şi sculptorul curţii p rin ciare, M a rtin S to h r.

121
 S-a pus piatra de temelie la 10 august 1875. în 1876, deoarece s-a constatat că temeliile costase
prea mult, 400.000 lei aur. Regele i-a cerut lui Doderer să micşoreze clădirea şi cum acesta nu vrea
să renunţe la planul iniţial, i-a reziliat contractul şi a continuat lucrările SCHULTZ.
Apare în acest timp şi numele Iui Lecomte du N o Oy între arhitecţii diferitelor interioare de
clădiri ce se construiau la ansamblul castelului Peleş. Prima clădire a Peleşului şi unele anexe au fost
inaugurate în 1883, când Regele a luat reşedinţa de vară la Castel.
în 1896, reîncep lucrările la Castel cu arhitectul C arol L iman , cu şcoala germană, schimbându-i
înfăţişarea şi amplificându-1, în stilul renaşterii germane.
L iman a executat Pelişorul între anii 1899-1903, care a devenit locuinţa familiei princiare şi unde
a continuat a locui Ferdinand I cu familia lui şi după ce a devenit rege.
Lucrările la Peleş şi celelalte clădiri, au durat până în 1914, când a murit Regele Carol I şi au
costat 16 milioane de lei aur afară de colecţiile de artă şi mobilier. în forma actuală, castelul ca şi
celelalte clădiri de acum se datoresc arhitectului ultim, C. L iman , având de colaborator în ultima
vreme, pe arhitectul Emest.
R e is , arhitect cu şcoală germană, a lucrat la Ministerul de Război sub conducerea arh. H ontzig.
A făcut între altele, într-o arhitectură care vrea să fie românească, o casă a generalului Zota pe Str.
N. Golescu colţ cu starda C.A. Rosetti.
S t . C onstantinescu -R oda , cu ceva studii neterminate din Paris, M ont Pamasse, fiind arhitect
recunoscut, a lucrat la Prefectura de Ilfov, la Ministerul de Război şi Banca Naţională. Ca lucrare
particulară se cunoaşte Biserica Izvor din strada cu acelaşi nume.
C u lu ri G iovani, de origine grec, născut la Corfu. Ca studii Academia de Arhitectură din
Veneţia. Adus în ţară de sculptorul Bălăcescu. A fost arhitect la CFR şi la M inisterul de Interne. A
construit Banca Prevederea şi vila Nestor Cincu, Tecuci; castelul din M ărăşeşti, proprietatea Negro-
ponte etc,
S uskjnd H e n r i , arhitect cu studii la Zurich, decedat în 1929. A construit între altele: Antre­
p o zitele de la Iaşi, P alatul Adm inistrativ din Râmnicu Vâlcea, Institutul de F iziologie ş i M orfologie
din Bucureşti, care a fost ultima lucrare, executându-se în parte după m oartea sa. A întocmit
proiectul Palatului Administrativ din Giulgiu care nu s-a executat din cauza războiului. A construit
şi m ulte case particulare: casa lui Pompiliu Eliade, a lui Scarlat Lahovari, casa dr. Mironescu, casa
prof. B râtilă, transformări la vila Take Ionescu de la Sinaia care a dat lucrarea Institutului de Fizio­
logie şi Morfologie etc. Această lucrare este meritorie şi pentru plan, care rezolvă bine programul
celor două facultăţi lipite între ele, dar totuşi complet separate, având în com un num ai amfiteatrul
care e foarte bine studiat, şi de asemeni pentru faţadă, o încercare destul de reuşită în stil românesc,
cu toate unele greşeli de detaliu. La început a venit la noi ca supus austriac, s-a căsătorit cu fata
generalului Năsturel, cunoscut istoric, şi a fost naturalizat român. Această naturalizare nu â fost
numai o formă la el, din oportunism, deoarece a înţeles să devină rom ân şi prin activitatea lui de
arhitect, şi a reuşit, cum o dovedeşte cu prisosinţă această ultimă lucrare a sa.
C o r to b iu s C a r o l , născut în România, o comună din judeţul Teleorman, studiază arhitectura în
Germania, luând diploma în 1892. La început a fost angajat de ing. N. C u ţa r ida la întreprinderea
P a la tu lu i d e Ju stiţie din Bucureşti. în 1894 la Ministerul Instrucţiei Publice pentru conducerea
lucrărilor dependinţe ale Teatrului N aţional. în 1896-98 la întreprinderea I.N. S o c o lesc u pentru
clădirea C asei d e D epuneri. D in 1899-1901 a lucrat la prof. Otto Wagner la Viena, iar din 1902-1946
a lucrat pe cont propriu proiecte de clădiri în stil wagnerian şi unele în stil rom ânesc, din care
enum ăr câteva: Pentru C. Zam firescu Bd. Elisabeta 3 6 -3 8 ,1. D oiciu Str. Franklin, avocat I. Ighel-
D eleanu str. Antim 2; ing. Zahariade şos. K iselef 31 bis; B iserica C atolică str. C uza Vodă 100;
C. Spandonide în stil românesc, bd. Cuza; A. Păunescu stil românesc - B -dul Independenţei 41,
C. Spandonide stil românesc - Sos. Ştefan cel Mare 156; D. Arţăreanu stil rom ânesc, Str. Vasile
Lascăr 4 0; B iserica C atolică B ărăţia, B-dul Brătianu; Teatrul R egina M aria, fosta sală de gimnas­
tică „Tirul**; B iserica C atolică Sf. A nton, şos. Turtucaia 105 etc.
 Ne u b a u e r , arh ite c t c u şc o a la de la M unchen, a lucrat pe la 1906, la M inisterul de R ăzboi.
Desigur că au lu c ra t şi alţii în a c e st tim p, când se construia m ult în mai toate oraşele vechiului regat.
Sunt astfel m ulte c lă d iri c u p a rte r şi u n etaj, în stiluri care se pot numi neorom anic şi neo g o tic
austriace, fiind în s ă g re u d e id en tificat data construirii lor ca şi numele arhitectului sau b aum aistrului
care le-a întocm it p lan u l. D e altfel, nici nu prezintă prea m ulte interes, fiind clădiri m odeste şi c are
nu se rem arcă p rin n im ic d eo seb it. S unt totuşi şi clădiri importante, mai ales în Bucureşti şi Iaşi, p e
care nu am p u tu t să le id e n tific şi cred că num ai răscolind unele arhive se poate ca, - întâm plător, -
vreun cercetător, să le g ă se a sc ă originea.

Dar pe lângă to ţi ac e şti arh itecţi rom âni ca şi străini, cari au lucrat în ţara noastră în ep o c a
modernă, nu treb u ie să u ită m a am inti şi p e colaboratorii meseriaşi de primul ordin pe care i-au av u t
acum 60-70 ani şi m a i în co ac e: D ie t z , sculptor, desenator şi stucator; H a n g şi W e ig h e l p en tru
lucrări de feronerie d e artă ; P o h l tâm plărie de lux; Z w elfer vitralii şi oglinzi; E l s n e r , p ic to r
desenator etc. T oţi a c e ştia a u v e n it în B ucureşti cam prin ultimul pătrar al sec. X IX şi a u lucrat c irca
60-70 ani, ei şi u rm a şii lor.

123
 Arhitecţii francezi care au lucrat la noi în epoca modernă,
în a doua jumătate a secolului X I X şi începutul secolului X X
In Cot cursul istorici noastre am fost atraşi către ţările latine şi îndeosebi către Italia iar mai târziu
către Franţa, simţindu-ne latini prin limbă şi tradiţii.
Desigur, contactul direct cu aceste ţări era destul de dificil în trecut, când nu existau căi ferate, şi
totuşi mulţi tineri de la noi studiau în Italia, îndeosebi în Padova şi o influenţă italiană a fost mai
evidentă încă, in arhitectura noastră, începând din epoca brâncovenească.
Legăturile noastre mai noi cu Franţa, unde începuse să se călătorească tot m ai m ult şi unde se
ducea la studii majoritatea tineretului nostru, ca şi acea trufie, care, cum spune prof. Iorga, „este unul
din cele mai rele sentimente ale unui popor" şi „cu dânsa venea însă - ciudată îm perechere, care se
lămureşte numai prin anumite vechi cusururi boiereşti - şi neîncrederea în noi înşine*', cum am văzut
şi mai înainte la chestiunea restaurărilor făcute de L e c o m te du N o Oy . De acest fapt se plânge şi
M incu intr-un articol din revista lite r a tu ră şi Artă Română“, citat mai înainte, c a şi mulţi din
arhiteepi noştri de atunci în revista A n a lele Arhitecturif \ Această neîncredere ne-a făcut să ne
adresăm cam de la începutul domniei lui Caro! I, aproape exclusiv la diferiţi arhitecţi francezi pentru
edificarea clădirilor mai importante din Bucureşti şi Iaşi. Dar pe lângă clădirile statului şi mulţi
particulari şi-au construit locuinţele cu arhitecţi străini, chiar şi unele biserici.
întâmplarea a făcut ca cel care s-a adresat arhitecţilor francezi să aibă norocul sau priceperea de
a da aceste însărcinări în general unor arhitecţi de merit, cum vom vedea mai departe, şi care au reali­
zat lucrări de o valoare artistică deosebită. Unii dintre aceşti arhitecţi, care au lucrat în acel timp la
noi, s-au stabilit definitiv în ţară; alţii au stat un timp îndelungat plecând după aceea, aşa cum a făcut
şi arhitectul italian M agny de care a fost vorba mai înainte, iar câţiva care au făcut num ai una sau
două lucrări, locuiau în Franţa, venind în ţară pentru scurt timp şi numai când era o absolută nevoie.
Arhitecţii francezi cu merite tot aşa de mari, unii cu G randprix de R om e şi foşti cam arazi cu arhi-
tecp’ de-ai noştri dintr-o generaţie mai nouă, au venit la Bucureşti pentru scurt tim p, lucrând pe la
diferip arhitecţi şi pentru anumite lucrări sau concursuri publice, între care: C arlus , Cayon,
B ertrand, L em o n ie r , D elagrange, G reg o ire etc., pe care i-am citat şi m ai înainte.
între arhitecţii francezi mai vechi care au lucrat la noi, A l . O r â scu vorbeşte - cum am văzut şi
mai înainte - de unul pe care îl numeşte Saint-J ean sau S an J uand, după ultim ele informaţii ce
am , care a lucrat P alatul Stirhey de pe Calea Victoriei; P alatul Supt din Piaţa B rătianu face impresia
a fi făcut tot de un francez, acelaşi sau altul, nu am putut încă dovedi.
U n arhitect francez, probabil elveţian, care a lucrat, locuind în Bucureşti, în că d in ju ru l anului
1838, când a făcut un raport şi un deviz pentru unele reparaţii la chiliile m ănăstirii A ntim în limba
fra n c e ză , cum am văzut mai înainte, - şi mai târziu alte lucrări în B ucureşti, a fost E. sau
X . V illag ro sse , cred francez elveţian*. Nu l-am găsit în volumul lui D avid P e n a n ru m şi deci nu a
făcut studii la Beaux-Arts din Paris. Probabil că a făcut studii de arhitectură la Z urich, ju d ecâ n d după
unele realizări ale sale. Afară de informaţiile date de A l . O râscu asupra lui şi a alto r arhitecţi din
acea vrem e, pe care le-am arătat mai înainte, mai nimic altceva nu am p u tu t găsi până acum,
neputând afla în mod sigur nici măcar originea lui etnică şi de unde a venit în ţara noastră.
in 1836 găsim un opis domnesc pentru aprobarea planului oraşului T um u Severin cu trasarea
străzilor, p la n făcut de E. Villacrosse „arhitecton", - cum am văzut şi mai înainte.
M ai târziu apare numele lui G ottereau , bătrânul, antreprenor despre care se ştie c ă a construit
v ech ea c lăd ire a C asei d e D epuneri, care a fost înlocuită în ultim a decadă a sec. X IX cu actualul
lo c a l d a to rit fiului său.
în o rd in e cronologică ar urma A . L e c o m t e du N o Gy care cum am văzut, a făcut restaurările,
lo c u in d în ţară restul vieţii sale şi e înmormântat la Curgea de A rgeş. Nu a făcu t studiile de
a rh itectu ră la Beaux-Arts şi nu se găseşte trecut în volumul lui David de P enanrum d in care am

* Alteori apare drept catalan refugiat, cu şcoală franceză (n. red).

extras notele ş c o la rită ţii la to ţi c e ila lţi arhitecţi care a u studiat la această şcoală între an ii 1 8 1 9 -1 8 9 4 ,
aşa că, probabil a s tu d ia t a rh ite c tu ra la şco ala lui T relat (M ontpam asse), specializându-se d u p ă a c e e a
în restaurări cu V io l l e t l e D u c , a l că ru i elev şi colaborator a fost.

Urmează: G o t t e r e a u (A l f r e d , J ules , Paul ), fiu l, care este între arhitecţii fran cezi v e n iţi în
ţară, cel d intâi c u s tu d ii d e la B e a u x A rts, fiind prom oţia 1864, cum am văzut m ai în ain te. T e rm in a se
numai clasa a d o u a a şc o lii şi to tu şi p rin calităţi personale excepţionale şi p rin felu l c u m ş i-a
organizat a g e n ţia, a v â n d c o la b o ra to ri d e talent, unul din ei a fost arhitectul m u lt m a i tâ n ă r,
E. Romanatzo, d e c a re v a fi v o rb a m ai d eparte, a reuşit să facă lucrări im portante şi d e o n e c o n ­
testată valoare a rtistic ă . A v e n it în ţa ră p e la 1880 şi a răm as până la 1894, fu ncţionând c a a rh ite c t a l
Palatului R eg al etc.
A lucrat în a rh ite c tu ra e c le c tic ă fran ceză a tim pului şi m ai puţin în R enaştere, c o n stru in d în tre
altele: la vech iu l P a la t R e g a l d e p e C a lea V ictoriei, sa la tro n u lu i ş i corp ul d e g a rd ă , d ă râ m a t d u p ă
focul din 1927, ia r m a i tâ rz iu , în d o u ă rep rize F o nd a ţia C arol I de vis-â-vis, care e c e a m a i re u ş ită
lucrare a lui. L a tu ra d in P ia ţa P a la tu lu i c a şi aripa din stânga p e Str. C.A. R osetti, s-au c o n stru it m a i
târziu după p le c a re a lu i d in ţa ră , d u p ă p lan u rile sale d a r sub conducerea arhitectului R . B o lo m ey. A
construit de a se m e n e a c lă d ire a d e alătu ri, sediul S o cietă ţii d e A sigurare D a cia -R o m ă n ia , d e stu l d e
reuşită şi la C o tro c e n i p rim a p a rte a P a la tu lu i P rin cia r, în stilul R enaşterii; iar p e la 1890 C a sa d e
Depuneri, care e c e a m a i im p o rta n tă lu crare a sa. M area arcadă p e coloane de la in tra re a p rin c ip a lă
şi în general a rh ite c tu ra a c e s te i c lă d iri, c u h o lu l foarte bogat, am inteşte ex poziţia d e la P a ris d e m a i
târziu şi în d eo seb i M u z e u l „ P e tit P a la is“ . în cartea sa J o a n M in a i\ N . P e tr a ş c u sc rie c ă tre c â n d
odată cu el p rin fa ţa C a se i d e D e p u n e ri şi întrebându-1 ce părere are de ea, i-a răsp u n s a ră tâ n d u -i c u
degetul cele tre i fe re stre d e su s d e la arip ile clădirii: „le vezi? S unt frum oase, sim t nim erite**... D a r
clădirea în total?. ..** C u c in c i tu rn u ri g răm ăd ite u nul lângă altul, o iei d rep t altceva...** E ste d re p t c ă
e orice altceva, d a r n u o c a să d e d ep u n e ri, a d ică u n fel de bancă, cum a r fi treb u it să fie p rin d e stin a ţia
sa, având încă şi u n m a re d e fe c t d e p la n , deoarece c a să treci la scara p rin cip ală c a re te d u c e la
birourile de la etaj, tre b u ie să tra v e rse z i h o lu l ghişeelor care astfel, prin această circ u la ţie p rin c h ia r
mijlocul holului, c a re s e p u te a e v ita , îşi p ierd e unitatea ca şi liniştea n ecesară ghişeelor.
Este însă u n a d in c lă d irile c e le m a i fru m o ase ca stu d iu de faţade şi c o rect d etaliată, d e o e x e c u ţie
impecabilă51 care re z is tă ş i az i, m a i b in e c a o ricare alta de la noi; şi tim pului d e stu l d e lu n g c a re a
trecut şi intem periilor ţă rii n o astre .
A executat d e a se m e n e a şi m u lte clăd iri particulare, între care casa şi P a la tu l N ifo n d e p e C a le a
Victoriei colţ c u Str. P a ris, o im p o rta n tă c lădire de raport, a l cărei parter e azi sch im b at c u n iş te m a ri
goluri în p lin c e n tru te n c u ite sim p lu , c are schim bă caracterul faţadei. D easu p ra p a rte ru lu i se
păstrează încă faţad a in iţia lă , o o rd o n a n ţă d e pilaştri corintieni de două etaje care fo rm e a z ă u n stu d iu
corect şi chiar in te re sa n t d e a rh ite c tu ră ecle ctică franceză de o bună ţinută. G o t t e r e a u a fă c u t
planurile şi ale u n e i d e stu l d e re u şite b ise ric i în co m u n a M ăneşti, Prahova, executată su b c o n d u c e re a
arhitectului R . L ie b e r d in P lo ie şti în tre anii 1892-1896, cu o frum oasă catapeteasm ă, c u m o b ilie r
influenţat de cel fă c u t d e L e c o m t e d u N o Oy la restaurări. Pictura e făcută de N . V e rm o n t, în tre a g a
lucrare cu ch e ltu ia la fa m ilie i C alim ach i. D upă 1900 C alim achi şi-a refăcut şi lo cu in ţa, în stil
românesc p robabil d e c ă tre a c e la şi a rh ite c t
A mai în to cm it p la n u rile şi e x e c u ta t lucrările în că la urm ătoarele clădiri: du p ă in fo rm a ţiile c e m i
le-a dat arh. P. C r is t in e l , c a re a lu c ra t în b iro u l lui: casa L ahovary din C alea G riv iţei a lă tu ri d e
proprietatea S tirb ey ; c a sa B ra ic o d in Str. C o răbiei colţ cu Str. E piscopiei; casa co lo n e l M â n u d in Str.
Victor E m anuel; c a sa C lin c e a n u d e p e C ale a Călăraşi.
A locuit, c â t a s ta t în B u c u re şti, p e Str. C orăbiei într-o clădire cu etaj, p ro p rieta tea lu i, d u p ă
informaţiile m e le şi c o n stru ită d e el.
Un reuşit h o te l p a rtic u la r, d e p ro p o rţii m ai m ari a construit în C raiova, pentru m a re le a g ric u lto r
de pe vrem uri D in u M ih a il, u n a d in lu crările cele m ai valoroase ale lui. în g en eral în să , c lă d irile
particulare m ai m ic i c e a e x e c u ta t, d eşi co recte ca detalii şi com poziţie de faţadă, - p la n u rile n u le
putem judeca la to a te a c e s te a n e fiin d p u blicate, - sunt însă destul de tim ide, lip site d e o rig in a lita te
şi unele poate c h ia r b a n a le .

51 Execuţia ei este datorată arhitectului I.N. Socolescu, care cum îmi spunea, mulţumindu-se cu beneficiu mai mic, a lucrat
prin subantreprize, el verificând şi controlând alături de Gottereau buna execuţia a lucrărilor.

125
 C ând G ottereau a părăsit (ara. lucrările sale în curs de execuţie, afară d e o a rip ă m ai m are de la
F undaţia Carol I, cum am văzut mai sus, le-a lăsat arhitectului S c ik y , c are se n u m e a m ai târziu Cicu
şi care a făcut planurile Muzeului Simu şi locuinţa directorului d in sp a te, c a şi unele case
particulare.52
galleron A ljbert, a fost un arhitect deosebit şi primul între arhitecţii francezi care au lucrat în
ţara noastră, care a fost şi diplomat de la Beaux-Arts.
Cum am văzut mai înainte, in cl. I-a a şcoalei a luat patru medalii, a fost de două ori logist, adică
a reuşit de două ori să fie admis a lua parte şi a preda concursul ultim pentru G rand Prix de Rome.
A intrat în şcoală, prin concurs în anul 1867, în vârstă de 21 ani, iar în cl. I du p ă cinci ani, vedem
dar ce puţin grăbit era. ieşind diplomat în 1887 adică după 20 ani de studii. C u m de a întârziat aşa
mult? Desigur fiindcă a urmărit cu hotărâre s& iasă Grand Prix de Rome, d ar n u a reuşit şi abia la 41
ani a renunţat şi şi-a hiat diploma. Era probabil pe atunci alt regim la şcoală, acum , după vârsta de
30 ani sunt exmatriculaţi.
Nu cunosc căror re laţi uni se datoreşte faptul de a fi fost angajat să întocm ească planurile
A teneului Român, o lucrare în nco-clasic cu o foarte bună rezolvire a planului. în faţada principală,
un marc portic de frumoase proporţii cu un mare fronton deasupra, conduce în holul rotund de la
parter, cu acele arcade pe coloane care înconjoară cercul din mijloc; este u n stu d iu remarcabil ca
eleganţă, bogăţie şi rafinament al detaliilor. Patru scări rotunde, dispuse la egală distanţă între ele,
urcă pentru public la marea sală de audiţie de la etaj. Cum oamenii noştri erau m ai scrupuloşi pe
atunci, cu toate că lucrarea fusese încredinţată unui arhitect cu un trecut foarte bine apreciat în
Franţa, au cerut şi părerea lui C harles G arnter asupra proiectului, care s-a pron u n ţat foarte elogios
şi a găsit magistrală şi originală soluţia celor patru scări. Mai târziu s-a adăugat, o pus intrării princi­
pale, o frumoasă scară monumentală care urcă la etaj pentru loja regală, p entru scenă şi la cele două
loji de onoare, ca şi la câteva încăperi spaţioase care au servit un tim p de pinacotecă şi ca săli de
expoziţii temporare. Acest adaos, cum am văzut mai înainte, a fost executat d e către arhitectul
N egrescu . Marea sală de la etaj acoperită cu o vastă cupolă semisferică, bogat decorată şi remarca­
bilă ca studiu, luminată la baza ci cu acele ferestre rotunde; cu loja regală opusă scenei, cu lojile
publicului pe cele două laturi şi cu cele două loji de lângă scenă, rezervate com itetu lu i Ateneului şi
invitaţilor lui, este impunătoare şi un frumos studiu dea arhitectură interioară, având însă un mare
neajuns de acustică; deoarece nu se aude clar decât de la locurile din faţă de lângă scenă şi de la cele
din fund de lângă loja regală; la locurile din centrul sălii, audiţia fiind foarte defectuoasă.
Pe zidul rotund din spatele lojilor, a fost rezervat un loc destul d e m a re c a înălţim e care
înconjoară sala până la scenă, pentru acea mare frescă care urm a să înfăţişeze isto ria poporului
rom ân. Intr-un timp mult îndepărtat de vremea actuală, mult nu a lipsit ca să fie încredinţată această
lucrare m arelui pictor francez Puvis de Chavannes, care între m ulte altele a executat frescele
celebre de la Panteonul din Paris, cu S ân ta Genevieva care veghează n oaptea la lu m in a lunii asupra
Parisului, ca şi cele de la Sorbona, de la Primărie, de la Muzeele din R ouen şi L yon etc. Venea des
pe atunci în ţara noastră, fiind căsătorit cu o româncă (Cantacuzineancă) al cărei p o rtre t l-am văzut
la Lyon, şi ne-ar fi costat, îmi spune d-1 P. Antonescu 20.000 lei (!) întreaga lucrare.53 N u ştiu de ce
nu s-au găsit atunci aceşti bani şi am pierdut astfel ocazia de a avea în ţara n o a stră o lucrare atât de
im portantă şi de un pictor cu renume mondial. Lucrarea s-a executat m u lt m ai târz iu d e d-1 Costin
P ctrescu şi m ă m ir cum de a permis Comitetul Ateneului ca să desfiinţeze bald ach in u l lojei regale
ca şi alte modificări. A cest Ateneu, datorat lui E xarcu, cel cu form ula atât de cu n o scu tă p e vremuri
„D aţi un leu pentru Ateneu44, adăposteşte şi o bibliotecă ca şi o colecţie pro p rie d e p ictură, sculptură
şi reproduceri, având şi săli destinate pentru expoziţiile tem porare ale artiştilo r în viaţă. Până nu
dem ult, când s-a construit de Academie Sala Dalles, era singurul local pro p riu p en tru expoziţii de
artă. Este între clădirile cele mai importante de la noi, şi chiar dintre cele m ai reu şite, cu toate
criticile ce i s-au adus, îndeosebi pentru faţade.

52 La Academie Direcţia Stampe se află o planşă cu Palatul de la Copăcenii de sus, proprietatea lui Gh. Em.
Fiiipeseu,scmnată de P. Gottereau. O schiţă în creion parter şi etaj. de asemeni o vedere în perspectivă a palatului cu
peisajul înconjurat în acuarelă, semnată P. Billek.
53 Eu auzisem de 200.000 lei, ceva mai verosimil, oricât de valoros ar fi fost leul pe atunci.
 in cartea a tâ t d e p r e ţio a s ă p e n tr u a c e st studiu, „ P odul M ogoşociie? 1 d e G h . C r e tz u l e s c u la p a g .
222-223 g ăse sc u n is to ric a în f iin ţă rii A ten e u lu i R o m ân p e c are îl rep ro d u c p e n tru in te re su l d e o s e b it
ce poartă... „ în tr e tim p ia fiin ţă în B u c u re şti sub p reşed in ţia generalului F lo re sc u o s o c ie ta te e c ­
vestră, cu sc o p u l d e a r id ic a î n lo c u l b ise ric ii d ărâm ate (E p isco p ia), u n m a re a m fite a tru c a r e s ă fie
circ. m anej, d e c ă lă r ie , c u p rin z â n d sa lă d e b alu ri şi serb ări h ip ice ş.a.
C om itetul c o m p u s d in N . R a c o v iţă , m aio ru l F ilo tti, ad ju ta n t dom nesc, c a re îşi a v e a c a s e le c h ia r
în piaţă, la c o lţu l p o d u lu i M o g o ş o a ie i, co lo n e lu l E n ach e A rio n şi an trep re n o ru l fr a n c e z B e r tin ,
cumpără te re n u l d e la C o m u n ă şi e m ite d e o c a m d a tă a cţiu n i p e n tru 100.000 lei. A m fite a tru l se r id ic ă
intr-adevăr p â n ă la în ă lţim e a d e o m , ap o i lu crările fură o p rite d in lipsă de b an i. Z id u rile fu ră lă s a te
in părăsire şi ia rb a c re s c u p e a le e le g ră d in ii pu stii. D in fericire se găsi atu n ci u n ro m â n c u in im ă , -
care reîntors d e la A te n a u n d e re p re z e n ta se ţa ra c a a g en t d ip lo m atic, îşi p u se în g â n d să r id ic e în
Bucureşti u n c ă m in a l a r te lo r c u a u lă d e c o n certe, săli d e ex p o ziţie, b ib lio tecă şi p in a c o te c ă , s o c o te a
că grădina E p isc o p ie i e s te fo a r te p o triv ită . A c e st ro m ân in im o s se n u m ea C . E x a r c u . L u c ru g r e u d e
crezut azi; p ro ie c tu l lu i E x a r c u fu în 1878 v iu criticat, căci lo cu l ales c re a s o c o tit c a fiin d p r e a
departe de c e n tru l o ra ş u lu i şi fo a rte g re u de ajuns m ai cu se a m ă ia m a (!). N u a v e a sta tu l d e s tu le
terenuri cen trale, tr e b u ia o a re n e a p ă ra t a le s a c e st lo c „ la m arg in ea o raşu lu i"?
E xarcu în să n u se d ă d u b ă tu t. A ju ta t d e b ărb aţi înţeleg ăto ri c a S c a rla t R o se tti, N .D . U re c h e ,
Niculae K reţu lescu şi a lţii, în fiin ţă o so cietate, in tră în tratativ e c u arh ite c tu l fra n c e z G a l l e r o n şi
lucrările în cep u ră. D a r şi c h e ltu ie lile d e p ă şiră în scu rt tim p c ap italu l ex isten t. E x a r c u fii s ilit s ă s e
împrumute c u d o b â n z i m a ri şi la 1886 n em a ip u tâ n d face faţă creditorilor, a c e ştia p u s e ră c o n s tr u c ţia
viitorului A te n e u în v â n z a re .
Cu un g e st c a re îi fă c u o n o a re , C a m e ra v o tă atu n ci u n an im itate o le g e a u to riz â n d g u v e r n u l s ă
plătească p ş c re d ito ri şi a s tfe l fii sc ă p a t A ten eu l. D a r aceasta n u e rea d e aju n s; lu c ră rile tre b u ia u d u s e
la bun sfârşit. C u o e n e rg ie ra ră , m a i c u se a m ă la n o i, E x a rc u şi c u p rieten ii lu i, îş i în z e c iră s f o rţă r ile ;
organizară o c h e tă , în to a tă ţa ra , d ă d u ră serb ări, o rg an izară to m b o le şi lo z in c a t/J a ţi u n le u p e n tr u
Ateneu“ devine în s c u rt tim p p o p u la ră şi a stfe l la 1888 A te n e u l R om ân rid ic a t p e z id u rile d e s tin a te
unui circ, fu te rm in a t, a ş a c u m îl v e d e m a z i" ...
De fapt, p a rte a d in s p re s tra d a N . G o le sc u a fo st ad ău g ată m ai tâ rz iu d e a rh . L . N e g r e s c u , c u m
am văzut m ai în a in te .
In acel an m u ri la G o v o ra C . E x a r c u . C o rp u l lui fu ex p u s în a u la c e a m a re a A te n e u lu i ş i to t
Buriireştiul tre c u în a in te a lu i. A v e re a to a tă şi-o lăsase, cu m n ici n u se p u te a a şte p ta a ltfe l d e la u n
om ca dânsul, A te n e u lu i R o m â n .
în volum ul A te n e u l R o m â n " a p ă ru t în 1888 c u o conferinţă ro stită d e A l. O d o b e s c u şi „ o
alocuţiune in tro d u c tiv ă " d e C . E x a r c u , se p u b lic ă o descriere a clădirii scrisă d e G a l l e r o n , p e c a re
o reproduc:
„Palatul A te n e u lu i R o m â n d in B u c u re şti a fo st în ălţat d easu p ra u n o r te m e lii d e m u lt e x is te n te şi
pregătite p entru u n c irc c u m a n e g iu d e cai. A stfe l, i-a fost ca şi im p u să fo rm a sa c irc u la ră , c a re d e
altminterea este c u to tu l p o triv ită p e n tru o sa lă d e conferinţe şi d e concerte. D e o a re c e în s ă , lip s e a c u
totul locul în fa ţa a c e lo r te m e lii, sp re a a şe z a d in ain tea sălii principale o tin d ă, u n v e s tib u l s p a ţio s ,
arhitectul a so c o tit c ă v a fi b in e s ă p u n ă a c e l v e stib u l ch ia r în m arele spaţiu c irc u la r a l c a tu lu i in f e r io r
şi să facă d in m a i to t c u p rin s u l a c e stu i ca t, u n fel d e sală, u n d e lu m ea v a p u te a c irc u la li b e r s u b
acoperiş şi u n d e s-a r p u te a d a şi serb ări.
In astfel d e c o n d iţiu n i, e ste în v e d e ra t c ă sa la p rin cip ală d e întruniri, a e d ific iu lu i, c a tă s ă fie
purtată d easupra în tr-u n c a t su p e rio r ia r p e n tru c a ajungerea p ân ă la d ân sa să fie c â t s e p o a te m a i
mult înlesnită, în lo c d e a se fa c e o sin g u ră scară, căreia cu g reu i s-ar fi g ă sit u n lo c în d e s tu lă to r,
s-au dispus în ju r u l c e rc u lu i a c e lu i v estib u l, p atru scări. în tre scări se a flă in tră rile M u z e u lu i la
dreapta şi B ib lio te c ii la stân g a . în tre c c a tu l de jo s , com pus, p recum se v ed e d in a c e le tre i s ă li m a r i
care com unică în tre sin e , p o a te fo a rte b in e să co n ţin ă m ai m u lt d e 2 .5 0 0 p erso an e. D o u ă s p re z e c e
coloane de tuciu, în v e lite în tr-o te n c u ia lă d e stuc care im ită m arm ora roză, su sţin e b o lta c e n tr a lă a
vestibulului, p e d e a su p ra c ă re ia e s te p la n şe u l sălii de întruniri. S paţiul circu lar c e în c o n jo a ră a c e le
coloane se află şi d â n s u l a c o p e rit c u u n ta v a n sem iboltit care m erge tot în ălţân d u -se p â n ă la p e r e ţii
circonferinţei îm p re ju ră to a re . C e le p a tru scări în colăcite su n t concepute în tr-u n m o d c u to tu l n o u ,
căci repaosul, c a re , p e la m ijlo c , ta ie su işu l treptelor, se p roiectează în form ă d e b a lc o n r o tu n jit î n

127
 interiorul vestibulului. Din acele patru balcoane, privitorul poate, cu o ochire, să cuprindă întregimea
tindei centrale, care va fi bogat ornată cu motive sculpturale, cu pictură şi cu pavim ent de mozaic.
Fiecare din cele patru scări duce - printr-o uşă largă - în sala mare din catul superior. Această
sală, încăperea de căpetenie a edificiului, va conţine, la mijloc, mai m ulte rânduri de staluri în număr
de 650; apoi, în jurul lor şi de-a lungul pereţilor, două rânduri de loji dispuse în am fiteatru şi oferind
peste 400 de locuri cu scaune. în fundul sălii este rezervată o scenă destul de m are pentru ca, osebit
de locul îngust trebuitor unui conferenţiar, să poată încăpea o orchestră com pletă cu coruri, sau să se
poată reprezenta pe dânsa opere teatrale lipsite de spectacol com plicat Scena are în dosul ei
încăperile şi tindele necesarii. Deasupra lojilor, pereţii pot primi omam entaţiuni picturale; iar cornişa
foarte bogat decorată susţine baza unei vaste bolţi interioare, străpuns ju r îm prejur cu douăzeci
ochiuri de lumină şi împodobită peste tot cu motive în relief colorate şi aurite. Dimensiunile sălii
sunt de 28,50 m în diametru şi 16 m înălţime. La acelaşi etaj, o sală destinată M uzeului Artelor
Decorative se află pusă deasupra sălii Muzeului de jos, iar Biblioteca prezintă la această înălţime un
balcon împrejur.
Pe viitor se vor adăoga, în spatele întregului edificiu, două aripi cu câte două caturi, în care se
vor afla alte două săli de întrunire mai mici şi diferite încăperi ce s-au desem nat „DepedinţeMîn
planurile noastre.
Exteriorul edificiului este, până la oarecare punct de stil antic. Intrarea se com pune dintr-un mare
perystil de ordinul ionic. Opt coloane, identice în proporţiuni cu acele ale tem plului Erechteion din
Atena, adică de 12 m înălţime, susţin un fronton, care va fi ornat cu basso-reliefuri. Faţada întregului
peristyl are 48 m în dezvoltare. Trei porţi de lemn cu geamuri, ornate cu fierărie artistică, dau
intrarea din peristyl în vestibul; deasupra lor, între alte decoraţiuni de stil antic, v o r fi aşezate cinci
medalioane de mozaic colorat
încăperile laterale, adică Muzeele şi Biblioteca se prezintă pe faţadă cu o decoraţiune discretă şi
simetrică. Pereţii lor sunt ornamentaţi cu coloane corintice încastrate. A m ănuntele acestei ordonanţe
au fost împrumutate din templul Sibylei de la Tivoli. Foile de acantă şi florile continuă între coloane
şi leagă între ele capitelele lor. între aceste două pavilioane şi peristylul central, două înalte ferestre
decorate cu fierărie dau lumină celor două scări corespunzătoare cu faţada anterioară. Din dosul
frontonului şi pe aceeaşi linie cu aceste ferestre, se văd două bolţişoare ce servesc de acoperiş
aceloraşi scări. Asemenea sunt alte două în partea din dos a edificiului. între aceste p atru bolţişoare
se înalţă cupola centrală, cea mare, cu ale ei douăzeci de ochiuri, în care se v o r vedea cununi şi lire
aurite; iar ochiurile sunt despărţite prin largi pilaştri de sprijinire. D om ul este acoperit cu zinc; în
jurul lui, spre a-i varia profilul, vor fi aşezate douăzeci de aripe sau m ânere răsărite în sus, care vor
corespunde cu pilaştrii porţiunii verticale a domului. Acesta se term ină printr-un coronam ent tare
ornamentat, conform cu acela al monumentului choragic a l lu i L ysicrat din A tena ; în această operă
de cea mai bună epocă a artei grece, un trunchiu stufos de acante servea de piedestal tripodului aurit
pe care-1 primeau ca premiu, simbolizând inspiraţiunea profetică, învingătorii eleni din luptele
poetice, oratorie şi artistice. înălţimea totală a palatului Ateneului R om ân este, de la păm ânt până
sus, 41 metri.1*
Iată descrierea rezumată a edificiului ce s-a înălţat în oraşul Bucureşti, graţie concursului
binevoitor al publicului român şi stăruinţei nepregetate a membrilor com itetului de clădire, printre
care d-1 C. E xarcu a depus zelul cel mai neasemuit.
Repeziciunea cu care s-a făcut clădirea merită asemenea a fi sem nalată şi c â t despre mine
(vorbeşte d-1 G alleron , care n-a putut stărui mereu în Bucureşti la privegherea lucrărilor) m ă simt
d ator a mulţumi junelui mei coleg român, d-1 B ăicoianu , pentru concursul c e m i-a d at întru reali­
zarea planurilor mele; iar, pe de altă parte, cată să constat cu plăcere contingentele foarte folositoare
ce a adus construcţiunii de fierărie a domului junele inginer german d-1 S chw albach."
Vestibulul rotund de la parter numit ş i rotonda A ten eu lu i a fost inspirat de la cele două vechi
biserici din Roma, S. Stefano Rotondo şi S. Constanza, fost m auzoleu ridicat p en tru fem eile din
fam ilia Iui Constantin cel Mare.
G a llero n a mai construit casa Tumescu de pe strada Dionisie Lupu, casa D o d a n i pe strada
B rezoianu colţ cu bulevardul, casa Costescu Comăneanu dărâmată pentru a se construi blocul
M alaxa de pe B-dul I.C. Brătianu vis-â-vis de Cinema Scala şi o casă pe strada C orăbiei, care mai
există încă. D e asemenea casa C. Esarcu de pe B.dul Carol I colţ cu Str. G ogu C antacuzino.
 0-1 Petre Antonescu crede că şi casa Crezianu de vis-â-vis de Muzeul Aman pe strada
C.A- Rosetti e datorită lui Galleron.
Faţadele Ateneului, ca şi la unele din casele particulare ce a executat în Bucureşti,proiectate în
stil clasic, sunt compuse la o scară care depăşeşte simţitor scara umană şi care dacă la o clădire
monumentală, cum e Ateneul, această „afară de scară“ se poate admite, la case particulare cum de
exemplu e aceea din strada Corăbiei, această un fel de „grandilocvenţă**, cu un portal la intrare, care
dacă ar fi potrivit la o clădire ca Ateneul sau la o mare catedrală, este mult prea mare la o casă relativ
modestă, se poate aprecia ca o greşeală.
Şi totuşi, acelaşi arhitect a făcut şi casa C. Esarcu de pe B-dul Carol I colţ cu str. Gogu Cantacu-
zino, în arhitectura clasică, utilizând ordinul doric la parter, ionic la etajul întâi şi corintic la etajul
al doilea şi care este un frumos studiu de arhitectură, totul fiind compus la scara umană.
A mai construit A zilul Elena Slălineanu din Calea Dorobanţi; hotelul-locuinfă a lui Geblescu din
Craiova; un proiect pentru Cazinoul din Sinaia, care nu s-a executat şi a condus lucrările la clădirea
Băncii Naţionale, după proiectul lui cassien Bernard. în voi. ,£ate şi m ănăstirial Prof. N. Iorga
la pag. 6 găsesc că la conacul moşiei Ghica-Comneşti din Corn. Comăneşti, clădirea principală -
castelul - e construită după planurile lui Galleron, arhitectul Ateneului, cum scrie Profesorul.
Plecând din ţară pentru a lucra un pavilion la Expoziţia internaţională din Paris, de la 1889, partea
din spate a Ateneului Român a fost făcută de arh. Negrescu, cum am văzut mai înainte.
Acea lucrare i-a fost fatală; s-a prăbuşit şi astfel el, în urma unui proces care a urmat, şi-a pierdut
şi averea şi prestigiul. D-1 arhitect Doneaud îmi spune că l-a văzut lucrând ca desenator în biroul
arhitectului care a construit Gara Lyon din Paris, iar d-1 P. Antonescu a cunoscut pe soţia lui, oarbă,
la Maria Bengescu în Paris, unde era invitată la unele recepţii; venea fără Galleron şi se ştia că
aveau o situaţie destul de grea de la această întâmplare nenorocită, care a distrus astfel un mare
arhitect căruia îi păstrez recunoştinţă pentru frumoasa clădire a Ateneului Român.
Ballu A lbert , fiul lui T heodor B allu, fost şi acesta un cunoscut mare arhitect francez, s-a
născut în 1849 în Paris, promoţia 1868, luând două medalii; a fost elevul lui Magne şi a intrat în
prima clasa în 1872, nu a luat diploma. A obţinut mai multe medalii şi prime medalii la diferite
saloane şi expoziţii universale şi Grand prix la Expoziţia universală din 1889 pentru Pavilionul
Republicii Aigentiniene; de două ori Premiul Duc al Institutului.
La concursuri publice a luat: Premiul I la Palatul de Justiţie din Charleroi, premiul II la Palatul
Senatului din Bucureşti ca şi alte cinci diferite.
Lucrări: Palatul de Justiţie din Charleroi, Palatul de Justiţie din Bucureşti, restaurări de monu­
mente istorice din Franţa. Cafeneaua Riche în Paris etc. A fost însărcinat să facă proiectul Palatului
de Justiţie din Bucureşti, probabil prin influenţa lui Lecomte du NoOy, cum reiese dintr-o scrisoare
de la 21 februarie 1891 pe care arhitectul din Paris I. BrSasson o adresează lui I.N. SOCOLESCU, -
pe care am reprodus-o mai înainte din care apare destul de evident acest fapt, ca şi pe baza aureolei
ce-şi crease prin Concursul pentru Palatul de Justiţie din Charleroi. Ballu a făcut la această lucrare
planurile generale, faţadele şi sala paşilor pierduţi, iar Mincu a fost însărcinat cu executarea lucrării
completând proiectul cu studiul celorlalte interioare, ale sălilor de şedinţe, adică plafoanele,
lambriurile şi întreg mobilierul.
Planul acestui palat este un studiu magistral, toate nenumăratele săli de şedinţe fiind aşezate pe
trei din laturile sălii de paşi pierduţi şi deservite direct de alte largi degajamente, care înconjoară
acest mare hol, un studiu clasic şi desăvârşit al genului: monumental, sobru şi totuşi clasic, de o
arhitectură destul de amplă în simplitatea ei distinsă şi de un studiu perfect până Ia ultimul detaliu.
Serviciile anexe, la care se ajunge prin culoare largi, sunt admirabil grupate şi în legătură directă,
interioară, cu sălile magistraţilor ca şi cu cele de şedinţe, totul fiind bine luminat şi aerat.
Păcat că oameni nepricepuţi au abuzat de autoritatea lor şi de lipsa de control a organelor
superioare, ocupând o mare parte din curţile interioare cu tot felul de clădiri noi, care puteau fi
plasate într-o clădire aparte, sau prin adaose, însă la exteriorul clădirii iniţiale.
Faţada principală, partea centrală, e compusă dintr-o serie de travee formate din piloni cu o
decoraţie destul de bogată, dar care le lasă întreaga amploare; este de asemenea un studiu perfect,
bine proporţionată şi originală, dând clădirii caracterul de severitate monumentală potrivită
instituţiei ce adăposteşte. Faţadele care urmează de ambele părţi, ca şi cele laterale, formate dintr-o

129
 serie de travee cu pilaştrii şi goluri, toate la fel încadrate în şam brane rigide, ap are ca un studiu prea
sum ar, poate chiar neglijat şi destul de monotone.
I n te r io a r e le stu d ia te d e M in c u su n t p e rfe c t a rm o n iz a te şi î n c a r a c t e r c u r e s tu l, l a în ă lţim e a celor
m a i b u n e re a liz ă ri a le a c e stu i m o n u m en t, c are e ste u n u l d in c e le m a i r e u ş i te d i n c â t e s -a u făcut în
a c e a v r e m e în E u ro p a , ia r c a m ărim e e c ea m ai im p o rta n tă c lă d ir e a ţ ă r i i n o a s tr e .
D in cele de mai sus se vede că B allu a lucrat numai o singură clăd ire în ţa ra noastră, fără să
locuiască aci şi că a luat parte la un prim concurs pentru Senat, la c are a o b ţin u t prem iul EL Faptul
c ă interioarele sălilor de şedinţe şi mobilierul au fost făcute de M i n c u se d ato reşte împrejurării că
B allu a m urit înainte de terminarea lucrării, care a fost com pletată astfel de I. M i n c u .
B e r n a r d C assien (M a r ie - J oseph ) născut 1848 la M ure (Isere), a stu d iat arhtictura la Beaux
A rts, fiind în prom oţia 1869. Elev al lui Q uestel şi P ascal, cl. I. 1872; o m ed alie şi logist la Grand
p rix d e Rom e, cu certificat de capacitate, deci fără diplom ă. G rand p rix şi m edalii p e la diferite
expoziţii universale şi saloane. Diferite premii la concursuri publice, u n p re m iu I p en tru Teatrul din
M ontpellier pe care l-a şi executat.
în cartea lui D avid P en an ru m se spune că a executat în B ucureşti Ş co a la d e p o d u ri ş i şosele şi
B an ca N a ţio na lă , fără să spună ceva de vreo colaborare la B anca N a ţio n a lă care e trecută, cum am
văzut, şi la G a l l e r o n . Chiar dacă proiectul general se datoreşte n um ai lui C a s s i e n B e r n a r d , cum
a r fi verosim il, e sigur că cel puţin execuţia a făcut-o prin G a l l e r o n care e ra stab ilit în Bucureşti în
acel tim p, iar conducerea şantierului a fost încredinţată lui N . C e r c h e z arh itect şi inginer, cum am
văzu t şi m ai înainte.
F ap tu l că ap ar drept coautori c a s s ie n B e r n a r d şi G a l l e r o n denotă p ân ă la u n p u n ct c ă lucrarea
a r fi fost î n c r e d in ţa tă celui dintâi, c are şi-a luat ca asociat colaborator p e G a l l e r o n , stabilit la noi
p e atunci, p e când C. B e r n a r d locuia la Paris. O ricum ar fi, lucrarea este c u to tu l excepţională.
P lanurile acestei bănci, în stilul eclectic francez, al epocii, este o lu crare desăvârşită, faţada prin­
cipală fiind ch iar superioară interioarelor, prin adm irabilele e i proporţii, p rin caracteru l de bancă ce
i-a im prim at, prin studiul impecabil al elem entelor ce o com pun, v ariate şi to tu şi dân d o perfectă
u n itate ansam blului, ca şi prin fineţea şi rafinamentul de studiu excepţional a l detaliilor. N im ic banal
sa u m o n o to n şi totul într-o perfectă armonie clasică.
E ste o fericire, se poate spune, că în Bucureştiul nostru aşa de ră u co n stru it, p u tem avea pri­
v eliştea unei clădiri atât de reuşite şi care ar face cinste oricăreia d in m arile cap ita le a le apusului.
în ultim ii ani, i s-a adăugat, în şapte, o nouă mare clădire căreia i s-a lăsat o stradă m ai largă în
faţă, şi La care arhitectul proiectant nu a ţinut seam ă deloc de clădirea vecină.
O faţad ă m onotonă, cu nesfârşită colonadă, restaurată sub form a d e trav ee c u pilaştrii şi pe
c ele la lte faţade; iar ca p lan două holuri cu ghişee şi m ici birouri p e to ate etajele, care n u cereau o
faţad ă a tâ t d e pretenţioasă şi urm a deci să fie tratată ca o sim plă an ex ă a clădirii ex isten te şi în acelaşi
stil; fo rm â n d astfel ceva unitar.
D e sp re faţada B ăncii N aţionale, M incxj, la una din lecţiile sale la Ş co ala d e A rhitectură, a spus
e le v ilo r c ă e „ c e a m ai frum oasă clădire din Bucureşti".54
„ Ş co ala d e P o d u ri ş i Şosele'“ de pe calea Griviţei, Politehnica, a fo st o c lă d ire d e proporţii mici
c a re se p ăstrează şi acum , com pusă dintr-un pătrat clădit cu etaj, care în co n jo ară o curte interioară,
c u p rin z â n d cancelariile, biblioteca, clasele, atelierele şi laboratoarele etc. F a ţa d e le sunt într-o
a rh ite c tu ră c are se obişnuia p e atunci în Franţa pentru clădirile şcolare, c u cără m id ă aparentă şi
sm ă lţu ită în culori discrete; e u n studiu îngrijit, frumos d etaliat şi în caracter; c e v a d e distincţie şi de
p e rfe c tă e x ecu ţie, făcând im presia unui m are desen b ine executat. L ui i se d a to resc şi dependinţele
fo s tu lu i T eatru N a ţio n a l din Bucureşti c a şi unele m odificări la interiorul teatrului.

54 In voi. II „însemnări zilnice" epoca 1881-1886 de Titu Maiorescu se găsesc note de mult interes pe care le reproducem:
10/22 Octombrie 1883. Luni Timp frumos ca şi ieri; pe la ora 12 cald ca vara. Ast’dimineaţă la ora 7 a fost + 8° gr. Ieri
m asă la Kremnitz cu al-de Witzlebcn şi Lccomte du Noiiy - Cassien Bernard (arhitect adlatus al lui Gamier la Construcţia
Operei din Paris), despre care Lccomte vorbeşte ca despre cel mai cinstit şi mai solid, fusese împreună cu Galleron,
însărcinat de Câmpineanu, ca directorul Băncii Naţionale, - cu schiţa şi planul detaliat pentru clădirea din Bucureşti a
Bisericii, - schiţa 6.000 de franci, planul detaliat 40.000 de franci. Câmpineanu s-a schimbat şi acum Carada (!!) le face
m izerie, - critică planul sajn .d . De primit, au primit bani, dar Bernard avea lacrămi în ochi.
 B la n c L o u is P i e r r e (1 8 6 0 -1 9 0 3 ), francez din Geneva, a fost admis la Beaux A rts în p ro m o ţia
1880, fiind în v â rs tă d e 2 0 a n i. E le v a l lui L aisne. A re activitate şcolară cu totul excepţională, lu ân d
două m edalii în cL II şi P re m iu l L ebare; iar în 1881 intră in cl. I, luând trei m edalii şi d ip lo m a în
1883, adică d u p ă tre i a n i d e stu d ii şi deci în vârstă de num ai 23 ani, ia o m edalie la ex p o ziţia d in
1889. în su rân d u -se c u o ro m â n c ă d in fam ilia arhitecţilor Berindey, a rămas în ţară. A fo st c o le g la
Paris cu I. M in c u şi I.N . S o c o l e s c u luând diplom a odată cu M incu şi au răm as prieteni locuind u n
timp la B u c u re şti în a c e la şi im o b il, du p ă cum afirm ă N . P e tra şc u în monografia sa J . M in cu 11.
A avut o a c tiv ita te d e o se b ită , co n stru in d lucrări dintre cele mai reuşite ce avem din acel tim p,
astfel: M in iste ru l A g r ic u ltu r ii ş i D o m en iilo r de pe B -dul Carol I; M inisterul In stru cţiei P ublice;
Facultatea d e M e d ic in ă ; In s titu tu l B abeş; U niversitatea din Ia şi, ca şi foarte m ulte case particulare.
De asem enea a rh ite c tu ra p o d u lu i d e p e ste D unăre.
Toate aceste lu c ră ri, a tâ t d e b in e proporţionate şi în caracter cu instituţiile ce adăpostesc, d e o
execuţie im p ecab ilă ş i d e ta lia te c u a cel rafinam ent de lucruri bine făcute şi perfect studiate, care e o
calitate specific fra n c e z ă , n e d o v ed esc că a fost un arhitect de mare talent, care a co ntinuat în
profesiune p e e le v u l e x c e p ţio n a l d in şcoală. A lucrat m ult în arhitectura eclectică a vrem ii, d a r în
condiţii ex cep ţio n ale.
Cu toate că a tră it şi a fă c u t p rofesiune la noi întreaga viaţă, nu a încercat aproape n im ic în
arhitectura ro m ân ească, în c are se d ib u ia pe atunci un fel de renaştere, însă aproape num ai p rin
arhitecţii rom âni v e n iţi d e la şco lile d in străinătate. Se cunoaşte ca operă a sa în această arhitectură
numai casa p ic to r u lu i G h. M irea d e la şosea. A fost adus în ţară de Take Ionescu, căruia i-a făcu t şi
locuinţa cu n o scu tă c a şi p e a c e e a a lui N icu F ilipescu din Batişte, ambele case senioriale în
arhitectura c a ste le lo r F ran ţe i. B l a n c în asociaţie cu arhitectul francez de la Paris M a r c e l a u fo st
clasaţi cu p rem iu l I la c o n c u rsu l in ternaţional pentru G ara Centrală din Bucureşti, cum am v ăzu t m ai
înainte. C e m i se p a re stra n iu e ste cu m se explică faptul că elita noastră intelectuală, so cială şi
politică de atu n ci, d e şi fo rm a tă d in m ari patrioţi cum au fost îndeosebi: Take Ionescu, N icu
Filipescu, P.P. C a rp şi a lţii şi c are activau în viaţa publică pe temei naţional, totuşi în ce p riv eşte
arhitectura, id eile, fo rm ele şi g u stu rile lo r erau apusene. Pe atunci, numai generalul Iacob L ah o v ary
şi-a construit lo c u in ţa c a şi c a v o u l în arhitectura rom ânească şi prin cel dintâi arhitect a l n o stru ,
I. M incu .
Şi iarăşi, c u m se e x p lic ă faptul c ă lui M in c u , care terminase şcoala odată cu B lanc şi c u o
şcolaritate su p erio ară acestu ia , to tu şi n u i s-a dat să construiască nici una din clădirile m ari c are se
înfaptuiau în a c e a v rem e la B u cu reşti şi Iaşi, toate realizându-se numai de către arhitecţi francezi,
dovedind astfel o n e în cred e re în n o i înşine chiar şi atunci când era com plet nem otivată.55

Louis B lanc B ucarest 1/13 Ju illet 1896

Architecte
Diplome p a r la G o u v e m e m e n t fran ţais
Adr. Bucarest

C her M onsicur
Malgr6 m o n p lu s v i f deşir, il m e sera im possible de repondre â votre aim able invitation de
concourir p o u r Ies p lân s d e la fiiture m airie de Buzeu. D e nouveaux travaux m e sont survenus dep u is
votre deraiere v isite, trav a u x p ressâs qui m e prenent tout m on temps.
Je reste n eam o in s v o tre o b lig e, reconnaissant de ce que vous ayiez bien voulu vous so u v em ir de
moi et m e tem o ig n er ainsi, v o tre confîance.
Veuillez agr6er, c h e r M onsieur, m es rem erţiem ents ainsi que l'assurance de m es sentim ents Ies
plus distinguâs.
L. B lan c

55 La Academia Română Direcţia Stampe se găseşte scrisoarea ce reproduc mai jos. Primăria Buzău hotărâse în 1896 să
construiască localul primăriei la o sumă destul de mică chiar pe atunci, 300.000 lei. A invitat la concurs public pe doi din
cei mai mari arhitecţi din Bucureşti: I. Mincu şi L. Blanc, poate şi pe alţii. Ambii au refuzat, Mincu motivând şi timpul
prea scurt în care se cerea efectuarea proiectului etc. —scrisoarea sa a reprodus-o în monografia I. Mincu. Rezultatul a fost
că s-a construit actualul local prin arhitectul Ministerului de Interne de atunci, Al. Săvulescu, o lucrare destul de slabă.

131
 R omanatzo E d. J oseph , născut 1869 ia Saint Bricnc. promoţia 1888, elev al lui Douillard
cl. II; a lucrat un timp destul dc îndelungat în biroul arhitectului Paul G ottereau , construindu-ţi ca
proprietar două frumoase imobile alăturate şi diferite ca arhitectură, pe B-dul Lascăr Catargiu lângă
Piaţa Romană, lipite dc casa X. Pctraşcu construită mai târziu pe colţ de d-1 arhitect S p. C egăneamj,
clădiri care există încă. Denotă un deosebit simţ al pitorescului, atât de necesar pentru vilişoare de
aceste proporţii şi o perfectă cunoaştere a meşteşugului, fiind ambele frum os studiate şi bine finite.
In cimitirul Viişoara dc la Ploieşti a construit un foarte interesant şi original m onum ent funerar
compus din patru arcade trilobate pe colonete, având timpanele decorate c u o bogată ornamentaţie,
cu patru statuete pe colţuri şi o cornişă cu floroni deasupra. Peste acoperiş se ridică o mică turlă de
biserică, octogonală, cu un acoperământ ajour, de asemenea foarte bogat ornam entat.
întreg acest monument este turnat în bronz şi aşezat pe un soclu de m arm oră. Adăposteşte bustul
cunoscutului mare donator al oraşului, AL I. Scorţeanu, lucrat în m arm oră albă de sculptorul
C. Stork.
Este o foarte frumoasă creaţiunc în stil românesc care aminteşte ca idee vestitele morminte ale
Scaligerilor de Ia Verona şi care îmbogăţeşte arhitectura noastră funerară cu o lucrare bine compusă
şt proporţională, cu o mare fineţe de detalii şi de o execuţie impecabilă, care-1 clasează pe autor între
cci mai talentaţi arhitecţi străini care au lucrat în ţara noastră. Cred c ă a r fi reu şit să facă o bună
arhitectură românească dacă s-ar fi gândit să se expatrieze definitiv şi să se identifice complet ţării
acesteia, devenind arhitect român, aşa cum a fost C lavel, de care a fost vorba m ai înainte.
în aceeaşi arhitectură ca a celor două case ale lu i de p e B -dul L ascăr C atargiu, a făcut pe Calea
Griviţei casa pictorului Elsner cu o faţadă tot aşa de îngrijit studiată şi executată.
C yzenave J ean, L£on născut 1870, Bonne, promoţia 1889 la B eaux A rts Paris, elev al lui
G uicestre şi Esquie, 2 medalii în. cl. D, intrat în cl. I 1892, obţine de asem enea două medalii; era
încă în şcoală la 1894 când a apărut volumul lui David P e rn a n ru m , din care am extras aceste date.
A construit la noi, după planurile sale, H otelul A thenee P alace din C alea V ictoriei, într-o frumoa­
să arhitectură modernă a epocii, introducând în decoraţia faţadelor m ozaicuri cu fond de aur bine
arm onizate ca desen şi culori, care împreună cu decoraţia uşoară arhitecturală dădea acestor faţade
o graţie, o veselie, ca şi un caracter de hotel mare, fără a fi m onum ental şi deci rece, care-ţi făcea
plăcere să le priveşti şi aşa cum nu am avut altele în Bucureşti.
Nu ştiu din a cui idee de sistematizare a pieţei Palatului R egal, o piaţă frum oasă şi bine proporţio­
nală, transformată prin dărâmări făcute fără judecată, după inspiraţia urbaniştilor de la Primăria
C apitalei şi din ordinul lui Nerone al Il-lea, într-o câmpie informă, au stricat şi faţadele acestui hotel,
zice-se ca să le monumentalizeze şi să le armonizeze cu faţadele neo-clasice ale Palatului; o idee
com plet greşită. Au reuşit astfel să facă ceva simplu dar rece, ceva ce n u m ai este nici hotel şi nici
m onum ent. Singură distribuţia interioară, foarte bună, a mai răm as din v ech ea clădire; parte din
piesele mari ale parterului fiind modificate mai demult, ca şi faţadele acum v reo 30 an i sub Carol Q,
prin dl. arhitect D. M arcu , care într-o recentă auto-monografie a lucrărilor sale d ă şi această clădire,
arătând că lucrarea a suferit mai multe transformări. Acest hotel a răm as totuşi cel m ai elegant din
C apitală.
B erthet (J ohn - E lisee ) francez - elveţian, născut în 1851 la C oligny (A in), prom oţia 1873,
elev al lui P ascal, ca studii numai CL II a lucrat în Bucureşti, unde s-a stabilit p en tru un tim p, pe cont
propriu. A executat astfel: casa azi proprietatea familiei dr. St. N icolau de lân g ă biserica Boteanu; o
a lta în s til g o tic destul de importantă p e Str. Biserica Amzei aproape de strada fo stă N. Bălcescu, azi
distrusă şi reparată, de la bombardamentul din 1944, pierzând decoraţia faţadelor aproape în între­
gim e. O alta pe strada G-ral Angelescu nr. 14 cu un etaj în arhitectura eclectică franceză. A m putut
identifica încă o casă, în stilul Renaşterii, situată în vecinătatea gradinei din sp atele casei mareşa­
lu lu i F ilipescu de pe strada Dionisie Lupu, anume pe strada Sahia în str. Icoanei ş i Str. C .A . Rosetti.
C ătre bătrâneţe s-a înapoiat în Franţa. Prin studiile ce a făcut şi prin lucrările ce a realizat apare
p e un p lan inferior arhitecţilor francezi citaţi mai înainte.
In BucuieştiuJ acesta, unde s-au clădit la întâmplare, pe străzi întortocheate şi fără nici un gând
m ă c a r la vreo cât de sumară sistematizare, de arhitecţi de talent şi m ai m u lt d e pseudo-arhtiecţi, ca
şi p rin sim pli taşeroni antreprenori, care făceau şi planuri de case m ai m ici, su n t to tu şi un ele clădiri
m ai vech i, de pe atunci, - când nu se construiau decât case cu parter, cu u n etaj şi m ai ra r cu două
etaje, - destul de reuşite. Ele sunt insă adevărate pietre preţioase înglobate intr-un mozaic şi mai ales
în haosul unor sistem atizări făcute în rate şi din crâmpeie, care nu pot da un ansamblu arm onios,
fiind făcute mai m ult după capriciul sau interesul diferiţilor politicieni, ajutaţi şi de incompetenţa
arhitecţilor specialişti. Exem plul cel mai tipic şi care e o mare ruşine —din nenorocire ireparabilă,
deoarece a fost distrusă o piaţă frumoasă şi bine proporţionată, este însăşi această câmpie informă şi
enormă din faţa Palatului Regal.
Un al doilea exem plu este Piaţa Victoriei, tot aşa de haotică şi aproape tot aşa de insolubilă. N oua
clădire a M inisterului de E xterne este în completă disproporţie cu mărimea pieţii. Prin această m ărire
fără rost, s-au distrus însă două clădiri importante: Palatul S tu r d z a -V iţe l care fără să fie o operă de
artă merită totuşi să trăiască şi mai ales acea Casă a funcţionarilor publici, care era o realizare destul
de reuşită şi originală, în stilul românesc modem.
L ebeuf (H ip p o l y t e - A r t h u r ) născut în 1845 la Paris, promoţia 1864 la Beaux Arts, elev al lui
Daumet numai cl. II, arhitect francez-eleveţian.
Aflu că ar fi lucrat şi cu L eco m te du N oOy la restaurări, care probabil l-a adus în ţară. A fost
arhitect şef la Prefectura de Ilfov. A construit un conac de moşie la Săruleşti pe linia ferată Con­
stanţa, având ca d esenator pe D. Hârjeu.
A făcut proiectul şi a executat B iserica Sf. N icolae Vlădică din prund, în spatele Patriarhiei, pe
str. 11 Iunie, colţ cu B -dul M aria, între anii 1902-1904, având ca desenator - colaborator pe arhi­
tectul Sc. P etcu l esc u . Pictura a fost făcută de cunoscutul pictor de marine Eug. Voinescu.
E straniu şi destul de sem nificativ pentru mentalitatea epocii noastre modeme, de a se adresa,
chiar şi atunci când e vorba de a ridica un templu pentru cultul ortodox, unui arhitect nou venit, străin
de ţară şi de religia noastră.

Sunt multe alte clădiri în Bucureşti, unele datorate arhitecţilor francezi, altele, arhitecţilor
germani, care au activat în ţara noastră un timp, mulţi rămânând definitiv la noi.
între acestea sunt şi lucrări rem arcabile, aşa cum e acel hotel particular de p e strada O rlando în
stilul Renaşterii franceze al vechilor castele, care pare a fi făcută de B lanc , clădirea leg a ţiei ger­
mane de pe C alea V ictoriei, clădirea cu etaj de vis-ă-vis de M uzeul Am an, datorată, se crede, lui
Galleron şi însăşi ca sa A m an c a şi m ulte, multe altele, autorii lor fiind greu de determinat, desigur
nu imposibil, m ai ales dacă v a fi existând arhiva primăriei cu autorizaţiile de clădiri de le la finele
secolului al X lX -lea.
Terminând acest scurt şi destul de rezum ativ capitol, al arhitecţilor francezi, ca şi enum erarea de
mai înainte a m ultor arhitecţi străini şi mai ales germani, care au activat în ţara noastră, p utem
constata unele scăderi regretabile, îndeosebi la pătura noastră conducătoare din acea epocă, scăderi
care încep a se arăta aproape d in prim a decadă a sec. XIX, accentuându-se to t mai m ult în a d o u a
jumătate a acestui seco l şi atingând culm ea în ultim ul sfert de veac, când aproape toate clădirile
publice din B ucureşti şi Iaşi, c a şi m ulte clădiri particulare şi unele biserici chiar, au fost p ro iectate
de arhitecţi francezi.
în această ultim ă vrem e, c a şi în prim a jum ătate a sec. XX, au mai lucrat clădiri im portante ale
unor instituţii cum su n t eforia spitalelor civile, eforia brâncovenească, teatre, societăţi de asigurare,
bănci, legaţii, palatul telefoanelor, şcoli, biserici de cult apusean şi multe case particulare, arhitecţi
de origine germ ană, italiană şi chiar polonezi şi unguri, iar planurile telefoanelor v en in d d in
America.
Este cred o slăbiciune veche a noastră de a nu avea încredere în noi. în articolul prof. Io rg a
asupra restaurărilor m o num en telo r istorice, reprodus în această scriere, m ai înainte, ca şi în tr-u n arti­
col din lite r a tu r ă ş i A rtă R om ână“ al m aestrului M incu, reprodus în anexele m onografiei ce scria
asupra sa, se ev id en ţiază foarte b in e acest fapt, de pe urm a căruia cultura şi m ai ales arhitectura
românească au p ăg u b it enorm . Publicul rom ânesc, din cauza acestei înstrăinări, a căzut într-o d e z o ­
rientare com pletă şi astfel, ca urm are, Bucureştiul ca şi m ulte din oraşele din provincie, au p ie rd u t
caracterul de oraşe rom âneşti, arhitectura lor devenind un amestec din toate arhitecturile şi to a te
calităţile, pierzându-se astfel şi cele de calitate, - în arhitecturi occidentale, ca şi încercările re u şite

133
în arhitectura românească cum arăt şi mai sus, - în noianul de clădiri anodine, banale şi de proastă
execuţie, construite mai ales de acei „baumaisteri“ nemţi, italieni, polonezi şi chiar unguri, cari au ■
invadat principatele şi mai târziu Vechiul Regat.
în felul acesta, Bucureştiul actual, din punct de vedere al sistem atizării c a şi al clădirilor, nu e în ■
primul rând un oraş, şi mai puţin încă un oraş românesc; dar nu e nici m ăcar o co lo n ie a vreunei ţări ■
apusene, este însă un haos şi din nenorocire iremediabil compromis chiar şi c a viitor, ori ce i-am 1
face56. Presupunând că de aci înainte vor administra această capitală n u m ai o am eni inteligenţi,
pregătiţi, probi şi patrioţi şi că se vor înconjura cu tehnicieni arhitecţi la fel d otaţi, to t c a o cârpeală
va apare; un mozaic de cartiere mai bine sau mai prost sistematizate, d a r fără c a să d ea o unitate;
având puţine clădiri de valoare artistică, cele mai multe fiind anodine, to ate acestea c a rezultat al
administraţiilor incompetente şi uneori incorecte, secondate de tehnicieni de aceeaşi calitate, care au
activat mai ales după 1918 în această capitală ca şi în multe oraşe de p rovincie, c u avantajul pentru
aceşti din urmă, că s-a construit mult mai puţin şi deci v a fi m ult m ai u şo r d e rem ediat.

56 Un exemplu luat la întâmplare de felul cum se dădeau alinierile pe străzi în central capitalei şi sunt sute de ace* *
este cel de la întretăierea străzii Gogu Cantacuzino (acum Sahia*) cu str. C.A. Rosetii, unde pe două colţuri, vis ă vis
de celălalt, s-au construit două blocuri pe aceeaşi aliniere, ca după un scurt timp să se construiască un altul pe str. j
alăturat celui de pe colţ, la vreo patru metri retragere1. Aşa zăpăceală domnea la acest mare serviciu al sistema
Bucureştiului.
* în prezent J. Louis Calderon (n. ied.)
 Consideraţiuni generale asupra evoluţiei vechii arhitecturi
rom âneşti până către finele sec. X IX : o scurta sinteza
Despre a rh ite c tu ra e x is te n tă în D acia, adică pe teritoriul pe care s-a form at şi s-a d e z v o lta t
poporul rom ân, n u a v e m d a te d o cu m en tare certe şi num eroase, spre a putea să-i stabilim form a.
Despre urm e d e e x is te n ţa u n o r o rg an izaţii de stat chiar, nu avem date m ai înainte d e p rim a ju m ă ta te
a sec. XIII şi a c e ste a in d ire c t, p rin do cu m en te ungureşti.
Mai avem , la p u ţin ă v re m e d u p ă stab ilirea ungurilor în Panonia, din sec. X -XI, o m en ţiu n e, to t
ungurească, d esp re v o ie v o d a te le în p a rte a de apus a A rdealului, cam prin regiunea H aţegului. D a r
aceste m enţiuni su n t p re a su m a re , c h ia r p entru lăm urirea stării politice şi sociale ale epocii şi cu a tâ t
mai mult p en tru lă m u riri arh ite c to n ic e .
Pentru a rh itectu ra ţă ră n e a sc ă , av em oarecare date sigure prin perpetuarea form elor arh itectu rale
care au su p rav ieţu it în a c tu a la arh ite c tu ră ţărănească, iar pentru arhitectura adm inistrativă şi m ilitară
a dacilor, n um ai sla b e le u rm e d ate la iveală prin săpăturile arheologice de la C osteşti, şi G răd iştea
Muncelului. L a C o ste şti s-a u g ă sit m ici porţiuni din zidul de apărare al cetăţii, al cărui sistem de
construcţie se a p ro p ie d e c e l d e sc ris d e C aesar şi care era întrebuinţat de gali şi anum e d in z id ărie
de piatră în m a ssa că re ia , p e n tru leg ătu ră şi elasticitate, se găseau aşezate grinzi de lem n lo n g itu d i­
nale şi transversale. L a c e ta te a d in G rădiştea M uncelului s-au găsit şi câteva p ietre b in e faso n ate
lângă poarta p rin c ip a lă d e in tra re , c are făcuseră parte din sem icercul porţii, deci dacii cu n o şteau
construcţia arcului şi d e sig u r şi p e a bolţii; m ai m ult de atâta însă nu p utem şti. D upă C o lu m n a lui
Traian, vedem c ă a rh ite c tu ra în le m n e ra în general folosită, chiar şi în m ijloacele de apărare, lu cru
explicabil de altfel în tr-o re g iu n e p lin ă de păduri. C a arhitectură civilă n -a existat în v rem u rile
străvechi decât a rh ite c tu ră în lem n , cel m u lt cu piatră la soclu din zidărie ciclopiană, a d ic ă d in
bolovani m ari p u şi u n u l p e ste altu l, fără legătură cu m ortar, cum se m ai face şi astăzi, m ai a le s în
regiunile de la m u n te, la c a se le ţărăn eşti, la podeţe etc. Tipul de casă în dispoziţia p lan u lu i u n ei
locuinţe rurale c a şi a cu m , e ra fo a rte sim plu: una sau două cam ere, cu o sală între ele şi o v atră c u
cotlon pe fundul ei, c u o p risp ă în faţă, al cărei acoperiş se sprijină pe stâlpi de lem n, u n eo ri c u u n
foişor, pe sub care se in tră în p iv n iţă, când aceasta există. Pe acea prispă ca şi în foişor, o b işn u iesc
să doarmă în tim p u l n o p ţilo r căld u ro ase de vară. C asa num ai cu prispă este tipul o bişnuit m ai ales
la câmp. S atisfacerea ace lo ra şi n ev o i, în aceeaşi clim ă şi cu aceleaşi m ateriale, nu im punea o m a re
varietate de ex p resie p lastică.
Aceste tip u ri d e c a se se p o t n u m i tipul tracic, deoarece se găseşte pe toată aria de răsp ân d ire a
tracilor din M aram u reş p â n ă c ă tre M area Egee. Nu-1 găsim nici la ruşi, şi nici în A sia m ică, deşi
mulţi şi m ultă v rem e au c re z u t c ă este d e influenţă turcească. Turcii n-au venit în E uropa cu n ici u n
fel de civilizaţie, c i n u m a i c u o aspră d isciplină m ilitară, ca şi ungurii. A cest tip de casă şi această
arhitectură în lem n n e ap a rţin e . E a s-a d ezvoltat pe acest nucleu după program ele noi ce s-au iv it şi
după dezvoltarea ec o n o m ic ă şi c ulturală. Şi această dezvoltare se datoreşte în prim a linie n c esităţilo r
de cult, care p o rn in d d e la o sim p lă încăpere cu o prispă în faţă în care se oficiau Sfintele T aine, a
ajuns la acele a d m irab ile b ise ric i d e lem n care au existat pe tot întinsul păm ântului rom ânesc şi d in
care au răm as d estu le e x e m p le în ju d e ţe le de m unte ale M unteniei şi M oldovei şi m ai ales în A rd eal
şi Maramureş. N u e x istă b ise ric ă d e z id m ai veche care să nu se fi zidit pe urm ele u n ei b iserici de
lemn sau unei p rim itiv e b ise ric i de zid . C ăci reţeaua de aşezăm inte religioasă s-a fix at şi s-a
multiplicat p e m ă su ra ră sp â n d irii creştinism ului, iar la întem eierea voievodatelor mai im portante d in
fuziunea cărora s -a în c h e g a t p rin cip atele, p rintr-o cât de prim itivă biserică, locurile sfinţite e ra u d eja
stabilite, şi v o iev o zii p e e le şi-au aşezat fundaţiunile lor ca fiind locuri consacrate. B iserica d in tr-u n
lemn, legendele ic o a n e lo r în c ru sta te p e câte u n copac de însăşi M aica D omnului ca sem n c ă a co lo
trebuie să se facă b iseric ă . S em n ele cultului druidic de la Tismana arată că bisericile se rid icau p e
locuri asupra c ă ro ra e x ista u n sch it de lem n, o ri u n semn, o troiţă sau o tradiţie de sfinţenie. C el p u ţin
pentru vrem urile v e c h i a şa a fo st. în su şi N eagoe, după legendă, n u aşază biserica sa oriunde, ci c ă u tă

135
 un zid părăsit şi neisprăvit Curtea de Argeş s-a clădit de fapt pc locul Vechii Mitropolii. Tocflescu
spune ci: „s-ar fi găsit ceva urme de zidării'*. Cum erau? Ce formă aveau? Cărei epoci aparţineau?
Aveau vreo asemănare cu Sf. Nicolac. adică erau pe plan dreptunghiular sau sub formă de treflă?
Citc lucruri nu s-ar fi lămurit dacă arhitecţii care au restaurat această biserică i-ar fi înţeles
importanţa?
Baza arhitecturii religioase, civile şi militare, în vremurile primitive o form ează arhitectura
ţărănească. Căci după cum Intre folclor şi religie nu se poate trasa o linie de demarcaţie, deoarece
sunt reciproce împrumuturi, tot aşa nu se poate trage o linie de demarcaţie între arta veche cultă şi
arta ţărănească. Foişorul îl găsim şi la mănăstiri şi biserici, care cu vremea le traduc în zidărie sau
piatră. Intr-un cerc, care în jumătatea lui de Ia sud cuprinde judeţele Mehedinţi, Goij, Vâlcea, Argeş,
Muscel şi cealaltă jumătate, partea corespunzătoare din Ardeal, găsim sculptura în lemn şi elemente
arhitecturale pe care nu putem afirma dacă le-au luat bisericile de la arhitectura ţărănească sau
aceasta de la biserici. Cert este că împrumutul a fost reciproc, elementele simple fiind împrumutate
de la arta ţărănească de către biserici, ornamentaţia mai bogată ţărănească fiind împrumutată din arta
religioasă, ca: rozele, pilaştrii, coloane, împletituri.
Este o interpenetraţie datorită meşterilor care lucrau Ia mănăstiri, ca şi la case particulare şi
gustului creştinilor format prin contactul pios cu biserica, colaborând astfel cu acei maeştri.
Dar ceea ce unifică, dând un caracter stilistic diferitelor elemente de împrumut, este înclinarea
sufletească a poporului pentru anume forme, proporţii şi culori, pe care orice popor cu caracter etnic
definit nu se poate să nu o aibă. Căci oricât, biologic, s-ar deosebi individ de individ în interiorul
aceluiaşi neam, totuşi, din totalitatea lui se degajă un aer de familie care se vădeşte în toate
manifestările lui, deci şi în artă.
înclinarea artistică a poporului nostru este linia orizontală, ponderaţia în amănunte, predomi­
narea plinuluifaţă de gol, care e o rezultantă a climei noastre, - şi măsurat în rozalituri orizontale
şi verticale. Se degajează din ansamblul lucrărilor de adevărată arhitectură românească linişte şi
nobleţe, un deosebit simţ al proporţiilor şi al culorii, totul de adevărată distincţie.
Cele două influenţe, bizantină constantinopolitană până în prima perioadă a sec. X IV şi bizantină
sârbească după aceea, dar pentru scurtă durată, ambele lipsite de predominarea liniei orizontale,
ajung, îndeosebi la biserică, încă de la începutul sec. XV, la o cornişă unică şi la dispariţia oricărei
evidenţieri, fie măcar simbolice în faţadă, a bolţilor din interior. La sfârşitul sec. XVI se ajunge la
frumoasa faţadă a Bisericii Mihai Vodă şi după aceea se fixează tipul M atei Basarab şi C. Brănco-
veanu, de care Mavrocordat, deşi bizantin din Fanar nu s-a putut lipsi la Mănăstirea Văcăreşti. Stilul
căpătase acel aer de familie, arhitectura devenise autohtonă cu toate că elementele decorative au
unele reminiscenţe din Renaştere. Am avut deci puterea de asimilare sufletească şi lingvistică ce a
devorat atâtea elemente străine.
De o arhitectură militară în trecut, puţin se poate vorbi. Până la întemeierea principatelor,
sumedenie de mici voievodate se pare că au trăit în linişte unele cu altele, căci nu se semnalează
lupte între ei şi unirea lor sub Iovanco Basarab s-a făcut fără lupte ca în alte părţi, ci de bună voie
sub imperiul vreunui pericol comun. Probabil proaspăta stăpânire tătară, de care de abia se scăpase,
le-a dat un sentiment de prevedere pentru pericolul expansionismului clasei dominante ungare şi
turceşti, care începuse să se facă simţit
Unitatea de stat excludea posibilitatea unei active arhitecturi militare feudale, la noi neexistând
feudalitate; deci lipsă de castele feudale, care în apus au dat prin evoluţie arhitectura civilă şi
administrativă.
Oraşe fortificate n-am avut în trecut, nici chiar „Capitala nu era fortificată, tactica militară
românească fiind nu lupta de poziţie, ci de mişcare şi mai ales de ambuscadă44.
Cel puţin pentru Muntenia, aceasta nu pomenise în istoria ei, lungi asedii de cetăţi şi nici ştiinţa de
a le ataca. Singura apărare de care se ţinea seama în arhitectura trecutului era apărarea individuală
de mici grupuri haiduceşti, din care ne-au rămas ca exemple culele şi zidurile de apărare ale mă­
năstirilor. Nu ştiu cum a fost Cetatea de la Dâmboviţa, însă o mică cetate, înglobată în zidăria
exterioară a mănăstirii, dar care se poate reconstitui este Comana57. Cetatea zisă a lui Negru Vodă

57 Un studiu asupra acestei mici cetăţi însoţit de rdeveuri a fost publicat de către d-1 arhitect Sp. Cegăneanu în revista
A rh ite c tu ra anul V- p. 28-33, 1926.
de io Poenari, extrem de m ică, deşi dincoace de munţi, face parte din arhitectura feudală ungurească,
uode a existat o feudalitate cu toate manifestările ei materiale: oraşe întărite, cetăţi în poziţiuni
strategice, biserici cu cetăţi, deci o întreagă arhitectură militară care în Moldova a trecut mai
temeinic şi a dat interesanta M ănăstire a Neamţului. Oraşele muntene n-au fost fortificate, ci aveau
un simplu şanţ larg şi adânc, mai m ult spre a-i limita raza şi a aranja circulaţia pe anume intrări în
oraş, decât ca m ijloc de apărare. La Ploieşti era până nu demult un asemenea şanţ, pe malul căruia
organele fiscale de control circulau ziua şi noaptea, ca să nu se strecoare în oraş alcooluri şi alte
mărfuri, fără plata fiscului. C hiar în Bucureşti un asemenea şanţ se mai vedea încă prin anul 1890,
pe porţiunea dintre P iaţa Victoriei şi Calea Dudeşti, pe marginea actualelor şosele Ştefan cel M are
şi Mihai Bravul, sim ple drum uri de care pe atunci.
Construcfia civilă la noi s-a rezumat la casa ţărănească; casa boierească era până în vremurile
modeme, în preajma anului 1800, o sim plă casă ţărănească mai mare, cu multe atenanse în curtea
pentru gospodărie şi servitorim e, care nu locuia în acelaşi corp cu stăpânul, înconjurate cu un zid
mai mult de delim itare decât de apărare.
Cula are cu totul alt caracter, fiind o supravieţuire a vremurilor de nesiguranţă când, probabil şi
mai ales în regiunea de deal şi munte, era aproape generalizată. Nu este o casă ţărănească, dar nici
casă mare boierească, fiind un loc de refugiu al acelor boiernaşi. Originea ei este de căutat în
arhitectura primei feudalităţi şi cele ce au rămas până la noi, Cula din Şuiei (Argeş) şi Rueni (Valea
Oltului) sau care s-au clădit mai târziu adaptate altor nevoi interioare, nu este decât donjonul unui
castel feudal sau influenţa lui. La casa Miculescu din Şuiei, fostă proprietate brătienească, se vede
cum de la culă s-a trecut la locuinţa mai deschisă şi mai confortabilă.
De altfel, în lim bile slave de peste Dunăre, cula înseamnă turn, şi anume: castel şi turn în
bulgăreşte şi donjon în sârbeşte. Cum în ruseşte nu se găseşte acest cuvânt, probabil că este un
derivat românesc din culeus sau din culmen, amândouă având înţeles de mărime, iar ultimul, mai
ales de înălţime, îm prum utat de slavii de la Dunăre.
Palatul dom nesc în trecutul îndepărtat era foarte redus, dacă ne orientăm după ceea ce a rămas,
destul de bine ca plan, la Biserica Sf. Niculae Domnesc din Curtea de Argeş. Cum voievozii se ale­
geau pe baza pământului posedat, la noi fiind o nobleţe terieră, aceşti voievozi, încă înainte de a fi
aleşi domni, aveau curţile lor destul de întinse şi chiar întărite, însă nu ca cetăţi ci în felul mănăsti­
rilor, adică un zid înconjurător cu un tum peste intrarea principală. Asemenea palat aveau fraţii
Craioveşti; Buzeştii; Radu de la Afum aţi, ale cărui ruine până în timpul din urmă se mai vedeau în
dreapta şoselei mergând de la Bucureşti spre Afumaţi şi în fine la Matei Basarab şi C. Brâncovean u.
Acesta din urmă clădeşte la P otlogi pentru fiul său Constantin şi la M ogoşoaia pentru fiul său
Ştefan58 câte un palat care pentru vremea aceea denotă un mare progres arhitectural; iar pentru sine
reface Palatul dom nesc din Bucureşti.
. Palatele adm inistrative n-au existat, administraţia făcându-se de voievod cu ajutorul a 7-8 boieri
sub diferite denumiri şi din p a la tu l său domnesc, unde avea încăperile necesare administrative.
înainte de fanarioţi nu se poate vorbi de o administraţie publică în sens modem. Totul era concen­
trat în acel palat dom nesc, unde să găsea şi tezaurul ţării, care era la dispoziţia discreţionară a voie­
vodului, el având grijă de cheltuielile necesare ţării. Deci, de o arhitectură administrativă propriu zisă
nupoatef i vorba în acel tim p. De abia cu fanarioţii Mavrocordafi începe o organizaţie administrativă
de tip occidental, cu ministere separate, atribuţii şi responsabilitate. Negreşit că nu deodată şi în
forma pe care o cunoaştem astăzi, ci treptat, cu loc şi administraţie proprie. Aveau mai întâi organi­
zată paza oraşului cu o prefectură a poliţiei denumită agia şi cu un prefect numit cu turcescul agă.
Aveau o vistierie ordonată administrativ, deşi veniturile ţării erau încă în întregime la dispoziţia
domnitorului; un M inister al treburilor din lăuntru, actualul Minister de Interne şi astfel, treptat, se
ajunge la organizarea ţării cu ministere, prefecturi şi organizaţii comunale, creindu-se totodată şi
necesitatea unei arhitecturi administrative.
Cultura superioară clasică, venită peste cea slavonă deşi de limbă greacă, începuse în Muntenia
încă de pe vremea lui M atei Basarab şi mai ales a lui C. Brâncoveanu, care avea la curtea sa umanişti
- târziu reflex al Renaşterii - care învaţă pe fiii lui Brâncoveanu cele două limbi clasice4 şi îi deprinde *

58Giurescu - Istoria Românilor pag. 345.

* greaca şi latina (n. red.)
137
 cu retorica filosofici. Prin fanarioţi, clasicismul grec se intensifică însă şi se lărgeşte, dezvoltându-se
în acest fel gândirea cultivată şi estetica literară, ceea ce a servit enorm intelectualilor noştri atunci când
limba română rămâne singurul nostru mijloc de exprimare în domeniul literaturii în general.
Dar fanarioţii aduc şi o înrâurire in sens modem asupra vieţii noastre, dând idei de confort
domestic şi public, altele decât cele de până atunci, care trebuiau să fie deservite prin adaptarea
modului nostru de a clădi, spre a putea satisface astfel noile idei de confort
Clădirile vechi de locuit aveau două caracteristici mai importante: 1. Scara de acces la etaj era
de regulă exterioară, chiar la clădiri de o deosebită valoare artistică şi seniorială, cum este Palatul
de ta M ogoşoaia, fiind desigur şi unele excepţii motivate dealtfel, cum e la Palatul Cantacuzino de
la Măgureni * Prahova, ca şi culele. 2 . Serviciile erau aşezate în clădiri separate, inclusiv bucătăriile.
Aceste două caracteristici contraziceau noile idei de confort şi arhitectura trebuia să se adapteze
acestor idei noi, abandonând scara exterioară, care era o soluţie luată din arhitectura ţărănească, - un
vechi boier ncdeoscbindu-sc de un ţăran decât prin mijloacele materiale, pe care boierul le avea în
mai mare măsură - şi deci el amplifică nu alternează această arhitectură, şi de asemeni înglobând
serviciile în clădirea principală. Acestea însă au rămas până astăzi separate la clădirile modeste ale
oamenilor simpli, ca şi la ţară şi au dat chiar în Bucureşti acele numeroase bucătării în curţi separate
dc locuinţă.
Stilistic, la început arhitectura naţională n-a îndurat nici o modificare şi adaptarea s-a făcut cu
mijloacele acestui stil, facându-sc progresiv în ceea ce priveşte cuprinderea scării în interiorul clă­
dirii. La clădirea arhonderiei de la mănăstirea Negoieşti, astăzi complet minată, care prin 1903 se
mai ţinea încă în picioare, scara îşi păstrează locul, însă este închisă şi nu mai are nici o evidenţiere
exterioară. Această arhonderie a fost clădită cam pe la 1800 şi desigur că au mai fost şi altele la fel.
Scara ocupa la început o parte din cerdac, fiind acoperită, dar tot deschisă, formând astfel o primă
etapă a introducerii scărilor în interioarul clădirii, existând încă foarte multe exemple de acest fel.
O a doua etapă este introducerea scării în mijlocul vestibulului, cu o singură pantă dreaptă şi
degajată la toate părţile. Exemplul acesta se putea vedea până în timpul din urmă, la casa Moruzzi,
fostul muzeu comunal, dărâmată de curând, care era o casă veche românească în totul, afară de acel
foarte puţin important decor exterior, care era apusean.
D e asem enea, la vechea casă D isescu, care tocm ai din cauza acestui aspect, fără să se fi schimbat
n im ic d in proporţie şi dispoziţie interioară, lucru interzis de D isescu, —u n fel d e b o ier din Bizanţ în
c u ltu ră şi preferinţe - care a mers până acolo cu conservatorism ul, în cât a păstrat vechiul acoperiş şi
în v elito area su b cea nouă; i-a fost uşor simţului artistic şi darului de identificare a arhitectului C lavel,
c a re lu cra atunci la arhitectul G rigore P. C erchez, să naţionalizeze vechea construcţie, pocită de
c u râ n d in u rm a unui incendiu ce a suferit, cu un acoperiş în două ape, cu totul nepotrivit, din nenoro­
cire, o p era tot a unui a rh ite c t C a să poţi face la o clădire din nou ceea ce a făcu t G r . C erchez la casa
D isescu , ad ică să-i d ai acel aer specific, trebuie să fi ajuns să treci dincolo d e form alism ul învăluitor
şi s i pătru n zi în esenţa intim ă a lucrurilor, în sufletul care dă form elor v iaţă com unicativă, lată ce
tre b u ie d esco p erit m ai întâi pentru ca detaliile, oricât de autentice a r fi, să n u d e a u n trup fără suflet
S c ara la casa D isescu a fost păstrată c a situaţie şi formă în m ijlocul v estibulului, fiin d înconjurată
a c u m p c do u ă laturi cu balustrade şi o serie d e arcade. Sprijinit p e parapetul scării d e la etaj, Disescu,
c a o m orig in al, c u lt şi cu m u lt parfum d e arhaism şi tem peram entul său, îm b răcat în caftan şi cu
g u g iu m a n u l p e c ap , prim ea invitaţii la nunta fiicei sale cu expresia: „poftiţi, b oieri dumneavoastră".
O a se m e n e a soluţie am văzut la o casă confortabilă, cu m ulte cam ere enorm e, astăzi dărâmată,
p e C a le a R ahovei, în apropiere şi p e aceeaşi parte a străzii cu fostul Institut d e F e te Pom pilian.
A c e la şi tip a fo st casa Vem escu, unde M incu i-a păstrat locul, - p roprietarul G ună Vem escu a fost
p rim m in istru , n u a accep tat să î se facă m odificări în plan - şi unde talentul lui M incu a d at acea
a d m ira b ilă sca ră ovală degajată d e toate părţile.
S o lu ţia a c e a sta era adoptată la vechile clădiri adm inistrative, d in care n u ştiu să se m ai fi păstrat
u n d e v a . în s ă , su b im periul acestor idei, fie graţie unei influenţe d e la n o i, ceea c e e ste fo arte posibil,
a v â n d în v e d e re c ă noi în că d e pe la 1800 am fost locul d e refugiu al rev o lu ţio n arilo r bulg ari, fie că
a c e s te id e i m o d e m e d e confort s-au aplicat p e acelaşi fond arhitectonic ca re e to t a c e l tracic, s-a
a ju n s la a c e le a şi rezu ltate. Soluţia aceasta se păstrează încă la Prim ăria d in S ilistra. M ai adânc, chiar
ş i la S o fia , o p a rte d in serviciul tehnic com unal funcţionar, după o inform aţie ce a m d e la u n arhitect
ro m â n c a re a v ă z u t-o , într-o casă care avea o soluţie d e scară la fel. N e c esitatea d e a introduce
dependinţele în clădirea principală s-a realizat prin alipirea serviciilor la aceasta şi nu printr-o
concepţie unitară a întregului. A dat naştere la acele apendice pe care le mai vedem încă la clădirile
boiereşti, câte au m ai răm as, care deşi stilistic sunt cu totul apusene, păstrează însă acest apendice.
La început, acesta era com pus dintr-o serie de camere înşirate de-a lungul unei galerii deschise, care
se sprijină pe stâlpi, m ai ales de lemn. Din tipul acesta, în formă primitivă, se mai păstrează încă o
casă modestă pe Str. Vaselor nr. 3, clădită cu vreo sută de ani în urmă, de asemenea casa Colintineanu,
mult denaturată în 1953, veche de vreo 150 ani, pe Calea Moşilor 280*, ca şi altele. Cu vremea, acesta
cerdace au fost închise, dând, din cauză că erau numai din geamuri, cuvântul de formaţie românească
cu terminaţie turcească de geam lâc, cuvânt menit să dispară cu vremea, odată cu abolirea completă a
luminii indirecte.
După 1800, începe o oarecare schimbare de aspect a oraşelor noastre sub influenţa apusului.
Boierii încep să voiajeze m ai m ult şi să-şi trimită copiii la studii, care se întorc în ţară cu ideile şi
deprinderile de acolo. P ână atunci însă, tipul caselor era cel autohton, din care mai rămăsese până
mtimpul din urm ă în B ucureşti câteva exemplare: una era pe B.dul Republicei în curtea Băilor foste
dr. Mirea, alta pe B .dul Tolbuchin, aproape de şoseaua Mihai Bravu, două pe Calea Călăraşi, casa
Ciurcu din Str. Labirint, casa M elik din Str. Spătarului 22, mai confortabilă şi suferind multe
modificări ulterioare, care subsistă şi astăzi, fiind restaurată de arh. F. S m ă r Ân d e s c u în anul 1920.59
în Ploieşti există încă o frum oasă casă românească fo stă a negustorului căldărar Hagi Prodan,
veche de peste 160 ani, cu un splendid tavan de lemn sculptat într-una din camere, de stil arab, ca şi
cu unele cadruri m odelate în tencuială la ferestrele exterioare şi la unele uşi şi ferestre în interior60.
Casa veche din H ereşti, reg. Bucureşti, datând din vremea lui M atei Basarab, e o clădire complet
din piatră de Vraţa şi cu tavane în bolţi tot de piatră; are scări care urcă la etaj în interior; a fost încă
construită cu meşteri austrieci; iar casa veche din Pribeşti, reg. Iaşi, datând de la finele sec. XVII, cu
un foarte frumos foişor având stâlpi de lemn şi o cosoroabă bogat sculptată de mare frumuseţe, are
scara care duce la etaj în exterior. Pot fi citate şi alte exemple, deşi clădirile de locuit s-au păstrat în
mult mai mic num ăr ca cele religioase şi acestea în mare majoritate ca ruine61.
Dacă e u ro p e n iz a re a n o a s tră în m o ra v u ri şi necesităţi d e com fort s-ar fi realizat p e în d elete, d â n d
timp arhitecturii n a ţio n a le s ă s e a d a p te z e şi să se am plifice în sens naţional, astăzi a m fi fo st o ţa ră
cu arhitectură n a ţio n a lă c a p a b ilă s ă sa tisfa c ă toate necesităţile m odem e.
Această ad a p ta re în s ă a fo s t su fo c a tă d e n ăvala bruscă şi m asivă a arhitecturii eu ro p en e, fa­
vorizată şi d e c re a re a u n o r n e c e sită ţi m u ltip le şi urgente prin introducerea u n ei ad m in istraţiu n i
complicate. D e a c i n ă v a la d e a rh ite c ţi strein i, nem ţi, italieni, francezi, m ai puţin unguri şi p o lo n i,
unii aduşi c h ia r d e c la s a n o a s tră d o m in an tă. A şa c ă d upă 1848 începe o nouă eră, a b so lu t străin ă,
stilistic, de n o i, a c e ş tia im p u n â n d a rh ite c tu ra ţării lor.
în aspectul exterior şi în d e c o ra ţiu n ile interioare în perioada cam de la 1800 la 1848, a v e m în să
în spiritul artei rom âneşti o a d a p ta re a b a ro cu lu i, ca re are c u adevăratul baroc o ad eren ţă a p ro ap e
de reminiscenţă. E s te d e fa p t o a u to h to n iz a re a barocului foarte răspândit în această epocă, d in c a re
arhitectul C r i s t o f i C e r c h e z a fă c u t un ele c lăd iri sim patice, atunci când nu a aplicat aceste e lem en te
decorative mărunte la c lă d iri p re a m ari.
După 1848 şi s u b d o m n iile p ăm â n te n e , a u fo st aduşi d e dom nitori, pentru palatele lo r şi p e n tru
repararea u n o r b is e ric i ş i m ă n ă s tiri în stare d e ruină, o serie d e arhitecţi cu studii din A u stria, în tre
care: C. B e n i ş u , O l e i n , S c h l a t e r , E . F a r k care au reparat greşit din punctul d e ved ere a l v ech ii
noastre arhitecturi p e c a re n u o cu n o şte a u şi n u o apreciau, stricând astfel aspectul ex te rio r al
M ănăstirii T ism a n a, B is triţa , a c e a sta fiin d dărâm ată com plet, unde au construit şi un im p o rtan t P a la t
domnesc, lucrări în c e p u te la 1846 su b B ibescu şi term inate la 1856 sub Ştirbei Vodă şi M ă n ă stirea
Amota, B iserica C re ţu le sc u , M ă n ă stirea A n tim , Sf. G heorghe Vechi etc.
Marile şi fru m o a se le n o a s tre tra d iţiu n i d e construcţie cu principiile de decoraţiune c e d ecu rg eau
din ele, slăbite în c ă d in tr-o e p o c ă anterio ară, - sistem ul fals adus de străini de a acoperi to tu l cu

59 Buletinul Comis. Monum. I s t din 1931 pag. 137.

60 Buletinul Comis. Monum. Ist. din 1916, ultimul număr
61De curând a m v ă zu t cercetând mahalalele Bucureştiului, câte case vechi româneşti având cerdace pe stâlpi şi
cosoroabele d e le m n sculptate, între cari aceea de pe str. Mircea-Voda 51 este remarcabilă ca proporţii şi prin eleganţa
ceardacului, cu stâlpi de lemn şi căpiţele bogat sculptate. De asemeni, ruina din str. C.A. Rosetti nr. 9.
* Calea Moşilor a fost dărâmată pentru sistematizare, în regimul Ceauşescu (n. red.).
139
 tencuială şi cu ornamente aplicate, - a început să suprime sistem ul decoraţiunii derivate din felul şj
materialul de construcţiune. în urmă, întreg modul nostru de a clădi şi a înţelege arhitectura se
schimbă. „Şi când arhitectul nu mai supune structurii formele p e care le întrebuinţează, când
aparenţa nu mai este decât un veştmânt care n-are nici un raport cu corpul, atunci fiecare îi poate
impune o haină sau alta, deoarece nu mai are nici un m otiv pentru adoptarea uneia sau alteia;
arhitectul îşi pierde astfel libertatea. De aceea arta arhitecturii se dezvoltă c u o m are independenţă
la epoci relativ barbare şi atât numai cât păstrează principiul de a conform a aparenţele modului de
structură întrebuinţat; pe de altă parte îşi pierde repede această independenţă cân d uitându-şi de
aceste principii, admite forme străine structurii sale. Lipsindu-i raţiunea d e a alege o formă sau o
alta, fiecare îi va putea impune pe aceea pe care o preferă capriciul său **.62
De aici decăderea la care a ajuns arta arhitecturii la noi, accentuându-se cam prin a doua jumătate
a secolului trecut, chiar şi ceva mai înainte, prin aceşti arhitecţi străini, care au continuat a veni în
tot mai mare număr. S-au construit în acel timp şi multe case particulare ca şi Comenduirea,
Arsenalul etc.
Tot pe atunci un arhitect vienez, Heft, face planurile Teatrului Naţional, în cep u t la 1846, iar
A l . O r As c u planurile vechei Universităţi, Hotelul Boulevard din B ucureşti, clădirea de azi a
Cinema Bucureşti, cam vis-â-vis de Hotel şi lipită de Palatul Cercului M ilitar.
Am văzut cum în acelaşi timp au lucrat în Bucureşti ca şi la Iaşi, m ulţi alţi arhitecţi străini,
în oraşul Ploieşti care în epoca modernă a avut o situaţie înfloritoare, construindu-se destul de
mult, au lucrat mai mulţi arhitecţi saşi; primul e pom enit ca arhitect al p rim ăriei la 1847, Karl
H a r t e l .63
Au urm at la primărie o serie de saşi şi un ungur, lucrând în stilul rom anic austriac.
Pe la 1846, s-a stabilit în Ploieşti un arhitect rom ân cu şcoală d e la V iena, ven it din Ardeal,
transilvăneanul N.G. S ocol , care a lucrat de asemenea în stilul rom anic şi neo-gotic austriac .64
Tatăl m eu, T.N. S ocolescu a ocupat un timp postul de arhitect al prim ăriei, când a ridicat şi
planul oraşului.
în felul acesta, Bucureştiul, laşul etc. ca şi Ploieştiul, treptat îşi schim bă aspectul şi prin atracţia
pe care o provoacă prestigiul capitalei influenţează şi m ulte din oraşele d e provincie.A m avut în
această epocă modernă şi o influenţă clasică a Renaşterii italiene răspândită în to t apusul şi mai
departe, ca şi a neo-goticului şi a romanicului austriac, cu creneluri, clădirile d in acel timp fiind
construite cu meşteri saşi mai întâi şi italieni; mai târziu.
O deosebită influenţă a avut în prima jumătate a secolului trecut şi cartea publicată de Walenstein
în anul 1837, M anual de desen ş i arhitectură.
Prin a doua jum ătate a secolului al XDC-lea, în timpul când practica arhitectura la noi A l . O rAscu,
au început să vină şi primii arhitecţi cu studii de la Paris, iar după ei tot m ai m ulţi rom âni, cu studii
din Franţa şi alte ţări străine. Se înfiripează în 1892 prim a şcoală de arhitectură destul de bine
organizată, aceea a Societăţii Arhitecţilor Români, care la 1897 devine şcoala statului. Sub influenţa
lui Ioan M incu şi I.N. S ocolescu curentul pentru o reînviere a vechei noastre arhitecturi se măreşte
tot m ai m ult şi este îm brăţişat de opinia publică în cercuri tot m ai largi.
Pe la 1900 este numit profesor d-1 P. A ntonescu, de curând sosit de la P aris, care contribuie cu
puternicul său talent la renaşterea unei arhitecturi naţionale.
Şcoala noastră se populează cu tot mai mulţi elevi, absolvenţii ei form ând acu m m area majoritate
a arhitecţilor români.
*

D upă cum am văzut mai înainte, exemplele de arhitectură veche rom ânească civ ilă sunt destul de
reduse şi se îm puţinează continuu, fie din cauza materialelor fragile din care su n t făcute, fie din
cauza m odei capitalei transmisă oraşelor de provincie şi mai departe. Pe z i ce trece, aceste elemente
dispar, după cum dispare şi costumul cu toate înfloriturile lui de tradiţie m ilenară, eneolitică, ca şi
splendidele covoare, unele de mare artă şi atât de fundamental variate c a d esen şi colorit, în diferitele
p ro v in cii ale ţării. Căci ţara se influenţează de oraş nu numai acum ci d e to tdeauna şi numai o
62 Vioflet le Duc - L'art russe.
63 Am văzut mai înainte că el a fost şi prunul arhitect al oraşului Bucureşti.
64 T.T. Socolescu „Arhitectura în Ploieşti1şi Gr. Ionescu Jstoria Arhitecturii Româneşti‘ - pag. 424.
^autohtonizare a o r a ş e lo r p o a te m e n ţin e şi c h ia r îm b o g ăţi în sens naţional trad iţia, c a re d in fe ric ire
$e mai p ă stre a z ă în c ă în m u lte lo c u r i m a i d ep ărtate, la ţară.
Dispariţia a c e s to r tr a d iţii c a r e a în c e p u t foarte slab d u p ă 1800, s-a accen tu at fo arte m u lt d u p ă
1848. C auza e s te , c u m a m v ă z u t şi m a i su s, c ă a m in trat b ru sc în ideile d e to t fe lu l a le a p u s u lu i şi
arta naţională n u a a v u t p o s ib ilita te a să asim ile z e aceste idei şi să găsească so lu ţiu n ea p rin a d a p ta re a
şi dezvoltarea fo r m e lo r n a ţio n a le sp re a le m aterializa în sen s rom ânesc. A m lu at d e c i a c e le id e i
împreună c u fo r m e le î n c a r e e ra u ex p rim a te acolo. D e a ci a rezultat ru p erea firu lu i n a ţio n a l
conducător, e lim in a re a to ta lă a v e c h ilo r fo rm e la o raş şi p rin in fluenţa p e care o a re o ra şu l a s u p r a
satului, trep tat, a u f o s t e lim in a te şi d e aco lo . O lo cu in ţă dev en in d nelocuibilă, fo arte r a r s - a m a i
refăcut în felu l c e le i v e c h i ş i a p ro a p e n u m a i în satele m ai izo late, d eci în m ai p u ţin c o n ta c t c u o ra şu l.
în satul P ă u le ş ti, d in a p ro p ie re a o ra şu lu i P loieşti, u n d e a m locuit p este 2 5 a n i, a m v ă z u t
înlocuindu-se m u lte d in c a s e le v e c h i c u a lte le d e zid , m ai confortabile; a u p ăstrat în să c e rd a c u rile ia r
la cele m ai m a ri şi fo iş o ru l în fa ţa v e stib u lu lu i casei, fără intrarea la pivniţă p e su b el, c u c o lo a n e d e
zid şi un fel d e a rc u ri tr ilo b a te d e a s u p ra lor, ce v a h ib rid şi greoi, c a în m ahalalele o ra şu lu i a p ro p ia t,
dar nu o d e z n a ţio n a liz a re to ta lă .
Tradiţia la n o i a f o s t ş i m a i e s te în c ă a şa d e în ră d ă cin a tă ş i cu a tâ ta p u te re d e a tra c ţie , în c â t p e
Valea O ltului în R e g iu n e a O d o rh e iu lu i, în p lin ă secu im e, în sa tele: Suco, Vagas ş i c e le d e p e a c e e a şi
vale, am vă zu t fo a r te fr u m o a s e e x e m p le d e ca să valahă. D e asem enea, ca sele c ia n g ă ilo r d in M o l­
dova nu au n im ic c a r a c te r is tic în a fa ră d e a rh itectu ra ru stică rom ânească.
De curând, s tr ă b ă tâ n d s a te le în tre Tg. M ureş ş i R eghin, în g en e ra l cu p o p u la ţie a m e ste c a tă ,
unguri şi m a i m u lţi ro m â n i, c a ş i u n e le ca re p â n ă în 1944-1945 erau p u r să seşti, am p u tu t d e o se b i
uşor lo cuinţele ro m â n ilo r d e a le c e lo rla lţi. C ele să se şti ş i p rin im ita ţie a le ungurilor, su n t a şe z a te la
şosea ş i de-a lu n g u l e i, c u a c e le fr o n to a n e to a te la fe l, fă r ă n ic i un d eco r ş i lip site d e o ric e fr u m u s e ţe .
Ale rom ânilor su n t re tra se d e la şo se a , cu p risp e a co p erite p e la tu ra d e su d , a v â n d s tâ lp i d e lem n
lucraţi cu c io p litu ri s tră v e c h i. P o r ţile d e a sem en i su n t ja c u te d in b lă n i d e stejar, să p a te c u c io p litu r i
geometrice ş i în v e lite c u şin d rilă , c a ş i în vech iu l regat. în d eo seb i în com una C o m e şti s e v ă d m u lte
case şi îm p rejm u iri d e a c e s t fe l ; n u tre b u ie u ita t că a ceste sa te se g ă sesc în n o rd u l reg iu n ii a u to n o m e
maghiare.*
Poporul ro m â n băştinaş, cu o vechime pe acest pământ de multe mii de ani, este prin tot ce a
creat, un p o p o r d e a r tiş ti. Am creat în tot timpul existenţei noastre adevărate opere de artă, o lucrare
de artă nedepinzând de mărimea ei sau d e valoarea materialelor din care e făcută. „O p era d e a rtă
cuprinde în sin e d eo d a tă , tre c u t, p re z e n t ş i viito r; ca o rice creaţiune din n a tu ră , e a e su p rem a
raţiune d e a f i a o ric ă ru i p o p o r* '. (O. Goga).
Saşii au avut totuşi o oarecare influenţă asupra românilor, din imediata lor apropiere, dar numai
în ceea ce priveşte acoperişul în două pante, cu caracteristicul fronton. Insă în compoziţia ei intră din
belşug elem en tele lo c u in ţe i va la h e, în sp e c ia l p risp a ş i fo işo ru l , iar aranjamentul pe teren este cu
totul degajat d e vecini şi orientat după soare. Chiar şi atunci când şoseaua este situată pe latura
nordică a terenului, ţăranul nostru aşează casa cu spatele către stradă şi cu prispa către sud, adică
spre plin soare. E de asemenea caracterul cu totul diferit de al saşilor, care după temperamentul lor
sunt obişnuiţi să simtă cotul vecinului ca în front.
Pentru o reînviere generală a vechilor noastre tradiţii, începutul trebuie să-l facă oraşul, care prin
puterea exemplului să influenţeze şi satele. Căci numai prin propagandă scrisă sau orală, sau prin
albume şi documentări, ca şi prin nenorocirea caselor tip, nu se poate atinge ţinta propusă; numai
exemplul bun are eficacitate.
De altfel, simţul artistic în popor nu este distrus, aşa că nu e nevoie decât de trezirea lui. Să vadă
că îndătinarea lui artistică găseşte aprobare şi admiraţie, iar nu dispreţ. Căci atunci firul rupt se va
lega şi arta populară se va îmbogăţi, ca o consecinţă a înmulţirii cerinţelor vieţii actuale.
Noi însă, până acum n-am făcut decât contrariul, deşi am avut ocazii multiple de a-i reînvia acest
simţ artistic. Şcoala, primăria, subprefectura, spitalul, casa parohială, de cele mai multe ori şi chiar
biserica, n-au constituit un exemplu pentru ei.
Am întins de la un capăt la altul al ţării nişte banale clădiri tip, fără nici o legătură cu localitatea
sau regiunea, prin ceea ce are ea mai caracteristic. Şi atunci, pentru ce am arunca ţăranului tot

Din îm părţirea ad m in is tra tiv ă d e so rg in te stalin istă d e atunci (n. red.).

141
 ponosul unei înstrăinări pc care noi am provocat-o? D ar nu numai satele su n t d e cercetat. O cercetare
meticuloasă a arhitecturii orăşeneşti, mai ales a acelor mici oraşe de provincie, cum ar fi: Câmpu­
lungul Munteniei, Târgovişte, Râmnicul-Vâlcea, Tg. Jiu ca şi unele m ici târguri şi orăşele de munte
prezintă interesante adaptări ale stilului românesc la necesităţile m odem e, unele naive sau stângace,
însă care păstrează aerul de familie românesc şi oferă interesante sugestii p entru noi interpretări.
în concluzie: e de dorit a reintra pe făgaşul vechii noastre arhitecturi, legând firul tradiţiilor
întrerupte pentru lung timp, este o datorie a vremii actuale .63
Să vedem acum pe baza căror principii şi în ce mod s-ar putea ajunge la acea folosire a vechii
noastre arhitecturi la clădirile cerute de epoca în care trăim.
A rhitectura noastră naţională modernă a avut la baza form ării sale d ouă surse de inspiraţie,
am bele ale trecutului nostru: arta populară şi arta cultă.
A rta populară e mult mai veche ca arta cultă, fiind o m oştenire de la străm oşii noştri traci, un
mare popor care ocupa un spaţiu imens în comparaţie cu cel al Rom âniei întregite, întinzându-se
astfel mult dincolo de graniţele actuale: spre apus până la ţărm urile A driatice, u n d e au înfiinţat oraşul
Triest; la nord se învecina cu ţările germanice; la răsărit până la N istru, ia r la sud ocupa aproape
întreg Balcanui, unde se mai găseşte şi azi o populaţie traco-rom ână, anum e rom ânii macedoneni.
O bună parte din acest teritoriu, a cărui populaţie a fost rom anizată şi colonizată, formează
poporul român, care în marea lui majoritate fiind o populaţie ţărănească, a răm as cu portul, cu
obiceiurile şi forma clădirilor în care s-a adăpostit din cele mai vechi tim puri.
A cele clădiri, vestmintele, ţesăturile, m obilierul casnic etc. fo rm ea ză a rta n o astră populară care
trăieşte ş i in graniţele României şi dincolo de aceste gran iţe p e ţărm urile A d ria ticei, în Macedonia,
in R usia d e su d ca ş i oriunde a fo s t sau se m ai găseşte o p o p u la ţie rom ânească, extinzându-se chiar
p â n ă în Suedia, unde se află o artă populară aproape identică cu a noastră, a rtă cu o vechim e de
m ai m ulte m ii d e a n i
C lădirile ţăranilor noştri de pretutindeni, au fo s t întotdeauna co n stru cţii uşoare, efem ere, trăind
d eci un tim p fo a rte scurt şi totuşi au o fo a rte m are vechim e p rin p erp etu a rea acelo ra şi form e
pro ven ite din aceleaşi nevoi, construite cu aceleaşi m ateriale, în a ceea şi clim ă ş i p eisa j. Această
artă populară, împreună cu poezia populară, cu lim ba ce vorbim ş i câ n tecu l nostru, ca ş i cu arta
cultă d e m ai târziu, a bisericilor m ari ş i m ici, a troiţelor, a lo cu in ţelo r d o m n eşti ş i boiereşti, a
culelor, acestea din urmă de influenţă sau origine feu dală-bizantină ca ş i d in a tu rn u rilo r castrelor
rom ane - cum am văzut şi m ai înainte - form ează c e l m ai d e p re ţ p a trim o n iu a l trecu tu lu i nostru.
D in această veche artă, formată în cea mai mare parte prin contopirea artei cu lte c u cea populară,
care ne-a dat acea splendidă sinteză din vremea lui Brâncoveanu şi de d upă aceea folosind elemen­
tele încă valabile şi adaptându-lc nevoilor actuale ale ţării, m ijloacelor d e construcţie modeme şi
deci progresului vremii de azi, trebuie să construim arhitectura prezentului şi im p licit să pregătim pe
cea a viitorului ţării noastre.
D acă în epoca modernă influenţe exercitate de arhitecţi străini, ca şi o d orinţă d e civilizare prea
repede, ne-au rupt de la bunele şi fireştile noastre tradiţii, în m ai toate m anifestările de ordin
intelectual, cred c i a sosit timpul ca să încetăm definitiv de a m aim uţări apusul. Trebuie să ne
convingem că nu putem exista decât prin aportul de m uncă ş i d e o rig in a lita te ce vom p u te a aduce
în noua ordine a lum ii ş i dacă a zi însemnăm ceva prin ce am fo s t ieri, m â ine n u vom p u te a justifica
existen ţa noastră m ai departe decât p rin ce vom crea acum .0
Prin m uncă, cu răbdare şi perseverenţă, prin acea evoluţie înceată care e c e a m a i sigură, vom
p u tea ajunge la ţelul dorit, al unei reluări pe alt plan şi în spirit m odem a trad iţiilo r noastre de artă,
care ne-au dat atât de minunate roade în trecut.
C onvins de puterea de creaţie artistică a poporului nostru, pe d eplin d ovedită prin operele
trecutului său, formulez în cele ce urmează, câteva principii p e care le socotesc d e bază oricărei
arhitecturi şi în strânsă legătură cu îndreptările de acum către o 'arh itectu ră rom ânească modernă,
care trebuie să formeze preocuparea de căpetenie a tuturor arhitecţilor n o ştri, conştienţi de
im perativul m isiunii lor actuale.*

65 în acest capitol, pentru nevoia unei exemplificări imediate la cele ce susţin, a m fost obligat s ă repet, m ai p e scurt, şi
u n e le d ate asupra arhitecţilor epocii şi a lucrărilor lor, deşi apar şi mai înainte în acest studiu.
* C â t d e ad ev ărată e, m ai ales azi, această aserţiune! (n. red.)
Câteva principii

1. în arhitectură, dacă urmărim să aducem o inovaţie, nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ;
trebuie să căutăm în primul rând ceva de calitate şi cu atât mai bine dacă e şi ceva nou, adică o creaţie
care să corespundă tuturor cerinţelor artei, tuturor necesităţilor vieţii şi aşezării locului.
Nu trebuie să uităm că Parthenonul, care e cea mai pură şi mai perfectă creaţie arhitectonică a
întregii omeniri, nu a adus nimic nou faţă de templele ce s-au executat înaintea lui; a adus însă
desăvârşirea studiului, a proporţiilor şi a execuţiei până în cele mai mici detalii.
2. Chiar în ordinea materialelor de construcţie nu trebuie să căutăm numaidecât noutatea;
socotesc deci o greşeală că s-a abandonat arhitectura în fler, care ajunsese să dea multe roade, înainte
însă de a fi dat tot ce se putea aştepta de la acest metal.
3. La noi am avut o arhitectură în care lemnul era mult utilizat, ca şi azi în arhitectura ţăranului
încele mai multe regiuni, şi de asemenea nu demult la unele vile în localităţile de munte, unde ar fi
logic ca împreună cu piatra să ajungă la întrebuinţarea exclusivă în toate aceste regiuni de munte.
4. De asemenea, combinaţia aşa de frumoasă, de origine bizantină, a pietrei cu cărămidă aparentă,
pecare am înlocuit-o cu zidăriile simple de cărămidă sau cu zidăriile de umplutură în cadre de beton
amat tencuite, desigur o necesitate a vremii, dar care nu trebuie să ne ducă la o completă părăsire a
celei dintâi care ne-ar putea da, în spirit modem, o decoraţie de toată frumuseţea şi pe linia tradiţiilor
noastre de artă.
5. Expresia întrebuinţată curent, e ceva ce am m a i văzut, este foarte relativă. în arhitectură, o
inovaţie, - cum am văzut şi mai sus - nu are valoare decât dacă poate da maximul său în mai bine,
noutatea cu orice preţ fiind ceva foarte precar. întrebarea logică este: ceva care ne apare nou acum,
seva menţine tot astfel şi peste 1 0 -2 0 ani? Desigur că în general - nu, însă o operă de mare artă cum
e Parthenonul, în care a culminat un lung şir de secole, nu se va învechi niciodată; va fi pururea
frumos, aceasta fiind marea calitate şi superioritate a artei adevărate, de a înfrunta secolele.
6. Din cele d e m a i s u s , p u te m d e d u c e c ă n u treb u ie să lăsăm la o p a rte c e v a c e n u a a ju n s la
completa iui d e z v o lta re , fiin d c ă s c h im b a re a n u este n u m aid ecât o evoluţie. P ro g resu l n u m e rg e o b li­
gatoriu şi la p a s c u d e z v o lta re a a rh ite c tu rii, u n b u n exem plu formându-1 c h ia r R e n a şte re a ita lia n ă ,
care a fost u n p ro g re s , d a r to to d a tă şi u n reg res fa ţă d e antichitate a cărei a rh ite c tu ră e ra iz v o râ tă şi
bazată pe sin c e rita te a c o n s tru c ţie i, o c e rin ţă şi a v rem ii n oastre, d ar care n u a fo st re sp e c ta tă to td e a ­
una nici în R e n a şte re şi m a i p u ţin în c ă în a rh itectu ra m o d ern ă d in ultim a vrem e.
7. A rhitectura tr e b u ie s ă fie c e v a m a i co n serv ato are, fiindcă ea serveşte n e v o ilo r o m u lu i, s p re
exemplu: o sală d e m â n c a re , u n d o rm ito r, o b u cătă rie, b aie, etc., au serv it şi v o r se rv i to td e a u n a
aceloraşi n ecesităţi; ia r d a c ă e ste o a rtă m a i rig u ro s supusă păm ântului u n d e se n aşte, c a re u tiliz e a z ă
materialele lo cale d e c a re d e p in d e în fă ţişa re a şi soliditatea ei şi care o d iferen ţiază c o m p le t, o a rtă
naţională în se n su l c e l m a i s tric t a l c u v ân tu lu i, este arhitectura.
8. Trebuie d e a s e m e n e a s ă n e fe rim d e fo rm ele sacrosante, cum e aceea o b işn u ită, b a n a lă p o t
spune, anum e că: „ g u stu rile c a ş i c u lo rile n u s e d iscu tă “ , ceea ce este o greşeală p ro fu n d ă , fiin d c ă
în artă totul se p o a te d is c u ta ; ia r la co n sa c ra re a unei opere d e artă se ajunge tocm ai p e b a z a a c e s to r
discuţii libere a o a m e n ilo r d e g u s t rafin at.
9. O altă fo rm u lă e s te a c e e a e x p u să a şa d e lapidar d e u n m are p icto r francez, D a u m ie r , d a r în
parte greşită, c a re z ic e a : „ tre b u ie s ă f i i a l tim p u lu i tă u“. Incontestabil că arhitectura e ste is to ria c e a
mai sigură şi c e a m a i s in c e ră a u m a n ită ţii; însă a rh itectura nu sc rie istoria, ea o fa c e , a r h ite c tu l
creează ş i d e c i n u tre b u ie s ă f i e la rem orca tim p u lu i său, c i treb u ie ca e l s ă a n tre n e ze p e
contem poranii s ă i, d e te rm in â n d u -i d e a -l urm a
10. M arele V io l l e t l e D u c sc ria p e la 1870, c ă arhitectura şi construcţia treb u ie p ra c tic a te
simultan: „ C o n stru c ţia e s te m ijlo c u l, ia r arh itectu ra rezultatul său, arhitectura p u tân d u -se n u m i a stfe l
poezia c o n s tr u c ţie iA c o n stru i e ste p e n tru u n arhitect a întrebuinţa m aterialele p e b aza c a lită ţii şi a

143
 structurii lor, cu ideea preconcepută de a satisface o nevoie prin mijloacele cele mai simple şi mai
solide; de a da lucrului construit aparenţa duratei, proporţii convenabile supuse la oarecare reguli,
care sunt impuse de simţ, de judecată şi de instinctul omenesc.
Metodele constructorului trebuie deci să varieze după natura materialelor, a mijloacelor de care
dispune după nevoile ce trebuie să satisfacă şi după locul şi civilizaţia în mijlocul căreia s-a născut.
De aici rezultă acea legătură indestructibilă a artelor plastice, şi în primul rând a arhitecturii, cu
pământul unde se naşte şi se dezvoltă; nevoia acelui aşa-zis tradiţionalism care trebuie să dirijeze
paşii noştri, aproape invizibili şi astfel din tot ce facem, trebuie să se simtă că suntem dominaţi de
acel imperativ categoric al patriei noastre, că suntem înainte de orice artiştii ţării acesteia.
ÎL Din cele de mai sus rezultă că arhitectura nu este şi nu trebuie să fie internaţională, ea fiind
concepută într-un anumit loc şi de un anumit popor, pentru satisfacerea nevoilor lui materiale, ca şi
a simţului său artistic. Ea poate deveni însă de reputaţie universală prin puterea de creaţie a artiştilor
unei ţări, aşa cum a fost în Renaştere arta italiană, o reînviere şi o evoluţie a clasicismului greco-
latin, ca şi toate marile arhitecturi: bizantină, romanică şi gotică, cu toate ramificaţiile lor în diferite
ţări unde au pătruns, localizându-se şi adaptându-se astfel climei, materialelor utilizate ca şi nevoilor
şi tradiţiilor locului unde s-au dezvoltat Renaşterea a fost totodată o protestare a Italiei contra
contopirii germanice. Goticul care invadase îndeosebi nordul Italiei, deşi a fost în bună parte loca­
lizat, este totuşi un contrasens care nu răspunde, pe pământul roman, la nici o necesitate climatică,
etnică, adică naturală şi deci la nici o necesitate estetică. Cum aşa de elocvent se exprimă Ernest
Renan: „Bisericile din Italia sunt locuri unde se merge ca să savurezi idealul, fie pentru artă, fie
pentru odihnă, care pentru italian este în multe privinţe ceva sfânt. Ele sunt admirabil făcute pentru
aceasta. Nu te poţi reculege într-o biserică gotică: acest orizont infinit, acest mister, ce jo u r multiple
des lignes şi de lumină turbure, agită, aprofundează, întristează, sentiment foarte nobil şi foarte înalt,
dar care nu este deloc repaosuL Din contră, aceste biserici romane joase, finite, acest orizont închis
de poate părţile printr-un zid şi o frescă, această lipsă completă de profunzime în efectele de lumină,
aceste plafoane în compartimente aurite, această profunzime de imagini dulci şi voluptuoase,
uşurează de acea tensiune care însoţeşte întotdeauna exerciţiul auster al raţiunii**. Şi tocmai de aceea
goticul s-a dezvoltat aşa de complet şi a dat atâtea capodopere, dar numai în ţările nordice şi în
Franţa îndeosebi, care l-a creat, l-a înţeles şi l-a simţit mai bine.
12. Se crede la noi de mulţi, din acei aşa numiţi europenizaţi, că a vorbi de tradiţii, denotă că eşti
un arierat, o tendinţă de totdeauna de a tăgădui tradiţia. Şi totuşi, dacă suntem azi aci unde am ajuns,
dacă avem pretenţia de a fi moderni, de a fi creat ceva nou şi cum se spune obişnuit de unii
înfumuraţi, de a rupe cu trecutul, nu trebuie să uităm că suntem totuşi opera multor secole de
sforţări, de progres lent, evolutiv, al generaţiilor care ne-au precedat. Nu trebuie să afectăm deci
dispreţ pentru ce nu cunoaştem, aceasta numai ca să nu mai trebuiască să muncim pentru a-1
cunoaşte. Ce ni se pare azi modern, peste 30-40 ani va fi poate ceva rămas în urmă, aşa că niciodată
nu trebuie să uităm acel adevăr elementar, fără ieri nu putea fi azi şi aşa mai departe, tradiţia fiind
însăşi substanţa istoriei
în artă nu a existat generaţiune spontanee, între Parthenon şi templele care-1 preced, nu sunt decât
nuanţe, din vid nu poţiface salturi în sus, tradiţia fiind suportul, acel patrimoniu şi acel bine faţă de
care nu poate exista mai binele şi deci nici progresul.
13. Să nu uităm de asemenea acel adevăr care ne spune că ceea ce merită să fie făcut trebuie să
fie şi bine făcut până la cel mai mic detaliu, fiindcă în arhitectură, pe lângă celelalte calităţi cerute,
perfecţiunea detaliilor asigură frumuseţea întregului, acesta fimd pe linia celor mai bune tradiţii.
în natură, operele lui Dumnezeu: o floare, un fluture, o pasare, unele animale, ca şi însuşi coipul
omului, ajung la perfecţiuni de proporţii, de forme, de culoare, de armonie generală, neatinse de
opera omului; dar, către aceste perfecţiuni trebuie să tindă şi să formeze idealul oricărui arhitect
artist, şi deci al oricărei arhitecturi. Şi totuşi, dacă mintea şi mâna omului nu pot crea cascada
Niagara, un munte ca Everestul şi alte opere fantastice ale pământului, ca şi acele minunăţii de

66Fr. Bructicrc, spune că „Tradiţia nu e ceva mort; este, din contra, ceva ce trăieşte; ceea ce supravieţuieşte din trecut în
prezent, ceea ce depăşeşte ora actuală; şi din noi toţi aşa cum suntem nu va rămâne pentru cei ce vor veni după noi, decât
aceea ce va trăi mai mult decât noi**.

144
frumuseţe desăvârşită pe care le-am amintit mai sus, omul însă a creat multe opere de artă,
(jesâvârşite, ca şi acele parcuri italiene în care arhitectura şi sculptura au prioritate, a creat parcul
ujagnific de la Versailles şi câte altele, care se spune că depăşesc natura.
14. Arhitectura este com pusă din idei exteriorizate prin acele mijloace de exprimare care
constituie rezultatul studiilor şi al talentului fiecăruia. Construcţia formează scheletul arhitecturii, iar
decoraţia, îm brăcăm intea sa, ele completându-se perfect, pentru a satisface în arhitectură acele două
trebuinţe imperioase: log ica ş i sentim entul.
Exceptând piram idele egiptene, pe care o simplitate brutală le armonizează aşa de bine cu
deşertul, toate artele c om portă o decoraţie care evoluează cu ele; iar arhitectura atinge apogeul, când
rolul ornamentului, oricât a r fi de bogat, se mărgineşte a pune construcţia în valoare. In toate bunele
arhitecturi, ornam entul face corp cu construcţia, mai apoi se separă de ea, iar în timp de decadenţă
ajunge de o înăbuşe. Se ajunge astfel la o despărţire între constructor şi decorator, care răpeşte operei
orice unitate, producând adevărate disonanţe, aşa cum a fost în mare parte arhitectura secolului al
XK-lea.
Arhitectura m odernă, care s-a afirm at îndeosebi după războiul mondial 1914-1918, a fost o
reacţie care a reînnoit principiul clasic al construcţiei aparente şi e frumoasă prin ea însăşi. Aceşti
aşa numiţi nudişti, au nesocotit însă cu totul decoraţiunea, ceea ce este o profundă greşeală, această
arhitectură m odernă fiind în acest fel o artă incompletă, o artă primitivă, un fel de schelet, deci fără
came, şi decoraţiunea necesară, logică fără sentiment şi de aceea se poate afirma că nu vibrează.
15. Arhitectura m odernă aparţinând oricărei ţări de pe pământ, trebuie să se dezvolte, cum am
văzut şi mai sus, în strânsă legătură cu natura solului, a climei şi a tradiţiilor ţării, adică a
necesităţilor unui anum it popor. E a nu poate fi deci, decât naţională, aşa cum sunt toate artele ca şi
literaturile lumii. Iar dacă, în vrem ea noastră, u n principiu care pare a fi nou - fiind de fapt o reeditare
modernă a celor m ai pure principii de artă, care au stat şi la baza clasicismului greco-roman, a
pătruns la mai toate popoarele, anum e acela al sincerităţii construcţiei aparente, al nudismului, acest
fericit principiu poate fi aplicat oricărei arhitecturi din oricare ţară. Cu un singur corectiv însă,
anume că frumoasa decoraţie m odernă, arhitectura numai în acest fel putând atinge un nou apogeu,
aşa cum am văzut şi m ai sus.
16. în ceea ce n e p riveşte, u n gânditor care şi-a plimbat în jurul planetei, o extraordinară intuiţie
filosofică şi care descoperă la b a z a fiecărei culturi spiritul autohton, H. Keyserling, vizitându-ne
acumcâţiva ani, n e-a închinat în noua sa carte ,J )e r Spektrum Europas“, câteva pagini (405-412) de
oreală înţelegere. K eyserlin g crede că dacă rom ânii au o m isiune europeană de îndeplinit, această
misiune stă în a redeştepta la o nouă viaţă bizantinism ul. Ş i fireşte, zice dânsul, a cest p o p o r ş i
această artă p o t să a ib ă un m are viito r.
Desigur că prin creştinism , n o i am trăit istoria noastră în strânsă legătură cu Bizanţul, care ne-a
influenţat adânc şi m ai ales arhitectura, o ram ură din cele mai reuşite a celei bizantine, adaptată însă
locului şi gustului nostru, şi îm bogăţită cu arta populară moştenită de la înaintaţii noştri traci, cum
amvăzut şi m ai înainte.
în spiritul acestei arte înfrăţite com plet cu cea populară, vor trebui să renască artele plastice
modeme, la noi.
Am trecut printr-o perio ad ă de dezorientare, o adevărată eclipsă, care a durat destul de m ult,
deoarece o mare parte d in p rod u cţia artiştilor noştri din acest timp nu ne aparţine şi deci către acel
ideal care a călăuzit p e străm oşii noştri, trebuie să se îndrepte tânăra noastră generaţie de artişti
plastici.
în arhitectura rom ânească, m odernă, drum ul trasat de 1. M incu , de generaţia lui şi a urmaşilor,
trebuie continuat şi lărgit în m ijlocul u nei societăţi m ai bine pregătită şi deci mai înţelegătoare.
„îndărăt către răzeşii lui Ş tefan Vodă" - a spus u n însemnat om politic al nostru într-un discurs de
mare răsunet, - îndărăt către trad iţia noastră de artă, către spiritul din care a izvorât acea artă a
trecutului nostru, trebuie să spună azi orice artist ca şi orice intelectual conştient de m enirea naţiei
noastre.

145
 Desigur că avem datoria, ca arhitecţi ai ţării aceştia, cu un trecut artistic atât de bogat, de
caracteristic şi de potrivit: naturii locului, climei şi necesităţilor noastre, cele trei elemente
primordiale ale oricărei arhitecturi, să întoarcem privirile noastre către acea arhitectură care s-a
dezvoltat în trecut şi în diferitele regiuni ale pământului ce locuim şi să reluăm astfel firul acelor
tradiţii nu însă ca o simplă modă trecătoare, cum s-au petrecut lucrurile după expoziţia jubiliară din
1906 - banalizând astfel o arhitectură care merită o altă soartă - ci cu toată seriozitatea şi convingerea
că acesta e drumul pe care trebuie să-l urmăm de aci înainte.
Va trebui dar să facem o aşa zisă arhitectură regională potrivită diferitelor provincii şi regiuni în
care vom avea de construit, ţinând seama deci, de materialele locului ca şi de situaţia climatică:
munte, deal, şes, mare.
Ca principiu, în ce priveşte acest regionalism, dacă se referă la o ideea de falsă vechime, un fel
de arhaism, orice arhitect trebuie să se ridice contra unei tendinţe, care ar duce la sacrificarea
interiorului locuinţei ca şi al oricărei clădiri, exteriorului ei, sacrificând astfel comoditatea celui ce
o locuieşte, plăcerii celui ce o priveşte.
Dacă însă, dimpotrivă, este vorba de adaptarea locuinţei, climatului şi mijloacelor locale de
realizare, aşa cum am văzut şi mai sus, arhitectul trebuie să se bucure de o asemenea interpretare şi
să contribuie la desăvârşirea ci.
Pentru aceste realizări însă, avem nevoie de o largă documentare la faţa locului, prin relevee,
schiţe şi fotografii, pe lângă materialul existent, pregătit şi acumulat de către arhitecţi care au lucrat
la Comisiunea Monumentelor Istorice, ca şi de mulţi alţii, publicat în Buletinul Comisiei şi în diferit
alte publicaţii.
Această muncă va fi zadarnică, şi chiar nefastă, însă, dacă ea ar tinde să alcătuiască numai un fel
de cataloage cu modele la care să se poată recurge pentru a fi deformate în momentul utilizării lor
de către unii arhitecţi incapabili sau prea grăbiţi.
Dacă însă, o vastă investigaţie analitică tinde să descopere raţiunea unor dispoziţiuni constructive
sau plastice ca şi constanta cu valoare permanentă, această muncă va putea fi de cel mai mare folos
pentru arhitecţii chemaţi să construiască în regiunile a căror caracteristică nu o cunosc profund,
caracteristică ce nu se descoperă însă decât după lungi cercetări în localitate şi care nu sunt decât
rezultatul unor răbdătoare experienţe succesive ale generaţiilor trecute.

146
 Anexe
Reproduc în a c e s te a n e x e tr e i a rtic o le , in sp irate şi u n u l sem nat de I.N. S ocolescu p e te m a
concursului p en tru p ro ie c tu l G ă rii C e n tra le , c e se proiectase a se construi în B ucureşti în an u l 1893.
Se dovedeşte c ă a c e l c o n c u rs a fo s t d e fe c tu o s c a pro g ram şi ju d e c a t vizibil părtinitor. Şi a tu n ci c a
ci mai târziu, în fo a rte m u lte c a z u ri, s-a d o v ed it că n u suntem destul de înaintaţi c a să facem u n
concurs public d e a rh ite c tu ră , b in e s tu d ia t şi c are să asig u re o ju d eca tă com petentă şi n ep ărtin ito are.
S-a mai dovedit, p rin a c e le re p e ta te c o n c u rsu ri internaţionale, lipsa de încredere în arhitecţii n o ştri,
sub evaluarea c h ia r a u n o r a rh ite c ţi d e ta lia lui 1. M incu . Iar la acest concurs, ch iar o p o rn ire, m ai
ales a inginerilor, c o n tr a a rh ite c ţilo r ro m â n i, c e v a care s-a perpetuat. N u-m i p o t explica cu m s-a p u tu t
şi se mai repetă şi a z i u n e o ri, c a in g in e ri c are au o specialitate diferită de a arh itecţilor se so co tesc
totuşi în concurenţă c u a c e ş tia ş i c h ia r superiori. O ri, e îndeobşte cunoscut, că n um ai arhitecţii p o t
crea opere de arh ite c tu ră , in g in e rii c a lc u lâ n d rezistenţa, deci chestiuni de execuţie şi n um ai atât.
Tonul scăzut, in s u ltă to r c h ia r, în c a re s-a desfăşurat, de am bele părţi, această po lem ică, este
explicabil în ce p riv e şte p e a rh ite c ţii ro m â n i care se vedeau continuu subestim aţi şi în depărtaţi d e la
toate lucrările m ai im p o rta n te c e se c o n stru iau . D e stilul clădirilor nici nu se poate vorbi. R om âni c a
Nicu Filipescu, T ake Io n e s c u , P.P. C a rp , I. L ahovari şi câţi alţii, chiar locuinţele lo r p articu lare le
faceau pe atunci cu a rh ite c ţi şi în stil fra n c e z şi desigur cu atât m ai m ult clădirile p ublice. A lţi
naţionalişti, cum a fo s t Io n a ş G ră d iş te a n u şi-a construit palatul de pe C alea V ictoriei c u u n n eam ţ,
unii cu italieni, p o lo n ezi, e tc . etc.

„Lupta**
13 Mai 1893
P ro iectu l G ării Centrale

Ieri, printr-o m ic ă n o tiţă , a m a tra s aten ţiu n ea publică asupra rezultatului concursului p en tru
întocmirea proiectelor G ă rii C e n tra le şi am afirm at, după declaraţiunea ce n i s-a făcut d e o am en i de
specialitate, că p ro iectu l d -lo r B lanc şi M arcel, n u e decât o p la g ia re a proiectului d-lui Eustache
de la Paris.
înainte de a p u b lica a m ă n u n te le c e ni se prom it asupra acestei scandaloase afaceri, organizată, se
zice, de d-1 D uca, d ire c to ru l c ă ilo r F erate, factotum în juriu l de exam inare, şi al d -lui B lanc ,
arhitectul favorit şi fo stu l să u a so c ia t în faim oasa afacere a clădirilor şcolare, facem cunoscut c ă
ţinem la dispoziţia o ric u i fo to g r a fia p ro ie c tu lu i E u sta ch e, spre a vedea până unde m erge n eru şin area
unor străini speculanţi, fără cel m a i m ic scrupul, ştiindu-se protejaţi.
Ca urmare vom p u b lic a d e ta liile d in c ari se v a vedea cum a fost organizat acest concurs, în m o d
special spre a favoriza p e d-1 B la n c , şi cu m a rh itecţii rom âni au fo s t am eninţaţi ch ia r d a că a r f i
îndrăznit să ia p a rte la a c e st co n cu rs, d in ca re cauză n ici nu s-au p rezenta t.

Sâmbătă 15 M ai 1893
A fa c e re a G ării C entrale din Bucureşti

Concursul in ternaţional p en tru în to cm irea proiectelor.

în septembrie anul trecu t, d irecţiu n ea C ăilor Ferate Române a publicat un concurs internaţional
pentru facerea p roiectului G ării C en trale de călători şi localul adm inistraţiei centrale al C.F.R.
Proiectele sunt în n u m ă r d e 38 şi a u fo st depuse de la 1 Mai, iar - în juriul de exam inare întocm it
ad-hoc a şi distribuit p re m iile —în m o d aproape secret, iar acum, după ce afacerea a fost încheiată şi
concursul judecat, s-au exp u s d esen ele în vestibulul Ateneului, pentru ca publicul şi presa să ia act
de ceea ce s-a făcut fără n ici u n c o n tro l şi după bunul plac al prea inteligentei direcţiuni a căilo r
noastre ferate.
147
 Ţinem să spunem de la Început că arhitecţii români n-au luat parte la acest concurs, deoarece ştiau
în mod pozitiv că concursul era de formă, direcţia C.F. având fixate dinainte preferinţele sale.
Cine cunoaşte felul legăturilor dintre d-I arhitect Blanc (norocosul cu premiul I) şi d-1 Duca,
directorul C.F.R. şi cine a avut ocazia să studieze modul cura a fost pregătit concursul, nu este deloc
surprins de rezultatul ce l-a dat, adică de a procura 38 proiecte detestabile în majoritate şi printre
cari, al d-lor Blanc şi Marcel să resorteze.
Să ne explicăm:
Acum 3 ani. Direcţia C.F.R. a întocmit o comisiune de ingineri şefi de serviciu, care având
sarcina de a stabili condiţiunilc în care trebuie făcută Gara Centrală, a mers în străinătate şi a vizitat
mai toate gările centrale remarcabile din Europa, culegând toate datele şi documentele necesare.
In acelaşi timp se ţine la Paris concursul pentru G rand P rix d e R om e şi printr-un fericit hazard,
subiectul era „ 0 gară centrală pentru o capitală din Europa*1, comisiunea luă cunoştinţă de acest
concurs şi proiectele ce au fost premiate. Acest concurs s-a ţinut ca de obicei sub patronajul
Academiei de Bel lc-Arte din Paris, şi premiul I l-a avut d-1 arhitect Eustache, care a fost trimis la
Roma în urma acestui strălucit succes.
Cu documentele luate din afară şi cu elementele luate din organizaţia şi trebuinţele noastre, se
schiţă în m od intim un proiect de Gară Centrală, pe baza căruia s-a şi cerut creditul de 28 milioane
în care intră şi aceste clădiri.
Şi studiul fusese împins foarte departe, deoarece din expunerea de motive a proiectului de credit
se văd detalii de întinderea clădirilor şi valoarea lucrărilor, aproape exactă.
Pe cât sc ştie, vorbă de concurs nu era, ci numai să se angajeze un arhitect (pe plan), care
împreună cu comisiunea şi cu aprobarea Onor. Direcţiei, să realizeze lucrările.
Favoritul era consultat adeseori în această afacere - în mod amical, natural - dar şi cu scop de a-1
pune la curent cu toate, pentru orice eventualitate. Se vede că se temeau de la direcţie că nu o să le
meargă neted la urmă, cum credeau.
Efectiv, Ministerul Lucrărilor Publice, supunând cazul Consiliului de Miniştri se decide ca să se
facă un concurs internaţional.
Prea bine, a răspuns Onor. Direcţia, fie şi un concurs, cu atât mai bine că vom putea aranja
lucrurile cu o formă mai bună, şi astfel concursul fu publicat.
Ca un concurs - şi încă internaţional - să fie serios, trebuie ca prin programe şi condiţii să se
garanteze concurenţilor o dreaptă judecată şi avantajul moral ce aparţine învingătorului, de a-şi
executa singur opera.
O dreaptă judecată nu se poate garanta decât printr-un ju riu com petinte a judeca proiecte de
arhitectură, precum şi prin respectarea condiţiunilor concursului.
Ce face Onor. Direcţiune? Prin condiţiunile concursului ridică garanţia unei judecăţi competinte,
fixând dinainte un juriu care să se ocupe din şefii de serviciu ş i o deleg aţie a co n siliu lu i d e admi­
n istra ţie. Ori nici un consiliu de administraţie, nici printre şefii de serviciu, nu e nici un arhitect, deci
ce curagiu puteau avea arhitecţii chemaţi la concurs, când li se spunea dinainte că vor fi judecaţi de
comisii compuse din nearhitecţi şi subalterni ai Onor. Direcţiune.
Printre alte condiţii ale concursului se ridică învingătorului şi dreptul de a avea direcţia lucrărilor,
rezcrvfindu-1 in seama direcţiei C.F.R.
Ce e mai penibil decât să-ţi vezi proiectul masacrat de un nearhitect, căci în direcţia C.F.R. nu e
nici un arhitect?
De asemenea s-a suprimat din program chestia expoziţiei proiectelor.
Din cauza acestor 3 corniiţiuni: compunerea jurului, expoziţia, executarea lucrărilor, toţi arhitecţii
serioşi s-au abţinut de a lua parte la concurs, iar românii în special, deoarece ei ştiau pentru ce motive
s-a întocmit astfel condiţiunile coocursuluL
De aceea n-au luat parte decât naivii şi cei siguri de succes.
Ceea ce a făcut pe arhitecţii serioşi să se retragă e şi faptul foarte bătător la ochi, că prin
programul concursului, s-a detaliat aşa de mult compunerea clădirilor încât aproape s-a spus câte uşi
şi câte ferestre să aibă fiecare cameră, cu ce altă cameră să comunice, etc., ceea ce denotă prea
evident că inşirarea cam erelor s-a fă c u t după un plan ce era deja conceput.
Suntem pozitiv informaţi că au luat cunoştinţă de programe şi condiţiile concursului peste patru
jute de arhitecţi din ţa ră ş i stră in ă ta te, şi la urma urmei de abia 38 au avut curagiul sau mai bin zis
uaivitaţea a trim ite proiecte, d in cari num ai 12 au putut fi alese cu chiu cu vai spre clasare.
Şi pentru ce oare d irecţia C.F.R. a pus cele trei curioase clause în condiţiile concursului?
Răspunsul e lesne d e dat: sp re a p u tea să descurajeze p e arhitecţii serioşi, să aibă mână liberă
fahotărârile ce va lua ş i sp re a p u tea da lucrările cui hotărâse dinainte.
Şi faptul s-a adeverit în m o d u l următor. Dacă la concurs veneau proiecte mai bune decât ale
favoritului, atunci ju riu l se co m p u n ea după condiţii, din d-nul director cu şefii săi de serviciu, adică
cusubalternii săi, fără expoziţie d e proiecte, deci o judecată cu uşile închise, cu atât mai rău pentru
cei ce au primit să ia parte la co n cu rs în aceste condiţii. O singură teamă le era - de arhitecţii români
cari ar fi protestat contra acestui procedeu; pe ei însă i-a consiliat să nu-şi mai bată capul, căci,
oricare ar j i rezu lta tu l co n cu rsu lu i direcţia va face tot ce ştie, adică ce avea hotărât de mai înainte.
Cum a văzut că tactica de descurajare şi intimidare le-a reuşit, căci au venit numai 38 de proiecte,
imediat au început să se arate m ărinim oşi adăugând doi arhitecţi în juriu - pe lângă cei 8 m embri
nearhitecţi, cu care se zice c ă ju d e c ă competent, deşi premiile le dă prin vot secret, deci cei doi
arhitecţi puteau fi contra, că rezultatul era să fie tot cel ce era hotărât
Un singur control serios răm ăsese: expoziţia publică.
A nu o face deloc n u m ai era necesar, după ce a văzut cum stă cu proiectele, deci s-a hotărât să
facă şi expoziţia, ca să n u se z ică că s-au ascuns lucrările, numai s-a ferit a face o expoziţie înainte
de judecată, căci ştiau bin e ce-i aşteptă, fa vo ritu l venind cu un proiect plagiat, proiectul d-lui
Eustache, pe care d irecţia căilo r ferate îl avea în cartoane şi pe care juriul de examinare îl cunoştea.
Dacă expoziţia se făcea în ain te d e judecată, se constata în mod public: 1) că nici un proiect nu
merităprem iul I, adică n u se p u tea lua ca bază nici unul pentru facerea gării noastre. 2) Că proiectul
d*lor Blanc şi M a r c e l fiin d o p la g ia tu ră , proastă chiar a proiectului d-lui arh. Eustache, trebuia
scos din concurs, ca o lu cra re ca re m erită să fie blamată, iar nu recompensată.
Ce curagiu şi ce lipsă de scrupul din partea d-lor B l a n c şi M a r c e l şi direcţia Căilor ferate!
Spre a ajunge în s ă la scop u l plănuit, au trecut peste toţi, au judecat cu uşile închise, trimiţând la
expoziţie rezultatul fa p tu lu i îm p lin it, contra căruia cred că nu mai este nimic de făcut
D-nii B lanc şi M a r c e l v o r lu a 110 m ilioane lei, spre a plagia şi a schilodi un proiect de concep­
ţie frumoasă şi v o r av ea şi rezerv ată direcţia lucrărilor, deoarece rezerva a fost făcută ca şi celelalte
Mrestricţii - num ai p en tru cazu l cân d prin vreo împrejurare prea extraordinară, n-ar fi fost posibil să
dea lucrarea favoritului O nor. D irecţiei. Şi ce favorit trebuie să fie, dacă după atâtea măsuri de pro­
tecţie, venind cu u n p ro iect plag iat, to t i-a dat premiul I, şi dreptul de a mai lua 100 de milioane lei.
Asta m iroase câ t co lo a to vă ră şie.
Afacerea c lă d ir ilo r ş c o l a r e ( f a i m o a s a a g e n ţie D uca - B l a n c ) a ră m a s c u n im ic p e lâ n g ă c h iv e rn i­
seala cu Gara Centrală.
Vom continua, arătând cin e e d-1 B lanc şi prin ce peripeţii au trecut legăturile sale cu d-1 Duca.

„Lupta"
A facerea Gării Centrale

Primind din p artea d -lu i arh itect I. N . S ocolescu scrisoarea de mai jo s ca răspuns la articolul
„Planurile G ării C entrale '4 p u b licat în „Timpul44 de la 19 Mai a.c. ne grăbim a o publica, spre
lămurirea afacerii.

Bucureşti, 20 M aiu 1893

D om nule Director,
Acum câteva zile aţi b in e v o it a pu b lica în stimabilul Dvs. ziar câteva notiţe şi un articol ce v-am
dat asupra m odului scan d alo s cu m a fo st organizat şi judecat concursul pentru proiectarea gării
centrale şi a clădirii ad m in istraţiei căilo r ferate române.
Cele ce v-am c o m u n ic a t a u a v u t darul, ca după trei zile să înfierbânte aşa de tare pe un nobil X,
încât ieri (19) m i-a ap lic a t o săp u n eală (cu săpun cam ordinar, nu e vorbă) din cele mai afurisite, în
ziarul „Timpul44, u n d e e p ro b a b il coproprietar căci altfel nu cred că-i publica o asemenea proză ce
miroase de departe a g ra jd şi a bucătărie.

149
 Am păţit-o, am pAţit-o! Aşa-mi trebuie! Dracu m-a pus să mă vâr unde fierbea aşa de bine oala
altora. Ce-am cu dacâ Bt asv şi Marcel au plagiat proiectul lui EusTACHE, care era bun şi pe care
l-au schimbat ftcându-l infect? Ce am cu. dacă s-a Acut şi judecat concursul după plac, ca să poată
da premiul I şi facerea proiectului definitiv d-lui Blanc? Cc atn eu. dacă Camera a votat 2 şi jumă­
tate milioane pentru gara centrală şi direcţia C.F.R. proiectează o gară de 20 milioane? Nu plătesc
cu. ci |an» săraca! Ce mă pnveşte pe mine dacă s-au deschis plicurile - în a in te d e ju d e c a re - spre a
se şti cine a concurat, asta nefiind decât o inocentă curiozitate , ca să ştie pe cc adresă să înapoieze
proiectele gogomanilor cc au îndrăznit să vie la concurs?
Recunosc că am greşit amar tăcând gălăgie contra unor streini ţâră scrupul, Ară onoare şi aşa de
bine protcja|i. căci trebuia să ştiu • din alte ocazii, cum a fost afacerea cu restaurările - că mai bine
se zdrobeşte zece. douăzeci de români, decât să se deranjeze un străin din ghcşcfhirile şi tovărăşiile
sale.
Dar acum am Acut-o, deci trebuie să răspund, nu pentru combaterea parfumatei proze a nobilului
X. ci pentru restabilirea adevărului, acesta interesând pe lectorii d-voastră.
Nobilul X. afirmă - cu o convingere bănuită • că organizarea concursului a fost fo a r te serioasă
(?) şi remarcabilă pnn garantarea uneijudecaţi nepărtinitoare f i com petente şi prin impunerea celui
mai afamlut secret in privinţa provenienţei proiectelor prezentate.
După ferocele nostru X. concursul a fost organizat foarte serios, deoarece s-au pus premii mari,
s-au distribuit programe în patru coifuri ale lumii şi s-a bătut toba prin toate gazetele din (ară şi
străinătate,
(îarantaiea unei judecăţi competente (?) şi nepărtinitoare (?) a operat-o în mod suveran, prin
fixarea unui juriu compus din: Consiliul de administraţie al C.F.R. (care. după mărturisirea d-Iui X,
se compunea din ingineri şi chiar simpli particulari); şefi de servicii ai administraţiei, prezidaţi de
d-1 ministru al lucrărilor publice.
Pompos juriu, dar ce folos, dacă toţi laolaltă nu pricep arhitectura.
Că probă el nici chiar cei ce au ticluit acest juriu n-au crezut în g a rantata sa co m petinţă, este
faptul că a chemat doi arhitecţi să ia parte la judecare.
Ori. concursul a fost publicat cu clausa judecării prin juriul recunoscut d e neco m p etin te, deci cum
putea să vie la concurs arhitecţi serioşi, când vedeau de prin programe că vor fi la discreţia unui juriu
nccotnpctmtc. - De aceea a venit numai naivii f i c ei ce a\*eau su ccesu l in buzunar.
Faptul că s-au font a prevede arhitecţi în juriu, dovedeşte el judecarea avea să se facă de formă,
căci chiar când - de focă de scandal - au luat arhitecţi în juriu, s-au grăbit a lua num ai d o i, p e când
juriul era de sece. spre a face ca avizul lor. de va fi contra celor preparate, să rămână nul, ceea ce
s-a şi întâmplat, deoarece la al doilea scrutin (după ce s-a descoperit plagiatura) a rh ite c ţii au votat
contra dării premiului I. htsft juriu) garantat oom petinte i-a majorat.
Aceasta se cheamă la d-1 \ o judecată competintc şi nepărtinitoare.
Oâi despre faimosul absolut secret în privinţa provenienţei pro iectelo r , s-a terminat prin deschi­
derea tuturor plicurilor, de o parte interesată a ju riu lu i spre a vedea cin e a con cu ra t. Aceasta a
afirmat un membra al juriului chiar, însă cu observaţia că asta a Acut-o ca sâ ş tie la ce adrese să
înapoieze proiectele.
D efjdceeuti plicurilor s-a fă cu t probabil înaintea judecării, ceea ce e ste o in fa m ie d in cele mai
m ari. Ducă competenţa şi nepărtimrea judecătorilor era aşa de Ia adăpost de orice bănuială, de ce nu
s-a Acut expoziţia proiectelor înainte de judecare! Negreşit spre a împiedica critica la care era să dea
loc ş i . fiîndo-k teamă de o schimbare de dispoziţie în astfel decât doreau cei interesaţi.
Ducă doreau discuţia proiectelor ca concepţie s a u originalitate, de ce a p u s ja n d a rm ii la expoziţie
s i a p rtm c ă p e ariem e fi-a r perm ite a lua note dupe proiecte? D e ce au re fu za t a u to riza ţia cerută
d e a s e Joeogru jia proiectele premiate'*
R ă s p u n s u l e le s n e d e d a t penam a exclude comparaţia proiectului plagiat fa ţă de cele originale ,
căci t o a t ă lu m e a ş tie c ă p ro ie c tu l d 4 o r B l a n c ş i M a rcel - n o ro c o ş ii c u p r e m iu l I -iu e s te o p la g ia tu r i
d i n o e k m a i o r d i n a r e , /apt recunoscut ş t afirmai de d-1 B l a n c chiar, care se plânge ca M arcel e de
tini.
D a r ş i A r ă a fir m a r e a d 4 u i B l a n c , s i s e p u n i la d is p o z iţie f o to g r a fia p r o ie c tu lu i B lanc - M arcel

şi vom proba îh o în tr u n ir e publică, s a u în a in te a u n u i ju r iu d e o n o a re :

 1) Cfl proiectul prem iat I c o plagiatură după proiectul d-lui Eustache.
2) Că «cest proiect, aşa cum c făcut, în raport cu programul şi trebuinţele tării noastre, este un
^iect ţâră valoare şi care nu m erită premiul I.
;) efi proiectul hotelul adm inistraţiei este aşa de rău că nici nu merită să fie clasat la judecare.
4 ) Că prin urmare rău a fost concursul pus, rău judecat şi în mod părtinitor şi premeditat s-a
*cordat un premiu, unor proiecte ştiute plagiate şi recunoscute de proaste.
S-a obiectat că trebuia să se dea premiile, ca să nu se zică că au făcut concurs şi pe urmă ne
folosim de rezultat fără a plăti munca celor ce au răspuns la chemare.
Dar oare concursul s-a făcut pentru a da trei premii, oricare ar fi valoarea proiectelor, sau pentru
,,obţine o concepţie originală şi de valoare?
Credem că în cazul gării centrale, mai mult decât în orice altă împrejurare, s-a făcut concurs
pentrua găsi o soluţie originală a problemelor propuse, căci s-a hotărât că cel cc va obţine premiul
I facă şi proiectul definitiv de execuţie.
Ori, din momentul ce concursul n-a dat rezultatul dorit, trebuia să se răsplătească munca celor ce
iuconcurat, dându-lc trei premii promise, dar nu acordând premiul I, care angajează statul la lucrări
întocmite pe baze reale.
Ca probă că argumentul obligativităţii dării premiului I cu consecinţele sale e numai un pretext
deocazie, spre a acoperi o procedare părtinitoare, este faptul următor:
Acumtrei ani, tot direcţia C.F.R. a pus la concurs, tot internaţional, facerea proiectului otelului
administraţiei C.F.R. şi pentru judecarea concursului a fost convocat un juriu compus aproape din
aceleaşipersoane şi atunci, deşi proiectele erau mai bune ca cele de azi, juriul şi direcţia C.F.R. a
găsit, că nu e caz de a da premiul I.
Acumtrei ani, s-au prezentat proiecte bune, originale, necontestate de nimeni şi nu s-a dat urmare
concursului, iar azi se prezintă proiecte slabe, plagiate, contestate şi se dă urmare concursului, de şi
recunoaşte că nu c corect.
Ccsă fie cauza?
Ştiuatât, că la concursul de acum trei ani d-1 B lanc n-a luat parte.
Concluziile le poate deduce oricine cu înlesnire.
Voi încheia protestând încă o dată contra celor petrecute şi afirmând că cei ce au organizat această
scandaloasă afacere au fost conduşi, nu de interese băneşti, după cum s-a zis că acuz, ci de ura fără
margini ce hrănesc contra arhitecţilor români: Unii ca să se răzbune de neajunsurile cc le-au făcut
arhitecţii - cum e d-1 Duca - iar alţii ca să facă pe placul altcuiva.
I. SOCOLESCU
arhitect şi inginer
Bulevardul Carol 14

151
 Index
1. Breasson 82,83,129
St. Burcuş 50,112,114
9,23,24
50
33 49,50, no
Grigore (Gr.) Călinescu
50, 57, 73, 94, 119,
126, 129,140 IMihai Cantacuzino 36,59
Mihail (M.) Capuţineanu (Caputzineanu) 9 ,4 8 ,5 0 \
> S > escu 121
48, 50 Andrei Caridi 20
I Jacques Carlos 121
9, 18
Carlus 110,124
13,16, 56, Cayon 121,124
91,92
F. Cazaban 35
j Sp.Cegăneanu 3 5 ,5 3 ,5 4 ,9 3 ,9 7 ,9 9 , 104,106,
107,116,132

55, 80, 83,129, 130 Cristofî Cerchez 57,139

94,108 Grigore (Gr.) P. Cerchez 5 0 ,5 1 ,7 2 ,7 3 ,7 6 ,8 0 ,8 1 ,
108,115,138
****** 40
104 N.P. Cerchez 51,69,130
gate»00 67, 96, 100, 101 Iul Rainich Chattner 35
jjaibeto1 Christian Cherciu (Kertsch) 46
J 96, 97,104
Cicu 126
I DeB&u®H I ■
Giuseppevon (loseph de) Bayardi (ing.) 14 Ştefan Ciocârlan 4 9 ,5 0 ,5 3 ,6 7 ,7 5 ,7 6 ,7 8 ,
Băicoianu (C onstantin-A lexandru) 49, 50, 128 84,87, 88 , 8 9 ,9 0 ,9 1 ,9 3 ,1 0 3

I PaulBelau î? 9 St. Ciortan 51

I BarbuBellu 117,119 Alexandru Clavel 51,57,73,114,115, 116,117,
I Cari(Carol, C.) Benişu (Benischu, Beneş) 45, 50, 119,132,138
51, 53, 55, 67, 68, 78, 96, 139
C. Cohn 47
I OscarBenişu 68 loseph Conrad 1 5 ,39
Dan(D.)Berindey 9,48, 50, 51, 55, 56, 57, 61, 64, I. Constantinescu 50,51
65, 67, 76, 90, 94, 96, 107, 120
St. Constantinescu-Roda 122
IonBerindey 50,67,113
Cortobius Carol 122
CassienBemard(Marie-Joseph) 54,129,130 Alexandru Costinescu 9 ,1 8 ,1 9 ,2 4 ,56
Bcitiiet(John - Elisee) X32
H. Creangă 50
Berthon . Cretzulescu 120
F-Bertrand 109,110,121
Cristinel I. Paul 125
tefen^ Berzac (Bersac, Berzak(u)) 18,19,22,
Cubelca 10» H
Carol de Cugler (von Kugler) 2 8 ,2 9
I Bilek
Rudolf von Cugler (von Augler) 2 6 ,2 7 ,2 8 ,3 0 ,3 2
Culuri Giovan(n)i 122
c (Louis-Pierre) 49, 50, 80, 81,131,
F. Curee 8?
ra sa ■ ■ Cyzenave Jean, Lâon 232

D
121,124
Delagrange, Grâgoire 2 3 ,2 4
i°ha«Brandel 2 8 ,2 9 ,335
2 Gheorghe Demostemde
Jraun(n,eamţ) 27

153
 24,25 J. Guadct
61
Fnednch Dietrich |23
Dietz 4$ H
Dobre meşterul (Maimarbaşa) 53
Ioan Haibcr
C. Dobrcscu 45,49,50,111 18
Georg Haimal
Toma Dobrcscu 121 & 16
M. Haller
Wilhclm Dodcrcr 34
50.109, HO, 129 Halley
E. Doneaud 35 121
Donici Hang
123
50,51,49, 76,80,81 Hansen
G. Duca 121
65.67.96,97,100,101,102, Har(p) Leopo(ld)
Viollet le Duc _ 12
104,107,109,125,143 Karl Harţei 38,46, Ho
HartinCg)
Moriţ Harţi 17, 18, 19, 22, 24, 36, ** U ,39
E 3 8 ,3 9 ,4i
9,15 Hartman
Ştefan (Kertes) Emilian 68
90 Harton
Enderley 41
Eustache 80,81, 147, 150, 151 41
1arA H fin t7 IO
F
Emanuel Fark 67,139
Johan Făgăraş 33
Gcorge (Gh.) Fiiipescu 9,33
Fontaine 121 Niculai laian ^3
I. Fdgerich 35 Ignat Lorenzo 25 26
Freiwald (Fraywaldt, Fainvrah) 12,16,36,37, Pitar Matache 11iad 43
38,39,55 Grigore Ionescu 94 107
Gustav Freiwald(t) (Freywald) 10,11,12,44 Ioniţă (Jupân) 9 , 2S, 42
lohan (Jean, Ioan) Frayvaldt Anghel Ioniţă (antreprenor) 45
(FraiwakJt, Freiwaldt, Freiwald) 9,10,11,13,36 Iotzu 109
Iulius Freiwald (Freywald) 10,44
Fotacbe Fuster (inginer) 14 J
Joge 39
G
Edmond Joly 76
N. Gabrielescu 50,51, 75,79,87,91,92,93, Juşcă 9,32
94 - 98, 101,104,107,119 Judic (sau Leizăr) 33
Gafencu (Gafenco) 9,33
Galleron (Paul-Louis-Alben) 45,48,50,51,111, K
113,114,126,128, 129,130
Galleia O. Kabrovschi 46
121
Charles Gamier Anton Kaitanovici 21,26,27
11,54,96,101,126
Augustin Gason Franz Klinger 42
48
Gheorghe Gaudi 41,45 Zigfried Kofschinscky (Kofszinsky) 71,116,120
Georgiaş lanoş 14,15 Franţ Kramer 30,31
N. Ghica-Budeşti 57,94,107, 108, 119 Kraus Ioan 13, 51 109,116,120
Ghyka Nicolae Kunel 14
50
Giulieni Franţ Kurek 29,30
38
R. Goligher
Gottercau Alfrcd, Jules, Paul (şi fiul) 4 ^ 50 90 L
113,124,125,132 Gh. Lahoman 13
G. Gracoski
121 Lang 120
Marc Grigoire
121,124 Lazăr Polcovnicul 42
Ioseph Grispek
30,31 Oracle Lăzărescu 51
Griinfeld
112 Lebeuf (Hippolyte - Arthur) 133
154
 55 6 8 ,7 5 ,8 0 ,9 0 ,9 5 , Leon Nijankowski 46
,07, 109, 115, 124, 129 Matei Niţman 22
32
< 101 121,124 O
43
,arbaşa Olein 67,139
121
Alexandru (Al.) Orăscu (Orescu) 9,44, 50,51,53,
46,47
54, 55 - 57,68,76,78,90,96, 140
56,57
Scarlat Orescu (fratele lui Al.Orescu) 44
114,122
Moritz Von Ott 37,38,41
recM 45
5 1 ,5 3 ,9 2
"? S >
A # 9,25
Gh- Ion Pancrati
M E. Pangrati 73
361
Florian Gr. Pantelly 113
37 49,50
Pappa Constantin
5 1 ,6 9 ,7 0 ,1 1 4 ,1 2 4 Paraschiva Maimarbaşa 42
Franz Pauper(a) 12,13
kiarbaşa.
X lN a ^e . L Z t i e , 42,43 I. Paxino 50
l#i^ iibW' . ,
I 49, 50, 78, 79, 83,109, Herc(ule) Peruchetti 15
110, 120 Sc. Petculescu 50
50, 51, 68, 75, 78, 79, Cos tin Petrescu (pictor Ateneu) 126
v,andrea 8 6 ,8 7 ,9 1 ,9 4 ,1 1 5 P. Petricu (Petriciu) 50,51,70
Pohl 123
[ Marcel8 0 ,8 1 ,1 3 1 ,1 4 7 ,1 4 9 ,1 5 0
Pompilian Ion 50, 115
vfarcu 50 114
Vlaugusch (Maugsch) 68 , 111 Popper Alfred
Pustella Fortunato 47
1 Melick (M elik) 9 ,4 0 , 48, 50, 53, 54
nrich Vaiser (Fausser) fim (van) M eţiu
(Fxeiser von M enţen) 44
lâcscu (Michăescu) N icolae 50,112, 115 121
Rudolf Quich
Mihail 12
lihăilescu 35
(I.) Mincu 9, 49, 50, 51, 55, 56, 57, 60, 68,
18
0,74,77-81, 91, 92, 97, 98, 104, 110, 114, 115, Ioseph Raschek
36
119,124,129,130, 131, 133, 138, 140, 145, 147 Ioan Rathner
de? 120 Raymond du Temple 91
122
Moga l 14 Reis
109, 110,112 66,67,76,77
Reissenberger
50
wontbach Renard Daniel
PMontoreanu (Montureanu) 48 50 71 90 96,97,101,102
Henri Revoil
Wougson ’ ’ ’ 20,21
I. Rizea (Rizer) Serdar
zand 51 116,132
Romanatzo Ed. Joseph
54 13
Wdorfer Andreas Romiel
51
G. Rosnovanu
15,16
N Andrei Rosnvai
Nedelescu Radu 49, 50,78,112
G-Negoescu 50
jf°“ da Negrescu 49, 5 0 , 1 1 1 , 126, 129 Nicolae Saian 32
•«enciulescu 50, 53, 89,90 Saint Jean, San Jouand, Mihail39,44,55,57,124
Neubauer
123 Alexandru Săvulescu 48,50,71, 78,79, 101, 120
Nicolae
42 D. Săvulescu 50
Niem J 112 Anton Schickerile 120
108

155
 120 u
Schiflcers
40, 43,45,47, Cari (Scarlat) Von Udrischi
Ioan Schlatcr, Slater, Schlatter
51,56,67,139 (l/driţki, Udritski)
21’ 22>26 ,3 6 , 37
I. Schultz 120
126
Sciky
50 V
Silberstcin Isidor
46
Simonis
it c că I.N. Sc 16, 17 Varga
în folosul ac Nicolae Singurov, căpitan 46
139 Vemouillet
e sfârşitul vi F. Smărăndcscu
Friederiche Veseli (ing.) 121
P. Smărăndcscu 50,73,119
; istorică şi t Xavier Villacrosse 33
Nicolae G. Socol (Socolescu) 9,46, 70, 74, 77, 78,
m ncri p c ter (Vilacrosse, Vilacroz, Villacros)
80, 83 - 86, 140 39,40,41,43,51,
4 m ai 1921
Ici c a re v a Ion N. Socolescu (fiul lui N.G. Socol) 49,50,51, 55, 57,124
56, 57, 74, 75, 77, 78, 79,80, 81, 83, 84, 87, E. Villacrosse
i pentru stuc
Vitul
124
, ţesături sa 91, 93, 94. 119, 129, 131, 140, 147, 149, 151 9,39
Toma N. Socolescu (fiul lui N.G. Socol) 46, 50,51, Iancu Volber
o lescu — ai 17
:tu rii ş i A rt 70, 74, 140
rin testam e Toma T. Socolescu (fiul lui T.N. Socolescu) 92
i titlul Dar, Sofieiuschi 33 Frantz Walet
V iitorul din Solotaref 110 Paul Wallot 41
tor spre u n Iancu Staiber 17 76,78
Weighel
care m -a p C. Stavrolea 50, 70 123
Iosif Weltz
rib u i la s ti G. Stavrolea 51 39
Weltzer
Nicolae Stavrolea 49,5 0 , 70 45
Franz Wessel
intesc c ă î Geoige Sterian 49, 50, 76, 79, 81, 84, 87, 90, 91, 46
r ex istenţa 9 6 ,97,98,99,101,102,103,104
uite z ile s I. Storck 120
ul şi a p ă r Suskind Henri 122 Filip Xenopol 50, 5 1 ,5 6 ,6 9
şi c a re a
Ş Z
Const. Şmid 13 Al. Zagoritz
rimei, du 51
Friedrich Schmidt gg Victor Zamfirescu
irat o on 50
Ioan Şmid 13 Aş. Zamfiropol
singur ti, Tilică Ştefănescu mo
50
tot ade\ Zigfried Kofszinsky 120
Ştirbey 11 2 Zumino 109
Zwelfer 123
T
m brie 1
Andraş Tefiier (Tefnu, Tofiier) 20,24,25,33,34
vins de F .T h y r
u de v: 50,51
TiUay
: mult, 40
Teodor Tilli (arh. ing.)
it şi ast 44
I.D. Traianescu
jă tem 83
Tranoy
rul cup 110
Trelat
P. Tobai
112
etatea Al. Tomescu
47
n fă a 109
m ile i
istiţie
ea no
izul v,
iiţi, Ii

156
ip -
 F ap t e că I.N . Sc
eroică în fo lo su l a c
S p re sfârşitu l vi
valo are isto rică şi £
d e D ep u n eri p e ter
ia r la 14 m ai 1921
5 0 .0 0 0 le i c a re v a
p re m iu p e n tru stuc
p ic tu ră , ţe să tu ri sa
N S o c o le sc u — at
A r h ite c tu r ii ş i A rt
m u lt p rin testam e;
S u b titlu l D a r
zia ru l V iito ru l din
c h e m ă to r sp re urr
T om a, c a re m -a p
să c o n trib u i la stu
etc.
A m in te s c c ă |
şi c h ia r e x is te n ţa
m a i m u lte z ile t
p rie te n u l şi apăr;
a v o c a t ş i ca re a
H otel Europa, Ploieşti - arh. N.G. Socolescu, renovat de arh. T.T. Socolescu (pag. 46)

I ţi trim et, du
am a p ă ra t o on<
Un sin g u r th
cuvânt, to t adet

14 noiembrie 1
A învins d e
era greu de vi
sd zu sc mult,
înfruntat şi asl
zile după tem
următorul cup

S o cieta tea
cu n o şti in ţâ c i
a cu za ţlu n ile i
în a ltă J u stiţie
d ra g o stea n o
P râ n zu l Vt
P rim iţi, h

Desigur c
câtva morali
mm. D u f d rit,

84
 Fapt e că I.N . Se!
eroică în fo lo su l ac
Sp re sfâ rşitu l vi
valoare istorică şi c
d e D epuneri p e ter
iar la 14 m ai 1921
5 0 .0 0 0 le i care va
p rem iu p en tru stuc
p ictu ră , ţesături sa
N . S o co lesc u —a,
A rh ite c tu rii ş i A rt
m u lt p rin testa m e
S u b titlu l Dar.
zia ru l f i i to r u l din
c h e m ă to r sp re u n
T om a, ca re m -a p Primăria veche (dărâmată). Ploieşti (pag. 46)
iă co n trib u i la s ti
’tCs
A m in te s c că 1
c h ia r e x iste n ţa
ai m u lte z ile t
e le n u l ş i apăr.
fc a t ş i ca re a

r/ trimet, du
Casa fo ş ti Avram Ergas (Manmciu), Ploieşti - ari. Ci. Cherctu (Kertsch) (pag. 46)
pârât o on
v singur ti.
t. tot adet

■mbric î
v in s d c
I d c Vi
m u lt,
ş i a st
te rn
cup

ea
ct
I/
^ n >Ploie§tl.
VeCti
tsch)
,,g73V Ch^rciu (K en
1 î £*•
<46)
(Pag‘

Ş c o a la p rim a ri
d c p e str. Roşiori»
P lo ie şti
arh. C h. Cherciu
(K ertsch) (pag- 46)

161
 Fapt e că I.N. Sc
eroică în folosul ac
Spre sfârşitul vi
valoare istorică şi t
de D epuneri p e tei
iar Ia 14 m ai 1921 l
50.000 lei cane va J
jremiu pentru stui j
-ictură, ţesături sa j
' Socolescu - a j
rh itectu rii ş i A rt I
uit p rin testam e I
Sub titlul D ar I
irul V iitoru l d ir ■
;m ător sp re u n f -
n a , c a re m -a p L
:ontnbui la sti ■

\m m te s c c ă '
lia r existenţa
m u lte z ile :
en u l şi ap ăr
at şi ca re a
Casa proprie, Ploieşti
Liceul vechi din Ploieşti
arh. I. Varga (pag. 46)
arh. A l. O răscu (pag. 46, 54 - 55)
trimet, du
'ărat o on
| singur ti
\, to t adey
Casa fostă Matache Nicolau

m b ric 1
/in s d e
i d e v.
m u lt, r r r r M r e e
şi as>
te m
I cup
Piaţa fostei Prim ării din Ploieşti
arh. R. L ieb er (pag. 46)

Casa N . R ăşcanu pe Calea Câmpinei, Ploieşti

arh. R . L ieb er (pag. 46)
 Fapt e că I.N . Sc
eroică în folosul ac
Spre sfârşitul vi
valoare istorică ş i i
le Depuneri pe ter
ir la 14 mai 1921
0.000 lei care va I
remiu pentru stuc '
ctură, ţesături sa
Socolescu —a.
hitecturii ş i A rt
îlt prin testame
Sub titlul D at
rul V iitorul dir
rnător spre un
aa, care m -ap
ontribui la sti

Amintesc c ă '
ia r existenţa
multe zile :
snul şi apăr
Biserica Domm(a Bălaia, Bucureşti - arh. C. BeniSu (pag. 68)
it şi care a

trim et, du
â ra t o on
sin g u r ti
to t ade'

m brie 1
vins de
i de v:
m ult,
şi as’
î te m
1 cup

atea
â a
ile >
ifie
no
Iv
h
Biserica B oteanu, Bucureşti
arh. N. M ihăescu (pag. 113)
 Fapt c că l.N. S(
eroică în folosul ac
Spre sfârşitul vi
valoare istorică şi t
de Depuneri pe ter
iar la 14 mai 1921
50.000 lei care va
premiu pentru stuc I
pictură, ţesături sa
N. Socolescu — a.
A rhitecturii ş i A rt '
mult prin testame
Sub titlul Dar
ziarul Viitorul dir
chem ător spre un I
Toma, care m-a p
să contribui la sti /
ete.
Amintesc c ă ‘
şi chiar existenţa /
m ai multe zile ; / Universitatea din Bucureşti - arh. Al. Orăscu (pag. 55,56)
prietenul şi apăr *
avocat şi care a

îţi trim et, du

am apărat o on
Un sin g u r ti
cuvânt, to ta d e '

14 noiem brie 1
A învins de
era greu de v.
scăzuse m ult,
înfruntat şi as>
zile după te m
urm ătorul cup

S o cieta tea
cu n o ştiin ţă a
acu zafiunile ,
în a ltă ju s tiţie
dragostea n o
P râ n zu l v
P rim iţi, Ii

D esigur t
câtva m orali
sus. D upă
 o

Universitatea din Bucureşti - Faţada - arh. Al. Orăscu (pag. 55,56)

Universitatea din Bucureşti - arh. Al. Orăscu (pag. 55,56)

M r
 ’

Fapt e că I.N. Sc
eroică In folosul ac
Spre sfârşitul vi
valoare istorică şi i
de Depuneri pe tei
iar la 14 mai 192
50.000 lei care va
premiu pentru stu<
pictură, ţesături sa
N Socolescu - a
Arhitecturii şi Art
mult prin testame
Sub titlul Dar
ziarul Viitorul dir
chemător spre un
Toma, care m-a p
să contribui la sti
etc. Teatrul Naţional, Bucureşti (distrus de bombardamentele din 1944)
Amintesc c ă ' arh. A nton H eft (pag. 40, 54, 140)
şi chiar existenţa
mai multe zile : |
prietenul şi apăr
avocat şi care a Palatul Filipescu, azi Casa Universitarilor - Bucureşti (nae. 56)

îţ i trim et, du
am a p ă ra t o on
U n sin g u r ti
cuvânt, to t a d e'

14 noiembrie 1
A învins de
e ra greu de v
scăzuse mult,
nfruntat şi as<
Iile după tem
nrmătorul cup

I Societatea
|m o ş tiin ţă a
M zaţiunile .
altă ju stiţie
U a g o stea no
■ P rânzul v
I Prim iţi, Ii

D e sig u r t
va m orali
. D u p ăi
 HB|

WF

P alatul Poştei, Bucureşti (în prezent. M uzeul N aţional de Istorie a R o m ân iei)

a r h . A l . S ă v u le s c u (pag. 71,120)

Palatul Soc. Generale din Piaţa Universităţii, B ucureşti - a r h . O . M a u g s c h (p ag . 68)

169
 Fapt e că I.N. Sc
eroică în folosul ac
Spre sfârşitul vi
valoare istorică şi t
de Depuneri pe ter
iar la 14 mai 1921
50.000 lei care va
prem iu pentru stuc
pictură, ţesături sa
N . S o c o le s c u - a , I
A r h ite c tu r ii ş i A r t '
m ult prin testame
Sub titlul D a r I
ziarul V iito r u l dir
chem ător spre u n ,
Toma, care m -a p
să contribui la sti j
etc.
A m intesc că !
şi ch iar existenţa
m ai m ulte zile : I
prietenul şi a p ăr i
avocat şi care a

I ţ i tr im e t, d u
a m a p ă ra t o on
U n s in g u r ti.
c u v â n t, to t a d e '

14 noiem brie ]
A învins de
era greu de vi
scăzuse mult,
înfruntat şi as'
zile după tem
următorul cup

Societatea
cunoşfiinţă a
acuza fi un ile ,
malta justiţie
dragostea no
Prânzul v
Primiţi, Ii

D esigur <
câtva morali
sus. D upă ră

84
 *4 X ^
*
J ~ +4k» M ^ C
X - 4 / .» * « » f t £ r . — iiSfjT*-
1 T*?
171
 Fapt e că I.N. St
eroică în folosul ac
Spre sfârşitul vi
valoare istorică şi t
de Depuneri pe ter
iar la 14 mai 1921
50.000 lei care va
premiu pentru stut
pictură, ţesături sa
N . S o c o le sc u - a.
A r h ite c tu r ii ş i A r i
mult prin testame
Sub titlul D a r
ziarul V iito ru l din
chemător spre un •
Toma, care m-a p i
să contribui la sti ;
etc.
Amintesc că i |
şi chiar existenţa
mai m ulte zile f !
prietenul şi apăr .
avocat şi care a

I ţ i tr im e t, d u
am a p ă ra t o on
U n s in g u r ti.
c u v â n t, to t a d e '

14 noiem brie 1
A învins de
era greu de v;
scăzuse m ult,
înfruntat şi as>
zile după tem
urm ătorul cup

Societatea
cunoştiinfă ct
acuzaţiunile i
înaltă ju stiţie
dragostea no
Prânzul v
Prim iţi, Ji

Desigur <
câtva morali
 Schiţe ale arh. Ion Minat,
foto arh. Toma T. Socolescu

Jc4*X
ft&Uyt 4/1^5 wClw •
F a p t c că I.N. S(
■că în folosul ac
Kpre sfârşitul vi
l)are istorică şi t
Depuneri pe tcr
a 14 m ai 1921
IKK) lei care v a
niu p entru stuc
ură, ţesături sa
fo c o le sc u — a
îte c tu r ii ş i A rt
tp rin testam e
Jub titlu l D ar
îl V iito ru l d ir
n ăto r sp re u n
a , c a re m -a p
m trib u i la sti

jnintesc c ă '
iar existenţa
multe zile : |
enul şi apăr
at şi care a

i trim et, du
p ă ra t o on
n sin g u r ti
nt, to t o d e

liembric 1
învins de
reu de v.
se mult,
Ltat şi as1
upă tern
oral cup

cietatea
fiinţă ci
fiunile i
ju stiţie
stea no
înzul v
m iţi, h

sigur (
norali
Vila Robescu, Sinaia - arh. I. M in a i
 AHFITC ATftU

p t e că I.N . S t
1 în folosul ac
ire sfârşitul vi
re istorică şi *
opuneri pc tei
14 m ai 1921
0 lei c a re va
u p en tru stut
ă , ţe sătu ri sa
c o le sc u - a m m
•ctu rii ş i A rt
>rin te sta m e
b titlu l D ar
V iito ru l d ir
îto r s p re u n
, c a re m -a p
itribui la sti Şcoala Centrală de Fete, Bucureşti - arh. I. M inai (pag. 68)

n in te sc c ă \
ir e x iste n ţa
îu lte z ile :
i u l şi a p ă r
t şi c a re a
Liceul Gh. Lazăr, Bucureşti - arh. F ilip M ontoreanu (pag. 71)

tr im e t, du
ă ra t o on
s in g u r ti
t, to t a d e ’

embrie 1
n v in s d e
2U d e V;
e m u lt,
a t şi a s ’
tp ă te m
>rul c u p

ie ta te a
iin ţă c i
lu n ile t
iu s tiţie
te a n o
n zu l v
n iţi, Ii

ig u rt
norali
C lădire din Bucureşti
arh. Gr. C âlinescu
(pag. 110)

Casă în Cotroceni,
Bucureşti
arh. A. P opper
( p a g .114)
?apt c că I.N. Sc
că în folosul ac
!pre sfârşitul vi
arc istorică şi e
► cpuncri pc tcr
1 14 mai 1921
30 Ici care va
iiu pentru stuc
ră, ţesături sa
tcolescu — ai
ecturii şi A ri
prin testame
ib titlul Dan
Viitorul din
Itor spre urr Capela cimitirului Viişoara (1880) Ploieşti - arh. T.N. Socolescu (pag. 70)
,care m-a p
tribui la stv

i înţese că >
r existenţa
uite zile î
iul şi apări
şi care a Biserica Sf. Vineri (1878), Ploieşti Biserica Sfinţii împăraţi, Ploieşti
arh. T.N. Socolescu, arh. T.N. Socolescu,
pictată de Gh. Tătârăscu pictată de T. Vintilescu
(pag. 70) (pag. 70)
rimet, du
ra t o on<
Ungur tii
to t ade\

«brie 1
'ins de:
de vl
mult,
şi ast
l terrr
1cup

atea
\â c i
ile i
tffie,
noi
j V)
,h

’C
ik
fapt c că I.N. Sc
că în folosul ac
Ipre sfârşitul vi
arc istorică şi (
•cpuneri pe tcr
ţ 14 mai 1921
X) lei care va
iu pentru stuc
ră, ţesături sa
icolescu — a.
’Cturii ş i A rt
>rin testame
b titlul Dar
Viitorul dir
itor spre un
Str. Lipscani - prăvălii cu etaj. Ploieşti - arh. T.N. Socolescu (pag. 70)
care m -a p
tribui la sti

intesc că ;
• existenţa
jlte zile s
al şi apăr
;i care a

im et, du Casa Gh. Dobrescu, Ploieşti - arh. T.N. Socolescu (pag. 70)
•at o on
•ngur ti.
’o t ade'

ibric 1
ns de
d e V!
îult,
?i as*
te m
cup

tea
i ci
'e i
ie
io
v
h

180
Hotel Bulevard (dărâmat), Ploieşti - arh. T.N. Socolescu (pag. 70)

Tribunalul vechi ( dărâmat), Ploieşti - arh. T.N. Socolescu (pag. 70)

 Fapt e c i I
oicâ în folo
Spre sffirş
Joarc iftori'
i Depuneri
la 14 mai
000 lei ca

1
m iu pentr
tură, ţesfit
Socolesa
u te c tu rii,
I t prin te»
Sub tiUu
Iul Viitor
I n i to r *p
■a, c ă re i F osta C urte de C onturi, Bucureşti - arh. N.P. C erchez (pag. 69)
im trib u i

I m inte»
ia r cxi.*
m u lte Ş coala de A rh itectu ri, B ucureşti, (azi Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“) - arh. Gr.P. C erchez (pag. 73)
Imul fi
H tt f i ci

trin ti
vârât
b 3lnţ
1/, toi

bm l
ivii
hi i
:i n
P 1
iă
ui

r
nt
•t
5
\i
Casa B . N iculescu D orobanţii (bom bardată), Bucureşti - arh. Gr.P. C erchez (pag. 72, 138)

Casa D isescu, B ucureşti - arh. Gr.P. C erchez şi arh. A . C lavel (pag. 73)
 arh. I.N. Socoiescu (pag. 7 7 82)

Fapt c că I.
că în folos
>pre sfârşi1
are istoric
)epuneri j
1 14 mai '
00 lei car
tiu pentn
iră, ţesăti
ocolescu
■ecturii ş
prin tes'
ib titlul
1 Viitori
ător spi
care r
îtribui

nintes»
ir exis
julte :
nul şi
t şi ca
Casa Ciocârdia, str. Biserica Enei (dărâmată) - arh. IN . Socoiescu (pag. 77)

trime
arat
sing
. tot

;mb
ivin
u c
:m
itş
)ă
1ll
 WWmmH i fKW&Mili I
mmm
i
i I ] J ||

w&k
liI M / r V /f

W‘ s
9 !ff2£g3ftSWflfflpMi9B6[BMM9K9g&5^*ţrj>15^?W^3KSJ8^Etegialg^»%Sfii

J|j|8Pl
pr^Ş|
3
&
u
s h ^
gqpgppaf
1 "k1

Fosta locuinţă a arhr. /.jV. Socoiescu, b-dul Carol 14, Bucureşti (pag. 77, 82)

Casa dr. Angelescu, Bucureşti - arh. LN. Socoiescu (pag. 77, 82)

185
 Calea Moşilor. Bucureşti
arh. !.N. S o c o le sc u (pag. 77 )

Fapt c că l.N
eroici în folosu
Spre sfârşiţii
valoare istorici
de Depuneri pe
iar la 14 mai ÎS
50.000 lei care
premiu pentru
pictură, ţesătui
N. Socolescu
A rhitecturii ş i
mult prin testr
Sub titlul
ziarul Viitorul
chemător spre
Toma, care m
să contribui b
etc.
Amintesc
şi chiar exişti
m ai multe z
prietenul şi t
avocat şi car

Iţi trim et
am a p ă ra t c
U n singi
cuvânt, to t >

14 noiem bi
A în v ia
:ra g reu d
căzuse mi
nfruntat ş
ile d u p ă i
rm ătorul

S ocietc
in o ştiin f
w za fiun
a ltă ju s t
agostea
P rânzi
P rim iţ
Şcoala secundară de fete Despina Doamna din Ploeşti - arh. IM. Socolescu (pag. 82)
Palatul dc Justiţie - Intrare, Craiova - arh. I.N. Socolescu (pag. 82)

Palatul de Justiţie din Craiova - arh. I.N. Socolescu (pag. 82)

 — *'«-uiescu
(pag. 79, 82)

B ise ric a din B uşteni

a rh . I.N . S o co lescu
(p ag . 79, 82)

Biserica Sf. V ineri d in P ite şti

arh. I.N. Socolescu (p a g . 79, 8 2 )
 Fapt c că I N Ş
eroică in folosul a*
I Spre sfârşitul v
aloarc istorică şi
le Depunen pe te
L -la 14 mai 1921
E .000 lei care va
îtaniu pentru stu
ctură, ţesături s.
I Socolescu - t
hitectu rii ş i A r
Ut prin testam<
Sub titlul D a
ral V iitorul di
imător spre u»
na, care m -a
ontribui la st Biserica din Sinaia
arh. Mandrea, arh. Pompilian
Amintesc că (pag. 86, 115)
liar existenf
m ulte zile
enul şi a p l
at şi care i

trimet, c
lărat o c
i singur
t, to t ac

sm brif
iv i n s '
■u d e
: m ul
it şi K
)ă te
ul c
 Fapt e că I.N. S
eroică în folosul a
Spre sfârşitul v
valoare istorică şi
de Depuneri pe te
iar la 14 mai 1921
50.000 lei care va
premiu pentru stu
pictură, ţesături s;
N. S o co lescu — c
A rh itectu rii ş i A r
mult prin testamc
Sub titlul Da.
ziarul V iitorul di'
chemător spre ur
Toma, care m-a j
să contribui la st Foişorul de foc. Bucureşti
etc. arh. G. Mandrea (pag. 86)
Amintesc că
şi chiar existenţa
mai multe zile
prietenul şi apă
avocat şi care a s p ita lu l Coljea, B u c u r e ş ti
* * ****“” *' «*■ « (două aripi) (pag. 86,1:
Iţi trimet, d
am apărat o o,
Un singur i
Tuvănt, to t adi

4 noiem brie
A învins d
a greu de
ăzuse m ult
fruntat şi a
e după ter
nătorul cv

Societate
oştiinfă
naţiunile
t i ju s tiţ
oştea n
rânzul
"imiţi,
palatul Sturdza (dărâm at) din Piaţa Victoriei (pe locul sediului Guvernului), B u c u r e ^
Reiniqke (pag. 133)

Palatul funcţionarilor publici din Piaţa Victoriei (demolat în 1946), Bucureşti

arh.N. Mihăescu şi arh. A. Clavel (pag. 113, 1 1 5 , 133 )
 ut u>
s t a .» tul v
istorica
puneri p e te
iar la 14 m a i l c>21
50.01)0 le i ca re vu
p rem iu pentru stu
•tciui ă. ţesături s;
P .V o c ‘o /lV V C U i.
■r/w frrfurii şi Ar
fiu lt prin testame
Sub titlu l Oa
nurul Viitorul di
lic m fito r spre ur
p m a , ca re m -a \
I con trib u i la st
B c.
A m in tesc că
■ ch ia r existenţi
ai m u lte z ile C a , ” C ra ^ P u ta U lo ,
Bucu
rC ş n “ a r h O . M a i
j icten u l şi ap&i niarol (pag. i \0 )
o c a t ş i ca re a

Iţi trimet, di
a p a ra t o on
Un singur ti
'dnt. tot ade

lo ic m b r ie
X. în v in s de
g re u d c v
u s c m u lt,
u itat şi as
d u p â teri
1to ru l c u f

Tcietatea
ştiinţă oi
iţiunile
r ju stiţie
istea no
\'ătizul v
im iţi. H

194
 I

Spiv sfârâitul v
valoare istorică şi
de Depuneri p e te
iar la 14 m ai 1921
50.000 Iei care va
premiu pentru stu
pictură, (csături s.
N Socolescu —o
Arhitecturii f i Ar
mult pnn testarm
Sub titlul Da
ziarul Viitorul di*
chemător spre ur
Toma, care m-a j
să contribui la st
etc.
Amintesc că
şi chiar existenţi
mai multe zile Gara de Sud, Ploieşti
prietenul şi apăi renovată de
avocat şi care a arh. N. Mihăescu (pag. 112)

Iţi trim et, di

am apă ra t o on
U n sin g u r ti
cuvânt, to t ade

14 noiem brie
A învins de
era greu d e v
scăzuse mult,
înfruntat şi as
z ile după tem
urm ătorul cup

Societatea
cunoştiinfă c.
acuzaţiunile
înaltă justiţie
dragostea no
Prânzul v
Primiţi, 1

Restaurantul Gării de Sud - interior,

Ploieşti - arh. N. M ihăescu (pag. 112)
Deşir

w
 Casa Sinaia
flr/ , K ^ ( P a«- 114)

^ o r Pp 'a,G h i|iIO n esC U -

a;-/, I refectu r a judeţului, Ploieşti
• (pag. 1 1 1 )
 ptecălN S
i în folosul a
>rc sfârşitul v
rc istorică şi
spuneri pe te
14 mai 1921
)0 lei care va
iu pentru stu
ră, ţesături s
ocolescu - c
tecturii ş i A r
prin testam»
ub titlul Da
îl Viitorul di
nător spre ui
ia, care m-a ]
pntribui la st
\\ 1 H M
IA B F a 1
F rA & H M B r >-
Amintesc că
îiar existenţ:
multe zile
tenul şi apă'
cat şi care a

tfi trim et, di

apărat o or
Un sin g u r t\
în t, to t ade

loiembrie
Vînvins dc
greu de v
usc mult,
intat şi as
d upă te n
ttorul cuf

ocietatec
ştiin ţă c m £ W înv na i
a fiu nile
a ju stiţie 1 M m J u
oştea nc
Conacul
r â n z u l\
baronului Bellu,
rim iţi, /
Urlaţi
(pag. 117-119) Casa Hagi Prodan,
Pioicşti (pag 139 )
198
tesigur <
im o ral
D upăn
 F a p t c că I.N . S
eroică în folosul a
S pre sfârşitul v
valoare istorică şi
de D epuneri p c tc
iar la 14 m ai 1921
50.000 lei c a re va
p rem iu pentru stu
p ictură, ţesături s
N . S o co lescu — c
A rh ite c tu rii ş i A r
m u lt p rin testam*
S u b titlul D a
ziarul V iito ru l di
ch e m ă to r sp re ui
Toma, c are m - a ;
să co n trib u i la st
etc.
A m intesc că
şi c h ia r existenţ.
m ai m u lte zile
p rieten u l şi apă
Capela funerara a familiei Ghica, cimitirul Bellu, Bucureşti - arh. t M incu
av o c a t şi c a re a

I ţi trim et, di
am a p ă ra t o or
U n sin g u r U
zuvănt, to t o d e

4 n o ie m b rie
A în v in s d<
ra g re u d e v
căzuse m ult,
ifru n tat şi as
le d u p ă te rr
u iă to m l cuj

S o cieta tea
n o ştiin fă c
u za fiu n ile
iltă ju s tiţii
agostea nc
P râ n zu l \
P rim iţi, 1

200
 V i*

n . Stor

B iserica din M ăneşti, Pra h ova

arh. P. Gotterean.
pictată, de JV. Vermont (p a g . 125)
pentru sil
ţe s ă tu ri s
1 /tV fU
urii şi Ai
n te s ta m
îtlul Dt
iionii d
r sp re u
ire m-a
)u i la s

ţese el
x iste n
e zile
şi api
care

\eî, i
toi
gur
ta c

fi<
s
te
i’

202
^ ------------ — Mm i ^
Ateneul Român, Bucureşt. - arh. G alleron A lbert ( pag. 1 1 1 , 114 , 121 , 1 2 6 - "

Piaţa Palatului, Bucureşti - arh. N egrescu ( s t ânga) , F u n d a ţia UnivP « - o

Banca Naţiunii - arh. Maugsch (dreapta, azi dispârutt) (p,g. 6g, a ***.,.
 apt c că I.N. S
ă în folosul a
prc sfârşitul v
arc istorică şi
Repuneri pe te
Kt 14 mai 1921
§00 lei care va
niu pentru stu
ură, ţesături s
Socolescu —<
fitecturii şi Ar
lt prin testami
Sub titlul Da
rul Viitorul di
:mător spre ui
ma, care m-a
contribui la st

Amintesc că
chiar existenţ
ai multe zile
ietenul şi apă
ocat şi care a

îţi trimet, d
'• apărat o ot
Un singur t
iănt, tot adi

noiembrie
A învins d<
greu de '
nise m u lt
nntat şi a1
după te r
ătorul cu

'ocietatet
*,ş tiinţă <
aţiunile
ă justiţi
oştea n
rânzul
rim iţi,.

e s ig u r
m ora
D upăi
 C asa d e D epuneri (în prezent C.E.C.), Bucureşti - arh. Gottereau (pag. 124, 125)

M inisterul A griculturii şi Domeniilor, Bucureşti - a r h L P .B Ia n c (pag. 131)

I
i în folosul i
in.* sfârâitul
re istorică şi
•puneri pe t<
114 mai 192
0 lei care vil
u pentru sti
ă , ţesătu ri s
co lcscu —
c tu r ii ş i Â>
irin testam
b titlul Dt
Viitorul d
tor spre u
care m -a Şcoala dc Poduri şi Şosele (Politehnica), Bucureşti - arh. Bernard Cassien (pag. 130)
tribui la s

lintesc că
r exi steni
uite zile
ul şi apă Politehnica, str. Polizu, Bucureşti - arh. Bernard Cassien (pag. 130)
şi care i

r im e t, d
\r a t o o .
s in g u r t
to t a d i

m brie
vins d
i de '
m u lt
t şi a
iă te r
ul cu

•ta te i
ifă t
m ie
ş tiţi
am
m l'
ifi> *

206
^ i lor str g en . B e rth e lo t (azi M in isteru l învăţăm ântului), Bucureşti - arh. N. M ihăescu (pag. 113)
Casa Şcoaieioi, •&

Şcoala de m eserii d in str. P o liz u , B u cu reşti - arh. F X en o p o l (pag. 69)

 F a p te că I.N. ;
I eroică în folosul t
Spre sfârşitul»
I valoare istorică şi
Ide Depuneri pc t>
iar Ia 14 mai 192
pO.OOO lei care v;
premiu pentru sti
pictură, ţesături i
y. Socolescu —
irhitecturii ş i Ai
nult prin testam
Sub titlul D i
iarul V iitorul d
liemător spre u
Dma, care m-a
contribui la s

A mintesc d
chiar exis tem
ai m ulte zile
ietenul şi ap i
ocat şi care i

I ţi trim et, a
a p ă ra t o o
Un sin g u r i
unt. to t adi

n o ie m b rie
m în v in s d
Ig rc u de '
■ u se m u lt
uitat şi a
după te r
Storul cu

icieta te
ştu n fa i
iţiu n ile Castelul Pclcş, Sinaia - arh. W. Dodenrr (pa*. 121)
rju s tiţi
îs tea ni
â n z u l•
■imiţi, a
 Cuprins

Aigument
In antichitate
în Evul Mediu
în R e n a ş te re
A rh ite c ţii c a r e au lucrat în Moldova de la începutul până către finele secolului al X lX -lea
A rh itecţii din aceeaşi epocă în Muntenia
A rh itecţi stră in i
A rh ite c ţii fra n c e z i c a r e a u lu c r a t la n o i în e p o c a modernă,
în a d o u a j u m ă t a t e a s e c o l u l u i XIX ş i în c e p u t u l s e c o lu lu i XX
C o n sid e ra ţiu n i g e n e ra le a s u p r a e v o lu ţie i v e c h ii a rh ite c tu ri ro m ân eşti 124
până către finele sec. XIX: o scurtă sinteză
Câteva principii
Anexe
Index
Ilustraţii (imagini de monumente arhitectonice)

209
:Căl.N.
folosul
sfârşitul
istorică
incri pc
mai 1
[ci care
pentru
ţesături
olescu -
■turii şi
rin testări
> titlul
Viitorul
itor spre
, care
itribui la

Tiintesc c
ar existen
multe
enul şi
at şi care

'ţi trimet,
apărat o
Un singui
ânt, tot

noiembrie
A învins q
j greu de
ăzuse mul!
fruntat şi t
le după tei
rmătorul cr

Societate
unoştiinţă
icuzaţiunil
naltă justiţl
iragostea n
Prânzul
Primiţi,

a m ai apărut;

Desigur
câtva moţa Arh. Toma T. Sotolescu - AMINTIRI
sus. După i

84