BĂTĂLIA DE LA MARATON - UMILIREA UNEI MARI

PUTERI.
BĂTĂLIA DE LA MARATON - UMILIREA UNEI MARI PUTERI

     În timp ce coboară la poalele dealurilor care împrejmuiesc Câmpia Maraton, aflată la
circa 40 de kilometri nord-est de Atena, vizitatorul de astăzi se simte imediat copleșit de
pacea și seninătatea nesfârșită a locului. Cu greu și-ar putea imagina cineva că locul acesta a
servit drept scenă pentru una dintre cele mai faimoase bătălii din istorie, o bătălie care a
reușit să stăvilească înaintarea marii puteri persane în Europa. The World Book
Encyclopedia o numește „una dintre cele mai importante bătălii din istoria civilizației
apusene”. Iar istoricul Will Durant o înfățișează drept „una dintre cele mai incredibile
victorii din istorie”.
     În culmea gloriei, aproximativ în a doua jumătate a secolului VI î.H., armatele persane,
aparent de neînvins, aflate sub comanda lui Cirus și a lui Darius I, au trecut spre vest,
traversând Lidia. Atât Tracia, cât și Macedonia, situate în nordul Greciei, au fost subjugate
prin forță. Aceasta înseamnă că aproape jumătate din lumea greacă se afla deja în mâinile
persanilor, întrucât, o dată cu capturarea Lidiei, persanii au pus stăpânire și pe orașele
grecești de pe coasta ioniană, aflată sub sfera de influență a Lidiei.
    La strigătul de ajutor al orașelor ioniene asediate, numai orașele-state Atena și Eretria au
răspuns. Acest fapt nu a oprit forțele militare persane să intre triumfătoare și să-i supună pe
ionienii rebeli. Mai mult, Darius a decis că trebuie să pedepsească orașele-state grecești
pentru ajutorul acordat rebelilor.
   Când Atena, Sparta și Eretria au refuzat cu înfumurare să satisfacă pretențiile Persiei,
puternica forță a cavaleriei și a infanteriei persane s-a îmbarcat și a pornit spre Grecia la
începutul verii anului 490 î.H.. În august, perșii erau gata să atace Atena și teritoriul ei,
Atica.
   Perșii au debarcat la Maraton, apoi au traversat câmpia mlăștinoasă de pe coasta estică a
Aticii, la numai 42 km. de Atena. Perspectivele erau sumbre pentru atenieni, care abia au
reușit să strângă 9000 de infanteriști, plus alți 1000 de oameni din orașul Plateea, fără să
primească vreun sprijin din partea cavaleriei sau a arcașilor. Deși au cerut ajutor Spartei,
urechile spartanilor au rămas surde la cererile lor, aceștia fiind ocupați cu ceremoniile
religioase ținute în cinstea lui Apollo. Astfel, cu puținele forțe militare de care dispuneau,
atenienii au fost constrânși să-i înfrunte singuri pe persani.
   Zece generali formau un comitet care hotăra, prin votul majorității, chestiunile legate de
strategie. Acum ei trebuiau să ia decizii referitoare la două chestiuni urgente. În primul
rând, să-și păstreze forțele militare în Atena, ca să apere orașul, sau să se confrunte cu
persanii în câmp deschis? Ținând cont de faptul că orașul era înconjurat de ziduri
protectoare puternice care să-l apere, adunarea a hotărât cu majoritate de voturi să lupte la
Maraton.
   În al doilea rând, ar trebui să atace, în pofida puținelor șanse pe care le aveau , - în special,
datorită superiorității numerice a perșilor -, sau să stea și să aștepte, în speranță că spartanii
vor veni totuși la timp ca să-i ajute să respingă atacul crâncen al perșilor?
  O figură centrală care ajucat rolul de conducător a fost generalul grec Miltiade. El a fost un
comandant de oști cu experiență și cu spirit inventiv, un veteran care luptase de partea
armatei persane în timpul campaniilor de mai dinainte, din nord. Așadar, el a cunoscut
dușmanul îndeaproape. Cunoștea bine nu numai componența armetei persane, ci și armele
lor și, cel mai important, strategia lor de luptă. În plus, în zilele dinaintea bătăliei, în mod
înțelept, a studiat cu minuțiozitate împrejurimile câmpului de luptă.
   Miltiade era conștient și de faptul că era necesară o acțiune rapidă, întrucât, în cadrul noii
democrații ateniene, existau facțiuni pro-persane, care ar fi întâmpinat cu bucurie o
înfrângere a Atenei. În noaptea dinaintea bătăliei, un dezertor persan s-a strecurat în tabăra
grecilor cu vestea că, temporar, cavaleria persană s-a retras. Potrivit unei versiuni, cavaleria
persană s-a îmbarcat pe corăbii, probabil ca să atace Atena dinspre țărmul răsăritean al
Aticii, astfel încât să poată captura orașul imediat după victoria aproape sigură de la
Maraton. Indiferent care a fost motivul, această acțiune a înlăturat cel mai mare pericol cu
care se confruntau infanteriștii atenieni.
    La ivirea zorilor, falangele grecești au atacat. Luați prin surprindere, perșii s-au retras,
însă după puțin timp au trecut la cotraatac și au reușit să spargă centru liniei de apărare a
grecilor. În felul acesta, fără să-și dea seama, au căzut în capcana bine gândită a lui Miltiade.
El a lăsat intenționat centrul liniei de bătaie a grecilor mai slab, ca să întărească flancurile cu
mai multe șiruri de bărbați. Iar acum flancurile întărite i-au înconjurat brusc, năpustindu-se
asupra persanilor și ucigându-i în masă până când cei care au reușit să supraviețuiască
atacului s-au refugiat la corăbii. Rezultatul afost un îngrozitor masacru. Numărul victimelor
persane s-a ridicat la circa 6400 de bărbați, în timp ce atenienii a fi pierdut, - conform
surselor grecești -, doar 192 dintre oamenii lor.
  Potrivit legendei, vestea despre victoria grecilor a ajuns la Atena printr-un mesager. O
tradiție eronată susține că numele lui era Fidipides, însă, de fapt, înainte de bătălie,
Fidipides a fugit din Atena ca să caute ajutor la spartani. Un alt tânăr grec, spune legenda, a
parcurs în fugă cei 42 de km. de la Maraton la Atena, iar după ce a ajuns acolo a strigat „Am
îmvins!”, iar apoi s-a prăbușit mort.
   Deși unele dintre corăbiile persane au ars, marea majoritate a flotei, alcătuită din 600 de
corăbii, a reușit să înconjoare Capul Colonna, situat la extremitatea sudică a Aticii, și să
ajungă la Atena. Însă armata ateniană victorioasă a ajuns prima în acel loc, unde s-au
confruntat din nou. Perșii au fost obligați să se retragă. Atenienii au câștigat victoria contrar
tuturor așteptărilor. Ei au fost foarte bucuroși și pentru faptul că au ieșit învingători fără
vreun ajutor din partea spartanilor.
  Monumentele comemorative din marmură și din bronz de la Maraton și Delfi au
imortalizat triumful atenienilor. Potrivit istoricului Pausanias, 650 de ani mai târziu
călătorii mai credeau încă faptul că puteau auzi zgomotele fantomatice produse de luptători
în timp ce traversau câmpul de luptă.
   Mormântul de la Maraton reprezintă și el un martor tăcut al necontenitei lupte pentru
putere și dominație din istorie, amintește de faptele unor oameni , - învingători sau învinși
-, toți victime ale luptei pentru putere.