Sunteți pe pagina 1din 15

DIDACTICA OM ȘI SOCIETATE, CA DIDACTICĂ SPECIALĂ.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE.
LOCUL DIDACTICII OM ȘI SOCIETATE ÎN SISTEMUL ŞTIINŢELOR
EDUCAŢIEI

II.1. Considerații preliminare


II.2. Educația morală la vârsta preșcolară
II.3. Conținutul educației morale
II.4. Dezideratele educației morale

II. 1. Considerații preliminare


Pedagogia reprezintă ştiinţa socio-umană care studiază dimensiunea specifică, funcţional-
structurală, a activităţii de educaţie ca activitate orientată în direcţia dezvoltării personalităţii
umane complexe (funcţionalitatea socială specifică), prin acţiuni specifice, structurate la nivelul
corelaţiei funcţionale subiect-obiect, educator-educat (structură specifică). Mulţi savanţi din
domeniul educaţiei au mărturisit că pedagogia este singura ştiinţă existentă, actualmente, al cărui
obiect de studiu este în acelaşi timp şi subiect.1
Alături de teoria educaţiei, care defineşte şi analizează conceptele pedagogice de bază,
stabilizate epistemic la cel mai înalt nivel de generalitate, didactica generală este o disciplină
pedagogică fundamentală ce formează nucleul epistemic al pedagogiei generale. Numită în
literatura de specialitate şi teoria instruirii, teoria procesului de învăţământ sau (în ultimele
decenii) teoria curriculum-ului, didactica generală defineşte şi analizează conceptele de bază
stabilizate epistemic la nivelul teoriei instruirii, ca subteorie a teoriei despre educaţie:
- procesul de învăţământ;
- principiile procesului de învăţământ;
- obiectivele pedagogice;
- conţinutul învăţământului;
- metodologia didactică;
- evaluarea didactică;
- proiectarea pedagogică a activităţii didactice/educative.
Didactica generală are două funcţii pedagogice de bază:
- funcţia normativă, care stabileşte dimensiunea funcţională-structurală-operaţională a
activităţii de predare-învăţare-evaluare în cadrul unităţilor şcolare;
- funcţia prescriptivă, care stabileşte „condiţiile ierarhice”ale activităţii de predare-învăţare-
evaluare (obiectivele, conţinutul, metodele, evaluarea) şi posibilităţile tehnologice de
proiectare şi de realizare a acestora în sens tradiţional, modern și postmodern (curricular).
La nivel epistemiologic cele două funcţii amintite intervin prin teoria care stă la baza
didacticii generale, iar la nivel praxiologic, prin teoria aplicată în cadrul ştiinţelor pedagogice
aplicative-didactici aplicate, inclusiv a didacticienilor/metodicilor specialităţii pe diferite
discipline de învăţământ. Dacă didactica generală analizează problemele educaţiei în mod

1
Avanzini, Guy, Introduction aux science de l education, Editura Privat, Touluse, 1976, p. 20

1
separat, didactica aplicată le abordează în sistem, în interdependenţă, implicate simultan la actul
concret al învăţării.2
Didactica Om și societate este o didactică aplicată, o didactică a specialităţii. Obiectul ei de
activitate corespunde elementelor abordate de didactica generală, cu particularizare la domeniul
propriu de activitate, legat de educarea copiilor în spiritul inserţiei sociale depline, pentru o viaţă
comunitară activă şi responsabilă, pentru cetăţenie şi o societate democratică. De asemenea,
trebuie amintit faptul că didactica om și societate „împrumută” de la didactica generală
conceptele de bază, pe care le adaptează elementelor proprii de existenţă ca domeniu specific şi
pe care le dezvoltă sub aspect epistemic şi practic –aplicaţional.
Deşi tendinţa actuală este ca domenii ale disciplinelor aparținând ariei curriculare Om și
societate să fie preluate de discipline apărute recent în pedagogia mondială (educaţia pentru
democraţie, participare şi drepturile omului, educaţia ecologică, pentru protecţia mediului
înconjurător, educaţia pentru pace şi cooperare, educaţia pentru sănătate, educație pentru igiena
personală, educaţia interculturală, educaţia pentru timpul liber şi loisir, educaţia pentru o nouă
ordine economică internaţională, educaţia pentru schimbare şi dezvoltare, educaţia comunitară,
educaţia interculturală, educaţia pentru tehnologie şi progres, educaţia pentru comunicare şi
mass-media, educaţia în materie de populaţie sau demografică, educaţia religioasă, educaţia
casnică modernă, educaţia nutriţională, educaţia sexuală etc.), ea îşi întăreşte statutul dobândit în
ansamblul ştiinţelor pedagogice prin diversificarea arealului studiat şi prin centrarea pe
coordonate sociale aflate într-o permanentă metamorfozare şi adaptare la cerinţele societăţii
contemporane.
II.2. Educația morală la vârsta preșcolară
Educația morală este latura educației prin care se realizează formarea și dezvoltarea
conștiinței morale a individului, formarea profilului moral al personalității, elaborarea
comportamentului său socio-moral. Specificul educației morale este determinat de
particularitățile morale și de condițiile socio-pedagogice ce sunt implicate în realizarea ei.
Morala, ca fenomen social, scoate în evidență relațiile ce se stabilesc între oameni, în ipostaza sa
de subiecți reali ce se află în interacțiune, într-un context social uman în care se întruchipează
relațiile omului față de alți oameni și față de sine însuși în care se rezolvă contradicțiile dintre
oameni, dintre om și societate. Este o componentă esențială a procesului instructiv-educativ, care
are ca scop punerea bazei conștiinței și conduitei civilizate a preșcolarului, în conformitate cu
particularitățile de vârstă și comandamentele sociale. Educația morală urmărește educarea
trăsăturilor de voință și de caracter, educarea unor componente și deprinderi morale, dar și
însușirea normelor, regulilor de conviețuire socială, educarea sentimentelor morale.
1. Educația moral- civică, o componentă a educației
Pentru o circumscriere cât mai adecvată a specificului educației morale pornim de la
distincția metodologică care se face între morala socială și cea individuală. Morala socială are un
caracter obiectiv și reprezintă baza antologică a educației morale. Orice acțiune educativă se
raportează neîntrerupt la acest ,,dat,, care constituie atât punctul de plecare, cât și punctul de
sosire prin criteriile în funcție de care se face aprecierea finalității și randamentului său. Morala
nu poate afirma nevoile individuale decât în acord cu valorile generale, cu valorile comune ale
grupului și comunității. Morala se distinge ca unul din mijloacele conștiente principale de care
dispune sistemul social și pe care îl folosește în edificarea omului ca ființă în esența ei socială.

2
Joiţa, Elena, Didactica generală-didactica aplicată-didactici speciale, în Didactică aplicată. Partea I-Învăţământ
primar, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 1994, pp. 7-10

2
Educația morală trebuie începută încă din primii ani de viața și continuată pe tot parcursul
vieții. Nu este de ajuns ca preșcolarul să știe ce este interzis, este necesar să știe să fie cinstit,
onest, corect, echitabil etc. În situații de conflict cunoștiințele și sentimentele morale nu sunt
suficiente, ci este nevoie de convingeri morale. Acestea nu sunt idei, opinii impuse și induse
subiectului din exterior, ci idei personale dotate cu o certitudine subiectivă, idei forță trăite
puternic afectiv, implantate în structura personalității. Convingerea include într-o unitate
elementele cognitive (ideea, noțiunea morală), afective și volitive (efort voluntar susținut prin
anumite calități ale voinței). Ea se impune în comportament prin necesitate internă.
Componentele morale sociale au caracter determinat față de conștiințele morale ale
oamenilor. Conținutul său se caracterizează în idealul moral, valorile morale, normele și regulile
morale. Prezența normei sau regulii morale nu înseamnă implicit și asimilarea ei. În sens
psihopedagogic asimilarea este interiorizare, proces prin intermediul căruia cerințele exterioare,
expresie a normelor și regulilor morale se transformă, prin antrenarea factorilor subiectivi în
simboluri interne și elemente de conduită a personalității morale. Esența educației morale constă
în asigurarea unui cadru adecvat interiorizării componentelor morale sociale în structura
personalității morale a copilului, elaborarea și stabilizarea pe această bază a profilului moral al
acestuia în concordanță cu imperativele societății noastre. În acest sens, scopul fundamental al
educației, constă în formarea individului ca subiect moral, respectiv ca subiect care gândește,
simte și acționează în spiritual cerințelor și exigențelor morale sociale, a idealurilor, valorilor,
normelor și regulilor pe care ea le incubă-profilul moral al individului.
Educația moral-civică, componentă a educației, vizează: atitudine demnă, activă și
conștientă față de muncă/învățătură, ca instrument productiv, creat și subordonat omului, în
folosul lui și al societății.
-respectarea opiniilor, părerilor, ideilor exprimate de oameni;
-respectarea drepturilor omului în conformitate cu Constituția și legile țării, cu declarația
universală a drepturilor omului;
-asigurarea protecției minorilor, a ocrotirii sănătății oamenilor, a protecției muncii;
-raporturi rationale, echilibrate între individ și grup, între interesele individuale și cele publice;
-lupta pentru democrație și respectarea ei în toate împrejurările vieții individuale și sociale;
-respect, dragoste și conviețuire demnă, civilizată între oameni de toate vârstele, respect și
cooperare între generații, cu eviarea neînțelegerilor și tensiunilor între generația tânără și cea
vârstnică;
-formarea convingerilor și sentimentelor umanisme, în concordanță cu valențele socioedu -
cative ale conținutului educației umaniste;
-cunoașterea conținutului educației umaniste pe bază de înțelegere, a valențelor
socioeticoeducative, ca obiectiv cognitive;
-lupta împotriva oricăror forme de dezumanizare, nedreptate, favoritism, egoism,subiectivism
acte inumane, cu aplicarea constângerilor pentru cei ce încalcă principiile umanismului și a
pedepselor pentru cei vinovați, potrivit prevederiilor legilor.
Educația umanistă poate fi realizată prin contribuția conținuturilor și activităților tuturor
disciplinelor de învățământ, ale activităților didactice, precum și a celor extrașcolare, îndeosebi
cu caracter social, cum ar fi ajutorarea celor nevoiași. Educația umanistă îl face pe om mai bun,
mai civilizat, mai săritor, mai devotat, mai frumos Majoritatea sensurilor conceptului de
,,educație morală,, face substituibilă această educație prin educarea moralității, care pentru
educație constituie un obiectiv fundamental. Educarea civică apare ca o speță a educației sociale
și constă în activitatea de formare a omului ca cetățean. Ca fenomen unitar, educația are propriul

3
ei ideal, iar educația morală este compatibilă cu idealul moral propriu aflat în relație de unitate cu
cel dintâi. Idealul moral nu epuizează idealul uman și nici pe cel educational,el fiind inspirat de
concepția dominant a unui timp, de trăsăturile fiecărei persone în parte, de influențele educative
exercitate asupra persoanei. Formarea conștiinței morale este un obiectiv general, care trece
înaintea formării conduitei, în situația în care conșiința reglează un chip necesar actelor conduitei
umane.
Formarea conștiinței morale se referă și la dimensiunea cognitivă dar și cea afectivă.
Dimensiunea cognitivă se referă la informarea preșcolarului cu conținutul și cerințele valorilor,
normelor, regulilor morale. Formarea reprezentărilor morale apare ca o reflectare sub formă
intuitivă a caracteristicului unui ansamblu de situații și morale concrete. Printr-o procesualitate
complexă se face trecerea de la reprezentări la noțiuni care reprezintă expresia esențialului și a
generalului din diversitatea situațiilor determinate de viață. Noțiunile morale se exprimă în
judecăți morale, procesul formării lor începe în școlaritatea mică și este amplifică în
preadolescență. Noțiunile acestea trebuie însușite corect, aceasta fiind grija noastră, ca
educatoare, pentru că ele urmăresc valori morale foarte importante: binele, onoarea, cinstea.
Formarea convingerilor au un loc important în actul educației morale. Formarea judecăților
morale vizează capacitațile evolutive ale elevilor, puterea acestora de a reține substratul moral al
unei situații concrete pe care ei o întâmpină, precum și deprinderea de a lua o atitudine adecvată
față de ele.
Conduita morală reprezintă exteriorizarea și obiectivarea conștiinței morale în fapte și
acțiuni cu valoare de răspunsuri pentru situațiile concrete în care este pusă persoana umană,
luând forme de obișnuințe și deprinderi morale. Limita dintre ele este dificil de precizat, ambele
fiind componente ale conduitei care au la bază stereotipuri dinamice. Părinții devin primele
modele pentru copilul lor, de aceea trebuie să fie modele pozitive, care pot fi urmate.
Educația patriotică
Țara reprezintă sistemul de idei, sentimente, convingeri despre mediul geografic, cultural,
social-economic, politic în care muncește, trăiește și creează poporul nostru. Patriotismul
reprezintă sistemul de valori, idei, convingeri, trăiri afective, stări sub forma unui sentiment
profund de dragoste și devotament față de patrie, popor, tradiții și creații ale acestuia. Pe aceasta
bază, educația patriotică rămâne o componentă importantă a educației morale.
Conținutul educației patriotice se caracterizează prin:
-dragoste și devotament activ și conștient față de patrie, de bogățiile și frumusețile ei, față de
strămoșii și de eroii ei, față de popor.
-respect față de Constituția țării, față de instituțiile acesteia.
-respect față de cultură, tradiții, datini, folclor.
-lupta pentru apărarea și dezvoltarea statului nostru suveran, independent, național , unitar, chiar
și cu sacrificial supreme, dacă țara o cere.
-demnitate, mândrie națională și patriotică, fidelitate față de țară și popor.
-atitudine demnă, conștientă față de învățătură, de muncă.
-susținerea drepturilor persoanelor ce aparțin minorităților naționale, în conformitate cu
standardele europene și internationale, cu respectarea limbii, culturii și tradițiilor, precum și
toleranța reciprocă între cetățeni.
-asigurarea drepturilor egale cetățenilor, fără nicio discriminare.
-cooperarea și înțelegerea egală și reciprocă cu țările și popoarele vecine României precum și cu
toate țările lumii,

4
-lupta pentru pace pentru înlăturarea și prevenirea conflictelor armate, pentru asigurarea liniștii
pe toată planeta noastră.
-educație ecologică, însoțită de acțiuni de protectie a mediului, de lupta împotriva poluării lui.
Educarea conștiinței și conduitei patriotice se realizează prin intermediul disciplinelor de
învățământ și al activităților didactice, extradidactice, extrașcolare și sociale,implicând toți
factorii educativi: mass-media, familie, școală, asociațiile culturale, științifice, sportive, unitățile
socioeconomic etc.
Procesul educației patriotice trebuie să fie realizat la toate vârstele. Acesta începe cu
educarea sentimentului de dragoste față de familie și casa părintească, continuă cu sentimentul de
dragoste față de învățătură și școală și apoi cu dezvoltarea sentimentului față de muncă și
profesie, patrie și popor. O educație patriotică aleasă va forma un individ care nu va manifesta
indiferență față de patrie și popor, nu le va denigra niciodată, un individ care va lupta pentru
înlăturarea neajunsurilor, fiind preocupat de găsirea unor soluții de dezvoltare a țării, a
prosperității ei.
Educația muncii
Munca este o componentă a mediului social, formată din teorii, acțiuni, tehnici, mijloace,
deprinderi practice, având ca finalitate producerea de bunuri materiale și spirituale necesare
existenței omului și dezvoltării societății. Munca este subordonată omului, omul fiind agentul
principal al creării și perfecționării muncii, ca un instrument complex de producere a bunurilor
materiale și spirituale în folosul omului și societății. În funcție de implicațiile forțelor psihofizice
ale omului există două tipuri de muncă: muncă manuală, cea facută cu mâna, cu eforturi fizice și
munca intelectuală, care aparține intelectului, minții și implică antrenarea informațiilor dobândite
și a capacităților cognitive, așa cum sunt atenția, memoria, gândirea, imaginația în rezolvarea
problemelor, îndeplinirea unor activități profesionale.
Succesul educației morale este rezultatul unei munci stăruitoare, migăloase, desfășurate cu
pasiune și responsabilitate de educatoare. Educația morală este o componentă esențială a
procesului instructiv-educativ precum și a influenței exercitate de familie, mediu social apropiat
și prietenii copilului. Aceasta are ca scop punerea bazei conștiinței și conduitei morale a
copilului. Educația moral- civică le formează copiilor o conduită civică bazată pe cunoașterea
regulilor vieții sociale, democratice. Prin morală se înțelege un ansamblu de norme, reguli și
percepte, deprinderi și obiceiuri, mentalități, sentimente și trăiri, valori, idealuri și scopuri care
călăuzesc omul în viața personală și socială. Educația morală formează și dezvolte calități și
însușiri pentru ca pe baza lor, individul să se poată integra în grupul social și să poată duce o
viață socială normală. Prin aceasta se urmărește formarea omului ca individ, pentru a face bine și
a-l promova, realizarea echilibrului său interior, generat și consolidat de respectarea normelor și
principiilor morale. Morala cuprinde următoarele trei elemente:
- Valori morale-comportări, acțiuni, fapte cărora li se oferă, pe plan social, o apreciere
pozitivă, în sensul că ele coincide cu concepțiile provenite din societatea respectivă, cu privire la
ceea ce este bine, echitabil, folositor societății, membrilor ei.
- Norme, precepte și reguli morale, impuse sub formă de coduri morale.
- Afectivitatea morală sau sensibilitatea morală.
Educația civică urmărește cultivarea unor raporturi corecte între state, organele și
instituțiile sale și individ, între indivizi, ca cetățeni ai unei societăți bazate pe legi și reglementări,
norme și reguli care asigură conviețuirea, liniștea și eficiența tuturor activităților ce se
desfășoară, pentru ca fiecare individ și societatea să poată exista și dezvolta

5
Morala este raportată la norme și principii nescrise, cu rădăcina în tradiția oamenilor, iar
civismul se raportează la norme și reguli, de obicei scrise. Moralitatea reprezintă acordul între
comportament și normele, principiile morale, iar civismul reprezintă acordul între normele și
reglementările de conviețuire cetățenească și comportamentul benefic în comunitate, în grup sau
individual.
2. Esența și scopul educației morale
Specificul educației morale este determinat de particularitățile morale și de condițiile
psihosociale implicate în realizarea ei. Coordonate necesare unei fundamentări pedagogice a
educației morale sunt raportarea la societate și raportarea la subiect. Într-o epocă în care orice
situație este atât de schimbătoare și de instabilă, nu mai este de ajuns să învețe o reproducere și
să repete gesturi sau idei, adesea este nevoie să inoveze, să aleagă și să învețe comportamente
noi, pentru a-și modifica conduita, pentru a o adapta la schimbări. Se insistă așadar, ca școala să
se străduiască să exerseze imaginația și creativitatea elevilor și să îi stimuleze să ia hotărâri bine
gândite. Numai observând ce se întâmplă în grupă, putem evalua în ce măsură școala răspunde
cerințelor educației.
Educația morală reprezintă unul dintre conținuturile generale ale educației, alături de
educația științifică/intelectuală, aplicativă/tehnologică, estetică și psihofizică. Importanța
prioritară a educației morale rezultă din dimensiunea sa cea mai profundă și cea mai extinsă.
Pentru această trăsătură, este considerată educația însăși. Definirea și analiza educației morale,
implica următoarele criterii:
a). valoarea pedagogică reflectată;
b). obiectivul general angajat;
c). obiectivele specifice;
d). conținututurile particulare;
e). metodologia;
f). pricipiile.
Din perspectiva pedagogică, educația morală vizează formarea-dezvoltarea conștiinței
morale, la nivel teoretic și nivel practic. La nivel teoretic, angajează un ansamblu de percepții,
reprezentări, concepte, judecăți, raționamente morale, sentimente, motivații. Un rol esențial
revine procesului de formare a convingerilor morale, care îndeplinesc un rol dublu asigură
unitatea dintre dimensiunea cognitive- morală (a știi ce este binele)-voința morală (a vrea să
realizezi binele moral) și pregătesc trecerea de la teoria morală la practica morală.
Obișnuințele morale reprezintă comportamente automatizate, formate-dezvoltate prin
exercițiu moral în vederea adaptării personalității la anumite situații psihosociale concrete.
Atitudinile morale reprezintă comportamente stabile, interiorizate în sens afectiv, motivațional
care asigură adaptarea personalității la orice context psihosocial.
Esența educației morale constă în asigurarea unui cadru adecvat interiorizării
componentelor morale și sociale, în structura personalității morale a copilului, elaborarea și
stabilizarea pe această bază a profilului moral al acestuia în concordanță cu imperativele
societății noastre. Scopul fundamental al educației morale constă în formarea individului ca
subiect moral, ca subiect care gândește, simte, acționează în spiritual cerințelor și exigențelor
morale sociale, a idealului, valorilor, normelor, regulilor pe care ea le incubă-profilul moral al
individului. Acesta ne apare ca realitate în continuă transformare, ca o construcție ce se
desăvârșește la infinit și ca proiect sau obiectiv pe care tindem să îl atingem în cadrul acțiunii
educaționale. Profilul moral cuprinde totalitatea valorilor și principiilor angajate în rezolvarea
unor situații de viață și se exprimă prin tensiunea intervenită între dorințele și înclinațiile

6
personale și exigențele grupului în care trăiește. Formarea unui profil moral sănătos este unul din
scopurile fundamentale ale educației, pentru că, numai cu ajutorul acestuia, elevul se poate
integra din plin în viață. O particularitate a educației morale este aceea că ea se extinde, nu
numai asupra indivizilor, ci și asupra relațiilor dintre ei. Organizarea și dirijarea acestor relații va
avea repercursiuni asupra purtătorilor lor. Formarea subiectului moral, obiectiv al educației
morale, ne apare ca o acțiune integrală și subsumată relațiilor practice morale, ce se stabilesc în
cadrul acelei comunități, astfel, individul prezentându-se într-o dublă ipostază-de subiect al
acestor relații și de obiect al acțiunii educative ce se exercită asupra sa. Educația morală nu este
posibilă în afara relațiilor sociale ce se stabilesc între oameni, relații care întotdeauna au o
coloratură morală sau sunt relații de ordin moral.
Educația morală tinde spre formarea individului ca subiect moral, subiect ce gândește și
acționează în spiritul cerințelor și exigențelor morale sociale, a idealului, a valorilor, normelor și
regulilor pe care ea le deține. Un ideal moral, bine construit este fundamentul oricărui sistem
moral, caracteristic și definitoriu tendinței și opțiunilor comportamentale unei societăți, cât și
latura tuturor elementelor componente ale acestui sistem moral. El întruchipează perfecțiunea, în
care ființa umană este protagonista propriei dezvoltări morale. Omul însușește condiția sa, se
dezvoltă, se educă și se realizează atât fizic, cât și moral. Acesta tinde continuu spre ideal,
urmează calea autodepășirii, participă activ la autodezvoltare și autovalorizare. În toată
complexitatea ei, educația morală sprijină persoanele în cauză să obțină performanțe
educaționale deosebite și o viață plină de succese, împliniri, armonie însoțită de satisfacții și
bucurii spirituale.
Persoana nu se naște ființă umană, ci devine, iar maniera în care devine, depinde
primordial de educația pe care o obține. Totuși se naște cu înclinație spre moralitate, cu simț
moral. Copilul învață morala, ca pe un ansamblu de reguli transcendente, cu atât mai sacre, cu
cât le înțelege mai puțin. Vine însă, un moment în care copilul trebuie să facă propriile alegeri, să
separe singur binele de rău, să decidă pentru el însuși, acesta este apogeul conștiinței sale morale.
Disciplina este o cale spre valorizarea normelor, regulilor pentru o bună dezvoltare și un mod de
comportare superior. Persoanele construiesc legături, formează atitudini față de viață, dezvoltă
diverse sentimente, cunoștiințe, experiențe, realizează conduite morale și parcurg o cale lungă de
spiritualizare permanentă. Educația morală inițiază ceea ce tăinuiește mai profund un om,
raportându-l la propria persoană. Educația morală se încadrează într-un centru de însușire
universală, iar omul devine protagonistul esențial și măreț în calea pe care o inițiază și pe care o
parcurge, pe întregul parcurs al vieții.
Conținutul educației morale se caracterizează în idealul moral, valorile morale, normele și
regulile morale. În centrul său se află idealul moral, considerat ca o imagine a perfecțiunii din
punct de vedere moral, care cuprinde sub forma unui model, chintesența morală a personalității
umane. Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. El reflectă ceea ce este
caracteristic și definitoriu tendințelor și opțiunilor comportamentale ale membrilor unei
comunități sau ale societății, în ansamblul său. Este axa în jurul căreia gravitează toate celelalte
componente ale sistemului moral. Esența acestui ideal se manifestă prin valori morale și reguli
morale. Valorile morale reflectă anumite cerințe și exigențe generale ce se impun
comportamentului uman în virtutea idealului moral. Valorile morale se referă la un câmp larg de
situații și manifestări comportamentale. Spre deosebire de ele, regulile morale se referă la o
situație concretă și generează cerințele de comportare în conformitate cu idealul și valorile
morale. Prin urmare, esența educației morale constă în asigurarea unui cadru adecvat
interiorizării componentelor morale sociale în structura personalității morale a copilului,

7
elaborarea și stabilizarea pe această bază a profilului moral al acestuia în concordanță cu
imperativele societății noastre, iar scopul fundamental al educației morale vizează formarea
individului ca subiect moral.
II. 3. Conținutul educației morale
Conținutul educației morale este format din sistemul de valori, principii, sentimente,
deprinderi, obișnuințe trăsături, convingeri, semnificații, ce se constituie ca factor care formează
conștiința și conduita etică, profilul moral al personalității. Conținutul contribuie la
perfecționarea unor componente sociale, respectul față de putere perfecționarea legilor, a
relațiilor sociale, interumane etc. Conștiința, conduita etică, profilul etic al personalității
integrează toate componentele conținutului educației morale. Conținutul educației morale se
concretizează în idealul moral, valorile, regulile și normele morale. Toate aceste componente
constituie structura sistemului moral.
A. Idealul moral constituie nucleul oricărui sistem moral. El scoate în evidență ceea ce este
caracteristic și definitoriu tendinței și opțiunilor comportamentale ale membrilor unei societați, în
ansamblul său. Este axa în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral.
Prin conținutul său, el apare sub forma unui model prospectiv care, depășind realitatea existentă
fără, însă, a se detașa total de ea , oferă un câmp de posibilități și opțiuni ce angajează
personalitatea umană într-un proces continuu de autodepășire. Este, în alt sens, o prefigurare a
sensului general al comportamentului în funcție de imperativele sociale.
Valorile morale reflectă anumite cerințe și exigențe ce se impun comportamentului uman în
virtutea idealului moral. Dintre cele mai semnificative valori morale, putem înfățișa cele de
patriotism, atitudine față de democrație, de muncă, libertate, onestitate, cinste, responsabilitate,
eroism, cooperare, modestie. Ele au un caracter polar, fiecărei valori corespunzându-i o
antivaloare (necinste, egoism, individualism, nesinceritate, indisciplina). Valorile morale nu se
referă la o situație concretă, ele prescriu anume exigențe ce acoperă un câmp larg de situații și
manifestări comportamentale. De astfel, nici o faptă morală concretă oricât de generală ar fi ea,
după cum nici o sumă de acte morale, oricât de multe ar fi ele nu vor putea epuiza conținutul
unei valori morale, pentru că exigențele pe care le postulează sunt inepuizabile. Valorile sunt, nu
numai presiuni, ci și « chemări » (N.Margineanu). În același timp valorile au un caracter general
uman și unul concret-istoric.
Normele, preceptele și regulile morale sunt considerate ca fiind modele sau prototipuri de
comportare morală, elaborate de societate sau de o comunitate mai restrânsă și aplicabile unei
situații date. Exprimând exigențele uneia sau mai multor valori, prin intermediul lor, individul iși
exteriorizează atitudinea sa morală în fapte și acțiuni concrete. Ele sunt acelea care dau substanța
idealului, generând nemijlocit cerințe de comportare sub forma unor modele de acțiuni. Normele
morale profesionale, ale moralei școlare sunt exemple concludente, din acest punct de vedere.
Primele se caracterizează prin aceea că introduc sau interzic unele restricții privitoare la
comportarea oamenilor, pe când celelalte orientează și direcționează aceste comportamente. Ele
posedă o forța normativă, ce se asigură prin intermediul unor mecanisme speciale cum ar fi
presiunea opiniei publice, obiceiurile, tradițiile, blamul, dezaprobarea. Atâta timp cât o anumită
normă nu se materializează în comportarea oamenilor, a majorităților lor sau, cu alte cuvinte,
atâta timp cât ea nu se manifestă «în mod real ca o medie statistică a comportării sociale » nu va
avea aceea forță normativă de direcționare a comportamentului individual al oamenilor.
Conținutul educației morale cunoaște anumite componente specifice, în interacțiune,
printre care: educația umanistă, patriotică, educația muncii și a disciplinei conștiente.
Educația umanistă

8
Umanismul este o concepție socială și culturală europeană, care-și are debutul în perioada
Renașterii și care promovează ideile de încredere în norme și valorile lui, liberă dezvoltare a
personalității și realizarea fericirii omului în timpul vieții. Umanismul recunoaște posibilitățile de
dezvoltare și perfecționare nelimitate și multidimensionale ale personalității umane, nutrește o
concepție optimistă despre om, susținând că omul normal posedă astfel de valori și calități, care
demonstrează că tot ce s-a produs în lume sunt creații umane. Conținutul educației umaniste se
caracterizează prin următoarele trăsături și semnificații:
-respect, dragoste, grijă față de om.
-respect, dragoste, grijă față de familie, părinți, copii, pentru creșterea și educarea lor.
-respect și grijă față de suferinzi.
-încredere deosebită în om, în valorile și capacitățile sale.
-cinste, sinceritate, politețe, comportare civilizată cu evitarea oricărei forme de jignire fizică sau
morală.
-drepturi egale la învățătură, la muncă, fără nici o discriminare.
-realizarea unei pregătiri teoretice și practice temeinice, prin intermediul învățăturii a tinerei
generații.
-organizarea științifică a muncii, însoțită de disciplina muncii, a unei discipline liber consimțite,
conștiente.
-protecția, securitatea și igiena muncii;
-competiție loială, cooperare și într-ajutorare în muncă;
-fundamentarea științifică a muncii, evitând pregătirea meșteșugărească;
-protecția minorilor, în sensul de a nu fi folosiți în munci dăunătoare sănătății, moralității și
dezvoltării normale;
-interzicerea muncii forțate;
-combaterea fenomenului de indiferență și neangajare în muncă;
-lupta împotriva celor ce participă la furtul sau distrugerea produselor muncii, cu aplicarea
sancțiunilor prevăzute de lege;
-recompensarea materială, financiară și morală a celor ce obțin rezultate în muncă, în funcție de
calificare, realizări, urmărindu-se producerea plăcerii și satisfacția în muncă, a sporirii cantității
și calității muncii;
-desfășurarea unei munci, inclusiv a învățăturii, susținute și eficace, cu respectarea normelor
ergonomice, între care munca rațională, îmbinată cu acțiunile compensatorii, îndeosebi odihna
activă și cu evitarea suprasolicitărilor provocatoare de oboseală accentuate, a stimulentelor
nocive cum sunt alcoolul, drogurile și altele.
Finalizarea obiectivelor educației muncii se face prin toate formele de învățătură, activități
didactice și extradidactice, cât și prin formele de activitate extrașcolară,printre care: lecții de
toate tipurile desfășurate în clasă, lucrări practice de laborator, practică de specialitate, consultații
și meditații, studiu individual, activități în cluburi cultural-artistice, concursuri profesionale și
alte genuri de competiții. O educație a muncii făcută cu competență, aduce în profilul moral al
elevilor o componentă de mare importanță, care va duce la conștientizarea ideii că tot ceea ce a
produs și a acumulat omenirea, toată cultura materială și spirituală, reprezintă rezultatul muncii
omului și că fără muncă nu se poate realiza dezvoltarea și prosperitatea omului și a societății.
Educația disciplinei conștiente
Aceasta reprezintă un sistem de norme, reguli, obiceiuri, dispoziții care reglementează
buna organizare eficientă vieții, activității și conviețuirii oamenilor. Are un caracter obiectiv,
necesar și pozitiv fiind integrate în mod organizat vieții și conviețuirii oamenilor, acestea

9
acționând eficace numai în condiții de disciplină, fiindu-i inadecvată și ineficientă
indisciplinei,care are caracteristici negative precum dezorganizarea, dezordinea, haosul, bunul
plac etc. Aceasta nu poate avea și nu trebuie să aibă un caracter mecanic, forțat, ci trebuie să fie o
disciplină liber consimțită, de bunăvoie, bazată pe înțelegerea necesității respectării normelor de
ordine, bazată pe convingeri. Există trei mari genuri de disciplină: disciplină socială, disciplina
muncii și disciplina școlară.
Conținutul educației disciplinei include următoarele trăsături:
-înțelegerea importanței și necesității respectării disciplinei, ca o necesitate înțeleasă;
-înțelegerea normelor de ordine ca pe o diciplină interioară, bazată pe convingeri și trăiri afective
superioare, care produc plăcere și satisfacție.
-dezvoltare spiritului de organizare și ordine înțelese în viață, muncă, învățătură și în
conviețuirea oamenilor;
-asigurarea unui caracter umanist și optimist disciplinei conștiente, a cărei respectare se bazează
pe cerințele de disciplină pozitive și în mai mică măsură pe interdicții;
-disciplină egală pentru toți cetățenii țării, fără discriminare;
-încălcarea normelor de disciplină să fie urmată de evaluare etică negativă, dezaprobare;
-combaterea oricărei forme de indisciplină urmate la nevoie de sancțiuni, aplicate conform
regulamentelor de ordine interioară;
-evitarea jignirilor fizice și morale;
-interzicerea pedepselor corporale în școli, conform legii;
-respingerea ordinelor, dispozițiilor, interdicțiilor ilogice, absurde, inumane;
-punctualitate, inițiativă, operativitate;
-regim de viață și muncă organizat, ordonat;
O educație umanistă nu trebuie să se bazeze pe dispoziții, interdicții, ordine, constrângeri,
pedepse și nu trebuie să admită stări de indiferență, față de niciun fel de încălcări, mai ales voite
și conștiente, ale normelor disciplinare, ale eticii demne și civilizate. Pentru ca disciplina să dea
roade cât mai bune, ea trebuie să fie fără nicio îndoială conștientă. Ca și celelalte componente ale
educației morale, educarea disciplinei conștiente se realizează în cadrul tuturor activităților
didactice, extradidactice, extrașcolare cu implicarea tuturor factorilor educativi. Omul
caracterizat de o disciplină conștientă, își desfășoară viața, activitatea în mod liber, fiind capabil
să învingă greutățile, respectarea normelor de disciplină, aducându-i plăcere și satisfacție.

II. 4. Dezideratele educației morale

Din scopul educației morale putem desprinde două deziderate principale : formarea
conștiinței morale și formarea conduitei morale.

A, Formarea conștiinței morale

Lalande (l968) definește conștiinta morală ca ,,aceea proprietate a spiritului de a afirma


judecăți normative, spontane și imediate cu privire la valoarea morală a numitor acte
determinate. Când această conștiință se aplică actelor viitoare ale agentului, privește forma unei
« voci » care comandă sau interzice. Când se aplică actelor trecute se traduce prin sentiment de
bucurie (satisfacție) sau durere (remușcare). Include trei componente: cognitivă, afectivă și
acțională sau volitivă. Prima se referă la informarea copilului cu conținutul și cerințele valorilor,
normelor și regulilor morale și se realizează prin instruire morală.Această instruire urmărește să-l

10
inițieze și să-l informeze pe elev asupra conținuturilor și imperativei morale sociale, a felului în
care el va trebui să se comporte într-o situație dată. Pentru ca aceste elemente ale moralei sociale
să devină comportamente ale moralității, se impune ca elevul să cunoască și să înțeleagă notele
definitorii, sensul si cerințele lor, într-un cuvânt, conținutul obiectiv pe care societatea l-a
consemnat în elementele propriului sistem moral. Ele se prezintă sub forma unor interdicții,
pemisiuni și chemări adresate personalității copilului.
. Dezvăluirea sensului acestor norme se face treptat, în funcție de complexitatea lor și de
capacitatea de înțelegere a copilului. Nu este vorba deci, de memorarea unor definiții, ci de
cunoașterea unor aspecte concrete pe care le incumbă o normă sau regulă morală. Reprezentarea
morală este o reflectare sub formă de imagine intuitivă a multitudinilor de elemente caracteristice
unui complex de situații și fapte morale concrete, în care copilul a fost angrenat sau pe care le-a
perceput, observat în legatură cu aceeași regulă morală, imagine care include și o notă
apreciativă ori imperativă. Reprezentarea morală a punctualității, de exemplu, presupune apariția
pe plan psihic a unui șir de imagini privitoare la situațiile concrete în care s-a exprimat această
trăsătură, pe care copilul le-a perceput, din care a dedus și cerința respectării ei, ori de câte ori se
vor repeta situații relativ asemănătoare. Reprezentarea morală se formează în situații concrete în
care copilul este angrenat ca subiect moral, în familie, în școală, cu prilejul diferitelor activități la
care participă. Important este ca, din punct de vedere educativ, să creăm situații favorabile,
copilul putând percepe astfel sensul pozitiv al cerinței. De aceea, când situația ne oferă un sens
negativ al cerinței, prin opunere, să
îl transformăm în contrariul său, diferențiind astfel mai bine sensul pe care îl urmărim.
Pe baza unui bagaj de reprezentări, prelucrate cu ajutorul operațiilor gândirii, copilul
reușește să delimiteze notele esențiale de cele tangentei unei împrejurări oarecare și apoi să le
extindă la toate situațiile reale sau posibile pe care norma sau regula morală o acoperă. Prin
generalizare și abstractizare se ajunge deci la noțiunea morală. Asemenea noțiuni cum sunt
dragostea de țară, spiritul de cooperare și participare, atitudinea față de muncă, principialitatea,
modestia, etc.reflectă ceea ce este caracteristic și specific unei clase de împrejurări și solicitări,
de relații morale, în care copilul este sau va fi angrenat, concomitent cu capacitatea sa de a
aprecia pe baza unor criterii obiective, modul în care conduita celorlalți, precum și propria
conduită sunt sau nu în concordanță cu imperativele morale pe care aceste noțiuni le presupun.
Noțiunea morală se asociază, deci, cu judecata morală, nu în sensul simplei alăturări, ci al
interacțiunii, al îngemănării lor într-un tot unitar.
Formarea noțiunilor morale și integrarea lor într-un sistem este un proces complex.
Trecerea de la reprezentări la noțiuni morale se înfăptuiește treptat. Desprinderea notelor
esențiale, proprii noțiunii, nu se produce automat, doar prin instruire verbală, ci presupune
clarificare continuă și reevaluare pe baza prelucrării și selecției a tot ceea ce este tipic și
reprezentativ în relațiile dintre oameni, a tuturor faptelor ce intră în câmpul propriei observații.
De aceea intruirea morală nu se reduce la dezvăluirea conținutului unei valori, norme sau reguli
morale doar pentru a satisfice o curiozitate de ordin intelectual. Eficiența ei depinde de modul în
care o anumită cunoștiință morală (reprezentare sau noțiune) este integrată într-un lanț de
secvențe având ca verigă anterioară propria experiență și urmărindu-i materializarea în conduită.
Ca subiect al relațiilor morale practice, copilul dispune de o experiență morală, ca fond
aperceptiv pentru asimilarea noilor cunoștințe morale și se situează pe o anumită treaptă a
dezvoltării sale ontogenetice. Acestea constituie baza instruirii morale ce se realizează în
continuare.Desfășurarea ulterioară este cu atât mai eficientă cu cât pornește și se bazează pe
acești factori interni: experiența morală și capacitățile intelectuale. Cunoștințele morale nu se

11
prelungesc nemijlocit în conduită, nu determină prin ele însele această conduită, întrucât nu
dispun de acea energie interioară necesară care, în cele din urmă, să le propulseze în acțiuni și
fapte morale, însemnând deci, că numai cunoașterea comandamentelor morale sociale nu este
suficientă pentru a determina o conduită corespunzătoare. Pentru ca ea să se transforme într-un
mobil intern cu rol propulsor asupra conduitei, urmează să fie întregită cu elementele afective ale
conștiinței (emoții,sentimente,etc.). Însoțită de trăirea afectivă, orice cunoștiință din acest
domeniu se fixează în structura morală a personalității, acționând din interior asupra conduitei.
Afectivitatea reprezintă substratul energetic indispensabil pentru ca aceste cunoștințe să se
exprime în conduită. Dacă cunoștințele deschid orizontul și luminează calea conduitei, stările
afective îl mobilizează pe copil pentru a merge pe această cale. Și una și cealaltă sunt necesare.
În zadar copilul cunoaște, dacă nu simte nevoia să acționeze, la fel cum, în zadar dorește să se
manifeste, dar nu știe cum, căror comandamente să-și subordoneze propriile impulsuri și să-și
exprime adeziunea. Cum se explică nuanța individuală prin care o normă sau regulă morală se
exprimă în conduită? În primul rând, prin coloratura sa afectivă diferită de la un subiect la altul.
Această adeziune afectivă față de imperativele morale sociale se realizează prin trăiri și
sentimente morale. Ele reprezintă o expresie subiectivă a cerințelor morale obiective,
semnificând faptul ca individul acceptă aceste comandamente, le simte, le trăiește și se identifică
cu ele. Apariția trăirilor și sentimentelor morale este posibilă numai prin contactul individului cu
realitatea morală, cu fapte și întâmplări în care imperativele morale se exprimă.
În consecință, trăirile și sentimentele morale nu se transmit ca entități de sine stătătoare,
asemănător cunoștințelor morale, apariția lor este provocată și stimulată de un context situațional
în care copilul este implicat ca subiect moral. În afara acestor trăiri și sentimente intră tot ceea ce
determină, în interior, atitudinea individului față de societate și ceilalți oameni, față de muncă și
față de sine însuși. Ele nuanțează această atitudine imprimându-i o coloratură personală, în
funcție de intensitatea trăirii subiective și de modul în care se exprimă. Fiecărei noțiuni morale i
se asociază o trăire afectivă corespunzătoare. Ne putem referi în acest sens, la sentimentul
dragostei față de patrie, la sentimentul prieteniei, al umanismului, al datoriei, al răspunderii,etc.
Corelația dintre componenta cognitivă și cea afectivă îmbracă particularități specifice în funcție
de contextul în care se manifestă și de vârstă. Nici cunoașterea și nici adeziunea afectivă nu sunt
suficiente pentru declanșarea actului moral. Realizarea lui întâmpină numeroase obstacole
interne și externe, pentru înlăturarea cărora este nevoie de un sfert de voință. Dintre obstacolele
interne putem identifica anumite interese, dorințe, intenții de ordin personal, intim sau anumite
sentimente negative cum ar fi egoismul, individualismul, comoditatea, ce opun rezistență,
devenind conduită morală, de la cerințele morale impuse din exterior sau orientând-o uneori în
sens contrar acestora. Obstacolele externe pot fi anumite atracții bogate în satisfacții momentane,
dar care nu se înscriu pe linia cerințelor morale acceptate. Pentru a le învinge este nevoie de
perseverență, tenacitate, consecvență, independență, spirit de inițiativă, curaj,etc. Aceste
trăsături, fiind integrate în structura caracterului, devin elemente ale acestuia care, odată
implicate în realizarea conduitei, capătă o nuanță morală.
Convingerile morale iau naștere din fuziunea componentei cognitive,cu cea afectivă și cu
cea volițională. Ele sunt considerate ca fiind nucleul conștiinței morale a individului. Unitatea
acestor componente în cadrul convingerii poate fi exprimată, astfel elevul cunoaște și înțelege
norma morală, simte nevoia și manifestă adeziune față de ea, acționează în concordanță cu
cerințele pe care i le prescrie. Între aceste componente pot apărea unele dezacorduri care se
manifestă prin abateri, devieri, opoziție, față de norma morală ce se impune în acel moment.
Educatoarea trebuie să cunoască în care din cele trei componente se află originea unei

12
manifestări comportamentale pentru a putea interveni. Este diferit atunci când copilul nu știe sau
nu înțelege sensul unei norme sau reguli morale, nu simte nevoia să o respecte sau nu dispune de
puterea necesară pentru respectarea ei. Prin conținutul și rolul lor în structura morală a
personalității, convingerile se plasează la intersecția dintre conștiință și conduită asigurând astfel
condițiile psihologice necesare trecerii spre aceasta din urmă. Nu întâmplător, conduita morală
este interpretată ca fiind o convingere obiectivată în fapte și acțiuni de natură morală.

B. Formarea trăsăturilor morale de caracter

În timp ce conștiința morală include elemente subiective, lăuntrice, ce se exprimă sub


forma scopului, a intenției, a modului cum trebuie să se comporte elevul, conduita morală
reprezintă o manieră de a ne comporta, în bine sau în rău ; presupune acțiunea umană, condusă
mintal și reglată de conștiința morală, care unește organic faptele psihice cu cele de
comportament. Conduita morală este criteriul principal de apreciere a valorii morale a ființei
umane. Conștiința morală este expresia culturii morale; ,,trecerea culturii morale subiective la
manifestări morale concrete constituie trecerea de la conștiință la conduita morală ,, (Moise C.)
Obiectivele educației sunt:
- formarea deprinderilor morale
- formarea obișnuințelor morale;
Obișnuințele sunt deprinderi interiorizate, puternic înrădăcinate, definitorii pentru conduita
umană, care sunt resimțite ca trebuințe interne. I. Nicola precizează câteva exigențe ale formării
deprinderilor și obișnuințelor în contextul activității școlare:
-exersarea să fie organizată astfel încât să se desfășoare totdeauna în concordanță cu cerințe
precis și clare formulate;
-prevenirea formării unor deprinderi și obișnuințe morale negative;
-respectarea particularităților individuale ale elevilor.
-formarea capacității de a săvârși mari acte morale, care pedepsesc nivelul deprinderilor și
obișnuințelor (Roman, l978). Marile acte morale constituie nivelul cel mai înalt al conduitei,
deoarece implică trăsături puternice de caracter, ce au la baza detașarea totală de frică și egoism.
Din perspectivă psihopedagogică, formarea conduitei vizează atât deprinderi și obișnuințe
de comportare morală cât și trăsături pozitive de caracter. Obișnuințele morale implică, în plus,
faptul că acțiunile automatizate au devenit o trebuință internă. Executarea acelei acțiuni se face
automat, datorită unui impuls intern, ori de câte ori se repetă condițiile externe care o presupun și
o solicită, granița dintre ele este relativă. Deprinderea de a saluta, de exemplu, presupune o serie
de gesturi și atitudini, de manifestări comportamentale care se declanșează ori de câte ori apar
situațiile în care individul trebuie să execute acest lucru. Atunci când actul se declanșează nu
numai datorită împrejurării externe, ci și unei trebuințe interne, deprinderea s-a transformat în
obișnuință. Cele mai multe deprinderi și obișnuințe exprimă anumite raporturi între oameni. Ele
se formează pe fondul unor împrejurări stereotipe care asigură condițiile necesare exersării și
automatizării lor. Datorită acestei automatizări, ele se derulează cu o cheltuială redusă de
energie, eliberând conștiința de anumite eforturi. Ori de câte ori situația se ivește, ele se repetă
relativ autonom, individul putându-se concentra asupra altor aspecte de natură morală, în starea
normală, obișnuințele țes comportamentul nostru cotidian în cea mai mare parte a sa, dar rămân
la dispoziția intenției voluntare adaptive, eliberând conștiința de eforturi. Cercetările întreprinse
în acest sens subliniază rolul exercițiului și al motivelor în formarea acestor componente
automatizate ale conduitei.

13
Deprinderea de a fi punctual se formează din respectarea și îndeplinirea cerințelor în toate
cazurile ce reclamă conduita respectivă. Regimul zilnic și, în general, activitatea din clasă oferă
atâtea situații pentru exersare, dar important este să formulăm cerințe și apoi să urmărim
respectarea lor. În caz contrar se vor forma deprinderi și obișnuințe negative.
Conduita morală este o suită neîntreruptă de răspunsuri și manifestări. Automatizarea celor
din urmă, sub formă de obișnuințe și deprinderi, facilitează un control mai redus din partea
conștiinței, automatismele intrând în zonele periferice ale acesteia, oferind astfel individului
posibilitatea de a-și concentra forțele în vederea realizării altor atribuții. Formarea deprinderilor
și obișnuințelor de comportare morală ridică unele probleme de ordin pedagogic și psihologic
după care profesorul urmează să se orienteze în activitatea sa:
-exersarea să fie organizată astfel încât să se desfășoare totdeauna în concordanță cu cerințe
precis și clar formulate;
-pentru că exersarea morală este totdeauna integrată într-o activitate, formarea deprinderilor și
obișnuințelor de comportare morală impune o bună organizare a activității elevilor. Ele se
formează predominant pe bază de imitație. Pe măsură ce intervin stimuli verbali sub formă de
sfaturi, recomandări, îndemnuri, ordine, relația se inversează, exersarea fiind determinată și de
condiții interne, nu doar de modul în care este organizată activitatea, ci și de conștiința morală a
subiectului. Astfel, preocuparea profesorului nu se reduce doar la organizarea activității, la
desfășurarea repetițiilor, ea vizând ca elevii să cunoască și să înțeleagă semnificația cerințelor
morale, să adere la ele. Automatizarea se bazează pe cele trei componente-cognitivă, afectivă și
volițională-ea nefiind doar o repetare mecanică, ci și o acțiune la care personalitatea participă în
totalitatea ei.
-întrucât condițiile externe oferă cadrul necesar exersării și formării acestor obișnuințe și
deprinderi, se impune asigurarea condițiilor pentru prevenirea formării unora negative, lucru care
presupune urmărirea până la cele mai mici amănunte în care se desfășoară activitatea de învățare
a elevilor și a modului în care sunt organizate toate celelalte activități extrașcolare.
Formarea deprinderilor și obișnuințelor morale este o țintă de durată, automatizarea
neputându-se realiza doar prin câteva exersări, de aceea profesorul va trebui să imprime un ritm
ascendent tuturor acțiunilor pe care le desfășoară în acest sensNormele morale oferă conținutul a
ceea ce urmează a fi învățat, activitatea psihică cu toate mecanismele ei, îndreptată în acest sens
constituie procesul, iar trăsăturile caracteriale, rezultatul acestui proces. Deducem că trăsăturile
caracteriale implică o dublă determinare socială și psihologică, fiind expresia metamorfozării
normelor morale în componente psihomorale ale persoanei. Din interacțiunea moralei cu
psihologicul, rezultă un fenomen nou, ce nu se reduce la vreunul din ele, dar nici nu poate exista
în afara lor. Odată elaborate, trăsăturile caracteriale devin mobiluri interne ale conduitei,
componente funcționale care codifică anumite cerințe obiective în cerințe subiective ce vor
declanșa și susține conduita morală în concordanță cu prescripțiile exterioare. Trăsăturile
caracteriale mijlocesc în acest mod relația dintre norme și conduită. Normele se vor regăsi în
conduită prin intermediul acestor componente psihomorale, după cum conduita se raportează la
norme tot prin intermediul lor. Astfel, trăsăturile caracteriale sunt considerate ca ,,forme
stabilizate de comportare morală,,.
Formarea este rezultatul unui proces îndelungat. Din punct de vedere genetic, ele apar pe
fondul unor obișnuințe, fără a se confunda însă, cu acestea. De exemplu, obișnuința de a-și
pregăti sistematic temele, favorizează formarea mai multor trăsături de caracter ca: sârguința,
punctualitatea, conștiinciozitatea.

14
Principiile educației morale sunt teze normative care orientează și direcționează activitatea
educatorului în vederea realizării obiectivului fundamental al educației morale, formarea
profilului moral al personalității copiilor, în concordanță cu cerințele idealului educației.
Principiile educației morale sunt:
a. caracterul activ al educației morale;
b. colectivul de elevi, cadrul social în care se realizează educația morală în școală;
c. îmbinarea exigenței față de copii cu respectul pentru ei;
d. sprijinirea pe elemente pozitive ale personalității copilului în vederea inlăturării celor
negative;
e. respectarea particularităților de vârstă și individuale în educația morală;
f. continuitatea, consecvența și unitatea în educația morală.

15

S-ar putea să vă placă și